Specializare : ARHITECTUR Ă [602620]

UNIVERSITATEA "SPIRU HARET" – BUCURESTI
FACULTATEA DE ARHITECTUR Ă
Specializare : ARHITECTUR Ă

REABILITAREA PATR IMONIUL UI
ARHITECTURAL
Lucrare de disertaț ie

ÎNDRUMATOR : STUDENT: [anonimizat]. Anca Sandu Oprea Loredana Andreea

IANUARIE 2017

2
REABILITAREA PATRIMONIULUI CONSTRUIT

CUPRINS

ARGUMENT………………………………………………………………………………….. ………………………….3

I. REABILITAREA PATRIMONIULUI ARHITECTURAL ……………. ………………………..5
1.Patrimoniul arhitectural………………………. ………………… ……………………………… …………. ……..5
2. Forme de reabilitare a patrimoniului arhitectural……………………….. …………………………. ….8

II. ARHEOLOGIA ARHITECTURII INDUSTRIALE ……………………………….. ……….. ….10
1. Patrimoniul industrial ………………………………………………………….. ……………………. ……………12
2. Istoric ( apariție – evoluție )……………………………………………….. ………………………… …………17
3. Tendin țe actuale privind salvarea patrimoniului industrial………….. ……………………. …………21

CONCLUZIE……………………… ……………………………………………………………………….. …………. .23
Bibliografie generală………………………………………………………………………………………… ………. 24
Sursele ilustraț iilor……………………………………………………………………………………………. ……….25

3
ARGUMENT
Reabilitarea patrimoniului arhitectural a devenit o problem ă de mare importan ță în
jurul valorii mondiale, în special în societ ățile cele mai dezvoltate. Acesta este rezultatul
nevoii de îmbun ătățire a patrimoniului pentru noile condi ții de utilizare, precum și a
recunoa șterii importan ței conserv ării patrimoniului arhitectural.
Clădirile existente sunt supuse cu timpul unor procedee de degradare, ceea ce duce la
situa ția în care acestea nu pot s ă își îndeplineasc ă scopul pentru care au fost construite.
Lucrarea de față prezintă o confesiune sinceră privind motivația demersului. Ea
răspunde, în orice caz, unei nevoi interioare de exprimare; are la origini dragostea pentru
orașul vechi, pentru casele ce ,,soptesc" celor ce au răbdare și plăcere să le asculte, istorii
despre o epocă din păcate apusă, despre o lume a căreia existență a fost scurtată brutal.
Stinghere și neînțelese de o lume nouă prea grăbită, bătrânele case condamnate la
dizgraț ie își așteaptă resemnate sfârșitul. Un act de justiție morală ar putea să le restabilească
acum prestigiul pierdut, lor și lumii care le -a produs, să le reabiliteze .
Cred că, fiecare dintre noi poartă în sine – mai mult sau mai puțin conștient – nevoia
găsirii (sau regăsirii) individualității sale (căci decenii la rând am fost, în mod sistematic,
tipizați, colectivizați, scufundați în cenușiul anonimatului), nevoia resimtiță, nu în ultimul
rând, în ceea ce privește locuirea, ca trăire intimă, personalizată . Din acest punct de vedere,
atracția pentru casele vechi este, în cazul meu cel puțin, explicativă. Am constatat -la mine,
dar și la alții – reacția spontană de plăcere în fața unei case ,,cu personalitate " , care iese din
standardele curente nu prin mărime, lux orbitor sau printr -un confort tehnologic excepțional,
ci prin felul ei de -a ancora într -o realitate ce denotă o frumusețe aparte, o călătorie într -un
trecut a cărui miresme se simt și astăzi.
Poate aceste case nu sunt întotdeauna ,,frumoase " în raport cu construcțiile moderne
dar ele produc o emoție estetică uimitoare neavând la origini reguli savante de compoziție.
Sunt însă ,,pitorești" , au un caracter ce le distinge de tot ce înseamn ă rigid, modern,
superficial, o vibrație care denotă iubirea pentru ancestral și toate nuanțele sale. E trist să
constați zilnic, parcurgând orașul, intenția de a construi ,,o lume nouă" , acel nou frecvent
generat doar de interese materiale și de o grandom anie ostentativă, care întoarce cu nonșalanță
spatele trecutului.

4
Lucrarea de față încearca să sensibilizeze pe toți cei direct și indirect implicați în
destinele orașului și încearcă, de asemenea, timid, să ilustreze posibilitățile de reabili tare a
patrimoniului arhitectural și totodată de recuperare a unor construcții de arhitectură ale căror
imagini au fost importante la nivelul orașului la un moment dat care, cu certitudine, trebuie să
facă parte din memoria acestuia.
Astfel, sco pul acestei lucrări este de a evidenția importanța păstrării patrimoniului
național, a conservării și protejării lui.

5
REABILITAREA PATRIMONIULUI CONSTRUIT

I. REABILITAREA PATRIMONIULUI ARHITECTURAL
1. PATRIMONIUL ARHITECTURAL
Definiție. Patrimoniul reprezintă ,, bunurile care aparțin colectivității și sunt
administrate de către organele statului; bun public* Bunuri spirituale care aparțin întregului
popor (fiind transmise de la strămoși), moștenire culturală p. ext. bunuri spirituale, culturale,
etc. care aparțin omenirii întregi ". 1
,, În scurt timp societatea noastră va trebui să renunțe la patrimoniul arhitectural și la
siturile care formează mediul său de viață tradițional, dacă nu va fi urgent pusă în aplicare o
noua politică de protecție și de conservare integrată a acestui patrimoniu ". 2
,,Carta conservării integrate " , adoptată în cadrul Congresului de la Amsterdam din
1975 3, reafirmă intenția promovării unei politici europene comune și a unei acțiuni de
protecție a patrimoniului arhitectural stabilite în urma unor acorduri diplomatice, respectiv
conservarea patrimoniului arhitectural și integrarea acestuia în viața contempo rană ,, prin
folosirea conjugată a tehnicii de restaurare și a căutării de funcțiuni adecvate" 4 . Totodată,
guvernele țărilor membre semnatare ale Convenției culturale europene din decembrie 1954 ,
,,adaptarea de măsuri legislative, administrative, fin anciare și educative necesare pentru
punerea în aplicare a unei politici de conservare integrată și pentru stimularea interesului
public către o astfel de politică" .5
Documentul, structurat în 10 articole, exprimă principii frundamentale privind arii
diverse ale protecției patrimoniului, analizate fiind dintr -o perspectivă globală asupra
mediului natural și construit tradițional.
Conform articolului 1, se afirmă că patrimoniul ,,nu este format numai din
monumentele cele mai importante, ci și din ansamblurile de edificii care formează orașele ș i

1 Academia Română – Institutul de lingvistică Iorgu Iordan, Dicț ionarul explicativ al limbii romane ,Ed. Unive rs
Enciclopedic, Bucuresti,1996 ;
2 Declarația de la Amsterdam,1975 ;
3 Carta europeană a patr imoniului arhitectural, adoptată de Comitetul de miniștrii al Consiliului Europei în septembrie 1975
și promulgat în octombrie acelaș an, în cadrul Congresului privind patrimoniul arhitectural e uropean – afirmă intenț ia state lor
membre de a coopera între ele și cu celelalte state europene î n scopu l protejării acestui patrimoniu ;
4 Astfel este definit, la articolul 7 al Cartei, conc eptul de ,,conservare integrată" ;
5 Prin Decretul 77/1991, Româ nia și-a declarat adeziune la Convenția culturală europeană semnat ă.

