SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ DEPARTAMENTUL PSIHOLOGIE CAȘCAVAL ION SCENARIILE NARCISICE PARENTALE ÎN CAZUL COPIILOR CU SIMPTOME NEVROTICE… [604368]

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
FACULTATEA PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI,
SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ
DEPARTAMENTUL PSIHOLOGIE

CAȘCAVAL ION

SCENARIILE NARCISICE PARENTALE ÎN CAZUL COPIILOR
CU SIMPTOME NEVROTICE

Psihologie clinică
Teză de master

Șef departament:_________________________Potâng Angela, dr. în psihologie, conf. univ.
(semnătura)

Conducător științific: ___________________Bolea Zinaida, dr. în psihologie, conf. univ.
(semnătura)

Autorul: ____________________ Cașcaval Ion
(semnătura)

CHIȘINĂU, 2019

2
CUPRINS
ADNOTARE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 4
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 6
Capitolul I. ANALIZA C ADRULUI TEORETIC A SCENARIILOR NARCISICE
PARENTALE ȘI A SIMPTOMELOR NEVROTICE LA COPII ………………………….. …….. 10
1.1 Noțiuni și teorii cu privire la narcis ism ………………………….. ………………………….. ……………. 10
1.2 Specificul scenariilor narcisice parentale ………………………….. ………………………….. …………. 17
1.3 Abordări teoretice referitoare la simptomele nevrotice la copii ………………………….. ………… 29
1.4 Concluzii la capitolul I ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 37
Capitolul II. ABORDĂRI PRACTICE CU PRIVIRE LA SCENARIILE NARCISICE
PARENTALE ÎN CAZUL COPIILOR CU SIMPTOME NEVROTICE ………………………. 39
2.1 Metodologia cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 39
2.2 Prezentarea și interpretarea rezultatelor cercetării cantitative ………………………….. …………… 45
2.3 Analiza de conținut a materialului obținut în baza interviurilor ………………………….. ………… 57
2.4 Studii de caz cu pri vire la scenariile narcisice parentale în cazul copiilor cu simptome
nevrotice …………………………………………………………………………………………………………….. ………… 72
2.5 Concluzii la capitolul 2 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 85
Capitolul III. PROGRAM FORMATIV DE DIMINUARE A SCENARIILOR NARCISICE
PARENTALE ȘI A SIMPTOMELOR NEVROTICE LA COPIL ………………………….. ……. 87
3.1 Caracteristici generale ale programului psihologic formativ ………………………….. ……………. 87
3.2 Argumentul pentru intervenția psihanalitică ………………………….. ………………………….. …….. 88
3.3 Argumentarea strategiilor și tehnicilor utilizate în studiul c linic al cercetării ………………….. 92
3.4 Concluzii la capitolul 3 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 96
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI ………………………….. ………………………….. . 97
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 100
ANEXE ………………. ……………………………………………………………………………….. …………………… 102
Anexa 1. Ghidul de interviu semistructurat pentru evaluarea scenariilor narcisice parentale …. 102
Anexa 2. Răspunsurile părinților la interviul semistructurat ………………………….. ………………… 103

3
Anexa 3. Grila de evaluare a scenariilor narcisice parentale și a simptomelor nevrotice la copil ..109
Anexa 4. Chestionarul DSQ -60 ………………………….. ………………………….. …………………………. 110
Anexa 5. Inventarul de depresie BECK – BDI ………………………….. ………………………….. ……… 113
Anexa 6. Fabulele Duss ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 116
Anex a 7. Tehnica Desenul Familiei ………………………….. ………………………….. ……………………. 118
Anexa 8. Rezultatele mamelor la Chestionarul DSQ -60 ………………………….. …………………….. 119
Anexa 9. Rezultatele mamelor la Inventarul de depresie BECK – BDI ………………………….. ….. 120
Anexa 10. Rezultatele copiilor la Fabulele Duss ………………………….. ………………………….. …… 120
Anexa 11. Rezultatele copiilor la Testul Desenul familei ………………………….. ……………………. 122
Declarația privind asumarea răspunderii ………………………….. ………………………….. ………… 123

4
ADNOTARE
Cașcaval Ion
Scenariile narcisice parentale în cazul copiilor cu simptome nevrotice
Teza de master, Chișinău 2019
Structura tezei: Teza constă din adnotare, introducere, 3 capitole, concluzii generale și
recomandări, bibliograf ie din 47 titluri, 11 anexe, 99 pagini text de bază, 15 tabele și 4 figuri.
Cuvinte -cheie: scenarii narcisice parentale, simptome nevrotice, narcisim, parentalitate,
mecanisme de apărare, depresie.
Scopul cercetării constă în identificarea și analiza scenariilor narcisice parentale în cazul
copiilor cu simptome nevrotice, precum și elaborarea și implementarea unui program de
intervenție psihanalitică în vederea diminuării proiecției scenariilor narcisice parentale și a
diminuării simptomelor nevrotice la copil.
Obiectivele cercetării: Analiza cadrului teoretic cu privire la scen ariile narcisice parentale
și simptomele nevrotice la copil; identificarea scenariilor narcisice parentale proiectate asupra
copilului; identificarea simptomelor nevrotice la copil; stabilirea corelației dintre scenariile
narcisice parentale și simptomele nevrotice la copil; elaborarea și implementarea unui program de
intervenție psihanalitică în vederea diminuării proiecției scenariilor narcisice parentale și a
reducerii simptomelor nevrotice la copil; formularea concluziilor și elaborarea recomandărilor.
Noutatea și originalitate științifică: Pentru prima dată în Republica Moldova a fost
realizat un studiu teoretico -empiric despre scenariile narcisice parentale în cazul copii lor cu
simptome nevrotice .
Semnificația teoretică și valoarea aplicativă a lucrării. Valoarea epistemologică a
lucrării își are expresia în analiza și sintetizarea teorii lor referitoare la scenariile narcisice
parentale, parentalitate, narcisi sm, mecanisme de apărare, depresie și simptome le nevrotice la
copii. Iar valoarea aplicativă constă; în aplicarea instrumentalului de psihodiagnostic propus,
precum și elaborarea unui program formativ de intervenție psihanalitică în vederea adaptării
relației părinte -copil la nevoile copilului, prin reamenajarea scenariilor parentale . Rezultatele
cercetării vor fi utile pentru psihologi, psihoterapeuți și pentru viitorii cercetători din domeniu care
au drept temă de studiu parentalitatea și simptomele nevrotice.

5
ANNOTATION
Cașcaval Ion
The narcissistic scenarios of parenthood in the case of children with neurotic symptoms
Master thesis, Chișinău 2019
The structure of the thesis: The thesis includes the annotations, the introduction, three
chapters, general c onclusions and recommendations, references from 47 titles, 11 annexes, it is
perfe cted on 99 pages, including 4 figur es and 15 tables.
Key words: narcissistic parental scenarios, neurotic symptoms, narcissism, parenthood,
defense mechanisms, depression.
The aim of the research is to i dentify and analyze parental narcissistic scenarios in the
case of children with neurotic symptoms and to develop and implement a psychoanalytic
intervention program to reduce the projection of parental narcissistic scenarios and to reduce
neurotic symptoms in children.
Research objectives: Analysis of the theoretical framework on parental narcissisti c
scenarios and neurotic symptoms in children; identifying parental narcissistic scenarios projected
on the child; identification of neurotic symptoms in the child; establishing the correlation between
parental narcissistic scenarios and neurotic symptoms in the child; developing and implementing
a psychoanalytic intervention program to reduce the projection of narcissistic parental scenarios
and reduce neurotic symptoms in the child; formulating conclusions and making
recommendations.
Scientific novelty a nd originality. For the first time in the Republic of Moldova a
theoretical and empirical study on parental narcissistic scenarios was carried out in the case of
children with neurotic symptoms.
Theoretical significance and the applicative value of the wo rk. The epistemological
value of the work is expressed in the analysis and synthesis of theories on parental narcissistic
scenarios, parenthood, narcissism, defense mechanisms, depression and neurotic symptoms in
children. And the applicative value consist s in the application of the proposed psychodiagnostic
instrument, as well as in the elaboration of a psychoanalytic intervention training program in order
to adapt the parent -child relationship to the needs of the child, by rearranging the parental
scenari os. The results of the research will be useful for psychologists, psychotherapists,
psychiatrists and prospective researchers in the field who study parenthood and neurotic
symptoms .

6
INTRODUCERE
Actualitatea și gradul de studiere a temei. Relevanța cercetării respective pornește de la
premisa că narcisismul părinților joacă un rol fundame ntal în calitatea vieții psihice a copilului.
De când copilul se află în mediul intra uterin, ori chiar înainte de a fi conceput, părinții au reverii
despre acesta. Ei își imaginează cum va fi copilul, cum va arăta, cu cine va semăna, cum se va
comporta , ce nume va avea etc. Aceste reverii sunt împletite din diferite fantasme, emoții și trăiri,
plăcut e cât și neplăcute. Narcisismul părintelui devine materialul din care se țese Eul copilului.
Copilul , mai mult sau mai puțin , devine o extensie a acestora.
Familia, ne spune psihologul și psihanalistul B. Robinson, este locul unde omul se
formează ca subi ect social. Familia este matricea pulsională a subiectului și a socialului. Psihicul
este în mod fundamental istorie, astfel încât individul este întotdeauna marcat puternic de
generațiile precedente, fiecare generație depozitând în psihismul infantil sed imentele generațiilor
precedente. Spațiu familial este, cu siguranță, realitatea de necontestat în care se manifestă
conflictele și complexele subiectului și care îl vor înscrie pe acesta în istorie [30].
De la început copilul este dependent de mamă, doar în prezența acesteia el poate exista și
supraviețui , acest lucru ne confirmă cercetările efectuate de: D. W. Winnicott, S. Lebovici, R.
Spitz, R. Roussillon etc [1, 11, 21, 24, 32, 45, 46] . Prima realitate pe care o p ercepe bebelușul este
inconștientul mamei, care este constituit din propria sa experință de copil. Atitudinea și calitatea
îngrijirilor pe care le va oferi copilului sunt dependente de acestă experiență. Pentru dezvoltarea
armonioasă a copilului este extre m de important contactul cu obiectul maternat și relația care se
stabilește prin interacțiunile comportamentale, afective și fantasmatice. Datorită acestei relații în
interiorul copilului se dezvoltă lumea internă și capacitatea de gândire, de reprezentare și de
fantasmare. Doar în relație cu celălalt mintea umană poate să se nască.
Este cunoscut faptul că p arentalitatea pornește di n copilărie și are la bază relația cu proprii
părinți . S. Fraca ne spune că a cest lucru se poate observa cu ușurință în jocuril e copiilor [10, 11] .
Știm că celo r mici le place mult să se joace de-a mama sau tata cu o păpușă, putem vedea cum au
grijă de ea, cum o îmbrățișează, o hrănesc, o îmbracă, o pedepsesc etc. Jocul dat reprezintă o
identificare cu proprii părinți și punerea în scenă a relației dintre aceștia. A de veni părinte pornește
de la experiența de a fi un copil care este îngrijit de cătr e un adult. Nu negăm factorul și realitatea
biologică care îș i pun amprenta și ne programează în calitate de părinți . Însă dat fiind că suntem
mai mult d ecât niște ființe biologice calitatea de a fi părinte derivă din propria experiență cu proprii
părinți [8, 11, 32, 24, 36] .
Pe lângă instinctul animalic de reproduc ere și de perpetuare, dorința de a avea un copil se
înscrie și în economia imaginară a narcisismului ne spun specialiștii: S. Freud, B. Robinson, S.

7
Lebovici, D. Marcelli, R. Roussillon etc. [12, 21, 24, 32, 34]. Copilul imaginat, visat, dorit este în
același timp o continuare a propriei persoane. Omul nu poate să suporte faptul că este finit. Dorința
de a avea un copil, afirmă B. Robinson, se asociază dorinței de eternitate la care psihismul nu poate
renunța [34].
Dimensiunea narcisică este o funcție psihică necesară care ocupă un rol central în
dezvoltarea identității individului. Dezvoltarea unui narcisism sănătos are loc în familie, în relația
cu proprii părinți. Cunoaștem cât de important este climatul familial și relația părinte -copil pentru
dezvo ltarea psihică sănătoasă a copilulul.
Narcisi smul parentalității este absolut necesar pentru dezvoltarea armonioasă a copilului.
Însă trebuie să ținem cont că este importantă calitatea și c antitatea narcisi smului parental investit
în copil . După cum putem vedea c ercetarea noastră derivă din ideea că părintele proiectează asupra
copilului său diferite scenarii narcisice care impun copilul să se identifice cu o parte din self-ul
părintelui sau cu o persoană semnificativă din trecut . Un exemplu simplu ar fi un părinte care nu
s-a simțit suficient protejat și îngrijit de către propria mamă poate să adopte un comportament
hiperprotectiv în relație cu copilul său. În acest mod părintele se identifică cu copil ul și încearcă
să ofere ceea ce el nu a primit de la propria mamă . Însă nu toate scenariile proiectate sunt atât de
plăcute și simple ca acesta. De exemplu se poate întâmpla ca părintele să fi pierdut cândva un frate
mai mic pe care îl iubea foarte mult, iar odată cu nașterea copilulu i să proiecteze asupra acestuia
imaginea fratelui decedat. Părintele poate avea anxietăți alimentate de fantasma că copilul poate
deceda precum fratele , din acest motiv ar putea să se trezească de mai multe ori noaptea ca să
verifice dacă copilul este în v iață. În cazul acesta copilul este forțat să adopte un rol periculos care
nu-i aparține. Fiind supus fantasmelor și grijilor excesive ale părintelui acesta poate deveni anxios,
ar putea să dezvolte fobii, idei obsesive legate de moarte sau mai bine zis să sufere de unele
simptome nevrotice . Presupunem că p ărintele încearcă prin copil să -și elabo reze propriile traume
și dolii din perioada sa infantilă . Totuși menționăm că lucrurile sunt mult mai complexe, iar acestea
urmează să fie discu tate, analizate și elaborate pe parcursul cercetării noastre .
O alt ă idee care atestă actualitatea cercetării noastre cons tă în faptul că ne aflăm într -o
epocă a narcisismului unde predomină goana după dezvoltare personală, re alizare de sine, creștere
profesională etc. Mulți oameni nu sunt în stare să -și atingă scop urile și idealurile, iar copilul devine
obiectul prin care părintele poate să -și realizeze ceea ce nu a reuș it sau nu a fost în stare să facă.
Bine spunea S. Freud „el (copilul) trebuie să împlinească visurile nerealizate ale părinților, să
devină un mare om și erou în locul tatălui, să ajungă prințul cu care mama trebuie să se mărite…”
[11, p 56] .

8
Scenariile narcisice parentale și c um acestea influențează copilul reprezintă u n subiect
relativ nou de cercetare care a fost puțin explorat de către psihologi. Cei care au elaborat și cercetat
această temă sunt psihanaliștii francezi: J. Manzano, F. Palacio Espasa, N. Zilkha [22].
Prin urma re, necesitatea studierii scenariilor narci sice parentale și cum acestea pot produce
simptome nevrotice la copil devine o temă importantă, dat fiind că copilul se dezvoltă și crește
într-un mediu familial. Considerăm că relația părinte -copil este elementul cheie pentru buna
dezvoltare a copilului ș i pentru formarea unei organizări psihice sănătoase .
Problema cercetării. Identificarea scenariilor narcisice parentale în cazul copii lor cu
simptome nevrotice.
Obiectul cercetării îl cons tituie scenariile narcisice parentale în cazul copiilor cu
simptomele nevrotice.
Scopul cercetării constă în identificarea și analiza sc enariilor narcisice parentale în cazul
copii lor cu simptome nevrotice, precum și elaborarea și implementarea unui program de
intervenție psihanalitică în vederea diminuării proie cției scenariilor narcisice parentale și a
diminuării simptomelor nevrotice la copil.
Obiectivele cercetării:
1. Analiza cadrului teoretic cu privire la scenariile narcisice parentale și la simptomele
nevrotice la copil ;
2. Identif icarea scenariilor narcisice pa rentale proiectate asupra copilului;
3. Identificarea simptomelor nevrotice la copil;
4. Stabilirea corelației dintre scenariile narcisice parentale și simpt omele nevrotice la copil;
5. Elaborarea și implementarea unui program de intervenție psihanalitică în vedere a
diminuării proiecției scenariilor narcisice parentale și a reducerii simptomelor nevrotice la
copil;
6. Formularea concluziilor și elaborarea recomandărilor.
Ipotezele cercetării:
1. Simptomatologia nevrotică a copilului este asociată cu problematici narcisice ale
părintelui;
2. Prespunem existența scenariilor parentale narcisice patogene în cazul copiilor cu
simptomatologie nevrotică.
Reperele teoretice ale cercetării vizează: te oriile despre narcisism : (S.Freud, H. Kohut,
J. Lacan etc.); t eoriile referitoare la scenarii le narcisice parentale : (J. Manzan o, F. Palacio Espasa,

9
N. Zilkha); t eorii cu privire la simptomele nevrotice: (S. Freud, S. Lebovici, M. Klein , D.
Winnicott etc).
Metodele de investigație:
În cadrul cercetării au fost aplicate următoarele metode:
 Teoretice
– Analiza și sinteza literaturii de specialitate;
– Metoda ipotetico -deductivă de interpretare a rezultatelor obținute;
 Metode de psihodiagnostic:
– Ghidul de Interviu semi -structurat;
– Chestionarul mecanismelor de apărare DSQ -60 (Kylie Louise Thygesen );
– Inventarul Beck pentru depresie (Aaron Beck) ;
– Fabulele Duss (Louisa Duss) ;
– Desenul Familiei (Louis Corman) .
Grupul de studiu a fost constituit din 15 femei și 15 copii .
Semnificația teoretică și valoarea aplicativă a lucrării. Pentru prima dată în Republica
Moldova a fost realizat un studiu teoretico -empiric despre scenariile narcisice ale parentalității
la copii cu simptome nevrotice în care:
– S-au analizat și sintetizat teorii referitoare la scenariile narcisice parentale, narcisi sm și
simp tome nevrotice;
– A fost demonstrată complexitatea scenariilor narcisice parentale și influența acestora
asupra funcționării copilului;
– A fost elaborat un pr ogram de intervenție psihanalitică în vederea adaptării relației
părinte -copil la nevoile copilului, prin reamenajarea scenariilor parentale ;
– Rezultatele cercetării vor fi utile pentru psihologi, psihoterapeuți , psihiatri și pentru
viitorii cercetători din domeniu care au drept temă de studiu parentalitatea și
simptomele nevrotice.

10
Capitolul I. ANALIZA CADRULUI TEORETIC A SCENARIILOR NARCISICE
PAREN TALE ȘI A SIMPTOMELOR NEVROTICE LA COPII
1.1 Noțiuni și teorii cu privire la narcisism
Problema narcisismului ocupă un rol important în forma rea identității subiectului și cum
acesta își percepe Sinele . Narcisismul este deseori definit ca fiind iubirea pe care subiectul și -o
poartă lui însuși. „Marele dicționar al psihologiei Larrouse ” definește n arcisismul ca fiind „iubirea
care se adresează subiectului însuși luat ca obiect ” [21, p. 788]. Aceaste definiții porn esc de la
mitul grecesc a lui Narcis . Personajul este un tânăr băiat care se îndrăgostește, fără să știe că este
el, de propria imagine reflectată într -un lac și care în cele din urmă a murit de dorul pe care propria
sa imagine nu putea nicio dată să -l satisfacă.
În dicționarul de psihanaliză E. Roudinesco ne relatează că narcisismul este un termen care
a fost întrebuințat pentru prima dată în 1887 de psihologul francez A. Binet pentru a descrie o
formă de fetișism care se caracterizează prin faptul că propria persoană se ia pe sine obiect sexual
[31, p. 628].
Termenul de narcisism a fost utilizat la început de criminologul german P. Nacke în 1899,
descriin d un anumit tip de perversiune: „ comportamentul prin care un individ își tratează propriul
corp într -un mod asemănător cu cel în care este tratat de obicei corpul unui obiect sexual: îl
contemplă simțind o plăcere sexuală, îl mângâie, îl alintă, până când ajunge prin aceste practici la
satisfacția completă ” [11, p. 37 ]. Deci primele def iniții a narcisismului se referă la faptul că
subiectul își ia propriul său corp ca obiect erotic , în locul unui obiect extern.
Narcisismul este un concept esențial în psihanaliză, acesta ocupă un rol important în
explicarea formării identității individulu i. Freud utilizează termenul de narcisi sm în anul 1910
pentru a explica alegerea de obiect făcută de homosexuali care, potrivit lui, își aleg un partener
după propria lor imagine, astfel încât se iau pe ei înșiș i ca obiect sexual. După această afirmație
Freud face din narcisism un stadiu al dezvoltării sexuale infantile a subiectulu i, situat în primul an
de viață. Specific acestei perioade este auto-erotism, al cărui model este masturbarea, după acest
stadiu individul evoluează la iubirea de obiect [31 , p. 217].
S. Freud în articolul său „Pentru a introduce narcisi smul” din 1914 , a revi zuit ipoteze le
inițiale și a încercat să dezvolte și să explore ze probleme le pe care le ridică narcisis mul. El pornește
de la experiența sa clinică, în care observase că perso anele care suferă de schizofrenie au un
comportament narcisic, întrucât o parte a libidoului sustras lumii exterioare a fost direcționat spre
Eu. S. Freud consideră că delirul de grandoare, nu este o creație nouă, ci este extinderea și
clarificarea unei st ări care existase deja înainte [12 , p. 39]. Delirul de grandoare rezultă din inflația

11
unei stări ce a existat deja anterior , într -o perioadă anobiectuală . Această etapă a dezvoltării S.
Freud o numește narcisismul primar.
S. Freud consideră narcisismul primar că este „o stare precoce în care copilul investește
întregul libido asupra lui însuși ” [31, p. 218].
E. Roudinesco menționează în Dicționarul de psihanaliză că pentru S. Freud narcisismul
primar este „primul stadiu al vieții, anterior constituirii Eului, este un stadiu în care nu există o
diferențiere dintre Eu și Se ” [31, p. 629].
O. Fenichel definește narcisi smul primar ca fiind o stare în care obiectele lipsesc, iar
scopurile sexuale sunt în întregime autoerotice [9 , p. 105].
R. Roussillon spune că bebelușul în primele mome nte ale vieții sale , trăiește o stare de
dependență în rap ort cu mediul înconjurător uman. Potrivit lui copilul nu poate să -și gestioneze
tensiuni le și nici să -și satisfacă nevoile de unul singur . Această eta pă a vieții el o consideră
narcisi sm primar, deoarece copilul tinde să interpreteze subiectiv ceea ce se întâmplă, ca și cum ar
proveni de la el. R. Roussillon consideră că narcisismul primar este prima etapă a dezvoltării
subiectivității [32 , p. 64]. De asemenea și S. Freud în articolul său ,,Pentru a introduce narcisismul”
face din narcisism o formă de investire impulsionată, necesară vieții subiective, nicidecum ceva
psihopatologic, ci un dat structural al subiectului [5 , p. 229].
Narcisismul primar re prezintă o stare subiectivă în care copilul încă nu a construit o
legătură între el și celălalt . Copilul trăiește într -o fuziune cu mediul, totul ce se întâmplă are
senzația că vine de la sine. El este capabil din primele ore ale vieții să -și perceapă mama , să imite
unele mimici ale ei. Însă R. Roussillon ne spune că chiar dacă copilul o poate percepe pe mama,
acesta început nu este capabil să atribuie cine este agentul acțiunilor și lucrurilor care se întâmplă .
Lumea bebelușului, consideră autorul, este am enințată de o confuzie potențială între ceea ce vine
de la el și ceea ce vine de la obiect sau de la mediu [32 ].
De asemenea , potrivit lui R. Roussillon , bebelușul î n narcisi smul primar preferă să aibă
iluzia că ceea ce găsește este creat de el , decât să rămână în confuzie și haos, în sufe rința unei
neputințe primare [32 , p. 69]. Este dificil pentru un Eu fragil să creadă că nu deține controlul a supra
lucrurilor care se petrec, de aceea este copilului îi este mult mai simplu să-și atribuie sieși ceea ce
se întâmplă, decât să conștientizeze faptul că este dependent de mediu și că este lipsit de forță.
Un alt psihanalist important, D. Winnicott, împărtășește ideea că de la începutul vieții sale
bebelușul crede că este unul cu mama, iar mama una cu el. El consideră că în acest stadiu bebelușul
are iluzia că el a creat obiectul. Menționăm că D. Winnicott în opera sa rareori utilizea ză termenul
de narcisism primar [29].

12
Freud a detectat mai multe aspecte ale narcisi smului, iar psih analistul R. D. Hinshelwo od
în „D icționarul psihanalizei kleiniene ” le caracterizează în felul următor:
1. Narcisism p rimar, stadiu timpuriu în care copilul mic nu recunoaște încă obiect ul
(persoane le din jur), luând drept o biect al iubirii propriul său ei;
2. Narcisism secundar, regre sie de la o relație obiectuală de iubire narcisică față de eu, în urma
dezamăgirii produse de pierderea obiectului sau de vreun afront din partea obiectului;
3. Relație obiectuală narcisică, în care eul iubește un obiect în măsura în care seamănă cu el
[15, p. 316].
Narcisismul secundar pentru S . Freud reprezintă o retragere a libidoului din relațiile cu
mediul extern și o reîntoarcere asupra Eului. Narcisismul secundar are drept precursor
narcisi smul primar.
În articolul său, ,,Pentru a introduce narcis ismul”, S. Freud este determinat să țină seama
de existența permanentă și simultană a unei opoziții între libido -ul Eului și libido -ul de obiect și
să formuleze ipoteza unui balans între cele două: dacă unul se îmbogățește, celălalt sărăcește și
invers [31 , p. 629].
Quinodoz J.M. ne spune că A. Freud, adoptând poziția tatălui său, consideră că nou
născutul și copilul mic trăiesc la începutul vieții o stare narcisică nediferențiată în care nu există
obiect. Ea numește această perioadă ca fiind un stadiu sim biotic al psihismului infantil [ 29, p.
225].
Una dintre cele mai influente psihanaliste ale sec. XX, M. Klein , afirmă că nu exis tă
narcisism primar, ci numai stări narcisice. Potrivit concepției sale la copilul mic autoerotismul
și narcisismul sunt contemporane cu primele relații obiectuale . În loc de narcisi sm primar M.
Klein introduce poziția paranoid -schizoidă care este o configurație psihică ce organizează
experiența. Este schizoidă deoarece mecanismul de apărar e central este clivajul, ceea ce
presupune că bebelușul separă obiectul în unul bun și unul rău. Iar paranoid se referă la
anxietatea persecutorie, care se caracterizează prin faptul că obiectele pot să -l anihileze.
În literatura kleiniană, ne spune R.S. Hinshelwood, folosirea identificării proiective a
devenit sinonimă cu narcisismul, iar despre poziția paranoid -schizoidă se vorbește c a despre
„poziția narcisică” [15 ].
Identificarea proiectivă este un mecanism de apărare, care joacă un rol important în
interacțiuni le dintre mamă și bebeluș, acesta fiin d de asemenea și precursorul em patiei. C.
Rycoft definește identificarea proiectivă în felul următor „ procesul prin care o persoană se

13
imaginează pe sine însăși înăuntrul unui obiect exterior sieși, astfel subiectul are iluzia
controlului asupra obiectului ceea ce îi permite să-și nege lipsa de putere ” [33, p. 134].
În dicționarul de psihanaliză kleiniană R.S. Hinshelwood afirmă că identificarea
proiectivă apare de la naștere, este mecanismul care caracterizează poziția paranoid -schizoidă și
este o fantasmă îndepărtată de conștiință . Această fantasmă presupune credința că anumite
aspecte ale sinelui sunt localizate în afară, ceea ce are drept consecință golirea sinelui și a
identității, până la depe rsonalizare, acest lucru poate produce sentimentul profu nd de a fi pierdut
sau golit [15 ]. Procesul de identificare a unei părți din sine cu un obiect este nucleul gândiri
kleiniene. Potrivit lui M. Klein relația cu o altă persoană, bazată pe proiecția păr ților rele din
sine asupra ei, are o natură narcisică , deoarece obiectul nu este resimțit ca fiind un individ
separat, ci ca fiind propriul sine rău. Menționăm că în identificare proiectivă pot fi plasate în
celălalt și părți bune ale sinelui.
R. Roussilli on descrie următoarele forme de identificare proiectivă:
1. Prima formă de identificare proiectivă constă în comunicarea de stări afective, în
experimentarea unor emoții și sentimente ireprezentabile făcându -le mai întâi vii și de
resimțit în celălalt.
2. Forma de evacuare în celă lalt. Evacuarea constă în debara sarea de un conținut mental
perturba t proiectându -l într -un obiect și controlându -l prin controlul obiectului.
3. Forma de penetrare intruzivă a celuilalt constă în penetrarea interiorului obiectului pentru
a-l degrada, controla sau poseda [32 , p. 335].
După cum putem vedea identificarea proiectivă reprezintă un mecanism arhaic prin care
mama și bebelușul pot comunica între ei. Bebelușul are un sentiment de omnipotență, prin faptul
că poate pătrunde în lumea celuilalt.
R.S. Hinshelwood afirmă că în stările narcisice este caracteristică identificarea
atotputernică, prin proiecție și introiecție, care se realizează print r-o viole nță ce distruge granița
dintre E u și obiect, având drept efect pierderea conștientizării realității interne și externe [15].
Cum am menționat anterior acest mecanism este specific poziției paranoid -schizoide descrisă
de M. Klein. De asemenea fenom enul dat îl identificăm în psihoze, patologia de limită și în
unele tulburări narcisice. În aceste patologii nu există o sep arare clară dintre Eu și Celălalt, Eu
și mediu, realitate internă și realitate externă.
H. Rosenfeld, psihanalist de orientare kleiniană, considera că fenomenele descrise de
S.Freud ca experiențe ale narcisismului primar, care apare înaintea perceperii obiectului, ar fi
mai bine considerate ca relații de obiect de tip primitiv. În opinia lui, narcisismul se bazează pe

14
omnipotența și idealizarea selfului, obținute prin intermediul identificării proiective și
obiectului idealizat. Această identificare cu obiectul idealizat conduce la negarea diferenței și a
delimitării dintre sine și ob iect [29 ].
Un alt psihanalist care și -a adus contribuții inovatoare despre narcisism a fost J. Lacan.
Acesta consideră că originea narcisismului primar se află în stadiul oglinzii. H. Thoma ne spune
că J. Lacan descrie în felul următor stadiul oglinzii: „faza de co nstituire a subiectului uman,
care există între primele 6 -18 luni; copilul, aflat încă într -o stare de neputință și de motricitate
necoordonată, anticipează în plan imaginar cuprinderea seamănului și stăpânirea unității
corpului său prin identificarea cu s eamănului ca figură în întregul său ” [40, p. 166].
În „Dicționar de psihanaliză” E. Roudinesco menționează că „potrivit concepției
lacaniene narcisismul originar se formează în momentul în care copilul captează propria
imagine în oglindă, imagine care e ste fondată pe imaginea celuil alt” [31, p. 630].
Pentru J. Lacan imaginea reflectată în oglindă îi dă copilului iluzia unei completitudini,
iar acest lucru îl fascinează. Această completitudine iluzorie constituie narcisismul primar. J.
Lacan consider ă că Eul se fo rmează în baza acestei reflecții, de asemenea el consideră că Eul
este ceva iluzoriu, acesta fiind doar o imagine [7].
R. Țurcanu re latează că î ntâlnirea cu propria imagine se întâmplă în prezența celuilalt.
Adultul ține în brațe copilul în fața oglinzii și îi indică imaginea în oglindă. De asemenea
desemnează acea imagine ca fiind a lui. Un lucru important a acestui moment sunt cuvintele
adultului, care denotă plăcerea și bucuria. Copilul se întoarce mai întâi spre adult ca și cum i -ar
cere să re itereze experiența. Apoi, în general, un zâmbet triumfător apare pe ch ipul său căci în
acea combinație de imagine și vorbire copilul este confruntat, pentru prima dată, cu o imagine
a lui în care propriu l corp nu mai este format din elemente separate. Până în stadiul ogli nzii
copilul își percepe corpul fragmentat, neintegrat. Satisfacția manifestată din vederea corpului
propriu unificat este urmată de un moment de neliniște și panică, legat de o altă descoperir e, și
anume, că unitatea fragilă a acestui corp din oglindă depinde de altcineva. Potrivit lui J. Lacan
stadiul oglinzii este formator al unei percepții în care copilul po ate să se includă [41].
Conform lui S. Lebovivi teza stadiului oglinzii, a lui J. La can, indică faptul că nu există
„eu”, „mine”: nu există subiect. Subiectul nu este decât obiectul observației părinților și nu își
găsește adevărata valoare decât în oglinda pe care i -o oferă părinții [21].
H. Thoma afirmă că în stadiul oglinzii preluarea imaginii din oglindă reprezintă matricea
simbolică care cristalizează Eul. Experiența unității an ticipate este mereu în pericol deoarece
psihicul este invadat de fantasmele corpului fragmentat. Stadiul oglinzii este obligă mereu noi

15
repetări. Fantasmele co rpului fragmentat a lui J. Lacan ar corespunde primei faze, iar stadiul
oglinzii apariției narcisismului primar [40, p. 167].
J. Lacan a criticat de la înce put teoria celor două narcisisme , unul primar și unul
secundar. Pentru el, narcisismul primar este deja secundar, căci orice constituire de imagine
depinde de prezența celuilalt, de postura fizică și de cuvintele acestuia.
Problematica narcisismului a deschis noi direcții de cercetare și pentru psihanaliștii
americani. H. Kohut unul din cei mai influenț i psihanaliști americani a cercetat specificul
narcisismului și a fondat curentul Self -Psychology. El a pornit să studieze acestă pro blematică
pornind de la clinica tulburărilor narcisice.
Pentru H. Kohut narcisismul este investirea libidinală a self-ului, a tot ceea ce constituie
sau contribuie la construirea self -ului. Libidoul se investește urmând două componente:
narcisismul și iubirea de obiect. Narcisismul evoluează de la o stare arhaică la o stare matură.
A. Oppemheimer menționează că în t eoria lui H. Kohut nu este vorba despre un stadiu narcisic
în evoluția libidoului spre iubirea de obiect, ci de o linie de dezvoltare aparte comparabilă cu
linia obiectală [28, p. 35] . În registrul narcisismului satisfacția este bucuria, iar în registrul
relației obiectale și pulsionale satisfacția căutată este plăcerea.
S. Mitchell spune că S. Freud considera că întreaga energie libidinală a bebelușului este
de la început orientată spre sine, o stare numită narcisism primar. Bebelușul în această perioadă
este prins în omnipotența gândirii, acesta se si mte ca fiind perfect și atotp uternic. Primele
situații de frustrare a autogratificării întrerup egotismul narcisic al bebelușului. Incapabil să -și
satisfacă gratificare prin intermediul fantasmelor de omnipo tență bebelușul își întoarce energia
libidinală către exterior, către ceilalți, căutând o satisfacție palpabilă, chiar dacă este imperfectă.
În cadrul acestui proces, libidoul narcisic se transformă în mod normal în libido obiectal, iar
copilul îi va lua p e părinți drept obiecte esențiale ale iubirii [27].
În concepția lui H. Kohut evoluția narcisismulu i se caracterizează printr -o trăire primară
de fericire narcisică, analogă narcisismului primar a lui S. Freud și concepută ca o stare, o
experiență a l cărei echilibru este perturbat de greșelile îngrijirii materne, care nu pot fi perfecte.
H. Kohut nu vorbește despre prove niența originii perfecțiunii narcisice primare inițiale. Însă el
afirmă că copilul va încerca să restaureze starea de beatitudine narcisic ă recurgând la stabilirea
a două configurații particulare:
1. Prima se încearcă să recreeze un self perfect: ceea ce este rău va fi atribuit exteriorului, iar
ceea ce este bun va fi considerat ca aparținând sinelui narcisic/grandios.

16
2. Cea de a doua configurație se străduiește să restabilească perfecțiunea îngrijirilor materne
creând, prin proiecție, o imagine perfectă și omnipotentă acestui „altul” care se ocupă de el:
„imago -ul parental idealizat”. Pentru ca copilul să -și micșoreze pierderea, rana ș i frustrarea
legată de realitate, acesta proiectează asupra obiectelor sale parentale idealizate, cu care se
identific, o parte d in omnipotența lui originară [28 ].
De la aceste premise H. Kohut pornește să vorbească despre obiectele -sinelui. Potrivit
conce pției lui H. Kohut, ne spune H. Thoma, există două feluri de obiecte ale sinelui: acelea
care reacționează la sentimentul înnăscut de forță vitală, grandoare și perfecțiune ale copilului,
confirmându -l, și cele la care copilul poate privi și contopi. Primu l tip de obiecte sunt denumite
obiecte ale sinelui de tip oglindă, al doilea este imago -ul părintesc idealizat. Un deficit de
interacțiune între copil și obiectele sinelui conduc la formarea unui sine cu leziuni [40].
A. Oppenheimer consideră că obiectele -sinelui reprezintă punctul de plecare ale unei
linii de dezvoltare. Din self -ul grandios, preocupat de reverii de grandoare, va deriva registrul
ambițiilor. Din imago -ul parental idealizat va deriva registrul idealul eului, idealurile care ne
ghidea ză [28 ].
Sinele copilului se poate exista doar dacă există privirea celuilalt. Copilul, spune H.
Kohut,are nevoie de reflexia ochilor mamei sale. Acesta insistă asupra admirației reciproce prin
intermediul privirii .
Conform obse rvațiilor lui D. Winnicott, chipu l mame i nu acționează doar ca o oglindă:
stare afectivă pe care o simte copilul este împărtășită mamei prin comunicarea de la un
inconștient la altul. Esențial este ca mama să ofere un răspuns pozitiv copilului, astfel încât să
producă o confirmare a sentimentului de sine a copilului de către mamă. Potrivit lui H. Thoma
autocunoașterea trebuie înțeleasă ca un proces c are s e realizează prin relație. Această
comunicare în relație permite sinelui să se descopere în celălalt. Prin celălalt are loc confirmarea
sentimentului de sine [ 1, 40].
S. Lebovici spune că atunci când un copil își privește mama, el vede de fapt două lucrur i:
el vede ochii mamei și o vede pe mama sa privindu -l. Copilul o privește pe mama sa care îl
privește privind -o [21].
Fiecare copil are nevoie de obiecte ale sinelui, respectiv el își trăiește părinții ca
persoane care exercită anumite funcții, ca protecț ia de stimuli, oglindirea, liniștirea, validarea
afectelor și experiențelor. Dacă acest lucru nu se întâmplă atunci ap are o tulburare narcisică,
care se caracterizează prin sentimentul de gol intern, dispoziții depresive, neîncrederea în sine
sau dimpotriv ă sentimente excesiv e de grandoare și agresivitate .

