Soia Materie Prima Vegetala. Impactul Secetei Asupra Productiei

CUPRINS

SOIA – MATERIE PRIMĂ VEGETALĂ. IMPACTUL SECETEI ASUPRA PRODUCȚIEI

CUPRINS

INTRODUCERE

Plantă „oleoproteică”, soia se cultivă în multe țări ale lumii, fiind folosită întreaga cantitate de biomasă, cu precădere, însă, semințele bogate în substanțe proteice (27,0 – 50,0%) și grăsimi (17,2 – 26,9%).

Semințele mature pot fi utilizate în alimentația oamenilor (în diferite rețete culinare), în obținerea furajelor combinate și pentru extragerea grăsimilor. Făina de soia, în cantități reduse (10 – 15%), în amestec cu făina de grâu, determină obținerea unei pâini mai hrănitoare, se poate folosi ca adaosuri la supe și pentru realizarea concentratelor proteice, proteinelor texturate („carne vegetală”) și ca substituenți ai cărnii într-o serie de preparate culinare. Semințele se mai folosesc pentru obținerea de produse fermentate, sosuri, „lapte” și „brânzeturi” (în China, Japonia, Indochina).

Uleiul de soia, este semisicativ și se utilizează în consumul populației, la prepararea margarinei, obținerea culorilor pentru pictură, fabricarea maselor plastice, iar șroturile și turtele rezultate după extragerea acestuia se folosesc în furajarea animalelor.

Semințele și păstăile nemature se utilizează ca legume verzi sau pentru prepararea unor mâncăruri bogate în vitamine și săruri minerale.

Planta întreagă se folosește ca furaj verde pe pășune, fân uscat și conservat, nutreț însilozat, iar tulpinile și păstăile rămase după treierat se pot folosi în furajarea animalelor (după o prealabilă pregătire), ca îngrășământ organic, combustibil sau pentru prelucrări industriale (obținerea furfurolului și mătăsii artificiale).

Cercetările desfășurate în perioada 2012-2013 au urmărit cuantificarea perioadelor cu secetă pedologică și influența irigației asupra cantității și calității producției de soia în condițiile zonei moderat subumede a [NUME_REDACTAT].

Pentru realizarea acestei lucrări doresc să aduc calde și respectuoase mulțumiri d-lui Șef lucrări dr.ing [NUME_REDACTAT], coordonatorul științific al lucrării, care m-a îndrumat în vederea finalizării proiectului de diplomă.

Capitolul I

SOIA – MATERIE PRIMĂ VEGETALĂ

I.1. [NUME_REDACTAT] (Glycine max (L) Merr., sinonim Glycine hispida (Moench) Maxim) esta una din cele mai importante plante agricole, pentru alimentația oamenilor, animalelor și industrie, fiind menționată de popoarele din [NUME_REDACTAT] în urmă cu 7000 ani.

[NUME_REDACTAT] este enumerată între cele 5 plante sfinte: orez, grâu, mei și ciumiză.

Semințele de soia au o valoare nutritivă foarte ridicată; 100 kg soia poate înlocui conținutul proteic din 4 kg carne, 75 ouă sau 7,5 l lapte, soia nu conține colesterol.

Făina de soia 10-15%, în amestec cu făina de grâu, dă o pâine hrănitoare, gustoasă.

Soia se poate folosi în diferite rețete culinare, lapte, brânzeturi, materie primă de bază în industria uleiului. Având multiple utilizări pentru rezolvarea conținutului de proteine este socotită planta viitorului, planta de aur a omenirii, plantă minune.

I.2. Compoziția chimică

Proteinele au digestibilitate ridicată 90%, componenta principală este glicinina, bogată în S apoi legumelina. Aminoacizii existenți sunt: prolina, fenilalanina, acidul aspargic, acidul glutamic, tirozina, leveina, arginina, lizina, triptofan, histidină. Soia conține proteine 39,9%; grăsimi 20,78; hidrați de carbon 34,43; săruri minerale 4,89%.

I.3.Sistematica, soiuri

Soia aparține Leguminosae, subfamilia Papilionaceae, genului Glycine L., cu specia cea mai importantă Glycine max (L) Merr., sinonim Glycine hispida (Moench) Maxim.Glycine max (L) Merr.

Soiuri. În funcție de perioada de vegetație, soiurile sunt grupate în: timpurii 90-110 zile, mijlocii 110-130 zile, târzii 130-140 zile. Soiurile cultivate în România sunt prezentate în tabelul 1.1.

Tabel 1.1.

Soiurile de soia omologate în România

(după [NUME_REDACTAT] al soiurilor de plante de cultură din România, 2012)

I.4. Particularitățile biologice (Fig. 1.1.)

Germinația este la 7-8oC, răsărirea este epigeică, cotiledoanele ies la suprafața solului prin alungirea hipocotilului.

Rădăcina este pivotantă, ramificată. Pe rădăcină se formează nodozități, influențate de natura solului, de aprovizionarea cu apă și elemente nutritive.

Tulpina este erectă, ramificată, cu perișori, goală, rotundă, înaltă de la 40-150 cm.

Frunzele sunt trifoliate, păroase.

Florile sunt grupate 3-9 în raceme, dispuse axial, polenizarea alogamă. Petalele albe sau violacee. Înflorirea începe în faza de 5-6 frunze și durează 10-40 zile.

Fructul este o păstaie cu 2-4 boabe de culoare brun deschisă, MMB 65-400 g și MH 65-80 kg. Semințele au formă, mărime și culoare diferite.

Fig. 1.1. Soia (Glycine max L.): 1, 2, 3 – germinația; 4 – apariția frunzelor simple (a – cotiledoane; b -frunze simple); 5 -frunze trifoliate; 6 – planta de soia (a -cotiledoane; b – frunze simple; c – frunze trifoliate); 7 – porțiune de plantă cu păstăi, 8 – păstăi cu semințe

(după Muntean L.S., 2003)

I.5. Relațiile plantă- factorii de vegetație

Soia este o plantă iubitoare de căldură. Germinarea începe la 7-8oC.

Temperatura minimă și optimă necesară pentru parcurgerea diferitelor faze de vegetație la soia este cuprinsă între 7-25oC, la înflorire și fructificare 21-25oC.

Soia are cerințe mari de umiditate cu consum specific de 300-600 mm, la germinare are nevoie de 120-150% apă față de masa boabelor. Coeficientul de transpirație este de 500-700, în decurs de 24 ore o plantă pierde 100-150 g apă prin transpirație la înflorit și de 300-350 g la formarea păstăilor.

La iluminare intensă planta ramifică mai mult, și se obțin și mai mulți păstăi.

Cele mai potrivite pentru soia sunt cele cu textură mijlocie, luto-nisipoase sau lutoase, bogate în humus, P, K, Ca, cu reacție neutră până la slab acidă (pH 6,5-7).

I.6. Aspecte de tehnologie

Soia este pretențioasă la planta premergătoare. Foarte bune sunt cerealele păioase; bune premergătoare sunt următoarele culturi: porumb, sfecla de zahăr; medii: inul, cartoful, ricinul, rapița. Nu se cultivă după floarea soarelui, alte leguminoase

Arătura se execută cu plugul vara până la 15 august în partea de sud și 30 august în partea de nord a țării, toamna se execută până la 15 octombrie. Adâncimea de arat este 25-30 cm pe solurile grele și 20-25 pe cele ușoare.

