Sofran Crocus Sativus F.c. [305309]

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

SPECIALIZAREA:

[anonimizat], TEHNOLOGIA DE CULTURĂ ȘI VALORIFICAREA

Absolvent: [anonimizat]

Ȋndrumător științific:

Prof. dr. [anonimizat]

2016

ȘOFRANUL – [anonimizat], [anonimizat]. 3-5, 400372, Cluj-Napoca, România

fat_carmen2006@yahoo.[anonimizat], [anonimizat] 40.000 [anonimizat], din punct de vedere fitoterapeutic. [anonimizat], durerile erupției dinților în cazul copiilor fiind alinate cu succes prin aplicarea de șofran în zonele afectate.

Ȋn prezent, numeroase studii legate de valoarea fitoterapeutică a [anonimizat], [anonimizat] a [anonimizat] a [anonimizat].

[anonimizat], are o [anonimizat], dar si a Iranului. Sporadic, [anonimizat]. Ȋn România, se încearcă cultivarea sa în zone restrânse. [anonimizat], [anonimizat], delicate, asemănătoare brândușei de toamnă (Colchicum autumnale). [anonimizat], stigmatele si petalele acesteia fiind componentele utilizate în nuanțarea pieilor și fibrelor naturale de îmbrăcăminte.

Se poate concluziona fără a greși, [anonimizat], fitoterapeutice și decorative.

CUVINTE CHEIE: [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], Horticulture College

3-5 Manastur St., 400372, Cluj-Napoca, Romania

fat_carmen2006@yahoo.[anonimizat], [anonimizat] a kilo of saffron spice obtained from the stigmas can reach 40,000 euros, but especially in terms of phytotherapy. [anonimizat], teething pain in children being successfully alleviated by applying saffron extract in the affected areas.

Currently, [anonimizat], [anonimizat], such as Alzhameir disease or dementia.

[anonimizat], has a wide distribution area, being intensively cultivated in warm areas of the Mediterranean and also in Iran. Occasionally, it is also cultivated in areas where the climate is cold, like England. Ȋn Romania, shy attempting of cultivation is made in limited areas. The analyzed species is considered also as an ornamental plant because of its beautiful delicate purple flowers, resembling the Autumn crocus (Colchicum autumnale). In addition to use as a decorative plant, Crocus sativus is used in the dye industry, where the stigmas and its petals are the components used in nuance leather and natural fiber clothing.

It can be concluded without mistake, that the saffron worths every penny, its value being priceless in the areas of food, herbal and decorative.

KEYWORDS: Crocus sativus, ornamental, ways of use, phytotherapy, technology

CUPRINS

INTRODUCERE

Florile reprezintă, fără doar și poate, cel mai reușit spectacol al naturii, un spectacol pe care Divinitatea ni l-a dăruit cu atâta generozitate și care devine, cu fiecare nouă reprezentație, tot mai impresionant. Florile au fost întotdeauna prilej de mare bucurie pentru om, ele fiind mesagerul sentimentelor și gândurilor pe care a dorit să le transmită; privind florile, omul a simțit și a înțeles frumosul și, de aceea, și le-a dorit mereu aproape, le-a adus în viața sa și le-a asociat celor mai importante momente ale vieții sale.

Preocuparea omului față de flori – ca simbol al dragostei și frumosului – datează din cele mai vechi timpuri, dovezi în acest sens fiind numeroasele motive florale descoperite cu ocazia săpăturilor arheologice ca și informațiile scrise despre cultura florilor și arta amenajării grădinilor (Toma, 2010). Motivul floral se întâlnește în arhitectură, pictură, poezie etc. Cadrul creat prin îmbinarea armonioasă a plantelor decorative în parcuri, scuaruri și grădini sau a florilor în interioare are un rol educativ (Berar și colab., 2000).

Dintre plantele perene decorative, o parte au particularitatea de a acumula rezerve, în organe subterane cu aspect diferit, care servesc și la înmulțirea plantelor. După structura morfologică, aceste organe sunt: bulbi, rizomi, tuberobulbi și rădăcini metamorfozate. Ȋn floricultură, acest grup de plante este cuprins sub numele generic de „plante bulboase”.

Plantele bulboase au o înflorire bogată, cu flori de mărimi diferite, în general viu colorate. Majoritatea înflorește primăvara, dar sunt specii care înfloresc vara și toamna (Berar și colab., 2000).

După durata de viață, plantele bulbo-rizomatoase se încadrează în grupa plantelor perene, care sunt definite ca plantele ce trăiesc mai mulți ani, înfloresc și fructifică în fiecare an. Anual trec printr-o perioadă de repaus, determinată fie de temperaturile scăzute din perioada de iarnă (Canna, Gladiolus), fie de căldurile excesive din timpul verii (Tulipa, Narcissus, Hyacinthus),

Această perioadă de repaus influențează înflorirea. La rândul lor, plantele perene se împart în două categorii, în funcție de organele care le asigură supraviețuirea de la un an la altul (bulbi, rizomi, tuberobulbi, muguri etc.):

specii perene hemicriptofite – cuprind plante perene ierboase care se refac din mugurii de pe rădăcină sau colet și care iarna sunt protejați de resturile vegetale moarte ale plantei respective (Dicentra spectabilis, Aster, Chrysanthemum leucanthemum, Delphinium pyramidalis etc.);

specii perene geofite cuprind plante care prezintă în sol organe subterane specializate în depozitarea substanțelor de rezervă prin care se asigură și înmulțirea plantei (rizomi, bulbi, tuberculi, tuberobulbi). Prin aceste organe, în perioada de repaus, plantele își continuă viața. Dintre acestea, unele rezistă peste iarnă, în câmp, fiind considerate rustice (Tulipa, Narcissus, Hyacinthus, Lilium, Convallaria), iar altele se scot toamna din teren și sunt păstrate în depozite ferite de temperaturi negative (5-9°C), urmând a fi plantate în câmp primăvara, în aprilie-mai (Dahlia, Gladiolus, Polyanthes, Canna), acestea fiind cunoscute sub denumirea de semirustice.

Pentru a evita confuziile în ceea ce privește denumirea de „bulboase", este necesar să facem o explicare a termenilor botanici. Din punct de vedere morfologic, aceste organe sunt tulpini subterane și se întâlnesc la unele plante floricole perene. Sunt organe metamorfozate, adaptate la depozitarea substanțelor de rezervă, la înmulțirea vegetativă, la rezistență față de condițiile nefavorabile ale mediului.

Bulbii (Figura 1) sunt microblaste de formă conică piriformă, mai mult sau mai puțin sferică sau turtită, cu frunze cărnoase în care se adună substanțele nutritive de rezervă și apa. La un bulb, se deosebește axa bulbului și frunzele. La bază, bulbul prezintă un disc de formă conică care este tulpina propriu-zisă, cu internodii scurte, pe care sunt prinse drunzele cărnoase.

Bulbii prezintă un mugure terminal și mai mulți muguri axilari, care, după caz, dau naștere la tulpini florale sau la bulbi de înlocuire. După modul cum frunzele se acoperă, există două tipuri de bulbi: tunicați și solzoși.

Rizomii (Figura 2) sunt tulpini formate din internoduri scurte (microblaste) sau mai rar lungi (macroblaste). Spre deosebire de rădăcini, prezintă muguri la subsuoara unor frunze rudimentare (scvame) și nu au niciodată piloriză. Ȋn ei se depozitează substanțe de rezervă și reprezintă singura parte vivace a plantei. Pe rizomi se formează rădăcini adventive și frunze rudimentare. După direcția de creștere, rizomii pot fi: ortotropi sau plagiotropi, aceștia pot fi drepți, orizontali sau oblici.

Tuberculii (Figura 3) sunt microblaste groase, bogate în substanțe de rezervă, la care frunzele sunt reduse la solzi mai mult sau mai puțin evidenți.

Tuberculii prezintă muguri principali în zona apicală, din care se formează organe aeriene ale plantelor (frunze, tulpini, flori) muguri axilari din care se formează tuberculii de înlocuire, cel matern resorbindu-se.

Tuberobulbul (Figura 4) este o tulpină metamorfozată asemănătoare tuberculului, la exterior cu frunze uscate protectoare. Din aceste organe iau naștere tulpini florifere, iar mai târziu un nou tuberobulb. Acesta se poate forma la subsuoara unei frunze (Colchichum sp.) sau la vârful tuberobulbului mamă (Crocus sp.). La Gladiolus și Freesia la nivelul tuberobulbului se diferențiază rădăcini adventive contractile. La nivelul fiecărui nod, există muguri axilari, cei superiori find cei mai dezvoltați, devin floriferi, iar cei bazali rămân dorminzi. Forma și mărimea tuberobulbilor diferă în funcție de specie și faza de vegetație. Astfel, în funcție de specie, la gladiole tuberobulbii maturi sunt discoidali, de 6-10 cm diametru, în timp ce la frezia sunt piriformi, de 2,5-6,0 cm diametru. La baza tuberobulbilor apar niște stoloni scurți, la capătul cărora se formează tuberobulbilii, ale căror dimensiuni sunt de 0,3-1,2 cm diametru. Numărul lor variază în funcție de specie. Astfel, frezia are 4–6 bucăți, iar gladiolele pot să prezinte de la 20 până la peste 350 tuberobulbili (în funcție de soi).

Rădăcinile tuberizate (Figura 5) sunt rădăcini mult îngroșate deoarece conțin substanțe de rezervă, fără muguri pe suprafața lor. La unele specii, mugurii se află în zona coletului și de aceea pentru înmulțire se va folosi ansamblul „tulpină – rădăcini tuberizate" (Cantor și colab., 2007).

Merită subliniat faptul că bulboasele ocupă locul central într-o grădină, apoi farmecul deosebit ce-l conferă peisajul în combinație cu florile anuale și perene, ele având, în ciuda frumuseții și diversității lor coloristice, o perioadă scurtă de înflorire.

Sunt plante ce se forțează foarte bine în numai 20-30 de zile, obținându-se flori ce amintesc de primăvară în anotimpul alb și înghețat al iernii. De asemenea, plantele în primăvară, pe un fond verde de gazon, dau unei grădini un farmec de pajiște naturală (Preda, 1979).

Genul Crocus (Figura 6) reunește circa 80 specii rustice cu cormi (tuberobulbi) originare din bazinul mediteranean. Șofranul cu denumirea botanică Crocus sativus este o plantă mediteraneană, din care se poate extrage condimentul șofran, uleiuri aromatice, precum și numeroase alte substanțe cu utilizări în medicină și alimentație (Toma, 2010; Covaciu, 2010).

Figura 6. Specii rustice de Crocus

(Sursa: https://dncache-mauganscorp.netdna-ssl.com)

CAPITOLUL I

ȊNCADRARE SISTEMATICĂ. ETIMOLOGIE. ORIGINE

I.1 ȊNCADRARE SISTEMATICĂ

Genul Crocus, care aparține de marea familie a Iridaceaelor, cuprinde aproximativ 85 de specii, acestea dezvoltându-se în special în zona Mării Mediteranene și în vestul Asiei. Limitele în care genul Crocus se poate dezvolta se află în intervalul de 10° Vest până la 80° Est longitudine, iar latitudinea de 30° până la 50° Nord. Fitogeografic, majoritatea speciilor apar în regiunea mediteraneană floristică, extinzându-se către est în regiunea Irano-Turanică; ambele zone sunt caracterizate prin ierni reci, cu precipitații în perioada toamnei, iernii, primăverii și veri calde, cu foarte puține precipitații (Negbi, 2006).

Figura 1.1. Crocus sativus

(Sursa: https://ro.wikipedia.org/)

Crocus sativus (Figura 1.1) este o clonă monomorfă genetic, originară din sud-vestul Asiei; probabil a fost cultivat pentru prima dată în sau prin apropierea Greciei. Se presupune că precursorul sălbatic al șofranului domesticit a fost Crocus cartwrightianus (Figura 1.2) care provine din Creta sau Asia Centrală. Crocus thomasii (Figura 1.3) și Crocus pallasii (Figura 1.4) sunt alte posibile surse. În cazul în care Crocus sativus este o formă mutantă de Crocus cartwrightianus, atunci este posibil să fi apărut la sfârșitul epocii bronzului, în Creta.

Este posibil ca oamenii să fi cultivat în mod special exemplare de Crocus cartwrightianus cu stigmate anormal de lungi. Documente despre existența șofranului există încă din secolul al 7-lea î.Hr., făcându-se referință într-un compilat botanic Asirian, iar de atunci a fost comercializat și utilizat pe parcursul a patru milenii.

Clona Crocus sativus s-a propagat încet în mare parte din Eurasia, mai târziu ajungând și în unele părți din Africa de Nord, America de nord, si Oceania (https://en.wikipedia.org/wiki/History_of_saffron).

Crocus sativus este o plantă mediteraneană, din care se poate extrage condimentul șofran, uleiuri aromatice, precum și numeroase alte substanțe cu utilizări în medicină și alimentație (https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98ofran).

I.2 ETIMOLOGIE

Numele șofranului vine din arabă, unde este cunoscut ca „za'fran”; numele derivă dintr-o rădăcină semitică însemnând „a fi galben” sau „a deveni galben”. Aproape toate limbile europene și non-europene au împrumutat acest nume, de exemplu (pentru a alege doar extremele geografice), „açafrão” în portugheză, „zafferone” în italiană, „zafora” în greacă, „zaphrana” în georgiană, „shafran” în rusă, „sahrami” în finlandeză. Nume similare se regăsesc și în limbile non-europene, cum ar fi „safron” în amhara, „zağıparan” în cazacă, „zafran” în hindi, „yafaran” în thailandeză și „safuran” în japoneză.

Mirodenia era cunoscută grecilor sub numele de „krokos” (menționată de Homer în Iliada). Ȋn afara limbii grecești moderne, acest nume nu a supraviețuit în altă limbă contemporană. S-a păstrat, însă, în latină, unde s-a dat numele genului, „crocus”. Vechiul nume ebraic al șofranului este „karkom”, denumire care apare frecvent în Vechiul Testament.

Ȋn ebraica modernă, însă, „karkom” a fost abandonat în favoarea numelui „safran”, derivat direct din arabul „za'fran”. Ruda arabă a numelui ebraic „karkom” este „kurkum”, care la început avea și sensul de „șofran”. Ȋn araba modernă, însă, acest nume este folosit numai pentru curcuma. Cuvântul arab a intrat indirect în multe limbi europene și a format numele de „curcuma”. Din toată familia lui „karkom” și „kurkum”, numai „kerkoom” din armeană mai este folosit cu înțelesul de șofran (http://condimenteweb.ro/condimente/sofran-c167).

I.3 ORIGINE

Conform http://condimenteweb.ro/condimente/sofran-c167, șofranul este forma triploidă a unei specii găsite în estul Greciei, „Crocus cartwrightianus”; a apărut probabil pentru prima oară în Creta. Pentru că este triploid, șofranul este steril, iar frumoasele sale flori nu produc semințe; nu se poate înmulți decât prin bulbi.

Distribuirea pe suprafețe mari necesită ajutor uman, motiv pentru care este surprinzător că șofranul era deja cunoscut de sumerieni acum 5.000 de ani. Nu se știe, însă, cum a fost transportat din bazinul Mediteranei în Sumer (http://condimenteweb.ro/condimente/sofran-c167). Șofranul a fost întotdeauna cel mai scump condiment din lume. Originile nu sunt certificate, însă par a se situa în Orientul mijlociu (https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98ofran). Vechimea lui datează de 3000 de ani i.Hr., când apar menționate deja valorile terapeutice în papirusul egiptean al lui Eber, iar în secolul al IV-lea î.Hr. pe pereții palatelor grecești era pictat modul de cultivare a șofranului, dar originea plantei Crocus stativus este înconjurată de mister (Covaciu, 2010).

Primele mărturii despre șofran se află în Grecia: în Santorini (frescele de la Akrotiri) și în Creta (tăblițele de la Cnosos). În situl arheologic de la Akrotiri, în Santorini (vechea Thera), pe zidul de răsărit al unei camere de la primul etaj (al unei vile cu două niveluri și 24 de camere îngropate în cenușa vulcanului care a devastat insula între 1645 et 1500 î. Hr.), se pot vedea două fresce, două „instantanee” de la culesul șofranului, datate 1650 î. Hr. (Figurile 1.5 și 1.6). Cât despre ideograma sau semnul șofranului în greaca arhaică (Linearul B), se distinge limpede pe tăblițele din Cnosos, în Creta (Figura 1.7). Semnul șofranului este cel colorat (http://www.romania-actualitati.ro/sofranul_esenta_iubirii_impartasite-46986).

De asemenea, este menționat în Biblie sau în scrierile clasice încă din anul 1500 î.Hr., următoarele derivate lingvistice provin din vechiul cuvânt francez „safran”, latinescul „safranum” sau englezescul „safraoun”. Era un articol valoros cu secole înainte și în Persia. Fenicienii dedicau prăjituri cu șofran zeiței Astarte. Fragmente mici de șofran s-au găsit și în mumiile egiptene. Cleopatra îl folosea în preparatele sale cosmetice. Șofranul este menționat de Homer, Plinius cel Bătrân, Hippocrates, Chaucer sau Shakespeare. Ȋn Evul mediu, Eduard al III-lea impune fermierilor englezi cultivarea plantei, numită aici „crockers”.

Ȋn Europa, cultivarea șofranului a scăzut după căderea Imperiului Roman, dar a fost reintrodus după răspândirea civilizației maure în Spania, Franta și Italia. Ȋn secolul al XIV-lea, cererea de șofran folosit în scopuri medicale a crescut foarte mult, acesta fiind importat cu navele venețiene din sudul Mediteranei sau Rodos, toate acestea ducând la „Războiul Șofranului” care a durat 14 săptămâni (Covaciu, 2010).

Șofranul crește bine și în climaturi mai răcoroase și din secolul al XV-lea s-au făcut numeroase încercări de a introduce șofranul în Germania, Elveția, Austria și chiar Anglia. De exemplu, orașul Saffron Walden (din Essex, Anglia), și-a primit numele de la producția locală de șofran în secolul al XVI-lea. Cu toate acestea, până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, cele mai multe locuri în care se cultivă șofran au fost abandonate, iar în zilele noastre singura „industrie” a șofranului din Europa a mai rămas Mund, un mic sat elvețian din cantonul Wallis. La Mund se produc câteva kilograme de șofran pe an, în modul tradițional, la o altitudine de aproximativ 1200 m (http://condimenteweb.ro/condimente/sofran-c167). Mult mai târziu, europenii aduc șofranul în America prin intermediul emigranților bisericii Schwenkfelde, care cultivau șofranul în Europa.

Până în 1730, olandezii din Pennsylvania au prelucrat șofran în întreg estul Pennsylvaniei. Coloniile spaniole din Caraibe cumpărau șofranul american când prețul șofranului ajungea să echivaleze cu prețul aurului la bursa de mărfuri din Philadelphia. După războiul din 1812, comerțul cu șofran din Caraibe încetează în urma distrugerii navelor transportoare de șofran. Pensylvania, în schimb, continuă să producă șofran local, în cantități mici pentru produse de cofetărie și preparate culinare. În 1838 în America, agenda medicală arăta că „în doze mici, înviorează spiritul…" (Covaciu, 2010).

Astăzi, șofranul este cultivat din vestul Mediteranei (Spania) până în India (Kashmir). Cei mai mari producători sunt Spania și India, împreună dând mai bine de 80% din producția mondială, care este de aproximativ 300 tone pe an.

Ȋn Europa, producția de șofran se limitează aproape exclusiv la Mediterană; șofranul spaniol (din La Mancha) este, în general, considerat cel mai bun. Pe scară mult mai mică, șofranul se cultivă și în Italia și Grecia (Creta).

