SPECIALITATEA:BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE ȘI RECUPERARE PROIECT ABSOLVIRE ÎNDRUMĂTOR CANDIDAT PROF.VARTIC CAMELIA MOISA OVIDIU IONUȚ PROMOȚIA 2016… [308348]

FUNDAȚIA ECOLOGICĂ GREEN
ȘCOALA POSTLICEALĂ F.E.G IAȘI
SPECIALITATEA:BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE ȘI RECUPERARE

PROIECT ABSOLVIRE

ÎNDRUMĂTOR CANDIDAT: [anonimizat].VARTIC CAMELIA MOISA OVIDIU IONUȚ

PROMOȚIA 2016

ȘCOALA POSTLICEALĂ F.E.G IAȘI
SPECIALITATEA:BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE ȘI RECUPERARE

PROGRAM DE RECUPERARE BALNEOFIZIOKINETOTERAPEUTIC ÎN HIPERTENSIUNE ARTERIALĂ

PROMOȚIA 2016

CONȚINUTUL PROIECTULUI

1.CUPRINS

2.ARGUMENT

3.OBIECTIVE

I.NOȚIUNI GENERALE DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE ALE CORDULUI

II.HIPERTENSIUNE ARTERIALĂ

III.PROGRAM DE RECUPERARE

IV.PREZENTAREA CAZURILOR

4.BIBLIOGRAFIE

5.ANEXE

ARGUMENT

Tema aleasă de mine se numește “programul de recuperare balneofiziokinetoterapeutic în Hipertensiune Arterială”.Am ales această temă deoarece multe persoane suferă de această boală cronică caracterizată prin valori crescute ale presiunii arteriale. Aproximativ 3 din 10 [anonimizat] 1,8 miliarde de hipertensivi. [anonimizat] 50% [anonimizat] (WHL).

Mai multe cifre arată că o [anonimizat]-cerebral,boală cronică renală și chiar moarte subită.

Vestea bună este că hipertensiunea arterială poate fi depistată printr-o simplă măsurare a tensiunii , gest care nu durează mai mult de câteva minute. Deasemenea, o altă veste bună este că hipertensiunea arterială poate fi prevenită și controlată. Urmând o serie de recomandări al căror nucleu este adoptarea unui stil de viață sănătos.

MOTTO

“Sănătatea este un cuvânt mare. [anonimizat] ,spiritul ci și perspectiva unui om.”  (James H. West)

Obiectivul I

[anonimizat], care alcătuiesc o unitate funcțională coordonată și permanent adaptată nevoilor organismului . [anonimizat], [anonimizat].

Alcătuirea aparatului circulator

Aparatul circulator este alcătuit din inimă și arborele circulator.

[anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat]-[anonimizat],numit pericard. [anonimizat],are o greutate medie de 300 grame și o capacitate medie de 500 .

Configurația externă

Inima are forma unui con turtit și prezintă o bază, [anonimizat], diafragmatică, pulmonară și două margini.

Baza inimii este formată în cea mai mare parte din atriul stâng și o mică parte din atriul drept.

Vârful inimii se află în partea opusă bazei. Este alcătuit în totalitate din vârful ventriculului stâng.

Fața anterioară sternocostală este convexă. [anonimizat]. Marchează, [anonimizat].

Fața inferioară diafragmatică este plană și vine în raport cu mușchiul diafragm. Pe această față se observă două șanțuri, unul longitudinal, numit șanțul longitudinal inferior, care se află în continuarea celui anterior și altul transversal, numit șanțul coronar.

Fața pulmonară este orientată spre posterior la stânga și este reprezentată în mare parte de ventriculul stâng.Prezintă șantul coronar stâng la care putem identifica artera atrioventriculară stângă și marea venă coronară.

Marginea dreaptă a inimii este mai ascuțită și vine în raport cu diafragmul, în timp ce marginea stângă este mai rotunjită și vine în raport cu plămânul stâng.

Configurația internă a inimii

Inima este împarțită în patru cavități prin niște pereți dispuși longitudinal și transversal,numiți septuri.

Peretele longitudinal desparte inima în două parți: dreapta și stânga. Peretele transversal împarte fiecare dintre cele două parți în câte două cavități și anume: una catre baza inimii,numită atriu și alta către vârful inimii, numită ventricul. Inima are în interiorul ei,patru cavități: două atrii și două ventricule,despărțite prin septurile amintite.

Peretele transversal,care desparte atriile de ventricule,poartă numele de septul atrio-ventricular. El are două părți: una dreaptă, pentru inima dreaptă și alta stângă, pentru inima stângă.

Peretele longitudinal, care desparte inima dreaptă de inima stânga are două părți: una care desparte atriile numită sept intratrial și alta care separă ventriculele,numită sept interventricular. Cavitățiile inimii stângi nu comunică cu cavitățile inimii drepte. Atriul și ventriculul de aceeași parte însă, comunică între ele prin orificiile atrio-ventriculare.

Atriile și ventriculele

Atriile sunt cavități aproximativ cubice,situate spre baza inimii, despărțite prin septul interatrial și care nu comunică între ele. Ele se caracterizează prin faptul că pereții sunt mai subțiri decât cei ai ventriculelor și sunt prevăzute cu mai multe orificii. Fiecare atriu are o prelungire numită urechiușă.

Atriul drept are formă de cub neregulat, prezentând șase pereți: anterior, posterior, superior, inferior, lateral și medial.

Atriul stâng are o formă aproape cuboidă și un perete mai gros decât cel al atriului drept. În peretele posterior se găsesc cele patru orificii în care se deschid venele pulmonare, iar în cel inferior se află orificiul atrioventricular stâng, prevăzut cu valvă mitrală. Pe peretele lateral se găsește orificiul de comunicare cu urechiușă stângă.

Ventriculele sunt două cavitați de formă piramidală,conoidă care se află spre vârful inimii,unul aparținând inimii drepte,iar celălalt inimii stângi. Cele două ventricule sunt despărțite între ele prin septul interventricular. Spre deosebire de atrii,ventriculele au o capacitate mai mare,pereții lor sunt mai groși și prevăzuți cu o serie de proeminențe musculare,numite mușchi papilari și trabecule carnoase,care dau suprafeței interioare a ventriculului un aspect neregulat.

Ventriculul drept are trei pereți: anterior sau sternocostal, inferior sau diafragmatic și posterior, reprezentat de septul interventricular.

Orificiul atrioventricular drept face comunicarea între atriul drept și ventriculul drept. El este prevăzut cu valva tricuspidă, alcătuită din trei valvule sau cuspide de formă triunghiulară.

Orificiul trunchiului arterei pulmonare face comunicarea între ventriculul drept și artera pulmonară. Din ventriculul drept pleacă trunchiul arterei pulmonare. Orificiul trunchiului arterei pulmonare este prevăzut cu trei valvule ce au forma unor cuiburi de rândunică, numite valvule semilunare sau sigmoide pulmonare. Ele au o margine fixă, care aderă la perete și alta liberă prevăzută la mijloc cu nodulul Morgagni.

Ventriculul stâng are trei pereți: anterior sau septal, posterior sau pulmonar și inferior sau diafragmatic. Orificiul atrioventricular stâng este prevăzut cu valva mitrală.

Orificiul arterei aorte face comunicarea dintre ventriculul stâng și artera aortă. Pe marginea liberă se găsesc nodulii Arantius. În peretele arterei aorte, la nivelul valvulelor sigmoide anterioare, se observă orificiile de origine ale celor două artere coronare: dreaptă și stângă.

Structura pereților inimii

Pereții inimii sunt alcatuiți din 3 straturi: endocard,miocard și epicard.

Endocardul ,stratul intern este o membrană lucioasă,trasparentă,care căptușește toate cavitățile inimii și care se continuă cu tunica internă arterelor și venelor. Endocardul este alcătuit dintr-un endoteliu cu celule poligonale,turtite și dintr-un strat profund,conjuctivo-elastic.

