Spălarea Banilor, Componenta a Macrocriminalitatii Economico Financiare

Spălarea banilor componentă a macrocriminalității economico-financiare

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE PRIVIND SPĂLAREA BANILOR

Spălarea banilor presupune încercarea de a ascunde originea ilicită a produselor infracțiunilor și crearea unei aparențe de legalitate a acestora. Dar infractorii trebuie să își asigure folosința fondurilor obținute ilicit, altfel, ascunderea adevăratei origini a acestor fonduri este ineficientă.

Conexarea economiilor naționale la circuitele economice integrate, expresia sintetică a globalizării activităților economice, a avut ca efect mondializarea crimei organizate în domeniul afacerilor.

Importanța infracțiunii de spălare a banilor pentru infracțiunile generatoare de bani murdari este subliniată de autorul Chris Mathers, astfel: “ De fiecare dată când este săvârșită o infracțiune care generează bani, infractorul se confruntă cu o problemă: cum să ascundă produsele infracțiuni? Acesta dorește să poată cheltui banii fără a fi depistat, iar pentru a face asta trebuie să curețe profiturile” .

Pentru a cheltui banii în mod liber, infractorii se vor asigura că orice legătură între activitățile infracționale și produsele acestora, este stearsă. De asemenea, aceștia vor căuta o justificare plauzibilă pentru a aparenta legalitatea banilor pe care îi dețin. Astfel, investirea acestui profit obținut din infracțiune, toate aceste operațiuni conducând la conferirea unei aparențe legale a veniturilor ilicite.

Fenomenul spălării banilor are o influență majoră asupra recrudescenței crimei organizate, iar combaterea sa este unul dintre mijloacele eficiente ale prevenirii celorlalte forme de activitate criminală.

Corupția facilitează spălarea banilor, fiind o activitate infracțională care implică un ansamblu de procese de schimburi ilegale, cum sunt: traficul de influență, favoritismul, clientelismul, care urmărește crearea unei aparențe de legalitate de necontestat.

Punând în lumină cele două fenomene antisociale, autorii Chaikin și Sharman afirma: Corupția este cel mai mare obstacol în calea dezvoltării, în timp ce spălarea banilor este inima tuturor infracțiunilor generatoare de profit.

1. MODELUL CLASIC AL PROCESULUI DE SPĂLARE A BANILOR

Din punct de vedere tehnic, spălarea banilor a fost definită, de către cercetătorii și experții care au studiat acest fenomen ca fiind un ansamblu de tehnici și scheme corelate într-un proces dinamic care presupune trei etape.

Plasarea sau obținerea și mișcarea fondurilor obținute în mod direct sau indirect din infracțiuni;

Stratificarea sau ascunderea originii ilicite a fondurilor prin tehnici sau scheme care să creeze aparența de legalitate a originii banilor, în scopul evitării oricărei suspiciuni și investigații;

Integrarea sau disponibilizarea fondurilor în vederea utilizării libere a acestora în noi fapte ilicite sau în alte scopuri sau reinvestirea lor în activități economice legale;

2. ETAPELE PROCESULUI DE SPĂLARE A BANILOR

Astfel, schema esențială a procesului de spălare a banilor cuprinde trei faze sau etape, astfel: plasarea, albirea și integrarea.

2.1. Plasarea

Prima fază, plasarea, implică cantități mari de numerar și presupune folosirea instituțiilor financiare sau a altor agenți economici precum case de schimb, cazinouri, societăți de fațadă, parcări auto, bursele de mărfuri, serviciile de încasare a cecurilor, serviciile de transmitere de fonduri etc.

Deplasarea banilor are loc către țări cunoscute ca paradisuri fiscale unde nu trebuie dovedită proveniența banilor, iar după depunerea în bănci sumele de bani se reîntorc în statul de unde provin prin folosirea altor instrumente și tehnici, cum este, de exemplu: transferul electronic.

Această fază poate fi parcursă prin fragmentarea sumelor de bani în sume mai mici trasferate ulterior direct într-un cont bancar sau folosite pentru achiziționarea unor instrumente financiar – cecuri, bilete la ordin etc. Astfel, sunt cumpărate cu numerar obiecte care au o valoare foarte mare, precum pietre prețioase, bijuterii, obiecte de artă, avioane etc., care sunt apoi revândute unor persoane care plătesc cu cec sau ordin de plată.

Fragmentarea sumei de bani în sume mai mici este o măsură de precauție luată de infractorii financiari în cazurile în care aceștia utilizează conturile bancare pentru transformarea numeralului ilicit în moneda scripturală. Sumele astfel fracționate nu trebuie sa atingă pragul stabilit de lege ca limită minimă, în caz contrat, tranzacția trebuind raportată.

Alte metode utilizate de spălătorii de bani în etapa plasării sunt : cumpărarea unor instrumente financiare (cecuri, bilete la ordin) pe care le depozitează în conturi din alte destinații; contrabanda cu valută și trimiterea valutei spre alte destinații offshore, achiziționarea unor obiecte de valoare ( aur, pietre prețioase); complicitatea personalului bancar în ceea ce privește neraportarea unor depozite de sume care depășesc pragul minim prevăzut de lege, folosirea unor sisteme bancare paralele etc.

Indiferent de metoda aleasă pentru realizarea plasării banilor iliciți, spălătorii urmăresc aceeași rezoluție: inserarea unor mari sume de bani în sistemul financiar global.

Plasarea banilor de proveniență illicită este necesară deoarece există posibilitatea supravegherii de către autorități a surselor de obținere ilicită a banilor, astfel încât, ca masură de siguranță, infractorii trebuie să deplaseze numerarul obținut ilegal de pe teritoriul statului supravegheat, pentru a nu putea fi depistat și confiscat.

Deoarece plasarea implică manevrarea unor sume foarte mari de bani în numerar, până la depunerea în bancă există posibilitatea detectării lor sau a unei părți din aceștia, astfel, această fază a procesului de spălare a banilor prezintă un nivel ridicat de risc pentru infractori.

Plasarea banilor murdari pe piața financiară legală este cea mai riscantă fază a procesului de spălare a banilor, deoarece implică stabilirea unor contacte cu reprezentanți ai lumii financiare care sunt greu de corupt și de redus la tăcere comparativ altor martori la activitatea infracțională.

Această fază este cunoscută în literatura de spacialitate și sub denumirea de “ călcâiul lui Ahile” .

2.2. Stratificarea

Albirea banilor sau stratificarea este cea de-a doua fază a procesului de spălare a banilor și constă în operațiuni de ascundere a originii ilicite a bunurilor (transferul electronic al banilor între diferite conturi) prin care veniturile ilicite sunt separate de sursa lor ilicită.

În aceasta fază, veniturile ilicite sunt separate de sursa lor de proveniență, de exemplu traficul de droguri, prostituție, trafic de autoturisme furate, contrabanda, specula etc, printr-o serie de tranzacții sau documente false.

Din momentul în care sunt plasate în diferite conturi, convertite în cecuri de călătorie, scrisori de credit, obligațiuni, acțiuni, librete de economii la purtător etc, banii murdari sunt tot mai greu de depistat, probarea ilegalității lor fiind în multe cazuri imposibilă.

Convertirea numerarului într-un alt mijloc de plata sau distanțarea fizică a banilor de infracțiunea care –a generat, asigură pentru infractor o mai mare siguranță în derularea schimburilor comerciale, cât și în ascunderea identității sale.

Infractorii folosesc de obicei sistemul electronic de transfer al fondurilor, sistem prin care sunt realizate peste 500.000 de transferuri de fonduri zilnic, reprezentând peste un trilion de dolari americani.

Serviciile bancare on-line exclud într-o mare măsură contactul dintre clienți și instituțiile financiare, clienții putând accesa contul personal prin internet din orice colț al lumii.

Astfel, spălătorii de bani pot controla orice cont chiar dacă acesta a fost deschis pe numele unor persoane interpuse.

Zonele geografice sau jurisdicțiile care nu cooperează cu organele de anchetă specializate în combaterea spălării banilor sunt preferate de infractori pentru transferul fondurilor.

Soldurile conturilor persoanelor interpuse se transferă ulterior în contul administratorului titular care poate dispune nestingherit de banii transferați. În vederea combaterii acestui fenomen se impune identificarea persoanei care accesează un cont prin folosirea imaginii virtuale sau a amprentelor digitale de către banca la care s-a deschis contul și care va putea compara aceste date cu cele transmise prin internet de către cel care acceseaza contul.

Există foarte multe situații în care albirea sau stratificarea banilor se face prin intermediul firmelor de tip offshore.

Metodele folosite în această fază a spălării banilor sunt diverse, de exemplu cumpărarea de imobile la un preț scăzut și revânzarea acestora la prețul pieței, creditarea de către asociații a unei societăți comerciale care funcționează în pierdere datorită costurilor foarte ridicate, acordarea de imprumuturi fictive etc.

Astfel, revânzarea, închirierea, transformarea, donarea fictivă a bunurilor mobile sau imobile conduc la pierderea caracterului ilicit al sumelor cu care au fost achiziționate.

2.3. Integrarea

Integrarea este ultima fază a spălării banilor și constă în crearea unei aparențe de legalitate a patrimoniului dobândit în mod ilegal.

De exemplu, infractorii inființează societăți anonime în tări cunoscute ca paradisuri fiscale caracterizate de o strictă garantare a secretului tranzacțiilor, societăți care ulterior contractează asa-zise împrumuturi sub care se ascund în realitate bani spălați.

De asemenea, cumpărarea unor participații la societăți neprofitabile și revânzarea lor la valoarea reală, creditarea propriei societăți comerciale care lucrează în pierdere datorită costurilor crescute, vânzarea unor bunuri cumpărate la prețuri scăzute unor societăți captive, acordarea de împrumuturi fictive de către o companie de fațadă înregistrată într-un paradis fiscal.

Integrarea permite reciclatorului ca, după ce a parcurs etapele anterioare de spălare a banilor, să plaseze în economia reală, ilicită și să poată investi în mod legal banii pe piața imobiliară, a bunurilor de lux a afacerilor.

Experții ONU au în vedere patru etape ale spălării banilor, astfel: banii murdari sunt depuși în conturile altor persoane apoi sunt distribuiți în numerar prin achiziționarea unor valori mobiliare. Aceste două etape sunt urmate de ascunderea urmelor infracțiunii principale și, în final, investirea fondurilor albite în diverse afaceri.

În practica instanțelor judecătorești din România s-a considerat faptul că: Doctrina este unitară în a recunoaște ca ascunderea provenienței ilicite a produsului financiar provenit dintr-o infracțiune implică trei faze independente: 1. Plasarea – plasamentul cantității de bani ca atare, 2. Stratificarea – separarea banilor proveniți din activitatea criminală de originea lor, prin intermediul unor activități financiare, 3. Integrarea – găsirea unei explicații plauzibile pentru banii iliciți sau procesul de onorabilizare a lor.

Fiecare etapă reprezintă în sine un mic mecanism, un segment al complexului proces de spălare a banilor.

Făcând referire la faptul că legiuitorul român nu a înțeles să incrimineze procesul de spălare a banilor de lege lata, autoarea Camelia Bogdan consideră eronată poziția instanțelor judecătorești în a considera că doctrina este unitară în a recunoaște că ascunderea provenienței ilicite a produslui infracțiunii implică cele trei faze independente.

În literatura de specialitate s-a considerat că această schemă clasică, a celor trei faze, este insuficientă pentru a asigura impermeabilitatea procesului de spălare a banilor. Astfel, s-a susținut faptul că procesul spălării banilor este precedat de faza prespălării sau faza schimbului, când spălătorii de bani schimbă valuta într-o altă valută, numeralul în alte active valoroase care pot fi comercializate cu usurință. În aceeași opinie, la un anumit moment, pentru a putea beneficia de anumite sume de bani, spălătorii trebuie să parcurgă etapa legalizării acestor sume, etapa care s-ar putea realiza, de exemplu, într-o tranzacție comercială fictivă. În această abordare, procesul spălării banilor apare ca având cinci etape, după cum urmează: prespălarea, plasarea, stratificarea, integrarea și legalizarea.

Procesul de spălare a banilor prezintă pentru spălătorii de bani anumite puncte vulnerabile care sunt ușor de detectat, precum: plasarea numeralului în sistemul financiar, trecerea numeralului peste frontiere și transferarea numeraului în și dinspre sistemul financiar.

CAPITOLUL II

SPĂLAREA BANILOR MANIFESTARE A CRIMINALITĂȚII ORGANIZATE

CONCEPTUL DE SPĂLARE A BANILOR

Spălarea banilor presupune încercarea de a ascunde originea ilicită a produselor infracțiunilor și crearea unei aparențe de legalitate a acestora. Dar infractorii trebuie să își asigure folosința fondurilor obținute ilicit, altfel, ascunderea adevăratei origini a acestor fonduri este ineficientă.

Conexarea economiilor naționale la circuitele economice integrate, expresia sintetică a globalizării activităților economice, a avut ca efect mondializarea crimei organizate în domeniul afacerilor.

Importanța infracțiunii de spălare a banilor pentru infracțiunile generatoare de bani murdari este subliniată de autorul Chris Mathers, astfel: “ De fiecare dată când este săvârșită o infracțiune care generează bani, infractorul se confruntă cu o problemă: cum să ascundă produsele infracțiunii? Acesta dorește să poată cheltui banii fără a fi depistat, iar pentru a face asta trebuie sa curețe profiturile” .

Pentru a cheltui banii murdari în mod liber, infractorii se vor asigura că orice legătură între activitățile infracționale și produsele acestora este ștearsă. De asemenea, aceștia vor căuta o justificare plauzibilă pentru aparenta legalitate a banilor pe care îi dețin. Astfel, investirea acestui profit obținut din infracțiune, toate aceste operațiuni conducând la conferirea unei aparențe legale a veniturilor ilicite.

Fenomenul spălării banilor are o influență majoră asupra recrudescenței crimei organizate, iar combaterea sa este unul dintre mijloacele eficiente ale prevenirii celorlalte forme de activitate criminală.

Corupția facilitează spălarea banilor, fiind o activitate infracțională care implică un ansamblu de procese de schimburi ilegale, cum sunt: traficul de influență, favoritismul, clientelismul, care urmărește crearea unei aparențe de legalitate de necontestat.

Punând în lumina cele două fenomene antisociale, autorii Chaikin și Sharman afirmă: Corupția este cel mai mare obstacol în calea dezvoltării, în timp ce spălarea banilor este inima tuturor infracțiunilor generatoare de profit.

2. DEFINIREA SPĂLĂRII BANILOR LA NIVEL NAȚIONAL ȘI INTERNAȚIONAL

Cadrul juridico – penal european și internațional în materia spălării banilor

În ultimele decenii, lupta împotriva spălării banilor a devenit prioritatea guvernelor și a organizațiilor naționale și internaționale, fiind adoptate numeroase convenții internaționale, fiind adoptate numeroase convenții internaționale și regionale în acest sens.

Națiunile Unite au jucat un rol – pivot în promovarea acordurilor multilaterale de combatere a spălării banilor proveniți din traficul de droguri, criminalitatea organizată și terorism. Aceste acorduri asigură o bază minimă de referință pe care țările o pot urma în evaluarea propriilor inițiative legislative în materia spălării banilor.

Prin adoptarea Convențiilor împotriva Criminalității Organizate Transnaționale și împotriva Corupției, Națiunile Unite au lărgit sfera infracțiunnii de spălare a banilor, statuând faptul că spălarea banilor se referă la toate produsele infracțiunilor grave. De asemenea, statele sunt îndemnate să înființeze Unități de Informații Financiare. Ambele Convenții recomandă statelor să stabilească un regim intern de reglementare și supraveghere a instuțiilor bancare și nonfinanciare, precum și a persoanelor fizice și juridice sau a căror entități private succeptibile a fi implicate în scheme de spălare a banilor.

Încă de la înființarea sa, Comunitatea Europeană a fost implicată activ în dezvoltarea unor contramăsuri internaționale și regionale în materia spălării banilor, prin acestea un rol deosebit revenind Convenției Națiunilor Unite privind traficul ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, cât și Convenției, Consiliului Europei privind spălarea, confiscarea, descoperirea, sechestrarea și consfiscarea produselor infracțiunii.