Patul germinativ se realizează înaintea semănatului la adâncimea de 6-8 cm.

Semănatul se execută când în sol sunt 7-8oC, până la 20 aprilie sau 30 aprilie, la adâncimea de 3-5 cm, distanța între rânduri fiind de 50 cm, între plante pe rând la 4 cm, număr de boabe germinabile/mp 45-55.

Valoarea culturală a seminței este 97% puritatea și 80% germinația, MMB 115-220 g, cantitatea de sămânță la ha 60-120 kg.

Soia reacționează la îngrășămintele cu azot, consumând în medie de 5,1 ori mai mult azot față de fosfor. Azotul se acumulează în tulpină și frunze, apoi se translocă în semințe.

Fosforul favorizează dezvoltarea bacteriilor fixatoare de azot, lipsa duce la încetinirea creșterii plantelor.

Potasiul joacă un rol însemnat în sinteza grăsimilor și depunerea în semințe, favorizează formarea nodozităților, creșterea rezistenței la boli și absorbția calciului.

Bacterizarea semințelor cu Nitragin este importantă lucrare la soia.

Combaterea buruienilor este o lucrare care se realizează prin rotația culturilor, arături, pregătirea patului germinativ și tratamente cu erbicide la sol sau pe vegetație prezentate in tabelul 1.2.

Tabel 1.2.

Erbicide recomandate (omologate) pentru combaterea buruienilor din culturile de soia

(după Codexul produselor de protecție a plantelor omologate pentru utilizare în România, 2011)

Buruienile frecvente în cultura de soia sunt iarba bărboasă (Echinochloa crus galli), zârna (Solanum nigrum), loboda (Chenopodium album), știrul (Amaranthus sp), mohorul (Setaria sp), muștarul (Sinapis sp), ridichea sălbatică (Raphanus raphanistrum), teișorul (Abutilon theophrasti), scaietele popii (Xantium sp), costreiul mare (Sorghum halepense).

Erbicidarea se face pre și postemergent, cu încorporare în sol la 4-5 cm, se pot face 2 tratamente 1 când buruienile dicotiledonate au 2-4 frunze, al 2-lea tratament la reinfestare cu buruieni.

Patogenii periculoși pentru soia sunt: Fusarium spp, Rhizoctolina ssp, Selerotina sclerotiorum, Peronospora manshurica, Phomopsis sojae; semințele se pot trata cu unele substanțe cum sunt: Bavistin 50 WP 2 kg/t sămânță, Tiramet 2 kg/t. Pentru acarianul Tetranychus urticae se va folosi Sintox 25 1l/ha.

Regimul de irigare al soiei va fi astfel condus încât să asigure menținerea rezervei de apă pe adâncimea de udare între plafonul minim și capacitatea de câmp (Domuța C., 2005).

Recoltarea se face la brunificarea păstăilor, și la umiditatea seminței de 14-15%. Combina va recolta cât se poate de jos pentru că păstăile sunt formate și aproape de sol.

Producția obținută este de 3-4,5 t/ha în funcție de condițiile climatice ale anului agricol.

Capitolul II

SECETA ȘI DEȘERTIFICAREA LA CULTURA DE SOIA

Hera și Canarache, 2004, arată că seceta și deșertificarea sunt probleme actuale majore ale omenirii și cu urmare, [NUME_REDACTAT] a ONU, a hotărât ca ziua de 17 iunie a fiecărui an să fie considerată [NUME_REDACTAT] a Deșertificării și a Secetei.

II.1 Deșertificarea în [NUME_REDACTAT] este definită ca „degradarea terenurilor în zone aride, semiaride și subumede, din cauza diverșilor factori, inclusiv a variațiilor climatice și a activităților umane, unde raportul anual între precipitații și evapotranspirația potențială este cuprins între 0,05 și 0,65.” Astfel, termenul de deșertificare capătă o extensie și nu reprezintă doar înlocuirea vegetației prin deșert ([NUME_REDACTAT]., Canarache A., 2004).

Stănescu și colab., 1994 (citat de Canarache, 2001) consideră că teritoriul României supus deșertificării acoperă Dobrogea și o parte din sud-estul României. Este considerată „zonă de transfer spre deșertificare” o importantă parte din Moldova, [NUME_REDACTAT] și o porțiune din Câmpia de Vest care ajunge până în zona nisipurilor de la Valea lui Mihai. Aceasta este o schimbare de percepție radicală, întrucât zona în care nu cu mulți ani în urmă (20-30 ani) cercetarea științifică aborda doar problema excesului de umiditate (vestul țării, dar nu numai), astăzi sunt considerate zone de transfer spre deșertificare (Fig. 2.1.).

Fig.2.1. Harta zonelor din România supuse deșertificării

(după Stănescu și colab.,1994, citat de Canarache A., 2001)

1I.2. Seceta – definiții, indicatori

Seceta reprezintă un „fenomen natural care apare atunci când precipitațiile sunt semnificativ mai reduse decât cele înregistrate normal, producându-se dereglări ale bilanțului hidrologic, care influențează negativ sistemele productive ale resurselor de teren.” În acord cu această definiție, seceta poate fi prezentă în diferite zone climatice, în anii când există, deficit de precipitații față de media plurianuală. (Hera , Canarache , 2004).

Stănescu și colab., 1994, (citați de Canarache, 2001) au analizat regimul precipitațiilor din România în perioada 1894-1993 și au stabilit că 15% din ani au fost excesiv secetoși, 11% au fost secetoși, 56% au fost normali, 18% din ani au fost extrem de ploioși. Decada 1982-1993 a fost cea mai secetoasă, decadele 1942-1953 și 1894-1905 au fost secetoase, iar decada 1918-1930 a fost moderat secetoasă, trei decade au considerate că au avut precipitații apropiate de normală și doar o singură decadă, 1968-1981, a fost caracterizată ca ploioasă. (tabel 2.1.).

Tabel 2.1.

Secvența perioadelor secetoase, ploioase și normale

(după Stănescu și colab. 1994)

Pe lângă aceste abordări, în literatura de specialitate, legat de secetă, mai există următoarele noțiuni: seceta meteorologică; seceta pedologică;

De asemenea, limitele de interpretare ale indicatorilor climatici caracterizează intensitatea secetei. Având în vedere aceste aspecte s-a realizat următoarea grupare a indicatorilor de apreciere a secetei.

II.2.1. Indicatori ai secetei din sol

Seceta pedologică este definită în ”Dicționarul de Știință a Solului” ca „secetă considerată a fi datorată în special umidității reduse a solului care, chiar în condiții atmosferice satisfăcătoare, nu permite absorbția de către plante a unei cantități suficiente de apă din sol ([NUME_REDACTAT] și colab. 1977).