Miocardul este peretele muscular al inimii, fiind partea cea mai groasă a peretelui cardic, format din țesut muscular. În structura miocardului se disting două varietăți de țesut muscular: țesutul cardiac și țesutul nodal. Fibrele miocardice de la nivelul atriilor sunt dispuse în fascicule circulare, iar cele de la nivelul ventriculelor, în fascicule cu direcție oblic spiralată, formând spre vârf așa-numitul vârtej al inimii. În masa trunchiului cardiac se află aparatul de conducere sau sistemul excitoconductor.

Epicardul, tunica externă a peretelui inimii, este o foiță conjunctivă acoperită de un strat de celule cubice sau turtite. Această foiță nu este altceva decât pericardul seros care se răsfrânge de la pericardul fibros pe suprafața inimii.

Vascularizația și inervația inimii

Arterele care hrănesc inima iau naștere din aorta ascendentă și se numesc artere coronare: dreaptă și stângă. Artera coronară stângă se împarte în două ramuri: artera interventriculară anterioară și artera circumflexă. Artera coronară dreaptă merge în șanțul coronar și coboară apoi în șanțul interventricular inferior. Cea mai importanată este artera interventriculară inferioară. Artera coronară dreaptă hrănește atriul și ventriculul drept, treimea posterioară a septului interventricular și o parte din fața inferioară sau diafragmatică a ventriculului stâng.

Venele sunt: marea venă coronară, mica venă coronară și vena ventriculară posterioară. Cea mai mare parte a sângelui venos se varsă în atriul drept prin intermediul sinusului coronar.

Limfaticele drenează limfa în ganglionii mediastinali anteriori. Nervii inimii provin din sistemul nervos vegetativ simpatic și parasimpatic. Fibrele simpatice se anastomozează cu cele parasimpatice formând plexul cardiac superficial și plexul cardiac profund.

Pericardul

Pericardul este o membrană care învelește inima și baza vaselor mari. El este alcătuit dintr-o porțiune fibroasă, care formează pericardul fibros și alta seroasă, care alcătuiește pericardul seros.

Pericardul fibros are forma unui con cu baza fixată pe diafragm și cu vârful pe vasele mari care pornesc de la inimă.

Pericardul seros este alcătuit dintr-o foiță parietală care după ce căptușește pericardul fibros se răsfrânge pe baza vaselor mari și pe pereții inimii, alcătuind foița viscerală. Între ele se delimitează cavitatea pericardică. Prezintă sinusuri pericardice mari (oblic și transvers) și mici.

Arborele circulator

Arborele circulator este constituit din vasele sanguine. Acestea sunt tuburile în care este închis și prin care circulă sângele. În funcție de structură și funcțiile pe care le au, sunt trei feluri de vase sanguine: artere, capilare și vene.

Arterele

Arterele sunt vase sanguine prin care sângele circulă de la inimă la organe. Ele pornesc din ventricule și ramificându-se, se răspândesc la toate organele, unde se capilarizează. După dimensiuni, arterele se împart în trei categorii: mari, mijlocii și mici; cele mai mici artere, care se continuă cu capilare, se numesc arteriale. Arterele sunt vase cu așezare variabilă. Arterele mari sunt așezate în general, profund pe când arterele mai mici sunt superficiale. În drumul ei, artera formează ramuri, care poartă denumirea de colaterale iar la capăt formează ramuri terminale. Diferitele artere pot comunica între ele prin ramuri, care se unesc și formează anastomoze.

Structura arterelor

Peretele unei artere este alcătuit din trei paturi numite tunici.

a)   Tunica internă sau intimă este formată dintr-un strat subțire de celule turtite, numit endotelin. Sub endotelin se află stratul subendotelial, alcătuit dintr-o rețea de fibre elastice, colagene și de reticulină, iar sub aceasta se află o membrană groasă și elastică care poartă denumirea de limită elastică internă. Ea permite trecerea plasmei sanguine și a globulelor albe spre țesuturi.

b)    Tunica mijlocie sau media este alcatuită din fibre elastice și fibre musculare netede dispuse circular. Proporția acestor două țesuturi depinde de mărimea arterei, deci de depărtarea de inimă. Stratul de țesut elastic se subțiază pe masură ce ne deplasăm de inimă, iar stratul muscular se îngroașă cu cât ne depărtăm de inimă. La periferia tunicii medii se află o membră elastică, care o separă de tunica externă, limitanta elastică externă.

c)   Tunica externă sau adventicea este alcatuită din țesut conjunctiv elastic și câteva elemente musculare. În tunica externă a vaselor mari și mijlocii se găsesc atriole și capilare sanguine care au rolul se hranească peretele arterei. În tunica mijlocie și tunica externă se găsește și un mare număr de terminații nervoase vegetative. La nivelul capilarelor, tunica mijlocie și cea externă au dispărut.

Venele

Venele sunt vase sanguine care se formează prin confluența capilarelor sanguine și care se termină la inimă, în atrii. Prin ele sângele circulă de la periferie spre inimă.

Venele sunt mai numeroase decât arterele, raportul numeric dintre ele fiind de aproximativ 2:1. În funcție de dispoziția lor in organism, venele sunt: profunde și superficiale. O alta caracteristică o formează marele număr de anastomoze, legături prin ramuri colaterale. În funcție de grosimea lor, venele se împart în trei categorii: mari, mijlocii și mici. Cele mai subțiri ramuri ale venelor se numesc venule și se formează prin unirea capilarelor.

Structura venelor

Din punct de vedere structural, venele au peretele mai subțire și mai puțin rezistent decât arterele și, din acest motiv, în secțiunea trasversală, conturul venelor este oval, turtit, în timp ce arterele au un contur circular, regulat. Peretele unei vene este format din trei tunici :

a) Tunica internă sau endovenă este formată dintr-un endotelin, care captuțeste lumenul venei și are aceeași structură ca și endoteliul capilarelor, și dintr-un strat conjunctiv elastic, așezat in jurul endoteliului, care conține fibre elastice, dispuse in forma de rețea. Tunică internă formează în interiorul unor vene niste pliuri semilunare, numite valvule venoase. Valvulele venoase se gasesc numai in venele în care sângele circulă de jos în sus. Și se numesc vene valvulare. Venele care nu au valvule poartă denumirea de vene avalvulare.

b) Tunica mijlocie sau mezovena este mai subțire decât tunica mijlocie a arterelor și are o structură variată.Ea este formată din tesuț conjunctiv, în care sunt cuprinse și fibre musculare.Țesutul conjunctiv conține fibre conjunctive și fibre elastice, cu dispoziție și proporții foarte variate.

c) Tunica externă sau perivena este mai groasă decat tunica mijlocie și este constituită tot din țesutul conjunctiv lax, în care se gasesc, pe langă fibre conjunctive și elastice, și elemente musculare; de obicei , țesutul conjunctiv al mezovenei se găsește in continuarea țesutului conjunctiv al perivenei, fară o limita distinctă.

Structura peretelui si in special structura tunicii mijlocii variază cu diferitele tipuri de vene : vene fibroase, fibroelastice și vene musculoase.

Venele musculoase sunt vene mici, așezate departe de inimă, cum sunt venele membrelor.

Capilarele

Sistemul capilar este interpus intre artere și vene, este format din vase cu diametru mic. Se găsesc in toate organele și țesuturile, formand rețele. Sunt alcătuite din endoteliu, membrana bazală, spatiu subendotelial, țesutul conjunctiv pericapilar. Se clasifica în: capilare sanguine care constituie o serie de rețele cunoscută sub numele de pat capilar si capilare sinusoidale prezente în organele activ metabolice cu o circulație lentă ce favorizează schimburile dintre sânge si țesuturi (ficat, splină, măduvă osoasă).

Sistemul vascular limfatic

Este ansamblul de vase prin care circulă limfă de la țesuturi și organe spre inima, alcătuit din capilare limfatice, vase limfatice și ganglioni limfatici. Capilarele formează rețele din care vor rezultă vasele limfatice reprezentate de ductul limfatic drept și canalul toracic care colectează și drenează limfa din corp.

Proprietatile fiziologice ale miocardului

Conductibilitatea este proprietatea miocardului de a propaga excitația în toate fibrele sale. Impulsurile generate automat și ritmic de nodulul sinoatrial se propagă în pereții atriilor, ajung în nodulul atrioventricular și, prin fascilulul His și rețeaua Purkninje, la țesutul miocardic ventricular. Țesutul nodal generează și conduce impulsurile, iar țesutul miocardic adult răspunde prin contracții.

