Specialitatea Proiectarea artistică a interiorului Platița Mihaela METODOLOGIA DE PROIECTARE A SPAȚIILOR PUBLICE ÎN STIL CONTEMPORAN Teză de Master… [625984]

MINISTERUL EDUCAȚIEI , CULTURII ȘI CERCETĂRII
AL REPUBLCII MOLDOVA
Universitatea P edagogică de Stat "Ion Creangă"
din municipiul Chișinău
Facultatea Arte Plastice și Design
Catedra Arta Decorativă
Specialitatea Proiectarea artistică a interiorului

Platița Mihaela
METODOLOGIA DE PROIECTARE A SPAȚIILOR PUBLICE ÎN STIL
CONTEMPORAN

Teză de Master

Conducător științific:
Olimpiada Arbuz -Spatari , dr. conf. univ.

Chișinău – 2020

DECLARAȚIA PE PROPRIA RĂSPUNDERE

Subsemnata, Platița Mihaela masterand: [anonimizat] „Ion Creangă” din Chișinău, specialitatea
Proiectarea artistică a interiorului, declar pe propria răspu ndere că teza de master
cu tema PROIECTAREA SPAȚIILOR PUBLICE ÎN STIL CONTEMPORAN a
fost elaborată de mine și nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate
sau instituție de învățămînt superior din țară sau din străinătate.
De asemenea, declar că sursele utilizate în teză, inclusiv cele din Internet, sunt
indicate cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului:
– fragmentele de text sunt reproduse întocmai și sunt scrise în ghilimele, deținând
referința precisă a sursei;
– redarea/reformularea în cuvinte proprii a textelor altor autori conține referința
precisă;
– rezumarea ideilor altor autori conține referința precisă a originalului.

Platiț a Mihaela Semnătura

Cuprins
PRELIMINĂRI ………………………….. ………………………….. ………………………….. …..
I. DESIGNUL ȘI ISTORICUL ………………………….. ………………………….. …………
1.1 Originele și evoluția spațiilor publice ………………………….. ……………………….
1.2. Influența istorică a stilului contemporan ………………………….. …………………
II.TEORIA ȘI NORMATIVELE DE PORIECTARE A SPAȚIILOR
PUBLICE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………
2.1 Funcționalitatea ș i varietatea spațiilor publice ………………………….. …………
2.2. Principiile de proiectare a spațiilor publice ………………………….. ……………..
III. PROIECTAREA TEHNICO -ARTISTICĂ A SPAȚIULUI PUBLICE
ÎN STIL CONTEMPORAN
3.1 Scopul și obiectivele proiectării tehno -artistice
3.2 Etapele de elaborare a spațiului public
3.3 Elementele specifice stilului în elaborarea designului ………………………….. .
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….
BIBL IOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …
ANEXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….

