Somajul Si Politici de Ocupare a Fortei de Munca

I.Noțiuni introductive

„În general,fenomenul șomaj este definit în literatura economică,ca fiind o stare negativă a economiei,concretizată într-un dezechilibru structural și funcțional al pieței muncii,prin care oferta de forță de muncă este mai mare decât cererea de forță de muncă din partea agenților economici.În termenii pieței muncii,șomajul este un fenomen macroeconomic,opus ocupării,reprezentând un surplus de populație activă față de aceea care poate fi angajată în condiții de rentabilitate,impuse de piață”.Cea mai cunoscută și larg utilizată de finiție a șomajului este cea adoptată de Biroul Internațional al Muncii-organizație din sistemul Națiunilor Unite-care elaborează statistici și analize pe problemele muncii și,potrivit căreia,este șomer oricine are mai mult de 15 ani și îndeplinește concomitent următoarele condiții:este apt de muncă,nu are loc de muncă,este disponibil pentru o muncă salariată,caută un loc de muncă și este disponibil să înceapă lucrul imediat.În România,conform Legii nr.1/1991,republicată în anul 1994,este considerat șomer,persoana aptă de muncă,ce nu se poate încadra din lipsă de locuri disponibile corespunzătoare pregătirii sale,în vârstă de minim16 ani.Întrucât munca reprezintă principalul mijloc de satisfacere a necesităților și trebuințelor personale,starea de nemuncă(adică șomajul)nu poate fi decât o situație negativă,cu consecințe multiple în întreg organismul economic și social.Se poate spune că neutilizarea forței de muncă la nivel național înseamnă nu numai o risipă de resurse umane și cheltuieli intelectuale,dar și un atentat la pacea socială.

Cel mai adesea,fenomenul de șomaj este abordat și analizat ca un dezechilibru al pieței muncii la nivelul ei național,ca loc de întâlnire și confruntare între cerere aglobală și oferta globală de muncă.

Șomajul este caracterizat de pierderea de venit, pierderea încrederii de sine, erodarea raporturilor cu comunitatea și apariția sentimentelor de alienare și excludere din viața normală, ceea ce provoacă tensiuni și amenințarea stabilității sociale.

Șomajul se manifestă inegal pe țări, zone, perioade, sexe, vârstă, calificare profesională. Afectează de cele mai multe ori tinerii și femeile, iar prelungirea în timp mărește riscul degradării competenței profesionale și dificultatea de reintegrare. Șomerul de lungă durată se descalifică, uneori iremediabil. Uitarea gesturilor profesionale, pierderea ritmurilor de muncă îl fac pe șomer mai puțin competitiv și antrenează o neîncredere sporită în rândul potențialilor patroni.

II.Caracteristicile șomajului

Șomajul poate fi caracterizat prin mai multe aspecte și anume: nivelul,intensitatea, durata și structura sa.

Nivelul șomajului se determină absolut ca masă a șomajului și relativ ca rată a șomajului și diferă pe țări, perioade și regiuni ale aceleiași țări. Masa șomajului constă din numărul persoanelor care, la un moment dat întrunesc condițiile pentru a fi incluse în categoria șomerilor. Altfel spus ea constă din populația activă disponibilă, respectiv din acea forță de muncă neocupată. Rata șomajului, ca mărime relativă a fenomenului, se calculează ca raport procentual între masa șomajului și unul din parametrii de referință ai acestuia: populația activă, populația activă disponibilă, forța de muncă, populația ocupată, populația acupată ca salariați.Cel mai concludent raport de exprimare a ratei șomajului este cel în care se folosește ca numitor fie forță de muncă, fie populația activă disponibilă.

Intensitatea șomajului este o altă caracteristică. În funcție de acestea, se pot distinge: șomajul total, care presupune pierderea locului de muncă și încetarea totală a activității; șomajul parțial care constă în diminuarea activității depuse de o persoană în special prin reducerea duratei saptămânii de lucru sub cea legală cu scăderea renumerării și șomajul deghizat specific mai ales țărilor slab dezvoltate, unde numeroase persoane au o activitate aparentă, cu eficiență mică, dar este întâlnit și în țările est europene, inclusiv în România.

Durata șomajului sau perioada de șomaj de la momentul pierderii locului de muncă până la reluarea activității. În timp acest aspect a avut o tendință de creștere, el diferă pe țări și perioade istorice. Nu există o durată a șomajului legiferată, dar în numeroase țări există reglementări care precizează durata pentru care se plătește indemnizația de șomaj. În majoritatea țărilor șomajul de lungă durată este considerat un șomaj continuu de mai mult de 12 luni.

Structura șomajului sau componenetele acestuia formate prin clasificarea șomerilor după diferite criterii: nivelul calificării, domeniul în care au lucrat, categoria socio-profesională căreia îi aparțin, ramurile de activitate din care provin, sex, categoriide vârstă, rasă, etc. În ultimii ani se acordă foarte mare atenție studierii structurii șomajului pe sexe și categorii de vârstă. S-a relevat că femeile sunt mai afectate de șomaj decât bărbații; deasemenea, tinerii până la 25 de ani și vârstnicii peste 50 de ani, în raport cu restul populației active.

