Somajul In Romania Cauze Si Efecte

Economie

Somajul In Romania Cauze Si Efecte

Byadmin ianuarie 1, 2024

ȘOMAJUL ÎN ROMÂNIA

CAUZE ȘI EFECTE

Cuprins

Introducere

Capitolul I

1.1. Șomajul: Aspecte conceptuale

1.2. Caracteristicile șomajului

1.3. Formele șomajului

1.4. Măsurarea șomajului

1.5. Cauzele șomajului

1.5.1. Cauzele șomajului după teoria clasică

1.5.2. Cauzele șomajului după economiștii ofertei

1.6. Efectele social-economice ale șomajului

1.7. Măsuri de diminuare a șomajului și a efectelor sale

1.7.1 Politici active

1.7.2 Politici pasive

Capitolul II: Șomajul în Uniunea Europeană

2.1. Comparație între rata șomajului din România și rata șomajului din țările Uniunii Europene

Capitolul III: Șomajul în România

3.1. Evoluția șomajului în România

3.2 Evoluția ratei șomajului în perioada 1991 – 2009

3.3 Studiu comparativ între rata șomajului în județul Brașov și rata șomajului în județul Prahova

Concluzii

Bibliografie

Anexe

Introducere

În lucrarea de față am urmărit evidențierea celor mai importante probleme legate de șomaj, analizând evoluția acestuia în România.

În primul capitol am prezentat aspectele conceptuale ale șomajului precum și principalele caracteristici ale acestuia. Capitolul continuă cu prezentarea formelor de manifestare a șomajului și cu modalitățile de măsurare prin intermediul indicatorilor absoluți (numărul de persoane) și relativi (rata șomajului). Din punct de vedere al cauzelor ce determină apariția șomajului se disting cele după teoria clasică (rigidități instituționale, imperfecțiunea informației, neconcordanța între structura cererii de muncă și structura ofertei de muncă) și cele determinate de economiștii ofertei (externalități legate de imperfecțiunea informației, intervenția statului prin instrumente ca: salariul minim pe economie, fiscalitate și legislație, relațiile de muncă centralizate sau descentralizate). Urmează detalierea efectelor sociale și economice ale șomajului asupra economiei, descrierea legii lui Okun și analiza relației dintre inflație și șomaj. În finalul capitolului am prezentat măsurile luate pentru diminuarea șomajului prin politici active și pasive.

În cel de-al doilea capitol am analizat șomajul în Uniunea Europeană prezentând evoluția și efectele acestuia. Capitolul continuă cu o analiză a evoluției ratei șomajului în perioada aprilie 2009 – aprilie 2010 în care am studiat modul în care a fost influențat șomajul de recesiunea economică în care ne aflăm.

În ultimul capitol am prezentat evoluția ratei șomajului în România prezentând evoluția acestuia. În prima parte am prezentat evoluția șomajului în perioada tranziției de la economia de planificată la economia de piață. Capitolul continuă cu analiza evoluției șomajului înainte și după 1989, evidențiind nivelurile minime și maxime ale fenomenului, dar și studierea contextului economic național ce a determinat creșterea sau scăderea acestuia. În partea finală a celui de-al treilea capitol am prezentat o analiză comparată a șomajului din județul Prahova cu șomajul din județul Brașov și a efectelor acestuia. Am prezentat evoluția nivelului șomajului în cele două județe precum și modul în care acesta a afectat tinerii, femeile și bărbații.

Capitolul I

1.1. Șomajul: Aspecte conceptuale

În ansamblul factorilor de producție, cel mai important loc îl ocupă omul cu forța sa de muncă, de unde și necesitatea folosirii eficiente și depline a acestei resurse. Rolul acestui factor, în ansamblul condițiilor de producție, este acela că omul trebuie să-și pună în valoare aptitudinile fizice și intelectuale în actul productiv, omul integrându-se social numai dacă este ocupat, dacă își găsește un loc de muncă. Așa se explică de ce nefolosirea forței de muncă înseamnă nu numai o risipă de energie dar și un atentat la pacea socială. Individul, cu toate realizările în planul științei și tehnicii, a rămas să-și câștige existența pe calea muncii, el continuă și va continua să aibă imperioasă nevoie de un loc de muncă. În consecință, deși munca în sine nu poate fi socotită o plăcere, ci doar un mijloc, o cale spre ea, nemunca nu este încadrabilă la rubrica pozitivului. „Șomajul, pentru că aceasta este nemunca, indiferent de cauze și de forme este perceput ca un fenomen negativ cu adânci și multiple implicații în întreg organismul economic și social.”

Șomajul a devenit o problemă macroeconomică ce face obiectul unor aprige dispute teoretice, metodologice și politico-ideologice.

Șomajul este tratat prin prisma unor multiple modalități de analiză și evaluare de către literatura de specialitate, de către statisticile oficiale și internaționale (Biroul Internațional al Muncii, Comisia de Statistică, Organizația Națiunilor Unite), iar dimensiunea și durata sa ridică o serie de probleme privind definirea, cauzele, formele de manifestare și posibilitățile de reducere a acestora.

Șomajul este un dezechilibru al pieței muncii la nivelul ei național, un excedent al ofertei față de cererea de muncă, ce are în prezent un caracter permanent, dar care nu exclude definitiv existența stării de ocupare deplină a forței de muncă.

Șomajul se mai poate defini și ca o stare de inactivitate economică, totală sau parțială, aparținând celor care nu au un loc de muncă, sunt în căutarea unuia, dar nu-și pot găsi de lucru. Șomajul este locul de confruntare al cererii globale și ofertei globale de muncă.

Șomerii sunt acele persoane, din cadrul populației active disponibile, care doresc să lucreze și caută un loc de muncă. În rândul șomerilor se includ și persoanele care nu găsesc unde să se angajeze, dar și cele care și-au pierdut locul de muncă.

Biroul Internațional al Muncii definește șomerul ca fiind „persoana cu vârsta de peste 15 ani, aptă de muncă, disponibilă și fără un loc de muncă”.

Definiția cea mai folosită pe care o dau economiștii șomerului este următoarea: „acea persoană care caută un loc de munca remunerat, și care nu are un asemenea loc în mod curent”. Astfel, pentru ca o persoană să fie declarată șomer trebuie să fie înscrisă pe listele oficiilor de plasare a forței de muncă și să fie disponibilă de a începe lucrul imediat ce i s-ar oferi un loc de muncă.

În România, conform Legii 1/1991, sunt considerați șomeri persoanele apte de muncă, ce nu pot fi încadrate, datorită lipsei de locuri disponibile corespunzătoare pregătirii lor.

1.2. Caracteristicile șomajului

Șomajul poate fi caracterizat prin mai multe aspecte:

Nivelul șomajului care se determină, absolut și relativ, în funcție de masa șomajului și

rata șomajului.

Masa șomajului este caracterizată de numărul persoanelor care, la un moment dat, întrunesc condițiile pentru a fi incluse în categoria șomerilor. Cu alte cuvinte, ea constă în populația activă disponibilă, din acea forță de muncă neocupată.

Dacă se are în vedere un anume orizont de timp (lună, trimestru, an) și numărul șomerilor la începutul perioadei, atunci numărul șomerilor la sfârșitul perioadei rezultă din creșterea (ajustarea) cifrei inițiale cu intrările în rândul șomerilor și cu ieșirile din rândurile acestora în acel orizont de timp.

Rata șomajului, ca mărime relativă a fenomenului, se calculează ca raport procentual între numărul de șomeri și populația activă.

Intensitatea șomajului este o altă caracteristică în funcție de care se pot distinge:

șomajul total, care presupune pierderea locului de muncă și încetarea totală a activității; șomajul parțial, care constă în diminuarea activității unei persoane, în special prin reducerea duratei săptămânii de lucru sub cea legală, concomitent cu scăderea remunerării; șomajul deghizat, specific mai ales țărilor slab dezvoltate unde numeroase persoane au o activitate aparentă cu productivitate mică.

Durata șomajului sau perioada de șomaj este cuprinsă între momentul pierderii locului de

muncă până la reluarea activității. Nu există o durată a șomajului definită prin lege, dar în numeroase țări există reglementări ale perioadei pentru care se plătește indemnizație de șomaj. Această perioadă are o tendință de creștere, atingând până la 18-24 de luni.

Structura șomajului sau a componentelor acestuia este formată de clasificarea șomerilor

după anumite criterii: nivelul calificării, domeniul în care au lucrat, categoria socio-profesională căreia îi aparțin, sex, categorii de vârstă etc.

În ultimul timp se acordă o mare atenție studierii structurii șomajului pe sexe și categorii de vârstă. S-a relevat că femeile sunt mai afectate de șomaj decât bărbații, iar tinerii de până la 25 de ani și bătrânii de peste 50 de ani sunt mai afectați în raport cu restul populației active.

