Somajul Concept Si Indicatori de Masurare

CAPITOLUL I

Șomajul concept și indicatori de măsurare

Definirea și conținutul șomajului

Șomajul,conform opiniei majorității specialiștilor a existat în diferite forme și în perioada ”edificării societăți socialiste”.În mod manifest însă,el apare la sfărșitul anului 1970 și începutul anilor 1980 ca urmare a epuizării surselor de creștere și intrarea acestor economii socialiste în criză.Lipsa unor informații precise,de natură statistică nu ne permite să apreciem dimensiunea reală a fenomenului de șomaj,manifestat cu certitudine în peroada la care ne referim.Dacă în legătură cu existența șomajului toată lumea este de acord,definirea și măsurarea cu precizie formează obiectul unor controverse.

Șomerii sunt toți cei apți de muncă,dar care nu găsesc de lucru,formând,suprapopulația relativă pentru că reprezintă un surplus de forță de muncă în raport cu numărul celor angajați.În aparență nimic mai simplu decât a defini șomajul.Dar o astfel de încercare ridică multe semne de întrebare.Este șomer un student care nu găsește de lucru în sezonul estival?Este șomer actorul care între două filme nu lucrează?Dar un muncitor care din motive technice nu lucrează o săptămână?

Pornind de la astfel de întrebări s-a conturat și sa răspândit o definiție care consideră că sunt șomeri toți cei care au înregistrat cereri de angajare la oficiile de plasare a forței de muncă sau toți cei ale căror cereri n-au fost satisfăcute până la sfârșitul fiecărei luni,indiferent dacă solicită locuri de muncă permanente sau temporare,cu timp de muncă parțial sau deplin,dacă au loc de muncă sau caută altul mai adecvat cu aspirațiile proprii.

În această accepție,șomajul apare ca rezultat exclusiv al cererii de muncă sau fortă de muncă,oferta cealaltă latură a pieței muncii nefiind luată în considerație.Numai corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă,permite aprecierea mai corectă asuprea situației de pe piața muncii,dacă există sau nu șomaj.O creștere a ofertei concomitent cu scăderea cererii o determină situației ocupării forței de muncă.

Șomajul este apreciat ca o mărime omogenă,nediferențiată ceea ce nu corespunde realității,de aceea,se impune delimitarea sa pe domenii de activitate,de pregătire.

Foarte importantă dar și foarte cunoscută este și definiția șomajului dată de Biroul Internațional al Muncii(BIM)-organizație din sistemul ONU care elaborează statistici,comparații,studii și analize de profil pe baza informațiilor furnizate de țările membre având ca scop mai bună cunoaștere a fenomenului și a experienței în combaterea sa.Potrivit acestei definiții este șomer oricine are mai mult de 15 ani,și îndeplinește concomitent următoarele condiții:

este apt de muncă;

nu muncește;

este disponibil pentru munca salariată sau nesalariată;

caută un loc de muncă;

Aplicarea acestori criterii aduce multe clasificări,dar nu înlătură total riscul de a exclude din rândul șomerilor anumite persoane care nu au unde muncii.

Șomajul reprezintă un dezechilibru,un excedent al ofertei față de cererea de muncă cu niveluri și sensuri de evoluție diferite pe țări și perioade,având,inițial caracter temporar,iar în ultimele decenii unul permanent,dar care nu exclude total și definitiv existența stării de ocupare deplină a forței de muncă.Acesta mai este definit și castarea de inactivitate economică,totală sau parțială,proprie celor care nu au loc de muncă,nu-ți pot găsi de lucru ca salariați,au condiție de salariați dar sunt angajați numai o parte din timpul de muncă cu scăderea corespunzătoare a salariului.Șomajul poate fi caracterizat prin:

mărime care exprimă atât în mod absolut ca număr,cât și relativ,ca rată(numărul șomerilor/populația activă sau numărul șomerilor/populația ocupată);

intensitate;

durată;

structură;

Ținând seama de limitele unor asemenea definiții,devine clar că măsurarea șomajului nu este decât o problemă de estimare cât mai aproape de realitate.În fond,ea constituie un aspect major al echilibrului macroeconomic și este strâns legată de realizarea creșterii economice actuale și potențiale,ți din acest considerent reprezintă o componentă improtantă a politicilor macroeconomice,având implicații atât economice cât și sociale.

