Societatile de Capital
Cuprins
Introducere
Capitolul I Aspecte introductive privind societățile comerciale
I.1 Reglementarea societăților comerciale
I.2 Definiția
I.3 Formele societăților comerciale
I.3.1 Societatea în nume colectiv
I.3.2 Societatea în comandită simplă
I.3.3 Societatea pe acțiuni
I.3.4. Societățile în comandită pe acțiuni
I.3.5 Societatea cu răspundere limitată
I.4 Criterii de clasificarea societăților
I.5. Societăți de persoane și societăți de capitaluri
Capitolul II Comparație și distincție între societățile de persoane și societățile de capital
II.1 Societăți de persoane
II.1.1 Trăsături caracteristice societăților de persoane
II.1.2 Deosebiri între societatea în nume colectiv și societatea în comandită simplă
II.2 Societăți de capitaluri
II.2.1. Trăsături caracteristice societăților de capitaluri
II.2.2. Deosebiri între societatea în comandită pe acțiuni și societatea în comandită simplă
II.3. Societăți cu răspundere limitată
II.3.1. Societăți cu răspundere limitată și societățile de persoane – asemănări
II.3.2. Societăți cu răspundere limitată și societățile de capital -asemănări
II.4 S.R.L. – ul unipersonal
Capitolul III Societățile de capital
III.1 Clasificarea societăților de capital
III.1.1 Societățile pe acțiuni
III.1.2 Societățile în comandită pe acțiuni
III.2 Trăsături caracteristice societăților de capitaluri
III.3 Înființarea societăților de capital
III.3.1 Redactarea actelor constitutive ale societății de capital
III.3.2 Formalitățile necesare constituirii societăților de capital
III.3.3 Regimul actelor juridice încheiate în cursul constituirii societății de capital
III.3.4 Consecințele încălcării cerințelor legale la constituirea societății de capital
III.3.5 Nulitatea societății de capital
III.3.6 Subscripția publică-modalitate specifică de constituire a societăților pe acțiuni
III.3.7 Constituirea sucursalelor și filialelor
III.3.8 Efectele dobândirii personalității juridice de către societate
III.4 Funcționarea societăților de capital
III.4.1 Tipuri de adunări generale
III.4.2 Convocarea adunării generale
III.4.3 Ședința adunării generale
III.4.4 Hotărârile adunării generale
III.4.5 Administratorii societății
III.4.6 Reguli privind pluralitatea de administratori
III.4.7 Răspunderea administratorilor
III.4.8 Controlul gestiunii societății comerciale
III.5 Dizolvarea și lichidarea societăților de capital
III.5.1 Dizolvarea societăților de capital
III.5.2 Lichidarea societăților de capital
Capitolul IV Concluzii
Capitolul V Spețe
BIBLIOGRAFIE
Introducere
Am ales acestă temă pentru lucrarea de licență deoarece este o temă amplă în domeniul dreptului comercial, care se regăsește aprofundată în noul Cod civil.
Promulgarea legii 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil a dus, în opinia unor specialiști, la dispariția dreptului comercial. În același timp se consideră că de fapt asistăm la o „comercializare a dreptului civil”.
Introducerea, în anul 2011, a noului Cod civil, a adus modificări substanțiale regulilor care guvernează societățile comerciale. Intenția legiuitorului a fost de a include dreptul comercial precum și alte ramuri ale dreptului privat, cum ar fi dreptul familiei, în reglementările noului Cod civil.
Totuși, noul Cod reglementează unitar doar o parte din obligațiile „profesioniștilor” (inclusiv contractele), nu și statutul comercianților sau al altor categorii de profesioniști și nici obligațiile profesionale ale comercianților care rămân reglementate prin legi speciale, cum ar fi, de exemplu, Legea societăților comerciale, Legea registrului comerțului, legislația cooperatistă, etc.
Am structurat această lucrare pe cinci capitole. Primul capitol este unul introductiv și prezintă caracteristicile generale ale societăților comerciale. Sunt abordate aici probleme legate de reglementarea juridică, de definiție, de forma și de clasificarea societăților comerciale. Societatea comercială ia naștere în baza actelor constitutive, însoțite de o serie de formalități care se finalizează cu autorizarea constituirii de către funcționarul de la Registrul comerțului. Doar în urma constituirii legale societatea comercială capătă personalitate juridică. Persoana juridică este o formă de organizare care poate fi titulară de drepturi și de obligații civile doar dacă întrunește condițiile cerute de lege. O societate comercială nu poate exista fără personalitate juridică.
În al doilea capitol am făcut o comparație între societățile de capital și societățile de persoane. Am prezentat particularitățile celor două tipuri de societăți. Sunt abordate în detaliu pe parcursul capitolului societatea comercială în nume colectiv, societatea comercială în comandită simplă sau pe acțiuni, societatea comercială cu răspundere limitată și societatea comercială pe acțiuni.
Capitolul al treilea prezintă clasificarea societăților de capital dar și modul de înființare, funcționare, dizolvare și lichidare a acestora. Aici am prezentat caracteristicile societăților de capital.
Al patrulea capitol prezintă concluziile.
În capitolul cinci am prezentat 3 spețe.
Capitolul I Aspecte introductive privind societățile comerciale
I.1 Reglementarea societăților comerciale
Denumirea de „drept comercial” impune ideea că dreptul comercial constituie o reglementare juridică, adică un ansamblu de norme juridice privitoare la comerț.
Etimologic, expresia de „comerț” provine din latinescul „commercium”, care la rândul sau reprezintă o juxtapunere a cuvintelor „cum” și „merx”, ceea ce înseamnă „cu marfă”. Deci, comerțul ar consta în operațiuni cu mărfuri.
Dreptul comun în materia societăților comerciale este reprezentat de Legea 31/1990 privind societățile comerciale actualizată prin Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, în vigoare din 1 februarie 2014. Legea 31/1990 actualizată prin Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, în vigoare din 1 februarie 2014.
În afara acesteia mai există reglementări speciale pentru anumite tipuri de societăți: societățile de asigurare – Legea 32/2000, societățile bancare – Legea 58/1998. Societățile comerciale fără personalitatea juridică sunt reglementate de: asociațiile familiale – Legea 300/2004, asociațiile în participațiune – Codul comercial.
I.2 Definiția
Pornindu-se de la dispozițiile Codului civil, care definește societate civilă ca fiind „contractul prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, cu scopul de a împărți foloasele ce ar putea deriva”, societatea comercială reprezintă o grupare de persoane constituită în baza unui contract de societate și beneficiind de personalitate juridică, în care asociații se înțeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru realizarea de fapte de comerț, în scopul realizării și împărțirii profitului realizat.
Rezultă, deci, că societatea poate fi privită dintr-o dublă perspectivă: ca instituție juridică în sine, un organism constituit pe baze asociative în scopul obținerii de profit și ca un contract, cu trăsături specifice scopului pentru care s-a încheiat.
Substanța societății comerciale își are sorgintea în art. 1881 Cod civil, articol ce reprezintă izvorul și pentru societatea civilă în general. Așadar, cele două forme de societate se aseamănă în ceea ce privește scopul lucrativ, interesul asociaților (realizarea și împărțirea beneficiilor), intenția comună a asociaților de a coopera, contribuția cu aporturi, exploatarea unei întreprinderi și calitatea comună a asociaților de profesioniști.
I.3 Formele societăților comerciale
Conform Art.1888 din noul Cod civil „După forma lor, societatile pot fi:
a) simple;
b) în participație;
c) în nume colectiv;
d) în comandită simplă;
e) cu răspundere limitată;
f) pe acțiuni;
g) în comandită pe acțiuni;
h) cooperative;
i) alt tip de societate anume reglementat de lege.”
Actele de comerț se pot realiza fie de către comerciantul persoană fizică, fie prin asocierea acestora în cadrul unor societăți comerciale fără personalitate juridică – asociere în participațiune, asociație familială, fie sub forma societăților comerciale beneficiind de personalitate juridică, constituite în temeiul Legii 31/1990.
Astfel „în vederea desfașurării de activități cu scop lucrativ, persoanele fizice și persoanele juridice se pot asocia și pot constitui societăți cu personalitate juridică, cu respectarea dispozițiilor prezentei legi”. Se consacră principiul potrivit căruia o societate comercială constituită potrivit legii 31/1990 poate avea ca obiect numai realizarea de acte de comerț.
Dacă prin lege nu se prevede altfel, societățile cu personalitate juridică se constituie în una dintre următoarele forme:
a) societate în nume colectiv;
b) societate în comandită simplă;
c) societate pe acțiuni;
d) societate în comandită pe actiuni și
e) societate cu răspundere limitată.
I.3.1 Societatea în nume colectiv
Societățile în nume colectiv sunt societăți intuitu personae, constituite dintr-un număr mic de persoane între care există relații de încredere; sunt considerate „societăți închise”. Pentru societatea în nume colectiv legea nu prevede un minimum de capital social, dar se pot aporta bunuri de orice fel: numerar, natură sau creanțe. Capitalul este divizat în părți sociale, numite în doctrină „părți de interes”, de valoare egală, care nu sunt reprezentate prin titluri negociabile și în principiu sunt netransmisibile. Cesiunea părților sociale sau transmiterea lor în caz de deces al unui asociat operează numai dacă în actul constitutiv al societății s-a prevăzut în mod expres această posibilitate.
Asociații răspund solidar și nelimitat pentru obligațiile sociale, astfel încât acestea sunt garantate cu patrimoniul social și cu patrimoniul asociaților. Răspunderea este solidară, în sensul că dacă patrimoniul social nu este suficient pentru plata datoriilor societății, creditorii pot solicita și obține de la oricare dintre asociați plata întregii creanțe, urmând ca cel care a făcut plata să aibă drept de regres împotriva celorlalți asociați corespunzător participării lor la beneficii și pierderi; solidaritatea exisă numai în raport cu creditorii sociali, între asociați, obligațiile fiind divizibile. Răspunderea este nelimitată, în sensul că fiecare asociat răspunde pentru datoriile sociale inclusiv cu bunurile proprii.
Poziția asociatului ce răspunde solidar și nelimitat este asemănătoare fidejusorului cu anumite particularități. Ei pot fi executați direct și în temeiul unei hotărâri a judecătorului sindic în cazul procedurii falimentului – Legea nr. 85/2006.
Această răspundere este subsidiară, creditorii având obligația să se îndrepte mai întâi împotriva acesteia pentru obligațiile ei și doar în cazul în care societatea nu le plătește în termen de 15 zile de la data punerii în întârziere, creditorii se vor putea îndrepta împotriva asociaților.
Conducerea revine adunării generale care adoptă hotărârile cu unanimitate de vot iar administrarea și reprezentarea societății în relațiile cu terții se face de către unul sau mai mulți administratori, asociați sau terți. Controlul activității economico – financiare de regulă, se realizează de către asociați, aceștia având posibilitatea să desemneze unul sau mai mulți cenzori.
Dizolvarea din cauze generale sau cauze specifice: moartea, incapacitatea, falimentul, retragerea sau excluderea unui asociat.
I.3.2 Societatea în comandită simplă
Se caracterizează prin existența a două categorii de asociați:
comanditați, care au aceeași răspundere ca și asociații din societatea în nume colectiv, adică răspund solidar și nelimitat pentru obligațiile sociale; ei lucrează sub comanda comanditarilor și sunt cei care administrează efectiv societatea și o reprezintă în relațiile cu terții
-comanditari, răspund numai în limita aportului la ciale, numite în doctrină „părți de interes”, de valoare egală, care nu sunt reprezentate prin titluri negociabile și în principiu sunt netransmisibile. Cesiunea părților sociale sau transmiterea lor în caz de deces al unui asociat operează numai dacă în actul constitutiv al societății s-a prevăzut în mod expres această posibilitate.
Asociații răspund solidar și nelimitat pentru obligațiile sociale, astfel încât acestea sunt garantate cu patrimoniul social și cu patrimoniul asociaților. Răspunderea este solidară, în sensul că dacă patrimoniul social nu este suficient pentru plata datoriilor societății, creditorii pot solicita și obține de la oricare dintre asociați plata întregii creanțe, urmând ca cel care a făcut plata să aibă drept de regres împotriva celorlalți asociați corespunzător participării lor la beneficii și pierderi; solidaritatea exisă numai în raport cu creditorii sociali, între asociați, obligațiile fiind divizibile. Răspunderea este nelimitată, în sensul că fiecare asociat răspunde pentru datoriile sociale inclusiv cu bunurile proprii.
Poziția asociatului ce răspunde solidar și nelimitat este asemănătoare fidejusorului cu anumite particularități. Ei pot fi executați direct și în temeiul unei hotărâri a judecătorului sindic în cazul procedurii falimentului – Legea nr. 85/2006.
Această răspundere este subsidiară, creditorii având obligația să se îndrepte mai întâi împotriva acesteia pentru obligațiile ei și doar în cazul în care societatea nu le plătește în termen de 15 zile de la data punerii în întârziere, creditorii se vor putea îndrepta împotriva asociaților.
Conducerea revine adunării generale care adoptă hotărârile cu unanimitate de vot iar administrarea și reprezentarea societății în relațiile cu terții se face de către unul sau mai mulți administratori, asociați sau terți. Controlul activității economico – financiare de regulă, se realizează de către asociați, aceștia având posibilitatea să desemneze unul sau mai mulți cenzori.
Dizolvarea din cauze generale sau cauze specifice: moartea, incapacitatea, falimentul, retragerea sau excluderea unui asociat.
I.3.2 Societatea în comandită simplă
Se caracterizează prin existența a două categorii de asociați:
comanditați, care au aceeași răspundere ca și asociații din societatea în nume colectiv, adică răspund solidar și nelimitat pentru obligațiile sociale; ei lucrează sub comanda comanditarilor și sunt cei care administrează efectiv societatea și o reprezintă în relațiile cu terții
-comanditari, răspund numai în limita aportului la capitalul social; au puterea de comandă a societății, finanțează societatea, fără a participa în mod direct la coordonarea și administrarea patrimoniului acesteia.
Celelalte caracteristici prezentate la societatea în nume colectiv sunt valabile și pentru această formă de societate.
I.3.3 Societatea pe acțiuni
Societatea pe acțiuni este o societate de capitaluri, elementul esențial nefiind calitatea persoanei asociate ci capitalul aportat de aceasta, el prezentând mai multă relevanță.
Acestea sunt societăți mari, fiind necesar un număr de minim 5 acționari la constituire iar capitalul social minim este de 25.000 Euro în echivelent lei la data subscrierii, la cursul BNR, și se poate constitui numai în bani și natură.
Societatea pe acțiuni se constituie atât prin subscripție instantanee, ca orice altă societate comercială, dar și prin subscripție publică.
Capitalul social este împărțit în acțiuni reprezentate prin titluri negociabile, transmisibile atât pe piețele financiare organizate – bursele de valori cât și pe piețe neorganizate, mai ales cele necotate la bursă; se transmit prin acte între vii și prin acte mortis causa, fără să fie necesar acordul celorlalți acționari.
Răspunderea acționarilor pentru datoriile societății este limitată la valoarea acțiunilor pe care le deține fiecare, obligațiile sociale fiind garantate numai cu patrimoniul societății.
Conducerea societății se realizează de către adunarea generală și se face pe principiul majorității voturilor acționarilor și nu al majorității. Administrarea societății se realizează de către un consiliu de administrație și eventual un comitet de direcție; este posibil ca administrarea societății să se facă și de un singur administrator. Controlul activității se realizează, în mod obligatoriu, de o comisie de cenzori.
Dizolvarea: pentru cauze generale și speciale (scăderea numărului de asociați sau a capitalului sub minimul prevăzut de lege).
I.3.4. Societățile în comandită pe acțiuni
Societățile în comandită pe acțiuni presupun împărțirea acționarilor în 2 categorii:
– comanditații care au răspundere solidară și nelimitată pentru datoriile sociale;
– comanditarii care au răspundere limitată doar la aportul lor social.
Obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul societății și patrimoniul asociaților comanditați, care au o răspundere subsidiară, solidară și nelimitată.
Celelalte aspecte sunt comune cu ale societății pe acțiuni.
I.3.5 Societatea cu răspundere limitată
Este o formă intermediară, mixtă între societățile de persoane și cel de capitaluri, împrumutând trăsături de la ambele. Ea se poate constitui și sub forma unei societăți unipersonale, cu asociat unic și se bazează pe încrederea între asociați și de aceea părțile sociale nu sunt liber transmisibile. Capitalul social este de minim 2.000 lei, se constituie din aporturi care pot consta în bani sau natură, se divide în părți sociale, de valoare egală, de minimum 10 lei; ele nu sunt titluri negociabile, nu sunt liber transmisibile; pentru cesiunea acestora fiind necesară respectarea condițiilor cerute de legea 31/1990. Răspunderea asociaților este limitată numai la aportul la capitalul social; obligațiile sociale sunt garantate numai cu patrimoniul social. Conducerea este asigurată de adunarea generală a asociaților, iar hotărârile acesteia se adoptă cu o dublă majoritate: majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale. Administrarea societății se realizează prin intermediul unui sau mai multor administratori; controlul este asigurat fie direct de către asociații care nu au calitatea de administratori sau de către cenzori, când numărul asociaților este mai mare de 15. Dizolvarea se realizează atât din cauze generale,cât și din cauze specifice.
I.4 Criterii de clasificarea societăților
Formele societății comerciale reglementate de Legea nr. 31/1990
Potrivit Legii nr. 31/1990 „dacă prin lege nu se prevede altfel, societățile cu personalitate juridică se constituie în una dintre următoarele forme:
a) societate în nume colectiv;
b) societate în comandită simplă;
c) societate pe acțiuni;
d) societate în comandită pe actiuni și
e) societate cu răspundere limitată.”
Societățile comerciale pot face obiectul unor clasificări. În doctrina dreptului comercial sunt folosite mai multe criterii de clasificare, cu o valoare diferită și, deci, cu consecințe diferențiate pe planul dreptului.
Dintre criteriile mai des folosite menționăm:
-natura societății
– întinderea răspunderii asociaților
-împărțirea capitalului social
-posibilitatea emiterii unor titluri de valoare
-proveniența capitalului social.
Prezentarea acestor clasificări are un interes deosebit pentru înțelegerea regimului juridic al societăților comerciale.
După natura societății sau după prevalența elementului personal sau cel material:
societăți de persoane: SNC, SCS
societăți de capitaluri: SA, SCA
societatea mixtă: SRL
Diferențele apar cu privire la: aporturi, posibilitatea transmiterii părților de interes, acțiunilor, răspunderea asociaților pentru obligațiile sociale, cauzele de dizolvare.
Ca și în cazul societăților de persoane a căror reglementare este dată de Legea nr. 31/l990, noul Cod civil interzice societăților emiterea de instrumente financiare.
După întinderea răspunderii asociaților:
societăți în care asociații au o răspundere limitată: SRL, SA, asociații comanditari;
societăți în care asociați au răspundere nelimitată: SNC, asociații comanditați;
După împărțirea capitalului și structura acestuia:
societăți la care capitalul social divide în părți de interes – SNC, SCS, respectiv părți sociale SRL
societăți al căror capital social se divide în acțiuni.
