.somajul Concept Si Indicatori DE Masurare

CAPİTOLUL I

Șomajul: concept și indicatori de măsurare

Definirea și conținutul șomajului

Șomajul, conform opiniei majorității specialiștilor a existat în diferite forme și în perioada ’’edificării societăți socialiste”. În mod manifest însă, el apare la sfârșitul anilor ’70 și începutul anilor ’80 ca urmare a epuizării surselor de creștere și intrarea acestor economii socialiste în criză.

Lipsa unor informații precise, de natură statistică nu ne permite să apreciem dimensiunea reală a fenomenului de șomaj, manifestat cu certitudine în perioada la care ne referim1. Dacă în legătura cu existența șomajului toată lumea este de acord, definirea și măsurarea acestuia cu precizie formează obiectul unor controverse.

Șomeri sunt toți cei apți de muncă, dar care nu găsesc de lucru, formând suprapopulația relativă pentru că reprezintă un surplus de forță de muncă în raport cu numărul celor angajați. În aparență nimic mai simplu decât a defini șomajul. Dar o astfel de încercare ridică multe semne de întrebare. Este șomer un student care nu găsește de lucru în sezonul estival? Este șomer actorul care între doua filme nu lucrează? Dar un muncitor care din motive tehnice nu lucrează o săptămână?

Pornind de la astfel de întrebări s-a conturat și s-a răspândit o definiție care consideră că sunt șomeri toți cei care au înregistrat cereri de angajare la oficiile de plasare a forței de muncă sau toți cei ale căror cereri n-au fost satisfăcute până la sfârșitul fiecărei luni, indiferent dacă solicită locuri de muncă permanente sau temporare, cu timp de muncă parțial sau deplin, dacă au loc de muncă sau caută altul mai adecvat cu aspirațiile proprii.

În această accepție, șomajul apare ca rezultat exclusiv al cererii de muncă sau de forță de muncă, oferta-cealaltă latură a pieței muncii nefiind luată în considerație. Numai corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă, permite aprecierea mai corectă asupra situației de pe piața muncii, dacă există sau nu șomaj. O creștere a ofertei concomitent cu scăderea cererii determină o deteriorare a situației ocupării forței de muncă.

Șomajul este apreciat ca o mărime omogenă, nediferențiată, ceea ce nu corespunde realității, de aceea, se impune delimitarea sa pe domenii de activitate, de pregătire.

Foarte importantă dar și foarte cunoscută, este și definiția șomajului dată de Biroul Internațional al Muncii (BIM)-organizație din sistemul ONU care elaborează statistici, comparații, studii și analize de profil pe baza informațiilor furnizate de țările membre având ca scop mai buna cunoaștere a fenomenului și a experienței în combaterea sa. Potrivit acestei definiții este șomer oricine are mai mult de 15 ani, și îndeplinește concomitent următoarele condiții:

este apt de muncă ;

nu muncește;

este disponibil pentru munca salariată sau nesalariată;

caută un loc de muncă;

Aplicarea acestor criterii aduce multe clarificări, dar nu înlătură total riscul de a exclude din rândul șomerilor anumite persoane care nu au unde muncii.

Șomajul reprezintă un dezechilibru, un excedent al ofertei față de cererea de muncă cu niveluri și sensuri de evoluție diferite pe țări și perioade, având, inițial caracter temporar, iar în ultimele decenii unul permanent, dar care nu exclude total și definitiv existența stării de ocupare deplină a forței de muncă. Acesta mai este definit și ca starea de inactivitate economică, totală sau parțială, proprie celor care nu au loc de muncă, nu-și pot găsi de lucru ca salariați, au condiție de salariați dar sunt angajați numai o parte din timpul de muncă cu scăderea corespunzătoare a salariului. Șomajul poate fi caracterizat prin:

mărime care exprimă atât în mod absolut ca număr, cât și relativ, ca rată (numărul șomerilor/populația activă sau numărul șomerilor/populația ocupată);

intensitate;

durată;

structură2;

Ținând seama de limitele unor asemenea definiții, devine clar că măsurarea șomajului nu este decât o problemă de estimare cât mai aproape de realitate.

În fond, ea constituie un aspect major al echilibrului macroeconomic și este strâns legată de realizarea creșterii economice actuale și potențiale, și din acest considerent reprezintă o componentă importantă a politicilor macroeconomice, având implicații atât economice cât și sociale.

În lucrările de specialitate se dau mai multe definiții pentru a preciza acest fenomen. De regula, sunt considerați șomeri persoanele care fac parte din categoria populației active, disponibile care doresc să lucreze și nu găsesc un loc de muncă. Este vorba atât de persoanele care au avut un loc de muncă

și l-au pierdut, cât și de noile generații de ofertanți de mână de lucru care nu-și găsesc un angajament. Se poate spune deci că șomajul este rezultatul disproporției dintre locurile de muncă existente, (care reprezintă cererea) și oferta de muncă. Oricare ar fi cauzele, acesta este mai întâi o masă mai mult sau mai puțin mare de lucrători lipsiți de locuri de muncă. Analiza nu o poate ignora. Aceasta ne arată că examenul statistic se află confruntat cu o realitate „umană” a fenomenelor ocupării, amestecând fără distincție economicul cu socialul.

A pune în valoare ceea ce este specific pentru șomajul contemporan nu este o sarcină ușoara. Până nu demult interpretările în domeniu erau mai puțin consacrate fizionomiei șomajului, în consecința, raritatea materialelor statistice capabile să autorizeze observația nu trebuie să ne surprindă.

1.2 Teorii economice despre șomaj

Problema șomajului a fost analizata de reprezentanți ai școlii clasice ca: David Ricardo, Theodor Maltus, J.B. Say, J.S. Mill ce au studiat șomajul din perspectiva relației lui cu mașinismul, înțeles ca utilizare tot mai pregnantă a mașinilor în procesul industrial.

Încă din secolul al-XVII-lea W. Petty arata despre capital că economisește munca iar despre mașini că ar putea determina indirect o creștere a numărului de locuitori ai unei țări.

Înca de la Adam Smith a apărut ceea ce se numește substituția între consum și investiții și care a fost larg studiată de Keynes. Este vorba de o substituție mașină – muncă, în sensul că utilizarea mașinilor ar diminua numărul locurilor de muncă și ar duce la șomaj?

Desigur nu, ba dimpotrivă, afirmă Adam Smith . Acesta considera că acumularea determină adâncirea diviziunii muncii, proporțional cu creșterea

capitalului fix. Concluzia lui Adam Smith este optimistă dar și logică. Principalele argumente ale clasicilor cu privire la „mașini” sunt:

1.pentru a produce mașini este nevoie de muncitori;

2.datorită preturilor scăzute ale produselor industriale, consumul acestora crește, deci se extind piețele;

3.datorită mașinilor apar noi activități care răspund unor trebuințe noi, deci crește numărul locurilor de muncă;

Toate acestea îi conduc pe Say și pe Ricardo să fie mai puțin optimiști în legătură cu progresul tehnic.

Say considera că apariția unor noi mașini determină o pierdere a locurilor de muncă, argumentul principal al acestuia este că progresul tehnic reprezintă principala cale de creștere a competitivității în raport cu străinătatea.

Și Malthus considera că utilizarea mașinilor nu duce la șomaj, ci la creșterea locurilor de muncă, și ca toți gânditorii aceluiași timp, Malthus își explică ideile cu fapte reale.

Ca o concluzie, se poate afirma că toți marii clasici susțin cu argumente diferite sau comune utilizarea mașinilor în industrie, ca și ideea că progresul tehnic determina doar pe termen scurt șomajul, în timp ce pe termen lung duce la creșterea numărului locurilor de muncă.

Clasicii englezi au studiat chiar „legile asupra săracilor”. Deși abordau cu precădere șomajul involuntar, exista, potrivit lor și șomaj voluntar, în condițiile în care mărimea salariului nu era suficientă. Clasicii în virtutea mecanismelor autoreglatoare ale economiei, considerau că tot ceea ce economisește se transformă automat în investiții . O problemă a lipsei locurilor de muncă nu se pune, deci ideea autoreglării și a ocupării depline și-a găsit formularea cea mai concisă, dar și cea mai precisă în „legea debușeelor” a lui J.B. Say:”orice producție își creează cererea corespunzătoare

și ca atare, nu există nici un motiv care să reducă imboldul de a investi și a crea noi locuri de muncă”3.

În principiu în teoria clasică utilizarea la maxim a capacităților de producție rentabile și flexibilitatea salariilor asigurau echilibrul pieței muncii (în ideea atingerii ocupării depline). Caracteristica situației fiind aceea că nivelul salariului real limita atât producția, cât și gradul de ocupare, diminuarea lui părea a fi soluția reducerii ratei șomajului.

Șomajul a fost explicat pentru prima data în a doua jumătate a secolului al-XIX- lea, când raționamentele științifice au început să recurgă la conceptele de piața a muncii și folosirea deplină a forței de muncă.

Neoclasicii considerau piața forței de muncă o piață supusă acelorași reguli ale concurenței; cererea de muncă confruntându-se cu oferta de muncă.

Punctul central al teoriei neoclasice este existența echilibrului general (atât pe piața bunurilor economice cât și pe piața muncii) în condițiile în care prețurile (inclusiv salariul) sunt presupuse flexibile astfel încât prin oscilațiile lor se

restabilesc automat echilibrul și folosirea deplină a forței de muncă. Pe această bază șomajul poate exista sub doua forme4:

șomaj voluntar sau clasic generat de faptul că o parte din ofertanții de muncă nu acceptă să se angajeze la salariul care se formează pe piață;

șomajul tranzitoriu care se formează în decursul perioadei necesare adaptării ofertei la nivelul cererii;

Aceste forme de șomaj nu sunt proprii numai perioadei în care a fost elaborată teoria lor explicativă ci exista și azi în proporții mai mari sau mai mici.

Din punct de vedere macroeconomic șomajul clasic are la bază situația caracterizată prin insuficiența ofertei în raport cu cererea determinată de faptul că prețul efectiv al bunurilor economice este mai mic decât prețul de echilibru.

Șomajul clasic

o extindere a ofertei pentru a se apropia

de echilibru Figura nr.I.1

Sursa: Niță Dobrotă „Economie politică” Editura. Economică, București 1995, pag 396

În figura nr I.1 cantitatea de bunuri oferite este Qo este inferioară cantității cerute Qd la prețul pieței. Dezechilibrul pe piața bunurilor economice derivă din prețul prea scăzut existent în mod efectiv care diminuează rentabilitatea firmelor determinându-le să nu creeze noi locuri de muncă sau chiar să-și diminueze cererea de muncă. De aceea paradoxal, o cerere mai mare de bunuri poate coincide cu formarea sau creșterea șomajului.

Dezechilibrul de pe piața muncii este dezechilibrul de pe piața bunurilor economice; societățile comerciale au capacități de producție să angajeze noi salariați, dar nu realizează aceasta deoarece cererea agregată de bunuri este prea mică pentru a resorbi excedentul ofertei de muncă. În plus, prețurile nu

sunt flexibile și astfel oferta de bunuri nu se poate realiza astfel încât

producția să se relanseze și să facă necesară angajarea de noi salariați.

Economiștii neoclasici consideră că șomajul atinge niveluri înalte în timpul recesiunilor deoarece lucrătorii au părere confuză despre conjunctura în care se află economia. Dar în faza de expansiune a ciclului, producția atinge niveluri înalte, iar șomajul scade când oamenii, supraestimând mărimea salariului real, sunt
Aceste forme de șomaj nu sunt proprii numai perioadei în care a fost elaborată teoria lor explicativă ci exista și azi în proporții mai mari sau mai mici.

Din punct de vedere macroeconomic șomajul clasic are la bază situația caracterizată prin insuficiența ofertei în raport cu cererea determinată de faptul că prețul efectiv al bunurilor economice este mai mic decât prețul de echilibru.

Șomajul clasic

o extindere a ofertei pentru a se apropia

de echilibru Figura nr.I.1

Sursa: Niță Dobrotă „Economie politică” Editura. Economică, București 1995, pag 396

În figura nr I.1 cantitatea de bunuri oferite este Qo este inferioară cantității cerute Qd la prețul pieței. Dezechilibrul pe piața bunurilor economice derivă din prețul prea scăzut existent în mod efectiv care diminuează rentabilitatea firmelor determinându-le să nu creeze noi locuri de muncă sau chiar să-și diminueze cererea de muncă. De aceea paradoxal, o cerere mai mare de bunuri poate coincide cu formarea sau creșterea șomajului.

Dezechilibrul de pe piața muncii este dezechilibrul de pe piața bunurilor economice; societățile comerciale au capacități de producție să angajeze noi salariați, dar nu realizează aceasta deoarece cererea agregată de bunuri este prea mică pentru a resorbi excedentul ofertei de muncă. În plus, prețurile nu

sunt flexibile și astfel oferta de bunuri nu se poate realiza astfel încât

producția să se relanseze și să facă necesară angajarea de noi salariați.

Economiștii neoclasici consideră că șomajul atinge niveluri înalte în timpul recesiunilor deoarece lucrătorii au părere confuză despre conjunctura în care se află economia. Dar în faza de expansiune a ciclului, producția atinge niveluri înalte, iar șomajul scade când oamenii, supraestimând mărimea salariului real, sunt păcăliți și determinați să muncească mai mult5.

În perioada anilor ’30 ai secolului al XIX-lea J.M.Keynes remarca existența unui alt gen de șomaj pe care îl numește șomaj involuntar. Oamenii din această categorie nu refuză să se angajeze la un anumit salariu, ci nu găsesc de lucru pentru că cererea de muncă este insuficientă în raport cu oferta. Potrivit lui Keynes, faptul că piața muncii nu era independenta de cea a bunurilor și serviciilor și că „alegerile salariale ale firmelor se dovedeau a fi decisive”, făcea posibil echilibrul macroeconomic. În aceeași concepție, la baza șomajului, nu se situa blocajul producției, ci cererea efectivă.

Reducerea ratei șomajului, era dată prin prisma cheltuielilor legate de investiții suficient de mari pentru a absorbi producția furnizată de excedentul de lucrători6.

Cererea optimă de muncă, din partea agenților economici nu depinde astfel de salariul real ci de cererea de bunuri. Șomajul rezultă din insuficiența cererii și poate fi redus printr-o politică bugetară adecvată. Schema I.1

A.W.Philips a pus în evidență o corelație negativă între rata șomajului și cea a inflației arătând că anii cu șomaj scăzut tind să înregistreze o inflație înaltă, în vreme ce anii cu șomaj ridicat tind să aibă o inflație scăzută.

Figura următoare prezintă un exemplu al „curbei Philips” într-o economie oarecare

Figura I.2

rata inflației

rata șomajului

Sursa: Oprescu Gheorghe „Piața Muncii”, Editura Expert 2001, pag.103

Raționamentul care a stat la baza justificării corelației de mai sus a fost acela că un șomaj redus este asociat unei cerii agregate mari ceea ce provoacă presiuni de creștere a salariilor și preturilor într-o economie.

Curba lui Philips prezintă combinațiile pe termen scurt dintre șomaj și inflație, care apar ca urmare a deplasării cererii agregate de-a lungul curbei ofertei agregate pe termen scurt; cu cât cererea agregata este mai mare cu atât producția realizată și nivelul prețurilor vor fi mai mari. Autorii neoclasici au o

concepție diferită de cea a lui Ricardo și Smith asupra funcționării sistemului economic.

Creșterea economică este considerată de acum înainte ca un fapt dobândit și problemele privind stagnarea nu mai constitui o preocupare importantă .

İndicatorii șomajului

1.3.1 Nivelul șomajului

Proporțiile șomajului se estimează în două feluri:

-în mod absolut, prin numărul populației neocupate;

-în mod relativ, prin rata șomajului;

Rata șomajului indicator ce relevă, procentul mărimea relativă a șomajului în raport cu populația activă (numărul șomerilor x 100/ populația activă) sau cu cea ocupată. Mărimea și dinamica ratei șomajului sunt diferite pe țări, regiuni, localități și au importanță deosebită din punct de vedere politic și economic, atât pentru autoritățile statale și locale, cât și pentru sindicate7.

Deoarece problematica muncii este nu numai de natură economică ci și socială, estimarea șomerilor prin statistici este aproximată din considerente subiective. Din rațiuni politice cei ce dețin guvernarea tind să subestimeze fenomenul, iar opoziția să-l supraestimeze. İată de ce pentru un observator neutru deci obiectiv, este util să cunoască care sunt modalitățile de subestimare și cele de supraevaluare ale șomajului.

Subestimarea recurge numai la înregistrarea celor care primesc ajutor de șomaj și exclude de regulă pe tinerii care termină diferite forme de

învățământ și nu-și găsesc plasament, pe cei care temporar nu au de lucru, pe cei subocupați (șomaj deghizat) respectiv pentru o activitate care poate fi efectuata de doi oameni sunt angajați trei oameni. Toate aceste modalități reprezintă forme de șomaj deghizat.

Supraevaluarea se face prin includerea în categoria de șomeri și pe cei care , deși primesc ajutor de șomaj nu au intuiția să se angajeze (mamele care îngrijesc copii), pe cei care au servicii dar pretind că sunt șomeri deoarece lucrează „la negru”, pe cei care refuză locuri de muncă ce li se oferă pe motivul că speră să găsească un serviciu mai bun, prin includerea în categoria de șomeri a celor care în mod voluntar nu vor să lucreze, ceea ce nu e o problemă socială tot atât de gravă în comparație cu șomajul involuntar8.

Nivelul șomajului diferă pe țări, perioade și regiuni ale aceleiași țări. În prezent fiind cel mai ridicat în țările slab dezvoltate.

Pentru că șomajul a devenit o permanență în toate țările, după unii autori în ultimele decenii, iar după alții de la începutul acestui secol sau chiar de la sfârșitul secolului trecut, ordinul de mărime si creșterea sau descreșterea celor doi indicatori ai nivelului șomajului au dobândit și alte semnificații decât cele relevate înainte. În acest sens remarcăm că șomajul a devenit o permanență (cu nivel și sensuri de evoluție diferite, pe țări și perioade), dar acestea nu exclud total și definitiv existența stării de ocupare deplină a forței de muncă . Pentru ilustrarea acestei situații se invocă cel mai des exemplul Germaniei, SUA, Franței, Canadei pentru anumite perioade după al doilea război mondial , când numărul angajaților depășesc oferta internă de forță de muncă și se recurge într-o măsură mai mare sau mai mică, la emigranți. Dar în asemenea perioade de ocupare deplină, există în țările respective și un număr de șomeri format din:

Persoane aflate în căutarea unui alt loc de muncă după ce l-au abandonat pe cel vechi;

Persoane cu probleme sociale complexe care nu se puteau angaja;

Persoane care înțelegeau să-și trăiască viața altfel decât devenind salariați sau realizând activități proprii;

Persoanele care acceptau locurile de muncă libere pentru că salariul real la care ar fi ajuns angajându-se nu le-ar fi permis să trăiască mult mai bine decât atunci când erau șomeri;

Ca urmare ocuparea deplină a forței de muncă a devenit echivalentă cu un șomaj ajungând reflectat printr-o rată de câteva procente. J.M.Keynes, astfel, precizează, că folosirea deplină a mâinii de lucru înseamnă absența șomajului dar este compatibilă cu șomajul voluntar.

De vreme ce ocuparea deplină implică un șomaj peste un anumit nivel minim, s-a făcut și pasul următor, considerându-se că scăderea șomajului sub nivelul respectiv, caracterizează o stare de supraocupare a forței de muncă.

Criteriul economic al supraocuparii devine momentul când în activitatea economică, pentru noii angajați are loc o creștere mai mare a salariului decât a productivității muncii.

Pornind tot de la permanetizarea șomajului, pe baza cercetărilor economistului neozeelandez A.W.Philips celor doi indicatori ce caracterizează nivelul șomajului li se adăugă al treilea, și anume:

rata naturală a șomajului, care este rata șomajului ce corespunde unei rate stabile sau inerțiale a inflației, mărimea sa fiind o variabila dependentă.

Rata șomajului care corespunde funcționării normelor și eficiente a pieței muncii în condiții de informare imperfectă și constrângeri instituționale este

denumită rata șomajului natural sau NAİRU (non accelerating inflation rate of unemployment), ceea ce înseamnă rata șomajului care nu accelerează inflația9.

Premisa pentru înțelegerea ratei naturale a șomajului o constituie existenta inflației în economie exprimată printr-o anumită rată și realizarea în același timp a doua condiții care fac să nu se modifice dimensiunile inflației:

-să nu se formeze un excedent al cererii;

-să nu se producă șocuri de ofertă;

Prin realizarea primei condiții șomajul se fixează la nivelul ratei sale naturale, adică la nivelul determinat de egalizare presiunii în direcția creșterii salariilor, ca urmare a reocupării tuturor locurilor de muncă cu presiunea pentru scăderea salariilor care se formează sub incidența existenței șomajului.

Realizarea celei de a doua condiții face ca oferta agregată să nu cunoască o altă schimbare decât cea determinată direct de rata inflației care, nemodificându-se menține șomajul la nivelul ratei naturale.

Prin realizarea celor doua condiții cererea și oferta agregată se modifică numai în funcție de inflație și de aceea rata naturală a șomajului o reflectă; dacă cererea și oferta agregată sau numai una dintre ele s-ar modifica și datorită altor cauze decât inflația, șomajul poate atinge o rată mai mare decât cea naturala, iar inflația va începe sa scadă.

În ceea ce privește evoluția șomajului iî România, acesta este considerat un fenomen natural, un mecanism de alocare a resurselor umane în funcție de volumul și structura cererii sistemului productiv care însoțește permanent procesul de dezvoltare economică și socială a țării. În limitele normale de aproximativ 3-4% și durata relativ scăzuta, șomajul poate juca un rol pozitiv atât la nivel global cât și individual, în sensul stimulării flexibilității forței de muncă și sporirii productivității munci, stimulării educației și îmbunătățirii disciplinei muncii.

