Spatiile de birouri. Evolutie si tendinte contemporane. [309813]

Arnautu N. Tudor, an VI

Prof. indrumator, Sef lucr.dr.arh. Radu Andrei

Titlu: Spatiile de birouri. Evolutie si tendinte contemporane.

“[anonimizat].”

[anonimizat], diferitele morfologii spatiale precum si aprofundarea procesului prin care s-a [anonimizat]: utilizator, întreprindere si societate. [anonimizat], politice capătă o [anonimizat] o [anonimizat], poate propune o nouă abordare. Dat fiind faptul că asistăm la o [anonimizat] o [anonimizat], fără a [anonimizat] o [anonimizat], [anonimizat] o [anonimizat]. [anonimizat]-suport care poate facilita evoluția profesională și personală a utilizatorului și tocmai din aceste considerente și procesul de proiectare necesită o [anonimizat]. [anonimizat], studiu care nu se poate rezuma doar la o [anonimizat].

Prima parte a [anonimizat] s-a format si impactul asupra societatii moderne. [anonimizat] o configuratie concreta decat in momentul in care odata cu Revolutia Industriala apare o diferentiere clara in cadrul procesului de munca: munca fizica si cea cognitiva. Asadar, in secolul XIX asistam la o dezvoltare a [anonimizat], moment din care putem enumera deja diferite tipologii consacrate si influenta lor in cadrul mediului de lucru.

Daca pana in anii ’60 observam o [anonimizat], [anonimizat], odata cu miscarea Bürolandschaft, mediul de lucru presupune o [anonimizat]. Intr-o tentativa de a [anonimizat] ‘pervertit’ [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], o linie de asamblare in care angajatul isi pierde orice simt al identitatii si in care munca nu mai presupune nici o componenta personala.

Momentul in care calculatorul este implementat in cadrul biroului presupune o noua schimbare de paradigma nu doar in ceea ce priveste modul de lucru si eficientizarea acestuia; profitand de accesibilitatea informatiei si mobilitatii aferente, utilizatorul capata un nou rol, el este cel care decide modul si locul in care isi poate indeplini sarcinile, munca presupunand mai multa inovatie, si nu doar un proces automatizat, mecanic.

Astfel, in cadrul celui de-al doilea capitol sunt analizate morfologiile care au survenit acestui fenomen, morfologii mai variate si care totodata presupun noi problematici in cadrul mediului de lucru. In ideea in care acesta trebuie sa constituie un cadru-suport pentru angajat, si cu noi standarde referitoare la proiectarea si functionarea spatiilor de birouri, se contientizeaza nevoia de studii interdisciplinare cu scopul de optimiza productivitatea, dar fara a compromite confortul utilizatorului. Asadar, incepand de la morfologiile ‘traditionale’ de cell-office sau open-floor plan, ajungem in momentul in care din punct de vedere functional nu mai putem discuta despre spatii cu limite clar impuse; din contra, scopul arhitecturii contemporane a fost acela de a conferi biroului o noua imagine, o imagine in care colaborarea, flexibilitatea si adaptabilitatea devin concepte operationale. Ca urmare vom enumera si analiza o serie de configuratii tip clasificate in functie de numarul de utilizatori si modul in care acestia sunt agregati precum si efectele asupra modului lor de lucru; concomitent notiunea de spatiu de lucru va fi inglobata in ceea ce presupune un mediu de lucru si toate componentele acestuia. Este important sa remarcam importanta factorului fiziologic dar si cel al identificarii utilizatorului cu valorile intreprinderii si cu domeniul de munca, intreprindere care este obligata de a crea o legatura biunivoca intre confort si productivitate; acest aspect va fi tratat dintr-o perspectiva generala, enuntand standardele care trebuie intrunite de biroul contemporan. Daca in trecut acestea presupuneau o stare de confort minim, ventilare, lumina, masuri acustice, astazi, cerintele trec dincolo de obiectul muncii vizand nevoi personale, individuale fapt ce se intrevede in modul in care spatiul de lucru nu mai este alcatuit doar din celule sau siruri de statii, si sali de sedinte, ci si din alte dotari sau spatii conexe care faciliteaza activitatile intreprinse, fie ele legate sau nu de obligativitatile intreprinderii. Ca urmare observam ca prin programul spatiilor de birouri ne referim de fapt la o multitudine de factori si procese care pot influenta forma, expresivitatea si functionalitatea unui mediu de lucru: de la contextul politic, la cel macroeconomic, paradigma culturala si sociala, pana la incadrarea urbanistica sau inovatiile tehnlogice, toate au un aport semnificativ.

Concomitent, intreprinderile au renuntat la structura tip, din secolul XX, inlocuind cadrul ierarhic extrem de rigid cu noi strategii de functionare si organizationale adaptate pe obiectul muncii si tipul de interactiune adecvat acestuia. In acest sens se identifica patru noi tipologii care definesc ideologia si comportamenul dorit din partea angajatilor: fie ca vorbim despre mediul academic, tip ghilda, agora sau cel tip lodge, acestea nu desemneaza doar o anumita perspectiva asupra muncii dar totodata si o serie de configuratii spatiale specifice, corespondente. Daca de exemplu, mediul academic presupune un mediu tip enclava, o forma de organizare sociala a carei membri sunt incurajati intr-un schimb de idei, pe domenii cat mai diverse, in cazul mediului-ghilda, utilizatorii sunt mult mai specializati, presupunand un mediu care trebuie sa asigure si transferul de cunostinte dar si spatii dedicate, individuale.

In ultima parte a lucrarii vom incerca sa determinam masura in care putem discuta despre componenta semantica in cadrul arhitecturii de birouri si relatia dintre aceasta si utilizator, respectiv societate. La o prima vedere, concluzia poate fi una destul de liniara, in ideea in care spatiul/cladirea de birouri are unicul scop de a facilita un anume proces de productie si profitul economic corespondent; si totusi, intr-un mediu in care oamenii petrec atat de mult timp, ar fi o definite incompleta. Inca din secolul XX, intreprinderile au constientizat importanta contactului cu societatea si modul prin care aceasta poate deveni parte integrate a vietii sociale, nu doar o componenta disparata.

O prima modalitate a constat in integrarea de functiuni publice, fapt ce desemna si o tranzitie de la public, la semi-privat spre privat; astazi, asistam la o ‘deschidere’ progresiva a spatiilor de birouri indepartandu-se de fosta imagine monotona, daca nu chiar opresiva. Ideea este de a crea un mediu in care limitele morfologice sau cognitive nu mai sunt impuse, utilizatorul fiind cel care decide unde si cum isi indeplineste sarcinile, pe scurt realizandu-se trecerea de la un raport de subordonare la unul de autonomie cu privire la spatiul dat. Acesta tranzitie a fost posibila din momentul in care factorul uman devine o resursa in sine si nu un intermediar spre obtinerea profitului; este clar ca nu mai vorbim doar despre un mecanism financiar ci despre o valorificare si recunoastere a abilitatilor – o posibilitate de afirmare.

Daca in cazul muzeului sau al spatiilor de cult, semnificatia este una evidenta, intr-un context in care societatea contemporana pune acctentul pe inovatie, in care oamenii aleg sa-si dedice eforturile in dezvoltarea unei intreprinderi, deci, automat, si una proprie, spatiile de birouri detin totusi o componenta semantica – fie ca vorbim despre principiile si scopurile unei entitati financiare fie de simtul apartenentei la aceasta, fie simpla evolutie profesionala si sociala. In final, arhitectura de birouri contemporana, indiferent de modalitatile in care aceasta se concretizeaza, ca vorbim de anumite tipologii de spatii, cladiri sau co-working, a ajuns in punctul in care interactiunea cu factorul uman este una continua, racordata la nevoile acestuia, dar exprimand in continuare aceleasi idealuri: putere financiara, inovatie, evolutie.

1. Trecerea muncii de la un proces fizic la un proces cognitiv. Conturarea spatiului de birouri si a unui program arhitectural conform

Termeni cheie: spatiu, program arhitectural, productivitate, modelul Taylor, management stiintific, Bürolandschaft,

Dezvoltarea sectorului tertiar si aparitia primelor cladiri de birouri

În ceea ce privește evoluția spațiului de birouri și impactul acestuia asupra utilizatorului, fie că vorbim despre Antichitate, Renaștere sau Epoca Modernă, este clar că vorbim despre un proces complex și uneori discontinuu (din motive sociale sau politico-sociale), scopul ultima ramane productivitatea si capitalul financiar. Astfel, in decursul istoric observam o tentativa de a limita pe cat posbibil la nivel fizic, daca nu, chiar si psihologic, nevoia umana de miscare si interactiune intru beneficiul economic; si totusi, analizand dintr-o perspectiva contemporana, descoperim o serie de politici si configuratii care converg spre o directie comuna, mai exact cea de a crea un mediu de lucru care sa faciliteze colaborarea precum si schimbul de cunostinte si valori totodata.

Daca ne referim la perioada Antichitatii, mai exact civilizația egipteana, greaca si romana vorbim despre nuclee politico-administrative care incorporau functiunile ‘birocratice’; astfel, in functie de configuratiile urbane, in Grecia si Roma antica avem zone intregi dedicate, data fiind impartirea urbei in functie de specific (zona de cult, zona politica sau cea sociala-agora) iar birourile propriu-zise constau in spatii celulare in legatura directa cu spatii publice, deschise in vederea facilitarii relatiilor economice si sociale. Comparativ, in Egipt, datorita legaturii stranse intre factorul politic si cel religios, morfologia este una mult mai centralizata si ierarhizata, in consecinta, mai rigida. Din aceste considerente, desi existau spatii pentru contabilizare, inregistrare sau pentru arhive, mare parte a muncii, realizata fiind de functionari sau scribi, era una mobila, asemanatoare principiului contemporan de hot-desking, fapt ce presupune inexistenta unui spatiu desemnat, personalizat, utilizatorul avand libertatea de a-si desfasura activitatea in functie de sarcinile date.

In perioada Evului Mediu, singurele spatii care se pot clasa in cadrul spatiilor de birouri sunt spatiile ce au fost incorporate in cadrul cladirilor si ansamblurilor monastice avand ca destinatie, copierea, redactarea si evidenta textelor liturgice – scriptorium. Initial vorbim despre spatii din incinta capelelor, pozitionate lateral abisdei principale, iluminate corespunzator si care prevad un sistem de ventilare bazat pe hipocaustul roman, spre exemplu in cazul bazilicii San Giovanni Evangelista din Rimini sau ansamblul Saint Gall din St. Gallen. In timp, aceste spatii vor fi mai bine individualizate si deschise spre zona privata monahala si uneori asociate bibliotecii.

Odata cu schimbarile politice la nivel global precum si cresterea influentei sectorului privat asupra domeniului public, spatiile pentru functionari devin vitale din punct de vedere economic si social; or, cum in secolul al XVI-lea cea mai mare parte a sectorului privat era constituit in institutii bancare era si firesc formare unui proto-program arhitectural de birouri. Intai configurate sub forma de palate (secolul XV), apoi galerii comerciale multifunctionale, primele cladiri cu specific de birouri, Uffizi Alazzo, realizate de Giorgio Vasari incepand cu 1560, aduc cu ele o perspectiva noua din punct de vedere arhitectural la nivel de forma si de functiune. Avand multiple paliere organizate in jurul unor curti interioare semiprivate, aceste cladiri desemneaza un prim prototip de spatiu de birouri, propunand o serie de factori necesari unui mediu de lucru adecvat: iluminare, ventilare precum si dispuneri a birourilor care raman valabile chiar si in Epoca Moderna, mai exact birourile tip-celula dispuse in lungul unor circulatii liniare, respectiv biroul deschis.

Revolutia Industriala – un compromis pentru modernitate

Un moment critic in formarea biroului modern, si nu doar din punct de vedere morfologic dar si in privinta modului de functionare, aici referindu-ne mai exact la modalitatea de ierarhizare si implementarea structurii de tip bull-pen, au fost secolele XVIII-XIX, Revolutia Industriala, o perioada care sta sub semnul inovatiei insa cu grave consecinte la nivel social si de urbe. Ca urmare a unor schimbari in mentalitate, generate de noul context politic, social in spatiul european, societatea s-a confruntat cu o paradigma cel putin anacronica: daca nivelul de productivitate atingea limite nemaintalnite, constiinta colectiva era clar afectata de instabilitatea politica si de condiitile inadecvate in cadrul mediului construit. In 1859, Charles Dickens afirma:

„It was the best of times, it was the worst of times, it was the age of wisdom, it was the age of foolishness, it was the epoch of belief, it was the epoch of credulity, it was the season of light, it was the season of darkness, it was the Spring of hope, it was the winter of despair, we had everything before us, we had nothing before us, we were all going direct to Heaven, we were all going direct the other way.” – „A tale of two cities”

Din punct de vedere arhitectural, asistam la o reiterare a principiilor clasice, concretizate sub numele de Neoclasicism, directie apoi aprofundata in perioada istoricista, rezultand curente precum: neogotic, neobizantin s.a. Totodata acest moment marcheaza separarea sarcinilor, initial menite arhitectului, in mai multe sfere profesionale. Coroborata cu nevoia acuta de spatii de prodcutie precum si de spatii care erau destinate controlului si evidentei activitatilor economice, este introdus programul arhitecturii industriale. In acest punct putem discuta despre un sector tertiar care are doua compenenta clare: ramura industriala, de productie, si ramura organizationala. Asadar, aceasta rupere in cadrul procesului de munca, rezultand in munca realizata in spatiile industriale, munca fizica si cea cognitiva, ’de birou’, va conduce la o dezvoltare a arhitecturii de birouri si la configurarea unui mediu adecvat productiei si conditiilor acordate utilizatorilor.