17
Referindu -ne la personajul Narcis, celălalt este o oglindă în care se reflectă. După cum
am văzut în cadrul celor relatate anterior , formarea eului și instaurarea narcisismului sunt două
mișcări psihice care nu pot fi separate. Pentru ca Eul să se dezvolte este nevoie de narcisi sm și
de celălalt, adică de un adult care să -i confirme bebelușului existența. Dimensiunea narcisică
reprezintă fundația identității . Investirea prop riului libidou în Eu, duce la o anumită dezvoltare,
însă investirea narcisică a părintelui duce la formarea Sinelui și la integrarea acestuia .
1.2 Specificul scenariilor narcisice parentale
Părintele are cel mai important rol în dezvoltarea copilului, însă și copilul are un rol
semnifi cativ pentru dezvoltarea părintelui, bine a spus S. Lebovici „copilul creează părintele”
[21]. De aceea tindem să presupunem că ambii se educă și se dezvoltă împreună. Copilul va
reactualiza în părinți fantasmele vechi, care demult au fost uitate. Aceste f antasme pe care
părintele le -a dezvoltat în copilărie în relație cu persoanele semnificative joacă un rol important
în relație cu propriul copil. Îngrijirile și atitudinea părintelui exprimă locul copilului în
fantasmele inconștiente ale acestuia. Prin ace ste îngrijiri între părinte și copil mereu are loc o
interacțiune, prin mecanismele de introiecție, identificare și proiecție. Copilul introiectează
obiectul, iar dacă obiectul este suficient de bun apare încrederea în ceilalți și în sine. Atitudinea
părin telui reflectă, pentru copil, cât de bun sau rău este. Iar dacă copilul obține încrederea și se
simte gratificat, atunci și părintele obține încrederea în funcția sa de mamă sau tată. Această
comunicare aduce schimbări atât în copil, cât și în părinte.
A deveni părinte presupune înfruntarea multor dificultăți, este un proces complicat care
necesită multă implicare. Acest rol poate aduce multă fericire dacă părintele este gata să se
confrunte și să elaboreze conflictele inconștiente. Potrivit lui F. Palacio Espasa părintele va fi
supus doliului de dezvoltare care va reprezenta sacrificarea propriului rol de copil, pentru a -și
putea asuma rolul de mamă sau tată [8]. De capacitatea de elaborare a acelor dolii din propria
istorie infantilă va depinde conflictual itatea parentală. Părintele va trece prin două dolii, unul
legat de un obiect real care a fost pierdut, iar altul după un obiect fantasmatic pierdut. Doar
atunci când aceste dolii sunt elaborate parentalitatea devine o fază de dezvoltare. Dacă acest
lucru nu se întâmplă părintele va face din copil, după spusele lui S. Freud, depozitarul propriului
narcisism, la care a fost supus să renunțe în mod dureros [12].
Psihanalistul D. Houzel consideră că „nu este suficient să fii părinte, nici să fii desemnat
ca părinte, pentru a îndeplini toate condițiile trebuie să devii părinte”. Acest proces este numit
„tranziție spre parentalitate”. Potrivit lui D. Houzel există tr ei axe care organizează
parentalitatea: exercitarea parentalității, experiența parentalității, practica parentalității. În

18
multe situații părintele își poate exercita foarte bine funcția pe o axă sau două, iar pe alta nu
prea.
a) Exercițiul parentalității defineste un domeniu care transcende individul, subiectivitatea
si comportamentul său; el pune bazele si organizează, până la un anumit punct,
parentalitatea, plasând fiecare individ în contextul legăturilor de rudenie si asociindu -i
drepturi si îndatoriri. E xercițiul parentalității este definit de aspectele juridice ale rudeniei
si filiației. În plan psihodinamic, exercițiul funcțiilor parentale este legat de interdicțiile ce
organizează funcționarea psihică a oricărui subiect, în special tabuul incestului.
b) Experiența/experimentarea parentalității. Această sintagmă desemnează experiența
subiectivă, conștientă si inconștientă, a faptului de a deveni părinte si de a îndeplini roluri
parentale. Ea comportă numeroase aspecte. Două dintre acestea merită puse în evi dență:
dorința de a avea un copil si procesul de tranziție către parentalitate sau parentificarea.
c) Practica parentalității desemnează sarcinile cotidiene pe care părinții le au de îndeplinit
față de copilul lor. Domeniul îngrijirilor materne a făcut, de ma i bine de cincizeci de ani,
obiectul unor studii aprofundate. Ar fi poate mai potrivit să spunem îngrijiri parentale,
decât materne, fiindcă nu există nici o îndoială că fiecare părinte are rolul său de jucat în
aceste îngrijiri. Să reamintim că prin îngri jiri înțelegem nu numai îngrijirile fizice , ci si pe
cele psihice [16 , 34, 36].
C. Sellenet afirmă că interesul acestei lecturi a parentalității pe trei axe este acela că permite
înțelegerea eventualelor disfuncționalități. Se poate într -adevăr să fie un părinte adecvat pe axul
practicii, într -un fel quasi operațional, tehnic, dar să nu se simtă “părinte” al copilului sau invers,
după cum este adesea cazul cu părinții copiilor plasați, să fie revendicată foarte puternic
parentalitatea pe axul a ceea ce res imt („sunt copiii noștri, nu se poate să ni -i luați” spun părinții),
dar să fie în incapacitate de a o pune în practică în viața zilnică [36].
Referindu -ne la conceptul de parentificare H. Thoma îl definește ca fiind o formă de
inversare a rolurilor, în ca re mama sau tata manifestă dorințe față de copilul lor, care au rămas
neîmplinite în relația cu proprii părinți sau cu partenerul. Astfel de copii parentificați sunt
suprasolicitați și sunt împinși prematur în rolul de adult, copilului îi este atribuit rol ul de părinte
[40, p. 517].
Procesul de parent alitate este din ce în ce mai bine cunoscut, mai ales în cazul mamelor.
Pentru a descrie acest proces a fost introdus termenul de maternalitate, apoi cel de paternalitate.
Astăzi sunt bine cunoscute modificăril e psihice care se produc la mame în cursul sarcinii si în

19
perioada post -partum: preocuparea maternală primară descrisă de D.W. Winnicot t; transparența
sarcinii descrisă de M. Bydlowski; constelația maternității, descrisă de D. Stern [1, 8, 17, 32, 47].
Conceptul de parentalitate, pentru D. Houzel, este faptul că nu e suficient nici să fii părinte,
nici să fii desemnat ca părinte pentru a îndeplini toate condițiile, trebuie să devii părinte, ceea ce
face ca parentalitatea să fie un proces lung și complicat, implicând niveluri conștiente și
inconștiente ale funcționării mentale [36].
Femeia încă de fetiță, ne spune Farca, își fantasmează copilul și realizează cu el o relație
imaginară bazată pe dorințele sale. Aceasta din copilărie are jocuri care reflectă par entalitatea.
Putem observa cum fetița își îmbrățișează păpușa, cum o numește copilul său, o bate și o alintă,
după modul cum ea se simte alintată sau certată. Jocul fetiței cu păpușa este o oglindă, adesea
frapantă, a relației ei cu propria mamă [11].
Copi lul real, din uterul femeii, react ualizează trăirile și fantasmele vechi, de mult uitate,
ale fetiței care a fost mamă. Potrivit lui S. Lebovici atunci când mama îngrijește bebelușul aceasta
fantasmează, iar aceste îngrijiri sunt încărcate de afecte, care exprimă sexualitatea infantă și
inconștientă a mamei [21]. A. Ciccone și R. Roussilon afirmă că „putem observa cum un părinte
care a dezvoltat o fantasmă, urmare a propriei sale istorii infantile și a legăturilor specifice cu
primele sale obiecte, va indic a acea fantasmă în interacțiunile sale, și va indica bebelușului locul
pe care trebuie să -l ocupe în acea fantasmă” [32] .Deci părintele a priori are în mintea sa un copil,
care este imaginat și care diferă de copilul „real”. S. Lebovici spune că acest cop il are patru forme:
copilul imaginar, fantasmat, mitic, narcisic.
1. Copilul imaginar reprezintă dorința mamei de a fi însărcinată. Acest copil imaginar
alimentează reveriile mamei, care își au rădăcina în gândurile latente preconștiente legate de
viitorul bebeluș.
2. Copilul fantasmat este produsul conflictelor infantile refulate, în special a fantasmelor
infantile a mamei. Acest copil fantasmat apare în mintea mamei atunci când ea se află în
complexul Oedip, și reprezintă copilul care a dorit să -l aibă de la tata.
3. Copilul mitic este acel copil care este încărcat cu toate acele referințe cult urale și mediatice
pe care le suportăm.
4. Copilul narcisic este copilul încărcat cu fantasmele și dorințele narcisice ale părinților [21].
Ne propunem o reîntoarce la S. Freud, la articolul său „Pentru a introduce narcisi smul
(1914)”. După cum am analizat în primul subcapitol narcisismul primar reprezintă un stadiu
autoerotic în care predomină o stare de beatitudine. Potrivit lui S. Freud Eul renunță greu la această
stare. În opinia sa atitudinea tandră a părinților față de copii lor este o reverie și o repro ducere a

20
propriului narcisism, la care s -a renunțat demult. Prin copil părintele încearcă să retrăiască ceea ce
a fost abandonat, ceea ce a fost nesatisfăcut. S. Freud spune că în viziunea părinților copilul trebuie
să fie mai bine tratați decât au fost ei , copilul nu trebuie supus bolii, morții, renunțării la plăcere
etc. Pentru părinți copilul trebuie să împlinească ceea ce ei nu au reușit: „să împlinească visurile
nerealizate ale părinților, să devină un om și un erou mare, să ajungă prințul cu care mama trebuie
să se căsătorească, spre tardiva ei despăgubire”. Prin copil, consideră S. Freud, Eul părintelui
atinge nem urirea deoarece acesta se refugi ază în copil. Marele clasic afirmă că „emoționanta, dar
în fond atât de copilărească iubire părintească nu e nimic altceva decât narcisismul renăscut al
părinților, narcisism care își relevă esența de odinioară, într -un mod inconfundabil, prin
transformarea sa în iubire de obiect” [12, p. 56].
În cadrul acestui articol S. Freud descrie două forme de alege re de obiect. Prima formă de
alegere de obiect este cea de tip narcisic în care persoana își alege obiectul iubirii după modelul
persoanei sale. A două formă este alegerea de obiect anaclitică, un tip de alegere de obiect care se
sprijină pe primele alegeri din copilărie.
Alegerea de obiect narcisică este prezentă prin urmare la părinți. Potrivit lui S. Freud
părinții au o compulsie de a atribui copilului toate perfecțiunile și de a ascunde și uita toate
defectele lui , de a reî nnoi pe seama l ui lucrurile, dorințele, plăceri le de mult abandonate, aceștia
se văd astfel pe ei înșiși copii așa cum se imaginau a fi odinioară. Iubirea părinților pentru copiii
lor nu ar fi nimic altceva deacât narci sismul lor renăscând [12, 22, 30 ].
J. M. Quinodoz ne spune că în v iziunea lui S. Freud ființa umană nu se poate debara sa de
dorința de perfecțiune narcisică din copilărie. Această dorință nu a di spărut, ci a fost înlocuită prin
constituirea unei instanțe, pe care o numește Eu Ideal, care mai apoi va deveni Ideal al Eului [29].
Eul ideal este acea stare de narcisism primar, de atotputernicie, în care copilul era pentru el însuși
propriul său ideal. Idealul Eului este un sub stitut al Eului ideal. Sub influența criticilor parentale
și ale mediului exterior, primele satisfacț ii narcisice procurate de Eul ideal sunt abandonate, iar
subiectul caută să le re cucerească prin Idealul Eului [5 , p. 148].
S. Lebovici consideră că Idealul Eului este „idealizarea tatălui pentru băiat, tată pe care îl
urăște, dar pe care nu îl poate ucide , pentru că îl respectă. Trebuie deci să -l imite. Există astfel o
rușine care se instalează înainte de culpabilitatea de a vrea să -i ia locul tatălui. Această rușine este
deci obiectul Idealului Eului” [21, p. 273].
J. Lamp -De Groot ne oferă o geneză mai complexă a Idealul Eulu i. Potrivit lui fantasmele
de grandoare din naricisi smul primar (Eul Ideal) cresc stima de sine. Însă pe parcursul dezvoltării
aceste ia încep să numai funcționeze deoarece copilul se confruntă c u realitatea dureroasă și vede

21
că defapt fantasmele sale de grandoare nu au nici o influen ță asupra realității, acesta simte frustrare
și neputință . Drept compensare copilul își formează alte fantasme ce oferă gratificare narcisica. El
începe să -și idealiz eze părinț ii, atribuindu -le lor o omnipotenț a la care ia parte și el. Imago -urile
de părinț i ideali și atotputernici persistă mai multa vreme, deoarece în mod real părinț ii sunt mai
rezist enți, mai puternici, în comparaț ie cu copilul. Aceste fantasme se de zvolta în special în faza
oedipian a, în care copilul se identifică cu părintele de acelaș i sex . În dezvoltarea normala, la
sfârș itul fazei oedipiene, copilul accepta realitatea că nu poate fi iubitul mamei/tatălui.
Atașamentul său față de pă rinte este dese xualizat și o schimbare simi lara are loc în Idealul Eului
său. Lamp -De Groot ne spune că conținuturile Idealului Eului nu mai sunt doar : „Eu sunt tot aș a
de potent în viața sexuala și în alte realizări ca părinț ii”. Idealurile sunt în parte transfer ate către
scopuri realizabile: învăț are, dezvoltare de depri nderi corporale și mentale, înțelegerea realităț ii.
Autorul menționează că și adulții se refugiază uneori în crearea de fantasme de omnipotenta și
grandoare în situaț ii frustrante narcisic. Însă aceșt ia, dacă sunt relativ sănătoși psihic, sunt capabili
să trăiască conform propriilor norme morale mature, astfel ei resimt o sati sfacț ie mai mare și mai
durabilă . Idealul Eului, chiar și câ nd e dezvoltat în norme, idealuri morale și sociale, ramâne în
mod e sențial o inst anță a î mplinirii dorinț ei și sprijină Eul în gestionarea dezamagirilor inevitabile
și a frustrarilor inerent e din viata umana [19 ].
În dezvoltarea Idealului Eului pot fi dife rențiate 4 faze:
1. Îndeplinirea „halucinatorie” a dorinței, în faza narcisică (în care s inele și lumea externa
nu sunt încă diferenț iate);
2. Fanta smele de grandoare și omnipotență ale sin elui, după ce copilul realizează devine
conștient de diferenț a dintre interior și exterior;
3. Fantasmele legate de omnipotența părinț ilor și parti ciparea la omnipotenta lor, după
experimentarea propriei neputinț e;
4. Formarea principiilor morale și a idealuri lor ca scopuri realizabile, după deziluzioarea
de către parinții idealizaț i [19].
În viziu nea lui C. Rycroft Idealul Eului reprezintă ideea sinelui despre cum dorește să fie.
Acest concept este uneori folosit greșit ca sinonim al Supraeului. Însă Supraeul, consideră R.
Chemama, este o instanță a personalității noastre psihice care are rolul să judece Eul. Supraeul
provoacă sentimentul de vinovăție, iar acesta aflat în conflict cu I dealul Eului provoacă rușinea [5 ,
33].
Supraeul poate fi definit ca ansamblu imperativelor morale, obligațiilor și interdicțiilor pe
care le impune Eului cu severitate și chiar cruzime. Supraeul este o instanță interdictivă, iar Idealul

22
Eului este o instanță mai apropiată Eului și mai conformă cu aspirațiile sale narcisice. O idee
importantă în concepția freudiană, menționează R. Perron, este faptul că Supraeul se const ituie
atât pe baza imaginii și educației parentale, cât și pe imaginea Supraeului părinților. Perechea
Supraeu -Ideal al Eului asigură o funcție esențială: transmiterea valorilor colective, a regulilor ș i a
aspirațiilor părinților.
Conț inutul idealului Eulu i, „Eu sunt ca părinții mei”, implică preluarea i dealurilor și
moralei parentale, a ceasta este imaginea pe care Eul și -o oferă ca model. Idealul Eului servește
împlinirii dorințelor și este o instanță gratifiantă . În schimb conștiința morală (Supraeul în sens
restrâ ns) este o instanță limitativa și prohibitiva. Deoarece ambele instanțe se unesc într -o
substructură, ele pot să -și influențeze reciproc funcț iile, la un nivel considerabil. Conținutul
Idealului Eului, „Eu s unt ca parintii mei”, poate capă ta un caracter compulsiv imperativ: „Trebuie
să fiu ca pă rintii mei!” Mai tâ rziu, idealuri le înalte pot fi resimțite ca exigențe [19].
Revenind la parentalitate observăm că Idealul Eului și Supraeul au o funcție importantă
care ghidează calitatea de a fi părinte . Ceea ce a moștenit subiectul și ceea ce va lăsa celor din
urmă sunt strict legate de aceste instanțe. C opilul se identifică cu Idealul Eului, făcând din acesta
propriul său ideal, ceea ce ar dori să fie, pe care la rândul lui, ajuns la vârsta adultă, îl va proiecta
asupra propriului copil . Același lucru se întâmplă și cu Supraeu, dat fiind că Supraeul copilului se
constituie într -o măsură din Supraeul părinților.
A deveni părinte înseamnă pentru tânărul adult o întreagă serie de schimbări psihice în
lumea sa internă, sub presiunea „doliului de dezvoltare” căruia el trebuie să -i facă față , ne spune
F. Palacio Espaza . Acest doliu comportă în principal două sarcini: renunțarea la locul de copil
ocupat până atunci pe lângă proprii părinți; identificarea cu aceștia, pentru a funcționa ca părinte.
Adultul trebuie să -i cedeze copilului nou născut locul. Propriile dorințe și nevoi infantile
ale părintelui vor fi delegate asupra copilului său, depuse , prin intermediul mecanisme lor de
identificare proiectivă. F. Palacio Espaza consideră că î n contextul interacțiunilor părinte -copil,
identificările proiective nu sunt neapărat patologice, ci sunt, dimpotrivă, cel mai adesea normale
și structurante, acestea fiind puse în serviciul empatiei cu nevoile nou -născutul ui. În acest fel,
mecanismele psihice ale părinților participă la dezvoltarea și la procesele de organizare psihică ale
copilului. În același timp, faptul de a părăsi locul de copil va întări trăirile de pierdere și de abandon
în raport cu proprii părinți, sentimente ce încep să se manifeste tot mai evident la adolescență,
atunci când, odată cu pubertatea și re venirea tabu-ului incestului, debutează procesul de exogamie
și de independență față de părinți [8].

23
A deveni părinte , ne spune F arca, este o cale gr ea. Părintele își găsește susținerea în iubirea
puternică pentru copil și în satisfacția de a -l crește pentru ca acesta să devină un om sănătos,
echilibrat și autentic. Un rol deosebit de important îl are modelul de părinte interiorizat, dacă
proprii părin ți au elaborat travaliu doliului de dezvoltare atunci pentru viitoare generație va fi mai
ușor să fie părinți funcționali [11, p. 22].
Realitatea clinică ne arată faptul că nu tot timp are loc această combinație sănătoasă între
părinte și copil. În unele situații părintele nu poate funcționa sănătos în raport cu propriul copil.
Mai mult sau mai puțin conștient, părintele încearcă să -și elaboreze doliile, frustrările, stările de
abandon, sentimentele de inferioritate etc. prin copil.
J. Manzano afirmă că S. Freud în activitatea sa clinică remarcase că în unele relații de iubire
adultă subiectul plasează în obiectul iubirii propria persoană infantilă, în timp ce însuși joacă rolul
mamei ideale, pe care a crezut sau a dorit să o aibă. Subiectul preia rolul unei mame care satisface
toate nevoile și dorințele cu care se identifică. În acestă scenă inconștientă subiectul se iubește pe
el însuși în partenerul lui , sub forma acestei mame ideale [22].
Practica clinică de consul tații terapeutice a permis să se identifice aceste puneri în scenă a
relațiilor narcisice de iubire la adulți, care sunt prezente în proporții și forme variabile în toate
relațiile părinți -copii. J. Manzano spune că aceste puneri în scenă inconștiente sunt variabile și le
găsim în situația binecunoscută a mamei care proiectează asupra copilului ei imaginea propriului
tată decedat căruia nu i -a făcut doliu, identificându -se ea însăși cu o fetiță care trăiește o relație
fuzională cu tatăl ei. Un alt exemplu ar fi tatăl care vede în băiatul lui copilul ideal și atotputernic
care ar fi vrut să fie el , el însuși identificându -se cu tatăl ideal pe care ar fi dorit să -l aibă [22].
F. Palacio Espasa afirmă că a tunci când sentimentele de pierdere adăpostite de părinți în
trecutul lor sunt dificil de recunoscut și, în plus, acești părinți nu reușesc să accepte că aceste
experiențe infantile nu pot fi reînnoite și, prin urmare, nu pot f i recuperate, ei își vor angaja în mod
inconștient proprii copii în procesul de modificare fantasmatică a ceva ineluctabil. Ei spun: „Acest
copil va putea fi sau va putea trăi…; sau, nu va fi niciodată sau nu va trăi niciodată…” o întreagă
serie de exp eriențe infantile dezirabile sau indezirabile în chip ideal pentru narcisismul infantil al
unui părinte care refuză să renunțe la ele. Tocmai în legătură cu acest lucru spunea S. Freud , în
articolul său „Pentru a introduce narcisismul”, că „părinții îi fac pe copii lor depozitarii propriului
narcisism, la care au fost nevoiți să renunțe în mod dureros”. Astfel apar „scenariile narcisi ce ale
parentalității”, termen care aparține psihanaliștilor: J. Manzano, F. Palacio Espasa, N. Zilkha [8,
22].

24
Potrivit a utorilor menționați anterior scenariile narcisice parentale se constituie din 4
elemente esențiale:
1. Proiecția părinților asupra copilului, care este mai degrabă o identificare proiectivă. Astfel o
reprezentare de sine a părintelui este proiectată și investită cu libido narcisic. Această
reprezentare de sine este proiectată fie direct (exemplu: tatăl care ar fi do rit să fie copilul
ideal), fie indirect prin intermediul unei imaginii interne a unui obiect (exemplu: imaginea
tatălui decedat). Această imagine a obiectului intern este purtătoare a unei reprezentări a
sinelui ce fuses e cândva proiectată asupra părintelui . Ambele proiecții sunt de natură
narcisică.
2. Identificarea complementară a părinților, numită de autori contra -identificare. Astfel
părinții se identifică cu o altă reprezentare internă (exemplu: părintele se poate identifica cu
un părinte ideal pe care ar fi dorit să -l aibă). Scenariul este întotdeauna o relație între sine –
sine.
3. Scopul punerii în scenă integrează, în toate cazurile, realizarea unei satisfacții de natură
narcisică. Însă pot să apară și scopuri de natură defensivă (exemplu: refuzul unei pier deri)
sau realizarea unei satisfacții libidinale.
4. Interacțiunea comportamentală între actori este rezultatul acestor proiecții și identificări.
Faptul că scenariul se joacă într -adevăr în realitate are o importanță fundamentală, deoarece
asta îl face să ca pete o existență ce depășește imaginarul pur și îl convertește într -un simptom,
cu satisfacții subtitutive deghizate [22, p. 14].
După cum observa sceanariile narcisice ale parentalității se află mai mult sau mai puțin
în toate relațiile părinte -copil. Ace stea mereu sunt de o natură narcisică, mereu este evacuată o
parte din sine, fie direct sau indirect. Proiecția directă constă în a fixa o scenă și a face tot posibilul
pentru ca părintele să se convingă că ea există. Proiecția indirectă are scopul de a re face trecutul
judecat ca inacceptabil în ceva acceptabil. De exemplu dacă părintele proiectează asupra
copilului imaginea copilului abandonat care s -a crezut, indentificându -se cu părinții care nu
abandonează, reconstruiește retroactiv propria istorie infa ntilă, devenind copilul care nu a trăit
niciodată separări [22, p. 15].
Scenarii narcisice ale parentalității se află în strâns raport defensiv cu doliile și
renunțările, greu de acceptat, din trecutul părinților . Aceste scenarii narcisice decurg dintr -o serie
de „conflicte de parentalitate” , având o severitate variabilă. Repercusiunile acestei întregi
problematici parentale asupra proceselor de organizare psihică a copilului pot fi foarte diferite.

25
F. Palacio Espasa afirmă că î n clinica psihoterapeutică cu părinți și copii, componente le
fundamentale ale „doliului de dezvoltare” se vor regăsi în diferitele conflicte de parentalitate:
normal, nevrotic, masochist -caracteropat, narcisic -disociat. Autorul menționează că această
clasificare este foarte schemati că și că de fapt, în practică, nu regăsim niciodată în stare pură o
formă sau alta de conflictualitate, ci un amestec sau, ceea ce se vede mai adesea, o alternanță a
lor [8].
F. Palacio Espasa descrie în felul următor conflictele de parentalitate:
1. Conflic tele parentalității normale
 Identificările proiective pe care părinții le fac asupra copiilor sunt „externalizante”, adică nu
sunt rigid unidirecționale, ci realizează un du -te-vino ce facilitează empatia cu copilul. Aceste
identificări proiective vehicule ază imagini de sine -copil care s -a simțit iubit de proprii părinți
și/sau imagini ale acestor părinți sau ale altor persoane semnificative din familie.
 Părinții se identifică, complementar, cu imagini de părinți resimțiți ca iubitori, dar capabili
de fermi tate în raport cu copilul; și/sau se identifică cu copilul care și -a iubit părinții, chiar
dacă a simțit agresivitate față de aceștia.
 Imaginile vehiculate de aceste identificări proiective „empatice” se risipesc pentru a lăsa să
transpară recunoașterea ca racteristicilor reale ale copiilor, grație bunei elaborări pe care o fac
acești părinți doliilor legate de trecutul lor [8].
2. Conflictele parentalității nevrotice . Conflictele parentalității nevrotice survin atunci
când copilul este „utilizat” (în mod inconștient) în procesele de negare a anumitor aspecte
în/din doliile părinților.
 În acest sens, identificările părinților sunt „externalizante” și „empatice” (făcând du -te-vino),
dar mai „constrângătoare”, adică ele forțează inconștient copilul să se iden tifice cu imaginile
proiectate asupra lui, pentru a anula efectele dureroase ale doliilor rău elaborate ale părinților
(de exemplu, atunci când un copil este perceput ca fiind la fel de coleric ca un părinte pierdut
sau el devine obiectul solicitudinii pen tru „copilul răsfățat la modul ideal” care și -ar fi dorit
părintele să fie).
 Identificările complementare se fac cu imagini parentale mai mult sau mai puțin idealizate,
pentru a interacționa cu cele de aceeași natură proiectate asupra copilului .
 De gradul de idealizare din asemenea imagini (narcisism parental delegat copilului) vor
depinde intensitatea conflictelor în interacțiunile părinți -copii ce rezultă și, prin urmare, va
depinde severitatea simptomelor – funcționale la bebeluș și de tip nevr otic la c opii și la
adolescenți [8] .

26
3. Conflictele parentalității masochiste
 În conflictele parentalității masochiste (caracteropate), doliile sunt mai problematice și, prin
urmare, deseori foarte încărcate de vinovăție. Două situații ajung în general la clinicianul care
practică psihoterapii părinte -copil. Ele au un grad de conflictualitate crescător. În primul caz,
părinții au avut ei înșiși părinți care prezentau tendințe depresive și, prin urmare, se tânguiau.
Ei au apărut copilului drept „victime” ale sale, copil ul simțindu -se ca fiind unul foarte
„dificil”. În al doilea caz, părinții au întreținut reproșuri foarte mari și revendicări față de
proprii părinți, pe care i -au resimțit ca „nevrednici” (abandonând, respingând, umilind etc.)
și pe care ar fi dorit să -i transforme. Asemenea părinți au tendința de a proiecta copilul
„dificil” sau revendicator (identificări proiective foarte „constrângătoare” și întrucâtva
„deformante” a imaginii copilului), în timp ce ei se identifică cu părintele fie „victimă”, fie
„nevred nic”, care suportă reproșurile sau atacurile copiilor. Elementul esențial în acest caz
este nevoia de ispășire masochistă a acestor părinți, în interacțiunile cu copiii lor, având
tendința să li se supună (să se supună tiraniei sau agresivității pe care o proiectează asupra
lor) [8] .
4. Conflictele parentalității narcisice
 În conflictele parentalității narcisice, identificările proiective făcute de părinți asupra copiilor
se învecinează cu patologia, fiindcă au tendința de a fi rigide, unidirecționale, „evacua tive”
și „deformând” imaginea copilului. Proiecția imaginilor negative pe care le au despre ei înșiși
(copil avid, agresiv, periculos etc.) sau despre persoanele semnificative din trecutul lor,
imagini încărcate de agresivitate, generează la acești părinți sentimente foarte puternice de
persecuție în raport cu copiii lor. Ei au tendința de a se proteja de acestea, prin identificări
complementare cu imagini parentale distante, rejectante, ostile sau chiar deschis agresive, ce
creează o enormă culpabilitate l a acești părinți. Ansamblul conflictualității parentale devine
astfel foarte dificil de înfruntat, aceasta fiind cel mai adesea negată, refuzată.
 Interacțiunile părinți -copii ce decurg de aici sunt foarte problematice și tind să genereze la
bebeluș tulbură ri grave de atașament, importanța lor mergând de la diferite tulburări
depresive până la tulburări de atașament de tip dizarmonic, chiar autist. La copilul mai mare
sau la adolescent, această psihopatologie grea a bebelușului tinde să evolueze spre tulbură ri
de personalitate de gravitate variabilă.
 Identificările proiective patologice ale acestor părinți, care vehiculează imagini foarte
negative din trecutul lor, deformează de timpuriu, global și masiv, imaginea pe care ș i-o
formează despre copilul lor [8] .

27
A. Eiguer descrie 5 tipuri clinice de familie: normală, nevrotică, analitico -depresivă,
narcisică, perversă. Fiecare familie are un conf lict fie narcisic, fie obiectal.
Autorul consideră că în cazul unei familii funcționale sau nevrotice legăturile nar cisice și
legăt urile obiectale sunt pe deplin active, dezvoltarea și echilibrul lor asigurând intricarea dorinței
mortifiere. Echilibrul acesta în familiile disfuncționale se deteriorează. De exemplu în familia
funcțională legăturile narcisice și obiectale sunt în echilibru. Însă în cazul familiei cu organizare
nevrotică pot apărea probleme în cazul legăturilor obiectale, de ex emplu ar putea să se inverseze
rolurile sexuale. Iar în cazul fa miliei cu structură analitico -depresivă legăturile obiectale sunt
deformate, domină obiectele idealizate, care trezesc sentimente de datorie, nostalgie și incită
sacrificiul masochist, doliile sunt greu de elaborat, identitatea familiei suferă.
În familia cu structură narcisică legăturile narcisice se impun în fața legăt urilor obiectale.
Alteritatea interindividuală este dificil de identificat, locul tatălui este ca și vid sau ocupat de
copil; amenințarea cu realizarea incestului este permanentă. Diferențele între generații, sexe sau
între trecut/prezent/viitor nu sunt re cunoscute, ceea ce duce la ignorarea crizelor de viață și a
trecerii timpului. Relația în sânul familiei este superficială. Predominanța narcisismului patologic
face ca o figură din familie să fie venerată, deobicei aceasta este mama. Din dorința sa de put ere,
părintele ratează ocazia de a -și îndeplini rolul de părinte.
Un alt tip de familie pe care îl menționează A. Eiguer este familia cu structură perversă. În
această familie întâlnim deobicei pacienți toxicomani, anorexici, bulimici, aloolici și adolesc enții
impulsivi. Legăturile narcisice și obiectale nu se pr ezintă neapărat în dezechilibru, dar ele se
dovedesc a fi slăbite, înlocuite și saturate de senzualitate, de o excitație volupoasă a simțurilor.
În cazul acestui tip de familie nu există nici depen dență, nici independență. Există schimburi
senzuale, care duc la fetișizarea corpului celuilalt sau a unei părți a acesteia. În paralel există o
anume dezanimare relațională fără emoție [43].
După cum putem observa în fiecare familie este prezentă latura narcisică, mai mult sau mai
puțin. Scenariile narcisice ale parentalității ilustrează o relație narcisică dintre părinte -copil . În
familiile funcționale sau nevrotice poate coexista cu o relație obiectală în care copill este iubit în
calitate de ființă diferențiată. Într -o familie există atât relație narcisică, cât și obiectală, în
proporții variabile. Însă în cazurile patologice ex istă o relație pr edominant narcisică cu copilul.
Scenariile narcisice ale parentalității pot provoca la copil mai multe tulburări. De exemplu
în cazul tulburărilor de somn, găsim frecvent o mamă care proiectează asupra copilului ei
imaginea unei persoane din trecutul ei, vătămată sau moartă, ceea ce o face pe mamă să se ducă
de mai multe ori noaptea să trezească copilul, ca să verifice dacă acesta este în viață. Alte

28
tulburări, cum ar fi anorexia, pot proveni de la o opoziție a copilului față de un compor tament
intruziv din partea mamei. Copilul reacționează la presiunile fantasmatice exprimate prin
comportamentele comunicative ale părinților. El se identifică, total sau parțial, cu reprezentarea
proiectată asupra lui, dar el poate și să re -proiecteze și s ă respingă rolul pe care părintele i -l
atribuie, ceea ce poate afecta dezvoltarea lui și poate determin a apariția unor simptome [22].
L. Solis -Ponton și S. Lebovici afirmă că în cazul consultației cuplului părinte -copil,
consultațiile se pot grupa pe 3 ax e:
1. Folosirea copilului pentru a se încerca reglarea conflictelor infantile ale părinților.
2. Camera copilului imaginat poate fi bântuită de „fantome”, adică niște lucri sau persoane
secrete din biografia părinților. Este deseori vorba de secretele de familie . Acestea se pot
exprima înainte de naștere, în raport cu dorința de a rămâne însărcinată, alegerea
prenumelui sau a sexului copilului.
3. Transmiterea transgenerațională poate fi cea a unui mit care tinde să definească axa
mandatului de viață al copilului [2 1, 36].
J. Manzano, F. Palacio Espasa, N. Zilkha afirmă că scenariile narcisice ale parentalității
pot fi depășite și integrate în dezvoltarea armonioasă a relațiilor părinți -copii, dar ele pot fi, de
asemenea, patologice, în măsura în care interferează în această dezvoltare și intră în conflict cu
realitatea, îndeosebi cu realitatea existenței unui copil aflat în creștere, care nu corespunde
proiecției ce a fost plasat în el. În acest ultim caz, ne spun autorii, dinamica interactivă pusă în
lucru are ma i multe rezolvări. O posibilitate ar fi faptul că copilul se acomodează cu presiunea
proiectivă și joacă rolul desemnat, fără ca să prezinte tulburări aparente de adaptare . Aceste situații
pot să nu prezinte tulburări ale relației părinte -copil, însă aceșt i copii ar putea manifesta mai târziu
tulburări psihice. În alte situații copilul nu mai joacă rolul care i -a fost atribuit și își manifestă
nevoia de a fi recunoscut ca persoană și nu ca o proiecție a părinților, fapt ce poate produce o
decompensare la pă rinți. Însă dacă copilul se acomodează la proiecție părintelui atunci acesta va
suferi probleme de dezvoltare și de adaptare [22].
În cartea „Scenariile narcisice ale parentalității” J. Manzano, F. Palacio Espasa, N. Zilkha
menționează că în urma experienței clinice a consultațiilor terapeutice cu părinți și copii au
identificat mai multe scenarii narcisice parentale:
1. Proiecție de către părinți a unor aspecte infantile, trăite ca abandon sau carență.
Pentru a -și corecta trecutul părintele proiectează asupra propriului copil imaginea sa de
copil abandonat care s -a crezut în copilărie, el însuși se identifică cu imagini parentale
idealizate, imagini de părinți pe care ar fi dorit să îi aibă. Prin aceste identificări

29
complementare, copilul își pierde în ochii părintelui aspectul său de copil abandonat, acesta
din urmă reușind să -l vadă pe copil ca fiind îngrijit cu o dragoste desăvârșită, cum ar fi
dorit să fie el însuși.
2. Proiecția imaginii de sine infant ile idealizate a părinților . În cazul acestui scenariu
părintele proiectează asupra copilului propria omnipotență infantilă. Părintele încearcă să –
și protejeze copilul de orice frustrare, de orice sentiment de abandon. În acest caz copilul
adoptă o atitudi ne regresivă, care se poate manifesta printr -un comportament tiranic și
dificil. Acestea sunt însoțite de o întărire a dependenței față de părinți, cu dificultăți de
separare, tulburări de somn și fobii.
3. Proiecția unui obiect parental deteriorat asupra cop ilului . Identificarea copilului cu o
imagine parentală deteriorată, distrusă, bolnavă. Atunci când obiectul parental este trăit ca
deteriorat, situația se înscrie cel mai adesea în cadrul unei conflictualități oedipiene a
părintelui și în cel al rivalități i sale cu un terț.
4. Proiecția unui obiect pare ntal idealizat asupra copilului. Proiectarea asupra copilu lui a
unor imagini de obiect parental idealizat, a cărui depozitar devine copilul. De exemplu:
capacități parentale de a răspunde unor nevoi anaclitice de prezență, de satisfacere și
securitate sau aspecte parentale ce țin de reguli și exigențele la care părintele se supune, ori
aspecte ce țin de conflictualitatea oedipiană a părintelui.
5. Proiecția unui obiect pa rental negativ asupra copilului. Părintele p roiectează asupra
copilului obiecte cu care a fost în conflict în propria copilărie. Conflictul părintelui cu
obiectele sale parentale ocupă aici locul principal și se manifestă prin dificultăți de
interacțiune cu copilul, care devine purtătorul acestor re prezentări negative. Relația
părinte -copil care decurge din asemenea mișcări proiective sunt încărcate de ambivalență
și agresivitate [22].
În studiul proiecțiilor parentale realizat de J. Manzano, F. Palacio Espasa, N. Zilkha se
pune înainte de toate în evidență obstacolele și dificultățile de care se teme părintele în delegarea
narcisismului său infantil copilului său. Suferința copilului care a fost el însuși ocupă un loc
considerabil în imaginarul părintelui. Chiar în cazurile în care predomină repreze ntarea idealizată
asupra copilului, idealizarea apare cu claritate legată de trăiri infantile de privațiune, frustrare sau
de suferință, de care părinții încearcă să -l ferească pe copilul lor.
1.3 Abordări teoretice referitoare la simptomele nevrotice la copii
Termenul de nevroză a fost propus de W. Cullen în 1769 pentru a defin i bolile nervoase
care antrenau tulburări de personalitate. Ulterior termenul a fost popularizat de P. Pinel în 1785.

