Societatea cu Raspundere Limitata Unipersonala
CUPRINS
Introducere
CAPITOLUL I
NOȚIUNEA ȘI TRĂSĂTURILE SOCIETĂȚII CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ
I.1.Reglementări privind societățile comerciale
I.2.Particularitățile societății cu răspundere limitată
I.3.Scurt istoric al apariției și evoluției societății cu răspundere limitată
I.4.Societatea cu răspundere limitată unipersonală
CAPITOLUL II
PERSONALITATEA JURIDICĂ A SOCIETĂȚII CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ UNIPERSONALĂ
II.1.Caracteristici ale personalității juridice
II.2. Capacitatea juridică
II.2.1.Capacitatea de folosință
II.2.2.Capacitatea de exercițiu
II.3.Dobândirea unui patrimoniu autonom
CAPITOLUL III
CONSTITUIREA SOCIETĂȚII CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ UNIPERSONALĂ
III.1.Actul constitutiv
III.2.Condițiile de fond și de forma cerute pentru încheierea actului constitutive
III.2.1.Condiții de fond
III.2.2.Condiții de formă
III.3. Clauzele actului constitutive
III.4. Etapele și actele necesare constituirii
III.4.1.Constituirea dosarului de înființare
III.4.2.Depunerea dosarului la Registrul Comerțului
III.4.3.Ședința de soluționare a dosarului
III.4.4.Ridicarea actelor firmei
CAPITOLUL IV
ORGANELE SOCIETĂȚII CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ UNIPERSONALĂ
IV.1.Organele de conducere
IV.2.Organele de administrare
IV.3.Organele de control
IV.4. Situațiile financiare anuale
CAPITOLUL V
DIZOLVAREA ȘI LICHIDAREA SOCIETĂȚII CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ UNIPERSONALĂ
V.1.Dizolvarea
V.2.Lichidarea
Concluzii
Bibliografie
INTRODUCERE
Activitatea societăților comerciale în România se desfășoară în cadrul general stabilit de Constituția din 1991. Aceasta indică în mod expres că în România este o economie de piață. Conform Constituției, statul român este obligat să asigure libertatea comerțului si protecția concurenței loiale, prin urmare cererea și oferta acționează în cadrul economiei.
La baza Constituției se găsește proprietatea privată care este garantată și protejată, astfel, la art.41 cu titlul “Protecția proprietății private”, al.1 precizează: dreptul de proprietate si creanțele asupra statului, sunt garantate. Indiferent de titular, proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, beneficiind de aceleași condiții.
Cadru legal general este completat de alte legi specifice care reglementează diferite aspecte care privesc societățile comerciale cum ar fi modul de înființare, autorizare si funcționare, plata taxelor și impozitelelor, protecția consumatorilor. Toate aceste legi respectă principiile generale înscrise în Constitutie.
Funcționarea societăților este reglementată prin numeroase legi speciale, dar și prin dispozițiile NCC, Codului muncii, Codurilor fiscal și Codul de procedură fiscal, legislația contabilă.
Pentru a-și îndeplini rolul său economic societatea comercială a fost creată ca un organism autonom, căruia legea i-a conferit personalitate juridică.
Persoana juridică este, conform art.25, al.3 din NCC, o formă de organizare care poate fi titulară de drepturi și de obligații civile doar dacă întrunește condițiile cerute de lege.
Personalitatea juridică îi conferă societății comerciale calitatea de subiect de drept distinct de fondatorul său. În calitate de subiect de drept, persoana juridică are:
atribute de identificare proprii (sediu, denumire, emblemă);
voință proprie și interese proprii, pe care și le exercită sau, după caz, și le gestionează prin organele proprii;
naționalitate proprie, distinctă de cea a fondatorilor;
patrimoniu propriu, distinct de cel al fondatorilor;
responsabilitate juridică proprie, inclusiv responsabilitate penală.
NCC vine cu o nouă viziune asupra principiului specializării capacității de folosință al persoanei juridice, prin înlăturarea acestuia, arătând că persoanele juridice pot avea orice drepturi și obligații, mai puțin cele care revin strict persoanelor fizice.
Reglementarea de bază în țara noastră, pentru societățile comerciale este Legea nr.31/1990 republicată, cu modificările și completarile ulterioare, lege care cuprinde atât dispoziții generale, aplicabile oricărei societăți, cât și norme speciale privind fiecare formă de societate în parte. Pentru a-și îndeplini rolul său economic societatea comercială a fost creată ca un organism autonom, căruia legea i-a conferit personalitate juridică.