Considerata ca fiind primul exemplu de cladire dedicata birourilor din Marea Britanie (1726), The Admiralty, azi cunoscuta sub numele de cladirea Ripley, fapt datorat arhitectului Thomas Ripley; conceputa in scopuri administrative, aceasta gazduia o serie de birouri dispuse spre exterior, data fiind conformatia de tip U, dar si spatii de protocol si apartamente la etajele superioare. Intr-o configuratie similara, in 1729, John James si Theodore Jacobsen finalizeaza lucrarile de extindere pentru compania East India House; initial sediul era incorporat in cadrul unei locuinte, fapt de altfel comun pentru acea perioada, fapt ce a necesitat realizarea unor spatii desemnate: de lucru, intruniri, timp in care curtea interioara avea un caracter polivalent.

Concretizarea unui program arhitectural dedicat. Secolele XIX – XX

Astfel in cadrul unui proces de internationalizare, globalizare, in care relatiile economice devin din ce in ce mai importante, asistam la o evolutie a sistemului tertiar si a infrastructurii specifice; asadar, ajungem in momentul in care din punct de vedere arhitectural si metodologic se pun bazele unui program dedicat mediului de lucru si utilizatorilor sai, moment care, in viziunea lui Francis Duffy, defineste doua directii diferite de proiectare a spatiilor de birouri: traditia Nord-Europeana (tarile scandinave, Germania, Olanda) si traditia Nord-Americana (Statele Unite ale Americii, Canada, dar si Marea Britanie in mod paradoxal); Duffy coreleaza procesul de proiectare in functie de contextul geo-politic, precum si influenta societatii in ceea ce inseamna structuri organizationale si ierarhiile pe care le propuneau.

Principiile Managementului Stiintific enunțate de Frederick W. Taylor și impactul acestora asupra mediului de lucru modern

Daca vorbim despre arhitectura spatiilor de birouri este imposibil sa nu mentionam principiile teoretice care au stat la baza formarii mediului de lucru contemporan, si anume lucrarea elaborata de Frederick W. Taylor, publicata in 1911 – „The Principles of Scientific Management”. Acesta, cu ajutorul studiilor realizate in cadrul ansamblului Bethlehem Steel Mills reuseste sa creeze un model care duce la cresterea productivitatii prin rationalizarea procesului de munca, model implementat pentru prima data la uzinele Ford, rezultand in linia de asamblare. In acest sens, considerand ca orice sarcina, indiferent de caracterul muncii, poate fi divizata in unitati de timp riguros controlate, Taylor vede in angajat de fapt un simplu ‘instrument’, eliminand posibilitatea unui comportament inovativ, independent. Extras din lucrarea „The Principles of Scientific Management” in care se enunta cele patru noi principii organizationale:

„These new duties (of the managers) are grouped under four heads:

First. They develop a science for each element of a man’s work, which replaces the old-of-thumb method.

Second. They scientifically select and then train, teach, and develop the workman, whereas in the past he chose his own work and trained himself as best he could.

Third. They heartily cooperate with the men so as to ensure all of the work being done in accordance with the principles of the science which has been developed.

Fourth. There is an almost equal division of the work and the responsibility between the management and the workmen. The management take over all work for which they are better fitted than the workmen, while in the past almost all of the work and the greater part of the responsibility were thrown upon men.”

Ideea era de a crea un mecanism care, prin intermediul unei ierarhii cat mai stricte si riguroase, sa separe aspiratiile angajatului de activitatea acestuia la locul de munca in vederea obtinerii productivitatii maxime. Aceasta viziune pozitivista, obiectiva asupra modului in care ar trebui sa se desfasoare obiectul muncii a condus si la o tratare aparte din punct de vedere morfologic: fiecare tip de spatiu (din punct de vedere al pozitiei si al suprafetei) desemneaza pozitia, rangul fiecarui angajat. Majoritatea intreprinderilor propuneau o configuratie tipica: angajatii din pozitiile cele mai joase erau plasati in spatii comune, deschise, ‘guvernati’ fiind de managerii ce beneficiau de un birou individual, intr-o maniera asemanatoare industriei, bull-pens.

Desi este evident meritul lui Taylor in ceea ce inseamna mediul de lucru contemporan si capacitatea de productie, trebuie subliniat faptul ca aceasta viziune nu a avut in vedere componenta umana, insistand pe un comportament automatist, a carui reminiscente se fac inca prezente; modelul propus de Taylor si influenta acestuia asupra spatiului de birouri la nivel fizic a impiedicat posibilitatea implementarii altor moduri de lucru precum si noi initiative la nivel managerial.

Cladirea de birouri Nord-Europeana vs. cea Nord-Americana

Dupa cum am punctat anterior, incepand cu secolul XVII, putem vorbi despre un program, care, desi incipient, propune numeroase exemple prin care putem defini un spatiu de birouri concret si capabil sa propuna un mediu adecvat activitatilor economice si nu numai. Astfel vom mentiona o serie de realizari arhitecturale si anumite caracteristici tip care au ramas valabile in cadrul procesului de proiectare contemporan.

Una dintre tarile care au investit in dezvoltarea acestei ramuri arhitecturale a fost Suedia, stat in plina evolutie; initial, se observa tendinta de a relua aceeasi configuratie ca in cazul galeriilor comerciale sau palate administrative clasice insa in timp se observa dorinta de a crea spatii nu doar adecvate ci si cu dotari suplimentare in vederea sporirii confortului utilizatorului.

Odata cu dezvoltarea sectorului bancar, apar primele „palate de birouri”; situate in zone centrale, acestea vor fi construite in stilul piano nobile, functionarii desfasurandu-si acitvitatea in cadrul unui spatiu comun, deschis, la nivelul parterului, timp in care cei in pozitii mai inalte aveau spatii separate insa in directa legatura cu acesta (cladirea Wallenberg, AB Separator, Suedia). Insa, odata cu promovarea structurii metalice in constructia de cladiri publice, spre sfarsit de secol XIX apar primele cladiri care propun spatii menite inchirierii; daca la nivelul parterului avem magazine sau alte dotari strict publice, la etajele superioare discutam despre spatii de diferite dimensiuni, capabile de a fi reorganizate in functie de nevoile intreprinderii, fapt si mai usor de realizat odata cu iluminarea artificiala (1895). Si totusi, in mare parte, datorita popularitatii viziunii enuntate de Taylor precum si contextului politic, Primul Razboi Mondial, din intentia de a rationaliza pe cat posibil activitatea sectorului economic, majoritatea intreprinderilor, institutii bancare, firme de asigurari etc. recurg la clasica configuratie tip „bull-pens” – spatii de birouri deschise, indeaproape controlate de manageri – cladirea Trygg-Hansa, Affarshuest Centrum, Stockholm. Abia dupa anul 1930, in urma criticilor vehemente la adresa biroului deschis si efectolor negative asupra utilizatorilor si a productivitatii se reintroduce ideea de birouri tip-celula, insa in acest caz dispuse spre exterior si functiunile anexe organizate intr-un nucleu interior.

Totodata, acest intreg proces de remodelare a mediului de lucru devine un subiect de opinie publica prin publicarea unei serii de lucrari care isi propun implementarea unor noi mijloace care sa vina in ajutorul intreprinderilor – Byggmastaren (The Builder), Howe & Lescaze. Astfel se puncteaza importanta majora a iluminatului natural, ventilarea precum si nevoia existentei unor dotari suplimentare in cadrul cladirii de birouri: spatii pentru exercitiu fizic, alimentatie publica etc., factori luati in considerare de exemplu in cazul cladirii Thule (Sveavagen, Stockholm), realizata de Gustaf Clason in 1940. Pana in anii 50, 60 aceasta noua tipologie va servi drept model, proiectantii punand accent pe spatiile comune – spatiile de primire, salile de conferinta sau spatiile de alimentatie public, timp in care birourile propriu zise, tip celula, devin din in ce mai populare – cladirea Bonnierhuset sau Folksamhuset.

Astfel era normal ca in anii ’60 sa asistam la o noua schimbare in ceea ce inseamna morfologia spatiului interior, mai exact configuratia tip Bürolandschaft; aceasta, prin caracterul rationalist a propus o alternativa la tipologia de bull-pens punand in prim plan nevoia utilizatorilor de a comunica cat mai eficient, deci practic inlaturarea birourilor celulare si integrarea managerilor in cadrul aceluiasi spatiu, inspirand astfel un sentiment de colaborare si egalitate. Totodata, prin integrarea acestei noi scheme de organizare, se dorea de fapt si o economie la nivel de resurse economice si fizice mizand pe micsorarea suprafetei minime per angajat fapt ce a dus la cresterea suprafetei etajelor si o inaltime mai mica a cladirii, proces posibil odata cu inovatiile in iluminarea artificiala si ventilare.

Aceasta noua viziune democratica a fost imediat adoptata de arhitecti precum Anders Tengbom (Trygg Hansa), Ancker Gate & Lindegren (Postgirohuset) sau Lund & Valentin (Volvo) insa in decursul a catorva ani aceasta va spori critica si dezacordul public in ceea ce priveste spatiul de birouri deschis; utilizatorii se plang de probleme legate de acustica, confort termic, calitatea aerului precum si incapacitatea de concentrare din cauza dotarilor si a echipamentelor existente si a zgomotului produs. Ca urmare, in 1966, apare primul sondaj pertinet in ceea ce priveste mediul de lucru in Suedia – Kontorsmiljoutredningen („Office environment inquiry”), in urma caruia se decide implementarea aproape unanima a birourilor celula, fie individuale, fie pentru grupuri mici de utilizatori.

Acest nou ideal pentru mediul de lucru va fi rapid concretizat in mai multe cladiri de birouri care vizeaza o alternativa la tipologiile clasice, rigide si ineficiente. In 1972 se finalizeaza lucrarile pentru birourile Centraal Beheer din Aperldoorn, Olanda, unde arhitectul Herman Hertzberger va incerca sa se distanteze de design-ul corporatist si sa creeze o atmosfera mult mai familiara si lipsita de mijloace de ierarhizare. Astfel din punct de vedere formal, vorbim despre statii individuale grupate care permit fie comunicare vizuale, fie intimizarea spatiului si tratate asemenea fara a evidentia pozitia, rangul utilizatorului; pe langa faptul ca angajatii sunt incurajati in a-si personaliza spatiul, la nivel de planimetrie, aceasta nu permite plasarea mai mult de doua statii una langa alta in vederea unei iluminari naturale adecvate. In sine intentia era de a crea un spatiu familiar care se faciliteze interactiunea precum si suportul mutual dintre utilizatori.

Asadar, investitorii, utilizatorii deci automat si proiectantii ajung la concluzia ca poate cea mai viabila solutia ar fi sa combine avantajele spatiului unic, deschis cu cele ale biroului – celula, fapt concretizat in teoritizarea acestui fenomen sub numele de „combi-office” in cadrul jurnalului de design Form in 1977 de catre arhitectul Svante Sjöman. Un prim exemplu care a incorporat aceasta noua configuratie este cladirea Canon din Stockholm (Tengbom) care se inalta doar pe trei niveluri, avand in nucleu-atrium ce permite iluminarea naturala a tuturor spatiilor comune, timp in care birourile individuale sunt deschise spre exterior. Acelasi principiu il va aplica si arhitectul norvegian Niels Torp in cazul sediului SAS Airlines din Frösundavik Stockholm (1987); aceasta cladire ramane un exponent al idealului de birou nu doar prin relatiile vizuale propuse, birourile individuale fiind deschise spre interior, ci si prin multitudinea de spatii comune (multi-spaces) care devin practic piatete interconectate prin circulatii ce devin strazi interioare, toate intr-un ansamblu aproape urban.

Ca efect al inovatiilor tehnologice si a introducerii calculatorului in mediul de lucru, in anii ’90 apare notiunea de „flex-office”; aceasta configuratie presupune ca statiile nu mai au un utilizator desemnat, principiul fiind ca o parte din acestia sa-si desfaoare activitatea din alte puncte de lucru. De altfel, spatiile de birouri erau prevazute sa acopere circa 60-70% din totalitatea angajatilor. Insa si in acest caz au existat nemultumiri deoarece prin imposibilitatea de a-si personaliza si identifica un spatiu propriu, anagajatul nu numai ca este supus unui disconfort fizic dar in acelasi timp nu mai are un simt al apartenentei sau identitatii in cadrul intreprinderii.

Prin urmare, inceputul secolului XXI marcheaza punctul in care intreprinzatorii constientizeaza efortul financiar enorm ce trebuie depus in realizarea unei cladiri de birouri care sa functioneze conform din toate punctele de vedere. Asadar, mai ales in cazul firmelor mai mici, se recurge la un regim hotelier de birouri: prin reducerea costurilor de intretinere, intreprinderile pot functiona individual sau diferite forme de colaborare fara a-si compromite activitatea sau confortul angajatilor, iar aici avem in vedere exemple de ansambluri „co-work”, parcuri tehnlogice etc.