Puncte comune:
– se cuvin în proporțiile stabilite în actul constitutiv, în schimbul aportului la capitalul social;
– conferă dreptul asociaților de a participa la adunările generale și de a vota;
– conferă dreptul la dividende;
– în caz de excludere sau retragere, precum și în cazul dizolvării și lichidării societății dreptul la contravaloarea aportului lor.
Diferența se relevă în modul de transmitere: părțilede interes nu sunt transmisibile, părțile sociale sunt transmisibile în mod excepțional în condițiile prevăzute de legea 31/1990, acțiunile pot fi transmise în mod liber. Părțile de interes se transmit prin mijloace de drept civil spre deosebire de acțiuni care dacă sunt nominative au un regim restrictiv.
După posibilitatea emiterii titlurilor de valoare:
-societăți care pot emite titluri de valoare: SA, SCA – emit acțiuni care materializează dreptul asupra unei fracțiuni din capitalul social, fiind totodată și titluri de valoare negociabile, titluri de credit – și obligațiuni- fracțiuni ale unui împrumut contractat de societate.
Este de observat însă că toate aceste clasificări, în realitate sunt circumscrise împărțirii societăților comerciale în societăți de persoane și societăți de capital, cu luarea în considerare a elementelor specifice societății cu răspundere limitată. Astfel, de exemplu, în ceea ce privește răspunderea asociaților, aceasta este nelimitată în cazul societăților de persoane și limitată la aportul la capitalul social în cazul societăților de capital. Societățile cu răspundere limitată, după cum le indică și numele, au împrumutat această trăsătură de la societățile de capital, asociații în cadrul lor având o răspundere limitată. La fel, societățile de capital presupun un capital social împărțit în părți de interese, în cazul societăților cu răspundere limitată, capitalul social este împărțit în părți sociale, acestea reprezentând o formă specifică a părților de interese.
I.5. Societăți de persoane și societăți de capitaluri
După natura lor sau după prevalența elementului personal ori al celui material, societățile comerciale se împart în două categorii: societăți de persoane și societăți de capitaluri.
Societățile de persoane se constituie dintr-un număr mic de persoane, pe baza cunoașterii și încrederii reciproce, a calităților personale ale asociaților (intuitu personae). Fac parte din această categorie: societatea în nume colectiv și societatea în comandită simplă. Prototipul societății de persoane este societatea în nume colectiv.
Societățile de capitaluri se constituie dintr-un număr mare de asociați, impus de nevoile capitalului social, fără să prezinte interes calitățile personale ale asociaților. Elementul esențial îl reprezintă cota de capital investită de asociat (intuitu pecuniae).
Societățile de persoane se constituie dintr-un număr mic de persoane, pe baza cunoașterii și încrederii reciproce a calităților personale ale asociaților. Fac parte din această categorie: societatea în nume colectiv și societatea în comandita simplă.
Societățile de capitaluri se constituie dintr-un număr mare de asociați, impus de nevoile acoperirii capitalului social, fără să prezinte interes calitățile personale ale asociaților. Elementul esențial îl reprezintă cota de capital investită de asociat. Intră în această categorie: societatea pe acțiuni și societatea în comandita pe acțiuni.
Societatea cu răspundere limitată nu se încadrează în nici una din aceste categorii. Această formă de societate împrumută unele caractere, atât de la societățile de persoane, cât și de la societățile de capitaluri.
Capitolul II Comparație și distincție între societățile de persoane și societățile de capital
În doctrina de specialitate se cunosc mai multe clasificări, avându-se în vedere criterii diferite ca: numărul de asociați, calitatea sau întinderea răspunderii, structura capitalului social, titularul capitalului social și posibilitatea de a emite titluri de valoare.
Fiecare dintre aceste clasificări prezintă importanță, putând constitui obiect de studiu separat. Totuși ne vom opri la a distinge între societățile de persoane și cele de capitaluri, pe de o parte pentru că este cea mai utilizată și, pe de alta parte, pentru că permite identificarea celor cinci forme de societăți enumerate de Legea nr. 31/1990, republicată, modificată prin Legea 441/2006.
Pentru o imagine mai sistematică a celor două tipuri de societăți, vom prezenta societățile de persoane accentuând asemănările și deosebirile, după care ne vom opri asupra societăților de capitaluri.
II.1 Societăți de persoane
Prototipul societăților de persoane îl constituie societatea în nume colectiv; o categorie aparte o reprezintă specia societății în comandită simplă.
II.1.1 Trăsături caracteristice societăților de persoane
Societățile de persoane se caracterizează prin număr redus de membri; limitarea se explică deoarece la baza asocierii stă cunoașterea reciprocă, onestitatea, priceperea profesională, spiritul de inițiativă, conștiinciozitatea, puterea de muncă, solvabilitatea, devotamentul fiecăruia. Cu alte cuvinte, elementul personal, „intuitu personae”, este predominant. Dacă aceste calități sunt avute în vedere, vom înțelege de ce primele entități asociative s-au constituit între membrii aceleiași familii (de exemplu între frați, între tată și fiu, între bunic și nepoți, între care încrederea reciprocă este liantul principal). Din acest punct de vedere putem afirma că societatea în nume colectiv este cea mai veche formă de asociere sub formă de societate comercială.
Răspunderea asociaților este nemărginită (nelimitată) în sensul că, indiferent de contribuția fiecărui asociat la constituirea societății comerciale (aport), fiecare răspunde pentru datoriile societății comerciale cu întreaga avere personală, nu în limita aportului; aceasta răspundere este solidară, în sensul că, în caz de neplată a datoriilor sociale, oricare dintre asociați poate fi ținut să plătească întreaga datorie (nu doar în limita aportului său), dar, în același timp, această răspundere este subsidiară, în sensul că, deoarece societatea comercială are personalitate juridică proprie, ea trebuie întâi urmărită la plata propriilor datorii, numai în cazul în care nu poate plăti „creditorii societății se vor îndrepta mai întâi împotriva acesteia pentru obligațiile ei și, numai dacă societatea nu plătește în termen de cel mult 15 zile de la data punerii în întârziere, se vor îndrepta împotriva acestor asociați”. Dreptul asociaților de a cere cu prioritate urmărirea bunurilor din patrimoniul societății și numai după aceea, subsidiar, bunurile din patrimoniul unuia dintre asociați, corespunde beneficiului în discuțiune ce aparține asociaților, în acest sens asemănarea cu fidejusorii fiind relevantă. Acest beneficiu conferă caracterul subsidiar al răspunderii.
Capitalul social se divide în părți de interes, care nu sunt negociabile și nu pot fi transmise, în principiu; explicația pornește de la caracterul subiectiv, personal al societăților în nume colectiv; cesiunea părților de interes sau transmiterea lor în caz de deces al unui asociat operează numai dacă în actele constitutive se prevede, în mod expres, continuarea activității cu moștenitorii celui decedat sub forma clauzei de continuitate cu succesorii. În reglementarea actuală societățile de persoane au obligația să verse integral capitalul social subscris chiar de la data constituirii.
Nu este permisă emiterea de acțiuni sau obligațiuni, motiv pentru care asociații nu sunt acționari.
Nu se pot recruta asociați pe baza subscripției publice.
Puterile majorității societarilor sunt limitate, în sensul că, în afară de stipulație contrară, majoritatea asociațiilor nu poate decide să schimbe sau să modifice tipul de societate, contractul, obiectul activității, pentru că principiul de decizie este al unanimității.
În lipsă de stipulație contrară, toți asociații au dreptul să administreze societatea în virtutea prezumției (presupunerii) că și-au acordat reciproc mandat în aceasta privință (pot fi administratori fie asociați, fie, în temeiul republicării Legii nr. 31/1990, chiar terțe persoane, adică neasociați).
Calitatea obligatorie de a fi comerciant cerută fiecărui asociat al societății în nume colectiv, potrivit dreptului francez (ce decurge din calitatea de a administra societatea comercială, adică de a săvârși acte de comerț) nu este prevazută de dreptul român; asociații pot fi, așadar, comercianți sau necomercianți, fără ca după dobândirea calității de asociat să devină automat și comercianți.
Asociații nu pot lua parte, ca asociați cu răspundere nelimitată, în alte societăți concurente sau având același obiect de activitate, nici să facă operațiuni în contul lor sau al altora, în același fel de comerț sau unul asemănător; totuși, asociații pot îndeplini astfel de activități dacă au consimțământul expres sau tacit al celorlalți (se consideră tacit consimțământul dat când participarea la astfel de activități a fost cunoscută de ceilalți asociați și aceștia nu au interzis continuarea lor).
Pentru că fiecare asociat răspunde cu averea personală, pe care va trebui să o declare la constituire, prin contractul de societate se poate prevedea că asociații pot lua din casa societății anumite sume pentru cheltuielile lor particulare, dar că acel asociat care, fără consimțământul scris al celorlalți, ar întrebuința capitalul, bunurile sau creditul societății în folosul său sau în acela al unei alte persoane, este obligat să restituie societății beneficiile ce au rezultat și să plătească despăgubiri pentru daunele cauzate.
Se admit aporturi de bunuri în natură, dar și în creanțe.
Controlul activității economico-financiare se realizează de regulă de către asociați; numirea cenzorilor este facultativă.
În societățile de persoane, printre cauzele care atrag dizolvarea acestora se numără: retragerea, excluderea, incapacitatea, falimentul sau moartea unui asociat, dacă astfel colectivul se reduce la un singur membru, fără să existe în actul constitutiv o clauză de continuitate cu succesorii sau o altă modalitate de a asigura pluralitatea de membri; de unde deducem că numărul minim de asociați la societățile de persoane este de doi membri (întărită și de caracterul bilateral al actului constitutiv).
La societățile de persoane nu se cere un minim de capital social la constituire pentru că, oricum, fiecare garantează cu întreaga avere (nelimitat).
Firma cuprinde numele asociaților, sau cel puțin a unuia din ei, cu mentiunea „și alții”.
Actul constitutiv este contractul de societate, nefiind necesară redactarea unui statut; actul constitutiv este obligatoriu a fi încheiat în formă autentică la societățile de persoane.
Acesta trebuie să cuprindă date de identificare ale asociaților, care pot fi persoane fizice sau juridice, forma, denumirea, sediul și dacă este cazul emblema, obiectul de activitatea cu precizarea domeniului și a activității principale, capitalul social cu menționarea aportului fiecărui asociat, în numerar sau în natură, valoarea lui și modul de evaluare, cine sunt asociații ce reprezintă societatea sau administratorii neasociați cu datele de identificare și puterile ce li s-au conferit; partea asociaților la beneficii și la pierderi; sediile secundare, durata societății și modul de dizolvare și lichidare.
Fondatorii societății pot fi semnatarii actului constitutiv sau persoanele care au un rol determinant în constituirea societății în schimb nu pot fi fondatori persoanele care sunt incapabile sau care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, precum și pentru infracțiunile prevăzute de Legea 31/1990 republicată.
II.1.2 Deosebiri între societatea în nume colectiv și societatea în comandită simplă
Spre deosebire de societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă cuprinde două categorii de asociați:
comanditații care, asemenea asociaților societății în nume colectiv, răspund nelimitat, solidar și subsidiar pentru îndeplinirea obligațiilor sociale; toți comanditații, unii dintre ei, sau doar unul, în funcție de prevederile actului constitutiv, sunt și administratorii societății comerciale;
comanditarii răspund numai în limita aportului lor la capitalul social, fapt pentru care ei nu pot încheia operațiuni în contul societății decât dacă au împuternicire să administreze societatea, printr-o procură specială; fără această împuternicire nu se pot face decât servicii în administrația internă (nu în raporturile cu terții), acte de supraveghere și să participe la numirea și revocarea administratorilor. Două sunt căile prin care comanditarii devin automat comanditați: atunci când fac acte de administrare externă, fără împuternicire, moment din care răspund nelimitat și solidar față de terți și când numele lor este trecut în firma societății (de regulă firma cuprinzând numele comanditaților, pentru că ei răspund cu întreaga avere); în ambele cazuri, pentru existența societății este mai utilă trecerea acestor asociați din categoria „comanditari” în „comanditați”, decât excluderea lor.
Pentru că existența celor două categorii de asociați este de esența societății în comandită simplă, înseamnă că pentru existența ei valabilă este necesar să existe cel puțin un comanditar și un comanditat (așadar: moartea, incapacitatea, falimentul, retragerea sau excluderea unui asociat, când prin aceasta o categorie de asociați dispare, atrag dizolvarea societății în comandită simplă).
Toate celelalte caracteristici enumerate la societatea în nume colectiv sunt valabile și pentru societatea în comandită simplă.
II.2 Societăți de capitaluri
Prototipul societăților de capitaluri este societatea pe acțiuni, o categorie aparte o reprezintă societatea în comandită pe acțiuni.
II.2.1. Trăsături caracteristice societăților de capitaluri
Societățile de capitaluri se caracterizează printr-un număr mai mare de acționari, calitățile personale ale acționarilor fiind fără relevantă. În societățile de capitaluri prevalează elementul obiectiv, esențială fiind contribuția pecuniară a fiecărui acționar la capitalul social („intuitu pecuniae”). Fiind societăți mari, capitalul minim cerut pentru constituirea valabilă este de 90.000 lei, cu posibilitatea ca Guvernul să poată modifica acest capital minim, cel mult o dată la 2 ani, astfel încât acesta să reprezinte echivalentul în lei a sumei de 25.000 Euro; numărul acționarilor nu poate fi mai mic de doi, existând un termen de grație de 9 luni în care se poate reconstitui numărul minim de acționari;
Societățile de capitaluri se constituie prin subscripție simultană sau prin subscripție publică iar răspunderea acționarilor la societatea pe acțiuni este limitată la aportul social. Capitalul social este divizat în acțiuni (sau obligațiuni) care sunt negociabile și transmisibile; fiind negociabile pot fi vândute pe piețele financiare organizate, când sunt cotate la burse; când nu, pot fi vândute pe piețele neorganizate.
Administrarea societății se face după principiul votului majorității, administratorii pot fi acționari sau terțe persoane (neasociați), constituiți de regulă într-un consiliu de administrație; acționarii neadministratori nu pot gira interesele societății comerciale;
Acționarii pot fi comercianți sau necomercianți, nefiind relevate calitățile lor personale, ci contribuția pecuniară; se admit: aportul în numerar (lichidități) și bunuri în natură, fiind interzis aportul în creanțe și în industrie.
Controlul activității revine comisiei de cenzori (minim trei și tot atâția supleanți); în firma societății pe acțiuni nu se folosește numele acționarilor, ci o denumire proprie, fără legatură cu numele acționarilor; Moartea, incapacitatea sau falimentul acționarilor nu duc la dizolvarea societății; în schimb, scăderea capitalului social sub o anumită limită sau a numărului de acționari, pot conduce la dizolvare.
II.2.2. Deosebiri între societatea în comandită pe acțiuni și societatea în comandită simplă
Trăsăturile societății în comandită pe acțiuni corespund celor ale societății în comandită simplă, dar, fiind o societate de capitaluri, preia caracteristicile societății pe acțiuni, mai înainte prezentate.
II.3. Societăți cu răspundere limitată
Definită ca fiind o formă intermediară între societățile de persoane și cele de capitaluri, societatea cu răspundere limitată poate fi explicată ca societate de persoane cu intruziuni ale elementelor specifice societăților de capitaluri și, paradoxal, la fel de corect, ca societate de capitaluri care preia unele trăsături ale societăților de persoane. De aceea prezentăm asemănările cu societățile de persoane (a) și apoi cu societățile de capitaluri (b).
II.3.1. Societăți cu răspundere limitată și societățile de persoane – asemănări
numărul relativ mic de asociați, respectiv maxim 50 asociați;
diviziunile de capital social, numite părți sociale, nu sunt, în principiu, transmisibile (ca excepție pot fi transmise asociaților; de exemplu: clauza de continuitate cu succesorii sau chiar terților, dar cu condiția obținerii acordului a ¾ din capitalul social pentru cesiunea părților sociale);
nu poate emite acțiuni sau obligațiuni;
firma poate conține numele unuia sau mai multor asociați.
în lipsa de cenzori sau auditori financiari; fiecare dintre asociați, care nu are calitate de administrator, poate exercita dreptul de control, asemănător dreptului ce-l au asociații la societățile în nume colectiv;
II.3.2. Societăți cu răspundere limitată și societățile de capital -asemănări
răspunderea limitată a asociaților care atrage obligativitatea îndeplinirii condiției unui capital minim, respectiv 200 lei, divizat în părți sociale în valoare de cel putin 10 lei;
hotarârile asociaților se iau în Adunarea generală, care decide, în lipsa de stipulație contrară, prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale (când obiectul îl constituie modificarea actului constitutiv, e necesar votul tuturor asociaților). Prin actul constitutiv se poate stabili ca votarea să se facă și prin corespondență.
administrarea societății poate fi făcută de asociați sau de terți;
controlul gestiunii se face de către înșiși asociații (ca la societățile de persoane), dar, când numărul asociaților depășește cifra 15, este obligatorie numirea de cenzori;
nu se admit decât aporturi în natură și numerar; fiind interzis aportul în creanțe și în industrie;
desi între cauzele de dizolvare sunt și unele specifice societăților de persoane, scăderea capitalului social sub limita legală (ca la societăți de capitaluri) atrage dizolvarea societății cu răspundere limitată.
II.4 S.R.L. – ul unipersonal
În cazul S.R.L.-ului unipersonal actul constitutiv, reprezentând voința unei singure persoane, îmbracă forma unui act juridic unilateral, respectiv statutul.
Fiind vorba de un singur asociat, acesta își asumă prerogativele pe care Adunarea generală a asociaților le exercită în cazul societăților pluripersonale.
Când aportul asociatului este în bunuri mobile sau imobile și nu în numerar, este necesară expertiza de specialitate a acestuia pentru a se asigura o evaluare obiectivă a bunurilor.
Unicul asociat poate fi și administrator, caz în care, dacă a vărsat contribuțiile la asigurările sociale, inclusiv pentru pensia suplimentară, poate beneficia de pensie de la asigurările sociale. Asociatul unic poate fi salariat cu excepția cazului când este și administrator unic sau membru al consiliului de administrație. Așadar, calitatea de salariat a asociatului unic poate fi cumulată cu cea de administrator numai dacă este o pluralitate de administratori ai S.R.L.-ului și asociatul unic nu face parte din consiliul de administrație.
Daca extindem prevederile privind administrarea S.A. și la S.R.L. vom reține că numărul minim de administratori este de 3 pentru societățile comerciale care fac obiectul obligației legale de auditare, adică acele societăți ale căror situații financiare intră sub incidența reglementărilor contabile armonizate cu directivele europene și standardele internaționale de contabilitate.
