Societateacivila [626551]

Universitatea din Bucure ști
Facultatea de Știin țe Politice

Radu ȚUȚUIANU

ÎNCEPUTURILE SOCIET ĂȚ II CIVILE
ÎN ROMÂNIA POST-TOTALITAR Ă

DIZERTA ȚIE
PROGRAMUL DE MASTER
TEORIE POLITIC Ă

Coordonator știin țific:
Prof. Dr. Stelian T ĂNASE

2010

1

CUPRINS

ARGUMENT
2
1. PREMISELE LIBERT ĂȚ II CIVILE 7
Tradi ția colectivist ă 7
Disiden ța subteran ă 9
2. DEPENDEN ȚA DE TRASEU 14
Interes personal și solidaritate în Polonia 15
Inconsecven ță civic ă și diferend etnic 19
Transformarea “de sus și în grab ă” 21
3. NOILE RE ȚELE DE ANGAJAMENT CIVIC 24
Obsesia anticomunismului 25
Sub asediul puterii 27
Povara intelectualilor 28
Sprijin extern și deschidere intern ă 30
4. INDIFEREN ȚI LA ECHITATE 33
Relativismul post-nomenclaturii 33
Sistem de valori viciat 35
5. GENURI DE AC ȚIUNE 39
Revizuirea memoriei colective 40
Reprezentarea semi-politic ă 41
În sprijinul contraelitei 46
6. INTERVIURI 50
Nu am contat pe sprijinul popula ției (Mircea Toma) 50
"Faci ceva în care crezi, dar ai și un beneficiu" (Radu Filipescu) 55
Fragmente din interviuri publicate în revista 22, anul 1991 62
CONCLUZII 67
BIBLIOGRAFIE 69

2 ARGUMENT

Dizerta ția prezint ă cauzele și caracteristicile procesului de regenerare a re țelelor civice
pân ă în 1996. Începem cu un excurs despre mentalul cole ctiv românesc și germenii societ ății
civile – facem referire la tarele gândirii politice moderne, la caracteristicile vechilor regimuri
și la disiden ța anticomunist ă. În al doilea capitol, observ ăm dependen ța României de traseul
extern și descriem micile comunit ăți alternative și manifest ările sociale largi din statele
fostului bloc comunist. În urm ătoarele trei capitole, prezent ăm ac țiunile civice de presiune
asupra actorilor politici și sociali ce manifestau ostilitate sau pasivitate f a ță de procesul de
democratizare. Partea a cincea con ține interviuri-m ărturii ale persoanelor cu influen ță pe
scena public ă postrevolu ționar ă. La final, surprindem diferen țele de semnifica ție și dinamic ă
între societ ățile civile din România, respectiv Occident și centrul Europei.
Progresul societ ății române ști moderne s-a datorat ac țiunii oamenilor împotriva
conjuncturilor defavorabile. Consider ăm c ă acei oameni care au contrazis determininsmul
istoric au format germenii societ ății civile, ei au putut s ă neutralizeze par țial “for țele istorice”
care subminau “selec ția ra țional ă a ideilor în materie de moral ă și politic ă”.
1Societatea civil ă antebelic ă, fondat ă pe baze na ționale, a înregistat o schimbare
major ă dup ă 1945 – sub persecu ția totalitarist ă, normele reciprocit ății și re țelele
angajamentului civic s-au afirmat spontan și independent fa ță de stat, iar indivizi apar ținând
diferitelor condi ții sociale și grupuri de interese au ajuns la un numitor comun: demnitatea
uman ă.
Disidența din închisoare, la domiciliu for țat sau din emigra ție, a reprezentat o cotitur ă
istoric ă pentru societatea civil ă româneasc ă, deoarece pentru prima dat ă de la 1848, numero și
cet ățeni au avut curajul și în țelepciunea s ă contracareze statul blocant și s ă resping ă
autoritatea fondat ă pe charism ă. Demersul disiden ței nu a reu șit s ă neutralizeze influen ța
negativ ă a statului poli țienesc, îns ă a știrbit din “prestigiul pernicios” al acestuia. Dup ă
Revolu ția din 1989, grupurile, organiza țiile, reprezentan ții neguvernamentali (chiar dac ă
uneori au încercat s ă reinventeze autoritatea bazat ă pe tradi ție) și-au asumat extinderea bre șei
în cercul vicios dintre credin ță , putere și societate. Ac țiunile lor de de-sacralizare a statului și
fondare a societ ății pe ra țiune au înregistrat un efect benefic: dificultatea recunoa șterii vreunei
autorit ăți, prim pas încurajator pentru afirmarea spiritului civic.
Am încercat s ă abord ăm subiectul dintr-o perspectiv ă comportamental ă, punând
accent mai mult pe ac țiunile actorilor civici decât pe ideile și credin țele lor. Societatea civil ă
compus ă din grupuri de interese specifice, organizate, con trapuse reprezent ării parlamentare a
îndeplinit rolul de subsistem în cadrul sistemului politic post-comunist. Apari ția re țelelor

3 civice a presat statul s ă devin ă un arbitru între grupurile de interese și a militat pentru ca
politica s ă se transforme din exerci țiu al autorit ății într-o form ă de mediere, reglare a
conflictelor. Dizerta ția a avut în vedere o parte din grupurile de presiu ne ( gatekeepers ,
regulatori de acces structurali) care au selec ționat cererile pornite "de jos" și adresate
deciden ților politici; de asemenea, am cercetat și regulatorii de acces culturali, adic ă normele,
procedurile, valorile, nevoile comune dup ă care au fost selectate cererile destinate
politicienilor.
Am ales acest subiect de dizerta ție deoarece am remarcat c ă societatea civil ă a fost
singurul actor care a promovat înnoirea social ă în primii șase ani ai tranzi ției.

Exerci țiile civice la începutul tranzi ției au însemnat:
• Asumarea unui rol esen țial. Structura de putere și societatea civil ă au sprijinit crearea de
institu ții formale, îns ă au avut pozi ții divergente asupra nevoii de a transforma cultura
informal ă într-una participativ ă, antreprenorial ă. În contextul unui stat de drept ne-
func țional, societatea civil ă a r ămas singur ă în a combate manifest ările anti-democratice și
a scoate din paralizie societatea româneasc, promov ând cultura civic ă de participare în
defavoarea culturii de supunere sau parohiale (vezi Almond & Verba).

• Dimensiune orizontal ă. Perioada comunist ă a promovat o cultur ă a violen ței și
imposturii, fapt ce s-a perpetuat în perioada post- comunist ă prin politizarea excesiv ă a
zonelor ce apar țin în mod normal societ ății civile, promotoare a non-violen ței,
dezbaterilor, meritocra ției și competi ției corecte. Diserta ția noastr ă reprezint ă un argument
împotriva curentului de opinie extremist, fatalist care elogiaz ă violen ța, submineaz ă
încrederea în angajamentul civic și manipuleaz ă emo țiile colective. Formarea și
extinderea re țelelor civice înlesne ște schimbarea progresiv ă și gradual ă a mentalit ății
popula ției și elitei politice.

• Efecte negative. Utopia cre ării intanstanee de ethos civic responsabil a provoc at
perpetuarea tensiunilor sociale dintre intelighen ție și majoritatea societ ății, intelectuali și
muncitori, comuni ști și anti-comuni ști, pro-occidentali și pro-răsăriteni. Actorii civici s-au
autolegitimat drept de țin ătorii regulilor democratiz ării, f ără a insista pe dialogul social
către segmentul majoritar al societ ății, pasiv și alienat. Diserta ția expune câteva dintre
efectele controversate ale apari ției societ ății civile, “desemnat ă de sus și în grab ă”:
relativismul, auto-stigmatizarea, fragmentarea și nesiguran ța social ă.

4 • Op țiune politică. Blocarea reformelor interne înseamn ă încetineal ă în îndeplinirea
obliga țiilor pe care competitivitatea interna țional ă le impune României. Combina ția dintre
o structur ă de putere conservatoare și o societate civil ă precar ă provoac ă inadaptabilitatea
general ă fa ță de competitorii interna ționali și, într-un final, invocarea nevoii de a sacrifica
progresele civile pentru cele economice. Oportunita tea globaliz ării devine pentru
societatea civil ă româneasc ă un hazard, incapacitatea de a opta politic în sens ul respect ării
drepturilor civile poate completa cercul vicios al tradi ției ne-civice.

Începuturile societ ății civile în România post-totalitar ă ar putea folosi celor care
mediaz ă rela ția individ-stat și rezolv ă manifestarea “deforma țiilor generale” în societate. 2
Personalul organiza țiilor neguvernamentale, func ționarii din departamentele pentru
dezvoltarea societa ții civile ar putea fi interesa ți s ă afle din paginile urm ătoare cum, când și de
ce a ap ărut societatea civil ă în România.

5
NOTE

1 ”Car des conjonctures défavorables, les ‹‹forces h istorique›› qu’évoque Max Weber, peuvent
contrecarrer le processus de sélection rationelle d es idees en matiere de morale et de politique”
(Raymond BOUDON, ‹‹Misère du relativisme›› în Commentaire , nr. 116, 2006-2007).
2 ”Societatea civil ă a devenit sloganul sau ideea care însumeaz ă în mod intuitiv toate acele
caracteristici sociale care în mod normal împiedic ă apari ția deforma țiilor generale, deforma ții care de
fapt nu sunt gre șeli ce pot fi evitate, ci un fapt inerent în îns ăș i ideea central ă” (Ernest GELLNER,
Condi țiile libert ății – Societatea civil ă și du șmanii s ăi, Polirom, Bucure ști, 1998, p. 154).

6

“Opera naturale è ch’om favella;
ma cosí o cosí, natura lascia
poi fare a voi, secondo che v’abbella.”
(Dante Alighieri, Divina Commedia, Paradiso , canto XVI)

Trad. “C ă oamenii vorbesc e fapt’a firii;
Iar firii-apoi nimic nu-i pas ă dac ă
Voi da ți a șa sau altfel curs vorbirii.”

“Ogni virtute è vana senza l’esercizio ed atto suo,
e non è virtu ma cosa ociosa e vana.”
(Giordano Bruno, Il Candelaio , actul V)

Trad. “Orice virtute este van ă f ără exerci țiu și
manifestare proprie, nu mai este virtute, ci lucru osificat
și van.”

7 Capitolul 1

PREMISELE LIBERT ĂȚ II CIVILE

Istoria modern ă și contemporan ă a României este înc ărcat ă de tradi ția înc ălc ării
libert ăților civile, statul român func ționând mai degrab ă pentru ra țiunea sa decât în interesul
de a fi al cet ățenilor. Deseori evolu ția contextului interna țional a produs schimbarea formei și
calit ății guvern ării: s-a trecut rapid de la regimul fanariot la cel de democra ție “burghez ă”,
apoi de la autoritarism monarhic, respectiv militar la un regim totalitar pân ă în 1989. Pe
parcursul acestor transform ări, germenii de societate civil ă fie au confundat sim țul civic cu cel
na țional, fie au disp ărut aproape complet sub presiunea terorismului de s tat comunist.

Tradi ția colectivist ă

În perioada de la Cuza Vod ă la Carol al II-lea, cu toate c ă discursul demagogic f ăcea
referire la ideile de libertate, egalitate, cet ățean, de fapt gândirea și faptele politice s-au
concentrat pe emanciparea na țional ă și utilizarea statului în interes clientelar. Noutat ea în
materie de teorie politic ă se rezuma la idei iluministe sus ținute în preajma anului 1848 de
revolu ționarii francofili Kog ălniceanu, Russo, B ălcescu. Pân ă la cel de-Al Doilea R ăzboi
Mondial, orizontul gândiri politice române ști s-a m ărginit la modelul continental de
democra ție prescriptiv ă (francez și german, bazat în primul rând pe men ținerea ordinii) și nu a
cultivat modelul empiric de inspira ție anglo-american ă, înclinat spre protejarea individului.
Societatea civil ă era format ă din intelectuali subven ționa ți condi ționat de burghezia
aliat ă birocra ției, intelighen ție preocupat ă de interese derizorii ce î și asuma standarde utopice,
revolu ționare, romantice, ignorând aplicarea mai pragmatic ă și responsabil ă a ideilor lui John
Locke, Tocqueville, Madison, John Stuart Mill sau Adam Smith.
Sorin Antohi sesiza în Civitas imaginalis tr ăsătura “imanent ă și finit ă” a societ ății
civile din prima jum ătate a secolului al XIX-lea, care “nu mai este decâ t o mass ă atomizat ă”
în principatele moldo-valahe. Autorul sublinia ini țiala separa ție “în domeniul practic și în
spa țiul simbolic al limbajului” dintre intelighen ția occidentalizat ă și societatea civil ă, criza
rezolvându-se prin reasorbirea intelighen ției de societatea civil ă și stat, iar “acordul – prin
ideea na țional ă – era etern și deasupra tuturor, ca o garan ție a existen ței”. 1

8 Spre deosebire de francofilia românilor, diaspora p olonez ă din secolele al XVIII-lea și
al XIX-lea a cultivat idei politice ale empiri știlor sco țieni și ale “p ărin ților fondatori ai
Americii”. Prin intermediul diasporei, polonezii de -acas ă, afla ți sub ocupa ție str ăin ă dezvoltau
un curent pozitivist, con știentizând importan ța fiec ărui individ în actul de emancipare
na țional ă și în ob ținerea consensului colectiv. Polonia și-a creat în acele vremuri un model de
participare civic ă, re-memorat mai târziu în timpul domina ției comuniste. “Împ ărțirea
Poloniei la sfâr șitul secolului al XVIII-lea a poten țat con știin ța riscurilor sl ăbirii din interior,
ca și a celor venite din mediul extern, observa Stelian T ănase. România s-a confruntat cu
sfid ările unui mare stat dup ă 1918. A fost o experien ță ratat ă, nu numai datorit ă agresiunii
externe, dar, mai ales, datorit ă unei defectuoase politici de integrare. S-a practi cat o politic ă
de subordonare a intereselor societ ății intereselor statului.” 2
Societatea civil ă precar ă a promovat ra ționalismul și colectivismul și a neglijat
libertatea individului. Despre Constitu ția de la 1866, Cristian Preda nota c ă “publicul ajunge
să fie descris de str ăzi, râuri, ape… etc”, iar despre Statutul Dezvolt ător al Conven ției de la
Paris din 1864, numit de Alexandru Ioan Cuza și “Constitu țiunea din l ăuntru a României”,
scrie: “Termenul ‹‹privat›› nu este men ționat nici m ăcar o singur ă dat ă în textul Statutului
dezvolt ător, care se ocup ă exclusiv de amenajarea statului, a puterilor acest uia. Altfel zis,
pentru autorii textului de la 1864, societatea nu e xist ă.” 3
Starea de înapoiere civic ă a continuat și în perioada interbelic ă – la deficien țele de
concep ție ale elitei se ad ăugau mentalitatea ță răneasc ă a locuitorilor (78,2% dintre români
lucrau în agricultur ă, conform recens ământului din 1930; starea popula ției rurale însemna în
mare m ăsur ă s ărăcie și lipsa știin ței de carte). 4 Tradi țiile ne-civice au fost între ținute de
relativa omogenitate etnic ă și religioas ă a popula ției rurale, dar și de înclina ția elitei culturale
și politice spre idei na ționaliste – de ex. Gheorghe I. Br ătianu a șeza no țiunea "instinctul
unit ății" în axa originilor și form ării unit ății române ști.
Emanciparea popoarelor pe baze na ționaliste, ignorând drepturile civice a caracteriza t
statele din Centrul și Estul Europei, unde na țiunile î și disputau vehement teritorii, î și
manifestau identitatea cu exclusivism; na ționalismul unui stat determina na ționalismul
statului vecin, iar o ie șire din aceast ă interdependen ță p ărea s ă amenin țe îns ăș i existen ța
statului neconformist. Statele vecine României inte rbelice aveau tendin ța de uniformizare
na țional ă, purificare etnic ă, discreditând drepturile minorit ăților și implicit dreptul tuturor
cet ățenilor la educa ție, manifestare religioas ă, exprimare liber ă, dreptul la proprietate și
munc ă pentru a asigura un "trai decent" – folosim cuvint ele de azi pentru a interpreta
condi țiile din trecut, îns ă aceste idei umaniste fermentau în min țile unor gânditori occidentali
înc ă din perioada Rena șterii.

9 Imaginarul social construit de intelectuali sub coo rdonarea statului român interbelic a
cuprins mituri istorice sufocante (de ex. mitul con spira ției, al cet ății sub asediu, al unit ății
milenare) prin care se înlesnea re-sacralizarea aut orit ății, validarea birocra ției și tirania
partidelor, idealiza culturii populare – factori ce grevau abilitatea social ă de a colabora pentru
satisfacerea intereselor comune. Curentele de idei din spa țiul românesc dispre țuiau
individualismul liberal perpetuând practici politic e blocante, de tip st ăpân-servitor. Societatea
civil ă îndeplinea rolul de intermediar al autorit ăților, sacraliza statul în fa ța unei popula ții
pasive, care ar ăta semnele “mor ții aparente” ori de câte ori se afla în primejdie o ri sub
ocupa ție.

Disiden ța subteran ă

Dup ă Al Doilea R ăzboi Mondial, Uniunea Sovietic ă a impus un regim comunist de tip
neocolonial în România și a creat structuri poli țiene ști care au distrus aproape în totalitate
societatea civil ă. Pe 30 august 1948, noua conducere a statului, sup ravegheat ă și consiliat ă de
sovietici, a înfiin țat Direc ția General ă a Securit ății Poporului sau, pe scurt, Securitatea, care
avea rolul de “a ap ăra cuceririle democratice și de a asigura securitatea Republicii Populare
Române împotriva uneltirilor du șmanilor din interior”. 5 Du șmanii din interior erau tocmai
scepticii, indivizii care puneau sub semnul întreb ării puterea discre ționar ă.
În primii dou ăzeci de ani de la instaurare, puterea a epurat în m as ă indivizii cu o
atitudine critic ă la adresa statului. Securitatea a ac ționat aleatoriu și a eliminat fizic orice
persoan ă care protesta pentru libertate. Politicieni, intel ectuali, preo ți, studen ți, ță rani au fost
omorâ ți în închisori, în coloniile de munc ă. Securitatea furniza exemple odioase – “Practica
împu șcării unor chiaburi în comunele în care opozi ția fa ță de colectivizare sau fa ță de
predarea cotelor era f ățișă , împu șcare urmat ă de expunerea public ă a cadavrelor.” 6 Autorit ățile
criminale ad ăugau maltrat ării fizice și terorizarea sufletelor, iar teama și minciuna f ăceau
diferen ța între popula ția alienat ă și disiden ța persecutat ă. În anii ’50 și’60, disiden ța anti-
comunist ă de la ță rani la fo ști lideri politici a reprezentat spiritul civic afi rmat public
împotriva statului care în loc s ă conserve proprietatea o confisca și în loc s ă apere drepturile
cet ățene ști îi sanc ționa pe protestatari cu închisoarea. munca silnic ă sau execu ția. R ăscoale
ță răne ști, greve muncitore ști, revolte studen țești suprimate în mod brutal de c ătre regim
contestau instaurarea dictaturii și comunicau societ ății pasive nevoia de a manifesta voluntar
și spontan pentru încrederea reciproc ă.

10 Disiden ții din anii '50, '60, adic ă o parte din fosta burghezie interbelic ă, au trecut prin
avatarul persecu ției politice dovedind loialitate fa ță de op țiunea lor politic ă, democra ția.
Sacrificiile din închisori și ini țiativele ulterioare de “a nu t ăcea” cu privire la înc ălcarea
drepturilor omului au devenit demersuri incipiente de nesupunere și demnitate, cu impact
întârziat asupra con știin ței sociale.
Comuni știi epurau disiden ța mai ales în forma ei fizic ă, îns ă reu șeau într-o mai mic ă
măsur ă s ă îi anihileze spiritul. (Cooperarea spontan ă și normele reciprocit ății dintre disiden ți,
precum și m ărturiile critice ale persecuta ților, publicate în țar ă și str ăin ătate au constituit
repere pentru repudierea pref ăcătoriei – “camuflajul ideologic al servirtu ții”– și pentru
întemeierea “ethosului responsabil”, fondat pe conv ingeri, nu pe propagand ă. (Vezi și
Vladimir Tism ăneanu: “Decizia luat ă la nivel individual de a sparge cercul fermecat al
complicit ății cu puterea instaurat ă, afirmând propriul adev ăr, este premisa pe care societate
civil ă poate s ă renasc ă. (…) Impactul social al refuzului individului de a coo pera cu regimul
este inestimabil.”)7
În anii ’70 și ’80, societatea româneasc ă nu a creat mecanisme de autoap ărare
împotriva regimului neostalinist, a fost împiedicat ă s ă consolideze alternative sindicale, civile,
politice la organiza țiile de partid, “curele de transmisie”. Un evenimen t important în evolu ția
fenomenului disident a fost Conferin ța pentru Securitate și Cooperare în Europa (1975),
încheiat ă cu semnarea Actului Final de la Helsinki de c ătre toate cele 35 de state participante,
printre care și România. Actul includea, pe lâng ă prevederile legate de colaborarea în
domeniul militar sau în cel economic, și un capitol privind respectarea drepturilor omului și
cet ățeanului. Condi ționat economic și militar, regimul lui Ceau șescu a mic șorat duritatea
tratamentului asupra disiden ților; ace știa au putut s ă invoce drepturile omului pentru a critica
abuzurile autorit ăților și pentru a-și interna ționaliza protestele apelând la diverse instan țe
occidentale: guverne, organiza ții care monitorizau respectarea drepturilor omului sau diverse
agen ții de pres ă.8
Pre ședin ții partidului, Gheorghe Gheorghiu-Dej, apoi Nicolae Ceau șescu, au dispus
îndep ărtarea colegilor cu spirit critic din conducerea PM R, respectiv PCR. Cel mai cunoscut
caz a fost al lui Constantin Pârvulescu, un veteran lider de partid, care a luat cuvântul în 1979
la al XI-lea Congres PCR și l-a acuzat pe Ceau șescu de instaurarea unei dictaturi personale.
Pârvulescu a fost imediat redus la t ăcere și condamnat la domiciliu for țat. Pe parcursul anilor
’80, opozan ții lui Ceau șescu unelteau (generalul Militaru ar fi participat la un complot în
1984) sau criticau public clanul dictatorului. Opoz an ții vizau p ăstrarea regimului comunist și
implicit a deforma țiilor sale, ei se bucurau de protec ția structurii de putere de la Moscova și
urm ăreau doar o reformare par țial ă a sistemului. În martie 1989, șase veterani ai partidului,

11 Gheorghe Apostol, Alexandru Bârl ădeanu, Silviu Brucan, Corneliu M ănescu, Constantin
Pîrvulescu și Grigore R ăceanu, au trimis o scrisoare deschis ă lui Ceau șescu, în care denun țau
excesele acestuia, politica economic ă haotic ă și deteriorarea general ă a imaginii interna ționale
a României. Raportul final de condamnare a comunism ului, publicat în 2006, încadreaz ă
“exemplul clasic de disiden ță intrasistemic ă” – “Scrisoarea celor șase” – în categoria
momentelor de cotitur ă, “considerând tradi țiile și comportamentele caracteristice culturii
politice române ști”. 9 Jean Francois Soulet sus ține c ă Scrisoarea a avut un impact limitat în
rândul popula ției, “în str ăin ătate ecoul acestei scrisori a fost incomparabil mai mare decît cel
al scrisorilor semnate de intelectualii critici.” 10
Personalit ăți ale vie ții știin țifice și cultural-artistice române ști, acuzate de poli ția
politic ă (supraveghere, h ărțuire, perchezi ție secret ă, amenin țare cu pierderea slujbei, arestare,
judecare pentru “parazitism”, “rela ții homosexuale”, “tâlh ărie”) au protestat pe parcursul
anilor ’70 și ’80 împotriva dictatorului și a regimului totalitar; îi amintim pe intelectuali i
Grupului de la Ia și: Liviu Antonesei, Dan Petrescu, Alexandru C ălinescu, Sorin Antohi sau
Luca Pi țu, pe scriitorul Paul Goma, matematicianul Mihai Bo tez, lectorul universitar Doina
Cornea, poetul Dorin Tudoran, inginerul Radu Filipe scu, matematicianul Gabriel Andreescu,
preotul Gheorghe Calciu, preotul Richard Wurmbrand, poetul Mircea Dinescu, istoricul Vlad
Georgescu. Despre disiden ța izolat ă și aparent f ără impact împotriva puterii comuniste, Radu
Filipescu spunea dup ă 1989 c ă "Ac țiunile mele au fost oarecum e șecuri fa ță de ceea ce am
inten ționat s ă fac. Dar nu sunt sigur c ă au fost e șecuri fa ță de ce a rezultat. Pentru c ă
unanimitatea și elogierea lui Ceau șescu din pres ă și TV se cerea compensat ă de emisiunile
posturilor de radio BBC, Europa Liber ă, RFI, Vocea Americii, iar acestea aveau nevoie și de
fapte și de evenimente drept dovezi." 11
“Rezisten ța prin cultur ă” a fost o form ă de dezintoxicare des întâlnit ă între intelectualii
români care preferau s ă nu critice direct regimul, nici s ă-l sus țin ă, ci s ă contribuie, prin
supravie țuire onest ă, la limitarea controlului ideologic al partidului.
Alt ă variant ă de refuzare a sistemului era emigrarea. Odat ă ajun și în str ăin ătate ca
refugia ți politici, emigran ții organizau ac țiuni de protest (vezi Uniunea Românilor Liberi
înfiin țat ă la Londra de Ion Ra țiu, revista Agora editat ă în America de c ătre Dorin Tudoran,
emisiunile s ăpt ămânale ale Monic ăi Lovinescu de la Paris). Prin intermediul emisiuni lor
redac țiilor române ști de la Radio Europa Liber ă și Radio Vocea Americii, disiden ții din țar ă și
din str ăin ătate transmiteau mesaje c ătre cona ționali; de și mass media era controlat ă absolut,
mul ți dintre români ascultau programe radio occidentale și urm ăreau televiziunile bulgar ă,
maghiar ă, iugoslav ă sau sovietic ă. Emigran ții aveau de rezistat la amenin ță rile din partea

12 informatorilor și agen ților de Securitate, infiltra ți în misiunile diplomatice sau religioase ale
Republicii Socialiste România.
Proteste colective au avut loc sporadic, fiind lips ite de un proiect comun. În toamna lui
1956 manifesta ții studen țești au izbucnit în Cluj și Bucure ști în sprijinul Revolu ției de la
Budapesta. În vara lui 1977, minerii din Valea Jiul ui au f ăcut grev ă cerând, printre altele,
liberalizarea sistemului politic. Doi ani mai târzi u, muncitori, ță rani, solda ți, intelectuali din
centrul, vestul și sud-vestul României (Drobeta-Turnu-Severin, Timi șoara, Mure ș) au format
o ampl ă mi șcare intitulat ă Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii (S.L.O.M.R.), afiliat la
Confedera ția Interna țional ă a Sindicatelor Libere. S.L.O.M.R. a avut în jur de 2.400 de
membri, a inclus Sindicatul Muncitorilor, Ță ranilor și Solda ților din jude țul Mure ș, Sindicatul
muncitoresc de la întreprinderea Electrobanat din T imi șoara. La puțin timp dup ă primele
adun ări, liderii S.L.O.M.R. au fost aresta ți, iar mi șcarea desfiin țat ă. Spre sfâr șitului anilor ’80,
studen ții ie șeni au protestat (februarie 1987) scandând pe str ăzi: "Ap ă ca s ă ne sp ălăm/lumin ă
să înv ăță m"; pe 15 noiembrie 1987, o demonstra ție popular ă a fost reprimat ă la Bra șov –
protestatarii au scandat lozinci împotriva dictatur ii și au devastat sediul local al P.C.R.
Securitatea în ăbu șea r ăbufnirile sociale și împreun ă cu structurile de partid controla
popula ția. Metodele securiste terorizau pe oricine gândea sau încerca s ă protesteze individual
ori s ă înfiin țeze asocia ții ne-guvernamentale. 12 Brutalitaltea anchetelor ducea uneori la decesul
disidentului, este cazul inginerului Gheorghe Ursu. Acesta a fost arestat de Securitate pe 21
septembrie 1985 pentru c ă scria un jurnal și coresponden ță anti-regim, și declarat mort pe 17
noiembrie acela și an. 13
Societatea civil ă aproape a disp ărut în timpul totalitarismului, restrângerea nucleu lui
civic fiind cauzat ă de factori socio-politici, interni și externi: teroarea latent ă, corup ția
endemic ă, anturajul și canalele de comunicare ale disiden ților erau perturbate de ac țiunile
poli ției secrete, statele occidentale animate de puterni ce mi șcări de stânga nu d ădeau
importan ță disiden ței anti-comuniste și crimelor comunismului; manipularea în mas ă,
culturnic ă și antioccidental ă sugestionau și uniformizau identit ățile (vezi spectacolele
Cenaclului Flac ăra); preponderen ța popula ției rurale sau de provenien ță s ăteasc ă favoriza
păstrarea tradi ției colectivist-autoritariste, precum și aderarea la ideologia oficial ă.
Dup ă 1989, fo știi disiden ți au legitimat valorile democra ției, ale angajamentului civic
și au atenuat șocul saltului istoric de la un regim totalitar, neo stalinist, “personalizat”.

