Societatile cu Raspundere Limitata In Republica Moldova. Constituirea,organele de Conducere,patrimoniul

2.1 Constituirea societăților cu răspundere limitată , reorganizarea și lichidarea lor .

Prin înființarea persoanei juridice se înțelege procesul legal de creare a subiectului artificial de drept. înființarea persoanei juridice presupune întocmirea și adoptarea mai multor documente cu diferite finalități, alcătuind procedura de constituire a persoanei juridice, procedură realizată într-un anumit interval de timp [49 , p. 170] .

Persoana juridică ia „naștere" ca subiect de drept numai în urma emiterii actului public, în condițiile legii, de organul de stat competent. Acest act ar putea fi lege sau un act administrativ al autorității publice competente. Fără un astfel de act persoana juridică nu poate exista [50 , p. 385] .

înființarea oricărei societăți comerciale are ca punct de pornire inițiativa unor persoane, viitori asociați, care se numesc fondatori. Incepînd demersurile în vederea constituirii societății, ei trebuie, în prealabil, să înfăptuiască o analiză temeinică privind utilitatea socială, obiectul de activitate, mărimea societății și capitalul social necesar, condițiile favorabile și nefavorabile funcționării organismului economic, facilitățile sau restricțiile rezultate din actele normative, spațiul necesar sediului, dotările materiale care se impun și posibilitățile de obținere a lor, onorabilitatea persoanelor ce agreează de participarea la societate [51, p. 32] .

Voința asociaților privind constituirea unei societăți comerciale trebuie să se materializeze în condițiile legii [52, p.162] .

Pot fi evidențiate câteva modalități de înființare a persoanelor juridice de drept privat:

crearea directă a persoanelor juridice de către stat prin efectul legii;

recunoașterea actelor constitutive de către autoritatea publică competentă;

autorizarea prealabilă de către o autoritate publică a înființării persoanelor juridice și recunoașterea ulterioară a actelor ei constitutive de către o altă autoritate publică.

Crearea directă a persoanelor juridice de către stat prin efectul legii. Acest mod de constituire este prevăzut expres de lege pentru anumite persoane juridice, înscrierea lor într-un registru de stat certifică începutul activității persoanei juridice și nu dobândirea personalității juridice.

Organul de stat competent [53] verifică legalitatea actelor prezentate de fondatorii persoanei juridice, îndeplinirea tuturor formalităților stabilite de lege, iar în cazul respectării lor, consemnează într-un act public (decizie sau hotărâre) respectarea legalității și înscrie în registrul de stat datele despre persoana juridică ce se constituie. Concomitent fondatorilor li se eliberează certificatul de înregistrare.

Dreptul de a înființa societăți cu răspundere limitată au și persoanele juridice fără scop lucrativ. Faptul acesta rezultă din art. 188 alin. (2) al Codul civil, care spune că, pentru desfășurarea unei activități economice care nu rezultă nemijlocit din scopul prevăzut în statut, organizațiile necomerciale pot fonda societăți comerciale, precum și societăți cu răspundere limitată. Legea nr.837/1996 cu privire la asociațiile obștești [54, p. 26-28] stipulează, de asemenea, că asociația obștească are dreptul să desfășoare de sine stătător activitatea economică productivă și altă activitate de întreprinzător, precum și cu ajutorul întreprinderilor persoane juridice create în acest scop. Legea nr.581/1999 cu privire la fundații [55],prevede că fundația este în drept să desfășoare numai acea activitate de întreprinzător care este direct legată de realizarea scopurilor sale statutare. Alte activități economice se desfășoară prin întreprinderile (inclusiv SRL) înființate de ea în acest scop.

Conform art. 188 din Codul civil, dreptul unor categorii de organizații necomerciale de a fonda societăți comerciale poate fi limitat prin lege. O astfel de limitare apare în privința partidelor politice, care, potrivit art.24 din Legea nr. 294/2007 [56], pot deține în proprietate bunuri pe care le pot folosi doar în realizarea sarcinilor statutare. Ele pot desfășura doar acele activități economice care rezultă nemijlocit din statut. Prin urmare, acestea nu pot fi fondatori de SRL.

Astfel, societatea poate fi constituită de către un singur fondator (particularitățile constituirii unei societăți cu asociat unic sunt stabilite la art. 18 al Legii nr. 135/2007), însă nu poate avea mai mult de 50 de asociați. La fel Legea nr.31/1990 [57] a României indică numărul asociaților la maximum 50, asigurînd caracterul intuitu personae al societății [58] . Legea oferă un termen de 6 luni societății care a depășit numărul maxim de asociați, în care aceasta poate înlătura deficiența, prin următoarele opțiuni: reorganizare, lichidare sau reducere a numărului de asociați.

Autorizarea prealabilă de către o autoritatea publică a înființării și recunoașterea ulterioară a actelor ei constitutive de către o altă autoritate publică. Acest mod de înființare este similar celui caracterizat anterior, cu excepția faptului că, până la înregistrarea persoanei juridice, fondatorii trebuie să obțină autorizația organului de stat care supraveghează activitatea într-un anumit domeniu.

Numai după obținerea autorizației, fondatorii pot să depună actele pentru înregistrarea persoanei juridice la.organul de stat competent.

Pentru constituirea societății cu răspundere limitată se parcurg trei etape:

etapa contractuală;

etapa de obținere a autorizației;

etapa de înregistrare.

I. Etapa contractuală

La baza constituirii oricărei societăți comerciale se află voința asociaților, manifestată în condițiile legii. Asociații se înțeleg să pună în comun anumite bunuri, să desfășoare o activitate comercială și să împartă beneficiile. Deci, fundamentul societăților comerciale îl reprezintă actele constitutive [59 , p. 162] .

Etapă contractuală este etapa inițială. Ea începe cu negocierile dintre părți, se semnează una sau câteva protocoale de intenții. La momentul când părțile au ajuns la concluzia că afacerea este convenabilă ambelor părți, iar pentru atingerea scopului este necesară constituirea unei întreprinderi, se trece la elaborarea proiectelor actelor constitutive. Aceasta o va face ori fondatorul din Republica Moldova, dacă el este, ori se recurge la ajutorul unui avocat. Când proiectele actelor constitutive, traduse în limbi accesibile fondatorilor, sunt aprobate în prealabil de părțile contractante se va proceda la convocarea adunării constitutive. Adunarea constitutivă va aproba actele constitutive, va alege organele de conducere și control, va aproba aporturile în natură și va efectua alte formalități necesare constituirii.Atât societatea pe acțiuni, cât și cea cu răspundere limitată au ca act constitutiv „actul de constituire".

a) Actul de constituire. Actul de constituire (contractul de societate) a fost definit ca „acordul de voință prin care două sau mai multe persoane consimt să constituie, prin aporturi individuale, un fond comun, destinat unei activități lucrative, desfășurate împreună, prin îndeplinirea de acte de comerț, în scopul de a împărți foloasele realizate".

Potrivit art.2 din Legea privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali prin act de constituire se înțelege acel document al persoanei juridice (contract de constituire, statut) elaborat în conformitate cu legislația [60] .

Privind natura sa juridică, se arată că el nu este un „contract de societate civilă" ori un „act sau fapt comercial, pe temeiul comercialității" și nici un „contract propriu-zis supus dreptului comun și principiilor teoriei generale a obligațiilor", dar nici un contract comercial, ci este un „act constitutiv sau „pact societar" care evocă funcția sa esențială aceea de „act juridic colectiv" care aparține domeniului „dreptului societar".

Urmează să examinăm condițiile de fond și de formă ale contractului de societate.

A. Condițiile de fond

Condițiile pentru validitatea contractului de societate sunt următoarele: consimțămîntul valabil al părților care se obligă, capacitatea de a contracta, un obiect determinat și o cauză licită.

Consimțămîntul părților. Constituirea societăților comerciale este dominată de principiul libertății de asociere a persoanelor fizice și juridice. Limitările aduse "libertății de asociere prin dispozițiile legii sunt de strictă interpretare [61 , p. 163] .

încheierea contractului de societate presupune manifestarea de voință a părților în sensul încheierii contractului, în cazul societăților pe acțiuni și societăților cu răspundere limitată, societatea se constituie prin consimțămîntul a cel puțin doi asociați; societatea pe acțiuni și societatea cu răspundere limitată poate fi cu asociat unic (în acest caz se întocmește o declarație de fondare).

Pentru a produce efecte juridice, voința părților trebuie să fie declarată, să fie făcută cu intenția de a produce efecte juridice și să nu fie alterată cu vicii.

Capacitatea părților. O persoană fizică poate fi parte în contractul de societate dacă are capacitatea pentru a încheia acest act juridic.

Referitor la capacitatea cerută pentru încheierea contractului de societate, în doctrină nu există un punct de vedere unitar. Se consideră că, în privința încheierii actului de constituire, condițiile de capacitate sunt aceleași ca și cele cerute pentru a fi comerciant.

După o altă opinie, trebuie făcute anumite distincții în raport de forma societății și întinderea răspunderii asociaților pentru obligațiile sociale. Pornindu-se de la premisa că asociații, care au o răspundere nelimitată pentru obligațiile sociale (asociații în nume colectiv și comanditații), au calitatea de comerciant, s-a susținut că aceștia pot încheia actul constitutiv dacă îndeplinesc condițiile de a fi comercianții pe cînd în privința celorlalți asociați, capacitatea cerută pentru încheierea contractului de societate ar fi cea din dreptul comun [62, p. 166] .

Obiectul contractului Obiectul contractului de societate îl constituie prestațiile la care se obligă asociații. Aceste prestații se materializează în aporturile asociaților, care pot fi în numerar, în natură .Obiectul actului constitutiv nu trebuie confundat cu obiectul activității societății, care este legat de scopul, de cauza societății [63, p. 37] .

Obiectul actului trebuie să fie determinat, licit și moral, în cazul în care aportul are ca obiect anumite prestații ale asociatului, se cere ca obiectul să fie posibil și personal. Obiectul societății trebuie să fie comercial, adică să privească săvîrșirea de fapte de comerț, în caz contrar, societatea va fi civilă.

Societatea nu poate avea ca obiect activități care fac parte din categoria celor interzise societăților comerciale sau, mai larg, inițiativei private [64, p.167] .

Cauza contractului. Cauza ca o condiție a actului, este scopul concret în vederea căruia se încheie actul juridic. Ea constituie elementul psihologic care determină consimțămîntul și explică motivul încheierii actului juridic.

Așadar, cauza contractului de societate trebuie să fie licită și morală, adică sa nu încalce ordinea publică și bunele moravuri. Trebuie să se ia în considerație scopul real al societății și nu numai scopul aparent, care poate fi licit.

B. Condițiile de formă

Legiuitorul nostru cere pentru constituirea societăților comerciale, întocmirea actului de constituire în formă scrisă și autentică. Aceste acte trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu mențiunile prevăzute de lege.