Dintre zonele Asiatice, cea mai productivă este cea iraniană. Ȋn ultima vreme, producția a crescut enorm și acum Iranul produce mai mult decât Spania. Cantități mai mici se recoltează în Turcia și India. Șofranul de Kashmir are o reputație deosebit de bună, dar nu se găsește aproape deloc în afara Indiei (http://condimenteweb.ro/condimente/sofran-c167).

În România nu se cultivă șofran la scară largă (http://agrointel.ro/35252/cum-se-cultiva-sofranul-o-tanara-din-arad-invata-sa-faca-profit-cu-cel-mai-scump-condiment-din-lume/).

CAPITOLUL II

PARTICULARITĂȚI MORFOLOGICE

În cazul speciilor perene hemicriptophyte mugurii care asigură reluarea vegetației în fiecare an sunt amplasați pe rădăcinile plantei sau la nivelul coletului, atât rădăcinile cât și coletul fiind organe cu conformație normală, întâlnite la toate tipurile de plante.

Spre deosebire de speciile perene hemicriptophyte, în cazul speciilor geophyte, mugurii care asigură supraviețuirea plantelor în timpul perioadei de repaus și reluarea vegetației sunt amplasați pe formațiuni subterane îngroșate, depozitare de substanțe de rezervă. (Toma, 2010). Șofranul este plantă erbacee, perenă, cultivată, ce poate atinge 30–40 de centimetri în înălțime (Figura 2.1).

II.1 TUBEROBULBUL (CORMUL)

Planta cu tuberobulb mare, globulos, de obicei turtit, în interior alb, la exterior brun–roșcat (Cantor și colab., 2007). Tuberobulbii sau cormii (Figura 2.2) diferă morfologic de bulbi fiind lipsiți de frunzele îngroșate, depozitare de substanțe de rezervă. Sediul depozitării primare a substanțelor de rezervă îl constituie discul bazal care este mult îngroșat, asemănător unui tubercul de cartof, cu noduri și internoduri distincte în partea superioară și rădăcini embrionare în partea inferioară.

La nivelul nodurilor sunt prezenți muguri dintre care 1–2, situați în partea apicală dau naștere tulpinilor aeriene cu frunze și flori; ceilalți muguri rămân în stare dormindă și constituie o rezervă în caz de accidente. La baza tulpinilor florale (deasupra tuberobulbului din care au luat naștere) se formează în decursul perioadei de vegetație 1–2 tuberobulbi noi, de înlocuire, dintre care cel mai adesea, unul singur este florifer în anul următor. La baza tuberobulbilor mari de înlocuire se formează numeroși tuberobulbi mici (tuberobulbili sau cormeli) (Figura 2.3).

Tuberobulbilii au nevoie de 2–4 ani de cultură până ajung la dimensiunea de tuberobulbi floriferi. Aceștia se pot forma la subsioara unei frunze (Colchichum sp.) sau la vârful tuberobulblului mamă (Crocus sp.). Tuberobulbii sunt înconjurați la exterior de una sau mai multe tunici uscate, pergamentoase cu rol de protecție împotriva factorilor exogeni (Toma, 2010).

Un tuberobulb supraviețuiește pentru un sezon, producând prin această diviziune vegetativă de până la zece „tuberobulbili”, care se pot dezvolta în noi plante în sezonul următor. Tuberobulbii sunt globuri mici, de culoare maro, care pot măsura 5 cm în diametru, au o bază plată și sunt învăluiți într-un covor dens de fibre paralele; această haină este denumită „tunica tuberobulbului”. Tuberobulbii poartă, de asemenea, fibre verticale, subțiri, asemănătoare plasei, care cresc până la 5 cm deasupra gâtului plantei (https://en.wikipedia.org/wiki/Saffron).

Rădăcini contractile. Numeroasele rădăcini sunt albe, cu lungimi variabile (5-10 cm). Au capacitatea de a se scurta (uneori până la 40% din lungimea lor) după terminarea creșterii lor în lungime. Scurtarea se datorează micșorării dimensiunilor celulelor scoarței interne. Scoarța externă, alcătuită din elemente care nu se mai pot micșora, se încrețește. Rădăcinile contractile (Figura 2.4) au un aspect exterior încrețit și sunt caracteristice geofitelor și criptofitelor. Rolul rădăcinilor contractile: fixează mai bine planta în sol (Polygonatum odoratum – pecetea lui Solomon); etalează mai bine frunzele în cazul plantelor cu rozete foliare (Leontodon sp. – capul/potcapul călugărului, Plantago media – pătlagină, Taraxacum officinale – păpădie); servesc la adâncirea în sol a plantulelor, bulbilor, tuberculilor pentru ca rădăcinile să se dezvolte în cele mai bune condiții sau în vederea trecerii acestora peste perioada de iarnă (http://www.europeansaffron.eu/archivos/White%20book%20english.pdf http://ebooks.unibuc.ro/biologie/asarbufinal/7;htm; ).

II.2 TULPINA

Fiind o plantă erbacee perenă și cu dimensiuni mici, tulpina șofranului e consistentă, ușor lemnificată și se ramifică în partea superioară (http://www.gorjeanul.ro/sanatate-2/plante-medicinale-din-farmacia-domnului-sofranul-si-remediile-sale-de-exceptie-inclusiv-in-cancere).

II.3 FRUNZA

Frunzele (Figura 2.5), care sunt asemănătoare firelor de iarbă, cresc în același timp în cazul unei umidități accentuate și după deschiderea florii pe timp de secetă, aceasta fiind o regulă generală de la care abateri există, crocusul fiind o plantă capricioasă.

Frunze drepte, înguste, ciliate pe margine și pe nervură (Pârvu, 2005; https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98ofran). După înflorire, frunzele apar în toamnă târziu sau iarnă și persistă până la primăvară. Sunt caracterizate printr-o linie albă longitudinală în mijloc. Dintr-un tuberobulb de șofran se pot dezvolta între 4 și 10 frunze, foarte înguste și lungi, de aproximativ 2 mm lățime și 10-20 cm lungime. Frunzele plantei sunt folosite pentru nutrețuri pentru animale (ovine și caprine). Studiile științifice au constatat că acest aliment prezintă o digerabilitate bună și crește secrețiile din lapte de rumegătoare. Cu toate acestea, este necesar să-l completeze cu proteine pentru a îmbunătăți calitatea acestuia (http://www.botanical-online.com/english/saffron.htm#).

Planta crește până la o înălțime de 20-30 cm si apar circa 5-11 frunze de culoare albă și non-fotosintetice, cunoscute sub numele de catafile (Figura 2.6). Aceste structuri de tip membrană acoperă și protejează 5 până la 11 frunze adevărate. Acestea din urmă sunt subțiri, drepte, și au circa 1-3 mm în diametru, care fie se extind după ce florile s-au deschis („hysteranthous") fie fac acest lucru simultan cu înflorite („synanthous"). Catafilele plantei de șofran sunt suspectate, de unii, să se manifeste înainte de a înflori, atunci când planta este irigată relativ devreme în sezonul de creștere (https://en.wikipedia.org/wiki/Saffron).

II.4 FLOAREA

Florile sunt violete, cu linii purpurii. Din septembrie până în noiembrie, planta produce flori albastre-violet, cu pistile lungi, roșii. Stigmatele roșii conțin uleiuri esențiale, substanțe amărui și colorant galben (https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98ofran). Șofranul este o plantă care înflorește toamna, în octombrie și noiembrie. Florile de un violet intens, spectaculoase, conțin fiecare câte trei stigmate roșii, de pe care se extrage șofranul (http://gradina.acasa.ro/plante-de-gradina-113/sofranul-o-planta-folositoare-pentru-gradina-ta-164034.html).

După înflorire și dezvoltarea tuberobulbililor din anul următor, partea plantei superioară solului moare. Înflorirea începe în a 3-a sau a 4-a săptămână din octombrie și continuă până în jurul datei de 15 noiembrie. Cea mai importantă parte a florii de șofran (Figura 2.7) este organul său sexual feminin, compus dintr-un ovar, ovar țeavă și un stigmat în trei părți (numit stil). Stigmatul, roșu închis la culoare, este împărțit în trei piese numite filamente, de 2,5-3,5 cm lungime, cu un aspect fibros. Partea masculină a florii, staminele, sunt jumătate din dimensiunea stigmatelor, ele sunt galbene și nu au nicio valoare culinară și sunt, prin urmare, mult mai puțin costisitoare (http://www.mdpi.com/1420-3049/13/5/1135).

Până de curând, după colectarea stigmatelor florii, valoarea nutritivă a altor părți ale plantei a fost respinsă. Studiile recente au arătat că petalele de șofran conțin cantități mari de antociani. Șofranul este considerat în industrie ca o potențială sursă de colorant alimentar, nefiind toxic pentru sănătate. Spre deosebire de alte flori ale genului, florile brândușei de toamnă nu se închid în timpul nopții. Florile sunt deschise pentru doar două sau trei zile. Se spune că stigmatele trebuie să fie recoltate dimineața devreme, înainte de răsăritul soarelui (http://www.botanical-online.com/english/saffron.htm#). De regulă, se consideră a fi tipic dezvoltarea a 3–4 flori/plantă (http://tcpermaculture.com/site/2013/07/22/permaculture-plants-saffron/).

Florile sunt odorante, cu perigon din 6 lacinii alungit–eliptice, păroase la partea inferioară; androceu din 3 stamine cu filamente albe și antere galbene; gineceu cu ovar inferior, trilocular; stil filiform, lung de 10 cm, terminat cu un stigmat trifidat, portocaliu–roșu (Pârvu, 2005). Șofranul are un parfum inconfundabil de mosc și miere. Staminele acestei plante au un gust plăcut, pătrunzător, de pământ reavăn, dar iute în același timp, ușor amar și persistent (Benes, 2012).

Fiecare stigmat (Figura 2.8) este de aproximativ 25 mm lungime și are forma unui tub lung, îngustat la bază, în cazul în care se alătură stilul, dar lărgit spre extremitatea superioară. Buzele tubului sunt neregulat crestate. Stigmatele sunt fie singure, fie atașate la o mică porțiune din stilul galben pal. Boabe de polen sunt adesea găsite pe stigmat, ele sunt sferice, au aproximativ 100 μ în diametru, aproape netede, cu niște proiecții foarte fine (http://www.pua.edu.eg/Version2/Courses2/Pharmacy%20Courses/2008/Sophomore/PHR243/Lectures/Lec%203.Miscellaneous%20%20flowers.pdf).

Fructul este o capsulă trioculară de dimensiuni reduse și culoare albă (http://www.csid.ro/plante-medicinale-fitoterapice-si-gemoterapice/sofranul-crocus-sativus-11846324/).

CAPITOLUL III

CERINȚE ECOLOGICE

Șofranul este o plantă cu diferențe ecologice, fiziologice și fenologice mari în comparație cu alte plante cultivate convențional. Aceste diferențe pot fi clasificate astfel:

• Florile apar înainte de dezvoltarea altor organe ale plantei, acest proces depinzând de rezervele de alimente depozitate în tuberobulbi;

• Începutul perioadei de înflorire coincide cu temperatura rece, în toamnă, în timp ce în cazul celor mai multe alte plante cultivate, această perioadă începe cu sezonul cald și umed;

• Randamentul economic în cazul celor mai multe plante convenționale, este reprezentat de către organele vegetative, semințe, rădăcini sau flori ca un întreg; în timp ce la șofran doar o mică parte a florii-stigmatul, reprezintă randamentul economic. (Kafi și colab, 2006).

Crocus sativus este cultivat în țări precum Iran, India, Afganistan, Italia, Franța, Noua Zeelandă, Pennsylvania, Spania, Portugalia, Grecia, Maroc, Turcia și unele părți din China. Din moment ce această plantă este propagată în diferite părți ale lumii, tehnicile de cultivare pot diferi de asemenea, în funcție de climă, tipul de sol, adâncimea de plantare și distanța dintre tuberobulbi (http://www.sativus.com/en/saffron/the-cultivation-of-saffron/).

Fig. 3.1 Țări cultivatoare de C. Sativus

(Sursa: https://commons.wikimedia.org)

Șofranul prosperă în Marea Mediterană, America de Nord Chaparral unde climatul este cald și uscat cu briză de vară, dar rezistă și la temperaturi scăzute de -100C și zăpadă pe perioada scurtă. Ȋn cazul în care nu se cultivă în medii umede, este nevoie de irigare, de exemplu în regiunea Kashmir sau în regiunile de cultivare a șofranului în Grecia și Spania, unde sunt mult mai uscate (Covaciu, 2010).

III.1 SOLUL

Solul optim pentru productivitate trebuie să fie bine irigat, argilo-calcaros (40–50%) cu conținut organic bogat. Pentru îmbunătățirea organică se folosesc 20-30 tone de gunoi de grajd la 1 hectar de sol. Vegetează bine pe soluri cu textură mijlocie, nisipo-lutoasă, care să fie bine aerate, cu cantitate suficientă de humus (Cantor și colab., 2007; Covaciu, 2010; http://www.europeansaffron.eu/archivos/White%20book%20english.pdf).

Șofranul poate fi cultivat într-o gamă largă de soluri, cu structura moderată și infiltrare bună; sunt de preferat solurile argiloase, silicioase, feruginoase și cele cu conținut ridicat în sulfat de calciu. Având în vedere faptul că solurile bogate în calciu conțin o mare cantitate de materie organică, acest tip de sol este recomandat pentru cultivarea plantei de șofran. Barshad susține că deficiența de carbonat de calciu în soluri, poate avea un impact negativ asupra productivității de șofran. Carbonatul de calciu are un rol foarte important în absorbția de oligoelemente de către planta de șofran (Kafi și colab, 2006). Tuberobulbii plantei de șofran se adapteză la sol în cazul în care aceștia sunt plantați în adâncime. Șofranul crește bine în terenuri aride sau semi-aride. Tuberobulbii se adapteaza bine în sol calcaros, argilos, cu valorile pH-ului de 6 până la 8. De asemenea, șofranul crește bine în soluri feruginoase, prăfoase și nisipoase, îmbogățite cu materii organice (http://www.sativus.com/en/saffron/the-cultivation-of-saffron/). Solurile cu un nivel de umiditate ridicată și starea de inundație nu sunt potrivite pentru producția de șofran, din cauză că duce la descompunerea tuberobulbilor. Șofranul absoarbe o cantitate mare de nutrienți. Fiecare kilogram de substanță uscată totală din plantele de șofran elimină 12 grame de azot (N), 3 grame de fosfor (P) și 22 grame de potasiu (K) din sol. Sursa nutrienților este, de asemenea, importantă. Azotul din amoniu are un efect negativ asupra dezvoltării plantei de șofran, în timp ce azotul din azotat are un impact pozitiv asupra randamentului florilor de șofran.

Studii legate de Micorize a arătat prezența ciupercilor VAM (Vesicular Arbuscular) pe rădăcinile de șofran. Numărul de spori la 10 grame de sol a fost între 13 și 52, cu cea mai mare apariție în lunile decembrie – ianuarie. Potrivit acestui studiu, tuberobulbii inoculați cu spori, au dus la o creștere mai amplificată a tuberobulbilor de șofran cu până la 26% (Kafi și colab, 2006; http://www.slideshare.net/AllahDadKhan/production-technology-and-processing-of-saffron-crocus-by-mr-allah-dad-khan-former-director-general-agriculture-extension-kpk-province-pakistan).

III.2 TEMPERATURA

Crocus sativus se dezvoltă în zone cu temperaturi variind de la maxim de 35oC până la 40oC în timpul verii și până la aproximativ -15°C sau -20°C în timpul iernii. De asemenea, tuberobulbii șofranului au capacitatea de a supraviețui pe durata iernii la temperaturi reci de -10°C, deoarece aceștia au însușirea de a hiberna.

Atunci când înghețul amenință să acopere terenurile unde se cultivă șofranul, plantele se pot acoperi cu paie pentru protectie termică, până când temperaturile cresc și trece pericolul de a îngheța tuberobulbii (http://www.sativus.com/en/saffron/the-cultivation-of-saffron/).

Deși șofranul se dezvoltă bine în zonele cu climă temperată și uscată, creșterea vegetativă coincide cu temperatura rece și valorile de înghețare. De obicei, temperatura maximă pentru lunile octombrie, noiembrie și decembrie în părțile sudice ale Khorasanului (principala zonă de creștere a șofranului în Iran) nu depășește 20°C, în timp ce temperatura minimă ajunge la 0°C. Temperatura de bază pentru șofran nu a fost notată în literatura de specialitate, dar Javanmard și colab. (2002). au notat temperatura minimă tolerată de această plantă la -18°C. Cu toate acestea, populațiile locale de șofran în Torbate Hydarieh, zona extremă de nord pentru producția de șofran în Khorasan, tolerează temperatura scăzută de până la -22°C. Deoarece înflorirea se desfășoară, în principal, în funcție de condițiile din sol, temperatura solului joacă un rol important în producția florilor de șofran. Adâncimea la care se recomandă să se planteze tuberobulbul este, în mod normal, în straturile mai adânci ale solului (15 cm). Aceasta poate fi asociată cu o variabilitate scăzută a temperaturii solului la această adâncime

III.3 LUMINA

Lumina influențează creșterea și înflorirea plantelor și prin durata zilei. Fazele critice la lumină sunt în perioada de formare a bobocilor florali și la înflorire. De asemenea, florile se colorează mai frumos în condiții de lumină (Cantor și colab, 2007). Planta este iubitoare de lumină și are preferință pentru partea sudică spre nord, iar perioada propice pentru plantare are loc în luna iunie. Tuberobulbii se plantează la 7-15 cm sub suprafața solului, astfel încât să fie slab vizibile la suprafață pentru rezultate optime, plantarea la alte adâncimi duce la obținerea unor flori slab calitative. Totuși, adâncimea la care se face plantarea diferă de la o zonă la alta de cultivare, de exemplu în Italia se plantează la o adâncime de 15 cm și rândurile la 2-3 cm distanță. Adâncimea la care se face plantarea și distanța dintre tuberobulbi, pe lângă condițiile de climă, sunt factori importanți care influențează productivitatea. Cultivatorii greci, marocani sau spanioli au adaptat condițiile la specificul zonei lor (Covaciu, 2010).

III.4 UMIDITATEA

Dezvoltarea începe odată cu ploaia din toamnă și creșterea vegetativă se încheie cu terminarea precipitațiilor din primăvară. Apa furnizată de precipitații este utilizată în mod eficient. Pe de altă parte, deoarece necesarul de apă pentru alte plante este scăzut în timpul iernii, nu există nici o competiție cu șofranul pentru necesarul apei de-a lungul acestui timp. Cu toate acestea, irigarea inițială în toamna și la începutul verii, care sunt cele mai importante pentru înflorirea plantei de șofran, se bazează pe concurență cu alte culturi de plante diferite. În astfel de cazuri, se acordă prioritate șofranului, datorită valorii sale economice ridicate.

Deși cerința de apă este scăzută în cazul șofranului, carența de apă afectează randamentul, creșterea și dezvoltarea plantei (Kafi și colab, 2006). Tuberobulbii plantelor de șofran preferă valori medii de umiditate în primăvară, iar în perioada lor latentă din timpul verii, nu se recomandă irigarea. În Spania, Grecia și alte astfel de zone, șofranul prosperă, în general, în zonele însorite, în special în cursul fazei de înflorire, irigarea fiind esențială (http://www.sativus.com/en/saffron/the-cultivation-of-saffron).