Semnificativă este și implicarea Comunității Europene în lucrările Grupului de Acțiune Financiară Internațională, contribuind la dezvoltarea celor patruzeci de Recomandări, cu valoare de standarde internaționale, care au influențat răspunsul, comunitar la activitățile infracționale de spălare a banilor și, ulterior, de finanțare a terorismului.

La nivelul Uniunii Europene, cele mai importante instrumente juridice de luptă împotriva spălării banilor sunt cele trei Directive.

Consiliul European adoptă, în 1991, prim Directiva cu privire la prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării capiturilor, introducând în ordinea juridică comunitară măsuri inovatoare de prevenire a spălării banilor, prevederile sale fiind dezvoltate ulterior pe arena juridică internațională.

De la adoptarea acestei Directive, măsurile de contracarare a spălării banilor în cadrul Uniunii Europene s-au dezvoltat în mod substanțial, si întotdeauna în paralel cu evoluțiile internaționale în domeniu, în special prin inițiativele GAFI.

Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European, prin adoptarea Directivei europene privind folosirea sistemului financiar în scopul spălării banilor și al finanțării terorismului completează evoluția luptei împotriva spălării banilor la nivelul Uniunii Europene, elaborarea acestui document fiind justificată de necesitatea conformării cadrului legislativ european cu noile standardele adoptate de GAFI.

Descrierea standardelor internaționale de prevenire și combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului este utila înțelegerii stării actuale a politicii penale îndreptate spre contracararea spălării banilor.

PROCESUL DE SPĂLARE A BANILOR

Pentru a întelege complexitatea acestui proces, a tendințelor actuale și viitoare, a metodelor și tehnicilor folosite pentru spălarea banilor și finanțarea actelor de terorism, este necesară lămuriea unor concepte care stau la baza spălării banilor.

Identificarea metodelor, tehnicilor și tipologiilor de spălare a banilor prezintă o importanță deosebită pentru adoptarea celor mai adecvate politici și strategii destinate combaterii criminalității financiare, precum și pentru identificarea unor noi metode ți tendințe, cât și a altor domenii vulnerabile infiltrării spălării banilor.

Metoda, în contextul spălării banilor și a finanțării actelor de terorism, reprezintă o procedură distinctă de combinare a unor tehnici, mecanisme și instrumente, putând reprezenta, în anumite cazuri, însăși tipologia de spălare a banilor sau de finanțare a actelor de terorism.

Tehnica reprezintă o acțiune distinctă sau modul în care se realizează activitatea de spălare a banilor sau de finanțare a actelor de terorism.

Printre tehnicile de spălării banilor sau de finanțare a actelor de terorism pot fi amintite: depozitarea fondurilor într-un cont bancar, transmiterea fondurilor prin transferuri electronice internaționale, schimbarea fondurilor dintr-o valuta în alta, subfacturarea sau suprafacturarea în contextul unei tranzacții de import-export.

Prin mecanism, se ințelege acel sistem prin intermediul caruia se derulează doar o parte dintre activitățile de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului. Exemple de mecanisme sunt instituțiile financiare, sistemele de remitere a banilor, cazinourile virtuale, precum și o entitate legală folosită pentru a acoperi o activitate ilegală sau pentru a ascunde adevarata proprietate etc.

Instrumentul este un obiect de valoare folosit în orice fel în procesul de spălare a banilor sau al finanțării actelor de terorism. Cecurile, scrisorile de credit, metalele prețioase, proprietățile imobiliare, garanțiile etc, reprezintă instrumente de spălare a banilor.

Operațiunea specifică prin care sunt combinate diferite metode, tehnici, mecanisme și instrumente într-o singură structură infracțională se numește schema de spălare banilor.

3.1. CARACTERISTICI DE BAZĂ ALE PROCESULUI DE SPĂLARE A BANILOR – ANONIMATUL, VITEZA, COMPLEXITATEA, SECRETUL

În construcția schemelor de spălare a banilor, infractorii financiari sunt interesați să asigure anonimatul, viteza, complexitatea și secretul activităților infracționale.

Anonimatul, în schema spălării banilor, presupune acordarea unei aparențe de normalitate a tranzacțiilor cu bunuri provenite din infracțiuni. Cu alte cuvinte, spălătorii de bani trebuie să realizeze tranzacții asemănătoare altor tranzacții legale din domeniul sau locul în care acestea se derulează.

Veniturile ilegale obținute din infracțiuni se regăsesc, în majoritatea cazurilor, sub forma numerarului care nu trebuie să lase nicio urmă către originea sa ilicită. Dispunerea de mari sume de bani, sub forma numerarului, de către infractorul financiar nu ridică suspiciune în acele economii în care achizițiile mai mari sau mai mici sunt făcute prin intermediul numerarului. Dar, având în vedere faptul că în majoritatea statelor tranzacțiile care presupun sume mari, sunt realizate prin intermediul altor instrumente de plată, precum cecuri, polițe, bancare, cărți de credit, cheltuirea acestor sume sau depozitarea lor naște suspiciune. Pentru a evita atragerea atenției asupra sumelor mari tranzacționate, spălătorii de bani au apelat la metode variate de inserare a numerarului ilicit în sistemul financiar, printre care:

Structurarea numerarului ilicit sau fragmentarea sumelor mari de numerar în sume mai mici și alimentarea unor conturi diverse cu aceste sume de către mai multe persoane, sau folosirea sumelor pentru achiziționarea altor instrumente de plată, precum titluri la purtător și ordine de plată.

Contrabanda cu numerar presupune scoaterea din țară a unei cantități de bani în numerar și introducerea acesteia într-o altă țara (cu legislație permisivă), de obicei prin curieri sau prin ascunderea cantității de bani pe vase care trasnportă bunuri.

O tehnică de spălare a banilor frecvent întalnită în România, este contrabanda cu valută, respectiv, transferul fizic, peste graniță a unor importante sume provenite din fapte de evaziune fiscală, trafic cu valută falsă, trafic cu carne vie, contrabanda și traficul cu substanțe radioactive, acte de corpuție, etc.

Viteza este o altă oportunitate oferită spălătorilor de bani de metodele moderne de transmitere a banilor. Odată integrați în circuitul financiar, banii pot fi transmiși oriunde și oricând prin intermediul sistemelor de plăți electronice, transferul fondurilor dintr-un cont în altul se poate realiza fără a fi necesară deplasarea deținătorului contului la banca și fără concursul angajaților băncii.

Complexitatea

Spălarea banilor este un proces complex, infractorii financiari, pentru a-și atinge scopurile infracționale, folosesc o mare varietate de tehnici, mecanisme și instrumente.

Complexitatea procesului de spălare a banilor depinde de o serie de variabile, precum : complexitatea structurii organizației criminale, tipul activităților infracționale derulate pe piețele ilicite, precum și infiltrarea acestora în industria legală, volumul veniturilor produse și oportunitățile născute din parteneriatele couzive sau ilicite dintre organizațiile criminale și instituțiile bancare, financiare și administrative.

Prin realizarea unui număr mare de tranzacții, infractorul îngreunează activitatea investigatorului de a reconstitui drumul banilor. Astfel, spălătorul de bani, folosindu-se de transferuri electronice multiple, realizează transferuri de fonduri dintr-un cont sau din mai multe conturi bancare în conturile mai multor instituții financiare aflate în alte state, fonduri pe care le va redirecționa dinspre aceste state. Astfel, se creează un circuit complex, multinațional, electronic de transferuri care face dificilă și îndelungată urmărirea lor de către investigatori.

Secretul

Secretul asupra tranzacțiilor comerciale și bancare, cât și asupra acționarilor companiilor caracterizează paradisurile fiscale, care oferă prin acestea o protecție nelimitată spălătorilor de bani.

Prin strictețea secretului financiar, investitorii străini sunt la adăpost de investigațiile și anchetele judiciare în țara lor de origine.

Paradisurile financiare oferă o gamă extinsă de faciliăți investitorilor străini care nu doresc să dezvăluie originea veniturilor lor. Aceastea includ înregistrarea Corporațiilor Internaționale de Afaceri (IBC) sau a companiilor scoică, precum și serviciile unui număr de bănci offshore care nu sunt sub controlul autorităților de reglementare.

Țările în curs de dezvoltare, precum și țările devoltate, dar cu venituri mici, s-au străduit să devină adevărate paradisuri fiscale pentru investitori. În acest sens, cel mai reprezentativ exemplu îl iconstituie Irlanda. Această țară a fost multă vreme o țară cu venituri mici, în comparație cu standardele vest-europene.

În prezent, prin măsurile economice și fiscale practitate, Irlanda are unul dintre cele mai ridicate niveluri de trai din Europa, precum și o rată a impozitului de profit foarte mică, menită să atragă investiții străine de succes, exemplu fiind faptul că jumătate din manufacturile irlandeze aparțin unor firme cu capital străin. Prin politicile fiscale pe care le dezvoltă, modelul Irlandei încearcă să fie preluat de țări ca România, dar într-un ritm lent și inconsecvent.

CAPITOLUL III

ABORDAREA JURIDICĂ A INFRACȚIUNILOR DE SPĂLARE A BANILOR

1. INCRIMINAREA ȘI SANCȚIONAREA SPĂLĂRII BANILOR ÎN LEGISLAȚIA ROMÂNĂ

Asigurarea reușitei procedurii de confiscare depinde de eficiența măsurilor investigative și asiguratorii pentru a indentifica, urmări și ingheța de îndată proprietatea dobândită în mod ilicit pentru a împiedica orice transfer în curs sau înstrăinare a acesteia și a facilita confiscarea ulterioară.

Identificarea și urmărirea veniturilor depinde de accesul organelor de aplicare a legii la informațiile privind proprietatea.

Investigarea financiară vizează descoperirea veniturilor provenite din activități infracționale, identificarea bunurilor care pot fi confiscate și sechestrarea temporară a acestora în vederea confiscării ulterioare.

Scopul investigației financiare paralele celei judiciare îl reprezintă confiscarea rezultatelor activităților infracționale, de aceea este necesar ca această investigație să înceapă într-o etapă timpurie a investigatiei judiciare, deoarece rezultatele amândurora pot fi importante în atingerea obiectivelor lor specifice.

În cursul acestei investigații sunt urmărite următoarele elemente: strângerea probelor cu privire la existența infractorului și a infracțiunii; identificarea veniturilor provenite din activități infracționale (tipul și cantitatea acestora); identificarea bunurilor care pot fi confiscate (identificarea bunurilor personale care pot fi supuse confiscării până la concurenta sumei de restituit sau confiscării extinse), identificarea condițiilor pentru aplicarea măsurilor temporare (sechestru/asigurare) .

Responsabilitatea agențiilor de aplicare a legii în faza premergătoare procesului este, de obicei, împărțită între poliție și parchet, în general îndrumă sau conduce faza investigativă premergătoare procesului.

Investigarea financiară este , de regulă, realizată de poliție și rareori, de parchetul special sau de parchetul național. Parchetul coordonează sau conduce faza investigativă premergătoare procesului și investigația financiară ca parte componentă a acesteia.

La inițiativa poliției, procurorul poate propune judecătorului măsuri investigative (percheziție domiciliară, acces la datele bancare etc.), precum și măsuri asiguratoriii în vederea confiscării finale – sechestararea bunurilor.

Este necesară o cooperare strânsă în vederea unui acces rapid și eficient la datele privind bunurile în cauză și în vederea asigurării/sechestrării bunurilor care pot fi confiscate.

Veniturile pot reprezenta un element al unei infracțiuni (mai ales în cazul infracțiunilor contra proprietății sau în cele economice). Mai mult decât atât, veniturile directe constituie probe privind săvârșirea infracțiunii. Prin identificarea unor venituri provenite din activități infracționale (de exemplu, bani rezultați în urma unor vânzări de droguri sau a unui tablou furat sau beneficii rezultate în urma unor fraude) și investigarea acestora, pot fi identificați complici sau chiar autorii unei infracțiuni, precum și terții de la care pot fi confiscate respectivele venituri.

În cazul criminalității organizate, suma și tipul de venituri se stabilesc prin măsuri investigative sub acoperire, prin interceptări telefonice, filaj și operațiuni sub acoperire.

În stabilirea veniturilor provenite din activități infracționale sunt relevante și datele privind tranzacțiile financiare derulate de suspecți sau de alte persoane. De regulă, accesul la datele bancare este existența doar în baza unei decizii judecătorești și este condiționat de existența unor anumite dovezi. Prin analiza părților și a transferurilor bancare se stabilește fluxul financiar al infractorului și al altor persoane care au legatură cu acesta. Pentru a finaliza fluxurile financiare, este deseori necesară obținerea datelor din străinătate. Cand datele curente privind tranzacțiile derulate în cadrul unui cont bancar sunt relevante pentru o investigație, ordinul de monitorizare reprezintă o masură importantă care permite prevenirea imediată a transferului veniturilor într-un alt cont, mai ales într-un cont din străinătate. În astfel de cazuri, este foarte important să existe o cooperare bună și rapidă cu instanța judecătorească care emite astfel de ordine și cu instituțiile financiare care le aplică.

Stabilirea veniturilor provenite din activități infracționale concrete reprezintă o bază importantă atât pentru aplicarea măsurilor temporare, cât și pentru confiscarea finală stabilită de instanță.

De obicei, infractorii ascund bunurile provenite direct din activități infracționale, deoarece constituie probe. În plus, își ascund proprietățile, astfel, cand veniturile provenite direct din activități infracționale nu pot fi confiscate (găsite), este posibilă confiscarea bunurilor (legale) până la concurența sumei veniturilor ilegale. De aceea, un element important al investigației financiare, este stabilirea bunurilor deținute de inculpat sau de persoane ale căror bunuri pot fi confiscate.

În cazul infracțiunii de spălare a banilor este necesar să se verifice dacă infractorii dețin bunuri în străinătate, în acest sens fiind foarte importantă cooperarea polițienească sau a parchetelor la nivel internațional.

De menționat poate fi faptul că, la nivelul Ministerului Justiției a fost înființat Biroul pentru prevenirea criminalității și de cooperare cu oficiile de recuperare a creanțelor din statele membre al UE, în calitate de oficiu național pentru recuperarea creanțelor în deomeniul urmăririi și identificării bunurilor provenite din săvârșirea de infracțiuni sau a altor bunuri având legatură cu infracțiunile.

Rolul Biroului este acela de punct de contact și de coordonare cu autorități similare din celelalte state membre ale Uniunii Europene, prin schimbul de informații și de bune practici, în scopul de a facilita urmărirea și identificarea produselor rezultate din săvârșirea de infracțiuni și a altor bunuri având legatură cu infracțiunile care ar putea face obiectul unei dispoziții de confiscare sau de indisponibilizare.

În îndeplinirea atribuțiilor, Biroul va coopera cu instituțiile naționale implicate în procedura de confiscare sau indisponibilizare a bunurilor: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; Agenția Națională de Administrare Fiscală; Oficiul Național al Registrului Comerțului; Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor; Autoritatea Naționala a Vămilor; Garda Financiară; Banca Natională a României; Inspectoratul General al Poliției Române; Agenția Naționala de Cadastru și Publicitate Imobiliară, precum și orice autoritate sau instituție publică, inclusiv cele responsabile de gestionarea, administrarea și valorificarea bunurilor asupra cărora au fost instituite măsuri asiguratorii, precum și cele care fac obiectul confiscării speciale.

Înființarea acestui Birou este consecință a Deciziei 2007/845/JAI a Consiliului privind cooperarea dintre oficiile de recuperare a creanțelor din statele membre în domeniul urmăririi și identificării produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni sau a altor bunuri având legatură cu infracțiunile. Scopul acestei decizii este de a stabili o cooperare strânsă între autoritățile competente din statele membre implicate în identificarea produselor ilicite și a altor bunuri care ar putea face obiectul unei confiscări, prin crearea sau desemnarea unor oficii de recuperare a creanțelor, care să aisgure efectuarea unui schimb rapid de informații.