Modificarea Legii 31/1990 prin Legea 76/2012 (art.79) a condus la înlăturarea cuvântului “comercială” sau “comerciale” din sintagma “societate comercială” sau “societăți comerciale”, urmând ca în termen de doi ani toate societățile înregistrate în Registrul comerțului, care au în denumire această sintagmă să o înlocuiască cu termenul “societate” sau după caz “societăți”.
Legea 31/1990 stabilește cinci tipuri de societate și anume: societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă, societatea pe acțiuni, societatea în comandită pe acțiuni și societatea cu răspundere limitată. Oricare dintre aceste forme de societate are caracteristici specifice. Optarea pentru una dintre aceste societăți este determinată de condiții diferite și anume: concepția întreprinzătorului cu privire la organizarea și dezvoltarea viitoarea a societății, numărul asociaților, capitalul social.
Societatea în nume colectiv este acea formă de societate în care asociații răspund nelimitat și solidar iar obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social. Această societate se caracterizează prin asocierea a două elemente: asociații răspund în mod solidar si nelimitat pentru datoriile societății si activitatea comercială se execută sub o formă colectivă, iar dreptul de reprezentare al societății aparține fiecăruia dintre administratori, numai dacă există o stipulație contrară în actul constitutiv. Această formă de societate nu necesită capital social inițial.
Societatea în comandită simplă este societatea în care obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social și cu răspunderea nelimitată si solidară a tuturor asociaților comanditați. Particularitatea acestui tip de societate este că există doua categorii de asociați: comanditați si comanditari. Asociații comanditari răspund numai în limita aportului lor. La constituirea acestui tip de societate esențial este încrederea deplină dintre asociați.
Societatea pe acțiuni este o societate de capitaluri care se constituie dintr-un număr minim de asociați, numiți acționari. Este o formă de societate în care capitalul social este împărțit în acțiuni, care sunt titluri negociabile și transmisibile. Acționarii răspund pentru obligațiile sociale doar în limita acțiunilor pe care le dețin. Această societate este una din formele de societate cu o largă reglementare și răspândire pe plan internațional.
Societatea în comandită pe acțiuni este o societate de capitaluri formată din asociați comanditați, care se ocupă cu administrarea societății și din asociați comanditari care participă în principal cu capital, primind actiuni în schimbul aportului lor la patrimoniul societății. Societatea în comandită pe acțiuni prezintă caracteristicile atât ale societății în comandită simplă, ambele având doua categorii de asociați (comanditați si comanditari), cât și ale societății pe acțiuni întrucât, capitalul este împărțit în părți numite acțiuni, ca în cazul acestei societati. La această societate răspunderea asociaților este una mixtă: asociații comanditați răspund nelimitat și solidar iar asociații comanditari răspund în limita aportului la capitalul social.
Societatea cu răspundere limitată este societatea în care garantarea obligațiilor sociale se face cu patrimoniul societății iar asociații răspund în funcție de sumele depuse pentru părțile sociale deținute. Părțile sociale nu sunt reprezentate de titluri negociabile. Capitalul social minim care trebuie vărsat la constituire este de 200 lei, împărțit în părți sociale egale care nu pot avea o valoarea mai mica de 10 lei. Parțile sociale nu pot fi cedate decât cu acordul unanim al asociaților, din acest punct de vedere societatea cu răspundere limitată este o asociație de persoane și datorită răspunderii limitate a asociaților pentru obligațiile sociale, această societate este o asociație de capital.
Societatea cu răspundere limitată unipersonală este o formă de societate cu răspundere limitată constituită prin actul de vointă al unei singure pesoane. Totalitatea părților sociale sunt deținute de asociatul unic, acesta avand totalitatea drepturilor și obligațiilor ce revin Adunării Generale a Asociaților, potrivit legii. Conducerea societații este asigurată de către asociatul unic.
Apariția acestei societăți a fost rodul necesității, realitățile economice impunând
identificarea unei instituții juridice prin care persoanele fizice, în mod individual, să
exercite o activitate comercială. Recunoasterea societății unipersonale a fost urmarea unei
lungi evoluții jurisprudențiale și a practicii ce au condus spre o tehnică societară de organizare a întreprinderii.
În cadrul lucrării de față, urmează a fi prezentate aspectele juridice referitoare la întreaga activitate din cadrul unei societăți cu răspundere limitată cu asociat unic, de la înființarea acesteia și până în momentul dizolvării ei.
Societatea cu răspundere limitată unipersonală se constituie și functionează după regulile generale aplicabile oricărei forme de societate comercială, legiuitorul instituind anumite norme speciale care țin în principal de particularitatea existenței unui singur deținător al întregului capital social.