6

REABILITAREA PATRIMONIULUI CONSTRUIT

satele noastre tradiționale " .. ,, Mai mult, grupuri de clădiri pot prezenta calități
ambientale, chiar în lipsa unor episoade arhitecturale excepționale , ceea ce le conferă o
valoare artistică diversificată și articulată " .
În continuare, se arată importanța mediul cultural și arhitectural pentru evoluția și
formarea omului conștient de valorile trecutului, de frumusețea și grandoarea sa.
Generalmente, cultura unui popor, exprimată în arta sa arhitecturală, determină nevoia pentru
estetic și, de asemenea, nevoia conturării unui spațiu cu note personale propice locuirii:
,,măr turia trecutului atestată de patrimoniul arhitectural constituie un ambient esential
pentru echilibrul și formația culturală a omului " . (art.2)
Departe de a subestima valoarea actuală a construcțiilor ce domină un spațiu bântuit
de stiluril e arhitectonice ale trecutului, economia este strâns legată de conservarea acestui
spațiu. Învestind în reabilitare și nu în construcția megalopolisurilor, se păstrează atât aerul
ancestral al caselor, cât și banii statului. De altfel, somptuozitatea se po ate concentra și în
spații uitate în timp și ulterior plasate în secolul XXI. ,,Patrimoniul arhitectural constituie un
capital spiritual, cultural, economic și social de valoare inestimabilă " .. ,, exigența
economisirii resurselor se impune; departe de a fi un lux pentru colectivitate, utilizarea
patrimoniului este sursa de economie." (art.3)
Un subiect recurent este legat de tineri și de impactul lor asupra lumii, de influența
opiniilor pe care le au și de puterea pe care o vor dobândi în t imp. I nstruirea unor elite în toate
domeniile existente are ca scop o bună întrebuințare a spațiul urban aflat în degradare. Un fapt
esențial care va contribui decisiv la reactulizarea trecutului este dorința tinerilor de a păstra
vechile comori arhitectur ale: ,,Aceste mărturii pot supraviețui numai dacă necesitatea
protejării lor este înțeleasă de majoritatea populației și, în mod special, de tinerele generații
cărora le va reveni responsabilitatea acestei probleme in viitor." (art.5)
,,Acest patrimoniu este în pericol. Este amenințat de ignoranță , timp, degradare sub
diverse forme, abandon. Un anumit tip de urbanism îi favorizează distrugerea atunci când
autoritățiile atribuie excesivă atenție intereselor economice și exigențelor de c irculație.
Tehnologia contemporană prost aplicată degradează vechile structuri. Restaurările abuzive

7
REABILITAREA PATRIM ONIULUI CONSTRUIT

sunt nefaste. În fine, și în mod special, speculația funciară și imobiliară profită de toate
acestea și anulează cele mai bune planuri." (art.6)
În general ,,se înțelege prin restaurare orice intervenție menită să repună în eficiența
sa un produs al activității umane " C. Brandi (se observă că , în acest sens foarte larg,
conceptul de "restaurare" este sinonim cu cel de ,,reabilitare" ). În funcție de varietatea
produselor activității umane cărora li se aplică intervenția, conceptul de restaurare capătă însă
conținut d iferit. ,,Va exista deci o restaurare privind artifex -urile industriale și o restaurare
privind operele de artă. (…) În cazul în care este vorba despre operele de arta – chiar dacă
printre acestea se află un ele care includ în structura lor un scop funcțional, ca arhitecturile
și, în general, obiectele așa numitelor arte aplicate – rezultă în mod clar ca restabilirea , chiar
subinclusa intervenției de restaurare, nu reprezintă în definitiv decât un aspect secun dar sau
coincident, niciodată cel principal și fundam ental care vizează opera de artă ca operă de
artă. (…) Restaurarea constituie momentul metodologic al recunoașterii operei de artă, în
consecința sa fizică și în dubla sa polaritate estetică și istoric ă, în vederea transmiterii ei
către viitor. (…) Restaurarea trebuie să vizeze restabilirea unității potențiale a operei de artă,
în măsura în care acest lucru este posibil, fără a comite un fals artistic sau un fals istoric și
fără a înlătur a urmele trec erii operei de artă prin timp " 6.
,,Conservarea 7 integrată îndepărtează amenințările." (art.7) Se evidențiază faptul că,
,,zonele vechi, degradate sau abandonate, au devenit în timp surse de locuințe ieftine " ce
trebuie luate în considerare, precum și necesitatea ca principiul ,,conservării integrate să
constituie unul dintre elementele preliminare ale planificării urbane și teritoriale." Astfel,
prin intermediul conservării integrate, se potențează valoarea clădirilor vechi, cu istorii care
au contribuit la păstrarea lor ca mon umentele culturale.
,,Conservarea integrată presupune mijloace juridice, administrative , financiare și
tehnice." (art.8)
Esențialmente, ceea ce lipsește cu desăvârșire generațiilor actuale este coordonarea spre
acțiuni comune de păstrare a patrimoniului național. ,,Colaborarea tuturor este indispensabilă

6 Cesare BRANDI, Teoria restaură rii, Ed. Meridiane, Bucuresti 1996 ;
7 Conservare. În sens larg, se referă la ansamblul acțiun ilor menite să prelungească viața moștenirii culturale ș i natura le ;
conceptul general implică diverse măsuri și tipuri de tratament. Î n sens restrans, cu referire directă la obiectul de patrimoniu,
are ca obiectiv ț inerea sub control (stoparea) proceselor de degradare a materie i. Scopul primordial al conservă rii fiind cel de
a păstra autenticitatea ș i integritatea resursei culturale; trat amentul conservativ se limitează la protecția materialului originar,
curațare ș i consolidare.