30
Iar în 1893 a fost reluat de S. Freud pentru a desemna o maladi e nervoasă ale cărei simptome
simbolizează un conflict psihic refulat, de origine infantilă [31, p. 635].
În „Marele dicționar al psihologiei Larousse” nevroza este definită ca fiind „maladie
mentală de care subiectul rămâne în mod dureros conștient și care, în ciuda tulburărilor permanente
de personalitate pe care le poate determina, nu -i afectează profund funcțiile esențiale” [ 20, p. 812].
În nosogra fia clasică, afirmă Ș. Ionescu și A. Blanchet, definiția generală a tulburărilor
nevrotice se realizează în mod vag și negativ, ca fiind opusul psihozelor:
 În tulburările nevrotice, adaptarea la realitate este rela tiv păstrată, ca și sentimentul de
identit ate;
 Subiectul nevrotic are conștiința simptomelor sale: recunoaște ceea ce este patologic la el
și se plânge de respectivele simptome [4, p. 173].
A. Ferrant consideră că termenul de nevroză este utilizat neclar în vocabularul
psihopatologic. El spune că multe forme de organizări sunt calificate drept nevrotice, care nu au
nimic specific nevrotic. Este necesar să se diferențieze ceea ce numim „nevroze”, în sensul lui
Freud, care vorbea de psihonevroze de apărare și modalitățile psihopatologice calificate drept
nevrotice, dar în care adesea se reperează forme narcisic identitare ale funcționării psihice [32].
Persoanele cu o structură nevrotică au în general un contact solid cu realitatea. Potrivit lui
R. Roussilon în nevroză capacitatea de probă a realit ății nu este afectată. În nevroză anxietatea
ocupă un rol central. Simptomele sunt dovada a ceea ce nu a putut fi metabolizat din angoasă și
din conflinctualitate. Capacitățile de individuare și autonomie ale subiectului sunt dezvoltate, c hiar
dacă relații le cu obiectul și cu anturajul se află sub constrângere și dependență. Angoasele care
predomină sunt legate în mod esențial de angoasa de castrare. Aceste angoase pot lua forma unei
angoase de pierdere a omnipotenței falice: angoasa datorată rivalității, a ngoasa de a nu fi totul
pentru celălalt, de pierdere a relației cu obiectul. Angoasele nevrotice pot lua forma angoaselor de
răzbunare, în raport cu dorințele interzise. De asemenea angoasele nevrotice pot lua forma
angoaselor privitoare la ambivalență, do rința libidinală fiind asociată cu un sentiment de ură față
de obiect. În concepția psihanalitică contextul nevrotic este cel al complexului Oedip.
Culpabilitatea este sentimentul care persecută persoana nevrotică. Iar simptomele sunt organizări
care admin istrează angoasa și tratează culpabilitatea [32].
S. Freud a studiat nevroza infantilă plecând de la observațiile făcute de el însuși asupra
copilului (exemplu: Micul Hans), fie plecând de la lucrul psihoterapeutic cu pacienți cu organizare
nevrotică. Pentru S. Freud nevroza infantilă este o modalitate prin care se organizează viața
pulsională a copilului. Iar pentru M. Klein nevroza copilului este o evoluție naturală și pozitivă a

31
stadiului psihotic, numit de ea poziție paranoid -schizoidă. Astfel copi lul trece de la o poziție
psihotică, la una nevrotică, de la poziția paranoid -schizoidă la poziția depresivă.
D. Marcelli afirmă că nevroza infantilă traduce organizarea sexualității infantile în jurul
pozițiilor falice, a fricii de amenințare cu castrare a în perioada complexului Oedip. Potrivit lui
nevroza la copil este abia în curs de constituire și are o slabă expresivitate clinică [24].
În psihanaliză dinamica nevrotică desemnează o modalitate de funcționare a psihismului
în care simptomele sunt expre sia simbolică a unui conflict care își g ăsește rădăcini le în istoria
subiectului și constituie un compromis între dorință și apărare. Conflic tul este de natură sexuală,
ireductibil la eventuala materialitate a unui incident. Conflictul se referă la evoluți a libidinală și
organizarea oedipiană. Conflictul nevrotic se situează între Supraeu și pulsiunile sexuale [9, 32].
C. Rycoft menționează că în teoria clasică psihanalitică se disting următoarele tipuri de
nevroze:
 Nevroza actuală – este determinată de unele cauze prezente și explicabilă prin obiceiurile
sexuale ale pacientului;
 Nevroza de angoasă – angoasă fără obiect bine precizat;
 Nevroza de caracter – în care simptomele sunt trăsături de caracter;
 Nevroza narcisică – nevroză în care pacientul este in capabil să formeze un transfer (să
investească un obiect);
 Nevroza de organ – termen folosit în teoria clasică pentru ceea ce acum este numit
psihosomatică;
 Nevroza de tran sfer – fie o nevroză în care pacientul este capabil de transfer, fie interesul
obses iv față de analist, care se dezvoltă pe parcursul tratamentului psihanalitic.
 Nevroza traumatică – boală psihică ale cărei simptome se dezvoltă în urma unei experiențe
care a cauzat un șoc, cuprinde acțiuni stereotipe sau formule magice în care sunt repeta te
părți ale evenimentului traumatizant și/sau vise stereotipe în care este repetată experiența
[33].
A. Ferrant și R. Roussillon consideră că este esențial să se distingă simptomul, modurile
de apărare prevalente și natura angoasei. După cum am menționat anterior c onflictul nevrotic nodal
se situează între Supraeu și pulsiunile sexuale. În acest sens autorii spun că pot fi considerate
nevroze doar cele trei mari organizări pe care S. Freud le califică drept „psihonevroze de apărare”:
isteria – în cele dou ă forme ale sale: isteria de angoasă (fobia) și isteria de conversie, nevroza
obsesională.

32
Isteria de angoasă este ceea ce numim acum fobie și ea în sens psihanalitic este un
compromis între pulsiune și apărare. Potrivit lui A. Ferrant angoasa se dezvoltă , și pentru a fi
contracarată, se utilizează un mecanism de apăra re compelementar: deplasarea [32 ]. Deci
reprezentarea inițială a subiect ului declanșează angoasa, datorită instanței Supraeului și a
mecanismelor de apărare, mai apoi această angoasă este dep lasată spre un alt obiect/reprezentare.
În isteria de conversie o reprezentare refulată este convertită într -un simptom. O. Fenichel
menționează că simptomele de conversie nu sunt simple manifestări somatice ale afectelor, ci
reprezentări foarte specifice ale gândurilor care pot fi re -translate din limbajul s omatic în limbajul
cuvintelor [9 ].
A. Ferrant cons ideră că nevroza obsesională poate fi definită ca o isterie care a luat o
turnură neașteptată. Î n cazul nevrozei obsesionale re fularea nu funcționează într-un mod suficient
de eficace și mecanismele de apărare puse în practică nu pot să împiedice angoasa și înt oarcerea
reprezentării refulate. Conflictul psihic se exprimă prin simptome numite compulsii: idei
obsedante, compulsie la comiterea de acte inde zerabile, lupta contra acestor gânduri și tendințe,
prin ritualuri și printr -un mod de gândire definit mai ales prin ruminație mentală, îndoială, scrupule
și ducând la inhib iții ale gândirii și acțiunii [32 ].
O. Fenichel în lucrarea sa monumentală „Teoria psihanalitică a nevrozei”, spune că
psihonevrozele sunt rezultatul unui conflict între cerințele pulsionale și forțele defensive ale Eului.
În psihonevroze, unele pulsiuni au fost blocate, iar rezultatul constă într -o stare de tensiune și, în
cele din ur mă, în anumite descărcări de urgență. Deci putem observa întâ i o apărare a Eului față
de o pulsiune, apoi un conflict între pulsiunea care încearcă o descărcare și forțele defensive ale
Eului, apoi o stare de îndiguire, iar în cele din urmă vom observa sim ptomele nevrotice, ele sunt
descărcări mascate. În acest proces, simptomul reprezintă singura etapă care devine manifestă;
conflictul, istoria sa și semnificația simptomelor sunt inconștiente [9 ].
În teoria comportamentală se consideră că nevroza este determinată de contingențe ce
rezultă din consecințe pozitive (întăriri) și negative (pedepse). Consecințele sunt pozitive dacă:
aduc un beneficiu, înlătură o consecință negativă sau ajută la evitarea ei. Iar consecințele sunt
negative dacă: determină o co nsecință adversă sau negativă, înlătură sau contribuie la evitarea unei
consecințe pozitive [44].
Studiind tulburările de învățare, Eysenck, Masermann și J. Wolpe au definit nevroza ca
fiind rezultatul unor dintre o secvență de stimuli și răspunsuri care le sunt prost adaptați. În teoria
comportamentală simptomele nevrotice sunt modele de conduite învățate, care dintr -un motiv sau

33
altul, sunt inadaptate. Pentru adepții acestei teorii nevroza nu are o realitate în sine dincolo de
simptom, cum consideră psih analiștii [20, 23, 24] .
Perspectiva cognitiv -comportamentală își propune să explice simptomele nevrotice prin
clarificarea legăturii dintre gânduri și comportamente. Specialiștii din acest domeniu sunt interesați
de relația dintre gânduri și comportament e și de anumite presupuneri greșite ce pot influența auto –
perceperea, autoatribuirea și relațiile cu cei din jur. Potrivit acestei teorii sistemele de credințe
greșite ale subiectului (adult sau copil) conduc la comportamente de in adaptare cum ar fi
agresi vitate, depresie și anxietate . Cognitivistul A. Beck susține că depresia este determinată și
susținută de triada cognitivă, care presupune : 1) viziune ne gativă asupra propriei persoane; 2)
viziune negativă asupra lumei; 3) viziune negativă cu privire la vi itor. Această triadă cognitivă
produce sentimente de neajutorare, disperare și subapreciere [ 44].
Adepții teoriilor cognitiv -comportamentale formulează două ipoteze cu privire la nevroză.
Prima ipoteză fundamentală postulează faptul că multe dificultăți p sihologice sunt puternic
influențate de unele fenomene de învățare. Potrivit acestei concepții o tulburare se va dezvolta în
condițiile în care există factori favorabili apariției conduitelor patologice. A doua ipoteză
presupune că conduita psihopatologică se datorează unor factori de cauzalitate sau de menținere
care persistă și care împiedică dispariția tulburării [42].
Reprezentanții ș colii culturaliste G. Roheim, R. Benedict, K. Horney consideră că
declanșatorii nevrozei sunt presiunile sociale [20].
Teoria atașamentului, elaborată de J. Bowlby, consideră că relațiile de atașament din
copilărie au o influență majoră de -a lungul întregii vieți. Conform acestei teorii, atașamentul
sugarului față de mama sa își are originea într -o serie de sisteme de co mportamente ale speciei.
Rolul calității atașamentului influențează sentimentul de securitate a copilului. Dacă copilul simte
că nu este iubit de către părinți, el va interpreta comportamentele părinților ca semnale de
respingere [10, 11, 42, 44].
Teoriil e biologice și fiziologice analizează influența factorilor biologici și genetici asupra
psihopatologiei. Aceste terorii pun accent pe interacțiunea dintre mediu și gene. Modelul
biomedical încearcă să determine care părți ale corpului sau ale creierului nu funcționează
corespunzător, din punct de vedere genetic, al reacțiilor biochimice de la nivelul cerebral sau al
anatomiei creierului [44].
Tulburările nevrotice sunt extrem de frecvente, aproape 12% din populație este afectată.
Potrivit „Marelui dicționa r al psihologiei Larousse” tulburările nevrotice se repartizează în cinci
mari categorii:

34
1. Tulburări anxioase, de panică și fobice (anxietate, atacuri de panică, agorafobie, fobii
simple și fobii sociale);
2. Tulburări obsesiv -compulsive;
3. Tulburări isterice (cu conversii somatice);
4. Tulburări somatomorfe (fără conversii) și ipohondrie;
5. Tulburări depresive și reacționale la stres [20].
Manual de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulbură rilor Mintale descrie unele tulburări
psihologice specifice copilăriei , cum ar fi anxietatea de separare, hiperactivitatea, mutismul
electiv, tulburările de comportament, tulburările de învățare . Alte tulburări, cum ar fi anxietatea,
fobia socială, depresia, atacurile de panică, tulburarea obsesiv compulsivă, fobiile specifi ce,
agorafobia, sunt descrise ca fiind caracteristice atât adultului, cât și copilului.
Anxietatea este prezentă în toate tulburările nevrotice. Aceasta este definită ca un sentiment
de amenințare nefondată în mod obiectiv. Deseori anxietatea are o valoare de mobilizare adesea
creatoare și nu devine patologică decât în cazurile în care mecani smele de apărare îl împing pe
subiect la repetiție. Potrivit lui Ș. Ionescu anxietatea se întâlnește în toate tulburările psihice, fie
direct exprimată prin simptome, fie mascată de apărări. Anxietatea domină în sindroamele anxio –
fobice:
1. Atacul de panică – survine brusc, pentru câteva minute, un sentiment de disconfort sau de
amenințare intensă: teama de o catastrofă, de moarte, de pierdere etc. Atacul de panică este
însoțit de semne somatice: cefalee, palpitații, tremor, senzația de sufocare, transpirație.
Individul este conștient de caracterul neîntemeiat al angoasei, dar acest lucru nu îl
liniștește. Acesta devine și mai mult anxios, deoarece simte anxietatea. Cercul vicios al
anxietății poate să inducă la subiect sentimentul de depersonalizare. În tulbur ările de
panică, crizele de anxietate survin repetitiv, imprevizibil, fără un factor declanșator.
2. Anxietatea generalizată – individul simte o stare de anxietate permanentă în decursul a mai
multor luni, ani sau chiar toată viața. Această anxietate n u este legată de o grijă anume.
Subiectul este conștient de absența d e primejdie obiectivă, dar totuș i este cuprins de un
sentiment de insecuritate și îngrijorare.
3. Fobia – se definește ca teama de a fi în prezența unei situații exterioare determinate, fără
un ca racter periculos obiectiv. Subiectul este conștient de iraționalitatea fobiei și suferă
deoarece comportamentul său este dominat de evitarea stimulului fobogen și de teama că
este posibilitatea să se confrunte cu el. Există trei tipuri de fobie:

35
 Agorafobi a – teama de locurile publice, de orice situație dificilă sau fără ieșire de urgență:
mulțimi, stadioane, ascensor, stadioane etc.
 Fobiile sociale – se manifestă prin evitarea situațiilor în care subiectul va fi observat și
criticat de alte persoane. Subie ctului îi este frică să nu se comporte în mod umilitor sau
jenat în public.
 Fobiile simple – toate fobiile care nu țin de agorafobie și fobiile sociale. De exemplu:
fobiile de animale, insecte, examene, me dici, înălțime, cataclisme etc [4, 20].
Tulburări le de anxietate sunt frecvente în copilărie, rata de prevale nță fiind estimată la
13%. Aceste afecțiuni sunt caracterizate prin îngrijorare cronică: pe plan comportamental (fugă și
evitare), cognitiv (aprecieri negative cu privire la propria persoană) și fiziologic (respirație
accelerată, tahicardie, tensiune musculară etc.) [44].
Anxietatea de separare este una dintre cele mai frecvente mani festări ale anxietății la copil.
Aproximativ 33% dintre copiii din populația copiilor anxioși prezintă ca diagnosti c principal
anxietatea de separare. Aceasta se manifestă prin nevoia de a se afla mereu în apropierea persoanei
care oferă îngrijire [42].
Tulburarea obsesiv -compulsivă se manifestă prin obsesii recurente și invazive și/sau
compulsii care durează cel puț in o oră pe zi și afectează funcționarea cotidiană a individului.
Obsesia este o idee care asediază subiectul cu un sentiment anxios, de care nu se poate elibera.
Acestea pot fi însoțite de ritualuri sau compulsii la acțiune împotriva cărora subiectul lupt ă mai
mult sau mai puțin cu anxietatea. Subiectul este conștient de caracterul absurd al ideilor obsesive
și al compulsiilor, dar deși încearcă să reziste în fața acestora, într -un final cedează [4, 23, 24, 35].
Potrivit lui L. Wilmshurst ritualurile și s uperstițiile la copii ating apogeul în perioada
preșcolară, apoi intră în declin. La copiii cu tulburare obsesiv -compulsivă, ritualurile și
compulsiile se intensifică pe măsura înaintării în vârstă. Obsesiile și compulsiile se dezvoltă în
patru direcții: c ontaminarea (spălatul excesiv pe mâini); siguranța, preocuparea pentru ordine și
simetrie, ritualuri de numărare sau atingere [44].
Tulburările depresive reprezintă una din cele mai frecvente tu lburări nevrotice. Acestea
sunt caracterizate printr -o modifi care profundă a stării timice, a dispoziției în sensul tristeții, a
suferinței morale și a încetinirii psihomotorii. Tulburările depresive sunt însoțite uneori de
anxietate [20].
Indivizii care suferă de depresie pot experimenta o formă gravă a acestei af ecțiuni, numită
tulbura re depresivă majoră, sau o formă mai ușoară, dar cronică, numită distimie. La adulți pentru
a pune diagnosticul de depresie majoră este necesar ca episoadele de depresie să fi persistat o

36
perioadă de două săptămâni. Durata medie, atâ t la copii și la adulți, este de patru luni. Diagnosticul
de tulburare depresivă majoră presupune: stare de anhedonie la adulți și iritabilitate la copii,
pierderea interesului sau a plăcerii legate de activitățile cotidiene. Pe lângă aceste criterii indiv idul
trebuie să mai manifeste încă patru simptome dintr -o listă de șapte posibile: apetit redus sau
crescut, insomnie sau hipersomnie, lentoare sau agitație psihomotorie, sentiment de inutilitate, idei
de sinucidere, concentrare redusă. Iar diagnosticul de depresie minoră se pune dacă sunt prezente
următoarele manifestări: st are de deprimare cronică sau iri tabilitate (cel puțin 2 ani la adult, 1 an
la copil); cel puțin două simptome din cele șapte menținute anterior. De asemenea trebuie ca în de
cursul celor doi ani (un an la copil) , să nu fi existat nici o perioadă de absență a simptomelor mai
lungă de două luni. Un alt criteriu important este absența unui episod depresiv major în cursul
primilor doi ani (un an pentru copii) [ 4, 23, 24, 44].
L. Vera a firmă că depresia la copil este dificil de diagnosticat, deoarece acesta rareori își
exprimă tristețea. Manifestările depresive la copil sunt adesea mascate și fără legătură evidentă cu
sentimentele reale simțite. În schimb se manifestă următoarele simptom e: treceri la act, reușită
școlară scăzută, absența școlară, fobie școlară, probleme somatice, dispoziție scăzută, predispoziție
pentru accidente, fobii, pi romanie etc. Toate acestea pot evidenția un afect depresiv subiacent [42].
În urma experienții clin ice D. Marcelli a evidențiat că pe lângă episodul depresiv, unii copii
prezintă o simptomatologie fie mai săracă, fie mai vagă dar mai durabilă, care este adesea ignorată
sau negată de părinți. A. Agnold și E. Castello au făcut o meta -analiză a publicațiil or
epidemiologice în legătură cu depresia la copil și frecvența comorbidității, aceștia au identificat că
la copii depresivi pot fi prezente tulburări de conduită, opoziționism, deficit de atenție [24].
Enurezisul și ecoprezisul pot fi de asemenea o manifestare a nevrozei. Enurezisul se
definește ca emisie activă completă și necontrolată de urină după trecerea vârstei obișnuite de
maturizare fiziologică dobândită între 3 -4 ani. Este un simptom frecvent, c e privește 10 -15% dintre
copii , cu preponderență la băieți. El se asociază adesea cu ecoprezisul. Ecoprezisul este o defecare
involuntară la un copil care a depășit vârsta de ach iziție a curățeniei.
În tabelul 1 .1 sunt rezumate, de către L. Vera, principalele tulburări nevrotice la copil și
factorii de menținere a acestora
Tabelul 1.1. P rincipalele tulburări nevrotice la copil și factorii de menținere a acestora
Nivel Factori de menținere Tulburări nevrotice
Fizic  Respirație anxioasă
 Interpretare eronată a
senzațiilor fizice  Anxietate generalizată
 Atacuri de panică
 Agorafobie

37
 Tensiune fizică
 Insomnie  Tulburare obsesiv -compulsivă
 Enurezis
 Ecoprezis
Emoțional  Sentimente de neputință
și descurajare
 Absența plăcerii
 Frică de teamă
 Inhibarea expimării
emoționale  Depresie
 Fobie socială
 Tulburare obsesiv -compulsivă
Comportamental  Evitare
 Fugă
 Agitare  Fobie specifică
 Fobie socială
 Enurezis
 Ecoprezis
Cognitiv  Idei eronate cu privire
la sine, la ceilalți și la
viitor
 Agitație mentală
 Distractibilitate
 Atenție instabilă  Hiperactivitate
 Depresie
Interpersonal  Timiditate excesivă
 Absența unor abilități
sociale  Depresie
 Fobie socială
 Fobie școlară
Familial  Tensiune conjugală
între părinți
 Rivalitate fraternă  Anxietate generalizată
 Fobie specifică
 Enurezis
 Ecoprezis
 Depresie
1.4 Concluzii la capitolul I
Studierea literaturii științifice ce se referă la scenariile narcisice parentale și la simptomele
nevrotice la copil ne -a condus spre următoarele concluzii:
1. Narcisi smul ocupă un rol important în forma rea identității subiectului și cum acesta își
percepe Sinele. În literatura de specialitate n arcisismul este deseori definit ca fiind iubirea

38
pe care individul și-o poartă lui însuși. Ființa umană trece prin două stadii de narcisi sm:
narcisi sm primar și narcisi sm secundar. Narcisismul primar este un stadiu ti mpuriu ,
anobiectal și autoerotic, în care copilul mic nu recunoaște încă obiectul și se ia pe sine drept
obiect al iubirii. Iar n arcisism ul secundar reprezintă o regresie de la o relație obiectuală de
iubire la una narcisică față de eu, în urma unei dezamă giri produse de pierderea obiectului.
2. Parentalitatea se organizează în jurul a trei axe : exercitarea parentalității, experiența
parentalității, practica parentalității. În multe situații părintele își poate exerci ta foarte bine
funcția pe o axă, iar pe altele mai puțin .
3. Deseori părinții îi fac pe copii lor depozitarii propriului narcisism, la care au fost nevoiți
să renunțe în mod dureros. Prin intermediul copilului părintele poate să -și rezolve propriile
conflicte infantile . Astfel în cadrul relației p ărinte -copil sunt puse în joc scenariile narcisice
parentale. Scenariile narcisice parentale se constituie din patru elemente esențiale: o
proiecție a părinților asupra copilului, o identificare complementară a părintelui, un scop
specific, o dinamică relațional comportamentală. Sce nariile narcisice ale parentalității se
află mai mult sau mai puțin în toate relațiile părinte -copil. Acestea mereu sunt de o natură
narcisică, mereu este evacuată o parte din sine, fie direct sau indirect.
4. Scenariile narcisice parentale pot provoca la copil mai multe tulburări. Copilul reacționează
la presiunile fantasmatice exprimate prin comportamentele comunicative ale părinților. El
se identifică, total sau parțial, cu reprezentarea proiectată asupra lui, dar el poate și să re-
proiecteze și să respingă rolul pe care părintele i -l atribuie, ceea ce poate afecta dezvoltarea
lui și poate determina apariția unor simptome .
5. Simptomele nevrotice desemnează o modalitate de funcționare a psihismului în care
simptomele sunt expresia si mbolică a unui co nflict care își găsește rădăcini le în istoria
subiectului și constituie un compromis între dorință și apărare. Anxietatea este prezentă în
toate tulburările nevrotice.
6. Tulburările nevrotice se repartizează în cinci mari categorii: 1) tulburăr i anxioase, de
panică și fobice; 2) tulburări obsesiv -compulsive; 3) t ulburări i sterice (cu conversii
somatice); 4) Tulburări somatomorfe (fără conversii) și ipohondrie; 5) Tulburări depresive
și reacționale la stres .

39
Capitolul II . ABORDĂRI PRACT ICE CU PRIVIRE LA SCENARIILE
NARCISICE PARENTALE ÎN CAZUL COPIILOR CU SIMPTOME NEVROTICE
2.1 Metodologia cercetării
A studia relația dintre părinte și copil înseamnă ceva mai mult decât observarea unor
comportamente și interacțiuni care se întâmplă în realitatea externă . În spatele a cestei realități
exterioare, există o realitate internă, de natură psihică care determină relația dintre aceștia . După
cum spune R. Roussil lon realitatea psihică este acel ceva de care ne împiedicăm, acel ceva pe care
nu-l putem neglija fără consecințe [32]. Este una dintre realitățile fundamentale ale ființei umane.
Ne naștem, trăim, murim, suferim și ne bucurăm în raport cu realitatea psihică.
Când studiem copil ul, din punct de vedere psihologic, nu este suficient să -l analizăm fără
a lua în considerare așa cum există el în realitatea psihică a părinților, în fantasmele și dorințele
acestora . D. Marcell i afirmă că l a nivel conștient nevoia și dorința de a avea un copil poate fi
motivată de: manifestarea fertilității, afirmarea statutului de adult, dorința de a fi însărcinată,
înlocuirea unui copil pierdut, încercarea de a trata depresia sau singurătatea etc [24]. Aceste
motivații conștiente maschează în realitate dispozițiile inconștiente ale adulților în situația de a fi
părinte. Îngrijirile și atitudinea părintelui exprimă locul copilului în fantasmele inconștiente ale
acestuia. Prin aceste îngrijiri între părinte și copil mereu are loc o interacțiune, prin mecanismele
de introiecție, identificare și proiecție.
După cum am arătat în capitolul 1 copilul are o funcție pentru părinți, precum și părinții
au o funcție pentru el. Iar în cadrul acestei relații narcisismul joacă un rol extrem de important.
Calitatea narcisi smului parental cu care este investit copilul reprezintă o condiție fundamentală
pentru de zvoltarea psihică sănătoasă a copilului .
Cercetarea pe care ne -o propunem pornește de la ideea că părintele proiectează asupra
copilului său diferite scenarii narcisice care impun copilul să se identifice cu o parte din self-ul
părintelui sau cu o persoană semnificativă din trecutul acestuia . Scenariile narcisice parentale pot
provoca la copil mai multe tulburări. Copilul se poate identifica , total sau parțial, cu repre zentarea
proiectată asupra lui sau poate să respingă rolul pe care pări ntele i -l atribuie.
Scopul cercetării constă în evidențierea și analiza scenariilor narcisice parentale în cazul
copiilor cu simptome nevrotice, precum și elaborarea și implementarea unui program de consiliere
psihologică de orientare psihanalitică în ved erea diminuării proiecției scenariilor narcisice
parentale și a diminuării simptomelor nevrotice la copil.
Atingerea scopului cercetării intenționăm să o realizăm prin intermediul următoarelor
obiective:

40
1. Analiza cadrului teoretic cu privire la scenariile narcisice parentale și simptomele nevrotice
la copil;
2. Identif icarea scenariilor narcisice parentale proiectate asupra copilului ;
3. Identificarea simptomelor nevrotice la copil;
4. Stabilirea corelației dintre scenariile narcisice parentale și simpto mele nevrotice la copil;
5. Elaborarea și implementarea unui program de consiliere psihologică de orientare
psihanalitică în vederea diminuării proiecției scenariilor narcisice parentale și a reducerii
simptomelor nevrotice la copil;
6. Formularea concl uziilor ș i elaborarea recomandă rilor.
În conformitate cu scopul propus, a u fost î naintate următoarele ipoteze :
1. Simptomatologia nevrotică a copilului este asociată cu problematici narcisice ale părintelui;
2. Prespunem existența scenariilor parentale narcisice patogene în cazul copiilor cu
simptomatologie nevrotică.
Grupul de studiu a fost constituit din 15 mame și 15 copii . Au fost selectați copi ii care
prezentau simptome nevrotice (tabelul 2.1) , aceștia fiind diagnosticați de către medicul psihiatru.
Tabelul 2.1 Copi ii cu simptome nevrotice incluși în cercetare
Subiecți
(Copii) Cod diagnostic ICD -10 + diagnostic
1. X1 F90.0 (Perturbare a atenției și activității)
2. X2 F93.1 (Tulburare de anxietate fobică a copilăriei)
3. X3 F92.0 (Tulburare de conduită depresivă)
4. X4 F93.1 (Tulburare de anxietate fobică a copilăriei)
5. X5 F93.2 (Tulburare de anxietate socială a copilăriei)
6. X6 F92.0 (Tulburare de conduită depresivă)
7. X7 F92.0 (Tulburare de conduită depresivă)
8. X8 F92.9 (Tulburare mixtă de conduită și emoții, nespecificată)
9. X9 F93.3 (Tulburare de rivalitate între frați)
10. X10 F92.0 (Tulburare de conduită depresivă)
11. X11 F90.0 (Perturbare a atenției și activității)
12. X12 F92.0 (Tulburare de conduită depresivă)
13. X13 F92.9 (Tulburare mixtă de conduită și emoții, nespecificată)
14. X14 F93.0 (Tulburare de anxietate a separării în copilărie)
15. X15 F93.2 (Tulburare de anxietate socială a copilăriei)

În funcție de situația familială (Figura 2.1 ), am identificat că doar la 3 copii (20%) familia
este completă, la restul familia e ste incompletă: la un subiect (7%) tatăl este decedat, la 4 subiecți
(27%) un părinte este plecat peste hotare, este placat tatăl . Iar la 7 subiecți (46%) părinții sunt
divorțaț i. În toate ce le 12 cazuri de familii incomplete copilul locuiește împreună cu mama.

41

Fig. 2.1 Situația familială la cop iii cu simptome nevrotice incluși în cercetare
Pentru a realiza obiectivele propuse în cadrul demersului diagnostic și pentru a verifica
ipoteza înaint ată, au fost utilizate următoarele metode de psihodiagnostic :
1) Ghidul de i nterviul semi -structurat cu răspunsuri libere cuprinde un set d e întrebări
derivate din teorie, din cercetări anterioare și racordate la obiectivele cercetării . Interviu semi –
structurat este folosit cel ma i frecvent în cercetă rile socio -umane. Acest tip de interviu, cu funcție
orientativă, are la bază un ghid de interviu care îl ajută pe cercetător să conducă discuția într-o
manieră flexibilă și semi -directivă, ceea ce îi permite în cadrul discuției să formuleze întrebări
suplimentare pentru a clarifica anumite lucruri. Această metodă de asemenea permite stabilirea
contactului cu subiectul și oferă un anumit grad de libertate în desfășurare.
În cadrul cercetării noastre întrebările din interviu au fost formulate în baza concepțiilor lui
J. Manzano, F. Palacio Espasa și N. Zilkha cu privire la scenariile narcisice parentale. Acești
cercetători în cadru unui grup de studiu au analizat în mod si stematic în decursul a mai multo r ani
diferite cazuri de consultație terapeutică și în baza acestora au elab orat o grilă de evaluare (anexa
3) a scenariilor narcisice parentale. Menționăm următorii factori esențiali, din grila de evaluare,
pentru identificarea scenariilor narcisice parentale:
– Proiecția predominantă a părinților asupra copilului, care este mai degrabă o
identificare proiectivă. Astfel o reprezentare de sine a părintelui este proiectată și investită
cu libido narcisic. Această reprezentare de sine este proiectată fie d irect (exemplu: tatăl
care ar fi dorit să fie copilul ideal), fie indirect prin intermediul unei imaginii interne a
unui obiect (exemplu: imaginea tatălui decedat). Această imagine a obiectului intern este
20% (3 subiecți)
7%(1 subiect)
46% (7 subiecți)27% (4 subiecți)
Familie completă Părinte decedat Divorț Părinte plecat peste hotare

42
purtătoare unei repre zentări a sinelui ce fuses e cândva proiectată asupra părintelui.
Ambele proiecții sunt de natură narcisică.
– Contra -identificarea părinților. Astfel părinții se identifică cu o altă reprezentare internă
(exemplu: părintele se poate identifica cu un părinte ideal pe care ar fi dorit să -l aibă).
Scenariul este întotdeauna o relație între sine -sine.
– Scopul proiecției integrează, în toate cazurile, realizarea unei satisfacții de natură
narcisică. Însă pot să apară și scopuri de natură defensivă (exemplu: refuzul unei pierderi)
sau realiza rea unei satisfacții libidinale [22].
În baza acestor factori esențiali a fost elaborat ghidul de interviu (Anex a 1) care constă din
21 de întrebări care sunt adresate părinților . Interviul are drept obiective: identificarea imaginii de
sine a pări ntelui; identificarea felului în care este reprezentat copilul în mintea părintelui; relația
părintelui cu proprii părinți; relația cu propriul copil; identificarea proiecțiilor inconștiente
realizate asupra copilului; identificarea și analiza scenariilor narcisice referitoare la copil.
2) Chestionarul DSQ -60 (The Defense Style Question naire 60) , pentru identificarea
mecanismelor de apărare a fost elaborat de Thygese n și colaboratorii săi în 2008. Versiunea DSQ –
60 măsoară 30 de mecanisme de apărare din DSM IV (Tabelul 2.1) , fiecărui mecanism îi revin
câte 2 ite mi.
Tabelul 2.1. Mecanismele de apărare din DSM IV
1. Altruism 11. Negarea 21. Intelectualizarea
2. Pasiv -agresiv 12. Devalorizare 22. Clivajul sinelui
3. Reprimare 13. Identificarea
proiectivă 23. Deplasarea
4. Sublimare 14. Disocierea 24. Refularea
5. Clivajul obiectului 15. Autoafirmare 25. Idealizarea
6. Raționalizare 16. Omnipotența 26. Izolarea
7. Umor 17. Activism 27. Lamentarea însoțită de
respingerea ajutorului
8. Proiectare 18. Devalorizarea
de sine 28. Anularea retroactivă
9. Formațiune reacțională 19. Fantasmarea 29. Anticiparea

10. Autoobservarea 20. Refugiu în
reverie 30. Afilierea

Chestionarul de asemenea permite și diagnosticarea stilurilor defensive, după modelul
trifactorial , pe care l -am utilizat în cercetare :
1. Factorul 1. Stilul distorsionării imaginii , considerat nivelul imatur al funcționării
defensive, include: lamentarea însoțită de respingerea ajutoru lui, clivajul sine/celălalt ;
proiecția ; identificarea proiectivă.

43
2. Factorul 2. Stilul de reglare afectivă , considerat nivelul m ediu de funcționare defensivă,
include: intelectualizarea; disocierea; izolarea; fantasmarea.
3. Factorul 3. Stilul adaptativ, considerat nivelul matur al funcționării defensiv e, include:
sublimarea; autoobservarea, umorul, anticiparea; autoafirmarea [18] .
Menționăm că chestionarul DSQ -60 a fost utilizat în cercetarea noastră pentru a identifica
mecanismele de apărare la părinți.
3) Inventarul de depresie Beck – BDI (Beck Depression Inventory ) a fost dezvoltat de A.
Beck si colab. în 1961. Inventarul este destinat să evalueze severitatea simptomelor depresive.
Acesta este compus din 21 itemi, care reprezintă simptomele depresiei. F iecare item este evaluat
în patru grade de severitate, de la 0 absent la 3 foarte sever, fiecă rui grad corespun zându -i o
întrebare, iar subiectul este invitat să aleaga acea întrebare a cărui ră spun s i se potriveș te cel mai
bine. Cele 21 simptome (Tabelul 2.2) au fost alese din simptomatologia comună a tulburărilor
depresive și din literatura psihiatrică.
Tabelul 2.2. Simptomele tulburărilor depresive (A. Beck)
1 Dispoziția depresivă 12 Retragere socială
2 Pesimism 13 Nehotărâ re
3 Sentimentul eșecului 14 Modificarea imaginii de sine
4 Lipsa de satisfacție 15 Dificultăti în muncă
5 Sentimente de vinovăție 16 Tulburări de somn
6 Sentimentul pedepsei 17 Fatigabilitate
7 Auto -dezgust 18 Pierderea apetitului
8 Auto -acuzare 19 Pierderea în greutate
9 Dorințe auto -punitive 20 Preocupări somatice
10 Plâns 21 Pierderea libidoului
11 Iritabilitate

4) Fabulele Duss. Testul fabulelor este o metodă proiectivă elaborată de către psihanalista
Louisa Duss în anul 1940. Fabulele Duss au drept scop diagnosticarea rezistențelor și a conflictelor
inconștiente la copil. Conform autoarei acesta este un test adresa t psihanaliștilor de copii și
psihologilor cu cunoștințe în psihanaliză, deoarece acesta solicită examinatorului cunoștințe despre
inconștient și structura sa, mod alitățile de reacție ale Eului și înțelegerea simbolului (deoarece
testul este construit pe s imbol). Testul fabulelor constă în a p rezenta subiectului 10 fabule pe care
trebuie să le completeze :
1. Fabula păsării identifică fixația copilului la unul dintre păr inți sau independenț a lui;
2. Fabula aniversării căsătoriei verifica dacă subiectul a avut vreun șoc în camera părinț ilor.
Gelozia pe apropierea părinț ilor;
3. Fabula mielului explore ază complexul de î nțărcare ș i complexul fratern;

44
4. Fabula înmormântării explorează agresivitatea, dorințele de moarte, culpabilizarea,
autopedepsirea;
5. Fabula fricii iden tifică anxietățile la copil și sentimentele de autopedepsire.
6. Fabula elefa ntului examinează complexul de castrare;
7. Fabula obiectului confecționat permite testarea caracterului obsesiv și încăpățânat
(complexul anal);
8. Fabula plimbării cu mama sau cu tata p ermite identificarea complexului Oedip;
9. Fabula veștii pentru a identifica dorințele sau fricile copilului;
10. Fabula visului are drept scop controlul fabulelor anterioare.
5) Testul desenului familiei . Această probă a fost introdusă în anul 1961 de medicul psihiatru
L. Corman. Examinatorul îi oferă copilului o coală de hârtie în plan orizontal. Î i pune la dispoziție,
de asemenea, creioane simple. Instructajul este: „Desenează familia ta făcând o activit ate în
comun” sau „Desenează familia ta” sau „Desenează o familie pe care ți -o imaginezi” . Când
desenul este terminat, examinatorul solicită copilului să dea un nume familiei desenate, și să scrie
pe desen, deasupra fiecărui personaj, numele, vârsta, sexul acestuia, precum și legătura cu restul
familiei . Copilului i se pot fi adresate următoarele întrebări:
• „Care este cel mai drăguț dintre toți din familia asta?" „De ce?"
• „Care este cel mai puțin drăguț dintre toți din familia asta?" „De ce?"
• „Care este cel mai fericit dintre toți din familia asta?" „De ce?"
• „Care este cel mai nefericit dintre toți din familia asta?" „De ce?"
R. Roussillon consideră că prin insistența întrebărilor putem îngreuna administrarea probei
și productivitate a subiectului. Trebuie să întrebăm copilul despre diferitele personaje pe care le -a
desenat și să investigăm reprezentarea sa despre locul în grupul familial, să -l întrebăm despre locul
pe care l -ar putea ocupa în desen [32].
Fiind o probă semistructurată , „Desenul familiei ” lasă câmp liber exprimării subiectului.
Se consideră că testul oferă acces la adevăratele sentimente pe care acesta le are față de familia sa
și locul pe care el crede că îl ocupă în cadrul acesteia.
Există mai multe modalități de interpretare a „Desenului familiei”. Una din modalitățile de
interpretare a testului este grila de identificare a complexelor simptomatice (anexa 7). Interpretar ea
permite identificarea următoarelor problematici: situația fam ilială, anxietatea, conflictualitatea
familială, simțul inferiorității în familie, ostilitatea în situația familială.

45
2.2 Prezentarea și interpretarea rezultatelor cercetării cantitative
În acest subcapitol este prezentată analiza și interpretarea cantitativă a rezultatele obținute
în urma aplicării metodelor psihometrice și proiective care au fost descrise în subcapitolul anterior .
Menționăm că î n cazul mamelo r au fost utilizate următoarele metode psihometric e: Chestionarul
DSQ -60 pentru identificarea mecanismelor de apărare și Inventarul de depresie Beck BDI (Beck,
1961) . Acestea două metode au permis să identificăm tipul de organizare psihică și starea
psihoe moținală a mamelor care au copii cu simptome nevrotice. Iar în cazul copiilor au fost
utilizate următoarele metode proiective: Fabulele Duss și testul „Desenul familiei”. Au fost
selectate metodele respective pentru a stabili climatul psihologic familial, locul copilului în
familie, conflictele inconștiente, complexele psihologice, simptomele nevrotice.
După analiz a și interpretarea cantitativă a rezultatelor se v a recurge la analiza și
interpretarea calitativă care constă din: analiza de conținut a interviului semi -structurat adresat
părinților și utilizarea grilei de evaluare a scenariilor narcisice parentale și a simptomelor nevrotice
la copi l.
Nivelul de depresie la mamele copiilor cu simptome nevrotice
Rezultatele obținute privind nivelul de depresie la mamele copiilor cu simptome nevrotice
sunt prezentate în figura 2.2 .