Actul de constituire este actul de fondare a societății. Prin acest contract sunt asumate obligațiile asociaților, și deci, se stabilesc relațiile dintre asociați. Forma autentică a actului constitutiv asigură toate garanțiile pentru a înlătura orice dubii privind constituirea societății.

Pe lângă condițiile de fond și de formă, actul constitutiv prezintă următoarele caractere: solemn, plurilateral, oneros, comutativ și comercial.

Caracter solemn. Actul constitutiv este un act juridic solemn, încheierea lui în formă autentică fiind cerută de lege sub sancțiunea nulității. Astfel, art. 107 al Codului civil stabilește că actul de constituire se autentifică notarial. Nerespectarea solemnității actului juridic atrage nulitatea lui (art. 213).

Caracterul plurilateral al actului de constituire rezultă din definiția legală a societății comerciale al cărei capital social este constituit din

participațiuni ale fondatorilor (membrilor) [65, p. 178] . Caracterul plurilateral presupune existența mai multor fondatori care au interese comune.

Caracterul oneros al actului de constituire rezultă din faptul că fiecare contractant înțelege să devină membru al viitoarei entități colective în scopul -vădit patrimonial – de a obține o cotă predeterminată din câștigul predeterminabil sau, altfel spus, din "foloasele ce ar putea deriva" și care trebuie împărțite între ei [66, p. 22] .

Caracter sinalagmatic, deoarece se caracterizează prin reciprocitatea obligațiilor ce revin părților și prin interdependența obligațiilor reciproce, într-adevăr, așa cum s-a arătat în doctrina germană, acest caracter juridic al contractului de societate rezultă fără dubiu din faptul că fiecare asociat se obligă la aducerea unui anumit aport în considerația aporturilor concurente din partea celorlalți asociați [67, p. 19] .

Actul de constituire este translativ de proprietate. Acest caracter rezultă din art. 114 alin.(2) al Codului civil, potrivit căruia bunurile date ca aport în capitalul social al societăți comerciale se consideră transmise cu titlu de proprietate dacă actul de constituire nu prevede altfel.

După înregistrarea de stat, actul de constituire este cel care determină statutul juridic al societății, stabilind structura organizatorică, atribuțiile organelor și ale persoanelor cu funcție de răspundere, structura capitalului, drepturile și obligațiile asociaților, alte probleme ce țin de funcționarea ei [68, p. 177] .

II. Etapa de obținere a autorizării

Nu toate întreprinderile trebuie să obțină autorizație. Autorizația este necesară întreprinderilor care au un capital social străin în valoare de 5 milioane dolari SUA și mai mult și pentru întreprinderile mixte în al cărui capital social este inclus și patrimoniul statului.

III. Etapa de înregistrare

Potrivit art.2 din Legea privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali din nr. 220-XVI din 19.10.2007 [69] prin înregistrare de stat se înțelege acea acțiune a organului înregistrării de stat ce constă în certificarea faptului constituirii, reorganizării, lichidării, suspendării sau reluării activității persoanelor juridice, filialelor și reprezentanțelor acestora, precum și a faptului modificării actelor de constituire ale persoanelor juridice, înscrierii datelor în Registrul de stat, care are ca efect dobîndirea și încetarea capacității juridice a persoanelor juridice, obținerea și încetarea de către persoanele fizice a calității de întreprinzător individual.

Societatea comercială trebuie înregistrată la organul înregistrării de stat în a cărui rază teritorială se află sediul său. Dacă înregistrarea societății comerciale nu a avut loc în termen de 3 luni de la data autentificării notariale a actului de constituire, membrii ei au dreptul să fie degrevați de obligațiile ce rezultă din subscripțiile lor, dacă actul de constituire nu prevede altfel [70] .

Persoanele care au semnat și autentificat actul de constituire a societății comerciale trebuie să împuternicească, fie prin însuși actul constitutiv, fie prin clauzele procesului-verbal al adunării de constituire, persoana care va înregistra societatea comercială. Dacă actul de constituire sau procesul-verbal nu prevede persoana împuternicită cu înregistrarea, poate cere înregistrarea oricare fondator (art. 10 din Legea nr.1265/2000) [71, p. 9] .

2.2 Organele de conducere ale societații cu răspundere limitată .

Legislația Republicii Moldova impune anumite restricții privind dreptul de a participa la constituirea unui SRL a unor categorii de persoane. în acest sens Constituția stabilește incompatibilitatea cu oricare altă funcție

retribuită a calității de Președinte al Republicii Moldova, de deputat, de membru al Guvernului, iar pentru judecători și procurori, incompatibilitatea cu oricare altă funcție, cu excepția activității didactice și științifice. Prin formularea sa, legiunilor interzice persoanelor enumerate exercitarea unei alte funcții sau unei alte activități retribuite. Or, participarea la constituirea unei societăți cu răspundere limitată și calitatea de asociat nu presupune neapărat exercitarea unei funcții sau a unei activități. Activitatea va fi desfășurată de SRL ca subiect de drep, distinct de fondatorii ei.

Potrivit art. 11 din Legea privind societățile cu răspundere limitată nr.135 din 14.06.2007 (în continare Lege) societatea poate fi constituită de una sau de mai multe persoane fizice și/sau juridice cărora legea nu le interzice aceasta. Numărul de asociați nu poate fi mai mare de 50. Societatea cu un număr mai mare de 50 de asociați este obligată, în termen de 6 luni, să se reorganizeze, să se lichideze sau să reducă numărul asociaților. La data înregistrării de stat a societății, fondatorii acesteia devin asociați.

Potrivit art. 42 din Lege calitatea de asociat se dobîndește prin participarea la constituirea societății sau prin dobîndirea, ulterior constituirii, a unei părți sociale. Persoana fizică nu poate dobîndi calitatea de asociat dacă ea a fost lipsită de acest drept prin hotărîre judecătorească sau prin lege.

Art.43 din Lege stabilește că asociatul beneficiază de drepturile stabilite de lege și de actul de constituire, inclusiv dreptul:

a) de a participa la conducerea societății în conformitate cu
prevederile legii și ale actului de constituire;

de a vota la adunările generale ale asociaților;

de a fi informat despre activitatea societății;

de a exercita controlul asupra modului de gestionare a societății;

de a înstrăina și a dobîndi, în condițiile legii, partea socială;

de a cere dizolvarea societății;

de a participa la repartizarea beneficiilor;

h) de a obține, în caz de lichidare a societății, valoarea unei părți a patrimoniului acesteia rămas după achitarea cu creditorii și cu salariații săi, proporțională părții sale sociale;

i) de a cere excluderea asociatului în conformitate cu art. 47 din lege.

Administratorul este obligat să prezinte neîntîrziat, la cererea oricărui asociat, informații privind activitatea societății și să îi pună la dispoziție registrele contabile și alte documente ale societății.

Asociatul are, de asemenea, dreptul să examineze bilanțul anual, luînd cunoștință de registrele contabile și de alte documente ale societății de sine stătător sau cu ajutorul unui expert, să ceară explicații de la organele societății după prezentarea bilanțului anual.

Potrivit art. 45 din Lege asociatul este obligat:

să verse aportul la capitalul social în mărimea, în modul și în termenele stabilite în actul de constituire;

să nu divulge informația confidențială a societății;

să comunice imediat societății despre schimbarea domiciliului sau a sediului, a numelui sau a denumirii, altă informație necesară exercitării drepturilor și îndeplinirii obligațiilor de către societate și asociatul ei.

Asociatul are și alte obligații stabilite de lege și de actul de constituire. El răspunde față de societate pentru prejudiciile cauzate acesteia prin întîrzierea vărsării aportului, precum și prin neexecutarea obligațiilor stabilite prin actul de constituire și prezenta lege.

Potrivit art. 47 din Lege, adunarea generală a asociaților, administratorul, unul sau mai mulți asociați pot cere excluderea din societate a asociatului care nu a vărsat aportul subscris, precum și a asociatului care, în calitate de administrator al societății, comite fraude în detrimentul societății, folosește semnătura societății sau patrimoniul acesteia în favoarea sa sau a terților.

Asociatul se exclude din societate prin hotărîre judecătorească. Asociatul exclus din societate nu are dreptul la o parte proporțională din patrimoniul societății, dar are dreptul numai la o sumă de bani ce reprezintă valoarea contabilă a părții sociale la data excluderii, dacă hotărîrea judecătorească nu prevede altfel.

Valoarea părții sociale a asociatului exclus din societate se restituie acestuia în decurs de 6 luni de la data excluderii, dar numai după ce a reparat prejudiciul cauzat societății. Obligația de reparare a prejudiciului subzistă în partea neacoperită prin aportul vărsat.

Asociatul exclus din societate răspunde pentru pierderi și are dreptul la beneficiu pînă la data excluderii sale. Plata beneficiului se face în termen de 30 de zile de la data adoptării hotărîrii privind distribuirea beneficiului sau de la data-limită de adoptare a unei astfel de hotărîri.

Asociatul exclus din societate poartă răspundere față de terți pentru operațiunile făcute de societate pînă la data rămînerii definitive a hotărîrii de excludere. Dacă, în momentul excluderii lui din societate, există operațiuni în curs de executare, asociatul este obligat să suporte consecințele executării lor și, prin derogare de la prevederile alin.(3) al art. 47 din Lege, nu va putea pretinde valoarea părții sociale ce i se cuvine decît după terminarea acelor operațiuni.

Calitatea de asociat al societății cu răspundere limitată și de acționar presupune participarea la beneficii, dar nu și la activitatea prin muncă proprie în aceste societăți. Participarea la beneficii pentru persoana care nu activează personal prin muncă proprie se reduce numai la dreptul la dividend.

Dividendele constituie o plată pe care o face persoana juridică care practică activitatea de întreprinzător fondatorului (asociatului, acționarului) pentru utilizarea investiției făcute în capitalul social. În virtutea statutului pe care îl dețin, ele nu vor putea fi administratori ai societății și nu vor putea deține alte funcții în organele ei.

În calitate de fondatori ai SRL pot participa și persoane juridice. Aici, în primul rînd, trebuie făcută o distincție între persoanele juridice de drept public și cele de drept privat.

Persoanele juridice de drept public au dreptul de a constitui SRL. Astfel, statul poate fi fondator al unei SRL acționînd prin autoritățile publice centrale. De asemenea, unitățile administrativ-teritoriale pot participa, prin decizia consiliului local, la constituirea de SRL. Există însă persoane juridice de drept public care nu sunt în drept să constituie SRL. In această categorie intră Banca Națională a Moldovei, Comisia Națională a Pietii Financiare, instanțele judecătorești etc.

Dreptul de a participa la fondarea de SRL, îl au și persoanele juridice de drept privat, cu și fără scop lucrativ.

