Specialist Psihologie clinică: Simona Marica [623452]

UNIVERSITATEA
SPIRU HARET

FACULTATEA DE
PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

DEPARTAMENTUL DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE LE EDUCAȚIEI

PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT:

PSIHOLOGIE CLINICĂ

ȘI INTERVENȚIE PSIHOLOGICĂ

LUCRARE DE DISERTAȚIE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Lector Univ. Dr.
–

Specialist Psihologie clinică: Simona Marica

ABSOLVENT: [anonimizat] 2017

2

UNIVERSITATEA
SPIRU HARET

FACULTATEA DE
PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

DEPARTAMENTUL DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE LE EDUCAȚIEI

PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT:

PSIHOLOGIE CLINICĂ ȘI INTERVENȚIE PSIHOLOGICĂ

TIPURI

DE

PERSONALITATE

IMPLICATE

ÎN ADOPȚIE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Lector Univ. Dr.
–

Specialist Psihologie clinică: Simona Marica

ABSOLVENT: [anonimizat] 2017

3

Cuprins

Cuprins

…………………………..
…………………………..
…………………………..
…………………………..
…….

3

Introducere

…………………………..
…………………………..
…………………………..
…………………………..
.

5

1

Structura de personalitate
–

factor explicativ al deciziei de a adopta
…………………………..
.

8

1.1

Definiția personalității

…………………………..
…………………………..
…………………………..
.

8

1.2

Trăsături de personalitate

…………………………..
…………………………..
……………………….

9

1.3

Perspectiva Jungiană asupra personalității

…………………………..
…………………………..

10

1.3.1

Structura
personalității în viziunea lui C.G. Jung

…………………………..
…………..

11

1.3.2

Funcțiile psihologice

…………………………..
…………………………..
……………………..

14

1.4

Actualizarea modelului de către Briggs M yers

…………………………..
…………………….

17

2

Familia, cadru de dezvoltare psiho
–
afectivă a copilului

…………………………..
……………….

18

2.1

Familia, evoluție și forme actuale

…………………………..
…………………………..
………….

18

2.2

Funcțiile și profilul familiei românești contemporane

…………………………..
…………..

20

2.3

Dezvoltarea afectivă a copilului în cadrul familiei

…………………………..
……………….

22

2.3.1

Tipuri de atașament

…………………………..
…………………………..
……………………….

24

2.3.2

Tulburările de atașament

…………………………..
…………………………..
………………..

26

2.
3.3

Atașamentul în adopție
…………………………..
…………………………..
…………………..

26

3

Adopția și caracteristicile adoptatorului din România
…………………………..
………………….

28

3.1

Aspecte legate de procedura adopției

…………………………..
…………………………..
……..

28

3.1.1

Obținerea atestatului de familie/persoană aptă de a adopta

………………………….

28

3.1.2

Potrivirea între adoptator și copilul adoptabil
…………………………..
………………..

29

3.1.3

Încredințarea copilului în vederea adopției

…………………………..
……………………

29

3.1.4

Încuviințarea adopției
…………………………..
…………………………..
…………………….

30

3.1.5

Monitorizarea postadopție
…………………………..
…………………………..
………………

30

3.2

Motivația adopției
…………………………..
…………………………..
…………………………..
……

31

3.2.1

Considerații generale
…………………………..
…………………………..
……………………..

3
1

3.2.2

Motivația adopției în cultura română

…………………………..
…………………………..
.

32

3.3

Părinți biologici
versus
părinți adoptivi

…………………………..
…………………………..
….

35

3.4

Profilul adoptatorului român

…………………………..
…………………………..
…………………

37

3.5

Stigmatizarea adoptatorilor

…………………………..
…………………………..
…………………..

40

4

Metodologia cercetării

…………………………..
…………………………..
…………………………..
……

43

4.1

Obiectivele cercetării
…………………………..
…………………………..
…………………………..
.

43

4

4.1.1

Obiective teoretice

…………………………..
…………………………..
………………………..

43

4.1.2

Obiective practice

…………………………..
…………………………..
…………………………

43

4.2

Ipotezele cercetării

…………………………..
…………………………..
…………………………..
….

44

4.3

Lotul de subiecți supus cercetării

…………………………..
…………………………..
…………..

44

4.4

Metode, tehnici și instrumente de cercetare utilizate

…………………………..
…………….

54

4.5

Analiza datelor, prelucrarea și interpretarea rezultatelor

…………………………..
……….

65

4.5.1

Analiza cantitativă a datelor
…………………………..
…………………………..
……………

65

4.5.2

Prelucrarea și interpretarea datelor

…………………………..
…………………………..
….

65

4.5.3

Verificarea ipotezelor de cercetare

…………………………..
…………………………..
….

68

5

Concluzii
…………………………..
…………………………..
…………………………..
………………………

82

5.1

Concluzii parțiale ale lucrării

…………………………..
…………………………..
………………..

82

5.2

Concluzii generale și recomandări pentru cercetările viitoare

…………………………..
.

82

Bibliografie

…………………………..
…………………………..
…………………………..
…………………………

84

Rezumatul lucrării
…………………………..
…………………………..
…………………………..
………………..

86

Prezentare de
caz 1
…………………………..
…………………………..
…………………………..
……………….

87

Prezentare de caz 2
…………………………..
…………………………..
…………………………..
……………….

94

Anexa 1: Indicatorul tipologic Myers
–
Briggs (M BTI), forma G

…………………………..
………….

99

Anexa 2 : Chestionar de evaluare psihologică

…………………………..
…………………………..
…….

105

Anexa 3: Date statistice referitoare la variabila „vârstă”

…………………………..
…………………..

107

Anexa 4: Repartiția subiecților pe „gen” și „grupe de
vârstă”
…………………………..
……………

108

Anexa 5: Componența lotului în funcție de „finalizarea adopției” și „grup adoptatori”

…….

109

Anexa 6: Componența lotului în funcție de fațetele personalității
…………………………..
………

110

Anexa 7: Verificarea legăturii existente între personalitate și finalizarea adopției

……………

113

5

Introducere

Problematica adopției este una delicată, prea puțin abordată si studiată, iar în
România am putea spune că este aproape un subiect tabu.

Studiile efectuate
până în
prezent
pe populația românească în domeniul adopției
și prezentate în literatura de
specialitate
vizează
surprinderea motivațiilor care stau la baza actului de adopție în
societate, precum și evidențierea
caracteristicil
or

familiilor adoptive
.

Imposibilitatea de

a avea un copil biologic îi aduce pe unii dintre cei care se
confruntă cu această problemă în fața profesioniștilor din cadrul instituțiilor de protectie
a copilului pentru demararea procesului de adopție. Se pot adresa ace
s
tui tip de servicii
atât persoa
ne singure (
aici aproape î
n exclusivitate fiind vorba de femei)
,

cât și cupluri
căsătorite (conform legislației în vigoare, cuplurile care nu sunt căsătorite nu pot adopta
împreună un copil).

Persoana/familia care se decide să urmeze procedura adopției va

fi supusă în
cadrul acestui proces unei evaluări făcute de către reprezentanții Protecției Copilului.
Evaluarea persoanei/familiei potențial adoptatoare va fi efectuată atât din perspectivă
socială cât și psihologică. Asistentul social și psihologul vor f
orma o echipă care va
asista persoan
a
/famlia pe întregul parcurs al procesului adopției.

Astfel,
a
sistentul social va efectua în primul rând evaluarea socială. Dintre
aspectele ce se au în vedere din perspectivă socială, amintim:



Amenjarea și funcționalit
atea locuinței



Resursele financiare și atitudinea potențialilor adoptatori fată de bani și
dificultăți financiare



Informații generale despre solicitanți (date de identificare, informații despre
locul de muncă și venituri, antecedente penale, etc.)



Informa
ții despre copiii din familie (biologici/adoptați/ în plasament) daca
există



Informații despre alte persoane care locuiesc împreuna cu solicitanții (relația cu
ei, atitudinea față de adoptie)



Atmosfera din interiorul familiei (istoria relatiei, relationare
a partenerilor,
medalitati de rezolvarea a conflictelor, etc.)



Rețeaua de sprijin

6

Din perspectiva evaluării psihologice se urm
ă
resc mai multe aspecte printre care:



date privind istoricul personal al persoanei potențial adoptatoare sau al fiecărui
membru
al cuplului (se are în vedere obținerea de informații atât despre
antecedente psihiatrice sau de autoadministrare excesiva de tranchilizante,
sedative, diverse dependențe, experințe psihotraumatizante/pierderi, cât și
despre caracteristici personale ale i
ndividului
–

stil de relaționare, capacitate de
autocontrol, capacitate de exprimare a emoțiilor, empatie, compasiune, etc.)



istoria marital
ă

ș
i relația de cuplu



rela
ț
iile cu părinții



relațiile cu familia extins
ă
, grupul de prieteni, comunitatea



stilul de
viață al familiei



motivația de a adopta



așteptările în legatură cu adopția



capacitățile parentale.

În perioada evaluării în vederea obținerii atesta
t
ului de persoană/familie aptă să
adopte se pune accent mai degrabă pe descoperirea si dezvoltarea capacită
ților parentale
si pe pregătirea pentru rolul parental, astfel încât
asumarea
rolului de părinte a
persoanei
/familiei poten
țial adoptatoare să fie făcută
în cuno
ștință de cauză
.

În
evaluarea psihologică
a viitorilor adoptatori
apreciem că se pune prea
puțin accent p
e
trăsăturile psihologice ale acestora, pe

caracteristicile
personalității lor,
astfel încât acest
lucru poate constitui o verigă slabă
a acestui proces
.
Utilizarea de teste

psihologice

în
evaluarea acestor persoane
este mai
degrabă

opțională

(în
normele metodologice de
aplicare a legii adopției se menționează:
„p
e parcursul evaluării pot fi utilizate și teste
psihologice în vederea realizării profilului personalității ado
ptatorului/familiei
adoptatoare”
).

Având în vedere cele menționate mai sus,
co
nsiderăm că o cunoaștere mai

p
rofundă a caracteristicilor individuale ale personalității adoptatorilor pot
adăuga
valoare acestui proces prin
spijinirea
a
c
estor persoane
în vederea
„șlefuirii”
lor cu
scopul de a
crește în final rata de succes

a ad
o
pției printr
–
o mai bună
raportare a
viitorilor părinți la copilul adoptat.

Experiența directă în lucrul cu
aceste

persoane/familii care decid să se îndrepte
către adopție

a făcut să observăm că
există anumite puncte
comune ale celor care
demarează procesul adopției.

A
stfel, ne propunem prin prezentul studiu să
identificăm
motivele care
stau la baza
acestei decizii, precm și
tipuril
e

de personalitate

ale

7

indivizilor implicați în acest proces.

În acest sens

a fost studiat un lot de
65 de persoan
e

care
au parcurs procedura de
obținere a
testa
t
u
lui de persoana/familie aptă să adopte în
perioada
2013
–
2015

în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția
opilului șector 5. Lotul este
format din 23 c
upluri căsătorite

(56 persoane) și 9 femei
care adoptă singure, dintre care una este căsătorită însă
adoptă singură

pentru că soțul
său

lipsește o perioadă
lungă din țară și nu
îndeplinește din acest punct de vedere

criteriile pentru a putea adopta (în acest caz, acesta va adopta ulterior copilul soției
printr
–
o procedură separată).

În
scopul evaluării psihologice se organizează mai multe întâlniri cu potențialii
adoptatori, atât individual cât și în cuplu (acolo un
de este cazul).

Pentru obținerea
informațiilor

necesare a fost utilizat interviul semi
–
structurat și a fost aplicat inventarul
de personalitate
Myers
–
B
rigs

(MBTI).

8

1

Structura de personalitate
–

factor
explicativ al deciziei de a adopta

1.1

Definiția personalității

Personalitatea este un concept extrem de complex
și vag determinat, care a făcut
și face obiectul a numeroase cercetări și studii aplicative. Numeroase școli s
–
au dedicat
studiului personalită
ții; amintim aici teoria psihanalitic
ă (S. Freud, A. Adler, K. Jung,
s.a.); teoria factorială (G.
W.

Allport); teoria personalistă (C. Rogers); teoria socio
–
culturală etc.

Este dificil să identificăm o singură defini
ție care să includă toate
aspectele personalită
ții: deja în 1931 G.W. Allport
enumera peste 50 de defini
ții, iar
astăzi McClelland a identificat peste 100 de defini
ții ale termenului
.

G.W. Allport (1991) a clasificat definițiile personalității (după criteriul
continutului) în 3 categorii, astfel:



Definitiile prin efect extern
–

se

referă la efectele pe care le produc
comportamentele indvidului asupra altora, dar și asupra propriei persoane (cu cât
aceste efecte sunt mai ample, cu atât pesonalitatea este mai solidă, mai
complexă). Punctul slab al acestei abordari este faptul că nu s
e poate stabili o
relație de cauzalitate între aspectele interne individului și comportamentul său.



Definitiile prin structura intern
ă

–

pornesc de la ideea c
ă

personalitea este
„o
entitate obiectiv
ă
”
, real
ă
, indiferent de efectele mai mult sau mai puțin vizibile
în exterior, sau de felul în care sunt percepute comportamentele de către ceilalți.
Acest tip
de d
e
finiții încearcă sa înglobeze toate elemente componente (structura
intelectuală, temperament, aptitu
dini, trăsături caracteriale, pulsiuni, etc.).



Definitii pozitiviste

–

se bazează pe convingerea că personalitatea, ca structură
internă a individului nu este direct observabilă, ci mijlocită de observarea
comportame
ntelor. Astfel, cunoașterea per
s
o
nalităț
ii se poate baza pe metode
eronate, influențate de propriile percepții.

Alți termeni frecvet utiliza
ți în limbajul curent sunt cei de
persoană

și
personalitate
. Ion Dafinoiu (2002) diferen
țiază cei doi termeni astfel: „conceptul de
persoană desemnează i
ndividul uman concret. Personalitatea, dimpotrivă, este o
construc
ție teoretică elaborată de psihologie în scopul înțelegerii și explicării
–

la
nivelul teoriei
științifice
–

a modalității de fiin
țare și funcționare ce caracterizează

9

persoana ca organism p
sihofiziologic”. Personalitatea se referă așadar la
totalitatea
sistemelor organizate care generează conduita
, iar aceasta se deosebește de
comportament, care nu este decât actualizarea vizibilă a componentelor personalității
într
–
o anumită situa
ție, într
–
un set de circumstanțe date.

1.2

Trăsături de personalitate

U
nul dintre scopurile principale ale cunoașterii și evaluării personalității este
obtinerea de predicții privind comportamentul persoanei într
–
o anumită situație
–

răspunsul la întrebarea: ce este determinant pentru comportament, dispoziții / „trăsături”
in
terne sau ansamblul de circumstanțe în care se găsește? Și de ce indivizi diferiți, puși
în fața aceleiași situații, reacționează în mod diferit? Un răspuns posibil este dat de unii
autori printr
–
o unitate de analiză pe care ei o numesc
trăsătură de person
alitate:

–

Fiecare trăsătură este raportată la o anume componentă a personalității

–

Componentele, nefiind interdependente, conturează o fațetă/un plan a(l)
individului: spre exemplu anxietate, sociabilitate, perseverență…

Opinia adepților acestei orientări

(Allport, Eysenck, Cattell, etc.) este că, deși
comportamentele particulare sunt caracterizate de variabilitate situațională, pe termen
lung avem un cadru „median” stabil, relativ consistent, de așteptare și interpretare.

Trăsătura psihică

este conceptul ce evidențiază aceste însușiri particulare relativ
constante ale unei persoane sau ale unui proces psihic, iar personalitatea este o „sumă a
condițiilor interne”; ea nu este generată de o reflexie fidelă a relațiilor sociale, ci este
expres
ia modului prin care acestea sunt filtrate de condițiile interne pre
–
existente,
acestea din urmă dictând modul de interiorizare a relațiilor

(
[
Rubinstein, 1962
]
).

G.W. Allport este cel care a construit un model al personalității ce are la bază
conceptul d
e „trăsătura psihică” și presupune o ierarhizare a acesto
r
a, astfel:

1.

Trăsături cardinale
–

pu
ț
ine la num
ă
r (2
–
3), generale, cu o puternic
ă

influenț
ă

asupra tutor aspectelor vieții subiectului. Sunt acele trăsături
dominante, care iși pun amprenta aupra întregii personalități.

2.

Trăsături centrale:
au un grad mai redus de generalitate, sunt acele
trăsături definitorii, puternic exprimate in comportament
ul individului
(sunt acele trăsături care se menționează intr
–
o caracterizare).

3.

Trăsături secundare:
acestea sunt cele
mai putin evidente, cunoscute mai
ales de persoanele apropiate individului, sunt variabile, situationale.

10

Această ierarhizare poate fi d
iferită de la un individ la altul, astfel încât aceeași
trăsătura poate fi la un individ una cardinală, iar la altul centrală sau secundară.

Cu alte cuvinte, dacă atunci când auzim termenul de “personalitate” ne gândim
în primul rând la
cum este persoana
respectivă,

aceasta se referă la
modalitățile
caracteristice, individualizante, de a se comporta, în raport cu semenii săi
–

prin
exprimarea diferențelor specifice. De
–
a lungul timpului au fost elaborate mai multe
teorii și modele asupra
surselor
,
clasificării

și
inter
–
relaționării

acestor diferențe
specifice. În cele ce urmează, ne vom opri asupra modelului elaborat de C.G. Jung,
precum și unei extensii ale sale din epoca contemporană.

1.3

Perspectiva Jungiană asupra personalității

Cu toate că a fost
d
esemnat de Sigmund Freud ca „moștenitor spiritual”, Carl
Gustav Jung (1875
–
1961) a dezvoltat o teorie a personalității care o contrazice pe aceea
a mentorului său în câteva puncte importante:

–

Rolul sexualității
. Jung lărgește definiția
freudiană a libidoului prezentându
–
l ca
pe o energie sau forță dinamică mai generală a personalității, care include
dimensiunea sexuală, dar nu se reduce la aceasta

–

Direcția temporală a forțelor care influențează personalitatea
. Dacă la Freud
ființa umană
este victimă captivă a evenimentelor din trecut, Jung este de părere
că viitorul nostru, cel pe care îl dorim și modalitatea în care ne raportăm la el, ne
influențează în egală măsură

–

Inconștientul
. Departe de a minimaliza rolul acestuia, Jung îl sondează
adânc și
îi adaugă o nouă dimensiune:
experiențe moștenite de la speciile umane și
preumane

(influența experiențelor moștenite primare), Jung făcând din acesta
elementul fundamental în sistemul său de personalitate
–

o imagine originală
asupra naturii uman
e obținută prin combinarea de idei din istorie, mitologie,
antropologie și religie

Dacă Jung vede
libidoul

din perspectiva unei energii vitale, atunci funcționarea
acestei energii poate fi caracterizată de trei principii inspirate din fizica clasică:

1.

Princ
ipiul contrariilor
: după cum
cu cât diferențele sunt mai mari între două
stări, cu atât energia potențială asociată tranziției este mai mare
, în mod
asemănător, în energia psihică,
orice dorință sau sentiment are opusul său, iar

11

antitezele de tip cald
–
rece
, înălțime
–
adâncime, evoluție
–
regresie, toate aceste
conflicte între polarități, sunt sursa principală de motivație și energie vitală

2.

Principiul echivalentei (sau al conservării energiei)
: energia cheltuită pentru
aceste tranziții nu
este

pierdută, ci mai
degrabă trece în altă parte a personalității,
a cărei valoare psihică (implicit
dorință, necesitate, fascinație
) crește

3.

P
rincipiul entropiei
sau tinderea către starea de energie potențială minimă: dacă
două dorințe / convingeri diferă considerabil în valoa
re psihică sau intensitate,
energia trece de la elementul mai puternic către cel mai slab

1.3.1

Structura personalității în viziunea lui C.G. Jung

În ceea ce privește sistemul personalității, conform lui Jung, acesta ar fi alcătuit
din trei structuri distincte
care se pot influența una pe cealaltă:
eul, inconștientul
personal și inconștientul colectiv.

Eul
reprezintă partea deplin conștientă a personalității (conștiința de sine) și este
responsabil de desfășurarea activităților zilnice, fiind caracterizat de memorie, percepție,
gândire și afectivitate și acționând ca un filtru care permite accesul în conștie
nt doar a
unei părți din totalitatea stimulilor cu care ne întâlnim în fiecare zi. Inspirat de ideea
dualității permanente a forțelor universului, prezentă în filosofiile orientale (hindusă și
chineză), Jung introduce aici noțiunea de
orientare a energiei
vitale

(libidoului) și după
cum aceasta este către lumea exterioară sau cea interioară, împarte umanitatea în două
grupe fundamentale: extravertiții și introvertiții.

Extraversiunea implică:

Introversiunea implică:

preferință pentru participarea la lumea

obiectivă (socială) a realității și pentru

preocupările practice

preferință pentru lumea imaginilor,

care este bogată și creatoare

realismul drept cheie de boltă pentru

lucru și comunicare

produceri și expresii impregnate de

sentimente subiective;
polarizarea în

funcț ie de Ego, și nu de Alter

viața afectivă mai puțin fină; expresie

spontană și naturală în sfera emoțională

viața afectivă în general delicată; tendința de
a nu exprima emoțiile imediat și de a întârzia
exprimarea lor ori de a varia în
diferite
moduri

12

Extraversiunea implică:

Introversiunea implică:

desconsiderarea eșecurilor și rezoluție

asupra conflictelor în timpul acțiunii

lipsă de rezolu ție deschisă asupra conflictelor,
tendință de interiorizare a lor și reacție
imaginativă

absența autoanalizei și au tocriticii

centrare pe
autoanaliză și autocritică

independența relativă față de opiniile altora

sensibilitate la critică; experiențele cu
caracter personal ținute în minte vreme
îndelungată, în special cele de laudă sau blam

lipsit de susceptibilitate și nesupărăcios

suscept ib
ilitate și tendința de a lua

toate lucrurile personal

predispoziție pentru o concepție pragmatică

asupra lumii

predispoziție pentru o concepție idealis tă
asupra lumii

La fel ca cele două jumătăți ale simbolului Tao, cele două elemente sunt
contrastante

și simultan legate:

–

fiecare tip îl critică și subapreciază pe celălalt (extravertitul îl percepe pe
introvertit ca egoist și plictisitor, în tim p ce introvertitul îl vede pe extravertit
nesincer și superficial)
–

ceea ce generează în cele din urmă filosof
ii antagoniste,
valori și moduri de viață diferite

–

totuși cele două tipuri coexistă în fiecare om, predominarea exclusivă nefiind
posibilă decât în cazuri patologice. Altminteri, vorbim de tip dominant vs. tip
nedominant, până chiar la a introduce noțiunea

de
ambivert

în cazul în care cele
două tipuri se află într
–
un echilibru perfect. În fine,
un eu extravertit implică
un inconștient introvertit și viceversa
; atitudinea predominantă (conștientă,
care determină tipul), este întotdeauna mai spontană, mai poz
itivă și mai
constructivă decât atitudinea inconștientă, apreciată ca infantilă și primitivă.

Inconștientul personal
, nivelul superior, mai superficial, al inconștientului este
partea care stochează aspectele

vieții personale (lucruri uitate, refulări, percepții,
gânduri și sentimente subliminale) reprimate din conștient (de exemplu pentru că au fost
perturbatoare), precum și o serie de acte automate, gesturi, expresii somatice etc.
Inconștientul personal oper
ează “automat” ca un clasificator al “dosarelor” ce
–
i sunt
livrate, organizându
–
le în jurul a ceea ce Jung a numit
complexe
(
modele de emoții /
percepții / dorințe structurate în jurul unei teme comune
).

13

Inconștientul colectiv

este nivelul personalității cel mai adânc și mai puțin
accesibil. Ideea din spatele noțiunii este aceea că,
așa cum fiecare individ stochează
toate experiențele personale în inconștientul personal, umanitatea stochează experiențele
istorice și chiar pre
–
um
ane și le transmite fiecărei generații prin intermediul unui aparat
mitologic, care exprima, în chip simbolic, patrimoniul de achiziții comun, universal.
Aceste amintiri (imagini) primordiale ale experienței speciei sunt denumite
arhetipuri

și
printre cele

frecvent descrise de Jung putem enumera:

–

Persona
: un fragment din psihicul colectiv care este suprapus psihicului
individual, devenind o mască, o simplă fațadă, o atitudine exterioară
nesubstanțiată (raportată exclusiv la lumea exterioară, un compromis în
tre
individ și societate) dar care este de referință pentru “imaginea” individului.
Persona se poate referi la felurite aspecte precum: un anumit stadiu al dezvoltării
umane, un anumit statut social, o identitate sexuală, trăsăturile psihice
caracteristice

unei anumite profesie și multe altele

–

Umbra
: partea întunecată/negativă a personalității, funcții psihice inferioare,
caracteristici ascunse și care aduc dezavantaje individului: ceea ce este clasificat
de societate drept
rău

ori
imoral

și care își are originea în impulsurile primare.
Și totuși, în antiteză,
umbra

este și o sursă de vitalitate și creativitate
–

în
condițiile în care ea este suprimată, psihicul devine lipsit de vitalitate, ca atare
Jung accentuează pe necesitatea exercită
rii de către
Eu

a unui control în sens de
sublimare: forțele
umbrei

trebuie direcționate permanent în sens
constructiv/creativ

(de notat că atât
persona

cât și
umbra

au un nucleu arhetipal, nu sunt exclusiv
individuale)

–

Anima
și
animus
: partea feminină din

inconștientul masculin, respectiv partea
masculină din inconștientul feminin. Ca rezultat al trăirii împreună de milenii,
ambele sexe au și caracteristici specifice sexului opus din punct de vedere
psihologic (altfel spus, natura umană ar fi bisexuală, di
ferențele primare dintre
sexe fiind mai degrabă generate de expectațiile sociale). Originea acestora este
mitizarea figurilor parentale
–

imaginea ulterioară a ființei iubite fiind un
substitut al acestora, iar relația cu aceasta depinzând esențial de pute
rea și tipul
influenței exercitate de părinți. Aceste arhetipuri au o stratificare triplă:
colectivă

(imaginea istorică de “femeie”/”bărbat”),
biologică

(feminitatea bărbatului și

14

respectiv masculinitatea femeii, refulate și stocate în inconștient) și
indi
viduală

(din experiența curentă).

–

Sinele
: cel mai important arhetip, integrator, punctul de echilibru între
inconștient și conștient, care reunește în mod unitar totalitatea personalității și
integrarea potențialităților psihice.
Sinele

poate constitui un
im puls arhetipal
către coordonare, o forță motivatoare în sensul reunirii contrariilor. Simboluri
menționate de Jung în acest sens sunt
divinitatea
și
mandala
.

1.3.2

Funcțiile psihologice

O dată sistemul personalității astfel detaliat, Jung îl explică suplimentar prin
adăugarea la polaritatea extraversie
–
introversie a eului a
patru funcții psihologice
,
fiecare manifestându
–
se pe această axă într
–
una din cele două direcții:

–

Gândirea
: procesu
l de analiză logică și identificarea/interpretarea de relații între
concepte, prin care se asociază semnificații unui conținut;

–

Sentimentul
(afectul): un mod de a evalua (diferit de judecata intelectuală,
neavând loc prin realizarea unor legături logice) c
are are drept finalitate
acceptarea sau respingerea unui conținut pe baza valorii conferite acestuia de
către
Eu

în mod subiectiv

–

Senzația
: un dat imediat, care este supus legii simțurilor și nu rațiunii;

–

Intuiția
: o percepție inconștientă a unui conținut
gata conturat și nu dedus (în
opoziție așadar cu gândirea), fără posibilitatea de a investiga sursa sau procesul
prin care acest conținut a apărut

Jung a grupat cele 4 funcții de mai sus într
–
o pereche de
funcții de judecată: Gândirea și
Sentimentul
(funcții psihologice fundamentale / tipuri raționale)

și una de
funcții de
percepție: Senzitivitatea și Intuiția (funcții psihologice auxiliare / tipuri iraționale).

Preferința pentru Gândire
–
Sentiment indică modalitatea în care persoana
procesează informația: cei ce au dominantă Gândirea iau decizii bazate pe logică, pe
raționamente și sunt mai puțin afectați de sentimente și emoții, iar Sentimentalii au
drept bază pe
ntru decizii în primul rând tocmai sentimentele și emoțiile.
Gândirea
și
sentimentul
reprezintă „două modalități alternative de a emite judecăți de valoare asupra
unei realități, judecăți care vor constitui baza unor raționamente decizionale (de
exemplu, o

persoană poate lua decizii bazate pe funcția gândire
–

evaluarea rațională a
alternativelor, calculul avantajelor și dezavantajelor etc.
–

sau bazate pe funcția

15

sentiment
–

aprecierea valorii afective a alternativelor. Jung consideră că există o
echilibra
re între gândire și sentiment, personalitatea adultă valorizând ambele
alternative” [Macsinga, 2000].

Preferința pentru Senzitivitate
–
Intuiție reprezintă metoda prin care este percepută
informația din mediu: Senzitivitatea înseamnă că individul se bazează

în primul rând pe
informații reale, concrete, “în măsura în care obiectul generează informații senzoriale,
acestea contează”, în timp ce Intuiția înseamnă că persoana se bazează pe propria sa
concepție despre lucruri, bazată pe înțelegerea sa asupra lumii

înconjurătoare.
Senzația
și
intuiția
reprezintă „modalități complementare de a extrage informații despre realitate.
Senzația, presupunând contactul direct al organelor de simț cu realitatea, tipul „senzitiv”
va fi centrat pe detalii, pe elemente scăpând d
in vedere întregul, structura. Tipul
„intuitiv” va sintetiza informațiile, nefiind preocupat de detalii, deoarece intuiția
presupune surprinderea unor relații comprehensibile implicit, fără apelul la pașii
progresivi ai unui raționament” [
idem
]
.

Jung a in
trodus și idea de
ierarhie
și
direcție

ale funcțiilor psihologice. Conform
lui Jung, una din funcțiile psihologice
–

care face parte fie din perechea de Judecată, fie
din cea de Percepție
–

va fi primară (numită și dominantă). Cu alte cuvinte, unul dintre
polii definiți de aceste două dihotomii (Senzitivitate
–
Intuiție și Gândire
–
Sentiment)
domină asupra celorlalți. Preferința pentru Extraversie
–
Introversie stabilește direcția
funcției dominantee: direcția indică sursa de energie care o alimentează, deci lum
ea
exterioară pentru extraverți și respectiv lumea internă pentru introverți.

Jung a sugerat că o funcție din cealaltă pereche va fi secundară (numită și
auxiliară), totuși va constitui “un factor determinant”. De exemplu, daca Intuiția este
dominantă, at
unci auxiliara este Gândirea sau Sentimentul. Dacă Senzitivitatea este
dominantă, atunci auxiliara poate fi, din nou, fie Gândirea, fie Sentimentul. Totuși, daca
Gândirea este dominantă, atunci auxiliara este fie Senzitivitatea, fie Intuiția, și dacă
Senti
mentul este dominant atunci auxiliara este iarăși fie Senzitivitatea, fie Intuiția. Cu
alte cuvinte, funcția auxiliară nu aparține niciodată aceleiași dihotomii.

Tipurile bazate pe Sentiment și Gândire au fost numite “raționale” pentru că
acestea sunt car
acterizate de dominanța funcțiilor de judecată care furnizează
justificative pentru raționamente (fie ele legate de gândire sau de sentimente). Preferința
“rațională” sau pentru judecată generează gândire, simțire, răspunsuri și un întreg
comportament care

operează, în mod conștient, conform anumitor reguli, principii,

16

norme. Oamenii cu preferința rațională dominantă percep lumea ca pe o structură
ordonată care urmează un set de reguli.

De asemenea, tipurile bazate pe Senzitivitate și Intuiție au fost cara
cterizate ca
fiind “iraționale” pentru că acestea sunt caracterizate de o dominanță a funcțiilor
percepție (fie una sau cealaltă) și prin urmare “greșelile și omisiunile lor nu sunt bazate
pe judecată rațională, ci pe intensitatea absolută a percepției”. P
referința “irațională” sau
pentru percepție operează cu oportunități, adică cu o gamă de posibile rezultate care
derivă din premise asumate, sau din senzații, in ceea mai mare măsură pilotate de
procese inconștiente. Oamenii cu preferința irațională domina
ntă văd lumea ca pe o
structură care poate îmbrăca diverse forme și produce diverse rezultate.