1.1. SPĂLAREA BANILOR ÎN LUMINA PREVEDERILOR LEGII 656/2002 PENTRU PREVENIREA ȘI SANCȚIONAREA SPĂLĂRII BANILOR, PRECUM ȘI INSTITUIREA UNOR MĂSURI DE PREVENIRE ȘI COMBATERE A FINANȚĂRII ACTELOR DE TERORISM

Rezolvarea unei cauze penale implică date și informații care să conducă la concluzia existenței infracțiuni, vinovăției sau nevinovăției făptuitorului. Aflarea adevărului, principiu fundamental al procesului penal, prevăzut de art. 3 C. Pr. Pen., impune autorităților judiciare cunoașterea completă și exactă a împrejurărilor cauzei și a identității făptuitorului, deoarece numai astfel poate fi condamnată persoana care a săvârșit infracțiunea și este evitată orice eroare judiciară.

Scopul investigației judiciare constă în identificarea infracțiunii și a infractorului, precum și în obținerea de probe pentru urmărirea penală.

În investigarea infracțiunilor de spălare a banilor, invesigatorul trebuie să aibă în vedere particularitățile procesului de spălare, particularități care privesc fie creșterea nivelului profesionalismului infractorului, dematerializarea veniturilor din infracțiuni, caracterul trasnațional al infracțiunilor, disfuncționalitățile care favorizează spălarea banilor de către infractori: imperfecțiunile sistemului legislativ din diferite state, existența în viața politică a unei grupări de tip mafiot, tolerarea paradisurilor fiscale și a firmelor off-shore, toate acestea conducând la creșterea complexității depistării, urmăririi și probării infracțiunilor de spălare a banilor.

Deosebit de acești indicatori, investigatorul trebuie sa aibă în vedere indicatorii socioneutrali referitori la comportamentul infractorului financiar, astfel: schimbarea bruscă a modului de viață sau diferentele de la nivelul de trai și mijloacele prin care se asigură existența în mod oficial – dobândirea unor bunuri și valori importante care nu ar putea fi jusitficate prin veniturile declarate legal, ceea ce ridică suspiciuni asupra investirii sumelor de bani obținute ilegal în imobile de valoare care nu ar putea fi obținute din salariul obijnuit.

Un alt indicator avut în vedere de investigator se referă la ceea ce se numește iresponsabilitatea infractorului financiar, care, din punct de vedere criminologic, constă în renunțarea voluntară la concediile de odihnă, prezența neîntreruptă la serviciu pentru perioade îndelungate, prelungirea nejustificată a programului de lucru sau insistența de a participa la activități care nu intră în mod normal în responsabilitățile lor de serviciu.

În vederea detectării și capturării spălării banilor, ancheta penală cuprinde un sistem complex de investigații, pornind de la dovedirea existenței unei infracțiuni generatoare de bani murdari, identificarea făptuitorului, stabilirea vinovăției acestora, precum și luarea în considerare a altor circumstanțe.

Sursele diferite de informații despre infracțiunea de spălare a banilor pot conduce la descoperirea acesteia. Informațiile pot proveni din sesizările entităților raportoare, precum și cele ale persoanelor fizice materializate în plângeri, denunțuri și autodenunțuri, surse neoficiale de informare precum mass-media și Internetul, dar și din activitățile de anchetă.

Sub aspectul etapelor investigării spălării banilor, în cursul urmăririi penale, procurorii trebuie să parcurgă trei etape pentru probarea infracțiunii de spălare a banilor, astfel:

Identificarea probelor privind existența unei activități ilegale din care provin banii sau produsele supuse spălării;

Administrarea probelor privind reciclarea sumelor de bani sau bunurilor suspuse spălării.

Administrarea probelor pentru organele de urmărire penală presupune, în primul rând, strângerea probelor necesare pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele, în vederea justei soluționări a acesteia. Organul de urmărire penală este obligat să strângă date cu privire la împrejurările care au determinat, înlesnit sau favorizat săvârșirea infracțiunii, precum și orice alte date de natură să servească la soluționarea cauzei.

Identificarea probelor din care să rezulte ca achiziționarea unor bunuri sau utilizarea fondurilor rezultate în urma spălării banilor constituie, de fapt, o sursă de venit.

În cazul infracțiunii de spălare a banilor, sarcinile investigării locului faptei astfel cum sunt reglementate de art. 29 C. Pr. Pen. Implică: investigarea locului în care a fost săvârșită infracțiunea pentru stabilirea naturii acesteia și a imprejurărilor în care a fost comisă; descoperirea, fixarea, ridicarea și examinarea urmelor și a altor mijloace de probă; determinarea drumului parcurs de infractor; stabilirea modului de operare a făptuitorului sau făptuitorilor; precizarea timpului săvârșirii infracțiunii; identificarea persoanelor care au legatură cu respectiva cauză, elaborarea primelor versiuni pentru orientarea investigațiilor ulterioare.

Caracterul ocult al infracțiunilor de spălare a banilor, determinat de interesul infractorului financiar ca faptele sale să nu fie descoperite de organele judiciare, îngreunează probarea acestor fapte. Astfel, comparativ caracterului limitat al folosirii unor mijloace materiale de probă, deseori centrul de greutate al probațiunii se mută asupra cercetării la fața locului, procedeu probatoriu care utilizează, prin excelență, mijloace și metode științifice, în primul rând criminalistice, având un grad ridicat de exctitate și obiectivitate.

O altă trăsătură distinctivă a invetigării locului faptei în asemenea cazuri constă în faptul ca obiectivul principal îl constituie stabilirea faptelor, pornind de la persoanele vizate, care sunt, în cvasitotalitatea situațiilor, cunoscute echipei de cercetare, și nu invers, ca la infracțiunile de omor, spre exemplu, unde, de mai multe ori, scopul constă în stabilirea exactă a faptelor în vederea identificării, în acest mod, a autorilor infracțiunii.

Ca activități premergătoare efectuării cercetării locului unei fapte de spălarea banilor sunt necesare stabilirea locului, scopului și oportunității efectuării acesteia, precum și dacă aceasta va fi inclusă într-un complex de activități procedural – penale.

Ancheta penală având ca obiect investigarea infracțiunii de spălare a banilor se desfașoară în patru etape, respectiv: sesizarea, planificarea, efectuarea anchetei penale sau faza operațională și analiza probelor administrate și emiterea soluției.

Sesizarea

Potrivit art.5 din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, entitățile raportoare prevăzute la art.10, au obligația să respecte dispozițiile legale cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor. Astfel, atunci când acestea au suspiciuni ca printr-o perațiune care urmează să aibă loc se urmărește spălarea banilor, sunt obligate de îndată să sesizeze persoana sau persoanele desemnate de conducerile instituțiilor arătate la art. 10 să analizeze și să prelucreze datele și informațiile, aceste persoane vor informa Oficiul.

Entitățile raportoare prevăzute în Legea nr. 656/2002, republicată, sunt obligate să întocmească raport scris pentru fiecare tranzacție care, în virtutea naturii ei sau a caracterului neobijnuit raportat la contextul activităților obijnuite ale clientului, poate fi legată de spălarea banilor. Este prevăzută, de asemenea, obligația persoanelor juridice sau fizice cărora li se aplică prevederile legii nr. 656/2002 de a păstra, într-o formă care poate fi folosită ca mijloc de probă în justiție, evidența secundară sau operativă, precum și înregistrări ale tuturor tranzacțiilor financiare care fac obiectul legii, pentru o perioadă de 5 ani de la executarea fiecarei tranzacții, după care vor fi predate Oficiului pentru arhivare.

În momentul în care datele existente în legătură cu o anumită tranzacție se constată că există indicii temeinice referitoare la comiterea unei infracțiuni de spălare a banilor se trece la etapa jurisdicționala, respectiv sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după caz, a D.N.A., DIICOT sau a organului competent.

Potrivit prevederilor art. 8 alin (1) din Legea nr.656/2002, republicată, Oficiul va proceda la analizarea și prelucrarea informațiilor, iar atunci când se constată existența unor indicii temeinice de spălare a banilor sau de finanțare a actelor de terorism, va sesiza de îndată și Serviciul Român de Informații cu privire la operațiunile suspecte de finanțare a actelor de teorism.

Legea 202/2010 nu a operat modificări în ceea ce privește Legea 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, pentru a permite organelor de cercetare penală să primească sesizări de la Oficiul Național de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor atunci când se constată existența unor indicii temeinice de spălare a banilor.

De asemenea, nu a fost modificată nici O.U.G. nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului pentru că în situația existenței unor indicii temeinice de spălare a banilor secretul bancar și secretul profesional să nu fie opozabil organelor de cercetare penală.

Sesizarea organelor de urmărire penală se poate face și prin plângere sau denunț potrivit prevederilor art. 221-227 C. pr. pen.

Începerea urmăririi penale poate avea loc și din oficiu, chiar în lipsa sesizării organului de urmărire penală de către ONPCSB. În acest sens, în practica judiciară a fost statuat faptul că infracțiunea de spălare a banilor poate fi urmarită de Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor.

Faza de planificare curpinde toate tehnicile de anchetă pe care procurorul le are la dispoziție. Infracțiunea de spălare a banilor, reprezentând de cele mai multe ori scheme complexe, necesită o echipa mixtă de anchetă, cu participarea parchetului, a poliției judiciare și a altor agenții ( de exemplu, Agenția de taxe și impozite, Autoritatea Națională a Vămilor și, în cazul unei suspiciuni privind comiterea infracțiunii de spălare a banilor, Oficiul pentru prevenirea spălării banilor – unitatea de informații financiare). Astfel se asigură un schimb prompt de informații și date. Cooperarea poate fi intensificată prin întâlniri regulate între poliție și parchet sau prin încheierea unor acorduri de cooperare între poliție, vamă, agenția de audit fiscal sau alte instituții competente.

Stabilirea probelor necesare pentru dovedirea faptelor și a intenției făptuitorului în săvârșirea infracțiunilor: înscrisurile care trebuiesc ridicate, persoanele fizice sau juridice sau instituțiile care dețin aceste înscrisuri, precum și modalitatea de ridicare; analizele financiare care trebuie avute în vedere, persoanele care urmează a fi audiate și calitatea acestora în cursul urmăririi penale, folosirea tehnicilor de anchetă invazivă, precum investigatorii sub acoperire sau colaboratori și informatori ai poliției judiciare, interceptările sau înregistrările audio-video, ale convorbirilor telefonice sau comunicărilor, inclusiv în mediul ambiental, accesul la sisteme informatice, punerea sub supraveghere a conturilor bancare și a celor asimilate acestora, identificarea bunurilor care pot constitui obiectul măsurilor asiguratorii în vederea confiscării lor pentru acoperirea prejudiciului etc.

În faza operațională vor fi aplicate tehnicile investigative planificate, care vor fi în permanență adaptate, atât în funcție de natura infracțiunii premise, cât și în funcție de rezultatele obținute pe parcursul derulării anchetei.

Referitor la investigarea infracțiunii predicat, se menționează faptul că, potrivit prevederilor Convenției de la Varșovia, procurorii nu sunt obligați să dovedească în cadrul investigării infracțiunii de spălare a banilor toate elementele constitutive ale unei infracțiuni predicat, dacă probarea originii ilicite a bunurilor se poate face din coroborarea oricăror alte circumstanțe de fapt.

1.2. MODALITĂȚI TACTICO-PENALE SPECIALE ÎN CAZUL INFRACȚIUNILOR DE SPĂLARE A BANILOR

Potrivit art. 7 alin (3) din Convenția de la Varșovia privind spălarea banilor, descoperirea, sechestarea și confiscarea produselor infracțiunii și finanțarea terorismului, fiecare parte adoptă măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare, care să permită folosirea tehnicilor speciale de investigare pentru a facilita identificarea și urmărirea produselor și strângerea probelor privind aceste produse, cum ar fi, de exemplu, observarea, interceptarea telecomunicaților, accesul la sistemele informatice și ordinul de a prezenta anumite documente.

În cazul infracțiunilor de crimă organizată, implicit de spălare a banilor, legiuitorul român a instituit posibilitatea luării unor măsuri speciale. Se poate dispune supravegherea conturilor bancare și a conturilor asimilate acestora, punerea sub supravegere a sistemelor de comunicații și a sistemelor informaționale, livrarea supravegheată a sumelor de bani, în baza dispoziției și controlului procurorului, folosirea investigatorilor sub acorperire în baza unei ordonanțe motivate.

Potrivit art. 35 din Legea 656/2002, republicată, când sunt indicii temeinice cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor sau de finanțare a actelor de terorism, în scopul strângerii de probe sau al identificării făptuitorului, pot fi dispuse următoarele măsuri:

Punerea sub supraveghere a conturilor bancare și a conturilor asimilate acestora;

Punerea sub supraveghere, interceptarea sau înregistrarea comunicațiilor;

Accesul la sisteme informatice;

Livrarea supravegheată a sumelor de bani.

Potrivit prevederilor art. 168 di noul C. Pr. Pen. , constituie tehnici speciale de supraveghere sau cercetare următoarele:

Interceptarea convorbirilor și comunicărilor

Accesul la un sistem informatic

Supravegherea video, audio și prin fotografiere

Localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice

Obținerea listei convorbirilor telefonice

Reținerea, predarea și percheziționarea trimiterilor postale

Solicitarea și obținerea, potrivit legii, a datelor referitoare la tranzacțiile financiare, precum și a datelor financiare ale unei persoane

Utilizarea investigatorilor sub acoperire

Constatarea unei infracțiuni de corupție sau a încheierii unei convenții

Livrarea supravegheată

Identificarea abonatului, proprietarului sau utilizatorului unui sistem de telecomunicații sau a uni punct de acces la un computer.

De asemenea, prin supraveghere tehnică, se intelege utilizarea uneia dintre tehnicile prevăzute la alin. (1) lit. a), d) si g).

1.3. PUNEREA SUB SUPRAVEGHERE A CONTURILOR BANCARE ȘI A CONTURILOR ASIMILATE ACESTORA

Contul bancar reprezintă o operațiune bancară efectuată în favoarea clientului pentru a-i permite acestuia să efectueze încasări și plăți, operațiune care se desfasoară în baza unui contract de cont încheiat între client și bancă. Contul bancar îndeplinește și funcția de instrument juridic al reglementării creanțelor bănești, făcând dovada operațiunilor bănești care se efectuează între aceștia și exprimă rezultatul operațiunilor efectuate.

Datele privind conturile bancare pot indica fluxul monetar, persoanele implicate și relațiile dintre ele și reprezintă o sursă importantă în vederea identificării, urmăririi și înghețării veniturilor provenite din activități infracționale.

Prin instituirea obligațiilor prevăzute la art. 5 din Legea nr. 656/2002, republicată, în sarcina entităților raportoare, legiuitorul a oferit organelor de cercetare penală posibilitatea de a culege informații și prin alte mijloace decât cele operativ – informative.

Supravegherea conturilor bancare și a conturilor asimilate acestora implică urmărirea acestora pe o perioadă determinată, ceea ce înseamnă că această activitate include în conținutul ei verificarea și comunicarea miscărilor de capital și a documentelor aferente acestor operațiuni.

În practică, DIICOT metoda punerii sub supraveghere a conturilor bancare și celor asimilare acestora a fost cerută băncilor pentru supravegherea conturilor bancare a 60 de persoane, în vederea verificării circuitului financiar pentru a urmări tranzacționarea acțiunilor ROMPETROL. Punerea sub supraveghere a conturilor asimilate acestora pot fi făcute de instituțiile bancare la cererea Parchetului instanței supreme, fără să fie declansată urmărirea penală împotriva persoanei ale carei circuite financiare sunt verificate.

1.4. ACCESUL ȘI SUPRAVEGHEREA SISTEMELOR DE TELECOMUNICAȚII SAU INFORMATICE

Potrivit noului Cod de procedură penală, supravegherea tehnica presupune utilizarea vreunueia dintre urmatoarele metode: interceptarea convorbirilor si comnicarilor, accesul la un sistem infromatic; supravegherea video, audio sau prin fotografiere localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice și solicitarea și obținerea, potrivit legii, a datelor referitoare la tranzacțiile financiare, precum și a datelor financiare ale unei persoane.

Supravegherea tehnică poate fi realizată dacă sunt întrunite cumulativ următoarele cerințe:

Există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infractțiuni contra securității naționale prevăzute de Codul penal și de legi speciale, precum și în cazul infracțiunilor de trafic de droguri, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălarea banilor, falsificare de monede ori alte valori, falsificarea de instrumente de plată electronică, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, în cazul infracțiunilor de corupție, infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, al infracțiunilor care se săvârșesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică ori în cazul unor alte infracțiuni pentru care legea prevedere pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare;

Această masură este proportională cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, date fiind particularitățile cauzei, importanța informațiilor sau a probelor ce urmează a fi obținute sau gravitatea infracțiunii;

Probele nu ar putea fi obținute în alt mod sau obținerea lor ar presupune dificultăți deosebite ce ar prejudicia ancheta ori exista un pericol pentru asigurarea persoanelor sau a unor bunuri de valoare.

