Sorgintele Hamas
CUPRINS
Introducere
Capitolul I. Sorgintele Hamas
I.1. Mișcarea națională palestiniană și islamul politic
I.2. Rădăcinile Hamas: Frăția Musulmană
I.3. Apariția Hamas: o mișcare coreografiată
Capitolul II. Filozofia politică a Hamas: linii strategice și obiective
II.1. Definirea Hamas: mișcare religioasă sau organizație de eliberare cu strategie globală, incluzând problematica națională palestiniană
II.2. Carta Hamas: analiză comparativă cu alte documente esențiale ale mișcării palestiniene de eliberare națională
II.3. Strategia militară a Hamas: distrugerea Israelului și constituirea unui stat arab islamic pe ansamblul Palestinei sub mandatul britanic
II.4. Viziuni și percepții
II.4.1. Viziunea Hamas asupra mișcării sioniste
II.4.2. Viziunea Hamas asupra Israelului
Capitolul III. Poziția socială și strategia politică a Hamas
III.1. Hamas și Procesul de Pace
III.2. Democrație și alegeri: preludiul către război
III.3. Hamas și palestinienii: popularitate sau violență controlată
Capitolul IV. Hamas și comunitatea internațională: ostilitate, izolare și supunere
IV.1. Hamas și statele arabo-musulmane
IV.2. Hamas și mișcările islamiste
IV.3. Hamas și Occidentul
IV.4. Hamas și viitorul mișcării
Concluzii
Bibliografie
Anexe
INTRODUCERE
Argument
Lumea contemporană se confruntă cu o multitudine de situații conflictuale care-și au originea în rădăcinile istoriei și, cu toate că societățile în care trăim au evoluat din toate punctele de vedere, crizele își fac loc în continuare în multiplul spectru social. Originile conflictului sunt de cele mai multe ori politice, sociale sau religioase și pot atinge cote alarmante reprezentate de extremism și violență necontrolată. Reușita încercărilor de reconciliere și de redresare a situației conflictuale depinde în primul rând de miza aflată la mijloc dar și de viziunile taberelor antrenate care, de cele mai multe ori, ajung să se ciocnească încă de la prima tentativă de mediere.Astfel de manifestări pot fi regăsite în nenumărate regiuni ale lumii, cu preponderență în zona Orientului Mijlociu unde s-a dezvoltat un islamism construit în baza crezului de nezdruncinat privind Coranul și învățăturile regăsite în el, acesta reprezentând Logosul divin transmis societății.
Islamismul, perceput atât ca dispoziție sufletească dar și ca o realitate ce se trage din islam, prezintă numeroase mișcări ce-și practică propriile precepte sau politici în numele învățăturilor coranice. Lumea arabo-musulmană este marcată de conflicte înverșunate ce ies în evidență prin agresivitate și continuitate, atât la nivel exterior cu diferiți actori internaționali, cât și la nivel intern între confesiunile dominante ale regiunii: șiiții și sunniții. Astfel, se poate observa faptul că lumea musulmană este învăluită de un spectru de dereglări și probleme care se regăsesc, cu precădere, în regiunile aflate în curs de dezvoltare unde sistemele sanitare și educaționale sunt precare iar economia se află sub nivelul normal de funcționalitate. Vorbim aici în special de zona Palestinei a cărei dezvoltare economică și socială este extrem de redusă, nivelul de trai al palestinienilor devenind inferior statelor slab dezvoltate, în special după preluarea conducerii de către Israel. Așadar, lucrarea de față pune accentul pe conflictul dintre Israel și palestinieni, mai exact Hamas, mișcarea națională palestiniană ce și-a pus amprenta asupra unei societăți pe care o reprezintă și a cărei eliberare este menirea sa.
Conflictele caracteristice Orientului Mijlociu și lumii arabo-musulmane în general au reprezentat întotdeauna o pasiune personală. Conflictul israeliano-palestinian asupra căruia mișcarea Hamas și-a pus amprenta reprezintă un subiect de actualitate care a ocupat locuri primare în agenda multor actori internaționali.
Tema lucrării de față este de interes major deoarece continuă să reprezinte o amenințare atât la nivelul intern al Israelului și al societății palestiniene, cât și la nivelul internațional al actorilor implicați. Eforturi reale au fost promovate în zonă pentru a se ajunge la o soluție viabilă pentru ambele tabere antrenate în conflict, comunitatea internațională implicându-se activ în propunerea a diferite soluții de pace acceptabile atât pentru palestinieni cât și pentru Israel, unele state implicându-se chiar prin sprijin financiar în evoluția conflictului. De asemenea, importanța subiectului este dovedită de nenumăratele încercări de mediere a acestui conflict a unor state precum Egipt sau SUA, care au intervenit de-a lungul timpului în nenumărate feluri încercând să pună capăt agresiunilor.
Este cert faptul că atât despre conflictul israeliano-palestinian cât și despre mișcarea palestiniană Hamas s-au scris nenumărate lucrări și studii însă abordarea de față prezintă subiecte și metode mai puțin utilizate mai ales în literatura de specialitate românească. Lucrarea de față își propune să ofere cititorului date, fapte și perspective ale evoluției unui conflict complex din toate punctele de vedere, pornind de la originile apariției mișcării palestiniene Hamas și până la intervenția acesteia în conflictul asupra căruia și-a marcat existența.
Stadiul cercetării
Conform celor menționate anterior, mișcarea palestiniană Hamas și rolul acesteia în derularea conflictului israeliano-palestinian a dominat titlurile multor opere consacrate mișcărilor islamiste din regiunea Orientului Mijlociu. O parte din autorii care au adus o contribuție majoră acestei problematici sunt Khaled Hroub, academician palestinian, cercetător la Centrul de Studii Islamice, coordonator al CAMP (Cambridge Arab Media Project) la Universitatea Cambridge și profesor de studii asupra Orientului Mijlociu la Universitatea Northwestern din Qatar, Dumitru Chican, diplomat al României la Damasc (Siria), Beirut (Liban), Tripoli (Libia), ambasador la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite) și Sinaa (Yemen), după anii ’90 și prestigios cunoscător al limbii arabe, al civilizației și problematicilor lumii arabe și islamice, Jeroen Gunning, unul dintre fondatorii domeniului de Studii Critice asupra Terorismului și co-fondator al rețelei de Studii Critice asupra Orientului Mijlociu, Michael Irving-Jersen, doctor în studii asupra Orientului Mijlociu și profesor de istorie a Orientului Mijlociu din cadrul Univesității din Copenhaga, Matthew Levitt, expert american în terorismul islamist și director al Stein Program on Counterterrorism and Intelligence la Washington Institute for Near East Policy și profesor de Relații Internaționale și Studii Strategice la Universitatea John’s Hopkins din cadrul Școlii de Studii Avansate Internaționale Paul H. Nitze și Zaki Chehab, journalist arab, fondator și redactor șef al site-ului ArabsToday.net. Toți aceștia s-au dedicat studiului Orientului Mijlociu, în special conflictul israeliano-palestinian și rolul avut de mișcarea palestiniană Hamas în derularea acestuia. Tema se reflectă și în următoarele lucrări, precum Muslim Palestine, The Ideology of Hamas (Andrea Nusse, 1998), Hamas and Civil Society in Gaza, Engaging the Islamist Social Sector (Sara Roy, 2011), Hamas vs. Fatah, The Struggle for Palestine (Jonathan Schanzer, 2008), Israel vs. Hamas (Nejc Kardelj. 2010), The Palestinian Hamas, Vision, Violence, and Coexistence (Shaul Mishal, 2000) și nu în ultimul rând The Muslim Brotherhood, The Organization and Policies of a Global Islamist Movement (Barry Rubin, 2010). În aceste lucrări putem întâlni analize concise asupra ramurii ideologice a mișcării Hamas așa cum se poate observa în cartea lui Andrea Nusse, fie o analiză mai largă asupra rădăcinilor mișcării palestiniene care a dus la formarea acesteia, cum întâlnim în cartea lui Barry Rubin sau istorisirea exhaustivă a evoluției conflictelor dintre Israel și tabăra arabă, în frunte cu mișcarea Hamas cum avem în cartea lui Sara Roy.
Primul capitol al lucrării l-am dedicat problematicii efortului palestinian și a conceptului de islam politic, care împreună au dus la apariția mișcării palestiniene Hamas și nu numai. În redactarea acestui capitol am utilizat ca lucrări principale cea a lui Khaled Hroub, Hamas – A Beginner’s Guide, operă de referință despre mișcarea palestiniană Hamas și tot ceea ce însumează aceasta. Lucrarea reprezintă un studiu introductiv de referință asupra mișcării Hamas, autorul prezentând în capitolele lucrării istoria din spatele mișcării, ideologia, strategiile utilizate de aceasta și relațiile întreținute cu statele arabo-musulmane sau cele occidentale. Consider că pentru orice temă dedicată mișcării Hamas, lucrarea lui Khaled Hroub este necesară din toate punctele de vedere.
De asemenea, o altă serie de lucrări din care mi-am extras informațiile necesare sunt cele ale domnului ambasador Dumitru Chican, Jihad, între Islamul Politic și Califatul Universal, Noul Orient Mijlociu, Între “Primăvara Arabă” și ”Haosul Constructiv“ și Mic Lexicon al Orientului Mijlociu. Jihad, între Islamul Politic și Califatul Universal este o lucrare dedicată tuturor persoanelor interesate de evoluțiile din ce în ce mai periculoase ale conflictelor orientale cauzate de greșelile politice ale Occidentului în relație cu o lume musulmană care încă nu a reușit să îmbrățișeze modernitatea occidentală. Lucrarea Noul Orient Mijlociu, Între “Primăvara Arabă” și ”Haosul Constructiv“ este o istorisire a succesiunii evenimențiale a tuturor momentelor ce au dus la izbucnirea demonstrațiilor de tip revendicativ din statele arabe cuprinse de “spiritual primăvăratic”. Ultima lucrare, Mic Lexicon al Orientului Mijlociu, conține un plus de informații esențiale privind conceptele utilizate în descrierea evoluțiilor tututor mișcărilor islamiste ale Orientului Mijlociu și o imagine per ansamblu a zonei în cauză.
Lucrarea autorului Barry Rubin, The Muslim Brotherhood, The Organization and Policies of a Global Islamist Movement a fost necesară în prezentarea factorilor ce au dus la ascensiunea mișcării Fraților Musulmani, factori precum servicii educaționale, de îngrijire medicală și suport financiar ce au propulsat mișcarea în ochii palestinienilor. În redactarea subcapitolului privind apariția mișcării Hamas am utilizat, în special, lucrarea lui Jeroen Gunning, Hamas in Politics, în care este prezentat cadrul de origine al mișcării, motivele care au stat la baza acestuia și efectele pe care le-a avut atât asupra societății palestiniene cât și asupra Occidentului.
Al doilea capitol tratează filozofia politică a mișcării Hamas, liniile strategice adoptate de către aceasta și principiile în numele cărora își îndeplinește obiectivele. În definirea mișcării Hamas am utilizat lucrarea mai sus menționată a lui Jeroen Gunning, Hamas in Politics, cu ajutorul căreia am descris natura mișcării Hamas și obiectivele acesteia în conflictul derulat împotriva Israelului. Documentele esențiale pe care le-am utilizat în lucrarea de față sunt Carta constitutivă a Hamas pe care am comparat-o cu carta celeilalte mișcări palestiniene care și-a pus amprenta asupra zonei respective, și anume carta Organizației pentru Eliberarea Palestinei cunoscută și ca OEP și cu Basic Law, care funcționează ca și constituție provizorie a Palestinei. În acest fel am reușit să formez cadrul general de funcționare al mișcării Hamas, care cuprinde informații legate de obiectivele acesteia, strategia utilizată, crezul mișcării dar și viziunea acesteia în privința altor mișcări palestiniene sau asupra dușmanului său, Israelul. În ceea ce privește strategia militară a Hamas, am utilizat mai multe surse printre care cea a autoarei Andrea Nusse, Matthew Levitt și Nejc Kardelj. Fiecare dintre acești autori oferă informații abundente privind diversitatea strategiei militare a mișcări Hamas și modalitățile de achiziționare a armamentului. O altă lucrare extrem de utilă este cea a lui Khaled Hroub, menționată anterior. Aceasta mi-a servit, pe lângă altele, și în formarea imaginii pe care mișcarea Hamas o are despre mișcarea sionistă și despre Israeleia am descris natura mișcării Hamas și obiectivele acesteia în conflictul derulat împotriva Israelului. Documentele esențiale pe care le-am utilizat în lucrarea de față sunt Carta constitutivă a Hamas pe care am comparat-o cu carta celeilalte mișcări palestiniene care și-a pus amprenta asupra zonei respective, și anume carta Organizației pentru Eliberarea Palestinei cunoscută și ca OEP și cu Basic Law, care funcționează ca și constituție provizorie a Palestinei. În acest fel am reușit să formez cadrul general de funcționare al mișcării Hamas, care cuprinde informații legate de obiectivele acesteia, strategia utilizată, crezul mișcării dar și viziunea acesteia în privința altor mișcări palestiniene sau asupra dușmanului său, Israelul. În ceea ce privește strategia militară a Hamas, am utilizat mai multe surse printre care cea a autoarei Andrea Nusse, Matthew Levitt și Nejc Kardelj. Fiecare dintre acești autori oferă informații abundente privind diversitatea strategiei militare a mișcări Hamas și modalitățile de achiziționare a armamentului. O altă lucrare extrem de utilă este cea a lui Khaled Hroub, menționată anterior. Aceasta mi-a servit, pe lângă altele, și în formarea imaginii pe care mișcarea Hamas o are despre mișcarea sionistă și despre Israel, încă de dinaintea formării statului israelian și până în prezent, lucrarea analizând extrem de bine fiecare perioadă de timp în parte. În crearea acestei imagini am utilizat și Carta constitutivă a mișcării în care este descrisă viziunea acesteia asupra Israelului și locuitorilor săi.
Capitolul trei relatează momentele de referință ale mișcării Hamas care au avut impact asupra societății palestiniene, israeliene și nu numai. Reacția mișcării la adresa Procesului de Pace intentat de actorii internaționali a fost relatat în detaliu cu ajutorul lucrării Hamas, The Untold Story of Militants, Martyrs and Spies a autorului Zaki Chehab care descrie derularea Acordurilor de la Oslo dar și participarea și viziunea Hamas asupra acestui proces. De asemenea, studiul autoarei Gabrielle Rifkind intitulat The Arab Peace Initiative a fost foarte util deoarece cuprinde informații legate de derularea discuțiilor din cadrul Inițiativei Arabe de Pace și impactul pe care l-a avut această inițiativă asupra mișcării. În privința subcapitolului privind victoria electorală a Hamas, pe lângă unele lucrări deja menționate, am utilizat și articole ale vremii care înregistrează reacția întregii arene internaționale la adresa acestui succes electoral al mișcării Hamas. Trebuie menționată, din nou, lucrarea lui Khaled Hroub, care mi-a fost de un real folos și în redactarea acestui subcapitol, lucrarea conținând informații complete asupra mișcării Hamas, și, binențeles, și asupra victoriei acesteia din anul 2006.
Ultimul capitol al lucrării l-am dedicat relației dintre Hamas și comunitatea internațională, incluzând aici statele occidentale dar și relația mișcării cu alte organizații islamiste. Relația cu statele occidentale este tratată în neumărate lucrări, precum cea a lui Steven Cook, Hamas’ Benefactors: A Network of Terror, lucrare care tratează relația acestei mișcări cu cele mai importante state arabe dar și occidentale, punctând mai ales asupra celor care au creat valuri în arena internațională. Am utilizat, de asemenea, o serie de documente care tratează încercările de reconciliere între mișcarea Hamas și Fatah, încercări care se regăsesc în mai multe documente oficiale și care, într-un final, nu au fost respectate sau îndeplinite. Documentele menționate sunt Agreement between Fatah and Hamas și Doha Declaration signed between Hamas and Fatah. Subcapitolul destinat analizei privind posibilul viitor al mișcării Hamas a fost realizat cu ajutorul unor lucrări precum Noul Orient Mijlociu, Între “Primăvara Arabă” și ”Haosul Constructiv“ al lui Dumitru Chican în care este prezentată succinct evoluția mișcărilor islamiste și care ar fi viitorul acestora în contextul relațiilor internaționale și lucrarea autoarei Sara Roy, Hamas and Civil Society in Gaza, Engaging the Islamist Social Sector, în care este analizată realitatea trăită de palestinieni și israelieni în mijlocul terorii produse de cele două tabere aflate în conflict. Situația reprezentând în continuare o temă de actualitate, mulți autori și-au consacrat munca în cercetarea evoluției conflictuale din respectiva regiune a Orientului Mijlociu.
Planul lucrării
Lucrarea de față este structurată în patru părți. Primul capitol, intitulat Sorgintele Hamas este împărțit în trei subcapitole care tratează perioada anterioară și imediat următoare formării statului israelian, perioadă marcată de trezirea la viață a diferite mișcări naționaliste palestiniene care urmăreau lupta împotriva statului israelian și a acaparării de către acesta a unor teritorii pe care le-a încoporat în granițele sale, printre care și mișcarea palestiniană Hamas. Reprezentativă pentru această perioadă este formarea, în Egipt, a mișcării Frăției Musulmane, mișcare devenită rampă de lansare pentru alte grupări ce urmăreau aceleași obiective. Înainte de formarea Israelului, în Palestina au conviețuit multe popoare timp de secole, până la venirea cruciaților care au cucerit zona și au stăpânit-o 70 de ani, Saladin fiind cel care a eliberat Palestina de sub mâna acestora. Sfârșitul primului Război Mondial a dus la destrămarea Imperiului Otoman și o dată cu el la împărțirea pe zone de interes a Orientului Mijlociu, Palestina ajungâng sub puterea colonială a Marii Britanii. Urmărindu-se formarea unui stat evreu în zona Palestinei, adevărate conflicte au izbucnit în regiune, arabii încercând să-și apere teritoriul stăpânit de zeci de ani. Însă norocul nu a fost de partea acestora, Marea Britanie predând problema ONU care a propus o rezoluție de partaj ce presupunea ca 54% din teritoriu să revină populației evreiești, care număra 600.000 de oameni iar restul teritoriului să rămână populației palestiniene, care număra 1,4 milioane de locuitori. Consecința a fost imigrarea în masă a evreilor și proclamarea în luna mai a anului 1948 a statului Israel de către David Ben Gurion. Aceste evenimente au dus la apariția graduală a mișcărilor islamiste, care contestă modernitatea și valorile extra-islamice. Una dintre aceste mișcări a fost Frăția Musulmană, cea mai importantă structură islamică la nivel global, fondată în Egipt în anul 1929 de căte învățătorul religios Hassan Al-Banna. În ultimele opt decade, ramurile sale s-au stabilit în aproape fiecare stat arab și nu numai. Se estimează că organizația avea în jurul anului 1948 aproximativ 1,700 – 2000 de ramificații, cu 1 milion de adepți și simpatizanți doar în Egipt, dezvoltându-se în mod rapid de la un cerc local de adepți la o mișcare islamică în masă. Principalul obiectiv al acestei mișcări este stabilirea unor state islamice în toate țările arabe, convertirea acestora în entități bazate pe legile coranice, cu scopul final de a le uni pe toate într-unul singur, care să reprezinte Umma sau națiunea musulmană. În ceea ce privește ramificațiile Frăției Musulmane, mișcarea Hamas se situează mai aproape de ideologia Frăției prin modul în care gruparea face uz de violența folosită împotriva forțelor de ocupație și nu împotriva guvernelor naționale. Astfel, mișcarea Hamas a luat ființă oficial la data de 14 decembrie 1987, declarându-se într-un comunicat oficial, la câteva zile după izbucnirea Intifadei la 8 decembrie 1987. Decizia a fost luată de liderii ramurii palestiniene a Frăției Musulmane, Sheikh Ahmad Yassin, adversar înfocat al oricărui acord de pace. Mișcarea Hamas a fost consecința unor factori de natură socio-economică și politică, întrucât politica de dezvoltare a Israelului vis-a-vis de teritoriile ocupate, presiunile economice crescânde datorate extinderii israeliene și limitele impuse în ceea ce privește agricultura în zonele ocupate au afectat profund societatea palestiniană.
Al doilea capitol intitulat Filozofia politică a Hamas: linii strategice și obiective tratează problematica de natură conceptuală a mișcării palestiniene Hamas, liniile sale strategice adoptate în confruntarea cu puterea israeliană și viziunea sa asupra mișcării sioniste și asupra Israelului. Autocaracterizându-se ca fiind o mișcare palestiniană de eliberare națională care luptă pentru eliberarea teritoriilor palestiniene aflate sub ocupație și pentru recunoașterea drepturilor legitime ale palestinenilor, Hamas este una dintre cele mai dominante două facțiuni palestiniene, dependentă de a strânge sprijin social și electoral de pe urmele grupării Fatah, grupare cunoscută din cauza corupției și a comportamentului autocrat. Religia joacă un rol foarte important în structura identitară a organizației, islamul reprezentând pentru liderii grupării Hamas o alternativă la ideologia acestora și un model de rezolvare a crizei în care nu se află doar Palestina, ci întreaga lume arabă. În fruntea listei obiectivelor mișcării avem lupta dusă în numele religiei, a lui Allah și provocarea răului asupra dușmanului reprezentat de Israel și trupele sale. Unul dintre instrumentele prin care se aplică acest tratament este activitatea politică. Formele de rezistență adoptate de Hamas se aseamănă cu cele în baza cărora Mișcarea de Rezistență Națională palestiniană și-a justificat lupta purtată timp de un sfert de secol. În ciuda imaginii pe care o are în spațiul occidental, Hamas nu este o facțiune militară, ci o organizație politică, culturală și socială, care are o aripă militară separată specializată în rezistența armată împotriva ocupației israeliene. Înafară de aripa militară secretă a mișcării care are propria conducere și propriul mecanism de recrutare, restul secțiilor funcționează în baza unor platforme publice. În perspectiva mișcării, singura cale de a câștiga drepturile palestinienilor este prin rezistență împotriva ocupației coloniale. Logica Hamas se bazează pe ideea conform căreia acolo unde există ocupație militară, ar trebui să apară și o formă de rezistență militară. O astfel de rezistență ar lua sfârșit atunci când nu ar mai exista ocupație. Toate acțiunile și deciziile luate de grupare se bazează și se justifică prin această convingere. Strategia Hamas pare a fi, la suprafață, superficială sau chiar neserioasă. Însă la o analiză mai atentă, s-a dovedit a fi de succes pentru organizație. Astfel, termenul de “rezistență” ca și concept este principiul central al gândirii Hamas, făcând parte chiar și din numele mișcării. În ceea ce privește viziunea Hamas asupra mișcării sioniste, vocabularul utilizat de către acesta pentru a-i descrie pe evrei este indicat în Coran și în sursele occidentale din care este derivat. Aceștia sunt caracterizați ca fiind oamenii asupra cărora s-a pogorât mania lui Dumnezeu, “trăsătură” ce poate fi regăsită în Coran. Evreii sunt văzuți ca neirosindu-și eforturile în a dezvolta planuri de a distruge umanitatea de când Dumnezeu și-a coborât mania asupra lor. În viziunea mișcării, Israelul este un stat colonial stabilit prin forță și rezultat din colonialismul și imperialismul occidental împotriva arabilor și musulmanilor iar sprijinul stabilirii statului israelian de către puterile occidentale este văzut ca o reînnoire a cruciadelor medievale.
Al treilea capitol este intitulat Poziția socială și strategia politică a Hamas și descrie procesele de pace derulate în sensul rezolvării conflictului dintre Israel și Hamas. Astfel, primul acord direct care viza asigurarea unui cadru unic pentru negocierile dintre palestinieni și guvernul israelian a fost cel cunoscut sub numele de Acordurile de la Oslo care au reprezentat o încercare de rezolvare a conflictului israeliano-palestinian, fiind semnat între guvernul Israelului și Organizația pentru Eliberarea Palestinei. Viziunea Hamas asupra Acordurilor de la Oslo și asupra oricăror alte astfel de inițiative sunt fără valoare atâta timp cât ele sunt gândite în jurul unei balanțe de putere în care cererile Israelului se află în capul listei. Hamas consideră aceste planuri de pace ca fiind mai degrabă capitulații, nu înțelegeri de pace iar eșecul Acordurilor de la Oslo era inevitabil din punctul lor de vedere. Un alt proces de pace față de care Hamas a avut un cuvânt de spus este Inițiativa Arabă de Pace care reprezintă viziunea unei viitoare păci între lumea arabă și Israelul bazată pe un quid pro quo: Israelul se va retrage în totalitate din teritoriile arabe ocupate, inclusiv din estul Ierusalimului, capitala viitorului stat suveran palestinian, în schimbul unei recunoașteri arabe totale, sfârșitul ostilităților și normalizarea relațiilor cu toate statele arabe. Khaled Mishal, liderul mișcării Hamas, a declarat faptul că Hamas nu va recunoaște legitimitatea Israelului, Hamas aceeptă doar granițele din 1967 iar dacă va exista o înțelegere între Mahmoud Abbas și Israel, aceasta va fi supusă unui referendum. Hamas consideră că prin a refuza aceste procese de pace susține drepturile palestinienilor și rămâne apărătorul acestora. Spre sfârșitul lunii ianuarie 2006, Hamas a reușit din nou să ajungă în fruntea știrilor din întreaga lume datorită victoriei electorale care a fost un complet șoc pentru toate partidele aflate în joc, inclusiv pentru Hamas. Victoria în sine a Hamas este extrem de semnificativă nu doar pentru palestinieni dar și pentru arabi și musulmani. La nivelul palestinienilor, reprezintă o turnură istorică în care a avut loc o schimbare de conducere majoră. Pentru prima oară, o mișcare islamistă a ajuns la conducere, luând locul puterii seculare palestiniene care o controla de decenii întregi. Apariția mișcării Hamas a fost cu adevărat considerată ca o binecuvântare pentru palestinieni deoarece doar Hamas le-a demonstrat că este interesat și le apără cu adevărat interesele și aspirațiile. Victoria mișcării în anul 2006 a arătat adevărata sa popularitate, care reprezintă sprijinul constant al populației față de această organizație, indiferent de schimbările situației politice. Aproape jumătate din populația palestiniană este de partea Hamas, sprijinind și fiind de acord cu acțiunile sale întreprinse atât în interiorul Palestinei cât și înafara acesteia.
Ultimul capitol l-am dedicat relației Hamas cu statele occidentale dar și cu alte mișcări islamiste din regiune. Astfel, relația cu statele arabo-musulmane variază de la o țară la alta în funcție de diferiți factori, în state precum Liban, Libia, Iran, Siria sau Sudan, Hamas reușind să-și deschidă filiale. Egiptul și statele din Golf precum Arabia Saudită și Kuweit păstrează cu Hamas o relație rezonabilă pentru a contrabalansa influența amenințătoare a Siriei sau a Iranului asupra evoluției mișcării iar Tunisia, Maroc, Iordania și țările maghrebiene manifestă o atitudine ezitantă la adresa mișcării pe care o consideră o amenințare pentru politica lor internă iar prezența mișcării nu este binevenită pe pământul lor. Ascensiunea mișcării Hamas a încurajat milioane de musulmani din întreaga lume, aceasta reprezentând o sursă de inspirație pentru alte mișcări islamiste datorită refuzului său categoric de a recunoaște Israelul. În comparație cu multitudinea de mișcări islamiste din întreaga lume, se poate afirma că Hamas este unică deoarece nu se luptă împotriva unui regim național, după cum urmăresc multe alte mișcări, ci luptă împotriva unei ocupații coloniale străine, crezul său național nefiind mai puțin puternic decât cel religios. În privința imaginii și a relației pe care o are Hamas cu Occientul, acesta învinovățește statele care oferă sprijin necondiționat Israelului și nutrește resentimente față de unele state, mai ales Marea Britanie, care este văzută ca vinovată pentru stabilirea statului israelian. Cu toate acestea însă, Hamas a declarat că dorește să inițieze canale de comunicare cu Occidentul cu scopul de a mobiliza sprijinul internațional pentru cauza palestiniană. O serie de state au înscris gruparea în lista organizațiilor teroriste, precum Australia sau Marea Britanie care consideră doar aripa militară a Hamas ca fiind teroristă sau state precum Norvegia, Rusia, Africa de Sud sau Brazilia care nu percep această organizație ca fiind de natură terorist-fundamentalistă.
Ultima parte a prezentei lucrări conține o serie de idei ale unor autori specializați în privința unui posibil viitor al grupării. Părerile sunt împărțite însă ideea centrală se învârte în jurul părerii potrivit căreia dacă palestinienilor le vor fi negate în continuare drepturile pe care le dorim pentru noi înșine, și anume o viață normală, libertate, demnitate, protecție și o casă, în acest caz declinul și violența se vor intensifica simțitor.
Metodologia cercetării
În redactarea prezentei lucrări am folosit o serie de metode de cercetare specifice unor domenii variate cum ar fi narațiunea istorică, metode ale științelor psihologice, metode economice sau metoda comparativă. Cea mai des utilizată metodă în redactare a fost cea a narațiunii istorice cu ajutorul căreia am relatat tema propriu-zisă a acestei lucrări. Astfel, în primul capitol am utilizat metoda narațiunii istorice cu ajutorul căreia am prezentat cronologic etapele care au dus la formarea statului israelian, apariția mișcării Frăției Musulmane în Egipt și hotărârea formării mișcării palestiniene Hamas, luând în calcul motivele care au stat la baza acesteia și reacțiile survenite. În acest capitol am utilizat și metoda economică în scopul studierii statisticilor legate de numărul palestinienilor expulzați din teritoriul palestinian, notabile fiind cele două perioade care reprezintă “exodul palestinian”. În plus am utilizat metoda comparativă pentru a diferenția statisticile celor două perioade de emigrare palestiniană, cu precădere anul 1948 care a înregistrat emigrarea a 50.000 de palestinieni până în anul 1974 când au emigrat aproximativ 800.000 de palestinieni. În al doilea capitol am folosit metoda narațiunii istorice prin intermediul căreia am prezentat natura mișcării palestiniene Hamas, strategia politică și militară utilizată de aceasta în confruntarea cu Israelul și viziunea mișcării asupra statului Israel, perceput de către aceasta ca fiind dușmanul său principal. De asemenea, am utilizat metoda științelor juridice cu ajutorul căreia am analizat documente precum Carta Consitutivă Hamas și Carta Organizației pentru Eliberarea Palestinei. Metoda comparativă a fost necesară acestei analize deoarece cele două carte contitutive au trecut printr-o proces comparativ din care am extras asemănările și diferențele majore ce reies din liniile de gândire ale celor două mișcări. În următorul capitol, al treilea, am utilizat metoda narațiunii istorice care m-a ajutat în relatarea proceselor de pace intentate în conflictul israeliano-palestinian și evoluția alegerilor electorale câștigate de Hamas în anul 2006. Pentru relatarea procesului electoral am utilizat metoda economică prin intermediul căreia am studiat statisticile legate de numărul de locuri câștigate de către Hamas (76/132), Fatah (43/132) și restul partidelor candidate, precum și metoda științelor psihologice prin care am analizat impactul pe care l-au avut atât palestinienii cât și întreaga comunitate internațională în urma acestei victorii electorale. Această ultimă metodă mi-a fost utilă și pentru a cerceta relația dintre Hamas și palestinienii în rândul cărora mișcarea câștigase popularitate și încredere. Ultimul capitol l-am realizat în primul rând cu ajutorul metodei psihologice prin care am analizat relațiile mișcării Hamas cu statele arabo-musulmane, statele occidentale și cu alte mișcări islamiste și impactul pe care aceste relații le-a avut asupra altor actori implicați în conflict. De asemenea, cu ajutorul acestei metode am analizat impactul politicii și a liniilor strategice ale Hamas asupra apariției altor mișcări islamiste inspirate din exemplul oferit de Hamas. Metoda narațiunii istorice nu a lipsit nici din acest capitol, relatarea tuturor evenimentelor majore ce au avut loc în relațiile mișcării Hamas cu alți actori realizându-se în baza acestei metode narative.
Întrebări fundamentale
Principalul obiectiv al prezentei lucrări de cercetare îl reprezintă prezentarea și analiza evoluției conflictului israeliano-palestinian și rolul mișcării palestiniene Hamas în derularea acestuia. Firul narativ-istoric îl reprezintă răspunsurile la întrebări precum “Care a fost motivul apariției mișcărilor islamiste în regiunea Orientului Mijlociu?”, „Ce anume a stârnit decizia Frăției Musulmane de a crea mișcarea palestiniană Hamas?”, ”Care a fost relația mișcării Hamas cu palestinienii și cu statele vecine sau cele occidentale?”, ”Care a fost impactul asupra societății palestiniene și asupra actorilor internaționali la adresa victoriei electorale a Hamas în 2006?” sau ”Unde se îndreaptă Hamas și care ar fi posibilele căi de rezolvare ale conflictului?”
CAPITOLUL I
Sorgintele Hamas
I.1. Mișcarea Națională Palestiniană și Islamul politic
Istoricul Herodot a utilizat pentru prima oară numele Palestinei care, de-a lungul secolelor a fost strâns legată de Islam, în imaginarul și istoria musulmanilor, conferindu-i-se o aură de sfințenie, o importanță de ordin religios atât pentru creștini cât și pentru evrei dintr-o multitudine de motive: Ierusalimul este al treilea loc sfânt al Islamului, după Mecca și Medina și este primul loc înspre care erau îndreptate rugăciunile musulmanilor în vremea când profetul Muhammad predica Islamul. Este, de asemenea, locul despre care se fac numeroase referiri în Coranul care dedică un capitol întreg călătoriei profetului Muhammad de la Mecca la Ierusalim, de unde s-a ridicat la ceruri. Este deosebit faptul că Palestina are o importanță majoră pentru trei dintre religiile lumii deoarece, pe lângă semnificația acordată de către arabi acestei zone, creștinii și evreii sunt legați de Palestina, în primul rând deoarece este locul în care s-a născut Iisus Hristos iar Moise a emigrat pe pământul palestinian.
Zonă populată încă din epoca bronzului de către triburi de origine semită, Palestina a fost locuită începând din anul 1200 î.Hr. de către cananeeni, filisteni, izraeliți, amariți, meabiți, edomiți și amoniți. Ocupând o poziție geostrategică majoră deoarece făcea legătura între Africa și părțile asiatice ale Orientului Mijlociu, Palestina a fost destinată să reprezinte arena conflictelor și a invaziilor, intrând de timpuriu în sfera intereselor comerciale. Tocmai din acest motiv, efortul palestinienilor de a-și conserva pământul pe care îl considerau ca fiind al lor de drept datorită perioadei extrem de lungi în care l-au posedat și l-au cultivat, se întinde într-un segment de timp foarte lung în care eșecul nu avea să-i ocolească.
Fiind considerată sacră pentru mai multe popoare, în Palestina au conviețuit pașnic, timp de secole, palestinienii cu alte popoare stabilite acolo ce aparțineau altor religii, până când cruciații au cucerit Ierusalimul, stăpânind întreaga Palestină pentru 70 de ani. Însă, cel care a înapoiat tărâmul palestinienilor a fost Saladin care, în 1187 d.Hr. i-a învins pe cruciați, rămânând astfel în memoria colectivă a arabilor drept unul dintre cei mai proeminenți eroi. Astfel, pentru următorii 700 de ani, Palestina a rămas sub control musulman, până la destrămarea Imperiului Otoman, la sfârșitul Primului Război Mondial. Consecința a fost fatală pentru teritoriul palestinian, la data de 16 mai 1916, Franța și Marea Britanie, cu acordul Imperiului Țarist Rus, hotărând împărțirea pe zone de interes colonial a Orientului Mijlociu, prin crearea unei confederații de state inexistente până atunci. Înțelegerea trasa noua configurație a regiunii fără a lua seamă de componența etnică, confesională sau de aspirațiile naționale nutrite de popoarele respective. Marea Britanie a preluat controlul asupra unor teritorii ce cuprind astăzi o parte a Palestinei, Iordania și sudul Irakului, care asigura accesul spre Marea Mediterană iar Franța urma să preia controlul Irakului de nord, Libanul și sud – estul Turciei. Nu în ultimul rând, Rusia trebuia să primească o parte a Armeniei, Constantinopolul și strâmtorile turcești. A venit anul 1917, an care a reprezentat sfârșitul dreptului palestinienilor de a-și hotărî soarta, Palestina intrând sub incidența declarației Balfour prin care se stabilea un Cămin Național Evreu în teritoriul palestinian, care avea să fie împărțit între poporul palestinian și cel evreu. Deși se consideră că acest gest încalcă valorile umane și legile internaționale deoarece oferă unei mari puteri dreptul de a stăpâni o națiune mică, probabil că învingătorii Primului Război Mondial își permiteau luarea deciziilor potrivnice țărilor mici și slab dezvoltate. Declarația a fost adoptată deoarece o Palestină deschisă evreilor era indispensabilă englezilor care doreau să mențină un zid de protecție în Siria și Suez. Ca urmare a acestor demersuri, popoarele arabe au devenit ostile prezenței puterilor străine și a israelienilor, cele două tabere rămânând fără posibilitatea unei reglări pașnice a conflictului.
Luptând împotriva unor puteri coloniale și încercând să-și maximizeze capacitățile de mobilizare și de apărare, mișcările de eliberare arabe din teritoriul fostului Imperiu Otoman s-au unit, palestinienii revoltându-se împotriva mandatului britanic în perioada anilor 1920 – 1940. Anul 1948 a îngreunat situația Marii Britanii a cărei control asupra Palestinei era sever compromis atât din cauza situației economice precare ce a urmat celui de-al doilea Război Mondial cât și din cauza intensității atacurilor intreprinse impotriva autoritatilor mandatare de catre organizatiile paramilitare evreiesti care vizau crearea unui stat independent Israel. In contextul istoric puternic marcat de holocaust, Organizația Națiunilor Unite (Adunarea Generală) a adoptat, la 29 noiembrie1947, Rezolutia 181, asa numita ,,rezolutie de partaj” care prevedea divizarea teritoriului Palestinei, la nivelul acestuia din perioada mandatului in doua state. Statul evreiesc urma sa primeasca 14.000Kmp (56.4% din teritoriu) cu o populatie de 558.000 evrei si 405.000 arabi iar statului arab revenindu-i 11.500 Kmp ( 43,5% din teritoriu cu o populație de 807.000 arabi si 10.000 evrei. Pentru Ierusalim (100.000 evrei si 105.000 arabi) se prevede un regim de ,,corpus separatum”, sub control internațional, administrat de ONU. Consecința a fost imigrarea masivă a evreilor, creșterea numărului de terenuri și bunuri achiziționate de către aceștia, pe lângă numeroase greve palestiniene, ceea ce a condus la teroarea dezlănțuită palestiniană și la cumplita deterioare a situației economice. În luna mai a anului 1948, Marea Britanie s-a retras din Palestina iar în cele din urmă, la 14 mai 1948, David Ben Gurion a declarat oficial formarea statului israelian, eveniment recunoscut imediat de către SUA și de URSS (17 mai) și moment cheie ce stă la originea actualului conflict din Orientul Mijlociu. Istoriografia arabă insistă și în prezent pe ideea că nașterea Israelului a creat o uriașă prăpastie de ură între cele două comunități, palestinienii regăsindu-și astfel identitatea de popor martir și refugiat ce se confruntă cu un alt popor care a avut același statut de martir, simbol al acestor încercări. Palestinienii au ajuns să fie discriminați de către israelieni pe baza rasei, a religiei și a originilor lor naționale, fiind considerați rezidenți străini în propriul lor cămin. Rezoluția 181 a ONU a fost respinsă de către statele arabe care, în consecință, au invadat teritoriul statului israelian recent creat, ceea ce a dus la izbucnirea primului război arabo-israelian.
