Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă [629215]

Universitatea de Arhitectur ă și Urbanism „Ion Mincu” Bucure ști

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă
tez ă de doctorat

doctorand: [anonimizat]. Carmina Constan ța Gheorghi ță
coordonator știin țific: prof. dr. arh. Virgiliu Onofrei

Cuprins

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 2

1. Introducere. Probleme generale
1.1. Scopul și obiectivele cercet ării
1.2. Stadiul actual al cercet ărilor / Surse documentare tematice
2. Arhitectura spa țiului de cult ortodox – genez ă și evolu ție
2.1. Elemente de dogmatic ă și liturgic ă
2.2. Cl ădirile de cult cre știne și contextul istoric
2.2.1. Apari ția bisericii ca spa țiu de cult. Morfologie, tipologie
2.2.2. Tipologii spa țiale de baz ă în arhitectura de cult cre știn de influen ță bizantin ă
2.3. Lăca șul de cult contemporan în ortodoxie. Contextul actu al în lume
3. Interpret ări semantice ale spa țiului de cult ortodox
3.1. Semnifica ția spa țiului ecleziastic. Semn. Simbol. Limbaj
3.1.1. Matricea generatoare a spa țiului de cult
3.1.2. Spa țiile bisericii – pronaos, naos, altar; limite și praguri
3.2. Lumina în spa țiul liturgic
3.3. Lăca șul de cult. Semnifica ții teologice, spirituale, sociale
3.3.1. Casa Domnului – Semnifica ții teologice
3.3.1.1. Biserica – Trup al lui Hristos
3.3.1.2. Biserica – Corabie
3.3.1.3. Biserica – Icoan ă a universului
3.3.1.4. Scurt ă mistagogie: Sf. Ioan Hrisostom (Sf. Ioan Gur ă de Aur), Sf. Dionisie
Areopagitul, Sf. Maxim M ărturisitorul, Sf. Gherman Patriarhul, Sf. Simeon al
Tesalonicului, Pr. Dumitru St ăniloae
3.3.2. Casa Fiec ăruia – Dimensiunea spiritual ă a spa țiului de cult ortodox
3.3.2.1. Biserica – Icoan ă și chip al sufletului
3.3.2.2. Rela ția Om-Cosmos-Biseric ă
3.3.3. Casa Comunit ății – Semnifica ții sociale. Importan ța l ăca șului de cult cre știn în cadrul
societ ății și al comunit ății
3.3.3.1. Influen țele spa țiului cultural contemporan asupra l ăca șului de cult. Desacralizarea
spa țiului de cult
4. Sacrul, omul și arhitectura în interpret ări contemporane
4.1. Spa țiul sacru între discursul filosofic și realitatea contemporan ă
4.2. Teorii contemporane ale spa țiului sacru
4.2.1. Loc, centru și limit ă în spa țiul sacru
4.2.2. Transmiterea mesajului de la creator la receptor pr in arhitectur ă
4.2.3. „Biserica” – Metafor ă și cuvânt
4.2.4. Despre spa țiul sacru, heterotopii și deteritorializ ări
4.2.5. Spa țiul sacru și rolul mediator al arhitecturii
4.3. Spa țiul sacru în ortodoxie, loc al anticip ării Eshatonului
5. Tradi ție și inova ție în arhitectura spa țiului de cult ortodox
5.1. Tradi ția ca (re)surs ă a inova ției

Cuprins

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 3 5.1.1. Implica țiile tradi ției asupra arhitecturii spa țiului de cult
5.1.2. „Modelul”
5.2. Perspective noi asupra spa țiului de cult. Percep ția noului în discursul arhitectural și cel
teologic
6. Biserica în România – Perspectiv ă comparativ ă asupra modelelor istorice
6.1. Vechi l ăca șuri de cult prezente în Țările Române. Modele spa țial volumetrice și tipologii
spa țiale fundamentale ale arhitecturii de cult ortodox
6.2. Perioada antebelic ă și perioada interbelic ă. Stilul na țional românesc – inova ție estetic ă și
structural ă
6.3. Biserica ortodox ă în perioada comunist ă
7. Arhitectura bisericii ortodoxe în România postcomun ist ă. C ăut ări contemporane
7.1. Manifest ări ale ortodoxiei în arhitectura României postcomun iste
7.1.1. Studii și concursuri de arhitectur ă
7.1.2. Manifest ări, dezbateri de idei
7.1.3. Arhitectura de cult ortodox. Realiz ări semnificative în practica general ă
8. Concluzii
9. Glosar
10. Bibliografie

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 4

„Nu suntem oameni noi dintr’o lume nou ă. În componen ța forma ției noastre intr ă o suprapunere de
vechi civiliza ții: timidul și sentimentalul schimb al p ăstorilor carpatini cu lumea mediteran ă prin
intermediul Elinilor, disciplina și logica organiza ției romane, reînnoirea acestor dou ă schimburi
într’un mod mai adânc și mai continuu prin civiliza ția bizantin ă, la care se adaug ă fantezia și
sensibilitatea Orientului, lunga macerare a visului ortodoxiei dup ă c ăderea Constantinopolului și
toate acestea îmbog ățite de imemoriala zestre a artelor populare repreze ntând întotdeauna o expresie
sincer ă și direct ă a unei spiritualit ăți native (…)
Drumul este perfect indicat.
Evolu ția viitoare trebue s ă-l urmeze.
Noi suntem mai aproape de toate isvoadele cari, rev ărsându-se peste noi, au contribuit la civiliza ția
altora. Aceste isvoare nu sunt secate. Nu trebue s ă întrebuin țăm metoda altora pentru captarea lor.
Chiar lunga noastr ă izolare înconjurat ă de alte rase trebue s ă ne fie un indiciu și al metodelor de
urmat și al încrederii în posibilit ățile întrebuin țării acestor metode.
Nici o formul ă nu este valabil ă.
În func ția unei tradi ții puternice și a unui acord cu prezentul românesc ne lu ăm libertatea acestei
ac țiuni noui.”
G.M. Cantacuzino – Declara ție , din revista Simetria 1

1 (Cantacuzino & Doicescu, 1939, pg. 12-13)

Introducere. Probleme generale

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 5 1. Introducere. Probleme generale
De-a lungul istoriei, oamenii s-au închinat divinit ății și i-au adus jertfe în locuri special alese pentru
aceasta. Asirienii și babilonienii se închinau zeilor pe câmpii, per șii î și adorau zeii pe platouri înalte, geto-dacii
pe vârfuri de mun ți, iar vechii cel ți în p ăduri umbrite, prin pe șteri și pe lâng ă izvoare. Mai târziu au fost ridicate
altare (sanctuare) și apoi construc ții anume destinate cultului, existente la mai toate popoarele lumii vechi și
în toate religiile, sub diverse forme și denumiri: temple, sinagogi, biserici, moschei, et c.
Pentru a releva sensul metafizic al unor forme arhi tectonice, Lucian Blaga se opre ște cu prec ădere la
arhitectura bisericeasc ă, care, sub aspectul necesit ăților pur vitale ale omului, „este mai mult decât al te
arhitecturi, un domeniu al dezinteresatului și gratuitului. Neatins ă decât prea pu țin de interese practice,
arhitectura bisericeasc ă cre ște cu adev ărat liber pe p ământul omenirii, neascultând decât de porunca dup ă care
arta se cere a fi expresie concret ă a unui anume spirit țâșnit în om”, arhitectura religioas ă ilustrând „des ăvâr șit
arta în care materia se reduce oarecum la posibilit ățile ei exclusiv spirituale.” 2 Blaga subliniaz ă „bipolaritatea”
spiritualit ății ortodoxe, aceasta fiind orientat ă spre dou ă puncte extreme: „transcenden ță” și „vremelnicie”,
fiecare din aceste orient ări conturându-se în ortodoxie altfel decât în celel alte culte cre știne.
În contrast cu religiile occidentale, în ortodoxie „duhul ortodox î și îndreapt ă preferin țele spre categoriile
și lotul organicului”, „transcendentul” este închipu it ca fiind coborâtor, lumea fiind un „receptacul” 3, „vas în care
să se reverse de sus în jos transcendentul”, zidurile bisericii având menirea „de a închide și conserva între ele un
cer revelat.” 4 În atitudinea omului fa ță de transcenden ță intervine „o determinant ă de caracter stilistic, care
produce o remarcabil ă diferen țiere de viziuni”, 5 în acest sens fiind semnificativ ă compara ția între expresiile
formale ce caracterizeaz ă cl ădirile de cult apar ținând unor spiritualit ăți cre știne diferite. Catedralele bizantine,
bazilicile romanice și domurile gotice sunt întruchiparea arhitectural ă a raportului între transcenden ță și lumea
concret ă. Despre acestea omul bizantin, omul romanic și omul gotic î și creeaz ă propria imagine. Pentru omul
bizantin, transcenden ța coboar ă, de sus în jos, putându-se face vizibil ă; omul romanic se afl ă în marginea
transcenden ței, „ner ămânându-i altceva decât s ă se organizeze în slujba transcenden ței, oarecum orizontal și
paralel cu ea”, în timp ce omul gotic cre ște în transcenden ță, el însu și în ălțându-se de jos în sus. 6
G. M. Cantacuzino consider ă c ă biserica este materializarea unui act de credin ță, o rug ăciune prins ă
în ritmul arhitectural, principiu fundamental ce tr ebuie admis pentru a în țelege însemn ătatea arhitecturii
religioase. Mai mult decât ad ăpost pentru liturghie, biserica, prin forma și planul ei, devine simbolic ă pân ă în
cele mai mici am ănunte ale sale, arhitectur ă pur ă, în care utilul r ămâne pe un plan secund. Simbolic ă prin
excelen ță, arhitectura religioas ă poate fi în țeleas ă doar prin prisma cunoa șterii și însu șirii valorilor spirituale
ale religiei din care s-a n ăscut. 7 Pentru G. M. Cantacuzino biserica reprezint ă „impresia permanen ței unui crez
și duratei unui a șez ământ social”8, imaginea coeziunii sociale a unui grup uman, „mon umentul pentru ridicarea
căruia s’au depus cele mai mari sfor țări.”9 Arta religioas ă româneasc ă este arta cre știn ă ce s-a n ăscut din s ărăcie
și evlavie, fiind lipsit ă de bog ății ornamentale inutile și în care fiecare element serve ște cultului și rug ăciunii. 10
El critic ă în articolul Arhitectura și peisajul , publicat în 1939 în revista Simetria , „anemia și mediocritatea”
stilului arhitecturii religioase contemporane, în c are „nici tradi ția, nici cerin țele liturghiei, nici dorin ța unui

2 (Blaga, 2011, p. 203)
3 (Blaga, 2011, pg. 233-234)
4 (Blaga, 2011, p. 207)
5 (Blaga, 2011, p. 202)
6 (Blaga, 2011, p. 209)
7 (Cantacuzino & Doicescu, 1939, pg. 21-22)
8 (Cantacuzino & Doicescu, 1939, pg. 23-24)
9 (Cantacuzino & Doicescu, 1939, pg. 23-24)
10 (Cantacuzino G. M., 1945, p. 135)

Introducere. Probleme generale

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 6 anumit spirit conservator care ar tinde la p ăstrarea unui anumit stil bisericesc într-o not ă arhaic ă, nu sunt
îngr ădiri suficiente pentru a men ține arhitectura religioas ă în hotarele bunei cuviin ți, dac ă nu și a frumuse ții.” 11
Conform lui Cantacuzino, „o vale întreag ă, un sat întreg î și poate pierde caracterul din cauza unei biserici
făcut ă f ără judecat ă și f ără inim ă,” iar în mediul urban, „o eroare în arhitectura bi sericeasc ă angajeaz ă o regiune
sau un cartier întreg, câteodat ă chiar un ora ș întreg.” 12 Solu ția oferit ă de acesta pentru combaterea
„analfabetismului plastic” prezent const ă în cercetarea trecutului, în care tradi ția joac ă rolul de premis ă, dar
niciodat ă de colec ție de modele.
De-a lungul timpului tradi ția e cea care a impus normele și canoanele edific ării bisericilor ortodoxe
astfel încât fiecare nou ă construc ție religioas ă ridicat ă copia cât mai fidel spa țiul arhetipal transmis în revela ția
primordial ă. Astfel, ortodoxia impune p ăstrarea tradi ției nu numai în dogm ă, ci și în organizarea spa țiului
liturgic.
În istorie, tema bisericii și a m ănăstirii a r ămas aproape constant ă în Țările Române, „voevozii și
boerii țărilor noastre au pus tot dorul lor de frumuse țe și de m ăre ție în biserici și în m ănăstiri. Fiecare vreme,
fiecare domnie, fiecare neam mai r ăsărit a l ăsat pe p ământul românesc o m ărturie a credin ței sale sub forma
unui sfânt loca ș.” 13 În arhitectura româneasc ă, elementele de perpetuare ale tradi ției au fost adaptate epocii,
astfel încât dispunem de o mare diversitate de spa ții care evoc ă timpul și locul în care au fost edificate.
Spre deosebire de Biserica Catolic ă, divizat ă de Reform ă și de apari ția diverselor culte protestante,
Biserica Ortodox ă și-a p ăstrat unitatea milenar ă, de și a avut de înfruntat, timp de secole și pe teritorii întinse,
ocupa ția otoman ă, iar în ultimele decenii, politica regimurilor tot alitare ce propov ăduiau ateismul și implicit
necesitatea dispari ției religiei din via ța societ ății. Politica regimurilor comuniste, aceea de instau rare a unui
control asupra activit ății clerului (mai agresiv în Rusia, mai permisiv în România într-o anumit ă perioad ă, și
chiar în Bulgaria și Albania), explic ă demolarea unui num ăr semnificativ de biserici și sistarea aproape în
întregime a construc țiilor noi.
Dup ă cel de-al Doilea R ăzboi Mondial, puterea comunist ă a limitat construc ția de biserici, astfel încât
pân ă la sfâr șitul secolului XX a existat o întrerupere a activit ății în domeniu – încetarea proiect ării și edific ării
de biserici, odat ă cu limitarea cercet ărilor teoretice privind arhitectura de cult la prob leme istorice și artistice.
Nu au lipsit, într-adev ăr, numeroase lucr ări, studii și teze de doctorat în domeniul teologic sau al isto riei artei,
având ca tem ă arhitectura bisericeasc ă din România. Îns ă, mai mult decât limit ările de natur ă legal ă și
structural ă impuse activit ății cultelor în perioada comunist ă, demol ările au fost cele care au afectat patrimoniul
ce apar ținea institu țiilor religioase, producând mari pierderi culturii și spiritualit ății române ști. Zeci de l ăca șuri
de cult, unele dintre ele monumente de valoare isto ric ă și cultural ă na țional ă, au fost astfel distruse. 14
Anul 1989 marcheaz ă c ăderea regimurilor comuniste est-europene și totodat ă recâ știgarea de c ătre
biseric ă a unei pozi ții semnificative, deci „o puternic ă rena ștere teologic ă.” 15 Biserica Ortodox ă întreprinde
ac țiuni de încurajare și propov ăduire a credin ței, astfel încât s-a înregistrat cre șterea importan ței și audien ței
acesteia în rândul popula ției. Edificarea de noi biserici se impune acum ca n ecesitate social ă, constatându-se
astfel că în cele mai importante localit ăți rurale și aproape în fiecare localitate urban ă mai mare sau mai mic ă
se deschid noi șantiere biserice ști. Așadar, dup ă decembrie 1989, memoria l ăca șelor de cult distruse, al ături de

11 (Cantacuzino & Doicescu, 1939, p. 22)
12 (Cantacuzino & Doicescu, 1939, pg. 23-24)
13 (Cantacuzino G. M., 1939, p. 30)
14 în Bucure ști: biserica Enei (1977), biserica Alb ă Post ăvari(1984), Mân ăstirea Cotroceni (1984), biserica Izvorul
Tămăduirii (1984), biserica Gherghiceanu (1984), biseri ca Spirea Veche (1984), biserica Sf. Nicolae Sârbi (1985),
biserica Sf. Nicolae (1986), biserica Sf. Nicolae J itni ța (1986), biserica M ănăstirii Pantelimon (1986), biserica Doamna
Oltea (1986), biserica Olteni (1987), biserica Sf. Vineri (1987), biserica m ănăstirii V ăcăre ști (1987), biserica Sf. Spiridon
Vechi (1987), biserica Bradu Staicu (1987), biseric a Sf. Treime (1987), biserica Sf. Mina (1985), bise rica Izvorul
Tămăduirii (1982), biserica Buna Vestire (1981)
15 (Meyendorff J. , 1996, p. 206)

Introducere. Probleme generale

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 7 preocuparea unor diferite grupuri religioase de a r idica noi a șez ăminte de cult și de disponibilitatea multor
enoria și de a sprijini construirea acestora au generat un fenomen de amploare.
Înc ă de la sfâr șitul secolului al XIX-lea s-a înregistrat o cre ștere a popula ției urbane, fenomen
amplificat dup ă cel de-al Doilea R ăzboi Mondial. De exemplu, o parohie urban ă care la 1838 înregistra un
num ăr de aproximativ 600 de enoria și num ăra în perioada urm ătoare r ăzboaielor mondiale 1300 – 2000 și chiar,
în unele cazuri, 25.000 de enoria și.16
Conform statisticilor, în martie 2013, baza de date a eviden ței l ăca șurilor de cult din România
cuprindea peste 18429 de înregistr ări,17 la ultimul recens ământ, cel din 2011, peste 80% din popula ția țării
declarându-se ortodox ă.18 Cifrele sunt impresionante. Datele rapoartelor anu ale publicate pe site-ul Patriarhiei
ne dezv ăluie o medie de aproximativ 200 de l ăca șe de cult ortodox construite pe an, în perioada 199 0 – 2011.
Așadar, în ultimii 25 de ani s-a conturat o mas ă critic ă de edificii a c ărei analiz ă comparativă ar putea
duce la concluzii și la întrevederea unor solu ții și r ăspunsuri la dilemele și controversele privind adecvarea
spa țiului de cult ortodox la contemporaneitate.
Scopul și obiectivele cercet ării
Tema propus ă investigheaz ă fenomenul arhitecturii ortodoxe contemporane din R omânia. Scopul lucr ării
nu este de a compune un „ghid pentru construc ția de biserici”, care s ă ofere prescrip ții formale drept garan ții pentru
zidirea unei „biserici ortodoxe adev ărate”, ci de a încerca recunoa șterea și enun țarea modului în care elementele
fundamentale ale cre știnismului, în general, și ale ortodoxiei, în particular, pot și trebuie s ă î și g ăseasc ă
materializarea în l ăca șul de cult. Totodat ă, se încearc ă în țelegerea bisericii cât mai aproape de duhul cre știnismului,
dar prin prisma spiritualit ății lumii contemporane.
Obiectivele acestui studiu sunt orientate în trei d irec ții: stabilirea reperelor generale necesare în
analiza spa țiului de cult ortodox din punct de vedere arhitectu ral; analiza comparat ă a bisericilor ortodoxe
române ști de-a lungul istoriei; identificarea tipologiilor contemporane; eviden țierea posibilit ăților de
dezvoltare și poten țialul acestor experien țe.
Pe parcursul cercet ării vor fi abordate unele aspecte generale legate d e spa țiul sacru – no țiuni
generale despre ortodoxie și despre geneza și evolu ția lăca șul de cult ortodox. Pornind de la modul de operare
al arhitecturii cu tipare și structuri, unul din obiectivele principale ale ac estui studiu este identificarea unor
direc ții conceptuale definitorii ale arhitecturii ortodox e contemporane universale, din punctul de vedere al
în țelegerii propriilor „spa ții arhetipale” generatoare. Lucrarea urm ăre ște stabilirea unor direc ții de evolu ție a
lăca șului de cult ortodox, din punctul de vedere al morf ologiei, simbolismului și semanticii elementelor
arhitecturale care îl alc ătuiesc. Teza î și propune în țelegerea arhitecturii l ăca șului de cult ortodox ca limbaj al
formelor înalt semnificante, ca vehicul al semnific a țiilor religioase și, în acela și timp, ca materializare a
acestora în cadrul construit.
În ultimele dou ă decenii s-a constatat o revitalizare a arhitecturi i ecleziastice române ști, astfel încât
este necesar ă identificarea unor repere fixe ce pot fi urm ărite pentru a evita abaterile de la dogma cre știn ă și
„standardizarea” acesteia în forme arhitecturale st erile. În țelegerea spa țiului eclezial în cheie teologic ă este
indispensabil ă demersului traducerii adecvate a limbajului teolog ic în limbaj arhitectural, astfel încât solu țiile

16 (Voiculescu, 1995)
17 conform www.cimec.ro – 12.964 (70,34%) apar țin cultului ortodox, 1.114 (6,04%) romano-catolic , 962 (5,22%)
reformat, 1.270 (6,89%) baptist, 774 (4,19%) advent ist de ziua șaptea, 503 (2,72%) evanghelic (lutheran + C.A.+ S.P .),
168 (0,91%) ortodox de rit vechi, 93 (0,50%) mozaic , 79 (0,42%) musulman, 271 (1,47%) greco-catolic, 1 41 (0,76%)
unitarian (evanghelic), 10 (0,05%) armeano-gregoria n, 72 (0,39%) Martorii lui Iehova.
18 Conform datelor recens ământului din 2011, structura confesional ă a fost declarat ă de 18861.9 persoane din totalul
popula ției stabile și arat ă c ă 86,5% dintre persoanele care au declarat religia s unt de religie ortodox ă; 4,6% s-au declarat de
religie romano-catolic ă, 3,2% de religie reformat ă, iar 1,9% penticostal ă. Ponderi între 0,4% – 0,8% au înregistrat urm ătoarele
religii: greco-catolic ă (0,8%), baptist ă (0,6%) și adventist ă de ziua a șaptea (0,4%). Persoanele de alt ă religie decât cele
prezentate mai sus reprezint ă 1,8% din total. S-au declarat „f ără religie” sau atei un procent de 0,2% din totalul p opula ției.