Dupa cum am precizat, procesul de evolutie al cladirii de birouri contemporana a avut doua coordonate: cea nord-europeana si cea nord-americana. Evident, ambele au avut caracteristici comune ce au stat sub semnul unor momente cheie: revolutia tehnlogica, implementarea principiilor lui Frederick Taylor, aparitia calculatorului in mediul de lucru etc. Si totusi, cand ne referim la birourile nord-americane, tipologie recurente si in Marea Britanie sau coasta de Est a Asiei de altfel, imaginea generata este una mult mai pragmatica. La nivel de spatiu interior se pune accentul pe conformatii care sa sporeasca productivitatea in detrimentul confortului utilizatorilor, pe cand din exterior vorbim despre o serie de cladiri care au devenit adevarate simboluri ale idealurilor colective.

Din punct de vedere cronologic primele cladiri de birouri propriu-zise apar in Londra si Statele Unite la jumatatea secolului XIX in cadrul centrelor urbane majore. Insa in cazul de fata vom incerca sa punctam mai mult realizarile secolului XX, perioada in care, datorita scolii de la Chicago, putem discuta despre o configuratie bine definita in ceea ce priveste spatiul de birouri si caracteristicile acestuia. Comparativ cu exemplele europene, dat fiind ca vorbim despre un context social-economic mult mai dinamic, cladirile nord-americane vor avea o cu totul alta expresie formala: volume impozante, dezvoltate pe verticala cu ajutorul structurilor metalice, suprafete vitrate supradimensionate, corelate pentru a crea o cladire-mecanism cat mai eficienta si expresiva in acelasi timp. In acest mod se concretizeaza un dicton arhitectural a carui reminiscente au influentat mare parte a exponentilor modernisti – “Form follows Function”; esteticul nu mai rezida intr-un simplu ornament, ci intr-o compozitie pura, rationala, carteziana. Astfel, realizari precum Wainwright Building – Louis Sullivan & Dankmar Adler, 1891, sau Ingalls Building – Eizner & Anderson, 1902, devin prototipuri pentru arhitectura contemporana si nu doar pentru cea de birouri.

Unul dintre mai iconice exemple ramane cladirea proiectata de Frank Lloyd Wright, Larking Building, Buffalo; finalizata in 1904, aceasta reprezinta idealul de structura ierarhica al vremii: cei in pozitiile inferioare erau desemnati sa lucreze intr-un spatiu comun, deschis, pozitionat central si marcat prin intermediul atriumului. Astfel, pe langa considerentele morfologice implicate: lumina, ventilare, relatii vizuale etc., era clar ca spatiul fusese configurat in asa maniera pentru a facilita controlul conducerii si pentru a determina angajatul sa progreseze; de fapt, intr-o maniera aproape monastica, functionarii lucrau in cel intunecat spatiu data fiind amplasarea ferestrelor la o inaltime mai mare decat cea umana, generand un simt al izolarii si concentrarii. Acelasi mecanism va fi utilizat si in cazul birourilor de la Johnson Wax: managerii isi supravegheau subordonatii de la nivelul mezaninului pe cand acestia lucrau intr-un spatiu comun, spatiu ai carui singura legatura cu mediul exterior era supralumina de la nivelul cornisei.

In continuare asistam la o perioada in care cladirea-simbol devine mai mult de o dorinta, devine o nevoie. Marile companii se vor impune prin propriile sedii; fie ca vorbim despre Empire State Building, Chrysler sau Rockeffeller Center, toate reprezinta acelasi ideal – icon-uri ale unei societati moderne pragmatice in care munca este rasplatita in mod democratic. De asemenea, acelasi pragmatism va fi vizibil si din punct de vedere arhitectural, si aici ne referim la Stilul International; schimbare de paradigma care isi propune rafinarea si esentializarea obiectului de arhitectura, Stilul Nou propune un vocabular stilistic ce se doreste a fi aplicabil indiferent de context, generand astfel o imagine rationala, purista si in special omogena.

Astfel, mai ales sub influenta unui grup de arhitecti europeni, era si normal ca aceasta noua viziune stilistica sa se intrevada si in arhitectura spatiului de birouri. In ideea acestei rupturi de traditia americana, remarcam cladiri precum Philadelphia Saving Society Fund (1932, William Lescaze, George Howe), Level House(1952, New York, Skidmore Owings and Merill), Lake Shore Drive (1951, Chicago, Ludwig Mies van der Rohe) sau Seagram Building (New York, 1958), cea din urma reprezantand poate cel mai bine idealul de eficienta din punct de vedere constructiv si al utilizarii de spatiu. Dat fiind ca in acea perioada tipologia biroului-celula era cea mai utilizata, in cazul cladirii Seagram discutam despre o rigoare planimetrica care, dincolo de aspectul functionalist, propune o schema ierarhica ale carei origini le gasim in metodologii ale lui F.Taylor sau M.Weber: desi initial pare a a fi o configuratie egalitara, se observa totusi intentia de a impune aceleasi principii la nivel de mentalitate si comportament: control, monitorizare si comanda.

Ca si in cazul birourilor nord-europene, in anii ’60, spatiul unic deschis incepe sa fie implementat, insa aici cu efecte mult mai profunde asupra utilizatorilor; reiterand de fapt principiul de “bull-pens”, aceasta configuratie a fost mai mult decat agreata de marile companii in vederea reducerii de costuri dar si a monitorizarii anagajatilor. Corobarata cu aceasta noua ordine a fost si implementarea mobilierului de tip “cubicle”, mobilier care comparativ cu designul de tip Bürolandschaft a fost modificat insa intr-un mod prin care se nu mai facilita interactiunea; inchis pe trei laturi, cubical-ul avea rolul de a crea un spatiu semi-privat, dar de fapt acesta nu numai ca inhiba comunicarea dintre utilizatori dar crea totoodata un mediu in care angajatul era restrictionat in activitatea sa cotidiana. Pe scurt, acest nou element nu a facut decat sa actioneze invers principiilor din spatele unui spatiu deschis, fapt pentru care nu a fost atat de utilizat in cladirile nord-europene, pe cand in cele nord-americane, planul de tip “combi-office” a fost mai putin cultivat in vederea mentinerii gradului de productivitate.

In cele din urma putem afirma ca, intr-adevar, secolul XX a fost marcat de doua coordonate majore in ceea ce priveste spatiul de birouri din punct de vedere morfologic si semantic; daca in spatiul european discutam despre cladiri realizate la o scara mai ‘umana’, fapt ce se observa nu doar din punct de vedere volumetric dar si la nivel de spatiu interior si modul de configurare, in ceea ce priveste cladirea cladirea de birouri nord-americana, aceasta are un impact mult mai profund asupra fondului construit si mentalitatii colective. Astfel se puncteaza doua viziuni asupra mediului de lucru, viziuni care marcheaza si procesul de proiectare: cea care are in vedere nevoile angajatului si cea care pune accent pe productivitate, confort versus prosperitate, colectivitate versus individualitate.

Odata cu sfarsitul de secol, se constientizeaza importanta procesului de design si urmarile acestuia asupra angajatilor deci, automat si asupra succeslui intreprinderii si imaginea acesteia in opinia publica. O serie de personalitati, arhitecti, teoreticieni, sociologi dintre care: Francis Duffy, Franklin Becker, Fritz Steel sau Michael Brill atrag atentia asupra nevoii unei noi perspective in ceea ce inseamna locul de munca precum si nevoia de studiu si cercetare in acest domeniu, incepand de la modul de incadrare urbanistica pana la cerintele fiecarui utilizator.

Importanta calculatorului in evolutia spatiului de birouri. Digitalizarea procesului de munca.

Un moment definitoriu pentru arhitectura de birouri si perspectiva asupra locului de munca reprezinta introducerea calculatorului in mediul de lucru ca o componenta indispensabila prin cele doua attribute majore: accesibilitatea informatiei si comunicare. Insa inainte de a puncta influenta acestui fenomen in configuratia biroului este obligatoriu sa intelegem ca momentul in cauza nu a reprezentat o schimbare doar din punct de vedere tehnologic, ci de fapt asistam la un proces de digitalizare a muncii, o tranzitie semantica a cunostintelor si valorilor. Or, avand acces liber la informatie, omul contemporan, ca si omul definit de J.J. Rousseau in secolul XVIII, are posibilitatea de a alege si de a evolua, de a contribui pentru societatea din care face parte.

Astfel, daca inainte de anii ‘60, ’70 mediul de lucru era unul cvasi-industrial, munca fiind un proces monoton, mecanic cu o finalitate immediata si palpabila, acum societatea deci si marile intreprinderi constientizeaza importanta factorului cognitiv si abilitatea anagajatilor de a se adapta si de a genera solutii inovative. Asadar, munca nu mai este o activitate care dicteaza comportamentul si capacitatea de initiativa a angajatului, ci din contra, acesta este cel care decide modul de lucru, el este cel raspunzator pentru propriile decizii si idealuri, asta cel putin la nivel teoretic. Aceasta revolutie tehnlogica a presupus un cumul de noi procese, utilizatorul fiind in masura sa analizeze, interpreteze si sa aplice; acest nou tip de ‘liber-arbitru’ a generat o noua categorie de utilizator, categorie sinonima cu inovatie, si nu cu un proces mecanic.

In sine, prin prezenta acestor noi instrumente adjuvante, componenta umana devine resursa principala a unei intreprinderi, entitate care in ziua de azi este obligata sa creeze mai mult decat un mediu cu minime conditii de functionare si confort, este obligata sa faciliteze procesul de evolutie al propriilor angajati, una dintre modalitati fiind cea de a conferi un spatiu mai mult adecvat, cu toate dotarile complementare, un spatiu la fel de adaptabil si flexibil ca utilizatorii sai. In acest sens, in ultimele decenii apar o serie de noi tipologii spatiale care sa faciliteze procesul lucrativ; unul dintre exemple consta in regimul de tip „hot-desking”, comparativ cu cel de „hoteling” care presupune impartirea unor spatii, statii etc. in functie de un program pre-stabilit, acesta acorda un grad de libertate si mai mare, utilizatorul fiind cel care decide modul si locul din care sa-si desfasore activitatile. De asemenea, in aceeasi viziune flexibila si colaborativa, avem configuratii derivate din clasicul „combi-office”, precum „flex-office”, fapt ce presupune refunctionalizare anumitor zone in functie de prioritatile si nevoile intreprinderii, sau spatii tip „co-work” (incubatoare, hub-uri) care mizeaza pe un mix de spatii si dotari dar si agregarea de utilizatori din diferite medii realizandu-se astfel un transfer de idei si cunostinte.

2. Spațiul de lucru contemporan: morfologii funcționale și efectele acestora în raport cu procesul de muncă

Termeni cheie: tipologie de birou, mediu de lucru, utilizator, productivitate, design sustenabil, interdisciplinaritate,

Într-un sondaj realizat in anul 2003 pentru publicatia Management Today, aproximativ 37% din cei chestionați, fiind intrebați dacă mediul lor de lucru se conformează nevoilor lor, considerau că acesta nu fost gândit având utilizatorul în prim-plan. Așadar, într-o era în care tehnlogia și informația prezintă un atu pentru marile companii și birourile lor, ne întrebăm de ce încă o mare parte a opiniei publice identifică spațiul de birouri cu un mediu rigid, ineficient, sau chiar ostil? În vederea soluționării acestei problematici extrem de actuale, este necesar să înțelegem cum funcționează biroul contemporan și să punctăm diferitele sale forme, raportat evident la obiectivele unei întreprinderi, cerințele utilizatorilor, precum și modul în care este este perceput în societate.

Dupa cum s-a subliniat anterior, începând cu secolul XVIII, clădirea de birouri trece printr-o serie de schimbări majore la nivel de forma întru obținerea unui mecanism din ce în ce mai perfecționat pentru maximizarea productivității. Configurațiile clasice, uniformizante, devin suprasaturate, până în punctul în care nu mai putem discuta despre un spațiu de lucru propriu-zis, ci mai degrabă despre un non-spatiu, un loc în societate care nu semnifică decat un mod de avans financiar. Însă, odata cu tranziția muncii spre mediul digital, locul de muncă este reconfigurat în vederea obținerii unui capital financiar și social, însă pentru prima oara în decursul istoric, nucleul generator este utilizatorul.

Spatiul de lucru contemporan

Analizand din punct de vedere evolutiv, programul dedicat spatiilor (cladirilor) de birouri presupune un proces aflat intr-o continua schimbare; dat fiind faptul ca vorbim despre o arhitectura aproape co-dependenta de mediul socio-economic precum si de contextul geo-politic, biroul presupune acea tipologie de spatiu care trebuie sa presupuna un grad de adaptabilitate mult mai pronuntat decat alte programe.

