Sociologia Familiei

Sociologia familiei

Evoluții istorice ale grupului familial și cadrul conceptual al acestuia

Familia este poate cea mai importantă parte a cadrului social din care facem parte, fiind cel mai cunoscută ca „celula de bază a societății”. Încă din cele mai vechi timpuri, în toate civilizațiile, oamenii și-au intemeiat familii. Marina Voinea afirma că : “ Familia este una din realitățile sociale cele mai intime nouă. Este, poate, fenomenul social cel mai …familiar. În toate societățile oamenii întemeiază familii, deși deseori aceste familii sunt diferite de tipul de familie cu care suntem obișnuiți în prezent” .

În plan general valabil o definiție exactă a conceptului de familie nu există, dar orice individ o poate explica mai mult subietiv, din prisma sentimentelor, decât obiectiv, datorită experiențelor proprii raporându-se la familia din care face parte sau la familiile pe care le întâlnește în societatea în care trăiește.

Din punct de vedere sociologic femilia este grupul social cel mai întâlnit, caracteristic tuturor societăților. Conform Dicționarului de sociologie, ea este „grupul social ai cărui membri sunt legați prin raporturi de vârstă, căsătorie sau adopțiune și care trăiesc împreună, cooperează sub raport economic și au grijă de copii “ . Fiecare societate are o anumită formă de organizare proprie și acest fapt se observă și din punct de vedere al alcătuirii familiei sub formă de sisteme numite “sisteme familiale”, Acestea sunt analizate din două perspective: socială așa cum am vazut mai sus, familia fiind definită ca un grup social ce are la bază relații de rudenie și cooperare, și juridică. Din perspectiva juridică, familia este un grup de indivizi care are anumite obligații și drepturi reglementate din punct de vedere legal.

În esență familiile sunt grupuri sociale primare care variază în funcție de societățile din care fac parte și care au suferit modificări de-a lungul timpului. Din punct de vedere istoric funcția lor esențială a fost de a contribui la supraviețuirea economică de bază a membrilor familiei, astfel, structura lor s-a adaptat de multe ori la economia, precum și la ideologiile culturale specifice societății în care trăiau pentru a putea supraviețui. Indivizii au observat ca dacă își vor pune în comun resursele lor de hrană, apă, unelte etc. și vor locui impreună au mai mari sanse de supraviețuire, decât dacă vor alege să trăiască separat.

Oamenii de știință au identificat din perspectivă socio-istorică patru perioade de timp ale evoluției omenirii: perioada vânătorilor și culegătorilor (de căutare a hranei); perioada agrară sau agricolă, în care oamenii au început sa-si cultive singuri plantele și să crească animale; perioada industrială, o dată cu aceasta începând modernizarea societații în toate sectoarele sale de activitate și perioada serviciilor sau contemporană bazată pe o societate de consum. În fiecare dintre aceste perioade familia s-a manifestat în moduri diferite suferind modeificări, însă “nucleul familial” așa cum este numit de către Ioan Mihăilescu , rămâne în conntinuare același în toate societățile, o familie considerată ca fiind normală este alcătuită din doi adulți ,căsătoriți, și copii lor având o reședință comună, model numit familie nucleară. În multe societăți tradiționale familia a avut un caracter mai lărgit, din ea făcând parte în afara de cei doi soți și copii lor și alți membrii, legați prin relații de rudenie, aceasta fiind cunoscută ca familia lărgită.

