SPECIALIZARE CONSERVARE ȘI RESTAURARE Podul – Șarpanta Caselor țărănești săsești din Archita Idu Teodora Vasilica Lucrare de Disertație Îndrumător:… [311275]

UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM “ION MINCU”

[anonimizat]: Cristina Constantin

București 2020

CUPRINS

Introducere…………………………………………………………………………………………………….. 5

Argument……………………………………………………………………………………………. 5

Despre lucrare……………………………………………………………………………………… 6

Specificul local tradițional…………………………………………………………………………….. 7

Foma și materialitatea…………………………………………………………………………. 7

[anonimizat]……………………………………. 9

[anonimizat]……………………………………………………………. 12

Degradări ale șarpantelor și moduri de prevenire………………………………… 14

Folosirea podului…………………………………………………………………………………………… 17

Legături și deschideri………………………………………………………………………….. 17

Simbolistica…………………………………………………………………………………………. 21

Atmosfera……………………………………………………………………………………………. 22

Conversia șarpantei/ podului…………………………………………………………………………. 23

Podul – spațiul ce se naște………………………………………………………………….. 23

Utilizare, idei și exemple……………………………………………………………………. 24

Concluzii……………………………………………………………………………………………………….. 34

Surse imagini………………………………………………………………………………………………… 35

Bibliografie……………………………………………………………………………………………………. 36

Surse web……………………………………………………………………………………………………… 36

Introducere

Argument

Pot spune că alegerea temei pentru realizarea acestei lucrări de disertație a [anonimizat], [anonimizat] “nou-vechi” și să îi ofere imaginației o [anonimizat].

[anonimizat]. [anonimizat]-[anonimizat], și protecție prin intermediul modului de construire, a structurii care nu permite pătrunderea exteriorului în spațiul intim. Iar faptul că în unele cazuri el este pur și simplu folosit ca loc de depozitare sau nu este utilizat în niciun fel presupune o mare pierdere din punct de vedere spațial.

Ceea ce pot spune că îmi place foarte mult cu referire la tema aleasă este faptul că, indiferent dacă arhitectura modernă se axează mai mult pe simplitate, dacă o pot numi așa, construcțiile fiind din ce în ce mai “transparente”, apreciez inițiativa persoanelor care doresc să conserve și să restaureze o casă veche, autentică, în locul construirii alteia, păstrând intacte tehnicile constructive, elementele decorative și materialitatea timpului trecut, astfel fiind sporită calitatea locuirii.

În România se găsesc cel mai adesea în regiunea Ardealului case vechi cu acest potențial de realizare a conversiei șarpantelor, aici fiind întâlnite și multe proiecte de acest fel din care oamenii și-au creat mici afaceri impresionante. Un bun exemplu pe care îl pot aminti, un exemplu de la care pot spune că m-am inspirat și unde am reușit să trăiesc această experiență a conversiei sunt Casele de oaspeți din Cincșor, județul Brașov.

Doresc ca prin prezenta lucrare să stârnesc interesul asupra dezbaterii subiectului ales, conversia podului, prin prezentarea cât mai simplă și la punct a tuturor capitolelor aferente lucrării, din punct de vedere arhitectural, cu adaosuri atât din experiența personală cât și cu informații din cărți de specialitate scrise pe teme asemănătoare a unor cunoscuți autori.

Despre lucare

Lucarea prezentă abordează subiectul șarpantelor și al spațiului născut în interiorul acestora, podul, spațiu al casei cu mult potențial de folosire din punct de vedere arhitectural. Am ales să scriu despre șarpante și conversia podului deoarece în zilele noastre se poate observa faptul că subiectul ia amploare din dorința oamenilor de a folosi cât mai inteligent spațiile unei construcții.

Capitolul unu prezintă șarpantele în esența lor specifică caracteristică a regiunii locale aleasă și anume a satului Archita din județul Mureș. Vor fi prezentate tipologiile de șarpante reprezentative, cele mai răspândite modele de șarpante construite în zonă, detaliile constructive și de asemenea , elementele care le compun, de la baza simbolizată prin grinzi până la vârful format de îmbinarea căpriorilor. Prezentarea principalelor tipuri de degradări întâlnite la aceste structuri de lemn clasate în funcție de categoriile din care fac parte. Înțelegerea cauzelor de unde au rezultat deteriorările și în ce fel este atacat materialul, aplicarea modalităților fundamentale de intervenție pentru a le împiedica din procesul de răspândire și nu în ultimul rând, cum putem noi întreține structura pentru a preveni aceste degradări.

Capitolul doi prezintă modul prin care podul poate fi utilizat, deschiderile acestuia către spațiul exterior, simbolistica spațiului în viziunea oamenilor și nu în ultimul rând atmosfera care se creează.

Capitolul trei descrie pot spune, miezul lucrării reprezentat de conversia podului, de altfel și a propunerilor de intervenție non-invazive prin materiale compatibile caselor săsești și a structurii șarpantei, diverse referințe care relatează facilitățile realizării acestei conversii prin atmosfera interioară, ambianța materialelor folosite și utilizarea suprafeței respective împărțită în spații care să confere o bună calitate a locuirii.