In ceea ce priveste prezenta cladirii de birouri in cadrul urban observam o evolutie progresiva: daca initial ne refeream la spatii cu o conformatie oarecum incerta la nivel formal, poate si din cauza lipsei unei ideologii bine conturate, in perioada moderna, acestea devin adevarate repere pentru societate. Astfel, acestea ajung sa reprezinte un ideal pentru omul contemporan, o posibilitate nu doar de evolutie personala, ci si un confort psihologic datorita factorul financiar. Concomitent, din perspectiva intreprinderilor, omul este un facilitator in cadrul productiei, fapt ce se concretizeaza si in mod fizic la nivel arhitectural. Ca urmare, in mod paradoxal, cladirea de birouri conturata de toti acei factori exogeni devine practic o enclava, un spatiu automatizat, rigid care inhiba comportamenul utilizatorului dar si ignora totodata posibilitatea acestora de a constitui o individualitate in cadrul mediului de lucru.

Din punct de vedere al expresiei morfologice, timp de decenii intregi, sub diferite forme, discutam despre aceeasi ierahie spatiala: celor cu rang mai mic le corespundeau suprafata minima de lucru versus biourile individuale ale managerilor, toate acestea intr-o compozitie functionalista, rationalista. Abia spre final de secol XX se atrage atentia asupra faptului ca mediul de munca pentru marea parte a societatii constituie un factor nociv conditionat de nevoile economice. Astfel, concomitent cu noile strategii de ordin tehnologic, dar si anthropologic se realizeaza tranzitia spre biroul contemporan aducand cu sine noi optiuni in ceea ce priveste confortul si posibilitatile de progres profesional.

Morfologii spatiale de birouri. Clasificare in functie de numarul de utilizatori si modul de agregare al acestora.

Cand discutam despre configuratia unui birou de fapt analizam masura in care caracteristicile sale fizice, functionale, estetice pot determina un mediu de lucru eficient, expresiv, flexibil si adaptabil in functie de obiectul intreprinderii precum si de nevoile utilizatorului. In continuare vom identifica o serie de birouri-tip, morfologia acestora precum si efectele pe care le presupun in ceea ce priveste comportamentul modul de lucru. Referitor la modul de clasificare, acesta se va axa pe numarul de utilizatori destinati unui anumit mediu dar si modul in care acestia interactioneaza, in cazurile in care vorbim despre grupuri de utilizatori.

Spatiul partitionat, cell-office

Acest prim tip de birou presupune cea mai timpurie dintre organizari, organizare care favorizeaza lucrul lucrul individual si componenta de concentrare, aceasta fiind dedicata utilizatorului individual, desi sunt cazuri in care birourile pot fi dedicate unui grup de pana la trei-patru membri. Morfologic, schema este una cat se poate de simpla, aceasta constand intr-o serie de celule dispuse in lungul unei circulatii; in functie de forma in plan si de posibilitatile de iluminare naturala, celule pot fi dispuse pe o singura latura a circulatiei, in cazul planurilor cu nucleu central, dublu tract, mai utilizate in cazul curtilor interioare sau atriumurilor centrale, sau configuratii labirintice, in cazul unei planimetrii formate prin articularea mai multor tronsoane.

Desi avantajele sunt mai mult decat clare: un mediu ce favorizeaza activitatile ce necesita o concentrare mai mare precum si utilizatorii care prefera intimitatea si posibilitatea de personalizare a spatiului, din cauza dispunerii izolante, capacitatea de a interactiona este evident afectata. Practic vorbim despre un cadru restrictiv si prea putin flexibil daca este sa avem in vedere numeroasele tipologii de caractere si preferintele corespondente. Compozitional, avem un spatiu segmentat, static, potrivit pentru intreprinderile cu o activitate monovalenta si care sunt dispuse sa sacrifice din suprafata in vederea sporirii confortului angajatului, raportul suprafata/ angajat fiind mai mare dar si cel mai ineficient din punct de vedere economic. Comparativ cu primele cazuri in care aceasta tipologie este implementata, tipologie de altfel mult mai agreata in spatiul european, in ciuda popularitatii planului deschis, in arhitectura contemporana de birouri majoritatea cazurilor in care inca mai discutam despre celule sunt cazurile in care acestea sunt parte componenta a intreg ansamblului, si nu dominante, iar de cele mai multe ori acestea sunt destinate grupurilor mici de utilizatori.

Intr-o analiza ulterioara a configuratiilor mixte vom observa modul in care notiunea de birou celula a fost adaptata la nevoile contemporane: in vederea maximizarii spatiului, acest subspatiu dedicat este folosit in regim „hotelier” (phone-booth, flex-room) dar fara a-si pierde calitatea tipica de scriptorium.

Spatiul semi-partitionat

Desi teoretic vorbim despre o configuratie tipica unui plan deschis, motivul pentru care o consideram ca fiind una separate este ca presupune o trecere de facto de la spatiul complet partionat, de la birourile inchise, la spatiul unic deschis; acest fapt este evident din crearea unor subspatii dedicate utilizatorilor individuali sau grupurilor mici si medii, prin implementarea de alte functiuni sau alte elemente morfologice permanente sau mobile. Din punct de vedere al planimetriei in acest caz avem de-a face cu multiple posibilitati de impartire a spatiului, deci un grad mai mare de flexibilitate insa in continuare semi-restrictiv daca avem in vedere factorul social dar si relatiile vizuale propuse.

In cazul acestei tipologii, clar inca influentata de conceptul de “office landscape” din anii ’50-’60 discutam despre spatii care intr-adevar propun un mediu lucrative fara constrangeri, care sa permita interactiunea insa totodata cu efecte negative in ceea ce priveste nevoile utilizatorului individual precum si lipsa de identitate, la nivel uman dar si de spatiu. Din momentul in care Robert Probst propune notiunea de statie de lucru (in ideea de a conferi un spatiu intim, propriu), mobilier ce putea fi personalizat, impreuna cu partitiile mobile, avem de-a face de fapt cu un fenomen contrar: dintr-un deziderat de a reduce pe cat posibil costurile dar si de a minimiza contactul, asistam la ceea ce a ajuns subiectul ironiei publice, cube farm, fapt ce a fost posibil prin suprautilizarea mobilierului tip cubicle; astfel nu mai putem discuta dspre o conformatie economica, democratica, ci din contra, una care devine sinonima cu un sentiment de manipulare, uniformitate, denaturare. Ceea ce initial trebuia sa constituie un mediu liber care sa permita diferite abordari in privinta muncii, a devinit un labirint ‘de facto’ format din partitii care generau o atmosfera practic mai claustrofobica decat configuratia tip celula si circulatiile interminabile aferente.

Spatiul unic, deschis

Contrar tipologiei enuntate anterior, in aditia faptului ca ne referam tot la un spatiu unic, acesta, fata de cel semi-partitionat este complet eliberat de orice constrangere functionala sau vizuala, presupunand un mediu in care utilizatorii pot colabora direct in orice moment. Desi atractive din perspectiva arhitecturala, aceste conformatii vin cu o serie de probleme care in ciuda tentativelor inca din anii ’60 nu par sa aiba rezolvari in termen lung. In continuare se pune accentul pe lipsa de intimitate si pe inabilitatea mediul de a conferi o stare adecvata de lucru, puterea de concentrare fiind drastic redusa din cauza interactiunilor spontane si efectelor negative ale disconfortului acustic. De asemenea, mai ales din momentul in care anumite intreprinderi implementeaza politici de impartire statii, bioruri comune, utilizatorul nu mai beneficiaza de o zona de confort, de un spatiu propriu, personalizat, optimizat. Totodata la nivel de infrastructura, pe langa costurile conforme, trebuie acordata o atentie speciala din faza de proiectare, factorul tehnologic fiind unul vital pentru sincronizarea activitatilor.

Desi enuntate distinct, si spatiul semi-partitionat si cel deschis au avut parte de o evolutie comuna si cauze similare, diferenta constand in atentia pentru confortul utilizatorului. Motivul pentru care in aceasta lucrare au fost tratate diferentiat este ca prin simpla dispunere a elementelor de mobilier, discutam despre morofologii cu totul diferite care au influente mai mult decat evidente in ceea ce inseamna cooperarea in mediul de lucru precum si notiunea de spatiu propriu, spatiu comun. Fie ca vorbim despre tipologii de la inceputul secolului XX, contemporane, toate acestea au ramas valabile dar in ideea in care, impreuna si cu alte principii de configurare si impartire a spatiilor, creeaza un mediu hibrid, divers in optiuni de lucru si activitati – fig. 53-57, morfologii open-plan.

Impactul functiunilor conexe in cadrul biroului contemporan

Inainte de a continua analiza tipurilor de birouri trebuie remarcat ca in cadrul spatiului sau a cladirii de birouri nu discutam despre un caracter monovalent. Dat fiind numarul de ore petrecur intr-un asemenea spatiu este clar ca intervin si o serie de functiuni complementare in cadrul procesului de munca, desi mai tarziu vom descoperi ca acestea pot constitui un mediu lucrative in sine. Desi prezenta unor asemenea functiuni este documentata inca de la primele cladiri de birouri, treptat raportul dintre acestea si suprafata dedicata birourilor se schimba in favoarea celor dintai, in intentia de a crea un mediu mai echilibrat si mai familiar din perspectiva utilizatorului.

Din punctul de vedere al dotarilor si facilitatilor in suportul utilizatorilor este clar ca ne referim la numeroase aspecte, fie tehnologic (asistenta tehnica), accesibilitatea locului de munca, transport, sau functiuni pentru alimentatie, loisir, etc. Totusi, noi vom face referire la cele a caror solutionari se rezuma la modul de configurare a spatiului si impactul acestora din punct de vedere morfologic, motiv pentru care putem vom avea in vedere urmatoarele spatii si ponderea lor:

spatii de conferinte – in aditia salilor de sedinte, conferinte, avem cazuri in care intreprinderile opteaza pentru incorporarea unor centre propriu-zise de conferinte, fapt ce presupune spatii la o scara mai mare dar si cu caracteristici tehnice specifice, auditorium, s.a. precum si un design aparte la nivel de finisaje si calitatea acestora;

alimentatie publica – fie ca vorbim despre chicineta, fie despre cafeterii, spatiul destinat alimentatiei a devenit unul aproape sinonim cu spatiul de lucru, tracand de la o categorie anexa, la una conexa; adeseori, mai ales in cazurile in care sunt asociate si spatii de loisir, acestea devin mai mult decat medii intermediare, din contra pot prelua chiar functia de birou;

café-bar – ca si in cazul spatiilor de alimentatie, acestea, de la conformatii in care erau relativ izolate, de obicei pozitionate in vederea facilitarii contactului cu mediul public, acum, acestea au devenit parte integrata a mediului de lucru;

spatii pentru activitati sportive (sali de sport, fitness, s.a.) – indiferent ca vorbim despre preferintele utilizatorului pentru miscare fizica, sau ca intreprinderea prefera sa investeasca in confortul si sanatatea angajatilor sai, aceste dotari au devenit mai mult decat necesare, mai ales intr-un context in care munca a devenit o prioritate;

facilitati maternale, cresa – in aceasta situatie vorbim despre o serie de functiuni care vin in facilitarea unor aspecte ce tin de viata personala a angajatului dar care pot contribui sau pot dauna procesului de munca, respectiv raportului ore implicate/calitatea produsului; astfel, in functie de prioritatile anagajatilor, aceste spatii pot constitui un factor prin care biroul este investit cu noi semnificatii;

relatia cu mediul natural, spatii intermediare, exterioare – cand discutam despre mediul natural si efectele acestuia asupra mediului de lucru, este clar ca presupune un factor determinant in proiectare; comparativ cu configuratii anterioare care nici macar nu permiteau o iluminare naturala si ventilare adecvata a spatiilor, astazi avem exemple de proiecte care nu doar prevad legaturi cu mediul exterior, dar care promoveaza pe cat posibil aceasta abordare biofilica;

spatii de loisir (lounge, gaming-room) – de la simple spatii minimale in care utilizatorii petreceau doar o mica parte din programul propriu-zis, in cadrul biroului contemporan, acestea au evoluat doar de la functia de petrecere de timp liber in spatii cu caracter polivalent, favorizand diferite tipuri de activitati: loisir, relaxare, brainstorming, feedback, schimb de cunostinte sau munca individuala;

spatii comerciale – un alt exemplu de functiuni care, in aparenta, nu au legatura directa cu utilizatorul si cu procesul de munca, spatiile comerciale avand de fapt un dublu rol: cel de a facilita anumite nevoi materiale si cel de spatii de tranzitie intre mediul exterior si intreprinderea-enclava.

Asadar, observam ca referitor la aceste functiuni complementare, ele nu mai au caracter de spatii anexa, acestea devenind practic incorporate in ceea de presupune un spatiu de lucru eficient. In acest mod, din punct de vedere arhitectural, tot acest complex de functiuni trebuie racordat astfel incat sa se realizeze o continuitate la nivel morfologic dar si semantic, propunand o atmosfera in care utilizatorul nu mai resimte trecerea de la un mediu la altul, de la activitate la alta.

Spatiile mixte

Ca solutie la multiplele probleme specifice birourilor-celula sau celor cu plan deschis, in ultimii ani au fost realizate numeroase conformatii hibrid care isi propun sa intruneasca pe cat posibil criteriile necesare unui mediu de lucru. Ideea centrala a spatiilor mixte este agregarea mai multor tipuri de birou dar si functiuni, rezultanta constand intr-o planimetrie mult mai dinamica; deoarece se opereaza cu diferite subspatii, cu diferite grade de deschidere, mediul conturat presupune un parcurs diversificat care incurajeaza activitatile spontane. Ca urmare, din punct de vedere al segregarii functionale, aceasta aproape ca nu mai este vizibila fapt care in mod surprinzator denota o atitudine mult mai ‘democratica’ decat ceea ce viza initial planul deschis.