Vânatul primitiv și culesul roadelor au fost înainte de descoperirea agriculturii. În astfel de economii rudimentare, un grup de nomazi au trait ca vînători și culegători, căteodată supraviețuind la limită. De la toți membrii unui grup – bărbați, femei și copii – se astepta să contribuie la producerea hranei. În traiul de subzistență, să îi ajuti pe cei care nu produceau amenința adesea supraviețuirea grupului și numarul populației era ținut sub control prin metode ca: avort, pruncucidere și câteodată abandonul cel în vârstă. Mulți cercetători cred că există un grad relativ de egalitate socială în societățiile culegătoare deoarece multe din ele nu aveau resurse suficiente pentru a putea supraviețuii, conceptul de proprietate privată sau cel de părinte biologic nefiind existente. Mariajele erau mai degrabă informale, ușor dizolvabile și se punea mai puțin atenția pe virginitatea femeii, pe paternitate sau uniuni maritale pe termen lung. În societățiile de vânatoari și culegătoari mai puțin nomadice se accepta poliandria ca o regula de „căsatorie”: femeile puteau să aibă mai mulți soți și copiii primeau numele clanului mamei promovându-se matriarhatul. Maria voinea considera că femeia era asociată cu “rodnicia pământului”.Mariajul poliandru și familiile matrilocale, în care bărbatul venea să locuiască în familia soției au fost găsite în Hawaii și în cdrul populațiilor native din America, sud-estul Asiei și vestul Africii.

Până recent, era comun pentru cercetatorii care s-au ocupat cu studiul familiei in contextul relațiilor interculturale să folosească o paradigmă de dezvoltare socială care a vazut toate familiile ca familii care evoluează din simple entități primitive la societăți care au la bază industrializarea. Premiza că economiile timpurii, cum ar fi acelea bazate pe vânat și cules, evoluează invariabil în economiile moderne este greșită. Economiile care se bazează pe vânat și cules se gasesc și azi, cu un anumit nivel scăzut de tehnologie și practici culturare diverse care au o structură tradițională (triburile din Africa: culturea Falii, grupul khoisian, etc ). Cele mai multe nu mai sunt nomadice și au câstigat controlul considerabil asupra mediului înconjurător creând sisteme sociale, politice și de rudenite complexe. Cu toate că supraviețuirea e la limita sărăciei, asta nu a exlus dezvoltarea în intriorul grupului unor sistemelor stratificate de tip cutumiar prin care se stabilește accesul membriilor la resurse sau statut social cum ar fi cele de vindecători, vânători sau șefi de trib.

Deși inegalitățile nu erau o raritate în societățiile de vânătoari și culegători, inegalitățile sociale au inceput să apară acum 9000-12000 de ani în Orientul Mijlociu când cultivarea plantelor a dus la dezvoltarea economiilor agrare bazate pe recoltare și deținerea de pământ. Pentru cercetatori, crearea economiei agrare a marcat începerea civilitației, definită ca o societate așezată care a devenit din ce în ce mai complexă și bazată pe relațiile ierarhice dintre oameni. Economiile agrare la scara mică au pavat calea spre o mai mare economie agrară, care a transformat cultivarea și domesticirea animalelor într-o indeletnicire majoră a tuturor membrilor familiei. Cu aceste economi a venit și ceonceptul de bun personal al muncii și alte resurse naturale, drepturi de moștenire, creșterea iobăgiei și sclaviei, crearea legilor politice și economice care să-i protejeze pe cei bogați.

Economia asezată a crescut populația, a crescut producția și specializarea ocupațiilor și instituțiilor, toate acestea au creat baza ierarhizarii bazată pe bunăstare și statut social astfel crescând funcțiile și bunăstarea familiei, dar și transformări majore. “ Agricultura a determinat apariția unei societății de tip calitativ superior celei anterioare și asta mai ales pentru faptul că numărul celor ce pot fi hrăniți pe același teritoriu este mult mai mare”.

Deși numarul de „locuri de muncă” a crescut printre economiile agrare și agricole aceștia au fost despărțiti în elite și tărani, proprietari de teren și cei fara teren (agricol) sau aristocrație și masele de oameni. Războiul și ridicarea armatelor au iesit odată cu economiile de tip agrar și agricol, și au devenit significative în subordonarea și stratificarea populației. împarțirea socială între oameni în Europa medievală erau adesea rezultatul sistemului de stratificare al statului, armata fiind cea mai importantă putere socială, iar statulul legal al unui individ erau venite prin nașterea de copii în propria familie pe baza căruia i se atribuiau drepturi și privilegii

Familia a fost reformată treptat cu descoperirea agriculturii; de exemplu, dreptul de a deține pământ și de a fi moștenit de către moștenitori, a însemnat ca rolul femeii, care fusese considerată în societățile agricole de tip matriarhat asemenea unei zeițe a rodniciei, să scadă ea devenind sclava bărbatului și astfel apare patriarhatul. Mai degrabă decât rudenia, căsătoria a devenit centrul vieții familiei și a fost bazată pe o relație contractuală între barbați, femei și rudelor grupului.