Contractibilitatea este proprietatea miocardului de a răspunde la acțiunea unui stimul prin modificări ale dimensiunilor și tensiunii. Astfel, în camerele inimii se produce o presiune asupra conținutului sanguin și are loc expulzarea acestuia. Forța de contracție este mai mare în ventricule decât în atrii, iar ce mai mare este în ventriculul stâng. Contracțiile miocardului se numesc sistole, iar relaxările, diastole.

Excitabilitatea este proprietatea miocardului de a răspunde maximal la stimuli care egalează sau depășesc valoarea prag. Aceasta reprezintă legea „totul sau nimic”. Inima este excitabilă numai in faza de relaxare (diastolă), iar in sistolă se află în stare refractare absolută și nu raspunde la stimuli. Aceasta reprezinta „legea neexcitabilității periodice a inimii”.

Automatismul reprezintă proprietatea țesutului nodal de a se autoexcita ritmic. Mecanismul se bazează pe modificări ciclice de depolarizare și repolarizare ale membranelor celulelor acestuia.

Obiectivul II

Hipertensiune arterială

a)Definiție

Hipertensiunea arterială este o afecțiune cardiovasculară foarte frecventă și reprezintă o problemă majoră de sănătate publică . Riscul de a dezvolta complicații cardiovasculare este cu atât mai mare cu cât hipertensiunea arterială se asociază și cu alți factori de risc cardiovascular, cum ar fi cei nutriționali și de mediu, care interacționează cu cei genetici specifici fiecărui individ. La aceasta se adaugă si faptul că un număr mare de persoane nu știu că suferă de hiperteniune arterială .În primul rând ,este constatarea,prin măsurarea tensiunii arteriale cu un tensiometru, a unor cifre tensionale anormal de mari în raport cu valoriile considerate normale în stare repaus. Bineînteles ca o singură măsurare nu este suficientă pentru a afirma existența hipertensiunii; trebuie făcute mai multe măsurători. Deasemenea, trebuie să se țină cont și de diferiți factori care tind să crească tensiunea : stres ,efort ,emoție .Măsuratorile trebuie repetate, pentru ca medicul să poată stabili un diagnostic de hipertensiune,adică dacă sunteți într-o stare de hipertesiune permanentă 24 de ore din 24 (metoda Holter,care permite o înregistare a tensiunii din sfert în sfert de ora,în decursul a 24 ore) .

Aceste valorii sunt indicate în tabelul de mai jos,ele exprimă limitele care nu trebuiesc depășite de nici una dintre măsuratorile tensiunii :

cifra maximă sau tensiunea sistolică,corespunde presiunii din arteră în momentul în care se produce contracția mușchiului cardiac (sistolă),în momentul contracției ventricului stâng care ejectează sângele în aortă,pentru a fi apoi distribuit la nivelul diferitelor organe și țesuturi.

cifra minimă sau tensiunea diastolică,reflectă presiunea reziduală care există în arteră în momentul relaxării ventricului stâng (diastolă). În principiu, această presiune rămâne destul de joasă,pentru că sângele numai suportă presiuni consecutive contracției ventricului stâng.

Deci,hipertesiunea arterială este definită ca o creștere constantă a tensiunii arteriale sistolice (TAs) ≥140 mmHg și a tesiunii arteriale diastolice (TAs)≥ 90 mmHg .

b.Clasificarea hipertensiuni arteriale

Hipertensiunea arterială poate aparea sub două forme : una primară,numită „esențială”,care reprezintă 90-95% din cazuri, și alta secundară direct legată de o anomalie organică.

Hipertesiunea primară sau „esentială”

Astăzi termenul „esențială” numai înseamnă mare lucru ,fiindcă numeroasele date epidemiologice dovedesc în mod oficial responsabilitatea clorurei de sodiu în apariția acestei boli,precum și altii factori, mecanisme care se adaugă la dereglarea tensiunii: ereditate, sare, obezitate, sedentarism, stres, tutun si alcool .

Hipertensiune arterială secundară

Hipertensiunea arterială secundară  e o consecinta a leziunilor primare ale unor organe sau sisteme fiziologice implicate să mentină nivelul tensiunea arterială sistemic. Se manifestă sub urmatoarele forme:

Hipertensiune secundară renală

Hipertensiune secundară endocrină

Hipertensiune secundară de cauză mecanică(coarctația de aortă)

Hipertensiune în sarcină

Hipertensiune secundară renală

Hipertensiune secundară renovasculară reprezintă un sindrom care constă în  creșterea presiunii arteriale sistemice aparută în urma răspunsului endocrin al rinichiului la o leziune obstructivă a sistemului arterial renal ( Stenoză de arteră renală).

Hipertensiune renoprivă este cauzată de reducerea parenchimului renal cu scăderea filtrării glomerulare, reducerea secreției medulare de prostaglandine.

Hipertensiune secundară endocrină

Hipertensiune hiperaldosteronismul primar,este dată de prezența unei tumori suprarenale care determină hipersecreție de aldosteron, ceea ce favorizează retenția de sodiu și apă, cu creșterea debitului cardiac. Tumora poate fi un adenom (sindrom Conn) sau hiperplazia bilaterală a suprarenalelor.

Hipertensiune arterială din feocromocitom. Prezența unei tumori de medulosuprarenală, determină creșterea secreției de catecolamine (adrenalină și noradrenalină), responsabile de apariția unei hipertensiunii arteriale paroxistice și a unor semne de stimulare simpatică, ca: tahicardie, tremurături, transpirații, palpitații, dureri precordiale și anxietate.

Hipertensiunea arterială din coarctația de aortă

Este datorată stenozei aortei descendente (istmului aortei). Mecanismele apariției hipertensiunii sunt: obstrucția mecanică și activarea mecanismului renină – angiotensină – aldosteron datorită reducerii perfuziei renale.

Hipertensiune arterială in sarcină

În cursul sarcinii crește debitul cardiac, dar rezistența vasculară periferică scade într-o măsură mai importantă, motiv pentru care valorile tensionale scad, de regulă, față de valorile anterioare sarcinii. Hipertensiunea arterială poate complica 10% dintre sarcini și este cauza principală de morbiditate și mortalitate materno-fetală.

Particularitățile hipertensiunii arteriale

Hipertensiunea arterială este o afecțiune care rămâne mult timp nedepistată și adesea neglijată,uneori este și o afecțiune psihosomatică. Se poate numi chiar o ucigașă tăcută,când apare simptomatologia clinică, este deja prea tarziu,hipertensiunea provoacă vătămări asupra organelor țintă:

Creierul: dureri de cap,vertejuri

Ochii și mai ales retina: senzația de „musculițe”

Urechile : țiuituri

Inima : sufocări anormale și palpitații

Măsurarea tensiunii arteriale în anumite circumstanțe poate indica niveluri deosebit de ridicate,care în alte situații pot coborî,ajungând chiar la normal. Această formă de hipertensiune numită ”hipertensiune labilă” survine la subiecții neurotonici,deosebit de sensibili și emotivi.

c. Etiopatogenie

Etiopatogenia este plurifactorială, fiind implicați atât factorii de risc de mediu cât și factorii genetici.

Factorii de risc de mediu

Stresul este răspunsul fizic,psihic sau comportamental a unui individ la o agresiune a mediului înconjurător,se caracterizează printr-un anume grad de anxietate și variază în funcție de evenimente,anturaj,personalitatea individului. Manifestarile de angoasă se pot asocia când raspunsul la această agresiune este excesivă,tulburarea indică că individul este incapabil să asoarbă “șocul“ .Anxietatea devine patologică și trebuie apreciată cu grijă,pentru a-i determina cauzele și a propune o terapie.