Cunoașterea acestor aspecte juridice prezintă o importanță deosebită pentru acele persoane care , în cadrul economiei de piață, urmează să organizeze societăți comerciale de această natură.
Avantajele acestui tip de societate sunt: cost scazut pentru constituire, durata scurtă de înființare, contabilitate simplificată, procedura simplificată de dizolvare.
În raport cu celelalte forme de societăți comerciale, societatea cu răspundere limitată prezintă un procent destul de ridicat în cadrul economiei naționale, ceea ce dovedește că este un tip de societate preferat de majoritatea întreprinzătorilor, iar societatea cu răspundere limitată unipersonală prezinta interes pentru antreprenorii debutanți.
CAPITOLUL I
NOȚIUNEA ȘI TRĂSĂTURILE SOCIETĂȚII CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ
I.1.Reglementări privind societățile comerciale
Pentru a asigura activitatea legală a unei întreprinderi, asociații trebuie sa cunoască legislația în vigoare privind modul de înființare și funcționare al societăților.
Începând cu 1 octombrie 2011 a intrat în vigoare NCC prin, care se consacră unificarea dreptului civil și a dreptului comercial în cadrul aceluiași cod.
Parlamentul a aprobat recent, prin Legea nr.60/2012, O.G.U. nr.79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil. Modificările și completările, aduse de această lege, se referă numai la Arhiva Electronică de Garanții reale Mobiliare și la Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil. Pe de altă parte, sunt aduse modificări și completări și la alte acte normative, necuprinse în pachetul de reglementări afectat de O.U.G. nr. 79/2011.
După intrarea în vigoare a NCC, s-a instituit adoptarea sistemului subiectiv prin unificarea dreptului privat, adica s-a realizat absorbția în cadrul aceluiași cod a ansamblului reglementărilor referitoare la profesioniști, la dreptul comercial, chiar dacă anumite prevederi au rămas încă reglementate prin legi speciale.
La nivel terminologic, noțiunile de comerciant și de acte sau fapte de comerț au fost înlocuite cu “profesionist” si respectiv “activități de producție, comerț sau prestări de servicii”.
NNC definește profesioniștii ca fiind toți cei care exploatează o întreprindere (art.3, al.2), având un domeniu de aplicare mult mai larg decât cea a “comerciantului” din vechea reglementare. Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil prevede clar faptul că noțiunea de profesionist va include categoriile de comerciant, întreprinzator, operator economic, precum si
Parlamentul a aprobat recent, prin Legea nr.60/2012, O.G.U. nr.79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil. Modificările și completările, aduse de această lege, se referă numai la Arhiva Electronică de Garanții reale Mobiliare și la Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil. Pe de altă parte, sunt aduse modificări și completări și la alte acte normative, necuprinse în pachetul de reglementări afectat de O.U.G. nr. 79/2011.
După intrarea în vigoare a NCC, s-a instituit adoptarea sistemului subiectiv prin unificarea dreptului privat, adica s-a realizat absorbția în cadrul aceluiași cod a ansamblului reglementărilor referitoare la profesioniști, la dreptul comercial, chiar dacă anumite prevederi au rămas încă reglementate prin legi speciale.
La nivel terminologic, noțiunile de comerciant și de acte sau fapte de comerț au fost înlocuite cu “profesionist” si respectiv “activități de producție, comerț sau prestări de servicii”.
NNC definește profesioniștii ca fiind toți cei care exploatează o întreprindere (art.3, al.2), având un domeniu de aplicare mult mai larg decât cea a “comerciantului” din vechea reglementare. Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil prevede clar faptul că noțiunea de profesionist va include categoriile de comerciant, întreprinzator, operator economic, precum si orice alte persoane autorizate să desfăsoare activități economice sau profesionale.
Exploatarea unei întreprinderi este definită în NCC drept exercitarea sistematică de către una sau mai multe persoane a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrainarea de bunuri sau prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu scop lucrativ.
Reglementările din NCC uniformizează unele reglementări legate de persoane, obligații și contracte, fără a include prevederi speciale legate de organizarea, funcționarea sau dizolvarea și lichidarea societăților, ele fiind în continuare reglementate de legile speciale adoptate anterior.
Aceste legi speciale sunt:
Legea 31/1990, privind societățile comerciale;
Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului;
Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale;
Legea nr. 82/1991 legea contabilității;
Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familial, și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea functionării persoanelor juridice;
Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței;
Reglementările cele mai imortante sunt cuprinse în Legea 31/1990, republicată, privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare.
Societățile comerciale se vor constitui în una dintre urmatoarele forme: a) societate în nume colectiv; b) societate în comandita simplă; c) societate pe acțiuni; d) societate în comandită pe acțiuni și e) societate cu răspundere limitată.