S.R.L.-ul unipersonal poate fi înțeles ca treaptă a evoluției activității comerciale, prin comparație cu activitatea comerciantului – persoană fizică. Deoarece comerciantul (persoana fizică) răspunde nelimitat pentru obligațiile comerciale asumate, iar, pe de altă parte, în cadrul societăților comerciale se realizase deja trecerea de la societăți de persoane (cu răspunderea nelimitată a asociaților) la societățile de capitaluri (cu răspunderea limitată a asociaților), se punea logic întrebarea de ce o singură persoană fizică n-ar putea răspunde doar în limita aportului său la capitalul social. Răspunsul l-a constituit apariția S.R.L.-ului unipersonal, dar în care, prin bunurile constituite ca aport la patrimoniul respectiv, societatea comerciala dobândește personalitate juridică proprie. Pentru că acest S.R.L. este unic și irepetabil, întelegem de ce Legea nr. 31/1990, modificată, menționează expres că o persoană fizică sau o persoană juridică nu poate fi asociat unic decât într-o singură societate cu răspundere limitată și că o societate cu răspundere limitată nu poate avea ca asociat unic o altă societate cu răspundere limitată alcătuită dintr-o singură persoană.
Capitolul III Societățile de capital
III.1 Clasificarea societăților de capital
Societățile de capital presupun ca element de esență capitalul aportat de către asociații -acționari, capitalul având mai multă relevanță decât calitățile asociaților.
Prototipul societăților de capitaluri este societatea pe acțiuni, o categorie aparte reprezentând-o societatea în comandită pe acțiuni.
III.1.1 Societățile pe acțiuni
Constituire
Societățile pe acțiuni se constituie în baza unui act constitutiv, ce trebuie să cuprindă obligatoriu atât elemente specifice ale contractului de societate, cât și cele ale statutului de funcționare. Specific societăților pe acțiuni este faptul că ele se pot constitui atât prin subscripție instantanee, la fel ca oricare altă societate comercială, membrii fondatori aportând la capital sumele subscrise, cât și prin subscripție publică, în baza unui prospect de emisiune.
Acționarii
Societățile pe acțiuni sunt societăți mari, ce presupun un număr mare de acționari la constituire. Ele au existența valabilă în măsura în care există minim 2 acționari.
Capitalul social
Capitalul social obligatoriu la constituire este stabilit, prin lege, minim 90.000 mii lei. Capitalul social se poate constitui numai în bani și în natură. Este posibil să nu fie vărsat întreg capitalul la constituire.
Legea impune ca la constituire să fie vărsat minim 30% din aportul fiecărui acționar la capitalul social subscris, urmând ca diferența să fie achitată în termen de 12 luni (în cazul constituirii societății pe acțiuni prin subscripție simultană).
Acțiunile
Capitalul social este împărțit în acțiuni, reprezentate prin titluri negociabile și transmisibile atât pe piețe financiare organizate (cum sunt bursele de valori), cât și pe piețe neorganizate, mai cu seamă când acțiunile nu sunt cotate la bursă. Acțiunile sunt transmisibile atât prin acte juridice inter vivos (vânzare, donație), cât și prin acte juridice mortis cauza (testament). În principal, acțiunile sunt nominative (atunci când în conținutul lor este înscris titularul dreptului) sau la purtator (simpla deținere a acestora valorând titlu de proprietate). O societate de capital poate emite ca titluri de valoare atât acțiuni, cât și obligațiuni.
Răspunderea acționarilor
Răspunderea acționarilor pentru datoriile societății este limitată la valoarea acțiunilor pe care le deține fiecare.
Conducerea, administrarea și controlul
Conducerea societății se face pe principiul majorității voturilor acționarilor, și nu al unanimității. Organul de conducere este adunarea generală a acționarilor, care poate fi ordinară și extraordinară.
Administrarea societății se realizează, de regulă, de către un consiliu de administrație și, eventual, un comitet de direcție.
Este posibil ca administrarea societății să poată fi efectuată și numai de un singur administrator (conform art. 137 alin.1 din Legea nr. 31/1991, republicată). Controlul activității societății se realizează, în mod obligatoriu, de o comisie de cenzori formată din minimum 3 cenzori și tot atâția supleanți, dacă prin actul constitutiv nu se prevede un număr mai mare. În toate cazurile, numărul cenzorilor trebuie să fie impar (conform art. 159 alin.1 din Legea nr. 31/1990, republicată).
Dizolvarea
Dizolvarea societăților de capital se produce pentru cauze generale, comune tuturor societăților comerciale, dar și pentru cauze speciale, în situația în care nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege la constituire, respectiv:
– dacă numărul minim de acționari a scăzut sub limita prevazută de lege;
– dacă limita minimă a capitalului social s-a redus și nu s-a dispus completarea lui în termenul prevazut de lege.
III.1.2 Societățile în comandită pe acțiuni
Societatea în comandită pe acțiuni este reglementată de dispozițiile referitoare la societățile pe acțiuni. Societățile în comandită pe acțiuni presupun împărțirea acționarilor în două categorii: comanditari și comanditați. Comanditații au răspundere solidară și nelimitată pentru debitele societății, în timp ce comanditarii au o răspundere limitată doar la aportul lor la capitalul social. Administrarea societății este încredințată unuia sau mai multor asociați comanditați.
În societatea în comandită pe acțiuni, administratorii vor putea fi revocați de adunarea generală a acționarilor, printr-o hotărâre luată cu majoritatea stabilită pentru adunările extraordinare. Asociații comanditați, care sunt administratori, nu pot lua parte la deliberările adunărilor generale pentru alegerea cenzorilor, chiar dacă posedă acțiuni ale societății. În rest, toate celelalte trăsături specifice societăților pe acțiuni se regăsesc și în cazul societăților în comandită pe acțiuni.
Avantaje si dezavantaje
Societățile de capital prezintă următoarele avantaje principale:
– răspunderea acționarilor este limitată la valoarea acțiunilor subscrise;
– acțiunile sunt titluri negociabile și transmisibile.
Societățile de capital prezintă următoarele dezavantaje principale:
– existența unui număr minim de acționari, respectiv cinci;
– existența unui capital social minim prevăzut de lege.
III.2 Trăsături caracteristice societăților de capitaluri
Societățile de capitaluri se caracterizează printr-un număr mai mare de acționari, calitățile personale ale acționarilor fiind fără relevanță. În cadrul societăților de capitaluri prevalează elementul obiectiv, esențială fiind contribuția pecuniară a fiecărui acționar la capitalul social intuitu pecuniae. Fiind societăți mari, capitalul minim cerut pentru constituirea valabilă este de 90.000 lei, cu posibilitatea ca Guvernul să poată modifica acest capital minim, cel mult o dată la 2 ani, astfel încât acesta să reprezinte echivalentul în lei a sumei de 25.000 Euro; numărul acționarilor nu poate fi mai mic de doi, existând un termen de grație de 9 luni în care se poate reconstitui numărul minim de acționari.
Societăților de capitaluri se constituie prin subscripție simultană sau prin subscripție publică, răspunderea acționarilor la societatea pe acțiuni este limitată la aportul social și capitalul social este divizat în acțiuni (sau obligațiuni) care sunt negociabile și transmisibile; fiind negociabile pot fi vândute pe piețele financiare organizate, când sunt cotate la burse; când nu, pot fi vândute pe piețele neorganizate.
Administrarea societății se face după principiul votului majorității, administratorii pot fi acționari sau terțe persoane (neasociați), constituiți de regulă într-un consiliu de administrație; acționarii neadministratori nu pot gira interesele societății comerciale. Acționarii pot fi comercianți sau necomercianți, nefiind relevate calitățile lor personale, ci contribuția pecuniară. Se admit: aportul în numerar (lichidități) și bunuri în natură, fiind interzis aportul în creanțe și în industrie.
Controlul activității revine comisiei de cenzori (minim trei și tot atâția supleanți), în firma societății pe acțiuni nu se folosește numele acționarilor, ci o denumire proprie, fără legatură cu numele acționarilor;
Moartea, incapacitatea sau falimentul acționarilor nu duc la dizolvarea societății; în schimb, scăderea capitalului social sub o anumită limită sau a numărului de acționari, pot conduce la dizolvare.
Trăsăturile societății în comandită pe acțiuni corespund celor ale societății în comandită simplă, dar, fiind o societate de capitaluri, preia caracteristicile societății pe acțiuni.
III.3 Înființarea societăților de capital
Procedura constituirii societăților de capital
Există două etape în constituirea societăților de capital:
– redactarea actelor constitutive și după caz, autentificarea acestuia în condițiile impuse de lege;
– îndeplinirea unor formalități prevăzute de lege, înmatricularea societății în registrul comerțului urmată de efectuarea publicității prevăzute de lege. Cu această ocazie se realizează și înregistrarea fiscală a societății, iar pentru a putea desfășura activitatea este necesară și autorizarea funcționării societății.
III.3.1 Redactarea actelor constitutive ale societății de capital
Spre deosebire de societatea în nume colectiv și societatea în comandită simplă care se constituie numai prin contract, societatea pe acțiuni (S.A.), societatea în comandită pe acțiuni (S.C.A.) se constituie prin contract și statut. Acestea pot fi întocmite fie sub forma a două înscrisuri distincte fie sub forma unui singur înscris numit act constitutiv. În cazul societății cu răspundere limitată constituită prin manifestarea de voință a unei singure personae, se întocmește numai statutul, acesta purtând denumirea tot de act constitutiv.
III.3.2 Formalitățile necesare constituirii societăților de capital
Autorizarea constituirii
Odată întocmit actul constitutiv al societății – contractul de societate și statutul, în forma cerută de lege – a înscrisului sub semnătură privată sau în formă autentică atunci când este cazul, societatea comercială nu este constituită; ea este în curs de constituire și odată cu semnarea actului constitutiv ea dobândește o capacitatea de folosință anticipată și implicit o capacitate de exercițiu anticipată.
Procedura de înmatriculare a societății în Registrul Comerțului, înregistrarea fiscală a acestora și autorizarea funcționării acestora sunt reglementate de Legea 31/90 privind societățile comerciale, de Legea 26/1990 privind Registrul Comerțului și de Legea 359/2004 privind simplificarea formalităților de înregistrare în Registrul Comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora precum și autorizarea funcționării acestor persoane juridice, modificată de Ordonanța de urgență 75/2004 aprobată prin Legea 569/2004.
După aceeași procedură are loc orice înregistrare în Registrul Comerțului: înmatricularea, înscrierea de mențiuni precum și înregistrarea oricăror alte operațiuni care, potrivit legii se menționează în registrul comerțului.
Solicitarea efectuării înregistrării în registrul comerțului se face la biroul unic din cadrul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal de către fondatori, administratori sau de reprezentanții acestora, precum și de orice persoană interesată, în condițiile legii, prin întocmirea cererii de înregistrare.
Potrivit acestor dispoziții legale, în termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv, fondatorii sau administratorii societății ori un împuternicit al acestora precum și orice persoană interesată, în condițiile legii, vor cere înmatricularea societății în Registrul Comerțului în a cărui rază teritorială își va avea sediul societatea. Cererea se va face prin intermediul biroului unic din cadrul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă tribunal.
Cererea va fi însoțită de:
– actul constitutiv al societății
– dovada efectuării vărsămintelor în condițiile actului constitutiv;
– dovada sediului declarat și a disponibilității firmei și emblemei dacă este cazul;
– actele doveditoare asupra aporturilor în natură, iar în cazul în care sunt printre ele și imobile certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate.
– actele constatatoare ale operațiunilor încheiate în contul societății și aprobate de asociați;
– declarația pe proprie răspundere a fondatorilor, a administratorilor și a cenzorilor că îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.
Controlul legalității actelor și faptelor care potrivit legii se înscriu în Registrul Comerțului este efectuat de un judecător delegat, din cadrul Tribunalului.
În cazul în care constată că sunt îndeplinite cerințele legii, judecătorul delegat prin încheiere va dispune autorizarea constituirii societății și înmatricularea acesteia în Registrul Comerțului în condițiile prevăzute de Legea 26/1990.
În cazul în care actul constitutiv nu cuprinde mențiunile prevăzute de lege ori cuprinde clauze prin care se încalcă o dispoziție imperativă a legii sau când nu s-a îndeplinit o cerință legală pentru constituirea societății, judecătorul delegat, din oficiu sau la cererea oricăror persoane care formulează o cerere de intervenție, va respinge cererea prin încheiere, motivat, în afară de cazul în care asociații înlătură asemenea neregularități. Judecătorul delegat va lua act în încheiere de regularizările făcute.
Societatea comercială dobândește personalitate juridică la data înregistrării în Registrul Comerțului a încheierii judecătorului delegat prin care s-a dispus autorizarea constituirii și înmatricularea, dacă legea nu dispune altfel. Înmatricularea se efectuează în 24 de ore de la data pronunțării încheierii de către judecătorul delegat. Încheierea judecătorului delegat privitoare la înmatriculare sau la orice alte înregistrări în registrul comerțului este executorie de drept și este supusă numai recursului.
La înmatriculare solicitanților li se eliberează certificatul de înregistrare conținând numărul de ordine din registrul comerțului și codul unic de înregistrare atribuit de Ministerul Finanțelor Publice, însoțit de încheierea judecătorului-delegat, precum și de alte acte prevăzute de prezenta lege.
Termenul de recurs este de 15 zile și curge de la data pronunțării pentru părți și de la data publicării încheierii sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial pentru orice persoană interesată.
Recursul se depune și se menționează în Registrul Comerțului unde s-a făcut înregistrarea. În termen de 3 zile de la data depunerii Oficiul Registrului Comerțului înaintează recursul Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul societății, iar în cazul sucursalelor înființate în alt județ, acolo unde se află sediul sucursalei.
Motivele recursului se pot depune la instanță cu cel puțin 2 zile înaintea termenului de judecată. În cazul admiterii recursului, decizia instanței de recurs va fi menționată în Registrul Comerțului.
În temeiul încheierii judecătorului delegat prin care s-a autorizatconstituirea societății și s-a dispus înmatricularea, oficiul registrului comerțului eliberează certificatul de înregistrare. El va cuprinde: firma, sediul social, activitatea principală, numărul de ordine în Registrul comerțului și codul unic de înregistrare atribuit de Ministerul Finanțelor.
Publicitatea constituirii
Constituirea societății este adusă la cunoștință terților prin îndeplinirea unor formalități de publicitate: înmatricularea în registrul comerțului (care are și efect constitutiv) și publicarea încheierii judecătorului delegat, în extras în M.O. partea a IV-a, ea putând fi publicată în întregime la solicitarea societății și pe cheltuiala acesteia. În cazul SNC și SCS se poate publica numai un extras al încheierii.
Actele sau faptele, pentru care nu s-a efectuat publicitatea prevazută de lege, nu pot fi opuse terților, în afară de cazul în care societatea face dovadă că aceștia le cunoșteau.
În cazul în care nu s-a îndeplinit formalitatea publicității prin Monitorul Oficial, constituirea societății nu este opozabilă terților.
În mod excepțional, constituirea societății poate fi opusă terților, dacă societatea face dovadă că terții cunoșteau înmatricularea societății în registrul comerțului și deci constituirea societății. Cunoșterea de către terți a constituirii societății acoperă lipsa îndeplinirii formalității de publicitate.
Operațiunile efectuate de societate înainte de a 16-a zi de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a încheierii judecătorului delegat nu sunt opozabile terților, care dovedesc că au fost în imposibilitate de a lua cunoștință despre ele.
Terții pot invoca însă actele sau faptele cu privire la care nu s-a îndeplinit publicitatea, în afară de cazul în care omisiunea publicității le lipsește de efecte.
Societatea este obligată să verifice identitatea dintre textul depus la oficiul registrului comerțului și cel publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a sau în presă. În caz de neconcordanță, terții pot opune societății oricare dintre texte,în afară de cazul în care societatea face dovada că ei cunoșteau textul depus la oficiul registrului comerțului.
Nici societatea și nici terții nu pot opune, pentru a se sustrage de la obligațiile asumate, o neregularitate în numirea reprezentanților, administratorilor sau a altor persoane care fac parte din organele societății, atunci când această numire a fost publicată în conformitate cu legea. Societatea nu poate invoca față de terți numirile în funcțiile menționate sau încetarea acestor funcții, daca ele nu au fost publicate în conformitate cu legea.
Autorizarea funcționării și înregistrarea fiscală
Procedura de autorizare a funcționării pe baza declarației-tip pe propria răspundere se desfășoară prin intermediul biroului unic din cadrul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal, la care solicitantul are obligația înregistrării sediului social sau secundar.
Cererea de autorizare se depune la oficiul registrului comerțului, procedura de autorizare a funcționării, ca și cea de autorizare a constituirii, se desfășoară prin intermediul Biroului unic. Acesta va elibera un certificate constatator în care se va preciza că s–a înregistrat declarația tip din care rezultă că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legislația specifică la locul unde s-a solicitat autorizarea desfășurării activității, în baza declarației pe proprie răspundere a solicitantului.
Înregistrarea fiscală se face prin depunerea cererii la biroul unic din cadrul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă tribunal, iar atribuirea se realizează de către Ministerul Finanțelor Publice și este condiționată de admiterea cererii de înregistrare în Registrul Comerțului de către judecătorul delegat. Pe baza datelor transmise, Ministerul Finanțelor Publice atribuie, în termen de maxim 8 ore, codul unic de înregistrare.
III.3.3 Regimul actelor juridice încheiate în cursul constituirii societății de capital
Este posibil ca fondatorii să încheie în nume propriu, dar în contul societății, anumite acte juridice necesare constituirii viitoarei societăți (de exemplu deschiderea unui cont bancar, un contract de locațiune). Întrucât până la înmatricularea ei în registrul comerțului societatea nu are personalitatea juridică, ea nu poate fi titulară de drepturi și de obligații izvorâte din aceste acte juridice. Titular al acestor drepturi și obligații este fondatorul (persoana) care a încheiat actele juridice respective. Acest lucru este prevăzut expres în art. 53 din Legea 31/1990 care arată că „fondatorii, reprezentanții și alte persoane care au lucrat în numele unei societăți în curs de constituire, răspund solidar și nelimitat față de terți afară de cazul în care societatea, după ce a dobândit personalitatea juridică le-a preluat asupra sa. Actele astfel preluate sunt considerate a fi fost ale societății încă de la data încheierii lor”. Așadar, după dobândirea personalității juridice aceste acte sunt preluate de către societate și ele vor produce efecte față de societate retroactiv, de la data încheierii lor și nu de la data preluării lor sau de la data înmatriculării ca și cum ar fi fost încheiate de societate încă de la început.
III.3.4 Consecințele încălcării cerințelor legale la constituirea societății de capital
O societate comercială este legal constituită numai dacă la constituirea ei au fost respectate condițiile prevăzute de lege cu referire la actele constitutive dar și cu privire la formalitățile prevăzut de lege. În caz contrar, vorbim de o societate nelegal constituită, o societate neregulat constituită, care este supusă unui anumit regim juridic în funcție de cauza de neregularitate.
Aceste neregularități pot fi înlăturate, regularizate fie în mod voluntar de persoanele abilitate de lege, în speță organele de conducere ale societății- fondatori, administratori, cenzori, de la caz la caz, fie pe calea unei acțiuni la instanță în caz contrar prin acțiunea în regularizare.
Neregularități constate cu ocazia verificării legalității cererii de înregistrare în registrul comerțului a societății.