Alcoolul deși este un nutriment care ne aduce 7 kcal/g, nu este un aliment,deoarece caloriile lui nu pot fi utilizate pentru asigurarea consumurilor noastre energetice, sunt calorii goale. Dimpotrivă este un factor de denutriție și de risc agravant pentru anumite boli :obezitate,hipertensiune arterială. Este absorbit de tubul digestiv îndeosebi la nivelulul intestinului subițire, de aici se duce in circulația sanguină și se difuzeză în tot organismul, împregmând toate tesuturile în special țesutul nervos iar degradarea lui se face la nivelul ficatului sub acțiunea conjugată a enzimelor hepatice.Cantitățile de alcool ce depășesc puterea de degradare a enzimelor hepatice vor face apel la sisteme compesantorii de degradare care pot antrena,in timp,leziuni ale ficatului,pancreasului si sistemului central nervos.

Consumul de tutun e însotit de o stare de dependentă ,nicotină prezentă in fumul de tutun,este foarte rapid absorbită ,datorită inhalari fumului,această trece în sange se fixeaza pe diferite organe(plamani-inima-vase) și mai ales la nivelul creierul,ducând la diverse senzații și în timp la urmari nocive asupra sanatatii noastre.Are efect nociv asupra :

cailor digestive( cancer)

aparatul pulmonar (boli respiratorii)

aparat cardiovascular (ischemia,agina pectoral,infarct )

Obezitatea ,odată cu creșterea greutații corporale, crește semnificativ și presiunea sistolică și diastolică.Grasimea necesită o irigație saguină adecvată și fiecare kilogram de grasime in plus crește lungimea micilor vase de sânge cu aproximativ o milă.

Sarea în sine nu pare să fie agentul declanșator al hipertenisunii, în schimb toate studiile epidemiologice experimentale demonstrează că este un factor agravant la unii hipertensivi. Pe de o parte,pentru că aportul de sodiu excesiv în organism contribuie la creșterea volumului de apă și în special a volumului lichidelor extracelulare,adică în principal al volumului masei sanguine circulante.Această creștere a volemiei creează un exces de presiune asupra arterelor și o mărire a sarciniei inimii,fenomene ce favorizează dezvoltarea unei hipertensiuni.

Vârsta, pe masură ce îmbătrânim,tensiunea arterială tinde să crească,viteza creșterii fiind variabilă în diferite etape ale vieții.

Factorii genetici

Factorii genetici contribuie semnificativ la aparția acestei afecțiuni. Dacă nici unul dintre părinți nu a avut hipertensiune atunci în populația generală există un risc de 3-4% de a dezvolta hipertensiune arterială. În schimb dacă unul din părinți prezintă hipertensiune atunci riscul crește la 20%, sau la 40% daca ambii părinți au avut această afecțiune. Mecanismul implicat în apariția tensiunii arteriale crescute presupune prezența unor modificări ale membranelor celulare, însoțite de tulburarea transportului de sodiu, concomitent cu o retenție crescută de sodiu și creșterea sensibilitații receptorilor celulari la substanțele vasopresoare.

Sexul este deasemenea un factor de risc mai ales la bărbați, riscul general al apariției afecțiunilor cardiace sau circulatorii este mai mare.Femeile au o tensiune ceva mai mică decât barbații în jurul vârstei de 20-30 ani,după această vârsta ele au o predispoziție mai mare. Printre cauzele posibile ale acestei deosebiri se numară schimbările hormonale,sarcina,utilizarea steroizilor ca anticonceptioanale orale,terapie hormonală,o susceptibilitate mai mare la anumiți factori: creșterea ponderală,fumatul,stresul și indigestia la acool.

Rasa,cele mai multe studii asupra populației,efectuate în Africa și SUA au arătat ca negrii sunt mai predispuși la hipertensiune arterială decât albii.

Cauze etiopatogenice

Afectiunile renale cronice determină creșterea tensiunii arteriale,sunt afectate vasele renale,fiind diminut fluxul sanguine care trece prin ele.Stenoza (stramtarea) arterelor renale determină,deasemenea,aparția hipertensiunii.

Printre cauzele glandulare se numară tirotoxicoza (hiperactivitatea glandei tiroide) și disfuncția glandei suprarenalele care secretă cantitați excesive de anumiți hormoni care afectează presiunea saguină.Feocromocitonul,o tumoare foarte rară a suprarenalei,secretă în sânge, mari cantitați de hormoni de stres,adrenalină și noradrenalină,determinand crize subite de hipertenisune marcantă.

Coarctația unei porțiuni din aortă,la mică distanță după ieșirea din inimă determină creșterea presiunii sanguine la cap și la brațe și scaderea ei în restul corpului.Prezentă de la nastere este mai frecventă la bărbați, se manifestă prin dureri de cap,sângerări nazale.

Toxicoza gravidica este cauza hiperteniuniii la unele din viitoarele mame.În timpul sarcinii se produce o ușoară creștere a tensiunii arteriale ,având urmatoarele semne de toxicoză : retenția de lichid,tradusă prin umflarea marcată a închieturilor și creșterea greutății corporale.

Numarul prea mare de globule roșii mărește vâscozitatea sângelui și implicit rezistența opusă scurgerii acestuia și tensiunea arteriale,creșterea numarului de globule rosii se intituleaza policitemie.

Medicametația poate provoca sau înrautății o hipertensiune,printre acestea se numară contraceptivele,preparatele antiinflamatoare,steroidice și nesteroidice ,folosite în tratamentul atritelor.Acestea din urma pot determina retentive de lichid cu hipertensiune consecutive.

d. Simptomatologie

În general, creșterea tensiunii arteriale , în sine,nu este însoțită de nici un simptom vizibil .Este posibil să existe hipertenisune arterială de ani de zile fară a fi conștientizată , timp în care poate afecta inima, rinichii, vasele de sânge, si alte părți ale corpului fără a fi conștienți de acest lucru. Adesea oamenii află ca au hipertesiune arterilă numai după ce au experimentat un atac de cord sau accident vascular cerebral sau au experimentat boli cardiace coronariene. Verificarea în mod regulat a tensiunii arteriale este foarte importantă în prevenirea mai multor probleme grave de sănătate .

Cel mai important simptom al hipertensiunii arteriale este cefaleea fronto-occipitală. Este o durere sâcâitoare, care cuprinde fruntea și se întinde până în zona cefei. Cefaleea poate dispărea și spontan dupa cateva ore.Resimțite pe termen lung, simptomele hipertensiuni cuprind:

amețeli;

vertij (senzatie de lipsa de echilibru in spatiu);

durere în piept;

transpirații;

tulburări de vedere (vedere in ceață, neclară, uneori "steluțe verzi");

țiuituri  în urechi;

confuzie;

conștientizarea respirației (dispnee);

palpitații (conștientizarea bătăilor inimii).

Hipertensiunea arterială asupra cordului

Hipertenisunea arterială continuă să afecteze în permanență inima și îndeosebi ventriculul stâng,care trebuie să lupte împotriva ei la fiecare contracție,pentru a împinge sângele spre diferite organe care ,în asemenea situație constituie adevărate organe țintă.

Hipertofia ventriculară stângă

Aceasta hipertensiune arterială determină o hipertenisune sanguină care va împiedica buna funciționare a mușchiului cardic.Arterele vor suporta constatant socurile presiunii până la riscul de a se rupe,antrenand o hemoragie.În timpul contracției ventriculare stângi,sângele acumulat în timpul fazei de umplere a inimii,va fi împins cu forța în aortă.Ca urmare acestei împigeri,valul de sânge se va lovi de puternica presiune din aortă.Datorită acestei presiuni ridicate,inima va trebui să compeseze slabiciunea mărindu-și forța de contracție.Asemenea eforturi,reînnoite la fiecare contracție va duce la îngroșarea ventricului stâng și creșterea de volum a inimii,asamblu acestor modificări vor duce la hipertrofia ventriculară stângă.

Ateroscleroza

Hipertenisunea arterilă poate avea asupra inimii și alte consecințe,deloc negijabile, cum ar fi agravarea unei ateroscleroze inițiale al arterelor coronariene.Ateroscleroza determină,progresiv, o reducere a diamentrului intern a vaselor din sistemul arterial,favorizând acumularea treptată de depozite lipidice și colesterol.După un timp,această diminuare a capacității vaselor poate merge pană la apariția durerilor toracice ca urmare a insuficienței oxigenării miocardului sau la ocluzia totală cu ischemia zonei care ține de arteră : astfel se produce infarctul.