Capitolul pantru, ultimul capitol al acestei lucrări, relatează în câteva cuvinte părerile personale a ceea ce se concluzionează după străbaterea tuturor celorlalte capitolele precum și reevaluarea principalelor puncte ale acestora dar și motivele pentru care conversia podului este o acține modernă a arhitecturii ce trebuie apreciată și discutată.

Specificul local tradițional

Forma și materialitatea

Satul Archita este un foarte bun reprezentant al satului tradițional săsesc, nefiind atins de lumea orașului și de modernizare, acesta și-a păstrat autenticitatea. Având dimensiuni relativ medii, cu o bogată istorie, înconjurat de verdeața pădurilor din Mureș se face plăcut prin felul original al locului și al oamenilor. „Există aici un echilibru vizibil, sensibil și stabil între casă, așezare, pământul cultivat și natura virgină, creat și păstrat de sute de ani de către acești simpli țărani neșcoliți.”

„Casa tipică săsească are un acoperiș alcătuit din doi versanți simetrici, iar deasupra frontonului stradal se află, de cele mai multe ori, și un al treilea versant mai mic, totul acoperit cu țigle-solzi. Panta versanților diferă de la localitate la localitate, dar este egală în vecinătate în mare măsură. Panta acoperișurilor caselor săsești este, în general, mai mare decât la vecinii români sau maghiari. Valoarea este de aproximativ 52°, poate ajunge chiar până la 60°.”

Fiind un sat tradițional săsesc gospodăriile sunt amenajate într-un mod originar reprezentat de așezarea corpurilor pe parcelă care determină în plan forma de L. Intrarea în interiorul curții se face prin intermediul unei porți mari ce poate atinge înălțimea de aproximativ patru metri, casa și grajdul se regăsesc pe partea stangâ, o importantă componentă fiind și fântâna nelipsită din aceste gospodării, iar la mijlocul ogradei este amplasată transversal șura care face posibil accesul în cealaltă jumătate a gospodăriei unde este întâlnită ograda pentru animale sau livada cu pomi fructiferi.

“Din punct de vedere volumetric, casa tradițională se încadrează în tipul cu un singur nucleu compozițional, în care armonia și echilibrul sunt date de proporțiile dintre înălțimea peretelui și a acoperișului și de întrepătrunderea dintre spațiile închise ale locuirii și spațiile semideschise care fac legătura cu lumea înconjurătoare.”

Casa este corpul component al gospodăriei care cuprinde în compoziția acesteia subiectul lucrării, podul. „Principalul material de construcție este lemnul de stejar. Se folosea piatra pentru realizarea soclului sau a soclului înalt. Împreună cu piatra, după 1900, începe să se folosească și cărămida, atât pentru fundație, cât și pentru ziduri, coloane și arcade. Învelitoarea era din paie, țiglă, rareori din șiță. În ultima vreme a sporit ponderea de case de cărămidă cu acoperiș din țiglă ceramică.”

Acoperișul săsesc se regăsește construit “în două ape, având uneori o pantă scurtă la nivelul pinionului teșit, și rareori în patru ape”, structura acestuia fiind făcută din lemn.

Fig. 1.1 Casă săsească din satul Archita, jud. Mureș

Tipologii de șarpante și elemente constructive

Sașii din Transilvania au construit șarpantele caselor într-un mod inteligent utilizând trei tipuri de modele principale acestea fiind: șarpanta cu cosoroabe, șarpanta de căpriori și șarpanta de căpriori cu lonjeroane. Dar după cum afirmă Jan Hülsemann în cartea sa, cea mai întâlnită categorie de șarpante folosită în Transilvania este șarpanta pe cosoroabe.

Șarpanta cu cosoroabe este realizată prin căpriorii care “sunt din brad, în partea de sus decojit, dar tot rotund, iar în partea de jos bârnele sunt cioplite dreptunghic și rezemate în chertări pe cosoroabele masive din stejar. (…) Pe aceste grinzi-tirant se reazemă, împărțind podul în două, un pop, pe care se sprijină traversele, și cu ajutorul contrafișelor se rigidizează șarpanta în direcție longitudinală.”

Al doilea tip de reprezentat de șarpanta de căpriori care este construită astfel: “o pereche de căpriori este îmbinată cu o grindă care traversează clădirea pe lățimea ei. Aceste grinzi se sprijină pe o cosoroabă mult mai zveltă. Tipul acesta de șarpantă, care necesită un consum mai mare de material lemnos în raport cu spațiul podului produs decât celelalte tipuri, se regăsește acolo unde deschiderile sunt relativ mici, mai ales la șură, unde aceste grinzi sunt totodată suport pentru alaș.”

A treia și ultima categorie întâlnită în modelele prezentate de șarpante construite în Transilvania, se referă la șarpantele de căpriori cu lonjeroane, realizate constructiv prin “căpriori, cu care se poate trece peste deschideri mari. Se reduc grinzile și astfel nu mai există o pardosea propriu-zisă în interiorul podului. Forța de împingere a acoperișului este preluată de puținele grinzi-tirant care traversează podul. Perechea de căpriori face legătura cu grinda-tirant prin intermediul unor grinzișoare (lonjeroane) care se îmbină, la rândul lor, cu niște grinzi poziționate de-a lungul clădirii. Acest tip de șarpantă ne permite, de asemenea, o prelungire a acoperișului peste zidăria de streașină.”