8
REABILITAREA PATRIMONIULUI CONSTRUIT

[…] Patrimoniul arhitectural este proprietatea tuturor, fiecare parte a sa este la îndemână
fiecăruia dintre noi. Pe de altă parte , fiecare generație dispune de patrimoniul arhitectural
doar temporar și este responsabilă de transmiterea lui către generațiile viitoare " . (art.9)
,,Consiliul se obligă să asigure coordonarea europeană a modului de abordare a
conservării patrimoniului si coerența politicilor statelor membre în domeniu ." (art.10)
2. FORME DE REABILITARE A PATRIMONIULUI ARHITECTURAL
,,Dispunem deja de câteva arme strategice împotriva exceselor unui consum patrimonial
ce tinde să devină consumare. Dar, odată numărate dispozitivele de amplasament sau de
consolidat, întrebar ea rămâne deschisă: Care este fundamentul pe care se așează
conservarea patrimoniului arhitectural construit, într -o lume care și -a dobândit mijloacele
științifice și tehnice pentru a păstra în memorie și a -și interoga trecutul fără medierea
monumentelor s au monumentelor istorice reale? Într -adevăr, oricare ar fi funcțiunile
economice și resursele distractive oferite de acest patrimoniu în societatea de agrement, sau
valorile sale cognitive, pedagogice și de artă, nici una dintre aceste motivații instituțio nal
recunoscute sau revendicate nu îngăduie interpretarea fervorii cu care cultul patrimoniului
este celebrat și se propagă în lumea întreagă." 8
Prin termenul de reabilitare (sau recuperare 9) se identifică o abordare a reproiectării
existentului construit a unor clădiri îmbătrânite moral și deseori într -o stare avansată de uzură
fizică; reabilitarea reunește diverse comportamente, denumite întreținere, conservare,
restaurare, reconversie, reuti lizare, etc.
Termenul de restaurare se atribuie uneori (prin tradiție) intervenții lor privind
obiectele cu caracter monumental , excluse logicilor pieței imobiliare, intervenții tinzând către
conservarea acestor obiecte, fără a acorda importanță utilizării lor imediate. Prin prisma
principiului ,,conservarii integrate" ce recomandă ,,fol osirea con jugată a tehnicii de restaurare
și căutarea de funcțiuni adecvate" cu scopul integrării patrim oniului în viața contemporană .10
În general istoricii de arhitectură preferă termenul de restaurare , iar arhitecții pe cel de

8 Francoise CHOA Y "Alegoria patrimoniului" ,U.A.R., Ed. Simetria, București, 1998 , op. cit, pag. 183
9 Cele două variante corespund traducerii termenilor utilizați în diverse țari ; fr : rehabilitation, engl.: rehabitation,
it.:recupero, etc.
10 Carta europeană a patrimon iului arhitectural. Consiliul Europei, Amsterdam, 1975. In Documenti, norme ed istruzioni per
il restauro dei monumenti, a cura di E. Romeo, Electra Napoli, 1990

9

REABILITAREA PATRIMONIULUI CONSTRUIT

reabilitare, cu același c onținut semantic. O poziție total diferită definește în acest context
termenul de conservare, utilizat cu referire la un domeniu operativ particular, având ca
obiectiv principal menținerea sub control a proceselor de degradare în curs și asigurarea
transmi terii către generațiile viitoare a unui patrimoniu de cultură și cunoaștere.
Consolidarea (sau ,,conservarea directă" ) constă în completarea fizică sau aplicarea
unor materiale adezive sau cu rol de suport în raport cu constituția materială actuală a
obiectului , cu scopul asigurării menținerii durabilității sau integrității sale fizice (injectarea de
adezivi pentru fixarea pe perete a unei picturi murale desprinse, consolidarea elementelor
structurale cu capacitate redusă în timp, etc.). În cazul clădirilor istorice, utilizarea
procedeelor și materialelor tradiționale este de importanță esențială.

Însa pentru a pune în aplicare aceste forme de reabilitare a patrimoniului avem nevoie
de ac țiuni care trebuie intreprinse pentru aflarea diagnosticul.

ARHEOLOGIA ARHITECTURII INDUSTRIALE

10

II. ARHEOLOGIA ARHITECTURII INDUSTRIALE
„(…) Arhitecturii industriale îi stă cel mai bine ruinată, eventual în amurg. Astăzi e
răspândită la noi părerea că vechile hale și depozite, morile albite de făină, abatoarele și
depourile de tramvaie nu mai au valoare decât prin termenul de sub ele. Așa că magnații
afacerilor imobili are le dau jos ca să ridice pe locul lor cartiere rezidențiale plate,
supraevaluate, mall -uri, blocuri de birouri și alte construcții fără stil și fără personalitate. E
o crimă. Mai rău, o idioțenie […] Nu merităm să avem un prezent dacă ne distrugem mai
departe, și în libertate, precum sub fosta dictatură, trecutul. Avem nevoie de o noua definiție
de valorizare a trecutului nostru arhitectonic, care să includă aspectul său burghez,
negustoresc și industrial. Câteva capodopere abstruse ale sale încă supra viețuiesc. E timpul
să facem ceva cu ele ". 11
După cum notează și scriitorul Mircea Cărtărescu, arhitectura industrială ar trebui
conservat ă în starea ei naturală, ,,ruinată" , întrucât adevăratele valori ale trecutului se ascund
dincolo de ziduri vechi, de mori părăsite în negura vremii și de abatoare uitate la marginea
orașelor de beton. Modernizarea orașului, odată cu emanciparea stilurilor arhitectonice, tinde
să capete un aspect superficial, fals, care ignoră originea arhitecturii, dar și evoluția sa.
Autorul îndeamnă, de asemenea, la reevaluarea clădirilor care aparț in patrimoniului național
și readucerea lor în prezent. Chiar și titlul manifestului său denotă nedreptatea înfăptuită
astăzi din cauza ignoranței și indiferenței față de propriile origini. ,,O crimă" asupra întregii
culturi românești consideră scriitorul intenția celor din clasa de sus de a ridica ,,monumente"
rezidențiale, în timp ce adevăratele case rămân în paragină. Capodoperele persistă în fața
lumii, izolate, ruinate, iar munți de case fără stil, toate parcă construite după aceleași reguli,
continuă să se înalțe în fața ochilor noștri. Trebuie să luăm atitudine astăzi până nu rămânem
cu singurele dovezi care pot să ateste existența unui trecut de o frumusețe uimitoare, niște
schițe abandonate într -o arhivă a orașului modern.
Problema conservării și protejării patrimoniului arhitectural se împarte la trei niveluri:
acela al siturilor agresate de viața modernă, a celor subdezvoltate economic și al celor
abandonate. Primul caz este acela al centrelor istorice și al ansamblurilor istorice abandonate

11 Mircea CĂRTĂRESCU, ,,O crimă si o idioțenie " text scris în noiembrie 2007 ca manifest pentru expoziția de
fotografie ,,Arheologia industrială în România " , organizată de ICR.