În India, precipitațiile abundente sunt considerate a fi utile pentru tuberobulbii în creștere, deoarece acestea înseamnă un randament mai mare al florilor și tuberobulbililor. Cu toate acestea, ploile torențiale și temperaturile foarte scăzute în momentul în care florile sunt pe cale să înflorească sau au înflorit, vor duce la distrugerea culturii prin favorizarea apariției bolilor, prin urmare, se recomandă studiul climatului și cultivarea tuberobulbilor la momentul potrivit (http://crocussativus.eu/planting-guide/; http://www.boobookhill.com/Kiwi%20Saffron.pdf;).

CAPITOLUL IV

TEHNOLOGIA DE CULTURĂ

Ciclul de cultivare a șofranului (Figura 4.1) este caracterizat prin două etape anuale: perioada activă și perioada de repaus vegetativ. Perioada activă durează din luna August/Septembrie până în Aprilie/Mai. La început, planta își recapătă metabolismul, rădăcinile, mugurii, florile, frunzele încep să crească și astfel, începe o nouă perioadă de dezvoltare a plantei. Ȋn timpul perioadei latente, tuberobulbii rămân neschimbați odată ce au ajuns la maturitate. Între aceste două perioade există o perioadă de tranziție în care tuberobulbul continuă să producă mitoze și să se diferențieze, chiar dacă această tendință este redusă treptat, pe măsură ce ciclul evoluează.

Figura 4.1. Ciclul anual de dezvoltare a șofranului

(Sursa: http://www.europeansaffron.eu/archivos/White%20book%20english.pdf)

IV.1 ÎNFIINȚAREA CULTURII

Pregătirea solului pentru cultivarea șofranului

Pregătirile necesare pentru cultivarea șofranului sunt sarcinile obișnuite ale unei culturi care va fi efectuată timp de mai mulți ani pe același teren. Se începe cu o săpătură adâncă, după care se folosește un tractor de cultivare, o grapă, un tractor sau cilindru vibrator, cu scopul de a obține un sol afânat. Aceste sarcini sunt realizate de către utilaje, chiar dacă unii cultivatori încă se mai folosesc de animale (Figura 4.2). Fertilizarea începe în mod normal, prin adăugarea unui fertilizator organic: aproximativ 20-30 kg/ha de gunoi de grajd maturizat, care este încorporat în sol în timp util. Pe lângă acesta, îngrășăminte chimice, cum ar fi fosforul și potasiul, se adaugă ulterior.

Plantarea tuberobulbilor de șofran

Se recomandă ca tuberobulbii de dimensiuni mari să fie utilizați la plantare. Studiul efectuat în Castilla-La Mancha a dovedit faptul că dimensiunile tuberobulbilor au un impact major asupra randamentului producției din primul an de cultivare, datorită influenței lor asupra numărului de muguri. Mai târziu, acest factor își pierde importanța odată cu apariția și reproducerea primilor tuberobulbili. Începând de la al treilea an de înflorire, stigmatele uscate nu arată nici o îmbunătățire în ceea ce privește randamentul la dimensiunile tuberobulbilor plantați.

Adâncimea la care se face plantarea are o mare influență asupra randamentului stigmatelor. În general, tuberobulbii sunt plantați la o adâncime de 15 până la 20 cm, în funcție de cât de mulți ani vor rămâne în sol. În Spania și Sardinia, unde perioada de producție durează de la 3 la 4 ani, plantarea are loc la o adâncime de 15 până la 20 cm, în timp ce în Macedonia de Vest, tuberobulbii sunt plantați la o adâncime de 25 cm. Densitatea de plantare are o mare influență asupra randamentului în cursul primul an, în timp ce importanța acestui factor se diminuează pe măsură ce plantele devin mai în vârstă. În Castilla-La Mancha, densitatea normală de plantare este de 60 tuberobulbi/m2. În Sardinia, tuberobulbii sunt mai scumpi, densitatea acestora de plantare variază între 10 și 50 tuberobulbi/m2.

În Castilla-La Mancha și Sardinia, plantarea are loc, de obicei, în brazde separate între ele printr-un spațiu de 50 cm. În Macedonia de Vest, distanța de plantare între brazde variază de la 10 la 20 cm. Aceste condiții permit sarcini performante, cum ar fi defrișarea și aerisirea brazdelor folosind tractoare. Distanța dintre tuberobulbi este de 3,3 până la 15 cm.

În Castilla-La Mancha, un alt factor care variază este solul cu lățime variabilă, care depinde, de multe ori de utilajul folosit la plantare. În general, terenul este împărțit în terase mici de 1,5 m lățime, separate una de cealaltă printr-o distanță de 0,50 m. Acest lucru necesită o distanță totală de 1,70 m. O suprafață plană și omogenă permite recoltarea mecanizată (http://www.europeansaffron.eu/archivos/White%20book%20english.pdf).

IV.1.1. Cultura șofranului în recipiente

1. Umpleți un recipient mare, cu amestec de sol care drenează bine. Șofranul nu se va devolta în soluri îmbibate cu apă.

2. Plasați tuberobulbii într-o zonă în care aceștia vor fi expuși la soare o zi întreagă sau la umbra foarte ușoară. Șofranul preferă cantități medii de umiditate în primăvară, dar au nevoie de mediu uscat în timpul verii, atunci când tuberobulbii sunt în stare latentă. Este recomandată mutarea recipientelor în funcție de sezon, pentru acomodarea plantelor în funcție de ciclul de dezvoltare.

3. Plantați tuberobulbii la aproximativ 7-10 cm adâncime și 5-7 cm distanță între ei. Tuberobulbii sunt mici și rotunjiti, cu vârfuri ascuțite ușor – plantați cu vârfurile îndreptate în sus.

4. După plantare, udați tuberobulbii bine, înmuiați bine zona. Rădăcinile se vor forma în toamnă. Frunzișul se va dezvolta în primăvară și florile vor apărea la sfârșitul verii spre toamnă. De regulă, tuberobulbii pot înflori primul sezon, însă floarea poate să apară pentru prima dată abia toamna viitoare.

5. Atunci când planta este înflorită, aveți posibilitatea de a tăia stigmatele roșii pentru a le usca, iar mai apoi pentru a le folosi la gătit mai târziu. Acest lucru nu va afecta plantele.

6. După ce s-a terminat perioada înfloririi pentru sezonul în curs, frunzele trebuie păstrate, nu tăiate. Frunzele vor aduna lumina soarelui și vor metaboliza hrana prin intermediul fotosintezei, întărind bulbii pentru viitoarele cicluri de dezvoltare. Udati în perioadele de dezvoltare.

7. Tuberobulbii vor fi in stare latentă timp de câteva luni înainte de începerea următorului ciclu de dezvoltare. Ȋn zonele mai călduroase, frunzele pot rămâne verzi până la jumătatea primăverii, când se vor îngălbeni și se vor usca. Ȋn perioada latentă, tuberobulbul reține apa.

8. Ȋn cazul zonelor cu temperaturi mai scăzute, se recomandă iernarea recipientelor într-o încăpere neîncălzită. Această mutare ajută la atenuarea instabilității temperaturilor nopților reci, cât și zilelor calde. Recipientele se pot scoate afară în Februarie sau Martie, când se pot zări primele semne de dezvoltare a șofranului la suprafața solului (http://mardeross.com/wp-content/uploads/Saffron-Crocus-E-Book2.pdf).

IV.2 LUCRĂRI DE ÎNTREȚINERE

Irigarea

În Sardinia și Macedonia de Vest, terenurile de cultivare nu sunt irigate. În Spania, 70% din suprafețele de cultură sunt irigate. Sunt utilizate trei metode de irigare: inundațiile, stropirea și irigarea prin picurare. Cea mai obișnuită metodă aplicată pe scară mică culturilor de șofran este irigarea prin inundație. Pe de altă parte, stropirea este, cu siguranță, cea mai bună metodă pentru o astfel de cultură. În comparație cu alte culturi, șofranul necesită cantități mici de apă. Șofranul este extrem de rezistent împotriva secetei și se adaptează foarte bine la irigare. Dacă luăm în considerare cele două perioade critice de cultivare, care sunt înflorirea și formarea tuberobulbului, atunci prima perioadă este cea mai delicată, deoarece coincide cu perioada de irigare.

Fertilizarea

În Sardinia, în afară de elementele organice, unii producători adaugă cantități mici de îngrășăminte minerale cu azot. În Macedonia de Vest, utilizarea îngrășămintelor chimice depinde de producătorul individual. Ȋn mod normal, se adaugă un amestec de N-P-K în conformitate cu următoarele formule: 100 kg/ha (11N-15P-15K) + 20 kg/ha (0N-0P-5K).

Eradicarea buruienilor

De regulă, buruienile sunt îndepărtate manual. Recent, săpatul mecanic a fost aplicat între liniile de cultivare. La o lună după plantare și în cazul prezenței buruienilor, se sugerează desțelenirea de la 10 până la 20 cm adâncime, dar cu precauție, pentru a nu deteriora tuberobulbii. În cursul lunii septembrie, defrișarea suprafeței dintre brazde are loc cu scopul de a sparge crusta solului și se aplică o prășitură ușoară cu scopul de a afâna și aera solul și de a elimina buruienile. În Castilla-La Mancha, uneori, controlul buruienilor se realizează cu erbicide. În lunile Iunie-August, în timpul perioadei de repaus vegetativ a plantei, se folosesc doi carbamați (uretan) cu viață scurtă, cum ar fi diquat și paraquat. Pe parcursul perioadei de creștere, erbicide precum gliphosat, linuron, metribuzin, pentimethalene și bendazon sunt utilizate în stare pură sau în amestecuri. în Sardinia și Macedonia de Vest nu este utilizat niciun erbicid chimic (http://www.europeansaffron.eu/archivos/White%20book%20english.pdf).

Boli și dăunători

Plantele de șofran, în mediul lor natural, sunt în mod constant sub asediul unor multitudini de organisme care cauzează diferite afecțiuni, cum ar fi fungii (Figura 4.3, 4.4), bacteriile, virusurile și nematozii. Acești fitopatogeni invadează planta și proliferează asimilând nutrienții plantei; prin urmare, cultura de șofran devine compromisă (http://www.globalsciencebooks.info/).

Pentru a evita apariția bolilor și dăunătorilor, se recomandă, în primul rând, folosirea la plantare a unui material biologic sănătos, evitând plantarea consecutivă a a speciilor în același loc mai mulți ani și doar în situații deosebite se recomandă aplicarea unor produse fitofarmaceutice adecvate. Potențiale surse de îmbolnăvire sunt solul în care se plantează și apa cu care se udă (Cantor și colab., 2007; Buzatu, 2001).

Figura 4.4. Șofran infestat: stânga – Aspergillus niger; mijloc – Penicillium sp; dreapta – Cochliolobus sp

(Sursa: http://www.globalsciencebooks.info/)

Dăunători: cerbi, veverițe, iepuri, sconcsi, șoareci, popândăi.

Boli: putrezirea uscată a cormilor, ciupercile, rugina frunzelor, râia (Pseudomonas marginata) (http://www.growinganything.com/growing-saffron.html#pests_diseases).

Râia (Pseudomonas marginata) reprezintă o afecțiune bacteriană comună. Putrezirea uscată (Stromatinia gladioli) este o ciupercă ce produce leziuni pe tuberobulbii plantei. Șofranul este una dintre gazdele afidei Green Peach (Myzus persicae). Penicillium cyclopium provoacă putrezirea caracterizată de culoarea mov, ca urmare a atacurilor de insecte. Cel mai virulent este în timpul sezonului cald și umed. Fusarium spp (Figura 4.5), o ciupercă microscopică care produce fitohormoni, provoacă o creștere anormală a frunzelor și a tecilor. Acestă ciupercă parazitară este, de asemenea, mai răspândită în timpul sezonului ploios și fierbinte, reducând înflorirea plantelor cu 10 până la 30%.

În cazul în care plantele sunt lăsate în sol timp de doi ani, boala se poate propaga în cultură ajungând până la 45% plante neînflorite.

Cea mai gravă boală fungică ce atacă plantele de șofran este Rhizoctonia crocorum care provoacă apariția cariilor pe suprafața tuberobulbilor. Există mai multe moduri de a controla această ciupercă:

îndepărtarea și arderea plantelor infectate;

pe terenurile puternic infestate cu această ciupercă, se recomandă o rotație a culturilor de 5 ani;

tratarea prin udare a sistemului radicular al plantelor bolnave (atunci când primele simptome au devenit evidente) cu o soluție curativă de tip fungicid P.C.N.B. W.P. (Brassicol), cu o cantitate de de 1,5-3 g de ingredient activ per m2 (Negbi, 2006).

Virusul mozaicului napilor (Figura 4.6) (TuMV) este transmis de către afide.

În Castilla-La Mancha, dezinfectarea tuberobulbilor se efectuează în diverse moduri. Cel mai frecvent, tuberobulbii se dezinfectează prin imersiune în soluție de fungicide. După aceea, sunt uscați prin punerea la ventilare forțată. În Macedonia de Vest, tuberobulbii sunt dezinfectati înainte de plantare cu fungicide cum ar fi Brassicol sau cu sulfură de cupru.

În Sardinia, există doar un singur tratament, care constă în umezirea tuberobulbilor cu produse pe bază de cupru. În toate cele trei țări, cultura de șofran poate suferi, de asemenea, de daune cauzate de rozătoare (șoareci, șobolani de câmp), care se hrănesc cu tuberobulbii plantei. Ȋn zilele noastre, controlul rozătoarelor se realizează utilizând diverse metode, cum ar fi construirea unor capcane sau „bombe de fum“ la intrările cuiburilor subterane sau prin distrugerea mecanică a tunelelor subterane. Frunzele pot fi, de asemenea, afectate de iepuri sau șoareci (http://www.europeansaffron.eu/archivos/White%20book%20english.pdf).

Șoarecele de câmp (Arvicolinae) Rozător subteran (Figura 4.7), poate să apară mai des în zonele rurale și să cauzeze pagube mari. Drumul lui este presărat de flori ofilite subit. Poate să provoace pagube mari chiar și în câteva ore. Ocazional, putem da și peste o plantă trasă în pământ. Are o predilecție pentru bulbii lalelelor și șofranilor pe care îi roade pe dedesubt, din direcția rădăcinilor. Șobolanii cauzează daune serioase plantațiilor de sofran, aceștia hrănindu-se cu tuberobulbi și tuberobulbili; moliile sunt de asemenea dăunători ai plantelor de șofran, pe care le distrug. Șobolanii pot fi controlați în mod eficient utilizând momeli otrăvitoare, iar atacul moliilor se poate combate fie prin utilizarea unui aparat care degajă gaz, fie tablete otrăvitoare care degajă gaz, acestea fiind amplasate la intrarea în tunelele lor. Ca precauție, e bine ca tuberobulbii expuși la pericol să fie plantați în coșuri de plantare făcute dintr-o împletitură strânsă de sârmă. Ȋn același timp, nu le place mirosul de usturoi sau al Coroanei împăratului (Fritillaria imperialis), dar pot fi ținuți la distanță și de un aparat cu ultrasunete sau cu ajutorul unor metode chimice (Knebel, 2010; Negbi, 2006).

IV.3 RECOLTAREA

Cu lună înainte de înflorire (Septembrie) solul este pregătit pentru recoltarea florilor de șofran. În mod tradițional, defrișarea de suprafață se efectuează pentru a sparge crusta, pentru aerisirea solului și pentru îndepărtarea buruienilor. Săparea se realizează manual utilizând greble, în cazul în care suprafețele sunt mici sau mecanic cu greblele atașate tractoarelor. Planificarea recoltării florilor de șofran este un moment foarte important, deoarece perioada de înflorire este foarte scurtă, iar florile își pierd proprietățile în cazul în care acestea rămân expuse condițiilor meteorologice nefavorabile pentru o perioadă lungă de timp.

În general, perioada de înflorire durează 10 zile, chiar dacă 70% din producția de flori este recoltată în timpul primelor cinci zile. În mod tradițional, recoltarea florilor se realizează manual (Figura 4.8). Floarea se taie la partea inferioară a corolei și este atent plasată în coșuri mici (Figura 4.9) pentru a se evita presiunea lor. Recoltarea este o sarcină dificilă din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile și poziției inconfortabile a corpului, poziție pe care muncitorii trebuie să o adopte în momentul recoltării florilor. Randamentul recoltării depinde de mai multe variabile, cum ar fi factorul uman, condițiile de cultivare și condițiile meteorologice. Se estimează că o singură persoană este în măsură să recolteze aproximativ 8 până la 16 kg de flori de șofran într-o zi. Prezența frunzelor este un inconvenient în recoltarea manuală pentru că localizarea florii dintre frunze diminuează considerabil randamentul.

În Spania, cu scopul de a face această sarcină mai ușoară, diverse metode mecanizate de recoltare au fost încercate. Astfel de utilaje permit lucrătorilor să adopte o poziție a corpului mult mai confortabilă și să rămână așezați sau să se întindă pe sol (Figura 4.10). Pentru recoltarea florilor de șofran, modele de utilaje mai mult sau mai puțin complicate sunt disponibile. Acest sistem se bazează în principal pe acțiunea unei lame ascuțite care taie florile foarte aproape de sol (Figura 4.11). După aceea, florile sunt transportate pe o bandă în mișcare la diferite recipiente sau cutii de recoltare. O astfel de metodă mecanizată crește productivitatea și reduce costurile de producție. Cu toate acestea, ea are și dezavantaje: o cantitate mare de pământ este colectată împreună cu florile, care murdărește stigmatele florilor deschise.

Recoltarea tuberobulbilor

În Castilla-La Mancha și Sardinia, această sarcină se efectuează în mod normal, între lunile Iunie și Iulie, în timp ce în Macedonia de Vest, se efectuează între Mai și Iunie. Tuberobulbii sunt îndepărtați cu ajutorul unui plug și sunt colectați manual. Cu scopul de a curăța tuberobulbii, este necesar a se elimina toate materialele străine, cum ar fi reziduurile de sol, apă și flori. Ulterior, toate elementele plantelor sunt îndepărtate, cum ar fi tunicile exterioare și tuberobulbii cultivați în anii precedenți, care s-au atașat la partea de jos a noului tuberobulb. În timpul curățării, se efectuează selectarea tuberobulbilor care vor fi utilizați pentru reproducere.

Păstrarea materialului de înmulțire

Păstrarea se face în depozite speciale, aerisite, în care se poate regla temperatura de la 2 la 280C și umiditatea atmosferică la 60-70%. Ȋn depozite, plantele se așează pe parapete sau stelaje speciale, în straturi subțiri.

Pentru o bună păstrare în depozite, se introduc numai părți absolut sănătoase și valoroase din punct de vedere calitativ. Periodic este necesară controlarea modului de păstrare și îndepartarea materialului deteriorat. Controlul se face prin sondaj sau cu de-amănuntul, la interval de 1-1½ luni (Milițiu, 1967).

IV.3.1 Mecanizarea cultivării de șofran în câmp

Plantarea tuberobulbilor

Aceeași tehnică folosită pentru plantarea generală a bulbilor se aplică, de asemenea și pentru tuberobulbii de șofran. Utilajul de plantare este potrivit pentru diferite metode de plantare cum ar fi: plantarea în rânduri cu o distanță de 20 până la 50 cm între 32 bulbi sau de plantare în platouri cu 1 până la 1,5 sau 1,6 m lățime, care este, de fapt, distanța dintre roțile unui tractor.

O altă tehnică foarte obișnuită de plantare este prin utilizarea plasei de sârmă, ceea ce face eliminarea tuberobulbilor mult mai ușor. Producătorii plaselor de sârmă oferă un astfel de serviciu (material în role), ajustat în mod direct pe mașina de plantare a tuberobulbilor.