Din combinarea fiecărei direcții a atitudinii generale
–

extraversie / introversie
–

cu fiecare din cele patru funcții psihologice
–

gândire
,
sentiment
,
senzație
,
intuiție
–

rezultă opt tipuri de personalitate descrise după cum urmează [
Clo
ninger

et al
, 1993
]:

1.

Introvertit
–
Gânditor:
orientare spre interior, în special spre lumea ideatică.

2.

Introvertit
–
Sentimental:
rezervat, dar simpatetic; afectuos, dar nond
emonstrativ.

3.

Introvertit
–
Senzitiv:
interesat mai mult de
trăire

decât de evenimentul trăit.

4.

Introvertit
–
Intuitiv:
i
nteresat de viitor și mai puțin de prezent, de evoluția unor
idei.

5.

Extravertit
–
Gânditor
:

logică, reprimare emoțională, indiferență față de re
lații.

6.

Extravertit
–
Sentimental:
raportare afectivă la nivelul relațiilor interpersonale.

7.

Extravertit
–
Senzitiv:
atent la fapte și detalii, capacitate de analiză a faptelor.

8.

Extravertit
–
Intuitiv:
spirit aventurier, preocupat de schimbarea lumii externe.

Așadar, în rezumat, conform teoriei tipurilor psihologice a lui Jung, oamenii pot fi
caracterizați prin:

–

preferința lor asupra atitudinii generale : Extravertit (E) vs. Introvertit (I)

–

preferința lor pentru una sau cealaltă dintre funcțiile percepției : Se
nzitiv (S) vs.
Intuitiv (N)

–

și preferința lor pentru una dintre funcțiile ce caracterizează judecata : Gânditor
(T) vs. Sentimental (F)

Cele trei arii de preferințe introduse de Jung sunt
dihotomii
, respectiv dimensiuni
bipolare, în care fiecare pol reprez
intă o preferință distinctă. Jung a propus de asemenea
că într
–
o persoană una din cele patru functii de mai sus este
dominantă
: fie o funcție a
percepției
, fie o funcție a
judecății.

17

1.4

Actualizarea modelului de către Briggs Myers

Mai târziu, Isabel Briggs Myers, cercetătoare și practiciană a teoriei jungiene, a
propus
diferența dintre Judecată (J) și Percepție (P)

ca a patra dihotomie care
influențează tipul de personalitate [Briggs Myers, 1980], sumarizând cele patru
dihotomii ast
fel:



Primul criteriu,
Extraversie
–

Introversie
, semnifică sursa și direcția exprimării
energiei unei persoane. Sursa și direcția în care se exprimă energia unui
extravert este în principal în lumea exterioară, în timp ce un introvert își găsește
sursa de
energie în principal în propria lui lume internă.



Al doilea criteriu,
Senzitivitate
–

Intuiție
, reprezintă metoda prin care o
persoană percepe (accede la) informații în sens general. Senzitivitate înseamnă
că persoana va crede în primul rând acele informaț
ii pe care le primește direct
din lumea exterioară. Intuiția înseamnă că persoana va crede în primul rând
informațiile pe care le primește din propria sa lume internă sau imaginativă.



Al treilea criteriu,
Gândire
–

Sentiment
, reprezintă modalitatea prin ca
re
persoana procesează informația. Gândire înseamnă că persoana ia decizii în
primul rând pe baza raționamentelor, a logicii. Sentimentul domină când, de
regulă, persoana ia decizii pe baza sentimentelor, a emoțiilor, simplu spus pe
ceea ce ea
simte

că ar
trebui să facă.



Al patrulea criteriu,
Judecată
–

Percepție
, reflectă modul în care persoana
implementează informația pe care a procesat
–
o. Cel care în primul rând Judecă
își va organiza toate evenimentele din viață și de regulă se va ține de planurile
sale
. Perceptivul, dimpotrivă, este înclinat să improvizeze și să exploreze opțiuni
alternative.

Toate permutările posibile de preferințe în cadrul celor 4 dihotomii de mai sus
produc 16 combinații diferite (
tipuri de personalitate
), reprezentând polul domina
nt în
fiecare din cele 4 dihotomii. Fiecărui tip de personalitate îi corespunde un acronim în
consecință:

ESTJ

ISTJ

ENTJ

INTJ

ESTP

ISTP

ENTP

INTP

ESFJ

ISFJ

ENFJ

INFJ

ESFP

ISFP

ENFP

INFP

18

2

Familia, cadru de dezvoltare psiho
–
afectivă

a copilului

2.1

Familia, evoluție și forme actuale

Familia este considerată ca fiind “nucleul social primar reunit prin căsătorie,
legătură de sânge sau adopțiune”, în prezent reprezentând o unitate socio
–
biologică și
psihologică, și se caracterizează prin raporturi de rudenie între persoanele care o
alcăt
uiesc. Este una din cele mai vechi forme de comunitate umană, o instituție stabilă,
cu rosturi fundamentale pentru indivizi și pentru societate
(
[Voinea, 1996]
)
.

J.S. Bruner considera că, admițând că toți oamenii sunt în esența lor umani,
această umanit
ate este determinată de tipul de copilărie pe care au trăit
–
o
.
A. Berge
consideră familia un fel de „cooperativă de sentimente”, care îndulcește pentru fiecare
membru loviturile mai grele ale vieții, repartizând efectele tuturor.

O dată cu evoluția indiv
idului si a societății, familia a suferit si ea o serie de
modificări. Astfel, familia a trecut de la
c
lanul nediferențiat

(ca
primă formă de familie,
unde femeia se afla în centrul grupării social
–
familiale) la
clanul diferențiat
,
caracterizat
tot prin existența matriarhatului, în care însă s
–
a împiedicat progresiv unirea dintre
mamă și fiu, tată și fiică, soră și frate. A urmat apoi
familia pereche

în care se afirmă
pentru prima dată dominația bărbatului asupra femeii
–

și o dată c
u care se face trecerea
la monogamie.

Secolele XX și XXI cuprind o mulțime de configurații familiale adaptate
realității sociale contemporane fragmentare:



familia nucleară,



familia monoparentală,



familia reconstituită,



uniunea liber consimțită (concubina
j),



familia/cuplul fără descendenți,



căsătoriile deschise

Un nou tip de familie,
familia restructurată
, câștigă tot mai mult teren. Sunt
promovate opțiunea individuală și capacitatea de adaptare permanentă a rolurilor în
funcție de context: personalitatea individului/partenerului, studii, pregătire profesională
etc. Cu toate că acest tip de familie pare id
eal pentru afirmarea individualității
–

în
special pentru femei
–

în același timp pare a avea consecințe nefaste pentru societate în

19

ansamblu. Motivul pare a fi acela că, după o perioadă destul de lungă de stabilitate și
rigiditate privind percepția și com
portamentul efectiv de rol sex din cadrul cuplului, s
–
a
produs o schimbare bruscă, generată în special de procesul de emancipare a femeii.

Dar această schimbare a rolurilor familiale a avut urmări semnificative și în
sensul de a fi produs transformări ps
ihologice structurale în ceea ce privește modul de
funcționare a familiei și de asemenea identitatea psihosexuală a membrilor săi, în
particular copiii și adolescenții. Se poate spune că, în ciuda necesității istorice a unei
astfel de schimbări, nici femei
a și nici bărbatul nu au fost pe deplin pregătiți pentru
consecințele sale. Femeia a fost factorul motrice care a împins în istorie modelul
cultural convențional, însă, trebuind să pună ceva în loc, a realizat că încă nu crease un
model nou
–

sau, în orice

caz, nu unul care să vină cu un set coerent de valori (pe care
să
–
l poată impune bărbatului în sensul unei reconsiderări pe baze raționale a rolurilor
intrafamiliale). Acest hiatus a dus la scăderea coeziunii cuplurilor, la creșterea
neînțelegerilor și la

o ambiguitate tot mai accentuată a rolurilor. După cum remarca C.
Ciupercă, “femeile și
–
au dat seama că una e să vrei să schimbi ceva și alta e să știi ce să
pui în loc. Ele nu au luat în calcul reacția bărbaților vis
–
a
–
vis de noile cerințe ale lor, nu
au

intuit empatic care ar putea fi așteptările acestora în noile condiții și posibilitățile
efective de a le oferi femeilor ceea ce acestea așteaptă de acum în colo de la ei. Astfel,
femeia modernă a ajuns în situația de a oscila permanent între nevoia de in
dependență și
dorința de a se agăța de vechile valori.” [Ciupercă, 2000]

În zilele noastre, apar din ce în ce mai frecvent forme ale familiei care în trecut
erau perecepute că fiind cazuri excep
ționale, rare. Astfel, se constanța creșterea
inciden
ței a t
rei tipuri de familii:

1.

Familia monoparentală.

De cele mai multe ori apare ca rezultat al divorțului
sau decesului unuia dintre parinti, dar poate fi si simpla alegere a unei persoane
de a deveni părinte unic prin nașterea unui copil conceput prin fertiliza
re in vitro
sau cu un partener care nu va lua parte la creșterea copilului, sau prin adopție.
Cele mai frecvente astfel de familii sunt alcatuite din mama și copil
–

la început
din motive naturale ori din rațiuni tradițional
–
culturale (a se vedea și în
Rom
ânia, până de curând, frecvența cu care instanțele încredințau copiii
mamelor în cazul unui divorț), dar mai nou și prin opțiunea personală a mamei
de a naște
sau adopta

un copil pe care să
–
l crească singură. Pentru că rolul de
părinte singur presupune efo
rturi financiare și sacrificiul timpului propriu într
–
o
măsură mult mai mare decât în familia convențională, persoanele în această

20

situație fac în general parte din cele cu nivel crescut de educație și venituri peste
medie.

2.

Familia fără copii.

Se constată
orientarea unei părți semnificative a populației
de vârstă tânără către modelul cuplului fără descendenți (cel puțin 15
–
20% din
populația adultă căsătorită a Europei de Vest). Aceste situații corelează puternic
cu gradul de urbanitate a cuplului, precum și

cu urmarea unei cariere
profesionale de către soție. În com parație cu familia nucleară, cuplurile fără
urmași maximizează funcția economică și pe cea sexuală (dar nu o realizează pe
cea de socializare). Această situație poate oferi într
–
o primă etapă sati
sfacție
deplină cuplului: siguranță mai mare a vieții economice și o viață intimă
pasională; însă, de cele mai multe ori, începând de la vârsta a doua, absența
copiilor este regretată. Așa se explică cele două acțiuni reparatorii: nașterile
târzii, ca și a
dopțiile, care apar între 38
–
40 și 50 de ani.

3.

Uniunea liberă (concubinajul)
.
Modul de a trăi împreună al cuplurilor
heterosexuale în afara contractului căsătoriei, reglementat deja adesea de
legislație, nu se deosebește în mod esențial prin problematică și

funcționalitate
de familia nucleară. Ele sunt în general expresia nevoii de menținere a unui
anumit nivel de autonomie personală, considerat esențial pentru autenticitatea
relației.

2.2

Funcțiile și profilul familiei românești
c
ontemporane

Numeroase studii

au propus, în a doua jumătate a secolului XX, diferite
sistematizări și clasificări în ceea ce privește familia, pornind în general de la caracterul
universal al familiei nucleare.

Astfel, George Peter Murdock (1949) a identificat:

–

Funcția de asigurare a

necesităților sexuale

–

Funcția de reproducere

–

Funcția economică

–

Funcția de socializare/educațională

Nu departe de această clasificare sunt și William Ogburn și Clark Tibbitts
(19
3
3), care propun funcțiile:

–

De reproducere

–

Economică

21

–

Educațională

–

Recreaționa
lă

–

Religioasă

–

Social
–
psihologică

Talcott Parsons și Robert Bales (1955) identifică
funcția de socializare primară
a copiilor

și
funcția de asigurare a securității emoționale a persoanelor adulte

ca fiind
funcțiile caracteristice, de bază, ale familiei.

Jacques Sabran (1970) propune o primă clasificare multinivel, în funcții:

a)

Fizice: de reproducere, economică, de protecție

b)

Culturale, afective și sociale: cele ce vizează individul din perspectivă formativă

În literatura românească de specialitate,
identificăm clasificarea realizată de
Henri Stahl și Ion I. Matei în 1962, conform căreia funcțiile familiei se împart în:

–

Funcții interne
, care contribuie la crearea vieții intime a familiei, îndreptate
către crearea unui climat de solidaritate și de spri
jin

–

Funcții externe
, îndreptate către adaptarea fiecărui membru al familiei în
ansamblul vieții sociale, prin dezvoltarea personalității individuale

și, ca un reper mai recent, o clasificare operată de Florica Mănoiu și Viorica
Epureanu (1996), citată în
contextul asistenței sociale din România, include în cadrul
funcțiilor interne următoarele patru categorii: funcția biologică, funcția economică,
funcția de solidaritate familială și funcția pedagogică / educativă / morală.

Datele empirice din România, ar
ată că familia clasică rămâne cea mai frecventă
și cea mai intens valorizată. Bineînțeles că familia in România a traversat o perioadă de
schimbare în ultimele decenii, iar modificările au fost de natură mai mult expresivă: o
familie în care hotărârile se
iau din ce în ce mai mult împreună (
democratizare la
interior
) și se negociază roluri domestice, parentale, de cuplu, o familie mai liberă, mai
bine conectată și integrată în societate (
deschidere la exterior
).

În ceea de privește
atitudinea față de
femeie

în general, românii au o atitudine de
susținere față de dublul ei rol
–

pe de o parte de soție și mamă, pe de altă parte de
lucrătoare pe piața muncii. Femeia care lucrează este apreciată, întrucât acest fapt
contribuie atât la independența ei perso
nală, cât și la bunăstarea familiei, fără să aibă
urmări negative asupra copiilor. Majoritatea adoptă în continuare o perspectivă
tradiționalistă, fiind oricum de părere că ceea ce își doresc cu adevărat femeile este să
aibă familie și copii. Familia conti
nuă să rămână, așadar, o condiție esențială a realizării

22

personale a femeii. Opțiunea pentru realizarea profesională este tolerată cât timp
constituie o alegere complementară și nu o opțiune de viață exclusivă. În România,
s
atisfacția față de viața de fami
lie pare a fi foarte ridicată și constantă în timp; familia
constituie cea mai importantă valoare a românilor, suportul fundamental al vieții lor.

2.3

Dezvoltarea afectivă a copilului în cadrul familiei

Familia este mediul în care copilul se naște, își creea
ză primele experiențe
personale, se dezvoltă și se formeaza pentru viață, învață
să
interactioneze cu mediul
social. Cadrul familial are rolul central în asigurarea conditilor necesare parcurgeri
stadiilor de dezvoltare ale copilariei, conditii ce stau la
baz
a structurării personalită
tii
individului.

În familie copii sunt crescuti, socializati, protejati și isi apropie valorile
culturii și ale moralei. Ei se dezvoltă fizic, psihic, moral și spiritual prin am prenta
mediului familial.

Dependența copilului de

membrii familiei sale, în particular părinții, este
marcantă în primii ani de viață; acum sunt dobândite motivațiile și deprinderile
principale ale viitorului adult. În această etapă foarte importantă este trasată capacitatea
adultului de a răspunde cerin
țelor vieții sociale și de a deveni o parte integrantă și activă
a mediului său. În viitor, orice experiență de viață, reacție afectivă ori de comportament
vor fi percepute prin prisma acestei baze.

Pentru copil, familia este o structură securizantă, simu
ltan în sens social și
afectiv. Este singura structură întotdeauna primitoare și protectoare, fără de care
existența copilului nu poate fi concepută. În familie i se predau copilului primele lecții
de viață, o funcție a părinților fiind și aceea de a oferi

copilului un prim model de
învățare.

Teoria atașamentului
confirmă rolul esențial pe care îl au persoanele lângă care
copilul crește și se dezvoltă.

Atașamentul este definit de diferiți autori ca o legătură stabilă de natură afectivă
pe care copilul o d
ezvoltă cu o persoană cu care interacționează. Din punct de vedere al
comportamentului, copilul va căuta proximitatea, contactul direct cu persoana
respectivă, numită
figură de atașament
–

și în particular în momentele dificile.
Psihologul britanic John Bo
wlby a fost cel care a atras atenția asupra
teoriei
atașamentului:
în noi se construiesc la nivel inconștient, imediat după naștere, structuri
de atașament, în primul rând cu mama, apoi cu tatăl și cu ceilalți oameni, iar „tendința

23

de a crea legături emoți
onale intime cu anumiți indivizi este un element fundamental al
naturii umane, deja prezent într
–
o formă germinală la nou
–
născut și care continuă să
existe la vârsta adult
ă
, până la bătrânețe”. Atașamentul este ceea ce determină copilul
mic să caute spriji
n, apărare și liniștire la persoana de referință în caz de pericol, atât
obiectiv cât si subiectiv (amenințare, teamă, durere). Persoanele de referință, de care
copilul se atașează, sunt adulții cu care copilul a avut cel mai intens contact în primele
luni

de viață. Conform cercetărilor lui J. Bowlby, natura și calitatea atașamentului din
copilărie influențează puternic dezvoltarea ființei umane.

În [Muntean, 2009] sunt identificați doi factori vitali dezvoltării atașamentului:

–

Sensibilitatea adultului
(figura de atașament), în funcție de care acesta poate
răspunde adecvat la semnalele tranmise de copil și să interacționeze cu
acesta, în scop
u
l diminuării stării sale de agitație

–

Capacitatea adultului de a iniția mai multe tipuri de interacțiuni, ce se
co
nstituie în tot atâtea tipuri de stimuli pentru copil

Manifestarea comportamentului de ata
ș
are are loc
în situatii de alarmă sau atunci
câ
nd copilul dore
ș
te apropiere fizică. Situațiile de alarmă sunt însoțite de stress
emoțional
–

de exemplu c
â
nd distanț
a față de persoana de referință este prea mare,
î
n
st
ă
ri

de disconfort, durere sau teamă

–
, dar se manifest
ă

de asemenea la reuniunea cu
persoana de referin
ță
.

Se presupune c
ă

ata
ș
amentul este un proces psihic ce se dezvolt
ă

î
nc
ă

î
nainte de
na
ștere între
mamă

ș
i copil (
[
Janus, 1997
]
).

Atasamentul indeplineste o dubla functie: de securizare (siguranță) și de
socializare (in relatiile cu ceilalti); astfel, s
–
a demonstrat că, fără contactul emoțional cu
o persoană de îngrijire, nou
–
născutul se poate îmbolnăv
i și chiar poate să moară, chiar
dacă este hrănit corespunzator.

Atasamentul este si un factor de reglare a functiilor organismului, reprezentand
fundamentul sanatatii mentale (normal
ităț
ii), influent
â
nd stima de sine
ș
i capacitatea de
socializare (abilit
atea de a atrage
ș
i men
ț
ine relatii s
ă
n
ă
toase cu ceilalti). Bowlby
considera c
ă
, experien
ța unui copil cu pă
rin
ții să
i este determinant
ă

în viaț
a sa de adult,
deoarece fiecare dintre noi dezvolt
ă

un „model de lucru intern” pentru rela
ț
ii. Mary
Ainsworth a
efectuat un experiment prin care s
–
au observat modele internalizate de
reprezentare a ata
șamentului, care se formează

î
nca din primul an de viata; mai mult,
modelele internalizate de reprezentare a rela
ț
iilor timpurii determin
ă modul î
n care
individul
interactioneaz
ă

ulterior cu lumea. Mary Main si Nancy Kaplan au extins

24

aceast
ă

perspectiv
ă
, studiind istoria de via
ță

a adultului,
în strâ
ns
ă

leg
ă
tur
ă

cu sistemul
s
ă
u de ata
ș
ament, determin
â
nd o coresponden
ță

î
ntre tipurile de ata
ș
ament din copil
ă
rie
ș
i co
mportamentul adultului, mai ales
î
n rela
ț
ia de cuplu
ș
i cu proprii copii.

Franz Ruppert sustine ideea ca atasamentul este influen
ț
at de
procesele de
g
â
ndire
, deoarece o mare parte a g
â
ndu
rilor se î
nv
â
rt
î
n jurul rela
țiilor de atașament,
care presupun o
investiție afectivă (î
n p
ă
rin
ț
i, prieteni, partener de cuplu, colegi de
mun
că

etc). D
e aceea, conflictele care apar î
n cad
rul familiei, cu prietenii sau în relaț
iile
de munca, ar reprezenta de

fapt copia conflictelor de ataș
ament din perioada copil
ă
riei.
„
Toate sentimentele umane de baza, esentiale isi au originea in atasament: frica,
dragostea, furia, triste
ț
ea, vina, ru
ș
inea” (
[
Ruppert, 2012
]
).

2.3.1

Tipuri de atașament

In conformitate cu teoria atașamentului dezvoltat de J.Bowlby, se diferențiază
trei
tipuri de atașament:

1.

Ata
șamentul securizant
. Este tipul de atașament pe care îl va forma copilul
care va primi răspunsuri satisfăcătoare din partea adulților la comportamentele pe care
le dezvoltă. Astfel, copilul cu astfel de atașament față de mam
ă

sa
se va juca liniștit
când mama este prezentă în cameră, chiar dacă în același timp este prezentă și o
persoană necunoscută. Dacă mama părăsește încăperea, copilul va da semne de
neliniș
te, însa la revenirea acesteia îș
i va relua activitatea anterioaă, semna
lând prin
acest comportament preferința pentru mamă în detrimentul persoanei străine. Acest tip
de atașament are o frecvență de 60
–
70%, copilul manifestând autonomie, siguranț
ă

și
încredere în relaționarea cu alți adulti, dar în prezența părintelui.

O dez
voltare puternică a atașamentului semnifică o bază afectiv
ă puternică, astfel
încât

copilul va avea mai mult curaj in a explora spațiul social. În cazul în care se va
simți amenințat
,

va reveni în mediul securizant al familiei, însă asta se va întâmpla doar
dacă fundamentul afectiv este adecvat, stabil.

Un atașament puternic creează premisele unui individ stabil psiho
–
emotional, care
va putea face față dificultăților, va avea o bună ca
pacitate de adaptare, iși va asuma cu
responsabilitate obligațiile atât în mediul familial cât si profesional.

2. Ata
șamentul nesecurizant
. Atunci când copilul nu se simte securizat de
răspunsurile pe care le primește din partea adulților în primii ani d
e viață, tipul de
atașament pe care îl va dezvolt
ă

va fi unul evitant, anxios.

25

În cadrul t
i
pului de atașament nesecurizant au fost identificate două sub
–
tipuri:



Atașamentul nesecurizant
–
anxios
: copiii sunt neliniștiți, nervoși, opun rezistență,
se agață ef
ectiv de mama lor înainte ca ea să
–
și manifeste intenția de a pleca. Nu
doresc sa exploreze camera prin joc, plâng tare atunci când pleacă mama, nu
redevin liniștiți atunci când mama se întoarce, ci continuă să se lamenteze o
vreme chiar în brațele ei. Rel
ațiile noi sunt întâmpinate cu frică și cu o aparentă
lipsă de interes, care maschează de fapt teama de a fi separat de părinte



Atașamentul nesecurizant
–
evitant
: copiii nu manifestă stress atunci când adultul
îi părăsește, sunt evitanți, iar la revenire nu

restabilesc contactul cu acesta, ba
chiar îi evită privirea ori îi întorc spatele. Sunt copiii care pot răspunde mai
pozitiv necunoscuților decât propriilor lor părinți, explorează și acceptă cu
ușurință separarea de părinte și prezența străinului în spaț
iul propriu
.

3.
Ata
șamentul nesigur
–
ambivalent

–

în situațiile în care copiii sunt în
totalitate privați de afecțiune, de o relație normală cu părinții, alternează brusc și cu o
frecvență mare între atitudini altminteri contradictorii și uneori
conflictuale: într
–
un
moment copilul pare fericit și se joacă frumos, iar în momentul următor apar furia și
plânsetele; ori zâmbește în timp ce își manifestă explicit agresivitatea. Acest fel de
atașament este unul fals și cu consecințe extrem de negative,

întrucât:

1)

copilul este nesigur de dragostea părinților și deci nu poate asocia prezenței
acestora un sentiment de protecție

2)

părintele pare indiferent și neglijent

3)

se creează o așteptare a copilului să fie ignorat sau respins de persoanele
apropiate cărora

le va semnala că are nevoie de atenție sau de ajutor

4)

comportamentul însuși al părintelui este perceput de copil ca fiind perturbator,
greu de anticipat, generator de angoasă

5)

copilul simte că părinții săi nu îi sunt alături să îl iubească și să în încuraje
ze și
realizează că nu prezintă interes pentru ei, ajungând să se îndoiască de propria
valoare ca om

6)

ca urmare, copilul renunță la a avea încredere
–

atât în ceilalți, cât și în el însuși

7)

și de asemenea, pierde încrederea în efectele acțiunilor sale, văzân
d că acestea
nu sunt însoțite de aprecieri nici măcar atunci când sunt reușite

26

8)

ulterior, copilul
–

și mai târziu, adultul
–

trage concluzia că în viață trebuie să se
descurce singur și să nu se bazeze pe nimeni, iar pentru a evita durerea și
despărțirea es
te bine să nu se atașeze de nici o persoană
.

2.3.2

Tulburările de atașament

Tulburările de atașament

sunt efecte ale îngrijirii patogenice, care apar la copii
chiar din primii ani de viață, fiind prezente practic în toate mediile de dezvoltare, și se
manifestă sub forma a două modele clinice:

–

fie avem de
–
a face cu un copil inhibat emoțional, retras și care “nu răspunde
nimănui”, nu are un comportament adecvat, nu caută confortul și nici nu
răspunde la confort

–

fie copilul, și mai târziu adultul, dă dova
dă de o sociabilitate
indiscriminativă: caută confort, îngrijire și sprijin la oricine din mediul său
social

Tulburările de atașament pot fi clasificate în următoarele categorii:

–

Non
–
atașament cu sociabilitate indiscriminativă

–

Non
–
atașament cu inhibiție e
moțională

–

Tulburarea de atașament caracterizată de punerea propriei persoane în
pericol

–

Tulburarea de atașament caracterizată de hipervigilență sau obediență
excesivă

–

Tulburarea de atașament caracterizată de inversarea rolurilor părinte
–
copil

2.3.3

Atașamentul
în adopție

Atunci când este vorba de adopție, familia/persoana care adoptă va trebui să aibă
în vedere faptul ca acel copil poartă cu sine în primul rând trauma abandonului, pentru
că înainte de toate, un copil adoptabil este un copil abandonat. Din păcat
e, nu puține
sunt cazurile în care acești copii au experimentat situații care le
–
au pus în pericol
dezvoltarea neuro
–
psiho
–
motorie, dar și capacitățile de atașament.

Unele dintre problemele copiilor adoptați pot fi explicate prin nașterea
prematură, prin
întârzierile de creștere și prin proasta hrănire a creierului. Întârzierile de
creștere, malnutriția prelungită, alcoolismul fetal și microcefalia, de exemplu, au fost
clar asociate cu o sărăcire a rețelei de conexiuni neurale, capabilă să explice o întârz
iere

27

motorie sau intelectuală, o întârziere de vorbire sau un deficit de atenție. Fiecare dintre
aceste elemente pot deveni piedici în procesul adopției, micșcorând șansele copilului
respectiv de a fi adoptat, scazând capacitatea părinților adoptivi de a
–
l

accepta.

Dupa cum remarca Johanne Lemieux, copiii adoptați, ca și toți ceilalți copii care
au trăit cel puțin o despărțire, indiferent de cauză, au dificultăți de atașament (copiii
adoptați au trăit cel puțin ruptura de părinții biologici, dacă nu și de
alte persoane,
înainte de a ajunge într
–
o familie permanentă). Aceasta este o traumă, iar sechele rămân;
totuși, în funcție de gravitatea acestora sau de capacitatea de înțelegere și empatie ale
noului părinte, copiii sunt cei care vor decide dacă și câtă
încredere au în acesta, apoi,
eventual, să iubească și să se lase iubiți. Și cei mai mulți vor reuși acest lucru, chiar dacă
gradul de nesiguranță în legătură cu permanența relațiilor este mai mare decât la copiii
biologici
–

totuși în cele mai multe situa
ții fără apariția tulburărilor de comportament.

O altă parte dintre acești copii, vor suferi totuși tulburări de atașament, de la
ușoare la grave: forma lor de atașament va fi una nesănătoasă (anxios, evitant, …) și va
fi însoțită de probleme de comportam
ent: testarea permanentă a adultului, auto
–
sabotaj
ș.a.

Va exista și o mică parte dintre acești copii la care profunzimea sechelelor va
cauza o tulburare de atașament marcantă, care va solicita îngrijiri multidisciplinare,
inclusiv psihiatrice
–

și aici
vorbim despre o
tulburare pervazivă de dezvoltare
.

28

3

Adopția

și caracteristicile adoptatorului
din România

Instituția adopției nu este una a epocii moderne, acest fenomen existând încă din
antichitate. Ca sistem legislativ, adopția este
menționată pentru prima dată în Codul lui
Hammurabi din Babilon. Probabil că cel mai cunoscut caz de adopție este cel al lui
Moise de către fiica Faraonului din Egiptul Antic. Sunt de asemenea cunoscute cazuri
celebre de adopție in Grecia (Oedip) ori Imper
iul Roman (Cezar Augustus).

3.1

Aspecte legate de procedura adopției

Legislația modernă în ceea ce privește adopția este de dată mult mai recentă:
abia în a doua jumătate a secolului XIX în SUA, răspândindu
–
se apoi și în Europa.

În România, adopția apare sub denumirea de “înfială” în
Codul Callimachi

(la
inceputul secolului XIX), fiind menționată apoi și în
Codul Caragea
: “facerea de fii de
suflet este spre mântuirea celor ce nu au copii”. Mai târziu, in Codul civil român de la
18
64, adopția este reglementată sub forma unui contract între adoptator și adoptat. Abia
după 1990 apar modificări importante în legislația românească privind acest fenomen.
Pentru a armoniza legislația internă cu reglementările internaționale, este adoptată

Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, actualizată în mai multe rânduri
de la acel moment. Astfel, din perspectivă legislativă, adopția este definită ca
“operațiunea juridică prin care se creează legătura de filiație între adoptator si ad
optat,
precum și legătura de rudenie între adoptat si rudele adoptatorului”.

În conformitate cu legislația din România, procedura adopției presupune
următoarele etape:

3.1.1

Obținerea atestatului de familie/persoană aptă de a adopta

În acest scop, persoanele
/familiile care doresc demararea procedurii adopției se
pot adresa Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului sau
organismelor private autorizate conform legii.

Legea prevede că va avea loc un proces de evaluare a
adoptatorului/familiei
adoptatoare, care cuprinde următoarele etape:

29

a)

evaluarea socială;

b)

evaluarea psihologică;

c)

pregătirea pentru asumarea în cunoștință de cauză a rolului de părinte .

Evaluarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare constituie procesu
l de
identificare a abilităților parentale, de analiză a îndeplinirii garanțiilor morale și a
condițiilor materiale ale adoptatorului sau familiei adoptatoare, precum și pregătirea
acestuia/acestora pentru asumarea, în cunoștință de cauză, a rolului de păr
inte.

3.1.2

Potrivirea între adoptator și copilul adoptabil

În această etapă are loc o serie de întâlniri între copilul adoptabil și
persoana/familia atestată (adoptator). În prima fază, adoptatorul/familia adoptatoare
primește o informare prealabilă cu p
rivire la copil, nevoile și caracteristicile lui,
prezentându
–
i
–
se și fotografii recente ale copilului. Ulterior, dacă adoptatorul/familia
adoptatoare acceptă continuarea potrivirii practice, se stabilește data primei întâlniri cu
copilul (care are loc în
mediul de viață al copilului, fără a i se aduce la cunoștință scopul
acesteia. Copilul este asistat în mod obligatoriu de persoana sa de referință).

Scopul acestor întâlniri este acomodarea treptată cu adoptatorul/familia
adoptatoare; ele pot fi realizate

atât în mediul de viață al copilului, cât și (mai târziu) în
afara acestuia.