Organele de conducere a socetaților cu răspundere limitată sunt :

1.Adunarea generală a asociaților. Potrivit art.48 din Legea privind societățile cu răspundere limitată stabilește că organul suprem al societății este adunarea generală a asociaților. Asociații pot fî convocați în adunări generale ordinare și extraordinare.

In cadrul organului suprem se formează voința persoanei juridice, voință care își găsește expresia în actele adoptate. Actele acestui organ se întocmesc în forma actelor de constituire (contract, statut), hotărârile de modificare și de completare a acestora, precum și alte acte sau hotărâri adoptate cu majoritatea voturilor stabilite de lege sau de însuși actul constitutiv. Organul suprem sau principal decide asupra celor mai importante probleme ce țin de constituirea, funcționarea și existența persoanei juridice [72, p. 395] .

Data și locul desfășurării adunării generale ordinare a asociaților se stabilesc de către administrator, dar aceasta poate avea loc nu mai devreme de 30 de zile și nu mai tîrziu de 90 de zile de la încheierea exercițiului financiar. Neconvocarea adunării generale ordinare a asociaților în termenul stabilit constituie temei pentru eliberarea înainte de termen a administratorului.

Potrivit art. 50 din Lege asociații se convoacă în adunări generale extraordinare în cazurile determinate de actul de constituire ori atunci cînd o cer interesele societății sau ale asociaților.

Adunarea generală extraordinară se convoacă de către consiliul societății sau de către administrator din proprie inițiativă, precum și la cererea scrisă a unuia ori mai multor asociați, care dețin cel puțin 10% din voturi, ori a cenzorului.

In cazul în care convocarea adunării generale extraordinare este cerută de către asociați sau de către cenzorul societății, administratorul este obligat, în decurs de 5 zile de la data depunerii cererii, să decidă convocarea adunării sau respingerea cererii. Cererea de convocare a adunării generale extraordinare poate fi respinsă dacă: a fost depusă de o persoană fără drept de solicitare a convocării adunării generale; sau nici o chestiune inclusă în ordinea de zi, propusă de solicitanții convocării, nu ține de competența adunării generale a asociaților.

Adunarea generală extraordinară a asociaților se ține în termen de cel mult 30 de zile de la data depunerii cererii. Administratorul este obligat să expedieze fiecărui asociat hotărîrea privind convocarea adunării generale a asociaților, informația și documentele necesare. Aceeași obligație o au asociații, consiliul societății sau cenzorul în cazul în care aceștia convoacă adunarea generală a asociaților.

Informația și documentele necesare pentru dezbaterea chestiunilor incluse suplimentar în ordinea de zi la cererea asociaților se aduc la cunoștința tuturor asociaților în termenul și în modul stabilit la art. 55 alin.(4) al Legii.

Înștiințarea privind convocarea repetată a adunării generale a asociaților se transmite asociaților prin scrisoare recomandată, expediată cu cel puțin 8 zile înainte de data ținerii adunării.

În baza art. 54 al Legii hotărîrea privind convocarea adunării generale a asociaților se aduce la cunoștința fiecărui asociat prin scrisoare recomandată, expediată cu cel puțin 10 zile înainte de data ținerii adunării.

Actul de constituire al societății poate prevedea publicarea unui aviz despre convocarea adunării generale a asociaților.

Administratorul decide asupra chestiunilor incluse în ordinea de zi a adunării generale a asociaților, ținînd cont de cerințele legii și ale actului de constituire. Fiecare asociat este în drept să includă în ordinea de zi a adunării generale a asociaților chestiunile care nu au fost incluse de administrator, cu condiția ca acestea să țină de competența adunării generale a asociaților și să fi fost aduse la cunoștința administratorului cu cel puțin 5 zile înainte de data ținerii adunării.

Modificările și completările ordinii de zi trebuie să fie aduse la cunoștința asociaților prin scrisoare recomandată, expediată cu cel puțin 3 zile înainte de data ținerii adunării.

Ordinea de zi poate fi modificată sau completată în ședința adunării generale a asociaților dacă la ea sînt prezenți sau reprezentați toți asociații. Hotărîrea privind completarea ordinii de zi se adoptă cu votul unanim al tuturor asociaților.

Potrivit art. 56 al Legii adunarea generală a asociaților se ține în ziua, la ora și în locul indicate în hotărîrea de convocare expediată fiecărui asociat. Organele societății sau asociații care au convocat adunarea organizează înregistrarea asociaților și a voturilor reprezentate. Asociatul neînregistrat nu poate participa la votare.

Ședința va fi deschisă și prezidată de către administrator sau de către una dintre persoanele care au convocat adunarea generală a asociaților, dacă actul de constituire nu prevede sau adunarea nu hotărăște altfel.

Adunarea generală a asociaților este deliberativă dacă numărul de voturi reprezentat este suficient pentru adoptarea a cel puțin unei chestiuni incluse în ordinea de zi.

La ședința adunării generale a asociaților se întocmește un proces-verbal, care, în mod obligatoriu, reflectă chestiunile examinate, luările de cuvînt, rezultatul votării fiecărei chestiuni de pe ordinea de zi. Procesul-verbal se semnează de toți asociații prezenți la ședință dacă actul de constituire nu prevede că el se semnează de președintele ședinței și de persoana care 1-a întocmit. Procesele-verbale se predau spre păstrare administratorului. Asociații au dreptul să ia copii de pe procesele-verbale.

Potrivit art. 5 7 al Legii asociatul nu este în drept să-și divizeze voturile. Asociatul își poate exprima votul personal sau prin reprezentant. Administratorul nu poate fi reprezentant al asociatului.

Dacă adunarea generală a asociaților nu a fost deliberativă sau nu a hotărît asupra tuturor chestiunilor incluse în ordinea de zi, adunarea se va întruni, după o nouă convocare, în termen de cel mult 15 zile. Ordinea de zi a adunării generale repetate a asociaților include chestiunile asupra cărora nu s-au adoptat hotărîri.

Adunarea generală repetată a asociaților adoptă hotărîri cu majoritatea voturilor indicată la art.58 alin.(l) al Legii, cu excepția hotăririlor de aprobare a dărilor de seamă și a rapoartelor administratorului și ale cenzorului și hotăririlor în probleme de procedură, care se adoptă cu majoritatea voturilor reprezentate la adunare.

In cazul în care asociații nu pot adopta o anumită hotărîre în decurs de 3 luni consecutive, în urma cărui fapt societatea suportă prejudicii, fiecare asociat este în drept să ceară:

răscumpărarea, la preț de piață, a părții sociale pe care o deține; sau

separarea acestuia din societate cu un volum de active proporțional părții sociale pe care o deține; sau

c) dizolvarea și lichidarea societății cu partajarea patrimoniului.
Potrivit art.60 al Legii privind societățile cu răspundere limitată

hotărîrile adunării generale a asociaților sînt executorii pentru toți asociații și organele societății. Hotărîrile cu privire la modificarea actului de constituire al societății devin opozabile de la data înregistrării în Registrul de stat al întreprinderilor și organizațiilor

Hotărîrile adunării generale a asociaților adoptate cu încălcarea legii sau a actului de constituire pot fi declarate nule de către instanța de judecată.

Cererea de anulare poate fi înaintată de către oricare dintre asociați care nu a luat parte la adunarea generală a asociaților sau care a votat contra hotărîrii contestate și a solicitat introducerea mențiunii respective în procesul-verbal al ședinței. Cererea de anulare poate fi depusă în termen de 3 luni de la data adoptării hotărîrii sau de la data cînd asociatul a aflat sau trebuia să afle despre hotărîrea adoptată.

Potrivit art.62 din Lege asociatul unic are drepturile și obligațiile ce revin, conform prezentei legi, adunării generale a asociaților. Deciziile asociatului unic se întocmesc în scris, după caz. In actul de constituire poate fi suplimentar stabilită modalitatea adoptării deciziilor în cazul cînd asociatul unic este persoană juridică.

Consiliul societății. Potrivit art.63 din Legea privind societățile cu răspundere limitată actul de constituire poate prevedea crearea consiliului societății.

Organul reprezentativ are atribuția de a supraveghea activitatea organului executiv în perioada dintre ședințele organului principal, de a decide asupra unor probleme urgente, delegate de organul principal, de a direcționa și coordona activitatea persoanei juridice. Organul reprezentativ nu are funcții executive și nu reprezintă persoana juridică, deși membrii lui sunt considerați persoane cu funcție de răspundere, cu toate consecințele ce rezultă din această calitate, în unele cazuri, organul principal poate delega și atribuția de desemnare și revocare a organului executiv [73, p. 398] .

Modul de creare, funcționare și încetare a împuternicirilor consiliului societății se stabilește de actul de constituire.Competența consiliului societății se stabilește de actul de constituire, în conformitate cu Legea sus-indicată.

Actul de constituire poate stabili următoarele atribuții ale consiliului societății:

a) desemnarea și eliberarea înainte de termen a administratorului;

b) aprobarea dărilor de seamă și a rapoartelor prezentate de
administrator și evaluarea activității acestuia;

c) urmărirea pe cale judiciară a administratorului pentru prejudiciile
cauzate societății;

d) aprobarea mărimii și modului de achitare a remunerației
administratorului ;

prezentarea rapoartelor și a dărilor de seamă la adunarea generală a asociaților;

aprobarea planurilor de afaceri ale societății;

g) aprobarea regulamentelor interne, cu excepția celor ce țin de
competența adunării generale a asociaților;

h) convocarea adunării generale a asociaților.

Consiliul societății poate avea și alte atribuții, cu excepția celor ce țin de competența exclusivă a adunării generale a asociaților.

In cazul în care consiliul societății nu a fost format ori mandatul lui a fost revocat sau acesta a expirat și nu a fost formată o nouă componență a consiliului, atribuțiile lui le exercită adunarea generală a asociaților.

Membrii și președintele consiliului societății se desemnează de adunarea generală a asociaților pe un termen de un an, dacă actul de constituire nu prevede altfel, și pot fi eliberați oricînd. Hotărîrea de desemnare și de eliberare înainte de termen a membrilor consiliului societății se adoptă cu majoritatea voturilor asociaților. Administratorul poate fi desemnat în calitate de membru al consiliului, însă nu de președinte al acestuia.

Consiliul societății se constituie din cel puțin 3 persoane,și se convoacă de către președintele consiliului ori de cîte ori este necesar, însă nu mai rar de o dată pe trimestru.

Oricare dintre membrii consiliului societății sau administratorul poate cere președintelui convocarea consiliului, indicînd motivele. In acest caz, ședința se va ține în termen de 10 zile de la data solicitării.Membru al consiliului societății nu poate fi persoana căreia, prin lege sau prin hotărîre judecătorească, i se interzice să dețină funcția de administrator.

Art. 67 al Legii hotărîrile consiliului societății se adoptă în ședință cu majoritatea voturilor membrilor consiliului prezenți la ședință dacă actul de constituire nu prevede o cotă mai mare de voturi. în caz de paritate a voturilor, votul președintelui este decisiv. Procesele-verbale ale ședințelor consiliului se păstrează la sediul societății.