Fig.2.2 Distribuția rezultatelor privind nivelul de depresie la mamele copiilor cu simptome
nevrotice
Conform rezultatelor obținute toate mamele din grupul de studiu prezintă stări depresive.
Observăm că 20% de subiecți suferă de depresie ușoară, aceasta se caracterizează prin si mptome
depresive de intensitate joasă: dificul tăți de desfășurare a activităților cotidiene, dispoziție scăzută,
lipsa p oftei de mâncare, libidou scăzut. 33% de părinți suferă de depresie moderată ce se
caracterizează prin simptome depresive de intensitate medie. Acești subiecți manifestă sentimente
Depresie ușoară
20% (3 subiecți)
Depresie
moderată
33% (5 subiecți)Depresie severă
47% (7 subiecți)
Stare normală Depresie ușoară Depresie moderată Depresie severă

46
persistente de depresie, tulburări alimentare, tulburări de somn, anxietate , libidou scăzut. Iar 47%
dintre subiecți suferă de depresie severă caracterizata prin intensitatea înaltă a simptomelor
depresive: inhibiție psihomotorie, tulburări de somn, tulburări alimentare, iritabilitate, sentimente
de vinovăție, autoblamare, lipsa de interes , libido scăzut.
Potrivit studiilor epidemiologice copii cu părinți deprimați sunt o populație cu risc
psihiatric. Riscul pentru tulburările dispoziției și tulburările anxioase a fost cel mai mult studiat,
cu o frecvență de la 7% la 80% [24]. Se înțelege că consecințele depresiei parentale asupra
copilului depind de un număr mare de parametri: durata depresiei, gravitatea depresiei, vârsta
copilului în momentul depresiei părintelui , durata de expunere a copilulu i la această depresie etc.
Depr esia parentală reduce calitatea și div ersitatea îngrijirilor și a interacțiuni i părinte -copil.
Confruntarea copilului cu un părinte deprimat poate să inducă modificări interactive care riscă să
se transforme în scenarii fantasmatice interiorizate durabil. D. Stern descrie patru scenarii posibile
ale unui copil cu un părinte cu depresie: 1) scenariu de microdepresie; 2) scenariu de reanimare a
părintelui; 3) scenariu de căutare de autostimulare în altă parte; 4) scenariu de stimulare
inautentică. În dependen ță de profunzimea depresiei parentale fiecare copil riscă să -și organizeze
durabil conduitele sale interactive de abordare ș i scenariile sale fantasmatice. Potrivit lui A. Green
copilul care se confruntă cu un părinte deprimat dezvoltă imaginea „mamei moar te”. Aceasta este
o imagine constituită în psihicul copilului în urma depresiei materne. Imagine a respectivă
reprezintă consecința nu a unei morți reale a mamei, ci a unei morți psihice, care urmează unei
depresii ce o transformă brutal pe mamă dintr -o sur să de vitalitate pentru copil, într-o figură lipsită
de viață. Această imagine a „mamei moarte” mobilizează o mare parte a energiei psihice și menține
o mare fragilitate narcisică la copil și la viitorul său ca adult [21,24,32].
Stilurile defensive la mamele copiilor cu simptome nevrotice

Fig 2.3 . Valorile medii a stilurilor defensive la mamele copiilor cu simptome nevrotice 63.13
38.660.93
020406080
Stil defensiv de distorsionare a imaginii
Stil defensiv de reglare afectivă
Stil defensiv adaptativ

47

După cum putem observa în fig. 2.3. în cadrul grupului de studiu predomină stilul defensiv
de distorsionare a imaginii, urmat de stilul defensiv adaptativ și a cel de reglare afectivă. Rezultatul
respectiv ne indică faptul că părinții incluși în cercetare folosesc mai mult stilul defensiv de
distorsionare a imagi nii. Ac est stil defensiv este considerat nivelul imatur al funcționării defensive,
este compus din următoarele mecanisme de apărare : lamentarea însoțită de respingerea ajutorului,
clivajul sine/celălalt; proiecția; identificarea proiectivă; idealizare primitivă ș i omnipotența însoțită
de depreciere. În psihopatol ogie acest stil defensiv se asoc iază cu tulburările de personalitate de
tip narcisic și de limită. Pe când stilul adaptativ este reprezentat de mecanisme de apărare precum
umorul, reprimarea și sublimarea, acestea fiind asociate de către Ș. Ionescu cu mecanisme le reușite
de coping [18] . Astfel prin umor se acceptă o situație conflictuală, prin reprimare se îndepărtează
din conștiință conflictul și prin sublimare pulsiunea este îndreptată spre o activitate c reatoare . Iar
stilul de reglare afectivă, considerat nivelul mediu de funcționare defensivă, include:
intelectualizarea; disocierea; izolarea; fantasmarea.
Conflictualitatea psihologică prezentată în testele proiective

Fig. 2.4 . Valori procentuale a mediului psihologic familial la copii cu simptome nevrotice incluși
în cercetare (Desenul familiei)
După cum pute a vedea , în fig 2.4, în urma aplicării tehnicii proiective „Desenul familiei”
am identificat că la doar 2 copii (13%) din eșantion este prezentată în termeni favorabili/pozitivi .
De asemenea am identificat că 12 copii (80%) suferă de stări de anxietate. Toți copii incluși în
cercetare prezintă simptome nevrotice ( Tabelul 2.1 ). Menționăm că în nevroze anxietatea ocupă
un loc central. Copilu l resimte anxietatea, o tratează în interior, iar simptomele nevrotice sunt 13%80%
67%
40%43%87%
20%33%60%57%
0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%100%
Situația
familială
favorabilăAnxietatea Conflictualitatea
în familieSimțul
inferiorității în
familieOstilitatea în
situația familială
Prezent Absent

48
dovada tratării interne a an xietății și a conflictualității [32]. Putem observa că la 10 copii (67%)
predomină conflictualitatea în familie. După cum am văzut în fig. 2.1 la 3 copi i (20%) familia
este completă, la restul familia este incompletă: la un subiect (7%) tatăl este decedat, la 4 subiecți
(27%) un părinte este plecat peste hotare, acesta fiind tatăl. Iar la 7 subiecți (46%) părinții sunt
divorțați, acești subiecți locuiesc împreună cu mama. În toate cele 12 cazuri de familii incomplete
copilul locuiește împreună cu mama. Potrivit lui D. Marcelli neînțelegerea parentală și divorțul
reprezintă factori de morbiditate și de vulnerabilitate generală. Acești factori pot predispune
copilul la următoarele tulburări: plângeri hipocondriace, simptome nevrotice, tulburări alimentare
și de somn, tulburări de conduită, eșec sau dezinteres școlar, stări depresive etc. [24].
Răspunsurile obținute, de la copii cu simptome nevrotic e, în urma aplicării tehnicii
proiective „Fabulele Duss” sunt reprezentate în tabelul 2.3
Tabelul 2.3 . Răspunsurile normale și patologice a copiilor cu simptome nevrotic e (Fabulele Duss)
Fabule Răspunsuri normale Răspunsuri patologice
Fabula păsării
(Fixație/independență) „Va zbura la mama” (7)
„O să caute o casă” (1)
„Va zbura în alt brad” (5)
„O să -i caute pe părinți” (1)
„Va zbura la tata” (1) (0)
Fabula aniversării
căsătoriei (Sentimente
de gelozie ) „Nu are ce face ” (1)
„Să le facă o surpriză ” (1)
„Să-l caute pe frate” (1)
„Să se plimbe ” (2)
„Se plictisește ” (1)
„Să culeagă flori ” (1)
„Să miroase flori ” (2)
„Să admire natura ” (1)
„Vrea să facă pipi, îi este rușine ” (1)
„Să strângă flori pentru părinți ” (1) „Familia nu -i atrage
atenția” (1)
„Părinții nu -l iubesc” (1)
„S-a suprat” (1)
Fabula mielului
(Complexul
fratern/înțărcare) „Va paște iarbă” (14) „Va bea lapte” (1)
Fabula înmormântării
(Dorințele de moarte) (0) „Mama a murit” (7)
„Tata a murit” (5)
„Un copil a murit” (3)
Fabula fricii
(anxietatea) „Îi este frică de lup /câini” (2)
„Îi este frică de î ntuneric ” (4)
„De ceva rău ” (1)
„Îi este frică de înălțime ” (1)
„Îi este frică de monștri ” (1) „Îi este frică de tot” (1)
„Îi este frică de tata” (2)
„S-a pierdut” (1)
„Îi este frică că e singur”
(2)
Fabula elefantului
(Complexul de
castrare) „Elefantul a crescut mai mare ” (9)
„Culoarea s -a schimbat ” (3) „Elefantul l -a abandonat ”
(1)
„Elefantul a rămas fără
trompă ” (1)
„Mama l -a mutat ” (1)

49
Fabula obiectului
confecționat
(Fixație anală) „Îl va da mamei ” (12) „Nu-l va da mamei ” (3)
Fabula plimbării
(Complexul Oedip) „Tata e obosit ” (2)
„Tata a adormit ” (1)
„Tata e vesel (1)
„Mama s -a machiat (1)
„Mama s -a plictisit (1) „Tata are alt copil ” (1)
„Tata e trist/supărat” (3)
„Mama se comportă rău”
(1)
„Tata este furios ” (1)
„Tata are emoții diferite ”
(1)
„Mama este tristă ” (1)
Fabula veștii
(Fricile/dorințele) „Se duc la plimbare ” (2)
„O să mergem la mare ” (1)
„Va pleca la bunici ” (1)
„O surpriză ” (1)
„O să meargă la verișor ” (1)
„Să se odihn ească ” (1)
„Nu va merge la școală ” (1)
„Va pleca la bunici ” (1)
„Să o ajute pe mama să spele vasele ”
(1)
„Va merge la petrecere (1)
„Va merge cu familia la film (1)
„O să-i cumpere o pisică (1) „O să fie pedepsit ” (2)
Fabula visului urât „Un câine care îl mușcă ” (2)
„Un monstru ” (5)
„Dragoni și vrăjitoare ” (2) „Cineva îl urmărea în vis ”
(5)
„Că părinții l -au părărsit ”
(1)

După cum putem observa în tabelul 2.3 la fabula păsării am identificat că 9 copii au fixație
cel puțin la un părinte. Acest lucru se identifică prin următoarele răspunsuri oferite la fabula
păsării: „Va zbura la mama”; „Va zbura la tata” . Majoritatea subi ecților au răspuns că puiul va
zbura la mama, ceea ce semnifică că aceștia au un atașament mai intens față de mama. Răspunsuri
patologice nu au fost identificate. Potrivit autoarei fabulelor răspunsurile patologice s -ar
caracteriza prin următorul conținut: „Va rămâne pe pământ”; „Va muri”; „ Dacă încearcă să
zboare, va cădea și va muri ” etc .
Fabula aniversării ne-a permis să identificăm 3 subiecți care manifestă sentimente de
gelozie. Aceștia se simt geloși , neiubiți și supărați dacă sunt excluși din cuplul părinților. N u
acceptă triangularea și nu tolerează apropierea dintre părinți .
În cadrul eșantionului am identificat un singur subiect care manifestă complexul de
înțărcare/fratern. Acest subiect ( X5) a fost diagnosticat cu tulburare de anxietate socială a
copilăriei (tabelul 2.1). Subiectul respectiv de asemenea manifestă un atașament anxios –
preocupant, simptome obsesiv -compulsive și ostilitate excesivă față de tata. Răspunsul oferit la

50
fabula mielului: „va bea lapte” semnifică faptul că copilul e ste fixat la relația simbiotică dintre
mama și copil.
Observăm că toți copii din grupul de studiu manifestă sentimente de culpabiltate și
agresivitate față de mama, tata, sine sau față de frate/soră. Menționăm că deobicei în nevroze
fantasmele agresive și sexuale sunt refulate, iar sentimentele de culpabilitate sunt izolate, acestea
se manifestă prin simptome.
După cum s -a specificat anterior în nevroze anxietatea ocupă un loc central. În cadrul
eșantionului am identificat următoarele răspunsuri patologice legate de fabula fricii: „Îi este frică
de tot”; „Îi este frică de tata”; „S -a pierdut”; „Îi este frică că e singur ”. Acestea se diferențiază de
răspunsurile normale prin faptul că au o intensitate mai înaltă și sunt legate de relația copil -adult.
Copilul se simte nesigur și anxios în raport cu adulții.
De asemenea au fost identificați 3 subiecți care manifestă complexul de castrare. Aceasta
reprezintă sentimentul inconștient de amenințare resimțit de copil atunci când realizează diferența
anatomică între sexe.
Au fost identificați doar 3 subiecți care manifestă complexul anal, acesta se caracterizează
prin încăpățânare și caracter obsesiv.
Fabula plimbării ne -a permis să identificăm subiecții la care este prezent complexul Oedip.
Aceștia exprimă dorința amoroasă a copilului pentru părintele de sex opus și ostilitatea pentru
părintele de același sex.
În urma răspu nsurilor obținute de la subiecți la fabula veștii au fost enunțate doar două
răspunsuri patologice, care au în vedere frica de pedeapsă a copilului.
Acum propunem să corelăm stilul defensiv și nivelul de depresie al părintelui cu
următoarele dimensiuni: 1) simptomele nevrotice ale copilului; 2) reprezentarea familiei de către
copil; 3) conflictualitatea psihică a copilului.
În cercetarea cantitativă am identificat că stilul defensiv predominant a mamelor incluse în
eșantion este stilul defensiv de distorsionare a imaginii (Fig 2.3). Acesta este considerat stilul
imatur de funcționare defensivă și cuprinde următoarele mecanisme de apărare: clivajul sinelui și
a obiectului; proie cția; identificarea proiectivă; lame ntarea însoțită de respingerea ajutorului. În
psihopatologie, stilul defensiv de distorsionare a imaginii este asociat cu tulburările de
personalitate de tip narcisic și borderline.
Caracteristici psihice a copiilor în cazul grupului de mame cu stil defe nisv predominant imatur
Repartizarea rezultatelor cercetării în cazul grupului de mame cu stil defen siv predominant
imatur (distorsionarea imaginii) sunt prezentate în Tabelul 2.4.

51
Tabelul 2.4 . Repartizarea rezultatelor cercetării în cazul grupului de mame cu stil defenisv
predominant imatur (distorsionarea imaginii)
Nivel de
depresie (mame) Diagnostic (copii) Reprezentarea familiei
(copii) Conflictualitatea psihică
(copii)
1. Moderată Perturbare a
atenției și
activității – Conflictualitate în
familie Fixație anală
2. Severă Tulburare de
conduită depresivă – Stări de anxietate Complexul Oedip
3. Severă Tulburare de
anxietate socială a
copilăriei – Stări de anxietate
– Ostilitate în familie Complexul fratern
Fixație anală
Complexul Oedip
Complexul de castrare
4. Severă Tulburare de
conduită depresivă – Stări de anxietate
– Conflictualitate și
ostilitate în familie Complexul Oedip
5. Severă Tulburare de
conduită depresivă – Stări de anxietate
– Sentimentul de
inferioritate
– Conflictualitate și
ostilitate în familie Complex Oedip
6. Severă Tulburare de
rivalitate între frați – Conflictualitate și
ostilitate în familie Absent
7. Severă Tulburare de
conduită depresivă – Stări de anxietate
– Sentimentul de
inferioritate
– Conflictualitate și
ostilitate în familie Complexul Oedip

52
8. Severă Tulburare mixtă de
conduită și emoții,
nespecificată – Stări de anxietate
– Sentimentul de
inferioritate
– Conflictualitate și
ostilitate în familie Absent
După cu m putem vedea în Tabelul 2.4, mamele a l căror stil defensiv este cel de
distorsionare a imaginii suferă de depresie severă. Menționăm că au fost identificate 7 mame cu
depresie severă și una cu depresie moderată. Putem presupune că aceste mame nu pot elabora
stările depresive din cauză că funcț iile Eului sunt afectate, astfel pentru a face față suferinței
recurg la mecanisme de apărare arhaice/imature care distorsionează realitatea.
În paragraful anterior am relatat că depresia părintelui poate red uce calitatea și diversitatea
îngrijirilor și a interacțiuni i cu copilul. Confruntarea copilului cu un părinte deprimat poate să
inducă modificări interactive care riscă să se transforme în scenarii fantasmatice interiorizate
durabil. Părinții deprimați pot avea un impact negativ asupra dezvoltării cop ilului. Dacă mama nu
reușește să fie în deajuns de bună, în sensul lui D. Winnicott, atunci aceasta nu reușește să -i
transmită copilului o stare de relaxare, de afecțiune, de îngrijiri corespunzătoare. Iar acest lucru
poate conduce la probleme și întârzieri în dezvoltarea afectivă.
Relația copilului cu mama deprimată poate duce la o serie de efecte sau de mecanisme de
apărare defect uoase, cum ar fi dezinvestirea obiectului matern și identificarea inconștientă cu
imaginea mamei depresive. După cum putem ved ea (Tabelul 2.4 ) patru copii din cei șapte, a căror
mame suferă de depresie severă, au fost diagnosticați cu tulburare de conduită depresivă (F90.0).
Malphurs și colegii săi au constatat că mamele copiilor cu depresie sunt mai retrase, fără
disponibilitat e emoț ională față de copii lor și mai intruzive, au tendința de a controla, sunt iritabile
și lipsite de răbdare. Alte studii, realizate de Ciccetti și Toth, arată că riscul de a avea re lații de
atașament insecurizant și un control emoțional redus e mai ma re la sugari și copiii mici cu mame
depresive [44].
Marcelli menționează că din ansamblul studiilor asupra mediului familial și a corelației cu
depresia copilului rei ese că frecvența antecedentelor de depresie la părinți, în special la mame,
este foarte strânsă. Două mecanisme explică această corelație:
1. Mecanismul de identificare cu părintele deprimat;
2. Un sentiment că mama este inaccesibilă și indisponibilă și că copilul simte că este
incapabil să o consoleze, să o satisfacă. Copilul fiind confruntat cu o dublă mișcare de
frustrare și culpabilitate [23, 24].

53
Depresia mamei și stilul defensiv de distorsionare a imaginii influențează negativ starea
psihoemoțională a copilului. Dat fiind că acest stil defensiv presupune utiliz area excesivă a
identificării pr oiective și proiecției copilul riscă să se identifice cu starea mamei. Deseori mamele
când își aduc copii la consultațiile psihologice, acestea nu acuză propriile lor sentimente de
deprimare sau anxietate . Copilul este prezentat ca fiind cel în suferință și cer consultație pentru el.
Acest stil defensiv distorsionează atât realitatea externă, cât și cea internă. Depresia este clivată și
proiectată în exterior, deobicei spre copil.
Observăm că acești copi i manifestă stări de anxietate în familie, putem presupune că au un
sentiment de insecuritate și îngrijorare în raport cu părintele. De asemenea asistăm la situații de
conflictualitate și ostilitate în familie , aceștia în cadrul „Desenul familiei” s -au rep rezentat pe sine
prin bariere față de ceilalți membri ai familiei, prin poziții agresive .
Menționăm că u nii părinți depresivi pot fi re spingători în mod pasiv sau activ, pot
devaloriza copilul, în special în cazurile în care părintele utilzează clivajul, astfel încât copilul este
văzut fie idealizat, fie devalorizat.
Copiii incluși în cercetare au vârstele cuprinse între 7-11 ani. După cum putem vedea
(Tabelul 2.4) la majoritatea copiilor din grupul de studiu este pronunțată conflictualitatea
oedipiană. . Complexul Oedip apare când copilul are 2 -3 ani și se dizolvă, în mod normal, la vârsta
de 5-6 ani. Reamintim că complexul Oedip este reprezentarea inconștientă prin care se exprimă
dorința sexuală sau amoroasă a copilului pentru părintele de sex opus și o stilitatea pentru părintele
de același sex. Scopul dorințelor copilului este actul genital cu părintele de sex opus. Părintele de
același sex devine un rival periculos și de temut. Criza oedipiană este o criză de confruntare cu
problema cuplului, cu dorinț a de a face cuplu cu unul sau altul din cei doi părinți, de asemenea
reprezintă o criză a confruntării cu realitatea cuplului sexuat al părinților [24, 27] .
Declinul complexului Oedip este marcat de renunțarea progresivă la posedarea obiectului
libidinal sub presiunea angoasei de castrare la băiat și a temerii de a o pierde pe mama în cazul
fetiței. Conflictul central este între dorință și angoasă. Sub presiunea angoasei băiatul se identifică
cu tata, iar fetița cu mama. Complexul Oedip este un joc de comb inații și alteranțe între dorințe și
identificări. Rezultatul depășirii complexului Oedip este achiziționarea Supraeului și Idealul eul ui,
a capacității de diferențierii între sexe și între generații.
Copiii din cercetarea noastră au depășit vârsta de 6 ani, în mod normal complexul Oedip ar
fi trebuit să fi fost deja depășit, însă acest lucru nu s -a întâmplat. Din cei 15 copii, doar la 3 copii
sunt prezenți ambii părinți, la restul copiilor părinții sunt fie divorțați, fie tatăl este plecat peste
hotare ( Fig. 2.1 ). De asemenea în cadrul consultațiilor a fost identificat faptul că în toate cele 15
cazuri copilul doarme cu mama. Asistăm la simbioză și la o incapacitate de separare între mamă

54
și copil. Din cauza că nu este triangulată relația, nu este prezent ă funcția paternă, complexul Oedip
nu este depășit. Tatăl are o funcție de sprijin, de susținere, dar și de confirmare narcisică a mamei.
De asemenea funcția paternă presupune și separarea simbiotică dintre mamă -copil, este o funcție
care interzice și cast rează, în sens freudian. Funcția paternă creează separarea, dar și reunește
mama și copilul într -o relație mai matură, în care copilul și mama au individualitate. În cadrul
cercetării noastre observăm că acest lucru nu se întâmplă (Tabelul 2.4; Tabelul 2.5 ). Putem
presupune că mamele care suferă de depresie pot util iza copilul pentru a se simți în siguranță și
pentru a umple vidul. Însă costul sunt simptomele nevrotice ale copilului și stările de anxietate.
Dormitul cu mama ar putea semnifica o confuzie de limbaj, în sensul lui S. Ferenczi.
Confuzia de limbă reprezintă o consecință a inadecvării între limbajul tandreții copilului și
limbajul pasiunii adulților. A dormi cu m ama la vârstă înaintată, după 3 ani, produce multă
excitație, dar și an xietate. În acest caz copilul se poate simți sedus de către părinte, iar acest lucru
este traumatizant, întrucât e excitant și seductiv pentru copil, în măsura în care vehiculează un sens
lui însuși necunoscut.
Caracteristici psihice a copiilor în cazul gr upului de mame cu stil defenisv predominant matur
Tabelul 2.5 Repartizarea rezultatelor cercetării în cazul grupului de mam e cu stil defen siv
predominant matur (adaptativ)
Nivel de
depresie
(mame) Diagnostic (copii) Reprezentarea familiei
(copil) Conflictualitatea
psihică (copil)
1. Moderată Tulburare de anxietate
fobică a copilăriei – Stări de anxietate
– Sentimentul de
inferioritate Complexul Oedip
2. Moderată Tulburare de anxietate
fobică a copilăriei – Stări de anxietate
– Sentimentul de
inferioritate Fixație anală
Complexul Oedip
3. Ușoară Tulburare mixtă de
conduită și emoții,
nespecificată – Situație favorabilă
– Stări de anxietate Fixație anală
Complexul Oedip
Complexul de
castrare
4. Ușoară Perturbare a atenției și
activității – Sentimentul de
inferioritate Absent

55
5. Moderată Tulburare de conduită
depresivă – Stări de anxietate
– Conflictualitate și
ostilitate în familie Complex Oedip
6. Moderată Tulburare de anxietate a
separării în copilărie – Stări de anxietate
– Sentimentul de
inferioritate
– Conflictualitate și
ostilitate în familie Absent
7. Ușoară Tulburare de anxietate
socială a copilăriei – Stări de anxietate
– Situație favorabilă Complexul Oedip
În tabelul 2.5 sunt reprezentate rezultatele cercetării în cazul mamelor cu un stil defensiv
predominant matur (adaptativ). Stilul adaptativ este compus de mecanisme de apăr are precum
umorul, sublimarea, auto-observarea, auto -afirmarea, anticiparea. Observăm că aceste mame au
un nivel de depresie mai scăzut, comparativ cu mamele care utilizează st ilul defensiv de
distorsionare a imaginii. Identificăm că doar 4 mame au depresie moderată, iar 3 mame au
depresie ușoară.
Un alt lucru care a fost identificat este faptul că majoritatea copiilor din acest grup suferă
de tulburări de anxietate, în compar ație cu grupul anterior, care suferă de tulburări depresive. Dat
fiind că în grupul de mame cu stil defensiv imatur sunt utilizate mecanisme precum proiecția,
identificarea proiectivă și clivajul stările lor de depresie sunt proiectate în copil, iar acesta la
rândul său se identifică cu stare mamei, ceea ce poate produce tulburări depresive de conduită.
În cazul grupului de mame cu stil defensiv predominant matur observăm că la copii lor sunt
mai mult prezente tulburările anxioase (t ulburare mixtă de condu ită și emoții , fobii, anxietate
socială, anxietate de sep arare).
Testul proiectiv „Desenul familiei” ne -a arătat că la acești copii sunt prezente sentimentele
de inferioritate în familie. Copilul se reprezintă pe sine în desen izolat, foarte mic sau abse nt. Sunt
prezente și stările anxioase, care se caracterizează prin hașurare excesivă, atenția exagerată la
detalii, ștersături etc.
De asemenea observăm că din cei 7 copii, cu mame cu stil defe nsiv matur, 5 din ei nu au
depășit complexul Oedip. La fel ca și în grupul anterior toți acești copii dorm împreună cu mamele
lor, deși aceștia au vârste cuprinse între 7 -11 ani.
În cadrul celor discutate anterior am constatat că mamele a căror stil defensiv este cel de
distorsionare a imaginii manifestă un nivel ma i înalt de depresie. Cop iii acestor mame sunt mai
predispuși să manifeste tulburări de conduită depresivă, din motivul că stilul lor defensiv

56
presupune utilizarea unor mecanisme precum proiecția, identificarea proiectivă și clivajul. Aceste
mecanisme permi t clivarea stărilor depresive și proiectarea acestora în exterior. Copii i sunt
predispuși să se identifice cu părinții și cu stările lor psihoemoționale, astfel există riscul ca aceștia
să se identifice cu imaginea depresivă a părintelui. De asemenea părin ții care suferă de depresie
sunt mai puțin disponibili afectiv, ceea ce poate frustra copilul și îi poate produce perturbări în
dezvoltarea afectivă. Un alt factor care a fost identificat este faptul că aceștia dorm cu mamele lor
la o vârstă destul de mare . Am arătat că dormitul cu mama poate produce multă excitație și
anxietate, copilul riscând să sufere de simptome nevrotice. Este important că s -a constat că la
acești copii conflictul Oedipian încă nu este rezolvat. Din cauza absenței tatălui și a funcție i
paterne, relația mamă -copil nu es te triangulată, iar copii rămân într-o relație simbiotică cu mama.
Mamele cu un stil defensiv ad aptativ au un nivel de depresie moderat sau scăzut. Datorită
mecanismelor de apărare mature, acestea reușesc să facă față st ărilor depresive într -o manieră
mult mai adaptativă. Cop iii acestor mame suferă mai mult de tulburări de anxietate, care pot fi
expresia unei apropieri prea mari față de mamă. De asemenea aceștia trăiesc sentimente de
inferioritate și de vinovăție . Putem presupune că acești copii au nevoie de o triangulare a relației
mamă -copil, dat fiind că și în acest grup la unii copii predomină complexul Oedip.
Din cauza lipsei unui me diu suficient de bun și a triangulării la acești copii nu este
dezvoltată ca pacitatea de a fi singur, în sensul lui Winnicott [46]. Aceasta presupune a putea să te
bucuri de a fi singur împreună cu o altă perso ană, o capacitate de a fi separat și de a fi împreună
cu celălalt. Putința de a fi singur depinde de existența unui obiect bun în relitatea psihică a
copilului. Dacă acest lucru nu există atunci copilul nu poat e tolera singurătatea, anxietatea și
senzații le persecutorii îl fac să se simtă mereu în pericol, de aici provine și nevoie de a fi mereu
în prezența celuilalt .
Aceast ă parte a cercetării ne -a permis să identificăm anumite realități psihice care au
legătură cu dimensiunea narcisică în relația mamă -copil și care pot constitui baza scenariilor
narcisice constituite în această relație:
 Un grad înalt de simbioză mamă -copil și menținerea copilului în calitate de accesoriu
narcisic în sensul autoliniștirii mamei;
 Respectiv, o diferențiere psihică slabă mamă -copil, cu o slabă capacitate de reprezentare
de sine ca personaj integru și separat, atât în cazul mamelor, cât și a cop iilor;
 Reprezentarea d e sine ca părinte și copil a mamei preponderent negativă, ceea ce
presupune riscul proiecțiilor narc isice, în sensul reparării narcisice.

57
2.3 Analiza de conținut a materialului obținut în baza interviu rilor
În cadrul acestui paragraf vor fi prezentate răspunsurile oferite de către părinți la întrebările
adresate din ghidul de interviu semistructurat (anexa 1). Au fost intervi evate mamele celor 15
copii cu simptome nevrotice incluși în cercetare. Obiectivele a cestui interviu au constat în
identificarea: imaginii de sine a părintelui; relația cu proprii părinți; relația cu soțul; relația cu
propriul copil. De asemenea ghidul de interviu și ședințele de consultație cu părinții și copii ne –
au permis să identificăm și scenariile narcisice parentale în cazul copiilor cu simptome nevrotice.
Rezultatele obținute vor fi prezentate ulterior sub forma studiilor de caz.
Propunem să începem cu analiza de conținut a interviului . În continuare vom prezenta în
tabele răspunsu rile oferite de către părinți la întrebările din ghidul de interviu. Rezultatele vor fi
prezentate în conformitate cu obiectivele interviului.
Răspunsurile oferite de părinți cu privire la imaginea de sine când erau copii sunt prezentate
în tabelul 2.6.
Tabelul 2.6. Datele m aterialului psihologic repa rtizat conform imaginii de sine a părintelui ca și
copil
Răspunsuri pozitive Răspunsuri negative Imaginea de sine a părintelui
Copil  Copil idealizat
„îmi aduc aminte că eram foarte
grijulie cu frații mai mari”
„eram un copil fericit, cu o copilărie
feicită”
„îmi plăcea să mă joc, eram foarte
energică”
„eram cea mai bună din clasă, foarte
inteligentă”
„mă descurcam în toate, foarte
îndemânatică eram”
 Imagine infantilă de sine
realistă
„un copil ca toți copii, uneori rău,
alteori bun”  Copil deprimat
„mă simțeam singură și fără prieteni”
„eram un copil destul de deprimat și retras”
„un copil chinuit, de la țară”
„un copil trist, asta m -ar descrie”
 Copil ascultător și anxios
„nu ieșeam din vorba părinților”
„eram foarte fricoasă, cred că mă temeam de
orice”
„supusă și ascultătoare”
 Copil traumatizat
„un copil traumatizat, care a simțit și a văzut
prea multe”
 Copil competitiv
„îmi plăcea să mă bat cu băieții din mahala”

58
Imaginea de sine a părintelui ca și copil.
Analizând discursul mamelor incluse în cercetare constatăm preponderent o imagine de
sine negativă ca și copil . Au fost identificate 9 din 15 mame cu o imagine de sine negativă în
copilărie . Observăm că unele din acestea s -au simțit deprimate în copilărie „eram un copil destul
de deprimat și retras”; „mă simțeam singură și fără prieteni”; „un copil trist, asta m -ar descrie” .
Acestea au trăit sentimente de singurătate, tristețe, retragere soc ială, timiditate. Pe când alte mame
s-au simțit în copilărie supuse părinților și a nxioase : „nu i eșeam din vorba părinților ”; „eram
foarte fricoasă, cred că mă temeam de orice” ; „supusă și ascultătoare” .
În cadrul grupului de studiu identificăm și o mamă care o imagine de sine a unui copil
abuzat „un copil tr aumatizat, care a simțit și a văzut prea multe”. Presupunem că acest subiect a
fost martorul unor evenimente care i -au depășit capacitățile de elaborare și conținere în acea
perioadă. Aceste sechele pot continua să perturbe starea psihoemoțională a părintelui și să aibă un
comportament hiperprotectiv sau hipoprotectiv cu propriul copil.
Alte mame din grupul de studiu , 6 din 15, descriu o imagine de sine infantilă pozitivă . Una
din ele se descrie pe sine ca un copil grijuliu „îmi aduc aminte că eram foa rte grijulie cu frații mai
mari”. Iar unele mame au o imagine de sine ca și copil idealizat „eram cea mai bună din clasă,
foarte inteligentă”; „mă descurcam în toate, foarte îndemânatică eram” .
Unul din răspunsuri denotă o imagine de sine realistă „un copil ca toți copii, uneori rău,
alteori bun” . Acest răspuns ne permite să presupunem că subiectul respectiv tolerează
ambivalența și poate recunoaște în sine atât părțile sale negative, cât și cele pozitive.
Răspunsurile oferite de părinți cu privire la imaginea de sine ca și părinte sunt prezentate
în tabelul 2.7.
Tabelul 2.7. Datele materialului psihologic repa rtizat conform imaginii de sine a părintelui ca și
părinte
Răspunsuri pozitive Răspunsuri negative Imaginea de sine a părintelui
Părinte  Părinte idealizat
„sunt un părinte minunat, îi ofer
copilu lui meu mult mai multe lucruri
decât aveam eu în copilărie”
 Părinte grijuliu
„foarte grijulie sunt cu copilul meu”
 Părinte bun  Părinte vinovat
„l-am lăsat multă vreme cu buncii, eu cu
soțul fiind plecați peste hotare”
„nu sunt o mamă foarte bună, dar mai
bună decât părinții mei”
 Părinte deprimat și obosit
„sunt o mamă obosită, epuizată și
deprimată”

59

Imagin ea de sine a părintelui ca și părinte.
Identificăm o continuitate între imaginea de sine negativă ca și copil și imaginea de sine
negativă ca și părinte. Imaginea de sine negativă formată în copilărie riscă să se manifeste și în
perioada adultă. De exemplu un părinte în copilărie se considera „eram un copil destul de
deprimat și retras” , iar în perioada adultă „sunt o mamă obosită, epuizată și deprimată” . Un alt
exemplu ar fi „un copil chinuit, de la țară” și „un părinte chinuit și pedepsit de viață” .
Imaginea de sine negativă ca și părinte se poate exprima prin term eni ca: părinte obosit
„sunt o mamă obosită, epuizată și deprimată” ; părinte impulsiv „sunt foarte impulsivă uneori, îl
lovesc sau îi spun lucruri neplăcute, mă simt foarte vinovată” ; părinte deprimat „sunt o mamă
obosită, epuizată și deprimată”; „un părinte chinuit și pedepsit de viaț ă”; părinte hiperprotectiv
„foarte protectivă, îmi fac griji să nu pă țească ceva rău”; „sunt o mamă foarte atașată, nu pot
să-l las si ngur, nu am încredere în nimeni.”
O imagine de sine negativă a părintelui îi produce și o nesiguranță de sine. Aceștia în relația
cu copilul se pot simți anxioși, vinovați, iritați, impulsiv i, hiperprotectivi etc. Riscul este ca
nesiguranța de sine și incapacitate de conținere a anxietății să poată determina la mamă două tipuri
de comportamente. Primul ar fi mama inconsecventă și inconsistentă, care nu -și poate asigura
copilul. Exemplu: „sunt foarte impulsivă uneori, îl lovesc sau îi spun lucruri neplăcute, mă simt
foarte vinovată” . Dat find că nu poate fi constantă în interacțiune copilul nu știe la ce să se aștepte
de la ea, deoarece aceasta poate trece rapid de la o stare la alta. Acești co pii sunt copleșiți de „sunt o mamă bună, copilul pentru
mine este totul”
„consider că sunt un părinte bun și
fac destule pentru copilul meu”
„bună într -o măsură rezonabilă”
 Părinte protectiv
„o mamă protectivă, niciodată nu o
să-mi abandonez copilul, nici în
momentele cele mai grele”
„un părinte chinuit și pedepsit de viață”
„sunt o mamă singură, care este obligată
să-și crească cei doi copii”
 Părinte impulsiv
„sunt foarte impulsivă uneori, îl lovesc
sau îi spun lucruri neplăcute, mă simt
foarte vinovată”
 Părinte hiperprotectiv
„foarte protectivă, îmi fac griji să nu
pățească ceva rău”
„sunt o mamă foarte atașată, nu pot să -l las
singur, nu am încredere în nimeni”

60
anxietate și își creează o apărare de retragere din lumea neanticipabilă și periculoasă prin
închiderea în sine. Realitatea externă pentru ei este un spațiu nesigur ce nu permite relaxarea.
Celălalt pol sunt mamele care nu suportă e xtrapolarea, acestea sunt rigide și nu îi lasă
copilului loc de manifestare. Pe aceste mame necunoscutul le sperie, impun norme și restricții.
Manifestarea afectelor le sperie deoarece le provoacă multă dezorganizare, căreia nu le poa te face
față.
Identi ficăm mame care sunt hiperprotective și care nu pot să -i lase copilului spațiu de
manifestare și dezvoltare „o mamă protectivă, niciodată nu o să -mi abandonez copilul, nici în
momentele cele mai grele” ; „foarte protectivă, îmi fac griji să nu pățească ceva rău”; „sunt o
mamă foarte atașată, nu pot să -l las singur, nu am încredere în nimeni” .
Răspunsurile pozitive privind imaginea de sine ca părinte este prezentată în ter meni de
părinte minunat/idealizat „sunt un părinte minunat, î i ofer copilu lui meu mult mai multe lucruri
decât aveam eu în copilărie” ; părinte grijuliu „foarte grijulie sunt cu copilul meu” ; părinte bun
„sunt o mamă bună, copilul pentru mine este totul” ; „consider că sunt un părinte bun și fac
destule pentru copilul meu; „bună într -o măsură rezonabilă”
Un lucru important pe care îl constatăm în urma cercetării este faptul că în eșantion avem
12 mame cu depresie severă și moderată. Însă în interviu doar 2 mame au verbalizat starea lor
depresivă „sunt o mamă obosită, epuizată și deprimată” ; „un părinte chinuit și pedepsit de
viață” . În cadrul studiului am identificat că multe dintre mame neagă sau c livează starea depresivă
și se fixează pe suferința și problematica copilului.
Răspunsurile oferite de către părinți cu privire la relația cu proprii părinți sunt prezentate
în tabelul 2.8 .
Tabelul 2.8 . Datele materialului psihologic repa rtizat conform relațiilor cu proprii părinți Relația cu proprii părinți
Răspunsuri pozitive Răspunsuri negative Mama  Mamă idealizată
„mama era o ființă foarte gingașă și
răbdătoare”
„mereu îmi era alături când eram
copil, chiar și acum mă susține și mă
simt copil în preajma ei”
„mi-o amintesc ca pe un înger,
foarte recunoscătoare îi sunt că m -a  Mamă neglijentă (sentimente de
abandon și carență afectivă)
„niciodată nu am simțit că mama m -a
iubit”
„era cam neglijentă, mereu sora mai mare
trebuia să aibă grijă de mine”
„nu-mi amintesc ca aceasta să mă fi
îmbrățișat, alintat, eram cam rece și
distantă”