Interceptările și înregistrările audio sau video sunt reglementate de C. Pr. Pen. , în art. 91 – 96 și în art. 57 din Legea 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea trasnparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Condițiile și cazurile de interceptare și înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice alt mijloc electronic de comunicare sunt prevăzute expres în art. 91 C. Pr. Pen. , astfel:

Interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau a comnicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea mativată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege, dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea și înregistrarea se impun pentru stabilirea situației de fapt ori pentru ca identificarea sau localizarea participanților nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.

Interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comnicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare pot fi autorizate în cazul infracțiunilor contra siguranței naționale prevăzute de Codul penal și de alte legi speciale, precum și în cazul infracțiunilor de trafic de stupefiante, spălarea banilor, falsificare de monede sau alte valori, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, în cazul unor alte infracțiuni grave ori al infracțiunilor care se săvârșesc prin mijloace de comunicare electronică.

Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind măsurile pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, prevedere în art. 57 alin (1): accesul într-un sistem informatic, precum și interceptarea și înregistrarea comunicărilor desfășurate prin intermediul sistemelor informatice se efectuează când sunt utile pentru aflarea adevărului, iar stabilirea situației de fapt sau identificarea făptuitorului nu poate fi realizată pe baza altor probe” .

Prin accesare se ințelege operațiunea de a pătrunde într-un sistem informatic sau de telecomunicații urmărind un anumit scop și pentru o perioadă determinată de timp. Operațiunea de accesare nu are caracter continuu, aceasta putându-se realiza periodic, la o anumită dată și o anumită oră.

Accesul într-un sistem informatic a fost definit și că intrarea totală sau parțială într-un sistem informatic, posibilitatea de a lansa comenzi, de a accesa date infromatice sau de a efectua alte operațiuni informatice, fie direct (prin tastatură), fie prin intermediul unei rețele informatice. Umărirea penală.

Autorizația este dată în camera de consiliu de președintele instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în prima instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. În lipsa președintelui instanței, autorizația sa dă către judecătorului desemnat de acesta.

În ceea ce privește durata autorizației, aceasta este cel mult 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii, dar nu mai mult de 4 luni. Propunem, de lege ferendă, ca termenul de 120 de zile să fie prelungit, urmând exemplul legislației Germaniei, care în Codul de procedură penală prevedere la Secțiunea 100d durata autorizației de 30 de zile cu posibilitatea prelungirii, iar în cazul în care durata totală a autorizației a depăsit 6 luni. Tribunalul Suprem Federal trebuie să se pronunțe asupra unei eventuale prelungiri. Această perioadă ar fi suficientă pentru asigurarea eficienței acestei măsuri.

Organul competent poate dispune efectuarea unei percheziții a sistemului informatic sau al unui suport de stocare a datelor ori de câte ori pentru descoperirea și strângerea probelor este necesară cercetarea acestora.

Dacă datele informatice căutate cu ocazia cercetării unui sistem informatic sau al unui suport de stocare a datelor există într-un alt sistem informatic sau suport de stocare a datelor informatice și sunt accesibile din sistemul informatic sau suportului de date informatice initial, se poate dispune, de indată, efectuarea cercetării tuturor acestor sisteme sau suportului de date informatice.

Menționăm faptul că, pentru a evita interceptarea convorbirilor telefonice, infractorii recurg la alte metode de comunicare, precum discuțiile în timp real între mai mulți utilizatori de tipul Internet Relay Chat, dar și alte asemenea sisteme de comunicare.

De asemenea, infractorii pot aborda o comunicare codată referitoare la activitățile infracționale în care sunt implicați.

Invetigarea criminalistică a sistemelor informatice necesită utilizarea unor instrumente specifice: medii de stocare a datelor în cantitate suficientă și de calitate superioară pentru a permite copierea acestora de pe sistemul informatic analizat.

Activitățile de cercetare specifice investigării infracțiunilor săvârșite prin intermediul calcaulatorului necesită prezența unui specialist informatician în echipa de anchetă, precum și măsuri de precauție necesare prestării intacte a datelor și stemelor informatice în vederea folosirii ulterioare a acestora.

Curtea Constituțională, a statuat că “ interceptările și înregistrările audio sau video prevăd suficiente garanții, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizației, a condițiilor și a modalităților de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării și certificării autenticității convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării…”.

O altă metodă investigativă a infracțiunilor de spălare a banilor folosită de autoritățile competente de aplicare a legii, autorizată și supravegheată de procuror este livrarea supravegheată a sumelor de bani.

Pentru prima dată, conceptul de livrare supravegheată apare în reglementarea Convenției de la Viena din 1988, potrivit căreia prin livrare supravegheată se înțelege tehnica de a permite expedierile ilicite sau suspecte de droguri, narcotice, substanțe psihotrope sau substante cu care au fost înlocuite acestea pentru a le scoate din mită, de a tranzita prin sau de a introduce în teritoriul uneia sau mai multor țări cu știință și sub supravegherea autorităților competente, în vederea identificării persoanelor implicate în comiterea infracțiunilorˈ.

Noul Cod de procedură penală reglementează livrarea supravegheată stabilind condițiile în care această măsură trebuie să fie luată de către autoritățile competente.

Astfel, potrivit art.5, alin (1), livrarea supravegheată poate fi autorizată, prin ordonanța, de către procurorul care supraveghează sau efectuează urmarirea penală, la solicitarea instituțiilor sau organelor competente.

Cazurile în care poate fi autorizată livrarea supravegheată sunt expres prevăzute de lege, acestea fiind:

a) daca descoperirea sau arestarea persoanelor implicate în transportul ilegal de droguri, arme, obiecte furate, materiale explozive, nucleare, alte materiale radioactive, sume de bani și alte obiecte care rezultă din activități ilicite ori obiecte utilizate în scopul comiterii de infracțiuni nu ar putea fi facută în alt mod sau ar presupune dificultăți deosebite ce ar prejudicia ancheta ori un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare;

b) daca descoperirea ori dovedirea infracțiunilor săvârșite în legătură cu livrarea de transporturi ilegale sau suspecte ar fi imposibilă ori foarte dificilă în alt mod.

Procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală, înainte de a autoriza această masură, va verifica dacă autoritățile statelor tranzitate sunt de acord cu intrarea și cu iesirea acestui transport de pe teritoriul acestora. De asemenea, procurorul trebuie să garanteze faptul că transportul ilegal sau suspect este supravegheat permanent de către autoritățile competente, precum și faptul ca atât el, cât și organele de poliție sau alte autorități abilitate sunt înștiințate în ceea ce privește rezultatul urmăririi penale împotriva persoanelor acuzate de infracțiuni care au constituit obiectul acestei tehnici speciale.

Comparativ celorlalte măsuri, în cazul livrării supravegheate a sumelor de bani, ordonanța motivată trebuie sa curpindă o serie de mențiuni speciale referitoare la : indiciile temeinice care justifică masura și motivele pentru care masură este necesară; detalii cu privire la banii care fac obiectul supravegherii; timpul și locul efectuării livrării sau, după caz, itinerarul ce urmează a fi parcurs în vederea efectuării livrării, dacă acestea sunt cunoscute, precum și datele de identificare a persoanelor autorizate să efectueze livrarea.

Aceste probatoriu este folosit de autoritățile judiciare în activitatea de combatere a reciclării fondurilor provenind din activități infracționale, referindu-se în principal la următoarele aspecte:

Încurajarea folosirii tehnicii de livrare controlată a fondurilor cunoscute sau suspectate a fi rezultate de spălarea banilor;

Amânarea luării măsurilor provenite de către autoritățile competente, în scopul identificării corecte a persoanelor implicate în asemenea activități, precum și strângerea minuțioasă de probe;

Implementarea unor măsuri realizabile pentru detectarea sau monitorizarea transportului fizic, peste graniță, de bani și instrumente negociabile la purtător;

Dezvoltarea unor tehnici moderne și sigure de administrare a banilor, precum și folosirea de cecuri, cărți de credit, înregistrarea contabilizată a titlurilor de valoare ca mijloc de încurajare a înlocuirii transferurilor de bani gheață;

Supravegherea atentă a societăților – fantoma care spală bani, respectiv adoptarea unor măsuri suplimentare pentru prevenirea folosirii ilegale a fondurilor de către asemenea entități.

Instituirea acestei măsuri în legislația României reprezintă un progres semnificativ de natura a permite investigatorilor să folosească mai multe tipuri de metode și tehnici de strângere de probe. În multe legislații livrarea supravegheată nu este reglementată prin norme juridice specifice.

1.5. INVESTIGATORII SUB ACOPERIRE

În vederea strângerii datelor pentru existența infracțiunii și identificarea persoanelor față de care există presupunurea că au săvârșit o infracțiune pot fi folosiți investigatori sub o altă identitate decât cea reală, pentru o perioada determinată, numai că autorizatia motivată a procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

Una dintre problemele prioritare pentru autoritățile judiciare române subliniată în concluziile Raportului experților MONEYVAL din 2003 s-a referit la creșterea mijloacelor investigative folosite de investigatori într-o etapă incipientă, atunci când realizează investigații preliminare. Investigatorul trebuie să obțină toate informațiile financiare necesare solicitate de către instituțiile financiare în cazurile de spălare a banilor, fără a fi necesară demararea investigațiilor penale.

Legea 656/2002, republicată, a introdus în art. 36 folosirea investigatorilor sub acoperire în vederea strângerii datelor privind existența infracțiunii și identificarea făptuitorilor, în cazul în care există indicii temeinice și concrete că s-a săvârșit sau că se pregătește săvârșirea unei infracțiuni de spălare a banilor ori de finanțare a actelor de terorism, care nu poate fi descoperită sau ai cărei făptuitori nu pot fi identificați prin alte mijloace,…, în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.

Folosirea investigatorilor sub acoperire este întâlnită în cazurile în care există indicii temeinice și concrete că s-a săvârșit o infracțiune sau se pregătește săvârșirea unei infracțiuni contra siguranței naționale prevăzute de Codul penal și în legi speciale, precum și în cazul infracțiunilor de trafic de stupefiante și de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălarea banilor, falsificare de moneda sau alte valori, sau a unei infracțiuni prevăzute de Legea 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, ori a unei alte infracțiuni grave care nu poate fi descoperită sau ai cărei făptuitori nu pot fi identificați prin alte mijloace.

Investigatorul sub acoperire culege date și informații în baza autorizației emise, acestea fiind folosite doar în cauza penală și în legatură cu persoanele la care se referă autorizația emisă de procuror.

Potrivit prevederilor art. 64 alin (2) C. pr. Pen., mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal, ceea ce înseamnă ca nu vor constitui mijloace de probă actele care au fost obținute printr-o provocare polițienească.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, într-o cauză având ca obiect respectarea dreptului la un process achitabil, reclamantul susținând că a fost provocat de doi polițiști, îmbrăcați în civil, să comită infracțiunea de trafic de droguri pentru care a fost condamnat, a ajuns la concluzia că activitatea celor doi polițiști a deposit atribuțiile specifice agenților sub acoperire, deoarece aceștia au provocat infracțiunea. Pentru a concluziona astfel, Curtea a reținut că reclamantul nu avea cazier, susținând că nu a mai comis niciodată infracțiunea. Fapta nu ar fi fost comisă fără intervenția polițiștilor care nu aveau o aprobare prealabilă din partea unui magistrat.

Folosirea investigatorilor sub acoperire în scopul surprinderii în flagrant a unei persoane în cazul infracțiunii de trafic de droguri nu constituie o încălcare a prevederilor art. 68 C. Pr. Pen, deoarece făptuitorul comisese și anterior acțiuni specifice traficului de droguri, astfel că nu se poate susține că, investigatorul sub acoperire l-a determinat să săvârșească sau să continue săvârșirea infracțiunii.

Legalitatea emiterii autorizației procurorului este verificată de către instanța de judecată, ceea ce presupune și necesitatea cunoașterii identității investigatorului sub acoperire.

Autorizația folosirii investigatorului sub acoperire este competența exclusivă a procurorului și aceasta are loc numai în faza urmăririi penale, nu și a judecății, scopul acesteia fiind identificarea autorilor și obținerea mijloacelor de probă.

Referitor la folosirea investigatorului sub acoperire potrivit art. 224 C. Pr. Pen. , se exemplifică o cauză inregistrata in practica judiciara a Tribunalului Mehedinți. În speță, pentru stabilirea situației de fapt, organele de urmărire penală au administrat probe în condițiile articolului menționat anterior și ale art. 224 referitor la folosirea datelor obținute de investigatorii sub acoperire, prin Ordonanța nr. 5/A din 24 august 2007, emisă de procuror în dosarul nr. 320/D/II/1/2008, fiind autorizat investigatorul sub acoperire pentru efectuarea de acte premergătoare și alte investigații în cauză.

În speță, investigatorul sub acoperire purta numele oficial R, dar în relațiile dintre el și membrii grupului de prietenie, inculpatul era cunoscut sub numele G, iar colaboratorul sub acoperire purta numele D.

În ziua de 28 august 2007, M. s-a întâlnit, prin intermediul lui D, la o terasa cu inculpatul G, aici încheind o tranzacție, prin care primul i-a dat celui de-al doilea 100 lei în schimbul unei bucăți de hașiș. Această substanță a fost trimisă la laborator și, potrivit raportului raportului de constatare tehnico-științifică, aceasta reprezintă rezina din canabis, în greutate de 0.77 gr.

Inculpatul și investigatorul sub acoperire s-au întâlnit de mai multe ori în vederea tranzacționării de substanțe psihotrope, aceste întâlniri fiind monitorizate de către organele judiciare, atât prin interceptarea convorbirilor telefonice prin care au fost redate convorbirile din mediul ambiental purtate între cei doi, cat și prin planșe fotografice, relevante pentru justa soluționare a cauzei.

Prima instanță a înlăturat apărarea inculpatului, retinând următoarele: Probele obținute prin intermdediul investigatorului sub acoperire, cunoscut sub numele R… confirmă că investigatorul a administrat în cauză confirmă în totalitate vinovăția inculpatului, faptele sale întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.3 alin. (1) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin (2) C. Pen. , textul de lege incriminând introducerea de droguri de mare risc fără drept, care, în speță, constă în faptul că inculpatul, în mod repetat, a introdus, fără drept, droguri de risc în pe care le-a comercializat cu diverse sume de bani; infracțiunea prevăzută la art. 23 pct. b) din Legea nr. 656/2002, constând în aceea că, la data de 5 septembrie 2007, inculaptul a vândut lui R. Droguri în valoare de 2.800 euro, bani aparținând DIICOT, suma cu care a cumpărat autoturismul indisponibilizat pe numele concubinei sale, fapte dovedite atât cu inscrisurile privind achiziționarea mașinii, datele obținerii sumelor de bani și achiziționării autoturismului fiind corelate, cât și cu notele de redare a convorbirilor audio, ce atestă că inculpatul s-a aflat în străinătate pentru a achiziționa autoturismul.

Conchidem asupra acestui mijloc de probă prin a sublinia ca utilizarea investigatorilor sub acoperire ca probe suficiente pentru condamnarea unei persoane nu poate fi acceptată, deoarece se încalcă garanțiile Convenției Europene a Dreptului Omului.

6. ABORDAREA CIBERNETICĂ A PROCESULUI DE SPĂLARE A BANILOR

Orice proces sau fenomen care are loc în natură sau în societate se poate reprezenta din punct de vedere sistemic sub forma cibernetica de functionare.