PRELIMINĂRI
Actualitatea temei : În societatea contemporană în condițiile civilizației industriale și a
revoluției tehnico -științifice se produce o și mai puternică necesitate în creearea spațiilor
orientate spre odihnă și detașare . Designul contemporan, fiind orientat spre reconstruirea totală
a mediului de existență umană, spre un nivel calitativ nou al corelației între om și natură, între
cultura materială și cea spirituală, modifică în primul rând ideea conceptului de spațiu de
odihnă, acesta fiind o combinare dintre odihnă, divertisment și estetică. De -a lungul timpului,
acest spațiu a suferit diferite schimbări atât în ceea ce privește designul, cât și funcționalitatea
sa. Astfel, în funcție de perioada istorică și necesit ățile omului, spațiile publice își schimbă
scopul, forma și conținutul. Inovația și modernizarea au dus la schimbări semnificative pe
piața designului și a proiectării spațiilor publice datorită reînnoirii conceptului de odihnă, în
prezent piața poate oferi m ateriale noi, formulare nestandardizate și funcționalitate maximă.
Acest spațiu, care a fost păstrat în timp, va rămâne o sursă de improvizație și de implementare
a noilor soluții. Designerul este orientat spre a crea un spațiu care va combina concomitent așa
trăsături precum funcționalitatea, durabilitatea, economicitatea, ergonomicitatea, comoditatea,
siguranța și frumusețea. Fiecare din elemente depinde de celelalte și este practic imposibil să le
definim separat. Ele trebuie cercetate în ansamblu. Acest scop multiplu generează caracterul
multidisciplinar al spațiilor de odihnă în design. Prin aceasta cercetare am să încerc să
demonstrez importanța și indispensabilitatea spațiilor publice de odihnă în prezent. Acestea
sunt esențiale și actuale în orice st il, și de asemenea acest spațiu funcțional necesită o
perfecționare continuă deoarece tot timpul a fost și este în vogă. În toate manifestările sale
designul spațiilor de odihnă urmărește scopul de a îmbina funcționalul cu esteticul, de a ridica
nivelul ca lității vieții, comunicării interumane și aspectul mediului ambiant.
Scopul lucrării constă în studiul și analiza principiilor de proiectare a spațiilor publice
și realizarea în practică a proiect ului tehnico -artistic a unui spațiu public .
Obiectivele sunt deduse din capitolele tezei, și enumerare a celor de bază:
 determinarea evoluției istorice a spațiilor de odihnă;
determinarea funcț ionalității spațiilor publice în des ign;
 determinarea materialelor folosite în executar e și prelucrare;
 specificul pri ncipiilor amenajă rii în design ;
 normativele proiectăriii tehnio -artistice;
 delimitarea în stiluri a spațiilor publice ;
determinarea evoluției istorice a stilului contemporan;

 reactualizarea valorilor stilistice în design ;
elaborarea proiectului practic în baza teoriei cercetate;
Metodologia cercetării:
 Culegerea informației vizavi de importanța și actualitatea temei, princ ipiile de
amenajare în design , varietatea materialelor utilizate, importanța , funcțiile și
normativele de amenajare , specificul utilității spațiilor de odihnă (din literatura
de specialit ate, de pe pagini le web).
 Selectarea și clasificarea informației despre spațiile publice , despr e hoteluri,
centre culturale , parcuri , și influența stilului contemporan asupra design -ului
spațiilor publice de odihnă .
 Compararea informației despre tendințele s tilistice și funcți onale a spațiilor
publice în design .
 Interpretarea informației cu privire la tema abordată .
 Analiza informației cu privire la efectuarea în mate rial a proiectului propus.
 Sinteza efectuată din cercetarea a diferite surse de informație și realizarea
proprii interpretări.
Importanța practică constă în p osibilitatea utilizării acestei lucrări în efectuarea unui
proiect practi c. Studiul realizat poate fi atâ t și o sursă de in formare în domeniul design -ului, ca
urmare a temei studiate se pot realiza mai multe proiecte artistice pentru integrarea în diverse
orientări de design. Dacă există ceva care reflectă direct personalitatea și stilul de viață, cu
siguranță este alegerea u nui spațiu de odihnă cu un design precis sau personalizat. Un spațiu de
odihnâ bine ales adaugă lux în activitatea zilnică și face viața mai confortabile și elegantă, dacă
ne referim la spațiile de odihnă, aceastea po ate fi hotelurile, centre culturale , parcurile sau
amenajarea unui astfel de spațiu în propria locuință, motiv din care păstrează statutul de spațiu
indispensabil în orice design.
Un spațiu de odihnă inedit poate scoate din anonimat o încăpere banală, cu un design
neobișnuit, dar nu om item și minimalismul care se integrează perfect în spații mici. Simplitatea
nu înseamna însă să facem rabat de la materiale bune sau un design mai variat. Pentru
ergonomia fiziologică, mai este nevoie și de alte nuanțe importante cum ar fi necesitățile mai
speciale a clientului vizavi de manejarea unui astfel de spațiu. Spațiile de odihnă trebuie să
îndeplinească o serie de norme care corespund cu statutul acestora. Localuri care să invite
clienții să intre și unde să stea cu plăcere, hotelul este locul und e ar trebui să te simți ca acasă,
acesta este motto -ul hotelurilor de 5 stele, grădina sau parcul este locul unde ne încărcăm