Procedura de potrivire este oprită dacă pe parcursul potrivirii practice specialiștii
constată că nu se reușește acomodarea copilului cu adoptatorul/familia adoptatoare; în
aces
t caz, aceștia din urmă rămân în așteptare până la începerea unui alt proces de
potrivire practică, cu un alt copil adoptabil. Dacă, dimpotrivă, copilul se acomodează cu
adoptatorul/familia adoptatoare, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a

Copilului (DGASPC) de la domiciliul copilului (prin intermediul compartimentului său
de specialitate) sesizează instanța judecătorească pentru încredințarea copilului spre
adopție.

3.1.3

Încredințarea copilului în vederea adopției

Este o etapă premergătoare
încuviințării adopției, care durează minimum 90 de
zile, și în care copilul se află la domiciliul adoptatorilor, în îngrijirea acestora, iar
reprezentanții direcției efectuează vizite bilunare pentru a urmări evoluția copilului
încredințat în vederea adopț
iei și a relațiilor dintre acesta și adoptator/familia
adoptatoare.

30

(Nu este necesară în cazurile: adopției copilului de către soțul părintelui firesc
sau adoptiv, adopției de către concubin
–

în cazul copilului deja adoptat, adopției
persoanei majore ș
i nici în cazul adopției copilului de către tutore, ori de către persoana
la care a fost plasat, dacă a trecut o perioadă de cel puțin 2 ani de la instituirea
tutelei/plasamentului.)

Prima vizită în acest scop este făcută în prima săptămână de la mutarea

efectivă
a copilului la adoptator/familia adoptatoare.

Specialiștii Direcției vor oferi sprijin adoptatorilor/familiilor adoptatoare, în
vederea facilitării integrării copilului în noul mediu de viață. Suportul acordat
adoptatorului/familiei adoptatoare
poate consta în consilierea/informarea acestora și,
după caz, a copilului, organizarea de cursuri pentru dezvoltarea capacităților parentale,
organizarea de grupuri de suport pentru copii și părinți.

La sfârșitul perioadei de încredințare în vederea adopț
iei, Direcția va întocmi un
raport final, în care se evidențiază modul în care copilul s
–
a adaptat noului mediu de
viață; iar dacă evoluția a fost favorabilă, va sesiza instanța judecătorească pentru
încuviințarea adopției.

3.1.4

Încuviințarea adopției

Este o
etapă legală, care se derulează în fața instanței de judecată după trecerea
termenului stabilit pentru perioada de încredințare în vederea adopției.

3.1.5

Monitorizarea postadopție

Într
–
o etapă ulterioară încuviințării adopției, se urmărește, timp de cel
puțin 2
ani, evoluția copilului adoptat și a relațiilor dintre acesta și părinții adoptatori, în
vederea integrării depline a copilului în familia adoptatoare și identificării timpurii a
eventualelor dificultăți ce pot apărea în această perioadă inițială a

relației lor.

În ceea ce privește numărul de adopții din România, conform unor statistici
publicate de Oficiul Român pentru Adopții pentru perioada 1997
–
2016, observăm în
anii 1999 și 2000 o creștere abruptă a numărului de adopții internaționale (2.575,
respectiv 3.035), ajungându
–
se în 2002 la doar 407 adopții, după care în 2006, 2007 și
2008 nu s
–
a mai înregistrat nici una
–

consecință inclusiv a modificării cadrului legal. În
aceeași perioadă, numărul adopțiilor naționale a avut un maxim în 1999 (1.710
), apoi
situându
–
se constant într
–
o bandă cuprinsă între 840 (1998) și 1.422 (2004) de adopții.

31

În continuare sunt prezentate valorile anuale pentru adopțiile locale și
internaționale, precum și curbele evoluțiilor lor pe parcursul acestor 19 ani:

3.2

M
otivația adopției

3.2.1

Considerații generale

Cu toate că adopția pare să se fi născut o dată cu însăși societatea umană, în
timp, motivația pentru acest act s
–
a schimbat în mod considerabil. Aceasta a evoluat de
la rațiuni care urmăreau întărirea alianțelor
politice, moștenirea averilor de către
descendenți de gen masculin și perpetuarea numelui familiei, la ceea ce motivează azi
familiile adoptive, și anume satisfacerea dorinței cuplurilor sau persoanelor singure de a
avea un copil, pe care nu îl pot concepe

în mod natural, dar și de a oferi un cămin unui
copil care a fost privat de grija părintească.

Schema motivațională uzuală în adopții poate fi rezumată după cum urmează: la
momentul când o familie se hotărăște să adopte un copil, aceasta se găsește cel m
ai
frecvent la capătul unui lung șir de încercări neizbutite de a avea propriul copil. Părinții
însumează deja ani de stress, de speranțe și deziluzii, de culpabilizare reciprocă, a lor
înșiși sau a celor din jur, adesea și a profesioniștilor implicați în
a
–
i sprijini. De regulă,
când membrii familiei iau decizia de a adopta, ei sunt deja într
–
un fel de “doliu” după
copilul ce nu a venit, în ciuda tuturor eforturilor. Eul familie sau poate eul personal al
fiecărui părinte suferă o rană narcisică neconștient
izată care poartă, cu atât mai mult, un
0
500
1000
1500
2000
2500
3000
3500
1997
1998
1999
2000
2001
2002
2003
2004
2005
2006
2007
2008
2009
2010
2011
2012
2013
2014
2015
2016
interne
internationale

32

potențial de viitoare suferință. În această schemă, copilul adoptat trebuie să se
suprapună peste imaginea copilului mult așteptat, cu toate riscurile nepotrivirii
–

adesea
cu atât mai mari cu cât familia nu a renunț
at complet la această imagine.

Desigur, acesta este cazul cel mai frecvent și pot fi și alte motive care să
determine o familie să adopte
–

ca de pildă
motivația social
–
umanitară
. Spre exemplu,
după 1990, un mare număr de familii americane au făcut efort
uri financiare deosebite
pentru a veni în România și a salva copiii din instituțiile ale căror drame cutremurătoare
fuseseră dezvăluite prin intermediul mass
–
media. Motivația acestor familii era pur
umanitară, cei mai mulți aveau deja copii și în ciuda ace
stui fapt recurgeau inclusiv
la
credite, adesea și ipotecare
(!), pentru a călători în România și a salva astfel cât mai
mulți copii.

Alteori, se poate petrece o tragedie în familie, urmare a căreia copiii rămași fără
părinți sunt adoptați în familia lărgită. Și aceste adopții făcute în sânul familiei sunt
supuse acelorași riscuri generale ale oricărei adopții, mai ales în situația în ca
re familia
adoptivă împărtășește tiparele
tradiționale

ale adopției.

În fine, pot fi situații în care părinții, ajunși la o vârstă biologică prea înaintată,
sau când, în urma nașterii, starea de sănătate a mamei a fost compromisă (afectându
–
i
capacitatea
de a da naștere și altor copii), doresc o familie mai mare, cu mai mulți copii.
Deși au propriii copii, ei decid să
și

adopte, sporindu
–
și astfel familia. Unii părinți
combină aceste motive, dorindu
–
și direct să adopte copii rămași fără părinți.

După cum putem vedea, există două tipuri mari de inițiere a adopției. Este vorba
de cazul în care
părinții caută un copil pentru ei
, pentru familie, și cazul în care
pentru un copil, separat de părinții săi, se caută o familie
.

3.2.2

Motivația adopției în cultu
ra română

După [Muntean
et al
, 2010], se pot identifica 5 categorii de motivații ale
adopției:

1.

un „profit social” la bătrânețe

2.

infertilitatea

3.

urmărirea unor beneficii materiale,

4.

situația în care adoptatorul este soțul/soția sau alt membru al familiei
părintelui
natural/firesc al copilului

5.

din iubire față de copii și/sau compasiune.

33

Astfel:

1.

Când adopția se face “pentru a avea pe cineva care să ne dea un pahar de apă la
bătrânețe” motivația familiei este desigur aceea a unui profit social
–

o investiție
care să dea roade mai târziu, în beneficiul familiei adoptive. Putem vedea aici
schița unui proces de “exploatare a copilului”: scopul adopției nu e copilul ci
asigurarea unor bătrâneți liniștite printr
–
o investiție făcută într
–
un copil. Așa cum
îți faci u
n depozit la bancă, investești într
–
un copil pentru a
–
ți asigura bătrânețile,
în chip de “poliță de asigurare”, ceea ce este evident destinat eșecului și
neînțelegerilor: copilul este exploatat în intenție și nu este văzut ca o persoană de
sine stătătoare,

cu toate drepturile și încercările personale ce îl așteaptă în viață.
Se pune întrebarea dacă această categorie de părinți ar fi procedat în mod similar
și cu un eventual copil biologic.

2.

Când adopția se face “pentru că nu am reușit să avem un copil”, ace
astă rană
narcisică, însoțită de un grad ridicat de culpabilitate pentru a nu fi reușit “să fim
în rând cu lumea” și de rușine, riscă adeseori să fie transferată copilului, care se
va simți ca o persoană de mâna a doua, un înlocuitor. Aceste sentimente și
trăiri
le sunt sporite de atitudinea societății. Infertilitatea familiei face încă obiectul
unei stigmatizări din partea societății și în consecință părinții, încărcați de povara
emoțională a insuccesului, nu comunică copilului situația lui de adoptat și f
ac tot
ce le stă în putință pentru a evita dezvăluirea adopției. Se cunoaște deja condiția
cu potențial alienant în care se află un copil căruia i se ascunde adopția și i se
construiește o falsă identitate.

3.

Există situații în care motivația adopției rezid
ă strict în urmărirea unor avantaje
materiale. Aceste cazuri, puține, necesită o corectă identificare în scopul
prevenirii producerii lor, pentru că evident nu construiesc un loc sănătos pentru
copilul adoptat, în sânul familiei.

4.

Cele mai simple situații
de adopție, deși nu lipsite de risc, sunt cele în care există
o motivație implicită a familiei de a adopta: spre exemplu când un părinte se
recăsătorește și noul soț adoptă legal copilul celuilalt soț; când se petrece o
dramă într
–
o familie iar familia lăr
gită decide adoptarea copiilor rămași în urma
părinților.

34

5.

Există însă și adopții care se întâmplă în virtutea iubirii față de copii și a
compasiunii față de aceia care sunt separați de părinți. În aceste cazuri,
capacitatea de sacrificiu a părinților adopt
ivi este remarcabilă (vezi din nou
exemplul menționat anterior al multor adoptatori străini în România anilor ’90).
Desigur că o asemenea motivație generoasă este mai frecventă în societățile
centrate pe copii, din care din păcate nu se poate spune până ac
um că țara
noastră ar face parte.

Mentalitatea românească în privința adopției pare a oscila între aspectul
pragmatic și egoist de la primul punct (“adoptăm un copil ca să avem și noi pe cineva să
ne dea un pahar cu apă la bătrânețe”) și experiența istor
ică a puternicelor dificultăți de zi
cu zi, care adesea retează din speranțele legate de generațiile viitoare (“cine are copii să
și
–
i crească, cine nu, să nu
–
i dorească”). Experiență parentală pare pe ansamblu
dezamăgită și spune despre dificultățile de a

crește copiii, nevăzând deloc bucuriile pe
care le
–
ar aduce cu el copilul. Este accentuată
responsabilitatea

familiilor care au copii
de a
–
i crește, de a face eforturi, și starea de bine neconștientizată a celor care nu au
această responsabilitate.
Mental
itatea românească își exprimă atitudinea/viziunea față
de copil privindu
–
l pe acesta mai degrabă ca pe o sarcină grea decât o bucurie, și o
dezamăgire decât o împlinire.

În plus, motivația reală a familiei pentru adopție determină în mare măsură și
locul pe care îl va ocupa copilul adoptat în cadrul familiei. Chiar și în aceste cazuri de
adopții, bazate pe o motivație sănătoasă, există un risc de nereușită. Riscul poate v
eni
dintr
–
un nivel al așteptărilor prea înalt față de copilul adoptat
–

asemenea familiilor care
își doresc un copil, iar după ce acesta se naște, părinții descoperă cu neplăcere cât de
greu este să crești un copil. Iar dacă motivația familiilor adoptive e
ste larg influențată de
contextul cultural, la noi adopțiile nu sunt o soluție comună pentru copiii separați de
părinți și în plus România nu este o societate care să valorizeze copilul; ca rezultat,
comunitățile privesc copiii adoptați ca pe niște membri
inferiori și adeseori familiile
sunt stigmatizate. Și cu toate că stigmatizarea familiilor adoptive de către societate este
relativ frecventă în întreaga lume (conform cu [Lansford
et al
, 2001]), numărul
adopțiilor având la bază o motivație sănătoasă este
însă mult mai mic la noi. În
România, în mod tradițional, adopțiile se realizau în familia lărgită. Abia după 1997, și
mai ales după 2001, o dată cu crearea noilor structuri și inițierea noilor reglementări în

35

protecția copilului, s
–
au înmulțit cazurile de

adopții naționale și familiile românești au
devenit mai interesate pentru adopție.

Mentalitatea românească în adopție este probabil să fi generat și noțiunea, de
acum oficială, de “copil greu adoptabil”. Aceștia sunt copiii pentru care într
–
o perioadă
de

9 luni de la data la care au fost declarați adoptabili nu au intrat în proces de potrivire
cu o familie/persoană potențial adoptatoare, sau din diferite motive procesul adopției a
fost întrerupt. În acestă categorie intră de asemenea copiii cu vârstă mai

mare de trei
ani, sau care au frați/surori declarați adoptabili (este necesară respectarea principiului
inseparabilității fraților).

Pentru acești copii, conform recentelor modificări legislative, a fost creată în
Registrul National al Adopțiilor (R.N
.
A.
) o secțiune specială care conține profilul celor
aflați în această situație. Profilul unui copil greu adoptabil constă într
–
o prezentare
succintă a abilităților, preferințelor, nevoilor și trăsăturilor de personalitate care
caracterizează copilul în cauz
ă, fiind însoțit de o fotografie a acestuia sau de o imagine
reprezentativă ce poate fi aleasă chiar de copil. De asemenea, pot fi încărcate și mesaje
vocale sau imagini video cu activități ale copilului. În cazul fraților ce urmează a fi
adoptați împreună
, profilul este comun.

Adoptatorii au posibilitatea de a accesa de la nivelul DGASPC
–
ului de la
domiciliul profilul copiilor greu adoptabili și, în situația în care sunt interesați de
adopția unui copil din cadrul profilului pot notifica acest aspect Dire
cției. În termen de
maximum 7 zile de la notificare adoptatorul va primi informațiile complete cu privire la
copil și poate iniția procedura de potrivire practică.

3.3

Părinți biologici
versus
părinți adoptivi

Sistemul familiei adoptive ca structură de roluri este mai complex în comparație
cu familia biologică. În familia adoptivă este posibilă apariția unor roluri familiale cu
totul noi. Acestea includ rolul mamei biologice, care a dat naștere unui copil la car
e a
renunțat, acesta fiind preluat de serviciile sociale și pentru care s
–
a dispus în justiție
calitatea de “adoptabil”. Adesea, ei îi revine rolul de “mamă rea”; iar mamei adoptive,
care crește un copil cu binecuvântarea aceluiași sistem de justiție, îi c
orespunde adesea
poziția de “mamă incompletă”, “mamă socială”. Ambele roluri sunt importante în stadii
particulare ale dezvoltării copilului.

36

Mai departe, rolul tatălui biologic în familia adoptivă se limitează la momentul
concepției, el este în mod tipi
c un “tată iresponsabil”, “tată mereu absent”; iar tatăl
adoptiv, adus în această poziție exclusiv de o decizie a justiției, va fi “tatăl incomplet”.

În fine, în ceea ce privește rolul copilului, acela va fi de “copil substitut”, “copil
ne
–
biologic”, “cop
il care a fost salvat din orfelinat de părinți”, “copil al unor părinți
biologici
răi
”, “copil de origine necunoscută”. Acest copil a fost privat de grija
părinților săi naturali și transferat, cu acordul justiției, părinților adoptivi; iar după
decizia de

adopție, cel mai probabil prenumele copilului (adesea și numele de familie),
părinții și domiciliul au fost schimbate.

Dar cum apar aceste roluri? Când vorbim despre adopție, familia biologică este
aceea care renunță la copil, iar familia adoptivă devine

aceea în care respectivul copil va
crește și se va forma. Cel mai frecvent mama este aceea care alege să renunțe la copil,
cauzele fiind complexe și diverse: sărăcie, relații abuzive cu partenerul de viață, vârsta
mică a mamei, sarcină nedorită, reacție n
egativă puternică a familiei și altele. În general,
indiferent de motiv, speranța mamei este aceea că astfel copilul va avea o viață mai
bună decât ce îi poate oferi ea. Totuși, durerea pierderii este foarte mare, conștientizată
sau nu
–

chiar mai mare dac
ă părintele/părinții își abandonează copilul, fiindcă ei nu vor
avea pe nimeni căruia să
–
i poată destăinui aceasta
–

și ca atare părinții biologici este
necesar să beneficieze de o educație și consiliere adecvate în legătură cu riscurile și
beneficiile ad
opției. Dacă această consiliere există, inclusiv pe teme psihologice și care
țin de o dezvoltare normală pe tot parcursul ciclurilor vieții adopției, inclusiv despre
trăirile care pot apărea în timp după separarea de copil, atunci șansa unui proces pozitiv

și sănătos crește. În absența unei astfel de consilieri corecte a familiei biologice, precum
și a familiei lărgite, riscurile unor probleme de adaptare ulterioară la situație a părinților
biologici cresc.

Societatea din România este caracterizată de o
atitudine profund negativă față de
mamele biologice: ridicolul, rușinea, ostilitatea și condamnarea publică încercate de o
persoană în această situație sunt suficiente argumente pentru ca aceasta să nu folosească
serviciile de consiliere respective.

În ge
neral, familiile adoptive care resping existența diferențelor dintre statutul de
părinți adoptivi și structurarea uzuală a familiei biologice prezintă un risc crescut de a
întâmpina dificultăți de adaptare (problemă abordată în [Brodzinsky,1990] sau
[Kirk,
1984]). Aspectele privind confruntarea cu diferențele sunt descrise de ambii

37

autori; aceștia prezintă trei modele de descriere a familiilor biologice și a modului în
care acestea se văd pe ele însele ca familii adoptive:

1.

Familiile care resping/neagă difere
nțele și creează astfel un mediu mai puțin
deschis și mai puțin bazat pe realitate

2.

Familiile care se concentrează pe diferențe și găsesc explicații pentru
dificultățile cu care se confruntă învinovățind genele copilului și povestea lui de
viață anterioară
adopției (“sămânța rea”)

3.

Familiile care recunosc deschis diferențele, împărtășindu
–
și îngrijorările și
trăirile cu privire la statutul lor adoptiv.

Familiile din primele două categorii sunt cele mai expuse riscului de a întâmpina
dificultăți. Pe de altă p
arte, familiile din ultima categorie sunt mai deschise la a lua parte
la grupuri de sprijin și a face apel la intervenții precoce; aceste familii sunt mai puțin
orientate spre criză în abilitățile lor de rezolvare a problemelor. Familiile care neagă sau
in
sistă pe diferențe sunt mai frecvent prezente în serviciile clinice din sistemul de
sănătate mentală și sunt caracterizate de faptul că cel mai adesea vor aștepta să apară
întâi criza și abia după aceea vor începe să caute ajutor.

Imaginea familiei adop
tive asupra propriei identități afectează structura,
funcțiile, gradul de integrare a familiei și ca urmare și consecințele adopției. Pentru a
avea succes, părintele adoptiv trebuie să aibă un sentiment că el are un
drept de a fi
părinte

la fel de puternic

ca al părintelui biologic. Conform lui [Bourguignon &
Watson,

1987], impunerea unor comportamente copilului înseamnă să
–
l vadă pe copil ca
fiind al lor, indiferent de lipsa unor legături biologice; aceasta trebuie să meargă în
paralel cu integrarea talent
elor, abilităților și valorilor dobândite de la familia biologică
și de recunoașterea ca atare a tuturor diferențelor care există.

3.4

Profilul adoptatorului român

În lucrarea [Bejenaru, 2010] sunt definite 7 categorii de adoptatori, în funcție de
următoarea

serie de variabile: stare civilă, existența copiilor biologici, posibilitatea
adoptatorilor de a procrea, existența unor relații de rudenie (de sânge sau prin alianță)
între adoptator și adoptat, existența unei măsuri de protecție specială în familia
adop
tatoare pentru copilul adoptat. Aceste categorii sunt identificate astfel:

1.

adoptatori care suferă de infertilitate primară

38

2.

adoptatori care suferă de infertilitate secundară/boli care conduc la
contraindicația de a procrea

3.

adoptatori celibatari

4.

adoptatori
–

părinți vitregi ai copilului adoptat

5.

adoptatori rude de până la gradul IV cu copilul adoptat

6.

adoptatori care anterior adopției au fost asistenți maternali ai copilului și nu se
încadrează în nici una dintre categoriile anterior menționate

7.

adoptatori care
nu îndeplinesc nici una dintre condițiile anterior menționate,
având o motivație cu valențe sociale și umanitare.

Aceeași lucrare prezintă și o sinteză a rezultatelor relevante din punct de vedere
statistic astfel:

vârsta medie a mamelor adoptive este de 37,8 ani, în timp ce vârsta
medie a taților adoptivi este de 40,5 ani.
Atât la mamele, cât și la tații adoptivi, vârsta
medie este cu mult peste vârsta părinților biologici la nașterea primului lor copil.

Majoritatea

adoptatorilor sunt căsătoriți (94,3%) și au o experiență maritală îndelungată
(in medie 13,5 ani). Din punct de vedere educațional și economic, adoptatorii se
situează peste nivelul mediu al populației României. 74% dintre mamele adoptatoare,
respectiv 67
% dintre tații adoptatori au cel puțin studii liceale. Nivelul economic a fost
măsurat prin media veniturilor totale ale gospodăriilor familiilor adoptive comparativ cu
media veniturilor anuale ale populației României, respectiv prin numărul mediu de
camer
e pentru gospodăriile familiilor adoptive comparativ cu numărul mediu de camere
al familiilor în general. Ambii indicatori ne indică un nivel economic al adoptatorilor
peste medie.

În cele ce urmează, întrucât in partea practică a prezentei lucrări (prez
entată în
capitolele ulterioare), motivația principală a adopției de către subiecții intervievați a
constituit
–
o
infertilitatea cuplului
, vom detalia puțin pe această temă. Astfel,
p
entru
cuplurile infertile, nevoia de a avea un copil este resimțită și def
inită diferit în funcție de
modul în care este trăită infertilitatea. Cel mai frecvent, infertilitatea este
conceptualizată în termeni de pierdere și, asociat lor, de durere. În aceste cazuri,
pierderea capacității de procreare, pierderea unei ființe proie
ctate, imaginate sau chiar
reale (cazul celor care pierd una sau mai multe sarcini sau pierd un copil după naștere)
este resimțită ca un factor de stres cronic, iar copilul adoptat trebuie să îndeplinească o
funcție curativă.

39

Alte persoane conceptualizeaz
ă infertilitatea prin raportare la imaginea de sine.
Infertilitatea este un ”defect” care afectează imaginea ideală de sine și care conduce la
autostigmatizare exprimată în sentimente de lipsă a propriei valori, de inutilitate, de
vinovăție. În alte declar
ații, infertilitatea este conceptualizată în termenii unei piedici în
dezvoltarea familială. Prezența copilului este o condiție absolut necesară pentru
definirea familiei, el transformă “cuplul” în “familie”.

Din perspectiva psihologului, este important s
ă educi cuplul adoptiv în legătura
cu munca continuă de gestionare a sentimentului de pierdere asociat cu infertilitatea.
Aduceri aminte legate de experiența infertilității vor exista aproape la fiecare moment
din viața familiei adoptive. Și vor fi însoțit
e de sentimente de inadecvare, stimă de sine
scăzută și lupte identitare. Aceste probleme cad in sarcina adulților
–

înțelegerea lor este
parte a pierderii percepute ca urmare a infertilității.

Unele “pietre de hotar” ale dezvoltării intrafamiliale sunt:

sosirea copilului
adoptat cu fericirea dată de începutul activității de părinte, dar și cu tristețea de a
–
și da
seama că acesta nu este copilul pe care cuplul ar fi sperat să
–
l aducăacasă; progresul în
dezvoltarea copilului și lupta sa pentru independență
; discuțiile despre adopție;
discuțiile despre sexualitate; continuarea, în paralel, a simptomelor fizice de infertilitate;
menopauza, sfârșitul tuturor speranțelor legate de fertilitate
–

eventual simultan cu
începerea vieții sexuale a copilului adoptat,
acum adolescent; și, în cele din urmă
recunoașterea faptului că nepoții nu seamănă deloc fizic cu cuplul în cauză. Toate aceste
evenimente pot varia ca intensitate de la simpla recunoaștere a pierderii la tristețe
extremă. Este responsabilitatea fiecărui p
ărinte să gestioneze aceste sentimente și să
caute ajutor de specialitate la nevoie; totuși există câteva semne, de care clinicienii pot
fi conștienți în munca lor cu familiile adoptive, care indică dacă și cât de bine
problemele legate de infertilitate su
nt gestionate:

1.

Definirea de sine. Dacă primul cuvânt care vine este “părinte” în loc de: om, fiu,
fiică, copil al lui Dumnezeu, soț, soție, angajat ori prieten, atunci ne putem gândi
la expectații mari plasate în sarcina copilului, iar părinții pot depinde

de copilul
lor pentru imaginea de sine.

2.

Acceptarea diferențelor. Recunoaște cuplul moștenirea ereditară a copilului și
legăturile sale cu familia biologică? Sunt capabili să explice asemănările, mai
degrabă decât deosebirile, copilului cu ei? Își descriu
familia cu

mândrie altora,
deși este vorb
a de multe diferențe? Cuplul trebuie să fie conștient de sarcinile

40

suplimentare implicate de condiția de părinte adoptiv și să distingă între copilul
din visul lor și copilul ai căror părinți sunt.

3.

Nivelul de
anxietate în legătură cu independența copilului. Dacă părinții sunt
excesiv de protectori și au multe temeri legate de independența copilului, ori
dorințe de a cunoaște detalii despre familia sa de origine, atunci semne de
pierdere continuă legate de infer
tilitate pot fi: teama de respingere, de a fi lăsat
în urmă, ori intenția de a refuza copilului dezvoltarea sinelui propriu.

4.

Capacitatea de a discuta sexualitate, de a face educație sexuală, inclusiv ajutarea
copilului să înțeleagă problemele infertilități
i și alegerile legate de fertilitate.
Părinții trebuie să fie capabili să îi furnizeze copilului o înțelegere asupra
multelor moduri în care un copil poate apărea într
–
o familie
–

inclusiv părinții
care nasc, dar nu pot asigura un trai decent copilului și
cei care nu pot produce
un copil, dar își doresc să fie părinți. Există cupluri care pot produce și crește
copii, dar și altele a căror alegere poate fi să nu faca copii. Ilustrarea prin
exemple din familie și comunitatea locală va fi de ajutor adoptatului

5.

Chestiunile legate de
îndreptățire

versus
proprietate
. Ascultând descrierea
relației dintre părinte și copil așa cum este ea făcută de către părinte, clinicianul
trebuie să caute o descriere care demonstrează
îndreptățirea de a fi părinte

și nu
proprietat
ea asupra copilului.

Dacă este vorba de îndreptățire, revendicările vor
fi comportamentale: adulții percep calitatea de părinte ca fiind meritată, au
încredere în calitățile lor în această direcție și au dragoste necondiționată pentru
copil. Dacă este vorb
a de un sentiment de proprietate, se pot detecta indicații că
acel copil
le aparține
, de o manieră similară cu un bun mobil sau imobil; oare își
controlează familia prin dragoste condiționată? “Te iubesc numai dacă mă faci
fericit”, “te iubesc numai dacă
te porți frumos și dacă nu
–
mi amintești de
pierdere mele”
–

iată ce se mai poate auzi sau deduce uneori, din păcate. Măsura
percepției îndreptățirii de a fi părinte este dată de disponibilitatea de a
–
și asuma
riscuri în ce
–
i privește pe copii, de a gestion
a despărțirea, disciplina și a discuta
despre adopție cu copilul în cauză sau cu cei din jur.

3.5

Stigmatizarea adoptatorilor

Cu toate că la ora actuală în România nu mai putem vorbi despre datoria
patriotică de a deveni părinte și nici de o politică pronata
listă violentă, de genul

41

celebrului Decret 770/1966, iar fertilitatea a înregistrat o scădere dramatică în ultimii 30
de ani, ca și o restructurare profundă a propriului model, să
–
ți dorești și să ai cel puțin
un copil a rămas un comportament normal din pu
nct de vedere cultural și psihologic.
Comportamentul acesta reflectă maturitatea și competențele sexuale ale membrilor
familiei și le conferă o satisfacție intrinsecă. Într
–
un asemenea cadru, al normelor sociale
care valorizează reproducerea și paternalita
tea, lipsa copiilor poate reprezenta o cauză a
stigmatizării, ce afectează identitatea și relațiile interpersonale ale cuplurilor căsătorite
aflate într
–
o asemenea situație.

La acest punct se face și o distincție între cuplurile care nu au copii în mod
vo
luntar (un fapt deviant din punct de vedere statistic, social, moral și chiar psihologic
după unii autori) și cele care nu au copii în mod involuntar
–

un fapt deviant din punct
de vedere
biologic
, care atrage după sine discreditare și stigmatizare. Deși procreerea
este percepută ca o funcție firească, naturală, un număr tot mai mare de persoane se
confruntă în prezent cu problema infertilității. Acest fenomen este estimat a afecta cca.
10% din eur
openii de vârstă fertilă (15
–
49 ani), conform Organizației Mondiale a
Sănătății (raport din 1991). În România, rata infertilității era similară: 11% în anul 1999.

Cuplurile fără copii care doresc să evite stigma recurg adesea la adopție în
încercarea de
a normaliza situația, proces nu lipsit de un efort semnificativ material,
psihologic și medical. În unele cazuri însă, paternalitatea adoptivă însăși este
discreditantă pentru persoanele care adoptă din motive de infertilitate
–

într
–
un studiu
prezentat în

[Miall, 1987], pe un eșantion de 71 de femei infertile, care au adoptat sau
erau în proces de adopție au fost identificate două teme majore în jurul cărora s
–
au
grupat răspunsurile cu privire la percepția socială a adopției si stigmatizare:

1.

legătura biolo
gică este importantă pentru formarea atașamentului și a relației de
iubire dintre părinte și copil, lipsa acestora în cazul adopției determinând o
relație p
ă
rinte
–
copil inferioară (second best)

2.

părinții adoptivi nu sunt părinți reali

Trecerea de la statutu
l de persoană infertilă la cel de părinte adoptivi poate fi
influențată de:

–

factori negativi (stigmatizare, ignoranță, rasism sau credințe culturale cu
privire la legăturile de rudenie)

–

factori pozitivi (atitudinile pozitive fața de parentalitate, educați
e si pregatire
profesional
ă
, resursele economice și maturitatea persoanei sau de stabilitatea
maritală)

42

Percepția persoanelor infertile asupra acestei dizabilități personale este aceea
a unei
pierderi
: a unei fiinte imaginate și dorite, a abilității

de

procreere, a status
–
rol
–
ului
d
e părinte, a “posibilității de a avea o familie normală”. Acestea afectează puternic
imaginea de sine și produc anxietate, izolare și conflict în interiorul cuplului.

O parte dintre persoanele infertile care aleg să adopt
e încearcă să tăinuiască
adopția, având ca motive nerezolvarea problemelor psihologice cauzate de infertilitate,
teama de a nu fi rejectate de copilul adoptat sau de societate în general. Cei care aleg să
dezvăluie adopția sunt motivați de sentimentul de i
nsecuritate generat de lipsa
certitudinii că este posibilă tainuirea adopției, respectiv de prezența unor deosebiri fizice
evidente între familia adoptivă și copilul adoptat.

Stigmatizarea parentalității adoptive îsi are așadar originea în viziunea
tradiț
ionalistă, care pune accent pe importanța legăturii genetice, biologice, de sânge din
interiorul familiei în formarea relațiilor de rudenie.

43

4

Metodologia cercetării

4.1

Obiectivele cercetării

Cercetarea efectuată de noi este

un studiu mix

–

cantitativ
și

calitativ
, de tip
cvasi
–
experimental

(a existat un singur grup experimental)
și
confirmatoriu

(a
ipotezelor).