Funcționarea sistemului cibernetic ( sau al conexiunii inverse)

În proiectarea oricărei actiuni umane, indiferent de complexitatea acesteia, întotdeauna se pleacă de la ieșirile din sistem (E), de la dorințele la care ne asteptăm. Prin urmare, ieșirea din sistem este un factor impus din afară, este ceva dat, cunsocut. Ieșirea din sistem depinde de ceilalți factori ai sistemului cibernetic, și anume:

Sistemul propriu-zis (S), care este caracterizat de o ecuație de stare prin intermediul căreia se descrie modul său de funcționare. În mod simplificat, practic, prin ecuația de stare a sistemului S se pune în evidență modul în care se transformă intrările în vederea obținerii ieșirii dorite;

Intrările în sistem (I) sunt mărimi ale unor factori externi sistemului și care pot fi de natură materială, energetică sau informațională. Prin transformarea acestor intrări în cadrul sistemului rezultă ieșirile dorite;

R – regulatorul sistemului este reprezentat de cele mai multe ori de factori sau organe de comandă ale sistemului și care, prin intermdeiul deciziilor luate, corectează în așa fel intrările încât acestea, prin transformare în sistem, să producă ieșirile impuse. Prin intermediul mecanismului conexiunii inverse, sistemul de reglare (R) supraveghează în mod continuu ieșirile din sistem, pe care le compară cu cele dorite (proiectate). În funcție de evoluția acestora, se corectează intrările pentru a corespunde mărimilor de iesire auto-impuse;

C – mărimea de corecție rezultată în urma luării deciziei de către regulatorul sistemului (R) și prin intermediul căreia se suplimentează sau se diminuează intrările în sistem astfel încât acestea, prin transformare, să corespundă ieșirilor.

Relația dintre elemenetele sistemului

Fiecare dintre elementele sistemului poate fi descris printr-o ecuație, în funcție de celelalte elemente, astfel:

1. Corecția (C) este o funcție de mărimile (R) si (E).

C = R x E

Corecția (C) este produsul scalar dintre mărimea de ieșire (E) și coeficientul reprezentat de (R). R este o mărime care reprezintă cuantificarea deciziei luate de către conducătorul sistemului. Corecția obținută poate fi pozitivă sau negativă, în funcție de evoluția lui E, și se adună (scade) la intrare prin intermediul conectorului X.

2. E = S(I+C) – S(I+RxE), adica E = SxI / 1- RxS

Mărimea S/ 1-ExS se numește multiplicator al conexiunii inverse.

conexiunii inverse.

3. I = 1-SxR/S xE

Intrarea în sistem este egală cu produsul dintre ieșirea din sistem și inversul multiplicatorul conexiunii inverse.

4. R = E-SxI / SxE = 1/S – 1/E.

Cuantificarea deziciei luate de regulatorul de sistem este egală cu diferența dintre inversul mărimii de stare a sistemului și raportul dintre intrare și ieșire.

Identificarea elementelor sistemului în cadrul procesului de spălare a banilor

S – sistemul, în acest caz, va fi reprezentat de sistemul financiar utilizat de cei ce spală bani. Acest sistem poate fi: sistemul bancar, sistemul instituțiilor care acționează pe piața de capital, instituțiile de asigurări, societățile organizatoare de jocuri de noroc etc.

I – intrările în sistem vor fi reprezentate de fondurile obținute din infracțiunile primare, producătoare de bani murdari. Se poate aborda problema în sens larg, adică fondurile să provină din orice tip de infracțiune, sau în sens restrâns, adică aceste fonduri să aibă ca sursă numai infracțiunile primare, prevăzute de lege ca generatoare ale banilor murdari.

De multe ori, așa cum s-a arătat, are loc o amalgamare de fonduri licite, legale, cu cele ilicite, astfel că este posibil ca intrarea să fie un amestec de astfel de fonduri.

E – ieșirile din sistem sunt reprezentate de fondurile care au rezultat din sistem, care apar ca fonduri spălate, curățare și care s-ar părea să nu mai au legatură cu fondurile ce au stat la baza lor. Evident că mărimea acestora depinde de modul de reacție a factorilor regulatori și dimensiunea lor poate varia de la zero, cand sistemul reacționează prompt și deci nu are loc nicio spălare de bani, la întreaga sumă care a intrat în sistem, situație în care sistemul nu a reacționat în niciun fel.

R – mecanismul de reglare a sistemului, rol care poate fi jucat de : factorii însărcinați cu aplicarea legii pentru prevenirea și combaterea spălării banilor din acea instituție, deci factori interni ai sistemului, sau de factorul extern instituției și care este reprezentat de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor. Acești factori, prin intermediul procedurilor interne de lucru, observă în permanență ieșirile și acționează asupra intrărilor. În măsura în care s-au observat ieșiri ce au legatură cu spălarea banilor, prin intermediul regulatorul sistemului, se caută să se identifice mărimea de intrare, în acest caz reprezentata de fondurile care au la bază infracțiunile primare de spălare a banilor. În urma analizării informațiilor, urmează determinarea corecției ce trebuie aplicată intrărilor (C).

Interpretarea rezultatelor

Dacă avem un control slab R = 0,1, sumele se vor spăla reprezintă 110%și deci pentru a spala 100 unități monetare, costul spălării îl reprezintă 10%.

Pentru R = 0,5% costul spălării crește la 100%, iar pentru R = 0,9, costul spălării îl reprezintă 900%.

Rezultă că existența unui control puternic (regulator al sistemului) va genera un cost mai mare al reciclării, pe care nu toți infractorii îl vor putea suporta, iar activitatea de spălare a banilor se va reduce corespunzător.

CAPITOLUL IV

PRACTICA JUDICIARĂ PRIVIND PREVENIREA ȘI COMBATEREA SPĂLĂRII BANILOR

Realizarea unor ciruite financiare prin care banii obținuți prin infracțiuni să-și piardă legatura cu sursa ilicita este vitală pentru infractori, în dorința lor de a beneficia de roadele activității infracționale fără teama de a fi descoperiți.

Acest scop implică utilizarea șanselor oferite de sistemele financiare, în special de aparatul bancar, care oferă o serie de avantaje, dar și dezavantajul că operațiunile se execută de către personalul bancar, care poate avea un nivel de experiență profesională suficient de ridicat, încât să fie în măsura să stabilească operațiunile care prezintă suspiciunea că ar urmări spălarea banilor.

CARACTERISTICI ALE OPERAĂIUNILOR DE SPĂLARE A BANILOR

Deoarece tipurile de tranzacții care pot fi foloste de spălătorii de bani sunt practic nelimitate, este dificil să se definească o tranzacție suspectă. Totuși, tranzacțiile suspecte sunt adesea neconcordante cu profitul activității clientului, cu afacerile normale ale persoanei fizice sau juridice pe care le derulează.

Pentru a veni în sprijinul personalului cu atribuții de prevenire și combatere a spălării banilor din instituțiile care intră în contact direct cu infractorii, unitățile de informații financiare din majoritatea statelor europene, dar și unele asociații profesionale au elaborat ghiduri de recunoaștere a tranzacților suspecte. În unele țări, aceste ghiduri au un carcater normativ, fiind emise sub autoritatea Băncii Centrale, băncile comerciale având obligația raportării tranzacțiilor cu caracteristicile stabilite prin ghiduri. O astfel de practică are totuși o latură negativă, întrucât, oricât ar fi de cuprinzător ghidul în cauză, el nu poate epuiza toate cazurile de tranzacții suspecte, iar dacă un anumit tip de tranzacție nu face parte din lista curpinsă în ghid, ea nu este raportată, deși poate fi un caz de spălare a banilor.

Din rapoartele anuale privind tipologii de spălare a banilor, emise de GAFI/FATF, se desprind o serie de caracteristici, metode și tehnici de spălare a banilor care este bine sa fie cunoscute de toți cei implicați în combaterea acestui flagel.

Principalele caracteristici ale tranzacțiilor prin care se urmărește spălarea banilor și pe care infractorii încearcă să le confere acestor operațiuni spre a fi cât mai greu de identificat, sunt considerate:

Anonimatul

Se concretizeaza în încercarea de a utiliza operațiuni care să nu difere de tranzacțiile legale ce se efectuează în locul sau sistemul de operare respectiv.

De regulă, pe plan mondial, banii “ murdari” se obțin din infracțiuni sub formă de numerar, dar și atunci când sunt obținuți direct din conturi ( ex. În cazul evaziunii fiscale sau înșelăciunilor care determină rambursări ilegale de TVA); de mute ori, aceștia sunt retrași sub formă de numerar, pentru a putea fi mai ușor escamotată legatura cu sura reală de proveniență.

Ca urmare, în statele în care numerarul este folosit frecvent nu există probleme mari pentru ca infractorii să poată cheltui neobservați sumele obținute în această formă. Dar, în economiile moderne, avansate, tranzacțiile cu sume mari se realizează prin instrumente de plată bancare specifice, astfel că utilizarea unor cantități mari de numerar este suspectă.

De aceea, infractorii inventează diverse tehnici de inserare a numerarului în sistemul financiar, fără a atrage atenția asupra operațiunii realizate.

Rapiditatea

Pentru a nu construi o “ urmă” care să poată duce la dovedirea infractorilor, banii obținuți din infracțiuni trebuie mișcați repede, ei fiind trasnferați prin mai multe operațiuni în medii care par să nu aibă legatură cu sursa reală de proveniență.

De regulă, după intrarea în sistemul financiar, banii pot fi transferați rapid în diverse țări, bănci, conturi, prin transferuri bancare electronice, care pot plasa sume mari de bani, în cateva minute, în orice parte a lumii.

Adesea, aceste transferuri se realizează fără a mai fi nevoie ca operatorul să ia contact direct cu angajații băncilor sau ai agențiilor de transfer, utilizând internet-ul sau serviciile oferite de unele instituții.

Complexitatea

Spălarea banilor este un fenomen complex, care presupune efectuarea unor operațiuni de ascundere a originii ilicite a veniturilor concomitent cu investirea acestora și integrarea lor într-un cirtuit financiar și economic legal.

Această complexitate este amplificată de spălătorii de bani cu ajutorul sistemelor moderne de transfer, iar prin împărțirea sumei în mai multe operațiuni, munca investigatorilor de reconstituire a transferului banilor devine deosebit dificilă. Transferurile electronice rapide în mai multe conturi din mai multe bănci, în sucursale din țări și teritorii cu regimuri juridice diverse se realizează în câteva minute, dar depistarea tuturor acestor operațiuni de către analiștii financiari poate dura luni sau chiar ani de zile.

Secretul operațiunilor

Confidențialitatea operațiunilor bancare, asigurată atât de politica operațională a fiecărei bănci, cât și de către legislația în materie din fiecare stat, este justificată din punct de vedere al drepturilor personale și a intereselor comerciale. Dar aceste reglementări oferă și infractorilor protecția de care au nevoie pentru a-și ascamota afacerile necinstite.

O problemă acută în această acuație o reprezintă facilitățile oferite de teritoriile și țările care reprezintă paradisuri fiscale.

Paradisurile fiscale asigură investitorilor care nu doresc să-și dezvăluie identitatea sau originea veniturilor lor o serie largă de facilități. În aceste teritorii, sunt prevederi foarte stricte cu privire la secretul bancar și financiar, astfel că investitorii străini sunt apărați în cazul unor investigații judiciare întreprinse în țările lor de origine.

Datorită importanței majore pe care o au paradisurile fiscale în spălarea transfrontalieră a banilor murdari, este oportună o prezentare mai detaliată a modalităților de operare în aceste teritorii.

2. EXEMPLE DIN EXPERIENȚA ROMÂNEASCĂ SAU A ALTOR ȚĂRI

2.1 Paradisurile fiscale

Caracteristicile paradisurilor fiscale

Libera circulație a capitalurilor face ca acestea să se “așeze” și să “producă” în acele locuri în care ele se bucură de condiții propice câștiguri cât mai mari, câștiguri ce stau la baza remunerării deținătorilor de capitaluri.

Așadar, capitalurile se vor investi în acele domenii și teritorii care permit obținerea de randamente maxime. Un randament sporit al capitalurilor investite înseamnă și un nivel ridicat al impozitelor și taxelor care se percep de către stat, pentru rezolvarea unor probleme generate ale acestuia. De nivelul de fiscalitate al unui stat depinde, într-o bună măsură, atragerea capitalului străin și fuga sau rămânerea în țară a capitalului indigen.

Orice contribuabil este tentat să plătească impozte și taxe cât mai mici sau să nu platească niciun fel de impozit. Pentru a profita de o astfel de slăbiciune umană, de-a lungul timpului au existat teritorii care au creat o legislație de atragere a fondurilor financiare, acordându-se facilități deosebite, dintre care cea mai importantă o constituie scutirea de impozite ori nivelul acestora extrem de redus. Aceste teritorii sunt denumite în litratura fiscală drept = paradisuri fiscale.

Ca o definție mai generală, prin termenul de paradis fiscal se înțelege orice țară care nu percepe impozite ori impozitele sunt reduse pe toate sau doar pe unele categorii de venituri, care are un nivel ridicat de secret bancar sau comercial, cerințe minime din partea băncii centrale și niciun fel de restricții asupra schimburilor valutare.

Potrivită prin prisma reducerilor sau scutirilor de impozite, aproape fiecare țară poate fi considerată paradis fiscal, pentru că, într-o formă sau alta, societăților comerciale sau persoanelor fizice străine le sunt oferite diferite stimulente pentru a încuraja investițiile lor și a promova astfel creșterea economiei în zonă.

În perioada de tranziție, și România a incurajat o astfel de politică scutind de la plata impozitelor pe profit, a taxelor vamale și a altor impozite societățile comerciale înființate cu aport străin.

Mai mult, unele dintre aceste facilități s-au acordat și investitorilor români. Este cunoscut, de altfel, fenomenul înființării în serie de firme scutite de plata impozitului pe profit, pe o anumită perioada de timp. Deși, în prezent această practică a încetat, totuși guvernul, pe proiecte punctuale, a mai aprobat asemenea facilități, în cazul unor investiții majore, cu impact important asupra ocupării forței de muncă și trasferului de tehnologii înalte în țara noastră.

Tot un fel de paradisuri fiscale, într-un anumit sens, pot fi definite și zonele libere, respectiv zonele defavorizate care, potrivit legislației ce reglementează funcționarea lor, profită de diverse înlesniri fiscale sau de altă natură.

Totuși nu acestea sunt adevărate paradisuri fiscale sau refugii fiscale. De altfel, asemenea teritorii mai sunt numite adesea și jurisdicții ale secretului financiar.

Toate aceste state, denumite paradisuri fiscale, impun reglementări stricte ale secretului bancar și comercial și refuză adesea să-și încalce aceste reglementări, chiar cand ar putea fi vorba despre o gravă violare a legilor unei alte țări.

Trebuie recunoscut dreptul oricărui contribuabil de a evita pe căi legitime plata impozitelor, ceea ce presupune deseori recurgerea la paradisuri fiscale, dar trebuie în același timp conștientizată subversiunea pe care o reprezintă confidentialitatea oferită, în țările considerate paradisuri fiscale, unor constribuabili certați cu legea, în special pentru evaziune fiscală.

Apariția acestor numeroase și convenabile centre financiare au propulsat arta ascunderii banilor, culminând cu tehnicile actuale de reciclare, care folosesc transferurile electronice instantanee a milioane de dolari/euro.

Principalele caracteristici ale paradisurilor fiscale sunt:

Impozitele reduse

Majoritatea țărilor considerate paradisuri fiscale fie nu impun nici un impozit pe venituri sau impun impozite doar asupra unor categorii de venituri, fie impun un impozit redus în comparație cu impozitele impuse de țările de origine ale celor care folosesc paradisurile fiscale respective.

Multe din paradisurile fiscale din originea Caraibelor sunt țări mici, mai puțin dezvoltate, ai căror locuitori sunt, în general, săraci. Proporția redusă a populației cu un venit superior nivelului de subzistență ar putea face ca un sistem de taxare să nu fie satisfăcător. De aceea, guvernele acestor teritorii au considerat mai eficient să-și procure resursele finanțării cheltuielilor publice în alt mod decât cel al impozitelor. Asemenea veniturilor se realizează din taxele de autentificare, de înmatriculare și reînnoire a firmelor înființate în asemenea teritorii. Se creează, de asemenea, noi locuri de muncă în domeniul consultanței financiare și juridice, se dezvoltă serviciile de telecomunicații și turism etc.

Secretul

Dacă în general secretul bancar este greu de penetrat în orice legislație, totuși cele mai multe țări din lume nu protejează aceste informații în cazul unei anchete solicitate de un guvern străin, mai ales când aceste anchete au la bază un tratat bilateral sau multilateral de asistență juridică.