Judecătorul delegat poate constata că actul constitutiv nu cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 7 sau 8 ori cuprinde dispoziții prin care se încalcă o dispoziție imperativă a legii sau când nu s-a îndeplinit o cerință legală pentru constituirea societății. În această situație judecătorul delegat va pune în vedere asociaților să înlăture neregularitățile.
Dacă neregularitățile sunt înlăturate, societate va fi înregistrată; în caz contrar judecătorul delegat din oficiu sau la cererea oricărui asociat ori a altor persoane interesate va respinge prin încheiere, motivat, cererea de înregistrare. Împotriva încheierii judecătorului delegat se poate exercita recurs.
Este posibil ca actul constitutiv să fie întocmit cu respectarea condițiilor cerute de lege dar să nu se solicite înmatricularea în registrul comerțului de cei cărora le incumbă obligația înregistrare a societății.
În această situație, orice asociat poate cere oficiului registrului comerțului efectuarea înmatriculării, după ce, prin notificare sau scrisoare recomandată i-a pus în întârziere, iar ei nu s-au conformat în termen de 8 zile de la data primirii. Dacă societatea, totuși, nu a fost înmatriculată în termenul de 8 zile și au trecut 3 luni de la data autentificării actului constitutiv, asociații sunt eliberați de obligațiile ce decurg din subscripțiile lor, în afară de cazul în care actul constitutiv prevede altfel. O asemenea eliberare de obligația care decurge din subscripție nu operează dacă un asociat a cerut oficiului comerțului îndeplinirea formalităților de înregistrare a societății.
Neregularități constate după înregistrarea societății
Dacă după înmatricularea societății se constată anumite neregularități, legea obligă societatea să ia măsurile necesare pentru înlăturarea lor în termen de 8 zile de la data constatării lor.
Deși legea se referă la „societate” considerăm că această obligație revine în concret administratorilor și cenzorilor societății.
Legea stabilește un termen de 8 zile în care persoanele menționate trebuie să înlăture neregularitățile constate. Cum se poate observa, chiar și în cazul constatării neregularităților după înmatricularea societății, regularizarea societății se poate realiza fără constrângere, prin măsurile întreprinse de organele societății.
Dacă societatea nu se conformează, orice persoană interesată poate cere tribunalului locului unde societatea își are sediul să oblige organele societății, sub sancțiunea plății de daune cominatorii să le regularizeze.
Legea nu stabilește domeniul de aplicare al acțiunii în regularizare, ceea ce înseamnă că ea poate fi folosită în cazul oricărei neregularități privind constituirea societății. Problema este de a ști dacă acțiunea în regularizare poate fi folosită și pentru acele neregularități pentru care legea prevede sancțiunea nulității. Întrucât legea nu cuprinde nici o limitare înseamnă că poate fi folosită chiar și în cazurile de anulare a societății pe motiv că primează salvarea societății.
Regimul juridic al acțiunii în regularizare este reglementat de art 48 din Legea 31/1990. Ea poate fi introdusă de orice persoană interesată: asociații, salariații societății și creditorii societății.
Acțiunea în regularizare nu este o acțiune în răspundere deci pentru exercitarea ei nu trebuie dovedit un prejudiciu. Procedura de soluționare este cea de drept comun. Cel chemat în judecată este administratorul sau cenzorul care are dreptul de a reprezenta societatea.
Dacă nu este prevăzută o clauză, la art. 7 sau 8, instanța va dispune obligarea la completarea actului, care se va efectua prin consimțământul tuturor asociaților. Dacă actul conține o clauză contrară, instanța va dispune suprimarea ei, iar dacă nu a fost îndeplinită o cerință legală, instanța va dispune obligarea la realizarea ei.
Instanța va putea dispune ducerea la îndeplinire sub sancțiunea plății unor daune cominatorii de către administrator sau cenzor.
Dreptul la acțiunea de regularizare se prescrie prin trecerea unui termen de 1 an de la data înmatriculării societății.
Răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin neregularitățile constatate anterior înregistrării
Potrivit art. 47 din Legea 31/1990 pentru prejudiciile cauzate prin aceste neregularități vor răspunde solidar și nelimitat fondatorii, reprezentanții societății precum și primii membri ai organelor de conducere, administrare și control ai societății.
Aceasta este o răspundere civilă și poate fi delictuală sau contractuală după cum neregularitatea constată, reprezintă nerespectarea unei obligații contractuale sau legale.
Potrivit legii, răspunderea se angajează pentru orice neregularitate, adică pentru absența unei clauze din actul constitutiv ori încălcarea unei cerințe legale pentru constituirea societății. Nu interesează când a fost constată neregularitatea, înainte sau după înmatricularea societății.
Legea prevede că, răspunderea incumbă tuturor persoanelor care sunt implicate în procesul constituirii societății: cercul acestora este foarte larg și de aceea se impun anumite circumstanțieri.
În primul rând trebuie să avem în vedere că răspunderea civilă este întemeiată pe culpă, prezumată, în cazul răspunderii contractule și dovedită, în cazul răspunderii delictuale. Deci, răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat prin neregularitățile constituirii societății nu pot fi decât persoanele menționate care aveau o obligație contractuală sau legală privind neîndeplinirea ori îndeplinirea necorespunzătoare a obligației.
În al doilea rând trebuie să analizăm poziția juridică a persoanelor avute în vedere de lege. În ceea ce privește pe fondatori răspunderea trebuie să aparțină acelor asociați care au fost desemnați prin actul constitutive sau prin voința asociaților să îndeplinească formalitățile cerute pentru constituirea societății (întocmirea actului constitutive și înmatricularea societății).
Reprezentanții societății sunt persoanele anume împuternicite de asociați să reprezinte societatea, sau a căror putere de reprezentare le este conferită în temeiul calității de administrator.
În privința primilor membrii ai organelor de conducere ale societății, deși formularea este largă trebuie să avem în vedere numai pe administratori și, după caz, pe cenzorii societății. Aceștia prin atribuțiile lor trebuie să ia toate măsurile pentru înlăturarea oricăror neregularități privind constituirea societății.
Dreptul la repararea prejudiciului aparține oricărei persoane care a suferit un prejudiciu (asociații, creditorii societății).
Răspunderea este nelimitată și solidară. Deci prejudiciul se repară integral, iar dacă sunt mai multe persoane în culpă pentru existența neregularităților răspunderea este solidară.
Dreptul la acțiune pentru repararea prejudiciului se prescrie în 3 ani, care curge de la data nașterii dreptului la acțiune sau de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și persoana care răspunde.
III.3.5 Nulitatea societății de capital
În cazul anumitor neregularități constate după înmatricularea societății legea permite atât regularizarea lor cât și declararea nulității societății datorită consecințelor pe care neregularitățile respective le-ar avea asupra securității raporturilor juridice. Pentru a proteja interesele terților care au intrat în raporturi juridice cu societatea, regimul juridic al nulității societății comerciale este unul derogatoriu de la dreptul comun al nulităților caracterizat prin:
intervine numai în cazurile limitativ prevăzute de lege;
nu are efect retroactiv;
poate fi acoperită.
Art 56 reglementează limitativ cazurile de nulitate a societății:
Nulitatea unei societăți înmatriculate în registrul comerțului poate fi declarată de tribunal numai atunci când:
a) lipsește actul constitutiv sau nu a fost încheiat în forma autentică, când legea prevede acest lucru;
b) toți fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili, la data constituirii societății;
c) obiectul de activitate al societății este ilicit sau contrar ordinii publice;
d) lipsește încheierea judecătorului delegat de înmatriculare a societății;
e) lipsește autorizarea legală administrativă de constituire a societății;
f) actul constitutiv nu prevede denumirea, sediul societății, obiectul său de activitate, aporturile asociaților și capitalul social subscris și vărsat;
g) s-au încălcat dispozițiile legale privind capitalul social minim, subscris și vărsat;
h) nu s-a respectat numărul minim de asociați, prevazut de lege.
Nulitatea nu poate fi declarată în cazul în care cauza ei, invocată în cererea de anulare, a fost înlăturată înainte de a se pune concluzii în fond la tribunal.
În scopul de a salva societatea, se prevede posibilitatea înlăturării in extremis a neregularității. Este prevăzută posibilitatea acoperirii nulității societății. Competent este tribunalul din localitatea în care își are sediul societatea.
Cererea privind declararea nulității poate fi exercitată de orice persoană interesată iar acțiunea este imprescriptibilă.
Pe data la care hotărârea judecătorească de declarare a nulității a devenit irevocabilă, societatea încetează fără efect retroactiv și intra în lichidare. Dispozițiile legale privind lichidarea societăților ca urmare a dizolvării se aplică în mod corespunzător.
O particularitate a lichidării este aceea că lichidatorii sunt numiți prin hotărârea prin care s-a constat nulitatea societății.
Tribunalul va comunica hotărârea judecătorească oficiului registrului comerțului, care, după menționare, o va trimite Monitorului Oficial al României spre publicare în Partea a IV-a, în extras. Acesta va înregistra mențiunea în registrul comerțului și va dispune înmatricularea societății. Pe data radierii înmatriculării din registrul comerțului, personalitatea juridică încetează, cu toate consecințele ce decurg din acest fapt.
Pornind de la principiul general că lichidarea societății nu liberează pe asociați, se prevede că asociatii răspund pentru obligațiile sociale până la acoperirea acestora în conformitate. Această răspundere privește numai pe asociații SNC și asociații comanditați din SCS sau SCA care răspund solidar și nelimitat pentru obligațiile sociale.
Constatarea, după înmatricularea societății, a unor neregularități privind constituirea societății, deschide calea celor interesați pentru regularizarea societății sau declararea nulității, existând un drept de opțiune, timp de 1 an de la data înmatriculării. În absența unei reglementări legale credem că în caz de conflict va avea câștig de cauză acțiunea în regularizare.
Declararea nulitatii societății nu aduce atingere actelor încheiate în numele său.
Nici societatea și nici asociații nu pot opune terților de bună-credință nulitatea societății pentru a se elibera de executarea obligațiilor asumate.
III.3.6 Subscripția publică-modalitate specifică de constituire a societăților pe acțiuni
Ca modalități tehnice societatea pe acțiuni se poate constitui prin subscrierea integrală și simultană a capitalului social ca toate celelalte forme de societate.
În afară de aceasta mai există o modalitate de constituire când capitalul social se formează și prin contribuția altor persoane decât cele care inițiază constituirea societății – fondatorii. Aceasta este o modalitate de constituire continuată sau prin subscripție publică.
Diferența constă că în prima modalitate, acționarii subscriu integral și simultan întreg capitalul social, în vreme ce în a doua modalitate, numai fondatorii subscriu partea lor de capital simultan, ulterior având loc și subscripția capitalului prin acceptarea de către publicul subscriitor a ofertei publice de acțiuni.
Constituirea simultană este regula, iar constituirea continuată, excepția. Normele care guvernează procedura constituirii continuate sunt norme de excepție și prin urmare de strictă interpretare.
Perioada constitutivă există și în cazul constituirii simultane, între cele 2 proceduri existând numai o deosebire de intensitate dar nu și de natură. În consecință se vor aplica și constituirii simultane dispozițiile privind răspunderea fondatorilor și avantajele rezervate acestora.
Având în vedere că subscripția publică interesează un număr nelimitat de persoane, legiuitorul o supune unor norme obligatorii care se abat de la principiul libertății contractuale, norme ce sunt de ordine publică.
În această situație constituirea societății presupune o fază premergătoare, necesară constituirii capitalului social pe calea subscripției publice, cu următoarele etape: întocmirea și lansarea prospectului de emisiune; subscrierea acțiunilor; validarea subscripției și aprobarea actelor constitutive ale societății de către adunarea constitutivă a subscriitorilor;
Prospectul de emisiune
Când societatea pe acțiuni se constituie prin subscripție publică, fondatorii vor întocmi un prospect de emisiune, care va cuprinde datele prevăzute de lege pentru actul constitutiv al unei societăți pe acțiuni, mai puțin cele referitoare la administratori și cenzori. El poate să cuprindă și alte mențiuni facultative (de exemplu, data începerii subscrierii, data și locul efectuării vărsămintelor pentru acțiunile subscrise).
El îndeplinește rolul de a informa publicul cu privire la perspectivele de afaceri ale noii societății, nevoile de finanțare drepturile și obligațiile acționarilor, inclusiv ale fondatorilor. În acest prospect trebuie să se precizeze data închiderii subscripției.
Prospectul de emisiune reprezintă o ofertă unilaterală de a contracta, adresată unui număr nelimitat de persoane (publicului). Această ofertă este irevocabilă din momentul publicării prospectului de emisiune.
Prospectul de emisiune se încheie în formă autentică, se semnează de către fondatori și se depune, înainte de publicare, la oficiul registrului comerțului din județul în care se va stabili sediul societății pentru că judecătorul delegat constatând îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege va autoriza publicarea prospectului de emisiune. Autorizarea se face pe baza unei încheieri, judecătorul vizând fiecare exemplar al prospectului. După autorizare prospectul va fi publicat. Dacă prospectul nu conține una din mențiuni, el este lovit de nulitate chiar dacă a fost autorizat de judecător.
Subscrierea acțiunilor
Prin subscriere se înțelege aderarea unei persoane la condițiile prospectului și totodată cererea adresată fondatorilor de a i se elibera una sau mai multe acțiuni.
Din momentul subscrierii prospectului de emisiune și al informării fondatorilor cu privire la acceptarea prospectului se încheie un contract între fondator și subscriitor iar dispozițiile prospectului nu mai pot fi modificate sau revocate decât pe baza unui acord.
Subscrierile de acțiuni se vor face pe unul sau pe mai multe exemplare ale prospectului de emisiune al fondatorilor, vizate de judecătorul delegat și va cuprinde: numele și prenumele sau denumirea, domiciliul ori sediul subscriitorului; numărul, în litere, al acțiunilor subscrise; data subscrierii și declarația expresă că subscriitorul cunoaște și acceptă prospectul de emisiune. Dacă subscrierea proiectului nu îndeplinește cerințele prevăzute de lege, sancțiunea este nulitatea absolută.
Validarea subscripției și aprobarea actelor constitutive ale societății de către adunarea constitutivă a subscriitorilor.
Cel mai târziu în termen de 15 zile de la data închiderii subscrierii, fondatorii vor convoca adunarea constitutivă, printr-o înștiințare publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, și în două ziare cu largă răspândire, cu 15 zile înainte de data fixată pentru adunare. Înștiințarea va cuprinde locul și data adunării, care nu poate depăși două luni de la data închiderii subscrierii, și precizarea problemelor care vor face obiectul discuțiilor.
Adunarea constitutivă nu este o întrunire a acționarilor ci o adunare generală a subscriitorilor. Legea cere subscriitorilor să se întrunească pentru a discuta și redacta actul constitutiv chiar dacă au declarat că au cunoștință și acceptă prospectul de emisiune (care cuprinde principalele elemente ale actului constitutiv).
Societatea se poate constitui numai dacă întregul capital social a fost subscris și fiecare acceptant a vărsat în numerar jumătate din valoarea acțiunilor subscrise la Casa de Economii și Consemnațiuni – C.E.C. S.A. ori la o bancă sau la una dintre unitățile acestora. Restul din capitalul social subscris va trebui vărsat în termen de 12 luni de la înmatriculare. Dacă subscrierile publice depășesc capitalul social prevăzut în prospectul de emisiune sau sunt mai mici decât acesta, fondatorii sunt obligați să supună aprobării adunării constitutive majorarea sau, după caz, reducerea capitalului social la nivelul subscripției.
Fondatorii sunt obligați să întocmească o listă a celor care, acceptând subscripția, au dreptul să participe la adunarea constitutivă, cu menționarea numărului acțiunilor fiecăruia.
În adunarea constitutivă, fiecare acceptant are dreptul la un vot, indiferent de acțiunile subscrise. El poate fi reprezentat și prin procură specială. Nimeni nu poate reprezenta mai mult de 5 acceptanți.
Adunarea constitutivă este legală dacă sunt prezenți jumătate plus unu din numărul acceptanților și ia hotărâri cu votul majorității simple a celor prezenți.
Daca există aporturi în natură, avantaje rezervate fondatorilor, operațiuni încheiate de fondatori în contul societății ce se constituie și pe care aceasta urmează să le ia asupra sa, adunarea constitutivă numește unul sau mai multi experți, care își vor da avizul asupra evaluărilor.
Dacă majoritatea cerută nu poate fi întrunită, desemnarea experților se va face de judecătorul delegat, la cererea oricărui acceptant.
Verificarea valorii aporturilor în natură sau a avantajelor trebuie efectuată, chiar dacă ele au fost evaluate prin prospectul de emisiune.
În ceea ce privește avantajele rezervate fondatorilor subscriitorii nu sunt legați de aprobarea dată prin acceptarea și semnarea prospectului de emisiune.
După ce experții au depus raportul de evaluare, fondatorii convoacă din nou adunarea constitutivă.
Adunarea constitutivă are următoarele atribuții:
– verifică existența vărsămintelor;
– examinează și validează raportul experților de evaluare a aporturilor în natură;
-aprobă participările la beneficii ale fondatorilor și operațiunile încheiate în contul societății;
– discută și aprobă actul constitutiv al societății, membrii prezenți reprezentând, în acest scop, și pe cei absenți, și desemnează pe aceia care se vor prezenta pentru autentificarea actului și îndeplinirea formalităților cerute pentru constituirea societății;
– numește pe administratori și cenzori.
– hotărăște asupra cotei din profitul net ce revine fondatorilor unei societăți constituite prin subscripție publică, cotă ce nu poate depăși 6% din profitul net și nu poate fi acordată pentru o perioadă mai mare de 5 ani de la data constituirii societății.
Societatea nu se constituie în urma subscrierilor ci în urma deliberărilor care au loc în adunarea constitutivă. Un subscriitor poate vota contra în adunarea constitutivă chiar dacă a acceptat prospectul de emisiune.
Are loc autentificarea actului de către notar după aprobarea de către adunarea constitutivă.
Oricare ar fi forma constituirii, este necesară autorizarea constituirii de către judecătorul delegat. Procedura de înmatriculare este aceeași ca la subscripția integrală și simultană.
Fondatorii și primii administratori sunt solidar răspunzători, din momentul constituirii societății, față de societate și de terți pentru:
– subscrierea integrală a capitalului social și efectuarea vărsămintelor stabilite de lege sau de actul constitutiv;
– existența aporturilor în natură;
– veridicitatea publicațiilor făcute în vederea constituirii societății.
Fondatorii sunt răspunzători, de asemenea, de valabilitatea operațiunilor încheiate în contul societății înainte de constituire și luate de aceasta asupra sa.
Dacă societatea se dizolvă anticipat, fondatorii au dreptul să ceară daune de la societate, dacă dizolvarea s-a făcut în frauda drepturilor lor, dreptul la acțiunea în daune prescriindu-se în termen de 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a hotărârii adunării generale a acționarilor care a decis dizolvarea anticipată.