1.3. Formele șomajului

Complexitatea naturii șomajului face din acesta un fenomen neomogen, de forme diferite, în funcție de preponderența factorilor generatori și nu numai.

Șomajul voluntar, determinat de refuzul de a se angaja al celor ce estimează că salariul și

condițiile de muncă nu recompensează în mod corespunzător eforturile pe care ei le consimt atunci când lucrează.

Figura 3. Șomaj voluntar

În condiții de echilibru pe piața muncii nu va exista șomaj involuntar, adică nu vor exista oameni care să dorească să se angajeze în condițiile salariului existent și să nu o poată face. Dacă piața este perfectă, informația este la rândul său perfectă, astfel încât cererea și oferta de muncă se ajustează rapid, determinând o mare flexibilitate a salariilor. În consecință va exista numai șomaj voluntar, reprezentat de tot ceea ce depășește L*. Explicația acestui șomaj se află în faptul că există persoane care se vor mulțumi cu ajutorul de șomaj, pentru că angajarea poate fi prea costisitoare, comparativ cu avantajele la care se renunța (de exemplu, o casnică preferă să aibă grijă de copii, pentru că ajutorul de șomaj plus suma de bani pe care ar fi trebuit să o plătească pentru îngrijirea copiilor depășește W*)

Șomajul involuntar apare în situația în care decizia de trimitere în șomaj aparține

întreprinzătorului, fiind determinată de cauze care-și au originea mai ales pe piața bunurilor și serviciilor: lipsa piețelor de desfacere, insuficiența cererii etc.

Șomajul natural (rata naturală a șomajului) corespunde funcționării normale a pieței

muncii și este asociată cu ocuparea totală a forței de muncă. Șomajul poate fi considerat excesiv, în orice țară, dacă depășește nivelul său natural.

Definirea ratei naturale a șomajului este destul de dificilă, dar există câteva abordări în acest sens.

Unii economiști definesc rata naturală a șomajului ca fiind rata la care atât salariile cât și inflația sunt, fie stabile, fie la nivele acceptabile. „După alți autori rata naturală a șomajului este rata la care locurile vacante de muncă sunt egale cu numărul de șomeri, în timp ce o altă definiție afirmă că rata naturală a șomajului este nivelul șomajului la care orice creștere în cererea agregată nu determină reducerea șomajului”.

Șomajul keynesian. John Maynard Keynes pleacă de la observația clasică potrivit căreia

“salariile trebuie să reflecte productivitatea marginală a muncii, dar se adaugă că în realitate indivizii și sindicatele negociază salarii nominale”. Negocierile se bazează pe anticipările cu privire la prețuri și pe salariile nominale ale celorlalți, astfel că nu se poate preciza cu exactitate valoarea salariului real. În plus, negocierile se desfășoară la anumite intervale de timp, iar salariul este constant între negocieri, ceea ce înseamnă că oferta de muncă este perfect elastică.

De exemplu, dacă salariul profesorilor se negociază o dată la trei ani, timp de trei ani el

rămâne fix, iar oferta de muncă a acestora este perfect elastică.

Figura 4. Șomajul Keynesian

Dacă vom considera că punctul E0 corespunde ratei naturale a șomajului, reducerea cererii de muncă antrenează reducerea gradului de ocupare și un șomaj involuntar L0-L1. Keynes susține că șomajul astfel rezultat se datorează insuficienței cererii de bunuri și servicii produse cu ajutorul factorului muncă, astfel că reducerea salariului real nu va aduce echilibrul înapoi în E0 deoarece reducerea salariului real prin poate preciza cu exactitate valoarea salariului real. În plus, negocierile se desfășoară la anumite intervale de timp, iar salariul este constant între negocieri, ceea ce înseamnă că oferta de muncă este perfect elastică.

De exemplu, dacă salariul profesorilor se negociază o dată la trei ani, timp de trei ani el

rămâne fix, iar oferta de muncă a acestora este perfect elastică.

Figura 4. Șomajul Keynesian

Dacă vom considera că punctul E0 corespunde ratei naturale a șomajului, reducerea cererii de muncă antrenează reducerea gradului de ocupare și un șomaj involuntar L0-L1. Keynes susține că șomajul astfel rezultat se datorează insuficienței cererii de bunuri și servicii produse cu ajutorul factorului muncă, astfel că reducerea salariului real nu va aduce echilibrul înapoi în E0 deoarece reducerea salariului real prin reducerea salariului nominal determină pe de o parte creșterea cererii de muncă, dar pe de altă parte reducerea cererii de bunuri și servicii pe piață, întrucât venituri mai mici înseamnă consum mai mic. Reducerea consumului antrenează un efect de multiplicare asupra venitului național, astfel că mărește riscul ca recesiunea să se prelungească.

Keynes susține că statul poate modifica, prin acțiuni în direcția creșterii cererii globale, raportul dintre prețurile relative ale muncii, pe de o parte, și al celorlalte bunuri, pe de altă parte, în favoarea firmelor. În acest fel salariile reale sunt cele care scad, prin creșterea mai rapidă a prețurilor față de creșterea salariilor nominale.

Șomajul ciclic „este generat de evoluția ciclului economic”. În faza de criză, șomajul

sporește ca urmare a scăderii producției, a activităților economice și creșterii numărului de falimente, cu deosebire a întreprinderilor mici și mijlocii, sau care decurge direct din restrângerea activității economice în anumite anotimpuri ale anului.

șomajul conjunctural, cauzat de „alternanța perioadelor de prosperitate și depresiune,

caracterizează lumea industrializată.”

șomajul sezonier, provocat de „influența factorilor naturali asupra activităților din

construcții și agricultură”. Apare ca efect al unei structuri înguste de ramuri și subramuri, caracteristică pentru țările în curs de dezvoltare. Diversificarea ramurilor ar oferi șanse mari de absorbție a forței de muncă.

Șomajul structural este determinat de „tendințele de restructurare economică, geografică,

zonală, socială etc. care au loc în diferite țări, mai ales sub incidența crizei energetice, a revoluției tehnico-științifice, a închiderii firmelor nerentabile, a perimării unor produse și, odată cu acestea, a unor meserii, datorită modificării gustului și opțiunilor consumatorilor”.

În perioadele de restructurări esențiale ale unei economii, cum sunt cele ale tranziției de

la economia centralizată la economia de piață, șomajul structural reprezintă principala formă de șomaj.

Șomajul tehnologic este determinat de „înlocuirea vechilor tehnici și tehnologii cu altele

noi, precum și de centralizarea unor capitaluri și unități economice care conduc la restrângerea locurilor de muncă. Procesul generator constă în substituirea muncii cu capitalul.”

Șomajul tehnic este o stare de „inactivitate forțată, impusă de discontinuitățile care survin

în procesele de producție: greve, defecțiuni ale unor mașini și utilaje, întreruperea energiei etc.”

Șomajul fricțional sau tranzitoriu este starea de „inactivitate momentană (termen scurt)

care corespunde unei situații sau faze intermediare între încetarea activității unui loc de muncă și încadrarea la un nou loc de muncă.”

Șomajul fricțional apare deoarece piața muncii este inerent dinamică, datorită imperfecțiunii fluxului de informații și deoarece trebuie să treacă un timp până când șomerii și firmele ce oferă slujbe vacante să se găsească unii pe altii.

Șomajul total presupune pierderea locului de muncă și încetarea totală a activității

(falimente, restructurarea profitului întreprinderii, închiderea unor unități nerentabile).

Șomajul parțial constă în reducerea duratei de muncă sub nivelul stabilit legal cu

diminuarea corespunzătoare a salariului ( săptămâna incompletă sau ziua de muncă redusă).

Șomajul deghizat cuprinde persoane declarate și înregistrate la Agenția de Ocupare a

Forței de Muncă în categoria șomerilor, dar care, în realitate, lucrează fără contract de muncă, dar beneficiază de toate drepturile prevăzute în legile privind șomerii.

șomajul aparent „constatat și măsurat efectiv de către instituții specializate, de regulă

autorizate oficial, și care în cele mai multe țări dă dreptul la indemnizații sau ajutoare ce compensează parțial pierderea salariului”.

1.4. Măsurarea șomajului

Măsurarea șomajului este o problemă de aproximare a proporțiilor, structurii, intensității și duratei acestuia. Pentru această analiză, în toate țările cu economie de piață concurențială, au luat naștere instituții specializate ce aplică modalități specifice de înregistrare a șomajului.

Măsurarea se realizează prin intermediul indicatorilor absoluți și relativi.