În lucrările de specialitate se dau mai multe definiții pentru a preciza acest fenomen.De regula,sunt considerați șomeri persoanele care fac parte din categoria populației active,disponibile care doresc să lucreze și nu găsesc un loc de muncă.Este vorba de persoanele care au avut un loc de muncă și l-au pierdut,cât și de noile generații de ofertanți de mână de lucru care nu-și găsesc un angajament.Se poate spune deci că șomajul este rezultatul disproporției dintre locurile de muncă existente,(care reprezintă cererea) și oferta de muncă.Oricare ar fi cauzele,acesta este mai întâi o masă mai mult sau mai puțin mare de lucători lipsiți de locrui de muncă.Analiza nu o poate ignora .Aceasta ne arată că examnul statistic se află confruntat cu o realitate ”umană” a fenomenelor ocupării,amestecând fără distincție economicul cu socialul.A pune în valoare ceea ce este specific pentru șomajul contemporan nu este o sarcină ușoară.Până nu demult interpretările în domeniu erau mai puțin consacrate fizionomiei șomajului,în consecință,raritarea materialelor statistice capabile să autorizeze observația nu trebuie să ne surprindă.

1.2 Teorii economice despre șomaj

Problema șomajului a fost analizată de reprezentanții ai școlii clasice ca:David Ricardo,Theodor maltus,J.B. Say,J.S. Mill ce au studiat șomajul din perspectiva relației lui cu mașinismul,înțeles ca utilizare tot mai pregnantă a mașinilor în procesul industrial.

Încă din secolul al-XVII-lea W.Petty arată despre capital că economisește munca iar despre mașini că ar putea determina indirect o creștere a numărului de locuitori ai unei țări.

Încă de la Adam Smith a apărut ceea ce se numește substituția între consum și investiții și care a fost larg studiată de Keynes.Este vorba de o substituție mașină-muncă,în sensul că utilizarea mașinilor ar diminua numărul locurilor de muncă și ar duce la șomaj?

Desigur nu,ba dimpotrivă,afirmă Adam Smith.Acesta consideră că acumularea determină adâncirea diviziunii muncii,proporțional cu creștereacapitalului fix.Concluzia lui Adam Smith este optimistă dar și logică.

Principalele argumente ale clasicilor cu privire la ”mașini” sunt:

pentru a produce mașini este nevoie de muncitori;

datorită prețurilor scăzute ale produselor industriale,consumul acestora crește,deci se extind piețele;

datorită mașinilor apar noi activități care răspund unor trebuințe noi,deci crește numărul locurilor de muncă;

Toate acestea îi conduc pe Say și pe Ricardo să fie mai puțin optimiști în legătură cu progresul technic.

Say consideră că apariția unor noi mașini determină o pierdere a locurilor de muncă,argumentul principal al acestuia este că progresul technic reprezintă principala cale de creștere a competivității în raport cu străinătatea.

Și Malthus consideră că utilizarea mașinilor nu duce la șomaj,ci la creșterea locurilor de muncă și ca toți gânditorii aceluiași timp,Mathus își explică ideile cu fapte reale.

Ca o concluzie,se poate afirma că toți marii clasici susțin cu argumente diferite sau comune utilizarea mașinilor în industrie,ca și ideea că progresul technic determină doar pe termen scurt șomajul,în timp ce pe termen lung duce la creșterea numărului locurilor de muncă.

Clasicii englezi au studiat chiar ”legile asupra săracilor”.Deși abordau cu precădere șomajul involuntar,exista,potrivit lor și șomaj voluntar,în condițiile în care mărimea salariului nu era suficentă.Clasicii în virtutea mecanismelor autoreglatoare ale economiei,considerau că tot ceea ce economisește se transformă automat în investiții.O problemă a lipsei locurilor de muncă nu se pune,deci ideea autoreglării și a ocupării depline și-a găsit formularea cea mai cincisă,dar și cea mai precisă în ”legea debușelor”a lui J.B.Say:”orice producție își creează cererea corespunzătoare și ca atare,nu există nici un motiv care să reducă imboldul de a investi și a crea noi locuri de muncă”.

În principiu în teoria clasică utilizarea la maxin a capacităților de producție rentabile și flexibilitatea salariilor asigura echilibrul pieței muncii(în ideea atingerii ocupării depline).Caracteristica situației fiin aceea că nivelul salariului real limita atât producția,cât și gradul de ocupare,diminuarea lui părea a fi soluția reducerii ratei șomajului.