Hipertensiune arterială asupra creierului

Astăzi se esitmează ca hipertesiunea arterială marește de 7 ori,chiar 10 ori riscul producerii unui accident vascular cerebral (AVC) în 80-90% din cauza hemoragiei cerebrale.La nivelul creierului,hipertenisunea arterială este resposabilă de două tipuri de accidente.

Hemoragie cerebrală

Poate fi consecința rupturii unui anevrism și va corespunde la ceea ce se numeste în mod obișnuit un atac.Acest anevrism sau umflatura sau hernie a peretelui arterial se va rupe brutal cu ocazia unui puseu, hipertensiune fară cauză aparentă sau ca urmare a unui efort prea mare, a unei emoții prea mari.Infarctul cerebral în 70% din cazuri, este in legatură cu leziuni ateromatoase situate pe arterele mari care conduc sângele până la creier : arterele carotide,arterele vertebrale sau a sistemului arterial al țesutului cerebral.Este vorba despre lipsa de oxigen din celulele nervoase ce duce la moartea acestora.Majoritatea victimelor unui accident cerebral raman cu sechele motrice sau psihice.

Hipertensiune arterială asupra arterelor

La nivelul arterelor,hipertenisunea arterială e responsabilă de trei tipuri de accidente.

La nivelul aortei

Hipertensiunea arterială poate fi resposabilă de o boala gravă disecția de aortă.Sub efectul unei presiuni arteriale excesive și al unei mici alterări a peretelui intern al aortei,sângele va patrunde prin această mică leziune,apoi va năvali în interiorul peretelui ,marind fisura peretelui longitudinal în sensul curentului sanguin ca și cum s-ar opera o disecție a tesutului arterial.

La nivelul arterelor renale

Hipertensiunea arterială poate afecta arterele renale,mai ales cand exista o stenoză a unei sau ambelor artere renale,obligând rinichiul să mărească secreția unei substanțe hipertensive (angio-tensină).Arterele renale nu scapă de intensificarea hipertensiunii atunci cand sunt invadate de ateroscleroză.Limita acestui neajuns este reprezentată de o alterare a funcției renale cu insuficienta renală cronică si uremie.

La nivelul arterelor membrelor inferioare

Afecțiunea care nu este în relație directă cu hipertensiunea,se dezvoltă intr-un contex cumulativ de factorii de risc :ateroscleroza, hiperlipoproteinemie,diabet,tabagism.La acest subiect, o arterită a membrelor inferioare va fi întotdeauna agravată de o hipertesniune, cu atat mai mult daca subiectul este fumator.

Subiectul va avea dureri la mers,din cauza unei proaste oxigenari a mușchilor gambelor,pe masura agravari boli,mersul va fi din ce in ce mai dificil.Ischemia care rezultă de aici va traduce printr-o durere selectivă la mers,in pulpa piciorului,responsabilă de o schiopatare intermitentă.

e. Diagnostic

Obiectivele diagnosticului de hipertensiune arteriale presupune:

Documentarea valorilor tensiuni arteriale crescute

Evaluarea afectarii de organ țintă

Evaluarea riscului cardiovascular global

Excluderea cauzelor de hipertensiuni secundară

Demersul diagnostic implică:

Determinari repetate ale valorilor tensiuni arteriale

Anamneză

Examenul clinic

Investigatii paraclinice

Teste necesare pentru diagnosticarea hipertenisuni arteriale: analiza completă a sangelui, examenul urinii, electrocardiograma, ecocardiografia.

Alte teste utile pentru stabilirea diagnosticului de  hipertensiune arterială sunt: monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale, scintigrafia renală, radiografia toracică, teste screening pentru feocromocitom (tumora a glandei suprarenale care secreta adrenalină, hormon ce determina cresterea tensiunii arteriale).

f.Evoluție și prognostic

Diferența dintre o forma''benignă'' și o forma''malignă'' de evoluție a hipertensiuni se face pe baza valorilor tensiunii arteriale, a ritmului de creștere a acestuia,(a aparitiilor complicatiilor''viscerale'' si a examenului fundului de ochi).

a) Forma benignă de hipertensiune arterială se caracterizează printr-o evoluție foarte indelungată a bolii, care durează ani de zile, parcurgerea treptată a stadiilor evolutive, tranziția de la un stadiu la altul facându-se foarte încet.Noțiunea de ''benignitate'' este relativă și se referă la evoluția foarte indelungată a bolii, căci această se poate complica la un moment dat cu leziuni viscerale grave, care pot duce chiar la deces.

b) Forma malignă de hipertensiune arterială se caracterizează printr-o apariție bruscă a hipertensiunii arteriale, urmată de o evolutie rapidă, valorile tensiunea arteriale crescând foarte mult (valoarea distolică depăseste 130-140 mm Hg), aparând foarte repede fenomene de ''visceralizare''manifestată prin :insuficientă renală, insuficientă cardiacă, encefalopatie hipertensivă și accidente vasculare majore.Toată evoluția se desfasoară in decurs de câteva luni.

Prognosticul depinde de forma clinică, de ereditate, de nivelul tensiunii diastolice bazale , de vârstă, de respectarea tratamentului, de modul de viață recomandat și de apariția complicațiilor.Prognosticul este favorabil în primul stadiu de boală , fiind mai rezervat în stadiul al doilea și mai ales al treilea. Moartea se datorează îndeosebi complicațiilor cardiace , cerebrale și renale.

g.Tratament

Tratamentul hipertensiuni arteriale trebuie sa vizeze anumite obiective și în primul rând normalizarea valorilor tensionale. El trebuie să țină seamă de anumite principii și orientari:

scăderea valorilor tensiunii arteriale la un nivel de sigurantă maximă (sub 130/85 mmHg)

păstrare tensiunii sub control constant

prevenirea sau reducerea complicațiilor

creșterea calitați vieti si prelungirea ei

tratamentul trebuie sa fie complex igienico-dietetic

tratamentul trebuie individualizat   și stabilit in conditii de ambulator, nu de spital

Tratament nefarmacologic

Acest tratament are urmatoarele scopuri :

Să reducă valorile tensiuni arterială

Să reducă necesitatea de medicamente antihipertensive

Să se adreseze factorilor de risc prezenti

Să realizeze prevenția primă a hipertensiuni arterială

Tratamentul nefarmacologic presupune :

eliminarea stresului fizic si psihic

dieta echilibrată

restricția uzului de acool și tutun

reducerea greutăi corporale

efort fizic dinamic regulat

Tratamentul medicamentos

Tratamentul medicamentos presupune administrarea progresivă a unor agenți farmacologici în funcție de tabloul clinic și contraindicație.

Antihipertensivele asigură protecție dacă tensiunea arterială este adusă la valorile țintă. După începerea tratamentului medicamentos, acesta nu trebuie oprit decât la recomandarea medicului.În funcție de bolile asociate, medicul poate să aleagă anumite medicamente care, pe lângă scăderea tensiunii arteriale, s-au dovedit potrivite și în alte scopuri terapeutice.Până la stabilirea tipului de medicamente și a dozelor, sunt necesare controale repetate și, uneori, schimbări în schema terapeutică, însă numai după  ce medicul specialist cardiolog vede modificări sau dimpotrivă, regrese ale simptomelor.

În prezent, clasele de medicamente recomandate în tratamentul uzual al hipertensiunii arteriale sunt diureticele, inhibitorii de enzimă de conversie, antagoniștii de receptori de angiotensină II, blocantele canalelor de calciu, beta-blocantele. Hipertensivele pot avea și o serie de reacții adverse, precum scăderea prea bruscă a tensiunii arteriale.

h.Complicații

Valorile mari de lungă durată ale tensiunii arteriale pot fi urmate de apariția mai curand sau mai târziu a unor complicații, cele mai afectate organe fiind:

Imbolnăvirea inimii din cauza tensiunii arteriale mari cu apariția urmatoarelor complicații:

Hipertrofie cardiacă (marirea inimii)

Insuficiență cardiacă ( cu oboseala la efort si eventul edeme)

Cadiopatie ischemica dureroasă – dureri de inima la efort

Infarct miocardic

Imbolnavirea rinichiului poate sa apară insuficienta renală cronică, care poate ajunge la dializă sau transplant renal.