bateriile și ne pregătim pentru a da piept cu lumea dezlănțuită, cu cât mai frumoasă și mai ușor
de întreținut, cu atât mai mare c onfortul și plăcerea care derivă din a avea una.
Misiunea spațiilor publice odihnă este de a oferi o odihnă extrem de confortabilă și de
lux într -o ambianță caldă și plină de rafinament în concordanță c u necesitățile societății . Regula
sențială în proiect area unui spațiu de odihnă este de -a face tot p osibilul pentru a crea atmosfera
de confort și de a satisface din plin solicită rile și necesitățile fiecărui , care trebuie să asigure un
sejur de ospitalitate cal dă cît mai plăcut, pentru a motiva dor ința de a reveni din nou în acel
spațiu. Designerii contemporani încearcă să atribuie acestui concept relativ simplu o nouă
orientare, aceasta cursă oferă mai multe oportunități clientului, dar nemărginit și a pieții de
desfacere, de aceea în scopul realizării un ui proiect e necesar și un studiu pentru a avea în final
un produs mai performant.

I. DESIGNUL ȘI ISTORICUL
1.1 Originele și evol uția spațiilor publice
„Nu este nevoie să sacrificați frumusețea pentru practică sau practic pentru frumusețe.
Nu este nevoie să sacrificați costul sau funcția, timpul de fabricație sau vânzare. Puteți crea un
lucru original și practic, plăcut și absolut convenabil. Arta și frumu sețea joacă un rol important
în viața noastră. Și într -un design bun, trebuie să fie prezenți aceste nuanțe” menționează
Donald A. Norman [ ]. De-a lungul istoriei, s -a descoperit că imperiile, cu ajutorul clădirilor
publice construite în țările cucerite, și-au impus puterea, și -au demonstrat măreția și puterea.
De exemplu, imense clădiri romane pot fi găsite în toate provinciile imperiale, iar teritoriul
Daciei nu face excepție. Imperiul țarist, deși nu a atins această dimensiune, a dorit să se
stabilească și în sud -estul Europei, ca și cum ar fi provocat vecinii, arătându -și puterea și
rezistența. Mitul inovației este că ideile strălucite sunt complet modelate de gândurile geniilor.
Realitatea este că majoritatea inovațiilor provin dintr -un proces riguros de expertiză, prin care
ideile mari ajung la lumină și evoluează înainte de a fi făcute ca noi propuneri și oportunități.
Pe lângă faptul că materialul de mobilier s -a schimbat în timp, iar designul a suferit diverse
transformări. De -a lungul timpului, apa riția de noi tehnologii și aglomerări urbane a dat naștere
unor noi stiluri, cum ar fi: moderne, minimaliste, moderne etc. Toate aceste stiluri au
caracteristica princi pală-funcționalitatea .
Istoria arhitecturii urmărește schimbările în arhitectură prin diferite tradiții, regiuni,
tendințe stilistice generale și date. Ramuri ale arhitecturii – civile, sacrale, navale, militare și
peisagistice. Clădirile publice sunt elementele structurale principale ale ansamblurilor centrului
orașului și centrelor s ectoarelor orășanești. Arhitectura clădirilor și edifiiciilor publice este
menită de a satisface diverse aspect e ale activității vita le ale omului, astfel reflectând în forma
artistică, procesele sociale ale dezvoltării societăț ii.
„Încă din preistor ie omenirea avea tendința să creeze spații, locuri destina publicului,
cea mai veche umanitate cunoscută trăia în nenumăratele grote din valea Dordogne, în
apropierea râurilor bogate în pește care străbat stîncile roșiatice și pădurile unei regiuni
presăra te cu vulcani, în ele se afla centrul cultural al triburilor antice. În perioada neolitică din
mometul ce se schimbă clima, Europa se încălzește. O dată cu lupta zilnică înpotriva naturii,
vine descuierarea și prăbușirea animalității, de aici începe centra rea pe necesități și valori mai
majore. ” susține Elie Faure [ ].
Primele locuințe artificiale datează din paleoliticul superior. Astăzi nu putem ști care
sunt piesele elementare de mobilier folosite în aceste locuințe din ce în ce mai sofisticate.