Daca e sa analizam mai mult, obervam ca aceasta tipologie radicala de tip hibrid a fost gandita pe baza unei ideologii asemanatoare cu cea din anii ’70, moment care in arhitecura europeana a marcat contrareactia la adresa planului deschis si efectelor sale nocive. Astfel, in 1974, Herman Hertzberger propune un model complet atipic pentru acea perioada – combi-office, model care imbina avantajele spatiului deschis cu cele ale unui complet partitionat: in loc de un spatiu unic, s-a decis aglutinarea unor ‘platforme’ printr-o serie de spatii comune de socializare; astfel s-a creat fenomenul denumit de Hertzberger ca fiind village worker, utilizatorii fiind incurajati sa-si personalizeze spatiul in functie de comportament si cerinte. In acest mod, apar configuratii de tip combi-space sau multi-space care pun accentul pe diversitate in ceea ce priveste functiunile din cadrul unui spatiu de lucru, fapt ce conduce la crearea unui mediu, chiar si parcurs dinamic in cadrul acestuia.

Un alt pas decisiv in formarea biroului mixt il constituie momentul in care intreprinderile constientizeaza nevoia de identificare cu angajatii sai si cu societatea pentru care contribuie. Astfel, din aceasta dorinta de emancipare ‘sociala’ de la enclava secolului XX, o serie de designeri, Andrea Branzi, Michele de Lucchi si Ettore Sottsass impreuna cu concernul Vitra, nu numai ca redefinesc doar procesul de munca, biroul, respective morfologia sa, ci si identitatea utilizatorului propriu-zisa, mai exact tipologia de “office citizen”. Acestia puncteaza necesitatea unei noi perspective asupra mediului de lucru, perspectiva care in final vizeaza o apropierea din partea sectorului tertiar: intreprinderi, manageri, angajati fata de societatea contemporana, asta spre deosebire de ideea ‘traditionala’ de a separa spatiul de lucru de utilizator. Ca urmare, nemaifiind o dihotomie intre timpul petrecut la locul de munca si timpul personal, angajatul este mai capabil si mai productiv, avand totodata o serie de posibilitati de asociere si moduri de lucru.

Politica de hot-desking

Complementar configuratiilor mixte, intreprinderile au elaborat o serie de politici organizatoriale in vederea eficientizarii modului de lucru; una dintre acestea, hot-desking-ul, desemneaza un sistem care presupune o mobilitate mobilitate maxima in cadrul spatiului de birouri, utilizatorii avand libertatea de a-si alege locul de munca in functie de nevoi si de obiectul muncii. Din moment ce calculatorul devine o dotare obligatorie, acesta, impreuna cu accesibilitatea informatiei si posibilitatile variate de comunicare determina un nou mediu, unul, aparent, lipsit de structura, bazat pe flexibilitate si adaptabilitate la noile cerinte care, la randul lor, cresc exponential. In acest ideal de mobilitate, apare notiunea de nomadic office, prin care se impartirea punctelor de lucru, statii s.a., intre utilizatori dupa un program elaborat de ei insisi, renuntandu-de astfel la ideea de spatiu propriu. Desi din punct de vedere economic este clar ca discutam despre un transfer de capital, in loc de a investi in metode de stocare fizica sau alte necesitati birotice, administrative, de fapt resursele sunt concentrate in crearea de cat mai multe facilitati pentru utilizator, incepand de la mobilerul ergonomic pana la dotari conexe: alimentatie publica, dotari sportive, cresa etc.

Spatii tip co-work

In acest caz discutam despre spatii, cladiri sau ansambluri care presupun agregarea unor diferite grupuri de utilizatori, chiar si intreprinderi, in vederea facilitarii colaborarii si a transferului de informatii, utilizatorii beneficiind nu doar de diferite tipuri de birouri, ci si de alte dotari complementare sau spatii comune care sa incurajeze interactiunea. Daca biroul inițial presupunea un spațiu izolat, dedicat unei singure persoane, in timp acesta a devenit mai functional si mai productiv punand accent pe componenta de socializare in mod progresiv pana in punctul in care putem discuta despre notiunea de community work – concept introdus pentru prima oara de T. R. Batten; desi initial desemna un mod prin care erau identificate nevoile urgente ale unei comunitati precum si posibilele solutii afirmative in rezolvarea acestora (Una Cormack – „The Younghusband Report on Social Workers” 1959), in anii ’80 Howard Newby redefineste notiunea ca fiind un sistem social (set de relatii sociale). Astfel, un spatiu de tip co-work poate presupune de fapt crearea unui mediu in care utilizatorii nu mai sunt ‘structurati’ pe baza unor criterii ierarhice; raportul fiind unul de egalitate, raport promovat prin comunicare si colaborare, fiecare membru/grup isi stabileste singur scopul muncii si modul prin care poate solutiona o anumita problema, abordarea non-directiva.

Asadar, in ultimii ani observam o noua tendinta in ceea ce priveste spatiul de lucru, biroul si modul in care acesta devine un loc din ce in ce mai informal, iar mediul de lucru capata un caracter mult mai ‘uman’. Daca generatiile anterioare nu concepeau asemenea spatii sa fie tratate ca niste spatii de zi, de socializare, proiectantii si designerii de azi au facut din acesta un deziderat absolut, intreprinderile preferand sa investeasca mai mult in ceea ce presupune design interior, reusind astfel sa scada capitalul care ar fi normal dedicat unor spatii individuale, dedicate, sau unei infrastructuri noi. Ca urmare, este o tranzitie clara de la momentul in care companiile impuneau un o structura ierarhica constienti fiind de pozitia lor, mai exact, cea de control; astazi, angajatul, nu numai ca detine o putere mai mare dar in anumite situatii poate constitui un factor decisiv in mediul de munca. Taylor, intr-un proces de rationalizare, separa omul de angajat, in speranta cresterii productivitatii, pe cand companiile din ziua de azi mizeaza pe calitatea muncii si caracterul inovativ al angajatilor. Din intentia de a ‘evada’ din birourile dominate de partitiile inhibitoare, se realizeaza trecerea de la ideea in care suprafata era raportata la coeficientul de productivitate in favoarea diversitatii mediului de lucru.

Biroul in absentia

Ca o solutie alternativa, implementata partiala sau in anumite cazuri, in totalitate, unele intreprinderi au propus poltica de teleworking (initial, telecommuting); in acest mod, angajatii au posibilitatea de a lucra independent, fie din diferitele spatii incluse in cadrul companiei, fie de acasa, fie in alte medii informale (spatii co-work, hub-uri, incubatoare, cafenele etc.). Clar ca in aceste cazuri componenta obligatorie o constituie nu numai obiectul muncii, ci si posibilitatea accesibilitatii si comunicarii in vederea solutionarii cerintelor conforme. Desi din punct de vedere financiar vorbim despre numeroase avantaje, nemaifiind nevoie de un spatiu dedicat, insa din punct de vedere al procesului de munca si in ce masura se identifica angajatul cu aceasta, pot aparea anumite confuzii semantice. Mai exact, cat de productiv poate fi un angajat daca nu exista nu exista un cadru din care lipseste controlul si feedback-ul? Mai exista o diferenta intre viata profesionala si viata personala daca locuinta devine un spatiu de birou de facto?

Evident, sunt persoane care prospera intr-un mediu retras, conform unui program auto-impus, insa problema apare in momentul in care obiectul profesiei acapareaza viata cotidiana peste limita admisibila. Numeroase studii au subliniat impactul extrem de nociv al acestei permanente legaturi cu angajatorul, o relatie codependenta care determina un comportament practic nenatural din partea angajatului, acesta prioritizand mai mult decat necesar nevoile intreprinderii.

Biroul contemporan – o morfologie a colaborarii

Poate cea mai importanta concluzie a acestei analize este ca in orice activitate ce implica factorul uman, principiul guvernant este colaborarea. Intr-o era in care procesul de munca presupune inovatie si originalitate si in care individul este din ce in ce mai specializata, transferul de cunostinte si experiente este sinonim cu succesul unei intreprinderi, fie ca vorbim despre colaborarea formala, informala sau cea realizata prin difuzie. Astfel, in proiectare unui spatiu de lucru, trebuie sa avem in vedere cum putem traduce aceasta nevoie de interactiune la nivel functional; intr-un context global in care solutiile rezida in interdisciplinaritate, mediul de lucru trebuie gandit simbiotic si cu utilizatorul individual dar si cu utilizatorul – colectiv.

Ca urmare a analizei precedente obervam totusi ca in functie de capacitatea de agregare a numarului de utilizatori si dispunerea acestora intr-o anumite configuratie putem clasifica tipologiile de birou contemporan in trei categorii: spatiul introvertit, cel extrovertit si spatiul mixt. Daca prin spatiul introvertit intelegem biroul dedicate cu predilectie utilizatorilor individuali, acestia profitand de un mediu intim, axat pe concentrare, spatiul extrovertit este in mod evident dedicat grupurilor de utilizatori sau unui colectiv a carui munca necesita dialogul si cooperarea. La intersectia acestor doua viziuni discutam de fapt de o imbinare intre acestea, spatiul mixt, spatiu creat in conceptul de flexibilitate, fapt ce conduce la urmatoarea intrebare: mai putem discuta despre tipologii de biouri intr-un moment in care intreprinderile nu mai recurg la morfologii tip sau recurg la practici tip co-work? Cel mai probabil ca raspunsul consta in cultivarea continua a planurilor hibrid, acesta dand dovada de un grad de flexibilitate si de un coeficient de sustenabilitate mai ridicat la nivel energetic dar si in continua tranzitie a procesului de munca. In concluzie, ideea este nu de a renunta la tipizarea spatiului de lucru, ci de a gasi un sistem, un cadru analitic si de a-l corela cu studii extensive asupra mediului de lucru coroborate cu feedback din partea partea intreprinderilor si angajatilor sai, constienti fiind ca nici un mediu de lucru nu poate indeplini toate criteriile (de ordin functional, estetic s.a.).

Ambianta mediului de lucru si efectele asupra utilizatorului si performantei

Daca anterior s-a discutat despre spatiile de birouri din punct de vedere evolutiv si morfologic avand in vedere diferite configuratii contemporane, in continuare vom incerca sa definim ceea ce presupune un mediu de lucru, impreuna cu cerintele acestuia, dar si cu factorii determinant ai acestuia; ca urmare, vom trece de la o analiza arhitecturala la una mai cuprinzatoare, structurata pe diferite paliere: psihologic, sociologic, mecanic, s.a. Astfel, scopul este de a evidentia modul in care performanta si coeficientul de productivitate pot fi influentate, dat fiind ca din punct de vedere economic, componenta umana presupune costuri exponential mai mari decat infrastructura sau mentenanta.

Mediul de lucru – totalitatea factorilor de ordin fizic sau psihologic care constituie cadrul-suport pentru realizarea procesului de munca. Daca initial ne refeream la mediul de lucru ca fiind spatiul construit care trebuie sa asigure desfasurarea procesului de productie, raportat fiind la utilizator si nevoile acestuia, de fapt, astazi, mediul de lucru a devenit un mediu-suport; acesta nu mai asigura doar cerintele minime de functionare, ci propune o serie de facilitati fizice si psihologice care stimuleaza capacitatea sa de productie, generand totodata o anume semnificatie a muncii sale.

Utilizatorul – nucleul in jurul caruia se desfasoara procesul de proiectare al spatiilor/cladirilor/ansamblurilor de birouri precum si procesul de functionare al acestora; in functie de anumiti indicatori, exista diferite clasificari si tipologii corespondente. Daca ne referim la indicatorul MBTI (The Myers-Briggs Indicator), in functie de cele patru procese: implicare, intuitie, evaluare si perceptive rezulta 16 tipuri de caractere; totodata in ceea ce priveste tipul de inteligenta si modul in care utilizatorul isi aplica abilitatile cognitive discutam despre indicatorul MI (Multiple Intelligence), indicator care poate fi o componenta definitorie in configurarea tipului de birou si dotarile acestuia.

2 SCHEME CARACTERE

Graficul tipologiilor de caracter in functie de indicatorul MBTI

Graficul tipologiilor de utilizatori in functie de indicatorul MI elaborat de Howard Gardner

Performanta – suma dintre abilitate, motivare, oportunitate (accesibilitate), componenta direct influentata de mediul de lucru, deci implicit si de caracteristicile spatiului. Abilitatea poate fi direct influentata de mediu si de conditiile pe care le presupune (controlul independent asupra ambientului – lumina, zgomot, etc.), motivarea este, de asemenea, strans legata de locul de munca si de capacitatea acestuia de a crea un context afectiv care să determine o atitudine proactiva din partea utilizatorului. Prin oportunitate ne referim strict la partea de accesibilitate a informatiei precum si a mijloacelor necesare desfasurarii procesului de munca, componente distribuite echitabil tututor utilizatorilor.