Imbolnăvirea creierului

encefalopatia hipertensivă- durere de cap, amețeală, confuzie mentală, datorită valorilor mari ale tensiunii arteriale

accident vascular cerebral cu paralizie, poate aparea după encefalopatie sau de la început, fara nici un simptom anterior

afectarea memoriei

Îmbolnăvirea ochiului – retinopatia hipertensivă (îmbolnavirea retinei)

Îmbolnavirea vaselor de sânge – accelerarea aterosclerozei

Obiectivul III

Program de recuperare

Programul de recuperare al unui hipertensiv și strategia terapeutică abordată trebuie să aibă în vedere următoarele elemente: eliminarea sării, renunțarea la fumat, oprirea consumului de alcool, începerea unui program regulat de exerciții fizice zilnice efectuate intr-un ritm linistit, adoptarea unei diete, și un control riguros al stresului.Programul de recuperare este pe termen lung, individualizat de la pacient la pacient,datorită vârstei,capacități de efort și stadiul boli.

Kinetoterapia are un rol important în recuperarea unui hipertensiv și are urmatoarele obiective :

echilibrarea sistemului nervos și influențarea pozitivă a centrilor vasomotori

favorizarea vasodilatației periferice și a decongestionării unor segmente ale corpului

atingerea și menținerea unei greutăți corporale optime

prevenirea fenomenelor de ateroscleroză

obținerea vasodilatației locale și scăderea rezistenței periferice

relaxare musculară și neuro-psihică

1.Exerciții pentru intensificarea moderată a metabolismului în toate grupele musculare scheletice, în vederea obținerii vasodilatației locale și scăderii rezistenței periferice.

a)Exerciții de mobilizare analitică a tuturor segmentelor corpului. Ele au un rol de „încalzire” și trebuie executate în ritm lent, cu intensitate moderată a contracțiilor musculare, asociate cu respirația, cu perioade lungi de relaxare între contracții. Trebuie evitat ritmul rapid, care la unii hipertensivi poate să producă salturi mari ale tensiunii arterială, chiar dacă exercițiile se execută cu grupe musculare mici, solicitarea generală a aparatului cardio-vascular este neînsemnată.

Exemplu de exerciții de mobilizare analitică pentru hipertensiune arterială :

1.Ortostatism, membrele inferioare depărtate, membrele superioare pe langă șold: îndoirea laterală din trunchi spre dreapta cu inspirație, revenire cu expirație, idem stânga.

2.Ortostatism,membrele inferioare depărtate,memberele superioare la ceafă:genuflexiune lentă,meținând spatele drept și revenire în poziție ortostatism.

3.Ortostatism, membrele inferioare depărtate, membrele superioare întinse lateral: circumducția membrelor superioare înainte-înapoi.

4.Ortostatism, membrele inferioare depărtate, membrele superioare pe langă corp: ridicarea membrelor superioare lateral cu inspirație, revenire cu expirație.

5.Ortostatism,membrele inferioare depărtate,membrele superioare întinse lateral:rotări de trunchi înainte și înapoi,cu flectarea ușoară a genunchilor.

6.Ortostatism,membrele inferioare depărtate,membrele superioare pe șold:ridicarea genunchiului stâng la 90˚,ulterior genuchiul drept la90˚,aceste mișcari se execută cu inspirații profunde iar revenirea se face cu expirații.

7.Ortostatism,mebrele inferioare depărtate,membrele superioare pe șold:balansarea piciorului stâng înainte și înapoi din ce în ce mai amplu,aceleași mișcări și cu piciorul drept,revenire in poziția de repaus.

8.Ortostatism,membrele inferioare depărtate,ușor flectate,membrele superioare lângă șold:ridicarea membrelor superioare în sus,rotirea trunchiului spre stânga,simultan se face un pas cu piciorul stâng în față,genunchiul fiind la 90˚ ,mutându-se greutatea pe picorul din față,mișcările se asociază cu inspirații profunde.

9.Șezând pe un scaun, mâinile pe șold: flexia trunchiului înainte și înapoi cu inspirație, revenire cu expirație.

10.Șezând pe un scaun,mâinele pe lângă șold:flexia și extesia capului punându-se accent pe respirație,se poate executa aplecarea lateral a capului spre dreapta și spre stânga,cât și rotația capului.

11.Ortostatism ,membrele inferioare depărtate,cu un baston în maini : ridicarea brațelor ,ducerea bastonului în lateral stânga,ulterior dreapta, revenire cu expirație la poziția inițială.

12.Culcat pe spate, se îndoaie genunchii prin alunecarea tălpilor de sol,aceste mișcări se fac în timpul inspiratiei.

b)Contracțiile musculare analitice izometrice se fac cu durată a contracției de 6 – 10 secunde, cu pauze de cel puțin 10 – 15 secunde între contracții și intensitate moderată.Exercițiie izometrice se referă la exercițiile statice, care nu modifică lungimea mușchiului în timpul executării lor, în schimb, acestea creează o tensiune în muschi, care îi crește forța și rezistența. Mușchiul lucrează, chiar dacă nu este vizibil, împotriva greutații corpului (sau față de o forța statică) și apare senzația de oboseală care forțeaza mușchiul.

Este de așteptat ca astfel de exerciții să producă o vasodilatație apreciabilă, atât în timpul contracției musculare, cât și în timpul relaxării. Trebuie avut în vedere însa că, efortul static intens este însoțit de creșteri mari ale tensiunii arteriale, de aceea intensitatea contracției trebuie sa fie moderată și durata ei sa nu depașească 10 secunde. Pauzele dintre contracții trebuie să aibă o durată cel puțin dublă. Trebuie evitată blocarea respirației.

2. Exerciții de relaxare

Exercițiile de relaxare constau în balansări ale membrelor, scuturări de membre executate de pacient sau scuturări pasive executate de către kinetoterapeut. Exercițiile de respirație prelungită au un efect de relaxare musculară și neuro-psihică și au rezultate remarcabile în reducerea hipertensiunii arteriale,fiind foarte accesibile,fără a-i solicita în mod deosebit din punct de vedere fizic și sunt usor de executat ,fără a necesita un gard de complexitate ridicat.Mișcarile respiratorii se fac din poziție de decubit,șezand ,ortostatism și mers.

Inspirul scade tensiunea arterială

Expirul crește tensiunea arterială

Respirație de tip costal

În cadrul acestui tip de respirație, aerul e dirijat în special spre zonele mijlocii ale plămânilor.În respirația mijlocie, diafragma se ridică, abdomenul se contractă, coastele se depărtează ușor, dilatând cutia toracică.Debitul și tenisunea arterială crește.

Respirația de tip abdominal

Se realizează prin coborârea diafragmei și umflarea abdomenului. În felul acesta, aerul pătrunde în zonele inferioare ale plămânilor.Se  expiră lent, contractând ușor abdomenul. Apoi se inspiră lent pe nas, coborând diafragma și împingând abdomenul în afară. La expirație, abdomenul se retrage și diafragma urcă. Toracele rămâne nemișcat.

Respirație de tip costal Respirație de tip abdominal

-crește debitul cardiac -scade debitul cardiac

-crește tensiunea arterială -scade tensiunea arterială Respirație de tip abdominal

3.Antrenamentul de rezistență

Pentru a obține temperarea activitații simpato-adrenergice, care este exagerată la unii dintre hipertensivi și pentru a obtine o funcționare cardio-vasculară mai economică, este recomandabil antrenamentul de rezistentă.El este indicat în primul rând pentru hipertensivii tineri sau în primele stadii de evoluție a bolii, când există o predominantă simpatico-adrenergică și nu sunt prezente semne de visceralizare.Este recomandabil ca antrenamentul de rezistența sa fie precedat de un program de gimnastică „de încalzire” care să angreneze toate grupele musculare, cu o durată de 10 – 20 de minute. Metodele antrenamentului de rezistență sunt diverse:

Mersul Înotul

Jogging-ul Urcatul scărilor

Balneoclimatoterapia este o specialitate terapeutică de tip conservator, prin care se utilizează factorii naturali de cură: clima, apele minerale terapeutice, gazele naturale terapeutice, nămolurile terapeutice. Balneoclimatoterapia recomandă pentru hipertensivi un tratament :

Bai cu ape iodate care acționează favorabil, în domeniul bolilor cardiovasculare, mai ales asupra afecțiunilor circulatorii periferice arteriale , asupra cărora produc efecte de vasodilatație. La noi în țară se găsesc ape iodate la Olănești, Călimanești, Căciulata, Carei.

