Societatea pe Actiuni

Introducere

De-a lungul timpului, întocmai pentru a se putea dezvolta și pentru a înregistra un profit cât mai mare, întreprinzătorii au găsit soluția in asociere, fapt ce s-a concretizat, ulterior, în conceptul de societate comercială, ce se înființează și funcționează conform reglementărilor legale.

Mi-am ales ca temă a lucrării de licență „Constituirea societății pe acțiuni” deoarece dintre toate formele societății comerciale, societatea pe acțiuni este considerată ca fiind cea mai evoluată si complexă cu un rol activ si însemnat in vița economic.

În opinia mea, caracterul evoluat și complex al societății pe acțiuni este dat și de faptul că, spre deosebire de celelalte forme de societate în care elementul intuitu personae se manifestă accentuat, in cadrul societății pe acțiuni acesta este nesemnificativ, prioritar fiind capitalul social, încât schimbarea posesorului acțiunii este lipsită de importanță. În continuarea aceleiași idei, susțin faptul că în cazul societăților de persoane ar putea să intervină cu ușurință subiectivismul personal și întâietatea propriilor interese mai presus de interesele societății, deoarece trăinicia acestor societăți se bazează pe încrederea și respectul dintre asociați, calități umane ce nu pot fi întotdeauna garantate in fața unor interese personale. Dimpotrivă, in ceea ce privește societatea pe acțiuni, respectiv societățile de capitaluri, trăsăturile personale ale acționarilor sunt insignifiante, aceștia pot fi chiar străini unii față de ceilalți, ceea ce îi unește fiind cifra de afaceri.

Utilitatea acestei lucrări este dată, pe lângă delimitarea de celelalte societăți comerciale subliniată anterior, de faptul că societatea pe acțiuni, fiind o societate de capitaluri și totodată de tip modern, trezește interes în ceea ce privește abordarea aspectelor ce privesc constituirea acesteia. De asemenea, este cunoscut faptul că marile companii ale lumii se înscriu în categoria societăților de capitaluri.

Structura acestei lucrări cuprinde cinci capitole, fiecare având rolul de a detalia problemele referitoare la constituirea societății pe acțiuni, funcționarea și nulitatea acesteia.

Problematica abordată punctează aspectele ce definesc procesul de constituire al sociatății pe acțiuni în sistemul de drept național, punând în evidență un cadru normativ de reglemetare diferit pentru constituirea societății pe acțiuni, față caracterul comun al altor forme de societăți comerciale.

Lucrarea expune și problemele ce au manifestat interes și preocupare pentru doctrină, cum ar fi elementele specifice actului constitutiv, formarea capitalului social în privința societății pe acțiuni care se constituie prin subscripție publică, modalităților de administrare a societății pe acțiuni prin sistemul unitar sau dualist, descrierea cazurilor de declarare a nulității unei astfel de societăți.

Întrucât legea societară nu conține reglementări referitoare la restituirea către acționari a aporturilor vărsate în situația neconstituirii societății, dar și pentru cazul retragerii anticipate a unor acționari din societate, doctrina a propus anumite soluții care să facă obiectul unor demersuri ce pot fi inițiate printr-o nouă propunere de lege ferenda. Referitor la această lacună a legii societare, ader la opinia exprimată în doctrină potrivit căreia ar trebui legiferată soluția reunirii acționarilor pentru a conveni mutuus consensus, mutuus dissensus asupra dizolvării si lichidării anticipate a societății, iar pentru o a doua ipoteză, soluția conferirii acțiunilor ce reveneau acționarilor retrași către cei rămași în societate, în schimbul plății contravalorii acțiunilor liberate de către acești din urmă acționari.

În sitația în care retragerea anticipată și redistribuirea pachetelor de acțiuni nu este acceptată de acționarii rămași în societate, s-ar impune o rezolvare în fața instanțelor de judecată.

În cadrul lucrării au fost inserate hotărâri judecătorești selectate din practica judiciară comercială.

1. Noțiuni introductive privind societatea pe acțiuni

1.1 Aspecte prealabile și reglementare

Societatea pe acțiuni iși are originea în Codul comercial francez din 1807 ce a reglementat “Societatea anonimă”, reprezentată de Societatea pe acțiuni și Societatea in comandită pe acțiuni.

Societatea pe acțiuni este considerată între formele societății comerciale ca fiind cea mai complexă și evoluată.

În cadrul societății pe acțiuni este vădit mai important aportul asociaților la formarea capitalului social, chiar și fără să desfășoare o activitate in cadrul societății, contând mult mai puțin calitatea personală a acestora.

Fiind cea mai evoluată si complexă formă a societaților comerciale, societatea pe acțiuni se bazează pe principii democratice de organizare si funcționare, definite prin competențele delimitate ale organelor sale de deliberare, decizie, administrare, reprezentare, supraveghere și control.

În opinia mea, societatea pe acțiuni ar putea fi plasată in centrul celorlalte forme ale societății comerciale, întrucât este „societatea destinată costituirii marilor afaceri”, ceea ce presupune subscrierea unor capitaluri însemnate și, totodata, ar putea fi considerată societatea comercială cu cele mai mari câștiguri, ceea ce îi rezervă un loc important in viața economică.

Societatea pe acțiuni își găsește reglementarea legală în cadrul Legii 31/1990, unde se regăsesc dispozițiile referitoare la constituirea și funcționarea acestei forme de societate.

1.2 Societatea pe acțiuni. Definiție

Societatea pe acțiuni reprezinta forma tipică a societăților pe

capitaluri, in cadrul căreia persoana asociaților este nesemnificativă,

deoarece ceea ce primiează este capitalul social subscris.

Definiția societații pe acțiuni își găsește izvorul în Legea 31/1990, aceasta fiind „societatea constituită prin asocierea mai multor persoane, ce contribuie la formarea capitalului social prin anumite cote de participare ce sunt reprezentate prin titluri, numite acțiuni, pentru desfășurarea unei activități comerciale, în scopul împărțirii profitului și care răspund pentru obligațiile sociale numai în limita aporturilor lor.”

Conform art. 3 din Legea 31/1990, in cadrul societății pe acțiuni obligațiile sociale sunt garantete cu patrimoniul social, acționarii fiind obligați doar în limita capitalului social subscris.

1.3 Caracterele societății pe acțiuni

Caracterele societății pe acțiuni decurg din definiția dată acesteia și anume:

-societatea pe acțiuni este constituită dintr-un număr minim de asociați ce sunt numiți si acționari;

-capitalul social al acestei societăți este divizat in acțiuni (titluri de valoare negociabile și transmisibile);

-răspunderea asociaților pentru obligațiile sociale este limitată doar până la concurența capitalului social subscris.

2. Constituirea societății pe acțiuni

2.1 Noțiuni privind actele constitutive

Constituirea societății pe acțiuni iși găsește reglementarea legală in cadrul legii 31/1990, unde se regăsesc și dispozițiile privitoare la celelalte forme de societate. Strict referitor la societatea pe acțiuni, aceasta se constituie prin voința asociaților consființită in actul constitutiv.

Din conținutul art.5 al Legii 31/1990, rezultă ca societatea pe acțiuni se constituie prin contract de societate si statut. Acestea din urma pot fi incheiate sub forma unui înscris unic numit act constitutiv, sub semnătură privată, acesta impunându-se a fi semnat de către toți asociații. În cazul în care societatea este constituită prin subscripție publică, actul constitutiv va fi semnat de către fondatori. Același articol prevede la alineatul cinci faptul că in cazul in care contractul de societate și statutul sunt două acte distincte, fară să formeze actul constitutiv, se impune ca statutul să cuprindă clauzele care reglementează organizarea, funcționarea și desfășurarea activității societății și totodată datele personale prin care asociații pot fi identificați.

Pentru a îndeplini cerința ad validitatem, actul constitutiv trebuie sa îmbrace forma scrisă, în lipsa căreia societatea nu ar exista și ar face imposibilă și înmatricularea acesteia. În acest sens, articolul 5, alineatul 6, prevăd în mod imperativ faptul că actul constitutiv trebuie să îmbrace forma scrisă, a înscrisului sub semnătură privată și în anumite condiții forma autentică, lipsa formei scrise atrăgând conform articolului 56 litera a) din Legea Societăților Comerciale sancțiunea nulității societății atunci când: „lipsește actul constitutiv sau când acesta nu a fost încheiat în formă autentică, în situațiile prevăzute la articolul 5, alineat 6.”

Actul constitutiv, după cum am menționat anterior, se încheie sub semnătură privată, însă există situația în care se impune forma autentică a acestuia, dacă asociații subscriu ca aport la capitalul social un imobil, sau in cazul în care societateta pe acțiuni se constituie prin subscripție publică, potrivit alineatului șase din cadrul articolului 5.

Ultimul alineat al articolului 5, alineatul 7, precizează faptul că actul constitutiv, prin depunerea la Registrul comertului, dobândește dată certă.

Articolul 8 din Legea 31/1990 cuprinde in cadrul literelor a) – p) datele pe care trebuie să le conțină actul constitutiv al societății pe acțiuni, respectiv date cu privire la identitatea acționarilor, drepturile și obligațiile acetora precum și capitalul social subscris și vărsat, denumirea, obiectul de activitate, forma juridică și sediul societății, modul în care aceasta este organizată, funcționează și este condusă, modificarea actelor constitutive și date referitoare la dizolvarea și lichidarea societății.

Anumite clauze pe care trebuie să le cuprindă actul constitutiv sunt considerate obligatorii și esențiale, iar alte clauze pot fi facultative. „Clauzele obligatorii și esențiale nu pot avea o existență implicită, ci trebuie prevăzute expres în contract. O clauză contractuală expresă nu poate exista decât în formă scrisă.” Astfel, trebuie acordată o atenție sporită clauzelor cuprinse in actul constitutiv, deoarece garantează o bună și legală funcționare a acesteia și evitarea, în unele cazuri, a constatări nulității societății.

Actul constitutiv trebuie să cuprindă avantajele oferite acelor persoane ce au contribuit la constituirea societății, diferite de cele oferite fondatorilor, care de asemenea sunt precizate in actul constitutiv.

Referitor la clauzele esențiale, I.L. Georgescu opinează că sunt considereate acelea care „țin de capitalul social sau de drepturile terților.”

În conținutul actului constitutiv al societății trebuie precizate clauze relative, cum sunt cele referitoare la identificarea fondatorilor. Clauze relative pe care acesta trebuie să le conțină sunt și cele ce îi identifică pe primii administratori ai societății, sau în cazul în care sunt mai mulți administratori dacă aceștia sunt organizați in sistem unitar sau dualist, dar și clauze cu privire la posibilitatea alegerii administratorilor dintre terțe persoane.

Potrivit unei cutume din dreptul englez, denumită „shareholders’ agreement”, pe care dreptul nostru nu o interzice, pe langă actul constitutiv acționarii pot să încheie, separat, un pact al acționarilor prin care aceștia fixează piețele vizate de societate, cuantumul investițiilor, dar și politica financiară și comercială.

Art. 9 din Legea 31/1990 reglementeză cele două modalități de constituire a societății pe acțiuni și anume constituirea obișnuită, prin aporturile asociaților și constituirea prin subscripție publică. Constituirea obișnuită este numită in cadrul aceluiași articol subscriere integrală și simultană.

Trebuie menționat faptul că, indiferent de modalitatea de constituire folosită, pentru ca aceasta să imbrace forma legală, vor fi respectate formalitățile prevăzute de lege.

În termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv, se impune înmatricularea societății în registrul comerțului în a cărui rază teritorială își va avea sediul societatea, la cerera fondatorilor sau a administratorului societății ori a unui împuternicit al acestora. Cererea de înmatriculare va fi însoțită de actul constitutiv al societății, dovada efectuării vărsămintelor în condițiile actului constitutiv. Dovada sediului declarat și a disponibilității firmei, actele privind proprietatea asupra aporturilor în natură, iar în cazul în care printre ele figureaă și imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate, actele constatatoare ale operațiunilor încheiate în contul societății și aprobate de asociați, declarația pe propria răspundere a fondatorilor, a administratorilor și a cenzorilor că îndeplinesc condițiile prevăzute de lege. Un judecător delegat va efectua controlul legalității actelor sau faptelor ce urmează a se înregistra în registrul comerțului. La societățile pe acțiuni, dacă există aporturi în natură, avantaje rezervate fondatorilor, operațiuni încheiate de fondatori în contul societății ce se constituie și pe care aceasta urmează să le ia asupra sa, judecătorul delegat are obligația de a numi, în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii, unul sau mai mulți experți care vor întocmi un raport prin care să se descrie modul de evaluare al fiecărui bun aportat și prin care se va preciza dacă valoarea bunurilor aportate corespunde numărului și valorii acțiunilor acordate în schimb. Acest raport va fi depus în termen de 15 zile la oficiul registrului comerțului, unde va putea fi consultat de crditorii personali ai asociaților sau de către alte persoane. Societatea comercială capătă personalitate juridică de data înmatriculării societății în registrul comerțului, înmatriculare ce se efectuează în 24 de ore de la data pronunțării încheierii judecătorului delegat prin care se autorizează înmatricularea societății comerciale.

Odată cu trecerea celor 15 zile de la încheierea actului constitutiv și, implicit, inmatricularea societății comerciale în registrul comerțului, putem aborda și problematica modificării actului constitutiv al societății comerciale pe acțiuni, legal înființate.

Articolul 204 din Legea 31/1990 prevede posibilitatea modificării actului constitutiv, prin hotărârea adunării generale ori a Consiliului de administrație, respectiv directoratului, adoptată în temeiul articolului 114 alineatul 1, sau prin hotărârea instanței judecătorești, în condițiile articolului 223 alineatul 3 și ale articolului 226 alineatul 2.

Modificarea actului constitutiv în cazul societății pe acțiuni se realizează, în principal, prin hotărârea adunării generale extraordianre a acționarilor, în condiții de cvorum și majoritate prevăzute de articolul 115 alineatul 1 și 2 din Legea 31/1990. Cazuri excepționale sunt hotărârea de modificare a obiectului principal de activitate al societății, de reducere sau majorare a capitalului social, de schimbare a formei juridice, de fuziune, divizare și dizolvare a societății, când sunt necesare doar condițiile de cvorum prevăzute de lege oentru adunarea generală extraordinară, respectiv majoritatea de cel puțin două treimi din drepturile de vot deținute de acționarii prezenți sau reprezentați.

Atribuția de modificare a actului constitutiv poate fi delegată consiliului de administrație, respectiv directoratului, delegare ce poate fi atribuită doar în condițiile în care a fost prevăzută prin actul constitutiv sau dacă a fost dispusă prin hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor. Această măsură are un caracter excepțional deoarece poate privi numai mutarea sediului societății sau schimbarea obiectului de activitate al societății, cu excepția domeniului și a activității principale și majorarea capitalului social. Are, de asemnea, un caracter excepțional modificarea actului constitutiv al societății pe acțiuni printr-o hotărâre judecătorească, ce poate avea loc numai în cazurile expres prevăzute de lege, precum excluderea și retragerea asociatului din societate.

Actul de modificare a actului constitutiv trebuie să îmbrace, potrivit legii, forma scrisă, iar în anumite cazuri forma autentică. Forma autentică este obligatorie în situația în care modificarea privește majorarea capitalului social prin subscrierea ca aport în natură a unui imobil, modificarea formei juridice a societății într-o societate în nume colectiv sau în comandită simplă, majorarea capitalului social prin subscripție publică.

Pentru ca modificarea actului constitutiv al societății pe acțiuni să își producă efectele, legea impune ca actul modificator să fie înregistrat în registrul comerțului și publicat în Monitorul Oficial al României.

2.2 Contractul de societate

Ceea ce determină încheierea unui contract de societate este constituirea unei societăți comerciale. Prin acesta, asociații ajung la întelegerea punerii în comun a anumitor bunuri, desfășurării unei activități comerciale și, în final, a

împărțirii beneficiilor obținute, fiind considerat actul constitutiv al oricărei societăți comerciale.

Pentru a fi valabil încheiat, contractul de societate, trebuie să cuprindă, înainte de toate, elementele sale specifice care îl diferențiază de celelalte contracte și anume aporturile asociaților, affectio societatis și împărțirea beneficiilor. După întrunirea acestor elemente ce îl particularizează, contractul de societate va trebui, ca orice contract, să îndeplinească condițiile de fond esențiale pentru încheierea sa valabila, prevăzute de articolul 948 Cod civil, mai exact capacitatea părților de a contracta, consimțământul acestora valabil, un obiect determinat, o cauză licită și morală.

În ceea ce privește aportul acționarilor, sub aspect juridic, acesta reprezintă obligația asumată de acționari de a aduce in societate o valoare patrimoniala. Aportul trebuie să fie materializat, fără a fi fictiv sau sa îmbrace forma unei valori neînsemnate. Nu se poate confunda aportul acționarilor cu capitalul social, deoarece capitalul social este expresia în monedă a tuturor aporturilor acționarilor.

Aporturile, în principal, sunt aduse în bunuri sau în bani, acționarii primind în schimbul acestora acțiuni.

Aporturile în numerar sunt obligatorii pentru orice forma de societate și au ca obiect o sumă de bani transmisă de către acționar societății, nefiind posibilă constituirea unei societăți cu aporturi aduse exclusiv în natură sau în industrie. Din momentul în care aportul în numerar a fost constituit, acesta va fi vărsat într-un cont deschis la o bancă cu personalitate juridică română, sau la o bancă straină ce are o sucursală autorizată să funcționeze pe teritoriul României, având o dobândă la vedere sau la termen. Contul deschis în vederea depunerii aportului în numerar este blocat până la data înmatriculării societății în registrul comerțului.

Aporturile în natură sunt fie în bunuri mobile sau imobile, fie in bunuri mobile incorporale precum creanțele, drepturile de proprietate intelectuală, titlurile de valoare, fond de comerț etc. La momentul constiuirii societății, aceasta devine proprietara bunului aportat in natură, iar în alte cazuri dobândește acest drept de proprietate și ulterior, în baza convenției asociaților. În cazul societăților pe acțiuni se impune precizarea că aporturile în natură trebuie evaluate, această evaluare fiind obligatorie, iar valoarea bunurilor va fi prevazută în contractul de societate alături de numarul acțiunilor ce vor fi acordate în contravaloarea acestor aporturi.

La constituirea societății pe acțiuni fiecare acționar este obligat să verse cel puțin 30% din capitalul social subscris, urmând ca restul de 70% să fie vărsat în termen de maximum 12 luni de la înmatricularea societății. De la această regușă există și excepții, anume cazul societății pe acțiuni constituită prin subscripție publică, unde capitalul social vărsat în numerar este de 50% din cel subscris de fiecare acționar în parte, cazul societăților comerciale bancare pentru care capitalul social subscris se impune a fi vărsat integral și sub formă bănească în momentul subscrierii, cazul societăților de servicii de investiții financiare pentru care minimul capitalului inițial este prevăzut în Legea nr. 27/2004 și va trebui vărsat integral și în numerar.

În cazul societății pe acțiuni ce se constituie prin subscripție publică, aporturile în creanțe nu sunt permise și nici majorarea capitalului social nu se poate efectua printr-un aport în creanțe.

Affectio societatis, in ceea ce privește societatea pe acțiuni constituită simultan și cu un numar mic de acționari, de regulă 5-10 acționari, încă mai există. Deopotriva, în cazul societăților pe acțiuni cu un numar mare de acționari, affectio societatis nu mai există deoarece acționarii nu sunt ținuți de obligația de fidelitate față de celialți acționari, ci numai față de societate, ceea ce primează fiind elementul financiar.

Împărțirea beneficiilor în cadrul societății pe acțiuni reprezintă scopul urmărit de către acționari, care în subsidiar doresc limitarea răspunderii lor pentru datoriile societății și se repartizează conform regulilor generale prevăzute în articolul 67 din Legea 31/1990. Dreptul la dividende al acționarilor este un drept patrimonial, fiind plătite proporțional cu cota de participare la capitalul social al societății. Cuantumul dividendelor este stabilit de către adunarea generală a acționarilor. În fapt, acționarii impart beneficiul net realizat de societate în cadrul unui exercițiu financiar, din care sunt deduse cheltuielile utile ale societății și cota cuvenită fondului de rezervă. Drepturile sociale ale acționarilor se transformă in dividende prin hotărârea adunării generale, iar după adoptarea hotărârii acestea reprezintă dreptul de creanță al fiecărui acționar față de societate. Plata dividendelor se face la data prevăzută în hotărârea adunării generale, iar in lipsa unei asemenea prevederi data scadentă este data la care hotărârea a fost menționată în registrul comerțului, sau publicată in Monitorul Oficial. Data scadenței naște pentru acționar dreptul la o acțiune în pretenții contra societății, ce se poate formula în termenul general de prescripție de 3 ani și de la această dată societatea datorează dobânzi.

Pentru a încheia contractul de societate, asociatul trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu, altfel spus capacitate de a contracta. Închierea contractului de societate cade în sarcina subiectelor de drept, de naționalitate română sau străină, iar constituirea valabilă a societații pe acțiuni impune existența unui numar minim de cel puțin 2 acționari, numărul maxim nefiind limitat. Partea care contractează trebuie să contribuie la constituirea capitalului social al societății, astfel că acționarul în speță trebuie să aibă capacitatea de a face acte de dispoziție. În cazul în care vor fi aplicate și respectate prevederile din Codul familiei, contractul de societate va putea fi încheiat și de către un minor prin ocrotitorul său legal ulterior autorizației emise de autoritatea tutelară. Autorizația va fi acordată dacă se va dovedi existența unui folos neîndoilenic în interesul minorului și ținându-se cont de forma societății.

Consimțământul părților la încheierea contractului de societate presupune manifestarea de voință a părților în sensul de a produce efecte juridice care să nu fie viciată. O societate poate fi constituită de persoane fizice, persoane juridice, sau persoane fizice împreună cu persoane juridice. Situația ce trebuie avută in vedere în ceea ce privește consimțământul neviciat al acționarilor la constituirea societăților pe acțiuni , este referitoare la nulitatea contractului de societate pentru eroarea asupra persoanei. În acest caz, contractul de societate nu va fi nul, deoarece calitățile personale ale acționarilor la constituirea societății nu sunt relevante. În ceea ce privește eroarea asupra obiectului contractului, sunt avute in vedere dispozițiile din dreptul comun, care reglementeaza faptul ca eroarea conduce la nulitatea contractului de societate dar dacă poartă asupra substanței obiectului contractului. Atunci cand acționarii se află în eroare cu privire la valoarea aportului, sau la șansele pe care le au la obținerea și împarțirea beneficiilor, șanse care presupun asumarea unor riscuri, nu sunt cazuri care pot să atraga nulitatea contractului de societate. Cu privire la dol ca viciu al consimțământului acționarilor și având în vedere caracterul plurilateral al contractului de societate, acesta trebuie să emane de la toți ceilalți asociați ai persoanei care invocă vicierea consimțământului prin dol, sau de la acele persoane care reprezintă în mod valabil societatea și să fie de o gravitate însemnată, spre exemplu folosirea de bilanțuri false pentru a-l determina pe cel în cauză să subscrie acțiuni unei societăți.

Obiectul contractului de societate, așa cum este prevăzut în articolul 1225 din Codul civil se referă la prestațiile la care se obligă asociații, concretizate în prestațiile la care se obligă asociații și trebuie să fie determinat, licit și moral. Privitor la societățile comerciale, obiectul contractului de societate stabilește activitatea societății, faptele de comerț ale acesteia. Obiectul societății este stabilit de către acționari, aceștia avâmd libertatea de a alege activitățile ce vor fi desfășurate de societate, este menționat în contractul de societate și trebuie să fie determinat, licit și moral. Obiectul nu poate privi activități care fac parte din sfera inițiativei private, sau care sunt interzise societăților comerciale.

În ceea ce privește cauza contractului de societate, aceasta este o problemă controversată. „Unii autori consideră că, în fapt, obiectul contractului se confundă cu cauza contractului de societate; obiectul contractului , constând în prestațiunea reciprocă a părților , cauza contractului nu este altceva decât contraprestația celeilalte părți.” În alte opinii, cauza este un element distinct de obiectul contractului de societate, constând în participarea individuală a fiecărui acționar la obținerea beneficiilor. La fel ca și obiectulcontractului de societate, cauza trebuie să fie determinată, licită și morală. De asemenea, va fi luat in considerare scopul real al societății, nu doar cel aparent care, desigur, poate fi licit.

2.3 Statutul societății

Prin modificarea adusă Legii 31/1990 de O.U.G. nr. 32/1996, s-a lăsat la aprecierea acționarilor dacă vor încheia două înscrisuri distincte care să poarte denumirea de contract de societate și statut, sau a unui înscris unic care să aibă în componență atât conținutul contractului de societate cât și al statutului, sub denumirea de act constitutiv. Și într-un caz și în celălalt, înscrisurile trebuie să cuprindă mențiunile prevăzute de articolul 5 alineatul 5 din Legea 31/1990 cât și pe cele prevăzute de articolul 8. Datele și clauzele ce privesc organizarea,

funcționarea și desfășurearea activității societății, sunt speifice statutului societății.

Statutul societății reprezintă „o dezvoltare contractului de societate”, în chestiuni ce țin de organizarea, funcționarea și controlul activității societății. Statutul cuprinde procedurile specifice societății ce au fost asumate de către asociații fondatori și ce vor fi respectate și de viitorii asociați. Statutul este, în opinia lui Gh. Piperea, asimilat unui drept special de tip canonic, întrucât el cuprinde regulile impuse de fondatori și care guvernează activitatea actuală și viitoare a societății, dar și raportuile dintre asociați, dintre aceștia și conducere, modul de exercitare al drepturilor individuale aferente părților sociale sau acțiunilor.

Conform articolului 5 alineatul 6 din Legea 31/1990, statutul societății pe acțiuni se încheie în formă scrisă, sub semnătură privată, se semnează de către toți asociații, respectiv de fondatori în cazul în care se constituie prin subscripție publică. Forma autentică este obligatorie în situația în care printre bunurile subscrise sunt aduse ca aport la capitalul social imobile și atunci când societatea pe acțiuni se constituie prin subscripție publică.

În abordarea problemei privind statutul societății, Marian Bratiș, opinează că este criticabilă încheierea a două acte juridice distincte care conțin prevederi obligatorii, respectiv contractul de societate și statutul și care să poarte, de asemenea, denumirea de act constitutiv, pledând pentru o formă simplificată de încheiere a unui singur act juridic numit act constitutiv. În motivarea acestei păreri, autorul, consideră că fundamnetal pentru constituirea societății pe acțiuni este manifestarea de voință a acționarilor ce, în scopul asocierii acestora, nu necesită două acte juridice. Marian Bratiș își fundamentează această părere și prin raportare la dreptul societar francez, elvețian și german, ce au un singur act constitutiv, denimit „le statut” sau “Satzung”.

3. Modalități de constituire a societății pe acțiuni

3.1 Aspecte prealabile

Modalitățile de constituire a societății pe acțiuni sunt definite prin lege și anume, potrivit articolului 9 alineatul 1 din Legea 31/1990, societatea pe acțiuni se constituie prin subscriere integrală și simultană a capitalului socialce către toți semnatarii actului constitutiv sau prin subscripție publică.

Pe de altă parte, nu întâmplător, societatea pe acțiuni a fost caracterizată în doctrină ca fiind cea mai complexă și cea mai evoluată societate dintre societățile comerciale și acest fapt este cu atât mai mult pus în evidență de legiuitor, care a instituit o reglementare specială a formalităților referitoare la constituirea societății pe acțiuni prin subscripție publică în cadrul articolelor 18-34 ale Legii 31/1990. Această reglementare specială, referitoare la formalitățile de constituire a societății prin subscripție publică, instituie norme proprii, speciale, cu caracter imperativ și derogatoriu de la normele de drept comun ce stau la baza modalității de constituire prin subscriere integrală și simultană. Din acest considerent, în doctrină, s-a exprimat opinia conform căreia modalitatea constituirii prin subscripție publică s-ar caracteriza printr-un formalism sever, ceea ce face ca, în practică, asociații să prefere modalitatea constituirii prin subscriere integrală și simultană.

În ceea ce privește procedura de constituire, se impune precizarea că aceasta parcurge anumite etape, respectiv una consensuală, alta referitoare la autorizarea administrativă și înmatricularea societății la registrul comerțului și una privitoare la publicitatea și înregistrarea fiscală. Se poate concluziona că etapa consensuală, privitoare la cele două modalități de constituire, are un regim juridic distinct pentru fiecare dintre acestea, iar începând cu faza autorizării administrative, cele două modalități au reguli comune.

Acționarii pot opta între cele două modalități de constituire, respectiv constituirea simultană sau obișnuită și constituirrea prin subscripție publică sau continuată, dar au obligația să se supună și să respecte regulile specifice modalității de constituire pentru care au optat. Opțiunea acestora depinde de fondurile de care dispun, întrucât atunci când dețin fondurile necesare „subscriu ei înșiși, în întregime capitalul social”, iar în situația în care nu dețin capitalurile necesare, sau chiar dacă nu sunt dispuși să le subscrie în totalitate, aceștia vor opta pentru subscripția publică.

Alegerea modalității de constituire are la baza, conform doctrinei, și considerente de ordin economico-financiar, deoarece este cunoscut faptul că societățile de capitaluri necesită resurse financiare importante pentru desfășurearea activității acesteia și pentru acest deziderat asociații pot alege modalitatea de constituire prin subscripție publică. Cu alte cuvinte, constituirea unei societăți pe acțiuni prin subscripție publică dă posibilitatea asociaților-acționari să apeleze la fondurile pubicului, ceea ce reprezintă un avantaj atât pentru asociații-acționari cât și pentru persoanele deținătoatre de fonduri financiare ce doresc sa investească într-o afacere. Acest avantaj nu este deplin, pentru că există și riscul ca interesele persoaneleor care subscriu să nu fie întocmai protejate în fața unor eventuale abuzuri ale acționarilor-fondatori, tocmai de aceea legiuitorul a prevăzut o reglementare complexă. În schimb, constituirea societății pe acțiuni prin subscriere integrală și simultană presupune o procedură simplificată, fiind comună cu a celorlalte tipuri de societăți comerciale, unde asociații subscriu în mod simultan și complet.

3.2 Constituirea simultană

Constituirea simultană operează atunci când fondatorii societății dispun de resusrsele financiare necesare și subscriu dintr-odată capitalul social prevăzut în actul constitutiv, ei fiind de fapt acționarii ce au semnat actul constitutiv. Această modalitatea de constituire presupune ca primă etapă încheierea actului constitutiv căreia îi succede următoarea etapă, aceea a subscrierii în totalitate a capitalului social convenit prin actul constitutiv și efectuarea vărsământului prevăzut de lege. Prin subscrierea aportului acționarii contribui la formarea capitalului social al societății pe acțiuni , ce are o valoare economică reprezentată în numerar, de bunuri sau creanțe. Actul constitutiv trebuie să menționeze valoarea capitalului social subscris, exprimată în cifre.

Constituirea simultană presupune procedura simplă de constituirea a societății pe acțiuni și în cazul în care, așa cum prevede legea, există cel puțin doi asociați care subscriu întregul capital social și care varsă în mod efectiv minumul legal de 30% din capitalul social subscris, aceștia vor putea purcede la încheierea actelor constitutive și la îndeplinirea tuturor formalităților pe care legea le impune pentru constituirea societății. Întrucât capitalul social al societății se formează concomitent cu încheierea actelor constitutive, constituirea societății este simultană sau concomitentă.

Legiuitorul, prin dispozițiile articolului 10 alineatul 1 din Lega 31/1990, a prevăzut limita minimă legală pentru capitalul social al societății pe acțiuni, instituind cerința ca aceasta sa nu poată fi mai mica de 90.000 de lei, existând și derogări de la această regulă ca în cazul scietăților bancare, de asigurări, de leasing, etc.

Se impune și precizarea că și în cazul societăților comerciale pe acțiuni ce se constituie prin subscriere integrală și simultană a capitalului social, există obligativitatea vărsării aporturilor în numerar, conform articolului 16 alineatul 1 din Legea 31/1990, cu precizarea că nu este necesar ca aceste aporturi subscrise să fie de aceeași valoare sau de aceeași natură.

Subscrierii integrale a capitalului social îi precede operațiunea de vărsare obligatorie a unei părți din capitalul social subscris, de către fiecare acționar, la constituirea societății. Așa cum se stipulează în articolul 9 alineatul 2 din Legea societăților comericale, capitalul social vărsat de asociații-acționari ce au ales această modalitate de constituire, va fi de minimum 30% din capitalul social subscris. Se opinează că această cerință instituită de legiuitor îi protejează pe acționari de un eventual efort financiar la constituirea societății prin subscripție integrală și simultană, dând posibilitatea acestora de a vărsa capitalul social în mai multe etape, fiind obligatorie doar respectarea minimului legal vărsat pentru constituire.

Termenele în care diferența de capital social subscris poate fi vărsată sunt prevăzute la literele a) și b) ale alineatului 2 al articolului 9 din Legea 31/1990. Pentru acțiunile emise pentru un aport în numerar, diferența de capital va fi vărsată în cel mult 12 luni de la data înmatriculării societății, iar pentru acțiunile emise pentru un aport în natură, termenul este de cel mult 2 ani de la data înmatriculării.

Conform prevederilor anterioare din Legea 31/1990 fiecare acționar avea obligația de a vărsa minimum 30% din capitalul social subscris. Prin modificările aduse de Legea nr. 441/2006 legiuitorul societar a înlăturat obligativitatea fiecărui acționar de a vărsa 30% din capitalul social subscris și a considerat suficient și necesar ca întreg capitalul social vărsat să nu fie mai mic de 30% din cel subscris. Cu alte cuvinte, capitalul social vărsat de toți acționarii și privit în ansamblu să nu fie mai mic de cota de 30% impusă prin lege.

Obligația de vărsământ a unei cote din capitalul social subscris incumbă fiecărui acționar și cota de capital vărsat „se raportează” la capitalul vărsat de acționarul obligat și nu la capitalul social subscris al societății comerciale. Acest vărsământ se va finaliza până la data încheierii actului constitutiv ce va respecta forma cerută de lege.

Consemnarea de către fiecare acționar a capitalului social vărsat în numerar se va face printr-o instituție bancară sau la C.E.C, dar și în alt mod deoarece legea permite acest lucru, întrucât nu conține nicio prevedere contrară în acest sens. Consemnarea capitalului social în numerar se face pe numele acționarului și la dispoziția societății comerciale ce sa va constitui

Legiuitorul societar a dat posibilitatea acționarilor ca pe lângă aportul în numerar care, potrivit articolului 16 alineatul 1 din Legea societăților comerciale, este obligatoriu și absolut necesar pentru constituirea societății, să subscrie și aporturi în natură. Aceste aporturi în natură urmează însă a fi evaluate economic după cum prevăd dispozițiile articolului 16 alineatul 2, iar vărsarea acestora are loc prin transmiterea efectivă a drepturilor corespunzătoare către societate și prin predarea către aceasta a bunurilor în natură ce pot fi utilizate. Aportul în natură se poate realiza fie prin transmiterea dreptului de proprietate ori a dreptului de uzufruct sau de uz pe care acționarul îl are asupra unor bunuri mobile sau imobile, corporale sau incorporale. Pentru ca vărsarea acestui tip de aport să își producă efectele se impune ca ea să fie confirmată prin dovezile ce atestă drepturile acționarului asupra bunurilor ce constituie aport în natură, dar și prin evaluarea acestor bunuri conform actului constitutiv. Această atestare documentară cât și evaluarea bunurilor reprezintă o garanție pentru societate că aceste bunuri vor trece efectiv în patrimoniul său, că vor putea fi utilizate sau vor fi în beneficiul societății.

Aportul în natură are un caracter facultativ, spre deosebire de cel în numerar, iar la constituirea societăților bancare de asigurare sau reasigurare și din domeniul pieței de capital, aportul în natură nu este posibil. Pentru tipurile de societăți enunțate la care nu este posibil aportul în natură, legea specială cere exclusivitatea aportului în numerar.

Această modalitatea de constituire a societății pe acțiuni, prin subscriere integrală și simultană a capitalului social, admite și aportul în creanțe, permisiune ce decurge din interpretarea articolului 16 alineat 3 din Legea 31/1990. Prin dispozițiile acestui alineat, legiuitorul a interzis aporturile în creanțe pentru societățile pe acțiuni care se constituie prin subscripție publică, societățile în comandită pe acțiuni și societățile cu raspundere limitată, fără să le interzică și pentru societățile pe acțiuni ce se constituie prin subscripție simultană.

Nu în ultimul rând, trebuie menționată și situația în care acționarii nu respectat termenul legal pentru a vărsa diferența de capital social subscris. Astfel, conform articolului 100 alineatul 1 din Legea societăților, societatea îi va invita pe aceștia să își îndeplinească obligația printr-o somație colectivă ce va fi publicată în Monitorul Oficial al României Partea a IV-a și într-un ziar de largă răspândire, de două ori, la interval de 15 zile. În situația în care acționarii, chiar și în urma acestei somări, nu vor efectua vărsămintele, consiliul de administrație, respectiv directoratul va putea recurge fie la urmărirea acționarilor pentru vărsămintele restante, fie va putea solicita anularea acestor acțiuni nominative. Încălcarea dispozițiilor legale privitoare la capitalul social minim subscris și vărsat, reprezintă o cauză de nulitate a societății conform articolului 56 alineatul 1 litera g) din Legea societăților comerciale.

3.3 Constituirea prin subscripție publică sau continuată

Constituirea societății pe acțiuni prin subscripție publică intervine atunci când „acționarii nu dispun de sumele necesare pentru a subscrie și vărsa capitalul social.” De asemenea, în doctrină s-a exprimat și punctul de vedere potrivit căruia fondatorii societății aleg această modalitate de constituire și atunci când nu sunt dispuși să subscrie în totalitate capitalul social al societății.

În condițiile în care asociații optează pentru această modalitate de constituire și nu dispun de resursele financiare necesare, sunt liberi să se adreseze publicului printr-o ofertă. Persoanele care acceptă oferta sunt cele care dețin resurse financiare și doresc să le investească prin cumpărarea de acțiuni. Constituirea societății, în acest caz, împlică și o fază premergătoare destinată formării capitalului social, pe calea subscripției publice. De altfel, constituirea societății prin subscripție publică presupune parcurgerea mai multor etape și anume: întocmirea și lansarea prospectului de emisiune a acțiunilor, subscrierea acțiunilor, validarea subscripției și aprobarea actelor constitutive ale societății de către adunarea constitutivă a subscriitorilor, operațiuni ce sunt realizate de fondatorii societății.

Se impune precizarea că această operațiune de constituire prin subscripție publică este amplu reglementată prin dispozițiile cuprinse în Titlul II, Capitolul II, articolele 18-34 din Legea 31/1990.

Prospectul de emisiune reprezintă, conform legii, oferta adresată publicului de către societate de a subscrie acțiunile societății care urmează să se constituie.

Fondatorii sunt cei care întocmesc prospectul de emisiune, conform articolului 18 alineatul 1 din Legea 31/1990 și acesta trebuie să conțină datele prevăzute de articolul 8 din lege, mai puțin cele referitoare la administratori, directori, membrii directoratului și ai consiliului de supraveghere, cenzori, sau după caz auditorul financiar. În prospect se va preciza și data închiderii subscripției, dar și ceea ce fondatorii rezervă în folosul lor cu privire la participarea la profitul societății și se semnează de fondatori.

Articolul 18 alineatul 2 instituie obligativitatea formei autentice în ceea ce privește încheierea prospectului de emisiune și cerința depunerii lui la oficiul registrului comerțului din județul în care se va stabili sediul societății, în vederea autorizării publicării lui.

Alineatul 4 al articolului 18 din lege, prevede sancțiunea nulității pentru prospectul de emisiune care nu cuprinde toate mențiunile cerute de lege, „ca o masură de protecție pentru subscriitori”, dar și faptul că această nulitate nu poate fi invocată de subscriitorul care a luat parte la adunarea constitutivă și nici dacă a exercitat drepturile și îndatoririle de acționar.

Autorizarea publicării prospectului de emisiune constituie o altă etapă ce trebuie urmată de fondatori, în sensul că ei vor cere judecătorului delegat la oficiul registrului comerțului din județul în care se va stabili sediul societății, autoriarea publicării prospectului. Pentru acoradrea acestei autorizări, judecătorul delegt examinează prospectul, verificându-i legalitatea sub aspectul îndeplinirii de către fondatori a condițiilor impuse de lege. În urma acestei verificări prospectul de emisiune poate fi publicat în presă, nefiind necesară și publicarea în Monitorul Oficial, deoarece Legea 31/1990 nu o impune.

Din momentul în care prospectul a fost făcut public, se poate realiza subscrierea acțiunilor societății ce urmează să se constituie, de către persoanele interesate.

Potrivit articolului 19 alineatul 1 din Legea 31/1990 subscrierile se fac pe unul sau pe mai multe exemplare ale prospectului de emisiune al fondatorilor și sunt vizate de judecătorul delegat. Alineatul 2 prevede că subscrierea va cuprinde: numele și prenumele sau denumirea, domiciliul ori sediul subscriitorului, numărul, în litere, al acțiunilor subscrise, data subscrierii și declarația expresă că subscriitorul cunoaște și acceptă prospectul de emisiune.

În doctrină s-au conturat două opinii referitoare la noțiunea subscrierii. Potrivit primei opinii, subscrierea este o manifestare de voință unilaterală a persoanei ce subscrie și care prin efectuarea unui aport la capitalul social al societății primește în schimb acțiuni de o valoare nominală egală, obligându-se astfel să devină acționar. A doua opinie consideră că subscrierea reprezintă acordul de voință dintre fondatori și persoanele ce subscriu, iar cu alte cuvinte este un contract sinalagmatic prin care o persoană accept oferta fondatorilor de a face parte dintr-o societate pe acțiuni, aducând ca aport o sumă de bani, cel puțin egală cu nivelul nominal al unei acțiuni al cărei proprietar va deveni.”

Doctrina a statuat faptul că subscrierea este un contract încheiat între fondatori și subscriitori și că acest contract este încheiat în favoarea unei terțe persoane care este, de fapt, viitoarea societate. Marian Bratiș împătrășește opinia potrivit căreia atât actul subscrierii de acțiuni cât și prospectul de emisiune sunt „documente cu caracter comercial” ce au menirea de a atrage capitalul social și de a bune bazele constituirii societății pe acțiuni.

O altă opinie consideră actul subscrierii o „faptă de comerț” deoarece subscriitorul cumpără acțiunile societății.

Modalitatea concretă a subscrierilor de capital a pus problema locului efectuării subscrierii, care potrivit doctrinei este cel stabilit de fondatori în prospectul de emisiune, acesta putând fi sediul social al viitoarei societăți ori una din adresele fondatorilor.

Potrivit articolului 21 alineatul 1 din Legea 31/1990 societatea va putea fi constituită numai în urma subscrierii întregului capital social și după ce fiecare subscriitor a vărsat în numerar cel puțin jumătate din valoarea acțiunilor subscrise la Casa de Economii și Consemnațiuni, ori la o bancă sau la una dintre unitățile acestora. Restul capitalului social subscris va fi vărsat de către subscriitori în termen de maximum 12 luni de la înmatricularea societății.