Elemente constructive

Elemenetele costructive consider că reprezintă “baza” oricărei construcții, deoarece în funcție de cum sunt acestea alese, dacă reprezintă un material de calitate, dacă sunt îmbinate și poziținate corect vor determina durata de viață a unei structuri precum și rezistența acesteia.

Pentru cea mai uzuală categorie de șarpante întâlnită în Archita, șarpanta cu cosoroabe, elementele componente utilizate la construcția acesteia sunt: cosoroaba, grinda-tirant, popi cu colțari și contrafișe, pana și căpriorii.

Cosoroaba este elementul șarpantei care susține toată greutatea acoperișului, în structură este așezată la baza acesteia pe lungimea acoperișului susținând căpriorii. “Dacă cosoroabele erau puternice și supradimensionate, restul elementelor constructive din lemn se aflau la polul opus.”

Grinda – tirant reprezintă elementul șarpantei pe care sunt așezati popii, susținând astfel greutățile impuse de structură și preluând forța de întindere, fiind așezate peste cosoroabe pe lățimea acoperișului.

Popul este stâlpul pus vertical peste grinzile – tirant care are rolul de a susține elemente așezate pe acesta și de a spori consolidarea structurii.

Pana este elementul ce constituie suport pentru căpriori, aceasta este amplasată peste popi, elementele verticale de rezistență ale șarpantei.

Căpriorii reprezintă elemntele șarpantei peste care este așezată învelitoarea, sunt poziționati după curgerea pantei acoperișului, la bază peste cosoroabe, urmând ca la vârf să se intersecteze.

Detalii construcție, îmbinări

Detalii constructive

La șarpanta cu cosoroabe, detaliul constructiv se face la îmbinarea căpriorului pe cosoroabă, acesta având două metode de rezolvare:

a. “Căpriorii se reazemă în niște locașuri scobite pe partea din interior a cosoroabei. Aici, forțele sunt transmise axial și central, însă căpriorii mai au nevoie de aruncătoare ca să treacă de streașină. ”

b. “Căpriorii sunt bătuți cu ajutorul unor cuie de lemn în chertări pe partea exterioară a cosoroabei, având rol de ‘clește’. Această îmbinare excentrică are drept urmare o torsionare a cosoroabei, însă în multe cazuri nu mai este nevoie de aruncătoare.”

Îmbinări

Îmbinările prezente la realizarea șarpantei pot fi de mai multe feluri și se pot realiza prin lipirea pieselor, prin îmbinare sau înșurubare și prin asamblare, în principiu se regăsesc îmbinările folosite la construire și îmbinările folosite pentru repararea elementelor constructive. Așa deci principalele tipuri de îmbinări folosite sunt:

a. Coadă de rândunică, care se execută prin decuparea pieselor la capete în formă trapezoidală la diferite unghiuri, este o îmbinare puternică și rezistentă fără nevoia suplimentară a unor adezivi.

b. Chertare, metoda prin care lemnul este crestat pentru a facilita îmbinarea a două piese de lemn.

c. Cepuire, această îmbinare “se realizează prin reducerea secțiunii pe ambele părți ale capătului lemnului” și unirea perpendiculară sau oblică a elementelor fiind apoi fixate de obicei cu un cui de lemn.

d. Plătuire, este îmbinarea care ajută două grinzi de lemn să fie prelungite, intersectate sau în vederea ajutării schimbării direcției acestora, fixate sau rigidizate cu un cui de lemn.

e. Crestare, îmbinare des întâlnită între căpriori și cosoroabă, “două elemente din lemn, dintre care unul se intersectează oblic cu două laturi drepte ale celuilalt lemn.”

Degradări ale șarpantelor și moduri de prevenire

Degradările sau deteriorările sunt uzările și părțile avariate ale unei construcții apărute odată cu trecerea timpului ca urme pe elementele construcțiilor ce reflectă vechimea, autenticitatea și istoria acestora. Cauzele prin care deteriorările apar sunt diverse, cum ar fi cauze biologice, lovituri mecanice, metode constructive realizate incorect sau lipsa întreținerii periodice a clădirii.

În legătură cu șarpanta, în cartea “Casa Țărănească Săsească din Transilvania” autorul afirmă că “deteriorările tipice ale șarpantelor sunt cauzate, de obicei, de o învelitoare care nu este etanșă, prin care, punctual, poate să pătrundă multă apă.” După cum ni se explică, apa odată pătrunsă în interiorul structurii nu rămâne într-un loc anume, aceasta se poate scurge pe elemente ajungând chiar la zidărie. Este un inamic înverșunat al lemnului dacă acesta nu este tratat corespunzător, afectează materialul în mod negativ astfel încât acesta cu timpul ajunge să fie distrus.