Indicatorii absoluți sunt cei care se referă la numărul efectiv de șomeri, se exprimă în „persoane” sau „mii persoane” și se determină lunar, trimestrial sau anual. Numărul șomerilor este calculat în corelație cu variabilele demografice (vârstă, sex, stare civilă), dar se ține cont și de pregătirea profesională, nivelul studiilor sau de repartiția teritorială.

Indicatorul relativ este unul din cei mai importanți indicatori macroeconomici, și anume rata șomajului. Prin intermediul acesteia se apreciază intensitatea șomajului. Determinarea ratei șomajului se face, cel mai adesea, prin raportarea numărului total de șomeri (Ș) la populația activă (PA) și se exprimă în procente:

Acest indicator se poate determina în modalități diverse, relațiile de calcul putând să difere în practică, în funcție de legislația națională sau de informațiile disponibile.

Informațiile cele mai precise, privind rata șomajului, sunt obținute prin intermediul recensămintelor ce asigură o sursă comună datelor pentru cei doi indicatori ce determină rata. Rata șomajului, calculată prin intermediul recensămintelor, este una foarte apropiată de standardele internaționale.

Indicatorii statistici prin care se apreciază șomajul se determină prin intermediul unor metode statistice.

În România numărul de șomeri se determină prin intermediul rencensămintelor, a anchetelor prin sondaj, prin prelucrarea datelor oferite de instituții guvernamentale – Ministerul Muncii.

Rata șomajului și numărul șomerilor se mai determină, în afară de recensăminte, și prin alte metode statistice aplicate de către Institutul Național de Statictică (Ancheta Asupra Forței de Muncă în Gospodării – AMIGO) și Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

1.5. Cauzele șomajului

1.5.1. Cauzele șomajului după teoria clasică

Teoria neoclasică identifică următoarele cauze ale șomajului:

Rigidități instituționale – sindicatele sau legea salariului minim – care împiedică funcționarea normală a pieței muncii. De exemplu, când cererea de muncă scade, puterea de monopol a sindicatelor împiedică reducerea salariului real și, pe această cale, crește producția oferită de firme, creștere pentru care există piață de desfacere.

Imperfecțiunea informației. “Dacă informația ar fi perfectă, oricine ar putea să-și găsească cel mai bun loc de muncă instantaneu și fară costuri”. În realitate, oferta de muncă este neomogenă și locurile de muncă sunt foarte diferite unele față de altele. Pentru a-și găsi locul de muncă dorit, indivizii suportă anumite costuri: timp, bani, costuri ce vor vrea să le recupereze printr-un salariu mai mare.

Neconcordanța dintre structura cererii de muncă și structura ofertei de muncă. Datorită faptului că nomenclatorul ocupațiilor se modifică frecvent determină cererea unor meserii din ce în ce mai puțin, în timp ce pentru altele nu există suficienti ofertanți.

1.5.2. Cauzele șomajului după economiștii ofertei

Economiștii ofertei descriu mai multe cauze ale șomajului astfel:

Externalitațile legate de imperfecțiunea informației. Curba lui Beveridge descrie relația dintre șomeri și locurile de muncă:

Figura 1. Curba Beveridge

Cu cât curba este mai aproape de origine, cu atât se produce mai rapid ajustarea între locurile de muncă libere și șomeri. O curbă îndepărtată de origine indică o ajustare dificilă, explicată în principal prin opacitatea mare a informației și lipsa disponibilității de adaptare.

Intervenția statului prin instrumente ca: salariul minim pe economie, fiscalitate și legislație.

Salariul minim reprezintă „salariul fixat pe cale legală, având ca scop protejarea salariaților”. Eficacitatea salariului minim ca instrument de redistribuire a veniturilor este adesea criticată, deoarece determină creșterea costului muncii, fiind susceptibil că exercită efecte nefaste asupra activității economice.

Dacă nivelul inițial al salariului minim este relativ mic, o creștere a acestuia nu va antrena un efect negativ asupra ocupării forței de muncă din economie. În schimb, dacă salariul minim este destul de ridicat, o creștere a acestuia va influența în sens negativ nivelul ocupării din economie.

Impactul salariului minim asupra nivelului ocupării este relativ neglijabil, cu o singură excepție: tinerii.

Figura 2. Salariul minim

Așa cum observăm din graficul de mai sus, la un salariu de echilibru W*, nivelul ocupării este L*. Dacă statul stabilește un nivel al salariului minim, W’, cererea de muncă scade la L1, iar oferta de muncă crește la L0. Diferența între L0 și L1 reprezintă șomajul involuntar. Putem spune deci că stabilirea unui salariu minim în economie provoacă șomaj – și aceasta mai ales în rândul populației tinere.

Tinerii (cuprinși în intervalul de vârstă 15 – 24 de ani) care intră pe piața muncii sunt în general lipsiți de experiență și, din acest motiv, productivitatea muncii este foarte scăzută în cazul lor. În această situație, firmele nu vor accepta să ofere un salariu mai mare decât productivitatea muncii și tocmai din acest motiv sunt preferați lucrătorii cu experiență, mai productivi.

Munca este cea mai impozitată marfă, iar taxele măresc costul muncii pentru angajator. Ele împart prețul muncii în două: un preț plătit de angajator, mare, și altul, primit de salariat, mai mic. Rezultatul este reducerea cererii de muncă, simultan cu scăderea ofertei de muncă, rezultatul fiind nedeterminat. Așadar dacă se constată creșterea șomajului, soluția este diminuarea fiscalității. Pe de altă parte, transferurile sub forma indemnizației de șomaj și ajutoarele sociale conduc la apariția fenomenului de hazard moral: creșterea cuantumului și duratei ajutorului de șomaj mărește costul oportun al timpului de muncă, astfel că numărul șomerilor voluntari crește.

Legislația induce costuri angajatorilor întrucât prevede costuri de concediere, costuri cu pregătirea personalului și bariere în calea desfacerii contractului de muncă.

Relațiile de muncă: centralizate – dacă negocierile se fac între sindicate și organizații patronale – sau descentralizate.

Pentru aprofundarea cauzelor șomajului trebuie luate în considerație, în unitatea lor, asemenea procese demo-economice, economice, tehnico-științifice, cum sunt: evoluția populației active, dinamica producției naționale, rata de creștere economică și modificarea sensului ei, tehnicile și tehnologiile folosite, progresul tehnico-știițific, restructurările agenților economici, independent de impulsurile acestora, conjunctura internă și internațională etc.

1.6. Efectele social-economice ale șomajului

Cele mai importante efecte economice și sociale ale șomajului sunt:

Reducerea produsului intern brut determinată de faptul că „cei care nu lucrează nici nu produc, astfel încât timpul de muncă al acestora este iremediabil pierdut”. Un decalaj recesionist, caracterizat printr-o subutilizare a forței de muncă, presupune un produs intern brut mai mic decât cel potențial. Diferența între produsul intern brut efectiv și cel potențial este în acest fel pierdută, chiar dacă decalajul se corectează pe termen lung.

Creșterea cheltuielilor cu protecția socială. Cu cât șomajul este mai îndelungat și afectează mai mulți salariați, cu atât transferurile sociale vor fi mai mari și vor agrava bugetul public.

Reducerea eficienței forței de muncă, datorită pierderii dexterității celor deveniți șomeri, mai ales dacă șomajul este de lungă durată.

Reducerea veniturilor individuale ale salariaților concediați, care antrenează o reducere a consumului acestora și o extindere a sărăciei;

Efecte sociale generale: creșterea criminalității, sinuciderilor, cerșetorilor, etc;

Efecte asupra sănătății psihice a șomerului: stări depresive, sentimentul de excludere din societate, etc.

Legea lui Okun

Arthur M. Okun a arătat care este relația de interdependență dintre șomaj si PNB (în

termeni reali), în anii 1960, relație cunoscută, în știința economică, sub denumirea de legea Okun.

Deoarece persoanele ocupate participă la producerea bunurilor materiale și serviciilor, iar șomerii nu produc bunuri economice, se poate presupune că ridicarea nivelului șomajului trebuie să fie însoțită de reducerea volumului real al PNB. „Interrelația negativă între nivelul șomajului și volumul PNB este numită legea Okun.”

Existența interrelației negative între aceste variabile se exprimă prin tendința conform căreia sporirea șomajului este concomitentă cu scăderea volumului real al PNB.

Se poate da o mai riguroasă expresie cantitativă legii Okun:

Schimbarea PNB (real, în procente) = 3% – 2 * schimbarea nivelului șomajului

Dacă nivelul șomajului rămâne neschimbat, atunci se manifestă legitatea, conform căreia ritmul de creștere a PNB (real) – ritm determinat de sporirea populației, de acumulare de capital și de procesul tehnico-științific – este de 3%. În plus, prin fiecare sporire a nivelului șomajului cu un punct procentual ritmul de creștere a PNB se reduce cu 2%. Dacă, de pildă, crește rata șomajului de la 6% la 8%, atunci modificarea volumului real al PNB va fi: 3-2*(8-6) = 3-4 = -1. Deci, corespunzător legii Okun, în acest caz, PNB scade cu 1%, arătând o pantă descrescătoare în economia țării.