În schimb, țările paradisurilor fiscale refuză să divulge secretul bancar comercial, chiar și atunci când este vorba despre comiterea unei grave încălcări a legilor unei țări.

Aproape prin definiție, paradisurile fiscale oferă reguli restrictive de secret sau confidențialitate persoanelor care efectuează afaceri, în special cu băncile. Gradul de secret și amploarea restricțiilor variază de la țară la țară. Unele mențin o distincție între evaziunea fiscală și alte infracțiuni, cooperând dar refuzând să coopereze în cazurile de evaziune fiscală. În altele, gradul de confidențialitate este direct corelat cu tipul de licență sau autorizație de funcționare.

2.2. Companiile off-shore – constituire și funcționare

Companiile off-shore sunt societăți comerciale care se înregistrează într-o anumită țară, dar care își desfășoară activitatea în afara granițelor acestei țări. Prin urmare, o astfel de companie nu are voie să facă afaceri pe teritoriul pe care s-a înregistrat. Ea este astfel o companie străină. În mod teoretic, o companie off-shore se poate inființa oriunde, dar nu toate statele oferă facilitățile de care se bucură astfel de firme. Ori, tocmai facilitățile oferite de teritoriile paradisurilor fiscale sunt cele care atrag, înființarea și funcționarea unor asemenea companii.

Deși există anumite deosebiri între țări, cele mai multe dintre companiile off-shore sunt create prin semnare a numai două documente oficiale : memorandumul de asociere (similar contractului de societate) și articolul de asociere (statutul), care conține regulile de funcționare a companiei. De obicei, aceste documente sunt supuse spre aprobare oficiului de înregistrare a companiilor. Ele pot fi accesibile sau nu inspectării publice. În cele mai multe cazuri, cei numiți ca subscriși sau deținători de acțiuni nu sunt neapărat adevărați posesori beneficiari ai unei companii și, de obicei, nu sunt nimic altceva decât niște nume furnizate de o firmă locală de avocați. După aprobarea celor două documente de oficiu local de înregistrare, se eliberează un certificat de încorporare a companiei.

Tipuri de companii off-shore:

Companiile ordinare sunt autorizate să facă afaceri oriunde, inclusiv în țara gazdă. Acest tip de companie trebuie să mențină un oficiu înregistrat în țara gazdă și să prezinte o declarație de venit pe fiecare an.

Companiile nonordinare străine nu pot desfășura afaceri pe teritoriul țării gazdă. El trebuie să se conformeze cerințelor de declarare a veniturilor la oficiile locale de înregistrare a companiilor.

Companiile scutite de impozite sunt autorizate să desfășoare doar afaceri în afara țării gazda și nu au permisiunea de a intra în nicio tranzacție cu populația locală, înafară de cele necesare pentru a-și îndeplini activitatea în străinătate și a menține conturile bancare. Ele nu au obligația de a ține niciun registru și nu fac nicio declarație anuala de venit. Acțiunile acestor companii pot fi sub forma instrumentelor la purtător și nu trebuie să aibă nicio valoare nominală.

Companiile străine sunt cele încorporate în afara unei țări anume, dar care mențin un sediu de afaceri în țara respectivă. Înafară de furnizarea de copii autentificate ale memorandumului și statutului din țara de origine și o listă de directori ( deobicei fictivi), singura cerință este aceea de a avea un agent local, locuitor al țării.

Corporațiile de raft sunt înființate în conformitate cu legile locale la o dată oarecare, existând de atunci încolo doar pe raftul din biroul unui avocat. Acesta continuă să achite taxa anuală guvernului local în scopul menținerii statutului de respectabilitate al companiei, obiectivul real al acestui exercițiu fiind acela de a putea furniza o companie aparent legitimă, cu un trecut, oricui are nevoie de ea. De exemplu, dacă cineva pretinde că fondurile folosite spre a achiziționa un bun cu trei ani în urmă au provenit dintr-un împrumut luat de la o corporație din străinătate, el poate achiziționa o corporație de raft, care există cu cinci ani în urmă și poate produce apoi documente antedatate ale acestei companii, pentru a dovedi pretinsul împrumut. Un cec eliberat în numele companiei va dovedi că aceasta există înainte de data imprumutului.

Companiile de asigurări, ca și în cazul băncilor, trebuie să obțină o autorizație din partea țării gazdă. De cele mai multe ori, companiile de asigurări sunt de tip captiv, adică deservesc numai adevărații proprietari ai acestora sau un grup restrâns de persoane.:

companii pur captive – își asumă riscul provenit doar de la compania înrudită;

companii captive de asociație sau reciproce – sunt posedate de un grup de companii comerciale sau industriale, în scopul de a furniza asigurări pentru toate companiile înrudite, care deobicei aparțin aceluiași domeniu de activitate;

companiile captive superioare – nu oferă numai asigurări pentru riscurile medicale sau polițe de asigurări auto ale companiei înrudite, ci oferă asigurări și angajaților;

companii active centrale de profituri – nu asigură numai afacerile companiei înrudite, ci acceptă și alte tipuri de afaceri, precum reasigurarea unor entități neînrudite. O astfel de companie nu depinde doar de volumul de asigurări al companiei, ci caută doar volumul de asigurări al companiei, ci caută activ afacerile cu alte societăți.

În privința înființării și achiziționării firmelor off-shore, există, în principal, trei modalități:

1. Contactul direct cu bănci agenții guvernamentale străine

Deși această metodă este cea mai ieftină, rareori se recurge la ea.

Pentru cineva care nu are obijnuința de a trata cu oficialități străine sau în cazul schimbării legilor și procedurilor de înființare, acest proces solitar se poate dovedi imposibil de realizat. Chiar dacă o persoană este capabilă să completeze singură documentele, ea își poate face cunoscută identitatea reprezentanților guvernamentali oficiali și poate anula astfel scopul pe care vrea să-l atingă în străinatate. Deschiderea de conturi prin poștă sau prin telefon este o procedură mai facilă. Pentru a nu se desconspira adevarata identitate a titularului de cont, operațiile de plăți se pot efectua prin telefon sau prin fax, prin parolă. La fel, extrasele de cont sau alte documente bancare se expediază la altă adresă decât cea reală, uneori căsuțe poștale, chiar în străinătate.

3. Tehnici actuale de spălare a banilor și indicii de recunoaștere a tranzacțiilor suspecte

Tipurile de tranzacții ce pot fi utilizate pentru spîlarea banilor sunt practic nelimitate. De aceea, stabilirea unor elemente pe baza carora acestea pot fi identificate este foarte dificilă și aceste elemente nu poate avea un caracter absolut sau exhaustiv. Caracterul suspect al unei operațiuni decurge din modul neobijnuit de efectuare, raportat la activitatea obijnuită a operatorului. De aceea, o condiție de bază pentru recunoașterea tranzacțiilor suspecte de către personalul instituțiilor prin care se încearcă spălarea banilor este cunoașterea cât mai deplină a clientului, a tipului de afaceri ale acestuia, a volumului normal al tranzacțiilor și a condițiilor în care le derulează. De asemenea, este suspect prin comportamentul sau un client dacă:

evită să furnizeze informații despre activitatea și persoana sa sau scopul pentru care angajează o relație de afaceri (deschiderea unui cont, solicitarea unui împrumut);

declarațiile financiare ale corporațiilor sau documente pentru afaceri importante nu sunt întocmite de către un contabil sau altă persoanaă autorizată;

preia și cesionează frecvent afaceri în relații cu alți indivizi ce nu se bucură de o notorietate de infaibilitate;

prin conturile sale se derulează operațiuni frecvente cu cume mari, deși clientul nu desfasoară o activitate economică de asemenea amploare;

evită contactul personal cu banca, societatea de investiții financiare sau altă instituție în cauză, comunicând doar prin telefon, fax, sau prin intermediari;

încearcă să incheie tranzacții în mod rapid și nebirocratic, neînțelegăndu-se motivul acestei precipitări;

refuză să indice instuții prin care a derulat anterior alte afaceri;

încearcă să constrângă funcționarul instituției să nu îndosarieze înregistrările solicitate sau formularele raportoare;

refuză să efectueze o tranzacție după ce i se cere sa completeze un anumit raport cu privire la această.

Totuși, dorinta de a simula originea licită sau de a disimula originea ilicită a veniturilor generază undele procedee specifice, care pot fi considerate de cei care sunt implicați în activitatea de prevenire, depistare și combatere a spălării banilor ca fiind elemente suspecte sau chiar indicii clare cu privire la încercarea de a ascunde sursa infracționala a unor venituri.

Deaceea, în continuare, se va arăta cele mai obijnuite modalități de spălare a banilor și indiciile de anomalie caracteristice.

3. 1. Spălarea banilor prin tranzacții cu numerar

Deoarece din multe infracțiuni (vânzări de droguri, trafic de persoane, proxenetism s.a.) se obțin mari sume în numerar, acestea trebuiesc plasate și “ rupte” de sursa lor. Alteori, pentru a se pierde urma banilor obținuți din evaziune fiscală sau alte infracțiuni eocnomico-financiare, aceștia sunt retrași în numerar din conturile firmelor și plasați ulterior în alte conturi sau în contul aceleiași firme sub forma de creditare.

Ca urmare, numărul, volumul și frecvența tranzacțiilor cu numerar este un motiv de suspiciune, dacă tipul activității economice concrete a persoanei sau firmei nu implică în mod necesar astfel de operațiuni.

În majoritatea țărilor există ghiduri de recunoaștere a tranzacțiilor suspecte, emise de organismele de specialitate din statele respective, pe baza recomandărilor unor organisme internaționale, a experienței proprii sau a altor instituții în combaterea spălării banilor.

În ceea ce privesc tranzacțiile cu numerar, principalele cazuri suspecte sunt considerate , de regulă:

depozite, depuneri sau retrageri neobijnuit de mari făcute de o persoana fizică sau companie ale carei activități concrete de afaceri ar fi în mod natural rezolvat prin cecuri sau alte instrumente de plată fără numerar;

depuneri de numerar în mai multe conturi, astfel încât fiecare sumă este mică, dar totalul sumelor este semnificativ;

creșteri substanțiale de depozite în numerar ale unei persoane fizice sau juridice fără o cauză clară, în special dacă asemenea depozite sunt după aceea transferate într-o perioadă scurtă de timp din cont către o destinație care nu poate fi asociată în mod normal cu clientul;

depuneri frecvente de numerar într-un cont, în mai multe depozite, astfel încât suma fiecărui depozit este nesemnificativă, dar totalul depunerilor este important;

utilizarea conturilor unor companii pentru tranzacții mai multe în numerar decât prin forme de debitare și creditare asociate în mod normal cu operațiuni comerciale;

depunerea constantă de numerar pentru a acoperi trate bancare, transferuri de bani sau alte instrumente de plată negociabile și ușor vandabile;

frecvente schimbări de numerar în alte valute;

retrageri frecvente de numerar pentru motive care nu concordă cu obiectul de activitate al firmei;

utilizarea căsuțelor de valori pentru depuneri de mari sume în numerar.

Transferuri mari în bani în/din străinatate, cu instrucțiuni de plată în numerar;

Creditări ale conturilor firmei de către asociații/administratorii acestora, urmate de retrageri cu explicația “ rambursare” împrumut.

3. 2. Spălarea banilor prin utilizarea conturilor bancare

Majoritatea transferului de bani în lumea contemporana, vorbind de operațiuni cu sume însemnate, se fac prin intermediul conturilor bancare. Iar infractorii nu pot fi și nu doresc să evite acest procedeu, care oferă facilități deosebite de operare, ca și posibilitatea de a simula operațiuni comerciale sau de creditare, pentru a masca în fond spălarea banilor negri.

Prin cazurile suspecte de spălare a banilor prin intermediul conturilor bancare, putem menționa:

Deschiderea de către un client a mai multor conturi distincte, pe care de cele mai multe ori le alimenteaza cu numerar în sume sub un anumit plafon, dar totalul operațiunilor reprezintă o suma considerabilă;

Evitarea furnizării de informații normale când se deschide un cont, furnizarea de informații minime sau fictive sau a unor informații greu de verificat de către instituția financiară sau care necesită cheltuieli prea mari pentru a fi verificate;

Deschiderea de conturi în mai multe bănci din aceeași localitate pe care clientul le utilizează frecvent, de multe ori pentru transferuri de sume între acestea;

Deschiderea contului pe numele unui client și utilizarea acelui cont de către și în interesul unui împuternicit să efectueze operații în acesta, deși persoana repectivă ar putea să utilizeze pentru aceste operațiuni un cont personal;

Concordanța între intrările și ieșirile de numerar dintr-un cont în aceeași zi sau cu cele din ziua anterioară;

Alimentarea contului prin cecuri emise de terți în sume mari andosate în favoarea clientului;

Folosirea de către firmă a unor conturi care nu reflectă activități bancare sau comerciale normale, fiind utilizate doar pentru depuneri și retrageri de numerar;

Retrângeri mari de numerar dintr-un cont putin activ anterior, în care tocmai s-a transferat, în mod neașteptat, o importantă suma de bani din alt cont deschis în țară sau străinătate;

Titularii conturilor sau reprezentanții companiei evită contactele directe cu personalul băncii;

Efectuarea de transferuri frecvente și substanțiale de sume , care nu pot fi justificate economic;

Un mare număr de persoane fizice care efectuează plăți sau depuneri în acelasi cont, fără o explicație adecvată;

Clienți, care în mod repetat, împreună și simultan, folosesc ghisee diferite pentru a efectua mari tranzacții în numerar sau valută;

Deschiderea de către un client a mai multor conturi la sucursalele aceleiași bănci sau la bănci diferite și transferarea repetată a unor sume de bani în aceste conturi;

Utilizarea unui cont doar ca depozit temporar, de unde banii sunt, eventual, transferați în conturi deschise în străinătate;

Depuneri multe de sume mici în umerar în contul unui client urmate de trasnferul imediat în conturi din alte bănci;

Miscări suspecte, repetate și circulare de fonduri între mai multe bănci, banii revenind, de regulă, în contul inițial;

Încasări repetate din țări cu grad ridicat de risc;

Plăți frecvente sau de sume mari către paradisuri fiscale;

Plăți sau încasări fără vreo legatură clară cu un contract comercial legal;

Depunerea de sume în mai multe conturi, deobicei de valori sub limita legală de raportare către o instituție abilitată urmată de transferul acestora într-un singur cont și, deobicei, de transferul sumei în străinatate;

Transferuri de sume identice de la același ordinator, care sunt retrase în aceeași zi, in numerar, adesea cu explicația “ restituire împrumut”.

Încasarea frecventă de către un client a unor sume mari din țări cunoscute pentru producerea, fabricarea sau comercializarea de droguri;

3. 3. Spălarea banilor prin intermediul pieței de capital sau al altor tranzacții de investiții

Deseori, deținătorii banilor negri în numerar cumpără bijuterii, obiecte de artă, case, terenuri sau mașini, pe care apoi le vând pentru a obține bani “ curați” . Alteori, banii negrii sunt utilizati pentru achizitionarea de acțiuni, obligațiuni sau alte hârtii de valoare, prin a căror valorificare ulterioară se pot obține, de asemenea, sume de bani cu origine aparent licită.

Piața de capital reprezintă o posibilitate de investire rapidă a mari sume de bani și deaceea este folosită adeseori de către infractorii care vor să scape de banii cu origine frauduloasă. Deaceea, recomandările organismelor internaționale și legislațiile tuturor țărilor aliniate la aceste recomandări prevăd obligația societăților de investiții financiare să raporteze către unitățile de informații financiare operațiunile suspecte de spălare de bani care se efectuează în acest sector de activitate.