Cele mai des întâlnite locuri în care apar degradările de acest tip sunt: “la marginea acoperișului și la picioarele căpriorilor, de-a lungul streșinii”, tencuială , zidăria frontonului și streașină, la marginile învelitorii, la baza coșurilor de fum, în zona în care învelitoarea și calcanul se întâlnesc.

Un alt tip de degradare ce afectează lemnul și în cazul nostru, elemntele de lemn ale șarpantei, este degradarea biologică, prin intermediul insectelor dăunătoare pentru acest material. Locul în care dăunătorii își fac apariția este ușor de detectat datorită urmelor pe care acestea le lasă pe suprafața lemnului, mici găuri din care se scurge praful de lemn. În carte se afirmă faptul că aceste insecte atacă diferit în funcție de tipul lemnului, molidul fiind cel mai afectat dintre toate, iar stejarul cel mai puțin, de aceea cred că acesta a și fost cel mai folosit și întâlnit tip de lemn la casele săsești.

Și desigur în această categorie intră și cele provenite de la ciupercile care dăunează lemnului. “Deteriorările produse de ciupercile dăunătoare pentru lemn se pot depista foarte greu, deoarece ele pătrund în adâncul lemnului. Sub un strat lemnos intact de 4 cm grosime, se pot depista foarte greu, prin ciocnire.”

Un alt tip de degradare des întâlnită la șarpante este aceea provenită din urma execuției constructive greșite cum ar fi: desprinderea îmbinărilor dintre elemente, deformarea și ruperea lor, calculul greșit care duce la solocitări și greutăți inadecvate asupra structurii, dar și avariațiile provenite de la căderile sau loviturile cu diverse obiecte.

Și desigur în acest subcapitol mai intră ca un bonus și degradările produse de cauze mecanice. “O mulțime de deteriorări apar în urma acțiunilor mecanice. Multe se explică prin suprasolicitarea constructivă a elementelor, care a dus la încovoieri puternice, fisuri și, în final ruperi.”

Moduri de prevenire

“Cea mai importantă regulă pentru conservarea șarpantelor este controlul și mentenanța continuă.”

În opinia mea consider această afirmație ca fiind o regulă de bază pentru evitarea tuturor degradărilor care pot apărea la o construcție sau cel puțin pentru descoperirea timpurie a acestora, astfel încât reparațiile necesare se vor putea realiza mai ușor și desigur cu un buget minim. După cum ne este explicat, această mentenanță continuă se referă la verificarea periodic continuă, în cazul nostru verificarea șarpantei în special după perioadele ploioase sau după anotimpul de iarnă, când zăpada se topește, pentru a vedea dacă au apărut schimbări negative de orice fel.

“Mai important decât descrierea degradărilor este analiza lor, întrebările referitoare la cauzele deteriorărilor și răspunsurile la acestea. Căci doar prin eliminarea cauzelor unei deteriorări, aceasta poate fi remediată eficient și durabil.”

Folosirea podului

Legături și deschideri

Deoarece, în trecut, sașii nu foloseau podul caselor ca spațiu pentru locuit, în prezent, la șarpantă, unele case săsești “nu beneficiază de lucarne sau alte goluri functionale, cu excepția celor pentru trecerea coșului de fum.”

În ceea ce privește casa tradițională săsească, legătura pe care aceasta o face între zona inferioară, camerele de locuit, cu zona superioară, podul, este realizată din interior, de cele mai multe ori prin intermediul unei porțiuni de trecere reprezentată de o trapă decupată în tavan, la care se poate ajunge cu ajutorul unei scări mobile.

Cel mai adesea casele care au acoperișul în două pante prezintă legături către spațiul exterior prin golurile de lumină ce sunt amplasate pe timpanul de la frontul stradal.

Alte legături exterioare sunt reprezentate de lucarne, elemente care se fac ușor observate în volumetria acoperișului, au fost adăugate caselor sătești într-o perioadă mai târzie fiind preluate din mediul urban, deoarece scopul inițial al acestora era de a facilita accesul pentru depozitarea recoltelor.

Lucarnele tradiționale se regăsesc în diverse forme și dimensiuni, acestea fiind de mai multe tipuri în funcție de zona în care sunt realizate.

Lucarnele tip „liliac” sunt cele mai reprezentative pentru orașul Sibiu, căpătând numele de “ochii Sibiului”. “Acest tip de lucarnă se îmbină foarte ușor cu învelitoarea de țiglă-solzi. Cea mai ușoară metodă de a o realiza este de a ridica de pe căpriori, cu ajutorul unor lățișori, câteva rânduri de șipci din zona dorită. Suprafața învelitorii se ridică în mod continuu în zona lucarnei. Aceasta nu împiedică acoperirea cu țigle a învelitorii. Astfel se creează o deschidere curbată, relativ plană.”

Lucarnele cu un versant sunt cele folosite în mod tradițional la grajduri pentru a facilita accesul recoltelor în interiorul podului. Sunt acel tip “care au panta acoperișului orientată în aceeași direcție ca cea a acoperișului casei. Ele se deosebesc de învelitoarea propriu-zisă doar prin înclinația mai mică a versantului.”