Aceleași mașini de plantare folosite pentru cartofi, ceapă și usturoi pot fi utilizate pentru plantarea tuberobulbilor de șofran. Un astfel de echipament este ajustat astfel încât pentru a preveni deteriorarea materialului săditor, dat fiind că acele culturi nu sunt la fel de sensibile ca și cultivarea șofranului.

Curățarea, sortarea și dezinfectarea becurilor

Înainte de clasificare, materialul este tratat conform metodelor standard de cultivare a bulbilor: tuberobulbii sunt transportate pe bare vibratoare acoperite cu material plastic, cu scopul de a îndepărta solul. După aceea, materialul este transportat pe două benzi în mișcare, echipate cu degetele cauciucate care freacă tuberobulbii de pe diferite niveluri. Este important ca tuberobulbii să fie transportați pe benzi care au cel puțin 3 metri lungime, astfel încât lucrătorii să poată îndepărta manual materialul străin rămas.

Clasificarea tuberobulbilor se efectuează pe site vibratoare speciale cu diferite diametre ale ochilor. Diametrul ochiului variază între 18 și 30 mm și depinde de mărimea pe care cultivatorul dorește să o obțină. Dezinfecția se realizează prin utilizarea unui sistem de aspersoare care umezesc tuberobulbii, în timp ces unt transportați pe benzi în mișcare. Această sarcină poate fi, de asemenea, realizată manual cu ajutorul unei soluții de dezinfectare ușor de absorbit (Figura 4.12).

Recoltarea florilor de șofran

Recoltare mecanizată a florilor de șofran este posibilă numai în cazul în care câmpul este pregătit corespunzător sau doar în timpul sfârșitului verii în cazul în care se referă la cultivări din anii anteriori.

Există utilaj special pentru astfel de cazuri: mașina de frezat, care ară solul într-o adâncime de 3 până la 10 cm, în funcție de distanța dintre bulbi. Solul trebuie să fie lipsit de buruieni și reziduuri de plante (http://www.europeansaffron.eu/).

IV.4 CULTURA FORȚATĂ A ȘOFRANULUI

Prin forțarea plantelor floricole se înțelege totalitatea măsurilor agrotehnice care permit plantelor aflate în stare de repaos reluarea, în așa fel, a creșterii și dezvoltării, încât ele să înflorească într-o epocă diferită de cea normală (Figura 4.13).

Această metodă are o deosebită importanță practică deoarece face posibilă eșalonarea culturii diferitelor specii și soiuri cu scopul de a se obține flori în tot timpul anului.

O mare importanță asupra precocității înfloririi o are climatul în care au fost cultivate în anul precedent. Astfel, bulbii proveniți din regiuni mai calde, unde se maturizează repede, vor înflori mai timpuriu.

Procedee pentru grăbirea pornirii în vegetație.

Se cunosc o serie de procedee prin care se poate grăbi pornirea în vegetație a plantelor aflate în stare de repaus relativ, în vederea forțării lor. Dintre procedeele mai des întâlnite, sunt:

Procedee termice si mecanice

Baia de apă caldă. Ȋn general, plantele se țin în apă 12-24 ore, acest timp reducându-se spre sfârșitul iernii;

Udarea cu apă caldă cu temperatura de 30°C cu câteva zile înainte de deschiderea bobocilor grăbește înflorirea;

Rănirea mugurilor florali: înlăturarea învelișurilor tari sau înțeparea mugurilor cu un ac favorizează dezvoltarea florilor.

Tratarea cu diferite substante chimice

Eterul se dă sub formă de vapori. Plantele expuse vaporilor de eter înfloresc cu până la 12 zile mai repede. Tratarea se face în camere ermetic închise, timp de 36-48 ore, la temperatura de I8 —20°C, cantitatea de eter fiind proporțională cu volumul încăperii (30-40 g/h aer);

Ureea este un bun stimulent, cu ea se tratează plantele timp de 24 ore, folosind o soluție de 1%, care are ca rezultat grăbirea înfloririi;

Monoclorhidrina de glicol se dă sub formă de vapori;

Cloroformul se întrebuințează în doze de 80-100 g/m3 timp de 48 ore, tratamentul fiind însă costisitor.

Ȋn cursul forțării, plantele trebuie ferite de schimbări bruște de temperaturi, care ar putea duce la căderea bobocilor și la dezvoltarea bolilor criptogamice (Milițiu, 1962). Ȋn timpul nopții sau în zilele cu nebulozitate mare, dacă nu există posibilitatea suplimentării luminii, temperatura trebuie să scadă cu 3-6°C, pentru a reduce consumul substanțelor de rezervă acumulate în cursul zilei. Deși la majoritatea plantelor forțarea este cu atât mai rapidă cu cât temperatura este mai ridicată, trebuie să se țină seama, îndeosebi la plantele cu flori viu colorate, că o temperatură prea ridicată influențează nefavorabil coloritul florilor. De asemenea, trebuiesc evitate variațiile bruște de temperatură, mai ales în perioada apariției bobocilor.

Lumina influențează creșterea și înflorirea atât prin intensitate cât și prin durată. Dirijarea luminii, pentru a asigura pe de o parte o nutriție carbonică normală, iar pe alta, pentru a favoriza declanșarea înfloririi, se face în funcție de specificul plantelor cultivate.

Uimiditatea. Frecvența și abundența udărilor se stabilesc în functie de natura substratului de cultură, de perioada forțării și de cerințele specifice ale plantelor. La începutul forțării, plantele au nevoie de o cantitate mai mare de apă, atât în sol cât și în atmosferă. Prin sisteme automate sau manuale, în această etapă, apa se pulverizează direct pe plante de două-trei ori zilnic. Spre sfârșitul perioadei de forțare, cerințele pentru apă la majoritatea plantelor sunt mai reduse. Odată cu diminuarea udărilor se reduce și umiditatea atmosferică prin aerisiri regulate și ventilație. Umiditatea atmosferică influențează direct dezvoltarea mugurilor floriferi, a plantelor în general, dar poate determina și înmulțirea unor paraziți.

Aerul. Ȋnnoirea aerului pentru a asigura oxigenul necesar respirației normale și eliminarea gazelor nocive, se realizează prin aerisiri dese, prin ventilație. Această schimbare a aerului se face de mai multe ori pe zi, fără a provoca curenți de aer. Sporirea CO2 în sere are un efect pozitiv asupra plantelor din cultura forțată. Ȋn zilele când și temperatura este ridicată în sere, conținutul de CO2 poate fi mărit până la 2-3% (Sonea și colab., 1979)

Cultivarea forțată a șofranului este o metodă dezvoltată în Spania, care permite prelungirea perioadei de înflorire a plantelor prin controlul condițiilor mediului înconjurător precum temperatura, umiditatea și lumina. Această activitate se desfășoară în camere de depozit sau macrotuneluri. Următoarea procedură se aplică:

Producția tuberobulbilor în câmp

Metoda de cultivare forțată necesită cantități mari de material săditor care provine din câmp. Tuberobulbii nu ar trebui să prezinte niciun fel de defect care ar putea deveni un focar de infecție cauzat de microorganisme și ar trebui ca cel puțin două perioade de înflorire să se fi desfășurat.

Cultivarea în încăperi de depozitare în condiții microclimatice controlate

Tuberobulbii sunt păstrați în camere de depozitare, la o temperatură de 30°C; aceștia se pot odihni timp de 150 de zile. Mugurii încep să apară atunci când temperatura este între 23 și 27oC. În aceste condiții, o perioadă de incubație de 45 până la 60 de zile este necesară înainte ca înflorirea plantelor să ajungă la apogeu. Umiditatea relativă ar trebui menținută între 70 și 80%. Tăvile folosite pentru cultivare pot fi stivuite. Acest lucru permite manipularea unei cantități mari de tuberobulbi chiar și pe suprafețe la scară mică. Media este de 472 de tuberobulbi/m2. Aceștia sunt acoperiți cu un strat de material agregat, cum ar fi micanita sau perlitul. Tuberobulbii rămân în tăvi până la sfârșitul perioadei de înflorire. După aceea, ei sunt transplantați în câmp pentru reproducere.

Tuberobulbii trebuie să fie păstrați la o temperatură de 17-18oC pentru ca înflorirea să aibă loc. La această temperatură, timpul necesar pentru înflorire este redus treptat, proporțional cu prelungirea perioadei de depozitare. Ȋn ceea ce privește iluminatul, tuberobulbii trebuie să fie păstrați în lumină numai atâta timp cât durează perioada de înflorire, pentru a se evita cloroza și anume dezvoltarea nefirească a frunzelor și tulpinilor, ceea ce ar duce, eventual, la epuizarea rezervelor și împiedicarea tuberobulbilor de a mai produce flori. Perioada de înflorire ar putea dura până la 100 de zile, dat fiind faptul că perioada medie de înflorire a fiecărei bucăți de tuberobulb este de 13 zile.

Cultivarea în macrotuneluri sau tuneluri cu efect de seră

O alternativă la cultivarea forțată este producția în macrotuneluri sau tunele cu efect de seră. Prin controlul temperaturii, umidității relative și iluminatului prin aranjamente speciale, înflorirea timpurie se poate realiza în ceea ce privește cultivarea tradițională în domeniu (http://www.europeansaffron.eu/archivos/White%20book%20english.pdf).

CAPITOLUL V

IMPORTANȚĂ ȘI UTILIZARE

V.1 IMPORTANȚĂ MEDICINALĂ

Șofranul este și un medicament, ale cărui proprietăți terapeutice au fost cunoscute încă din Antichitate. Efectele sale sunt apreciate și astăzi în medicina modernă (http://www.med-farm.ro/de-ce-este-sofranul-cel-mai-scump-condiment-din-lume/). Valorile terapeutice ale șofranului le găsim menționate în papirusul egiptean al lui Eber, scris cu 3.000 de ani î.Hr., iar pe pereții palatelor grecești se picta în secolul al IV-lea î.Hr. modul de cultivare a șofranului (http://www.lovegan.ro/sofranul-mirodenie-si-leac-2/). Medicul antic Dioscoride descrie în lucrarea sa „De materia medica” (Figura 5.1) efectele benefice ale șofranului, calmant lejer al durerilor și inflamațiilor, stimulant al activității cardiace, halucinogen și afrodisiac. Popoarele din zona de nord-est a Asiei și din India îl foloseau ca un înlocuitor al opiului.

Compusul chimic principal este reprezentat de safranal, o substanță fitochimică responsabilă de efectele terapeutice și de aroma șofranului. Celălalt produs conținut de șofran este crocina, care este un carotenoid responsabil de culoarea galbenă a șofranului, dar și de proprietățile antidepresive, antitumorale și afrodisiace ale șofranului (http://bookmag.eu/lecturi-inmiresmate-sofranul/). Valoare medicinală au florile, mai exact spus stilele și stigmatele florilor de șofran (stilele și stigmatele sunt părți ale pistilului), din care se extrage o substanță galbenă ce conține uleiuri eterice cu miros specific. Din florile șofranului se prepară infuzie, pulbere și tinctură. Tinctura de șofran (Figura 5.2) este un produs vestit pentru proprietățile sale (http://www.supereva.ro/info.asp?id=9199).

Condimentul întărește inima și ajută împotriva anemiei și a problemelor cauzate de suprasolicitarea organismului, micșorează nivelul colesterolului, dar și al trigliceridelor în cazul bolnavilor de inimă (Covaciu, 2010). Contribuie la sănătatea inimii prin potasiul care ajută la menținerea tensiunii arteriale și ține la distanță bolile de inimă. Crocetina ajută la reducerea lipoproteinelor din fluxul sanguin, ajută la oxigenare și circulația sângelui și elimină plăcile arteriale de pe artere prevenind ateroscleroza.

Luptă împotriva anemiei prin prezența fierului, fiind important în formarea hemoglobinei și este un co-factor în producerea de globule roșii (http://www.cunoastelumea.ro/17-proprietati-miraculoase-ale-sofranului-condimentul-regilor/).

Macerat 24 de ore într-un pahar cu vin roșu, șofranul își dovedește proprietățile de afrodisiac. Are efecte rapide și durabile, cu excepția cazurilor când disfuncțiile organice sunt prea severe pentru a putea fi combătute cu astfel de stimulente (http://jurnalul.ro/viata-sanatoasa/terapii-complementare).

Ȋn homeopatie, este utilizat pentru relaxare și împotriva depresiei (Covaciu, 2010). Șofranul conține 5-hidroxitriptofan, care stimulează fluxul sanguin către creier și produce serotonina, care îmbunătățește starea de spirit, reduce depresia și anxietatea (http://www.cunoastelumea.ro/17-proprietati-miraculoase-ale-sofranului-condimentul-regilor/). Ceaiul din șofran (Figura 5.3) se folosește de multă vreme pentru a trata depresia. O cantitate mare din astfel de ceai are ca efect o stare de euforie. Conform unui studiu recent, șofranul are același efect cu Prozacul (Figura 5.4) în tratarea depresiei moderate și ușoare (http://sanatate.bzi.ro/sofranul-9-calitati-terapeutice-ale-acestui-condiment-2593).

Șofranul se află în compoziția mai multor medicamente naturiste, fortificând uterul și ameliorând durerile provocate de menstruație. Dacă se depășește, totuși, doza recomandată, poate provoca avorturi spontane (Covaciu, 2010). Șofranul reduce intensitatea durerilor și durata acestora în timplul ciclului menstrual, scade nivelul de cortizol și stres și crește nivelul de estrogeni, la femeile care suferă de sindromul pre menstrual (PMS) (http://www.cunoastelumea.ro/17-proprietati-miraculoase-ale-sofranului-condimentul-regilor/)

Acționează ca un antispasmodic și este recomandat în tratarea răcelii (Covaciu, 2010). Ȋmbunătățește respirația: șofranul este utilizat în tratamentul astmului, tusei, tusei convulsive (măgărească) precum și ca expectorant. Șofranul ajută la curățarea căilor respiratorii înguste și reduce inflamația plămânilor, prevenirea și reducerea unui atac de astm sever. (http://www.cunoastelumea.ro/17-proprietati-miraculoase-ale-sofranului-condimentul-regilor/)

Fiert în lapte (Figura 5.5), șofranul combate răceala și durerea din corp. Cantitățile semnificative de vitamina B6, fier, mangan și potasiu face din șofran un remediu împotriva tusei și pieptului congestionat; previne, în același timp anemia, sinuzita, astmul (http://www.orientaltea.ro/blog/sofranul/).

Luptă împotriva artritei: șofranul are proprietăți anti-inflamatorii, care produc o diminuare a durerilor articulare, reduc oboseala și inflamația musculară, reduce eroziunea osoasă ajutând țesuturile să elimine acidul lactic care se acumulează după efort fizic intens.

Masarea gingiilor cu șofran ajută la întărirea gingiilor, reduce durere și inflamațiile precum și umflăturile din gură și de pe limbă (http://www.cunoastelumea.ro/17-proprietati-miraculoase-ale-sofranului-condimentul-regilor/). Astfel, el poate însoți pasta de dinți în întreținerea și tratarea gingiilor și a rădăcinilor dinților. De pildă, se recomandă șofranul în frecțiile gingivale, pentru revigorarea gingiilor, precum și în calmarea unor dureri și corectarea unor anomalii din cavitatea bucală (http://www.supereva.ro/info.asp?id=9199). Acesta conține NF-B, o proteină capabilă de a activa mecanismele de apărare ale organismului care ajută la combaterea durerii (http://www.clickpentrufemei.ro/Scapa-de-durere-artrita-si-inflamatii-cu-o-super-bautura_0_23875.html).

Pistilurile de șofran, macerate câteva ore în alcool, administrate pe stomacul gol înaintea petrecerilor, previne starea de beție și poate stopa abuzul de alcool (http://jurnalul.ro/viata-sanatoasa/terapii-complementare/sofranul-mirodenie-medicament-535933.html).

Șofranul mai este utilizat în: tratarea insomniei, durerilor de cap, infecțiilor urinare, ejaculării premature. Este recomandat în tratarea afecțiunilor de la nivelul rinichilor și în insuficiența hepatică. Mai mult de atât, îmbunătățește circulația din organele care participă la digestie. Protejează membrana stomacului și a colonului și din acest motiv este recomandat pentru proprietățile sale de prevenire și tratare a colicilor gastrointestinale, precum și a acidității.

Ȋn unele țări, este utilizat ca eupeptic, ajutând la stabilirea unei digestii normale (Covaciu, 2010). Infuzia de șofran (o jumătate de linguriță de șofran dizolvată într-un pahar cu apă fiartă) ușurează digestia și este un remediu naturist bun pentru cei care suferă de balonare sau constipație. După ce s-a răcit, bea jumătate din infuzie după masa de prânz și jumătate după cină (http://sanatate.bzi.ro/sofranul-9-calitati-terapeutice-ale-acestui-condiment-2593)

Valorile ridicate de mangan pot ajuta organismul în optimizarea nivelul de zahăr din sânge, ceea ce ajută în prevenirea apariției diabetului (https://www.organicfacts.net/health-benefits/herbs-and-spices/saffron.html).

Tot în urma studiilor, a fost dovedit a fi un agent anti-aging, prin neutralizarea radicalilor liberi. Aceste proprietăți fac ca extractele de șofran să fie folosite ca antioxidanți în produse farmaceutice, cosmetice sau ca supliment alimentar.

Șofranul îmbunătățeste vederea, cercetătorii de la Centrul de Excelență ACR în Oftamologie și cei de la Universitatea L’Aquila, din Italia, au scos la iveală faptul că șofranul are efecte benefice asupra genelor care controlează performanța celulelor globului ocular. Ȋn plus, s-a mai discutat că șofranul ar proteja ochii de pericolul asociat cu lumina naturală, intensă. De asemenea, au mai afirmat că șofranul normalizează nivelul de acizi grași, din membrana celulară, făcând celulele mult mai rezistente (Covaciu, 2010). Șofranul conține carotenoizi care protejează organismul împotriva bolilor bătrâneții, cum ar fi degenerescența maculară și cataracta; este un scut împotriva radiațiilor solare nocive și reglează acidul gras al membranei celulare a ochilor (http://www.cunoastelumea.ro/17-proprietati-miraculoase-ale-sofranului-condimentul-regilor/).

Testele realizate în cadrul Universității Sydney au arătat că acest condiment are capacitatea de a preveni degenerarea maculară și chiar de a o face să dea înapoi, aceasta fiind cea mai comună cauză a orbirii în cazul vârstnicilor, conform Daily Mail. În cadrul testelor, voluntarii italieni cu degenerare maculară care au primit câte o pastilă cu șofran, timp de 3 luni, și-au îmbunătățit considerabil vederea. Cei mai mulți au fost capabili, după acest tratament, să citească încă două linii de cifre și numere, ilizibile până atunci, la un control de vedere. Din păcate, însă, efectele tratamentului dispar odată ce condimentul dispare din dietă. Descoperirea vine în contextul în care în următorii 25 de ani, din ce în ce mai multe persoane vor suferi de degenerare maculară, după cum spun cercetatorii (http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/cancer/sofranul-te-poate-salva-de-la-orbire-993634).

Sofranul este cel mai eficient remediu natural pentru acnee, fiind demonstrat că vindecă rapid coșurile pe care le detestăm atât de mult. Nu are reacții adverse, conținut toxic și este un antioxidant și antiseptic extraordinar. Șofranul este specific medicinei ayurvedice, tradițională în India și este folosit de mii de ani în îngrijirea pielii (http://www.divahair.ro/frumusete/cosmetica/remedii_stramosesti_pentru_o_piele_frumoasa).

Medicamente care conțin șofran sunt folosite la tratarea acneei, a condiloamelor și a altor boli de piele. Șofranul vindecă arsurile și rănile superficiale, ajutând la regenerarea pielii (Figura 5.6). Vindecarea este spectaculoasă, țesutul se reface aproape fără urme ale arsurii (http://www.clicksanatate.ro/Leacuri-urimitoare-cu-sofran_0_1550.html).