Domuța (2004) a considerat că termenul de "umiditate redusă" din definiția de mai sus este prea vag și că această noțiune trebuie legată de indicii hidrofizici ai solului și mai ales de noțiunea de plafon minim care reprezintă „punctul din intervalul umidității accesibile până la care umiditatea din sol poate să scadă fără ca recoltele să fie sensibil afectate”. În linia unor preocupări mai vechi, în anul 2004, am propus următoarele noțiuni:

-seceta pedologică, definită ca perioadă în care rezerva solului, pe adâncimea de udare a culturilor se situează sub nivelul plafonului minim.

-seceta pedologică accentuată, considerată a fi perioada în care rezerva de apă pe adâncimea de udare a culturilor se situează sub nivelul coeficientului de ofilire, înțelegând coeficientul de ofilire ca un punct dintr-un interval și nu ca un punct fix.

Evidențierea numărului de zile cu rezerva de apă pe adâncimea de udare sub nivelul plafonului minim și a numărului de zile cu rezerva de apă sub coeficientul de ofilire pe această adâncime a fost realizată de către Domuța C.(1995) și apoi de către Tușa C. (1997), Petrescu E. (1999), Rădulescu A. (1999). Pentru evidențierea celor doi parametri s-au utilizat graficele de dinamică a rezervei de apă din sol întocmite în câmpurile de cercetare a bilanțului apei din rețeaua de cercetare a ICITID Băneasa – Giurgiu. Aceste grafice se întocmeau pe baza determinărilor decadele ale umidității solului, un exemplu de astfel de grafic se prezintă în figura 2.2.

Fig.2.2. Dinamica rezervei de apă pe adâncimea de 0-75 cm la

cultura de soia neirigată și irigată, Oradea 1994

(după Domuța C., 2009)

II.2.2. Indicatori ai secetei legați de climă

Seceta meteorologică reprezintă intervalul de cel puțin 14 zile consecutive fără precipitații în sezonul rece (X-III) și intervalul de cel puțin 10 zile fără precipitații în sezonul cald (IV-IX). (Hellmann citat de Berbecel O. și colab. 1983).

II.2.2.1. Indicatori climatici

A caracteriza clima sau microclimatul creat prin irigare, numai după precipitații, temperatura aerului, etc, nu cuprinde complexitatea problemei. O modalitate de caracterizare este aceea oferită de indicatori climatici (Grumeza N. și colab 1989). De-a lungul anilor au fosr propuși mai mulți indicatori climatici, care includ în formulele de calcul date climatice neprelucrate în prealabil (indicele de Martonne, coeficientul Seleaninov, indicele Teaci etc.) sau date climatice prelucrate anterior (indicele de umezeală Thornrtwaite, indicele Topor, indicele de ariditate Palfai). După numărul de elemente climatice înglobate în algoritmul de calcul, indicii climatici folosesc: un singur element (precipitațiile – indicele Topor), două elemente (precipitațiile și temperatura – indicele de ariditate de Martonne, coeficientul hidrotermic Seleaninov, coeficientul de umectare Mirkin), trei elemente (precipitațiile, temperatura și durata de strălucire a soarelui – indicele hidroheliotermic) sau patru elemnte climatice (precipitațiile, temperatura aerului, umiditatea aerului și durata de strălucire a soarelui – indicele climatic Domuța) (Domuța C, 2005).

Man T.E. și colab (2007) folosesc pentru caracterizarea secetei două categorii de indici: indici climatici și indici hidrotemrici. Indicii climatici sunt: criteriul Hellman, indicele Topor, Bhalme – [NUME_REDACTAT] Index, BMDI [NUME_REDACTAT] Index, SPI: Effective drought index, EDI, etc. Unii indici hidrotermici sunt caracterizați prin faptul că nu iau în seamă decât elementele de climă intervalul de timp considerat și nu și din cel anterior (indicele de Martonne, indicele hidrotermic Seleaninov, indicele hidrotermic Domuța). Alți indici hidrotermici iau în considerare și precipitațiile din perioada anterioară (indicele de ariditate Palfai, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] – PDSI).

Limitele de interpretare ale indicatorilor climatici indică prezența sau absența secetei.

În continuare se prezintă o sinteză a rezultatelor cercetărilor efectuate în câmpul de bilanț al apei în sol de la Oradea, cercetări efectuate de către Stepănescu E. (1976-1980), [NUME_REDACTAT] (1981-1983), [NUME_REDACTAT] (1984-1985), [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] (1986), Domuța C. (1987-2006).

Seceta pedologică la cultura soiei neirigate

Pe adâncimea de 0-75 cm a culturii de soia neirigată rezerva de apă a scăzut sub nivelul plafonului minim în fiecare an, cel mai mare număr de zile cu secetă pedologică înregistrându-se în lunile august și iulie. În aceste luni s-a înregsitrat și cea mai mare frecvență a secetei pedologice, în toți cei 29 de ani în luna august și 93% din ani în luna iulie (tabel 2.2)

Tabel 2.2

Numărul de zile cu secetă pedologică și frecvența acestora

la cultura de soia neirigată, Oradea 1976-2006

Ra = rezerva de apă PM = plafonul minim

În 27% din ani, seceta pedologică a fost accentuată, rezerva de apă pe adâncimea de 0-75 cm scăzând și sub nivelul coeficentului de ofilire

Corelațiile indicatorului secetă pedologică

Între indicatorii de secetă pedologică și producție s-au pus în evidență corelații inverse, corelația dintre numărul de zile cu seceta pedologică accentuată și producție, având un coeficient superior corelației dintre număărul de zile cu secetă pedologică și producție (Domuța C., 2005). Tot corelații inverse s-au cuantificat și între numărul de zile cu secetă pedologică și eficiența valorificării apei consumate. Tușa C., 1998, a cuantificat o corelație directă între numărul de zile cu secetă pedologică și sporul de producție obținut prin irigare la cultura de soia. Toate aceste corelații evidențiază necesitatea irigației în combaterea secetei, fundamentând oportunitatea irigațiilor într-o anumită zonă, în cazul de față în [NUME_REDACTAT].

Regimul de irigare al soiei

Regimul de irigare al culturii de soia este influențat de zona climatică, dar și de condițiile anului respectiv. Datele medii multianuale (Grumeza N. și colab., 1989) arată că norma de irigare necesară menținerii rezervei de apă pe adâncimea de udare între plafonul minim și capacitatea de câmp a avut valoarea de 2640 m3/ha la Tecuci în sudul Moldovei, 2688 m3/ha la Valul lui Traian în Dobrogea, 2882 m3/ha la Mărculești în Bărăganul de sud și 4707 m3/ha la Maglavitîn vestul Olteniei. În centrul Câmpiei de Vest, în perioada 1976-2006, regimul de irigare al culturii de soia la care rezerva de apă s-a menținut între plafonul minim și capacitatea de câmp pe adâncimea de 0-75 cm s-a prezentat astfel:

Influenta irigatiei asupra microclimatului cultuii

În continuare se prezintă trei dintre indicatorii climatici și clasele de caracterizare.

Indicele de ariditate de Martonne a fost propus de geograful cu același nume la începutul secolului XX; se calculează astfel:

pentru valori anuale:

; (1.1.)