Acțiunea în daune poate fi introdusă la instanță numai dacă fondatorii dovedesc că au suferit un prejudiciu și numai împotriva societății. Este o acțiune în răspundere contractuală, fondatorii având calitatea de creditori chirografari pentru despăgubirile ce li se datorează datorită dizolvării anticipate distinct față de calitatea de creditor pentru activul social net care se distribuie acționarilor ca rezultat al lichidării.
III.3.7 Constituirea sucursalelor și filialelor
Centrele subsidiare cu profil similar aflate în aceeași localitate sau în altele, ori chiar în străinătate, sunt: filiale care se bucură de personalitatea juridică și dezmembrăminte ale societății – fără personalitatea juridică: sucursale, agenții, reprezentanțe, alte unități fără personalitate juridică, puncte de lucru, depozite, birouri, toate reglementate de Legea 31/1990.
Filiala
Potrivit art 42 din Legea 31/1990 „filialele sunt societăți comerciale cu personalitate juridică și se înființează în una dintre formele de societate enumerate la art. 2 și în condițiile prevăzute pentru acea formă. Ele vor avea regimul juridic al formei de societate în care s-au constituit”. Ele vor urma procedura pentru constituirea oricărei societăți comerciale.
Filiala este constituită de societatea mamă care deține majoritatea capitalului social al acesteia, exercitând în acest fel un control de fapt și de drept asupra filialei chiar dacă asociați mai sunt și alte persoane fizice sau juridice.
Filiala este constituită în același domeniu de activitate fiind constituită în scopul dezvoltării afacerilor societății originale. Filiala fiind persoană juridică participăla raporturi juridice în nume propriu prin actele reprezentanților săi, dobândind drepturi și obligații. Ea va avea regimul juridic al formei societare în care s-a constituit și va avea la bază un act constitutiv valabil încheiat.
Sucursalele și celelalte sedii secundare
Sucursala este un dezmembrământ al societății comerciale, care este dotat de societate cu anumite fonduri, cu scopul de a desfășura o activitate economică în cadrul obiectului de activitate.
Ea încheie raporturi juridice cu terții în numele și pe contul societății mamă (atunci când acționează ca o reprezentanță) sau în nume propriu dar în contul societății fondatoare (atunci când acționează ca un comisionar). Actele juridice pe care le reclamă desfășurarea activității sucursalei se încheie de reprezentanții (prepușii) desemnați de societate.
Sucursala în anumite limite stabilite statutar poate exercita o parte din atributele personalității juridice ceea ce i-ar permite dobândirea unei anumite capacități de folosință și exercițiu, putând figura în proces în nume propriu în calitate de pârâtă. Are un sediu statornic, permanent diferit de cel al societății fondatoare.
Sucursalele nu au persoanalitate juridcăși se înmatriculează, înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care vor funcționa.
Dacă sucursala se înființează într-o localitate din același judet sau în aceeași localitate cu societatea fondatoare, ea se va înmatricula în același registru al comerțului, însă distinct, ca înmatriculare independentă.
Regimul juridic al sucursalei se aplică oricărui alt sediu secundar, indiferent de denumirea lui, căruia societatea care îl înființează îi atribuie statut de sucursală.
Celelalte sedii secundare – agenții, reprezentanțe sau alte asemenea sedii – se menționează numai în cadrul înmatriculării societății în registrul comerțului sediului principal.
Atât sucursalele cât și celelalte sedii secundare se înregistrează fiscal la administrația financiară în a cărei rază teritorială vor funcționa, în terme de 5 zile de la menționarea lor în registrul comerțului.
Societățile comerciale străine pot înființa în România, cu respectarea legii române, filiale, precum și sucursale, agenții, reprezentanțe sau alte sedii secundare, dacă acest drept le este recunoscut de legea statutului lor organic.
III.3.8 Efectele dobândirii personalității juridice de către societate
Din momentul constituirii, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, societatea comercială dobândește personalitate juridică.
Atributele de identificare
Elementele de individualizare ale societății comerciale ca subiect de drept sunt:
-firma
-sediul. La acelasi sediu vor putea funcționa mai multe societăți, dacă cel puțin o persoană este, în condițiile legii, asociat în fiecare dintre aceste societăți.
-naționalitatea. Prin naționalitate, cu referire la societatea comercială, se înțelege statutul juridic, legea aplicabilă constituirii, funcționării, dizolvării și lichidării societății. Orice societatea comercială care și-a stabilit sediul pe teritoriul României are naționalitate română și este supusă Legii 31/1990 cu modificările și completările ulterioare.
Voința socială
La baza formării voinței sociale stă principiul majorității, voința majorității fiind voința societății ea este obligatorie și hotărâtoare pentru viața socială. Hotărârile adunării asociaților sunt obligatorii chiar pentru asociații care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat contra.
Voința colectivă se manifestă prin anumite persoane care au puterea de a reprezenta societatea; prin reprezentanții săi societatea dobândește drepturi și obligații.
Patrimoniul societății
Societatea comercială are patrimoniu autonom și de aici decurg o serie de consecințe:
– bunurile aduse ca aport ies din patrimoniul lor și intră în patrimoniul societății;
– bunurile aduse ca aport de către asociați formează gajul general al creditorilor sociali;
– obligațiile societății față de terți nu se pot compensa cu obligațiile terților față de societate;
-aplicarea procedurii falimentului față de societate privește numai patrimoniul societății.
Societatea are dreptul de a sta în nume propriu la raporturile juridice, societatea răspunde pentru obligațiile sociale, societatea are dreptul de a sta în justiție ca reclamantă sau pârâtă.
III.4 Funcționarea societăților de capital
Regulile care reglementează funcționarea societăților comerciale sunt cuprinse în Titlul III al legii 31/1990 – art. 65 – art. 204 sub forma unor dispoziții comune tuturor formelor de societate precum și reglementări specifice fiecărei forme de societate comercială.
Societatea comercială funcționează prin intermediul organelor sale:
– organul de deliberare-adunarea generală- constituită din totalitatea asociaților;
– organul executiv (de gestiune) – administatorul/administratorii societății;
– organul de control al gestiunii administratorilor – cenzorii sau auditorii financiari sau asociații neadministratori.
Organele societății sunt conturate mai mult sau mai puțin în funcție de forma de societate, legea stabilind pentru fiecare dintre acestea care sunt organele societății, condițiile de organizare și funcționare și atribuțiile fiecăruia. Formarea organelor societății și puterile lor sunt stabilite prin norme imperative.
III.4.1 Tipuri de adunări generale
Aspecte generale
Adunarea generală este organul suprem de conducere a societății fiind organul de deliberare și decizie. Adunarea generală este compusă din totalitatea asociaților care participă la formarea voinței în proporție cu valoarea aportului la constituirea capitalului social; ea adoptă hotărârea, adică elaborează și exprimă voința socială în mod colegial, pe baza principiului majoritar.
Legea 31/1990 reglementează adunarea generală numai în cadrul SA, SCA și SRL. Reglementarea adunării generale a acționarilor se aplică drept lege generală pentru toate societățile comerciale.
Adunările generale sunt ordinare și extraordinare, criteriul distinctiv fiind obiectul sau materia supusă deliberărilor precum și condițiile de cvorum și majoritate. Normele care delimitează competența celor două tipuri de adunări sunt de ordine publică. Adunarea generală ordinară deliberează asupra mersului normal al societății, tratând probleme de gestiune curentă și periodic pe când adunarea generală extraordinară privește probleme legate de existența și structura societății precum și de situațiile deosebite care apar în funcționarea societății.
De asemenea există și adunări speciale, la SA și SCA, din care fac parte anumite categorii de acționari-deținătorii de acțiuni cu drept prioritar asupra dividendului fără drept de vot.
Adunarea ordinară
Adunarea ordinară se întrunește cel putin o dată pe an, în cel mult 4 luni de la încheierea exercițiului financiar și ori de câte ori se ivește o problemă în care este necesară decizia ei. Termenul este de ordine publică și nu poate fi modificat.
În afară de dezbaterea altor probleme înscrise la ordinea de zi, adunarea generala este obligată:
a) să discute, să aprobe sau să modifice situațiile financiare anuale (bilanțul, contul de profit și pierderi, anexele, raporturilor cenzorilor), pe baza rapoartelor administratorilor, ale cenzorilor sau ale auditorilor financiari
b) să aleagă pe administratori și cenzori;
c) să fixeze remunerația cuvenită pentru exercițiul în curs administratorilor și cenzorilor, dacă nu a fost stabilită prin actul constitutiv; dacă adunarea generală nu realizează acest lucruremunerația va fi stabilită de către instanță.
d) să se pronunțe asupra gestiunii administratorilor; este singura în drept să dea descărcare de gestiune administratorilor sau care poate exercita acțiunea în răspundere împotriva lor: Dacă adunarea acționarilor nu are cunoștință despre activitățile ilicite ale administratorilor, descărcarea de gestiune pe care o acordă o dată cu aprobarea situațiilor financiare nu apără de răspundere civilă pe administratori.
e) să stabilească bugetul de venituri și cheltuieli și, după caz, programul de activitate, pe exercițiul financiar următor;
f) să hotarască gajarea, închirierea sau desființarea uneia sau a mai multor unități ale societății și cu atât mai mult înstrăinarea.
Această enumerare are caracter enunțiativ, în competența ei putând fi date și alte probleme cu excepția celor care intră în competența exclusivă a adunării generale extraordinare, și de ordine publică, în sensul că atribuțiile prevăzute mai sus nu pot fi date prin clauză statutară, în competența altui organ.
Pentru validitatea deliberărilor adunării ordinare este necesară prezenta acționarilor care să reprezinte cel puțin jumătate din capitalul social, iar hotărârile să fie luate de acționarii ce dețin majoritatea absolută din capitalul social reprezentat în adunare, dacă în actul constitutiv sau în lege nu se prevede o majoritate mai mare. Prin actul constitutiv se pot stabili și limite mai ridicate.
Dacă adunarea nu poate lucra din cauza neîndeplinirii condițiilor mai sus enunțate, adunarea ce se va întruni, după o a doua convocare, poate să delibereze asupra problemelor puse la ordinea de zi a celei dintâi adunări, oricare ar fi partea de capital social reprezentată de acționarii prezenți, cu majoritate.
Pentru a doua adunare legiuitorul nu stabilește o limită minimă a cvorumului, ceea ce ar însemna că se poate ține a doua adunare generală și în prezența unui acționar.A doua convocare trebuie să aibă loc tot în intervalul de 4 luni.
Cvorumul reprezintă numărul minim legal necesar pentru constituirea valabilă a adunării generale și poate fi de persoane sau de capital.
Prin majoritate absolută se înțelege jumătate plus unu din numărul voturilor. Majoritatea se stabilește numai luând în seamă doar asociații care au votat nu și de cei care s-au abținut.
În cadrul adunării generale nu vor fi luați în calcul pentru stabilire a cvorumului și nu vor putea vota, deținătorii de acțiuni preferențiale fără drept de vot precum și acționarii al căror drept de vot este suspendat, de drept sau în baza unei hotărâri judecătorești. Dreptul de vot este suspendat în cazul acționarilor care sunt în întârziere cu plata vărsămintelor scadente la capitalul social. De asemenea, pentru stabilirea majorității de vot nu trebuie să se țină seamă nici de voturile asociaților care potrivit legii au obligația de a se abține chiar dacă aceștia sunt prezenți în adunare și votează și chiar dacă astfel nu se obține majoritatea cerută de lege.
Adunarea extraordinară
Adunarea generală extraordinară se întrunește ori de câte ori este necesar a se lua o hotărâre pentru:
a) schimbarea formei juridice a societății;
b) mutarea sediului societății;
c) schimbarea obiectului de activitate al societății;
d) înființarea sau desființarea unor sedii secundare: sucursale, agenții, reprezentanțe sau alte asemenea unități fără personalitate juridică, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel;
e) prelungirea duratei societății;
f) majorarea capitalului social;
g) reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune de noi acțiuni;
h) fuziunea cu alte societăți sau divizarea societății;
i) dizolvarea anticipată a societății;
j) conversia acțiunilor dintr-o categorie în cealaltă;
k) conversia unei categorii de obligațiuni în altă categorie sau în acțiuni;
l) emisiunea de obligațiuni;
m) oricare altă modificare a actului constitutiv sau oricare altă hotarare pentru care este cerută aprobarea adunării generale extraordinare.
Altă situație în care este necesară întrunirea adunării generale extraordinare:
– administratorii vor putea să încheie acte juridice prin care să dobândească, să înstrăineze, să închirieze, să schimbe sau să constituie în garanție bunuri aflate în patrimoniul societății, a căror valoare depașește jumătate din valoarea contabilă a activelor societății la data încheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunării generale extraordinare a acționarilor.
– dacă administratorii constată că, în urma unor pierderi, activul net, determinat ca diferența între totalul activelor și datoriile societății, reprezintă mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social, vor convoca adunarea generală extraordinară, pentru a hotărî reîntregirea capitalului, reducerea lui la valoarea ramasă sau dizolvarea societății. Prin actul constitutiv se poate stabili ca adunarea extraordinară să fie convocată și la o pierdere mai mică.
– revocarea cenzorilor se va putea face numai de adunarea generală, cu votul cerut la adunările extraordinare.
Prin actul constitutiv se pot stabili și alte situații în care să fie necesară convocarea adunării generale extraordinare însă nu în sensul de a transfera atribuții din competența adunării generale ordinare către cea extraordinară.
Adunarea specială.
Această adunare privește societatea pe acțiuni (SA) și societatea în comandită pe acțiuni (SCA). Legea arată că titularii fiecarei categorii de acțiuni se reunesc în adunări speciale, în condițiile stabilite de actul constitutiv al societății. Orice titular al unor asemenea acțiuni poate participa la aceste adunări -adunarea titularilor de acțiuni preferențiale cu dividend prioritar fără drept de vot. Societatea pe acțiuni poate emite acțiuni preferențiale cu dividend prioritar fără drept de vot, ce conferă titularului:
a) dreptul la un dividend prioritar prelevat asupra beneficiului distribuibil al exercițiului financiar, înaintea oricărei alte prelevări;
b) drepturile recunoscute acționarilor cu acțiuni ordinare, cu excepția dreptului de a participa și de a vota, în temeiul acestor acțiuni, în adunările generale ale acționarilor.
Hotărârea unei adunări generale de a modifica drepturile sau obligațiile referitoare la o categorie de acțiuni nu produce efecte decât în urma aprobării acestei hotărâri de către adunarea specială a deținătorilor de acțiuni din acea categorie.
Dispozițiile privind convocarea, cvorumul și desfășurarea adunărilor generale ale acționarilor se aplică și adunărilor speciale. Hotărârile inițiate de adunările speciale vor fi supuse aprobării adunărilor generale corespunzătoare
III.4.2 Convocarea adunării generale
Inițiativa convocării aparține administratorilor, unei minorități a acționarilor sau cenzorilor, în cazul în care ea nu a fost convocată de administratori. Convocarea efectivă revine în sarcina administratorilor indiferent cui a aparținut inițiativa, sau în mod excepțional, în cea a cenzorilor sau de acționarul desemnat de instanță să prezideze adunarea generală.
Convocarea va fi publicata în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, și într-unul dintre ziarele de largă răspândire din localitatea în care se afla sediul societății sau din cea mai apropiata localitate.
Dacă toate acțiunile societății sunt nominative, convocarea poate fi făcută numai prin scrisoare recomandată sau, dacă actul constitutiv permite, prin scrisoare simplă, expediată cu cel puțin 15 zile înainte de data ținerii adunării, la adresa acționarului, înscrisă în registrul acționarilor. Schimbarea adresei nu poate fi opusă societății, dacă nu i-a fost comunicată în scris de acționar.
De asemenea, convocarea poate fi făcută prin afișare la sediul societății, însoțită de un convocator ce va fi semnat de acționari, cu cel putin 15 zile înainte de data ținerii adunării. Semnatura acționarului și data semnării vor fi certificate de un funcționar anume desemnat.
Convocarea va cuprinde locul și data ținerii adunării, precum și ordinea de zi, cu menționarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării.
Termenul de întrunire în nici un caz nu poate fi mai mic de 15 zile de la publicarea convocării, dispoziția având caracter imperativ. Data adunării presupune indicarea zilei și a orei de desfășurare.
Când în ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea actului constitutiv, convocarea va trebui să cuprindă textul integral al propunerilor și a clauzei din actul constitutiv care se modifică. Obligația întocmirii ordinii de zi revine acelorași persoane care convoacă adunarea generală.
Actionarii societăților de tip închis pot face, în scris, propuneri adresate administratorilor pentru completarea ordinii de zi, cu excepția cazului când acestea se referă la modificarea actului constitutiv, cu cel putin 5 zile înainte de data adunării, urmând ca propunerile să fie înscrise pe ordinea de zi cu aprobarea adunării generale.
În înștiințarea pentru prima adunare generală se va putea fixa ziua și ora pentru cea de-a doua adunare, când cea dintâi nu s-ar putea ține. A doua adunare generală nu se poate întruni în chiar ziua fixată pentru prima adunare.
Dacă ziua pentru a doua adunare generală nu este menționată în înștiințarea publicată pentru prima adunare, termenul de 15 zile va putea fi redus la 8 zile.
III.4.3 Ședința adunării generale
Calitatea de asociat conferă asociatului dreptul dea participa la adunarea generală.Acest drept poate fi exercitat personal de către fiecare asociat sau prin reprezentare, reprezentare care se realizează doar prin alți acționari, în baza unei procuri speciale.
Acționarii care nu au capacitatea legală, precum și persoanele juridice pot fi reprezentați prin reprezentanții lor legali, care, la rândul lor, pot da procură specială altor acționari.
Administratorii și funcționarii societății nu pot reprezenta pe acționari, sub sancțiunea nulității hotărârii, dacă, fără votul acestora, nu s-ar fi obținut majoritatea cerută. Norma este de ordine publică. Apreciem că le este interzisă nu numai participarea la deliberare și vot ci și participarea la ședință pentru a nu se ajunge la o formare frauduloasă a cvorumului.
În ziua și la ora arătate în convocare, sedința adunării se va deschide de către președintele consiliului de administrație sau de către acela care îi ține locul.
Adunarea generală va alege, dintre acționarii prezenți, unul până la trei secretari, care vor verifica lista de prezență a acționarilor, indicând capitalul social pe care îl reprezintă fiecare, procesul-verbal întocmit de cenzori pentru constatarea numărului acțiunilor depuse și îndeplinirea tuturor formalităților cerute de lege și de actul constitutiv pentru ținerea adunării generale.
Unul dintre secretari întocmește procesul-verbal al ședinței adunării generale.
După constatarea îndeplinirii cerințelor legale și a prevederilor actului constitutiv pentru ținerea adunării generale, se intră în ordinea de zi.
Președintele adunării dă cuvântul fiecărui acționar care îl cere, iar administratorii sunt obligați să dea explicațiile necesare.
Orice acțiune plătită dă dreptul la un vot în adunarea generală, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevazut altfel. Actul constitutiv poate limita numărul voturilor aparținând acționarilor care posedă mai mult de o acțiune. Nu pot vota titularii acțiunilor preferențiale cu dividend prioritar fără drept de vot. De asemenea, exercițiul dreptului de vot este suspendat pentru acționarii care nu sunt la curent cu vărsămintele ajunse la scadență.