Conținutul antifungic și anti-bacterian din șofran îl face eficient în tratarea acneei, petelor și punctelor negre și împrospătează pielea obosită, șterge cearcănele de sub ochi, exfoliază pielea, stimulează circulația sângelui și previne ridurile (Figura 5.8) (http://www.cunoastelumea.ro/17-proprietati-miraculoase-ale-sofranului-condimentul-regilor/). Șofranul este un ingredient important care intră în compoziția produselor cosmetice antirid (Figura 5.7) (https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98ofran). Băile cu șofran sunt recomandate persoanelor care au suferit degerături. În prealabil trebuie consultat medicul, deoarece presupune o conduită medicală specială. În paralel cu tratamentul medicamentos, se pot face și băi cu șofran. În cazul în care degerăturile se semnalează la nivelul nasului și al urechilor se pot face tamponări pe aceste zone cu infuzie din șofran, care reface circulația sanguină (http://jurnalul.ro/viata-sanatoasa/terapii-complementare/sofranul-mirodenie-medicament-535933.html).

Unele minerale și compuși organici din șofran au fost legați de o absorbție mai optimizată a nutrienților în special de calciu. Prin maximizarea cantității de calciu pe care corpul uman poate absorbi din alimente, se pot îmbunătăți valorile densității minerale din oase și se poate preveni instalarea unor afecțiuni ale sistemului osos, cum ar fi osteoporoza si alte boli degenerative legate de vârsta înaintată (https://www.organicfacts.net/health-benefits/herbs-and-spices/saffron.html).

Șofranul amestecat cu lemnul dulce și laptele și aplicat pe porțiunile fără păr combate alopecia și stimulează creșterea părului.

Crocinul și safranalul din șofran inhibă creșterea tumorii cancerigene din organism prin proprietățile lor anticancerigene și anti-mutagene. Carotenoidele din șofran posedă proprietăți chimio-preventive, acționând împotriva cancerului de colon, ficat și cancer ovarian (http://www.cunoastelumea.ro/17-proprietati-miraculoase-ale-sofranului-condimentul-regilor/). Datorită conținutului de alcaloizi, șofranul este și un adevărat luptător împotriva tumorilor canceroase. În cazul în care este vorba de o tumoră la nivelul pielii, se pot face aplicații cu cataplasme, dar dacă tumorile sunt de natură internă, se recomandă a se consuma o cantitate foarte mare de ceai de șofran cu înghițituri mici (http://jurnalul.ro/viata-sanatoasa/terapii-complementare/sofranul-mirodenie-medicament-535933.html).

Recent, s-a dovedit ca șofranul are capacitatea de a controla apetitul emoțional și de a stimula secreția de serotonină din creier, ceea ce ii face pe oameni să mănânce mai puțin. Efectul la nivelul creierului este similar cu cel pe care îl produc carbohiodrații. Un studiu realizat în 2010 a dovedit că administrarea unor preparate care conțin șofran (Figura 5.9) a dus la o pierdere în greutate foarte eficientă și sănătoasă, fără nici un fel de efecte negative. Nivelurile constantelor biologice au scăzut, iar starea de sănătate a subiecților s-a îmbunătățit.

Pentru a ajunge la aceste efecte, sunt necesare circa 88-90 de miligrame de extract de șofran pe zi (http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/dieta/pilule-de-slabit-cu-extract-de-sofran-1155264).

Ȋn cadrul unui experiment realizat în Iran, mai mulți voluntari în vârstă de 55 de ani și peste aceasta vârstă, au primit zilnic o doză de 30 de miligrame de șofran, sub forma unei capsule, ori 10 miligrame de donezepil (medicament administrat în caz de Alzheimer), timp de 22 de săptămâni. S-a observat, la finele perioadei de monitorizare, că șofranul acționase întocmai ca și medicamentul administrat, însă cu mai puține efecte secundare, relatează EmaxHealth. Un alt studiu publicat în „Journal of Clinical Pharmacy and Therapeutics” a ajuns la concluzii similare, șofranul îmbunătățind funcțiile mentale ale suferinzilor de demență, în special Alzheimer, dar nu în stadiu avansat (http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/creier/sofranul-intarzie-declinul-mintal-si-pierderea-vederii-1053421). De asemenea, studiile au arătat că este de mare ajutor bolnavilor care au trecut printr-un accident vascular cerebral. Ȋn cadrul testelor de laborator, realizate pe animale, s-a demonstrat că un compus din șofran ajută la regenerarea neuronilor, ajutându-i să supraviețuiască în caz de traumă majoră. Cercetătorii lucrează la un medicament pe bază de șofran. Când are loc un atac cerebral, creierul este privat de oxigen, ceea ce face ca unii neuroni să moară sau să aibă de suferit. Un astfel de tratament ar face ca neuronii supraviețuitori să se vindece, regenerând țesuturile (http://sanatate.bzi.ro/sofranul-9-calitati-terapeutice-ale-acestui-condiment-2593)

Oficializat în diverse ediții ale farmacopeei, pentru colorarea colixului în galben. Farmacodinamic este carminativ, spasmolitic, stimulent al sistemului nervos și emenagog. Favorizează eliminarea gazelor din intestin; suprimă spasmele; activează funcția nervoasă; provoacă apariția ciclului menstrual întârziat; stimulează inima prin tonificarea puterii de contracție a mușchiului cardiac, restabilind ritmul normal al bătăilor inimii. Se recomandă a fi folosită cu multă prudență, deoarece poate provoca accidente grave. Ȋn medicina populară, izolat, în unele zone, frunzele sunt folosite la tratarea hemoroizilor, în alte locuri pentru tratarea empirică a hepatitei (frunze de șofran în amestec cu măcrișul și stânjenelul galben).

Uz intern: Pentru stimularea digestiei, combaterea meteorismului (gaze intestinale) și ca stimulent al sistemului nervos, în unele țări se folosește infuzia 0,20 g/l sau tinctură 1:10. Ȋn România nu se admite în medicina cultă decât administrarea externă. Ȋn România, medicina tradițională practică tratarea hemoroizilor: infuzie, din ½ linguriță frunze de șofran, uscate și mărunțite, peste care se toarnă o cană (200 ml) cu apă clocotită. Se lasă acoperită 15 minute. Se strecoară. Se bea conținutul a două căni pe zi dimineața și seara. Empiric, pentru tratarea hepatitei în faza de debut: tinctură, din frunze de șofran, măcriș proaspăt și stânjenel galben, în părți egale. Se lasă la macerat 5-7 zile. Se strecoară. Se ia câte o linguriță într-un pahar cu apă, cu 30 minute înainte de masă. Pentru stimularea digestiei, preparat din: T-ra Croci 2 p, T-ra Anisi 2 p, T-ra Chinae 1 p, T-ra Absinthii 0,5 p. Se administrează câte 20-30 picături înainte de masă. (Pârvu, 2005). Ca uz intern se folosește pentru a scăpa de: depresie, isterie, tuse convulsivă, astm bronșic, dismenoree, amenoree, insuficiență ovariană, gută, febră, dureri lombare – sub formă de tinctură sau decoct. (Covaciu, 2010).

Uz extern: Pentru tratarea hemoroizilor: decoct, dintr-o lingură frunze uscate și mărunțite la 250 ml apă. Se fierbe 5 minute. Se strecoară. Băi locale de 3 ori pe zi, dintre care una seara, înainte de culcare (Pârvu, 2005). Ca uz extern are întrebuințări pentru: echimoze, flegmoane, conjunctivită, afecțiuni dentare – sub formă de extract, pulbere, tinctură (Covaciu, 2010).

Efecte secundare și precauții:

Consumat în cantități moderate, șofranul este benefic sănătății, însă dacă se depășește cantitatea de 100 de mg pe zi, poate duce la ulcerul stomacului. Ȋn plus, el poate subția sângele, așa că trebuie evitat înainte de o operație sau în cazul în care se iau anticoagulante;

Consumat în cantități mari, șofranul reduce nivelul de zahăr din sânge, fiind astfel deloc indicat pentru diabetici. Ideal este să nu sărim de o linguriță de șofran pe săptămână, recomandă un dietetician britanic (http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/alimente/cand-superalimentele-sunt-nocive-1022321). Consumul de șofran în doze mari poate provoca hipomanie și poate avea efecte narcotice (http://www.medicinasanatate.ro/sofranul/).

Supradozajul determină tromobocitopenie sau alte hemoragii puternice, diaree, colici abdominale, vărsături sau chiar deces (Covaciu, 2010).

Șofranul pare sigur pentru majoritatea oamenilor atunci cȃnd utilizarea sa ȋn scop terapeutic nu depǎșeste termenul de maxim șase săptămâni. (http://www.exploremedicinetv.ro/tratamente/medicina-alternativa/proprietati-medicinale-sofran.html)

Reacții alergice: deși mai puțin frecvente la unele persoane, altele ar putea prezenta reacții de tipul uscăciune a gurii, anxietate, amețeli, somnolență, greață, modificare a apetitului și dureri de cap;

Otrăvire: șofranul în doze mari este nesigur și poate provoca intoxicații, îngălbenirea pielii, ochilor și mucoasele, vărsături; amețeli; diaree cu sânge; sângerare nazală, buze, pleoape și amorțeală și alte efecte secundare grave. Dozele de 12-20 de grame pot provoca moartea;

Sarcina: evitați doze mai mari decât ceea ce se găsește în mod normal în alimente. Cantități mai mari de șofran pot provoca contracții uterine care ar putea duce la avort spontan. Ideal, în timpul sarcinii, ar trebui evitat complet;

Tulburare bipolară: șofranul ar putea declanșa tulburări ale dispoziției, cum ar fi excitabilitate și comportament impulsiv (mânie), la persoanele cu tulburări bipolare. Strict interzis pentru pacienții care suferă de această afecțiune (http://www.cunoastelumea.ro/17-proprietati-miraculoase-ale-sofranului-condimentul-regilor/).

V.2 VOPSIREA PIEILOR ȘI FIBRELOR NATURALE

Primii coloranți organici utilizați, au fost produse naturale de origine vegetală și numai în mică măsură de origine animală. Numărul compușilor naturali utilizați în decursul timpului drept coloranți a fost foarte mare, însă numai puțini dintre aceștia sunt valoroși din punct de vedere al rezistenței culorii pe suportul pe care se aplică aceștia (https://chemistrywork.wordpress.com/2012/06/10/coloranti-naturali-si-sintetici-vopselele/).

Pigmenții vegetali conferă culoarea produselor horticole. Pigmenții sunt substanțe chimice de natură diferită, grupați în patru categorii mai importante: pigmenți porfirinici, carotenoidici, antocianici și flavonici. Kays, S.J., (1990) grupează la un loc pigmenții antocianici și flavonici, ca pigmenți flavonoizi, dar nominalizează o grupă separată, betalainele. Pigmenții porfirinici și carotenoidici sunt localizați mai mult în organitele plastidomului (cloroplaste și cromoplaste). Pigmenții flavonici și antocianici, inclusiv betalainele, se găsesc mai ales în sucul vacuolar și în soluția celulară. Pigmenții carotenoidici includ circa 70 de compuși, prezenți în numeroase produse horticole. Se găsesc fie în stare liberă, fie dizolvați în lipide sau cristalizați. Crocetina este un acid dicarboxilic carotenoidic cu 20 atomi de carbon. Ea formează cu două molecule de gențiobioză un glicozid, crocina, pigmentul care se găsește în stigmatele florilor de șofran (Crocus sativus). Este o pulbere galbenă sau brun roșcată, greu solubilă în apă, dar solubilă în alcool. Pulberea de șofran este un colorant tradițional, relativ scump, întrebuințat în bucătăria orientală pentru mâncăruri sau produse de cofetărie, inclusiv vopsitorie (Beceanu și Chira, 2002).

Coloranții sunt combinații organice, naturale sau sintetice, ele însele colorate, dar care au și proprietatea de a colora (http://asociatia-profesorilor.ro/studiu-privind-colorantii-organici.html). Galbenul este culoarea cea mai bine reprezentată printre plantele cu proprietăți tinctoriale. Putem obține o gamă foarte variată de nuanțe de galben: de la galben-pal la galben-auriu, galben-intens, galben-roșiatic sau galben-verzui până la galben-închis (Figura 5.10). Colorarea în galben era denumită în popor „a îngălbeni", iar fixarea colorantului pe fibra de lână — „a împietri". Culoarea galbenă se obține cu ușurință prin extragerea colorantului dintr-o singură plantă. Se poate, însă, realiza o combinație de plante, obținându-se nuanțe diferite, foarte frumoase, de galben. Galbenul poate servi și drept culoare fundamentală pentru obținerea altor culori, îmbogățind în acest fel gama nuanțelor de culori; de exemplu, galbenul cu albastrul dă verdele, galbenul combinat cu roșu dă portocaliul etc. Culoarea galbenă se poate obține dintr-o mare varietate de plante tinctoriale, de la care se folosesc diferite organe sau toată planta (Pop, 2007). Florile de șofran au proprietăți tinctoriale. Se folosesc proaspete, pentru vopsirea fibrelor naturale în galben-deschis sau crem-pal (Pârvu, 2005).

Colorantul antic galben-portocaliu este obținut din stigmatele zdrobite ale șofranului, cunoscut și sub numele de brândușă de toamnă (Crocus sativus). Principiul de colorare este crocina, un pigment carotenoid asemănător vitaminei A. Este nevoie de aproximativ 4000 de stigmate pentru a produce o uncie de vopsea (o uncie = 28,35 grame), iar o parte de șofran comercial (1 gram) este suficientă pentru a colora 10.000 de părți de apă. Deși foarte costisitoare, stigmatele roșii de șofran au fost folosite, cu secole în urmă, pentru vopsirea robelor Regalității irlandeze (http://waynesword.palomar.edu/ecoph3.htm). Șofranul, condimentul numit și „aurul roșu”, este considerat un simbol al luminii, folosit din cele mai vechi timpuri ca plantă tinctorială ce oferea culoarea „galben soare” (http://vis-si-realitate-2.blogspot.ro/2013/10/cel-mai-scump-condiment-din-lume.html). Șofranul era cea mai bună vopsea pentru lână, bumbac și mătase, dar și pentru veșminte și lințolii, regale și preoțești (Figura 5.11, 5.12 și 5.13). Materialele safranate străluceau în lumină și nu numai…erau o atingere delicată, parfumată și divină. Printre alții, călugării budiști își vopseau robele cu șofran, considerată a fi culoarea luminii și a compasiunii divine (http://www.romania-actualitati.ro/sofranul_esenta_iubirii_impartasite-46986).

Puterea de vopsire a șofranului este încă folosită pentru a colora în nuanțe galben-aurii pânze folosite în scopuri speciale, cum ar fi robele budiste, voalul miresei în unele țări din regiunea Maghreb (nordul Africii), și mai presus de toate, se folosește și în cazul covoarelor, acționând ca agent de respingere a moliilor (http://www.safrandugatinais.fr/en/vertus.htm).

Tehnica vopsitului vegetal:

Coloranții tinctoriali se fixează numai pe fibrele naturale și nu pe cele sintetice pe care, uneori, le imită. Operațiunile care preced sunt:

– spălarea în apă moale (apă de ploaie, zăpadă, apă de izvor sau apă dedurizată);

– înmuierea fibrelor naturale timp de o oră în apă călduță, operație care va permite umflarea fibrelor și astfel colorantul va pătrunde mai ușor în fibră prin difuzie;

– albirea sau decolorarea, care se practică uneori;

– pregătirea soluției tinctoriale care se face prin decoct (fierbere) sau prin macerare.

Majoritatea coloranților naturali se fixează pe fibrele de lână. La vopsitul firelor trebuiau să utilizeze și substanțe care fixa culoarea și care se procurau din comerț: piatra acră (alaun de potasiu), calaican (sulfat feros) sau cele care se procurau din gospodăriile proprii: zerul de la brânză, zeama de la varză murată, leșia tare provenită din cenușa lemnului de brad, cenușa din ciucalăi (știuletele care rămâne după ce sunt îndepărtate graunțele).

Pentru buna reușită a procesului de vopsire trebuiau îndeplinite următoarele criterii:

– plantele să fie curate;

– să nu fie amestecate cu alte fire de plante;

– să nu aibă gunoaie sau praf;

– lâna să fie bine spălată și fără impurități.

Vasul pentru vopsit trebuia să fie foarte curat, fără urmă de grăsime sau altfel de murdării. Înainte de a introduce sulul de lână în vas, se înmuia în apă caldă, în care trebuia să stea cel puțin o jumătate de oră apoi fără a fi stors, se introducea în vopseua dinainte preparată. În acest răstimp, se mesteca ușor în vas pentru ca culoarea să se prindă uniform. Cantitatea de apă și de plante, care se punea la fiert, trebuia să fie potrivită cu cantitatea de fibre și cu nuanțele dorite a se obține (http://www.ecomunitate.ro/blog/).

V.3 ORNAMENTALĂ

O altă utilizare a șofranului este aceea de scop decorativ deoarece arată foarte bine în grădini, cultivat în straturi sau în ghivece. Ȋnflorește toamna târziu (Covaciu, 2010).

Crocus sativus se poate planta prin parcuri și grădini publice, singură sau în amestec cu alte flori care au aceeași perioadă de înflorire (Figurile 5.14, 5.15, 5.16 și 5.17). Șofranul se regăsește și în grădinile botanice, grupate în rabate sau în organizarea colecțiilor de bulboase (Ardelean și Mohan, 2011; Pârvu, 2005).

Speciile de bulboase cu înflorire de toamnă pot asigura un decor deosebit într-o perioadă când deja multe din florile anuale și-au încheiat ciclul de vegetație. Majoritatea acestor plante au cerințe mici față de factorii climatici, necesitând soluri ușoare, bine drenate.

Ȋn tabelul de mai jos (Tabelul 5.1) sunt prezentate câteva dintre speciile bulboase cu înflorire de toamnă:

Tabelul 5.1.

Specii bulboase cu înflorire de toamnă

(Sursa: Cantor și colab., 2007)

Realizează efecte decorative deosebite atunci când sunt plantate în grupuri. Se poate cultiva și singură, împrăștiată pe peluze. Poate fi folosită și la decorarea apartamentelor, prin utilizarea de ghivece și jardiniere (Figurile 5.18, 5.19, 5.20, 5.21 5.22, 5.23 și 5.24) (Cantor și colab., 2007).

Decorativă prin florile sale mari, erecte, liliachii, purpurii și chiar mov mai închis spre bază, cu striuri purpurii și gâtul păros, stigmat mare, galben-portocaliu strălucitor. Ȋnmulțire prin bulbi și semințe într-un pământ nisipos îngrășat cu mraniță bine putrezită (Pârvu, 2005).

V.4 ALIMENTARĂ

Stigmatele de la Crocus sativus conțin uleiuri eterice și crocină. Sunt folosite drept condiment și colorant alimentar. Șofranul este cel mai scump condiment cunoscut, un singur gram costând peste 4 Euro. Trebuie precizat că pentru un kilogram de condiment uscat sunt necesare circa 150.000 de flori (Frumușeanu și colab., 2008). Ȋn țările producătoare pretul este, desigur, mult mai mic (a zecea parte). Singurul condiment comparabil ca preț sunt trufele (http://condimenteweb.ro/condimente/sofran-c167). Șofranul are 310 calorii/100 g. Un singur stigmat cântărește aproximativ 2 mg. Calitatea și compoziția chimică a șofranului sunt afectate de zona în care șofranul este crescut, de procesul de uscare, de condițiile de ambalare și depozitare, dar și de metodele de extracție analitice care au fost utilizate (http://www.ijcasereportsandimages.com/archive/2013/012-2013-ijcri/001-12-2013-hamidpour/ijcri-00112201311-hamidpour-full-text.php; http://www.foodofy.com/saffron.html).