Asadar, mediul de lucru contemporan nu ar mai trebui conditionat de factorul financiar sau de posibilitatile tehnologice dar de modul in care acestea pot fi utilizate in interesul angajatului, in ideea in care daca acesta este satisfacut, la fel va si angajatorul precum si clientul, societatea. Pentru a putea realiza un cadru adjuvant in folosul utilizatorului, fara a compromite siguranta si gradul de confort al acestuia, este vital un dialog interdisciplinar si un feedback din partea beneficiarilor dar si pe baza mediului construit; rezultanta va presupune un sistem care sa asigure multiple nevoi, fie ca acestea sunt legate de obiectul muncii si locul de munca sau nu.

Rolul mediului de lucru. Cerinte/Criterii? – SCHEMA

Calitatea aerului si rata de ventilare – aspect vital in functionarea oricarui tip de spatiu, in special in unitati cu un numar mare de utilizatori; aici nu ne referim doar la asigurarea unei circulatii adecvate a aerului (preferabil realizata nu doar mecanizat, dar si natural) dar si la eliminarea poluantilor (externi si interni – minimizarea posibilelor surse, materiale folosite etc.). Astfel se poate reduce consumul energetic si o crestere, in medie, de 10% a coeficientului de productivitate.

Confortul termic – presupune mai multi factori: temperatura, caldura specifica a mediului construit, viteza precum si gradul de umiditate; dat fiind ca discutam despre o componenta a mediului care este perceputa in mod diferit de fiecare utilizator in parte, in functie de metabolism si comportament, controlul asupra acesteia este probabil cea mai pertinenta solutie in vederea asigurarii unui grad de confort optim – o marja controlabila de pana la 4°C poate spori capacitatea analitica si abilitatile de tehnoredactare cu 3, respectiv 7%.33

Confortul acustic – un factor determinant in crearea unui mediu de lucru adecvat este obtinerea unui echilibru acustic, zgomotul fiind una dintre cauzele majore ce contribuie la disconfortul si starea de sanatate a utilizatorilor, deci si in productivitate, cu pana la 66%. Acest echilibru este definit daca in cadrul biroului putem regasi spatii adecvate pentru diferite activitati in functie de sunetul corespondent, mai exact: spatii pentru interactiune, discutii confidentiale sau concentrare. Din aceste motive, obiectul intreprinderii si activitatile pe care le presupune sunt determinante in izolarea fonica, aceasta depinzand de functiunile propuse si morfologia lor (spatii deschise, inchise, de tranzitie).

https://digitalnewsroom.media/clubrooms/hot-desk-is-dead/

Lumina (naturala/artificiala) – in ceea ce priveste iluminatul, pe langa considerentele evidente, acesta poate influenta utilizatorul la nivel psihosomatic, comunicarea, starea de spirit, siguranta precum si factorul estetic; in prima faza, solutia cea mai pertinenta ar fi optimizarea luminii naturale in vederea obtinerii unui echilibru intre confort vizual si stimul, si in reducerea consumului energetic. Astazi, sistemele de iluminat presupun si un sistem digitalizat, conectat la senzori care vizeaza rata de ocupare a unui spatiu, temperatura sau umiditate pentru a regla posibilele pierderi insa fara efecte daunatoare asupra mediului.

https://www.corstorphine-wright.com/projects/the-council-house/

https://i0.wp.com/www.biwatercooler.com/wp-content/uploads/2012/03/30-Screen-Shot-2012-02-17-at-3.55.50-PM.png

https://www.stantonwilliams.com/projects/cadbury-bournville-place/

Configuratia spatiului, elemente de morfologie si de design – interior layout – dat fiind gradul de complexitate al programului de birouri si cerintele contemporane la nivel de spatiu si forma, este imperativ ca in cadrul procesului de proiectare sa existe o coordonare intre nevoile intreprinderii la nivel de spatii si caracteristicile acestora precum si expresia acestora. Nu numai ca este prioritar regimul functional dar concomitent cu acesta, partea de amenajare trebuie sa asigure confortul utilizatorilor si sa exprime in acelasi timp ideologia intreprinderii, principii, valori. Intr-un context foarte volatil in care angajatii sunt mereu in cautare de posibilitati de evolutie este imperativ ca utilizatorul sa aiba un simt al identitatii si apartenentei, sporind astfel totodata si coeficientul de productivitate. Din aceste motive, astazi se pune accentul pe cautarea de solutii si configuratii cat mai personale si expresive, in functie de identitatea si caracterul intreprinderii precum si obiectul acesteia, si nu generalizatoare. Imaginea creata trebuie sa fie una care sa inspire si care sa mentina interesul utilizatorului, contrar unui design uniform care reduce gradul de performanta dar care poate cultiva in acelasi timp o atitudine pasiva.

Factorul ergonomic – in vederea configurarii unui mediu de lucru pe cat posibil de flexibil si confortabil, intreprinderile investesc considerabil in partea de infrastructura tehnologica in vederea implementarii politicii de hot-desking, abordare care automat priveste si partea de amenajare si calitatea mobilierului; in functie de caracterul muncii, gradul de confort si acomodare trebuie sa fie corespondent indiferent de gradul de mobilitate sau de rangul utilizatorilor.

Factorul natural (biofilia), perspectivele create in cadrul spatiului interior precum si cele spre mediul exterior – intr-un context in care gradul de urbanizare a atins limite exponentiale, contactul cu mediul natural – biofilia, a devenit un factor determinant in procesul de proiectare avand beneficii clare asupra individului, fapt sustinut de studii in biologie, neurologie sau endocrinologie. Asadar, ca solutii, pe langa potentarea relatiei vizuale cu mediul exterior, astazi, 'incorporarea’ naturii in spatiul de lucru a inceput sa devina o cerinta aproape obligatorie, contribuind astfel la imbunatatirea calitatii aerului precum si din punct de vedere estetic.

Dotari complementare – in aditia functiunilor conexe, intervin si o serie de alte facilitati mai mult sau mai putin coroborate cu obiectul muncii sau cu utilizatorul; initial acestea erau in plan secund in ceea ce inseamna un mediu de lucru eficient, insa in contextul contemporan, aproape ca sunt interconectate, iar pentru unii utilizatori poate chiar mai importante. Incepand de la simpla localizare a cladirii de birouri pana la dotari sportive sau facilitati pentru parinti, aceste servicii si functiuni complementare au devenit un criteriu vital pentru posibilii angajati.

Capacitatea utilizatorului de a controla parametrii spatiului de lucru – in ceea ce priveste raportul dintre utilizator si mediul de lucru este necesar un echilibru in masura in care cel dintai beneficiaza de o marja in care acesta isi poate personalize spatiul din mai multe punct de vedere: incepand de la obiecte personale, preferinte in materie de tipul de birou si alte facilitati pana la controlul asupra temperaturii, luminii etc. Solutia rezida intr-o interfata prin care se poate exercita acest control precum si in multitudinea de rezolvari spatiale; utilizatorul este cel care decide (desi doar in aparenta poate) in ideea in care orice grad de autonomie poate influenta in mod pozitiv coeficientul de productivitate. In aceasta situatie trebuie totusi punctata diferenta dintre personalizare si customizare, in ideea in care prin personalizare vorbim despre capacitatea utilizatorului de a controla mediul, de a modifica ‘sistemul’ in sine, pe cand prin customizare intelegem orice aditie, imbunatatire adusa acestuia de catre utilizator.

Configurarea mediului de lucru in functie de caracterul intreprinderii. Structura procesului de proiectare.

Cand discutam despre mediul de afaceri si modul in care acesta a luat forma in cadrul societatii contemporane, dincolo de factorul financiar si structurile organizatorice, o componenta semnificativa rezida in obiectul muncii precum si perspectiva din care poate fi abordata. Dupa cum am precizat anterior, spatiul dedicat biroului a ajuns la configuratia de astazi printr-o serie de transformari, avand ca baza de fapt mai multe programe arhitecturale: cel monastic, cel educational precum si cel industrial, rezultand un mediu de lucru contemporan hibrid care in afara de profit, trebuie sa fie sinonim cu un context evolutiv pentru utilizatorul de astazi, utilizator a carui munca presupune un proces cognitiv bazat pe inovatie si colaborare. Or, in vederea identificarii unor tipologii care desemneaza modul de lucru si caracteristicile in cadrul unei intreprinderi, in 2006, Jeremy si Philip Ross, pe baza unor studii de caz a peste 40 de intreprinderi propun patru tipuri de tipologii, ‘mecanisme’ in procesul de munca.

Mediul academic. Model clar inspirat din cadrul spatiilor de inavatamant, acesta presupune un mediu care prioritizeaza cunsotintele si modul de diseminare al acestora in cadrul intreprinderilor; de fapt, discutam despre o noua forma de ‘campus’ in care angajatii sunt instruiti si totodata incurajati sa aprofundeze studiul si un dialog interdisciplinar. Din acest motiv, este un model adecvat pentru intreprinderi mari, corporatii, care prefera interactiunea cu mediul universitar, dat fiind ca acest segment al populatiei reprezinta ‘beneficiarul’ ideal: in plina formare si deschisi la ideea de colaborare. Din punct de vedere morfologic observam predilectia pentru spatii deschise, flexibile si pentru implementarea a cat mai multor facilitati in vederea asigurarii unei atmosfere in care lucrul si studiul sunt primare si realizate conform caracterului fiecarui utilizator, atmosfera concretizata astazi in si centre precum hub-uri sau incubatoare.

EXEMPLE : GENZYME

Mediul de tip ghilda. Presupunand asocierea a mai multor indivizi specializati, pe modelul de breasla, model specific Evului Mediu si a carui declin a fost marcat de Revolutia Industriala, aceasta structura a fost revitalizata ca reactie impotriva globalizarii, scopul fiind perfectionarea si lucrul axat asupra unui produs dedicat. Ca urmare, in ceea ce priveste spatiul de lucru, acesta presupune o agregare de grupuri mici si medii care necesita un birou pe cat posibil configurat in raport cu procesul de munca, un mediu cat mai personalizat, familiar si confortabil; concomitent se pune accentul pe zonele de intalnire necesare feedback-ului, pentru a facilita si stimula aprofundarea domeniului respectiv.

EXEMPLE : HERTZBERGER, SAS ??

Mediul tip agora. Daca in cazul primelor doua tipologii, intreprinderea este aproape sinonima cu o enclava, in acest caz discutam despre cladirea/spatiul de birouri configurat in directa relatie cu viata publica. Intentia este de a crea o legatura afectiva cu clientul, societatea, prin intermediul locatiei si incadrarii urbanistice, rezultand astfel ceea ce numim astazi cladire ‘landmark’ – o cladire reper nu doar pentru un oras sau o tara, ci pentru o comunitate si idealurile acesteia. Din punct de vedere arhitectural, la nivel de spatiu interior, este evidenta nevoia de configuratii cu un grad de densificare cat mai mare, dat fiind mediul urban. Ceea ce individualizeaza aceste tipologii de birouri este modul in care comunica cu domeniul public, prin inglobarea de functiuni dedicate acestuia precum si printr-o expresie volumetrica caracteristica si definitorie in raport cu fondul construit. Pe de alta parte, ca urmare a volatilitatii contextului financiar, in ultimii ani s-a dezvoltat o noua directie ce presupune un contact mai pronuntat cu mediul public, multe intreprinderi recurgand la politici de regim hotelier sau tip co-work, fapt ce poate sugera o tranzitie in ceea ce inseamna valori si identitate, dar pot conduce la un mediu mai productiv si mai apropiat de viata cotidiana si nevoile anagajatului.

EXEMPLE: PORTA 22

Mediul tip lodge. Reiterand de fapt configuratia traditionala care presupunea imbinarea intre locuinta si spatiul de lucru, acest model de co-work/co-live isi propune sa diminueze ruptura, creata in mare parte de mediul corporatist, dintre viata personala a utilizatorului si latura sa profesionala in ideea performantei; in anumite cazuri, in ideea de a reduce costurile precum si gradul de poluare, autoritatile au pus bazele unor programe care sa finanteaze acest ‘nou’ mod de lucru, avand la indemana mai ales beneficiile tehnologice contemporane.

EXEMPLE: din carte

Factorii determinanti in configurarea mediului de lucru

Conform studiului elaborat de Jeremy Myerson si Philip Ross, un mediu de lucru contemporan si racordat la cerintele contemporane nu se rezuma doar la un tip de planimetrie, ci la un cumul de componente care determina un anume comportament din partea utilizatorilor si a comunitatii din care acestia fac parte. Astfel, descoperim ca de-a lungul timpului au intervenit o serie de factori care au determinat si inca contribuie la formarea unui mediu de lucru si caracteristicile acestuia.

Utilizatorul si gradul acestuia de implicare. Un prim contribuitor il constituie bineinteles factorul uman si atitudinea fata de procesul de munca si caracterul acesteia; intre acesta si obiectul muncii precum si ideologia corespondenta a intreprinderii formeaza un binom care sta la baza mediului de afaceri care, in functie de cerintele societatii, poate avea un impact mai mult sau mai putin semnificativ din punct de vedere economic si socio-cultural. De fapt, totul se rezuma la livrarea unui anume tip de produs si posibilele sale beneficii, process de altfel imposibil daca nu presupune un mediu suport adecvat.