Fiecare societate comercială desfașoară o activitate aducătoare de beneficii, acestea fiind supuse reglementărilor din legile fiscale care sunt: Codul fiscal și Codul de procedură ficală.
Prevederile Legii 31/1990 se aplică în subsidiar și în ceea ce privește organizarea și funcționarea instituțiilor de credit, care sunt reglementate de O.U.G. nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, societăților de asigurări reglementate prin Legea nr.32/2000 privind societățile de asigurări și supraveghere a asigurărilor.
O alta lege de o importanță deosebită pentru societățile comerciale și de altfel pentru dezvoltarea comerțului, este Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului.
În ceea ce privește Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, intrată în vigoare la 20 iulie 2006, pe 15 aprilie 2014, Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, a adoptat Legea privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență. Aceasta va intra în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, urmând a se aplica cererilor introduse ulterior acestei date. Asadar Legea 85/2006 va fi abrogată odată cu intrarea în vigoare a noii legi a insolvenței.
În privința societății cu răspundere limitată cu asociat unic, menționăm că Legea
nr. 31/1990 privind societățile comerciale încă de la intrarea ei în vigoare a conținut dispoziții speciale în acest sens, este adevărat insuficiente și cuprinse în Titlul IX „Dispoziții finale și
tranzitorii (art. 210, art. 211 și art. 214), însă ulterior, urmare a numărului mare de astfel de societăți înființate și a importanței crescânde, au fost aduse o serie de modificări, în prezent, regimul juridic al acesteia fiind reglementat în cadrul dispozițiilor rezervate în general societății cu răspundere limitată, anume art.191-203 în Capitolul VI intitulat „Societățile cu răspundere limitată sau de alte dispoziții disparate (art. 13-15, art. 17 alin. 1, art. .229 alin. 2).
I.2.Particularitățile societății cu răspundere limitată
Acest tip de societate este definit prin lege ca fiind societatea comercială ale cărei obligații sociale sunt garantate cu patrimoniul social; asociații sunt obligați numai la plata părților sociale. În acest caz, capitalul societății este divizat în părți sociale care, potrivit contractului de societate și prevederilor indicate în statut, nu se negociază la bursele de valori. Membrii acestui tip de societate sunt responsabili de pasivul social numai în limita sumelor depuse ca părți sociale, precum și de patrimoniul societății.
Din analiza societății cu răspundere limitată doctrina a reținut caracterele acesteia:
caracterul intuitu personae, caracteristic societăților de persoane, conform căruia asocierea se bazează pe încrederea dintre asociați; divizarea capitalului social în fragmente numite părți sociale și care nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile; răspunderea asociaților pentru obligațiile sociale se limitează la aportul lor.
La acestea pot fi adăugate și alte caracteristici care o deosebesc de orice altă societate: numărul cuprins între 1 și 50 de persoane care se pot asocia și încrederea deplină existentă între acestea; valoarea capitalului social de cel puțin 200 lei și divizarea acestuia în părți sociale egale de minimum 10 lei; reprezentarea părților sociale nu este exprimată de titluri negociabile; soții pot constitui împreună o societate cu răspundere limitată, contribuind la formarea capitalului social atât cu bunuri proprii, cât și cu bunuri comune; orice persoană fizică sau juridică poate constitui fără nici un alt asociat, o societate cu răspundere limitată, sub condiția respectării prevederilor art. 14 din Legea nr. 31/1990; administrarea societății se face în principal de asociați.
Avantajele de necontestat pe care această formă de societate comercială le prezintă față de alte tipuri societare, determină numeroși întreprinzători să aleagă constituirea unei asemenea societăți.
Societatea cu răspundere limitată este cea mai răspândită și cea mai populară formă de societate întâlnită azi în România. Lucrul acesta se datorează avantajelor sale privind răspunderea limitată a asociaților.
I.3.Scurt istoric al apariției și evoluției societății cu răspundere limitată
Născută din ideea cooperării între mai mulți întreprinzători animați de intenția de a
realiza împreună activități economice de amploare, societatea comercială a apărut ca urmare a unor cauze economice și sociale, pe măsură ce acțiunile individuale nu au mai corespuns necesității de a îndeplini activități economice de amploare.
Ideea cooperării între mai mulți întreprinzători care să pună in comun resursele individuale, ca urmare a dezvoltării societății omenești, precum și pe fondul creșterii nevoilor
economice și sociale și-a găsit expresia în conceptul de societate comercială.