Relația inflație – șomaj

Datorită faptului că economia națională este reprezentată de un sistem complex, componentele sale de echilibru (creșterea economică, ocupare-șomaj, inflație, raporturi economico-financiare externe) sunt corelate între ele și se intercondiționează. Datorită complexității conexiunilor și a faptului că acestea sunt contradictorii, nu se pot stabili măsuri care să rezolve simultan și sigur componentele de echilibru.

Pe termen lung se poate observa existența unei relații între componentele echilibrului și evoluția cererii agregate, pe termen scurt ele au o stare independentă, toate cele patru componente depinzând de evoluția cererii agregate în funcție de fazele ciclului economic.

În faza de expansiune economică, cererea agregată crește rapid determinând reducerea diferenței între producția potențială și cea efectivă. Astfel, se înregistrează rezultate favorabile în ceea ce privește două dintre obiectivele politicii macroeconomice: producția crește rapid, iar șomajul se reduce. Pe de altă parte, celelalte două se agravează, inflația crescând prin cerere și, datorită creșterii prețurilor, produsele naționale devin mai puțin competitive pe piața mondială – se reduce exportul – în timp ce produsele străine sunt mai ieftine pe piața internă – crește importul – ceea ce determină un deficit de cont curent al balanței de plăți. În urma deficitului se deteriorează nivelul echilibrului cursului de schimb al monedei naționale – va crește – ce va determina scumpirea importurilor și, deci, întreținerea inflației.

Când se atinge punctul de vârf al creșterii economice inflația și dezechilibrul balanței de plăți devin probleme acute, în ciuda efectelor pozitive pe care le înregistrează producția și șomajul.

În faza de recesiune scăderea cererii agregate determină o reducere a locurilor de muncă și o creștere a șomajului, în timp ce inflația începe să scadă, iar deficitul balanței de plăți începe să se reducă.

În asemenea împrejurări, autoritățile implicate în politica economică sunt în fața unei mari dileme. Dacă vor adopta o politică a creșterii economice se va reduce șomajul, dar va crește inflația și deficitul balanței de plați. În sens invers, dacă vor adopta o politică de deflație, se va reduce inflația și deficitul balanței de plăți, dar va crește șomajul.

În urma unei analize a șomajului, economistul A.W. Philips a observat existența unei relații invers proporționale între rata inflației și cea a șomajului.

Rata inflației

Curba Philips

Rata șomajului

Figura 6. Curba Philips

Analizând serii de date ale inflației și șomajului, economiștii au remarcat faptul că „legătura inversă, stabilă, între cei doi indicatori nu este întotdeauna valabilă”. Pe termen scurt se poate vorbi de o anumită substituire între inflație și șomaj, dar pe termen lung nu este posibilă dovedindu-se că, cu cât este mai mică rata șomajului cu atât este mai mare rata inflației.

1.7. Măsuri de diminuare a șomajului și a efectelor sale

1.7.1 Politici active

Politicile active constau în măsuri ce previn șomajul în rândul persoanelor care au un loc

de muncă și contribuie la (re)integrarea șomerilor în diferite activități.

Principalele acțiuni, măsuri de promovare a politicilor active, sunt :

Stimularea cererii agregate, de exemplu creșterea cheltuielilor guvernamentale, având ca scop diminuarea șomajului. Există însă pericolul inflației, măsura putând fi aplicată mai ales în condiții de deflație;

Reforma pieței de muncă în sensul asigurării unei mai mari flexibilități a salariului;

Reducerea efectului de hysteresis, prin eliminarea hazardului moral. Se propune limitarea perioadei de acordare a ajutorului de șomaj, efectuării de către aceștia a unor munci publice ș.a.;

O atenție mai mare acordată educației și pregătirii profesionale în concordanță cu cerințele existente pe piața muncii;

Organizarea de cursuri de calificare sau recalificare a șomerilor în concordanță cu structura profesională a locurilor de muncă;

Stimularea agenților economici prin pârghii economico-financiare, în extinderea activității economice;

Încurajarea investițiilor prin acordarea de facilități în vederea relansării economiei și a creșterii economice, a creării de noi locuri de muncă;

Acordarea de facilități întreprinderilor care angajează șomeri, tineri absolvenți;

Acordarea de facilități care să stimuleze mobilitatea forței de muncă de la o zonă la alta, de la un sector de activitate la altul (de exemplu indemnizații de transfer, locuințe);

Formarea și specializarea tinerilor în domenii de perspectivă îndelungată care să le ofere o mobilitate profesională ridicată.

În România, șomajul poate fi redus prin creșterea investițiilor, care să reechilibreze piața bunurilor și serviciilor.

Măsurile active vizează populația ocupată în vederea preîntâmpinării riscului de șomaj. Adaptarea forței de muncă la cerințele unității în care lucrează diminuează riscul persoanelor respective de a deveni șomeri.

1.7.2 Politici pasive

Politicile pasive se concretizează în măsuri și acțiuni care să asigure șomerilor involuntari un anumit venit pentru un trai decent sau de subzistență. Politica pasivă raspunde la cele două cerințe în măsura în care stimulează crearea de noi locuri de muncă și fixează un cuantum al venitului incitator la muncă.

Venitul asigurat șomerului este indemnizația de șomaj sau ajutorul de șomaj și se acordă pe o perioadă determinată de timp. În România, legislația prevede ca ajutorul de șomaj să se acorde pe o perioadă de 270 de zile, iar mărimea sa se calculează în funcție de perioada în care s-a cotizat la fondul de șomaj și de veniturile obținute de șomer în perioada în care a lucrat. Șomajul afectează, în prezent, în special tinerii și femeile, iar din cauza recesiunii în care ne aflăm șomajul are o tendință de creștere de lungă durată.

În cazul depășirii perioadei de acordare a indemnizației de șomaj, din imposibilitatea găsirii unui loc de muncă, în unele țări se mai acordă, pentru un interval de timp, ajutor de șomaj sau alocație de sprijin. Acestea constau în sume fixe, lunare cu mult mai mici decât indemnizația de șomaj.

Capitolul II: Șomajul în Uniunea Europeană

Uniunea Europeană reprezintă „o asociere voluntară de state care își propune să realizeze o uniune mai strânsă între popoarele europene, prin cooperare fondată pe principiile democrației, statului de drept și ale unei piețe libere care să permită un grad ridicat de protecție socială.”

Sub această denumire, Uniunea Europeană a apărut oficial pe scena internațională în 1993, odată cu intrarea în vigoare a tratatului de la Maastricht.

Uniunea Europeană are ca principale obiective:

creșterea ocupării forței de muncă;

consolidarea protecției drepturilor și intereselor cetățenilor statelor membre prin instituirea cetățeniei Uniunii Europene;

dezvoltare echilibrată și durabilă, prin consolidarea coeziunii economice și sociale, prin construirea unui spațiu fără frontiere interioare, și prin stabilirea unei uniuni economice și monetare;

dezvoltarea și menținerea Uniunii Europene ca spațiu al libertății, în cadrul căruia este asigurată libera circulație a persoanelor, ce va deveni efectivă în condițiile unui consens politic în interiorul Uniunii Europene ce permite adoptarea unor politici sociale, coerente și consistente;

Din punct de vedere economic, Uniunea Europeană este în prezent cea mai mare piață unică din lume, însumând aproape jumătate de miliard de consumatori. De asemenea, Uniunea Europeană este cel mai important actor comercial la nivel mondial, fiind cel mai mare exportator de produse, cel mai mare importator de servicii, precum și principala piață pentru aproape 70% din statele lumii.

Deși Uniunea Europeană este cel mai mare bloc economic din lumea de astăzi ea se confruntă cu problema șomajului.

Există mai multe motive care au condus la situația actuală pe piața ocupării forței de muncă.

Primul motiv îl reprezintă dificultățile de a face față șocurilor macroeconomice. Uniunea Europeană nu a putut anticipa pierderea locurilor de muncă datorată acestei crize și a fost lipsită de politici economice coordonate, orientate spre realizarea creșterii și stabilității.

Al doilea motiv, îl reprezintă problemele legate de capacitatea de a face față transformărilor actuale de pe piața muncii. Disfuncționalitățile politicilor de pe piața muncii și a sistemelor de protecție socială au acutizat șomajul transformându-l în șomaj pe termen lung

Raspunsul la această problemă îl reprezintă Strategia Europeană de Ocupare a Forței de muncă ce are scopul de a sprijini statele membre în efortul de a se moderniza și adapta la cerințele actuale al pieței muncii.