Șomajul a fost explicat pentru prima dată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea,când raționamentele șiințifice au început să recurgă la conceptele de piața muncii și folosirea deplină a forței de muncă.

Neoclasicii considerau piața forței de muncă o piață supusă acelorași reguli ale concurenței:cererea de muncă confruntându-se cu oferta de muncă.Punctul central al teoriei neoclasice este existența echilibrului general(atât pe piața bunurilor economice cât și pe piața muncii) în condițiile în care prețurile(inclusiv salariul) sunt presupuse flexibile astfel încât oscilațiile lor serestabilesc automat echilibrul și folosirea deplină a forței de muncă.Pe această bază șomajul poate exista sub două forme:

șomaj voluntar sau clasic generat de faptul că o parte din ofertanții de muncă nu acceptă să se angajeze la salariul care se formează pe piață;

șomajul tranzitoriu care se formează în decursul perioadei necesare adaptării ofertei la nivelul cererii;

Aceste forme de șomaj nu sunt proprii numai perioadei în care a fost elaborată teoria lor explicativă ci exista și azi în proporții mai mari sau mai mici.Din punct de vedere macroeconomic șomajul clasic are la bază situația caracterizată prin insuficiența ofertei în raport cu cererea determinată de faptul că prețul efectiv al bunurilor economice este mai mic decât prețul de echilibru.

1.3 Nivelul șomajului

Proporțiile șomajului se estimează în două feluri:

în mod absolut,prin numărul populației neocupate;

în mod relativ,prin rata șomajului;

Rata șomajului indicator ce relevă,procentul mărimea relativă a șomajului în raport cu populația activă(numărul șomerilor x 100/populația activă)sau cu cea ocupată.Mărimea și dinamica ratei șomajului sunt diferite pe țări,regiuni,localități și au o importanță deosebită din punct de vedere politic și economic,atât pentru autoritățile statale și locale,cât și pentru sindicate.Deoarece problematica muncii este nu numai de natură economică ci și socială,estimarea șomerilor prin statistici este aproximată din considerente subiective.Din rațiuni politice cei ce dețin guvernarea tind să subestimeze fenomenul,iar opoziția să-l supraestimeze.Subestimarea recurge numai la înregistrarea celor care primesc ajutor de șomaj și exclude de regulă pe tinerii care termină diferite forme de învățământ și nu-și găsesc plasament,pe cei care temporar nu au de lucru,pe cei subocupați(șomaj deghizat) respectiv pentru o activitate care poate fi efectuată de doi oameni sunt angajați trei oameni.Toate aceste modalități reprezintă forme de șomaj deghizat.

Supraevaluarea se face prin includerea în categoria de șomeri și pe cei care,deși primesc ajutor de șomaj nu au intuiția să se angajeze(mamele care îngrijesc copii),pe cei care au servicii dar pretind că sunt șomeri deoarece lucrează la ”negru”,pe cei care refuză locuri de muncă ce li se oferă pe motivul că speră să găsească un serviciu mai bun,prin includerea în categoria de șomeri a celor care în mod voluntar nu vor să lucreze,ceea ce nu e o problemă socială tot atât de gravă în comparație cu șomajul involuntar.

Nivelul șomajului diferă pe țări,perioade și regiuni ale aceleiași țări.În prezent fiind cel mai ridicat în țările slab dezvoltate,pentru că șomajul a devenit permanență în toate țările,după unii autori în ultimele decenii,iar după alții la începutul acestui secol sau chiar de la sfârșitul secolului trecut,ordinul de mărime și creșterea sau decreșterea celor doi indicatori ai nivelului șomajului au dobândit și alte semnificații decât cele relevate înainte.În acest sens remarcăm că șomajul a devenit o permanență (cu nivel și sensuri de evoluție diferite,pe țări și perioade),dar acestea nu exclud total și definitiv existența stării de ocupare deplină a forței de muncă.