11
ARHEOLOGIA ARHITECTURII INDUSTRIALE

aflate în vecinătatea unor poli de interes urban. Cel de -al doilea palier este cel al siturilor slab
dezvoltate economic. Pe lângă măsurile de protecție legislativă, în acest caz este nevoie și de
măsuri de ordin economic pentru atragerea de noi activități care să poată recupera respectivul
ansamblu istoric. Cel de -al doilea caz este cel al siturilor abandonate. Aici este vorba mai ales
de acele situri istorice cu caracter industrial a căror abandonare nu poate fi stopată.
Se observă, în cazul c elui de -al treilea palier, o nouă preocupare pentru societatea
actuală și pentru restaurare , aceea a salvării monumentelor și siturilor industriale vechi.
Extrăgând din textul articolului 1 al Cartei de la Veneția 12(articol ce definește
noțiunea de monum ent istoric) termenii cheie: ,,așezare urbană", ,,mărturia unei civilizații […]
a unei evoluții semnificative", ,,opere modeste", ,,semnificație culturală", aceștia sunt de fapt
definitorii și pentru obiectele și siturile vechi de arhitectură industrială . Acestora li se pot
atribui calități de evaluare de vechime și de identitate a orașului. În urma acestor observații
putem include industria în cadrul patrimoniului istoric urban.
Acest tip de arhitectura întregește imaginea urbană și creează o rașului un anume tip de
identificare istorică.
Se pot defini noi termeni, aceia de monument și patrimoniu industrial ca fiind
construcții, situri sau chiar urme ale vechilor industrii și sisteme industriale. O altă noțiune
intrată recent în vocabularul de specialitate este aceea de ,,arheologie industrială".
Apărută în anii '50, noțiunea definește un nou domeniu de activitate. La prima vedere,
termenul inventat de Donald Dudley pare un paradox prin asocierea celor două cuvinte
"arheologie/industrial". Aparenta contradicție dintre înțelegerea arheologiei ca obi ect de
studiu al trecutului și înțelegerea industriei ca legată de producție, tehnologie, de majoră
dezvoltare, se referă numai la planul temporal. Apropierea dintre cele două noțiuni are loc,
dacă putem considera arheologia modernă ca pe o știință a isto riei în general, iar industrialul
ca având valențe artistice. Din acest punct de vedere, se privește din perspectiva localizării
industriei într -o realitate urbană la nivel social, economic și politic.
Și, dacă Revoluția industrială a apăru t în Anglia sfârșitul secolului al XVIII -lea, este
normal ca activitatea de cercetare a patrimoniului istoric industrial să apară tot în Anglia, de

12 Carta de la V eneția , 1964. In Documenti, norme ed ilustrazioni per il restauro dei monumenti, a cura di E.Romeo, Electra
Napoli, 1990.

12
ARHEOLOGIA ARHITECTURII INDUSTRIALE

aceasta dată la sfârșitul secolului al XX -lea, Michael Rix dând prima definiție a noțiunii de
arheologie ind ustrială: ,,Arheologia industrială se ocupă cu descoperirea vestigiilor timpurii
produse de Revoluția industrială" . 13
O altă definițe este dată de Franco Borsi , ,arheologia industrială nu trebuie să fie o
disciplină în plus, o mică grădină delimitată a științei, între un divertisment tehnic și o
deviere a esteticii, ci o acumulare de experiență și atenție către un spațiu inedit și nedat al
vieții". 14
1 .Patrimoniului industrial
Patrimoniul industrial este format din r ămășițele culturii industriale care sunt de o
valoare istoric ă, tehnologic ă, social ă, arhitectural ă sau științifică. Aceste resturi constau din
clădiri și mașini, ateliere, mori și fabrici, mine și situri pentru procese și rafinare, depozite și
magazine, locuri în care este generat ă, transmis ă și utilizat ă energia, transportul și toata
infrastructura sa, precum și de locuri utilizate pentru activit ăți sociale legate de industrie, cum
ar fi locuin țele, cultul religios sau de educa ție.
Arheologia industrial ă este o metod ă interdisciplinar ă de a studia toate probele, materiale
și imateriale, a documentelor, artefactelor, stratigrafia și structurile, a șezările umane și
peisajele naturale și urbane, create pentru sau prin procedee industriale. Se face uz de acele
metode de investigare, care sunt cele mai potrivite pentru a cre ște gradul de înțelegere a
trecutului industrial și prezent.
Perioada istorică de interes principal se extinde de la începutul Revoluției Industriale,
în a doua jumătate a secolului al XVIII -lea până la și inclusi v în prezent, în timp ce
examinează , de asemenea, rădăcinile sale anterioare de pre -industria le și proto industriale. În
plus, ea se bazează pe studiul muncii și a tehnicilor de lucru cuprinse de istoria tehnologiei.
Valorile patrimoniului industrial *
I. Patrimoniul industrial este dovada de activități care au avut și continuă să aibă
consecințe istorice profunde. Motivele pentru protejarea patrimoniului industrial se bazează
pe valoarea universală a acestei probe, mai degra bă decât pe singularitatea sit urilor unice.

13 Michael RIX , Industrial Archeology, in The Amateur Historian nr.2/1955 ;
14 Franco BORSI, Introduzione alla archeologia industriale, Roma, Officina, 1978, p.8 .

13
ARHEOLOGIA ARHITECTURII INDUSTRIALE

II. Patrimoniului industrial are valoare socială, ca parte a înregistrării din viața bărbaților și
femeilor obișnuite, și, ca atare, oferă un sentiment important al identității. Este de o valoare
științifică și tehnologică în istoria de fabricație, inginerie, construcții, și poate avea o valoare
estetică considerabilă pentru calitate a arhitecturii sale, proiectare sau planificare.
III. Ace ste valori sunt intrinseci sit ului în sine, țesă tura sa, componente, mașini și
stabilirea, în peisajul industrial, în documentația scrisă, precum și în evidențele intangibile ale
industriei conținut e în amintiri umane și obiceiuri.
IV. Raritatea, în ceea ce privește supraviețuirea anumitor procese, ti pologii de sit sau a
peisajelor adaugă o valoare deosebită și trebuie evaluată cu atenție. Exemple timpurii sau de
pionierat au o valoare deosebită.
Importanța id entificării, înregistrării și cercetării
I. Fiecare teritoriu ar trebui să identifice, să înregistreze și să protejeze resturile industriale pe
care dorește să le păstreze pentru generațiile viitoare.