Dacă la început societățile comerciale erau formate doar din cateva persoane care
puneau în comun bunurile și abilitățile specifice în vederea realizării unor afaceri, evoluția
tehnicii juridice a contribuit la apariția unor societăți alcătuite din colectivități mult mai mari
care, prin capitalurile lor, au făcut posibilă realizarea unor mari afaceri in toate domeniile
de activitate.
Societățile comerciale au avut și au consecințe importante asupra civilizației moderne, determinand extinderea piețelor, canalizand energiile umane și financiare in sensul realizării unor scopuri economice și sociale, dar și pentru satisfacerea intereselor personale ale întreprinzătorilor.
Societatea comercială a apărut în forme incipiente încă din perioada antichității.
Prototipul originar al societății comerciale l-a constituit societatea civilă fără personalitate juridică consacrată de dreptul roman.
În dreptul roman, societatea era de mai multe feluri : societatea tuturor bunurilor prezente și viitoare ale asociaților (societas omnium bonorum), societatea care avea ca obiect un singur lucru (societas unius rei) și societatea al cărei obiect il formau veniturile (societas questus). Ceea ce trebuie remarcat este faptul că, indiferent de forma sa, societatea era lipsită
de personalitate juridică. Bunurile care formau fondul social erau considerate că aparțin asociaților în proprietate, iar nu societății, ca patrimoniu distinct al acesteia.
În timp, societatea comercială a apărut ca o soluție pentru cei care, deși dețineau mari sume de bani, prin funcțiile lor (clerici, militari), erau incompatibili cu activitățile speculative comerciale. În această situație ei devin asociați ai comercianților în baza unui contract de “commenda”, prin punerea la dispoziția lor a unor fonduri de bani sau de marfă, cu condiția de a participa la împărțirea beneficiilor și de a suporta riscurile pierderilor în limita respectivelor valori.
Societatea cu răspundere limitată este cea mai recentă formă de societate, apărută la începutul secolului al XX-lea. Creație a dreptului german, este reglementată pentru prima oară prin legea din 23 aprilie 1892, publicată în Reichgesetz blatt (Foaia de legi a imperiului). Această lege a fost sursă de inspirație pentru alte țări, astfel că Austria, prin legea din 6 martie 1906, Cehoslovacia, prin legea din 15 aprilie 1920, Polonia, prin legea din 13 iunie 1920, au reglementat societatea cu răspundere limitată.
În țările latine, această societate apare în perioada interbelică sau imediat după al doilea război mondial.
În Franța, este reglementată prin legea din 7 martie 1925, în Luxemburg, prin legea din 9 martie 1923, în Belgia, prin legea din 9 iulie 1935, în Italia, prin codul din 1942, în Spania, prin legea din 14 iulie 1953, în Grecia, prin legea din 1 iulie 1971. În țările anglo-saxone, o formă similară cu societatea cu răspundere limitată este reglementată în 1908, 1913 și 1927.
În România, societatea cu răspundere limitată a fost cunoscută în Bucovina prin aplicarea legislației austriece și după unirea din 1918.
Succesul societății cu răspundere limitată în Bucovina și în țările europene a determinat introducerea sa în proiectul Codului comercial din 1938 care, din păcate, nu a intrat niciodată în vigoare.
Revenind pe plan european, se consideră că legiuitorul german a mers mai departe pe tărâmul limitării răspunderii asociaților creând, prin Legea din 13 mai 1980 și cea din 4 iulie 1980, intrate în vigoare la 1 ianuarie 1989, societatea cu răspundere limitată cu un singur asociat. Inspirându-se din aceste reglementări, Franța a introdus prin Legea numărul 85-697 din 11 iulie 1985 și prin Decretul numărul 66-909 din 30 iulie 1986, acest nou tip de societate, denumită întreprindere unipersonală cu răspundere limitată .
I.4.Societatea cu răspundere limitată unipersonală
Un avantaj de necontestat al societății cu răspundere limitată rezidă în posibilitatea constituirii de tipuri de societate cu asociat unic (unipersonale). De fapt, aceasta este singura societate comercială care permite înființarea unui asemenea subiect de drept prin voința unei singure persoane. Potrivit art. 13 din Legea nr. 31/1990, societatea cu răspundere limitată se poate constitui prin aportul unui singur asociat (spre deosebire de societatea cu răspundere limitată de tip clasic, care se constituie din doi pâna la 50 de asociați) care va deține toate părților sociale, în calitate de asociat unic. În cazul acestui tip de societate, nu se încheie contract de societate, ci se încheie un singur act constitutiv numit și statut.
Societatea cu răspundere limitată unipersonală este o societate comercială, care dobândește calitatea de comerciant prin înființarea sa în condițiile stabilite de lege. Asociatul unic răspunde numai în limita aportului său, obligațiile sociale fiind garantate cu patrimoniul social.