Literatura politică arabă relevă că revoltele care au acompaniat stabilirea Israelului au avut urmări devastatoare pentru palestinienii care au emigrat din Cisiordania sau din Fâșia Gaza în alte state precum Iordania, Liban sau Siria. Politica agresivă adoptată de către israelieni se baza pe ideea că arabii nu au ce căuta pe acel pământ, trimițându-i să trăiască în statele arabe vecine. În anul 1948 au fost expulzați aproximativ 50.000 de palestinieni, exodul palestinian derulându-se în două etape: cea care durează până în 1974 și este cunoscută ca “perioada refugiaților palestinieni” în care se înregistrează un prim val de circa 800.000 de persoane emigrate în statele vecine și a doua etapă, după anul 1974, în care ONU a început studierea exodului palestinian, creând, încă din anul 1948, UNRPR (United Nations Relief for Palestine Refugees) și în 1949 UNRWA (United Nations Relief and Works Agency for Palestine Refugees in the Near East) prin care acorda ajutor refugiaților palestinieni prin intermediul unor agenții de voluntariat internaționale.
Toate aceste evenimente au dus, așadar, la apariția graduală a mișcărilor islamiste și la islamul politic a cărui definire exactă și unanim acceptată constituie sursa unor contradictorii aprinse atât între formatorii taberelor cât și între discursul oriental islamic și orientalismul occidental. La originea acestor contradictorii se disting mai multe cauzalități, printre care problema terminologiei, care necesită definirea distincțiilor conceptuale între termenul „religie” și cel de “politică” și relația dintre aceștia. Astfel, Islamul, ca oricare altă religie a lumii, este o credință ce ține de legătura dintre individ și Divinitate, fiind o formă de manifestare plăcută atunci când nu recurge la obligații. Însă legile care guvernează societatea au avut, numaidecât, un impact vizibil asupra religiei care a devenit, la rândul său, un fenomen societal cu diferite etape evolutive. În aceeași oridine de idei, politica se definește ca fiind știința și arta de a guverna un stat, un ansamblu de norme și reguli menite să organizeze viața în cadrul unei societăți. Așadar, prin “islam politic” înțelegem credința religioasă folosită pentru organizarea societății, însă îl putem defini și ca o stare permanentă de retrăire a tradiției și a revelației divine primordiale, aspirând spre “adevărata și definitiva, prin perfecțiune, credință a omului.”
Islamul politic are nenumărate înțelesuri iar strategiile politice adoptate diferă în funcție de adepții mișcărilor care sunt musulmani ce percep islamul ca pe o entitate bogată în idei, valori, credințe și practici ce includ toate aspectele vieții precum relațiile personale și sociale, domeniul economiei și al politicii. Islamismul se inspiră în privința legitimității politice atât din Shari’a cât și dintr-un proiect politic global elaborat pe baza ideii potrivit căreia potențialul unei societăți poate fi readus la viață prin înlocuirea proiectelor precedente, cum ar fi panarabismul sau naționalisimul arab.
Spre deosebire de alte forme de exprimare ale societății islamice, islamul politic se distinge prin trei particularități, și anume aderența și devoțiunea nelimitată și necenzurată față de religie și Legea islamică, respingerea absolută a influențelor occidentale de orice fel și actul de transformare al religiei în ideologie. Existența acestor particularități se datorează ideii conform căreia societățile musulmane ocupă printre ultimele locuri în lume în ceea ce privește progresul spiritual, cultural și, mai ales, material iar acest stadiu se datorează faptului că musulmanii nu mai sunt ce au fost odată din cauza contactului dăunător pe care l-au avut cu civilizațiile dinafara spațiului islamic. Din acest motiv, scopul comun al mișcărilor islamiste este stabilirea unui stat islamic definit în termenii aderării sale totale la Shari’a, sistem normativ islamic ce se adresează în primul rând individului, apoi societății și, în final, statului și care este total opusă modelelor și valorilor occidentale. Crearea unui astfel de stat se face în baza unei strategii politice bazată pe procesul de islamizare al tuturor sectoarelor vieții, aspirându-se la construirea unei noi ordini umane și sociale. Un astfel de proces începe prin susținerea unor predici, prin a exercita presiune asupra elitei conducătoare prin care islamul politic se poate promova la nivel înalt sau se poate adopta tehnica islamiștilor radicali care, pentru a acapara puterea, recurg la acte de violență până la revoluție. În orice situație, rezultatele s-au dovedit a fi nefaste în toate aspectele societăților care nu îmbrățișează, în majoritatea cazurilor, un astfel de tip de manifestare.Aici ne referim la conflicte derulate în scopul preluării puterii sau a influenței în zonă, islamismul dovedindu-se neputincios în a dezvolta programe viabile de guvernare, care să treacă dincolo de slogane precum “globalizarea islamului” sau ”statul islamic mondial”. Este de remarcat faptul că adepții islamului politic, deținători ai puterii absolute, nu au avut viziunea și nici instrumentele necesare pentru a satisface nevoile unei societăți. Islamul politic a oferit mai mult o abundență de cuvinte belicoase care s-au dovedit a fi confuze și auto–suficiente. Majoritatea cercurilor intelectual-elitiste luptă pentru democrație, drepturi cetățenești, libertate de opinie și de conștiință și justiție social, însă nici o forță politică nu și-a înscris ca temă în programul lor laicismul ca motivație prioritară, acesta fiind contextul care a încurajat apariția și dezvoltarea structurală a islamului politic, care percepe laicismul ca fiind profund dăunător, tratându-l, în consecință, cu ostilitate și desconsiderare.
În ceea ce privește atitudinea islamiștilor față de modernitate, aceștia nu nutresc teamă sau indiferență față de valorile extra-islamice, ci le contestă, ajungându-se la cazuri extreme, chiar și la acte de distrugere și eliminare fizică. Nu de puține ori, musulmanii tradiționaliști care, de regulă, adoptă o atitudine de distanțare față de islamismul ideologic, ajung să fie ei înșiși victime ale acestei practici islamice. Astfel, contestarea valorilor modernității de către un amplu segment al societății musulmane reprezintă originea islamului politic. Este o expresie a unei modernități decepționate a cărei victimă principală este identitatea umană.
Trebuie menționat și faptul că elemental central de care depinde eficacitatea islamului politic îl reprezintă instituțiile sociale islamiste, adevărate forme de auto-legitimare prin intermediul cărora adepții își răspândesc popularitatea și unde recrutează și îndoctrinează noi membri. În egală măsură, adepții islamului politic sunt posesori de cunoștințe dobândite, în egală măsură, în universitățile occidentale iar aceștia utilizează aceste instituții deoarece aici pot găsi răspunsuri unor probleme mai puțin accesibile, ceea ce îi determină să recurgă la teologia islamică.
Astfel, islamul politic poate fi perceput drept un element ce amenință efortul de modernizare al societăților arabo-musulmane, devenind un vector de blocare al unor aspirații sociale către o ordine vagă și schimbătoare.
I. 2. Rădăcinile Hamas: Frăția Musulmană
Conflictele lumii arabe au propulsat pe scena politică diferite regimuri conduse de formațiuni politice de orientare islamică iar ascensiunea acestora s-a dovedit a fi un pericol și o adevărată provocare pentru statele Orientului Mijlociu. Istoria ne arată că aceste formațiuni și însăși islamul politic își au originea în orașul Ismailiya, Egipt, pe malul Canalului Suez unde, în anul 1929, învățătorul religios Hassan Al-Banna a pus bazele unei organizații a cărei bază avea să devină sursă de inspirație, matricea după care numeroase viitoare mișcări islamice s-au inspirat, printre care unele sunt catalogate în ziua de azi ca fiind fundamentalist radicale. Apariția islamului politic reprezentat de Frăția Musulmană a fost cauzată exclusiv într-o manieră decisivă de lupta împotriva regimurilor de tutelă instaurate în lumea arabă în urma acordurilor Sykes-Picot, prin care Marea Britanie și Franța, puteri învingătoare în Primul Război Mondial, au trasat liniile de influență în Orientul Mijlociu.
Mișcarea Fraților Musulmani este, în contextul islamismului contemporan, cea mai importantă structură islamică la nivel global, acest fapt putând fi observat datorită numărului mare de simpatizanți pe care mișcarea i-a atras de-a lungul deceniilor. În ultimele opt decade, ramurile sale s-au stabilit în aproape fiecare stat arab și nu numai. Se estimează că organizația avea în jurul anului 1948 aproximativ 1,700 – 2000 de ramificații, cu 1 milion de adepți și simpatizanți doar în Egipt, dezvoltându-se în mod rapid de la un cerc local de adepți la o mișcare islamică în masă.Aceasta a ajuns să aibă în prezent câteva milioane de adepți răspândiți în peste 70 de țări ale lumii, reușind, pentru prima dată în istoria sa, să ajungă la conducerea unui stat arab, și anume Egiptul.
În concepția Frăției Musulmane, islamul și tot ce propăvăduiește acesta, cuprinde tot ceea ce intră în legătură cu lumea fizică și cea de dincolo. Din acest punct de vedere, mișcarea reprezintă atât credință cât și cult, patrie și cetățenie, stat și religie, acțiune și spiritualitate, spadă și Coran. Islamul este considerat de către aceștia ca fiind mult prea pur și complet pentru a fi expus problemelor acestei lumi. Astfel, se poate admite faptul că Frăția Musulmană înglobează toate concepțiile reformatoare, acoperind întregul spectru al reformismului unei națiuni.
Principalul obiectiv al acestei mișcări este stabilirea unor state islamice în toate țările arabe, convertirea acestora în entități bazate pe legile coranice, cu scopul final de a le uni pe toate într-unul singur, care să reprezinte Umma sau națiunea musulmană. Aceasta promovează integrismul musulman în scopul readucerii societății la “puritatea” inițială a preceptelor coranice și “curățarea” societății de valorile occidentale. Frăția este o organizație politico – religioasă care poate fi considerată ca fiind un apel la întoarcerea la orginile pure coranice, un actor politic care se gândește la binele propriei națiuni islamice, un element economic prin care islamul gestionează bunurile societale, o cale tradițională prin care încearcă să acționeze conform tradiției, o realitate mistică sufică prin care ei cred că la originea binelui există puritatea inimii și a sufletului și, nu în ultimul rând, o doctrină socială prin care se caută vindecarea națiunii de relele societății musulmane.
Unul dintre cei mai importanți factori în ascensiunea Frăției Musulmane a fost acela că organizația punea la dispoziția societății servicii precum educația atât pentru băieți cât și pentru fete, îngrijire medicală ieftină, ajutor financiar și cursuri vocaționale. Astfel, mii de cetățeni au intrat în contact cu organizația și cu viziunea socială a acesteia. Prin astfel de servicii, Frăția și-a putut demonstra abilitatea de a îndeplini promisiunile făcute egiptenilor.
Mișcarea Frăției Musulmane și alte mișcări ce împărtășesc aceleași obiective și crezuri sunt, în prezent, cele mai active și puternice mișcări din Orientul Mijlociu. Reprezentate robust pe scena politică, membrii acestora se bucură de legitimitate parlamentară, și de posturi guvernamentale în țări precum Yemen, Maroc, Egipt, Iordania, Algeria, Sudan și Bahrain. De asemenea sunt puternic reprezentați și în opoziție în Siria, Libia, Arabia Saudită și Tunisia. Deși împărtășesc același istoric și aceleași surse de gândire, aceste mișcări sunt foarte diverse prin propriile interese naționale și în funcție de modalitatea lor de abordare și interpretare a islamului. Astfel, un element principal ce le deosebește este diferența de percepție prinvind concepte precum “ scop” și ”cale”. Primul denotă măsura în care politica este întipărită în religie, pe când al doilea reflect gradul până la care se poate recurge la violență pentru a atinge scopul inițial. O astfel de interpretare tinde să oscileze între două extreme. La un capăt avem islamul care este înțeles ca politizând religia și făcând din aceasta judecătorul suprem al tuturor aspectelor vieții, inclusiv cel politic. La celălalt capăt întâlnim o interpretare diferită a islamului, care presupune canalizarea tuturor eforturilor asupra învățăturilor morale și religioase, singurele căi acceptate pentru propagarea islamului fiind cele pașnice.
Privind întregul spectru al mișcărilor islamiste, Frăția Musulmană ocupă locul central în ceea ce privește uzul termenilor mai sus prezentați deoarece Frăția crede în religia politizată dar și în politica religiei, de unde avem puternica sa convingere de creare a unui stat islamic. Inițial s-a stabilit ca măsurile luate pentru a atinge acel obiectiv vor fi pașnice după cum au accentuat fondatorii mișcării. Însă, de-a lungul anilor, grupuri ce fac parte din Frăție au adoptat violența, provocând conflicte cu guvernul Egiptului și cu cel al Siriei, conflicte care au dus la tentativa de asasinare a lui Gamas Abdul Nasser. De la mijlocul anilor 1980, s-a ales calea măsurilor pașnice chiar și în moment extreme.
În ceea ce privește ramificațiile Frăției Musulmane, pe de o parte avem grupări în frunte cu al-Qaeda, care îmbrățișează violența în întregimea sa. Mișcarea Hamas se situează tot pe această parte, însă mai aproape de ideologia Frăției decât de cea a al-Qaeda, prin modul în care gruparea face uz de violența folosită împotriva forțelor de ocupație și nu împotriva guvernelor naționale. Pe de altă parte există grupări mai mici care se distanțează unele de altele prin politică, cum ar fi al-Dawa wal Tabligh, grupare a cărui țel este de a împrăștia învățături religioase și de moralitate și Hizb al-Tahrir, a cărei politizare a religiei este mai puternică decât cea a Frăției. Această ultimă grupare nu crede în violență și nici în participarea la viața politică în cadrul sistemului, cum ar fi alegerile. Pentru această grupare, după cum afirmă autorul Khaled Hroub, lupta este dusă pur și simplu la nivel intelectual.
I. 3. Apariția Hamas: o mișcare coreografiată
Hamas, acronim pentru Mișcarea de Rezistență Islamică (حركة المقاومة الاسلامية Ḥarakat al-Muqāwamah al-ʾIslāmiyyah), este unul dintre produsele împrejurărilor istorice ale Palestinei și reprezintă metamorfoza internă a Frăției Musulmane palestiniene, care a avut loc la sfârșitul anilor 1980. Ramura palestiniană a Frăției s-a fondat în anul 1946 în Ierusalim, deși prezența și activitățile sale din Palestina datează din 1943/1944. Oficial, mișcarea a luat ființă la data de 14 decembrie 1987, declarându-se într-un comunicat oficial, la câteva zile după izbucnirea Intifadei la 8 decembrie 1987. Decizia a fost luată de liderii ramurii palestiniene a Frăției Musulmane, Sheikh Ahmad Yassin, adversar înfocat al oricărui acord de pace, Abdul ‘Aziz al-Rantisi, Salah Shehadeh, Muhammad Sham’ah, Isa’ al-Nashar, ‘Abdul Fattah Dokhan și Ibrahim al-Yazuri. Unul din motivele formării acestei grupări a fost acela de a răspunde unui număr de factori care exercitau presiuni asupra organizației. La nivel intern, Frații Musulmani erau martorii unor intense dezbateri privind abordarea pasivă a ocupației israeliene. Existau astfel două viziuni: una opta pentru schimbarea abordării politice vis-a-vis de confruntarea cu forța israeliană, omițând în acest fel gândirea tradițională a cărei punct central îl reprezenta islamizarea societății. A doua viziune, agățată de vechea școală de gândire a Frăției, opta pentru ideea de a pregăti societatea pentru luptă. În momentul în care a izbucnit Intifada, exponenții care vizau ideea de luptă a societății au câștigat mai multă credibilitate și putere, argumentând că islamiștii au foarte mult de pierdut dacă nu se alătură Intifadei împreună cu restul facțiunilor palestiniene participante. La nivel extern, condițiile de trai ale palestinienilor din Fâșia Gaza, create și îngreunate de ocupația israeliană, au atins un nivel fără precedent. Sărăcia, sentimentele de opresiune și umilința la care erau supuși oamenii au încărcat atmosfera Palestinei cu dorința de revoltă împotriva ocupației. Era momentul potrivit ca Frăția să conducă ridicarea la luptă, făcând acest lucru prin crearea grupării Hamas.
Deoarece în perioada respectivă statul israelian încă nu se formase, islamiștii negociau cu Marea Britanie și cu liderii mișcării sioniste aflate în plină ascensiune în zonă. Însă după formarea Israelului, Frăția Musulmană palestiniană s-a divizat în două părți: una în Cisiordania, care s-a anexat ulterior ramurii iordaniene a Frăției și cealaltă în Fâșia Gaza, unde Frăția palestiniană s-a apropiat de ramura egipteană a mișcării.
În preajma războiului din 1967, noile realități au schimbat complet zona istorică a Palestinei, Fâșia Gaza și Cisiordania intrând sub control israelian. Astfel, cele două ramuri ale Frăției Musulmane și-au creat structuri unitare, mișcări naționaliste și de stânga înmulțindu-se rapid în cele două zone în perioada 1940–1980. Mai exact, mișcarea Fatah (1959) și Organizația pentru Eliberarea Palestinei cunoscută ca OEP, constituită de Liga Statelor Arabe în 1968.
Anul 1980 a înregistrat o creștere rapidă a puterii Frăției Musulmane. În 1987 a avut loc primul apel de luptă împotriva ocupației israeliene, Intifada, care a izbucnit în Fâșia Gaza, apoi în Cisiordania. În amurgul acestui eveniment, Frăția Musulmană a decis asumarea unei schimbări majore în cadrul mișcării. Astfel a luat ființă mișcarea Hamas cu misiunea clară de a confrunta ocupația israeliană. Cu siguranță pot exista nelămuriri referitoare la motivul formării Hamas în 1987 și nu în 1967 când a început practic ocupația israeliană. Totul se rezumă la gândirea Frăției care se baza pe ideea că eșecul musulmanilor în prvința ocupației se datora devierii societății de la adevărata cale a islamului, modul de redresare al situației fiind educarea musulmanilor și transformarea lor în adevărați adepți. Doar în acest fel se putea iniția lupta împotriva dușmanului. În baza acestui principiu și-au justificat neparticiparea în confruntările cu ocupația israelienă de-a lungul anilor până în 1987.
Faptul că mișcarea Hamas s-a răspândit și s-a dezvoltat mai repede în Fâșia Gaza decât în Cisiordania s-a datorat existenței principalului rival al Frăției Musulmane, Partidul Comunist, care avea o influență mai mică în Gaza, ceea ce a ușurat procesul de integrare al mișcării în zonă. Trebuie menționat faptul că adepții grupării Hamas erau mai bine pregătiți în a-și desfășura activitatea într-un teritoriu aflat sub ocupație deoarece aveau mai multă experiență în a opera în mod clandestin. De asemenea, decizia de formare a acestei grupări a fost favorizată și de o oarecare toleranță a Israelului, care încuraja mișcările cu caracter religios ale palestinienilor, care, din perspectivă israeliană, aveau scopul de a submina coeziunea rezistenței palestiniene și a Organizației pentru Eliberarea Palestinei. Însă, această perspectivă avea să se dovedească nerealistă, când militantismul religios palestinian avea să se manifeste în cele mai grave forme împotriva țintelor israeliene. Aceste acțiuni palestiniene au determinat o serie de state să înscrie gruparea în lista organizațiilor teroriste. Avem așadar state precum Australia sau Marea Britanie care consideră doar aripa militară a Hamas ca fiind teroristă sau state precum Norvegia, Rusia, Africa de Sud sau Brazilia care nu percep această organizație ca fiind de natură terorist-fundamentalistă.
Apariția grupării Hamas a fost, în parte, rezultatul direct al rivalității continue dintre Frăția Musulmană și restul facțiunilor existente. La începutul anilor 1980, Frăția Musulmană a fost “lovită” de formarea facțiunii islamiste, Jihadul Islamic, care a provocat refuzul Frăției de a se alătura rezistenței. Politica Frăției Mulsulmane de a nu se implica în rezistență își are rădăcinile în evenimentele din ani 1950-1960 când ramurile sale din Fîșia Gaza și Cisiordania au decis să se focalizeze pe activități sociale și politice. Această poziție s-a menținut de-a lungul anilor datorită rivalităților politice cu grupurile naționaliste, justificărilor ideologice și lipsei puterii instituționale a Frăției. Astfel, crearea Jihadului Islamic a provocat poziția Frăției care considera că rezistența era inutilă atâta timp cât societatea nu se înrădăcina mai puternic în doctrina islamului. De asemenea, mișcarea Hamas a fost consecința unor factori de natură socio-economică și politică, întrucât politica de dezvoltare a Israelului vis-a-vis de teritoriile ocupate, presiunile economice crescânde datorate extinderii israeliene și limitele impuse în ceea ce privește agricultura în zonele ocupate au afectat profund societatea palestiniană. Aceste evoluții, pe lângă rapida extindere a așezărilor israeliene pe pământ palestinian, competiția asupra resurselor de apă, atacurile asupra siturilor religioase și imigrarea în masă a palestinienilor au stârnit frica în rândul cetățenilor care-și vedeau pământul și identitatea practic furate. Astfel, formarea grupării Hamas a avut un impact profund asupra societății și a mișcării islamice privită ca și întreg deoarece, de la bun început, gruparea s-a adresat în mod direct și autentic societății palestiniene, suplimentând obișnuitele discursuri ale altor facțiuni islamiste cu termeni precum “teritoriu”, ”oameni”, ”ocupație”, ”istorie” sau ”interacțiunea cu lumea arabo-musulmană”. Într-un moment în care OEP-ul părea să abandoneze lupta militară și terorismul și să fie de acord să accepte un compromis territorial, ceea ce ar fi lăsat Palestinei doar o mică fâșie din spațiul său istoric, gruparea Hamas a venit cu noțiuni ce țineau de valorile naționale palestiniene, cărora le-a dat o nouă nunață, cea a Jihadului (războiul sfânt) și a implementării shari’a (legea islamică), infuzând astfel naționalismul cu religia. De asemenea, Hamas a creat atât în Fâșia Gaza cât și în Cisiordania o imensă rețea de asistență socială, construind școli, spitale, aziluri, clinici și spații speciale pentru într-ajutorarea populației nevoiașe. Acesta este un motiv în plus pentru care palestinienii s-au orientat către Hamas, fiind dezamăgiți de corupția și atitudinea tolerantă a grupării Fatah- OEP, Fatah și, ulterior, a Autorității Naționale Palestiniene a Palestinei.
În ceea ce privește numele ales pentru această organizație, Sheikh Abdul Fattah Dokhan, șeful mișcării din acea perioadă, a explicat: “Am ales acest nume deoarece sună mai puțin amenințător. Am vrut un nume care să nu creeze impresia Israelului că suntem o organizație militantă și care să calmeze atitudinile anti-islamice împotriva Frăției Musulmane. Am dorit de asemenea să evităm reacțiile negative ale guvernelor arabe. Hamas este o mișcare de rezistență, după cum apare scris în carta constitutivă a acesteia, fiind un fel de coaliție care nu este atașată exclusiv Frăției Musulmane dar care poate îmbrățișa toate mișcările de rezistență palestiniene împreună cu adepții și simpatizanții acestora.”
În decursul a câțiva ani, gruparea Hamas a eclipsat total Frăția Musulmană, devenind actorul principal al islamismului. Liderii săi au devenit liderii mișcării islamiste iar adepții conservatori ai mișcării au rămas în umbra organizației. Hamas a creat un nou sistem de “înregimentare” pentru simpatizanții mișcării. Astfel, cei care doreau să se alăture organizației nu mai erau nevoiți să parcugă etapele dure stabilite de Frăția Musulmană, noua organizație facilitând acest proces.
De asemenea, aripa militară a grupării Hamas, supranumită Brigăzile Ezzedin Qassam, a apărut în anul 1992 sub conducerea “inginerului” Yahya Ayyash, denumirea acestor brigăzi fiind aleasă pentru a comemora un celebru predicator sunnit sirian, ‘Izz Ad-Din Al-Qassam, din perioada mandatului Marii Britanii în Palestina, care a fondat, în anul 1930, un grup militant arab supranumit „Mâna Neagră”, fapt care a dus la uciderea acestuia în anul 1935 de către englezi.
CAPITOLUL II
Filozofia politică a Hamas: linii strategice și obiective
II.1. Definirea Hamas: mișcare religioasă sau organizație de eliberare cu strategie globală, incluzând problematica națională palestiniană?
Pentru a înțelege practicile politice ale mișcării Hamas, trebuie mai întâi analizată viziunea adepților asupra politicii în general. Hamas este o organizație ideologică de sine stătătoare care se portretizează ca fiind “avangardistul” statului islamic pe care vrea să-l creeze. Deși este o mișcare pragmatică, Hamas se bazează pe teoria politică iar modul în care gruparea percepe legătura dintre autoritatea religioasă și cea care derivă din alegeri influențează criticile făcute la adresa grupării Fatah, felul în care interacționează cu societatea palestiniană, poziția luată vis-à-vis de procesul de pace, viziunea grupării asupra întregii lumi și, mai ales, deciziile de zi cu zi ale acesteia.
Hamas s-a autocaracterizat după cum urmează: “Hamas este o mișcare palestiniană de eliberare națională care luptă pentru eliberarea teritoriilor palestiniene aflate sub ocupație și pentru recunoașterea drepturilor legitime ale palestinenilor. Deși s-a format la puțin timp după izbucnirea Intifadei palestiniene, în decembrie 1987, ca expresie a furiei împotriva ocupării de către Israel a pământului istoric al palestinienilor și împotriva persecuțiilor neîncetate asupra acestora, rădăcinile Hamas se află adânc impregnate în istorie.” Obiectivele acesteia sunt trasate în Carta sa constitutivă în articolul IX, acestea indicând lupta împotriva falsului, înfrângerea și supunerea acestuia pentru ca justiția să prevaleze, patria să fie recuperată iar din moschei să se audă vocea muezinului care să declare stabilirea statului islamic: ”Mișcarea de Rezistență Islamică s-a regăsit într-o perioadă în care islamul nu mai exista. Astfel, regulile provocau șoc, conceptele erau tulburătoare, valorile se schimbaseră iar oamenii răi preluaseră controlul, opresiunea și obscuritatea dominau, lașii se transformaseră în tigrii: patria era uzurpată, oamenii erau împrăștiați și obligați să cutreiere prin toată lumea, statul de drept dispăruse iar unul fals îi luase locul. Așadar, când islamul lipsește, totul se schimbă […]”
Hamas se consideră ca fiind extensia unei vechi tradiții care se traduce în lupta împotriva Marii Britanii și a sionismului secolului XX. Fundamentele în baza cărora Hamas își inspiră legitimitatea sunt oglindite în numele mișcării care, în limbaj islamic, înseamnă selectarea principiilor de bază din doctrinele și valorile islamice, islamul fiind pentru grupare cadrul ideologic de referință. Aceasta se inspiră din valorile islamice în ceea ce privește lupta pentru mobilizare și încercarea de a scoate în evidență diferențele dintre resursele materiale ale Palestinei și cele ale Israelului.
Unele aspecte ale structurii politice s-au schimbat de-a lungul timpului în cadrul mișcării, o parte rămânând total neschimbate. Hamas este una dintre cele mai dominante două facțiuni palestiniene, dependentă de a strânge sprijin social și electoral de pe urmele grupării Fatah, grupare cunoscută din cauza corupției și a comportamentului autocrat. În ceea ce privește componența sa, Hamas este format din cetățenii clasei de jos și cea de mijloc, având în rândul liderilor absolvenți universitari, ceea ce pot afecta viziunea general a organizației în privința deciziilor politice. Gruparea nu este, astfel, o organizație monolită, componența sa fiind relativ eterogenă, cu diferite grade de angajament față de proiectul de creare al statului islamic și diverse interpretări asupra ceea ce ar presupune acest proiect.
Religia joacă un rol foarte important în structura identitară a organizației, violența bucurându-se de același grad de utilitate. Islamul fiind o religie care nu separă moscheea de stat, pe lângă faptul că reprezintă un sistem de credințe religioase și legi, este, de asemenea, un sistem juridic ce dictează regulile de conduită ale indivizilor și a întregii comunități, definind relațiile dintre musulmani și cele dintre musulmani și non-musulmani. Există totuși o diferență între legile ce privesc datoriile religioase și codul moral comportamental al fiecărui individ, domeniu care lasă puțină libertate vastului spectru al problemelor ce țin de viața public și cea politică. Aici, legea islamică lasă loc de interpretare în baza precedentelor istorice și a tradițiilor orale pe care liderii islamiști le pot utilize pentru a redresa crizele sociale și politice. Astfel, islamul reprezintă pentru liderii grupării Hamas o alternativă la ideologia acestora și un model de rezolvare a crizei în care nu se află doar Palestina, ci întreaga lume arabă. Mișcarea percepe islamul ca un sistem atot-cuprinzător: religie și stat (din wa dawla): ”Islamul cuprinde toate aspectele vieții. Islamul este uman, economic, politic și social. Acesta reprezintă maternitatea și copilăria. Islamul cuprinde tot.”
Dacă Hamas ar avea un obiectiv fundamental, acela ar fi de a transforma efortul politic național într-unul de natură fundamentalist-religioasă. Acest lucru ar putea transforma societatea palestiniană într-una mai stridentă din punct de vedere religios și politic. Din păcate însă, palestinienii trăiesc într-un mediu favorabil numai dorinței de radicalizare a mișcării Hamas care valorifică frustrările și suferința produsă de ocupația israeliană.
În fruntea listei obiectivelor mișcării avem lupta dusă în numele religiei, a lui Allah și provocarea răului asupra dușmanului reprezentat de Israel și trupele sale. Unul dintre instrumentele prin care se aplică acest tratament este activitatea politică.Deși Hamas are ca obiectiv pe termen lung crearea unui stat Islamic pe întregul teritoriu al Palestinei, adică al prezentului Israel, recunoaște de asemenea un alt obiectiv “interimar” de a stabili un stat Palestinian în Fâșia Gaza și Cisiordania. Deși acțiunile sale au tendința de a anula echilibrul dintre cele două obiective, cel pe termen lung reprezintă punctual central al acțunilor sale. Organizația afișează o atitudine de antipatie vis-à-vis de soluțiile pașnice menite să resolve conflictul Palestinian: ”Nu există nici o soluție în ceea ce privește problema palestiniană, decât cea a luptei.” De asemenea, mișcarea declară că neîncetata luptă dintre arabii musulmani și sioniștii din Palestina reprezintă un efort fatidic incapabil de a lua sfârșit fără eliminarea cauzei, și anume ocupația israeliană, acest lucru putând fi făcut doar prin lupta continuă dusă în numele lui Dumnezeu a cărui instrument de bază este rezistența armată deoarece “pământul Palestinei este un pământ Islamic încredințat generațiilor de musulmani până în ziua Judecății de Apoi.”
Așadar, în viziunea mișcării Hamas, statul islamic ar deține un guvern constituit dintr-o ramură executivă, una legislativă și una judecătorească iar principala sursă legislativă ar fi shari’a (legea islamică) despre care mișcarea recunoaște faptul că nu reprezintă decât un set de principii generale și nu este suficientă ca sursă legislativă, fiind nevoie de alte cunoștințe științifice și surse legislative pentru a complete legea islamică. Hamas percepe crearea unui stat islamic ca pe un process organic în cadrul căruia indivizii sunt treptat educați pentru un posibil viitor referendum la care cetățenii vor allege, datorită cunoștințelor dobâbdite în procesul de formare, statul islamic. În acest sens, viziunea Hamas se apropie de de cea a lui Georg Wilhelm Friedrich Hegel, care consider că structurile sociale pot forma indivizii, ambii punctând faptul că statul ideal nu poate fi creat în lipsa unui process lent de pregătire a indivizilor care sunt modelați în tipul de cetățean de cate statul are nevoie pentru a funcționa.
Motivația mișcării privind conceptul de “rezistență” a fost dat de lideurl acesteia, Sheikh Ahmad Yassin, care afirma că mișcarea rezistă împotriva ocupației israeliene deoarece Israelul este cel care “zi și noapte ține pușca țintită în fața băieților și a fetelor noastre.” Formele de rezistență adoptate de Hamas se aseamănă cu cele în baza cărora Mișcarea de Rezistență Națională palestiniană și-a justificat lupta purtată timp de un sfert de secol. Primele zece articole din Carta OEP arată compatibilitatea perfectă cu discursul Hamas elaborat în Carta sa constitutivă. De asemenea, aceleași justificări privind rezistența au fost recunoscute înainte de apariția Hamas, de către o varietate de structuri regionale sau internaționale, precum Liga Statelor Arabe, Organizația Conferinței Islamice sau ONU.
În ciuda imaginii pe care o are în spațiul occidental, Hamas nu este o facțiune pur militară, ci o organizație politică, culturală și socială, care are o aripă militară separată, specializată în rezistența armată împotriva ocupației israeliene. Înafară de aripa militară secretă a mișcării, care are propria conducere și propriul mecanism de recrutare, restul secțiilor funcționează în baza unor platforme publice. În câteva cuvinte, conducerea militară este subordonată conducerii politice Activitățile sociale și educaționale întreprinse în teritoriile ocupate sunt extrem de bine percepute de societate, nici Israelul și nici partenerii de pace nefiind în stare să le anuleze. Hamas reprezintă, de fapt, infrastructura numeroaselor instituții culturale și educaționale din Fâșia Gaza și Cisiordania.
Ideea de stabilire a unui stat islamic a fost rapid depășită, neajungându-se niciodată la o propunere serioasă în această privință. Discursul grupării reflecta tensiunile din rândul liderilor care trebuiau să aleagă între elemental politic și cel religios. Exista, pe de o parte, dorința de a rămâne devotatți utopiei religioase de dinaintea apariției grupării, cea privind visul unui stat islamic și, pe de altă parte, naivitatea acestei dorințe care a expus liderilor Hamas realitatea de zi cu zi trăită de palestinieni. Din acest punct de vedere, autorul Khaled Hroub consider că visul unui stat islamic pare a fi cu adevărat rușinos, realizarea lui transformând, însă, Hamas într-o mișcare atentă la adevăratele nevoi ale cetățenilor aflați sub “asediu”. Cu cât gruparea funcționează pe termen mai lung, cu atât dau dovadă de mai puți interes în a-și face publice obiectivele, devenind mai preocupată de obiective actuale și intermediare decât de ele pe termen lung.
Așadar, Hamas este o mișcare de eliberare, având o platformă politică fundamentată pe principiile definitorii ale religiei islamice, printre care și cel de islamizare al statului și a societății.
II. 2. Carta Hamas: analiză comparativă cu alte documente esențiale ale mișcării palestiniene de eliberare națională
Carta constitutivă a mișcării Hamas, apărută la data de 18 august 1988, reprezintă documentul ce subliniază structura identitară a organizației, poziția și obiectivele acesteia. După cum a declarat ministrul de externe al Guvernului Hamas din Fâșia Gaza, dr. Ahmed Yousef, carta Hamas a fost ratificată în circumstanțele unice cauzate de Intifada în 1988 ca și cadru al luptei împotriva ocupației israeliene. Într-un articol apărut în ziarul The Palestine Chronicle, acesta afirmă faptul că documentul a reprezentat practic un răspuns la adresa ocupației israeliene opresive, fiind viziunea unuia dintre liderii mai în vârstă ai mișcării. Îndr-adevăr, textul acestui document a fost scris de către un singur individ care l-a publicat în lipsa unei consultații preliminare cu membrii mișcării. Din această cauză, textul este plin de confuzii între termeni precum „iudaism” sau ”sionism”, acestea propăgând asupra mișcării o imagine anti-semită.
Este adevărat faptul că documentul conține multe afirmații împotriva evreilor însă, după trecerea anilor, multe dintre aceste afirmații nu mai pot fi considerate ca fiind valabile pentru prezenta mișcare, carta în sine devenind depășită. Din acest motiv, liderii Hamas și purtătorii săi de cuvânt au făcut foarte rar trimiteri la cartă, dovadă că documentul a devenit mai degrabă o povară decât o platform intelectuală care să cuprindă întregul spectru al principiilor organizației. Limbajul sofisticat al discursului Hamas din ajunul preluării puterii în 2006 și discursul din cartă par a descrie două mișcări complet diferite.
Carta mișcării Hamas cuprinde 36 de articole în care sunt exprimate caracteristicile acesteia, strategiile adoptate, atitudinea sa vis-à-vis de inițiativele și soluțiile de pace internaționale și, nu în ultimul rând, viziunea mișcării asupra altor mișcări islamiste. Textul acesteia se aseamănă, în unele prvințe, cu alte documente importante ale mișcării palestiniene. Aici vorbim despre Carta Mișcării Naționale Palestiniene, apărută la data de 28 mai 1964 și amendată cu șapte articole în 1968, în ajunul izbucnirii Războiului de Șase Zile. Prin acest document era stabilită formarea Organizației pentru Eliberarea Palestinei cu sediul în estul Ierusalimului și trata, în primul rând, obiectivele organizației, identitatea națională palestiniană și rolul de avangardist a cetățenilor palestinieni, conduși de organizație, în lupta pentru eliberarea patriei lor.
Palestina, neavând o constituție formală și fiind neglijată decenii întregi sub ocupația israeliană în timp ce cadrul său legal se baza pe un amestec confuz de diferite sisteme legale strânse de-a lungul istoriei de la Imperiul Otoman, mandatul Marii Britanii, Egipt, Iordania și Israel, în data de 7 iulie 2002 Autoritatea Națională Palestiniană a adoptat Basic La și a fost semnată de către Yasser Arafat. Documentul a fost amendat în 2003 și în 2005 și funcționează ca o constituție temporară până la stabilirea unui stat independent. Această constituție a stabilit o bază fermă, reprezentând conștiința cetățenilor. Titlurile constituției reprezintă un set de reguli și principii constituționale moderne care prezintă drepturile publice și personale și libertățile într-o manieră care oferă dreptate și egalitate tuturor, fără discriminare. Acestea asigură respectarea legii și un echilibru între ramura executivă, cea legislativă și ea judecătorească.
Împreună cu această cartă, s-a adoptat un alt document cunoscut ca și Basic Constitution, Basic Law sau Fundamental Law of the PLO, ce tratează probleme precum structura și procedurile organizației.