III.Cauze și forme de manifestare ale șomajului

Șomajul, ca dezechilibru macrosocial, are multiple cauze, care pornesc de la statutul economico-social,atât al celor care angajează forța de muncă, cât și al celor care oferă forța de muncă, în condițiile pieței. Sintetizând din multitudinea studiilor și analizelor elaborate până în prezent,privitoare la cauzele șomajului, putem concluziona că acestea se împart în două mari categorii, după natura acestora: cauze subiective și cauze obiective.

Cauzele subiective au ca element determinant voința individuală a celui care se află înipostaza de șomer.

Cauzele obiective includ: restructurarea activităților economice, insuficiența creșterii economice, caracterul ciclic al evoluției economiei și explozia demografică. Din acest unghi de vedere se pot constata două forme (cauzale) clasice ale șomajului: șomajul voluntar, generat de cauzele subiective și șomajul involuntar, ca rezultat al cauzelor obiective.

Referindu-se la șomajul voluntar, Keynes considera că acesta este ″datorat refuzului sau imposibilității pentru posesorul forței de muncă de a accepta o retribuție corespunzătoare valorii produsului care-i poate fi atribuit, refuz sau imposibilitate bazat(ă) pe anumite prevederi legale, pe uzanțe sociale, pe înțelegeri în vederea negocierii contractelor colective, pe adaptarea lentă la schimbări sau pe simpla încăpățânare proprienaturii umane″. Reprezentanții școlii clasice (A. Smith, D. Ricardo, J. S. Mill, J. B.Say)considerau că dacă există șomaj, acesta nu putea fi decât voluntar. Explicația acestui tip de șomaj trebuia căutată în funcționarea pieței muncii și, în special, în dorința lucrătorilor de a primi o remunerație superioară valorii productivității marginale. Această atitudine a lucrătorilor era motivată, după opinia clasicilor, de legislațiile proprii și de obiceiurile sociale. Conform teoriei clasice, în virtutea mecanismelor autoreglatoare ale economiei,tot ce se economisește se transformă automat în investiții. Ca atare, o problemă a lipsei locurilor de muncă nu se putea pune. Ideea autoreglării și a ocupării depline și-a găsit formularea cea mai relevantă în ″legea debușeelor″ elaborată de J. B. Say, conform căreia orice ofertă își creează propria cerere, adică orice producție își creeză consumul(productiv sau neproductiv) corespunzător.

În consecință, nu există nici un motiv care să reducă imboldul pentru investiții și, implicit, pentru crearea locurilor de muncă. Teoria neoclasică consideră, la rândul său, că piața forței de muncă este supusă acelorași reguli ale concurenței ca orice altă piață. Cererea de forță de muncă se confruntă liber cu oferta de forță de muncă. Rezultatul constă în formarea unui nivel al salariului real care ar permite o totală ocupare a forței de muncă și, implicit, echilibrul pe piața muncii. Așadar, conform acestei concepții, orice individ poate găsi și ocupa un loc de muncă, cu condiția să accepte o reducere a salariului, până la nivelul de echilibrul. Dacă piața muncii devine rigidă și salariații pretind un salariu real mai mare decât cel care asigură o ocupare totală, cererea de muncă din partea întreprinderilor va scădea,în timp ce oferta de muncă a salariaților va crește.Diferența dintre cele două niveluri (determinate de cererea în scădere și oferta în creștere) reflectă amplitudinea șomajului voluntar. Astfel, în termenii teoriilor clasice și neoclasice (dar și keynesiene), indivizii sunt”condamnați” la șomaj întrucât: nu se supun legilor pieței libere; nu sunt dispuși să-și ofere forța de muncă la un salariu real care, deși ar permite ocuparea totală, nu este pe măsura aspirațiilor lor; cererile de salarii mari sunt nerealiste față de posibilitățile angajatorilor sau sunt neconcordante cu nivelul productivității muncii; înțelegerile privind negocierea contractelor colective se produc, sub zodia ”încăpățânării, proprie naturii umane”.

În literatura de specialitate contemporană, se consideră că în cadrul șomajului voluntar se includ persoanele care refuză actul muncii, fie datorită salariilor sau condițiilor de muncă oferite, care sunt inacceptabile în raport cu pretențiile posesorului forței de muncă și care consideră că indemnizația de șomaj îi este suficientă pentru un trai decent, fie datorită existenței altor mijloace de trai pe care aceste persoane le au și care fac ca motivația muncii să dispară. Din punct de vedere structural, șomajul voluntar cuprinde următoarele categorii de persoane:- persoanele care, deși lucrează, preferă să înceteze munca temporar, considerând că prin indemnizația (ajutorul) de șomaj își pot asigura un trai decent; -persoanele care hotărăsc în mod deliberat să înceteze lucrul, total sau parțial,considerând că salariul real este prea mic și că este mai avantajos să aibă timp liber pentru a dobândi o altă meserie sau un alt loc de muncă;- șomerii care așteaptă locuri de muncă mai favorabile decât cele pe care le-au avut sau decât cele oferite la un moment dat;- persoanele casnice care, deși au hotărât să se angajeze într-o activitate, totuși tergiversează angajarea în condițiile date, referitoare la mărimea salariului, distanța până la locul de muncă etc.