Societatea cu răspundere limitată unipersonală, din punct de vedere al naturii juridice, este o formă ușor schimbată față de forma de bază a societății cu răspundere limitată comune, și anume diferă numărul asociaților. Ea are aceleași caracteristici ca și societatea cu răspundere limitată de tip clasic –autonomie, comercialitate și calitate de subiect de drept de naționalitate română – și este supusă acelorași dispoziții ale Legii nr. 31/1990 ca și celelalte forme de societate comercială.
Proprietatea de a fi asociat unic, ce poate fi deținută de orice persoană fizică sau juridică, se obține cu o singură condiție: persoana respectivă nu poate fi asociat unic decât într-o singură societate cu răspundere limitată unipersonală.
Aceste reglementări sunt pentru evitarea unei fracționări excesive sau chiar frauduloase a activității de către comerciant, putând să aibă drept consecință reducerea garanției oferite creditorilor și trebuiesc interpretate restrictiv. Principiul voinței autonome rămâne deasemenea valabil pentru toate cazurile care nu sunt interzise în mod expres de lege și, în consecință:
O societate cu răspundere limitată cu asociat unic poate fi asociată în una sau mai multe societăți cu răspundere limitată pluripersonale, ori în orice alt fel de societate cu excepția altei societăți cu răspundere limitată unipersonală.
Asociatul unic al societății cu răspundere limitată (persoana fizică sau persoana juridică) se poate asocia în nume personal în orice alt fel de societate cu excepția altei societăți cu răspundere limitată unipersonală.
Respectând aceste clauze, orice persoană va putea înființa o astfel de societate. Naționalitatea persoanelor fizice sau juridice care constituie o societate cu răspundere limitată unipersonală nu este relevantă, pentru că legea nu restricționează crearea de societăți comerciale cu capital integral străin de respectarea anumitor forme de societate.
Unii autori contestă posibilitatea persoanelor juridice de a constitui societăți unipersonale, pe considerentul că aceste subiecte de drept sunt o creație a legii, o formă de organizare colectivă care ar deveni în acest mod “propriul său asociat “. Singurele persoane care ar putea înființa societăți de tipul celor prevăzute în art. 13 din Legea nr. 31/1990 ar fi în această opinie, persoanele fizice
CAPITOLUL II
PERSONALITATEA JURIDICĂ A SOCIETĂȚII CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ UNIPERSONALĂ
II.1.Caracteristici ale personalității juridice
Personalitatea juridică reprezintă capacitatea unui subiect de drept de a fi titular de
drepturi și obligații având în acest sens o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu dedicat realizarii unui anume scop. Societatea capătă personalitate juridică prin îndeplinirea unor formalitați cerute de lege, care pentru societatea cu răspundere limitată unipersonală este actul constitutiv.
Persoana juridică participă în nume propriu la circuitul civil și răspunde pentru obligațiile asumate cu bunurile proprii, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel.
Formele sub care se pot constitui societățile comerciale sunt cele enumerate limitativ în art. 2, astfel că nu putem susține că societatea cu răspundere limitată unipersonală este o formă de sine stătătoare, desi are conturat un regim juridic propriu, ci suntem în prezența unei societăți cu răspundere limitată al cărei număr de asociați este diferit.
Societatea, prin constituirea legală, capătă din momentul înmatriculării, personalitate juridică ceea ce îi acordă o serie de atribute proprii de identificare, îi conferă capacitate juridică și patrimoniu propriu. În același timp, societatea comercială devine titulară de drepturi și obligații proprii.
Cu privire la atributele de identificare a societății, considerațiile doctrinare sunt: firma, emblema (nu este obligatorie), sediul social și naționalitatea.
Firma este numele, sau dupa caz, denumirea sub care un comerciant își exercită comerțul și sub care semnează. Firma trebuie precizată în mod obligatoriu în actul constitutiv. Aceasta se compune dintr-o denumire care să indice obiectul de activitate, însoțită de mențiunea scrisă în întregime “Societate cu Răspundere Limitată” sau “S.R.L.”. Prin înregistrarea firmei comerciantul dobândeste un drept exclusiv asupra ei. Firma poate fi înstrainată dar numai odată cu fondul de comerț.
Firma trebuie să fie unică, să se deosebească de firmele altor societăți (caracteristicile firmei sunt reglementate în Legea 26 / 1990, republicată, privind registrul comerțului).