Cartele celor două organizații palestiniene se aseamănă în unele puncte de vedere, fiecare necesitând o analiză complet diferită. În ceea ce privește Carta Hamas, Seicul Yassine a spus că aceasta nu reprezintă Coranul deci poate fi modificată. În plus, și alți lideri lideri, după Yassine, s-au referit la posibilitatea de modificare a Cartei. Carta OEP conține diferite angajamente de revizuire a textului, așa-zise modificări, afirmații puse sub semnul întrebării sau elemente de confuzie. Cele două carte se aseamănă în privința obiectivelor și a atitudinii față de conflictul israeliano-palestinian, și nu numai. Așadar, în privința obiectivelor celor două organizații, ambele neagă dreptul statului israelian de a exista și incită cetățenii palestinieni și statele arabe vecine să se ridice la liptă împotriva “entității sioniste”. Carta OEP merge mai departe în a afirma faptul că evreii nu constituie o singură națiune independentă cu o identitate proprie, ei fiind cetățenii statelor cărora aparțin. În ambele carte putem găsi referiri la adresa mișcării sioniste care este considerată a fi o” mișcare asociată cu imperialismul internațional, antagonist tuturor acțiunilor de eliberare din lume […] este de natură rasistă și fanatică, agresivă, expansionistă, colonială prin oboectivele sale și fanatică prin metodele utilizate. Israelul este instrumentul mișcării sioniste și prezența sa va reprezenta mereu o amenințare la adresa păcii Orientului Mijlociu și a întregii lumi.” Carta Hamas tratează problema Israelului într-un mod puțin diferit, afirmând că mișcarea sionistă, împreună cu puterile imperialiste, încearcă, printr-un plan bine pus la punct și o strategie inteligentă, să elimine statele din cercul luptei împotriva mișcării sioniste […]. De asemenea, ocupația israeliană este descrisă ca fiind depravată, coruptă, utilizând spionajul și organizațiile secrete pentru a-și atinge obietivele. Scopul lor fiind acela de a distruge societățile, valorile umane, să deterioreze caracterul uman și să anihileze islamul. Prin acest articol, mișcarea Hamas cere, precum OEP, statelor ce înconjoară Israelul, să-și deschidă granițele către luptătorii arabi cu care să-și unească puterile pentru frații lor din Palestina.
Obiectivele celor două organizații palestiniene sunt similare din toate punctele de vedere, ambele luptând pentru unitatea arabă și pentru eliberarea teritoriului palestinian. Hamas își definește obiectivele prin intermediul unei imagini a muezinului a cărui voce se va auzi din moschei declarând stabilirea statului islamic în așa fel încât toți oamenii și toate lucrurile să se întoarcă la locul potrivit. OEP descrie obiectivele ca fiind coplementare, atingerea unuia dintre ele facilitând împlinirea celuilalt, întrucât unitatea arabă duce la eliberarea Palestinei care, la rândul său duce la unitatea arabă.
Cele două mișcări declară în cartele lor constitutive teritoriul palestinian ca reprezentând patria populației arabo-palestiniene, care este, la rândul său, parte integrantă a lumii arabe: ”Palestina este patria arabilor palestinieni; este parte indivizibilă a patriei arabe iar palestinienii sunt parte integrantă a națiunii arabe.” În ceea ce privește problema palestiniană, în cele două documente este declarat faptul că nu există o soluție viabilă decât cea a jihadului, întrucât, din perspective Hamas, conferințele de pace internaționale se află în contradicție cu principiile mișcării. În plus, în ambele carte se stipulează idea conform căreia orice soluție, program pentru eliberare, lichidarea problemei, internaționalizarea Palestinei sau orice altă soluție de rezolvare a conflictului este refuzat. În carta Hamas apare idée că nici o conferință internațională nu este capabilă să resolve adevăratele problem palestiniene, singurul lucru pe care aceste conferințe putând să-l facă este să aducă infideli în pământul Palestinian pe care să-I pună pe post de mediatori.
Articolul 19 al OEP și articolul 28 al Hamas descriu partajul Palestinei și ocupația israeliană ca fiind acțiuni ilegale deoarece sunt contrare voinței palestiniene și nu respect principiile Cartei ONU, în primul rând cel al auto-determinării. “Invazia mișcării sioniste este una malefică. Aceasta nu se oprește în a apela la orice metodă, utilizând răul și toate metodele compatibile pentru a-și atinge obiectivele. ” Eliberarea Palestinei este descrisă de Hamas ca fiind compusă din trei cercuri: cel Palestinian, cel arab și cel islamic, fiecare cerc având rolul său în lupta împotriva mișcării sioniste. Astfel, concluzia pe care o trage OEP în carta sa este cea conform căreia eliberarea Palestinei reprezintă o datorie națională și o îndatorire proprie a fiecărui musulman în parte, întrucât Palestina este un pământ islamic de a cărui destin depinde destinul națiunii arabe și a existenței sale.
Mișcarea Hamas declară în carta sa constitutivă că OEP este organizația cea mai apropiată de inima mișcării, însă aceasta consideră că din cauza împrejurărilor în care s-a format OEP, a confuziei ideologice ce o înconjoară și sub influența invaziei ideologice în care a căzut lumea arabă, OEP a adoptat ideea statului secular, ceea ce contrazice ideologia religioasă. De aceea, Hamas nu-și poate devia traiectoria spre secularism. Ei declară că în momentul în care OEP va adopta islamul ca regulă de viață, adepții Hamas îi vor deveni soldați, aliați.
Adoptarea acestor documente reflectă naționalismul arab care poate fi ușor descifrat datorită accentului pus pe teritoriul Palestinei, care este văzut ca parte a partiei colective arabe iar constituția provizorie reprezintă cu adevărat un pas fundamental spre realizarea drepturilor palestinienilor.
II. 3. Strategia militară a Hamas: forțarea retragerii Israelului și constituirea unui stat arab islamic pe ansamblul Palestinei sub mandatul britanic
Principala problemă cu care se confruntă arabii musulmani o reprezintă existența statului israelian în centrul lumii arabe. Această realitate este o constantă reamintire a slăbiciunii și a profundei crize din sânul societății islamice, care nu are puterea de a scăpa de ocupația pe care aceștia o văd drept o „boală”. Astfel, obiectivul central al mișcării este eliberarea Palestinei de sub ocupația israeliană și restabilirea unui stat islamic.
După cucerirea islamică a Palestinei, aceasta a devenit patrimoniu islamic ce nu aparține nici unei persoane, grup sau stat, ci a devenit proprietatea generațiilor trecute și viitoare. Oamenii ce trăiesc pe acest pământ au primit dreptul de a trăi acolo, dar nu și dreptul de proprietate. În consecință, nici un stat arab, lider sau organizație nu are dreptul de a realiza concesii sau de a diviza Palestina iar ocupația israeliană este considerată, din acest motiv, ca fiind infidelă, necredincioasă. Teritoriul este foarte important în gândirea islamică, aceasta reprezentând o parte esențială a existenței islamului pe pământ. În Coran sunt menționate doar două orașe sfinte, Mecca și Medina, noțiunea de teritoriu sacru limitându-se la împrejurimile acestor orașe în care nu au acces decât musulmanii. De la această idee pornește moștenirea spiritulă a mișcării Hamas. Fundamentalismul palestinian pare a fi influențat în mod direct de iudaism în cadrul căruia noțiunile de „teritoriu sacru” și ” pământ promis” sunt proeminente. Proiectarea viitoarei societăți islamice se leagă în mod direct de problema palestiniană întrucât viitorul Palestinei nu poate fi separat de viitorul întregii societăți musulmane. Astfel, jihadul Palestinian are consecințe pozitive asupra “trezirii islamice” iar controlul Palestinei anunță controlul asupra lumii întregi.
Pentru a-și atinge obiectivul, gruparea Hamas utilizează o strategie în trei nivele: în primul rând întreprinde activități sociale prin care-și asigură suportul pentru organizație; în al doilea rând își construiește activitatea politică ce concurează cu OEP și Autoritatea Palestiniană și, în al treilea rând, își planifică strategia militară de gherilă și atacuri sinucigașe care țintesc societatea civilă și militară israeliană. În plus, mișcarea încearcă să contracareze ceea ce este perceput ca fiind secularizarea și occidentalizarea societății arabe și să devină recunoscută la nivel internațional ca singurul reprezentant al societății palestiniene, distincție deținută de OEP după conferința Ligii Statelor Arabe de la Rabat, Maroc, din anul 1974.
Când a luat ființă mișcarea Hamas în 1987, climatul Orientului Mijlociu suferea de pe urma șocului produs atât de încheierea celui de-al doilea Acord de dezangajare dintre Israel și Egipt (1 septembrie 1975), care a produs uimire în rândul întregii comunități internaționale și mai ales în rândul palestinienilor care se simțeau trîdați de către egipteni, dar și de recunoașterea Israelului de către Egipt și închierea tratatului de pace dintre cele două state în 1979. În același an, OEP a suferit o înfrângere din partea Israelului în Liban, ceea ce a dus la mutarea tuturor grupărilor palestiniene în Tunisia. Astfel, logica rezistenței armate pentru eliberarea Palestinei a suferit două lovituri grele în același an. Din acel moment, Hamas și-a reiterate și reafirmat conceptual de “rezistență”, declarându-se împotriva oricăror negocieri cu Israelul. În perspectiva mișcării, singura cale de a câștiga drepturile palestinienilor este prin rezistență împotriva ocupației coloniale. Logica Hamas se bazează pe ideea conform căreia acolo unde există ocupație militară, ar trebui să apară și o formă de rezistență militară. O astfel de rezistență ar lua sfârșit atunci când nu ar mai exista ocupație. Toate acțiunile și deciziile luate de grupare se bazează și se justifică prin această convingere.
Strategia Hamas pare a fi, la suprafață, superficială sau chiar neserioasă. Însă la o analiză mai atentă, s-a dovedit a fi de succes pentru organizație. Astfel, termenul de “rezistență” ca și concept este principiul centralal gândirii Hamas, făcând parte chiar și din numele mișcării. Simplitatea terminologiei utilizate a fost greu contrazisă, camuflând argumentele mișcării și oferind o “umbrelă” teoretică sub care acțiunile militare al Hamas s-au desfășurat cu ușurință. De-a lungul existenței acestei mișcări s-au desfășurat diferite forme de rezistență, de la revolte ale populației, mobilizări, atacuri militare împotriva armatei israeliene, până la atacuri teroriste sinucigașe în inima orașelor israeliene. În toate cazurile s-au folosit metode ce corespundeau atmosferei politice a momentului. Efortul tuturor organizațiilor palestiniene, inclusive OEP cu facțiunile sale și Autoritatea Palestiniană, care s-a stabilit în Cisiordania și Fâșia Gaza în 1993/1994, s-au focalizat pe retragerea israeliană. Totuși, Hamas își dorește această retragere fărăr a renunța la alte drepturi ale palestinienilor și fără să recunoască Israelul. OEP și alte facțiuni palestiniene au ajuns la o recunoaștere a Israelului bazată pe soluția celor două state. Singurul lucru pe care Hamas ar accepta să-l facă ar fi tacita recunoaștere a existenței de facto a Israelului și nu o recunoaștere formală a dreptului Israelului de a exista. Motivul unei astfel de decizii este că, indifferent dacă retragerea israeliană s-ar face în urma unor tratative de pace sau prin forță, Hamas ar putea insista ca acest lucru să aibă loc fără a compromite alte drepturi ale palestinienilor sau chestiniuni precum suveranitatea asupra Ierusalimului de est, poziția granițelor sau dreptul refugiaților de a se întoarce pe pământurile lor.
Retragerea Israelului din Fâșia Gaza în luna august a anului 2005 a fost interpretată de liderii Hamas ca o validare a strategiei rezistenței. Multe declarații făcute de reprezentanții mișcării Hamas făceau referire la această retragere ca și rezultat al continuei rezistențe și a presiunilor pe termen lung exercitate asupra Israelului și a trupelor acestuia în teritoriul Fâșiei Gaza, fapt ce a lăsat Israelul fără nici o opțiune, înafara celei de a se retrage. Contrar acestor afirmații, mulți palestinieni se declarau a fi suspicioși în privința adevăratelor intenții ale Israelului care s-a retras dintr-un teritoriu care, în realitate, nu are nici o importanță strategic sau religioasă pentru israelieni. Adevăratul obiectiv al Israelului este, din perspectiva palestinienilor, cel de a-și consolida ocupația în Cisiordania și Ierusalim, adevăratele zone conflictuale dintre cele două tabere. În ceea ce privește zona Cisiordaniei, liderii mișcării consideră că aceeași strategie de deteriorare a imaginii Irsaelului în lume ar avea rezultatele scontate. Astfel, după câștigarea alegerilor din luna martie a anului 2006 de către partidul israelian Kadima, acesta a anunțat o retragere parțială din anumite zone ale Cisiordaniei. Cum era de așteptat, Hamas a argumentat, din nou, că în cazul în care rezistența adoptată de ei nu ar fi avut consecințe asupra Israelului, oricât de nesimnificative, nu ar fi existat aceste revolte. În această privință, trebuie menționat faptul că Hamas face aluzie la gruparea Hezbollah, care a fost percepută ca și forțând retragerea necondiționată a Israelului din sudul Libanului în anul 2000. La acel moment însă, pasul făcut de către Israel era bazat pe mai multe motive precum șansele acestuia de a atinge vreun obiectiv strategic sau pierderile considerabile de soldați din rândul armatei. În consecință, Hamas a ales să exercite aceleași presiuni asupra armatei de ocupație cu scopul de a obține retragerea totală din Palestina.
În privința armamentului de care dispune mișcarea Hamas, încă de la aparăția sa, aceasta a acaparat cantități considerabile, care include mitraliere, bombe, rachete confecționate manual cu rază de acțiune de câțiva kilometri capabile să lovească așezările israeliene dacă sunt lansate din Fâșia Gaza. În ceea ce privește calitatea, eficacitatea și cantitatea de armament, acesta nu a reprezentat niciodată o amenințare serioasă pentru Israel întrucât acestea ar putea crea daune doar în cadrul unor atacuri de gherilă sau atacuri sinucigașe. Sursele de aprovizionare includ furtul de la egipteni, achiziționarea de pe piața neagră sau de la forțe palestiniene de securitate nemulțumite din cadrul Autorității Palestiniene. Mișcarea și-a dezvoltat, de asemenea, o ateliere de manufactură de armanent locale însă primitive, în special bombe și rachete cu rază scurtă de acțiune. Acest armament este utilizat și păzit de brigăzile militare Ezzedin Qassam și este, în același timp, aspru controlat de către mișcare. În ciuda unor incidente între facțiunile militare de utilizare a armamentului, arele sunt utilizate strict împotriva Israelului.
Astfel, noul val de gândire politică a grupării Hamas care suține rezistența armată, împreună cu obiectivul de formare a unui stat islamic, au reușit să surclaseze popularitatea Fatah, care se bucura de suportul SUA. Noua metodă a atacurilor sinucigașe este justificată prin declarații publice făcute de oficialii mișcării, care le descriu ca fiind acțiuni reciproce generate de atacurile israeliene în urma cărora civili palestinieni își pierd viața. Hamas a propus în nenumărate rânduri ca aceste atacuri asupra populației civile din ambele tabere să se oprească, însă s-au lovit mereu de refuzul categoric al Israelului care argumenta că nu are de gând „să facă afaceri cu teroriștii.” Deși mișcarea a apărut în 1987, atacurile sinucigașe nu au început decât în anul 1994. Primul val a izbucnit ca răzbunare împotriva masacrului de la Hebron în urma căruia au murit 29 de palestinieniîn moscheea Abrahamică, în februarie 1994. Hamas a jurat că se va răzbuna și a făcut acest lucru prin asasinarea soldaților și civililor israelieni. Astfel, gruparea a realizat impactul pe care îl au asemenea atacuri în imaginarul social, adoptând această strategie. Înaintea anului 1994, mișcarea urmărea doar obiective militare specifice. Turnura majoră a strategiei militare îndreptate împotriva populației civile israeliene justificată ca fiind răspunsul la adresa acțiunilor israeliene a avut repercusiuni grave asupra grupării Hamas. Înfruntând acțiunile violente ale Israelului împotriva Hamas și saturată de strategia israeliană de asasinare a liderilor mișcării, aceasta și-a perfecționat metoda de atac sinucigaș de-a lungul anilor. Deși a realizat faptul că aceste atacuri au distorsionat opinia internațională privind lupta legitimă palestiniană, aceste strategii au oferit mișcării o “aură” de putere și popularitate în rândul palestinienilor care au început să perceapă organizația Hamas ca pe una capabilă să cauzeze pierderi Israelului și să răzbune moartea palestinienilor cauzată de Israel. Israelul, nedispunând de metodele necesare pentru a-și apăra cetățenii, a fost devastate deoarece oroarea unui potențial atac cu bombă a dus populația israeliană într-un suspans terifiant, ceea ce a mobilizat Israelul să aplice presiuni asupra Hamas, presiuni ce aveau să vină și din exteriorul scenei de confruntare, din arena internațională. În mai multe ocazii, Israelul s-a arătat pregătit să discute cu mișcarea Hamas stoparea acestor atacuri, însă gruparea și-a menținut poziția: “Nu mai omorâți civili palestinieni iar noi nu vom mai omoră civili israelieni.” Oferta a fost refuzată în repetate rânduri de către Israel. Atacurile sinucigașe utilizate de Hamas au dat grupării un renume negativ, oferind Israelului șanda de a “vinde” lumii imaginea unei organizații teroriste a cărui singur obiectiv este asasinarea în masă a civililor israelieni.
Sfidarea de către Hamas atât a atacurilor israeliene cât și a criticii internaționale la adresa strategiei sale mlitare a fost în repetate rânduri acompaniată de hudna care reprezintă un concept islamic religios ce se aseamănă cu un armistițiu, însă prezintă o serie de diferențe. Hudna este un concept slamic tradițional de război folosit pentru prima oară de profetul Muhammad care în anul 628 î.Hr. a încheiat cu rivalii săi un armistițiu de zece ani în timpul căruia cele două popoare aveau să trăiască în pace. Astfel, propunerea mișcării părea a contrazice principiul de bază al grupării, și anume jihadul împotriva Israelului. Din punctual de vedere al grupării, hudna este doar o înțelegere de amânare a ostilităților, nu un tratat de pace care ar putea compromite concesiile făcute, în timp ce un armistițiu a ajuns să implice o înțelegere, un acord între două părți. Hamas a oferit în repetate rânduri hudna Israelului, Sheikh Ahmad Yassin fiind primul care a sugerat o asemenea idée, pe care Israelul a ridiculizat-o mereu.
Astfel, strategiile utilizate de ambele tabere sunt într-adevăr exclusive și nu oferă multe speranțe asupra unei soluții de pace.
II. 4. Viziuni și percepții
II. 4.1. Viziunea Hamas asupra mișcării sioniste
Vocabularul utilizat de către mișcarea Hamas pentru a-i descrie pe evrei este indicat în Coran și în sursele occidentale din care este derivat. Vocabularul coranic este bogat în expresii peiorative preluate mai degrabă din anumite srieri creștine anti-semite decât din cele clasice ale islamului. În Coran, Hadith, Tafsir (interpretare coranică) și alte scrieri teoretice, evreii sunt numiți “Ban u Isra’il”, “al-Yah ud” sau sunt menționate nume ale triburilor evreiești din Medina. Islamiștii palestinieni folosesc termenul de ” al-Yah ud” precum și Kafirun (necredincioșii). De asemenea, aceștia sunt caracterizați ca fiind oamenii asupra cărora s-a pogorât mania lui Dumnezeu, “trăsătură” ce poate fi regăsită în Coran. Evreii sunt văzuți ca neirosindu-și eforturile în a dezvolta planuri de a distruge umanitatea de când Dumnezeu și-a coborât mania asupra lor. Dumnezeu a acționat în acest fel asupra lor deoarece nu șia-u urmat religia trimisă de El după cum s-ar fi cuvenit, ci și-au ucis profeții și au distorsionat adevărata religie iudaică. Nu în ultimul rând, se crede că evreii au încercat să facă rău societății musulmane și să o domine deoarece ei reprezintă forța internațională care adduce umanității un nou program civilizator și dumnezeiesc.
Imaginea evreilor conține urme ale anti-semitismului european, mai ales prin faimoasele “The Protocols of the Elders of Zion”. Aceste documente, care au circulat în Europa în anii 1920-1930 au fost pentru prima oară traduse în limba arabă în 1926 și sunt folosite de Hamas ca dovadă a opțiunii lor de a fi împotriva Israelului. Astfel, gândirea islamică a devenit practic obsedată de problematica mișcării sioniste, încă din secolul XX. Literatura a început să abunde în lucrări despre evrei, învățăturile anti-evreiești transformându-se într-o filozofie de viață iar evreul devenind o metaforă general a pericolului și amenințării față de islam. Pentru islamiști, iudaismul reprezintă religia care stipulează rasismul și ostilitatea și incită ca evreii să ocupe Palestina sub sloganul Pământului Sfânt. Pe de altă parte, mișcarea sionistă reprezintă pentru aceștia entitatea dușmanului care este responsabilă pentru transformarea gândirii iudaice în realitatea perceptibilă a Palestinei de azi.
Hamas a declarat că nu intenționează să ia măsuri agresive împotriva nimănui din cauza convingerilor și a credințelor sale religioase, atâta timp cât acestea nu devin ostile față de societatea musulmană. Exact acesta este cazul Palestinei. Evreii de aici sunt agresori ce ocupă pământul musulman, fiind astfel considerați ca și dușmani de război. Doar dacă înțelegem acest context, putem sesiza și atitudinea Hamas asupra evreilor și a mișcării sioniste. La nivel intrinsic și religios, mișcarea Hamas nu poate fi anti-evreiască. În virtutea învățăturilor islamice religioase, Hamas sau oricare alt grup sau individ Islamic îi este interzis să facă vreun rău evreilor doar pentru că ei sunt evrei sau creștini sau alt grup confesional. Astfel, pentru a ne exprima corect, Hamas este puternic anti-sionistă și nu anti-evreiască, cu termenul de “sionist” ca fiind “persoana sau grupul al cărui unic obiectiv este stabilirea unui stat evreu în Palestina.”
Carta contitutivă a mișcării Hamas conținea anumite idei care creau confuzii în privința iudaismului și a sionismului, ceea ce a dus ca la doi ani după publicarea acesteia, Hamas să lanseze, în 1990, o serie de documente prin care se distanța de textul cartei. Se punea astfel accentul pe idea că lupta lor este dusă împotriva sioniștilor și a mișcării acestora, nu împotriva evreilor și a iudaismului, trasând astfel o distincție clară între cele două. Unul dintre liderii mișcării a declarat că “a fi evreu, sionist sau israelian este irrelevant; ceea ce e relevant pentru mine este noțiunea de ocupație și agresiune. Chiar dacă această ocupație ar fi fost impusă de către un stat arab sau Islamic iar soldații ar fi fost arabi sau musulmani, eu aș opune rezistență și aș lupta împotriva lor.”
Mișcarea Hamas consideră conflictul cu mișcarea sionistă în Palestina ca fiind un conflict al supraviețuirii, al civilizației și al determinării care nu se poate sfârși decât prin înlăturarea cauzei. Hamas vede mișcarea sionistă ca fiind guvernată printr-un regim totalitar antagonistic, nu doar o mișcare cu ambiții teritoriale, ci un regim complementar forțelor de colonizare modern care au obiectivul de a pune stăpânire pe bogății și resurse. Caută să obțină acest lucru prin a promova provincialismul, a înstrăina națiunea de la rădăcinile sale culturale și să stabilească limitele hegemoniei sale economice, militare, politice și chiar intelectuale.
II.4.2. Viziunea Hamas asupra Israelului
Conform mișcării Hamas, Israelul este un stat colonial care a fost stabilit prin forță și a reprezentat rezultatul colonialismului și imperialismului occidental împotriva arabilor și musulmanilor. În anii incipienți ai grupării, viziunea asupra Israelului era încărcată de înțelesuri religioase conform cărora Israelul reprezenta apogeul atacului împotriva musulmanilor și a locurilor sfinte din Ierusalim, sprijinul stabilirii statului israelian de către puterile occidentale fiind văzut ca o reînnoire a cruciadelor medievale. Pentru islamiști, entitatea sionistă își folosește denumirea de „Israel” în mod excepțional pentru a descrie formarea statului evreu ca unul de tip religios, numele acesta fiind de natură religioasă, precum sunt și denumirile parlamentului unicameral israelian, Knesset și organizația uniunilor comerciale israeliene, Histadrut. În mod paradoxal, dat fiind fapul că Israelul este văzut ca un stat bazat pe legi religioase care-și atinge obiectivele religioase în mod eficient, acest lucru inspiră o profundă admirație și servește drept model de urmat pentru viitorul stat palestinian islamic.
Acest discurs s-a dezvoltat în timp și s-a adaptat noilor realități moderne. Astfel, viziunea asupra Israelului a suferit unele modificări în funcție de parametrii ocupației. Ar fi incorect să sugerăm faptul că noul discurs al Hamas reiese din rădăcinile vechii gândiri a mișcării sau că prin acest nou discurs gruparea a înlocuit total vechiul limbaj al său încărcat cu antagonism religios împotriva Israelului. Însă, în general, discursul politic al conducerii Hamas și cel inclus în documente și declarații ofociale despre Israel este bazat pe un limbaj de drept internațional și pe presupuneri de ordin politic, nu religios.
Autorul Khaled Hroub afirmă în lucrarea sa că sintagma „distrugerea Israelului” folosită de mass-media atunci când vorbește despre obiectivul central al grupării Hamas, nu a fost, de fapt, niciodată utilizat sau adoptat de către grupare, nici chiar în cele mai radical declarații. Obiectivul central al grupării este “eliberarea Palestinei”, ceea ce ridică un semn de întrebare în privința modalității prin care acest obiectiv poate fi atins.În carta constitutivă a grupării, care cuprinde o retorică oarecum stânjenitoare pentru actual organizație, există unele afirmații care ar putea fi interpretate ca referindu-se la “distrugerea Israelului”. Totuși, întregul document are o valoare minimal în present și cu greu corespunde realităților și gândirii prezente a grupării.Cu alte cuvinte, argumentul potrivit căruia scopul final al mișcării este distrugerea Israelului nu are nici o relevanță. Acțiunile întreprinse de grupare reprezintă dovada supremă și demonstrează exact opusul. Nici Hamas și nici o altă grupare palestiniană nu are și nici nu își dorește să aibă abilitatea de a distruge Israelul, care dispune atât de armament convențional cât și neconvențional, ceea ce i-ar permite să distrugă toate statele în doar câteva zile. La adresa existenței Israelului nu există nici o amenințare însă, la adresa palestinienilor există cu siguranță.
Pe scurt, s-a scris că orice sugestie legată de scopul mișcării de a distruge statul israelian este, oarecum, naivă. Pentru ca Hamas să poată realize așa ceva, ar trebui să rămână la putere decenii la rând, timp în care să reușească să distrugă toate grupările palestiniene care nu-I urmează calea. Ar trebui, de asemenea, să-și construiască o armată palestiniană masivă în Cisiordania și în Fâșia Gaza, să importe armament, mașini de luptă de la surse simpatizante practic inexistente și să antreneze mii de soldați în teritoriile pe care le controlează. Așadar, putem ridica un semn de întrebare asupra posibilității grupării Hamas de a distruge singură Israelul, în idea în care toate statele arabe la un loc nu au reușit acest lucru. Cu toate reușitele grupării, din punct de vedere electoral și militar, Hamas rămâne o organizație defensivă și nu una ofensivă iar scopul său final ca fi acela de a-și păstra existența și de a se feri să fie distrus, nu de a-i distruge pe alții.
CAPITOLUL III
Poziția socială și strategia politică a Hamas
III. 1. Hamas și Procesul de Pace
Poziția palestiniană inițială privind crearea statului israelian în 1948 era un consens general de respingere a oricărei propunere de stabilire a Israelului în orice parte a pământului istoric al Palestinei. Această poziție a rămas neschimbată până în anul 1988 când OEP s-a declarat oficial pregătită să accepte soluția celor două state: crearea Palestinei în regiunea Fâșiei Gaza și a Cisiordaniei și în restul teritoriului stabilirea Israelului. În acea perioadă, Israelul încă nu analizase respectiva propunere iar nici un partid politic israelian nu acceptase acest concept decât spre sfârșitul anilor 2006 când soluția a fost adoptată de către Ehud Olmert din partidul Kadima.
Comportamentul mișcării Hamas a dat naștere multor controverse din cauza violenței folosite împotriva Israelului și mai ales împotriva civililor israelieni. Încă de la formarea sa, atacurile asupra Israelului au făcut parte din opoziția sa față de ocupația israeliană și față de succesiunea proceselor de pace intentate de comunitatea internațională. Hamas nu a dorit să facă absolut nici un compromis în ideea eliberării Palestinei, comportamentul său fiind de-a dreptul ambiguu. De-a lungul anilor 1990, atacurile sinucigașe au subminat procesul de pace iar o dată ajunsă la putere, mișcarea a refuzat să recunoască Israelul, chiar și în fața unor sancțiuni economice drastice.
Balanța puterii se afla constant în favoarea Israelului care se bucurase mereu de sprijinul SUA și al Occidentului. Din această cauză, Israelul nu avea motive de îngrijorare când ONU a lansat rezoluția Consiliului de Securitate prin care i se cerea retragerea din teritoriile ocupate în urma războiului din 1967.
Astfel, primul acord direct care viza asigurarea unui cadru unic pentru negocierile dintre palestinieni și guvernul israelian a fost cel cunoscut sub numele de Acordurile de la Oslo sau Declarația de Principii privind Aranjamentele Interimare de Autoguvernare. Acesta a reprezentat o încercare de rezolvare a conflictului israeliano-palestinian, fiind semnat între guvernul Israelului si Organizația pentru Eliberarea Palestinei. Negocierile preliminare s-au inițiat la Madrid în 1991 și au avut loc în secret la Oslo, fiind încheiate la data de 20 august 1993. Semnarea oficială a acordului a avut loc la Washington, în data de 13 septembrie 1993 în prezența președintelui OEP Yasser Arafat, a primului ministru israelian Yitzhak Rabin și a președintelui american Bill Cliton. Acestea au stipulat înființarea Autorității Naționale Palestiniene care urma să fie responsabilă pentru administrarea teritoriilor aflate sub controlul său. De asemenea, urmau să dureze cinci ani, timp în care trebuia să se negocieze un acord permanent. Procesul de negocieri premergătoare Acordurilor de la Oslo au avut un rol extrem de important în ceea ce îl privește pe liderul OEP, Yasser Arafat, căruia i s-au deschis porțile democrației legitime, deși înainte ca OEP-ul să se bucure de această legitimitate, partidul israelian muncitoresc trebuia să câștige alegerile din iunie 1992. Este posibil ca Acordurile de la Oslo să nu fi ajuns să fie semnate dacă partidul Likud ar fi câștigat alegerile și ar fi continuat să refuze orice contact cu OEP.
Acordurile de la Oslo din 1993 le ofereau palestinienilor dreptul de autoguvernare limitată, fără o reală jurisdicție asupra teritoriului, pentru o perioadă de cinci ani de „testare”. Poate ca în această perioadă, palestinienii ar fi trebuit să aibă un comportament exemplar pentru ca negocierile să se deruleze în scopul luării unei decizii majore în privința divizării Ierusalimului asupra căruia ambele tabere își cereau drepturile, statutul refugiaților, demolarea așezărilor evreiești din Fâșia Gaza și Cisiordania, controlul asupra granițelor și problema suveranității depline. Din perspectiva palestiniană, în această perioadă de “testare”, situația ce privea toate subiectele majore cu care se confrunta societate fuseseră exacerbate în mod deliberat de către Israel pentru ca dezordinea creată să le servească drept motiv pentru ca palestinienii să nu îndeplinească cerințele minime cerute de israelieni pentru inițierea negocierilor. Din perspectiva israeliană, palestinienii nu au reușit să demonstreze că sunt în stare să fie parteneri de pace exemplari, astfel negocierile c ear fi vizat rezolvarea conflictului au fost anulate. După semnarea Acordurilor de la Oslo au existat multe speculații privind reacția Hamas, luând în considerare opoziția sa vocală. Ca urmare, Hamas a boicotat alegerile din 1996 în semn de protesc pentru acordurile semnate de către OEP cu guvernul israelian. În plus, palestinienii din diasporă au avut mari speranțe în privința acestor acorduri întorcându-se, astfel, în teritoriile ocupate.
Viziunea Hamas asupra Acordurilor de la Oslo și asupra oricăror alte astfel de inițiative sunt fără valoare atâta timp cât ele sunt gândite în jurul unei balanțe de putere în care cererile Israelului se află în capul listei. Hamas consideră aceste planuri de pace ca fiind mai degrabă capitulații, nu înțelegeri de pace iar eșecul Acordurilor de la Oslo era inevitabil, rațiunea acestor idei fiind după cum urmează: apărătorii acestor acorduri au susținut mult timp după semnarea acestora că vor aduce sfârșitul ocupației israeliene iar palestinienii nu vor mai fi nevoiți să recurgă la rezistența armată îpotriva Israelului. Însă, la opt ani după semnarea acestor acorduri, teritoriile ocupate în 1967 încă se află sub ocupație, așezările israeliene continuă să se extindă în teritoriul palestinian, Fâșia Gaza și Cisiordania au ajuns să fie practic devastate și transformate în insule izolate, Ierusalimul continuă să se extindă și să se dez-arabizeze, zeci de hectare de pământ au fost confiscate pentru a permite extinderea așezărilor israeliene, sute de palestinieni continuă să fie arestanți în închisori israeliene, pedepsele colective nu au dispărut, casele palestinienilor sunt în continuare demolate iar situația economică este mai cumplită ca niciodată. Cu alte cuvinte, Procesul de Pace nu a ameliorat cu nimic condițiile palestinienilor aflați sub ocupație și nu pare să promită nimic pentru viitor.
De la bun început, critica mișcării Hamas la adresa Procesului de Pace s-a bazat pe interpretări de natură religioasă ale conflictului, aceasta văzându-l ca pe o luptă dusă între islam și dușmanii săi, îndeplinind astfel spusele profetului Muhammad despre cei care vor trăi într-un jihad constant până la ziua judecății.
În anul 1994, Hamas a făcut o declarație în cadrul Biroului Politic privind principiul păcii despre care mișcarea declară că nu i se opune. Totuși, Hamas afirmă că pacea oferită de guvernul „dușman” nu este o pace, ci consolidarea ocupației și inechitate față de palestinieni. În acest context, Procesul de Pace nu este acceptabil, nu deoarece are drept scop soluția celor două state, ci deoarece nu este considerat ca ducând la o soluție viabilă și reală.
Un alt proces de pace față de care Hamas a avut un cuvânt de spus este Inițiativa Arabă de Pace care reprezinta viziunea unei viitoare păci între lumea arabă și Israelul bazată pe un quid pro quo: Israelul se va retrage în totalitate din teritoriile arabe ocupate, inclusiv din estul Ierusalimului, capitala viitorului stat suveran palestinian, în schimbul unei recunoașteri arabe totale, sfârșitul ostilităților și normalizarea relațiilor cu toate statele arabe. Această propunere s-a oficializat în cadrul summit-ului de la Beirut din martie 2002. Toate statele arabe au semnat inițiativa care a ajuns să fie eclipsată de atacul mișcării Hamas din Netanya, Israel, atac cunoscut sub numele de “Masacrul Passover” și de invazia lui Ariel Sharon din Fâșia Gaza.
În ceea ce privește participarea Hamas la negocieri, Liga Statelor Arabe a luat pași importanți pentru a se asigura că mișcarea nu va părăsi consensul arab și că va accepta un stat palestinian în granițele din 1967. Se considera faptul că, pentru a include grupuri islamiste la masa negocierilor, era necesar să le fie schimbate motivațiile și să se canalizeze pe faptul că ele vor să facă parte din regiune și să aibă influență legitimă. Intenția Hamas era de a nu participa la negocieri dar nici nu vroia să le blocheze, fiind astfel de acord cu organizarea unui referendum. Guvernul Hamas și cel de Unitate Națională erau foarte aproape de a accepta Inițiativa de Pace, cele două declarându-și acordul în privința soluției celor două state, fără a recunoaște însă Israelul. Khaled Mishal, liderul mișcării Hamas, a declarat după conferința președintelui Carter din Damasc din aprilie 2008, faptul că Hamas nu va recunoaște legitimitatea Israelului ci va accepta doar granițele din 1967 iar dacă va exista o înțelegere între Mahmoud Abbas și Israel, aceasta va fi supusă unui referendum. Trebuie amintit faptul că toate cele 57 de state ale Organizației Conferinței Islamice și-au exprimat acordul în privința Inițiativei de Pace iar în 2007, când Inițiativa a fost ratificată în cadrul summit-ului de la Riyadh, atât președintele Abbas cât și primul ministru Islamil Haniyah au fost prezenți.
Hamas consideră că prin a refuza aceste procese de pace susține drepturile palestinienilor și rămâne apărătorul acestora. Criticii mișcării Hamas o fac respnsabilă pentru eșecul procesului de pace prin continuarea atacurilor militare împotriva Israelului. Însă Hamas trece printr-o dilemă politică cu privire la posibilitatea ca palestinienii să-și dorească acceptarea unui tratat de pace cu Israelul în ciuda refuzului categoric al Hamas. Pe de o parte, mișcarea poate să rămână fermă în privința propriilor principii în baza cărora consideră tratatele de pace cu Israelul ca fiind egale cu capitularea însă, pe de altă parte, dorește să rămână conectat cu populația căreia vrea să îi reprezinte în continuare aspirațiile. Soluția acestei dileme a fost dată tot de Hamas, care propune un referendum în urma căruia să se adopte decizia luată de palestinieni. Ideea unui astfel de referendum oferă legitimitate oricărei viitoare decizii a mișcării de a abandona lupta armată.
O dată cu victoria sa electorală, Hamas a decis să arate partea politică și pragmatică a mișcării, mai ales în privința acceptării unei soluții politice vizând problema palestiniană. În viziunea sa, soluția ar fi crearea unui stat palestinian în limitele impuse de granițele din anul 1967 până la bazinul Iordan. Această viziune a fost publicată în Documentul de Reconciliere Palestinian sau Documentul Prizonierilor, fiind o înțelegere realizată de către activiștii încarcerați ai Hamas și ai altor facțiuni palestiniene, document amendat în iunie 2006.
III.2. Democrație și alegeri: preludiul către război
Întrebarea retorică cu care mișcările islamiste trebuie mereu să facă față este cea referitoare la natura lor democtratică. Istoria ne arată că problema se pune la fel în cazul tuturor grupărilor islamiste, indiferent de ideologia acestora. Practicile democratice nu sunt foarte vizibile iar în perioada postcolonială nu au existat democrații pe deplin dezvoltate. Spre exemplu, în republicile arabe, partidele socialiste și cele naționaliste au ajuns la putere prin alegeri sau prin lovituri de stat militare iar în monarhiile arabe nici nu se pune problema de alegeri democratice. Astfel, problema democrației în cadrul mișcărilor islamiste care se află în zone în care, practic, lipsește democrația, implică acuzații considerabile din punctul de vedere al autorului Khaled Hroub. Din acest punct de vedere, mișcarea Hamas este democrată prin convingerile sale precum orice alt partid politic dintr-o regiune care nu a experimentat această formă de guvernare. Există, însă, unele particularități în organizarea Hamas care ne pot ajuta să analizăm nivelurile sale de democrație. La nivel intern, mișcarea a preluat practica democratică prin a-și alege liderul. Aceste practici au fost bine puse la punct chiar și în zone în care un consens democratic nu ar fi adus rezultate ideale. Spre exemplu, când Hamas se afla în plin proces de formare a guvernului în martie 2006, primul ministru și întregul său cabinet au fost aleși în funcție de statut și dosar personal. În cadrul acestui proces, cabinetul Hamas s-a format din miniștri care nu erau neapărat cei mai buni în domeniul respectiv.