Printre cauzele șomajului se mai numără intrarea noilor solicitanți pe piața muncii, ezitarea întreprinderilor de a angaja, reconversiunile economice, situația economică a utilizatorilor, statutul social al ofertanților de muncă, procesele demo-economice, economice și tehnico-științifice.

Evoluția economică impune reconversiunea activității și o mobilitate mai mare a lucrătorilor.

Femeile, în special cele tinere, sunt mai afectate de șomaj decât bărbații datorită intrării mai numeroase a acestora pe piața muncii. Mulți șomeri sunt împiedicați să obțină un nou loc de muncă datorită nivelului scăzut de educație sau de uzura abilităților și calificărilor fiind puși în situația de a nu face față posturilor oferite.

O altă cauză a șomajului o reprezintă puternica migrație a forței de muncă. Extinderea zonei euro fără o strategie bine corelată în adoptarea monedei unice în țările candidate poate determina creșterea puternică a migrației forței de muncă.

2.1. Comparație între rata șomajului din România și rata șomajului din țările Uniunii Europene

Evoluția ratei șomajului în țările Uniunii Europene în perioada 1998 – 2009 (%):

Sursa: Eurostat

După trei ani de declin, rata șomajului în Uniunea Europeană a început să crească în primul trimestru al anului 2008, în urma crizei economice. De atunci rata șomajului, în special cea în rândul tinerilor, a crescut excesiv. În primul trimestru al anului 2009, rata șomajului în rândul tinerilor între 15-24 de ani a fost de 18.3%, semnificativ mai mare decât rata totală a șomajului de 8.2%. Rata șomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani a crescut mai repede decât cea totală și astfel 5 milioane de tineri nu mai aveau un loc de muncă între primul trimestru al anului 2008 și cel al anului 2009.

Tinerii au fost cei mai afectați de declinul datorat crizei economice, rata șomajului în rândul tinerilor crescând cu 3.7 procente, în timp ce rata totală a șomajului a crescut cu 1.5 procente. Rata șomajului în rândul tinerilor a crescut în toate statele membre exceptând Bulgaria, unde a scăzut de la 13.9%, în primul trimestru al anului 2008, la 13.5%, în primul trimestru al anului 2009. Cele mai mari creșteri a ratei șomajului în rândul tinerilor au fost înregistrate în Letonia (de la 11% la 28.2%), Estonia (de la 7.6% la 24.1%) și Lituania (de la 9.5% la 23.6%), iar cele mai mici creșteri au fost în Germania (de la 10.2% la 10.5%) și Polonia (de la 17.8% la 18.2%)

Toate statele membre au înregistrat o rată mai mare a șomajului în rândul tinerilor decât rata totală a șomajului în primul trimestru al anului 2009. Rata șomajului în rândul tinerilor a variat de la 6%, în Olanda, la 33.6%, în Spania, în timp ce rata totală a șomajului a variat de la 2.9%, în Olanda, la 16.5%, în Spania. Cele mai mari diferențe au fost în Italia (24.9% rata șomajului în rândul tinerilor și 7.4% rata totală a șomajului ), Spania (33.6% și 16.5%) și Suedia (24.2% și 7.7%). Cele mai mici diferențe au fost înregistrate în Germania (10.5% și 7.4%), Olanda (6.0% și 2.9%) și Danemarca (8.9% și 4.7%).

Ratele șomajului în rândul tinerilor, bărbați și femei, au fost aproape egale in primul trimestru al anului 2008 (14.7% în rândul femeilor și 14.6% în rândul bărbaților). În primul trimestru al anului 2009 rata șomajului a crescut la 19.1% în rândul bărbaților tineri față de 17.4% în rândul femeilor tinere. Prin urmare în UE și în majoritatea statelor membre, creșterea ratei șomajului a afectat mai mult bărbații tineri decât femeile tinere. În primul trimestru al anului 2009 rata șomajului în rândul bărbaților tineri a fost mai mare decât cea a femeilor tinere în 16 din cele 27 de state membre. În primul trimestru al anului 2008 această situație s-a regăsit în 11 state membre.

Rata totală a șomajului în Uniunea Europeana (%)

Sursa: Eurostat

În timp ce pentru Uniunea Europeană creșterea șomajului a început în martie 2008, statele membre au fost afectate în mod diferit de criză. Toate au înregistrat creșteri, dar debutul creșterii variază considerabil de la o țară la alta.

Spania și Italia au fost primele state membre în care rata șomajului a început să crească. Acestea au fost urmate de Irlanda, Luxemburg, Letonia și Lituania. În Franța rata șomajului a început să crească din februarie 2008. Estonia, Finlanda, Regatul Unit, Belgia, Grecia, Portugalia, România, Danemarca, Austria și Suedia au înregistrat creșteri în al doilea trimestru din anul 2008, celelalte țări înregistrând creșteri în a doua jumătate a anului.

Cele mai afectate țări de șomaj au fost Spania și țările baltice. În Estonia rata șomajului a urcat în mai puțin de un an de la 3.7% la 15.6%. Letonia și Lituania au înregistrat creșteri ale ratei șomajului triple.

Piața muncii spaniolă a fost deasemenea lovită puternic de criza actuală. Un debut de creștere a șomajului în mai 2007, combinat cu o expansiune rapidă lunară a dus la 2.6 milioane de șomeri. După doi ani Spania are cea mai mare rată a șomajului din Uniunea Europeană (18.7%). În 2009 numărul șomerilor a crescut mai ales în urma disponibilizărilor din sectorul construcților și a imigranților cu pregătire slabă. Fiind unul dintre cele mai mari state membre creșterea șomajului a avut o influență majoră asupra cifrelor europene. În prezent 20% din totalul șomerilor trăiesc în Spania. Guvernul spaniol prognozează că numărul imigranților care vor sosi în Spania va scădea cu 40%, în condițiile în care țara trece prin cea mai gravă recesiune din ultimii 50 de ani.

În Italia rata șomajului în 2008 a fost de 6.9%, în 2009 crescând până la 7.8%. Se estimează că până în 2011 rata șomajului ar putea ajunge la 11.8%.

Germania, Olanda și Austria au avut cele mai mici creșteri ale ratei șomajului în anul 2009.

În Marea Britanie tinerii au fost cei mai afectați de șomaj. În trimestrul al treilea a anului trecut, numărul șomerilor a ajuns la 1.86 milioane de persoane. Numărul care au solicitat ajutor de șomaj a crescut în noiembrie până la 1.07 milioane, cu 75.000 persoane mai mult decât luna precedentă.

Situația este similară în Suedia, care prevede cea mai dură recesiune din ultimii 30 de ani. Economia suedeză a intrat în recesiune în al treilea trimestru al anului 2008, situația agravându-se până în prezent.

Bărbații au fost mult mai afectați decât femeile de criza actuală. Sectorul construcțiilor și industria constructoare de mașini au fost puternic afectate, prin acestea fiind afectați predominant bărbații. În 14 state membre rata șomajului feminin încă depășește rata șomajului masculin, cel mai semnificativ în Grecia, Italia, Slovacia și Republica Cehă. În contrast se află Letonia, Irlanda, Lituania, Estonia și România unde rata șomajului în rândul bărbaților depășește rata șomajului feminin cu peste 2 puncte procentuale. Între primul trimestru al anului 2008 și cel al anului 2009, rata șomajului masculin a crescut mai mult decât rata de sex feminin în toate țările membre exceptând Malta, Polonia și România.

Tinerii au fost categoria cea mai afectată de șomaj. În primul trimestru al anului 2009 rata șomajului în rândul tinerilor variază de la 6% în Olanda la 33.6% în Spania. La sfârșitul anului rata șomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani la nivelul Uniunii Europene a fost de 21.0%. Cele mai mici rate au fost în Olanda (7.6%), iar cele mai mari în Spania (44.5%) și Letonia (43.8%).

În România, în al doilea trimestru al anului 2009, persistența incertitudinilor privind perspectivele de afaceri a determinat companiile private să continue aplicarea măsurilor de restructurare a activității. Măsurile de reducere a personalului s-au reflectat în accentuarea scăderii numărului de salariați pe ansamblul economiei și în menținerea tendinței ascendente a ratei șomajului. Cu restrângeri ale numărului de angajați de circa 20% comparativ cu perioada similară a anului 2008, industria ușoară, industria mobilei, industria metalurgică se numără printre activitățile cele mai afectate.