Pentru ilustrarea acestei situații se invocă cel mai des exemplu Germaniei,SUA,Frantei;Canadei pentru anumite perioade după al doilea război mondial,când numărul angajațiilor depășesc oferta internă de forță de muncă și se recurge într-o măsură mai mare sau mai mică,la emigranți.Dar în asemenea perioade de ocupare deplină,există în țările respective și un număr de șomeri format din:

Persoane aflate în căutarea unui alt loc de muncă după ce l-au abandonat pe cel vechi;

Persoane cu probleme sociale complexe care nu se puteau angaja;

Persoane care înțelegeau să-și trăiască viața altfel decât devenind salariați sau realizând activități proprii;

Persoanele care acceptau locurile de muncă libere pentru că salariul real la care ar fi ajuns angajându-se nu le-ar fi permis să trăiascămult mai bine decât atunci când erau șomeri;

Ca urmare ocuparea deplină a forței de muncă a devenit echivalentă cu un șomaj ajungând reflectat printr-o rată de câteva procente.J.M.Keynes precizează,că folosirea deplină a mâinii de lucru înseamnă absența șomajului dar este compatibilă cu șomajul voluntar.De vreme ce ocuparea deplină implică un șomaj peste un anumit nivel minim,s-a făcut și pasul următor,considerându-se că scăderea șomajului sub nivelul respectiv,caracterizează o stare de supraocupare a forței de muncă.Crieteriul economic al supraocupării devine momentul când în activitatea economică,pentru noii angajați are loc o creștere mai mare a salariului decât a productivității muncii.Pornind de la permanetizarea șomajului pe baza cercetărilor economistului neozelandez A.W.Philips celor doi indicatori ce caracterizează nivelul șomajului li se adaugă al treilea și anume:

-rata naturală a șomajului,care este rata șomajului ce corespunde unei rate stabile sau inerțiale a inflației,mărimea sa fiind o variabilă dependentă.

Rata șomajului care corespunde funcționării normelor și eficiente a pieței muncii în condiții de informare imperfectă și constrângeri instituționale denumită rata șomajului natural sau NAIRU(non accelerating inflation rate of unemployment),ceea ce înseamnă rata șomajului care nu accelerează inflația.Premisa pentru înțelegerea ratei naturale a șomajului o constituie existența inflației în economie exprimată printr-o anumită rată și realizarea în același timp a două condiții care fac să nu se modifice dimensiunile inflației:

-să nu se formeze un excedent al cererii;

-să nu se producă șocuri de ofertă;

Prin realizarea primei condiții șomajul se fixează la nivelul ratei sale naturale,adică la nivelul determinat de egalizare presiunii în direcția creșterii salariilor,ca urmare a reocupării tuturor locurilor de muncă cu presiunea pentru scăderea salariilor care se formează sub incidenta existenței șomajului.

Realizarea celei dea doua condiții face ca oferta agregată să nu cunoască o altă schimbare decât ceea determinată direct de rata inflației care,nemodificându-se menține șomajul la nivelul ratei naturale.

Prin realizare celor două condiții cererea și oferta agregată se modifică numai în funcție de inflație și de aceea rată naturală a șomajului o reflectă,dacă cererea și oferta agregată sau numai una dintre ele s-ar modifica și datoriă altor cauze decât inflația,șomajul poate atinge o rată mai mare decât cea naturală,iar inflația va începe să scadă.

În cea ce privește evoluția șomajului în România,acesta este considerat un fenomen natural,un mecanism de alocare a resurselor umane în funcție de volumul și structura cererii sistemului productiv care însoțește permanent procesul de dezvoltare economică și socială a țării.În limitele normale de aproximativ 3-4% și durata relativ scăzută,șomajul poate juca un rol pozitiv atât la nivel global cât și individual,în sensul stimulării flexibilității forței de muncă și sporirii productivității muncii,stimulării educației și îmbunătățirea disciplinei muncii.

Dimpotrivă,proporțiile mari și ratele ridicate ale șomajului provoacă uriașe pierderi de potențial economic și este un permanent pericol social.În acest ultim caz șomajul conduce la mari pierderi de producție și de venituri ale societății,la degradarea calificării,îndemnări individuale,la pierderi de venit și statut social,la descurajare și demotivare,la sărăcirea familiei.

Tendința de scădere în ultimii ani a numărului de șomeri și a ratei șomajului este rezultatul,pe de o parte,al restructurării foarte lente a marilor întreprinderi cu capital integral sau majoritar de stat și menținerii unei supraocupări în această unitatea,iar pe de altă parte,al absorției unei mari părți din resursele de muncă disponibile în sectorul privat.

Pe termen scurt și chiar mediu,șomajul s-ar putea cel mai puțin dubla dacă restructurarea ar căpăta forța și amploarea necesară și dacă Guvernul și ceilalți parteneri sociali nu ar lua măsuri urgente și adecvate de noi locuri de muncă disponibile în alte ramuri și domenii de activitate ale sectoarelor secundar,terțiar și cuartenar.Șomajul atacă în mod diferit diverse categorii de forță de muncă.