13
Note

1 ”A șadar, societatea civil ă are de ap ărat atât bunuri palpabile și rela ții, cât și propria limb ă, asaltat ă de
limba ideologizat ă a intelighen ției…”; ”Pentru a ie și din criza rela ției cu societatea civil ă, intelighen ția
trebui s ă traduc ă în termenii finitudinii țelurile sale infinite, ad ăugând strategiei de a vorbi în numele
societ ății civile (de cele mai multe ori, se opereaz ă o selec ție clasa, Poporul etc.) un întreg discurs
social-politic ( și: etic, spiritual etc.) tentant și u șor inteligibil.” (Sorin ANTOHI, Civitas imaginalis –
Istorie și utopie în cultura român ă, Polirom, Ia și, 1999, p. 184).
2 Stelian TĂNASE, ”Riscuri în Europa Central ă și de R ăsărit”, în Sfera Politicii , nr. 38, mai 1996,
republicat în Revolu ția ca e șec – Elite și societate , Humanitas, Bucure ști., 2006.
3 Cristian PREDA, Modernitatea politic ă și românismul , Nemira, Bucure ști, 1998, p. 171.
4 G. D. CREANG Ă, Considera țiuni generale asupra reformelor agrare și asupra exproprierii , Bucure ști, 1913,
citat în Gheorghe IACOB, Modernizare-europenism, vol. 1, Ritmul și strategia moderniz ării, Editura
Universit ății "Al. I. Cuza", Ia și, 1995.
5 Marius OPREA, Banalitatea r ăului , Polirom, Ia și, 2002.
6 Ibid.
7 Vladimir TISM ĂNEANU, Reinventarea politicului , Polirom, Ia și, 1999.
8 Comisia Preziden țial ă pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Raport Final , 2006.
9 Ibid.
10 Jean Francois SOULET, Istoria comparat ă a statelor comuniste , Polirom, Ia și, 1998.
11 http://www.europalibera.org , consultat la 15 mai 2010.
12 O not ă din arhive, datat ă 11 mai 1988, descrie cum în urma intercept ărilor, a fost descoperit ă o
declara ție prin care doi cet ățeni, Toma Victor și Ciuc ă Lucian, din Bucure ști, îi cereau sprijinul lui
Alexandru Marian din SUA pentru a înfiin ța Sindicatul Independent ”Rena șterea României”. Dup ă
numai trei zile, comandamentul Securit ății a luat m ăsuri: ”S ă se întreprind ă de urgen ță m ăsurile
necesare pentru neutralizarea eficient ă a ac țiunii preconizate. De stabilit temeinic toate leg ăturile
elementelor în cauz ă și de prevenit ferm orice proliferare a ideii sau ra colare de aderen ți. S ă nu se
permit ă nici un fel de leg ături în exterior. De clarificat cine este destinata rul real al ‹‹declara ției›› ce s-
a încercat s ă fie trimis ă în str ăin ătate și ce alte rela ții mai are în țar ă. Asigura ți operativ solu ționarea
ansamblului cazului. General-colonel, Iulian Vlad” (Marius OPREA, op.cit. ).
13 ”O anchet ă din martie 1990 a dezv ăluit c ă Ursu a murit în urma unor lovituri repetate cu un obiect
greu în zona abdomenului”, ibid.

14
Capitolul 2

DEPENDEN ȚA DE TRASEU

Referindu-se la tradi țiile civice ale Italiei moderne, Robert D. Putnam folose ște în
studiul “Cum func ționeaz ă democra ția?” un concept împrumutat de la teoreticienii isto riei
economiei și anume “dependen ța de traseu” – “unde ajungi depinde de locul din ca re provii și
sunt unele destina ții pe care pur și simplu nu le po ți atinge de acolo unde te afli.”1
Prelu ăm principiul dependen ței de traseu, îl aplic ăm la subiectul diserta ției și
observ ăm c ă Nicolae Ceau șescu nu avea cum s ă î și mai continue tirania din moment ce
regiunea din care face parte România se afla în pro ces de re-echilibrare general ă. Variabila
intern ă a cedat la presiunea variabilei externe, iar socie tatea româneasc ă urma dup ă 1989 s ă
preia modalit ățile de ie șire din totalitarism, g ăsite în anii ’60-’80 de c ătre ță rile partenere din
blocul socialist. Intelectualitatea s-a raportat ex plicit la modelul central european (Alian ța
Civic ă î și revendica dreptul de a reprezenta “dup ă model polonez sau cehoslovac, partea
responsabil ă și activ ă a societ ății noastre”), în vreme ce structura abuziv ă de putere proteja
factorii unei dezvolt ări în stil autoritar-rusesc. 2
Structurile de putere din Polonia, Ungaria, Cehoslo vacia și URSS au ini țiat
modernizarea pentru a evita colapsul sistemului, în s ă nu au putut împiedica formarea noilor
factori de socializare politic ă – legitimi, spontani, independen ți, influen ți și denumi ți generic
societate civil ă. În func ție extinderea re țelelor de angajament civic, distingem trei c ăi de a ie și
din totalitarism: 1. modelul autoritarist – reforma “de sus în jos” e șueaz ă, popula ția r ămâne
pasiv ă, iar elit ă guvernant ă protejeaz ă oligarhia emergent ă (ex. URSS, respectiv Rusia,
Ucraina); 2. modelul evolutiv – mesajul reformist a l elitei comuniste este reinterpretat și
dezvoltat spontan de o societate cu tradi ție civic ă (Polonia, Ungaria, Cehia); 3. modelul etnic
– politica regimului comunist fragmenteaz ă popula ția dup ă apartenen ța cultural ă a fiec ărui
individ în parte, altfel spus, afirmarea identit ății etnice disimuleaz ă disconfortul individual
rezultat din resim țirea unor nevoi “efective” diferite (ex. Cehia și Slovacia, fosta Iugoslavie,
fosta Uniune Sovietic ă).
În ță rile comuniste din centrul Europei transformarea re gimurilor din totalitare în
autoritare (pluralism al formelor de proprietate, d escentralizare, relaxarea cenzurii, autonomia
unor p ărți ale societ ății) a antrenat manifestarea grupurilor de interese și angajament civic. În
func ție de “contextele sociale cu oportunit ăți și motiva ții diferite”, societ ățile civile din

15 Polonia, Cehoslovacia, Slovenia sau Uniunea Sovieti c ă exercitau diferit presiunea asupra
statului în sensul acceler ării reformelor și îndep ărt ării de ideologia marxist ă.3

Interes personal și solidaritate în Polonia

Mi șcările de protest din anii ’50-’60 au avut pu ține șanse de succes din cauza
fragment ării dintre intelectuali și muncitori. Dup ă înr ăut ățirea situa ției economice și
falimentul revizionismului – a speran țelor c ă partidul comunist se poate auto-reforma –
muncitorii au în țeles criticile aduse sistemului și au colaborat cu intelectualii. Vladimir
Tism ăneanu scrie c ă: “în jurul anului 1956, mai mult de dou ă sute de cluburi de discu ții
analizau deschis cele mai spinoase probleme ale tre cutului și prezentului ță rii. Într-adev ăr,
rena șterea interesului opiniei publice a reînsufle țit asediata societate civil ă polonez ă.” 4
În anii ’70 și ’80, discu țiile din cadrul societ ății civile poloneze au creat alternativa la
socializarea politic ă controlat ă de stat. Adam Michnick a publicat eseul “Un nou
evolu ționism” formulând valorile și idealurile neo-pozitivi știlor, ale membrilor societ ății
civile care credeau în posibilitatea influen ță rii guvernului prin “cooperarea critic ă”. Anul
1976 a fost marcat de greve muncitore ști în Polonia și de înfiin țarea Comitetului de Ap ărarea
a Muncitorilor (KOR) – ini țial un mic grup de militan ți civici, care captau speran țele societ ății
și furnizau asisten ță politic ă și strategie muncitorilor. Un an mai târziu, intelec tuali din KOR,
redenumit Comitetul de Autoap ărare Social ă, i-au sprijinit politic pe grevi știi de la Gda ńsk și
au semnat în țelegeri pe baza c ărora s-a format în 1980 sindicatul Solidaritatea.
Intelectuali de frunte din KOR, precum Adam Michnic k și Jacek Kuro ń refuzau
minciuna oficial ă, sus ținând viziunea unui stat în care muncitorii preiau fabricile și le conduc
prin intermediul unor comitete muncitore ști alese democratic. “Kuro ń scrie c ă, în 1968,
studen ții erau de partea socialismului. Ce înseamn ă asta? Un singur lucru: c ă nu luptau pentru
capitalism, privatizare și pia ță , ci pur și simplu pentru libertate”, m ărturise ște Adam Michinck
în eseul “Cum se na ște o democra ție”. 5 Disiden ții criticau atât dictatura comunist ă totalitar ă,
cât și democra ția parlamentar ă proiectând o societate în care proprietatea na ționalizat ă era
înlocuit ă cu cea social ă. La sfâr șitul anilor ’80, fo știi disiden ți și-au renegat vechile idei
politice p ăstrând critica economiei capitaliste, crescut ă din spiritul socialismului.
Schimbarea în timp a propriilor opinii a fost o car acteristic ă a culturii civice poloneze.
Raportul intelighe ției poloneze cu biserica s-a modificat pe parcursul perioadei comuniste,
credin ța catolic ă reprezentând pentru intelectuali mai întâi tr ădarea libert ății individuale și
mai târziu alternativa viabil ă la preten țiile ideologice ale statului autoritar. Neîncredere a și

16 criticile la adresa bisericii erau justificate prin referirea la enciclica papei Ioan al XXIII-lea,
Mater et Magistra , publicat ă în 1961, prin care bisericile din ță rile socialiste primeau
autoriza ția “s ă aib ă ini țiative politice adecvate unei încerc ări de coexisten ță cu puterea de
Stat”. De și Biserica a asigurat intermedierea protejându-i pe criticii regimului stalinist,
asigurând continuitatea disiden ței anti-comuniste, filosoful Leszek Kolakowski atri buia
Scaunului Papal “aspira ții tradi ționale spre hegemonia total ă a vie ții sociale”, iar despre
biseric ă scria: “Între marile institu ții ale vie ții sociale interna ționale, Biserica este organismul
cel mai conservator, cel mai supus iner ției unei mo șteniri, cel mai împov ărat de dogmatism,
devenit incontrolabil…” 6
Witold Gombrowicz, intelectual laic, persifla valor ile na ționale și învinuia biserica
pentru sterilitatea culturii antitotalitare. Gombro wicz atr ăgea aten ția asupra pericolului
con ținut în anticomunismul stereotip al polonezului cat olic și scria c ă: “Fiecare r ăspunde de el
însu și, fiecare trebuie s ă fie mândru sau ru șinat de propriile fapte. Nimeni nu-i va judeca pe
polonezi dup ă m ăsura lui Chopin sau Sobieski, ci pe baza a ceea ce fac ei acum. Și ce fac ei?
Se imobilizeaz ă într-un fel de paralizie a formei polono-catolice, care e un simptom de
sterilitate, o fug ă din fa ța unei existen țe creatoare.” 7 Protestantismului cultural à la
Gombrowicz, îi r ăspundea cardinalul Stefan Wyszy ński care, convins de “leg ătura special ă
între Biseric ă și na țiune”, chema la solidaritate na țional ă împotriva comunismului ateu.
Rela ția ostil ă intelectuali-biseric ă s-a schimbat dup ă alegerea unui pap ă polonez în anul 1978.
Ini țiativele umaniste ale clerului i-au convins pe inte lectuali de rolul bisericii și a spiritului
obscurantist în ap ărarea valorilor civile și na ționale. Acela și Leszek Kolakowski î și revizuia
pozi ția în eseul Profe ții optimiste și ur ări de bine apreciind biserica, “depozitara gra ției și, în
acela și timp, santinela drept ății, distribuind bunuri invizibile într-o lume vizib il ă”8 sau
“singura surs ă independent ă de autoritate moral ă într-o societate bolnav ă.” 9 Societatea civil ă
polonez ă beneficia înc ă din perioada comunist ă de dezacordul și consensul între idei: între
relativismul intelighe ției și credin ța catolic ă, între imperativul ra țiunii și devo țiunea spiritual ă,
între na țional-democra ție și liberal-democra ție, între viziunea iraniz ării Poloniei și a
pluralismului democratic.
Michnick sus ține c ă “noi, polonezii, știm c ă începutul sfâr șitului comunismului a fost
marea revolt ă muncitoreasc ă din August ’80, încheiat ă cu semnarea unor în țelegeri care au
deschis calea cre ării sindicatului Solidaritatea.” Dup ă un an de proteste revolu ționare,
Solidarno ść – “cea mai ampl ă mi șcare pentru libertate din secolul XX de pe continen tul
european”, “o confedera ție în favoarea a trei emancip ări: cet ățene ști, na țional-religioase și a
lumii muncitoare” (Adam Michnick) – a fost scos în afara legii, iar guvernul a proclamat
legea mar țial ă pe 13 decembrie 1981 și i-a arestat pe liderii de sindicat. Sindicatul a

17 supravie țuit persecu ției și s-a extins creând o contracultur ă compus ă din cercuri de dezbateri,
biblioteci și universit ăți “zbur ătoare”, cluburi de jazz, edituri, case de filme, zi are, reviste.
Mi șcarea sindical ă reunea milioane de oameni, muncitori și intelectuali care negociau cu
guvernul și criticau programatic baza constitu țional ă a statului polonez; concomitent, biserica
catolic ă a dus propria politic ă de salvare a valorilor cre știne și umaniste, f ără a se al ătura
interesului imediat al opozi ției sindicaliste.
Solidarno ść a dovedit c ă o structur ă de putere î și poate pierde legitimitatea în fa ța unei
elite recunoscute de societatea civil ă. Îns ă, Michnick observa de asemenea tr ăsăturile negative
ale Solidarit ății: “intoleran ța pentru cei care gândesc sau ac ționeaz ă diferit, în ăbu șirea criticii,
șovinismul primitiv.” Mi șcarea prelua din gre șelile celor de la putere, promova cultul
conduc ătorului suprem, Lech Wał ęsa, iar liderii ale și democratic pierdeau contactul cu
realitatea. “Nu s-a mai gândit în categorii politic e, ci mistice – dac ă se roste ște un cuvânt, el
se întrupeaz ă, deci dac ă spunem ‹‹da ți înapoi puterea››, atunci puterea va ajunge în mâi nile
noastre” scria Adam Michnick în eseul Furie și ru șine, triste țe și mândrie .10
Pluralismul ideilor din cadrul Solidarit ății și consensul cu Biserica au definit varianta
polonez ă de preschimbare a comunismului într-o democra ție. În eseul Noi, cei din
“Solidaritatea” , publicat în 1984, Michnick reproduce programul si ndicatului, fundamentat
pe ideea de Republic ă autogestionat ă: “Polonezii au indicat modul cel mai eficient de a lupta
împotriva unei civiliza ții carcerale. (…) Dac ă în miezul planului totalitar descoperim de fapt
voin ța de a distruge societatea civil ă în beneficiul Statului atotputernic, trebuie s ă g ăsim
mijloacele de autoap ărare nu în lupta pentru putere, ci în restabilirea tenace a leg ăturilor
sociale și în întemeierea unor insitu ții publice, independente fa ță de stat și, dac ă e cazul,
împotriva lui. Pe scurt, cu cât vor fi mai largi do meniile vie ții colective smulse de sub tutela
atotputernic ă a Statului, cu atât societatea se va îndep ărta mai mult de o civiliza ție
carceral ă.” 11
Sindicatul Solidaritatea și Biserica au reprezentat actorii interni de social izare politic ă
anti-totalitar ă, dar a existat și un al treilea factor, extern, care a contribuit l a afirmarea
societ ății civile poloneze, anume diaspora. Emigra ția i-a impulsionat pe cei din țar ă și a reu șit
să creeze leg ătura cu Occidentul, în vreme ce protestele civice d in Polonia d ădeau
credibilitate ac țiunilor polonezilor emigra ți. Michnick scrie c ă “Fiind aici, la Var șovia, la
Cracovia sau la Gdansk, luând pozi ție, d ădeai credibilitate și sens ac țiunilor celor care erau la
New York, Paris, Londra sau Stockholm; depuneai m ărturie pentru corectitudinea ac țiunilor și
ini țiativelor lor, a c ărților și declara țiilor lor. Cu alte cuvinte, refuzând s ă emigrezi, d ădeai
sens celor care aleseser ă emigra ția.”

18 Ac țiunilor civice ale diasporei li se adaug ă sprijinul religios din partea clerului catolic
aflat în misiune în afara grani țelor Poloniei, Papa Ioan Paul al II-lea fiind reper ul cardinal
pentru mul ți dintre disiden ții anticomuni ști.
Revista Kultura din Paris reunea “du șmani și provocatori”, dup ă cum îi cataloga în
1968 primul secretar de partid Wladysław Gomułka. J uliusz Mieroszewski, redactor la
Kultura , era apreciat de c ătre Michnick pentru c ă a construit “un pod intelectual între
maximalismul nerealist al emigra ției și pesimismul extrem de real al oamenilor din Poloni a.
El a creat modelul unei schimb ări evolutive a sistemului, o viziune care mai apoi a stat la baza
strategiei opozi ției democratice poloneze.” 12
Intelectualii laici și catolici, muncitorii, studen ții, clerul, diaspora au colaborat
împotriva inamicului comun, regimul comunist, cu to ate c ă fiecare în parte avea dezacorduri
cu ceilal ți membri ai societ ății civile. Exerci țiul consensului, institu ția dialogului au preg ătit
societatea pentru libertate.
În 1989, au avut loc negocieri la masa rotund ă între partidul comunist și Solidaritatea,
sindicat repus în legalitate al ături de alte forma țiuni civice poloneze. Electricianul Lech
Wał ęsa, pre ședintele Solidarit ății, împreun ă cu disiden ți cândva persecuta ți au negociat la
Masa Rotund ă schimbarea regimului, restructurarea cadrului insi tu țional: noua pre ședin ție a
statului a primit puteri limitate, noul Senat trebu ia s ă fie liber ales, iar camera inferioar ă,
Seimul, avea nevoie de o majoritate de dou ă treimi pentru a trece de vetoul Senatului în
promulgarea legilor. În iunie 1989 au avut loc prim ele alegeri libere din istoria blocului
comunist, când polonezii i-au spijinit masiv pe can dida ții Solidarit ății și le-au acordat 99 din
100 de locuri în parlament. Generalul Jaruzelski, c are îi persecutase pe sindicali ști în 1981,
primea în august 1989 sprijinul societ ății civile pentru a fi reales pre ședinte, și tot el îl numea
prim-ministru pe Tadeusz Mazowiecki, unul din consi lierii cheie ai mi șcării sindicale. În
decembrie, a început introducerea sistemului econom iei de pia ță , iar vicepremierul Leszek
Balczerowicz a ini țiat un program de stopare a infla ției și de privatizare a întreprinderilor de
stat
Societatea civil ă polonez ă a influen țat gradual puterea politic ă și a controlat tranzi ția
pa șnic ă și demn ă c ătre democra ția liberal ă. Apari ția societ ății civile în Polonia combin ă
variate aspecte ale manifest ărilor anti-comuniste din statele central și est-europene –
pluralismul a compensat lipsa de intensitate, iar d ezvoltarea pe orizontal ă a prevenit
confruntarea violent ă dintre disiden ți și comuni ști. Pe de o parte regimul nu a recurs la
persecutarea aspr ă a celor cu o atitudine social ă critic ă, pe de alt ă parte numero și militan ți de
frunte au refuzat s ă emigreze și au servit societatea care le acordase încrederea. Geneza

19 comunit ăților civice nu a înregistrat ac țiuni și revendic ări radicale, ci mai degrab ă a respectat
un program pragmatic de invalidare a sistemului pol itic.

Inconsecven ță civic ă și diferend etnic

Cehoslovacia. La începutul anilor ’60, intelighen ția a exercitat presiuni asupra
progresi știlor din Partidul Comunist Cehoslovac, astfel încâ t o parte a nomenclaturii a
subscris celui mai important document al reformei, “Programul de Ac țiune”, adoptat de
Comitetul Central, în aprilie 1968. Printre m ăsurile de democratizare a sistemului se afla și
acordarea de statut federal Slovaciei; regimul îi t ratase cu superioritate și adesea umilitor pe
slovaci – în rezolvarea acestei probleme, indivizii vor apela mai târziu la agresivitate și
răzbunare.
Pre ședintele Alexander Dubcek și comuni știi reformatori au avut parte de criticile
intelectualilor independen ți, printre care Václav Havel care îi acuza c ă: “erau cu to ții birocra ți
obi șnui ți de partid, cu o corect ă a șa-zis ă educa ție de partid, cu toate iluziile, cu obi șnuin țele și
prejudec ățile lor, cu dosarul lor de cadre, cu originea socia l ă s ănătoas ă și orizontul de o
îngustime standard. Singura diferen ță a fost c ă într-o oarecare m ăsur ă, ei erau mai liber
cuget ători și cu ceva mai mult bun sim ț decât cei al c ăror loc îl luaser ă.” 13 Ocuparea
Cehoslovaciei pe 21 aprilie 1968 de c ătre trupele Pactului de la Var șovia i-a șocat pe
opozan ții și disiden ții comunismului, care au în țeles imposibilitatea reform ării din ăuntru. Le-a
trebuit ani s ă reia încercarea de a crea “un model al unei societ ăți civile reînnoite, capabile de
o permanent ă auto-refacere.” 14
Prim ăverii de la Praga i-a urmat o lung ă perioad ă de represiune continuat pân ă în
1989. Criticarea regimului nu a mai fost sus ținut ă public de mul țimi organizate, în schimb a
func ționat Charta 77, ini țiativa din anul 1977 a câtorva intelectuali, preocu pa ți de moral ă și
politic ă. Václav Havel, lider al charti știlor, a reu șit prin eseurile sale, vezi “Politica celor f ără
de putere”, s ă argumenteze adâncurile con știin ței civice. “A tr ăi în minciun ă, spunea Havel,
înseamn ă a mutila via ța, a for ța pe cineva s ă fie permanent în conflict cu propria con știin ță ,
să-i fie ve șnic ru șine de propriul oprobriu.” 15
Pu țini la num ăr, charti știi erau recunoscu ți pentru activitatea lor de c ătre o mare parte
a societ ății. În 1989, când elitele și societatea au intrat în deriv ă, Charta 77 a func ționat
precum un far pentru acei indivizi care amânaser ă ruptura cu sistemul. Societatea civil ă s-a
reorganizat spontan în alian țe semi-politice (Forumul Civic, la Praga, și Publicul Slovac
împotriva Violen ței, la Bratislava) și a ob ținut puterea prin alegerea lui Vaclav Havel,

20 artizanul “revolu ției de catifea”, în func ția de pre ședinte, la data de 29 decembrie 1989. Lipsa
de consecven ță a societ ății civile și tensiunea reconstruc ției obiectivului politic au contribuit
la devierea spre populism, motiva ția civic ă a cedat na ționalismului, și s-a ajuns la împ ărțirea
statului în dou ă entit ăți: ceh ă și slovac ă.16
Slovenia. În 1983, termenul de “societate civil ă” a fost recunoscut pentru prima dat ă
în Slovenia la evenimentele organizate de re țeaua “Scena Alternativ ă”. Noile Mi șcări Sociale
(NMS) au introdus o pluralitate de activit ăți și organiza ții civice separate de partidul-stat.
Dup ă câ țiva ani de relativ liber ă exprimare, ethosul antipolitic a suferit o contral ovitur ă din
partea altor grup ări civile interesate de restabilirea ordinii, ajung ându-se astfel la situa ția în
care societatea civil ă lupta împotriva societ ății civile, dup ă cum remarca Tomasz Mastnak: “O
dat ă cu internalizarea violen ței de c ătre societatea civil ă, violen ța de stat a încetat s ă mai fie
politic ă. Îndreptat ă ini țial împotriva protagoni știlor individuali ai “Scenei Alternative”,
violen ța s-a direc ționat împotriva apari ției alternativei îns ăș i, tinzând s ă elimine spa țiile
sociale ale diferen ței și alterit ății. (…) Toate aceste activit ăți opresive și represive erau în mod
clar apolitice, neplanificate, f ără sfori trase din culise, ele aveau un caracter de m as ă.” 17
Societatea civil ă sloven ă a degenerat într-un “totalitarism de jos”, lideri și grup ări și-
au arogat titluri și valori democratice, în timp ce prin ac țiunile lor schimbau obiectivele civice
ini țiale. La alegerile din 1990, Demos a reprezentat co ali ția partidelor democrate de opozi ție
provenite din forma țiuni neguvernamentale ce luptaser ă pe parcursul anilor ’80 împotriva
statului autoritar. “Reducerea luptei pentru democr a ție la primitivismul anticomunismului și
la simplitatea atr ăgătoare a na ționalismului a constituit baza succesului electoral al Demos-
ului.” 18
Coali ția democrat ă a câ știgat alegerile din 1990 și s-a manifestat la putere într-un mod
monopolist și colectivist, adic ă a suspendat identitatea politic ă a partidelor componente și a
proclamat primatul interesului general, na țional. “Distinc ția stat-societate civil ă, marea
realizare a politicii democrate de opozi ție în anii ’70 și ’80, dispare din nou. Ea dispare odat ă
cu victoria acestei politici. În acest punct, trium ful strategiei politice democrate devine
instalarea unei puteri nedemocrate. Dac ă distrugerea societ ății civile de c ătre partidul-stat s-a
găsit la originea totalitarismului vechilor regimuri, în noile regimuri societatea civil ă la putere
poate genera un nou totalitarism.” 19
În decembrie 1990 a avut loc un referendum prin ca re slovenii votau în mas ă
independen ța ță rii lor fa ță de Iugoslavia și tot în acea lun ă, comuni știi câ știgau alegerile în
Serbia. A urmat proclamarea independen ței în iunie 1991, interven ția armatei perceput ă ca
instrument de impunere a hegemoniei sârbe, luptele militarilor cu for țele de ap ărare slovene și
în final separarea de facto.

21 Cazurile sloven și cehoslovac scot în eviden ță efectele de durat ă ale modului cum
apare o societate civil ă; fragmentarea ini țial ă dintre sim țul civic și valorile na ționale
împiedic ă ulterioara dezvoltare a statului de drept.