Dimpotrivă, proporțiile mari și ratele ridicate ale șomajului provoacă uriașe pierderi de potențial economic și este un permanent pericol social. În acest ultim caz șomajul conduce la mari pierderi de producție și de venituri ale societății, la degradarea calificării, îndemânării individuale, la pierderi de venit și statut social, la descurajare și demotivare, la sărăcirea familiei.

Tendința de scădere în ultimii ani a numărului de șomeri și ai ratei șomajului este rezultatul, pe de o parte, al restructurării foarte lente a marilor întreprinderi cu capital integral sau majoritar de stat și menținerii unei supraocupări în acestă unitatea, iar pe de altă parte, al absorției unei mari părți din resursele de muncă disponibile în sectorul privat.

Pe termen scurt și chiar mediu, șomajul s-ar putea cel mai puțin dubla dacă restructurarea ar căpăta forța și amploarea necesară și dacă Guvernul și ceilalți parteneri sociali nu ar lua măsuri urgente și adecvate de noi locuri de muncă disponibile în alte ramuri și domenii de activitate ale sectoarelor secundar, terțiar, cuaternar.

Șomajul atacă în mod diferit diverse categorii de forță de muncă.

În primul rând, cea mai afectată de șomaj din punct de vedere al structurii pe sexe a forței de muncă o constituie populația feminină. Rata superioară a șomajului la forța de muncă feminină se explică îndeosebi prin caracteristicile acestei categorii ale forței de muncă. Focalizarea șomajului la forța de muncă feminină are numeroase incidente asupra vieții familiei ca:

-diminuarea venitului familiei;

-reducerea numărului copiilor;

-deteriorarea educației copiilor și a potențialului viitor de muncă al țării;

În al doilea rând, din punct de vedere al structurii șomajului pe grupe de vârste, situația cea mai dificilă se întâlnește la tineri, dacă considerăm șomeri până la 29 ani, care cuprind tinerii absolvenți de instituții medii și superioare.

Ca o concluzie, în ceea ce privește nivelul șomajului, gradul de valorificare al factorului uman continuă să fie în scădere, în toate sectoarele de activitate. Nivelul de ocupare a forței de muncă reprezintă în prezent un punct nevralgic al economiei noastre. În domeniul ocupării forței de muncă se constată mai multe procese:

Reducerea numărului și a ponderii populației ocupate în sectorul public;

Apariția unor forme noi de ocupare și diversificare a structurii ocupaționale a populației: patroni și întreprinzători, lucrători pe cont propriu, membrii în societăți agricole;

Salariații continua să rămână principala componentă a populației ocupate, deși e în continuă scădere;

Creșterea ocupării în sectorul primar nu înseamnă cel mai adesea și folosirea eficientă a resurselor de muncă;

Lipsa unor strategii și politici active de ocupare, precum și de programe realiste de creare de noi locuri de muncă și de absorție a șomajului la nivel național;

Lipsa de corelare între oferta de muncă, calificarea și recalificarea șomerilor;

Calificarea profesională nu este luată în considerare ca o cale de reducere a șomajului;

İnteresul redus al agenților economici pentru a investi în capitalul uman, mai ales ai celor din sectorul public se datorează și plecării oamenilor cei mai calificați în sectorul privat, unde sunt mai bine plătiți;

Șomajul de lungă durată la tineri prezintă o gravitate deosebită pentru că el exclude noile generații cu calificare ridicată și cu potențial de muncă ridicat de la perspectiva ocupării pe termen scurt, dar și pe termen mediu. Aceasta înseamnă perspective limitate pentru găsirea de locuri de muncă, ceea ce restrânge aria integrării și dezvoltării lor. Concomitent cu

pregătirea în domenii mai puțin fiabile pentru restructurarea și dezvoltarea durabila a economiei se resimte lipsa reala de personal calificat în domenii ca: tehnologii informaționale, tehnologii neconvenționale, aplicații ale biotehnologiilor, managementului.

Cu toate acestea se poate afirma ca România deține un important potențial uman care e capabil sa contribuie la impulsionarea procesului de restructurare și la relansarea dezvoltării durabile a economiei.

În zona de interes a ratei șomajului se afla și alți indicatori cum ar fi rata de activitate ce exprimă capacitatea potențială de muncă a societății și cea de ocupare în opoziție cu rata șomajului care prezintă măsura în care resursele potențiale de muncă sunt atrase în activitate.

Rata șomajului permite evidențierea dorinței de a se încadra în activitatea populației, iar pe de altă parte a capacității economiei de a satisface aceasta dorință. Astfel spus rata șomajului servește la aprecierea gradului în care o societate e capabilă să susțină dreptul și libertatea de a muncii a cetățeanului.

1.3.2 Durata șomajului

Durata sau perioada de șomaj reprezintă timpul care se scurge de la pierderea locului de muncă până la reluarea activității – care, pe termen lung, a avut o tendință generală de creștere10.

Durata șomajului poate fi foarte diferită, de la câteva zile la luni și chiar ani. De aceea, în evaluarea șomajului se impune determinarea duratei medii a șomajului. Durata medie a șomajului se calculează în funcție de doi factori:

numărul de șomeri;

ritmul în care se desfășoară intrarea și ieșirea din șomaj;

Corelările privind durata șomajului pot fi mai bine înțelese din următoarea schemă:

Schema I.1

Numărul șomerilor trebuie interpretat ca o noțiune de „stoc”, adică ținând cont de sporirea și reducerea șomajului11

Din urmărirea schemei rezultă:

Cu cat „stocul” de șomeri este mai mare , cu atât și durata șomajului este mai mare;

Cu cât fluxurile (intrările și ieșirile) sunt mai mari și mai rapide cu atât durata șomajului va fi mai mică;

Rezulta deci că durata medie a șomajului este direct proporțională cu mărimea stocului și invers proporțională cu mișcarea fluxurilor.

Un rol important în stabilirea nivelului intensității și duratei șomajului îl are costul șomajului. Pentru înțelegerea complexității fenomenului de șomaj și a evaluării consecințelor sale prezintă interes noțiunea de cost al șomajului. Ea cuprinde consecințe nefaste ale șomajului pe care le suportă indivizii în economie și societate. Pentru persoanele care devin șomeri, costul șomajului are un aspect economic și unul moral.

Economic, pentru că intrarea în șomaj înseamnă reducerea veniturilor și deci a posibilităților de consum pentru întreaga familie.

Totodată statutul de șomer atrage după sine stresul nervos, o stare depresivă determinată de incertitudine și așteptare, toate acestea spre deosebire de consecințele economice, deși sunt foarte importante nu se pot evalua.

Deosebit de complexe și cu urmări multiple sunt costurile șomajului și la nivel de societate și economie. De exemplu:

Șomajul înseamnă subutilizarea factorului de producție „muncă”, ceea ce repercutează negativ asupra volumului producției (producția actuală scade cu mult sub cea potențială), iar scăderea producției înseamnă pierdere de venituri (salarii și profituri), cu toate urmările sale legate de consumul propriu-zis de investiții;

Scăderea generala a veniturilor reduce încasările, respectiv intrările, la capitolul venituri din bugetul statului (reducerea impozitului pe venit, a taxelor, accizelor) ceea ce diminuează volumul cheltuielilor publice;

Existenta șomajului sporește cheltuielile statului pentru funcționarea oficiilor de plasare, plata ajutorului de șomaj, alte cheltuieli sociale legate de calificare-recalificare, de îngrijirea sănătății șomerilor;

Aprecierea corecta a costului șomajului impune luarea în considerație și a unor avantaje pe care le implică acest fenomen. Avantajele șomajului sunt corelate cu următoarele aspecte:

Determinarea salariaților să caute servicii mai bune, mai sigure, care cer o calificare superioară, ceea ce poate fi indus în incitarea spre perfecționare cu consecințele corespunzătoare asupra creșterii randamentului muncii;

Crearea de mână de lucru mobilă și adaptabilă la cerințele impuse de modificările activității economice, ceea ce contribuie la o eficienta mai mare în alocarea resurselor pe termen scurt și la o creștere economica mai rapidă pe termen lung;

În concluzie, dacă pe de o parte, se iau în considerare costurile, iar pe de alta parte, avantajele fenomenului șomaj, pe termen lung rezultatul apare categoric negativ deoarece costurile depășesc cu mult beneficiile, atât în cazul celor direct implicați cât și al economiei și societății în ansamblu.

1.3.3 İntensitatea șomajului

İntensitatea șomajului este o caracteristică ce se impune atenției. Ea presupune fie încetarea totală a activității, fie diminuarea sa însoțită de scăderea remunerării. În funcție de aceasta, se poate distinge:

Șomajul total, care presupune pierderea locului de muncă și încetarea totală a activității;

Șomajul parțial, care constă în diminuarea activității depuse de o persoana în special prin reducerea duratei săptămânii de lucru sub cea legală cu scăderea remunerării;

Șomajul deghizat, specific mai ales țărilor slab dezvoltate unde numeroase persoane au o activitate aparentă, cu o eficiență

(productivitate) mică, dar este întâlnit și în țările est-europene, inclusiv în România la niveluri apreciabile;

Statistic vorbind, se constată doua tendințe principale.

Pe de o parte de-a lungul unei perioade de aproximativ 10 ani există o tendință ondulatorie a șomajului în funcție de variațiile conjuncturii .

Atunci când trendul sau mersul precumpănitor al economiei este ascendent, șomajul are tendința să scadă. În condițiile în care trendul este descendent, șomajul are tendința de a crește.

În urma crizei energetice declanșate în anii ’73-’74, economia mondiala a intrat într-o fază ascendentă de lungă durată care, după unele indicii, se apropie de sfârșitul ei. De-a lungul acestei perioade s-a constat o creștere a volumului șomajului și implicit a ratei șomajului. În ultimii ani șomajul s-a plafonat, iar în unele cazuri a scăzut ca urmare a unui început de relansare a economiei într-o fază noua, ascendenta îndelungată. Principala sursă a acestei creșteri de durată a șomajului se găsește în restructurarea economiei pe calea trecerii ei la noi ramuri sau subramuri.

Pe de altă parte sporire șomajului are limite, el nu crește permanent și nu depășește anumite proporții.

Apariția șomajului, menținerea și modificarea intensității lui sunt aspecte ce pot fi înțelese numai în legătură cu sistemul real al economiei de piață. În plus este necesar să ne amintim că mecanismele pieței muncii se află sub incidența a numeroase alte împrejurări, nu doar sub cea a celor strict economice.

Ca un flux macrosocial global, șomajul este generat de cauze ce țin de situația economică a utilizatorilor, pe de o parte, și de statutul social al ofertanților de muncă, pe de altă parte.

În primul rând, ca urmare a unei evoluții nefavorabile a activității social-economice sau ca urmare a procesului de substituire a muncii prin capital, se produce pierderea locului de munca de câtre o parte a populației ocupate.

In al doilea rând, solicitările suplimentare de munca ale noilor generații ce au ajuns la vârsta legala de munca nu pot fi onorate de utilizatorii de munca.

Tânăra generație întâmpina greutăți in găsirea locurilor de munca din mai multe motive subiective sau obiective: neconcordanta pregătirii ei profesionale cu nevoile si exigentele impuse de activitate economico-sociala; reținerile unor agenți economici, producători in a angaja tineri fără experiența in munca, fără să-și fi însușit disciplina muncii.

In al treilea rând, șomajul apare, se suplimentează si ca urmare a solicitărilor de locuri de munca din partea unor persoane încadrate in vârsta a doua, care se decid sa-si ofere munca lor pe piața. Unele dintre aceste persoane nu au lucrat pana in momentul respectiv, altele au întrerupt activitatea pe o perioada relativ îndelungata.

Oricum, atât unele, cat si celelalte persoane se decid sa-si schimbe statutul social din neangajat in angajat. La acest proces se poate adăuga si cel al deschiderii unor afaceri pe cont propriu .

1.3.4 Structura șomajului

Structura șomajului sau componentele acestuia, este dată prin clasificarea șomerilor după diferite criterii: domeniul în care au lucrat, nivelul calificării, categoria socio-profesionala căreia îi aparțin, ramurile de activitate

din care provin, sex, categorii de vârsta, rasă12. În ultimele decenii se acordă foarte mare atenție studierii structurii șomajului pe sexe și categorii de vârsta. Se relevă astfel că femeile sunt mai afectate de șomaj decât bărbații, de asemenea și tinerii până la 25 ani și vârstnicii de peste 50 ani în raport cu restul populației active.

Pe plan mondial șomajul are tendința să se agraveze în ultimii ani. Acest lucru este evident și în țările din estul și centrul Europei, dintre acestea remarcându-se Polonia cu peste 2 milioane șomeri.

Șomajul, așa cum este prezentat astăzi, a fost explicat pentru prima data în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când raționamentele științifice au început să recurgă la conceptele de piață a muncii și folosirea deplină a forței de muncă. Potrivit acestei abordări, căreia i se spune neoclasică sau numai clasică pe piața muncii se confruntă cererea întreprinderilor ce angajează salariați, atâta timp cât productivitatea marginală a muncii este egală cu salariul existent și oferta celor ce vor să se angajeze formată pe baza opțiunii sau arbitrajului lor între muncă și timp liber. Ofertanții vor opta pentru muncă atâta timp cât puterea de cumpărare a remunerației pe care o vor primi este superioară expresiei în bani a efortului pe care trebuie să-l facă în cadrul muncii.

În cadrul structurii șomajului, ca urmare a importantelor restructurări din economie și a ponderii relativ ridicate a persoanelor feminine active, se înregistrează o presiune a ofertei asupra cererii de forța de muncă feminină și creșterea numărului de șomeri în rândul femeilor. Deși nivelul de pregătire școlara și profesională al femeilor este apropiat de cel al bărbaților se constată o pondere mai ridicată a șomajului feminin față de rata medie a șomajului, urmare a restructurării unor șomeri în care forța de muncă feminină este

predominantă și a comportamentului discriminatoriu manifestat de unii patroni la angajarea persoanelor de sex feminin.

Șomajul afectează în mai mare măsură persoanele de sex feminin din grupa de vârsta de 50 ani și peste (datorită procesului mai lent de recalificare și reintegrare profesională a populației vârstnice în general și a celei feminine în special) și în oarecare măsură pe cele din grupa de vârsta 20-25 de ani (datorita dificultăților în angajarea tinerelor absolvente).

Pentru realizarea unui echilibru a cererii cu oferta de forță de muncă feminină, obiectivul principal al politicii de ocupare a forței de muncă feminine în condițiile tranziției la economia de piața îl poate constitui pe de o parte, promovarea unei politici adecvate de ocupare și antrenare în activitățile economico-sociale a femeilor, realizarea unei protecții sociale reale a acestora în condiții de egalitate a șanselor, iar pe de altă parte, crearea condițiilor favorabile realizării funcțiilor complexe pe care femeia le îndeplinește în familie și în societate.

Pentru realizarea acestui obiectiv ce privește piața forței de muncă feminine ar fi utilă elaborarea unui program de ocupare a forței de muncă feminine care să fie integrat în programul global de ocupare a forței de muncă și corelat cu obiectivele procesului de restructurare din economie și care să conțină măsuri de stopare a șomajului în rândul femeilor și de orientare profesională a acestora.

România se confruntă și cu fenomene negative care constau în aceea că o parte a populației apte de muncă nu este înregistrată la categoria șomeri și lucrează în condiții așa-zise „la negru”.

Luând în considerare structura populației ocupate, pe măsură ce procesul de restructurare și privatizare mai ales prin, încă posibile, metode de „închidere” si „lichidare”, va continua, putem constata cu ușurință că în perioada următoare este posibil să asistam la îngroșarea rândurilor șomerilor, atât prin

accelerarea procesului de privatizare în industrie, construcții, transport cât și prin posibila reconsiderare a punctului de vedere în legătură cu fostele I.A.S.

Analizând datele privind populația ocupată, numărul șomerilor, al pensionarilor și al populației neocupate, constatăm că în prezent la un salariat revin mai mult de doua persoane care nu desfășoară o activitate organizată, pe bază de contract sau convenție socială de muncă.

De aceea, acestui proces al șomajului trebuie să i se acorde o atenție deosebită prin elaborarea și punerea în practică, cu maximum de urgență, a unor programe de reconversie profesională, așa încât să se realizeze un transfer al forței de muncă ce va fi disponibilizată in procesul de restructurare în unele unități comerciale în loc de trecerea imediata în șomaj.

Se poate constata că în rândul șomerilor predomină unele categorii cum ar fi: tineretul, femeile și chiar o parte din forța de muncă cu calificare superioară.

În cele mai multe cazuri o serie de specialiști care au fost disponibilizați sau care au devenit nemulțumiți de activitățile și veniturile obținute au plecat și își desfășoară activitatea în străinătate. Mulți dintre medici, ingineri, cercetători, specialiști în domeniul lingvisticii lucrează acum în țări occidentale, creând mari dificultăți economiei române care în scurt timp va resimți lipsa unor specialiști din cei menționați mai sus.

Credem că măsurile de reformă ale economiei naționale, de restructurare, trebuie să aibă în vedere și crearea de locuri pentru specialiștii de înalta calificare.

În caz contrar, urmând exemplul unora care și-au găsit o mai bună realizare, tot mai mulți vor pleca în străinătate, iar după scurt timp economia va trebui sa găsească înlocuitori care vor costa mai mult, comparativ cu eforturile de moment pentru a-i menține pe cei existenți la locurile de muncă.

În altă ordine de idei, trebuie subliniat și faptul că bugetul asigurărilor sociale de stat nu va putea colecta veniturile necesare pentru plata pensiilor și ajutoarelor de șomaj pentru un număr mare de persoane, ceea ce impune cu

necesitate găsirea surselor necesare prin masuri care să poată deveni afective13.

CAPİTOLUL II

Tipuri de șomaj și problemele șomajului contemporan european

2.1 Tipuri de șomaj

Ocuparea forței de muncă în activitățile economico-sociale și șomajul, dovedesc modul cum funcționează piața muncii într-o perioadă sau alta la un moment dat. Raporturile dintre cererea și oferta de muncă determină ocuparea sau șomajul în anumite condiții de timp și spațiu.

Șomajul ca dezechilibru macrosocial, are multiple cauze care pornesc de la statutul economico-social, atât al celor care angajează forță de muncă, cât și al celor care oferă forță de muncă în condițiile pieței.

Teoria economică distinge doua categorii de șomaj, cu forme de manifestare sau tipuri caracteristice, fiecare fiind determinata de cauze diferite: șomaj de dezechilibru și șomaj de echilibru.

1. Șomajul de dezechilibru cuprinde mai multe forme de șomaj ca:

1.A -Șomaj conjunctural (ciclic)

1.B -Șomaj tehnologic

1.C -Șomaj de discontinuitate

1.Șomajul de dezechilibru poate fi explicat urmărind fenomenul ce se manifesta pe piața muncii, motiv pentru care vom apela la noțiunile de „evoluția cererii de munca și evoluția ofertei de muncă”, ambele fiind reprezentate de cele doua curbe corespunzătoare, cu precizarea că la nivel macroeconomic vom folosi noțiunea de cerere agregata de muncă (CAM) și de oferta agregata de muncă (OAM).

Curba ofertei agregate de muncă (OAM) reprezintă numărul de persoane care sunt dispuse să accepte munca la orice salariu posibil de obținut. Această curbă reprezintă o tendința crescătoare, relativ inelastică, ceea ce înseamnă că pentru un căutător de un loc de muncă, nu salariu mai mare îl incită mai mult, dar totodată este de luat în considerație și faptul că șomerii sunt nevoiți să accepte mai curând oferte imediate decât cele de așteptare.

Curba cererii agregate de muncă (CAM) este descrescătoare deoarece cu cât salariul este mai mare, firmele caută să economisească cheltuielile de mână de lucru, fie prin angajarea unui personal mai puțin numeros, fie prin substituirea factorului de producție muncă cu alți factori.

Dacă avem în vedere că pe o piața liberă a muncii se creează un dezechilibru atunci când cererea și oferta de muncă se egalează, acestui dezechilibru îi corespunde și un salariu de echilibru (We). Dacă salariul practicat este mai mare decât We atunci va fi W1, deci piața muncii este în dezechilibru. O reprezentare grafică cunoscută elucidează această situație.

Figura II.1

W

OAM

B A

W1

We

E CAM

Nr.salariați

Este ușor de observat că la salariul W1, se creează un excedent de muncă ce măsoară dimensiunea A-B, ceea ce reprezintă șomaj de dezechilibru.

Cauzele șomajului de dezechilibru sunt strâns legate de ceea ce determină situarea salariului negociat deasupra celui de echilibru.

De regulă, situarea salariului peste cel de echilibru este determinat de trei factori:

de presiunile externe (sindicale), care prin negocieri duc la creșterea salariului minim;

de scăderea cererii de muncă, fără a avea loc și o reducere corespunzătoare a salariului;

de creșterea ofertei de muncă, însoțită de o scădere corespunzătoare a salariilor;

Fiecare din cei trei factori, care devin cauze ce situează salariul practicat deasupra celui de echilibru, determină un anumit tip de șomaj, în cadrul categoriei șomajului de dezechilibru.

În perioadele de tranziție coexista și se intersectează toate formele de șomaj, aceasta deoarece șomajul este multifactorial.

1.A Astfel, șomajul ciclic , denumit și conjunctural uneori este cauzat de crizele economice care au loc, de crizele parțiale sau de alte crize specifice unei conjuncturi. Acest tip de șomaj este o formă a șomajului involuntar, mai ales în economiile de piață dezvoltate șomajul conjunctural este legat, pe de o parte, de fazele ciclului economic, pe de altă parte, de raportul dintre creșterea salariilor și creșterea productivității muncii.