În primul rând,cea mai afectată de șomaj din punct de vedere al structurii pe sexe a forței de muncă o constituie populația feminină.Rata superioară a șomajului la forța de muncă feminină se explică îndeosebi prin caracteristicile acestei categorii ale forței de muncă.Focalizarea șomajului la forța de muncă feminină are numeroase incidente asupra vieții familiei ca:

diminuarea venitului familiei;

reducerea numărului copiilor;

deteriorarea educației copiilor și a potențialului viitor de muncă al țării;

În al doilea rând,din punct de vedere al structurii șomajului pe grupe de vârste,situația cea mai dificilă se întâlnește la tineri,dacă considerăm șomerii până la 29 de ani,care cuprind tinerii absolvenți de instituții medii și superioare.Ca o concluzie,în ceea ce privește nivelul șomajului,gradul de valorificare al factorului uman continuă să fie în scădere,în toate sectoarele de activitate.Nivelul de ocupare a forței de muncă reprezintă în prezent un punct nevralgic al economiei noastre.În domeniul ocupării forței de muncă se constată mai multe procese:

Reducerea numărului și a ponderii populației ocupate în sectorul public;

Apariția unor forme noi de ocupare și diversificare a structurii ocupaționale a populației:patroni și întreprinzători,lucrători pe cont propriu,mebrii în societăți agricole;

Salariații continuă să rămână principala componentă a populației ocupate,deși e în continuă scădere;

Creșterea ocupării în sectorul primar nu înseamnă cel mai adesea și folosirea eficientă a resurselor de muncă;

Lipsa unor strategii și politici active de ocupare,precum și de programe realiste de creare de noi locuri de muncă și de absorție a șomajului la nivel național;

Lipsa de corelare între oferte de muncă,calificarea și recalificarea șomerilor;

Calificarea profesională nu este luată în considerare ca o cale de reducere a șomajului;

Interesul redus al agenților economici pentru a investi în capitalul uman,mai ales ai celor din sectorul public se datorează și plecării oamenilor cei mai calificați în sectorul privat,unde sunt mai bine plătiți.

Șomajul de lungă durată la tineri prezintă o gravitate deosebită pentru că el exclude noile generații cu calificare ridicată și cu potențial de muncă ridicat de la perspectiva ocupării pe termen scurt,dar și pe termen mediu.Aceasta înseamnăp perspective limitate pentru găsirea de locrui de muncă,ceea ce restraânge aria integrării și dezvoltării lor.Concomitent cu pregătirea în domeniu mai puțin fiabile pentru restructurarea și dezvoltarea durabilă a economiei se resimte lipsa reală de personal calificat în domenii ca:tehnologii informaționale,tehnologii neconvenționale,aplicații ale biotehnologiilor,managementului.

Cu toate astea se poate afirma ca România deține un important potențial uman care e capabil să contribuie la impulsionarea procesului de restructurare și la relansarea dezvoltării durabile a economiei.

În zona de interes a ratei șomajului se află și alți indicatori cum ar fi rata de activitate ce exprimă capacitatea potențială de muncă a societății și cea de ocupare în opoziție cu rata șomajului care prezintă măsura în care resursele potențiale de muncă sunt atrase în activitate.Rata șomajului permite evidențierea dorinței de a se încadra în activitatea populației,iar pe de altă parte a capacității economiei de a satisface această dorință.Astfel spus rata șomajului servește la aprecierea gradului în care o societate e capabilă să susțină dreptul și libertatea de a muncii a cetățeanului.

1.4 Durata șomajului

Durata sau perioada de șomaj reprezintă timpul care se scurge de la pierderea locului de muncă până la reluarea activității-care,pe termen lung,a avut o tendință generală de creștere.

Durata șomajului poate fi foarte diferită,de la câteva zile la luni și chiar ani.De aceea,în evaluarea șomajului se impune determinarea duratei medii a șomajului.Durata medie a șomajului se calculează în funcție de doi factori:

Numărul de șomeri;

Ritmul în care se desfășoară intrarea și ieșirea din șomaj;

Cercetările privind durata șomajului pot fi mai bine înțelese din următoarea schemă:

Intrări

Ieșiri

Numărul șomerilor trebuie interpretat ca o noțiune de ”stoc”,adică ținând cont de sporirea și reducerea șomajului.