Cu acestea in vedere, trecem la factorii a caror consecinte sunt imediate si a caror expresie fizica este mult mai usor de cuantificat: aici ne referim bineinteles la gradul de urbanizare, un proces complex a carui crestere exponentiala din ultimii ani au provocat o serie de alte schimbari la nivel de mediu inconjurator si posibilele directii de dezvoltare; concomitent, in aditia contextului urban, discutam despre locatia propriu-zisa, aceasta avand urmari evidente asupra procesului de proiectare, in urma caruia rezulta urmatorul factor, si anume cladirea, spatiul de munca. Toti acesti factori au o influenta directa asupra mediului de lucru, insa la randul lor, sunt supusi unor indici globali care angreneaza intregul sectorul tertiar si nu numai, fie ca vorbim despre mediul economic, procesul de globalizare, sau volatilitatea geopolitica. Totodata, daca e sa privim dintr-o perspectiva in termen lung, putem raporta totalitatea acestor factori la doua mari coordonate: schimbarile care pot interveni la nivel de climat si posibilele solutii in materie de design sustenabil, precum si gradul de dezvoltare tehnologica, mai exact, inteligenta artificiala – fapt, care, ca si in cazul implementarii calculatorului in mediul de lucru, poate conduce la o noua schimbare in paradigma, nu doar in privinta programului de birouri ce asupra intregului mediului construit si nu numai.

Luand in considerare factorii enumarati anterior, putem afirma ca intregul proces de proiectare nu mai presupune o viziune strict arhitecturala, ci una interdisciplinara, cuprinzatoare si constienta de standardele intreprinderilor de astazi si de conformatia utilizatorului; in acest sens putem concluziona ca procesul de proiectare si analiza presupune trei coordonate majore: cea financiara, fizica si cea perceptiva, implicand multiple domenii, printre care: fizica constructiilor, psihologia, sociologia, antropologia, biologia, neurologia, economia sau marketing-ul.

Factorul financiar:

capitalul initial si capacitatea de atenuare al acestuia, profitul

absenteeismul

rata de angajare

costurile de personal (dotari, costuri medicale s.a.)

Factorul fizic – mijloace empirice

calitatea mediului construit si efectele acestuia asupra utilizatorului si productivitatii

adaptabilitatea si sustenabilitatea mediului de lucru

Factorul de perceptie – mijloace pseudo-empirice, presupun nevoia de studiu si feedback, din partea beneficiarilor dar si din partea intreprinderilor deja stabilite pe piata

tipurile de comportament ale utilizatorilor

atitudinea fata de obiectul intreprinderii si de ideologia intreprinderii

3. Cladirea de birouri – reper in societatea moderna

Termeni cheie:

Arhitectura de birouri din perspectiva semantica. Relatia utilizatorului in raport cu spatiul de lucru

Daca pana acum discutia s-a concentrat pe aspectul morfologic al arhitecturii de biouri, in ultima parte a acestei lucrari vom incerca sa determinam in ce masura se poate discuta despre semnificatie in cadrul unui asemea program si ce presupune aceasta in raport cu utilizatorul dar si cu societatea. Din moment ce asemenea spatii surprind modul in care o anumita forma de organizare, financiara, politica s.a., aplica o serie de principii si mijloace in urma carora se obtine un anume profit, beneficiu este practic imposibil sa nu luam in considerare aceasta structura complexa ca pe un posibil filtru pentru paradigma social-culturala contemporana.

Este de la sine inteles ca perceptia asupra unei cladiri, relatia cu aceasta, trairile si valorile cu care aceasta poate fi investita presupun un proces colectiv, realizat in timp, in continua schimbare, si in continua legatura cu spatiul in cauza. Astfel prin analiza modului in care care arhitectura de birouri fie a influentat, fie a reflectat un status quo social ne referim de fapt la ceea ce David Boje a identificat ca fiind un chronotop – „relatari organizationale in cadrul unor secvente temporale”. Dat fiind ca ne referim la un program arhitectural desavarsit odata cu arhitectura modernista, trebuie avute in vedere reminiscentele ‘programei’ stilistice. Secolul XX a presupus un moment in care societatea era intr-o continua reevaluare a propriilor aspiratii fapt ce imediat se concretizeaza in privinta mediului construit, deci automat si in cazul mediului tertiar si structurii acestuia; astfel chiar putem asemana modul in care Stilul International s-a propagat intr-un mod asemanator cu dezvoltarea marilor concerne, dat fiind ca arhitectura modernista si companiile multinationale urmareau aceeasi tendinta de globalizare si de noi perspective lucrative.

Daca privim cel putin in spatiul occidental, ‘munca de birou’ devine scopul ultim iar cladirea de birouri expresia acestuia. Insa dincolo de aceasta imagine creata, si nu rezultata, discutam de fapt despre un brand, un brand al corporatismului, ‘curent’ care a denaturat ceea ce un mediu de lucru trebuia sa exprime – prin exacerbarea nevoii de capital si spatiul a fost ‘convertit’ intr-o asemenea maniera; si oarecum aceasta viziune predomina o mare parte din ceea a fost realizat mai ales dupa anii ’50, tipizare in eficientizare, uniformizare in detrimentul pastrarii identitatii. Asadar spatiile de birouri devin oarecum un pretext al unui viitor prosper, insa a caror credibilitate scade din momentul in care omul nu mai este deloc prioritar.

Pentru a putea defini relatia dintre utilizator si spatiul desemnat este important sa analizam modul in care s-a modificat acest raport in decursul evolutiv al spatiilor de birouri precum si atitudinea fata de intreprindere si valorile acesteia. Vom descoperi ca in prima parte a formarii mediului de lucru modern, acesta va fi cel care dicteaza un anume fel de comportament, impunand utilizatorului un set strict de principii organizationale si ideatice; in cadrul biroului de astazi vom observa totusi o tendinta spre inversarea acestui raport, utilizatorul fiind cel care dicteaza standardele ce trebuie intrunite de catre intreprindere prin facilitatile propuse in cadrul biroului.

Concomitent ar fi ‘naiv’ daca nu luam in calcul relatia dintre anagajat si valorile intreprinderii si expresia acestora nu doar la nivel de spatiu de lucru dar si in raport cu opinia publica; contrar, orice simt al apartententei sau identitatii dispare, substituit fiind doar nevoile pur pragmatice. Oricare din aceste doua cazuri poate fi perfect justificat; intrebarea totusi ramane: poate un spatiu destinat procesului de munca influenta cognitiv si afectiv utilizatorul?

Daca e sa privim modul in care s-a concretizat biroul modern trebuie avut in vedere ca acesta a ajuns la forma contemporana prin imbinarea a doua coordonate diferite din punct de vedere arhitectural, insa ambele cu scopul de a crea un spatiu de lucru, un spatiu de productie in cele din urma. Odata discutam despre ramura arhitecturala care a urmarit dezvoltarea unui spatiu dedicat functionarilor, cu exemple concrete datand inca din secolul XVI (galeriile Ufizzi), exemple care propun o morfologie ce tinde spre crearea unui mediu adecvat muncii si in acelasi timp o relatie cu societatea, urbanistic dar si social. Pe de alta parte, odata cu Revolutia, nu doar spatiile industrial trec printr-un proces de dezvoltare ci si cele necesare muncii ‘birocratice’; nevoia din ce in ce mai mare pentru intreprinderi sau alte entitati economice, politice de a beneficia de o componenta responabila de munca ce tinea de aspectul financiar sau organizational presupune o noua directie arhitecturala. Asadar, in tari ca Anglia, Suedia apar primele exemple in cadrul acestui nou program, exemple care vor de altfel desavarsite spre final de secol XIX, inceput de secol XX in spatiul nord-american. Datorita inovatiilor tehnologice dar si a unei mentalitati care vizeaza importanta productivitatii si a puterii financiare, spatiul pentru birouri devine un mecanism in sine, optimizat pentru profit.

Dupa cum s-a precizat si in prima parte a lucrarii, modelul propus de F.W. Taylor a avut urmari semnificative asupra configuratiei birolui modern. Dezvoltata pe baza studiilor in cadrul spatiilor industrial, schema propusa de acesta a insemnat interpretarea biroului ca o linie de asamblare de facto, prin structurarea muncii intr-o maniera rationalista si egalitarista dar care nu lua in calcul capacitatile si confortul utilizatorului. Or, din moment ce munca este echivalenta cu un proces mecanic, disociat de orice alt factor afectiv, in cadrul intreprinderii, ierarhia devine un scop sine, fapt ce se intrevede si la nivel de spatiu. De fapt, avem in fata o forma de structura sociala care in mod voit sau nu presupune si o forma de segragre; intr-un asemenea context este clar ca relatia utilizator-spatiu este una de subordonare: scopul este profitul, iar utilizatorul, sau mai exact, angajatul de rand este un mijloc in sine. In timp, acesta va beneficia de o identitate in masura in care va beneficia si de un spatiu propriu. Din pacate aceasta mentalitate va continua sa fie implementata pana spre sfarsitul secolului XX, in special prin intermediul infamului cubicle. Daca in anii ’60, ca urmare a curentului ideologic european, intentia a fost de a crea un mediu de lucru coloborativ, intreprinderile au descoperit de fapt o noua modalitate de industrializare a muncii, deci, totodata, si a spatiului. Sursele sunt nenumarate, iar concluzia aceeasi: biroul modern in care majoritatea angajatilor erau identificati cu un coeficient de productivitate si cu o statie-cub. Desi, este un pic anacronic sa folosim termenul de ‘identitate’ intr-un context in care tendinta era una de uniformizare iar confortul fizic si psihologic erau aspecte secundare in vedere maximizarii profitului.

In acest fel, din momentul in care apartenenta la acest mediu de lucru era un scop in sine pentru o mare parte a societatii, ajungem in perioada contemporana in care aproape tot ce este legat de mediul ‘corporatist’ a ajuns sa aiba o conotatie negativa, daca nu chiar si peiorativa, tocmai prin modul in care acesta a ajuns sa aiba efecte majore asupra mentalitatii colective, referitor la stil de viata, bunastare, compromiterea principiilor in scop financiar. Si cumva acesta opinie este justificata. Cum putem avea o abordare pozitiva in privinta unor spatii de birouri daca acestea sunt sinonime cu un mediu monoton, daunator si impersonal? Cu toate acestea, in ultimii ani, pe baza studiilor care au subliniat repercusiunile asupra utilizatorilor, intreprinderile, in tandem cu cei responsabili in proiectare, dar si alti specialisti in diverse domenii au inceput sa traseze noi directive in morfologia unui birou intr-adevar eficient.

In acest sens, in cadrul structurii specifice de tip-enclava, spatiul de ‘productie’ propriu-zis este reconfigurat in masura in care nu mai este disociat fizic si mental. Nu mai discutam despre un spatiu de munca, ci despre un loc de munca, un mediu de lucru, un mediu adaptat la nevoile utilizatorului. Ca urmare, daca initial vorbeam despre o relatie de subordonare, acuma putem considera ca exista totusi un grad de autonomie fata de spatiul in cauza. Odata cu aceasta ‘libertate’, facilitata si de dezvoltarea tehnlogiei informationale, utilizatorul este activ integrat in proiectarea si functionarea intreprinderii. In acelasi timp se pune accentul pe ceea ce inseamna imagine, brand si politici de adresabilitate in raport cu clientul, piata libera, sau cu prospectul angajat. Scopul este evident acelasi, profitul, insa acum profitul este definit printr-o perspectiva mai ‘umanista’.

Spatiul de birouri – de la profit la performanta utilizatorului

Poate aceasta viziune in care aspectul financiar poate fi corelat cu o mai mare autonomie a utilizatorului este prea idealista sau experimentata inca la o scara prea mica, insa daca e sa interpretam aceasta noua directie in proiectare si ce presupune design-ul unui birou, ajungem la concluzia ca de fapt asistam la ‘renegocierea’ a ceea ce Jacqueline Vischer denumea in lucrarea „Space Meets Status: Designing Workplace Performance” ca fiind un contract social spatial; in masura in care intreprinderea initiaza un transfer de principii si asigura un mediu adecvat, spatiul in sine nu mai este doar o platforma sau un catalizator ci o expresie, un simbol al productivitatii si al succesului personal si colectiv totodata.

Acest fapt este rezultatul al tuturor operatiunilor morfologice, stilistice dar si organizationale implementate in cadrul spatiului de lucru; era normal ca si in cazul biroului contemporan, din nevoia de a crea o configuratie care sa contravina ceea ce inainte presupunea un mediu defectuos, din nevoia de a se distanta si de a propune ceva cat mai diferit s-a ajuns in punctul in care la prima vedere, autonomia nu mai consta intr-un liber-arbitru ci mai degraba un mediu instabil. Acest fenomen, studiat si de Jacqueline Vischer, chiar daca din punct de vedere fizic a generat o expresie fizica adecvata, poate avea consecinte grave asupra mentalitatii utilizatorilor; ca de exemplu, sistemul prin care birourile nu sunt desemnate poate genera o stare de nesiguranta, de non-apartenenta, pe cand existena unor spatii de depozitare/ stocare menite sa fie impartite, pentru utilizatorul individual, poate insemna ‘stergerea’ identitatii acestuia. De asemenea, birourile comune inseamna pierderea intimatii, partitiile joase – control constant, spatiile pentru intalniri informale – o distragere, pe cand o mobilitate mai mare poate conferi o stare de impermanenta/substitutie.