* The Nizhny Tagil Charter for the Industrial Heritage The International Committee for the Conservation of the
Industrial Heritage (TICCIH) 17 July, 2003

II. Sondajele de domenii și a diferitelor tipologii industriale ar trebui să identifice
amploarea patrimoniului industrial. Cu ajutorul acestor informații, stocurile ar trebui să
recreeze toate sit urile care au fost identificate. Acestea ar trebui să fie concepute pentru a fi
ușor de căutat și ar trebui să fie accesibile în mod liber publiculu i. Informatizarea și accesul
online sunt aspecte valoroase.
III. Înregistrarea este o parte fundamentală a studiului patrimoniului industrial. O
înregistrare completă a caracteristicilor fizice și a stării unui sit ar trebui să fie făcută și
plasată într-o arhivă publică în ainte de orice intervenție făcut ă. Multe informații pot fi
obținute în cazul în care înregistrarea este efectuată înainte ca sit ul să-și fi încetat
funcționarea. Înregistrări le trebuie să includă des crieri, desene, fotografii și filme video de
obiecte în mișcare, cu trimiteri la documentele justificative. A mintirile oamenilor sunt o

14
ARHEOLOGIA ARHITECTURII INDUSTRIALE

resursă unică și de neînlocuit, care ar trebui să fie, de asemenea, înregistrate în momentul în
care acestea sunt dispon ibile.
IV. Cercetările arheologice din si turile industriale istorice sunt o tehnică fundamentală
pentru studiul lor. Ar trebui să se efectueze la aceleași standarde înalte ca și cel al siturilor din
alte perioade istorice sau culturale.
V. Programele de cercetare istorică sunt necesare pentru a sprijini politicile de
protecție a patrimoniului industrial. Din cauza interdependenței multor activități industriale,
studii internaționale pot ajuta la identificarea sit urilor și a tipurilor de situri de importan ță
mondială.
VI. Criteriile de evaluare a clădirilor industriale ar trebui definite și publicate, astfel
încât să se obțină de către public acceptarea generală a standardelor raționale și coerente. Pe
baza cercetărilor adecvate, aceste criterii ar trebui să fie utilizate pentru a identifica cele mai
importante care au supraviețuit : peisaje, așezări, situri, tipologii, clădiri, structuri, mașini și
procese.
VII. Acele sit uri și structuri care sunt identificate ca fiind importante ar trebui să fie
protejate prin măsuri legale care sunt suficient de puternice pentru a asigura conservarea
semnificației lor. Lista Patrimoniului Mondial UNESCO ar trebui să recunoască datorită
impactului imens pe care industrializarea a avut asupra culturii umane.

VIII. Valoarea siturilor semnifi cative ar trebui să fie definită, iar orientări pentru
viitoarele intervenții stabilite. Orice măsuri juridice, administrative și financiare care sunt
necesare pentru menținerea valorii lor ar trebui să fie pus e în aplicare.
IX. Sit urile care sunt expuse riscului ar trebui să fie identificate astfel încât să poată fi
luate măsuri corespunzătoare pentru a reduce acest risc și pentru a facilita schemele adecvate
pentru repararea sau reutilizar ea acestora.
X. Cooperarea internațională este o abordare deosebit de adecvată pentru conservarea
patrimoniului industrial prin inițiative coordonate și partajarea resurselor. Ar trebui dezvoltate
criterii compatibile pentru a inventaria și baze de date internaționale.

15
ARHEOLOGIA ARHITECTURII INDUSTRIALE

Protecția juridică
I. Patrimoniul industrial trebuie să fie văzut ca o parte integrantă a patrimoniului
cultural în general. Cu toate acestea, protecția sa juridică ar trebui să țină seama de natura
specială a patrimoniului industrial. A r trebui să fie capabil să protejeze instalații și mașini,
elemente de mai jos, la sol, structuri permanente, complexele și ansambluri le de clădiri și
peisaje le industriale. Domeniile de deșeuri industriale ar trebui să fie luate în considerare
pentru pote nțialul lor arheologic, precum și pentru o valoare ecologică.
II. Programe pentru conservarea patrimoniului industrial trebuie să fie integrate în
politicile de dezvoltare economică și în planificarea regională și națională.
III. Cele mai importante sit uri ar trebui să fie pe deplin protejate ș i fără intervenții care
să ar putea compromite integritatea lor istorică sau autentic itatea țesăturii lor. Adaptarea și
reutilizarea acestora poate fi o modalitate rentabil ă de a asigura supraviețuirea clădirilor
industriale adecvate și ar trebui să fie încurajate prin controale adecvate juridice, consultanță
tehnică, stimulente fiscale și subvenții.
IV. C omunități industriale care sunt amenințate de schimbările structurale ra pide ar
trebui să fie sprijinite de către autoritățile administrați ei publice centrale și locale. A menințări
potențiale la patrimoniul industrial de la astfel de modificări trebuie anticipate și planurile
pregătite pentru a evita necesitatea unor acț iuni de urgență.
V. Trebuie stabilite proceduri pentru a răspunde rap id la închiderea sit urilor industriale
importante pentru a preveni îndepărtarea sau distrugerea elementelor semnificative.
Autoritățile competente ar trebui să aibă competențe legale de a interveni atunci când est e
necesar pentru a proteja sit urile imp ortante ameninț ate.
VI. Guvernul ar trebui să aibă organisme consultative de specialitate, care po ate oferi
consiliere independentă cu privire la chestiuni referitoare la protecț ia și conservarea
patrimoniului industrial, iar opiniile lor ar trebui să fie căutate cu privire la toate cazurile
importante.
VII. Ar trebui depuse toate eforturile pentru a asigura consultarea și participarea
comunităților locale în protecția și conserv area patrimoniului industrial local .

16
ARHEOLOGIA ARHITECTURII INDUSTRIALE

VIII. Asociațiile și societățile de voluntari au un rol important în identificarea site urilor,
promovarea participării publicului la conservarea industrială și diseminarea de informații și de
cercetare, și, ca atare, s unt actori indispensabili în teatrul patrimoniului industrial.
Întreținere și conservare
I. Conservarea patrimoniului industrial depinde de păstrarea integrității funcționale, și,
prin urmare, intervențiile la un amplasament industrial ar trebui să vize ze menținerea acestui a
cât mai mult posibil. Valoarea și autenticitatea unui sit industrial poate fi redus ă foarte mult în
cazul în care sunt îndepărtate mașini sau componente, sau în cazul în care elementele
secundare , care fac parte dintr -un întreg sit sunt distruse.
II. Conservarea siturilor industriale necesită o cunoaștere aprofundată a scopului sau
scopurile pentru care au fost puse, și a diferitelor procese industriale, care ar fi avut loc acolo.
Acestea pot fi modificate în timp, dar toate utiliz ările fostelor ar trebui examinate și evaluate.
III. Adaptarea unui sit industrial la o nouă utilizare pentru a asigura conservarea acesteia
este de obicei acceptabilă, cu excepția, în cazul siturilor de importanță istorică deosebită.
Utilizări noi ar trebui să respecte semnificativ materialul și să mențină modele originale de
circulație și de activitate, și ar trebui să fie compatibile cât mai mult posibil cu utilizarea
originală sau principală. Se recomandă o zonă care interpretează fosta utilizare.
IV. Continuarea de a se adapta și de a folosi clădiri industriale evită risipa de ene rgie și
contr ibuie la dezvoltarea durabilă. P atrimoniu l industrial poate avea un rol important în
regenerarea economică a zonelor degradate sau în declin. Continuitatea pe care reutilizarea o
presupune poate oferi stabilitate psihologică pentru comunitățil e cu care se confruntă cu
durată mare de lipsă de angajare.
V. Intervențiile ar trebui să fie reversibile și să aibă un impact m inim. Orice modificări
inevitabile trebuie să fie documentate și elementele semnificative care sunt eliminate trebuie
să fie înregistrate și depozitate în condiții de siguranță. Multe procese industriale conferă o
patină, care este parte integrantă a int egrității și a interesului sit ului.