În ceea ce privește acțiunile ce reprezintă aporturi în natură, potrivit legii, vor trebui acoperite integral. De asemenea, potrivit articolului 26 alineatul 1 din Legea societăților, în situația în care există aporturi în natură, avantaje acordate oricărei persoane care a participat la constituirea societății sau la tranzacții conducând la acordarea autorizației, operațiuni încheiate de fondatori pe seama societății ce se constituie și pe care aceasta urmează să le ia asupra sa, fondatorii vor solicita numirea unuia sau mai multor experți judecătorului-delegat, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor articolelor 38 și 30 din Legea 31/1990. Aceste din urmă dispoziții prevăd procedura de numire a experților, de întocmire și depunere a raportului de evaluare. Potrivit alineatului 2 al articolului 26 din lege, raportul experților urmează să fie pus la dispoziția subscriitorilor la locul unde se va întruni adunarea constitutivă.

Atunci când experții stabilesc că valoarea aporturilor în natură este inferioară cu o cincime față de cea prevăsută de fondatori în prospectul de emisiune, conform dispozițiilor articolului 27 alineatul 2 orice acceptant se poate retrage informând fondatorii până la data fixată pentru adunarea constitutivă. Potrivit alineatului 3, acțiunile ce devin disponibile pot fi preluate de fondatori în termen de 30 de zile sau, ulterior, de alte persoane pe cale de subscripție publică.

Există și situația în care, potrivit articolului 22 din Legea societăților, dacă subscrierile publice sunt mai mari sau mai mici decât capitalul social prevăzut în prospectul de emisiune, fondatorii vor avea obșigația să supună aprobării adunării constitutive majorarea sau, după caz, reducerea capitalului social la nivelul subscripției.

Adunarea constitutivă este cea care deliberează și hotărăște în privința confirmării operațiunii de subscriere și constituirii societății comerciale.

Ulterior subscrierii acțiunilor, adunarea constitutivă va verifica și valida rezultatele acesteia, adunare ce va supune discutârii și aprobării actele constitutive ale societății.

Prima convocare a adunării constitutive se face de către fondatori, în termen de cel mult 15 zile de la data închiderii subscrierii, prin înștiințare publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a și în două ziare cu largă răspândire cu 15 zile inainte de data fixată pentru adunare. Înștiințarea va menționa locul și data adunării, dar și ordinea de zi ce va cuprinde în detaliu problemele ce vor fi puse în discuție. Atribuțiile și obligațiile adunării constitutive sunt prevăzute în cadrul articolului 28 din Legea 31/1990, iar pentru o bună desfășurarea a acesteia, fondatorii întocmesc o listă a celor ce au acceptat subscripția, dobândind astfel dreptul de a participa la adunarea constitutivă.

Adunarea constitutivă este condusă de un președinte ales și are doi sau mai mulți secretari. Potrivit articolului 25 alineatul 1, fiecare acceptant are dreptul la un vot în cadrul adunării constitutive, indiferent de acțiunile subscrise și el poate fi reprezentat printr-o procură specială. Alineatul 4 al aceluiași articol prevede că adunarea constitutivă este legală dacă sunt prezenți jumătate plus unu din numărul acceptanților și va lua hotărâri valabile cu votul majorității simple a celor prezenți.

Fondatorii au un rol esențial în constituirea societății pe acțiuni prin subscripție publică, legea regelementând drepturile, obligațiile și răspunderile ce le revin.

Pentru munca depusă la constituirea societății, fondatorii au dreptul la o remunerație, potrivit articolului 32 din Legea societăților comerciale. În acest sens, adunarea constitutivă va decide asupra cotei din profitul net al societății ce revine fondatorilor, cotă ce nu poate depăși 6% din profitul net și nu poate fi acordată pentru o perioadă mai mare de 5 ani de la data constituirii societății. Drepturile fondatorilor în cazul majorării capitalului social vor putea fi exercitate numai asupra profitului corpespunzător capitalului social inițial.

Legiuitorul societar i-a apărat pe fondatori prin dispozițiile articolului 33 din Legea 31/1990 pentru situațiile în care aceștia sunt prejudiciați prin dizolvarea anticipată a societății, recunoscându-le dreptul de a solicita despăgubiri de la societate. Dreptul la acțiune al fondatorilor pentru aceste daune este supus unui termen de prescripție de 6 luni calculat de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a hotărârii adunării generale a acționarilor prin care s-a decis dizolvarea anticipată.

Conform articolului 32 alineatul 1 din Legea 31/1990 fondatorii și primii membri ai consiliului de administrație, respectiv ai directoratului și ai consiliului de supraveghere sunt solidar răspunzători din momentul constituirii societății față de societate și față de terți pentru: subscrierea integrală a capitalului social și efectuarea vărsămintelor stabilite de lege sau de actul constitutiv, existenta aporturilor în natură și veridicitatea publicațiilor făcute în vederea constituirii societății. De altfel, ei răspund și de valabilitatea operațiunilor încheiate în numele societății înainte de constituire și luate de aceasta asupra sa.

Articolul 49 din Legea societăților instituie pentru fondatori și o răspundere nelimitată și solidară pentru prejudiciul cauzt prin neregularitățile de înmatriculare a societății, iar articolul 53 prevede răspundere acestora față de terți, potrivit căruia răspund solidar și nelimitat față de terți pentru actele juridice încheiate cu aceștia în contul societății, în afară de cazul în care societatea le-a preluat după ce a dobândit personalitate juridică.

Potrivit Legii 31/1990 fondatorii trebuie să își îndeplinească obligațiile referitoare la întocmirea și lansarea prospectului de emisiune, organizarea subscrierii acțiunilor, convocarea adunării constitutive, îndeplinirea tuturor formalităților ce privesc constituirea societății. În sarcina acestora se instituie și obligativitatea ca, după constituirea societății, să predea consiliului de administrație toate documentele și corespondența referitoare la constituirea societății.

4. Funcționarea societății pe acțiuni

4.1 Firma și capitalul social

Firma societății pe acțiuni are o denumire proprie, de natură să o diferențieze de firma altor societăți, fiind însoțită de mențiunea „societate pe acțiuni” sau de prescurtarea „S.A.”, așa cum prevede articolul 35 din Legea 26/1990 actualizată privind registrul comerțului.

Capitalul social reprezintă expresia valorică a aporturilor acționarilor, in schimbul carora acționarii primesc acțiuni în cadrul societății. “Capitalul social este un nomen juris, constant pe toată durata societății, cel puțin până la modificarea actului constitutiv.” Conform articolului 10 alineatul 1 din Legea 31/1990, capitalul social al unei societăți pe acțiuni nu poate fi mai mic de 90.000 de lei. Guvernul va putea să modifice o data la 2 ani valoarea minima a capitalului social astfel încât, ținându-se cont de rata de schimb, cuantumul sa fie echivalentul în lei a sumei de 25.000 de euro. Capitalul social subscris și cel vărsat vor fi prevăzute în contractul de societate.

Cerințele minime pentru valoarea capitalului social al societății pe acțiuni reprezintă o condiție pentru înmatricularea acestea. De asemenea, societatea pe acțiuni nu va putea fi înmatriculată dacă nu se varsă 30% din capitalul social subscris, în condițiile prevăzute la articolul 9 din Legea 31/1990. Dacă acționarii hotătăsc, în cazul subscrierii integrale și simultane a capitalului social de către toți semnatarii, ca dupa vărsarea celor 30% din capitalul social subscris la momentul constituirii diferența să o achite în tranșe, în termenul legal prevăzut de articolul 9 din Legea 31/1990, alineatul 2, literele a) și b), respectiv 12 luni pentru aportul în numerar și cel mult 2 ani pentru aportul în natură, neachitarea acestor tranșe atrage sancțiunea anulării acțiunilor subscrise, în conformitatea cu dispozițiile articolului 100 din Legea 31/1990. Procentul de 30% ce trebuie vărsat la constituirea societății în cazul aportului în natura, se face necesară menționarea faptului că nu se aplică aporturilor în natură ce constau în bunuri individual determinate deroarece nu pot fi supuse unor plăți parțiale, ci doar aporturilor în natură ce constau în bunuri de gen. Conform articolului 21 din Legea 31/1990, pentru societățile pe acțiuni constituite prin subscripție publică fiecare acceptant va trebui să verse 50% din capitalul social subscris. Diferența capitalului social subscris va fi vărsată în termen de maximum 12 luni de la data înmatriculării societății, iar în ceea ce privește aporturile în natură acestea vor trebui acoperite integral.

În ceea ce privește partajarea riscului, Gh. Piperea pune în discuție un aspect interesant prezentat în lucrarea „ Legea societăților comericale”, Ediția 5 din 2014, punct de vedere susținut și de C. Predoiu în Ediția 4 a aceleiași lucrări. Astfel, capitalul social minim impus prin lege de 90.000 de lei nu ar fi altceva decât o „ficțiune”, deoarece nu presupune partajarea riscului, ci doar o limitare a răspunderii acționarilor față de o viitoare pagubă suferită de creditorii finanțatori, având în vedere faptul că, în ultimul timp, finanțarea se realizează de către creditori și nu se obține de la acționare. Totodată, autorul lucrării punctează că este criticabilă dispoziția legală referitoare la obligativitatea unui plafon minim pentru capitalul social, întrucât acesta în sine este elemntul vital al patrimoniului activ al societății nu prin valoarea sa, ci prin faptul că prin acest capital acționarii și-au asumat riscuri și pentru că determină limita în care răspund acționarii pentru datoriile cauzate în derularea afacerii propuse. Prin urmare, este de părere că s-ar impune fie ridicarea plafonului minim al capitalului social subscris și vărsat, fie înlăturarea „ficțiunii” capitaluilui minim, în scopul unei finanțări care să vină de la acționari, încât să poată susține afacerea preconizata pe o perioada de minimum 2 ani.

Din conținutul alineatului 2 al articolului 10 din Legea 31/1990 rezultă că nu poate fi redus capitalul social sub minimul legal decât în două situații si anume: societatea pe acțiuni se transformă în societate cu răspundere limitată pentru care este stabilit prin lege un capital social minim de 200 de lei, sau în societate în nume colectiv pentru care legea nu prevede un minim de capital social, iar a doua situație când capitalul social real este adus la un nivel cel puțin care societatea nu poate să realizeze aceste transformări, este în pericol de dizolvare și orice persoană interesată poate solicita dizolvarea societății, pentru încălcarea limitei minime a capitalului social. Trebuie precizat că dizolvarea societății ca sancțiune pentru încălcarea capitalului social minim nu se poate confunda cu dizolvarea societății ca sancțiune a neglijării de reîntregire sau reducere a capitalului social ca două operațiuni alternative necesare acoperirii pierderilor, prevăzută în cadrul articolului 153 indice 24 din Legea 31/1990. Potrivit acestui articol, daca pierderile înregistrate de societate și constatate prin situațiile financiare anuale aprobate conform legii determină diminuarea activului net al societății la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social subscris, adunarea generală, respectiv directoratul va invoca adunarea generală extraordinară pentru a se hotarî în privința dizolvării societății. Conform alineatului 3 din același articol, raportul privitor la situația financiară a societății și depus la sediul societății cu o săptămână înainte de data adunării generale poate fi consultat de către acționari, cărora le vor fi aduse la cunoștință de consiliul de administrație, respectiv de directorat, în cadrul adunării generale extraordinare, eventualele aspecte importante survenite după prezentarea raportului. În situația în care adunarea generală extraordinară nu hotărăște dizolvarea societății, se vor lua măsurile necesare și obligatorii pentru reîntregirea capitalului social astfel încât să atingă cel puțin jumătate din valoarea capitalului social subscris, sau pentru reducerea capitalului social cu un cuantum care oglindește activul net și cu respectarea valorii minime a capitalului social, valoare prevăzută în cadrul articolului 10. Dacă masurile obligatorii, anterior mentionate, pentru reîntregirea sau reducerea capitalului social nu sunt respectate de societate in termen de 1 an, sau dacă adunarea generală extraordinară nu se întrunește pentru a decide asupra dizolvării societății, ori nu adopta o hotărâre valabilă privitoare la continuarea activității desfașurate de societate, orice persoană interesată poate cere dizolvarea societății. În aceste situații instanța poate acorda societății un termen de maximum 6 luni pentru a își regla situația prin luarea unor măsuri adecvate. Până la rămânerea definitivă a hotărârii de dizolvare, societatea poate să își recompună activul net până la valoarea egală cu cel puțin jumătate din capitalul social, situație în care dizolvarea nu va mai avea efect. Astfel, ca o antiteză între cele două articole, soluțiile prevăzute în cadrul articolului 153 indice 24 din Legea 31/1990 pentru a regla situația societății prin acoperirea pierderilor sunt soluții prin care acționarii își asumă pierderile și procedează la acoperirea acestora, pe când în cadrul articolul 10 alineatul 2 din aceeași lege nu se pune problema unei asumări a pierderilor societății de către acționari, ci a păstrării capitalului social la un nivel minim prin noi aporturi care presupun emiterea de acțiuni noi, iar acoperirea pierderilor nu este obligatorie, procedându-se la o reducere a capitalului social legitimând un motiv fară importanță.

Numărul acționarilor ce contribuie la capitalul social al societății pe acțiuni nu poate fi mai mic de 2, conform articolului 10, alineatul 3 din Legea Societăților. În măsura în care pe o perioadă ce depășește 9 luni societatea nu are 2 acționari, persoanele interesate pot cere dizolvarea societății în instanță. Dizolvarea societății va ramâne fără efect în cazul în care până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de dizolvare este întrunit numărul minim legal de acționari.

Articolul 56, litera g) din Legea Societăților 31/1990, prevede nulitatea societății înmatriculate în registrul comerțului, declarată de tribunal, pentru nerespectarea dispozițiilor legale ce privesc capitalul social minim subscris și vărsat, în cazul societății pe acțiuni raportând acest articol la prevederile capitalului socail minim din cadrul articolului 10. Întocmai pentru protejarea creditorilor societății, dar și pentru a asigura începutul unei optime funcționări a societății, este necesar a se respecta valoarea minimă legală a capitalului social.

4.2 Acțiunile

Acțiunile pot fi definite ca fiind titlurile de credit ce legitimează calitatea e acționar, constituind fracțiuni egale ale capitalului social.

În schimbul aportului lor la formarea capitalul social al societății pe acțiuni, sau la majorarea acestuia, acționarii primesc acțiuni. Acțiunile sunt privite în opinia lui I. L. Georgescu ca având mai multe sensuri, mai exact sunt fracțiuni ale capitalului social obligatoriu egale cu valoarea celorlalte fracțiuni ce poartă titlul de acțiuni, sunt titluri de credit deoarece inglobează drepturile si obligațiile acționarilor ce derivă din această calitate și în cele din urmă sunt raporturi societare care desemnează raportul juridic al acționarilor în raport cu societatea.

În literatura juridică este conturată și opinia potrivit căreia acțiunile emise de societatea pe acțiuni pot fi definite ca fiind titluiri reprezentative ale aportului social, constituind o fracțiune din capitalul social ce conferă titularului său calitatea de asociat, cu drepturile și obligațiile aferente aferente acestei calități, respectiv dreptul la dividende, dreptul de a avea controlul asupra gestiunii societății, dreptul de a participa la adunările generale ale acționarilor și cele de a lua parte la împărțirea finală a activului patrimonial în caz de lichidare a societății.

Într-o altă accepțiune acțiunea este partea socială reprezentată printr-un titlu, este transmisibilă si poate fi negociată, prin intermediul ei fiind materializat dreptul asociatului.

În dreptul italian acțiunile sunt cotele de participare la constituirea societății pe acțiuni a asociaților, iar capitalul social este divizat în cote „ideale” de o valoare egală, denumite acțiuni, aspect reglementat de Codul civil italian in cadrul articolelor 23-25; 32-48.

Potrivit articolului 91, alineatul 1 din Legea 31/1990 privind societățile, în cadrul societății pe acțiuni capitalul social este reprezentat de acțiunile emise de societate, care pot fi nominative sau la purtător după modul de transmitere, iar conform alineatului 2, felul acțiunilor trebuie determinat prin actul constitutiv. În situația în care felul acestora nu este determinat, acțiunile vor fi nominative. Acțiunile sunt de o egală valoare și conferă posesorilor drepturi egale, potrivit articolului 94, alineatul 1 din Legea 31/1990, aceasta fiind regula și excepția există atunci când în baza actului constitutiv pot fi emise categorii de acțiuni care conferă titularilor drepturi diferite, cum ar fi acțiunile preferențiale cu dividend prioritar. Drepturile egale conferite acționarilor sunt consacrate si prin dispozițiile articolului 101 din Legea 31/1990 privind societățile, care dispune că orice acțiune plătită conferă acționarilor dreptul de vot în adunarea generală și totodată le conferă și dreptul de participare la dezbaterile adunărilor generale. De asemenea, dispozițiile articolelor 177 și 184 din aceeași lege prevăd dreptul acționarilor de a consulta registrele societății puse la dispoziție de administratori sau, după caz, de societățile de registru independent, bilanțul contabil, contul de profit și pierderi, rapoartele administratorilor și cenzorilor, dar și dreptul de a solicita copii dupa aceste documente. Tot referitor la egalitatea drepturilor acționarilor, acestea decurg și din participarea acestora la împărțirea beneficiilor, la repartizarea dividendelor, dar și din participarea lor la repartizarea pe cote procentuale, potrivit valorii acțiunilor deținute, din activul societății în cazul în care societatea este lichidată.

În literatura juridică, s-a conturat ideea conform căreia acțiunile au o funcție patrimonială, economică și o funcție juridică, societară. Astfel, din punct de vedere patrimonial, acțiunile sunt fracțiuni ale capitalului social cu o valoare egală, constând intr-o sumă, de bani destinate să asigure creditul comercial al societății pe acțiuni față de terți și să creeze avantaje economice acționarilor.

Cu privire la natura juridică a acțiunilor, în cea mai mare parte doctrina a încadrat acțiunile în categoria titlurilor de credit. Ca titluri de credit, acțiunile, însumează mai multe drepturi, fără să îndeplinească condițiile autonomiei și literalității. Aceasta presupune că acțiunile nu sunt titluuri independente care sa nu depindă de actul juridic din care provin, deoarece ele sunt în stransă legătură cu contractul de societate care, dacă nu ar exista prin acordul si voința acționarilor, nu ar face posibilă nici existența acțiunilor. Sunt, de asemenea, lipsite de literalitate întrucât nu este determinată întinderea drepturilor prin titlul de credit, acestea regasindu-se menționate în actul constitutiv. Prin urmare, acțiunile au natura juridică a unor titluri de credit speciale, deoarece nu întrunesc toate caracteristicile unui titlu și sunt denumite titluri corporative, societare sau de participațiune.

Caracterele acțiunilor ce decurg din definiția acestora sunt următoarele: egalitatea nominală a acțiunilor, indivizibilitatea acțiunilor, cesibilitatea și caracterul negociabil. Acțiunile sunt fracțiuni egale ale capitalului social, ele având aceeași valoare nominală așa cum prevede și articolul 94, alineatul 1 din Legea 31/1990, acordând posesorilor drepturi egale. Acțiunile sunt indivizibile și acest caracter este conferit de lege prin articolului 102, alineatul 1 din Legea societăților comerciale, iar importanța acestui caracter constă în evitarea fărămițării capitalului social, dar caracterul indivizibil nu exclude dreptul de proprietate al mai multor persoane asupra acțiunii. În acest caz, conform alineatului 2 al articolului 102, când mai multe persoane împart proprietatea unei acțiuni nominaive, acestea vor trebui să desemneze un reprezentant unic care să exercite drepturile ce decurg din acțiune. Acțiunile sunt cesibile, ceea ce presupune faptul că dreptul de proprietate asupra acestora poate fi transmis de la un titular la altul după cum acțiunile sunt nominative, la purtător, sau emise într-o formă dematerializată și tranzacționate pe o piață organizată în conformitate cu Ordonanța nr. 28/2002. Caracterul cesibil rezultă din prevederile articolului 98 al Legii 31/1990 unde este statuat faptul că dreptul de proprietate asupra acțiunilor nominative emise în formă materială poate fi transmis dacă în registrul acționarilor este cuprinsă o declarație în acest sens, semnată de cedent și de cesionar sau de către mandatarii lor și este făcută pe titlu mențiunea transmiterii dreptului de proprietate. Referitor la acțiunile nominative emise în forma dematerializată, dreptul de proprietate se transmite în urma declarației facute în registrul acționarilor și semnată de cedent, cesionar sau de mandatarii lor. Conform aceluiași articol, cesionarii și subscriitorii ulteriori vor fi ținuți de răspunderea în solidar a plății acțiunilor pe o perioadă de 3 ani, răspundere care începe să curgă de la data când s-a făcut declarația de transmitere în registrul acționarilor. Cesibilitatea acțiunilor rezultă și din articolul 99 al Legii societăților, care prevede că transmiterea dreptului de proprietate asupra acțiunilor la purtator are loc prin simpla tradițiune a acestora. Cesibilitatea acțiunilor își are temelia în valoarea acestora la un anumit moment, diferită de valoarea nominală și în continua circulație de la un purtator la altul. Acțiunile au și un caracter negociabil, acestea pot fi tranzacționate pe piața bursieră organizată, dar și înafara acestei pieți. Raportul dintre cerere și ofertă influențat de factorii politici și economici interni și intrnaționali, influențează valoarea de circulație variabilă a titlurilor. Caracterul negociabil al acțiunilor se păstrează, în principiu, de la momentul emiterii acțiunii până la data dizolvării societății comerciale, în acest interval de timp acțiunile pot trece de la un titular la altul și pot trece prin diferite operațiuni. În schimb, acțiunile anulate pentru ca nu s-au efectuat vărăsămintele subscrise, acțiunile ce sunt garanție la îndemâna societății, acțiunile gajate, acțiunile anulate ca urmare a dobândirii lor în mod ilegal de către societate, nu presupun aceeași durată în care își păstreză caracterul negociabil și pot fi supuse unui lanț continuu de operațiuni. Articolele 13 și 104 din Legea 31/1990 prevăd limitări ale negociabilității acțiunilor, pentru propriile acțiuni ale societății, care nu pot fi dobândite de către aceasta decât cu acordul expres al adunării generale a acționarilor și în condițiile prevăzute de aceste articole. Actul constitutiv al societății, prin anumite clauze, poate de asemenea limita negociabilitatea și circulația acțiunilor, cum ar fi necesitatea acordului consiliului de administrație sau adunării generale a acționarilor pentru înstrăinarea acțiunilor.

Pentru a putea fi emise, acțiunile trebuie să îndeplinească următoarele condiții: sunt emise doar după înmatricularea societății, nu sunt emise pentru o sumă mai mică decât valoarea nominală, doar după achitarea totală a acțiunilor din emisiunea precedentă este permisă emiterea de acțiuni pentru majorarea capitalului social. Conform articolului 93 din Legea 31/1990 valoarea nominală a unei acțiuni nu poate fi mai mică de 10 bani. Acțiunile ce îndeplinesc condițiile menționate vor cuprinde denumirea și durata societății, data actului constitutiv, numărul de înmatriculare al societății din registrul comerțului, codul unic de înregistrare și numărul din Monitorul Oficial, Partea a IV-a, în care s-a facut publicarea, numărul acțiunilor și numărul de ordine, capitalul social, valoarea nominală a acestora, vărsămintele efectuate, avantajele acordate fondatorilor. În plus, pentru acțiunile nominative trebuie menționate numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul acționarului persoană fizică, denumirea, sediul, numărul de înmatriculare și codul unic de înregistrare al acționarului persoană juridică. Acțiunilr vor purta semnătura a doi administratori în cazul în care societatea are mai mulți administratori, sau a adminsitratorului dacă există doar unul singur. Mențiunile pentru acțiunile emise în formă materială și care sunt prevăzute de lege, sunt considerate într-o opinie ca fiind obligatorii, absența acestora atragând nulitatea absolută a titlului, cu excepția semnăturilor administratorilor.

Conform articolului 91 din Legea 31/1990, acțiunile sunt, după modul de transmitere, nominative sau la purtător. Felul acestora este determinat prin actul constitutiv, iar în lipsa determinarii acțiunile vor fi nominative. În cazul acțiunilor nominative societatea cunoaște cu certitudine identitate titularilor, pe când în cazul acțiunilor la purtător, identitatea acționarilor este necunoscută. Astfel, acțiunile nominative au titularul cunoscut și atât titlurile cât și registrul acționarilor vor cuprinde numele, prenumele și domiciliul acționarului, sau denumirea și sediul acestuia, iar ele pot fi emise în formă materială, pe suport de hârtie, sau în formă dematerializată. Acțiunile la purtător nu cuprind datele de identificare ale titularului, cel care deține acțiunea fiind considerat propietarul acesteia, dreptul de proprietate asupra acțiunilor la purtător fiind transferat prin simpla lor transmitere materială.

Acțiunile nominative ce sunt emise în formă dematerializată sunt caracteristice pe piața bursieră ca și valori mobiliare tranzacționate, iar societateta trebuie să le distingă în registrul acționarilor. In schimb, acțiunile la purtător pot fi emise doar în formă materială, societatea având obligația în cazul acestora de a emite titluri de valoare. Luând în calcul ipoteza în care societatea nu a emis și nu a eliberat acțiuni la purtător, asociații pot cere eliberarea certificatelor de acționar, ce poate opera și din oficiu.

Există situații în care, deși actul constitutiv stabilește acțiunile emise ca fiind la purtător, prin intervenția legii acestea sunt declarate acțiuni nominative. În primul rând este cazul acțiunilor care nu au fost plătite în întregime și sunt astfel declarte acțiuni nominative, nominalismul jucând rolul esențial în urmărirea acționarilor restanți și în posibila anulare a acțiunilor neplătite. Articolul 92, alineatul 2 din Legea societăților reglementează acest prim caz, stipulând că acțiunile neplătite în întregime sunt întotdeauna nominative. În al doilea rând, acțiunile emise în formă dematerializată vor fi întotdeauna nominative, cele la purtător putând fi emise doar în formă materială.

În ceea ce privește transmiterea acțiunilor nominative, în cadrul articolului 98 din Legea 31/1990 este rglementat doar transferul inter vivos al acțiunilor nominative, nefiind stipulată și transmiterea mortis causa. Se consideră că, în cazul în care persoanele interesate prezintă certificatul de deces al acționarului însoțit de certifictul de moștenitor sau legatar, sau hotărârea de partaj rămasă definitivă prin care dovedesc ca acțiunile le-au fost atribuite, administratorul societății sau președintele consiliului de administrație are obligația să înscrie în registrul acționarilor declarația de transfer a dreptului de proprietate și să facă mențiunea pe fiecare acțiune, exceptând situația în care acțiunea nominativă a trecut în proprietatea mai multor persoane care nu au desemnat un reprezentant unic pentru a exercita drepturile rezultate din acțiune. Această declarație de transfer pentru cauză de moarte va fi semnată de către administratorul sau președintele consiliului de dministrație, dar și a succesorului. Pentru refuzul de a înregistra cesiunea în registrul de acțiuni, sau a pune la dispoziție registul acționarilor, atât în cazul acțiunilor nominative inter vivos, dar și mortis causa, cedentul și cesionarul pot formula acțiune în justiție prin care administratorul sau președintele consiliului de administrație va putea fi obligat să facă mențiunile necesare. Acțiunea introdusă va fi o acțiune de drept comun, astfel că obligarea înregistrării in registrul de acțiuni nu poate fi rezolvată pe calea ordonanței președințiale, având în vedere că prin această cale nu se pot lua măsuri definitive și nici nu se reolvă litigiul în fond.

Așa cum am precizat anterior, acțiunile sunt de o valoare egală și conferă titularilor drepturi egale, conform articolului 95 alineatul 1 din Legea societăților. Totuși, această regulă cunoaște și excepții stabilite în cadrul aceluiași articol, la alineatul 2, prin care se reglementeaza posibilitatea emiterii, în condițiile actului constitutiv, de acțiuni preferențiale potrivit dispoițiilor cuprinse în articolele 95 și 96. Articolul 95 reglementează la alineatul 1 emiterea acțiunilor preferențiale cu divident prioritar fără drept de vot, ce conferă titularului dreptul la un dividend prioritar asupra beneficiului distribuibil al exercițiului financiar în curs, anterior oricărei alte prelevări, precum și celelelalte drepturi recunoscute acționarilor cu acțiuni ordinare, însă cu suprimarea dreptului de a prticipa și de a vota, în temeiul acțiunilor, în adunările generale ale acționarilor. Conform alineatului 2 acțiunile cu divident prioritar și fără drept de vot nu pot depăși o pătrime din capitalul social și vor avea aceeași valoare nominală ca și acțiunile ordinare. Alineatul 3 al aceluiași articol prevede interdicția deținerii de acțiuni cu divident prioritar de către reprezentanții, administratorii și cenzorii societății. Daca acționarul deținea acțiunea cu divident prioritar anterior dobândirii funcției, aceasta presupune înstrăinarea acțiunii preferențiale după dobândirea funcției, deoarece în acest caz legea interzice deținerea ei. În situația în care reprezentantul, administratorul sau cenzorul deținea la data numirii sale acțiunea cu divident prioritar va fi afectat actul de numire, iar acționarul va fi incapabil de a dobândi funcția și nu incapabil de a dobîndi acțiunea. Există astfel incompatibilitate între funcția de conducere și suprimarea dreptului de vot și nu este indicat să se însumeze puterea pe care aceste funcții o conferă acționarilor cu avantajele pecuniare ale unor astfel de acțiuni. Cu privire la privilegiile acordate titulrilor acțiunilor cu dividend prioritar, se împart ca și cele ordinare în drepuri pecuniare și drepturi extrapecuniare. Drepturile pecuniare se referă la distibuirea cu prioritate către acționar a dividendului prelevat asupra beneficiului distribuibil al exercițiului financiar, anterior oricărei alte prelevări. Din puct de vedere extrapecuniar, acționarii ce dețin astfel de acțiuni au toate drepturile ce se cuvin acționarilor ce dețin acțiuni ordinare, cum ar fi dreptul de informare, dreptul de preemțiune în caz de majorare a capitalului social, dreptul de a sesiza cenzorii în legătură cu faptele ce consideră ei că trebuie cenurate, precum și dreptul de a ase reuni în adunări speciale. Alineatul 4 prvede posibilitatea ca prin hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor ca acțiunile prferențiale și acțiunile ordinare să fie convertite dintr-o categorie în alta conform dispozițiior articolului 115 din Legea societăților. M. Șcheaua exprimă punctul de vedere potrivit căruia o asemenea conversie aprobată prin hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor poate avea consecințe asupra drepturilor titularilor de acțiuni privilegiate, motiv pentru care ea ar trebui sa fie supusă aprobării adunării speciale a deținătorilor de acțiuni din această categorie.

4.3 Persoanele participante la constituirea societății comerciale pe acțiuni

Rolul persoanelor participante la constituirea societății comerciale pa acțiuni este definit de Legea 31/1990 care prin dispozițiile sale prevede că persoanele fizice și persoanele juridice se pot asocia și pot constitui societăți comerciale, cu r4espectarea dispozițiilor acestei legi. Persoanele participante la constituirea societății pe acțiuni sunt cunoscute sub denumirea de fondatori, subscriitori, acceptanți și după constituirea societății, aceste persoane sunt asociați sau acționari, denumiri folosite de legiuitor pentru a determina gradul de participare, rolul, drepturile și obligațiile acestora.

Asociații sunt persoanele fizice și juridice care negociază clauzele actului constitutiv, își asumă obligația de a participa la aportul social, de a lua deciziile corespunzătoare și necesare pentru încheierea pactului social și care duc la îndeplinire formalitățile necesare înmatriculării societății comerciale, adoptând prin toate acestea actul constitutiv. Pot fi de asemenea fondatori, dar fondatorii nu se identifică în toate cazurile cu asociații. Totodată, potrivit dispozițiilor articolului 177 alineatul 1 litera a) din Legea 31/1990 asociații devin acționari ai societății pe acțiuni, dobândind drepturile și obligațiile cuvenite acestei calități, din momentul înmatriculării societății și înregistrării asociaților în registrul acționarilor.

Conform articolului 6 din Legea 31/1990, semnatarii actului constitutiv, dar și persoanele care au un rol determinant în constituirea societății sunt considerați fondatori. Alineatul 2 prevede interdicțiile dobândirii calității de fondatori pentru persoanele care au fost condamnate pentru infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracțiuni de corupție, delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracțiuni de spălare de bani, infracțiuni de terirosm ce cad sub incidența Legii 656/2002. În esență, fondatorii sunt semnatarii contractului de societate, cei care inițiază afacerea și au un rol determinant în constituirea societății, ceea ce presupune că ei vor suporta și consecințele actelor și cheltuielilor ce au fost necesare constituirii. Aceste consecințe decurg din prevederile articolului 30 alineatul 1 din Legea 31/1990, iar potrivit alineatului 2 ei au obligația de a preda consiliului de administrație, respectiv directoratului documentele și corespondența referitoare la constituirea societății în termen de 5 zile. În doctrină se apreciază că între un asociatul fondator și un simplu asociat nu este nicio diferență sub aspectul drepturilor și obligațiilor dobândite, ceea ce înseamnă ca oricare dintre aceștia vor avea dreptul la beneficii în raport de cota de participație la capitalul social, suportând în aceeași măsură și pierderile. Pe de altă parte, în doctrină s-a concluzionat că orice fondator are și calitatea de asociat, însă nu orice asocat poate avea și calitatea de fondator. În concret, semnatarii contractului de societate dobândesc calitatea de asociați-fondatori, iar persoanele care după constituirea societății dobândesc părți sociale în baza unui act de concesiune, aceștia vor avea doar calitatea de asociați neputând fi considerați fondatori. Demarcarea dintre un asociat-fondator și un asociat-nefondator este considerată, de altfel, ca fiind nsemnificativă sub aspectul difernțelor de regim juridic cu excepția societății pe acțiuni constituită prin subscripție publică și cu excepția incapacităților prevăzute de articolul 6 alineatul 2 din Legea societăților comercile, care îi privesc doar pe fondatori nu și pe asociați.

În cazul societății pe acțiuni ce se constituie prin subscripție publică, fondatorii sunt nu numai semnatarii actului constitutiv, ci și persoanele care au avut un rol determinant în constituirea societății. Potrivit doctrinei, calificarea noțiunii de rol de determinant este dată de importanța operațiunilor îndeplinite de persoanele în cauză în ceea ce privește constituirea societății, iar pe de altă parte s-a apreciat că mai este necesară recunoașterea importanței acestor operațiuni desfășurate pentru constituirea societății de către adunarea constitutivă, cu ocazia aprobării actului constitutiv în care se vor nominaliza și persoanele cărora li se recunoaște calitatea de fondatori. Acest punct de vedere s-a considerat că decurge din conținutul articolului 32 alineatul 4 din Legea 31/1990, referitor la drepturile fondatorilor din profitul net al societății, în sensul că de aceste drepturi pot benefcia numai persoanele fizice cărora li s-a recunoscut calitatea de fondator prin actul constitutiv. Conform acestui articol, la alineatul 1 se stipulează că prin hotărârea adunării constitutive se va stabili cota din profitul net ce revine fondatorilor societății constituite prin subscripție publică, cotă ce nu poate depăși 6% din profitul net și ce nu poate fi acordată pe o perioadă mai mare de 5 ani de la data constituirii societății. De asemenea este reglementat la alineatul 3 cazul majorării capitalului social, situație în care drepturile fondatorilor vor pute fi exercitate numai asupra profitului corespunzător capitalului social inițial.

Fondatorii societății constituite prin subscripție publică pot avea calitatea doar de inițiatori ai societății, iar prin subscripția aporturilor sociale la capitalul social dobândesc și calitatea de asociați. După înmatricularea societății aceștia vor căpăta și calitatea de acționari.

În ceea ce privește constituirea simultană a societății legea stabilește faptul că asociații-fondatori se vor ocupa de încheierea actului constitutiv în forma prevăzută de lege, contabilizarea aporturilor subscrise și a acelor efectiv vărsate, obținerea autorizațiilor prevăzute de legile speciale, înmatricularea societății, publicitatea și înregistrarea fiscală a acesteia. În cazul societății pe acțiuni ce se constituie prin subscripție publică, fondatorii ca viitori asociați sau neasociați îndeplinesc suplimentar și alte operațiuni cum ar fi: întocmirea prospectului de emisiune cu conținutul și forma prevăzută de lege, solicitarea autorizării publicării prospectului și publicarea acestuia, organizarea activității de subscriere a acțiunilo, contabilizarea subscrierilor și vărsămintelor, convocarea adunării constitutive, întocmirea și afișarea listelor de acceptanți, predarea dovezilor de efectuare a vărsămintelor către persoanelor însărcinate cu încasarea lor, sau în cazul în care constituirea nu mai poate avea loc, restituirea vărsămintelor către acceptanți, solicitarea expertizării aporturilor în natură, a avantajelor rezervate pentru fondatori și a operațiunilor încheiate de ei pe seama societății, respectiv punereea raportului de expertiză la dispoziția subscriitorilor, depunerea acestui raport la registrul comerțului și publicarea sa.

Articolul 49 din Legea 31/1990 reglementează răspunderea fondatorilor, reprezentanților societății, precum și a primilor membri ai organelor de conducere, de administrare și de control ale societății ca fiind o răspundere nelimitată și solidară pentru prejudiciul cauzat prin neregularitățile la care se referă articolele 46-48. Aceste neregularități privesc actul constitutiv ce nu cuprinde mențiunile prevăzute de lege, sau cuprinde clauze prin care se încalcă o dispoziție imperativă a legii, ori când nu s-a îndeplinit o cerință legală pentru constituirea societății, situația în care fondatorii sau reprezentanții societății nu au solicitat înmatricularea ei în termenul legal, cazul neregularităților constatate după înmatricularea, societatea fiind obligată să ia măsuri în cel mult 8 zile de la data constatării acestora. Această răspundere este o răspundere civilă, de natură contractuală sau delictuală după cum neregularitatea reprezintă nerespectarea unor obligații contractuale sau legale. Legea reglementează o răspundere pentru toate persoanele implicate în procesul de constituire a societății, iar pe de altă parte dreptul la repararea prejudiciului pricinuit prin neregularitățile constituirii societății îl are orice persoană ce a suferit un prejudiciu, respectiv asociații, creditorii societății și altii. Răspunderea fiind nelimitată și solidară, vine în sprijinul persoanelor păgubite ce au dreptul la o reparare integrală a prejudiciului, iar în situația în care culpa incumbă mai multor persoane, răspunderea este solidară. În același timp, această răspundere pentru prejudiciile cauzate prin neregularitățile constituirii societății are ca temei dispozițiile răspunderii civile din dreptul comun.

Subscriitorii sunt persoanele care răspund ofertei adresate prin prospectul de emisiune lansat de către fondatori, ce subscriu acțiuni în vederea formării capitalului social al societății pe acțiuni aflată în constituire prin subscripție publică. Subscriitorii nu vor fi considerați fondatori ai societății din moment ce nu sunt semnatari ai actului constitutiv, iar rolul lor la constituirea societății s-a rezumat la actul de subscriere a acțiunilor indiferent de consistența aportului social și a numărului de acțiuni subscrise. Prin actele lor de subscriere, aceștia urmăresc obținerea de economii și câștiguri prin investirile aduse volumului de capital. În temeiul dispozițiilor articolului 21 din Legea 31/1990 societatea se constituie numai în urma subscrierii întregului capital social și vărsării de către fiecare acceptant, în numerar, a jumătate din valoarea acțiunilor subscrise. Restul din capitalul social subscris urmează să fie vărsat în termen de 12 luni de la înmatriculare, iar acțiunile ce reprezintă aporturi în natură vor trebui acoperite integral. Ca efect al acestui articol și prin raportare la articolul 23 din Legea societăților, subscriitorii ce nu au vărsat cel puțin jumătate din aportul în numerar și integral aportul în natură, nu vor putea prticipa la lucrările adunării constitutive. Potrivit articolului 23 fondatorii întocmesc o listă a celor care au acceptat subscripția și dobândesc astfel dreptul de a participa la adunarea constitutivă, în aceeași listă considerându-se a fi necesar menționarea separată a subscriitorilor ce nu au îndeplinit cerințele de vărsământ până la data la care lista a fost întocmită. În consecință se va indica și faptul că aceștia nu vor putea participa la adunarea constitutivă în situația în care la data stabilită pentru adunare nu îndeplinesc acetse condiții.

Fondatorii nu se pot îndrepta împotriva subscriitorilor ce nu și-au îndeplinit obligațiile asumate prin actul de subscriere, iar subscriitorii nu poartă nicio răspundere în raport cu ceilalți subscriitori pe perioada subscripției publice și nici ulterior. În situația în care societatea se constituie în lipsa subscriitorilor considerați neacceptanți, societatea nu are temei pentru a angaja răspunderea acestor subscriitori deoarece ei vor rămâne persoane străine societății. Însă, subscriitorii pot solicita angajarea răspunderii fondatorilor în ceea ce privește restituirea vărsămintelor efectuate, în cazul în care societatea nu s-a putut constitui, dar și pentru situațiile în care au fost prejudiciați în alt mod. În primul caz acțiunea subscriitorilor are ca suport legal dispozițiile articolului 29 alineatul 2 din Lega 31/1990 care prevede că restituirea vărsămintelor se va face direct acceptanților dacă nu a avut loc constituirea societății, iar în cel de-al doile caz acțiunea lor se întemeiază pe dispozițiile răspunderii delictuale din dreptul comun. Trebuie subliniat și faptul că subscriitorii nu se vor putea îndrepta împotriva societății, indiferent daca aceasta s-a constituit sau nu.

Acceptanții sunt subscriitorii care acceptă oferta lansată de fondatori prin prospectul de emisiune, onorând obligațiile asumate de a vărsa în numerar jumătate din valoarea acțiunilor subscrise sau integral aporturile în natură. Ca efect al îndeplinirii obligațiilor asumate prin actul de subscriere, acceptanții vor putea fi considerați ca fiind persoane cu vocație de asociați în viitoarea societate pe acțiuni, doar după aprobarea de către adunre constitutivă a aporturilor sociale și a actului constitutiv. Acceptanții răspund atât față de fondatori cât și față de adunarea constitutivă pentru realitatea vărsămintelor în numerar, dar și pentru existența și starea de utilitate a aporturilor în natură. Consecința acestei răspunderi este aceea a excluderii acceptantului din lista acceptanților sau a îndepărtării sale din adunarea constitutivă. De asemenea, potrivit dispozițiilor articolului 48 din Legea 31/1990 în situația neregularităților constatate după inmatriculare, societatea este obligată să ia măsuri pentru înlăturarea lor în cel mult 8 zile de la data constatării neregularităților. Potrivit alineatului 2 dacă societatea nu respectă măsurile ce i-au fost impuse pentru înlăturarea neregularităților, orice persoană interesată poate solicita instanței să oblige organele societății să le regulrizeze sub sancțiune plății de daune cominatorii. Dreptul la acțiunea de regularizare are un termen de prescripție de un an, calculat de la data înmatriculării societății, potrivit alineatului 3.