Scopul
prezentei lucrări l
–
a constituit
identificarea caracteristicilor
psihologice, respectiv a tipului de persona
litate a adulților din sectorul 5 al municipiului
București care au inițiat procedura de adopție, ca și a motivațiilor ce au stat la baza
demarării acestui proces. De asemenea, ne
–
am propus să verificăm legăturile existente
între personalitatea potențialil
or adoptatori și rezultatul finalizării procesului de adopție.

4.1.1

Obiective teoretice

În cadrul procesului prin care o persoană sau o familie trec pentru a obține
atestatul de persoană/ familie aptă să adopte, trebuie parcurse atât o etapă de
evaluare
psihologică, precum și una de pregătire, pentru asumarea în cunoștință de cauză a
rolului de părinte. Parcurgerea acestor două etape este asistată de psihologul din cadrul
compartimentului de adopții al Direcției Generale de Asistență Socială și P
rotecția
Copilului (D.G.A.S.P.C.) al fiecăruia dintre cele 6 sectoare din Municipiul București.

Legislația în vigoare nu prevede utilizarea unui set de instrumente în vederea
efectuării evaluării psihologice a acestor persoane, ca atare nu există o pract
ică unitară
în acest demers. De asemenea
, nu se pune accent pe identificarea caracteristicilor
psihologice generale ale persoanei, ci pe capacitățile sale parentale pe care le va exercita
în relația cu copilul pe care îl va adopta.

Astfel, prezentul studi
u ar putea deschide noi perspective în abordarea
persoanelor care aleg să se îndrepte către adopție, creând premise pentru dezvoltarea și
implementarea unor programe de consiliere/ sprijinire a potențialilor adoptatori, astfel
încât rata de succes a adopți
ei să crească.

4.1.2

Obiective practice

Prezenta lucrare a avut în vedere următoarele
obiective practice
:



Identificarea tipurilor de personalitate a celor care se îndr
eaptă către adopție



Identificarea motivelor pentru care est
e demarată procedura de adopție



Verificarea legăturii existente între tipurile de personalitate și rezultatul
fi
nalizării procesului de adopție

44

4.2

Ipotezele cercetării

Conform lui Fraisse (1970
,

apud
[
Aniței 2007
]
),

ipoteza

reprezintă „momentul
creator al cercetării”.

Pentru atingerea obiectivelor, am formulat următoarele
ipoteze
:



Ipoteza 1:

Presupunem că în decizia de a adopta, ca și în finalizarea cu succes a
procesului adopției nu intervin doar factori conjuncturali (de ex.
infertilitatea), ci și o anumită
structură de personalitate



Ipoteza 2:

Presupunem că cel mai frecvent motiv pentru care o persoană sau o familie
se hotărăște să adopte și reușește să adopte este imposibilitatea de a avea
copii biologici (infert
ilitatea)



Ipoteza 3:

Între tipurile de personalitate și rezultatul finalizării adopției există o
relație semnificativă statistic

4.3

Lotul de subiecți supus cercetării

Subiecții prezentului studiu îi constituie familiile sau persoanele singure
(necăsătorite), care au parcurs în

perioada mai 2013
–

iunie 2015 procedura de atestare
pentru a deveni
“persoană aptă pentru adopție”
, fiind înscrise în programul de adopție
derulat în cadrul D.G.A.S.P.C. al Sectorului 5 București
–

Serviciul Adopții.

Cercetarea de față a fost realizată p
e un număr de
65

de subiecți, dintre care 37
de gen
feminin

(56,9%) și 28 de gen
masculin

(43,1%), cu vârste cuprinse între 29 și 68
de ani
–

a
șa cum reiese din tabelele 4.1 și 4.2. Figura 4.1 reflectă structura lotului în
funcție de variabila „gen”. Pentru lotul studiat, media de vârstă este de 40,8 ani
(M=40.82; AS=7.02), iar amplitudinea de

variație

este de
39 ani (68
–
29).

Tabel 4.1.

Distribu
ția pe “Gen”

Frequency

Percent

Valid Percent

Cumulative
Percent

Valid

masculin

28

43,1

43,1

43,1

f emin
in

37

56,9

56,9

100,0

Total

65

100,0

100,0

45

Fig.

4
.1

–

Structura e
șantionului
în
func
ție d e gen

(N=65)

Pentru variabila „Vârstă”,
în Anexa 3 sunt prezentate: frecvențele (tabelul 4.3),
indicatorii statistici (tabelul 4.4) și histograma de frecvență (fig. 4.2).

Pe grupe de vârstă, din tabelul 4.5 reiese că mai mult de jumătate dintre
participanții la studiu (52,3%) au vârsta
cuprinsă între 40
–
49 de ani, urmate de cei cu
vârsta cuprinsă între 30
–
39 de ani (40%) și apoi, în egală măsură (câte 3,1%), de cei cu
vârstele aflate în intervalele 18
–
29 ani, respectiv de la 60 de ani în sus. Pe ultimul loc se
află grupa de vârste cuprin
se între 50
–
59 ani (1,5%).

Prin urmare, majoritatea covârșitoare a subiecților (92,3%) au vârstele cuprinse
între 30 și 49 de ani.

Tabel 4.2.
Statistică descriptivă pentru variabila “V ârstă”

N

Minimum

Maximum

Mean

Std. Dev iation

Varsta

65

29

68

40,82

7,018

Valid N (listwise)

65

46

Din repartiția subiecților pe gen și grupe de vârste (Anexa 4), rezultă că:



în cazul
bărbaților

(tabel 4.6 și fig. 4.3), jumătate dintre subiecți (50%) au
vârsta cuprinsă între 30
–
39 ani, urmate de respondenții cu vârsta între 40
–
49
ani (39,3%);



în cazul
femeilor

(tabel 4.6 și fig. 4.4), mai mult de jumătate (62,2%) dintre
persoane au vârsta cuprins
ă între 40
–
49 ani, urmate de persoanele cu vârsta
între 30
–
39 ani (32,4%). De menționat că nu există nicio persoană de gen
feminin cu vârsta cuprinsă în intervalul 50
–
59 ani.



Distribuția participanților la studiu în funcție de gen (masculin
–
feminin) și
de
cele 5 grupe de vârstă sunt ilustrate în fig. 4.5:

Fig. 4.
5
.

Distribuția subiecților pe gen și grupe de vârstă

Tabel 4.5.
Distribuția subiecților pe grupe de vârstă

Frequency

Percent

Valid Percent

Cumulative
Percent

Valid

18
–
29

2

3,1

3,1

3,1

30
–
39

26

40,0

40,0

43,1

40
–
49

34

52,3

52,3

95,4

50
–
59

1

1,5

1,5

96,9

60 si peste

2

3,1

3,1

100,0

Total

65

100,0

100,0

47

Tehnica de selecție a lotului a fost aleatoare, eșantionarea fiind una de
conveniență (
selecționarea participanților apți, disponibili).
Participarea subiecților la
acest studiu a fost voluntară. Nu s
–
au oferit recompense.

Chestionarele aplicate au fost completate de fiecare dintre subiecți în timpul
interviului clinic purtat cu psihologul D.G.A.S.P.C. a sectorului 5
,

București. În
moment
ul distribuirii chestionarelor, participanților le
–
au fost garantate anonimatul și
confidențialitatea

(conform [Sfetcu, 2015])

în legătură cu rezultatele testului aplicat,
explicându
–
li
–
se totodată scopul pur didactic al colectării datelor respective, prec
um
și
faptul că prelucrarea statistică a datelor va fi făcută în mod agregat. Pentru prezentările
de caz, subiecții și
–
au dat acordul separat, garantându
–
li
–
se anonimatul.

Datele socio
–
demografice colectate de la participan
ții la studiu s
–
au referit la:
gen (M/F), vârstă, statut marital (căsătorit/necăsătorit), nivelul studiilor absolvite
(medii/superioare), frați (da/nu), a
șa cum reiese din tabelul 4.7:

Tabel 4.7
.

Date
socio
–
demografice
ref eritoare la participanții la studiu

Nr. crt.
subiect

NUME,
PRENUME

subiect

GEN
(M/F)

VÂRSTĂ
(ani)

STATUT
MARITAL

NIVEL STUDII

FRAȚI

a

b

c

d

e

f

g

S1

B.P.

F

40

căsătorit
ă

superioare

nu

S2

B.G.

M

33

căsătorit

superioare

da

S3

I.A.

M

37

căsătorit

superioare

da

S4

I.C.

F

37

căsătorit
ă

superioare

da

S5

G.C.

F

46

ne
căsătorit
ă

superioare

da

S6

B.J.

F

49

ne
căsătorit
ă

superioare

da

S7

A.B.

F

40

căsătorit
ă

superioare

nu

S8

A.D.

M

40

căsătorit

superioare

nu

S9

P.A.

F

42

căsătorită

superioare

nu

S10

P.A.

M

47

căsătorit

superioare

da

S11

V.C.

F

41

căsătorit
ă

superioare

nu

48

S12

V.F.

M

39

căsătorit

medii

da

S13

B.D.

M

34

căsătorit

medii

da

S14

B.M.

F

29

căsătorit
ă

medii

da

S15

P.M.

F

32

căsătorită

superioare

da

S16

P.F.

M

35

căsătorit

superioare

da

S17

F.O.

M

35

căsătorit

superioare

da

S18

F.O.

F

37

căsătorită

superioare

nu

S19

N.A.

F

45

căsătorită

superioare

nu

S20

N.B.

M

42

căsătorit

superioare

da

S21

B.C.

M

42

căsătorit

superioare

nu

S22

B.M.

F

43

căsătorită

superioare

da

S23

P.D.

F

34

căsătorită

superioare

nu

S24

P.G.

M

35

căsătorit

superioare

nu

S25

B.C.

F

40

căsătorită

superioare

nu

S26

B.M.

M

45

căsătorit

superioare

da

S27

P.S.

F

38

căsătorită

superioare

da

S28

P.C.

M

34

căsătorit

superioare

da

S29

P.G.

F

48

căsătorită

medii

da

S30

P.M.

M

53

căsătorit

medii

da

S31

A.I.

F

37

necăsătorită

superioare

nu

S32

D.D.

F

33

căsătorită

superioare

da

S33

D.A.

M

29

căsătorit

superioare

da

S34

G.B.

M

36

căsătorit

superioare

da

S35

G.S.

F

35

căsătorită

superioare

da

S36

C.R.

F

46

necăsătorită

superioare

nu

S37

M.O.

F

40

căsătorită

superioare

nu

S38

M.L.

M

44

căsătorit

superioare

da

49

S39

G.R.

F

40

căsătorită

superioare

da

S40

G.A.

M

39

căsătorit

superioare

da

S41

S.R.

F

36

căsătorită

medii

da

S42

S.N.

M

38

căsătorit

superioare

da

S43

D.M.

F

40

căsătorită

medii

da

S44

D.M.

M

43

căsătorit

superioare

da

S45

S.I.

F

45

necăsătorită

superioare

da

S46

S.C.

F

48

necăsătorită

medii

da

S47

D.G.N.

F

45

căsătorită

superioare

nu

S48

D.G.P.

M

43

căsătorit

superioare

da

S49

C.I.

F

36

căsătorită

superioare

nu

S50

C.G.

M

38

căsătorit

superioare

da

S51

C.M.

F

41

necăsătorită

superioare

nu

S52

N.V.

F

44

căsătorită

medii

da

S53

N.G.

M

47

căsătorit

medii

nu

S54

D.E.

F

67

necăsătorită

superioare

nu

S55

P.D.

M

38

căsătorit

superioare

da

S56

I.G.

F

45

căsătorită

superioare

da

S57

C.M.

M

31

căsătorit

medii

da

S58

C.E.

F

32

căsătorită

superioare

da

S59

S.V.

M

44

căsătorit

medii

da

S60

S.L.

F

43

căsătorită

superioare

da

S61

I.O.

F

44

căsătorită

superioare

da

S62

I.D.

M

44

căsătorit

superioare

da

S63

N.C.

F

38

necăsătorită

medii

da

S64

C.R.

M

68

căsătorit

superioare

da

S65

C.A.

F

44

căsătorită

superioare

nu

50

Structura lotului de cercetare în funcție de
statutul marital

al participan
ților la
cercetare poate fi regăsită în tabelul următor (tabelul 4.8):

A
șa cum reiese din tabelul de mai sus, ca și din fig. 4.6, marea majoritate
(87,7%) dintre subiecții participanți la studiul derulat de noi sunt căsători
ți, în timp ce
doar 8 persoane ce doresc să înfieze un copil sunt necăsătorite (12,3%).

Fig.
4.6

–

Repartizarea
subiec
ților în r
aport cu statutul marital (N=65
)

Tabelul 4.9 și figura 4.7 ilustrează structura lotului de cercetare în funcție de
apartenența la un
grup de stare civilă

–

cuplu (persoane căs
ătorite), persoane “single”
(persoane necăsătorite), alte situații.

Conform acestei delimitări în rândul respondenților, au fost identificate 28 de
cupluri (86,2%) și 8 persoane “single”, neaflate într
–
o relație partenerială de cuplu
legalizată (12,3%).
O singură persoană (asistent maternal profesionist
–

AMP),
reprezentând 1,5% din totalul participanților, deși este căsătorită, s
–
a înscris singură
(fără soț) în programul de adopție, datorită faptului că acesta nu întrunește criteriile
pentru a putea adop
ta.

Tabel. 4.8
.
Structura
lotului în funcție de “Statutul marital”

Frequency

Percent

Valid Percent

Cumulative
Percent

Valid

casatorit

57

87,7

87,7

87,7

necasatorit

8

12,3

12,3

100,0

Total

65

100,0

100,0

51

Toate cele 8 persoane “single”, ca și persoana inclusă în categoria “alte situații”
sunt de gen feminin, reprezentând 13,8% din componența lotului de cercetare. De
remarcat faptul că, și în afara ariei de acoperire a cercetării întreprinse de noi, practica
perioadei respective nu a inclus niciun
bărbat singur
dornic

să adopte un copil.

Fig. 4
.7.

Structura lotului pe grupe de adoptatori

Componența lotului de cercetare în funcție de
nivelul studiilor

participan
ților la
cercetare reiese din tabelul de m
ai jos (tabel 4.10):

Tabel 4.9
.
Structura lotului în funcție de apartenența la
grup de stare civilă

Frequency

Percent

Valid Percent

Cumulative
P
ercent

Valid

partener 1 (cuplu)

28

43,1

43,1

43,1

partener 2 (cuplu)

28

43,1

43,1

86,2

persoane

single

8

12,3

12,3

98,5

alte sit
uații

1

1,5

1,5

100,0

Total

65

100,0

100,0

Tabel
4.10
.
Structura lotului
în func
ție de
”Nivel
studii
”

Frequency

Percent

Valid Percent

Cumulative
Percent

Valid

medii

13

20,0

20,0

20,0

superioare

52

80,0

80,0

100,0

Total

65

100,0

100,0

52

Din tabelul 4.10
și din fig. 4.8 se observă că persoanele cu studii superioare
reprezintă marea majoritate a grupului de cercetare (80%), în timp ce persoanele cu
studii medii se regăsesc în propor
ție de doar 20% din totalul subiecților.

Fig.
4.8
. Structura lotului de cercetare

în func
ție d e
educa
ție

Participanților la studiu li s
–
a solicitat să menționeze dacă au sau nu
frați
. În urma
răspunsurilor obținute, a reieșit (tabelul 4.11) că mai mult de jumătate dintre
respondenți (69,2%) au frați, în vreme de 30,8% au declarat contrariul.

Figura 4.9 ilustrează grafic structura lotului de cercetare în funcție de răspunsul
respondenților la întrebarea “Aveți frați?”.

Fig.
4.9
.
Structura lotului de cercetare

în func
ție d e
frați

În urma analizei dosarelor persoanelor înscrise în programul de adopție, le
–
a fost
eliberat atestatul “apt pentru adopție”.

Tabel 4.11
.
Structura lotului în funcție de “Frați”

Frequency

Percent

Valid
Percent

Cumulative
Percent

Valid

nu

20

30,8

30,8

30,8

da

45

69,2

69,2

100,0

Total

65

100,0

100,0

53

După parcurgerea etapelor procedurale prevăzute de legislația în vigoare, pe
ntru
o parte dintre aceste persoane demersul adopției s
–
a încheiat cu
rezultat pozitiv
, în
sensul că
au adoptat
, în vreme ce pentru alte persoane această procedură s
–
a finalizat cu
rezultat negativ
, adică
nu au adoptat
.

Din tabelul 4.12 reiese structura lotului de cercetare în funcție de
rezultatul
procedurii de adopție
: mai mult de jumătate dinte solicitanți (42 subiecți, reprezentând
64,6% din total) au adoptat, în vreme ce 23 de persoane (35,4% din total) nu au adoptat
.

Componența lotului de cercetare în funcție de
grupurile de adoptatori

și de
rezultatul adopției

se poate observa din tabelul 4.13 și fig. 4.10 (Anexa 5). Astfel:



au finalizat adopția cu un
rezultat poz
itiv (au adoptat) un număr de 19
cupluri, 4 persoane necăsătorite și o persoană aflată în „alte situa
ții” (AMP
–

asistent maternal profesional)
–

lotul adoptatorilor;



pentru 9 cupluri și 4 persoane necăsătorite, procedura de adopție s
–
a
finalizat cu
rezultat negativ

(nu au adoptat)
–

grupul non
–
adoptatorilor.

Așa cum amintește prof. Danciu (2012),
variab
ilele independente

sunt stimulii
ce cauzează o schimbare comportamentală, iar cele
dependente

reprezintă răspunsul dat
la acțiunea stimulului. Legătura dintre cauză și efect are loc într
–
o singură direcție:
modificări ale variabilei independente produc mod
ificări ale variabilei dependente
(Aniței, 2007). Sunt situații în care experimentatorul nu exercită nicio acțiune asupra
unor variabile independente, luându
–
le ca atare și măsurând efectul lor asupra
variabilelor dependente; e
ste

cazul vârstei, genului, statutului marital.

Proiectul nostru de cercetare s
–
a bazat pe următorul
sistem de variabile
:



variabile dependente
:
”motivația adopției”

(Motiv
)
ș
i

”finalizarea
adopției”

(Finaliz_adoptie);



variabile independente
:
a) tipurile de personalitate, conform M.B.T.I.
și

b)
variabile socio
–
demografice (
gen, vârstă, statut
ul

marital, nivel
ul de

educa
ție, frați
)

Tabel 4.12.
Structura lotului în funcție de rezultatul adopției

Frequency

Percent

Valid Percent

Cumulative
Percent

Valid

nu

23

35,4

35,4

35,4

da

42

64,6

64,6

100,0

Total

65

100,0

100,0

54

4.4

Metode
,

tehnici
și
instrumente de cercetare
utilizate

Conform Dic
ționarului de filozofie (apud [Chelcea, 2001]),
metoda

(gr.
methodos
= mijloc, mod de expunere) constituie „aspectul teoretic cel mai activ al
ș
tiin
ței, care jalonează calea dobândirii de cunoștințe noi”.

Astfel, în raport cu diverse
criterii,

se disting metode: transversale, longitudinale, experimentale,
cvasiexperimentale, de observa
ție, statistice, cazuistice. La rândul lor, acestea cuprind
alte tipuri de metode, respectiv: metoda observației, a experimentului, biografică,
sondajul de opinie
, studiul de caz (metoda Harvard), metoda anchetei bazate pe
chestionar sau pe interviu, monografia, metoda testelor psihologice (psihometrică),
analiza secundară. Ca regulă generală, metoda se subordonează ipotezei,
și nu invers.

Din multitudinea de meto
de existente, în derularea studiului nostru am folosit
observația, metoda biografică (anamneza), metoda anchetei pe bază de interviu,
analiza documentelor, metoda testelor psihologice, studiul de caz
.



Observația

Metoda observației este una dintre cele ma
i vechi și mai folosite metode de
cerectare, fiind cel mai ușor de aplicat și constă într
–
o “urmărire atentă și sistematică a
unor reacții psihice cu scopul de a sesiza aspectele lor esențiale” (Cosmovici, 1996).

Septimiu Chelcea (2001) definește, în gene
ral, observația drept „cercetare
concretă, de teren, empirică”, iar , în sens restrâns, ca „metodă științifică de colectare a
datelor cu ajutorul simțurilor (…), în vederea inferențelor sociologice și psihologice,
pentru a verifica ipotezele sau pentru a d
escrie sistematic și obiectiv mediul
înconjurător, oamenii și relațiile interpersonale, comportamentele individuale și
colective, acțiunile și activitățile comportamentul verbal, obiectele fizice, produsele
activităților creative ale persoanelor și grupuri
lor umane”



Metoda biografică (anamneza)

Denumirea de anamneză a fost împrumutată din medicină, unde semnifică
istoricul bolii. Astfel, cu ajutorul acestei metode sunt obținute informații referitoare la
principalele evenimente din viața individului,
reconstituind în acest fel “istoria
personală”.

Metoda biografică
,

coroborată cu celelalte metode de cunoaștere
,

poate
întregi profilul de personalitate al subiectului și poate aduce lămuriri suplimentare cu
privire la comportamentul actual al acestuia.

55

Î
n accepțiunea Valentinei Horghidan (1997), această metodă se mai poate numi
și
interviu biografic
, justificând aceasta prin faptul că se bazează pe interviul
nestructurat. Pe baza datelor anamnestice avem acces la cunoașterea evenimentelor
importante din v
iața individului, evenimente ce pot constitui cauza evoluției stării
psihice a acestuia.

Alături de trecutul bio
–
psiho
–
social al subiectului, anamneza a furnizat date
privind atmosfera actuală de viață, precum și proiectele de viitor ale acestuia.

Prin

această metodă se obțin informații cu privire la pacient/client în scopul
reconstituirii biografiei lui și stabilirii relației dintre aceasta și boala sa. Analiza modului
concret de viață, a condițiilor de lucru, a situației familiale, a debutului bolii,
aprofundarea
problematicii cauz
ă
–
efect,
arată importanța anamnezei în cadrul
investigație clinice''.



Ancheta pe bază de interviu

Interviul presupune contactul direct cu subiectul, avănd la baza comunicarea
verbală, iar obținerea informațiilor se
realizează prin intermediul unui set de întrebări
ale examinatorului, cărora subiectul le va răspunde. În cadrul interviului, dialogul se
desfașoară în jurul temei de cercetare, rolurile de emițător, respectiv receptor rămânând
constante.

Această metodă po
ate culege date referitoare la o arie largă de informații.
Astfel, prin interviu, putem afla informații despre stilul de viață al subiectului,
motivațiile, aspirațiile, sistemul de credințe și valori, tipul de relaționare cu alte
persoane.

În cercetarea pr
ezentă a fost utiliza
t
tipul de interviu semistructurat
,
astfel

încâ
t să beneficiem de o mai mare flexibilitate în ceea ce privește adaptarea
întrebărilor, referitoare atât la formularea lor, cât și la succesiunea acestora în funcție de
particularitățile
fiecărui subiect intervievat.

Maurice Angers (1996) apreciază că acest tip de interviu poate fi utilizat fie
pentru un individ izolat, fie pentru un grup de indivizi, permițând o interogare de tip
semi
–
directiv, în vederea obținerii unor date de profunzim
e pe care aceștia le dețin.



Analiza documentelor

Metoda analizei documentelor este una de observație indirectă a faptelor
sociale,
după ce acestea s
–
au produs. Metoda este non
–
intruzivă, deoarece nu se intervine în
producerea evenimentelor. ,,Documentele studiate pot fi acte oficiale, neoficiale,
publice sau private, biografii, scrisori, jurnale personale etc. Această metodă

se poate

56

folosi ca atare sau poate fi o com pletare a unei alte metode, pentru a obține cât mai
multă informație privind un fenomen social studiat''.

În cazul de față, au fost studiate documentele ce compun dosarul necesar pentru
obținerea atestatului de

pesoană/familie aptă să adopte.



Metodele psihometrice

Psihometria este, conform lui M. Zlate (200
7
), ansamblul metodelor cantitative
utilizate în psihologie în vederea corelării anumitor proprietăți numerice cu anumite
proprietăți ale faptelor psihice. Adică măsurarea capacităților psihice ale individului în
vederea stabilirii prezenței sau absenței lo
r și mai ales a nivelului și gradului de
dezvoltare. Cea mai cunoscută dintre metodele psihometrice este
metoda testelor
psihologice
. M. Albu (1998) menționează că testele sunt utilizate în vederea obținerii
unui diagnostic psihologic, prin evaluarea compo
rtamentului, a abilităților mintale și a
altor caracteristici de personalitate, pentru a face aprecieri și predicții referitoare la
subiecții testați.

O metodă cuprinde mai multe
tehnici
,
procedee

ș
i
instrumente
.
Tehnica

reprezintă aspectul practic al metodei, în timp ce
procedeul

este o particularizare a
tehnicii în aplicarea instrumentelor de cercetare. Conform lui Chelcea (2001), “tehnicile
de cercetare, subsumate metodelor, se referă la demersul opera
țional al abordăr
ii
fenomenelor de studiu. Astfel, dacă
ancheta

reprezintă o metodă,
chestionarul

apare ca
tehnică,
modul de aplicare

(de ex, prin autoadministrare) ca un procedeu, iar lista
propriu
–
zisă de întrebări (chestionarul tipărit) ca
instrument

de investigare”.

C
hestionarul

este considerat a fi
instrumentul

preferat al sociologilor, fiind
definit ca “o
tehnică

și, corespunzător, un
instrument

de investigare constând dintr
–
un
ansamblu de întrebări scrise și, eventual, imagini grafice, ordonate logic și psihologic.”

Cercetarea
cantitativă

de față a presupus culegerea de date. În acest scop s
–
au
folosit următoarele
instrumente de investigare
, auto
–
administrate:

A.

Indicatorul tipologic Myers
–
Briggs

(M.B.T.I./Myers
–
Briggs Type Indicator
),
chestionar non
–
clinic de evaluare a personalității, elaborat de Katharine Cook Briggs și
Isabel
Briggs
Myers (mamă și fiică) și publicat în anul 1962. Autoarele au luat în
considerație în cercetările lor teoria lui C.G. Jung a tipurilor psihologice. Testul

a fost
ulterior tradus, adaptat și experimentat de prof.

univ.

dr. Mihaela Minulescu (2001)

57

Chestionarul M.B.T.I. este
folosit atât în cercetare, cât și în psihologia aplicată,
fiind
publicat în prezent în cinci variante, respectiv:

–

forma F (cu 166
itemi);

–

forma G (126 itemi)
–

o formă scurtată de auto
–
evaluare;

–

forma AV (50 de itemi);

–

forma M.M.T.I.C. (
Murphy
–
Mesgeier Type Indicator for Children
)
–

o variantă
pentru copii; aceasta conține 70 de itemi;

–

forma M (93 de itemi)
–

forma cea
mai recentă, publicată în anul 1998 în urma
cercetărilor întreprinse de specialiștii de la Consulting Psychologists Press. Această
formă a fost realizată în scopul îmbunătățirii formei G (foma scurtă).

Formele complete (F și G) conțin itemi care evaluează

propriu
–
zis tipul, precum
și itemi de cercetare. Itemii sunt aproape identici pentru variantele F și G, cu mențiunea
că în forma G aceștia sunt rearanjați astfel ca cei care au validitate predictivă maximă să
apară la începutul chestionarului, tocmai în i
deea de a crește posibilitatea ca subiectul să
răspundă la itemii cei mai pertinenți, chiar dacă nu completează chestionarul integral.

Forma G este forma standard a MBTI, în timp ce forma F este recomandată
pentru consiliere sau cercetare.

Testul M.B.T.I. utilizat în studiul nostru (forma G) este validat științific, adică
are
validitate internă
, ceea ce înseamnă cu alte cuvinte că “m
ăsurăm ceea ce vrem să
măsurăm”.
Rezultatele M.B.T.I. surprind diferențe valoroase între indivizii normali,
ne
fiind deci un test clinic.

Prezentarea instrumentului de cercetare

Indicatorul tipologic Myers
–
Briggs
(
Myers
–
Briggs Type Indicator
, M.B.T.I.
)

este
unul dintre cele mai populare din lume,
fiind disponibil în mai mult de 30 de limbi; în
SUA, în fiecare an

îl completează mai mult de 2 milioane de persoane. Pe motorul de
căutare Google se află pe primul loc printre testele de personalitate, fiind folosit atât de
adolescenți și psihologi, cât și de muzicieni și oamenii de afaceri.

Testul M.B.T.I. se axează m
ai mult pe modul în care oamenii experimentează
viața, cum o percep și cum o filtrează. Răspunde la întrebarea “cum”, explicând în ce fel
interpretăm și cum acționăm conform dorințelor noastre, fricilor pe care le avem și
fixațiilor cu care ne confruntăm.

58

La baza chestionarului Myers
–
Briggs se află teoriile lui Jung, considerate a fi
cele mai complexe în ceea ce privește clasificarea tipurilor psihologice
(personalităților). În 1921, în cartea sa despre prezicerea comportamentului, Jung
vorbe
ște despre tip
are de personalitate, le clasifică, fără a oferi însă un instrument prin
care ele să poată fi identificate în persoane. Citindu
–
i cartea, acest lucru le
–
a motivat pe
Katharine Briggs și pe fiica sa, Isabel Myers să creeze o metodologie care să le permită
d
escifrarea acestor tipare.

Conform lui Jung,
există
funcții

și
atitudini

diferite ale conștiinței
.

Atitudinea
se referă la direcția generală a intereselor conștiente ale unui individ,
putând fi orientată spre exterior (concentrarea pe obiecte, oameni
sau norme colective)
ori spre interior (experiența psihologică).

Conform acestui criteriu, Jung a împărțit
atitudinile

în două mari categorii:
extravertit
și

introvertit.

Funcțiile

conștiinței reprezintă modul în care aceasta se raportează la realitate.

După Jung, funcțiile sunt:
reflexivă
(T
–

thinking)
,

afectivă
(F
–

feeling)
, senzorială
(S
–

sensing)

și

intuitivă
(N
–

intuitive).

Aceste patru funcții au fost grupate de Jung în două
perechi opuse, considerând că fiecare om are o funcție dominantă și una

auxiliară,
secundară, ce provine din perechea opusă.

Prin combinarea
funcțiilor

conștiinței cu
atitudinile

acesteia, Carl Jung a propus
opt tipuri de personalitate. Ulterior, pornind de la acestea, K. Briggs și I. Myers au
adăugat alte două criterii:
rațiunea
(J
–

judgement)

și
percepția
(P
–

perception)
, în
scopul de a se putea determina dominanta dintre cele două funcții ale conștiinței.

F
orma scurtă a testului Myers
–
Briggs (
forma G
), cea tradusă și adaptată de
Mihaela Minulescu, are în componența
sa 126 de itemi, defalcați în 3 părți. Părțile I și
III conțin 26, respectiv 55 de itemi care au 2, 3 (itemii 14, 17, 81, 93, 111, 123 și 124)
sau 4 variante de răspuns (itemul 116). Partea a II
–
a conține 45 de itemi cu două
variante de răspuns (perechi de

cuvinte).

Cei
126 de itemi
ai inventarului de personalitate sunt rearanjati asfel încât itemii
cu validitate predictivă maximă
să

figureze la început

; astfel crește posibilitatea ca
subiectul care nu completează tot chestionarul să răspundă totuși la itemii cei mai
pertinenți. De aceea, doar primii 95 de itemi scorează. Pentru dimensiunea gândire
–
sentiment, scorarea se face diferit
, în functie de gen. Se alege o singură variantă de
răspuns, excepție făcând itemul 17, unde pot fi marcate 2 variante din 3 posibile.

59

Toți cei 126 de itemi ai chestionarului măsoară 16 tipuri de personalitate,
grupate în 4 scale, astfel:

1.
EI
:
E
xtravertism
–

Introvertism

(preferința pentru focalizarea atenției);

2.
SN
:
Senzorialita
te
–

Intuiție

(preferința pentru adunarea informației din mediu);

3.
TF:

Gândire logică
–

Afectivitate

(preferința pentru luarea deciziilor);

4.
JP
:
Judecata
–

Percepția

(preferința pentru orientarea față de lumea exterioară).