În practică, șomajul voluntar poate avea următoarele forme de manifestare:șomajul fricțional (tranzitoriu) și șomajul indus de însăși indemnizația de șomaj. Șomajul fricțional (tranzitoriu) cuprinde pe acei lucrători care au abandonat vechile locuri de muncă pentru a căuta altele mai favorabile, pe acei concediați care sunt în căutarea unui nou loc de muncă și pe acei indivizi care sunt în căutarea primului loc de muncă. Astfel, unii dintre șomeri sunt în căutarea unui loc de muncă mai bun, care să le ofere satisfacții mai mari sau se deplasează spre o regiune geografică mai prosperă, cu alte perspective de afirmare pentru aceștia. Alții sunt obligați să-și schimbe locul de muncă deoarece au fost concediați (este cazul, în mod firesc, acelor concedieri făcute ca urmare a unor fapte săvârșite cu vinovăție de către angajați, și nu în urma,spre exemplu,a restrângerii activității unei firme; în acest din urmă caz suntem în prezența unei forme de șomaj involuntar).Pe de altă parte, în fiecare an se prezintă pe piața muncii, pentru prima oară, un număr de persoane care au terminat studiile și care au diverse aspirații în ceea ce privește viitorul loc de muncă. Tinerii, posesori ai unei diplome, sunt adesea contrariați și puțin pregătiți să accepte că între idealul lor profesional și ceea ce li se oferă ca loc de muncă la terminarea studiilor există anumite diferențe. Până ce se vor convinge că piața își impune,în ultimă instanță, inevitabilele condiții, ei vor continua să caute ceva mai bun. Esența (cauza)acestei forme de șomaj constă în aceea că între cei care solicită și cei care oferă forță de muncă se produc ”fricțiuni” permanente. Aceasta, întrucât lucrătorii nu dispun de o informație completă referitoare la localizarea locurilor de muncă vacante, la care să aibă acces, astfel că informația pe piața muncii nu este perfectă. Deci,nu putem vorbi despre o concurență perfectă pe piața forței de muncă (se infirmă astfel,în realitate, ideile și teoriile neoclasice cu privire la cauzele șomajului voluntar). Nu există posibilitatea practică pentru potențialii angajați și angajatori (dintr-un anumit domeniu) de a fi puși în contact direct, în totalitatea lor și în același timp, spre a-și face cunoscute cererile și, respectiv, ofertele lor. Solicitanții (căutătorii) de locuri de muncă conștientizează, la un moment dat, că aceeași muncă este plătită diferit în locuri diferite.În acest context, posesorul forței de muncă este dispus să-și aloce o parte din timpul său de muncă căutării unui alt loc de muncă mai adecvat. Decizia acestuia este voluntară,individuală și rațională. În acest fel, refuzul ocupării de către posesorul forței de muncă presupune niște costuri pe care trebuie să le suporte (pierderea salariului pentru slujba neacceptată, cheltuieli cu telefoane, deplasări etc., în vederea găsirii altui loc de muncă).Potențialul șomer (tranzitoriu) va evalua aceste costuri, dar și câștigurile sperate ca urmare a obținerii unei slujbe mai bine plătite. Ca rezultat al acestui calcul, individul va renunța la a căuta un alt loc de muncă, atunci când costul căutării (costul de oportunitate)va egala veniturile sperate. Durata șomajului fricțional depinde de posibilitatea armonizării intereselor celor două părți (lucrătorul și angajatul), de fluxul informațiilor cu privire la locul de muncă dorit, precum și de mărimea indemnizației de șomaj. Șomajul fricțional este specific îndeosebi acelor economii în care forța de muncă manifestă o mare înclinație pentru a schimba frecvent locul de muncă, fie pentru a-și îmbunătăți condițiile de viață, fie pur și simplu, pentru a cunoaște și alte zone ale țării.Această formă de șomaj se mai numește și ”tranzitoriu”, întrucât locuri de muncă există,dar necesită un timp pentru ca solicitanții să le ocupe. Șomajul indus de însăși indemnizația de șomaj. Explicabilă și motivată social,indemnizația de șomaj poate avea și efecte contradictorii. Astfel, se constată că șomajul,în forma sa voluntară, este cu atât mai amplu cu cât această indemnizație este mai mare; o mărime mai redusă a acesteia va incita pe posesorul forței de muncă la a găsi cât mai repede un loc de muncă, după cum, o sumă mai mare primită ca indemnizație va reduce intensitatea căutării unei slujbe.Este în profitul tuturor și al fiecărui individ în parte ca alocarea resurselor de muncă să fie cât mai eficientă. Faptul că fiecare își caută un loc de muncă la care se poate adapta mai bine și, în același timp, este și bine salarizat, nu are nimic antieconomic; cu condiția însă ca durata necesară căutării și schimbării locului de muncă să nu devină o povară financiară greu de suportat pentru stat. Pentru aceasta este necesar ca indemnizația de șomaj să fie stabilită la un nivel optim. Ea trebuie să fie ”astfel încât să incite la căutarea unui loc de muncă și să evite, pe cât posibil, substituirea, rațională din punct de vedere individual, timpului de căutări cu timpul de odihnă”. Noțiunea de ”optim” are aici mai mult semnificația de ”inhibator”, adică indemnizația, prin cuantumul ei, trebuie să descurajeze tendința unor lucrători de abandona locul de muncă, indiferent de motive,spre a deveni beneficiari ai acesteia. De asemenea, ea trebuie să contracareze tendința unor beneficiari efectivi, de a prefera alternativa unui venit mai mic (obținut prin indemnizație), compensat însă cu plăcerea timpului liber. Mai trebuie avut în vedere că indemnizația este supusă, de regulă, indexării ”în sus”, iar muncitorii preferă un astfel devenit mobil, unei politci de reducere a salariilor, necesare rentabilizarea activitățiie conomice.