Transformarea “de sus și în grab ă”

Pierderea cursei economice și militare cu democra țiile occidentale a fost factorul
decisiv care a declan șat politica de transparen ță și reconstruc ție în URSS. În anii ’80,
conducerea Partidului a impus perestroika și glasnost-ul unei popula ții lipsite de tradi ție
civic ă, drept urmare planul de relansare a e șuat prin implozia sistemului monolit.
Liderii de partid, intelectualii din sistem au re-e valuat și dezaprobat pe rând
stalinismul, leninismul, marxismul. În 1988, la o s esiune de comunic ări sovieto-american ă din
Alexandria, Virginia, speciali știi sovietici au prezentat rezultatele unei cercet ări din partea
Institutului de Economie al Sistemului Mondial Soci alist de la Moscova. Lucrarea știin țific ă
semi-oficial ă analiza e șecul sistemului administrativ de comand ă instaurat în URSS și în alte
ță ri socialiste: “Acest model a fost profund influen țat de conceptele pervertite ale lui Stalin
privind caracterul mecanismelor politice în sociali sm, precum și de insuficienta maturitate
politic ă dovedit ă de societatea sovietic ă, de lipsa de tradi ții democratice și de cultur ă
politic ă.” 20 Cercet ătorii sovietici caracterizau “sistemul comand-admin ” al URSS prin
“hipercentralism, monopol absolut în luarea decizii lor, gândire monolitic ă, dispre ț pentru
mase (considerate “mici echipaje” și obiecte de administrat) și izolare de lumea exterioar ă.
Institu țiile politice aveau în vedere asigurarea stabilit ății politice, în primul rând prin oprimare
și nivelarea diversit ății. Acest sistem, care pretindea o obedien ță servil ă, a subminat
fundamentele dinamismului și ale viabilit ății sociale.” 21 Discu țiile din interiorul institu țiilor
teoretice au produs ideile de care politicieni prec um Mihail Gorbaciov, secretarul general al
Partidului Comunist din Uniunea Sovietic ă (PCUS), sau Eduard Șevarnadze, ministru de
externe al URSS, au ținut cont pentru reformarea societ ății socialiste.
Transparentizarea (glasnost) și reconstruc ția (perestroika) au respectat acela și tipar
dup ă care se construise comunismul pe ruinele imperiulu i țarist: elita de partid controla și
impunea jocul politic unei societ ăți lipsite de tradi ție civic ă. Cât a fost la putere Mihail
Gorbaciov (1985-1991), ultimul pre ședinte al URSS, a încercat s ă salveze sistemul sovietic,
îns ă politica lui a e șuat, țara fiind “condamnat ă, indiferent dac ă este dispus ă sau nu s ă creeze
o societate civil ă desemnat ă de sus și în grab ă.” 22
În vidul creat de implozia sistemului a ap ărut instantaneu o societate civil ă care a
reu șit s ă pun ă presiune pe elita politic ă debusolat ă și și-a trimis reprezentan ții în structurile de

22 conducere. Boris El țân, liderul rezisten ței civice împotriva na ționali știlor și neo-stalini știlor, a
fost ales pre ședintele Federa ției Ruse în 1991, declarându-se adeptul unei econom ii de pia ță și
al unui sistem partinic pluralist. Dup ă puciul din august 1991 și sc ăderea popularit ății, El țân a
încurajat particularismul etnic, na ționalismul și a reinstaurat alian ța sufocant ă dintre stat și
cultura na țional ă. Societatea civil ă din Rusia a e șuat în tentativa de a înv ăța repede
democra ția, a refuzat convertirea la pluralismul ideologic propriu democra țiilor din Occident
și a revenit la mai vechea form ă de organizare colectivist ă, etatism bazat pe na ționalism și
religie.
Giovanni Sartori preciza în Teoria democra ției reinterpretat ă c ă e nevoie de o
succesiune de genera ții pentru a înregistra decesul ideologiei marxiste. Pân ă când parazitul
ideologic nu va fi eradicat prin succesiunea gener a țiilor, structura de putere post-
revolu ționar ă regrupat ă în oligarhie va încerca s ă reblocheze societatea. “Dac ă în ță rile din Est
marxistul “din convingere” este acum o rara avis , marxi știi din interes, marxi știi “utilitari ști”
care deplâng avantajele trecutului și se aga ță de rolul pe care îl aveau, sunt în num ăr de
milioane. Idealul s-a stins, dar enorma re țea de interese rezist ă și este bine consolidat ă de o
pr ăbu șire care a fost – mai ales în Uniunea Sovietic ă – prea rapid ă și devastatoare.” 23
Spre deosebire de Uniunea Sovietic ă sau România, în Polonia și Cehoslovacia,
contraelita civic ă a concurat dinainte de 1989 preten țiile comuni știlor reformi ști de a deveni
grupul hegemon. Dup ă 1990, societatea civil ă central-european ă a reu șit s ă controleze
diversele grup ări interesate s ă î și însu șeasc ă surplusul realizat de for țele de produc ție. Oricum,
în interiorul structurilor de putere din fostele ță ri comuniste s-a conservat re țeaua de interese
și modul marxist de a descifra realitatea – forma me ntis reactiv ă la metoda de recrutare
competitiv ă a conduc ătorilor. Pe parcursul procesului dificil și lent de abolire a
totalitarismului, societ ății civile i-a revenit rolul de a reuni meritul cu p uterea și a restabili
starea de echilibru social. Presiunea valoric ă permanent ă din partea re țelelor civice extinse la
nivel de mas ă critic ă poate scinda oligarhia într-o poliarhie deschis ă, competitiv ă,
responsabil ă fa ță de cei condu și.

23 NOTE

1 R.D. PUTNAM, Cum func ționeaz ă democra ția , Polirom, Ia și, 2001, p. 201.
2 Articole de inten ție ”Restaurarea societ ății civile”, revista 22, 44/1990, citat de Lauren țiu ȘTEFAN-
SCARLAT, ”Societatea civil ă româneasc ă – o utopie?”, în Polis , nr. 4, 1995. Vezi și declara ția
sociologului C ălin Anastasiu, la un seminar în 1994: ”România se a fl ă înaintea ‹‹mesei rotunde››, cum
era Polonia în 1988”, citat de Stelian T ĂNASE, Revolu ția ca e șec – Elite și societate , Humanitas,
Bucure ști., 2006.
3 ”În limbajul nostru, nord-americanii au mo ștenit tradi ții civice, în timp ce latino-americanii au
mo ștenit tradi țiile dependen ței verticale și ale exploat ării. Ideea este nu c ă preferin țele sau predilec țiile
nord-americanilor și sud-americanilor ar fi diferite, ci c ă istoria lor le-a oferit contexte sociale în care
oportunit ățile și motiva țiile sunt diferite” (R.D. PUTNAM, op. cit . )
4 Vladimir TISM ĂNEANU, op. cit.
5 Adam MICHNICK, Mărturisirile unui disident convertit , Polirom, Ia și, 1997.
6 Vladimir TISM ĂNEANU, op.cit.
7 Adam MICHNICK, Scrisori din închisoare și alte eseuri , ed. cit.
8 Leszek Kolakowski în Adam MICHNICK, Scrisori din închisoare și alte eseuri , ed. cit.
9 Vladimir TISM ĂNEANU, op. cit.
10 Adam MICHNICK, Mărturisirile unui disident convertit , ed.cit.
11 Adam MICHNICK, Scrisori din închisoare și alte eseuri , ed. cit.
12 Adam MICHNICK, Mărturisirile unui disident convertit , ed.cit.
13 Václav HAVEL, Disturbing the Peace: A Conversation with Karel Hvi zdala (New York: Knopf,
1990), citat de Vladimir TISM ĂNEANU, op. cit.
14 Antonin J. LIEHM, ”It Was You Who Did It!” (New Yo rk: Freedom House, 19888), citat de
Vladimir TIRSM ĂNEANU, op. cit.
15 Václav HAVEL citat de Vladimir TISM ĂNEANU, op. cit.
16 ”Calea ceheasc ă sau cea democrat-geman ă au însemnat un comunism preschimbat în populism
agresiv, r ăzbun ător” (Adam MICHNICK, Mărturisirile unui disident convertit , ed. cit.).
17 Tomasz MASTNAK, Societatea civil ă în Slovenia: de la opozi ție la putere , revista Polis 1/1994.
18 Ibid.
19 Ibid.
20 ”The Soviet Perspective”, Problems of Communism, m ai-august 1988, p. 62, citat de Vladimir
TISM ĂNEANU, op. cit
21 Ibid.
22 Ernest GELLNER, Condi țiile libert ății – Societatea civil ă și du șmanii s ăi, Polirom, Bucure ști, 1998.
23 Giovanni SARTORI, Teoria democra ției reinterpretat ă, Polirom, Iași, 1999.

24 Capitolul 3

NOILE RE ȚELE DE ANGAJAMENT CIVIC

Fo știi disiden ți și mul țimea de protestatari anticomuni ști, care au manifestat începând
de pe 15 decembrie 1989 la Timi șoara și mai târziu la Bucure ști, au avut parte de sprijinul
opozan ților anticeau șiști pân ă când dictatorul a p ărăsit Comitetul Central pe 22 decembrie. O
dat ă ce Nicolae Ceau șescu a fost arestat, e șaloanele secundare ale vechiului regim (partid,
UTC, Securitate, Armat ă, Procuratur ă) au în țeles c ă puterea le apar ține și au atacat discret
societatea civil ă în curs de organizare și f ără identitate.
Ini țiativa de complot împotriva clanului ceau șist, coordonarea conform ă cu un plan
clar de preluare a puterii, cunoa șterea punctelor de control, utilizarea instrumentel or de
manipulare (televiziunea, zvonuri despre “terori ști”) au asigurat victoria unilateral ă a
neocomuni știlor, ba mai mult, i-a legitimat pe ace știa în fa ța popula ției și opiniei publice
interna ționale.
Fără o negociere prealabil ă referitoare la împ ărțirea puterii post-totalitare și f ără a avea
sus ținerea întregii societ ăți, militan ții anticomuni ști au acompaniat prin largi ac țini de strad ă
lovitura de stat pe care încercau s ă o transforme în revolu ție. Majoritatea popula ției, intoxicat ă
cu similitudinea dintre opozan ții intrasistem și disiden ții anticomuni ști, a ștepta
deznod ământul evenimentelor ce promiteau abandonarea ideol ogiei rigide și criminalit ății
specifice.
Conflictele din decembrie 1989 dintre clanul dictat orului, nomenclatura anticeau șist ă
și societatea civil ă in nuce au înregistrat numero și r ăni ți și 1104 mor ți. Anume: 162 persoane
au murit pân ă la 22 decembrie, iar în intervalul 22 și 27 decembrie alte 942 de vie ți au fost
sacrificate în ac țiunea “terorist ă”, disimulat ă, de dezorganizare a grupurilor anticomuniste. 1
Din iner ția ideologiei comuniste, clasa muncitoare a încerca t s ă î și joace rolul istoric
principal și dup ă Revolu ție, sprijinul acordat noii elite legitimând repreze ntarea autoritarist ă a
intereselor colective. T ăvălugul ideologiei unice a nivelat mai eficient menta litatea colectiv ă
în România decât în Polonia, de exemplu, și de aceea intelighe ția ca nucleu al societ ății civile
a ac ționat în opozi ție cu masele populare al c ăror nucleu era reprezentat de clasa muncitoare.
Deci, societatea civil ă (intelighen ția) ap ărea în raport antagonic fa ță de clasa muncitoare
căreia îi revendica locul de factor modernizator și mediator; re țelele de angajament civic
acordau individului posibilitatea s ă î și manifeste libertatea de a participa la constituir ea
cerin țelor și reprezentarea nevoilor efective și colective.

25
Obsesia anticomunismului

Impactul mediatic al Revolu ției transmise “în direct” a creat la începutul anil or ’90
percep ția c ă România a ajuns în punctul de cotitur ă istoric ă al schimb ării vechiului regim cu
o elit ă politic ă nou ă, provenit ă din societatea civil ă, la fel cum se întâmplase în Polonia,
Ungaria sau Cehoslovacia. Pentru scurt timp, for ța simbolurilor și credin ța revolu ționar ă au
contrabalansat în planul imaginii structura de pute re post-nomenclaturist ă. Fo știi disiden ți și
simpatizan ții lor ținteau obiective maximale, precum negocierea puteri i de pe pozi ții egale cu
fosta nomenclatur ă sau ocuparea spa țiului public cu mesaje și grupuri proprii – iluzii de șarte
dac ă observ ăm importan ța depende ței de traseul intern: “unde ajungi depinde de locul din
care provii și sunt unele destina ții care pur și simplu nu le po ți atinge de acolo unde te afli”.
Dup ă ’89, nou-născuta societate civil ă româneasc ă nu avea sus ținerea unei contraelite politice
și experimenta o situa ție asem ănătoare Prim ăverii de la Praga din 1968, Revolu ției de la
Budapesta din 1956 sau Solidarit ății din anii ’80 – în cazul românesc, agonia comunis mului
începea dup ă c ăderea regimului dictatorial.
Nucleul asocia țional, vulnerabil din cauza fragment ării sociale s-a organizat
preponderent pe baze politice și semi-politice, adic ă asocia țiile și grupurile dep ăș eau
ocazional și par țial obiectivele lor specifice și militau pentru tema cuprinz ătoare a
anticomunismului. Mi șcarea social ă anticomunist ă includea re țele de interac țiune civic ă,
informale, bazate pe credin țe comune și solidaritate, mobilizate în jurul unei teme confl ictuale
și manifestându-se prin diverse forme de protest. Ca racteristic pentru România a fost c ă prin
intermediul "noilor" valori emergente, anticomunist e, intelectualitatea resuscita "vechile"
valori interbelice și declan șa un conflict social ce prelungea istoria a op țiunilor limitate,
antagoniste, în detrimentul pluralismului creativ, consensual, contrapus statului și pie ței
(principali factori invazivi, manipulatori, uniform izan ți ai vie ții sociale și identit ății
individuale).
Fo știi disiden ți și ex-de ținu ții au dat legitimitate mitingurilor și grupurilor de protest,
le-au furnizat o dimensiune etico-politic ă în cadrul c ăreia s-a dezvoltat identitatea colectiv ă a
societ ății civile și opozi ției post-revolu ționare . Intelectualitatea critica statul blocant și î și
asuma sarcina s ă construiasc ă alternativa democrat ă de socializare politic ă. Profesiunea de
credin ță a intelectualilor era s ă extind ă spa țiul civic și s ă refac ă leg ătura cu trecutul istoric; ei
au proiectat o imagine idealizat ă a civiliza ției române ști interbelice și au încercat s ă
recupereze memoria sacr ă a disiden ței anticomuniste. În acela și timp, contraelita, capitali știi

26 cu r ădăcini în societatea civil ă, se forma treptat, dezvoltând rela ții economice dependente de
stat.
Grupul pentru Dialog Social (GDS), înfiin țat în ianuarie 1990, printre primele
asocia ții neguvernamentale, î și propunea s ă apere și s ă promoveze valorile democra ției,
libert ățile și drepturile omului. GDS anun ța la constituirea sa c ă “aspir ă s ă reprezinte
con știin ța lucid ă a acestei societ ăți care a fost umilit ă și destructurat ă”. Grupul se autodefinea
“ca o instan ță de reflexie critic ă într-o etap ă istoric ă marcat ă de descompunerea violent ă a
statului totalitar comunist și de trecerea de la o societate comunizat ă la constituirea unei
societ ăți civile.” Membrii s ăi erau personalit ăți ale vie ții culturale și publice din România,
mul ți dintre ei fo ști disiden ți în regimului totalitarist. 2
Alt ă grupare de intelectuali, Alian ța Civic ă, ap ărea în noiembrie 1990, și î și propunea
“s ă ac ționeze energic pentru sprijinirea procesului de dez voltare a unei societ ăți civile,
singura în m ăsur ă s ă asigure exercitarea libert ăților cet ățene ști”; precum GDS, Alian ța
urm ărea atingerea unei baze ample de consens, adresându -se “tuturor celor care se consider ă
la fel de r ăspunz ători de viitorul României ca cei care se afl ă la putere.” De la înfiin țare,
Alian ța f ăcea apel la grupurile, personalit ățile și persoanele care dovedeau ata șament pentru
democra ție și valorile civiliza ției europene: “Viitorul nu depinde decât de hot ărârea noastr ă de
a ne dedica în întregime redres ării na ționale. (…) F ără o reînviere grabnic ă a valorilor morale
afirmate în revolu ție, poporul nostru este în pericolul de a se scufun da în haos și barbarie.
Suntem con știen ți c ă protec ția cet ățeanului nu se poate realiza decât într-o Românie li ber ă.
Suntem s ăraci într-o țar ă bogat ă. Singura ie șire o reprezint ă inserarea economiei române ști în
circuitul mondial, prin trecerea la o economie de p ia ță .” 3 Membrii Alian ței intuiau pericolul
întârzierii reformelor și al întâlnirii pe nepreg ătite cu mediul competitiv interna țional;
incapacitatea de a gestiona tranzi ția putea afecta îns ăș i suveranitatea și existen ța poporului.
Textele de constituire a Alian ței men ționau alte obiective politice printre care: “o cons titu ție
care s ă garanteze toate libert ățile din democra țiile interna ționale”, “respectul pluralismului, al
dreptului de asociere, asigurarea drepturilor omulu i, libertatea presei”. 4
Militând anticomunist, Grupul de Dialog Social, Al ian ța Civic ă și alte organiza ții
semi-politice (Asocia ția revolu ționarilor “21 Decembrie”, Asocia ția Fo știlor De ținu ți Politici)
reprezentau o ramp ă de lansare pentru societatea politic ă, partidele istorice și alian țele politice
din opozi ție. Confruntarea dintre stat și societate civil ă/ opozi ție a amplificat tipul de cultur ă
politic ă polarizat ă, în care cet ățenii nu ajung la un acord asupra modului de rezolva re a
problemelor.
Într-o societate aproape omogen ă etnic și religios precum cea româneasc ă, era de
presupus c ă elitele și grupurile reprezentând interese (altele decât cel e etnice sau religioase) se

27 vor comporta în spiritul unei culturi politice cons ensuale. Abuzurile structurii de putere
coroborate cu militantismul civic post-revolu ționar, inspirat din disiden ța anticomunist ă și
tradi ția interbelic ă au provocat contrapunerea cultural ă dintre comuni ști și anticomuni ști. Ce
s-a întâmplat în fostele state socialiste din centr ul Europei, anume elaborarea unui sistem de
garan ții reciproce pentru a stabiliza regimul, nu a avut loc în România unde elitele și
societatea nu au convenit asupra unui acord general pe baza c ăruia s ă aib ă loc evolu ția c ătre o
poliarhie inclusiv ă.
Robert Dahl spunea în 1980: "Dac ă sufragiul este extins (n.r. c ătre alte straturi sociale)
înainte ca arta politicii competitive s ă fie acceptat ă, în țeleas ă și considerat ă legitim ă de c ătre
elite, c ăutarea unui sistem de garan ții reciproce poate fi complex ă și chinuit ă." Tranzi ția
democratic ă în România a confirmat observa țiile lui Dahl ar ătând cât de nepreg ăti ți pentru
jocul democratic erau atât noua veche elit ă, cât și protestatarii anti-sistem. Reprezentan ții la
putere ai post-nomenclaturii se ap ărau de contestatari excluzându-i, pe când cet ățenii implica ți
la vârful re țelelor de angajament civic radicalizau opozi ția cu toate c ă urm ăreau propria
dezangajare politic ă. Majoritatea popula ției nu a r ăspuns favorabil la ideile mi șcării civice
anticomuniste și fie a r ămas apatic ă, fie în expectativ ă, oricum captiv ă în sfera nevoilor
imediate, materiale.
Criticile adresate în anii urm ători asocia țiilor orientate politic și semi-politic vizau fie
nerespectarea obiectivelor ini țiale, de altfel prea generice, fie monopolizarea “s ociet ății
civile”, care include de fapt grup ările cu obiective specifice (umanitare, profesional e,
religioase, ecologiste, sportive). Pasiunea intelec tual ă manifestat ă în spa țiul public cu referire
la problemele politice încerca s ă contrabalanseze starea deplorabil ă a majorit ății popula ției,
fără vitalitate civic ă, dezobi șnuit ă s ă identifice necesit ățile sociale. La începutul anului 1990,
au avut loc manifesta ții ale opozi ției în marile ora șe, cet ățeni, asocia ții, partide au compus și
semnat Proclama ția de la Timi șoara, 11 martie 1990. Proclama ția relua idealurile
anticomuniste ale revolu ției, enun ța la punctul 8 nevoia adopt ării unei legi a lustra ției, cu
scopul de a împiedica accesul fo știlor nomenclaturi ști și autoregenearea influen ței lor.

Sub asediul puterii

Mi șcările sociale de la începutul anilor '90 au "mo ștenit" consecin țele reac țiilor
statului comunist la adresa mi șcărilor dizidente, iar strategiile prevalente ale sta tului post-
totalitar reproduceau la rândul lor dinamica statul ui totalitar (vezi capitolul 4).

28 La data de 22 aprilie 1990, când se împlineau 4 lun i de la masacrul din decembrie, în
Pia ța Universit ății din Bucure ști societatea civil ă a demarat cel mai lung miting anticomunist
din istorie – 52 de zile și nop ți f ără întrerupere. Prin manifesta ții ample, grupurile de presiune
civic ă încercau s ă atrag ă tot mai mul ți sus țin ători împotriva guvern ării neocomuniste.
Manifesta țiile din 12 ianuarie, 28-29 ianuarie, 15 noiembrie 1990 și 12 aprilie 1991, Pia ța
Universit ății în aprilie-iunie 1990, grevele și mi șcările de strad ă ale sindicatelor au fost
încerc ările societ ății civile de a responsabiliza structura de putere. Mobilizarea civic ă d ădea
un semnal de for ță , de chemare la raliere în toat ă țara, situa ție în care structura de putere și-a
sim țit pozi ția amenin țat ă și a r ăspuns la fel ca în decembrie ’89, prin manipulare și violen ță .
“Diversiunea etnic ă din martie 1990 de la Târgu-Mure ș, care a vehiculat f ără temei real ideea
că „ungurii vor s ă ia Ardealul”, a constituit pretextul înfiin ță rii SRI pentru a ap ăra unitatea
na țional ă a statului, aflat ă, chipurile, în pericol. Fosta Securitate a fost as tfel „reactivat ă” în
mare m ăsur ă.” 5
Confrunt ările inter-etnice au scindat re țelele de angajament civic din Transilvania,
unde tradi țiile civice și poten țialul de mobilizare anticomunist ă p ăreau mai puternice decât în
oricare alt ă regiune istoric ă. Evenimentele de la Târgu-Mure ș au ar ătat limita extrem ă pân ă la
care noua putere î și urm ărea interesele chiar pe timp de pace.
Asediul statului asupra societ ății civile a continuat în Pia ța Universit ății, printr-o
succesiune de confrunt ări de strad ă, denumite “mineriade”. Pe 13, 14 și 15 iunie, grupuri de
civili înarma ți cu bâte și mineri violen ți, sprijini ți de autorit ăți și lideri politici neocomuni ști
au reprimat cu bestialitate manifesta țiile civice – sediile partidelor istorice și ale ziarului
România liber ă au fost devastate, liderii de la Liga Studen ților din Bucure ști au fost b ătu ți,
mii de bucure șteni au fost agresa ți pentru simplul fapt c ă aveau barb ă sau ochelari sau pentru
că p ăreau a fi studen ți. Conform datelor oficiale șase persoane și-au pierdut via ța, datele
neoficiale indic ă peste o sut ă de mor ți. Pre ședintele Ion Iliescu a mobilizat armata împotriva
demonstran ților și a stigmatizat mi șcarea democratic ă: “To ți militarii s ă aib ă baioneta pus ă la
arm ă și s ă se apere împotriva celor care atac ă. Cei care atac ă nu sunt revolu ționari, sunt
contrarevolu ționari legionari.” – citatul apare într-un rechizit oriu al militarilor implica ți în
mineriad ă.
Ion Iliescu îi identifica pe minerii invadatori cu societatea civil ă mul țumit ă c ăreia noua
structur ă de putere î și men ținea rolul decident: “V ă mul țumesc pentru tot ceea ce a ți f ăcut în
aceste zile, în general pentru toat ă atitudinea dumneavoastr ă de înalt ă con știin ță civic ă. Deci,
vă mul țumesc înc ă o dat ă tuturor pentru ceea ce a ți demonstrat și în aceste zile: c ă sunte ți o
for ță puternic ă, cu o înalt ă disciplin ă civic ă, muncitoreasc ă, oameni de n ădejde și la bine, dar
mai ales la greu. Și de ast ă dat ă a ți demonstrat cât de important ă este solidaritatea

29 muncitoreasc ă. Cu un sentiment deosebit de con știint ă civic ă, patriotic ă a ți sim țit momentul
dificil și cu o d ăruire exemplar ă v-ați ar ătat gata s ă fi ți solidari cu puterea nou ă.” 6
Solidarizarea popula ției cu minerii violen ți împotriva cet ățenilor și grupurilor
cet ățene ști din Pia ța Universit ății a ar ătat României și lumii întregi c ă dou ă societ ăți cu
practici, norme, valori antagonizate ie șiser ă din totalitarism și convie țuiau dramatic între
acelea și grani țe. Pe de o parte societatea civil ă animat ă de valori post-materialiste precum
drepturile civile și politice ("drepturile necesare libert ății individuale: libertatea persoanei,
libertatea de expresie, gândire, credin ță , dreptul de proprietate și de încheiere de contracte
valide, dreptul la justi ție" ă "dreptul de a participa la exercitarea dreptului p olitic ca membru al
unui corp învestit cu autoritate politic ă sau ca elector al membrilor unui asemenea corp"). Pe
de alt ă parte societatea ne-civil ă, materialist ă, atras ă în primul rând de drepturile sociale
("dreptul la o moderat ă bun ăstare economic ă și asigurarea dreptului de a participa la via ța
social ă, în mod civilizat, dup ă standardele prevalente în societate") – defini țiile celor trei tipuri
de drepturi apar țin lui T.H. Marshall.
Câteva luni dup ă mineriad ă, într-un act de frond ă, Asocia ția 21 Decembrie depunea o
plângere penal ă privind crimele din 13-15 iunie de la Bucure ști; cazul a fost clasat în 1995
prin neînceperea urm ăririi penale.
Între actele de terorism de stat îndreptate împotri va societ ății civile consemn ăm și
presupusul asasinat-averisment a c ărui victim ă a fost Ioan Petru Culianu, zelos critic al
regimului neocomunist. I. P. Culianu locuia în Stat ele Unite, a publicat articole virulente în
ziarul new-yorkez de limb ă român ă Lumea liber ă, a acordat un interviu în revista 22 (publicat
pe 5 aprilie 1991), a publicat nuvelele politice “I nterven ția zorabilor în Jormania” și
“Jormania liber ă”, a fost implicat în vizita regelui Mihai I în SUA , în aprilie 1991. 7 Prestigiul
și for ța lui critic ă (vezi tezele “<tradi ția cultural ă> și <transmiterea cognitiv ă>, adic ă –
simplificând la maximum – teza transmiterii prin tr adi ție a unui “set de reguli”, care
<genereaz ă în min țile oamenilor rezultate similare (nu identice) pe o perioad ă de timp virtual
infinit ă>”) i-ar fi putut împinge pe fo știi securi ști s ă comande executarea lui Culianu, aproape
ca într-un ritual, la univestitate, într-un veceu, cu un glon ț în cap. Poate fi privit ă ca o crim ă
“exemplar ă”, o înv ăță tur ă de minte adresat ă intelighen ției române ști din țar ă și din str ăin ătate.
Un asemenea act criminal ne aduce în memorie ucider ea – “posibil demonstrativ ă”, dup ă cum
sus ține Vladimir Tism ăneanu – a inginerului Gheorghe Ursu.