Caracteristicile preferințelor cuprinse în cele 4 scale sunt:

1.

extraversie (E)
vs.
introversie (I)
–

se referă la sursa și direcția expresiei
cuiva. Un extravertit își ia din exterior energia de a se exprima, direcționând
–
o tot către
exterior; un introvertit își găsește resursele energetice numai în interiorul său;

2.
senzorial (S)
vs.
intuitiv (N)

–

se referă la felul în care este percepută
informația. O persoană senzorială tinde să creadă mai mult informațiile primite din
mediul exterior, în vreme ce o persoană intuitivă tinde să dea crezare informațiilor
venite din interiorul ei;

3.
reflexiv (T)
v
s.
afectiv (F)

–

are în vedere modul de procesare a informațiilor
primite. O persoană reflexivă are tendința de a trece totul prin filtrul logicii și de a lua
decizii raționale. În general, o persoană afectivă ia decizii bazate pe ceea ce simte,
emoțiile
sale jucând cel mai important rol atunci când trebuie să acționeze;

4.
judecata/rațiunea (J)
vs.
percepție (P)

–

se referă la modalitatea de folosire
a informației primite și de procesate. O persoană care se bazează pe judecată dorește să
își organizeze f
iecare aspect al vieții, ținând foarte mult la reguli. La polul opus, o
persoană perceptivă are tendința de a improviza și de a explora opțiuni alternative.

Cele
16 tipuri de personalitate

identificate și acceptate în lumea psihologiei au
rezultat din c
ombinarea celor 4 dihotomii. Acestea sunt următoarele:

1.
Personalitatea

ISTJ
(inspectorul)

–

este considerată a fi cel mai comun tip de
personalitate în rândul bărbaților și caracterizează un procent de
12%

din populație.
Indivizii cu această personalit
ate sunt
foarte buni organizatori
, extrem de ordonați
–

la
nivel mental, ca și în viața de zi cu zi.
Sunt de încredere
,

întrucât nu se abat de la norme
(ale instituțiilor ori chiar normele bunei cuviințe). Deși sunt introvertite, aceste persoane
nu se izolează. Cuvintele care descriu cel mai bine acest tip de personalitate sunt: calm,
stabilitate, precauție și conservatori
sm. Dintre figurile istorice cu personalitate ISTJ
putem aminti

: regina Elizabeta a II
–
a, George Washington, regina Victoria.

60

2.
Personalitatea

ISFJ
(protectorul)

–

se întâlnește predominant printre femei;
caracterizează 14% din populația generală. Perso
anele de tipul ISFJ sunt
pragmatice și
pline de compasiune
, orientate către protejarea celorlalți. Simțul răspunderii și dorința
de a fi de folos celorlalți le face să fie
de mare încredere
. Le place să lucreze din umbră
și să își ducă treburile la bun sfâ
rșit în mod metodic. Persoane celebre cu personalitate
ISFJ sunt: Maica Tereza, George W. Bush, regele George al VI
–
lea.

3.
Personalitatea

INFJ
(consilierul)
.
Oamenii cu această personalitate sunt
foarte creativi
, au o integritate personală dezvoltată și tind să îi ajute pe ceilalți să își
atingă potențialul. Având o empatie deosebită, personalitățile de tipul INFJ își
doresc
legături semnificative cu ceilalți oameni,

păstrând, totuși, rezerve în exprimarea
gândur
ilor lor intime. De multe ori sunt destul de greu de înțeles din cauza firii lor
complexe. Această personalitate este cel mai rar întâlnită, reprezentând

doar
2%

din
totalul populației. Personalități INFJ celebre: Gandhi, Carl Jung, Fiodor Dostoievski.

4.
Personalitatea

INTJ
(strategul)

–

este
mintea strălucită
, cu o
capacitate
deosebită de rezolvare a problemelor

și de găsirea posibilităților de îmbunătățire a
situației (
2%
). Oamenii cu această personalitate iubesc raționamentele logice și analiza,
adesea fiind prinși în propriile procese mentale. Se simt intimidați de sfera emoțională,
care li se pare instabilă și imprevizibilă. Oameni celebri cu personalitate INTJ: Steven

Hawking, Isaac Asimov, Isaac Newton.

5.
Personalitatea

ISTP
(creatorul)

–

mai este numită și
meșterul
, cei care au
această personalitate fiind artizani atenți la detalii, dornici să înțeleagă mecanismele
înconjurătoare și să le repare, la nevoie. Ei su
nt
independenți și adaptabili
, capabili să
reacționeze rapid și să răspundă urgențelor. Tipul ISTP este

mult mai întâlnit în rândul
bărbaților

și acoperă
5%

din populatia generală.
Dintre celebritățile ISTP amintim:
Bruce Lee, Katherine Hepburn, Clint East
wood.

6.
Personalitatea

ISFP
(compozitorul)

sau
artistul
. Oamenii cu acest tip de
personalitate sunt
spontani și flexibili
,
bucurându
–
se de momentul prezent și căutând în
permanență frumusețea din jurul lor. Având un simț estetic foarte dezvoltat, cei de tipul
ISFP sunt înclinați în mod natural către artă; alcătuiesc
9%

din populația generală.
Celebrități cu personalitate ISFP:

Wolfgang Amadeus M ozart, Cher, Steven Spielberg.

61

7.
Personalitatea

INFP
(vindecătorul).
Idealiști cu multă imaginație, cei cu
personalitate de tipul INFP
(4%)

sunt orientați în special spre
dezvoltarea personală
proprie și a celorlalți
.

Aflați într
–
o pe
rmanentă căutare a adevărului, ei sunt convinși că
fiecare trebuie să își urmeze propria cale. Celebrități cu personalitate INFP au fost:
George Orwell, Prințesa Diana, Audrey Hepburn.

8.
Personalitatea

INTP
(arhitectul).

Alcătuind
3%

din populația gen
erală,
indivizii cu personalitate INTP sunt
inventatori, fascinați de proiectare și de găsirea
legii universale a sistemelor.

Au minți active și complicate, mergând până în pânzele
albe în găsirea soluțiilor ingenioase pentru probleme. Cele mai celebre per
sonaje INTP
au fost: Socrate, Renee Descartes, Albert Einstein.

9.
Personalitatea

ESTP
(promovatorul)

sau
dinamicul
. Aflați mereu în căutare
de senzații tari, oamenii cu tipul psihologic ESTP
(4%)

au un simț al umorului ieșit din
comun,

de obicei
aflându
–
se în centrul atenției.

Deși foarte sociabili, aceștia nu sunt în
aceeași măsură sensibili emoțional, preferând o atmosferă jucăușă și neserioasă, în locul
uneia serioase. Personalități ESTP celebre
:
Bruce Willis, Madonna, Eddie Murphy.

10.
Perso
nalitatea

ESFP
(actorul)

sau
interpretul

–

este profilul specific celui ce
iubește să fie pe scenă și să distreze oamenii.

Spontani, entuziaști și energici, indivizii
cu acest tip de personalitate adoră să se afle în centrul atenției; ei sunt foarte ancora
ți în
plăcerile senzoriale. Alcătuiesc
9%

din populație. Personalități ESFP celebre au fost:
Judy Garland, Marilyn Monroe, Elizabeth Taylor.

11.
Personalitatea

ENFP
(campionul)

–

conferă celor cu acest profil psihologic
creativitate, pasiune și energie
, precum și o latură artistică pregnantă. Au capacitate
excelentă de comunicare; pun mare preț pe libertatea personală și exprimarea deschisă.
De multe ori nu observă detaliile, deoarece sunt prea preocupați de imaginea de
ansamblu.
Personaje ENFP celebre:

Julie Andrews. Robin Williams, Drew Barrymore.

12.
Personalitatea

ENTP
(inventatorul)

sau vizionarul
–

caracterizează oamenii
(8%)

deschiși la minte, dornici să analizeze totul în detaliu, cei care
iubesc să jongleze
cu ideile.

Acestor persoane le plac
provocările, iar pentru a ieși din situațiile dificile, se
bazează pe ingeniozitate. Sunt considerați
excentrici
, căci pun normele sub semnul
întrebării, adesea ignorându
–
le complet.

Celebrități cu personalitate ENTP:

Walt
Disney, Nikola Tesla, Lewis Carol
l.

62

13.
Personalitatea

ESTJ
(supraveghetorul)

sau
supervizorul
. Indivizii cu acest
tip de personalitate
(9%)

sunt
muncitori, tradiționaliști și dornici să preia conducerea
.
Le place organizarea bine pusă la punct și prețuiesc munca mai mult ca distracția, fiind
convenționali și ancorați în realitate. De aceea, locul ideal de muncă pentru ei este
instituția publică, unde obțin, de cele mai multe ori, rolul de conducător.
Cel
ebrități cu
personalitate ESTJ: George Washington, Harry Truman, Colin Powell.

14.
Personalitatea

ESFJ (
facilitatorul
)
sau

furnizorul

aparține oamenilor
conștiincioși, care doresc să ajute, fiind sensibili la nevoile celor din jur
. Ei prețuiesc
mult loia
litatea și tradițiile, în interacțiunea cu ceilalți ghidându
–
se după propriul cod
moral. Le place să se implice în problemele semenilor lor și să
–
i ajute; își asumă rolul de
organizatori.
Se găsesc în procent de
11%

din populația generală. Personalități ES
FJ:
Sally Filed, Martha Stewart, Mary Tyler Moore.

15.
Personalitatea

ENFJ (
educatorul
)
e caracteristică organizatorilor idealiști
(3%),

care

doresc să
–
i ajute pe cei din jur să își atingă potențialul
; își folosesc propria
carismă pentru a
–
i convinge pe discipolii lor să urmeze o direcție anume.
Sunt ambițioși,
dar ambiția lor nu este îndreptată spre ei, ci mai degrabă spre crearea unei lumi mai
bune.

Celebrități cu ENFJ: Abraham Maslow, Martin Luther
King Jr., Oprah Winfrey.

16.
Personalitatea

ENTJ
(liderul)

este specifică acelor conducători strategici,
capabili să elaboreze planuri complexe pe termen lung
(2%).

Aceste persoane au
o
logică impecabilă
;

le place să ocupe poziții influente, datorită dorinței lor de a organiza.

Celebrități cu ENTJ: Napoleon Bonaparte, Margaret Thatcher, Bill Gates.

În urma cercetărilor întreprinse asupra tipului psihologic, dr. D. Keirsey și M.
Bates de la Universitatea

din California, au constatat că unele combinații de litere sunt
foarte strâns legate între ele. Astfel, Keirsey și Bates au ajuns la concluzia că a doua
literă în tipul individual determină
temperamentul

său. De exemplu, dacă pentru o
persoană a doua lit
eră este S, atunci următoarea literă importantă va fi ori J, ori P; dacă
cea de
–
a doua literă este N, atunci următoarea literă importantă va fi ori T, ori F.

Cele
4 tipuri de temperamente

identificate
astfel
sunt:

63



“Gardienii”

–

SJ

(
senzorial și rațional
), numit și
temperamentul
epimetheean

–

cei
cu un simț dezvoltat al datoriei. Aceste persoane vor să poarte de grijă întregii lumi.
Se simt mai bine atunci când dau decât atunci când primesc.
"Gardienii" sunt
împărțiți, în funcție de prezența celorlalte fu
ncții MBTI, în patru categorii:

1.
ISTJ

(
„inspectorii”
)
–

senzorialitate introvertă cu gândire

2.
ISFJ

(
„protectorii”
)
–

senzorialitate introvertă cu afectivitate

3.
ESTJ

(
„supervizorii”
)
–

gândire extravertă cu senzorialitate

4.
ESFJ

(
„facilitatorii”
)
–

afectivitate extravertă cu senzorialitate



„Artizanii”

–

SP

(senzorial și perceptiv), numit și
temperamentul dionisiac
. Are un
interes deosebit pentru distracție și bucuriile vieții
–

personalitatea căutătoare de
senzații. SP vrea sa facă

ceva acum, să fie implicat; este adeseori spontan și
impulsiv. Este totodată cunoscut ca cel ce rezolvă probleme.

Ca părinte, este
permisiv și orientat spre joacă și experimentare. În funcție de celelalte funcții
MBTI, „artizanii” se împart în 4 categorii
, respectiv:

1.
ISFP

(
„compozitorii
”)
–

afectivitate introvertă cu senzorialitate

2.
ISTP

(„creatorii”
)
–

gândire introvertă cu senzorialitate

3.
ESFP

(
„actorii”
)
–

senzorialitate extravertă cu afectivitate

4.
ESTP

(
„promovatorii”
)
–

senzorialita
te extravertă cu gândire



“Raționalii”

–

NT
(intuitiv și logic), numit și
temperamentul promethean
. Indivizii
sunt cunoscuți drept vizionari; manifestă dorință de putere asupra mediului
înconjurător, dorind să fie cunoscuți pentru competența lor. În copilărie mai ales,
sunt orientați spre învățare și acumulare. "Raționalii" se clasifică în patru catego
rii,
în funcție de prezența celorlalte funcții MBTI:

1.
INT P

(
„arhitecții”
)
–

gândire introvertă cu intuiție

2.
INT J

(
„strategii”
)
–

intuiție introvertă cu gândire

3.
ENTP

(
„inventatorii”
)
–

int uiție extravertă cu gândire

4.
ENTJ

(
„liderii”
)
–

gân
dire extravertă cu int uiție



„Idealiștii”

–

NF

(intuitiv și afectiv), numit și
temperamentul apollonian
; este cel
mai romantic și empatic dintre tipuri. Se află în căutarea autenticității și a Sinelui.
Sunt cunoscuți drept ca talizatori. În funcție de
prezența celorlalte funcții MBTI,
"idealiștii" se împart în următoarele categorii:

1.
INFP

(
„vindecătorii”
)
–

afectivitate introvertă cu intuiție

2.
INFJ

(
„consilierii”
)
–

intuiție introvertă cu afectivitate

3.
ENFP

(
„campi
o
nii”
)
–

intuiție
extravertă cu afectivitate

4.
ENFJ

(
„învățătorii”
)
–

afectivitate extravertă cu intuiție

64

B.
Chestionarul de evaluare psihologică
, așa cum a fost reglementat prin
Decizia nr. 661 din 8 august 2016 privind aprobarea modelului și conținutului unor
formula
re, instrumente și documente utilizate în procedura adopției (Anexa 2).

Acest chestionar cuprinde 73 de itemi cu răspuns deschis, fiind format din 9
părți, respectiv:



partea I

–

Date de identificare despre persoană

(date socio
–
demografice):
nume și prenume; data și locul nașterii; pregătirea școlară/profesională;
ocupația și locul de muncă; domiciliu



partea a II
–
a

–

Anamneza (27 itemi);



partea a III
–
a

–

Istoria cuplului și relația de cuplu (7 itemi);



partea a IV
–
a

–

Modalitatea de relaționare cu proprii părinți (6 itemi);



partea a V
–
a

–

Modalitatea de relaționare cu alte persoane (inclusiv cu
familia lărgită)
–

7 itemi;



partea a VI
–
a

–

Stilul de viață al familiei (4 itemi);



partea a VII
–
a

–

Motivația de a adopta (6 i
temi);



partea a VIII
–
a

–

Așteptări privind adopția (7 itemi);



partea a IX
–
a

–

Capacitatea parentală (9 itemi).

În derularea cercetării noastre am ales răspunsurile date de subiecți în cea de
–
a
VII
–
a parte a chestionarului (
Motivația de a adopta
), mai precis la itemul 4
–

„Motivele
pentru care doriți să adoptați”
. S
–
au înregistrat următoarele variante de răspuns:



infertilitate;



oferire de ajutor/ dragoste;



rol parental;



atașament (acest răspuns l
–
au dat asistenții maternali profesioni
ști

–

AMP,
c
are și
–
au manifestat dorința de a adopta copilul dat deja în îngrijire);



a doua adopție;



extindere
a

familie
i

O parte dintre respondenți au invocat
două

motive în baza cărora au hotărât să se
înscrie în programul de adopție (
de exemplu, atât

infertilitate
, cât

și oferirea de ajutor/
dragoste).

65

4.5

Analiza datelor, prelucrarea și interpretarea
rezultatelor

4.5.1

Analiza cantitativă a datelor

“Analiza datelor reprezintă un proces complex și sistematic de aplicare a
tehnicilor statistico
–
matematice,
în scopul extragerii din colecția de date constituită a
informațiilor necesare procesului decizional.” (Orzan, 2005).

După ce chestionarele au fost completate de subiecți, am trecut la scorarea
răspunsurilor obținute, efectuată în baza grilelor de corecta
re pentru fiecare scală în
parte, apoi la înregistrarea rezultatelor parțiale ale acestora.

4.5.2

Prelucrarea și interpretarea datelor

Pentru prelucrarea statistică a datelor obținute după scorarea chestionarelor,
rezultatele generale ale celor 65 de subiecți
au fost centralizate în programul Office
Excel 2007. Scorurile brute au fost introduse în programul SPSS 23.0 (
Statistical
Package for the Social Sciences
)
.

Din analiza frecvențelor datelor (Anexa 6), au rezultat următoarele
aspecte
:

P
rivind

“fațetele” p
ersonalității

Î
n

ceea ce privește “fațeta”
extraversie
–
introversie
a personalității (
atitudinea
),
marea majoritate a subiecților intervievați (66,2%) sunt
extraverți
, în vreme ce la un
procent de 33,8% dintre aceștia
interesele conștiente sunt orientate către interior (sunt
introverți
), așa cum reiese din tabelul 4.14 (Anexa 6) și fig. 4.11 de mai jos:

Fig.
4.11
Rezultate ob
ținute la MBTI

–

subscala ”Atitudine
”

66

Î
n cazul marii majorită
ți a respondenților (78,5%),
temperamentul
este de tip SJ
(senzorial
–
rațional)
–

”gardieni”
. La 10,8% dintre subiecți a reieșit temperament SP
(senzorial
–
perceptiv)
–

“artizani”,
urmați de
“raționali”

(7,7%)

–

cei cu temperament
NT (i
ntuitiv
–
logic). Cel mai mic procent (3,1%) este reprezentat de persoanele cu
temperament NF (intuitiv
–
afectiv)
–

“
idealiștii”
(tabel 4.15
–
Anexa 6 și fig. 4.12).

Fig.
4.12
Rezultate ob
ținute la MBTI

–

subscala ”
Temperament
”

În ceea ce privește
tipurile psihologice

(personalitatea) subiecților, a reieșit că
majoritatea (35,4%) au personalitate de tip
ESTJ

(supervizor), urmați îndeaproape
(23,1%) de cei cu personalitate
ISTJ

(inspector). Tipul
ESFJ

(facilitator) este prezent la
13,8% dintre respondenți, în timp ce tipul
ESTP

(promovator) se întâlnește la un procent
de 9,2% din totalul participanților la studiu.

Cei cu personalitate de tip
ISFJ

(protector) sunt în proporție de 6,2%, urmați de
“lide
ri”
–

indivizii cu personalitate
ENTJ

(4,6%) și de “strategi”
–

respondenții cu
personalitate de tip
INTJ

(3,1%). Pe ultimul loc, în funcție de mărimea frecvențelor, se
află la egalitate, reprezentând fiecare câte 1,5% din total, subiecții cu personalitate

ISTP

(creator),
ENFP

(campion) și
ENFJ

(învățător)
–

așa cum se observă din fig. 4.13 de mai
jos și din tabelul 4.16 (Anexa 6).

De menționat că 6 dintre cele 16 tipuri de personalitate nu se întâlnesc la
niciunul dintre participanții la studiu. Acestea
sunt: ISFP (compozitor), ESFP (actor),
INTP (arhitect), ENTP (inventator), INFP (vindecător) și INFJ (consilier).

67

Fig.
4.13
Rezultate ob
ținute la MBTI
–

sub
scala ”
personalitate”

Privind m
otivația înscrierii în programul de adopție

C
ei mai mul
ți dintre subiecți (61,5%) au declarat ca factor motivator în dorința
lor de adopta
“infertilitatea”
, urmați de respondenții care au declarat că își doresc să
–
și
manifeste
“rolul parental”

(47,7%), apoi de aceia ce doresc să
“ofere ajutor/dragost
e”

copilului pe care urmează să
–
l adopte (33,8%). Participanții la studiu care își doresc să
mai adopte, aflându
–
se deja la
“a 2
–
a adopție”

sunt în procent de 9,5% din total, în timp
ce 3,1% au răspuns că doresc să
–
și
“extindă familia”

(fig. 4.14)

Fig.

4.14
Motivația adopției

68

4.5.3

Verificarea ipotezelor de cercetare

După Dancey (2009, apud
[
Opariuc
–
Dan
, 2009]
), logica
testării ipotezelor

cuprinde mai multe etape, primele dintre acestea fiind formularea ipotezei, măsurarea
variabilelor implicate și stabilirea relațiilor dintre variabile.

Ipoteza 1:

Presupunem că în decizia de a adopta nu intervin doar factori
conjuncturali (ex. infertil
itatea), ci și o anumită structură de personalitate.

Pentru a verifica ipoteza 1, am analizat frecvența tipurilor psihologice atât la
persoanele de gen feminin, cât și la cele de gen masculin, luând în considerație două
loturi: lotul de cercetare (N=65
subiecți) și lotul Adoptatorilor (N=42)
–

lotul celor care
au finalizat cu succes procedura de adopție

În ceea ce
–
i privește pe subiecții de
gen masculin
, distribuția frecvențelor
absolute pe cele două loturi, în funcție de tipul de personalitate, reiese
din tabelele 4.17
și 4.18 (Anexa 6), sintetizate în tabelul de mai jos (tabel 4.19):

Tabel 4
.19
Tipurile de personalitate la
bărbați

Din comparația frecvențelor înregistrate în cele două loturi
–

de cercetare și al
persoanelor care au adoptat (fig. 4.15), reiese faptul că, în cazul subiecților de
gen
masculin
, cele mai frecvent întâlnite două tipuri de personalitate sunt:
E STJ

(supervizorul) și
ISTJ

(inspectorul), ambele făcând parte din categoria temperamentului
SJ (senzorial
–
rațional)
–

grupa „
gardienilor
”.

De menționat că niciun bărbat cu tipul de personalitate ENTJ (lider) ori ENFP
(campion) nu a finalizat cu succes proce
dura de adopție.

Tip personalitate

Lot de cercetare
(N=65)

Lot Adoptatori
(N=42)

ISTJ (inspector)

6

4

ISFJ (protector)

2

2

ESTJ
(supervizor)

13

10

ESFJ (facilitator)

1

1

ISTP (creator)

0

0

ESTP (promovator)

3

2

INTJ (strateg)

0

0

ENTJ (lider)

2

–

ENFP (campion)

1

–

ENFJ (învățător)

0

0

Nr. total bărbați

28

19

69

Fig. 4
.15

Distribuția frecvențelor relative a tipurilor psihologice la bărbați

Referitor la persoanele

de
gen feminin
, distribuția frecvențelor pe cele două
loturi, în funcție de tipul de personalitate, reiese
din tabelele 4.17 și 4.18 (Anexa 6),
sintetizate în tabelul următor (tabel 4.20):

Tabel 4.
20

Tipuril
e de personalitate la
femei

Tip personalitate

Lot de cercetare
(N=65)

Lot Adoptatori
(N=42)

ISTJ (inspector)

9

8

ISFJ (protector)

2

1

ESTJ
(supervizor)

1
0

7

ESFJ (facilitator)

8

4

ISTP (creator)

1

1

ESTP (promovator)

3

0

INTJ (strateg)

2

1

ENTJ (lider)

1

–

ENFP (campion)

0

–

ENFJ (învățător)

1

1

Nr.
total femei

37

23

70

Din comparația frecvențelor înregistrate în cele două loturi
–

de cercetare și al
persoanelor care au adoptat (fig. 4.16), reiese faptul că, și în cazul subiecților de
gen
feminin
, cele mai frecvent întâlnite două tipuri de personalitate sunt:
ESTJ

(superv
izorul) și
ISTJ

(inspectorul), ambele făcând parte din categoria temperamentului
SJ (senzorial
–
rațional)
–

grupa „
gardienilor
”.

De menționat că nicio femeie cu tipul de personalitate ENTJ (lider) ori ENFP
(campion) nu a finalizat cu succes procedura de a
dopție
–

la fel ca și în cazul bărbaților.

Fig. 4.
16

Distribuția frecvențelor relative a
tipurilor psihologice la femei

De asemenea, din tabelul 4.21 (Anexa 6), se observă că, din persoanele care au
finalizat cu succes procesul de adopție (au adoptat
un copil), procentul cel mai mare
(40,5% îl reprezintă subiecții cu personalitate de tip ESTJ (supervizor), urmate de cei cu
personalitate ISTJ (28,6%) și de cei cu personalitate ESFJ (11,9%).

Pe ultimele 3 locuri s
–
au clasat la egalitate, cu câte 2,4% d
in totalul
adoptatorilor, tipurile de personalitate ISTP (creator), INTJ (strateg) și ENFJ (învățător).

Comparațiile și observațiile anterioare permit

susținerea primei ipoteze de
lucru a cercetării
, anume că, atât în decizia de a adopta, cât și în finalizarea cu succes a
procesului adopției intervine și o anumită structură de personalitate
–

ESTJ

și
ISTJ
.

Cu alte cuvinte,
ipoteza 1 se confirmă
.

71

În cele ce urmează redăm caracteristicele celor două

tipuri psihologice Myers
–
Briggs care sunt predominante atât în rândul lotului de cercetare și al adoptatorilor, cât
și în rândul femeilor și al bărbaților:
ESTJ

(supervizor) și
ISTJ

(inspector).

Portretul tipului ESTJ (Extravert Sensibil Gânditor Judecător sau Gândire
Extravertă cu S ensibilitate Introvertă)
–

Supervizorul

Persoanele care aparțin tipului
ESTJ

trăiesc într
–
o lume a faptelor și nevoilor
concrete. Trăiesc în prezent, cu ochii scanân
d mereu mediul personal, pentru a se
asigura că totul funcționează bine și sistematic. Onorează tradițiile și legile și au un set
clar de standarde și credințe. Așteaptă același lucru și de la ceilalți și nu au răbdare sau
înțelegere pentru cei care nu împ
ărtășesc aceleași credințe. Pun preț pe competență și
eficiență și le place să vadă că eforturile lor dau rapid rezultate.

ESTJ sunt persoane care preiau conducerea. Au o viziune atât de clară despre
cum ar trebui să fie lucrurile, încât își asumă în mod
natural rolul de lider.
Au încredere
în sine și sunt chiar agresivi. Sunt foarte talentați la a proiecta sisteme și planuri de
acțiune și a vedea ce pași specifici trebuie executați pentru a îndeplini o sarcină anume.
Pot uneori să fie extrem de pretențioș
i și critici, pentru că au credințe atât de puternic
înrădăcinate, și e probabil să se exprime fără rezerve dacă văd că cineva nu se ridică la
înălțimea standardelor lor. Dar cel puțin exprimările lor pot fi interpretate ca atare,
pentru că ESTJ este extre
m de direct și onest.

ESTJ este de obicei cetățean model și stâlp al comunității. Își ia angajamentele
foar
te în serios și își urmează propriile standarde de a fi un “bun cetățean” cu strictețe.
ESTJ iubește interacțiunea cu oamenii și distracția, putând ieși în evidență drept energic
și amuzant la evenimentele sociale, în special activitățile legate de familie
, comunitate
sau muncă. Trebuie să se păzească de tendința de a fi prea rigid și de a deveni excesiv
de orientat pe detalii. Deoarece dau o mare greutate propriilor credințe, este important
să
–
și amintească să valorizeze și informațiile și părerile altora.

Dacă își neglijează latura
Simțirii, pot avea probleme cu respectarea nevoilor de intimitate ale altora și pot să îi
rănească pe ceilalți fără să
–
și dea seama, aplicând logică și raționament în situațiile care
cer mai multă sensibilitate emoțională.

Când

este îngenuncheat de stres, un ESTJ se simte adesea izolat de ceilalți, simte
că este neînțeles și neprețuit și că eforturile lui nu sunt apreciate. Cu toate că de obicei,
ESTJ este foarte verbal și nu are nici o problemă să se exprime, când este stresat
îi este
foarte greu să
–
și pună sentimentele în cuvinte și să le comunice altora.

72

ESTJ valorizează securitatea și ordinea socială mai presus de orice și se simte
obligat să facă tot ce poate pentru a susține și promova aceste scopuri. Va tunde
gazonul, vot
a, participa la ședințele cu părinții și la cele ale asociației de locatari, toate
pentru a promova securitatea personală și socială.

ESTJ pun foarte mult efort în aproape tot ce fac. Vor face tot ce cred că trebuie
făcut în slujbă, căsătorie ori
comunitate, cu multă energie pozitivă. Sunt conștiincioși,
practici, realiști și de încredere. Cu toate că vor face tot ce este important pentru a atinge
un scop sau o cauză anume, nu vor vedea sau valoriza importanța scopurilor care sunt în
afara orientăr
ii lor practice. Totuși, dacă ESTJ
–
ul poate fi făcut să vadă relevanța acestor
scopuri printr
–
o prismă practică, putem fi siguri că le va înțelege și incorpora în lupta lor
pentru claritate și siguranță.

Ordonarea preferințelor funcționale Jungiene:

–

Domin
antă: Gândirea extravertă

–

Auxiliară: Sensibilitatea introvertă

–

Terțiară: Intuiția extravertă

–

Inferioară: Simțirea introvertă

ESTJ au o mare flexibilitate în tipurile de cariere alese. Sunt buni la multe
lucruri diferite, fiindcă de obicei angajează un

efort enorm pentru a face lucrurile cum
trebuie. Vor fi cei mai fericiți în poziții de conducere, pentru că au o tendință naturală de
a fi șefi. Sunt cei mai potriviți pentru slujbe care cer crearea de ordine și structură.

Puncte tari:

–

în general
entuziaști, pozitivi și prietenoși;

–

stabili și de încredere;

–

pun mult efort în a
–
și îndeplini datoriile și obligațiile;

–

responsabili și în chestiunile practice, de zi cu zi, chiar gospodărești;

–

de obicei buni (totuși conservatori) cu banii;

–

nu se simt amen
ințați personal de conflicte sau critică;

–

interesați de a rezolva conflictul, mai degrabă decât de a
–
l ignora;

–

își iau angajamentele foarte în serios și caută relații pe termen lung;

–

capabili să meargă mai departe după ce rup o relație;

–

capabili să adminis
treze disciplina atunci când situația o cere.

73

Puncte slabe:

–

tendința de a crede că au mereu dreptate;

–

tendința de a avea nevoie ca mereu să fie șefi;

–

nerăbdare cu ineficiența și slaba performanță a altora;

–

nu sunt acordați natural la sentimentele altora;

–

nu sunt buni la a
–
și exprima sentimentele și emoțiile;

–

pot să
–
i rănească involuntar pe alții cu un limbaj lipsit de sensibilitate;

–

tendința de a fi materialiși și preocupați de statusul social;

–

în general neconfortabil cu schimbarea și mutatul în teritorii

noi.

Ce înseamnă succesul pentru un E STJ?

Oamenii cu tipul de personalitate ESTJ valorizează mult ordinea și structura
socială. De
–
a lungul vieții sale, ESTJ își dezvoltă un set de standarde de judecată pe care
le folosesc pentru a ordona evenimentele
și impresiile care există în/despre lume. Aceste
standarde sunt, în esență, principii sociale. ESTJ cred că principiile le definesc
comportamente și atitudini adecvate și deci ar trebui urmate necondiționat. Așa cum ei
creează reguli și sunt deci lideri în
născuți, ESTJ cred în urmarea regulilor sociale
existente. Adesea conduc, dar pot să se și lase conduși dacă au încredere în autoritatea
sistemului pe care îl urmează. ESTJ pot fi extrem de stricți în ce privește violarea unui
principiu. Este mai important

pentru un ESTJ ca principiul să fie respectat decât ca ei să
ia în calcul poziția sau sentimentele individului care a păcătuit împotriva principiului.

Duritatea manierelor poate dăuna relațiilor personale, până când ESTJ
–
ul
incorporează standarde de comp
ortament în relațiile personale în sistemul lor de reguli
sociale. Un ESTJ se poate simți om de succes dacă poate să
–
și trăiască viața în interiorul
sistemului de principii auto
–
definit, dar succesul său adevărat și de durată va veni din
abilitatea de a cr
ea și susține principii “bune” și durabile, redresând toate situațiile din
viață în mod adecvat și consistent.