În concluzie, judecând realitățile unei economii care, în mod dinamic,caută criteriile cele mai eficiente pentru alocarea resurselor de muncă și facilitează ajustarea necesară între dezideratele lucrătorilor și nevoile economiei, șomajul voluntar apare ca un fel de ”rău necesar”, acceptat și considerat normal sau natural de către societate.Dacă în cazul șomajului voluntar individul are, cel puțin, alternativa unei alegeri (de aprefera, de pildă, să trăiască pe baza ”cadoului” făcut prin indemnizația de șomaj, decât să accepte o slujbă pentru care primește o sumă puțin incitantă), nu același lucru se întâmplă în cazul șomajului involuntar. În contrast, șomajul involuntar desemnează starea specifică persoanelor neocupate care, deși dispuse să lucreze pentru un salariu real mai mic, determinat încondițiile pieței, nu pot să-și realizeze acest obiectiv întrucât aceste locuri de muncă, pur și simplu, nu există. Așadar, una este situația când, din motive subiective, nu se lucrează pentru că nu se găsește un loc de muncă interesant, acceptabil, pe măsura gustului,preferințelor, a diplomei sau a exigenței, privind salariul, și cu totul altceva este cazul în care cel care caută un loc de muncă, pentru că lipsa acestuia îi pune în cauză însăși existența, nu-l găsește disponibil în localitatea sau în zona în care trăiește, din motive obiective.Șomajul involuntar nu este nici natural sau normal, nici un ”rău necesar”, ci un ”rău veritabil” al economiei.

În funcție de cauzele obiective (amintite anterior), șomajul involuntar poate avea următoarele forme de manifestare reprezentative: șomajul structural,șomajul tehnologic, șomajul ciclic, șomajul sezonier și șomajul demografic.Șomajul structural este acela care se formează pe baza modificărilor ce se petrec în structura activităților economico-sociale. El este corelat cu interacțiunea dintre schimbarea consumului și structurile de producție existente. O asemenea interacțiune provoacă o diminuare puternică a gradului de ocupare în anumite ramuri sau sectoare și o lipsă de forță de muncă în alte domenii. Acest șomaj demonstrează existența unei evidente neconcordanțe între structura cererii și ofertei de forță de muncă, sub aspect demografic, educațional-profesional și ocupațional. El reprezintă efectul restructurării unei economii și în primul rând a ramurilor industriale – cele care ocupă o mare parte a forței de muncă. Structurile socio-profesionale nu mai corespund structurii economice și tehnice, în evoluție; unei cereri suple de forță de muncă îi corespunde o ofertă rigidă.De exemplu, dacă sistemul de învățământ și perfecționare nu produce diplome cu acoperire – din punct de vedere cantitativ,calitativ și structural – necesare economiei și dacă acest sistem nu are o dinamică adecvată și nu anticipeză schimbările intervenite îns tructurile economice și tehnice, se creează premisele apariției șomajului structural.Această formă de șomaj este considerată, în general, ca fiind cea mai gravă și complexă,deoarece reintegrarea forței de muncă disponibilizate este un proces lung și dificil, care presupune, în principal, creșterea investițiilor simultan cu recalificarea celor afectați. De regulă, dimensiunile șomajului structural sunt mari atunci când într-o perioadă anterioarăa existat o structură economică anormală, neperformantă și incapabilă să valorifice superior resursele de muncă.