Ideea este ca indiferent de caracterul unui mediu de lucru, orice politica tranzitionala trebuie implementata progresiv si in concordanta cu feedback-ul tututor utilizatorilor; este clar ca nu poate exista un spatiu de birouri care sa acomodoze intregul colectiv. Din acest motiv un mediu de lucru trebuie sa presupuna de fapt un sistem flexibil de subspatii cat mai diverse cu care utilizatorii se pot identifica in functie de sarcina curenta. In 1985, Philip Stone si Robert Luchetti, in cadrul articolului „Your office is where you are”, introduc notiunea de „activity-setting”; acestia atrag atentia asupra faptului ca nu poate exista o statie sau un birou individual care sa indeplineasca toate nevoile si cerintele unui utilizator, fie acestea legate de sarcinile intreprinderii sau nu. Astfel se constientizeaza schimbarile comportamentale in cadrul mediului de lucru si cum acestea depind de caracterul muncii si ca necesita un spatiu diferit. Abia in 1994, Bodin-Danielsson identifica aceasta tipologie ca „activity-based workplace (ABW)”, tipologie sinonima cu orice mediu de lucru configurat in mod dependent de tipul de munca.

De fapt, biroul de astazi este produsul a ceea ce incepand cu anii ’80 era cunoscut sub numele de „alternative officing” (Harvard Business Review 1985) – strategii de dezvoltare a unui mediu de lucru alternativ; un proces care a coagulat nu doar arthitecti sau designeri, dar si o serie de cercetatori si teoreticieni, acesta a pus fata in fata doua mentalitati diferite din punct de vedere al spatiului si cum poate fi interpretat: odata avem scoala ‘traditionala’ care puncta nevoia unor spatii stabile, bine definite formal si functional, iar de partea cealalta urgenta tranzitiei spre biroul ‘virtual’. Daca in capitolul precedent se mentiona existenta a patru tipuri de medii de lucru configurate in functie de caracterul intreprinderii (academic, ghilda, agora si cel de tip-lodge) putem considera ca intre acestea si stuctura propusa de Francis Duffy exista o componenta comuna – tipologii diferite de utilizatori si activitati. Duffy a sintetizat spatiul in functie de sarcina si modul de interactiune, rezultand notiunile de: den, hive, cell si club, de la utilizatorul colectiv la cel singular, de la munca in echipa la sarcinile individuale.

Poate cheia in solutionarea problematicii referitoare la relatia utilizator-birou ar fi sa nu mai privim arhitectura de birouri ca fiind parte integrata in Zeitgeist-ul modern, contemporan, din ce moment ce caracterul si valorile ce tin de munca ‘de birou’ necesita o adaptabilitate si efiecienta care pot determina noi medii de lucru si, aferent, noi modalitati de intaractiune, fie in cadrul intreprinderii, fie intre societate si intreprindere.

Redefinirea spatiului de birouri. Aparitia spatiilor de tip co-work

Asadar, intr-un context global in care flexibilitatea este unul dintre principalele concepte operative la nivel de sector tertiar, aceasta a generat in acelasi timp o schimbare la nivel de spatiu si un nou mod de lucru. Chiar daca marile intreprinderi isi pun amprenta in continuare asupra mediului construit, precum si la nivel socio-economic, tendinta contemporana in ceea ce priveste biroul este aceea de asociere non-formala; acest fapt presupune realizarea unor centre, hub-uri care incurajeaza interactiunea si colaborarea intre diferite intreprinderi, tipuri de activitati, sau persoane, intr-un cadru-suport adaptabil la nevoile utilizatorilor.

Chiar daca vorbim totusi despre o directie de nisa in mediul de afaceri si nu numai, conform ultimelor sondaje si previziuni realizate de cei de la GCUC (Global Coworking UnConference), in urmatorii ani ne asteptam la o crestere exponentiala in numar de utilizatori si spatii dedicate. Care sunt totusi cauzele unui asemenea fenomen si care sunt consecintele acestuia la nivel arhitectural? Comparativ cu spatiile de birouri deja enuntate si analizate anterior, in cazul spatiilor de tip-work, utilizatorul chiar este factorul decisiv, aflandu-se intr-o ipostaza oarecum ambivalenta: client dar si antreprenor.

In primul rand ne referim la persoane a caror abordare asupra muncii presupune un grad de libertate mult mai mare precum si un grad de implicare mai pronuntat. Aflandu-se intr-un mediu in care de cele mai multe ori utilizatorii au pregatiri si pozitii diferite, fie ca fac parte dintr-o intreprindere, fie freelanceri, nu mai exista aceeasi presiune, aceeasi nevoie de afirmare si continua reevaluare in raport cu omologii, discutam despre un comportament si o atitudine proactive fata de obiectul muncii; concomitent, fiecare poate profita de un feedback bazat pe colaborare si transfer de idei care pot conduce la noi modalitati in tratarea propriilor obiective.

Totodata, utilizatorii au un control mai mare asupra programului de lucru, acestia fiind capabili sa-si optimizeze sarcinile astfel incat sa conduca la un echilibru intre munca si viata personala. Desi exista studii care afirma ca prea multa autonomie poate duce la un regim de lucru destructurat, deci neproductiv, tocmai prin includerea benevola intr-un asemenea cadru, utilizatorul individual, prin intermediul colectivului, poate fi productiv in ideea in care acesta devine atasat si apare acel simt al apartenentei. Acest fapt constituie inca un motiv pentru care spatiile de co-work au atata succes in ultimii ani, mai exact tocmai acest simt al comunitatii, participare, coagulare, creandu-se un raport de egalitate, si nu o ierarhie stricta, limitanta. Descoperim ca in asemenea spatii, comparativ cu biroul ‘traditional’, unde comportamentul poate fi destul de rigid, sau cel putin inhibant, simtul identitatii este unul mai pronuntat, rezultanta fiind si un grad de performanta proportional.

Daca e sa analizam de exemplu manifestul dedicat coworking-ului si ce se propune de fapt la nivel de ideologie, realizam ca obiectul muncii este o parte integrata si oarecum un ‘pretext’ la nivel de context social, global. Intr-un sens mai larg avem de fapt in fata o cu totul alta paradigma: intr-un moment in care societatea se afla intr-o plina tranzitie, de la politici construite la o scara prea mare, care nu mai graviteaza in jurul omului ca individualitate, la mijloace prin care progresul se bazeaza pe interconectivitate si sustenabilitate, proces ce se intrevede si in cadrul arhitecturii. Aici nu ne mai referim la produsul de arhitectura dedicat unor categorii mai mult sau mai putin privilegiate, ci la o arhitectura ‘open-source’; prin ‘open-source’ nu ne referim doar la proiecte ce pot fi implementate cu un capital financiar minim ci la redefinirea mediului construit intr-o maniera in care comunitatea constituie un factor decisiv. Asadar, daca analizam arhitectura spatiilor de cowork observam un grad de aplicabilitate considerabil, rezultand in obiecte care se adreseaza direct beneficiarilor, flexibile in functie de cerintele acestora.

„The office workplace needs to continually reassess and re-invent itself – understanding its place in the wider world of work and excel and its important niche role.” – Adryan Bell, „Re-imagining the Office.The New Workplace Challenge”

CONCLUZII

SCHEME PERKINS EASTMAN (EVO)

Dat fiind ca ne aflam intr-un context in care societatea prioriteaza progresul propriu, profesional am considerat ca o analiza a ceea ce presupune un spatiu de birouri adecvat si racordat la cerintele de astazi ar fi necesara, mai ales in acest moment in care tehnologia si informatia au devenit practic ‘open-source’. Observam ca in ciuda aparentelor unui program rigid, tipizat, putem vorbi totusi despre o arhitectura flexibila, adaptata la mediul de lucru contemporan si care poate presupune o componenta semantica, afectiva in cadrul interactiunii cu utilizatorul si societatea.

In incipitul lucrarii am punctat modul in care sectorul tertiar a determinat aparitia unor spatii dedicate politicilor organizationale si financiare si cum acestea au devenit vitale odata cu Revolutia Industriala. Asadar, in cadrul secolului XIX deja vorbim despre o diferentiere intre munca fizica si cea cognitiva, cea din urma fiind clar influentata de strcutura propusa prin arhitectura industriala, fapt ce se intrevede la nivel de morfologie si ierarhie. Astfel, odata cu inceputul secolului XX si inovatiile tehnologice, intreprinderea moderna dezvolta arhitectura de birouri intr-un mecanism aproape impersonal, optimizat penru productie si a carui singura legatura cu mentalitatea colectiva era generata prin imaginea creata dar nu neaparat si prin valorile propuse. Acest mod de functionare va atinge apogeul la finele secolului trecut dar va continua sa aiba reminiscente pana in ziua de astazi.

Pe de alta parte, intreprinderile, angajatii, societatea-client devin constiente de efectele nocive ale biroului modern asupra utilizatorului, asadar si asupra performantei, deoarece anterior am punctat modul si cum o serie de factori, exogeni sau interni intreprinderii precum si felul in care spatiul este configurat, pot influenta coeficientul de productivitate. Presupunand ca totusi discutam despre un mediu care intruneste toate calitatile minime de confort, o problema majora consta in relatia cu concernul respectiv si valorile acestuia; or acest raport este unul care trebuie exprimat prin intermediul spatiului, fapt ce poate conduce la un simt al identitatii si apartenentei al utilizatorului.

Din punctul in care munca a trecut printr-un proces de digitalizare, iar produsul acestuia devine unul virtual, angajatul capata un rol mai important, intreprinderile recunoscand importanta inovatiei si ca procesul ‘traditional’, automatizat nu presupunea un cadru-suport care sa faciliteze componenta creativa. Asadar vechea structura ierarhica, piramidala este reorganizata in maniera in care angajatii si managerii conlucreaza, iar fiecare membru, indiferent de rang, este evaluat de restul colectivului.

In vederea realizarii acestui mediu-suport, arhitectii, designerii impreuna cu specialisti din diverse domenii, in urma unui proces de cercetare, au transformat notiunea de lucru in conceptul de activity-based working; prin acest concept intelegem ca nu poate exista o structura fixa, o solutie permanent valabila in ceea ce priveste proiectarea si functionarea biroului contemporan; din contra, fiecare solutie presupune un proces complex si specific, individualizat in functie de obiectul muncii, caracterul intreprinderii si colectivul aferent. Din acest motiv, descoperim ca exista de exemplu companii, entitati care prefera un mediu de lucru tip-enclava, o oarecare ordine sociala interna fapt ce genereaza o arhitectura care combina diferite functiuni si relatii asemanatoare cu cele in cadrul unei urbe. Concomitent sunt si intreprinderi care prefera o relatie cat mai directa cu clientul, fapt ce se traduce nu doar prin locatie, ci si printr-o atitudine si configuratie mai putin formala.

Ca urmare, daca analizam arhitectura de birouri prin perspectiva succesului companiilor de astazi, ajungem la concluzia ca atentia pentru mediul creat si ideologia care sta la baza acestuia capata un rol din din ce in ce mai important; chiar si dintr-o perspectiva pur pragmatica, financiara, reiese ca este mai eficient daca spatiul conceput este unul adaptabil si conformat la nevoile curente; pe scurt, daca utilizatorul este multumit de conditiile date, din punct de vedere fizic si emotional, eventualele costuri, prevazute pentru cauze medicale sau inlocuiri de personal, scad exponential.

In cadrul acestei lucrari s-a urmarit modul in care s-a conturat spatiul de lucru contemporan incepand cu primele tentative morfologice pana la stabilirea unui program arhitectural dedicat cladirilor de birouri. In acest sens asistam la o schimbare de paradigma nu doar la nivel architectural ci si la nivel socio-economic, schimbare care a fost posibila prin tranzitia “muncitorului” de la intermediar la o resursa in sine.

In concluzie, cand discutam despre biroul contemporan, ne referim la un spatiu volatil, complex, complet conditionat de cerintele intreprinderii si ale angajatului, de contextul economic, politic precum si de dimensiunea culturala – valori, principii ale societatii curente. Programul de birouri a rezultat din nevoia de a agrega un numar cat mai mare de utilizatori in vederea unei comunicari mai facile, fapt ce ar contribui la cresterea coeficientului de productivitate. Astazi, asistam la o tranzitie a acestui program arhitectural, fapt datorat de accesibilitatea informatiei si nenumaratele posibilitati de comunicare si de transfer de idei. Acum prioritatea este de a crea un spatiu in care utilizatorii sa fie inspirati si motivati in cadrul procesului de munca, proces complementar cu evolutia profesionala individuala; or, pentru a putea proiecta un asemenea spatiu, un studiu extensiv, cu caracter interdisciplinar, este imperativ. Spatiul de birouri a reprezentat si va ramane in continuare exponent al inovatiei si progresului insa, la baza, acesta este o expresie a unui ideal colectiv de a contribui in procesul de dezvoltare a societatii moderne.

“A group of people get together and exist as an institution we call a company so they are able to accomplish something collectively that they could not accomplish separately – they make a contribution to society, a phrase which sounds trite but is fundamental.”

David Packard, co-fondator Hewlett-Packard

REFERINȚE

Gheorghe Vais, „Programe de arhitectură”, U.T. Press, Cluj-Napoca, 2008