în care: IdM = indicele de ariditate de Martonne; P = suma precipitațiilor anuale, mm;

T = temperaturi medii anuale, 0C.

b) pentru valori lunare:

; (1.2.)

în care: P = precipitații lunare, mm; t = temperatura medie lunară, 0C; 12; 10 = coeficienți.

În funcție de mărimea indicelui de ariditate de Martonne, Donciu (1986), citat de Grumeza și colab., 1989 clasifică tipurile de climat din România astfel:

Excesiv umed 60-187; Foarte umed 50-60; Umed 40-50; Moderat umed II 35-40;

Moderat umed I 30-35; Moderat uscat 24-30; Semiarid 15-24.Calcularea valorilor IdM pentru condiții de irigare, conduce la obținerea unor valori încadrate în clasa “excesiv umed” fără a fi vorba de exces de umiditate întrucât rezerva de apă pe adâncimea de udare este menținută între plafonul minim și capacitatea de câmp. Constatând acestea pentru îndreptarea situației Domuța C (1995), propune următoarele clase de caracterizare pentru valorile IdM:

Semiarid 15-24; Moderat uscat 24-30; Moderat umed I 31-35; Moderat umed II 36-40;

Umed 41-50; Umed I 51-60; Umed II 61-80; Foarte umed 81-100; Excesiv umed >100; Domuța C. (2009) propune clasa de caracterizare “arid” pentru valorile IdM mai mici de 15.

Coeficientul hidrotermic Seleaninov (K) se calculează după relația:

; (1.3)

în care: K = coeficientul hidrotermic; P = precipitațiile din perioada cu temperaturi mai mari de 100C, mm; ∑t = suma temperaturilor active din perioada amintită, 0C.

Interpretarea valorilor indicelui hidrotermic (Grumeza și colab., 1989) se face astfel:

≤ 0,3 Pustiu;0,3-0,5 Semipustiu; 0,5-0,7 Zonă a agriculturii nesigure;

0,7-1,0 Zonă cu umidități insuficiente în diferite perioade ale vegetației plantelor;

1,0-2,0 Zonă cu umiditate suficientă; >2,0 Zonă cu exces de umiditate

Similar considerentelor expuse în cazul indicelui de ariditate de Martonne, Domuța C (1995) propune următoarele limite de interpretare pentru K:

< 0,3 Pustiu; 0,31-0,5 Semipustiu; 0,51-0,7 Zonă a agriculturii nesigure;

0,71-1,0 Zonă a umidității insuficiente; 1,01-1,5 Zonă a umidității suficiente;

1,51-2,0 Zonă a umidității suficiente I; 2,01-2,5 Zonă umedă; 2,51-3,0 Zonă foarte umedă;

> 3,0 Zonă excesiv de umedă.

Indicele hidroheliotermic a fost propus de către Domuța C. (1995) și reprezintă raportul dintre apă și temperatură + lumină. Relația de calcul este următoarea:

; (1.4)

în care: Ihst = indicele hidroheliotermic; P = precipitațiile (și udările), mm;

∑t = suma temperaturilor biologic active, 0C; D.s.s. = durata de strălucire a soarelui, ore

După valorile indicelui hidroheliotermic, clima se caracterizează astfel:

< 3 Excesiv secetoasă; 3,1-5 Foarte secetoasă; 5,1-7 Secetoasă; 7,1-9 Mijlociu secetoasă;

9,1-12 Mijlociu umedă; 12,1-15 Umedă I; 15,1-18 Umedă II; 18,1-25 Umedă III; > 25 Excesiv de umedă.

În anul 2000 autorul acestui indicator climatic include în formula de calcul și umiditatea aerului, pe care o înmulțește cu coeficientul 12,9. Coeficientul 12,9 a rezultat din raportarea mediei multianuale a precipitațiilor la media multianuală a umidității aerului. S-a avut de asemenea în vedere o utilizare mai largă a acestui indicator climatic.

Astfel formula de calcul a devenit:

; (1.5)

în care: IcD = indicele climatic Domuța; W =apa (precipitații, udări, aport freatic); mm;

A = umiditatea aerului, %; Σt = suma temperaturilor medii zilnice, ºC;

D.ss = durata de strălucire a soarelui.

Clasele de caracterizare ale indicelui climatic Domuța sunt similare cu cele ale indicelui hidroheliotermic.

Corelațiile indicatorilor climatici

În aceleași condiții de satisfacere a cerințelor de hrană și de tehnologie, însă în variante neirigate și irigate, s-au pus în evidență legăturile directe asigurate statistic dintre mărimea raportului apă/temperatură (indicele de ariditate de Martonne și coeficientul hidrotermic Seleaninov), respectiv apă /temperatură + lumină (indicele hidroheliotermic) și producție (Domuța C., 2005).

În anii considerați secetoși, Tușa C. (1997) evidențiază o mai bună corelație între coeficientul hidrotermic Seleaninov și producția de soia, comparativ cu corelația dintre același indicator și producția de soia din anii ploioși.

Expresia matematică a legăturii dintre indicatorii climatici și producția culturilor este asigurată diferit în primul rând, în funcție de indicatorul utilizat, cultură, caracterul anului etc.

Sabău N.C. și colab. (1998), analizând relația dintre 4 indicatori climatici (indicele de ariditate de Martonne, indicele de umezeală Thornthwaite, indicele de ariditate Palfai și indicele hidroheliotermic) și producția de sfeclă obținută în câmpul de bilanț al apei în sol de la Oradea, în perioada 1985-1995, evidențiază o legătură directă, asigurată statistic între indicatorii studiați și producția obținută. Cel mai mare coeficient de corelație (0,854) și a obținut prin cuantificarea climei cu ajutorul indicelui hidroheliotermic, urmat de indicele de ariditate de Martonne (0,827), indicele de ariditate Palfai (0,820) și indicele de umezeală (0,817).

Corelația dintre indicatorii climatici și producție fundamentează oportunitatea irigațiilor într-o anumită zonă întrucât singura cale de îmbunătățire a raportului dintre apă și temperatură sau dintre apă și temperatură + lumină o constituie irigația.

Indicatorii climatici mai pot fi utilizați și pentru analiza rezultatelor multianuale de producție. Analizând rezultatele obținute într – o experiență staționară cu îngrășăminte, prin folosirea indicelui de ariditate de Martonne și a indicelui climatic Domuța, [NUME_REDACTAT]., și colab., 2003, obține în cele mai multe situații coeficienți de corelație superiori prin folosirea indicelui climatic Domuța. Producțiile au fost grupate după caracterul anului.

Pălcuț N. (2003), analizând corelația climă – producție la hibrizii din mai multe grupe FAO a obținut coeficienți de corelație superiori prin folosirea indicelui climatic Domuța, comparativ cu indicele de ariditate de Martonne: 0,9986 față de 0,9765 la hibridul Turda super, 0,9965 față de 0,9756 la hibridul Olt și 0,9953 față de 0,9903 la hibridul Opal.

Influenta irigatiei asupra cantitatii si calitatii productiei

Pe lângă rezultatele obținute în alte zone prezentăm o sinteză a rezultatelor cercetărilor din câmpul de bilanț al apei în sol de la Oradea din perioada 1976-2006.