Recesiunile și în special crizele economice generează creșterea șomajului. Actualmente , deși șomajul există în toate fazele ciclului economic amplitudinile sale sunt mai mari sau mai mici în funcție de situația conjuncturii economice.

Se cunoaște deci faptul că în mod normal creșterea salariului trebuie să fie devansată de creșterea productivității muncii, deci a producției. O

dereglare a acestui raport generează un șomaj conjunctural, deoarece creșterea mai rapidă a salariilor duce la o mărire generala a costurilor de producție a întreprinderii și implicit, a prețurilor, care afectează puterea de cumpărare a salariilor nominale, diminuând salariile reale. În astfel de situații se reduce cererea afectivă (cerere globală) de bunuri și servicii care generează un șomaj conjunctural. Totodată reducerea salariului real declansează un mare val de luptă pentru creșterea salariului nominal, îndeplinirea acestor revendicari a muncitorilor va contribui la sporirea cererii globale și, implicit, a creșterii economice. În felul acesta, în cadrul economiei de piață relația creștere economică-șomaj este miljocită de salariul real.

Altfel spus, expansiunea și restrângerea activității economice, care au loc în perioade mai lungi de un an constitue”ciclul afacerilor”, forma de somaj asociata numinandu-se somaj ciclic sau conjunctural. Cele mai afectate ramuri industriale sunt cele producatoare de bunuri de lungă durată, pentru că achizitionarea acestora, în multe cazuri poate fi amânată, iar cele mai puțin afectate ramuri sunt cele producatoare de bunuri de durată scurtă de folosire.

Șomajul conjunctural, ca formă a șomajului involuntar sau Keynesian, este cel mai frecvent, fiind atipic și determinat de insuficiența cererii agrgate și, pe cale de consecință, a celui de forță de muncă. În lanțul de intercondiționări, într-un anumit sens se mai inscrie și insuficiența producției determinate de cauze dintre cele mai diverse:lipsa (incapacitatea procurării) materiilor prime, a energiei, costuri ridicate, lipsa piețelor avantajoase de desfacere.14

Durata șomajului ciclic este egală cu durata recesiunii, cu precizarea că pot fi situații când acest tip de șomaj se poate menține și pe un termen mai lung.

Explicația constă în aceea că diferite rațiuni optează pentru o politica economică care apreciază că politica de optim (sau de echilibru) să se situeze sub capacitatea rațională reală de producție.Acest tip de șomaj este reprezentat în figura II.2 astfel:

Figura II.2

Salarii

O

W1

W2 C2

C1

Q2 Q1 Nr. salariați

Diferența dintre Q1 și Q2 reprezintă șomajul ciclic.Se observă că în situația în care salariul rămâne la W1 șomajul se manifestă, deoarece se mută punctual de echilibru.

Ce politici și ce măsuri se recomandă pentru combaterea șomajului ciclic? În vederea combaterii acestui tip de șomaj soluția constă în păstrarea la un nivel corespunzator, respectiv ridicat a cererii agregate în special prin încurajarea cheltuielilor publice. Această recomandare nu este simplă și ușor de aplicat, căci atrage dupa sine, cum este lesne de constatat, făcând corelațiile necesare, creșterea inflației și apariția deficitelor sau agregarea lor în balanță de plăți externe.

1.B Tot din categoria șomajului de dezechilibru face parte și șomajul tehnologic, șomaj determinat de înlocuirea tehnici și tehnologiiei cu altele noi,

precum și de centralizarea unor capitaluri și unități economice cu restrângerea locurilor de muncă.

Acest gen de șomaj este, de asemenea, dificil întrucât presupune recalificarea forței de muncă în concordanț cu noile nevoi ale capitalului și unităților economice, lărgirea activităților economice și în special a producției pentru a putea oferii locuri de muncă și creșterea numărului întreprinderilor pentru a asimila cadrele cu pregătire superioară afectate prin centralizare.

Acest tip de șomaj este, evident, atribuit schimbărilor care apar în procesele industriale, adică în urma introducerii proceselor și a utilajelor automatizate, care folosesc în proporție mai mică forța de muncă umană.

Conceptul de șomaj tehnologic este destul de ambigu. Practic, schimbări tehnologice au avut loc în permanență, după cum relevă datele privind productivitatea muncii. Au fost însă lungi periode de timp când nu s-au manifestat preocupări la nivel național în ceea ce privește șomajul tehnologic.Acestea au fost periode în care producția a crescut cel puțin la fel de rapid ca productivitatea muncii iar persoanele șomere nu erau în această situație, ca urmare a dorinței de eficiență mai mare.

Un lucrator poate fi disponibilizat de la locul specific de muncă prin introducerea unui plan de economisire a muncii, dacă însă, producția pe ansamblul unității crește, serviciile sale pot fi folosite în alte departamente din unitate.

Chiar dacă schimbările tehnologice nu pot fi făcute responsabile pentru nivelul înalt al șomajului din economie , cu siguranță însă, pot cauza neplaceri pentru anumiți lucrători.Când au loc disponibilizări, lucrătorii care au devenit super calificați într-un domeniu care nu este cerut, lucrătorii în vârstă și aceia cu pregatire educațională redusă găsesc cu greutate o noua slujbă și chiar atunci când obțin un loc de muncă, acesta poate fi cu o salarizare mult mai mică decât cea anterioară.

Ca urmare a investițiilor, care, în cea mai mare parte s-au realizat prin introducerea de tehnologii care asigură creșterea capacității de producție dar cu coefficient redus de folosire al mâinii de lucru, a aparut astfel șomajul tehnologic, în apariția căruia un rol important îl au investițiile în domeniul automatizării, semiautomatizării, a tehnologizării în masă a industriei.

Pentru început, progresul tehnologic provoacă o reducere puternică de personal în unele ramuri de activitate. Cu timpul, el permite însă desfășurarea de activităăi secundare și terțiale care compensează diminuarea inițială a numărului de locuri de muncă.

Funcționarea sistemelor automatizate și robotizate cere un personal cu o înaltă calificare,nu numai prin îndeplinirea operațiunilor mecanice, ci și pentru studierea și perfecționarea în continuare a sisitemelor respective. Aceasta, de asemenea, crează noi activităăi și noi locuri de muncă. Evoluția tehnologiilor moderne și dezvoltarea electronicii modifică permanent raportul dintre procesele de producție a bunurilor materiale și prestărilor de servicii în favoarea acestora din urmă, ceea ce duce la creearea de noi locuri de muncă .

După a doua jumatate a deceniului trecut, ritmul cererii de noi locuri de muncă, în industria de vârf și în domeniul serviciilor, în cadrul țărilor member ale OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) s-a accelerat în mod considerabil. Aceasta s-a răsfrânt atât asupra reducerii într-o oarecare masură a proporțiilor șomajului, cât și asupra creșterii economice și a eficienței activitatii economice din țara respectivă.

1.C Șomajul de discontinuitate afectează în mod deosebit femeile și este cauzat de întreruperea activității din motive familiale sau/și de maternitate.

Acest tip de șomaj este determinat de discrepanța care apare pe piața muncii între oferta de muncă ce crește și cererea de muncă ce rămâne aceeași. În această situație, oferta de muncă depășind cererea, conform regulilor pieței, salariile ar trebuii să scadă. Acest lucru nu se întamplă pentru motivele externe cunoscute. Salariile rămânând rigide, situează salariul practicat peste cel de echilibru, cerut de

noua situație creata de ofertă și cererea de muncă, ajungandu-se la acest tip de șomaj de dezechilibru.

Figura II.3

Salarii O1

O2

W1

We

Q1 Q2 Salariați

Diferența dintre Q2 și Q1 reprezintă șomajul determinat de creșterea ofertei de muncă, cererea rămânând constantă.

În interpretarea acestui tip de șomaj trebuie avut în vedere că modificarea ofertei de muncă este de regulă lentă și în consecință, se consideră că această cauză a șomajului este mai puțin gravă.

Totuși trebuie menționata o situație mai deosebită și anume, atunci când oferta de muncă sporește datorită creșterii noilor contingente de salariați iar numărul locurilor de muncă rămâne același această situație determină un șomaj crescând în rândurile tineretului , ceea ce ridică probleme speciale. O presiune suplimentară poate fi exercitată și de revenirea casnicelor pe piața muncii, după ce și-au crescu copii.

Pentru ameliorarea acestei situații, autoritățile recurg la recomandarea de programe reduse de muncă (pentru sporirea numărului celor ocupați) și oricât de discriminatoriu ar părea, la plata salariilor mai mici pentru femei, în comparație cu salariile bărbaților pentru efectuarea acelorași munci. Este o explicație importantă pentru a înțelege de ce în foarte multe țări cu economie de piață dezvoltată, salariile oferite de femei sunt mai mici chiar dacă efectuează o muncă echivalentă cu a bărbaților. Se apreciază că salariile bărbaților (considerați a fi “cap de familie”) sunt suficiente pentru a asigura un trai decent pentru întreaga familie și evident pentru a descuraja ocuparea locurilor de muncă insuficiente, de către femei.14

2. Șomajul de echilibru (natural) capată această denumire pentru motivul că , deși în activitatea economică de ansamblu este un echilibru, persistă o neocupare a populației active disponibile. Această situație se explică prin aceea că nu toată lumea care vrea să se angajeze că salariat(a) va avea imediat un loc de muncă corespunzator. La aceasta se adaugă și faptul că unii indivizi vor continua să caute locuri de muncă pentru care să ofere salarii mai mari, ceea ce determină apariția unei oferte suplimentare de ofertă de muncă (N). O reprezentare grafică în acest sens este edificatoare.

Figura II. 4

Salarii CAM OAM N

W1 B A C

We D E

Curba N este importanată deoarece ea arată numărul total al celor care reprezintă mâna de lucu (oferta totală de muncă sau populația activă disponibilă să se angajeze ca salariată).

Diferența orizontală dintre curba ofertei agregate (OAM) și curba N constituie șomajul de echilibru (dimensiunea D-E). Acest șomaj este alcatuit din numărul suplimentar al celor care caută de lucru peste oferta agregată.

Dacă luăm ca reper nivelul salariului minim negociat și reprezentat de W1 atunci avem reprezentarea atât a șomajului de dezechilibru A-B cât și a celui de echilibru C-A, iar dimensiunea B-C va reprezenta nivelul total al șomajului existent la momentul respectiv.

Cauzele șomajului de echilibru . Dacă analizăm mai în detaliu noțiunea de șomaj de echilibru constatăm că și aceste cauze sunt destul de multe. Pe lângă “șomajul voluntar” această categorie de șomeri poate fi determinată și de alte situații considerate “normale” în economia de piață. De aceea acest tip de șomaj se mai numește șomaj natural.

ÎIn esenț, este vorba de cauzele care pot determina neocuparea locurilor de muncă și în situația când nu este un dezechilibru în activitatea economică. Astfel spus, deși la nivel macroeconomic este un dezechilibru, la nivel microeconomic cererea și oferta de muncă nu sunt în concordanță.

În general, șomajul de echilibru se explică prin nepotrivirea sau necorelarea dintre cererea și oferta de muncă, nepotrivire care apare în diferite activități. În unele să existe locuri de muncă neocupate, iar în altele să apară un excedent de ofertă de muncă. Nepotrivirea menționatăș poate aparea și în cadrul aceleiași activități sau regiuni din trei motive:

-cei ce caută un loc de muncă nu pot executa muncile cerute (nu au calificarea necesară);

-nu doresc să se angajeze (șomaj voluntar);

-nu sunt informați de existența acestor locuri de muncă15

Șomajul de echilibru (natural) poate fi: 2.A-fricțional

2.B -structural

2.C -sezonier

2.A Șomajul fricțional (intermitent) apare ca urmare a practicării contractelor de angajare pe durată scurtă din cauza incertitudinii afacerilor unui anumit număr de unități economice, fapt ce poate constitui un miljoc de presiune asupra angajaților pentru a accepta anumite condiții de muncă și salarizare, dar și o măsură de siguranță din partea agenților economici pentru a nu-și asuma, vizavi de forța de muncă, angajamente pentru care pot fi trași la răspundere.

Perioada de șomaj începe la expirarea angajării și se încheie la reânoirea contractului sau la angajarea la o altă firmă.

Referitor la șomajul fricțional, J.M.Keynes spunea că acesta are caracter permanent pentru că , într-o economie, întotdeauna există resurse de muncă

nefolosite între două ocupări. Spre deosebire de celelalte forme de șomaj, acesta nu se poate restrânge sub un anumit nivel. Economiile dinamice și cu o numeroasă populație activă disponibilă cum este cea a SUA au întotdeauna șomaj fricțional la un nivel relativ important, explicabil și prin mobilitatea muncitorilor americani.

În mod continuu, pe piața muncii oamenii:

își părăsesc locurile de muncă curente pentru a găsi alte slujbe;

caută slujbe noi în urma pierderii celei curente;

intră în forța de muncă pentru a căuta de lucru pentru prima oară;

reintră în forța de muncă după perioada de absență;

În același timp, angajatorii (patronii):

sunt în căutare de lucrători pentru înlocuirea celor care au plecat, s-au pensionat;

disponibilizează anumiți angajați în speranța găsirii altora mai capabili

caută lucrători noi pentru a ocupa slujbele create prin extinderea firmelor lor;

Șomajul fricțional poate fi definit ca ponderea din șomaj care există întotdeauna datorită ”imperfecțiunilor” de pe piața muncii. Cu alte cuvinte, șomajul frictional este acel șomaj temporar rezultat dintr-o lipsă de informare, o lipsă de compatibilitate între calificările lucrătorilor și cerințele locurilor de muncă disponibile și costurile schimbării locului de muncă, a ramurii industriale sau a zonei în care locuiesc.

Șomajul fricțional se manifestă în orice moment. Aceasta înseamnă că nu toți cei care caută de lucru vor găsi sau vor accepta de lucru și nu toți angajatorii vor găsi personae care să ocupe posturile vacante.Acest tip de șomaj se împarte în:

*șomaj de căutare

*șomaj de așteptare

Șomajul de căutare . Două caracteristici majore ale pieței muncii atribuie la dorința persoanelor șomere de a căuta oferte de muncă cât mai atractive și la dorința angajatorilor de a-și ocupa toate locurile de muncă vacante:

-caracterul eterogen al lucrătorilor și al locurilor de muncă vacante ;

-informațiile incomplete privind caracterul diferit al cererii și al ofertei de locuri de muncă ;

Șomajul de căutare implică anumite costuri legate de plata anunțurilor în ziare, taxele plătite agenților de angajare și plata transportului catre/și de la locul interviului.

Șomajul de așteptare . Nu tot șomajul fricțional are drept cauză căutarea.În anumite cazuri, lucrătorii șomeri asteaptă să fie rechemați la fostele locuri de muncă sau sunt pe liste de așteptare pentru a obține servicii prin intermediul sindicatelor.Acest tip de șomaj este șomajul de așteptare.

Sursele potențiale ale șomajului fricțional sunt:

-disponibilităăi temporare

-lista de așteptare la servicii prin sindicate

-eficiența salariilor16

Cu alte cuvinte, șomajul fricțional se manifestă când unele personae își părăsesc serviciul avut în mod voluntar sau prin negociere, deci, pe o perioadă de timp sunt șomeri. Aceste personae, este posibil să găsească foarte repede un alt loc de muncă (aceste locuri există), dar prima slujbă oferită să nu fie acceptată din motive ce țin de ambele părțti. Cei ce caută de lucru să dorească un loc de muncă cu un salariu mai mare, iar cei ce oferă locul de muncă, să se abțină să angajeze personae pentru motivele care au determinat concedierea ei. E posibil ca această căutare și ocuparea locului de muncă dorit să dureze, așa cum am mai spus și din lipsă de informare.

Durata șomajului fricțional poate fi determinata astfel (Figura II.5).

Figura II. 5

Salarii (W) Wo

Wa

Te T (perioadă șomaj)

Curba Wo reprezintă speranțele șomerului că în timp va găsi un serviciu mai bine plătit.

Curba Wa reprezintă salariile oferite, cu tendință de micșorare, pe care șomerul până la urmă, le va accepta, deoarece oferta de muncă este rigidă din motivele cunoscute cele două curbe se vor intersecta și vor determina, prin abcisa

care pornește din acest punct și întâlnește coordonata T, durata perioadei de șomaj fricțional Te.

Pentru reducerea duratei șomajului fricțional se recomandă o informare mai completă prin oficiile de plasare referitoare la cererea și oferta de muncă. O informare mai bună poate contribuii ca Wo să-și atingă punctual culminant mai repede, deplsând punctual de intersecție spre stânga.O altă soluție corecta în reducerea ajutorului de șomaj, ceea ce contribuie la deplasarea curbei Wa spre partea ei inferioară și în consecință și mutarea punctului de intersecție cu Wo spre stânga. Această ultimă soluție poate fi numită o soluție controversată, deoarece este puternic contestată.17

2.B Șomajul structural este determinat de tendințele de restructurare economică, geografică, socială, politică care au loc în diferite țări, mai ales sub incidența crizei energetice și revoluției tehnico-științifice.

Aici intră și șomajul din țările sărace cu creșterea demografică, dar lipsite atât de capital, cât și de componentele necesare exploatării resurselor umane. Reintegrarea acestei forțe de muncă poate avea loc numai printr-un proces lung și dificil, aceasta deoarece ea presupune creșterea investițiilor, recalificarea celor afectați și reorientare învățământului. Șomajul structural este un alt tip de șomaj care constituie o parte integrală a ratei naturale a șomajului într-o țară ce se deosebește de șomajul fricțional prin faptul că are durata lungă.

Șomajul structural apare ca urmare a schimburilor din compoziția cererii și ofertei de muncă, a diferenței dintre calificarea cerută pentru locurile de muncă disponibile și calificarea celor care sunt în căutarea unui loc de muncă.

Șomajul structural este consecința adâncirii diviziunii internaționale a muncii, a specializării activității economice și respectiv a structurării pieței muncii.

Modificările structurale pot apare la nivelul economiei naționale dar și la nivel regional. Drept urmare, apar discordanțe între calificările cerute și cele de care dispun ofertanții de muncă. Amploarea șomajului structural depinde de trei factori:

Rapiditatea cu care apar modificările în cererea și oferta de bunuri și servicii în economie. Cu cât ele sunt mai rapide, cu atât și dimensiunile șomajului structural vor fi mai mari;

Gradul de concentrare regională a activității economice sau lipsa de diversificare a producției și serviciilor;

Caracteristica specifică majorității ofertanților de muncă-imobilitatea;

Pentru a replica totuși cauzele acestui tip de șomaj au fost folosite două teorii:

1)se focalizează asupra reducerii în cererea agregată;

2)prezintă drept cauză generatoare a șomajului ridicat transformarea structurală a economiei;

Conceptul de șomaj structural nu trebuie limitat doar la schimbări tehnologice privite drept cauze ale sale.

Șomajul structural a fost generat și de competiția externă, schimbarea gesturilor consumatorilor, declinul producției anumitor produse datorită creșterii prețului materiilor prime sau datorită politicilor guvernamentale în ceea ce privește taxele.

Politicile și soluțiile de combatere a șomajului structural se concentrează asupra încurajării de a căuta de lucru în alte părți, domenii de activitate prin diferențieri în salarizare și încurajarea recalificării. Aceste măsuri se întreprind de către firme, lor li se pot alătura și cele întreprinse de autorități ca soluții de tip intervenționist care constau în acordarea de avantaje financiare (reduceri de impozite) pentru firmele care investesc în acele regiuni unde șomajul este ridicat, sau prin finanțarea programelor pentru activitățile cerute.

3.C.Șomajul sezonier. Este specific în activitățile economice ce sunt influențate puternic de factori naturali (agricultura, construcții, lucrări publice) ceea ce se repercutează și asupra cererii de muncă. El se manifestă periodic în intervalele unui an. Este de regula, un șomaj de durată relativă scurtă. În anumite ramuri industriale, diferențele care apar în nivelul producției în cursul unui an sunt destul de pronunțate și doar puțini lucrători se pot aștepta la „cinzeci și doua de săptămâni de ocupare”

Este cazul în special, a slujbelor legate de turism, cum ar fi în timpul verii (personal hotelier, chelnerițe) dar sunt și alte domenii de activitate, așa cum am mai spus, ca: agricultura, construcții care au vârfuri și niveluri reduse ale activității în perioada de iarna.

În agricultură, de exemplu, condițiile meteo și ciclul semănat-recoltat sunt cauzele principale ale contractului sezonier al muncii. Pentru combaterea acestui

gen de șomaj se recomandă măsuri asemănătoare celor prevăzute pentru șomajul structural și în special facilitarea pregătirii pentru o activitate complementară. În ceea ce privește șomajul în România se pune întrebarea: A existat șomaj în România până în decembrie 1989? El a existat, în primul rând sub o formă latentă potențialului unde capacitățile de producție industriale nu erau folosite în întregime. El se manifestă însă sub o formă nu numai ascunsă, dar și nefavorabilă pentru salariați, deoarece ei nu-și puteau căuta de lucru în alte întreprinderi. Deși ei nu lucrau decât un număr redus de ore, ceea ce duce la o scădere a salariului, ei erau legați de întreprinderea respectivă prin tot felul de reglementări, inclusiv prin prezența la locul de muncă timp de 8 ore zilnic.

Mobilitate forței de muncă era îngreunată în mod suplimentar de acele prevederi care încurajau cu ajutorul unor sporuri de salarii- rămânerea îndelungată în aceeași întreprindere. De aceea șomajul, nu apărea la suprafața societății și, ca atare, se declară ca el nu există.

O altă formă de șomaj era cel din agricultură unde existau numeroase brațe de muncă folosite doar temporar la anumite lucrări agricole. În restul anului ele lucrau la un nivel cu totul nesatisfăcător. Gradul de folosire a acestei forțe de muncă s-a redus tot mai mult pe măsură ce scădea suprafața aflată în folosința personală cooperatorilor și se micșora numărul animalelor din gospodărie.