Sediul social este locul în care societatea își desfașoară activitatea de conducere, activitatea propriu-zisă a societății nefiind necesar să se desfășoare în locul respectiv. Pentru a putea fi distins de domiciliul asociatului, mai este denumit și sediu social. Asociatul are obligația să arate sediul societații în actul constitutiv. El este liber în stabilirea sediului societății. Acest loc are avantajul stabilitații față de locul desfașurarii activității comerciale, care poate fi schimbat sau multiplicat.
Fiecare firmă trebuie să declare un sediu social, care devine practic adresa de corespondență a firmei. Sediul este foarte important, în absența lui firma neputând fi înmatriculată sau riscând să fie dizolvată de către Tribunal în cazul în care este deja înamtriculată dar dovada sediului a expirat. Sediul poate fi declarat, de regulă, pe baza unui contract de comodat sau închiriere realizat între asociatul sau administratorul firmei în curs de înmatriculare și proprietarul imobilului respectiv.
Stabilirea sediului societății are următoarele caracteristici:
Determină naționalitatea societății, așa cum rezultă din art. 1, al. 2 din Legea 31/1990, republicată, precum și din legislația națională care va reglementa constituirea și funcționarea societății;
Servește la rezolvarea unor probleme procedural (cum ar fi cele de notificare sau citare);
Determină instanța competentă să judece litigiile în care socitatea este parte;
Este locul unde, în lipsa stipulației exprese, urmează să se execute actul constitutiv.
Sediul social poate fi schimbat numai prin modificarea actului constituiv al societății în condițiile legii așa cum reiese din art. 204 din Legea 31/1990, republicată.
Naționalitatea exprimă apartenența societății la un anumit stat și sistem de drept. Naționalitatea, ca noțiune, este folosită în sensul de statut juridic, adică de lege aplicabilă înființării, funcționării, dizolvării și lichidării societății.
Naționalitatea societății se stabilește în funcție de sediul social, care în baza articolului 1 aliniatul 2 din legea 31/1990, republicată, “societățile comerciale cu sediul in România sunt persoane juridice române”. Din acest punct de vedere naționalitatea sau cetățenia asociatului nu prezintă nicio importanță pentru determinarea naționalității societății constituită de acesta.
II.2. Capacitatea juridică
În dreptul civil se recunoaste aptitudinea generală a persoanei de a avea drepturi și obligații, făcându-se abstracție de împrejurarea că aceasta are sau nu aptitudinea de a le exercita ea însăsi, săvarsind acte juridice.
Ca orice persoană juridică, societatea cu răspundere limitată unipersonală are capacitate juridică, dispunând totodată de aptitudinea de a avea, de a-și exercita drepturi și de a-și asuma obligații.
Capacitatea juridică a societății este de doua feluri:
Capacitate de folosință;
Capacitate de exercițiu.
Regimul juridic general aplicabil persoanelor juridice este reglementat prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și Legea 60/2012 privind aprobarea OGU nr.79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, în măsura în care prin legile aplicabile fiecărei personae juridice nu se prevede altfel.
Capacitatea oricărei societăți se caracterizează prin trei însușiri:
Generalitatea, care decurge din aptitudinea de a fi subiect de drept în mai multe ramuri ale sistemului de drept;
Unicitatea, fiecare societate având propria sa capacitate unică și individualizată;
Legalitatea, această capacitate existând și manifestându-se exclusiv în cadrul reglementat prin lege.
II.2.1.Capacitatea de folosință
Ca orice subiect de drept, societatea cu răspundere limitată unipersonală are capacitate de folosință, aptitudinea generală de a avea drepturi și obligații. Aceasta capacitate se obține din momentul înmatriculării la Registrul comerțului. Societatea are o capacitate de folosință restrânsă de la data autentificării actului constitutiv, exprimată prin posibilitatea acesteia de a îndeplinii formalitățile necesare înmatriculării și de asemenea manifestându-se prin posibilitatea de a-și asuma o serie de obligații.
O caracteristică specifică a capacității de folosință a societății este aceea că aceasta este limitată scopului pentru care societatea se constituie fiind din acest punct de vedere o capacitate de folosință specializată. Societatea poate căpăta drepturi și î-și poate asuma obligații patrimoniale și nepatrimoniale, indiferent de sursa lor, în limitele stabilite de lege.
O altă caracteristică specifică a capacității de folosință a societății o reprezintă capacitatea de a dobândi drepturi și de a-și asuma obligații prin executarea faptelor de comerț.
Societatea poate încheia numai acele acte juridice care deservesc realizării obiectului societății. Orice act juridic care nu este realizat în vedere îndeplinirii acestui scop este lovit de nulitate. Limitarea capacității de folosință a societății este minimizată prin fixarea unui obiect de activitate cât mai larg care să poată asigura adaptabilitatea acesteia la schimbări în diferite situații.