Introducere. Probleme generale

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 8 generate s ă posede atât rigoare dogmatic ă, cât și expresivitate arhitectural ă. Considerând c ă dogma, canonul și
tradi ția reprezint ă resursele teologice definitorii ale arhitecturii e cleziale, se încearc ă surprinderea „modelelor”
specifice spa țiului de cult ortodox. De aceea, prezentarea succin t ă a diverselor credin țe și doctrine specifice
ortodoxiei, a șa cum au evoluat ele în timp, a implica țiilor pe care le-au avut asupra evolu ției spa țiului de cult,
dar și identificarea rela ției dintre arhitectur ă și liturgica spa țiului de cult, le consider a fi necesare prezentulu i
demers teoretic. Ca atare, se urm ăre ște prezentarea modalit ăților prin care dogma ortodox ă și condi țion ările de
natur ă cultic ă determin ă configurarea l ăca șului de cult. Inten ția tezei este de a propune o perspectiv ă asupra
spa țiului de cult ortodox care s ă integreze elemente ce apar țin dogmei ortodoxe, considerat ă a priori de c ătre
arhitec ți drept constrâng ătoare și restrictiv ă.
Studiul particularit ății l ăca șului de cult cre știn, din perspectiva complexit ății rela țiilor dintre factorii
implica ți atât în realizarea cât și în utilizarea acestui tip de spa țiu, urm ăre ște identificarea elementelor care
contribuie la configurarea spa țiului de cult, de la condi țion ările teologice și liturgice, pân ă la cele induse de
cadrul cultural contemporan (secularizarea lumii, t eoriile și curentele manifestate în arhitectura și filosofia
ultimelor decenii). Totodat ă, utilizând ca instrument elementele simbolice ale bisericilor ortodoxe, cercetarea
urm ăre ște recunoa șterea unor noi moduri de lectur ă și de (re)interpretare a spa țiului de cult ortodox,
determinate de principalele curente ale secolului a l XX-lea: structuralismul, postmodernismul și deconstruc ția.
Se încearc ă implicarea no țiunilor de „dogm ă” și „cult” în studierea sacrului, în încercarea de a contura un punct
de vedere sus ținut de o baz ă logic ă și obiectiv ă.
Scopul principal al lucr ării const ă în conturarea unei perspective critice asupra arhi tecturii ortodoxe
contemporane române ști și identificarea tendin țelor actuale în edificarea de biserici în România, studiile de caz
prezentate vizând arhitectura eclezial ă ortodox ă a ultimelor dou ă decenii. În context, analizându-se cazul
particular al concursurilor de arhitectur ă, se încearc ă elaborarea unui studiu critic privind aspectele le gate de
amplasare și de caracterul de reprezentare al propunerilor îna intate.
Sintetizând, studiul î și propune realizarea unei analize a problematicii s pa țiului de cult ortodox
românesc din punct de vedere doctrinar/teoretic și istoric/evolutiv, precum și definirea unui sistem particular
de observare și în țelegere a acestuia, necesare demersului de identifi care a direc țiilor conceptuale de dezvoltare
a arhitecturii ortodoxe contemporane, constituindu- se astfel ca o contribu ție teoretic ă util ă.
Prin punctele de vedere afirmate și clarific ările aduse într-un domeniu sensibil, lucrarea ar pu tea
impulsiona fuzionarea fertil ă a factorilor ce sunt în mod inevitabil antrena ți în edificarea unei biserici: arhitec ții
(creatori de forme construite), clerul și comunit ățile de enoria și.
Stadiul actual al cercet ărilor / Surse documentare tematice
Domeniul arhitecturii l ăca șelor de cult ortodox necesit ă o structurare și o sintetizare atent ă a surselor
bibliografice, lucru datorat în mare parte întrep ătrunderii unor multiple domenii care au aceea și sfer ă de interes
cu tema cercetat ă. Studiul este îngreunat și din cauza lipsei unei preocup ări coerente pentru studiul arhitecturii
de cult române ști. La prima vedere exist ă dou ă domenii distincte care se intersecteaz ă pentru a da na ștere unui
lăca ș de cult: arhitectura și teologia . În realitate exist ă o serie de nuan țe și conota ții, astfel încât studiul se
poate dezvolta urmând mai multe categorii sau direc ții de cercetare: studii privind arhitectura spa țiului sacru;
studii de istorie a arhitecturii de cult ortodoxe ( evolu ția expresivit ății artistice și sistemelor constructive de-a
lungul timpului);studii referitoare la aspecte stru cturale ale arhitecturii de cult; studii privind li turgica în
spa țiul de cult ortodox; studii cu referire la filosofi a și simbolistica spa țiului sacru; și studii care surprind
rela ția dintre l ăca șul de cult și comunitate .
Rolul arhitectural și urbanistic al construc ției biserice ști ortodoxe și func ționalitatea sa, problemele
de alc ătuire spa țial ă și volumetric ă ce decurg din acestea reprezint ă teme de studiu ce nu au fost adâncite
îndeajuns, astfel încât fondul bibliografic existen t este destul de s ărac. În aceste condi ții studiul de fa ță își
propune s ă contribuie la clarificarea unor aspecte înc ă insuficient cercetate și să deschid ă mai departe calea
unor investig ări viitoare mai aprofundate.

Arhitectura spa țiului de cult ortodox – genez ă și evolu ție

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 9 2. Arhitectura spa țiului de cult ortodox – genez ă și evolu ție
Acest capitol î și propune prezentarea succint ă a diverselor credin țe și doctrine specifice ortodoxiei,
așa cum au evoluat ele în timp, și a implica țiilor pe care le-au avut acestea asupra genezei și evolu ției spa țiului
de cult ortodox. Vor fi prezentate principalele asp ecte ale liturgicii și dogmaticii ortodoxe. Studiul de fa ță
urm ăre ște rela ționarea evolu ției istorice a cre știnismului cu arhitectura l ăca șelor sale de cult. Evolu ția
cre știnismului, primele disensiuni teologice, schismele și reunific ările Bisericii pot fi privite drept cauze ale
evolu ției l ăca șelor de cult. Capitolul î și propune prezentarea pe scurt a contextului în car e s-a n ăscut spa țiul
de cult cre știn, a modului în care acesta func ționa la începuturi, identificarea prototipurilor sp a țiale ale
Antichit ății ce au fost adoptate ulterior de c ătre cre știnism și a evolu ției acestora în spa țiul de influen ță
bizantin. Sunt prezentate tipologiile spa țiale de baz ă în arhitectura de cult cre știn de influen ță bizantin ă. În
încheiere, în încercarea de conturare a contextului actual în lume sunt prezentate o serie de abord ări
arhitecturale recente ale temei spa țiului de cult ortodox.
Elemente de dogmatic ă și liturgic ă
Nicolae Steinhardt, într-una din predicile sale, 19 reg ăse ște ortodoxia în comportamentul omului
simplu, pentru acesta credin ța fiind una singur ă și neputând fi pus ă la îndoial ă de nicio erezie nou ă. Ortodoxia
nu este un compendiu de ritualuri, procesiuni și ierarhii elaborate, menite s ă atrag ă credincio șii prin fast și
opulen ță, și nici o venerare a ra țiunii pure; credin ța este „simpl ă, neab ătut ă, necoruptibil ă” și „st ă potrivnic
fa ță c ătre fa ță […] nu desigur cu adev ărata cultur ă, ci cu devia țiile, absolutiz ările și pervertirile ei.” 20
În denumirea sa proprie, dar și în accep ția propriilor adep ți, „ortodoxie” înseamn ă „recunoa ștere a
adev ăratei slave.”21 În accep ția sa ini țial ă, numit ă de Eliade ortodoxie a bisericii primordiale, ortod oxia era
marcat ă de o elaborare clar ă, juridic ă, a unei teologii riguroase, ce era menit ă s ă elimine riscul oric ărei erezii
mistificatoare. Eliade afirm ă c ă ortodoxia se define ște prin: „1) fidelitate fa ță de Vechiul Testament și […] o
tradi ție apostolic ă atestat ă de documente; 2) rezisten ță împotriva exceselor imagina ției mitologizante; 3)
reveren ță fa ță de gândirea sistematic ă (deci, de filosofia greceasc ă); 4) importan ța acordat ă institu țiilor sociale
și politice, pe scurt, gândirii juridice, categorie specific ă geniului roman.” 22
Cl ădirile de cult cre știne și contextul istoric
Apari ția bisericii ca spa țiu de cult. Morfologie, tipologie
Tipologii spa țiale de baz ă în arhitectura de cult cre știn de influen ță bizantin ă
Indiferent de religie, loc și timp, construc țiile de cult sunt opere reprezentative pentru între aga istorie
a arhitecturii, iar biserica cre știn ă nu face excep ție. Suport durabil al culturii europene, divizat du p ă 1054 în
cele dou ă ramuri ale sale, Catolicismul și Ortodoxismul, cre știnismul a ființat în prim ă instan ță f ără a de ține
lăca șe de cult proprii. Realizarea construc țiilor caracteristice a început dup ă recunoa șterea sa ca religie oficial ă
a Imperiului Roman, construc țiile de cult cre știn devenind de-a lungul a aproape dou ă milenii, pe întinsele
teritorii, program privilegiat al crea ției de arhitectur ă.
Abordarea istoric ă a spa țiului de cult ortodox vizeaz ă decelarea elementelor constitutive ale tradi ției,
caracteristice formei arhitecturale, luând în consi derare cu preponderen ță zone de cultur ă bizantin ă care au
iradiat în timp pân ă în contemporaneitate și din care deriv ă direct arhitectura eclezial ă ortodox ă din țările
române. Arhitectura religioas ă central-european ă, spre deosebire de cea de influen ță bizantin ă, a avut o evolu ție
care a cunoscut modific ări continue de-a lungul istoriei, în consonan ță cu succesiunea de stiluri ale arhitecturii

19 predica La Duminica ortodoxiei
20 (Steinhardt, 2006, p. 253)
21 (Scrima, 1996, p. 28)
22 (Eliade, 1986, p. 386)

Arhitectura spa țiului de cult ortodox – genez ă și evolu ție

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 10 laice și reflectând evolu ția concep țiilor estetice. Influen țele arhitecturii occidentale nu au lipsit (de la go tic la
neoclasic), structura spa țial ă r ămânând îns ă fundamental bizantin ă.
În arhitectur ă, începând cu epoca primar ă, se constat ă existen ța a numeroase tipologii structural-
constructive ale bisericilor. Acestea devin cu timp ul din ce în ce mai variate și în combina ții dintre cele mai
diverse, îns ă f ără a se deosebi radical de modelele precedente. A șadar, bisericile întâlnite de-a lungul timpului
pot fi încadrate în structuri-tip, numeroasele înce rc ări de clasificare ale acestora conducând spre trei tipuri
majore: bazilical , central și cruciform .
Lăca șul de cult contemporan în ortodoxie. Contextul actu al în lume
Sensul și tr ăirea unui loc semnificativ al mediului urban contem poran pot fi în mod pertinent
percepute prin în țelegerea unor aspecte caracteristice ale arhitectur ii sacre. Pentru a realiza aceasta nu trebuie
neglijat rolul pe care îl are în mod tradi țional arhitectura sacr ă, acela de spa țiu de leg ătur ă între/întru lumi, de
stabilire a unor rela ții cu în țelepciunea c ăutat ă, cu transcendentalul. Spa țiul sacru reprezint ă o zon ă
intermediar ă n ăscut ă din credin ța c ă ea poate angaja, elucida și transforma, iar reintroducerea și repozi ționarea
rolurilor de mediere specifice spa țiului pot institui ast ăzi, în lumea contemporan ă, crearea de locuri captivante
și pline de în țelesuri.
Arhitectura cre știnismului este la fel de variat ă în timp și spa țiu precum interpret ările date de cre știni
textului biblic, idealul spa țiului de cult diferen țiindu-se foarte mult între cele trei mari ramuri, c ea ortodox ă, cea
catolic ă și cea protestant ă. Fiind cea mai conservatoare din punct de vedere f ormal și conceptual, arhitectura
contemporan ă a bisericilor ortodoxe include doar un num ăr mic de exemple ce îndr ăznesc integrarea unor aspecte
modernizatoare, în compara ție cu celelalte religii și confesiuni cre știne.
Solu țiile moderne, pu ține la num ăr, pot fi împ ărțite în dou ă categorii: proiecte inovatoare , îndr ăzne țe,
ce se îndep ărteaz ă, cel pu țin la nivel formal, de tradi ția spa țiului ortodox din ultimele opt secole, și proiecte de
reinterpretare și abstractizare a formelor tradi ționale , care, de și par a fi solu ții de compromis, au calitatea
afirm ării unei continuit ăți a tradi ției, dar în limitele acceptate ast ăzi de arhitectura contemporan ă.

Interpret ări semantice ale spa țiului de cult ortodox

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 11
„Când oamenii vor s ă sfin țeasc ă numele T ău, roag ă natura s ă îi ajute. Iau piatr ă și lemn ca s ă fac ă
biserici; împodobesc altarele cu m ărg ăritare și flori și fac foc din plante, surorile lor, și iau tămâie de la cedri,
fra ții lor, și sprijin ă glasurile lor prin glasul clopotului, și cheam ă viet ățile în ajutor ca s ă sfin țeasc ă numele
Tău. Natura e curat ă ca stelele Tale și nevinovat ă ca îngerii Tăi, Doamne. Îndur ă-Te de noi pentru curata și
nevinovata natur ă, care împreun ă cu noi sfin țește numele Tău, Sfinte, Prea-Sfinte.”23
Sfântul Nicolae Velimirovici

3. Interpret ări semantice ale spa țiului de cult ortodox
Semnifica ția spa țiului ecleziastic. Semn. Simbol. Limbaj
Matricea generatoare a spa țiului de cult
Spa țiile bisericii – pronaos, naos, altar; limite și praguri

Acest capitol î și propune urm ăre ște enun țarea interpret ărilor semantice ale l ăca șului de cult ortodox.
Scopul principal al acestui demers teoretic nu este cel de a g ăsi o formul ă universal ă pentru conceperea sau
certificarea de l ăca șe de cult ortodox, ci de a propune o cale spre inte rpretarea și în țelegerea limbajului
specific arhitecturii ecleziale ortodoxe, ca suport necesar încerc ărilor de înnoire prin racordarea acestuia la
contemporaneitate, p ăstrându-i-se în acela și timp caracterele distincte, definitorii.
Arhitectura eclezial ă apar ține simultan lumii terestre și celei suprasensibile. În acest sens, rela ția
dintre dogma cre știn ă și gradele de libertate permise arhitecturii devine coordonat ă esen țial ă în evolu ția
spa țiului de cult. Se urm ăre ște investigarea rela ției dintre dogm ă și înnoire mai ales prin prisma discursului
teologic, f ără a lipsi îns ă interpret ările arhitecturale. Într-o prim ă instan ță sunt analizate o serie de elemente
teologice și culturale care au influen țat în mod direct configura ția l ăca șului de cult ortodox, toate
reinterpretate din perspectiv ă dogmatic ă și liturgic ă.
Prin investigarea dogmei și tradi ției cre știne dintr-o perspectiv ă teologic ă se încearc ă demonstrarea
modului în care aceasta influen țeaz ă arhitectura de cult. Se caut ă r ăspunsuri la întreb ările: Care sunt
modalit ățile prin care elementele dogmei cre știne ortodoxe determin ă configurarea unui spa țiu de cult, și care
sunt condi țion ările de natur ă cultic ă ale acestei configur ări?
Investigarea influen țelor arhitecturii ecleziale nu poate fi deta șat ă în întregime de tema modelului 24
în arhitectura spa țiului de cult, deoarece (re)cunoa șterea condi țion ărilor ce determin ă configurarea l ăca șului
de cult este necesar ă demersului de în țelegere și generare a modelelor și a modului în care acestea sunt
structurate. Consider c ă elementele ce influen țeaz ă configurarea spa țiului de cult se pot grupa în dou ă mari
clase: cele ce apar țin sferei teologice, responsabile de altfel de conf igur ările fundamentale ale unui loca ș de
cult, și cele ce apar țin sferei socio-culturale.
În spa țiul de cult ortodox, arhitectura urm ăre ște s ă transpun ă suprasensibilul de dincolo de lumea
exterioar ă, ‘transcendentul', într-un spa țiu fizic tridimensional. Cercetarea nu vizeaz ă descrierea elementelor
ce țin de tehnologie sau de stil, și nici a limbajului, a modului prin care se realize az ă aceast ă transpunere, ci
identificarea rela țiilor biunivoce existente între spa țiul liturgic, conceptual și spa țiul fizic, întrucât în biseric ă
orice concept are o expresie spa țial ă. Expresia arhitectural ă este definit ă ulterior determin ării spa țiului
conceptual. În acest sens, capitolul investigheaz ă matricele generatoare ale spa țiului de cult și semnifica țiile
teologice ale acestora: dezvolt ări direc ționale și gradarea parcursului, simbolistica geometric ă și numeric ă,
etc. Pentru arhitectura ortodox ă definirea conceptual ă a spa țiului liturgic reprezint ă cheia oric ărui demers
de investigare a expresiei arhitecturale, întrucât aceasta nu se poate face prin metodele curente de m odelare
sau formalizare dezvoltate cu prec ădere în perioada modern ă.