O formă ascunsă de șomaj era cea constituită din cei ce absentau sub cele mai diferite motive de la locurile lor de muncă la care erau repartizați la absolvirea unei trepte de învățământ. În mod formal, împotriva acestora există o legislație, cei pedepsea așa cum existau, și prevederi legale împotriva așa numitului parazitism social, de numere aplicată celor care nu aveau un loc de muncă precizat. În fond, această legislație era utilizată mai ales pentru reprimarea dezidenței și nu era invocată pentru restul populației tinere neocupate decât atunci când era nevoie de forța de muncă pentru: canale, irigații sau alte mari șantiere. Evident, în asemenea cazuri forța de muncă era forțată și gratuită, folosită ca o muncă de sclavi într-o economie așa-zis modernă.

Unii oameni sun timorați în momentul actual prin amenințarea că șomajul va fi însoțitorul sau consecința directă a privatizării economiei, a lichidării planificării centralizate, a declanșării mecanismelor pieței-concurența, confruntarea dintre cerere și ofertă. Cei ce agită astfel de primejdii ignoră șomajul real existent în timpul dictaturii. Ei pledează însă, în același timp, împotriva înnoirilor absolut necesare, pentru menținere structurilor nerentabile, generatoare de pierderi materiale și financiare.

Pe bună dreptate se poate afirma că nimic nu îndreptățește permanetizarea unor astfel de structuri încheiate.

Șomajul unei părți din forța de muncă va fi, probabil, un efect temporar al procesului restructurărilor. Este bine să se spună deschis aceste lucruri, să nu fie ascunse de dragul demagogiei social-politice. Proporțiile acestui tip de șomaj vor fi cu atât mai mici cu cât legislația economică va fi mai încurajatoare pentru inițiativa particulară. În ceea ce privește cererea IMM-urilor și susținerea lor și mai puțin dogmatică în apărarea vechilor structuri.

Reintegrarea în agricultură sub forma micilor gospodării, deschiderea de IMM, ateliere de toate felurile, în vederea satisfacerii unor nevoi reale ale populației și ale producției însăși pot reprezenta supape de absorbție a unei părți însemnate din forța de muncă eliberată. Atragerea economiilor populației în bănci specializate în încurajarea sectorului IMM-urilor ar putea juca un rol important în rezolvarea simultană a două probleme – găsirea capitalurilor necesare pentru acordare de credite noilor agenți economici, și, în același timp, o fructificare utilă superioară acestor economii.

Salariații din România se tem de șomaj din mai multe motive:

În primul rând, ani de zile a fost prezentat ca un spectru generator de mizerie, deoarece se trecea sub tăcere existența ajutorului de șomaj și a ofertelor de locuri de muncă.

În al doilea rând, pentru ca legislația referitoare la „parazitismul” social putea fi pretextul transformării fostului salariat într-o victimă a sectorului sclavagist din codul economiei.

În al treilea rând, pentru că o perioadă de șomaj însemna, de fapt, pierderea tuturor drepturilor economice, de asistență medicală și socială,.

Pentru a înceta să reprezinte un flagel social în ochii populației noastre este necesar, în primul rând, să nu se ascundă posibilitatea reală a apariției șomajului într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, ca și a existenței de fapt a șomajului. În al doilea rând este nevoie ca aspectele specifice șomajului neoficial în România (până în 1990) dictaturii să înceteze să mai existe în practica vieții noastre economice și social-politice.

Revenind la șomajul structural în România se poate spune că el se găsește în ascensiune, acest tip de șomaj fiind un șomaj de inadaptare datorită structurilor demografice ocupaționale și educațional-profesionale cererii și ofertei de forță de muncă, într-o măsura mai mare sau mai mică fiind divergente, cea salarială are sens mic, iar înclinația spre mobilitate a forței de muncă este redusă. Șomajul structural de inadaptare are anumite particularități ce-l deosebesc de șomajul din țările dezvoltate.

în România ca și în celelalte țări foste socialiste, șomajul este și va fi în primul rând un rezultat al restructurării economiei, înainte de toate a industriei, accentul mutându-se de la industria grea, cu consumuri mai energice și de materii prime la sectorul bunurilor și serviciilor de consum;

se manifestă mai puțin ca efect al progresului tehnic și organizațional. O bună parte din forța de muncă și chiar din sindicate au încă drept criteriu de comparație vechiul model de ocupare și securitate a locurilor de muncă.

Fenomenul șomajului ne apare în cazul fostelor țări socialiste ca extrem de complicat și greu de stăvilit, pentru că perioada de restructurare a economiei naționale, în concordanță cu cerințele mecanismului economiei de piață coincide

cu un fundal nefavorabil al economiei mondiale care, pe planul ocupării forței de muncă cunoaște, de asemenea, un dezechilibru cauzat de importante schimbări în aparatul de producție, conform evoluției ciclice a economiei capitaliste. Astfel, și-n cazul țărilor foste socialiste, se manifestă foarte intens șomajul structural, suferit de oameni care nu au pregătire profesională și experiența necesară economiei de azi.

Ocuparea unor noi locuri de muncă implică o pregătire înalta sau capacitate de a învăța repede, proceduri și tehnici noi cu ajutorul unor manuale sau cursuri scurte dar și cu ajutorul calculatorului (se poate învăța contabilitate, cursuri de secretariat a cărui folosire este indispensabilă în ziua de azi și în viitor18).

În concluzie se poate spune că în toate formele sale șomajul reprezintă o expresie a dezechilibrului dintre cererea și oferta forței de muncă. Structurile demografice și socio-profesionale nu corespund întotdeauna cu starea și evoluția structurilor economice și tehnice. Structurile demografice și socio profesionale rigide rămân în urma schimbărilor care se produc în ramurile sau subramurile economice sau în cadrul structurii factorilor de producție, în urma progresului tehnic și tehnologic. Toate acestea se vor răsfrânge asupra raportului dintre cererea și oferta muncii, generând echilibre sub forma de șomaj.

2.2 İmplicațiile evoluției șomajului pe piața muncii în țările din Europa

Șomajul reprezintă o problemă socială și în țările din Europa, atât în țările dezvoltate cât și țările care traversează un proces continuu de tranziție.

În ceea ce privește țările dezvoltate, una din caracteristicile importante ale pieței muncii este faptul ca acestea nu au mai putut menține nivelul scăzut al șomajului, înregistrat timp de peste doi decenii, după cel de-al doilea război mondial. În aceste țări sa-au înregistrat fluctuații ciclice substanțiale ale șomajului după anii `70.

Fenomenul s-a manifestat mai pregnant în cadrul Europei Occidentale, dar după anii `80 el s-a extins și în celelalte țări dezvoltate.

În ceea ce privește numărul dezvoltat de șomeri în țările dezvoltate, acestea se calculează ținându-se cont de evidența persoanelor înregistrate ca șomer (Austria , Elveția) sau care revendică ajutor de șomaj (Belgia, Mare Britanie) sau pe dovezi furnizate pe studii (în multe alte țări).

Studiile tind să obțină indicatori mai buni deoarece ele indică numărul persoanelor care s-ar angaja dacă ar exista locuri de muncă disponibile, dar care nu sunt înregistrați ca șomeri.

Denaturări și neconcordanțe pe plan internațional apar din cauza unor factori cum sunt studenții care revendică ajutor de șomaj în timpul vacanței, tratamentul persoanelor concediate temporar, lucrătorii descurajați care nu se declară disponibili pentru muncă si oamenii care ocupă posturi cu jumătate de normă dar care căuta un serviciu cu normă întreagă.

În ceea ce privește modul de calcul al ratei șomajului variațiile pe plan național sunt frecvente : Germania exclude din forța de muncă persoanele care

lucrează în propria firmă; în Belgia se calculează două rate ale șomajului , mai întâi sub forma numărului de șomeri ca procent din totalul forței de muncă și apoi al numărului de șomeri ca procent din forța de muncă ocupată; Elveția își calculează forța de muncă pe baza recensământului populației din anul 198019

Prin modificarea definiției, ceea ce guvernele sunt înclinate să facă, rata șomajului poate fi mărită sau, mai frecvent micșorată cu mai multe procente.

Organizația Internaționala a Muncii și alte organizații internaționale calculează rate standardizate ale șomajului, care sunt diferite de cifrele obținute pe plan național, dar care oferă o bază importantă de plecare pentru comparațiile dintre țări. İată câteva date cu privire la numărul șomerilor în anumite țări ale lumii.Aceste date sunt prezentate în tabelul următor.

mii persoane Tabelul II.1

Sursa: Canstat Statisctical Buletin nr.2/2003, INS, Bucuresti 2003, pag.9

Notă: x=nu sunt aplicabile; – =nu sunt disponibile;

În ceea ce privește numărul de șomeri pe sexe în anii 2000-2003 aceste date sunt prezentate în Anexa 1.

Rata șomajului în rândul tinerilor a crescut de la 2.9% la 64.7% în țările din U.E în anul 2000. Ratele au variat între 7.9% și 73.1% în țările candidate din Europa Centrala la U.E (C.E.C.Cs).

În U.E și C.E.C.Cs ratele șomajului în teritoriu au variat mult în anul 2000.În U.E ratele șomajului au variat de la 1.7% în regiunea Aland din Finlanda la 33.1% în regiunea Reunion din Franța.

O comparație a ratelor șomajului în rândul femeilor în cadrul U.E și C.E.C.Cs, arată că femeile au fost mai puțin afectate de șomaj în C.E.C.Cs decat în U.E.

În opoziție, riscul șomajului în rândul tinerilor este relativ mai mare în C.E.C.Cs decât în U.E, ca rate variind între 2.9% și 64.7% în U.E și între 7.9% și 73.1% în C.E.C.Cs.

Rata șomajului în teritoriu a fost mai mică între aprilie 1999 și aprilie 2000 în mai mult de 90% din regiunea U.E., în timp ce aceasta a crescut în mai mult de 80% în

regiunile C.E.C.Cs între a doua jumătate a anului 1999 și a doua jumătate a anului 2000.

În anul 2000, rata șomajului în rândul femeilor din U.E a variat de la 1.7% (Finlanda si Marea Britanie) la 40.7%(Italia).

Rata șomajului a fost ridicată în rândul bărbaților în mai mult de 70% din regiuni, dar scăzută în aproape toate regiunile din Marea Britanie și câteva regiuni în Suedia, Finlanda și Germania, precum și într-o regiune din Irlanda.

În C.E.C.Cs rata șomajului în rândul femeilor a fost apropiata de cea a bărbaților: cea mai scăzută rată a șomajului (4.1%) a fost înregistrată în regiunea Praha din Cehia și cea mai înaltă 28.1% a fost înregistrată în Polonia.

În 22 din cele 55 regiuni, rata șomajului în rândul femeilor a fost mai mică decât media din U.E 9.9% în anul 2000. Rata șomajului pe sexe este prezentată în Anexa 2.

Din faptul că cererea și oferta nu reușesc să se compenseze rezida numeroase probleme. În Franța se simte lipsa infirmierilor, a experților în tehnologie și a

construcțiilor de clădiri dar se înregistrează un excedent de personal administrativ și de vânzare. În Germania, numărul de constructori este foarte mare din lipsa vânzărilor.

Între 1999-2000, rata șomajului a variat între 8.1%-8.9%. Principalele progrese din această perioadă au fost creșterea numărului de angajați cu normă redusă (part-tine) în totalul angajaților 11.2% în 1990 și 16.5% în 2000.

În Franța și Portugalia unde s-a înregistrat o reducere moderată a duratei medii anuale a numărului de ore de muncă, s-a constata o mai mare flexibilitate a timpului de muncă.

Rata șomajului în 2000-2003

% Tabelul II.2

Sursa: Canstat Statisctical Buletin nr.2/2003, INS, Bucuresti 2003, pag.12

Notă: x=nu sunt aplicabile; – =nu sunt disponibile;

În ceea ce privește emigrația Banca Centrală Europeană consideră că pe termen scurt, ea permite rezolvarea problemelor care există în cadrul aparatului productiv, dar riscă pe termen lung și reduc dorința de reforme a pieței forței de muncă20.

Garantarea unor venituri minime pentru șomeri este o problemă comună tuturor statelor dar ponderea ajutorului respectiv și perioadele de acordare sunt diferite .

Sistemul de protecție socială are cel puțin trei obiective: securitatea financiară, solidaritatea socială, eficiența.

În lume există mai multe sisteme de indemnizații între care:

-regim unic de asigurare (Belgia, Italia, Canada, S.U.A, Japonia, )

-regim similar dar în cadrul căruia statul își asumă direct, sarcina finanțării ajutoarelor pe căi fiscale;

-sistem dublu cu asigurare și asistența complementară( Franța, Germania, Olanda, Spania, Suedia).

Dacă în puține țări în tranziție îmbunătățirea situației economice, relansarea unor activități sau dezvoltarea unora noi, au ajutat la stoparea, și chiar au inversat tendința, creșterii nivelului șomajului în majoritatea țărilor est-europene șomajul înregistra rate înalte.

În multe cazuri, nivelurile mari înregistrate de șomaj se datorează nu numai dislocării forței de muncă peste un anumit procent, ci și unei încetiniri a procesului de creare de noi locuri de muncă în zone în care infrastructura industrială, sau sectorul serviciilor sunt slab dezvoltate.

În multe țări în tranziție rata de participare a lucrătorilor la vârsta, care au deținut între 8-12% din totalul forței de muncă, s-a redus substanțial. S-au introdus măsuri de scheme de pensionare înainte de termen pentru a putea reduce ofertă de forță de

muncă.

Cele 12 sisteme de susținere în șomaj în zona euro

Tabelul II.3

SURSA: Ziarul financiar nr.832/2002 pag.8

Această opțiune s-a dovedit a fi costisitoare, atât în ceea ce privește pierderile înregistrate în procesul productiv, cât și în privința obligațiilor legate de pensionare. Nu s-a reușit crearea de locuri de muncă pentru forța de muncă tânăra și nu s-a prevenit creșterea somajului21.

Ca și în țările dezvoltate probabilitatea de a găsi de lucru scade pe măsura ce crește durata șederii în șomaj (apare așa-numita :dependență de durată”). Drept rezultat, în anumite cazuri, Bulgaria, Albania, persistența lipsei locurilor de muncă determină șomerii să mai caute în mod activ să se angajeze, în final ei părăsind rândurile forței de muncă.

În unele țări șomerii de vârsta medie (care ar trebui sa fie în perioada de vârf a carierei lor, a activării în rândul muncii) au ajuns să reprezinte până la o treime din totalul șomerilor. Majoritatea forței de muncă disponibilizată și a șomerilor aflați de mult timp în inactivitate este reprezentă de femei, lucrători necalificați sau cu o pregătire sub cea medie.

De aceea, pentru a îmbunătăți situațiile create de șomaj pe termen lung, politica ce vizează piața muncii ar trebuii să fie îndreptate spre grupurile dezavantajate, cât și spre zone geografice specifice.

Situația șomajului în țările din Europa Centrala și de Est este critică. În unele state rata șomajului a atins cota de 20% și crește în continuu. În Polonia șomajul afectează peste 16% din populația activă, în Slovacia aproape 19% iar în Croația 15%. În Polonia și Slovacia se investește în construcția de autostrăzi pentru a oferi locuri de muncă; tot aici șomajul rămâne la cote ridicate , în ciuda unei creșteri economice ridicate. Explicația este dată de continuarea procesului de restructurare industrială, locurile de muncă fiind în scădere22

Pe măsura ce statul a retras sprijinul pentru industrii care sufereau de excedent de personal, concedierile și șomajul au devenit ceea ce economiștii numesc ”un rău necesar” în tranziția către economia de piață.23

Cauza ratei înalte a șomajului este supraîncărcarea continuă cu personal din anii precedenți, precum și „valul” de noi născuți care a atins un punct maxim în 1979 și care au intrat pe piața muncii la sfârșitul anilor’90.

Politici actuale și de perspectivă privind șomajul

Prevenirea și atenuarea șomajului au devenit preocupări majore ale tuturor forțelor sociale (salariați, sindicate, patronat) ca și ale puterii publice din toate țările cu economie de piață. În același timp luându-se în considerare existența unui șomaj de mare amploare, au fost concepute, reglementate și sunt promovate măsuri ample în vederea asigurarii unor condiții de existență decentă pentru șomeri.

Reducerea ratei șomajului obligă însă la o acțiune simultană, pe mai multe fronturi, prin combinarea mai multor tipuri de politici menite, în ansamblu, să contribuie la creșterea gradului de ocupare a forței de muncă și la reducerea presiunilor exercitate asupra pieței muncii.

Aducerea nivelului acestuia la limitele sale normale, atenuarea șomajului-este susținută prin măsuri economico-investiționale, educaționale precum și printr-o serie de politici atât pasive dar și active.

Politicile pasive sunt, în principal destinate să furnizeze venituri forței de muncă aflată în șomaj, cuprinzând ajutoare de șomaj și asistență acordată șomerilor, plățile compensatorii din fondurile publice, contribuțiile la cheltuielile generate de schemele de pensionare înainte de termen.

Politicile active sunt elaborate în scopul de a reduce nivelul șomajului, printr-o serie de măsuri menite să îmbunătățească funcția principală a pieței muncii, de corelare și potrivire cât mai eficientă a cererii cu oferta, să conducă la crearea de locuri de muncă, să sprijine procesele de formare a forței de muncă, de calificare, recalificare, reorientare profesională.

Cele doua tipuri de politici se află într-o relație directă, strânsă, deseori fiind considerate că se pot substituii, într-un oarecare grad, unul pe celălalt.

De exemplu, durata și nivelul ajutoarelor de șomaj acordate afectează atât interesul acordat de forța de muncă , cât și stabilirea nivelului salariilor, deci, implicit, și nivelul șomajului. În afară de această, metodă de finanțare a ajutoarelor de șomaj, în mod obișnuit prin aplicarea unui impozit aferent pe statul de plată , influențează costurile cu forța de muncă, fapt ce duce la diminuarea stimulentelor întreprinderilor de a crea locuri de muncă.

Multe măsuri de politică activă, aplicate pe piața muncii, își găsesc justificarea pe baza aprecierii faptului că plățile pasive pe care le primește forța de muncă, aflată în șomaj își pot găsi o justificare mai bună în finanțarea creări unor locuri de muncă, sau chiar în întrebuințarea calificării și în reorientarea profesională a șomerilor.

În acest sens, „activarea” unor plăți pasive se consideră că aduce mai multe beneficii, cum ar fi: creșterea producției ca urmare a plasării forței de muncă aflate în șomaj în activități productive, redistribuirea veniturilor, care se realizează în această alternativă, fiind preferată și mai ușor de acceptarea de către opinia publică24. Reforma sistemelor de acordare a ajutoarelor de șomaj și efectuarea plaților pasive reprezintă măsuri importante în cadrul politicii economico-sociale, mai ales în țările care s-au confruntat , perioade mai îndelungate, cu un nivel ridicat al șomajului.

Această situație de adoptare a măsurilor de politică pasivă are efecte distorsionate la nivelul pieței muncii, iar pe de altă parte, afectează negativ bugetul. Situația poate fi exemplificată prin cazurile Belgiei, Franței, Irlandei, Olandei, Spaniei, Danemarcie, Marii Britanii.

Toate aceste țări cheltuiesc aproape de două ori mai mult pe aplicarea măsurilor de politică pasivă pe piața muncii.

Deoarece aceste cheltuieli sunt foarte mari, în cadrul U.E poziția majorității guvernelor naționale se situează în sensul adoptării unei politici de restrângere a

cheltuielilor bugetare, unul dintre criteriile de convergență la moneda unică europeană fiind reducerea cheltuielilor bugetare legate de șomaj în Europa Occidentala. Analiza șomajului în țările U.E. a evidențiat că acestea au la dispoziție trei metode prin care realizează un grad mai mare de ocupare a forței de muncă, contribuind, în acest fel și la scăderea nivelului înalt actual al șomajului.

Prima metoda este o încercare de a crea locuri de muncă în economia de piață oficială, ținându-se cont de faptul că trebuie să înregistreze o creștere a nivelului productivității muncii.

Acest raționament stă la baza susținerii ideii de a obține o flexibilitate cât mai mare pe piața muncii, cu toate că, și în acest caz, se poate intra într-un cerc vicios, nu dispare teama că acest lucru s-ar putea realiza, mai degrabă, printr-un ritm de creștere a productivității mai scăzut, decât printr-un ritm mai mare de creștere a producției.

Prin a doua metodă se poate mării gradul de ocupare a forței de muncă în economia neoficiala, care, afectiv, poate absorbi doar o mică parte din forța de muncă aflată în șomaj.

Prin a treia metodă ținându-se cont de estimarea gradului de ocupare a forței de muncă, în funcție de numărul angajaților se poate obține o relocare a forței de muncă ocupate, prin reducerea numărului mediu de ore lucrate, sau a numărului de locuri de muncă multiple deținute și alocarea orelor și locurilor de muncă rezultate forței de muncă aflate în șomaj. Ultima metodă pare să capete din ce în ce mai mult teren, tendințele înregistrate pe piețele muncii din țările dezvoltate indicând o creștere a numărului de lucrători periferici, ceea ce înseamnă că se optează pentru o formă de împărțire a muncii, într-o proporție sporită, chiar dacă împărțirea câteodată, este involuntară25 .

Un alt tip de măsuri de politică pasiva vizează sistemul de acordare a ajutorului de șomaj. Ajutoarele de șomaj stabilite la un nivel ridicat pot încuraja: ocuparea forței de muncă pe perioade foarte scurte de timp, separarea voluntară a forței de muncă de locul de muncă și șomajul parțial involuntar.