Pietrele de trunchi și părțile de lemn vor fi folosite pentru a trăi, o halbă de paie va fi servită
pentru clubul de noapte, iar o placă de piatră plat cu marginile netede va fi primul tip de masă
folosită de acești oameni îndepărtați. Primele case folosi te de oameni au fost temporare și
mobile, reflectând stilul de viață nomad de vânători -culegători. Principalele materiale de
construcție erau materiale ușor disponibile, cum ar fi pielea de animale, oase, lemn, lut și noroi.
Structurile obținute în acest m od au dispărut complet. Cele mai vechi construcții descoperite
până în prezent au o vechime de 500.000 de ani, construite de Homo erectus lângă Chichibu,
Japonia, unde s -au găsit urme de găuri într -un strat de cenușă vulcanică. Cele mai recente
rămășițe da tează de acum 400.000 de ani și au fost descoperite la locul Terra Armata din Franța,
unde coloanele de piatră au servit drept suport pentru adăpost în ramuri.
În perioada neolitică construcțiile devin mai complexe, ori entate spre spiritualitate . În
Asia de Sud -Est, cultura neolitică apare în zece milenii î.Hr. în Levant și se întinde spre est
(regiunile asiatice) și vest (regiunea mediteraneană). Arhitectura neolitică în spațiul european
s-a dezvoltat în principal la sfârșitul neoliticului (milen iul III î.Hr.) în regiunile de coastă ale
Europei, în special în partea de vest a continentului. Se caracterizează prin ansambluri
megalitice mari (menshir, dolmeni, cromlechi). Civilizațiile timpurii din multe regiuni, inclusiv
America și China. Civilizaț iile care s -au stabilit în Orientul Mijlociu, Marea Mediterană și
nordul Indiei. Primele civilizații au apărut de obicei odată cu dezvoltarea culturilor irigate.
Comunitățile compacte și stabile formate în aceste condiții au fost bine organizate pentru a
facilita construcția și a sprijini sistemele de irigații sau alte proiecte importante. Primele
rămășițe ale civilizației din Valea Indusului în perioada 3300 -1700. BC, care sa dovedit a fi o
performanță arhitecturală remarcabilă pentru acea vreme. Clădirile dreptunghiulare erau dotate
cu sisteme de canalizare concepute pentru a separa apa uzată de apa curată. Așezările Iteli din
Valea Indului au fost printre primele din lume care au folosit arcul ca element arhitectural.
„Egiptul este prima din acele unduir i pe care le constituie societățile civilizate la
suprafața istoriei și care par că se nasc ă din neant și că se reîntorc în neant după ce au atins o
culme. Este poate cea mai îndepărtată dintre formele definite care rămân pe orizontul trecutului.
Este adev ărata mamă a oamenilor. Dar cu toate că acțiunea sa a avut răsunet în tot cuprinsul și
pe toată durata lumii antice, s -ar spune că ea a închis cercul de granit al unui destin solitar. E ca
o mulțime imobilă, grea de un țipăt tăcut.”[Elie Faure].
„Temp lul care rezumă Egiptul are forță categorică a sintezelor primitive ce nu cunoșteau
îndoiala și care, prin chiar acest lcuru, expriamau singurul adevăr pe care îl știm durabil, avela
al vieții instinctive în irezistibila sa afirmare. Format de ținutul de o ază, sufletul egiptean îi
repeta învățămintele esențiale pe zidurile și pe coloanele templului. ”[].