Pe de altă parte, lucarnele cu mai mulți versanți, doi sau trei, sunt utilizate cel mai adesea la podurile caselor, în special cea cu doi versanți, deoarece prezintă avantajul de a avea o fereastră mai înaltă care permite buna iluminare a spațiului. Lucarna “cu trei versanți este mai puțin răspândită decât lucarna cu doi versanți, care are, de obicei, un fronton triunghiular zvelt. Cea cu trei versanți are frontonul înclinat și acoperit cu țiglă.

Aceste tipuri de lucarne conferă un aspect variat mai ales peisajului acoperișurilor urbane. În mediul rural, ele se folosesc, tradițional, doar pentru accesul la bunurile recolate și depozitate în podul grajdurilor.”

Un ultim tip de deschidere a podului este realizat prin intermediul ferestrelor de mansardă, luminatoare sau tip velux, o soluție de iluminare mai puțin acceptată în zonele protejate la casele istorice. “Din punctul de vedere al monumentelor istorice, aceste luminatoare au generat multe controverse, mai ales pentru că, pe de o parte, reprezintă un element străin, care nu se potrivește locului, iar pe de alta, nu modifică volumetria podului în cazul mansardării.”

Fig. 2.1 Lucarnă tip liliac”, Archita, jud. Mureș Fig. 2.2 Lucarnă cu un versant, Archita, jud. Mureș

Fig. 2.3 Lucarnă cu doi versanți, Archita, jud. Mureș Fig. 2.4 Lucarnă cu un versant, Archita, jud. Mureș

Fig. 2.5 Lucarnă cu doi versanți, Archita, jud. Mureș Fig. 2.6 Lucarnă cu trei versanți, Casa Albastră, Sibiu

Ferestre de lumină pe frontonul caselor în Archita

Simbolistica

Dacă ar trebui să vorbesc despre ce simbolistică are podul pentru mine, aș spune că răspunsul poate varia. Dacă este vorba despre podul ca spațiu întunecat, retras de restul încăperilor casei, unde nimeni nu s-a mai obosit să-i calce pragul, atunci aș spune că îmi transmite un sentiment negativ. Iar în celălalt caz, la polul opus, dacă este vorba despre podul ca încăpere luminată, locuibilă și îngrijită, mi-ar transmite un sentiment de liniște, relaxare.

“Puteam prea bine altădată să găsim că mansarda e prea strâmtă, că e friguroasă iarna și încinsă vara. Dar acum, în amintirea regăsită prin reverie, nu se știe prin ce sincretism, mansarda este mică și mare, caldă și răcoroasă, totdeauna reconfortantă.”

Ce se înțelege de aici este faptul că podul, sau oricare altă încăpere a unei locuințe, poate transmite diferite mesaje și impresii în funcție de starea în care se regăsește, poate avea o simbolistică diferită de la o persoană la alta.

Poate simboliza locul în care te duci și îți petreci după-amiezile de vară răsfoind o carte, relaxându-te pictând apusul sau cerul înstelat, locul în care te poți retrage pentru a visa cu ochii deschiși sau pur și simplu pentru a te detașa pentru un moment de problemele vieții cotidiene. Sau locul în care nu ai pune piciorul de frica “monștrilor” ce s-au cuibărit în el.

“În sfărșit, scara podului, mai abruptă, mai frustă, o urcăm întotdeauna. Ea poartă semnul ascensiunii către cea mai liniștită singurătate. Când mă întorc să visez în podurile de altădată, nu cobor niciodată înapoi.”

“Când o arhitectură ne transmite o emoție puternică, spațiul, materia și timpul se unesc într-o singură dimensiune, în substanța fundamentală a ființei care pătrunde în conștiința noastra. Ne identificăm cu un anumit spațiu, timp, moment, iar aceste dimensiuni devin ingredientele existenței noastre.”

Atmosfera

Într-o casă tradițională, construită în secolele ce au trecut, atmosfera din interior este diferită comparativ cu cea dintr-o casă nouă, lumina este diferită, mirosul, culorile și chiar arhitectura. În general, atmosfera dintr-o casă veche, autentică, este una plăcută care ne amintește de timpurile ce au apus. Astfel de case păstrează intactă amprenta amintirilor și a persoanelor care au trăit în ea.

“Trecutul, prezentul și viitorul îi conferă casei dinamici diferite, dinamici care adesea interferează, uneori opunându-se, alteori stimulându-se una pe alta.”

Atmbianța dintr-o încăpere este influențată în cea mai mare parte de culorile pe care aceasta le are sau modul în care este mobilată. Podul unei case este de obicei liber și întunecat, în alte cazuri acesta servește ca spațiu de depozitare, nu pot spune că în acest caz esxită o anumită atmosferă decât cea care emană istoria locului.

În interiorul podurilor vechi, primul lucru pe care îl observăm este structura de lemn a șarpantei realizată din elemente noi, la acea vreme, sau refolosite. Al doilea lucru ce ne atrage atenția este, desigur, învelitoarea care permite pătrunderea timidă a luminii pe alocuri în interior prin țiglele sparte de anotimpurile ce au trecut. Ceea ce ne transmite un astfel de spațiu este atmosfera caldă și prăfuită, uitată de mult.