Ajutoarele de șomaj contribuie la promovarea unui proces relativ eficient de căutare a unui loc de muncă, facilitând apropierea sub aspect structural-calitativ a cererii și ofertei de muncă.

Principalele forme ale ajutorului de șomaj.

Termenul de ajutor de șomaj este folosit pentru a desemna toate formele de suport financiar acordat șomerilor. Acest ajutor se împarte în26.

Asigurarea de șomaj reprezintă un sistem în care lucrătorii au dreptul la o compensație pentru partea de venit alocată șomajului, are în vedere riscul pierderii unui anumit nivel al venitului și se bazează adesea pe conceptul de rată de înlocuire. Acest sistem este finanțat în general pe baza plăților pentru contribuțiile șomajului.

İmplicarea statului în sistematica ajutoarelor sociale de tipul ajutorului de șomaj a crescut în prima jumătate a secolului al-XX-lea , în principal ca urmare a unor puternice conflicte politice sau a unor importante schimbări produse în peisajul economic. Asistența de șomaj este plătită șomerilor fără a conta tipul de activitate desfășurată anterior . Se bazează pe conceptul de venit minim garantat și se asigură, în general din impozite.

Unele țări optează cu o combinație între asigurările de șomaj și asistența de șomaj. Programele de acest tip pot fi coordonate de către PES (Public Employment Service) sau de către partenerii sociali27.

Cunoscute sub inițialele PES serviciile publice de ocupare sunt considerate a fi un instrument cheie în soluționarea unora din problemele complexe ale pieței muncii,

în special în țările membre U.E. Statele membre sunt susținute în eforturile lor de modernizare și îmbunătățire a calității serviciilor aferente PES.

În cadrul programelor adoptate de către serviciile de angajare un loc aparte dețin programele de formare profesionale și cele speciale destinate tinerilor28. În cadrul

programelor de formare profesională se disting programe de formare destinate: adulților șomeri sau celor cu risc ridicat de a deveni șomeri, adulților angajați.

În cadrul programelor speciale destinate tinerilor se disting cele adresate: tinerilor șomeri și celor dezavantajați , sprijinirii programelor de instruire aferente tinerilor.

Un alt tip de politici, considerate că activează plățile pasive, din această cauză situându-se la granița cu politicile active, mulți specialiști încadrându-le în grupul acestora, s-a experimentat în câteva țări dezvoltate în ultimii ani (Franța, Belgia, Marea Britanie, Australia, Germania) și cuprinde în primul rând, în diverse variante, un program de transfer al ajutoarelor de șomaj.

Acest program are rolul de a facilita forței de muncă aflată în șomaj prelungit posibilitatea de a oferi o parte din ajutorul de șomaj drept garanție întreprinderii care o angajează.

Programul stipulează că garanția crește cu cât perioada în care forța de muncă se găsește în șomaj este mai îndelungata. De asemenea, sunt oferite garanții mai mari acelor întreprinderi care le utilizează integral în ridicarea calificării forței de muncă, sau recalificarea și reorientarea profesională.

În momentul în care șomerii găsesc locuri de muncă, volumul garanției începe să scadă treptat, pe măsură ce începe să crească durata angajării în respectivele locuri de muncă29.

Crearea de locuri de muncă în sectorul public.

În unele situații, statul inițiază probleme menite a reduce șomajul ciclic și cel structural, prin crearea de locuri de muncă în sectorul public. Adepții unor astfel de măsuri susțin că ele sunt eficiente în social în perioada de timp care se scurge între momentul aplicării și cel al obținerii efectelor finale ale unor politici fiscale sau monetare dedicate aceluiași scop. Mai mult, ei susțin, că aceste programe sunt orientate în mod corect către cei cu salarii mici și care au fost disponibilizați din

sectoare cu ofertă în exces de mană de lucru, atunci creșterea rezultantă a cererii nu va crea presiuni inflaționiste.

Criticii unor astfel de programe susțin că ele nu realizează nimic în plus față de cei ce s-ar putea obține prin unele măsuri de reducere a taxelor și impozitelor.

Astfel, ambele conduc la creșterea cererii agregate ; diferența constă însă în faptul că programele de creare de locuri de muncă în sectorul public determină o creștere a ponderii producției realizate în acest sector, precum și o reducere a raportului dintre mâna de lucru și capital la nivelul întregii economii.

O altă critică adusă acestor programe rezida în faptul că autoritățile locale, cărora, de regulă, le este încredințată gestionarea fondurilor necesare derulării lor – pot urmării unele obiective contrare celui de creare de noi locuri de muncă (ex:reducerea taxelor, rambursarea datoriilor, achiziții de terenuri, cumpărarea de capital).

O parte din banii destinați finanțării acestor programe sun folosiți pentru plata salariilor unor muncitori care ar fi fost oricum angajați, ceea ce face ca, în fapt, creșterea netă de locuri de muncă în sectorul public să fie mult mai mici decât ar lăsa să se creadă cifrele vehiculate de autorități.

İdeea conform căreia guvernul trebuie să asigure locuri de muncă celor care doresc îi atrage pe mulți politicieni; în același timp, chiar și specialiștii sunt de acord că statul trebuie să intervină- într-o formă sau alta –atunci când se

înregistrează rate înalte ale șomajului, determinate de recesiuni economice majore30.

Subvențiile directe pentru salarii.

Subvențiile pot avea un caracter general sau unul specific. În primul caz ele sunt destinate reducerii șomajului ciclic în vreme ce în cel de-al doilea caz se urmărește diminuarea șomajului structural.

Vom analiza subvențiile directe plătite celor care angajează salariați slab calificați afectați de șomajul structural. Justificarea unor astfel de programe se bazează pe

constatarea potrivit căreia rata naturală a șomajului nu este neapărat optimă.

Cu alte cuvinte măsurile menite a reduce șomajul structural pot determina o creștere a producției reale mai mari decât costurile implicate.

Pe termen lung, orice creștere a ocupării determinată de un asemenea program de subvenții directe pentru salarii este rezultatul fie al unui efect de subvenție, fie al unuia de producție. Astfel subvenția reduce prețul net al mâinii de lucru subvenționate în comparație cu prețul capitalului și al mâinii de lucru calificate, ceea ce stimulează firmele să substituie resursele nesubvenționate cu mâna de lucru subvenționată. Unul dintre motive ar fi acela ca mâna de lucru slab calificată va înlocui mâna de lucru mai calificată; în plus firmele nu vor fi stimulate să asigure o perfecționare a mâinii de lucru, deoarece în acest fel respectivii salariați s-ar putea să nu mai fie eligibili pentru a primi subvenții.

Putini economiști consideră subvențiile directe ca fiind singurul sau cel mai important remediu al șomajului ciclic sau al celui structural, deși mulți sunt de acord că această abordare este de preferat celui care sugerează crearea de locuri de muncă în sectorul public31.

Politicile ce vizează piața muncii servesc unei importante funcții de redistribuire, ele îndreptându-se către grupurile cele mai dezavantajate de pe piața muncii (șomeri înregistrați pe termen lung și persoane necalificate sau slab calificate)

ajutându-le să se mențină în contact cu câmpul muncii și într-un anume sens , mai limitat, să-și îmbunătățească perspectivele ocupării.

Orice guvern, din orice tară și de orice orientare, ar dori ca șomajul din țara respectivă să se găsească la nivelul ratei naturale, fără a neglija însă și alte obiective de politică macroeconomice cum ar fi creșterea, inflația, balanța de plăți.

CAPİTOLUL III

Distorsiuni pe piața muncii în și problema șomajului în România

3.1 Pierderea locului de muncă de către o parte a populației ocupate

Șomajul este probabil fenomenul contemporan cel mai de temut iar lupta împotriva acestui flagel este cea mai importantă problemă economico-socială.

Nefiind doar o abordare statistică, analiza fenomenului trebuie să urmărească și dramele individuale, consecințele acestora asupra tuturor categoriilor socio-profesionale. Specialiștii în psihologia socială descoperă că, printre șomerii de azi problemele de natură psihica se înmulțesc, cum ar fi: apatia progresivă, frustrarea, instabilitatea afectivă și pierderea respectului de sine.

Pentru persoana ce are responsabilitatea unei familii, pierderea locului de muncă este o adevărată dramă, care o afectează personal, și siguranța personală dispare, lumea se disociază de ea. Mulți specialiști în problema șomajului sesizeză apariția unei „neliniști în așteptare” legată de locul de muncă, anume de posibilitatea pierderii lui, neliniște care poate prejudicia grav, relațiile de familie și relațiile individuale în societate.

Astfel, există riscul ca societatea să se dividă în doua: pe de o parte, cei supraocupați, iar pe de altă parte, șomerii marginalizați care depind aproape în întregime de bunăvoința celor dintâi.

Oferta de forță de muncă reprezintă munca pe care o pot depune membrii unei țări în condiții salariale. Sursa ofertei o reprezintă „populația”, care, ca dimensiune și

dinamică în timp este consecința unui ansamblu eterogen de factori și de natură economică, dar și de natură biologică.

Pornind de la populația totală a unei economii naționale, se pot delimita, în raport cu posibilitățile de participare la activitatea economico-socială, mai multe categorii32, evidențiate în schema de mai jos:

Schema III.1

PANM= populația care nu dorește să muncească, casnică , studenți, militari;

S= populația care dorește să muncească și nu găsește de lucru= șomerii;

Populația activă ocupată PAO, cuprinde populația în vârstă de muncă, ocupați în una din ramurile economiei naționale, precum și persoanele în afara vârstei de muncă, dar care lucrează. Se consideră populația ocupată:

Persoanele care au un loc de muncă și au lucrat în cursul săptămânii de referința;

Persoanele temporar absente de la lucru și care păstrează legătura cu locul de muncă (concedii, șomaj tehnic);

Persoanele, care temporar sau pe o durată nedeterminată, nu sunt remunerate, dar cărora nu li s-a desfăcut contractul de muncă;

Persoanele care au un loc de muncă, regim de muncă complet sau parțial și sunt în căutarea altui loc de muncă;

Persoanele care, în cursul săptămânii de referința au desfășurat o muncă oarecare, în regim complet sau parțial, plătită sau aducătoare de venit, chiar dacă erau în curs de pregătire școlară obligatorie, beneficiari de pensie, înscrise la Oficiile de forță de muncă, primind sau nu ajutor de șomaj;

Lucrătorii familiali neremunerați;

Ucenicii și stagiarii remunerați;

Membrii forțelor armate (cadre active și militari în termen);

Neocuparea (șomajul) cuprinde persoane care caută de lucru, dar nu au loc de muncă. Astfel, totalul forței de muncă este format din totalul celor angajați (ocupați) și al șomerilor (neocupați).Persoanele care nu au avut serviciu și nu caută unul, sunt calificate ca fiind în afara forței de muncă.

Populația ocupată cuprinde33 potrivit metodei balanței forței de muncă toate persoanele care, în anul de referința au desfășurat o activitate economică aducătoare de venit, cu excepția cadrelor militare și a persoanelor asimilate acestora (personalul MapN, Ministerului de İnterne, Serviciul Român de İnformații, militarii în termen) a organizațiilor politice, obștești și a deținuților.

Populația ocupată, cuprinde conform metodologiei „Anchetei trimestriale asupra forței de muncă în gospodarii”, toate persoanele de 15 ani și peste, care au desfășurat o activitate economică sau socială, producătoare de bunuri sau servicii, de cel puțin o oră în perioada de referința, în scopul obținerii unor venituri sub formă de salarii, plata în natură sau alte beneficii.

İndicatorul populației ocupate nu cuprinde persoanele care desfășoară în exclusivitate activitate casnică, elevii și studenții de la cursurile de zi , personalul militar și cei din organizațiile politice.

În statistica internațională în categoria populației ocupate se cuprinde întreaga populație ocupată în ramurile economiei excluzând șomerii, iar în unele cazuri și personalul forțelor armate. În analizele economice, populația ocupată este corelată cu populația totală sau segmente ale acesteia, obținându-se34:

rata brută de ocupare –care exprimă ponderea populației ocupate în populația totală;

rate specifice de ocupare (calculate pe grupe de vârstă și pe sexe);rata de ocupare a populației potențial active- care exprimă ponderea populației ocupate în populația în vârstă de 15-60 ani, indicator care atenuează diferențele dintre țări privind limitele de vârstă legale de muncă și are o largă utilizare în comparațiile internaționale;

rata de ocupare a populației active;

rata de ocupare a resurselor de muncă (resursele de muncă exprimând numărul persoanelor capabile de muncă, respectiv aceea parte a populației care dispune de ansamblul capacităților fizice și intelectuale care-i permit să desfășoare o activitate utila);

Situația unei persoane ocupate în funcție de modul de obținere a veniturilor din activitatea exercitată poartă numele de statut profesional. Astfel, o persoană ocupată poate fi:

salariat (persoana care–și exercită activitatea pe baza unui contract de muncă într-o unitate economică sau socială sau la persoanele particulare în schimbul unei remunerații sub formă de salariu plătit în bani, în natură);

patron (persoana care –și exercită ocupația în propria sa unitate pentru a cărei activitate are angajați unul sau mai mulți salariați);

lucrător pe cont propriu (persoana care-și exercită activitatea în unitatea proprie sau într-o afacere individuală fără a angaja nici un salariat, fiind ajutat sau nu de membrii familiei sale neremunerați);

lucrător familial neremunerat (persoana care-și exercită activitatea într-o unitate economică familială condusă de un membru al familiei sau o rudă, pentru care nu primește remunerație sub formă de salariu sau plată în natură);

membru al unei societăți agricole sau al unei cooperative (persoana care a lucrat fie ca proprietar al unui teren agricol într-o societate agricolă constituită conform legii, fie ca membru al unei cooperative meșteșugărești, de consum sau credit );

Pornind de la resursele de muncă se poate calcula rata de ocupare, care se determină după formula:

RO=PAO X 100

Rm

PAO= populația activă ocupată

Rm= resursele de muncă

Cu cât valoarea acestui indicator crește, cu atât o parte mai mare din populație este capabilă să-și asigure un venit independent și să participe la procesul de dezvoltare economică a țării.

Resursele de muncă exprimă numărul persoanelor capabile de muncă, respectiv aceea parte a populației care dispune de ansamblul capacităților fizice și intelectuale care permit să desfășoare o activitate utila.

Una din intențiile lui Keynes, a fost să respingă ideea că mișcarea salariilor, chiar dacă este posibilă, va mării cererea efectivă. El s-a străduit să arate că predecesorii săi neoclasici au susținut, de fapt, micșorarea salariilor ca remediu al șomajului. Argumentul lui Keynes asupra economiei micșorării

salariului din capitolul al-IX-lea al „Teoriei generale a expunerii angajării” suna astfel:

cererea de forță de muncă, și nivelul angajărilor sunt într-adevăr determinate de salariile reale, nu de salariile bănești, exact așa cum au spus economiștii neoclasici.

o reducere a salariilor bănești este totodată urmată de o reducere echivalentă a salariilor reale, cât timp prețurile sunt determinate competitiv de costurile primare marginale, care pe o durată scurtă de timp sunt formate în totalitate din costurile forței de muncă.

3. cât timp consumul real este o funcție unică a venitului real și cât timp tendința marginală spre consum a muncitorilor este mai mică decât unitatea, muncitorii vor cheltui mai puțin pentru consum, după scăderea salariilor reale, decât înainte.

4. deși costurile forței de muncă au scăzut, declinul ratei dobânzii tinde să stimuleze investiția, fie datorită capcanei lichidității, fie datorită elasticității cererii de investiții la o dobândă mică sau datorită scăderii salariilor și prețurilor așteptate în perspectivă.

reducerea salariilor bănești într-o economie închisa conduce la micșorarea cererii agregate, iar șomajul, fie că se accentuează, fie, în cel mai bun caz rămâne neafectat. De aceea, micșorarea salariului nu va conduce la atenuarea șomajului, chiar daca ar fi posibil.

În plus, se afirmă că nu este posibil acest lucru pentru că muncitorii nu doresc să ocupe locurile de muncă, acceptând ca salariile lor bănești să fie reduse. Acest, lucru nu este de lungă durată, datorita „iluziei bănești” a funcției ofertei de forță de muncă, deși cu siguranță că politica de reducere a salariilor afectează anumite categorii de muncitori, mai mult decât altele, iar profitul din salariu este reprezentat în esență , mai mult de salariul „relativ” decât de cel absolut.

Keynes citează această „ipoteză” a „salariilor relative” ca motive pentru inflexibilitatea descrescândă a salariilor bănești.

Pe scurt „menținerea nivelului general stabil al salariilor bănești reprezintă cea mai recomandabilă măsură politică, pentru un sistem închis, în timp ce aceeași

concluzie va fi valabilă, pentru un sistem deschis, înseamnă că echilibrul cu restul lumii poate fi asigurat prin intermediul modificărilor fluctuațiilor.

Ce au spus economiștii despre reducerea salariilor înaintea publicării „Teoriei generale” a lui Keynes: impresia pe care o lasă Keynes este că „economiștii clasici” au preferat reducerea salariilor bazându-se pe raționamentul microeconomiei statice, generalizată neadecvat la întreaga economie.

Doctrina clasică susține că reducerea salariilor nu poate afecta direct , angajările pe durată scurtă deoarece cererea de forță de muncă depinde de salariile reale; cât timp pe o durată scurtă toate cheltuielile variabile reprezintă cheltuieli cu forța de muncă, prețurile trebuie să scadă în aceeași proporție ca și salariile, lăsând salariile reale neschimbate. Orice argument în favoarea reducerii salariilor pentru a atenua șomajul pe scurtă durată, trebuie să se bazeze fie pe efectele „indirecte” ale lichidității , ratei dobânzii, balanței de plăti și sarcinii de impozitare, fie pe efectele „dinamice” legate de rămânerea în urmă a reducerii salariilor, prețurilor și elasticității așteptărilor.

Deci, șomajul involuntar are drept cauze următoarele procese principale:

reducerea personalului întreprinderii în perioada de restrângere a activității acestora sau din cauza restructurării factorilor de producție;

concedierea unor persoane care au prestat o muncă necorespunzătoare față de pretențiile întreprinderii;

părăsirea locurilor de muncă de către aceea care caută un alt loc mai potrivit cu pretențiile lor;

creșterea ofertei de muncă din partea acelora care vor să intre pentru prima dată pe piața muncii, a tinerilor ajunși la vârsta de muncă, micșorarea numărului șomerilor voluntari, a numărului femeilor casnice , creșterea numărului emigranților pătrunși din alte țări pe piața muncii.

Astfel, șomajul se formează nu numai din acele persoane care au fost concediate de la locurile de muncă sau care le-au părăsit de bunăvoie, ci și din acelea care-și oferă pentru prima dată serviciile lor pe piața muncii.

Persoanele care au fost concediate din motive de dificultăți, conjuncturale ale întreprinderii precum și cele care au părăsit de bună voie locurile lor de muncă formează șomajul fricțional, despre care am vorbit în capitolul al doilea.

Această categorie a șomerilor are șanse sa se reangajeze chiar în aceeași întreprindere sau în cadrul altor întreprinderi atunci când situația conjuncturală se îmbunătățește. Acest tip de șomaj are un caracter permanent pentru că în orice economie există întotdeauna oameni care vor sau trebuie să-și schimbe temporar locul lor de muncă și sunt între două angajări.

Mai complicată este problema șomerilor care au fost dați afară din motivul că serviciile lor au fost necorespunzătoare dar și acelora care-și oferă pentru prima dată serviciile lor de muncă .

Experții români consideră că piața muncii din România este profund afectată de crizele tranziției la economia de piață, la nivelul acesteia manifestându-se cu intensitate crescută șomajul structural, cel tehnologic și explozivul șomaj al diplomelor (mai ales pentru absolvenții învățământului preuniversitar).

În perioada de tranziție se constată că șomerii, și ei parte a societății-sunt purtătorii acelorași mentalități, deseori comunitariste, deci inadecvat realității atât de dinamice, care presupune o mare mobilitate socio-profesională, schimbări atitudinale, fapt ce îngreunează controlul și rezolvarea acestui fenomen.

Cauza dominantă care a generat șomeri, în proporție masivă, o constituie fără îndoială, trecerea de la un sistem economic centralizat la un sistem de

economie de piață, care implică noi forme de restructurare economică, a unităților și implicit adaptarea individului la această nouă situație.

Mare parte dintre șomeri așteaptă în continuare, în spiritul aceleași mentalității, colectiviste la „altcineva” să le garanteze stabilitatea locului de muncă și un „salariu corespunzător”.

Actualmente, România este confruntată cu un șomaj de masă care are tendință de creștere . Cauzele principale care au generat un astfel de șomaj sunt următoarele:

acumularea în timp a unui puternic șomaj deghizat încă din perioada regimului trecut, format din persoane angajate în cadrul întreprinderilor și instituțiilor care au avut o activitate aparentă cu eficiență foarte mică.

În urma trecerii la sistemul economiei de piață, o parte importantă dintre aceste persoane au fost concediate, devenind șomeri;

reducerea drastică a activității unor întreprinderi, ramuri și subramuri constituite în spiritul megalomaniei industriale, în mod irațional, haotic. Aceasta a creat un șomaj structural de natură tehnologică, care înseamnă un surplus de ofertă de muncă pentru alte specializări;

o contribuție importantă la apariția șomajului de masă a avut-o și concentrarea exagerată a populației active (mai ales a celei tinere și de vârstă mijlocie) la orașe. Astfel, s-a ajuns la situația ca industria, construcțiile, transportul, comerțul să nu mai reușească să-i asimileze și să-i integreze în întregime. O buna parte a acestei populații are o dublă apartenență (atât la orașe cât și la sate), constituind de fapt o formă a șomajului parțial.