17
ARHEOLOGIA ARHITECTURII INDUSTRIALE

VI. Reconstrucție, sau revenirea la o stare cunoscută anterior, ar trebui să fie considerată o
intervenție excepțională și numai dacă este cazul beneficiază integritatea întregului site sau , în
cazul distrugerii , unui site major prin violență.
VII. Abilitățile umane implicate în numeroase procese industriale vechi sau ieșite din
uz sunt o resursă extrem de importantă a cărei pierdere poate fi de neînlocuit. Ele trebuie să
fie atent înregistrate și transmise gener ațiilor mai tinere.
VIII. Ar trebui încurajată rezervarea înregistrărilor documentare, arhive ale
companiei, planurile de constr ucție, precum și specimene de eș antionare a produselor
industriale.

Educaț ie și formare
I. Pregătire a profesională de sp ecialitate în aspectele metodologice, teoretice și istorice
ale patrimoniului industrial trebuie să fie predate la nivel tehnic și universitar.
II. Material educațional specific despre trecutul industrial și a patrimoniului său ar
trebui să fie produse de către și pentru studenții de la nivel primar și secundar.
Prezentarea și interpretarea
I. Interesul public și afecțiunea pentru patrimoniul industrial și aprecierea valorilor
sale sunt cele mai sigure metode de a conserva. Autoritățile publ ice ar trebui să explice în
mod activ sensul și valoarea siturilor industriale prin publicații, expoziții, televiziu ne, internet
și alte mijloace media, prin asigur area unui acces durabil la site uri importante și prin
promovarea turismului în zonele industriale.
II. M uzee industriale și tehnic e de specialitate și a siturile industriale sunt conservate
prin mijloace importante de protejare și de interpretare a patrimoniului industrial.
III. R ute regionale și inte rnaționale ale patrimoniului industrial pot sublinia transferul
continuu al tehnologiei industriale, iar mișcarea pe scară largă a oamenilor care pot fi cauzate
de acesta.
2. ISTORIC (apariție – evoluție)
Marile invenții hotărâtoare pentru ap ariția erei industriale apar în Anglia la sfârșitul
secolului al XVIII -lea, într -o perioadă de timp relativ scurtă apărând invenții inovatoare

18
ARHEOLOGIA ARHITECTURII INDUSTRIALE

precum: mașina cu aburi (1690), mașina de filat (1767), balonul (1783), mașina cu aburi a lui
Watt (1784), strung ul mecanic (1800) ș.a.
Toți acești factori au dus la apariția și dezvoltarea activităților industriale. Astfel
activitățile tradiționale ca cele manufacturiere și mesteșugărești devin rapid activități
industriale și, la fel, atelierele în care func ționează, devin fabrici. Trecerea de la mâna de lucru
umană la cea tehnică provoacă schimbări majore și în modul de percepere a arheologiei
industriale.
Evoluția activităților de producție a adus cu sine o creștere demografică imensă. Noile
activi tăți industriale, mari consumatoare de forță de muncă, au atras populație către regiunile
în care industria se dezvolta întrucât profitul era cel care guverna și atunci o lume aflată la
începutul modernismului. Această migrație a dus la dezvoltarea rețelei de transport feroviar,
iar dezvoltarea acesteia a dus la rândul ei la o aglomerație urbană și mai mare.
Treptat interesul pentru industrie a dus la concentrarea activităților de producție în
anumite puncte în teritoriu, ducând la apariția orașelor industriale. Acestea s -au aliniat treptat
formând aglomerații de orașe standardizate, lăsând în urmă gustul pentru vechi.
Activitățile industriale nu mai pot funcționa în v echiile spații de producție a căror
caracteristică era produsul manufacturat; ele au nevoie de spații ample, cu caracter de
producție și de stocare, depozitare. Astfel apar programe noi în arhitectură cum ar fi hala
industrială, gara (pe fondul dezvoltăr ii rețelelor de comunicații feroviare), galerii comerciale
și marile magazine.
Dezvoltarea activităților industriale are loc, în principal, la periferia orașului, dar în
directă legătură cu aceasta. Logica amplasării industriei în raport cu orașul se bazează pe
relația dintre industrii, transport și oraș.
În lucrarea ,,The City in the History " , Lewis M umfod dă ca exemp lu orașul Veneț ia,
în care portul și arsenalul sunt organizate în afara orașului.
Datorită aglomerării crescânde a zonelor d e locuit adiacente industriilor , apar locuințe
lipsite de lumină naturală și minime condiții igienice. ,,Acolo unde exista cărbune și fier și
unde tăcăneau războaiele de țesut, ieșeau ca din pământ orașe industriale urâte […]. Fumale,
turnuri de extracție, hale de cărbuni, grădini de legume, case sărăcăcioase înegrite de
funingine și uriașe coșuri de fabrică de care erau an inați nori negrii, castanii sau galbeni ca