Personalul societăților de investiții financiare, dar și cel al băncilor sau instituțiilor financiare nonbancare pot constatata cazuri suspecte de spălare a banilor, atunci când :

Clientul cumpără hârtii de valoare pentru a fi păstrate în custodie la instituția financiară, atunci când această practică nu concordă cu activitatea normală a clientului;

Clientul solicită să beneficieze de administrarea investițiilor (în valută sau în hârtii de valoare), dar sursa fondurilor este neclară și nu poate fi justificată de activitatea obijnuită a clientului;

Hârtiile de valoare sunt plătite cu sume în numerar neobijnuit de mari;

Sunt vândute titluri de valoare mare, iar încasările sunt retrase în numerar;

Sunt efectuate tranzacții de depozit/împrumut cu instituții financiare din străinătate, cunoscute ca făcând parte din aria traficului de droguri sau a altor activități ale crimei organizate;

Se solicită emiterea de către instituția financiară a unui certificat de garanție pentru titluri a căror autenticitate nu poate fi verificată;

Se deschid conturi în care se depun sume mari în numerar sau se depun frecvent sume divizate sub o anumită limită, pentru ca banii astfel constituiți să fie utilizați pentru cumpărări de hârtii de valoare;

Se achiziționeaza valori mobiliare de către entități situate în paradisuri fiscale, apoi pachetul achiziționat este vândut altei firme off-shore, de multe ori vânzarea făcându-se în pierdere;

Sunt valorificate acțiunile la un nivel de neconcordant cu valoarea de piață ori cu valoarea nominală;

O persoană fizică își vinde acțiunile la un preț foarte ridicat unei persoane juridice la care este administrator sau asociat majoritar, eventual mic;

Conturile prin care se achiziționează valori mobiliare sunt utilizate într-o manieră anormală, neconcordantă cu activitatea obijnuită a clientului;

Sunt achiziționate și vândute valorile mobiliare la același preț, dând iluzia unui comerț cu acesta, care în fond acoperă o spălare de bani prin conturi multiple;

Se înregistrează într-un cont un număr mare de tranzacții cu valori mobiliare care traversează mai multe jurisdicții;

3. 4. Spălarea banilor prin intermediul transferurilor electronice, telegrafice și al agențiilor de transfer rapid de bani

Transferurile telegrafice reprezintă un mijloc rapid, eficient, cu un nivel satisfăcător de confidentialitate și cu posibilitatea oferirii unui număr minim de informații despre cei implicați și activitatea lor.

În derularea acestor transferuri au apărut companii specializate, care percep comisioane rezonabile și permit evitarea verificărilor impuse de către bănci clienților.

De multe ori, transferurile telegrafice efectuate de emigranți către rudele lor din țară cu explicația “ajutor familial” sau “donație” reprezintă defapt bani obținuți din infracțiuni.

Astfel de operațiuni se pot derula prin bănci, dar și prin oficii poștale și prin societăți comerciale cu profil de agenții de transfer rapid de bani. Personalul acestora poate constata operațiuni suspecte de spălare de bani, atunci când:

Clientul transferă sume mari, mai ales în afara țării, divizate în operațiuni multiple, aflate eventual sub o anumită limită de raportare;

Transferurile ordonate de client sunt plătibile lui însuși sau aceleiași persoane fizice în conturi din țări diferite, într-o perioadă scurtă de timp, fără a exista explicații adecvate;

Transferurile sunt efectuate de mai mulți ordonatori în contul său pe numele aceluiași client, fără a exista motivații plauzibile;

Transferurile sunt neobijnuite în comparatie cu activitatea normală a clientului și nu par a avea o justificare eocnomică sau financiară;

Se efectuează transferuri repetate, nejustificate de activitatea clientului, care par a fi efectuate în scopuri disimulare;

Datele referitoare la părțile transferurilor sunt inexacte sau incomplete, urmărindu-se ascunderea unor informații esențiale;

Fără un motiv plauzibil, clientul utilizează în mod frecvent agenți care furnizeaza servicii de transfer rapid de bani, agenți localizați departe de locul de reședință sau de zona unde își desfașoară activitatea.

3. 5. Spălarea banilor prin intermediul operațiunilor de credit

Deturnarea creditelor, înșelăciunea bancara cu prezentarea de garanții fictive și alte modalități de obținere frauduluoasă a unor credite au condus de multe ori la obținerea unor sume de bani murdari și la pagube provocate în patrimoniul băncilor creditoare.

De multe ori, creditele sunt angajate numai în scopul de a masca existența unor resurse de natură infracțională, pentru a crea impresia că investițiile făcute, bunurile obținute provin din aceste credite, nu din sumele a căror origine se dorește a fi ascunsă.

Indicii de anomalie cu privire la angajarea și utilizarea creditelor există atunci când:

Creditele angajate sunt rambursate neașteptat de repede, din resurse necunoscute;

Cererea de împrumut prezintă ca garanție active obținute de o instituție financiară sau terțe persoane, originea activelor este necunoscută sau acestea sunt incompatibile cu bonitatea clientului;

Scopul declarat de client pentru împrumut nu este justificat și acest propune garanție în numerar sau insuficient precizată;

Creditul este solicitat de o persoană juridică a cărei situație eocnomico-financiară nu ar necesita apelarea la împrumuturi;

Clientul solicită o creditare pentru o anumită finanțare la care sursa contribuției financiare a clientului este neclară;

Creditele alocate sunt utilizate într-o manieră neconcordantă cu scopul precizat la acordarea împrumutului, de multe ori acestea fiind direcționate în paradisuri fiscale;

Solicitarea creditului este însoțită de o garanție constând într-un certificat de depozit emis de la o bancă străină sau de garanții din partea unor terțe părți, care nu au o relație strânsă cu clienții și nu au un motiv plauzibil să se implice;

Se solicită credite pentru companii off-shore sau împrumuturile sunt garantate de documente ale unor bănci din paradisuri fiscale.

3. 6. Spălarea banilor pe piața imobiliară

Clădirile și terenurile au reprezentat întotdeauna investiții tentante pentru posesorii de mari sume de bani disponibile.

Infractorii speculează și acest segment al pieței, pe care pot fi spălate rapid sume mari prin mai multe tehnici, cum ar fi :

Achiziția formală sub prețul pieței, diferența până la prețul real fiind platită vanzătorului în numerar (din bani negrii), fără a mai fi înregistrată ca atare, iar infractorul rămâne în posesia unui bun de valoare mult mai mare decât cea declarată;

Achiziționarea unor terenuri sau clădiri la prețuri fictive mici, urmată de vânzarea imediată la prețuri cu mult mai mari. Diferența de preț reprezintă o “ spălare” , adică o “ justificare” a banilor murdari, prin mascarea sursei reale;

Achiziționarea unor imobile care se află intr-o situație precară și recondiționarea acestora cu sume ilicite, urmată de vânzarea la un preț superior. Diferența este justificată ca fiind prețul manoperei proprii și al unor materiale refolosibile sau achiziționate în timp la prețuri mici;

Utilizarea pentru achiziții imobiliare a sumelor în numerar, a cărora proveniența este mai greu de stabilit decât a celor din conturi bancare;

Trebuie menționat ca elementele de suspinciune specifice pieței imobiliare pot fi avute în vedere și în cazul tranzacțiilor cu bunuri mobile de valori mari, precum: autoturisme, iahturi, tablouri, colecții numismatice sau artistice, antichități etc.

3. 7. Spălarea banilor prin companiile de asigurări

Pe plan internațional se acordă o atenție mare și utilizării asigurărilor de viață sau de diverse bunuri ca o tehnică specifică de spălare a banilor, în special prin:

Plata primelor de asigurare din bani murdari, transferați de regulă din conturi din străinătate

Angajarea unei asigurări pe viață cu o singură primă de valoare foarte mare, apoi se solicită restituirea sumei înainte de termenul de scadență, acceptând cauza de penalizare, scopul unei astfel de operațiuni fiind de a crea o falsă aparență de legalitate surselor de bani plătiți drept primă, aceștia apărând acum ca bani din asigurare;

Plata primelor de asigurare în numerar sau din mai multe surse, spre a le fragmenta în sume mici, sub limita de raportare la organisme specializate în combaterea spălării banilor.

În România, comapaniile de asigurări au sesizat unitatea de informații financiare specializată în combaterea spălării banilor (ONPSB) cu extrem de puține cazuri suspecte. Iar atunci când au făcut s-a dovedit ca era vorba de încercări de fraudare a companiei de asigurări, și nu “ spălare” propriu-zisă a unor bani rezultați din infracțiuni. Situația se explică atât prin dezvoltarea relativ modestă a activității de asigurări, dar și printr-o insuficientă preocupare din partea acestor companii în privința activității de prevenire și combatere a spălării banilor. Este necesar ca personalul acestora sa fie mai atent la apariția unor indicii de anomalie în activitatea de asigurări, cum ar fi:

Plata frecventă a unor prime în suma mare, inexplicabile prin activitatea și stituația financiară a clientului;

Achiziția unor polițe de asigurare de viață care necesită plata unor prime ce depășesc veniturile clientului;

Semnarea unor polițe de asigurare cu plată primelor folosind cecuri emise de terțe părți, deși nu pare să existe o legatură între terța parte și client;

Lichidarea într-o perioadă scurtă de timp a beneficiilor pentru o anumită persoană pe numele căruia există polițe emise de diferiți clienți;

Schimbarea numelor unui asigurat și/sau al beneficiarului polițelor de asigurare în favoarea unor terțe părți, care nu aparțin familiei asiguratului și nu există explicaîii pertinente pentru acest act;

Încheierea unor contracte de asigurări ce implică transferuri frecvente în străinatate, care nu par justificate prin activitatea clientului sau alte circumstanțe;

Plata unei sume mai mari decât prima de asigurare, urmată de solicitarea de plată a diferenței vărsate în plus către o terță persoană sau într-o altă țara;

Furnizarea cu intenție a unor informații neadevărate, inexacte sau ambigue;

Inițierea și aplicarea unor scheme de asigurări de viață și de bunuri într-o manieră neobijnuită.

3. 8. Spălarea banilor prin intermediul cazinourilor

Experiența autorităților din multe state relevă faptul ca jocurile de noroc atrag adesea elemente criminale, implicate în activități ilegale, care uneori sunt împătimiți ai acestor jocuri, dar adeseori încearcă o spălare conștientă a banilor negri.

Totodată, cazinourile sunt atractive pentru crima organizată, în sensul preluării controlului acestora de către anumite grupări criminale, care își asigură orportunitatea de a-și spăla veniturile ilicite, dar și de a se implica în alte tipuri de criminalitate.

În rapoartele anuale, FATF/GAFI a reprezentat numeroase tipologii – cazuri de utilizare a cazinourilor pentru spălarea banilor. Este adevărat că mare parte din aceste tipologii constatate se bazează pe o serie de servicii financiare pe care le prestează marile cazinouri, servicii similare cu cele frunizate de bănci și de alte instituții de creditare: deschiderea unor conturi de debit sau credit, facilități pentru primirea sau transmiterea de fonduri direct de la alte instituții, încasarea în numerar a cecurilor, schimb valutar s.a.m.d.

Cazinourile din România încă nu asigura astfel de servicii financiare, ceea ce limitează posibilitățile de spălare a banilor, dar nu le înlătura pe deplin.

Si în România, activitatea de jocuri de noroc este strict monitorizată, inclusiv prin înregistrări video, obligatoriu a fi păstrate o perioadă de minimum 10 zile, astfel ca angajații au posibilitatea sa depisteze tranzacțiile și activitățile care nu sunt normale pentru un jucător și par să ascundă intenții de simulare a unor situații care să justifice anumite sume, deținute sau obținute.

Natura suspectă a operațiunilor poate fi detectată de către casier, crupier, supraveghetor sau de departamentul de monitorizare a jocurilor.

Chiar și la prestațiile efectuate în cazinourile din România pot apărea cazuri suspecte, ca, de exemplu:

Înregistrarea achizițiilor de fișe pe numele mai multor persoane, pentru a evita obligația de raportare a depășirii plafonului de numerar utilizat;

Parierea de către o pereche de jucători pe ambele posibilități ale unui pariu cu variante alternative ( par-impar, rosu-negru la ruletă sau banc-contrabanc la baccarat), în scopul conservării sumelor, care apar ulterior ca fiind câștigate la cazinou;

Încercarea de corupere a unui angajat al cazinoului pentru structurarea plăților recuperate în vederea evitării obligațiilor de raportare;

Cumpărarea cu numerar a unui mare număr de fișe, apoi, după ce joacă sume mici sau pariază pereche (rosu-negru), cu șanse minime de a pierde, schimbă fișele la casă în bancnote de valori mari;

Un client adună contracost fișele de la mai mulți jucători, apoi le schimbă la casa contra unei sume ce depășește pragul de raportare, pentru a-și justifica banii ca provenind din câștiguri la cazinou;

Furnizarea de către clienți a unor date de identificare false.

3. 9. Spălarea banilor prin intermediul caselor de schimb valutar

Uneori infractorii evită contactul direct cu instituțiile financiare și apelează la casele de schimb valutar sau la alte instituții care prestează servicii de schimb valutar, pentru a-și plasa veniturile din activități ilicite.

Pentru că, de regulă, sumele schimbate sunt relativ mici, tranzacțiile rare, iar persoanele caselor de schimb este insuficient pregătit și interesat în combaterea spălării banilor, aceasta infracțiune este dificil de depistat în acest caz.

Totuși, această cale de spălare a banilor este în atenția oficialităților din majoritatea statelor, legislația acestora obligând și casele de schimb valutar la raportarea tranzacțiilor suspecte sau a celor cu grad ridicat de risc.

De regulă, indicii de suspiciune la efectuarrea tranzacțiilor prin casele de schimb valutar sunt considerate:

Refuzul clientului de a se identifica la solicitarea schimbului valutar sau încercarea de a prezenta o identitate falsă;

Solicitări repetate, într-o perioadă relativ scurtă, de schimbare a unor sume apropiate de plafonul obligației de raportare;

Efectuarea într-o perioadă de timp scurtă de schimburi la sucursale diferite;

Cumpărarea sau vânzarea unei cantități mari de valută;

Schimbul unei cantități neobijnuit de mari de bancnote de valoare mică.

3. 10. Spălarea banilor prin sisteme alternative de remitere de bani

Sistemele alternative de remitere a banilor au fost și sunt utilizate de diverse comunități etnice și ele permit transmiterea banilor între persoane situate în țări sau continente diferite fără a folosi sistemul bancar.

În cele mai multe țări, asemenea sisteme nu sunt ilegale și se folosesc deseori de către comunitățile de imigranți pentru a trimite bani familiilor din țara de origine. Sistemul este preferat nu numai de către persoane neobinjnuite cu operațiuni bancare, dar și pentru faptul ca percepe comisioane mai scăzute și rate de schimb mai favorabile decat cele aplicate de bănci și de sistemele oficiale de transmitere rapidă de bani.

Dar aceste transferuri pot fi folosite și de către infractorii care spală astfel banii obtinuți din trafic de droguri, de arme sau de persoane ori din alte infracțiuni comise, cum ar fi contrabanda, corupția sau frauda fiscală.

La nivel internațional, există o îngrijorare acută că aceste sisteme alternative de remitere a banilor se utilizează și pentru finanțarea actelor de terorism, în special după aplicarea de către majoritatea statelor a unei monitorizări și blocări de conturi ale persoanelor și firmelor pentru care există informații ca sunt implicate în activități de terorism.

Agenții de transmitere a banilor prin aceste procedee nu-și întreabă clienții nici cu privire la originea sumelor transmise, nici a scopului pentru care efectuează transferul, iar evidențele pe care țin sunt, deobicei, făcute în dialect, prescurtate, parțiale și greu de interpretat, daca este cazul, de către investigatori.

Serviciile de specialitate din Spania, Franța, Germania, Olanda au semnalat funcționarea unor sisteme subterane de transfer rapid din cadrul comunităților de origine nord-africană, turcă, iugoslavă sau surinameză. Dar cele mai frecvent practicate la scara planetară sunt Hawala și sistemul chinezesc.

Sistemul Hawala ( hundi – pentru comunitățile pakinstaneze) a luat naștere în sudul Asiei, dar s-a extins în jurul lumii, practic pe toata planeta, o amploare deosebită luând-o în Orientul Mijlociu.

Banii sunt depozitați printr-un agent hawalam care la rândul său aranjează ca o suma egală să fie colectată de la un dealer hawala din țara de destinație.

Destinatarul banilor ridică suma de la dealer pe baza unei dovezi scrise sau a unei parole care demonstrează ca este cel îndreptățit să-i ridice.

De exemplu, dacă se transfera fonduri din SUA în India, agentul hawala din SUA primește sume în dolari SUA, aur, pietre prețioase, hârtii de valoare etc. El contactează un agent din India prin telefon sau fax și solicită ca sumă echivalentă să fie remisă destinatarului. Aceasta poate fi platită în rupii, aur sau altă valută stabilită de către client. Alte sume pot fi transferate între cei doi agenți în direcție opusă.