Și în al treilea trimestru din 2009 efectele restrângerii activității economice au continuat să afecteze condițiile de pe piața forței de muncă. Astfel, rata șomajului s-a menținut pe o traiectorie ascendentă ajungând, în luna septembrie, la 7.3% pe fondul disponibilizărilor recente efectuate de companii, dar și al înscrierii în șomaj a absolvenților instituțiilor de învățământ din promoția 2009.

Restructurarea activității economice și persistența unui sentiment de incertitudine în rândul angajatorilor au condus la majorarea ratei șomajului înregistrat în decembrie la 7.7%. Cele mai importante reduceri de personal s-au consemnat în industrie și construcții.

Reducerile de personal au continuat și în primul trimestru al anului 2010, în martie șomajul urcând până la 7.9%, în contextul disponibilizărilor efectuate în transportul pe căi ferate și al continuării ajustărilor cu forța de muncă în industria prelucrătoare.

Capitolul III: Șomajul în România

3.1. Evoluția șomajului în România

În situația tranziției, piața muncii din România evoluează ca o piață a dezechilibrelor pe care cererea sistemului economico-social este inferioară ofertei de muncă la nivel sectorial, ocupațional etc. În principal, aceste dezechilibre de pe piața muncii, sunt determinate de factori economici ce au condus la scăderea cererii de muncă datorate scăderii drastice și prelungite a economiei, a instabilității și incoerenței din planul reformelor economice. Din perspectiva structurilor ocupațional-profesionale, educațional-formative, comportamentale, dezechilibrele sunt determinate de influențele factorilor ce țin de oferta de muncă. În plus, aceste dezechilibre sunt generate și de slaba eficiență a mecanismelor de ajustare a cererii și ofertei de muncă, de rigiditățile pieței muncii și de segmentarea acesteia.

Aflată în fața adoptării unei strategii de tranziție la economia cu piață concurențială, apariția șomajului în România se explică pornind de la faptul că acesta este concomitent cu potențialul economic, cu capacitățile de producție nefolosite sau parțial folosite, într-o ipostază de recesiune economică profundă, ceea ce face ca venitul național să fie mai mic decât îi permite productivitatea muncii. Pentru a înțelege apariția și manifestarea șomajului din România trebuie luată în calcul și problema salariilor. Specialiștii consideră că rigiditatea salariului în privința scăderii impulsionează sporirea șomajului.

Șomajul a devenit principala formă de dezechilibru de pe piața muncii în România din anul 1991, an în care a fost promulgată Legea numărul 1 privind protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor profesională.

Din examinarea principalelor aspecte ale apariției șomajului se desprind câteva trăsături:

Creșterea însemnată a numărului șomerilor pe întregul parcurs al tranziției la economia cu piață concurențială

Șomajul afectează în special femeile și tinerii. Cauzele care determină apariția șomajului în rândul tinerilor sunt: preferința patronatelor pentru angajarea unor persoane cu experiență în activitate, lipsa locurilor de muncă care intră prima dată pe piața muncii. Șomajul mare în rândul femeilor este datorat unei mentalități învechite privind rolul femeii în societate.

Șomajul se menține prin procese de natură economică – lipsa de capital, declinul economiei – și social-culturale – mobilitatea redusă a forței de muncă pe plan teritorial, neconcordanța dintre opțiunile profesionale ale celor care caută de lucru și cerințele vieții social-economice.

Șomajul este un fenomen legat de dezvoltarea economică, industrială și postindustrială.

3.2 Evoluția ratei șomajului în perioada 1991 – 2009

Sursa: Institutul Național de Statistică

În România, șomajul din prima parte a secolului a existat, dar dimensiunea lui era numeric redusă, industria folosind doar o mică parte a populației active din cadrul celei urbane – în 1930 populația urbană era de 3.051.253 persoane, iar în 1948 a ajuns la 3.713.139 persoane. Se constată că numărul șomerilor din România a crescut în prima parte a secolului ajung în anul 1937 la 10.851 de persoane, șomaj corespunzător unei creșteri economice industriale incipiente.

În timpul celui de-al doilea război mondial s-a introdus legea privind regimul muncii pe timp de război ce a determinat în plan juridic și politic desființarea forțată a șomajului.

După terminarea războiului, până la evenimentele din 1989, în România se manifesta șomajul deghizat. Nedeclararea șomajului era legată de creșterea economică industrială într-un ritm rapid, urbanizarea masivă prin aglomerarea populației în orașe și de construirea unor obiective de interes public integrate într-o strategie centralizată de utilizare a resurselor.

După anul 1989 șomajul a crescut într-un mod rapid, cota sa crescând cu 2-3% pe an. Acest șomaj este al unei societăți postindustriale, al unei societăți în care se diminuează ocuparea industrială, se dezindustrializează.

În perioada industrializării s-a manifestat o creștere a ponderii resurselor de muncă ocupate în industrie, creștere înregistrată și în România postbelică. Industrializarea s-a realizat și pe baza creșterii ponderii factorului de muncă utilizat în industrie prin atragerea unei părți din populația devenită disponibilă din agricultură, dar și prin integrarea tinerilor în activitățile industriale. Creșterea industrializării a avut o influență favorabilă asupra utilizării resurselor de muncă ale țării, datorită nivelului superior al productivității din industrie față de agricultură.

În agricultură, în urma procesului de modernizare s-a constatat o reducere a populației ocupate de la 74.1% în anul 1950 la 27.5% în 1989. După 1989 ocuparea în agricultură a avut o evoluție anacronică, opusă tendinței de scădere pe plan mondial, populația ocupată în agricultură crescând consistent. Această creștere a fost datorată, în mare parte, de pierderea unui număr mare de lucrători din industrie și construcții, ceea ce i-a determinat să revină în agricultură, astfel, populația ocupată în agricultură a crescut la 37.5% în anul 1999.

Participăm, totodată, și la o terțializare a economiei ce a cuprins îndeosebi comerțul, transporturile, comunicațiile și informatizarea activităților. În această situație cauza șomajului o constituie scăderea ofertei agregate cauzată de creșterea costurilor și scăderea productivității muncii și capitalului.

Pe parcursul anilor de tranziție formele, caracteristicile, dimensiunile și dinamica șomajului din România au evoluat.

Evoluția șomajului în perioada 1991-2000 reflectă raportul negativ între dinamica producției naționale și cea a șomajului – când producția a scăzut, șomajul s-a extins. Între 1990-1992 declinul puternic al economiei a determinat creșterea puternică a șomajului. Ușoara creștere din 1994-1996 a fost urmată de o descreștere a șomajului, dar, din cauza scăderii puternice a producției naționale, a urmat o creștere corespunzătoare a șomajului în perioada 1997-2000. În această perioadă reducerile de personal au afectat în special populația ocupată în industrie, în construcții, transporturi și în sectorul financiar-bancar.

Corelația dintre dinamica șomajului și cea a economiei este evidențiată de două momente. Primul este în perioada 1994-1996 când producția națională a crescut cu 16.6%, în timp ce șomajul a scăzut cu 46.3%, respectiv cu 566.420 persoane. Al doilea moment este reprezentat de perioada 1997-1999 când producția națională a scăzut cu 26.2%, în timp ce șomajul a crescut cu 71.9%, respectiv 472.700 persoane.

Din anul 2000, rata șomajului a început să se reducă pe fondul reluării creșterii economice. A scăzut continuu, în anul 2005, ajungând la 5,9 %. Șomajul maxim a fost atins în anul 1994 când aproape 1,3 milioane de persoane nu aveau loc de muncă.

În comparație cu anii anteriori, numărul persoanelor intrate în șomaj, ca urmare a disponibilizărilor, a fost mult mai mic numai față de anul 2003, numărul șomerilor scăzând cu 92.442 persoane. În anul 2005 rata șomajului a scăzut până la 5.9%.

În perioada 2001-2005 populația ocupată în agricultură a scăzut, însă această scădere nu poate fi considerată una reală datorită faptului că majoritatea celor care lucrează în agricultură nu sunt înregistrați ca angajați în acest sector.

Sectorul construcțiilor a fost singurul sector unde populația ocupată a crescut în toate regiunile țării.

În aceeași perioadă, sectorul serviciilor a înregistrat un trend ascendent asemănător celui din construcții.

În anul 2006, în România erau înregistrați 460.495 de șomeri, iar rata șomajului era de 5.2%, în scădere față de anul 2005.

În ultimele două luni ale anului 2008, datorită crizei economice au fost peste 50.000 de disponibilizări în mediul privat. Problemele cele mai mari au fost în industria siderurgică și industria constructoare de mașini, urmând ca la sfârșitul lunii ianuarie să fie trimiși în șomaj aproximativ 70.000 de angajați din domeniul construcțiilor.