“Dar, chiar în reveria din timpul zilei, amintirea singurătăților înguste, simple, strânse constituie pentru noi experiențe ale spațiului reconfortant, ale unui spațiu care nu dorește să se extindă, ci care ar vrea mai ales să fie încă posedat.”

Cu toate acestea există un avantaj al podurilor, caselor, din vechile sate, deoarece ambianța din interiorul acestora este sporită în mod direct de ambianța exterioară. Atmosfera este întregită de natura ce o înconjoară, peisajele conturate de acoperișurile caselor ce se intercalează cu pajiștile naturale, pădurile ce se văd în zare și liniștea vieții de la sat.

Conversia șarpantei/ podului

Podul – spațiul ce se naște

“În pod vedem, cu plăcere, în goliciunea ei, puternica osatură a grinzilor. Participăm la solida geometrie a dulgherului.”

Podul caselor din Transilvania este determinat după cum bine știm de către șarpantă, structură întâlnită în diverse tipologii, descrise în capitolul unu. Structuri impresionante și inteligente, care permit deschideri foarte mari fără prea multe elemnte de susținere, ne atrag atenția prin simțul estetic pe care îl exprimă și ne stârnesc imaginația prin încercarea de a creea spațiul perfect în cadrul specificului local.

Din punctul meu de vedere, podul, este spațiul cu cel mai mare potențial de utilizare. Este o structură independentă de restul casei care poate funcționa și separat, realizată cu o mare pricepere prin tehnici tradiționale de către meșterii satului, ieșind ușor în evidență prin forma sa ce atinge pante înalte.

“Indiferent însă la definiții și terminologie de specialitate, spațiul de sub acoperiș este în general mai spectaculos decât ceea ce se găsește între pereții perfect verticali, atât datorită unghiurilor și îmbinărilor de planuri, căt și structurilor de susținere aparente.”

Astfel obținem cu mare ușurință posibilitatea de a creea în cadrul podului un spațiu modern pe de o parte care să respecte autenticitatea zonei și tradiționalitatea locului, iar pe de altă parte casa este câștigată din punct de vedere al suprafeței utilizate.

Utilizare, idei și exemple

În Transilvania, satul Archita în cazul nostru, podul nu are o întrebuințare dată de către proprietar, fiind adesea neutilizat sau loc de depozitare pentru bunurile nefolositoare ale familiei.

Pentru a putea utiliza spațiul podului este necesar ca acesta să fie transformat într-o mansardă, un spațiu izolat termin și fonic, ce imbină elemente noi cu elemente vechi păstrând intactă autenticitatea locului prin folosirea de materiale compatibile și tehnici tradiționale. Acest procedeu trebuie realizat în așa fel încât structura șarpantei să nu fie afectată, iar volumetria acoperișului să rămână aceeași.

“Spațiul nu este niciodată suficient, o știm foarte bine. De la zi la zi apar noi nevoi și, pe alocuri, noi membri ai familiei care pun și mai multă presiune pe o locuintă. Podul, folosit doar pentru depozitare, ramane prima opțiune de extensie a spațiului de locuit la o casă.”

După realizarea mansardării, spațiul creat se poate utiliza în funcție de ideea aleasă, printre care se enumără locuința, cel mai des utilizată, birouri, spațiu de lucru individual sau diverse idei de spații publice precum restaurantul.

„Căci, dacă mansarda ar trebui să fie doar spațiul interior de sub acoperiș, rezultat din geometria sa favorabilă utilizării, în România contemporană, mansarda a devenit în primul rând un element de negociere a regimului de înălțime și a suprafeței construite. Astfel, mansardele construcțiilor noi eludează de obicei compoziția arhitecturală în favoarea metrilor pătrați de sub acoperiș, cât mai mulți, indiferent de formă.”

„În cazul intervențiilor asupra construcțiilor existente, acolo unde șarpanta (prin materiale și conformare) se încadrează în specificul local, se recomandă păstrarea elementelor constructive valoroase și, pe cât posibil, repararea și conservarea la nivel cât mai extins, prin folosirea tehnologiilor tradiționale locale. Elementele deteriorate se pot înlocui cu elemente similare din lemn de aceeași esență, pentru a nu interveni și a dezechilibra capacitatea portantă de ansamblu a structurii.”

Fig. 3.1 Mansardă în interiorul anexei componente Ansamblului bisericii evanghelice Gușterița, Sibiu

Fig. 3.2 Mansardă locuibilă în casele de oaspeți din Cincșor, Jud. Brașov

Exemple de conversie a podului din Transilvania

Alma Vii 101, Jud. Brașov

Fig. 3.3 Conversia podului în mansardă, Alma Vii, Jud. Brașov

Conversia podului a fost realizată prin respectarea principiilor arhitecturale și prin păstrarea autenticității și a tradiționalismului zonei de care aparține.

Mansarda prezintă o structura de lemn a șarpantei lăsată la vedere pentru a putea fi admirată de către vizitatori, pereții sunt zugrăviți în alb, fapt care plusează ambianța casei și scoate în evidență mobila realizată din lemn.