Șofranul este vândut sub două forme: pulbere și firișoare (Figura 5.25), iar fiecare tip de produs se comportă diferit în bucătărie. Arabii sunt cei mai mari consumatori de șofran; ei îl folosesc într-o serie de mâncăruri pe bază de miel, oaie, pui sau orez (http://www.hobbybucatar.ro/2014/11/ce-este-sofranul-si-la-ce-il-folosesti.html).

Stigmatele conțin uleiuri eterice și glicozidul pirocrocină, glicozil- și gentiobiozil-α-crocina, licopen, β-caroten, zeaxantină, pentozani, pectine, gume, lipide, substanțe asortate, vitaminele B1 și B2, delfină (hiacină). Stigmatele florilor (Croci stigma) au o culoare brună, gust amar, miros puternic aromat, iar la gustare colorează saliva în galben (Pârvu, 2005).

Calitățile mai ieftine de șofran includ și staminele galbene (organele sexuale masculine ale florii), care nu au gust. Stigmatele sunt delicate, asemănătoare unor filamente, fiecare în lungime de 2,5–4 cm. Au culoare portocalie-roșcată, intensă, care la șofranul de bună calitate este uniformă. Șofranul cu dungi albe, sau pete decolorate, este de calitate inferioară, iar atunci când în pudra de șofran apar fire albe, este semn de contrafacere (http://condimenteweb.ro/condimente/sofran-c167).

Aroma de șofran este descrisă de cunoscători, ca fiind un gust de miere metalic cu nuanțe de fân (Covaciu, 2010). Parfumul este foarte intens și extrem de plăcut, amintind de aroma mierii, iar gustul este puternic și ușor amărui, foarte deosebit. Prin cufundarea firișoarelor de șofran în apă caldă se obține o soluție galben-portocalie (Figura 2.26) (http://condimenteweb.ro/condimente/sofran-c167).

Datorită aromei intense și proprietăților colorante, pentru gătit este nevoie de cantități foarte mici de șofran. Cheia este să fie distribuit uniform în preparat. Poate fi foarte ușor pisat în mojar până devine o pudră foarte fină. Este însă mai ușor să fie pus în apă fierbinte – un vârf de cuțit la o cană este de ajuns pentru a crea gustul și culoarea dorite. Șofranul de calitate expandează în contact cu apă, și o ceașcă este suficientă pentru 0,5 kg de orez. Șofranul pudră se adaugă direct la ingredientele necesare preparatului, dar nu este recomandat să se cumpere șofran pudră, căci de cele mai multe ori este contrafăcut (http://condimenteweb.ro/condimente/sofran-c167).

Odată ce ați investit într-un astfel de condiment de calitate, păstrați-l într-un recipient etanș, la loc întunecat, ferit de căldură și de razele soarelui (http://www.gatesterapid.ro/blog/cum-sa-folosesti-sofranul-la-gatit/). Aroma șofranului este unică și nu există substitut pentru el dar, daca nu este disponibil, vanilia, apa de kewra, apa de trandafiri sau boabele tonka pot constitui alternative pentru șofran în rețetele de dulciuri și prăjituri. Dacă luăm în calcul prețul pe gram, șofranul este, fără îndoială, foarte scump; pe de altă parte, șofranul este și foarte pregnant, și prin urmare, folosit în cantități farmaceutice: un gram de șofran durează mult mai mult decât cantitatea dintr-un alt condiment cumpărată cu aceeași sumă. Jumătate de lingurița de șofran (cam o cincime de gram) este, de exemplu, suficientă pentru un litru de budincă de șofran, cu condiția ca șofranul să fie de o calitate rezonabilă.

Există probabil mai multe alte plante care pot colora mâncarea în galben sau portocaliu; cu toate acestea, nici unul dintre ele nu are parfumul hipnotic al șofranului adevărat. Contrafacerea șofranului este la fel de veche ca și comercializarea sa, și nu se va sfârși decât odată cu ea. Sunt multe metode de contrafacere: unele lipsite de rafinament, cum ar fi vânzarea a ceva care nu conține deloc șofran (flori colorate artificial, cele de șofrănel și gălbenele fiind cele mai evidente candidate). Adesea, praful de curcuma este comercializat sub denumirea de „șofran indian”, ca și cum India nu ar fi unul dintre producătorii importanți de șofran adevărat. Această semi-fraudare este foarte răspândită în Grecia, Turcia, Siria, Israel. Persoanele care nu cunosc gustul șofranului de calitate pot fi păcălite să cumpere un produs vechi sau excesiv de uscat.

Chiar și marile companii producătoare de mirodenii vând uneori produse care, deși derivă din planta corectă, nu au deloc aromă sau au o aromă falsă.

Creșterea masei șofranului prin acoperirea pistilurilor cu un lichid non-volatil (ulei gras sau glicerol, care conferă un gust dulceag, pe care un cumpărător nepriceput îl poate lua drept semn de calitate) este, de asemenea, un procedeu des folosit. Pentru a fi siguri de calitate, șofranul trebuie cumpărat întreg; nici un comerciant care se respectă nu vinde șofran pisat.

Vechile rețete europene prescriu cantități astronomice de șofran, dar în ziua de azi, în Europa, șofranul nu mai joacă decât un rol minor. Este, însă, folosit pentru mai multe mâncăruri mediteraneene, de multe ori în legătura cu orezul, peștele și fructele de mare. Exemple celebre sunt „risotto alla milanese” (orez cu bob scurt preparat cu șofran) (Figura 5.27), supă de pește provensala „bouillabaisse” (Figura 5.28) și specialitatea spaniolă „paella” (orez cu șofran și cu o mare varietate de legume și carne) (Figura 5.29). Mai mult, șofranul apare în câteva rețete europene de prăjituri, în care este folosit atât pentru aromă, cât și pentru culoare (http://condimenteweb.ro/condimente/sofran-c167). Șofranul este mai important în Asia Centrală și în nordul Indiei unde este folosit extensiv pentru felurile cu orez. Felurile indiene numite „biriyani” sunt preparate cu orez parfumat, de obicei cu oaie sau pui, intens aromate cu șofran și foi de dafin, scorțișoară, cuișoare, cardamom verde, anason stelat și nucșoară; de multe ori sunt decorate cu bucăți de nucă sau migdală, cu stafide sau semințe de rodie. Combinația de șofran cu mentă în „biriyani” preparat în stil persan este deosebit de delicioasă. Feluri cu orez similare, în care șofranul este combinat cu ingrediente picante, se pot întâlni în țările din jurul Golfului Persic.

Dulciurile indiene („kheer”, „ras malai”) se prepară uneori cu șofran; există un fel cu orez dulce și șofran, numit „zarda pullao”, gătit de indienii musulmani la sfârșitul lunii de Ramadan și în alte ocazii festive. Uneori, șofranul apare și în celebra băutura indiană cu iaurt, „lassi”. „Lassi” (Figura 5.30) de unt aromat cu șofran („makhaniya lassi”) nu poate fi uitat de nici un vizitator al orașului Jodhpur din centrul Rajahstanului. Tot de neuitat este și înghețata colorată cu șofran, disponibilă în locurile în care turiștii indieni cu dare de mână își petrec vacanțele (http://condimenteweb.ro/condimente/sofran-c167).

Sosurile și pâinea au un gust mai plăcut, datorită lui, dar trebuie folosit totuși cu moderație, din cauza gustului ușor picant, dulce-amărui, dar și pentru că dacă este consumat în cantități mai mari de 0.2 g/mâncare, poate duce la tulburări comportamentale (http://www.ecuisine.ro/termen-culinar/sofran). Ȋn Asia și India, se folosește exclusiv la preparatele din orez și se combină fericit cu alte condimente ca: foi de dafin, scorțișoară, cuișoare, cardamom verde, anason și nucșoară. Nu este recomandată folosirea șofranului în stare pură, pentru că acesta își eliberează aroma prea lent. Puteți lăsa puțin șofran în apă sau în lapte rece (în stil indian), iar aceste lichide le puteți pune direct în preparatele de pe foc (http://www.culinar.ro/articole/farmacia-verde/sofranul-cel-mai-scump-condiment-din-lume).

Ȋn industria băuturilor și a lichiorurilor, șofranul se folosește pentru băuturi de tipul: Chartreuse (lichior apărut în 1740 care conține 130 extracte) (Figura 5.31), gin, izarra (lichior făcut în Franța în Bayonne) și Strega (lichior aromatic italian) (Covaciu, 2010). Șofranul are o poziție unică printre condimente, pentru că atât aroma, cât și culoarea sunt solubile în apă; pistilurile se pot înmuia peste noapte în apă, după care se folosește numai apa rezultată, ceea ce dă o culoare pură și omogenă.

O altă metodă, preferată în Persia și India, este ca șofranul să se piseze, apoi pudra să se înmoaie în lapte, care după o jumătate de oră capătă culoarea gălbenușului de ou. Acesta este apoi adăugat la „biriyani” sau la dulciuri. Folosirea condimentului uscat (fie pisat, fie întreg) direct pentru gătit nu este recomandată, pentru că eliberează aroma mult prea încet. Cel mai bine este să se prepare un extract cu lichid rece, care apoi să se adauge la mâncărurile fierbinți (http://condimenteweb.ro/condimente/sofran-c167).

Nu adăugați șofranul direct în ulei sau grăsimi pentru că aroma lui nu se va elibera (http://www.gatesterapid.ro/blog/cum-sa-folosesti-sofranul-la-gatit/). Ȋn doze mari, șofranul este toxic. Ȋn doze de 5 până la 10 grame a fost folosit chiar pentru a provoca avortul. Din cauza prețului ridicat și a cantităților minuscule folosite la gătit, otrăvirea accidentală cu șofran este foarte rară.

Deși șofranul poate fi uneori găsit în stare sălbatică în Europa (mai precis, rămas dintr-o cultivare anterioară), nu este recomandat pentru cei lipsiți de cunoștințe botanice să culeagă “șofran sălbatic”. Există șanse mari ca planta să se dovedească a fi pur și simplu brebenel de toamnă, cunoscut și sub numele de șofran de pajiște (Colchicum autumnale) (http://condimenteweb.ro/condimente/sofran-c167).

V.4.1 Compoziție chimică

Șofranul conține mai mult de 150 compuși volatili, dar și componente nevolatile dintre care multe sunt carotenoide, inclusiv zeaxantina, licopenul, α și β carotenul. Culoarea galbenă a plantei este dată de crocină și crocetină. Aroma provine de la compuși oxidați carotenoidici (picrocrocină). Ȋn 1982, Pfander & Schurtenberger spun că biogeneza culorii și aromei provin din bio oxidare.

Crocina (componenta de culoare) este un carotenoid ușor solubil în apă, ceea ce face ca șofranul să fie folosit cu ușurință în alimentație, medicină sau ca și colorant natural. Pe lângă crocină, șofranul are în compoziție pigmenți antocioanici.

Picrocrocina este componenta de gust (cu formula chimică C16H26O7).

Safranalul (componenta parfumată) este un ulei volatil care dă șofranului aroma deosebită. Acest ulei, safranalul, este eliberat când șofranul este supus acțiunii.

Următorii pigmenți pot fi extrași din safran; cartamin, galben de șofran A și B, saflomina A. Aceste substanțe sunt sensibile la variații ale pH-ului, oxigen și raze UV.

Chiar într-o proporție de numai :1:100.000 șofranul mai poate colora un lichid. Uleiul eteric este prezent în proporție de 1%, iar componenta principala este safranalul; în afară de el mai exista și pineol și cineol. Safranalul dă gustul ușor amărui (http://www.condimente.ro/spices/sofran.htm).

Cantitatea de șofran uscat obținută la 1 hectar este de circa 20 kg. Ȋn tabelul următor (Tabelul 5.2) prezentăm compoziția chimică a stigmatelor de șofran:

Tabelul 5.2.

Compoziția chimică a stigmatelor de șofran

(Sursa: http://www.ijcasereportsandimages.com)

Ca orice condiment, nici șofranul nu trebuie adăugat în mâncare în exces. Prea mult șofran poate da un gust amărui mâncărurilor. Consumat excesiv, șofranul poate avea efecte toxice asupra organismului (http://jurnalul.ro/viata-sanatoasa/terapii-complementare/sofranul-tonicul-inimii-302120.html).

Foarte importantă este cantitatea condimentului presărat peste mâncare: doar o priză (de 0,20 g) de flori uscate. Dacă se consumă o cantitate mai mare, condimentul devine nociv, creând tulburări importante de comportament (http://www.femeia.ro/sanatate/sofranul-condimentul-regilor ). Bulbii sunt toxici pentru puii de animale, iar stigmatele folosite în exces au proprietăți narcotice. Folosit în alimentație, în doze recomandabile nu are efect nociv (Covaciu, 2010).

Consumat în exces, șofranul este extrem de toxic, iar cantitatea de 20 de grame utilizată ca în alimentație, ca și condiment, este considerată a fi doză letală (http://www.tandfonline.com/doi/pdf/10.1080/01140671.1997.9514002). În calitatea sa de condiment, șofranul poate fi introdus, în mod precaut, în alimentația diversificată a copilului după vârsta de 7 luni. Înainte de utilizarea șofranului, asigurați-vă că nu există un istoric de alergii la condimente în familie (http://diversificare.ro/alimente/2014/05/sofran/).

V.4.2 Tehnologia de obținere a șofranului

Florile se recoltează deschise, după ce roua s-a ridicat, se emondează (separarea stigmatelor de floare) și usucă în aceeași zi (https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98ofran). Stigmatele de șofran culese trebuie uscate rapid pentru a nu se degrada, descompune sau mucegăi – fapt care ar duce la o pierdere impresionantă din punct de vedere economic (Covaciu, 2010).

Separarea este una dintre cele mai tradiționale proceduri, care se păstrează la fel de-a lungul secolelor. Aceasta constă în îndepărtarea stigmatului de restul florii. Până nu demult, separarea putea fi efectuată numai manual. Ȋn zilele noastre, în Macedonia de Vest, unii producători la scară mare folosesc utilaje semiautomate care separa stigmatul de restul florii, prin utilizarea fluxurilor de aer produs de ventilatoare. În același timp, separarea manuală este aplicată, obținându-se astfel o producție de șofran de înaltă calitate. În Sardinia sunt folosite două metode tradiționale pentru separarea stigmatelor:

floarea este deschisă cu ambele mâini, iar coloana se taie direct la partea de jos a celor trei stigmate, foarte atent, pentru a nu separa stigmatele. În cele din urmă, partea albă a coloanei este îndepărtată;

în timp ce floarea este încă închisă, coloana se îndepărtează cu unghia sau cu un foarfece, în timp ce mâna cealaltă ține stigmatele.

În Castilla-La Mancha, floarea este tăiată din periant cu unghia degetului mare și degetul arătător. Cele trei stigmate nu trebuie separate. În același timp, o ușoară presiune este aplicată pe floare pentru a o deschide ușor si să alunece între degete, pentru ca stigmatul să fie eliminat complet. Mâna dreaptă înlătură stigmatul în timp ce mâna stânga aruncă floarea în șorțul lucrătorului (http://www.europeansaffron.eu/archivos/White%20book%20english.pdf).

Metoda tradițională de uscare este aceea prin care stigmatele sunt întinse pe ecrane fine, perforate mărunt și coapte pe cărbuni sau lemn la temperaturi de maxim 300C timp de 10-12 ore (Covaciu, 2010), până la pierderea a 4/5 din greutate (Figura 5.32).

Uscarea este cea mai importantă și cea mai delicată sarcină în timpul căreia stigmatele pierd 20% din greutatea lor inițială și se transformă în condiment. În Sardinia, un proces numit „feidatura" are loc înainte de uscare, în timpul căreia stigmatele sunt umezite cu ulei extra virgin (un sfert de linguriță de ulei pentru 100 gr de șofran proaspete). Se presupune că metoda de mai sus îmbunătățește aspectul natural al stigmatelor precum și conservarea acestora.

În ceea ce privește uscarea, stigmatele sunt plasate pe scânduri de lemn și se usucă sub lumina soarelui sau în apropierea unui șemineu în timpul nopții. Ȋn prezent, se folosesc uscătoare electrice, echipate cu termostat pentru o temperatură constantă de aproximativ 45oC.

În Macedonia de Vest, stigmatele proaspete sunt răspândite în straturi subțiri, plasate pe site dreptunghiulare de mătase și se depozitează timp de 12 până la 24 de ore într-o cameră cu temperatură controlată de aproximativ 25 și 30oC.

Ȋn Castilla-La Mancha, în straturi subțiri (2cm) stigmatele proaspete sunt plasate pe site de mătase sau metal și sunt expuse la temperaturi mai ridicate, cum ar fi focul de gaz butan sau sobele de cărbune. În ceea ce privește timpul de uscare, se preferă cel mai scurt timp de aproximativ o jumătate de oră și cea mai mare temperatură, aceasta fiind de 700C (http://www.europeansaffron.eu/archivos/White%20book%20english.pdf).

După răcire, condimentul se condiționează în recipiente din sticlă sau faianță, închise ermetic, ferite de lumină și umiditate. Se pot folosi după 30 zile, timp în care condimentul își formează aroma. (https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98ofran).

Păstrarea. Ȋn zilele noastre, în loc de a stoca șofranul pentru o perioadă mai lungă de timp, având în vedere faptul că șofranul își pierde proprietățile pe măsură ce timpul trece, tendința este de a vinde produsul în termen de un an.

În Castilla-La Mancha, timpul de depozitare nu depășește 12 luni după recoltare. Atunci când șofranul ajunge la spațiile de depozitare, este ambalat în pungi de plastic, în recipiente de polietilenă sau în cutii de carton. Cu scopul de a controla condițiile de mediu (umiditate, temperatură, etc) este folosit un aparat pentru verificarea termo-umidității chiar și în cazul în care practica cea mai comună este aceea de a stoca produsul în camere întunecate și uscate. Unii folosesc instalațiile frigorifice.

Temperatura de conservare a șofranului variază între 5 și 10°C, iar umiditatea relativă între 30 și 50. În Macedonia de Vest, producătorii, păstrează șofranul în recipiente de 2,5 kg, în butoaie de 10 până la 15 kg sau în pungi de plastic pentru aproximativ 2 luni. Cel mai lung timp de conservare este de 5 ani.

Umiditatea relativă a produsului este de aproximativ 10%, în timp ce umiditatea mediului variază între 40 și 60%. Temperatura de depozitare este la 40C.

Ȋn Sardinia, șofranul este păstrat în recipiente galvanizate sau recipiente de sticlă opace, cu scopul de a preveni expunerea la lumină și aer. Ȋn general, șofranul este vândut în termen de douăsprezece luni de la recoltare. Nu apare nici un control de temperatură sau umiditate (http://www.europeansaffron.eu/archivos/White%20book%20english.pdf).

Ȋn țările occidentale, prețul șofranului ajunge la 1000 de dolari/kg, dar acest cost ridicat compensează cu “tăria” condimentului, deoarece pentru uzul culinar sau medicamentos e nevoie doar de câteva grame.

Procedeul de obținere a extractului de șofran:

Din cauza costului mare de manipulare, prelucrare și comercializare, stigmatele de șofran încep să fie înlocuite cu extracte de stigmate. Patentul denumit “Procedeu de obținere extract de șofran” prezintă o metodă de obținere a extractului, atât în forma lichidă cât și în forma solidă.