Dreptul de vot al membrului consiliului societății nu este transmisibil.

Cvorumul necesar pentru ținerea ședinței consiliului societății se stabilește în actul de constituire sau în Regulamentul consiliului societății și va constitui nu mai puțin de jumătate din numărul membrilor consiliului.

Regulile referitoare la diligenta, loialitatea și răspunderea administratorului sînt aplicabile în mod corespunzător și membrilor consiliului societății

Administratorul societății. Articolul 69 al Legii privind societățile cu răspundere limitată ( în continuare Lege) stabilește că societatea trebuie să aibă unul sau mai mulți administratori, care administrează societatea și o reprezintă.

Organul executiv manifestă în exterior voința persoanei juridice. Manifestarea voinței își găsește expresia în realizarea tuturor obiectivelor propuse de organul suprem, fixate în actele normative, actele constitutive, precum și în hotărârile organului suprem. In sens larg, aceasta înseamnă desfășurarea de activitate pentru satisfacerea anumitor aspirații ale membrilor [74, p.396] .

Administrator poate fi numai o persoană fizică majoră, cu capacitate deplină de exercițiu. Administrator nu pot fi persoane cărora, prin lege sau hotărîre judecătorească, le este interzisă deținerea funcției de administrator sau a unei alte funcții care acordă dreptul de dispoziție asupra bunurilor materiale, precum și persoane cu antecedente penale nestinse pentru infracțiuni contra patrimoniului, infracțiuni economice, infracțiuni săvîrșite de persoane cu funcție de răspundere sau de persoane care gestionează organizații comerciale.

Administratorul societății se desemnează de adunarea generală a asociaților sau de consiliul societății dacă actul de constituire prevede aceasta. Administratorul poate fi eliberat oricînd cu sau fără motiv.(art.70 din Lege)

In calitate de administrator poate fi desemnat unul dintre asociați sau un terț. Datele despre desemnarea și eliberarea administratorului, precum și despre identitatea acestuia, se prezintă pentru înregistrare în Registrul de stat al întreprinderilor și organizațiilor. La acestea se anexează hotărîrea de desemnare sau de eliberare a administratorului.

Administratorul societății va depune la Camera înregistrării de Stat specimenul semnăturii, care va fi folosită în actele societății.

In cazul desemnării mai multor administratori, ei răspund solidar, dacă prin hotărîre judecătorească nu s-a stabilit altfel.

Persoana cu funcție de răspundere a societății se eliberează de răspundere materială solidară pentru decizia organului executiv colegial al societății sau a consiliului societății dacă:

a) a votat contra luării acestei decizii de către organul de conducere
respectiv și

b) opinia ei separată este anexată la procesul-verbal al ședinței
organului respectiv sau este consemnată în procesul-verbal.

Hotărîrea societății privind exonerarea de răspundere a administratorului este nulă dacă sînt lezate interesele terților, chiar dacă administratorul a acționat în baza hotărîrii adunării generale a asociaților.

Cenzorul. In societățile de persoane care au un număr mic de asociați și care se bazează pe încredere reciprocă, controlul se exercită de însăși asociați, cu excepția celor care au calitatea de administratori. In societăți de capitaluri controlul gestiunii societății se exercită de către cenzori. Cenzorii sânt persoanele investite de către adunarea generală sau prin actul constitutiv cu controlul gestiunii societății.

Potrivit art.77 din Legea privind societățile cu răspundere limitată pentru exercitarea controlului asupra gestiunii societății și acțiunilor administratorului, adunarea generală a asociaților poate desemna unul sau mai mulți cenzori dintre asociați sau dintre terți. Dacă numărul asociaților depășește 15, desemnarea cenzorului este obligatorie. Numărul de cenzori se stabilește prin actul de constituire al societății.

Cenzorul se desemnează pentru o perioadă de 3 ani și oricînd poate fi eliberat. Nu pot fi cenzori:

a) administratorul și membrii consiliului societății;

rudele sau afinii pînă la gradul al IV-lea inclusiv ori soțul administratorului;

persoanele care primesc de la societate sau de la administrator salariu sau o altă remunerație pentru o altă funcție decît funcția de cenzor;

d) persoanele indicate la art.69 alin.(2) al Legii privind societățile cu răspundere limitată.

Dacă cenzorul a fost desemnat cu încălcarea prevederilor alin.(3) al art.77 din Lege, hotărîrea privind desemnarea lui este nulă, el nu are dreptul să exercite atribuțiile cenzorului și este obligat să demisioneze.

în cazul în care cenzorul nu a fost desemnat, fiecare sau unul dintre asociații care nu sînt administratori ai societății se învestesc cu dreptul de control. Societatea este în drept să desemneze în locul cenzorului un auditor independent.

Art.78 din Lege stabilește că cenzorul exercită periodic controlul gestiunii societății din proprie inițiativă sau la cererea asociaților. Cenzorul este obligat să controleze activitatea economico-fînanciară a societății după încheierea exercițiului financiar, verificînd rapoartele financiare și efectuînd inventarierea bunurilor societății, exercitînd totodată alte acțiuni necesare evaluării obiective a gestiunii societății.

Cenzorul întocmește raport asupra fiecărui control efectuat. Dacă sînt mai mulți cenzori și între ei apar divergențe, aceștia întocmesc rapoarte separate. Rapoartele cenzorilor se prezintă adunării generale a asociaților. Cenzorul este obligat să convoace adunarea generală a asociaților dacă a constatat fapte care contravin legii sau actului de constituire și care au cauzat sau pot cauza prejudicii societății. Administratorul este obligat să pună la dispoziția cenzorului toate documentele necesare efectuării controlului.

Cenzorul răspunde pentru prejudiciile cauzate societății sau asociaților prin neexecutarea sau executarea inadecvată a obligațiilor ce îi revin. Cenzorul răspunde în decurs de 3 ani de la data întocmirii actului de control prin care societății i-au fost cauzate prejudicii.Actul de constituire poate conține alte temeiuri de apariție a răspunderii cenzorului.

2.3 Patrimoniul societăților cu răspundere limitată și conținutul lui

Una din condițiile esențiale ale constituirii și funcționării societății cu răspundere limitată ca persoană juridică este înzestrarea acesteia cu anumite valori patrimoniale, care permite subiectului de drept să se manifeste în circuitul civil. Temelia patrimoniului, în sens îngust, o constituie drepturile cu care o înzestrează fondatorii societății, al căror ansamblu formează, la constituire, și capitalul propriu al acesteia, numit și capital social sau capital statutar [75 , p. 94] .

Capitalul social și patrimoniul societății sunt două concepte strâns legate între ele, dar nu trebuie confundate [76, p.155] .

Capitalul social, numit și capital nominal, este expresia valorică a totalității aporturilor – în numerar sau în natură – cu care participanții la o societate comercială contribuie la constituirea patrimoniului acesteia, spre a asigura mijloacele materiale necesare desfășurării activității și realizării scopurilor statutare. Este important a reține că capitalul social reprezintă o expresie valorică (bănească) a contribuțiilor asociaților societății și nu este un ansamblu de bunuri, așa cum consideră uneori unii practicieni. Chiar dacă obiect al aportului a fost un bun mobil sau imobil, în capitalul social se include valoarea acestuia la momentul transmiterii.

Ulterior transmiterii valoarea bunului poate crește în rezultatul unor îmbunătățiri aduse, sau poate scădea în rezultatul uzurii fizice sau morale, dar capitalul social nu se va modifica în dependență de aceste oscilații. Obligația societății este de a păstra la activ bani sau bunuri (corporale, incorporale) cu valoare egală cu cea a capitalului social.

Mai mult, bunurile care au fost obiectul aportului pot fi înstrăinate de societate, iar locul valorii acestui bun, la activ, va fi ocupat de contravaloarea care a obținut-o societatea ca echivalent al bunului înstrăinat, adică prețul (în caz de vânzare), obiectul schimbului, partea socială sau acțiunile (în cazul când bunul a fost transmis ca aport la capitalul social al altei societăți), fie dreptul de creanță. Deci, bunurile care sunt la activul societății circulă liber fără a influența valoarea capitalului social.

Este important faptul că acest capital social reprezintă o expresie valorică (bănească) a contribuțiilor asociaților societății și nu este un ansamblu de bunuri, așa cum se consideră uneori. Chiar dacă obiect al aportului a fost un bun mobil sau imobil, capitalul social include valoarea acestuia la momentul transmiterii [77, p. 293-24] în literatura juridică sunt evidențiate trei funcții ale capitalului social [78, p. 94] :

a) Capitalul social servește ca bază materială a societății. Capitalul
social nu este o sumă care este păstrată, neatinsă, pe un cont; cu sumele de
bani sau cu bunurile a căror valoare a fost inclusă în capitalul social se
săvârșesc acțiuni financiare și comerciale. Capitalul social reprezintă de fapt
investiția asociaților. Cu sumele de bani transmise ca aport se cumpără bunuri
în scopul de a fi revândute, se cumpără materiale și materii prime pentru a fi
utilizate în activitatea de fabricare a bunurilor materiale cu o valoare mai
mare. Bunurile fabricate pot fi utilizate în procesul de producție, de executare
a lucrărilor sau vândute. Din capitalul social se asigură și cheltuielile de
constituire și înregistrare, dacă contrariul nu este stipulat în contractul de
constituire.

b) Capitalul social constituie garanția creditorilor societății.
Mărimea capitalului social este un indiciu al credibilității partenerilor,
creditorilor și terților față de societate. Cu cât capitalul este mai mare, cu atât
riscul acestora este mai mare, respectiv crește și încrederea potențialilor
creditori și parteneri de afaceri.

с) Capitalul social stabilește legătura dintre societate și asociați.

Prin intermediul capitalului social se stabilește legătura dintre societate și asociații săi. Contractul de societate este un contract cu titlu oneros ce rezultă din înțelegerea asociatului "de a deveni membru al viitoarei entități colective în scopul – vădit patrimonial – de a obține o cotă predeterminată din câștigul prezumabil sau, altfel spus, din "foloasele ce ar putea deriva" și care trebuie împărțite între ei". Contractul de societate se deosebește de alte contracte de drept civil prin două condiții specifice de valabilitate: aportul și affectio societatis.

Capitalul social "se exprimă în monedă și reprezintă o cifră contractuală, care se stabilește la înființarea societății" [79, p. 89] . Prin aport se înțelege în mod obișnuit valoarea cu care un asociat contribuie la formarea capitalului social. Transmițând aportul în proprietatea sa-u folosința societății asociații dobândesc ca contraechivalent al prestației făcute un drept de creanță, drept care încorporează în sine dreptul de a participa cu drept de vot la adoptarea deciziilor, dreptul de a obține dividende și dreptul la o parte din active în cazul lichidării societății.