Influența irigației asupra producției de soia

Cerințele ridicate ale soiei față de umiditate determină o puternică reacție la irigare. Rezultatele de cercetare efectuate în zona moderat subumedă a [NUME_REDACTAT] arată că prin menținerea rezervei de apă între plafonul minim și capacitatea de câmp pe adâncimea de 0-75 cm s-a obținut un spor mediu de producție de 73% (1324 kg/ha), intervalul de variație al diferențelor relative înregistrate de-a lungul anilor fiind cuprinse între 7 și 360%. De altfel la o producție de 300 kg/ha înregistrată în condițiile de neirigare se poate spune că această cultură este calamitată (tabel 2.3).

Tabel 2.3.

Influența irigației asupra nivelului și stabilității producției de soia, Oradea 1976-2006

În condițiile din Bărăgan, la Mărculești, Rădulescu A. (1999) a obținu o producție medie de soia pe perioada 1969-1997 de 2819 kg/ha în condiții de irigare (interval de variație, 1390-3800 kg/ha) față de numai 1493 kg/ha (interval de variație 100 – 3280 kg/ha) în condiții de neirigare.

Capitolul III

MATERIALUL ȘI METODA DE CERCETARE

III.1 Scopul si obiectivele cercetărilor

Cercetările au drept scop studiul influenței irigației asupra culturii de soia în condițiile zonei moderat subumede a [NUME_REDACTAT] și în condițiile preluvosolului de la Oradea afectat succesiv de exces și deficit de umiditate.

Obiectivele cercetărilor:

Cuantificarea perioadelor cu secetă pedologică la soia .

Determinarea influenței irigației asupra consumului zilnic și total de apă; stabilirea influenței irigației optime și a suspendării acesteia în diferite luni ale sezonului de irigare asupra cantității și calității producțiilor, soia.

Determinarea influenței suspendării irigației în diferite luni ale sezonului de irigare asupra eficienței valorificării apei de irigație.

III.2. Solul din câmpul de cercetare

Cercetările s-au efectuat la Stațiunea de Cercetare – [NUME_REDACTAT] Oradea pe un preluvosol cu următorul profil: Ap=0-24; El=24-34 cm; Bt1=34-54 cm; Bt2=54-78 cm; Bt/c=78-95 cm; C=95-145 cm. Eluvierea argilei coloidale a determinat apariția orizontului El cu 31,6% argilă coloidală și a două orizonturi de acumulare a argilei coloidale, cu 39,8% (Bt1) și 39,3% (Bt2) argilă coloidală. (Colibaș I. și colab., 1987)

III.2.1 Propietăti fizice si hidrofizice

Pe adâncimea de 0-20 cm, preluvosolul din câmpul de cercetare se caracterizează printr-o hidrostabilitate foarte mare a macroagregatelor (Φ > 0,25 mm) de sol, 47,5% (tabel 3.1.)

Solul este slab tasat (DA=1,41 g/cm3) pe adâncimea de 0-20 cm, moderat și puternic tasat pe celelalte adâncimi studiate. Pe adâncimea de udare (0-75 cm) a culturilor de soia solul este puternic tasat. Ca urmare, valorile porozității totale (PT) sunt mijlocii pe adâncimile de 0-20 cm, 20-40 cm și 40-60 cm și mici pe celelalte adâncimi.

Conductivitatea hidraulică (K) este mare pe adâncimea de 0-20 cm, mijlocie pe adâncimile de 20-40 cm și 40-60 cm, mică și foarte mică pe următoarele adâncimi.

Capacitatea de câmp (CC) are o valoare mijlocie pe întreg profilul de sol, iar coeficientul de ofilire (CO) are, de asemenea, valoare mijlocie până la adâncimea de 80 cm și mare sub această adâncime.

Intervalul umidității active (IUA) sau capacitatea de apă utilă (CU) are valoare mare pe adâncimea 0-80 cm și mijlocie pe adâncimea 80-150 cm. Pe adâncimile de udare folosite în câmpul de cercetare intervalul umidității active are valoare mare.

În funcție de textura solului plafonul minim a fost stabilit la 2/3 din capacitatea de apă utilă (CU) (Luca E. și colab., 2008).

Tabel.3.1

Însușiri fizice și hidrofizice ale preluvosolului din câmpul de cercetare, Oradea

(după Domuța C., 2010)

III.2.2 Propietăti chimice

Solul din câmpul de cercetare are o reacție slab acidă pe întreaga adâncime studiată, cu valori crescătoare de la suprafață spre adâncime (tabel 3.2).

Tabel 3.2

Însușiri chimice ale preluvosolului din câmpul de cercetare, Oradea 2009

Aprovizionarea cu humus este slabă, iar cea cu azot totală, slabă – mijlocie, pe întreaga adâncime cercetată.

Fertilizarea an de an cu doze de fosfor specifice agrotehnici solurilor irigate, a determinat ridicarea nivelului fosfatic al solului din câmpul de cercetare încât după 35 ani de cercetări staționare cantitatea de fosfor mobil din sol a crescut pe stratul arat de la 22,0 ppm (sol mijlociu aprovizionat) la 149,9 ppm (sol foarte bine aprovizionat).

Conținutul solului în potasiu mobil este mic – mijlociu, cu valori ce cresc de la stratul arat (120,6 ppm pe 0-2 cm) spre profunzime.

Conținutul solului în magneziu schimbabil pe profilul solului are o evoluție similară cu a potasiului solului fiind mijlociu aprovizionat cu acest element pe întregul profil.

Manganul activ caracterizează solul din câmpul de cercetare ca sol cu un conținut mijlociu pe adâncimile 0-20 cm și 20-40 cm și mic pe adâncimile următoare. Solul este moderat submezobazic pe întreaga adâncime studiată.

III.2.3 Apa de irigație folosită in câmpul de cercetare

Sursa de apă folosită pentru irigarea culturii este un foraj adânc de 15 m.

Analizele de laborator efectuate în anii 2007, 2008 și 2009 au evidențiat un pH (7,3) care, din acest punct de vedere încadrează apa în categoria celor corespunzătoare pentru irigat. După conținutul în anioni apa de irigat este de tip bicarbonato-sulfatic, iar după cel în cationi este de tipul calco-magnezic. Conținutul în sodiu este scăzut, 12,9%. Reziduul mineral fix (0,5 g/l) este sub limita admisibilă de 0,8-1 g/l (tabel 3.3).

Tabel 3.3

Valori medii ale indicilor chimici ai apei de irigație folosită în

câmpul de cercetare, Oradea 2009

După indicele CSR (-1,8) apa de irigație are un potențial de alcalizare redus (clasa C.1) putându-se utiliza fără restricții. Potențialul de alcalinizare (0,53) este de asemenea redus (clasa S1), apa putând fi folosită fără restricții la irigarea solurilor.

Clasificarea apelor, după Florea N., în funcție de conținutul absolut de săruri și cel relativ de Na (clasa Florea N.), arată că apa de irigare folosită în câmpul de cercetare se încadrează în grupa II, ape foarte bune pentru irigație (tabel 2.3).