Statutul de „deținere a unei femei”, era evident în societățiile cum ar fi Roma și Grecia, unde nevestele erau luate doar pentru a da naștere unor moștenitori legitimi. În majoritatea cazurilor ele erau tratate ca dependente și limitate la activități cum ar fi îngrijirea copiilor, gătitul și îngrijirea casei. Referitor la acest fapt Maria Voinea considera că “primul efect al dominaíei absolute a bărbatuluise manifestă în forma intermediară a familiei patriarhale”, iar Engels vedea aceast fapt ca pe o “răsturnare a matriarhatului ce a însemnat înfrângerea pe plan istoric și mondial a sexului feminin”. Moda mariajelor între elite era de obicei imbrațișată, cel putin ideologic, de către celelalte clase sociale, chiar și atunci când nu aveau resursele necesare să se conformeze unei astfel de ideologii. Prin intermediul lui Ioan Dunăreanu descoperim că prin căsătorie femeia devenea proprietatea barbatului, “din capabilă anterior căsătoriei, odată căsătorită, devenea incapabilă din punct de vedere civil; ea nu putea încheia nici un fel de convenție fără autorizația soțului, nici chiar pentru administrarea bunurilor ei proprii, nu putea porni judecată și nici să execute o profesie fară autorizația lui”. Concentrarea pe legalizarea căsătoriilor în funcție de statutul social și dominanța masculină a continuat și în perioada modernă, deși au apărut încercări ale femeii de a contribui la bugetul familiei mai ales o dată cu apariția industrializării.

“Devierile de la tradițíonalism și, totodată, evoluția către modernitate au ca punct de plecare industrializarea după cum afirmă Apostu Iulian.”

Industrializarea a început în Anglia secolului al XVIII-lea. O dată cu apariția manufacturilor a început deplasarea a mii de muncitori agricoli către mediul urban în căutarea unui loc de muncă astfel au apărut schimbări în structura familiei scăzănd numărul de membrii ai familiei, separându-se de comunitatea care o înconjura și creînd premisa primelor resurse de independență. Când modul industrial de producție a crescut, oamenii au devenit salariații și femei au fost lăsate acasă. La începutul anilor 1800 s-a produs o deteriorare constantă a puterii politice și juridice a femeilor. Instanțele din 1824 au stabilit infama "regulă de bază", care permitea bărbaților să își bată soțiile, pe lângă acest fapt femeile au pierdut și dreptul de a vota. La începutul secolului al XX-lea lucrurile s-au schimbat în mai multe moduri. Femeile au dobăndit în forță un număr cât mai mare de locuri de muncă, chiar și în învățământul superior. Astfel statutul social al femei, în special în Statele Unite se schimbă, reușind să dobândească dreptul de votal femeilor în anul 1917. Pe de altă parte, legi care protejau femeile de violența domestică s-au schimbat semnificativ. Poliția și procurorii sunt acum mult mai responsabili și urmăresc cu mai mare atenție cazurile de violență în familie suspecte. “ Femeile, mai întâi, care refuză să mai fie considerate un simbol de fertilitate își cer dreptul la cuvânt, la dorință, la libertate, la “suflet” „.