Acționarii sunt membri societății pe acțiuni ce dețin un titluri negociabile ce sunt transmisibile și produc modificări asupra componenței structurale a societății. Acționarii au atât drepturi cât și obligații față de societate. Drepturile acestora sunt patrimoniale și nepatrimoniale. Drepturile patrimoniale sunt: dreptul la dividende, dreptul asupra rezervelor, dreptul preferențial de subscripție, dreptul asupra bunurilor rezultate din lichidare și dreptul de a înstrăina acțiunile. Dreptul la dividende revine fiecărui acționar reprezentând cota parte din beneficiile societății și se cuvin acestora proporțional cu cota lor de participare la capitalul social, acest drept fiind conferit prin dispozițiile articolului 67 din Legea 31/1990. Fixarea dividendului este de competența exclusivă a adunării generale ordinare, în temeiul articolului 111 din Legea 31/1990, iar plata lor se asigură de consiliul de administrație. Dreptul asupra rezervelor este definit de articolul 183 alineatul 1 din Legea 31/1990 care prevede că din profitul societății se va prelua anual cel puțin 5% pentru formarea fondului de rezervă, până ce acesta va atinge minimum a cincea parte din capitalul social. În situația în care fondul de rezervă după ce s-a constituit se micșorează, din orice cauză, va fi completat cu respectarea limitei anterior menționate. Dreptul prferențial de subscripție se cuvine acționarilor în situația în care societatea își mărește capitalul social, proporțional cu numărul acțiunilor pe care le posedă. În reglementarea actuală a Legii 31/1990 cad numai acțiunile preferențiale fără drept de vot. Dreptul asupra bunurilor rezultate din lichidare se exercită in faza lichidării societății și constă în sumele de bani ce rămân după achitarea datoriilor societății, sume ce se împart asupra acțiunilor. Dreptul de a înstrăina acțiunile decurge din definiția dată acțiunilor, potrivit căreia acestea sunt titluri negociabile ce pot fi transmise în mod liber. Transmisibilitatea acțiunilor nominative este supusă respectării unor cerințe legale privind înregistrarea lor, pe când transmiterea acțiunilor la purtător nu este supusă niciunei formalități. Drepturile nepatrimoniale ale acționarilor sunt: dreptul de a participa la adunarea generala, dreptul de vot, dreptul de informare, drepturile minorității de acționari și drpturile majorității de acționari. Dreptul de vot presupune rspectarea condițiilor impuse de lege și se exercită proporțional cu numărul de acțiuni deținute. Acționarii nu pot renunța la dreptul de vot și nici nu îl pot cesiona, separat de transmiterea acțiunii. În esență, dreptul de vot se acordă în intereesul general al societății și nu în interesul personal al acționarilor. Dreptul acționarilor la informare presupune liberul acces pentru consultarea registrului acționarilor și registrului deliberărilor adunărilor generale. De asemenea acționarii pot obține, la cerere, extrase su copii ale acestor registre, pot cerceta bilanțul contabil al societății, rapoartele administratorilor și ale cenzorilor și pot solicita de pe aceste documente eliberarea unor copii, pe propria cheltuială. Drepturile minorității de acționari privesc posibilitateta de a cere administratorilor convocarea adunării generale, de a denunța cenzorilor fapte cu privire la care se apreciază oportunitatea verificării lor și dreptul oricărui acționar de a ataca în justiție hotărârile adunării generale. Nu în cele din urmă, dreptul acționarilor ce reprezintă întregul capital social se remarcă prin oportunitatea de a ține o adunare generală și de a lua o hotărâre de competența adunării, fără respectarea formalităților cerute pentru convocarea ei, în situația în care niciunul dintre acționari nu se opune.

Obligațiile acționarilor sunt: obigația de a realiza aportul, de a respecta contractul, statutul și hotărârile adunării generale și obligația de a suporta pierderile sociale până la concurența aportului său. Realizarea aportului este, cu siguranță, cea mai importantă obligație a acționarilor ce le incumbă potrivit angajamentului asumat. De asemenea, au obligația de a respecta toate hotărârile luate de adunrea generală în conformitate cu prevederile legale, obligație ce revine chir și acționarilor ce nu au luat parte la adunare sau au votat împotrivă. Acționarii au obligația de a suporta pierderile societății, doar în limita aportului lor, acesta fiind, de altfel, unul dintre principiile de bază ce guvernează societățile de capitaluri.

4.4 Adunarea generală a acționarilor

Adunarea generală poate fi definită ca fiind organul de deliberare și decizie al societății pe acțiuni, ce realizează conducerea supremă, fiind alcătuită din toți acționarii societății. Adunarea generală se ține la sediul societății și în locația precizată în actul de convocare, cu excepția cazului când prin actele constitutive s-a dispus altfel, conform prevederilor articolului 110 alineatul 2 din Legea 31/1990. Potrivit alineatului 1 adunările generale sunt ordinare și extraordinare.

Deosebirea dintre adunarea generală și adunarea extraordinară constă în atribuțiile diferite ale acestora. Din acest punct de vedere adunarea generală ordinară decide asupra problemelor obișnuite, curente ale societății, atribuțiile ei fiind reglementate prin lege, pe când adunarea generală extraordinară hotărăște asupra problemelor deosebite, cum ar fi modificarea actelor constitutive ale societății, prelungirea duratei societății, mărirea sau reducerea capitalului social, schimbarea obiectului societății, atribuțiile ei fiind stabilite prin legea societăților comerciale. O altă deosebire constă în faptul ca adunarea generală ordinară se ține cel putin o dată pe an în cel mult 5 luni de la încheierea exerciț

iului financiar, pe când adunarea generală extraordinară se întrunește ori de câte ori evenimentele excepționale o impun. Termenul de 5 luni stipulat prin articolul 111 alineatul 1 din Legea 31/1990 nu este nici un termen de prescripție, nici un termen de decădere, deoarece adunearea generală ordinară se poate întruni în mod valabil chiar și după trecerea acestui termen, fiind în interesul bunei funcționări a societății. Acest termen este de ordine publică întrucât el nu poate fi modificat prin actul constitutiv.

În doctrină s-a conturat opinia conform căreia de fiecare dată când o hotărâre ce trebuie adoptată privește o problemă care, prin lege, nu cade în competența uneia dintre cele doua forme de adunare generală și nu privește o problemă legată de gestiunea curentă a societății, se prezumă că această hotărâre este de competența adunării generale extraordinare. În susținerea acestei opinii este adus argumentul potrivit căruia activitatea societății este una dinamică, iar evenimentele noi apărute depășesc sfera gestiunii curente a societății. Tot în sprijinul acestui punct de vedere vine și articolul 113 litera m) din Legea 31/1990 ce prevede că orice altă modificare a actului constitutiv sau oricare altă hotărâre pentru care este cerută aprobarea adunării generale extraordinare, de aici reultând intenția legiuitorului de a lârgi sfera de competență a adunării generale extraordinare.

Atribuțiile adunării generale sunt prevăute de articolul 111 din Legea 31/1990, o primă atribuție fiind discutarea, aprobarea sau modificarea situațiilor financiare anuale, pe baza rapoartelor prezentate de consiliul de administrație, de directorat și de consiliul de supraveghere, de cenzori sau, după caz, de auditorul financiar și în fixarea divdendului. Alte atribuții vizează alegerea și revocarea administratorilor, consiliului de supraveghere și cenzorilor, fixarea remunerației cuvenită pentru exercițiul în curs administratorilor, consiliului de supraveghere și cenzorilor dacă nu a fost stabilită prin actul constitutiv, să se pronunțe asupra gestiunii administratorilor, să stabilească bugetul de venituri și cheltuieli și, după caz, programul de activitate pe exercițiul financiar următor, să hotărască gajarea, închirierea sau desființarea uneia sau mai multor unități ale societății. Deși legea prevede explicit care sunt atribuțiile adunării generale ordinare, aceasta poate hotarî și asupra altor probleme prevăzute în ordinea de zi ce țin de buna funcționare a societății, neputând însă hotărî asupra problemelor ce țin de cpmpetența exclusivă a adunării generale extraordinare. De asemenea, ca și în cazul termenului și atribuțiile prevăzute în mod expres de lege ca intrând în competența adunării generale ordinare, respectiv a celei extraordinare nu pot fi modificate prin actul constitutiv.

Atribuțiile adunării generale extraordinare sunt prevăzute de articolul 113 din Legea 31/1990 potrivit cărora această adunare se întrunește ori de câte ori este necesar a se lua o hotărâre care să decidă pentru: schimbarea formei juridice a societății, mutarea sediului societății, schimbarea obiectului de activitate, înființarea sau desființarea unor sedii secundare ( sucursale, agenții, reprezentanțe sau alte asemenea unități fără personalitate juridică, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel ), prelungirea duratei societății, majorarea capitalului social, reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune de noi acțiuni, fuziunea cu alte societăți sau divizarea societății, dizolvarea anticipată a societății, conversia acțiunilor nominative în acțiuni la purtător sau a acțiunilor la purtător în acțiuni nominative, conversia acțiunilor dintr-o categorie în cealaltă, conversia unei categorii de obligațiuni în altă categorie sau în acțiuni, emisiunea de obligațiuni, orice altă modificare a actului constitutiv sau oricare altă hotărâre pentru care este crută aprobarea adunării generale extraodrinare. Din conținutul acestui articol rezultă că de competența adunării generale extraordinare sunt problemele ce implică modificarea actului constitutiv sau cele care pot cauza consecințe juridice importante pentru funcționarea societății.

Adunările generale ordinare cât și cele extraordinare au la bază norme legale prin care se asigură cadrul oficializat de funcționare a organismului social, impunând regulile ce asigură convocarea și informarea acționarilor cu privire la problematica stabilită prin ordinea de zi a respectivelor adunări, fiind important a li se preciza data și locul întrunirii. De asemenea, acționarii sunt înștiințați în scris despre convocarea adunării generale și aceasta se realizează prin consiliul de administrație sau directorat ce îi informează cu privire la participarea la lucrările adunării generale asupra termenilor stabiliți prin ordinea de zi, cât și cu privire la dreptul acestora de a se exprima prin vot asupra probelemlor prevăzute de obiectul adunării. Actul convocării adunării generale este public deoarece conform articolului 117 alineatul 3 din Legea 31/1990 convocarea se publică în Monitorul Oficial al României și în unul din ziarele de largă răspândire din localitatea unde se află sediul societății sau din cea mai apropiată localitate. De la data publicării convocării, adunara generală se va întruni în maximum 30 de zile, conform alineatului 2. De la regula publicității convocării legea prvede două excepții în care această publicitate nu mai este necesară, cu condiția ca toate acțiunile societății să fie nominative, prevăzute în cadrul alineatului 4. În aceste situații, convocarea se poate realiza numai prin scrisoare recomandată sau, dacă actul constitutiv permite, prin scrisoare electronică ce trebuie să conțină și semnătura electronică extinsă, care vor fi expediate cu cel puțin 30 de zile înainte de data la care se va ține adunarea, la adresa ce se va comunica pe adresa acționarului, înscrisă în registrul acționarilor. Alineatul 5 stabilește că cele două excepții nu pot fi folosite dacă sunt interzise prin actul constitutiv al societății sau prin dispoziții legale. Totodată, conform articolului 121 din Legea societăților, trebuie menționat și faptul că legea prevede posibilitatea ținerii adunării generale și luării hotărârilor ce țin de competența ei, în baza acordului acționarilor ce reprezintă întreg capitalul social, cu condiția ca toți să fie de acord cu posibilitatea acestei întuniri.

Alineatul 1 al articolului 117 din Legea 31/1990 stabilește persoanele responsabile cu convocarea adunării generale, ca fiind consiliul de administrație, respectiv directoratul. Există și situații în care această convocare poate fi inițiată de alte persoane, dar și cazuri când ea este dispusă de instanșa judecătorească, anume acționarii ce individual sau împreună repreintă cel puțin 5% din capitalul social sau o cotă mai mică și dacă prin actul constitutiv s-a prevăzut acest lucru, pot cere consiliului de administrație, fie directoratului convocarea dunării generale, dacă solicitarea lor se referă la dispozițiile ce țin de atribuțiile adunării. Aceste posibilități sunt prevăzute în Legea 31/1990 la articolul 119.

Actul convocării trebuie să conțină datele prevăzute în articolul 117 din Legea 31/1990, referitoare la localitatea și adresa completă unde se va ține adunarea, data la care se va întruni adunarea și înștiințarea acționarilor asupra orinii de zi în care se vor arăta în mod exdplicit toate problemele ce vor face obiectul dezbaterilor adunării generale. În situația în care în ordinea de zi intră și numirea administratorilor sau a membrilor consiliului de supraveghere, actul convocării va trebui să includă și numele, localitatea de domiciliu și calificarea profesională ale persoanelor propuse pentru aceste funcții. De asemenea, dacă pe ordinea de zi sunt incluse și propuneri pentru modificarea actului constitutiv, în actul convocării se va specifica și textul integral al propunerilor de modficare.

Convocarea adunării generale se adresează în prim plan acționarilor și aceștia sunt chemați să își exercite dreptul de vot asupra problemelor societății. În plan secundar, convocarea poate privi și alți subiecți din structura organizatorică a societății pe acțiuni ( administratori, directori, respectiv membri ai consiliului de supraveghere și cenzori sau auditori financiari și salariați ). De asemenea, problematica ce face obiectul convocării poate privi chiar și terțe persoane.

Participarea acționarilor la dezbaterile adunării generale se reazlizeză in personam, aceasta fiind regula deoarece prin excepție există posibilitatea legală a reprezentării lor. Această participare este supusă unor condiții formale și de fond, cele formale fiind prevăute în articolul 123 din Legea 31/1990. O primă condiție formală se referă la acționarii ce dețin acțiuni la purtător și au drept de vot numai dacă le-au depus în locurile arătate prin actul constitutiv sau prin înștiințarea de convocare, cu cel puțin 5 zile înainte de adunare. A doua condiție se adrsează acționarilor deținători de acțiuni nominative ce sunt abilitați sa își exercite drepturile în adunarea generală, numai în situația în acre au fost înscriși în evidențele societății sau în cele specificate în registrul independent privat al acționarilor. Cea de-a treia condiție se referă la toți deținătorii de acțiuni fără deosebire de categoria acțiunilor pe care le posedă. Condițiile de fond privesc calitatea acțiunilor deținute și persoana îndreptățită să își exercite dreptul de vot. Reprezentarea acționarilor în adunarea generală este posibilă, pe cale de excepție, și se poate realiza printr-o reprezentare convențională sau legală. Articolul 125 din Legea 31/1990 reglementează posibilitatea reprezentării convenționale a acționarilor în adunarea generală, pe baza unei împuterniciri acordate pentru respectiva adunare generală, cu condiția ca persoana ce primește împuternicirea să aibă capacitatea deplină de exercițiu. Reprezentarea legală este prevăzută de alineatul 2 al articolului 125 din Legea 31/1990, referindu-se la acționarii ce sunt lipsiți de capacitatea deplină de exercițiu, ce pot fi reprezentați prin reprezentanții lor legali ori, aceștia din urmă pot, la rândul lor, să împuternicească alte persoane. În altă situație, reprezentarea legală se referă la acționarii-persoane juridice a căror reprezentare legală se asigură prin reprezentanții lor legali, care și ei pot mandata alte persoane în baza unor procuri speciale. Există și o a treia ipoteză de reprezentare a acțiunilor aflate în proprietate indiviză ori în devălmășie, când devine obligatorie desemnarea reprezentantului unic sau comun, așa cum se precizează în cadrul articolului 102 din Legea societăților. Se poate concluziona că reprezentarea este adminibilă în toate cazurile, nefiind posibilă reprezentarea acționarilor de către membri consiliului de administrație, directori, membrii consiliului de supraveghere, ai directoratului și funcționarii societății, sub sancțiunea nulității hotărârii, dacă votul lor nu s-ar fi obținut majoritatea cerută, conform articolului 125 alineatul 5 din Legea societăților.

4.5 Administrarea și conducerea societății pe acțiuni

Administrarea societății pe acțiuni își găsește temeiul juridic în cadrul articolului 137 din Legea 31/1990, potrivit căruia, societatea pe acțiuni este administrata de unul sau mai mulți administratori, numărul acestora urmând a fi totdeauna impar. În cazul în care societatea are mai mulți administratori, aceștia vor constitui consiliul de administrație al societății pe acțiuni. Dispozițiile alineatului 1 reprezintă regula ce privește administrarea societățilo pe acțiuni într-un sistem unitar, deoarece alineatul 2 consacră o excepție de la această regulă atunci când prevede că societățile pe acțiuni ale căror situații financiare anuale fac obiectul unei obligații legale de auditare trebuie adminsitrate de cel puțin trei administratori. În această situație, fondatorii sau adunarea generală a acționarilor nu mai pot opta între o administrare unică și o pluralitate de administratori, deoarece legea le impune un anumit număr. Prin regelemntarea alineatului 3 ale aceluiași articol, este stabilit regimul juridic al administrării societății printr-un administrator unic, în sensul că se prevede că dispozițiile legii societăților comerciale referitoare la consiliul de administrație și care nu privesc sau nu presupun pluralitatea administratorilor, se aplică în mod corespunzător și administratorului unic.

În cazul societăților pe acțiuni administrarea și conducerea se poate realiza prin sistemul unitar de către consiliul de administrație și directorii societății, ori prin sistemul dualist de către directorat și consiliul de supraveghere. În literatura de specialitate, această modalitatea de administrare și conducere este asociată unei guvernări corporatiste, aplicabilă numai societății pe acțiuni, nefiindu-i permis să aleagă ambele sisteme de administrare și conducere, atât pe cel unitar cât și pe cel dualist. Legea societăților comerciale conferă doar un drept de opțiune între cele două sisteme, întrucât prin actul constitutiv se poate stipula că societatea pe acțiuni este administrată de un directorat și de un consiliu de supraveghere, conform articolului 153 din Legea 31/1990.

În cadrul sistemului unitar, conducerea și administrarea se realizează de către consiliul de administrație și directorat. Pin actul constitutiv, ori în condițiile stabilite prin acesta, este stabilit numărul membrilor consiliului de administrație, iar pe întreaga durată a exercitării funcției, administratorii nu pot fi salariați ai societății pe baza contractului de muncă încheiat cu aceasta. Dacă la data numirii în funcția de administrator, persoana în cauză avea și calitatea de salariat al societății, conform articolului 137 indice 1 alineatul 3 din Legea 31/1990 pe durata exercitării mandatului, contractul individual de muncă este suspendat. Alineatul 1 se referă la modalitatea de desemnare a administratorilor de către adunarea generală ordinară a acționarilor, cu excepția primilor administratori ce sunt numiți prin actul constitutiv. Nominalizarea candidaților pentru posturile de administrator se realizează, conform alineatului 2, respectiv de către membri actuali ai consiliului de administrație sau de către acționari. Revocarea administratorilor poate fi înfăptuită oricând și se poate realiza de către adunarea generală ordinară a acționarilor, iar în situația în care această revocare survine fără o justă cauză, administratorul are dreptul la obținerea unor daune interese.

Articolul 137 indice 2 din Legea societăților reglementează procedura aplicabilă în situația în care funcția de adminitrator devine vacantă. Există posibilitatea ca pe parcusrsul activității de funcționare a societății unul sau mai mulți dintre membrii consiliului de administrație sau, după caz, administratorul unic, să se afle în imposibilitatea fizică de a duce la îndeplinire îndatoririle acestei funcții și astfel ia naștere vacanța funcției de administrator. Întocmai pentru a nu fi blocată activitatea societății în lipsa unuia sau mai multor administratori, legiuitorul societar a instituit anumite măsuri prin care să deblocheze activitatea societății prin numirea unor administratori provizorii. În ipoteza existenței unui consiliu de administrație, acesta are posibilitatea de a numi administratori provizorii, măsură ce o pot lua numai dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut o altă procedură de desemnare a administratorilor provizorii. Această posibilitate reprezintă o derogare de la regula instituită prin articolul 137 indice 2 din Legea societăților, în sensul că nu se va convoca adunarea generală, deoarece membrii consiliului de administrație au abilitarea de a numi administratorii provizorii. Pentru înlăturarea unor situații de urgență, este prevăzută și posibilitatea ca toți candidații pentru posturile de administrator social să fie nominalizați și numiți provizoriu în funcție de către membrii actuali ai consiliului de administrație, ce nu sunt în imposibilitate fizică de exercitare a funcției, înlăturând dreptul acționarilor de a face aceste nominalizări. Aceste numiri provizorii sunt valabile până în momentul întrunirii adunării generale a acționarilor, care este organul abilitat să ia hotărâri cu privire la numirea definitivă a administratorilor. Se impune și precizarea că, numirea provizorie a administratorilor nu este posibilă atunci când vacantarea unui post conduce la scăderea numărului administratorilor sub minimul legal, situație în care legea prevede că administratorii rămași au obligația de a convoca de îndată adunarea generala ordinară a acționarilor, pentru a completa numărul de membrii ai consiliului de administrație. În cazul în care, potrivit alineatului 3 al articolului 137 indice 2 din Legea 31/1990, administratorii nu își îndeplinesc obligația de a convoca adunarea generală, orice parte interesantă poate solicita în justiție desemnarea unei persoane care să fie însărcinată cu convocarea adunării generale ordinare a acționarilor, în urma căreia să se facă numirile necesare prin propunerile membrilor consiliului de administrație sau acționarilor. În ipoteza existenței administratorului unic, procedura în ceea ce privește vacantarea funcției de administrator este prevăzută la alineatele 4 și 5 ale articolului 137 indice 2 din Legea 31/1990. Astfel, atunci când administratorul unic își propune să renunțe la mandat, acesta va fi obligat să convoace adunarea generală ordinară, iar pentru caz de deces al administratorului unic sau de imposibilitate fizică de exercitare a acestei funcții, cenzorii vor numi provizoriu un administrator unic cu condiția ca adunarea generală ordinară a acționarilor să fie convpcată de urgență, în vederea numirii definitive a administratorului. Pentru societățile pe acțiuni ce nu au cenzori, orice acționar poate solicita instanței să autorizeze convocarea adunării genrale, de către acționarul care a formulat cererea sau de către alt acționar și prin hotărâre instanța aprobă ordinea de zi, stabilește data ținerii adunării generale și persoana ce va prezida adunarea.

Potrivit articolului 138 indice 1 alineatul 1din Legea 31/1990 atribuțiile de conducere ale societății pot fi delegate directorilor societății, caz în care majoritatea membrilor consiliului de administrație este formată din administratori neexecutivi. La alineatul 2 este definit administratorul neexecutiv, ca fiind acela ce nu a fost numit în funcția de director al societății.

Legea reglementează în cadrul articolului 138 indice 2 din Legea 31/1990 și posibilitatea ca prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acționarilor să se poată prevedea ca unul sau mai mulți membri ai consiliului de administrație să fie independenți, stabilind și criteriile pe baza cărora se va face această numire a administratorilor independenți.

Consiliul de administrație fiind un organ colegial cu atribuții deliberative ale carui acte sunt valabile indiferent de modificările ce pot apărea în componența consiliului, pentru a-și asigura eficiența este condus de un președinte numit de consiliu dintre membrii săi. Se poate prevedea prin actul constitutiv ca președintele să fie numit de către adunarea generală ordinară a acționarilor, care numește consiliul de administrație. Președintele are ca atribuții: coordonarea activitîții consiliului de administrație și raportarea acestei activități adunării generale a acționarilor, prin acestea coordonează o bună desfășurare a activităților organelor societății, iar durata mandatului său nu poate fi mai mare decât durata mandatului său de administrator. Acesta poate fi în orice moment revocat de consiliul de administrație, și de adunarea generală dacă a fost numit de aceasta, iar pentru imposibilitate temporară de a își exercita atribuțiile, consiliul de administrație poate desemna un alt administrator care să îndeplinească temporar funcția de președinte, pe toată perioada afectată de starea de imposibilitate a președintelui inițial.

Consiliul de administrație are un rol deosebit de important în funcționarea societății și este definit prin lege ca fiind organul însărcinat cu îndeplinirea tuturor actelor necesare și utile pentru realizarea obiectului de activitate al societății, cu excepția celor rezervate de lege pentru adunarea genrală a acționarilor. Tot legea îi stabilește competențele de bază și interdicția de a le delega directorilor, fiind prevăzute în articolul 142 din Legea societăților comerciale. Consiliul de administrație, însă, poate delega conducerea societății unuia sau mai multor directori, numind director general pe unul dintre aceștia.

Pentru a-și îndeplini însărcinările, consiliul de administrație este convocat cel puțin o dată la 3 luni de către președinte care stabilește ordinea de zi și îi infirmează pe membrii consiliului asupra punctelor înscrise pe ordinea de zi, tot acesta prezidând și întrunirea. Există și posibilitatea legală ca această convocare să se facă la cererea motivată a cel puțin doi dintre membrii săi sau a directorului general. Pentru orice întrunire a consiliului de administrație pot fi convocați directorii și cenzorii sau, după caz, auditorii interni, astfel cum prevede articolul 141 indice 1 din Legea 31/1990, fiind obligați să participe la întrunirile pentru care au fost convocați, dar fără a avea drept de vot, cu excepția directorilor care sunt și administratori. Deciziile consiliului de administrație sunt luate cu votul majorității membrilor prezenți, iar în ceea ce privește decizia pentru revocarea președintelui consiliului, aceasta necesită votul majorității membrilor consiliului. În cadrul întrunirilor este posibilă reprezentarea membrilor consiliului de administrație, dar numai prin alți membrii ai consiliului. Fiecare sedință a consiliului de administrație este materializată prin întocmirea unui proces verbal ce va fi semnat de președintele de ședință și de către cel puțin un alt administrator, potivit articoloului 141 alineatul 5 din Legea societăților comerciale. Orice decizeie a consiliului de administrație considerată a fi nelegală poate fi anulată de către adunarea generală acționarilor prin adoptrea unei hotărâri în acest sens, această soluție raportându-se la prevederile articolului 111 liera d) din lege prin care adunarea generală are atât dreptul cât și obligația de a se pronunța asupra gestiunii administratorilor.

Legea 441/2006 pentru modificarea și completarea Legii 31/1990 privind societățile comerciale, spearând atribuțiile de control de cele executive, conferă prin articolul 143 din Legea 31/1990 posibilitatea consiliului de administrație de a delega conducerea societății unuia sau mai multor directori. În fapt, este vorba despre separarea atribuțiilor de control de cele executive ceea ce a legiferat guvernarea corporativă.

Directorii respectiv membrii directoratului trebuie să fie în mod obligatoriu persoane fizice așa cum prevede articolul 153 indice 13 alineatul 1 din Legea societăților, care îndeplinesc toate condițiile prevăzute de articolul 73 indice 1 din lege pentru calitatea de fondator. În consecință, persoana fizică care nu poate avea calitatea de fondator, nu poate fi director al societății. Legea instituie și condițiile în care directorii unei societăți pe acțiuni, atât în cadrul sistemului unitar cât și în cel dualist, pot ocupa o asemenea funcție, ori de administratori, membrii ai directoratului sau ai consiliului de supraveghere, cenzori, auditori interni ori asociați cu răspundere nelimitată în alte societăți concurente sau cu același obiect de activitate, în sensul că le este necesară autorizarea consiliului de administrație sau a consiliului de supraveghere, sub sancțiunea revocării și răspunderii pentru daune. Aceeași autorizare este necesară și pentru a putea exercita acelși comerț sau altul concurent pe cont propriu sau al altei persoane sun aceeași sancțiune.

Restricțiile de concurență ce le sunt impuse prin lege „reprezintă o obligație de non-concurență a acestora față de societate ce are rol de normă protectivă întrucât ar fi imoral ca angajatul ce ocpă funcția de director în cadrul unei societăți pe acțiuni să se sustragă de la îndeplinirea atribuțiilor sale, pe motiv ca a negciat un acord favorabil cu altă societate concurentă.”

Atribuțiile directorilor sunt stabilite prin lege, aceștia fiind însărcinați cu luarea tuturor măsurilor necesare pentru conducerea societății, cu respectarea obiectului de activitate al societății și al competențelor exclusive rezervate de lege sau de actul constitutiv consiliului de administrație și adunării generale a acționarilor. Prin actul constitutiv al societății sau prin decizia consiliului său de administrație poate fi stabilit modul de organizare al activității directorilor, activitate ce este supusă unui control constant al consiliului de administrație. Acest control rezidă din lege deoarece directorii au obligația de a informa consiliul de administrație, în mod regulat și cuprinzător, asupra activității desfășurate, cât și asupra obiectivelor urmărite în viitor.

Pe lângă atribuții directorii au și obligații, acelea de a participa la lucrările adunărilor generale ale acționarilor și de a informa consiliul de administrație despre neregulile survenite pe parcursul exercitării mandatului lor.

Revocarea directorilor este prevăzută de lege și poate opera oricând, prin hotărârea consiliului de administrație, iar pentru o revocare abuzivă directorul în cauză are dreptul la daune-interese.

Limita maximă a duratei mandatului administratorilor, respectiv al membrilor directoratului și ai consiliului de supraveghere este stabilită prin lege la articolul 153 indice 12 alineatul 1 din Legea 31/1990 ca fiind de maximum 4 ani și este stabilită prin actul constitutiv. Același articol, la alineatul 2 prevede că durata mandatului primilor membrii ai consiliului de administrtație, rspectiv al primilor membrii ai consiliului de supraveghere nu poate depăși 2 ani.

Sistemul dualist de administrare se bazează pe instituția directoratului ce are atribuții de conducere și pe un consiliu de supraveghre a cărei atribuție principală este de a exercita un control permanent asupra conducerii societății de către directorat. Spre deosebire de sistemul unitar de administrare al societății, în sistemul dualist numirea directoratului este obligatorie și cade in sarcina consiliului de supraveghre. Mai exact, dacă societatea a optat pentru sistemul dualist de administrare, ea este obligată prin adunarea generală să desemneze membrii consiliului de supraveghere, mai puțin pe primii membri care sunt numiți prin actul constitutiv. Astfel, se poate concluziona că în cadrul sistemului unitar de administrare conducerea societății de către unul sau mai mulți directori este facultativă, iar în ceea ce privește sistemul dualist de administrare conducerea societății prin directorat este obligatorie. Se poate opta pentru sistemul dualist de administrare, dacă prin actul constitutiv s-a menționat acest lucru, iar în cazul în care societatea a optat pentru sistemul unitar de administrare și ulterior alege un sistem dualist, în acest scop se impune modificarea actului constitutiv, ce cade în competența adunării genrale extraordinare. O astfel de modificare este cerută și în situația în acre se dorește trecerea de la sistemul dualist la cel unitar.

Prin lege, membrii directoratului sunt obligați să participe la adunările generale ale acționarilor, iar cel puțin o dată la 3 luni vor prezenta consiliului de supraveghere, așa cum este prevăzut în cadrul articolului 153 indice 4 alineatul 1, un raport scirs care să cuprindă mențiuni cu privire la conducerea societății, , la activitateta acesteia și la o eventuală evoluție. Alineatul 2 prevede în sarcina directoratului și comunicarea către consiliul de supraveghere, în timp util, a tuturor informațiilor ce ar putea influența în mod semnificativ activitatea societății. De asemenea, directoratul are obligația instituită prin dispozițiile articolului 153 indice 5 din lege de a înainta consiliului de supraveghre situațiile financiare anuale și raportul său anual, dar și propunearea privitoare la distribuirea profitului realizat de societate, pe care intenționează să o prezinte adunării generale. Membrii directoratului pot fi revocați în orice moment prin hotărârea consiliului de supraveghre, iar prin actul constitutiv se poate stipula ca membrii directoratului să fie revocați de către adunarea generală a acționarilor, așa cum este prevăzut la articolul 153 indice 2 din Legea societăților.

Structura consiliului de supraveghere este legal reglementată de articolul 153 indice 6 din Legea 31/1990 și cuprinde cel puțin 3 și cel mult 11 membrii, iar numărul acestora este stabilit prin actul constitutiv. Poate fi membru al consiliului de supraveghre o persoană fizică sau o persoană juridică, înso persoana juridică are obligația de a-și desemna un reprezentant legal permanent, persoană fizică. Persoanele care nu au calitatea de fondatori, potrivit legii, nu pot avea nici calitatea de membru al consiliului de supraveghere. Aceștia nu pot avea atât calitatea de membru al directoratului cât și cea de membru al consiliului de supraveghere și nici calitatea de salariat al societății, astfel cum se prevede în articolul 153 indice 8 din lege. De asemenea, legea reglementează prin articolul 153 indice 16 posibilitatea pentru o peroană fizică membru al consiliului de supraveghere, de a exercita cel mult 5 mandate concomitent în cadrul unei societăți pe acțiuni cu sediul pe teritoriul României, dispoziție aplicabilă si reprezentantului permanent persoană fizică al persoanei juridice membru al consiliului de supraveghere. Membrii consiliului de supraveghere sunt numiți de adunarea generală a acționarilor, excepție făcând primii membrii care sunt numiți prin actul constitutiv, numire ce trebuie acceptată în mod expres de persoana în cauză pentru a fi valabilă. Atribuțiile consiliului de supraveghere, așa cum sunt prevăzute în articolul 153 indice 9 din Legea 31/1990, iar în situații excepționale poate convoca adunarea generală a acționarilor. Membrii consiliului de suprveghere au obligația de a pune pe primul plan interesul societății în cursul desfășurării atribuțiilor, de a participa la adunările generale ale acționarilor, iar în cazul în care au interese contrare celor ale societății, in mod direct sau indirect, au obligația de a nu participa la deliberări și să informeze cu privire la aceasta. Referitor la funcționarea consiliului de supraveghere, acesta se întunește ce puțin o dată la 3 luni, potrivit articolului 153 indice 11 din Legea 31/1990, fiind convocat de președintele care prezidează întrunirea. Consiliul poate fi convocat oricând în maximum 15 zile de la convocare, de către cel puțin doi dintre membrii consiliului sau de către directorat printr-o cerere motivată. La întrunirile consiliului de supraveghere pot fi convocați și membrii directoratului care nu pot vota în cadrul consiliului, iar deciziile sunt luate cu votul mojorității membrilor prezenți. Articolul 153 indice 20 din Legea societăților prevede revocarea membrilor consiliului de supraveghere de către adunarea generală a acționarilor, cu o majoritate de cel puțin două treimi din numărul voturilor acționarilor prezenți.

4.6 Controlul gestiunii societății

Articolul 160 din Legea 31/ 1990 reglemeneteză organele care asigură controlul asupra gestiunii societății pe acțiuni. Controlul financiar se înfăptuiește printr-un audit financiar în condițiile prevăzute de lege și în situațiile alineatului 1 al acestui articol, audit financiar ce este obligatoriu pentru societățile pe acțiuni ce optează pentru sistemul dualist de administrare. Societățile pe acțiuni ale căror situații financiare anuale nu sunt supuse auditului financiar, adunarea generală ordinară a acționarilor va hotărî contractarea auditului financiar sau numirea cenzorilor, după caz. În schimb, cele ale căror situții financiare sunt supuse auditului financiar, potrivit legii sau hotărârii acționarilor, vor organiza auditul intern potrivit normelor elaborate de Camera Auditorilor Financiari din România și pot, de asemenea, să nu numească cenzori printr-o hotărâre luată de adunarea generală a acționarilor. Se impune a fi precizată diferența dintre auditul financiar și auditul intern, care constă în aceea că auditorii financiari nu sunt un organ intern al societății, ei fiind independenți de societate, ca profesionoști, specializați în evaluarea situațiilor financiare ale societății comerciale și pentru că atribuțiile lor sunt limitate, legiuitorul dat posibilitateta societăților să se bazeze și pe un audit intern.

Potrivit legii, societatea pe acțiuni va avea un număr de 3 cenzori și un supleant, daca actul constitutiv nu prevede un număr mai mare de cenzori. În orice caz, numărul cenzorilor va fi întotdeauna impar. Cenzorii sunt stabiliți prin actul constitutiv, care cuprinde datele de identificare ale primilor cenori, iar în cazul constituirii societății prin subscripție publică, cenzorii sunt aleși de adunarea consultativă și ulterior de adunrea generală ordinară. Cenzor poate fi și un acționar, cu excepția cenzorului expert contabil ce poate fi un terț. Cât privește revocarea cenzorilor, aceasta se poate face numai de adunarea generală a acționarilor cu votul cerut pentru adunarea ordinară. Mandatul cenzorilor este de 3 ani cu posibilitatea realegerii. Aceștia au dreptul să participe la ședințele consiliului de aadministrație, dr nu au drept de vot, au dreptul să obțină de la administrator o situație privind mersul lunar al activității societății, acete drepturi permițându-le exercitarea controlului asupra gestiunii societății. Pe întreaga durată a mandatului au obligația de a supraveghea gestiunea societății, de a verifica legalitatea situațiilor financiare întocmite, regularitatea registrelor societății, iar cu privire la situațiile financiare anuale și la repartizarea profitului, vor prezenta adunării generale un raport amănunțit. Cenzorii pot lucra împreună sau separat și vor trece deliberările și constatările făcute pe durta mandatului într-un registru.

Auditorul financiar este persoana ce dobândește această calitate în condițiile O.U.G nr. 75/1999, calitate atribuită de către Camera Auditorilor Financiari din România și care desfășoară activitatea de audit financiar prin care verifică situațiile financiare anuale ale societății comerciale.

5. Nulitatea societății pe acțiuni

Nulitatea unei societăți poate fi declarată de tribunal numai în cazul în care aceasta este înmatriculată în registrul comerțului, așa cum prevede articolul 56 alineatul 1 din Legea 31/1990 privind societățile. Articolele 56-59 din lege sunt cele ce reglementează nulitatea societăților comerciale, inclusiv a socetății pe acțiuni.

Legiuitorul a instituit aceleași situații în care poate fi declarată nulitatea societății pe acțiuni pentru toate formele de societate, fără să distingă în privința cauzelor ce ar privi condiții de formă sau numai condiții de fond. Cazurile de nulitate pentru societățile comerciale privesc, în esență, încălcări ale cerințelor legale prevăzute pentru constituirea societății comercial, iar sancțiunea nulității poate fi evitată în cadrul acțiunii în regularizare, prin remediile acesteia. Atunci când este declarată sancțiunea nulității, aceasta are drept consecință invalidarea societății ca subiect de drept, neopreând, însă, pentru actele sau faptele jurideice ale acesteia. În consecință, declraraea nulității societății pe acțiuni, atrage dizolvarea și lichidarea acesteia.

Cazurile în care poate fi declarată nulitatea societății pe acțiuni sunt prevăzute la literele a)-h) ale articolului 56 din Legea 31/1990.

Nulitatea poate interveni atunci când lispește actul constitutiv, sau când acesta nu a fost încheiat în forma cerută de lege. Potrivit legii, societățile comerciale se constituie prin încheierea în formă scrisă a unui act constitutiv, așa cum prevede articolul 5 din Legea 31/1990, iar încălcarea aceste cerințe imperative se sancționează cu nulitatea. Motivul pentru care legiuitorul a sancționat cu nulitatea lipsa formei scrise a actului constitutiv, este acela că lipsa înscrisului, „ca instrumentum”, atrage și lipsa acordului de asociere, „ca negotium”, lipsa consimțământului fiind prezumtă în mod absolut. Totodată, în privința viciilor de consmițământ, sancțiunea nulității societății intervine doar în situațiile în care viciul de consimțământ îi privește pe toți fondatorii sau, după caz, subscriitorii. De asemenea, este incident cazul de nulitate al societății și atunci când actul constitutiv s-a încheiat numai sub forma contractului de societate, iar statutul lipsește sau invers, precum și atunci când suntem în ipoteza înscrisului unic ca și act constitutiv, iar el nu conține una sau mai multe dintre componentele prevăzute de articolul 5 din legea societăților comerciale.

Al doilea caz de nulitate intervine atunci când toți fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili la data constituirii societății. Aceasta prevedere se referă în mod exclusiv la fondatorii societății pe acțiuni, fie ca aceștia sunt acționari sau numai promotori ai constituirii acesteia. Așa cum prevede și articolul 6 alineatul 2 din legea 31/1990, nu pot avea calitatea de fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile. Persoanele fizice incapabile, potrivit legii comericale, sunt minorii, indiferent dacă au sau nu capacitate de exercițiu restrănsă, precum și persoanele puse sub interdicție. În ceea ce privește persoanele juridice, legea nu recunoaște dreptul de a fonda societăți pe acțiuni cultelor religioase, partidelor politice, uniunilor profesionale privitoare la avocați, notari publici, executori judecătorești, Colegiul Medicilor din România, societăților bancare străine, societăților de asigurare, reasigurare și intermediere a asigurărilor străine, societăților comerciale condamnate pentru gestiune frauduloasă, fals, uz de fals, înșelăciune, delapidare, mărtuire mincinioasă, bancrută frauduloasă, precum și alte infracțiuni prevăzute de Legea 31/1990. Pentru ca sancțiunea nulității să opereze, cauza de nulitate trebuie să fi existat la data constituirii societății, per a contrario dacă starea de incapabilitate a intervenit ulterior, nu este incidetă sancțiunea nulității.

Nulitatea poate fi declarată și atunci când obiectul de activitate al societății este ilicit sau contrar ordinii publice. În actul constitutiv al societății pe acțiuni este precizat obiectul de activitate al acesteia, referindu-se la acele activități ce constituie fapte de comerț. Potrivit articolului 287 din Legea 31/1990, activitățile care nu pot face obiectul unei societăți comerciale sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Un alt caz de nulitate privește lipsa încheierii judecătorului delegat de înmatriulare a societății pe acțiuni. Această situație nu are o aplicabilitate practică, deoarece încheierea judecătorului delegat se preia de către funcționarii oficiului rgistrului comerțului pentru a definitiva înmatricularea societății, fiind aproape imposibil de realizat o înmatricularea în lipsa incheierii pronunțate de către judecătorul delegat. În același timp trebuie subliniat și faptul că acest caz de nulitate privește omisiunea de supunere a constituirii societății controlului de legalitate exercitat de legiuitor, ce are ca și efect lipsa de înmatriculare a societății.

Lipsa autorizării legale administrative de constituire a societății comerciale pe acțiuni, reprezintă o altă cauză de nulitate, aplicabilă anumitor societăți pe acțiuni pentru care legea specială prevede obligativitatea obținerii unor autorizări, prealabil înmatriculării lor la oficiul registrului comerțului. Spre exemplu, societățile bancare trebuie să obțină autorizația din partea Băncii Naționale a României, societățile de asigurare de la Camera de Supraveghere a Asigurărilor, societățile constituite în domeniul pieței de capital de la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.

Litera f) prevede nulitatea societății în situația în care actul său constitutiv nu prevede denumirea societății, obiectul său de activitate, aporturile acționarilor și capitalul social subscris. Prin articolul 46 alineatul 1 din legea societăților comericale, legiuitorul societar a dat posibilitatea asociaților de a înlătura aceste neregularități. Motivul pentru care, prin lege, nulitateta unei societăți comerciale poate fi declarată numai pentru anumite lipsuri din actul constitutiv, este că denumirea societății, obiectul său de activitate, aporturile asociaților sau capitalul social social subscris reprezintă elemente ce țin de esența unei societăți comerciale.

Este caz de declarare a nulității societății pe acțiuni și situația în care sunt încălcate dispozițiile legale privind capitalul social minim, subscris și vărsat. În cazul societății pe acțiuni, legiuitorul a stabilit limite minime ale capitalului social, care constituie gajul general al creditorilor chirografari ai societății, iar cu alte cuvinte capitalul social reprezintă „limita minimă a răspunderii societății față de terți.” Astfel, nerespectarea acestor dispoziții imperative referitoare la minimul de capital social care trebuie obligatoriu să fie vărsat la data constituirii societății pe acțiuni, atrage sancțiunea nulității.

Nu în ultimul rând, atunci când nu s-a respectat numărul minim de acționari, prevăzut de lege, societatea pe acțiuni este sancționată cu nulitatea. Potrivit articolului 10 alineatului 3 din Legea 31/1990 o societate pe acțiuni va avea cel puțin doi acționari, în afară de cazul când legea prevede altfel. Acest caz de nulitate privește în mod principal constituirea simultană a societății pe acțiuni, fiind greu de aplicat și în ipoteza constituirii prin subscripție publică pe acțiuni. În schimb, situația reducerii numărului de acționari la unul singur, după înmatricularea societății, nu este de natură a atrage nulitateta societății ci dizolvarea acesteia, dacă în termen de 9 luni de la data constatării reducerii numărului de acționari sub minimul legal, acest număr nu este completat, acest caz de dizolvare fiind prevăzut de articolul 228 alineatul 1 litea b).