23 (Velimirovici, 2005, pg. 10-11)
24 tema modelului va fi aprofundat ă în capitolul Tradi ție și inova ție în arhitectura spa țiului sacru

Interpret ări semantice ale spa țiului de cult ortodox

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 12 Descrierea limbajului formal al spa țiilor și volumelor arhitecturii ortodoxe implic ă dificult ăți legate
de cunoa șterea și însu șirea limitelor pe care acesta, ca model creat de om , le are, precum și dificult ăți legate
de cunoa șterea domeniului de aplicare a acestuia. Se urm ăre ște, prin prisma semnifica țiilor, studiul celor
dou ă componente ale limbajului arhitecturii de cult ort odoxe: vocabularul, repertoriul formelor arhitectur ale,
și sintaxa, regulile acestui limbaj. Se încearc ă demonstrarea ipotezei conform c ăreia limbajul formal al
lăca șului de cult ortodox nu reprezint ă încercarea de exprimare a unei anumite gândiri rel igioase specifice,
ci este rezultatul procesului de investigare și interpretare specific ă a rela țiilor dintre Dumnezeu, lume și om.
Întrucât definirea obiectului de arhitectur ă ortodox ă eclezial ă presupune transpunerea în form ă material ă a
Cerului pe p ământ, este necesar ă traducerea din limbajul teologic în cel arhitectur al a semnifica țiilor
spa țiului liturgic. Se urm ăre ște prezentarea unor chei de decodificare spa țial ă/volumetric ă a elementelor
teologice ale l ăca șului de cult ortodox. Altfel spus, este vizat ă în țelegerea arhitecturii l ăca șului de cult ortodox
ca limbaj al formelor semnificante și în acela și timp ca materializare a acestora ca spa țiu construit, prin
explorarea expresiei formelor spa țiale și constructive utilizate în alc ătuirea bisericilor ortodoxe: exonartex,
pronaos, naos (cupol ă, turla și tamburul turlei, pandantivi, stâlpi, absid ă), altar; limite și praguri (iconostas,
fereastra și u șa; icoana). Acestea vor fi descrise în scurte refer in țe și accentuând componenta lor liturgic ă. Se
urm ăre ște eviden țierea rolului liturgic al fiec ărei forme volumetrice/spa țiale, al ături de propriile elemente
definitorii, altfel spus, participarea acestora la întreg “mesajul” liturgic transmis prin arhitectur ă.
Lumina în spa țiul liturgic
Lăca șul de cult reu șește s ă-și dep ășeasc ă propria materialitate și s ă sugereze imaterialitatea și infinitatea
con ținute în fiin ța sa l ăuntric ă. Astfel, un sistem specific de armonii și expresivit ăți formale, emanând și dintr-o
interpretare sensibil ă și supl ă a esen ței teologice a spa țiului arhitectural, face posibil ă, pentru credincios,
desprinderea de propria finitudine și accederea prin spirit la transcendent, la imateri al și infinit. Nu doar formele
arhitecturale particip ă în acest proces, ci și lumina. În spa țiul de cult ortodox amplasarea ferestrelor, raportu l plin-
gol și energia simbolic ă a verticalelor nu sunt întâmpl ătoare, ele definind spa țiul simbol al luminii taborice.
Mistica lui Dionisie Areopagitul nu este o mistic ă a luminii fizice, orbitoare prin str ălucirea proprie, ci este o
mistic ă a luminii n ăscut ă din întuneric, a întunericului în care Moise L-a v ăzut pe Dumnezeu, acesta fiind motivul
pentru care lumina prezent ă în l ăca șul ortodox nu este puternic ă, ci nuan țat ă, gradat ă, scopul ei fiind acela de a
sugera spa țiul infinit ății divine.
Lăca șul de cult. Semnifica ții teologice, spirituale, sociale
Biserica este „locul unde omul se reculege în sine” , „locul în care credinciosul se întâlne ște cu
Dumnezeul s ău”, „locul în care se consum ă actul Sfintei Liturghii, conform ritului cre știn, în fa ța comunit ății
de enoria și”. 25 „L ăca șul de cult se înscrie într-o geografie corporal ă peste care se suprapune toposul
transcendent din care î și compune frumuse țea nelumeasc ă. Este un spa țiu în care se topesc contrariile, pentru
că interiorul «Casei Domnului» prefigureaz ă Ierusalimul ceresc.”26
Tema spa țiului de cult ortodox poate fi abordat ă din trei perspective diferite, trei Case: perspect iva
teologic ă – „Casa Domnului”, perspectiva tr ăirii individuale de c ătre credincios a spa țiului de cult – „Casa
Fiec ăruia” și perspectiva social ă – „Casa Comunit ății”.
Casa Domnului – Semnifica ții teologice
În adun ările de cult din biserica-l ăca ș se constituie «Biserica», tot ceea ce se s ăvâr șește aici fiind
impregnat de prezen ța lui Dumnezeu, a lui Hristos, Întemeietorul și Conduc ătorul Bisericii Sale, dup ă cum El însu și
a f ăgăduit c ă „unde vor fi doi sau trei aduna ți în numele Meu, voi fi și Eu în mijlocul lor.” (Matei, 18:20). Acesta
este motivul pentru care printre cele mai vechi den umiri ale bisericii-l ăca ș se num ără și cea de Cas ă a Domnului .

25 (Bica, 2000, p. 14)
26 (Mihalache, 2005, p. 61)

Interpret ări semantice ale spa țiului de cult ortodox

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 13 Biserica – Trup al lui Hristos
Biserica este „locul destinat prin excelen ță cinstirii lui Dumnezeu sau locul unde acesta este prezent
mereu. Orice l ăca ș de cult cre știn ne duce cu gândul la aceast ă prezen ță a lucr ării divine între oameni.” 27 Astfel,
„casa Domnului” reprezint ă una din cele mai frecvente denumiri ale l ăca șului de cult, trimi țând c ătre propriul
sens spiritual, Biserica-Trupul lui Hristos, unde H ristos este cap, conduc ător al Bisericii Sale.28

Biserica – Corabie
Biserica, p ăstr ătoare a înv ățăturii mântuitoare și a Tainelor, este singura care poate ocroti și salva de
la moartea p ăcatului, neexistând mântuire în afara acesteia. 29 Corabia devine nu numai imaginea ad ăpostului
împotriva furtunii, dar și a lini știi și armoniei, întrucât salvarea a existat doar pentru cei din corabia lui Noe.
Pentru în țelegerea semnifica țiilor spirituale ale Bisericii cre știne, simbolismul arcei lui Noe, sau al corabiei, s e
dovede ște a fi definitoriu. Înc ă de la începuturi, în arhitectura de cult s-a produ s un transfer de la sensul
simbolic și alegoric al Bisericii-corabie c ătre înf ățișarea l ăca șului de cult ce ad ăpostea credincio șii, astfel încât
forma utilizat ă a fost cea alungit ă sau dreptunghiular ă, asem ănătoare corabiei lui Noe, form ă recomandat ă de
altfel și de Constitu țiile apostolice în secolul al IV-lea.30

Biserica – Icoan ă a universului
Icoanele nu sunt niciodat ă identice, ci doar asem ănătoare, 31 de și o icoan ă nu poate exista f ără un
prototip, Hristos fiind, în umanitatea Sa, prototip ul ve șnic al icoanei Sale. 32 Similar, biserica-l ăca ș nu poate fiin ța
fără existen ța unui model superior iconografic, model al celei n ev ăzute. Cortul Vechiului Testament, biserica
Noului Testament și omul reg ăsesc în Hristos modelul transcendent comun, adic ă pe cel Care S-a ridicat la
dimensiunea maxim ă a naturii umane. 33 Biserica-lăca ș este ridicat ă a șadar dup ă modelul celei nev ăzute, iar
modelul suprem este Hristos cel întrupat.
Într-un mod deosebit și cu totul aparte, Maxim M ărturisitorul vorbe ște despre biserica lui Dumnezeu,
„chip și icoan ă a întregului cosmos, constând din fiin țe v ăzute și nev ăzute, având aceea și unitate și distinc ție
ca și el.” 34 Viziunea sa asupra bisericii este una cosmic ă, iar în acela și timp cea asupra cosmosului fiind
eclesiologic ă. Biserica este în țeleas ă în cele dou ă manifest ări ale sale, cea v ăzut ă și cea nev ăzut ă, cea lupt ătoare
și cea triumf ătoare, ea nefiind desp ărțit ă, ci formând una și aceea și Biseric ă. Cosmosul este „unul și neîmp ărțit,
cu toată deosebirea p ărților sale” 35 , acesta fiind motivul pentru care Biserica, în sen sul larg al cuvântului, a fost
în țeleas ă ca icoan ă a cosmosului.

Scurt ă mistagogie: Sf. Ioan Hrisostom (Sf. Ioan Gur ă de Aur), Sf. Dionisie Areopagitul, Sf. Maxim
Mărturisitorul, Sf. Gherman Patriarhul, Sf. Simeon al Tesalonicului, Pr. Dumitru St ăniloae
Sfin ții P ărin ți au surprins în biseric ă materializarea „icoanei și chipului lui Dumnezeu”. În
interpretarea acestora, biserica este p ământ nou și cer nou, icoana Ierusalimului ceresc. Dincolo de aceste
atribute simbolice, referitor la alc ătuirea bisericilor sau a p ărților componente ale acestora, Sfin ții P ărin ți nu

27 (Necula, 1997, p. 17)
28 „Ca s ă nu mai fim copii du și de valuri, purta ți încoace și încolo de orice vânt al înv ățăturii, prin în șel ăciunea
oamenilor, prin vicle șugul lor, spre uneltirea r ătăcirii. Ci ținând adev ărul, în iubire, s ă cre ștem întru toate pentru El,
Care este Capul-Hristos. Din El, tot trupul bine al c ătuit și bine încheiat, prin toate leg ăturile care î și dau t ărie, î și
săvâr șește cre șterea potrivit lucr ării m ăsurate fiec ăruia din m ădulare, și se zide ște întru dragoste.” (Efes., 4:14-16).
29 Salus extra ecclesiam non est , expresia apar ține Sfântului Ciprian al Cartaginei (Scrisoarea 73: 21)
30 (Necula, 1997, p. 19)
31 (Brani ște, 1993, p. 416)
32 (Studitul, 1994, p. 36)
33 (Palade, 2004, p. 42)
34 (Maxim M ărturisitorul, 2000, p. 15)
35 (Maxim M ărturisitorul, 2000, p. 16)

Interpret ări semantice ale spa țiului de cult ortodox

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 14 au l ăsat alte l ămuriri precise, similare îndrum ărilor ce pot fi g ăsite în Vechiul Testament cu privire la
construirea Templului sau a Cortului Sfânt.
De și „Cel prea înalt nu locuie ște în temple f ăcute de mâini” (Fapte, 7:48), c ăci cerul și cerul cerului nu
îl încap, cu atât mai pu țin templul zidit numelui S ău36 , faptul c ă Dumnezeu cere lui Israel s ă-i ridice cortul, iar
mai apoi templul, deci Dumnezeu Însu și cere a I se zidi cas ă, constituie argumentul suprem ce a generat existen ța
lăca șurilor de cult. Iat ă de ce, problematica justific ării existen ței spa țiilor de cult nu a fost niciodat ă pus ă sub
semnul întreb ării, acesta constituind și unul dintre motivele probabile ale absen ței scrierilor referitoare la
împ ărțirea și configura ția spa țiului eclezial.
În primele secole, descrierea l ăca șurilor de cult nu a constituit, cu mici excep ții, o preocupare aparte,
Vechii Părin ți vorbind foarte pu țin despre cult și aproape deloc despre sensul bisericii, despre îns emn ătatea ei
sau despre simbolismul acesteia.37 Conturarea unui profil arhitectural specific spa țiului eclezial presupune
analiza monumentelor de arhitectur ă p ăstrate înc ă din epoca cre știnismului primar și studierea ulterioar ă a
pu ținelor scrieri referitoare la edificiile disp ărute între timp, sau a celor ce cuprind „canoane” a rhitecturale ori
interpret ări mistagogice ale l ăca șului de cult. Scrierile al c ăror scop a fost descrierea arhitectural ă a edificiilor
religioase prezint ă dificult ăți în deslu șirea unor elemente componente, lucru datorat în mar e parte inexisten ței,
la vremea respectiv ă, a unui limbaj „arhitectural” bine constituit.
În ceea ce prive ște structura și caracterul l ăca șului de cult, acestea pot fi deslu șite din majoritatea
scrierilor despre alc ătuirea și organizarea bisericii cre știne,38 nota specific ă a acestor scrieri fiind tocmai
caracterul simbolic și cel alegoric al descrierilor oferite.
Casa Fiecăruia – Dimensiunea spiritual ă a spa țiului de cult ortodox
Biserica este „ locul privat prin excelen ță: topos al rug ăciunii din fa ța icoanei, când cele ale lumii se
șterg și doar intercesiunea r ămâne s ă lucreze”39 , este „ locul intimit ății cu Dumnezeu.” 40 În ortodoxism,
întâlnirea între credincios și spa țiul de cult implic ă împ ărt ășirea unei taine ce trece în planul transcenden ței,
iar realitatea nu întotdeauna comprehensibil ă, dar mereu intuit ă, este parte a fiin ței umane. A șadar între
credincios și l ăca șul de cult exist ă o rela ție care nu poate fi explicat ă prin nicio schem ă ra țional ă. Liantul
rela ției dintre divinitate și om este aceast ă recunoa ștere ce este prezent ă în fiecare dintre noi, condi ția
privilegiat ă a fiin ței umane de a fi creat ă „dup ă chipul și asem ănarea” lui Dumnezeu.

Biserica – Icoan ă și chip al sufletului
Din perspectiv ă teologic ă, structura spa țiului liturgic este mult diferit ă fa ță de ceea ce se în țelege prin
spa țiu și spa țialitate în practica de arhitectur ă. Privit prin ochii Sfin țiilor P ărin ți ai Bisericii ortodoxe, spa țiul
liturgic î și relev ă în țelesurile, acestea fiind, de cele mai multe ori, in accesibile perspectivei comune a neini țiatului.
În spa țiul liturgic arhitectul poate transfigura orice for me geometrice, cu condi ția ca ele s ă aib ă poten țial
expresiv și simbolic, desigur, dar și s ă fie în armonie cu cerin țele Liturghiei ortodoxe, în a c ărei lumin ă
credinciosul se reg ăse ște cu toat ă fiin ța sa. Spa țiul bisericii trebuie apropriat, prin tr ăire , prin perceperea sa
integral ă, prin sim țuri, afect și credin ță, nu doar prin perceperea și în țelegerea sa ra țional ă sau pur estetic ă.
Pentru tr ăirea spa țiului liturgic un rol important revine și rela ției dintre spa țiul interior și pictura sau
mozaicul ce d ă via ță pere ților, rela ție ce nu poate fi redus ă doar la cea dintre scen ă și decor. Pătrunderea prin
tr ăire, nu ca simplu privitor, în spa țiul icoanei murale, ie șire din sine cerut ă oric ărui cre știn, determin ă ca
realitatea înf ățișat ă de icoan ă să fie vie și s ă dea la rândul ei via ță. Astfel, în biserica ortodox ă spa țiul real,

36 (III Regi, 8:27); (II Cron., 6:18)
37 (Uspensky, 1960, p. 315)
38 În special în primele veacuri, eclesiologia a constituit subiectul predilect al p ărin ților apostolici, al apologe ților sau al
Sfin ților P ărin ți: Sfântul Hipolit din Roma (170-236), Sfântul Cipr ian al Cartaginei (210-257), Clement Alexandrinul ( cca
150-cca 211-215), Metodiu de Olimp (sec. III), Sfân tul Iustin Martirul și Filosoful, Tertulian (cca 160-240).
39 (Ioan A. , 2010, p. 120)
40 (Ioan A. , 2010, p. 120)

Interpret ări semantice ale spa țiului de cult ortodox

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 15 tridimensional fuzioneaz ă cu spa țiul evenimentelor înf ățișate în icoane și se extinde în el. Icoana mural ă, fresc ă
sau mozaic, stabile ște o rela ție particular ă cu privitorul și implicit cu spa țiul în care se afl ă amplasat ă. Icoana
integreaz ă credinciosul în spa țiul ei. Imaginea nu este iluzorie, nu se afl ă de cealalt ă parte a planului picturii,
ci devine un spa țiu real ce prime ște și înv ăluie privitorul. Spa țiul omului și spa țiul sfin ților devin astfel unul și
acela și, spa țiul în care cre știnul întâlne ște sfântul fa ță în fa ță. Biserica devine un spa țiu al împ ărăției în care
credinciosul, odat ă intrat, este chemat și ajutat s ă se ridice pe sine, împreun ă cu ceilal ți, devenind din simplu
privitor, participant direct, pentru a primi, fie și vremelnic, harul divin.

Rela ția Om-Cosmos-Biseric ă
Biserica este spa țiul în care are loc lucrarea mântuitoare a lui Dumn ezeu, al c ărei scop este readucerea
omului la starea anterioar ă c ăderii în p ăcat: „Căci El S-a întrupat, ca noi s ă fim îndumnezei ți.” 41 Deci
biserica-lăca ș de cult este imagine perceptibil ă, vizibil ă, a lumii transfigurate prin lucrare dumnezeiasc ă,42
în țelegerea arhitecturii bisericii ortodoxe nefiind po sibil ă f ără în țelegerea importan ței lucr ării mântuitoare a lui
Dumnezeu și a faptului c ă ea întruchipeaz ă lumea care L-a g ăzduit pe Hristos în timpul vie ții Sale în trup
omenesc și lumea transfigurat ă care va urma odat ă cu a doua Sa venire.
În spa țiul Bisericii are loc unirea celor trei elemente iz omorfe: biserica, însu și omul și cosmosul.
Cosmosul și biserica sunt percepute iconic: Biserica este ico an ă a cosmosului, iar întregul cosmos este
interpretat a fi biseric ă-lăca ș de cult. 43
Maxim M ărturisitorul explic ă în scrierile sale rela ția iconic ă existent ă între lumea întreag ă, cosmosul,
și biseric ă, prin descrierea am ănun țit ă a p ărților bisericii în lumina propriilor înc ărc ături simbolice. Astfel, prin
scurtele sale descrieri, el identific ă o strâns ă rela ție între configura ția spa țial ă a bisericii și imaginea lumii,
eviden țiind totodat ă raporturile între p ărțile bisericii și cele ale cosmosului, prin prisma leg ăturilor intrinseci
și poten țiale pe care componentele lor le au atât între ele, cât și cu întregul. Leg ăturile intrinseci exist ă în
configura ția în care se reg ăsesc aceste spa ții, în timp ce leg ăturile poten țiale plaseaz ă spa țiile într-o continu ă
actualizare, într-o continu ă devenire.
Spa țiul pe care îl creeaz ă arhitectul bisericii este un unul special, întrucâ t poate că e unicul spa țiu ce are
o leg ătur ă puternic ă cu spa țiul interior al omului, cu acel microcosmos v ăzut de Maxim M ărturisitorul.
Problematica bisericii ortodoxe const ă în materializarea leg ăturii între microcosmos, omul ca încununare a
crea ției divine, și macrocosmos, întreaga crea ție articulând limbajul formal al l ăca șului de cult. Crea ția este cea
care articuleaz ă limbajul formal al spa țiului de cult ortodox. Acest limbaj nu se na ște din c ăutarea unor moduri
de compunere a formelor într-un vocabular delimitat , al c ăror rezultat este generarea de obiecte de arhitectu r ă
validate estetic. El trebuie s ă fie expresie a corel ării între macro- și microcosmos, rezultatul fiind bisericile-l ăca ș
de cult. Deci actul edific ării unei biserici este un act liturgic, iar rezulta tul este un obiect ce are rost liturgic.
Casa Comunit ății – Semnifica ții sociale. Importan ța l ăca șului de cult cre știn în cadrul societ ății
și al comunit ății
Începând cu sec. II-III d. Hr., în cre știnism întâlnim termenul grecesc ecclesia ce desemneaz ă
adunarea credincio șilor, începând cu secolul al VI-lea acesta fiind fo losit și pentru lăca șul de cult, locul unde
avea loc adunarea. Cuvântul biseric ă cuprinde, a șadar, atât în țelesul de comunitate, ob ște sau societate
religioas ă a credincio șilor, cât și cel de lăca ș sfânt. Biserica v ăzut ă reprezint ă locul ce adun ă într-o unitate
văzut ă Biserica nev ăzută, comunitatea celor ce cred și alc ătuiesc trupul tainic al lui Hristos (Efes, 1: 23 și Col.,
1:18). Deci biserica nev ăzut ă (spiritual ă) umple biserica v ăzut ă, conferindu-i via ță.
Între sensul de Biserica-comunitate și cel de Biserica-lăca ș de închinare există o leg ătur ă strâns ă,
primul determinându-l și explicându-l pe cel de-al doilea. Termenul utiliz at pentru a identifica