Etapele principale ale procesului sunt următoarele:

Deshidratarea stigmatelor de șofran;

Triturare prin măcinare a stigmatelor la dimensiuni sub 4 mm;

Dizolvare într-un amestec 1:1 de apă deionizată și etanol 96% ( pentru 1 kg de stigmate uscate este nevoie de 16 l de amestec de dizolvare);

Agitarea soluției și menținerea la 600C timp de 2 ore.

Ultima operație se repetă de trei ori, iar ultimul filtrat este trecut prin tubușoare de filtrare de dimensiuni de 5 microni;

După filtrarea finală, extractul obținut se răcește la 35-400C și se concentrează la vid.

Ȋn urma acestor operații, se obține extractul de sofran în formă lichidă, cu conținut de suspensii solide, ambele forme urmând a fi prelucrate pentru consum. Extractul are putere mare de colorare și aromă caracteristică de șofran, total solubilă în apă.

Extractul lichid – extractul este supus deshidratării și înghețării prin liofilizare la -500C. Produsul obținut este sublimat apoi pentru îndepărtarea apei și reîncălzit la 380C pentru eliminarea umidității reziduale fără a pierde din aromă sau din puterea de colorare.

Extractul solid – se mestecă pe o bază de maltodextrină, urmând a fi ambalat în pliculețe

individuale pentru uzul acestuia la diferite preparate alimentare. Dintr-un kilogram de stigmate se obțin aproximativ 0,5 kg de pudră de șofran.

Această metodă de extracție simplifică mult uzul șofranului ca stigmate și oferă avantaje economice și calitative față de uzul înlocuitorilor cu aromă de „imitație” de șofran, cum este în cazul colorantului numit Tatracină (Covaciu, 2010).

V.4.3 Tipuri de șofran – calitate

Șofranul se diferențiază în funcție de calitate și puterea de aromatizare. Forța de aromatizare este legată de mai mulți factori, inclusiv de cantitatea de stil culeasă alături de stigmatele roșii. Vârsta pe care o are sofranul este, de asemenea, un factor decisiv asupra calității acestui condiment.

Cu cât se adaugă mai multe stiluri, cu atât scade calitatea mirodeniei, iar puterea de aromatizare devine din ce in ce mai puțin puternică, deoarece culoarea și aroma sunt concentrate doar în stigmatele roșii. Șofranul din Iran, Spania și Kashmir este clasificat în categorii diferite, în funcție de cantitățile de stigmatie roșii și stiluri galbene pe care acesta le conține (https://en.wikipedia.org/wiki/Saffron#Spice).

Șofranul este de mai multe tipuri și anume este clasificat în funcție de analizele de laborator caracteristice, cum ar fi culoarea (data de crocină), gustul (picrocrocină) sau parfumul (safranal).

Conform ISO 3632, șofranul este clasificat în patru categorii după intensitatea culorii și anume:

categoria IV – cele mai sarace în pigmenți;

categoriile III, II și I – cele mai bogate coloristic.

Clasificarea tipurilor se face prin analize spectroscopice prin măsurarea absorbanței specifice crocinei la lungimea de undă 440 nm pe eșantioane de șofran uscat. Absorbantele mari înseamnă intensitate mare de culoare, deci, categoria I, II sau III (Covaciu, 2010).

Categoriile de șofran iranian (Figura 5.33) sunt:

„sargol” (doar stigmate roșii, categoria de cea mai înaltă calitate),

„pushal” sau "pushali" (stigmate roșii plus unele stiluri galbene, calitate mediocră),

„bunch” (stigmate roșii plus o cantitate mare de stiluri galbene, prezentate într-un buchet minuscul);

„konge” (conține stiluri galbene, foarte slab aromat, potențial scăzut de colorare).

Categoriile de șofran spaniol sunt următoarele:

„coupé” (calitatea cea mai înaltă, echivalent cu sargol iranian),

„mancha” (echivalentul pushal iranian),

precum și în ordinea descrescătoare a rezistenței „rio”, „standard” și „sierra” (https://en.wikipedia.org/wiki/Saffron#Spice).

Cuvântul „mancha” în clasificarea spaniolă poate avea două sensuri: o categorie generală de șofran (echivalentul iranianului pushal) sau sofran spaniol de calitate înaltă, de origine geografică specifică. Șofranul cultivat în regiunea spaniolă La Mancha deține statut protejat DOP (Denumire de Origine Protejată), acest lucru fiind afișat pe ambalajul produsului.

Cultivatorii spanioli au luptat din greu pentru Statutul de protecție, deoarece importurile de șofran iranian re-ambalate în Spania și vândute ca „șofran spaniol Mancha” subminau marca autentică La Mancha (https://en.wikipedia.org/wiki/Saffron#Spice).

Tuberobulbii vânduți ca presupuse „cultivarii” de șofran sunt, uneori, comercializați sub o varietate de nume, vânzătorii atribuindu-le deseori proprietăți diferite față de specia recunoscută unanim. Aceste „cultivarii” includ Kashmir Crocus (C.sativus „Cashmiriana”), Aquila Crocus (C. sativus „Aquila”) sau Pennsylvania Dutch Crocus (C. sativus „Pennsylvania Dutch”). Aceste denumiri nu sunt recunoscute din punct de vedere botanic și de asemenea, ele nu reprezintă soiuri distincte (Figura 5.34). Cultivarea șofranului în regiunea Kashmir din India, în regiunea Aquila din Italia sau în Lancaster County, Pennsylvania, nu schimbă proprietățile plantei de Crocus sativus (http://homeguides.sfgate.com/types-crocus-sativus-60869.html).

Ȋn funcție de aria geografică în care se cultivă, șofranul poate să capete unele caracteristici distincte. Șofranul cultivat în Spania (Figura 5.35), având ca denumiri comerciale „Superior spaniol” sau „Cream” sunt, în general, mai slabe în ceea ce privesc culoarea, gustul și aroma; acestea sunt clasificate în funcție de standardele impuse de către Guvernul spaniol. Șofranul italian este mai puternic decât cel spaniol. Proprietățile organoleptice cele mai intense par să aparțină șofranului cultivat în Iran. Culturi de dimensiuni mai mici se regăsesc în Noua Zeelandă, Franța, Elveția, Anglia, Statele Unite ale Americii și în alte țări. Unele dintre acestea sunt cultivate organic. Ȋn Statele Unite, șofranul Pennsylvania Dutch, cunoscut pentru notele sale aromatice „pământii”, este comercializat în cantități mici.

Consumatorii pot considera anumite varietăți de șofran ca fiind de calitate „premium”. Șofranul „Aquila” sau „Zafferano dell'Aquila”, se distinge prin conținutul ridicat de safranal și crocină, prin aroma neobișnuit de iute și prin culoare intensă; planta este cultivată în mod exclusiv pe opt hectare în Valea Navelli din regiunea Abruzzo din Italia, în apropiere de L'Aquila. Aceasta a fost introdusă, pentru prima dată în Italia (Figura 5.36), de către un călugăr dominican din perioada Inchiziției spaniole (https://en.wikipedia.org/wiki/Saffron#Spice). Dar cea mai extinsă cultură a șofranului din Italia se află în San Gavino Monreale, Sardinia, unde cultura se întinde de-a lungul a 40 de hectare, ceea ce reprezintă 60% din producția italiană de șofran; conținutul în crocină, picrocrocină și safranal este neobișnuit de ridicat.

Printre alte denumiri comerciale se regăsesc și „Mongra” sau „Lacha”, șofranul cultivat în regiunea Kashmirului (Crocus sativus „Cashmiriana”); pentru consumatori, acest șofran se obține cel mai dificil. Secetele repetate, infestarea plantelor și eșecurile culturilor din Kashmir, combinate cu interdicția de export, contribuie din plin la prețurile sale prohibitive. Șofranul cultivat în Kashmir (Figura 5.37) este recunoscut pentru nuanța maro-violet închis; este printre cele mai întunecate nuanțe de șofran din lume, culoarea făcând aluzie la aroma sa puternica și la efectul de colorare intensă (https://en.wikipedia.org/wiki/Saffron#Spice).

V.4.4 Șofran adevărat versus șofran fals

Șofranul comercializat pe piețele internaționale este adesea de calitate inferioară, iar specificațiile referitoare la puritatea produsului nu sunt respectate întotdeauna (https://standardizare.wordpress.com/2014/02/28/cum-recunoastem-sofranul-adevarat/). Chiar în prezența de posibilități de analiză, unii comercianți sau consumatori refuză acest gen de testare a calității, bazându-se pe prelevarea de probe din eșantioane și apreciere organoleptică făcută de degustători.

Falsificarea șofranului a apărut din timpul Evului Mediu și durează până și în ziua de azi, prin amestecare cu substanțe străine: sfecla de zahăr, fibre de rodie, fire de mătase vopsită în roșu. Falsificarea se poate face chiar amestecând șofran de calitate superioră cu cel inferior, urmând a fi vândut ca șofran de calitate superioară (pur), practică folosită în India, Kashmir (Covaciu, 2010).

Din fericire, există standarde ISO care contribuie la combaterea fraudei și ajută la recunoașterea producătorilor de șofran de calitate. Șofranul este considerat pur când este conform cu cerințele stabilite în standardul ISO 3632 și când nici un fel de substanță nu a fost adăugată la produsul natural. Cele două părți care alcătuiesc acest standard, ISO 3632-1:2011 și ISO 3632-2:2010, specifică metode de încercare pentru diferitele forme sub care se prezintă șofranul uscat – în filamente întregi, tăiate și sub formă de pulbere.

Cele două părți sunt utile pentru a analiza calitatea mirosului, forța aromei și puterea de colorare, care conferă șofranului adevărat toate calitățile sale culinare. În plus, ele ajută laboratoarele să determine dacă șofranul este pur sau nu, verificând că nici o substanță străină nu este prezentă în produs (https://standardizare.wordpress.com/2014/02/28/cum-recunoastem-sofranul-adevarat/).

Standardul ISO 3632-2 specifică diferitele metode de încercare care pot fi aplicate, modurile de operare, aparatura, reactivii care trebuie utilizați și interpretarea rezultatelor obținute. În acest mod, metodele de încercare și modurile de operare sunt standardizate și realizate cu precizia necesară pentru ca încercările să fie desfășurate în mod omogen. Acest standard va fi deosebit de util laboratoarelor de încercări și organismelor de reglementare care își desfășoară activitatea în domeniul alimentar (https://standardizare.wordpress.com/tag/iso-3632-22010/)

Falsificarea intervine cel mai adesea la șofranul sub formă de pulbere, întrucât pot fi adăugate mirodenii mai puțin costisitoare pentru creșterea greutății lui. O uscare insuficientă constituie un alt mod de a înșela, pentru a obține un preț mai mare. Într-adevăr, cu cât pulberea este mai umedă, cu atât ea cântărește mai greu. Iată de ce standardul ajută, de asemenea, la determinarea coeficientului de umiditate. În sfârșit, standardul prezintă recomandări privind ambalarea șofranului, pentru a îl proteja de orice contact exterior (https://standardizare.wordpress.com/2014/02/28/cum-recunoastem-sofranul-adevarat/).

Șofranul fals este similar din punct de vedere vizual cu filamentul de șofran adevărat, acesta fiind colorat în așa manieră încât să reproducă condimentul real. Tărâțele de porumb reprezintă unul dintre elementele care se încadrează în această categorie, acesta fiind disponibil pe scară largă.

Tărâțele de porumb sunt colorate pentru a semăna cu șofranul, ceea ce poate duce in eroare necunoscătorii condimentului real. Imitația de șofran poate fi în întregime falsă sau poate avea câteva filamente de șofran pur adăugat șiret pentru a induce în eroare clienții.

Șofranul are o aromă și un gust care nu pot fi duplicate prin prepararea șofranului fals. Singurul lucru pe care șofranul fals îl poate copia este asemănarea fizică cu șofranul pur, astfel încât acesta să poată păcăli clienții să-l cumpere datorită aspectului care îi induce în eroare. De regulă, se adaugă culoarea șofranului real iar produsul rezultat se ambalează în recipiente din plastic o cantitate de 1 gram.

Există mai multe modalități prin care se poate depista șofranul contrafăcut. Una dintre metode este gustarea unui singur filament: dacă aroma care se simte este dulce, înseamnă că este vorba despre o imitație de șofran. O altă modalitate este plasarea în apă rece a filamentelor de șofran, timp de câteva minute. Șofranul pur va colora apa în galben, iar la recuperarea filamentelor din apa colorată, acestea vor avea aceeași textură și aspect colorat ca și înainte de adăugarea lor în lichidul rece. În cazul în care filamentele s-au decolorat complet sau rămân doar cu o culoare pală după scoaterea lor din apă, înseamnă că filamentele respective nu aparțin speciei Crocus sativus, prin urmare nu este șofran adevărat (Figura 5.38) (http://www.travelindiasmart.com/saffron.php).

Filamentele de șofran fals sunt mai groase și mai drepte (Figura 5.39), pe când stigmatele șofranului real sunt mai fine și varfurile celor trei filamente au formă de trompete. Șofranul fals eliberează, de obicei, pigmenți roșii-portocaliu, colorând apa destul de repede, în timp ce șofranul adevărat eliberează pigmenții lent, aceștia fiind de culoare galben-aurie (http://spicesanctuary.blogspot.ro/2012/07/will-real-saffron-please-stand-up.html). Șofranului pur îi poate lua cel puțin 15 minute până la o oră, pentru a elibera pigmenții aurii (https://herbiesspices.wordpress.com/2015/04/15/the-truth-about-saffron/). Se pune un pic de șofran în câteva picături de acid sulfuric; un imediat culoarea albastră schimbă treptat la niolet și în cele din urmă să vin roșu adânc este produs (http://www.pua.edu.eg/Version2/Courses2/Pharmacy%20Courses/2008/Sophomore/PHR243/Lectures/Lec%203.Miscellaneous%20%20flowers.pdf).

Un semn sigur de fraudă o reprezintă și stilurile galbene care nu vin în continuarea stigmatelor roșii. De multe ori, șofranul fals miroase ca și scoarța de copac, parfumul distinct al șofranului real gâdila nasul chiar și printr-un strat de material plastic. Șofranul se poate altera prin diferite modalități. Cele mai frecvente practici de falsificare a șofranului sunt următoarele:

Falsificarea locului de origine;

Amestecarea cu șofran vechi sau cu stiluri;

Amestecarea cu stamine tăiate anterior și vopsite;

Impregnarea cu substanțe pentru creștere în greutate (siropuri, miere, glicerină, uleiuri, hidroxid de potasiu, sare Peter, sare Glauber, sare Seignette, amidon, lactoză, glucoză etc)

Părți ale altor plante cu sau fără putere de colorare (exemplu: petale de Carthamus tinctorius) (Figura 5.40);

Substanțe de origine animală (fibre de carne sărate și uscate);

Fire de gelatină colorată; coloranți organici și materiale colorante derivate din gudron

(http://www.seriouseats.com/2011/01/spice-hunting-saffron-how-to-use-guide.html).

CAPITOLUL VI

SIMBOLURI. LEGENDE. SEMNIFICAȚIE

Legende despre apariția șofranului

Trei povești despre nașterea brândușei vin din Grecia. Se spune că floarea ar fi apărut atunci când temuta vrajitoare Medeea a vărsat câteva picături din elixirul său de viață lungă; picăturile băuturii fermecate s-au preschimbat în flori de brândușă, când au atins pământul.

Mai sunt și alte părreri care sustin că florile au aparut pe locul unde cuplul zeiesc suprem, Hera și Zeus a celebrat noaptea nunții. Ȋn sfârșit, se mai povestește că zeul Hermes și-a rănit din greșeală prietenul, pe Crocus (Crocus sativus fiind numele științific al plantei) și sângele acestuia a „înflorit” pe pământ în chip de brândușă (Mareș, 2004).

Una dintre legendele din mitologia greacă spune ca șofranul ar fi apărut ca urmare a rănirii frumosului muritor Krocos de un disc aruncat de zeul Hermes. Se pare că picăturile de sânge ce s-au prelins ar fi căzut peste o floare de culoare mov aprins, floare ce avea trei stigmate cărămizii: a delicateței, a înnoirii și a revigorării (http://www.lovegan.ro/sofranul-mirodenie-si-leac-2/).

Ȋn mitologia greacă, muritorul Krokus s-a îndrăgostit de nimfa Smilax (Figura 6.1), aceasta din urmă i-a respins avansurile și l-a transformat într-o floare purpurie, denumita Crocus (Covaciu, 2010).

Istoria șofranului

Potrivit lui Teophrast, sclavii mâncau bulbi de brândușă când, suparați din diverse cauze pe stăpâni, voiau să chiulească pe motiv de boala. Dacă se credea ca brândușa conține unele substanțe nu tocmai benefice, ea era totodată și sursa tratamentului gutei. De altfel, medicina de azi a redescoperit un important alcaloid pe care îl conține floarea, folosit pentru tratarea hepatitei cronice, leucemiei, cirozei. Pentru că alcaloidul respectiv nu a putut fi încă produs pe cale chimică, el se extrage încă din bulbi de brândușă.

Prima mențiune a șofranului datează din 1500 î.Hr. și se află pe un papirus egiptean; mai există o înregistrare, tot veche, la evreii din vremea regelui Solomon. Se pare că regina Cleopatra folosea șofranul ca pe un elixir de dragoste. Ȋn Grecia, făcea parte din mâncarea mirilor și era, de asemenea, prezent în casele hetairelor (curtezanele oficiale). Ȋn Tyr, cu șofran se vopseau vălurile mireselor, iar in India – veșmintele călugărilor budiști (Figura 6.2). Pentru indieni, șofranul a jucat un rol important in medicina Ayurveda. Ȋn Creta, ca și in Egipt, șofranul servea abluțiunilor ritualice. Spaniolii îl utilizau ca anestezic. Ȋn Evul Mediu, pentru englezi, era cea mai populara plantă-condiment, dar nu pentru că era ieftina (dimpotrivă!), ci pentru că era considerată aducătoare de belșug.

O poveste locală arată că un pelerin a adus într-un oraș englez trei tuberobulbi de brândușă de toamnă, ascunși într-un băț golit pe dinduntru. I-a plantat și după ce florile au răsărit, orașul a devenit dintr-o dată foarte prosper, locuitorii îmbogățindu-se de pe o zi pe alta. Astfel că orașele din jur, aflând secretul lor, au cultivat și ele brândușe de toamnă. Si tot așa, până ce șofranul s-a împrăștiat prin toată Anglia. Ce uită să spună această legendă este cauza, simplă de altfel, a îmbogățirii oamenilor din oraș. Șofranul, obtinut din brândușe de toamnă, este unul dintre cele mai scumpe condimente din lume; localnicii s-au îmbogățit prin vânzarea lui. Ȋn Renaștere, Veneția devenise centrul comercial al șofranului, pe atunci, el valora greutatea sa în aur. Și acest lucru este de înțeles, dacă ținem cont de faptul că, pentru a obtine un kilogram de șofran, este nevoie de 150.000 de flori. Din fericire, un singur gram ajunge pentru parfumarea a treizeci de mese. Ȋn cinstea acestui prețios condiment există astăzi, în Franța, un muzeu numit „Casa Șofranului”.

Cod floral

Bineînțeles că „floarea Sfântului Valentin" nu putea fi decât o floare a dragostei, deși prima ei utilizare avea scopuri terapeutice. Tocmai de aceea brândușa de toamnă mai înseamnă îndemnul de a depăși o suferință afectivă. Dăruita unei fete, ea vrea să spună: „Uită trecutul și gândește-te la viitor". Invers, poate spune în numele celei ce o oferă: „Mi-e frică de o relație, dar pot risca pentru tine”. Brândușa este floarea logodnelor, a nunților, a nașterilor (Mareș, 2006).