Administratorii nu pot vota, în baza acțiunilor pe care le posedă, nici personal, nici prin mandatar, descărcarea gestiunii lor sau o problem în care persoana sau administrația lor ar fi în discuție. Aceasta atrage imposibilitatea administratorului de a ataca în justiție hotărârea adunării generale. Ei pot vota însă situația financiară anuală dacă, deținând cel puțin jumătate din participarea la capitalul social, nu se poate forma majoritatea legală fără votul lor.
Acționarul care, într-o anumită operațiune, are, fie personal, fie ca mandatar al unei alte persoane, un interes contrar aceluia al societății, va trebui să se abțină de la deliberările privind acea operațiune. Acționarul care contravine acestei dispoziții este răspunzător de daunele produse societății, dacă, fără votul său, nu s-ar fi obținut majoritatea cerută.
Administratorul care are într-o anumită operațiune, direct sau indirect, interese contrare intereselor societății trebuie să îi înștiințeze despre aceasta pe ceilalți administratori și pe cenzori sau pe auditorii financiari și să nu ia parte la nici o deliberare privitoare la aceasta operațiune.
Aceeasi obligație o are administratorul în cazul în care, într-o anumită operațiune, știe că sunt interesate soția, rudele sau afinii săi până la gradul al patrulea inclusiv.
Dacă prevederile actului constitutiv nu dispun altfel, interdicțiile stabilite mai sus, referitoare la participarea la deliberarea și la votul administratorilor, nu sunt aplicabile în cazul în care obiectul votului îl constituie:
a) oferirea spre subscriere, către un administrator sau către persoanele anterior menționate, de acțiuni sau obligațiuni ale societății;
b) acordarea de către administrator sau de persoanele menționate anterior a unui împrumut sau constituirea unei garanții în favoarea societății.
Administratorul care nu a respectat prevederile de mai sus răspunde pentru daunele care au rezultat pentru societate.
Dreptul de vot nu poate fi cedat. Orice convenție privind exercitarea într-un anumit fel a dreptului de vot este nulă. Acționarii participanți la o asemenea convenție sunt sancționați penal potrivit art.279 din Legea 31/1990.
III.4.4 Hotărârile adunării generale
Hotărârile adunărilor generale se iau prin vot deschis. Oricare ar fi prevederile actului constitutiv, votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administrație și a cenzorilor, pentru revocarea lor și pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea administratorilor.
Un proces-verbal, semnat de președinte și secretar, va constata îndeplinirea formalităților de convocare, data și locul adunării generale, acționarii prezenți, numărul acțiunilor, dezbaterile în rezumat, hotărârile luate, iar la cererea acționarilor, declarațiile făcute de ei în ședință. Lipsa unuia din elementele menționate atrage nulitatea procesului-verbal și pe cale de consecință și a hotărârii adoptate.
Adunarea generală nu are dreptul de a decide ca anumite dezbateri, datorită caracterului lor confidențial, să nu fie menționate în procesul-verbal, deoarece astfel se încalcă dreptul la informare al asociaților absenți de la dezbaterile adunării dar nimic nu împiedică pe acționari să decidă publicarea doar a unui extrasa procesului verbal, cu excepțiasocietăților comerciale cotate pe o piață mobiliară.
Pentru a fi opozabile terților, hotărârile adunării generale vor fi depuse în termen de 15 zile la oficiul registrului comerțului, spre a fi menționate în registru și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. În cazul în care aceste hotărâri implică modificarea actului constitutiv, se va putea publica numai actul adițional cuprinzând textul integral al clauzelor modificate.
Ele nu vor putea fi executate mai înainte de aducerea la îndeplinire a acestor formalități. Lipsa caracterului executoriu al hotărârii nu înseamnă că aceasta nu este valabilă.
Hotărârile luate de adunarea general în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru acționarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra.
Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al sedinței.
Nu creează o nouă categorie de nulități în ceea ce privește hotărârile adunării generale, el se referă, pe de o parte, la acțiunile în anulare care izvorăsc din încălcarea unor norme legale supletive sau ale unor prevederi ale actului constitutiv. Alături de acțiunile în anulare având aceste cauze, există acțiuni în anulare care provin din nerespectarea condițiilor generale de validitate a contractelor raportate la fiecare acționar. Există deasemenea , acțiuni în nulitatea absolută, atunci când sunt încălcate norme de ordine publică, iar majoritatea normelor care reglementează formarea voinței sociale în cadrul adunării generale sunt de ordine publică, deoarece ele protejează în același timp pe acționari și creditul general. Din punct de vedere al subiectelor active ale acțiunii, deosebirea dintre cele două categorii de acțiuni constă în aceea că în cazul acțiunilor în anulare, ele pot fi introduse numai de acționarii care au votat contra sau care nu au luat parte la adunare, de către administratori sau de către cenzori, în timp ce, în cazul acțiunilor în nulitate, ele pot fi introduse de oricine are un interes legitim.
Sunt lovite de nulitate absolută cele care:
– au fost luate fără respectarea normelor referitoare la convocarea adunării au fost luate în alt loc și în alt termen decât cel arătat în convocare;
– au fost luate într-un termen mai mic de 15 zile de la dat primei convocări sau de 8 zile de la data celei de-a doua convocări (dacă în înstiințarea privindconvocarea nu s-a prevăzut un termen mai redus pentru a doua convocare);
– au fost luate prin excluderea acționarilor care aveau dreptul să voteze;
– au fost luate cu cvorum și majoritate mai mici decât cele prevăzute de lege;
– au fost luate fără ca acțiunile la purtător să fie depuse cu cel puțin 5 zile înainte de adunare și fără ca cenzorii să constate aceasta prin procesul-verbal;
– au fost luate în lipsa unui secretariat și a unui președinte al adunării;
– nu au fost constate într-un process verbal care să conțină mențiunile stabilite de lege;
– au fost luate cu votul administratorilor, în condițiile în care acesta era prohibit de lege.
Sunt lovite de nulitate relativă cele care:
– au fost luate cu participarea și votul unor persoane lipsite de capacitate deplină de exercițiu, sau al căror consimțământ a fost viciat ori libertatea de vot a fost limitată pe baza unor convenții prohibite.
– au fost luate împotriva interesului social, prin deturnarea funcției sociale a votului adunării. În toate situațiile de mai sus, hotărârea adunării este anulabilă numai dacă voturile viciate au fost indispensabile pentru formarea majorității.
– au fost luate cu încălcarea dispozițiilor actului constitutiv.
Consecința admiterii ei constă în obligația organelor societare competente sau a instanței de a convoca o nouă a adunare generală, adică efectele ei privesc numai gestiunea internă a societății.
Terții vor putea introduce acțiunea în anularea sau în nulitate, potrivit dreptului comun și nu în baza dispozițiilor speciale mai sus enunțate.
Dovada că un acționar a votat contra se poate face numai cu procesul verbal al ședinței. Dacă se refuză sau se omite cu rea credință să se menționeze opoziția uni acționar față de o anumită hotărâre, acesta va putea să demonstreze prin orice mijloc de probă că a votat împotrivă.
Abținerea de la vot nu dă dreptul asociatului să atace hotărârea adunării generale.
Termenul de 15 zile este un termen de prescripție și nu de decădere și începe să curgă de la data publicării în M.O., numai pentru hotărârile care nu implică o modificare a actului constitutiv. În acest din urmă caz, termenul curge de la data publicării modificărilor actului.
Când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată și de orice persoană interesată.
Administratorii nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție.
Cererea se va soluționa în contradictoriu cu societatea, reprezentată prin administratori.
Dacă hotararea este atacată de toți administratorii, societatea va fi reprezentata în justiție de persoana desemnată de președintele instanței dintre acționarii ei, care va îndeplini mandatul cu care a fost însărcinată, până ce adunarea generală, convocată în acest scop, va alege altă persoană.
Acțiunea se va introduce la tribunalul în a cărui rază teritorială își are sediul societatea. Un litigiu care privește anularea unei hotărâria adunării generale nu este susceptibil de a fi soluționat pe calea arbitrajului chiar dacă există clauză compromisorie în actul constitutiv sau compromis arbitral.
Odată cu intentarea acțiunii în anulare, reclamantul poate cere instanței, pe cale de ordonanță președințială, suspendarea executării hotărârii atacate. Președintele, încuviintând suspendarea, poate obliga pe reclamant la o cauțiune. Impotriva ordonanței de suspendare se poate face recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
III.4.5 Administratorii societății
Aspecte generale privind administratorii societății
O societate comercială, indiferent de forma acesteia poate fi administrată de unul sau mai mulți administratori, persoane fizice sau juridice, asociați sau nesociați. În cazul SA și SCA, pluralitatea este organizată sub forma unor organe colegiale de administrație: consiliul de administrație și comitetul de direcție.
Poate fi administrator al unei societăți o persoană fizică dar poate fi numită sau aleasă și o persoană juridică, care este obligată să-și desemneze un reprezentant permanent, persoană fizică, supusă acelorași condiții, obligații și responsabilități, civile și penale, ca și un administrator, persoană fizică, ce acționează în nume propriu, fără ca prin aceasta persoana juridică pe care o reprezintă să fie exonerată de răspundere sau să i se micșoreze răspunderea solidară.
Calitatea de administrator o poate aveaun cetățean român dar și un cetățean străin dacă legea sau actele constitutive nu stabilesc anumite interdicții.
Administratorul poate fi asociat sau neasociat; în cazul societăților în comandită calitatea de asociat o pot avea doar asociații comanditați.
Nimeni nu poate funcționa în mai mult de trei consilii de administrație concomitent, cu execepția situației în care cel ales în consiliul de administrație este proprietar a cel puțin o pătrime din totalul acțiunilor sau este administrator al unei societăți ce deține pătrimea arătată.
În caz contrar, acela care a încălcat interdicția de mai sus va pierde de drept calitatea sa de administrator, obtinută prin depașirea numărului legal, în ordinea cronologică a numirilor, și va fi condamnat, în folosul statului, la plata remunerației și a celorlalte beneficii ce i se cuvin, cât și la restituirea sumelor încasate.
Acțiunea împotriva administratorilor va putea fi exercitată de către orice acționar sau de Ministerul Finanțelor Publice.
Membrii comitetului de direcție și directorii unei societăți pe acțiuni (SA) nu vor putea fi, fără autorizarea consiliului de administrație, administratori, membri în comitetul de direcție, cenzori sau asociați cu răspundere nelimitată, în alte societăți concurente sau având același obiect, nici exercita același comerț sau altul concurent, pe cont propriu sau al altei persoane, sub pedeapsa revocării și răspunderii pentru daune.
Administratorii sunt desemnați la constituirea societății sau ulterior de către adunarea generală, în condiții de cvorum și majoritate specifice fiecărei forme de societae. Numirea și înlocuirea administratorilor se fac exclusiv de către adunarea generală.Primii administratori pot fi numiți prin actul constitutiv, însă termenul mandatului lor nu poate fi mai mare de 4 ani. Dacă nu s-a stabilit durata mandatului prin actul constitutiv, el este pentru 2 ani. Administratorii sunt reeligibili când prin actul constitutiv nu se prevede altfel.
În societățile pe acțiuni (SA) și în comandită pe acțiuni (SCA) fiecare administrator va trebui să depună o garanție pentru administrația sa, prevazută în actul constitutiv ori, în lipsa unei clauze în acesta, aprobată de adunarea generală a acționarilor. Garanția nu poate fi mai mică decât valoarea nominală a 10 acțiuni sau decât dublul remunerației lunare.
Dacă administratorul este acționar, garanția se poate constitui, la cererea acestuia, prin depunerea a 10 acțiuni care, pe perioada mandatului, sunt inalienabile și se păstrează la societate.
Legea instituie anumite formalități de publicitate privind numirea administratorilor:
– cererea de înmatriculare trebuie să arate administratorii societății și puterile acestora cu precizarea celor care au împuternicirea de a reprezenta societatea.
– după înmatricularea societății, administratorii împuterniciți cu reprezentarea societății au obligația să depună, la registrul comerțului, semnăturile lor.
Nici societatea și nici terții nu pot opune, pentru a se sustrage de la obligațiile asumate, o neregularitate în numirea reprezentanților, administratorilor sau a altor persoane care fac parte din organele societății, atunci când această numire a fost publicată în conformitate cu legea. Societatea nu poate invoca față de terți numirile în funcțiile anterioare sau încetarea acestor funcții, dacă ele nu au fost publicate în conformitate cu legea.
Activitatea administratorului este în principiu, o activitate remunerată, organul competent să decidă fiind adunarea asociaților.
Pentru a proteja interesele societății și ale asociaților se interzice creditarea de către societate a administratorilor sau a directorilor acesteia, prin intermediul unor operațiuni precum:
a) acordarea de împrumuturi administratorilor sau directorilor;
b) acordarea de avantaje financiare administratorilor sau directorilor cu ocazia sau ulterior încheierii de către societate cu aceștia de operațiuni de livrare de bunuri, prestări de servicii sau executare de lucrări;
c) garantarea, directă sau indirectă, în tot sau în parte, a oricăror împrumuturi acordate administratorilor sau directorilor, concomitentă sau ulterioară acordarii împrumutului;
d) garantarea, directă sau indirectă, în tot sau în parte, a executării de către administratori sau directori a oricăror alte obligații personale ale acestora față de terțe persoane;
e) dobândirea cu titlu oneros sau plată, în tot sau în parte, a unei creanțe ce are drept obiect un împrumut acordat de o terță persoană administratorilor sau directorilor ori o altă prestație personală a acestora.
Prevederile de mai sus sunt aplicabile și operațiunilor în care sunt interesați soțul, rudele sau afinii, până la gradul al patrulea inclusiv, ai administratorului sau ai directorului; de asemenea, dacă operațiunea privește o societate civilă sau comercială la care una dintre persoanele anterior menționate este administrator sau director ori deține, singură sau împreună cu una din persoanele sus-menționate, o cotă de cel putin 20% din valoarea capitalului social subscris.
Interdicțiile anterioare nu se aplica:
a) în cazul operațiunilor a căror valoare exigibilă cumulată este inferioară echivalentului în lei al sumei de 5.000 euro;
b) in cazul în care operațiunea este încheiată de societate în condițiile exercitării curente a activității sale, iar clauzele operațiunii nu sunt mai favorabile persoanelor menționate decât cele pe care, în mod obișnuit, societatea le practică față de terțe persoane.
Sancțiunea nerespectării dispozițiilor de mai sus este nulitateaacelor juridice încheiate..
Legea 31/1990 prevede că: obligatiile si raspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozitiile referitoare la mandat si de cele special prevazute in aceasta lege, ceea ce înseamnă căraporturile dintre administrator și societate sun raporturi contractuale de mandat comercial.
Conținutul mandatului este: contractual – fiind stabilit prin actele constitutive ale societății ori hotărârile adoptate de adunarea generală a asociaților – și legal – legea precizând în mod imperativ acest lucru. Deciobligațiile și răspunderea administratorului au o dublă natură: contractualăși legală ceea cedeosebește funcția de administrator al unei societăți comerciale de alte funcții juridice.
Obligațiile administratorului:
Administratorii sunt solidar raspunzatori fata de societate pentru:
a) realitatea varsamintelor efectuate de asociati;
b) existenta reala a dividendelor platite;
c) existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere;
d) exacta indeplinire a hotararilor adunarilor generale;
e) stricta indeplinire a indatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impugn.
De asemenea, administratorii mai au și următoarele obligații:
– de a îndeplini formalitățile necesare pentru constituirea societății,
-de a depune semnăturile la registrul comerțului, în cazul în care au fost desemnați ca reprezentanți ai societății;
– obligația dea prelua și de a păstra documentele privind constituirea societății;
– de a administra societatea, adică de a face toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății, afară de restricțiile arătate în actul constitutiv.
– sunt obligați să ia parte la toate adunările societății, la consiliile de administrație și la organele de conducere similare acestora.
Puterile administratorului
Administratorul are puteri foarte largi: el poate îndeplini toate operațiunile de gestiune și reprezentare pe care le reclamă realizarea scopului societății: administratorii pot face toate operatiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății și în condițiile prevăzute de lege este îndreptățit să reprezinte societatea.
Limitele puterilor administratorului sunt stabilite prin actul constitutiv, lege și hotărârile adunării generale a asociaților. În aceste limite, el este îndreptățit să încheie actele de conservare, de administrare și de dispoziție pe care le impune gestiunea societății.
În privința actelor de dispoziție de o anumită importanță există o serie de restricții:
1. administratorii vor putea să încheie acte juridice prin care sa dobândească, să înstraineze, să închirieze, să schimbe sau să constituie în garanție bunuri aflate în patrimoniul societății, a căror valoare depășeste jumătate din valoarea contabilă a activelor societății la data încheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunării generale extraordinare a acționarilor,
2. dobândirea de către o societate a unui bun de la un fondator sau acționar:
a) într-un interval de cel mult doi ani de la constituirea sau de la autorizarea începerii activității societații; și
b) contra unei sume sau altor contravalori reprezentând cel puțin o zecime din valoarea capitalului social subscris, va fi supusă aprobării prealabile a adunării generale extraordinare a acționarilor, evaluată de un expert, va fi mentionată în registrul comerțului și va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, și într-un ziar cu largă răspândire. Nu vor fi supuse acestor prevederi operațiunile de dobandire efectuate în cadrul activității curente a societății, cele făcute din dispoziția unei autorități administrative sau a unei instanțe judecătorești și nici cele făcute în cadrul operațiunilor de bursă.
3. dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel, sub sancțiunea nulității, administratorul va putea înstrăina, respectiv dobândi bunuri către sau de la societate având o valoare de peste 10% din valoarea activelor nete ale societății, numai după obținerea aprobării adunării generale extraordinare, aceste dispoziții aplicându-se și operațiunilor de închiriere sau leasing. Dispozițiile de mai sus sunt aplicabile și operațiunilor în care una dintre părțți este soțul administratorului ori rudă sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, al acestuia; de asemenea, dacă operațiunea este încheiată cu o societate civilă sau comercială la care una dintre persoanele anterior menționate este administrator sau director ori deține, singură sau împreună, o cota de cel puțin 20% din valoarea capitalului social subscris, cu excepția cazului în care una dintre societățile comerciale respective este filiala celeilalte.
Nerespectarea celor 3 interdicții atrage nulitatea actelor încheiate.
Funcția de administrator încetează prin: revocarea administratorului, renunțarea administratorului, moartea, incapacitatea administratorului și falimentul administratorului persoană juridică.
În toate cazurile de încetarea a funcției administratorului, trebuie îndeplinite formalitățile de publicitate, ca și în cazul numirii în funcție. În caz contrar, societatea nu poate invoca față de terți numirile în funcțiile menționate în alineatul precedent sau încetarea acestor funcții, dacă ele nu au fost publicate în conformitate cu legea.