41 (Atanasie cel Mare, 1987, p. 151)
42 cea mai semnificativ ă parte a acestei lucr ări este întruparea și viața în trup a lui Hristos
43 „Intrând în biseric ă, credinciosul intr ă sub bolta întregului cosmos. Și intrând sub bolta realit ății, intr ă în casa sa, în
biserica sa. «Orice loc a devenit altar» (Sf. Ioan Hrisostom).” (Vasilios, 1996, p. 154)

Interpret ări semantice ale spa țiului de cult ortodox

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 16 Biserica-comunitate își p ăstreaz ă acelea și semnifica ții dogmatice, liturgice și spirituale și în cazul identific ării
bisericii-lăca ș de cult , acest fapt permi țând recunoa șterea rolului de ținut de biseric ă (construc ția eclezial ă)
de-a lungul timpului.
Una din formele cele mai reprezentative ale istorie i arhitecturii a fost l ăca șul de cult. Edificiul de cult
de ținea, în cadrul a șez ărilor, dou ă roluri importante: Pol organizator și Centru al ora șului, al a șez ării, al
comunit ății. Era, altfel spus, „Casa Comunit ății”. Ora șelor moderne sau extinderilor ulterioare ale celor vechi
pare s ă le lipseasc ă ast ăzi aceast ă succesiune de spa ții coerente, coagulate în jurul unor dot ări de interes public
care s ă constituie centrele comunit ății respective.
Odinioar ă, elementul de baz ă al unei comunit ăți îl reprezenta parohia. Ast ăzi, loc public, agor ă
modest ă, dar și centru de cartier, loc de întâlnire a celor ce î și au domiciliul în zon ă, l ăca șul de cult poate na ște
leg ături între membrii comunit ății și poate institui ierarhii în cadrul comunit ății (prin comitetele parohiale și
prin dona ții c ătre l ăca șul de cult). În mod tradi țional, parohia reface unitatea originar ă dintre comunitate și
teritoriul pe care aceasta îl locuie ște. În lumea contemporan ă, acesta este unul din aspectele ce poate
compromite for ța unei parohii ca unitate de baz ă a vie ții comunitare pentru c ă, în cele mai multe cazuri, grupul
de credincio și ce vin la biseric ă nu corespunde „unit ății teritoriale” administrate de preotul paroh. De și în acest
caz esen țial ă este unitatea în duh a participan ților la liturghie, eterogenitatea teritoriilor împi edic ă înf ăptuirea
unit ății comunitare. Teritoriul nu reprezint ă doar un cadru oarecare și impersonal în care un grup se insereaz ă.
El particip ă la cre șterea, dezvoltarea și maturizarea grupului.
În lumea contemporan ă, implicarea Bisericii în ac țiuni cu caracter social, încercarea de recoagulare a
unei vie ți comunitare, în paralel cu evidenta destr ămare a suportului efectiv pe care aceasta s-ar pute a constitui,
a generat nevoia cre ării unor noi tipuri de spa ții. Neîn țelegerea func țiilor complexe ale Bisericii și a raporturilor
sale reale cu Lumea genereaz ă, pe lâng ă desacralizarea continu ă a existen ței cotidiene, pierderea valorii pe care
o avea „realitatea adun ării euharistice a credincio șilor” și tr ăirea benefic ă a comuniunii personale în corpul
Bisericii. În acest context, se produc muta ții importante în configurarea l ăca șelor de cult, mai vizibile în lumea
cre știnismului occidental, manifestate în arhitectur ă prin extinderea programului, prin mixarea lui cu p rogramele
de arhitectur ă civil ă. Întâlnim, astfel, al ăturate spa țiului de cult cre știn func țiuni, fie temporare, fie permanente,
ce apar țin lumii laice: s ăli de conferin țe, spa ții de expozi ție, locuri de alimenta ție public ă, birouri, spa ții
multifunc ționale, c ămine pentru b ătrâni, copii și oameni f ără ad ăpost. Biserica devine un ansamblu urban,
reg ăsindu-și astfel rolul de centru polarizator al comunit ății.

Influen țele spa țiului cultural contemporan asupra l ăca șului de cult. Desacralizarea spa țiului de cult
Biserica este inclus ă natural într-o lume care controleaz ă spa țiul și timpul prin ritual și mit, atât timp
cât așez ările umane r ămân sub semnul sacrului. Desacralizarea spa țiului de cult este direct propor țional ă cu
relativismul societ ății, în lumea contemporan ă sensul valorilor transcendente pierzându- și din ce în ce mai mult
for ța și centralitatea de ținute în comunit ățile tradi ționale. Ast ăzi par s ă existe doar obiecte ancorate în real,
incapabile de a mijloci tranzi ția c ătre un univers supra-sensibil.
Modernizarea societ ății a oferit omului libertatea de a- și tr ăi deschis, și uneori mai liber decât în
trecut, convingerile religioase. Pe de alt ă parte, modelul contemporan al universului devine „ f ără transcenden ță
veritabil ă; societ ățile târziu moderne nu se mai construiesc în func ție de un arhetip ceresc; cadrele vie ții
comunitare nu mai oglindesc decât absen ța divinului, ignorarea lui.”44 Ceea ce exist ă pe treptele superioare ale
realului devine preocupare de credin ță privat ă sau valoare strict cultural ă, patrimoniu.
Transform ările și schimb ările produse în ultima sut ă de ani au indus muta ții importante în
configurarea l ăca șelor de cult, muta ții ce au fost asimilate diferit în lumea oriental ă și în cea occidental ă.
Secularizarea conduce mai ales în societ ățile occidentale c ătre reconversia spa țiilor de cult în spa ții laice. Sub
presiunea ineficien ței economie, spa țiile de cult sunt transformate în centre comunitare , gr ădini țe, cluburi de
tineret, locuin țe, biblioteci, muzee, etc.

44 (Manolescu, 2011, p. 7)

Sacrul, omul și arhitectura în interpret ări contemporane

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 17
„Influen țați de cunoa șterea știin țific ă (în țeleas ă ca violare progresiv ă a tuturor «tainelor» naturii)
am devenit ni ște prometei duminicali. Nu mai realizam c ă misterul nu e ceea ce cuno ști, ci dimpotriv ă ceea
ce ți se d ă spre cunoa ștere.”
(Teodor Baconsky, Roma Caput Mundi )

4. Sacrul, omul și arhitectura în interpret ări contemporane
Acest capitol î și propune conturarea unei perspective arhitectural- filozofice a interpret ărilor
contemporane ale spa țiului sacru. Sunt vizate cu prec ădere teoriile contemporane ale arhitecturii, artei și
filosofiei ce influen țeaz ă arhitectura spa țiului de cult ortodox. Se face o scurt ă trecere în revist ă a principalelor
teorii și orient ări contemporane utilizate în studiul sacrului, teor ii ce se reflect ă implicit și asupra spa țiului sacru
în general și a l ăca șului de cult în particular. Scopul nu este detalier ea și aprofundarea acestora, ci încadrarea
no țiunilor de „dogm ă” și „cult” în studiul sacrului, astfel încât punctul de vedere asupra dogmei rezultat dintr-
o logic ă de natur ă filozofic ă să poat ă fi eviden țiat. Utilizând concepte și teorii apar ținând filozofiei, dar aplicate
teoriei de arhitectur ă, rezultatul final vizeaz ă recunoa șterea unor noi moduri de lectur ă și de (re)interpretare
ale spa țiului de cult ortodox, determinate de principalele curente ale secolului al XX-lea.
Spa țiul sacru între discursul filosofic și realitatea contemporan ă
Configurarea arhitecturii sacre este influen țat ă de dou ă tipuri de expresie a atitudinii religioase: în
palierul ac țiunii prin ritual și cult; în palierul spiritual, prin mit și dogm ă. Dogmele religioase nu doar influen țeaz ă,
ci determin ă hot ărâtor structura și alc ătuirea unui spa țiu de cult, chiar dac ă aceasta este definit ă de cele mai multe
ori prin raportare la cult și la desf ășurarea ritualului. Spa țiul de cult reprezint ă de fapt transpunerea în form ă
construit ă a dogmelor pe care se întemeiaz ă credin ța.
Teorii contemporane ale spa țiului sacru
Loc, centru și limit ă în spa țiul sacru: Martin Heidegger, Christian Norberg-Schu lz, Jacques Derrida
Transmiterea mesajului de la creator la receptor pr in arhitectur ă
„Biserica” – Metafor ă și cuvânt: Charles Jencks
Despre spa țiul sacru, heterotopii și deteritorializ ări: Michel Foucault, Deleuze&Guattari, Thomas
Barrie

Spa țiul sacru și rolul mediator al arhitecturii
Locurile semnificative ale mediilor urbane contempo rane pot fi mai bine percepute și în țelese prin
cunoa șterea anumitor aspecte ale arhitecturii sacre. În a cest sens nu poate fi neglijat rolul de mediator al
arhitecturii sacre și, în special, rolul s ău tradi țional de spa țiu de leg ătura între/întru ( in-between ) lumi, de
stabilire a unei conexiuni cu transcendentul, r ăspuns dat aspira ției spre împlinire a omului dintotdeauna.
În mod tradi țional, religia și practicile religioase, în toate formele lor, au e nun țat întreb ări și r ăspunsuri
cu privire la sensul și semnifica ția existen ței umane, în acela și timp atenuând sentimentele de izolare și alienare
ale omului. În acest sens ele apar ca fiind intrins eci istoriei omului, echilibrului s ău interior, încerc ării sale de a-și
afla propriul loc în lume. Arhitectura religioas ă vizeaz ă acelea și obiective – oferirea de locuri semnificative cu u n
con ținut simbolic, ridicate în locuri alese, consacrate , cu credin ța c ă astfel se va deschide calea dintre cele dou ă
lumi. A șa cum reprezent ările, textele și practicile religioase sunt elemente de mediere în tre oameni și cunoa șterea
pe care ace știa o caut ă sau între ei și zeii la care se închin ă, arhitectura sacr ă î și asum ă prin materializ ări simbolice,
aceea și misiune. În acest context, analog scripturii, rug ăciunii, vener ării, persoanelor sfinte, oracolelor, șamanilor
și altor mijlocitori, locul sacru a reprezentat o zo n ă intermediar ă, atribuindu-i-se puterea de a uni, a deschide și a
dezv ălui. Arhitectura sacr ă a jucat un rol critic în întruchiparea simbolurilo r religioase și promovarea ritualurilor
comune – cu scopul de a crea un teritoriu de mijloc , un spa țiu liminal, intermediar, mediator între om și ceea ce

Sacrul, omul și arhitectura în interpret ări contemporane

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 18 acesta caut ă, ador ă, venereaz ă sau de care îi este fric ă.45
Arhitectura sacr ă necesit ă în permanen ță prezen ța omului și a ritualului. În absen ța omului și a
ritualului cultic ea nu exist ă, ace știa fiind for țele care anim ă spa țiul și articuleaz ă în țelesul. Ritualurile sunt
mediatori ai tranzi ției dintr-un mod de a fi în altul. Construc țiile religioase îi protejeaz ă pe cei pentru care au
fost construite, fiind cadrul propice desf ășur ării ritualului individual și comun, și mijloce ște transformarea în
care ace știa sper ă. În concluzie, spa țiul de cult, ritualul și sinergia lor creeaz ă ceea ce este considerat a fi o
irupere a sacrului în lumea profan ă. Prin loc și ac țiune – scenografie și ritual – participare și credin ță – acest
loc liminal promite stabilirea unei leg ături cu divinitatea.
Spa țiul sacru în ortodoxie, loc al anticip ării Eshatonului
Dup ă Mircea Eliade, în toate religiile lumii „experien ța spa țiului sacru permite «întemeierea Lumii»:
acolo unde sacrul se manifest ă în spa țiu, unde se dezv ăluie realul și Lumea începe s ă existe.” 46 Așadar,
întemeierea sacrului într-un loc anume î și reg ăse ște ra țiunea într-o hierofanie. Locul fiind ales de zei, l ăca șul
de cult reprezint ă o prelungire a hierofaniei ce consacr ă acel spa țiu. Ipotezele ce pot fi lansate sunt multiple:
este spa țiul sacru investit cu sacralitate prin înrâurirea s acrului, sau este sacru el însu și; este spa țiul sacru acel
loc în care omul se întâlne ște cu sacrul sau este doar un mediator al acestei î ntâlniri? La polul opus, Eliade
aduce în discu ție mitul eternei reîntoarceri; încercarea omului de a reface în interiorul sanctuarului Paradisul
pierdut, de a înf ăptui reîntoarcerea sa la starea de perfec țiune originar ă din care a c ăzut.
Majoritatea religiilor lumii privesc retrospectiv c ătre un timp mitic al st ării paradisiace originare.
Ortodoxia prive ște c ătre viitor, c ătre Eshaton. A șadar l ăca șul de cult ortodox reprezint ă „un spa țiu al anticip ării
finalit ății lumii, conform c ăreia întregul spa țiu […] ar trebui s ă devin ă sacru […] pe m ăsura îndumnezeirii
omului, o mare catedral ă în care este prezent Dumnezeu, un trup cosmic al l ui Hristos îndumnezeit prin
participare.” 47

45 (Barrie, 2010, p. 4)
46 (Eliade, 2013, p. 51)
47 (Marincaru, 2005, p. 105)

Sacrul, omul și arhitectura în interpret ări contemporane

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 19 „Pentru ca o lucrare s ă fie conform ă cu Tradi ția sau, altfel spus, s ă fie cu adev ărat nou ă, este
suficient ca forma ei s ă se r ăspândeasc ă fie în germen, fie discret «arvunit ă» semantic în cuprinsul acesteia.
În caz contrar, respectiva expresie este imediat su spect ă, iar apoi denun țat ă ca simpl ă fantasm ă, ca psihism
în șel ător sau n ăluc ă subiectiv ă care, prin seduc ție și ambiguitate, a izbutit s ă devieze conformitatea operei
cu informa ția relevat ă din Scripturi. Este și motivul pentru care niciodat ă valoarea unei forme de expresie
nu este validat ă, în R ăsăritul cre știn, prin insolitul originalit ății, a șa cum se întâmpl ă în axiologia culturii
moderne, ci numai prin modul inventiv, nou și surprinz ător, în care expresia formal ă confirm ă tradi țiile sau
se afirm ă conivent ă cu Tradi ția. Nimeni, dornic cu adev ărat s ă înnoiasc ă, nu va face gafa […] de a începe o
lucrare prin punerea în criz ă a tradi țiilor constituite.”
(Sorin Dumitrescu, Chivotele lui Petru Rare ș și modelul lor ceresc )48

5. Tradi ție și inova ție în arhitectura spa țiului de cult ortodox
Acest capitol î și propune investigarea temei tradi ției și inova ției în arhitectura spa țiului de cult ortodox,
prin încercarea de conturare a câtorva repere consi derate a fi fundamentale pentru o abordare a arhite cturii
spa țiului de cult ortodox în spiritul Tradi ției: rela ția existent ă între Tradi ția neschimb ătoare a Bisericii și tradi ția
ca mijloc de expresie în arhitectur ă a acesteia; asumarea Tradi ției și acceptarea contrastelor existente în
perceperea noului în discursul arhitectural și discursul teologic. Ce este tradi ția? De unde începe și unde se
sfâr șește tradi ția? Ce este și ce nu este tradi țional? Acestea sunt doar câteva din întreb ările la care înc ă se caut ă
răspunsuri atât din domeniul teologiei, cât și din domeniul filozofiei și arhitecturii. Considerând c ă, în
dimensiunea sa esen țial ă este neschimbat ă în timp, Tradi ția ortodox ă, a șa cum a fost exprimat ă în diferite texte
din diferite epoci, poate fi (re)interpretat ă ast ăzi pentru a oferi noi configur ări arhitecturale ale spa țiului de cult?
Tradi ția ca (re)surs ă a inova ției
Implica țiile tradi ției asupra arhitecturii spa țiului de cult
Din perspectiv ă teologic ă, „Revela ția s-a închis odat ă cu epoca apostolic ă”49 , de atunci „Dumnezeu
nu mai ad ăug ă nimic con ținutului obiectiv al Cuvântului S ău.” 50 La Ziua Cincizecimii începe timpul Bisericii,
lucrul acesta impunând o transmitere, o tradi ție . Deci „ceea ce Biserica transmite nu este o arhiv ă pentru un
muzeu, ci Cuvântul viu și mereu actual: Dumnezeu însu și continu ă s ă vorbeasc ă și s ă Se adreseze oamenilor
din orice epoc ă”51 , iar „tradi ția este con știin ța Bisericii de a fi locul viu al Cuvântului lucr ător în lume, f ără s ă
sfâr șeasc ă vreodat ă via ța și formele de expresie pe care le are într-însa.” 52
Spa țiu sacru construit, biserica urmeaz ă prescrip țiile de canon tradi ționale. Etimologic, „ortodoxie”
înseamn ă „dreapta credin ță”, deci p ăstr ătoarea tradi ției cre știne originare. Spre deosebire de Biserica Catolic ă,
dup ă Marea Schism ă, Biserica Ortodox ă nu a fost marcat ă de scind ări semnificative și desprinderi dramatice
de secte. Se observ ă deci o stabilitate ce poate justifica constan ța ritului, și în mod inerent, constan ța formei,
dar mai ales a organiz ării func ționale (în special a organiz ării naosului) indiferent de varia ția stilistic ă și
decorativ ă. 53
În arhitectura ecleziastic ă, de cele mai multe ori, și mai ale la nivelul formei exterioare, respectarea
tradi ției devine obligativitate, constrângere, și nu surs ă de inspira ție. Dar a respecta esen ța tradi ției nu impune
repetarea, deseori la alt ă scar ă, cu alte materiale și sisteme constructive, a unor forme arhitecturale ale

48 (Dumitrescu, 2001, p. 32)
49 (Evdokimov, 1996, p. 212)
50 (Evdokimov, 1996, p. 212)
51 (Evdokimov, 1996, p. 212)
52 (Evdokimov, 1996, p. 212)
53 (Bica, 2000, p. 21)

Tradi ție și inova ție în arhitectura spa țiului de cult ortodox

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 20 trecutului. În arhitectura spa țiului de cult ortodox, domeniu care se adreseaz ă credin ței și spiritului, exacerbarea
dimensional ă poate altera expresivitatea inten ționat ă; preluarea exact ă a unor forme nemodificate și utilizarea
lor într-un context istoric, social și tehnic diferit, pot genera o solu ție hibrid ă, o fals ă interpretare a tradi ției.
Tradi ția este deseori confundat ă cu tradi ționalismul, o serie de elemente perpetuate din iner ție de-a
lungul timpului fiind considerate eronat sistem de referin ță. În în țeles teologic, Tradi ția are un dublu sens. Aceasta
reprezint ă „întreaga opera a lui Iisus Hristos, în timp, adic ă mesajul apostolilor transmis Bisericii” 54 și „modul de
a transmite Revela ția dumnezeiasc ă, în istoria Bisericii, care nu este o simpl ă trecere de la o genera ție la alta a
unei mo șteniri sau o cronologie, ci o succesiune în care Bi serica, în acela și timp, continu ă și înnoie ște credin ța
de la început.” 55
Pentru arhitectura spa țiului de cult, a fi în duhul Tradi ției nu presupune refuzul nout ății. Tradi ția
lucr ătoare trebuie manifestat ă în lumea prezentului prin exprimarea într-un limba j contemporan. În istorie,
edificarea de noi l ăca șe de cult a dat na ștere unor experimente îndr ăzne țe, revolu ționare, prin spargerea
canoanelor expresive și dep ășirea limitelor tehnice existente, deschizând astfel drumul spre noi tehnici și
concep ții constructive. Timp de secole, pân ă în perioada baroc ă inclusiv, șantierele biserice ști au devenit
câmpul experimental al inova țiilor tehnice, structurale și artistice: cupola bizantin ă, dezvoltat ă cu prec ădere
în lumea ortodox ă, rezoneaz ă cu teologia pogorârii Sfântului Duh, a prezen ței divinit ății care coboar ă printre
oameni, biserica Sfânta Sofia fiind una din dovezil e faptului c ă dogma nu lucreaz ă împotriva inteligen ței
constructive, ci dimpotriv ă, o impune ca necesitate.
În concluzie, constituirea unui spa țiu de cult reclam ă creativitate și înnoire, dar totodat ă acesta nu
poate fiin ța în afara Tradi ției. Repetarea unor forme neschimbate în timp este de la bun început un act sortit
eșecului. Între Tradi ție și inova ție trebuie s ă existe în permanen ță o conlucrare. Dac ă Biserica se înnoie ște
continuu, atunci nici arhitectura bisericii nu poat e r ămâne ancorat ă în mimetism revolut, chiar dac ă de cele
mai multe ori aceast ă atitudine pare a fi r ăspunsul preferat în locul c ăut ării noului.