Trebuie menționat faptul că mișcarea Hamas mereu s-a autodefinit ca fiind o mișcare de rezistență preocupată cu confruntarea ocupației militare israeliene din Palestina, ocupație care controlează fiecare aspect ce ține de suveranitatea asupra teritoriului palestinian. Politica internă palestiniană se află sub control israelian absolut iar a fi ales să preiei guvernul palestinian care funcționează sub regula israeliană poate fi cu greu numită o “plăcere” pentru Hamas. Tocmai din cauza acestui control militar al ocupației, Hamas nu și-a propus să câștige majoritatea voturilor. Însă, victoria alegerilor a luat mișcarea prin surprindere, ceea ce ne face cu greu să credem că aceasta și-ar dori să se agațe de această poziție ciudată prin a manipula sau a bloca viitoarele alegeri. Fiind nevoită să facă față protestelor și cenzurii de la nivel regional și internațional, cea mai mare provocare a mișcării este să evite colapsul total și să-și sfârșească mandatul de patru ani în guvern cu minime pierderi posibile. Astfel, este puțin probabil ca Hamas să creeze vreun scenariu prin care să rămână într-o astfel de poziție compromisă.
Politica palestiniană, mai ales în perioada de după Yasser Arafat, nu mai era receptivă nici unei forme de autoritarism. Centrele de putere fuseseră fragmentate iar Hamas se afla într-o stare de tensiune continuă cu rivalii săi, mai ales cu mișcarea Fatah. În cazul în care Hamas ar decide să rămână la putere în ciuda practicii democratice, rezultatul imediat ar fi fatal. Mai mult, diversitatea societății palestiniene, nivelul înalt al educației și „invidia” generală vis-a-vis de democrația israeliană reduc posibilitatea existenței unui Hamas nedemocratic. Diferite școli de gândire seculare de stânga și liberale s-au afirmat de-a lungul istoriei în societatea palestiniană, mai ales în rândul comunității palestiniene creștine, care este extrem de politizată și activă. Astfel, chiar dacă Hamas și-ar dori să opteze pentru o formă politică nedemocratică, în aceste circumstanțe ar fii nevoită să renunțe la idee.
Spre sfârșitul lunii ianuarie 2006, Hamas a reușit din nou să ajungă în fruntea știrilor din întreaga lume. Mișcarea a câștigat o victorie răsunătoare în urma celei de-a doua serii de alegeri pentru Consiliul Legislativ Palestinian. Victoria Hamas din 2006 a fost un complet șoc pentru toate partidele aflate în joc, inclusiv pentru Hamas. Acesta plănuia să câștige un număr mare de locuri, în jur de 40-45%, pentru a-și putea juca rolul de paznic al drepturilor palestinienilor și pentru a putea forma mici coaliții cu care să reușească să blocheze viitoare compromisuri făcute de Fatah, însă fără a deține responsabilitatea unui guvern, care din cauza controlului israelian era extrem de nedorit.Astfel, mișcarea a câștigat 76 din cele 132 de locuri în parlament, oferind acesteia posibilitatea de a-și forma cabinetul sub președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, liderul mișcării Fatah, care a dominat legislativul și cauza palestiniană pentru mai mult timp și carea câștigat 43 de locuri. Autorul Zachi Chehab povestește în lucrarea sa o întâlnire pe care a avut-o în data de 25 ianuarie 2006, ziua alegerilor, cu unul dintre liderii de top ai mișcării Hamas, Dr. Mahmoud Al-Zahar. Acesta din urmă a afirmat, contrar celor cunoscute, că Hamas s-a pregătit foarte serios în privința alegerilor și asupra așa-numitului șoc pe care urmau să-l aibă la aflarea rezultatelor. În ultimele șase luni dinaintea alegerilor, partidul a lucrat cu adepții săi pe care i-a instruit cum să reacționeze dacă urmau să fie întrebați de preferințele lor în privința votului. Zahar a afirmat că îi instruiau pe activiști să evite pe cât posibil această întrebare iar în cazul în care erau presați trebuiau să dea un răspuns eronat. De asemenea, fiind nevoiți să-și aleagă un slogan pentru campanie, mișcarea a avut grijă să evite orice ar face legătura cu agenda sa militară, hotărându-se pentru sloganul “Pentru Schimbare și Reformă”. Hamas devenea acum vocea grijilor societății pe care dorea să o schimbe.
Motivele din spatele victoriei Hamas sunt multiple. În primul rând, mișcarea s-a dedicat ani la rând activităților destinate societății, jumătate din palestinieni alegând-o datorită programelor sociale dezvoltate de către aceasta și a obiectivelor declarate. Cealaltă jumătate, dezamăgită de termenul de „Proces de Pace” și saturată de brutalitatea Israelului, a votat mișcarea Hamas în defavoarea Fatah, cea care se afla în spatele Acordurilor de la Oslo și la tot ceea ce a urmat acestora.
Victoria în sine a Hamas este extrem de semnificativă nu doar pentru palestinieni dar și pentru arabi și musulmani în general. Pentru palestinieni reprezintă o turnură istorică în care a avut loc o schimbare majoră. Pentru prima oară, o mișcare islamistă a ajuns la conducere, luând locul puterii seculare palestiniene care o controla de decenii întregi. De asemenea, această schimbare s-a făcut fără violență, oferind mișcării Hamas dar și palestinienilor un sentiment de mândrie deoarece au îmbrățișat democrația.
Pentru Hamas, victoria a reprezentat cea mai mare provocare căreia a trebuit să facă față vreodată. Peste noapte, toate idealurile și sloganele mișcării s-au lovit de realitatea de pe teren. Se poate spune ca mișcarea Hamas de după alegeri a fost una considerabil schimbată față de mișcarea de dinaintea alegerilor. În privința arabilor și a musulamnilor, victoria Hamas a stârnit frica majorității statelor Orientului Mijlociu, însă a fost unică în sensul că islamul politic a ajuns la putere într-o manieră democratică. Mișcările islamiste din regiune au considerat acest triump ca fiind al lor însă regimurile arabe și musulmane au privit ascensiuea Hamas cu îngrijorare și suspiciune, crezând că acest câștig ar putea crea un precedent pentru alte grupări islamiste. De asemenea, venirea Hamas la putere alături de Autoritatea Palestiniană ca parteneri egali urmau să complice eforturile întreprinse de Mahmoud Abbas cu Israelul și cu SUA în privința planului de pace cunoscut ca și „Road Map”, întrucât Hamas se poziționează mai degrabă în favoarea creării unui stat palestinian pe teritoriul pe care se află acum Israelul, decât pentru soluția celor două state inclusă în planul de pace „Road Map”.
La nivel internațional, un guvern palestinian în frunte cu Hamas era privit ca un fruct imposibil al democrației. Vestul era prins în dilema de a accepta pe de-o parte un astfel de rezultat nedorit doar pentru a arăta lumii arabe și musulmane că apelul său pentru democrație în regiune a fost real sau să ia parte în mod cinic alături de Israel în efortul de a dărâma guvernul Hamas și astfel să piardă orice urmă de credibilitate. În plus, rezultatul alegerilor a uimit oficialii SUA și ai Israelului, care au declarat în repetate rânduri faptul că nu vor colabora cu Autoritatea Palestiniană care include mișcarea Hamas, pe care ambele țări, inclusiv UE, au desemnat-o ca fiind organizație teroristă. În plus, Secretarul de Stat Condoleezza Rice a declarat că „un partid nu poate fi cu un picior în politică și cu altul în teroare. Astfel, poziția noastră în privința mișcării Hamas nu s-a schimbat.”
Formarea noului guvern a fost salutată de către Cvartetul pentru Orientul Mijlociu care consideră că palestinienii au dreptul de a spera ca noul guvern să ia în considerare aspirațiile acestora privind pacea și dreptul la statalitate. În plus, în viziunea Cvartetului, toți membrii palestinieni ai guvernului trebuie să ia un angajament de renunțare la violență, să recunoască Israelul și să accepte angajamentele și obligațiile anterioare, inclusive planul “Road Map”.
Câștigul alegerilor indică o nouă fază a islamismului palestinian și constituie o provocare majoră pentru islamiștii palestinieni, întrucât aceștia au o responsabilitate importantă în ceea ce privește evoluțiile din cadrul societății palestiniene, care se află într-un mediu internațional ostil mișcărilor de tip islamist în general. Alegerile au marcat, de asemenea, sfârșitul a aproape jumătate de secol în care mișcarea națională palestiniană a fost dominată de naționalismul secular și începutul unei noi faze în politica palestiniană dominată de cultura politică islamistă. Cu toate acestea, întrucât schimbarea nu a fost cu ușurință acceptată de către naționaliștii palestinieni și comunitatea internațională, situația a evoluat la un conflict civil între Hamas și Fatah, în Fâșia Gaza, în iunie 2007. Acest conflict a avut drept rezultat divizarea teritoriilor ocupate, Fâșia Gaza rămânând izolată în frunte cu Hamas și Cisiordania controlată de Mahmoud Abbas și Salam Fayyad, cea din urmă bucurându-se de întregul suport al comunității internaționale.
III.3. Hamas și palestinienii: popularitate sau violență controlată?
În istoria islamului, ideea rolului societății ca intermediar a fost îmbrățișată de multe segmente ale societății, fiind legat de conceptul coranic hisba care semnifică obligația musulmanului de a face bine și de a alunga răul, fiind o datorie morală și politică ce presupune participarea activă a întregii societăți într-o astfel de activitate. Dacă însă această populație rămâne abandonată de statele vecine, va ajunge să se simtă trădată chiar de proprii ei lideri, cum a fost cazul palestinienilor care, după prima Intifada, au sperat la o recunoaștere din partea SUA și la organizarea unei conferințe internaționale pe problema palestiniană însă s-au ales doar cu alianțe internaționale cu diferite interese în zonă. Astfel, apariția mișcării Hamas a fost cu adevărat considerată ca o binecuvântare pentru palestinieni deoarece doar Hamas le-a demonstrat că este interesat să le apere cu adevărat interesele și aspirațiile.
În una dintre cele mai dens populate zone din lume, Fâșia Gaza, mișcarea Hamas poate opera doar cu ajutorul sprijinului populației. „Hamas se bucură [în Gaza] de o popularitate foarte mare iar majoritatea palestinienilor suntem de acord cu Hamas și cu rezistența.”
Victoria mișcării Hamas din anul 2006 a arătat adevărata sa popularitate și anume sprijinul constant al populației față de această organizație, indiferent de schimbările situației politice. Aproape jumătate din populația palestiniană este de partea Hamas, sprijinind și fiind de acord cu acțiunile sale întreprinse atât în interiorul Palestinei cât și înafara acesteia.
Înafara granițelor Fâșiei Gaza și a Cisiordaniei, mișcarea Hamas nu și-a făcut simțită prezența, cu excepția comunităților de refugiați din Siria și Liban. Sprijinul venit din partea acestor comunități depinde foarte mult de condițiile de trai pe care le au. Autorul Khaled Hroub consideră că distanța față de Palestina hotărăște sprijinul populației față de Hamas: cu cât se află mai aproape de Palestina iar condițiile de viață devin din ce în ce mai grele, cu atât crește sprijinul pentru Hamas. “Popularitatea Hamas crește atunci când disperarea și își face loc, împreună cu lipsa speranței, sărăcia și violența.” Comunitățile de refugiați anterior menționate se află de partea mișcării atât datorită știrilor continue despre situația „de acasa” dar și din cauza presiunii pe care cele două state în sine le simt.
Palestinienii care trăiesc înafara teritoriilor ocupate, spre exemplu în SUA sau Europa, nu sprijină Hamas însă dovada clară a acestor afinități nu o avem, întrucât aceștia locuiesc în zonele respective cu mult înaintea apariției mișcării Hamas, ducând o viață seculară, non-religioasă. De asemenea, palestinienii care trăiesc în Israel și care reprezintă 20% din totalul populației israeliene, au devenit cetățeni oficiali ai Israelului însă duc o viață plină de discriminări și tratamente josnice, întrucât le sunt încălcate multe drepturi politice, lingvistice și legale. Partidele politice formate de către acești palestinieni au fost inspirate de mișcarea Hamas de a se mobiliza mai puternic împotriva Israelului și de a-și întări idealurile islamiste. Însă metoda atacurilor sinucigașe a afectat această comunitate într-un mod negativ care a dus la imposibilitatea acestora de a sprijini mișcarea în mod public.
Dr. Eyad al-Sarraj, psihiatru, a afirmat faptul că “în urma unui studiu făcut pe 3000 de copii palestinieni a reieșit faptul că aproximativ 45% dintre aceștia au asistat la scene de bătaie și umilire a taților lor de către soldați israelieni, aceștia devenind neajutorați, neputând să se apere. Ce au învățat acești copii din astfel de experiențe este foarte serios deoarece după ce aceștia ajung la adolescență, figura tatălui lor este înlocuită cu cea a Hamas care devine tatăl lor ce îi ajută să se acomodeze cu situația. Împreună îl au ca tată pe Dumnezeu..de ce El? Deoarece în comparație cu tatăl biologic, Dumnezeu nu poate fi umilit și reprezintă doar demnitate, Dumnezeu nu poate fi învins cum a fost tatăl tău pentru că El este victorios și chiar dacă ajungi să mori pentru Dumnezeu, de fapt nu mori!“ Se poate observa asfel că mișcarea Hamas a devenit parte integrantă a societății care vede această grupare ca fiind singura entitate care le poate oferi încredere și o oarecare siguranță. Același dr. Eyad al-Sarraj a afirmat că “Hamas reprezintă pentru palestinieni gruparea de rezistență a musulmanilor credincioși și incoruptibili. Oamenii compară Autoritatea Palestiniană coruptă cu Hamas care este atât de curat și gândesc <<Acesta este grupul bun!>>”
Cu toate acestea, într-un sondaj de opinie realizat de către Centrul pentru Sondaje de Opinie și Studii de Cercetare din data de 31 martie 2015, palestinieni cu vârste începând de la 18 ani în sus și cu drept de vot au fost supuși la o serie de întrebări privind situația actuală din Palestina. Întrebați fiind despre etapele care ar trebui să fie parcurse după refuzul premierului Netanyahu a soluției celor două state și amânarea Procesului de Pace, 54.3 nu au fost de acord cu renunțarea la rezistența armată iar 73.5 au fost de acord cu organizarea unei noi Intifada împotriva Israelului. În continuare, aceștia au fost întrebați pe cine ar vota dacă ar fi să se organizeze noi alegeri: pentru Hamas s-au declarat 11.5 persoane iar pentru Fatah 27.4 iar când li s-a cerut să spună cărui partid politic sunt afiliați, 14.2 au ales Hamas și 32.3 au ales Fatah.
Mișcarea Hamas a realizat, cu siguranță, faptul că gradul său de popularitate în zona palestiniană începe să scadă. La început, mișcarea a fost bine venită de către populație, fiind percepută drept o mișcare de rezistență hotărâtă să răspundă prin forță agresiunii israeliene. Însă, gradual, aceasta a început să atragă de la sine atacuri israeliene venite ca răspuns la agresiunea Hamas, „invitând” astfel la și mai multă tragedie în teritoriul deja sărăcit și devastat. Cum am arătat mai sus, rezultatele diferitelor sondaje de opinie arată declinul vizibil al popularității deținute de mișcarea Hamas.
CAPITOLUL IV
Hamas și comunitatea internațională: ostilitate, izolare și supunere
IV.1. Hamas și statele arabo-musulmane
Abilitatea mișcării Hamas de a supraviețui și de a se dezvolta a depins de cele mai multe ori de acțiunile altor state, care au perceput mișcarea ca fiind un inamic iritant, o povară sau chiar o oportunitate.
Relația mișcării Hamas cu statele arabo-musulmane variază de la o țară la alta în funcție de diferiți factori. Aceste relații se desfășoară la două niveluri: cel al relațiilor oficiale și cel uzual, al relațiilor călduroase și încurajatoare cu populația. În regiunea arabă, statele care au o politică îndreptată împotriva Israelului sunt, în mod normal, mai apropiate de Hamas. Acest grup include state precum Liban, Libia, Iran, Siria sau Sudan, unde Hamas a reușit să-și deschidă filiale. Statul care se află în fruntea acestei liste este Iranul, care oferă mișcării sprijin politic și financiar, plus statut diplomatic în Teheran. Un alt grup de state cunoscute pentru politica non-revoluționară este format din Egipt și statele din Golf precum Arabia Saudită și Kuwait, însă acestea păstrează cu Hamas o relație rezonabilă pentru a contrabalansa influența amenințătoare a Siriei sau a Iranului asupra evoluției mișcării. Egiptul are relații foarte strânse cu Hamas, mediind de câteva ori negocierile dintre Hamas și Israel, începând din anul 1990. Egiptul duce această politică deoarece dorește să-și securizeze granița cu Fâșia Gaza și de asemenea să monitorizeze islamismul palestinian pentru a evita ca acesta să se răsfrângă peste granițele sale. Însă, într-un articol din New York Times din data de 30 iulie 2014 este relatat faptul că Egiptul a format o nouă coaliție de state arabe printre care Iordania, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, care s-au alăturat efectiv Israelului pentru a se lupta împotriva mișcării Hamas. Deși, în mod tradițional, Egiptul este mediatorul dintre orice negociere cu Hamas, guvernul de la Cairo a surprins de această dată mișcarea căreia i-a propus oficial încheierea unei înțelegeri cu Israelul în privința agresiunilor dintre cele două tabere, această înțelegere acoperind majoritatea cererilor israeliene însă nici una palestiniană. După cum era de așteptat, mișcarea a refuzat propunerea însă Egiptul a continuat presiunile asupra acesteia pentru acceptare. Astfel, deși statul egiptean și-a întors spatele mișcării Hamas, aceasta a rămas în continuare cu doi aliați, conform experților în Orientul Mijlociu. Este vorba despre Qatar și Turcia, state care și-au oferit spijinul și asistența financiară în mod public organizației, ajutor financiar estimat la zeci de milioane de dolari. Sprijinul acordat de către Qatar mișcării Hamas este consistent datorită viziunii sale populiste din regiune, viziune ce face parte din efortul qatarez de a stabili și de a-și reîmprospăta politica independent de vecinii săi mult mai mari și mai puternici, în special Arabia Saudită. Când Hamas a început să se distanțeze de Damasc o dată cu izbucnirea conflictului sirian, statul qatarez a profitat de această evoluție oferind Fâșiei Gaza 400 de milioane de dolari pentru asistență palestinienilor. În acest context, Qatar a oferit mișcării Hamas sprijin politic, diplomatic și financiar. Aceste eforturi reprezintă încercarea Qatar-ului de a se folosi de resursele sale și de a-și răspândi influența în Orientul Mijlociu. Faptul că acest stat își folosește resursele pentru a sprijini diferite grupări islamiste nu înseamnă neapărat că liderii împărtășesc viziunea acestor grupări. Doha afirmă faptul că statul qatarez joacă un rol foarte important în facilitarea comunicării dintre liderii Hamas și interlocutorii regionali, precum Israel, SUA sau alți actori arabi.
În privința relației cu Turcia, Steven A. Cook susține că aceasta și-a menținut sistemul politic secular gândit pentru a preveni apariția manifestărilor islamiste precum cea reprezentată de Hamas. Deși Turcia a recunoscut în 1949 Israelul, nu a dezvoltat cu acesta relații diplomatice decât după mai multe decenii. În cadrul conflictului arabo-israelian, Turcia și-a menținut poziția neutră, întreținând relații bune cu ambele tabere în scopul promovării păcii. Însă după operațiunea israeliană "Cast Lead" din 2008-2009, poziția Turciei s-a schimbat de la una neutră la una ce susținea acerb Hamas. Motivele acestei schimbări sunt multiple, în capul listei situându-se sprijinul populației turce față de cauza palestiniană, ceea ce a ajutat partidul turc AKP să ofere acest sprijin mișcării. În al doilea rând, Recep Tayyip Erdoğan, președintele Turciei și conducerea partidului AKP sunt puternic anti-sioniști. L iderii politici și activiștii turci se văd pe ei înșiși și istoria lor reflectată în istoria Hamas. Simplul fapt că mișcarea a reușit să câștige alegerile din 2006 în mod corect este perceput de Turcia prin afirmația ”și noi am fost odată ca Hamas”. Din această cauză, Turcia se vede îndreptățită să fie mentor al mișcării.
Un al treilea grup de state prezintă țări cu atitudine ezitantă la adresa mișcării pe care o consideră amenințătoare pentru politica lor internă iar prezența mișcării nu este binevenită pe pământul lor. Din acest grup putem menționa Tunisia, Maroc, Iordania și țările maghrebiene. La nivel politic, relațiile cu Iordania erau bune, mai ales după invazia Kuweitului de către forțele iraqiene, care au forțat liderii Hamas din Kuweit să se mute în capitala Iordaniei, Amman. Însă liderii iordanieni și-au întors spatele mișcării Hamas deoarece aceasta nu a informat guvernul țării gazdă de intențiile sale de a lansa operanțiuni militare din Iordania în teritoriile ocupate, atâta timp cât mișcării i se permiteau doar activități media și politice, în nici un caz militare. Astfel, relațiile Hamas-Iordania începuseră a se deteriora, cea din urmă începând o atentă monitorizare a activităților mișcării. Într-un final, la data de 29 august 1999, guvernul iordanian a hotărât închiderea oficiului Hamas din Amman, interzicerea oricărui tip de activitate a mișcării și arestarea liderului politic, Khalid Mishal. În acest fel s-au încheiat relațiile Hamas-Iordania.
Înafara regiunii arabe, Hamas a stabilit legături și cu state precum Pakistanul, Malaysia, Indonezia sau Turcia. Delegații ale mișcării realizează des vizite în aceste țări în scopul de a apela la „Frații Musulmani” pentru a sprijini cauza palestiniană iar guvernele acestor țări se asigură ca legăturile mișcării să nu acționeze împotriva regimurile statelor respective. De fapt, principala grijă a majorității statelor arabe și musulmane este monitorizarea mișcării în scopul de a se asigura că aceasta sau contactele acesteia nu acționează în granițele statelor respective ci caută doar să obțină sprijinul statului.
Contactul cu aceste țări și cu populația lor este vital pentru mișcare deoarece, în acest fel, poate fi explicată suferința palestiniană și poate fi solicitat sprijin financiar, moral și politic. La nivel oficial, Hamas a căutat să obțină recunoaștere politică și diplomatică plus legitimitate. Deoarece mișcarea Hamas și-a dorit foarte mult să fie recunoscută și acceptată de către guverne ca și organizație politică, a încercat în mod constant să-și atenueze imaginea de organizație teroristă. În plus, legăturile oficiale ajută mișcarea să-și amplifice aspirația de a-i reprezenta pe palestinieni în defavoarea OEP, căruia îi este oficial recunoscut acest statut. În plus, simpatia de care se bucură Hamas în rândul statelor arabo-musulmane ajunge, uneori, la niveluri înalte, creând mult dorita atmosferă de care Hamas are nevoie pentru a putea strânge fonduri și suport considerabil pentru mișcare.
Acest suport se traduce fie prin donații și sprijin financiar masiv sau adăpost oferit activiștilor urmăriți ori pregătire militară din partea guvernelor unor state precum Iran, Siria, Arabia Sudită, Liban, Libia, Yemen sau Qatar. În timp ce o parte din statele menționate anterior cum ar fi Iraq (sub Saddam Hussein), Iran, Siria, Sudan sau Libia sunt percepute de către SUA drept sponsori ai terorismului, restul sunt văzute ca fiind factori ce facilitează terorismul promovat de Hamas. Matthew Levitt susține în lucrarea sa faptul că cel mai mare suport financiar este primit din partea Iranului și a Arabiei Saudite.
Iranul reprezintă cel mai important sponsor al mișcării Hamas iar state precum Canada, Marea Britanie. SUA sau Israel îl percep ca fiind actorul care ajută mișcarea cu fonduri, baze de antrenament și suport logistic. S-a încercat estimarea acestor fonduri iar conform unor date ale serviciilor canadiene, Iranul transferă între 3 și 18 milioane de dolari anual mișcării Hamas. Conform aceleiași surse canadiene, în anul 1999, poliția palestiniană a descoperit documente care confirmau un transfer de 35 milioane de dolari către Hamas din partea Serviciilor Secrete iraniene, bani destinați finanțării activităților teroriste împotriva Israelului. Suportul financiar oferit de Iran depinde de rezultatele grupărilor teroriste. Cel mai bun exemplu este perioada de vârf a “donațiilor iraniene”, 1995-1996, când Iranul a oferit mișcării Hamas cel mai mare suport financiar datorită numeroaselor atacuri cu bombă asupra autovehiculelor. Aceste fonduri iraniene sunt transferate prin intermediul instituțiilor de stat ale Iranului iar unele sunt special trimise în scopul de a “spijini ramura militară Hamas din Israel și de a încuraja operațiunile atacurilor sinucigașe.”
În anul 2002, o serie de analiști din cadrul Serviciilor Secrete israeliene au descoperit că în acea perioadă, 40%-50% din bugetul Hamas era format din donații venite din regiunea Golfului. Conform acestor analize, Arabia Saudită oferă anual mișcării Hamas 12 milioane de dolari din diferite surse, cum ar fi conturile familiei regale, conturi oficiale guvernamentale sau din partea elitei saudite. Astfel de transferuri au fost posibile doar datorită faptului că statul saudit tolerează astfel de activități. În anul 1994, surse palestiniene afirmau faptul că “Hamas a primit bani de la guvernul Arabiei Saudite și din partea altor guverne din Golf “, crezându-se că suportul reprezenta o modalitate de a pedepsi OEP-ul pentru sprijinul oferit Iraq-ului în timpul crizei din Golf. În mod ironic, decizia Arabiei Saudite de a tolera sponsorizarea mișcării Hamas s-a dovedit a avea două tăișuri. Pe de o parte, închizând ochii asupra militantismului jihadist pe care îl sprijineau, autoritățile saudite contribuiau în mod indirect la radicalizarea societății saudite și la proliferarea activităților jihadiste în interiorul propriului teritoriu. Un raport al Centrului de Studii Internaționale Strategice aprecia faptul că Serviciile de Securitate sudaneze nu au perceput pericolul la care s-au expus prin sponsorizarea financiară a grupurilor palestiniene precum Hamas și Jihadul Islamic și nu au detectat aprovizionarea cu armament venit din Yemen în interiorul statului saudit. Cu toate acestea, activitatea mișcării Hamas în regatul saudit pare a fi în plină dezvoltare.
La toate acestea trebuie făcută mențiunea referitoare la uriașele sume obținute de către mișcarea Hamas prin taxele impuse populației din Fâșia Gaza pentru toate mărfurile pătrunse în această zonă din Egipt, prin intermediul tunelelor, produse precum autoturisme, materiale de construcții, medicamente, alimente, inclusiv petrol.
IV.2. Hamas și mișcările islamiste
Milioane de musulmani au fost încurajați de ascensiunea mișcării Hamas, care a reușit să facă cunoscută problema palestiniană în toată lumea, inclusiv în comunitățile vestice în conștiința cărora Palestina ocupă un loc de o importanță emoțională deosebită. Din această cauză, o dată cu izbucnirea primei Intifada în 1987, nenumărate organizații islamice din Europa și din SUA și-au început activitatea de într-ajutorare a populației palestiniene afectată de ocupație. În unele zone arabe, Hamas a influențat diferite mișcări islamiste oferindu-le modelul unui jihad văzut din perspectiva acestuia ca fiind îndreptat împotriva Israelului și a ocupației militare condusă de mișcarea sionistă împotriva întregii națiuni arabe și a locurilor sfinte. Trebuie menționat faptul că Hamas reprezintă o sursă de inspirație pentru multe alte mișcări islamiste și datorită refuzului său categoric de a recunoaște statul israelian. De asemenea, controversatele metode folosite de Hamas, cu precădere atacurile sinucigașe, au avut un enorm impact asupra altor grupări care le-au adoptat la rândul lor, deși, după cum afirmă autorul Khaled Hroub, metoda a fost inițial adoptată de către militanții șiiți în Liban, în 1982, împotriva trupelor conduse de SUA. Pentru a evita controverse și posibile cazuri judiciare, Hamas a avut mereu grijă să nu aprobe sau să intervină în nici o acțiune întreprinsă de aceste mișcări, drept rezultat, nenumărate cazuri judiciare din Europa și SUA , îndreptate împotriva organizațiilor islamiste au eșuat.
În comparație cu multitudinea de mișcări islamiste din întreaga lume, se poate afirma că Hamas este unică deoarece nu se luptă împotriva unui regim național, după cum urmăresc multe alte mișcări, ci luptă împotriva unei ocupații coloniale străine, crezul său național nefiind mai puțin puternic decât cel religios.
La nivel practic, Hamas întreține legături cu diferite organizații islamiste cu care fie împărtășește aceeași ideologie, strategie sau pur și simplu este aliată în privința unui anume obiectiv. Astfel, putem menționa relația Hamas-Hezbollah, care a suferit o ruptură în 2011, o dată cu izbucnirea conflictului din Siria. Unul dintre motivele acestei rupturi a fost diferența dogmatică, întrucât Hamas este o mișcare preponderent sunnită, în timp ce Hezbollah este șiită. De asemenea, alianțele rivale ale celor două mișcări au reprezentat punctul de cotitură a acestora, unul dintre cele mai profunde schimbări suferite în cadrul islamului politic din ultimele trei decenii.
O altă relație întreținută de Hamas este cea cu mișcările salafiste concentrate în zona Fâșiei Gaza care s-au antrenat în diferite jocuri de rivalerie cu Hamas, însă nu au reușit să-și pună amprenta în societate. Principala dispută dintre Hamas și salafiști constă în principiile lor ideologice total opuse. Hamas este o organizație realistă și pragmatică a cărei obiectiv este eliberarea Palestinei în timp ce salafiștii au ca prioritate religioasă stabilirea unui califat islamic totalitar, considerând problema palestiniană ca fiind secundară obiectivelor lor.
Este absolut necesară menționarea relațiilor dintre Hamas și Fatah, conflictul dintre acestea fiind cunoscut ca și Războiul Civil Palestinian, tensiunile dintre cele două organizații apărând în anul 2005. În plus, victoria electorală a mișcării Hamas a marcat ruptura celor două prin lupte între facțiuni. Situația s-a intensificat după ce acestea au eșuat în încercarea de a ajunge la un comun acord în privința împărțirii puterii guvernamentale, rezultând din această situație acapararea controlului asupra Fâșiei Gaza de către Hamas. Încercările de reconciliere a celor două organizații s-au transpus în Înțelegerea de Reconciliere de la Cairo, care a fost semnată în mai 2011. Însă implementarea acesteia nu s-a făcut decât o dată cu retragerea oficiului Hamas din Damasc din cauza izbucnirii războiului civil sirian. Așadar, Înțelegerea de la Doha a fost semnată de către Mahmoud Abbas și Khaled Mishal în 2012. Nici aceasta, însă, nu a adus nici un progres în ceea ce privește relațiile organizațiilor, fapt care a dus ca în aprilie 2014, cele două grupuri politice să hotărască organizarea unor alegeri pentru a forma un guvern de unitate. În ciuda acestor eforturi de reconciliere, Hamas și Fatah nu au reușit să ajungă la un compromis final privind coexistența lor în teritoriul palestinian. În ciuda eforturilor de reconciliere, Hamas a continuat să planifice acte de violență împotriva co-naționalilor săi, cel mai bun exemplu fiind aruncarea unei grenade în timpul unei procesiuni funerare în urma căruia trei membrii Fatah au murit și alți 35 au fost răniți. Potrivit Hamas, grenada a fost „scăpată din greșeală în acel loc.” Mahmoud Abbas nu a fost convins de această explicație, considerând că „ceea ce s-a întâmplat a fost un asalt împotriva propriilor noștri oameni.” Mai mult, conform autorului Jonathan Schanzer, cu cât Hamas promitea că va pune capăt violențelor, poliția acesteia făcea arestări în rândul membrilor Fatah fără nici un fel de dovadă. Astfel, cu cât se făceau mai multe compromisuri pentru pace, cu atât situația se deteriora între cele două organizații.
În teritoriul palestinian, mișcarea Hamas a format o alianță cu Jihadul Islamic după semnarea Acordurilor de la Oslo din 1993. Singura diferență ideologică dintre aceste două mișcări rezidă în faptul că Jihadul Islamic consideră prioritar ca legea islamică să fie mai întâi impusă asupra statelor arabe și musulmane și apoi în restul lumii, pe când Hamas a inversat aceste priorități, țintind mai întâi eliberarea Palestinei și apoi lansarea unui jihad violent împotriva regimurilor arabe și musulmane moderate. Cele două mișcări și-au unit forțele în nenumărate rânduri, cea mai notabilă fiind bombardarea orașului Beit Lid Junction din Israel în 1995, când opt isralieni au fost uciși iar alți 50 răniți. Însă, începând cu anul 2014, rolul Jihadului Islamic a început să se extindă în scena palestiniană, ceea ce a făcut ca Hamas să-l perceapă mai degrabă ca pe un competitor decât ca pe un partener, deși cele două organizații continuă să împărtășească aceeași filozofie politică.
Relația cu Statul Islamic din Iraq și Levant este complicată, Hamas afirmându-și de nenumărate ori diferențele ideologice față de această grupare. Dr. Khaled Qadoomi, reprezentantul Hamas în Iran, a accentuat faptul că este posibil ca unii membrii ai ISIS să fii fost în trecut membri Hamas, afirmând că în gruparea Hamas nu este loc pentru extremiști. Într-un articol publicat de Sarbaz Roohulla Rezvi, acesta afirmă că ISIS nu este interesat de lupta împotriva mișcării sioniste, scopul său fiind acela de a distruge Hamas. ISIS și-a păstrat tăcerea în privința războiului din Fâșia Gaza însă, neoficial, a denumit rezistența împotriva agresiunii mișcării sioniste ca fiind ilegală.
Între cele două grupări există diferențe considerabile, din absolut toate punctele de vedere. În primul rând, în ceea ce privește obiectivul central al mișcărilor, Hamas își focalizează eforturile în încercarea de eliberare a Palestinei de sub ocupația israeliană și nu urmărește atacarea SUA sau a altor state occidentale, obiectiv urmărit de către ISIS, care a încercat să atragă diferite mișcări radicale în acest scop. Ramura civilă a Hamas a intrat într-un guvern de unitate națională alături de OEP și a propus în nenumărate rânduri Israelului încetarea ostilităților, încercări eșuate. În comparație, ISIS nu a făcut altceva decât să instige la violență și să încerce dezbinarea acordurilor politice pe care nu le acceptă, fapt care a dus la înlăturarea acesteia din cadrul Al-Qaeda. De asemenea, ISIS nu deține o ramură civilă și este total împotriva alegerilor electorale. Gruparea ISIS respinge structura statală a Orientului Mijlociu, fiind influențată de o lucrare care circulă din anul 2004, „The Savagery”, care descrie diviziunea politică a Orientului Mijlociu drept un instrument de control al celor care ignoră islamul. Nu în ultimul rând, o diferență majoră între cele două mișcări rezidă în faptul că Hamas nu a atacat alte ținte înafara celor israeliene, pe când ISIS a încercat epurarea etnică a yazidiților, a amenințat creștini plus nenumărate alte minorități.
În ciuda anumitor zvonuri legate de prezența ISIS în Fâșia Gaza, Khalil al-Haya, membru al Biroului Politic al Hamas, a negat orice prezență a grupării Statului Islamic în Gaza, susținând faptul că mișcarea nu va permite nici unei entități să amenințe securitatea regională.
IV.3. Hamas și Occidentul
Imaginea Occidentului din perspectiva mișcării Hamas este plină de resentimente atât în cercul palestinienilor cât și a arabilor, în general, Marea Britanie fiind considerată ca vinovată de valul de imigrări israeliene și de crearea statului Israel. De asemenea, învinovățită de sprijinul necondiționat pe care îl oferă Israelului în detrimentul palestinienilor care sunt singurii a căror drepturi sunt practic inexistente este SUA. Datorită acestui sprijin venit din Occident, Israelul și-a putut dezvolta puterea economică și militară, devenind una dintre cele mai puternice puteri regionale, incluzând aici și capabilitățile nucleare dezvoltate cu ajutorul tehnologiei franceze, engleze și mai apoi americane.
Yousef Ahmad, fostul purtător de cuvânt al Hamas, afirma faptul că între Hamas și zona occidentală au loc multe întâlniri informale, care se împart în trei categorii: cele în cadrul cărora au loc schimburi de viziuni politice sau sociale, cele organizate de către activiștii civili occidentali prin care sunt strânse informații care se publică în diferite rapoarte și, nu în ultimul rând, întâlnirile secrete ce au loc înafara Fâșiei Gaza cu reprezentanți oficiali, parlamentari, ambasadori sau foști miniștri de externe. Majoritatea acestor întâlniri sunt aranjate de către mediatori din Occident sau persoane cu viziuni echilibrate asupra mișcării. Însă, din cauza faptului că Hamas face parte din lista organizațiilor teroriste, aceste figuri preferă să păstreze întâlnirile secrete, pentru a evita să fie expuși.
Hamas a declarat că dorește să inițieze canale de comunicare cu Occidentul cu scopul de a mobiliza sprijinul internațional pentru cauza palestiniană, afirmând că ea reprezintă vocea palestinienilor și dorește să creeze contacte în special cu Franța. Astfel, ministrul de externe francez, Bernard Kouchner , a declarat că nu au existat negocieri cu mișcarea Hamas, care a fost etichetată drept grupare teroristă de către SUA, UE și Israel. Acesta a afirmat că nu există relații între cele două părți, ci doar contacte pe care le au și alte state cu această mișcare, declarând că “trebuie să putem discuta dacă vrem să jucăm un anumit rol.”