Din urmărirea schemei rezultă:

Cu cât ”stocul” de șomeri este mai mare,cu atât și durata șomajului este mai mare;

Cu cât fluxurile(intrările și ieșirile)sunt mai mari și mai rapide cu atât durata șomajului va fi mai mică.

Rezultă deci că durata medie a șomajului este direct proporțională cu mărimea stocului și invers proporțională cu mișcarea fluxurilor.

Un rol important în stabilirea nivelului intensității și duratei șomajului îl are costul șomajului.Pentru înțelegerea complexității fenomenului de șomaj și a evaluării consecințelor sale prezintă interes noțiunea de cost al șomajului.Ea cuprinde consecințe nefaste ale șomajului pe care le suportă indivizii în economie și societate.Pentru persoanele care devin șomeri,costul șomajului are un aspect economic și unul moral.Economic,pentru că intrarea în șomaj înseamnă reducerea veniturilor și deci a posibilităților de consum pentru întreaga familie.Totodată statutul de șomer atrage după sine stresul nervos,o stare depresivă determinată de incertitudine și așteptare,toate acestea spre deosebire de consecințele economice,deși sunt foarte importante nu se pot evalua.

Deosebit de complexe și urmări multiple sunt costurile șomajului și la nivel de societate și economic.De exemplu:

Șomajul înseamnă subutilizarea factorului de producție”muncă”,ceea ce repercutează negativ asupra volumului producției”producția actuală scade cu mult sub cea potențială),iar scăderea producției înseamnă pierdere de venituri(salarii și profituri),cu toate urmările sale legate de consumul propriu-zis de investiții;

Scăderea generală a veniturilor reduce încasările,respectiv intraările,la capitolul venituri din bugetul statului(reducerea impozitului pe venit,a taxelor,accizelor),ceea ce diminuează volumul cheltuielilor publice;

Existența șomajului sporește cheltuielile statului pentru funcționarea oficiilor de plasare,plata ajutorului de șomaj,alte cheltuieli sociale legate de calificare-recalificare,de îngrijirea sănătății șomerilor;

Aprecierea corectă a costului șomajului impune luarea în cosiderare și a unor avantaje pe care le implică acest fenomen.Avantajele șomajului sunt corelate cu următoarele aspecte:

Determinarea salariaților să caute servicii mai bune,mai sigure,care cer o calificare superioară,ceea ce poate fi inclus în încintarea spre perfecționare cu consecințele corespunzătoare asupra creșterii randamentului muncii;

Crearea de mână de lucru mobilă și adaptabilă la cerințele impuse de modificările activității economice,ceea ce contribuie la o eficiență mai mare în alocarea resurselor pe termen scrut și la o creștere economică mai rapidă pe termen lung;

În concluzie,dacă pe de o parte,se iau în considerare costurile,iar pe de altă parte,avantajele fenomenului șomaj,pe termen lung rezultatul apare categoric negativ deoarece costurile depășesc cu mult beneficiile,atât în cazul celor direct implicați cât și al economiei și societății în ansamblu.

1.5 Intensitatea șomajului

Intensitatea șomajului este o caracteristică ce se impune atenției.Ea presupune fie încetarea totală a activității,fie diminuarea sa însoțită de scăderea renumerării.În funcție de aceasta,se poate distinge:

Șomajul total,care presupune pierderea locului de muncă și încetarea totală a activității;

Șomajul parțial,care constă în diminuarea activității depuse de o persoană în special prin reducerea duratei săptămânii de lucru sub cea leagală cu scăderea renumerării;

Șomajul deghizat,specifice mai ales țărilor slab dezvoltate unde numeroase persoane au o activitate aparentă;

Productivitate mică,dar este întâlnit și în țările est-europene,inclusiv în România la niveluri apreciabile;

Statistic vorbind,se constată două tentințe speciale:

Pe de o parte de-a lungul perioadei de aporximativ 10 ani mai există o tendință ondulatorie a șomajului în funcție de variațiile conjucturii.Atunci când trendul sau mersul precumpănitor al economiei este ascendent,șomajul are tendința să scadă.În condițiile în care trendul este descendent,șomajul are tendința de a crește.