Privitor la înlăturarea cauzei de nulitate, articolul 57 din Legea 31/1990 prevede că aceasta nu poate fi declarată în cazul în care cauza ei, invocată în cererea de anulare, a fost înlăturată înainte de a se pune concluzii în fond la tribunal. Din moment ce nulitatea societății poate fi înlăturată numai până în momentul în care se pun concluzii în fond la tribunal, se apreciază în doctrină că acțiunea în declararea nulității este imprescriptibilă extintiv și poate fi introdusă de orice persoană interesată, ea putând fi invocată nu numai printr-o cerere de chemare în judecată, ci și pe cale de excepție, în apărare.

Efectele declarării nulității societății comerciale pe acțiuni privesc statutul juridic al societății, obligațiile acționarilor față de societate, obligațiile societății în raport de actele juridice încheiate în numele său cu terții, răspunderea fondatorilor și a membrilor organelor de conducere, de administrare și de control ale societății, precum și a altor persoane care au lucrat în numele său. Potrivit articolului 58 alineatul 1 din Legea 31/1990, la data la care hotărârea judecătorească de declarare a nulității a devenit irevocabilă, societateta încetează fără efect retroactiv și intră în lichidare. Pentru a fi eficiente efectele declarării nulității societății comerciale, legiuitorul societar a prevăzut la alineatul 2 că prin hotărârea de declararea a nulității se vor numi și lichidatorii societății, iar la alineatul 3 a prevăzut obligativitatea tribunalului de a comunica această hotărâre oficiului registrului comerțului, care, după menționare, o va trimite Monitorului Oficial al României spre publicare.

Prin intermediul articolului 59 alineatul din Legea 31/1990, legiuitorul societar a avut în vedere și efectele nulității societății asupra actelor juridice încheiate în numele societății, stipulând că declararea nulității societății nu aduce atingere actelor încheiate în numele său. Actele juridice care sunt încheiate anterior aplicării sancțiunii nulității vor trebui executate atât de societate cât și de terțele persoane cu care aceasta a contractat, deoarece ele rămân valabile, sancțiunea nulității având numai efecte ultraactive și nu retroactive. Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că nici societatea și nici asociații nu pot opune terților de buna credință nulitatea societății, ceea ce presupune că în condițiile în care actele juridice rămân valide, sociatatea nu se va putea prevala de executarea acestora. Prin această dispoziție legală s-a avut în vedere protecția terților de bună credință, ei fiind îndreptățiți să solicite răspunderea societății și executarea obligațiilor izvorâte din aceste acte juridice încheiate anterior declarării nulității societății.

Concluzii

Tema acestei lucrări de licență, respectiv „Constituirea societății pe acțiuni”, se înscrie ca o continuare în abordarea problemelor ce au fost puse în discuție, atât în doctrină cât și în jurisprundență, referitoare la societatea comercială pe acțiuni care este considerată forma cea mai complexă și mai evoluată a societăților comerciale.

Libertatea economică este garantată de Constituție prin articolul 45 și constituirea societății pe acțiuni dă expresie acestei norme constituționale, prin accesul liber al persoanei la o activitate economică, la libera inițiativă și la exercitarea acestora în condițiile legii.

Caracterul complex și evoluat al societății pe acțiuni se regăsește atât în ceea ce privește actele constitutive ale societății, modalitățile efective de constituire, dar și în funcționarea acesteia. Totodată, prin principiile ce o guvernează în privința modalităților de constituire și funcționare, societatea pe acțiuni se diferențiază juridic de celelalte forme ale societății comerciale și din acest considerent a fost calificată ca fiind o societate de capitaluri.

Constituirea unei societăți pe acțiuni ar fi imposibilă în absența asocierii mai multor persoane care contribuie la formarea capitalului social prin anumite cote de participare, reprezentate prin titluri numite acțiuni, în scopul desfășurării unei activități comerciale și împărțirii beneficiilor, în care răspunderea pentru obligațiile sociale operează numai în limita aporturilor lor.

Multiplele modificări aduse legii cadru, reflectă și o preocupare a legiuitorului societar pentru îmbunătățirea cadrului legislativ al societății pe acțiuni, încât Legea nr 441/2006 a modificat și completat substanțial modalitatea de administrare a acestei societăți. În consecință, noua concepție privind administrarea și conducerea societății pe acțiuni a materializat principiile guvernării corporative. Potrivit elementelor de noutate introduse, acest tip de societate poate fi administrată atât printr-un sistem unitar de conducere (consiliul de administrație și directorat), dar și printr-un sistem dualist (directorat și consiliu de supraveghere). Acest tip de guvernare corporatistă oferă societății pe acțiuni un plus, în comparație cu celelalte forme de societate, prin faptul că facilitează exercițiul drepturilor acționarilor și le asigură un tratament echitabil atât celor minoritar cât și celor străini.

Strict referitor la cele două modalități de constituire, respectiv constituirea prin subscriere integrală și simultană și constituirea prin subscripție publică, acestea dau posibilitatea nașterii unor societăți de capitaluri, atât printr-un circuit închis, când acționarii și fondatorii societății dispun de resursele financiare necesare subscrierii dintr-odată a capitalului social, cât și printr-un circuit deschis publicului deținător de fonduri economice și doritor de a contribui, în schimbul unor acțiuni, la capitalul viitoarei societăți.

Modalitățile efective de constituire a societății pe acțiuni, anterior menționate, nu îngrădesc celor care au inițiativa constituirii unei astfel de societăți această posibilitate. Aceste două reguli de constituire oferite de legiuitorul societar, în opinia mea, vin atât în sprijinul materializării în practică a inițiativei viitorilor fondatori de a dezvolta o afacere complexă ce necesită un capital însemnat, cât și al investitorilor ce nu vor fi obligați să suporte riscuri nelimitate.

Prin constituirea societății comerciale pe acțiuni, privită în complexitatea sa, s-a dat posibilitatea gestionării marilor afaceri, întrucât s-a fixat cadrul legal prin care să se poată desfășura investiții de amploare. Nu constituie un aspect important identitatea acționarilor ca și persoane, care în societățile pe acțiuni cu un număr mare de acționari nu sunt ținuți de obligația reciprocă de fidelitate, ceea ce primează fiind doar elementul financiar.

Anexe

Convocarea adunării generale extraordinare

Reclamanta B.I.L. a chemat în judecată pe pârâta SC. E. SA. București, solicitând anularea hotărârilor adunărilor generale ale acționarilor ale acesteia, nr. 873 din 03.08.2005 din nr. 473 din 26.04.2005 publicate în Monitorul Oficial al României, partea a VI-a, nr. 1033 din 2006.

In motivare, reclamanta a arătat că aceste hotărâri au fost adoptate cu încălcarea legii și a actului constitutiv al societății.

Prin hotărârea AGA a acționarilor societății pârâte, s-a decis revenirea la valoarea nominală a unei acțiuni, respectiv 2,5 RON, modificarea numărului total de acțiuni și schimbarea structurii acționariatului.

Ambele hotărări au fost publicate în Monitorul Oficial al României.

Pârâta nu a făcut dovada efectuării convocărilor pentru cele două adunări generale în conformitate cu dispozițiile articolului 117 din Legea 31/1990. Pârâta a depus la dosar două copii ale unor convocări publicate, probabil în ziare, fără să indice și fără să facă dovada date la care avestea au fost publicate. Aceste două convocări privesc adunarea generală a acționarilordin data de 26 aprilie 2005 și nu îndeplinesc condițiile impuse de articolul 117. In sensul că nu sunt publicate și în Monitorul Oficial, iar la ordinea de zi apar enumerate alte probleme decât cele adoptate prin hotărîrile atacate.

Intrucăt dispozițiile legale privid convocarea sunt de oride publcă și apară un interes general, încălcarea acestor dispoziții este sancționată de lege cu nulitatea absolută a hotărârilor adoptate.

In speță, hotărârile atacate au avut ca obiect modificarea actului constitutiv în sensul majorării capitalului social și modificarea structurii acționariatului fiind necesar ca acestea să fie adoptate cu cvorumul și majoritatea prevăzute de lege pentru adunarea generală extraordinară a acționarilor.

Din cuprinsul hotărârilor publicate în M.O. nu a rezultat dacă acestea au fost adoptate cu cvorumul și majoritatea prevăzute de lege pentru adunarea generală extraordinară a acționarilor, iar în condițiile în care singurul convocator depus la dosar, publicat în ziar, se referă la adunarea genrală ordinară a acționarilor, iar la solicitarea instanței pârâta nu s-a conformat și nu a depus procesele verbale ale celor două adunări, prezumăm că ambele hotărâri au fost adoptate de adunarea generală ordinară, fiind încălcae dispozițiile articolului 113 și 115 din Legea 31/1990.

Având în vedere aceste considerente, instanța a dispus anularea celor două hotărâri.

b) Modificarea actului constitutiv

Petenta SC. I. SA., prin acționar C.M. a solicitat înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor referitoare la modificarea actului constitutiv, cu privire la schimbarea formei juridice, din societatea comercială pe acțiuni în societate cu răspundere limitată.

Cererea a fost însoțită de actul constitutiv reactualizat, semnat de președintele consiliului de administrație, hotărârile AGA. Nr. 32, 34, 35 din 2007.

Judecătorul delegat, la ONRC-ORC de pe lângă Tribunalul Dolj, a respins această cerere de înregistrare în registrul comerțului. Acesta a reținut că s-a depus spre înregistrare actul adițional sub semnătiră privată și cel constitutiv, semnate numai de H.G., președintele consiliului de administrație și nu de către toți acționarii în cauză, fiind aplicabile dispozițiile articolului 46 alineatul 1 din Legea 31/ 1990.

Împotriva acestei încheierei a declarat recurs petenta SC. I. SA., prin administrator. Curtea a admis recursul reținând că:

-actul modificator și textul reactualizat al actului constitutiv fac referire la schimbarea societății din societate comercială pe acțiuni în societate cu răspundere limitată

-conform articolului 205 din Legea 31/1990 schimbarea formei societății, prelungirea duratei ei sau alte modificări ale actului constitutiv al societății nu atrag crearea unei persoane juridice noi

-speței de față îi sunt aplicabile dispozițiile titlului IV din Legea 31/1990 intitulat „Modificarea actului constitutiv” și nu dispozițiile reglementate de titlul II, „Constituirea societăților comerciale”

-potrivit articolului 204 alineatul 1 din Legea 31/1990 actul constitutiv poate fi modificat prin hotărârea adunării generale ori a consiliului de administrație, respectiv directoratului, adoptată în temeiul articolului 114 alineatul 1, sau prin hotărârea instanței judecătorești în condițiile articolului 223 alineatul 3 si ale articolului 226 alineatul 2

Forma autentică a actului modificator adoptat de asociați este obligatorie atunci când are ca obiect: majorarea capitalului social prin subscrierea ca aport în natură a unui teren, ,odificarea formei juridice a societății într-o societate în nume colectiv sau în comandită simplă, majorarea capitalului social prin subscripție public.

Dispozițiile articolului 17 alineatul 1 se aplică și în cazul schimbării denumirii ori în cel al continuării societății cu răspundere limitată cu asociat unic.

După fiecare modificarea a actului constitutiv, administratorii, respectiv directoratul vor depune la registrul comerțului actul modificator cu textul complet al actului constitutiv, actualizat cu toate modificările care vor fi înregistrate în temeiul hotărârii judecătorului delegat, cu excepția situațiilor stipulate a articolul 223 alineatul 3 și articolul 226 alineatul 2 din Legea 31/1990, atunci cănd înregistrarea va fi efectuată pe baza hotărârii irevocabile de excludere sau de retragere.

Spre deosebire de vechea reglementare a acestui articol care în alineatul 1 prevedea că actul constitutiv poate fi modificat de asociați, cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute pentru încheierea lui, prin modificări succesive acesta a căpătat un alt conținut, fiind cel arătat mai sus.

Articolul 204 din Legea 31/1990 nu mai prevede obligativitatea semnării de către toți asociații actului modificator și actului constitutiv reactualizat sub sancțiunea nulității, așa cum se prevede în articolul 5 din Legea 31/1990 deoarece aceste acte sunt rezultatul hotărârilor adunărilor generale ale asociaților așa cum se arată în alineatul 1 al acestui articol, fiind suficientă semnătura persoanelor menționate în alineatul 4.

În exercitarea atribuțiilor de control de legalitate, judecătorul delegat verifică dacă actul constitutiv corespunde cu cele hotărâte în adunările generale. În cauza pedinte, fiind depuse la registrul comerțului actul constitutiv modificator și actul constitutiv reactualizat semnate de administratorul social, precum și hotărîrile AGA, judecătorul delegat în temeiul dispozițiilor articolului 37 din Legea 31/1990, raportat la articolul 8 din Legea 26/1990, în exercitarea atribuțiunilor de control și legalitate , avea obligația verificării dacă actul modificator și actul constitutiv reactualizat corespund celor hotărâte în adunările generale, semnăturile tuturor asociaților pe cele două acte, nefiind obligatorii pentru motivele menționate.

În principiu, nu este obligatorie depunerea semnăturilor tuturor asociaților pe actul modificator și textul complet al actului constitutiv, întrucât legiuitorul, în situația dată, nu a mai prevăzut o asemenea obligativitate. Nimic nu împiedică, însă, pe asociați să semneze în totalitate un asemenea act, situație ce va face dovada deplină a voinței lor.

Cum judecătorul delegat nu a intrat în cercetarea fondului pricinii, pentru motivele mai sus menționate în baza dispozițiilor articolului 312 Cod Procedură Civilă, recursul a fost admis cu consecința casării încheierii și trimiterii cauzei spre rejudecare judecătorului delegat.

Bibliografie

Adam Ioan, Savu Codruț Nicolae, Legea societăților comerciale, Comentarii si explicații, Editura C.H. BECK, București, 2010

Bratiș Marian, Constituirea societății comerciale pe acțiuni, Editura Hamangiu, București, 2008

Căpățână Octavian, Societățile comerciale, Ediția a II-a actualizată și întregită, Editura Lumina Lex, București, 1996

Cărpenaru St. D., Drept comercial român, Editura All, București, 1995

Cărpenaru St. D., Tratat de drept comercial român, Editura Universul juridic, București, 2012

Cărpenaru St. D., David S., Predoiu C., Piperea Gh., Legea societăților comerciale, Comentariu pe articole, Ediția 3, Editura C.H. BECK, București, 2006

Cărpenaru St. D., David S., Predoiu C., Piperea Gh., Legea societăților comerciale, Comentariu pe articole, Ediția 5, Editura C.H. BECK, București, 2014

Cârcei Elena, Funcționarea și încetarea societăților comerciale pe acțiuni, Editura Economică, 1996

Cucu C., Gavriș M. V., Bădoiu C. G., Haraga C., Legea societăților comerciale nr. 31/1990, Editura Hamangiu, București, 2007

Georgescu I. L., Drept comercial român. Vol II, Societățile comerciale, Editura Socec & Co., București, 1948

Săuleanu Lucian, Ponea C. Armand, Drept comercial, Editura Universitaria, Craiova, 2006

Șcheaua M., Legea societăților comerciale nr 31/1990, Comentată și adnotată, Editura All Beck, București, 2000, p.39

13. Țiclea Alexandru, Toma Mircea, Suceavă Ion, Erdei Virgil, Sticlaru Mariana, , Societățile comerciale de la A la z, Vol.1, Editura Șansa SRL, București, 1999.

=== [anonimizat]-36-lucrare ===

Cuprins

Introducere…………………………………………………………………………………………………………..01

Capitolul 1. Instituția Societății pe acțiuni

Noțiunea și caracterele juridice ale Socirtății pe acțiuni………………………………….07

Natura juridică și acțiunile emise de Societatea pe acțiuni……………………………….08

Clasificarea acțiunilor…………………………………………………………………………………11

Stabilirea acțiunilor ce ar putea fi emise de societate………………………………………13

Capitolul 2. Conducerea Societății pe acțiuni

2.1. Noțiunea,tipurile și modul de convocare a A.G.A……………………………………………15

Hotărârile adoptate de Adunarea generală a acționarilor………………………………..25

Consiliul de administrație al Societății pe acțiuni……………………………………………27

Directorii Societății pe acțiuni………………………………………………………………………36

Consiliul de supraveghere al Societății pe acțiuni……………………………………………38

Capitolul 3. Supravegherea Societății pe acțiuni

Noțiunea și rolul cenzorilor………………………………………………………………………….41

Desemnarea cenzorilor………………………………………………………………………………..43

Drepturile și obligațiile cenzorilor…………………………………………………………………45

Modul de lucru al cenzorilor…………………………………………………………………………46

Răspunderea cenzorilor……………………………………………………………………………….47

Capitolul 4. Obligațiunile emise de Societatea pe acțiuni

Noțiunea de obligație bancară………………………………………………………………………48

Condițiile emiterii obligațiilor bancare………………………………………………………….50

Rambursarea obligațiilor……………………………………………………………………………..52

Regimul juridic al Adunării Generale a Obligatarilor……………………………………..54

Capitolul 5. Operarea în registrele contabile

5.1. Enumerarea registrelor contabile ținute de Societatea pe acțiuni………………………56

Obligația juridică a ținerii și operării în registrele contabile……………………………59

Concluzii………………………………………………………………………………………………………………60

Anexă, cu modele ale actelor constitutive pentru : Societatea pe acțiuni (S.A.), și Societatea în comandită pe acțiuni (S.C.A.)……………………………………………………………67

Aplicație practică ,înființarea S.C„ VIITORUL ” S.A…………………………………………..77

Bibliografie ………………………………………………………………………………………………………….98

Introducere

Societatea pe acțiuni, societate de capitaluri, este societatea al cărui capital social este împărțit în acțiuni, iar obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, acționarii răspunzând numai în limita aportului lor. Așadar, asociații contribuie la formarea capitalului social ori la majorarea acestuia prin efectuarea unui aport în numerar sau în natură, în schimbul căruia vor primi acțiuni, devenind în acest fel acționarii societății. Este important de precizat faptul că noțiunea de acțiune are mai multe sensuri. În secolul al XV-lea se întâlnesc, în Italia, organizații bancare, al căror capital era reprezentat prin titluri cesibile, întocmai ca acțiunile din dreptul modern. Prototipul acestor bănci era instituția cunoscută în Genova sub denumirea „Officium procuratorum Sancti Giorgio”. Republica genoveză, având nevoie de bani, lansa împrumuturi pe piață, în schimbul cărora elibera titluri cesibile și producătoare de interese. Aceste titluri denumite „loca”, erau garantate cu veniturile pe care Republica le percepea din impozite.

În momentul în care Republica n-a mai putut plăti „interesul” (dobânzile) la sumele împrumutate, a acordat deținătorilor titlurilor dreptul de control asupra unor gestiuni publice, precum și privilegiul perceperii impozitelor. Consorțiul de capitaliști constituit pentru apărarea drepturilor, s-a transformat într-o instituție bancară, ce funcționa ca o instituție publică de sine stătătoare.Politica de expansiune colonială din secolele XVII-XVIII a contribuit, într-o mare măsură, la constituirea unor forme rudimentare de societăți pe acțiuni, numite companii, cărora li se acorda, prin patente regale, privilegiul exclusiv al exploatării și colonizării unor teritorii. Astfel de forme rudimentare de societăți pe acțiuni au fost:

Compania Olandeză a Indiilor Orientale (1602);

Compania Olandeză a Indiilor Occidentale (1621);

Companiile Franceze pentru monopolizarea comerțului pe coastele africane.

Aceste companii, constituite prin concesiunea suveranității teritoriale, aveau anumite drepturi: – dreptul de a bate monedă;

dreptul de a ține, în permanență, trupe sub arme;

dreptul de a edita regulamente locale.

Legiuitorul consideră acele companii, mai curând, ca fiind mijloace de realizare a intereselor publice, decât ca instituții de drept privat. Concesionarea privilegiilor se făcea în funcție de bunăvoința și aprecierea suveranității, dând unora din aceste societăți posibilitatea de a săvârși grave abuzuri. Se poate menționa, în acest sens, crahul băncii „Law”, una din cele mai prospere pe timpul regelui Ludovic al XV-lea, rămasă celebră prin panica financiară pe care a creat-o.În timpul Revoluției Franceze, „Convențiunea”, determinată de înmulțirea și pericolul acestor societăți, a desființat, prin două decrete (1793), societățile comerciale existente și a interzis înființarea altora. Doi ani mai târziu, în timpul „Directoratului”, a fost abrogată prohibiția decretată de „Convenție”, fiind permisă libera constituire a societăților comerciale.Reglementarea societăților anonime, ca tip general de societate, a fost realizată de Codul comercial francez din 1807.„Regulamentele Organice” ale Moldovei și Munteniei (1831) adoptă sistemul francez al societăților anonime. Autorizația era dată de Principe. Același sistem a fost păstrat și după Unirea din 1859, fiind consacrată și de „Condica de Comerciu” (1864).Codul comercial român din 1887 a adoptat sistemul mixt al reglementării și al autorizării, adică condițiile constituirii societăți pe acțiuni erau reglementate prin lege, iar funcționarea acesteia era supusă autorizării instanței judecătorești. Legea nr.24 din 1924 a instituit avizul conform al Ministerului Economiei Naționale, bazat pe criterii de oportunitate, după care se putea emite hotărârea judecătorească. În prezent, Legea nr.31/1990 reglementează două forme de societăți pe acțiuni: Societatea pe acțiuni ( S.A.) și Societatea în comandită pe acțiuni (S.C.A.). Societatea pe acțiuni (S.A.), prototipul societăților de capitaluri, este cea mai complexă și mai evoluată formă de societate comercială. Forța sa atractivă stă în răspunderea sa, limitată exclusiv la capitalul investit, cât și în posibilitatea asociațiilor de a ieși oricând din societate, vânzând acțiunile pe care le posedă.

Astfel, acțiunea este nu numai o fracțiune a capitalului social, sens în care trebuie să fie, în mod obligatoriu, egală în valoare cu celelalte acțiuni, așa cum prevede art.94 alin.(l) din Legea nr.31/1990, ci și un titlu de valoare, ceea ce înseamnă că încorporează și constată drepturile și obligațiile ce izvorăsc din calitatea de acționar. Nu în ultimul rând, acțiunea desemnează raportul societar, altfel spus, raportul juridic dintre acționar și societatea pe acțiuni. Putem afirma că ”acțiunea este un titlu reprezentativ al contribuției asociatului, constituind o fracțiune a capitalului social, care conferă posesorului calitatea de acționar”. Pentru a sublinia importanța pe care o reprezintă acțiunile emise de societatea pe acțiuni, se cuvine a fi arătate caracterele acestora. Acțiunile sunt fracțiuni ale capitalului social, având o anumită valoare nominală. Aceasta înseamnă că fiecare acțiune reprezintă o valoare minimală care exprimă fracțiunea din capitalul social pe care înscrisul o încorporează.Așa cum prevăd dispozițiile art.93 din Legea nr.31/1990, „valoarea nominală a unei acțiuni nu poate fi mai mică de 0,1 lei”. Acest plafon minim privind valoarea nominală a acțiunii a fost instituit de către legiuitor pentru a se evita fracționarea excesivă precum și dificultățile generate de constituirea și funcționalitatea societății.Totodată, din interpretarea prevederilor art.93 se desprinde concluzia că societatea poate emite acțiuni cu o valoare nominală mai mare de 0,1 lei.

Valoarea aportului ce trebuie efectuat pentru fiecare acțiune subscrisă se determină prin fixarea valorii nominale a acțiunii. În funcție de rezultatele activități societății, acțiunea are o valoare patrimonială sau valoare de schimb, valoare care este mai mare sau mai mică decât valoarea nominală. Acțiunile sunt fracțiuni egale ale capitalului social Potrivit art.94 alin.1 din Legea nr.31/1990 „acțiunile trebuie să fie de o valoare egală”. Încorporând aceeași valoare, acțiunile conferă posesorilor drepturi egale, asigurând, totodată, condițiile necesare pentru luarea hotărârilor în adunarea generală a acționarilor

De la principiul conform căruia acțiunile trebuie să încorporeze aceeași valoare, Legea nr.31/1990 instituie o derogare prin art.94 alin (2), în sensul că este prevăzută posibilitatea emiterii, în condițiile prevăzute de actul constituitiv, de acțiuni ce conferă titularilor drepturi diferite. Este vorba despre acțiunile preferențiale cu dividend prioritar, fără drept de vot, aceste acțiuni neputând depăși o pătrime din capitalul social, urmând a avea aceeași valoare nominală ca acțiunile ordinare.Acțiunile sunt indivizibile,iar caracterul indivizibil al acțiunilor emise de societate este prevăzut în art.102 din Legea nr.31/1990. Acest caracter al acțiunilor are rol de a asigura buna funcționare a societăți, întrucât divizarea acțiunilor ar determina fracționarea excesivă a capitalului social și, implicit, creșterea numărului acționarilor, ceea ce ar îngreuna funcționarea societății.În ipoteza în care o acțiune nominativă sau la purtător devine proprietatea mai multor persoane, Legea nr.31/1990 impune coproprietarilor să își desemneze un reprezentant dintre ei, care va exercita drepturile și obligațiile aferente acțiunii (art.102 alin.2 și 3).Acțiunile sunt titluri negociabile .Acțiunile sunt considerate titluri de valoare sau titluri de credit, întrucât încorporează anumite valori patrimoniale. Aceste titluri de valoare, care mai sunt denumite și valori mobiliare, pot fi înstrăinate, în condițiile legii. În doctrină, în legătură cu natura juridică a acțiunilor, au fost exprimate mai multe opinii. În general, este admis faptul că acțiunile fac parte din categoria titlurilor de credit. S-a observat însă că acțiunile nu îndeplinesc pe deplin condițiile titlurilor de credit:

-caracterul constitutiv (dreptul este încorporat în titlu și, în consecință, dreptul poate fi exercitat numai în temeiul înscrisului);

-caracterul formal (adică el trebuie să îmbrace forma determinată de lege și să cuprindă elementele care îi sunt proprii);

-caracterul literal (în sensul că întinderea și natura dreptului, ca și obligația corelativă dreptului, sunt determinate exclusiv de mențiunile cuprinse în înscris);

-caracterul autonom.

Trebuie precizat că acțiunile reprezintă titluri care încorporează anumite drepturi, însă ele nu îndeplinesc condițiile autonomiei și literalității. Acțiunea nu este un titlu de credit literal, pentru că nu determină în mod complet conținutul dreptului corporativ, iar pentru o asemenea determinare trebuie să apelăm la prevederile statutului societății comerciale și ale contractului de societate.Așadar, numai dacă acceptăm ideea că acțiunea se întregește în mod necesar cu actul constitutiv, putem considera că ea are și un caracter literal. Acțiunea nu este un titlu autonom, deoarece subdobânditorul acțiunii dobândește un drept derivat și un drept nou, situație posibilă în cazul cambiei.Întrucât nu au toate caracterele titlurilor de credit, în doctrină se consideră că acțiunile nu sunt titluri de credit perfecte, ci titluri speciale, denumite titluri corporative (societare sau de participațiune).

Capitolul 1.

Instituția Societății pe acțiuni

1.1. Noțiunea și caracterele juridice ale Societății pe Acțiuni

Societatea pe acțiuni este cunoscută și reglementată de majoritatea statelor europene și americane:

-Société anonyme, în dreptul francez;

-Societá per azioni (Sp.A), în dreptul italian;

-Aktiengesellschaff (A.G.), în dreptul german;

-Noamloze Venerootschap (N.V.), în dreptul olandez;

-Public Company, în dreptul englez;

-Corporation, Business Corporation, Business Share Corporation sau Share Corporatio, în dreptul american.

Putem spune că societatea pe acțiuni este acea societate comercială constituită prin asocierea mai multor persoane – acționarii -, care contribuie la formarea capitalului social prin cote de participare de valoare egală, reprezentate prin titluri de credit circulabile, numite acțiuni, pentru desfășurarea unei activități comerciale, în scopul împărțirii beneficiilor. Acționarii răspund, pentru obligațiile sociale, în limita aportului lor la capitalul social.

Potrivit art.3, alin. (2) din Legea nr.31/1990, societatea pe acțiuni este societatea ale cărei obligații sunt garantate cu patrimoniul social.

Societatea pe acțiuni se individualizează prin următoarele caractere generale:

a. societatea se constituie dintr-un număr minim de asociați (doi), numiți acționari;

b. societatea se constituie în considerarea contribuției părților la formarea capitalului social, și nu a calității persoanelor;

c. societatea pe acțiuni este, întotdeauna, comercială. Asociații nu sunt comercianți. Este o societate de capitaluri și nu de persoane, iar capitalul social minim este de 200.000 lei, fiind divizat în acțiuni;

d. societatea pe acțiuni este o societate deschisă, acțiunile sunt titluri negociabile, iar asociații se pot retrage oricând din societate;

e. răspunderea asociaților pentru obligațiile sociale este limitată la valoarea acțiunilor; asociații nu răspund cu întreaga lor avere, ca la societățile de persoane;

f. întrucât, societatea pe acțiuni este o societate de capital și nu o societate de persoane, obligațiile asociaților față de societate sunt, în genere, prestațiuni reale, adică sume de bani sau aport de bunuri în natură, și nu prestații de servicii sau industrie;

g. societatea pe acțiuni se mai caracterizează prin transmisibilitatea titlurilor (a acțiunilor);

h. societatea pe acțiuni este identificată printr-o denumire proprie, de natură a o deosebi de forma altor societăți, fiind însoțită de mențiunea „Societate pe acțiuni” ori „S.A.” (art.35 din Legea nr.26/1990).

Societatea pe acțiuni este organizată și funcționează pe baza unor principii democratice, având organe cu competențe bine determinate:

– organe de deliberare (Adunarea generală a acționarilor);

– organe de administrare și reprezentare (consiliul de administrație; directorat și consiliu

de supraveghere);

– organe de control (cenzori și auditorii financiari).

Constituirea societățior pe acțiuni se realizează în două variante:

1.)-constituirea prin subscriere integrală și simultană a capitalului social de către semnatarii actului constitutiv, sub controlul judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului;

2.) -constituirea prin subscripție publică.

Autorizarea este opera suverană a justiției. Administrarea și gestionarea societății pe acțiuni sunt supuse unui sistem de control, iar hotărârile adunării generale pot fi atacate în justiție, atunci când este cazul. Totodată, normele de drept penal sunt menite să sancționeze abuzurile și alte fapte penale săvârșite împotriva intereselor societății.

1.2. Natura juridică a acțiunilor emise de Societățile pe Acțiuni

După cum se știe, societatea pe acțiuni, societate de capitaluri, este societatea al cărui capital social este împărțit în acțiuni, iar obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, acționarii răspunzând numai în limita aportului lor. Așadar, asociații contribuie la formarea capitalului social ori la majorarea acestuia prin efectuarea unui aport în numerar sau în natură, în schimbul căruia vor primi acțiuni, devenind în acest fel acționarii societății. Este important de precizat faptul că noțiunea de acțiune are mai multe sensuri.

Astfel, acțiunea este nu numai o fracțiune a capitalului social, sens în care trebuie să fie, în mod obligatoriu, egală în valoare cu celelalte acțiuni, așa cum prevede art.94 alin.(l) din Legea nr.31/1990, ci și un titlu de valoare, ceea ce înseamnă că încorporează și constată drepturile și obligațiile ce izvorăsc din calitatea de acționar. Nu în ultimul rând, acțiunea desemnează raportul societar, altfel spus, raportul juridic dintre acționar și societatea pe acțiuni.

Putem afirma că ”acțiunea este un titlu reprezentativ al contribuției asociatului, constituind o fracțiune a capitalului social, care conferă posesorului calitatea de acționar”.

Pentru a sublinia importanța pe care o reprezintă acțiunile emise de societatea pe acțiuni, se cuvine a fi arătate caracterele acestora.

1. Acțiunile sunt fracțiuni ale capitalului social, având o anumită valoare nominală.

Aceasta înseamnă că fiecare acțiune reprezintă o valoare minimală care exprimă fracțiunea din capitalul social pe care înscrisul o încorporează.

Așa cum prevăd dispozițiile art.93 din Legea nr.31/1990, „valoarea nominală a unei acțiuni nu poate fi mai mică de 0,1 lei”. Acest plafon minim privind valoarea nominală a acțiunii a fost instituit de către legiuitor pentru a se evita fracționarea excesivă precum și dificultățile generate de constituirea și funcționalitatea societății.

Totodată, din interpretarea prevederilor art.93 se desprinde concluzia că societatea poate emite acțiuni cu o valoare nominală mai mare de 0,1 lei.

Valoarea aportului ce trebuie efectuat pentru fiecare acțiune subscrisă se determină prin fixarea valorii nominale a acțiunii. În funcție de rezultatele activități societății, acțiunea are o valoare patrimonială sau valoare de schimb, valoare care este mai mare sau mai mică decât valoarea nominală.

2. Acțiunile sunt fracțiuni egale ale capitalului social

Potrivit art.94 alin.1 din Legea nr.31/1990 „acțiunile trebuie să fie de o valoare egală”. Încorporând aceeași valoare, acțiunile conferă posesorilor drepturi egale, asigurând, totodată, condițiile necesare pentru luarea hotărârilor în adunarea generală a acționarilor

De la principiul conform căruia acțiunile trebuie să încorporeze aceeași valoare, Legea nr.31/1990 instituie o derogare prin art.94 alin (2), în sensul că este prevăzută posibilitatea emiterii, în condițiile prevăzute de actul constituitiv, de acțiuni ce conferă titularilor drepturi diferite. Este vorba despre acțiunile preferențiale cu dividend prioritar, fără drept de vot, aceste acțiuni neputând depăși o pătrime din capitalul social, urmând a avea aceeași valoare nominală ca acțiunile ordinare.

3. Acțiunile sunt indivizibile

Caracterul indivizibil al acțiunilor emise de societate este prevăzut în art.102 din Legea nr.31/1990. Acest caracter al acțiunilor are rol de a asigura buna funcționare a societăți, întrucât divizarea acțiunilor ar determina fracționarea excesivă a capitalului social și, implicit, creșterea numărului acționarilor, ceea ce ar îngreuna funcționarea societății.

În ipoteza în care o acțiune nominativă sau la purtător devine proprietatea mai multor persoane, Legea nr.31/1990 impune coproprietarilor să își desemneze un reprezentant dintre ei, care va exercita drepturile și obligațiile aferente acțiunii (art.102 alin.2 și 3).

4. Acțiunile sunt titluri negociabile

Acțiunile sunt considerate titluri de valoare sau titluri de credit, întrucât încorporează anumite valori patrimoniale. Aceste titluri de valoare, care mai sunt denumite și valori mobiliare, pot fi înstrăinate, în condițiile legii.

În doctrină, în legătură cu natura juridică a acțiunilor, au fost exprimate mai multe opinii. În general, este admis faptul că acțiunile fac parte din categoria titlurilor de credit. S-a observat însă că acțiunile nu îndeplinesc pe deplin condițiile titlurilor de credit:

-caracterul constitutiv (dreptul este încorporat în titlu și, în consecință, dreptul poate fi exercitat numai în temeiul înscrisului);

-caracterul formal (adică el trebuie să îmbrace forma determinată de lege și să cuprindă elementele care îi sunt proprii);

-caracterul literal (în sensul că întinderea și natura dreptului, ca și obligația corelativă dreptului, sunt determinate exclusiv de mențiunile cuprinse în înscris);

-caracterul autonom.

Trebuie precizat că acțiunile reprezintă titluri care încorporează anumite drepturi, însă ele nu îndeplinesc condițiile autonomiei și literalității.

Acțiunea nu este un titlu de credit literal, pentru că nu determină în mod complet conținutul dreptului corporativ, iar pentru o asemenea determinare trebuie să apelăm la prevederile statutului societății comerciale și ale contractului de societate.

Așadar, numai dacă acceptăm ideea că acțiunea se întregește în mod necesar cu actul constitutiv, putem considera că ea are și un caracter literal. Acțiunea nu este un titlu autonom, deoarece subdobânditorul acțiunii dobândește un drept derivat și un drept nou, situație posibilă în cazul cambiei.

Întrucât nu au toate caracterele titlurilor de credit, în doctrină se consideră că acțiunile nu sunt titluri de credit perfecte, ci titluri speciale, denumite titluri corporative (societare sau de participațiune).

1.3. Clasificarea acțiunilor

Așa cum prevede Legea nr.31/1990, societatea pe acțiuni poate emite acțiuni, care, în funcție de drepturile conferite – egale sau diferite -, se împart în două categorii: acțiuni ordinare și acțiuni preferențiale, fiecare categorie de acțiuni prezentând anumite caracteristici.

1.3.1. Acțiunile ordinare

Art.91, alin.1 din Legea nr.31/1990 prevede că, după modul lor de transmitere, acțiunile ordinare sunt de două feluri:

-acțiuni nominative;

-acțiuni la purtător.

Ceea ce este caracteristic pentru acțiunea nominativă este faptul că aceasta identifică titularul acțiunii, în titlu menționându-se numele, prenumele și domiciliul acționarului sau, după caz, denumirea și sediul acestuia. Totodată, aceleași elemente de identificare sunt înscrise și în registrul de acțiuni al societății. O altă caracteristică a acțiunii nominative este aceea că drepturile aferente acțiunii aparțin și pot fi exercitate numai de către titularul acțiunii, spre deosebire de acțiunea la purtător, în cazul căreia drepturile aferente acțiunii aparțin și pot fi exercitate de orice persoană care are în posesie titlul respectiv (acțiunea la purtător).

Modalitățile de emitere a acțiunilor nominative sunt multiple, în sensul că ele (acțiunile nominative) pot fi emise în formă materială, pe suport de hârtie, sau în formă dematerializată, prin înscriere în cont. Acțiunile nominative în formă materială pot fi emise și ca titluri cumulative pentru mai multe acțiuni. De exemplu, pe lângă titlurile care cuprind o acțiune, cu valoare nominală de 0,5 lei, se pot emite și titluri care cuprind un multiplu, adică 5, 10 sau 20 de acțiuni, cu valoarea de 2,5, 5,0 sau 10 lei.

În situația în care nu au fost emise și eliberate acțiuni în formă materială, din oficiu sau la cererea acționarilor, societatea va elibera acestora câte un certificat de acționar, care cuprinde elementele acțiunii în formă materială, prevăzute de art.93, alin.2 din Legea nr.31/1990. În același timp, actul trebuie să indice numărul, categoria și valoarea nominală a acțiunilor, proprietate a acționarului, poziția la care acesta este înscris în registrul acționarilor și, după caz, numărul de ordine al acțiunilor (art.97 din Legea nr.31/1990).

Spre deosebire de acțiunile nominative, în cazul acțiunilor la purtător elementele de identificare a titularului acțiunii nu sunt menționate în titlu, așa încât, titular al acțiunii este posesorul ei care, după cum am arătat, deține și exercită drepturile aferente acțiunii.

1.3.2. Acțiunile preferențiale

Acest tip de acțiuni conferă titularilor lor drepturi diferite de cele ale titularilor acțiunilor ordinare. În conformitate cu prevederile art.95 din Legea nr.31/1990, acțiunile preferențiale sunt acțiuni cu dividend prioritar, fără drept de vot, aceste acțiuni conferind titularului dreptul la un dividend prioritar prelevat asupra beneficiului distribuibil al exercițiului financiar, înaintea oricărei alte prelevări, precum și drepturile recunoscute acționarilor cu acțiuni ordinare, inclusiv dreptul de a participa la adunarea generală, cu excepția dreptului de vot. Așadar, legiuitorul a instituit și excepția dreptului de a participa și de a vota, în temeiul acestor acțiuni, în adunările generale ale acționarilor.

Trebuie subliniat faptul că transmiterea drepturilor asupra acțiunilor dematerializate implică doar un virament între cele două conturi, executat pe baza ordinului semnat de cedent. Dematerializarea simplifică gestiunea acțiunilor, reduce costurile și nu în ultimul rând, are drept efect pierderea interesului și a originalității acțiunilor la purtător.

1.4. Stabilirea acțiunilor ce vor fi emise de societate

Felul acțiunilor care vor fi emise de societate se stabilește, așa cum prevede art.8 din Legea nr.31/1990, prin actul constitutiv, care trebuie să prevadă numărul și valoarea nominală a acțiunilor, cu specificarea dacă sunt nominative sau la purtător, iar dacă sunt mai multe categorii de acțiuni, numărul, valoarea nominală și drepturile conferite fiecărei categorii de acțiuni, precum și orice restricție cu privire la transferul de acțiuni. În cazul în care nu există aceste prevederi în actul constitutiv, acțiunile vor fi la purtător, iar acțiunile neplătite în întregime sunt, întotdeauna, acțiuni nominative.

În ceea ce privește acțiunile preferențiale cu dividend prioritar fără drept de vot, legea prevede că acestea trebuie să aibă aceeași valoare nominală ca și acțiunile ordinare, acțiunile preferențiale neputând depăși o pătrime din capitalul social. Totodată, prin art. 95 din Legea nr.31/1990, legiuitorul a instituit interdicția administratorilor, directorilor, membrilor directoratului și ai consiliului de supraveghere, precum și a cenzorilor societății de a fi titulari ai unor acțiuni cu dividend prioritar fără drept de vot. Însă, nu mai puțin adevărat este faptul că legea permite convertirea acțiunilor nominative în acțiuni la purtător și invers, precum și convertirea acțiunilor preferențiale și a acțiunilor ordinare dintr-o categorie în cealaltă, convertirea putând fi hotărâtă de adunarea generală extraordinară a acționarilor.Considerăm că prin stabilirea felului acțiunilor ce vor fi emise de societate, prin actul constitutiv, legiuitorul a urmărit să înlăture, de la bun început, posibilitatea apariției unor controverse, a unor divergențe între acționarii societăți cu privire la această problemă, fapt care ar fi putut provoca unele disfuncționalități în activitatea societății.

Ca înscris care încorporează anumite drepturi, acțiunea trebuie să cuprindă atât elementele care privesc societatea emitentă, cât și drepturile posesorului acțiunii.

Potrivit art.93 alin.2 din Legea nr.31/1990, acțiunea trebuie să cuprindă următoarele elemente: a. denumirea și durata societății;

b. data actului constitutiv, numărul din registrul comerțului sub care este înmatriculată societatea, codul unic de înregistrare și numărul Monitorului Oficial al României, Partea a IV-a în care s-a făcut publicarea;

c. capitalul social, numărul acțiunilor și numărul lor de ordine, valoarea nominală a acțiunilor și vărsămintele efectuate;

d. avantajele acordate fondatorilor.

În art.93 alin.3 din aceeași lege se stipulează că în cazul acțiunilor nominative este obligatorie menționarea numelui, prenumelui, codului numeric personal și a domiciliului acționarului persoană fizică sau, după caz, a denumirii, sediului, numărului de înmatriculare și codului unic de înregistrare ale acționarului persoană juridică.

În orice ipoteză, acțiunile trebuie să fie semnate de către administratorul unic sau de către directorul general unic ori, după caz, de către doi membri ai consiliului de administrație, respectiv ai directoratului. Cupoanele pe baza cărora se plătesc dividendele anuale fac corp comun cu acțiunea materializată și se detașează prin decupare în momentul plății.Emiterea acțiunilor de către societate trebuie să se facă în conformitate cu prevederile legale. În acest sens, în Legea nr.31/1990 sunt prevăzute condițiile următoare pentru emiterea acțiunilor:

a. acțiunile pot fi emise doar după ce a fost realizată înmatricularea societății în registrul comerțului (art.93, alin.2, lib.b).