Cea mai comună problemă a unui ESTJ este situația în care Gândirea Extravertă
ia în stăpânire personalitatea într
–
un asemenea grad încât toate c
elelalte funcții ale
personalității există doar pentru a servi nevoilor Gândirii. O personalitate sănătoasă și
de succes are nevoie de un bun echilibru între funcțiile sale dominantă și auxiliară.
Pentru un ESTJ, dominanta Gândire Extravertă are nevoie să
fie bine susținută de
auxiliara Sensibilitate Introvertă. Dacă Sensibilitatea Introvertă există numai pentru a
susține agenda Gândirii, atunci nici una dintre funcții nu își realizează potențialul și

74

subiectul ESTJ nu ajunge la maximul a ceea ce poate face

nici în slujbă și nici în
relațiile personale. Dacă Sensibilitatea auxiliară este sub
–
utilizată, ESTJ își va duce
întreaga viață în interiorul limitelor principiilor sale curente
–

își va apăra propriul set de
principii ca pe o reprezentare inalienabilă a

Ceea Ce Este Bine Să Faci și va aplica acest
sistem de principii la tot ce întâlnește în viață.

Dacă percep comportamente care nu se încadrează în setul propriu de principii,
le vor judeca fără milă și își vor închide orice perspectivă alternativă asupra

violării
acestora. Fiind atât de legați de procesul lor de Gândire Extravertă, își pierd capacitatea
de a lua cu adevărat în calcul informațiile noi care le parvin și deci nu mai sunt apți de a
crea sinergii cu alți oameni și a rezolva problemele în mod e
ficient. Poate, cel mai
important, ESTJ
–
ul pierde capacitatea de a sta conectat cu sine însuși, cu nevoile sale
personale
–

rezultatul este un lider ESTJ care așteaptă supunere absolută la cererile sale,
care nu mai poate să vadă implicațiile pe termen lun
g ale acestor cereri, care nu dorește
să ia în considerare soluții sau planuri alternative și care se disociază de orice priorități
personale sau sistem de valori. Un asemenea lider nu va fi eficient și nu va avea succes
în muncă sau în viața sa personală,

cu toate că este puțin probabil să
–
și dea seama de
cauza reală a problemelor sale.

Gândirea Extravertă este o funcție a personalității care creează structură
identificând, și aderând la, principii logice. E vorba de o formă de judecată socială, prin
fapt
ul că este definită de lumea externă și nu de un simț intern al binelui și răului.
Adevărata putere a Gândirii Extraverte este natura sa înalt etică, nemișcată de
particularități individuale
–

dacă Principiul există, atunci el trebuie urmat. Și Gânditorul
Extravertit nu așteaptă nimic în schimbul urmării acestui principiu. Cu alte cuvinte,
ESTJ
–
ul se așteaptă să faci ceea ce trebuie pentru că trebuie și nu pentru că ți
–
ai dori
ceva în schimb. În acest sens ideal(izat), acest tip de judecată este piatra de t
emelie a
legilor și sistemelor legale
–

Gândirea Extravertă are mult de oferit societății noastre
prin puritatea intenției sale.

Sensibilitatea Introvertă, funcția auxiliară a ESTJ
–
ului, este mijlocul de a
observa datele și a le stoca pentru referințe vii
toare. Atunci când Gândirea este
dominantă, aceste date nu mai pot fi văzute în afara contextului unui principiu pe care
ESTJ
–
ul îl are deja bine înmagazinat în minte și activ în toate acțiunile sale
–

dimpotrivă, atunci când Sensibilitatea o echilibrează,

aceste date, uneori în cantitate
imensă, servesc la extragerea unor principii și îmbunătățirea înțelegerii asupra lumii.

75

Un ESTJ care este interesat în a
–
și realiza deplin potențialul ar trebui să învețe
să
–
și suspende voluntar judecata până cunoaște toa
te faptele; un ESTJ eficient nu se
teme să redefinească principii atunci când informația nu poate fi înțeleasă sau procesată
eficient cu sisteme
le

curente. Practicarea acestui comportament va ajuta Sensibilitatea
Introvertită să înflorească și astfel să pe
rmită întregii personalități să devină o forță
eficientă și pozitivă.

Portretul tipului ISTJ (Introvert Sensibil Gânditor Judecător sau Sensibilitate
Introvertă cu Gândire Extravertă)
–

Cel ce îndeplinește sarcinile

ISTJ

sunt indivizi liniștiți și rezervați, interesați de securitatea unui trai liniștit.
Au un puternic simț interior al datoriei, care le dă o aură de seriozitate, precum și
motivația de a duce lucrurile până la capăt. Organizați și metodici în abordarea lor,

pot
reuși în general să realizeze tot ce
–
și asumă.

ISTJ sunt foarte loiali, credincioși, de încredere. Valorizează imens cinstea și
integritatea
–

sunt “bunii cetățeni” pe care se poate conta să facă ceea ce trebuie pentru
familiile și comunitățile lor.
Cu toate că deseori iau lucrurile foarte în serios, au de
obicei și un simț al umorului “defazat” și pot fi foarte amuzanți, în special la adunările
de familie sau la locul de muncă.

ISTJ tind să creadă în legi și tradiții și așteaptă același lucru de la
ceilalți. Nu le
convine încălcarea legii sau a regulilor. Dacă sunt capabili să vadă un motiv bun pentru
a ieși în afara cadrului reglementat, vor face asta
–

totuși tind cel mai adesea să creadă
că lucrurile trebuie făcute conform procedurilor și planuril
or. Dacă nu și
–
a dezvoltat
latura intuitivă corect, un ISTJ va deveni obsedat de structură și va insista să se facă
totul “ca la carte”.

Pe ISTJ se poate conta să termine întotdeauna ceea ce a început sau a promis.
Din acest motiv, adesea se supraîncarcă

cu muncă și, pentru că are acel simț intens al
datoriei, îi poate fi greu să refuze atunci când i se dă mai mult de lucru decât poate duce
în mod rezonabil. Ca atare, un ISTJ va lucra de obicei mult peste program și va investi
cantități semnificative de e
nergie în a îndeplini orice sarcină pe care o vede utilă în
atingerea unui scop important. Preferă să lucreze singur, dar va lucra bine în echipă
atunci când situația o impune. Îi place să fie responsabil pentru propriile acțiuni și să se
găsească în poziț
ii de autoritate. Nu îi plac teoria sau gândirea abstractă decât dacă
aplicabilitatea practică este clară și imediată.

76

ISTJ au un respect formidabil pentru fapte. Stochează o cantitate impresionantă
de fapte în ei înșiși, pe care le
–
au achiziționat prin
preferința lor pentru Senzorial. Le
poate fi greu să înțeleagă o teorie sau idee diferită de propria lor perspectivă. Totuși,
dacă li se arată importanța și relevanța ideii pentru cineva la care țin, ideea devine fapt,
unul pe care ISTJ îl va internaliza ș
i susține
–

și când un ISTJ susține o cauză sau idee,
nu va pregeta niciodată să
–
și îndeplinească datoria și să ajute acolo unde este nevoie.

ISTJ nu sunt în mod natural pe frecvența propriilor sentimente sau a
sentimentelor altora. Le este greu să percea
pă nevoile emoționale rapid, pe măsură ce
acestea sunt prezentate. Fiind ei înșiși perfecționiști, au tendința de a lua eforturile
deosebite ale altora ca pe ceva normal, la fel cum fac cu propriile eforturi. Este probabil
să nu se simtă prea bine când își

explică afecțiunea și sentimentele altora
–

totuși simțul
puternic al datoriei nu
–
i va lăsa pradă rezervelor lor naturale în aceste situații, astfel că
sunt suportivi și afectuoși cu cei pe care îi iubesc.

ISTJ
–
ul credincios și loial, tradiționalist și o
rientat pe familie, va depune eforturi
uriașe pentru funcționarea armonioasă a propriului cămin. Sunt părinți responsabili, care
își iau rolul de părinte în serios, fiind un stâlp generos al propriei familii. Muncesc
enorm, dar nu își văd prea multe merite
, socotind că tot ceea ce fac este o îndeplinire
naturală a obligațiilor asumate.

Au un simț deosebit al spațiului și funcționalităților, ca și o deosebită apreciere
pentru arte, casele lor fiind de obicei mobilate cu gust și impecabil întreținute, ISTJ
–
u
l
vrând să se afle înconjurat de structură, ordine și frumusețe.

În situații de stress, ISTJ poate cădea în modul “catastrofă”, în care nu mai vede
decât posibilitățile de a greși și rata totul. Se vor disprețui pentru lucrurile pe care
puteau să le facă
diferit sau pe care nu le
–
au reușit și își vor pierde capacitatea de a
vedea lucrurile calm si rațional
–

deprimându
–
se în schimb cu viziunile lor apocaliptice.

Ordonarea preferințelor funcționale Jungiene:

–

Dominantă: Sensibilitatea introvertă

–

Auxiliară:

Gândirea extravertă

–

Terțiară: Simțirea introvertă

–

Inferioară: Intuiția extravertă

ISTJ au o trăsătură de caracter care le conferă un avantaj serios privind succesul
în carieră
–

perseverența.
Un ISTJ poate face cam tot ce s
–
a hotărât să facă. Sunt cariere

77

în care vor excela datorită capacităților de organizare și concentrare pentru a crea ordine
și structură, cum sunt funcțiunile de management și executive într
–
un mediu corporativ.

Cuvântul un
ui ISTJ are valoarea sa în aur și își onorează promisiunile cu
credință
–

ca atare și pe cea făcută la cununie
–

și iau în serios expresia “până ce
moartea ne va despărți”. Ei sunt motivați să își îndeplinească responsabilitățile și vor
face asta cu efort
necontenit; chiar dacă le va fi greu să arate căldură sufletească, cu
siguranță aceasta există.

Puncte tari:

–

se țin de cuvânt;

–

își iau rolurile relaționale foarte în serios;

–

pot comunica de obicei cu precizie la ce se gândesc;

–

sunt buni ascultători;

–

deș
i conservatori, sunt foarte buni cu banii;

–

acceptă ușor critica constructivă;

–

pot tolera de obicei situațiile conflictuale fără impact emoțional major.

Puncte slabe:

–

au tendința de a crede că au întotdeauna dreaptate;

–

tendința de a se implica în
conversații ce sunt benefice doar pentru una din părți;

–

nu percep ușor sentimentele altora;

–

aprecierea lor pentru structură le poate părea altora rigiditate;

–

probabil nu îi vor lăuda sau promova suficient pe cei la care țin.

Ce înseamnă succesul pentru un

I STJ?

Oamenii cu tipul de personalitate ISTJ sunt serioși, metodici, analitici și
muncitori. Păstrează cunoștințele câștigate din experiențele lor și folosesc aceste
cunoștințe pentru a aborda probleme și idei noi. Vor duce lucrurile până la capăt și își

vor atinge scopurile; obiectivitatea lor analitică le dă tendința de a lua hotărâri orientate
către scop, care nu sunt afectate de grijile și temerile individuale. Nu se simt bine cu idei
complet noi sau care sunt de o natură com plet teoretică. De vreme c
e nu au experiență
directă cu conceptele noi, nu au nici unelte prin care să le abordeze sau să
–
și
construiască o părere despre ele. Au nevoie să înțeleagă cadrul unui concept nou înainte
de a
–
l putea aborda. Un ISTJ experimentat este de obicei o persoană
foarte capabilă și

78

un manager excelent, care pune mare preț pe abordările încercate și validate anterior și
mai puțin pe sistemele noi, cel puțin până când experiența directă dovedește validitatea
acestor sisteme. Internalizează și valorizează structura și

regulile societății în care
trăiesc și dezaprobă încălcările acestor reguli. ISTJ apreciază într
–
o foarte mare măsură
instituțiile esențiale ale societății, precum Familia, Locul de Muncă ori Biserica.
Sentimentul de succes al unui ISTJ depinde de capacit
atea sa de a
–
și putea folosi
experiența în beneficiul unei instituții în ansamblu, de cantitatea de structură vs. haos
din propria
–
i viață și de sănătatea și bunăstarea familiei sau a altor structuri sociale.

Sensibilitatea Introvertă este o funcție a personalității care adună constant date și
le stochează într
–
un fel de bază de date informațională, pentru a fi accesate după dorință
în viitor. Fiind actorul dominant în personalitate, are efectul de a bombarda c
onstant
psihicul cu fapte de înmagazinat. De cum o noutate este percepută, este adăugată în
vastul depozit de date ale sensibilității introverte; aceasta nu analizează ea însăși datele
pentru a găsi înțelesuri sau conexiuni, ci doar le achiziționează. Pent
ru a sorta și putea
folosi această informație, trebuie aplicată funcția de
judecată
; aceasta analizează și
ordonează datele.

Pentru a putea crește ca individ, un ISTJ trebuie să aplice judecată asupra
nformațiilor achiziționate și nu doar asupra faptelor
singulare ori ideilor altora. Înainte
de a judeca, să plaseze noile date în contextul celor existente și să abordeze întregul,
pentru a risca mai puțin să devină reacționar sau izolaționist în mod jignitor pentru alții.

Un ISTJ preocupat de propria crește
re va fi atent la subiectul judecăților sale și
motivațiile lor: judec un lucru anume pentru a
–
i înțelege utilitatea în lume sau pentru a
–
l
aneantiza? Prea adesea, un ISTJ va judeca un lucru fără să
–
l înțeleagă pe deplin și cu
intenția de a
–
l desființa; ca
ută întâi să înțelegi, apoi să judeci!

Ipoteza 2:

Presupunem că cel mai frecvent motiv pentru care o persoană sau
o familie se hotărăște să adopte și reușește să adopte este imposibilitatea de a avea
copii biologici (infertilitatea).

Pentru a verifica
ipoteza 2, am comparat frecvențele motivațiilor de a adopta
exprimate de subiecți, luând în considerație două loturi: lotul de cercetare (N=65
subiecți) și lotul celor ce au finalizat cu succes procedura de adopție
–

lotul
Adoptatorilor (N=42 subiecți).

Distribuția frecvențelor absolute pe cele două loturi, în funcție de motivația
adopției este sintetizată în tabelul de mai jos (tabel 4.22):

79

Tabel 4
.22

Motivațiile adopției pe grupuri de subiecți

Din comparația frecvențelor înregistrate în cele două loturi
–

de cercetare și al
persoanelor care au finalizat cu succes procedura de adopție (fig. 4.17), reiese faptul că
motivul cel mai frecvent pentru care participanții la studiu au hotărât și au și re
ușit să
adopte este imposibilitatea de a avea copii biologici
(infertilitatea
). Din figura 4.17 se
observă predominanța acestei motivații atât în grupul inițial (de 65 de subiecți)
–

61,5%,
cât și în grupul adoptatorilor (N=42 subiecți)
–

57,1%.

Motivația
infertilității este urmată de manifestarea
“rolului parental”

și de
“oferirea de ajutor/ dragoste”

unui copil.

Fig. 4
.17

D
istribuția frecvențelor motivațiilor adopției

Prin urmare,
ipoteza 2 se confirmă.

Tip personalitate

Lot de cercetare
(N=65)

Lot
Adoptatori
(N=42)

infertilitate

61,5%

57,1%

oferire ajutor/ dragoste

33,8%

26,2%

rol parental

47,7%

47,6%

atașament

7,7%

1
1,9%

a 2
–
a adopție

9,2%

9,5%

extindere familie

3,1%

4,8%

80

Ipoteza 3:

Între tipurile de personalitate și rezultatul finalizării adopției există
o relație semnificativă statistic

Pentru
a verifica această ipoteză de cercetare, vom defini cele două variabile
nominale luate în considerație:



variabila independentă
–

tipurile de

personalitate (Personalitatea);



variabila dependentă: finalizarea adopției

Fiind vorba despre variabile nominale, vom genera tabelul de contingență (de
asociere) și vom analiza coeficientul chi
–
pătrat, singurul în măsură să arate existența
unei legături
semnificative statistic între variabile nominale.

Din tabelul 4.23 (Anexa 7) rezultă că forma standardizată a reziduurilor arată
abateri mici de la situația în care nu ar exista nicio relație între cele două variabile, lucru
ce este confirmat și de
mărimea pragului de semnificație p al coeficientului de
contingență chi
–
pătrat (tabelul 4.24 de mai jos):

Tabel 4.
24

Coeficientul de contingență chi
–
pătrat

Chi
–
Square Tests

Value

df

Asy m
ptotic
Signif icance (2
–
sided)

Pearson Chi
–
Square

14,089
a

9

0
,119

Likelihood Ratio

15,784

9

0
,072

Linear
–
by
–
Linear Association

7,280

1

0
,007

N of Valid Cases

65

a. 15 cells (75,0%) hav e expected count less than 5. The minimum
expected count is ,35.

Valoarea coeficientului Pearson de asociere chi
–
pătrat este
χ

2
=14,09; gradul său
de libertate este df=9, iar probabilitatea two
–
tailed este p

=

0
.119

>

0
.005, fapt ce ne
îndreptățește să afirmăm că nu există o asociere semnificativ statistică între tipuri
le de
personalitate și finalizarea adopției.

Absența legăturii este confirmată și de coeficienții de asociere derivați din
χ

2
,
conform tabelului 4.25 de mai jos:

Tabel 4.25 Coeficienții de asociere d erivați din
χ

2

Symmetric Measures

Value

Approximate
Signif icance

Nominal by Nominal

Contingency Coefficient

0,
422

0,
119

N of Valid Cases

65

81

Rezultă așadar că nu se poate stabili nicio legatură semnificativă din punct de
vedere statistic între tipurile de personalitate ale participanților
la studiu și finalizarea
adopției, deci între non
–
adoptatori și adoptatori
–

p

=

0
.119

>

0
.005

Și din fig. 4.18 se observă că nu se poate afirma că cei ce nu finalizează cu
succes procesul de adopție (non
–
adoptatorii) prezintă tipuri de personalitate dife
rite
semnificativ de al persoanelor adoptatoare.

Fig. 4.1
8

Reprezentarea grafică a relației dintre
tipurile

de personalitate și finalizarea adopției

Prin urmare, pentru lotul de cercetare,
ipoteza de cercetare
3 se infirmă
.

82

5

Concluzii

5.1

Concluzii parțiale ale lucrării

I
nventarul de personalitate Myers
–

Briggs (M BTI)
a fost introdus
ca instrument

de evaluare psihologică a potențialilor adoptatori care au
parcurs procedura de atestare
în vederea adopției în cadrul

D.G.A.S.P.C. Sector 5 B
ucurești, în condițiile în care
legislația aplicabilă abia
recomandă

metode psihometrice de evaluare, fără ca aceasta să
constituie o obligație a evaluatorului și fără ca natura testelor de aplicat să fie specificată
mai în detaliu.

Lucrarea a avut trei o
biective practice, în legătură cu fiecare dintre acestea fiind
formulată câte o ipoteză de cercetare, după cum urmează:

a)

Identificarea tipurilor de personalitate a
potențialilor adoptatori
–

aici am
presupus și demonstrat că anumite tipuri de personalitate
se îndreaptă spre a
adopta mult mai frecvent/ușor decât altele. Astfel tipurile ESTJ și ISTJ
însumează aproape 60% dintre adoptatori
,
în general tipologia “Gardienilor”
(SJ) totalizează un covârșitor 78%
, în schimb
“Idealiștii” (NF) nu însumează
decât cca.

3% din totalul candidaților

b)

Identificarea motivelor
care stau la baza dorinței de a adopta
–

aici am presupus
și demonstrat că
infertilitatea cuplului sau persoanei

este principala situație care
îi îndreaptă pe candidați în direcția adopției, peste 60% dintre proceduri fiind
inițiate din acest motiv

c)

Verificarea legăturii existente între tipurile de personalitate și rezultatul
fi
nalizării procesului de adopție
. Aici a
m verificat dacă anumite tipuri au mai
multe șanse de reușită a adopției decât altele însă datele de pe lotul relativ
restrâns avut la dispoziție
nu
ne îndreptățesc să tragem o asemenea concluzie

5.2

Concluzii generale și recomandări pentru
cercetările viito
are

Principalul punct nevralgic al studiului efectuat îl constituie însăși dimensiunea
redusă a eșantionului
(65 de

subiecți, constituiți într
–
un singur grup experimental)

și
raportarea sa la o arie geografică restrânsă

(sectorul 5 al Municipiului București), ceea
ce îi diminuează relevanța statistică dacă ceea ce dorim este să tragem concluzii
aplicabile pentru întreaga populație a țării.

83

Ca atare, principala recomandare pentru orice cercetare viitoare în acest sens
es
te bineînțeles
considerarea unui eșantion mult mai numeros și repartizat cvasi
–
uniform pe întreaga suprafață a țării
. Un obstacol obiectiv în realizarea acestei
situații îl reprezintă faptul că testul MBTI (
a cărui aplicare constituie un element de
origina
litate în raport cu practica uzuală în ce privește procedura de adopție în
România
) nu reprezintă deocamdată o metodă de evaluare psihometrică a viitorilor
adoptatori care să fie generalizată la nivelul întregii țări.

În această ordine de idei
, un scop se
cundar al unei viitoare cercetări îl poate
constitui
demonstrarea (prin măsurare efectivă) a eficienței aplicării unui
asemenea test
. Acesta poate constitui un prim pas către
generalizarea, prin normă, a
acestui instrument

în cazul potențialilor adoptatori.

Aprecierea „eficienței” acestui instrument este o concluzie deocamdată
pur
calitativă trasă din practica

de zi cu zi, având în vedere
că o bună cunoaștere a tipurilor
de personalitate conform MBTI și a avantajelor și pr
ovocărilor inter
–
relaționării între
aceste tipuri permite psihologului să:

–

Identifice acele metode de „ajustare fină” a plusurilor și minusurilor
caracteristice fiecărui tip de personalitate pentru ca procedura de adopție

să
aibă mai multe șanse de reușită

și să se desfășoare mai rapid. Această
îmbunătățire a „acordului” dintre părți se referă atât la relația de cuplu (în
cazul
familiilor

potențial adoptatoare), cât și la relația cu copilul adoptabil

–

Educe/formeze profesioniștii actuali și viitori în
domeniu astfel încât
intervenția să fie adaptată fiecărei tipologii în parte

84

Bibliografie



Allport, G.W.
–

Structura și dezvoltarea personalității
, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1991



American Psychiatric Association
–

DSM
–
5:
Diagnostic and Statistical Manual of Mental
Disorders, Fifth edition
, A.P.A., Washington, D.C., 2013



Aniței, M.
–

Psihologie experimentală
, Editura Polirom, Iași, 2017



Bejenaru, A.
–

Adopția copiilor

în: Buzducea, D (coord.)
–

Asistența Socială a
Grupuril or de
Risc
, Editura Polirom, Iași, 2010



Bourguignon, J. P., Watson, K.W.
–

After Adoption: A Manual for Professionals Working
with Adoptive Families
, Illinois Department of Children and Family Services, 1987



Briggs Myers, I.
–

Gifts Differing : und
erstanding personality type
, Consulting Psychologists
Press, Inc, Palo Alto, California, 1980



Brodzinsky, D
–

A stress and coping model of adoption adjustment

in Brodzinsky, D.,
Schecter, M. (Eds.)
The psychology of adoption
. Oxford University Press, New
York, 1990



Buzducea, D.; Lazar, F.
–

Profilul părinților adoptivi din România și adopția copiilor greu
adoptabili. Raport de cercetare
, Editura Alpha MDN, Buzău, 2011



Chelcea, S.
–

Metodologia cercetării soci
ologice. Metode cantitative si
calitative
, Editu
ra
Economică, București, 2001



Ciupercă C.
–

Cuplul modern
–

între emancipare și disoluție
, Editura Tipoalex, Alexandria,
2000



Cloninger, C. R., Svrakic, D. M., & Przybeck, T. R.
–

A psychobiological model of
temperament and character.
Archives of General P
sychiatry, American Medical
Association, Chicago, IL, 1993



Cosmovici, A.
–

Psihologie generală
, Editura Polirom, Iași, 1996



Dafinoiu, I.
–

Personalitatea. Metode calitative de abordare: Observatia si Interviul
, Editura
Polirom, București, 2002



Danciu, B.V.

–

Sint eză. Suport de curs
Analiza datelor experimentale
, Universitatea Spiru
Haret, București, 2012



Horghidan V.
–

Metode de psihodiagnostic
, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997



Irinescu, L.
–

Reflecții privind instituția adopției
, Analele
Științifice ale Universității “Al. I.
Cuza”, Iași, 2009



Janus, N.G.
–

Adoption counseling as a professional specialty area for counselors
, Journal
of Counseling and Development, no. 75, Wiley
–
Blackwell, Hoboken, NY, 1997



Jung, C. G.
–

Tipuri psihologice,
Opere complete, vol. 6, Colecția Biblioteca de psihanaliză,
Ed. Trei, București, 2004

85



Kirk, D. H.
–

Shared Fate: A Theory and Method of Adoptive Relationships.

Second Edition
,
Ben Simeon Publications, Port Angeles, WA, 1984



Lansford, J.E., Ceballo, R., Abb
ey, A., Stewart , A.J.
–

Does family structure matter? A
comparison of adoptive, two
–
parent biological, single
–
mother, stepfather and stepmother
households
, Journal of Marriage and Family, Wiley
–
Blackwell, Hoboken, NY, 2001



Macsinga, I.
–

Psihologia difere
nțială și a personalității, Curs
, Editura Universității de Vest
din Timișoara, 2000



Mănoiu, F., Epureanu, V.
–

Asistența socială în Romania,
Editura All, București, 1996



Miall, C. E.
–

The stigma of adoptive parent status: Perceptions of community
attitudes
toward adoption and the experience of informal social sanctioning,

Family Relations,
Interdisciplinary Journal of Applied Family Studies, no. 36, Wiley
–
Blackwell, Hoboken, NY,
1987



Minulescu, M.
–

Introducere în analiza jungiană
, Ed.
Trei, Bucure
ști, 2001



Muntean, A.
–

Psihologia dezvoltării umane
, Ed. Polirom, București, 2009



Muntean, A., Stan, V., Tomiță, M., Ungureanu, R.
–

Familii adoptive din România: câteva
remarci preliminare bazate pe cercetarea din cadrul proiectului „Factori ce
influențează
succesul adopției naționale” (FISAN)
, în „Revista de Neurologie și Psihiatrie a Copilului și
Adolescentului din România”, vol. 13, nr. 1, 2010



Murdock, G.P.
–

Social Structure,
The MacMillan Company, New York, 1949



Ogburn, W., Tibbitts, C.
–

T
he family and its functions,

In President’s Research Committee
on Social Trends, McGraw
–
Hill, New York, 1933



Opariuc
–
Dan, C.
–

Statistică aplicată în știi nțele sociale. Noțiuni de bază. Statistici
univariate
–

Vol. 1
, Editura ASCR, Cluj
–
Napoca, 2009



Orzan
M.
–

Curs „Analiza informațiilor utilizând SPSS”,
Facul tatea de Marketing, A.S.E.,
București, 2011



Parsons, T., Bales, R.F.
–

Family, socialization and interaction process
, Free Press
Publishing, New York, 1955



Rubinstein, S.L.
–

Existență și conștiință
, E
ditura Științifică, București, 1962



Sabran, J.
–

Sociologie de la famille
, en La Sociologie, Paris, CAL, 1970



Sfet cu, R.
–

Cercetare, etică, deontologie. Note de curs
, Universitatea Spiru Haret,
Facultatea de Psihologie
și Științele Educației, București, 2
015



Țuțu, M.C., Manu, M.B., Goran, L.O.
–

Ghid privind metodologia de elaborare a lucrărilor
de licență și/sau disertație în domeniul psihologiei,
Universitatea Spiru Haret, Facultatea de
Psihologie
și Științele Educației, București, 2016



Voinea, M.
–

Psih
osociologia familiei,
Editura Universității București, 1996



Zlate, M.
–

Introducere în psihologie
, Editura Polirom, București, 2007

86

Rezumatul lucrării

Lucrarea este bazată pe experiența practică a evaluării potențialilor adoptatori în
cadrul Direcției
Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 5 București
în perioada 2013
–
2015.

Ea debutează printr
–
o scurtă introducere, care menționează
sarcinile asistentului social și psihologului pe parcursul acestui proces, precum și faptul
că metodel
e psihometrice de evaluare ocupă
pentru moment

un rol periferic în evaluare.

Componenta teoretică a lucrării este acoperită de primele trei capitole, care
se
refer
ă

la

problematica generală a structurii de personalitate din perspectivă Jungiană,
familiei
(în special familia românească) privită din punct de ve
dere al constituirii unui
cadru pentru dezvoltarea psiho
–
afectivă a copilului și respectiv adopției în România,
abordată
pe două paliere
:
cel

procedural,
al pașilor de parcurs de la exprimarea intenției
de a adopta un copil și până în post
–
adopție, precum și cel motivațional, insistând pe
modul
în care acesta din urmă este afectat de stereotipii cultural
–
comportamentale
specifice unei societăți în care mode
rnitatea nu a făcut decât pași timizi deocamdată.

Al pa
trulea capitol al lucrării conține aspectele metodologice ale cercetării. Pe
un eșantion de 65 de potențiali adoptatori (restrâns numeric deci) și redus la aria
geografică
menționată, inventarul MBTI
a fost aplicat cu scopul de a valida
sau invalida
trei ipoteze de cercetare:

–

că anumite tipuri de personalitate se îndreaptă spre a adopta mult mai ușor decât
altele

–

ceea ce a fost validat, în sensul că
Gardienii
(SJ) se dovedesc a alcătui
marea majoritate a potențialilor adoptatori, în timp ce, la polul opus, dintre
Idealiști
(NF), foarte puțini au dorința de a deveni părinți adoptivi

–

că principalul motiv pentru a adopta este infertilitatea

–

iarăși, validat

–

că
există o legătură între tipul de personalitate și rata de succes a proceselor de
adopție
–

dar acest din urmă punct nu a putut fi validat pe lotul în cauză

Aceste concluzii sunt exprimate în al cincilea capitol al lucrării
, dimpreună cu
indic
area drept dir
ecție ulterioară de cercetare a executării unor studii pe eșantioane și
arealuri geografice mai mari, cu scopul de a

demonstra eficiența acestui tip de test în
procesul de evaluare a adoptatorilor și în cele din urmă instrumentalizarea sa ca normă.

La fina
lul lucrării sunt prezentate bibliografia, prezentul rezumat și două
prezentări de caz (o familie și respectiv o mamă singură, considerați pentru adopție).
Anexele lucrării
listează instrumentele de evaluare (testele) utilizate, precum și datele
statistice

referitoare la cele câteva variabile considerate în studiu.

87

Prezent
a
r
e

de caz

1

Date de identificare

Partenerii din cuplu:

Soțul:

Soția:

Nume: I.A.

Nume: I.M.

Vârstă : 37

Vârstă : 37

Nivel școlarizare: studii superioare

Nivel școlarizare: studii
superioare

Istoricul cazului

Soții I.A. și I.M. au experiență anterioară privind adopția, aceștia având o fiică
pe care au adoptat
–
o în urmă cu aproximativ 10 ani. La momentul în care fetița a intrat
în familia lor, aceasta avea vârsta de aproximativ tr
ei luni. Procesul adopției a fost unul
fără dificultăți. Pentru că doresc să
–
și extindă familia, au demarat un nou proces de
adopție. Își doresc să adopte o fetiță de vârstă cât mai mică (cel mult trei ani), încurajați
de succesul pe care l
–
au avut la prim
a adopție.

Istoric personal individual



Soțul

Dl.
I.A. provine dintr
–
o familie cu doi copii, el fiind copilul mai mic (mai are o
soră mai mare cu
șapte ani și jumătate). În copilărie a avut o relație „excelentă” cu
mama sa, s
–
a sim
țit tot tim pul susținut.

O descrie pe aceasta că fiind o mamă foarte
protectivă cu copiii săi, o persoană „cu un ego mult prea dezvoltat”, motiv pentru care
uneori apar conflicte între ei, însă acestea nu se dezvoltă pe subiecte concrete, ci au mai
ales legătură cu modul de a pri
vi anumite situa
ții, principii, etc. și reușesc să le
depă
șească. În copilărie, deoarece tatăl era foarte ocupat (oferea meditații cea mai mare
parte a zilei)
și era mai puțin implicat în problemele cotidiene, petrecea foarte mult timp
alături de mama s
a
,
având cu aceasta o rela
ție bună. Apreciază modul în care aceasta l
–
a
făcut să aibă încredere în for
țele proprii, să gândească pozitiv și să respecte sinceritatea.