Aplicațiile calde pe abdomenul superior determină scăderea tensiunii arteriale atât la persoane normale cât și la cele hipertensive. Aceste aplicații se fac cu termoforul,căldura mai poate fi oferită de nămol, nisip, saci cu ierburi, menținute pe abdomen cel puțin o oră și aplicate zilnic o dată sau de două ori, eventual mai des.

Băile cu ape carbogazoase determină scăderea tensiunii arteriale cu atât mai mult cu cât aceasta este mai mare. Ele se fac la temperatura de 32-34C° deci, în jurul punctului de interferență și durează aproximativ 3 minute.
Efectele terapeutice se datoresc acțiunii CO2 care trecând prin tegumente în circulația generală, determină vasodilatație la nivelul rețelei arteriale cutanate (cu efect hipotensiv), creșterea debitului cardiac, scăderea frecvenței cardiace, scăderea timpului de preejecție și creșterea celui de ejecție. La noi în țară se aplică terapia carbogazoasă în stațiunile de la Covasna, Borsec, Buziaș, Tușnad, Vatra Dornei, Lipova.

Fitoterapia este un tratament al bolilor prin folosirea plantelor,face parte dintre ramurile medicinei paralele.

Normalizarea tensiunii arteriale implică o medicație de durată cu preparate hipotensive, hipotonice, diuretice, colagoge, coleretice și calmante. Alte tratamente se fac cu infuzii, decocturi sau tincturi, utilizate pe lungă durată, chiar tot restul vieții, în funcție de starea bolnavului și de evoluția bolii.Au o mare eficiență preparatele din unele plante, cunoscute ca hipotensive:

mesteacăn – cu acțiune diuretică și hipotensivă, prin eliminarea colesterolului depus pe pereții vaselor, se folosește sub formă de infuzie din 10 g frunze uscate la 250 ml apă clocotită la care se adaugă un vârf de cuțit bicarbonat de sodiu pentru a mări efectul diuretic;

tei argintiu – se folosește ceai din flori uscate (1-2 căni pe zi), cu rol în reglarea hipertensiunii pe fond nervos și la relaxarea musculaturii și a minții;

talpa gâștei are efecte sedative și hipotensive în reglarea presiunii sanguine și a ritmului cardiac; se prepară infuzie din 3 linguri herba uscată la 250 ml apă clocotită și se beau 2-3 căni pe zi;

isopul, folosit încă din Antichitate pentru efectele vasodilatatoare asupra arterelor și în scăderea presiunii sanguine, se prepară infuzie din 1 lingură herba uscată la 250 ml apă clocotită și se beau 2 căni pe zi;

sulfină galbenă, cu efecte în scăderea tensiunii prin dilatarea vaselor periferice; se utilizează infuzie din o lingură flori uscate la 250 ml apă în clocot și se beau 2 căni pe zi;

coacăzul negru, utilizat sub formă de sirop din frunze și fructe, se recomandă pentru a preveni hipertensiunea, insuficiența cardiacă și angina pectorală;

Masajul are efect circulator iar netezirea profundă și lentă,centripetă a spatelui și a picioarelor,sunt foarte benefice pentru scăderea tensiunii arteriale,deși efectele sunt temporare, aceste mijloace sunt utile în tratament.

Masajul reflexogen are atat scop curativ cat și preventiv,punctele reflexogene provoacă o durere ușoara la palpare iar prin presarea sau masarea acestora se acționează asupra organului afectat ca si cum acesta ar fi cel masat.În acest mod,circulația sangvină se îmbunatăteste și organismul este ajutat să elimine toxinele,astfel în final dezechilibrele dispar,iar funcția organului respectiv se normalizează.

Tehnica masajului. Condiția prealabilă a unui bun masaj reflexogen este ca terapeutul și pacientul sa fie asezați comod și relaxat. Piciorul persoanei tratate trebuie să fie liber și curat. Piciorul care urmează a fi masat poate fi așezat pe genunchii terapeutului sau acesta din urma se asază la picioarele bolnavului, avand acces la ambele talpi.

Masajul poate fi executat fie cu pulpa degetelor mari , fie cu falangele celorlalte degete. Important este sa folosim creme sau uleiuri (aromatice) pentru a se obține o bună alunecare pe piele, sau pudră de talc. Aceste tehnici de masaj vor creea pacientului o stare confortabilă.

În corespondentă cu poziția piciorului vom masa fie cu mișcări circulare, fie cu mișcări laterale de dute-vino. Presiunea în timpul masajului trebuie sa fie crescătoare in intensitate: se incepe cu apăsari ușoare și se marește gradat apăsarea. Aplicând gradat aceste tehnici de masaj, zonele cu probleme nu vor deveni atât de sensibile la atingere.

Beneficii terapeutice:

normalizează functiile organismului;

are efect detoxifiant, ajutand la eliminarea toxinelor precum și a apei in exces din organism;

imbunatățeste circulația limfatică și circulația sangvină superficial și profundă;

restabilește relaxarea întregului corp după efort;

calmează dureri musculare generale și locale

Ședințele de reflexoterapie se pot efectua zilnic sau odată la două zile,deobicei seara dupa muncă.Reflexoterapia este indicată în hipertensiune arterial ușoară dar contraindicată în hipertensiunea severă și oscilantă.

Dietoterapia este un element esențial în tratamentul hipertensiunii arteriale, precum și în complicațiile acesteia. Dacă ea nu este respectată, chiar și tratamentele cele mai puternice pot fi ineficiente. Terapia naturală integrală vizează refacerea întregului organism. Astfel, dieta presupune, în primul rând, renunțarea la alimentele cu efecte negative asupra sănătății.

Este bine să se renunțe :

fumat

alcool și cafea

zahar și produsele zaharoase

renunțarea la produsele ce conțin aditivi sintetici

produsele din carne (porc)

aportul de sodiu (sare)

Dieta constă în:

Suc de urzică – 1-2 pahare/zi. Pe lângă efectele de reglare a tensiunii arteriale, sucul de urzică are un efect protector asupra vaselor de sânge, împiedica sclerozarea și rigidizarea acestora.

Sucul de țelină are efecte benefice. La fel și consumul zilnic de piure de țelină. în țelină există o substanță chimică numită 3-n-butil ftalida. Efectul ei este de a relaxa mușchii netezi din pereții vaselor sanguine, ceea ce duce la lărgirea acestora.

Alimentele bogate în potasiu au efect benefic în tratarea hipertensiunii arteriale și a aritmiilor cardiace. Surse bogate în potasiu sunt: dovleceii, cartofii, caisele uscate, bananele, prunele uscate, cerealele integrale, roșiile. Suplimente de potasiu sunt contraindicate în cazul insuficienței renale.

Consumați alimente bogate în magneziu – element ce determină o scădere a tensiunii arteriale (legume verzi, germeni de grâu, soia, smochine, migdale, nuci, tărâțe de grâu, banane, caise, cereale integrale).

Perele și piersicile sunt foarte bogate în polifenoli – substanțe organice ce conduc la reducerea riscului de apariție a bolilor cardio-vasculare.

Usturoiul conține niște substanțe numite sufide, care ajută la scăderea tensiunii arteriale și prevenirea formării de cheaguri. Și ceapa are efecte asemănătoare.

Cât despre uleiuri, folosiți în cantități reduse uleiul de semințe de in și uleiul de măsline extravirgin. Acestea sunt cele mai bune uleiuri. Acizii grași de tip omega-3 pot scădea tensiunea arterială.

Obiectivul IV

Prezentarea cazurilor

Cazul 1

Inițiale: M.V

Sex: F

Vârsta: 65 ani

Domiciliul :Județul Botoșani, Localitatea Botoșani

Motivele internării: Pacienta prezintă dureri precordiale,cefalee-occipitală,vertij,dispnee,palpitații,insomie și dureri la membrele inferioare.