30 Povara intelectualilor

Spectrul Securit ății reinventate sub alt nume, atacurile teroriste di n partea puterii și
societ ății ne -civile au dezorganizat re țelele de angajament civic și au determinat rezultatul
alegerilor din 1990 și 1992 când e șaloanele doi și trei de cadre comuniste au fost reconfirmate
în func țiile de conducere.
O parte dintre intelectualii români au trecut de la stadiul de membrii ai unei categorii
sociale (asociere de indivizi ce împ ărt ăș esc caracteristici determinate) la cel de grup soci al
(comunitate capabil ă de ac țiuni colective) deoarece au folosit oportunit ățile de participare:
existen ța înc ă dinainte de '89 a unor re țele informale, asem ănarea în convingeri și preocup ări,
capacitatea de a crea re țele sociale și de a identifica interesul comun.
Con știentizând nevoile efective ale societ ății, intelectuali, mici întreprinz ători, liber-
profesioni ști, arti ști au contribuit la consolidarea nucleului civic cu misiunea de a extinde
sfera civic ă în zonele sociale mai pu țin apte s ă constituie de la sine grupuri de ap ărare a unor
drepturi și interese. Societatea civil ă asediat ă î și p ăstra caracteristica de “comunitate de
comunicare”, evocat ă de Romulus Brâncoveanu într-un editorial din anul 2001: “Comunitatea
de comunicare proprie societ ății civile s-a format în ultimele dou ă-trei decenii ale secolului al
XX-lea. Este un produs al vie ții publice din perioada comunist ă și al perioadei de tranzi ție. În
cadrul ei, evenimentele sunt receptate și interpretate, li se furnizeaz ă sensul, sunt create,
celebrate, uitate ș.a.m.d, constituind, în acela și timp cadrul necesar mobiliz ării în vederea
obiectivelor propuse.” 8
Prin discursuri, dezbateri, intelighen ția î și f ăcea curaj s ă se apropie de muncitori și
ță rani, s ă ia modelul polonezilor care au “coborât în iadul p roduc ției”. “Echipe de sociologi ar
trebui s ă mearg ă în ateliere și uzine, s ă calce pragul locuin țelor muncitorilor, s ă încerce s ă
afle, s ă cunoasc ă adev ărul, s ă g ăseasc ă o cale spre sufletul lor, s ă le asculte p ăsurile”, spunea
Ioan Mu șlea, în revista 22 din martie 1990. La întrunirea cu membrii GDS, un student spunea
că, “ar trebui s ă mergem în fabrici și s ă muncim cu muncitorii, chiar cu riscul de a mânca
bătaie”. 9
Dialogul cu muncitorii și ță ranii a avut loc sporadic, intelectualii preferând s ă
ac ționeze mai mult prin intermediul cluburilor, univer sit ăților, presei decât s ă ias ă în agora.
Libertatea de expresie și modernizarea mijloacelor de informare în mas ă au restric ționat
comunicarea dintre intelectuali și mase, au împiedicat dezvoltarea dialogului direct cu ță ranii
și muncitorii. Nu mai târziu de februarie 1990, Gabr iel Liiceanu se întreba: “Cum s ă încerci
să contracarezi aceast ă ruptur ă produs ă artificial între intelectualitate și muncitorime? A o
discuta în paginile unei reviste este suficient? Ce po ți întreprinde mai departe? S ă mergem în

31 uzine? Câ ți oameni suntem și în câte uzine se poate merge? F ără accesul la tribuna vizual ă
care este televiziunea nu se poate face mare lucru? ” 10
Modernizarea mass-media cre ștea capacitatea de organizare colectiv ă. Drepturile
civile recâ știgate o dat ă cu Revolu ția din '89 puteau fi sus ținute prin extinderea mijloacelor de
comunicare ceea ce favoriza trecerea de la mi șcări descentralizate și coordonate în mod
informal la mi șcări centralizate și formale, adic ă de la grupuri de solidaritate sau comunitate
la ac țiuni proactive de lung ă durat ă, organizate la scar ă ampl ă de c ătre asocia ții constituite pe
scorpuri specifice.
Intelectualitatea avea nevoie de rezisten ță și spirit critic pentru a sprijini re țeaua civic ă
în ac țiunea ei de împiedicare a deforma țiilor generale ale statului și societ ății. Pia ța de idei a
introdus concomitent în circula ție “ra ționalismul critic” à la Karl Popper și
deconstructivismul, culturalismul, relativismul, co mbina ții din care mul ți intelectuali au ie șit
cu o concep ție confuz ă despre sens și non-sens. În amestecul de concep ții relativiste și
ra ționaliste despre subiectivitate și obiectivitate, despre adev ăr și minciun ă, a devenit cert ă o
idee: anticomunismul. Relativismul cognitiv și cel moral primeau girul multor intelectuali
autohtoni, avizi de valorile occidentale, adoptate pe negândite. S-a ajuns la situa ția ca orice
enun ț referitor la orice subiect în afar ă de cel anticomunist s ă aib ă statutul unei simple opinii.
De aici provine lipsa de repere ce a caracterizat t ranzi ția. Noua ideologie bazat ă pe principiile
“s ă consideri no țiunile de adev ăr și obiectivitate drept iluzii”, “s ă vezi fiin ța uman ă ca
profund ira țional ă”, “s ă teoretizezi individul drept un punct de aplicare a for țelor exterioare și
independente lui” a sl ăbit din interior societatea civil ă. Atitudinea retroactiv ă, anticomunist ă a
avut un efect benefic în faptul c ă promova libertatea de op țiune, cercetarea riguroas ă în locul
utopiei, explorarea sinelui și renun țarea la charismatici intermediari de con știin ță .

Sprijin extern și deschidere intern ă

Atacurile violente împotriva societ ății civile și opozi ției au determinat Occidentul s ă
ias ă din “hedonismul cultural” – expresia îi apar ține lui Zbigniew Brzezinski – și s ă
mobilizeze ambasadori, reprezentan ți oficiali și neguvernamentali pentru a sprijini institu țiile
democratice din România. Zbigniew Brzezinski, consi lierul pe probleme de politic ă
răsăritean ă al pre ședin ților americani, a publicat în 1993 un studiu ce in cludea "fazele
transform ării post-comuniste", adic ă o etapizare pe treizeci de ani a traseului Europei Centrale
și de Est. Astfel, faza întâi cuprindea “înf ăptuirea unor cerin țe de baz ă ale democra ției, pres ă
liber ă, sfâr șitul statului unipartid și al sistemului poli țienesc, coali ție democratic ă deschis ă

32 schimb ării”, faza a doua, de stabilizare, se referea la m ăsuri legislative și administrative, o
nou ă elit ă politic ă, iar cea de-a treia viza consolidarea culturii pol itice democratice. Din
studiul lui Brzezinski în țelegem c ă a existat o viziune american ă inclusiv asupra tranzi ției
române ști, în vreme ce, spunem noi, societatea româneasc ă nu î și formulase un proiect
propriu. 11
Pe 11 septembrie 1990, a avut loc prima vizit ă a unui oficial de rang înalt din lumea
democratic ă în România dup ă Revolu ție – secretarul de stat american James Baker cerea
autorit ăților române s ă asigure condi țiile necesare succesului tranzi ției post-comuniste: "Am
venit în România cu gândul de a încuraja procesul d e reforme, de a încuraja alegeri libere și
cinstite, de a ne asigura c ă acest proces va continua spre pluralism politic, s pre stabilirea unei
economii de pia ță . Oficialit ățile guvernamentale române ne-au spus c ă sunt pe deplin angajate
în direc ția unor alegeri libere și echitabile. Noi am insistat asupra faptului c ă îmbun ătățirea
rela țiilor dintre Statele Unite și România depinde de organizarea acestor alegeri li bere și
echitabile, de respectarea drepturilor omului și de respectarea drepturilor minorit ăților".
Acordarea clauzei na țiunii celei mai favorizate pentru România era condi ționat ă de
manifest ările pro-democratice ale structurii de putere. Pe 3 aprilie 1992 România a semnat cu
Statele Unite Acordul comercial bilateral ce prevedea acordarea reciproc ă a clauzei na țiunii
celei mai favorizate. Clauza a devenit permanent ă în noiembrie 1996. 12
Vizita lui James Baker urm ărea re-încadrarea României pe traseul transform ării
postcomuniste, al ături de celelalte state din Europa Central ă și de Est. Interven ția
Occidentului într-o împrejurarea excep țional ă a avertizat post-nomenclatura c ă a înc ălcat
dependen ța de traseul extern, traseu impus dup ă ’89 cu prec ădere de la Washigton decât de la
Moscova.
Protejat ă din exterior, societatea civil ă a dezvoltat alte direc ții decât cea
“anticomunist ă”. Au ap ărut organiza ții umanitare, profesionale, religioase, institu ții culturale
ce reprezentau interese clare, limitate, specifice. În lipsa unei baze de date și a unei analize a
sectorului neguvernamental înainte de 1997, încerc ăm a inventaria empiric principalele
dificult ăți pe care ong-urile apolitice le-au întâmpinat dup ă Revolu ție: lipsa componentei
voluntare a cet ățeanului, finan țarea sc ăzut ă, dependen ța de finan ță rile externe, localizarea mai
ales în marile centre urbane, tendin ța de a se opune guvern ării și nu de a coopera cu aceasta,
lipsa de coordonare în activit ăți. Grupurile civice și non-profit, subsumate interesului public,
puneau anumite teme pe agenda politic ă, nu impuneau solu ții, iar ac țiunile lor civice sem ănau
cu activitatea de lobby ce furnizeaz ă informa ții, ci nu șantajeaz ă politicienii.
Primele baze de date, cercet ări referitoare la sectorul ONG au ap ărut dup ă 1997 sub
forma cataloagelor societ ății civile, realizate de c ătre Funda ția pentru Dezvoltarea Societ ății

33 Civile (FDSC), înfiin țat ă în anul 1994 la ini țiativa Comisiei Europene. FDSC î și asuma o
serie de roluri în cadrul societ ății civile – “centru na țional de resurse, centru de cercetare a
sectorului non-profit, promotor al sectorului non-p rofit” – și se angaja ca prin informare,
finan țare, instruire, cercetare și advocacy s ă dezvolte “capacitatea organiza țiilor societ ății
civile și a comunit ăților pentru a îmbun ătăți via ța oamenilor”. 13
Influen ța extern ă a favorizat condi țiile interne ce permiteau transformarea
nemul țumirilor în ac țiuni colective. Pe lâng ă resurse interne insuficiente, ong-urile și cet ățenii
implica ți civic au beneficiat de sprijinul unor "întreprinz ători" civici/ politici interna ționali,
care î și investeau resursele în România în servicii puse l a dipozi ția poten țialilor aderen ți –
dup ă modelul rela ției economice dintre antreprenor și consumator. "Întreprinz ătorii" politici
au ac ționat în general ca "patroni" ai intereselor celor slabi, marginaliza ți, f ără capacitatea de
a se organiza – vezi sprijinirea comunit ății rrome de c ătre Funda ția Soros pentru o Societate
Deschis ă. Rezultatul transferului de know-how a constat în mai buna mobilizare a
nemul țumirilor, eficientizarea și reducerea costurilor de ac țiune, utilizarea și crearea noilor
re țele de solidaritate, distribuirea de stimulente c ătre membri, ob ținerea în mai mare m ăsur ă a
consensului din partea structurii de putere și a majorit ății popula ției.
Afilierea la institu ții ale societ ății civile interna ționale (Crucea ro șie, Amnesty
International, Greenpeace, Funda ția pentru o Societate Deschis ă, APADOR-CH) a c ăror
putere și arie de ac țiune sunt mult mai extinse a reprezentat o modalita te de înt ărire și
diversificare a institu țiilor societ ății civile autohtone.
Cet ățenii și organiza țiile politice, semi-politice sau apolitice au contr ibuit începând din
decembrie 1989 la câ știgarea guvern ării de c ătre opozi ție șapte ani mai târziu. Victoria
coali ției democrate în “revolu ția electoral ă” a reprezentat o victorie major ă a societ ății civile
în rela ția cu statul. Dup ă 1996, re țelele de angajament civic au e șuat s ă imprime statului
spiritul echit ății, în schimb au reu șit s ă condi ționeze structura de putere pe direc ția pro-
occidental ă, împotriva înclina ției spre R ăsărit a post-nomenclaturii și majorit ății popula ției.
Spre deosebire de organiza țiile din vremea comunismului, ong-urile post-
revolu ționare au creat ac țiuni colective utilizând stimuli selectivi, adic ă premii și penalit ăți
direc ționate c ătre indivizii aderen ți. M. Olson distingea între stimulente materiale (b ani, acces
privilegiat la bunuri tangibile) și stimulii simbolici (solidaritate, prestigiu, sati sfac ție moral ă).
Dup ă '89, interesele manifestate în societatea româneas c ă î și vor manifesta capacitatea de a se
organiza în func ție de rezervele de bunuri materiale și simbolice.

34
NOTE

1 Comisia Preziden țial ă pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Raport Final , 2006.
2 Declara ția de constituire a GDS, publicat ă în revista 22 , nr. 1, 20 ian. 1990.
3 Grupajul de articole ”Restaurarea societ ății civile”, publicat în revista 22, nr. 44, 16 nov. 1990.
4 Ibid.
5 Comisia Preziden țial ă pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Raport Final , 2006.
6 Ibid.
7 Andrei OI ȘTEANU în prefa ța la Ioan Petru Culianu, Călătorii în lumea de dincolo , Polirom, Ia și,
2002.
8 Romulus BRÂNCOVEANU, ”Ultimele zile ale societ ății civile ?”, în Sfera Politicii, nr. 87-88/2001
9 Ibid.
10 Citat de Lauren țiu ȘTEFAN-SCARLAT, ”Societatea civil ă româneasc ă – o utopie?”, în Polis,
4/1995.
11 ”Durata fazelor de mai sus este influen țat ă de perioada de acumul ări de dinainte de pr ăbu șirea
(definitiv ă) a comunismului” și ”Hedonismul cultural nu se preteaz ă la o politic ă de tip activist, care
implic ă angajare și cere și o doz ă de sacrificiu.” (Zbigniew BRZEZINSKI, ”Marea trans formare”, în
The National Interest , nr. 33/1993, articol publicat în colec ția intitulat ă Europa Central ă și de Est în
ciclonul tranzi ției , Editura Diogene, Bucure ști, 1995)
12 Ilarion TIU, ”Americanii au trasat obiectivele Rom âniei”, în Jurnalul Na țional , 10 feb. 2010.
13 http://www.fdsc.ro , consultat la 22.05.2010.

35 Capitolul 4

INDIFEREN ȚI LA ECHITATE

Între diferi ții actori politici ai democratiz ării, post-nomenclatura se distinge prin faptul
că a blocat func ționarea noilor institu ții și proceduri destinate a proteja interesele cet ățenilor.
Organiza țiile pentru protec ția drepturilor civile și mass-media fidele interesului public au
exercitat o influen ță democratic ă asupra popula ției. Îns ă, pentru o general ă transformare era
nevoie ca statul s ă permit ă progresul economic, progres cu efect pozitiv asupr a capacit ăților
asociative ale indivizilor. Cre șterea clasei mijlocii și difuziunea educa ției puteau influen ța
pozitiv capacitatea de asociere a indivizilor – mai multe resurse ar fi fost la dispozi ția mai
multor persoane capabile de a participa și a subscrie – o dat ă cu instruirea cre ște de obicei
încrederea în propria capacitate de a influen ța lumea exterioar ă, și de aici motiva țiile pentru
ac țiunea colectiv ă.
Actorii institu ționali au ac ționat discre ționar împotriva deschiderii societ ății și
amplific ării structurii de oportunit ăți politice. Noua elit ă la comanda regimului post-totalitar a
redus func ționarea partidelor (aflate la putere) în rolul de c anale de mediere ale cererilor "de
jos" către sistemul politic.Dispre țul post-nomenclaturii pentru ra țiunea indivizilor poate fi
explicat prin pasivismul și servilismul la care poporul român a recurs deseor i de-a lungul
istoriei.
În condi țiile restric țion ării canalelor de acces c ătre deciden ții publici, participarea la
mi șcările sociale nu a dep ăș it un anumit prag, în func ție de speran ța de a avea succes prin
protest. Structura oportunit ăților politice adresate societ ății civile era limitat ă prin
centralizarea teritorial ă, înc ălcarea separa ției puterilor în stat, revalidare strategiilor
prevalente exclusive :
• Cu cât mai mari sunt puterile distribuite la perife rie – agen ții locale, regiuni, state în
sisteme federale – cu atât mai mare va fi posibilit atea pentru mi șcările civice de a g ăsi
un punct de acces c ătre sistemul decizional, accesul e cu atât mai u șor cu cât mai
aproape de cet ățean este unitatea administrativ ă, de aici rezult ă nevoia de deschidere a
sistemului politic la impulsurile provenite "de jos ".
• Separarea func țional ă a puterilor asigur ă autonomia sistemului judiciar în raport cu cel
executiv și cel legislativ. Cu cât mai independent ă este puterea judiciar ă cu atât cre ște
posibilitatea de acces a mi șcărilor sociale, facilitându-se mobilizarea.
• Strategii prevalente sunt procedurile folosite de c ătre membrii unui sistem pentru a
trata cu "provocatorii". Strategiile na ționale fixeaz ă regulile jocului, formale și

36 informale, relative la desf ăș urarea conflictului. Strategiile sunt clasificate î n exclusive
– adic ă reprim ă conflictele – și inclusive – orientate spre cooptarea noilor cerer i. (vezi
H. Kriesi, “The political opportunity structure of the Dutch peace movement”) Dup ă
1989 au fost men ținute strategiile exclusive, cu rezultat în radical izarea mi șcării
anticomuniste. Regimurile politice caracterizate pr in strategii inclusive sunt deschise
către noii provocatori; viceversa, regimurile caracte rizate de strategii exclusive sunt
închise la noile cereri. Strategiile inclusive dete rmin ă dezvoltarea canalelor de
mediere, cu mi șcări sociale r ăspândite și pa șnice, se evit ă degenerarea în terorism.
Atât institu țiile, cât și strategiile se schimb ă lent în timp.

În continuarea acestui capitol, analiz ăm destinatarii presiunii exercitate de societatea
civil ă, acei factori interni care au determinat “noua dep enden ță ” și încetinirea trecerii
societ ății române ști de la periferia autoritarismului “proletar” la c entrul democratic
“burghez”. Altfel spus, dependen ța politicienilor de sus ținerea electoratului a produs debit
public și infla ție, guvernan ții au continuat s ă î și manifeste interesul de a reglementa
activit ățile economice și sociale pentru a controla cet ățenii, proprietatea lor privat ă și
orient ările lor politice. 1

Relativismul post-nomenclaturii

Opozan ții intrasistemici împreun ă cu al ți fo ști nomenclaturi ști și-au folosit
cuno știn țele, rela țiile pentru a men ține statul autoritar, și-au transformat victimele în complici
și în general au subminat discret bazele ethosului r esponsabil. Elita politic ă majoritar
neocomunist ă al ături de birocra ția administrativ ă și burghezia managerial ă a men ținut vechile
reguli ale jocului social aservindu- și re țeaua de intermediari prin intermediul dezetatiz ării
propriet ății. Fo știi activi ști de partid nu aveau spiritul antreprenorial și nici convingerea c ă era
nevoie s ă se adapteze și s ă dezvolte structuri de coeziune social ă și performan ță economic ă.
Re țeaua clientelar ă a relativizat normele reciprocit ății, ad ăugând astfel la parazitul mental
marxist lipsa de repere.
Principiul societ ății civile de “a considera la fel de respectabile di feritele și
divergentele opinii și interese” a devenit util pentru post-nomenclatura care a tras concluzia c ă
“fiecare are propria concep ție despre adev ăr” – un sofism ce putea justifica modelul de
societate de statut (status society) în concuren ță cu modelul de societate democratic ă (class
society). Transforma ți în “maîtres du soupçon”, post-nomenclaturi știi au pus la îndoial ă

37 progresul moral înregistrat de societ ățile occidentale și au tratat drepturile civile, drepturile
omului ca o paradigm ă exclusiv “occidental ă”, lipsit ă de valoare universal ă. Confuziile
intelectualiste dintre egalitate și echitate, dintre interesele electorale și “interesul general”,
dintre sfera de influen ță statal ă și zona rezervat ă cet ățenilor f ără interese de partid au servit la
includerea statului de drept într-o serie de modele de societate între care se putea alege dup ă
1989 (vezi “socialismul cu fa ță uman ă” promovat de c ătre Ion Iliescu, pre ședintele FSN). Pe
parcursul tranzi ției, relativismul moral și-a datorat popularitatea faptului c ă a fost util puterii,
intermediarilor și maselor, altfel spus patronilor și servitorilor. 2
În lipsa performan țelor economice, politicile inspirate de cultul asis ten ței au devenit
singurul mod de ob ține legitimitatea necesar ă pentru a exercita puterea. “Elles (n.r. politicile )
blessent la dignité humaine, en n’offrant aux chôme urs que l’assistance, là où une politique
franchement orientée vers la croissance permettrait de leur proposer des emplois. Mais
l’homme politique imprégné de relativisme, qui croi t que tout est affaire de ‹‹point de vue››,
s’en tient plutôt à l’idée qu’il existe des ‹‹modèl es sociaux›› entre lesquels on doit pouvoir
garder la liberté de choisir au nom de la ‹‹biodive rsité culturelle››.” 3
Obiectivele politice ale guvernului neocomunist au determinat impasul dezvolt ării
economice. Din ignoran ță , conservatorism, oportunism, noua elit ă guvernant ă și clien ții ei au
revalidat, sub paravanul discursului na ționalist, institu ția corup ției generalizate. Politizarea a
blocat institu țiile de stat care aveau scopul s ă st ăvileasc ă abuzurile din partea administra ției
(Curtea de Conturi, Avocatul Poporului, Agen ția Na țional ă pentru Protec ția Consumatorului
etc), iar organiza țiile alternative au fost marginalizate și descurajate. Elita politic ă și
intermediarii ei au subminat economia și societatea civil ă, au transmis semnale confuze c ătre
mediul occidental (vezi semnarea tratatului cu URSS în aprilie 1991) și au adoptat legi
ambigue (neprevederea în Constitu ție a principiului separa ției puterilor în stat).
Demnitarii, func ționarii și re țeaua dependent ă de ei au simulat schimbarea și au c ăutat
să între țin ă o societate lipsit ă de orizont valoric. Vidul ideologic r ămas prin trecerea direct ă de
la neo-stalinism, unde individul era antrenat s ă respecte ritualurile colective de avânt
revolu ționar și eroism proletar, la dezordinea post-totalitar ă în care ideile și institu țiile p ăreau
epuizate, a fost umplut de nomenclatura reformist ă prin înfiin țarea de organiza ții
neguvernamentale, tip “curele de transmisie”, care promovau tradi ția, civiliza ția și cultura
na țional ă, “limbajul identit ății” – sacralizarea statului na țional între ținea paralizarea moral ă.
“Dup ă 1989, reafirmarea identit ății o reg ăsim r ăspândit ă în diferite zone, atât ale institu țiilor,
cât și ale societ ății civile, între nostalgici ai regimurilor autorita re, ca și în cercurile burgheze
care îndeamn ă la protec ționism, în cercurile intelectuale, unde se deplânge deschiderea prea
mare spre Occident, care ar amenin ța valorile na ționale…” 4

38 Institu ții și organiza ții precum Asocia țiunea pentru Literatur ă și Cultura Poporului
Român ASTRA, Vatra Româneasc ă, Funda ția Cultural ă Român ă au preluat func țiile
organiza țiilor de mas ă din regimul comunist suprapunându-se într-o mare m ăsur ă peste
interesele elitei guvernante: mobilizarea politic ă și social ă, (re)socializarea maselor în acord
cu viziunea neocomunist ă, recrutarea, selectarea noii elite, controlul soci al. Reglarea rela țiilor
stat–societate civil ă s-a concretizat la nivel local prin parteneriate c u organiza ții
neguvernamentale cripto-comuniste, iar la nivel cen tral, prin crearea unor departamente cu rol
de interfa ță în raportul institu ții centrale – structuri ale societ ății civile.
Clientelismul, na ționalismul, antipatia oficial ă fa ță de cei care promovau ini țiativa
privat ă sau diferen țierile sociale au între ținut mentalitatea colectiv ă antipluralist ă,
conformismul cet ățenilor și indiferen ța lor la f ără-de-legea autorit ăților. Statul proteja
normele și cultura informal ă pentru a remodela regulile formale (democratice) I nstitu țiile și
organiza țiile “de transmisie” între țineau nivelul sc ăzut de a ștept ări al popula ției, iar oligarhia
se consolida în loc s ă se scindeze în poliarhie deschis ă. La acestea s-a ad ăugat complicitatea
serviciilor secrete și a autorit ăților la ac țiuni criminale de devalizare a b ăncilor și fraudare a
jocurilor de întrajutorare. Noul terorism de stat n u mai folosea na ționalizarea ca pe vremea
totalitarismului, ci în șel ăciunea. Autorit ățile au sabotat încrederea reciproc ă și stocul de
capital social, condi ții necesare echilibr ării generale pe principiul echit ății. Din p ăcate,
sistemul social dependent de elita cripto-comunist ă a între ținut apari ția grupurilor fondate pe
acte de corup ție. “Roadele tranzi ției nu sunt culese de nimeni – afirm ă Daniel Barbu – cu
excep ția unei oligarhii politice și financiare restrânse, ce pare s ă fie preocupat ă doar de
însu șirea rapid ă a tuturor resurselor primare disponibile și complet lipsit ă de voin ța de a
produce noi valori economice.” 5
Guvernul incapabil s ă reziste la presiunile externe ale grupurilor cu in terese speciale,
reprezentând structura de putere, a subreprezentat interesul public, autorit ățile publice nu au
ap ărat interesele celor mai slabi care aveau dificult ăți în a se organiza. Negocierea continu ă a
legilor și valorilor a subminat planificarea și încrederea în reguli valide întotdeauna, pentru
to ți. Agresivitatea grupurilor de presiune, concentrat e în ap ărarea intereselor particulare, a
făcut imposibil ă realizarea binelui comun și a între ținut declinul economic, social și politic.
Fără presiunea masei critice și a organismelor interna ționale, noua structur ă de putere
ezita s ă aleag ă între Vest și Est, ignora cu resemnare provoc ările mediului interna țional,
furniza asisten ță social ă precar ă și întârzia crearea de noi protagoni ști sociali, culturali,
economici capabili s ă se integreze în competi ția regional ă și global ă. Iresponsabilitatea și
impostura structurii de putere au stat la baza osti lit ății maselor fa ță de societatea civil ă.

39
Sistem de valori viciat

Demagogia despre schimbarea institu țiilor – cu sensul mai larg de “reguli ale jocului
în societate” – a îndep ărtat suveranitatea poporului de la condi ția în care acesta î și putea
exercita capacitatea de judecat ă și ra ționalitate. Majoritatea popula ției nu a în țeles nici dup ă
Revolu ția din decembrie importan ța cooper ării, a respect ării intereselor “celuilalt” și nici nu a
sim țit datoria sau nevoia de a- și exercita libertatea, pasivismul civic coexistând cu nesocotirea
echit ății. Cei mai mul ți continuau s ă tr ăiască într-o lume abstract ă, imaginat ă, f ără s ă
interpreteze propriile nevoi efective. Iner ția de a se compl ăcea în valorile unei ideologii rigide
s-a datorat trecerii bru ște de la totalitarism la libertate f ără a parcurge “tr ăirea întru adev ăr”,
adic ă faza de conflict dintre sistem și propria con știin ță , etap ă caracterizat ă prin analizarea
sinelui, a propriilor ac țiuni, constatarea minciunilor oficiale, hot ărârea de a tr ăi în concordan ță
cu adev ăratele sentimente. Parazitul mental marxist a între ținut la majoritatea românilor
incapacitatea de a în țelege politica în sensul c ăut ării “dreto alla verita effectuale della cosa
che alla immaginazione di essa” (trad. “drept la ad ev ărul efectiv al lucrului decât la
imaginarea acelui lucru”). 6
Popula ția nu avea nicio convingere asupra direc ției și scopului de urmat în perioada
tranzi ției. Când a c ăzut comunismul în Centrul și Estul Europei, societatea era dispus ă a
sprijini orice solu ție alternativ ă la neostalinism, chiar și un regim restrictiv, neocomunist,
antiliberal și antipluralist. Colaborarea dintre post-nomenclatu r ă și majoritatea popula ției nu
implica ra ționalitatea, ci se baza pe feti șismul ideologic rezidual. Nedreptatea social ă regenera
cercul vicios al rela țiilor sociale lipsite de încrederea reciproc ă (vezi parabola lui Albert
Hirschman a eticii r ăbd ării). 7 Câ țiva indivizi direct responsabili exercitau guvernar ea f ără-de-
legii, în timp ce al ții consfin țeau status quo-ul prin obedien ța, neputin ța sau refuzul de a c ăuta
adev ărul. Daniel Barbu surprinde raportul de tip patron- servitor, în Republica absent ă:
“Electoratul de la 20 mai, minerii din ianuarie, fe bruarie și iunie 1990, precum și birocra ția ce
asigura continuitatea statal ă s-au recunoscut reciproc nu pe terenul politic, pe care opozi ția se
găsea exilat ă într-o gesticula ție inutil ă, ci în jurul temei guvern ării ce trebuia încredin țat ă
numai acelora care cuno șteau îndeaproape, datoria unui îndelung exerci țiu, arta puterii.” 8
Totu și, manipularea nu a reu șit s ă îi împiedice pe milioane de cet ățeni s ă recunoasc ă
pref ăcătoria oficial ă și s ă ias ă de sub imperiul persuasiunii. Pe m ăsur ă ce se eliberau de
reziduurile totalitare, cet ățenii adoptau diverse atitudini: fie t ăceau resemna ți, fie emigrau
(exit) ori treceau în rândul societ ății civile (voice). Structura de putere î și continua
nestingherit ă autoregenerarea, resurse sociale avea destule și prin urmare nu î și regla de la