„Modelul”
În spa țiul de cult, tradi ția și inova ția par a se exclude reciproc, fie c ă ne raport ăm la cre știnismul
oriental, care sus ține reiterarea acelora și forme, sub argumentul conserv ării unei tradi ții, fie la cre știnismul
occidental, preocupat intens de noi expresii formal e, trecând în plan secund esen ța unui astfel de spa țiu. Modelul
reprezint ă elementul de leg ătur ă între tradi ție și inova ție, „conjunc ția” a șezat ă dup ă actul întemeietor, dar înainte
de viitorul gest edificator.” 56
Num ărul mare al modelelor culturii contemporane, aflat într-o continu ă multiplicare și diferen țiere, nu
trebuie considerat a fi un fenomen prin excelen ță negativ, c ăci, în fond, varietatea și specializarea implic ă adecvarea
la caracteristicile specifice ale domeniului în cau z ă, deci amplificarea eficien ței – explicative, predictive, prescriptive,
formative etc – a modelelor. Se pot recunoa ște a șadar avantajele diversific ării, dar f ără a trece cu vederea
dezavantajele și riscurile pe care aceasta, totodat ă, le implic ă, c ăci multiplicarea și varietatea crescând ă a modelelor
compromit echilibrul existent între cele dou ă predilec ții ale spiritului uman: unitatea și diversitatea.
Majoritatea tulbur ărilor cauzate de diversificarea modelelor sunt, de cele mai multe ori prin influen țe
nemijlocite, în leg ătur ă direct ă cu criza de paradigme a culturii contemporane. Dar aceast ă criz ă nu trebuie
în țeleas ă prin prisma insuficien ței cantitativ-numerice a modelelor propuse a fi par adigme, supraabunden ța
conducând în general la degradare valoric ă, ci prin prisma celor ce pot func ționa efectiv ca modele exemplare,
deci pot fi acceptate social. 57
În arhitectura religioas ă criza de model nu e un fenomen nou ap ărut, aceasta începând a- și face sim țit ă
prezen ța odat ă cu laicizarea artei, când semnele și codurile încep a fi contestate în încercarea nefo ndat ă de

54 (Bria, 1994, p. 401)
55 (Bria, 1994, p. 401)
56 (Mihalache, 2005, p. 132)
57 (Radu, 1991, p. 126)

Tradi ție și inova ție în arhitectura spa țiului de cult ortodox

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 21 separare a cotidianului de credin ță. Arta și implicit arhitectura folosesc un limbaj alc ătuit din simboluri u șor
recognoscibile și un vocabular aflat într-un continuu proces de înn oire și îmbog ățire semantic ă. Existen ța
limbajului și a codului certific ă existen ța modelului. Pentru arhitectur ă, biserica este imagine a lumii, cerul și
raiul, Ierusalimul ceresc. A șadar nu se poate vorbi despre lipsa modelului, ci d espre modele închise și modele
deschise . Modelele închise nu permit dezvolt ări ulterioare deoarece fie și-au epuizat poten țialul germinativ,
fie sunt improprii contextului urban contemporan. M odelele închise genereaz ă copii sau pasti șe, demonstrând
că preluarea mimetic ă a unor forme nu reprezint ă o solu ție nici pentru p ăstrarea tradi ției, nici ca punct de
pornire pentru c ăut ări ulterioare. La polul opus, modelele deschise sunt acele modele ce au capacitatea de a
conduce spre noi structur ări și ofer ă noi coduri de lectur ă; ele nu ofer ă prescrip ții formale, ci au un rol orientativ.
Templul din Ierusalim, icoana și dogma ca modele ale l ăca șului de cult ortodox au un caracter deschis
și nu ofer ă „re țete” formale. Cu toate acestea, în practica arhitec turii religioase, astfel de modele nu devin tem ă
de reflec ție. De obicei, l ăca șuri de cult preexistente devin modele, alese dup ă criterii personale ce țin de arhitect
sau de comanditar și supuse unui proces formal mai mult sau mai pu țin mimetic, ori eclectic. În schimb, o analiz ă
aprofundat ă a unor obiecte-model, pân ă la în țelegerea multiplilor factori generatori, poate, pri n reinterpretare
creativ ă, s ă duc ă la inova ție pe suportul Tradi ției. A șadar, modelul se poate dovedi închis sau deschis nu doar
prin valoarea sa în sine, ci și în func ție de perspectiva din care e privit de c ătre arhitect. Pe de alt ă parte, dac ă
op țiunea pentru un mimetism steril, sub pretextul resp ect ării normelor liturgice, este o eroare, nici necunoa șterea
sau eludarea premeditat ă a exigen țelor dogmatice în numele unei moderniz ări formale ostentative, sub impulsul
exagerat al vanit ății, nu par s ă fie o solu ție pentru evolu ția arhitecturii de cult ortodox în România.
Perspective noi asupra spa țiului de cult. Percep ția noului în discursul arhitectural și cel teologic
În scopul contur ării unei noi perspective asupra spa țiului de cult cre știn este necesar ă în țelegerea
ideii de model în arhitectur ă ecleziastic ă, din perspectiva celor trei categorii de actori pa rticipan ți direct sau
indirect la actul liturgic: membrii clerului – ca „ beneficiari” și utilizatori, mirenii – ca utilizatori direc ți, și
arhitec ții – responsabili direc ți pentru configurarea spa țiului. Ace știa percep diferen țiat rela ția dintre biseric ă
și forma sa, în func ție de rol și coordonate culturale personale, și au opinii proprii, care ar putea fi de folos în
sintetizarea unor modele formale noi.
Lipsa de comunicare dintre arhitec ți și cler și în țelegerea divergent ă a unor no țiuni legate de tradi ție ,
model și inova ție/noutate au condus la o îndep ărtare de limbajul comun, esen țialmente simbolic, care este
specific atât teologiei, cât și arhitecturii. Pentru membrii clerului, repertoriu l tradi ției arhitecturale r ămâne
deseori fixat în estetica secolului al XIX-lea, ori ce form ă de inova ție fiind respins ă. Pentru arhitec ți, tradi ția
și-a epuizat energia, inova ția fiind un scop în sine, iar în țelegerea cerin țelor de expresivitate conforme esen ței
credin ței și simbolisticii ortodoxe se arat ă a fi la fel de dificil ă cum este pentru membrii clerului în țelegerea și
acceptarea mijloacelor expresive de care dispune ar hitectura actual ă. Reperele sunt altele decât cele cunoscute
clericilor, iar în țelegerea cerin țelor de expresivitate nu se mai bazeaz ă obligatoriu pe experien țe precedente, ci
mai ales pe descoperirea unui nou limbaj arhitectur al inovator, inspirat, de fapt, de modele str ăine.

Biserica în România – Perspectiv ă comparativ ă asupra modelelor istorice

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 22 6. Biserica în România – Perspectiv ă comparativ ă asupra modelelor istorice
Capitolul î și propune prezentarea evolu ției l ăca șului de cult în țara noastr ă pân ă la momentul 1989,
în special a perioadei premerg ătoare Primului R ăzboi Mondial și apoi, pân ă la instaurarea regimului comunist.
Pornind de la informa țiile furnizate de studii de istoria arhitecturii ro mâne ști este necesar ă pentru
prezentul studiu trecerea în revist ă a succesiunii principalelor tipuri structurale con stituite istoric în
provinciile române ști. Se propune a șadar o clasificare a tipurilor de cl ădiri de cult ortodox. Au fost identificate
trei tipuri principale, cu diferite varia ții, ce sunt definite în func ție de forma planului: biserici pe plan
dreptunghiular, biserici pe plan treflat și biserici pe plan în cruce greac ă înscris ă. Aceste trei tipuri structurale
sunt prezentate pe scurt, evolu ția lor istoric ă fiind ilustrat ă cu exemple reprezentative.
Vechi l ăca șuri de cult prezente în Țările Române. Modele spa țial volumetrice și tipologii spa țiale
fundamentale ale arhitecturii de cult ortodox
Situarea țărilor române ști la confluen ța a dou ă mari culturi europene, cea r ăsăritean ă și cea apusean ă, a
permis p ătrunderea a numeroase influen țe ale cre știnismului de tip oriental și occidental, precum și a orient ărilor
stilistice generate de acesta, favorizate în specia l de circula ția me șterilor și misionarilor. G. M. Cantacuzino afirma
că „pentru noi, românii, Bizan țul este antichitatea noastr ă”58 arhitectura și arta religioas ă româneasc ă situându-se
în aria de influen ță a civiliza ției bizantine, fapt ce poate fi explicat atât prin apartenen ța asumat ă la ortodoxie, cât
și prin leg ăturile între ținute în timp, în mod direct și indirect, cu lumea bizantin ă și post-bizantin ă.
În compara ție cu arhitectura bizantin ă, în țările române ritmul modific ărilor în compozi ția volumelor
și tratarea fa țadelor este mult mai rapid. Imaginea exterioar ă a bisericilor, aflat ă sub influen ța unor factori
locali și nefiind supus ă unor constrângeri de ordin dogmatic, ci doar op țiunilor estetice ale epocii, devine prin
excelen ță domeniul de crea ție liber ă a me șterilor locali.
Perioada antebelic ă și perioada interbelic ă. Stilul na țional românesc – inova ție estetic ă și structural ă
Spre sfâr șitul secolului al XIX-lea, afirmarea pe plan intern a țional a României ca stat unitar prin
dobândirea independen ței de sub autoritatea Imperiului Otoman și instituirea monarhiei constitu ționale a coincis
cu proclamarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Româ ne, care va fi ridicat ă la rang de Patriarhie în 1925. În
provincii române ști cu expresie arhitectural ă și tradi ții diferite se impunea acum apari ția unui manifest „central”,
a unei leg ături spirituale între to ți românii, a unui stil arhitectonic unitar. Contrar lumii Europei medievale, unde
apartenen ța religioas ă era mai important ă decât na ționalitatea și limba vorbit ă, în România sfâr șitului de secol
XIX și mai ales de început de secol XX, Biserica Ortodox ă devine promotorul noului sentiment de apartenen ță
na țional ă, lucru certificat de abunden ța și amploarea l ăca șelor de cult construite în aceast ă perioad ă.
Biserica ortodox ă în perioada comunist ă
Cel de-al Doilea R ăzboi Mondial întrerupe evolu ția arhitecturii române ști, în special datorit ă marilor
schimb ări politice ulterioare, regimul comunist limitând c onstruc ția de biserici. Pân ă la sfâr șitul secolului XX,
cultele religioase din țar ă au func ționat într-un regim ce a impus anumite restric ții libert ății de credin ță, având ca
urmare încetarea aproape total ă a proiect ării și edific ării de biserici și limitarea cercet ărilor teoretice privind
arhitectura de cult la probleme istorice și artistice. Timp de aproape cinci decenii comanda de arhitectur ă din
România a fost dictat ă de politic, în domeniul crea ției de arhitectur ă manifestându-se cu prec ădere dou ă programe:
locuin ța de mas ă, colectiv ă și programele industriale. Noile cartiere construite în aceast ă perioad ă nu au fost
prev ăzute cu centre civice corespunz ătoare și, cu atât mai pu țin, cu bisericile parohiale aferente, astfel încât num ărul
de l ăca șe de cult noi a devenit insuficient pentru popula ția mereu crescând ă a ora șelor. Bisericile construite în mediul
urban în aceast ă perioad ă, pu ține ca num ăr, nu sunt „în nici un fel martore ale timpului lor istoric,” 59 în unele cazuri
fiind practic reluate proiecte anterioare de biseri ci.

58 (Cantacuzino G. M., 1977, pg. 254-255)
59 (Ioan A. , 2004, p. 52)

Arhitectura bisericii ortodoxe în România postcomun ist ă. C ăut ări contemporane

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 23
7. Arhitectura bisericii ortodoxe în România postcomun ist ă. C ăut ări
contemporane
Acest capitol î și propune conturarea unei perspective critice asupr a arhitecturii ortodoxe române ști
în perioada postcomunist ă, vizând identificarea, definirea și analizarea unor tipologii ale spa țiului de cult
ortodox actual, dar și schi țarea unei posibile orient ări în arhitectura viitoarelor l ăca șe de cult bazat ă atât pe
o respectare a liturgicii ortodoxe, cât și pe utilizarea limbajului arhitectural contemporan , cu valorificarea
unor elemente de specific local. Se urm ăre ște stabilirea unor criterii generale și, în func ție de ele, realizarea
unei analize critice în care vor fi implicate exemp lele semnificative ale perioadei studiate și diferen țierea
acestora în func ție de caracteristici distincte.
De asemenea, prezentul capitol î și propune și analiza impactului concursurilor na ționale și al altor
manifest ări și dezbateri organizate asupra arhitecturii de cult ortodox ă și încearc ă formularea unor concluzii
legate de amplasare și de caracterul de reprezentare al propunerilor îna intate și, pe acest suport, identificarea
tendin țelor actuale în edificarea de biserici în România și a poten țialului lor de dezvoltare.
Manifest ări ale ortodoxiei în arhitectura României postcomun iste
Biserica, la fel ca întreaga lume, cunoa ște efectele seculariz ării societ ății. Biserica ortodox ă a încercat
să-și men țin ă coeren ța și integritatea în raport cu tradi ția patristic ă de la care se revendic ă, spre deosebire de
Biserica catolic ă, care a acceptat mult mai u șor o serie de concesii și compromisuri. În România, din punct de
vedere arhitectural, clerul și o important ă parte a arhitec ților refuz ă orice form ă de înnoire, referin țele lor
oprindu-se la eclectismul secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea. Jum ătatea de secol de regim comunist a cauzat
o sincop ă în arhitectura de cult româneasc ă, împiedicând poten țialele inova ții ce se întrez ăreau la începutul
secolului al XX-lea.
Dup ă 1989, num ărul bisericilor nou construite în România a crescut , fiind dep ășit doar de locuin țe, de
cele mai multe ori noile spa ții de cult dovedindu-se neînc ăpătoare pentru num ărul credincio șilor. Faptul acesta
demonstreaz ă c ă nu pierderea credin ței reprezint ă una din probleme cu care se confrunt ă societatea româneasc ă,
ci formele sale de manifestare și spa țiile de desf ășurare a cultului.

Studii și concursuri de arhitectur ă
În România postcomunist ă, fenomenului efervescent al edific ării de biserici ortodoxe n ăscut dup ă
anii ’90 i-a lipsit aproape în totalitate suportul teoretic, studiile existente având ca tem ă arhitectura bisericeasc ă
româneasc ă apar ținând cu prec ădere domeniului teologic sau istoriei artei.
În practica de arhitectur ă din întreaga lume, concursul de arhitectur ă reprezint ă contextul propice
pentru mobilizarea resurselor creatoare, arhitec ții oferind propriile r ăspunsuri de excelen ță unei problematici
enun țate. Avantajele concursurilor de arhitectur ă pentru edificiile de cult sunt multiple: ele ofer ă un context
favorabil afirm ării participan ților, indiferent de statut, și libertate aproape deplin ă, acestora neimpunându-li-
se constrângeri generate de dialogul direct, deci e vitându-se influen ța posibil deformant ă a beneficiarului
imediat al l ăca șului, preotul paroh, prin interven ții intermediare. Rezultatul principal al unui concu rs de
arhitectur ă nu îl reprezint ă solu ția câ știg ătoare în sine, ci mai ales bog ăția de solu ții oferite ca r ăspuns temei
înaintate. Cel pu țin la nivel teoretic, scopul unui concurs de arhite ctur ă este de a descoperi idei noi ce pot oferi
răspunsuri nu numai la o problem ă de caz, inerent limitat ă, ci și unor provoc ări viitoare.
În România ultimelor dou ă decenii s-a remarcat în practica de arhitectur ă o redeschidere a interesului
către concurs. Numeroase la începutul anilor ’90, ca o reluare a unei practici considerate în perioada i nterbelic ă
a fi foarte productiv ă, concursurile de arhitectur ă au fost treptat abandonate; solu țiile pronun țate câ știg ătoare
fie nu au fost niciodat ă edificate, fie au fost înlocuite cu altele, alese arbitrar. Nu e de mirare faptul c ă
plauzibilitatea concursurilor a sc ăzut treptat considerabil, iar num ărul lor s-a redus. În acest context,
concursurile de arhitectur ă pentru edificarea unor biserici ortodoxe, pu ține la num ăr, reprezint ă documente
importante ce dezv ăluie și pozi ția oficial ă a Bisericii fa ță de tema l ăca șului de cult contemporan.

Arhitectura bisericii ortodoxe în România postcomun ist ă. C ăut ări contemporane

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 24 Manifest ări, dezbateri de idei
Printre consecin țele importante ale concursurilor de arhitectur ă ce aveau ca tem ă construc ția de
lăca șuri de cult ortodoxe în România se num ără ini țiativele de organizare a unor dezbateri publice. Di n
nefericire, exceptând articolele sporadice ap ărute în revistele de arhitectur ă române ști, rezultatele acestor
dezbateri nu s-au concretizat dup ă a ștept ări, constatându-se diferen țe mari între teorie și practic ă. Au existat
cazuri în care, în urma unor asemenea dezbateri și simpozioane pe tema spa țiului de cult, s-au n ăscut biserici
noi, aflate acum în plin proces de edificare.

7.1.1. Arhitectura de cult ortodox. Realiz ări semnificative în practica general ă
În mod eronat se perpetueaz ă ideea c ă respectarea cu stricte țe a Tradi ției ortodoxe impune o anumit ă
siluet ă, nepermi țându-se astfel noi manifest ări în arhitectura contemporan ă la nivel mondial și evolu ția spre o
nou ă etap ă a bisericilor ortodoxe. Pe de alt ă parte, nici importul formal, din arhitectura spa țiilor de cult catolice
nu este benefic, acesta conducând uneori pân ă la pierderea semnifica ției unui astfel de spa țiu.
Ortodoxia și stilul bizantin al primelor secole cre știne denot ă o varietate formal ă certificat ă ulterior
în scrierile Sfin ților Părin ți în care este problematizat ă pentru prima oar ă simbolistica spa țiului liturgic. Acestor
manifest ări timpurii li se adaug ă treptat tipologii planimetrice ce variaz ă de la crucea greac ă înscris ă și liber ă
și planul central octogonal sau circular al martyrio anelor, pân ă la bazilicile în plan triconc și athonit, c ăror li
se adaug ă ulterior formele de inspira ție oriental ă introduse de c ătre ortodoxia rus ă. Referin țele istorice sunt
numeroase, între bisericile ortodoxe grece ști și cele ruse ști existând o varietate infinit ă de expresii arhitecturale
distincte, de la biserici din lemn prev ăzute cu foi șor și turle, pân ă la cupole de form ă bulbar ă. Rezult ă de aici
și multitudinea posibilit ăților de interpretare, astfel încât gesturile mimeti ce în domeniul arhitecturii spa țiilor
de cult se dovedesc de departe a fi nejustificate. Evolu ția arhitecturii spa țiului de cult ortodox nu s-a încheiat,
iar rolul arhitectului ast ăzi nu este acela de a copia operele înainta șilor sau de a transpune în beton armat ceea
ce anterior a fost construit din piatr ă și cărămid ă.
Tradi ția ortodox ă se reg ăse ște în aceea și m ăsur ă într-o bazilic ă bizantin ă cu plan central și cupol ă,
cât și într-o bazilic ă contemporan ă cu aceasta, cu plan longitudinal și bolt ă cilindric ă; într-o biseric ă de plan în
cruce greac ă liber ă cu cinci turle, și într-un l ăca ș de cult ridicat dup ă un plan athonit. Trecutul ofer ă nenum ărate
surse de inspira ție, astfel încât reiterarea la nesfâr șit, sub motivul respect ării tradi ției, a unui plan treflat,
specific de altfel m ănăstirilor ultimelor cinci secole, denot ă de fapt o abordare superficial ă a programului
spa țiului de cult ortodox. Simpla reproducere, de cele mai multe ori distorsionat ă, a unor modele anacronice,
copierea unor forme f ără fond reprezint ă calea spre pierderea esen ței ortodoxiei.
Aspectul cel mai adesea ignorat este cel al adecv ării la context a sc ării construc ției, probabil datorit ă
unor idealuri nejustificate ale unor comanditari di rec ți a spa țiului de cult. Exacerbarea dimensional ă poate altera
expresivitatea dorit ă, preluarea exact ă a unor forme nemodificate și utilizarea lor într-un context istoric, social și
tehnic diferit generând o solu ție hibrid ă, o fals ă interpretare a tradi ției, pierzându-se totodat ă aten ția acordat ă
decora ției specifice, fine țea detaliului reg ăsit ă de altfel în toate crea țiile arhitecturale ale istoriei române ști.
În România postcomunist ă exist ă o „mas ă critic ă” de proiecte și de lucr ări edificate sau în curs de
edificare, astfel încât este posibil ă compararea acestora și precizarea diverselor orient ări adoptate. În consecin ță,
în construc ția l ăca șelor de cult ridicate în România postcomunist ă se pot identifica dou ă direc ții-categorii:
reinterpretarea formelor istorice (imita ția) și încerc ări inovatoare și de racordare la limbajul formal
modern/contemporan. Majoritatea bisericilor construite dup ă 1989, indiferent de orientarea adoptat ă, imitarea
mecanic ă fie a modelului tradi țional, fie a celui occidental al l ăca șelor de cult catolice, mult mai deschis spre
arta și arhitectura contemporan ă, pierde esen ța l ăca șului de cult, datorit ă adapt ării simbolice și contextuale.
Gre șeala este aceea și în ambele cazuri: se imit ă sau se ignor ă, probabil din ne știin ță, cauzele care au dat na ștere
tradi ției, de aici rezultând forme str ăine contemporaneit ății.