În timp, întrucât fluxurile dintre cei agenți nu se compensează integral, acestea se soldează prin diverse metode:

Prin intermediul sistemului bancar, între conturile celor doi agenți;

Prin transferuri fizice de bani;

Prin transfer de aur sau pietre prețioase;

Prin achitarea unor facturi comerciale fictive.

Sistemul chinezesc de transmitere rapidă de bani a avut inițial la bază “chitanțe” sau simboluri. Clientul depunea la un agent o sumă pentru care primea o “chitanță”. Cu aceasta “chitanță” se putea ridica suma echivalentă de la alt agent din rețea, de către depunător sau de persoana destinatară căreia ii era transmisă “chitanța”.

Astăzi, majoritatea rețelelor nu mai folosesc chitanțe. Clientul depune suma pe care vrea s-o transmită în contul bancar al agentului și-i comunică acestuia detaliile cu privire la persoana din străinatate sau contul bancar în care trebui trimiși banii. Agentul de transfer al banilor contactează alt agent din țara de destinație și-i transmite să plăteasca banii persoanei sau în contul numit de client.

Se percep comisioane mici, iar periodic se fac regularizări între agenți. Aceștia nu solicită clienților să se identifice, nu transmit niciun fel de informații autoritățiilor. Deaceea, sistemul este foarte atractiv pentru cei care doresc să ascundă sursa sau destinația sumelor.

4. CAZURI SPECIFICE DE SPALARE A BANILOR CONSTATATE IN ROMANIA

4.1. Elemente specifice ale spalarii banilor in Romania

Pe plan international, cand se vorbeste de spalarea banilor, se au in vedere, in primul rand, marile castiguri obtinute prin:

Traficul de droguri;

Traficul cu arme si munitii;

Traficul cu materiale nucleare sau radioactive;

Falsificarea de moneda sau alte valori;

Contrabanda;

Traficul de persoane, proxenetism etc.

In Romania, cu toate ca se intalnesc aceste elemente enumerate, ele nu produc sumele imense care se realizeaza in alte zone georgrafice si, atare, acestea nu reprezinta infractiuni predicat care stau la baza dobandirii banilor negri.

Astfel, din totalul informarilor pe care Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor le-a transmis la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la existenta unor indicii temeinice de spalare a banilor, circa 80 % din cazuri in anul 2003 si 83% in anul 2004, se refereau la bani negri obtinuti din evaziune fiscala sau inselaciuni in domeniul financiar-bancar.

Ca urmare, se poate constata ca, peste 90% din cazurile de spalare a banilor din Romania, sumele frauduloase provin din infractiuni economico-financiare. Un alt aspect caracteristic Romaniei cu privire la infractiunea de spalare a banilor il reprezinta nationalitatea infractiunilor.

4.2. Cazuri specifice de spalare a banilor constatate in Romania

O analiza pe informatii oficiale cu privire la spalarea banilor in Romania se poate face numai dupa anul 1999, cand a fost legiferata aceasta infractiune prin Legea 21/1999 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor si a fost infiintat Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor in temeiul prevederilor acestei legi.

Pe baza concluziilor desprinse din activitatea organismelor de specialitate angrenate in combaterea spalarii banilor, se poate constata ca particularitatile activitatii de spalare a banilor si conditiile social-economice actuale determina si cazuri concrete specifice Romaniei.

Fara a avea pretentia unei clasificari stiintifice a acestora, prezentam in continuare aspectele practice ale tipurilor de cazuri concrete in care s-a practicat spalarea banilor in Romania acestui inceput de mileniu.

4.3. Spalarea banilor obtinuti din evaziunea fiscala, inselaciuni si contrabanda, prin intermediul firmelor fantoma

In Romania, functionarea la un nivel ridicat a economiei subterane se realizeaza in special prin firmele fantoma.

Constatarile institutiile abilitate arata ca la infiintarea si exploatarea acestora sunt implicati, mai ales, cetatenii straini de origine turca si araba.

Unul dintre cele mai reprezentative cazuri de tele de firme fantoma a fost instrumentat de catre organele judecatoresti, in urma sesizarii primite de la Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor, fiind celebrul caz “ Delinesti” .

Analiza efectuata de Oficiu a stabilit indicii temeinice ca societatile comerciale respective functionau in marea majoritate ca firme fantoma, fiind folosite de o asociatie formata din cetateni straini, in principal irakieni, sprijinita de cetateni romani si de alte nationalitati, care actiona organizat pentru desfasurarea de activitati infractionale generatoare de bani murdari, dar si pentru reciclarea fondurilor astfel obtinute, prin integrarea acestor firme in fluxuri financiare initiate in acest scop.

In retea existau totusi cateva firme care actionau “ la vedere” unele inregistrate la alte adrese, la care si functionau ca atare. Prin acestea se exploatau oportunitatile oferite de institutiile oficiale in favoarea sprijinirii activitatii intreprinzatorilor. Astfel:

Erau obtinute de catre aceste societati credite bancare, care ajungeau apoi in conturile firmelor fantoma, unde erau utilizate pentru activitati frauduloase;

Aceste societati achizitionau de la firmele fantoma produse pe care le livrau apoi la export, obtinand rambursari de TVA de la bugetul statului, desi firmele furnizoare nu achitasera acest TVA la buget.

Firmele infiintate de acest grup infractional erau implicate intr-o serie de activitati desfasurate in economia subterana, ce viza marea contrabanda cu alcool, cafea, tigari, cherestea, produse petroliere, deseuri metalice.

Banii reuzltati din activitati frauduloase au fost utilizati de grupul respectiv atat pentru continuarea activitatii in economia subterana, cat si pentru investitii in economia legala, dar o mare parte au fost virati in banci straine, ca plata pentru importuri reale sau fictive.

4.4. Spalarea banilor otbinuiti prin comercializarea ilicita a produselor petroliere

Carburantii comercializati la pompe reprezinta produse purtatoare a unui foarte inalt grad de fiscalitate. In general, peste 50% din pretul acestora este datorat faptului ca, bugetul de stat este majoritar acestui tip de comert, fiind accesibil acestuia sub forma de accize si TVA. Drept urmare, sustragerea de la plata taxelor aferente comercializarii combustibililor este destul de tentanta, asigurand venituri ilicite de volum mare si foarte mare.

Concluzii

Fenomen internațional, spălarea banilor este reglementată de manjoritatea statelor supuse prezentului studiu.

Constatăm, din analiza prevederilor legislațiilor naționale, din defințiile existente în literatura și doctrina de specialitate a diferitelor state analizate, faptul că nu există o terminologie comun acceptată la nivel international.

Spălarea banilor își găsește corespondentul în sintagma money laudering (SUA, Anglia, Canada), blanchiment d’argent (Franta), lavagem de dinheiro (Portugalia), Geldwasche (Germania), reciglaggio (Italia), blanqueo (Spania).

Deși, suntem în prezenta unei varietăți de definiții ale acestei infracțiuni, observăm o serie de caracteristici comune:

În primul rând, infracțiunea este un proces, o complexitate de operațiuni care implică o multitudine de activități pentru atingerea scopului urmărit de făptuitor.

În al doilea rând, obiectul material al infracțiunii, indiferent sub ce denumire este prezentat în aceste definiții, bunuri, bani, venituri, profit, active etc., provine într-o infracțiune, avand origine ilicită.

De asemenea, în majoritatea definițiilor analizate este întotdeauna menționat scopul urmărit de infractorul financiar, respectiv ascunderea sau disimularea originii ilicite a bunurilor și integrarea acestora în circuitul economic și financiar legal.

În opinie, din analiza definiților prezentate anterior, prin spălarea banilor se înțelege săvârșirea unui complex de acțiuni de schimbare sau transfer al unor bunuri cu scopul de a ascunde sau a disimula originea lor ilicită, achiziționarea, posesia sau folosirea unor bunuri, precum și orice act de participare sau de sprinijire sub orice forma a acțiunilor descrise anterior.

Din studiul realizat asupra folosirii sintagmei de spălare a banilor sau cea de spălare a produselor infracțiunii, se opinează că, controversa respectivă asupra unei denumiri nu există doar în România, ci și în alte state.

Discuțiile privitoare la denumirea acestei infracțiuni considerăm că sunt, pe de o parte, referitoare la metafora de spălare, care pare a fi contradictorie cu ceea ce se înțelege în limbaj uzual prin aceasta, iar pe de altă parte, la obiectul material al acestei infracțiuni, considerându-se corecta folosirea sintagmei de spălare a banilor, deoarece pot forma obiectul acestei infracțiuni nu doar banii, ci orice bun, astfel cum este definit în documentele internaționale de referință în acest domeniu.

Pentru desemnarea infracțiunii de spălare a banilor, la nivelul legislaților naționale, sunt folosiți următorii termeni: reciclarea (Italia, Elvetia), spălare (Anglia, Romania, Franta, Belgia, Polonia, Portugalia si Spania) și albire (Germania si Austria).

Pentru a concluziona asupra discuției privitoare la corecta denumire a infracțiunii de spălare a banilor sau de spălare a produsului infracțiunii, considerăm relevante o serie de precizări referitoare la definirea banilor, bunurilor și produselor infracțiunii, precum și la interpretarea care trebuie facută terminologiei legale folosite pentru a reda infracțiunea în discuție.

Astfel, banii reprezintă orice valoare care poate fi usor trasferata de la o persoană la alta și care este acceptată de majoritatea persoanelor ca modalitate de plată pentru bunuri, servicii, debite etc. Banii, concept prezent în sintagma spălarea banilor, pot fi : numerar, pietre și metale prețioase, cărți de credit, ordine de plată, carduri etc., orice valoare considerată mijloc de plată care poate face obiectul unei tranzacții.

Privind din această perspectivă, putem considera faptul că folosirea sintagmei de spălare a banilor este definirea infracțiunii prevăzute de art. 29 din Legea 656/2002 este, prin ea însăși, improprie, deoarece o operațiune de spălare a banilor nu implică în mod efectiv banii.

Prin bun se înțelege orice bun corporal sau incroporal, mobil sau imobil, precum și alte acte juridice sau documente atestand un titlu sau un drept cu privire la bun, iar prin produs se întelege orice avantaj economic derivat din sau obținut direct sau indirect din infracțiune.

Pornind de la prevederile documentelor internaționale în materia spălării banilor ratificate de România care nu impun statelor folosirea unei anumite terminologii pentru definirea infracțiunii de spălare a banilor, cât și de la interpretarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 656/2002 din care rezulta clar faptul că, legiuitorul român nu delimitează incriminarea doar la spălarea banilor, ci se referă la spălarea oricărei valori sau oricărui bun corporal sau necorporal, mobil sau imobil care provine din orice infracțiune, nu suntem convinși de necesitatea înlocuirii sintagmei spălarea banilor cu cea de spălare a produsului infracțiunii.

În opinia noastra, terminologia de spălare a produsului infracțiunii, nu este potrivită și din prespectiva faptului că, în această formulare, nu sunt incluse și bunurile care sunt dobândite prin infracțiune, ci doar produsele infracțiunii, ceea ce nu acoperă categoria bunurilor provenite din infracțiune, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 656/2002, republicata, pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism.

Considerăm că sintagma spălarea banilor trebuie să primească o interpretare extensiva, și în ad litteram, existând infracțiunea de spălare de bani de fiecare dată când se realizează activități care se referă la orice bun, valoare, proprietate, venit, profit care este provenit din infractiuni.

Referitor la fazele a spalare a banilor, conchidem prin a sublinia faptul ca, practic, o spalare de bani se realizeaza în trei etape: plasarea în bănci, fonduri, societăți de asigurări, prin fărâmițarea fondurilor ilicite in fracții mici care sa nu atragă atenția asupra întregului real.

Urmează sedimentarea, respectiv autonomizarea acestor bani prin stratificare, separare, prin realizarea de documente fictive, tranzacții financiare, prin inființarea unor firme-fantomă, prin intermediul cărora se transfera ca plată pentru servicii sau alte operațiuni de export fictive, bani dintr-o banca în alta.

Procesul este încheiat prin integrarea banilor, strângerea lor în vederea reintroducerii în circuitul legal financiar, bancar sau comercial. Este momentul in care banii sunt spalati, transferati fizic peste granita sau continua alte circuite financiar-bancare.

Considerăm că acest proces clasic de spălare, care implică cele trei etape amintite, depinde în mare măsură și de cantitatea de bani care trebuie spălată, de operațiunea de spălare care implică un singur act sau mai multe acte periodice, de numărul persoanelor implicate în activitatea infracțională, cât și de gradul de încredere pe care acestea îl prezintă pentru spălătorii de bani.

De asemenea, infractorii au în vedere eficiența și efectivitatea cadrului legislativ în ceea ce privește detectarea și investigarea activității infracționale de spălare a banilor.

BIBLIOGRAFIE

Publicații:

Alex. Boroi, Gh. Nistoreanu,Dreptul penal, Partea specială, Editura All Beck,2003;

Organizația pentru Cooperareși Dezvoltare Economică(OECD), Raportul de progres privind jurisdicțiile supravegheate în implementarea standardelor fiscale internaționale agreate, 03 iunie 2010

Valerică Dabu, A.M. Gusanu, Reflecții asupra legii pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, Revista de drept penal nr. 4/2001

Materiale electronice și adrese utile de Internet:

www.onpcsb.ro

www.bnro.ro

www.cnvmr.ro

www.csa-isc.ro

www.csspp.ro

www.uniuneanotarilor.ro

www.unbr.ro

www.casinoassociation.ro

www.romaniancasinoassociation.com

www.apiasoftnet.ro

www.apair.ro

www.arai.ro

www.arb.ro

www.alb-leasing.ro

www.cafr.ro

www.ceccar.ro

www.unairomania.ro

http://www.onpcsb.ro/pdf/MANUAL%20INSTRUIRE%20-%20ROMANA.pdf

Home

http://www.onpcsb.ro/pdf/ghid%20tranzactii%20suspecte%20romana.pdf

http://www.fiu.net

www.unodc.org;

http://www.europa.eu

www.un.inthttp://ec.europa.eu/internal_market/company/financial-crime/index_en.htm#moneylaundering

www.worldbank.org

http://www.coe.int/moneyval/

http://www.imf.org/

http://www.fatf-gafi.org

http://www.bis.org/

www.fatf-gafi.org/dataoecd/16/54/40339628.pdf

http://www.state.gov/documents/organization/137429.pdf

http://www.oecd.org/dataoecd/50/0/43606256.pdf

http://www.wolfsberg-principles.com

BIBLIOGRAFIE

Publicații:

Alex. Boroi, Gh. Nistoreanu,Dreptul penal, Partea specială, Editura All Beck,2003;

Organizația pentru Cooperareși Dezvoltare Economică(OECD), Raportul de progres privind jurisdicțiile supravegheate în implementarea standardelor fiscale internaționale agreate, 03 iunie 2010

Valerică Dabu, A.M. Gusanu, Reflecții asupra legii pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, Revista de drept penal nr. 4/2001

Materiale electronice și adrese utile de Internet:

www.onpcsb.ro

www.bnro.ro

www.cnvmr.ro

www.csa-isc.ro

www.csspp.ro

www.uniuneanotarilor.ro

www.unbr.ro

www.casinoassociation.ro

www.romaniancasinoassociation.com

www.apiasoftnet.ro

www.apair.ro

www.arai.ro

www.arb.ro

www.alb-leasing.ro

www.cafr.ro

www.ceccar.ro

www.unairomania.ro

http://www.onpcsb.ro/pdf/MANUAL%20INSTRUIRE%20-%20ROMANA.pdf

Home

http://www.onpcsb.ro/pdf/ghid%20tranzactii%20suspecte%20romana.pdf

http://www.fiu.net

www.unodc.org;

http://www.europa.eu

www.un.inthttp://ec.europa.eu/internal_market/company/financial-crime/index_en.htm#moneylaundering

www.worldbank.org

http://www.coe.int/moneyval/

http://www.imf.org/

http://www.fatf-gafi.org

http://www.bis.org/

www.fatf-gafi.org/dataoecd/16/54/40339628.pdf

http://www.state.gov/documents/organization/137429.pdf

http://www.oecd.org/dataoecd/50/0/43606256.pdf

http://www.wolfsberg-principles.com