61
educat bine, păcat că nu mai este în
viață ”
„harnică, cumpătată, liniștită și
mereu la datorie”
„o mamă model, un exemplu este
pentru mine, mereu încerc să fiu ca
ea”
„nu prea îmi amintesc cum era, a murit
când aveam 5 -6 ani”
„era foarte supusă și fidelă tatălui, chiar
dacă acesta era un nenorocit violent, din
cauza ei am suferit toate acele coșmaruri”
 Mamă agresivă/violentă
„foarte violentă și agresivă, îmi era foarte
frică de ea”
„era o mamă foarte severă și punitivă,
mereu mă verfica”
„o mamă teribilă, mi -a ruinat toată
copilărie, nici nu vreau să -mi amintesc”
„autoritară și organizată, mereu trebuia să
fie ordine ideală în casă, în grădină,
exagera deseori în această privință”
„vroia să fiu copilul perfect, cuminte,
ascultător și să învăț perfect” Tata  Tată idealizat
„un tată iubitor și familist”
„mereu îmi oferea sfaturi bune și o
educație foarte democratică”
„foarte gospodar și disciplinat, ne
înțelegeam de minune, cred că lui
îi seamăn”
„responsabil, grijuliu și afectos,
avem o relație foarte apropiată”
„cred că era cel mai respectat din
sat, foarte bravo, multe m -a
învățat”
 Tată ambivalent  Tată autoritar/violent
„foarte autoritar și rigid, nimeni din casă
nu se punea cu el”
„dur și violent, atât cu mine și cu sora, cât
și cu mama, mare frică aveam de el”
„era un nimic, în fiecare seară venea beat
și o bătea pe mama, ne teroriza pe toți”
 Tată deprimat/rece/absent
„nu am știu ce înseamnă dr agostea de tată
și protecția, era un egoist”
„nu i -am simțit prezența, era foarte
deprimat și închis în sine, rareori povestea
ceva”
„a murit de tânăr, iubea alcoolul mai mult
decât pe noi”

62

Relația cu propri i părinți
În urma interviului am identificat că numai 5 mame din cercetare își descriu propria mamă
în termeni pozitivi. Celelalte 10 mame își descriu propriile mame într-o manieră negativă. În ceea
ce privește relația cu propriul tată atunci constatăm că 7 mame își descriu tatăl într -un mod pozitiv
și 8 mame într -un mod negativ.
Relația cu proprii părinți își pune amprenta pe dezvoltarea personalității copilului. Dup ă
cum am observat în urma studiului cantitativ am identificat că toate mamele incluse în cercetare
suferă de depresie. În cadrul interviului am descoperit că majoritatea din acestea au avut o relație
nesatisfăcătoare fie cu ambii părinți , fie cu doar un pă rinte. La multe dintre acestea a lipsit
acceptarea și căldura părintească, componenta cea mai importantă într -o relație.
Iubirea oferită de mamă în primii ani de viață constituie un factor important pentru o
dezvoltare psihică normală și sănătoasă a cop ilului. Deficitul îngrijirilor materne sunt
traumatizante pentru copil. După cum am menționat anterior toate mamele care au fost supuse
interviului manifestă un grad de depresie. Constatăm că multe dintre ele au avut o relație
defectu oasă cu propria mamă. Acestea își descriu relația cu propriile mame în termeni de carență
afectivă „niciodată nu am simțit că mama m -a iubit” ; „era cam neglijentă, mereu sora mai mare
trebuia să aibă grijă de mine” „nu-mi amintesc ca aceasta să mă fi îmbrățișat, alintat, eram cam
rece și distantă” ; „o mamă teribilă, mi -a ruinat toată copilărie, nici nu vreau să -mi amintesc” .
Acest lucru le -au făcut pe mamele din ce rcetarea noastră să se simtă în copilărie lipsite de
importanță, neiubite, abandonate și neînțelese.
Identificăm carență afectivă și în relația cu tatăl „nu am știu ce înseamnă dragostea de tată
și protecția, era un egoist” ; „a murit de tânăr, iubea alcoolul mai mult decât pe noi” ; „nu i -am
simțit prezența, era foarte deprimat și închis în sine, rareori povestea ceva” ; „ne-a aba ndonat pe
mine și pe mama, când eu aveam 3 ani” . Tatăl are funcția de protecție, asigurare, socializare și de
a oferi suport funcției materne. Lipsa acestuia poate provoca multă anxietate și nesiguranță în
mediul extern, în special în situ ațiile în care nici mama nu este prezentă fizic și/sau psihic. „era autoritar, dar îi sunt
recunoscătoare că m a educat bine
și am ajuns cine sunt”
„era mai sever decât mama, dar
corect și înțelegător” „ne-a aba ndonat pe mine și pe mama, când
eu aveam 3 ani”
„îmi era ca un străin, niciodată nu am
simțit o apropiere dintre noi doi”

63
Carența afectivă, în opinia lui Marcelli, este multiplă, atât în natura cât și în forma sa.
Aceasta este defin ită prin trei dimensiuni ale interacțiunii mamă -copil: 1) insuficiența de
interacțiune care trimite la absența mamei; 2) discontinuitatea legăturilor care pune în cauză
separările; 3) distorsiunea care care caracterizează contribuția maternă (mamă haotică,
imprevizibilă) [24].
Potrivit lui Manzano; Palacio -Espaza, Zilkha în practica consultației terapeutice părinți –
copii, confi gurația cea mai răspândită este cea a proiecției de către părinți a unei imagini a lui
însuși trăită ca abandon sau carență. Acest e mame care s -au confruntat cu abandonul sau carența
afectivă în copilărie tind să proiecteze asupra propriului copil imaginea sa infantilă. Pentru a -și
corecta trecutul acestea se identifică cu imagini parentale idealizate, imagini de părinți pe care și –
ar fi să -i aibă. Prin această identificare complementară acesta își îngrijește într -o manieră
compensatorie propriul copil, îl îngrijește așa cum ar fi dorit să fie el îngrijit în copilărie . Mulți
părinți cu un trecut de carență afectivă caută în relația cu propriul copil o reparație a celor
întâmplate în perioada infantilă [22].
În alte cazuri întâlnim mame care au avut o relație cu propria mamă în care era implicată
multă atitudine autoritară și agresivă : „foarte violentă și agresi vă, îmi era foarte frică de ea”; „era
o mamă foarte severă și punitivă, mereu mă ver ifica”; „o mamă teribilă, mi -a ruinat toată
copilărie , nici nu vreau să -mi amintesc”; „autoritară și organizată, mereu trebuia să fie ordine
ideală în casă, în grădină, exag era deseori în această privință” .
Multă suferință întâlnim și în cazurile în care tatăl a avut un comportament hiper -autoritar
și agresiv „foarte autoritar și rigid, nimeni din casă nu se punea cu el”; „era un nimic, în fiecare
seară venea beat și o băt ea pe mama, ne teroriza pe toți”; „dur și violent, atât cu mine și cu sora,
cât și cu mama, mare frică aveam de el” .
Aceste mame au suferit de pe urma agresivității și autorității propr iilor părinți. În studiul
cantitativ am identificat că multe dintre ele utilizează stilul defensiv de distorsionare a imaginii.
Dat fiind că au trecut printr -o copilărie ce implica fie carență afectivă, situații de abandon sau
violență psihică sau fizică, acestea au dezv oltate mecanisme de apărare rigide care le permit să
evite confruntarea cu aspecte interne din trecutul infantil care provoacă multă durere psihică.
Acestea preferă să cliveze, nege sau să proiecteze lucrurile neplăcute și să se protejeze de ele, prin
faptul că Eul fragil dezvoltat în copilărie nu le permite să se confrunte cu lucrurile dureroase ale
realității.
În urma interviului identificăm și mame care își idealizează părinții „mama era o ființă
foarte gingașă și răbdătoare”; „mi -o amintesc ca pe un înger”; „o mamă model, un exemplu este

64
pentru mine, mereu încerc să fiu ca ea”; „foarte gospodar și disciplinat, ne înțelegeam de minune,
cred că lui îi seamăn”; „cred că era cel mai respectat din sat, foarte bravo, multe m -a învățat”.
Idealizarea este un mecanism de apărare prin care subiectul își atribuie lui însuși sau celuilalt
calități exagerate, car e nu corespund realității. Idealizarea este o apărare împotriva consecințelor
recunoașterii ambivalenței. Acest mecanism are funcția de a contracara teroarea internă prin
convingerea că vreo figură de atașament este omnipotentă și întru totul binevoitoare, iar contopirea
psihică cu acesta conferă siguranța. Prin idealizare se neagă păr țile negative ale obiectului.
Persoanele cu un Eu fragil, care nu pot tolera realitate și ambivalența recurg la această apărare [18,
33].Este important să menționăm și cazurile în care mamele au o poziție în care pot accepta ambele
părți în proprii părinți sau mai bine zis pot tolera ambivalența: „era autoritar, dar îi sunt
recunoscătoare că ma educat bine și am ajuns cine sunt”; „era mai sever decât mama, dar corect și
înțelegător”. Aceș ti subiecți nu clivează oamenii în buni sau răi, idealizați sau devalo rizați. Ei pot
face față realității și pot relaționa într -un mod matur cu cei din jur, fără ca categoriza.
În continuare propunem să analizăm relația mamelor cu propriul copil. O să analizăm
relația acestora cu copilul real și cu copilul imaginat/fantasma t în timpul sarcinii.
Răspunsurile oferite de către mame cu privire la relația cu copilul real sunt prezentate în
tabelul 2.9.
Tabelul 2.9 . Datele materialului psihologic repartizat conform relațiilor cu proprii copii Relația cu proprii copii
Răspunsuri pozitive Răspunsuri negative Copilul real  descriere idealizată a
copilului
„un băiat foarte bravo, afectiv, cu
inima mare, foarte sociabil. Păcat
că este foarte fricos, în special se
teme de mașini și câini”
„foarte grijuliu și afectiv. Mă ajută
mult prin casă și stă cu fiul meu cel
mai mic. Învață foarte bine și mă
mândresc cu el”
„un băiat foarte gingaș. Mereu este
cu mine. Facem multe lucruri
împreună, mereu o să fiu mămica
lui”  descriere devalorizantă a
copilului
„este un copil foarte rău. Deloc nu mă
ascultă, foarte rău învață, nu am nici o
bucurie de la el”
„foarte alintată e fiica asta a mea. Dacă
eu soțul nu -i facem poftele, face o isterie
că nu putem rezista și îi satisfacem toate
dorințele”
„obraznic și nerespectos. Poate să mă
înjure cu diferite prostii. Strigă la mine,
chiar m -a lovit de câtev a ori”
„un copil depresiv, închis în sine și puțin
sociabil. Îmi fac mari griji pentru el”

65

Relația cu propriul copil (Copilul real)
În cadrul analizei materialului psihologic cules cu privire la relația mamelor cu propriul
copil identificăm două categorii de mama: mamele care își descriu copii și relația cu aceștia în
termeni pozitivi și mame care își descriu copii și relația cu aceștia în termeni negativi. Însă o să
observăm că nu este să clasificăm răspunsurile doar în acești doi termeni, dat fiind că mamele își
descriu copii diferit, chiar dacă e într -o manieră pozitivă sau negativă.
Identificăm că 7 mame și -au descris copilul și relația cu acesta în termeni pozitivi, iar 8
mame în t ermeni negativi.
Din câte putem vedea (tabelul 2.9) mamele care își descriu copilul în termeni pozitivi, tind
să îl idealizeze „foarte grijuliu și afectiv. Mă ajută mult prin casă și stă cu fiul meu cel mai mic.
Învață foarte bine și mă mândresc cu el” ; „am un copil minunat. Este viața mea, nu știu ce m -aș
face fără el. ” Identificăm o relație narcisică și idealizată, în care copilul reprezintă o extensie
narcisică a părintelui. După cum bine spunea Freud „există, așadar, o compulsie de a atr ibui
copilului toate perfecțiunile, care n -ar fi motivate de o observație lucidă, acoperind și uitând toate
defectele sale… ” În opinia sa atitudinea tandră a părinților față de copii lor este o reverie și o „am un copil minunat. Este viața
mea, nu știu ce m -aș face f ără el.
 descrierea ambivalentă
a copilului
„foarte ascultător, afectiv și blând.
Uneori mai face șotii, dar nu mă
afectează”
„este hiperactiv și energic. Însă mă
ascultă, în special pe soț.”
„băiatul meu este tare bravo.
Niciodată nu îmi întoarce vreun
cuvânt. Este disciplinat și
organizat. Unicul lucru care mă
deranjează e faptul că e izolat de
cei din jur, greu își face p rieteni” „neastâmpărat și obraznic. Îmi răspunde
înapoi, nu mă ascultă, am impresia că nu
are nicio limită. Totuși simt că mă
iubește, deseori îi pare rău de ceea ce
face”
„este neatent, de parcă trăiește în altă
lume, am impresia că nu se află în
realitate, dar plutește pe undeva”
„fata asta nu știe de cuvântul NU. Rare
ori mă ascultă. O iubesc mult și recunosc
că am cam alintat -o”
„foarte dependent de mine și soț. Nu
putem să-l lăsăm la școală fără să nu
plângă. Deseori când îl lăsăm la școală
refuză să stea, fuge din școală, ne
urmărește și insistă să meargă cu noi la
lucru”

66
reproducere a propriului narcisism, la care s -a renunțat demu lt. Prin copil părintele încearcă să
retrăiască ceea ce a fost abandonat, ceea ce a fost nesatisfăcut. Freud spune că în viziunea părinților
copilul trebuie să fie mai bine tratați decât au fost ei, copilul nu trebuie supus bolii, morții,
renunțării la plă cere etc. Pentru părinți copilul trebuie să împlinească ceea ce ei nu au reușit: „să
împlinească visurile nerealizate ale părinților, să devină un om și un erou mare, să ajungă prințul
cu care mama trebuie să se căsătorească, spre tardiva ei despăgubire” . Prin copil, consideră Freud,
Eul părintelui atinge nem urirea deoarece acesta se refugi ază în copil. Marele clasic afirmă că
„emoționanta, dar în fond atât de copilărească iubire părintească nu e nimic altceva decât
narcisismul renăscut al părinților, narci sism care își relevă esența de odinioară, într -un mod
inconfundabil, prin transformarea sa în iubire de obiect” [12].
Unele mame din studiu își descriu copii ambivalent : „foarte ascultător, afectiv și blând.
Uneori mai face șotii, dar nu mă afectează” ;„este hiperactiv și energic. Însă mă ascultă, în special
pe soț”. După cum putem vedea aceste mame sunt capabile să facă față sentimentelor de
ambivalență cu privire la copil, pot vedea în copii lor lucrurile bune și mai puțin bune. Astfel de
mame înțeleg cap acitățile și limitele propriilor copii, nu idealizează și nici nu devalorizează, pot fi
bânde și ferme atunci când este nevoie. Pot adopta poziții de permisivitate și autoritate, având un
stil parental democratic.
Pe cealaltă parte avem mamele care își d evalorizează copii. Observăm că acestea au o
relație destul de tensionată cu propriul copil, își descriu copilul în termeni de : copil rău „este un
copil foarte rău. Deloc nu mă ascultă, foarte rău învață, nu am nici o bucurie de la el”; „obraznic
și nerespectos. Poate să mă înjure cu diferite prostii. Strigă la mine, chiar m -a lovit de câteva
ori”; copil alintat : „foarte alintată e fiica asta a mea. Dacă eu soțul nu -i facem poftele, face o
isterie că nu putem rezista și îi satisfacem toate dorințele” ; „fata as ta nu știe de cuvântul NU.
Rare ori mă ascultă. O iubesc mult și recunosc că am cam alintat -o”; copil deprimat : „un copil
depresiv, închis în sine și puțin sociabil. Îmi fac mari griji pentru el” ; copil neatent: „este neatent,
de parcă trăiește în altă lume, am impresia că nu se află în re alitate, dar plutește pe undeva; copil
dependent „foarte dependent de mine și soț. Nu putem să -l lăsăm la școală fără să nu plângă.
Deseori când îl lăsăm la școală refuză să stea, fuge din școală, ne urmărește și i nsistă să meargă
cu noi la lucru” .
Modul în care părintele își percepe și privește copilul joacă un rol important în dezvoltarea
imaginii de sine a copilului. După cum putem observa părinții folosesc diferite etichete „copil
foarte rău, a lintată, depresiv , obraznic etc ”. Prin aceste etichete copilul este dezumanizat și redus
la ceea ce se spune despre el. Potrivit lui Farca personalita tea umană este complexă și este

67
imposibil să încadrăm pe cineva într -o scurtă caracterizare sau diagnostic . Însă în societate
întâlnim copii etichetați „buni, cuminți, inteligenți, proști etc.” Copii sunt în formare și au nevoie
de libertate a de a experimenta diferite manifestări, pe când o etichetă limitează paleta alegerilor.
Eticheta poate avea efectul scri erii de destin. Copilul și -o poate asuma ca pe un nume, ca pe un
mod de prezentare în lume [11].
În opinia lui Marcelli nu este suficient în practica clinică să vorbim doar despre copilul
real, dar și despre copilul așa cum există el în dorința și fantasm ele părinților. Locul pe care îl
ocupă copilul într -o familie provine în același timp din imaginarul parental (copilul pe care,
dinainte de concepția sa, părinții îl au în minte), din modul în care copilul real se manifestă și din
capacitatea părintelui de a face doliu copilului din fantasmă pentru a se adapta la copilul din
realitate [24].
În tabelul 2.10 prezentăm răspunsurile oferite de către mame cu privire la relația cu copilul
imaginat în timpul sarcinii.
Tabelul 2.10 Datele materialului psihologic cu privire la relația mamei cu copilul imaginat în
timpul sarcinii
Răspunsuri pozitive Răspunsuri negative Relația cu propriul copil
Copil imaginat în timpul sarcinii „am avut parte de o sarcină
relativ ușoară. Îmi plăcea
senzația de a avea pe cineva în
interior. Cu tatăl meu am dorit
și doresc să semene. Autoritar,
bărbat în toată firea. Să mă simt
protej ată în preajma lui”
„am încercat mult timp să
concepem acest copil. A fost o
minune când am aflat că sunt
însărcin ată. Simțeam un triumf
și o mândri e”
„a fost o sarcină obișnuită. M –
am simțit bine, am fost
susținută de soț și de cei
apropiați. Doream să semene cu „a fost o sarcină încărcată de frici. Mă
temeam mult ca acest copil să nu se nască cu
retard mintal, la fel ca și primul copil. Mereu
mă îngrijoram. Îmi doream să semene cu
mine și cu soț. Îmi imaginam c ă va fi
cumpătat ca mine și muncitor ca tata””
„când eram însărcinată îmi făceam griji ca
acesta să nu semene cu fostul soț. Îmi era
frică ca acesta să nu moștenească
predispoziția de schizofrenie de la soț.
Doream să semene cu fratele meu mai mare,
care a avut multă grijă de mine ”
„aveam diferite idei groaznice, îmi era frică să
nu se nască cu unele malformații sau cu vreun
sindrom. Îmi doream să fie ca mine,

68

Relația cu propriul copil (Copilul imaginat/fantasmat din timpul sarcinii)
Farca afirmă că mama încă de când este fetiță fantasmează la propriul copil și realizează
cu el o relație imaginară bazată pe dorințele sale. Aceasta din copilărie are jocuri care reflectă
parentalitatea. Putem observa cum fetița își îmbrățișează păpușa, c um o numește copilul său, o părinții soțului, niște oameni de
aur”
„când mă gândesc la sarcină
îmi vin în minte doar lucruri
plăcute. Soțul era alături, nu era
plecat p este hotare. Mă
simțeam protejată și iubită”
„o perioadă plăcută și
nostalgică. Cred că era cea mai
fericită perioadă de relație între
mine și soț. Îmi amintesc cum
căutam haine, cum i -am ales
numele, în cinstea mea l -am
pus”
„era a doua mea sarcină, îmi
doream foarte mult un băiat, dat
fiind că primul copil s -a născut
fată. Și așa și s -a întâmplat. Îmi
imaginam că va fi un cavaler,
care o s -o protejeze pe
surioară”
„nu a fost o sarcină dificilă.
Eram destul de liniștită în acea
perioadă, nimic nu mă tulbur a.
Nu a fost ceva special.” gospodină, disciplinată, dar din păcate nu e
așa, s -a aruncat în neamul lui taică -su”
„a fost o sarcină foarte dificilă. Î mi era frică
să nu -l pierd. Îmi imaginam că o să -l nasc
mort. A fost a doua mea sarcină, de la al
doilea soț. Vroiam ca totul să fie perfect.”
„am avut o sarcină foarte grea, din punct de
vedere emoțional. Ca de obicei soțul era
plecat și numai la asta mă gândeam. Îmi
spuneam că copilul acesta îmi va suplini
singurătatea. Doream să semene cu mine, să
fie la fel de fidel.”
„în perioada sarcinii am trăit multe momente
neplăcute. Soțul era dependent de jocuri de
noroc, lua banii din casă, eram plini de
datorii . Atunci am început să mă gândesc la
divorț. Din cauza stresului mă temeam să nu
pierd copilul, să nasc un copil mort”.
„la fel ca toată viața mea, a fost teribil. Chiar
și când eram însărcinată soțul venea beat
acasă și mă bătea. Mă gân deam deseori că
mai bine nu rămâ neam gravidă, că mai bine
avortam. Îmi este frică să nu semene cu el”
„prima sarcină a fost bună, în comparație cu a
doua, în care mi -a murit bebelușul după doua
zile. În prima sarcină chiar și soțul era mai
grijuliu. Mă gândeam că copilul o să-l facă
mai fer icit, dar nu a fost să fie așa”

69
bate și o alintă, după modul cum ea se simte alintată sau certată. Jocul fetiței cu păpușa este o
oglindă, adesea frapantă, a relației ei cu propria mamă [11] .
Potrivit lui S. Lebovici atunci când mama îngrijește bebelușul acea sta fantasmează, iar
aceste îngrijiri sunt încărcate de afecte, c are exprimă sexualitatea infantilă și inconștientă a mamei.
A. Ciccone spune că „putem observa cum un părinte care a dezvoltat o fantasmă, urmare a propriei
sale istorii infantile și a legătu rilor specifice cu primele sale obiecte, va indica acea fantasmă în
interacțiunile sale, și va indica bebelușului locul pe care trebuie să -l ocupe în acea fantasmă.” Deci
părintele a priori are în mintea sa un copil, care este imaginat și care diferă de co pilul „real” [21,
32].
Lebovici este cel care a vorbit despre copilul imaginat ca fiind nu numai copilul pe care
mama îl poartă în brațe, ci de asemenea copilul pe care ea îl purta în ea înainte ca el să se nască.
Copilul imaginat este totodată un copil f antasmatic (copilul conflictelor infantile și refulate ale
părinților), un copil imaginar (copilul dorinței de sarcină, cel care alimentează reveriile mamei),
copilul mitic (copilul încărcat cu toate referințele culturale) și copilul narcisic (copilul încărcat cu
fantasmele și dorințele narcisice ale părinților ) [21, 38, 36].
În cadrul grupului de mame intervievate identificăm 7 mame care au descris o experiență
plăcută a sarcinii și au raportat fantasme pozitive în legătură cu viitorul copil. De aseme nea am
identificat că 8 mame au avut parte de o experiență negativă a sarcinii și de fantasme încărcate de
anxietate cu privire la copil.
Fraca consideră că profunzimea trăirilor psihice fac din sarcină o perioadă complicată, iar
din copilaș, un puternic ecran de proiecție al tuturor sentimentelor mamei. Travaliul dureros și
dificil de maturizare psihică prin care trece femeia aduce copilul în centrul afectelor sale pozitive,
dar și negative. În aceste condiții ambivalența afectivă a mamei față de copil es te absolut normală
[11].
Mamele care au oferit răspunsuri pozitive își descriu perioada de sarcină în modul următor:
„am avut parte de o sarcină relativ ușoară. Îmi plăcea senzația de a avea pe cineva în interior.”;
„a fost o sarcină obișnuită. M -am simți t bine, am fost susținută de soț și de cei apropiați”; „când
mă gândesc la sarcină îmi vin în minte doar lucruri plăcute. Soțul era alături, nu era plecat peste
hotare. Mă simțeam protejată și iubită” ; „o perioadă plăcută și nostalgică. Cred că era cea mai
fericită perioadă de relație între mine și soț ; „eram destul de liniștită în acea perioadă, nimic nu
mă tulbura .”
Observăm în unele cazuri perioada de sarcină a permis stabilirea unei relații mai bune cu
ceilalți, în special cu soțul: „M-am simțit bine, am fost susținută de soț și de cei apropiați”; „Soțul

70
era alături, nu era plecat peste hotare. Mă simțeam protejată și iubită” ; „Cred că era cea mai
fericită perioadă de relație între mine și soț ”. În multe situații apariția unui copil poate întări
relația între soți. Ambii se pun în poziția de viitori părinți, la mame apare funcția maternă, iar la
bărbați funcția paternă. Ne reamintim din cele relatate în paginile anterioare că funcția paternă are
rolul de susținere, de sprijin și de co nfirmare narcisică a mamei. Potrivit lui Solis -Ponton soțul , în
mod normal, își asumă rolul de co nținător protector, apoi de cata lizator ce -i permite tinerii sale
soții să fie mamă [36].
Pe partea opusă întâlnim mame care au avut parte de o perioada foar te stresantă în relația
cu soțul: „am avut o sarcină foarte grea, din punct de vedere emoțional. Ca de obicei soțul era
plecat și numai la asta mă gândeam”; „în perioada sarcinii am trăit multe momente neplăcute.
Soțul era dependent de jocuri de noroc, lua banii din casă, eram plini de datorii. A tunci am început
să mă gândesc la divorț”; „la fel ca toată viața mea, a fost teribil. Chiar și când eram însărcinată
soțul venea beat acasă și mă bătea. Mă gân deam deseori că mai bine nu rămâ neam gravidă, că
mai bi ne avortam. Îmi este frică să nu semene cu el”. Constatăm că aceste mame au fost supuse
singurătății, terorii sau abuzului fizic și emoțional. În anumite cazuri observăm că ura față de soț
poate fi proiectată spre copil „mă gân deam deseori că mai bine nu r ămâneam gravidă, că mai
bine avortam”.
Analizând dis cursul mamelor identificăm în unele situații narcisismul parental: „am
încercat mult timp să concepem acest copil. A fost o minune când am aflat că sunt însărcin ată.
Simțeam un triumf și o mândrie” . Marcelli menționează că dorința de copil este resimțită atât
conștient, cât și inconștient și aceasta variază la infinit în motivațiile și expresiile sale. Unii părinți
doresc să -și afirme statutul de adult, să -și dovedească ferti litatea, să rezolve o neînțel egere în
cuplu, să-și trateze depresia etc [24].
Identificăm și copilul narcisic în discursul mamelor : „numele în cinstea mea l -am pus ”;
„Îmi doream să fie ca mine, gospodină, disciplinată ”; „Doream să semene cu mine, să fie la fel
de fidel ”. Bine spunea Freud că iubirea părintească pentru copil ar fi legată de narcisismul lor ,
adică de iubirea lor pentru ei înșiși ce au fost odinioară copii [12].
În viziunea lui Solis -Ponton transmiterea narcisismului primar al mamei prin privirea plină
de dragoste îndr eptată spre copil este un element garant al vieții. Dacă proiecțiile narcisice sunt
încărcate cu afecțiune atunci aceasta îi vor permite copilului să -și construiască sentimentul său de
a exista, dragostea primară de sine însuși, care îl fac să adere la via ță. Copilul în aceste situații nu
este pentru mamă doar un efect de oglindă a ei înseși, este un mod de a adera la viață și de a da
viață pentru a asigura transmiterea [36].

71
Fraca consideră că sarcina presupune o regresie profundă a femeii la stadiile nar cisice unde
corporal ul, dependența de ceilalți, centrarea pe sine apar ca fiind în prim plan. Această regresie
către zonele arhaice au drept scop apropierea de copil și repararea conflictelor mai vechi, această
regresie este nece sară pentru maturizarea de sine [11].
În cazurile de răspunsuri negative întâlnim mame care utilizează copilul în scopuri de
compensare a singurătății sau de reparație a unor conflicte „doream să semene cu fratele meu mai
mare, care a avut multă grijă de mine” ; „îmi spuneam că copi lul acesta îmi va suplini
singurătatea ”; „cu tatăl me u am dorit și doresc să semene, a utoritar, bărbat în toată firea. Să mă
simt protej ată în preajma lui” . Întâlnim ceea ce Thoma numește parentificare . Aceasta reprezintă
o formă de inversare a rolurilor, în care mama sau tata manifestă dorințe față de copilul lor, dorințe
care au rămas neîmplinite în relația cu proprii părinți sau cu partenerul. Astfel de copii parentificați
sunt suprasolicitați și sunt împinși prematur î n rolul de adult, copilului îi este atribuit rolul de
părinte [40].
În discursuril e mamelor intervievate identificăm că unele din ele au a vut pe perioada
sarcinii fantasme încărcate cu multă anxietate : „a fost o sarcină încărcată de frici, m ă temeam
mult ca acest copil să nu se nască cu retard mintal, la fel ca și prim ul copil”; „î mi era frică ca
acesta să nu moștenească predispoziția de schizofrenie de la soț”; „aveam diferite idei groaznice,
îmi era frică să nu se nască cu unele malformații sau cu vreun sindrom” ; „îmi era frică să nu -l
pierd, îmi imaginam că o să -l nasc mort”.
Solis -Ponton este de părerea că angoasele de malformații se înscriu în registrul oedipian .
Copilul este deseori, față de mama, fructul dorinței oedipiene: primul copil este copilul pe care
mama și -l dorea de la tatăl său. În această fantasmă inconștientă pedeapsa ia forma copilului
purtător al unei anomalii. În cazurile în care angoasa este prea mare acestea se pot înscrie în
registre arhaice, preobiectuale. Acestea sunt însoțite de fantasme de incapacitatea de a crea ceva
bun și viu. Autoarea menționează că confruntarea cu fantasme legate de malformații, accidente
perinatale pot reprezenta și o capacitate de luciditate, de sănătate psihică. În concepția sa acești
părinți pot dispune de o anticipație creatoare. Ei sunt deschiși și conștienți de unele obstacole
implicate în procesul de a deveni părinte. Diferența dintre o fantasmă patologică sau una normală
are legătură cu nivelul de angoasă cu care aceasta este încărcată [ 36].
Tindem să presupunem că mamele care au fost intervievate și au acuzat că în perioada
sarcinii au avut fantasme legate de unele malformații, boli, sind roame la copil țin mai mult de
evenimentele prin care au trecut anterior ș i de depresia lor. Aceste mame au avut parte în perioada
sarcinii de regresii din registrul arhaic, preobiectual. Angoasele lor erau însoțite de fantasme
legate de incapacitatea de a da viață și de a crea ceva viu și bun.

72
După cum putem observa în urma interviului am întâlnit diferite funcți onări psihice la
mame. Fiecare mamă are propria istorie de viață care o caracterizează pe ea și pe copilul ei. Multe
din ele au avut o copilărie dificilă și o relație nesatisfăcătoare cu proprii părinți și cu soțul. De
asemenea am identificat că multe din ele au și o relație destul de problematică cu proprii copii.
Modul în care ele interacționează cu cop ilul are legătură cu modul în care au relaționat în copilărie
și cum au fost tratate de către părinți . Menționăm că relația dintre mamă și copil se stabilește prin
interacțiunile comportamentale, afective și fantasmatice. A. Ciccone spune că „putem observa
cum un părinte care a dezvoltat o fantasmă, urmare a propriei sale istorii infantile și a legăturilor
specifice cu primele sale obiecte, va indica acea fantasmă în interacțiunile sale, și va indica
copilului locul pe care trebuie să -l ocupe în acea fantasmă” [32]. Datorită acestei relații în
interiorul copilul ui se dezvoltă lumea internă, capacitatea de gândire, de reprezentare și de
fantasmare. Prim a relație pe care o are individul este relația cu obiectul maternat, iar această relație
își pune amprenta, mai mult sau mai puțin, asupra funcționării sale psihice pe parcursul vieții.
2.4 Studii de caz cu privire la scenariile narcisice parentale în caz ul copiilor cu
simptome nevrotice
În acest paragraf o să descriem 3 studii de caz în care vom aborda problematica scenariilor
narcisice pare ntale în cazul copiilor cu simpt ome nevrotice.
Studiu de caz nr. 1
Subiect: X 2
Băiat, 7 ani
Diagnostic F93.1 (tulburare anxios -fobică în copilărie)
La consultație s-a prezentat o mamă cu un băiat în vârstă de 7 ani . Au apelat la serviciile
psihiatrului și psihologului deoarece mama a observat că băiatul ei manifestă anxietate , fobie de
întuneric, frica de câini, lupi și mașini. De la începutul ședinței mama relatează că soțul ei a
decedat într -un accident rutier, atunci când copilul avea 8 luni. Spune că a fost o perioadă extrem
de dificilă pentru toată familia, în special pentru ea. Afirmă că avea stări de depre sie, disperare și
anxietate. Spune că „nici până în ziua de astăzi nu mă pot împăca cu gândul că soțul nu mai este
printre noi ”. De la moartea soțul ui au trecut aproximativ 7 ani, în tot acest timp nu a avut nici o
relație cu un alt bărbat. Observăm că mama băiețelului trece printr -un doliu care nu a fost elaborat.
Prima dată a înc eput să -și facă griji în legătu ră cu copilul său atunci când acest a la vârsta
de 4 ani a început să manifeste agresivitate față de pozele cu tata, le scuipa și le rupea. Mama
spune că „eram șocată de comportamentul fiului meu, deoarece niciodată nu a spus nimic rău

73
despre soț , în așa fel încât copilul să manifeste ură intensă față de pozele cu soțul ”. Despre soț
spune că „a fost un soț foarte bun, foarte grijuliu și harnic. Ne iubeam foarte mult”.
Procesele cognitive ale copilului sunt dezvoltate corespunzător vârstei. Discursul este
ambiguu, trece rapid de la un subiect la altul. Este sociabil, are mulți prieteni la școală , contactul
interpersonal se stabilește ușor . Este prietenos și afectiv cu cei din jur , iubește să fie în centrul
atenției . În timpul ședinței s e observă relația afect uoasă între mamă și copil, acesta o ține d e mână,
o cuprinde, mama îi răs punde la fel. Mama îl descrie ca fiind „un băiat foarte bravo, afec tiv, cu
inima mare, foarte sociabil. Păcat că este foarte fricos, în special se teme de mașini și câini” .
Identificăm că băiatu l doarme împreună cu mama, spune că îi este frică să doarmă singur,
se teme de întuneric și de faptul că lupul va veni să -l măn ânce. Mama nu vede vreo problemă că
fiul doarme cu ea. Unicul lucru care o deranjează este faptul că dacă ea se trezește dimineața
devreme atunci el nu mai poate dormi singur. Spune „ pentru ca X să doarmă liniștit mereu trebuie
să fiu în preajma lui”.
În timpul ședinței îl rog pe băiat să ia o foaie de pe masă și să deseneze familia sa. O
desenează doar pe mama. Aceasta este înconjurată de inimioare. După ce finisează desenul sărută
foaia unde e reprezentată mama și zice „o iubesc foarte, foarte mult!”.
Mama spune că băiatul ei cere multă atenție, iar ea nu este mereu dispo nibilă, deoarece
muncește mult într -o cofetărie. Menționează că mai are un fiu de 16 ani, care este diagnosticat cu
retard mintal.
Din cele relatate de mamă sarcina acesteia a decurs relativ bine. În timpul sarcinii avea
următoarele fantasme „a fost o sarcină încărcată de frici. Mă temeam mult ca acest copil să nu se
nască cu retard mintal, la fel ca și primul copil. Mereu mă îngrijoram. Îmi doream să semene cu
mine și cu soțul. Îmi im aginam că va fi cumpătat ca mine și muncitor ca tatăl său”. Menționează
că a avut parte de o naștere fără complicații. Părinții și soțul i -au fost alături.
În cadrul interviului spune că a avut o copilărie mai mult sau mai puțin fericită . Se descrie
pe sine ca „un copil chinuit, de la țară, eram destul de timidă și mă simțeam singură, acum mă simt
la fel ”. Este unicul copil la părinți. Relația cu mama mereu a fost bună „mama era o ființă foarte
gingașă și răbdătoare”. Despre tatăl său spu ne că era „un tată iubitor și familist” . Mama încă este
în viață, însă tatăl a decedat în urma unei boli incurabile aproximativ 5 ani în urmă . Vorbind despre
aceste lucruri spune că îi este dor de soț și de tată, nu poate face față sentimentelor de tristețe.
Afirmă că nu dorește să comunice cu nimeni despre suferință „am durere, dar prefer să nu vorbesc
despre ceea ce simt ”.

74
Tabelul 2.11 Rezultatele la teste (Studiu de caz nr. 1)
Mama Rezultat:
Inventarul de depresie Beck –
BDI
Depresie moderată.
(sentimentul eșecului, lipsa de satisfacție, nehotărâre,
tulburări de somn, pierderea libidoului).
Chestionarul mecanismelor de
apărare DSQ -60  Altruism
 Reprimare
 Sublimare
 Proiectare
 Refulare
Copil Rezultat:
Fabulele Duss  Agresivitate și culpabilitate față de tata;
 Fobia de lupi/câini
 Prezența complexului Oedip.
Desenul familiei  Atașament preocupat -anxios față de mama;
 Sentiment de inferioritate;
 Prezența anxietății;
 Dorința de atenție din partea mamei ,
 Ostilitate fraternă.

Evaluare a scenariilor narcisice parentale și a simptomelor nevrotice la copil (Studiu de caz
nr.1)
Proiecția predominantă a mamei . Mama proie ctează asupra fiului său imaginea soțului
și a tatălui decedat. Aceasta s -a simțit abandonată de soț și de tatăl său, ambii au decedat la un
interval de timp destul de scurt unul de altul, aproximativ 2 ani. Ea și -a iubit foarte mult tatăl și
soțul, nu a putut elabora un travaliu de doliu și de separare în urma pierderii . Din această cauză
acum copilul ei este investit cu statutul de „bărbat al mamei” care este mereu alături și de care nu
se poate separa.
Important este să menționăm că mama nu a avut parte de o copilărie ușoară, a trăit
sentimente de singurătate și izolare de semeni „eram un copil chinuit de la țară, destul de timidă și
mă simțeam singură, acum mă simt la fel”. Identificăm și proiecția imaginii de sine infantile .
Mama proiectează asupra fiului său imaginea copilului singuratic care a f ost și care încă se simte.
Contra -identificarea mamei. Mama se identifică cu un obiec t idealizat car e nu
abandonează. Acest obiect idealizat se reflectă în descri erea propriilor părinți: „mama era o ființă
foarte gingașă și răbdătoare”; „am avut un tată iubitor și familist”.
Observăm că deși își descrie copilăria într -o manieră negativă, pe părinți îi descrie într -un
mod idealizat, negând aspectele negative ale acestora. Asistăm la o discrepanță între idei.