40 sine defec țiunile de sistem: gestul emigran ților, în multe cazuri reprezentând elita profesiona l ă
și intelectual ă, era considerat act de tr ădare, iar persoanele r ămase în țar ă, angajate civic nu
deranjau cât timp ocupau roluri secundare pe scena politic ă, în rela țiile economice sau în
spa țiul public.
Speciali ști în istorie, sociologie, politologie sus țin c ă sistemul de valori al societ ății
române ști este aproape incompatibil cu normele societ ății civile occidentale. Samuel P.
Huntington diviza ipotetic România și retrasa în anul 1991 hotarele Comunit ății Europene în
func ție de religie și tradi ție cultural ă (“politicul depinde foarte mult de religios în zil ele
noastre”, “Nu am afirmat nic ăieri c ă religia ar fi singura explica ție”). 9 Or, gradul de
compatibilitate între tradi țiile culturale și religioase române ști și occidentale conteaz ă mai
pu țin pe lâng ă predominan ța politicului, în țeles ca participare la via ța public ă cu scopul de a
controla puterea și a realiza prin consens anumite obiective. “Nevoia de t ătuc”, “arhaismul
rural”, ideologizarea sau fragmentarea pot fi contr acarate cu un sistem de valori adecvat
promovat de c ătre stat sau societatea civil ă.
Structura abuziv ă de putere a protejat statul blocant, societatea ci vil ă singur ă a
încercat s ă determine transformarea în cet ățeni a majorit ății popula ției (“cet ățeanul este acel
administrator ra țional și legal al leg ăturii sociale”). O parte a intelectualit ății a manifestat
idiosincrasie la alteritatea “gregar ă” și la discursul auto-critic, ceea ce a dus la impas ul
comunica țional și conversa ția prin monologuri. Abordarea maselor cu dialectica
anticomunist ă, într-un stil negativist, resim țit ca stigmatizant și poten țator al sentimentului de
incompeten ță , a schimbat în mic ă m ăsur ă “mentalitatea boln ăvicioas ă”, popula ția preferând s ă
rela ționeze mai degrab ă cu biserica decât cu intelectualii. Influen ța religioas ă poate explica de
ce majoritatea românilor a trecut cu vederea eroril e și corup ția structurii de putere. Iertarea
cre știn ă a p ăcatelor dep ăș ea sfera privat ă, se instituia drept datorie cet ățeneasc ă și echilibra un
sistem social indiferent la f ărădelege. Popula ția a tratat cu scepticism ofertele societ ății civile:
pe de o parte relativismul intelectualist ce devalo riza reperele morale și provoca starea de
nesiguran ță , pe de alt ă parte actele de angajament ce induceau tensiune în tre adep ții “bravei
reciprocit ăți” și cei ai principiului “fii primul care tri șeaz ă”. 10

41
NOTE

1 ”Dependen ța e situa ția în care economiile din unele ță ri sunt condi ționate de dezvoltarea și
expansiunea altor zone c ărora primele le sunt subordonate.” Exist ă trei niveluri de dependen ță : 1.
Dependen ța colonial ă, consist ă în monopolul comercial, al p ământului și al for ței de munc ă din partea
puterii coloniale ă 2. Dependen ța financiar-industrial ă, în care societ ățile capitaliste investesc în
materiile prime și în agricultur ă din societ ățile subdezvoltate pentru a sus ține pripria dezvoltare
industrial ăă 3. Noua dependen ță , în care societ ățile subdezvoltate devin pie țe pentru societ ățile
capitaliste. (T. Dos Santos, ”The Structure of Depe ndency”, în American Economic Review, 1970,
citat de Michael RUSH, în Politica e societa. Introduzione alla sociologia po litica , Il Mulino,
Bologna, 1998.)
2 ”Comment expliquer alors que les contréverités véh iculées par le relativisme aient fini par s’insinue r
dans beaucoup d’esprits? La réponse à cette questio n a été donnée par le sociologue italien Vilfredo
Pareto, lorsqu’il déclare qu’on peut croire à une t héorie non seulement parce qu’elle est vraie, mais
aussi parce que, sans etre vraie, elle est utile” ( Raymond BOUDON, Misère du relativisme,
Commentaire , no. 116, 2006-2007).
3 Raymond BOUDON, op. cit.
4 Stelian TĂNASE, ”Lec ția pa șopti știlor”, în Sfera Politicii , nr. 33, oct. 1995
5 Daniel BARBU, Republica absent ă, Nemira, Bucure ști, 1999.
6 Niccolò Machiavelli, Il Principe , citat în Daniel BARBU, op. cit.
7 ”Parabola hirschmanian ă a eticii r ăbd ării ar putea fi rezumat ă astfel: dou ă șiruri de automonbile
str ăbat în aceea și direc ție un tunel ă în caz de blocare a traficului, dac ă una dintre coloane înainteaz ă, în
rândul șoferilor din cel ălalt șir se pot na ște diferite st ări suflete ști, mergând de la o speran ță
încrez ătoare (”va veni în curând și rândul nostru”) la un sentiment al nedrept ății (”de ce ei și nu noi?”);
ner ăbdarea celor din urm ă poate duce la o nou ă blocare a tunelului, dac ă ei încearcă s ă se strecoare în
prima coloan ă, în vreme ce, dac ă decid s ă-și a ștepte r ăbd ători rândul, șansa tuturor celor afla ți în tunel
de a-l p ărăsi cât mai repede devine mult mai probabil ă.” (Daniel BARBU, op. cit .)
8 Daniel BARBU, op. cit.
9 Alina Mungiu, "Interviu cu Samuel P. Huntington", în Sfera Politicii , nr. 25/1995, citat de Gabriel
IVAN, ”Europa de Est între sfâr șitul istoriei și r ăzboiul civiliza țiilor”, în Sfera Politicii , nr. 27/ 1996.
10 ”Brava reciprocitate” func ționeaz ă dup ă principiul ”coopereaz ă, la rândul t ău, cu oamenii care
coopereaz ă cu tine (sau care coopereaz ă cu cei ca tine) și nu fii primul care tri șeaz ă.” (Robert Sugden
în R. D. PUTNAM, op. cit .)

42

Capitolul 5

GENURI DE AC ȚIUNE CIVIC Ă

Deosebit ă prin etic ă și vitalitate, societatea civil ă post-decembrist ă a func ționat
împotriva statului și a majorit ății popula ției, asumându- și rolul de a preg ăti societatea pentru
democra ție și competi ție interna țional ă. Post-nomenclatura î și impunea clientelismul,
intelectualitatea pleda pentru o societate meritocr at ă, reintegrat ă în sitemul de valori
occidentale.
Re țelele de angajament civic s-au construit f ără a primi un rol semnificativ în
influen țarea deciziilor politice, sociale sau economice, de aceea devenea imperios ca ac țiunile
civice s ă ias ă din limitele elitismului și discursului intelectualist. Intelectualii aveau d e
îndeplinit misiunea de credin ță de a-i angaja civic și converti la scepticismul s ănătos pe
indivizii captivi ideologic. O ap ărare de jos în sus a drepturilor cet ățene ști ar fi consfin țit
apar ția unei for țe social-economice și politice modernizatoare. “Societatea civil ă este singura
în m ăsur ă, spunea Stelian T ănase în martie 1995, s ă limiteze exercitarea autoritar ă a puterii de
către stat și s ă impun ă respectarea legii și a intereselor specifice ale cet ățenilor.” 1
Fără o dezvoltare sistematic ă și analitic ă, re țelele civice umpleau sporadic spa țiul l ăsat
gol prin pr ăbu șirea vechiului regim; burghezia se forma în condi ții dificile, din interregnul
stat-societate, iar o parte a intelectualit ății intra în competi ție cu clasa politic ă uitând s ă o
critice. Pu țini oameni au avut rezisten ța s ă î și asume responsabilit ăți sociale și s ă urmeze ceea
ce Václav Havel recomanda înc ă din timpul lag ărului socialist: “Ata șamentul pentru cauza
regener ării morale a societ ății nu e determinat de speran țele unor efecte imediate.”
Ideea auto-organiz ării sociale implic ă o strategie dincolo de interesele restrictive și
imediate. “Mar șul cel lung împotriva structurilor oficiale, constr uirea altora paralele, la
început la niveluri inferioare ale comunica ției informale și, mai târziu, prin expansiunea
crescând ă a acestor ini țiative de jos în sus, într-o adev ărat ă mi șcare social ă.” Influen ța
spiritului civic asupra ethosului cere o perioad ă îndelungat ă pentru a-l preschimba pe cel din
urm ă dintr-unul parazitat ideologic într-unul echitabil democratic. 2
Intelectualitatea și opozi ția politic ă au pronun țat rareori planuri concrete, cu etape
despre viitorul societ ății și au încercat mai degrab ă s ă reinterpreteze trecutul pentru a justifica
democra ția și a continua tradi ția anticomunist ă. Improviza ția, ner ăbdarea, frustrarea,

43 partizanatul au caracterizat ac țiunile civice autohtone. Pe filiera occidental ă (rela ții
diplomatice, servicii secrete, ong-uri, presa) a ap ărut în România o viziune dezideologizat ă a
parcursului democratic.

Revizuirea memoriei colective

Societatea civil ă a reprezentat interese politice, umanitare, etnice , religioase,
profesionale ori culturale, ac țiunile ei concretizându-se în dezbateri, manifesta ții, sprijin
juridic, moral sau financiar pentru cei care credea u c ă drepturile lor conteaz ă în fa ța re țelei
neocomuniste arbitrare. Func ția principal ă a re țelelor de angajament civic a devenit
socializarea politic ă în spirit democratic, altfel spus schimbarea cultu rii civice prin
reconfigurarea rela ției dintre individ, stat și societate.
Militan ți anticomuni ști au demarat ac țiuni de recuperare a memoriei disiden ței și
reconstruire a imaginarului postcomunist. Condamnar ea comunismului de c ătre societatea
civil ă s-a concretizat într-un volum uria ș de m ărturii și documente: mii de studii și sinteze ale
istoricilor, mii de c ărți de m ărturii, sute de filme documentare cu m ărturii filmate, zeci de mii
de ore cu înregistr ări audio, nenum ărate materiale publicate în ziare, reviste. În ianu arie 1993,
pre ședinta Alian ței Civice, Ana Blandiana, și Romulus Ru șanu cu sprijinul Consiliului
Europei au înfiin țat memorialul de la Sighet pe locul fostei inchisor i politice; patru ani mai
tarziu, Parlamentul Romaniei declara "Memorialul vi ctimelor comunismului și al rezisten ței
Sighet" ansamblu de interes na țional.
Cărțile, documentarele privind crimele comunismului au validat în con știin ța colectiv ă
dreptul individului la nonconformism; jurnalele de închisoare, memoriile și m ărturiile despre
lideri și oameni simpli denun țând ra țiunea de stat au ar ătat cum cet ățenii români puteau
protesta împotriva abuzurilor statului român. Pledo ariile anticomuniste se adresau maselor
comunizate, aderen ților la valorile liberale și genera ției tinere în care ren ăș tea libertatea; de
asemenea, aduceau l ămuriri și pentru occidentalii care nu în țelegeau ce t ăvălug
antidemocratic desfigurase jum ătatea de est a Europei.
Fo ști disiden ți s-au implicat în politic ă, Ticu Dumitrescu și Ion Ra țiu reprezentând
dou ă modele de reîntoarcere din exil, primul dintr-un e xil în propria țar ă, cel ălalt revenit din
str ăin ătate. Ticu Dumitrescu, pre ședinte al Asocia ției Fo știlor De ținu ți Politici, a militat
pentru deconspirarea Securit ății (deconspirare par țial reu șit ă o dat ă cu adoptarea în 1999 de
către Parlament a Legii 187, legea "Ticu Dumitrescu") , a publicat articole și c ărți
anticomuniste, a condamnat în discursuri publice "i nstalarea sau men ținerea la putere a unor

44 comuni ști care au slujit sistemul pân ă în 1989 în înalte func ții de partid și de stat și a c ăror
mentalitate tributar ă ideologiei comuniste nu se poate schimba de la o z i la alta." 3 Ion Ra țiu a
contribuit la reconstruc ția opozi ției politice, a înfiin țat Cotidianul, un ziar cu standarde
liberale într-o pres ă care abia înv ăța s ă se exprime.
Demersul de epurare a mentalit ății ideologizate a implicat simultan dimensiunea
concret ă (anticomunismul, cu reversul s ău, dezinteresul fa ță de “logica pozitiv ă a cuceririi
puterii”) și dimesiunea simbolic ă (demistificarea, cu reversul s ău, instabilitatea); folosirea
miturilor “clasice” sau “recente” în discursurile d emagogice specifice post-nomenclaturii a
pervertit sensul originar, paideic al mitului. Cerc et ători și publici ști deconstruiau imaginarul
social analizându-i miturile politizate, care obnub ilau ra țiunea și f ăceau apel doar la
sentimente, la rela ția afectiv ă dintre indivizi. Procesul de “a revela non-sensul sensului” a
coincis cu incapacitatea societ ății civile de a-și afirma propriul sistem de iluzii; demistificarea
trecea drept neantizare, iar popula ția resim țea destabilizare în loc de reformare. Precaritatea
economiei a contribuit de asemenea la instalarea co nfuziei generale și decredibilizarea noilor
re țelele de angajament civic. 4

Reprezentarea semi-politic ă

Presa. Schimbarea culturii politice a presupus pe lâng ă dezvoltarea temei
anticomuniste și deconspirarea punctual ă a abuzurilor structurii de putere. Organiza ții civice,
lideri culturali o parte dintre jurnali ști încercau s ă desfiin țeze monopolul cuvintelor și criticau
zilnic activitatea sistemului clientelar. Sferele c ivice nesubordonate politicii oficiale au
furnizat canale de comunicare unde cet ățenii aveau alternativa de a se informa și convinge
asupra elitei politice. Unele asocia ții și-au creat propriile organe de pres ă (s ăpt ămânalul 22
editat de GDS, Sfera Politicii editat ă de Funda ția Societatea Civil ă, Dilema editat ă de
Funda ția Cultural ă Român ă), de asemenea au ap ărut și institu ții mass media private ce
urm ăreau interesul general și mai pu țin interesele de partid (Evenimentul zilei, re țeaua local ă
Monitorul). Men țion ăm și presa str ăin ă, agen țiile de pres ă interna ționale a c ăror
coresponden ți au tratat subiecte cenzurate ori ignorate de pres a na țional ă (vezi reportajele
despre copiii orfani ori cu deficien țe, victime ale politicii de stat, de exterminare).
În ciuda eforturilor de a se ajusta la cerin țele democra ției, presa româneasc ă a p ăstrat
manageri care dobândiser ă experien ță în perioada comunismului, “adic ă exact într-o epoc ă ale
cărei valori trebuiau recânt ărite și, în mare parte, abandonate.” C ălin Anastasiu, sociolog și
consultant pe probleme de marketing și comunicare, sesiza problema profesionaliz ării și a

45 izola ționismului în care se compl ăcea o parte din mass media: “Fostele publica ții de partid și
de stat au început s ă se privatizeze, și a șa au ap ărut primii no ștri patroni de pres ă, proveni ți în
cea mai mare parte din vechile structuri de conduce re ale acestora. (…) Spre deosebire de alte
ță ri din Europa Central ă și de Est, marile trusturi interna ționale n-au fost atrase de pia ța de
media româneasc ă în cursul anilor ’90.” 5 Presa scris ă, mai dinamic ă decât cea audio-vizual ă, a
explodat în tiraje, și mai pu țin în apari ția de noi titluri (Cotidianul) – publica țiile de dinainte
de 1990 fie și-au schimbat titlul și s-au grupat covâr șitor de partea puterii (Scânteia devenit ă
Adev ărul), fie și-au p ăstrat numele împreun ă cu viziunea “disident ă” (Opinia studen țeasc ă de
la Ia și). În domeniul televiziunilor, posturile publice a u conservat propriul monopol pân ă la
înfiin țarea ProTV (1996), cu toate c ă sute de posturi private locale ap ăruser ă în baza Legii
Audiovizualului, promulgat ă în 1992.

Sindicatele. Mi șcarea muncitoreasc ă s-a organizat în uniuni pentru a- și promova
interesele și drepturile profesionale, a participat la fundamen tarea politicilor și reglement ărilor
social-economice adoptate de autorit ăți, a protestat împotriva privatiz ărilor frauduloase.
Totodat ă, sindicatele au f ăcut deseori jocul statului împotriva dezvolt ării capitalismului,
blocând modernizarea, eficientizarea, reprofilarea întreprinderilor.
Primele sindicate "libere" au ap ărut în ianuarie 1990, la Întreprinderea "1 Mai" din
Ploie ști pe 15 ianuarie, iar la Clubul SC „Roman“ SA din Bra șov, Sindicatul Independent
„Mi șcarea 15 Noiembrie“ înfiin țat pe 24 ianuarie. Muncitorimea și-a g ăsit prima expresie
puternic ă a intereselor în Sindicatul Liber al Șoferilor din România, format la Bucure ști pe 25
ianuarie. Sindicatul șoferilor avea 23.000 de membrii, era condus de ing inerul Miron Mitrea,
șef de atelier la IUGC (Întreprinderea de Utilaj Gre u pentru Construc ții) și includea sub tutela
sa alte institu ții similare nou-înfiin țate: Sindicatul Liber Independent "Policolor" Bucur e ști
(cu 1.500 de membri), Sindicatul Liber "Avia ție" (cu 1.500 de membri), Sindicatul Liber
"Unitatea" de la Întreprinderea "23 August" (cu 6.4 00 de membri). Miron Mitrea a fondat
prima confedera ție sindical ă de dup ă 1989, "Fr ăția", compus ă din sindicate bucure ștene și
sindicatul de la "1 Mai" din Ploie ști.
Confedera ția a revendicat patrimoniului Uniunii Generale a Si ndicatelor din România
(UGSR), fostul organism comunist ce num ăra milioane de membri și avea lichidit ăți în
valoare de circa 4,47 miliarde de lei și 2 milioane de dolari americani, plus bunuri imobi le în
sta țiuni de odihn ă și tratament, cluburi și asocia ții sportive, case de cultur ă etc. Liderii
"Fr ăției" au dezavuat Comitetul na țional provizoriu de organizare a sindicatelor liber e din
România, pe care-l socoteau mo ștenitorul UGSR și au ob ținut din partea guvernului ca mare
parte din bunurile UGSR s ă fie trecute în folosul Confedera ției, "adev ăratele sindicate libere".

46 Confedera ția a câ șigat în legitimitate stabilind contacte cu Sindicat ul "Solidaritatea" din
Polonia și Confedera ția Interna țional ă a Muncii de la Geneva. Între 1990–1995, procesul d e
reconstruc ție a mi șcării muncitore ști a înregistrat conjugarea ac țiunilor de jos, de la baz ă, cu
ac țiunile de la nivel central, rezultatul fiind creare a unor structuri sindicale viabile și capabile
să-și afirme prezen ța în câmpul social. Au ap ărut centrale sindicale cu reprezentare na țional ă
(CNSLR–Fr ăția, Conven ția Sindicatelor Democratice, Blocul Na țional Sindical, Cartel Alfa)
care grupau în jurul lor milioane de aderen ți.
Fundamentalismul muncitoresc intra deseori în acord cu ideile partidelor politice
neocomuniste, în vreme ce anticomunismul intelighen ției se acorda concep ției politice a
opozi ției, partidelor istorice. Sindicalismul aservit politic a contribuit la realizarea unui
echilibru inechitabil între diferitele for țe care ac ționau pe pia ța muncii, echilibru ce ignora
dreptul la munc ă și justi ția social ă.
Daniel Barbu sus ține c ă “Mi șcările muncitore ști din anii ’90 nu au caracter ideologic
decât în ochii celor care trateaz ă capitalismul ca pe o ideologie a tranzi ției” și c ă "mi șcările
sociale c ărora (n.r "clasa muncitoare") le d ă na ștere sunt considerate drept o sechel ă a vechii
orânduiri.” 6 Revendic ările, protestele muncitorilor din România post-tota litar ă au r ămas
tributare marxismului, spunem noi, cel pu țin în aceea și m ăsur ă în care mi șcările sindicale din
Fran ța sau Anglia sunt animate de criticile marxiste.
Când decredibiliza sindicalismul ren ăscut, intelighen ția român ă insista asupra
fenomenelor de continuitate prezente în rândul mi șcării muncitore ști: oportunismul, caracterul
de mas ă, alegerea organelor de conducere sindical ă de c ătre delega ți și nu prin scrutin general,
prezen ța printre lideri a unor activi ști ai sindicatelor comuniste. Dar au existat și fenomene de
discontinuitate în raport cu sindicalismul perioade i comuniste: rela țiile administra ție-sindicate
nu mai erau de supraordonare, respectiv supunere, c i de parteneriat; alinierea obligatorie a
sindicatelor la punctul de vedere al administra ției era înlocuit ă cu con știin ța posibilit ății
existen ței unor abord ări diferite și chiar a unor conflicte între cele dou ă; autonomia
sindicatelor, posibilitatea existen ței unor divergen țe ori conflicte ale acestora cu ceilal ți
parteneri sociali fac necesar ă apari ția negocierii ca modalitate de tran șare a diferendelor,
func ție pe care și-o asum ă liderii sindicali. 7
Adecvarea activit ății sindicale la obiectivele sale depindea în mare m ăsur ă de
competen ța, calitatea liderilor, aspect ce vulnerabiliza mi șcarea muncitorilor – odat ă
controla ți ori elimina ți liderii, sindicatele î și pierdeau luciditatea și for ța de impact.
Democra ția intern ă a sindicatelor a suferit dup ă 1989 sub presiunea unor lideri sindicali, a
patronatelor și a reprezentan ților statului interesa ți s ă privatizeze fraudulos întreprinderile.

47 Acumularea de resurse materiale de c ătre sindicate le-au asigurat acestora o capacitate
mai mare de presiune asupra angajatorului (de obice i statul). Sindicatele au reu șit în decurs de
câ țiva ani s ă constituie o for ță social ă care amenin ța statul cu destabilizarea ordinii sociale.
Consensul sindicatelor asupra ordinii sociale post- revolu ționare a fost ob ținut de c ătre stat
prin intermediul schimbului politic – guvernul a in tervenit în rela țiile dintre p ărțile sociale
(reprezentan ții muncitorilor și angajatorii de stat sau priva ți) furnizând bunuri publice (scutiri
fiscale, subven ții) în schimbul consensului. ("Un subiect (în gener al, guvernul) care de ține
bunuri de distribuit este gata s ă le schimbe cu consensul social pe care alt subiect , ce poate
amenin ța ordinea, îl poate acorda sau retrage dac ă prime ște sau nu bunurile de care are
nevoie." Donatella Della Porta, Introduzione alle scienza politica ) Subiectul ce de ține consens
social poate fi orice sindicat cu mare impact socia l, biserica sau orice alt ă organiza ție și
institu ție neguvernamental ă reprezentativ ă pentru interesele unei colectivit ăți semnificative.
Prin intermediul "schimbului politic", sindicatele (biserica etc.) au devenit subiecte nu doar
ale rela țiilor industriale (respectiv religioase etc.), dar și ale sistemului politic.

Biserica. Teoria sufocant ă a “simfoniei” a justificat t ăcerea din partea sinodului în fa ța
abuzurilor regimului comunist. Acela și principiu de "cooperare" a fost reformulat sub nu mele
de "parteneriat social" dup ă 1989 și a legitimat pasivitatea bisericii în fa ța structurii abuzive
de putere post-comuniste. Pentru gre șeala de a r ămâne inert ă în fa ța tragediei societ ății
române ști, numero și intelectuali au criticat Biserica Ortodox ă Român ă (B.O.R.) înainte și
dup ă 1989. Clerul a indicat caracterul apolitic al bise ricii și restrâns propria activitate la
aspectele religioase și eventual la cele caritabile. Revigorarea sentimen tului religios în rândul
românilor a creat o situa ție confortabil ă preo țimii mic șorându-i nevoia de a “ie și din biseric ă”.
Biserica ortodox ă a oscilat în tre instrumentalizarea politic ă a religiosului și separarea
unilateral ă de politic.
La începutul tranzi ției, situa ția BOR r ămânea ambigu ă în raport cu societatea civil ă și
statul, ambiguitate datorat ă pe de o parte înclina ției c ătre filantropie, asisten ță social ă (zon ă
unde biserica intra în acord cu societatea civil ă), pe de altă parte nevoii de a acorda asisten ță
religioas ă în institu țiile ordinii de stat: armata, jandarmeria, poli ția, sistemul penitenciar.
Pe lâng ă Biserica Ortodox ă, au ap ărut încerc ări de organizare asociativ ă pe baze
religioase: Grupul de Reflec ție pentru Înnoirea Bisericii, Conferin ța Na țional ă a Preo ților și
Conferin ța Laicatului Ortodox. Cele trei organisme aveau rol consultativ pe lâng ă structurile
oficiale ale Bisericii, erau instrumente ce marcau ruptura fa ță de perioada anterioar ă și
înnoirea institu țional ă a Bisericii prin acordarea unui rol mai mare laici lor și clerului de jos
(din rândul c ăruia proveniser ă cei mai mul ți rezisten ți la comunism); toate aceste structuri au

48 disp ărut dup ă câ țiva ani, fie prin cooptarea membrilor principali în organismele decizionale
ale Bisericii (cazul celui dintâi), fie din cauza p roblemelor logistice și de organizare.
Grupul de Reflec ție pentru Înnoirea Bisericii, înfiin țat la 9 ianuarie 1990, era alc ătuit
din personalit ăți ecleziastice preum arhimandritul Bartolomeu Valer iu Anania, profesorul
Dumitru St ăniloae, Daniel Ciobotea (viitorul Patriarh Daniel), ieromonahul Iustin Marchi ș,
preotul Toader Crâ șmariu, profesorul Constantin Galeriu, preotul Const antin Voicescu,
Octavian Ghibu (fiul pedagogului Onisifor Ghibu. Și câ țiva "tr ăiri ști" mireni: pictorul Sorin
Dumitrescu, pictorul Horia Bernea și Teodor Baconsky etc. Acest grup a militat pentru
reintroducerea religiei în școli și a vizat s ă provoace schimb ări ierarhice, "s ă ini țieze și s ă
determine un dialog" cu conducerea bisericii. La 3 aprilie 1990, Grupul de Reflec ție pentru
Înnoirea Bisericii și-a conjugat eforturile cu Sfântul Sinod al Biseric ii Ortodoxe Române și
ale Ministerului Cultelor și a ob ținut din partea Ministrului Înv ăță mântului și Știin ței acordul
de principiu ca ora de religie s ă fie predat ă obligatoriu la clasele I-XII, cu un statut bine
definit în cadrul programei de înv ăță mant, ținându-se seama și de principiul pluriconfesional.
Grupul a publicat pe 6 iulie 1991, în ziarul România liber ă apelul intitulat "Religia în
școal ă al c ărui ecou s-a reg ăsit în Legea nr. 84 din 24 iulie 1995. "Gândeam c ă întâlnirea
tineretului cu Hristos e cea mai subtil ă terapie spiritual ă dup ă ororile totalitarismului" avea s ă
spun ă Teodor Baconsky în 2008, "Am pledat pentru ‹‹urban itatea›› credin ței, recuperarea
creativ ă a Tradi ției și colaborarea clerului cu elitele laice." 8
Inten ția de refomare moral ă cu ajutorul bisericii a fost criticat ă din perspectiva laic ă.
Criticii blamau pasivismul con știin ței la majoritatea credincio șilor ortodoc și și amor țirea lor
moral ă prin delegarea identific ării nevoilor efective c ătre un cler deta șat de problemele
sociale și atras de reconstruirea, recuperarea, prop ăș irea material ă a bisericilor. Disputele
laico-religioase din spa țiul public (articole, discursuri, ac țiuni) au popularizat ecumenismul,
toleran ța religioas ă și deschiderea c ătre o reinterpretare a valorilor cre știne.

Minorit ățile. Maghiarii din România, mai pu țin de 10% din totalul popula ției, au
reprezentat propriile interese etnice și totodat ă au ac ționat în sensul respect ării drepturilor
celorlalte minorit ăți etnice, culturale, religioase, sexuale etc. Józse f D. Lörincz sesiza c ă:
“Discriminarea unui anumit tip de minorit ăți (de exemplu etnice) indic ă de fapt posibilitatea
și/sau realitatea discrimin ărilor de alt tip (religios, social, etc.) și calific ă prin urmare
“democra ția, “toleran ța”, “pluralismul” din întreaga societate.” 9
Problema reprezent ării etniei maghiare a constat în legitimitatea îndo ielnic ă a Uniunii
Democrate a Maghiarilor din România (UDMR) ca unic ă organiza ție cultural ă, angajat ă
politic pentru drepturile maghiarilor. Ideea reprez entan ței unice a înt ărit capacitatea de

49 negociere cu organiza țiile politice (din afar ă) ale majoritarilor, îns ă a sl ăbit democra ția intern ă
comunit ății etnice, între organiza țiile civice ale maghiarilor. Accentul pus pe modifi carea
cadrului juridic, administrativ necesar existen ței minorit ății a neglijat procesul de
reconstruc ție a societ ății civile maghiare. “Radicalismul legislativ în afa r ă și practicile
intolerante din interior se presupun reciproc”, con stata în 1994 József D. Lörincz care critica
faptul c ă organiza țiile civice grupate sub umbrela UDMR ac ționau doar în limita m ăsurilor
legislative, administrative sau festiviste (anivers ări, eroi, festivaluri). 10 Prezen ța civic ă
maghiar ă, manifestat ă aproape ca fundamentalism minoritar, a contribuit la crearea unor
dialoguri interetnice necesare dup ă tensiunile din 1990 de la Târgu Mure ș. Interlocutorul
frecvent al comunit ății maghiare (în egal ă m ăsur ă și al celei rrome) a fost Liga Pro Europa,
Discu țiile, școlile de var ă, asisten ța juridic ă, proiectele comune au ajutat la estomparea
clivajului etnic-civic în regiunile unde etniile, d iferitele confesiuni religioase convie țuiau.