Șomajul tehnologic apare ca o variantă a celui structural și este determinat, în principal, de înlocuirea vechilor tehnici și tehnologii cu altele noi, precum și de restrângerea locurilor de muncă în urma reorganizării întreprinderilor. El nu este rezultatul introducerii, pur și simplu, a progresului tehnic, ci îndeosebi a modului cum posesorii forței de muncă receptează și se adaptează la schimbările tehnologice.Resorbirea acestui șomaj este, de asemenea, dificilă, întrucât impune recalificarea forței de muncă în concordanță cu cerințele progresului tehnic și noile metode manageriale.

Șomajul ciclic este șomajul care apare în perioadele de criză sau recesiune economică – ce se constituie în faze ale unui ciclu economic – și care au o anumită repetabilitate.Acesta se mai numește și șomaj conjunctural, atunci când este determinat de crize economice neciclice (care nu au o anumită repetabilitate) și care pot fi parțiale sau intermediare. Șomajul ciclic este explicat în principal prin insuficiența cererii efective, el fiind rezultatul modului defectuos în care se realizează legătura dintre nivelul salariilor, pe de o parte, și cel al prețurilor și productivității muncii, pe de altă parte.În general, această formă de șomaj poate fi resorbită, total sau parțial, în perioadele de avânt economic.

Șomajul sezonier este acel șomaj determinat de întreruperea activităților dependente, într-o mare măsură, de factori naturali. Astfel de activități sunt cele din agricultură, construcții, lucrări publice, turism etc.

Șomajul demografic este cel rezultat ca urmare, în principal, a unei creșteri demografice ”șoc”, adică a unei creșteri anormale de populație, care se reflectă prin prezența din ce în ce mai masivă pe piața muncii a tinerilor – cu diferite niveluri depregătire -, în condițiile în care aceasta nu este încă pregătită să-i asimileze.

O formă specială de șomaj involuntar este și șomajul tehnic, care presupune disponibilizarea parțială sau totală a lucrătorilor, datorită întreruperii activității unei întreprinderi, din lipsă de comenzi, pe o perioadă determinată. Cei afectați de această formă de șomaj nu sunt înregistrați la oficiile de forță de muncă și primesc o indemnizațiede șomaj de la firma respectivă, iar cuantumul acesteia se stabilește în mod diferit față de celelalte indemnizații și ajutoare clasice, reglementate prin lege la nivel național. Șomajul tehnic încetează odată cu reluarea activității firmei. Este caracteristic economiilor care se află în criză sau în tranziție la economia de piata.

IV.Efecte social-economice ale șomajulul

Efectele fenomenului de șomaj sunt adesea tratate unilateral. Se pune accentul fie pe efectele resimțite de șomer și de familia sa, fie pe cele naționale: social economice,politice. Asemenea efecte trebuie privite și apreciate în unitatea lor și intr-o succesiune logică. Fenomenul șomajului generează o serie de costuri atât personale, familiale, cât și sociale. Costul individual al șomajului este egal cu diferența dintre salariul real pe care salariatul îl pierde atunci când intră în șomaj și indemnizația sau ajutorul de șomaj acordate acestuia de către autoritatea publică. Efectele șomajului se răsfrâng nu numai asupra celor care au intrat în șomaj, ci și asupra celor care fac parte din populația ocupată, deoarece aceștia participă cu o parte din veniturile lor la constituirea fondurilor publice de asigurări sociale. Un alt cost important al șomajului îl constituie (în anumite condiții) pierderile de producție și de venit pe care acesta le antrenează.Sintetizând, se poate aprecia că șomajul reprezintă un fenomen care afectează, în diferite măsuri, toate țările lumii și care are numeroase consecințe economice și sociale negative.Dintre cele mai importante, amintim:- inutilizarea și irosirea unei părți din resursele de muncă ale unei țări, aspect cu atât mai negativ cu cât societatea suportă cheltuieli însemnate cu educația și pregătirea forței de muncă neocupate, cheltuieli care rămân încă nerecuperate;- conduce la reducerea veniturilor populației și la creșterea tensiunilor sociale, constituind un factor de scădere a standardului de viață și de înrăutățire a calității vieții;- contribuie la creșterea costurilor sociale pe care o economie trebuie să le suporte sub forma ajutoarelor de șomaj.