CAPITOLUL VII

CURIOZITĂȚI

Utilizări magice: șofranul este adăugat în săculeții pentru dragoste, fiind cunoscut pentru amplificarea sentimentelor. Este folosit în vindecare, iar infuzia este folosită pentru spălarea mâinilor înainte de ritualul de vindecare.

În Irlanda așternuturile erau clătite cu o infuzie de șofran, astfel încât în timpul somnului picioarele și brațele să devină mai puternice, iar vechii persani foloseau șofranul pentru a porni vântul. Se utilizează în ritualuri pentru fericire, sănătate, vindecare, dorințe sexuale, sensibilizare, forță de aderență (http://blog.jorjette.ro/wp-content/uploads/2011/08/Plante-si-ierburi-medicinale.pdf).

Grecii și arabii foloseau șofranul și ca afrodisiac pentru că are proprietăți similare hormonilor. De asemenea, romanii adăugau șofran în apa de baie. Legendele spun că în Evul Mediu femeile foloseau pomezi de păr cu șofran pentru a fi mai atrăgătoare (http://www.incasa.ro/Sofran____mirodenie_si_medicament_4532_815_1.html).

De asemenea, istoricii spun că au fost găsite fragmente de șofran în mumiile egiptene (http://www.foodart.ro/articole/sofranul/).

Ultima duminică din luna octombrie în regiunea La Mancha, Spania este sărbătoarea încheierii culesului (Figura 7.1), la care iau parte localnicii dar și oameni veniți din toată Spania sau turiști. O Dulcinee este aleasă regina sărbatorii, iar Don Quijote și Sancho Panza, în costume de epocă își fac apariția triumfală printre participanții festivalului (https://grigiocakes.wordpress.com/tag/cel-mai-scump-ingredient/).

Șofranul e pomenit și în Cântarea Cântărilor, delicatul epitalam/cântec de nuntă din Biblie:” Mirele: Grădină închisă ești, sora mea, mireasa mea. Grădină închisă și puț pecetluit. Miresmele tale, rai de rodii și poame alese, chipru și nard, nard și șofran, trestie-mirositoare (calam) și scorțișoară și toți pomii Libanului, smirnă și aloe și cele mai bune miruri, toate. Fântână din grădină ești și izvor de apă vie ce curge năvalnic din Liban.” (http://www.romania-actualitati.ro/sofranul_esenta_iubirii_impartasite-46986).

Culoarea șofranului și nuanțele apropiate lui sunt asociate cu necredincioșii/infidelii iar gruparea terorista ISIS etichetează simbolic victimele ca fiind trădători, îmbrăcându-i în robe de aceste culori. Motivul este „simbolismul”, astfel încât musulmanii care vizionează videoclipurile grupării, primesc mesajul că victima nu este credincioasă. Culorile pe care Profetul din religia musulmană le-a interzis oamenilor să le poarte prin îmbrăcăminte sunt cele de la roșu închis, culoarea șofranului și până la galben–portocaliu închis. Prin urmare, majoritatea este de părere că aceste culori sunt interzise a fi purtate de către bărbați (https://www.quora.com/Why-are-ISIS-people-using-saffron-coloured-dress-for-assassinating-innocent-people-mercilessly).

Partea de sus a steagului național indian (Figura 7.2) este proiectat folosind culoarea șofranului, culoare care indică altruismul și curajul națiunii. Culoarea șofranului este comună mai multor religii, printre care hindusă, budistă și Jain, prin prisma semnificației religioase a culorii. Aceasta simbolizează renunțarea poporului aparținător religilor diferite și reunirea pentru a deveni unul. Culoarea șofranul este de mare importanță, aceasta amintind liderilor politici să se dedice poporului, precum și să își desfășoare activitatea strict pentru bunătatea națiunii, fără a solicita niciun fel de beneficii personale datorită statutului lor.

CAPITOLUL VIII

CONCLUZII

Ȋn urma documentării legate de proiectul de disertație, am constatat faptul că dintre toată gama de flori perene existente, bulboasele sunt printre cele mai îndrăgite și populare. Utilizate atât în industrie, cât și in grădinile personale, bulboasele sunt ușor de cultivat, ceea ce explică răspândirea lor în toate colțurile lumii. Datorită bulbilor diferențiați (bulbi, tuberobulbi, tuberculi, rizomi și rădăcini tuberizate), plantele au capacitatea de a depozita substanțele nutritive și de a rezista condițiilor mai puțin favorabile.

Bulboasele sunt regăsite atât în stare cultivată, cât și în sălbăticie. Probabil cel mai important atribut al bulbilor floriferi îl reprezintă explozia de culori și forme care oferă un aspect estetic de neegalat spațiilor în care sunt cultivate. Nuanțe de roz, roșu, albastru, galben, violet sau alb sunt prezente în natură în aproape orice moment al anului, începând devreme primăvara și terminând în noiembrie, toamna târzie.

Deși majoritatea bulbilor își au perioada de înflorire primăvara, există și câteva specii care realizează un efect decorativ în lunile târzii ale anului. Una dintre aceste specii cu intervalul de înflorire pe parcursul toamnei este tocmai brândușa de toamna, cunoscută oficial sub denumirea de Crocus sativus sau șofran.

Multe rânduri s-au scris despre Crocus sativus încă din epoci demult uitate. Ȋn ciuda acestui fapt, în prezent, se desfășoară nenumărate studii legate de proprietățile benefice ale plantei de șofran. Șofranul își regăsește utilitatea în diverse domenii, de la cel alimentar și până la industria vopsirii fibrelor naturale.

Cea mai prețioasă componentă a florii de șofran o reprezintă cu siguranța stigmatul. Stigmatul, de aproximativ 3,5 centimetri, se împarte în 3 filamente de culoare roșie. Valoarea stigmatelor plantei de șofran este inestimabila nu numai din punct de vedere al utilizării în diverse industrii, dar mai ales economic, unde 1 kilogram de șofran poate ajunge la prețul de 40.000 de euro. Prețul piperat al stigmatelor de șofran se datorează mai multor factori, dintre care amintim că pentru a obține 1 kilogram de șofran este necesară recoltarea a aproximativ 250.000 de flori, iar forța de muncă este foarte migăloasă, începând încă de la procesul de recoltare și continuând cu separarea și uscarea stigmatelor.

Șofranul, ca și condiment, este utilizat, în special, în mâncarea de orez și la prepararea deserturilor. Este nevoie să se menționeze faptul că se folosește doar foarte puțină cantitate de șofran atunci când se adaugă alimentelor, pentru că aroma sa este foarte puternică, iar o cantitate prea mare de șofran ar putea afecta gustul preparatului, făcându-l amar.

Din punct de vedere ornamental, șofranul este decorativ datorită florilor sale de culoare violet, dar și a stigmatelor roșii sângerii. Florile de șofran reprezintă o pată de culoare în peisajul tomnatic, atunci când natura se pregăteste de perioada latentă a iernii.

Stigmatele de șofran conțin vitamine și minerale benefice sănătății omului, de aceea nu este de mirare faptul că șofranul a fost și este utilizat în domeniul fitoterapiei. Compușii chimici oferă florii numeroase proprietăți medicinale, dintre care amintim următoarele efecte: anti-tumoral, anti-mutagen, anti-spasmodic, anti-inflamatorii, anti-aging, anti-fungic și anti-bacterian.

Totuși, este important de menționat că utilizarea șofranului în cantități mari poate avea efecte negative asupra sănătății, dozele de 5 grame pot provoca hemoragii, avort spontan și tulburări comportamentale, iar un dozaj de 12 grame poate cauza decesul.

Șofranul se cultivă în cantități industriale în Europa, în zona mediteraneană, dar și pe continentul asiatic, în Iran și Kashmir. Deși pe piață există așa-zise cultivaruri si varietăți ale șofranului, în mod oficial nu există nicio varietate a speciei Crocus sativus. Singurele diferențieri care pot să apară la florile de șofran sunt legate de talie, variații fine privind culoarea stigmatelor (de la portocaliu până la roșu cărămiziu) și consistența aromei filamentelor. Toate aceste variații se produc datorită infuenței mediului în care se înființează cultura de șofran.

Crocus sativus preferă zonele cu veri calde și uscate și tolerează iernile cu zăpadă abundentă. Pentru ca planta să poată înflori, este nevoie să fie supusă temperaturilor reci din perioada iernii, etapă care coincide cu creșterea sa vegetiativă. Solul trebuie să fie argilos și neapărat trebuie să aibă proprietatea unui drenaj bun. Ȋn caz contrar, umiditatea exagerată cauzează descompunerea tuberobulbilor, iar cultura devine compromisă. Expunerea la lumină este foarte importantă pentru șofran, în mod special în fazele critice de formare a bobocilor și la înflorire.

Pentru a înființa o cultură de șofran, este nevoie de un studiu al climatului zonei respective, dar și de utilizarea tuberobulbilor de dimensiuni mari, pentru ca producția de flori să aibă loc chiar de la primul an de cultivare. Tuberobulbii de dimensiuni mici, de regulă, înfloresc abia de la al doilea ciclu de dezvoltare.

Pe lângă cultura în câmp, Crocus sativus se pretează și la cultivarea în recipiente sau în spații protejate, prin forțarea înfloririi. Ȋn acest fel, ne putem bucura de florile de șofran și în afara sezonului tomnatic.

Florile de șofran nu reușesc să producă semințe viabile, prin urmare, reproducerea speciei depinde în mod exclusiv de asistență umană. Ȋnmulțirea șofranului se realizează prin dezgroparea tuberobulbilor, divizarea tuberobulbililor și apoi replantarea acestora.

Ȋn conluzie, Crocus sativus este o specie floricolă prețioasă din toate punctele de vedere, aceasta contribuind din plin la îmbunătățirea domeniilor în care se utilizează componentele sale. Fiind cea mai scumpă plantă din lume, șofranul a fost și continuă să fie la mare căutare, caracteristicile sale fiind exploatate la maximum.

BIBLIOGRAFIE

Ardelean A., Mohan G., 2011, „Enciclopedia plantelor decorative, vol. 2, parcuri și grădini”, Editura All, București;

Beceanu D., Chira A., 2002, „Tehnologia produselor horticole. Valorificare în stare proaspătă și industrializare.”, Editura Economica, București;

Benes-Oeller Margit, 2012, „Grădina înmiresmată”, Editura Casa, Oradea;

Berar V., Bălă Maria, Drăgănescu E., Goian M., Moisuc A., Nedelea G., Otiman I. P., Pălăgeșiu I., Sala F., Sânea N., 2000, „Compendiu horticol”, Editura de Vest, Timișoara;

Buzatu Mihaela, 2001, „Plante floricole cu bulbi rezistente la îngheț”, Editura Eutopia Gardens, București;

Cantor Maria, Dumitraș Adelina, Zaharia D., 2007, „Plante bulboase utilizate în amenajări peisagistice”, Editura Todesco, Cluj-Napoca;

Covaciu Daniela, 2010, „Șofranul – cel mai scump condiment din lume”, Universitatea Politehnică București, Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor, București;

Kafi M., Koocheki A., Rashed M. H., Nassiri M., 2006, „Saffron (Crocus sativus) Production and processing”, Editura Science Publishers, USA;

Knebel Christina, 2010, „Flori cu bulbi”, Editura Casa, București;

Mareș Antonia, 2004, „Cartea florilor”, Editura Cartea de buzunar, București;

Milițiu Amelia, Ștefan L., Sadofsky E., 1962, „Floricultură”, Editura Agrosilvică, București;

Milițiu Amelia, Ailincăi Natalia, 1967, „Floricultură”, Editura didactică și pedagogică, București;

Negbi Moshe, 2006, „Saffron – Crocus sativus L.”, Harwood Academic Publishers, Olanda,;

Pârvu C., 2005, „Enciclopedia plantelor. Plante din flora României”, Editura Tehnică, București;

Pop Maria, Pop Oana, 2007, „Valoarea medicinală a plantelor tinctoriale și vopsitul ecologic”, Editura Universitătii de Nord, Baia Mare;

Preda M., 1979, „Floricultură Ediția a II-a”, Editura Ceres, București;

Sonea V., Pavel Afrodita, Ailincăi Natalia, Șelaru Elena, 1979, „Floricultură”, Editura didactică și pedagogică, București;

Toma F., 2010, „Floricultura – curs pentru Învățământul la distanță” Atelierele AMC ale USAMV București;

http://agrointel.ro/35252/cum-se-cultiva-sofranul-o-tanara-din-arad-invata-sa-faca-profit-cu-cel-mai-scump-condiment-din-lume;

www.alamy.com;

http://allrecipes.com;

http://www.americanmeadows.com;

http://asociatia-profesorilor.ro/studiu-privind-colorantii-organici.html;

: https://azafranmendoza.wordpress.com;

www.bamboobotanicals.ca;

http://bammorgan.blogspot.ro;

http://blog.jorjette.ro/wp-content/uploads/2011/08/Plante-si-ierburi-medicinale.pdf;

www.boobookhill.com;

Lecturi înmiresmate Șofranul

http://www.botanical-online.com/english/saffron.htm#;

www.bulbblog.com;

https://c2.staticflickr.com;

http://www.chartreuse.cz;

http://cdn.shopify.com;

https://chemistrywork.wordpress.com/2012/06/10/coloranti-naturali-si-sintetici-vopselele/;

http://www.clickpentrufemei.ro/Scapa-de-durere-artrita-si-inflamatii-cu-o-super-bautura_0_23875.html;

https://commons.wikimedia.org;

http://www.condimente.ro/spices/sofran.htm;

http://condimenteweb.ro/condimente/sofran-c167;

http://crocussativus.eu/planting-guide;

http://www.csid.ro/plante-medicinale-fitoterapice-si-gemoterapice/sofranul-crocus-sativus-11846324;

http://www.culinar.ro/articole/farmacia-verde/sofranul-cel-mai-scump-condiment-din-lume;

http://www.cunoastelumea.ro/17-proprietati-miraculoase-ale-sofranului-condimentul-regilor;

http://www.divahair.ro/frumusete/cosmetica/remedii_stramosesti_pentru_o_piele_frumoasa;

Șofran, mai mult decât un colorant alimentar natural

https://dncache-mauganscorp.netdna-ssl.com;

http://ebooks.unibuc.ro;

http://www.ecomunitate.ro/blog;

http://www.ecuisine.ro/termen-culinar/sofran;

http://ecx.images-amazon.com;

www.edgewoodgardens.net;

https://en.wikipedia.org/;

https://erisaeverdeen.files.wordpress.com;

http://www.europeansaffron.eu/archivos/White%20book%20english.pdf;

http://exhibits.hsl.virginia.edu;

http://www.exploremedicinetv.ro/tratamente/medicina-alternativa/proprietati-medicinale-sofran.html;

https://fairegarden.wordpress.com;

http://www.femeia.ro/sanatate/sofranul-condimentul-regilor;

http://www.florasaffron.com;

http://www.foodart.ro/articole/sofranu;

www.foodfor7stagesoflife.com;

http://www.foodofy.com/saffron.html;

http://forums.gardenweb.com;

http://gardenmaking.com;

http://www.gatesterapid.ro/blog/cum-sa-folosesti-sofranul-la-gatit;

http://www.globalsciencebooks.info;

http://golbargsaffron.com;

http://www.gorjeanul.ro/sanatate-2/plante-medicinale-din-farmacia-domnului-sofranul-si-remediile-sale-de-exceptie-inclusiv-in-cancere;

http://gradina.acasa.ro/plante-de-gradina-113/sofranul-o-planta-folositoare-pentru-gradina-ta-164034.html;

https://grigiocakes.wordpress.com/tag/cel-mai-scump-ingredient/;

http://www.growinganything.com/growing-saffron.html#pests_diseases;

www.growingwithplants.com;

http://hedgerowrose.com;

https://herbiesspices.wordpress.com/2015/04/15/the-truth-about-saffron/;

http://www.hobbybucatar.ro/2014/11/ce-este-sofranul-si-la-ce-il-folosesti.html;

http://homeguides.sfgate.com/types-crocus-sativus-60869.html;

www.idealhomegarden.com;

http://www.idressitalian.com;

http://www.ijcasereportsandimages.com/archive/2013/012-2013-ijcri/001-12-2013-hamidpour/ijcri-00112201311-hamidpour-full-text.php;

http://www.incasa.ro/Sofran____mirodenie_si_medicament_4532_815_1.htm;

http://www.indiacelebrating.com;

https://it.wikipedia.org;

http://jurnalul.ro/viata-sanatoasa/terapii-complementare/sofranul-mirodenie-medicament-535933.html;

http://jurnalul.ro/viata-sanatoasa/terapii-complementare/sofranul-tonicul-inimii-302120.html;

http://www.kivahealthfood.com;

http://www.lovegan.ro/sofranul-mirodenie-si-leac-2

http://mardeross.com/wp-content/uploads/Saffron-Crocus-E-Book2.pdf;

http://www.mdpi.com/1420-3049/13/5/1135;

http://www.medicinasanatate.ro/sofranul;

http://www.med-farm.ro/de-ce-este-sofranul-cel-mai-scump-condiment-din-lume/;

http://mobile-cuisine.com;

http://n3.sdlcdn.com;

http://offgridorganicfarm.blogspot.ro;

https://www.organicfacts.net/health-benefits/herbs-and-spices/saffron.html;

http://www.orientaltea.ro/blog/sofranul/;

www.paradisulverde.com;

http://photoblog.nbcnews.com;

https://www.pinterest.com;

http://www.pua.edu.eg/Version2/Courses2/Pharmacy%20Courses/2008/Sophomore/PHR243/Lectures/Lec%203.Miscellaneous%20%20flowers.pdf;

https://ro.pinterest.com;

https://www.quora.com/Why-are-ISIS-people-using-saffron-coloured-dress-for-assassinating-innocent-people-mercilessly;

https://ro.wikipedia.org;

www.romania-actualitati.ro;

http://safirsaffron.com;

http://www.safrandugatinais.fr/en/vertus.htm;

http://www.saffroncorms.co.uk;

http://saffron-crocuses.com;

http://sanatate.bzi.ro/sofranul-9-calitati-terapeutice-ale-acestui-condiment-2593;

http://www.sativus.com/en/saffron/the-cultivation-of-saffron;

http://www.sciencephoto.com;

http://www.seriouseats.com/2011/01/spice-hunting-saffron-how-to-use-guide.html;

http://www.slideshare.net/AllahDadKhan/production-technology-and-processing-of-saffron-crocus-by-mr-allah-dad-khan-former-director-general-agriculture-extension-kpk-province-pakistan;

http://sofrehkhune.com;

http://www.spaincenter.org

http://spicesanctuary.blogspot.ro/2012/07/will-real-saffron-please-stand-up.html;

http://www.srgc.org.uk;

CUM RECUNOAŞTEM ŞOFRANUL ADEVĂRAT ?

http://www.supereva.ro/info.asp?id=9199;

http://taazakhabarnews.com;

http://www.tandfonline.com/doi/pdf/10.1080/01140671.1997.9514002;

http://www.tahrirnews.com;

Permaculture Plants: Saffron

http://terminalverbosity.com;

http://www.travelindiasmart.com/saffron.php;

http://utpictura18.univ-montp3.fr;

http://vis-si-realitate-2.blogspot.ro/2013/10/cel-mai-scump-condiment-din-lume.html;

http://www.vosizneias.com;

http://waynesword.palomar.edu/ecoph3.htm;

www.west-crete.com;

http://winosandfoodies.typepad.com;

http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/cancer/sofranul-te-poate-salva-de-la-orbire-993634;

http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/dieta/pilule-de-slabit-cu-extract-de-sofran-1155264;

http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/creier/sofranul-intarzie-declinul-mintal-si-pierderea-vederii-1053421;

http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/alimente/cand-superalimentele-sunt-nocive-1022321;