În sprijinul contraelitei

Contraelita politic ă. Societatea civil ă post-decembrist ă a sprijinit dou ă dintre
partidele "istorice" (PN ȚCD și PNL; PSDR se delimita de revendic ările civice) care
constituiau opozi ția fa ță de FSN, partidul la putere. Dup ă1989, organiza țiile
neguvernamentale s-au angajat al ături de partidele de opozi ție s ă ating ă obiective generale
privind societatea româneasc ă – împreun ă, societate civil ă și partide "istorice" au format o
"ma șin ărie politic ă natural ă care a contrabalansat timp de un deceniu for ța mo ștenitorilor
direc ți ai regimului comunist." 11 Colaborarea dintre cet ățenii responsabili, neangaja ți politic
într-un partid, și politicienii "resuscita ți", apartenen ți la tradi ția politic ă interbelic ă, a însemnat
amânarea reconstruirii unei clase politice competit ive, cu privire spre un viitor în care conta
performan ța andminstrativ ă, economic ă, institu țional ă. Dup ă cum am specificat în capitolele
anterioare, disiden ța anticomunist ă nu a manifestat înainte de 1989 coeren ță , coeziune,
continuitate asupra unui proiect de societate și asupra unui mod de a substitui politica oficial ă,
mincinoas ă, cu ac țiuni antipolitice . Dup ă c ăderea regimului comunist, societatea civil ă a avut
rolul de a produce "în grab ă" o alternativ ă politic ă la partea nomenclaturii ce activa în noua
clas ă politic ă.
Fenomenul de creare a societ ății politice a fost reluat dup ă Revolu ție, la 45 de ani de
la stoparea lui prin ocupa ția sovietic ă și comunist ă. Liderii și membrii marcan ți ai partidelor
"istorice", subiec ți principali ai epur ărilor din anii '50, cele mai crunte, veneau cu o vi ziune

50 antecomunist ă, nu postcomunist ă, ei insistau asupra solu țiilor politice dogmatice:
"Incapacitatea de compromis cu al ți actori politici, v ăzu ți ca "du șmani ireductibli", renun țarea
la negocieri ca instrument politic, o anume lips ă de suple țe, un discurs politic care se prezint ă
ca un amestec de precepte morale, deziderate și refuz al realit ății". 12 Alegerile din 20 mai '90
și din 1992 au dovedit c ă doar o minoritate a societ ății sprijinea partidele "istorice".
Grup ările civice și-au împ ărțit suportul între "supravie țuitorii" perioadei interbelice și
intelighen ția înscris ă în partide politice dup ă decembrie '89. Între cele dou ă segmente –
"supravie țuitorii" și intelighen ția politizat ă – au existat fric țiuni cu toate c ă î și revendicau
originea dintr-o cultur ă civic ă diferit ă de cea a postnomenclaturii.
Intelighen ția se împ ărțea la rândul ei în dou ă sub-grupuri dup ă a ștept ările în rela ția cu
guvernarea: o parte a intelectualit ății a participat la jocul politic impulsionat ă de un nivel
ridicat de a ștept ări și con știentizarea faptului c ă interesele indivizilor pot fi îndeplinite doar
într-o societate echitabil ă, alt ă parte era caracterizat ă printr-o participare politic ă bazat ă pe
cerin țe în folos propriu. Intelectualii din prima categor ie și-au pierdut în mare parte și repede
interesul pentru politic, prin urmare s-au întors î n societatea civil ă ori au adoptat mentalitatea
izola ționist ă, proprie perioadei ante-'89, intelectualii din a d oua categorie au jucat dublu, și-au
păstrat prestigiul angajametului civic și vocabularul de criticat puterea, în vreme ce acceptau
compromisul cu deciden ții corup ți; ei au îngro șat rândurile oportuni știlor pentru care interesul
colectiv disp ărea în fa ța interesului personal, și au intrat în simbioz ă cu post-nomenclatura,
preluând modelul elitei intelectuale interbelice, p articipant ă semnificativ la extrema dreapt ă.
Contraelita economic ă. Dezetatizarea frauduloas ă a privilegiat oligarhia incapabil ă
să se adapteze la concuren ța interna țional ă. Indivizii cu responsabilitate civic ă au avut accesul
restric ționat la resursele economice și spre deosebire de clientela statului, ei (poten țialii mici
întreprinz ători) au avut parte de o zon ă economic ă subminat ă în avantajul structurii de putere;
politica postnomenclaturii impunea f ărădelegea sub aspectul dreptei credin țe a asista ților și
favoriza ților de c ătre stat.
Reformele economice nu vizau competi ția pe pia ța intern ă și extern ă, ci crearea unor
oligarhi și între ținerea aservirii sociale. ("Or, o societate industr ial ă este prin defini ție una în
care activitate economic ă este dominant ă și crucial ă, observa Ernest Gellner definind
socialismul. A o supune virtu ții, a pretinde c ă negocierea este improprie și imoral ă înseamn ă a
o supune la costrângeri incompatibile cu ea. (…) Un ificarea economiei într-o singur ă
organiza ție și fuziunea ei cu ierarhia politic ă și ideologic ă nu sunt doar ineficiente: ele duc, în
mod invitabil, la totalitarism și în șel ăciune.")
Societatea civil ă a c ăutat pe lâng ă resursele interne, s ă ob țin ă finan țare extern ă;
organiza țiile civice au aplicat pentru bani din str ăin ătate tot a șa cum micii întreprinz ători au

51 căutat s ă prospere ie șind în afara ță rii. Clientela statului centralizat a subminat efor turile
cet ățenilor de a ob ține "independen ța" economic ă și a sus ținut o politic ă protec ționist ă în
spatele c ăreia se ascundeau cinismul și promiscuitatea. "Dat fiind caracterul inevitabil al
centraliz ării politice, a priva societatea civil ă de o baz ă economic ă independent ă înseamn ă a o
distruge." 13
Un exemplu de dezetatizare responsabil ă și succes economic în cadrul re țelelor civice
a fost editura Humanitas care a preluat în anii '90 și '91 activele fostei Edituri Politice din
perioada comunist ă. Noua structur ă Humanitas a devenit dintr-o editur ă de stat ce publicase
operele lui Ceau șescu, o afacere privat ă cu un capital mixt – 23% avea editura ca persoan ă
juridic ă și 77% era capital format din capitalurile persoanel or fizice, to ți salaria ții din fosta
Editur ă Politic ă. Gabriel Liiceanu, directorul Humanitas, sus ținea într-un dialog cu Horia
Roman-Patapievici, la emisiunea tv "Întoarcerea la argument", c ă aceast ă editur ă a fost prima
institu ție de stat privatizat ă din România și î și amintea de prima carte tip ărit ă: Fenomenul
Pite ști al lui Virgil Ierunca, "care descrie aportul Român iei la sistemul concentra ționar al
comunismului". De altfel, Humanitas a fost mult tim p singura editur ă care a încercat
recuperarea trecutului istoric și cultural publicând opere cenzurate sub regimul co munist,
respectând un program umanist, popularizând liberal ismul economic și constitu ționalismul.
H. R. Patapievici sesiza c ă în anii '90 intelectualii cu acces la resurse "tre buiau s ă
educe publicul cu acel tip de cultur ă social ă, politic ă și ideologic ă care pân ă acum a fost
cenzurat. To ți au înv ățat de la Humanitas acest lucru." Experien ța de manager în timpul
dezetatiz ării post-comuniste l-a îndrept ățit pe Gabriel Liiceanu s ă afirme în aceeea și emisiune
tv c ă "o institu ție privat ă se mi șcă cu viteza unei feline în raport cu o institu ție de stat care e
greoaie și nu are puterea de a excita anumi ți centri nervo și pentru a ob ține un randament
maxim. Oamenii de la stat sunt iner ți, c ă lucreaz ă sau nu leafa lor e aceea și. Or, într-o
institu ție privat ă nu e a șa. Angaja ții se bucur ă de reu șitele institu ției, particip ă la recesiuni."
Zon ă economic ă rezervat ă societ ății civile î și manifesta responsabilitatea fa ță de restul
societ ății prin plata legal ă a impozitelor. "Institu țiile care respect ă fiscalitatea unei ță ri sunt cel
mai greu ap ăsate și dau cel mai mult societ ății. Noi am pl ătit de-a lungul existen ței noastre de
dou ăzeci de ani milioane și milioane de euro impozit." 14
Între promotorii economiei de pia ță , membrii societ ății civile î și manifestau
responsabilitatea prin pl ătirea impozitelor c ătre statul ce ar fi trebuit s ă asigure func ționarea
serviciilor publice și un mediu economic deschis. Din p ăcate, activit ățile economice
independente de stat fie au disp ărut în subteranele evaziunii fiscale, fie au r ămas în legalitate
asumându-și corectitudinea pe o pia ță controlat ă de c ătre statul post-comunist clientelar și
iresponsabil.

52
NOTE

1 Stelian TĂNASE, ”Regimul politic și stabilitatea”, în Sfera Politicii , nr. 26, martie 1995, republicat
în Revolu ția ca e șec – Elite și societate , Humanitas, Bucure ști., 2006.
2 Václav Havel citat de Vladimir TISM ĂNEANU, în op. cit.
3 Ticu Dumitrescu, fragment dintr-un discurs ținut la un miting din Pia ța Constitu ției în 1990, citat în
documentarul "Reconstituiri" realizat de Stej ărel Olaru, TVR.
4 ”F ără dezvoltare, mobilitatea înseamn ă un joc riscant, cu rezultat zero, în care câ știgul oricui este
compensat de pierderea altcuiva. Pe total, mai nimi c nu se câ știg ă, iar pre țul este instabilitatea.”,
”…f ără prejudecatile impuse de cultur ă care, în natura cazului, ramân deschise, individul ar fi pierdut.
Ra țiunea las ă aproape totul într-o stare confuz ă, și astfel numai presiunile ira ționale ne pot oferi o
lume stabil ă și locuibil ă.” (Ernest GELLNER, op. cit. )
5 Sabin DR ĂGULIN, ”Interviu cu C ălin Anastasiu”, în Sfera Politicii , nr. 135, 2009.
6 "Ideologia oficial ă a tranzi ției socote ște c ă, de fiecare dat ă când clasa muncitoare revendic ă,
protesteaz ă, demonstreaz ă sau intr ă în grev ă, ea se dovedește înc ă animat ă de spiritul colectivist al
socialismului" (Daniel BARBU, op. cit.)
7 Florica VASILIU, Sindicate și sindicali ști – o analiz ă sociologic ă a reconstruc ției sindicalismului în
România , Editura Universit ății „Lucian Blaga”, Sibiu, 2000.
8 Teodor BACONSKY, "Care laicat?", în Dilema veche , nr.230, 10 iulie 2008.
9 József D. LÖRINCZ, ”Construirea societ ății civile: pe baze na ționale sau știin țifice?”, în Polis ,
1/1994.
10 Ibid.
11 Romulus BRÂNCOVEANU, ”Ultimele zile ale societ ății civile ?”, în Sfera Politicii, nr. 87-88/2001
12 Stelian TĂNASE, ”Note despre clasa politic ă”, în Sfera Politicii , nr. 11, nov. 1993, republicat în
Revolu ția ca e șec – Elite și societate , Humanitas, Bucure ști., 2006.
13 Ernest GELLNER, Condi țiile libert ății – Societatea civil ă și du șmanii s ăi, Polirom, Bucure ști, 1998.
14 Citate din emisiunea "Întoarcere la argument", rea lizat ă de Horia Roman Patapievici, invitat Gabriel
Liiceanu, difuzat ă pe canalul TVR3 la data de 5 mai 2010.

53 Capitolul 6

INTERVIURI

Implicarea în activit ăți civice determin ă în individ un proces de con știentizare a
importan ței identific ării și manifest ării necesit ăților efective din dubla perspectiv ă, personal ă
și colectiv ă. Prin participare, individul cre ște propriul nivel de cerin țe în raport cu guvernarea
și începe s ă pun ă presiune pe deciden ții politici, criticând și protestând. Observa ția este pur
empiric ă și o sus țin în urma propriei experien țe de lucru în diverse ong-uri și în pres ă
reflectând ac țiunile civice ale militan ților din țar ă și din str ăin ătate. Am realizat dou ă
interviuri cu Mircea Toma, respectiv Radu Filipescu încercând s ă surprind la cei intervieva ți
modul lor de implicare civic ă din perioada postcomunist ă și reflec țiile lor privind
"deforma țiile generale" ale societ ății.
La finalul sec țiunii de interviuri am selectat câteva fragmente di n interviuri publicate
în revista 22 în anul 1991. M ărturiile personalit ăților Ioan Petru Culianu, Nicolae
Constantinescu, Mihai Ursachi, Andrei Ple șu ne-au ajutat s ă contur ăm ideile, temerile,
aștept ările ce animau cet ățenii implica ți în regenerarea ethos-ului responsabil.

Nu am contat pe sprijinul popula ției
– Interviu cu pre ședintele AMP Mircea Toma –

Mircea Toma (n ăscut în 1952 la Cluj-Napoca) este pre ședintele Agen ției de
Monitorizare a Presei (AMP), organiza ție de drepturile omului, membru al re țelei Reporteres
Sans Frontieres; AMP a influen țat politicile UE fa ță de România în perioada de preaderare, a
intervenit activ în procesul legislativ pentru asig urarea libert ății de exprimare și accesului la
informare și a generat modific ări ale Curiculei preuniversitare pentru promovarea educa ției
pentru competen ță în mass-media. Din 1990, a lucrat ca ziarist la Ac ademia Ca țavencu, a
realizat 5 programe TV (Prima Tv, TVR 1, TVR 2, Re alitatea TV) și 1 program radio (Radio
Total). De asemenea, este pre ședinte al Asocia ției Pentru Conservarea Ariilor Protejate
Biocultural “Salva ți Vama Veche”, membru al Transparency International . A oferit
consultan ță pentru programe de promovare a libert ății de exprimare în Albania, Moldova,
Nigeria, ță ri foste membre ale Iugoslaviei și Cuba; partener în proiecte europene pentru
promovarea educa ției pentru mass media; co-editor a 3 volume, coauto r al 3 manuale de liceu,
autor a 20 de articole academice și peste 4000 de articole în pres ă.

54
De ce a ți devenit activist social la începutul anilor ’90?
M.T. : M-am implicat într-o ac țiune concret ă, pe care o credeam punctual ă la data
respectiv ă și anume un proiect de monitorizare a presei pe crit eriul na ționalismului excesiv,
radical. Vorbim despre anii '90, '93 de fapt, când discursul în presa român ă, discursul
antimaghiar și viceversa erau înc ă foarte acute și eu fiind clujean aveam un deranj din acest
motiv. Doi: am identificat posibilit ăți de finan țare pentru un asemenea proiect. Trei: fiind cu
un background de psiholog am sim țit oportun s ă îmi valorific experien ța și informa ția într-o
cercetare cu valen țe academice. Deci, am folosit o metodologie care es te conform ă cu
metodele folosite în psihologia social ă, psihologia comunic ării, analiza de discurs. Deci, au
convers aceste trei motive: unu, faptul c ă eram clujean și m ă enerva s ă v ăd cum câ știg ă teren
în Ardeal discursul unor na ționali ști. Doi: aveam experien ță pe zona asta de interven ție și
trei, un coleg tot ziarist la vremea respectiv ă, Ioan T. Morar, mi-a deschis ochii asupra
posibilit ăților de finan țare care pentru mine erau nou ie șite, dintr-o lume pe care n-o
descoperisem înc ă. Dup ă ce am f ăcut aceast ă prim ă activitate, tenta ția s ă o repet ăm a fost
mare, mai ales c ă se contura o form ă de interven ție social ă asupra comunit ății presei în primul
rând. Încercam s ă oferim un feed-back ziari știlor apropo de calitatea performa ței lor.
Ați comb ătut na ționalismul radical. Ce alte tradi ții ale culturii politice române ști
ați observat c ă au ap ărut dup ă 89?
M.T. : În 1994, se conturase deja ideea institu ționalizării Agen ției de Monitorizare,
care punctual, a fost un proiect de formare a opera torilor de analiz ă de discurs. Normal c ă ne-
am gândit s ă replic ăm cercetarea și cu alte preocup ări în afara na ționalismului, dar principala
țint ă, publicul nostru țint ă r ămânea comunitatea de pres ă. Ceea ce ne preocupa era
îmbun ătățirea discursului media. Foarte abrupt și simplificator, practic am fi dorit ca discursul
în articolele, produsele media s ă separe limpede opinia de informa ție. Preocuparea pentru
analiz ă politic ă a fost nul ă. Nu m-a interesat ce se întâmpl ă în spa țiul politic – m-a interesat
ca simplu consumator – dar institu țional pentru organiza ția care se n ăș tea atunci orientarea a
fost în primul rând pe acest segment de societate – ziari știi.
Cum au reu șit jurnali știi s ă î și ridice standardul profesional – printr-o
autoreglementare, prin contacte cu presa interna țional ă? Cine a ridicat standardele
profesionale în comunitatea jurnalistic ă?
M.T. : Întrebarea a șa cum e formulat ă m ă for țeaz ă s ă accept un r ăspuns care nu este
real. Cum s-a îmbun ătățit activitatea ziari știlor?! Nu s-a îmun ătățit. A fost o evolu ție sinuoas ă
în care pot s ă spun c ă a fost atins un nivel de performan ță rezonabil dup ă care de acolo a
început și o deteriorare. Concret a fost o perioad ă în care am f ăcut eforturi în zona asta a

55 comunic ării publice s ă ne eliber ăm de forme, mentalit ăți, legi mo ștenite din epoca anterioar ă.
În paralel îns ă în România au început s ă se fac ă sim țite bolile pe care le-aduce pia ța liber ă,
capitalul. A fost un moment de balans, când spun eu c ă a fost mai bine decât înainte și mai
bine decât ulterior și cred c ă asta s-a întâmplat spre finele anilor ’90 – ’97, ’ 98, 2000 – când
pot s ă vorbesc despre o pres ă divers ă, despre medii în care discursul ziaristului respec ta ni ște
norme elementare și în care exista o independen ță editorial ă rezonabil ă în fiecare institu ție
media. Spun rezonabil ă în raport cu ce era înainte, când controlul politi c era mai puternic și de
asemenea în raport cu ceea ce s-a întâmplat ulterio r, când marketing-ul impunea cenzura,
auto-cenzura datorit ă unor comenzi implicite ale companiilor care cump ără publicitate – astea
au fost cele dou ă forme de presiune dominante.
Nu a existat progres in jurnalismul romanesc dup ă '89?
Anterior anilor ’90 și poate până în 2004 a fost presiune politic ă și treptat a devenit tot
mai puternic ă presiunea pe filiera pervertirii contractelor de p ublicitate – ombilicul care leag ă
domeniile. Un contract de publicitate care în clauz ele implicite sau explicite spune c ă nu ai
voie s ă te legi de brandurile mele (ale celui care pl ăte ște publicitatea) pe durata contractului,
nici în spa țiul editorial neacoperit de contract. Acestea sunt cele dou ă mari probleme pe care
le-a înfruntat și înc ă le înfrunt ă presa. Întrebarea despre ridicarea standardelor pr ofesionale la
jurnali ști nu are un r ăspuns fericit. Ce s-a întâmplat pe parcurs, ce a co ntat? A contat școala,
au fost dou ă tipuri de școli…
Reflec țiile asupra victoriei Conven ției Democrate la alegerile din ’96 au adus în
discu ție contribu ția majorit ății presei care a militat sau a transmis pe canalele sale
discursul public al intelectualit ății și liderilor de opinie care sprijineau societatea ci vil ă,
alternativa la neocomunism. Presa a contribuit la c â știgarea alegerilor de c ătre
reprezentan ții opozi ției sus ținu ți de societatea civil ă.
M.T. : E important c ă presa a avut o contribu ție, dar nu a ș spune c ă acesta a fost un
element de profesionalizare a presei noastre. Nu er a acest sprijin o solu ție deontologic ă, din
punctul de vedere strict jurnalistic. În acea epoc ă jurnalistul era considerat o arm ă vie , pe
atunci descriam jurnalismul ca jurnalism de baricad ă. A fost practic o form ă de manifestare
în pres ă a ceea ce se întâmpla în restul societ ății: o separare a presei și societ ății în
neocomuni ști, respectiv democra ți, anticomuni ști. Discursul înver șunat nu separa opinia de
informa ție. Problema asta exist ă și ast ăzi în pres ă, dar e totu și mult mai pu țin bipolar
organizat discursul public. În orice caz, înver șunarea nu a însemnat un progres în
profesionalizarea jurnali știlor, ci o încartiruire a ziaristului în sprijinul for țelor politice.
Amintea ți de dou ă tipuri de școli de jurnalism, care sunt acestea?

56 M.T. : Dou ă tipuri de jurnalism. Școlile autohtone, în sens academic și școlile de care
au beneficiat ziari știi forma ți, antrena ți, în institu ții media str ăine sau de institu ții media
str ăine. Pe de o parte, facult ățile cele vechi și cele nou-înfiin țate, multe, pe de alt ă parte școala
BBC pentru radio, organizat ă în România cu practic ă și la Londra. ProTV-ul atunci când s-a
născut a trimis ziari ști s ă lucreze la posturi similare de televiziune din str ăin ătate. Asta a
însemnat o presiune pe restul presei s ă î și ridice standardele pe ni ște criterii foarte specifice,
tip de comunicare, viteza în procesarea informa ției ș.a.m.d. Ce se înv ăța la școal ă era de
asemeni important. Nu întodeauna ceea ce s-a înv ățat în facult ăți a putut fi valorificat în pia ța
concret ă.
Să în țelegem c ă au fost de fapt trei tipuri de jurnalism: școala autohton ă, școala
str ăin ă și cei care înv ățau jurnalismul din mers?
M.T. : Practic, aceasta din urm ă nu o numesc școal ă, ci formare la locul de munc ă și a
dominat ca form ă de ini țiere în jurnalism. Pentru c ă în anul 1990, imediat dup ă asasinarea lui
Ceau șescu s-au n ăscut vreo 2000 de titluri noi de publica ții, au explodat institu țiile media și
ele s-au aprovizionat cu ziari ști de pe trotuar, adic ă au absolvit pe oricine și-a oferit
disponibilitatea. Dintre ei în timp s-au format zia ri știi cu școal ă de jurnalism, dar ace știa
reprezint ă o minoritate cred și ast ăzi în redac ții.
De ce a ți devenit jurnalist?
M.T. : Nu mi-am propus s ă devin jurnalist, eram un psiholog la data la care am
început s ă colaborez la Ca țavencu tocmai m ă transferam la Institutul de Psihologie, cercet ător,
și atingeam ținta pe care mi-o proiectasem atunci când intrasem la facultatea de psihologie.
Tenta ția ludic ă a scriturii la Ca țavencu n-a intrat în conflict de la început cu prof esia de baz ă,
treptat a câ știgat teren pentru c ă am tr ăit de la început cu sentimentul c ă scrisul și activismul
social au mers oarecum mân ă în mân ă pân ă au devenit mai importante decât activitatea de
cercetare academic ă. Asta și în condi țiile în care Institul de Cercetare Academic ă, proasp ăt
reînfiin țat, a avut o politic ă foarte proast ă în anii aceia for țând cercet ătorii s ă se orienteze
către cercetare fundamental ă într-un moment în care aveai în jurul t ău un laborator de
psihologie social ă efervescent. Experimentul nu era organizat de cerc et ători, era doar la
îndemâna cercet ătorilor și era foarte p ăcat s ă îl abandonezi. De aceea eu am renun țat, eu nu
am devenit ziarist, ci am renun țat la profesia de psiholog cercet ător pentru una de eficien ță
mai mare pentru interven ție social ă. Și ziarul, și activitatea de organiza ție sunt practic dou ă
forme de interven ție social ă.
Dup ă 89, intelighen ția, intelectualii, jurnali știi, împreun ă cu elita politic ă au
cultivat ideologia relativist ă. Relativismul a determinat confuzia în argumenta ție și lipsa

57 de repere ce caracterizeaz ă România postcomunist ă. Poate fi comb ătut ă inechitatea
social ă, intoleran ța cu idei relativiste?
M.T. : M ă încurc ă pu țin faptul c ă referirea la relativism presupune cunoa șterea unei
teorii specifice din zona știin țelor politice care mie nu mi-e familiar ă Eu preiau semnifica ția
comun ă a terminologiei și pot s ă î ți spun c ă pentru zona care m ă preocup ă, efortul de a
promova în comunitatea profesional ă de care discut ăm norme auto-asumate și nu consolidate
prin lege, situa ție pe care o consider ăm ideal ă, impune consecven ță în respectarea unor repere
valorice care nu trebuie s ă fie relativizate. Principiul este să nu iei șpag ă, nu să iei pu țin
pentru c ă se ia pu țin . Principul spune c ă…și aici urmeaz ă o list ă destul de consistent ă de
norme. Via ța ar deveni mult mai simpl ă și progresul în combaterea inechit ății ar fi mult mai
vizibil. Din p ăcate for țele ostile acestui tip de abordare reu șesc progrese mai viguroase
promovând un sistem de valori în care valorile nu s e scriu decât în cifre ceea ce este una
dintre cheile relativiz ării oric ărei valori atunci când o reduci la cifre: nu mai ar e nimc
filosofic, nimic ideologic, este pur și simplu înmuierea rezisten ței prin cump ărare, grosolan,
dar cu o penetrare incredibil ă dup ă cum se poate vedea cu ochiul liber.
De ce nu a func ționat dialogul social dintre intelectuali și muncitori și ță rani? De
ce intelectualii au preferat televizorul, presa, co nferin țele în mediu academic în locul
întrunirilor fa ță în fa ță cu p ătura de jos, oamenii simpli, mai pu țin educa ți?
M.T. : A existat doar la nivel de inten ție, doar formulat. Nu a fost suficient de
penetrant și nu s-a ajuns la un nivel de comunicare larg ă din mai multe motive. Accesul e o
prim ă problem ă, pentru c ă presupunea accesul pe televiziune, lucru care era îngr ădit pân ă în
’96, cu o perioad ă mai bună în ’96-2000. Dup ă aceea, discursul nu deschidea dialogul, era o
form ă de a transmite ni ște convingeri în speran ța c ă destinatarul î și va asuma convingerile
respective. Dar dac ă nu r ăspundea, era rejectat și se men ținea separa ția. S ă ne amintim c ă
atunci majoritatea mut ă avea ni ște convingeri politice sau mentalit ăți diferite de elita urban ă
intelectual ă ceea ce izola elita atâta timp cât ea nu reu șea s ă î și capteze m ăcar receptorii de
discurs. Majoritatea mut ă era rejectat ă, ștampilat ă, stigmatizat ă, comunicarea închis ă. N-a fost
bine.
Din nou despre Agen ția de Monitorizare a Presei, în ce au constat prime le ac țiuni
de combatere a na ționalismului?
M.T. : În naivitate primelor interven ții ceea ce am încercat noi a fost s ă oferim
jurnali știlor un feed-back al discursului lor despre care n oi puteam s ă presupunem c ă ei nu
sunt con știen ți, c ă nu știu care sunt normele deontologice și a șa mai departe. Tehnica a
însemnat c ă noi dup ă ce am f ăcut o analiz ă, am publicat ni ște rezultate și am stabilit un top al
celor mai curate discursuri și respectiv discursurile înc ărcate cu "hormoni". La început fiind

58 vorba de na ționalism, rasism, dar și despre echilibru, respectiv echilibrul fa ță de actorii
politici. Am publicat rezultatele astea, am încerca t s ă acces ăm pe diverse c ăi la cât mai mul ți
ziari ști dup ă care am constatat c ă impactul acestui tip de feed-back nu este pe m ăsura
aștept ărilor. S-au modificat ni ște politici editoriale în provincie în urma acestei presiuni și pot
să spun c ă prin cumul, în 15 ani au ap ărut în sfâr șit primele efecte, s-a atins o mas ă critic ă de
ziari ști care nu mai sunt rasi ști, vorbesc aici de rela ția fa ță de rromi.
Dar aparte de aceast ă activitate pe care o men ținem și o folosim înc ă în contextul
diverselor campanii pe care le organiz ăm, mi se pare c ă este mai profitabil și mai consistent
un demers care are o durat ă proiectat ă mult mai mare și anume s ă dezvol ți în consumatorul de
media spriritul critic necesar care s ă determine ziaristul s ă î și reformuleze misiunea. Deci, noi
avem de aproximativ 10 ani de zile o disciplin ă în liceu pe care încerc ăm s ă o expand ăm, s ă
pătrundem în cât mai multe discipline cu informa ții care s ă ajute elevul, studentul s ă reziste,
să înve țe s ă pre țuiasc ă valorile autentice ale jurnalismului și nu s ă fie un simplu p ăcălit de
discursul media.
De unde a ți primit finan țare și sprijin moral pentru înfiin țarea Agen ției de
Monitorizare a Presei?
M.T. : Finan țarea a fost sprijinul moral. Nu am avut t ătuci. Primul episod a fost
finan țat de o funda ție american ă, National Endowment for Democracy, care a r ămas
finan țator pentru înc ă câ țiva ani, pentru proiecte, candidai și puteai sau nu s ă te finan țeze.
Treptat s-a ad ăugat Funda ția "Soros pentru o Societate deschis ă" care a contat foarte mult în
primii ani pentru dezvoltarea jurnalismului. Dup ă aceea, treptat, banii europeni au devenit tot
mai importan ți și ast ăzi practic banii europeni au devenit 90%. Dac ă ar fi România o țar ă cu
tradi ții civice, cu o popula ție cu mentalit ăți mai democrate am putea conta pe sprijinul direct
dinspre popula ție. Mecanismul cu chiu cu vai exist ă, 2%, dar el înc ă nu permite absorb ția
către ong-uri decât a unor procente infime de la popu la ție.
(Interviu realizat de Radu ȚUȚUIANU pe 1 iunie 2010)

"Faci ceva în care crezi, dar ai și un beneficiu "
– Interviu cu Radu Filipescu –

Radu Filipescu (n. 26 decembrie 1955, Târgu-Mure ș) a fost disident anticomunist,
membru fondator al Grupului pentru Dialog Social (G DS), membru fondator APADOR – CH,
a primit FREEDOM Prize din partea Poul Lauritzen Fo undation of Denmark, distinc ția "High
5 " de la pre ședintele Bill Clinton. Din 1998 pân ă în prezent, este pre ședinte al GDS. De

59 asemenea este și pre ședinte al Asocia ției Revolu ționarilor f ără Privilegii (ARFP). Între
decembrie 1982 și mai 1983, Radu Filipescu a realizat și împr ăș tiat peste 20.000 manifeste în
Bucure ști chemând la demonstra ții împotriva conducerii Ceau șescu. La 7 mai 1983 a fost
arestat și condamnat la 10 ani închisoare pentru ”propagand ă împotriva societ ății socialiste”.
În decembrie 1984 – nominalizat "Prizonier al lunii " de c ătre Amnesty International în cadrul
unei campanii de eliberare a de ținu ților politici din ță rile est-europene. Pe 18 aprilie 1986 a
fost eliberat din deten ția în închisorile Rahova, Jilava și Aiud datorit ă eforturilor
organiza țiilor neguvernamentale Amnesty International, Ligue pour Droit de l'Homme,
posturilor de Radio Europa Liber ă, Vocea Americii.