În anul 2009 s-a înregistrat o creștere a șomajului acesta ajungând la 7.8% la sfârșitul anului. În primele două luni 92.000 de persoane și-au pierdut locul de muncă, potrivit ANOMF. Sectorul privat a recurs la reduceri masive de personal, îndeosebi în primele trei trimestre ale anului. În schimb, în sectorul bugetar, măsurile de limitare a cheltuielilor salariale au fost aplicate abia în partea a doua a anului și au vizat eliminarea unor prime și sporuri, precum și impunerea unor concedii fără plată. Cele mai afectate industrii în anul 2009 au fost cele în domeniul textilelor, constructoare de mașini, agroalimentară, industria chimică și petrochimică, dar și cei din domeniul construcțiilor.

Evoluția ratei șomajului în funcție de sex

Sursa: Institutul Național de Statistică

Pe fondul reducerii activității economice (îndeosebi în industrie), șomajul în rândul femeilor a crescut rapid. Rata superioară a șomajului în rândul populației feminine, în primii ani ai tranziției, se datorează restructurării unor ramuri în care populația feminină era predominantă, dar și comportamentului discriminatoriu manifestat de unii patroni.

Cele mai afectate de șomaj sunt persoanele de sex feminin din grupa de vârstă de 50 de ani și peste și cele din grupa de vârstă 15-25 de ani.

Începând cu anul 1997 se observă o inversare a raportului, creșterea gradului de ocupare a populației feminine fiind rezultatul dezvoltării sectorului serviciilor. Rata șomajului înregistrat în rândul femeilor era la sfârșitul anului 2003 de 7.8%, remarcându-se îmbunătățirea condiției femeii tinere aflate în șomaj, ca rezultat al aplicării politicilor de stimulare a egalității de șanse.

În anul 2006 rata șomajului în rândul bărbaților a fost de 6.4% față de cea a femeilor care a fost de 5.2%

Evoluția ratei șomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani

Sursa: Cercetarea statistică asupra forței de muncă în gospodării – AMIGO

Din punct de vedere al structurii șomajului pe grupe de vârstă cea mai dificilă situație se întâlnește la tineri.

Cauza principală a ponderii mare a șomajului în rândul tinerilor se situează în domeniul investițiilor, al creării de noi locuri de muncă, al necorelării corespunzătoare a pregătirii profesionale efectuate în școli și universități și cerințele efective ale locurilor de muncă create de diferiți agenți economici.

Dacă tinerii ajung șomeri este rezultatul imperfecțiunii mecanismului social, educațional, a imobilizării sistemului de alocare a mijloacelor de educare, informare și utilizare a informațiilor în privința cererii și ofertei de muncă. Este absolut necesar ca pe piața muncii echilibrarea cererii cu oferta să se facă instituționalizat, pe fondul unui cadru legislativ cât mai cuprinzător și elastic.

Ponderea șomerilor între 15-25 de ani în totalul șomerilor a avut o evoluție fluctuantă, dar cu o tendință de reducere. În anul 1995 44% dintre șomerii înregistrați aveau sub 25 de ani, iar în anul 2002 – an în care șomajul a început să se stabilizeze – ponderea ajunsese la 18.5%. Dacă în cursul primilor ani de tranziție persoanele cu experiență își găseau mai repede un loc de muncă în comparație cu tinerii, ulterior a crescut fenomenul pierderii locului de muncă de către persoanele care avuseseră până atunci perioade lungi de activitate.

În anul 2006 rata șomajului în rândul tinerilor a avut nivelul cel mai ridicat ajungând la 21%, afectând în mare măsură absolvenții învățământului mediu și scăzut, pentru care rata șomajului a fost de 7.8%, respectiv 7.6%, comparativ cu 3.8%.

Un alt criteriu al șomajului îl constituie diferențierea șomerilor după statutul educațional. În anul 1999 ponderea cea mai mare în rândul șomerilor o aveau muncitorii – aproximativ 75% din totalul șomerilor – urmați de cei cu studii medii – aproximativ 22% din totalul șomerilor – cei cu studii superioare având o pondere de aproximativ 3%.

În România cei cu studii superioare sunt cei mai puțin afectați de șomaj, chiar dacă asta presupune ca aceștia să lucreze în alte domenii decât în cele pentru care au fost specializați, aici intervenind și ușurința acestora de a se policalifica. Corelația dintre nivelul șomajului și nivelul de educare și formare profesională este o caracteristică generală a șomajului actual.

3.3 Studiu comparativ între rata șomajului în județul Brașov și rata șomajului în județul Prahova

Evenimentele care au marcat istoria județului Prahova sunt dezvoltarea comerțului și prelucrarea resurselor naturale. Datorită exploatării de petrol din zona orașului Ploiești, încă de timpuriu, acesta a devenit un oraș industrial, aici construindu-se prima rafinărie din lume. Deoarece Ploieștiul era cel mai mare producător de petrol din Europa, acesta a fost denumit „Capitala aurului negru”. Deși în prezent cantitatea de țiței extras în zonă scade continuu, cele patru rafinării prelucrează cantități însemnate, produsele rafinate fiind transportate prin conducte spre București, Constanța și Giurgiu.

Orașul a rămas ancorat în această industrie, cu preponderență în industria extractivă de prelucrare a țițeiului și industrii legate de această ramură (construcții de mașini, echipamente electrice, întreținere, etc.).

În perioada regimului comunist municipiul Ploiești ocupa primul loc, după București, în privința valorii producției industriale realizate.

În prezent principalele domenii de activitate sunt: industria petrolieră, industria constructoare de mașini și componente, industria chimică, industria alimentară, industria tutunului, industria construcțiilor, industria textilă, etc.

Județul este cel mai urbanizat din țară, având două municipii și 12 orașe, cu un grad mare de industrializare și diversificare a activității. Prahova ocupă o poziție fruntașă în topul județelor din punct de vedere al volumului de prime brute subscrise, ocupând locul patru în clasamentul la nivel național, după Sibiu, Cluj și Timiș. Această bună poziționare este datorată numărului mare de investitori străini, puternicii industrializări și a faptului că, în anul 2008, a fost județul cu cel mai mare buget alocat de Guvern.

Efectele crizei economico-financiare au facut însă, ca Prahova să se numere printre cele mai afectate județe de șomaj. În luna aprilie, anul curent, Prahova ocupa locul doi pe țară, după Dolj, cu un număr de peste 30.000 de șomeri. Această situație este datorată faptului că, în urma crizei, firmele, atât cele noi cât și cele cu tradiție, au fost nevoite să-și înceteze activitatea.

Economia județului Brașov înseamnă pe lângă turism și industria construcțiilor de mașini, industria prelucrării metalelor, industria chimică, construcții, transporturi. Dacă până nu demult Brașovul era asociat cu industrii cum sunt construcțiile de tractoare și autocamioane sau producția de rulmenți, acum industria grea a fost înlocuită cu firme de mici dimensiuni cu eficiență superioară. Dezvoltarea serviciilor, a industriei alimentare, chimice, metalurgice, a producerii lemnului sunt dovezi ale schimbării economiei locale.

Sursa: Institutul Național de Statistică

Județul Prahova s-a confruntat cu primele mari disponibilizări în anul 1997, disponibilizări datorate programelor de restructurare de către marile societăți cu capital de stat și regiilor autonome. Situația a continuat până în anul 1999 numărul șomerilor la sfârșitul anului fiind de 51.902 persoane. După anul 2000 situația s-a mai ameliorat, numărul persoanelor fără un loc de muncă fiind în scădere. Între anii 2005-2007 atât rata șomajului cât și numărul șomerilor au avut un trend descrescător. La sfârșitul anului 2007 erau înregistrați 12.124 de șomeri din care 6.502 nu beneficiau de drepturi bănești.

În prima jumătate a anului 2008 rata șomajului a scăzut constant până în luna iunie. Din luna iulie valorile au început să crească datorită concedierilor colective și individuale, dar și datorită absolvenților noii promoții care nu și-au găsit imediat un loc de muncă, la sfârșitul anului rata șomajului fiind de 3.9%.

Datorită crizei economice, în anul 2009 numărul șomerilor a crescut de la o lună la alta, la sfârșitul anului înregistrându-se 28.321 șomeri. Domeniile cele mai afectate de șomaj au fost industria constructoare de mașini și utilaje, fabricarea produselor nemetalice, construcțiile și fabricarea de echipamente electrice.

Cei mai mulți șomeri sunt înregistrați în mediul rural, iar în funcție de nivelul de instruire cei mai afectați de șomaj au fost absolveții de învățământ gimnazial și profesional, urmați de absolvenții de învățământ liceal și postliceal, cei mai puțini șomeri fiind absolvenții de învățământ universitar.