Treptat li s-a acordat o atenție sporită relațiilor intrafamiliale bazate pe sentimentul de iubire și respect reciproc. Tinerii puteu să devină independenți din punct de vedere economic, nu prin intermediul agriculturii,ci prin munca in indestrie. O dată cu această îndependență economică, s-a produs și o depărtare de valorile tradiționale care presupuneau ca partenerul de viață să fie stabilit în cadrul familiei de către părinți, în funcție de averea și statutului social al acestuia. De precizat este faptul că aceste schimbări nu apar în toate structurile societății, observându-se o mai mare diversitate culturală decât înainte. Referitor la toate acestea sociologul britanic Anthony Giddens observa că aceste diviziuni de clasă între cei săraci, aparținând clasei muncitoare specializate și cei care aparțineau clasei de mijloc sau celei superioare mențineau mari variații în structura familiei.

Ca urmare a acestor mutații sociale și economice familia a căpătat o nouă dimensiune și apare în prezent sub forma familiei nucleare în care funcția afectivă are un rol foarte important. Iubirea, respectul reciproc și întrajutorarea sunt văzute ca reguli de bază în întemeierea unei familii moderne. Ambilor părinți le revine responsabilitatea să-ți educe copii, acest rol nerevenind numai mamei cum se întâmpla în societățile precedente, pe langă acestea mai intervine nevoia de sprijin material și psihologic.

Tipologia și funcțiile familiei

Așa cum am observat, familia reprezintă una din cele mai vechi forme de asociere umană, ce apare sub forma unei instituții stabile cu rânduieri fundamentale atât pentru indivizi cât și pentru societate. De-a lungul timpului indivizii au încercat să-și reglementeze relețiile pe care le au cu partenerul de viață, relația dintre adulți și copii și relația cu rudele de diferite grade. Astfel că familia este cadrul natural în care se fixează locul individului în sistemului social, prin dezvoltarea unui cadru general de dezvoltare și adaptre la nevoile sale și la cerințele celorlalți. Robert Merton afirma că familia reprezintă cea mai importantă <curea de transmisie> a normelor culturale din generație în generație”, însă acest fapt variază în funcție de structura pe care este construită aceasta. Pentru a putea distinge caracteristicile structurii familiale Ioan Mihailescu propunea ca acestea să se facă în raport cu două criterii:

cantitativ (componența numerică și rețeaua de statusuri și roluri familiale);

calitativ (diviziunea rolurilor în cadrul familiei și modul de exercitare a autorității);

Componența numerică variază de la tipul larg al familiei extinse (care este alcătuită dintr-un număr mare de persoane, putând să ajungă și la 30- 40 de membrii deoarece se întâlnesc mai multe familii și mai multe generații în cadrul aceleiași rezidențe) la tipul restrâns prezent în familia nucleară, alcatuită din 3-4 persoane( soțul, soția și copii acestora).

Fiecare societate în parte și-a format propriile modele cu privire la numărul optim al populatiei, la numărul membriilor unei familii și la modele culturale pe care le promovează. Familia lărgită este specifică societăților tradiționale și s-a regasit în spațiul european până în secolul al XX-lea. În prezent societatea modernă a generalizat modelul familiei nucleare alcatuită din cuplul conjugal și descendentii acesteia. O dată cu aceasta au apărut și structuri familiale incomplete de tip monoparental sau fără descendenți.

În interiorul structurilor familiale atipice sau incomplete se pot întâlnii următoarele forme de manifestrare:

– familii compuse din mama cu copil (copii) acesteia sau înfiați;

– familii alcătuite din tata cu copil (copii)acestuia sau înfiați;

– cuplul căsătorit fară descendenți;

– familii de orfani neinstituționalizați;

Specificitatea și caracteristicile familiei sunt date de ansamblul statusurilor și rolurilor care au o relație de intercondiționalitate completându-se și influențându-se în permanență.

„Status-ul exprimă poziția de bază a unei persoane în cadrul unui grup și comportamentele așteptate în mod legitim de la cei în raport de care se definește persoana in cauză, iar rolul reprezintă ansamblul de comportamente normate, standard asociate status-urilor.” El definește conduita asteptă de la cel care ocupă un anumit status. Astfel că statusul este un ansamblu de privilegii și îndatoriri, iar rolul este îndeplinirea acestor privilegii și îndatoriri.