V.Măsuri pentru diminuarea șomajului

În esență, măsurile de diminuare a șomajului și de ocupare a forței de muncă sunt orientate în două direcții principale: măsuri care privesc direct pe șomeri; măsuri care privesc populația ocupată. Măsurile care privesc direct pe șomeri sunt concretizate, de regulă, în: acțiuni pentru pregătirea, calificarea și reintegrarea șomerilor proveniți din diferite ramuri, ca urmare a restructurărilor tehnologice și economice; facilități acordate de stat pentru crearea de noi întreprinderi și noi locuri de muncă, în special în zonele cu subocupare ridicată; trecerea la noi forme de angajare (pe timp parțial sau cu orar redus, angajarea cu contract de muncă pe durată determinată etc.); instituirea unui sistem de sprijinire a șomerilor care doresc să devină întreprinzători particulari (consultanțe gratuite, credite preferențiale); acordarea de credite avantajoase agenților economici care angajează șomeri; limitarea cumulului de funcții pentru ocuparea locurilor de muncă vacante cu prioritate de către șomeri ș.a.m.d. Măsurile care privesc populația ocupată au ca scop prevenirea fenomenului de șomaj, prin crearea unor posibilități suplimentare de ″împărțire a muncii″ între cei angajați și menținerea astfel, a locurilor de muncă existente. Aceasta presupune o reîmpărțire a muncii la scara economiei și afirmarea unor noi principii de organizare a muncii și producției.Desigur, acest deziderat nu trebuie să încalce principiul potrivit căruia nivelul salarizării trebuie să fie în concordanță cu dinamica productivității muncii.Deasemenea, protejarea populației ocupate poate fi realizată și prin eforturile conjugate ale statului și angajatorilor de a facilita perfecționarea sau recalificarea posesorilor forței de muncă, din acele unități (private sau de stat) confruntate cu probleme de restructurare.

Cel mai puternic remediu, însă, pentru diminuarea șomajului este creșterea economică de ansamblu, care presupune un volum ridicat al investițiilor productive din economie și implicit sporirea numărului de locuri de muncă.În literatura de specialitate, întâlnim și o clasificare pe grupe a măsurilor pentru ocuparea forței de muncă și diminuare a șomajului, astfel:

-măsuri care vizează o mai bună repartiție a fondului total de muncă prin: reducerea duratei săptămânale de lucru; scăderea vârstei de pensionare; prelungirea școlarizării obligatorii;extinderea locurilor de muncă cu program redus; creșterea timpului afectat ridicării calificării;

-măsuri care se referă la îndepărtarea de pe piețele muncii a unor categorii de ofertanți,precum:descurajarea muncii salariale feminine;exilarea sau returnarea lucrătorilor străini imigranți nenaturalizați încă;interzicerea/restricționarea imigrării

-măsuri care vizează inversarea procesului de substituire a factorilor de producție; dacă în procesul industrializării munca era substituită prin capital,în prezent,se mizează pe extinderea sectorului prestator de servicii și,deci,pe o reducere a substituirii muncii prin capital;

-măsuri care asigură creșterea mobilității populației active, prin: îmbunătățirea conținutului învățământului și asigurarea unei structuri adecvate a acestuia; orientarea profesională a tinerilor spre domeniile cele mai dinamice ale activității economico-sociale; facilitarea deplasării oamenilor la noile locuri de muncă etc.

-măsuri care se referă la crearea de noi locuri de muncă pe bază de investiții, în special în domeniile și sectoarele cu șanse reale de dezvoltare în viitor.

Evoluția somajului în România –Începând din anul 1992 are loc o scadere continuă,atât în mărimi absolute cât și relative,a beneficiarilor de ajutor de șomaj.De la 64,9% în 1992 se ajunge ca în 1995 să primească ajutor de șomaj numai 31,8% dintre șomeri,iar in 1996 doar 30,7%. Deoarece numărul total al șomerilor începe să scadă după 1994 acesta influiențează într-o măsură mai mică evoluția beneficiarilor de ajutor de șomaj. Acest lucru se explică prin depășirea celor 9 luni pe parcursul cărora șomerul este îndreptățit să primească această prestație.În ceea ce privește beneficiarii alocației de sprijin, se constată o tendința de creștere pană în 1994 când aceștia îi depășesc,atât numeric,câr și procentual,pe șomerii beneficiari de ajutor de șomaj.Aceasta înseamnă că cea mai mare parte a șomerilor nu și-au găsit de lucru și au intrat în șomaj de lungă durată,urmând să beneficieze înca 18 luni de cea de-a doua prestație de șomaj:alocația de sprijin.In anii 1995-1996 are loc o ușoară reducere a ponderii beneficiarilor alocației de sprijin în totalul șomerilor înregistrați.Acest lucru nu înseamnă că șomerii respectivi au intrat în rândul forței de muncă active.Acelasi lucru reiese și din evoluția în această perioadă a persoanelor înregistrate la oficiile de forța de muncă, dar care nu beneficiază de drepturi bănești,aceștia au ramas în continuare fară loc de muncă și după expirarea perioadei care le dădea dreptul la alocație de sprijin. Situația se înrăutățește în anii 1995-1996 în care 22,4% si respectiv 29,8% din totalul șomerilor au ramas fără drepturi bănești și nu au reușit să fie recuperați nici după 27 de luni de inactivitate.Pentru aceștia există posibilitatea fie să primească un ajutor în regim de asistență socială,fie să practice munca “la negru”.