Reinterpretarea formelor istorice
Majoritatea bisericilor construite în România în ul timii 25 de ani se înscriu în aceast ă categorie, a
bisericilor inspirate stilistic exclusiv din exempl ele istorice consacrate, fie c ă apar țin trecutului medieval,

Arhitectura bisericii ortodoxe în România postcomun ist ă. C ăut ări contemporane

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 25 perioadei neo-române ști a secolului al XIX-lea, sau eclectismului interb elic. Alese aleatoriu de cele mai multe
ori, elementele apar ținând acestor stiluri sunt combinate intuitiv, nu d ogmatic sau, simbolic, al ăturarea de
elementele tradi ționale fiind „completat ă” din loc în loc cu câte o referin ță contemporan ă, care tensioneaz ă și mai
mult rela ția dintre nou și vechi. Uneori se renun ță par țial la ornament, pu ținele exemple respectând propor țiile
operelor pe care le citeaz ă.
În func ție de modelul de inspira ție se pot distinge urm ătoarele trei categorii ce reinterpreteaz ă formele
istorice: modelul bizantin , modelul moldovenesc și copiile atipice .
Prima categorie, cea a modelului bizantin , este cel mai des întâlnit ă și reune ște copiile formale ce preiau
aproape identic modelele de biserici de inspira ție bizantin ă întâlnite pe teritoriul Țării Române ști. Bisericile sunt
mari ca dimensiune, fiind proiectate pentru a ad ăposti peste 1000 de persoane, indiferent de importa n ța parohiei,
astfel încât unele biserici parohiale dep ășesc ca dimensiuni catedralele episcopale sau mitrop olitane. Pu țin variate
ca form ă, din proiecte este nelipsit ă turla principal ă de peste naos, de form ă cilindric ă sau octogonal ă, iluminat ă
întotdeauna prin ferestre verticale, dese și înguste, terminat ă la partea superioar ă cu o calot ă sferic ă sau turtit ă,
invariabil acoperit ă cu tabl ă și înso țit ă sau nu de alte turle de dimensiuni mai reduse. Înt âlnit în trecut în bisericile
mănăstire ști și foarte rar în cele urbane, planul triconc, în mod nefondat considerat a fi specific românesc, de și se
reg ăse ște deseori în configura ția bisericilor balcanice, este tipul planimetric ad optat în construc ția acestor biserici.
Rareori se întâlnesc varia ții ale acestui tip, sub forma planului de cruce gre ac ă înscris ă. Proiectele variaz ă între
ele la nivelul plasticii decorative a fa țadelor și al modului de rezolvare a accesului principal, de altfel singurele
elemente de originalitate a edificiilor acestei cat egorii.
În proiectarea acestor biserici pare a nu se fi urm ărit asigurarea unei continuit ăți estetice cu modelele
originale (Cozia, Snagov, Târgovi ște, Sf. Elefterie Nou, Ca șin sau Curtea de Arge ș), rezultatele, atunci când
se p ăstreaz ă echilibrul propor țiilor, devenind simple pasti șe, imita ții formale ale modelelor de inspira ție. În
cazul nefericit al deform ării propor țiilor și p ăstr ării decora ției specifice, rezultatele devin imagini distorsion ate
ale originalelor.
Modelul moldovenesc reprezint ă cea de-a doua surs ă de inspira ție a copiilor formale, exemplele
acestei categorii fiind mai reduse ca num ăr. Acestor biserici le este caracteristic ă silueta zvelt ă, acoperi șul cu
strea șin ă ce protejeaz ă nava principal ă și forma turlelor inspirat ă de ctitoriile lui Ștefan cel Mare. În cele mai
multe cazuri diferen țele fa ță de sursa de inspira ție se reg ăsesc în modul de tratare a accesului în biseric ă, acesta
fiind rezolvat sub forma unui pridvor cu minim trei travee, specific arhitecturii muntene ști.
Copiile atipice preiau elemente din mai multe surse, predominând ce le neo-bizantine, care, al ăturate
inten ției de inovare/originalitate a autorului și/sau importului unor elemente ce apar țin unei arhitecturii
postmoderne, genereaz ă forme hibride, lipsite de ra țiune formal ă și decorativ ă.

Încercări inovatoare și de racordare la limbajul formal modern/contempora n
Bisericile și catedralele incluse în aceast ă categorie ilustreaz ă dorin ța de inovare a arhitecturii ortodoxe,
chiar dac ă modernizare presupune o radicalizare a limbajului arhitectural, uneori pân ă la desprinderea total ă de
trecut. În acest sens, unele încerc ări denot ă o tendin ță exagerat ă de preluare și adaptare a direc țiilor contemporane
în arhitectura ortodox ă. Argumentul folosit este c ă esen ța unei biserici ortodoxe poate fi extras ă din tradi ție și
exprimat ă într-un limbaj contemporan diferit: „dac ă «tipurile» r ămân constante, ele pot îmbr ăca orice expresie,
oricât de contemporan ă.” 60 De și în proiecte se p ăstreaz ă de cele mai multe ori planimetria „canonic ă”, una sau
dou ă bol ți și o turl ă „stilizat ă”, expresia arhitectural ă propus ă ascunde sever destina ția cl ădirii. Deviza direc ției
modernizante pare a fi „dac ă «func țiunea» (i.e. ritualul și celelalte aspecte ale cultului) nu se modernizeaz ă,
arhitectura poate moderniza de una singur ă […] biserica: cl ădire, institu ție și ecclesia .” 61
Datorit ă variet ății exemplelor ce se înscriu în aceast ă categorie se impune o clasificare mai nuan țat ă a
acestora, care s ă cuprind ă subcategoria inspira ția simbolic ă, ce reune ște capelele și bisericile ce manifest ă o

60 (Ioan A. , 2003, p. 53)
61 (Ioan A. , 2003, p. 53)

Arhitectura bisericii ortodoxe în România postcomun ist ă. C ăut ări contemporane

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 26 deschidere c ătre inova ție, prin actualizarea programului ecleziastic. L ăca șurile de cult reprezint ă transpunerea în
limbaj contemporan a r ăspunsurilor oferite unor investiga ții asupra semnifica țiilor majore ale spa țiilor sacre sau
asupra metaforelor care îl descriu cel mai bine. Ex emplele incluse în aceast ă categorie apeleaz ă de cele mai multe
ori la importul de simboluri cre știne și la austeritatea formal ă a Bisericii Primordiale. Uneori exist ă și referin țe la
precedente istorice române ști sau str ăine, dar reduse de cele mai multe ori la convertire a în decora ție a unui
procedeu de zid ărie (alternan ța de asize de piatr ă și zid ărie aparente) sau la îmbinarea de elemente eterogen e. În
general aceste proiecte se remarc ă prin purismul formelor și minimalismul expresiei.

Concluzii

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 27 8. Concluzii
Biserica este „l ăca ș al unei religii universale și pretext de articulare a celei mai elementare unit ăți de
vecin ătate social-viabile (parohia)”. 62 Spa țiu sacru al alterit ății radicale, biserica cuprinde „ceea ce este cu tot ul
diferit” (Otto). Icoan ă a zeului și „intensificator al semnifica ției icoanelor pictate sau al statuilor, plasate înt r-
un anume loc și într-o anume ierarhie reciproc ă a reprezent ărilor” 63 , ea relev ă „povestea” și „contractul
iconografic” (Jencks), fiind concomitent spa țiu public, dar și locul personal al rug ăciunii din fa ța icoanei,
„locul intimit ății cu Dumnezeu.” „Spa țiu al psihodramei publice și individuale, intensificator al emo ției; loc al
înscen ării/ reiter ării prin ritual ciclic a faptelor și personajelor Bibliei”, „loc arhival” al aducerii aminte, „alfa
și omega spa țiului sacru.” 64
„Arhitectura experimenteaz ă spa țiul, memorialul liturgic experimenteaz ă timpul, iar icoana
experimenteaz ă invizibilul.” 65 Identificarea strict ă a unor atribute specifice spa țiului și timpului este improprie,
căci arhitectura, liturghia și icoana experimenteaz ă spa țiul, timpul și invizibilul, integrându-le Bisericii și
bisericii. Pentru arhitectura cre știn ă sunt necesare atât respectarea trecutului, cât și orientarea acesteia c ătre
viitor. Altfel spus, arhitectura spa țiului de cult cre știn „trebuie fie în acela și timp arhaic ă și viitoare.
Recapitularea inspirat ă a tradi ției bimilenare este unul dintre scopurile ei; dar, în acela și timp, a șteptarea celei
de-a doua veniri face din biseric ă un loc orientat nu doar în sensul propriu, cardina l, al termenului, ci și în
sensul s ău temporal. ” 66
A percepe spa țiul de cult ortodox ca fiind, din punct de vedere f ormal, singular sau monolitic, iar din
punct de vedere istoric sau artistic, unidimensiona l conduce întotdeauna c ătre e șec. Biserica Ortodox ă trebuie
să urm ăreasc ă identificarea în cadrul istoriei arhitecturii nu a unui tipar structural sau a unei tipologii
planimetrice, la care aceasta s ă adere f ără discern ământ, ci trebuie s ă identifice o paradigm ă – un model al
acestuia ce poate men ține vie Tradi ția trecutului și o poate transla în form ă autentic ă în prezent.
Spa țiul de cult ortodox reprezint ă expresia sensibil ă a adev ărului revelat al Bisericii, pentru
în țelegerea modului în care biserica trebuie structura t ă din interior spre exterior, cunoa șterea dogmelor fiind
esen țial ă. Repere fundamentale ale adev ărului euharistic, dogmele, nu trebuie confundate cu dogmatismul.
Atributele Bisericii de a fi „una, sfânt ă, soborniceasc ă și apostolic ă”, pogorârea Sfântului Duh și transfigurarea
materiei reprezint ă formul ările dogmatice esen țiale ce necesit ă transpunerea în l ăca șul de cult .
Pornind de la principiile con ținute în înv ățăturile dogmei și ale Tradi ției, este posibil ă enun țarea unor
repere ce pot func ționa ca fa țete teoretice, nu ca prescrip ții formale, pentru arhitectura spa țiului de cult ortodox,
îns ă trebuie avut ă în vedere situarea spa țiului de cult într-o paradigm ă care s ă nu fie str ăin ă discursului teologic
și nici celui arhitectural. Pentru aceasta, importan t ă este în țelegerea modului de gândire a unui spa țiu de cult,
întrucât acela și discurs poate fi exprimat în maniere diverse; de și suportul este diferit, mesajul transmis este
acela și. Biserica apar ține în acela și timp lumii sacre și lumii profane, iar pentru a ilustra acest fapt au fost
investigate o serie de binoame care s ă reflecte viziuni diferite asupra l ăca șului de cult:
biserica/icoan ă-biserica/obiect; ierarhie – autonomie; modele înch ise – modele deschise.
Biserica ortodox ă este imaginea cosmosului, a întregii lumi v ăzute și nev ăzute, imaginea împ ărăției
lui Dumnezeu (a Ierusalimului ceresc), spre care Bi serica universal ă îndrum ă mersul lumii în istorie. Viziunea
ortodox ă asupra semnifica ției Bisericii determin ă spiritul cultului ei, precum și organizarea bisericii v ăzute, în
timp ce arhitectura, pictura, sculptura și întreaga art ă sacr ă încadrează totul în misterul liturgic, iar în afara
serviciului divin creeaz ă o atmosfer ă de tain ă, vegheat ă de prezen ța continu ă, vie a icoanelor. Astfel, leg ătura
strâns ă dintre ideea religioas ă și cult de o parte și arta bisericeasc ă de alta justific ă varietatea, de-a lungul
istoriei, a formelor sau stilurilor artei și arhitecturii, a c ăror evolu ție sinuoas ă reflect ă nu doar pluralitatea

62 (Ioan A. , 2005, p. 41)
63 (Ioan A. , 2005, p. 41)
64 (Ioan A. , 2005, p. 41)
65 (Evdokimov, 1996, p. 246)
66 (Ioan A. , 2005, p. 41)

Concluzii

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 28 concep țiilor despre frumos, gusturile și idealurile estetice ale omenirii aflate în perman ent ă evolu ție, ci și
diversitatea concep țiilor, curentelor și ideilor diferite din evolu ția gândirii teologice cre știne.
Lăca șul de cult reprezint ă locul de întâlnire a cerului cu p ământul, intermediarul comunic ării între
om și divinitate, scara lui Iacov pe treptele c ăreia îngerii și sfin ții coboar ă pe p ământ, iar oamenii urc ă la cer,
unindu-se to ți într-un singur cor de m ărire a lui Dumnezeu. Biserica-l ăca ș red ă, în ansamblul ei arhitectonic și
pictural, o viziune sau imagine sensibil ă a Bisericii cere ști, a „cerului pe p ământ”. Prin arhitectura proprie,
dominat ă de planul în cruce și cupola Pantocratorului, rotunjit ă deasupra ei ca bolta cerului deasupra
pământului, și prin pictura interioar ă, „biserica este menit ă s ă ne apropie cerul, s ă fac ă vie Biblia, s ă întrez ărim
pe Dumnezeu, s ă intuim prezen ța Lui.” 67
O serie de factori care provin atât din mediul teol ogic-liturgic, cât și din spa țiul cultural, influen țeaz ă
în mod direct configurarea și percep ția spa țiului de cult. Modelul ac ționeaz ă asupra structurii fundamentale a
arhitecturii religioase, asupra substan ței de fond, diferitele influen țe exterioare, generate de momentul istoric
și cultural, de spa țiul geografic, de tendin țele și modelele momentului, producând transform ări posibil
reversibile. Arhitectura religioas ă reprezint ă o traducere a limbajului teologico-liturgic în lim baj arhitectural,
între alteritatea unui spa țiu de cult și gradul acestuia de apropriere de c ătre oameni existând un echilibru ce
constituie m ăsura reu șitei sau e șecului unui astfel de spa țiu.
Nu putem trece dincolo de trecut negând-l, ci const ruind pe el, încorporându-l în experien țele actuale,
stabilind o comuniune cu for ța sa vital ă și înțelegându-i dinamica interioar ă. Tradi ția este Vie nu prin virtutea
unicit ății sale într-un anumit moment, ci prin totalitatea experien țelor ce leag ă trecutul de prezent, reunindu-le
într-un întreg.
Tradi ția este precum omul: nu exist ă discontinuitate esen țial ă între prezent și trecut, cu excep ția
evolu ției și cre șterii, urmând un tipar predeterminat. Cu alte cuvin te, Tradi ția Vie ajunge direct în inima
Bisericii, atingând responsabilitatea și scopul acesteia de a îndruma omul c ătre mântuire, de a transforma
fiin țele umane în f ăpturi sfinte, de a le „îndumnezei”. F ără func ția sa de a ne aduce în comunicare direct ă cu
Dumnezeu, cre știnismul decade, pierzându- și dimensiunea metafizic ă. La fel și arhitectura.
Observatorul neini țiat trebuie avertizat c ă doar dorința de a surprinde ce apar ține „trecutului universal”
nu este suficient ă. Ceea ce este universal se transform ă, ridicându-se deasupra timpului și spa țiului. A c ăuta
ceea ce este vechi nu este suficient pentru cei car e î și doresc s ă construiasc ă biserici, s ă picteze icoane, s ă
surprind ă sacrul în dimensiune fizic ă. Pentru aceasta este necesar ă propria sensibilizare prin în țelegerea
Tradi ției.
Orice arhitect poate proceda la proiectarea un spa țiu de cult, dup ă cum orice pictor sau artist poate
picta o icoan ă sau a crea un obiect de art ă religioas ă, cu condi ția de a fi, prin cunoa ștere, în țelegere și tr ăire,
preg ătit pentru aceasta. Pentru ca rezultatul s ă fie veritabil, pentru ca o biseric ă/icoan ă s ă poat ă înf ățișa lumea
viziunii transfigurate, arhitectul trebuie s ă intre în contact cu Tradi ția, s ă se scufunde în ea și s ă se p ătrund ă de
înaltele semnifica ții teologice, spirituale și sociale ale spa țiului de cult pe care lucrarea de fa ță a încercat s ă le
releveze. Canoanele iconografice impun respectarea erminiilor pentru crearea icoanelor. Astfel, dac ă biserica
este icoan ă a lumii sensibile, atunci pentru arhitectul de bis erici devine esen țial ă în țelegerea fundamentelor
liturgice și dogmatice ale cultului, deoarece o cl ădire, o structur ă spa țial ă, este, din anumite puncte de vedere,
mai dificil de definit și de interpretat în intimitatea subtil ă a psihicului uman, decât o imagine pictat ă.
Arhitectura este vie, este într-un continuu proces de înnoire. Obiectul de arhitectur ă este un document
istoric viu, în permanen ță prezent, emblem ă a timpului și societ ății care l-a conceput și edificat, ca m ărturie a
condi țiilor materiale (economie, materiale, tehnic ă), dar mai ales a dezvolt ării culturale. Pentru ca un arhitect
să poat ă oferi via ță spiritual ă unei biserici, el nu trebuie s ă cunoasc ă doar sensul acelei vie ți, ci trebuie s ă
dăruiasc ă acelui l ăca ș de cult ceva din propria sa viziune spiritual ă și experien ță, din modul în care el însu și
reu șește s ă preia din înv ățăturile divine și s ă le transpun ă în propria-i via ță. Se stabile ște astfel o rela ție ce st ă
la baza ac țiunilor și mi șcărilor ulterioare din biseric ă și a tuturor lucrurilor adiacente, o rela ție ce presupune

67 (Evdokimov, 1996)