Această condiție a fost prevăzută de legiuitor în scopul protejării subdobânditorilor, care ar putea dobândi acțiunile unei societăți a cărei constituire nu s-a realizat încă.

b. acțiunile nu pot fi emise pentru o sumă mai mică decât valoarea nominală (art.92 alin.1).

Este evident faptul că dacă nu ar fi respectată această condiție nu ar putea fi asigurată formarea capitalului social și, pe cale de consecință, ocrotirea creditorilor societății.

c. emiterea de acțiuni noi, precum și majorarea capitalului social, este interzisă până nu vor fi achitate în totalitate cele din emisiunea precedentă (art.92 alin.3).

Câtă vreme societatea nu și-a acoperit, în întregime, capitalul social subscris, emiterea de noi acțiuni nu va putea fi realizată, prin această dispoziție, legiuitorul dorind să fie asigurată ocrotirea creditului general.

Capitolul 2.

Conducerea Societății pe acțiuni

2.1. Noțiunea,tipurile și modul de convocare a A.G.A.

Adunarea Generală a Acționarilor este organul de deliberare și decizie al societății pe acțiuni. A.G.A. este formată din totalitatea acționarilor. Așa cum prevede Legea 31/1990, adunarea generală exprimă voința socială și totodată, decide asupra tuturor problemelor încredințate de lege în competența sa. În ceea ce privește locul desfășurării ședințelor A.G.A., acestea se țin la sediul societății și în localul prevăzut în convocare, cu excepția situațiilor în care prin actul constitutiv nu s-a dispus altfel.

Legiuitorul român a prevăzut în Legea nr.31/1990 felurile adunărilor generale, care pot fi ordinare și extraordinare, precum și atribuțiile fiecăreia, condițiile de cvorum și majoritatea ce trebuie îndeplinită pentru luarea deciziilor în mod legal.

Trebuie precizat faptul că adunările speciale au fost instituționalizate în urma modificărilor aduse Legii nr.31/1990 prin O.U.G. nr.32/1997, aprobată și modificată prin Legea nr.195/1997, la aceste adunări având dreptul să participe numai anumite categorii de acționari.

2.1.1. Adunarea generală ordinară

Adunarea generală ordinară este organul de deliberare și decizie al societății pe acțiuni. A.G.A. se întrunește cel puțin o dată pe an, în cel mult cinci luni de la încheierea exercițiului financiar și se ține la sediul societății sau în localul prevăzut în convocare (art.111 alin.l din Legea nr.31/1990).

În cadrul adunării generale ordinare pot fi supuse discuției și se pot adopta decizii în privința oricărei probleme înscrise pe ordinea de zi. În legătură cu atribuțiile pe care le are adunarea ordinară, art.111 alin.2 din Legea nr.31/1990 reglementează obligația acesteia de a discuta, aproba au modifica situațiile financiare anuale, pe baza rapoartelor prezentate de consiliul de administrație, respectiv de directorat și de consiliul de supraveghere, de cenzori sau, după caz , de auditorul financiar și să fixeze dividendul cuvenit acționarilor. Totodată, adunarea ordinară are următoarele obligații:

-de a alege și de a revoca membrii consiliului de administrație, respectiv ai consiliului de supraveghere și cenzorii;

– să numească și să fixeze durata minimă a contractului de audit financiar, precum și să revoce auditorul financiar, în ipoteza în care situațiile financiare sunt auditate;

-de a fixa remunerația cuvenită pentru exercițiul în curs membrilor consiliului de administrație, respectiv membrilor consiliului de supraveghere și cenzorilor, dacă nu a fost stabilită prin actul constitutiv;

-de a se pronunța asupra gestiunii consiliului de administrație, respectiv al directoratului;

-de a stabili bugetul de venituri și cheltuieli și, după caz, programul de activitate pentru exercițiul financiar următor.

Nu în ultimul rând, adunarea ordinară este obligată să hotărască și în ceea ce privește gajarea, închirierea sau desființarea uneia sau a mai multor unități ale societății (art.111 alin.2, lit.f din Legea nr.31/1990).

O particularitate a adunării ordinare este aceea că adoptarea hotărârilor trebuie realizată cu respectarea unor condiții expres prevăzute de lege, în caz contrar hotărârile adunării ordinare fiind lovite de nulitate.

Astfel, pentru ca hotărârile adoptate de adunarea ordinară să fie validate, este necesară prezența acționarilor la ședințele adunării, care să reprezinte cel puțin o pătrime din numărul total de drepturi de vot. Art.112 din Legea nr.31/1990 prevede că hotărârile adunării generale ordinare se iau cu majoritatea voturilor exprimate, dacă prin actul constitutiv nu au fost prevăzute condiții de cvorum și de majoritate mai ridicate.

În situația în care nu se realizează prezența acționarilor sau majoritatea necesară hotărârilor, așa cum prevedea legea, adunarea ordinară ce se va întruni, după o a doua convocare, va avea posibilitatea să delibereze asupra acelorași probleme, indiferent de cvorumul întrunit, luând hotărâri cu majoritatea voturilor exprimate. Pentru adunarea generală întrunită la a doua convocare, actul constitutiv nu poate prevedea un cvorum minim sau o majoritate mai ridicată. Jurisprudența comercială a statutat că o a doua ședință a adunării generale nu se poate ține în aceeași zi cu prima ședință, nerespectarea acestei cerințe atrăgând nulitatea hotărârii adunării generale ordinare.

Așadar, adoptarea hotărârilor în adunarea generală ordinară are la bază principiul majorității. Este important de precizat faptul că se are în vedere majoritatea în privința capitalului și nu majoritatea în număr, prin majoritate absolută legea înțelegând jumătate plus unu.

2.1.2. Adunarea generală extraordinară

Spre deosebire de adunarea ordinară, adunarea generală extraordinară se întrunește ori de câte ori se pune problema adoptării unor hotărâri în legătură cu acele probleme care impun modificarea actelor constitutive ale societății pe acțiuni. Așadar, adunarea extraordinară are competență legală de a adopta hotărâri în ceea ce privește:

-prelungirea duratei societății;

-majoararea capitalului social;

-schimbarea obiectului ori a formei societății;:

-mutarea sediului;

-fuziunea cu alte societăți;

-dizolvarea anticipată a societății (art.113 din Legea 31/1990).

De asemenea, adunarea generală extraordinară va mai horărî în ceea ce privește:

-înființarea sau desființarea unor sedii secundare, agenții, reprezentanțe sau alte asemenea unități fără personalitate juridică, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel;

-reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune de noi acțiuni;

-divizarea societății;

-conversia acțiunilor nominative în acțiuni la purtător sau a acțiunilor la purtător în acțiuni nominative;

-conversia acțiunilor dintr-o categorie în cealaltă;

-conversia unei categorii de obligațiuni în altă categorie de acțiuni;

-emisiunea de obligațiuni;

-oricare altă modificare a actului constitutiv sau oricare altă hotărâre pentru care este cerută aprobarea adunării generale extraordinare.

Totodată, această adunare generală are posibilitatea de a delega consiliului de administrație, respectiv directoratului, în condițiile prevăzute de actul constitutiv, exercițiul atribuților sale privind mutarea sediului societății, schimbarea obiectului de activitate al societății, înființarea sau desființarea unor sedii secundare, agenții, reprezentanțe sau alte asemenea unități fără personalitate juridică majorarea capitalului social (art.114 alin.1 din Legea nr.31/1990).

Deoarece vizează probleme deosebit de importante pentru viața societății, condițiile de cvorum și majoritate sunt mai riguroase decât condițiile ce trebuiesc îndeplinite în cazul adunării generale ordinare. Dacă prin actele constitutive nu s-a prevăzut altfel, pentru ca deliberările adunării generale extraordinare să fie valide, la prima convocare, este necesară prezența acționarilor reprezentând cel puțin o pătrime din numărul total de drepturi de vot, iar hotărârile trebuie luate cu majoritatea voturilor deținute de acționarii prezenți sau reprezentați. Art. 115 alin.1 din Legea nr.31/1990 prevede că dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, la convocările următoare este obligatorie prezența acționarilor reprezentând cel puțin o cincime din numărul total de drepturi de vot.

În literatura de specialitate s-a pus problema dacă adunarea extraordinară ar putea lua hotărâri în privința problemelor în care, potrivit legii, sunt de competența adunării ordinare, ținând cont de faptul că adunarea generală extraordinară este formată,ca și adunarea ordinară, din toți acționarii societății, însă, deosebirea esențială dintre ele privește condițiile cerute pentru luarea hotărârilor,care sunt mai exigente în cazul adunării extraordinare.

Opinia exprimată în doctrină a arătat că adunarea extraordinară ar putea adopta hotărâri cu privire la problemele care sunt de competența adunării ordinare, pornindu-se de la principiul de drept potrivit căruia “cine poate mai mult poate și mai puțin”.

Aceasta întrucât, așa cum am arătat, diferența dintre adunarea generală ordinară și cea extraordinară constă în faptul că, în timp ce pentru validitatea hotărârilor adunării generale ordinare este necesară prezența acționarilor care să dețină cel puțin o pătrime din numărul total de drepturi de vot, iar hotărârile trebuie să fie luate cu majoritatea voturilor exprimate, pentru validitatea hotărârilor adunării generale extraordinare se cere o prezență mai mare a acționarilor, mai exact, este necesară prezența acționarilor deținând cel puțin o pătrime din numărul total de drepturi de vot.

Considerăm că, această opinie exprimată în doctrină este justă, având în vedere dispozițiile prevăzute de Legea nr.31/1990 și principiul de drept potrivit căruia “cine poate mai mult poate și mai puțin”, însă, dacă s-ar proceda invers, adică în cadrul adunării generale ordinare s-ar adopta hotărâri cu privire la probleme de competența adunării generale extraordinare, când se cere o prezență a acționarilor la nivel superior celui cerut pentru validitatea hotărârilor adunării generale ordinare, hotărârile adoptate nu ar fi valide, întrucât “cine poate puțin nu poate și mai mult”.

2.1.3. Adunarea specială

Așa cum am arătat, acest tip de adunare a acționarilor a fost instituționalizată în urma modificărilor aduse Legii nr.31/1990 prin O.U.G. nr.32/1997, aprobată și modificată prin Legea nr.195/1997, ultimele modificări fiind aduse prin Legea nr.441/2006. Potrivit dispozițiilor legale, adunarea specială este constituită din titularii unei anumite categorii de acțiuni. Astfel, dacă societaea emite titluri negociabile, în speță, acțiuni preferențiale cu dividend prioritar fără drept de vot, titularii acestor acțiuni au posibilitatea de a se întruni într-o adunare specială. Așa cum prevede articolul 116 alin.1 din Legea nr.31/1990, hotărârea adunării generale de a modifica drepturile sau obligațiile referitoare la o anumită categorie de acțiuni nu poate produce efect decât în urma aprobării acestei hotărâri de către adunarea specială a deținătorilor de acțiuni din acea categorie. Convocarea și desfășurarea adunărilor speciale, precum și condițiile de cvorum și majoritate pentru luarea hotărârilor sunt guvernate de dispozițiile prevăzute de Legea nr.31/1990 pentru adunările generale ale acționarilor. Legea prevede imperativ, că hotărârile inițiate de adunările speciale vor fi supuse aprobării adunărilor generale corespunzătoare (art.116, alin.3 din Legea r.31/1990).

2.1.4. Convocarea A.G.A.

Adunarea generală se convoacă de către consiliul de administrație, respectiv de directorat, ori de câte ori este necesar. Legea nr.31/1990 reglementează dreptul acționarilor de a solicita convocarea adunării generale în cazul pasivității administratorilor societății.

De regulă, aceștia sunt obligați să convoace de îndată, adunarea generală, la cererea acționarilor reprezentând a zecea parte din capitalul social sau o cotămai mică, dacă în statutul societății se prevede astfel și dacă cererea cuprinde dispoziții ce intră în atribuțiile adunării generale. Termenul în care trebuie convocată adunarea este de o lună de la data cererii acționarilor.

Legea prevede că în situația în care administratorii nu se conformează acestei obligații, acționarii au dreptul de a se adresa instanței judecătorești de la sediul unității care este competentă să soluționeze acest conflict. După ce procedează la audierea părților, aceasta va putea ordona convocarea și va desemna unul dintre acționari să conducă adunarea (să o prezideze).

Una din multiplele obligații ale administratorilor societății este aceea de a convoca adunarea generală extraordinară pentru a se hotărî în privința reconstituirii capitalului social, prin emisiune de noi acțiuni, a limitării acestuia la suma rămasă sau a dizolvării societății, în situația în care se constată pierderea unei jumătăți din capitalul social.

Prin art.158 alin.4 din Legea nr.31/1990 s-a prevăzut obligația cenzorilor societăți de a convoca adunarea generală, dacă aceasta nu a fost convocată de către adminsitratori. Această prevedere a articolului 158 din Legea nr.31/1990 denotă preocuprea legiuitorului de a asigura aducerea la îndepliire a obligației respective, în acest fel fiind înlăturată posibilitatea apariției unor impedimente în desfășurarea normală a activității și asigurându-se luarea deciziilor într-un timp optim pentru societatea pe acțiuni.

2.1.5. Conținutul convocării

În vederea bunei organizări a adunării generale, convocarea trebuie să cuprindă anumite elemente, prezența acestora în convocare fiind obligatorie. În conformitate cu prevederile legale, convocarea trebuie să conțină locul și data ținerii adunării, precum și ordinea de zi.

Prin locul adunării se înțelege sediul societății pe acțiuni, dacă în actele constitutive nu s-a prevăzut altfel. Este necesar ca în convocare să fie menționat și localul unde se va desfășura adunarea.

Fixarea datei adunării generale trebuie, astfel, făcută încât să se asigure timpul optim ajungerii convocării la cunoștința acționarilor, legea stabilind în acest sens că termenul de întrunire nu poate fi mai mic de 30 zile de la datapublicării convocării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

Ordinea de zi a ședinței adunării generale trebuie să fie univocă (explicită) și să cuprindă toate problemele care vor face obiectul dezbaterilor adunării. Potrivit dispozițiilor art.117 alin.6 și 7 din Legea nr.31/1990, în cazul în care pe ordinea de zi figurează numirea admnistratorilor sau a membrilor consiliului de supraveghere, în convocare se va menționa că lista cuprinzând informațiile cu privire la numele, localitatea de domiciliu și calificarea profesională ale persoanelor propuse pentru funcția de admnistrator se află la dispoziția acționarilor, putând fi consultată și completată de aceștia, iar în situația în care pe ordinea de zi sunt prevăzute propuneri pentru modificarea actelor constitutive ale societății, convocarea trebuie să includă și textul integral al propunerilor.

Pentru a putea participa la ședințele adunării generale, acționarii trebuie să fie înștiințați prin convocare. Astfel, în cazul în care societatea are un număr mare de acționari, înștiințarea se realizează prin publicarea convocării în Monitorul Oficial precum și în unul din ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societăți sau din cea mai apropiată localitate. Publicarea convocării se face în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a (art.117 alin.3 din Legea nr.31/1990).

Legea nr.31/1990 a prevăzut, în mod imperativ, că publicarea convocării este obligatorie, atât în “Monitorul Oficial”, cât și într-un ziar, iar nu o publicare alternativă. În jurisprudență, s-a statuat că nerespectarea acestor cerințe atrage nulitatea hotărârii adunării generale.

Prin dobândirea calității de acționar al societății respective, persoana în cauză (acționarul) are dreptul de a participa la adunrea generală, acest drept putând fi exercitat personal de către fiecare acționar, însă și prin reprezentare, dar în condițiile speciale prevăzute de lege. Astfel, art.125 alin.1 din Legea nr.31/1990 prevede că acționarii pot participa și vota în adunarea generală prin reprezentare, în baza unei împuterniciri acordate pentru respectiva adunare generală.

În ceea ce privește acționarii care nu au capacitate de exercițiu, ca și persoanele juridice, participarea acestora la adunarea generală se realizează prin reprezentanții lor legali care, la rândul lor, pot da altor persoane împuternicire pentru respectiva adunare generală.

Este necesară depunerea procurilor în original cu 48 de ore înainte de adunare sau în tremenul prevăzut de actul constitutiv, sub sancțiunea pierderii exercițiului dreptului de vot în acea adunare. Procurile vor fi reținute de societate, făcându-se mențiune despre aceasta în procesul-verbal.

Membrii consiliului de administrație, directorii, respectiv membrii directoratului și ai consiliului de supraveghere, ori funcționarii societății nu îi pot reprezenta pe acționari, sub sancțiunea nulității hotărârii, dacă, fără votul acestora, nu s-ar fi obținut majoritatea cerută.

2.1.6. Desfășurarea ședinței

Ședința adunării generale se ține în ziua, ora și locul prevăzute în convocare. Așa cum prevede Legea nr.31/1990 în art.129 alin.1, ședința este deschisă de către președintele consliului de administrație, respectiv al directoratului sau de către cel care îi ține locul. Totodată, adunarea generală va alege dintre acționarii care participă la ședința adunării unul până la trei secretari, aceștia având sarcina de a verifica lista de prezență a acționarilor, arătând capitalul pe care îl reprezintă fiecare, procesul-verbal întocmit de secretarul tehnic pentru constatarea numărului acțiunilor depuse și îndeplinirea tuturor formalităților cerute de lege și actul constitutiv.

În situația în care aceste condiții cerute de lege pentru prezența la adunarea generală și pentru luarea (adoptarea) hotărârilor sunt îndeplinite, se procedează la dezbaterea problemelor înscrise în ordinea de zi.

Practica judiciară a statuat că, în lipsa dovezii convocării adunării generale și a precizărilor obligatorii referitoare la prezență, deliberările adunării generale a acționarilor nu sunt valabile.

2.1.7. Dreptul de vot și exercitarea lui

Dreptul de vot este strâns legat de participarea acționarilor la capitalul social, întrucât orice acțiune achitată conferă dreptul la un vot în adunarea generală, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel (art.101 alin.1 din Legea 31/1990).

Prin actul constitutiv se poate limita numărul voturilor aparținând acționarilor care posedă mai mult de o acțiune, astfel acționarii fiind protejați împotriva dominației unora dintre ei, care eventual ar deține un număr mare de acțiuni.

Așadar, în principiu, acționarii exercită drptul lor de vot în adunarea generală proporțional cu numărul acțiunilor pe care îl posedă.

Legea nr.31/19990 nu reglementează categoria acțiunilor cu vot plural, adică acțiunile care să dea dreptul acționarilor la mai multe voturi.

Acționarii pot să-și exercite dreptul de vot în adunarea generală numai dacă fac dovada calității lor, în acest sens acționarii îndreptățiți să exercite dreptul de vot fiind cei înscriși în evidențele societăți sau în cele furnizate de registrul independent privat al acționarilor, corespunzător datei de referință.

Prin data de referință trebuie să se înțeleagă data la care trebuie deținute acțiunile pentru a putea paraticipa la vot și a avea dreptul la dividende. Consiliul de administrație are ca atribuție fixarea datei de referință, care nu va putea depăși 60 de zile înainte de data la care adunarea generală este convocată prima oară.

Așa cum prevede art.95 din Legea nr.31/1990, nu au drept de vot în adunarea generală acționarii care dețin acțiuni preerențiale cu dividend prioritar fără drept de vot. După cum am arătat, aceste acțiuni conferă titularilor lor drepturi diferite de cele ale titularilor acțiunilor ordinare. Aceste acțiuni preferențiale conferă titularului dreptul la un dividend prioritar prelevat asupra beneficiului distribuibil al exercițiului financiar înaintea oricărei alte prelevări.

În situația în care acționarii nu și-au îndeplinit obligația de a achita vărsămintele care au ajuns la scadență, prevederile legale stabilesc că exercițiul dreptului de vot este suspendat pentru această categorie de acționari, până la îndeplinirea obligației legale.

Întrucât a dorit să fie asigurată protejarea voinței sociale, legiuitorul a instituit o serie de restricții în privința exercitării dreptului de vot. În acest sens, legiuitorul a prevăzut că dreptul de vot nu poate fi cedat, mai mult decât atât, orice convenție prin care acționarul se obligă a exercita dreptul de vot în conformitate cu instrucțiunile date sau propunerile formulate de societate sau de persoane cu atribuții de reprezentare este nulă (art.128 alin.2 din Legea nr.31/1990).

În ipoteza existenței unui conflict de interese între un acționar și societate, acționarul are obligația de a se abține de la deliberarea privind operația în cauză. Dacă acționarul încalcă această obligație, în sarcina acestuia se va antrena răspunderea pentru daunele produse societăți. Acționarul va răspunde pentru daunele înregistrate, dacă fără votul său nu s-ar fi obținut majoritatea cerută de lege (art.127 alin.2 din Legea nr.31/1990).

O altă restricție referitoare la exercitarea dreptului de vot constă în interdicția impusă acționarilor care au calitatea de membri ai consiliului de administrație, directoratului sau consiliului de supraveghere care nu pot vota, în baza acțiunilor pe care le posedă, nici personal, nici prin mandatar, descărcarea gestiunii lor sau o problemă în care persoana sau administrația lor ar fi în discuție. Totuși, aceștia pot vota însă situația financiară anuală, dacă nu se poate forma majoritatea cerută de lege sau de actul constitutiv, fără votul lor (art.126 din Legea nr.31/1990).

2.1.8. Adoptarea și consemnarea hotărârilor

Hotărârile adunării generale sunt adoptate prin vot deschis. Numai în mod excepțional, votul secret este obligatoriu, oricare ar fi prevederile actelor constitutive, pentru alegerea membrilor consiliului de administrație, respectiv a membrilor consiliului de supravehere și a cenzorilor/auditorilor interni, pentru revocarea lor și pentru luarea (adoptarea) hotărârilor referitoare la răspunderea membrilor organelor de administrare, de conducere și de control al societății. Lucrările adunării generale trebuie consemnate într-un proces-verbal, ce trebuie semnat de președinte și secretar. Legea prevede că acest proces-verbal trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu:

-mențiunile referitoare la îndeplinirea formalităților de convocare;

-data și locul desfășurării adunării;

-numele și prenumele acționarilor prezenți;

-numărul acțiunilor;

-dezbaterile în rezumat și hotărârile adoptate.

Acționarii au dreptul să solicite consemnarea în procesul-verbal a declarațiilor făcute de ei în ședință. Practica judiciară a adoptat soluția potrivit căreia în lipsa dovezii convocării adunării generale, cât și a precizărilor obligatorii referitoare la prezența și modalitatea votării, deliberările adunării generale sunt lipsite de validitate.Legea nr.31/1990 prevede obligativitatea anexării la procesul-verbal a actelor referitoare la convocare, precum și listele de prezență a acționarilor, iar procesul-verbal trebuie trecut în registrul adunărilor generale.

2.2. Hotărârile adoptate de Adunarea generală

Hotărârile adoptate cu respectarea prevederilor legale și a actului constitutiv sunt obligatorii pentru toți acționarii, chiar și în situația în care aceștia nu au luat parte la adunare sau au votat contra (art.132 alin.1 din Legea 31/1990).

Așa cum se știe, formarea voinței sociale a oricărei societăți comerciale, așadar și a societății pe acțiuni, este guvernată de principiul majorității, iar obligativitatea hotărârilor adunării generale reprezintă un corolar al acestui principiu.

Publicitatea hotărârilor

Hotărârile adunării generale a acționarilor publicate în condițile legii sunt opozabile terților. În acest sens, hotărârile adoptate de adunarea generală trebuie depuse, în termen de 15 zile, la Oficiul Registrului Comerțului, pentru a fi menționate în registru și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

Legea nr.31/1990 prevede că hotărârile nu vor putea fi executate dacă aceste formalități nu au fost îndeplinite.

Anularea hotărârilor

Sacțiunea prevăzută de lege pentru adoptarea hotărârilor cu încălcarea prevederilor legale ori a actelor constitutive constă în anularea, pe cale judecătorească, a hotărârilor în cauză. Așadar, acestea pot fi atacate în justiție de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și care, totodată, au cerut menționarea acestei situații în procesul-verbal al ședinței. Practica judiciară a statuat că abținerea de la vot nu conferă acționarului dreptul de a ataca hotărârea adunării generale. Competența de soluționare a cererii aparține instanței de judecată în a cărei rază teritorială își are sediul societatea pe acțiuni.

Termenul de prescripție pentru solicitarea anulării hotărârii este de 15 zile de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Acționarul care are interes în acest sens poate solicita președintelui instanței, pe cale de ordonanță președințială, odată cu intentarea acțiunii în anulare, suspendarea executării hotărârii atacte. Ordonanța de suspendare a hotărârii atacate poate fi atacată în recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare.

Legea prevede că cererea de anulare a hotărârii adunării generale trebuie soluționată în camera de consiliu a instanței judecătorești, iar hotărârea judecătorească definitivă de anulare trebuie să fie înscrisă în registrul comerțului și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Hotărârea de anulare devine opozabilă tuturor acționarilor de la data publicării ei, dispoziție prevăzută de art.132 alin.10 din Legea nr.31/1990.

Acționarii care nu au votat în favoarea unei hotărârii a adunării generale au dreptul de a se retrage din societate și de a solicita cumpărarea acțiunilor lor de către societate, numai dacă respectiva hotărâre a adunării generale are ca obiect:

-schimbarea obiectului principal de activitate;

-mutarea sediului societății în străinătate;

-schimbarea formei societății;fuziunea sau divizarea societății.

Acționarii care se retrag din societate au obligația de a depune, alături de declarația de retragere și acțiunile pe care le posedă sau, după caz, certificatele de acționar emise conform legii, iar ca urmare a retragerii, aceștia au dreptul să obțină contravaloarea acțiunior pe care le posedă, contravaloare stabilită în condițiile prevăzute de art.134 alin.4 din Legea nr.31/1990. În acest sens, această contravaloare se stabilește, în funcție de alegerea acționarilor, fie proporțional cu activul social net ce ar rezulta după ultimul bilanț contabil aprobat, fie la valoarea medie de piață a acțiunilor din ultimul trimestru înscrisă în cota bursei de la sediul social ori în lipsă, a bursei locului cel mai apropiat sau, după caz, de pe o piață oarganizată extrabursieră.

2.3. Consiliul de administrație al Societății pe acțiuni

Administrarea societăților comerciale, în speță și a societății pe acțiuni este reglementată, în principal, de Legea nr.31/1990. În fața dificultăților practice legate de definirea statutului, a atribuțiilor și a răspunderii administratorilor, textele legale se dovedesc adesea insuficient de riguroase sau incomplete.

Potrivit dispozițiilor legale, voința socială a oricărei societăți comerciale, așadar și a societății pe acțiuni, voință exprimată de adunarea generală a acționarilor, este adusă la îndeplinire prin actele de executare ale persoanelor anume investite, care realizează administrarea societății.

Legea nr.31/1990 a consacrat concepția clasică privind administrarea societății pe acțiuni. În acest sens, administrarea se realizează de un administrator unic sau de un consiliu de administrație, atunci când sunt mai mulți administratori. Legea nr.441/2006 prin care s-a adus o serie de modificări Legii nr.31/1990 regelementează crearea a două sisteme de administrare a societăților pe acțiuni: sistemul unitar și sistemul dualist (ultimul, opțional). În ipoteza sistemului unitar administrarea societății este realizată de consiliul de administrație, care la rândul său poate delega conducerea societății unuia sau mai multor directori, numind pe unul dintre ei director general. În situația în care se optează pentru un sistem dualist, admnistrarea societății se realizează de directorat și de consiliul de supraveghere. Membrii directoratului sunt numiți de consiliul de supraveghere, ei neputând fi concomitent și membri ai consiliului de supraveghere. Membrii acestui din urmă consiliu sunt numiți de către adunarea generală a acționarilor.

Spre deosebire de legislația română, legea franceză din 1966 privind societățile comerciale consacră un drept de opțiune între sistemul clasic de administrare a societății pe acțiuni și sistemul modern, de inspirație germană. Potrivit acestui din urmă sistem, administrarea societății se realizează de un director însărcinat cu gestiunea și consiliul de supraveghere, care exercită controlul asupra gestiunii.

a. Structura Consiliului de administrație

Legea nr.31/1990 cuprinde reguli speciale privitoare la cazul în care societatea are mai mulți administratori. Aceste reguli vizează organizarea pluralității administratorilor și luarea deciziilor.

Potrivit legii, societatea pe acțiuni este administată de unul sau mai mulți administratori, numărul acestora fiind întotdeauna impar.

În cazul societăților de capitaluri, cum este societatea pe acțiuni, pluralitatea administratorilor este organizată în structuri specifice, care realizează gestiunea societății. Aceste entități colegiale de administrare sunt consiliul de administrație și după caz, comitetul de direcție.

Potrivit art.137 alin.1 din Legea nr.31/1990, “când sunt mai mulți administratori, ei constituie un consiliu de administrație”. Dispoziția legii are caracter imperativ, astfel încât, pluralitatea de administratori se constituie ope legis într-un consiliu de administrație.

Art.137 alin.2 din aceeași lege prevede că societățile pe acțiuni ale căror situații financiare anuale fac obiectul unei obligații legale de auditare sunt administrate de cel puțin 3 administratori.

De asemenea, dispozițiile legale referitoare la consiliul de administrație și care nu privesc sau nu presupun pluralitatea admnistratorilor se aplică în mod corespunzător administratorului unic.

Consiliul de administrație este un organ colegial de gestiune, în consecință voințele administratorilor nu se manifestă individual, ci ele exprimă o voință nouă, și anume, voința majoritată a organului colegial . Deoarece gestiunea societății este realizată de un organ colegial, numai consiliul de administrție poate hotărî asupra actelor de gestiune date în competența sa, iar actele acestuia, fiind actele unui organ colegial, sunt valabile, indiferent de modificările intervenite în componența sa.

Consiliul de administrație este condus de un președinte ales dintre membri săi. Prin actul constitutiv se poate prevedea că președintele consiliului este numit de adunarea generală ordinară care numește consiliul. Durata funcției de președinte al consiliului de administrație nu poate fi decât durata pentru care persoana în cauză a fost desemnată în calitate de administrator.

Președintele poate fi revocat oricând de către consiliul de administrație, dacă a fost numit de adunarea generală va putea fi revocat numai de către aceasta. Președintele este cel care coordonează activitatea consiliului și raportează cu privire la aceasta adunării generale a acționarilor, veghind, totodată, la buna funcționare a organelor societății. Dacă președintele se află în imposibilitate de temporară de a-și exercita atribuțiile, pe durata stării respective de imposibilitate, consiliul de administrație are posibilitatea de a însărcina un alt admnistrator cu îndeplinirea funcției de președinte.

Admnistratorii sunt desemnați de către adunarea generală ordinară a acționarilor, excepție făcând primii administratori care sunt numiți prin actul constitutiv. Candidații pentru posturile de administrator sunt nominalizați de către membrii actuali ai consiliului de administrație sau de către acționari.

Art.137/1 alin.3 din Legea nr.31/1990 prevede că pe durata îndeplinirii mandatului, admnistratorii nu pot încheia cu societatea un contract de muncă. În cazul în care administratorii au fost desemnați dintre salariații societății, contractul individual de muncă este suspendat pe perioada mandatului. Având în vedere faptul că administratorii și directorii nu pot încheia cu societatea un contract de muncă pentru îndeplinirea mandatului, ei vor putea încheia un contract de administrare/management. În această categorie intră toți directorii care îndeplinesc atribuții desemnate de către consiliul de administrație. Contractele de administrare sau de management nu trebuie înregistrate la inspecția muncii și nici nu conferă protecție socială. Administratorii și directorii dunt obligați să încheie asigurări de răspundere civilă. Art.153/12 alin.3 din Legea nr.31/1990 prevede că pentru a fi valabilă din punct de vedere juridic, numirea administratorului, a membrului directoratului sau al consiliului de supraveghere, persoana desemnată trebuie să o accepte în mod expres. Persoana numită în una din această funcție va trebui să încheie o asigurare pentru răspundere profesională. Asigurarea se încheie atât de societățile existente pe piașă, cât și de noile societăți care se vor înființa. De regulă, polița se contractează de către societate, care achită și costul asigurării, ea acoperind răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate societății, acționarilor, angajaților, autorităților, concurenței etc. Asigurarea acoperă și toate cheltuielile de apărare ocazionate de cererea de despăgubire sau procesul intentat managerului.

În cazul în care într-o societate pe acțiuni are loc delegarea atribuțiilor de conducere către directori, majoritatea membrilor consiliului de administrație va fi formată din administratori neexecutivi. Membrii neexecutivi ai consiliului de administrație sunt cei care nu au fost numiți directori.

b. Atribuțiile Consiliului de administrație

În ceea ce privește atribuțiile consiliului de administrație, acesta poate face toate operațiile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății pe acțiuni, afară de restricțiile prevăzute de lege sau actele constitutive.

Consiliul de administrație poate crea comitete consultative din cel puțin 2 membri ai consiliului și însărcinate cu desfășurarea de investigații și cu elaborarea de recomandări pentru consiliu în anumite domenii, înaintând în mod regulat rapoarte asupra activității lor.

Consiliul de administrație are următoarele competențe care nu pot fi delegate directorilor:

-stabilirea direcțiilor principale de activitate și de dezvoltare ale societății;

-stabilirea sistemului contabil și de control financiar și aprobarea planificării financiare;

-numirea și revocarea directorilor și stabilirea remunerației lor;

-supravegherea activității directorilor;

-pregătirea raportului annual, organizarea adunării generale a acționarilor și implementarea hotărârilor acesteia;

-introducerea cererii pentru deschirerea procedurii insolvenței.

Atribuțiile primite de consiliu din partea adunării generale a acționarilor nu pot fi delegate directorilor.

Consiliul de admnistrație reprezintă societatea în raport cu terții și în justiție. În lipsa unei stipulații contrare în actul constitutiv, consiliul de administrație reprezintă socitatea prin președintele său.

În situația în care consiliul de administrație deleagă directorilor atribuțiile de conducere a societății, puterea de a reprezenta societatea aparține directorului general.

În raporturile cu directorii, consiliul de administrație păstrează atribuția de reprezentare a societății.

Consiliul de administrație este obligat să înregistreze la registrul comerțului numele persoanelor împuternicite să reprezinte societatea, menționând dacă ele acționează împreună sau separat. Acestea depun la registrul comerțului specimene de semnătură.

c. Funcționarea Consiliului de administrație

Consiliul de administrație funcționează în condițiile stabilite prin Legea nr.31/1990. Consiliul de administrație se întrunește ori de câte ori este necesar, dar cel puțin o dată la trei luni. În ceea ce privește locul întrunirii, prevederile legale arată că întrunirea consiliului are loc la sediul societății pe acțiuni.

Președintele este cel care are obligația de convocare, stabilind totodată și ordinea de zi. Președintele consiliului de administrație va veghea asupra informării adecvate a membrilor acestuia cu privire la punctele aflate pe ordinea de zi și prezidează întrunirea. Consiliul de administrație mai poate fi convocat la cerearea motivată a cel puțin 2 dintre membrii săi sau a directorului general. Ordinea de zi va fi stabilită de către autorii cererii, președintele având obligația de a da curs unei astfel de cereri.

Convocarea pentru întrunirea consiliului de administrație va fi transmisă administratorilor cu suficient timp înainte de data întrunirii, termenul putând fi stabilit prin decizie a consiliului de administrație. Cu ocazia fiecărei ședințe se va întocmi un proces-verbal în condițiile art.141 alin.5 din Legea nr.31/1990.

Directorii și cenzorii sau, după caz, auditorii interni pot fi convocați la orice întrunire a consiliului de administrație, întruniri la care aceștia sunt obligați să participe, fără, însă a avea drept de vot, excepție făcând doar directorii care sunt și administratori.

d. Condițiile de cvorum și majoritate cerute pentru luarea deciziilor

Hotărârile consiliului de administrație sunt valabil adoptate numai în situația în care ele sunt luate cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

Pentru valabilitatea hotărârilor consiliului de administrație, legea cere prezența a cel puțin jumătate din numărul administratorilor, dacă prin actul constitutiv nu este prevăzut un număr mai mare (art.153/20 alin.1 din Legea nr.31/1990). Deciziile în cadrul consiliului de administrație se iau cu votul majorității membrilor prezenți. Deciziile referitoare la numirea sau revocarea președintelui se iau cu votul majorității membrilor consiliului. Membrii consiluilui de administrație pot fi reprezentați la întrunirile acestuia doar de către alți membri ai săi. Un membru prezent poate reprezenta un singur membru absent.

Prin actul constitutiv se poate prevedea că participarea la reuniunile consiliului de administrație poate avea loc și prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță, precizând felul acestora.

Actul constitutiv poate limita felul deciziilor care pot fi luate în aceste condiții și poate prevedea un drept de a se opune la o astfel de procedură în favoarea unui număr determinat de membri ai acestuia.

În caz de paritate a voturilor, dacă actul constitutiv nu dispune altfel, președintele consiliului de administrație va avea votul decisiv. Nu poate avea vot decisiv președintele consiliului de administrație care este, în același timp, director al societății dacă președintele în funcție al consiliului de administrație nu poate sau îi este interzis să participe la vot, ceilalți membri vor putea alege un președinte de ședință, având aceleași drepturi ca președintele în funcție. În caz de paritate de voturi și dacă președintele nu beneficiază de vot decisiv, propunerea supusă votului se consideră respinsă.

Prin actul constitutiv se poate prevedea ca, în cazuri excepționale, justificate prin urgența situației și prin interesul societății, deciziile consiliului de administrație pot fi luate prin votul unanim exprimat în scris al membrilor, fără a mai fi necesară o întrunire a acestuia. Nu se va putea recurge la această procedură în cazul deciziilor consiliului de administrație care se referă la situațiile financiare anuale sau la capitalul autorizat.

În scopul protejării intereselor societățății, legea inerzice unui administrator să participe la luarea deciziei privind o operațiune în legătură cu care el, soția, rudele sau afinii săi până la gradul al patrulea ar avea interese contrare cu cele ale societății. Administratorul este obligat să înștiințeze pe ceilalți administratori și pe cenzorii societăți sau auditorii interni ai acesteia despre acest conflict de interese, în situația în care are cunoștințe de existența acestuia. Încălcarea interdicției menționate are drept conseciță suportarea de către administrator a daunelor suferite de societate, potrivit art.144/3 din Legea nr.31/1990.

Ședințele consiliului de administrație se desfășoară sub conducerea președintelui consiliului. În cadrul ședințelor, membrii consiliului de administrație deliberează și iau decizii privitoare la problemele care fac obiectul ordinii de zi.

La fiecare ședință este obligatorie întocmirea unui proces-verbal, care trebuie să cuprindă mențiuni referitoare la numele participanților, ordinea deliberărilor, deciziile luate, numărul de voturi întrunite și opiniile separate. Procesul-verbal este semnat de către președintele de ședință și de către cel puțin un administrator.

Conform art.177 alin.1, lit.c din Legea nr.31/1990, deliberările și deciziile consiliului se trec în registrele ședințelor și deliberărilor consiliului de administrație.

e. Anularea deciziilor Consiliului de administrație

În cazul în care deciziile adoptate de consiliul de adminsitrație sunt considerate nelegale, ele pot fi anulate prin hotărârea adunării generale a acționarilor.

Soluția se întemeiază pe dispozițiile arat.111, lit.d din Legea nr.31/1990, care praevăd că adunarea generală a acționarilor are dreptul și obligația “să se pronunțe asupra gestiunii administratorilor”. Această soluție decurge și din principiiile ce guvernează raporturile dintre adunarea generală și administratorii societății pe acțiuni. Atât timp cât administratorii sunt numiți de adunarea generală, aceasta este îndreptățită să controleze actele adminsitratorilor.

În absența unei prevederi legale, hotărârile consiliului de administrație nu pot fi atacate în justiție de către acționari, însă, în baza art.132 alin.2 din lege, acționarii ar putea ataca hotărârea adunării generale prin care aceasta s-a pronunțat asupra valabilitățiii unei decizii a consiliului de administrație.

În situația în care adunarea generală a acționarilor este singurul organ competent să se pronunțe asupra valabilității deciziilor consiliului de administrație, trebuie admis că tot acest organ poate lua și măsura suspendării deciziilor consiliului de administrație.

f. Posibilitatea adminsitratorului persoană juridică de a face parte din strucrura consiliului de administrație

Această ipoteză pornește de la cel puțin două aspecte: consiliul de administrație se constituie de către mai mulți administratori împreună, iar conducerea sa este asigurată de către un președinte.

Așa cum am precizat, societățile pe acțiuni sunt cele care își asigură administrarea prin intermediul unui consiliu de administrație.

Ținând cont de faptul că societățile pe acțiuni desfășoară activități complexe, care presupun o adevărată specializare a atribuțiilor administratorilor lor, Legea nr.66/1993 a răspuns unor asemenea necesități de ordin practic, aducând ca element de noutate, tocmai, posibilittea administrării societăților pe acțiuni prin intermediul unor persoane juridice specializate. Opinia exprimată în doctrină a arătat că, în principiu, nimic nu s-ar putea opune ca o persoană juridică, în calitatea sa de administrator al unei societăți pe acțiuni să intre în structura unui consiliu de administrație, alături de ceilalți administratori, persoane fizice.Nu este mai puțin adevărat că o asemenea situație ar prezenta interes din punct de vedere teoretic, întrucât în practică administrarea societății pe acțiuni prin intermendiul persoanelor jjuridice este realizată în calitatea acestuia de unic administrator, specializat pe activitate managerială. În consecință, o perosană juridică poate fi administrator al unei societăți pe acțiuni, fie în calitate de unic administrator, fie ca membru al unui consiliu de administrație. Bineînțeles, prezintă interes și modalitatea în care persoana juridică va desfășura activitatea de administrație.

Oricare ar fi situația aleasă – administrator persoană juridică, acționând ca unic administrator sau membru al unui consiliu de administrație – întotdeauna, persoana juridică va acționa prin persoane fizice special desemnate de ea.

O altă problemă care se ridică este aceea a răspunderii persoanei fizice care acționează în calitate de reprezentant al administratorului persoană juridică. Astfel, persoana fizică va răspude întocmai, administratorului care acționează în nume propriu și, eventual, în solidar cu persoana juridică pe care o reprezintă

Pe de alată parte, ar fi mai greu de conceput ca persoana juridică, în calitate de admiistrator, ca entitate colectivă, să fie desemnată președinte al unui consiliu de administrație, sens în care în unele legislații este interzis acest lucru în mod expres. De exemplu, legislația franceă interzice, în mod expres, persoanelor juridice să dețină funcția de președinte al unui consiliu de administrație. Numai persoanelor fizice li se recunoaște un asemenea drept.

2.4. Directorii Societăților pe Acțiuni

Consiliul de administrație poate delega conducerea societății unuia sau mai multor directori, numind pe unul dintre ei director general (această delegare este obligatorie în cazul societăților pe acțiuni ale căror situații financiare anuale fac obiectul unei obligații legale de auditare financiară). Directorii pot fi numiți dintre administratori sau din afara consiliului de administrație.

În ipoteza în care, prin actul constitutiv sau printr-o hotărâre a adunării generale a acționarilor se stipulează acest lucru, președintele consiliului de administrație poate fi numit și director general.

De menționat este faptul că, director al societății pe acțiuni este numai acea persoană căreia i-au fost delegate atribuții de conducere a societății; nici unei alte persoane nu i se aplică prevederile legale referitoare la directorii societăților pe acțiuni, indiferent de denumirea tehnică a postului ocupat în cadrul societății.