În jurul anului 4000 î.Hr. sumerienii din Mesopotamia și -au construit casele din mlaștini
de stuf. Au făcut acoperișuri mari, curbate, din mai multe str aturi de stuf, dar nu au durat mult.
În jurul anului 3000 î.Hr. oamenii din Europa, Egipt, America de Sud, Orientul Mijlociu și
China au început să folosească piatra. În primul rând, s -a folosit o piatră aspră. Apoi, pe măsură
ce instrumentele metalice s -au dezvoltat, au început să taie piatra în bucăți mai mari. Acestea
erau așezate una peste alta. Acoperișurile plate sau înclinate se înălțau peste ziduri. În Europa,
primii fermieri europeni au construit case cu pereți din plasă țesute din crenguțe și acop erite cu
lut pentru a împiedica vântul, ploaia sau zăpada să pătrundă înăuntru. Adesea pereții erau
decorați cu pigmenți din plante. Până în 2000 î.Hr., chinezii construiau case cu stâlpi de lemn
și acoperișuri din stuf. Clădirile antice serveau ca case, a dăposturi pentru animale de companie,
depozite, unele serveau scopuri religioase, în timp ce altele serveau drept morminte. Spre
deosebire de clădirile din lut și lemn, clădirile din piatră au supraviețuit până în prezent.
„Orașele egiptene antice au fost construite din noroi și cărămizi. Construite pe câmpia
inundabilă a Nilului, au căzut în paragină și au fost distruse. Amprentele găsite ilustrează
diferite stiluri de temple construite din coloane de piatră și lintouri (buiandrug) sau fațade și
piramide din piatră gravate.”[].
Religiozitatea egiptenilor se reflectă și în arhitectura acestora. Aceasta cuprindea:
1. temple de cult, închinate zeilor sau faraonilor;
2. morminte, care exprimau importanța pe care egiptenii o acordau vieții de dinc olo.
Oamenii bogați construiau mastabale, iar faraonii piramide. Exemple: mastabalele de la
Abydos, Piramida lui Kheops, Khephren și Mikerinos, piramida în trepte a lui Djoser de la
Sakkarah, piramida romboidală de la Dașur.
3. temple funerare, care erau construcții de mari dimensiuni, uneori săpate în stâncă,
exemple: templul reginei Hatșepsut de la Deir el -Bahri, templul funerar al lui Tutankhamon din
Valea Regilor, mormântul lui Ramses al II -lea de la Abu Simbel, templele de la Luxor și
Karnak.
Grecii urmăresc un absolut, dar cum el este oarecum mărginit, ei cred cu condoare în
posibilitățile realizării sale imediate. O caracteristică comună a arhitecturii minoice a fost
acoperișurile plate. Camerele vilelor nu aveau ferestre spre stradă , lumina venea din curți. În al
doilea mileniu î.Hr., vilele aveau două etaje, iar palatele erau chiar cu trei etaje. Una dintre cele
mai notabile contribuții minoice la arhitectură este coloana lor inversată, care este mai largă în
partea de sus decât baz a (spre deosebire de majoritatea coloanelor grecești, care sunt mai largi
în partea de jos pentru a da impresia de înălțime). Coloanele erau din lemn (nu din piatră) și
erau de obicei vopsite în roșu. Instalate pe o bază simplă de piatră, acestea erau acop erite cu un

capitel rotund în formă de pernă. Arta egeeă a atins apogeul în jurul anilo r 1650 -1450 î.Hr. c u
toate acestea, la apogeul influenței sale, civilizația minoică și poziția sa au fost moștenite rapid
de micenieni, o rasă de războinici care a înflorit în Grecia între 1600 și 1200 î.Hr. Deși meșterii
cretani ar fi putut fi implicați în restaurarea cetăț ilor miceneene, aceste două au rămas distince .
Clădirile miceniene au fost atent planificate și concentrate asupra megaronului (unic), în timp
ce minoicii preferau for me complexe și labirintice. Coloanele Kylen, la fel ca exemplele
minoice, erau subțiri și reduse brusc.
„Cuvîntul de astăzi „temple” provine din latinescul templum, spațiu sacru. Un tempulm
avea o zonă în formă de patrulater s fințită de preoți speciali (augures). Pe lângă sacrificii și
servicii divine, în aceste spații aveau loc și alte activități, chiar și ședințele senatului. Ca și hier –
on-ul grec, templum era mai mult, dar și mai puțin decât ne imaginăm noi despre un temple:
mai mult în sensul că era spațiu sacru supus propriilor reguli și conversații.” [].
Templele construite din fondurile publice erau un motiv de mândrie locală – și sporeau
competiția dimtre orașe. Templele grecești din secolul VI î.Hr trădează într -o oarecare măsură
această rivalitate. Dacă locuitorii Efesului au putut inaugura. În jurul anului 550, un templu cu
o suprafață de 6017 metri pătrați, atunci constructorii de temple din Samos au fost siguri că -și
vor depăși vecinii cu un templu de 6038 de metr i pătrați. Fiecare aspect al templului putea fi
explotat în competiție, dimensiunele și finețea arhitectruii, dimensiunile și detaliile decorațiunii
exterioare și imaginile din interior și culorile folosite.
Toate aspectele vieții orașului, pentru cet ățeanul atenian, se desfășurau în Agora.
Clădirile publice erau reunite alături de structurile de cult și comerciale pentru a forma o
structură completă și deschisă a puterii civice comune. Probabil că în contextul naturii publice
a acestui spațiu vom pute a înțelege voga uneia dintre cele mai populare forme arhitecturale –
stoa, un portic de coloane care asigura atât umbră cât și protecție, originele sale arhitecturale
sunt greu de identificat, dar se pare că e evoluat din adăposturile construite în sanctuar ele
religioase.
„Strămoșii noștri au lăsat în urma lor numeroase clădiri monumenatle ce împodobesc
orașul – temple, adăposturi și alte asememena – pe care mulți dintre urmașii lor vor încerca
zadarnic să le depășească. Ne -au lăsat un oraș pus î n ordine și frumos . Proopileele acolo,
magazinele de animale, Stoa și alte lucruri. Casele celor puternici erau însă modeste șe pe
potriva constituției noastre. Atât de modeste și pe potrivă erau ăncât casele unor oameni
renumiți – a lui Cimon sau Aristide …” susține Demostene despre organizarea financiară
[p.189].
Arhitectura și urbanismul grecilor și romanilor era foarte diferit de egipteni și persani.