Concluzii

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 29 existen ța unei conexiuni, unei continuit ăți universale între prezent și trecut.
Pentru spa țiul de cult important ă este nu c ăutarea necontenit ă a schimb ării, a inova ției și originalit ății
per se , ci continua reintepretare a tradi ției. Reinterpretarea tradi ției permite schimbarea, dar cu pa și mici, c ăci
primordial este mesajul p ăstrat și transmis mai departe, și nu inova ția în sine. Înc ă din cele mai vechi timpuri,
edificarea unei biserici nu a însemnat lucrul cu ma teriale și/sau elemente cuantificabile, ci exprimarea în for m ă
construit ă a maturit ății spirituale și a credin ței creatorilor s ăi: arhitec ții, me șterii și arti știi. F ără cunoa șterea și
în țelegerea dogmelor, exprimarea în limbaj construit a esen ței tradi ției bisericii ortodoxe este imposibil ă.
Fundamentul arhitecturii spa țiului de cult nu este cel de a oferi un r ăspuns necesit ății de găzduire a unui act
liturgic, a unei activit ăți urbane sau rurale, ci acela de a exprima liturgic înv ățătura cre știn ă despre Împ ărția ce
„a venit și nu înc ă”, utilizând un limbaj care-i este caracteristic.
Arhitectul este cel care concepe și propune spa ții pentru Liturghie. Pentru el, crea ția trebuie
cunoscut ă și în țeleas ă prin prisma rela ției iconice dintre Dumnezeu și om, dintre l ăca șul de cult și Împ ărăția
sa. Arhitectul trebuie s ă în țeleag ă faptul c ă lumea, cosmosul în care el lucreaz ă și pe care îl modeleaz ă, este
izomorf și iconic Împ ărăției lui Dumnezeu, scopul s ău fiind recrearea acesteia pe p ământ. Ceea ce arhitectul
construie ște în lume construie ște în el însu și și în cei din jurul lui, c ăci construirea proprie reprezint ă punctul
de început al în țelegerii omului ca spa țiu liturgic, aflat în rela ție iconic ă cu cel al bisericii zidite, proiec ția
material ă a Bisericii ca trup tainic al lui Hristos și icoan ă a întregului univers. Edificarea unui l ăca ș de cult nu
reprezint ă un simplu act de construire; ea presupune reluarea de c ătre arhitect a întregii Crea ții, actul de
proiectare și edificare fiind unul orientat dinspre aceast ă lume, Împ ărăție în poten ță, spre Împ ărăția cereasc ă,
lumea actualizat ă. Aceast ă în țelegere reprezint ă cheia prin care constructorul unui l ăca ș de cult poate transpune
în spa țiul material leg ătura puternic ă dintre membru și trup, dintre om și Biseric ă, pentru ca, în final, rezultatul
să fie o veritabil ă biseric ă.
Contribu ția original ă a acestei lucr ări este de natur ă teoretic ă. Întregul demers reprezint ă o încercare
de recunoa ștere și enun țare a modului în care elementele fundamentale ale c re știnismului, în general, și ale
ortodoxiei, în particular, pot și trebuie s ă î și g ăseasc ă materializarea în l ăca șul de cult. Altfel spus, cercetarea
a vizat în țelegerea arhitecturii l ăca șului de cult ortodox ca limbaj al formelor înalt se mnificante, ca vehicul al
semnifica țiilor religioase și, în acela și timp, ca materializare a acestora în cadrul const ruit.
Obiectivele studiului au fost orientate în trei dir ec ții: stabilirea reperelor generale necesare în
analiza spa țiului de cult ortodox din punct de vedere arhitectu ral; analiza comparat ă a bisericilor ortodoxe
române ști de-a lungul istoriei; identificarea tipologiilor contemporane; eviden țierea posibilit ăților de
dezvoltare și poten țialul acestor experien țe. Considerând c ă dogma, canonul și tradi ția reprezint ă resursele
teologice definitorii ale arhitecturii ecleziale, s -a încercat identificarea rela ției dintre arhitectur ă și liturgica
spa țiului de cult. Cu alte cuvinte, au fost prezentate modalit ățile prin care dogma ortodox ă și condi țion ările de
natur ă cultic ă determin ă configurarea l ăca șului de cult, inten ția fiind de a propune o perspectiv ă asupra
spa țiului de cult ortodox care s ă integreze elemente ce apar țin înv ățăturii ortodoxe, dep ășind îns ă interpretarea
excesiv restrictiv ă a acestora.
Dac ă timp de aproape jum ătate de secol s-a înregistrat un hiatus în evolu ția arhitecturii religioase în
România, ast ăzi necunoa șterea fundamentelor teologice/dogmatice de c ătre unii și inadaptarea dovedit ă de
către al ții conduc la un anacronism greu de acceptat. Maturi zarea arhitecturii ecleziale presupune un nivel de
în țelegere a teologiei ortodoxe fa ță de care cei mai mul ți dintre arhitec ți, și nu numai, înc ă se situeaz ă destul
de departe. F ără deschiderea profesiunii c ătre alte domenii, teologie, filozofie, psiho-sociol ogie, în țelegerea
sacrului și a lumii este incomplet ă.
Arhitectura spa țiului de cult ortodox reprezint ă, f ără îndoial ă, un subiect inepuizabil. Perspectiva
asupra subiectului propus ă este generat ă de întâlnirea dintre orizontul teologico-liturgic și un punct de vedere
arhitectural. Inten ția nu a fost de a oferi prescrip ții formale, întrucât consider c ă în prezent arhitectura spa țiului
de cult ortodox necesit ă o schimbare de perspectiv ă, nu recomand ări explicite și particulariz ări. Doar prin
adâncirea modului de a privi și în țelege o biseric ă este posibil a fi f ăcut urm ătorul pas, zidirea nou ă a acesteia.
Arhitectura este mereu supus ă schimb ărilor, important ă fiind p ăstrarea criteriilor de evaluare corecte

Concluzii

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 30 și a reperelor fundamentale. Spa țiul de cult nu poate fi împietrit în forme mimetice ori hibride, sub pretextul
respect ării tradi ției, și nici obiect al formalismului spectacular, practic at ca exerci țiu de virtuozitate în sine.
Constituirea unui spa țiu de cult reclam ă creativitate și înnoire, dar totodat ă acesta nu poate fiin ța în afara
Tradi ției. Repetarea unor forme neschimbate în timp denot ă de la bun început un gest sortit e șecului. Între
Tradi ție și inova ție trebuie s ă existe în permanen ță o conlucrare. Dac ă Biserica se înnoie ște continuu, atunci
biserica nu poate r ămâne ancorat ă în pasti șă sau în efecte formale nespecifice, chiar dac ă de cele mai multe ori
aceasta pare a fi r ăspunsul preferat în locul unor c ăut ări de profunzime.

Bibliografie

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 31 10. Bibliografie

1. ***. (1992). Architettura e spazio sacro nella modernita. Milano: Abitare Segesta Cataloghi.
2. ***. (1993). Înv ăță tur ă de credin ță cre știn ă ortodox ă – Catehism. Cluj-Napoca: Edi ție a
Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
3. ***. (2006). Înv ăță tur ă de credin ță cre știn ă ortodox ă – Catehism. Apollogeticum.
4. Achi ței, G. (1988). Frumosul dincolo de art ă. Bucure ști: Ed. Meridiane.
5. Adam, D. Ș. (2013). Arhitectura eclezial ă contemporan ă. Form ă și loc. În Iconari în Otopeni (pg. 7-
10). Bucure ști: Ed. Square Media.
6. Amâiei, C. (2012, ianuarie). De ce trebuie s ă construim o catedral ă? Repere, 9 , pg. 20-25.
7. Andreescu, I. (2000). Origini spirituale în arhitectura modern ă. Bucure ști: Ed.Paideia.
8. Antonescu, P. (1943). Biserici Nou ă, Proiecte și schi țe. Bucure ști: Ed. Tipografiei „I. E. Torou țiu”.
9. Areopagitul, D. (1996). Despre ierarhia cereasc ă. În Opere complete. Bucure ști: Ed. Paideia.
10. Areopagitul, D. (1996). Opere complete. Bucure ști: Ed. Paideia.
11. Arhitectura. (1-2/1999). Biserici noi. Bucure ști.
12. Arhitectura. (3-4/1991). Bucure ști.
13. Arhitectura, R. (1924). Concursul pentru „Biserica neamului”. Mausoleu la M ărășești. Arhitectura (3).
14. Arhitectura, R. (1926). Concursul pentru biserica „ Madona Dudu”. Arhitectura (5), pg. 91-97.
15. Arhitectura, R. (1940). Arhitectura ca tem ă a gândirii. Arhitectura, 3-4 , p. 46.
16. Arnheim, R. (1979). Art ă și percep ție vizual ă. Bucure ști: Ed. Meridiane.
17. Arnheim, R. (1995). For ța centrului vizual. Bucure ști: Ed. Meridiane.
18. Atanasie cel Mare, A. a. (1987). Tratat despre într uparea Cuvântului și despre ar ătarea Lui nou ă, prin
trup (De incarnatione Verbi). În A. a. Atanasie cel Mare, Scrieri (pg. 87-154). Bucure ști: Ed.
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
19. Augustin. (1991). De dialectica/Despre dialectic ă. Bucure ști: Ed. Humanitas.
20. Augustin. (2002). De doctrina christiana. Bucure ști: Ed. Humanitas.
21. Baconsky, T. (1997). Ora șul cu turle. Secolul 20, Bucure știul ( nr. 4-6/1997), pg. 61-63.
22. Bal ș, G. (1933). Bisericile și m ănăstirile moldovene ști din veacul al XVI-lea. Bucure ști.
23. Bal ș, G. (1962). Bisericile lui Ștefan cel Mare. Bucure ști.
24. Bangs, H. (2006). The Return of Sacred Architecture. Rochester VT: Inner Traditions Press.
25. Barrie, T. (2010). The Sacred In-between: The Mediating Roles of Archi tecture. London: Routledge.
26. Barrie, T. (2012). Sacred Space and the Mediating R oles of Architecture. European Review, 20 (1),
79-94.
27. Benoit, F. (1931; 1933). Manuels d'histoire de l'art. L'Architecture. L'occi dent medieval, Du Romain
au Roman, Romano, Romano-Gotique et Gotique. Paris: Librairie Benouard, H. Laurens, Ed.
28. Berdiaev, N. (1996). Spirit și libertate. Bucure ști: Ed. Paideia.
29. Bernea, H., & Baconsky, T. (2000). Roma Caput Mundi. Bucure ști: Humanitas.
30. Bica, S. (2000). Cer=Cupol ă. Bucure ști: Ed. Paideia.
31. Biciu șcă, F. (2000). Centrul lumii locuite. Bucure ști: Ed. Paideia.
32. Blaga, L. (1970). Scrieri despre art ă. Bucure ști: Ed. Meridiane.
33. Blaga, L. (2011). Trilogia culturii. Bucure ști: Ed. Humanitas.
34. Borges, J. L. (2002). Arta poetic ă. Bucure ști: Ed. Curtea Veche.
35. Borges, J. L. (2002). Arta poetic ă. Bucure ști: Ed. Curtea Veche.
36. Botez, A. E. (2012). Materie și semnifica ție în arhitectura bisericilor r ăsăritene. Bucure ști: UAUIM.
37. Brandenburg, A. E. (1993). Catedrala. Bucure ști: Ed. Meridiane.
38. Brani ște, E. (1993). Liturgica generala cu no țiuni de art ă bisericeasc ă, arhitectur ă cre știn ă și pictur ă

Bibliografie

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 32 cre știn ă. Bucure ști: Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
39. Brehier, L. (1994). Civiliza ția bizantin ă. Bucure ști: Ed. Știin țific ă.
40. Bria, I. (1994). Dic ționar de teologie ortodox ă. Bucure ști: Ed. Institutului Biblic și de Misiune al
B.O.R.
41. Bulgakov, S. (1994). Ortodoxia. Bucure ști: Ed. Paideia.
42. Bulgakov, S. (2000). Dogma euharistic ă. Bucure ști: Ed. Paideia.
43. Cabasila, N. (1989). Tâlcuirea dumnezeie știi Liturghii și Despre via ța în Hristos. Bucure ști: Ed.
Arhiepiscopiei Bucure știlor.
44. Cantacuzino, G. M. (1939). Arhitectura și peizajul. Simetria I , 24-40.
45. Cantacuzino, G. M. (1945). Atitudinea critic ă a lui Andre Gide. Simetria VI, prim ăvara .
46. Cantacuzino, G. M. (1977). Izvoade și popasuri. Bucure ști: Ed. Eminescu.
47. Cantacuzino, G. M., & Doicescu, O. (1939). Declara ție. (G. M. Cantacuzino, O. Doicescu, M. Ghyka,
& P. Miclescu, Ed.) Simetria. Caiete de art ă și critic ă, Toamna MCMXXXIX .
48. Chevalier, J., & Gheerbrandt, A. (1995). Dic ționar de simboluri, vol. I,II,III. Bucure ști: Ed. Artemis.
49. Chi țescu, N., Todoran, I., & Petreu ță , I. (1953). Teologie dogmatic ă general ă, vol. I. Bucure ști: Ed.
Institutului Biblic și de Misionariat al Bisericii ortodoxe Române (EIBM BOR).
50. Chi țescu, N., Todoran, I., & Petreu ță , I. (1958). Teologia dogmatic ă și simbolic ă. Manual pentru
Institutele teologice. vol. I. Bucure ști: Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române.
51. Choisy, A. (1883). L'art de batir chez les Byzantins. Paris: A. Forni.
52. Choisy, A. (1899). Histoire de l'architecture. Paris: Librairie G. Baranger Fils.
53. Chrysostomos, d. E. (2010). Împodobirea bisericii o rtodoxe. În A. Ioan, Retrofuturism. Spa țiul sacru
ast ăzi (pg. 15-38). Bucure ști: Ed. Paideia.
54. Clément, O. (2014). Biserica Ortodox ă. În J. c. Delumeau, Religiile lumii (pg. 149-179). Bucure ști:
Ed. Humanitas.
55. Cojanu, D. (2009). Ipostaze ale simbolului în lumea tradi țional ă. Ia și: Ed. Lumen.
56. Cojocaru, D., Cojocaru, S., & Sandu, A. (2011). The role of religion in the system of social and medic al
services in post-communism Romania. Journal for the Study of Religions and Ideologies, 10 (28), 65-
83.
57. Cornoldi, A. (1995). L'architeltura dell' edificio sacro. Roma: Officina Edizioni.
58. Crainic, N. (1994). Nostalgia paradisului. Ia și: Ed. Moldova.
59. Crosbie, M. J., & Hoffman, D. R. (2010). Seeking the Sacred in Contemporary Religious Archit ecture.
Kent State University Press.
60. Curinschi Vorona, G. (1981). Istoria arhitecturii în România. Bucure ști: Ed. Tehnic ă.
61. Curinschi Vorona, G. (1986). Istoria universal ă a arhitecturii. Bucure ști: Ed. Tehnic ă.
62. Curinschi Vorona, G. (1991). Introducere în arhitectura comparat ă. Bucure ști: Editura Tehnic ă.
63. Damaschin, S. I. (1998). Cele trei tratate împotriva iconocla știlor. Bucure ști: Ed. Institutului Biblic și
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
64. Danielou, J. (1998). Simboluri cre știne primitive. Timi șoara: Ed. Amarcord.
65. Davy, M.-M. (1955). Essaisur sur la symbolique romaine. Paris: Ed. Flammarion.
66. Deleuze, G., & Guattari, F. (2013). Mii de platouri. Bucure ști: Ed. Art.
67. Demus, O. (1964). Byzantine Mosaic Decoration – Aspects of Monumental Art in Byzantium. Boston:
Boston Book&Art Shop.
68. Deroko, A., & Zidar, J. (1964). Monumental and Decorative Architecture in Medieval Serbia.
Belgrade.
69. Derrida, J. (1987). The Truth in Painting. Chicago: The University of Chicago Press.
70. Diehl, C. (1925-1926). Manuel d'art byzantin. Paris: A. Picard & Fils.
71. Doina Cristea, A. P. (1981). Repere în sistematizar e. Arhitectura (4-5).

Bibliografie

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 33 72. Ducellier, A. (1997). Bizantinii. Bucure ști: Ed. Teora.
73. Dumitrescu, S. (2001). Chivotele lui Petru Rare ș și modelul lor ceresc. Bucure ști: Ed. Anastasia.
74. Du șoiu, C. (2009). Dinamica spa țiului sacru cre știn. Influen ța func țiunii. Bucure ști: Ed. Universitar ă
„Ion Mincu”.
75. Du țescu, M. (2005, noiembrie). Capela de la Chiajna, î n 2005. starh. Arhitectura (39), pg. 58-61.
76. Eco, U. (1967). La struttura assente. Milano: Ed. Bompiani.
77. Eco, U. (1982). Tratat de semiotic ă general ă. Bucure ști: Ed. Știin țific ă și Enciclopedic ă.
78. Eliade, M. (1986). Istoria credin țelor și ideilor religioase. Bucure ști: Ed. Știin țific ă și Enciclopedic ă.
79. Eliade, M. (1992). Tratat de istorie a religiilor. Bucure ști: Ed. Humanitas.
80. Eliade, M. (1994). Imagini și simboluri. Bucure ști: Ed. Humanitas.
81. Eliade, M. (1994). Nostalgia originilor. Bucure ști: Ed. Humanitas.
82. Eliade, M. (1995). Mefistofel și androginul. Bucure ști: Ed. Humanitas.
83. Eliade, M. (2013). Sacrul și profanul. Bucure ști: Ed. Humanitas.
84. Eliade, M. (f ără an). Architecture sacrée et symbolisme.
85. Eliade, M., & Culianu, I. P. (1993). Dic ționar al religiilor. Bucure ști: Ed.Humanitas.
86. Evdokimov, P. (1993). Arta icoanei. O teologie a frumuse ții. Bucure ști: Ed. Meridiane.
87. Evdokimov, P. (1996). Ortodoxia. Bucure ști: Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române.
88. Evseev, I. (2001). Dic ționar de simboluri și arhetipuri culturale. Timi șoara: Ed. Amarcord.
89. Faensen, H., & Ivanov, V. (1981). Arhitectura rus ă veche. Bucure ști: Editura Meridiane.
90. Fletcher, S. B. (1987). A History of Architecture. London: Butler and Tanne.
91. Focillon, H. (1988). Via ța formelor. Bucure ști: Ed. Meridiane.
92. Foucault, M. (1994). Altfel de spa ții. În M. Foucault, Dits et escrits, vol. IV (pg. 752-763). Paris:
Editura Gallimard.
93. Furna, D. d. (2000). Eminia picturii bizantine. Bucure ști: Ed. Sophia.
94. Fürst, M., & Trinks, J. (1997). Manual de filosofie. Bucure ști: Ed. Humanitas.
95. Galeriu, C. (1991). Spa țiul parohial. Arhitectura (1-2), 15.
96. Ghenciulescu, Ș. (2008, octombrie). Ansamblul parohial Sf. Nicolae , Câmpina. Arhitectura (68), pg.
112-119.
97. Ghika – Bude ști, N. (1936). Nicolae Ghika – Bude ști, Evolu ția arhitecturii în Muntenia și în Oltenia,
Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, Bucure ști, 1936. Bucure ști: Buletinul Comisiunii
Monumentelor Istorice.
98. Goilav, A. M. (2013). Continuarea unei arhitecturi tradi ționale. Zeppelin (116), pg. 36-41.
99. Guardini, R. (2003). Despre semnele sacre. Bucure ști: Ed. Humanitas.
100. Guenon, R. (1983). The Lord of The World. North Yorkshire; England: Coombe Springs Press.
101. Guénon, R. (1997). Simboluri ale știin ței sacre. Bucure ști: Ed. Humanitas.
102. Guénon, R. (2007). Regele lumii. Ia și: Ed. Institutul European.
103. Guénon, R. (2008). Criza lumii moderne. Bucure ști: Ed. Humanitas.
104. Guran, P. (2007, aprilie). Arhitectura sacr ă și con știin ța elcezial ă oglindite în proiectul noii catedrale
patriarhale. Tabor (1), 53-63. Preluat de pe http://www.tabor-revista. ro/pdf/10462.pdf
105. Hancock, J. (2001). Hermeneutica radical ă și opera de art ă. Bucure ști: Ed. Paideia.
106. Hancock, J. E. (1995). The Interpretive Turn:Radica l Hermeneutics and the Work of Architecture.
83rd ACSA Annual Meeting Proceedings , (pg. 183-188).
107. Hani, J. (2001). Symbol and Transcendence. În Russian Icons from the Tretyakov Gallery, 14th-17th
century. Barcelona: Fundacio Caixa Catalunya.
108. Hărhoiu, D. (2001). Bucure ști, un ora ș între Orient și Occident. Bucure ști: Ed. Simetria și Arcub.
109. Heidegger, M. (1995). Originea operei de art ă. Bucure ști: Ed. Humanitas.
110. Heidegger, M. (2003). Fiin ță și timp. Bucure ști: Ed. Humanitas.