Printre alte cauze care generează pierderea locului de muncă de către o parte a populației ocupate se număra:

disponibilizarea unei părți a forței de muncă ocupate, datorită dispariției unor locuri de muncă și a reclasării altora;

în condițiile unei creșteri foarte lente a numărului de locuri oferite, crește numărul șomerilor mai ales în zona așa-

numitelor categorii vulnerabile ale populației :tineri, bătrâni, femei;

viața economică continua să fie confruntată cu mari dificultăți generate de lipsa piețelor de desfacere, lipsa unor surse convenabile de materii prime și energie și în special lipsa capitalului financiar necesar modernizării și relansării unor activității ce ar putea fi profitabile;

consolidarea poziției de cvasi monopol a unor agenți economici având drept consecința rigidizarea pieței de muncă;

extinderea fenomenelor restrictive de natură economică, socială, juridică, ce limitează mobilitatea forței de muncă pe plan intern și internațional;

s-au accentuat tendințele de specializare și segmentare, de formare a unor grupuri și categorii socio-profesionale neconcurente, ca urmare a multiplicării fără precedent a numărului de profesii, specializări, calificări și a numeroaselor diferențieri dintre salariați, din punct de vedere al experienței, abilitaților, capacității de adaptare35.

În ceea ce privește disponibilizarea unei părți a forței de muncă ocupate se poate spune că, de la începutul anului , 1998 se înregistrează o creștere a numărului de persoane ce-și pierd locul de muncă.

Cauzele care au determinat această situație sunt: deprecierea monedei naționale, creșterea dobânzilor bancare și absența unei strategii privind dezvoltarea sectorului privat. Ca prim efect al acestei crize este reducerea veniturilor de la bugetul statului. De asemenea, a scăzut activitatea bancară, prin faptul ca cererea de credite, ca urmare a dobânzilor ridicate, s-a redus simțitor. Au scăzut drastic investițiile și cererile de produse și servicii pe piața internă.

Fiscalitatea ridicată creează cea mai mare povară, pentru aceste societății. Nivelul cumulat al impozitelor, taxelor și accizelor reprezintă circa 60-65% din cifra de afaceri a întreprinderilor mici și mijlocii. Există mai multe soluții pentru ieșirea din această criză hotărâtoare pentru viitorul economiei romanești cum ar fi:

IMM ar trebui sa aibă acces, prin închiriere sau leasing la spațiile sau echipamentele de producție neutralizate din sectorul de stat (circa. 40% din activele regiilor autonome sau societăților comerciale cu capital de stat).

İmpozitele pe profit să fie diferențiate în funcție de ramura de activitate sau de mărimea profitului,

Profitul reinvestit să fie neimpozabil;

Acordarea de facilitați fiscale pentru investițiile în zonele economice speciale. Sunt necesre investiții speciale, destinate finanțării sectorului privat.

Organizarea programelor de introducere în planurile de învățământ a disciplinelor anteprenorial-manageriale.

Astfel, realitatea economico-socială, extrem de complexă, variabilă și imprevizibilă, arată ca nu ne putem dispensa de o anumită relativitate când dorim să facem aprecieri. Chiar și fără un set de date ne-am putea forma convingerea din zeci de alte informații că, în perioada de tranziție în care se găsește România la ora actuală, cauzele șomajului sunt foarte variate și au tendințe de diversificare.

De regulă, când analizăm cauzele șomajului cu date oferite de diferitele instituții ale statului, cu atribuții în domeniu trebuie să ținem seama că acestea sunt mult mai numeroase și pe lângă cele prezentate până acum se mai pot adăuga și următoarele:

existența unui important număr de persoane aflate în șomaj tehnic, ele fiind plătite din fondul de șomaj, dar păstrând totuși o legătură cu locul de muncă;

rămâne însă foarte ridicat nivelul supraocupării vizibile și invizibile.

Deși asistăm la o destructurare și dereglare puternică a procesului de reproducție, ocuparea nu pare să fie la fel de puternic afectată;

În contextul supraocupării vizibile, nu vom uita și supraocuparea care rezultă din utilizarea incompletă a timpului normal (legal) de muncă. Încercarea de estimare a supraocupării și a supraefectivelor este greu de efectuat.

3.2 Evoluția șomajului în România

Șomajul există și a existat dintotdeauna. Dinamica fenomenelor sociale ale perioadei de tranziție a generat șomaj și o reintensificare a lui în zonele altădată puternic industrializate.

După decembrie 1998 șomajul a creat o instituție specializata în cuantificarea efectelor sale . Atributele acestei instituții s-au diversificat și amplifi-

-cat de la o perioadă la alta, oscilând între acțiuni pasive și active.

În România, actul legislativ care reglementează înființarea unei instituții moderne care se ocupă de problematica șomajului și a șomerilor este Legea nr.145/23.07.1998. În conformitate cu prevederile Legii 145/1998, începând cu 1 ianuarie 1999, s-a înființat Agenția Națională pentru Ocupare și Formare Profesională, instituție publică, de interes național, care coordonează activitatea de ocupare și formare a forței de muncă, precum și de protecție a persoanelor neâncadrate în muncă. De asemenea, pe data de 30 decembrie 2000 Guvernul României a emis OUG 294/2000 prin care modifica Legea 145/1998.Astfel titulatura agenției s-a modificat în Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (A.N.O.F.M).

Obiectivele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă sunt:

instituționalizarea dialogului social în domeniul ocupării și formării profesionale;

aplicarea strategiilor în domeniul ocupării și formării profesionale;

aplicarea măsurilor de protecție socială a persoanelor neâncadrate în muncă;

Pentru realizarea obiectivelor sale, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă are ca principale atribuțiuni:

organizarea serviciilor de ocupare a forței de muncă;

furnizarea și finanțarea, în condițiile legii, a serviciilor de formare profesională, în concordanță cu politica de ocupare a forței de muncă și cu tendințele care se manifestă pe piața muncii, în scopul facilitării încadrării în muncă;

orientează persoanele neancadrate în muncă și mediază între acestea și angajatori, în vederea realizării echilibrului dintre cererea și oferta forței de muncă;

administrează bugetul Fondului pentru plata ajutorului de șomaj;

elaborează studii și analize în domeniul ocupării și formării profesionale, care vor fi folosite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale la elaborarea strategiilor din acest domeniu;

acționează pentru lărgirea profilului profesional și creșterea mobilității pe piața muncii;

susține relații de parteneriat și cofinanțare în crearea de noi locuri de muncă, cu deosebire în zonele în care piața muncii este puternic tensionată;

asigură servicii specifice ocupării și circulației forței de muncă pe plan internațional;

sprijină atât agenții economici cât și salariații acestora, în cazul concedierilor colective;

realizează executarea silită a creanțelor bugetare și acordă înlesniri la plata acestora în limitele competențelor acordate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Principalele fonduri speciale destinate protecției sociale a șomerilor sunt: ajutorul de șomaj; alocațiile de sprijin; ajutorul de integrare profesională; plata

absolvenților; plățile compensatorii si alte cheltuieli. Fiecare din aceste fonduri au o anumita destinație, satisfăcând astfel o anumita categorie de nevoi.

Amploarea șomajului se exprima in mod absolut si relativ:

in forma absoluta ea este data de numărul de șomeri înregistrați la A.N.O.F.M.,

iar in forma relativa, ea se exprima prin rata șomajului, determinata ca raport procentual intre numărul total de șomeri înregistrați si populația activa civila.

De la apariția sa, șomajul în țara noastră a cunoscut o dinamică alertă și capricioasă, marcată pe parcurs de câteva momente mai deosebite. Acesta a avut o creștere mai accentuată în intervalul 1998-2000, urmând apoi modificări simțitoare de la an la an. Vom prezenta evoluția șomajului în perioada 2000-2003.(Tabelul III.1)

Evoluția șomajului în România în perioada 2000-2003

Tabelul III.1

Sursa: Canstat Statistical Buletin nr.2/2003, INS, București 2003, pag. 9-10

Potrivit datelor din tabelul de mai sus evoluția șomajului este marcată deseori de salturi, atât în creștere cât și în descreșterea fenomenului. Se observă o creștere săltată în perioada 1997-2000, iar începând cu anul 2000, se observă o scădere a numărului șomerilor.

NUMĂRUL DE ȘOMERİ ÎN PERIOADA 2000-2003

Graficul III.1

RATA ȘOMAJULUİ ÎN PERIOADA 2000-2003

Graficul III.2

În ceea ce privește rata șomajului, după o reducere spectaculoasă în anul 2001 (6,6%), a urmat din nou creșterea ratei șomajului la 8,4% în 2002 scăzând apoi la 7,5% în 2003.În 2002 putem vorbi de un proces temperat al creșterii numărului de șomeri cu aproape un procent față de anul precedent. Începând cu sfârșitul anului și continuând în 2003 șomajul a început să scadă, date mai exacte despre acest fenomen sunt prezentate în tabelul următor:

Evoluția indicatorilor forței de muncă În perioada

noiembrie 2002 –noiembrie 2003

Tabelul III.2

Sursa: Buletin Statistic Lunar nr.11/2003, INS, pag.78-80

La sfârșitul lunii noiembrie 2002 , 4353 mii de persoane erau înregistrate ca persoane salariate la unitățile teritoriale ale Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, respectiv ale A.N.O.F.M. În perioada ianuarie 2003-septembrie 2003, acest număr a înregistrat creșteri , luna iunie 2003 înregistrând cea mai spectaculoasă creștere a numărului de salariați (4.420.500), dar și un număr redus de șomeri (663.600).

Apreciat prin nivelul ratei sale, șomajul în lunile mai 2003-septembrie 2003 înregistrează o tendință de diminuare de la 7,6% la 6,7% urmând ca în lunile octombrie (7,0%), noiembrie (7,2%) 2003 să crească ușor dar fiind mai scăzută cu aproape 1% față de luna noiembrie 2002 (8,1%).

Această tendință nu este spectaculoasă dar ea există ca atare, însciindu-se printre evoluțiile favorabile ale economiei din anul 2003.

Această situație reprezintă o tendința cu efecte pozitive pe plan macroeconomic, însciindu-se printre factorii de atenuare a fenomenului de criză și dezechilibru al tranziției noastre.

La finele anului 2003, rata șomajului a fost 7,2% la nivelul întregii țări; în scădere față de anul precedent, fiind depășită de cea a persoanelor de sex masculin 8,1%.

Analizând situația pe grupe de vârsta, se remarcă vulnerabilitatea populației tinere, cuprinsă între 15-24 de ani. În rândul tinerilor rata șomajului cea mai mare s-a înregistrat în anul 2000 astfel:

Rata șomajului pe grupe de vârsta

Tabelul III.3

Sursa: Canstat Statistical Buletin nr.2/2003, INS, București 2003, pag.13-14

RATA ȘOMAJULUI PE GRUPE DE VÂRSTE

Graficul III.3

Din datele de mai sus putem spune că tinerii reprezintă populația cea mai afectată de rata șomajului, o scădere substanțială înregistrându-se în anul 2001 cu aproape 1% față de 2000, dar începând cu anul 2002 aceasta crește cu aproape 4% ajungând la (21,7%).

În ceea ce privește populația peste 25 ani , aceasta este mai puțin afectată de șomaj înregistrând valori mai mici dar și aici putem vorbi de oscilații de la an la an. Rata cea mai mare fiind în 2002 de 6,4% cu 1,5% mai mare decât în 2001 când s-a înregistrat cea mai mică valoare.

Reducerea șomajului în perioada iulie- noiembrie 2003 a fost influențată de următorii factori: creșterea economică, aplicarea măsurilor active pentru stimularea ocupării în cadrul programului de acțiuni pe anul 2003, cu precădere în zonele cu rată mare a șomajului, precum și relansarea activității sezoniere din perioada primăvară-toamnă. Scăderea ratei șomajului este așteptată ca un răspuns la trei măsuri active: programul de creditare pentru IMM-uri , încadrarea

absolvenților promoției 2003 în baza Ordonanței 35/1997 și accelerarea ritmului

de desfășoare și finalizare a cursurilor de formare profesională.

A.N.O.F.M a acordat asistență permanentă persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, astfel încât acestea să devină active pe piața muncii.

La sfârșitul lunii noiembrie 2003 numărul șomerilor înregistrați a fost de 655.353 mii persoane, comparativ cu luna corespunzătoare a anului 2002 când s-au înregistrat 755.900 mii persoane.

Din cei 655.353 mii persoane din noiembrie 2003, șomeri neindemnizați au fost 371.390 mii persoane, beneficiari de plăți compensatorii 2.401 mii persoane, beneficiari de ajutor de șomaj 230.920 mii persoane, beneficiari de alocație de sprijin 2.019 mii persoane, beneficiar de ajutor de integrare profesională 48.623 mii persoane. O comparație a valorilor privind acești indicatori se poate vedea în Anexa 3.

Întrarea în vigoare a Legii venitului minim garantat în ianuarie 2002, duce la o creștere a numărului de șomeri cu aproape 95.000 persoane față de 2001.

Această creștere a fost semnificativă, mai ales după aplicarea Legii venitului minim garantat, act normativ care reglementează acordarea ajutoarelor bănești familiilor foarte sărace.

În ceea ce privește o evoluție a șomajului pe sexe valori mari se înregistrează din partea persoanelor de sex masculin, așa cum sunt prezentate în tabelul următor:

Evoluția șomajului pe sexe

Tabelul III.4

Sursa: Canstat Statistical Buletin nr. 2/2003, INS, București 2003, pag. 9-10-11

Rata de activitate înregistrează valori cele mai mari în anul 2000 când numărul șomerilor ar trebui să fie cel mai mic. Acesta înregistrează valori minime în anul 2001, atât la bărbați 436.000 cât și la femei 314.000 mii persoane.

Rata de activitate minimă se înregistrează în rândul femeilor în anul 2002 de 49% când întradevăr nr. femeilor „șomer” este cel mai mare.

Rata șomajului „feminin” în perioada noiembrie 2002 – noiembrie 2003

Tabelul III.5

Sursa: Buletin statistic lunar nr.11/2003, INS pag.80

Graficul III. 4

Se observă o apropiere a ratei șomajului „feminin” de rata totală a șomajului cu aproape 0,6% începând din luna august 2003 până în noiembrie 2003. Cele mai mari diferențe înregistrându-se în intervalul februarie-aprilie 2003.

Această creștere a ratei șomajului a fost determinată de faptul că a continuat înregistrarea persoanelor care solicită acordarea venitului minim garantat, conform Legii 416/2001, dar și ca urmare a disponibilizărilor de personal din industrie și a continuării restructurărilor36.

Un număr de țări au înregistrat creșteri pozitive ale pieței de muncă. În unele țări, precum România, acesta ar putea fi un fenomen temporar, din cauza necesității unor restructurări adiționale ale întreprinderilor.

Trendul general pozitiv este preconizat să se răspândească peste perioada prognozată, conducând la o creștere moderată a pieței forței de muncă și la o scădere redusă a mediei ratei șomajului în 2003.

În luna martie 2002 a intrat în vigoare Legea nr.76/2002 privind Sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. Actul normativ aduce importante modificări sistemului asigurărilor pentru șomaj, iar pe de altă parte, se acordă importante facilități firmelor care angajează șomeri sau creează noi locuri de muncă.

İndemnizația de șomaj

Potrivit Legii nr.76/2002 valoarea indemnizației de șomaj va fi una și aceeași pentru toți șomerii, dar aceasta va fi acordată pe perioade diferite, în funcție de stagiul de cotizare al acestora la fondul pentru plata ajutorului de șomaj.

İndemnizația va fi o sumă fixă, neimpozabilă, reprezentând 60% din salariul de bază minim brut pe economie. Ca să intre în posesia ajutorului de șomaj, șomerii trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile cerute de lege, cu precizarea că

trebuie sa aibă un stagiu de cotizare pentru plata fondului de șomaj de minim 12 luni din ultimele 24.

Principalele condiții care trebuie îndeplinite de șomeri, conform Legii nr.76/2002, sunt37.

au un stagiu de cotizare de minim 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii;

nu realizează venituri sau realizează din activități autorizate, potrivit legii, venituri mai mici decât indemnizația de șomaj;

nu îndeplinesc condițiile de pensionare conform legii;

sunt înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în a căror țară teritorială își au domiciliul sau, după caz, reședința, dacă au avut ultimul loc de muncă ori au realizat venituri în aceea localitate.

Actul normativ spune că se acordă șomaj 6 luni pentru un stagiu de cotizare între 1-5 ani, vor primi indemnizație timp de 9 luni persoanele care au cotizat la fondul pentru plata ajutorului de șomaj pe o perioadă cuprinsă intre 5-10 ani, ajutorul va fi acordat 12 luni daca perioada de cotizare este de peste 10 ani.

Angajatorii au obligația (art.26) de a plăti lunar o contribuție la bugetul asigurărilor pentru șomaj, în cotă de 5%, aplicată asupra fondului total de salarii brute lunare. Angajatorii care încheie cu persoane fizice convenții civile de prestări de servicii pentru desfășurarea unor activități nu au obligația de a contribui la bugetul asigurărilor pentru șomaj în raport cu drepturile bănești plătite acestora din fondul de salarii, dacă acestea au încheiată și un contract individual de muncă (art.26).

Efectele aplicării Legii 76/2002 privind Sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă

İntrarea în vigoare la 1 martie 2002 a Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă a condus la

creșterea numărului persoanelor încadrate ca urmare a diversificării măsurilor active implementate de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.

În luna martie 2002 au fost ocupate 43.538 persoane din rândul șomerilor, dintre care 9.038 au beneficiat de măsuri stimulatorii finanțate din bugetul asigurărilor pentru șomaj38.

Pentru prima lună de aplicare a Legii nr.76/2002, a fost semnificativ faptul că un număr important de persoane din rândul șomerilor s-au încadrat înainte de expirarea perioadei pentru care erau îndreptățite să primească indemnizație de șomaj și că a crescut gradul de ocupare în rândul categoriilor celor mai vulnerabile.

În acest sens se remarcă următoarele aspecte:

6.774 persoane s-au încadrat înainte de expirarea perioadei pentru care erau îndreptățite să primească indemnizația de șomaj și beneficiază de acordarea a 30% din suma lunară primită înainte de încadrare;

565 persoane peste 45 ani sau întreținători unici de familie au fost încadrați din rândul șomerilor , angajatorii lor beneficiind de o subvenție din bugetul asigurărilor pentru șomaj la nivelul unui salariu minim brut pe economie;

pentru o perioadă de 12 luni cu condiția menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 2 ani;

258 persoane sau încadrat în localitățile situate la distanță mai mare de 50 km de domiciliul stabil și au beneficiat de prime de încadrare neimpozabile, egale cu două salarii minime brute pe țară;

15 persoane s-au încadrat într-o altă localitate schimbându-și domiciliul și beneficiază de o primă de instalare, egală cu șapte salarii minime pe țară;

898 absolvenți ai instituțiilor de învățământ au fost încadrați de angajatori care vor beneficia de o subvenție din bugetul asigurărilor pentru șomaj, la nivelul unui salariu brut pe economie pentru o perioadă de 12 luni cu condiția menținerii raportului de muncă sau de serviciu cel puțin 3 ani;

9 persoane cu handicap au fost încadrate pe perioadă nedeterminată, de angajatori care beneficiază de subvenții la nivelul a 1,5 salarii minime brute pe țară, pe o perioadă de 12 luni, cu condiția menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 2 ani;

115 persoane au inițiat activitate independentă ca urmare a serviciilor de consultanță și asistență pentru începerea unei afaceri;

404 persoane au fost încadrate temporar pentru realizarea unor lucrări publice sau a unor servicii sociale de interes local, cofinanțate din bugetul asigurărilor pentru șomaj.

Persoanele încadrate din rândul șomerilor beneficiari ai noilor măsuri active pentru stimularea ocupării, prevăzute de Legea nr.76/2002, reprezintă 20,75% din totalul șomerilor care au fost angajați în cursul lunii martie.

În aceeași lună, au mai fost încadrate, prin mediere, 32.710 persoane din care 26.381 cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată.

Principalele concluzii care se desprind ca urmare a aplicării Legii 76/2002 sunt:

se constată interesul șomerilor de a se încadra în perioada în care primesc indemnizația de șomaj, fapt ce conduce la reducerea duratei șomajului;

se remarcă succesul măsurilor active care stimulează mobilitatea forței de muncă;

este evident interesul angajatorilor pentru stimulentele pe care Legea nr.76/2002 le oferă în cazul încadrării șomerilor în vârsta, de peste 45 ani sau întreținători unici de familie, absolvenților instituțiilor de învățământ;

se înregistrează o creștere a șanselor de ocupare pentru persoanele din categorii defavorizate.

Șomajul la nivel de teritoriu

Privite în timp, disparitățile teritoriale ale șomajului în România cunosc o agravare continuă. İată câteva date comparative în acest sens.

Primele județe în topul șomajului pe țară după numărul de șomeri la sfârșitul anului 2003

mii persoane Tabelul III.6

Sursa: Buletine statistice lunare, INS, nr.8,9,10,11/2003 pag. 78-79-80

În anul 2001 prin programul pentru cele 70 de localități puternic afectate de șomaj, au fost încadrate în muncă 34.121 persoane. În anul 2001 A.N.O.F.M a

semnat cu toate agențiile județene un contract pentru ocuparea forței de muncă în 2001, prin care acestea se angajau să atingă o serie de indicatori de performanță și să-și perfecționeze activitatea de furnizare a serviciilor.

Principalele obiective ale A.N.O.F.M. :

Reducerea ratei șomajului;

Realizarea programului pentru creșterea gradului de ocuparea a forței de muncă;

Încasarea de fonduri la bugetul fondului pentru plata ajutorului de șomaj;

Prin acest contract, pentru realizarea programului agențiile județene au misiunea de a interveni pe piața muncii, în sprijinul persoanelor care caută locuri de muncă și al angajatorilor.

Obiectivele agențiilor județene privind perfecționarea activității, sunt: îmbunătățirea și modernizarea modului de lucru, asigurarea de personal pregătit și dezvoltarea sistemului informatic9.