Evoluția șomajului în România

Tabelul 1 – Evolutia somajului in perioada 1991-2005

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei 1992-2004; Buletinul de statistica 1997-2006, Anchetele asupra fortei de munca in gospodarii (AMIGO) 1994-2005.

*Populatia ocupata eficient a fost determinata ca produs intre populatia efectiv ocupata la sfarsitul anului 1989 si indicele anual unitar al PIB fata de 1989. Populatia ocupata la sfarsitul anului1989 era de 10.946 mii persoane.

Sursa: calculat pe baza datelor din Anuarul Statistic al Romaniei, 1991, 1996, 2003 si 2005

Sursa: INS – Anuarul Statistic al României

Indicele castigului salariului real pentru luna decembrie 2006, calculat ca raport intre indicele castigului salarial mediu nominal net si indicele preturilor de consum, a fost de 120,1% fata de luna precedenta, de 123,6% fata de luna corespunzatoare a anului 2005, respectiv de 116,6% comparativ cu luna octombrie 1990.

Evolutia ratei somajului in primele 11 luni ale anilor 2006 si 2007

Din analiza graficului se constata ca regiunile Bucuresti si Nord-Vest au inregistrat in ultimii 8 ani, in luna noiembrie, nivelurile minime ale ratei somajului. Aceste regiuni sunt caracterizate de dependenta redusa fata de sectorul primar (regiunea Bucuresti), de proximitatea fata de pietele vestice (regiunea Nord-Vest), dar si de capacitatea ridicata pe care o au in atragerea de investitii straine directe.

Din punct de vedere al somajului pe medii, in luna noiembrie 2008, ponderea somerilor in populatia stabila in varsta de 18-62 ani, la nivel national, reprezinta 2,72%, respectiv 1,83% in mediul urban si 4,02% in mediul rural. Ponderea totala a crescut cu 0,9 puncte procentuale fata de luna anterioara; ponderea inregistrata in mediul urban a crescut cu 0,06 puncte procentuale, iar cea din mediul rural a crescut cu 0,13 puncte procentuale. Cresterea numarului de someri din mediul rural este determinata de disponibilizarile din activitatile sezoniere, fenomen firesc pentru aceasta perioada a anului.

In cursul lunii noiembrie 2008, numarul total de someri intrati in evidente a fost de 79.303 persoane, repartizat astfel:

51.242 persoane – prin inscrieri noi, din care:

19.007 persoane care si-au pierdut locul de munca si beneficiaza de indemnizatia de somaj;

32.235 persoane inregistrate ca someri neindemnizati;

28.061 persoane – prin reactualizari de cereri de loc de munca si reactivari de drepturi banesti.

Analizand intrarile totale de someri din luna noiembrie cu cele inregistrate in luna anterioara, observam ca numarul aferent lunii noiembrie a scazut cu 5.644 persoane, de la 84.947 persoane in luna octombrie, la 79.303 persoane in luna noiembrie. Scaderea se datoreaza micsorarii numarului de someri neindemnizati, cu 10.200 persoane (de la 42.435 persoane inregistrate in luna octombrie, la 32.235 persoane in luna noiembrie). Pentru aceasta perioada a anului este normala o crestere a numarului persoanelor neindemnizate, atat pe seama absolventilor de invatamant care se inscriu mai intai ca someri neindemnizati, cat si pe seama celor care solicita adeverinta in vederea obtinerii venitului minim garantat.

In cursul lunii noiembrie au fost scosi din evidentele agentiilor judetene pentru ocuparea fortei de munca, respectiv a municipiului Bucuresti, un numar total de 66.515 someri, prin:

iesiri prin incadrare in munca – 29.006 persoane;

iesiri din categoria somerilor indemnizati ca urmare a suspendarilor, incetarilor de drepturi banesti – diferite situatii (pensionari, plecari in strainatate, decese) – 7.125 persoane;

iesiri din categoria somerilor neindemnizati, daca nu solicita mentinerea cererii de loc de munca – 30.384 persoane.

Iesirile prin incadrare in munca din randul somerilor au scazut cu 5.421 persoane fata de cele din luna anterioara (de la 34.427 persoane la 29.006 persoane) si reprezinta 43,6% din totalul iesirilor din somaj.

Iesirile din categoria somerilor indemnizati, au crescut cu 525 persoane, de la 6.600 persoane in luna octombrie la 7.125 persoane in luna noiembrie.

Iesirile din categoria somerilor neindemnizati care nu solicita mentinerea cererii de loc de munca au scazut in luna noiembrie cu 2.265 persoane fata de luna octombrie a aceluiasi an (de la 32.649 persoane la 30.384 persoane).

Totalul de 848.503 persoane intrate in somaj in primele 11 luni ale anului 2008 a avut urmatoarea structura:

139.821 persoane au provenit din disponibilizari colective si curente de personal, din care 20.215 persoane in luna noiembrie;

265.702 persoane provenite din reinnoiri de cereri de loc de munca ale somerilor neindemnizati, din care in luna noiembrie 25.368 persoane;

140.596 persoane provenite din categoria somerilor neindemnizati pentru solicitarea adeverintei conform Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, din care 12.147 persoane in luna noiembrie si

302.384 persoane provenite din alte situatii.