Viața civilă a luat un sens pentru toți membrii societății. În vremurile străvechi, numai c lasa
conducătoare se ocupa de chestiuni religioase; în timpul Greciei, secretul religios a trecut
dincolo de complexul templu -palat și a fost subiectul discuți ei de către oameni sau a polisului .
Romanii au cucerit orașele grecești ale Italiei aproximativ t rei sute de ani î.Hr. și cea
mai mare parte a lumii occidentale după aceea. Arhitectura romană, în special arhitectura
templului roman, avea multe asemănări cu arhitectura templului grecesc , inclusiv un portic
proeminent, utilizarea ordinelor clasice (în c ea mai mare parte corintice și compozite) și un
podium în trepte. Cu toate acestea, în general, a avut tendința de a fi mai sofisticat și mai
complex. Cupolele romane au făcut posibilă construirea tavanelor boltite și au făcut posibilă
crearea unor spații publice uriașe interioare, cum ar fi băile publice precum Băile lui Dioclețian
sau monumentalul Panteon din Roma.
„O modalitate de a privi unitatea arhitecturi i romane este printr -o nouă implementare a
teoriei, bazată pe practică și întruchipată în spațiu. În termeni civici, acest lucru are loc în forul
roman (fratele grec al agora), unde participarea publicului se îndepărtează tot mai mult de
execuția concretă a ritualurilor și este reprezentată în decorarea arhitecturii. Astfel, vedem în
sfârșit începutul pieței publice moderne din Forum Iulium, creată de Iulius Cezar, unde clădirile
sunt reprezentate prin fațade ca imagini în spațiu. ”[].
Imperiul Bizanti n s-a dezvoltat treptat într -o entitate artistică și culturală distinctă de
Imperiul Roman după 330 î.Hr. Arhitectura bizantină timpurie a fost construită ca o continuare
a arhitecturii romane. Deriva stilistică, progresul tehnologic și schimbările politic e și teritoriale
au însemnat că treptat a apărut un stil distinct care a reînviat anumite influențe din Orientul
Mijlociu și a folosit planul crucii grecești în arhitectura bisericii. Exemplele care au supraviețuit
arhitecturii seculare medievale au servit în principal pentru apărare. Castelele și zidurile sunt
cele mai renumite exemple non -religioase de arhitectură medievală. Ferestrele au luat o formă
cruciformă nu numai pentru decorare: erau perfecte pentru arbaletar pentru a trage în siguranță
invadator ii înăuntru. Cremele (crenelurile) au servit drept adăposturi pentru arcași pe
acoperișuri, astfel încât să se poată ascunde în spatele lor atunci când nu trag.
„Majoritatea bisericilor și bazilicelor au cupole înalte. Drept urmare, au creat spații
desch ise uriașe în centrele bisericești, sporind sentimentul de har și lumină. Arcul rotund este
un element fundamental al stilului bizantin. Mozaicurile de aur magnifice, cu simplitatea lor
grafică și puterea lor imensă, au adus lumină și căldură inimilor bise ricilor. Capitalele bizantine
sunt separate de convențiile clasice din Grecia Antică și Roma. Liniile sinuoase și formele
naturaliste sunt precursorii stilului gotic. ”[].
Conform descrierilor, interioarele publice erau conformate cu marmură sau piatr ă.