Despre propria copilărie, dl I.A. sus
ține că a fost una „frumoasă, cu multe
momente excelent
e”. Este mul
țumit de educația primită de la părinții săi și preia
modelul acestora în educa
ția copiilor proprii, îi va sprijini și îi va încuraja în deciziile pe
care le vor lua, apreciază că
și aceștia sunt membrii egali în cadrul familiei și că opinia

88

ac
estora poate avea rol decizional în via
ța de familie. Și în prezent are relații bune cu
familia sa. Fa
ță de perioada copilăriei, relația cu tatăl a devenit mai apropiată. Îl descrie
pe acesta ca fiind un om foarte inteligent
și blând de la care a învățat v
aloarea propriei
munci,
și dragostea față de familie. Cu sora sa de semenea are o relație bună,această
fiind
și nașa fiicei sale adoptive. Ca traseu școlar, I.A. a urmat cursurile Facultății de
Medicină, dar pe parcursul studen
ției a conștientizat că nu î
ș
i dore
ște să urmeze o
carieră în acest domeniu, ci a fost vorba mai mult de influen
ța și insistența mamei sale.
A absolvit facultatea, dar a urmat o carieră în domeniul IT, dezvoltând propria sa
afacere în acest domeniu. I.A. nu prezintă istoric de

afec
ți
uni psihice în familie.



Soția

I.M. provine, la fel ca so
țul său, dintr
–
o famile cu doi copii, având la rândul ei o
soră. Men
ționează că are o relație foarte apropiată cu mama sa, o simte pe aceasta mult
mai apropiată în prezent decât în perioada copilăr
iei, mai ales după experimentarea
vie
ții de familie și a rolului matern. Păstrează o legătură strânsă cu mama, vorbesc zilnic
la telefon, de obicei profitând de timpul petrecut pe drumul de la serviciu acasă sau
invers; se văd cam o dată pe lună.

Părin
ții săi s
–
au despăr
țit în anul 2006, evenimentul fiind unul surprinzător, însă
a apreciat că este hotărârea lor
și nu trebuie sa intervină în niciun fel; a încercat să
în
țeleagă și să păstreze legătura cu ambii părinți. Cu tatăl său are o relație bun
ă, fără
tensiuni, însă mai distantă. Men
țin legătură telefonic, vorbesc din două în două zile.

Despre propria copilărie men
ționează că a fost una „normal
ă
, fericită, fără
lipsuri”. Pe tatăl său l
–
a perceput ca fiind mai autoritar, iar mama u
șor mai perm
isiva,
însă î
și apreciază părinții pentru abilitățile lor parentale, pentru educația primită, chiar
dacă uneori a resim
țit
–
o ca fiind restricitivă sau rigidă, cu reguli bine stabilite. A fost tot
timpul sus
ținută de părinți în deciziile pe care le
–
a luat,
nu i s
–
a impus un anumit traiect
ș
colar (nu i s
–
a impus ce facultate să urmeze, însă au fost exprimate a
șteptările părinților
ca ea să urmeze învă
țământ universitar). Se declară mulțumită de educația primită, de
modul în care acel tip de educa
ție a format
–
o ca om. Preia în educa
ția copiilor săi
valorile
și credințele transmise de proprii părinti, unele dintre limitele impuse de aceștia,
dar îmbogă
țește modelul acestora cu propriile experiențe, credințe, le adaptează
necesită
ților zilelor noastre și caract
er
isticilor copilului/copiilor.

89

I.M. a absolvit Facultatea de Stomatologie, iar în prezent profesează ca medic
stomatolog în cabinetul propriu. Nu prezintă istoric de afec
țiuni psihice în familie.

Caracteristici psihologice
–

tipuri de personalitate



Soțul

În urma aplicării testului MBTI, a reieșit faptul că domnul I.A. aparține tipului
de personalitate ESTP (cu scorurile E35 S29 T19 P3), calitate în care modul primar de
viață este focusat pe lumea exterioară, de la care achizițiile sunt făcute prin cele cin
ci
simțuri, într
–
o manieră literală și concretă. Modul secundar este intern, unde lucrurile
sunt abordate prin prisma raționalului și a logicii.

Dl. I.A. este deschis către ceilalți, este prietenos, ada ptabil și realist. Se poate
baza pe ceea ce vede, aud
e sau pe informatii primare. Acceptă și folosește în mod firesc
faptele din jurul său, oricare ar fi acestea. Caută o soluție satisfăcătoare, mai degrabă
decât a încerca să impună un "trebuie" propriu, apreciază că de îndată ce va cerceta
toate faptele, va

ieși la iveală o soluție satisfăcătoare, este „om de acțiune” și de obicei
face ca lucrurile „să se întâmple”; abordează faptele pe baza sitiației date, pe baza
cărora decide ce e de făcut, execută acțiunea și trece da faza următoare.

Rezolvă problemele
prin adaptabilitate
și adesea îi poate face și pe alții să se
adapteze. Este lipsit de prejudecă
ți, cu mintea deschisă și tolerant față de toată lumea,
inclusiv fa
ță de șine însuși. Ia lucrurile așa cum sunt, fiind foarte eficient în
dezamorsarea situa
ției

tensionate
și armonizarea părților aflate în conflict. Este cinstit,
valorizează adevărul, îi place să spună lucrurile a
șa cum sunt, nu le denaturează pentru a
ob
ține avantaje.

Centrarea sa pe situa
ția curentă și acceptarea realistă a ceea ce există
îi poate
oferi un avantaj în rezolvarea problemelor. Deoarece nu este în mod necesar îngrădit de
nevoia unei proceduri standard sau de metode preferate, poate fi capabil să găsească
mijlocul de a ajunge la un
țel, mai degrabă folosind regulile, sistemele s
au
circumstan
țele existente într
–
un mod original, decât să se lase blocat de ele. Poate ignora
„regulile casei”, însă propria integritate garantează că nu va face sub nicio formă ceva
ce el simte că e greșit. Ia decizii folosindu
–
se mai mult de analiza log
ică decât de
sentimentele personale. Gândirea îl face capabil să reziste când situa
țiile cer
încăpă
țânare și îl ajută să înțeleagă principiile fundamentale. Este eficient în situații care
necesită realism, ac
țiune, adaptabilitate.

90

Ca aparțin
ă
tor al tipulu
i ESTP, deține abilitatea de a descoperi nevoile de
moment și ușurința de a se confrunta cu ele.

Dl. I.A. este o persoană cu bună capacitate de adaptare indiferent că este vorba
de persoane, locuri sau situa
ții noi. Poate face față cu succes situațiilor s
tresante,
considerând că stresul este uneori un factor constructiv ce îl for
țează într
–
un fel sau altul
să performeze. Necesită să fie continuu implicat în proiecte, î
și stabilește obiective de
atins,
țeluri pentru care să lupte. Acest stil de viață îl mot
ivează
și îl menține activ.

Rela
ționează cu ușurință, stabilește fără dificultăți relații noi, deține o bună
capacitate de autocontrol, pe care a dobândit
–
o
și a exersat
–
o de
–
a lungul timpului.

Nu este o persoană conflictuală, apreciază că astfe
l de situa
ții nu pot genera
ceva bun
și pe de altă parte nu păstrează supărarea mult timp, astfel încearcă sa obțină
ce e mai bun din orice situa
ție. Este o persoană optimistă, gândește întotdeauna pozitiv.

Se autocaracterizează că fiind o persoană cr
eativă care caută în permanen
ță noi
provocări
și care a avut mult noroc în viața personală dar și în cea profesională.
Volorizeaza sinceritatea, obiectivitatea
și dorința de a evolua în permanență. Pe soția sa
o descrie ca fiind o persoană extrem de inteli
gentă, cu o putere de muncă uimitoare
și cu
o mare capacitate de a oferi dragoste.



So
ț
ia:

D
–
na I.M. aparține tipului de personalitate ISFJ (cu scorurile I25 S39 F1 J51),
calitate în care modul primar de viață este focusat pe lumea internă, de la care
totuși
achizițiile sunt făcute prin cele cinci simțuri, într
–
o manieră literală și concretă. Modul
secundar este extern, unde lucrurile sunt abordate prin prisma sentimentelor pe care le
generează, ori potrivirii lor cu sistemul general de valori ale subie
ctului.

Caracteristic celor ce aparțin acestui tip de personalitate le este faptul ca trăiesc
într
–
o lume concretă și amabilă, sunt autentic calzi și au o inimă bună, vrând să creadă
cele mai bune lucruri despre oameni, valorizează armonia și cooperarea ș
i sunt atenți la
sentimentele altora.

Este o persoană de nădejde, poate accepta cu devotament responsabilită
ți,
dincolo de cerin
țele datoriei. Are un respect complet, realist și practic pentru fapte. În
urma analizării unei situa
ții, a unor fapte, dacă de
cide că apreciază că va fi de folos o
anumită ac
țiune, acceptă responsabilitatea. Poate ține minte și folosi un număr mare de
fapte, dar le vrea pe toate cât mai exacte. Îi place că totul să fie limpede stabilit.

91

Lumea sa internă este bogată, însă nu este

imediat evidentă celor ce o observ
ă
,
reac
țiile intime, care arareori i se văd pe față, sunt adesea vii și intense. Chiar și atunci
când se confruntă cu o criză se poate arăta calmă
și liniștită. Până nu o cunoști foarte
bine, nu po
ți descoperi că, în spat
ele calmului exterior, prive
ște situația dintr
–
un unghi
de vedere intens individual.

Când este la datorie
și are de
–
a face cu lumea, comportarea sa este în
țeleaptă și
rezonabilă. Este exactă, serioasă
și grijulie cu amănuntele și procedurile. Poate să
în
deplinească "micile lucruri" ce trebuie făcute pentru a duce la bun sfâr
șit proiectul și
echilibrează situa
țiile dificile prin propria perseverență.

Este o fire în aparentă calmă, cu un bun autocontrol, rar se manifestă în fa
ța
necunoscu
ților, mai degrab
ă în cadrul familial, fa
ță de persoanele apropiate. Preferă să
fie retrasă decât să iasă în eviden
ța, nu își face cunoscute părerile în cadrul unui grup
decât dacă este convinsă că ceilal
ți prezintă cu adevărat interes față de opinia sa. De
asemenea, nu ob
i
șnuiește să facă cunoscut ceea ce o derajeaza decât față de persoanele
apropiate, sau atunci când apreciază că s
–
a depă
șit o anumită limită. Sentimentele și
trăirile
și le exteriorizează mai cu seamă în cadrul familiei, alături de cei dragi.

În rela
ți
ile cu ceila
ți este politicoasă, nu întâmpină dificultăți de relaționare, însă
nu î
și face cu ușurință prieteni, cercul său de preteni este unul restrâns, valorizează
rela
țiile de calitate ce și
–
au dovedit autenticitatea în timp (are multe „cunostinte”, da
r
pu
țini „prieteni adevarati”).

Are un puternic sentiment al datoriei și responsabilității. Își ia în serios
îndatoririle și finalizează proiectele începute, motiv pentru care ceilalți se pot baza pe
ea. De asemenea, pentru că încearcă să ajute și să fie
mai atentă la nevoile altora decât
ale sale poate ajunge uneori la
suprasolicitare;

nu se plânge deschis în astfel de situații.

Din discu
țiile purtate reiese faptul că dna I.M. este o persoană tolerantă, susține
că nu o afectează lucrurile care nu depi
nd de ea pentru a le schimbă, nu este o persoană
conflictuală, preferă să cedeze pentru a atenua o situa
ție tensionată.

Este conservatoare, nu îi place să facă multe schimbări în via
ța sa, are rezistență
scăzută la stresul generat de acestea, mai ales

dacă sunt frecvente. Valorizează
securitatea și amabilitatea și respectă legile și tradițiile.

Se autocaracterizează ca fiind o persoană ce încearcă sa fie cât mai corectă,
muncitoare, iubitoare fa
ță de familia sa, valorizează adevărul și corectitudin
ea. Pe so
țul
sau îl descrie că fiind hotărât, cinstit, corect, expansiv, vesel, cu sim
țul umorului, cu o
nevoie de a avea tot tim pul un proiect de realizat, un obiectiv de atins.

92

Istoricul relației de cuplu

So
ții I. se cunosc încă din timpul liceului,
fiind colegi de clasă, iar din clasa a
XI
–
a formează un cuplu. Sunt căsători
ți din anul 1998. Relația lor a evoluat în timp, cei
doi s
–
au maturizat împreună, s
–
au format
și influnentat reciproc că personalități mature.
Rela
ția este construită pe dragoste,

încredere, respect
și susținere reciprocă.
Comunicarea nu se desfă
șoară cu dificultăți. Momentele tensionate sunt rare, nu apar în
legătură cu subiecte majore, iar atunci când apar sunt depă
șite prin comunicare și
negociere.

Cei doi so
ți dețin o bună

capacitate de împăr
țire a rolurilor maritale, astfel încât
îndeplinirea sarcinilor
și îndatoririlor nu generează momente tensionate sau dificultăti.

Având în vedere faptul că în familia lor există deja un copil adoptat, acum în
vârstă de 10 ani, cei
doi so
ți împart inclusiv îndatoririle ce decurg din exercitarea rolului
parental (so
ția este cea care se ocupă cu preponderență de educația formală
–

teme,
rela
ția cu școala, iar soțul este implicat mai ales în activităti ce presupun dezvoltarea în
plan so
cial a feti
ței lor).

Cei doi î
și doresc lărgirea familiei cu încă un membru și dezvoltarea în
continuare a rela
țiilor intrafamiliale pe coordonatele prezente.

Motiva
ț
ia adopției

Din motive independente de ei, so
ții I. nu pot obține un copil biologic, cauza
fiind infertilitatea masculină. Dl I.A. mentionează că dorința de a fi părinte a fost
prezentă dintotdeauna, astfel încât a fost un moment dificil pentru el diagnosticul primit,

insă a depăsit momentul respectiv, apreciind că acesta este un dat pe care nu îl poate
schimba, deci singura solu
ție pentru a avea copii este adopția.

Cu privire la această a doua adopție, dl I.A. susține că a fost convins în acest
sens de dorința „puter
nic exprimată” a soției sale, pe care o iubește foarte mult, în care
are încredere deplină și pe care dorește să o facă fericită. De asemenea, își dorește să
împartă „binele și norocul” său, oferind o șansă unui copil care are nevoie de o familie.

Dna I.M.

men
ționează că deși ar fi putut opta pentru un donator de spermă în
vederea ob
ținerii unui copil biologic, a ales adopția pentru că a considerat că așa este
corect fa
ță de soțul său, pentru ca ambii părinți să se afle în același raport cu copilul. Nu
a do
rit ca ea să aibă o pozi
ție superioară față de copil, în caliatate de mamă bi
o
logic
ă
.

93

Demersurile adop
ției nu le sunt străine soților I. Aceștia au experiență personală
anterioară în acest domeniu, mai au o fiică adoptivă, acum în vârstă de 10 ani. Ini
ția
tiva
prezentului demers în vederea adop
ției a venit din partea dnei I.M., care își dorește să
aibă doi copii (având importanță în acest sens modelul familiei de proveniență), iar so
țul
sâu adera
și o susține în dorința sa de a mai avea un copil.

Cei doi a
preciază că este un moment oportun pentru adoptarea celui de
–
al doilea
copil, în prezent având o stabiliate financiară, op
o
rtunit
ă
ț

i
și posibilități atât materiale
cât
și emoționale pentru acesta. În același timp, aceștia recunosc că de această dată se
co
nfruntă cu mult mai multe temeri în ceea ce privește viitorul copil, respectiv cu
privire la integrarea acestuia cu succes în familie, având in vedere existența fiicei
adoptive (apreciază ca fiind dificil de identificat un copil care să fie compatibil cu t
oți
cei trei membri ai familiei, pe de o parte, iar pe de altă parte se tem să nu fie respins de
către copilul existent în familie).

Anterior demarării demersului prezent, au pregătit
–
o pe M., fiica adoptivă,
pentru a întâmpina un nou membru în familia lor
, so
ții I. conștientizând importanța
tuturor membrilor familiei în această decizie.

So
ții I. adoptă o atitudine pozitivă față de proiectul adopției, reliefează aspectele
pozitive ale acestui proces, apreciază că prin adop
ție obții copilul pe care nu
–
l po
ț
i avea
pe cale naturală. Dna I.M. men
ționează ca dezavantaj reacția societății, faptul că acel
copil poate fi perfect integrat în cadrul familiei, perceput la fel ca unul biologic, însă din
când în când societatea readuce în prim plan adop
ția.

Finalitatea

procesului adopției

Până în momentul de față, familia I. nu a finalizat procesul demarat pentru
adopția celui de
–
al doilea copil. Deși le
–
a fost prezentat un copil pe care inițial ambii
soți l
–
au plăcut, au abandonat procesul în desfașurare motivând că a
cesta prezintă
tr
ă
sături specifice etniei rrome (nu doreau să adopte un copil de etnie rromă) și de
asemena, prin refuzul copilului deja existent de a avea un frate (copilul era de sex
masculin, iar ei ar fi dorit să adopte tot o fetiță).

94

Prezentare de
caz 2

Date de identificare

Nume:

C. R.

Vârstă:

46

Nivel
de ș
colarizare
: studii superioare

Istoricul cazului

C.R
. a demarat procesul adopției din dorința de a dărui dragoste și educație unui
copil pe care nu îl poate obține pe cale naturală. A fost
pozitiv motivată de experiențele
unei prietene care a adoptat doi copii
:
au avut o evoluție favorabilă în familia
acesteia
.

Istoric personal

C. R. provine dintr
–
o familie cu doi copii, având o soră mai mică decât ea cu doi
ani. Relațiile cu sora sa sunt

foarte bune, aceasta locuiește în orașul natal, Suceava, este
căsătorită și are doi copii cu care C. R. are de asemenea relații foarte bune.

Despre copilăria proprie î
și amintește ca de o perioadă foarte dragă din viața sa,
minunată, fericită, fără griji, când totul era permis
și posibil. Relatează cu plăcere despre
vacan
țele petrecute alături de sora sa la bunicii paterni. Menționează că a avu
t o rela
ție

foarte apropiată cu mama sa, pe care o apreciază ca fiind cea mai importantă persoană
din via
ța sa. O descrie pe aceasta ca fiind o mamă devotată, cu un înalt simț de sacrificiu
fa
ță de copiii săi, cu abilități parentale excepționale, de la ca
re va prelua modelul
parental în cre
șterea și educația propriului copil, îmbogățit cu propriile convingeri, în
conformitate cu propria personalitate
și experiență de viață, adaptat nevoilor și
caracteristicilor copilului.

Cu tatăl s
ă
u sus
ține că a avu
t o rela
ție mai controversată, l
–
a perceput ca pe un
tată sever
și dur, își amintește că avea un sentiment de teamă față de acesta pentru că, pe
fondul consumului de alcool, devenea violent (
violen
ță

verbală). În prezent rela
ția s
–
a
îmbunătă
țit și reușesc
să aibă o comunicare deschisă. Men
ționează c
ă

o dat
ă

ce a reu
șit
să con
știentizeze sursa comportamentelor lui s
–
a îmbunătățit si relația dintre ei, ba mai
mult, astfel a reușit să
–
l ajute
și pe acesta să realizeze această conștientizare. A apreciat
întotde
auna la tatăl său dragostea pentru lectură și bunele maniere, atribute pe care
dorește să le preia și să le cultive în relația sa cu viitorul copil adoptat.

95

În prezent, r
ela
țiile cu părinții sunt armonioase, fără conflicte, aceștia îi sunt
alături la nevo
ie, îi oferă sprijin
și ajutor.

C.R. a trecut prin experința unui divorț prin care s
–
a terminat o căsătorie de
aproximativ zece ani.
A reușit să depășească acest moment, pe la care l
–
a resimțit la
acea vreme ca fiind unul destul de
dificil
, concluzionând
că un acord amiabil poate fi
încheiat oferind ambilor parteneri șansa de a
–
și continua via
ț
a “cu calm și încredere”.
Un factor important în depășirea acelei situații a fost susținerea oferita de persoanele
apropiate și de familie.

O experiență traumatizan
tă pentru C. R.
a

fost primirea unui diagnostic grav
–
neoplasm mamar și lupta pe care a dus
–
o cu această maladie. Intervențiile chirurgicale
ș
i
tratamentul ulterior au fost dep
ăș
ite cu susținerea celor apropiați. Consideră că acest
eveniment a fost unul ca
re a determinat
–
o să
–
și revizuiască modul de via
ț
ă, să
–
și
reorganizeze prioritățile, să se redescopere pe sine. Sustine că un factor important în
depășirea acestei încercări a avut
–
o credin
ț
a în Dumnezeu. Persoana pe care a avut
–
o
alături permanent în lupt
a cu boala, a fost mama sa, care a renunțat la via
ț
a sa în
Suceava și a venit să locuiască împreuna cu ea,
î
n București.

C.R. prezintă un traseu școlar și profesional de care este mulțumită, a absolvit
Facultatea de Electronică, apoi a urmat studii post
–
universitare în domeniul relațiilor
internaționale în timpul cărora a beneficiat de o bursă în Olanda. Este mulțumită de
po
ziția pe care o ocupă
în prezent (manager financiar în cadrul unei organizații
multinaționale), iar pentru viitor, o via
ță liniștită, întemeierea unui familii alături de un
copil, constituie „cel mai frumos scenariu”.

Nu prezintă istoric de afec
țiuni psi
hice în familie.

Caracteristici psihologice
–

tipuri de personalitate

În

urma aplicării MBTI, reiese faptul că C. R. aparține

tipului de personalitate
ESFJ (cu scorurile E5 S29 F31 J13), având ca latura dominantă extravertă afectivitatea,
iar
senzorialitatea fiind în plan secundar și orientată catre interior. Totuși, deși
orientarea către exterior este preponderentă, scorul obținut pe scala E este unul scăzut,
ceea ce denotă că această persoană poate fi la bază una introvertită, dar care se edu
că
sau încearcă să se exteriorizeze (fapt confirmat ulterior testării prin interviu și contact
direct cu subiectul).

96

Este o persoană perseverentă, con
știincioasă chiar și în probleme mai puțin
importante
și are tendința de a aștepta același lucru și de la

cei din jurul său. Este în
general pl
ă
cută și iubită de către ceilați și se bucură la rândul său de căldura
sentimentelor acestora. În general tinde să se focalizeze pe părțile bune ale oamenilor,
reușește să transforme informațiile pe care le primește di
n mediu prin intermediul
simțurilor în raționamente despre ceilați. Este de asemenea sensibil
ă
la nevoile celorla
l
ți
și atunci când are posibilitatea ajută necondiționat.

Are capacitatea de a surprinde valoarea în opiniile celorlal
ți și are convingerea
că

poate armoniza chiar și părerile aflate în conflict. În acest sens este dispusă să admită
părerile altora, în anumite limite. Este necesar, însă, să nu piardă din vedere propria
opinie atunci
când se concentrează asupra p
ărerilor

celorlați.

Iși ghi
d
ează
acțiunile și hotărârile bazându
–
se pe experința acumulată, pe fapte
tangibile, precum și pe sistemul de valori personale. Respectă regulile și tradițiile și
preferă să urmărească o procedură care și
–
a dovedit eficacitatea mai degrabă decât să
abordeze moda
lități noi, necunoscute, având nevoie de stabili
t
atea dată de
„
calea
cunoscută
”
.

Este ata
șată de prieteni și persoane apropiate, nu leagă cu multă ușurință
prietenii noi, fapt ce la un moment dat i
–
a influen
țat viața și deciziile. A beneficiat de o
bursă
în străinătate (studii post
–
universitare), respectiv în Olanda, însă nu s
–
a putut
acomoda acolo, dorul de casă
și de prieteni, de familie, au determinat
–
o să revină în
țar
ă
.

Este stabilă emo
țional, are capacitatea de a
–
ș
i exprimă parerile, nemul
țumirile,

o face
astfel încât să nu
–
i rănească pe cei din jur. În ceea ce prive
ște exteriorizarea propriilor
trăiri
și sentimente, preferă să se deschidă în față persoanelor cunoscute, apropiate.

Prezintă o bună capacitate
de
autocontrol
și de mobilizare a voinț
ei în vederea
atingerii scopurilor propuse, este organizată, meticuloasă. Nu prezintă dificultă
ți în a
rela
ționa cu o persoană străină, față de evaluator manifestă o atitudine deschisă,
pozitivă, nu prezintă instabilitate, sau tensiune. Acordă mare valoare

onestită
ții și
integrită
ții de caracter. Este dedicată în munca sa, pasionată de ceea ce face, mulțumită
de pozi
ția pe care o ocupă, de calitatea relațiilor pe care le are la locul de muncă.

Se autocaracterizează că fiind o persoană care
și
–
a pus
ordine în via
ță,
credincioasă
,
u
n bun profesionist, susține

că lucrurile trebuie făcute cu
simțul
răspunderii

și

apreciază că are o anumită responsabilitate fa
ță de oamenii cu care
lucrează (se referă în special la colegi de muncă, subalterni), fa
ță de car
e are o atitudine

97

protectiv
ă
. Este im plicată în ac
țiuni caritabile, consideră că c
eea ce are nu are numai
pentru s
ine, ci trebuie să îi ajute
și pe alții.

De
ține o bună capacitate empatică, încercând uneori să se protejeze de a se
încărca cu prea multe
emo
ții negative, este răbdătoare, cu disponibilitate pentru nevoile
celorla
ți
.

Sumarizând, putem spune că d
–
na C.R., ca aparținând tipului de personalitate
ESFJ, are drept puncte tari următoarele trăsături:



Își îndeplinește cu responsabilitate obligațiil
e și responsabilitățile



Se centrează pe familie și pe tradiții, apreciază petrecerea în familie a
sărbătorilor



Își dorește stabilitate și își respectă angajamentele



Este o persoană pozitivă și amabilă

Ca puncte slabe ale personalității sale punctăm
:



Uneori

are nevoie să fie încurajată pentru a
–
i crește încrederea în sine



Nu îi place să fie în mijlocul unui conflict



Nu îi place critica, o pot afecta discuțiile negative la adresa apropiaților săi.

Din perspectiva viitorului rol parental, C.R poate fi dedicată acestuia, având
capacitatea de a
–
și gestiona sentimentele și emoțiile în relația cu copilul și de a
–
și
manifesta dragostea și afecțiunea.
Ca părinte ESFJ,

va dori să ofere copilului confort și

va fi atentă la satisfacerea nevoilor acestuia.

.

Istoricul relației de cuplu

C.R. a fost căsătorit
ă

aproximativ 10 ani, respectiva rela
ție finalizându
–
se cu un
divor
ț, iar în prezent nu este implicată într
–
o rela
ție de cuplu. Deși divorțul este perceput
ca o pierdere, apreciază că acesta a constituit o experien
ță de viaț
ă

din care a avut ceva
de învă
țat
.

Consideră că lipsa unui partener nu o împiedică să fie o femeie împlinită,
fericită. Nu respinge ideea unei viitoare relații de cuplu, dar își dorește ca în cadrul unei
astfel de relații să aibă sentimentul de stabilitate, în
țelegere și protecție,
ocrotire.

Motivatia adopției

Având
în vedere diagnosticul de neoplasm mamar și tratamentul
chimioterapeutic urmat, C.R. nu mai poate obține o sarcină pe cale naturală. Nu a apelat

98

la proceduri de
reproducere asistată având în vedere experiența oncologică

și
eventualele riscuri pe care le poate implica tratamentul administrat. Își acceptă
sterilitatea, s
–
a îndreptat către adop
ție după ce a depășit boala, este motivată în procesul
în care s
–
a implicat și apreciază că este parte din menirea vie
ții ei să crea
scă un copil;
prezintă disponibilita
t
e de
a dărui

ș
i convi
n
gerea că are multe de oferit. Speră ca acest
proiect să se finalizeze, să i se ofere
șansa de a crește un copil, de a
–
i oferi acestuia un
mediu familial favorabil unei dezvoltări armonioase.

De a
semen
e
a, are convingerea că un rol important în decizia de a se îndrepta
către adopție îl are credința în Dumnezeu și dorința derivată de aici de a împărți din
avutul propriu cu cei aflați în nevoie.

Își dore
ște să adopte un copil de sex feminin, cu vârstă

cuprinsă între 1
–
5 ani. Nu
are o imagine clară a „copilului ideal”, însă î
și dorește că aceast
a

sa nu aibă un ten
închis, argumentând această preferin
ț
ă

prin crearea unor dificultă
ți de adaptare ale sale
la un astfel de copil (preconcep
ții). Își imagineaz
ă această feti
ță că fiind „lipicioas
ă
”,
fericită să primească dr
a
gostea pe care i
–
o va oferi.

Temerile sale în legătură cu copilul adoptat sunt îndreptate către mo
ștenirea
genetică defavorabilă pe care acesta o poate deține
și perioada de acomodare cu
acesta,
de un eventual e
șec sau respingerea copilului față de ea.

Finalitatea procesului adopției

C.R. a finalizat procesul demarat prin adopția unei fetițe în vârstă de aproximativ
doi ani. Nu au existat dificultăți în realizarea acestui demers, reacțiil
e copilului au fost
pozitive la prezența d
–
nei C.

D
–
na C.R. a prezentat o atitudine deschisă pe parcursul procesului de adopție,
acceptând fără rezerve istoricul copilului (există în antecedentele părinților biologici
istoric de afecțiuni psihice).

99

Anexa 1: Indicatorul tipologic Myers
–
Briggs (MBTI), forma G

(text tradus, adaptat, experimentat de prof . univ. dr. Mihaela Minulescu)

Instrucțiuni
:

Nu există răspunsuri “ corecte” sau “ greșite” la aceste întrebări. Răspunsurile vor s ervi pentru a
arăta

cum pref erați să priviți lucrurile și să decideți. Citiți cu atenție f iecare întrebare și marcați
–
vă
răspunsul pe f oaia de răspuns. Nu vă gândiți prea mult la nici o întrebare. Dacă nu vă puteți decide, săriți
–
o.

PARTEA I:

Înregistrați răspunsul care
vi se potrivește cel mai bine.

1.

Când mergi undeva pentru o zi:

(1) îți planifici dinainte ce vei face

(2) doar mergi pur și simplu.

2.

Dacă ai f i prof esor, ai prefera să predai:

(1) cursuri practice

(2) cursuri teoretice.

3.

De obicei, ești:

(1) vesel și vorbăreț

(2) mai degrabă tăcut și rezervat.

4.

Preferi:

(1) să aranjezi date, petreceri etc., cu mult timp înainte

(2) să fi liber să faci orice ți se pare amuzant, când ai chef.

5.

Te înțelegi mai bine cu:

(1) oamenii imaginativi

(2) oamenii realiști.

6.

Cel mai adesea:

(1) lași inima să îți guverneze capul

(2) lași capul să îți guverneze inima.

7.

Când ești într
–
un grup preferi, de obicei:

(1) să te alături discuțiilor de grup

(2) să discuți separat cu câte o persoană.

8.

Ai mai mult succes:

(1) când ai de
–
a f ace cu neprevăzutul, reușind să descoperi repede ce ai de făcut

(2) când urmezi un plan de lucru pus la punct cu grijă.

9.

Ești considerat mai degrabă:

(1) persoană practică

(2) persoană imaginativă.

10.

Într
–
un grup mare, cel mai adesea:

(1) îi prezinți tu pe alții

(2) ești tu cel prezentat.

11.

Admiri mai mult oamenii care sunt:

(1) destul de convenționali pentru a nu se f ace remarcați

(2) prea originali și speciali pentru a le păsa dacă sunt
remarcați sau nu.

12.

Să urmezi un program:

(1) te atrage

(2) te împiedică.

13.

Tinzi să ai:

(1) prietenii prof unde cu foarte puțini oameni

(2) prietenii vagi, cu multe persoane dif erite.

14.

Ideea de a f ace o listă cu ceea ce trebuie rezolvat p
âna săptămâna viitoare:

(1) te atrage

(2) te lasă rece

(3) te deprimă, cu siguranță.

15.

Este un compliment mai mare să fi numit:

(1) persoană cu sentimente adevărate

(2) persoană extrem de rațională.

100

16.

Printre prietenii tăi ești:

(1) unul
dintre ultimii care af lă ce se întâmplă

(2) plin de noutăți, în privința tuturor.

Numai la întrebarea următoare, dacă două răspunsuri sunt adevărate pentru tine, marchează
–
le pe
ambele:

17.

În munca zilnică:

(1) mai degrabă te bucuri de o urgență,
care f ace ca munca ta să fie contra

cronometru

(2) urăști să lucrezi sub presiune

(3) de obicei îți pla
n
ifici munca ast f el încât să nu f ie nevoie să lucrezi sub

presiune.