Pentru ce idei a ți militat înainte de 1989? Unde și de la cine a ți înv ățat acele idei
care v-au determinat s ă scrie ți și s ă împr ăștia ți manifeste în 1983?
R.F. : Eram nemul țumit personal. Aveam o opinie diferit ă de cea pe care o auzeam
peste tot, p ărerea mea era c ă deja conducerea României, adic ă Nicolae Ceau șescu, avea mai
multe deficien țe decât realiz ări. Nu consideram c ă e o solu ție bun ă pentru țar ă. De cât ăva
vreme știam foarte mul ți prieteni nemul țumi ți, care glumeau împotriva sistemului și voiau o
alt ă solu ție pentru România. Dar ideea mea din proteste, din manifeste nu era un lucru pe care
doar un om poate s ă-l decid ă. Nu puteam s ă zic "da, sigur eu am dreptate", îns ă voiam s ă
existe un cadru în care și al ții care erau nemul țumi ți s ă-și exprime opiniile pe care le
prezentau foarte des în întâlnirile personale. Și atunci am considerat c ă trebuie creat un cadru,
mă refeream la un protest de strad ă, în care s ă demonstrez c ă situa ția e alta decât cea
prezentat ă în pres ă, la radio, la televiziune, într-un mod exagerat și chiar lipsit de total bun
sim ț și de civiliza ție.
În timpul ac țiunilor de protest și al anchetelor, în zilele de închisoare, v-a ți gândit
sau a ți invocat vreodat ă Actul Final de la Helsinki din 1975, referirile la respectarea
drepturilor omului și ale cet ățeanului?
R.F. : În acel proces din '83 nu am f ăcut apel la acel Act. Au mai fost ni ște proteste pe
care le-am f ăcut dup ă ce am fost condamnat, arestat și am petrecut 3 ani în închisoare. În '88
am ac ționat împreun ă cu al ți colegi de la închisoarea Aiud și am f ăcut un apel în care se
men ționau și drepturile pe care România și Ceau șescu le-au semnat prin Acordul de la
Helsinki. Am ini țiat sindicatul "Libertatea" împreun ă cu mai mul ți de ținu ți de la Aiud:
Gheorghe N ăst ăsescu, Neagu Marin, Tocu Victor, erau vreo șapte-opt și am trimis o scrisoare
în care se f ăcea referire la responsabilit ățile asumate de România. Dar în timpul procesului
din '83 am argumentat c ă ac ționam foarte legal și democratic, de și eram foarte con știent de
condamnarea ce va urma. Nu consideram c ă în România trebuie s ă ți se îngr ădeasc ă dreptul la

60 o op țiune politic ă de a alege chiar în cadrul societ ății. Existau prin Constitu ție, prin Codul
penal anumite drepturi care de fapt nu erau acordat e, ci îngr ădite.
A func ționat o re țea de angajament civic înainte de '89? Știa ți de existen ța altor
grup ări disidente de la Ia și, Timi șoara, Cluj? Avea ți discu ții, schimburi de opinii,
întâlniri, sus ținere din partea celolal ți disiden ți?
R.F. : Am ținut leg ătura cu fo știi de ținu ți de la Aiud. Erau rela ții deja personale, pe
care le-am suprapus cu ac țiuni dup ă ce am ie șit din închisoare. În acela și timp am avut
contact, eu sau prin p ărin ții mei care și ei s-au implicat la început în ap ărarea mea când eram
închis, au fost foarte multe leg ături, au trimis materiale în str ăin ătate. Prieteni de-ai mei și de-
ai p ărin ților mei au trimis scrisori în str ăin ătate, la Europa liber ă. De exemplu, tata era medic
și a fost la un congres la Cluj, era urm ărit de Securitate, o urm ărire foarte clar ă, evident ă și de
care era con știent. Atunci tata s-a întâlnit cu doamna Ana Bland iana. De asemenea, țineam
leg ătura cu Mihnea Berindei din str ăin ătate, prin cunoscu ți.
Știam c ă sunt și al ții. În '88 a avut loc arestarea de la România liber ă, cu B ăcanu. Tot
tat ăl meu s-a întâlnit cu familiile lor și am trimis ni ște scrisori, documenta ție despre cazul lor,
în str ăin ătate, la Europa liber ă. Exista o re țea, dar imediat ap ăreau represiunile, aceste leg ături
erau foarte periculoase. În cazul promov ăriii sindicatului Libertatea în '88, în momentul câ nd
a ap ărut și la Radio Europa Liber ă o informare despre aceast ă ini țiativ ă m-au sunat diverse
persoane; în momentul în care te întâlneai ap ăreau grupuri de securi ști și persoana cu care
voiai s ă te întâlne ști era pur și simplu s ăltat ă f ără s ă fi existat niciun fel de ac țiune, adic ă nici
nu apucai s ă te întâlne ști, s ă organizezi ceva c ă și aveau loc arest ările. Era o prevenire abuziv ă
și o supraveghere foarte mare. Plus c ă în timpul anchetelor și dup ă, aveau loc amenin ță ri care
de multe ori au și fost puse în practic ă. Sistemul practica terorismul de stat.
În fa ța amenin ță rilor, po ți s ă le probezi și pân ă la urm ă s ă supor ți repercusiunile, dar
uneori încerci s ă ob ții și ni ște rezultate. Interesul nu e neap ărat de a fi victim ă. Pân ă la urm ă
dovad ă a fost și cazul Gheorghe Ursu care a fost omorât în închiso are, dar și ceea cea a f ăcut
Ceau șescu și regimul lui în decembrie '89. Deci, era o reac ție pe care o a șteptai. Cu cât ai fi
avut ni ște ac țiuni mai periculoase pentru sistem, sistemul ( și Ceau șescu, și Securitatea) nu ar
fi avut nici un fel de re ținere de a folosi absolut orice metod ă. Nu reprezenta o problem ă din
partea lor ilegalitatea, abuzul, tortura. Sau crima .
Cum a contribuit disiden ța anticomunist ă la formarea societ ății civile post-
comuniste?
R.F. : A existat o oarecare continuitate. Unii dint re cei care au fost implica ți înainte de
'89 au continuat s ă se implice în structurarea unei societ ăți civile în România, chiar au fost
câteva repere importante. Componen ța politic ă care nu a fost legat ă de disiden ți, ci aproape de

61 sistemul comunist num ăra mult mai mul ți membri. Structurile din partea cealalt ă au ac ționat
mai puternic și din cauza efectelor cultului personalit ății: pe de o parte, s-a promovat o
singur ă persoan ă, Ceau șescu, pe de alta, pu ține alte persoane, personalit ăți au putut fi
cunoscute. P ărerea mea e c ă în '90 a fost o mi șcare civic ă destul de consistent ă în m ăsura în
care aveam un adversar rezonabil. Adversarul, prin structurile FSN-ului și Iliescu, a preluat
foarte multe structuri, re țele din vechiul sistem și le-a folosit – infrastructur ă, oameni,
televiziune. Dar pân ă la urm ă în '96 cred c ă schimbarea lui Iliescu cu Conven ția Democrat ă a
fost efectul în mare parte al Alian ței Civice, o structur ă civic ă împreun ă cu partidele istorice și
cu Partidul Democrat.
Ați amintit de reperele din cadrul societ ății civile. V ă referi ți la persoane sau
idei?
R.F. : Și repere, și personalit ăți. Ticu Dumitrescu, Ana Blandiana, fo ști de ținu ți
politici, grupul de la Timi șoara, Societatea "Timi șoara", George Șerban, grupuri de
intelectuali de la Timi șoara, Ia și, Cluj, Bucure ști – poate nu suficient de consistente, dar au
avut un impact. GDS-ul, Alian ța Civic ă, Comitetul Helsinki.
Cum a luat fiin ță Grupul pentru Dialog Social în 1989?
R.F. : În primele zile dup ă 22 decembrie ne-am pus problema cre ării unei structuri, cu
re ținerea din partea unora de a ne implica direct ca p artid sau ca structur ă deschis ă. Eram un
grup de fo ști disiden ți, cunoscu ți, prin extindere câ țiva pe care nu-i cuno șteam foarte bine, s-a
creat un grup de vreo 40 de persoane și pot s ă spun c ă am avut și realiz ări și nerealiz ări.
(N.R. Într-un alt interviu Radu Filipescu r ăspundea astfel la aceea și întrebare: "Au fost
ni ște întâlniri la Andrei Ple șu, unde Mihnea Berindei a invitat câ țiva viitori membri ai
Grupului, pe 27 decembrie 1989. Apoi, pe 30 decembr ie, a avut loc o conferin ță de pres ă la
Hotel Continental, cu mul ți dintre membrii fondatori ai Grupului – Gabriel Li iceanu, Mariana
Celac, Mircea Dinescu, Stelian T ănase, Alin Teodorescu, Tomas Kleininger și înc ă câ țiva.
Conferin ța a fost destul de animat ă și oamenii erau plini de entuziasm și de ini țiative. GDS a
fost prima organiza ție care și-a anun țat înfiin țarea, pe 30 decembrie 1989, și care s-a
înregistrat la judec ătorie, în ianuarie 1990.)
Silviu Brucan a facilitat ob ținerea sediului GDS. A mai contribuit și în alt mod la
dezvoltarea grupului?
R.F. : Pe domnul Brucan l-am întâlnit dup ă decembrie, prin ianuarie '90. Când ne-am
întâlnit prima oar ă, cu Stelian T ănase, Alin Teodorescu și al ții, Mihnea Berindei ne-a pus
problema c ă avem nevoie de un sediu, iar Stelian T ănase știa de cl ădirea de pe Calea
Victoriei, nr. 120 . Noi având problema la cine s ă apel ăm în cadrul celor de la conducerea
Frontului din acea vreme, l-am solicitat pe Brucan. Eu îl știam ca apari ție la Europa Liber ă și

62 a fost unul dintre cei care î și prezentau o pozi ție disident ă destul de important ă în cadrul
Partidului Comunist. A fost o voce împotriva lui Ce au șescu. Omul cred c ă e judecat pân ă la
urm ă și cu bune și cu rele, de faptul c ă el a avut înainte de anii '70 o implicare destul d e
serioas ă în partid și propaganda comunist ă. Dar în '90 el a r ăspuns deschis la propunerile
noastre și ne-a sprijinit în aceast ă idee. Din câte știu, unii oameni din Grup se știau mai bine
cu el din perioada disiden ței, pe planul studiilor și punctelor de vedere ideologice.
De unde a ți primit finan țare și sprijin moral pentru activit ățile GDS?
R.F. : Una din cele mai importante resurse a fost f aptul c ă am primit un sediu pe care
l-am administrat și l-am împ ărțit cu activit ățile altor organiza ții și Comitetul Helsinki,
APADOR- CH. Plus c ă am avut la un moment dat și ni ște finan ță ri prin anumite programe din
str ăin ătate, pentru instala ții, echipamente.
Ce activit ăți importante a desf ăș urat G.D.S.?
R.F. : În general a fost un loc și un grup de oameni deschi și pentru dezbateri, cu
implicare și cu rezultate de influen țare a cursului social, politic și profesional, sindical. Adic ă,
în multe direc ții, au pornit ini țiative, s-au adunat oameni, au creat alte organiza ții, și-au
promovat ini țiativele care influen țau direct sau indirect prin impactul pe care îl ave a Grupul,
foarte limitat, s ă fim reali ști. Grupul a însemnat un oarecare reper de la care se a ștepta mult,
poate s-a realizat mai pu țin din ce se a ștepta.
Dialogul dintre intelectuali și muncitori și ță rani a r ămas doar la nivel de
inten ție?
R.F. : Au existat tot timpul leg ături, poate nu suficient de consistente, ini țiative pe
tema legilor propriet ății A fost o zon ă comun ă cu ță ranii și fo știi proprietari, o zon ă deschis ă
și care a sus ținut m ăsurile democratice de repunere a unor drepturi înc ălcate și interzise dup ă
'40, dup ă '44, '46-'47. O reîntoarcere la valorilei morale și economice dinainte de '45. De
asemena am creat leg ături cu sindicatele, multe sindicate au avut primel e întâliniri în acea
zon ă la GDS. Treceam printr-o perioad ă lipsit ă de obiceiul unor dezbateri deschise și absolut
fără restric ție, iar din punctul ăsta de vedere noi la Grup am fost foarte deschi și și nu neap ărat
prin meritul nostru. Conceptul a prins bine și le-a fost util multora.
Referindu-ne la anul 1990, cu mineriadele, conflict ele de la Târgu Mure ș și alte
ac țiuni de intimidare a societ ățiii civile, reminiscen țe ale terorismului de stat. Cum a
influen țat terorismul de stat ac țiunile GDS? A intervenit frica, timorarea, autocenz ura,
autolimitarea dup ă ce a ți trecut prin mineriade etc?
R.F. : Am avut ni ște limit ări date de situa ția existent ă, dar nu limit ări pe care s ă ni le fi
impus noi. Nu cred c ă am ajuns la niciun fel de compromisuri con știente sau de compromisuri
acceptate. Pur și simplu noi ne-am v ăzut de ale noastre și am pretins lucrurile pe care le-am

63 considerat normale și cele care pe undeva cred c ă s-au realizat dup ă 20 de ani, chiar dac ă nu s-
au realizat atunci. De exemplu, în prezent avem tem a lustra ției. Chiar dac ă legea s-a dat
numai acum și a fost respins ă, conceptul a existat și tot timpul a pus presiune asupra
deciden ților politici. Nu a fost o presiune legiferat ă și definitiv ă, dar cred c ă în foarte multe
cazuri a func ționat. Probabil e cam optimist ceea ce spun, dar e o realitate. Presiunea i-a f ăcut
pe unii sau s ă se simt ă mai bine sau uneori a permis anumite schimb ări. Și unui decident
politic chiar dac ă are anumite calit ăți îi trebuie o presiune ca s ă poat ă impune o decizie
împotriva cuiva care de ține o pozi ție politic ă mai bun ă datorit ă conservatorismului.
Ați încercat dup ă '89 s ă v ă c ăuta ți dreptatea privind persecu țiile din timpul
comunismului? A ți c ăutat urmele celor care v-au închis și persecutat?
R.F. : Nu am avut o preocupare special ă în direc ția asta. Eu m-am considerat norocos
în modul în care am ie șit din acea perioad ă, pentru c ă am fost împreun ă cu familia, s ănătos și
n-am avut ceva de suferit, ceva ireparabil. Tat ăl meu a fost pensionat for țat s ă se retrag ă de la
spital în '86, iar pentru cineva care era practic p re ședintele Asocia ției Anestezi știlor din
România și vicepre ședinte al Academiei Mondiale de Anestezie, care î și iubea foarte mult
meseria, însemna un sacrificu și o pierdere foarte mare. Dup ă '90 a reu șit s ă î și recupereze și
pozi ția medical ă și aprecierea sistemului.
Personal nu am urm ărit r ăzbunare sau revendic ări. Țin minte c ă pe unul dintre
anchetatori l-am g ăsit în cartea de telefon și am încercat dou ă zile s ă v ăd dac ă locuie ște acolo
la adresa din cartea de telefon. N-am reu șit s ă-l v ăd și dup ă aia nu l-am mai urm ărit, n-am
urm ărit revendic ări sau r ăzbun ări personale. Pe de alt ă parte, am considerat c ă un caz precum
cel al lui Gheorghe Ursu în care el a fost omorât și familia a avut de suferit ar fi trebui s ă fie
rezolvat cât mai bine în justi ție. Justi ția a condamnat trei persoane, e vorba de de ținutul Clit ă
Marian și de doi șefi de la mili ție din acea vreme, parc ă Tudor St ănic ă și Mihai Creang ă. Au
fost condamna ți to ți, dar de ținutul Clit ă a stat în închisoare mai pu țin de doi ani din cauza
cazului Gheorghe Ursu și a ajuns în str ăin ătate unde a omorât o stewardes ă suedez ă. Tudor,
cel care l-a înv ățat și l-a pus s ă îl omoare pe Gheorghe Ursu, tr ăie ște bine-mersi, condamnat și
eliberat pe motive medicale. Chiar am f ăcut ni ște aten țion ări din nou c ă e absolut grav faptul
că pentru omorârea lui Gheorghe Ursu, Tudor St ănic ă a fost eliberat medical, moral el are o
răspundere foarte mare, pentru c ă el l-a înv ățat pe Clit ă cum s ă-l omoare în arest pe Gheorghe
Ursu. Nu știu cui i s-ar p ărea leg ătura indirect ă, dar mie mi se pare c ă leg ătur ă e destul de
grav ă – de ținutul a fost înv ățat s ă omoare de anchetatori. Pedepsele au fost mult prea u șoare
pentru Clit ă care a ajuns acum s ă omoare din nou în str ăin ătate. Și ne mai mir ăm de ce avem o
astfel de imagine în afar ă.
Se pare c ă în acest caz, iertarea a cap ătat valen țele unui viciu…

64 R.F. : Clit ă a fost condamnat pentru crima împotriva lui Gheorh e Ursu la 20 de ani de
închisoare, dar condamnarea respectiv ă a intrat sub inciden ța unei amnistii dat ă de Ceau șescu
care i-a înjum ătățit pedeapsa, a ajuns cu zece ani. Mi se pare ceva e xagerat de în țeleg ător.
Clit ă mai trebuia s ă fac ă doi ani și instan ța i-a dat not ă bun ă la purtare și eliberare
condi ționat ă mai devreme.
Cum privi ți azi ac țiunile dvs. de angajare social ă? A meritat s ă v ă implica ți
pentru cauza unor concet ățeni care în anii '80 r ămâneau pasivi, iar în anii '90 poate nu
în țelegeau inten țiile GDS?
R.F. : Bineîn țeles c ă a meritat. Și merit ă din dou ă puncte de vedere. Unu: din punctul
de vedere al comunit ății, în sensul c ă faci parte din comunitate, e ști interesat ca comunitatea
să func ționeze în direc țiile în care crezi tu. Și al doilea, dac ă apar ții unei comunit ăți ce rezolv ă
ni ște probleme î ți rezolv ă și ție problemele.
Să v ă dau un exemplu de la o ac țiune de acum câ țiva ani. Am luptat pentru Ștrandul
Tineretului care urma s ă fie închis. Timp de trei ani, am f ăcut proteste împotriva unor decizii
și contracte abuzive, ilegale, iar în prezent s-a aj uns ca o firm ă s ă preia ștrandul și s ă-l
reamenajeze. Duminica trecut ă am fost și am f ăcut o baie în ștrand. O s ă-l deschid ă oficial
săpt ămâna asta. Dup ă trei ani de zile, ștrandul func ționeaz ă și pentru sportivi, și pentru public.
E mai pu țin decât am fi vrut s ă fie, o baz ă sportiv ă mai ampl ă. Oricum, beneficiem de ștrand,
comunitatea și eu personal m ă duc cu familia. Deci, ai și o satisfac ție pentru faptul c ă faci
ceva în care crezi, dar ai și un beneficiu direct. Dac ă stai de-o parte și numai te plângi și
comentezi, nici nu-i aju ți pe al ții, nici nu te aju ți pe tine. Din punctul meu de vedere, a meritat
ce am f ăcut înainte și dup ă de ’90.
(Interviu realizat de Radu ȚUȚUIANU pe 9 iunie 2010)

65 Fragmente de interviuri publicate în revista 22, anul 1991:

Lumea est-european ă – o tragic ă pierdere de timp, de oameni, de energii
– fragment din interviul cu Ioan Petru Culianu, rea lizat de Gabriela Adame șteanu,
publicat în revista 22, nr. 13/1991 –

“Ioan Petru Culianu. N ăscut în Ia și, în 1950. Discipol al lui Mircea Eliade.
Actualmente, profesor de Istoria Religiilor la Univ ersitatea din Chicago.”

“Gabriela Adame șteanu: În primele luni ale anului trecut am tr ăit (ca atâta alt ă
lume) cu impresia c ă Televiziunea noastr ă “cea bun ă” s-a stricat dup ă dou ă s ăpt ămâni.
Mai târziu m-am gândit c ă se poate ca totul s ă fi început chiar cu prima imagine.
Ioan Petru Culianu: Da, numai c ă acest scenariu fusese studiat foarte bine. S-a sp us c ă
a fost cea mai spectaculoas ă opera ție K.G.B. dup ă retragerea armatelor din Afganistan.
Evident, K.G.B.-ul are o tradi ție destul de serioas ă de succese, mai ales în str ăinătate.
Înl ăuntrul Uniunii Sovietice se pare c ă sau cam pierde teren sau studiaz ă scenarii foarte…
nelini știtoare.
G.A. : Totu și, lumea a ie șit spontan în strad ă. Și aceasta este și teza României
Mari: c ă nu a existat o revolu ție.
I.P.C. : Nu știu care sunt concluziile pe care le trage România Mare. Eu trag concluzia
că România Mare exist ă tocmai pentru c ă nu a fost o revolu ție. Dac ă ar fi fost o revolu ție,
România Mare n-ar fi existat. Sigur c ă lumea a ie șit în strad ă, numai c ă și asta era prev ăzut în
scenariu. Cred c ă din punctul de vedere al desf ăș ur ării scenariului a fost o mare reu șit ă. Dar,
cum pe urm ă coresponden ții occidentali au început s ă sesizeze incongruen țele, începând de la
victimele care nu erau victime, c ă erau morga și…
G.A. : Dar au murit peste o mie de oameni…
I.P.C. : Da, dar cum au murit unii este foarte curi os. De și Securitatea se d ăduse de
partea Guvernului provizoriu, autobuze de securi ști erau trimise în sprijinul armatei, armata
deschidea focul și tot autobuzul c ădea. Din câte am în țeles, foarte multe dintre victime erau
sau inutile sau gândite diabolic, ca s ă creeze sânge. Este planul cel mai teribil care se putea
studia și duce la îndeplinire.
G.A. : Dar de ce trebuia f ăcut cu atâta sânge?
I.P.C. : Nu știu. O fi specificul na țional. Dac ă dictatura lui Ceau șescu formeaz ă
sprecificul românesc, atunci ceva sânge sigur c ă era necesar. Dar acestea sunt doar ipoteze.

66 G.A. : Sunt pu țin jignit ă când pui totul pe seama K.G.B.-ului. Cum, Securita tea
română nu putea organiza și singur ă totul?
I.P.C. : Prostia Securit ății române e epocal ă, de o profunzime nemaiv ăzut ă.
G.A. : De ce trebuia o tranzi ție atât de spectaculoas ă când în toate celelalte ță ri
din Est nu a existat niciun mort?
I.P.C. : Eu nu știu acum câte victime au fost prev ăzute, dar cred c ă o anume v ărsare de
sânge era prev ăzut ă. Dac ă nu aveai sânge, trebuia s ă-l faci s ă curg ă. Doar ță rile din est n-au
avut niciun Ceau șescu. “Luxul” acesta numai românii și l-au permis.”

“O țar ă f ără tineri, f ără intelectuali se poate conduce numai cu biciul”
– fragmente din interviul cu doctorul Nicolae Const antinescu, realizat de Rodica
Palade, publicat în revista 22, nr. 7/1991 –

“Nicolae Constantinescu este șeful disciplinei de anatomie clinic ă și tehnici chirurgicale la
Institutul de Medicin ă și Farmacie din Bucure ști. Medic primar la Spitalul de chirurgie Col țea
(…) membru în Consiliul director al Alian ței Civice din România.”

“Rep. : Până în decembrie 89 a ți mai v ăzut împu șca ți?
Dr. N.C. : Niciodat ă. (…) Vede ți, știam ce e comunismul. Existau o sumedenie de
defini ții: comunismul este calea cea mai scurt ă prin care cei care nu merit ă acced la putere etc.
Dar în niciun moment eu nu am crezut c ă dimensiunea comunismului este atât de abject ă.
Poate c ă nici ei, comuni știi, n-au crezut c ă pot să fie în stare s ă fac ă a șa ceva.”

“Rep. : Crede ți c ă cei care au tras erau comuni ști?
Dr. N.C. : (…) Eu am convingerea – rezultat ă din intui ție dar și din aprecierea
situa țiilor pe care le-am tr ăit – am convingerea deci c ă exist ă o list ă precis ă cu to ți cei care au
tras, cu ce fel de arme, unde se g ăsesc acele arme și unde se g ăsesc acei indivizi. Cine î și
poate închipui c ă, din punctul de vedere al înregistr ării exacte, mai ales al celor care aveau
arme, nu exista o ordine des ăvârșit ă. Altele erau necazurile pe vremea lui Ceau șescu, dar
ordinea cu care erau înregistra ți purt ătorii de arm ă trebuie s ă fi fost perfect ă. A șa încât, atunci
când vii și spui nu știu cine a tras, nu știu cu ce… Cum și cine poate s ă cread ă asta? Sunt
convins c ă se știe exact cine, cu ce, în cine. Și-atunci se pune problema: care este motivul

67 pentru care nu se spun ast ăzi acele lucruri? Șantaj? Lini ște? Preg ătirea unor ac țiuni de acela și
fel?”

“Rep. : Pia ța Universit ății n-a însemnat cumva tocmai o încercare de a ne
clarifica?
Dr. N.C. : Pia ța Universit ății… A fost cea mai clar ă și mai curat ă invita ție la ceva bun.
Nimeni nu trebuie s ă uite c ă, în acea Pia ță , în decembrie, oameni în genunchi au acceptat s ă
fie împu șca ți. Acolo este un cavou na țional. Este un loc sfânt deasupra c ăruia eu și acum am
impresia c ă arde ceva. Și nu po ți în țelege Pia ța Universit ății din aprilie, mai iunie, f ără s ă știi
ce bine a fost acolo în decembrie. Starea biblic ă pe care am tr ăit-o noi la sfârșitul lui ‘89 și în
primele zece zile ale lui ‘90 am reg ăsit-o și în cele 52 de zile ale Pie ței Universit ății. Îmi
amintesc prea bine: am operat cu intermiten țe între 21 șI 27 decembrie, rugându-m ă la
Dumnezeu s ă-mi dea putere și s ă nu obosesc.”