În anul 2000, rata șomajului înregistrează valori mari în următoarele județe: Botoșani, Suceava, Neamț, Vaslui, Brăila, Tulcea, Hunedoara, Gorj și Vâlcea. Cea mai mică valoare a ratei șomajului este înregistrată în județele: București, Vrancea, Satu Mare, Bihor, Arad și Timis, celelalte orașe din țară înregistrând valorii medii ale ratei șomajului.

În cazul județelor cu rată mare a șomajului trebuie să li se acorde prioritate în crearea rapidă de noi locuri de muncă, prin care să se asigure temperarea șomajului, iar acolo unde există mari centre industriale procesul de restructurare în cadrul reformei să fie făcut cu mare precauție.

În luna ianuarie 2002, numărul de șomeri a crescut foarte mult în toate județele, în special numărul celor neindemnizați. Aceasta din cauză că au fost înregistrate

persoane care au solicitat acordarea ajutorului social, conform Legii nr.416/2001,

privind venitul minim garantat40.

Un alt factor important asupra creșterii numărului de șomeri a fost încetarea activităților din construcții, agricultură și sivicultură, datorită timpului nefavorabil.

Al treilea factor l-au constituit disponibilizările de personal din industrie, ca urmare a restructurărilor. Județele unde rata șomajului a înregistrat valori cu

mult peste media pe țară sunt: İalomița, Neamț, Tulcea, Buzău, Mehedinti, Botoșani, Caraș-Severin, Vaslui, Hunedoara, Călărași.

Politici antișomaj și de protecție socială a șomerilor din România

Politicile de combatere a șomajului au rolul de a încuraja migrația salariaților din ramurile aflate în declin către cele în expansiune și către specializări pentru care există cerere pe piața muncii. Scopurile principale ale unor astfel de măsuri trebuie să fie evitarea șomajului pe termen lung, sprijinul financiar al grupurilor vulnerabile, dar și împiedicarea erodării încrederii populației în reformă.

Aceste politici de combatere a șomajului constau în:

Politici de reducere a ofertei de mână de lucru41

Astfel de măsuri se concentrează asupra salariaților de vârste înaintate, a căror rată de activitate, în țările aflate în tranziție, deși descrescătoare, rămâne substanțial mai mare decât în țările dezvoltate. Datele statistice arată că numărul celor care cumulează pensia cu salariul pe ansamblul țărilor din Europa Centrala și de Est, este între 8-12% din numărul persoanelor ocupate.

De exemplu, Bulgaria a încercat să atace acest fenomen, prin introducerea unui impozit penalizator asupra firmelor care mențineau în activitate persoanele pensionate.

În alte țări, s-au introdus reglementari că un salariat poate primi fie pensie, fie salariu, dar nu ambele.

România a adoptat o serie de reglementari referitoare la pensionarea înainte de termen în perioada 1990-1991. În contextul restructurării industriei

miniere a fost permisă și pensionarea cu reducere de vârstă a femeilor care lucrau în acest domeniu. Cu același efect au fost și măsurile periodice de reducere a personalului din sectorul bugetar (sănătate, învățământ, administrație publică).

Trebuie totuși menționat că schemele de pensionare înainte de termen sunt dificil de aplicat pe scară largă deoarece sunt deosebit de plictisitoare, implicând cheltuieli suplimentare și neplanificate din fondurile de asigurări sociale. Din această perspectivă, ele pot fi aplicate în cazul unor concedieri în masă sau atunci când șomerii de lungă durată sunt aproape de vârsta de pensionare.

Cursuri de calificare și recalificare

În perioada de restructurare economică salariații disponibilizați din ramurile aflate în declin nu își pierd doar locul de muncă, ci și pregătirea lor profesională. Cu alte cuvinte nu mai există cerere pentru ceea ce vor ei să facă.

De aceea, cursurile de calificare și recalificare prezintă o importanță deosebită.

În România, în ultimul deceniu mai puțin de 7% din numărul șomerilor de la sfârșitul fiecărui an au participat la cursuri de calificare și recalificare. Dintre aceștia, numai circa 1% din numărul total de șomeri și între 9-15% din cei ce au urmat astfel de cursuri au reușit să se angajeze în urma absolvirii.

A.N.O.F.M. organizează gratuit cursuri de calificare, recalificare pentru șomeri, la cererea agenților economici. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, li se oferă astfel posibilitatea dobândirii cunoștințelor teoretice și practice ale unei noi meserii care să le mărească șansele ocupării. A.N.O.F.M. va organiza cursuri de pregătire profesională a șomerilor, în proporție de 80% numai în condițiile în care vor fi asigurate locuri de muncă, respectiv la cererea agenților economici. În întimpinarea pieței muncii, vor fi programate și celelalte 20% din cursuri. Acestea vor fi organizate după o fundamentare riguroasă, criteriile fiind <necesitate și eficiență>.

De asemene, va trebui să se asigure un grad de încadrare în muncă al absolvenților de cel puțin 60% în următoarele 6 luni42.

Structura serviciilor de calificare /recalificare pornește de la cursuri ajutătoare de alfabetizare și aritmetică, cursuri de meserii, dar oferă și servicii de consultanță în domenii precum inițierea în termenii de bază ai economiei de piață sau cursuri de pregătire pentru crearea de întreprinderi mici.

Pentru a ajunge la potențiali lor beneficiari, „șomerii”, aceste servicii, ale căror costuri sunt suportate de câtre A.N.O.F.M. sunt organizate pe plan local prin

furnizorii de servicii care pot fi instituții de instruire publice sau private, întreprinderi sau ONG-uri.

Pentru perioada de instruire care poate fi de cel mult 9 luni, A.N.O.F.M. suportă cheltuielile cu personalul didactic și administrativ, chiriile pentru spațiile unde se desfășoară cursurile, dacă acestea nu sunt proprietatea furnizorului, și costurile materialelor consumabile folosite în timpul cursurilor. De asemenea, agenția acoperă cheltuieli ocazionale cu transportul cursanților în cazul în care aceștia locuiesc în alte localități decât în cea în care se desfășoară cursul.

3.Medierea muncii

Medierea muncii este activitatea prin care se realizează punerea în legătură a angajaților cu persoanele în căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii de raporturi de muncă sau de serviciu43.

Serviciile de mediere pentru persoanele în căutarea unui loc de muncă se acordă gratuit de câtre agențiile pentru ocuparea forței de muncă și constau în:

İnformații privind locurile de muncă vacante și condițiile de ocupare a acestora prin publicarea, afișarea, organizarea de burse ale locurilor de muncă;

Medierea electronică având ca scop punerea automată în corespondența cererilor și ofertelor de lucru de muncă prin intermediul tehnicii de calcul;

Preselecția candidaților corespunzător cerințelor locurilor de muncă oferite și în concordanță cu pregătirea, aptitudinile, experiența și cu interesele acestora.

În vederea realizării măsurilor pentru stimularea ocupării forței de muncă, agențiile pentru ocuparea forței de muncă au obligația de a întocmi, pentru fiecare persoană în căutarea unui loc de muncă, planul individual de mediere.

Pentru șomerii care beneficiază de indemnizație de șomaj, în condițiile prevăzute de prezenta lege, participarea la serviciile de mediere, la solicitarea angajaților pentru ocuparea forței de muncă la care sunt înregistrați, este obligatorie.

Mediere muncii se poate realiza și contra cost de către furnizorii de servicii specializate, din sectorul public sau privat, acreditați de A.N.O.F.M.

3.1 Sistemul Electronic de Mediere a Muncii

A.N.O.F.M. pune la dispoziția agentului economic, gratuit Serviciu Electronic de Medierea Muncii(SEMM).

Medierea electronică este un serviciu de implementare de către A.N.O.F.M. care urmărește creșterea mobilității pe piața forței de muncă.

SEMM se adresează atât persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă cât și agenților economici aflați în căutare de forță de muncă specializată. SEMM face vizibile prin İnternet ofertele și cerințele ambelor părți și realizează o potrivire automată a lor după criterii de căutare specifice. Pentru informații complete, despre locurile de muncă oferite trebuie contactată cea mai apropiată agenție de ocupare a forței de muncă44.

Avantajele pentru agenții economici angajatori constau în accesul rapid și gratuit la informații legate de forța de muncǎ disponibilǎ.

Avantajele folosirii SEMM pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncǎ disponibile la nivel național.

SEMM a fost lansat în august 2000 în nouǎ județe (Argeș, Bihor, Brașov, Buzǎu, Cluj, Constanța, Hunedoara, Neamț și Vâlcea). Rezultatele obținute:

în aceste județe aratǎ cǎ ele s-au bucurat de mare audiențǎ, cu precădere în rândul tinerilor și al categoriei profesionale cu educație informaticǎ.

SEMM este rezultatul unei colaborări cu Guvernul Canadian- Ministerul Dezvoltării Resurselor Umane care a oferit programul original și asistențǎ tehnicǎ. O grupǎ de informaticieni din A.N.O.F.M. și Ministerul Muncii și Solidaritǎții Sociale, au personalizat programul pentru piața româneascǎ. Varianta româneascǎ a fost testatǎ cu rezultate foarte bune pe o rețea pilot în București.

3.2 Creditarea IMM-urilor

A.N.O.F.M acordǎ credite din fondul pentru plata ajutorului de șomaj , întreprinderilor mici si mijlocii sau unităților cooperatiste care creează noi locuri de muncǎ din care 50% pentru șomeri.

A.N.O.F.M a derulat o linie de creditare în valoare de 975 miliarde lei. Creditele se adresează întreprinderilor mici și mijlocii precum și unităților cooperatiste și sunt parte integrantǎ a planului de mǎsuri întreprinse de către A.N.O.F.M. în vederea reducerii șomajului.

Conform Normelor Metodologice ale Ministerului Muncii și Solidaritǎții Sociale și ale Băncii Naționale a României beneficiari ai creditelor pot fi agenți

economici care își desfășoară activitatea principalǎ în domeniul producției, precum și șomerii care doresc sǎ înființeze mici întreprinderi. În cazul IMM-urilor sau unităților cooperatiste care obțin venituri și din comerț, acestea nu trebuie sǎ depășească 49% din totalul veniturilor. Dacǎ aceastǎ pondere este depǎșitǎ, IMM-ul sau Cooperativa pot primi creditul numai în cazul în care, în urma aplicării proiectului prezentat pentru creditare, se modificǎ structura veniturilor iar cele realizate din activități de comerț se reduc sub limita de 49%.

Agenții economici beneficiază de credite pentru trei categorii principale de cheltuieli, după cum urmează:

1.Dotarea cu utilaje și echipamente, finanțarea stocurilor de materii prime, construcții necesare obiectului legal de activitate .

Pentru aceastǎ destinație valoarea creditului de politicǎ de acordare a creditului adoptatǎ de BCR este creditul pe termen scurt cu rambursare într-un an;

2.Creditele pentru cheltuieli de capital (utilaje ,echipamente, calculatoare ) pot acoperii până la 75% din valoarea proiectelor prezentate; limita poate urca până la 90% în cazul șomerilor care înfințeazǎ întreprinderi. Este un credit pe termen mediu cu perioadǎ de rambursare 3 ani. În acest timp de 3 ani este posibil cǎ în primele 6 luni sǎ nu se plătească ratele iar angajarea se face în maxim 6 luni de la acordarea creditului.

Perioada de acordare a creditului pentru cheltuieli de capital este de maxim trei ani iar pentru materii prime și materiale de un an de zile, în condiții de dobândǎ extrem de avantajoase , 50% din taxa de scont a Băncii Naționale a României.

3.Înfințarea de IMM-uri, asociații familiale. Întrucât linia de creditare face parte din mǎsurile active de combatere a șomajului, creditele urmează a fi acordate în funcție de numărul de locuri de muncǎ pe care agentul economic intenționează sǎ le creeze, dintre care cel puțin jumătate va trebui sǎ fie

ocupate de către șomeri. Suma care se acordǎ pentru un loc de muncǎ nou creat este de 50 milioane lei.

Șomerii care se obligǎ sǎ înființeze întreprinderi mici și mijlocii, unității cooperatiste, asociații familiale precum și ca persoane fizice autorizate au prioritate la obținerea creditelor cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

În cazul în care persoanele angajate din rândul șomerilor sunt disponibilizate anterior împlinirii celor 3 ani de la încadrare, angajatorul este obligat ca, în termen de maxim 30 zile calendaristice de la data disponibilizării, sǎ încadreze șomeri pe locurile de muncǎ devenite vacante. Aceeași obligație revine angajatorilor și în situația în care persoanele angajate pe noile locuri de muncǎ create nu provin din rândul șomerilor.

În cazul nerespectǎrii acestei obligații, angajatorul va suporta o penalizare legalǎ cu mărimea creditului acordat pentru fiecare loc de muncǎ creat și neocupat, proporțional cu numărul de luni neocupate.

4.Subvenționarea locurilor de muncǎ

Lege nr.46/2002 stabilește o reducere cu 0,5% a contribuției pentru fiecare procent din ponderea șomerilor nou angajați din numărul personalului firmei.

Firmele vor beneficia și de alte facilitați : după principiul „statul suportǎ perioada de acomodare, restul revine angajatorului”, persoanele nou angajate vor fi menținute cel puțin doi sau trei ani. Este cazul absolvenților. Angajarea acestora aduce societății un salariu minim brut timp de un an (1,750 milioane lei/lunǎ, la

nivelul actual), cu condiția sǎ nu fie dați afarǎ doi ani. Contribuția la fondul de șomaj se diminuează lunar cu aceastǎ sumǎ. Avantajele sunt acordate și pentru alte categorii care se integrează mai greu pe piața muncii: șomerii peste 45 de ani, cei care întrețin singuri familia, absolvenții cu handicap. În cazul primei categorii

statul suportǎ 12 salarii de 1,75 milioane lei, timp de un an și jumătate5 .Primul an îl suportǎ statul, următorii firma.

Schema III.2

Pe lângă subvenționarea locurilor de muncǎ mai sunt douǎ tipuri de mǎsuri active pentru stimularea forței de muncǎ: completarea veniturilor salariale ale angajaților și stimularea mobilității forței de muncǎ.

Șomerii care nu așteaptă expirarea indemnizației de șomaj și se angajează între timp vor primi 30% din valoarea indemnizației, bonus la salariu. Cei care pleacă la muncǎ în altǎ localitate situatǎ la peste 50 km de domiciliu, vor fi premiați cu 3,5 milioane lei. Furnizorii de servicii și de refacere, întreținere a infrastructurii, de ecologizare, realizarea unor lucrări de edilitare, precum și de

servicii sociale (îngrijire la domiciliu a copiilor, bolnavilor) își pot reduce costurile cu forța de muncǎ dacǎ angajează șomeri: 1,2 milioane lei maxim 12 luni. Facilitatea este valabilǎ pentru instituțiile publice, firme private sau nonguvernamentale, cu avizul administrației publice locale.

Exportul de muncitori privit ca o formǎ de combatere a șomajului

Ministerul Muncii și Protecției Sociale se aflǎ în negocieri avansate cu guvernele Italiei și Franței pentru semnarea unor acorduri bilaterale în domeniul forței de muncǎ, după ce, recent s-a încheiat un acord similar cu Spania. Până în prezent România a mai semnat acorduri bilaterale în domeniul forței de muncǎ cu Germania, Elveția, Ungaria și Luxemburg.

Oficialii români au primit propuneri de negociere a unui acord și din partea guvernului elen, după modelul celui încheiat cu Germania.

Partea elenǎ a apreciat cǎ existǎ posibilități de cooperare în special în domeniul trimiterii de personal român din întreprinderile cu sediul în România pentru a desfășura activități pe teritoriul Greciei pe bazǎ de contracte de lucrări, în ceea ce privește angajarea de personal sezonier, schimbul de stagiari și schimbul de muncitori46.

La 22 ianuarie 2002 în România erau acreditate 22 de firme care intermediază contracte de muncǎ și care au contracte certificate de minister pentru selecția și plasarea forței de muncǎ în străinătate.

Bursa locurilor de muncǎ

Agenția Naționalǎ de Ocupare a Forței de Muncǎ a organizat pe data de 8 martie 2002, respectiv pe data de 12 aprilie 2002, prin agențiile județene și a municipiului București, Bursa locurilor de muncǎ pentru femei.

Bursa locurilor de muncǎ pentru femei se înscrie în rândul mǎsurilor active de combatere a șomajului.

O bursǎ pentru persoanele cu handicap în 24 mai 2002,o bursǎ pentru absolvenți pe 27 septembrie 2002, adresându-se persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncǎ și agenților economici care doresc sǎ recruteze personal.

Programe de integrare a tinerilor în muncǎ

Prin noua Lege a asigurărilor pentru șomaj și stimularea forței de muncǎ, reprezentanții A.N.O.F.M. considerǎ cǎ în acest an vor fi angajați 53.410 tineri absolvenți, ceea ce înseamnă aproape o triplare a numărului celor care fac parte din categoria persoanelor sprijinite de stat sǎ intre în activitate imediat după absolvirea studiilor. La sfârșitul anului trecut au fost angajați 17.552 de absolvenți pentru care agenții economici, au beneficiat de subvenții de stat, potrivit prevederilor Ordonanței de urgențǎ nr. 35/199747.

Rezultatele înregistrate în ultimul an cu prilejul Bursei locurilor de muncǎ organizate special pentru absolvenți au încurajat conducerea A.N.O.F.M. sǎ conceapă o noua strategie de integrare a tinerilor pe piața muncii.

Începând cu 1 martie 2002 s-a înregistrat o creștere a angajării absolvenților, generatǎ de prevederile noii legi a asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncǎ. Potrivit reglementarilor ce au intrat în vigoare pentru fiecare absolvent încadrat în muncǎ pe duratǎ nedeterminatǎ, angajatorul va primi, timp de 12 luni o sumǎ reprezentând un salariu minim pe economie. Un alt avantaj pentru angajatori îl constituie faptul cǎ își pot deconta prin agențiile județene pentru ocuparea forței de muncǎ și a municipiului București cheltuieli ocazionate de pregătirea profesionalǎ a absolvenților angajați.

Pentru a reduce numărul șomerilor proveniți din rândul absolvenților, A.N.O.F.M. va monitoriza oferta de pregătire din instituțiile de învățământ cu nevoile de pe piața muncii. Acțiunea a început sǎ se desfășoare la nivelul fiecărui județ din 2001, pe baza unui protocol de colaborare între Ministerul Educației și

Cercetării și Ministerului Muncii și Protecției Sociale la nivel național și între unitățile subordonate acestora la nivel teritorial.

Următorul pas va fi declanșarea unui studiu la nivelul celor opt regiuni de dezvoltare. Scopul lui va fi identificarea domeniilor de pregătire și a specializărilor, pentru care vor fi cereri pe piața muncii în următorii opt ani.

Desigur cǎ în funcție de informațiile acumulate, va fi nevoie de adaptarea rețelei școlare la noile cerințe, atât sub aspectul programelor și logisticii, cât și al pregătirii cadrelor didactice pentru un nou mod de abordare a instruirii tinerilor.

În anul 2002 A.N.O.F.M. a alocat 3.119 miliarde lei pentru combaterea șomajului prin mǎsuri active, reprezentând 22,54% din șomajul total de 13.834 milioane lei alocat agenției. Planul A.N.O.F.M. prevede angajarea a 10.000 persoane prin cursuri de calificare/recalificare, alte 4000 au devenit întreprinzători după ce au participat la serviciile de consultanțǎ și asistențǎ organizate de A.N.O.F.M.

CAPİTOLUL IV

Studiu de caz privind șomajul în județul Argeș

4.1 Prezentarea generală a județului Argeș

Județul Argeș este o regiune administrativă puternică și se află în partea central-sudică a țării.

Este traversat la jumătate de paralela 45o latitudine nordică și străbătut, în partea de Est, de meridianul 25o longitudine estică.

La Nord , se învecinează cu județele Sibiu și Brașov, cu județul Dâmbovița la Est, cu județul Teleorman la Sud, cu județele Olt si Vâlcea la Vest. Suprafața județului este de 6826 km pătrați, reprezentând 2,9% din suprafața totală a țării.

Populația totală a județului număra 679.868 locuitori, și reprezintă 2,92% din întreaga populație a României, repartizată după cum urmează: în zona urbană 320.045 locuitori (47,1%); în zona rurală 359.823 locuitori (52,9%).

În județ se află trei municipii: Pitești, cu o populație de 184.172 locuitori, care este și reședința de județ, Câmpulung (44.858 locuitori) și Curtea de Argeș (35.895 locuitori); trei orașe: Mioveni (32.990 locuitori), Costești (12.250 locuitori), Topoloveni (9.881 locuitori); 93 comune și 572 sate.

Resursele naturale ale județului sunt: zăcăminte de hidrocarburi (țiței și gaze de sondă), cărbuni (lignit), calcar, ape minerale, sare, ghips, resurse hidroenergetice, păduri, fânețe și pășuni.

Relieful județului este un uriaș amfiteatru care coboară de la Nord la Sud, cuprinzând toate unitățile Geo-morfologice întâlnite în spațiul Carpato-Danubian de la 2500m până la 160m altitudine. Predomină zonele deluroase (mai mult decât jumătate din suprafața).

İndustria deține rolul principal în economia județului. Ramurile cu cea mai mare pondere sunt: industria extractivă a petrolului și a cărbunelui, petrochimia, energia electrică și termică, combustibili nucleari, electrotehnică și electronică, exploatarea și prelucrarea lemnului, industria porțelanului și faianței, material de construcții, textilă și a produselor textile, încălțămintei, alimentară și a băuturilor.

În domeniul agriculturii, mai mult din suprafața agricolă a județului este teren arabil. Agricultura se desfășoară pe o suprafața de 349 mii ha, din care 180 mii ha terenuri arabile, 110 mii ha pășuni și fânețe și 59 mii ha vii și livezi.