Războaiele care au avut loc în Orientul Mijlociu au fost percepute ca fiind plănuite de Occident cu scopul slăbirii puterii arabilor și a menținerii poziției superioare a Israelului. Ideea conform căreia SUA au fost dintotdeauna împotriva statelor arabe își găsește dovada în cele două războaie împotriva Iraq-ului din 1990 și 2003, considerându-se că Occidentul se întoarce împotriva oricărui stat arab care ar putea reprezenta o amenințare pentru supremația Israelului. Hamas a punctat de nenumărate ori influența lobby-ului israelian asupra guvernelor occidentale, în special în SUA. În privința problemei palestiniene, Hamas consideră că statele occidentale nu și-au dat deloc silința în a exercita presiuni asupra Israelului ca acesta să îndeplinească lunga listă a rezoluțiilor ONU asupra Palestinei, rezoluții concepute chiar de Occident. Putem menționa astfel Rezoluția 194 din 1948 prin care li se oferea refugiaților dreptul de a se întoarce în Palestina după crearea în 1948 a statului israelian. De asemenea, avem rezoluțiile 242 și 338 ale ONU, care au apărut după ocuparea de către Israel a Fâșiei Gaza și a Cisiordaniei, prin care se cerea retragerea Israelului din teritoriile ocupate și se refuza anexarea Ierusalimului de Est de către acesta. Palestinienii și arabii în general au rămas dezamăgiți de fiecare rezoluție a ONU iar Hamas consideră că acestea au fost mereu concepute în așa fel încât, în final, să securizeze interesele israeliene.Astfel, imaginea negativă pe care o are Hamas asupra Occidentului nu este bazată doar pe experiențele din trecut ale Palestinei ci și pe starea actuală a situației care nu evoluează în nici un fel în privința rezoluțiilor care nu sunt respectate. Cu toate acestea, Hamas nu consideră Occidentul ca fiindu-i dușman deoarece în declarațiile sale, Israelul pare a fi singurul său dușman, bătălia concentrându-se în granițele pământului istoric al Palestinei. Dovada stă în faptul că mișcarea nu a avut drept țintă nici un stat occidental, dezvoltând chiar relații amicale cu multe organizații occidentale iar după victoria din 2006 dorind să creeze canale de comunicare cu exteriorul.
Când mișcarea Hamas a apărut în 1987, prima acțiune întreprinsă de SUA a fost transmiterea unor mesaje prin intermediul ambasadorilor din regiune prin care urmăreau să afle poziția și atitudinea mișcării aflată în plină ascensiune. Între 1992-1993, SUA aveau deja stabilite contacte oficiale cu liderii Hamas. Însă aceste contacte au atras atenția Israelului a cărui protest a atras de la sine întreruperea legăturilor cu Hamas. Acesta din urmă a contestat decizia americanilor de a rupe legăturile, declarând că această hotărâre era dovada limpede a influenței evreilor asupra Washington-ului. La doar câteva săptămâni după întrerupere contactelor, în aprilie 1993, SUA a declarat mișcarea Hamas ca fiind o „organizație teroristă”. După adoptarea de către Hamas a tacticii asasinatelor cu bombă, poziția americană a devenit și mai ostilă, interzicând activitatea mai multor asociații de binefacere pentru palestinieni pe motivul că acestea sponsorizează activitatea Hamas. În câteva cuvinte, SUA nu recunoștea rolul Hamas doar dacă acesta se dezarma complet, denunța terorismul și recunoștea Israelul. Însă Hamas nu era nici pe departe interesat de așa o propunere.
Odată cu atacurile de la 11 septembrie 2001, SUA a declarat “războiul împotriva terorismului” iar Hamas a fost în continuare luată în vizor ca fiind parte a “terorii globale” alături de Al-Qaeda. Însă lovitura grea pentru Washington a fost câștigarea alegerior din 2006 de către Hamas care a format un guvern ce a fost imediat condamnat de către SUA din cauza nerecunoașterii Israelului și pentru nerenunțarea la violență. În consecință, SUA a organizat un embargo economic și politic internațional împotriva noului guvern format. Reușind să convingă UE de a i se alătura în luptă, SUA a blocat ajutoarele financiare destinate palestinienilor, pe care i-a dus în pragul înfometării deoarece aceștia se bazau pe salariile date de Autoritatea Palestiniană.
În mai 2010, o serie de lideri ai Hamas au declarat faptul că administrația SUA a inițiat dialoguri cu mișcarea, atât la nivel oficial cât și neoficial. Musa Abu Marzouk, vice-președinte al biroului Politic al Hamas a declarat faptul că Washington menține discuții cu mișcarea în ciuda boicotului declarat al acestuia asupra Palestinei. Oficial, politica SUA nu este angajată în nici un fel de dialog cu Hamas, însă acesta totuși s-a creat din varii motive. Unul dintre acestea este că SUA este conștientă de faptul că Hamas face parte dintr-un guvern legitim ales de către palestinieni și reprezintă o realitate, fiind conștinent că SUA a devenit un actor principal și o mare putere în Orientul Mijlociu, însă nu este dispus să facă nici un fel de concesii SUA sau altor actori internaționali. Fawzi Barhoum a făcut un apel oficial către Barack Obama prin care îi cere să reia în considerare politica americană în Orientul Mijlociu și “să-și îndeplinească promisiunile față de palestinieni prin a se distanța de politica israeliană.” Acest apel a fost reacția directă a mișcării Hamas și a palestinienilor care s-au simțit deranjați de declarația președintelui american prin care acesta își arăta sprijinul față de Israel, Barhoum considerând că declarația poate duce la amplificarea violențelor israeliene asupra Palestinei și a locurilor sfinte.
În ceea ce privește atitudinea Hamas vis-à-vis de Uniunea Europeană, aceasta este cu mult superioară celei față de SUA, în primul rând deoarece Europa avea alt stil de abordare a conflictul arabo-israelian în comparație cu SUA. Hamas a păstrat discret contactele cu europenii, percepând Europa ca pe o regiune cu diferiți poli de putere care, la rândul lor, percep în mod diferit această mișcare. Astfel, prin intermediul ambasadelor din Orientul Mijlociu sau prin diplomații din Fâșia Gaza și Cisiordania, Hamas a menținut legătura cu Europa. Însă, în 2001 și apoi în 2003 a venit rândul UE să acuze Hamas pentru alăturarea sa în “războiul terorii”. Ramura militară a mișcării a fost desemnată de către UE drept teroristă în decembrie 2001, după atacurile teroriste asupra orașului New York iar ramura politică a fost introdusă pe lista organizațiilor teroriste în septembrie 2003, în urma efortului diplomatic întreprins de Israel și SUA. Prin această decizie, UE și-a retras rolul de actor eficient al conflictului israeliano-palestinian. Însă câștigarea alegerilor de către Hamas în 2006 a pus UE într-o poziție plină de dileme deoarece, din acel moment, Hamas reprezenta guvernul ales în mod democrat iar UE trebuia să intre în contact direct cu el. Fawzi Barhoum, purtătorul de cuvânt al Hamas, consideră că apelurile făcute către UE de a opri sprijinul față de cauza palestiniană se datorează rușinii pe care statele europene o au din cauza sprijinului acestora față de statul israelian. Barhoum consideră că acesta este un semn că ocupația israeliană este în criză. Astfel, Europa purta o obligație morală de a sprijini populația prin asistență umanitară care, după cum afirmă Khaled Hroub, a fost aprobată și recunoscută de către alți actori, inclusiv de către SUA. În viziunea Hamas, UE este de condamnat pentru decizia de a bloca toate formele de ajutor către palestinieni, până când aceștia vor recunoaște Israelul. Reacția în bloc la adresa alegerilor din 2006 a fost categorisită de Hamas ca fiind “dovada ipocriziei politicii occidentale.” Cu toate acestea, unele state europene au acționat înafara cadrului oficial al UE, menținând contacte de cooperare cu guvernul Hamas.
În 2014 Curtea Generală a Uniunii Europene a anulat decizia prin care Hamas era considerată organizație teroristă, menținând însă măsuri împotriva mișcării pentru o perioadă de trei luni sau până când apelul se va sfârși. Reacția Israelului a fost imediată, acesta cerând de îndată repunerea mișcării Hamas pe lista respectivă, denunțând mișcarea ca fiind “o organizație teroristă asasină.”
Luând în calcul un posibil angajament de pace între Israel și Palestina, UE s-a angajat în 2013 să furnizeze ambelor părți un pachet de sprijin economic, politic și de securitate fără precedent. Acest sprijin reprezintă un Parteneriat Privilegiat Special ce include accesul extins pe piața europeană, legături culturale și științifice cu țările comunitare consolidate, ușurarea investițiilor și a comerțului, precum și promovarea relațiilor de afaceri bilaterale. Astfel, Israelul și Palestina s-ar putea bucura de beneficiile unor relații internaționale îmbunătățite până la cel mai înalt nivel posibil pentru un stat non-membru al UE. Această inițiativă, care se regăsește în concluziile Consiliului Uniunii Europene asupra Orientului Mijlociu, a fost propusă de către Secretarul de Stat american John Kerry și nu are precedent. Însă cu toate încercările actorilor internaționali de a liniști cele două tabere, relațiile israeliano-palestiniene au continuat să se deterioreze pe măsură ce construcția a 500 de tabere israeliene a fost aprobată în cartierul arab Ramat Shlomo, la o săptămână după aprobarea celor 1000 de tabere în nord-estul Ierusalimului. Anunțul a generat un val de critici la adresa Israelului din partea comunității internaționale și a susținătorilor cauzei palestiniene deoarece, astfel de practici creează manifestări cu caracter extremist. Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, a condamnat public această practică la data de 5 noiembrie 2014, considerând că amenință eforturile procesului diplomatic aflat în plină desfășurare. Întrucât întreaga comunitate internațională, începând cu UE, este angajată în a oferi asistență reabilitării Fâșiei Gaza și a ajuta părțile pentru a accepta un plan de pace, acest pas luat de către Israel subminează soluția celor două state și pune sub semnul întrebării angajamentul Israelului de a negocia pacea cu Palestina.
Deși nu face parte din regiunea Occidentului, vom face o referire și la relația Hamas-Rusia. După alegerile din 2006, lideri ai Hamas, printre care și Khaled Mishal, au vizitat capitala Rusiei de trei ori, ultimul participând la discuții cu ministrul de externe rus, Sergei Lavrov. Ultima vizită poate fi considerată un succes pentru Hamas. În timpul acesteia, Mishal a reiterat refuzul Hamas de a recunoaște Israelul și dorința de a crea un stat palestinian în granițele din 1967. Astfel, primirea mișcării într-un stat care reprezintă în continuare o mare putere mondială și este membră a Qvartetului pentru Orientul Mijlociu reprezintă un pas mare pentru organizație și echilibrează, într-un fel, eforturile mișcării pentru supraviețuire. Vizita lui Mishal a avut loc într-o perioadă de izolare prin care trecea mișcarea care dorea să pună capăt embargo-ului politic împotriva sa. Purtătorul de cuvânt al mișcării a declarat pentru Al-Monitor faptul că “vizita are ca scop dezvoltarea relațiilor [mișcării Hamas] cu statele străine și consolidarea relațiilor cu Fatah, ceea ce Rusia consideră ca fiind o evoluție pozitivă. În plus, mișcarea consideră necesară păstrarea relațiilor cu Rusia deoarece aceasta este o mare putere care deține o influență foarte mare asupra situației din regiune și este singurul membru al Qvartetului care nu a boicotat mișcarea Hamas.” Recunoașterea de către Rusia reprezintă un progres considerabil pentru mișcarea care a suferit de izolare internațională în ultimii ani. Același purtător de cuvânt a declarat că Rusia consideră Hamas ca fiind un actor extrem de important în problema palestiniană. Optimismul prevalează în cadrul mișcării care speră să-și atingă anumite obiective, în primul rând normalizarea legăturilor cu Iranul și încetarea deteriorării relațiilor cu Siria, Rusia fiind considerată “fratele cel mare” al Teheranului și al Damascului, cele două capitale care pot ajuta Hamas să iasă din izolare.
IV.4. Hamas viitorul mișcării
Ambasadorul și arabistul Dumitru Chican scrie în lucrarea sa intitulată “Jihad-Între Islamul Politic și Califatul Universal” faptul că într-un studiu al cercetătorului francez Francois Burgat apărut în anul 2000 despre islam și islamismul contemporan, acesta din urmă își punea întrebarea “Ce au devenit islamiștii? Au pierdut ei cu adevărat o bătălie, sperând, cu toate acestea, în câștigarea războiului? Ori s-au schimbat în asemenea măsură încât să nu-și mai merite numele?” Se poate, astfel, vorbi despre un declin sau despre o eră a post-islamismului însă dacă vrem să punctăm către ceva anume, putem să ne întrebăm dacă islamiștii sunt cei care au evoluat sau discursul celor care s-au specializat în a teoretiza conceptul de islamism și tot ceea ce presupune acesta. Acest concept nu trebuie să însemne neapărat încheierea istorică a islamismului, ci poate semnifica apariția unui altfel de punct de vedere calitativ al esenței politice privind continuitatea.
Aprinsele discuții privind moartea islamului politic nu reprezină un subiect nou în cercurile cercetătorilor și a grupurilor de arabiști, recentele evenimente din rândul statelor arabe intensificând aceste dezbateri. Olivier Roy, profesor la Institutul Universitar European din Florența, a fost cel care a prezis în anii ’90 moartea islamismului care, în condiții anormale, a reușit să-și elaboreze strategiile și liniile de acțiune pentru a se dezvolta și a se lansa în arena conflictelor lumii arabo-musulmane. Eșecul unor grupări islamiste trebuie înțelese drept eșecul unor experiențe a căror sentințe au apărut cu zeci de ani înainte, putând fi corectate prin remodelarea elementelor care l-au provocat. Așadar, greșelile unor elemente active nu sunt egale sau nu pot duce la moartea generală a islamismului politic. Spre exemplu, Frățiile Musulmane și activarea lor pe eșichierul politic al altor state arabe au înregistrat multe eșecuri în exercițiul lor politic de acaparare a puterii în stat. După cum afirmă ambasadorul Dumitru Chican, acestea au eșuat când au dorit să transforme religia într-o ideologie de stat sau dictatură și au greșit când au apelat la violență pentru a-și instala propriile lor convingeri.
Mișcările de revendicare din lumea arabo-musulmană au condus nu numai la îndepărtarea de la putere a unor regimuri de dictatură arabe în state precum Libia, Siria, Egipt, Tunisia sau Yemen ci și la proiectarea pentru prima oară a mișcării Frăției Musulmane din Egipt a cărei perioadă de guvernare a constituit și pentru mișcarea palestiniană Hamas un impuls al activismului politic care s-a materializat prin imprimarea unei rigori în privința aplicării dreptului canonic islamic în cadrul societății palestiniene, ceea ce a accentuat ciocnirile dintre Hamas și restul componentelor rezistenței palestiniene, mai ales Fatah și Autoritatea Palestiniană. Însă înlăturarea de la putere a Fraților Musulmani din statul egiptean și trecerea ei pe lista organizațiilor teroriste de către noua conducere a Egiptului și regimurile monarhice arabe, a dus la un declin brusc al mișcării Hamas care-i va influența viitorul politic și va conduce, probabil, la o revizuire a liniilor sale ideologice și politice și a poziției vis-à-vis de rezolvarea problemei palestiniene.
De la apariția sa în 1987, Hamas s-a aflat într-o continuă evoluție în primul rând datorită impactului pe care l-a avut societatea din cauza ocupației israeliene. Cu siguranță au existat multe piedici și eșecuri în acest proces însă privită ca un întreg, mișcarea Hamas a reușit să se dezvolte și să-și extindă popularitatea chiar și peste granițele palestiniene. Existența mișcării Hamas a fost marcată de suișuri și coborâșuri care au programat practic fiecare pas luat de mișcare. În perioada când nu se afla la putere și era puternic îndreptată împotriva Autorității Palestiniene și a Fatah, Hamas se bucura de avantajele neamestecului în treburile politice, oferind în schimb idei și alternative legate de confruntarea cu Israelul. Cu cât Israelul îngreuna situația palestinienilor, cu atât popularitatea Autorității Palestiniene scădea iar Hamas câștiga teren. Ajunsă la putere, mișcarea s-a bucurat de anumite avantaje însă a ajuns în același timp o țintă pentru multe elemente opozante care puteau lua mișcarea prin surprindere cu scopul de a-i diminua influența și puterea. Ironia relației Hamas-Israel este că atunci când Hamas se află la putere, cetățenii israelieni se pot simți în siguranță iar pentru a-și păstra această legitimitate și a se limita la agenda proprie, Hamas și-a limitat atacurile împotriva țintelor israeliene. Dacă ar fi ca Hamas să cadă de la putere, acesta ar trece din nou la o poziție militară iar astfel, un nou ciclu al violenței s-ar forma. În plus, fiind nevoită să facă față divergențelor interne cu Fatah și amenințărilor venite din partea Israelului și a Occidentului, se poate considera că mișcarea Hamas are șanse egale atât de succes cât și de eșec. În cazul în care aceasta ar putea îmbunătăți pe viitor condițiile de viață ale palestinienilor prin căi legale iar la nivel exterior să rămână fidelă drepturilor fundamentale ale acestora în fața Israelului, ar putea să devină din ce în ce mai puternică. Khaled Hroub consideră că și în cazul în care aceste condiții nu ar fi îndeplinite, Hamas nu ar putea ajunge să fie acuzat de societate pentru nereușită sau stagnare ci mai degrabă ar pierde din popularitate și din credibilitatea politică. Potrivit autorului Khaled Hroub, condiția ca Hamas să se mențină la putere în viitor ar fi continuarea agresiunilor israeliene și a ocupației în sine cu tot ceea ce aceasta reprezintă. În astfel de condiții, Hamas ar putea să se mențină la conducerea societății și să fie în continuare un actor politic de luat în seamă.
Din perspectiva autorului Khaled Hroub, cel mai bun scenariu al mișcării Hamas pentru următorii ani ar fi ca aceasta să facă față unei serii de provocări legate de securizarea fondurilor venite din exterior și canalizate spre activități guvernamentale, plata salariilor a mai mult de 120,000 de angajați, redresarea condițiilor de viață ale palestinienilor, rezolvarea problemelor economice ale societății și menținerea sub control a ramurii militare Hamas care poate îngreuna evoluția mișcării prin a crea haos și frică pe străzile palestiniene. Atingând toate aceste obiective, Hamas nu și-ar păstra doar gradul înalt de popularitate ci ar câștiga mult mai multă experiență politică. Pe de altă parte, cel mai prost scenariu al mișcării ar putea fi eșecul total al acesteia în ochii palestinienilor, cu atât mai mult cu cât acest rezultat ar fi efectul unor factori interni și nu externi. Hroub consideră că acest lucru s-ar putea întâmpla dacă presiunile UE și SUA s-ar combina cu evoluția negativă la nivelul intern al Palestinei, ceea ce ar face ca Hamas să încheie diferite compromisuri privind recunoașterea Israelului, doar pentru a liniști presiunile internaționale. Însă o astfel de evoluție ar putea da naștere unor alte mișcări care să se declare ca fiind mai credincioase principiului rezistenței decât ar fi Hamas. Astfel, Hamas ar putea încerca să confrunte aceste facțiuni ceea ce ar duce la cel mai dezastruos scenariu, cel al unui război civil. Aceeași idee o susține autorul Jonathan Schanzer, care consideră că în cazul în care Hamas ar începe să colaboreze cu Israelul cu scopul de a da start evoluției societății palestiniene, ar exista posibilitatea ca altă grupare să iasă la suprafață pentru a ataca legitimitatea guvernării Hamas și pentru a-și publica o cartă constitutivă radicală care să eclipseze carta Hamas. Însă din punct de vedere istoric, nici o mișcare nu poate atinge nivelul Hamas sau cel al Fatah, în privința puterii militare, a popularității și a numărului impresionant de adepți.
Hamas beneficiază de ascensiunea Iranului nu doar datorită sprijinului financiar și politic al acestuia, ci pentru că pe viitor s-ar putea folosi de puternica amenințare a relației cu acesta pentru a ademeni rivalii statului iranian în a acorda mai mult sprijin palestinienilor. Spre exemplu, Arabia Saudită, cu care Hamas a avut mereu o relație cordială, a devenit profund îngrijorată de apropierea dintre Hamas și Iran. Împreună cu Egiptul și alte state arabe, saudiții depun eforturi pentru a evita ca Hamas să „cadă” în totalitate în sfera de influență iraniană. Din acest motiv, statele menționate acordă sprijin financiar și diplomatic mișcării. Însă atâta timp cât Hamas este ocupat cu problema palestiniană și nu este presat să acționeze în alte direcții, rolul său asupra stabilității zonale se va limita la conflictul israeliano-palestinian. Cu toate acestea, există mereu posibilitatea ca mișcarea să se afle într-o situație de nerezolvat și cu cât de surprinzător poate suna ca Hamas să se angajeze din punct de vedere militar înafara granițelor palestiniene, acest lucru poate lua o oarecare formă deoarece Khaled Mishal a declarat faptul că „Hamas va lupta cu Iran oriunde dacă acesta din urmă ar urma să fie atacat de către Israel.”
De asemenea, fondurile mișcării Hamas joacă un rol esențial în evoluția acesteia. Israelul împreună cu SUA și UE au încercat de nenumărate ori blocarea acestor fonduri străine în speranța că Hamas va ajunge să cedeze din cauza presiunilor externe și a nevoilor interne ale palestinienilor și astfel va recunoaște Israelul și va denunța violența. Este posibil, însă, ca tocmai blocarea acestor fonduri străine să apropie și mai mult palestinienii de Hamas datorită frustrării create. Astfel, palestinienii ar putea ajunge să vadă Hamas nu ca pe o mișcare vinovată de destinul lor ci ca pe o mișcare martiră care face tot posibilul să-i ajute în ciuda tuturor conspirațiilor internaționale. De asemenea, continuele provocări inițiate de premierul israelian Benjamin Netanyahu și de guvernul Likud ar putea conduce la o disperare colectivă a palestinienilor ceea ce ar genera un suport masiv al violenței și astfel la întărirea sprijinului mișcării Hamas. Din perspectiva autoarei Andrea Nusse, posibilitatea apariției unei noi Intifada și viitorul nesigur al creării unui stat Palestinian poate face ca mișcarea Hamas să-și păstreze pe viitor ideologia și mecanismele intelectuale dezvoltate în timpul primei Intifada.
La nivel internațional, Hamas ar putea încerca să convingă UE să prevină soarta regiunii palestiniene care rezidă în mâinile SUA, UE și Rusia fiind considerate “buni prieteni” ai mișcării care depune eforturi considerabile pentru a fi recunoscută la nivel internațional și pentru a-și curăța renumele de organizație teroristă. Mișcarea consideră că pe viitor, dezvoltarea unor relații bune cu state precum Egipt, Iordania sau Siria ar putea-o ajuta deoarece aceste țări mențin relații foarte bune cu Occidentul. O astfel de evoluție ar putea-o ajuta să-și reîmprospăteze legitimitatea. Trebuie luate în considerare și reacțiile negative venite din partea unor oficiali străini care văd în problema palestiniană o cauză oarecare ce nu necesită multă strădanie, cum ar fi spre exemplu declarația unui reprezentant egiptean care a spus unui jurnalist englez faptul că „Nouă nu ne pasă dacă toți refugiații mor. Există destui arabi în lume.” Jumătate de secol mai târziu, mulți dintre acești refugiați încă lâncezesc în taberele de refugiați așteptând ca problema lor să fie rezolvată. În aceeași ordine de idei există și viziunea unor adepți ai Hamas, care consideră că o condiție necesară oricărei schimbări în statele arabo-musulmane și în Palestina ar fi eliminarea influențelor străine de orice fel din mințile și inimile musulmanilor, întrucât reîntoarcerea la un sistem de gândire islamic pur este singura cale de a întări societatea islamică. Orice minte care se află sub influențe străine poate fi înfrântă militar. Însă islamiștii nu pot realiza faptul că este practic imposibil să izolezi sistemele de gândire în lumea contemporană, atâta timp cât mass-media împrăștie informațiile în doar câteva secunde în toată lumea iar conexiunile globale fac ca schimbul de informații să curgă instant. Într-adevăr, tehnologia și gândirea occidentală îngreunează procesele de dezvoltare ale unor sisteme de gândire individuale. În acest sens, ideologia Hamas este cea mai bună dovadă, întrucât este pe departe de a fi o mișcare statică ce se vrea întoarsă la modelul islamic antic. Poate fi mai degrabă caracterizată drept bazată pe învățăturile islamice tradiționale și îmbogățită cu concepte și idei moderne de origine occidentală. Chiar și unele aspecte ale învățăturilor tradiționale islamice sunt uneori influențate de concepte non-islamice. Așadar, convingerea că statul islamic este “cea mai bună națiune” a fost transformată într-un apel adresat lumii arabo-musulmane de a sprijini cauza palestiniană la nivel internațional prin intermediul unei politici moderne precum intervenții statale sau boicoturi, așa cum apelul către Jihad a fost redirecționat de la comunitate la individ, la conștiința celui care crede în funcție de locul pe care îl ocupă individual în societate.
Cu toate acestea fiind spuse, putem afirma faptul că ideologia Hamas a corespuns și încă corespunde nevoilor concrete și aspirațiilor palestinienilor ce trăiesc în teritoriile ocupate. Discursul mișcării despre dreptate socială răspunde disperării palestinienilor privind situația economică dezastruoasă și lipsa oricărei evoluții pozitive a problemei palestiniene. Nevoia de solidaritate își găsește expresia ideologică în apelul islamic pentru solidaritate printre credincioși. Umilința zilnică prin care trec palestinienii și în special cei care trec zilnic granița către Israel crează și va crea în continuare o bază pe care Hamas își va putea dezvolta tehnica împotriva Israelului. Michael Irving afirmă în lucrarea sa faptul că mișcarea Hamas face practic parte din societatea palestiniană, construind în ultimele trei decenii structura unei societăți. Acesta consideră că pacea nu poate exista fără Hamas în peisaj, mișcarea pregătind societatea palestiniană pentru acceptarea soluției celor două state bazată pe principiile dreptului internațional și nu pe balanța curentă dintre cel care ocupă și cel ocupat.
Încercarea de a preconiza viitorul rol și impact pe care l-ar putea avea Hamas poate fi plauzibilă doar în cazul în care se bazează pe realitatea care a adus triumf mișcării, realitatea arătându-ne situația din Fâșia Gaza și din Cisiordania care pare a fi lipsită de speranțe. Dacă palestinienilor le vor fi negate în continuare drepturile pe care le dorim pentru noi înșine, și anume o viață normală, libertate, demnitate, protecție și o casă, în acest caz declinul și violența se vor intensifica simțitor. “Dacă ei [palestinienii] vor rămâne pierduți, noi vom suporta costul.”
CONCLUZII
În urma studierii conflictului israeliano-palestinian și a rolului avut de mișcarea palestiniană Hamas în evoluția acestuia am ajuns la concluzia conform căreia dorința Israelului de a menține existența unui singur stat în cadrul căruia evreii să aibă putere iar palestinienii să fie privați de orice drept este sortită eșecului iar încercarea actorilor internaționali de a impune soluția unui singur stat bazat pe principiul “o persoană, un vot” este la fel, sortită eșecului deoarece există un precedent al acestui gest în Iraq unde s-a încercat impunerea modelului american în cadrul căruia accentul este pus pe drepturile omului iar realitatea trăită de indivizi este complet ignorată.
Începând cu anul 1987, anul apariției mișcări Hamas, aceasta s-a aflat într-un continuu proces de dezvoltare, atât din punct de vedere social, cât și politic și strategic. Mișcarea și-a dezvoltat de-a lungul anilor arsenalul militar, începând cu armament manufacturiat de către aceștia precum bombe sau rachete cu rază scurtă de acțiune până la mitraliere sau rachete cu rază lungă de acțiune, capabile să lovească așezări israeliene pe o rază de câțiva kilometri. Evoluția mișcării Hamas s-a datorat, în primul rând, ocupației israeliene, care a avut și are în continuare un impact enorm asupra palestinienilor. Eșecuri au existat însă Hamas a reușit să se dezvolte și să-și extindă popularitatea chiar și înafara granițelor palestiniene. Perioada de dinaintea victoriei electorale a fost marcată de rivalitatea mișcării Hamas cu Autoritatea Palestiniană și Fatah, Hamas rezumându-se la a da sfaturi legate de Israel și confruntarea cu acesta. Ajunsă la putere, mișcarea a reușit să se apropie de anumite state care i-au oferit sprijin financiar și nu numai, creând alianțe benefice pentru unii actori și temute de alții.
Apariția acestei mișcări în Fâșia Gaza a fost inițial percepută de palestinieni ca fiind o binecuvântare deoarece a fost singura grupare care le-a demonstrat că este interesată de problemele societății căreia dorește să-i apere interesele și aspirațiile. Popularitatea acesteia a sporit mai ales în perioadele în care disperarea, violența și sărăcia și-au făcut loc în mentalul colectiv palestinian. Însă această faimă avută în rândul populației a început treptat să scadă din cauza atacurilor asupra Israelului, atacuri care atrăgeau de la sine răspunsul taberei opuse. Situația a devenit mult prea dificilă pentru populația care era deja devastată și sărăcită. În urma sondajelor de opinie s-a demonstrat faptul că mișcarea începea să scadă în ochii palestinienilor care nu mai credeau în posibilitatea rezolvării conflictului de către Hamas. Controlul mișcării a devenit o adevărată tragedie din perspectiva palestinienilor care s-au transformat în subiecții unui regim extremist în care drepturile femeilor și a minorităților erau încălcate în timp ce resursele de armament erau folosite împotriva ocupației. Din perspectiva israeliană, acțiunile Hamas slăbeau șansele unei coexistențe pașnice, oferind un scenariu dramatic ce a devenit realitate.
Viziunea mișcării Hamas asupra proceselor de pace intentate de către actorii internaționali este total opusă intențiilor venite din exterior. Aceasta refuză orice plan de pace deoarece consideră că în acest fel apără drepturile palestinienilor. Deși a fost aspru criticată și învinovățită pentru eșecul tuturor tratativelor de pace, mișcarea rămâne fermă în privința propriilor principii în baza cărora consideră că orice accept ar fie egal cu capitularea în fața Israelului. Singura soluție acceptată este crearea statului palestinian în limitele impuse de granițele din anul 1967. Considerând că pacea oferită de “dușman” nu este o pace ci consolidarea unei ocupații, aceste procese nu pot fi acceptate deoarece nu ar duce la o soluție corectă și reală pentru palestinieni.
Sprijinul opiniei publice israeliene asupra operațiunilor desfășurate în Fâșia Gaza reflectă situația la care s-a ajuns într-o societate aflată constant sub amenințarea unor bombardamente, realitate pe care Europa nu a mai trăit-o de la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial. Sprijinul reflectă realitatea elementelor radicale lăsate în libertate care nu devin pe cont propriu moderate ci mai degrabă prin sprijinul aliaților. Astfel, pe de o parte, pacea poate fi atinsă prin încercarea de a sprijini moderații și a-i izola pe extremiști, prin intermediul căilor diplomatice sau, dacă este cazul, prin uzul armelor.
Personal, consider că, într-un final, cele două tabere vor fi nevoite să adopte o soluție care, într-adevăr, să mulțumească ambele tabere și să respecte drepturile civililor atât palestinieni cât și israelieni. Clasa politică și cei în mâinile cărora stau viitoarele decizii ale conflictului trebuie să facă anumite sacrificii și să lase loc negocierilor pașnice care reprezintă unica posibilitate prin care se pot hotârî asupra unei soluții. Fără discuții, negocieri și concesii, conflictul nu se va sfârși decât în defavoarea civililor. Atât mișcarea Hamas cât mai ales Israelul sunt nevoite să înțeleagă faptul că o societate în care drepturile cetățenilor sunt încâlcate sau practic nu există va devia spre violență și extremism ceea ce nu va crea ambientul prielnic păcii. Poate că soluția acceptată nu va fi cea a celor două state sau a unui singur stat. Poate cele două tabere vor cădea de acord asupra unei alte soluții mult mai favorabile lor. Însă cu cât timpul este lăsat să treacă, cu atât vor pieri mai multe vieți omenești nevinovate.
În plus, consider că apariția altor mișcări extremiste care șochează întreaga lume reprezintă un semnal de alarmă care ne arată unde poate duce sentimental de disperare și posibilele consecințe pe care o lume întreagă le-ar putea suporta. Însă un singur lucru este sigur: doar când violența, mândria și eternele neînțelegeri se vor sfârși, abia atunci vom avea parte de pace însă dacă situația regională nu se va schimba sau nu va lua calea cea bună, adevăratele victime vor fi civilii palestinieni și israelieni, care cu toții râvnesc la pace, la un viitor sigur și liniștit.
BIBLIOGRAFIE
1. Documente
Amended Basic Law, 2003,
http://www.palestinianbasiclaw.org
Council Conclusions on the Middle East Peace Process, 16 decembrie 2013.
Doha Declaration signed between Hamas and Fatah, 6 February 2012,
https://www.middleeastmonitor.com
Inițiativa Arabă de Pace, 2002, traducere proprie din limba arabă, http://www.almatareed.org
Israel-PLO Mutual Recognition Letters and Speeches, september 10, 1993, http://www.mfa.gov
Rezoluția 242, 22 noiembrie 1967, United Nations, Security Council http://www.un.org
Rezoluția 1402, 30 martie 2002, United Nations, Security Council,
http://www.un.org
Statement by Middle East Quartet , 30 January 2006,
http://unispal.un.org
The Covenant of the Islamic Resistance Movement, 18 august 1988,
http://avalon.law.yale.edu
The Palestinian National Charter, 1-17 July, 1968,
http://avalon.law.yale.edu
***PASSIA Diary 2015, Palestinian Academic Society for the Study of International Affairs, Jerusalem, 2015.
Lucrări speciale
CHEHAB, Zaki, Inside Hamas, The Untold Story of Militants, Martyrs and Spies, London, I.B.Tauris & Co LtD, 2007.
CHICAN, Dumitru, Jihad, între Islamul Politic și Califatul Univesal, Baia Mare, Proema, 2014.
CHICAN, Dumitru, Mic Lexicon al Orientului Mijlociu, Baia Mare, Proema, 2011.
CHICAN, Dumitru, PETERLICEANU, Emanuel, Noul Orient Mijlociu, Între “Primăvara Arabă” și ”Haosul Constructiv”, Baia Mare, Proema, 2013.
CHICAN, Dumitru, Orientul Mijlociu – un secol de Sykes – Picot, în “Pulsul Geostrategic”, Brașov, VII, 2014, nr. 172.
DRORY, Ze’ev, The Israel Defence Force and the Foundation of Israel, London, Routledge Curzon, 2005.
GUNNING, Jeroen, Hamas in Politics, London, Hurst & Company, 2007.
IRVING – JERSEN, Michael, The Political Ideology of Hamas, A Grassroots Perspective, London, I.B.Tauris & Co Ltd, 2009.
KAMM, Anthony, The Israelites, An Introduction, Routledge, London, 1999.
KARDELJ, Nejc, Israel vs. Hamas, New York, Nova Science Publishers, Inc., 2010.
KARSH, Efraim, The Arab-Israeli Conflict, The Palestine War 1948, Osprey Publishing Limited, Wellingborough, 2002.
KHALED, Hroub, Hamas – A Beginner’s Guide, London, Pluto Press, 2006.
LEVITT, Matthew, Hamas – Politics, Charity, and the Terrorism in the Service of Jihad, London, Yale Universityt Press, 2006.
McGEOUGH, Paul, Kill Khalid – Mossad’s Filed Hit…and the Rise of Hamas, New Zeeland, Allen & Unwin, 2009.
MISHAL, Shaul, SELA, Avraham, The Palestinian Hamas, Vision, Violence, and Coexistence, New York, Columbia University Press, 2000.
NUSSE, Andrea, Muslim Palestine, The Ideology of Hamas, London, Routledge Curzon, 1998.
PUIA, Ilie, Palestina – Istorie și Prezent, București, 1992.
RAMAHI, Sawsan, Hamas and the Palestine Liberation Organisation, Middle East Monitor, 2014.
RIFKIND, Gabrielle, The Arab Peace Initiative, London, Oxford Research Group, 2008.
ROY, Sara, Hamas and Civil Society in Gaza, Engaging the Islamist Social Sector, New Jersey, Princeton University Press, 2011.
SCHANZER, Jonathan, Hamas vs. Fatah, The Struggle for Palestine, New York, Palgrave MacMillam, 2008.
SCHOCH, Bernd, The Islamic Movement, A Challenge for Palestinian State Building, Jerusalem, PASSIA, 1999.
TEITELBAUM, Joshua, The Arab Peace Initiative, A Primer and Future Prospects, Jerusalem, Jerusalem Center for Public Affairs, 2009.
Lucrări generale
ARRIGHI, Giovanni, HAMASHITA, Takeshi, SELDEN, Mark, The Resurgence of East Asia, London, Routledge Curzon, 2003.
BENVENISTI, Eyal, GANS, Chaim, HANAFI, Sari, Israel and the Palestinian Refugees, Berlin, Springer, 2007.
BREGMAN, Ahron, Israel’s Wars, 1947 – 93, London, Routledge, 2000.
CAMOUS, Thierry, Orienturi, Occidenturi, 25 de secole de războaie, București, Cartier Istoric, 2009.
COOK, Steven A., Hamas’ Benefactors: A Network of Terror, House Committee on Foreign Affairs, Subcommittees on the Middle East and North Africa and Terrorism, Nonproliferation, and Trade, September 9, 2014.
CROSSTON, Matthew, Fostering Fundamentalism, Terrorism, Democracy and American Engagement in Central Asia, Burlington, Ashgate, 2006.
ECOBESCU, Nicolae, România-Supraviețuire și Afirmare prin Diplomație în anii Războiului Rece, vol. 2, vol. 3, Cetatea de Scaun.
HILLEL, Cohen, Good Arabs, The Israeli Security Agencies and the Israeli Arabs, 1948 – 1967, Berkley, Los Angeles, California University Press, 2010.
FISCHBACH, R., Michael, Records of Dispossession, Palestinian Refugee Property and the Arab – Israeli Conflict, New York, Columbia University Press, 2003.
FRIESEL, Evyatar, The Holocaust: Factor in the Bitrh of Israel?, Jerusalem, Shoah Resource Center, 1996.
GOLDSCHMIDT, Arthur, DAVIDSON, Lawrence, A Coincise History of the Middle East, 9th edition, Philadelphia, Westview Press, 2010.
GUELKE, Adrian, Terrorism and Global Disorder, London, I.B.Tauris & Co Ltd, 2006.
GUNDERSON, Cory, Islamic Fundamentalism, Minnesota, ABDO & Daughters, 2004.
HALBROOK, Steven, The Alienation of a Homeland, How Palestine became Israel, The Journal of Libertarian Studies, Vol. V, nr. 4, 1981.
HODGES, Adam, NILEP, Chad, Discourse, War and Terrorism, John Benjamins Publishing Company, Lancaster, 2007.
INBAR, Efraim, Israel’s National Security, Issues and Challenges since the Yom Kippur War, New York, Routledge, 2008.
KUMARASWAMY, P. R., The A to Z of the Arab – Israeli Conflict, Lanham, Toronto, Scarecrow Press, 2009.
LAFFIN, John, Arab Armies of the Middle East Wars, 1948 – 73, London, Osprey Publishing Ltd, 1982.
McNAMARA, Robert, Britain, Nasser, and the Balance of Power in the Middle East, 1952-1967, London, Frank Cass, 2003.
MILTON-EDWARDS, Beverley, Islamic Fundamentalism since 1945, New York, Routledge, 2005.
MOGHISSI, Haideh, Feminism and Islamic Fundamentalism, London, Zed Books, 1999.
NEDELCU, Cristina, Politica României față de Problema Palestiniană 1948-1979, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2013.