18.

Ai pref era să fi prieten, mai degrabă, cu cineva:

(1) care vine întotde
una cu idei noi

(2) cu picioarele pe pământ.

19.
Poți să:

(1) vorbești cu ușurință, aproape cu oricine, oricât timp vrei

(2) găsești o mulțime de lucruri de spus numai anumitor persoane, sau doar în

anumite împrejurări.

20.
Când a
i de f ăcut o lucrare specială, preferi să:

(1) organizezi cu grijă, înainte de a începe

(2) vezi ce este necesar, pe măsură ce înaintezi în rezolvarea ei.

21.

Ești înclinat să apreciezi:

(1) mai mult sentimentul decât logica

(2) mai mult logica
decât sentimentul.

22.

Când citești de plăcere:

(1) preferi modurile stranii sau originale de a spune lucrurile

(2) sau îți plac scriitorii care exprimă exact ceea ce gândesc.

23.

Pot oamenii ce te cunosc de curând să spună ce te interesează:

(1)
imediat

(2) numai după ce ajung să te cumoască, cu adevărat.

24.

Când este hotărât cu mult timp înainte că vei f ace un anumit lucru, la o anumită

dată, găsești că este:

(1) plăcut să te poți planif ica ast fel

(2) cam neplăcut să fi legat as
tf el.

25.

Când faci ceva ce mulți oameni f ac, preferi:

(1) să o f aci în modul unanim acceptat

(2) să inventezi o cale a ta proprie.

26.

De obicei:

(1) îți arăți liber sentimentele

(2) îți păstrezi sentimentele pentru tine însuți.

PARTEA
a I
I
–
a
:

Care cuvânt din fiecare pereche te atrage mai mult? Gândește
–
te la ce înseamnă cuvintele, nu la cum
arată sau cum sună.

27.

(1)

planif icat

–

(2)

neplanif icat

28.

(1)

delicat

–

(2)

ferm

29.

(1)

fapte

–

(2)

idei

30.

(1)

gândire

–

(2)

simțire

31.

(1)

entuziast

–

(2)

calm

32.

(1)

convingător

–

(2)

emoționat

33.

(1)

af irmație

–

(2)

noțiune

34.

(1)

a analiza

–

(2)

a simpatiza

35.

(1)

sistematic

–

(2)

spontan

36.

(1)

dreptate

–

(2)

milă

37.

(1)

rezervat

–

(2)

comunicativ

38.

(1)

înțelegere

–

(2)

prudență

101

39.

(1)

sistematic

–

(2)

întâmplător

40.

(1)

calm

–

(2)

activ

41.

(1)

beneficii

–

(2)

fericire

42.

(1)

teorie

–

(2)

certitudine

43.

(1)

hotărât

–

(2)

devotat

44.

(1)

minte f ermă

–

(2)

inimă caldă

45.

(1)

literal

–

(2)

f igurativ

46.

(1)

imaginativ

–

(2)

cu picioarele pe pământ

47.

(1)

pacif ist

–

(2)

judecător

48.

(1)

a face

–

(2)

a crea

49.

(1)

blând

–

(2)

dur

50.

(1)

rezonabil

–

(2)

fascinat

51.

(1)

a ierta

–

(2)

a tolera

52.

(1)

producție

–

(2)

proiectare

53.

(1)

impuls

–

(2)

decizie

54.

(1)

cine

–

(2)

ce

55.

(1)

a vorbi

–

(2)

a scrie

56.

(1)

necritic

–

(2)

critic

57.

(1)

punctual

–

(2)

lejer

58.

(1)

concret

–

(2)

abstract

59.

(1)

schimbător

–

(2)

permanent

60.

(1)

circumspect

–

(2)

încrezător

61.

(1)

a construi

–

(2)

a

inventa

62.

(1)

ordonat

–

(2)

ușuratic

63.

(1)

temelie

–

(2)

turlă

64.

(1)

rapid

–

(2)

atent

65.

(1)

teorie

–

(2)

experiență

66.

(1)

sociabil

–

(2)

detașat

67.

(1)

semn

–

(2)

simbol

68.

(1)

petrecere

–

(2)

teatru

69.

(1)

acceptare

–

(2)

schimbare

70.

(1)

a f i de acord

–

(2)

a discuta

71.

(1)

cunoscut

–

(2)

necunoscut

PARTEA a III
–
a

Care dintre răspunsuri este mai potrivit pentru a exprima felul în care simți sau acționezi de obicei?

72.

A
–
i spune că:

(1) ești mai entuziast în privința
lucrurilor decât o persoană obișnuită

(2) te entuziasmezi mai puțin decât o persoană obișnuită.

73.

Crezi că este o greșeală mai mare:

(1) lipsa de înțelegere

(2) lipsa de judecată.

74.

Preferi mai degrabă:

(1) să faci lucrurile în ultimul moment

(2) sau găsești acest lucru stresant.

75.

La petreceri:

(1) câteodată te plictisești

(2) întotdeauna te distrezi.

76.

Crezi că a avea o rutină zilnică este:

(1) un mod conf ortabil de a face lucrurile

(2) neplăcut, chiar când este necesar.

77.

Când ceva începe să f ie la modă, de obicei, ești:

(1) unul dintre primii care le încearcă

(2) nu prea interesat.

102

78.

Când te gândești la vreun lucru mic, pe care ar trebui să
–
l faci sau să
–
l cumperi:

(1) adesea îl uiți și îți aduci aminte mai
târziu

(2) de obicei ți
–
l notezi ca să nu
–
l uiți.

79.

Ești:

(1) ușor de cunoscut

(2) greu de cunoscut.

80.

Stilul tău de viață arată că preferi a f i:

(1) original

(2) convențional.

81.

Când ești într
–
o situație jenantă, de obicei:

(1) schimb
i subiectul

(2) o dai pe glumă

(3) te gândești ulterior la ce ar fi trebuit să spui.

82.

Este mai greu pentru tine să te adaptezi la:

(1) rutină

(2) schimbare continuă.

83.

Este mai important să spui despre cineva că are:

(1) intuiție

(2) bun

simț.

84.

Când începi un mare proiect ce trebuie f inalizat într
–
o săptămână :

(1) îți iei timpul necesar să faci o listă cu lucrurile ce trebuie făcute și ordinea în

care trebuie făcute

(2) te “ năpustești ” în el.

85.

Crezi că est
e mai important:

(1) să fii capabil să vezi posibilitățile existente într
–
o situație

(2) să fii capabil să te adaptezi f aptelor, așa cum sunt ele.

86.

Crezi că oamenii ce îți sunt apropiați știu ce simți:

(1) în cele mai multe situații

(2) numai c
ând ai un motiv special să le destăinui.

87.

Ai lucra mai degrabă sub conducerea cuiva care este:

(1) totdeauna amabil

(2) totdeauna drept.

88.

Când rezolvi o problemă, te bizui pe:

(1) f aptul că vei începe să o rezolvi din vreme, astf el încât
să
–
ți rămână destul timp la final

(2) f aptul că în ultimul moment vei dezvolta o viteză de lucru mai mare.

89.
Ți se pare că este o greșeală mai mare:

(1) să arăți prea mult căldură

(2) să nu manif ești prea multă căldură.

90.

Când ești la o petrece
re, preferi:

(1) să ajuți ca lucrurile să meargă bine

(2) să
–
i lași pe ceilalți să se desf ășoare în f elul lor.

91.

Ai prefera mai degrabă:

(1) să susții metodele deja stabilite de a face un lucru

(2) să analizezi ceea ce este încă greșit și să ata
ci problemele nerezolvate.

92.

Ești mai atent cu:

(1) sentimentele oamenilor

(2) drepturile lor.

93.

Dacă ai f i întrebat într
–
o sâmbătă dimineață ce ar urma să f aci în acea zi, ai putea să:

(1) spui destul de bine

(2) enumeri unul, două lucruri

(3) sau trebuie să stai să cugeți!

94.

Când trebuie să decizi ceva important:

(1) găsești că te poți încrede în ceea ce simți că este mai bine de făcut

(2) găsești că trebuie să faci ceea ce est e log
ic, indiferent de ceea ce simți

95.

Găsești că păr
țile mai de rutină ale zilei tale sunt:

(1) odihnitoare

(2) plictisitoare.

96.

Importanța de a face bine la un test f ace să f ie pentru tine, în general:

(1) mai ușor să te concentrezi și să dai tot ce poți

(2) mai greu să te concentrezi și sa
–
ți
arăți capacitatea.

103

97.

Ai tendința:

(1) să
–
ți placă să decizi în cele mai multe privințe

(2) să fii la fel de mulțumit când împrejurările decid pentru tine.

98.

Când auzi o idee nouă, ești nerăbdător să:

(1) af li totul despre ea

(2) sau să judeci

dacă este corectă sau greșită.

99.

În oricare dintre urgențele vieții cotidiene pref eri:

(1) să primești ordine de la alții și să fii de ajutor

(2) să dai ordine și să fii răspunzător.

100.

După ce ai fost, un timp, împreună cu oamenii superstițio
și:

(1) ai fost af ectat, într
–
o oarecare măsură de superstițiile lor

(2) ai rămas cu totul neaf ectat.

101.

Este mai probabil să
–
ți exprimi atitudinea printr
–
o:

(1) laudă

(2) critică

102.

Când trebuie să iei o decizie, de obicei:

(1) o iei
imediat

(2) aștepți cât de mult se poate în mod rezonabil.

103.

Când, de
–
a lungul vieții, te năpădesc necazurile, cel mai rău ți se pare că:

(1) ai ajuns într
–
o situație imposibilă

(2) f ăcând numai lucrurile necesare, ai putea să ieși la lumină.

104
.

Printre toate hotărârile bune pe care, eventual, le
–
ai luat:

(1) există vreuna pe care ai ținut
–
o până în ziua de azi

(2) nu există niciuna care să f i durat, cu adevărat.

105.

Când ai de rezolvat o problemă personală:

(1) te simți mai încrezător
dacă ceri sfatul altora

(2) simți că nimeni altul nu este într
–
o poziție la fel de bună să judece ca tine.

106.

Când se ivește o situație nouă, ce intră în conf lict cu planurile tale, încerci întâi:

(1) să
–
ți schimbi planurile, pentru a se potrivi sit
uației

(2) să schimbi situația, pentru a se potrivi planurilor tale.

107.

Oscilațiile emoționale, pe care poate le trăiești, sunt:

(1) f oarte marcate

(2) mai degrabă moderate.

108.

În credințele tale personale:

(1) acorzi încredere unor lucruri
ce nu pot f i dovedite

(2) crezi numai acele lucruri ce pot fi dovedite.

109.

În viata particulară, când ajungi la finalul unei activități:

(1) ți
–
e limpede ce urmează să întreprinzi în continuare și ești gata să începi

acea activitate

(2) ești bucuros să te relaxezi, până ce îți vine o altă inspirație.

110.

Când ai o șansă să f aci ceva interesant:

(1) te decizi relativ repede

(2) câteodată o ratezi, f iincă îți ia prea mult timpsă te hotărăști.

1
11.

Dacă un accident sau o încurcătură au oprit o activitate la care lucrai împreună cu

mulți alții, impulsul tău ar fi să:

(1) te bucuri de răgazul de respiro

(2) cauți o parte a lucrării în care ai mai putea, încă, progresa

(3) te alături

celor care luptă cu dificultățile pentru rezolvarea lor.

112.

Când nu ești de acord cu ceea ce tocmai s
–
a spus, de obicei:

(1) lași să treacă

(2) aduci un argument.

113.

Asupra celor mai multe chestiuni:

(1) ai o opinie destul de hotărâtă

(2) îț
i place să îți păstrezi o poziție deschisă.

114.

Ai prefera, să trăiești, mai degrabă:

(1) experiența care să te poată conduce la lucruri mai mari

(2) experiență de care ești sigur că te
–
ai bucura.

115.

În felul în care îți conduci propria viață, tin
zi să:

(1) întreprinzi prea multe și să ajungi la srtâmtoare

(2) te menții la ceea ce poți rezolva, f ără prea mari ef orturi.

104

116.

Când joci cărți, te bucuri mai mult de:

(1) evenimentul social

(2) emoția de a câștiga

(3) încercarea de a obține
tot ce poți, de la fiecare mâna

(4) sau nu îți place deloc să joci cărți.

117.

Când adevărul nu ar fi politicos, ai pref era să spui mai degrabă:

(1) o minciună politicoasă

(2) adevărul lipsit de politețe.

118.

Ar fi de dorit să
–
ți iei sarcina grea a unei munci în plus pentru:

(1) conf ort și lux suplimentar

(2) șansa de a realiza ceva important.

119.

Când nu aprobi f elul în care acționează un prieten:

(1) aștepți să vezi ce se întâmplă

(2) f aci sau spu
i ceva în privința asta.

120.

Ți s
–
a întâmplat ca:

(1) adesea să îndrăgești o idee sau un proiect, care s
–
a dovedit a f i o dezamăgire,

încât „să te înalți ca o rachetă și să cazi ca un pietroi”

(2) sau ți
–
ai temperat suficient ent
uziasmele prin rațiune, astf el încât ele să nu te

dezamăgească.

121.

Când ai o alegere serioasă de f ăcut:

(1) aproape întotdeauna ajungi la o decizie

(2) câteodată găsești că este greu să te decizi.

122.

Aproape întotdeauna:

(1)

te bucuri de clipa prezentă și scoți din ea tot ce se poate

(2) simți că ceea ce tocmai s
–
a petrecut a f ost mai important.

123.

Când ajuți la o sarcină în grup ești izbit, cel mai adesea, de:

(1) cooperare

(2) inef iciență

(3) sau nu te implici în

sarcini de grup.

124.

Când ești confruntat cu o dif icultate neașt eptată în timpul lucrului, o resimți ca pe:

(1) un ghinion

(2) o supărare

(3) o parte din ziua de lucru.

125.

Care greșeală ar f i mai naturală, f irească, pentru tine:

(1) să te
lași purtat de la un lucru la altul, toată viața

(2) să rămâi pe un făgaș, chiar dacă nu ți se potrivește.

126.

Ți
–
ar fi plăcut să discuți înțelesul:

(1) a mai multe din aceste întrebări

(2) numai a câtorva.

Pentru prelucrarea statistică a
inf ormațiilor obținute, vă rugăm să completați următoarele date
referitoare la dumneavoastră:



Nume și prenume (inițiale): _________



Sex (M/ F): _______



Vârstă (în ani împlini
ți): _______



Statut marital (căsătorit/ necăsătorit): ________________



Niv
el studii (medii/ superioare): ____________



Aveți f rați? (da/ nu): ________

Data: _________________

Vă mulțumim pentru participare și colaborare!

105

Anexa 2 : Chestionar de evaluare psihologică

I
. Date de identificare despre persoană
:

Nume și Prenume:
………

Data și locul nașterii:
………

Pregătirea școlară/profesională:
………

Ocupația și locul de muncă:
………

Domiciliul:
………

II
.
Anamnez a:

1.

Vi s
–
a întâmplat să treceți de
–
a lungul vieții prin evenimente
psihotraumatizante? Cum v
–
au marcat
acestea?

………

2.

Aveți antecedente psihiatrice?

………

3.

Există în istoricul dvs. accidente morbide (
accidente care v
–
au
invalidat)?

………

4.

Vă administrați tranchilizante, sedative?

………

5.

Obișnuiți să
consumați alcool, droguri, alte substanțe?

………

6.

Depindeți de alți oameni în gestionarea unor arii importante din viața dvs., cum ar fi f inanțele,
luarea unor decizii, confruntarea cu situații noi? Obișnuiți să vă bazați pe ceva sau cineva în
acțiunile

dvs.?

………

7.

Sunteți stabil(ă) emoțional? Ce vă determină să dați acest răspuns?

………

8.

Vă exprimați cu ușurință emoțiile și sentimentele? Cum îi găsiți pe cei care se dezvăluie cu
ușurință?

………

9.

Prezentați capacitate de autocontrol? Cum faceți

să depășiți dificultățile?

………

10.

Rezistați la stres? Ce vă determină să credeți acest lucru?

………

11.

Dați exemplu de o situație conf lictuală căreia i
–
ați făcut f ață.

………

12.

Vă adaptați ușor la schimbare? Motivați răspunsul:

………

13.

Prezentați
experiența personală privind separarea/pierderea (deces, divorț, despărțire, accident).

………

14.

Prezentati capacitatea de a depasi esecurile si neimpliniriile? Exemplif icati.

………

15.

Ce faceti cand va simtiti agresiv? Exterioriza
ț
i aceast
ă

agresivitate

sau v
ă

ab
ț
ineti str
â
ng
â
nd din”
pumni si din dinti”, cum se spune?

………

16.

De ce anume ati avea nevoie in momentele de agitatie pentru a va gasi echilibrul?

………

17.

Ganditi pozitiv? Explicitati raspunsul.

………

18.

Care sunt idealurile dvs.?

………

19.

Care sunt valorile dupa care va ghidati in viata?

………

20.

Ati identificat care sunt calitatile dvs.f undamentale? Cum le
–
ati putea pune in valoare?

………

21.

Modalitati de punere in valoare a calitatilor dvs.:

………

22.

Ati identificat punctele dvs. slabe
? Cum va influenteaza acestea viata dvs.?
………

23.

Autocaracterizare:

………

24.

Resursele si calitatile partenerului (in aria interrelationala, sociala, viata de cuplu, situatii limita):

………

25.

Care considerati ca sunt punctele slabe ale partenerului d
vs.? Ce credeti ca ar trebui sa faca pentru
a le schimba?

………

26.

Care considerati ca este cel mai mare esec al dvs de pana acum? Cum ati depasit aceasta situatie?

………

27.

Prezentati empatie, rabdare si compasiune? Ce va determina sa f iti astfel?

…..
….

III. Istoria cuplului
ș
i rela
ț
ia de cuplu:

1.

Care a f ost relatia dvs. de cuplu dinainte de casatorie?

………

2.

Cum va impartiti rolurile in cuplu?

………

3.

Comunicati cu usurinta cu partenerul dvs., reusisti sa
–
i spuneti tot ce va deranjeaza?

………

4.

Care sunt domeniile de tensiune in cuplu?
………

5.

Care sunt modalitatiile de rezolvare a problemelor/conf li ctelor?

………

6.

Ce anume doriti concret de la partenerul dvs., dar si de la dvs. in viata de cuplu?

De la partener (
ă
)
–

………

De la mine
î
nsumi/
î
ns
ă
mi
–

………

7.

Ce proiecte de viitor ave
ț
i?

………

106

IV. Modalitatea de relationare cu proprii parinti:

1.

Cum a f ost in copilarie relatia dvs cu mama? Cum este acum?

………

2.

Cum a f ost in copilarie relatia dvs cu tata? Cum este
acum?

………

3.

Intocmiti o lista a placerilor interzise in ramura paterna, respectiv materna, a f amiliei dvs. sau a
placerilor interzise prin educatia primita:

In ramura paterna
–

………

In ramura materna
–

………

4.

Cum apreciati abilitatile paren
tale ale parintilor dvs.?

………

5.

In educatia copilului veti prelua modelul parintilor dvs.?

………

6.

Cum percepeti propria dvs.copilarie?

………

V. Modalitatea de relationare cu alte persoane (inclusiv cu familia largita):

1.

Relatia dvs. cu f amilia

largita:

………

2.

Relatiile cu grupul de prieteni:

………

3.

Exista vreo persoana pe care o admirati si al carei comportament, fel de
–
a f i sau stil de vorbire il
adoptati in mod automat?

………

4.

Ce anume faceti pentru a
–
i intelege pe ceilalti, atunci c
and comunicarea se dovedest e dificila?

………

5.

Care este parerea membrilor familiei largite legata de decizia de a adopta?

………

6.

Care este parerea prietenilor legata de decizia de a adopta?

………

7.

Relatia cu alti copii
(
proprii, din familie, din
comunitate
)

………

VI. Stilul de viață al familiei:

1.

Care este concepția dvs. despre viață?

………

2.

Cum se desf așoară programul dvs zilnic? (descrieți o zi din mijlocul săptămânii)

………

3.

Unde și în ce mod obișnuiți să vă petreceți vacanțele? Sun
t ele aducătoare de liniște și relaxare,
ori mai degrabă preferați locurile și ambientele zgomotoase,”ef ervescente” ?

………

4.

Unde vă sărbătoriți evenimentele importante?

………

VII. Motivația de a adopta:

1.

Inițierea proiectului adopției (cine,
când, cum?)

………

2.

Ce experiență aveți în domeniul adopției? Aveți prieteni/rude care au adoptat?

………

3.

Care sunt avantajele și dezavantajele actului adopției?

………

4.

Motivele pentru care doriți să adoptați:

………

5.

Așteptările dvs. legate de
evenimentul adopției:

………

6.

Ce anume v
–
ar împiedica să f inalizați adopția?

………

VIII. Așteptări privind adopția:

1.

Care sunt nevoile copilului adoptabil?

………

2.

Temeri, incertitudini legate de copilul adoptabil?

………

3.

Care este imaginea
copilului pe care doriți să
–
l adoptați?

………

4.

Cum credeți că ați f ace f ață unui copil cu probleme de sănătate (f izice sau psihice) descoperite în
timpul sau după def initivarea procesului de adopție?

………

5.

Cum și când înțelegeți că trebuie inf ormat
copilul că este adoptat?

………

6.

Aveți un model educațional pe care ați dori să
–
l aplicați în cazul copilului dvs.?

………

7.

Ce proiecte de viitor aveți pentru copil?

………

IX. Capacitatea parentală:

1.

Ce abilități considerați că sunt necesare pent
ru a f i un bun părinte?

………

2.

Cum veți împărți rolurile și responsabilitățile privind creșterea copilului adoptat?
………

3.

Cum vă vedeți ca viitor părinte?

………

4.

Reguli de disciplină utilizate (sistemul de pedeapsă
–
recompensă):

………

5.

Vă
adaptați ușor la schimbare, la eventualele modificări în stilul dvs. de viață?

………

6.

Cum credeți că se va schimba viața dvs. odată cu apariția copilului?

………

7.

La ce activități credeți că veți renunța pentru a avea mai mult timp alături de copil?

………

8.

Ce atitudine aveți f ață de dezvăluirea secretului adopției?

………

9.

Relația copilului cu f amilia sa de origine:

………

Data:

………

107

Anexa 3: Date statistice referitoare la variabila „vârstă”

Tabel 4.3.

Tabelul de frecvențe ptr. variabila
“Vârstă”

Tabel

4.4.

Fig. 4
.
2.

Histograma de frecven
ță pt. variabila

Indicatori statistici ptr. variabila
“Vârstă”

“Vârstă”

Frequency

Percent

Valid Percent

Cumulative
Percent

Valid

29

2

3,1

3,1

3,1

31

1

1,5

1,5

4,6

32

2

3,1

3,1

7,7

33

2

3,1

3,1

10,8

34

3

4,6

4,6

15,4

35

4

6,2

6,2

21,5

36

3

4,6

4,6

26,2

37

4

6,2

6,2

32,3

38

5

7,7

7,7

40,0

39

2

3,1

3,1

43,1

40

7

10,8

10,8

53,8

41

2

3,1

3,1

56,9

42

3

4,6

4,6

61,5

43

4

6,2

6,2

67,7

44

6

9,2

9,2

76,9

45

5

7,7

7,7

84,6

46

2

3,1

3,1

87,7

47

2

3,1

3,1

90,8

48

2

3,1

3,1

93,8

49

1

1,5

1,5

95,4

53

1

1,5

1,5

96,9

67

1

1,5

1,5

98,5

68

1

1,5

1,5

100,0

Total

65

100,0

100,0

N

Valid

65

Missing

0

Mean

40,82

Median

40,00

Std. Dev iation

7,018

Minimum

29

Maximum

68

108

Anexa 4: Repartiția subiecților pe
„
gen
”

și
„
grupe de vârstă
”

Tabel 4.6.
Repartiți
a

subiecților pe gen și grupe de vârstă

Gen * Grupe_varsta Crosstabulation

Grupe_v arsta

Total

18
–
29

30
–
39

40
–
49

50
–
59

60 si peste

Gen

masculin

Count

1

14

11

1

1

28

% within Gen

3,6%

50,0%

39,3%

3,6%

3,6%

100,0%

f eminin

Count

1

12

23

0

1

37

% wit
hin Gen

2,7%

32,4%

62,2%

0,0%

2,7%

100,0%

Total

Count

2

26

34

1

2

65

% within Gen

3,1%

40,0%

52,3%

1,5%

3,1%

100,0%

Fig. 4.3
.

Repartiția bă
rbaților pe grupe de vârstă

Fig. 4.4
.

Repartiția femeilor

pe grupe de vârstă

109

Anexa 5:
Componența lotului
în
funcție de „finalizarea adopției”
și „grup adoptatori”

Tabel 4.13.
Repartiți
a

subiecților
pe grupe adoptatori și rezultatul adopției

Finaliz. adoptie * Gr adopt Crosstabulation

Gr adopt

Total

cuplu

pers. singura

alta
sit.

Finaliz. adoptie

nu

Count

9

4

0

13

% within Finaliz. adoptie

69,2%

30,8%

0,0%

100,0%

da

Count

19

4

1

24

% within Finaliz. adoptie

79,2%

16,7%

4,2%

100,0%

Total

Count

28

8

1

37

% within Finaliz. adoptie

75,7%

21,6%

2,7%

100,0%

Fig. 4.10
.

Structura lotului funcție de rezultatul adopției ș
i grupuri
adoptatori

110

Anexa 6:
Componența lotului
în
funcție de fațetele personalității

Tabel 4.15
Distribuția frecvențelor
în
funcție d e “Temperament”

Frequency

Percent

Valid Percent

Cumulative
Percent

Valid

senzorial
–
rational (SJ)

51

78,5

78,5

78,5

senzorial
–
perceptiv (SP)

7

10,8

10,8

89,2

intuitiv
–
logic (NT)

5

7,7

7,7

96,9

intuitiv
–
afectiv (NF)

2

3,1

3,1

100,0

Total

65

100,0

100,0

Tabel 4.16

Distribuția frecvențelor

în

funcție d e “Personalitate”

(N=65)

Frequency

Percent

Valid Percent

Cumulative
Percent

Valid

ISTJ (inspector)

15

23,1

23,1

23,1

ISFJ (protector)

4

6,2

6,2

29,2

ESTJ (superv izor)

23

35,4

35,4

64,6

ESFJ (facilitator)

9

13,8

13,8

78,5

ISTP (creator)

1

1,5

1,5

80,0

ESTP
(promov ator)

6

9,2

9,2

89,2

INTJ (strateg)

2

3,1

3,1

92,3

ENTJ (lider)

3

4,6

4,6

96,9

ENFP (campion)

1

1,5

1,5

98,5

ENFJ (inv atator)

1

1,5

1,5

100,0

Total

65

100,0

100,0

Tabel 4.14

Distribuția frecvențelor
în
funcție d e “Atitudine”

Frequency

Percent

Valid Percent

Cum ulative
Percent

Valid

extrav ert

43

66,2

66,2

66,2

introv ert

22

33,8

33,8

100,0

Total

65

100,0

100,0

111

Tabel 4.17

Distribuția
adoptatorilor

în
funcție de Personalitate * Gen
Crosstabulation (N=42)

Gen

Total

masculin

f eminin

Personalitate

ISTJ (inspector)

Count

4

8

12

% within Personalitate

33,3%

66,7%

100,0%

ISFJ (protector)

Count

2

1

3

% within Personalitate

66,7%

33,3%

100,0%

ESTJ (superv izor)

Count

10

7

17

% within Personalitate

58,8%

41,2%

100,0%

ESFJ (facilitator)

Count

1

4

5

% within Personalitate

20,0%

80,0%

100,0%

ISTP (creator)

Count

0

1

1

% within Personalitate

0,0%

100,0%

100,0%

ESTP (promov ator)

Count

2

0

2

% within Personalitate

100,0%

0,0%

100,0%

INTJ (strateg)

Count

0

1

1

% within Personalitate

0,0%

100,0%

100,0%

ENFJ (inv atator)

Count

0

1

1

% within Personalitate

0,0%

100,0%

100,0%

Total

Count

19

23

42

% within Personalitate

45,2%

54,8%

100,0%

Tabel 4.
18

Distribuția
adoptatorilor
și
non
–
adoptatorilor

funcție de
Personalitate * Gen
Crosstabulation (N=65)

Gen

Total

masculin

f eminin

Personalitate

ISTJ (inspector)

Count

6

9

15

% within Personalitate

40,0%

60,0%

100,0%

ISFJ (protector)

Count

2

2

4

% within Personalitate

50,0%

50,0%

100,0%

ESTJ (superv izor)

Count

13

10

23

% within Personalitate

56,5%

43,5%

100,0%

ESFJ (facilitator)

Count

1

8

9

% within Personalitate

11,1%

88,9%

100,0%

ISTP (creator)

Count

0

1

1

% within Personalitate

0,0%

100,0%

100,0%

ESTP (promov ator)

Count

3

3

6

% within Personalitate

50,0%

50,0%

100,0%

INTJ (strateg)

Count

0

2

2

% within Personalitate

0,0%

100,0%

100,0%

ENTJ (lider)

Count

2

1

3

% within Personalitate

66,7%

33,3%

100,0%

ENFP
(campion)

Count

1

0

1

% within Personalitate

100,0%

0,0%

100,0%

ENFJ (inv atator)

Count

0

1

1

% within Personalitate

0,0%

100,0%

100,0%

Total

Count

28

37

65

% within Personalitate

43,1%

56,9%

100,0%

112

Tabel 4.21

Distribuția frecvențelor funcție de “Personalitatea”
adoptatorilor

(N=42)

Frequency

Percent

Valid Percent

Cumulative
Percent

Valid

ISTJ (inspector)

12

28,6

28,6

28,6

ISFJ (protector)

3

7,1

7,1

35,7

ESTJ (superv izor)

17

40,5

40,5

76,2

ESFJ
(facilitator)

5

11,9

11,9

88,1

ISTP (creator)

1

2,4

2,4

90,5

ESTP (promov ator)

2

4,8

4,8

95,2

INTJ (strateg)

1

2,4

2,4

97,6

ENFJ (inv atator)

1

2,4

2,4

100,0

Total

42

100,0

100,0

113

Anexa 7:
Verificarea legăturii existente între
personalitate și
finalizarea adopției

Tabel 4.23

Tabelul de contingență
–

Personalitate * Finaliz. adoptie Crosstabulation

Finaliz. adoptie

Total

nu

da

Personalitate

ISTJ (inspector)

Count

3

12

15

Expected Count

5,3

9,7

15,0

Standardized
Residual

–
1,0

,7

Adjusted Residual

–
1,4

1,4

ISFJ (protector)

Count

1

3

4

Expected Count

1,4

2,6

4,0

Standardized Residual

–
,3

,3

Adjusted Residual

–
,4

,4

ESTJ (superv izor)

Count

6

17

23

Expected Count

8,1

14,9

23,0

Standardized
Residual

–
,7

,6

Adjusted Residual

–
1,2

1,2

ESFJ (facilitator)

Count

4

5

9

Expected Count

3,2

5,8

9,0

Standardized Residual

,5

–
,3

Adjusted Residual

,6

–
,6

ISTP (creator)

Count

0

1

1

Expected Count

,4

,6

1,0

Standardized Residual

–
,6

,4

Adjusted Residual

–
,7

,7

ESTP (promov ator)

Count

4

2

6

Expected Count

2,1

3,9

6,0

Standardized Residual

1,3

–
1,0

Adjusted Residual

1,7

–
1,7

INTJ (strateg)

Count

1

1

2

Expected Count

,7

1,3

2,0

Standardized Residual

,3

–
,3

Adjusted Residual

,4

–
,4

ENTJ (lider)

Count

3

0

3

Expected Count

1,1

1,9

3,0

Standardized Residual

1,9

–
1,4

Adjusted Residual

2,4

–
2,4

ENFP (campion)

Count

1

0

1

Expected Count

,4

,6

1,0

Standardized Residual

1,1

–
,8

Adjusted
Residual

1,4

–
1,4

ENFJ (inv atator)

Count

0

1

1

Expected Count

,4

,6

1,0

Standardized Residual

–
,6

,4

Adjusted Residual

–
,7

,7

Total

Count

23

42

65

Expected Count

23,0

42,0

65,0