Aceste drepturi sunt de esența societății comerciale și asociatul nu poate fi lipsit de ele. Extinderea acestor drepturi depinde de proporția (participațiunea) care o deține asociatul la capitalul social. Participațiunea la capitalul social deținută de asociat mai este numită și parte socială sau cotă-parte prin care se reprezintă de fapt dreptul de creanță.

Asociații își unesc bunurile în scopul de a desfășura o activitate comună, contribuind prin aceasta la realizarea obiectivului statutar. Prin activitate comună se înțelege colaborarea între asociați la adunarea asociaților, când aceștia determină Strategia de activitate a societății, aleg sau desemnează organele de conducere care vor realiza strategia, aprobă sau resping rapoartele de gestiune și control, decid repartizarea dividendelor sau încorporarea acestora în capitalul social, execută alte acțiuni ce țin de funcționarea normală a societății. Voința asociaților de a conlucra mai este desemnată și ca affectio societalis.

Dreptul la dividende este proporțional cotei deținute în capitalul social, însă prin contractul de societate se poate deroga de la această regulă, în sens că unul din asociați poate pretinde la o cotă mai mare din dividende decât proporția sa la capitalul social, însă nimeni nu poate să obțină toate dividendele în detrimentul altor asociați.

în cazul lichidării societății, dreptul la o parte din active este proporțional cotei depuse în capitalul social.

Conform Codului civil al R.M. fiecare fondator al societății comerciale trebuie să contribuie, în mărimea și în termenele stabilite de actul de constituire, la formarea capitalului social (art. 107, 116). Aporturile fondatorilor trebuie să fie exprimate în lei (art. 112 CC).

Poate constitui obiect al aportului mijloacele bănești, orice bun ce se află în circuitul civil, mobil sau imobil, corporal sau incorporai, care are o valoare economică și prezintă utilitate pentru societatea în care urmează a fi adus.

Aportul în numerar. Aportul se va considera în bani dacă actul de constituire nu prevede altfel. El se depune la un cont bancar provizoriu, deschis special pentru constituirea societății comerciale. Codul civil al RM (art. 113) prevede că la data înregistrării societății comerciale, fiecare asociat este obligat să verse în numerar cel puțin 40% din aportul subscris dacă legea sau statutul nu prevede o proporție mai mare.

Aportul în natură la capitalul social are ca obiect orice bunuri aflate în circuitul civil (art. 114 CC). Bunurile, transmise ca aport la capitalul social, pot fi transmise cu titlu de proprietate sau în folosință.

Dacă a fost transmis cu drept de proprietate, bunul iese din patrimoniul fondatorului și intră în cel al societății, care va purta riscul pieirii lui fortuite.

La dizolvarea societății, asociatul nu poate avea dreptul să i se restituie bunul, decât valoarea lui [80, p. 304] .

Transmiterea bunurilor în folosință [81, p. 305] suportă un regim juridic deosebit. Valoarea lor nu intră în capitalul social, ultimul cuprinzând numai valoarea dreptului de folosință.

Aporturile în natură aduse de asociați la constituirea societății sunt supuse, conform Legii nr. 989/2002 cu privire la activitatea de evaluare [82, p. 102] ,unei evaluări obligatorii. Evaluarea este necesară pentru stabilirea întinderii dreptului fiecărui asociat la beneficii și a participării la pierderi.

Potrivit art.32 al Legii cu privire la societățile cu răspundere limitată [83] capitalul social poate fi modificat prin majorare sau reducere. Majorarea capitalului social al societății, potrivit art.33 al Legii sus-menționate se admite numai după vărsarea integrală a aporturilor subscrise.

Capitalul social se va majora prin:

mărirea proporțională a părților sociale din contul beneficiului net al societății sau din mijloacele capitalului de rezervă;

vărsarea aporturilor suplimentare de către asociați și/sau de către terții care au devenit asociați.

Art.34 al Legii sus-menționate stipulează că societatea este în drept, iar în cazurile prevăzute de lege este obligată, să-și reducă capitalul social. Capitalul social al societății poate fi redus prin:

a) reducerea proporțională a valorii nominale a tuturor părților
sociale;

b) stingerea părților sociale dobîndite de societate.

Dacă reducerea capitalului social nu este motivată de pierderi, restituirea către asociați a unor fracțiuni din aporturi se efectuează de către societate numai după înregistrarea de stat a modificărilor operate în actele de constituire, modificări determinate de reducerea capitalului social, dar nu mai tîrziu de 3 luni de la data înregistrării de stat. Societatea nu poate reduce capitalul social sub minimul stabilit de prezenta lege.

Societatea este obligată să-și reducă capitalul social dacă:

la expirarea a 6 luni de la data înregistrării de stat, asociații nu au vărsat integral aporturile subscrise;

la expirarea celui de-al doilea an și a fiecărui an financiar următor, valoarea activelor nete ale societății este mai mică decît capitalul social și asociații nu acoperă pierderile survenite.

In cazurile menționate în alin.(l) al art.34 al Legii cu privire la societatea cu răspundere limitată, adunarea generală a asociaților este obligată să decidă reducerea capitalului social:

a) pînă la mărimea capitalului social efectiv vărsat;

b) pînă la valoarea activelor nete determinată în conformitate cu
prevederile legale.

In cazul în care, în urma reducerii valorii activelor nete, aceasta va fi sub cuantumul minim al capitalului social stabilit de prezenta lege, asociații sînt obligați să lichideze societatea dacă nu vor acoperi pierderile.

Dacă, în cazurile menționate la alin.(l) al art.34 al Legii sus-numite, societatea nu va reduce capitalul său social, la cererea creditorilor sau a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat ea poate fi lichidată prin hotărîre judecătorească.

In decurs de 15 zile de la data adoptării de către adunarea generală a asociaților a hotărîrii de reducere a capitalului social, societatea este obligată să înștiințeze în scris despre aceasta toți creditorii săi, precum și să publice în Monitorul Oficial al Republicii Moldova și pe pagina web a Camerei

л, л

înregistrării de Stat un aviz cu privire la reducerea capitalului social. In decurs de 3 luni de la data publicării avizului, creditorii societății sînt în drept să

ceară de la societate garanții suplimentare sau executarea anticipată a obligațiilor corespunzătoare și repararea prejudiciului, acordînd societății dreptul de a alege.

Reducerea capitalului social se înregistrează la Camera înregistrării de Stat după expirarea termenului de 3 luni de la data publicării avizului.

Regimul juridic al capitalului de rezervă al societății cu răspundere limitată. Potrivit art.31 din Legea cu privire la societățile cu răspundere limitată societatea este obligată să formeze un capital de rezervă de cel puțin 10% din cuantumul capitalului social.

Capitalul de rezervă al societății poate fi folosit doar la acoperirea pierderilor sau la majorarea capitalului ei social. Capitalul de rezervă al societății se formează prin vărsăminte anuale din beneficiul ei, în proporție de cel puțin 5% din beneficiul net, pînă la atingerea mărimii stabilite de actul de constituire.

Dacă valoarea activelor nete ale societății devine mai mică decît suma capitalului social și capitalului de rezervă, vărsămintele în capitalul de rezervă reîncep.

Beneficiul societății va fi calculat ca un excedent al valorii totale a activelor față de mărimea sumară a capitalul social și a capitalului de rezervă.

Asociații pot depune cote suplimentare la aport pentru acoperirea pierderilor suportate de Societate sau în cazul în care temporar sînt necesare asemenea cote. Plata cotelor suplimentare se efectuează proporțional cu aporturile la Capitalul social. Decizia privind depunerea cotelor suplimentare și valoarea acestora este adoptată de adunarea generală prin votul unanim a Asociaților; cu privire la modul și termenele de depunere – cu majoritatea de 3/4 din voturile Asociaților.

Importanța capitalului de rezervă este redusă. Dacă legiuitorul consideră că mărimea capitalului social pentru asigurarea cerințelor creditorilor nu este satisfăcătoare el ar putea majora mărimea minimă a capitalului social, pentru a realiza aceiași ce realizează prin capitalul social.

2.4 Reorganizarea și lichidarea societaților cu răspundere limitată

Conceptul de reorganizare. în literatura juridică, reorganizarea este definită ca operațiune juridică ce cuprinde cel puțin două persoane juridice și care produce efecte creatoare, modificatoare ori de încetare a lor [83, p. 400] . Operațiunea de reorganizare este o realizare a tehnicii juridice care, impusă de nevoile practice, a simplificat procedura anterioară. Dacă, mai înainte, transmiterea patrimoniului de la o persoană juridică la alta implica două operațiuni distincte: una de lichidare a persoanei juridice și repartizare a activelor acesteia între membri săi și alta de constituire a unei noi persoane juridice de către aceleași persoane care transmiteau cu titlul de aport în patrimoniul acesteia bunurile primite prin operațiunea de lichidare. Procedura de reorganizare simplifică transmiterea patrimoniului prin succesiune, unificând dizolvarea unei persoane juridice și constituirea altei persoanei juridice, asigurându-se astfel continuitatea raporturilor juridice și, prin urmare, exploatarea neîntreruptă a bunurilor și producerea continuă de beneficii ori deservirea scopului căruia îi sunt destinate.

Codul civil conține reguli generale de reorganizare, aplicabile tuturor persoanelor juridice de drept privat, în ceea ce privește dispozițiile speciale, ele pot fi găsite în cele mai diverse acte normative.

Reorganizarea este o operațiune juridică complexă de transmitere a drepturilor și obligațiilor prin succesiune de la persoana juridică existentă la persoana juridică succesoare, care, fie că există, fie că ia naștere în urma reorganizam [84 ,p. 140-141] .

Esența procedurii de reorganizare constă în realizarea unor măsuri organizatorice, financiare, juridice, administrative și de altă natură în scopul restabilirii solvabilității debitorului și executării creanțelor creditorilor. Măsurile pot include chiar și schimbarea proprietarului debitorului cu preluarea datoriilor de către succesorii în drepturi. Preluarea datoriilor de către succesorii în drepturi poate avea loc în cazul schimbării proprietarului debitorului [85 , p. 23] .

întreaga procedură de reorganizare a societății comerciale aflată în încetare de plăți este axată în jurul unui plan de reorganizare care însă face parte dintr-un proces ale cărei componente constituie: declanșarea procedurii de reorganizare; elaborarea și punerea în aplicare a planului de reorganizare și încetarea procedurii de reorganizare [86, p. 161] . Procedura de reorganizare a societății comerciale aflată în încetare de plăți poate fi declanșată de: debitorul însăși, creditorii săi ori de camera de înregistrare de stat locală [87, p. 161] .

Legea cu privire la insolvabilitate [88] , precum și Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi din 03.01.92 sunt principalele acte normativ care reglementează procesul de reorganizare a întreprinderii. Așadar, potrivit art. 2 din această lege procesul de restructurare este acel proces de realizare a unui set de măsuri financiare, organizatorice, operaționale și juridice, inițiate de proprietarul întreprinderii, de acționarii, asociații (membrii) și/sau de managerul ei, de creditori sau de autoritățile publice centrale și locale, orientate spre remedierea financiară și economică a întreprinderii pe baza de capitalizare și reorganizare, schimbare a structurii activelor și modificare a procesului operațional de producție.