Directorii sunt responsabili cu luarea tuturor măsurilor aferente conducerii societății, în limitele obiectului de activitate al societății și cu respectarea competențelor exclusive rezervate de lege sau de actul constitutiv consiliului de administrație și adunării generale a acționarilor. Modul de organizare a activității directorilor poate fi stabilit prin actul constitutiv sau prin decizie a consiliului de administrație.

Consiliul de administrație este însărcinat cu supravegherea activității directorilor. Orice administrator poate solicita directorilor informații referitoare la conducerea operativă a societății. Directorii vor informa consiliul de administrație în mod regulat și cuprinzător asupra operațiunilor întreprinse și asupra celor avute în vedere. Consiliul de administrație are posibilitatea de a-i revoca oricând pe directori, aceștia din urmă, însă, în situația în care au fost revocați fără justă cauză sunt îndreptățiți la plata unor daune-interese.

2.4.1. Directoratul

Prin actul constitutiv se poate stipula că societatea pe acțiuni este administrată de un directorat și de un consiliu de supraveghere.

a. Componența directoratului

Membrii directoratului sunt numiți de consiliu de supraveghere, (numărul acestora este întotdeauna impar), directoratul exercitându-și atribuțiile sub controlul consiliului de supraveghere. Acesta din urmă atribuie unuia dintre membri directoratului funcția de președinte al directoratului. Dacă va exista un singur membru, acesta poartă denumirea de director general unic. În situația societăților pe acțiuni ale căror situații financiare anuale constituie obiectul unei obligații legale de auditare, directoratul va fi format din cel puțin 3 membri.

Durata mandatului directoratului este stabilită prin actul constitutiv.

Membrii directoratului nu pot fi concomitent și membri ai consiliului de supraveghere. Membrii directoratului pot fi revocați oricând de către consiliul de supraveghere sau de către adunarea generală ordinară a acționarilor, în situația în care în actul constitutiv se prevede astfel. Revocarea lor fără a exista o justă cauză îi îndreptățește pe aceștia la plata unor daune-interese.

În cazul în care un post de membru al directoratului rămâne vacant, consiliul de supraveghere procedează, fără întârziere, la desemnarea unui nou membru, pe durata rămasă până la expirarea mandatului directoratului.

b. Atribuțiile directoratului

Conducerea societății pe acțiuni revine în exclusivitate directoratului, care îndeplinește actele necesare și utile în vederea realizării obiectului de activitate al societății, excepție făcând cele rezervate de lege în sarcina consiliului de administrație și a adunării generale a acționarilor.

Directoratul reprezintă societatea în raport cu terții și în justiție. Dacă prin actul constitutiv nu se prevede, membrii directoratului reprezintă societatea acționând împreună, iar prin acordul lor unanim, aceștia îl pot împuternici pe unul dintre ei să încheie anumite operațiuni sau tipuri de operațiuni. În raporturile cu directoratul, consiliul de supraveghere este cel care reprezintă societatea.

Directoratul înregistrază la registrul comerțului numele persoanelor împuternicite să reprezinte societatea, făcând mențiune despre faptul că ele acționează împreună sau separat. Acestea sunt obligate să depună la registrul comerțului specimene de semnătură.

c. Funcționarea directoratului

Directoratul este obligat, ca, cel puțin o dată la 3 luni să prezinte un raport scris consiliului de supraveghere referitor la conducerea societății, la activitatea acesteia și la posibila sa evoluție. De asemenea, directoratul va informa în timp util consiliul de supraveghere orice informație care privește evenimentele ce ar putea influența semnificativ situația societății.

Consiliul de supraveghere are posibilitatea de a solicita directoratului informațiile pe care le consideră necesare în vederea exercitării atribuțiilor sale de control, putând efectua verificări și investigații corespunzătoare.

Directoratul este obligat, ca, imediat după elaborarea situațiilor financiare anuale și a raportului sau anual, să le înainteze consiliului de supraveghere.

Înainte de a prezenta adunării generale propunerea sa referitoare la distribuirea profitului rezultat din bilanțul exercițiului financiar, directoratul o va înainta consiliului de supraveghere.

2.5. Consiliul de supraveghere al Societății pe acțiuni

a. Structura consiliului de supraveghere

Membrii consiliului de supraveghere sunt numiți de către adunarea generală a acționarilor, excepție făcând primii membrii, care sunt numiți prin actul constitutiv. Candidații pentru posturile de membru în consiliul de supraveghere sunt nominalizați de către membrii existenți ai consiliului sau de către acționari.

Numărul membrilor consiliului de supraveghere este stabilit prin actul constitutiv și nu poate fi mai mic de 3 și nici mai mare de 11. Membrii consiliului de supraveghere pot fi revocați oricând de către adunarea generală a acționarilor, cu o majoritate de cel puțin două treimi din numărul voturilor acționarilor prezenți.

Consiliul de supraveghere își alege președintele dintre membrii săi.

Dacă un post de membru al comsiliului devine vacant, acesta poate proceda la numirea unui membru provizoriu până la întrunirea adunării generale.

Membrii consiliului de supraveghere nu pot fi concomitent membri ai directoratului și nici nu pot cumula calitatea de membru în consiliu de supraveghere cu cea de salariat al societății.

b. Atribuțiile consiliului de supraveghere

Printre atribuțiile principale ale consiliului de administrație se numără următoarele:

-exercitarea controlului permanent asupra conducerii societății de către directorat;

-numirea și revocarea membrilor directoratului;

-verificarea conformității cu lege, cu actul constitutiv și cu hotărârile adunării generale a operațiunilor de conducere a societății;

-de a raporta adunării generale a acționarilor aspecte referitoare la activitatea de supraveghere desfășurată.

Consiliului de supraveghere nu îi pot fi transperate atribuții de conducere a societății. Prin actul constitutiv se va putea prevedea ca anumite tipuri de operațiuni să nu poată fi efectuate decât cu acordul consiliului. În situația în care consiliul nu își dă acordul pentru o astfel de operațiune, directoratul poate cere acordul adunării generale ordinare.

Consiliul de supraveghere are posibilitatea de a crea comitete consultative, formate din cel puțin doi membri ai consiliului, cu atribuții în desfășurarea de investigații și în elaborarea de recomandări pentru consiliu în anumite domenii prevăzute de lege.

Președintele directoratului poate fi numit membru în comitetul de nominalizare creat de consiliu de supraveghere, fără însă a dobândi și calitatea de membru în consiliu. Cel puțin un membru al fiecărui comitet astfel creat trebui să fie membru independent al consiliului de supraveghere. În componența comitetului de audit cel puțin un membru trebuie să dețină experiență relevantă în aplicarea principiilor contabile sau în audit financiar. Societățile pe acțiuni ale căror situații financiare anuale fac obiectul unei obligații legale de audutare financiară, crearea unui comitet de audit în cadrul consiliului de supraveghere este obligatorie.

c. Funcționarea consiliului de supraveghere

Art.153/11 din Legea 31/1990 modificată arată că președintele este cel care convoacă consiliul de supraveghere și prezidează ședința, acesta întrunindu-se cel puțin o dată la 3 luni. Convocarea consiliului de supraveghere se mai poate face la cererea motivată a cel puțin doi dintre membrii consiliului sau ai directoratului, consiliul urmând a se întruni în cel mult 15 zile de la convocare. Dacă președintele nu dă curs cererii de convocare, autorii acesteia vor putea convoca ei înșiși consiliul, stabilind ordinea de zi.

Pot fi convocați la întrunirile consiliului de supraveghere membrii directoratului, însă fără a avea drept de vot.

Cu ocazia fiecărei ședințe se va întocmi un proces-verbal, care va cuprinde numele participanților, ordinea de zi, ordinea deliberărilor, deciziile luate, numărul de voturi întrunite și opiniile separate și va fi semnat de către președintele de ședință, precum și de către cel puțin un alt membru al consiliului.

Durata mandatului administratorilor, precum și al membrilor directoratului și ai consiliului de supraveghere este cea stabilită prin actul constitutiv, ea neputând fi mai mare de 4 ani. Aceștia sunt reeligibili, dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel. Primii membri ai consiliului de administrație, respectiv ai consiliului de supraveghere nu pot avea un mandat mai mare de 2 ani. De menționat este faptul că persoana numită ca aministrator, membru al directoratului sau al consiliului de supraveghere trebuie să accepte numirea în mod expres. Persoana numită într-o astfel de funcție trebuie să încheie o asigurare pentru răspundere profesională.

Directorii societății pe acțiuni, respectiv membrii directoratului sunt persoane fizice. O persoană juridică poate fi numită administrator sau membru al consiliului de supraveghere al unei societăți pe acțiuni, însă ea va fi obligată să desemneze un reprezentant permanent, persoană fizică. Reprezentantul permanent este supus acelorași condiții și obligații, având aceeași răspundere civilă și penală ca și un administrator sau membru al consiliului de supraveghere, persoană fizică, ce acționează în nume propriu, fără ca prin aceasta, persoana juridică pe care o reprezintă să fie exonerată de răspundere sau să I se micșoreze răspunderea solidară. Dacă persoana juridică își revocă reprezentantul este obligată să numească un înlocuitor.

Persoanele care nu pot fi fondatori nu pot fi nici admnistratori, directori, membri ai directoratului sau ai consiliului de supraveghere.Directorii unei societăți pe acțiuni, precum și membrii directoratului nu au posibilitatea de a fi, fără autorizarea consiliului de admnistrație sau a consiliului de supraveghere, directori, admnistratori, membri ai directoratului ori ai consiliului de supraveghere, auditori, cenzori ori asociați cu răspundere nelimitată, în alte societăți concurente sau care au același obiect de activitate, neputând exercita același comerț sau altul concurent, pe cont propriu sau al altei persoane, sub sancțiunea revocării și a răspunderii pentru daune.O persoană fizică poate exercita concomitent cel mult 5 mandate de admnistrator și/sau de membru al consiliului de supraveghere în societăți pe acțiuni al căror sediou se află pe teritoriul României. Această interdicție nu se aplică dacă cel ales în consilioul de admnistrație sau în consiliul de supraveghere este proprietar a cel puțin o pătrime din totalul acțiunilor societății sau este membru în consiliul de admnistrație ori în consiliul de supraveghere al unei societăți ce deține acea pătrime. Remunerația membrilor consiliului de admnistrație sau al consiliului de supraveghere este stabilită prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale a acționarilor. Acțiunea în răspundere contra fondatorilor, admnistratorilor, directorilor sau a membrilor directoratului și consiliului de supraveghere, precum și a cenzorilor sau auditorilor financiari pentru daune pricinuite societății prin încălcarea îndatoririlor lor față de societate aparține adunării generale, care va desemna și persoana însărcinată să exercite acțiunea în justiție.Când adunarea generală decide să pornească acțiune în răspundere contra admnistratorilor sau a membrilor directoratului, mandatul acestora încetează de drept de la data adoptării hotărârii și adunarea generală, respectiv consiliul de supraveghere va proceda la înlocuirea lor. Dacă acțiunea este îndreptată împotriva directorilor, aceștia sunt suspendați de drept din funcție până la rămânerea irevocabilă a hotărârii. În ipoteza în care asdunarea generală hotărăște să pornească acțiune în răspundere împotriva membrilor consiliului de supraveghere, mandatul acestora înceteazp de drept, adunarea generală procedând la înlocuirea lor.acțiunea în răspundere contra membrilor directoratului poate fi exercitată și de către consiliul de supraveghere, ca urmare a unei decizii a consililui. Dacă decizia este luată cu o majoritate de două treimi din numărul total de membri ai consiliului de supraveghere, mandatul membrilor respectivi ai directoratului încetează de drept, consiliul de supraveghere procedând la înlocuirea lor.Atunci când adunarea generală nu introduce acțiunea în răspundere și nici nu dă curs propunerii unuia sau mai multor acționari de a iniția o asemenea acțiune, acționarii reprezentând, individual sau împreună, cel puțin 5% din capitalul social au dreptul de a introduce o acțiune în despăgubiri, în nume propriu, dar în contul societății. După ce hotărârea instanței de admitere a acținuii în răspundere, astfel introdusă, a rămas irevocabilă, adunarea generală a acționarilor, precum și consiliul de supraveghere, va putea decide încetarea mandatului admnistratorilor, directorilor și membrilor consiliului de supraveghere, respectiv al membrilor directoratului și înlocuirea lor.

Capitolul 3.

Supravegherea Societății pe acțiuni

3.1.Noțiunea și rolul cenzorilor

Buna funcționare a unei societăți pe acțiuni implică necesitatea asigurării unui control asupra actelor și operațiunilor organelor de conducere.

În societățile de capitaluri, cum este societatea pe acțiuni, datorită complexității lor, controlul privind gestiunea societății este încredințat unor persoane anume investite, în speță, cenzorilor.

Potrivit legii, societatea pe acțiuni va avea trei cenzori și tot atâția supleanți, dacă prin actul constitutiv nu este prevăzut un număr mai mare. În toate cazurile, numărul cenzorilor trebuie să fie impar.

Așadar, controlul gestiunii sociale are un rol foarte important, fiind destinat să prevină situații ce pot provoca insolvența, reducerea capitalului social sau diminuarea patrimoniului, încălcarea statutului și a contractului de asociere, abuzul în activitatea organelor de decizie, încălcarea legilor și normelor de comerț și să protejeze interesele asociaților și ale societății însăși. Latura economică a controlului exercițiului social este dominantă, având în vedere că obiectul activității îl constituie operațiunile comerciale, iar drepturile acționarilor și ale societății au în mare măsură conținut patrimonial. Această trăsătură explică de ce legea impune și unele condiții de pregătire profesională de specialitate celor ce îndeplinesc funcți de control, ca aceea de a fi contabil autorizat sau expert contabil.

Controlul exercitat de cenzori este organizat, în primul rând, în interesul acționarilor. El asigură posibilități bune de informare a acestora în legătură cu situația gestiunii sociale și le permite astfel să-și exercite dreptul de vot în deplină cunoștină de cauză la aprobarea bilanțului contabil și descărcarea de gestiune.

Activitatea cenzorilor este utilă în egală măsură și pentru conducerea societății pe acțiuni. Deși pot să descopere neregularitățile și inexactitățile gestiunii și să le facă publice, ei acționează ca adevărați consilieri ai conducerii în materie contabilă, competenți să clarifice și să rezolve mersul real al afacerilor.

Nu în ultimul rând, cenzorii desfășoară o activitate utilă și pentru terți care internționează să trateze cu societatea pe acțiuni ori să achiziționeze titluri de valoare emise de aceasta. Asemenea persoane doresc să cunoască societatea înainte de a intra în relații concrete și, evident, cel mai util mod de a face acest lucru este de a studia documentele de bilanț, contul de profit și pierderi și alte date pe care societatea le face publice. Când acestea sunt certificate de cenzori, ele capătă o forță probantă deloc neglijabilă și servesc la motivarea opțiunilor.

3.2. Desemnarea cenzorilor

Cenzorii sunt stabiliți prin actele constitutive. Acestea trebuie să prevadă:

-numele și prenumele cenzorilor;

-locul și data nașterii;

-domiciliul și cetățenia cenzorilor persoane fizice;

-denumirea, sediul și naționaliatatea cenzorilor persoane juridice.

În cazul constituirii societății pe acțiuni prin subscripție publică, cenzorii sunt aleși de adunarea constitutivă. Ulterior, cenzorii sunt aleși de adunarea generală ordinară a acționarilor (art.111 alin.1, lit.b din Legea nr.31/1990).

Mandatul cenzorilor este de trei ani, cu posibilitatea realegerii acestora. Legea impune ca cel puțin unul dintre cenzori să fie contabil autorizat sau expert contabil. Cenzorii pot să fie acționari, cu excepția cenzorilor experți contabili sau contabil autorizat.

În anumite cazuri prevăzute de lege, numirea sau alegerea unui cenzor extern, independent ese obligatorie, conform art.160 din Legea nr.31/1990.

Pentru a garanta acționarilor că cenzorii vor exercita corect activitățile de control, legea dispune că nu pot fi cenzori, iar dacă au fost desemnați în mod ilegal, decad din mandatul lor, potrivit art.161 alin.2 din Legea nr.31/1990:

a. rudele sau afinii acestora până la gradul al patrulea, inclusiv ori soții administratorilor;

b. persoanele care primesc sub orice formă, pentru alte funcțiii decât aceea de cenzor, un salariu sau o remunerație de la administratori sau de la societate;

c. persoanele cărora le este interzisă funcția de membru al consiliului de administrație, respectiv al consiliului de supravehgere și a directoratului;

d. persoanele care, pe durata exercitării atribuțiilor conferite de această calitate, au atribuții de control în cadrul Ministrrului Finanțelor Publice sau al altor instituții publice, cu excepțiile prevăzute de lege.

În ceea ce privește natura juridică a instituției cenzorilor, în literatura juridică au fost formulate mai multe opinii. Una dintre acestea arată că cenzorul este un mandatar comercial al societății. Într-o altă opinie, se susține că relațiile dintre cenzori și societate nu sunt întemeiate pe un contract de mandat, ci pe dispoziția legii. Aceste relații au caracterul unui raport de muncă de natură instituțională, proprie unui organ funcțional strict necesar societății. Totodată, cenzorul este ales prin votul asociaților constituiți în adunarea generală, ceea ce îi conferă caracterul de organ al societății. Cert este că în angreanajul funcțional al societății, în cadrul actului de control, cenzorii trebuie să acționeze pentru respectarea legii, statutului și deciziilor adunării generale.

Desfășurând o activitate continuă și calificată, în beneficiul societăți, cenzorii sunt remunerați cu o indemnizație fixă, determinată prin statut sau de adunarea generală care i-a numit (adunarea generală a acționarilor).

În cazurile prevăzute de lege – deces, împiedicare fizică sau legală, încetare sau renunțare la mandat -, un cenzor poate fi înlocuit de supleantul cel mai în vârstă. Dacă astfel procedând, numărul cenzorilor nu se poate completa, cenzorii rămași numesc alte persoane în locurile vacante până la întrunirea celei mai apropiate adunări generale. Dacă la un moment dat, nu mai rămâne în funcție nici un cenzor, administratorii vor convoca, de urgență, adunarea generală a acționarilor, care va proceda la numirea altor noi cenzori, întrucât societatea nu poate funcționa fără organul de control.

În ceea ce privește încetarea funcției cenzorilor, aceasta are loc, de drept, în cazul în care cenzorii sunt puși sub interdicție ori sunt condamnați pentru infracțiuni ce îi fac nedemni să continue activittea, cum ar fi: darea sau luarea de mită, falsul, înșelăciunea, abuzul de încredere. Ei nu pot exercita funcția nici când devin rude sau afini cu administratorii, până la gradul al patrulea, inclusiv, și nici dacă se dovedește că fac concurență societății. În cazul în care revocarea s-a făcut fără justă cauză, societatea va fi obligată să le plătească acestora – cenzorilor – daune interese.

Revocarea cenzorilor se poate face numai de adunarea generală a acționarilor, cu votul cerut pentru adunarea extraordinară.

Funcția cenzorilor poate înceta și prin renunțare, însă ei vor fi obligați să despăgubească societatea pentru eventualele pagube suferite, în situația în care retragerea nu este temeinic motivată.

3.3. Drepturile și obligațiile cenzorilor

Legea nr.31/1990 stabilește anumite drepturi și obligații în sarcina cenzorilor. Astfel, aceștia au anumite drepturi care le permit exercitarea controlului gestiunii societății pe acțiuni. În acest sens, în îndeplinirea sarcinilor lor, cenzorii au dreptul să cerceteze întreaga corespondență, registrele și toate documentele financiar-contabile ale societății. Ei sunt îndreptățiți să participe la ședințele consiliului de administrație (fără să aibă drept de vot) și să ia la cunoștință de toate modificările de statut pe care administrația le propune, fără însă a avea dreptul să se pronunțe cu privire la oportunitatea modificării.

Cenzorii pot efectua verificări la toate compartimentele societății, ale sucursalelor acestora și chiar la terți, dar numai cu privire la operațiunile ce au legătură cu societatea. Pentru a avea timpul necesar controlării materialelor ce sunt prezentate în adunările generale ale acționarilor, legea dispune ca acestea să fie predate cenzorilor în termene precise.

Pentru activittea desfășurată, cenzorii au dreptul la remunerația stabilită prin statut sau de adunrea generală a acționarilor.

Cenzorii au și anumite obligații care asigură îndeplinirea mandatului lor. Cenzorii sau, după caz auditorii interni sunt obligați să supravegheze gestiunea societății, să verifice dacă situațiile financiare sunt legal întocmite. De asemenea, sunt obligați să verifice dacă registrele societății sunt regulat ținute și dacă evaluarea elementelor patrimoniale s-a făcut conform regulilor stabilite pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare. Despre toate acestea, precum și asupra propunerilor pe care le vor considera necesare cu privire la situațiile financiare și repartizarea profitului, cenzorii vor prezenta adunării generale un raport amănunțit. Modalitatea și procedura de raportare a auditorilor interni vor fi stabilite prin actul constitutiv, potrivit reglementării profesiei.

Nu în ultimul rând, cenzorii sau, după caz, auditorii interni vor aduce la cunoștința membrilor consiliului de administrație neregulile în administrație și încălcările dispozițiilor legale și ale prevederilor actului constitutiv pe care le constată, iar cazurile mai importante le vor aduce la cunoștința adunării generale.

3.4. Modul de lucru al cenzorilor

Potrivit legii, cenzorii trebuie să exercite personal mandatul lor. Datele referitoare la operațiunile comerciale ale societății, cunoscute de cenzori cu prilejul controlului, nu pot fi comunicate acționarilor (în particular) sau terților.

Cenzorii nu se pot amesteca în administrația societății, iar în îndeplinirea mandatului lor, aceștia lucrează împreună sau separat. Orice acționar are dreptul să reclame cenzorilor faptele despre care crede că trebuie cenzurate, iar aceștia le vor avea în vedere la întocmirea raportului către adunarea generală.

În situația în care reclamația este făcută de acționari reprezentând, individual sau împreună, cel puțin 5% din capitalul social sau o cotă mai mică, dacă actul constitutiv prevede astfel, cenzorii sunt obligați să o verifice, iar dacă vor aprecia că aceasta este întemeiată și urgentă au obligația de a convoca imediat adunarea generală și de a prezenta acesteia observațiile lor. În caz contrar, ei trebuie să pună în discuție reclamația la prima adunare. Adunarea generală trebuie să ia o hotărâre asupra celor reclamate. La socitățile unde au fost desemnați auditori interni, orice acționar are dreptul de a reclama acestora faptele despre care cred că trebuie verificate. Auditorii interni le vor avea în vedere la întocmirea raportului către consiliul de administrație, respectiv consiliul de supraveghere. Dacă reclamația este făcută de acționari reprezentând, individual sau împreună, cel puțin 5% din capitalul social sau o cotă mai mică, dacă actul constitutiv prevede astfel, auditorii interni au obligația de a verifica faptele reclamate, iar dacă sunt confirmate, vor fi consemnate într-un raport care va fi comunicat consiliului de admnistrație, respectiv consiliului de supraveghere și pus la dispoziția adunării generale. În acest din urmă caz, consiliul de administrație, respectiv consiliul de supraveghere este obligat să convoace adunarea generală.

Când lucrările cenzorilor privesc situațiile financiare și repartizarea profitului, cenzorii vor delibera împreună, însă, în caz de neînțelegere, ei vor putea face rapoarte separate, care vor trebui să fie prezentate adunării generale. Pentru celelalte obligații prevăzute de lege, cenzorii vor putea lucra separat.

Cenzorii vor trece într-un registru special deliberările lor, precum și constatările făcute în exercițiul mandatului lor.

3.5. Răspunderea cenzorilor

Cenzorii răspnd față de societate pentru modul în care își exercită atribuțiile, ei executând îndatoririle ce le revin după regulile mandatului. În concepția legii, răspunderea cenzorilor pentru neîndeplinirea obligațiilor este reglementată de regulile mandatului (art.166 alin.1 din Legea nr.31/1990).

Aprecierea modului în care cenzorii își îndeplinesc sarcinile se va face după criteriul atenției manifestate de un bun administrator în funcționare. Răspunderea lor este solidară dar, spre deosebire de administratori, nu sunt ținuți și față de terți. Drept urmare, acțiunea în responsabilitate civilă va putea fi exerciată numai de societatea pe acțiuni pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor. Acțiunea se exercită și după ce adunarea generală a aprobat bilanțul și descărcarea de gestiune, dar numai dacă se descoperă, ulterior, dovezi ce nu erau cunoscute în momentul desfășurării adunării de bilanț.

Acțiunea în responsabilitatea civilă împotriva cenzorilor poate fi exercitată și de creditoii societății, dar numai în caz de deschidere a procedurii insolvenței. Acțiunea în răspundere contra cenzorilor sau auditorilor financiari pentru daunele cauzate societății de aceștia prin încălcarea îndatoririlor lor față de societate, potrivit art.155 alin. din Legea nr.31/1991, aparține adunării generale, care va decide cu majoritatea cerută de lege pentru adunarea generală ordinară.

În sarcina cenzorilor poate fi angajată și răspunderea penală, în cazurile în care aceștia se fac vinovați de oricare dintre faptele penale prevăzute de Legea nr.31/1991 sau de Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, fiind astfel decăzuți din dreptul de a mai deține ori dobândi o astfel de calitate sau de funcție, la orice persoană juridică cu scop patrimonial, pe o perioadă de 5 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Capitolul 4.

Obligațiunile emise de Societatea pe Acțiuni

4.1.Noțiunea de obligațiune bancară

În anumite situații, capitalul societății pe acțiuni poate deveni insuficient pentru a face față unor nevoi neprevăzute sau pentru dezvoltarea activității societății. Având nevoie de capital suplimentar, societatea poate folosi mai multe procedee pentru a-l obține.

Societatea își poate majora capitalul social printr-o emisiune de noi acțiuni, însă, aceasta presupune acoperirea completă a acțiunilor din emisiunea precedentă, iar mărirea numărului de acționari cu noii subscriitori ai acțiunilor emise conduce la o micșorare a dividendelor prin împărțirea beneficiilor cu aceștia.

Societatea poate solicita credite de la băncile comerciale, însă, inconvenientele acestui procedeu constau în faptul că pot fi procurate sume relativ mici, termenul de rambursare fiind scurt. Totodată, pentru obținerea creditelor, societatea este obligată să constituie anumite garanții, fapt care determină apariția unor disfuncționalități în activitatea acesteia.

Există și procedeul mai avantajos pentru societatea pe acțiuni de a obține capitalul suplimentar printr-un împrumut pe termen lung, în forma specifică a emisiunii de obligațiuni. În acest scop, societatea va emite obligațiuni, titluri negociabile care constată un drept de creanță asupra societății, pentru o sumă de bani scadentă, în general, după o perioadă lungă de timp de 5, 10 sau 20 de ani. Subscriitorul va vărsa suma stabilită prin proiectul de împrumut, care este o valoare inferioară valorii nominale.

Sistemul obligațiunilor este, în concepția legii, specific societății pe acțiuni, ceea ce reprezintă o caracteristică importantă a acestui sistem.

Obligațiunile au fost definite în doctrină ca fiind „titluri de credit emise de societate în schimbul sumelor de bani împrumutate, care încorporează îndatorirea societății de a rambursa aceste sume și de a plăti dobânzile aferente”.

Concluzia este că procedeul obținerii unui capital suplimentar de către societatea pe acțiuni, prin emisiunea de obligațiuni, prezintă o serie de avantaje pentru aceasta, în sensul că:

– împrumutul, așa cum am arătat, se realizează pe termen lung de 5, 10 sau 20 de ani;

– titlurile constatatoare ale creanței (obligațiunile) sunt negociabile;

– societatea poate emite obligațiuni, chiar dacă capitalul social nu a fost integral vărsat;

– câștigurile realizate nu sunt împărțite obligatarilor, aceștia fiind simpli creditori;

– în caz de pierdere, obligațiunile sunt acoperite în primul rând, obligatarii nefiind supuși acelorași riscuri ca și acționarii.

Natura juridică a obligațiunilor

Obligațiunile, ca și acțiunile sunt valori mobiliare emise de societatea pe acțiuni. În timp ce, acțiunile sunt titluri reprezentative ale părților sociale, care constituie fracțiuni ale capitalului social, iar acționarii, în sens larg, sunt membri ai societății, obligațiunile sunt titluri de credit, fracțiuni ale unui împrumut unic, cu o anumită valoare nominală, iar obligatarii sunt creditori ai societății pentru suma reprezentând valoarea obligațiunii subscrise și dobânzile aferente. Acest drept al obligatarului există, indiferent dacă societatea a obținut sau nu beneficii.

Obligatarul, adică posesorul unor obligațiuni nu se identifică cu acționarul societății. Calitatea de obligatar nu se confundă cu calitatea de acționar, fiecare dintre aceste titluri, acțiuni și obligațiuni, având caracteristici proprii și conferind drepturi specifice. Obligatarul, nefiind acționar, nu are dreptul la dividende, dreptul la vot în adunarea generală și nici nu participă la pierderile societății.

Trebuie menționat faptul că subscrierea unei obligațiuni este un act civil, în timp ce subscrierea unei acțiuni este un act de comerț. Obligațiunea, a cărei profitabilitate este conferită de o dobândă fixă, este valoare de plasament, în timp ce acțiunea este o valoare speculativă, profitabilitatea ei variind în funcție de valoarea beneficiului înregistrat de societate.

Obligațiunile, ca și acțiunile sunt titluri negociabile și, în consecință, transmiterea lor se face fără îndeplinirea formalităților prevăzute de Codul civil pentru cesiuna de creanță. Intrucât nu este obligatorie (nu se mai cere) forma autentică pentru validitatea cesiunii, operațiunea de transmitere se realizează cu mai mare celeritate.

Mai mult, societatea nu poate să opună cesionarului excepțiile personale pe care le-ar fi putut opune cedentului. După cum se știe, inopozabilitatea excepțiilor este o trăsătură a oricărui titlu de credit, deci și a obligațiunilor, ceea ce le conferă mai multă siguranță.

Asemenea acțiunilor, obligațiunile sunt indivizibile. În situația în care o obligațiune nominativ devine proprietatea mai multor persoane, pentru exercitarea drepturilor rezultate din titlu, coindivizării sunt obligați să desemneze un singur reprezentant. Când obligațiunea la purtător aparține mai multor persoane, acestea trebuie, de asemenea, să desemneze un reprezentant comun.

Felurile obligațiunilor

Asemenea acțiunilor, și obligațiunile sunt de mai multe feluri. După modul cum circulă, obligațiunile pot fi obligațiuni nominative și obligațiuni la purtător.

Obligațiunile nominative se caracterizează prin faptul că au numele titularului înscris în titlu, prenumele și domiciliul acestuia, respectiv, denumirea și sediul. După cum am arătat, dreptul de proprietate asupra obligațiunilor se transmite prin declarația făcută în registrul de obligațiuni al emitentului și prin mențiunea făcută pe titlu.

Este important de precizat faptul că dreptul încorporat în titlu aparține și se exercită numai de către titular.

Obligațiunile la purtător nu au menționat numele titularului pe titlu, societatea fiind angajată față de deținătorul titlului. În ceea ce privește dreptul de proprietate asupra obligațiunilor la purtător, acesta se transmite prin simpla lor tradițiune.

Obligațiunile de aceeași emisiune au același regim cât privește valoarea nominală, dobânzile, felul lor, garanțiile oferite de societate.

Un alt criteriu de clasificare a obligațiunilor este acela al formei emiterii. Astfel, obligațiunile pot fi emise în formă materială, pe suport de hârtie sau în formă dematerializată, prin înscriere în cont.

După natura dreptului pe care-l conferă, obligațiunile sunt:

-ordinare;

-cu primă;

-cu loturi.

Obligațiunile ordinare sunt acele obligațiuni care nu conferă alte drepturi decât dreptul la restituirea valorii nominale și a unei dobânzi. Restituirea valorii nominale se face pe cale de amortizare, prin tragere la sorți.

Obligațiunile cu primă sunt acele obligațiuni care se emit sub valoarea nominală, respectiv, se cumpără de către subscriitor sub valoarea lor nominală, diferența fiind prima acordată pentru a se vinde mai ușor obligațiunile pe piață.

Obligațiunile cu loturi sunt acele obligațiuni care, concomitent cu amortizarea lor, prin tragere la sorți, conferă uneori, titularului și dreptul la o sumă suplimentară stabilită, anticipat, de societate.

4.2. Condițiile emiterii obligațiunilor

Legea nr.31/1990 stabilește anumite condiții pentru emiterea obligațiunilor. Acestea sunt condiții de fond, condiții ale subscripției publice a obligațiunilor și condiții de formă.

Condiții de fond

Pentru emiterea obligațiunilor trebuie îndeplinite anumite condiții. Competența de a hotărî emiterea de obligațiuni aparține, conform art.113 din Legea nr.31/1990, adunării generale extraordinare a societății.

Potrivit legii, valoarea nominală a unei obligațiuni nu va putea fi mai mică de 2,5 lei, iar valoarea nominală a obligațiunilor convertibile în acțiuni va trebui să fie egală cu valoarea acțiunilor.

Art.167 alin.3 din Legea nr.31/1990 instituie principiul egalității de valoare a obligațiunilor arătând că „obligațiunile din aceeași emisiune trebuie să fie de o valoare egală și acordă posesorilor lor drepturi egale.”

Condițiile subscripției publice a obligațiunilor

În cazul în care obligațiunile fac obiectul unei oferte publice, definite, ca atare, de Legea nr.52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori, emiterea și tranzacționarea lor sunt supuse acestei legi.

Sarcina întocmirii prospectului de emisiune și îndeplinirea celorlalte formalități revine administratorilor. Conform art. 2, lit.j din Legea nr.52/1994, „oferta publică este propunerea făcută de emitent de a vinde sau cumpăra valori mobiliare, difuzată prin mijloace de informare în masă sau comunicate pe alte căi, dar sub condiția posibilității egale de receptare din partea a minimum 100 de persoane nedeterminate în vreun fel de autorul propunerii”.

Potrivit art.25 din Legea nr.52/1994, oferta publică de obligațiuni trebuie autorizată de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, iar după autorizare, prospectul de emisiune va fi publicat. Legea nu prevede unde anume se publică acest prospect, în această situație fiind admisibilă soluția publicării prospectului în presă.

Condiții de formă

Obligațiunile emise prin ofertă publică se subscriu prin intermediul societăților de valori mobiliare, așa cum prevede art.35 din Legea nr.52/1994. Persoanele interesate vor subscrie obligațiunile pe exemplarele prospectului de emisiune, prin arătarea numelui, prenumelui și domiciliului subscriitorului, respectiv, denumirea și sediul acestuia, numărul obligațiunilor subscrise și data subscrierii. Aceste mențiuni trebuie însoțite de semnătura subscriitorului. Legea prevede că valoarea obligațiunilor subscrise să fie integral vărsată.

În baza subscrierilor, societatea pe acțiuni emite titlurile obligațiunilor, care trebuie să cuprindă aceleași element ca și prospectul de emisiune. Totodată, titlurile obligațiunilor trebuie să cuprindă și numărul de ordine și tabloul plăților în capital și dobânzi.

Obligațiunile trebuie să fie semnate de doi administratori, când sunt mai mulți, sau de unicul administrator al societății. În ceea ce privește natura juridică a subscripției, acceptarea ofertei de către subscriitor la data subscrierii, pe unul din exemplarele prospectului de emisiune, marchează formarea contractului a cărui calificare și conținut sunt exprimate în prospect, de regulă, fiind vorba de un contract de împrumut.Cât privește natura subscripției, act civil sau act comercial, neexistând o prevedere legală care să o califice ca faptă de comerț, aceasta nu poate fi decât civilă. Transmiterea obligațiunilor emise prin ofertă publică se realizează în condițiile prevăzute de Legea nr.52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori.

4.3. Rambursarea obligațiunilor

Obligațiunile se rambursează la scadență sau anticipat, rambursarea obligațiunilor fiind făcută de către societatea emitentă, cu respectarea condițiilor stabilite de lege.

Potrivit dispozițiilor legale, obligațiunile se rambursează de către societatea emitentă, ca regulă generală, la scadență.

Așadar, fiecare titular al unei obligațiuni va primi suma de bani corespunzătoare valorii nominale a obligațiunii și dobânda aferentă, la datele înscrise în tabloul plăților cuprinse în chiar titlul obligațiunii.

Legea nr.31/1990 a instituit o excepție de la regulă, potrivit căreia obligațiunile sunt rambursate la scadență. Astfel, societatea poate rambursa obligațiunile și înainte de termen, obligațiunile din aceeași emisiune și cu aceeași valoare putând fi rambursate anticipat (înainte de scadență), prin tragere la sorți.

Rambursarea anticipată trebuie să se facă la o sumă superioară valorii nominale a obligațiunilor, diferența reprezentând prima sau premiul. Prima are menirea de a compensa dobânzile pe perioada rămasă până la scadență.

Valoarea de rambursare anticipată a obligațiunilor este stabilită de societatea emitentă și anunțată public cu cel puțin 15 zile înainte de tragerea la sorți.

Ordinea rambursării se determină prin tragere la sorți, iar prima este aceeași pentru toate obligațiunile rambursate.

Legea prevede că obligațiunile emise de societate pot fi liberate prin convertirea lor în acțiuni ale societăți emitente, o asemenea operațiune realizându-se în condițiile stabilite de oferta publică.

4.4. Regimul juridic al Adunării generale a obligatarilor

Editarea de obligațiuni este o operație permisă de lege numai societăților comerciale pe acțiuni. Este explicabilă exclusivitatea instituită de lege, prin caracterul elaborat și complex al acestei forme de societate, prin potențialul său de dezvoltare. Deținătorii de obligațiuni, obligatarii sunt creditori ai societății, în această calitate ei beneficiind de toate drepturile pe care creditorul le are împotriva debitorului său.

Având în vedere unicitatea operațiunii de emitere a obligațiunilor, care creează o comunitate de interese, legea recunoaște posibilitatea organizării obligatarilor, în vederea apărării drepturilor lor. În acest sens, obligatarii se pot întruni în adunarea generală, pentru a delibera asupra intereselor lor, după modelul adunării generale ordinare a acționarilor.

Convocarea adunării generale

Adunarea generală a obligatarilor va fi convocată la cererea unui număr de deținători care se reprezinte a patra parte din titlurile emise și nerambursate sau la cererea reprezentanților deținătorilor de obligațiuni, dacă au fost numiți. Cheltuielile ocazionate de convocare vor fi suportate de societatea emitentă.

Adunarea generală a obligatarilor este convocată ori de câte ori este nevoie, dar cel puțin o dată pe an. Termenul de întrunire nu poate fi mai mic de 15 zile de la data publicării convocării.

Convocarea trebuie să cuprindă locul și data ținerii adunării, precum și ordinea de zi, cu arătarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării. Convocarea va fi publicată în Monitorul Oficial și într-unul din ziarele răspândite din localitatea în care se afla sediul societății sau în cea mai apropiată localitate.

A doua adunare nu se poate întruni în chiar ziua fixată pentru prima adunare, iar termenul de 15 zile poate fi redus la 8 zile, dacă ziua pentru a doua adunare nu este menționată în înștiințarea publicată pentru prima adunare.

Obligatarii își exercită dreptul de vot în adunarea generală proporțional cu numărul obligațiunilor pe care îl posedă, însă, adunarea poate hotărî limitarea numărului voturilor aparținând obligatarilor.

Potrivit dispozițiilor legale, obligatarii reprezentând întreaga sumă împrumutată vor putea, în ipoteza în care nici unul dintre ei nu se opune, să țină o adunare generală și să ia orice hotărâre de competența adunării, fără a fi necesară respectarea formalităților cerute pentru convocarea ei.

În ceea ce privește posesorii de titluri la purtător, aceștia au drept de vot în adunarea gaenerală numai dacă le-au depus în locurile menționate în înștiințarea de convocare sau stabilite prin hotărâre, cu cel puțin 5 zile înainte de adunare. Obligațiunile trebuie să rămână depuse până după adunarea generală, însă, nu pot fi reținute mai mult de 10 zile de la data acesteia.

Atribuțiile adunării generale

Adunarea generală a obligatarilor are următoarele atribuții:

1.Numirea unui reprezentant al obligatarilor și a unuia sau mai multor supleanți. Aceștia au dreptul să reprezinte pe obligatari față de societate, precum și în justiție. Ei au dreptul de a asista la adunările generale ale acționarilor, însă nu au dreptul de a participa la administrarea societăți emitente. Totodată, reprezentanții obligatarilor au dreptul la o remunerație, aceasta fiind stabilită de adunarea generală a obligatarilor.

2.Îndeplinirea tuturor actelor de supraveghere și de apărare a intereselor comune ale obligatarilor sau autorizarea unui reprezentant cu îndeplinirea lor.

3.Constituirea unui fond pentru acoperirea cheltuielilor necesare apărării drepturilor obligatarilor. Acest fond poate fi constituit în condițiile stabilite de adunarea generală a obligatarilor.

4.Încuviințarea emiterii de noi obligațiuni.

Potrivit Legii nr.31/1990, toți deținătorii de obligațiuni au dreptul de a participa la adunarea generală, personal sau prin reprezentant.

La adunarea generală pot participa toți obligatarii care dețin obligațiuni din aceeași emisiune. În ipoteza în care obligatarii nu pot participa la ședințele adunării lor generale, ei pot fi reprezentați prin mandatari. Administratorii, directorii, membrii directoratului, ai consiliului de supraveghere ori cenzorii sau funcționarii societății emitente nu pot avea calitatatea de mandatar.

O altă prevedere legală statuează că societatea emitentă nu poate participa la deliberările adunării generale a obligatarilor, în baza obligațiunilor pe care le posedă.

Hotărârile privind numirea reprezentantului deținătorilor de obligațiuni și a supleanților se vor adopta cu o majoritate reprezentând cel puțin o treime din titlurile emise și nerambursate.

În ceea ce privește valabilitatea deliberărilor cu privire la opoziție, la modificările actelor constitutive sau la emiterea de noi obligațiuni, sunt necesare prezența în adunare a deținătorilor reprezentând cel puțin două treimi din titlurile nerambursate și votul favorabil a cel puțin patru cincimi din titlurile reprezentate la adunare. O dată adoptate, hotărârile trebuie aduse la cunoștința societății emitente în termen de cel mult 3 zile.

Hotărârile adunării generale

În virtutea legii, hotărârile adoptate de obligatari cu respectarea condițiilor prevăzute de lege sunt obligatarii pentru toți obligatarii, atât pentru cei prezenți, care au votat împotrivă cât și pentru cei absenți.

Deținătorii de obligațiuni, care nu au luat parte la adunare sau care au votat împotrivă și au cerut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al ședinței, pot ataca hotărârea adunării în justiție, la instanța în a cărei rază teritorială își are sediul societatea emitentă. Așadar, reclamantul va promova acțiunea în termen de 15 zile de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României.

Reclamantul este obligat să depună la grefa instanței cel puțin o obligațiune, pentru a proba calitatea de obligatar. În ipoteza în care sunt introduse mai mult acțiuni în anulare, ele pot fi conexate.

Cererea va fi judecată în camera de consiliu, iar hotărârea definitivă a instanței trebuie publicată în Monitorul Oficial al României. Efectul publicării hotărârii constă în opozabilitatea față de toți obligatarii, de la data când s-a realizat această publicare.