Principalele culturi cerealiere sunt cele de porumb, grâu și secară. Importanța agriculturii în județ este evidențiată și de existență a trei instituții de cercetare de importanța naționala: Institutul de Cercetări Pomicole Mărăcineni, Institutul de Cercetări Agricole Albota și Institutul de Cercetări Hori-viticole de la Stefănești.

Există condiții favorabile dezvoltării zootehnice, în special în ceea ce privește creșterea bovinelor, ovinelor și păsărilor.

Fondul forestier ocupă în județ o suprafață de 289 mii ha – 42,5% din suprafața sa totală-, 95% din păduri se găsesc în zona de munte și deal.

În domeniul comerțului și al prestărilor de servicii există tendința unor mutații structurale, cu pondere ridicată în sectorul privat, aceasta fiind de peste 70% din totalul activ.

În județul Argeș, există peste 26.500 agenți economici din care 25 cu capital integral de stat, 127 cu capital integral cooperatiste, 395 cu capital mixt (cu participare străină), 120 cu capital integral străin, iar restul cu capital privat autohton.

Ponderea județului în ansamblul economiei naționale este:

producție industrială 5,5%

producție agricolă 2,5%

volum vânzări de mărfuri 4,2%

volum prestări servicii 3,0%

Repartiția forței de munca pe domenii de activitate:

industrie 37%

agricultura și silvicultura 27%

servicii și comerț 36%

Activitatea de învățământ se desfășoară în 459 de grădinițe, 487 școli primare și gimnaziale, 36 licee, 27 școli profesionale.

4.2 Șomajul în județul Argeș

Principala instituție care este însărcinata cu evidenta șomerilor din județul Argeș este A.J.O.F.M. Argeș. Aceasta oferă servicii de specialitate unei populații de 678.867 locuitori, din care principalii beneficiari sunt reprezentați de populația activă civilă ocupată în procent de 46%, respectiv 310.000 persoane.

Principalele servicii oferite de A.J.O.F.M Argeș sunt:

orientarea și consilierea persoanelor neâncadrate în munca și a altor persoane, în vederea găsirii unui loc de muncă;

calificarea și recalificarea persoanelor neâncadrate în muncă;

reconversia profesională a personalului din cadrul agenților economici supuși restructurării, în vederea prevenirii șomajului;

stabilirea și plata, potrivit legii, a drepturilor de protecție sociala a persoanelor neâncadrate în muncă și a altor categorii socio-profesionale.

Servicii oferite solicitanților de locuri de muncă:

sprijin pentru căutarea unui loc de muncă;

sprijin pentru re(orientarea) profesională;

sprijin pentru calificarea, recalificarea și perfecționarea cunoștințelor;

sprijin pentru crearea unei întreprinderi;

informarea și documentarea cu privire la evoluția pieței muncii;

evaluarea competențelor;

Servicii oferite agenților economici:

mediatizarea ofertei locurilor de muncă;

selecționarea și recrutarea forței de muncă corespunzătoare cerințelor locurilor de muncă oferite;

determinarea nevoilor de forță de muncă;

determinarea cerințelor locurilor de muncă;

stabilirea criteriilor de selecție;

stabilirea nevoilor de formare;

calificarea, recalificarea și perfecționarea personalului existent;

informarea și documentarea cu privire la evoluția pieței muncii;

Șomerii pot fi împărțiți în :

-șomeri în evidență și plată;

-șomeri neindemnizați;

De ajutor din partea statului beneficiază toți șomerii, dar de ajutore diferite cum ar fi:

ajutor de șomaj

ajutor de integrare profesională

alocație de sprijin

plăți compensatorii

Ajutorul de șomaj

Valoarea indemnizației de șomaj va fi una și aceeași pentru toți șomerii, dar va fi acordată pe perioade diferite, în funcție de stagiul de cotizare al acestora la fondul pentru plata ajutorului de șomaj. Indemnizația va fi o suma fixa neimpozabilă, reprezentând 75% din salariul de bază minim brut pe economie. Ca să intre în posesia ajutorului de șomaj, șomerii trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile cerute de lege, cu precizarea că trebuie să aibă un stagiu de cotizare peste plata fondului de șomaj de minim 12 luni din ultimele 24.

Noul act normativ spune că se acordă șomaj 6 luni pentru un stagiu de cotizare intre 1-5 ani, vor primi indemnizație timp de 9 luni persoanele care au cotizat la fondul pentru plata ajutorului de șomaj pe o perioadă cuprinsă între 5-10 ani, ajutorul va fi acordat 12 luni dacă perioada de cotizare este de peste 10 ani.

Ajutorul de integrare profesională

Sunt asimilați șomerilor și beneficiază de ajutor de integrare profesională:

absolvenții de învățământ preuniversitar în vârsta de minim18 ani, sau cel puțin 16 ani (când nu au susținători legali) și absolvenții de învățământ superior (care provin de la instituții autorizate sau acreditate potrivit legii) care nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale în termen de 60 zile de la absolvire;

tinerii lăsați la vatră care înaintea efectuării stagiului militar nu au fost încadrați în muncă, și care într-o perioadă de 30 de zile de la lăsarea la vatra nu s-au putut încadra;

absolvenții scoliilor speciale pentru handicapați;

In această perioadă, persoanele sunt în evidența direcțiilor de muncă și protecție socială care organizează cursuri de calificare, recalificare, perfecționare profesională, care trebuie urmate.

Absolvenții scoliilor pentru handicapați, care nu au loc de muncă, vor fi luați în evidența imediat după absolvire și vor beneficia de plata ajutorului de integrare profesională de la data înscrierii în aceste evidențe. Acest ajutor se acordă pe o perioadă de 9 luni.

Alocația de sprijin

Persoanele care au beneficiat de ajutor de șomaj sau de ajutor de

integrare profesională și care după o perioada de 270 zile nu s-au încadrat în muncă, pot beneficia în continuare de o alocație de sprijin, dar nu mai mult de 18 luni de la expirarea perioadei legale de acordare a ajutorului de șomaj, respectiv a ajutorului de integrare profesională.

Persoanele care primesc ajutor de șomaj, de integrare profesională sau alocație de sprijin, beneficiază de alocație pentru copii și de asistență medicală gratuită.

Plățile compensatorii

Beneficiază de plăți compensatorii persoanele care au contract individual de muncă desfăcut ca urmare a concedierilor colective în conformitate cu art. 130(a) din Codul Muncii cu mențiunea „Beneficiar de drepturi conform Ordonanței și care au 6 luni vechime în muncă în unitatea care-l disponibilizează. Aceste plăți se acordă proporțional cu vechimea în muncă și se stabilesc în baza salariului mediu net realizat pe unitate în luna anterioară disponibilizării, dacă salariatul participă la serviciile de preconcediere colectivă acordate de A.J.O.F.M. Argeș, în cadrul cărora completează și semnează un chestionar special.

Persoanele a căror contracte de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective pot beneficia o singură dată de drepturi bănești prevăzute printr-o ordonanță menționată mai sus.

Persoanele disponibilizate prin concedieri colective beneficiază de vechime în muncă în perioada pentru care primesc plăți compensatorii, până la reâncadrarea cu contract individual de muncă într-o altă unitate sau până la prezentarea dovezilor că au utilizat sumele primite, conform prevederilor legale.

Acordarea plăților compensatorii se face : în rate lunare, într-o singură tranșă, sau în grupe de tranșe, în funcție de prevederile ordonanțelor.

Ajutorul de șomaj se stabilește la data disponibilizării. Se suspendă pe perioada acordării plăților compensatorii și se repune în plată începând din prima lună, după expirarea perioadei pentru care se acordă plăți compensatorii corectat cu toate indexările acordate potrivit legii în perioada suspendării.

Nu beneficiază de plați compensatorii persoanele care:

fac parte din categoria persoanelor care cumulează pensia cu salariul;

fac parte din categoria persoanelor care au ocupat un post în unitate prin cumularea de funcții având funcția de baza în altă unitate;

fac parte din categoria persoanelor care îndeplinesc condiții de pensionare pentru munca depusa și limită de vârstă;

fac parte din categoria persoanelor care îndeplinesc condițiile de pensionare la cerere;

fac parte din categoria persoanelor care la data desfacerii contractului individual de muncă dețin acțiuni sau părți sociale reprezentând mai mult de 5% din totalul drepturilor de vot în Adunarea Generala a acționarilor sau asociaților la o societate comercială.

Serviciile de preconcediere colective realizat de A.J.O.F.M. Argeș constau în:

consilierea privind prevederile legale referitoare la protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor socială;

plasarea pe locurile de muncă vacante existente pe plan local și instruirea în modalitatea de căutare a unui loc de muncă;

3.reorientarea profesională înafara unității angajatoare inclusiv

prin cursuri de instruire de scurtă durată;

4. informarea salariaților cu privire la măsurile active de

combatere a șomajului, prin completarea unor chestionare în acest sens;

5. informații despre prevederile OUG nr. 98/1999, modificată și

completată, și a Normelor metodologice de aplicare a acestei

ordonanțe.

Evoluția șomajului în județul Argeș în luna noiembrie 2003

mii persoane Tabelul IV.1

Sursa: Buletin statistic lunar, INS, București, nr.11/2003, pag.78

În luna noiembrie a anului 2002 numărul total de șomeri înregistrați de A.J.O.F.M. Argeș a fost de 18.989 mii persoane, din care beneficiari de o formă de plată conform Legii nr. 1/1991 republicată, au fost 10.862 mii persoane (5474 beneficiari de ajutor de șomaj, 1.279 beneficiari de ajutor de integrare profesională și 4.109 beneficiari de alocație de sprijin).

Numărul total de șomeri înregistrat în noiembrie 2003 a fost de 16.806 persoane, înregistrând o scădere cu 2.183 persoane comparativ cu luna noiembrie 2002.

Comparativ cu anul 2002 numărul beneficiarilor de plăți compensatorii a crescut cu 84 de persoane față de anul 2003 iar numărul șomerilor neindemnizați aflați în evidența A.J.O.F.M Argeș care era de 6.449 persoane în noiembrie 2002 a scăzut cu 1.756 persoane față de noiembrie 2003.

În ceea ce privește evoluția șomajului după nivelul de instruire în noiembrie 2003 situația se prezintă astfel:

Evoluția șomajului după nivelul de instruire în noiembrie 2003

mii persoane Tabelul IV.2

Sursa: Buletin statistic lunar, nr.11/2003,INS, București, pag.79

Din datele prezentate în tabel putem spune că șomajul la nivel universitar a scăzut simțitor în noiembrie 2003 (613 persoane) față de luna noiembrie 2002 (14.609 persoane), cu aproape 6.157 de persoane.

În ceea ce privește la nivel primar, gimnazial, profesional șomajul în 2003 a crescut cu 12.687 persoane față de anul 2002, respectiv în rândul femeilor la același nivel s-a înregistrat o creștere de 4.990 persoane față de noiembrie 2002. O comparație a acestor indicatori din lunile noiembrie 2002 și respectiv 2003 putem găsi în Anexa 4.

Rata șomajului în județul Argeș s-a menținut tot timpul sub media pe țară, în anul 2001 înregistrând o valoare medie de 6,4% comparativ cu 8,8% în anul 2000 iar în noiembrie 2002 de 6,5% și în 2003 de 6,0%. Aceasta descreștere a fost influențata de faptul că în această perioadă situația economică a societăților s-a stabilizat, în unele cazuri chiar îmbunătățindu-se. De asemenea, un factor important,

l-a constituit și activitatea susținuta a specialiștilor agenției, prin numeroasele vizite la agenții economici, pentru depistarea locurilor de munca vacante și plasarea șomerilor pe aceste locuri, cât și organizarea Bursei locurilor de muncă.

Rata medie a șomajului înregistrată la A.J.O.F.M. Argeș

Graficul IV.1

La 30 noiembrie 2003 figurau în evidența A.J.O.F.M. Argeș 16.806 de șomeri. Adică, față de luna noiembrie 2002 (18.989 persoane) cu 2.183 persoane mai puțin. Numărul persoanelor de sex feminin în rândul șomerilor a scăzut de la 9.032 persoane în noiembrie 2002, la 7.363 persoane în noiembrie 2003.

Numărul șomerilor în principalele județe ale țării în noiembrie 2003

Tabelul IV.3

Capitolul IV – Studiu de caz privind șomajul în județul Argeș

În comparație cu rata șomajului pe țara, în județul Argeș se observă din tabelul de mai sus o ușoară scădere. În anul 2003 județul Argeș se situează pe locul șaptesprezece în ceea ce privește numărul șomerilor înregistrați la nivel județean, rata șomajului fiind de 6,0% cu 1,5% mai mică decât rata medie pe țară (7,5%).

EVOLUȚİA ȘOMAJULUİ ÎN FUNCȚIE DE RATA ȘOMAJULUİ ÎN JUDEȚUL ARGEȘ

Graficul IV.2

4.3 Perspective pe piața muncii argeșene

Principalul obiectiv pe piața argeșeană îl reprezintă implementarea și realizarea de măsuri active pentru combaterea șomajului.

A.J.O.F.M Argeș promovează o serie de măsuri active pentru asigurarea echilibrului cerere-ofertă pe piața muncii prin:

Biroul de Medierea Muncii (asigură relațiile cu întreprinderea pentru depistarea locurilor de muncă și pune în relație directă solicitanții de locuri de muncă cu acestea );

Compartimentul Calificarea, Recalificarea și Perfecționarea Șomerilor;

Organizarea periodică a Bursei locurilor de muncă;

În vederea reducerii șomajului agenții economici încearcă să creeze noi locuri de muncă apelând la creditele cu dobândă avantajoasă oferite de A.J.O.F.M. Argeș, conform Legii 1/1991, republicată. De asemenea, pentru stoparea șomajului agenții economici pot angaja absolvenții conform O.G 35/1997.

Activitatea de creditare în 2001 a început în luna iunie, după apariția Normelor Metodologice și a İnstrucțiunilor Comune A.N.O.F.M.-BCR.

Din Bugetul Fondului pentru plata ajutorului de șomaj, județului nostru i s-a alocat suma de 22.380 milioane lei pentru acordarea de credite cu dobândă subvenționată IMM-urilor care creează noi locuri de muncă, comparativ cu anul 2000 când suma alocată a fost de 2000 milioane lei.

Un număr mare de societăți comerciale au fost interesate de credite cu dobândă avantajoasă dar nu au îndeplinit condițiile de creditare.

Formarea profesională reprezintă o altă măsură de combatere a șomajului. Persoanele în căutarea unui loc de muncă pot participa la programe de formare profesională care să le asigure creșterea și diversificarea competențelor profesionale în scopul asigurării mobilității și reintegrării pe piața muncii.

Programele de formare profesională asigură inițierea, calificarea, recalificarea, perfecționarea și specializarea persoanelor în căutarea unui loc de muncă. Formele prin care se realizează formarea profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă sunt: cursuri, stagii de practică și specializare, precum și alte forme în condițiile legii.

Persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj sunt obligate să participe la programele de formare profesională oferite și organizate de A.J.O.F.M Argeș. Cursurile de calificare și recalificare, perfecționare și specializare se organizează pentru ocupații, meserii și profesii definite și cuprinse în Calificarea ocupațiilor din România.

Bursa locurilor de muncă În 8 martie 2002 în toate orașele județului Argeș a fost organizată Bursa locurilor de muncă pentru femei. Pe total județ au participat 76 agenți economici cu o ofertă de 848 locuri de muncă.

În 24 mai 2002 a fost organizată Bursa locurilor de muncă pentru persoanele cu handicap ale căror deficiențe permit angajarea. Locurile de muncă puse la dispoziția acestei categorii de persoane au fost în concordanță cu meseriile specifice persoanelor cu handicap. Astfel, pentru deficienții de auz au fost 21 de ocupații, iar pentru cei cu handicap psihomotor 2 meserii: împletitor produse vegetale, muncitori necalificați.

Bursa din 12 aprilie 2002 s-a desfășurat în toate orașele județului, pe total participând 135 de agenți economici cu 1801 locuri de muncă.

Schimbările intervenite și în societatea argeșeană și în mod deosebit pe piața muncii zdruncină siguranța avută în trecut . Oamenii caută (noi) locuri de muncă (mai) bine plătite iar angajatorii caută noi angajați.

Întrucât piața muncii presupune concurență iar aceasta din urmă impune competență, deseori ,cei care caută un loc de muncă nu sunt obișnuiți și pregătiți să concureze pe noua piață a muncii. Angajatorii întâmpină dificultăți în identificarea angajatorilor care să corespundă cel mai bine cerințelor și nevoilor firmelor lor.

Noua piață a muncii cere o nouă abordare. Concurența este dură iar succesul sau eșecul depind numai de candidați. În prezent, pentru a reuși nu mai sunt suficiente pregătirea din școală, calificarea sau experiența avută. Persoanele care sunt în căutarea unui loc de muncă trebuie să deprindă anumite tehnici și filiere care dau rezultate pe noua piață a muncii, puternic concurențială.

Procesul de tranziție economică și modificările intervenite pe piața muncii afectează și angajatori și determină schimbări în poziția celui ce angajează, aceștia trebuind să-și stabilească noi strategii de recrutare a personalului. Ei caută astăzi persoane care au atât capacitatea de a presta o anumită activitate, cât și potențialul de a se adapta la noutăți.

Economia, societatea, relațiile interumane se află într-o continuă transformare. Dacă nu se stăpânesc mijloacele de adaptare la condițiile noi, aceste transformări pot determina efecte negative, dezechilibre (macroeconomice), atât la nivelul individual, cât și la nivelul societății.

ANEXA 1

NUMĂRUL DE ȘOMERI PE SEXE ÎN ANUMITE ȚĂRI

Mii persoane

ANEXA 2

RATA ȘOMAJULUI

%

ANEXA 3

NUMARUL DE SOMERI PE CATEGORII IN PERIOADA NOIEMBRIE 2002-NOIEMBRIE 2003

mii persoane

ANEXA 4

EVOLUȚİA ȘOMAJULUİ DUPĂ NİVELUL DE İNSTRUİRE ÎN NOİEMBRİE 2002 Ș NOİEMBRİE 2003

mii persoane

Sursa: Buletin ststistic lunar nr. 11/2003, INS, București, pag. 79

İNTRODUCERE

Trecerea de la economia centralizată, la economia de piață în România a determinat o scădere mai rapidă a nivelului mediu de viață comparativ cu scăderea producției iar aceasta a avut ca urmare creșterea accelerată a șomajului.

Evoluția șomajului în actuala perioadă de tranziție are la bază atât determinări de ordin general, care s-au manifestat și în perioada anterioară, cât și surse de alimentare noi, ce țin de procesul de tranziție. Alături de inflație, șomajul este un fenomen global care influențează funcționarea economiei în ansamblul său. Practica arată că șomajul este un fenomen permanent, dar care se manifestă periodic în proporții diferite. Se poate spune că reprezintă un surplus de forță de muncă în raport cu cererea, cu numărul celor angajați în condiții de rentabilitate impuse de economia de piață.

Nivelul șomajului diferă de la o țară la alta, ca și de la o perioadă la alta , fiind în strânsă legătură cu evoluția economiei, dar și cu stadiul de dezvoltare al acesteia. Înaintare reformelor și restructurărilor va duce la evoluția fenomenului de șomaj diferențiat pe zone. În general, în zonele cu un potențial economic ridicat sau cu posibilități de absorbție a personalului care se disponibilizează din industrie, intensitatea șomajului va fi mai redusă.

După 1989, ocuparea și folosirea eficientă a forței de muncă , în general, și a celei tinere, în special, a devenit o problemă importantă și în România. Evoluția în plan teritorial a șomajului conduce implicit la necesitatea pregătirii și aplicării la timp a unor acțiuni de preîntâmpinare și atenuare a acestui fenomen, vizând încurajarea și stimularea micilor întreprinzători din domeniul producției și al serviciilor.

În România, șomajul a înregistrat niveluri mai scăzute decât celelalte țări aflate în tranziție. Totuși trebuie menționat că diferențele dintre țări se pot datora unor factori diverși, cum ar fi: criteriile de eligibilitate diferite pentru a fi încadrat în categoria de șomer (criterii mai severe îi pot determina pe unii să iasă mai degrabă înafara forței de muncă, decât să intre în categoria de șomeri) sau implementarea unor constrângeri bugetare tari asupra firmelor.

Din experiența țărilor europene cu tradiție în economia de piața rezultă că preocupările principale ale factorilor de decizie se îndreaptă spre problematica ocupării și folosirii eficiente a forței de muncă și în special, a tinerilor. Șomajul la tineri are numeroase implicații în plan socio-economic, dar și în plan individual, afectând puternic imaginea de sine a tânărului, încrederea sa în posibilitatea societății de a-i rezolva problemele , motivația pentru muncă.

Datorită șomajului, are loc o inutilizare a unei părți din resursele de muncă, afectând venitul și nivelul de trai al șomerilor și familiilor agravând o serie de tensiuni sociale, iar ajutoarele acordate reprezintă un însemnat cost social.

Gradul de ocupare și eficiență a resurselor umane, dimensiunea și rata șomajului reprezintă atât parametrii rezultativi ai funcționarii pieței de muncă, cât și o expresie a stării de sănătate și funcționalitate a întregului sistem economic în totalitatea ei.

Șomajul este un proces foarte ramificat sub aspectul cauzelor dar și al efectelor, și de aceea trebuie să-i înțelegem în primul rând substratul economic ca geneză, cost și efect.

În aceste condiții precare sub aspectul posibilităților de a mai susține ocuparea unei părți a forței de muncă, șomajul este un proces foarte ramificat sub aspectul cauzelor dar și al efectelor, el se conturează prin toate semnificațiile și implicațiile sale, ca o problemă economică și socială prioritară pentru această etapă.