PĂIUȘAN-NUICĂ, Cristina, Diplomația Română și Orientul Mijlociu în perioada 1974-1978.
RABINOVICH, Itamar, Waging Peace, Israel and the Arabs, New Jersey, Princeton University Press, 2004.
RAHMAN, Fazlur, Revival and Reform in Islam, Oxford, One World, 2000.
RANSTORP, Magnus, NORMARK, Magnus, Unconventional Weapons and International Terrorism, Challenges and new Approaches, New York, Routledge, 2009.
RUBIN, Barry, The Muslim Brotherhood, The Organization and Policies of a Global Islamist Movement, New York, Palgrave Macmillan, 2010.
SELBY, Jean, Water, Power and Politics in the Middle East, The Other Israeli-Palestinian Conflict, London, I.B.Tauris, 2003.
SITARU, Laura, Gândirea Politică Arabă, București, Polirom, 2009.
TOFFOLO, E., Criss, The Arab League, New York, Chelsea House Publishers, 2008.
ZAHID, Mohammed, The Muslim Brotherhood and Egypt’s Succession Crisis, London, Tauris Academic Studies,2010.
ZOLLNER, H., E., Barbara, The Muslim Brotherhood, Hasan al-Hudaybi and Ideology, New York, Routledge, 2009.
***MANSOUR, Camille, The Palestinian-Israeli Peace Negotiations: An Overview and Assessment.
***The Question of Palestine and the UN, United Nations, New York, 2008.
Instrumente de lucru
BAALBAKI, Munir, Al-Mawrid al-Hadeeth-A Modern English-Arabic Dictionary, Beirut, Dar El-Ilm Lilmalayin, 2009.
***CORANUL, traducere GRIGORE, George, București, Herald, 2005.
Documentare
The Birth of Israel-BBC Documentary, consultat pe
http://www.youtube.com
Surse web
Negotiations Affairs Department-Palestine Liberation Organization
www.nad-plo.org
Jewish Virtual Library
www.jewishvirtuallibrary.org
Hamas: Behind the Mask , 2005,
https://www.youtube.com
Hamas sweeps palestinian elections, complicating peace efforts in Mideast, http://www.washingtonpost.com
Arab Leaders, Viewing Hamas as Worse than Israel, Stay Silent, 30 july 2014,
http://www.nytimes.com
The Marriage and Divorce, Hamas and Hezbollah, 26 august 2013,
http://www.wilsoncenter.org
Islamic State Fithting Hamas Priority before Israel, 30 june 2014,
http://www.al-monitor.com
Islamic Jihad, http://www.haaretz.com
Why ISIS is against Hamas, september 2014,
http://www.crescent-online.net
Top 5 differences between Hamas and ISIL, 30 september 2014,
http://www.juancole.com
Hamas denies ISIS has presence in Gaza, 5 november 2011,
http://www.israelnationalnews.com
France Admits Contacts With Hamas, 20 may 2008,
http://www.nytimes.com
US administration engaging with Hamas, 31 mai 2010,
http://www.jpost.com
Barhoum: increasing european calls to hold dialogue with Hamas; our channels are open to everyone, 25 july 2010,
http://www.jmcc.org
Hamas removed from EU terrorist list on technicality, 17 december 2014,
http://www.ynetnews.com
Israel approves construction of 500 more housing units in east Jerusalem,
http://www.jpost.com
Russia’s relations with Hamas: a win-win situation, 15 february 2010,
https://www.middleeastmonitor.com
Hamas sees Russia visit as means to end regional isolation, 5 June 2014,
http://www.al-monitor.com
Statement by EU HR Mogherini on the latest Israeli announcement on settlements, Brussels, 5 November, 2014.
http://eu-un.europa.eu
Former Hamas official speaks out, 21 may 2015.
http://www.al-monitor.com
ANEXE
Anexa 1. A. The Covenant of the Islamic Resistance Movement, 18 august 1988
In The Name Of The Most Merciful Allah
"Ye are the best nation that hath been raised up unto mankind: ye command that which is just, and ye forbid that which is unjust, and ye believe in Allah. And if they who have received the scriptures had believed, it had surely been the better for them: there are believers among them, but the greater part of them are transgressors. They shall not hurt you, unless with a slight hurt; and if they fight against you, they shall turn their backs to you, and they shall not be helped. They are smitten with vileness wheresoever they are found; unless they obtain security by entering into a treaty with Allah, and a treaty with men; and they draw on themselves indignation from Allah, and they are afflicted with poverty. This they suffer, because they disbelieved the signs of Allah, and slew the prophets unjustly; this, because they were rebellious, and transgressed." (Al-Imran – verses 109-111).
Israel will exist and will continue to exist until Islam will obliterate it, just as it obliterated others before it" (The Martyr, Imam Hassan al-Banna, of blessed memory).
"The Islamic world is on fire. Each of us should pour some water, no matter how little, to extinguish whatever one can without waiting for the others." (Sheikh Amjad al-Zahawi, of blessed memory).
In The Name Of The Most Merciful Allah
Introduction
Praise be unto Allah, to whom we resort for help, and whose forgiveness, guidance and support we seek; Allah bless the Prophet and grant him salvation, his companions and supporters, and to those who carried out his message and adopted his laws – everlasting prayers and salvation as long as the earth and heaven will last. Hereafter:
O People:
Out of the midst of troubles and the sea of suffering, out of the palpitations of faithful hearts and cleansed arms; out of the sense of duty, and in response to Allah's command, the call has gone out rallying people together and making them follow the ways of Allah, leading them to have determined will in order to fulfill their role in life, to overcome all obstacles, and surmount the difficulties on the way. Constant preparation has continued and so has the readiness to sacrifice life and all that is precious for the sake of Allah.
Thus it was that the nucleus (of the movement) was formed and started to pave its way through the tempestuous sea of hopes and expectations, of wishes and yearnings, of troubles and obstacles, of pain and challenges, both inside and outside.
When the idea was ripe, the seed grew and the plant struck root in the soil of reality, away from passing emotions, and hateful haste. The Islamic Resistance Movement emerged to carry out its role through striving for the sake of its Creator, its arms intertwined with those of all the fighters for the liberation of Palestine. The spirits of its fighters meet with the spirits of all the fighters who have sacrificed their lives on the soil of Palestine, ever since it was conquered by the companions of the Prophet, Allah bless him and grant him salvation, and until this day.
This Covenant of the Islamic Resistance Movement (HAMAS), clarifies its picture, reveals its identity, outlines its stand, explains its aims, speaks about its hopes, and calls for its support, adoption and joining its ranks. Our struggle against the Jews is very great and very serious. It needs all sincere efforts. It is a step that inevitably should be followed by other steps. The Movement is but one squadron that should be supported by more and more squadrons from this vast Arab and Islamic world, until the enemy is vanquished and Allah's victory is realised.
Thus we see them coming on the horizon "and you shall learn about it hereafter" "Allah hath written, Verily I will prevail, and my apostles: for Allah is strong and mighty." (The Dispute – verse 21).
"Say to them, This is my way: I invite you to Allah, by an evident demonstration; both I and he who followeth me; and, praise be unto Allah! I am not an idolator." (Joseph – verse 107).
Hamas (means) strength and bravery -(according to) Al-Mua'jam al-Wasit: c1.
Definition of the Movement
Ideological Starting-Points
Article One:
The Islamic Resistance Movement: The Movement's programme is Islam. From it, it draws its ideas, ways of thinking and understanding of the universe, life and man. It resorts to it for judgement in all its conduct, and it is inspired by it for guidance of its steps.
The Islamic Resistance Movement's Relation With the Moslem Brotherhood Group:
Article Two:
The Islamic Resistance Movement is one of the wings of Moslem Brotherhood in Palestine. Moslem Brotherhood Movement is a universal organization which constitutes the largest Islamic movement in modern times. It is characterised by its deep understanding, accurate comprehension and its complete embrace of all Islamic concepts of all aspects of life, culture, creed, politics, economics, education, society, justice and judgement, the spreading of Islam, education, art, information, science of the occult and conversion to Islam.
Structure and Formation
Article Three:
The basic structure of the Islamic Resistance Movement consists of Moslems who have given their allegiance to Allah whom they truly worship, – "I have created the jinn and humans only for the purpose of worshipping" – who know their duty towards themselves, their families and country. In all that, they fear Allah and raise the banner of Jihad in the face of the oppressors, so that they would rid the land and the people of their uncleanliness, vileness and evils.
"But we will oppose truth to vanity, and it shall confound the same; and behold, it shall vanish away." (Prophets – verse 18).
Article Four:
The Islamic Resistance Movement welcomes every Moslem who embraces its faith, ideology, follows its programme, keeps its secrets, and wants to belong to its ranks and carry out the duty. Allah will certainly reward such one.
Time and Place Extent of the Islamic Resistance Movement:
Article Five:
Time extent of the Islamic Resistance Movement: By adopting Islam as its way of life, the Movement goes back to the time of the birth of the Islamic message, of the righteous ancestor, for Allah is its target, the Prophet is its example and the Koran is its constitution. Its extent in place is anywhere that there are Moslems who embrace Islam as their way of life everywhere in the globe. This being so, it extends to the depth of the earth and reaches out to the heaven.
"Dost thou not see how Allah putteth forth a parable; representing a good word, as a good tree, whose root is firmly fixed in the earth, and whose branches reach unto heaven; which bringeth forth its fruit in all seasons, by the will of its Lord? Allah propoundeth parables unto men, that they may be instructed." (Abraham – verses 24-25).
Characteristics and Independence:
Article Six:
The Islamic Resistance Movement is a distinguished Palestinian movement, whose allegiance is to Allah, and whose way of life is Islam. It strives to raise the banner of Allah over every inch of Palestine, for under the wing of Islam followers of all religions can coexist in security and safety where their lives, possessions and rights are concerned. In the absence of Islam, strife will be rife, oppression spreads, evil prevails and schisms and wars will break out.
How excellent was the Moslem poet, Mohamed Ikbal, when he wrote:
"If faith is lost, there is no security and there is no life for him who does not adhere to religion. He who accepts life without religion, has taken annihilation as his companion for life."
The Universality of the Islamic Resistance Movement:
Article Seven:
As a result of the fact that those Moslems who adhere to the ways of the Islamic Resistance Movement spread all over the world, rally support for it and its stands, strive towards enhancing its struggle, the Movement is a universal one. It is well-equipped for that because of the clarity of its ideology, the nobility of its aim and the loftiness of its objectives.
On this basis, the Movement should be viewed and evaluated, and its role be recognised. He who denies its right, evades supporting it and turns a blind eye to facts, whether intentionally or unintentionally, would awaken to see that events have overtaken him and with no logic to justify his attitude. One should certainly learn from past examples.
The injustice of next-of-kin is harder to bear than the smite of the Indian sword.
"We have also sent down unto thee the book of the Koran with truth, confirming that scripture which was revealed before it; and preserving the same safe from corruption. Judge therefore between them according to that which Allah hath revealed; and follow not their desires, by swerving from the truth which hath come unto thee. Unto every of you have we given a law, and an open path; and if Allah had pleased, he had surely made you one people; but he hath thought it fit to give you different laws, that he might try you in that which he hath given you respectively. Therefore strive to excel each other in good works; unto Allah shall ye all return, and then will he declare unto you that concerning which ye have disagreed." (The Table, verse 48).
The Islamic Resistance Movement is one of the links in the chain of the struggle against the Zionist invaders. It goes back to 1939, to the emergence of the martyr Izz al-Din al Kissam and his brethren the fighters, members of Moslem Brotherhood. It goes on to reach out and become one with another chain that includes the struggle of the Palestinians and Moslem Brotherhood in the 1948 war and the Jihad operations of the Moslem Brotherhood in 1968 and after.
Moreover, if the links have been distant from each other and if obstacles, placed by those who are the lackeys of Zionism in the way of the fighters obstructed the continuation of the struggle, the Islamic Resistance Movement aspires to the realisation of Allah's promise, no matter how long that should take. The Prophet, Allah bless him and grant him salvation, has said:
"The Day of Judgement will not come about until Moslems fight the Jews (killing the Jews), when the Jew will hide behind stones and trees. The stones and trees will say O Moslems, O Abdulla, there is a Jew behind me, come and kill him. Only the Gharkad tree, (evidently a certain kind of tree) would not do that because it is one of the trees of the Jews." (related by al-Bukhari and Moslem).
The Slogan of the Islamic Resistance Movement:
Article Eight:
Allah is its target, the Prophet is its model, the Koran its constitution: Jihad is its path and death for the sake of Allah is the loftiest of its wishes.
Objectives
Incentives and Objectives:
Article Nine:
The Islamic Resistance Movement found itself at a time when Islam has disappeared from life. Thus rules shook, concepts were upset, values changed and evil people took control, oppression and darkness prevailed, cowards became like tigers: homelands were usurped, people were scattered and were caused to wander all over the world, the state of justice disappeared and the state of falsehood replaced it. Nothing remained in its right place. Thus, when Islam is absent from the arena, everything changes. From this state of affairs the incentives are drawn.
As for the objectives: They are the fighting against the false, defeating it and vanquishing it so that justice could prevail, homelands be retrieved and from its mosques would the voice of the mu'azen emerge declaring the establishment of the state of Islam, so that people and things would return each to their right places and Allah is our helper.
"…and if Allah had not prevented men, the one by the other, verily the earth had been corrupted: but Allah is beneficient towards his creatures." (The Cow – verse 251).
Article Ten:
As the Islamic Resistance Movement paves its way, it will back the oppressed and support the wronged with all its might. It will spare no effort to bring about justice and defeat injustice, in word and deed, in this place and everywhere it can reach and have influence therein.
Strategies and Methods
Strategies of the Islamic Resistance Movement: Palestine Is Islamic aqf:
Article Eleven:
The Islamic Resistance Movement believes that the land of Palestine is an Islamic Waqf consecrated for future Moslem generations until Judgement Day. It, or any part of it, should not be squandered: it, or any part of it, should not be given up. Neither a single Arab country nor all Arab countries, neither any king or president, nor all the kings and presidents, neither any organization nor all of them, be they Palestinian or Arab, possess the right to do that. Palestine is an Islamic Waqf land consecrated for Moslem generations until Judgement Day. This being so, who could claim to have the right to represent Moslem generations till Judgement Day?
This is the law governing the land of Palestine in the Islamic Sharia (law) and the same goes for any land the Moslems have conquered by force, because during the times of (Islamic) conquests, the Moslems consecrated these lands to Moslem generations till the Day of Judgement.
It happened like this: When the leaders of the Islamic armies conquered Syria and Iraq, they sent to the Caliph of the Moslems, Umar bin-el-Khatab, asking for his advice concerning the conquered land – whether they should divide it among the soldiers, or leave it for its owners, or what? After consultations and discussions between the Caliph of the Moslems, Omar bin-el-Khatab and companions of the Prophet, Allah bless him and grant him salvation, it was decided that the land should be left with its owners who could benefit by its fruit. As for the real ownership of the land and the land itself, it should be consecrated for Moslem generations till Judgement Day. Those who are on the land, are there only to benefit from its fruit. This Waqf remains as long as earth and heaven remain. Any procedure in contradiction to Islamic Sharia, where Palestine is concerned, is null and void.
"Verily, this is a certain truth. Wherefore praise the name of thy Lord, the great Allah." (The Inevitable – verse 95).
Homeland and Nationalism from the Point of View of the Islamic Resistance Movement in Palestine:
Article Twelve:
Nationalism, from the point of view of the Islamic Resistance Movement, is part of the religious creed. Nothing in nationalism is more significant or deeper than in the case when an enemy should tread Moslem land. Resisting and quelling the enemy become the individual duty of every Moslem, male or female. A woman can go out to fight the enemy without her husband's permission, and so does the slave: without his master's permission.
Nothing of the sort is to be found in any other regime. This is an undisputed fact. If other nationalist movements are connected with materialistic, human or regional causes, nationalism of the Islamic Resistance Movement has all these elements as well as the more important elements that give it soul and life. It is connected to the source of spirit and the granter of life, hoisting in the sky of the homeland the heavenly banner that joins earth and heaven with a strong bond.
If Moses comes and throws his staff, both witch and magic are annulled.
"Now is the right direction manifestly distinguished from deceit: whoever therefore shall deny Tagut, and believe in Allah, he shall surely take hold with a strong handle, which shall not be broken; Allah is he who heareth and seeth." (The Cow – Verse 256).
Peaceful Solutions, Initiatives and International Conferences:
Article Thirteen:
Initiatives, and so-called peaceful solutions and international conferences, are in contradiction to the principles of the Islamic Resistance Movement. Abusing any part of Palestine is abuse directed against part of religion. Nationalism of the Islamic Resistance Movement is part of its religion. Its members have been fed on that. For the sake of hoisting the banner of Allah over their homeland they fight. "Allah will be prominent, but most people do not know."
Now and then the call goes out for the convening of an international conference to look for ways of solving the (Palestinian) question. Some accept, others reject the idea, for this or other reason, with one stipulation or more for consent to convening the conference and participating in it. Knowing the parties constituting the conference, their past and present attitudes towards Moslem problems, the Islamic Resistance Movement does not consider these conferences capable of realising the demands, restoring the rights or doing justice to the oppressed. These conferences are only ways of setting the infidels in the land of the Moslems as arbitraters. When did the infidels do justice to the believers?
"But the Jews will not be pleased with thee, neither the Christians, until thou follow their religion; say, The direction of Allah is the true direction. And verily if thou follow their desires, after the knowledge which hath been given thee, thou shalt find no patron or protector against Allah." (The Cow – verse 120).
There is no solution for the Palestinian question except through Jihad. Initiatives, proposals and international conferences are all a waste of time and vain endeavors. The Palestinian people know better than to consent to having their future, rights and fate toyed with. As in said in the honourable Hadith:
"The people of Syria are Allah's lash in His land. He wreaks His vengeance through them against whomsoever He wishes among His slaves It is unthinkable that those who are double-faced among them should prosper over the faithful. They will certainly die out of grief and desperation."
The Three Circles:
Article Fourteen:
The question of the liberation of Palestine is bound to three circles: the Palestinian circle, the Arab circle and the Islamic circle. Each of these circles has its role in the struggle against Zionism. Each has its duties, and it is a horrible mistake and a sign of deep ignorance to overlook any of these circles. Palestine is an Islamic land which has the first of the two kiblahs (direction to which Moslems turn in praying), the third of the holy (Islamic) sanctuaries, and the point of departure for Mohamed's midnight journey to the seven heavens (i.e. Jerusalem).
"Praise be unto him who transported his servant by night, from the sacred temple of Mecca to the farther temple of Jerusalem, the circuit of which we have blessed, that we might show him some of our signs; for Allah is he who heareth, and seeth." (The Night-Journey – verse 1).
Since this is the case, liberation of Palestine is then an individual duty for very Moslem wherever he may be. On this basis, the problem should be viewed. This should be realised by every Moslem.
The day the problem is dealt with on this basis, when the three circles mobilize their capabilities, the present state of affairs will change and the day of liberation will come nearer.
"Verily ye are stronger than they, by reason of the terror cast into their breasts from Allah. This, because they are not people of prudence." (The Emigration – verse 13).
The Jihad for the Liberation of Palestine is an Individual Duty:
Article Fifteen:
The day that enemies usurp part of Moslem land, Jihad becomes the individual duty of every Moslem. In face of the Jews' usurpation of Palestine, it is compulsory that the banner of Jihad be raised. To do this requires the diffusion of Islamic consciousness among the masses, both on the regional, Arab and Islamic levels. It is necessary to instill the spirit of Jihad in the heart of the nation so that they would confront the enemies and join the ranks of the fighters.
It is necessary that scientists, educators and teachers, information and media people, as well as the educated masses, especially the youth and sheikhs of the Islamic movements, should take part in the operation of awakening (the masses). It is important that basic changes be made in the school curriculum, to cleanse it of the traces of ideological invasion that affected it as a result of the orientalists and missionaries who infiltrated the region following the defeat of the Crusaders at the hands of Salah el-Din (Saladin). The Crusaders realised that it was impossible to defeat the Moslems without first having ideological invasion pave the way by upsetting their thoughts, disfiguring their heritage and violating their ideals. Only then could they invade with soldiers. This, in its turn, paved the way for the imperialistic invasion that made Allenby declare on entering Jerusalem: "Only now have the Crusades ended." General Guru stood at Salah el-Din's grave and said: "We have returned, O Salah el-Din." Imperialism has helped towards the strengthening of ideological invasion, deepening, and still does, its roots. All this has paved the way towards the loss of Palestine.
It is necessary to instill in the minds of the Moslem generations that the Palestinian problem is a religious problem, and should be dealt with on this basis. Palestine contains Islamic holy sites. In it there is al- Aqsa Mosque which is bound to the great Mosque in Mecca in an inseparable bond as long as heaven and earth speak of Isra` (Mohammed's midnight journey to the seven heavens) and Mi'raj (Mohammed's ascension to the seven heavens from Jerusalem).
"The bond of one day for the sake of Allah is better than the world and whatever there is on it. The place of one's whip in Paradise is far better than the world and whatever there is on it. A worshipper's going and coming in the service of Allah is better than the world and whatever there is on it." (As related by al-Bukhari, Moslem, al-Tarmdhi and Ibn Maja).
"I swear by the holder of Mohammed's soul that I would like to invade and be killed for the sake of Allah, then invade and be killed, and then invade again and be killed." (As related by al-Bukhari and Moslem).
The Education of the Generations:
Article Sixteen:
It is necessary to follow Islamic orientation in educating the Islamic generations in our region by teaching the religious duties, comprehensive study of the Koran, the study of the Prophet's Sunna (his sayings and doings), and learning about Islamic history and heritage from their authentic sources. This should be done by specialised and learned people, using a curriculum that would healthily form the thoughts and faith of the Moslem student. Side by side with this, a comprehensive study of the enemy, his human and financial capabilities, learning about his points of weakness and strength, and getting to know the forces supporting and helping him, should also be included. Also, it is important to be acquainted with the current events, to follow what is new and to study the analysis and commentaries made of these events. Planning for the present and future, studying every trend appearing, is a must so that the fighting Moslem would live knowing his aim, objective and his way in the midst of what is going on around him.
"O my son, verily every matter, whether good or bad, though it be the weight of a grain of mustard-seed, and be hidden in a rock, or in the heavens, or in the earth, Allah will bring the same to light; for Allah is clear-sighted and knowing. O my son, be constant at prayer, and command that which is just, and forbid that which is evil: and be patient under the afflictions which shall befall thee; for this is a duty absolutely incumbent on all men. Distort not thy face out of contempt to men, neither walk in the earth with insolence; for Allah loveth no arrogant, vain-glorious person." (Lokman – verses 16-18).
The Role of the Moslem Woman:
Article Seventeen:
The Moslem woman has a role no less important than that of the moslem man in the battle of liberation. She is the maker of men. Her role in guiding and educating the new generations is great. The enemies have realised the importance of her role. They consider that if they are able to direct and bring her up they way they wish, far from Islam, they would have won the battle. That is why you find them giving these attempts constant attention through information campaigns, films, and the school curriculum, using for that purpose their lackeys who are infiltrated through Zionist organizations under various names and shapes, such as Freemasons, Rotary Clubs, espionage groups and others, which are all nothing more than cells of subversion and saboteurs. These organizations have ample resources that enable them to play their role in societies for the purpose of achieving the Zionist targets and to deepen the concepts that would serve the enemy. These organizations operate in the absence of Islam and its estrangement among its people. The Islamic peoples should perform their role in confronting the conspiracies of these saboteurs. The day Islam is in control of guiding the affairs of life, these organizations, hostile to humanity and Islam, will be obliterated.
Article Eighteen:
Woman in the home of the fighting family, whether she is a mother or a sister, plays the most important role in looking after the family, rearing the children and embuing them with moral values and thoughts derived from Islam. She has to teach them to perform the religious duties in preparation for the role of fighting awaiting them. That is why it is necessary to pay great attention to schools and the curriculum followed in educating Moslem girls, so that they would grow up to be good mothers, aware of their role in the battle of liberation.
She has to be of sufficient knowledge and understanding where the performance of housekeeping matters are concerned, because economy and avoidance of waste of the family budget, is one of the requirements for the ability to continue moving forward in the difficult conditions surrounding us. She should put before her eyes the fact that the money available to her is just like blood which should never flow except through the veins so that both children and grown-ups could continue to live.
"Verily, the Moslems of either sex, and the true believers of either sex, and the devout men, and the devout women, and the men of veracity, and the women of veracity, and the patient men, and the patient women, and the humble men, and the humble women, and the alms-givers of either sex who remember Allah frequently; for them hath Allah prepared forgiveness and a great reward." (The Confederates – verse 25).
The Role of Islamic Art in the Battle of Liberation:
Article Nineteen:
Art has regulations and measures by which it can be determined whether it is Islamic or pre-Islamic (Jahili) art. The issues of Islamic liberation are in need of Islamic art that would take the spirit high, without raising one side of human nature above the other, but rather raise all of them harmoniously an in equilibrium.
Man is a unique and wonderful creature, made out of a handful of clay and a breath from Allah. Islamic art addresses man on this basis, while pre-Islamic art addresses the body giving preference to the clay component in it.
The book, the article, the bulletin, the sermon, the thesis, the popular poem, the poetic ode, the song, the play and others, contain the characteristics of Islamic art, then these are among the requirements of ideological mobilization, renewed food for the journey and recreation for the soul. The road is long and suffering is plenty. The soul will be bored, but Islamic art renews the energies, resurrects the movement, arousing in them lofty meanings and proper conduct. "Nothing can improve the self if it is in retreat except shifting from one mood to another."
All this is utterly serious and no jest, for those who are fighters do not jest.
Social Mutual Responsibility:
Article Twenty:
Moslem society is a mutually responsible society. The Prophet, prayers and greetings be unto him, said: "Blessed are the generous, whether they were in town or on a journey, who have collected all that they had and shared it equally among themselves."
The Islamic spirit is what should prevail in every Moslem society. The society that confronts a vicious enemy which acts in a way similar to Nazism, making no differentiation between man and woman, between children and old people – such a society is entitled to this Islamic spirit. Our enemy relies on the methods of collective punishment. He has deprived people of their homeland and properties, pursued them in their places of exile and gathering, breaking bones, shooting at women, children and old people, with or without a reason. The enemy has opened detention camps where thousands and thousands of people are thrown and kept under sub-human conditions. Added to this, are the demolition of houses, rendering children orphans, meting cruel sentences against thousands of young people, and causing them to spend the best years of their lives in the dungeons of prisons.
In their Nazi treatment, the Jews made no exception for women or children. Their policy of striking fear in the heart is meant for all. They attack people where their breadwinning is concerned, extorting their money and threatening their honour. They deal with people as if they were the worst war criminals. Deportation from the homeland is a kind of murder.
To counter these deeds, it is necessary that social mutual responsibility should prevail among the people. The enemy should be faced by the people as a single body which if one member of it should complain, the rest of the body would respond by feeling the same pains.
Article Twenty-One:
Mutual social responsibility means extending assistance, financial or moral, to all those who are in need and joining in the execution of some of the work. Members of the Islamic Resistance Movement should consider the interests of the masses as their own personal interests. They must spare no effort in achieving and preserving them. They must prevent any foul play with the future of the upcoming generations and anything that could cause loss to society. The masses are part of them and they are part of the masses. Their strength is theirs, and their future is theirs. Members of the Islamic Resistance Movement should share the people's joy and grief, adopt the demands of the public and whatever means by which they could be realised. The day that such a spirit prevails, brotherliness would deepen, cooperation, sympathy and unity will be enhanced and the ranks will be solidified to confront the enemies.
Supportive Forces Behind the Enemy:
Article Twenty-Two:
For a long time, the enemies have been planning, skillfully and with precision, for the achievement of what they have attained. They took into consideration the causes affecting the current of events. They strived to amass great and substantive material wealth which they devoted to the realisation of their dream. With their money, they took control of the world media, news agencies, the press, publishing houses, broadcasting stations, and others. With their money they stirred revolutions in various parts of the world with the purpose of achieving their interests and reaping the fruit therein. They were behind the French Revolution, the Communist revolution and most of the revolutions we heard and hear about, here and there. With their money they formed secret societies, such as Freemasons, Rotary Clubs, the Lions and others in different parts of the world for the purpose of sabotaging societies and achieving Zionist interests. With their money they were able to control imperialistic countries and instigate them to colonize many countries in order to enable them to exploit their resources and spread corruption there.
You may speak as much as you want about regional and world wars. They were behind World War I, when they were able to destroy the Islamic Caliphate, making financial gains and controlling resources. They obtained the Balfour Declaration, formed the League of Nations through which they could rule the world. They were behind World War II, through which they made huge financial gains by trading in armaments, and paved the way for the establishment of their state. It was they who instigated the replacement of the League of Nations with the United Nations and the Security Council to enable them to rule the world through them. There is no war going on anywhere, without having their finger in it.
"So often as they shall kindle a fire for war, Allah shall extinguish it; and they shall set their minds to act corruptly in the earth, but Allah loveth not the corrupt doers." (The Table – verse 64).
The imperialistic forces in the Capitalist West and Communist East, support the enemy with all their might, in money and in men. These forces take turns in doing that. The day Islam appears, the forces of infidelity would unite to challenge it, for the infidels are of one nation.
"O true believers, contract not an intimate friendship with any besides yourselves: they will not fail to corrupt you. They wish for that which may cause you to perish: their hatred hath already appeared from out of their mouths; but what their breasts conceal is yet more inveterate. We have already shown you signs of their ill will towards you, if ye understand." (The Family of Imran – verse 118).
It is not in vain that the verse is ended with Allah's words "if ye understand."
Our Attitudes Towards:
A. Islamic Movements:
Article Twenty-Three:
The Islamic Resistance Movement views other Islamic movements with respect and appreciation. If it were at variance with them on one point or opinion, it is in agreement with them on other points and understandings. It considers these movements, if they reveal good intentions and dedication to Allah, that they fall into the category of those who are trying hard since they act within the Islamic circle. Each active person has his share.
The Islamic Resistance Movement considers all these movements as a fund for itself. It prays to Allah for guidance and directions for all and it spares no effort to keep the banner of unity raised, ever striving for its realisation in accordance with the Koran and the Prophet's directives.
"And cleave all of you unto the covenant of Allah, and depart not from it, and remember the favour of Allah towards you: since ye were enemies, and he reconciled your hearts, and ye became companions and brethren by his favour: and ye were on the brink of a pit of fire, and he delivered you thence. Allah declareth unto you his signs, that ye may be directed." (The Family of Imran – Verse 102).
Article Twenty-Four:
The Islamic Resistance Movement does not allow slandering or speaking ill of individuals or groups, for the believer does not indulge in such malpractices. It is necessary to differentiate between this behaviour and the stands taken by certain individuals and groups. Whenever those stands are erroneous, the Islamic Resistance Movement preserves the right to expound the error and to warn against it. It will strive to show the right path and to judge the case in question with objectivity. Wise conduct is indeed the target of the believer who follows it wherever he discerns it.
"Allah loveth not the speaking ill of anyone in public, unless he who is injured call for assistance; and Allah heareth and knoweth: whether ye publish a good action, or conceal it, or forgive evil, verily Allah is gracious and powerful." (Women – verses 147-148).
B. Nationalist Movements in the Palestinian Arena:
Article Twenty-Five:
The Islamic Resistance Movement respects these movements and appreciates their circumstances and the conditions surrounding and affecting them. It encourages them as long as they do not give their allegiance to the Communist East or the Crusading West. It confirms to all those who are integrated in it, or sympathetic towards it, that the Islamic Resistance Movement is a fighting movement that has a moral and enlightened look of life and the way it should cooperate with the other (movements). It detests opportunism and desires only the good of people, individuals and groups alike. It does not seek material gains, personal fame, nor does it look for a reward from others. It works with its own resources and whatever is at its disposal "and prepare for them whatever force you can", for the fulfilment of the duty, and the earning of Allah's favour. It has no other desire than that.
The Movement assures all the nationalist trends operating in the Palestinian arena for the liberation of Palestine, that it is there for their support and assistance. It will never be more than that, both in words and deeds, now and in the future. It is there to bring together and not to divide, to preserve and not to squander, to unify and not to throw asunder. It evaluates every good word, sincere effort and good offices. It closes the door in the face of side disagreements and does not lend an ear to rumours and slanders, while at the same time fully realising the right for self-defence.
Anything contrary or contradictory to these trends, is a lie disseminated by enemies or their lackeys for the purpose of sowing confusion, disrupting the ranks and occupy them with side issues.
"O true believers, if a wicked man come unto you with a tale, inquire strictly into the truth thereof; lest ye hurt people through ignorance, and afterwards repent of what ye have done." (The Inner Apartments – verse 6).
Article Twenty-Six:
In viewing the Palestinian nationalist movements that give allegiance neither to the East nor the West, in this positive way, the Islamic Resistance Movement does not refrain from discussing new situations on the regional or international levels where the Palestinian question is concerned. It does that in such an objective manner revealing the extent of how much it is in harmony or contradiction with the national interests in the light of the Islamic point of view.
C. The Palestinian Liberation Organization:
Article Twenty-Seven:
The Palestinian Liberation Organization is the closest to the heart of the Islamic Resistance Movement. It contains the father and the brother, the next of kin and the friend. The Moslem does not estrange himself from his father, brother, next of kin or friend. Our homeland is one, our situation is one, our fate is one and the enemy is a joint enemy to all of us.
Because of the situations surrounding the formation of the Organization, of the ideological confusion prevailing in the Arab world as a result of the ideological invasion under whose influence the Arab world has fallen since the defeat of the Crusaders and which was, and still is, intensified through orientalists, missionaries and imperialists, the Organization adopted the idea of the secular state. And that it how we view it.
Secularism completely contradicts religious ideology. Attitudes, conduct and decisions stem from ideologies.
That is why, with all our appreciation for The Palestinian Liberation Organization – and what it can develop into – and without belittling its role in the Arab-Israeli conflict, we are unable to exchange the present or future Islamic Palestine with the secular idea. The Islamic nature of Palestine is part of our religion and whoever takes his religion lightly is a loser.
"Who will be adverse to the religion of Abraham, but he whose mind is infatuated? (The Cow – verse 130).
The day The Palestinian Liberation Organization adopts Islam as its way of life, we will become its soldiers, and fuel for its fire that will burn the enemies.
Until such a day, and we pray to Allah that it will be soon, the Islamic Resistance Movement's stand towards the PLO is that of the son towards his father, the brother towards his brother, and the relative to relative, suffers his pain and supports him in confronting the enemies, wishing him to be wise and well-guided.
"Stand by your brother, for he who is brotherless is like the fighter who goes to battle without arms. One's cousin is the wing one flies with – could the bird fly without wings?"
D. Arab and Islamic Countries:
Article Twenty-Eight:
The Zionist invasion is a vicious invasion. It does not refrain from resorting to all methods, using all evil and contemptible ways to achieve its end. It relies greatly in its infiltration and espionage operations on the secret organizations it gave rise to, such as the Freemasons, The Rotary and Lions clubs, and other sabotage groups. All these organizations, whether secret or open, work in the interest of Zionism and according to its instructions. They aim at undermining societies, destroying values, corrupting consciences, deteriorating character and annihilating Islam. It is behind the drug trade and alcoholism in all its kinds so as to facilitate its control and expansion.
Arab countries surrounding Israel are asked to open their borders before the fighters from among the Arab and Islamic nations so that they could consolidate their efforts with those of their Moslem brethren in Palestine.
As for the other Arab and Islamic countries, they are asked to facilitate the movement of the fighters from and to it, and this is the least thing they could do.
We should not forget to remind every Moslem that when the Jews conquered the Holy City in 1967, they stood on the threshold of the Aqsa Mosque and proclaimed that "Mohammed is dead, and his descendants are all women."
Israel, Judaism and Jews challenge Islam and the Moslem people. "May the cowards never sleep."
E. Nationalist and Religious Groupings, Institutions, Intellectuals, The Arab and Islamic World:
The Islamic Resistance Movement hopes that all these groupings will side with it in all spheres, would support it, adopt its stand and solidify its activities and moves, work towards rallying support for it so that the Islamic people will be a base and a stay for it, supplying it with strategic depth an all human material and informative spheres, in time and in place. This should be done through the convening of solidarity conferences, the issuing of explanatory bulletins, favourable articles and booklets, enlightening the masses regarding the Palestinian issue, clarifying what confronts it and the conspiracies woven around it. They should mobilize the Islamic nations, ideologically, educationally and culturally, so that these peoples would be equipped to perform their role in the decisive battle of liberation, just as they did when they vanquished the Crusaders and the Tatars and saved human civilization. Indeed, that is not difficult for Allah.
"Allah hath written, Verily I will prevail, and my apostles: for Allah is strong and mighty." (The Dispute – verse 21).
Article Thirty:
Writers, intellectuals, media people, orators, educaters and teachers, and all the various sectors in the Arab and Islamic world – all of them are called upon to perform their role, and to fulfill their duty, because of the ferocity of the Zionist offensive and the Zionist influence in many countries exercised through financial and media control, as well as the consequences that all this lead to in the greater part of the world.
Jihad is not confined to the carrying of arms and the confrontation of the enemy. The effective word, the good article, the useful book, support and solidarity – together with the presence of sincere purpose for the hoisting of Allah's banner higher and higher – all these are elements of the Jihad for Allah's sake.
"Whosoever mobilises a fighter for the sake of Allah is himself a fighter. Whosoever supports the relatives of a fighter, he himself is a fighter." (related by al-Bukhari, Moslem, Abu-Dawood and al-Tarmadhi).
F. Followers of Other Religions: The Islamic Resistance Movement Is A Humanistic Movement:
Article Thirty-One:
The Islamic Resistance Movement is a humanistic movement. It takes care of human rights and is guided by Islamic tolerance when dealing with the followers of other religions. It does not antagonize anyone of them except if it is antagonized by it or stands in its way to hamper its moves and waste its efforts.
Under the wing of Islam, it is possible for the followers of the three religions – Islam, Christianity and Judaism – to coexist in peace and quiet with each other. Peace and quiet would not be possible except under the wing of Islam. Past and present history are the best witness to that.
It is the duty of the followers of other religions to stop disputing the sovereignty of Islam in this region, because the day these followers should take over there will be nothing but carnage, displacement and terror. Everyone of them is at variance with his fellow-religionists, not to speak about followers of other religionists. Past and present history are full of examples to prove this fact.
"They will not fight against you in a body, except in fenced towns, or from behind walls. Their strength in war among themselves is great: thou thinkest them to be united; but their hearts are divided. This, because they are people who do not understand." (The Emigration – verse 14).
Islam confers upon everyone his legitimate rights. Islam prevents the incursion on other people's rights. The Zionist Nazi activities against our people will not last for long. "For the state of injustice lasts but one day, while the state of justice lasts till Doomsday."
"As to those who have not borne arms against you on account of religion, nor turned you out of your dwellings, Allah forbiddeth you not to deal kindly with them, and to behave justly towards them; for Allah loveth those who act justly." (The Tried – verse 8).