Reclamantul are dreptul de a cere președintelui instanței, odată cu intentarea acțiunii în anulare, și suspendarea executării hotărârii atacate. Dacă încuviințează suspendarea, președintele instanței poate obliga pe reclamant la plata unei cauțiuni. Termenul în care se poate exercita recursul împotriva ordonanței de suspendare este de 5 zile și începe să curgă din momentul pronunțării.

Acțiunea în justiție împotriva societății

Având calitatea de creditori ai societății emitente, obligatarii au posibilitatea de a-și apăra interesele lezate, prin mijloacele de drept comun, acționând în justiție societatea.

Acțiunea în justiție a obligatarului va fi respinsă ca inadmisibilă dacă are același obiect cu cel al acțiunii intentate de reprezentantul deținătorilor de obligațiuni. Aceeași soluție va fi dată și atunci când acțiunea, astfel promovată, este contrară unei hotărâri a adunării deținătorilor de obligațiuni, soluția justificându-se prin caracterul obligatoriu al hotărârilor adunării generale pentru toți deținătorii de obligațiuni.

Capitolul 5.

Operarea în registrele contabile

5.1. Enumerarea registrelor contabile ținute de Societatea pe acțiuni

Ca urmare a faptului că participă la viața economică prin operațiuni comerciale, societățile comerciale – așadar și societățile pe acțiuni – intră în raporturi juridice cu diverși agenți economici, obținând rezultate diferite de la o operațiune la alta. Multitudinea acestor operațiuni, diversitatea partenerilor de afaceri și necesitatea de a cunoaște în orice moment situația patrimonială a firmei, au făcut necesară instituirea unui sistem de evidență simplu, însă, apt să fie aplicat unitar de societățile comerciale, indiferent de forma lor de constituire. Astfel, legea a destinat această funcție registrelor comerciale. Ele sunt caiete, codice, cu file numerotat și șnuruite, vizate și certificate, în care se înscriu, cronologic, operațiunile sau actele societăți comerciale, astfel încât să înfățișeze, oricând ar fi cercetate, realitatea situației economice.

Registrele comerciale prezintă o importanță deosebită, astfel încât ținerea acestora constituie o obligație fundamentală a comercianților, de natură a proteja atât interesele proprii, cât și interesele generale. Grație registrelor, comerciantul poate cunoaște în orice moment mersul operațiunilor comerțului său și va fi în măsură să stabilească cifra de afaceri, beneficiile pe care le poate obține și impozitele pe care le datorează.

Registrele comerciale sunt de ajutor și instanțelor de judecată care, în absența unor acte scrise privitoare la operațiunile comerciale în litigiu, pot găsi datele necesare în registrele ținute de părți. O mare utilitate o au registrele în caz de insolvență, întrucât prin cercetarea lor se pot identifica cauzele ce au dus societatea în această situație. Totodată, se poate afla dacă s-au săvârșit fapte care să atragă aplicarea pedepselor stabilite pentru bancruta simplă sau frauduloasă.

Lăsând comercianților libertatea de a-și organiza contabilitatea, atât Codul comercial, cât și Legea nr.31/1990 dispun ținerea obligatorie sau facultativă a unor tipuri de registre.

Potrivit art.177 alin.1 din Legea nr.31/19990, pe lângă evidențele prevăzute de lege, societatea pe acțiuni este obligată să țină anumite registre. Aceste registre privesc capitalul social, activitatea organelor de gestiune și a celor de control a gestiunii societății.

Așadar, registrele avute în vedere au un obiect diferit față de registrele comerciale (de contabilitate), care privesc activitatea societății (registrul jurnal, registrul inventar și registrul cartea mare). Aceste din urmă registre sunt ținute de orice comerciant, fie comerciant individual, fie societate comercială. Registrele pe care o societate comercială – societatea pe acțiuni – este obligată să le țină sunt: registrul jurnal, registrul inventar și registrul copier. Potrivit art.20 din Legea contabilității nr.82/1991, principalele registre ce sunt folosite în contabilitate sunt: registrul jurnal, registrul inventar și registrul cartea mare.

În registrul jurnal se trec analitic și cronologic, zi după zi, toate operațiunile îndeplinite de societate, încasările și plățile în legătură cu acestea, iar lună după lună sumele întrebuințate pentru cheltuieli personale ale asociaților, când ele sunt admise de actul constitutiv.

În societatea pe acțiuni, datorită complexității acestui tip de societate comercială, registrul jurnal este divizat în mai multe secțiuni, ce sunt completate de funcționari însărcinați în acest sens. Dacă operațiunile înscrise în registrele secțiunii sunt trecute într-un registru jurnal general, funcția de registru jurnal legal este îndeplinită de registrele de bază, registrele secțiunii (art.24 din Codul comercial).

În registrul inventar societatea pe acțiuni trebuie să înscrie în fiecare an toate bunurile mobile și imobile, creanțele și datoriile sale, atât cele civile, cât și cele comerciale, rezultate prin inventariere. Bunurile și creanțele sunt evaluate după valoarea lor reală în momentul înscrierii, calculându-se după prețul lor la încheierea exercițiului anual la care se referă inventarul. Situația exactă a patrimoniului societății și realitatea beneficiilor sunt stabilite prin efectuarea bilanțului operațiunilor anuale și a contului de profit și pierderi. Datoriile active, greu de încasat, vor fi apreciate după probabilitate, iar creanțele ce nu pot fi încasate vor fi înscrise numai pentru memorie. Mențiunile făcute în acest registru sunt subsemnate de asociații solidari.

În registrul copier se trece, în ordine cronologică și în întregime, conținutul corespondenței trimisă de societate și al celei primite în exercițiul comerțului său. Scrisorile, telegramele și celelalte documente de corespondență vor fi păstrate, ele putând face dovada operațiunilor comerciale și a modului în care s-au derulat acestea (art.25 din Codul comercial). În practica comercială, pe lângă registrele obligatorii sunt folosite și registrele facultative, diferite după natura și volumul comerțului.

Majoritatea acestor registre se referă la categorii particulare de operațiuni. Cele mai cunoscute registre facultative sunt: registrul cartea mare, registrul de casă, registrul scadențar, registrul de cambii, registrul de conturi curente, registrul de mărfuri, registrul de facturi. Dintre acestea, registrul cartea mare prezintă un interes deosebit, deoarece el este indispensabil pentru ținerea contabilității, în partidă dublă, în sensul că fiecare operațiune comercială dă naștere unei duble înregistrări, în conturi diferite, care pot fi conturi generale, când corespund diferitelor elemente ale activului și pasivului fondului de comerț ori conturi particulare, ce privesc pe furnizorii și clienții obișnuiți ai societății. Așadar, un asemenea registru este ținut de comercianții – în speță, și de societatea pe acțiuni – care au o activitate cu volum mare și cu o complexitate ridicată. Totodată, prin conținutul său, registrul cartea mare servește ca repertoriu al registrului jurnal, dând posibilitate comerciantului să știe dacă este debitor sau creditor în raport cu fiecare din clienții săi, fără a fi nevoie pentru aceasta de a cerceta registrul jurnal în întregime.

Registrul de casă conține încasările și plățile de orice natură ale societății.

În afara acestora, societatea pe acțiuni este obligată să țină următoarele registre:

1.Registrul acționarilor societății

Acest registru cuprinde o evidență a acționarilor societății care dețin acțiuni nominative. În registru se menționează: numele, prenumele, codul numeric personal și domiciliul acționarului respectiv, denumirea și sediul acestuia, precum și vărsămintele făcute în contul acționarilor. Evidența acțiunilor tranzacționate pe o piață reglementată/sistem alternativ de tranzacționare se realizează cu respectarea legislației specifice pieței de capital.

Evidența acțiunilor emise în formă dematerializată și tranzacționate pe o piață organizată – piața bursieră sau piața extrabursieră – va fi ținută de un registru independent privat al acționarilor, în condițiile Legii nr.52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori.

2. Registrul ședințelor și deliberărilor adunărilor generale

În acest registru se consemnează desfășurarea ședințelor, deliberărilor și hotărârilor luate de adunarea generală a acționarilor.

3. Registru al ședinței și deliberărilor consiliului de administrație, respectiv ale directoratului și consiliului de supraveghere

Acest tip de registru cuprinde deliberările și deciziile luate de consiliul de administrație în ședințele sale, precum și ale directoratului și ale consiliului de supraveghere.

4. Registrul deliberărilor și constatărilor cenzorilor societății și, după caz, de auditorii interni, în exercitarea mandatului lor

În registru se menționează constatările și deliberările cenzorilor și auditorilor interni în exercitarea mandatului lor. Registrul poate fi considerat „oglinda” activități cenzorilor și auditorilor interni ai societății pe acțiuni.

5. Registrul obligațiunilor emise de societate

În acest registru este arătat numărul obligațiunilor emise și al celor rambursate. Totodată, în registru se înscriu deținătorii de obligațiuni nominative, prin arătarea numelui, prenumelui și domiciliului titularului, respectiv, denumirea și sediul acestuia.

Evidența obligațiunilor emise în formă dematerializată și tranzacționate pe o piață reglementată sau printr-un sistem alternativ de tranzacționare va fi ținută în condițiile legislației specifice pieței de capital.

5.2. Obligația ținerii registrelor societății

Deoarece aceste registre prezintă o importanță deosebită pentru societatea pe acțiuni, ținerea lor este obligatorie. Legea prevede că registrele se țin prin grija consiliului de administrație, respectiv al directoratului, cu excepția registrului ședințelor și deliberărilor consiliului de administrație, directoratului și a consiliului de supraveghere, care se ține prin grija acestor organe și a registrului constatărilor și deliberărilor cenzorilor sau auditorilor interni, care se ține prin grija acestora.

Registrul acționarilor și registrul obligațiunilor emise de societate pot fi ținute manual sau în sistem computerizat. Totodată, legea permite societății pe acțiuni să contracteze cu o societate de registru independent privat ținerea registrului acționarilor și a registrului obligațiunilor în sistem computerizat și efectuarea înregistrărilor, precum și a altor operațiuni legate de aceste registre.

În anumite cazuri prevăzute de lege, ținerea registrului acționarilor și/sau a registrului a obligațiunilor de către o societate de registru independent autorizat este obligatorie.Conform prevederilor legale, administratorii societății pe acțiuni sau, după caz, societățile de registru independent au obligația să pună la dispoziția acționarilor registrul acționarilor și registrul ședințelor și deliberărilor adunării generale a acționarilor. Mai mult, ei sunt obligați să elibereze, la cerere, pe cheltuiala acționarilor, extrase de pe aceste registre (art.178 alin.2 din Legea nr.31/1990).

În mod corespunzător, administratorii au obligația de a pune la dispoziția obligatarilor, în aceleași condiții, registrul obligațiunilor emise de societate.

Concluzii

Societățile comerciale reprezintă o creație a comerțului. Dezvoltându-se, ele au devenit factorul cel mai puternic al economiei de piață.

Societatea pe acțiuni (anonimă), prototipul societăților de capitaluri, este cea mai complexă și evoluată formă de societate comercială. Datorită rolului important pe care îl are în economia modernă, această formă de societate comercială beneficiază de o reglementare corespunzătoare în Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale.

Societatea pe acțiuni, destinată întreprinderilor care reclamă capitaluri mari și în care persoana acționarilor este lipsită de interes, își desfășoară activitatea și funcționează pe principii democratice, potrivit unei conduceri, administrări și gestionări ce reprezintă o noutate pentru societatea noastră actuală.

Societatea pe acțiuni are anumite organe cu competențe bine delimitate, bazate pe principiul separației puterilor: organe de deliberare și decizie (adunarea generală a acționarilor), organe de administrare și reprezentare (consiliul de administrație), organe de supraveghere și control (cenzori).

Societatea pe acțiuni, ca persoană juridică, își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale, iar actele juridice ale organelor persoanei juridice sunt actele persoanei juridice, înseși.

În societatea pe acțiuni rolul esențial revine capitalului, format din aporturile a numeroși asociați, ale căror calități personale sunt fără semnificație. Din acest motiv dar și pentru absența numelui vreunui asociat din denumirea societății, societate pe acțiuni a fost denumită societate anonimă (art.131 Cod comercial).

Concepute să atragă micul capital prin valoarea nominală minimă a acțiunilor, societățile comerciale pe acțiuni permit concentrarea de capitaluri considerabile și dezvoltarea unor mari întreprinderi moderne.

Totodată, durata lor nedeterminată permite acestora posibilitatea de a funcționa și a se dezvolta până la atingerea scopului pentru care au fost constituite, indiferent de calitățile personale ale celor care posedă acțiunile.

Organizarea și funcționarea societății este reglementată prin dispozițiile imperative ale legii. Adunarea generală a acționarilor reprezintă organul colectiv de deliberare și decizie al societății.

Hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii, contractului de societate sau statutului sunt obligatorii pentru toți acționarii, întrucât adunarea generală a acționarilor exprimă voința socială.

Consiliul de administrație este organul colegial de gestiune al societății, iar voințele administratorilor nu se manifestă individual, ci ele exprimă o voință nouă, voința majoritară a organului colegial. În sistemul dualist, societatea pe acțiuni este condusă de un consiliu de supraveghere și de un directorat.

Buna funcționare a unei societăți pe acțiuni implică, bineînțeles, necesitatea asigurării unui control asupra actelor și operațiunilor administratorilor, control ce este încredințat unor persoane anume învestite, în speță, cenzorilor sau auditorilor financiari.

Prin puterea sa de a concentra capitaluri fragmentate, societatea pe acțiuni constituie unul dintre principalii factori de producție și, în același timp, de mobilizare a resurselor, în vederea realizării unor investiții de anvergură. În acest sens, societatea face, adesea, apel la subscripția publică, determinând persoanele fizice și juridice să-și plaseze capitalul, contribuind la asigurarea resurselor necesare funcționării societății. Nu în ultimul rând, societatea pe acțiuni prezintă avantajul limitării răspunderii asociaților proporțional cu contribuția la capitalul social.

Conducerea societăților pe acțiuni în conformitate cu principiile impuse de lege, precum și buna funcționare a acestora în conformitate cu dispozițiile contractului de societate și statutului reprezintă condiții primordiale pentru bunul mers al întregului mecanism economico-financiar, căci bunăstarea fiecăruia asigură bunăstarea și prosperitatea societății, în general.

Administrarea societăților comerciale, în speță și a societății pe acțiuni este reglementată, în principal, de Legea nr.31/1990. În fața dificultăților practice legate de definirea statutului, a atribuțiilor și a răspunderii administratorilor, textele legale se dovedesc adesea insuficient de riguroase sau incomplete.

Potrivit dispozițiilor legale, voința socială a oricărei societăți comerciale, așadar și a societății pe acțiuni, voință exprimată de adunarea generală a acționarilor, este adusă la îndeplinire prin actele de executare ale persoanelor anume investite, care realizează administrarea societății. Legea nr.31/1990 a consacrat concepția clasică privind administrarea societății pe acțiuni.

În acest sens, administrarea se realizează de un administrator unic sau de un consiliu de administrație, atunci când sunt mai mulți administratori. Legea nr.441/2006 prin care s-a adus o serie de modificări Legii nr.31/1990 regelementează crearea a două sisteme de administrare a societăților pe acțiuni: sistemul unitar și sistemul dualist (ultimul, opțional). În ipoteza sistemului unitar administrarea societății este realizată de consiliul de administrație, care la rândul său poate delega conducerea societății unuia sau mai multor directori, numind pe unul dintre ei director general. În situația în care se optează pentru un sistem dualist, admnistrarea societății se realizează de directorat și de consiliul de supraveghere. Membrii directoratului sunt numiți de consiliul de supraveghere, ei neputând fi concomitent și membri ai consiliului de supraveghere. Membrii acestui din urmă consiliu sunt numiți de către adunarea generală a acționarilor.

Spre deosebire de legislația română, legea franceză din 1966 privind societățile comerciale consacră un drept de opțiune între sistemul clasic de administrare a societății pe acțiuni și sistemul modern, de inspirație germană. Potrivit acestui din urmă sistem, administrarea societății se realizează de un director însărcinat cu gestiunea și consiliul de supraveghere, care exercită controlul asupra gestiunii.

Legea nr.31/1990 cuprinde reguli speciale privitoare la cazul în care societatea are mai mulți administratori. Aceste reguli vizează organizarea pluralității administratorilor și luarea deciziilor.

Potrivit legii, societatea pe acțiuni este administată de unul sau mai mulți administratori, numărul acestora fiind întotdeauna impar.

În cazul societăților de capitaluri, cum este societatea pe acțiuni, pluralitatea administratorilor este organizată în structuri specifice, care realizează gestiunea societății. Aceste entități colegiale de administrare sunt consiliul de administrație și după caz, comitetul de direcție.

Potrivit art.137 alin.1 din Legea nr.31/1990, “când sunt mai mulți administratori, ei constituie un consiliu de administrație”. Dispoziția legii are caracter imperativ, astfel încât, pluralitatea de administratori se constituie ope legis într-un consiliu de administrație.

Art.137 alin.2 din aceeași lege prevede că societățile pe acțiuni ale căror situații financiare anuale fac obiectul unei obligații legale de auditare sunt administrate de cel puțin 3 administratori.

De asemenea, dispozițiile legale referitoare la consiliul de administrație și care nu privesc sau nu presupun pluralitatea admnistratorilor se aplică în mod corespunzător administratorului unic.

Consiliul de administrație este un organ colegial de gestiune, în consecință voințele administratorilor nu se manifestă individual, ci ele exprimă o voință nouă, și anume, voința majoritată a organului colegial . Deoarece gestiunea societății este realizată de un organ colegial, numai consiliul de administrție poate hotărî asupra actelor de gestiune date în competența sa, iar actele acestuia, fiind actele unui organ colegial, sunt valabile, indiferent de modificările intervenite în componența sa.

Consiliul de administrație este condus de un președinte ales dintre membri săi. Prin actul constitutiv se poate prevedea că președintele consiliului este numit de adunarea generală ordinară care numește consiliul. Durata funcției de președinte al consiliului de administrație nu poate fi decât durata pentru care persoana în cauză a fost desemnată în calitate de administrator.

Președintele poate fi revocat oricând de către consiliul de administrație, dacă a fost numit de adunarea generală va putea fi revocat numai de către aceasta. Președintele este cel care coordonează activitatea consiliului și raportează cu privire la aceasta adunării generale a acționarilor, veghind, totodată, la buna funcționare a organelor societății. Dacă președintele se află în imposibilitate de temporară de a-și exercita atribuțiile, pe durata stării respective de imposibilitate, consiliul de administrație are posibilitatea de a însărcina un alt admnistrator cu îndeplinirea funcției de președinte.

Admnistratorii sunt desemnați de către adunarea generală ordinară a acționarilor, excepție făcând primii administratori care sunt numiți prin actul constitutiv. Candidații pentru posturile de administrator sunt nominalizați de către membrii actuali ai consiliului de administrație sau de către acționari.

Art.137/1 alin.3 din Legea nr.31/1990 prevede că pe durata îndeplinirii mandatului, admnistratorii nu pot încheia cu societatea un contract de muncă. În cazul în care administratorii au fost desemnați dintre salariații societății, contractul individual de muncă este suspendat pe perioada mandatului. Având în vedere faptul că administratorii și directorii nu pot încheia cu societatea un contract de muncă pentru îndeplinirea mandatului, ei vor putea încheia un contract de administrare/management. În această categorie intră toți directorii care îndeplinesc atribuții desemnate de către consiliul de administrație. Contractele de administrare sau de management nu trebuie înregistrate la inspecția muncii și nici nu conferă protecție socială. Administratorii și directorii dunt obligați să încheie asigurări de răspundere civilă. Art.153/12 alin.3 din Legea nr.31/1990 prevede că pentru a fi valabilă din punct de vedere juridic, numirea administratorului, a membrului directoratului sau al consiliului de supraveghere, persoana desemnată trebuie să o accepte în mod expres. Persoana numită în una din această funcție va trebui să încheie o asigurare pentru răspundere profesională. Asigurarea se încheie atât de societățile existente pe piașă, cât și de noile societăți care se vor înființa. De regulă, polița se contractează de către societate, care achită și costul asigurării, ea acoperind răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate societății, acționarilor, angajaților, autorităților, concurenței etc. Asigurarea acoperă și toate cheltuielile de apărare ocazionate de cererea de despăgubire sau procesul intentat managerului.

În cazul în care într-o societate pe acțiuni are loc delegarea atribuțiilor de conducere către directori, majoritatea membrilor consiliului de administrație va fi formată din administratori neexecutivi. Membrii neexecutivi ai consiliului de administrație sunt cei care nu au fost numiți directori.În ceea ce privește atribuțiile consiliului de administrație, acesta poate face toate operațiile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății pe acțiuni, afară de restricțiile prevăzute de lege sau actele constitutive. Consiliul de administrație poate crea comitete consultative din cel puțin 2 membri ai consiliului și însărcinate cu desfășurarea de investigații și cu elaborarea de recomandări pentru consiliu în anumite domenii, înaintând în mod regulat rapoarte asupra activității lor.

Consiliul de administrație are următoarele competențe care nu pot fi delegate directorilor:

-stabilirea direcțiilor principale de activitate și de dezvoltare ale societății;

-stabilirea sistemului contabil și de control financiar și aprobarea planificării financiare;

-numirea și revocarea directorilor și stabilirea remunerației lor;

-supravegherea activității directorilor;

-pregătirea raportului annual, organizarea adunării generale a acționarilor și implementarea hotărârilor acesteia;

-introducerea cererii pentru deschirerea procedurii insolvenței.

Atribuțiile primite de consiliu din partea adunării generale a acționarilor nu pot fi delegate directorilor.

Consiliul de admnistrație reprezintă societatea în raport cu terții și în justiție. În lipsa unei stipulații contrare în actul constitutiv, consiliul de administrație reprezintă socitatea prin președintele său.

În situația în care consiliul de administrație deleagă directorilor atribuțiile de conducere a societății, puterea de a reprezenta societatea aparține directorului general.

În raporturile cu directorii, consiliul de administrație păstrează atribuția de reprezentare a societății.

Consiliul de administrație este obligat să înregistreze la registrul comerțului numele persoanelor împuternicite să reprezinte societatea, menționând dacă ele acționează împreună sau separat. Acestea depun la registrul comerțului specimene de semnătură.

Model acte constitutive ale Societății pe acțiuni (S.A.)

ACT CONSTITUTIV

AL S. C. _________________ S. A.

1. _____________________________________,

2. _____________________________________,

3. _____________________________________,

4. _____________________________________,

5. _____________________________________

– denumiți în continuare Acționari –

au convenit constituirea unei societăți pe acțiuni (denumită în continuare Societatea), în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, precum și cu prevederile prezentului act constitutiv:

Art. 1. Denumirea societății

(1) Denumirea Societății, rezervată la Oficiul Registrului Comerțului conform dovezii privind verificarea disponibilității și rezervarea denumirii este:

_____________________ .

(2) În toate documentele, facturile, anunțurile, publicațiile și alte documente ale Societății, denumirea Societății va fi precedată sau urmată de cuvintele “Societate pe acțiuni”, sediul social al Societății, codul unic de înregistrare și capitalul social al Societății.

Art. 2. Forma juridică

Societatea este o societate comercială pe acțiuni, de naționalitate romană, care își va desfășura activitatea în conformitate cu dipozițiile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, precum și ale prezentului act constitutiv.

Art. 3. Sediul social

(1) Sediul Societății este situat în ________________.

(2) Prin hotărârea asociaților, Societatea poate înființa filiale, sucursale, agenții, puncte de lucru, birouri și reprezentanțe în orice loc în România precum și în străinătate, respectând prevederile legale procedurale și de publicitate precum și pe cele ale prezentului Act Constitutiv.

Art. 4. Durata Societății

Societatea va fi înființată pentru o durată limitată/nelimitată de timp, iar existența legală a Societății va începe de la data înmatriculării sale în Registrul Comerțului.

Art. 5. Obiectul de activitate al Societății

(1) Obiectul principal de activitate este: [cod CAEN și denumirea activității].

(2) Principala activitate a Societății este [cod CAEN și denumirea activității].

(3) Principalul domeniu de activitate este: [cod CAEN și denumirea activității].

(4) Obiectul Societății cuprinde de asemenea: [cod CAEN și denumirea activității].

Art. 6. Capitalul social

(1) Capitalul social al Societății este de _________ lei, și va fi subscris și vărsat după cum urmează:

a) Acționarul ______________: __________ lei;

b) Acționarul ______________: __________ lei;

c) Acționarul ______________: __________ lei;

d) Acționarul ______________: __________ lei;

e) Acționarul ______________: __________ lei.

(2) Capitalul social subscris va fi vărsat în totalitate în numerar/în natură în termen de 12 luni de la data inmatriculării Societății.

(3) Capitalul social este impărțit în ___ acțiuni, cu o valoare nominală de ______ lei fiecare.

(4) Acționarii vor primi, pentru vărsământul în numerar efectuat conform art. 6 alin. (1):

a) Acționarul ______________: ____ acțiuni, reprezentând ___% din capitalul social al Societății;

b) Acționarul ______________: ____ acțiuni, reprezentând ___% din capitalul social al Societății;

c) Acționarul ______________: ____ acțiuni, reprezentând ___% din capitalul social al Societății;

d) Acționarul ______________: ____ acțiuni, reprezentând ___% din capitalul social al Societății;

e) Acționarul ______________: ____ acțiuni, reprezentând ___% din capitalul social al Societății;

(5) Participarea acționarilor la profit și pierderi va fi proporțională cu participarea acestora la capitalul social/în funcție de tipul de acțiuni deținute (ordinare sau preferențiale).

Art. 7. Acțiuni, transfer de acțiuni și înregistrare

(1) Societatea va păstra un registru al acționarilor numerotat și ștampilat. În paralel, Societatea poate ține și un registru de acțiuni electronic.

(2) Dacă un acționar intenționează să-și cesioneze acțiunile către terți, aceasta trebuie să se facă cu respectarea dreptului de preemțiune al celorlalți acționari/se va face liber, fără îneplinirea altor condiții prealabile.

(3) Ofertele de vânzare, respectiv de cumpărare de acțiuni, sunt prezentate la biroul acționarilor societății și transmise mai departe de către aceștia fiecărui acționar în parte. Termenul de 30 de zile pentru exercitarea dreptului de preemțiune curge de la data prezentării ofertei de cesiune la biroul acționarilor societății.

(4) Proprietatea asupra acțiunilor este transmisă prin înregistrarea în registrul de acțiuni al societății. Această înregistrare va fi semnată de cedent și de cesionar sau de mandatarii lor. Înregistrarea se face numai în măsura în care cesiunea se face cu respectarea prevederilor legale și a condițiilor prezentului statut.

Art. 8. Drepturi decurgând din deținerea de acțiuni

(1) Acțiunile vor conferi drepturi egale acționarilor, care au dreptul să primească dividende, potrivit hotărârii Adunării Generale a Acționarilor, proporțional cu partea de capital pe care o dețin la momentul distribuirii dividendelor.

(2) Fiecare acțiune dă dreptul la un/___ vot/voturi în Adunarea Generală a Acționarilor Societății. Dreptul de vot al acționarului poate fi suspendat în cazul în care acționarul care a preluat acțiuni în Societate nu a vărsat integral capitalul social subscris.

Art. 9. Adunarea Generală

(1) Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) este organul de conducere al Societății, care decide cu privire la politica financiară și comercială a acesteia, precum și cu privire la activitatea Societății.

(2) AGA poate fi convocată în ședințe ordinare sau extraordinare.

(3) AGA ordinară se întrunește cel puțin o dată pe an, în cel mult patru luni de la încheierea exercițiului financiar.

(4) AGA extraordinară va fi convocată ori de cate ori este necesar a fi luate decizii care nu sunt de competența adunării generale ordinare.

(5) AGA extraordinară poate să împuternicească Consiliul de Administrație în vederea exercitării unora dintre atribuțiile sale.

(6) AGA ordinară poate lua decizii în mod valabil, dacă sunt prezenți sau reprezentați acționarii reprezentând cel puțin ___ din capitalul social. În AGA ordinară hotărârile se iau de către acționarii care dețin ___ din capitalul social reprezentat în AGA ordinară.

(7) AGA extraordinară poate lua decizii în mod valabil dacă acționarii reprezentând __ din capitalul social sunt prezenți sau reprezentați. În această AGA se iau decizii cu votul unui număr de acționari care să reprezinte cel puțin ___ din capitalul social.

(8) AGA se va convoca de regulă de către Președintele Consiliului de Administrație sau de către un membru al Consiliului de Administratie împuternicit de acesta. Președintele are obligația să convoace AGA la cererea Consiliului de Administratie sau a unui număr de acționari care reprezintă cel puțin __% din capital.

(9) Convocarea AGA se publică în Monitorul Oficial al României și într-un ziar de largă răspândire din localitatea unde Societatea își are sediul, cu cel puțin 15 zile înainte de data stabilită pentru Adunarea Generală.

Art. 10. Consiliul de administrație

(1) Consiliul de administrație se compune dintr-un număr de ____ membri (denumiți în continuare Administratori), care vor fi aleși și confirmați de AGA. Consiliul de Administrație va fi condus de catre un Președinte ales de către AGA.

(2) Membrii Consiliului de Administrație sunt aleși dintre acționarii majoritari ai societății, cetățeni români sau străini.

(3) Principala atribuție și obligație a Consiliului de Administrație este conducerea afacerilor Societății, precum și supravegherea Comitetului Director.

(4) Consiliul de Administrație poate transmite Comitetului Director o parte a atribuțiilor sale în cadrul operațiunilor obișnuite ale Societății. Numarul directorilor se ridică la ___. Consiliul de Administrație va stabili un Regulament de Ordine Interioară pentru sine și pentru activitățile Comitetului Director.

(5) Consiliul de Administrație se va întruni cel puțin o dată pe lună și/sau de câte ori este necesar.

(6) Consiliul de Administrație poate lua decizii în mod valabil dacă toți/cel puțin ½ din administratori sunt prezenți sau reprezentați. Administratorii pot mandata alți membri ai Consiliului de Administrație să îi reprezinte în cadrul ședințelor.

(7) În relațiile cu terții, Societatea va fi reprezentată prin Președintele Consiliului de Administrație, care poate împuternici o terță persoană în acest scop, cu respectarea hotărârilor AGA.

(8) Administratorii sunt numiți de AGA și pot fi revocați oricând de către aceasta. Realegerea administratorilor este permisă.

(9) Consiliul de Administrație este format din următoarele persoane:

Dl/Dna ____________, cetățean _______, născut la data de ___________, în ___________, cu domiciliul în _________________________, identificat prin B.I./C.I. seria ___ nr. _____, eliberat de __________, la data de ____________,

Dl/Dna. ____________, cetățean _______, născut la data de ___________, în ___________, cu domiciliul în _________________________, identificat prin B.I./C.I. seria ___ nr. _____, eliberat de __________, la data de ____________,

Art. 11. Cenzorii societății

(1) Activitatea societății, precum și bilanțul și contul de profit și pierderi al acesteia vor fi controlate de trei/___ cenzori aleși de AGA pentru o perioadă de 3 (trei) ani. Cel puțin unul dintre cenzori va fi contabil autorizat sau expert contabil. AGA va alege, de asemenea, un număr egal de cenzori supleanți.

(2) Cenzorii vor informa Consiliul de Administrație cu privire la orice nereguli sau încălcări ale dispozițiilor legale sau ale actelor constitutive, constatate de ei în perioada controlului și le vor aduce la cunoștința AGA. Cenzorii nu vor avea dreptul să voteze în AGA sau în ședintele Consiliului de Administrație.

(3) Cenzorilor le este interzis cu excepția situației prevăzute la alineatul precedent, să transmită atât acționarilor, cât și oricăror terțe persoane, orice fel de informații sau date referitoare la operațiunile Societății despre care iau cunostință în timpul controlului, cu excepția cazurilor în care sunt împuterniciți în scris de către AGA în acest sens.

(4) Cenzorii Societății sunt:

Dl/Dna ____________, cetățean _______, născut la data de ___________, în ___________, cu domiciliul în _________________________, identificat prin B.I./C.I. seria ___ nr. _____, eliberat de __________, la data de ____________,

Dl/Dna ____________, cetățean _______, născut la data de ___________, în ___________, cu domiciliul în _________________________, identificat prin B.I./C.I. seria ___ nr. _____, eliberat de __________, la data de ____________,

Dl/Dna ____________, cetățean _______, născut la data de ___________, în ___________, cu domiciliul în _________________________, identificat prin B.I./C.I. seria ___ nr. _____, eliberat de __________, la data de ____________,

Art. 12. Exercițiul financiar

Exercițiul financiar al Societății începe la 1 ianuarie și se termină la 31 decembrie al fiecărui an.

Art. 13. Dizolvarea și lichidarea Societății

(1) Dizolvarea Societății are loc în situațiile prevăzute de lege.

(2) Societatea va trebui să îndeplinească formalitățile cerute pentru dizolvare de Legea nr. 31/1990.

Art. 14. Lichidarea Societății

(1) În caz de dizolvare, Societatea va fi lichidată de către unul sau mai mulți lichidatori autorizați numiți de AGA. Ei vor avea aceleași responsabilități și atribuții ca și membrii Consiliului de Administrație. Toate documentele emise de Societate în timpul lichidării vor menționa că Societatea este în lichidare.

(2) Lichidarea va fi realizată în conformitate cu procedurile cerute de Legea nr. 31/1990.

Art. 15. Fuzionarea Societății

Societatea poate fuziona cu alte societăți pe baza hotărârii AGA. Oricare dintre societățile cu care hotărăște să fuzioneze trebuie să îndeplinească formalitățile prevăzute de Legea nr. 31/1990.

Art. 16. Soluționarea litigiilor

__________________________________.

Art. 17. Modificarea Actului Constitutiv

Modificările aduse prezentului Act Constitutiv vor fi efectuate prin întocmirea unui act modificator, în forma unei hotărâri a AGA, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.

Încheiat astăzi, ________, la __________, în ___ exemplare originale.

Acționar social , Acționar social ,

Acționar social, Acționar social,

Acționar social ,

Model acte constitutive ale Societății în comandită pe acțiuni ( S.C.A.)

ACT CONSTITUTIV

AL S.C. _________________ S.C.A.

1. _____________________________________,

2. _____________________________________,

3. _____________________________________,

– denumiți în continuare Acționari comanditari –

și

4. _____________________________________,

5. _____________________________________

– denumiți în continuare Acționari comanditați –

au convenit constituirea unei societăți în comandită pe acțiuni (denumită în continuare Societatea), în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, precum și cu prevederile prezentului act constitutiv:

Art. 1. Denumirea societății

(1) Denumirea Societății, rezervată la Oficiul Registrului Comerțului conform dovezii privind verificarea disponibilității și rezervarea denumirii este:

_____________________ .

(2) În toate documentele, facturile, anunțurile, publicațiile și alte documente ale Societății, denumirea Societății va fi precedată sau urmată de cuvintele “societate în comandită pe acțiuni”, sediul social al Societății, codul unic de înregistrare și capitalul social al Societății.

Art. 2. Forma juridică

Societatea este o societate comercială în comandită pe acțiuni, de naționalitate romană, care își va desfășura activitatea în conformitate cu dipozițiile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, precum și ale prezentului act constitutiv.

Art. 3. Sediul social

(1) Sediul Societății este situat în ________________.

(2) Prin hotărârea asociaților, Societatea poate înființa filiale, sucursale, agenții, puncte de lucru, birouri și reprezentanțe în orice loc în România precum și în străinătate, respectând prevederile legale procedurale și de publicitate precum și pe cele ale prezentului Act Constitutiv.

Art. 4. Durata Societății

Societatea va fi înființată pentru o durată limitată/nelimitată de timp, iar existența legală a Societății va începe de la data înmatriculării sale în Registrul Comerțului.

Art. 5. Obiectul de activitate al Societății

(1) Obiectul principal de activitate este: [cod CAEN și denumirea activității].

(2) Principala activitate a Societății este [cod CAEN și denumirea activității].

(3) Principalul domeniu de activitate este: [cod CAEN și denumirea activității].

(4) Obiectul Societății cuprinde de asemenea: [cod CAEN și denumirea activității].

Art. 6. Capitalul social

(1) Capitalul social al Societății este de _________ lei, și va fi subscris și vărsat după cum urmează:

a) Acționarul comanditar ______________: __________ lei;

b) Acționarul comanditar ______________: __________ lei;

c) Acționarul comanditar ______________: __________ lei;

d) Acționarul comanditat ______________: __________ lei;

e) Acționarul comanditat ______________: __________ lei.

(2) Capitalul social subscris va fi vărsat în totalitate în numerar/în natură în termen de 12 luni de la data inmatriculării Societății.

(3) Capitalul social este impărțit în ___ acțiuni, cu o valoare nominală de ______ lei fiecare.

(4) Acționarii vor primi, pentru vărsământul în numerar efectuat conform art. 6 alin. (1):

a) Acționarul comanditar ______________: ____ acțiuni, reprezentând ___% din capitalul social al Societății;

b) Acționarul comanditar ______________: ____ acțiuni, reprezentând ___% din capitalul social al Societății;

c) Acționarul comanditar ______________: ____ acțiuni, reprezentând ___% din capitalul social al Societății;

d) Acționarul comanditat ______________: ____ acțiuni, reprezentând ___% din capitalul social al Societății;

e) Acționarul comanditat ______________: ____ acțiuni, reprezentând ___% din capitalul social al Societății;

(5) Participarea acționarilor la profit și pierderi va fi proporțională cu participarea acestora la capitalul social/în funcție de tipul de acțiuni deținute (ordinare sau preferențiale).

Art. 7. Acțiuni, transfer de acțiuni și înregistrare

(1) Societatea va păstra un registru al acționarilor numerotat și ștampilat. În paralel, Societatea poate ține și un registru de acțiuni electronic.

(2) Dacă un acționar intenționează să-și cesioneze acțiunile către terți, aceasta trebuie să se facă cu respectarea dreptului de preemțiune al celorlalți acționari/se va face liber, fără îneplinirea altor condiții prealabile.

(3) Ofertele de vânzare, respectiv de cumpărare de acțiuni, sunt prezentate la biroul acționarilor societății și transmise mai departe de către aceștia fiecărui acționar în parte. Termenul de 30 de zile pentru exercitarea dreptului de preemțiune curge de la data prezentării ofertei de cesiune la biroul acționarilor societății.

(4) Proprietatea asupra acțiunilor este transmisă prin înregistrarea în registrul de acțiuni al societății. Această înregistrare va fi semnată de cedent și de cesionar sau de mandatarii lor. Înregistrarea se face numai în măsura în care cesiunea se face cu respectarea prevederilor legale și a condițiilor prezentului statut.

Art. 8. Drepturi decurgând din deținerea de acțiuni

(1) Acțiunile vor conferi drepturi egale acționarilor, care au dreptul să primească dividende, potrivit hotărârii Adunării Generale a Acționarilor, proporțional cu partea de capital pe care o dețin la momentul distribuirii dividendelor.

(2) Fiecare acțiune dă dreptul la un/___ vot/voturi în Adunarea Generală a Acționarilor Societății. Dreptul de vot al acționarului poate fi suspendat în cazul în care acționarul care a preluat acțiuni în Societate nu a vărsat integral capitalul social subscris.

Art. 9. Adunarea Generală

(1) Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) este organul de conducere al Societății, care decide cu privire la politica financiară și comercială a acesteia, precum și cu privire la activitatea Societății.

(2) AGA poate fi convocată în ședințe ordinare sau extraordinare.

(3) AGA ordinară se întrunește cel puțin o dată pe an, în cel mult patru luni de la încheierea exercițiului financiar.

(4) AGA extraordinară va fi convocată ori de cate ori este necesar a fi luate decizii care nu sunt de competența adunării generale ordinare.

(5) AGA extraordinară poate să împuternicească Consiliul de Administrație în vederea exercitării unora dintre atribuțiile sale.

(6) AGA ordinară poate lua decizii în mod valabil, dacă sunt prezenți sau reprezentați acționarii reprezentând cel puțin ___ din capitalul social. În AGA ordinară hotărârile se iau de către acționarii care dețin ___ din capitalul social reprezentat în AGA ordinară.

(7) AGA extraordinară poate lua decizii în mod valabil dacă acționarii reprezentând __ din capitalul social sunt prezenți sau reprezentați. În această AGA se iau decizii cu votul unui număr de acționari care să reprezinte cel puțin ___ din capitalul social.

(8) AGA se va convoca de regulă de către Președintele Consiliului de Administrație sau de către un membru al Consiliului de Administratie împuternicit de acesta. Președintele are obligația să convoace AGA la cererea Consiliului de Administratie sau a unui număr de acționari care reprezintă cel puțin __% din capital.

(9) Convocarea AGA se publică în Monitorul Oficial al României și într-un ziar de largă răspândire din localitatea unde Societatea își are sediul, cu cel puțin 15 zile înainte de data stabilită pentru Adunarea Generală.

Art. 10. Consiliul de administrație

(1) Consiliul de administrație se compune dintr-un număr de ____ membri (denumiți în continuare Administratori), care vor fi aleși și confirmați de AGA. Consiliul de Administrație va fi condus de catre un Președinte ales de către AGA.

(2) Membrii Consiliului de Administrație sunt aleși dintre asociații comanditați, cetățeni români sau străini.

(3) Principala atribuție și obligație a Consiliului de Administrație este conducerea afacerilor Societății, precum și supravegherea Comitetului Director.

(4) Consiliul de Administrație poate transmite Comitetului Director o parte a atribuțiilor sale în cadrul operațiunilor obișnuite ale Societății. Numarul directorilor se ridică la ___. Consiliul de Administrație va stabili un Regulament de Ordine Interioară pentru sine și pentru activitățile Comitetului Director.

(5) Consiliul de Administrație se va întruni cel puțin o dată pe lună și/sau de câte ori este necesar.

(6) Consiliul de Administrație poate lua decizii în mod valabil dacă toți/cel puțin ½ din administratori sunt prezenți sau reprezentați. Administratorii pot mandata alți membri ai Consiliului de Administrație să îi reprezinte în cadrul ședințelor.

(7) În relațiile cu terții, Societatea va fi reprezentată prin Președintele Consiliului de Administrație, care poate împuternici o terță persoană în acest scop, cu respectarea hotărârilor AGA.

(8) Administratorii sunt numiți de AGA și pot fi revocați oricând de către aceasta. Realegerea administratorilor este permisă.

(9) Consiliul de Administrație este format din următoarele persoane:

Dl/Dna ____________, cetățean _______, născut la data de ___________, în ___________, cu domiciliul în _________________________, identificat prin B.I./C.I. seria ___ nr. _____, eliberat de __________, la data de ____________,

Dl/Dna. ____________, cetățean _______, născut la data de ___________, în ___________, cu domiciliul în _________________________, identificat prin B.I./C.I. seria ___ nr. _____, eliberat de __________, la data de ____________,

Art. 11. Cenzorii societății

(1) Activitatea societății, precum și bilanțul și contul de profit și pierderi al acesteia vor fi controlate de trei/___ cenzori aleși de AGA pentru o perioadă de 3 (trei) ani. Cel puțin unul dintre cenzori va fi contabil autorizat sau expert contabil. AGA va alege, de asemenea, un număr egal de cenzori supleanți.

(2) Cenzorii vor informa Consiliul de Administrație cu privire la orice nereguli sau încălcări ale dispozițiilor legale sau ale actelor constitutive, constatate de ei în perioada controlului și le vor aduce la cunoștința AGA. Cenzorii nu vor avea dreptul să voteze în AGA sau în ședintele Consiliului de Administrație.