III.4.6 Reguli privind pluralitatea de administratori
În cazul societății de capitaluri, pluralitatea administratorilor este organizată de lege în structuri specifice, în organe specific, ceea ce nu se întâmplă în cazul celorlate forme de societate.
Modul de lucru al administratorilor care nu se află în organe colegiale de administrare.
Organele colegialede administrare a societății
În cazul SA și SCA pluralitatea administratorilor este organizată de lege în entități colegiale de administrare: consiliul de administrație și după caz, comitetul de direcție.
Consiliul de administrație
Cand sunt mai multi administratori ei constituie un consiliu de administratie care poate fi și director general sau director al societății.
Pentru valabilitatea deciziilor consiliului de administratie este necesara prezenta a cel putin jumatate din numărul administratorilor, dacă prin actul constitutiv nu se prevede un număr mai mare.
Deciziile în consiliul de administrație se iau cu majoritatea absolută a membrilor prezenți. Dacă actul constitutiv nu dispune altfel, presedintele consiliului de administrație va avea votul decisiv în caz de paritate a voturilor. În caz de paritate de voturi și dacă președintele nu beneficiază de vot decisiv, propunerea supusă votului se consideră respinsă.
Deciziile consiliului de administrație, considerate ilegale, pot fi anulate prin hotărârea adunării generale. În absența uneidispoziții legale, deciziile consiliului nu pot fi atacate în justiție de către acționari. Ei pot ataca hotărârea adunării generale prin care s-a pronunțat asupra valabilității unei decizii a consiliului de administrație.
Consiliul de administrație se întruneste ori de câte ori este necesar, dar cel puțin o dată pe lună la sediul societății, iar comitetul de direcție, cel puțin o dată pe săptămână.
La întrunirile consiliului de administrație, directorii vor prezenta rapoarte scrise despre operațiunile pe care le-au executat, iar comitetul de direcție va prezenta registrul deliberărilor sale. La ședințele consiliului de administrație vor fi convocați și cenzorii.
Executarea operațiunilor societății poate fi încredințată unuia sau mai multor directori executivi, funcționari ai societății.Directorii executivi nu vor putea fi membri în consiliul de administrație al societății.Ei sunt răspunzători față de societate și de terți, ca și administratorii, pentru neîndeplinirea îndatoririlor lor chiar dacă ar exista o convenție contrară.
Comitetul de direcție
Consiliul de administrație poate delega o parte din puterile sale unui comitet de direcție, compus din membri aleși dintre administratori, fixându-le în același timp și remunerația.
Președintele consiliului de administrație poate fi și director general sau director, în care calitate conduce și comitetul de direcție.
Deciziile comitetului de direcție se iau cu majoritatea absolută a voturilor membrilor săi. Ele pot fi suspendate ori anulate de către consiliul de administrație și, cu atât mai mult de către adunarea generală a acționarilor. Comitetul de direcție este obligat să prezinte, la fiecare sedință a consiliului de administrație, registrul său de deliberări.
Atribuțiile comitetului de direcție sunt cele stabilite de consiliul de administrație prin decizia de delegare. El se întrunește cel puțin săptămânal.
Membrii comitetului de direcție și directorii unei societăți pe acțiuni nu vor putea fi, fără autorizarea consiliului de administrație, administratori, membri în comitetul de direcție, cenzori sau asociați cu răspundere nelimitată, în alte societăți concurente sau având același obiect, nici exercita același comerț sau altul concurent, pe cont propriu sau al altei persoane, sub pedeapsa revocării și răspunderii pentru daune.
III.4.7 Răspunderea administratorilor
Administratorii răspund față de societate pentru nerespectarea obligațiilor izvorâte din contractul de mandat, deci au o răspundere civilă contractuală. Administratorii răspund și pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute de lege în sarcina lor – putând fi după caz o răspundere civilă delictuală și sau o răspundere penală.
Aceeași răspundere o au și directorii executivi. Deși sunt salariați ai societățiiei au aceeași răspundere ca și administratorii. Ei răspund integral față de societate nu în limitele stabilite de Codul muncii. Directorii executivi au față de administratori poziția de mandatari iar față de societate pe cea de submandatari.
Directorii executivi, au față de directorii tehnici și ceilalți funcționari ai societății, atribuții mai largi, el executând personal sau prin intermediul altor salariați, toate operațiunile de care depinde bunul mers ala societății (și nu numai operațiuni tehnice ca directorii tehnici).
Răspunderea civilă a administratorilor.
Cazurile de răspundere:
– pentru neîndeplinirea obligațiilor izvorâte din mandatul încredințat, precizate în actul constitutiv și în hotărârile adunării generale
– pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege în sarcina lor: administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; existența reală a dividendelor plătite; existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.
– pentru faptele prejudiciabile ale altor persoane: comitetul de direcție, toți administratorii răspund față de societate pentru actele îndeplinite de directori sau de personalul încadrat, când dauna nu s-ar fi produs dacă ei ar fi exercitat supravegherea impusă de îndatoririle funcției lor.
– administratorii sunt solidar răspunzători cu predecesorii lor imediați dacă, având cunoștință de neregulile săvârșite de aceștia, nu le comunică cenzorilor sau auditorilor financiari.
Răspunderea civilă se angajează în condițiile dreptului comun al răspunderii civile.
Răspunderea, contractuală sau delictuală, are întotdeauna ca temei culpa administratorului.
În ceea ce privește cauzele exoneratoare de răspundere pe lângă cele din dreptul comun Legea 31/1990 conține anumite dispoziții specifice. Astfel “În societățile care au mai mulți administratori răspunderea pentru actele săvârșite sau pentru omisiuni nu se întinde și la administratorii care au făcut să se constate, în registrul deciziilor consiliului de administrație, împotrivirea lor și au încunoștințat despre aceasta, în scris, pe cenzori și, după caz, pe auditorii financiari”. Și “Pentru deciziile luate in sedintele la care administratorul nu a asistat, el ramane raspunzator daca, in termen de o luna de cand a luat cunostinta de acestea, nu a facut impotrivirea in formele aratate la alineatele precedente”. Cauza de exonerare se aplică atât membrilor consiliului de administrație cât și membrilor comitetului de direcție.
Acțiunea în răspundere aparține societății și nu asociaților, fiind o acțiune socială. Acțiunea aparține în principal adunării generale dar dacă adunarea generală refuză să-l acționeze în răspundere pe administrator datorită influenței pe care acesta o are asupra adunării generale, legea pune la dispoziție și acționarilorminoritariacțiunea în răspundere contra administratorului.
Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată.
Răspunderea penală
În titlul VIII al Legii 31/1990 de la art . 271-282 sunt incriminate ca infracțiuni o serie de fapte ale administratorilor.
Acțiunea penală este o acțiune a procurorului și nu a societății, însă acțiunea civilă care se alătură acțiunii penale în procesul penal, deci constituirea ca parte civilă în procesul penal, se face în condițiile mai sus arătate pentru exercitarea acțiunii în răspundere civilă.
III.4.8 Controlul gestiunii societății comerciale
În cazul societăților de persoane controlul se exercită de toți asociații cu excepția celor care au calitatea de administrator.
În societățile de capitaluri (SA și SCA) și cu răspundere limitată controlul se exercită de persoane specializate: auditorii financiari și cenzorii.
Situatiile financiare ale societatilor comerciale, care intra sub incidența reglementărilor contabile armonizate cu directivele europene și standardele internaționale de contabilitate, vor fi auditate de către auditori financiari – persoane fizice sau persoane juridice -, în condițiile prevăzute de lege. Societatile comerciale, ale căror situații financiare anuale sunt supuse, potrivit legii, auditului financiar, vor organiza auditul intern potrivit normelor elaborate de Camera Auditorilor Financiari din Romania în acest scop. La societățile comerciale ale căror situații financiare anuale nu sunt supuse, potrivit legii, auditului financiar, adunarea generală ordinară a acționarilor va hotărî contractarea auditului financiar sau numirea cenzorilor, după caz.
Aspecte generale privind cenzorii
Societatea pe acțiuni (SA) și SCA va avea trei cenzori și tot atâția supleanți, dacă prin actul constitutiv nu se prevede un număr mai mare. În toate cazurile, numărul cenzorilor trebuie să fie impar.
La SA și SCA cenzorii sunt stabiliți prin actul constitutiv iar ulterior aleși de către adunarea generală ordinară.
Durata mandatului lor este de 3 ani și pot fi realeși. Ei pot fi acționari cu excepția cenzorului expert contabil sau contabil autorizat care poate fi un terț care exercită profesia individual sau în forme asociative.
Cel puțin unul dintre ei trebuie să fie contabil autorizat în condițiile legii sau expert contabil.
Cenzorii sunt obligați să depună, a treia parte din garanția cerută pentru administratori. Sunt exceptați de la această obligație cenzorii experți contabili sau contabili autorizați, dacă fac dovada încheierii asigurării de răspundere civilă profesională. Activitatea cenzorilor este remunerată, remunerația fiind stabilită de adunarea generală.
Nu pot fi cenzori, iar dacă au fost aleși, decad din mandatul lor:
a) rudele sau afinii până la al patrulea grad inclusiv sau soții administratorilor;
b) persoanele care primesc sub orice formă, pentru alte funcții decât aceea de cenzor, un salariu sau o remunerație de la administratori sau de la societate sau ai căror angajatori sunt în raporturi contractuale sau se afla în concurență cu aceasta;
c) persoanele cărora le este interzisă funcția de administrator conform prevederilor art. 138.
d) persoanele care, pe durata exercitării atribuțiilor conferite de această calitate, au atribuții de control în cadrul Ministerului Finanțelor Publice sau al altor instituții publice, cu excepția situațiilor prevăzute expres de lege.
Revocarea cenzorilor se poate face numai de adunarea generală extraordinară. În caz de deces, impiedicare fizică sau legală, încetare sau renunțare la mandat a unui cenzor, supleantul cel mai în vârstă îl înlocuiește.
Oricare acționar are dreptul să reclame cenzorilor faptele ce crede că trebuie cenzurate, iar aceștia sunt obligați să le verifice și, dacă le găsesc reale, să le aibă în vedere la întocmirea raportului către adunarea generală.
Cenzorii au dreptul să obțină în fiecare lună de la administratori o situație despre mersul operațiunilor. “Cenzorii iau parte la adunările administratorilor, fără drept de vot”.
Cenzorii sunt obligati să supravegheze gestiunea societății, să verifice dacă situațiile financiare sunt legal întocmite și în concordanță cu registrele, dacă acestea din urmă sunt ținute regulat și dacă evaluarea elementelor patrimoniale s-a facut conform regulilor stabilite pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare.
Despre toate acestea, precum și asupra propunerilor pe care le vor considera necesare cu privire la situațiile financiare și repartizarea profitului, cenzorii vor prezenta adunării generale un raport amănunțit.
Adunarea generală poate aproba situațiile financiare anuale numai dacă acestea sunt însoțite de raportul cenzorilor sau, după caz, al auditorilor financiari.
Cenzorii sunt obligati, de asemenea, conform Art 163 din legea 31/1990:
a) să facă, în fiecare lună și pe neașteptate, inspecții casei și să verifice existența titlurilor sau valorilor ce sunt proprietatea societății sau au fost primite în gaj, cauțiune ori depozit;
b) să convoace adunarea ordinară sau extraordinară, când n-a fost convocată de administratori;
c) să ia parte la adunările ordinare și extraordinare, putând face să se insereze în ordinea de zi propunerile pe care le vor crede necesare;
d) să constate regulata depunere a garanției din partea administratorilor;
e) să vegheze ca dispozițiile legii și ale actului constitutiv să fie îndeplinite de administratori și lichidatori.
Pentru întocmirea raportului privind situațiile financiare, propunerile asupra acestora și repartizarea profitului, cenzorii vor delibera împreună; ei însă vor putea face, în caz de neînțelegere, rapoarte separate, care vor trebui să fie prezentate adunării generale.
Pentru celelalte obligații impuse de lege, cenzorii vor putea lucra separat.
Întinderea și efectele răspunderii cenzorilor sunt determinate de regulile mandatului și ale legii socităților comerciale. Răspunderea lor, ca și în cazul administratorilor poate fi civilă sau penală. Cenzorii răspund solidar pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina administratorilor.
III.5 Dizolvarea și lichidarea societăților de capital
Încetarea existenței societății comerciale impune parcurgerea a două faze: dizolvarea societății și lichidarea societății.
Faza dizolvării societății cuprinde anumite operații care declanșează și pregătesc încetarea existenței societății. În această fază, personalitatea juridică nu este afectată, însă dizolvarea pune capăt activității normale a societății.
Faza lichidării societății cuprinde acele operații de lichidare a patrimoniului societății, plata creditorilor și împărțirea soldului între asociați. În această fază, societatea continuă să își păstreze personalitatea juridică, dar este subordonată cerințelor lichidării.
Conform art 8 din legea 31/1990 Actul constitutiv al societății pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni va cuprinde și modul de dizolvare și de lichidare a societății.
III.5.1 Dizolvarea societăților de capital
Hotărârea privind dizolvarea societății este luată, după caz, la adunarea asociaților ori de instanța judecătorească. Excepțional, dizolvarea societății se produce în temeiul legii.
Cauzele generale de dizolvarea a societăților comerciale.
– trecerea timpului stabilit pentru durata societății.
– imposibilitatea realizării obiectului societății sau realizarea acestuia.
-declararea nulității societății.
-hotărârea adunării asociaților.
-hotărârea tribunalului.
-falimentul societății.
-alte cauze prevăzute de lege sau actul constitutiv al societății.
Art. 237 din Legea nr. 31/1990 reglementează anumite cazuri de dizolvare-sancțiune:
a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni;
b) societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului;
c) societatea și-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social sau asociații au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau reședința cunoscută;
d) societatea nu și-a completat capitalul social, în condițiile legii.
Căile dizolvării societății de capital:
-de drept, dacă ipoteza legii este satisfăcută nefiind necesară îndeplinirea nici unei formalități.
Legea nr.31/1990 reglementează dizolvarea de drept a societății în cazul expirării termenului stabilit pentru durata societății.
– prin voința asociaților, hotărârea privind dizolvarea se ia cu respectarea condițiilor de cvorum și majoritate prevăzute de lege pentru adunarea generală extraordinară.
Actul care constată hotărârea adunării generale privind dizolvarea, în forma cerută de lege, se depune la oficiul registrului comerțului pentru a se menționa în registru, după care se transmite, din oficiu, Monitorului Oficial, spre publicare
În cazul dizolvării societății înainte de expirarea termenului fixat pentru durata sa, dizolvarea produce efecte față de terți numai după trecerea unui termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
– pe cale judecătorească, prin hotărârea tribunalului la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice.
Hotărârea judecătorească privind dizolvarea societății trebuie înscrisă în registrul comerțului și publicată în Monitorul Oficial. Aceste formalități trebuie îndeplinite în termen de 15 zile de la data la care hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă.
Efectele dizolvării societății de capital
Dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii lichidării.
În anumite cazuri, dizolvarea are loc fără lichidare, cum este cazul fuziunii, divizării societăților comerciale sau al societății cu răspundee limitată cu asociat unic. Deci, în aceste cazuri, dizolvarea societății nu are ca efect deschiderea procedurii lichidării.
Din momentul dizolvării societății administratorii nu mai pot întreprinde noi operațiuni, în caz contrar, ei sunt personal și solidar răspunzători pentru operațiunile pe care le-au întreprins.
III.5.2 Lichidarea societăților de capital
Operațiunile care fac obiectul fazei lichidării societății sunt realizate de persoane anume investite – lichidatori.
Conform art 264 din legea 31/1990 în cazul lichidării societăților pe acțiuni (SA) și în comandită pe acțiuni (SCA):
Numirea lichidatorilor în societățile pe acțiuni și în comandită pe acțiuni se face de adunarea generală, care hotărăștelichidarea, dacă, prin actul constitutiv, nu se prevede altfel.
Adunarea generală hotărăște cu majoritatea prevăzută pentru modificarea actului constitutiv.
Dacă majoritatea nu a fost obținută, numirea se face de tribunal, la cererea oricăruia dintre administratori sau asociați, cu citarea societății și a celor care au cerut-o. Împotriva sentinței tribunalului se poate declara numai recurs în termen de 15 zile de la pronunțare
Lichidarea societății comerciale constă într-un ansamblu de operațiuni care au ca scop terminarea operațiunilor comerciale aflate în curs la data dizolvării societății, încasarea creanțelor societății, transformarea bunurilor societății în bani, plata datoriilor societății și împărțirea activului net între asociați.
Prin trecerea la faza de lichidare a societății comerciale are loc modificarea obiectului și scopului societății, toate actele emanând de la societate trebuie să arate că aceasta este în lichidare, administratorii sunt înlocuiți cu lichidatorii societății, care intră în funcție numai după îndeplinirea formalităților de publicitate prevăzute de lege. După intrarea lor în funcție, lichidatorii sunt obligați ca împreună cu administratorii să facă un inventar și să încheie un bilanț.
Capitolul IV Concluzii
Societatea comercială, ca și toate celelalte instituții ale dreptului, își datorează apariția unor cauze economice și sociale.
Pe măsură ce societatea omenească s-a dezvoltat, iar nevoile economice și sociale au crescut, oamenii și-au dat tot mai mult seama că energiile individuale, oricât de mari ar fi fost eie, nu mai erau îndestulătoare pentru satisfacerea acestor nevoi. O acțiune individuală, indiferent de mărimea resurselor de muncă și financiare ale întreprinzătorului, nu mai putea face față realizării unor activități economice de amploare. În aceste condiții s-a născut ideea cooperării între mai mulți întreprinzători, care să realizeze împreună astfel de activități. Această idee și-a găsit expresia, pe planul dreptului, în conceptul de societate comercială, care implică asocierea a două sau a mai multor persoane, cu punerea în comun a unor resurse, în vederea desfășurării unei activități economice și împărțirii beneficiilor rezultate.
Pentru a-și îndeplini rolul său economic, societatea comercială a fost concepută ca un organism autonom, căruia legea i-a conferit personalitate juridică.
Așa cum s-a spus, societatea comercială a fost o descoperire a timpurilor moderne, de aceeași valoare ca și descopenrea forței aburului și cea a electricității.
Folosindu-se această cucerire a minții omenești, la început au apărut colectivități restrânse, formate din câteva persoane, care puneau în comun bunurile și priceperea lor, în vederea realizării unei afaceri. Mai târziu, prin perfecționarea tehnicii juridice au apărut colectivități mult mai mari, cu sute sau chiar mii de persoane, necunoscute între ele, care, prin capitalurile lor, contribuiau la realizarea unor mari afaceri în toate domeniile de activitate.
Societățile comerciale au fost și sunt și în prezent cel mai adecvat instrument juridic de drenare a energiilor umane și financiare pentru realizarea unor scopuri sociale, ca și pentru satisfacerea unor interese personale ale întreprinzătorilor.
Regimul juridic al societăților comerciale a fost reglementat în Codul comercial, Cartea I, în Titlul VIII (art. 77-269), intitulat „Despre societăți și despre asociațiuni comerciale”. Prin acest act normativ se reglementau: societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă, societatea anonimă (pe acțiuni), societatea în comandită pe acțiuni și asociația în participație.