75
Contra -identificarea respectivă îi permite mamei să fac ă față sentimentelor de singurătate
și abandon pe care le -a trăit pe parcursul vieții. Identificându -se cu un obiect idealizat ea îi oferă
copilului ei ceea ce ea nu a avut parte. În cadrul consultațiilor a fost observat că mama nu poate
să-și lase mult ti mp copilul singur, nu vrea ca acesta să simtă singurătatea.
Scopul proiecției. Proiecția soțului și a tatălui decedat îi permite mamei să evite elaborarea
doliului și să evite o relație nouă cu un alt bărbat. Spune că „nici până în ziua de astăzi nu mă po t
împăca cu gândul că soțul nu mai este prin tre noi”. De la moartea soțulu i au trecut aproximativ 7
ani, în tot acest timp nu a avut nici o relație cu un alt bărbat. Iar de la moartea tatălui au trecut 5
ani.
Reacțiile copilului la proiecție . Fiul se identifică cu obiectul proiectat. Acesta dorește să
doarmă doar cu mama, nu vrea să se separe de ea, spune c ă vrea să se căsătorească cu ea. Din
cauza proiecției copilul este investit cu rolul de bărbat al mamei, acesta trebuie să joace inconștient
rolul d e soț și de tată. Băiatul nu se poate separa de mamă, mereu simte nevoia să fie în preajma
acesteia, orice separare îi provoacă multă anxietate. În fantasme și în discursul său p revalează
mama ca obiect al dragostei oedipiene.
Înțelegerea simptomelor. Im presia diagnostică lăsată de copil și de părinți . Copilul
este incapabil să se separe de mamă, acesta a dezvoltat mai multe fobii: frica de întuneric, frica de
lup/câini și frica de mașini. Acest e fobii îl ajută să fie mai aproape de mama, să doarmă cu ea și să
nu fie abandonat. Dat fiind că mama proiectează o imagine de sine trăită ca singură și abandonată,
copilul la rândul său simte același lucru. Am putea spune că trăiește frica mamei sale, frica de
abandon și singurătate .
Important este să menționăm că băiatul manifestă ostilitate față de tatăl său decedat: scuipă
și rupe pozele cu acesta. Băiatul reprimă funcția simbolică a tatălui , care constă din stabilirea
limitelor, a legii, a anulării fuziunii dintre mamă și copil . Deși curând are 8 ani, acesta încă
fantasmează că într -o zi se va căsători cu mama, diferența dintre generații nu a fost conștientizată.
Ostilitatea îndreptată spre tată face parte din perioada complexului O edip. Subiectul nostru
nu a trecut peste această fază a dezvoltării , din cauza că este investit de către mamă cu rolul de soț
și tată.
Pretransferul părinților . Transferul mamei este pozitiv. A colaborat pe tot parcursul
ședințelor de intervenție psih analitică .
Pretransferul copilului . Transferul copilului a fost unul p ozitiv. A manifestat rezistență
față de discuțiile și interpretările legate de tată, acesta devia rapid de la subiect. Pe tot parcursul

76
ședințelor a dezvoltat un atașament sigur, a interacționat liber și era entuziasmat la fiecare
consultație.
Contra -atitudinea terapeutului. Psihologul a reacționat pozitiv la transferul copilului și
a mamei acestuia.
Intervenții ale terapeutului . Modelul de intervenție psih analitică va fi descris pe lung în
Capitolul 3. „PROGRAM FORMATIV DE DIMINUARE A SCENARIILOR NARCISI CE
PARENTALE ȘI A SIMPTOMELOR NEVROTICE LA COPIL ”
În studiul de caz nr. 1 au fost realizate următoarele intervenții:
 Psihologul a adoptat o poziție paternă și de autoritate față de cuplul mamă -copil ,
triangularea relației ;
 Stabilirea cadrului și a limitel or (respectarea timpu lui și a frecvenței ședințelor).
Capacitatea de trăire a limitelor este foarte importantă pentru str ucturarea psihică. Î n acest
caz terapeutul a a vut obiectivul de a pune și de a clarifica diferite limite (poziția de c opil,
poziția de adult, diferenț a între generații, diferenț a între statut ul tată-fiu);
 Interpretarea proiecției mamei legată de moartea soțului și de legătura simbiotică cu fiul
său;
 Interpretarea complexului Oedip la copil, a imposibilității de a se căsători cu mama și
stabilirea diferenței între generații;
 Interpretarea simptomelor.
 Psihoeducație.
Evoluția situației. Dispariția fobiilor și a anxietății nocturne. Capacitatea de a fi singur și
de a dormi separat de mama.
În acest caz scenariul narcisic parental s -a constru it preponderent prin proiecția asupra
copil ului a imaginii de sine deprima tă și, în același timp, a imaginii de părinte ideal. În a cest
scenariu narcisic era prefi gurat obiectivul i nconști ent de a repara o imagine de sine negativă și de
a oferi un paternaj ideal, respectiv, o copilărie ideală. În plus, se adaugă și proi ecția laterală a
imaginilor idealizate a tatălui și a soțului, copilul fiind investit și cu această suprasarcină – de a fi
un bărbat ideal. Acest scenariu narci sic nu permite depășirea confli ctualității oedipiene, prin
dificultatea triangualizării, și menține copilul într -o suferință nevrotică.

77
Studiu de caz nr. 2
Subiect: X 6
Băiat, 11 ani
Diagnostic F92.0 (Tulburare de conduită depresivă)
La consultație s -a prezentat o mamă cu un băiat în vârstă de 11 ani. Mama solicită ajutorul
medicului psihiatru și a psihologului deoarece băiatul ei este impulsiv, se bate la școală, are
tulburări de somn, este deprimat, strigă, spune că se va sinucide și își provoacă durere (se lovește
cu pumnii în cap, se lovește cu capul de perete). Din spusele mamei „țipă de durere lăuntrică”. De
asemenea spune că „la școală deseori se ceartă cu profesorii și colegii”. Acesta manifestă un
comportament agresiv și față d e ea „este obraznic și nerespectos, poate să mă înjure cu diferite
prostii, s trigă la mine, chiar m -a lovit de câteva ori” . Mama spune că din acest motiv devine
violentă la adresa fiului „sunt foarte impulsivă uneori, îl lovesc sau îi spun lucruri neplăcute, mă
simt foarte vinovată”. Observăm că între mamă și copil are loc o interacțiune nesănătoasă, de
natură sadică și masochistă. În multe situații ambii se provoacă reciproc. Menționăm că doamna
mai are un copil de 3 anișori .
Mama manifestă un dis curs incoerent și agitat. Vorbește pe un ton ridicat și agresiv, plânge
în timpul discuției. Spune că se simte singură și nu are cine să o susțină. Despre soț spune că
„soțul de mai m ulți ani este plecat peste hotar e, aproximativ de 10 ani, vine foarte rar acasă, relația
e destrămată, mă gândesc la divorț” . Comunică acest lucru într -o manieră îndurerată și ostilă.
În cadrul consultației băiatul inițial se simțea anxios, însă pe parcurs s-a stabilit ușor
dialog ul cu acesta. Emoționat spune „am crezut că da că mama mă va aduce aici la voi, mă ve ți
lega și îndopa cu pastile”. I-am dat de înțeles că nimeni nu o să -i facă ceva rău. A zâmbit și a spus
că „nu e atât de rău aici cum am crezut”. În timp ul ședinței î ncearcă să aibă un comportament
amabil și să se fac ă plăc ut. Contactul verbal se stabilește ușor, mimica este puțin mobilă, ușor
tristă, expresia feței suferindă. La întrebări răspunde scurt. Capacitățile intelectual -mnezice
corespund vârstei. În timpul dialogului spune că îi este dor de tatăl său. Însă pe parcursul
ședințelor de consiliere psihologică identificăm că atunci când tatăl este acasă lucrurile nu stau
foarte bine, sunt multe momente când acesta este violent cu X. Deși își iubește mult tatăl, are și
multă frică față de acesta ,, ambii pări nți sunt duri cu mine, însă cel mai mult mă tem de tata , de
mama nu prea ”.
La prima ședință refuză să realizeze desenul familiei. Acest lucru va fi acceptat abia peste
4 ședințe de consiliere psihologică. În desen s -a reprezentat pe sine și pe tata, din d esen lipsește
mama și fratele. Deși i -au fost puse la dispoziție creioane colorate, acesta a refuzat să le

78
folosească. Desenul este dezordonat, conține multe ștersături, linii, hașurări. A refuzat să
comenteze ceea ce a desenat.
În urma interviului aflăm că mama băiatului a avut o copilărie foarte grea, spune „eram un
copil traumatizat, care a simțit și a văzut prea multe” . Pe mama o descrie în modul următor: „nu-
mi amintesc ca aceasta să mă fi îmbrățișat, alintat, era cam rece și distantă”, iar pe tata „era un
nimic, în fiecare seară venea beat și o bătea pe mama, ne teroriza pe toți”. Copilăria o descrie în
termeni negativi, la fel și relația cu soțul „nu m -am simțit bine nici în copilărie și nici în căsnicie”.
Observ ăm că mama suferă de depresie severă, acest lucru a fost identificat în cadrul interviului și
în urma aplicării inventarului pentru depresie Beck.
Despre sarcină comunică că „am avut o sarcină foarte grea, din punct de vedere emoțional.
Ca de obicei soțul era plecat și numai la asta mă gândeam. Îmi spuneam că acest copil îmi va
suplini singurătatea. Doream să semene cu mi ne, să fie la fel de fidel ”.
În cadrul consultației s -a ajuns la comun acord pentru a frecventa împreună cu băiatul
ședințele de consil iere psih analitică . Băiatul se prezintă la fiecare ședință, fără întârzieri. Acesta
deseori vine singur, mama invocând diferite motive de ce nu se poate prezenta „mă simțeam rău;
nu am timp; copilul mai mic a răcit etc”. La moment băiatul și mama continuă să frecventeze
ședințele de consiliere psih analitică și vizitele la medicul psihiatru.
Tabelul 2.12 Rezultatele la teste (Studiu de caz nr. 2)
Mama Rezultat:
Inventarul de depresie Beck –
BDI
Depresie severă .
(sentimentul de vinovăție , lipsa de satisfacție, plâns ,
iritabilitate , imagine de sine scăzută, pierderea
libidoului).
Chestionarul mecanismelor de
apărare DSQ -60  Sublimare
 Clivajul obiectului
 Raționa lizare
 Proiectare
 Autoobservare
 Anulare retroactivă
Copil Rezultat:
Fabulele Duss  Ostilitate față de mama
 Anxietate față de tata
 Prezența complexului Oedip
Desenul familiei  Sentiment de inferioritate;
 Prezența anxietății;
 Ostilitate fraternă ;
 Ostilitate față de mama
 Dorința de apropiere cu tata .

79
Evaluarea scenariilor narcisice parentale și a simptomelor nevrotice la copil (Studiu de caz
nr.2)
Proiecția predominantă a mamei. Mama proiectează imaginea tatălui autoritar și a
mamei deprimate.
Contra -identificarea mamei. Mama se contra -identifică cu copilul abandonat și atacat, la
fel cum se simțea în copilărie în relația cu părinții „nu m -am simțit bine nici în copilărie și nici în
căsnicie”. Observăm în cadrului interviului că ea se descrie pe sine în copilărie în modul următor
„eram un copil traum atizat, care a simțit și a văzut prea multe”. Acum de asemenea se pune în
rolul de victimă și se simte atacată și abandonată de copilul său și de soț.
Scopul proiecției. Această proiecție îi permite mamei să compenseze absența soțului și a
tatălui, ambii fiind bărbați autoritari și punitivi. De asemenea mama încearcă prin compulsia la
repetiție să -și rezolve conflictele infantile din relația cu proprii părinți. Scopul fiind acela de a
repara prin relația cu fiul său acele traume suferite în copilărie. Însă acest lucru nu funcționează,
deoarece compulsia de repetiție este un proces inconștient, care nu este stăpânit, acest proces
constrânge subiectul să reproducă acte la origine genera toare de s uferință și care conservează acest
caracter dureros.
Reacțiile copilului la proiecție . Copilul se identifică cu reprezentarea bărbatului tiran
proiectată de mamă . Acesta concomitent se autoculpabilizează din cauza comportamentului său.
În cadrul ședințelor relatează că îi pare foarte rău de reacțiile sale impulsive, d eseori se simte
deprimat în urma acestor crize de furie. Dorește foarte mult să -și înțeleagă emoțiile și să le
controleze.
Înțelegerea simptomelor. Impresia diagnostică lăsată de copil și de părinți . Copilul are
episoade depresive și episoade de furie, fluctuează între aceste stări. Atunci când se înfurie spune
că „de parcă nu sunt eu , nu mă pot controla”. Iar după ce își revarsă toată furia, de obicei pe mamă,
se simte foarte vinovat și deprimat, își cere iertare, însă mama refuză să -l ierte.
Sentimentele de deprimare și furie sunt legate și de relația cu tatăl său, deoarece tatăl însuși
îl investește cu funcția de „copil rău”. Acesta când vine acasă deseori îl bate pe X deoarece
consideră că are un c omportament urât : ,,deși ambii părinți sunt duri cu mine, cel mai mult m ă tem
de tata, de mama nu prea”. Băiatul manifestă emoții ambivalente față de tatăl său, spune că totodată
așteaptă mult întoarcerea tatălui, însă are și multă frică în raport cu el.
Pretransferul părinților . Mama are un transfer negativ, este agresivă în cadrul ședințelor
și deseori spune că „toți bărbații sunt niște nenorociți”. Aceasta evită să se prezinte la ședințele de
consiliere psihologică, de asemenea refuză să meargă la consu ltațiile medicul ui psihiatru.

80
Pretransferul copilului . Copilul are un transfer pozitiv. Deși în prima ședință era anxios,
acesta repede a dezvoltat o relație de încredere cu psihologul. În ședințe colaborează și vine cu
mare plăcere, nu întârzie, respectă cadrul.
Contra -atitudinea terapeutului. Psihologul a reacționat pozi tiv la transferul copilului. La
transferul mamei a avut o reacție negativă, din cauza că mama refuza să frecventeze ședințele de
consiliere, nu respecta cadrul terapeutic și nu prea se i nteresează de cum decurg ședințele cu fiul
său.
Intervenții ale terapeutului . Modelul de intervenție psih analitică va fi descris pe lung în
Capitolul 3. „PROGRAM FORMATIV DE DIMINUARE A SCENARIILOR NARCISICE
PARENTALE ȘI A SIMPTOMELOR NEVROTICE LA COPIL ”
În studiul de caz nr. 2 au fost realizate următoarele intervenții:
 Psihologul a adoptat o atitudine empatică față de suferința copilului și a mamei ;
 Psihologul a conținut anxietățile copilului;
 Stabilirea cadrului și a limitelor (respectarea timpu lui și a frecvenței ședințelor).
Capacitatea de trăire a limitelor este foarte importantă pentru str ucturarea psihică. Î n acest
caz terapeutul a a vut obiectivul de a pune și de a clarifica diferite limite și de a o investi pe
mamă cu funcția maternă și de conținere.
 Interpretarea proiecției mamei legată de tatăl autoritar și mama rece ;
 Interpretarea simptomelor nevrotice la copil;
 Stabilirea unei relații mai bune între mamă și copil .
Evoluția situației. Copilul a început să -și înțeleagă și controleze stări le de furie, acesta a
dezvoltat capacitatea de conținere a agresivității și anxietății . Munca teraputică cu acest subiect
continuă.
În acest caz scenariul narcisic parental s -a constru it preponderent prin proiecția asupra
copil ului a imaginii obiectului au toritar și deprimat . Respectiv mama s -a identificat cu copilul
abandonat, traumatizat și neiubit. Acest lucru îi permite să -și mențină imaginea de victimă și în
același timp să devalorizeze imago -urile parentale și să -și evacueze sentimentele de culpabilitate.
Acest scenariu nu îi permite mamei să se confrunte cu conflictele sale din perioada infantilă și să
le elaboreze. Totodată aceste proiecții o ajută să deplaseze asupra copilului sentimentele de furie
față de soț. În schimb copilul suferă din cauza acestor proiecții invazive la care este supus. Acesta
se simte neînțeles și abandonat, la fel cum se simțea mama sa. De aceea presupunem că în timpul
sarcinii mama avea următoarea fantasmă „am avut o sarcină foarte grea, din punct de vedere
emoțional. Ca de obicei soțul era plecat și numai la asta mă gândeam. Îmi spuneam că acest copil

81
îmi va suplini singurătatea. Doream să semene cu mine, să fie la fel de fidel”. Mama își dorea pe
cineva asemănător e i, pe cineva care să -i înțeleagă suferința. De aceea copilul în mare parte este
investit și cu propria ei imagine de copil abandonat și neînțeles.
Studiu de caz nr. 3
Subiect: X 13
Fată, 6 ani
Diagnostic F92.9 (Tulburare mixtă de conduită și emoții, nespecificată)
La consultație s -a prezentat o fetiță de 6 ani însoțită de către tata , bunica, mătușa și frățiorul
mai mic . A fost orient ată la psiholog de către medicul psih iatru. La primele ședințe de consiliere
psihologică mama nu s -a prezentat deoarece era internată în spitalul clinic de psihiatrie. Motivul
internării fiind simptomele psihotice care se accentuaseră în ultima perioadă. Mama este
diagnosticată cu tulburare de personalitate schizotipală.
Membrii familiei solicită consultație în legătura c u situația traumatizantă la care a fost
supusă fetița. Bunica s pune că mama nu poate avea grijă de cei doi copii „ fiica mea îi impune să
țină post, îi hrănește cu terci făcut cu apă și ulei”. Mama are un comportament hiper -religios , ține
mereu post și îi impune și pe copii să facă acest lucru .
Tatăl fetiței spune că „soția nu are grijă de copii, când m -am întors din România i -am găsit
într-o stare deplorabilă, flămânzi, slabi și nespălați”. Tatăl a fost diagnosticat cu tulburare bipolară,
acesta merge de mai multe ori pe an în România pentru a urma un curs de tratament și pentru a sta
cu surorile . Acesta mai spune că „soția îi impune pe copii să facă lucruri care nu corespund vârstei
lor, îi impune să -și facă singuri mâncare, să facă curat, să aprindă ara gazul etc”.
Un alt lucru de care se îngrijorează membrii familiei es te comportamentul fetiței, ei spun
că fetița nu are limite, nu ascultă pe nimeni și este foarte atașată de mama. Bunica relatează „fetița
asta este împotriva tuturor rudelor, la fel c a și fata mea”. Aflăm că relațiile dintre bunică și mamă
sunt tensionate.
Capacitățile intelectual -mnezice ale fetiței corespund vârstei. Aceasta are o personalitate
extravertită, stabilește ușor contactul cu cei din jur, în dialog este cooperantă. Comporta mentul
este agresiv, își exprima stările de furie prin următoarele acțiuni: strigă, distruge obiectele, plânge
până când nu obține ceea ce dorește, se opune celor din jur etc. Starea psihoemoțională fluctuează
de la o dispoziție bună la una rea.
Fetița e ste foarte atașată de mama, spune „sunt fana numărul unu a mamei”; „o iubesc
enorm pe mama” ; „mama este perfectă” . Consideră că rudele sunt rele, inclusiv și pe bunica o
consideră rea „bunica nu îmi permite nimic, mama totul îmi permitea”. Deseori îi întreabă pe

82
ceilalți din jur „unde e mama? Când se întoarce?”. Spune că fără mama se plictisește și devine
tristă. Cel mai mult îi place la mama faptul că „mama simte și vede lucruri pe care alții nu le văd”;
„mama este magică, poate prevedea ce se va întâ mpla”.
După trei săptămâni fetița se prezintă însoțită de către mama și fratele său. Mama acesteia
spune că se simte bine și crede că nu avea nevoie de internare în spitalul clinic de psihiatrie. Mama
este de acord că ea și fiica ei să frecventeze ședințele de consiliere psihologică. Consideră că fetița
are nevoie de suport psihologic deoarece la vârsta de 3 ani a fost speriată de un câine. Ca urmare
fetița a avut o lungă perioadă tulburări de somn. Acum spune că i -au dispărut insomniile. Spune
că „cu ajutorul rugăciunilor am tratat -o”. Mama manifestă un comportament hiper -religios.
Consideră că Dumnezeu mereu o tratează pe ea și pe cop iii ei.
Despre soț spune că acesta a plecat din nou în România. Se simt e frustrată deoarece acesta
nu este prezent atunci când ea are nevoie de susținere. Spune „am o relație foa rte proastă cu el. Nu
simt nici o susținere, recent am fost internată la spital, iar acesta a plecat în Ro mânia la surori, a
lăsat copii la bunici, iar pe mine m-a abandonat la spital. ”. De asemenea relatează că de câțiva ani
nu a avut nici un raport sexual cu soțul său. Spune că își iubește soțul, dar nu simte afecțiune de la
el, nu se simte iubită .
Mama fetiței relatează că nici în copilărie nu s -a simțit iubi tă de părinți, ea este al doilea
copil în familie, la fel ca și fiica ei. Spune că „mama mereu a prețuit -o mai mult pe sora mea, pe
mine mă considera de nimic”. Observăm cum încearcă să se proiecte ze în fiica sa și să compenseze
„o simt pe fiică foarte apr opiată de mine , mă reflectez în ea, seamănă mult cu mine și de aceea
încearc să -i ofer acea dragoste pe care eu nu a simțit -o de la părinții mei”. Menționăm că mama și
fiica au acelaș i nume.
În copilărie își amintește că „mama era autoritară și organizată, mereu trebuia să fie ordine
ideală în casă, în grădină, exagera deseori în această privință și acum o face la fel, încearcă să fie
exigentă cu mine și cu fiica mea ”. Tatăl a decedat acum un an, despre acesta spune „îmi era ca un
străin, niciodată nu am simțit o apropiere dintre noi doi” .
Despre perioada de sarcină cu fetița relatează că „era o perioadă plăcută și nostalgică. Cred
că era cea mai fericită perioadă de relație între mine și soț. Îmi amintesc cum căutam hai ne, cum
i-am ales numele, în cinstea mea am pus numele ”. Spune acest lucru cu multă nostalgie și cu
zâmbetul pe buze.
În cadrul consultației afirmă că „fetița mea nu știe de cuvântul NU. Rare ori mă ascultă. O
iubesc mult și recunosc că am cam alintat -o.” Până a fi internată mama avea un comportament
foarte permisiv cu fiica ei, cu excepția faptului că o punea să țină post, însă fetița se resemna și

83
chiar îi plăcea acest joc religios al mamei. De asemenea mama fetiței își dorește ca fiica ei să
devină pict or la fel ca ea și soțul „ea va fi pictoriță ca mine și ca soțul, e fără limite, exact ce e
nevoie pentru creație” .
Tabelul 2.13 Rezultatele la teste (Studiu de caz nr. 3)
Mama Rezultat:
Inventarul de depresie Beck –
BDI
Depresie severă .
(dispoziție depresivă, tulburări de somn; pierderea
apetitului; fatigabilitate ).
Chestionarul mecanismelor de
apărare DSQ -60  Clivajul obiectului
 Clivajul sinelui
 Identificare proiectivă
 Proiectare
 Disocierea
Copil Rezultat:
Fabulele Duss  Ostilitate față de frate și tata;
 Frica de întuneric
Desenul familiei  Stări de anxietate
 Sentimentul de inferioritate
 Conflictualitate și ostilitate în familie

Evaluarea scenariilor narcisice parentale și a simptomelor nevrot ice la copil (Studiu de caz
nr.3)
Proiecția predominantă a mamei. Mama proiectează asupra fiicei sale propria imagine
de sine trăită ca neînțeleasă și neiubită. Aceasta spune că în copilărie nu s -a simțit iubită de părinți,
ea este al doilea copil în familie, la fel ca și fiica ei. Relatea ză că „mama mereu a prețuit -o mai
mult pe sora mea, pe mine mă considera de nimic”. Observăm cum încearcă să se proiecteze în
fiică și să compenseze „o simt pe fiică foarte apropiată de mine, mă reflectez în ea, seamănă mu lt
cu mine și de aceea înce rc să -i ofer acea dragoste pe care eu nu a simțit -o de la părinții mei”.
Mențion ăm că mama i a pus fiicei sale propriul prenume, în acest sens confirmând faptul că copilul
reprezintă o extensie narcisică.
Contra -identificarea mamei. Mama se identifică cu o imagine de sine idealizată, pură și
divină. Acesta vrea să o salveze pe fiica ei de la răceala emoțională pe care ea a simțit -o în propria
sa copilărie, însă eșuează în acest lucru. Chestionarul DSQ -60 pentru mecanismele de apărare ne
arată că mama are un rezultat înalt la mecanismul de apărare clivajul sinelui și obiectului. Aceasta
adoptă două poziții paradoxale în raport cu fiica sa, mai întâi ea încearcă să fie o mamă ideală, în
viziunea ei aceasta reprezentând o mamă permisivă, care nu pune limite. În a doua poziție ea se

84
pune în ipostaza de mamă neglijentă care își supune copi ii unor tratament e ascetice, îi impune pe
aceștia să țină post strict și să se roage.
Scopul proiecției. Mama prin proiectarea imaginii de sine infantile trăită ca neiubită și
neînțeleasă încearcă să -și repare rana narcisică suferită în copilărie, în urma neglijenței afective
din partea propriilor părinți.
Reacțiile copilului la proiecție. Fetița se identifică cu proiecția mamei sale și conștient nu
se simte deranjată. Aceasta își iubește mama într -o manieră idealizată „ sunt fana numărul unu a
mamei”; „o iubesc enorm pe mama”; „mama este perfectă”; „mama este magică”.
Înțelegerea simptomelor. Impresia diagnostică lăsată de copil și de părinți. Fetița
manifestă dificultăți de separare de mama. Aceasta se află într -o relație simbiotică cu mama, se
identifică cu proiecția maternă și astfel este pusă în situația să evite orice trăire de abandon. Fetița
nu poate fi dusă nici la grădiniță, deoarece nu poate suporta de spărțirea de ma ma. Noapte la fel
preferă să doarmă cu mama , așa spune că se simte în siguranță.
Pretransferul părinților. Atât transferul mamei, cât și al rudelor este unul pozitiv.
Pretransferul copilului. Fetița manifestă un transfer pozitiv, frecventează cu plăcere
ședințele de consiliere psihologică.
Contra -atitudinea terapeutului. La transferul fetiței psihologul a reacționat pozitiv,
deoarece s -a stabilit ușor contactul cu aceasta. Însă în timpul unor ședințe simțea un sentiment de
iritabilitate, deoarece fetița nu-și putea controla impulsurile agresive, putea să distrugă jucăriile și
să facă dezordine.
Contra -transferul față de mamă a fost inițial negativ, din motivul că mama deseori din
cauza bolii sale își neglija cop iii. Însă pe parcursul ședințelor s -a dezv oltat o relație sănătoasă cu
aceasta , bazată pe cooperare și înțelegerea. Menționăm că mama s-a implicat activ în lucrul
terapeutic. Mulțumită tratamentului medicamentos și a ședințelor cu psihologul aceasta a revenit
la o stare psihică echilibrată.
Inter venții ale terapeutului. Modelul de intervenție psih analitică va fi descris pe lung în
Capitolul 3. „PROGRAM FORMATIV DE DIMINUARE A SCENARIILOR NARCISICE
PARENTALE ȘI A SIMPTOMELOR NEVROTICE LA COPIL”
În studiul de caz nr. 3 au fost realizate următoarele intervenții:
 Psihologul a adoptat o atitudine empatică față de cuplul mamă -copil ;
 Psihologul a conținut anxietățile copilului;
 Stabilirea cadrului și a limitelor (respectarea timpului și a frecvenței ședințelor);
 Interpretarea proiecției mamei legată de imaginea de sine infantilă trăită ca neiubită ;

85
 Analiza fantasmelor de idealizare a mamei;
 Interpretarea anxietăților de separare a mamei și a fetiței ;
 Psihoeducație (modele funcționale de interacțiune cu copii).
Evoluția situației. Fetița a început să fre cventeze grădinița. Acesta nu mai trăiește
anxietatea de separare. Mama urmează ședințe de ergoterapie , consiliere psihologică și vizitele la
medicul psihiatru.
În acest caz scenariul narcisic parental s -a constru it preponderent prin proiecția asupra
copil ului a imaginii de sine trăită ca neînțeleasă și neiubită și, în același timp, a imaginii de părinte
ideal și clivat . În a cest scenariu narcisic obiectivul i nconști ent este de a repara și compensa o
imagine de sine infantilă negativă și de a oferi o îngrij ire maternă ideală, care într -un final eșuează
printr-un clivaj și se situează în polul unui mate rnaj neglijent. Aceste îngrijiri materne ambivalente
și proiecții le narcisice o fac pe fetiță să manifeste anxietatea de separare și abandon.
2.5 Concluzii la capitolul 2
Sinteza rezultatelor analizate în acest capitol generează următoarele concluzii:
1. Conform rezultatelor obținute t oate mamele din grupul de s tudiu prezintă stări depresive, care
se caracterizează prin următoarele simptome: dispoziție scăzută , libidou scăzut , tulburări
alimentare , tulburări de somn, anxietate , iritabi litate, sentimente de vinovăție etc . Menționăm
că acesta este un lucru îngrijorător deoarece p otrivit studiilor epidemiologice copii cu părinți
deprimați sunt o populație cu risc psihi atric [22, 23, 36] .
2. În cadrul cercetării a fost constatat faptul că la mamele incluse în studiu predomină stilul
defensiv de distorsionare a imaginii, considerat nivelul im atur al funcționării defensive. Acesta
este asociat cu tulburările de personalitate narcisice și de limită. De asemenea fost identificat
faptul că aceste mame au nivel de depresie mai înalt, comparativ cu mamele cu stil defensiv
adaptativ. Iar copii acestora suferă mai mult de tulburări depresive, pe când copii mamelor cu
stil defensiv adaptativ suferă de tulburări anxioase.
3. A fost identificat u n grad înalt de simbioză mamă -copil și menținerea copilului în calitate de
accesoriu narcisic în sensul autoliniștirii mamei. Respectiv, s-a constat at o diferențiere psihică
slabă mamă -copil, cu o slabă capacitate de reprezentare de sine ca personaj integru și separat,
atât în c azul mamelor, cât și a copiilor.
4. Analiza de conținut a interviului ne -a permis să constatăm că multe dintre mamele incluse în
studiu au avut o copilărie d ificilă și o relație nesatisfăcătoare cu proprii părinți și cu soțul. De
asemenea am identificat că multe din ele au și o relație destul de problematică cu proprii copii.

86
Modul în care ele interacționează cu copilul are legătură cu modul în care au relațio nat în
copilărie și cum au fost tratate de către proprii părinți.
5. Am identificat o continuitate între imaginea de sine negativă ca și copil și imaginea de sine
negativă ca și părinte. Imaginea de sine negativă formată în copilărie riscă să se manifeste și
în perioada adultă.
6. În cadru l studiilor de caz am arătat cum părintele în relația sa cu propriul copil poate proiecta
imaginea de sine infantilă sau/și persoane semnificative din trecut, de obicei pro prii părinți.
Prin aceste proiecții părintele încearcă să -și satisfacă unele dorințe infantile și narcisice sau să
își repare imaginea de sine negativă . În majoritatea cazurile aceștia încearcă să compenseze
sentimentele de abandon și carență din trecut, p rintr-un stil parental idealizat, care de obicei
eșuează. Aceste proiecții îl forțează pe copil să se identifice cu diferite aspecte ale sinelui
părintelui sau cu obiecte din trecutul ale acestora. Respectiv copilul manifestă diverse
simptome nevrotice care sunt strâns legate de scenariul narcisic proiectat. Am c onstat că
scenariile narcisice nu permit depășirea confli ctualității oedipiene la copil, nu permit
diferențierea psihică dintre mama ș i copil .

87
Capitolul III . PROGRAM FORMATIV DE DIMINUARE A SCENARIILOR
NARCISICE PARENTALE ȘI A SIMPTOMELOR NEVROTICE LA COPIL
3.1 Caracteristici generale ale programului psihologic formativ
Cercetarea de constatare ne -a permis să identificăm scenariile narcisice parentale în cazul
copiilor cu simptome nevrotice. De asemenea am depistat că 20% de părinți suferă de depresie
ușoară, aceasta se caracterizează prin simptome depresive de intensitatea joasă: dificul tăți de
desfășurare a activităților cotidiene, dispoziție scăzută, lipsa poftei de mâncare, libidou scăzut.
33% de părinți suferă de depresie moderată ce s e caracterizează prin simptome depresive de
intensitate medie. Acești subiecți manifestă sentimente persistente de depresie, tulburări
alimentare, tulburări de somn, anxietate, libidou scăzut. Iar 47% dintre subiecții părinți suferă de
depresie severă cara cterizata prin intensitatea înaltă a simptomelor depresive: inhibiție
psihomotorie, tulburări de somn, tulburări alimentare, iritabilitate, sentimente de vinovăție,
autoblamare, lipsa de interes, libido scăzut.
În cadrul cercetării am identificat că părin ții copiilor cu simptome nevrotice tind să
utilizeze stilul defensiv de distorsionare a imaginii, ceea ce presupune că aceștia folosesc
următoarele mecanisme de apărare: clivajul sine/celălalt; proiecția; identificarea proiectivă;
idealizare primitivă și o mnipotența însoțită de depreciere. Aceste mecanisme le permit acestor
părinți să proiecteze asupra propriilor copii diferite scenarii narcisice parentale, cum ar fi
proiectarea unei imagini de sine infantile trăită ca abandon sau carență sau proiectarea un or obiecte
parentale deteriorate, idealizate sau negative. Am observat că copilul este investit cu diferite
funcții, prin aceste proiecții părintele în mod inconștient încearcă să-și rezolve propriile dificultăți,
fie din copilărie, adolescență sau perioad a adultă. Respectiv unii copii se pot identifica cu proiecția
părintelui sau se pot opune, însă în ambele cazuri există riscul ca aceștia să dezvolte simptome
nevrotice.
Scopul acestei etape a cercetării constă în elaborarea și implementarea unui program de
consiliere psihologică de orientare psih analitică în vederea diminuării proiecției scenariilor
narcisice parentale și a diminuării simptomelor nevrotice la copil.
Cercetarea ne -a permis să identificăm natura, caracteristicile și factorii etiologici ai
scenariilor narcisice parentale și legătura acestora cu simptomele nevrotice la copil. Pornind de la
rezultatele cercetării am determinat următoarele obiective de bază pentru programul psihologic
formativ de orientare psih analitică :
1. triangularea cuplului m amă-copil;
2. discutarea unui nou cadru în relaționarea mamă – copil;

88
3. îmbună tățirea capacităților de gestionare a emoțiilor dureroase a mamei și copilului
(travaliul doliului);
4. dezvoltarea unei imagini de sine mai bune și/sau mai realiste la mamă și copil;
5. îmbunătățirea capacităților de mentalizare și auto -analiză a părintelui;
6. ameliorarea suferinței psihice a acestora;
7. analiza și elaborarea rănilor psihice și îndepărtarea blocajelor care împiedică dezvoltarea
copilu lui;
8. depășirea inhibițiilor și descoperir ea potențialităților creative ale copilului;
După cum putem vedea în cadrul elaborării programului formativ a m optat pentru
intervenția psihanalitică , care presupune un set de procedee, tehnici și metode preluate din
psihanaliză. În următoarele subcapitol e ne propunem să argumentăm de ce a fost favorizată
intervenția psihanalitică; care sun t strategiile și tehnicile imple mentate în programul formativ și
aplicate pe subiecții mamă -copil.
3.2 Argumentul pentru intervenția psih analitică
Psihoterapia psih analitică reprezintă o serie de intervenții bazate pe anumite concepte ale
teoriei psihanalitice. În special, acest tip de psihoterapie se concentrează pe influența activă a
proceselor inconștiente în comportamentul, gândul și emoțiile momentului actual.
Psihanaliza se situează pe trei planuri: este o metodă de investigare a vieții psihice, un
tratament psihoterapeutic, o teorie generală privind viața psihică.
Marele dicționar al psihologiei definește psihanaliza ca fiind o metodă curativă bazată pe
verba lizarea, cât mai complet posibilă a gândurilor și asociațiilor de idei care se prezintă
subiectului, într -un context în care ceea ce a fost refulat poate să transpară. De asemenea
psihanaliza este o teorie a vieții psihice, în elaborarea căreia s -a pornit de la această experiență
[20].
B. Robinson consideră că psihanaliza este o disciplină care aparține științe lor umaniste,
adică una care stabilește ce anume este specific omului, independent de latura sa animală.
Tehnicile și teoriile privind învățarea sunt comune omului și animalului. Este un lucru evident
faptul că omul ca și animalul învață. Ceea ce îi interesează pe psihanaliști este acel ceva care îl
deosebește de animal și care cauzează bolile specifice umane. De aceea, spune B. Robinson,
tehnicile psihoterapiei psihanalitice se doresc a fi conforme obiectului lor specific: omul [30].
La fel ca și J. Lacan considerăm că omul, spre deosebire de animal, este o viință vorbitoare
și că simptomele sale, în special cele psihice, sunt în relație cu un li mbaj care nu se poate exprima
cu adevărat și nu poate fi înțeles , din cauza structurii complexe a inconștientului . De aceea tehnica

89
psihanalitică, prin principiile sale, oferă pacientului o libertate a cuvântului pe care n -o va putea
avea decât în cadrul t erapiei.
Menționăm că în unele situații clinice în care pacientul nu are o relație cu limbajul,
psihanaliștii au inventat alte tehnici și metode de lucru pe care le vom discuta.
Deoarece intervenția psih analitică își are drept fundament teoria psihanal itică ne propunem
mai întâi să aducem la cunoștință modelul psihopatologic psihanalitic elaborat de către S. Freud și
strategia terapeutică fondată pe acest model:
 formarea simptomului este o soluție de compromis între mișcările pulsionale inconștiente
refulate și mecanismele de apărare care li se împotrivesc;
 cu ajutorul interpretării apărărilor care se exprimă sub formă de rezistență, poate fi
conștientizat conflictul inconștient, între mișcări pulsionale și apărare;
 pe parcursul curei psihanalitice, în t ransfer, se manifestă mișcările pulsionale refulate și
apărarea;
 transferul este o repetiție a unor conflicte mai vechi cu figurile parentale, pe care pacientul
le pune în act în loc să și le amintească;
 transferul devine principala rezistență;
 analiza con stă în mare parte în a face conștientă rezistența împotriva transferului și
împotriva dizolvării acestuia;
 a face conștient inconștientul înseamnă a elabora, prin intermediul interpretării
rezistențelor nevrozei de transfer [26, p. 177].
Blanchet și Ș. Io nescu menționează că teoria psihanalitică se fundamentează pe noțiunea
de inconștient. Originea suferinței/maladiei se află în conflictele inconștiente ale subiectului, iar
acestea au un sens. Inconștientul este format, în mare parte, din reprezentările se xuale infantile
care au fost refulate în perioada oedipiană, de obicei la persoanele cu organizare nevrotică.
Simptomul este o formațiune de compromis care are mai multe determinări psihice și mai multe
sensuri. Simptomul exprimă un adevăr, o cunoaștere in conștientă și este produs de o luptă
împotriva angoasei, la început structurală și apoi legată de eșecurile de adaptare. Discursul
subiectului și transferul permit accesul la sensul simptomului, la depășirea conflictului intrapsihic
și la abandonarea mecan ismelor primitive [4]
Potrivit lui S. Howard teoria psih analitic ă este o teorie a dezvol tării fundamentată pe
premisa că experiențele și fantasmele timpurii creează lumea internă a individului. Conflictele și
deficitele lumii interne au o influență puternică asupra felului în care individul percepe lumea
externă, cum se experimentează pe sine și pe ceilalți, cât și asupra capacităților de adaptare.