The Attempt to Isolate the Palestinian People:
Article Thirty-Two:
World Zionism, together with imperialistic powers, try through a studied plan and an intelligent strategy to remove one Arab state after another from the circle of struggle against Zionism, in order to have it finally face the Palestinian people only. Egypt was, to a great extent, removed from the circle of the struggle, through the treacherous Camp David Agreement. They are trying to draw other Arab countries into similar agreements and to bring them outside the circle of struggle.
The Islamic Resistance Movement calls on Arab and Islamic nations to take up the line of serious and persevering action to prevent the success of this horrendous plan, to warn the people of the danger eminating from leaving the circle of struggle against Zionism. Today it is Palestine, tomorrow it will be one country or another. The Zionist plan is limitless. After Palestine, the Zionists aspire to expand from the Nile to the Euphrates. When they will have digested the region they overtook, they will aspire to further expansion, and so on. Their plan is embodied in the "Protocols of the Elders of Zion", and their present conduct is the best proof of what we are saying.
Leaving the circle of struggle with Zionism is high treason, and cursed be he who does that. "for whoso shall turn his back unto them on that day, unless he turneth aside to fight, or retreateth to another party of the faithful, shall draw on himself the indignation of Allah, and his abode shall be hell; an ill journey shall it be thither." (The Spoils – verse 16). There is no way out except by concentrating all powers and energies to face this Nazi, vicious Tatar invasion. The alternative is loss of one's country, the dispersion of citizens, the spread of vice on earth and the destruction of religious values. Let every person know that he is responsible before Allah, for "the doer of the slightest good deed is rewarded in like, and the does of the slightest evil deed is also rewarded in like."
The Islamic Resistance Movement consider itself to be the spearhead of the circle of struggle with world Zionism and a step on the road. The Movement adds its efforts to the efforts of all those who are active in the Palestinian arena. Arab and Islamic Peoples should augment by further steps on their part; Islamic groupings all over the Arab world should also do the same, since all of these are the best-equipped for the future role in the fight with the warmongering Jews.
"..and we have put enmity and hatred between them, until the day of resurrection. So often as they shall kindle a fire of war, Allah shall extinguish it; and they shall set their minds to act corruptly in the earth, but Allah loveth not the corrupt doers." (The Table – verse 64).
Article Thirty-Three:
The Islamic Resistance Movement, being based on the common coordinated and interdependent conceptions of the laws of the universe, and flowing in the stream of destiny in confronting and fighting the enemies in defence of the Moslems and Islamic civilization and sacred sites, the first among which is the Aqsa Mosque, urges the Arab and Islamic peoples, their governments, popular and official groupings, to fear Allah where their view of the Islamic Resistance Movement and their dealings with it are concerned. They should back and support it, as Allah wants them to, extending to it more and more funds till Allah's purpose is achieved when ranks will close up, fighters join other fighters and masses everywhere in the Islamic world will come forward in response to the call of duty while loudly proclaiming: Hail to Jihad. Their cry will reach the heavens and will go on being resounded until liberation is achieved, the invaders vanquished and Allah's victory comes about.
"And Allah will certainly assist him who shall be on his side: for Allah is strong and mighty." (The Pilgrimage – verse 40).
The Testimony of History
Across History in Confronting the Invaders:
Article Thirty-Four:
Palestine is the navel of the globe and the crossroad of the continents. Since the dawn of history, it has been the target of expansionists. The Prophet, Allah bless him and grant him salvation, had himself pointed to this fact in the noble Hadith in which he called on his honourable companion, Ma'adh ben-Jabal, saying: O Ma'ath, Allah throw open before you, when I am gone, Syria, from Al-Arish to the Euphrates. Its men, women and slaves will stay firmly there till the Day of Judgement. Whoever of you should choose one of the Syrian shores, or the Holy Land, he will be in constant struggle till the Day of Judgement."
Expansionists have more than once put their eye on Palestine which they attacked with their armies to fulfill their designs on it. Thus it was that the Crusaders came with their armies, bringing with them their creed and carrying their Cross. They were able to defeat the Moslems for a while, but the Moslems were able to retrieve the land only when they stood under the wing of their religious banner, united their word, hallowed the name of Allah and surged out fighting under the leadership of Salah ed-Din al-Ayyubi. They fought for almost twenty years and at the end the Crusaders were defeated and Palestine was liberated.
"Say unto those who believe not, Ye shall be overcome, and thrown together into hell; an unhappy couch it shall be." (The Family of Imran – verse 12).
This is the only way to liberate Palestine. There is no doubt about the testimony of history. It is one of the laws of the universe and one of the rules of existence. Nothing can overcome iron except iron. Their false futile creed can only be defeated by the righteous Islamic creed. A creed could not be fought except by a creed, and in the last analysis, victory is for the just, for justice is certainly victorious.
"Our word hath formerly been given unto our servants the apostles; that they should certainly be assisted against the infidels, and that our armies should surely be the conquerors." (Those Who Rank Themselves – verses 171-172).
Article Thirty-Five:
The Islamic Resistance Movement views seriously the defeat of the Crusaders at the hands of Salah ed-Din al-Ayyubi and the rescuing of Palestine from their hands, as well as the defeat of the Tatars at Ein Galot, breaking their power at the hands of Qataz and Al-Dhaher Bivers and saving the Arab world from the Tatar onslaught which aimed at the destruction of every meaning of human civilization. The Movement draws lessons and examples from all this. The present Zionist onslaught has also been preceded by Crusading raids from the West and other Tatar raids from the East. Just as the Moslems faced those raids and planned fighting and defeating them, they should be able to confront the Zionist invasion and defeat it. This is indeed no problem for the Almighty Allah, provided that the intentions are pure, the determination is true and that Moslems have benefited from past experiences, rid themselves of the effects of ideological invasion and followed the customs of their ancestors.
The Islamic Resistance Movement is Composed of Soldiers:
Article Thirty-Six:
While paving its way, the Islamic Resistance Movement, emphasizes time and again to all the sons of our people, to the Arab and Islamic nations, that it does not seek personal fame, material gain, or social prominence. It does not aim to compete against any one from among our people, or take his place. Nothing of the sort at all. It will not act against any of the sons of Moslems or those who are peaceful towards it from among non-Moslems, be they here or anywhere else. It will only serve as a support for all groupings and organizations operating against the Zionist enemy and its lackeys.
The Islamic Resistance Movement adopts Islam as its way of life. Islam is its creed and religion. Whoever takes Islam as his way of life, be it an organization, a grouping, a country or any other body, the Islamic Resistance Movement considers itself as their soldiers and nothing more.
We ask Allah to show us the right course, to make us an example to others and to judge between us and our people with truth. "O Lord, do thou judge between us and our nation with truth; for thou art the best judge." (Al Araf – Verse 89).
The last of our prayers will be praise to Allah, the Master of the Universe.
http://avalon.law.yale.edu
B. The Palestinian National Charter: Resolutions of the Palestine National Council July 1-17, 1968
Text of the Charter:
Article 1:
Palestine is the homeland of the Arab Palestinian people; it is an indivisible part of the Arab homeland, and the Palestinian people are an integral part of the Arab nation.
Article 2:
Palestine, with the boundaries it had during the British Mandate, is an indivisible territorial unit.
Article 3:
The Palestinian Arab people possess the legal right to their homeland and have the right to determine their destiny after achieving the liberation of their country in accordance with their wishes and entirely of their own accord and will.
Article 4:
The Palestinian identity is a genuine, essential, and inherent characteristic; it is transmitted from parents to children. The Zionist occupation and the dispersal of the Palestinian Arab people, through the disasters which befell them, do not make them lose their Palestinian identity and their membership in the Palestinian community, nor do they negate them.
Article 5:
The Palestinians are those Arab nationals who, until 1947, normally resided in Palestine regardless of whether they were evicted from it or have stayed there. Anyone born, after that date, of a Palestinian father – whether inside Palestine or outside it – is also a Palestinian.
Article 6:
The Jews who had normally resided in Palestine until the beginning of the Zionist invasion will be considered Palestinians.
Article 7:
That there is a Palestinian community and that it has material, spiritual, and historical connection with Palestine are indisputable facts. It is a national duty to bring up individual Palestinians in an Arab revolutionary manner. All means of information and education must be adopted in order to acquaint the Palestinian with his country in the most profound manner, both spiritual and material, that is possible. He must be prepared for the armed struggle and ready to sacrifice his wealth and his life in order to win back his homeland and bring about its liberation.
Article 8:
The phase in their history, through which the Palestinian people are now living, is that of national (watani) struggle for the liberation of Palestine. Thus the conflicts among the Palestinian national forces are secondary, and should be ended for the sake of the basic conflict that exists between the forces of Zionism and of imperialism on the one hand, and the Palestinian Arab people on the other. On this basis the Palestinian masses, regardless of whether they are residing in the national homeland or in diaspora (mahajir) constitute – both their organizations and the individuals – one national front working for the retrieval of Palestine and its liberation through armed struggle.
Article 9:
Armed struggle is the only way to liberate Palestine. This it is the overall strategy, not merely a tactical phase. The Palestinian Arab people assert their absolute determination and firm resolution to continue their armed struggle and to work for an armed popular revolution for the liberation of their country and their return to it . They also assert their right to normal life in Palestine and to exercise their right to self-determination and sovereignty over it.
Article 10:
Commando action constitutes the nucleus of the Palestinian popular liberation war. This requires its escalation, comprehensiveness, and the mobilization of all the Palestinian popular and educational efforts and their organization and involvement in the armed Palestinian revolution. It also requires the achieving of unity for the national (watani) struggle among the different groupings of the Palestinian people, and between the Palestinian people and the Arab masses, so as to secure the continuation of the revolution, its escalation, and victory.
Article 11:
The Palestinians will have three mottoes: national (wataniyya) unity, national (qawmiyya) mobilization, and liberation.
Article 12:
The Palestinian people believe in Arab unity. In order to contribute their share toward the attainment of that objective, however, they must, at the present stage of their struggle, safeguard their Palestinian identity and develop their consciousness of that identity, and oppose any plan that may dissolve or impair it.
Article 13:
Arab unity and the liberation of Palestine are two complementary objectives, the attainment of either of which facilitates the attainment of the other. Thus, Arab unity leads to the liberation of Palestine, the liberation of Palestine leads to Arab unity; and work toward the realization of one objective proceeds side by side with work toward the realization of the other.
Article 14:
The destiny of the Arab nation, and indeed Arab existence itself, depend upon the destiny of the Palestine cause. From this interdependence springs the Arab nation's pursuit of, and striving for, the liberation of Palestine. The people of Palestine play the role of the vanguard in the realization of this sacred (qawmi) goal.
Article 15:
The liberation of Palestine, from an Arab viewpoint, is a national (qawmi) duty and it attempts to repel the Zionist and imperialist aggression against the Arab homeland, and aims at the elimination of Zionism in Palestine. Absolute responsibility for this falls upon the Arab nation – peoples and governments – with the Arab people of Palestine in the vanguard. Accordingly, the Arab nation must mobilize all its military, human, moral, and spiritual capabilities to participate actively with the Palestinian people in the liberation of Palestine. It must, particularly in the phase of the armed Palestinian revolution, offer and furnish the Palestinian people with all possible help, and material and human support, and make available to them the means and opportunities that will enable them to continue to carry out their leading role in the armed revolution, until they liberate their homeland.
Article 16:
The liberation of Palestine, from a spiritual point of view, will provide the Holy Land with an atmosphere of safety and tranquility, which in turn will safeguard the country's religious sanctuaries and guarantee freedom of worship and of visit to all, without discrimination of race, color, language, or religion. Accordingly, the people of Palestine look to all spiritual forces in the world for support.
Article 17:
The liberation of Palestine, from a human point of view, will restore to the Palestinian individual his dignity, pride, and freedom. Accordingly the Palestinian Arab people look forward to the support of all those who believe in the dignity of man and his freedom in the world.
Article 18:
The liberation of Palestine, from an international point of view, is a defensive action necessitated by the demands of self-defense. Accordingly the Palestinian people, desirous as they are of the friendship of all people, look to freedom-loving, and peace-loving states for support in order to restore their legitimate rights in Palestine, to re-establish peace and security in the country, and to enable its people to exercise national sovereignty and freedom.
Article 19:
The partition of Palestine in 1947 and the establishment of the state of Israel are entirely illegal, regardless of the passage of time, because they were contrary to the will of the Palestinian people and to their natural right in their homeland, and inconsistent with the principles embodied in the Charter of the United Nations; particularly the right to self-determination.
Article 20:
The Balfour Declaration, the Mandate for Palestine, and everything that has been based upon them, are deemed null and void. Claims of historical or religious ties of Jews with Palestine are incompatible with the facts of history and the true conception of what constitutes statehood. Judaism, being a religion, is not an independent nationality. Nor do Jews constitute a single nation with an identity of its own; they are citizens of the states to which they belong.
Article 21:
The Arab Palestinian people, expressing themselves by the armed Palestinian revolution, reject all solutions which are substitutes for the total liberation of Palestine and reject all proposals aiming at the liquidation of the Palestinian problem, or its internationalization.
Article 22:
Zionism is a political movement organically associated with international imperialism and antagonistic to all action for liberation and to progressive movements in the world. It is racist and fanatic in its nature, aggressive, expansionist, and colonial in its aims, and fascist in its methods. Israel is the instrument of the Zionist movement, and geographical base for world imperialism placed strategically in the midst of the Arab homeland to combat the hopes of the Arab nation for liberation, unity, and progress. Israel is a constant source of threat vis-a-vis peace in the Middle East and the whole world. Since the liberation of Palestine will destroy the Zionist and imperialist presence and will contribute to the establishment of peace in the Middle East, the Palestinian people look for the support of all the progressive and peaceful forces and urge them all, irrespective of their affiliations and beliefs, to offer the Palestinian people all aid and support in their just struggle for the liberation of their homeland.
Article 23:
The demand of security and peace, as well as the demand of right and justice, require all states to consider Zionism an illegitimate movement, to outlaw its existence, and to ban its operations, in order that friendly relations among peoples may be preserved, and the loyalty of citizens to their respective homelands safeguarded.
Article 24:
The Palestinian people believe in the principles of justice, freedom, sovereignty, self-determination, human dignity, and in the right of all peoples to exercise them.
Article 25:
For the realization of the goals of this Charter and its principles, the Palestine Liberation Organization will perform its role in the liberation of Palestine in accordance with the Constitution of this Organization.
Article 26:
The Palestine Liberation Organization, representative of the Palestinian revolutionary forces, is responsible for the Palestinian Arab people's movement in its struggle – to retrieve its homeland, liberate and return to it and exercise the right to self-determination in it – in all military, political, and financial fields and also for whatever may be required by the Palestine case on the inter-Arab and international levels.
Article 27:
The Palestine Liberation Organization shall cooperate with all Arab states, each according to its potentialities; and will adopt a neutral policy among them in the light of the requirements of the war of liberation; and on this basis it shall not interfere in the internal affairs of any Arab state.
Article 28:
The Palestinian Arab people assert the genuineness and independence of their national (wataniyya) revolution and reject all forms of intervention, trusteeship, and subordination.
Article 29:
The Palestinian people possess the fundamental and genuine legal right to liberate and retrieve their homeland. The Palestinian people determine their attitude toward all states and forces on the basis of the stands they adopt vis-a-vis to the Palestinian revolution to fulfill the aims of the Palestinian people.
Article 30:
Fighters and carriers of arms in the war of liberation are the nucleus of the popular army which will be the protective force for the gains of the Palestinian Arab people.
Article 31:
The Organization shall have a flag, an oath of allegiance, and an anthem. All this shall be decided upon in accordance with a special regulation.
Article 32:
Regulations, which shall be known as the Constitution of the Palestinian Liberation Organization, shall be annexed to this Charter. It will lay down the manner in which the Organization, and its organs and institutions, shall be constituted; the respective competence of each; and the requirements of its obligation under the Charter.
Article 33:
This Charter shall not be amended save by [vote of] a majority of two-thirds of the total membership of the National Congress of the Palestine Liberation Organization [taken] at a special session convened for that purpose.
http://avalon.law.yale.edu/20th_century/plocov.asp
Anexa 2. Pierderile teritoriale ale Palestinei din 1947 până în prezent
Anexa 3. Recunoașterea Israelului și a Palestinei la nivel global
BIBLIOGRAFIE
1. Documente
Amended Basic Law, 2003,
http://www.palestinianbasiclaw.org
Council Conclusions on the Middle East Peace Process, 16 decembrie 2013.
Doha Declaration signed between Hamas and Fatah, 6 February 2012,
https://www.middleeastmonitor.com
Inițiativa Arabă de Pace, 2002, traducere proprie din limba arabă, http://www.almatareed.org
Israel-PLO Mutual Recognition Letters and Speeches, september 10, 1993, http://www.mfa.gov
Rezoluția 242, 22 noiembrie 1967, United Nations, Security Council http://www.un.org
Rezoluția 1402, 30 martie 2002, United Nations, Security Council,
http://www.un.org
Statement by Middle East Quartet , 30 January 2006,
http://unispal.un.org
The Covenant of the Islamic Resistance Movement, 18 august 1988,
http://avalon.law.yale.edu
The Palestinian National Charter, 1-17 July, 1968,
http://avalon.law.yale.edu
***PASSIA Diary 2015, Palestinian Academic Society for the Study of International Affairs, Jerusalem, 2015.
Lucrări speciale
CHEHAB, Zaki, Inside Hamas, The Untold Story of Militants, Martyrs and Spies, London, I.B.Tauris & Co LtD, 2007.
CHICAN, Dumitru, Jihad, între Islamul Politic și Califatul Univesal, Baia Mare, Proema, 2014.
CHICAN, Dumitru, Mic Lexicon al Orientului Mijlociu, Baia Mare, Proema, 2011.
CHICAN, Dumitru, PETERLICEANU, Emanuel, Noul Orient Mijlociu, Între “Primăvara Arabă” și ”Haosul Constructiv”, Baia Mare, Proema, 2013.
CHICAN, Dumitru, Orientul Mijlociu – un secol de Sykes – Picot, în “Pulsul Geostrategic”, Brașov, VII, 2014, nr. 172.
DRORY, Ze’ev, The Israel Defence Force and the Foundation of Israel, London, Routledge Curzon, 2005.
GUNNING, Jeroen, Hamas in Politics, London, Hurst & Company, 2007.
IRVING – JERSEN, Michael, The Political Ideology of Hamas, A Grassroots Perspective, London, I.B.Tauris & Co Ltd, 2009.
KAMM, Anthony, The Israelites, An Introduction, Routledge, London, 1999.
KARDELJ, Nejc, Israel vs. Hamas, New York, Nova Science Publishers, Inc., 2010.
KARSH, Efraim, The Arab-Israeli Conflict, The Palestine War 1948, Osprey Publishing Limited, Wellingborough, 2002.
KHALED, Hroub, Hamas – A Beginner’s Guide, London, Pluto Press, 2006.
LEVITT, Matthew, Hamas – Politics, Charity, and the Terrorism in the Service of Jihad, London, Yale Universityt Press, 2006.
McGEOUGH, Paul, Kill Khalid – Mossad’s Filed Hit…and the Rise of Hamas, New Zeeland, Allen & Unwin, 2009.
MISHAL, Shaul, SELA, Avraham, The Palestinian Hamas, Vision, Violence, and Coexistence, New York, Columbia University Press, 2000.
NUSSE, Andrea, Muslim Palestine, The Ideology of Hamas, London, Routledge Curzon, 1998.
PUIA, Ilie, Palestina – Istorie și Prezent, București, 1992.
RAMAHI, Sawsan, Hamas and the Palestine Liberation Organisation, Middle East Monitor, 2014.
RIFKIND, Gabrielle, The Arab Peace Initiative, London, Oxford Research Group, 2008.
ROY, Sara, Hamas and Civil Society in Gaza, Engaging the Islamist Social Sector, New Jersey, Princeton University Press, 2011.
SCHANZER, Jonathan, Hamas vs. Fatah, The Struggle for Palestine, New York, Palgrave MacMillam, 2008.
SCHOCH, Bernd, The Islamic Movement, A Challenge for Palestinian State Building, Jerusalem, PASSIA, 1999.
TEITELBAUM, Joshua, The Arab Peace Initiative, A Primer and Future Prospects, Jerusalem, Jerusalem Center for Public Affairs, 2009.
Lucrări generale
ARRIGHI, Giovanni, HAMASHITA, Takeshi, SELDEN, Mark, The Resurgence of East Asia, London, Routledge Curzon, 2003.
BENVENISTI, Eyal, GANS, Chaim, HANAFI, Sari, Israel and the Palestinian Refugees, Berlin, Springer, 2007.
BREGMAN, Ahron, Israel’s Wars, 1947 – 93, London, Routledge, 2000.
CAMOUS, Thierry, Orienturi, Occidenturi, 25 de secole de războaie, București, Cartier Istoric, 2009.
COOK, Steven A., Hamas’ Benefactors: A Network of Terror, House Committee on Foreign Affairs, Subcommittees on the Middle East and North Africa and Terrorism, Nonproliferation, and Trade, September 9, 2014.
CROSSTON, Matthew, Fostering Fundamentalism, Terrorism, Democracy and American Engagement in Central Asia, Burlington, Ashgate, 2006.
ECOBESCU, Nicolae, România-Supraviețuire și Afirmare prin Diplomație în anii Războiului Rece, vol. 2, vol. 3, Cetatea de Scaun.
HILLEL, Cohen, Good Arabs, The Israeli Security Agencies and the Israeli Arabs, 1948 – 1967, Berkley, Los Angeles, California University Press, 2010.
FISCHBACH, R., Michael, Records of Dispossession, Palestinian Refugee Property and the Arab – Israeli Conflict, New York, Columbia University Press, 2003.
FRIESEL, Evyatar, The Holocaust: Factor in the Bitrh of Israel?, Jerusalem, Shoah Resource Center, 1996.
GOLDSCHMIDT, Arthur, DAVIDSON, Lawrence, A Coincise History of the Middle East, 9th edition, Philadelphia, Westview Press, 2010.
GUELKE, Adrian, Terrorism and Global Disorder, London, I.B.Tauris & Co Ltd, 2006.
GUNDERSON, Cory, Islamic Fundamentalism, Minnesota, ABDO & Daughters, 2004.
HALBROOK, Steven, The Alienation of a Homeland, How Palestine became Israel, The Journal of Libertarian Studies, Vol. V, nr. 4, 1981.
HODGES, Adam, NILEP, Chad, Discourse, War and Terrorism, John Benjamins Publishing Company, Lancaster, 2007.
INBAR, Efraim, Israel’s National Security, Issues and Challenges since the Yom Kippur War, New York, Routledge, 2008.
KUMARASWAMY, P. R., The A to Z of the Arab – Israeli Conflict, Lanham, Toronto, Scarecrow Press, 2009.
LAFFIN, John, Arab Armies of the Middle East Wars, 1948 – 73, London, Osprey Publishing Ltd, 1982.
McNAMARA, Robert, Britain, Nasser, and the Balance of Power in the Middle East, 1952-1967, London, Frank Cass, 2003.
MILTON-EDWARDS, Beverley, Islamic Fundamentalism since 1945, New York, Routledge, 2005.
MOGHISSI, Haideh, Feminism and Islamic Fundamentalism, London, Zed Books, 1999.
NEDELCU, Cristina, Politica României față de Problema Palestiniană 1948-1979, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2013.
PĂIUȘAN-NUICĂ, Cristina, Diplomația Română și Orientul Mijlociu în perioada 1974-1978.
RABINOVICH, Itamar, Waging Peace, Israel and the Arabs, New Jersey, Princeton University Press, 2004.
RAHMAN, Fazlur, Revival and Reform in Islam, Oxford, One World, 2000.
RANSTORP, Magnus, NORMARK, Magnus, Unconventional Weapons and International Terrorism, Challenges and new Approaches, New York, Routledge, 2009.
RUBIN, Barry, The Muslim Brotherhood, The Organization and Policies of a Global Islamist Movement, New York, Palgrave Macmillan, 2010.
SELBY, Jean, Water, Power and Politics in the Middle East, The Other Israeli-Palestinian Conflict, London, I.B.Tauris, 2003.
SITARU, Laura, Gândirea Politică Arabă, București, Polirom, 2009.
TOFFOLO, E., Criss, The Arab League, New York, Chelsea House Publishers, 2008.
ZAHID, Mohammed, The Muslim Brotherhood and Egypt’s Succession Crisis, London, Tauris Academic Studies,2010.
ZOLLNER, H., E., Barbara, The Muslim Brotherhood, Hasan al-Hudaybi and Ideology, New York, Routledge, 2009.
***MANSOUR, Camille, The Palestinian-Israeli Peace Negotiations: An Overview and Assessment.
***The Question of Palestine and the UN, United Nations, New York, 2008.
Instrumente de lucru
BAALBAKI, Munir, Al-Mawrid al-Hadeeth-A Modern English-Arabic Dictionary, Beirut, Dar El-Ilm Lilmalayin, 2009.
***CORANUL, traducere GRIGORE, George, București, Herald, 2005.
Documentare
The Birth of Israel-BBC Documentary, consultat pe
http://www.youtube.com
Surse web
Negotiations Affairs Department-Palestine Liberation Organization
www.nad-plo.org
Jewish Virtual Library
www.jewishvirtuallibrary.org
Hamas: Behind the Mask , 2005,
https://www.youtube.com
Hamas sweeps palestinian elections, complicating peace efforts in Mideast, http://www.washingtonpost.com
Arab Leaders, Viewing Hamas as Worse than Israel, Stay Silent, 30 july 2014,
http://www.nytimes.com
The Marriage and Divorce, Hamas and Hezbollah, 26 august 2013,
http://www.wilsoncenter.org
Islamic State Fithting Hamas Priority before Israel, 30 june 2014,
http://www.al-monitor.com
Islamic Jihad, http://www.haaretz.com
Why ISIS is against Hamas, september 2014,
http://www.crescent-online.net
Top 5 differences between Hamas and ISIL, 30 september 2014,
http://www.juancole.com
Hamas denies ISIS has presence in Gaza, 5 november 2011,
http://www.israelnationalnews.com
France Admits Contacts With Hamas, 20 may 2008,
http://www.nytimes.com
US administration engaging with Hamas, 31 mai 2010,
http://www.jpost.com
Barhoum: increasing european calls to hold dialogue with Hamas; our channels are open to everyone, 25 july 2010,
http://www.jmcc.org
Hamas removed from EU terrorist list on technicality, 17 december 2014,
http://www.ynetnews.com
Israel approves construction of 500 more housing units in east Jerusalem,
http://www.jpost.com
Russia’s relations with Hamas: a win-win situation, 15 february 2010,
https://www.middleeastmonitor.com
Hamas sees Russia visit as means to end regional isolation, 5 June 2014,
http://www.al-monitor.com
Statement by EU HR Mogherini on the latest Israeli announcement on settlements, Brussels, 5 November, 2014.
http://eu-un.europa.eu
Former Hamas official speaks out, 21 may 2015.
http://www.al-monitor.com
ANEXE
Anexa 1. A. The Covenant of the Islamic Resistance Movement, 18 august 1988
In The Name Of The Most Merciful Allah
"Ye are the best nation that hath been raised up unto mankind: ye command that which is just, and ye forbid that which is unjust, and ye believe in Allah. And if they who have received the scriptures had believed, it had surely been the better for them: there are believers among them, but the greater part of them are transgressors. They shall not hurt you, unless with a slight hurt; and if they fight against you, they shall turn their backs to you, and they shall not be helped. They are smitten with vileness wheresoever they are found; unless they obtain security by entering into a treaty with Allah, and a treaty with men; and they draw on themselves indignation from Allah, and they are afflicted with poverty. This they suffer, because they disbelieved the signs of Allah, and slew the prophets unjustly; this, because they were rebellious, and transgressed." (Al-Imran – verses 109-111).
Israel will exist and will continue to exist until Islam will obliterate it, just as it obliterated others before it" (The Martyr, Imam Hassan al-Banna, of blessed memory).
"The Islamic world is on fire. Each of us should pour some water, no matter how little, to extinguish whatever one can without waiting for the others." (Sheikh Amjad al-Zahawi, of blessed memory).
In The Name Of The Most Merciful Allah
Introduction
Praise be unto Allah, to whom we resort for help, and whose forgiveness, guidance and support we seek; Allah bless the Prophet and grant him salvation, his companions and supporters, and to those who carried out his message and adopted his laws – everlasting prayers and salvation as long as the earth and heaven will last. Hereafter:
O People:
Out of the midst of troubles and the sea of suffering, out of the palpitations of faithful hearts and cleansed arms; out of the sense of duty, and in response to Allah's command, the call has gone out rallying people together and making them follow the ways of Allah, leading them to have determined will in order to fulfill their role in life, to overcome all obstacles, and surmount the difficulties on the way. Constant preparation has continued and so has the readiness to sacrifice life and all that is precious for the sake of Allah.
Thus it was that the nucleus (of the movement) was formed and started to pave its way through the tempestuous sea of hopes and expectations, of wishes and yearnings, of troubles and obstacles, of pain and challenges, both inside and outside.
When the idea was ripe, the seed grew and the plant struck root in the soil of reality, away from passing emotions, and hateful haste. The Islamic Resistance Movement emerged to carry out its role through striving for the sake of its Creator, its arms intertwined with those of all the fighters for the liberation of Palestine. The spirits of its fighters meet with the spirits of all the fighters who have sacrificed their lives on the soil of Palestine, ever since it was conquered by the companions of the Prophet, Allah bless him and grant him salvation, and until this day.
This Covenant of the Islamic Resistance Movement (HAMAS), clarifies its picture, reveals its identity, outlines its stand, explains its aims, speaks about its hopes, and calls for its support, adoption and joining its ranks. Our struggle against the Jews is very great and very serious. It needs all sincere efforts. It is a step that inevitably should be followed by other steps. The Movement is but one squadron that should be supported by more and more squadrons from this vast Arab and Islamic world, until the enemy is vanquished and Allah's victory is realised.
Thus we see them coming on the horizon "and you shall learn about it hereafter" "Allah hath written, Verily I will prevail, and my apostles: for Allah is strong and mighty." (The Dispute – verse 21).
"Say to them, This is my way: I invite you to Allah, by an evident demonstration; both I and he who followeth me; and, praise be unto Allah! I am not an idolator." (Joseph – verse 107).
Hamas (means) strength and bravery -(according to) Al-Mua'jam al-Wasit: c1.
Definition of the Movement
Ideological Starting-Points
Article One:
The Islamic Resistance Movement: The Movement's programme is Islam. From it, it draws its ideas, ways of thinking and understanding of the universe, life and man. It resorts to it for judgement in all its conduct, and it is inspired by it for guidance of its steps.
The Islamic Resistance Movement's Relation With the Moslem Brotherhood Group:
Article Two:
The Islamic Resistance Movement is one of the wings of Moslem Brotherhood in Palestine. Moslem Brotherhood Movement is a universal organization which constitutes the largest Islamic movement in modern times. It is characterised by its deep understanding, accurate comprehension and its complete embrace of all Islamic concepts of all aspects of life, culture, creed, politics, economics, education, society, justice and judgement, the spreading of Islam, education, art, information, science of the occult and conversion to Islam.
Structure and Formation
Article Three:
The basic structure of the Islamic Resistance Movement consists of Moslems who have given their allegiance to Allah whom they truly worship, – "I have created the jinn and humans only for the purpose of worshipping" – who know their duty towards themselves, their families and country. In all that, they fear Allah and raise the banner of Jihad in the face of the oppressors, so that they would rid the land and the people of their uncleanliness, vileness and evils.
"But we will oppose truth to vanity, and it shall confound the same; and behold, it shall vanish away." (Prophets – verse 18).
Article Four:
The Islamic Resistance Movement welcomes every Moslem who embraces its faith, ideology, follows its programme, keeps its secrets, and wants to belong to its ranks and carry out the duty. Allah will certainly reward such one.
Time and Place Extent of the Islamic Resistance Movement:
Article Five:
Time extent of the Islamic Resistance Movement: By adopting Islam as its way of life, the Movement goes back to the time of the birth of the Islamic message, of the righteous ancestor, for Allah is its target, the Prophet is its example and the Koran is its constitution. Its extent in place is anywhere that there are Moslems who embrace Islam as their way of life everywhere in the globe. This being so, it extends to the depth of the earth and reaches out to the heaven.
"Dost thou not see how Allah putteth forth a parable; representing a good word, as a good tree, whose root is firmly fixed in the earth, and whose branches reach unto heaven; which bringeth forth its fruit in all seasons, by the will of its Lord? Allah propoundeth parables unto men, that they may be instructed." (Abraham – verses 24-25).
Characteristics and Independence:
Article Six:
The Islamic Resistance Movement is a distinguished Palestinian movement, whose allegiance is to Allah, and whose way of life is Islam. It strives to raise the banner of Allah over every inch of Palestine, for under the wing of Islam followers of all religions can coexist in security and safety where their lives, possessions and rights are concerned. In the absence of Islam, strife will be rife, oppression spreads, evil prevails and schisms and wars will break out.
How excellent was the Moslem poet, Mohamed Ikbal, when he wrote:
"If faith is lost, there is no security and there is no life for him who does not adhere to religion. He who accepts life without religion, has taken annihilation as his companion for life."
The Universality of the Islamic Resistance Movement:
Article Seven:
As a result of the fact that those Moslems who adhere to the ways of the Islamic Resistance Movement spread all over the world, rally support for it and its stands, strive towards enhancing its struggle, the Movement is a universal one. It is well-equipped for that because of the clarity of its ideology, the nobility of its aim and the loftiness of its objectives.
On this basis, the Movement should be viewed and evaluated, and its role be recognised. He who denies its right, evades supporting it and turns a blind eye to facts, whether intentionally or unintentionally, would awaken to see that events have overtaken him and with no logic to justify his attitude. One should certainly learn from past examples.
The injustice of next-of-kin is harder to bear than the smite of the Indian sword.
"We have also sent down unto thee the book of the Koran with truth, confirming that scripture which was revealed before it; and preserving the same safe from corruption. Judge therefore between them according to that which Allah hath revealed; and follow not their desires, by swerving from the truth which hath come unto thee. Unto every of you have we given a law, and an open path; and if Allah had pleased, he had surely made you one people; but he hath thought it fit to give you different laws, that he might try you in that which he hath given you respectively. Therefore strive to excel each other in good works; unto Allah shall ye all return, and then will he declare unto you that concerning which ye have disagreed." (The Table, verse 48).
The Islamic Resistance Movement is one of the links in the chain of the struggle against the Zionist invaders. It goes back to 1939, to the emergence of the martyr Izz al-Din al Kissam and his brethren the fighters, members of Moslem Brotherhood. It goes on to reach out and become one with another chain that includes the struggle of the Palestinians and Moslem Brotherhood in the 1948 war and the Jihad operations of the Moslem Brotherhood in 1968 and after.
Moreover, if the links have been distant from each other and if obstacles, placed by those who are the lackeys of Zionism in the way of the fighters obstructed the continuation of the struggle, the Islamic Resistance Movement aspires to the realisation of Allah's promise, no matter how long that should take. The Prophet, Allah bless him and grant him salvation, has said:
"The Day of Judgement will not come about until Moslems fight the Jews (killing the Jews), when the Jew will hide behind stones and trees. The stones and trees will say O Moslems, O Abdulla, there is a Jew behind me, come and kill him. Only the Gharkad tree, (evidently a certain kind of tree) would not do that because it is one of the trees of the Jews." (related by al-Bukhari and Moslem).
The Slogan of the Islamic Resistance Movement:
Article Eight:
Allah is its target, the Prophet is its model, the Koran its constitution: Jihad is its path and death for the sake of Allah is the loftiest of its wishes.
Objectives
Incentives and Objectives:
Article Nine:
The Islamic Resistance Movement found itself at a time when Islam has disappeared from life. Thus rules shook, concepts were upset, values changed and evil people took control, oppression and darkness prevailed, cowards became like tigers: homelands were usurped, people were scattered and were caused to wander all over the world, the state of justice disappeared and the state of falsehood replaced it. Nothing remained in its right place. Thus, when Islam is absent from the arena, everything changes. From this state of affairs the incentives are drawn.
As for the objectives: They are the fighting against the false, defeating it and vanquishing it so that justice could prevail, homelands be retrieved and from its mosques would the voice of the mu'azen emerge declaring the establishment of the state of Islam, so that people and things would return each to their right places and Allah is our helper.
"…and if Allah had not prevented men, the one by the other, verily the earth had been corrupted: but Allah is beneficient towards his creatures." (The Cow – verse 251).
Article Ten:
As the Islamic Resistance Movement paves its way, it will back the oppressed and support the wronged with all its might. It will spare no effort to bring about justice and defeat injustice, in word and deed, in this place and everywhere it can reach and have influence therein.
Strategies and Methods
Strategies of the Islamic Resistance Movement: Palestine Is Islamic aqf:
Article Eleven:
The Islamic Resistance Movement believes that the land of Palestine is an Islamic Waqf consecrated for future Moslem generations until Judgement Day. It, or any part of it, should not be squandered: it, or any part of it, should not be given up. Neither a single Arab country nor all Arab countries, neither any king or president, nor all the kings and presidents, neither any organization nor all of them, be they Palestinian or Arab, possess the right to do that. Palestine is an Islamic Waqf land consecrated for Moslem generations until Judgement Day. This being so, who could claim to have the right to represent Moslem generations till Judgement Day?
This is the law governing the land of Palestine in the Islamic Sharia (law) and the same goes for any land the Moslems have conquered by force, because during the times of (Islamic) conquests, the Moslems consecrated these lands to Moslem generations till the Day of Judgement.
It happened like this: When the leaders of the Islamic armies conquered Syria and Iraq, they sent to the Caliph of the Moslems, Umar bin-el-Khatab, asking for his advice concerning the conquered land – whether they should divide it among the soldiers, or leave it for its owners, or what? After consultations and discussions between the Caliph of the Moslems, Omar bin-el-Khatab and companions of the Prophet, Allah bless him and grant him salvation, it was decided that the land should be left with its owners who could benefit by its fruit. As for the real ownership of the land and the land itself, it should be consecrated for Moslem generations till Judgement Day. Those who are on the land, are there only to benefit from its fruit. This Waqf remains as long as earth and heaven remain. Any procedure in contradiction to Islamic Sharia, where Palestine is concerned, is null and void.
"Verily, this is a certain truth. Wherefore praise the name of thy Lord, the great Allah." (The Inevitable – verse 95).
Homeland and Nationalism from the Point of View of the Islamic Resistance Movement in Palestine:
Article Twelve:
Nationalism, from the point of view of the Islamic Resistance Movement, is part of the religious creed. Nothing in nationalism is more significant or deeper than in the case when an enemy should tread Moslem land. Resisting and quelling the enemy become the individual duty of every Moslem, male or female. A woman can go out to fight the enemy without her husband's permission, and so does the slave: without his master's permission.
Nothing of the sort is to be found in any other regime. This is an undisputed fact. If other nationalist movements are connected with materialistic, human or regional causes, nationalism of the Islamic Resistance Movement has all these elements as well as the more important elements that give it soul and life. It is connected to the source of spirit and the granter of life, hoisting in the sky of the homeland the heavenly banner that joins earth and heaven with a strong bond.
If Moses comes and throws his staff, both witch and magic are annulled.