(3) Cenzorilor le este interzis cu excepția situației prevăzute la alineatul precedent, să transmită atât acționarilor, cât și oricăror terțe persoane, orice fel de informații sau date referitoare la operațiunile Societății despre care iau cunostință în timpul controlului, cu excepția cazurilor în care sunt împuterniciți în scris de către AGA în acest sens.

(4) Cenzorii Societății sunt:

Dl/Dna ____________, cetățean _______, născut la data de ___________, în ___________, cu domiciliul în _________________________, identificat prin B.I./C.I. seria ___ nr. _____, eliberat de __________, la data de ____________,

Dl/Dna ____________, cetățean _______, născut la data de ___________, în ___________, cu domiciliul în _________________________, identificat prin B.I./C.I. seria ___ nr. _____, eliberat de __________, la data de ____________,

Dl/Dna ____________, cetățean _______, născut la data de ___________, în ___________, cu domiciliul în _________________________, identificat prin B.I./C.I. seria ___ nr. _____, eliberat de __________, la data de ____________,

Art. 12. Exercițiul financiar

Exercițiul financiar al Societății începe la 1 ianuarie și se termină la 31 decembrie al fiecărui an.

Art. 13. Dizolvarea și lichidarea Societății

(1) Dizolvarea Societății are loc în situațiile prevăzute de lege.

(2) Societatea va trebui să îndeplinească formalitățile cerute pentru dizolvare de Legea nr. 31/1990.

Art. 14. Lichidarea Societății

(1) În caz de dizolvare, Societatea va fi lichidată de către unul sau mai mulți lichidatori autorizați numiți de AGA. Ei vor avea aceleași responsabilități și atribuții ca și membrii Consiliului de Administrație. Toate documentele emise de Societate în timpul lichidării vor menționa că Societatea este în lichidare.

(2) Lichidarea va fi realizată în conformitate cu procedurile cerute de Legea nr. 31/1990.

Art. 15. Fuzionarea Societății

Societatea poate fuziona cu alte societăți pe baza hotărârii AGA. Oricare dintre societățile cu care hotărăște să fuzioneze trebuie să îndeplinească formalitățile prevăzute de Legea nr. 31/1990.

Art. 16. Soluționarea litigiilor

__________________________________.

Art. 17. Modificarea Actului Constitutiv

Modificările aduse prezentului Act Constitutiv vor fi efectuate prin întocmirea unui act modificator, în forma unei hotărâri a AGA, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.

Încheiat astăzi, ________, la __________, în ___ exemplare originale.

Asociat comanditar, Asociat comanditat,

Asociat comanditar, Asociat comanditat,

Asociat comanditar,

Aplicație practică

Denumirea ,forma juridică,sediul,durata,emblema,obiectul de activitate

al

S.C. “VIITORUL “ S. A.

Denumirea societății

Societatea va purta numele „S.C. VIITORUL S.A.”, persoană juridică română, denumită în prezentul act constitutiv și „societate”.

Forma juridică

Forma juridică a societății este de societate pe acțiuni , cu capital integral romanesc.

Sediul principal și sedii secundare

•  Sediul social al societății este în Oradea , str. Independenței nr.65 județul Bihor.

•  Societatea își poate deschide sucursale, filiale, agenții și/sau reprezentante (sau alte asemenea unități) în țară și/sau în străinătate, potrivit legii romane sau străine aplicabile în speță, în urmatoarele condiții: ca urmare a deciziei Adunarii Generale a Acționarilor.

Durata societății

•  Durata societății este nelimitată , începând de la data înmatriculării în registrul comerțului, după care se dizolvă de drept.

•  Durata societății poate fi prelungită dacă nu este dizolvată înainte de împlinirea termenului prevăzut la alineatul precedent.

Emblema societății

•  Emblema societății reprezintă unele articole de vestimentație și este redată în anexă.

•  În orice act, scrisoare sau publicație care emană de la societate, se vor menționa denumirea acesteia, urmată de forma juridică, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal.

Obiectul de activitate

•  Societatea va avea ca obiect de activitate urmatoarele:

1730 -Finisarea materialelor textile

Această clasă include:

– albirea, vopsirea și imprimarea (inclusiv termoimprimarea) fibrelor, firelor, materialelor și articolelor textile, inclusiv a articolelor de îmbrăcăminte care nu sunt producție proprie;

– apretarea, uscarea, expunerea la abur, repararea, sanforizarea, mercerizarea materialelor și a articolelor textile, inclusiv a articolelor de îmbracăminte care nu reprezintă producție proprie.

Această clasă include, de asemenea:

– finisarea articolelor de îmbracăminte din piele;

– albirea jeans-ilor;

– plisarea și alte lucrări similare, executate pe materiale textile.

Această clasă exclude:

– finisarea articolelor textile executate din materiale produse de fabrica;

– imprimarea la cerere, pe loc, pe articole textile;

1741, Fabricarea de articole confecționate din textile (cu exceptia îmbrăcămintei și lenjeriei de corp)
1740 Fabricarea de articole confecționate din textile (cu excepția îmbrăcămintei și lenjeriei de corp)

Această clasă include:

– fabricarea de articole confecținate din orice material textil, inclusiv din materiale tricotate sau croșetate:

. paturi, inclusiv cuverturi;

. lenjerie de pat, de masă sau de bucătărie;

. cuverturi, plapumi matlasate, plapumi de puf, perne, saci de dormit etc.;

– fabricarea articolelor pentru decorarea locuințelor:

. perdele, draperii, jaluzele, cuverturi de pat, huse de mobilă sau de mașină etc.;

. prelate, corturi, articole pentru camping, pânze pentru ambarcațiuni, parasolare, huse de automobil etc.;

. steaguri, drapele, fanioane etc.;

. cârpe de praf, cârpe de vase și articole similare, veste de salvare, parașute etc.

Această clasă include, de asemenea:

– fabricarea părții textile a paturilor electrice, a produselor de camping, de navigație;

– fabricarea de prelate, veste de salvare, steaguri, parașute, îmbrăcăminte de protecție, saci și sacose, lavete pentru spălarea dușumelei, veselei, șters praful etc.

•  Domeniul și activitatea principală ale societății sunt: albirea, vopsirea și imprimarea (inclusiv termoimprimarea) fibrelor, firelor, materialelor și articolelor textile, inclusiv a articolelor de îmbrăcăminte care nu sunt producție proprie;

apretarea, uscarea, expunerea la abur, repararea, sanforizarea, mercerizarea materialelor și a articolelor textile, inclusiv a articolelor de îmbrăcăminte care nu reprezintă producție proprie.

CAPITALUL SOCIAL ȘI ACȚIUNILE

Capitalul social contributia la capitalul social este de 25000 Ron.

•  Capitalul social subscris este de 2500 lei, din care:

•  Capitalul social vărsat este de 2500 lei, din care vărsămintele sunt de :

•  .25000 lei, adica 100 % din capitalul subscris.

•  Restul de capital, până la limita celui subscris, se va vărsa de fiecare acționar în termen de 12 luni de la înmatricularea societății .

•  Valoarea bunurilor constituite ca aport în natură, în societate este de 10000 lei, numărul actțiunilor acordate pentru acestea este de 1000 .

Aportul acționarilor la capitalul social

•  Aportul acționarilor la capitalul social este următorul:

– Cristea Bogdan un aport în valoare de 500 lei reprezentând 20% din capitalul social.

-Iftime Elena un aport în valoare de 500 lei, reprezentând 20% din capitalul social:

-Arbanaș Iulian un aport în valoare de 500 lei reprezentând 20% din capitalul social;

– Nicolae Stan , un aport în valoare de 500 lei reprezentând 20% din capitalul soial;

– Cristea Pavel, un aport în valoare de 500 lei reprezentând 20% din capitalul social.

•  Acțiunile societății vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege și vor purta semnătura administratorului unic sau a doi administratori, atunci cand sunt mai mulți.

•  Societatea a emis un numar de 1250 acțiuni, din care:

•  250 acțiuni nominative care sunt ale acționarilor fondatori, repartizate între aceștia proporțional cu aportul la capitalul social subscris, după cum urmează:

Lui Cristea Bogdan îi revin 50 acțiuni nominative numerotate de la 1 la 50 reprezentând 20% din capitalul subscris.

D-nei Iftime Elena îi revin 50 acțiuni nominative numerotate de la 51 la 100 , reprezentând 20% din capitalul subscris;

Lui Arbanaț Iulian îi revin 50 acțiuni nominative , numerotate de la 101 la 150 , reprezentând 20% din capitalul subscris.

Lui Nicolae Stan îi revin 50 acțiuni nominative, numerotate de la 151 la 200 , reprezentând 20% din capitalul subscris.

Lui Cristea Pavel îi revin 50 de acțiuni nominative , numerotate de la 201 la 250 reprezentând 20% din capitalul subscris.

•  1000 acțiuni la purtător care sunt ale celorlalți acționari.

•  Societatea va putea emite și obligașiuni în condițiile și cu procedura prevăzută de lege.

Acțiuni preferențiale

•  Societatea poate emite acțiuni preferențiale cu dividend prioritar, fără drept de vot, care conferă titularului:

•  dreptul la un dividend prioritar prelevat asupra beneficiului distribuibil al exercițiului financiar, înaintea oricărei alte prelevări;

•  drepturile recunoscute acționarilor deținători de acțiuni ordinare, cu excepția dreptului de a participa și a vota în temeiul acestor acțiuni, în adunările generale ale acționarilor.

•  Numărul acțiunilor preferențiale nu poate depăși 1/4 din capitalul social și vor avea aceeași valoare nominală ca și a acțiunilor ordinare.

•  Reprezentanții, administratorii și cenzorii societății nu pot fi titulari de acțiuni preferențiale.

Convertirea acțiunilor

Acțiunile ordinare și cele preferențiale vor putea fi convertite dintr-o categorie în cealaltă prin hotararea adunării generale adoptată în condițiile legii.

Indivizibilitatea acțiunilor

•  Acțiunile societății sunt indivizibile.

•  În cazul în care o acțiune devine proprietatea mai multor persoane:

•  dacă acțiunea este nominativă, societatea nu are obligația să înscrie transmiterea ei atât timp cat proprietarii ei nu vor desemna un reprezentant unic pentru exercitarea drepturilor ce decurg din acțiune;

•  dacă acțiunea este la purtător, proprietarii trebuie să desemneze un reprezentant comun.

•  Atât timp cât o acțiune este proprietatea indiviză a mai multor persoane, acestea răspund solidar pentru efectuarea varsamintelor pe care le datorează.

•  În cazul pierderii unor acțiuni, proprietarul trebuie să anunțe administratorul (consiliul de administrație) și să facă public faptul în presă, putând obține un duplicat numai după trecerea unui interval de timp de 6 luni.

Drepturi și obligații care decurg din acțiuni

  Acțiunile subscrise și vărsate de acționari conferă acestora urmatoarele drepturi:

•  dreptul de vot în adunarea generală a actționarilor;

•  dreptul de a alege și a fi ales în organele de conducere ale societații;

•  dreptul de a participa la distribuirea beneficiului conform prevederilor prezentului act constitutiv.

•  Fiecare acțiune platită dă dreptul la un vot în adunarea generală 11), exercitiul acestui drept fiind suspendat pentru actionarii care nu sunt la curent cu varsamintele ajunse la scadentă.

•  Deținerea acțiunii implică adeziunea de drept la prevederile prezentului act constitutiv, drepturile și obligațiile legate de acțiuni urmând acțiunile în cazul trecerii lor în proprietatea altor persoane.

Garanții

•  Obligațiile societății sunt garantate cu capitalul social al acesteia, iar acționarii răspund în limita valorii acțiunilor pe care le dețin.

•  Patrimoniul societații nu poate fi grevat de creanțe sau obligații ale actionarilor, putând fi urmărit numai beneficiul ce li se cuvine sau cota-parte ce le revine la lichidarea societății, efectuată în condițiile prevazute de prezentul act constitutiv.

Cesiunea acțiunilor

•  Cesiunea partială sau totală a actiunilor către coacționari sau către terți se poate face în conditiile si cu procedura prevazute de prezentul act constitutiv.

•  Dreptul de proprietate asupra acțiunilor nominative se transmite prin declaratie facuta in registrul actionarilor, subscrisa de cedent si de cesionar sau de mandatarii lor si prin mentiunea facuta pe actiune. 12)

•  Dreptul de proprietate asupra actiunilor emise în forma dematerializată si tranzacționate pe o piata organizata se transmite potrivit prevederilor Legii privind valorile mobiliare si bursele de valori.

•  Dreptul de proprietate asupra actiunilor la purtator se transfera prin simpla traditiune a acestora.

•  Subscriitorii ți cesionarii ulteriori sunt raspâunzatori solidar de plata actiunilor timp de 3 ani, socotiti de la data cand s-a facut mentiunea de transmitere in registrul actionarilor.

Neefectuarea plății vărsămintelor

•  În cazul când acționarii nu au efectuat plata varsamintelor pe care le datorează în termenele prevazute de lege, societatea ii va invita sa-si indeplineasca aceasta obligatie printr-o somatie colectiva, publicata de două ori, la un interval de 15 zile, în Monitorul Oficial al României (Partea a IV-a) ți într-un ziar de largă răspandire.

•  Dacă nici în urma acestei somații, acționarii nu vor efectua vărsămintele, consiliul de administratie va putea decide fie urmarirea actionarilor pentru varsamintele restante, fie anularea acelor actiuni nominative.

•  Decizia de anulare se publică in Monitorul Oficial al Romaniei (Partea a IV-a), cu specificarea numarului de ordine al actiunilor anulate.

•  În locul actiunilor anulate se emit noi actiuni, purtand acelasi numar, care vor fi vandute, iar sumele obținute din vanzare vor fi intrebuintate pentru acoperirea cheltuielilor de publicare si de vânzare, a dobânzilor de întarziere si a varsamintelor neefectuate, restul fiind inapoiat acționarilor.

•  Dacă prețul obținut nu este indestulator pentru acoperirea tuturor sumelor datorate societatii sau dacă vânzarea nu are loc din lipsa de cumparatori, societatea va putea sa se indrepte împotriva subscriitorilor si cesionarilor conform prevederilor legii.

•  Subscriitorii si cesionarii ulteriori sunt raspunzatori solidar de plata actiunilor timp de 3 ani, socotiti de la data cand s-a facut mentiunea de transmitere in registrul actionarilor.

Interdicții privind acțiunile

•  Societatea nu poate dobândi propriile sale acțiuni, fie direct, fie prin persoane care acționează în nume propriu, dar pe seama acestei societăți, în afara de cazul în care adunarea generală extraordinară a acționarilor hotaraste altfel, cu respectarea dispozitiilor

legii, dupa cum urmeaza:

•  autorizând dobândirea, adunarea generală extraordinară stabileste, in principal: modalitatile de dobândire; numărul maxim de acțiuni care urmeaza a fi dobandite; contravaloarea lor minima si maximă; perioada efectuării operațiunii care nu poate depași 18 luni de la data publicării hotărârii adunării generale în Monitorul Oficial;

•  valoarea acțiunilor proprii dobândite de societate, inclusiv a celor aflate în portofoliul sau, nu poate depăși 10% din capitalul social subscris;

•  se pot dobândi numai acțiuni integral liberate și numai în cazul in care capitalul social subscris este integral varsat; 15)

•  plata actiunilor astfel dobandite se va face numai din beneficiile distribuibile si din rezervele disponibile ale societatii, cu exceptia rezervelor legale, inscrise in ultimul bilant contabil.

•  Actiunile dobandite potrivit alineatului (1) nu dau dreptul la dividende, iar pe toata durata posedarii lor de catre societate, dreptul de vot pe care il confera aceste actiuni este suspendat. In cazul dobandirii de catre societate a actiunilor proprii, cu incalcarea prevederilor legii, aceasta are obligatia de a le instraina in termen de cel mult un an de la data subscrierii lor, potrivit hotararii adunarii generale extraordinare, actiunile neinstrainate in acest termen fiind anulate, iar capitalul social urmand a fi redus in mod corespunzator.

•  Restrictiile prevazute la alineatul (1) nu se aplica atunci cand dobandirea de catre societate a unui numar determinat de actiuni proprii, integral liberate se poate face in situatiile prevazute de lege.

•  Societatea nu poate sa acorde avansuri sau imprumuturi si nici sa constituie garantii in vederea subscrierii sau dobandirii propriilor sale actiuni de catre terti.

•  Luarea in gaj a propriilor actiuni, fie direct, fie prin persoanele care actioneaza in nume propriu, dar pe seama societatii, este asimilata cu dobandirea propriilor actiuni, acestea urmand a se contabiliza separat 16) .

Gajarea acțiunilor

•  Titularii actiunilor le pot gaja, pe baza unei declaratii data de titularul lor, in forma autentica sau prin inscris sub semnatura privata (certificata de functionarul societatii sau al registrului independent privat al actionarilor), in care se arata: a) cuantumul datoriei; b) valoarea; c) categoria actiunilor gajate.

•  Constituirea gajului se inscrie in registrul actionarilor.

•  Creditorului gajist i se elibereaza o dovada a constituirii gajului.

Vânzarea acțiunilor

Acționarii care ofera spre vanzare actiunile lor prin oferta publica vor trebui sa intocmeasca un prospect de oferta in conformitate cu prevederile Legii privind valorile mobiliare si bursele de valori.

Retragerea acționarilor

•  Acționarii au dreptul de a se retrage din societate si de a obtine contravaloarea actiunilor pe care le posedă .

•  O dată cu cererea de retragere, ei vor depune si actiunile pe care le poseda.

Evidența acțiunilor

•  Acțiunile poartă timbrul sec al societatii si semnatura unui numar de doi administratori desemnați de Consiliul de administratie.

•  Până la emiterea si eliberarea de actiuni in forma materiala, societatea, din oficiu sau la cererea actionarilor, va elibera cate un certificat de actionar cuprinzand toate elementele unei actiuni .

•  Evidenta actiunilor se tine intr-un registru numerotat, sigilat si parafat de presedintele Consiliului de administratie, care se pastreaza la sediul societatii.

•  Situatia actiunilor se cuprinde in bilantul contabil anual .

CONDUCEREA, ADMINISTRAREA ȘI CONTROLUL SOCIETĂȚII

Secțiunea I

Conducerea societății

1. Adunarea generală

Dispoziții comune

•  Adunarea generală a actionarilor este organul suprem de conducere al societatii, care ia decizii privind activitatea acesteia si asigura politica ei economica si comerciala.

•  Adunarea generală este ordinara si extraordinara si are loc la sediul societatii 20) sau in localul ce se va indica in convocare.

Convocarea adunării generale

•  Adunarea generală se convoacă de catre Consiliul de administratie, in termenul prevazut de lege, acesta neputand fi, in nici un caz, mai mic de 15 zile de la publicarea convocarii.

•  Convocarea societății se publica in Monitorul Oficial al Romaniei (Partea a IV-a) si intr-unul din ziarele de larga raspandire din localitatea in care se afla sediul societatii sau din cea mai apropiata localitate.

•  Convocarea va cuprinde, în mod obligatoriu:

•  locul și data obținerii adunării generale;

• ordinea de zi ;

•  Consiliul de administrație are obligatia sa convoace, de indata, adunarea generala, la cererea actionarilor reprezentand a zecea parte din capitalul social sau o cota mai mica,

iar daca cererea cuprinde dispozitii ce intra in atributiile adunarii, se va tine seama de urmatoarele:

•  adunarea generala va avea loc in termen de o luna de la data inregistrarii cererii;

•  in cazul in care Consiliul de administratie nu convoaca adunarea generala, aceasta se face prin organele instantei judecatoresti de la sediul societatii.

•  Actionarii, reprezentand intreg capitalul social, vor putea – daca nici unul dintre ei nu se opune – sa intruneasca o adunare generala si sa ia orice hotarare de competenta acesteia fara respectarea formalitatilor cerute pentru convocarea ei.

Dreptul de vot în adunarea generală

•  Acționarii îți exercită dreptul de vot în adunarea generala, proportional cu numarul actiunilor pe care le posedă, astfel:

•  acționarii îndreptățiți să încaseze dividende sau sa exercite alte drepturi prevazute de lege se înscriu in evidentele societatii (registrul independent, privat, al actionarilor) corespunzator datei de referinta;

•  dacă actiunile sunt grevate de un drept de uzufruct, dreptul de vot conferit de aceste actiuni apartine uzufructuarului in adunarile generale ordinare si nudului proprietar in adunarile generale extraordinare;

•  în cazul când actiunile sunt gajate, dreptul de vot apartine proprietarului lor;

•  actionarii nu pot fi reprezentati in adunarile generale decat prin alti actionari, in baza unei procuri speciale;

•  acționarii-persoane fizice care nu au capacitatea legala, precum si actionarii-persoane juridice pot fi reprezentati prin reprezentantii lor legali care, la rand lor, pot da procura speciala altor acționari ;

•  consiliul de administratie (administratorul unic) si functionarii societatii nu-i pot reprezenta pe actionari;

•  administratorii nu pot vota, in baza actiunilor pe care le poseda, nici personal, nici prin mandatar, descarcarea gestiunii lor sau o problema in care persoana sau administratia lor este in discutie. Ei pot vota bilantul contabil si contul de profit si pierderi daca, fiind posesorii a cel putin jumatate din capitalul social, nu se poate forma majoritatea legala fara votul lor;

•  actionarii care, intr-o anumita operatiune, au, fie personal, fie ca mandatar al unei alte persoane, un interes contrar aceluia al societatii, au obligatia sa se obtina de la deliberarile privind acea operatiune.

•  Dreptul de vot nu poate fi cedat, orice conventie privind exercitarea, intr-un anumit fel, a dreptului de vot fiind nula.

Organizarea adunării generale

•  În ziua și la ora arătate în convocare, sedinta adunarii generale se deschide de presedintele Consiliului de administratie sau de catre inlocuitorul sau.

•  Adunarea generala va alege, dintre actionarii prezenti, 1-3 secretari care verifica:

•  lista de prezenta a actionarilor indicand capitalul social pe care il reprezinta fiecare;

•  procesul-verbal intocmit de cenzori pentru constatarea numarului actiunilor depuse;

•  indeplinirea tuturor formalitatilor cerute de lege si de prezentul act constitutiv pentru tinerea adunarii generale.

•  Adunarea generala va putea hotari ca operatiunile prevazute la alin. (2) sa fie supravegheate sau indeplinite de un notar public, pe cheltuiala societatii.

•  Unul dintre secretari intocmeste procesul-verbal al sedintei adunarii generale.

•  Presedintele poate desemna, dintre functionarii societatii, unul sau mai multi secretari tehnici, care sa ia parte la executarea operatiunilor prevazute la alineatele precedente.

•  Dupa constatarea indeplinirii cerintelor legale si a prevederilor prezentului act constitutiv pentru tinerea adunarii generale, se intra in ordinea de zi.

Hotărârile adunărilor generale

•  Hotărârile adunărilor generale se iau prin vot deschis, cu exceptia alegerii membrilor Consiliului de administratie si a cenzorilor, a revocarii lor si luarii hotararilor privind raspunderea administratorilor, care se iau, in mod obligatoriu, prin vot secret.

•  Un proces-verbal, semnat de președinte și de secretar, constată:

•  îndeplinirea formalităților de convocare;

•  data și locul adunării generale;

•  acționarii prezenți;

•  numărul acțiunilor;

•  dezbaterile în rezumat;

•  hotărârile luate;

•  declarațiile acționarilor.

•  La procesul-verbal se vor anexa actele referitoare la convocare, precum si listele de prezenta a actionarilor.

•  Procesul-verbal se trece in registrul adunarilor generale.

•  Hotararile luate de adunarea generala in limitele legii sau ale actului constitutiv sunt obligatorii chiar si pentru actionarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra.

Atacarea în justiție a hotărârilor adunărilor generale

•  Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate in justitie, in termen de 15 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei (Partea a IV-a), de oricare dintre actionarii care nu au luat parte la adunarea generala sau au votat contra si au cerut sa se insereze aceasta in procesul-verbal al sedintei.

•  Cererea in anulare se va introduce la instanta de pe raza teritoriala unde societatea isi are sediul, actionarul fiind obligat sa depuna la grefa acesteia cel putin o actiune.

•  Hotararea definitiva de anulare se mentioneaza in registrul comertului si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei (Partea a IV-a), de la data publicarii ea fiind opozabila tuturor actionarilor.

2. Adunarea generală ordinară

Întrunire, atribuții

•  Adunarea generală ordinară se întrunește cel putin o data pe an, in cel mult 3 luni de la incheierea exercitiului financiar.

•  Adunarea generală ordinara mai are urmatoarele obligatii principale:

•  sa discute, sa aprobe sau sa modifice bilantul contabil, dupa ascultarea raportului administratorilor si cenzorilor si sa stabileasca dividendul;

•  sa aleaga administratorii si cenzorii societatii;

•  sa fixeze remuneratia cuvenita, pentru exercitiul in curs, administratorilor si cenzorilor;

•  sa se pronunte asupra gestiunii administratorilor;

•  sa stabileasca bugetul de venituri si de cheltuieli, iar, dupa caz, programul de activitate, pe exercitiul financiar urmator;

•  sa hotarasca gajarea, inchirierea sau desfasurarea uneia sau a mai multor unitati ale societatii.

Cvorumul legal

•  Pentru validitatea deliberarilor adunarii generale ordinare este necesara prezenta actionarilor care sa reprezinte cel putin jumatate din capitalul social, iar hotararile sa fie luate de actionarii care detin majoritatea absoluta din capitalul social reprezentat in adunare.

•  In cazul in care adunarea generala ordinara nu poate lucra din cauza neindeplinirii conditiilor prevazute la alin. (1), adunarea ce se va intruni dupa a doua convocare poate sa delibereze asupra problemelor existente pe ordinea de zi a celei dintai adunari, oricare ar fi partea de capital social reprezentata de actionarii prezenti, cu majoritate de voturi.

3. Adunarea generală extraordinară

Întrunire, atribuții

•  Adunarea generală extraordinară se intruneste ori de cate ori este necesar pentru:

•  schimbarea formei juridice a societății;

•  schimbarea sediului societății;

•  modificarea obiectului de activitate al societății;

•  prelungirea duratei societății;

•  majorarea capitalului social;

•  reducerea capitalului social sau reintregirea lui prin emisiune de noi actiuni;

•  fuziunea cu alte societati sau divizarea societatii;

•  dizolvarea anticipata a societatii;

•  conversia actiunilor dintr-o categorie in alta;

•  conversia unei categorii de obligatiuni in alta categorie sau in actiuni;

•  emisiunea de obligatiuni;

•  oricare alta modificare a actului constitutiv sau oricare alta hotarare pentru care este ceruta aprobarea adunarii generale extraordinare.

•  Pentru validitatea deliberarilor adunarii generale extraordinare sunt necesare:

•  la prima convocare, prezenta actionarilor reprezentand trei patrimi din capitalul social, iar hotararile vor fi luate cu votul unui numar de actionari care sa reprezinte cel putin jumatate din capitalul social.

•  la convocarile urmatoare, prezenta actionarilor reprezentand jumatate din capitalul social, iar hotararile vor fi luate cu votul unui numar de actionari care sa reprezinte cel putin o treime din capitalul social;

Hotarârile adunării speciale

•  Hotărârile initiate de adunarile speciale se supun aprobarii adunarilor generale corespunzatoare.

•  Hotărârea unei adunari generale de a modifica drepturile sau obligatiile referitoare la o categorie de actiuni nu produce efecte decat in urma aprobarii acestei hotarari, de catre adunarea speciala a detinatorilor de actiuni din acea categorie.

Aplicarea prevederilor comune

Prevederile privind convocarea, cvorumul si desfasurarea adunarilor generale ale actionarilor se aplica si adunarilor speciale.

Secțiunea a II-a

Administrarea societății

1. Administratorul unic/Consiliul de administrație

•  Soietatea va fi condusa de Orădean Ioan de cetățenie română domiciliat în Oradea , str. Libertatii nr3, bloc 7, sc. 5 , etaj .3, ap 22, posesor al Actului de identitate, seria B.H. nr 1553453 , eliberat de Mun.Oradea la data de 25.04.2002 ., nascut în Salonta ,jud.Bihor la data de 30.05.1977 , sex masculin, în calitate de administrator unic, pe o perioada de 5 ani începand cu data inmatricularii societatii, cu posibilitatea de a fi reales. SAU

•  Societatea va fi condusa de un Consiliu de administratie compus din actionari alesi pe o perioada de 2 ani incepand cu data inmatricularii societatii, cu posibilitatea de realegere.

•  Inlocuirea administratorului/Consiliului de administratie se face exclusiv de adunarea generala a actionarilor.

Vacanța administratorilor

În caz de vacanta a unuia sau a mai multor administratori, cei ramasi, impreuna cu cenzorii, deliberand in prezenta a 2/3 si cu majoritatea absoluta, procedeaza la numirea administratorului (administratorilor) provizoriu, pana la convocarea adunarii generale 44) .

Garanții

•  Administratorul unic/Consiliul de administratie va depune o garantie de 500 lei de fiecare persoana , inainte de preluarea functiei .

•  Garantia ramane in casa societatii si se restituie dupa ce adunarea generala a societatii a aprobat bilantul contabil al ultimului exercitiu financiar in care administratorul (administratorii) a indeplinit aceasta functie si i s-a dat descarcare.

•  Administratorul (administratorii) depune/depun semnatura/semnaturile la Oficiul Registrului Comertului odata cu prezentarea certificatului eliberat de cenzori, din care rezulta depunerea garantiei.

Întrunirile Consiliului de administrație

•  Consiliul de administratie se intruneste ori de cate ori este necesar.

•  El trebuie sa se intruneasca cel putin o data pe luna la sediul societatii.

•  Convocarile pentru intrunirile Consiliului de administratie trebuie sa cuprinda:

•  data si locul unde se va tine sedinta;

•  ordinea de zi.

•  In sedintele Consiliului de administratie nu se poate lua nici o decizie asupra problemelor neprevazute pe ordinea de zi, decat in caz de urgenta si cu conditia ratificarii in sedinta urmatoare de catre membrii absenti.

•  La intrunirile consiliului de administratie, directorii prezinta rapoarte scrise despre operatiile executate, iar comitetul de directie prezinta registrul deliberarilor sale.

•  La sedintele consiliului de administratie se convoaca si cenzorii.

•  La sedinta se intocmeste un proces-verbal care va cuprinde urmatoarele:

•  ordinea deliberarilor;

•  deciziile luate;

•  numarul voturilor intrunite;

•  opiniile separate – daca este cazul.

Deciziile consiliului de administrație

•  Deciziile Consiliului de administratie sunt valabile daca la luarea lor sunt prezenti cel putin jumatate din numarul administratorilor .

•  Deciziile administratorilor se iau cu majoritatea absoluta a membrilor prezenti.

Competenta administratorilor in incheierea unor acte juridice

Administratorii pot incheia acte juridice prin care sa dobandeasca, sa instraineze, sa inchirieze, sa schimbe sau sa constituie in garantie bunuri aflate in patrimoniul societatii, a caror valoare depaseste jumatate din valoarea contabila a activelor societatii la data incheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunarii generale extraordinare.

Comitetul de direcție

Componența și remunerare

•  Societatea are un comitet de directie format din . . . . . . . . . . . . . . . persoane, alese dintre membrii Consiliului de administratie, presedintele acestuia fiind si directorul general al societatii.

•  Comitetul de directie se intruneste la sediul societatii cel putin o data pe saptamana.

•  Persoanele numite in comitetul de directie pot fi oricand revocate de Consiliul de administratie.

•  Remuneratia membrilor Comitetului de directie se stabileste prin decizie de consiliul de administratie in cadrul sumei de . . . . . . . . . . . . . . lei ) .

Validitatea deciziilor comitetului de direcție

•  Deciziile comitetului de directie se iau cu majoritatea absoluta a voturilor membrilor sai.

•  In comitetul de directie votul nu poate fi dat prin delegatie.

Interdicții

Membrii comitetului de directie si directorii societatii nu vor putea fi – daca nu au autorizarea consiliului de administratie – administratori, membri in comitetul de directie, cenzori sau asociati cu raspundere nelimitata in alte societati concurente sau avand acelasi obiect de activitate si nici nu vor putea exercita acelasi comert sau altul concurent, pe cont propriu sau al altei persoane, sub sanctiunea revocarii si raspunderii pentru daune.

Prezentarea registrului de deliberări

Comitetul de directie este obligat sa prezinte, la fiecare sedinta a Consiliului de administratie, registrul sau de deliberari.

3. Funcționarii societății

•  Consiliul de administratie/Comitetul de directie numeste functionarii societatii pe posturile stabilite prin statul de functiuni aprobat de adunarea generala.

•  Executarea operatiunilor societatii se incredinteaza unui numar de 1 directori executivi numiti de consiliul de administratie.

•  Adunarea generala aproba regulamentul de organizare si functionare si regulamentul de ordine interioara ale societatii.

4. Răspunderi

Răspunderea administratorilor și a comitetului de direcție

•  Administratorii sunt raspunzatori de indeplinirea obligatiilor in conditiile dispozitiilor privitoare la mandat si a celor special prevazute de lege. Ei sunt solidar raspunzatori fata de societate pentru:

•  realitatea varsamintelor efectuate de asociati;

•  existenta reala a dividendelor platite;

•  existenta registrelor cerute de lege si tinerea lor corecta;

•  indeplinirea exacta a hotararilor adunarilor generale;

•  stricta indeplinire a indatoririlor pe care le impune legea sau prezentul act constitutiv.

•  Comitetul de directie si toti administratorii raspund fata de societate pentru actele indeplinite de directori sau de functionarii societatii (personalul incadrat) atunci cand dauna nu s-ar fi produs daca ei ar fi exercitat supravegherea impusa de indatoririle functiei lor.

•  Comitetul de directie trebuie sa instiinteze consiliul de administratie de toate abaterile constatate in exercitarea obligatiei lui de supraveghere.

•  Administratorii societatii raspund solidar cu predecesorii lor imediati daca, avand cunostinta de neregulile savarsite de acestia, nu le denunta cenzorilor. Sunt exonerati de raspundere administratorii pentru:

•  actele savarsite sau pentru omisiuni, daca au facut sa se constate, in registrul deciziilor consiliului de administratie impotrivirea lor si au incunostintat despre aceasta, in scris, pe cenzori;

•  deciziile luate, daca nu au asistat la sedintele respective numai atunci cand, in termen de o luna de cand au luat cunostinta de ele, nu au facut impotrivirea potrivit prevederilor de la lit. a.) .

Recuzare

•  Administratorul care are intr-o anumita operatiune, direct sau indirect, interese contrare celor ale societatii, are obligatia sa instiinteze pe ceilalti administratori si pe cenzori si sa nu ia parte la nici o deliberare privitoare la aceasta operatiune.

•  Aceeasi obligatie o are administratorul si in cazul in care, intr-o anumita operatiune, stie ca sunt interesate sotia, rudele sau afinii sai pana la gradul al patrulea inclusiv.

•  Nerespectarea obligatiilor prevazute la alin. (1) si (2) atrag raspunderea administratorului pentru daunele produse societatii.

Secțiunea a III-a

Controlul societății – Cenzorii

Numirea cenzorilor

•  Societatea are un numar de 3 cenzori si 3 supleanti , alesi de adunarea generala constitutiva pe termen de 3 ani, putand fi realesi.

•  Cenzorii isi exercita personal mandatul lor.

•  Cenzorii au depus garantia prevazuta de prezentul act constitutiv pentru administratori.

Incompatibilități

Nu pot fi cenzori, iar daca au fost alesi, decad din mandatul lor:

•  rudele sau afinii pana la cel de-al patrulea grad inclusiv sau sotii administratorilor;

•  persoanele care, sub orice forma, primesc pentru alte functii decat aceea de cenzor un salariu sau o remuneratie de la administratori sau de la societate;

•  persoanele carora le este interzisa functia de administrator.

Remunerare

Cenzorii sunt remunerati cu o indemnizatie fixa, stabilita de adunarea generala.

Indisponibilități

•  In caz de deces, impiedicarea fizica sau legala, incetare sau renuntarea la mandat a unui cenzor, supleantul cel mai in varsta il inlocuieste.

•  Daca in acest mod numarul cenzorilor nu se poate completa, cenzorii ramasi numesc alte persoane in locurile vacante, pana la intrunirea celei mai apropiate adunari generale.

•  Atunci cand nu mai ramane in functie nici un cenzor, administratorii convoaca, de urgenta, adunarea generala, care va proceda la numirea altor cenzori.

Obligații ale cenzorilor

•  Cenzorii, in principal, sunt obligati:

•  sa supravegheze gestiunea societatii;

•  sa verifice daca bilantul contabil si contul de profit si pierderi sunt legal intocmite si in concordanta cu registrele;

•  sa controleze daca registrele sunt tinute cu regularitate;

•  sa verifice daca evaluarea patrimoniului s-a efectuat conform regulilor stabilite pentru intocmirea bilantului contabil.

•  Despre toate constatarile rezultate din controlul executat asupra obiectivelor de la alin. (1), precum si asupra propunerilor pe care le considera necesare cu privire la bilantul contabil, cenzorii fac adunarii generale un raport amanuntit.

•  Adunarea generala nu poate aproba bilantul contabil si contul de profit si pierderi daca acestea nu sunt insotite de raportul cenzorilor.

•  Cenzorii, de asemenea, sunt obligati:

•  sa faca, in fiecare luna, si inopinat, inspectii casei si sa verifice existenta titlurilor sau a valorilor proprietatea societatii sau primite in gaj, cautiune ori in depozit;

•  sa convoace adunarea generala ordinara sau extraordinara atunci cand nu a fost convocata de administratori;

•  sa ia parte la adunarile generale ordinare si extraordinare, putand determina inserarea pe ordinea de zi a propunerilor pe care le considera necesare;

•  sa constate depunerea cu regularitate a garantiei din partea administratorilor;

•  sa vegheze ca dispozitiile legii si ale prezentului act constitutiv sa fie indeplinite de administratori si lichidatori.

Primirea și soluționarea reclamațiilor acționarilor

•  Oricare actionar are dreptul sa reclame cenzorilor faptele care considera ca trebuie cenzurate, iar acestia au obligatia sa le verifice, si daca le gasesc reale, sa le aiba in vedere la intocmirea raportului catre adunarea generala.

•  In cazul in care reclamatia este facuta de actionarii ce reprezinta cel putin o patrime din capitalul social , cenzorii sunt obligati sa prezinte observatiile si propunerile lor asupra faptelor reclamate.

•  Daca cenzorii socotesc intemeiata si urgenta reclamatia actionarilor reprezentand o patrime din capitalul social, sunt obligati sa convoace de indata adunarea generala. In caz contrar, ei trebuie sa refere la prima adunare generala care trebuie sa ia o hotarare asupra celor reclamate.

•  A patra parte din capital se dovedeste prin depunerea actiunilor la societati bancare din Romania ori la unitati ale acestora, respectiv prin blocarea actiunilor in cont, in cazul celor emise in forma dematerializata.

•  Actiunile raman depuse, respectiv blocate, pana dupa intrunirea adunarii generale extraordinare, iar dovada depunerii, respectiv blocarii lor, va legitima participarea actionarilor la aceasta adunare.

Prezentarea constatărilor

•  Cenzorii au obligatia sa aduca la cunostinta administratorilor neregulile din administratie, precum si incalcarile dispozitiilor legale si ale prezentului act constitutiv pe care le constata, iar cazurile mai importante le aduc la cunostinta adunarii generale.

•  Cenzorii au dreptul:

•  sa obtina, in fiecare luna, de la administratori, o situatie despre mersul operatiunilor;

•  sa ia parte la sedintele administratorilor, fara a avea drept de vot.

•  Este interzis cenzorilor sa comunice, in particular, actionarilor sau tertilor, datele referitoare la operatiunile societatii, constatate cu ocazia exercitarii mandatului lor.

Deliberările cenzorilor

•  Cenzorii pot lucra separat pentru indeplinirea obligatiilor impuse de lege, cu exceptia raportului pe care au obligatia sa-l prezinte adunarii generale, conform art. 49 alin. (2) din prezentul act constitutiv. In acest din urma caz, cenzorii delibereaza impreuna, dar, in caz de neintelegere, pot intocmi rapoarte separate care se depun adunarii generale.

•  Cenzorii trec intr-un registru special deliberarile lor, precum si constatarile efectuate in exercitiul mandatului lor.

Bibliografie

[1.] ANGHENI, S.,și Colaboratorii, 2009,Drept comercial,Ed.Economică,București .

[2.] BÎRSAN, C., DOBRINOIU, V., TOMA, M., TUFAN, C., 2007, Societățile comerciale, Editura Șansa, București:

[3.] BÎRSAN, C., STĂTESCU, C. 2009, Drept civil, Teoria generală a obligațiilor, Editura „All Beck”, București;

[4.] BELGRĂDEANU, S.,1998, Derogări de la dreptul comun al muncii cuprinse în Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, publicat în Revista „Dreptul” nr.9-12/1998;

[5.] CĂRPENARU, D., 2005, Drept comercial român, Editura „All Beck”, București;

[6.] CĂPĂȚÂNĂ ,O., 2007, Societățile comerciale, Editura „Lumina – Lex”, București;

[7.] CĂPĂȚÂNĂ, O., 2009, Caracteristici generale ale societăților comerciale, publicat în revista „Dreptul” nr.9-12/2009;

[8.] CÂRCEI, ELENA., 2005, Funcționarea și încetarea societăților comerciale pe acțiuni, Editura Economică, București;

[9.] CÂRCEI, ELENA., 2010, Regimul juridic al acțiunilor și acționarilor potrivit Legii nr.31/1990, publicat in revista „Dreptul” nr.2/2010;

[10.] CIUTACU, F., 2003, Dreptul comercial românesc,culegere de spețe,contracte și modele de acțiuni , Editura Thermis Cart,București .

[11.] CRISTEA, H.,și Colaboratorii ,2004,Gestiunea financiară a societăților comerciale, Ed.Mirton,Timișoara.

[12.] DAVID, S., BAIAS, F.,2009, Răspunderea juridică a administratorilor societății comerciale, publicat în „Dreptul” nr.8/2009;

[13.] FILIPESCU, ION., 2008, Regimul juridic al bunurilor și datoriilor soților în lumina legii societăților comerciale, în „Dreptul” nr.4/2008.

[14.] GALANTON, M., 2004, Dreptul Comerțului Internațional, Editura Orizonturi Universitare, Timișoara.

[15.] HOANȚĂ, N.,2006,Finanțele firmei ,Ed.Continental,Sibiu.

[16.] STANCU, I.,1997, Finanțe și finanțare în România,Ed.Economică,București .

[17.] TĂRCHILĂ, P., MICLE, I., 2007, Dreptul comercial românesc, Editura Orizonturi Universitare, Timișoara.

[18.] ȚICLEA, ALEXANDRU., 2003, Cu privire la noțiunea, natura juridică și și funcțiile societății comerciale, publicat în revista „Dreptul”, nr.6/2003;

[19.] TURCU, ION., 2009, Teoria și practica dreptului comercial român, vol.I, Editura Lumina Lex, București, 2009;

[20.] TOMA, M., ALEXANDRU, F.,2004, Finanțele și gestiunea financiară de întreprindere, Editura Economica, București;

Declarație ,

Subsemnatul, DUMITRESCU I. FLORIN,declar pe propria-mi răspundere că lucrarea intitulată „INSTITUȚIA SOCIETĂȚII PE ACȚIUNI ” la disciplina Dreptul Afacerilor, îmi aparține, nu a fost plagiată, iar la întocmirea ei, nu am consultat alte izvoare și materiale în afara celor menționate la bibliografie, în conținutul lucrării și în notele de subsol.

Absolvent,