90
S. Howard consideră că obiectivul psihoterapiei psih analitice este de a ajuta pacientul să
aducă cât mai mult material inconștient pe care să -l facă conștient, astfel încât pacientul să devină
conștient de ceea ce îl motivează. Acest lucru îi permite individului să acționeze liber și să se simtă
autentic. Un alt scop, pe care îl menționează S. Howard, este de a mobiliza la pacient capacitatea
de autovindecare și de a -l ajuta să o achiziționeze pe te rmen lung, astfel încât să nu mai aibă nevoie
de prezența fizică a terapeutului pentru a -și continua și me nține dezvoltarea emoțională .
Abordările psihodinamice consideră că schimbarea psihologică este generată de combinația a trei
factori: inght -ul, conți nerea suferinței și experiența unei relații noi [17].
A. Duhrssen ne spune că „în psihoterapia dinamică se ia în considerare procesele psihice
inconștiente cu efecte patogene ale pacientului, în relație cu dezvoltarea corespunzătoare din
istoria sa de v iață, precum și tiparele de reacție secundar nevrotice care au condus la semnele
clinice ale bolii, la afectarea relațiilor interumane și la cursuri patologice de acțiune. Psihoterapia
dinamică este o terapie în dialog, în care se ajunge la materialul de t răiri cu semnificație patogenă
al pacientului, dar și prin asociații libere, dar și prin întrebări stimulătoare și clarificatoare. În ciuda
numărului limitat de ședințe, datorită unui aranjament foarte flexibil privitor la frecvența orelor de
tratamen t, pacientului i se lasă timpii necesari pentru maturizare și transformare până la încheierea
terapiei. Sunt folosite în aceeași măsură procesele regresive de scurtă durată și reacțiile
transferențiale care apar” [26, p. 186].
E. Gilieron împarte psihoterapiil e scurte de orientare psihanalitică în două faze distincte:
1. investigația psihodinamică scurtă (4 ședințe);
2. psihoterapia psihanalitică scurtă (6 luni până la un an).
În viziunea sa psihoterapiile scurte de orientare psihanalitică se referă la noțiunea de
focalizare. Aceste terapii constau în limitarea elaborării la un anumit aspect al funcționării psihice
a pacientului. Potrivit autorului aceste terapii se opun în mod evident psihanalizei clasice, care
preconizează nondirectivitatea. Chiar și în psihoterapi ile psihanalitice de scurtă durată trebuie
păstrat un anumit grad de neutralitate. Principiul acestei terapii constă în analizarea interacțiunii
pacient -terapeut în cursul primei întrevederi și în raportarea la relațiile afective pe care tinde să le
stabil ească atât cu bărbații, cât și cu femeile. Acest lucru presupune a afla cum pacientul își
administrează relațiile sale interpersonale. Punerea în evidență a relațiilor interpersonale induse de
pacient permite deducerea organizării sale psihice. Acest mod d e diagnostic nu este unul
descriptiv, ci unul dinamic, deoarece pacientul intră în relație cu psihoterapeutul într -o anumită
manieră, iar din acest lucru se deduce în ce manieră acesta funcționează. Tipul respectiv de
funcționare este cel care este raporta t la teoria psihanalitică [43].

91
O altă formă de psihoterapie psihanalitică de scurtă durată sunt consultațiile terapeutice, pe
care S. Lebovici le aplică simultan copiilor și părinților. Această formă de psihoterapie este
indicată copiilor foarte mici, c are au tulburări funcționale. În primul rând este vorba despre
tulburările de somn cum ar fi: dificultatea de a adormi sau trezirile frecvente, cu crize și plânsete
și cu dificultatea de reluare a somnului. Tulburările respective conduc la refuzul de a mer ge la
culcare și la treziri nocturne însoțite în aparență de anxietate, care provoacă crize de furie, care
conduc la beneficii secundare, cum ar fi nevoia de a merge în patul părinților și a împiedica relațiile
amoroase ale acestora. S. Lebovici spune că „ nu trebuie ca părinții să dea dovadă de cruzime
mentală și să accepte la început câteva intruziuni în viața lor privată, cu condiția ca acestea să nu
transmită copilului dorința lor de a evita viața sexuală”. Alte tulburări funcționale care se pot afla
la baza unor consultații terapeutice sunt anorexia și voma. Tulburările de comportament alimentar
sunt uneori dovada unui climat depresiv în familie [21, 36, 43] .
Potrivit lui S. Lebovici tulburările funcționale ale copilului sunt deseori datorate
dificultăților de relaționare cu părinții și ele sunt expresia unei dizarmonii interactive. De exemplu
depresia maternă trezește în copil nevoia de a-și vindeca mama, iar îngrijiri le mamei nu -i induc o
stare afectivă satisfăcătoare, deoarece lipsește acordajul afectiv. De asemenea anxietatea maternă
are adesea un caracter fobic, care o împiedică să se aproprie de copil într -o manieră relaxantă și
autentică, astfel trezindu -i bebelușului o stare de frică [21].
Este important să menționăm că încă d e la început S. Freud s -a orientat spre descoperirea
nașterii vieții mintale, însă a utilizat o paradigmă care ținea prea puțin cont de observarea copilului.
Acesta a publicat în 1909 „Anal iza fobiei unui băiat de 5 ani”, cunoscut ca micul Hans, care
constituie primul exemplu de aplicare la copil a tehnicii psihanalitice. Acest caz a fost semnifcant
pentru Freud, întrucât i -a oferit oportunitatea de a -și verifica toate teoriile cu privire la sexualitatea
infantilă, dezvoltare, complexul Oedip etc. Teoriile lui Freud inițial s -au bazat și fundamentat în
lucrul clinic cu adulții. Cazul „micul Hans” este important deoarece oferă primul model cu privire
la analiza copilului. Acesta ne o feră acces la limbajul paraverbal al copilului cum ar fi desenul,
visele și fantasmele și totodată pune fundamentul tehnicii psiha nalitice a copilului [9, 10, 24].
A. Freud și M. Klein au fost primele psihanaliste care au publicat lucrări metodologice
prezentând tehnici sistematice pentru analiza copiilor. A. Freud a pus un accent sporit pe utilizarea
desenelor, viselor și a reveriilor diurne, în timp ce a lim itat importanța jocului. Aceasta credea că
psihanalistul trebuie în analiza cu copii să -și ia un a ngajament constant de educație a copilului,
deoarece considera că Supraeul copiilor este imatur. A. Freud a descris o tehnică intermediară între
travaliu analitic și travaliu educativ. În concepția A. Freud, era esențial să se aștepte stabilirea unei

92
relații cu copilul. Ea se străduia să inducă în copil un atașament puternic față de ea și să -l integreze
într-o relație de dependență, doar așa credea că e posibil de lucrat cu acesta [10, 13].
M. Klein lucra nondirectiv cu copii, folosind jocul drept substitu t al asociațiilor libere.
Introducerea jocul ui în situația analitică a marcat un punct important de cotitură în psihanaliza
copiilor. Klein a reușit să construiască o analiză de copil autentică, lipsită de scopuri pedagogice.
Ascultându -i pe copii ea a rec unoscut cât de importante sunt pentru aceștia spațiile interne ale
corpului lor, cât și a mamei. Klein a conceptualizat mintea ca un loc unde lucrurile există și se
întâmplă [10, 13].
Despre tehnicile de lucru și contribuțiile altor psihanaliști eminenți care au pus bazele
psihanalizei copiilor vom discuta în paragraful 3.2 „Argumentarea strategiilor și tehnicilor utilizate
în studiul clinic al cercetării ”.
3.3 Argumentarea strategiilor și tehnicilor utilizate în studiul clinic al cercetării
Strategiile și tehnicile psihanalitice utilizate în cercetarea noastră sunt orientate pe cuplul
mamă -copil . Psihanaliza copilului implică și travaliul cu părintele. Părinții sunt prezenți de la
început în spațiul psihoterapeutic. După cum spune R. Roussili on părintele are o funcție de purtător
de cuvânt pentru copil și pentru simptomul acestuia [32]. De aceea e ste important să ținem cont
de dimensiunea familială a simptomului copilului și de locul acestuia în familie.
Psihanalistul A. Ferro afirmă că apro ape întotdeauna copilul este purtătorul bolii ațipite,
latente a întregii familii, acesta de obicei este depozitarul bolii familiei. În cadrul terapiei copilul
trebuie să se confru nte cu conflictualitatea internă , dar și cu mediul patogen al culturii emoți onale
fundamentale a familiei. De aceea pentru ca progresul să apară este util ca terapeutul să facă ședințe
și cu părinții în scopul de a produce schimbarea în relația părinte -copil [10].
Părinții de la început co ntribuie la favorizarea sau la împiedicare a instalării alianței
terapeutice. Am observat în studiul de caz nr. 2 că mama nu coopera cu psihologul în timpul curei.
Aceasta de seori lipsea de la ședințe, de obicei copilul se preze nta singur. B. Glose menționează că
în cadrul curei părinții pot interveni întotdeauna în moduri diverse și din nefericire, adesea în
manieră negativă; nerespectarea cadrului, întârzierea la ședințe, orare fanteziste, tentative de a se
amesteca în relația transferențială care s -a realizat între psiholog și copil. P e lângă asta părinții au,
din păcate, puterea de decizie în ce privește înch eierea ședințelor de consiliere sau psihoterapie,
moment determinat grăbit de dispariția simptomelor care perturbau familia și copilul [43].
Termenul de „cadru” se referă la repe rele și regulile fundamentale înăuntru cărora
organizăm terapia. Terapeuții de orientare psihanalitică acordă o atenție deosebită creării cadrului
terapeutic, în scopul de a alcătui un spațiu securizant fizic și psihologic în care să poată avea loc

93
terapia . Rațiunea creării acestui spațiu este acela că s -a descoperit că oferă pacienților condițiile
optime de a se conecta la lumea internă și de a dezvolta relația transferențială .
Potrivit lui S. Howard cadrul analitic cuprinde două componente: cadrul fizic și atitudinea
analitică. Cadrul fizic se referă la aspectele concrete ale terapiei, cum ar fi managementul timpului
și a spațiului. Atitudinea analitică este poziția analitică adoptată de terapeut față de pacient, aceasta
cuprinde: neutralitatea, abstinenț a, confidențialitatea. Dacă pacientul se simte securizat înăuntrul
cadrului terapeutic, atunci el este mai capabil să se confrunte cu rănile, deprivările și anxietățile
[17].
Elementele materiale ale cadrului în cazul copiilor, ne spune B. Golse, sunt apr oape
identice cu cele care caracterizează curele adulților. Cadrul trebuie să constituie, înainte de toate,
un spațiu al siguranței, învăluitor și protector. Tentativele copilului de a depăși cadrul spațio –
temporal reprezintă o problemă dificilă pentru ana list. Copilul poate să -și facă rău, să amenințe
fizic terapeutul, să iasă din încăpere, în practica clinică întâlnim deseori aceste situații. Terapeutul
este obligat să intervină pentru a -l proteja pe copil împotriva propriei sale violențe. Este important
ca terapeutul să -și justifice intervenția arătându -i, pe de o parte, copilului că furia și agresivitatea
sa nu îl vizează pe terapeut, iar pe de altă parte elaborând anxietatea prezentă prin intermediul
verbalizării [43].
Interpretarea este una din tehnicile de bază în intervenția psihanalitică. Aceasta este
desemnată de mulți psihanaliști ca fiind cel mai important instrument al tehnicii psihanalitice. E.
Roudinesco și M. Plon definsesc interpretarea ca fiind o „intervenție psihanalitică ce urmăreșt e să-
l facă pe subiect să înțeleagă semnificația inconștientă a actelor sale sau a discursului său, așa cum
se manifestă ele printr -un cuvânt, printr -un lapsus, printr -un vis, printr -un act ratat, printr -o
rezistență sau prin intermediul transferului etc.” [3, p. 441 ]. Interpretarea ne permite să înțelegem
cauzele conflictelor, simptomelor și atitudinilor caracteriale nevrotice, iar această înțelegere duce,
în decursul elaborării la dizolvarea prejudiciilor nevrotice.
În cazul intervenției noastre interpr etarea se adresează atât părintelui, cât și copilului. J.
Mazano, F. Palacio Espasa și N. Zilkha consideră că interpretarea dată părintelui în fața copilului
permite acestuia din urmă să devină conștient de încărcătura conflictuală de care suferă datorită
proiecției parentale. În felu l acesta îl ușurăm de o povară, deoarece acesta rareori va avea inițiativa
de a se rupe de proiecția parentală. Totodată, interpretarea dată copilului în fața părintelui permite
fiecăruia din ei să înțeleagă conflictul pe care îl generează în celălalt, conflict care se
automutiluează într -un cerc vicios. Specialiștii ne spun că acest lucru dă părintelui posibilitatea de
a relua pe cont propriu problematica sa narcisică și de a face doliu obiectelor din trecutul lui [22].

94
Observ ăm acest lucru în cazul nr. 1 și cazul nr. 3, de scrise în paragraful anterior. Părinții care nu
întâmpină rezistențe la interpretările terapeutului re ușesc să -și asume imaginile proiectate asupra
copilului. Însă în multe cazuri interpretările nu sunt sufic iente și pe lângă acest lucru, interpretările
trebuiesc făcute în situațiile potrivite, atunci când părintele și copilul au un transfer pozitiv . De
obicei o interpretare este primită mai ușor când între toți participanții în terapie are loc un transfer
pozitiv, acesta facilitează munca și succesul terapeutic .
După cum putem vedea transferul reprezintă un element cheie în intervenția psihanalitică.
S. Freud a privit transferul ca fiind piesa centrală a procesului terapeutic . C. Ryctoft definește
transferul ca fiind „procesul prin care pacientul deplasează asupra terapeutului său sentimente, idei
etc., provenite de la figurile anterioare din viața sa; prin care se raportează la terapeutul său ca și
cum ar fi un obiect anterior din viața sa; prin care se proi ectează asupra terapeutului său
reprezentări de obiect dobândite prin introiecții timpurii; prin care atribuie terapeutului
semnificația unui alt obiect, de obicei anterior” [33, p. 288].
Fenomenele de transfer care se produc în cadrul terapiei sunt pose soare de ambivalență
afectivă. Investiția afectivă, ne spune B. Robinson, de care este capabil psihicul conține
întotdeauna cei doi poli dragostea și ura. Acest lucru observăm în cadrul terapiei prin constatarea
faptului că transferul poate avea conotație pozitivă și o conotație negativă. Un aspect poate fi în
prim plan și celălalt ascuns, i nhibat, reprimat sau refulat, sau amândouă pot fi prezente și reperabile
în același timp [30].
J. Mazano, F. Palacio Espasa și N. Zilkha spun că terapeutul, și tot ceea ce face el, este
investit imediat. Natura acestei investiții determină posibilitățile de intervenție terapeutică.
Această investiție este intim legată de cea pe care mama o are pentru copilul ei, informându -ne
despre relați a mamei cu imaginile ei parentale. Cazurile în care mama stabilește un pre -transfer
pozitiv constituie o indicație de terapie scurtă, și invers, cele în care mama stabilește un transfer
negativ sunt o contraindicație [22].
În opinia autorilor menționați a nterior reacția pre -transferențială conține întotdeauna, în
termeni de identificare pozitivă, proiecția asupra terapeutului a unor obiecte interne ale mamei,
precum și alte aspecte ale Sinelui. În majoritatea cazurilor imaginea parentală pe care mama o
proiectează asupra copilului este asemănătoare cu cea proiectată asupra terapeutului. Atunci când
terapeutul este investit transferențial și primește identificările proiective ale mamei, el face
experiența unei reacții emoționale, însoțită în general de gându ri asociative, ansamblul acestora
construind contra -transferul sau contra -atitudinea. Aceste reacții contra -transferențiale ale
terapeutului sunt folosite ca material informativ pentru înțelegerea dinamică a relației.

95
O altă tehnică importantă în cadrul intervenției psihanalitice în studiul nostru este
conținerea. Aceasta înseamnă că psihologul trebuie în primul rând să oprească la sine și să păstreze
sentimentele și afectele puternice pe care le declanșează în el pacientul prin identifica rea
proiectivă, fără a reacțion a imediat, așa cum se face în interacțiunele interpersonale cotidiene.
Potrivit lui W. Mertens acesta nu trebuie să plătească cu aceeași monedă, de exemplu dacă
pacientul vine cu o critică psihologul nu reacționează agresiv ci tolerează și a nalizează acest lucru.
Psihologul trebuie să recunoască afectele negative și agresive ale pacientului. Funcția de conținător
implică preluarea sentimentelor dureroase și ostile și metabolizarea sau detoxifierea lor .
Fantasmele și manifestările afective îns păimântătoare, pline de ură, lipsite de iubire, distructive,
violente, pline de cruzime și panică sunt traduse pacientului într -o formă modulată, mai puțin
intensă. Această atitudine terapeutică care îi cere psihologului o mare cantitate de reglare afectivă
și toleranță la frustrare îl ajută pe pacient să se simtă că este acceptat și că se poate simți în
siguranță . De asemenea conținerea favorizează ca pacientul să integreze această relație în psihicul
său [17, 26].
În cadrul intervenție au fost utilizate și alte tehnici care au permis să explorăm dinamica
copilului și a familiei sale, printre ele enumerăm: jocul squiggle, analiza viselor, desenul.
Jocul Squiggle a fost elaborat de către psihanalistul D.W. Winnicott. Tehnica constă în
faptul că copilul face o măzgăleală pe foaie, iar apoi terapeutul încearcă să creeze din ea ceva.
Apoi terapeutul face o măzgăleală, iar copilul creează ceva din acea măzgăleală. Acest exercițiu
are următoarele funcții:
– Este un instrument de diagnostic, dar și unul psihoterapeutic;
– Se bazează pe speranța și încrederea copilului că poate fi găsit ajutor;
– Este inițiat și menținut de terapeut, dar niciodată dominat de acesta, egalitatea este esențială;
– Tehnica este deschisă; scopul este acela de a facilita jocul și elementul surpriză,
– Rezultatele interacțiuni pe hârtie pot fi asemănate cu visele, ca reprezentări ale
inconștientului [1].
Tehnica Squiggle îi permite psihologului să inițieze mai ușor contactul cu copilul și să
creeze a atmosferă terapeutică mult mai relaxantă și sigură.
O altă tehnică carre face parte din intervenția psihanalitică este interpretarea viselor.
Cunoaștem că visele sunt un fenomen psihologic uman universal. Ele sunt cea mai bună dovadă a
faptului că la copii și adulți fenomenele psihice sunt în esență identice. Importanța visului în
tehnica terapiei corespunde cu celei a transferului și contratransferului. Prin interpretarea viselor

96
facem posibilă apropierea de fantasmele inconștiente ale pacienților . Interpretările , despre care am
discutat anterior, ne conduc la aspecte latente, inconștiente ale visului și visătorului [10, 40, 43].
Desenul, ne spune A. Ferro, poate fi privit ca un fel de proces oniric al stării de veghe ce
reflectă adevărul inconști ent. Terapeu tul poate folosi desenul ca și cum ar fi un vis și să ceară
asociații de la pacient, în felul acesta îl ajută să verbalizeze, pe cât de complet posibil, ceea ce este
deja conținut în imaginile desenului, dar care așteaptă să fie interpretat [10 ].
După cum putem vedea intervenția psihanalitică implică o înțelegere a proceselor
inconștiente care se manifestă în relația părinte -copil și care vizează scenariile narcisice parentale.
Intervenția psihanalitică se bazează pe tehnica asociațiilor liber e și pe discursul pacienților, pe
ascultarea activă, pe interpretări și pe transfer. Totodată în cadrul intervenției psihologul își
utilizează capacitatea de conținere pentru a ajuta cuplul mamă -copil să -și regleze afectele și
fantasmele inconștiente. Prin interpretare și conținere psihologul o ajută pe mamă să se confrunte
cu proiecțiile îndreptate spre copil , de asemenea și să conștientizeze acele scenari i din copilărie
care țin de dinamica relațională cu proprii părinți.
3.4 Concluzii la capitolul 3
În acord cu cele discutate în acest capitol, propunem următoarele concluzii:
1. Psihanaliza este o metodă de investigare a vieții psihice, un tratament psihoterapeutic, o teorie
generală privind viața psihică. Ea este o disciplină care aparține științe lor umaniste, o disciplină
care stabilește ce anume este specific omului, independent de latura sa animală .
2. Ca tratament psihoterapeutic psihanaliza este o metodă curativă bazată pe verbalizarea, cât mai
complet posibilă a gândurilor și asociațiilor de ide i care se prezintă subiectului, într -un context
în care ceea ce a fost refulat poate să transpară.
3. Intervenția psiha nalitică orientată spre diminuarea scenariilor narcisice parentale și spre
diminuarea simptomelor nevrotice constă din următoarele tehnici de bază : cadrul analitic,
interpretările psihanalitice, analiza transferului, analiza contra -transferului . Modelul de
intervenție psihanalitic propus nu este o formă rigidă de intervenții, ci este deschis la diferite
modificări, în dependență de caz. Am a rătat în studiile de caz că psihologul trebuie să fie
creativ și să fie deschis la unele adaptări și modificări ale tehnicilor. Fiecare caz cu care ne
întâlnim are propria sa istorie și propria sa dinamică .
4. În majoritatea cazurilor reacția pre -transferenți ală conține întotdeauna, în termeni de
identificare pozitivă, proiecția asupra terapeutului a unor obiecte interne ale mamei, precum și
alte aspecte ale Sinelui. De asemenea imaginea parentală pe care mama o proiectează asupra
copilului este asemănătoare c u cea proiectată asupra terapeutului.

97
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI
Rezultatele cercetării scenariilor narcisice parentale ne-au condus la formularea
următoarelor concluzii generale :
1. Anal iza literaturii de specialitate ne-a permis să constatăm că narcisismul ocupă un rol
important în formarea identității subiectului și a imaginii de sine. În literatura de
specialitate narcisismul este deseori definit ca fiind iubirea pe care individul și -o poartă
sieși. Deseori părinții îi fac pe copii lor depozita rii propriului narcisism, la care au fost
nevoiți să renunțe în mod dureros. Prin intermediul copilului părintele încearcă să -și
rezolve propriile conflicte infantile. Astfel în cadrul relației părinte -copil sunt puse în joc
scenariile narcisice parentale. Scenariile narcisice parentale se constituie din patru
elemente esențiale: o proiecție a părinților asupra copilului, o identificare complementară
a părintelui, un scop specific, o dinamică relațional comportamentală. Scenariile narcisice
ale parentalităț ii se află mai mult sau mai puțin în toate relațiile părinte -copil. Acestea
mereu sunt de o natură narcisică, mereu este evacuată o parte din sine a părintelui , fie în
mod direct sau indirect [8, 12, 16, 19, 21, 22, 30, 32, 36].
2. Scenariile narcisice paren tale pot provoca la copil mai multe tulburări nevrotice . Copilul
reacționează la presiunile fantasmatice exprimate prin comportamentele comunicative ale
părinților. El se identifică, total sau parțial, cu reprezentarea proiectată asupra lui, dar el
poate ș i să re -proiecteze și să respingă rolul pe care părintele i -l atribuie, ceea ce poate
afecta dezvoltarea lui și poate determina apariția unor simptome nevrotice [22].
3. Simptomele nevrotice desemnează o modalitate de funcționare a psihismului în care
simptomele sunt expresia simbolică a unui conflict care își găsește rădăcinile în istoria
subiectului și constituie un compromis între dorință și apărare. Anxietatea este pre zentă în
toate tulburările nevrotice. Tulburările nevrotice se repartizează în cinci mari categorii: 1)
tulburări anxioase, de panică și fobice; 2) tulburări obsesiv -compulsive; 3) tulburări
isterice (cu conversii somatice); 4) Tulburări somatomorfe (fără conversii) și ipohondrie;
5) Tulburări depresive și reacționale la stres [4, 9, 20, 24, 32, 35] .
4. În urma cercetării cantitat ive am identificat că toate mamele din grupul de studiu prezintă
stări depresive , care se caracterizează prin următoarele simptome: dispoziție scăzută,
libidou scăzut, tulburări alimentare, tulburări de somn, anxietate, iritabilitate, sentimente
de vinovăție etc. Menționăm că acesta este un lucru îngrijorător deoarece potrivit studiilor
epidemiologice copii cu părinți deprimați sunt o populație cu risc psihiatric [22, 23, 36].
5. A fost stabilit că stilul defensiv predominant a mamelor incluse în grupul de studiu este
stilul defensiv de distorsionare a imaginii , urmat de stilul adaptativ. Mamele care adoptă

98
un stil defen siv de distorsion are a imaginii au un nivel mai înalt de depresie. Putem
presupune că aceste mame nu pot elabora stările depresive din cauză că funcțiile Eului
sunt afectate, astfel pentru a face față suferinței recurg la mecanisme de apărare
arhaice/imature care distorsio nează realitatea .
6. Depresia mamei și stilul defensiv de distorsionare a imaginii influențează negativ starea
psihoemoțională a copilului. De asemenea am stabilit că c opii mamelor cu stilul defensiv
de distor sionare a imaginii suferă mai mult de tulburări depresive. Iar copii mamelor cu
stil defensiv adaptativ suferă de tulburări anxioase. Însă la ambele grupuri am identificat
că există un grad înalt de simbioză între mamă și copil și menținerea copilului în calitate
de accesoriu narcisic în sensul autolini știrii mamei. Respectiv, s -a constat o diferențiere
psihică slabă între mamă și copil, cu o slabă capacitate de reprezentare de sine ca personaj
integru și separat, atât în cazul mamelor, cât și a copiilor.
7. Am constatat că există o continuitate între imag inea de sine negativă ca și copil și imaginea
de sine negativă ca și părinte a mamelor implicate în cercetare. Astfel, imaginea de sine
negativă formată în copilărie riscă să se manifeste și în perioada adultă, inclusiv în rolul
de părinte. Modul în care m amele implicate în studiu interacționează cu propriul copil are
legătură cu modul în care au relaționat în copilărie și cum au fost tratate de către proprii
părinți.
8. În cadrul studiilor de caz clinice am constat at că părintele de obicei proiectează asupra
propriului copil imagini infantile de sine trăite ca abandonate, idealizate sau deteriorate.
În alte cazuri părinții proiectează pe copil obiecte din trecut, de obicei pe proprii părinți
care au fost resimțiți ca neglijenți, deprimați, idealizați etc. Chiar și dacă părintele
proiectează un obiect intern din trecut, acesta oricum este de natură nar cisică, deoarece
este purtător a unei reprezentări a sinelui cu care s -a identificat el însuși în trecut. Prin
aceste proiecții părintele încea rcă să -și satisfacă unele dorințe infantile și narcisice sau să
își repare imaginea de sine negativă. În majoritatea cazurile aceștia încearcă să
compenseze sentimentele de abandon și carență din trecut, printr -un stil parental idealizat,
care de obicei eș uează.
9. Proiecțiile și contra -identificările părintelui sunt însoțite de anumite comportamente care
au o influență asupra copilului și îl forțează pe acesta să se identifice cu scenariul narcisic
parental proiectat. Am constatat că copilul reacționează cu simptome nevrotice la
presiunile fantasmatice exprimate în comportamentul comunicativ al părinților. De
asemenea a m constat că scenariile narcisice nu permit depășirea conflictualității oedipiene
la copil, nu permit diferențier ea psihică dintre mama și copil.

99
10. Programul formativ propus pentru diminuarea scenariilor narcisice parentale și
diminuarea simptomelor nevrotice la copil este de orientare psihanalitică. Modelul de
intervenție psihanalitică propus nu este o formă rigidă de intervenții, ci este desc his la
diferite modificări, în depende nță de caz. Am arătat în studiile de caz că psihologul trebuie
să fie creativ și să fie deschis la unele adaptări și modificări ale tehnicilor . Fiecare caz cu
care ne întâlnim are propria sa istorie și propria sa dinam ică. De aceea intervenția
psihanalitică necesită de la psiholog multă capacitate de reglare terapeutică care trebuie să
vină în acord cu nevoile și problematica pacientului. Tehnicile de bază pe care le utilizăm
sunt: cadrul analitic, interpretările psihan alitice, analiza transferului, analiza contra –
transferului. Pe lângă acestea putem adăuga: analiza viselor, analiza jocului, tehnica
Squiggle, interpretarea desenului.
Rezultatele obținute în urma realizării cercetării ne -au permis să formulăm următoarele
recomandări:
1. Utilizarea programului de intervenție p sihanalitică orientat spre diminuarea scenariilor
narcisice parentale, diminuarea simptomelor nevrotice la copil, triangularea cuplului
mamă -copil; stabilirea unui nou cadru în relaționarea mamă -copil; îmbună tățirea
capacităților de gestionare a emoțiilor dureroase a mamei și copilului (travaliul doliului);
dezvoltarea unei imagini de sine mai bune și/sau mai realiste la mamă și copil;
îmbunătățirea capacităților de mentalizare și auto -analiză a părintel ui; analiza și elaborarea
rănilor psihice și îndepărtarea blocajelor care împiedică dezvoltarea copilui; depășirea
inhibițiilor și descoperirea potențial ităților creative ale copilului.
2. Utilizarea rezultatelor și a probelor psihodi agnostice în procesul de formar e a specialiștilor
în domeniile: psihologie, pedagogie, psihoterapie, psihiatrie.
3. Rezultatele obținute în urma cercetării pot fi implementate în activitatea de consiliere
psihologică, psihoterapie și consultații psihiatrice.
4. Lărgirea ariei investiga ționale privind scenariile narcisice parentale, aspectele narcisice în
relația părinte -copil, rolul proiecțiilor parentale în cazul copiilor cu simpt ome nevrotice
sau psihotice, ex tinderea cadrului cercetării asupra scenariilor narcisice ale taților.
5. Încurajarea proiectelor științifice, educative, culturale, prin intermediul cărora tinerii –
viitorii părinți, actualii părinți să beneficieze de o clarificare a problematicilor sale
narcisice.

100
BIBLIOGRAFIE
1. Abram J. Limbajul lui Winnicott. București: Fundația Generația, 2013.
2. Andre J. 100 de cuvinte ale psihanalizei. București: Fundația Generația, 2010.
3. Bendek T. Parentalitatea ca fază de dezvoltare – o contribuție la teoria libidoului . În:
Journal of the American Psychoanalytic Association , 1959.
4. Blanchet A. și Ionescu Ș. „Tratat de psihologie clinică și psihopatologie” . București:
Editura Trei, 2013.
5. Chemama R. Dicționar de psihanaliză. București: Univers Enciclopedic Gold, 2009.
6. Diatkine R. Psihanaliza la vârsta mica . București: Fundația Generați: 2006.
7. Diatkine G. Jaques Lacan . București: Fundația Generația, 2002.
8. Espasa F.P. Locul parentalității în procesele de organizare și de dezorganizare psihică la
copil. În: Psychologie clinique et projective, vol. 6, 2000.
9. Fenichel O. Teoria psihan alitică a nevrozei. București: Editura Trei, 2013.
10. Ferro A. Psihanalistul și copilul. București: Fundația Generația, 2011.
11. Fraca S. Cum întâmpinăm copilul ca părinți, bunici, medici și educatori. București: Editura
Trei, 2009.
12. Freud S. Psihologia inconștie ntului. București: Editura Trei, 2010.
13. Geldard K. ș.a. Consilierea copiilor. Iași: Polirom, 2013.
14. Golu F . Manual de psihologia dezvoltării. Iași: Polirom, 20 15.
15. Hinshelwood R.D. Dicționarul psihanalizei kleiniene. Cluj: esf, 1995.
16. Houzel D. Axele parentalității . În: Caiete de lucru, Nr. 1, Asociația sinergii, 1999.
17. Howard S. Psihoterapie și consiliere psihodinamică. București: Editura Herald, 2010.
18. Ionescu Ș. ș.a. Mecanismele de apărare. Iași: Polirom, 2007.
19. Lamp -De Groot J . Idealul Eului și Supraeul . În: Psychoanalytic study of the Child, 1962.
20. Larousse – „Marele dicționar al psihologiei”. București: Editura Trei, 2006.
21. Lebovici S. Arborele Vieții . București: Fundația Generația, 2006.
22. Manzano J. ș.a. Scenariile narcisice ale parentalității . București: Fundația Generația,
2002.
23. Marceli D. ș.a. Tratat de psihopatologia adolescenței . București: Fundația Generația,
2006.
24. Marceli D. Tratat de psihopatologia copilui . București: Fundația Generația, 2003.
25. McDougall J. Pledoarie pentru o anumită anorma litate . București: Editura Trei, 2008.
26. Mertens W . Introducere în terapia psihanalitică . București: Editura Trei, 2018.
27. Mitchell A. S. ș.a . Experiența psihanalizei. București: Editura Trei, 2015.

101
28. Oppenheimer A. Heinz Kohut. București: Fundația Generația, 2 003.
29. Quinodoz J.M. Citindu -l pe Freud. București: Fundația Generația, 2005.
30. Robinson B. Psihologie clinică. Iași: Poliron, 2010.
31. Roudinesco E. ș.a. Dicționar de psihanaliză. București: Editura Trei, 2002.
32. Roussillon R., Ferrant A. ș.a. Manual de psihologie și psihopatologie clinică . București:
Fundația Generația, 2010.
33. Rycroft C. Dicționar critic de psihanaliză . București: Editura Trei, 2013.
34. Sellenet C. Este posibilă evaluarea parentalității?. În: Colocviu „Zile de lucru în protecția
copilului”, Asociația sinergii și handicap internațional, 1999.
35. Shapiro D. Stiluri nevrotice . București: Editura Trei, 2009,
36. Solis -Ponton L. ș.a. Parentalitatea . București: Editura Trei, 2017.
37. Stiemerling D. 10 abordări psihoterapeutice ale depresiei. București: Editu ra Trei, 2011.
38. Șandor V. ș.a. Colocvii de psihanaliză . București: Fundația Generația, 2010.
39. Thoma H. ș.a. Tratat de psihanaliza contemporană (I) fundamente. București: Editura Trei
2009.
40. Thoma H. ș.a. Tratat de psihanaliza contemporană (II) practică . Bucur ești: Editura Trei
2009.
41. Țurcanu C. ș.a. Nu e nebun cine vrea. Introducere în psihanaliza lacaniană. Cluj-Napoca:
Editura Școala Ardeliană, 2017.
42. Vera L . Terapia cognitiv -comportamentală la copii și adolescenți . Iași: Polirom, 2011.
43. Widlocher D. ș.a. Psihanaliză și psihoterapii . București: Editura Trei, 2006.
44. Wilmshurst L . Psihopatologia copilului . Iași: Polirom, 2007.
45. Winnicott D. Convorbiri psihanalitice cu părinții. București: Editura Trei, 2016.
46. Winnicott D. Copilul, familia și lumea exterioară. București: Editura Trei, 2013.
47. Winnicott D. Procesele de maturizare. București: Editura Trei, 2014.

102
ANEXE
Anexa 1. Ghidul de interviu semistructurat pentru evaluarea scenariilor narcisice
parentale
1. Ce sentimente ați avut când erați însărcinată?
2. Cum este relația cu soțul? Cum a reacționat acesta la sarcină?
3. Cum au reacționat ceilalți membri ai familiei(bunici, frați, surori)?
4. A fost o sarcină planificată sau nu?
5. Ce fantezii, imagini aveați despre copil în perioada gravidității?
6. Care au fost primele as ocieri/idei/fantasme/fantezii despre copil atunci cînd l -ați văzut și
primele zile/săptămîni/luni?
7. Cu cine din familia dumneavoastră va -ți imaginat că va semăna copilul?
8. Cu cine ați fi dorit să semene?
9. Cu cine nu ați fi dorit să semene?
10. Cu cine seamănă copilul?
11. Cine vă imaginați că va fi copilul dumneavoastră atunci când va fi adult?
12. Ce vă amintiți despre Dvs în perioada cînd erați copil?
13. Cum era relația dumneavoastră cu părinții dvs în copilărie?
14. De cine din familie erați cel mai ataș at?
15. Cum ați descrie -o pe mama în cîteva cuvinte?
16. Cum l -ați descrie pe tata în cîteva cuvinte?
17. Cum va -ți descrie pe dumneavoastră când erați copil?
18. În câteva cuvinte cum l -ați descrie pe copilul dumneavoastră?
19. Ce v-a plăcut cel mai mult în educația oferită de către părinți?
20. Ce nu v -a plăcut în educația oferită de către părinți?
21. Cum va -ți descrie pe Dvs ca părinte?