Bibliografie

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 34 111. Heidegger, M. (2011). Construire, locuire, gândire. În M. Heidegger, Originea operei de art ă (pg.
170-195). Bucure ști: România.
112. Heidegger, M. (2011). Originea operei de art ă. În Originea operei de art ă (pg. 17-119). Bucure ști: Ed.
Humanitas.
113. Herea, G. (2010). Pelerinaj în spa țiu sacru bucovinean. Cluj-Napoca: Ed. Patmos.
114. Holl, S., Pallasmaa, J., & Pérez-Gómez, A. (1994). Questions of Perception – Phenomenology of
Architecture. San Francisco: William Stout Publishers.
115. Huntington, S. (1993). The Clash of Civilizations? The Next Pattern of Conflict. Foreign Affairs, 72 (3),
22-50.
116. Huntington, S. (1996). The Clash of Civilizations and the Remaking of Worl d Order. New York: Simon
& Schuster.
117. Huntington, S. (2004). Who Are We? The Challenges to Americas National Ide ntity. New York: Simon
& Schuster.
118. Ioan Gur ă de Aur, S. (1994). Scrieri – Pariea a treia, Omilii la Matei. Bucure ști: Ed. Institutului Biblic
și de Misiune Ortodox ă al Bisericii Ortodoxe Române.
119. Ioan, A. (1996). Visul lui Ezechiel. Corp, geometrie și spa țiu sacru (ed. Bucure ști). Ed. Anastasia.
120. Ioan, A. (2000). Bizan ț dup ă Bizan ț dup ă Bizan ț. Constan ța: Ed. ExPonto.
121. Ioan, A. (2001). Spa țiul sacru. Bucure ști: Ed. Dacia.
122. Ioan, A. (2003). Arhitectura sacr ă contemporan ă. Bucure ști: Ed. Noi Media Print.
123. Ioan, A. (2004). Întoarcerea în spa țiul sacru. Bucure ști: Ed. Paideia.
124. Ioan, A. (2005). Pentru reîncre știnarea zidirii. Bucure ști: Ed. Liternet.
125. Ioan, A. (2005). Spa țiul sacru. În A. coord. Ioan, Spa țiul sacru reloaded (pg. 3-4). Bucure ști: Ed.
Universitar ă „Ion Mincu”.
126. Ioan, A. (2010). Retrofuturism – Spatiul sacru astazi. Bucure ști: Ed. Paideia.
127. Ioan, A. (2013). Experiment în orizontul tradi ției. În R. Teac ă, Spa țiu f ără timp. Arhitectura ortodox ă
contemporan ă (pg. 8-13). Bucure ști: Igloo Media.
128. Ioan, A. (2016, august 09). Catedrala arhiepiscopal ă cu necropol ă regal ă, din Curtea de Arge ș.
Preluat de pe Liternet.ro: http://atelier.liternet. ro/articol/17081/Augustin-Ioan/Catedrala-
arhiepiscopala-cu-necropola-regala-din-Curtea-de-Ar ges.html
129. Ioan, A. c. (2006). Concursuri pentru Catedrala Patriarhal ă Ortodox ă: 1999-2002. Bucure ști: Ed.
Noi Media Print.
130. Ionescu, G. (1936). Istoria arhitecturii in România (Vol. I). Bucure ști: Ed. Academiei R.P.R.
131. Ionescu, G. (1965). Istoria arhitecturii in România (Vol. II). Bucure ști: Ed. Academiei R.P.R.
132. Ionescu, G. (1982). Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veac urilor. Bucure ști: Ed.
Academiei R.S.R.
133. Iorga, N. (1972). Bizan ț dup ă Bizan ț. Bucure ști: Ed. Enciclopedic ă Român ă.
134. Iosif, A. (2011). Modelul digital al edificiului de cult ortodox. Bucure ști: Ed. Universitar ă „Ion Mincu”.
135. IRES, I. R. (2013). România și statul socia – analiz ă. Preluat pe 06 15, 2016, de pe
http://www.ires.com.ro/uploads/articole/ires-romani a_si_statul_social.pdf: IRES. (2013).
136. Jencks, C. (1991). The Language of Post-Modern Architecture. London: Academy Editions.
137. Kieckhefer, R. (2004). Theology in Stone: Church Architecture from Byzanti um to Berkeley. Oxfrod
University Press.
138. Kilde, J. H. (2008). Sacred Power, Sacred Space. An Introduction to Chri stian Architecture and
Worship. Ed. Oford University Press.
139. Krautheimer, R. (1965). Early Christian and Byzantine Architecture. Harmondsworth.
140. Lazarev, V. (1980). Istoria picturii bizantine. Bucure ști: Ed. Meridiane.
141. Lăzărescu, C. (1975). Probleme actuale ale urbaniz ării în țara noastr ă. Arhitectura (4).
142. Leonte, I. (2008). Simbol și expresie în Liturghia ortodox ă. Bac ău: Ed. EduSoft.

Bibliografie

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 35 143. Lossky, V. (2010). Teologia mistic ă a Bisericii de R ăsărit. Bucure ști: Ed. Humanitas.
144. Lützeler, H. (1986). Drumuri spre art ă, vol. I. Bucure ști: Ed. Meridiane.
145. Majo, J. (2011). Shrinking Minority? Slovak Luthera ns Fighting with Secularism. Journal for the
Study of Religions and Ideologies, 10(30) , 39-55.
146. Mann, A. (1993). Sacred Architecture. Shaftesbury, Dorset, Rockport, MA, Brisbane, Queen sland:
Element Books Ltd.
147. Manolescu, A. (2005). Sanctuarul: de la Separatio l a Integratio. În c. I. Augustin, Spa țiul sacru
Reloaded (pg. 24-36). Bucure ști: Ed. Universitar ă „Ion Mincu”.
148. Manolescu, A. (2011). Stilul religiei în modernitatea târzie. Ia și: Ed. Polirom.
149. Marcu, A. (1999). Arhitectura funerar ă și comemorativ ă. Arhitectura (1/2), pg. 30-34.
150. Marincaru, M. (2005). Spa țiul eclesio-liturgic ortodox – Spa țiul al anticip ării eshatonului. În c. I.
Augustin, Spa țiul sacru Reloaded (pg. 105-138). Bucure ști: Ed. Universitar ă „Ion Mincu”.
151. Matei, M. (2008). Ferici ți cei prigoni ți – martiri ai temni țelor românești. Bucure ști: Ed. Bonifaciu.
152. Mathew, T. (1980). The Early Churches of Constantinople – Architecture and Liturgy. University Park
and London: The Pennsylvania State University Press .
153. Maxim M ărturisitorul, S. M. (2000). Mystagogia, cosmosul și sufletul, chipuri ale Bisericii. Bucure ști:
Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
154. Maxim, M. (1983). Ambigua, tâlcuiri ale unor locuri cu multe și adânci în țelesuri din sfin ții Dionisie
Areopagitul și grigorie Teologul. Bucure ști: Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române.
155. Mărturisitorul, M. (1983). Ambigua. Bucure ști: Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române.
156. Mărturisitorul, M. (1996). Scoliile privitoare la Sfâ ntul Dionisie Areopagitul. În D. St ăniloae, Sfântul
Dionisie Areopagitul, Opere complete. Bucure ști: Ed. Paideia.
157. Mărturisitorul, M. (1998). Viata Maicii Domnului. Sibiu: Ed. Deisis.
158. Melicson, M. (1975). Arhitectura modern ă. Bucure ști: Ed. Știin țific ă și Enciclopedic ă.
159. Meyendorff, J. (1996). Biserica Ortodox ă de ieri și azi. Bucure ști: Ed. Anastasia.
160. Meyendorff, J. (1996). Teologia bizantin ă – tendin țe istorice și teme doctrinare. Bucure ști: Ed.
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
161. Michelis, P. (1982). Estetica arhitecturii. Bucure ști: Ed. Meridiane.
162. Mihalache, A. (2005). Dogm ă și inova ție în arhitectura spa țiului de cult. Bucure ști: Ed. Universitar ă
„Ion Mincu”.
163. Mih ăilescu, R. (2006). Farmecul discret al arhitecturii. Bucure ști: Ed. Funda ției Arhitext.
164. Mijatev, K. (1974). Die Mittelalterische Baukunst in Bulgarien. Sofi: Verlag der Bulgarischen
Akademie der Wissenschaften.
165. Mircea, I. (1995). Dic ționarul Noului Testament. Bucure ști: Ed. Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române.
166. Mitrache, A. M. (1999). Punct de vedere asupra proi ectului „Catedrala În ălțării Domnului” Bra șov.
Arhitectura (1-2), pg. 20-21.
167. Mitrofanovici, V., Tarnovschi, t., & Cotlarciuc, N. (1929). Liturgica Bisericei Ortodoxe. Cern ăuți: Ed.
Consiliului Eparhial Ortodox Român din Bucovina.
168. Mutic ă, P. (2011). Tendin țe în arhitectura l ăca șelor de cult din România și reflectarea acestora în
arealul nord-transilvan – tez ă de doctorat. Bucure ști.
169. Necula, N. (1997). Biseric ă și cult pe în țelesul tuturor. Bucure ști: Ed. Europartner.
170. Nickel, H. L. (1982). Medieval Architecture in Eastern Europe. Leipzig.
171. Norberg-Schultz, C. (1971). Existence,Space and Architecture. New York: Praeger Publishers.
172. Norberg-Schulz, C. (1980). Genius Loci, Towards a Phenomenology of Architectur e. New York:
Rizzoli.

Bibliografie

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 36 173. Norberg-Schulz, C. (1996). The Phenomenon of Place. În K. (. Nessbit, Theorizing a New Agenda for
Architecture (pg. 412-428). New York: Princeton Architectural P ress.
174. Origen. (1982). Despre rug ăciune. În Origen, Scrieri Alese, Partea a II-A, Exegeze La Noul Testa ment,
Despre Rug ăciune, Filocalia; colec ția P.S.B., vol. 7. Bucure ști: Ed. Institutului Biblic si de Misiune
al Bisericii Ortodoxe Romane.
175. Origen. (1984). Contra lui Celsus. Partea a patra. În Origen, Scrieri alese (pg. 229-314). Bucure ști: Ed.
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
176. Otto, R. (2002). Sacrul. Despre elementul non-ra țional din ideea divinului și despre rela ția lui cu
ra ționalul. Bucure ști: Ed. Humanitas.
177. Ousterhout, R. (2008). Master Builders of Byzantium. Philadelphia: University of Pennsylvania
Museum of Archaeology and Anthropology.
178. Palade, M. (2004). O posibil ă erminie arhitectural ă. Alc ătuirea bisericilor în spa țiul ortodox.
Bucure ști: Ed. Sofia.
179. Palade, M. (2007). Sfânta cruce – temelia arhitectu rii eclesiale ortodoxe. Ortodoxia, 3 (LVIII), 129-
140.
180. Palade, M. (2007). The Symbolic Significance of the String-course in Orthodox Sacred Architecture.
(I. Rusu, Ed.) European Journal of Science and Theology, 3 (2), 51-60.
181. Palade, M. (2013). The Gateway to Heaven – Symbolic Peculiarities of the Iconostasis in Orthodox
Churches. European Journal of Science and Theology, 9 , 125-134.
182. Perez-Gomez, A. (2006). Built Upon Love, Architectural Longing after Ethics and Aesthetics.
Cambridge: The MIT Press.
183. Pevsner, N. (1963). An Outline of European Architecture. Harmondsworth, Middlesex: Penguin Books
Ltd.
184. Piyssen, W. (1978). Pământ cântând in imagini – frescele exterioare ale m ănăstirilor din Moldova.
Bucure ști: Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
185. Pl ămădeal ă, A. (1996). Preotul în Biseric ă, în lume, acas ă. Sibiu.
186. Ple șu, A. (2012). Prefa ță. În A. Scrima, & A. Manolescu (Ed.), Timpul rugului aprins. maestrul
spiritual în radi ția r ăsăritean ă (pg. 5-18). Bcure ști: Humanitas.
187. Popescu, C. (2013). Pentru o împrosp ătare a tradi ției. În R. Teac ă, Spa țiu f ără timp. Arhitectura
ortodox ă contemporan ă (pg. 14-19). Bucure ști: Igloo media.
188. Radu, C. (1991). MODEL și PARADIGM Ă în cultura contemporan ă. Arhitectura, 1 , pg. 125-126.
189. Ries, J. (2000). Sacrul în istoria religioas ă a omenirii. Ia și: Ed. Polirom.
190. Rotaru, I. (2007). DSBA-Biserica Ortodox ă din Cartierul Nou – Alba Iulia. Arhitectura (59), pg. 52-
55.
191. Salvatori, M. (1991). Mesajul structurilor. Bucure ști: Ed. Tehnic ă.
192. Saussure, F. d. (1998). Curs de lingvistic ă general ă. Ia și: Ed. Polirom.
193. Schmemann, A. (1984). Euharistia – Taina împ ărăției. Ed. Anastasia.
194. Schmemann, A. (1992). Din ap ă și din duh. Studiu liturgic al botezului. Bucure ști: Ed. Symbol.
195. Scrima, A. (1996). Timpul rugului aprins. Bucure ști: Ed. Humanitas.
196. Sf. Gherman I, A. a. (2005). Tâlcuirea Sfintei Liturghii. Craiova: Ed. Mitropoliei Olteniei.
197. Sfântul Simeon, A. T. (2002). Tractat asupra tuturor dogmelor cre¬din ței noastre ortodoxe dup ă
adev ăratele principii puse de Domnul nostru lisus Hristo s și urma șii s ăi. Suceava: Ed. Arhiepiscopiei
Sucevei și R ădăuților.
198. Siegel, C. (1968). Forme structurale ale arhitecturii moderne. Bucure ști: Ed. Tehnic ă.
199. Simmins, G. (2008). Sacred Spaces and Sacred Places. A Comparative Appr oach. VDM Verlag Dr.
Müller .
200. Špidlik, T. (1998). Spiritualitatea R ăsăritului cre știn. În T. Špidlik, vol. II, Rug ăciunea, . Sibiu: Ed.
Deisis.

Bibliografie

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 37 201. St ăniloae, D. (1982). Biserica în sensul de loca ș și de larg ă comuniune în Hristos. Ortodoxia, 3 .
202. St ăniloaie, D. (1978). Teologia dogmatic ă ortodox ă, vol. II. Bucure ști: Ed. Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
203. St ăniloaie, D. (2000). Biserica, în sensul de loca ș de larg ă comuniune în Hristos. În M. M ărturisitorul,
Mystagogia. Cosmosul și sufletul, chipuri ale bisericii (pg. 93-110). Bucure ști: Ed. Institutului Biblic
și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
204. St ăniloaie, D. (2000). Loca șul bisericesc propriu-zis, cerul pe p ământ sau centru liturgic al crea ției. În
M. M ărturisitorul, Mystagogia. Cosmosul și sufletul, chipuri ale bisericii (pg. 49-92). Bucure ști: Ed.
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
205. St ăniloaie, D. (2004). Spiritualitate și comuniune în liturghia ortodox ă. Bucure ști: Ed. Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
206. Stegers, R. (2008). Sacred Buildings. A Design Manual. Birkhäuser Architecture.
207. Steinhardt, N. (2006). Dăruind vei dobândi. Ed. M ănăstirii Rohia.
208. Strecker, G. (1958). Das Judenchristentum in den Pseudo-Klementinen. Berlin.
209. Streza, L. (2010). Simbolul liturgic în arhitectura bisericii, loca ș de închinare. Revista
Teologica (2/2010), 113-125.
210. Studitul, S. T. (1994). lisus Hristos, prototip al icoanei Sale. Sibiu: Ed. Deisis.
211. Sturdza, Ș. (1991). Biserica stude ților – Timi șoara. Arhitectura (1-2), pg. 26-27.
212. Ștef ănescu, I. (1973). Iconografia ariei bizantine și a picturii feudale române ști. Bucure ști: Ed.
Meridiane.
213. Tănăsoiu, R. (1999). Catedrala „În ălțarea Domnului” Bra șov. Arhitectura (1-2), pg. 28-29.
214. Teac ă, R. (1999). Gânduri despre spa țiul eclezial românesc. Arhitectura (1-2/1999), pg. 24-25.
215. Teac ă, R. (2013). Spa țiu f ără timp. Arhitectura ortodox ă contemporan ă. Bucure ști: Igloo.
216. Teordorescu, R. (1979 – 1980). Istoria artei medievale între abordarea culturologi c ă și abordarea
morfologic ă (ed. Seria IV, Tomul II). Ed. Academiei RSR.
217. Theodorescu, R. (1987). Civiliza ția românilor între medieval și modern. Bucure ști: Ed. Meridiane.
218. Tschumi, B. (1996). Architecture and Disjunction. Cambridge: MIT Press.
219. Tulban, N. (2010). Limbajul formelor bisericilor or todoxe – tez ă de doctorat. Bucure ști.
220. Țig ăna ș, Ș., & Opincariu, D. (1996). Arhitectura religioas ă azi – Unde se construiesc bisericile?
Arhitext Design, 12/1996 , p. 33.
221. Uspensky, L. (1960, mai-iunie). Simbolistica biseri cii, trad. de I. L. Țurcanu. Mitropolia Moldovei și
Sucevei, XXXVI (5-6), 311-325.
222. Vasilios, A. (1996). Intrarea în împ ărăție. Sibiu: Ed. Deisis.
223. Vătăș ianu, V. (1959). Istoria artei feudale in Ță rile Române. Bucure ști: Ed. Academiei, Bucure ști.
224. Vătăș ianu, V. (1967). Istoria artei europene, Epoca medie. Bucure ști: Ed. Didactic ă și Pedagogic ă.
225. Velasco, J. M. (1997). Introducere în fenomenologia religiei. Ia și: Ed. Polirom.
226. Velimirovici, N. (2005). Tâlcuire la Tat ăl Nostru. Bucure ști: Ed. Predania.
227. Vesely, D. (2004). Architecture in the Age of Divided Representation, The Question of Creativity in
the Shadow of Production. Cambridge: MIT Press.
228. Voiculescu, S. (1991). Biserica ortodox ă între tradi ție și inova ție. Arhitectura (5-6/1991).
229. Voiculescu, S. (1995). Organizarea religioas ă – Criteriu de structurare a a șez ărilor române ști, sept.
1995.
230. Voiculescu, S. (1997). Parohia – spa țiu de agregare religioas ă, social ă și urbanistic ă. Secolul 20,
Bucure știul (nr. 4-6/1997), pg. 146-153.
231. Walsch, D. (2001). Veghea ți de mister: sensul într-o lume postmodern ă. Bucure ști: Ed. Paideia.
232. Wo źniak, K. (2013). The Holy Trinity Orthodox Church i n Hajnówka and the Holy Cross Exaltation
Orthodox Church in Jałówka. Architectus (3(35)), 113-130.
233. Wybrew, H. (2003). The Orthodox Liturgy – The Development of the Eucha ristic Liturgy in the

Bibliografie

Spa țiul de cult ortodox în România postcomunist ă 38 Byzantine Rite. New York: St. Vladimir's Seminary Press.
234. Yannaras, C. (2002). Libertatea moralei. Bucure ști: Ed. Anastasia.
235. Zahariade, A.-M., Celac, M., Ioan, A., & Maner, H.- C. (2003). Teme ale arhitecturii din România în
secolulul XX. Bucure ști: Institutul Cultural Român.
236. Zannos, A. (1987). Form and Structure in Architecture-The Role of Stat ical Function. New York: Van
Nostrand Reinhold Company.
237. Zevi, B. (1969). Cum s ă în țelegem arhitectura. Bucure ști: Ed. Tehnica.
238. Zevi, B. (2000). Codul anticlasic. Bucure ști: Ed. Paideia.