Pe de altă parte sporirea șomajului are limite,el nu crește permanent și nu depășește anumite proporții.Apariția șomajului,menținerea și modoficarea intensității lui sunt aspecte ce pot fi înțelese numai în legătură cu sistemul real al economiei de piață.În plus este necesar să ne amintim că mecanismele pieței muncii se află sub incidența a numeroase alte împrejurări,nu doar sub cea a celor strict economice.

Ca un flux macrosocial global,șomajul este generat de cauce ce țin de situația economică a utilizatorilor,pe de o parte și de statutul social al ofertanților de muncă,pe de altă parte.În primul rând,ca urmare a unei evoluții nefavorabile a activității social-economice sau ca urmare a procesului de substituire a muncii prin capital,se produce pierderea locului de muncă,de către o parte a populației ocupate.În al doilea rând,solicitările suplimentare de muncă a noilor generații ce au ajuns la vârsta legală de muncă nu pot fi onorate de utilizatorii de muncă.Tânăra generație întâmpină greutăți în găsirea locurilor de muncă din mai multe motive subiective sau obiective neconcordantă pregătirii ei profesionale cu nevoile și exigentele impuse de activitatea economico-socială;reținerile unor agenți economici,producători în a angaja tineri fără experiență în muncă,fără să-și fi însușit disciplina muncii.În al treilea rând șomajul apare,se suplimentează și ca urmare a solicitărilor de lucri de muncă din partea unor persoane încadrate în vârsta a doua,care se decid să-și ofere munca lor pe piață.Unele dintre aceste persoane nu au lucrat până în momentul respectiv,altele au întrerupractivitatea pe o perioadă relativ îndelungată.

Oricum atât unele,cât și celelalte persoane se decid să-și schimbe statutul social din neangajat în angajat.La acest proces se poate adăuga și cel al deschiderii unor afaceri proprii.

1.6 Structura șomajului

Structura șomajului sau componentele acestuia,este dată prin clasificarea șomerilor după diferite criterii:domeniul în care au lucrat,nivelul calificării,categoria socio-profesională căreia îi aparțin,ramurile de activitate din care provin,sex,categorii de vârstă.În ultimele decenii se acordă foarte mare atenție studierii structurii șomajului pe sexe și categorii de vârstă.Se relevă astfel că femeile sunt mai afectate de șomaj decât bărbații,de asemenea tinerii până la 25 de ani și vârstnicii de peste 50 de ani în raport cu restul populației active.

Pe plan mondial șomajul are tentința să se agraveze în ultimii ani.Acest lucru este evident și în țările din estul și centrul Europei,dintre acestea remarcându-se Polonia cu peste 2 milioane de șomeri.

Șomajul a fost explicat pentru prima dată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea,când raționamentele șiințifice au început să recurgă la conceptele de piață a munci și folosirea deplină a forței de muncă.Potrivit acestei abordări,căreia I se spune neoclasică sau numai clasică pe piața muncii se confruntă cererea întreprinderilor ce angajează salariați,atâta timp cât productivitatea marginală a muncii este egală cu salariul existent și oferta celor cce vor să se angajeze formată pe baza opțiunii sau arbitrajului lor între muncă și timp liber.În cadrul structurii șomajului,ca urmare a importanțelor restructurări din economie și a ponderii relativ ridicate a persoanelor feminine active,se înregistrează o presiune a ofertei asupra cererii de forță de muncă feminine și creșterea numărului de șomeri în rândul femeilor.Deși nivelul de pregătire școlară și profesioanlă al femeilor este apropriat de cel al bărbaților se constată o pondere mai ridicată a șomajului feminin față de rata medie a șomajului,urmare a restructurării unor șomeri în care forța de muncă feminină este predominantă și a comportamentului discriminatoriu manifestat de unii patroni la angajarea persoanelor de sex feminin.România se confruntă și cu fenomene negative care constau în aceea că o parte a populației apte de muncă nu este ănregistrată la categoria șomeri și lucrează în condițiiașa-zise ”la negru”.Luând în considerare structura populației ocupate,pe măsură de trestructurare și privatizarea mai ales,prin metode de ”închidere” și ”lichidare”,va continua,putem constata cu ușurință că în perioada următoare este posibil să asistăm la îngroșarea rândurilor șomerilor,atât prin accelerarea procesului de privatizare în industrie,construcții,transport.Analizând datele privind populația ocupată,numărul șomerilor,al pensionarilor și al populației ocupate,constatăm că în prezent la un salariat revin mai mult de două persoane care nu desfășoară o activitate oraganizată pe bază de contract sau convenție socială de muncă.