103
Anexa 2. Răspunsurile părinților la interviul semistructurat
Răspunsuri pozitive Răspunsuri negative Imaginea de sine a părintelui
Copil „îmi aduc aminte că eram foarte grijulie
cu frații mai mari”
„eram un copil fericit, cu o copilărie
feicită”
„îmi plăcea să mă joc, eram foarte
energică”
„eram cea mai bună din clasă, foarte
inteligentă”
„mă descurcam în toate, foarte
îndemânatică eram”
„un copil ca toți copii, uneori rău, alteori
bun” „îmi plăcea să mă bat cu băieții din mahala”
„eram un copil destul de deprimat și retras”
„un copil chinuit, de la țară”.
„nu ieșeam din vorba părinților”
„mă simțeam singură și fără prieteni”
„eram foarte fricoasă, cred că mă temeam
de orice”
„un copil trist, asta m -ar descrie”
„supusă și ascultătoare”
„un copil traumatizat, care a simțit și a
văzut prea multe” Părinte „sunt un părinte minunat, îi ofer copilui
meu mult mai multe lucruri decât aveam
eu în copilărie”
„foarte grijulie sunt cu copilul meu”
„sunt o mamă bună, copilul pentru mine
este totul”
„o mamă protectivă, niciodată nu o să –
mi abandonez copilul, nici în
momentele cele mai grele” „l-am lăsat multă vreme cu buncii, eu cu
soțul fii nd plecați peste hotare”
„sunt o mamă obosită, epuizată și
deprimată”
„nu sunt o mamă foarte bună, dar mai bună
decât părinții mei”
„sunt foarte impulsivă uneori, îl lovesc sau
îi spun lucruri neplăcute, mă simt foarte
vinovată”
„un părinte nu chiar bun, d eoarece nu prea
îi ofer atenție din cauza lucrului”
„chinuită și pedepsită de viață”
„foarte protectivă, îmi fac griji să nu
pățească ceva rău”
„sunt o mamă foarte atașată, nu pot să -l las
singur, nu am încredere în nimeni”
„sunt o mamă singură, care este obligată să –
și crească cei doi copii”

104

Relația cu proprii părinți
Răspunsuri pozitive Răspunsuri negative Mama „mama era o ființă foarte gingașă și
răbdătoare”
„mereu îmi era alături când eram
copil, chiar și acum mă susține și mă
simt copil în preajma ei”
„mi-o amintesc ca pe un înger,
foarte recunoscătoare îi sunt că m -a
educat bine, păcat că nu mai este în
viață”
„harnică, cumpătată, liniștită și
mereu la datorie”
„o mamă model, un exemplu este
pentru mine, mereu încerc să fiu ca
ea”
„niciodată nu am simțit că mama ma
iubit”
„era cam neglijentă, mereu sora mai mare
trebuia să aibă grijă de mine”
„nu-mi amintesc ca aceasta să mă fi
îmbrățișat, alintat, eram cam rece și
distantă”
„era foarte supusă și fidelă tatălui, chiar
dacă acesta er a un nenorocit violent, din
cauza ei am suferit toate acele coșmaruri”
„foarte violentă și agresivă, îmi era foarte
frică de ea”
„era o mamă foarte severă și punitivă,
mereu mă verfica”
„o mamă teribilă, mi -a ruinat toată
copilărie, nici nu vreau să -mi ami ntesc”
„autoritară și organizată, mereu trebuia să
fie ordine ideală în casă, în grădină,
exagera deseori în această privință”
„vroia să fiu copilul perfect, cuminte,
ascultător și să învăț perfect”
„nu prea îmi amintesc cum era, a murit
când aveam 5 -6 ani ” Tata „un tată iubitor și familist”
„mereu îmi oferea sfaturi bune și o
educație foarte democratică”
„era mai sever decât mama, dar
foarte corect și înțelegător”
„foartea gospodar și disciplinat, ne
înțelegeam de minune, cred că lui
îi seamăn” „foarte autoritar și rigid, nimeni din casă
nu se punea cu el”
„a murit de tânăr, iubea alcoolul mai mult
decât pe noi”
„era un nimic, în fiecare seară venea beat
și o bătea pe mama, ne teroriza pe toți”
„nu am știu ce înseamnă dragostea de tată
și protecția, era un egoist”

105
„cred că era cel mai respectat din
sat, foarte bravo, multe m -a
învățat”
„era autoritar, dar îi sunt
recunoscătoare că m -a educat bine
și am ajuns cine sunt”
„responsabil, grijuliu și afectos,
avem o relație foarte apropiată” „nu i -am simțit pre zența, era foarte
deprimat și închis în sine, rareori
povestea ceva”
„ne-a abadonat pe mine și pe mama, când
eu aveam 3 ani”
„dur și violent, atât cu mine și cu sora, cât
și cu mama, mare frică aveam de el”
„îmi era ca un străin, niciodată nu am
simțit o a propiere dintre noi doi”
Răspunsuri pozitive Răspunsuri negative Relația cu propriul copil
Copilul real
„un băiat foarte bravo, afectiv,
cu inima mare, foarte sociabil.
Păcat că este foarte fricos, în
special se teme de mașini și
câini”
„foarte grijuliu și afectiv. Mă
ajută mult prin casă și stă cu
fiul meu cel mai mic. Învață
foarte bine și mă mândresc cu
el”
„un băiat foarte gingaș. Mereu
este cu mine. Facem multe
lucruri împreună, mereu o să
fiu mămica lui”
„foarte ascultător, afectiv și
blând . Uneori mai face șotii,
dar nu mă afectează”
„este hiperactiv și energic. Însă
mă ascultă, în special pe soț.”
„băiatul meu este tare bravo.
Niciodată nu îmi întoarce vreun „este un copil foarte rău. Deloc nu mă ascultă,
foarte rău învață, nu am nici o bucurie de la
el”
„foarte alintată e fiica asta a mea. Dacă eu
soțul nu -i facem poftele, face o isterie că nu
putem rezista și îi satisfacem toate dorințele”
„obraznic și nerespectos. Poate să mă înjure
cu diferite prostii. Strigă la mine, chiar m -a
lovit de câteva ori”
„un copil depresiv, închis în sine și puțin
sociabil. Îmi fac mari griji pentru el”
„neastâmpărat și obraznic. Îmi răspunde
înapoi, nu mă ascultă, am impresia că nu are
nicio limită. Totuși simt că mă iubește,
deseori îi pare rău de ceea ce face”
„este neatent, de parcă trăiește în altă lume,
am imp resia că nu se află în realitate, dar
plutește pe undeva”
„fata asta nu știe de cuvântul NU. Rarerori mă
ascultă. O iubesc mult și recunosc că am cam
alintat -o”

106
cuvânt. Este disciplinat și
organizat. Unicul lucru care mă
deranjează e faptul că e izolat
de cei din jur, greu își face
pieteni”
„am un copil minunat. Este
viața mea, nu știu ce m -aș face
fără el. „foarte dependent de mine și soț. Nu putem
să-l lăsăm la școală fără să nu plângă. Deseori
când îl lăsăm la școală refuză să stea, fuge din
școală, ne urmărește și insistă să meargă cu
noi la lucru” Copil imaginat/fantasmat în timpul sarcinii „am avut parte de o sarcină
relativ ușoară. Îmi plăcea
senzația de a avea pe cineva în
interior. Cu tatăl meu am dorit și
doresc să semene. Autoritar,
bărbat în toată firea. Să mă simt
protejeată în preajma lui”
„am încercat mult timp să
concepem acest co pil. A fost o
minune când am aflat că sunt
însărcintă. Simțeam un triumf și
o mândrie”
„a fost o sarcină obișnuită. M –
am simțit bine, am fost susținută
de soț și de cei apropiați.
Doream să semene cu părinții
soțului, niște oameni de aur”
„când mă gândesc la sarcină îmi
vin în minte doar lucruri plăcute.
Soțul era alături, nu era plecat
peste hotare. Mă simțeam
protejată și iubită”
„o perioadă plăcută și
nostalgică. Cred că era cea mai
fericită perioadă de relație între „a fost o sarcină încărcată de frici. Mă temeam
mult ca acest copil să nu se nască cu retard
mintal, la fel ca și primul copil. Mereu mă
îngrijo ram. Îmi doream cu mine și cu soț. Că
va fi cumpătat ca mine și muncitor ca tata””
„când eram însărcinată îmi făceam griji ca
acesta să nu semene cu fostul soț. Îmi era frică
ca acesta să nu moștenească predispoziția de
schizofrenie de la soț. Doream să se mene cu
fratele meu mai mare, care a avut multă grijă
de mine”
„aveam diferite idei groaznice, îmi era frică să
nu se nască cu unele malformații sau cu vreun
sindrom. Îmi doream să fie ca mine,
gospodină, disciplinată, dar din păcate nu e
așa, s -a aruncat în neamul lui taică -su”
„a fost o sarcină foarte dificilă. Îmi era frică să
nu-l pierd. Îmi imaginam că o să -l nasc mort.
A fost a doua mea sarcină, de la al doilea soț.
Vroiam ca totul să fie perfect.”
„am avut o sarcină foarte grea, din punct de
vedere emoțional. Ca deobicei soțul era plecat
și numai la asta mă gândeam. Îmi spuneam că
copilul acesta îmi va suplini singurătatea.

107
mine și soț. Îmi amintesc cum
căutam haine, cum i -am ales
numele, în cinstea mea l -am
pus”
„era a doua mea sarcină, îmi
doream foarte mult un băiat, dat
fiind că primul copil s -a născut
fată. Și așa și s -a întâmplat. Îmi
imaginam că va fi un cavaler,
care o s -o protejeze pe surioară”
„nu a fo st o sarcină dificilă.
Eram destul de liniștită în acea
perioadă, nimic nu mă tulbura.
Nu a fost ceva special.” Doream să semene cu mine, să fie la fel de
fidel.”
„în perioada sarcinii am trăit multe momente
neplăcute. Soțul era dependent d e jocuri de
noroc, lua banii din casă, eram plini de datorii.
Aunci am început să mă gândesc la divorț. Din
cauza stresului mă temeam să nu pierd copilul,
să nasc un copil mort”.
„la fel ca toată viața mea, a fost teribil. Chiar și
când eram însărcinată s oțul venea beat acasă și
mă bătea. Mă gândeam deseori că mai bine nu
rămăneam gravidă, că mai bine avortam. Îmi
este frică să nu semene cu el”
„prima sarcină a fost bună, în comparație cu a
doua, în care mi -a murit bebelușul după doua
zile. În prima sarcin ă chiar și soțul era mai
grijuliu. Mă gândeam că copilul o să -l facă mai
fericit, dar nu a fost să fie așa”
Copilul narcisic „cred că o să devină medic și o
să salveze vieți”
„e foarte stăruitor, deși e retras.
Mi-aș dori să fie contabil ca
mine”
„va fi muzicant, are o mare
pasiune pentru muzică. Eu cu
soțul o să investim cât e nevoie
ca să -și realizeze visul”
„un medic chirurg aș vrea să -l
văd”
„are o imaginație bogată, în arte
cred că se va realiza bine”
„cred i s -ar potrivi să conducă
vreo afacere, înt reprindere” „nu știu cu notele și cu stăruința asta unde o
să ajungă. Îmi doresc ca atunci când va fi
mare să aibă un lucru bun, să nu plece peste
hotare ca soțul”
„ea zice că când va crește mare își va găsi un
bărbat bogat. Nu știu de unde are așa idei. Nu
știu cine ar putea să devină, deși învață bine”
„cred că va fi un om de afaceri sau vreun
escroc cu comportamentul acesta al său”
„cu caracterul său timid și retras cred că i -ar
sta bine să fie vreun contabil”
„habar nu am, dacă o să continuie așa, departe
nu o să ajung. Ca orice mamă aș dori să fie
vreun șef”
„ce va dori aia va deveni”

108
„pictoriță ca mine și ca soțul, e
fără limite, exact ce e nevoie
pentru creație”
„noi cu soțul ne gândim să -l
facem medic” „fiica mea cea mare e foarte bravo, băiatul
mereu e la fusta mea. Eu sunt doamnă ofițer și
mi-aș fi dori ca și băiatul să fie vreun militar,
dar nu prea cred”. Răspunsuri pozitive Răspunsuri negative Relața cu soțul „a fost un soț foarte bună, foarte grijuliu
și harnic. Ne iubeam foarte mult. Cu
părere de rău a decedat într -un accident
rutier. ”
„cu soțul mă împac foarte bine, deși
acesta este plecat de mai mulți ani la
muncă peste hotare”
„am o relație excelentă cu soțul. Ne
iubim și ținem unul la altul”
„relația cu soțul e relativ buna. Deși
acesta mai mult timp e plecat la muncă
peste hotare, relația continuă, doar avem
un copil pe care îl creștem, trebuie să
fim uniți”.
„soțul e una dintre cele mai bune
persoane pe care le -am cunoscut.
Suntem de 10 ani împreună, am trecut
prin multe greutăți, d ar totimpul am știu
să ne susținem, să ne ascultăm și să ne
iubim.” „un soț groaznic am avut, era dependent de
alcool și suferea de schizofrenie paranoidă,
am divorțat”
„a fost o relație nereușită, nu prea eram
potriviți. Acesta și -a găsit o amantă și am
divorțat”
„locuiesc cu soțul împreună, însă dormim
separat, mă deranjează că sforăie. Prefer să
dorm singură sau cu copilul”
„soțul de mai mulți ani este plecat peste
horare, aproximativ de 10 ani. Vine foarte rar
acasă, relația e destrămată, mă gândesc la
divorț”
„mă simt abandonată, locuiesc și dorm
împreună cu fiul meu, care are 9 ani. Soțul e
plecat la muncă peste hotare. Numai simt că
suntem la fel de apropiați cum eram cândva.”
„sunt divorțată de soț. Am avut două căsnicii,
din ambele am câte un copil. În prima
căsătorie soțul era dependent de jocurile de
noroc. Iat în a doua căsnicie soțul era alcool și
foarte violent. Am trăit 7 ani de coșmar”
„am divorțat recent de soț, aproximativ
jumătate de an în urmă. A fost un soț
groaznic, dar continuam să fiu cu el. Însă
după ce a murit anul trecut copilul la naștere,
relația noastră a devenit și mai rea”

109

Anexa 3 . Grila de evaluare a scenariilor narcisice parentale și a simptomelor nevrotice la
copil
Proiecție
predominantă a
părinților
Contra -identificarea
părinților
Scopul proiecției
Reacțiile copilului la
proiecție
Înțelegerea
simptomelor.
Impresia diagnostică
lăsată de copil și de
părinți
Pretransferul
părinților
Pretransferul
copilului
Contra -atitudinea
terapeutului „am o relație foarte proastă cu el. Nu simt nici
o susținere, recent am fost internată la spital
cu o criză psihotică, iar acesta a plecat în
România la suror i, a lăsat copilul la bunici, iar
pe mine m -a abandonat la spital, un
nenorocit”

110
Intervenții ale
terapeutului
Evoluția situației

Anexa 4 . Chestionarul DSQ -60
Nume și prenume_________________________
Sex_____
Vârsta______
Data examinării__________________________
Instructaj: itemii din acest chestionar se referă la părerile personale ale oamenilor despre ei însăși.
Folosiți, vă rugăm, scala de noua puncte de mai jos pentru a indica în ce măsură vi se aplică
dumneavoastră fiecare afirmație , încercuind un număr (de la 1 la 9).
Nr. Item Scală
dezacord -acord
01 Sunt mulțumit când ajut pe alții și dacă mi s -ar lua asta aș fi 1 2 3 4 5 6 7 8 9
deprimat.
02 Deseori sunt numit posac (ă), tăcut (ă). 1 2 3 4 5 6 7 8 9

03 Pot să nu mă gândesc la o problemă până am timp să mă ocup 1 2 3 4 5 6 7 8 9
de ea.
04 Îmi controlez anxietatea făcând ceva constructiv și creativ 1 2 3 4 5 6 7 8 9
precum pictura sau lucrul în lemn.
05 Deseori îmi schimb părerea despre oameni; câteodată am o 1 2 3 4 5 6 7 8 9
părere deosebită despre oameni, altă dată cred că oamenii sunt
fară valoare.
06 Pot găsi motive solide pentru tot ce fac. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
07 Pot râde de mine însumi cu destulă ușurință. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
08 Există o tendință a oamenilor de a mă trata necorespunzător. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
09 Dacă cineva m -ar ataca și mi -ar lua banii, aș prefera să fie 1 2 3 4 5 6 7 8 9
ajutat și nu pedepsit.
10 Dacă am un conflict cu cineva, încerc să mă gândesc la ce 1 2 3 4 5 6 7 8 9

111
vinovăț ie aș putea avea în acel conflict.
11 Lumea zice că încerc să ignor faptele neplăcute ca și cum ele n – 1 2 3 4 5 6 7 8 9
ar exista.
12 Mă simt deseori superior oamenilor cu care sunt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
13 Cineva mă golește emoțional de tot ce am. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
14 Când există un pericol real, e ca și când n -aș fi acolo și nu mi -e 1 2 3 4 5 6 7 8 9
teamă.
15 Dacă sunt tratat incorect, îmi apă r drepturile. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
16 Gestionez pericolul ca și când aș fi Superman/avea puteri 1 2 3 4 5 6 7 8 9
supraomenești.
17 Mă mândresc cu abilitatea de a readuce oamenii la condiția lor 1 2 3 4 5 6 7 8 9

18 Deseori acționez impulsiv când ceva mă deranjează. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
19 În realitate, sunt destul de lipsit de valoare. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
20 Când am de a face cu oameni, aceștia, deseori, sfârșesc prin a 1 2 3 4 5 6 7 8 9
simț i ceea ce simt eu.
21 Am satisfacții mai mari de la fanteziile mele decât de la viața 1 2 3 4 5 6 7 8 9
mea reală.
22 Mă retrag când sunt supărat. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
23 Când mă aflu în dificultate, deseori mă simt ireal. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
24 Am talente speciale care îmi permit să trec prin viață fară 1 2 3 4 5 6 7 8 9
probleme.
25 Prefer să vorbesc despre lucruri abstracte decât despre 1 2 3 4 5 6 7 8 9
sentimentele mele.
26 Există întotdeauna motive solide când lucrurile nu merg în 1 2 3 4 5 6 7 8 9
favoarea mea.
27 Rezolv mai multe lucruri visând cu ochii deschiși decât în viața 1 2 3 4 5 6 7 8 9
mea reală.
28 Când oamenii se supară pe mine, tind să cred că ei exagerează. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
29 Uneori mă cred înger, altă dată cred că sunt foarte rău. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
30 Dacă cineva se supară pe mine, tind să mă supere lucruri pe 1 2 3 4 5 6 7 8 9
care, în general, le ignor.
31 Devin în mod deschis agresiv când mă simt jignit. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
32 Nu prea îmi mai amintesc nimic din perioada mea școlară 1 2 3 4 5 6 7 8 9
timpurie.
33 Mă retrag când sunt trist. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
34 Simt întotdeauna că cineva cunoscut îmi este îngerul meu 1 2 3 4 5 6 7 8 9
păzitor.

112
35 De obicei sunt mai rău decât cred oamenii că sunt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
36 În ceea ce mă privește, oamenii sunt ori buni or răi. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
37 Dacă m -a supărat șeful, aș putea face o greașeală în muncă sau 1 2 3 4 5 6 7 8 9
să muncesc mai încet ca să mă răzbun.
38 Există cineva cunoscut care poate face orice și care este absolut 1 2 3 4 5 6 7 8 9
corect și drept.
39 Dacă am avut experiența a ceva neplăcut, atunci, în ziua 1 2 3 4 5 6 7 8 9
următoare, uneori voi uita despre ce a fost vorba.
40 Ajutorul dat altora mă face să mă simt bine. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
41 Pot să -mi țin în frâu sentimentele dacă a le expune ar interfera 1 2 3 4 5 6 7 8 9
cu ceea ce fac.
42 De obicei pot vedea partea hazlie a unei situații altfel grave. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
43 Deseori mă trezesc că sunt foarte drăguț cu oameni pe care, pe 1 2 3 4 5 6 7 8 9
bună dreptate, ar trebui să fiu supărat.
44 Nu există treburi de felul ,,să găsești ceva bun în fiecare”, dacă 1 2 3 4 5 6 7 8 9
ești rău, ești rău în întregime.
45 Când ceva ce fac nu iese bine, încerc să determin ce am 1 2 3 4 5 6 7 8 9
neglijat.
Nr. Item Scală
item dezacord -acord
46 Oamenii au tendința de fi necinsti ți ori incorecți cu mine. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
47 Când trebuie să mă confrunt cu o situație dificilă, încerc să -mi 1 2 3 4 5 6 7 8 9
imaginez cum va fi și -mi plă nuiesc modalități de a -i face fața.
48 Doctorii niciodată nu înțeleg bine ce nu este în regulă cu mine. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
49 După ce mă bat pentru drepturile mele, tind să mă scuz pentru 1 2 3 4 5 6 7 8 9
incisivitate.
50 Dacă mă irită cineva, îi spun fară să -l rănesc. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
51 Deseori mi se spune că nu -mi arăt sentimentele. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
52 Când mă simt rău încerc să fiu împreună cu cineva. 1 2 3 4 5 6 7 8 9
53 Dacă pot prevedea că o să fiu trist peste un timp, pot să fac față 1 2 3 4 5 6 7 8 9
situației mai bine.
54 Oricât m -aș plânge, nu obțin o reacție mulțumitoare de la 1 2 3 4 5 6 7 8 9
ceilalț i.
55 În loc de a spune exact ceea ce simt, îmi explic gândurile pe 1 2 3 4 5 6 7 8 9
larg.
56 Deseori descopăr că nu simt nimic când situația ar părea că cere 1 2 3 4 5 6 7 8 9
emoții puternice.
57 Când mă simt deprimat sau agitat, îmi place să mă apuc de o 1 2 3 4 5 6 7 8 9

113
activitate creativă sau fizică.
58 Dacă aș intra într -o criză, aș căuta pe cineva căruia să -i 1 2 3 4 5 6 7 8 9
împărtășesc grijile.
59 Dacă am un gând agresiv, simt nevoia de a face ceva în 1 2 3 4 5 6 7 8 9
compensație.
60 Când se întâmplă ceva emoționant, tind să fac caz de detalii 1 2 3 4 5 6 7 8 9
neimportante.

Anexa 5 . Inventarul de depresie BECK – BDI
Instructiuni: Alegeti din fiecare categorie acea afirmatie care descrie cel mai bine starea dvs din
acest moment. Incercuiti cifra corespunzatoare. Daca mai multe afirmatii dintr – un grup par sa se
potriveasca, alegeti numai una. Inainte de a alege, asigurati -va ca ati citit fiecare afirmatie.

1 Tristete
0 Nu ma simt trist
1 Ma simt trist
2 Sunt trist tot timpul si nu pot scapa d e tristete
3 Sunt atat de trist si nefe ricit incat nu mai pot suporta
2 Pesimism
0 Viitorul nu ma deranjeaza
1 Ma simt descurajat cand ma gandesc la viitor
2 Simt ca nu am ce astepta de la viitor
3 Simt ca viitorul e fara spera nta si nu mai e nimic de facut
3 Sentimentul esecului
0 Nu am sentimentul esecului sau ratarii
1 Simt ca am avut mai multe esecuri decat majoritatea oamenilor
2 Daca ma uit in spate la viata mea vad o multime de esecuri
3 Ma simt complet ratat ca persoana
4 Nemultumire
0 Lucrurile imi fac aceiasi placere ca deobicei
1 Nu ma mai bucur de lucruri ca inainte
2 Greu mai obtin o satisfactie reala
3 Nu a m mai trait nici o satisfactie

114
5 Vinovatie
0 Nu ma simt in mod special vinovat de ceva
1 Ma simt rau si nemeritos in cea mai mare parte a timpului
2 Ma simt aproape vinovat
3 Ma sim t tot timpul vinovat si inutil
6 Sentimentul pedepsei
0 Nu ma simt pedepsit cu ceva
1 Ma gandesc ca s -ar putea sa fiu pedepsit pentru ceva
2 Simt ca voi fi pedepsit
3 Simt ca sunt pedepsit
7 Neplacere fata de sine
0 Nu sunt dezamagit de mine
1 Ma simt dezamagit de mine
2 Sunt dezgustat de mine insumi
3 Ma urasc
8 Autoacuzarea
0 Nu ma simt sa fiu mai rau decat altii
1 Ma critic pentru slabiciunile si greselile mele
2 Ma acuz tot timpul pentru greselile mele
3 Ma acuz pentru tot ce se intampla rau
9 Autoagresiune
0 Nu am nici o ideie de a ma sinucide
1 Simt ca ar fi mai bine daca as muri
2 Am ideia de a ma sinucide
3 As dori sa ma sinucid daca as avea ocazia
10 Plans
0 Nu plang mai mult decat de obicei
1 Acum plang mai mult ce de obicei
2 Plang tot timpul
3 Obisnuiam sa plang dar acum nu mai pot chiar daca as vrea
11 Iritabilitate
0 Nu sunt mai nervos ca inainte
1 Acum sunt mai nervos si iritabil ca inainte
2 Sunt nervos tot timpul

115
3 Nu mai sunt nervos de luc rurile care ma enervau inainte
12 Retragere sociala, izolare
0 Nu mi -am pierdut interesul fata de oamenii din jur
1 Am mai putin interes fata de oameni ca inainte
2 Mi -am pierdut cea mai mare parte a interesului fata de oameni si am putine sentimente fata de
ei
3 Mi -a pierdut total interesul fata de ceil alti si nu -mi pasa deloc de ei
13 Nehotarare
0 Iau decizii la fel ca inainte
1 Incerc sa aman ca nd trebuie sa hotarasc
2 Am mari greutati cand trebuie sa hotarasc
3 Nu mai put lua nici o decizie
14 Mod ificari in imaginea despre sine
0 Cred ca nu arat mai rau ca inainte
1 Sunt suparat ca am inceput sa arat mai batran sau neatractiv
2 Simt ca s unt schimbari permanente in rau in aspectul meu
3 Cred ca sunt urat si respingator
15 Dificultati in munca
0 Pot lucra la fel de bine ca înainte
1 Trebuie sa fac un efort suplimentar când încep sa lucrez ceva 2 Trebuie sa ma straduiec din greu
ca sa fa c ceva
3 Nu pot lucra nimic
16 Tulburari de somn
0 Dorm tot atât de bine ca deobicei
1 Ma trezesc mai obosit dimineata ca înainte
2 Ma trezesc cu 1 -2 ore mai devreme decât înainte si nu mai pot adormi
3 Ma trezesc foarte devreme dimineata si nu pot sa do rm mai mult de 5 ore pe noapte
17 Fatigabilitate
0 Nu sunt mai obosit ca de obicei
1 Obosesc mai repede decat inainte
2 Obosesc facand orice
3 Sunt prea ob osit sa mai pot face ceva
18 Anorexia
0 Pofta mea de mancare este la fel ca inainte

116
1 Nu mai am asa pofta de mancare ca inainte
2 Acum pofta de mancare este mai proasta
3 Mi -am pierdut pofta de mancare
19 Pierdere in greutate
0 Nu am slabit in ultimul timp
1 Am slabit peste 1 kg in ulti ma luna
2 Am slabit peste 2 kg in ultima luna
3 Am sl abit peste 5 kg in ultima luna
20 Preocupari fata de starea fizica
0 Nu sunt mai preocupat de sanatatea mea decat inainte
1 Sunt preocupat de dureri, constipatie, tulburari ale stomacului
2 Sun t foarte preocupat de starea mea de sanatate si nu pot sa ma gandesc la altceva
3 Sunt atat de ingrijorat de starea mea de sanatate incat nu pot s a ma gandesc la nimic altceva
21 Absenta libidoului
0 Nu am observat schimbari recente ale interesului meu fata de sex
1 Am un interes mai mic fata de sexul opus ca inainte
2 Sexul opus ma intereseaza mult mai putin ca inainte
3 Am pierdut comp let interesul fata de sexul opu
Anexa 6 . Fabulele Duss
I. FABULA PĂSĂRII . (Pentru a vedea fixația copilului la unul dintre părinti sau independența
lui.)
O mamă pasăre si un tată pasăre dorm impreună cu puiul lor in cuib, pe o creangă. Se pornește un
vînt puternic, zguduie copacul și cuibul cade la pămînt. Cele trei păsări se trezesc brusc. Tatăl
zboară repede intr -un brad, mama în alt brad, ce va face puiul? Știe deja să zboare un pic.
ll. FABULA ANIVERSĂRII CĂSĂTORIEI . (Pentru a verifica dacă subiectul a avut vreun șoc
în camera părinților. Gelozia pe apropierea părintilor.)
Este „sărbătoarea căsătoriei“ tatălui și m amei. Aceștia se iubesc mult si au organizat o petrecere
frumoasă. În timpul petrecerii, copilul se ridică și se duce singur in fundul grădinii. De ce?
III.FABULA MIELULUI . (Pentru a explora complexul de înțărcare și complexul fratern.)
O mămică oaie și mi elul ei sunt pe o pajiște. Mielul zburdă toata ziua prin preajma mamei lui. În
fiecare seară, mama îi dă lapte bun și cald, care îi place mult. Dar deja el mănâncă și iarbă. Într -o
zi, i se aduce mămicii oaie un mieluț mic de tot căruia ii este foame, p entru ca mama sa -i dea

117
lapte. Dar mămica oaie nu are destul lapte pentru amândoi și îi spune mielului ei: „Nu am destul
lapte pentru amândoi; tu dute și paște iarbă proaspătă.“ Ce va face mielul?
Pentru a evalua doar complexul de înțărcare, se inlătură v enirea mielului și se spune că oaia nu
mai are lapte și mielul trebuie să înceapă să mănînce iarbă.
IV.FABULA ÎNMORMÎNTĂRII . (Pentru a explora agresivitatea, dorințele de moarte,
culpabilizarea, autopedepsirea.)
Într-un sat trece pe stradă un convoi mortua r, iar oamenii întreabă: Cine a murit? Li se răspunde:
Cineva din familia care locuiește in casa aceea. Cine este?
Copiilor care nu cunosc noțiunea de moarte, fabula li se povestește astfel:
Cineva din familie a luat trenul și a plecat foarte, foarte depar te și nu se mai întoarce niciodată
acasă. Cine este? (Se pot enumera toți membrii familiei.)
V.FABULA FRICII. (Pentru angoasă și autopedepsire.)
Era odată un copil care spunea încetișor: „Oh, ce frică mi -e !“ De ce îi era frică?
VI. FABULA ELEFANTULUI. (Pentru examinarea complexului castrării.)
Un copil are un elefănțel pe care îl iubește mult și care este tare drăguț, cu trompa lui lungă. Lntr –
o zi, întorcîndu -se de la plimbare, copilul intră în camera lui și vede ca elefantul s -a schimbat. Ce
este schimb at la el? Și de ce s -a schimbat?
VII.FABULA OBIECTULUI CONFECȚIONAT . (Pentru testarea caracterului obsesiv și
încăpățînat. Complexul anal.)
Un copil a reușit să confecționeze ceva din plastilină (un turn) pe care îl găsește foarte, foarte
drăguț. Ce va fac e cu el? Mama lui i -l cere să i -l dea ei, el este liber. Î -l va da?
VIII.FABULA PLIMBĂRII CU TATĂL SAU CU MAMA. (Pentru identificarea complexului
Oedip.)
Un băiat (sau o fată) a făcut o plimbare foarte frumoasă în pădure, singur cu mama lui (sau cu tatal
ei, dacă este fată). S -au simțit foarte bine împreună. Cînd se intorc acasă, băiatului i se pare că tatăl
nu are figura lui obișnuită. De ce? (Și, pentru fată: Cand se întorc acasă, fetei i se pare că mama
nu are expresia ei obișnuită. De ce?).
IX.FABULA VE ȘTII. (Pentru a cunoaște dorințele și temerile subiectului.)
Un copil se întoarce de la școală (sau de la plimbare) și mama îi spune: „Nu începe imediat lecțiile,
am să îți dau o veste.“ Ce îi va spune mama?
X. FABULA VISULUI URÎT. (Pentru controlul fabule lor anterioare.)
Un copil se scoală dimineața foarte obosit și spune: „Oh, ce vis urît am avut!“ Ce a visat?

118
Anexa 7 . Tehnica Desenul Familiei

Complexele
simptomatice Indicii Punctaj
Situația familială
favorabilă Activitatea comună a tuturor membrilor familiei 0,2
Predominarea oamenilor pe desen 0,1
Reprezentarea tuturor membrilor familiei 0,2
Absența persoanelor izolate 0,2
Absența hașurării 0,1
Calitatea bună a liniilor 0,1
Absența indiciilor ostilității 0,2
Amplasarea adecvată a persoanelor pe foaie 0,1
Alte variante posibile. 0,12
TOTAL
Anxietatea Hașurarea 0,1 – 0,3
Linia de bază podeau 0,1
Linia de asupra desenului 0,1
Linia apăsată 0,1
Ștersături 0,1
Atenția exagerată față de detalii 0,1
Predominarea obiectelor 0,1
Linii întrerupte duble 0,1
Accentuarea unor detalii 0,1
Alți indici posibili 11
TOTAL
Conflictualitatea în
familie Bariere între figuri 0,2
Ștergerea unor figuri 0,2
Absența părților principale a corpurilor la unele
figuri 0,2
Evidențierea unor figuri 0,1 – 0,2
Izolarea unor figurii 0,2
Dimensiuni inadecvate a unor figuri 0,2
Necorespunderea cu descrierea verbală a desenului 0,1
Prevalarea obiectelor 0,1

119
Absența unor figuri 0,1
Figurile desenate din spate 0,1
Alte variante 17
TOTAL
Simțul inferiorității în
familie Autorul desenului neproporțional de mic 0,2
Amplasarea figurilor în partea de jos a foaie 0,2
Linie slabă întreruptă 0,1
Izolarea autorului de alte persoane 0,2
Figuri mici 0,1
Figura autorului nemișcată în comparație cu alte
figuri 0,1
Absența autorului 0,2
Autorul desenat din spate 0,1
Alte variante 12
TOTAL
Ostilitatea în situația
familială O figură este desenată pe altă foaie sau pe altă parte
a foaie 0,2
Poziția agresivă a figurii 0,1
Figură tăiată 0,2
Profil întors 0,1
Mâini desfăcute în părți 0,1
Degete lungi accentuate 0,1
Alte detalii 8
TOTAL

Anexa 8 . Rezultatele mamelor la Chestionarul DSQ -60
Părinți S.Dis.Imaginii S.Regl.Afectivă S.Adaptativ
1. X1 65 40 61
2. X2 40 34 73
3. X3 82 52 66
4. X4 41 31 63
5. X5 76 41 68
6. X6 85 44 66
7. X7 79 38 65
8. X8 55 40 66
9. X9 77 45 62
10. X10 87 25 34

120
11. X11 42 38 65
12. X12 50 28 58
13. X13 88 38 45
14. X14 44 47 50
15. X15 37 38 52

Anexa 9 . Rezultatele mamelor la Inventarul de depresie BECK – BDI
Părinți Scor depresie Nivel depresie
1. X1 16 Moderată
2. X2 22 Moderată
3. X3 25 Severă
4. X4 20 Moderată
5. X5 32 Severă
6. X6 45 Severă
7. X7 39 Severă
8. X8 13 Ușoară
9. X9 34 Severă
10. X10 26 Severă
11. X11 11 Ușoară
12. X12 16 Moderată
13. X13 33 Severă
14. X14 21 Moderată
15. X15 14 Ușoară

Anexa 10 . Rezultatele copiilor la Fabulele Duss Copii
Fbula păsăsrii
(Fixație/independență)
Fabula aniversării căsătoriei
(Sentimente de gelozie
Fabula mielului (Complexul
fratern/înțărcare)
Fabula înmormântării
(Dorințele de moarte)
Fabula fricii (anxietatea)
Fabula elefantului (Complexul
de castrare)
Fabula obiectului confecționat
(Complexul anal)
Fabula plimbări i (Complexul
Oedip)
Fabula veștii (Fricile/dorințele)
Fabula visului urât
X1 Va
zbura
la
mama Nu
are
ce
face V-a
paște
iarbă Mama
a
murit Îi este
frică de
tot Elefan
tul a
crescu
t mai
mare Nu-l
va da
mamei Tata e
obosit Se
duc la
plimb
are Cinev
a îl
urmăr
ea în
vis
X2 O să
caute
o casă Să le
facă
o Va
paște
iarbă Tata a
murit Îi este
frică de
lup Culoar
ea s-a
schim
bat Îl va
da
mamei Tata are
alt copil O să
merge
m la
mare Un
câine
care îl
mușcă

121
surpr
iză
X3 Va
zbura
la
mama Să-l
caut
e pe
frate
le Va
paște
iarbă Tata a
murit Îi este
frică de
tata Elefan
tul a
crescu
t mai
mare Îl va
da
mamei Tata e
trist Va
pleca
la
bunici Cinev
a îl
urmăr
ește în
vis
X4 Va
zbura
la
mama Fami
lia
nu-i
atrag
e
atenț
ia Va
paște
iarbă Mama
a
murit S-a
pierdut Elefan
tul l-a
aband
onat Nu-l
va da
deodat
ă Mama
se
comport
ă diferit O
surpri
ză Un
monst
ru
X5 Va
zbura
la
mama Pări
nții
nu-l
iube
sc Va bea
lapte Tata a
murit Îi este
frică că e
singur Elefan
tul a
rămas
fără
tromp
ă Nu-l
va da
mamei Tata
este
furios O să
fie
pedep
sit Cinev
a vrea
să-l
omoar
e
X6 Va
zbura
la
mama Să
se
plim
be Va
paște
iarbă Mama
a
murit Îi este
frică de
tata Elefan
tul a
crescu
t mai
mare Îl va
da
mamei Tata e
supărat O să
mearg
ă la
verișo
r Un
monst
ru
X7 Va
zbura
în alt
brad Se
plicti
sește Va
paște
iarbă Tata a
murit Îi este
frică de
singurătat
e Culoar
ea s-a
schim
bat Îl va
da
mamei Tata e
trist O să-l
pedep
sească Cinev
a îl
urmăr
ea în
vis
X8 Va
zbura
la
mama Să
cule
agă
flori Va
paște
iarbă Un
copil a
murit Îi este
frică de
câini Elefan
tul a
crescu
t mai
mare Îl va
da
mamei Tata e
obosit O să
mearg
ă la
plimb
are O
fanto
mă
X9 Va
zbura
la
mama Să
miro
ase
flori Va
paște
iarbă Mama
a
murit Întuneric Culoar
ea i s –
a
schim
bat Îl va
da
mamei Tata a
adormit Să se
odihn
ească Un
monst
ru
X10 Va
zbura
în alt
brad Să
miro
ase
flori Va
paște
iarbă Copilu
l
vecinu
lui De ceva
rău Mama
l-a
mutat Îl va
da
mamei Tata are
emoții
diferite Nu va
merge
la
școală Un
monst
ru
X11 Va
zbura
în alt
brad Să
admi
re
natur
a Va
paște
iarbă Mama
a
murit Îi este
frică de
înălțime Elefan
tul a
crescu
t mai
mare Îl va
da
mamei Tata e
vesel Va
pleca
la
bunici Drago
ni și
vrăjito
are

122
X12 Va
zbura
în alt
brad S-a
supr
at Mănânc
ă iarbă Tata și
un
bebelu
ș Întuneric Elefan
tul a
deveni
t mai
mare Îl va
da
mamei Tata a
devenit
trist Să o
ajute
pe
mama
să
spele
vasele A
visat
un
câine
mare
și rău
X13 Va
zbura
la
mama
și tata Vrea
să
facă
pipi,
îi
este
rușin
e Mănânc
ă iarbă Un
băiat
supăra
t Întuneric Elefan
tul a
crescu
t mai
mare Îl va
da
mamei Mama
s-a
machiat Va
merge
la
petrec
ere O
peșter
ă cu
drago
ni
X14 Va
zbura
la tata Să
strân
gă
flori
pentr
u
părin
ți Mănânc
ă iarbă Mama
a
murit Îi este
frică de
monștri Elefan
tul a
deveni
t mai
mare Îl va
da
mamei S-a
plictisit Va
merge
cu
famili
a la
film Că
părinți
i l-au
părărsi
t
X15 Va
zbura
în alt
brad Să
se
plim
be Va
paște
iarbă Mama
a
murit Întuneric Elefan
tul a
crescu
t mai
mare Îl va
da
mamei Mama
este
tristă O să-i
cump
ere o
pisică Cinev
a îl
urmăr
ește
Anexa 11 . Rezultatele T estului Desenul familei
Copii Situația
familială
favorabil
ă Anxietate Conflictua
litatea în
familie Simțul
inferiorității
în familie Ostilitatea în situația
familială
1. X1 – – + – –
2. X2 – + – + –
3. X3 – + – – –
4. X4 – + – – –
5. X5 – + + – +
6. X6 – + + – +
7. X7 – + + + +
8. X8 + + – – –
9. X9 – – + – +
10. X10 – + + + +
11. X11 – – + + –
12. X12 – + + – –
13. X13 – + + + +
14. X14 – + + + +
15. X15 + + – – –

123

Declarația privind asumarea răspunderii
Subsemnatul, Cașcaval Ion declar pe răspundere personală că materialele prezentate în
teza de master sunt rezultatul propriilor cercetări și realizări științifice. Conștientizez că, în caz
contrar, urmează să suport consecințele în conformitate cu legislația în vigoare.
Cașcaval Ion
Semnătura____________
Data_________________