După deschiderea procedurii de reorganizare este interzis conducătorului debitorului (mai exact societății debitoare), sub sanscțiunea

nulității, să înstrăineze, fără acordul instanței judecătorești, acțiunile sau părțile lor sociale deținute la debitorul ( societate debitoare) care face obiectul acestei proceduri [89, p. 169] .

Potrivit art.80 din Legea privind societățile cu răspundere limitată reorganizarea societății se efectuează prin fuziune (contopire și absorbție), dezmembrare (divizare și separare) sau transformare, în conformitate cu prevederile Codului civil. Reorganizarea întreprinderii se efectuează la decizia fondatorilor (asociaților) ei.

Actul de transfer sau bilanțul divizării va cuprinde prevederi referitoare la succesiunea de drept asupra tuturor obligațiilor întreprinderii reorganizate față de toți creditorii și debitorii ei, inclusiv obligațiile contestate de părți.

Actul de transfer sau bilanțul divizării se aprobă de către persoana (organul) care a luat decizia de reorganizare a întreprinderii și se prezintă împreună cu documentele de constituire pentru înregistrarea de stat a întreprinderii recent înființate sau pentru modificarea documentelor de constituire ale întreprinderii existente.

întreprinderea se consideră reorganizată, cu excepția cazurilor de reorganizare prin asociere, din momentul înregistrării de stat a întreprinderii recent înființate.

Persoana juridică se poate reorganiza în mod voluntar atunci când decizia este adoptată de organul ei suprem ori în mod forțat dacă reorganizarea se efectuează în temeiul unei hotărâri a instanței de judecată sau a unui organ administrativ competent [90 , p. 409] .

Reorganizarea voluntară. Hotărârea de reorganizare voluntară a persoanei juridice sau de participare la un proces de reorganizare în care sunt incluse mai multe persoane juridice poate fi emisă numai de organul suprem

al persoanei juridice. O astfel de hotărâre se adoptă cu majoritatea de voturi stabilită de lege sau de actul de constituire.

Reorganizarea forțată. Asupra reorganizării persoanei juridice prin divizare sau separare poate decide, în unele cazuri, instanța de judecată sau organul de stat competent. Hotărâre de organizare poate emite instanța în procesul de insolvabilitate când față de persoana juridică insolvabilă se aplică procedura planului, stabilită de Legea insolvabilității. Una din soluțiile procedurii planului poate fi divizarea persoanei juridice insolvabile în două sau mai multe persoane și transmiterea cotelor de participațiune către unul sau mai mulți creditori. Legea nr. 1103/2000 cu privire la protecția concurenței stabilește și o modalitate de reorganizare forțată a persoanelor juridice prin decizia Agenției Naționale pentru Protecția Concurenței. Potrivit art. 19 din legea menționată, Agenția are dreptul să emită o hotărâre privind divizarea sau separarea forțată a unui agent economic care ocupă o situație dominantă pe piață dacă acesta a încălcat de două sau de mai multe ori dispozițiile legale. Hotărârea de reorganizare prin divizare și separare poate fi emisă de Agenție numai dacă apariția noilor persoane juridice ar duce la dezvoltarea concurenței și ar exista posibilitatea delimitării organizatorice, teritoriale și tehnologice a subdiviziunilor persoanei juridice care urmează a fi reorganizată.

Una dintre cele mai importante definiții a lichidării ne dă literatura juridică potrivi căreia, lichidarea este o perioadă de durată variabilă pe care o traversează societate de la dizolvarea sa și până la distribuirea către asociați a activului disponibil și a clarificării difmitive a conturilor, perioadă în care unul sau mai mulți lichidatori vor definitiva operațiunile anterioare ale

societății, vor face în măsura necesității altele noi, vor plăti debitele către creditori și vor transforma activul social în numerar [91 , p. 191] .

Lichidarea persoanei juridice se înțelege efectuarea tuturor operațiunilor juridice de realizare a activului și de plata a pasivului subiectului colectiv de drept civil și care au ca efect încetarea definitivă a persoanei juridice intrată în dizolvare.

Din definiția de mai sus, rezultă ca lichidarea are conținutul format din ansamblul activului și plata pasivului persoanei juridice intrată în dizolvare.

Sintagma „realizarea activului" semnifică totalitatea operațiunilor juridice destinate să asigure încasarea creanțelor persoanei juridice dizolvate, în vederea creării dispozițiilor bănești necesare plății datoriilor acesteia [92, p. 544] . Iar sintagma „plata pasivului" înseamnă totalitatea operațiunilor necesare pentru satisfacerea creditorilor persoanei juridice aflate în dizolvare, prin plata acestora, inclusiv restituirea părților sociale cuvenite membrilor acesteia.

In cazul în care disponibilitățile bănești din activul patrimonial sunt neîndestulătoare pentru plata tuturor datoriilor, se va trece la vânzarea bunurilor persoanei juridice, urmând ca din sumele obținute să se îndestuleze creditorii.

Operațiunile de lichidare (privind realizarea activului și plata pasivului) sunt aduse la îndeplinire de către organele persoanei juridice sau de către persoane desemnate special de către organele competente a dispune dizolvarea, numite lichidatori.

Potrivit art.81 din Legea privind societățile cu răspundere limitată societatea se dizolvă și se lichidează în temeiurile stabilite de Legea privind societățile cu răspundere limitată, de Codul civil și de alte legi. Dizolvarea și lichidarea societății pot fi cerute în cazul în care este imposibilă răscumpărarea; separarea părții sociale.

Astfel, doctrina și legislația operează cu doi termeni atunci când e vorba de lichidare, și anume: dizolvare și doar după aceasta survine lichidarea.

încetarea existenței persoanei juridice reclamă realizarea unor operații ce ar avea drept rezultat nu doar încetarea personalității juridice, ci și lichidarea patrimoniului persoanei juridice, prin exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor asumate până la acel moment [93, p. 190] .

Procedura este similară reorganizării din punctul de vedere al unor formalități precum: luarea deciziei de lichidare, depunerea cererii la organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice, avizarea creditorilor despre lichidarea persoanei juridice etc.

Conform legislație civile a Republicii Moldova, procedura de lichidare benevolă s-ar putea alinia condițiilor descrise în doctrina românească, ea reprezentând în esență același proces. In acest context menționăm că dizolvarea cuprinde anumite operații ce declanșează și pregătesc încetarea existenței persoanei, fază în care personalitatea juridică nu este afectată, dar în cadrul căreia se pune capăt activității uzuale a subiectului.

Lichidarea cuprinde deja operațiunile de lichidare a patrimoniului, plata creditorilor și împărțirea soldului între asociați, în această fază personalitatea juridică se păstrează, doar că persoana este subordonată cerințelor lichidării [94 , p. 248] .

De nenumărate ori doctrina a pus problema simplificării lichidării benevole a persoanei juridice, fiind în particular vorba despre societățile comerciale. O atare cerință s-ar impune în condițiile în care societatea nu a avut activitate sau aceasta a fost redusă, iar asociații ar cădea de acord cu privire la lichidarea activului și pasivului societății.

Decizia privind lichidarea trebuie luată în condițiile de cvorum și de majoritate prevăzute de lege pentru modificarea actelor de constituire.

Conform art. 89 Cod Civil al R.M., în cazul în care persoana juridică se dizolvă în baza deciziei organului său competent, organul ei executiv va depune o cerere de dizolvare la organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice respective, în cazul în care persoana juridică se dizolvă prin hotărârea adunării generale a participanților, această hotărâre se va anexa la cerere.

Lichidarea unei persoane juridice este o procedură de durată. Persoana juridică există ca subiect de drept și are capacitate atât timp cât figurează în Registru de stat.

Ea își încheie existența când este radiată din registru, fapt care poate avea loc doar după terminarea procedurilor de lichidare, adică la repartizarea totală a activelor nete între persoanele îndreptățite. Conform art.98, din Codul civil, repartizarea activelor nete nu se poate face mai devreme de 12 luni de la data ultimei publicări a avizului de dizolvare în „Monitorul Oficial al Republicii Moldova", în această perioadă, persoana juridică, fiind gestionată de lichidator, săvârșește toate acțiunile și îndeplinește toate formalitățile pentru încetarea existenței subiectului de drept. Pentru ca această dispariție să se producă civilizat, subiectul artificial trebuie să respecte regulile de retragere din circuitul civil, finalizând sau punând astfel capăt tuturor raporturilor juridice în care se află. Pentru aceasta, lichidatorul trebuie să prevină toți creditorii că a avut loc dizolvarea, să-și onoreze toate obligațiile față de ei, să încaseze de la debitori creanțele pe care le are, să disponibilizeze angajații, respectând drepturile acestora, să întreprindă toate măsurile pentru a finaliza operațiunile începute până la dizolvare și să distribuie activele, rămase după satisfacerea creanțelor [95, p. 436 ] .

După înregistrarea desemnării sale, lichidatorul publică în „Monitorul Oficial al Republicii Moldova", în două ediții consecutive, un aviz despre lichidarea persoanei juridice și, în termen de 15 zile, informează fiecare creditor cunoscut despre lichidare și despre termenul de înaintare a creanțelor. Așadar, persoana juridică dizolvată care se află în procedură de lichidare are obligația de a informa personal despre acest fapt fiecare creditor al său. Această obligație o are numai față de creditorii a căror calitate rezultă din actele contabile ale debitorului, dar și față de cei care au înaintat acțiuni în judecată și încă nu au fost soluționate.

Legiuitorul stabilește că fiecare creditor poate să-și formuleze creanțele în termen de cel puțin 6 luni de la data ultimei publicații a avizului în Monitorul Oficial. Dacă creditorii nu au formulat pretenții în termen, ei nu decad din drepturi. Termenul respectiv este un punct de reper pentru întocmirea bilanțului de lichidare. Creanțele pot fi înaintate și mai târziu, dar până la radierea persoanei juridice din registru. Dacă sunt întemeiate, creanțele trebuie să fie recunoscute ca fiind satisfăcute, în susținerea acestei afirmații vin și dispozițiile art.95 din Codul civil, potrivit cărora, dacă creditorul cunoscut nu a înaintat pretenții, suma ce i se cuvine se depune pe cont bancar. Legea stabilește un termen de decădere din drepturi numai pentru persoana a cărei creanță a fost respinsă de persoana juridică care se lichidează și nu a înaintat o acțiune în judecată privind încasarea forțată, în acest caz, art.92 prevede că, dacă lichidatorul respinge creanța, creditorul are dreptul, sub sancțiunea decăderii, ca, în termen de 30 de zile de la data informării sale despre respingerea creanței, să înainteze o acțiune în instanță [96, p. 437] .