Lumina pătrunde în interiorul spațiului prin intermediul lucarnelor de dimensiuni mari adăugate pe de-a lungul acoperișului. Un tip de lucarnă reinventată pot spune ce se remarcă prin dimensiune și lungime.

Viscri 32 – Sunset Room, Jud. Brașov

Fig. 3.4 Conversia podului la Viscri, nr. 32, jud. Brașov

Fig. 3.5 Vedere din baia mansardei, Viscri 32, jud. Brașov

Acest esxemplu prezintă o conversia podului realizată într-o altă maniaeră, spațiul nu a fost izolat termic și a lăsatstructura șarpantei simplă cu vedere către învelitoate. Lumina naturală ce pătrunde în interior este ajutată și de un sistem de iluminare artificială. Amenajarea interioară se încadrează în tiparele locului de proveniență și păstrează simplitatea.

Cloașterf 20 – Dominic Attic, comuna Saschiz, Jud. Mureș

Fig. 3.6

Conversia ce a fost realizată la acest pod cu structura șarpantei construită în două ape, a păstrat în mod vizibil elemntele ce o definesc și o scot în evidență. Se observă cum lumina pătrunde în spațiul interior prin intermediul a două lucarne amplasate pe o pantă și pe alta a acoperișului dar și a două ferestre mici regăsite pe timpan. Pardoseala este realizată din cărămidă, iar pereții sunt văruiți simplu, în alb, precum am observat și la celelte exemple menționate. Funcțiunea dată după conversie este de spațiu de cazare.

“Cabanele au fost renovate cu bun gust, urmând tradițiile și motivele locale, iar vizitatorii se bucură de rezultat. Majoritatea mobilierului de aici are o vechime de sute de ani; a fost restaurat încet, cu grijă, astfel încât aspectul său autentic a fost păstrat.”

Exemple de conversie a podului din ale zone ale României: București

Casa Mincu

Casa Mincu, construită în 1890, prezentul sediu al Ordinului Arhitecților din România se încadrează ca prim exemplu realizat în tema conversiei podului. ”Echipa coordonată de arh. Șerban Sturdza a găsit ritmul potrivit casei și modul de a-i dezveli frumusețea ascunsă. Intervenția nouă din spațiul podului păstrează dozajul și justa măsură a casei, dar aduce în plus un luminator pe coama acoperișului. Ferestrele circulare „ tip pâlnie” leagă spațiul interior al mansardei cu strada și cu grădina, având un rol de informare a privirii.”

Mansarda nou proiectată este un exemplu demn de urmat, care se încadrează în tiparele ce sunt impuse când vine vorba de restaurarea unui imobil care este monument istoric. Funcțiunea prezentă pe care aceasta o găzduiește este de spațiu de lucru definit prin birouri, conferințe și expoziții tematice.

Fig. 3.7 Imagine din interiorul mansardei Casei Mincu, București

Fig. 3.8 Sistemul de iluminare de pe coama acoperișului, Casa Mincu, București

Casa Cămărășecu

Al doilea exemplu care continuă această listă a podurilor convertite este Casa Cămărășescu, monument istoric de categoria B, care iese în evidență prin șarpanta proiectată de arhitectul Paul Smărăndescu în stilul propriu, caracterizată de marcarea orizontală prin „serii de clești care țin împreună căpriorii”.

“Mansarda este configurată în trei zone distincte, definite de platforme la cote diferite”, împărțită într-o zonă de purtat discuții, zona locuibilă compusă din dormitor și baie și zona de lucru, biroul. ”Lumina naturală inundă spațiul prin șapte ferestre de mansardă din care patru, pereche căte două, mângâie lemnul curățat al elementelor de sprijin pentru acoperiș. Un bestiarium de obiecte decorative aduce o notă ușor suprarealistă ambientului. Podul, transformat într-o mare cameră multipartită, devine un fel de “casă în casă”.”

Fig. 3.9 Interiorul mansardei Casa Cămărășescu, București

Fig. 3.10 Structura șarpantei, serii de clești orizontali ce prind căpriorii, Casa Cămărășescu, București

Casa Iancu

Al treilea și ultimul exemplu prezentat este Casa Iancu, dezvoltată pe patru nivele, S+P+1+M, se încadrează în temă prin conversia podului ce a fost realizată într-o manieră în care amprenta trecutului a fost păstrată prin intermediul structurii de lemn a șarpantei.

“Foarte importantă, pătrunderea luminii naturale a fost obținută prin decuparea în acoperiș a șapte ferestre de mansardă. Lumina cade blând peste materialul definitoriu al amenajării, placajul de mesteacăn, utilizat pentru închiderea termoizolației șarpantei, la mobilier, precum și pentru compartimentări. (…) Mansarda devine un loc în care relaxarea într-o atmosferă calmă și întâlnirile prietenești din jurul mesei lungi devin cele mai importante ipostaze.”

Fig. 3.11 Interiorul mansardei, Casa Iancu, București

Concluzii

Apreciez foarte mult arhitectura tradițională, în mod special cea vernaculară, deoarece această arhitectură prezintă gândirea omului neșcolit din secolele trecute ce își ridica locuința în funcție de cerințele vremii. Omul își construia gospodăria în așa fel încât să beneficieze de pe urma acesteia de protecție, căldură și liniște. În satul Archita poți avea acest avantaj al experienței locuirii într-o zonă liniștită, retrasă și plină de istorie.