Antecedente :

diagnosticată cu hipertensiune arterială de aproximativ 5 ani

heredo-colaterale cardiovasculare

varice membre inferioare

Examen clinic: înregistrarea funcțiilor vitale,analiza completă a sângelui,examenul urinii,electrocardiogramă, scintigrafia renală, radiografia toracică, teste screening pentru feocromocitom.

Circulație deficitară,hipertensiune arterială manifestată prin amețeli,dureri precordiale

dificultate de a-și păstra sănatatea manifestată prin valori crescute ale tensiunii arteriale și obezitate

deplasare greoaie și postură inadecvată manifestată prin dureri la nivelul gambelor

Medicamenție

Administratea de medicamente prescrise de medic famotidin,tertensif,cradil si antenolol.

Programul de recuperare

Se recomandă repaus la pat,monitorizarea funcțiilor vitale,asigurarea liniștii și orelor de somn.Un regim alimentar strict cu alimente bogate în magneziu,potasiu,deasemena gimnastică medicală cu exerciții de respirație,exercitii de relaxare, masaj.Continuarea tratamentului medicamentos recomandat de medic.

Evoluție

În urma tratamentului medicamentos și a programului de recuperare prin gimnastică medicală tensiunea arterială a pacientei a revenit la limite normale. Deasemenea a înteles importanța alimentatiei și prezintă interes pentru sfaturile primate.

Prognostic

Pacienta se externează cu o stare generală îmbuntățită,urmând să se prezinte la control după 21 de zile, timp în care va urma tratamentul medicamenos,regimul dieto-dietetic și va continua cu gimnastică medicală.

Diagnostic: Hipertensiune arterială esențială stadiul II ameliorată.

Cazul 2

Inițiale: M.M

Sex: M

Vârsta: 45 ani

Domiciliul :Județul Iași, Localitatea Iași

Motivele internării

Pacientul prezintă tinitus, dureri oculare,grețuri, vărsături și tensiune arterială 190/100 mmHg.Palpitații apărute brusc, cu ritm neregulat, care dispar progresiv, însă de cele mai multe ori apar fără corelații cu cefale ce îl trezesc noaptea din somn.

Antecedente

Diagnosticat cu hipertensiune arterială de 2 ani

Dislipidemie

Diabet zaharat tip I descoperit recent

Examen clinic : înregistrarea funcțiilor vitale , analiza completă a sângelui, examenul urinii, electrocardiogramă, ecocardiografia, scintigrafia renală, radiografia toracică, teste screening pentru feocromocitom.

Palpitații aparute brusc cu ritm neregulat

anorexie,greață,vărsături

simptome moderate de hiperglicemie xerostomie

cefalee fronto-occipitala

TA = 170/100mmHg; AV=80/min, ritm sinusal

Medicamentație:

Tratament inițiat de către medicul de specialitate cu o asociere de antidiabetice orale: Biguanida+DPP-IV.

Tratament asociat:

Blocant al receptorilor de angiotensina (sartan) 1cp/zi

Statina 1 cp/zi

Fibrat 1cp/zi

Ac. omega-3 1000mg 2 cp/zi cu supliment de vitamina C

Program de recuperare

Se recomandă repaus la pat, într-un salon cu temperatură optimă ,monitorizarea funcțiilor vitale,asigurarea liniștii și orelor de somn.O dietă pe bază de legume și fructe oleanginoase,grasimile și sarea din alimentație trebuie evitate cât mai mult.Hidratarea treptată cu cantități mici de lichide.Practicarea unor exerciții de relaxare,exerciții de respirație înainte de culcare.Pacientul este sfătuit să efectueze activităti recreative.

Evoluție

În urma tratamentului medicamentos și a programului de recuperare pacientul are o stare mai bună AR=18resp/min, AV=72 batai/min, TA=120/60 mmHg, T=36,5C .Pacientul este echilibrat hidroelectrolic și nutritional,este foarte interesant să afle cum să-și păstreze sănătatea.

Prognostic

Pacientul se externează cu stare generală ameliorată.Revine periodic la control și urmează tratamentul recomandat de medic cât și regimul dieto-dietetic și va continua cu programul de exerciții de relaxare și respirație.

Diagnostic: Hipertensiune arterială stadiul III ameliorată.

Cazul 3

Inițiale: A.D

Sex: F

Vârsta: 40 ani

Domiciliul :Județul Vaslui, Localitatea Vaslui

Motivele internării : Pacienta prezintă dispnee,dureri oculare, puls tahicardic,tensiune arterială de 158/99 mmHg.

Antecedente :

a decelat cu mai multe ocazii valori ale tensiuni arterială de circa 150/95 mmHg

a administrat contraceptive orale în ultimii 10ani, întrerupând de 1 an.

ambii părinți sunt hipertensivi

Examen clinic: înregistrarea funcțiilor vitale,analiza completă a sângelui,examenul urinii,electrocardiogramă, scintigrafia renală, radiografia toracică, teste screening pentru feocromocitom.

pacienta suprapoderală

AV = 72 b/min, TA = 155/95 mmHg (media a 3masuratori), 145/95 mmHg în ortostatism

suflu cardiac de gradul IV

dispepsie

Medicamentație: Administrarea de:

Blocant al canalelor de calciu 1 cp/zi

Blocant al receptorilor de angiotensina (sartan)1cp/zi

Asociere acid acetilsalicilic/IPP

Statina 1 cp/zi

Program de recuperare

Se recomandă o dietă bogată în fructe și legume,moderat hiposodată.Se urmează un program kinetoterapeutic:

exerciții de membre inferioare din decubit cu capul ridicat

exerciții de trunchi sub formă de circumducții

exerciții de respirație cu accent pe expirație

exerciții de membre superioare pentru derivarea circulației toracice

exerciții de mobilizare analitică a tuturor segmentelor

contracții musculare analitice izometrice sau „intermediare”

exerciții de relaxare: balansări ale membrelor, scuturări de membre executate de pacient sau scuturări pasive executate de către kinetoterapeut

antrenament de rezistență:mersul,urcatul scărilor,alergare,înot

Evoluție

În urma tratamentului medicamentos și a programului de recuperare pacienta are o stare mai bună.Tensiunea arterială a scazut 136/82 mmHg, are o usoară scădere ponderală.

Prognostic

Pacienta revine la control la 6 luni, urmează tratamentul recomandat de medic ,regimul dieto-dietetic și programul kinetoterapeutic.

Diagnostic:Hipertensiune arterială stadiu I ameliorată.

Bibliografie

1.”TRATAMENT HIPERTENSIUNE ARTERIALĂ” ,Editura Militară 1978,Turcu Eugen

2.”CONTROLUL SI RECUPERERAREA BOLNAVILOR CU HIPERTENSIUNE ARTERIALĂ ESENTIALĂ PRIN EXERCITI RESPIRATORII” Editura Dacia 1988,Roman Vlaicu

3.”CUM SA LUPTAM IMPOTRIVA HIPERTENSIUNI”Editura Hexagon 2001, Jean-Claude Basdekis

4.”STUDIUL PROSPECTIV AL HIPERTENSIUNI ARTERIALE LA COPIL” ,Felea Doina

5.”TOTUL DESPRE HIPERTENSIUNE ARTERIALĂ”Editura Polimark 1999,Shreeve Caroline

6.”ANATOMIA SI FIZIOLOGIA OMULUI”Editura Corint 2001, Cezar Niculescu

7.”HIPERTENSIUNE ARTERIALĂ ESENTIALĂ” Editura Tehnica 1995, Gutiu Ioan

8.”HIPERTENSIUNE ARTERIALĂ” Editura Colosseum 1995,Ed Weiner

9.”HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ SI EXERCITIUL” 1988,Mogoș Gheorghe

10. http://www.boli-medicina.com

11. http://www.romedic.ro

Anexe

Inima ,fața diafragmatică

Sistemul vascular

Sistemul de presiune a sângelui

Sistemul sanguin(artere și vene)

Sistemul limfatic

Exercițiu fizic(gimnastică medicală)

Frecvența cardică

Nivelul tensiunii arteriale pe vârste