In termen de 15 zile de la data expirării termenului de înaintare a creanțelor, lichidatorul este obligat sa elaboreze un proiect al bilanțului de lichidare care să reflecte valoarea de bilanț și valoarea de piață a activelor,

inclusiv creanțele, datoriile persoanei juridice recunoscute de lichidator și datoriile care se află pe rol în instanța judecătorească.

îndeplinind anumite formalități, lichidatorul trebuie să determine mărimea activelor și pasivelor persoanei juridice în lichidare, reflectându-le în proiectul bilanțului de lichidare. Acesta din urmă are forță obligatorie numai după ce este aprobat de organul care a desemnat lichidatorul. Lichidatorul este obligat să depună în instanță o cerere de intentare a procesului de insolvabilitate dacă din proiectul bilanțului rezultă un excedent al pasivelor față de active. Cererea trebuie depusă în cel mult o lună de la data stabilirii insolvabilității, în caz contrar, art.26 alin.(4) din Legea insolvabilității prevede că lichidatorul va răspunde subsidiar în fața creditorilor pentru obligațiile apărute după expirarea termenului de o lună.

Până la expirarea termenului de o lună, lichidatorul trebuie să aducă la cunoștință organului care i-a desemnat survenirea insolvabilității și să obțină de la creditori acordul de satisfacere a cerințelor în proporții reduse și de a nu fi intentată insolvabilitatea. Luând în considerare că procedura de insolvabilitate este una costisitoare și de durată, creditorii pot considera convenabilă satisfacerea parțială a creanței și o executare voluntară mai rapidă decât procesul de insolvabilitate, care este foarte anevoios și care implică cheltuieli suplimentare. Prin urmare, cu acordul tuturor creditorilor, lichidatorul poate continua procedura de lichidare fără a intenta proces de insolvabilitate. Acordul trebuie să fie expres.

Procedura de lichidare voluntară presupune că persoana juridică care se lichidează are active suficiente pentru satisfacerea creanțelor, în caz contrar, ea trebuie să se lichideze pentru cauză de insolvabilitate. Anume din acest motiv, Codul civil nu a mai prevăzut o consecutivitate a satisfacerii creanțelor așa cum prevedea

Legea nr.845 din 3 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi. Lichidatorul este obligat să plătească fiecărui creditor imediat ce

creanța acestuia a ajuns la scadență. Dacă plata nu a fost făcută la timp, creditorul trebuie despăgubit.

Activele persoanei juridice rămase după satisfacerea creanțelor se împart între persoanele îndreptățite. Astfel de persoane sunt membrii persoanelor juridice, alte persoane stabilite de lege sau de actul de constituire. Codul civil prevede proceduri distincte de împărțire a activelor pentru persoanele juridice cu scop lucrativ și pentru cele cu scop nelucrativ.

Activele persoanei juridice dizolvate nu pot fi repartizate persoanelor îndreptățite decât după 12 luni de la data ultimei publicări privind dizolvarea și după 2 luni din momentul aprobării bilanțului lichidării și a planului repartizării activelor dacă aceste documente nu au fost contestate în instanța de judecată sau dacă cererea de contestare a fost respinsă printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Radierea persoanei juridice din Registrul de stat constă într-o înscriere efectuată în registru despre operațiunea de excludere a subiectului de drept și încetarea existenței lui. Calitatea de subiect de drept sau, altfel spus, capacitatea juridică a persoanei juridice există atâta timp cât aceasta figurează în Registrul de stat, adică de la data înregistrării până la data radierii. După radiere, persoanei juridice nu i se poate înainta nici un fel de cerință sau acțiune civilă ori de altă natură, iar în cazul în care se înaintează, potrivit art. 169 alin.(l) lit.e) din Codul de procedură civilă, judecătorul refuză să primească cererea.

Persoana juridică se consideră lichidată din momentul adoptării deciziei de radiere din Registrul de stat. Registratorul adoptă decizia de radiere în termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii cererii de radiere.

In cazul constatării indiciilor prevăzute la alin.(l) art.26 al Legii susmenționate și dacă persoana juridică inactivă nu are datorii la bugetul public național, nu este fondator al unei alte persoane juridice și nu are filiale și reprezentanțe, organul înregistrării de stat inițiază din oficiu procedura de

radiere din Registrul de stat a persoanei juridice inactive, adoptînd decizia de inițiere a procedurii de radiere.

în termen de 3 zile lucrătoare de la adoptarea deciziei de inițiere a procedurii de radiere din Registrul de stat, organul înregistrării de stat va publica gratuit pe site-ul său oficial și în Monitorul Oficial al Republicii Moldova un aviz cu privire la inițierea procedurii de radiere din Registrul de stat a persoanei juridice inactive. Avizul va conține și date cu privire la modalitatea și termenele de înaintare a cererilor de către persoana juridică inactivă ce urmează a fi radiată, a creanțelor de către creditori sau de către alte persoane interesate, precum și adresa la care acestea pot fi depuse. In termen de 3 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a cererilor și creanțelor de către persoanele interesate, dacă cereri și creanțe nu au fost înaintate, organul înregistrării de stat adoptă din oficiu decizia de radiere din Registrul de stat a persoanei juridice inactive și o radiază. In cazul depunerii cererilor și creanțelor, lichidarea și radierea din Registrul de stat a persoanei juridice inactive se efectuează în conformitate cu condițiile generale prevăzute de lege, organul înregistrării de stat nefiind în drept să decidă din oficiu radierea din Registrul de stat a persoanei juridice inactive.

Radierea filialelor și reprezentanțelor persoanelor juridice străine se efectuează în conformitate cu prevederile stabilite pentru radierea persoanei juridice autohtone. Registratorul adoptă decizia de radiere în termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii cererii de radiere.

Lichidarea societății prin hotărîrea adunării generale (lichidarea voluntară). Orice societate se constituie prin voința asociaților. Prin urmare, așa cum este și firesc, în ideea de simetrie juridică, toți asociații, prin voința lor, vor putea hotărî încetarea societății, prin votul a majorității asociaților care dețin 2/3 din voturile prezente la adunare.

Lichidarea societății pe calea judecătorească (lichidarea forțată). Societatea poate fi lichidată și în baza hotărîrei judecătorești. In cazul în care

legea îi permite să se pronunțe, instanța constată, pe bază de probe, că în situația dată este operant un anume caz și despune lichidarea societății. Hotărîrea instanței judecătorești cu privire la lichidarea societății poate fi adoptată în temeiurile prevăzute de Codul Civil, de alte acte normative.

Pentru a nu leza drepturile creditorilor societății, legea stabilește o procedură specială de lichidare, care implică o serie de operațiuni obligatorii.

De asemenea, organul care a adoptat hotărîrea de lichidare va stabili modul și terminile lichidării, precum și ultimul termen de înaintare a pretențiilor de creditori, termen care va fi nu mai mic de două luni de la data publicării hotărîrei de lichidare1 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Trebuie să menționăm, că de la data anunțării hotărîrei privind lichidarea societății, se vor suspenda toate tranzacțiile sociatății cu răspundere limitată.

Hotărîrea privind lichidarea societății se va publica în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în termen de 10 zile de la data adoptării.

De la data publicării hotărîrei privind lichidarea societății, împuternicirile privind lichidarea societății trec la lichidator care va efectua toate formalitățile necesare lichidării. De la aceiași dată, pe toate documentele semnate în numele societății,denumirea acesteia va fi urmată de cuvintele "în proces de lichidare" [97 ] .

Lichidatorul va întreprinde numai acelea operațiuni, care sunt necesare scopului lichidării: prefacerea în bani a bunurilor societății pentru a fi plătiți creditorii sociali și a se împărți activul net între asociați.

In cadrul procesului de lichidare, lichidatorul are, printre altele, și următoarele împuterniciri:

— să execute și să termine tranzacțiile deja încheiate de societate cu alte societăți;

— să lichideze și să încaseze creanțele societății în curs de lichidare;

— să satisfacă pretențiile creditorilor societății;

— să evaluieze activul societății și să urmărească perfectarea în
numerar a bunurilor societății;

să reprezinte societatea în instanțele judecătorești;

să întocmească bilanțul de lichidare, care va fi aprobat de adunarea generală a asociaților;

să prezinte la Camera înregistrării de Stat documentele necesare pentru a radia societatea din Registrul de stat al comerțului.

Așa dar, lichidatorul va determina operațiunile economice începute pînă la declararea lichidării, va proceda la inventarierea bunurilor societății, va încasa creanțiile de la debitor și va organiza primirea pretențiilor creditorilor.

Creditori ai societăți sunt considerați:

— inspectoratele fiscale, pentru sumele impozitelor neîncasate în
bugetele locale și de stat;

Fondul social pentru taxe și alte sume neîncasate la timp;

salariații societății, pentru slariul neîncasat;

băncile, pentru creditele și împrumuturile acordate;

alți creditori ale căror creanțe n-au fost stinse.

Creditorii își vor înainta pretențiile în termenul stabilit prin hotărîrea de lichidare, care nu va putea fi mai mic de două luni de la data publicării acesteea. Lichidatorul, primind pretenția, va decide dacă acceptă sau nu creanțele înaintate. Dacă cerințele n-au fost acceptate, persoanei care a depus pretenția i se dă un răspuns în formă scrisă. Persoanele, care nu sunt de acord cu deciziile lichidatorului, sunt în drept să se adreseze instanțelor de judecată în termen de o lună de la data primirei înștiințării despre neacceptarea deplină sau parțială a pretențiilor, în caz contrar fiind decăzute din dreptul de a cere satisfacerea creanțelor respective.

Potrivit legii, există pretenții prioritare – acelea creanțe care au fost garantate prin gaj sau ipotecă și ele sunt satisfăcute prin obiectul gaj at sau ipotecat; pretenții constatate – pretențiile respinse de lichidator, dar admise prin hotărîrea instanței în urma acțiunii depuse de creditor; pretențiile înaintate în termenul stabilit în hotărîrea de lichidare – sunt acelea pretenții înaintate în termenul stabilit de hotărîrea de lichidare și recunoscute de comisia de lichidare; pretenții înaintate după expirarea termenul stabilit în hotărîrea de lichidare – sunt pretențiile înaintate după expirarea termenului stabilit în hotărîrea de lichidare și pot fi satisfăcute numai după satisfacerea celorlalte pretenții.

Lichidatorul, după achitarea cu creditorii societății, întocmește bilanțul de lichidare, care se aprobă de adunarea generală a asociaților.

Bunurile, ce rămîn după achitarea datoriilor către creditori se destribuie de către lichidator între asociați.

După terminarea acestor operațiuni, procedura lichidării societății este încheiată. Rămîne de îndeplinit ultima formalitate pentru finalizarea consecințelor care decurg din determinarea lichidării – radierea societății din Registrul de stat al comerțului.