Întrucât reglementarea societăților comerciale cuprinsă în Codul comercial era, în mare măsură, depășită, ea a fost înlocuită cu o nouă reglementare, care face obiectul Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Societatea pe acțiuni este forma cea mai complex și, totodată, cea mai evoluată a societății comerciale. În aceasta formă de societate contează mai mult aporturile asociaților decât calitățile personale ale acestora. În general, asociații contribuie cu aporturile lor la formarea capitalului social, fără să desfășoare o activitate în societate. Aceste aporturi prezintă interes și pentru terți, deoarece răspunderea asociaților pentru obligațiile sociale se limitează la aceste aporturi.
Datorita importanței aporturilor la formarea capitalului social și a estompării calităților personale ale asociaților, societatea pe acțiuni mai este cunoscută si sub denumirea de societate anonima.
Această formă de societate este destinată realizării marilor afaceri, care necesită capitaluri însemnate. Societatea este astfel concepută ca să dreneze contribuțiile bănești modeste pentru formarea unor capitaluri mari, necesare realizării unor investiții de anvergură. În acest scop, societatea este autorizată să facă apel la subscripția publică.
Societatea pe acțiuni este organizată și funcționează pe principii democratice. Ea are anumite organe cu competențe bine delimitate, bazate pe principiul separației puterilor: organe de deliberare și decizie; organe de administrare și reprezentare; organe de supraveghere și control.
Datorită rolului important pe care societatea pe acțiuni îl are în viața economică, Legea nr. 31/1990 republicată asigură o reglementare cuprinzătoare acestei forme de societate.
Societatea pe acțiuni este societatea ale cărei obligații sunt garantate cu patrimoniul social; acționarii sunt obligați numai până la concurența capitalului social subscris.
Ca urmare a adoptării noii reglementări, dispozițiile Codului comercial privind societățile comerciale au fost abrogate, cu excepția dispozițiilor privind asociația în participațiune (art. 251-256) și a celor referitoare la asociația de asigurare mutuală (art. 257-263).
Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil au fost abrogate și aceste dispoziții ale Codului comercial referitoare la societățile comerciale.
În prezent, reglementarea cuprinsă în Legea nr. 31/1990 constituie reglementarea generală privind societățile comerciale.
Distinct de această reglementare generală a societăților comerciale,pentru anumite domenii de activitate au fost adoptate reglementări speciale: în materie bancară, de asigurări, piața de capital etc.
Reglementarea societăților comerciale, atât cea generală, cât și cea specială se completează cu prevederile Codului civil.
Dispozițiile legale privind regimul juridic al societăților comerciale au, în general, un caracter imperativ. Acest lucru se datorează faptuiui că, așa cum se va arăta, societatea comercială nu este numai un contract, ci și o persoană juridică.
Ca mod de reglementare, Legea nr. 31/1990 cuprinde reguli generale aplicabile oricărei societăți comerciale, precum și reguli speciale privind fiecare formă juridică de societate comerciale (societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă, societatea pe acțiuni, societatea în comandită pe acțiuni, societatea cu răspundere limitată).
Caracterul de reglementare generală a societăților comerciale, pe care îl are Legea nr. 31/1990, se manifestă sub mai multe aspecte.
În primul rând, ea privește orice societate comercială, indiferent de obiectul ei de activitate, în temeiul legii, activitățile care nu pot face obiectul unei societăți comerciale se stabilesc de guvern (art. 287 din Legea nr. 31/1990).
În al doilea rând, Legea nr. 31/1990 se aplică și societăților comerciale cu participare străină. Această reglementare se completează cu dispozițiile privind regimul investițiilor străine.
Doctrina dreptului comercial, ca și practica judiciară în domeniu, au un rol important și, deși sunt factori importanți de interpretare și aplicare a legii, nu sunt un izvor de drept în general și nici pentru dreptul comercial.
Capitolul V Spețe
SPEȚA 1.
În aprecierea calității unei persoane de a cere convocarea adunării generale nu interesează dacă acea persoană va putea și vota în acea adunare generală. Art.119 alin.3 și art.124 din Legea 31/1990.
Prin acțiunea formulată reclamantul S G a chemat în judecată pârâtul Consiliul de Administrație al SC N" SA solicitând instanței să dispună autorizarea convocării adunării generale a acționarilor SC N" SA de către reclamant, aprobarea ordinii de zi cu următoarele puncte: revocarea administratorilor și cenzorilor; alegerea administratorilor și cenzorilor, stabilirea datei de referință conform art.123 alin.2 din Legea nr.31/1990, stabilirea datei ținerii adunării generale, desemnarea reclamantului ca persoană care prezidează adunarea generală și obligarea societății să suporte costurile convocării adunării generale.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul arată că este acționar al SC N" SA având o participare la capitalul social de 57,66\% și că, la data de 30.07.2008, a solicitat convocarea adunării generale a acționarilor cu ordinea de zi prevăzută în petițiile acțiunii fără ca pârâtul să răspundă cererii și fără să fi convocat adunarea generală.
În drept s-au invocat dispozițiile 119 din Legea nr.31/1990.
În apărare, pârâtul a depus la dosarul cauzei prin care a invocat excepția lipsei de interes și a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Prin sentința civ. nr. 2071/08.10.2008 Tribunalul Brașov a respins excepția lipsei de interes invocată de pârât, a admis acțiunea formulată de reclamantul S G în contradictoriu cu pârâtul C A al SC N" SA și în consecință – a autorizat, convocarea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor SC N" SA cu ordinea de zi revocarea administratorilor si cenzorilor, alegerea administratorilor si cenzorilor, a stabilit ca dată a ținerii adunării generale data de 25 noiembrie 2008 ora 12, pentru prima întrunire, respectiv 26 noiembrie 2008 ora 12, pentru a doua întrunire, iar ca persoană dintre acționari care va prezida adunarea generală pe reclamant, a stabilit ca dată de referință data de 28 octombrie 2008.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul, în calitate de acționar al SC N" SA cu o participare la capitalul social de 57,66%, a solicitat prin Notificarea nr.126/30.07.2008 convocarea adunării generale ordinare a acționarilor cu următoarea ordine de zi: revocarea administratorilor și cenzorilor; alegerea administratorilor și cenzorilor.
Pârâtul nu a dat curs cererii formulată de reclamant.
SPEȚA 2
Legea nr. 31/1990, republicată, nu reglementează în mod expres problema suspendării din funcție a administratorului.
Din moment ce numirea și revocarea se realizează prin actul constitutiv sau de către adunarea generală, și suspendarea din funcție este de competența exclusivă a adunării generale, fiind un aspect ce privește organizarea internă a societății și o măsură ce trebuie să fie rezultatul acordului social.
Cererea formulată de un acționar privind suspendarea din funcție a administratorului este inadmisibilă, întrucât se solicită instanței luarea unei măsuri care este atributul exclusiv al adunării generale.
(Decizia nr. 1184 din 15 octombrie 2002 – Secția a V-a comercială)
Prin Sentința civilă nr. 10638 din 06.09.2002 a Tribunalului București – Secția a Vl-a comercială, a fost admisă excepția necompetenței generale a instanței judecătorești și a fost respinsă, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta S.C. "E." S.R.L., în contradictoriu cu pârâții V.V. și S.C. "A." S.A.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, deși dispozițiile legale nu reglementează în mod expres problema suspendării din funcție a administratorului, din moment ce numirea și revocarea se realizează prin actul constitutiv sau de către adunarea generală, și suspendarea din funcție este de competența exclusivă a adunării generale, fiind un aspect ce privește organizarea internă a societății și o măsură ce trebuie să fie rezultatul acordului social.
Împotriva acestei entințe a declarat recurs reclamanta S.C. "E." S.R.L., criticând-o sub următoarele aspecte:
Instanța a făcut în mod greșit aplicarea în speță a art. 150 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, republicată, care prevede că "Dacă adunarea decide să pornească acțiune în răspundere contra administratorilor, mandatul acestora încetează de drept și adunarea va proceda la înlocuirea lor."
Instanțele judecătorești sunt competente să soluționeze cereri ce au ca obiect suspendarea administratorilor din funcție.
Aceasta și datorită faptului că pârâtul refuză să convoace adunarea generală a acționarilor Societății Comerciale "A." S.A.
Se arată că instanța de judecată a soluționat în mod greșit cauza și se solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu ocazia dezbaterilor însă, s-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială, în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Criticile aduse sentinței sunt neîntemeiate.
Potrivit dispozițiilor art.134 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, republicată, numirea administratorilor se face exclusiv de către adunarea generală și, potrivit art. 189 din aceeași lege, adunarea generală desemnează pe administratori și cenzori, îi revocă și le dă descărcare de activitatea lor.
Din interpretarea dispozițiilor art. 150 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, republicată, rezultă că suspendarea din funcție a administratorului operează "ope legis" în măsura în care există o decizie a adunării generale a acționarilor de promovare a unei acțiuni în răspundere.
Pe de altă parte, atât timp cât adunarea generală este singura competentă să numească administratorul, tot adunarea generală este singura în măsură să-l suspende.
Susținerea recurentei că nu se poate convoca adunarea generală a acționarilor din culpa pârâtului nu poate fi reținută, câtă vreme există posibilitatea ca, în conformitate cu dispozițiile art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, să se solicite instanței să ordone convocarea adunării generale a acționarilor.
Față de toate aceste considerente, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă, considerând că s-a solicitat instanței luarea unei măsuri care este atributul exclusiv al adunării generale.
Pe cale de consecință, criticile aduse sentinței sunt neîntemeiate și, potrivit dispozițiilor art.312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, recursul a fost respins, ca nefondat.
SPEȚA 3
Potrivit dispozițiilor art.222 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, societatea se dizolvă prin imposibilitatea realizării obiectului de activitate.
Acționarii societății pot hotărî dizolvarea voluntară a acesteia pe considerentul că societatea nu a fost în măsură să asigure un capital minim net în conformitate cu dispozițiile legale și, prin ordonanță a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, a fost retrasă autorizația de funcționare a societății.
Opoziția Administrației Finanțelor Publice împotriva acestei hotărâri pe considerentul că societatea are datorii către bugetul de stat, debite ce nu pot fi cunoscute decât în urma unui control de fond la societate, este neîntemeiată, deoarece hotărârea acționarilor societății de dizolvare voluntară a avut ca motiv imposibilitatea realizării obiectului de activitate și nu a urmărit prejudicierea vreunui creditor.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 228 din Legea nr. 31/1990, republicată, dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii lichidării, iar lichidatorii au obligația de a realiza inventarierea bunurilor societății și stabilirea activului și pasivului, în vederea stingerii tuturor obligațiilor sociale.
(Decizia nr. 1004 din 10 septembrie 2002 – Secția a V-a comercială)
Prin Sentința civilă nr. 3870 din 15.03.2002, Tribunalul București a respins ca neîntemeiată opoziția formulată de Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București, în contradictoriu cu intimata S.C. "M." S.A.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că nu se poate aprecia că prin hotărârea de dizolvare și lichidare a S.C. "M." S.A. s-ar aduce în mod direct și inevitabil o vătămare de ordin patrimonial statului, prin neachitarea sumelor restante datorate bugetului de stat, deoarece în acest sens opozanta nu a făcut nici o dovadă.
împotriva acestei sentințe, Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București, a declarat recurs, criticând-o sub aspectele următoare:
Interesul creditorilor unei societăți aflate în lichidare este de a-și recupera toate creanțele. La momentul formulării opoziției, datoriile societății către bugetul de stat erau într-un anumit cuantum.
O identificare a eventualelor debite se poate face numai în urma unui control de fond la societate, sens în care s-a solicitat efectuarea acestui control.
Nefinalizarea controlului la societate înainte de dizolvarea societății duce la imposibilitatea statului de a mai recupera eventualele debite constatate.
BIBLIOGRAFIE
Adam, CN. Savu, Legea societăților comerciale.Comentarii și explicații. Ed. OH. Beck, București, 2010.
C. Bîrsan, V. Dobrinoiu, A. Țiclea, M. Toma, C. Tufan, Societățile comerciale, Casa de editură și presă „Șansa", București, 1995,
Cristina Cucu, Marilena-Veronica Gavriș, C.G. Bâdoiu, O Haraga, Legea societățilorcomerciale nr. 31/1990. Repere bibliografice, Practica iudiciară. Decizii ale Curții Constituționale.Adnotări, Ed. Hamangiu, București. 2007
Cristina Păun, Eseu privind clasificarea grupărilor de societăți în RDC nr. 2/1994
Gh. Piperea, Drept comercial. Întreprinderea, Editura C.H Beck, București, 2012
Lect.univ.dr.Silvia Cristea; Lect.univ.dr.Camelia Florentina Stoica – Drept comercial – www.ase.ro
M. Schiaua, Legea societățilorcomerciale nr. 31/1990, Comentată și adnotată, Ed. All Beck. București, 2000
Nicoleta Tandareanu, Insolvența în reglementarea Legii nr. 85/2006, Editura Universul Juridic, București, 2012
O. Căpățină, Caracteristici generale ale societăților comerciale, în Dreptul nr. 9-12/1990
R.L Motica. V. Popa, Drept comercial român și drept bancar
S. Angheni – Drept comercial, coordonator Ed. All Beck , București, 2004
Schiau, T. Prescure, Legea societăților comerciale, nr.31/1990, Analize și comentarii pe articole, Ediția a 2-a, adăugită și actualizată, Editura Hamangiu, București 2009
Simona Petrina Gavrilă, Legea societăților comerciale nr. 31/1990. Practică judiciară, Editura Hamangiu, București, 2009
Smaranda Angheni, Dreptul comercial- între tradiție și modernism, în Curierul Judiciar nr. 9/20102 2
St. D Cărpenaru, S. David, C. Predoiu, Gh. Piperea, Legea societăților comerciale, Comentariu pe articole, Ediția 4, Editura C.H.Beck, București 2009
St. D. Cărpenaru, Dreptul comercial, în condițiile noului Cod civil, în Curierul Judiciar nr. 10/2010
St. D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român. Ediția a III-a, revizuită conform noului Cod civil, Editura Universul Juridic, București, 2012
St.D. Cărpenaru. S. David, C Predoiu, Gh. Piperea. Legea societăților comerciale. Comentariu pe articole, ed. a 4-a. Ed. OH, Beck, București, 2009
V. Nemeș, Drept comercial. Conform noului Cod Civil. Editura Universul Juridic, București, 2012
V. Pătulea, C. Turianu, Elemente de Drept comercial, – Ed. Șansa SRL, București 1993
Legea 31/1990
Noul Cod civil
http://e-studii.ro/procedura-de-infiintare-a-unei-societati-comerciale-in-romania/
http://lege5.ro/en/Gratuit/geydamruga/legea-nr-85-2006-privind-procedura-insolventei
http://legeaz.net/rezultate-spete-comercial?cx=partner-pub-5453614192961613%3A9981018200&cof=FORID%3A10&ie=UTF-8&q=administrator+SA&sa=C%C4%83utare
http://legeaz.net/spete-drept-comercial/societate-comerciala-dizolvare-opozitie-hotarare-aga-1004-2002
http://www.romanianlawoffice.com/societati-comerciale.htm
http://www.scj.ro/SE%20rezumate%202013/SC%20II%20dec%20r%203590%20din%2029.10.2013.htm
http://www.scritub.com/economie/comert/CLASIFICAREA-SOCIETATILOR-COME83669.php
BIBLIOGRAFIE
Adam, CN. Savu, Legea societăților comerciale.Comentarii și explicații. Ed. OH. Beck, București, 2010.
C. Bîrsan, V. Dobrinoiu, A. Țiclea, M. Toma, C. Tufan, Societățile comerciale, Casa de editură și presă „Șansa", București, 1995,
Cristina Cucu, Marilena-Veronica Gavriș, C.G. Bâdoiu, O Haraga, Legea societățilorcomerciale nr. 31/1990. Repere bibliografice, Practica iudiciară. Decizii ale Curții Constituționale.Adnotări, Ed. Hamangiu, București. 2007
Cristina Păun, Eseu privind clasificarea grupărilor de societăți în RDC nr. 2/1994
Gh. Piperea, Drept comercial. Întreprinderea, Editura C.H Beck, București, 2012
Lect.univ.dr.Silvia Cristea; Lect.univ.dr.Camelia Florentina Stoica – Drept comercial – www.ase.ro
M. Schiaua, Legea societățilorcomerciale nr. 31/1990, Comentată și adnotată, Ed. All Beck. București, 2000
Nicoleta Tandareanu, Insolvența în reglementarea Legii nr. 85/2006, Editura Universul Juridic, București, 2012
O. Căpățină, Caracteristici generale ale societăților comerciale, în Dreptul nr. 9-12/1990
R.L Motica. V. Popa, Drept comercial român și drept bancar
S. Angheni – Drept comercial, coordonator Ed. All Beck , București, 2004
Schiau, T. Prescure, Legea societăților comerciale, nr.31/1990, Analize și comentarii pe articole, Ediția a 2-a, adăugită și actualizată, Editura Hamangiu, București 2009
Simona Petrina Gavrilă, Legea societăților comerciale nr. 31/1990. Practică judiciară, Editura Hamangiu, București, 2009
Smaranda Angheni, Dreptul comercial- între tradiție și modernism, în Curierul Judiciar nr. 9/20102 2
St. D Cărpenaru, S. David, C. Predoiu, Gh. Piperea, Legea societăților comerciale, Comentariu pe articole, Ediția 4, Editura C.H.Beck, București 2009
St. D. Cărpenaru, Dreptul comercial, în condițiile noului Cod civil, în Curierul Judiciar nr. 10/2010
St. D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român. Ediția a III-a, revizuită conform noului Cod civil, Editura Universul Juridic, București, 2012
St.D. Cărpenaru. S. David, C Predoiu, Gh. Piperea. Legea societăților comerciale. Comentariu pe articole, ed. a 4-a. Ed. OH, Beck, București, 2009
V. Nemeș, Drept comercial. Conform noului Cod Civil. Editura Universul Juridic, București, 2012
V. Pătulea, C. Turianu, Elemente de Drept comercial, – Ed. Șansa SRL, București 1993
Legea 31/1990
Noul Cod civil
http://e-studii.ro/procedura-de-infiintare-a-unei-societati-comerciale-in-romania/
http://lege5.ro/en/Gratuit/geydamruga/legea-nr-85-2006-privind-procedura-insolventei
http://legeaz.net/rezultate-spete-comercial?cx=partner-pub-5453614192961613%3A9981018200&cof=FORID%3A10&ie=UTF-8&q=administrator+SA&sa=C%C4%83utare
http://legeaz.net/spete-drept-comercial/societate-comerciala-dizolvare-opozitie-hotarare-aga-1004-2002
http://www.romanianlawoffice.com/societati-comerciale.htm
http://www.scj.ro/SE%20rezumate%202013/SC%20II%20dec%20r%203590%20din%2029.10.2013.htm
http://www.scritub.com/economie/comert/CLASIFICAREA-SOCIETATILOR-COME83669.php
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Societatile de Capital (ID: 146822)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.