19
ARHEOLOGIA ARHITECTURII INDUSTRIALE

veninul – iată tabloul oribil al peisajului industrial, al orașului lipit de hotare, al acelui oraș
care nu era destinat pentru a se locui în el, ci pentru exploatarea naturii și a oamenilor " 15.
Această situație în care industria primează pentr u existența unui oraș, a dus la efecte
negative printre care cele mai importante sunt mizeria și haosul.
Apar, astfel, scenarii posibile pentru dezvoltarea orașului și modele pentru orașul
viitorului. Aici însă criticii se împart în doua cure nte care conturează două modele diferite
pentru un posibil oraș ideal. Aceste două modele care dezvoltă, încă din secolul al XIX -lea,
pentru prima dată o gândire urbanistică sub modelul progresist și modelul culturalist.
Modelul progresist este reprezentat de filosofi ca Owen, Fourier sau Proudhon, care în
critică orașului industrial pun accentul pe ideea de ,,alienare a individului". Punctul lor de
plecare este omul desăvârșit, ale cărui nevoi pot fi deduse ș tiințific. Gândirea lor orientată
către viitor și progres schematizează un model de oraș în care industria are rol principal, dar în
care impresia vizuală asupra orașului, cea care da seamă despre frumusețea lui, derivă din
valorizarea criteriilor de igien ă. Modelul progresist s -a impus după cel de -al doilea război
mondial, în condițiile în care distrugerile suferite de patrimoniul locativ erau uriașe, prin
criterii economice și politice și a luat forme foarte diferite după particularitățile culturale
locale, după tipul de promotor (capitalist privat, capitalism de stat sau stat socialist) și după
opoziția întâmpinată.
În paralel, modelul culturalist, reprezentat de Ruskin și Morris, critică și analizează la
rândul lui societatea și orașul indu strial încercând să propună un nou tip de model pentru un
oraș ideal.
Diferențierea de modelul progresist se regăsește în punctul de plecare al conceptului,
care nu mai are în vedere ,,individul tip", ci ,,gruparea umană". Criticile care se aduc orașului
industrial sunt pierderea vechii organicități și dispariția spiritului comunitar, precum și
presiunea exercitată de industrie asupra orașului. Dacă la progresiști rolul principal îl joacă
igiena, pentru culturaliști acest rol principal revine esteticii. Orașul viitorului este văzut ca
fiind de dimensiuni mici, înscris în niște limite precise și plin de organicitate. Limitarea
orașului este însa practic imposibilă, acest lucru ducând la imposibilitatea dezvoltării acestuia.

15 Wolf SCHNEIDER, Omniprezentu l Babilon, Ed. Politica, Bucureș ti, 1968, pag. 348.

20
ARHEOLOGIA ARHITECTURII INDUSTRIALE

În afară de aceste două curente, care încearcă conturarea unui model, apar și alte
curente, fără model, cum ar fi antiurbanismul american și naturalismul.
Antiurbanismul american este reprezen tat prin Thomas Jefferson, Emerson și Adams.
Curentul definește o variantă locală a culturalismului cu anumite diferențe și nuanțări ce pot fi
înscrise pe linie progresistă. Curentul va influența puternic urbanismul americal al secolului al
XX-lea. Ideea c are fundamentează acest curent este restaurarea sau reconsiderarea ruralului.
Naturalismul apare ca un curent ce se bazează pe relația dintre oraș și natură, natura
fiind considerată factor determinant în desăvârșirea personalității individ ului.
Noua versiune a modelului progresist îl are pe Tony Garnier cu proiectul ,,Orașul
industrial" realizat în 1904. Alți reprezentanți de marcă ai curentului sunt: pentru Țările de
Jos J.J.P. Oud, G. Rietvelt, pentu Germania Școala Bauhaus, pentru Rusia constructiviștii, iar
pentru Franța Le Corbusier, A. Ozenfant.
La polul opus, noua versiune este reprezentată de E. Howard și R. Unwin. În plan
formal, orașul se mulează pe teren, spațiul urban devenind un spațiu controlat și închis.
Modelul pe care îl generează acest curent este reprezentat de ,,orașul grădină".
,,Studiile de arhitectură pe care le prezentam […] privesc organizarea unui oraș nou,
orașul industrial, deoarece cea mai mare parte a orașelor noi ce vor fi fondate de aici înainte
se vor datora motivelor de ordin industrial".16
În concluzie putem afirma că, perioada istorică de interes principal se extinde de la
începutul Revoluției Industriale din secolul al XVIII -lea până în prezent.
Comitetul Internațional pentru Conservarea Patrimoniului Industrial (TICCIH)17
TICCIH este organizația mondială care reprezintă patrimoniu l industrial și este
consilierul special al ICOMOS privind patrimoniul industrial. Textul acestei carte a fost
adoptat de către delegații adunați la Adunarea Națională trienală TICCIH care a avut loc la
Moscova, la 17 iulie, 2003.

16 Sorin VASILESCU, ,,Istoria arhitecturii moderne", Curs, București, 1993.
17 The ICOMOS ,,Venice Charter for the Conservation and Restoration of Monuments and Sites", 1964

21
ARHEOLOGIA ARHITECTURII INDUSTRIALE

Cele mai timpurii perioa de ale istoriei umane sunt definite de dovezile arheologice pentru
schimbări le fundamentale în modurile în care oamenii fac obiecte le, iar importanța
conservării și studierii dovezilor acestor schimbări este universal acceptată.
Din Evul Mediu , inova ții în Europa în utilizarea energiei și în comer ț a dus la o
schimbare spre sfar șitul secolului al 18 -lea la fel de profund ă ca cea dintre neolitic și epoca
bronzului, cu evolu țiile din domeniul social, tehnic și economic au creat circumstan țele de
fabrica ție suficient de rapide și profunde pentru a fi numite o revolu ție. Revolu ția industrial ă a
fost începutul unui fenomen istoric care a afectat o parte major ă a popula ției umane, precum
și toate celelalte forme de via ță de pe planeta noastr ă, iar ace asta se continu ă până în prezent.
Dovezile materiale ale acestor schimb ări profunde au valoare universal ă și trebuie s ă
fie recunoscut ă importan ța studiului și conserv ării acestor probe.
Delega ții, pentru TICCIH Congresul din 2003, din Rusia doresc s ă afirme c ă toate
clădirile și structurile construite pentru activit ăți industriale, procesele și instrumentele
folosite în cadrul acestora, precum și orașele și peisajele în care acestea sunt situate sunt de o
importan ță fundamental ă. Acestea ar trebui s ă fie cercetat și făcut clar pentru toat ă lumea,
fiind identificate exemplele cele mai semnificative și caracteristice, protejate și men ținute, în
conformitate cu spiritul Charter Venice 1, pentru utilizarea beneficiilor de ast ăzi și a
viitorului.
3. Tendințe actuale privind salvarea patrimoniului industrial
Domeniul arhitecturii industriale a generat mult interes mai ales în țările occidentale,
dar odată cu extinderea preocupării la tot mai mulți specialiști, acesta s -a materializat ș i la noi.
Fiind un teritoriu interdisciplinar, a suscitat multiple explicații și abordări, aspect în
continuă creștere care denotă importanța lui la nivel național.
Trăind într -o societate în care propagarea informației are loc la un nivel accelerat și în
care imaginea creează mesajul, esența , este fundamental ca elemente c e țin de patrimoniul
istoric arhitectural industrial să fie recuperate oferind modernității o conexiune mai bună cu
propriile va lori culturale și normative din trecut. Conform lui Baudrillard, Niel Leach scrie în
cartea sa ,,Anestetica " : ,,Întreaga mașinărie industrială a lumii a fost estetizată, întreaga
semnificație a lumii a fost transfigurată de estetică…Totul, nesemnificat ivul, marginalul,