Unele dintre coloane erau de asemenea din marmură. Alte materiale utilizate în mod obișnuit
au fost cărămida și piatra, nu doar marm ura ca în antichitatea clasică. Picturile murale sau
mozaicurile din pietre sclipitoare făceau parte, de asemenea, din ar hitectura interioară. Mobilier
din lemn prețios, cum ar fi paturi, scaune , mese, bibliot eci și cupe de argint sau aur, reliefuri
frumoase care împodobeau interioare le bizantine.
Arhitectura vest -europeană în Evul Mediu timpuriu poate fi divizată în creștin timpuriu
și preromanic, inclusiv merovingian, carolingian, ottonian și asturian. Deși acești termeni sunt
problematici, aceștia servesc î n continuare ca introduceri în epoca respectivă .

1.2 Influența istorică a stilului contemporan
Contemporan înseamnă „din aceeași perioadă sau acum” și, prin definiție, evoluează și
se schimbă întotdeauna, mai degrabă decât să fie fixat la un set specific de caracteristici sau
valori estetice. Ceea ce este contemp oran astăzi va fi istoria în viitor, dar modernismul se referă
la funcționalismul minim al secolului al XX -lea. Există o oarecare confuzie cu privire la modern
și contemporan ca expresii al e designului. Strict vorbind, acești termeni pot avea aceeași
semnificație în funcție de context, dar pot lua un sens diferit atunci când ne referim la design
sau arhitectură. Modernismul se referă într -adevăr la o perioadă de proiectare care a început cu
mișcarea de artă și meșteșuguri din 1875 și s -a dezvoltat prin mai multe epoci până când s -a
încheiat cu postmodernismul la începutul anilor 1980. Mișcările de design modernist s -au
dezvoltat în mod constant pe tot parcursul secolului al XX -lea. Fiecare a fost o reacție sau o
respingere a caracteristici lor estetice, politice și de viață care l -au precedat. Iată o scurtă
reprezentare a unora dintre cele mai importante și mai faimoase mișcări de design ale
modernismului.

BIBLIOGRAFIA
1. 100 de transformări rapide și de efect ale locuinței, Aquila`93, Oradea, 2008
2. 600 de sugestii si tehnici de design pentru acasa, Aquila`93, Oradea
3. Alice Westgate, Căminul liniștit, Aquila`93, Oradea
4. Alina Andrei, Cum să alegeți și să stilizați o masa. În revista: Edifica, 2017,
august
5. Caroline Clif ton-Mogg, Modern Country, Jacqui Small, United Kingdom, 2014
6. Chris Grimley, The Interior Desgin, Referance and specification book,
RockPort, Minneapolis, 2007
7. Consola -o piesă de mobilier utilă în orice. În revista: Le Blog source
d`inspiration, 2018, septe mbrie
8. David Holloway, Încăperile cu suprafețe mici, Aquila`93, Oradea
9. Davidescu I., Rosoga C., Manual, Tehnologia lucrărilor de construcții, Editura
Didactica și Pedagofica, București, 1994
10. Decor Id. În revista: Idela Decor, noiembrie, 2009
11. Diana Roată, Armonii cromatice canapeaua și măsuța pentru cafea. În revista:
Ideal Decor, noiembrie, 2007
12. Diana Roată, Mobilier pentru birou. În revista: Idela Decor, octombrie, 2008
13. Diana Roată, Mobilier pentru dining. În revista: Idela Decor, decembrie. 2008
14. Diana Ro ată, Mobilier pentru living. În revista: Idela Decor, noiembrie, 2008
15. Donald A. Norman, The Design of Everyday Things, Paperback, 2013
16. Emily Henson, Bohemian Modern, RP&S and Cico Books, 2015, United
Kingdom