În cadrul familiei rolurile sunt fixate după mecanismele statusurilor și sunt asociate indivizilor în funcție de calitatea pe care o au în interiorul grupului: soț, soție, fiu, fiică, bunic, bunică. Spre exemplu putem lua următoarele: statusului de tată, primit de un bărbat în urma procesului biologic prin care are copii, se corelează cu rolul fundamental al acestuia, acela de a-și proteja descendenții. Fiecărei persoane îi corespund anumite statusuri și roluri specifice astfel că se poate vorbi despre o diviziune a rolurilor și statusurilor ce antrenează o bogată și diversificată rețea de relații sociale. Tocmai această varietate și distribuție a relațiilor sociale oferă direcții și modalității specifice pe pe baza cărora sunt mobilizați membrii grupului să participe la viața acestuia pentru a asigura unitatea și coeziunea familiei.

Așa cum este de așteptat rolurile conjugale sunt marcate de relațiile natural-biologice ale cuplului, de complexitatea si profunzimea celor spiritual- psihologice, morale, juridice, economice.La începutul constituirii cuplului marital parteneriii se cunosc destul de puțin în ceea ce privește aspectele valorice și de esență ale lor. relatiile natural- biologice fiind marcate de atracția sexuală dintre cei doi soți, de necesitățile biologice ale acestora și de tendința naturală de menținere și perpetuare a speciei umane..

Varietatea relațiilor de natură spiritual-psihologică și morală este are la bază sentimente de iubire și apartenență ale membrilor familiei care pot fi structurate sub formă de iubire conjugală;iubire maternă și paternă;iubire filială și iubire fraternală;

Rolurile conjugale au o structură extrem de complexă și cuprind sentimente, gesturi și acțiuni care conferă familiei o serie de particularități pe care nu le întalnim la alte grupuri sociale.

Astfel din perspectiva rolurilor conjugale Maria Voinea distinge două tipuri de familii:

„1.Familii în care rolurile conjugale sunt asumate corespunzător cerințelor și exigențelor normalității funcționale a cuplului. Acestea constituie premise ale adaptării și integrării sociale, moduri de relaționare optimă cu mediul social larg, surse de satisfacții și condiții pentru performanțe profesionale și sociale.

 2.Familii în care rolurile conjugale sunt realizate parțial și nesatisfacător, pe fondul unei stări de indiferență sau tensiune. Relaționarea interpersonală este dificilă și disfuncțonală antrenând și agravând conflicte, manifestări violente ale căror efecte se resimt în viața profesională și socială a partenerilor, în dezechilibre și lacune de socializare a copiilor.”

Succesul cuplului marital depinde de capacitatea partenerilor de a-și asuma rolurile conjugale, de a-și satisface nevoile și dorințele specifice.

În ceea ce privește modul de exercitare a autorității indentificăm două tipuri de autorități principale și două tipuri de autorități secundare. Ca și principale identificăm autoritatea patriarhală realizată de catre tată în rolul său de cap al familiei și autoritatea matriarhală realizată de catre femeie la începutul aparitiei civilizațiilor în perioada neoliticului dezvoltat. „Patriarhatul este sistemul social și familial care se susține prin autoritatea fundamentală și absolută a tatălui. Chiar în vechiile civilizații ale indo-europenilor, termenul de pater constituia nucleul organizării sociale”. Ca și autorități secundare întâlnim autoritatea copiilor față de părinți și autoritatea tinerilor față de varstnici.

Exercitarea autorității este determinată de o succesiune de factori de ordin economic, social, cultural, de tradiții și norme prezente în comunitatea din care face parte individul, dar și de factori interni familial precum marimea grupului și componența generațională.