Pe baza tuturor acestor indici calitativi se poate spune că apa folosită pentru irigație în câmpul de cercetare nu prezintă nici un fel de restricții pentru plante sau pentru sol.

III.3.Materialul biologic si metodele de cercetare

III.3.1 Materialul biologic

S-a folosit soiul de soia Agat, acesta este un soi semitimpuriu creat de către Stațiunea de Cercetare – [NUME_REDACTAT] Turda și înregistrat în anul 1998. După clasificarea realizată de Picu I. (citat de Muntean L.S. și colab., 2008) soiul Agat necesită 1.150 – 1.250 oC unități termice utile (Σt>10oC) (fig.3.2). Bobul este dentiform. Are o bună rezistență la secetă. Densitatea la semănat este de 45000-55000 plante/ha. Producțiile sunt cuprinse între 10 și 12 t/ha.

[NUME_REDACTAT] 3.2 și 3.3. se prezintă cultura de soia din variantele cu aprovizionare optimă cu apă în toate lunile sezonului de irigare, respectiv din varianta neirigată. Se remarcă diferențele vizibile de înălțime a plantelor care în condițiile aprovizionării optime cu apă are peste 80 cm, iar în condiții de neirigare nu depășește 60 cm. Se remarcă, de asemenea, diferențe între starea de turgescență a plantelor din cele două variante.

Fig.3.1. [NUME_REDACTAT] în varianta fără suspendarea udărilor, Oradea

III.3.2. Variantele luate in studiu si amplasarea experientelor

Influența irigației asupra culturii de soia s-a studiat într-o experiență cu următoarele variante:

V1 – Neirigat;

V2 – Irigat, fără suspendarea udărilor în sezonul de irigație al culturii;

V3 – Irigat, cu suspendarea udărilor în luna Mai;

V4 – Irigat, cu suspendarea udărilor în luna Iunie;

V5 – Irigat, cu suspendarea udărilor în luna Iulie;

V6 – Irigat, cu suspendarea udărilor în luna August.

Experiențele au fost așezate după metoda blocurilor.

Numărul de repetiții folosit: 4.

Suprafața parcelei experimentale: 50 m2 (fig.2.3.)

Fig.2.3. Experiența cu soia, Oradea

III.3.3. Tehnologia de cultură

Fertilizara soiei s-a realizat cu dozele de N60P90, folosind îngrășăminte complexe cu raportul N:P de 1:1 și superfosfat simplu, aplicate înainte de semănat.Lucrările solului au constat în arătură executată toamna la adâncimea de 25 cm cu U650 + PP-4-30 și două lucrări cu U650 + GD4,2 și o lucrare cu combinatorul realizate primăvara în vederea pregătirii patului germinativ.

Protecția culturilor de soia împotriva buruienilor s-a realizat prin erbicidare cu Guardian 2 l/ha încorporat cu combinatorul și 2 prașile.

Protecția culturilor împotriva bolilor și dăunătorilor s-a realizat prin tratamente la sămânță cu Cruiser 350 FS .În varianta irigată, fără suspendarea udărilor în sezonul de irigare al culturilor de, soia s-a avut în vedere menținerea rezervei de apă pe adâncimea de udare (0-75 cm) între plafonul minim și capacitatea de câmp. În acest scop, din 10 în 10 zile, s-au prelevat probe de sol pentru determinarea umidității solului, irigându-se de câte ori rezerva de apă pe adâncimea de 0-75 cm se situa sub nivelul plafonului minim.

În variantele cu suspendarea udărilor în diferitele luni ale sezonului de irigație a culturi studiate s-a procedat ca atare în luna respectivă, iar în celelalte luni s-a irigat cu aceeași normă de udare care s-a folosit în varianta fără suspendarea udărilor. Recoltarea experiențelor s-a făcut manual.

III.3.4 [NUME_REDACTAT] solului s-a determinat prin metoda graviemtrică. Probele de sol au fost prelevate cu sonda agrochimică, în 3 repetiții. Temperatura folosită pentru uscarea probelor în etuvă a fost de 105oC, timp de 8 ore.

Numărul de zile cu rezerva de apă pe adâncimea de udare (0-75 cm) sub nivelul plafonului minim respectiv sub nivelul coeficientului de ofilire s-a determinat pe baza datelor de umiditate a solului, care au fost transformate în rezervă de apă și reprezentate grafic, pe hârtie milimetrică (Domuța C., 1995). Aceste grafice au permis stabilirea numărului de zile cu rezerva de apă sub plafonul minim și a numărului de zile cu rezerva de apă sub coeficientul de ofilire. Consumul de apă al culturilor de soia s-a determinat prin metoda bilanțului apei în sol, adâncimea de bilanț fiind de 0-150 cm (Grumeza N. și colab., 1975).

Azotul total (Nt) din boabele de soia s-a determiant în laboratorul Stațiunii de [NUME_REDACTAT] Oradea folosind metoda Kjeldahl ([NUME_REDACTAT]., 1963). Pentru calcularea proteinei brute s-a folosit relația Nt x 6,25 ([NUME_REDACTAT]., Bîrnaure V., 1979).

III.3.5.Metode de calcul si interpretarea rezultatelor

Umiditatea gravimetrică (Canarache A., 1990) s-a calculat după formula:

în care: Ug = umiditatea gravimetrică (%);

b = masa solului umed (g);

c = masa solului uscat (g);

a = masa fiolei (g);

100 = factor de raportare procentuală

Calcularea rezervei de apă (Luca E. și colab., 2008) din sol s-a făcut după formula:

Ra = Ug x DA x H; (2.2)

în care: Ra = Ug x DA x H;

Ra = rezerva de apă (m3/ha);

Ug = umiditatea gravimetrică (%);

DA = densitatea aparentă (%);

H = grosimea stratului de sol (cm)

Indicele de ariditate de Martonne (IdM) s-a calculat după formula (Grumeza N. și colab., 1989):

în care:

p = precipitațiile lunare, mm;

t = temperatura medie a aerului din luna respectivă, oC;

12, 10 = coeficienți.

Interpretarea rezultatelor s-a făcut după clasele de caracterizate adaptate de către Domuța C. (1995) și pentru condiții de irigare: 15-24 semiarid; 24-30 moderat uscat; 31-35 moderat umed I; 36-40 moderat umed II; 41-50 umed; 51-60 umed I; 61-80 umed II; 81-100 foarte umed; >100 excesiv umed.

Recoltarea experiențelor, calcularea și interpretarea rezultatelor obținute s-a făcut cu respectarea protocolului stabilit de tehnica experimentală (Săulescu N.N., Săulescu N., 1966, Domuța C., 2006).