17. Emily Henson, Modern Rustic, RP&S and Cico Books , United Kingdom, 2013
18. Florea V., Prundeanu D., Mărgineanu R., Manual, Desen de construcții și
instalații, Editura Didactica și Pedagogica, București, 1982
19. Ghenadii Bliuc, Suport de curs la disciplina, Compoziția decorativă în interior,
Chișinău, 2017
20. Ghenadii bliuc, Suport de lecție la tema, Arhitectonica -principiu de creare și
armonizare formală, Chișinău, 2018
21. Idei de la Togo Design. În revistă: Idela Decor, aprilie, 2009
22. Irina Arnăutu, Bazele desgnului textil, Editura Performantica, București, 2010
23. Iulia Mirza, Suport de curs la disciplina, Proiect alternativ de design, Chișinău,
2020
24. Iulia Mîrza, Suport de curs la disciplina Proiectarea interiorului, Chișinău, 2011
25. Jonathan Poore, Interior color by design, Copyright, Massachusetts, 1994
26. Karim Rashid, Design your self, Paperback, 2006
27. Lucia Lăpușneanu, Teoria și metodologia designului, București
28. Luminița Diculescu. În revista: Ideal Decor, octombrie, 2009
29. Marin Marcu -La Padat, Introducere în arhitectura de interior, Simetria, 2013
30. Marina Bucătar u, Stiluri și ornamente la mobilier, Ministerul învățămîntului și
stiinței, 1991
31. Martyn Thompson, Interiors, Hardie Grant Books, 2011
32. Masa de cafea -piesa vedetă a camerei de zi. În revista: Le Blog source
d`inspiration, 2018, iulie
33. Neoclasicismul în arhite ctură și mobilier. În revista: Ideal Decor, aprilie, 2009
34. Nicolas Springman, Jane Chapman, Tot ce trebuie să știi despre tehnica
designului interior, Aquila`93, Oradea
35. Purnus Augustin, Eni Nicolae, Pintica George, Elaborarea documentației
economice în cons trucții, Editura Conspress, București, 1998
36. Regulamentul privind elaborarea ș i susținerea tezelor de master în cadrul
Universității Pedagogice de St at „Ion Creangă”, Chișinău, 2014
37. Rodica Spa taru, Suport de curs la disciplina Explorări avansate în designul
interior, Chișinău, 2018
38. Rodica Spataru , Suport de curs, Explorări avansate în design interior, Chișinău,
2018

39. Sara Emslie, Small Space Style: Clever Ideas for Compact Interiors, RP&S and
Cico Books, United Kingdom, 2018
40. Staford Cliff, Gilles de Chabaneix , Arta de a trăi colorat, Humanitas
41. Stewart Walton, Tehnicile de estetizare a locuinței, Aquila`93, Oradea
42. Stilul Empire. În revista: Idela Decor, aprilie, 2009
43. Thomas Eichhorn, Idei Creative pentru locuința dumneavoastră, Aguila`93,
Oradea, 1999
44. Tim Brown , Change by Design, Hardcovers, 2009
45. Victor Papanek, Design pentru lumea reală, Editura Tehnică, București, 1997
46. П.П Безродный, Интерьеры клубов и домов культуры, Буд iвельиик, Киев,
1975
47. Pestisanu C., Construcții, Editura Didactica și Pedagogica, Bresti, 1979
48. Rosoga C., Utilajul și tehnologia lucrărilor de finisaje, Editura Didactica și
Pedagogica, București
49. Elie Faure, Istoria artei, Arta Antică, Editura Meridiane, București, 1970
50. Elie Faure, Istoria Artei, Arta Medievală, Editura Meridiane, București, 19 70
51. Elie Faure, Istoria Artei, Arta Renașterii, Editura Meridiane, București, !970
52. Elie Faure, Istoria Artei, Arta Modernă, Editura Meridiane, București, 1970
53. Nigel Spivey, Michael Squire, Panorama Lumii Clasice, Editura BICALL,
București, 2007
54. Horia Teodor u, Perspectiva, Editura De Stat Pentru Literatură Și Artă, București,
1958
55. Sorin Filip, Planing Urban, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj -Napoca,
2009
56.