De aceea acestui proces al șomajului trebuie să I se acorde o atenție deosebită prin elaborarea și punera în practică,cu maximum de urgență,a unor preograme de reconversie preofesională,așa încât să se realizeze un transfer al forșei de muncă ce va fi disponibilizată în procesul de restructurare în unele unități comerciale în loc de trecerea imediată în șomaj.

Structura sau componența pe categorii de vârstă, nivel de calificare, sex, rasă etc:

Criterii de caracterizare:

După nivel

După durată

După structură : -rasă;

-sex;

-vârstă;

-calificare;

-domeniu de activitate;

-grad de pregătire;

Șomajul se formează pe baza a două mari procese :

pierderea locurilor de muncă de către o parte a populației ocupate;

creșterea ofertei de muncă prin realizarea de către noile generații a vârstei legale pentru a se putea angaja și afirmarea nevoii de a lucra a unor persoane apte de muncă, dar inactive, în condițiile unei cereri de muncă inferioare, acestei creșteri;

În cadrul primului proces, în funcție de cauzele directe care îl determină, se disting mai multe forme sau genuri de șomaj, dintre care se menționează :

șomajul ciclic sau conjunctural, cauzat de crize și conjuncturi defavorabile, trecătoare dar care se repetă la intervale de timp mai lungi, sau mai scurte.

șomajul stuctural, derminat de modificarea structurii economiei pe activități, ramuri și subramuri sub incidența evoluției nevoilor, crizei energetice, revoluției tehnico-științifice ;

șomajul tehnic, format ca urmare a locuirii vechilor tehnici și tehnologii cu altele noi și restrângerea locurilor de muncă prin reorganizarea unor activități sau firme ;

șomaj de “ficțiune”. Există întotdeauna persoane care își schimbă locul de muncă și sunt înregistrate temporar ca șomeri. Numărul lor poate fi redus prin fluxuri mai bune de informații ( punaâd la un loc posturile vacante și pe șomeri) și prin instruire.

șomajul sezonier. Agricultura,construcțiile și turismul sunt în mod special vulnerabile la variațiile sezoniere.

șomajul rezidual. Acesta este nucleul format din oameni care în mod virtual sunt de neangajat, poate din cauza incapacității lor de a se integra în lumea modernă.

Cel de-al doilea proces generează șomajul datorită stării economiei care prin nivelul dezvoltării dinamica, structurală și alte caracteristici, nu poate asigura crearea de locuri de muncă în pas cu creșterea ofertei de muncă.

Există o evoluție ciclică, o evidență a șomajului. Pe masură ce crește, cererea companiile angajează mai mulți lucrători și șomajul descrește. Când nu mai există forța de muncă disponibilă ( cănd se atinge rata nornală a șomajului) cererea devine generatoare de inflație sau de importuri.

Șomajul în țările industrializate a început din nou să crească la începutul anilor 1990, atingând o medie de 8% din forța de muncă în 1995 (mai mult decât dublul ratei medii din anii 1960). Rata era mai mare în Europa (11%) și semnificativ mai mică în Japonia (3%) unde locurile de muncă pe viață fac parte din cultură.

Structura șomajului ajută la identificarea domeniilor care ridică probleme economice .Șomajul pe termen lung (persoanele aflate în țomaj de peste 6 luni) reprezintă aproape jumătate din șomajul total până la începutul anilor 1990 deși era mai scăzut în Japonia (36% in 1994) și Statele Unite (20%), unde exista o mobilitate mai mare a forței de muncă. În 1990, un șomer așteaptă în medie de 10 săptămâni, în Statele Unite pentru a-și găsi un loc de muncă, în comparație cu un an în Franta.

Fluctuația lunară a șomajului este un bun ghid al evoluțiilor economice. Alte cifre, cum ar fi cererile săptămânale de ajutor de șomaj și anunțurile publicitate pentru posturile vacante oferă un sprijin util pentru datele asupra șomajului.

Cifrele privitoare la șomajul regional oferă un ghid al șomajului structural, deoarece, pune în evidență relațiile dintre pierderile de locuri de muncă și unele ramuri de activitate de muncă despre care se știe că se afla în declin.

În România, șomajul a început să fie urmșrit din februarie 1991 și în 1999 număra 1148000 persoane cu o rată a șomajului de aproximativ de 12%.

Politica de diminuare a șomajului și de utilizare a forței de muncă