"Now is the right direction manifestly distinguished from deceit: whoever therefore shall deny Tagut, and believe in Allah, he shall surely take hold with a strong handle, which shall not be broken; Allah is he who heareth and seeth." (The Cow – Verse 256).
Peaceful Solutions, Initiatives and International Conferences:
Article Thirteen:
Initiatives, and so-called peaceful solutions and international conferences, are in contradiction to the principles of the Islamic Resistance Movement. Abusing any part of Palestine is abuse directed against part of religion. Nationalism of the Islamic Resistance Movement is part of its religion. Its members have been fed on that. For the sake of hoisting the banner of Allah over their homeland they fight. "Allah will be prominent, but most people do not know."
Now and then the call goes out for the convening of an international conference to look for ways of solving the (Palestinian) question. Some accept, others reject the idea, for this or other reason, with one stipulation or more for consent to convening the conference and participating in it. Knowing the parties constituting the conference, their past and present attitudes towards Moslem problems, the Islamic Resistance Movement does not consider these conferences capable of realising the demands, restoring the rights or doing justice to the oppressed. These conferences are only ways of setting the infidels in the land of the Moslems as arbitraters. When did the infidels do justice to the believers?
"But the Jews will not be pleased with thee, neither the Christians, until thou follow their religion; say, The direction of Allah is the true direction. And verily if thou follow their desires, after the knowledge which hath been given thee, thou shalt find no patron or protector against Allah." (The Cow – verse 120).
There is no solution for the Palestinian question except through Jihad. Initiatives, proposals and international conferences are all a waste of time and vain endeavors. The Palestinian people know better than to consent to having their future, rights and fate toyed with. As in said in the honourable Hadith:
"The people of Syria are Allah's lash in His land. He wreaks His vengeance through them against whomsoever He wishes among His slaves It is unthinkable that those who are double-faced among them should prosper over the faithful. They will certainly die out of grief and desperation."
The Three Circles:
Article Fourteen:
The question of the liberation of Palestine is bound to three circles: the Palestinian circle, the Arab circle and the Islamic circle. Each of these circles has its role in the struggle against Zionism. Each has its duties, and it is a horrible mistake and a sign of deep ignorance to overlook any of these circles. Palestine is an Islamic land which has the first of the two kiblahs (direction to which Moslems turn in praying), the third of the holy (Islamic) sanctuaries, and the point of departure for Mohamed's midnight journey to the seven heavens (i.e. Jerusalem).
"Praise be unto him who transported his servant by night, from the sacred temple of Mecca to the farther temple of Jerusalem, the circuit of which we have blessed, that we might show him some of our signs; for Allah is he who heareth, and seeth." (The Night-Journey – verse 1).
Since this is the case, liberation of Palestine is then an individual duty for very Moslem wherever he may be. On this basis, the problem should be viewed. This should be realised by every Moslem.
The day the problem is dealt with on this basis, when the three circles mobilize their capabilities, the present state of affairs will change and the day of liberation will come nearer.
"Verily ye are stronger than they, by reason of the terror cast into their breasts from Allah. This, because they are not people of prudence." (The Emigration – verse 13).
The Jihad for the Liberation of Palestine is an Individual Duty:
Article Fifteen:
The day that enemies usurp part of Moslem land, Jihad becomes the individual duty of every Moslem. In face of the Jews' usurpation of Palestine, it is compulsory that the banner of Jihad be raised. To do this requires the diffusion of Islamic consciousness among the masses, both on the regional, Arab and Islamic levels. It is necessary to instill the spirit of Jihad in the heart of the nation so that they would confront the enemies and join the ranks of the fighters.
It is necessary that scientists, educators and teachers, information and media people, as well as the educated masses, especially the youth and sheikhs of the Islamic movements, should take part in the operation of awakening (the masses). It is important that basic changes be made in the school curriculum, to cleanse it of the traces of ideological invasion that affected it as a result of the orientalists and missionaries who infiltrated the region following the defeat of the Crusaders at the hands of Salah el-Din (Saladin). The Crusaders realised that it was impossible to defeat the Moslems without first having ideological invasion pave the way by upsetting their thoughts, disfiguring their heritage and violating their ideals. Only then could they invade with soldiers. This, in its turn, paved the way for the imperialistic invasion that made Allenby declare on entering Jerusalem: "Only now have the Crusades ended." General Guru stood at Salah el-Din's grave and said: "We have returned, O Salah el-Din." Imperialism has helped towards the strengthening of ideological invasion, deepening, and still does, its roots. All this has paved the way towards the loss of Palestine.
It is necessary to instill in the minds of the Moslem generations that the Palestinian problem is a religious problem, and should be dealt with on this basis. Palestine contains Islamic holy sites. In it there is al- Aqsa Mosque which is bound to the great Mosque in Mecca in an inseparable bond as long as heaven and earth speak of Isra` (Mohammed's midnight journey to the seven heavens) and Mi'raj (Mohammed's ascension to the seven heavens from Jerusalem).
"The bond of one day for the sake of Allah is better than the world and whatever there is on it. The place of one's whip in Paradise is far better than the world and whatever there is on it. A worshipper's going and coming in the service of Allah is better than the world and whatever there is on it." (As related by al-Bukhari, Moslem, al-Tarmdhi and Ibn Maja).
"I swear by the holder of Mohammed's soul that I would like to invade and be killed for the sake of Allah, then invade and be killed, and then invade again and be killed." (As related by al-Bukhari and Moslem).
The Education of the Generations:
Article Sixteen:
It is necessary to follow Islamic orientation in educating the Islamic generations in our region by teaching the religious duties, comprehensive study of the Koran, the study of the Prophet's Sunna (his sayings and doings), and learning about Islamic history and heritage from their authentic sources. This should be done by specialised and learned people, using a curriculum that would healthily form the thoughts and faith of the Moslem student. Side by side with this, a comprehensive study of the enemy, his human and financial capabilities, learning about his points of weakness and strength, and getting to know the forces supporting and helping him, should also be included. Also, it is important to be acquainted with the current events, to follow what is new and to study the analysis and commentaries made of these events. Planning for the present and future, studying every trend appearing, is a must so that the fighting Moslem would live knowing his aim, objective and his way in the midst of what is going on around him.
"O my son, verily every matter, whether good or bad, though it be the weight of a grain of mustard-seed, and be hidden in a rock, or in the heavens, or in the earth, Allah will bring the same to light; for Allah is clear-sighted and knowing. O my son, be constant at prayer, and command that which is just, and forbid that which is evil: and be patient under the afflictions which shall befall thee; for this is a duty absolutely incumbent on all men. Distort not thy face out of contempt to men, neither walk in the earth with insolence; for Allah loveth no arrogant, vain-glorious person." (Lokman – verses 16-18).
The Role of the Moslem Woman:
Article Seventeen:
The Moslem woman has a role no less important than that of the moslem man in the battle of liberation. She is the maker of men. Her role in guiding and educating the new generations is great. The enemies have realised the importance of her role. They consider that if they are able to direct and bring her up they way they wish, far from Islam, they would have won the battle. That is why you find them giving these attempts constant attention through information campaigns, films, and the school curriculum, using for that purpose their lackeys who are infiltrated through Zionist organizations under various names and shapes, such as Freemasons, Rotary Clubs, espionage groups and others, which are all nothing more than cells of subversion and saboteurs. These organizations have ample resources that enable them to play their role in societies for the purpose of achieving the Zionist targets and to deepen the concepts that would serve the enemy. These organizations operate in the absence of Islam and its estrangement among its people. The Islamic peoples should perform their role in confronting the conspiracies of these saboteurs. The day Islam is in control of guiding the affairs of life, these organizations, hostile to humanity and Islam, will be obliterated.
Article Eighteen:
Woman in the home of the fighting family, whether she is a mother or a sister, plays the most important role in looking after the family, rearing the children and embuing them with moral values and thoughts derived from Islam. She has to teach them to perform the religious duties in preparation for the role of fighting awaiting them. That is why it is necessary to pay great attention to schools and the curriculum followed in educating Moslem girls, so that they would grow up to be good mothers, aware of their role in the battle of liberation.
She has to be of sufficient knowledge and understanding where the performance of housekeeping matters are concerned, because economy and avoidance of waste of the family budget, is one of the requirements for the ability to continue moving forward in the difficult conditions surrounding us. She should put before her eyes the fact that the money available to her is just like blood which should never flow except through the veins so that both children and grown-ups could continue to live.
"Verily, the Moslems of either sex, and the true believers of either sex, and the devout men, and the devout women, and the men of veracity, and the women of veracity, and the patient men, and the patient women, and the humble men, and the humble women, and the alms-givers of either sex who remember Allah frequently; for them hath Allah prepared forgiveness and a great reward." (The Confederates – verse 25).
The Role of Islamic Art in the Battle of Liberation:
Article Nineteen:
Art has regulations and measures by which it can be determined whether it is Islamic or pre-Islamic (Jahili) art. The issues of Islamic liberation are in need of Islamic art that would take the spirit high, without raising one side of human nature above the other, but rather raise all of them harmoniously an in equilibrium.
Man is a unique and wonderful creature, made out of a handful of clay and a breath from Allah. Islamic art addresses man on this basis, while pre-Islamic art addresses the body giving preference to the clay component in it.
The book, the article, the bulletin, the sermon, the thesis, the popular poem, the poetic ode, the song, the play and others, contain the characteristics of Islamic art, then these are among the requirements of ideological mobilization, renewed food for the journey and recreation for the soul. The road is long and suffering is plenty. The soul will be bored, but Islamic art renews the energies, resurrects the movement, arousing in them lofty meanings and proper conduct. "Nothing can improve the self if it is in retreat except shifting from one mood to another."
All this is utterly serious and no jest, for those who are fighters do not jest.
Social Mutual Responsibility:
Article Twenty:
Moslem society is a mutually responsible society. The Prophet, prayers and greetings be unto him, said: "Blessed are the generous, whether they were in town or on a journey, who have collected all that they had and shared it equally among themselves."
The Islamic spirit is what should prevail in every Moslem society. The society that confronts a vicious enemy which acts in a way similar to Nazism, making no differentiation between man and woman, between children and old people – such a society is entitled to this Islamic spirit. Our enemy relies on the methods of collective punishment. He has deprived people of their homeland and properties, pursued them in their places of exile and gathering, breaking bones, shooting at women, children and old people, with or without a reason. The enemy has opened detention camps where thousands and thousands of people are thrown and kept under sub-human conditions. Added to this, are the demolition of houses, rendering children orphans, meting cruel sentences against thousands of young people, and causing them to spend the best years of their lives in the dungeons of prisons.
In their Nazi treatment, the Jews made no exception for women or children. Their policy of striking fear in the heart is meant for all. They attack people where their breadwinning is concerned, extorting their money and threatening their honour. They deal with people as if they were the worst war criminals. Deportation from the homeland is a kind of murder.
To counter these deeds, it is necessary that social mutual responsibility should prevail among the people. The enemy should be faced by the people as a single body which if one member of it should complain, the rest of the body would respond by feeling the same pains.
Article Twenty-One:
Mutual social responsibility means extending assistance, financial or moral, to all those who are in need and joining in the execution of some of the work. Members of the Islamic Resistance Movement should consider the interests of the masses as their own personal interests. They must spare no effort in achieving and preserving them. They must prevent any foul play with the future of the upcoming generations and anything that could cause loss to society. The masses are part of them and they are part of the masses. Their strength is theirs, and their future is theirs. Members of the Islamic Resistance Movement should share the people's joy and grief, adopt the demands of the public and whatever means by which they could be realised. The day that such a spirit prevails, brotherliness would deepen, cooperation, sympathy and unity will be enhanced and the ranks will be solidified to confront the enemies.
Supportive Forces Behind the Enemy:
Article Twenty-Two:
For a long time, the enemies have been planning, skillfully and with precision, for the achievement of what they have attained. They took into consideration the causes affecting the current of events. They strived to amass great and substantive material wealth which they devoted to the realisation of their dream. With their money, they took control of the world media, news agencies, the press, publishing houses, broadcasting stations, and others. With their money they stirred revolutions in various parts of the world with the purpose of achieving their interests and reaping the fruit therein. They were behind the French Revolution, the Communist revolution and most of the revolutions we heard and hear about, here and there. With their money they formed secret societies, such as Freemasons, Rotary Clubs, the Lions and others in different parts of the world for the purpose of sabotaging societies and achieving Zionist interests. With their money they were able to control imperialistic countries and instigate them to colonize many countries in order to enable them to exploit their resources and spread corruption there.
You may speak as much as you want about regional and world wars. They were behind World War I, when they were able to destroy the Islamic Caliphate, making financial gains and controlling resources. They obtained the Balfour Declaration, formed the League of Nations through which they could rule the world. They were behind World War II, through which they made huge financial gains by trading in armaments, and paved the way for the establishment of their state. It was they who instigated the replacement of the League of Nations with the United Nations and the Security Council to enable them to rule the world through them. There is no war going on anywhere, without having their finger in it.
"So often as they shall kindle a fire for war, Allah shall extinguish it; and they shall set their minds to act corruptly in the earth, but Allah loveth not the corrupt doers." (The Table – verse 64).
The imperialistic forces in the Capitalist West and Communist East, support the enemy with all their might, in money and in men. These forces take turns in doing that. The day Islam appears, the forces of infidelity would unite to challenge it, for the infidels are of one nation.
"O true believers, contract not an intimate friendship with any besides yourselves: they will not fail to corrupt you. They wish for that which may cause you to perish: their hatred hath already appeared from out of their mouths; but what their breasts conceal is yet more inveterate. We have already shown you signs of their ill will towards you, if ye understand." (The Family of Imran – verse 118).
It is not in vain that the verse is ended with Allah's words "if ye understand."
Our Attitudes Towards:
A. Islamic Movements:
Article Twenty-Three:
The Islamic Resistance Movement views other Islamic movements with respect and appreciation. If it were at variance with them on one point or opinion, it is in agreement with them on other points and understandings. It considers these movements, if they reveal good intentions and dedication to Allah, that they fall into the category of those who are trying hard since they act within the Islamic circle. Each active person has his share.
The Islamic Resistance Movement considers all these movements as a fund for itself. It prays to Allah for guidance and directions for all and it spares no effort to keep the banner of unity raised, ever striving for its realisation in accordance with the Koran and the Prophet's directives.
"And cleave all of you unto the covenant of Allah, and depart not from it, and remember the favour of Allah towards you: since ye were enemies, and he reconciled your hearts, and ye became companions and brethren by his favour: and ye were on the brink of a pit of fire, and he delivered you thence. Allah declareth unto you his signs, that ye may be directed." (The Family of Imran – Verse 102).
Article Twenty-Four:
The Islamic Resistance Movement does not allow slandering or speaking ill of individuals or groups, for the believer does not indulge in such malpractices. It is necessary to differentiate between this behaviour and the stands taken by certain individuals and groups. Whenever those stands are erroneous, the Islamic Resistance Movement preserves the right to expound the error and to warn against it. It will strive to show the right path and to judge the case in question with objectivity. Wise conduct is indeed the target of the believer who follows it wherever he discerns it.
"Allah loveth not the speaking ill of anyone in public, unless he who is injured call for assistance; and Allah heareth and knoweth: whether ye publish a good action, or conceal it, or forgive evil, verily Allah is gracious and powerful." (Women – verses 147-148).
B. Nationalist Movements in the Palestinian Arena:
Article Twenty-Five:
The Islamic Resistance Movement respects these movements and appreciates their circumstances and the conditions surrounding and affecting them. It encourages them as long as they do not give their allegiance to the Communist East or the Crusading West. It confirms to all those who are integrated in it, or sympathetic towards it, that the Islamic Resistance Movement is a fighting movement that has a moral and enlightened look of life and the way it should cooperate with the other (movements). It detests opportunism and desires only the good of people, individuals and groups alike. It does not seek material gains, personal fame, nor does it look for a reward from others. It works with its own resources and whatever is at its disposal "and prepare for them whatever force you can", for the fulfilment of the duty, and the earning of Allah's favour. It has no other desire than that.
The Movement assures all the nationalist trends operating in the Palestinian arena for the liberation of Palestine, that it is there for their support and assistance. It will never be more than that, both in words and deeds, now and in the future. It is there to bring together and not to divide, to preserve and not to squander, to unify and not to throw asunder. It evaluates every good word, sincere effort and good offices. It closes the door in the face of side disagreements and does not lend an ear to rumours and slanders, while at the same time fully realising the right for self-defence.
Anything contrary or contradictory to these trends, is a lie disseminated by enemies or their lackeys for the purpose of sowing confusion, disrupting the ranks and occupy them with side issues.
"O true believers, if a wicked man come unto you with a tale, inquire strictly into the truth thereof; lest ye hurt people through ignorance, and afterwards repent of what ye have done." (The Inner Apartments – verse 6).
Article Twenty-Six:
In viewing the Palestinian nationalist movements that give allegiance neither to the East nor the West, in this positive way, the Islamic Resistance Movement does not refrain from discussing new situations on the regional or international levels where the Palestinian question is concerned. It does that in such an objective manner revealing the extent of how much it is in harmony or contradiction with the national interests in the light of the Islamic point of view.
C. The Palestinian Liberation Organization:
Article Twenty-Seven:
The Palestinian Liberation Organization is the closest to the heart of the Islamic Resistance Movement. It contains the father and the brother, the next of kin and the friend. The Moslem does not estrange himself from his father, brother, next of kin or friend. Our homeland is one, our situation is one, our fate is one and the enemy is a joint enemy to all of us.
Because of the situations surrounding the formation of the Organization, of the ideological confusion prevailing in the Arab world as a result of the ideological invasion under whose influence the Arab world has fallen since the defeat of the Crusaders and which was, and still is, intensified through orientalists, missionaries and imperialists, the Organization adopted the idea of the secular state. And that it how we view it.
Secularism completely contradicts religious ideology. Attitudes, conduct and decisions stem from ideologies.
That is why, with all our appreciation for The Palestinian Liberation Organization – and what it can develop into – and without belittling its role in the Arab-Israeli conflict, we are unable to exchange the present or future Islamic Palestine with the secular idea. The Islamic nature of Palestine is part of our religion and whoever takes his religion lightly is a loser.
"Who will be adverse to the religion of Abraham, but he whose mind is infatuated? (The Cow – verse 130).
The day The Palestinian Liberation Organization adopts Islam as its way of life, we will become its soldiers, and fuel for its fire that will burn the enemies.
Until such a day, and we pray to Allah that it will be soon, the Islamic Resistance Movement's stand towards the PLO is that of the son towards his father, the brother towards his brother, and the relative to relative, suffers his pain and supports him in confronting the enemies, wishing him to be wise and well-guided.
"Stand by your brother, for he who is brotherless is like the fighter who goes to battle without arms. One's cousin is the wing one flies with – could the bird fly without wings?"
D. Arab and Islamic Countries:
Article Twenty-Eight:
The Zionist invasion is a vicious invasion. It does not refrain from resorting to all methods, using all evil and contemptible ways to achieve its end. It relies greatly in its infiltration and espionage operations on the secret organizations it gave rise to, such as the Freemasons, The Rotary and Lions clubs, and other sabotage groups. All these organizations, whether secret or open, work in the interest of Zionism and according to its instructions. They aim at undermining societies, destroying values, corrupting consciences, deteriorating character and annihilating Islam. It is behind the drug trade and alcoholism in all its kinds so as to facilitate its control and expansion.
Arab countries surrounding Israel are asked to open their borders before the fighters from among the Arab and Islamic nations so that they could consolidate their efforts with those of their Moslem brethren in Palestine.
As for the other Arab and Islamic countries, they are asked to facilitate the movement of the fighters from and to it, and this is the least thing they could do.
We should not forget to remind every Moslem that when the Jews conquered the Holy City in 1967, they stood on the threshold of the Aqsa Mosque and proclaimed that "Mohammed is dead, and his descendants are all women."
Israel, Judaism and Jews challenge Islam and the Moslem people. "May the cowards never sleep."
E. Nationalist and Religious Groupings, Institutions, Intellectuals, The Arab and Islamic World:
The Islamic Resistance Movement hopes that all these groupings will side with it in all spheres, would support it, adopt its stand and solidify its activities and moves, work towards rallying support for it so that the Islamic people will be a base and a stay for it, supplying it with strategic depth an all human material and informative spheres, in time and in place. This should be done through the convening of solidarity conferences, the issuing of explanatory bulletins, favourable articles and booklets, enlightening the masses regarding the Palestinian issue, clarifying what confronts it and the conspiracies woven around it. They should mobilize the Islamic nations, ideologically, educationally and culturally, so that these peoples would be equipped to perform their role in the decisive battle of liberation, just as they did when they vanquished the Crusaders and the Tatars and saved human civilization. Indeed, that is not difficult for Allah.
"Allah hath written, Verily I will prevail, and my apostles: for Allah is strong and mighty." (The Dispute – verse 21).
Article Thirty:
Writers, intellectuals, media people, orators, educaters and teachers, and all the various sectors in the Arab and Islamic world – all of them are called upon to perform their role, and to fulfill their duty, because of the ferocity of the Zionist offensive and the Zionist influence in many countries exercised through financial and media control, as well as the consequences that all this lead to in the greater part of the world.
Jihad is not confined to the carrying of arms and the confrontation of the enemy. The effective word, the good article, the useful book, support and solidarity – together with the presence of sincere purpose for the hoisting of Allah's banner higher and higher – all these are elements of the Jihad for Allah's sake.
"Whosoever mobilises a fighter for the sake of Allah is himself a fighter. Whosoever supports the relatives of a fighter, he himself is a fighter." (related by al-Bukhari, Moslem, Abu-Dawood and al-Tarmadhi).
F. Followers of Other Religions: The Islamic Resistance Movement Is A Humanistic Movement:
Article Thirty-One:
The Islamic Resistance Movement is a humanistic movement. It takes care of human rights and is guided by Islamic tolerance when dealing with the followers of other religions. It does not antagonize anyone of them except if it is antagonized by it or stands in its way to hamper its moves and waste its efforts.
Under the wing of Islam, it is possible for the followers of the three religions – Islam, Christianity and Judaism – to coexist in peace and quiet with each other. Peace and quiet would not be possible except under the wing of Islam. Past and present history are the best witness to that.
It is the duty of the followers of other religions to stop disputing the sovereignty of Islam in this region, because the day these followers should take over there will be nothing but carnage, displacement and terror. Everyone of them is at variance with his fellow-religionists, not to speak about followers of other religionists. Past and present history are full of examples to prove this fact.
"They will not fight against you in a body, except in fenced towns, or from behind walls. Their strength in war among themselves is great: thou thinkest them to be united; but their hearts are divided. This, because they are people who do not understand." (The Emigration – verse 14).
Islam confers upon everyone his legitimate rights. Islam prevents the incursion on other people's rights. The Zionist Nazi activities against our people will not last for long. "For the state of injustice lasts but one day, while the state of justice lasts till Doomsday."
"As to those who have not borne arms against you on account of religion, nor turned you out of your dwellings, Allah forbiddeth you not to deal kindly with them, and to behave justly towards them; for Allah loveth those who act justly." (The Tried – verse 8).
The Attempt to Isolate the Palestinian People:
Article Thirty-Two:
World Zionism, together with imperialistic powers, try through a studied plan and an intelligent strategy to remove one Arab state after another from the circle of struggle against Zionism, in order to have it finally face the Palestinian people only. Egypt was, to a great extent, removed from the circle of the struggle, through the treacherous Camp David Agreement. They are trying to draw other Arab countries into similar agreements and to bring them outside the circle of struggle.
The Islamic Resistance Movement calls on Arab and Islamic nations to take up the line of serious and persevering action to prevent the success of this horrendous plan, to warn the people of the danger eminating from leaving the circle of struggle against Zionism. Today it is Palestine, tomorrow it will be one country or another. The Zionist plan is limitless. After Palestine, the Zionists aspire to expand from the Nile to the Euphrates. When they will have digested the region they overtook, they will aspire to further expansion, and so on. Their plan is embodied in the "Protocols of the Elders of Zion", and their present conduct is the best proof of what we are saying.
Leaving the circle of struggle with Zionism is high treason, and cursed be he who does that. "for whoso shall turn his back unto them on that day, unless he turneth aside to fight, or retreateth to another party of the faithful, shall draw on himself the indignation of Allah, and his abode shall be hell; an ill journey shall it be thither." (The Spoils – verse 16). There is no way out except by concentrating all powers and energies to face this Nazi, vicious Tatar invasion. The alternative is loss of one's country, the dispersion of citizens, the spread of vice on earth and the destruction of religious values. Let every person know that he is responsible before Allah, for "the doer of the slightest good deed is rewarded in like, and the does of the slightest evil deed is also rewarded in like."
The Islamic Resistance Movement consider itself to be the spearhead of the circle of struggle with world Zionism and a step on the road. The Movement adds its efforts to the efforts of all those who are active in the Palestinian arena. Arab and Islamic Peoples should augment by further steps on their part; Islamic groupings all over the Arab world should also do the same, since all of these are the best-equipped for the future role in the fight with the warmongering Jews.
"..and we have put enmity and hatred between them, until the day of resurrection. So often as they shall kindle a fire of war, Allah shall extinguish it; and they shall set their minds to act corruptly in the earth, but Allah loveth not the corrupt doers." (The Table – verse 64).
Article Thirty-Three:
The Islamic Resistance Movement, being based on the common coordinated and interdependent conceptions of the laws of the universe, and flowing in the stream of destiny in confronting and fighting the enemies in defence of the Moslems and Islamic civilization and sacred sites, the first among which is the Aqsa Mosque, urges the Arab and Islamic peoples, their governments, popular and official groupings, to fear Allah where their view of the Islamic Resistance Movement and their dealings with it are concerned. They should back and support it, as Allah wants them to, extending to it more and more funds till Allah's purpose is achieved when ranks will close up, fighters join other fighters and masses everywhere in the Islamic world will come forward in response to the call of duty while loudly proclaiming: Hail to Jihad. Their cry will reach the heavens and will go on being resounded until liberation is achieved, the invaders vanquished and Allah's victory comes about.
"And Allah will certainly assist him who shall be on his side: for Allah is strong and mighty." (The Pilgrimage – verse 40).
The Testimony of History
Across History in Confronting the Invaders:
Article Thirty-Four:
Palestine is the navel of the globe and the crossroad of the continents. Since the dawn of history, it has been the target of expansionists. The Prophet, Allah bless him and grant him salvation, had himself pointed to this fact in the noble Hadith in which he called on his honourable companion, Ma'adh ben-Jabal, saying: O Ma'ath, Allah throw open before you, when I am gone, Syria, from Al-Arish to the Euphrates. Its men, women and slaves will stay firmly there till the Day of Judgement. Whoever of you should choose one of the Syrian shores, or the Holy Land, he will be in constant struggle till the Day of Judgement."
Expansionists have more than once put their eye on Palestine which they attacked with their armies to fulfill their designs on it. Thus it was that the Crusaders came with their armies, bringing with them their creed and carrying their Cross. They were able to defeat the Moslems for a while, but the Moslems were able to retrieve the land only when they stood under the wing of their religious banner, united their word, hallowed the name of Allah and surged out fighting under the leadership of Salah ed-Din al-Ayyubi. They fought for almost twenty years and at the end the Crusaders were defeated and Palestine was liberated.
"Say unto those who believe not, Ye shall be overcome, and thrown together into hell; an unhappy couch it shall be." (The Family of Imran – verse 12).
This is the only way to liberate Palestine. There is no doubt about the testimony of history. It is one of the laws of the universe and one of the rules of existence. Nothing can overcome iron except iron. Their false futile creed can only be defeated by the righteous Islamic creed. A creed could not be fought except by a creed, and in the last analysis, victory is for the just, for justice is certainly victorious.
"Our word hath formerly been given unto our servants the apostles; that they should certainly be assisted against the infidels, and that our armies should surely be the conquerors." (Those Who Rank Themselves – verses 171-172).
Article Thirty-Five:
The Islamic Resistance Movement views seriously the defeat of the Crusaders at the hands of Salah ed-Din al-Ayyubi and the rescuing of Palestine from their hands, as well as the defeat of the Tatars at Ein Galot, breaking their power at the hands of Qataz and Al-Dhaher Bivers and saving the Arab world from the Tatar onslaught which aimed at the destruction of every meaning of human civilization. The Movement draws lessons and examples from all this. The present Zionist onslaught has also been preceded by Crusading raids from the West and other Tatar raids from the East. Just as the Moslems faced those raids and planned fighting and defeating them, they should be able to confront the Zionist invasion and defeat it. This is indeed no problem for the Almighty Allah, provided that the intentions are pure, the determination is true and that Moslems have benefited from past experiences, rid themselves of the effects of ideological invasion and followed the customs of their ancestors.
The Islamic Resistance Movement is Composed of Soldiers:
Article Thirty-Six:
While paving its way, the Islamic Resistance Movement, emphasizes time and again to all the sons of our people, to the Arab and Islamic nations, that it does not seek personal fame, material gain, or social prominence. It does not aim to compete against any one from among our people, or take his place. Nothing of the sort at all. It will not act against any of the sons of Moslems or those who are peaceful towards it from among non-Moslems, be they here or anywhere else. It will only serve as a support for all groupings and organizations operating against the Zionist enemy and its lackeys.
The Islamic Resistance Movement adopts Islam as its way of life. Islam is its creed and religion. Whoever takes Islam as his way of life, be it an organization, a grouping, a country or any other body, the Islamic Resistance Movement considers itself as their soldiers and nothing more.
We ask Allah to show us the right course, to make us an example to others and to judge between us and our people with truth. "O Lord, do thou judge between us and our nation with truth; for thou art the best judge." (Al Araf – Verse 89).
The last of our prayers will be praise to Allah, the Master of the Universe.
http://avalon.law.yale.edu
B. The Palestinian National Charter: Resolutions of the Palestine National Council July 1-17, 1968
Text of the Charter:
Article 1:
Palestine is the homeland of the Arab Palestinian people; it is an indivisible part of the Arab homeland, and the Palestinian people are an integral part of the Arab nation.
Article 2:
Palestine, with the boundaries it had during the British Mandate, is an indivisible territorial unit.
Article 3:
The Palestinian Arab people possess the legal right to their homeland and have the right to determine their destiny after achieving the liberation of their country in accordance with their wishes and entirely of their own accord and will.
Article 4:
The Palestinian identity is a genuine, essential, and inherent characteristic; it is transmitted from parents to children. The Zionist occupation and the dispersal of the Palestinian Arab people, through the disasters which befell them, do not make them lose their Palestinian identity and their membership in the Palestinian community, nor do they negate them.
Article 5:
The Palestinians are those Arab nationals who, until 1947, normally resided in Palestine regardless of whether they were evicted from it or have stayed there. Anyone born, after that date, of a Palestinian father – whether inside Palestine or outside it – is also a Palestinian.
Article 6:
The Jews who had normally resided in Palestine until the beginning of the Zionist invasion will be considered Palestinians.
Article 7:
That there is a Palestinian community and that it has material, spiritual, and historical connection with Palestine are indisputable facts. It is a national duty to bring up individual Palestinians in an Arab revolutionary manner. All means of information and education must be adopted in order to acquaint the Palestinian with his country in the most profound manner, both spiritual and material, that is possible. He must be prepared for the armed struggle and ready to sacrifice his wealth and his life in order to win back his homeland and bring about its liberation.
Article 8:
The phase in their history, through which the Palestinian people are now living, is that of national (watani) struggle for the liberation of Palestine. Thus the conflicts among the Palestinian national forces are secondary, and should be ended for the sake of the basic conflict that exists between the forces of Zionism and of imperialism on the one hand, and the Palestinian Arab people on the other. On this basis the Palestinian masses, regardless of whether they are residing in the national homeland or in diaspora (mahajir) constitute – both their organizations and the individuals – one national front working for the retrieval of Palestine and its liberation through armed struggle.
Article 9:
Armed struggle is the only way to liberate Palestine. This it is the overall strategy, not merely a tactical phase. The Palestinian Arab people assert their absolute determination and firm resolution to continue their armed struggle and to work for an armed popular revolution for the liberation of their country and their return to it . They also assert their right to normal life in Palestine and to exercise their right to self-determination and sovereignty over it.
Article 10:
Commando action constitutes the nucleus of the Palestinian popular liberation war. This requires its escalation, comprehensiveness, and the mobilization of all the Palestinian popular and educational efforts and their organization and involvement in the armed Palestinian revolution. It also requires the achieving of unity for the national (watani) struggle among the different groupings of the Palestinian people, and between the Palestinian people and the Arab masses, so as to secure the continuation of the revolution, its escalation, and victory.
Article 11:
The Palestinians will have three mottoes: national (wataniyya) unity, national (qawmiyya) mobilization, and liberation.
Article 12:
The Palestinian people believe in Arab unity. In order to contribute their share toward the attainment of that objective, however, they must, at the present stage of their struggle, safeguard their Palestinian identity and develop their consciousness of that identity, and oppose any plan that may dissolve or impair it.
Article 13:
Arab unity and the liberation of Palestine are two complementary objectives, the attainment of either of which facilitates the attainment of the other. Thus, Arab unity leads to the liberation of Palestine, the liberation of Palestine leads to Arab unity; and work toward the realization of one objective proceeds side by side with work toward the realization of the other.
Article 14:
The destiny of the Arab nation, and indeed Arab existence itself, depend upon the destiny of the Palestine cause. From this interdependence springs the Arab nation's pursuit of, and striving for, the liberation of Palestine. The people of Palestine play the role of the vanguard in the realization of this sacred (qawmi) goal.
Article 15:
The liberation of Palestine, from an Arab viewpoint, is a national (qawmi) duty and it attempts to repel the Zionist and imperialist aggression against the Arab homeland, and aims at the elimination of Zionism in Palestine. Absolute responsibility for this falls upon the Arab nation – peoples and governments – with the Arab people of Palestine in the vanguard. Accordingly, the Arab nation must mobilize all its military, human, moral, and spiritual capabilities to participate actively with the Palestinian people in the liberation of Palestine. It must, particularly in the phase of the armed Palestinian revolution, offer and furnish the Palestinian people with all possible help, and material and human support, and make available to them the means and opportunities that will enable them to continue to carry out their leading role in the armed revolution, until they liberate their homeland.
Article 16:
The liberation of Palestine, from a spiritual point of view, will provide the Holy Land with an atmosphere of safety and tranquility, which in turn will safeguard the country's religious sanctuaries and guarantee freedom of worship and of visit to all, without discrimination of race, color, language, or religion. Accordingly, the people of Palestine look to all spiritual forces in the world for support.
Article 17:
The liberation of Palestine, from a human point of view, will restore to the Palestinian individual his dignity, pride, and freedom. Accordingly the Palestinian Arab people look forward to the support of all those who believe in the dignity of man and his freedom in the world.
Article 18:
The liberation of Palestine, from an international point of view, is a defensive action necessitated by the demands of self-defense. Accordingly the Palestinian people, desirous as they are of the friendship of all people, look to freedom-loving, and peace-loving states for support in order to restore their legitimate rights in Palestine, to re-establish peace and security in the country, and to enable its people to exercise national sovereignty and freedom.
Article 19:
The partition of Palestine in 1947 and the establishment of the state of Israel are entirely illegal, regardless of the passage of time, because they were contrary to the will of the Palestinian people and to their natural right in their homeland, and inconsistent with the principles embodied in the Charter of the United Nations; particularly the right to self-determination.
Article 20:
The Balfour Declaration, the Mandate for Palestine, and everything that has been based upon them, are deemed null and void. Claims of historical or religious ties of Jews with Palestine are incompatible with the facts of history and the true conception of what constitutes statehood. Judaism, being a religion, is not an independent nationality. Nor do Jews constitute a single nation with an identity of its own; they are citizens of the states to which they belong.
Article 21:
The Arab Palestinian people, expressing themselves by the armed Palestinian revolution, reject all solutions which are substitutes for the total liberation of Palestine and reject all proposals aiming at the liquidation of the Palestinian problem, or its internationalization.
Article 22:
Zionism is a political movement organically associated with international imperialism and antagonistic to all action for liberation and to progressive movements in the world. It is racist and fanatic in its nature, aggressive, expansionist, and colonial in its aims, and fascist in its methods. Israel is the instrument of the Zionist movement, and geographical base for world imperialism placed strategically in the midst of the Arab homeland to combat the hopes of the Arab nation for liberation, unity, and progress. Israel is a constant source of threat vis-a-vis peace in the Middle East and the whole world. Since the liberation of Palestine will destroy the Zionist and imperialist presence and will contribute to the establishment of peace in the Middle East, the Palestinian people look for the support of all the progressive and peaceful forces and urge them all, irrespective of their affiliations and beliefs, to offer the Palestinian people all aid and support in their just struggle for the liberation of their homeland.
Article 23:
The demand of security and peace, as well as the demand of right and justice, require all states to consider Zionism an illegitimate movement, to outlaw its existence, and to ban its operations, in order that friendly relations among peoples may be preserved, and the loyalty of citizens to their respective homelands safeguarded.
Article 24:
The Palestinian people believe in the principles of justice, freedom, sovereignty, self-determination, human dignity, and in the right of all peoples to exercise them.
Article 25:
For the realization of the goals of this Charter and its principles, the Palestine Liberation Organization will perform its role in the liberation of Palestine in accordance with the Constitution of this Organization.
Article 26:
The Palestine Liberation Organization, representative of the Palestinian revolutionary forces, is responsible for the Palestinian Arab people's movement in its struggle – to retrieve its homeland, liberate and return to it and exercise the right to self-determination in it – in all military, political, and financial fields and also for whatever may be required by the Palestine case on the inter-Arab and international levels.
Article 27:
The Palestine Liberation Organization shall cooperate with all Arab states, each according to its potentialities; and will adopt a neutral policy among them in the light of the requirements of the war of liberation; and on this basis it shall not interfere in the internal affairs of any Arab state.
Article 28:
The Palestinian Arab people assert the genuineness and independence of their national (wataniyya) revolution and reject all forms of intervention, trusteeship, and subordination.
Article 29:
The Palestinian people possess the fundamental and genuine legal right to liberate and retrieve their homeland. The Palestinian people determine their attitude toward all states and forces on the basis of the stands they adopt vis-a-vis to the Palestinian revolution to fulfill the aims of the Palestinian people.
Article 30:
Fighters and carriers of arms in the war of liberation are the nucleus of the popular army which will be the protective force for the gains of the Palestinian Arab people.
Article 31:
The Organization shall have a flag, an oath of allegiance, and an anthem. All this shall be decided upon in accordance with a special regulation.
Article 32:
Regulations, which shall be known as the Constitution of the Palestinian Liberation Organization, shall be annexed to this Charter. It will lay down the manner in which the Organization, and its organs and institutions, shall be constituted; the respective competence of each; and the requirements of its obligation under the Charter.
Article 33:
This Charter shall not be amended save by [vote of] a majority of two-thirds of the total membership of the National Congress of the Palestine Liberation Organization [taken] at a special session convened for that purpose.
http://avalon.law.yale.edu/20th_century/plocov.asp
Anexa 2. Pierderile teritoriale ale Palestinei din 1947 până în prezent
Anexa 3. Recunoașterea Israelului și a Palestinei la nivel global
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Sorgintele Hamas (ID: 151469)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.