Capitolul IV

REZULTATE OBȚINUTE

IV.1. Seceta pedologica la cultura soiei

Scăderea rezervei de apă pe adâncimea de udare sub nivelul plafonului minim a fost considerată perioadă cu secetă pedologică (Domuța C., 2004) având în vedere faptul că Botzan M. (1966) definește plafonul minim ca limita până la care umiditatea din sol poate să scadă fără a se produce pierderi semnificative de producție, dar și faptul că în tehnica irigației rezerva de apă este menționată între plafonul minim și capacitatea de câmp. Avându-se în vedere faptul că în condiții de câmp, umiditatea solului poate să coboare și sub nivelul coeficientului de ofilire fără ca plantele să se ofilească și să moară (deoarece coeficientul de ofilire nu trebuie înțeles ca un punct fix ci ca un punct dintr-un interval, Canarache A., 1990) scăderea rezervei de apă sub nivelul coeficientului de ofilire a fost considerată secetă pedologică accentuată. Numărul de zile cu secetă pedologică, respectiv secetă pedologică accentuată s-a determinat din graficele de dinamică a rezervei de apă din sol rezultate în urma determinării decadale a umidității solului

În condiții de neirigare, seceta pedologică a fost prezentă în 53 de zile în anul 2012 și în 50 de zile în 2013. În lunile cu suspendarea udărilor, umiditatea solului pe adâncimea de 0-75 cm a coborât sub nivelul plafonului minim. (tabel 4.1).

La cultura neirigată umiditatea solului pe adâncimea de 0-75 cm a coborât și sub nivelul coeficientului de ofilire în 10 zile în 2012 și în 8 zile în 2013. (tabel 4.2.)

Tabel 4.1

Numărul de zile cu secetă pedologică la cultura de soia în diferite variante

de aprovizionare cu apă în condițiile de la Oradea, 2012-2013

Seceta pedologică accentuată a fost prezentă în ambii ani cercetați, 10 zile în august în anul 2012, și 6 zile în iulie, respectiv 2 zile în august în 2013. (tabel 4.2.).

Tabel 4.2

Numărul de zile cu secetă pedologică accentuată înregistrat la cultura

de soia neirigată în condițiile de la Oradea 2012 – 2013

IV.2. Regimul de irigare al soiei

Menținerea rezervei de apă plafonul minim și capacitatea de câmp pe o adâncime de 0 – 75 cm a culturii de soia a determinat folosirea următorului regim de irigare: în anul 2012 : norma de irigare de 2400 m³/ha și un număr de 7 udări. Cea mai mare valoare a normei de irigație lunară (1200 m³/ha) s-a înregistrat în luna august. În variantele cu suspendarea udărilor în diferitele luni ale sezonului de irigație, valorilor normei de irigație s-au redus. (tabel 4.3).

Anul 2012 a avut cele mai mari valori ale normei de irigare (4300 m3/ha) și ale numărului de udări – 9 (tabel 4.3).

În anul 2013, norma de irigare a avut o valoare de 2800 m3/ha, mai mare decât cea din 2012. Numărul de udări a fost același (7) însă distribuția pe luni a fost diferită. (tabel 4.4).

Tabel 4.3

Regimul de irigare al culturii de soia în diferite variante

de aprovizionare cu apă, în condițiile de la Oradea, 2012

∑m=norma de irigare ; n = numărul de udări

Tabel 4.4.

Regimul de irigare al culturii de soia în diferite variante

de aprovizionare cu apă, în condițiile de la Oradea, 2013

∑m=norma de irigare

n = numărul de udări

IV.3. Influenta irigatiei asupra nivelului productiei de soia

În anul 2012, în varianta fără suspendarea irigației în lunile sezonului de irigație al culturii de soia s-a obținut o producție de 3080 kg/ha. Suspendarea udărilor în luna mai a determinat o pierdere de producție (610 kg/ha, 20%) distinct semnificativă statistic. În iunie s-a irigat și ca urmare producția a fost apropiată de cea obținută în varianta fără suspendarea udărilor. Suspendarea irigației în celelalte luni a determinat pierderi foarte semnificative statistic de 44% prin suspendarea udărilor în august și de 34,0% prin suspendarea udărilor în iulie. În varianta neirigată, producția de soia a fost de numai 520 kg/ha cu 83% mai mică decât producția variantei optim aprovizionată cu apă cu ajutorul irigației (tabel 4.5).

Tabel 4.5.

Influența suspendării irigației în diferite luni ale perioadei de vegetație asupra producției culturii de soia, în condițiile de la Oradea, 2012

În anul 2013, în condiții de neirigare (1390 kg/ha) și în varianta fără suspendarea udărilor (3370 kg/ha), s-a obținut cea mai mică și cea mai mare producție de soia. Suspendarea udărilor în lunile sezonului de irigare a determinat pierderi de producție asigurate statistic față de varianta fără suspendarea udărilor, cea mai mare pierdere (1590 kg/ha; -47%) înregistrându-se în varianta cu suspendarea udărilor în luna august (tabel 4.6).

Tabel 4.6.

Influența suspendării irigației în diferite luni ale perioadei de vegetație asupra producției culturii de soia, în condițiile de la Oradea, 2013

IV.4. Influenta irigatiei asupra calității producției de soia

În anul 2012, conținutul în proteină al boabelor de soia a fost de 41,2% în varianta optim aprovizionată cu apă. Conținutul în proteină al boabelor de soia a scăzut nesemnificativ statistic în varianta cu suspendarea udărilor în iunie; suspendarea udărilor în mai, iulie și august a determinat pierderi asigurate statistic; în varianta cu suspendarea udărilor în luna august, diferența a fost de 16%, foarte semnificativă statistic; iar în condiții de neirigare s-a determinat cea mai mare diferență (25%) față de varianta fără suspendarea udărilor. (tabel 4.7).

În anul 2013, în condiții de neirigare și în varianta fără suspendarea udărilor s-a obținut cea mai mică (31,2%) și cea mai mare valoare a conținutului în proteină a boabelor de soia. În lunile în care au fost necesare irigațiile, suspendarea udărilor a determinat scăderi ale conținutului în proteină, diferențele față de varianta fără suspendarea udărilor fiind asigurată statistic. (tabel 4.8).

Tabel 4.7.

Influența suspendării irigației în diferite luni ale perioadei de vegetație asupra conținutului în proteină al boabelor de soia, în condițiile de la Oradea, 2012

Tabel 4.8.

Influența suspendării irigației în diferite luni ale perioadei de vegetație asupra conținutului în proteină al boabelor de soia, în condițiile de la Oradea, 2013

Capitolul V

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Cercetările s-au efectuat în anii 2012 și 2013 la Stațiunea de [NUME_REDACTAT] Oradea în condițiile unui preluvosol. Rezultatele cercetărilor au condus la următoarele concluzii:

Determinările decadale ale umidității solului au arătat că în condiții de neirigare, pe adâncimea de 0-75 cm (adâncimea de udare soiei), rezerva de apă a coborât sub nivelul plafonului minim în fiecare an al perioadei studiate, situându-se într-un număr mai mic de zile și sub nivelul coeficientului de ofilir. Și în variantele cu suspendarea udărilor fenomenul de secetă pedologică s-a înregistrat în lunile în care era nevoie de irigație și nu s-a irigat.

Irigarea optimă a determinat sporuri de producție foarte semnificative statistic în fiecare an, iar prin suspendarea udărilor s-au obținut producții mai mici, diferențele fță de varianta fără suspendarea udărilor au fost asigurate statistic.

Prin aplicarea irigației s-a constatat creșterea conținutului de proteină în boabele de soia comparativ cu varianta neirigată. Suspendarea udărilor în diferite luni a determinat scăderea conținutului în proteină, diferențele fiind asigurate statistic.