Pentru redierea societății din Registrul de stat al comerțului trebuie depuse la Camera înregistrării de Stat următoarele documente:

— cererea;

procesul-verbal al adunării generale a asociaților sau hotărîrea instanției de judecată cu privirea la lichidarea societății;

Monitorul Oficial al Republicii Moldova în care a fost publicată hotărîrea de lichidare a societății;

certificatul cu privire la lichidarea contului bancar, din banca comercială în care societatea a avut cont;

certificatul cu privire la predarea ștampililor spre a fi nimicite de la secția teritorială de poliție;

— certificatul privind verificarea dării de seamă și a bilanțului de
lichidare a societății și lichidarea codului fiscal de la organul fiscal teritorial;

— certificatul de la Fondul social;

— actele constitutive ale societății, în original, în baza cărora
societatea a fost înregistrată;

— certificatul înregistrării de stat.

Încetarea activității unei persoane juridice impune parcurgerea a două faze: dizolvarea și lichidarea. Dizolvarea se reglementează de art.86-89 din Codul civil și intervine la o anumită dată de la care persoana juridică nu mai poate contracta prin activitate obișnuită, iar lichidarea (Codul civil, art.90-99) este o procedură de durată care se deschide imediat după dizolvare și pe parcursul căreia se săvârșesc un șir de operațiuni juridice [98, p. 430] .

Articolul 86 al Codului Civil al RM [99 ] prevede că dizolvarea persoanei juridice are ca efect deschiderea procedurii lichidării, cu excepția cazurilor de fuziune și dezmembrare ce au ca efect dizolvarea, fără lichidare, a persoanei juridice care își încetează existenta și transmiterea universală a patrimoniului ei, în starea în care se găsea la data fuziunii sau a dezmembrării, către persoanele juridice beneficiare.

Acelaș articol 86 al Codului Civil al RM prevede temeiurile dizolvării persoanei juridice:

• expirării termenului stabilit pentru durata ei;

• atingerii scopului pentru care a fost constituită sau
imposibilității

atingerii lui;

hotărârii organului ei competent;

hotărârii judecătorești în cazurile prevăzute la art.87 ale CC al RM;

insolvabilității sau încetării procesului de insolvabilitate în legătura cu insuficiența masei debitoare;

faptului ca persoana juridică cu scop nelucrativ sau cooperativa nu mai are nici un participant;

• altor cauze prevăzute de lege sau de actul de constituire.
Expirarea termenului pentru care a fost constituită. Persoana juridică

se constituie, de regulă pentru o perioadă nelimitată. Existența persoanei juridice nu este legată de soarta asociaților sau a membrilor ei, deseori continuând se existe și după moartea fondatorilor. Trebuie de reținut faptul că nu la toate persoanele juridice drepturile fondatorilor (membrilor) trec prin succesiune." [100, p. 431] .

Fondatorii (ulterior asociații sau membri) pot stabili totuși o dată până la care persoana juridică va exista, în acest sens, art. 65 din Codul civil prevede că, la expirarea termenului stabilit pentru existența persoanei juridice, aceasta se dizolvă dacă până la acel moment actele de constituire nu se modifică. Această dizolvare se numește dizolvare de drept sau în temeiul legii și nu trebuie consemnată în Registrul de stat, nici nu trebuie adusă la cunoștință publicului, deoarece actul de constituire și termenul ei de activitate al persoanei juridice sunt publice. Anume din acest considerent a reieșit legiuitorul stabilind în art.27 al Legii nr.1265 din 5 octombrie 2000 norma potrivit căreia numai dacă hotărârea de lichidare a întreprinderii sau organizației este emisă de organul competent sau de instanța de judecată există obligația de înștiințare a oficiului teritorial al Camerei înregistrării de Stat. Totuși, art.89 din Codul civil obligă persoana juridică să înscrie dizolvarea în Registrul de stat în toate cazurile, inclusiv în cazul în care persoana juridică s-a constituit pentru un anumit termen.

Realizarea scopului pentru care s-a constituit persoana juridică. In literatură se susține ideea că dizolvarea persoanei juridice în cazul în care este atins scopul constituirii ei este, de asemenea, o dizolvare de drept și că la data când există circumstanțele care indică realizarea scopului sau care fac imposibilă realizarea, persoana juridică trebuie să se considere ca fiind dizolvată.

Imposibilitatea realizării scopului. Realizarea scopului ar putea să devină imposibilă din cauza unor pierderi neașteptate (distrugerea sau pierea averii ca efect al unor calamități naturale) în urma cărora activele persoanei juridice s-au redus atât, încât nu mai pot asigura activitatea normală a persoanei juridice. Unii autori consideră că neînțelegerile grave dintre asociați, care nu permit adoptarea unor hotărâri raționale în interesul societății, ar putea fi motiv de imposibilitate a realizării scopului și, prin urmare, temei de dizolvare a acesteia. In cazul în care adunarea generală nu poate adopta o hotărâre în acest sens, asupra cererii participanților se pronunță instanța judecătorească.

Adoptarea hotărârii de lichidare și dizolvare de către organul competent al persoanei juridice. Persoana juridică se va lichida dacă în acest sens decide organul ei suprem cu majoritatea de voturi stabilită de lege. Organul suprem decide dizolvarea prin lichidare atunci când consideră necesar, precum și în cazurile în care persoana juridică nu corespunde unor exigențe ale legii.

Astfel, societatea comercială se dizolvă în baza hotărîrii instanței de judecată (art 86(1) lit.d, Cod Civil al Republicii Moldova).în art 87 Cod Civil

sunt enumerate cazurile cînd societatea comercială ca rezultat al încălcărilor legale este dizolvată prin hotărîrea instanței de judecată.Dizolvarea societății comerciale prin hotărîrea instanței de judecată are loc atunci cînd dizolvarea nu se poate realiza prin hotărîrea organului ei competent și în cazurile cînd se constată neregularități [101] din cadrul societății.

Instanța de judecată poate hotărî dizolvarea societății comerciale din motive temeinice. Astfel, ca motiv temeinic de dizolvare a societății comerciale prin hotărîrea instanței de judecată este considerat neîngelegerea gravă dinte asociați, care duce la împiedicarea funcționării societății.

Societatea comercială se dizolvă în cazul cînd societatea a fost supusă procedurii insolvabilității sau încetării acestuia în legătură cu insuficiența masei debitoare (art 86(1) lit.e, Cod Civil al Republici Moldova). Temeiurile și modul de declarare de către instanța de judecată a societății comerciale ca insolvabilă se stabilește de Legea insolvabilității nr.632 din 14 noiembrie 2001.

După cum a fost menționat, legislația Republicii Moldova de după 1990 cu privire la insolvabilitate (faliment) are propria evoluție. Prima dată incapacitatea de plată a întreprinderilor a fost reglementată prin Legea nr.851/1992 cu privire la faliment, care după cum rezultă din preambulă avea ca scop "satisfacerea maximă a cerințelor patrimoniale ale creditorilor". Conținînd reglementări superficiale, această lege se aplica cu mari rezerve. în 1996, legea menționată a fost înlocuită cu Legea nr.786/1996 cu privire la faliment [102] , care-și propune ca scop reglementarea "procesului de faliment pentru executarea creanțelor creditorilor asupra debitorului prin reorganizarea sau lichidarea acestuia". Deși anevoios, Legea nr.786/1996 a fost pusă în aplicare și judecătoriile economice au lichidat forțat multe întreprinderi insolvabile.

Dizolvarea întotdeauna anticipează procedura de lichidare, însă nu întotdeauna este urmată de o procedură de lichidare. De exemplu, societățile care se desființează în urma reorganizării prin contopire, absorbție sau divizare nu trec prin procedura de lichidare. Persoana juridică dizolvată în urma reorganizării pierde calitatea de subiect de drept și este radiată din Registrul de stat. în celelalte cazuri, dizolvarea nu duce la pierderea totală a personalității juridice a persoanei juridice căci, având această calitate, poate îndeplini formalitățile de lichidare stabilite la art.90-99 din Codul civil [103, p.433-434 ] .

Dizolvarea intervine la o dată concretă: fie la data în care expiră termenul stabilit în actul constitutiv, fie la data adoptării hotărârii de către organul suprem, fie la data la care hotărârea instanței de judecată devine executorie.

Momentul înregistrării dizolvării are în esență două. semnificații: persoana juridică, din acest moment, nu poate întreprinde noi operațiuni (Codul civil, art.86 alin.(4)), din acest moment intră în procedura de lichidare (art.86 alin.(2)).

Hotărârea de dizolvare adoptată de organul suprem al persoanei juridice devine opozabilă terților de la data înregistrării dizolvării. Pentru aceasta, organul executiv este obligat să depună, la organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice, o cerere de dizolvare la care se anexează hotărârea de dizolvare.

înregistrarea dizolvării este obligația organului executiv, care trebuie să depună, împreună cu cererea, și hotărârea de dizolvare. Dizolvarea poate fi înregistrată și la cererea lichidatorului, care, în temeiul art.90 alin.(2), notifică organul care deține Registrul de stat și prezintă acestuia hotărârea prin care a fost desemnat.

Dacă dizolvarea se pronunță prin hotărâre judecătorească, înregistrarea se face numai în temeiul hotărârii irevocabile și nu după regula generală, potrivit căreia executorii sunt hotărârile definitive. Excepție de la această regulă face hotărârile de executare imediată, inclusiv hotărârea prin care se intentează procedura de insolvabilitate. Aceasta din urmă devine executorie la momentul pronunțării (Legea insolvabilității nr.632/2001, art.44 alin.(2)).

În cocluzie menționăm că societatea cu răspundere limitată poate avea un număr maxim de cel mult 50 de asociați.în cazul în care numărul asociaților depășește 50 legea oferă un termen de 6 luni societății sa înlăture dificiența prin următoarele

opțiuni:reorganizare,lichidare sau reducere a numărului de asociați. Reorganizarea este o operațiune juridică complexă de transmitere a drepturilor și obligațiilor prin succesiune de la persoana juridică existentă la persoana juridică succesoare, care, fie că există, fie că ia naștere în urma reorganizării.

Esența procedurii de reorganizare constă în realizarea unor măsuri organizatorice, financiare, juridice, administrative și de altă natură în scopul restabilirii solvabilității debitorului și executării creanțelor creditorilor. Măsurile pot include chiar și schimbarea proprietarului debitorului cu preluarea datoriilor de către succesorii în drepturi. Preluarea datoriilor de către succesorii în drepturi poate avea loc în cazul schimbării proprietarului debitorului. Lichidarea este o perioadă de durată variabilă pe care o traversează societate de la dizolvarea sa și până la distribuirea către asociați a activului disponibil și a clarificării difinitive a conturilor, perioadă în care unul sau mai mulți lichidatori vor definitiva operațiunile anterioare ale societății, vor face în măsura necesității altele noi, vor plăti debitele către creditori și vor transforma activul social în numerar.