Totalul de 839.370 persoane iesite din somaj a fost structurat astfel:

285.965 persoane s-au incadrat in munca pe perioada determinata si nedeterminata, din care in luna noiembrie 19.810 persoane;

59.981 persoane care nu si-au reinnoit cererea pentru loc de munca la expirarea perioadei de indemnizare, din care in luna noiembrie 4.421 persoane;

2.379 persoane plecate in strainatate, din care in luna noiembrie 141 persoane;

368.808 persoane care nu si-au reinnoit cererea de loc de munca someri neindemnizati, din care in luna noiembrie 30.384 persoane.

Pentru luna noiembrie a anului 2008, desi angajatorii au preconizat ca vor disponibiliza un numar de 10.116 persoane, in realitate, disponibilizarile efective de personal au fost de 7.219 persoane. Din raportarile agentiilor judetene de ocupare reiese ca un numar de 3.349 persoane disponibilizate au fost inregistrate ca someri. De aici rezulta, ca nu toate persoanele disponibilizate vin sa se inscrie in baza de date a agentiilor judetene de ocupare pentru a fi luate in evidenta, fie ca isi gasesc imediat un loc de munca sau isi dezvolta o afacere pe cont propriu, fie ca indeplinesc conditiile legale de pensionare.

Referitor la structura somajului dupa nivelul de instruire, somerii cu nivel de instruire primar, gimnazial si profesional constituie ponderea cea mai mare a persoanelor care se adreseaza agentiilor judetene de ocupare a fortei de munca in vederea gasirii si ocuparii unui loc de munca (77,2%). Somerii cu nivel de instruire liceal si post-liceal reprezinta 17,4%, iar cei cu studii universitare doar 5,4%.

In ceea ce priveste somajul de lunga durata, in aceasta luna, se afla inregistrati in evidentele agentiei 12.959 tineri sub 25 de ani aflati in somaj de peste 6 luni (ceea ce reprezinta 18,7% din totalul somerilor sub 25 de ani); adultii aflati in somaj de peste 12 luni (68.947 persoane) reprezinta 22,4% din totalul somerilor adulti, ponderea somerilor de lunga durata in numarul total de someri fiind de 21,72%.

Pentru cresterea sanselor de integrare pe piata muncii a tinerilor, angajatorii sunt stimulati, prin acordarea de subventii in vederea ocuparii acestor persoane. In luna octombrie agentii economici au beneficiat de indemnizatii pentru un numar de 12.503 absolventi angajati (dintre care 11.344 in sectorul privat si 1.159 in sectorul de stat). Din punct de vedere al nivelului de instruire, absolventii angajati se prezinta in urmatoarea structura:

5.831 absolventi de invatamant superior (46,06%);

4.422 absolventi de liceu (35,37%);

789 absolventi de invatamant postliceal (6,31%);

1.146 absolventi de invatamant profesional (9,16%);

315 absolventi de invatamant complementar si de ucenici, precum si de scoli speciale (2,52%).

Deoarece este previzibila cresterea numarului total de someri inregistrati la nivelul tarii, in perioada urmatoare, se impune atenta monitorizare a categoriilor vulnerabile pe piata muncii, acestea fiind sprijinite activ in demersul lor de a-si gasi rapid un loc de munca, pentru a preveni transformarea lor in someri de lunga durata.

Eforturile Agentiei pentru integrarea sau reintegrarea socio-profesionala a somerilor, precum si mentinerea fortei de munca in Romania trebuie privite prin prisma politicii de dezvoltare economica, durabila si continuua, agentia poate creste gradul de implementare a politicilor si strategiilor de ocupare a fortei de munca.

Bibliografie

1.Gilles Ferréol – “Dicționar de sociologie”, Colecția Collegium, Ed. Polirom, București, 1998, paginile 126-128, 210.

Coralia Angelescu și Ileana Stănescu – “Economie politică – elemente fundamentale”, Ed. Oscar Print, București, 2000.

Dobrotă N., „Economie politică”, Ed. Economică, București,1997.

Ploae V., „Economie politică – macroeconomie”, Ed. Ex Ponto, Constanța,1999

www.legislatiamuncii.ro,accesat 2.12.2013,ora: 10:00.

„Somajul in sens BIM din Romania”, in Revista Romana de Statistica, nr. 4/1995

Anuarul Statistic al Romaniei 1991, 1996, 2003, 2004

http://info-criza.ro

Acasă

Conditiile de viata ale populatiei din Romania, Institutul National de Statistica, Bucuresti, 2003

Ancheta asupra fortei de munca in gospodarii (AMIGO) 1994, 2003, 2004, 2005