Întrucât seceta pedologică a fost prezentă atât în anul 2012 cât și în anul 2013, se impune folosirea optimă a irigației la cultura de soia, întrucât sporurile de producție față de neirigat sunt asigurate statistic, iar calitatea producției se îmbunătățește.

BIBLIOGRAFIE

[NUME_REDACTAT]., 2001, Fiziologia plantelor. Ed. [NUME_REDACTAT]-Napoca, p. 60-100

[NUME_REDACTAT]., Bîrnaure V., 1991, Fitotehnie. E.D.P., [NUME_REDACTAT] Gh., 2003, Fitotehnie, vol I, Ed. [NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT]., și colab., 1996, Pedologie. Ed. Didactică și [NUME_REDACTAT]. p.19-27

Borcean I., 2003, Fitotehnie, [NUME_REDACTAT] Ionescu de la [NUME_REDACTAT] p. 350-358

Borcean I., Borcean A., 2004, Cultura și protecția integrată a cerealelor, leguminoaselor și plantelor tehnice, Ed. de [NUME_REDACTAT]

Botzan M., 1966, Culturi irigate. [NUME_REDACTAT]-Silvică, București, p. 60-82

[NUME_REDACTAT], 1997, Fitotehnie. Ed. [NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT] Gh., Domuța C., 2003 Cercetări agricole în Crișana. Ed. Universității din Oradea, p. 86-102; 102-150; 235-253; 315-326; 361-365

[NUME_REDACTAT]., 2003, Agrochimia. Ed. Universității din Oradea.

Domuța C., 1995, Contribuții la stabilirea consumului de apă al principalelor culturi din [NUME_REDACTAT]. Teză de doctorat ASAS „[NUME_REDACTAT] Sisești, p. 112-126

Domuța C. și colab., 2000, Irigarea culturilor, Ed. Universității din Oradea.

Domuța C., 2003, Oportunitatea irigațiilor în [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] din [NUME_REDACTAT] C., 2005, Irigarea culturilor, Ed. Universității din Oradea.

Domuța C., 2006, Tehnică experimentală. [NUME_REDACTAT] din Oradea.

Domuța C., 2009, Irigarea culturilor. [NUME_REDACTAT] din Oradea.

Domuta C, (coord.), si colab., 2009, Irigatiile in [NUME_REDACTAT] 1967-2008, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] C, (coord.), si colab., 2012, 50 de ani de cercetări agricole în Oradea. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Cr., 2010, Cercetări privind influența irigației asupra culturilor de porumb, soia și sfeclă de zahăr în condițiile [NUME_REDACTAT], Teză de doctorat Universitatea de [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Cr. 2011, Subasigurarea cu apă a porumbului, soiei și sfeclei de zahar din Câmpia crișurilor [NUME_REDACTAT] din [NUME_REDACTAT] Simona, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 2008, Alimentația funtionala cu componente bioactive naturale in sindromul metabolic, Ed. [NUME_REDACTAT] N. și colab., 1987, Metodologia elaborării studiilor pedologice, ICPA. Redacția de propagandă tehnică agricolă, București, p. 232-236

Grumeza N., [NUME_REDACTAT], 1987, Corelația consum de apă-producție și prognoza irigației în condițiile pedoclimatice ale Câmpiei de Vest. Cereale și Plante tehnice nr. 7/1987

Grumeza N, Popa V., 1988, Cercetări și rezultate privind bilanțul apei în sol și relația evapotranspirație-producție în diferite zone pedoclimatice din România. Analele ICITID vol. V (XVI), p. 146-160

Grumeza N., [NUME_REDACTAT]., Merculiev O., 1989, Prognoza și programarea aplicării udărilor în sistemele de irigații. [NUME_REDACTAT]. București, p. 111-163

Grumeza N., [NUME_REDACTAT]., 2005, Amenajările de irigații. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] N., Petrescu E., 1992, Cercetări privind consumul de apă al principalelor culturi de câmp în condițiile [NUME_REDACTAT]. Analele ICITID Băneasa-Giurgiu, p. 100-119

[NUME_REDACTAT]., Canarache A., 2004, Seceta și deșertificarea – probleme actuale majore ale omenirii. Cereale și plante tehnice Nr.2/2004.

Luca E, Nagy Z., 1999, Irigarea culturilor. Ed. [NUME_REDACTAT] Cluj-Napoca, p. 136-148

Luca E. și colab., 2008, Exploatarea sistemelor de îmbunătățiri funciare. [NUME_REDACTAT] Cluj-Napoca.

Man T.E. și colab, 2007, Hidroameliorații, Ed. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] L. S., 1995, Mic tratat de fitotehnie, vol. I – Cereale și leguminoase pentru boabe-, [NUME_REDACTAT] București p. 111-159

Muntean L.S. și colab., 2003, Fitotehnie, Ed. [NUME_REDACTAT] de la Brad, [NUME_REDACTAT] L.S. și colab., 2005, Bazele agriculturii ecologice. [NUME_REDACTAT] Cluj-Napoca.

Muntean L.S. și colab., 2008, Fitotehnie. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]-Napoca, 83-135

Muntean L.S. și colab., 2011, Fitotehnie. Ed. [NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT] A. și colab., 1992, Irigații, desecări și combaterea eroziunii solului. [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

Nagy Z., 1991, Cercetări privind evoluția capacității de producție a solului irigat în condițiile zonei colinare a Transilvaniei. [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] a Banatului. Timișoara p. 76-99

Picu I., 2001, Valorificarea superioară a terenurilor agricole prin cultura plantelor de câmp. În volumul „Cercetarea științifică în sprijinul redresării și relansării agriculturii și silviculturii românești. Ed. [NUME_REDACTAT]

Săulescu N.A., Săulescu I.D., 1967, Câmpul de experiență. [NUME_REDACTAT]-silvică, București, p. 88-176

Stepănescu E., Mate E., 1972, Irigațiile- mijloc de sporore a producțiilor la principalele culturi, în vol. SCAZ Oradea zece ani de activitate în sprijinul producției. Red. de prop. agr. București, p. 72-90

Stepănescu E., 1979, Modificarea principalelor însușiri fizice și chimice ale solului prin irigații. Publ. SNRSS nr.17/1979, p. 31-44

[NUME_REDACTAT], 2013, Tehnologia și controlul materiilor prime vegetale, 2013, [NUME_REDACTAT] din Oradea.

Tușa C. 1992, Cercetări privind consumul de apă al culturilor de soia în condițiile [NUME_REDACTAT], zona Băneasa-Giurgiu, Analele ICITID Băneasa-Giurgiu, p.42-60

Tușa C, [NUME_REDACTAT]. 1994, Studiu comparativ al calculului necesarului de apă pentru irigații al culturilor agricole prin metoda FAO și metoda utilizată în România, Analele ICITID Băneasa-Giurgiu, p.210-226

Vâjială M., 1978, Cercetări privind consumul de apă la principalele culturi de câmp irigate în zona solului brun-roșcat. Teza de doctorat. IANB București, p. 72-124