Oamenii se știință au observat că familiile pot fi cercetate pe baza mai multor aspecte descoperind mai multe criterii după care pot fi analizate formând mai multe tipuri familiale după cum afirmă și Petre Iluț: „ Când ne referim, prin urmare, la tipologia familiei trebuie să avem în vedere că putem găsi aproape o infinitate de criterii (și tipuri), dar că multe din ele nu au aproape nici o relevanță epistemică (familie activă, familie pasivă, de pildă), că unele au o funcție conjuncturală (în cercetări pe diferite teme), după cum există tipuri de familie care au o valoare stiințifică generală pentru sociologia familiei)”. Pentru a evidenția varietatea cuplului conjugal și implicit a familiei le putem analiza într-un mod foarte variat.

În funcție de membrii care o alcătuiesc întalnim familiile formate din mai multi parteneri de acelasi gen precum cele în care bărbatul are mai multe soții numite familii poliginice sau cele în care femeia este soția mai multor bărbați denumite familii poliandrice. Aceste cazuri mult mai restranse, caracteristice de regulă decât anumitor societății cu o cultură determinantă.

Familiile cele mai raspândite sunt cele monogame, alcătuite din parteneri de același gen clasificate în familii lărgite sau extinse și familii restrânse. După cum ușor ne putem da seama familiile lărgite sunt alcătuite dintr-un număr mare de membrii, pe langă părinți și copii se mai întalnește și familia de origine a unuia sau altuia dintre părinți și alte rude, frații și/sau surorile soțului sau soției, unchi, mătuși. etc., care au aceeași reședință. Ea se află sub autoritatea celui mai în varstă membru al grupului și sunt specifice îndeosebi mediului rural și societăților tradiționale. În societățile din mediul urban întâlnim cu precădere tipul de famile restrânsă alcătuite din soț, soție și din copiii acestora denumită și familie nucreară. O dată cu trecerea timpului acest tip de familie a devenit forma dominantă inclusiv în mediul rural datorită schimbării structurii sociale. Aceste schimbări ale societății moderne au determinat apariția unor noi tipuri de familii, precum familiile de homoxexuali formate din parteneri de același sex sau familia de interacțiune compusă din membrii aceleiași familii care însă nu au domiciliul comun și de obicei nici aceeași localitate de domiciliu, dar care pastrează anumite legaturi exemplificate în: vizite permanente, ajutoare financiare etc. Acest tip de familie se regăsește ca urmare a schimbării locului de muncă a unuia dintre parteneri în altă localitate sau altă țară.

Pentru definirea tipurilor de familie un alt creiteriu poate fi numărul de părinți existenți distingând familii biparentale (în care se regăsesc atât tatăl cat și mama) și familii monoparentale în care există doar unul dintre părinți, acest fapt survine fie în urma decesului, divorțului sau a liberei alegeri de a devenii părinte unic. Sociologia familiei a studiat cu precădere caracteristicile acestui tip familial a observat o creștere procentuală a fenonenului ce reprezintă un pericol pentru normativitatea familiei, cat si pentru societate. De regulă responsabilitățiile mamei, ca părinte singur,se amplifică întrucât ea trebuie să suplinească și rolul tatălui absent, care avea rol de agent securizant, sprijin economic, model familial. Cercetările realizate în acest domeniu au relevat că persoanele cu risc crescut de a forma o familie monoparentală sunt în general cele de gen feminin, tinere care au un nivel scăzut de școlarizare și provin din medii familiale dezorganizate.

O altă clasificare a familiei este cea care vizează cultura și tradițiile membriilor. Astfel întâlnim familii în care partenerii aparțin aceleiași culturi, care respectă aceleași tradiții, au valori comune și familii mixte în care parteneri aparțin unor culturi diferite. Familiile mixte sunt privite drept un însemnat indicator al acomodării imigranților, dar și ca un eventual factor de schimbări în cultură și societate. Sunt mai mulți factori care pot duce la dezvoltarea sau dimpotrivă regresul acestora. Ei sunt de regulă de natură economică (migrația dintr-o țară mai săracă într-o țară mai dezvoltată), socială, culturală etc. Însă un aspect este sigur: aceste tipuri de mariaje de natură mixtă au devenit tot mai prezente și mai acceptate pe măsura trecerii timpului.