În zilele noastre, există persoane care doresc să-și întemeieze o mică afacere prin procurarea de case vechi, săsești, pe care ulterior le restaurează și le utilizează ca și case de vacanță, cazare. Personal, văd această acțiune ca pe un lucru bun deoarece multe case săsești sunt abandonate și prin intermediul acestei intervenții, casa capătă o un nou scop.

Conversia podului a reprezentat, reprezintă și va reprezenta întotdeauna o inovație adusă locuinței. Cum am scris și în capitolele anterioare, aceasta are avantajul arhitectural de a mării suprafața locuibilă a unei construcții, estetic prin elementele moderne ce se îmbină cu cele ale timpului trecut și nu în ultimul rând experiența de a locui la un nivel mult mai înalt decât cel al solului.

Orice intervenție de conversie adusă acestor poduri autentice trebuie făcute prin respectarea anumitor principii pe care persoana în cauză și le impune, iar cum orice cameră „vorbește”, nu trebuie schimbată ambianța care ne este transmisă de aceste spații marcate de trecerea timpului.

Concluzia ce reiese din această lucrare este că întotdeauna un lucru vechi este unul bine făcut și acesta va avea mereu priză la persoanele iubitoare de cultură, tradițional și istorie. Consider că orice om tânjește după momentul său de liniște, de recreere și unde altundeva să îl petreacă decât în cel mai liniștit loc al casei, podul. Desigur, orice cameră are liniștea ei dar niciuna nu este așa specială, niciuna nu oferă admirația unui peisaj de la o așa înalțime ca aceasta și niciuna nu oferă visarea cu ochii deschși la timpurile apuse prin care ea a trecut.

“Este ca și cum am vedea ceva asupra căruia nu ne putem fixa conștiința. Aici, în acest vacuum al percepției, o amintire poate ieși la suprafață, o amintire care pare a coborî din adâncimea vremii. Acum, scrutarea obiectului cuprinde presimțirea lumii în deplinătatea ei, pentru că nu există nimic care să nu poată fi înțeles.”

Surse imagini

Imagine p. 3 – fotografie realizată de Chițu Stefania, prelucrare proprie

Imagini p. 20 – fotografii realizate de Chițu Stefania, prelucrare proprie

Fig. 1.1 – Arhivă personală

Fig. 1.2 – schemă proprie adaptată după schema cartea lui Jan Hülsemann

Fig. 1.3 – schemă proprie adaptată după schema cartea lui Jan Hülsemann

Fig. 1.4 – schemă proprie adaptată după schema cartea lui Jan Hülsemann

Fig. 2.1 – fotografie realizată de Chițu Stefania

Fig. 2.2 – fotografie realizată de dr. arh. Cristina Constantin

Fig. 2.3 – fotografie realizată de Chițu Stefania

Fig. 2.4 – fotografie realizată de Chițu Stefania

Fig. 2.5 – fotografie realizată de Chițu Stefania

Fig. 2.6 – commons.wikimedia.org/, vizitat la 1 septembrie 2020

Fig. 3.1 – Arhivă personală

Fig. 3.2 – Arhivă personală

Fig. 3.3 – www.experiencetransylvania.ro/guesthouse/alma-vii-101-alma-via/, vizitat la 31 august 2020

Fig. 3.4 – www.experiencetransylvania.ro/guesthouse/viscri-32-sunset-room/, vizitat la 31 august 2020

Fig. 3.5 – www.experiencetransylvania.ro/guesthouse/viscri-32-sunset-room/, vizitat la 31 august 2020

Fig. 3.6 – www.experiencetransylvania.ro/guesthouse/cloasterf-20-dominic-attic/, vizitat la 31 august

2020

Fig. 3.7 – imagine preluată din cartea Mansarde din România, Editura: igloo, 2017

Fig. 3.8 – Arhivă personală

Fig. 3.9 – imagine preluată din cartea Mansarde din România, Editura: igloo, 2017

Fig. 3.10 – imagine preluată din cartea Mansarde din România, Editura: igloo, 2017

Fig. 3.11 – imagine preluată din cartea Mansarde din România, Editura: igloo, 2017

Bibliografie

1. Bachelard, Gaston, Poetica Spațiului, Editura: Paralela 45, 2005

2. Hülsemann, Jan, Casa țărănească săsească din Transilvania, Ghid pentru restaurarea caselor

vechi, Sibiu, 2014

3. Mansarde din România, Editura: igloo, 2017

4. Ordinul Arhitecților din România, Ghid de Arhitectură pentru încadrarea în specificul local din

mediul rural, Zonă cu influență săsească, București, 2017

5. Pallasmaa, Juhani, Privirea care atinge arhitectura și simțurile, Editura Fundațiai Arhitext

design, 2005

6. Zumthor, Peter, Thinking Architecture, Editura: Birkhäuser, 1999

Surse web

www.casepractice.ro, vizitat la 30 august 2020

www.experiencetransylvania.ro, vizitat la 31 august 2020