“Rep. : Ce rol joac ă, în lumea noastr ă de ast ăzi, Alian ța Civic ă?
Dr. N.C. : Alian ța Civic ă este o asociere de oameni care doresc, în cel mai bun sens al
cuvântului, clarificarea. Sunt oameni care cred în capacitatea acestui popor de a ie și la
suprafa ță . Și cum nici celui mai bun ordinator nu po ți s ă-i ceri decizie, f ără s ă-i dai
informa ție, Alian ța Civic ă dore ște ca poporul s ă fie bine informat asupra a ceea ce se
întâmpl ă, asupra drepturilor fiec ărui individ, dezvoltând în acest fel competen ța și apetitul
civic. Sunt voci care spun: o s ă deveni ți partid? Și altele: de ce nu deveni ți partid? Dar nu asta
este important. Important este ca în momentul în ca re individul î și alege un anume partid el s ă
aib ă o motiva ție care s ă țin ă de aspira țiile lui reg ăsite în platforma acelui partid. Alian ța
Civic ă î și propune o oper ă de educa ție, de școlarizare, iar unul dintre programele majore ale
A.C. îl reprezint ă Academia Civic ă. Problemele cu care se confrunt ă A.C. sunt numeroase,
probleme care- și cer rezolvarea într-un termen scurt și probleme care nu se pot rezolva decât
pe termen lung. A.C. vrea s ă fie un sprijin pentru omul derutat și dezam ăgit, s ă medieze între
individ și politicul care-i inspir ă ori neîncredere, ori repulsie. Nu ne mai putem per mite
improviza ții. Am v ăzut la ce groz ăvii ne-au dus improviza țiile. Indiferent de op țiunile noastre
politice, trebuie s ă bar ăm drumul c ătre putere celor nepreg ăti ți s ă o aib ă.
Să ști ți îns ă c ă eu și de la G.D.S. a ștept mai mult, pentru c ă v-ați implicat în formula
fundamental ă a democra ției – dialogul. Sunt o mul țime de probleme pe care ar trebui s ă le

68 pune ți în discu ție și s ă g ăsi ți solu ții: cum poate ajunge informa ția la om, care e limbajul
credibil, cum poate fi eliberat omul de politic, ce se întâmpl ă cu ță ranul…”

Orice justificare moral ă a exilului românesc a încetat s ă mai existe
– fragmente din interviul cu poetul Mihai Ursachi, director al Teatrului Na țional din
Ia și, publicat în revista 22, nr. 6/1991 –

“Rep. : Când a ți ajuns în Ia și?
M.U.: În martie. Am venit înso țit de cei doi mini ștri adjunc ți de la Ministerul Culturii,
pentru ca a doua zi diminea ța, s ă fiu instalat la direc ția Teatrului Na țional.”

“Rep. : Ieri mi-a ți ar ătat un document din care ar rezulta c ă via ța dumneavoastr ă,
aici, în Ia și, nu este grozav de u șoar ă.
M.U. : Chiar deloc. Primesc vreo dou ăzeci de amenin ță ri pe zi. Foarte specifice.
Înjunghierea mea și incendierea Teatrului Na țional.
Rep. : Dumneavoastr ă în țelege ți de ce apar aceste amenin ță ri?
M.U. : Nu. Și nici n-am timp s ă în țeleg.”

“Rep. : Îmi da ți voie s ă joc rolul unui na țonalist fervent și obtuz?
M.U. : Sunte ți invitatul meu.
Rep.: Mihai Ursachi, de ce-ai plecat atunci în ’81, când locul scriitorilor români era
în România?
M.U. : Sunte ți sigur c ă scriitorii români aveau loc în țara lor?
Rep. : Bine, dar ce te face s ă sus ții c ă locul lor nu era în țar ă?
M.U. : Pentru c ă nimic nu mai eferea o șans ă de supravie țuire decât pe termen scurt pentru un
scriitor. Eu întrevedeam, în cazul în care r ămâneam cel pu țin un an, o degradare moral ă.
Majoritatea ori au murit, ori s-au degradat moral. .. Chiar ace știa din urm ă nu trebuie v ăzu ți
neap ărat ca ni ște tic ălo și… Au fost c ăderi în alcoolism, concesii nemotivate, surprinz ătoare…
Era o atmosfer ă de marasm, f ără nicio raz ă de lumin ă, f ără nicio speran ță de supravie țuire,
nici m ăcar fizic ă… Ca s ă nu mai vorbesc de cea intelectual ă…
Rep. : Dumneata, Mihai Ursachi, vrei s ă spui c ă to ți scriitorii care au r ămas în
țar ă s-au degradat moral?
M.U. : Nici pomeneal ă.

69 Rep. : Bine, și atunci nu te contrazici?
M.U. : Unele naturi mai puternice… De exemplu… Pu țini dintre cei buni… Unele
naturi mai puternice, cum ar fi de exemplu, Ana Bla ndiana, cu toate c ă e femeie și scrie o
poezie de mare delicate țe… În ce m ă prive ște, m-am temut pur și simplu de sinucidere lent ă,
cum a fost cazul lui Mazilescu, al lui Preda, sau a l lui Nichita St ănescu… M-am mai temut de
nebunie de gesturi necugetate… Îmi amintesc c ă pe Mazilescu îl apuca deodat ă s ă strige pe
strad ă împotriva comunismului… Pe de alt ă parte, în Ia și, fusesem de mai multe ori amenin țat
cu un accident de automobil, eu neconducând ma șina, dar merg;nd pe biciclet ă… Pe colegul
meu de pu șcărie, Doru Ionescu, mergând pe biciclet ă, l-a c ălcat o betonier ă…
Rep. : De ce ai plecat, Mihai Ursachi, c ând aici era nevoie de dumneata, ca s ă
protestezi în mod deschis împotriva odioasei dictat uri ceau șiste?
M.U. : Împreun ă cu Ana Blandian, Marin Preda, Nicolae Manolescu, D an H ăulic ă,
Mircea Dinescu, Ileana M ălăncioiu, am rezistat atât cât am putut. Am fost prin tre ei atâta cât
mi-a fost cu putin ță .”

”Dac ă tot ce s-a făcut în acest an risc ă s ă dispar ă prin acest gest,
răspunderea mea devine mult mai grea”
– fragment din interviul cu Andrei Ple șu, Ministrul Culturii, realizat de Gabriela
Adame șteanu, publicat în revista 22, nr. 1/ 1991 –

“Andrei Ple șu. : A ș vrea s ă spun ceva despre unele ecouri pe care le-a stârnit gestul meu
(n.r. cererea de demisie) în medii diferite și despre ecoul pe care el l-a avut asupra mea.
Pentru c ă e o problem ă care pune în discu ție mentalitatea politic ă a întregii popula ții și a
tuturor grupărilor politice. Sunt prea multe scenarii politice î n România la ora asta. Guvernul
(respectiv puterea) are scenariile lui, se vorbe ște despre scenarii ale opozi ției. Opozi ția la
rândul ei secret ă în fiecare moment scenarii, și aproape fiecare individ este purt ătorul unui
scenariu. Din cauza aceasta noi gândim politic foar te schematic. Or, gândirea asta în scheme
abstracte care eludeaz ă realit ăți palpabile, care eludeaz ă realitatea uman ă cu care are de-a
face, e foarte comunist ă în spirit. Ceau șescu gândea în scheme, el nu gândea în date reale și
substan ță uman ă, ci în principii, în strategii globale. Ceau șescu gândea foarte abstract,
Ceau șescu era un metafizician, în felul lui. Ei bine, no i tindem s ă r ămânem în aceast ă tradi ție
metafizic ă. Și, în clipa în care un om sau o realitate nu intr ă în scenariul nostru, ne indign ăm,
ne sup ărăm pe oameni și pe realitate c ă nu intr ă în schem ă. În loc s ă ne amend ăm schema.”

70 Concluzii

Între 1990 și 1996, societatea civil ă româneasc ă a fost structurat ă dup ă model pluralist
cu asocia ții multiple, voluntare, concurente, non ierarhice și nu neap ărat diferen țiate dup ă
criterii func ționale. Statul nu s-a amestecat pentru a controla o ng-urile, a le acorda licen țe,
recunoa ștere, subven ții. Asocia țiile au dezvoltat rela ții cu partidele, fie prin lobby , fie prin
campanii de mobilizare a opiniei publice, ac țiuni de protest, dezbateri etc. Dup ă 1989, a
devenit evident ă tendin ța spre politizarea societ ății civile (cu prec ădere în cazul marilor
sindicate), dezvoltarea conexiunilor dintre grupuri le de presiune organizate și guvernare au
determinat pe parcursul tranzi ției coexisten ța modelului pluralist cu acela neocorporatist.
Diferen ța dintre cele dou ă modele de reprezentare civil ă const ă în logica particip ării
membrilor și în interven ția asupra problemelor sociale. Sistemul pluralist e compus din re țele
pu țin dezvoltate, instabile în rela ția cu statul, fragmentate, s ărace în resurse, incapabile de
programe pe termen lung și direc ționate spre a ob ține încrederea celor reprezenta ți. Sistemul
neocorporatist reprezint ă o re țea de asocia ții puternice, integrate intereselor statului, bogat e în
resurse, relativ independente de propriii membri și capabile de a dezvolta proiecte pe termen
lung în colaborare cu institu țiile publice.
În dizerta ția noastr ă despre apari ția re țelelor de angajament civic din România
postcomunist ă am încercat s ă analiz ăm laolalt ă actorii sociali implica ți în procesul de
democratizare. Reconstruirea societ ății civile a f ăcut deseori subiectul articolelor de
specialitate, mai pu țin al unor lucr ări de amploare. Articolele știin țifice consultate prezint ă
diversele aspecte ale mi șcărilor civice, fie la modul general (societatea civi l ă e asimilat ă
intelectualit ății, opiniei publice), fie în mod specific, adic ă se analizeaz ă ac țiunile
intelectualilor, muncitorilor sau ale mirenilor pre ocupa ți de biseric ă, f ără a surprinde
interdependen ța dintre actorii sociali. Dizerta ția noastr ă a subliniat rela ția dintre actorii
societ ății civile, precum și raportul dintre fiecare actor în parte și structura de putere sau
majoritatea pasiv ă a popula ției. M ăsura impactului primelor ac țiuni civice asupra
reprezenta ților culturii politice autoritariste, respectiv pas iviste a fost dat ă de rezultatul
alegerilor din 1996, câ știgate de opozi ția sprijinit ă de c ătre for țele civice (referirile la sondaje
de opinie din perioada 1990-1996 ar fi fost utile î n cazul unei cercet ări mai extinse).
Cercetarea noastr ă confirm ă teza ini țial ă c ă societatea civil ă a pus presiune pe
conducerea politic ă determinând orientarea societ ății române ști c ătre valorile democra ției
liberale, ci nu stagnarea în zona gri. A minimaliza rolul militantismului civic în procesul de
democratizare a României post-totalitare înseamn ă a ceda frustr ării n ăscute de factorul timp –

71 de unde și repro șul comun c ă “societatea civil ă nu a indus o schimbare a mentalit ății la
majoritatea popula ției și nici postnomenclaturii”. Am ar ătat dinamismul extraordinar al
re țelelor civice, puterea lor de a umple într-o perioa d ă de șase ani vidul civic provenit din
perioada totalitar ă. Pentru consolidare și dezvoltare, nucleul de societate civil ă are nevoie de
timp, constan ță și adaptabilitate, astfel încât s ă î și extind ă influen ța asupra acelor zone ale
societ ății mai pu țin expuse la mesajele de chemare la implicare socia l ă. Perseveran ța în
ac țiuni civice poate produce în timp acea mas ă critic ă prin intermediul c ăreia societatea în
ansamblul ei s ă reziste la eventualele piedici și devieri de pe traseul democratic. Primii actori
civici au demonstrat vitalitate în fa ța unui stat osificat și a unei majorit ăți ostile. Cercetarea
noastr ă a cuprins perioada ’90-’96, când rezultatele re țelelor de angajament civic au fost
impresionante dac ă ținem cont de persecu țiile constante din partea puterii. De asemenea, dac ă
avem în vedere presiunea spre bestializare a societ ății române ști din timpul comunismului,
vom în țelege c ă tot ce a urmat dup ă 1989 a dovedit cum în România, chiar sub dictatura lui
Ceau șescu, o dat ă cu noua genera ție de “decre ței” a ren ăscut libertatea.
Am descris aspectele negative ale dezvolt ării “în grab ă”a re țelelor de angajament
civic, tenta ția intelectualit ății de a mistifica drepturile civile, de a le recuno a ște drepturile doar
celor care con știentizeaz ă responsabilitatea de a fi liber. Izolarea intelect ualilor în s ălile de
curs sau la televizor a întârziat ridicarea nivelul ui de con știin ță politic ă la muncitori și ță rani.
Reconstruirea societ ății civile pân ă în 1996 a sem ănat cu o ini țiere gnostic ă, rezervat ă unui
cerc restrâns ce putea decripta mesajele despre dem ocra ție; cine nu în țelegea ce vor s ă spun ă
liderii civici primea observa ții dispre țuitoare adresate ignoran ților. Reprezentan ții societ ății
civile și cei ai opozi ției au deviat deseori de la deschiderea ideologic ă adoptând mai degrab ă o
atitudine rigid ă, b ănuitoare de scenarii ascunse la nivelul structurii de putere și al maselor
ignorante. Noile repere propuse de societatea civil ă proveneau din trecutul interbelic și
facilitau deghizarea exclusiv ă a anticomunistului în cet ățean – în anii ‘90, rareori intelectualii
au ini țiat un dialog concret, dincolo de inten ții, cu cei care nu manifestau aptitudini
anticomuniste, dar nici nu voiau s ă r ămân ă tributari mentalit ății comuniste. În mod special,
ace ști oamenii debusola ți au avut nevoie de iluzii eliberatoare. Blocajul r ela ției intelighe ție –
mase a contribuit la întârzierea afirm ării statului de drept.
Expresia “societate civil ă” define ște altceva în Occident decât în R ăsăritul Europei. În
democra țiile consolidate, societate civil ă înseamn ă stat de drept. Dup ă un proces istoric,
marcat de numeroase deform ări de structur ă, statul a devenit un instrument folositor întregii
societ ăți, un instrument care împreun ă cu grupurile de presiune neguvernamentale formeaz ă
sistemul democratic prin intermediul c ăruia cet ățenii se organizeaz ă liber pentru a- și media

72 interesele și a rezolva echitabil problemele comune. Societatea civil ă a îmblânzit astfel statul
alt ădat ă constituit pe principiul violen ței și puterii.
În timpul comunismului în Centrul și Estul Europei, societatea civil ă fie nu s-a
dezvoltat (a șa cum e cazul României și Bulgariei unde au avut loc doar acte de disiden ță
izolat ă și ne-sistematic ă), fie a evoluat în pofida agresiunii statului (în Cehoslovacia, Polonia,
Ungaria). În Est, societatea civil ă denume ște un nucleu în interiorul societ ății, anume re țeaua
care a pornit subminarea partidului-stat și a insistat pe valorile pluralismului.
În Occident, delimitare dintre societatea civil ă și puterea politic ă are loc în condi țiile
unei suveranit ăți sl ăbite a statului pe fondul tradi țiilor civice. În România, de și conducerea
politic ă a prelungit sfâr șeala ideologiei marxiste, pluralismul ideologic pro movat de societatea
civil ă româneasc ă a creat premisele apari ției poliarhiei și elimin ării sistemului de idei politice
rigide. Încet ățenirea reprezent ărilor civice poate înfrumuse ța iluziile și transforma societatea.

73 BIBLIOGRAFIE

ALMOND G. Almond & VERBA Sydney, The Civic Culture: Political Attitudes and
Democracy in Five Nations , Princeton, N. J., 1963; trad. ro. Cultura civic ă. Atitudini politice
și democra ție în cinci na țiuni, trad. și studiu introductiv Dan Pavel, Bucure ști, 1996.
ANASTASIU C ălin, "Societatea civil ă și institu țiile politice", în Sfera Politicii , nr. 4, martie
1993 .
ANTOHI Sorin, Civitas imaginalis. Istorie și utopie în cultura român ă, Ia și, 1999.
ARENDT Hanna, Originile totalitarismului , Bucure ști, Romania.
ARON Raymond, Spectatorul angajat , Bucure ști, 1999.
BANAC Ivo (ed.), Easterrn Europe in Revolution , Ithaca and London, 1992.
BARBU Daniel, "Principele – legea personificat ă", Sfera Politicii IV, nr. 24, ian. 1995.
BARBU Daniel, Republica absent ă. Politic ă și societate în România postcomunist ă,
Bucure ști, 1999.
BARBU Daniel, Șapte teme de politic ă româneasc ă, Bucure ști, 1997.
BARR Nicholas (ed.), Labor Markets and Social Policy in Central and East ern Europe, The
Transition and Beyond , Oxford, 1994.
BENDA Lucien, Tr ădarea intelectualilor, Bucure ști, 1993.
BEYME Klaus von, Transition to Democracy in Eastern Europe , London and New York,
1996.
BOIA Lucian, Mituri istorice române ști , Bucure ști, 1993.
BOIA Lucian, Miturile comunismului românesc , Bucure ști, 1995.
BOBBIO Norberto, Destra e sinistra. Raggioni e significati di una di stizione politica , Roma,
1995.
BOBBIO Norberto, Il dubio e la scelta. Intelletuali e potere nella s ocieta contemporanea,
Roma, 1993.
BOBBIO Norberto, Liberalism și democra ție , Bucure ști, 1998.
BOBBIO Norberto, Stato, governo, societa , Torino, 1985.
BOBBIO Norberto, Politica , în N. Bobbio, N. Matteucci e G. Pasquino, Dizionario di
politica , Torino, 1991.
BOBBIO Norberto, Il futuro della democrazia , Torino, 1995.
BRZEZINSKI, Zbigniew, Europa Central ă și de Est în ciclonul tranzi ției, Bucure ști, 1995.
COLAS Dominique, Genealogia fanatismului și a societ ății civile , Bucure ști, 1998.
COPOSU Corneliu, Dialoguri cu Vartan Arachelian, Bucure ști 1992.

74 COPOSU Corneliu, Confesiuni, dialoguri cu D. Alexandru, Bucure ști, 1996.
DAHL Robert, Democracy and Its Critics , New Haven, 1989.
DAHL Robert, Poliarchy , New Have, 1971.
DELETANT Dennis, Ceau șescu și Securitatea. Constrângere și disiden ță în România anilor
1965-1989, Bucure ști, 1998.
DELLA PORTA Donatella, Introduzione alla scienza politica , Bologna, 2002.
DELLA PORTA Donatella, Lo scambio occulto, Bologna, 1992.
DELLA PORTA Donatella, Social movements, Political Violence and the State , Cambridge,
1995.
DELLA PORTA Donatella & KRIESI H., Social Movements in a Globalizing World: An
Introduction , în D. Della Porta, H. Kriesi & D. Rucht, Social Movements in a
Globalizing World , New York, 1999.
DI PALMA Giuseppe, To Craft Democracies. An Essay on Democratic Transi tions , Berkeley
and Los Angeles, 1990.
DOGAN M., Political Science and the Other Social Sciences, în R. E. Goodin & H.-D.
Klingemann, A New Handbook of Political Science, Oxford, 1996.
EISENSTADT, S. N. & RONINGEN L., Patrons, Clients and Friends. Interpersonal
Relations and the Structure of Trust in Society , Cambridge, 1984.
ELIAS Norbert, La civilisation des moeurs, Paris1973.
ELSTER Jon, OFFE Claus, PREUSS Ulrich K., Institutional Design in Post-Communist
Societies. Rebuilding the Ship at Sea, Cambridge, 1998.
FEJTO Francois (avec KULESZA-MIETKOWSKI Ewa), La fin des democraties populaires
Les chemins du post-communisme , Paris, 1997 .
FISICHELLA D., Gruppi di pressione , in Enciclopedia delle scienze sociali, Roma, 1994.
FOUCAULT Michel, La volonte de savoir , Paris, 1976.
GIDDENS Anthony, The Consequences of Modernity , Cambridge, 1990.
GILBERG Trond, Modernization in Romania since World War II, New York, 1975.
GELLNER Ernest, Condi țiile libert ății. Societatea civil ă și rivalii ei , Ia și, 1998.
GOLDSTEIN R.J., Political Repression in 19 th Century Europe , London, 1983.
GOZI S., Il governo dell' Europa , Bologna, 2001.
HABERMAS Jurgen, Storia e critica dell'opinione pubblica , Bari-Roma, 1962.
HAYEK Friedrich, Drumul spre servitute , Bucure ști 1993.
HIRSCHMAN A. O, Exist, Voice and Loyalty , Cambridge, 1970.
IACOB Gh., IACOB Lumini ța, Modernizare-europenis, România de la Cuza Vod ă la Carol
al II-lea, Ia și, 1995.

75 ISAAC Jeffrey C., Democra ția în vremuri întunecate , Ia și, 2000.
IVAN Gabriel, "Noua clas ă politic ă", în Sfera politicii , nr. 4/ martie 1993.
JASPERS Karl, Texte filosofice , Bucure ști, 1986.
JOWITT Kenneth, Revolutionary Breakthroughs and National Developmen t: the Case of
Romania, 1944-1965 , Berkeley, 1971.
KITSCHELT H., New Social Movements and the Decline of Party Organ ization, in R. Dalton
e M. Kuechler, Challenging the Political Order, Cambridge, 1990.
KRIESI H., "The political opportunity structure of the Dutch peace movement", in West
European Politics , 1989, în Donatella DELLA PORTA, Introduzione alle scienza politica,
Bologna, 1992.
LIJPHART Arend, Democracy in Plural Societies. A Comparative Explor ation , New Haven
and London, 1977; trad. it. Le democrazie contemporanee, Bologna, 1988; trad. ro.
Modeleale democra ției. Forme de guvernare și func ționare în treizeci și șase de ță ri, Ia și,
2000.
LIJPHART Arend, WAISMANN Carlos H., Institutional Design in New Democracies.
Eastern Europe and Latin America, Boulder, Co., 1996.
LINZ Juan J., STEPAN Alfred, Problems of Democratic Transition and Consolidation .
Southern Europe, South America, and Post-Communist Europe , Baltimore and
London, 1996.
LIPSET S. M., The Political Man. The Social Bases of politics , New York, 1960.
LOCKE John, Two Treaties of Government, Cambridge, 1960; trad. ro. Al doilea tratat
despre cârmuire. Scrisoare despre toleran ță , Bucure ști, 1999.
MACHIAVELLI Niccolo, Il Principe, ed. G. Inglese, Torino, 1995.
MARSHALL T. H., Citizenship and Social Class, in T.H Marshall & T. Bottomore,
Citizenship and Social Class, London, 1992.
MATTEUCCI Nicola, Opinione pubblica , in N. Bobbio, N. Matteuccci e G. Pasquino,
Dizionario di politica, Torino, 1991.
MANNENT Pierre, La cite de l'homme , Paris, 1994.
MANIN Bernard, Principes du gouvernement representatif, Paris, 1995.
MARINO Adrian, Politic ă și cultur ă. Pentru o nou ă cultur ă român ă, Ia și, 1996.
MELUCCI A., Nomads of the Present. Social Movements and Individ ual Needs in
Contemporary Society , London, 1989.
MICHNICK, Mărturisirile unui disident convertit, Ia și, 2009.
MONTESQUIEU Charles-Louis de, De l'Esprit des Lois , ed. R. Derathe, Paris, 1973.

76 NASTAS Ă Lucian, "Conduita conspirativ ă sub regimul comunist: mit și realitate", in Lucian
Boia (ed.) Miturile comunismului românesc, Bucure ști, 1998.
NASTAS Ă Lucian, LEVENTE Salat (coord.), Rela ții interetnice în România postcomunist ă,
Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnocultural ă, Cluj-Napoca, 2000.
O'DONNELL G.A., Modernization and Bureaucratic Authoritarianism, Berkeley, 1979.
OFFE Claus, Modernity and the State. East, West , Cambridge, Mass., 1996.
OFFE Claus, Varieties of Transition. The East European and East German Experience ,
Cambridge, Mass., 1997.
OFFERLE M., Sociologie des groupes d'interet , Paris, 1994.
OLSON M., The Logic of Collective Action, Cambridge, Mass., 1963.
OSBORNE D. & GAEBLER T., Reinventing Government. How the Entrepreneurial Spi rit Is
Transforming the Public Sector, New York, 1992.
PADDISON R. ., Il federalismo: diversita regionale nell'unione nazionale , in ‹‹Problemi di
amministrazione pubblica››, 20, 1995.
PECURARU Anton, Democra ția Cre știn ă în lupt ă cu Autocra ția Burgheziei Capitalist ă și cu
Comunismul , Pite ști, 1937.
PAGNUCCO R., Social movement dynamics during democratic transiti on and consolidation:
A synthesis of political process and political int eractionist theories , in ‹‹Research on
Democracy and Society››, 3, 1996.
POPPER Karl R., Societatea deschis ă și inamicii s ăi, Bucure ști, 1993.
PREDA Cristian, Modernitatea politic ă și românismul , Bucure ști 1998.
PREDA Cristian, Tranzi ție, liberalism și na țiune , Bucure ști, 2001.
PREDA Cristian, Liberalismul , Bucure ști 2003.
PRINCEN TH., NGO's: Creating a Niche in Environmental Diplomacy , in Th. Princen & M.
Finger, Environmental NGO's in World Politics. Linking the Local and the Global ,
London, 1994.
PRZEWORSKI Adam, "Democracy ass a Contingent Outcom e of Conflicts", in ELSTER
Jon, SLAGSTAD Rune (eds.), Constitutionalism and Democracy , Cambridge, 1988.
PUTNAM R.D., Cum func ționeaz ă democra ția , Polirom, Ia și, 2001.
PUTNAM R.D., Bowling alone: America's declining social capital , in ‹‹Journal of
Democracy››, 6, 1995.
RANNEY A., The Doctrine of Responsible Party Govern ment, Urbana, The University of
Illinois, 1954.
RAWLS John, A theory of Justice , Cambridge, 1971.
RONIGER L., AYATA A.G., Democracy, Clientelism and Civil Society , 1994.

77 RUSH MICHAEL, Politics and Society: An Introduction to Political Sociology , Harvester
Wheatsheaf, 1992; trad. it. Politica e societa. Introduzione alla sociologia po litica ,
Bologna, 1998.
SARTORI Giovanni, The Theory of Democracy Revisisted , Chatham, N. J., 1987; trad. ro.
Teoria democra ției reinterpretat ă, Ia și, 1999.
SCHATTSCHNEIDER Elmer E., The Semi- Sovereign People , 1960 și Ted Lowi, The End of
Liberalism , 1969
SCHUMPETER J. A., Capitalism, Socialism and Democracy, New York, 1942.
SHLOMO Avineri, Parties, Mediation and the Role of Civil Society , în New Democratic
Frontier NDIIF/92.
STONE SWEET A., Governing with Judges, Constitutional Politics in E uope, Oxford, 2000.
STRAUSS Leo, The Rebirth of Classical Political Philosophy, Chicago, 1989.
TĂNASE Stelian, Revolu ția ca e șec. Elite și societate , Bucure ști, 2006.
TĂNASE Stelian, Elite și societate. Guvernarea Gheorghiu-Dej (1948-1965), Bucure ști,
1998.
TĂNASE Stelian, Miracolul revolu ției – o istorie politic ă a c ăderii regimurilor comuniste,
Bucure ști, 1999.
THOM Francoise, Limba de lemn , Bucure ști, 1993.
TISM ĂNEANU Vladimir, Reinventarea politicului. Europa R ăsăritean ă de la Stalin la
Havel , Ia și, 1999.
TISM ĂNEANU Vladimir, "Romanian Exceptionalism? Democracy , Ethnocracy, and
uncertain Pluralism in Post-Ceau șescu Romania", in DAWISHA Karen, PARROT
Bruce (eds.), Politics, Power, and the Strrugle for Democracy in South-East Europe,
Cambridge and New York, 1997.
TOCQUEVILLE, Alexis de, Despre democra ție în America, Bucure ști 1995.
TOCQUEVILLE, Alexis de, Vechiul regim și revolu ția , Bucure ști, 2000.
TOMPEA Doru, ȘANDRU Daniel, PITULAC Tudor, Concepte și mdele în știin ța politic ă,
Ia și, 2001.
VERDERY K., Compromis și rezisten ță . Cultura român ă sub Ceau șescu, Bucure ști, 1994.
VEYNE Paul, Comment on ecrit l'histoire , Paris 1971.
VOLGYES Ivan (ed.), Political Socialization in Eastern Europe. A Compar ative Framework,
New York and Washington and London, 1975.
WEBER Max, Etica protestant ă și spiritul capitalismului , Bucure ști, 1993.
ZUB, Alexandru, "Pe urmele lui Tocqueville în cultu ra român ă", în La sfâr șit de ciclu.
Despre impactul Revolu ției franceze , Ia și, 1999.