22
ARHEOLOGIA ARHITECTURII INDUSTRIALE

obscenul capătă încărcătură culturală, devin piese de muzeu, se estetizează." Astfel, într -o
perioadă în care tehnologizarea devine atât de recurentă și cerută la nivel macro se tinde către
o ignorare absolută a tot ce este rudimentar, ie șit din tiparele vremii. Mai mult decât atât, o
problemă reală este lipsa unui fond legal eficient care să mențină monumentele istorice în
actualitate și care să ajute la conservarea acestora. Având în vedere preocuparea tot mai
scăzută pentru reconstrucți a și reabilitarea centrelor culturale vechi, furnizoare de valori
intrinsec înțelese în secolul al XX -lea, va genera un viitor expansiv, un viitor care va străluci
prin grandoare,dar care se va oglindi în propriile rămășițe ale trecutului.
Acțiuni în sens ul salvării patrimoniului național au fost întreprinse încă din 2001, când
Asociația de Arheologie Industrială inițiază recuperarea vechilor situri industriale și
recunoașterea valorii sale actuale într -o lume puțin preocupată de acest aspect. Materialismu l
excesiv și degradarea tot mai accentuată a valorilor morale primordiale, lăsate moștenire prin
construcții superbe și impunătoare, tinde să monopolizeze societatea contemporană. Orașul
modern, centrat pe arhitectura bazată pe inovație mai ales din punct de vedere al tehnologiei,
pierde frumosul din simplitate și clasicism. Un pion în readucerea în actualitate a clădirilor cu
o importanță națională este arheologie industrială care are ca scop tocmai reînvierea trecutului
prin asumarea prezentului.

23
CONCLUZIE

CONCLUZIE
Ca un argument final asupra r econsiderării valorii patrimoni ului arhitectural și a
"repunerii sale in drepturi", subliniem înca o data -ca ultim dar nu cel din urmă argument –
faptul că risipirea resurselor în domeniul con struit este de natură să amenințe memoria noastră
istorică, respectiv identitatea culturală și deci echilibrul psihologic.
Diferite cercetări asupra psihicului uman au demonstrat faptul că un individ fără
memoria sau incapabil să -și asume tr ecutul său, nu are resurse pentru a -și asuma cotidianul,
nici pentru a înfrunta viitorul. El se află într -o stare depresivă latentă sau manifestă.
Creativitatea și capacitatea de a progresa a unei ființe umane sunt potențate de memoria sa.
Societățile în c riză și civilizaț iile care mor sunt cele care și -au pierdut memoria. O țară care nu
își stăpânește trecutul, nu are viitor, spunea Viollet -le-Duc.
"A pretinde că vechiile clădiri împiedică producția de noi clădiri, în seamnă pur și
simplu a avea teamă că acestea din urmă sunt prea mediocre pentru a suporta comparația. A
pretinde că vechiul împiedică dezvoltarea modernă și că trebuie înlocuit (că trebuie reînnoit
țesutul urban și clădirile) înseamnă pur și simplu a avansa argu mente înșelatoare și de cele
mai multe ori ascunz ând interese personale, contrare interesului general : spațiile pentru
creații contemporane nu lipsesc și nu au nevoie să fie obținute prin substituiri". 18
" Identitatea națiunilor ca principiu istoric se materializează, ia formă, se încarnează
în locurile memoriei. Acolo se află urmele și semnele unei istorii comune. Trebuie să o facem
să traiască, trebuie să extragem din ea învățăminte utile, trebuie să o împărtășim cu toții. A
favoriza conser varea bunului comun, a apropia oamenii de această parte prețioasă a
memoriei lor, a descoperi împreună o responsabilitate împărtășită, înseamnă întâi de toate a
intreprinde un lucru exemplar". 19

18 DINKEL Rene, Enczclopedie du Patrimoine, Paris, 1997
19 DOUSTE+BLAZY Philippe, ex-ministru al Culturii în Guvernul Franței, Lettre d"Europe, 1995.

24
BIBLIOGRAFIE

1. Academia Română – Institut ul de lingvistică Iorgu Iordan ,,Dicționarul explicativ al
limbii române" , Ed. Univers Enciclopedic, București , 1996 ;
2. Carta europeană a patrimoniului arhitectural, adoptată de Comitetul de miniștri al
Consiliului Europei în septembrie 1975 și promulgată în octombrie același an , în
cadrul Congresului privind patrimoniul arhitectural european -afirmă intenția statelor
membre de a coopera între ele și cu celelalte state europene în scopul protejării acestui
patrimoniu ;
3. Carta europeană a patrimoniului arhit ectural. Consiliul Europei, Amsterdam, 1975. In
Documenti, norme ed istruzioni per il restauro dei monumenti, a cura di E. Romeo,
Electra Napoli, 1990 ;
4. Carta de la Veneția , 1964. In Documenti, norme ed ilustrazioni per il restauro dei
monumenti, a cura d i E.Romeo, Electra Napoli, 1990;
5. Cesare BRANDI , ,,Teoria restaurării" , Ed. Meridiane, București 1996 ;
6. DINKEL Rene, Enczclopedie du Patrimoine, Paris, 1997;
7. DOUSTE+BLAZY Philippe, ex -ministru al Culturii în Guvernul Franței, Lettre
d"Europe, 1995;
8. Franco ise CHOAY , ,,Alegoria patrimoniului" ,U.A.R., Ed. Simetria, București, 1998;
9. Franco BORSI , ,,Introduzione alla archeologia industriale'' , Roma, Officina, 1978,
p. 8;
10. Lewis M umfod , ,,The City in the History " ;
11. Michael RIX , Industrial Archeology, in The Amateur Historian nr.2/1955 ;
12. Mircea Cărtărescu , ,, O crimă și o idioție" – text scris in noiembrie 2007 ca manifest
pentru expoziția de fotografie „Arheologia industrială în România " , organizată de
ICR. ;
13. Wolf SCHNEIDER , ,,Omniprezentul Babillon" , Ed. Politica , Bucuresti , 1968, pag.
348;
14. Sorin VASILESCU , ,,Istoria arhitecturii moderne" , Curs , București , 1993 ;
15. The ICOMOS ‘Venice Charter for the Conservation and Restoration of Monuments
and Sites’, 1964.

25
SURSELE ILUSTRAȚIILOR

1. Proiect restaurare ,releveu de degradare .Bustul lui Mihai Eminescu , autor Oprea
Loredana Andreea ;
2. Proiect de conservare, restaurare, reabilitare – Pasajul Villacross, autori Oprea
Loredana Andreea, Cîrciumaru Claudiu Emil ;
3. Curs Strategii de reabilitare a patrimoniului construit -Castelul de Vânătoare Platte,
Wiesbaden
4. Fundația Prințul de Wales România, Brașov – facebook
5. www.slideshare.net
6. http://sistoriabanatului.wordpress.com
7. http://twisteddot.ro/
8. httpwww.mykaskin.eclipse.co.ukfilm_locationsPainted%20Boats