Sursa: Institutul Național de Statistică

Brașovul a fost un mare județ industrial în perioada comunistă. Peste 10.000 de persoane lucrau în fabrici și uzine ca Tractorul, Roman, Rulmentul, Hidromecanica,etc.

Județul a început să se confrunte cu o rată mare a șomajului după perioada comunistă, în anul 1999 rata șomajului în județ ajunsese la 11%.

Relansarea creșterii economice la nivel național în anii 2000-2001 a condus la diminuarea șomajului. Situația a început să se îmbunătățească ușor începând cu anul 2005 când, pentru prima oară în ultimii 10 ani, rata șomajului a scăzut sub 9%. În 2006 venirea noilor investitori în județ au determinat o scădere a ratei șoamjului până la 6.1%.

În anul 2008 Brașovul s-a aflat în primele 5 județe din țară cu rata cea mai mică a șomajului și anume 4.3%, deci sub media pe țară. Investitorii deveniseră tot mai atrași de această zonă și de potențialul județului, însă o dată cu venirea crizei șomajul a început să crească din nou foarte mult, ajungând la 8.7% în anul 2009.

Sursa: Institutul Național de Statistică

În analiza șomajului în funcție de sex se observă că rata șomajului în rândul femeilor, în anul 2005, în județul Prahova este cu 3 procente mai mică decât cea a județului Brașov. Aceeași evoluție se observă și la rata șomajului în rândul bărbaților, aceasta fiind mai mică cu 2 procente în județul Prahova în comparație cu județul Brașov.

Rata șomajului în rândul femeilor la nivelul județului Prahova a scăzut la 5% în anul 2006, fiind mai mică decât cea a județului Brașov cu 0.8 procente. Rata șomajului în rândul bărbaților a fost de 5.2% în județul Prahova și 6.4% în județul Brașov.

În anul 2007 se observă o scădere a ratei șomajului în rândul femeilor cu 0.8 procente în județul Prahova față de rata șomajului în rândul femeilor din județul Brașov (5%). Rata șomajului în rândul bărbaților a scăzut cu 1.7 procente în județul Prahova, comparativ cu anul anterior. Rata șomajului masculin în județul Brașov a fost de 5.1%.

La sfârșitul anului 2008 Rata șomajului în rândul femeilor a fost aceeași în ambele județe (4.7%), în Prahova aceasta crescând cu 0.5% față de anul precedent, comparativ cu județul Brașov unde a scăzut cu 0.3%. Rata șomajului masculin în județul Prahova a fost de 3.2%, iar cea a județului Brașov de 3.9%.

În anul 2009, datorită crizei economice, Rata șomajului feminin a crescut la 8.8%, în județul Prahova, și la 8.9% în județul Brașov. Rata șomajului în rândul bărbaților a crescut la 9.2% în Prahova și la 8.5% în Brașov.

Concluzii

Șomajul apare ca un dezechilibru economic cu numeroase efecte negative asupra populației și a evoluției economiei. Printre aceste efecte negative se numără reducerea produsului intern brut, creșterea cheltuielilor cu protecția socială, reducerea eficienței forței de muncă.

Pentru populație, șomajul este, de asemenea, un fenomen negativ, acesta determinând reducerea veniturilor individuale ale salariaților concediați acest lucru antrenând o reducere a consumului acestora și o extindere a sărăciei.

Șomerii sunt acele persoane care doresc să lucreze și caută un loc de muncă remunerat. În rândul șomerilor se include și persoanele care nu-și găsesc unde să se angajeze, dar și cei care și-au pierdut locul de muncă.

Măsurarea șomajului este o problemă de aproximare și se realizează prin intermediul indicatorilor absoluți – numărul de șomeri – și relativi – rata șomajului.

Uniunea Europeană, deși este cel mai mare bloc economic, se confruntă cu problema șomajului.

Motivele care au condus la situația actuală de pe piața forței de muncă a Uniunii Europene sunt: dificultățile de a face față șocurilor macroeconomice, problemele legate de capacitatea de a face față transformărilor actuale de pe piața muncii, disfuncționalitățile politicilor de pe piața muncii și a sistemelor de protecție socială ce au condus la acutizarea șomajului, ezitarea întreprinderilor de a angaja, puternica migrație a forței de muncă etc.

În Uniunea Europeană cele mai mari creșteri ale ratei șomajului au fost în Spania și țările baltice, în timp ce Germania, Olanda și Austria au avut cele mai mici creșteri ale ratei șomajului în 2009. Bărbații au fost mult mai afectați de criza actuală decât femeile datorită faptului că sectorul construcțiilor și industria constructoare de mași au fost cele mai afectate.

În România șomajul s-a declanșat odată cu trecerea de la economia planificată la economia de piață. Până în anul 1990 în România se manifesta șomajul deghizat. Din anul 1991, odată cu promulgarea legii numărul 1 privind protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor profesională, șomajul a crescut într-un mod rapid, cota sa crescând cu 2-3% pe an, principala ramură care a disponibilizat forța de muncă fiind industria.

În agricultură ocuparea a avut o evoluție anacronică după 1989, opusă tendinței de scădere pe plan mondial, populația ocupată crescând consistent, creștere datorată de pierderea unui număr mare de muncitori din industrie și construcții.

Evoluția șomajului în perioada 1991-200 reflectă raportul negativ între dinamica producției naționale și cea a șomajuluii. În această perioadă reducerile de personal au afectat în special populația ocupată în industrie, construcții, transporturi și sectorul financiar-bancar.

Rata șomajului a avut un nivel maxim în anul 1994 (10.9%) când 1.3 milioane de persoane nu aveau un loc de muncă. Începând cu anul 2000 șomajul a început să se reducă pe fondul reluării creșterii economice.

În perioada 2001-2005 populația ocupată în agricultură a scăzut, în timp ce sectorul construcțiilor a fost singurul unde populația ocupată a crescut în toate regiunile țării.

În anul 2008, datorită crizei economice, au fost peste 50.000 de disponibilizări în mediul privat în ultimele două luni ale anului. Problemele cele mai mari au fost în industria siderurgică, industria constructoare de mașini și domeniul construcțiilor.

În anul 2009 sectorul privat a recurs la reduceri masive de personal, mai ales în primele trimestre ale anului. Cele mai afectate industrii din 2009 au fost cele în domeniul textilelor, industria constructoare de mașini și agroalimentară, dar și domeniul construcțiilor.

În funcție de categoria de sex, șomajul a afectat în special populația feminină în primii ani ai tranziției datorită restructurării ramurilor în care femeile erau predominante. Cele mai afectate au fost femeile din categoria de vârstă de 50 de ani și peste, dar și cele sub 25 de ani. Din anul 1997 se înregistrează o inversare a raportului, creșterea gradului de ocupare a populației feminine fiind datorat dezvoltării sectorului serviciilor.

Bibliografie

Angelescu Coralia: Economie, Ediția a opta, Editura Economică, București, 2009

Angelescu, Coralia; Ciucur Dumitru; Aceleanu, Mirela: Economia României și Uniunea Europeană, Vol.I & II, Editura ASE, București, 2005

Dinu Marin; Socol Cristian; Marinas Marius: Economie Europeană, Editura Economică, București, 2004

Dobrotă Niță: Economie politică, Editura Economică, București, 1997

Dobrotă Niță – coordonator: Dicționar de economie, Editura Economică, București, 1999

Dudian Monica: Economie, Ediția a doua, Editura C.H.Beck, București, 2008

Ghica Luciana: România și Uniunea Europeană, Editura Meronia, București, 2006

Giarini, Orio; Liedtke, Patrick M.: Dilema ocupării forței de muncă și viitorul muncii, Editura ALL BECK, 2001

Grigore, Liliana: Piața muncii pe plan mondial, Editura Lumina Lex, București, 2000

Ignat Ion; Clipa Neculai; Pohoata Ion; Luțac Gheorghe; Economie Politică, Editura Economică, București, 1998

Mureșan Maria – coordonator: Experiențe istorice de integrare economică europeană, Editura ASE, București, 2006

Oprescu, Gheorghe: Piața muncii în România, Editura Arta Grafică, București, 1999

Roman Monica: Resursele umane în România. Evaluare și eficiență, Editura ASE, București, 2003

Stiglitz Joseph E.; Walsh Carl E.: Economie, Editura Economică, București, 2005

*** www.insse.ro

*** www.epp.eurostat.ec.europa.eu

*** www.anofm.ro

*** www.prahova.anofm.ro

*** www.ajofm-bv.ro

*** Raportul anual BNR 1998-2009

*** Buletine lunare BNR 2009-2010

Anexe

Anexa 1

Sursa: Eurostat

Anexa 2

Sursa: Eurostat

Anexa 3

Sursa: Eurostat

Anexa 4

Sursa: Eurostat

Anexa 5