II.2.2.Capacitatea de execițiu
Capacitatea de exercițiu se obține din momentul înmatriculării în Registrul comerțului cu condiția numirii administratorului care va reprezenta societatea.
Capacitatea de exercitiu constă în aptitudinea societății de a-și exercita drepturile și de a-și asuma obligațiile, realizând acte juridice. Potrivit legii, persoana juridică își exercită drepturile și î-și îndeplinește obligațiile prin organele sale, care sunt de conducere-asociatul unic, de administrare-gestiune și de control-cenzorii.
Actele juridice realizate de organele persoanei juridice în limitele puterii ce le-a fost conferită, sunt actele persoanei juridice însăși.
Dreptul de reprezentare este un drept special, diferit de dreptul general de administrare, care include numai dreptul de gestiune. Dreptul de reprezentare îl au numai administratorii cărora li s-au atribuit acest drept, prin actul constitutiv , sau ulterior prin voința asociatului unic, în condițiile legii.
II.3.Dobândirea unui patrimoniu autonom
Societatea are un patrimoniu propriu diferit de cel al asociatului, și care nu se confundă cu capitalul social. Legea recunoaste societatea ca persoană juridică deoarece ea însumează toate elementele constitutive ale personalității juridice.
La constituirea societății, patrimoniul propriu al acesteia este compus din bunurile
aduse de asociat ca aport la capitalul social. Conform Legii nr. 31/1990, republicată, aceste bunuri intra în proprietatea societății, cu excepția situației în care actul constitutiv nu prevede altfel (spre exemplu că se transmite societății comerciale numai dreptul de uz sau de uzufruct). Ulterior, pe parcursul activității societății, aceasta poate căpăta alte drepturi sau poate acumula datorii.
Patrimoniul societății cuprinde drepturile și obligațiile cu caracter patrimonial(activul și pasivul social).
În activul social sunt cuprinse drepturi patrimoniale, reale sau de creanță. Aceste drepturi se referă în principal bunurile aduse de asociat ca aport la constituirea societății, bunurile obținute de societate ulterior constituirii, în cursul desfăsurării activității, precum și beneficiile nedistribuite.
În pasivul social sunt cuprinse obligațiile patrimoniale ale societății, contractuale și extracontractuale.
Datorită faptului că patrimoniul societății are ca titular societatea ca persoană juridică, reiese că acesta are un caracter autonom. Pentru a sublinia acest caracter, patrimoniul societății mai este intitulat și patrimoniu social. Această autonomie a patrimoniului societății stabilește anumite consecințe juridice:
Bunurile aduse ca aport la constituirea patrimoniului societății de către asociatul unic, ies din patrimoniul acestuia și intră în patrimoniul societății. Creditorii personali ai asociatului nu pot urmării patrimoniul social.
Bunurile aduse ca aport de către asociatul unic, care sunt incluse în activul social, formează asigurarea generală a creditorilor sociali. Ele vor putea fi urmărite numai de către creditorii societății , adică pentru obligațiile asumate de societate, indiferent de sursa lor.
Obligațiile societății față de terți nu se pot compensa cu obligațiile terților față de asociatul unic. Având patrimoniu distinct, societatea și asociatul unic sunt subiecte de drept separate.
Asociatul unic nu are niciun drept asupra bunurilor din patrimoniul social, nici chiar asupra acelor aduse ca aport de către el însuși, astfel că dreptul său real se preschimbă în drept de dividente.
Declararea falimentului privește numai patrimoniul societății. Societatea având un patrimoniu propriu, distinct de cel al asociatului unic, procedura falimentului are ca obiect exclusiv patrimoniul societății care a oprit plățile pentru datoriile sale comerciale.
Moștenitorii asociatului unic nu pot pretinde niciun drept asupra bunurilor din patrimoniul social, care nu vor putea fi incluse în masa succesorală, nici în cotă-parte.
Consemnarea duratei societății în actul constitutiv este o cerință legală obligatorie. Durata poate fi determinată sau nedeterminată. Consecințele determinarii duratei sunt:
Calculul duratei începe cu data înmatricularii societății în Registrul comerțului;
Prelungirea duratei societății se poate face numai cu respectarea condițiilor de formă și de publicitate prevăzute pentru actul constitutiv.
CAPITOLUL III
CONSTITUIREA SOCIETĂȚII CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ UNIPERSONALĂ
III.1.Actul constitutiv
Actul Constitutiv este documentul principal care stă la baza înființării și funcționării oricărei societăți. Acesta trebuie să îndeplinească condițiile de fond și de formă stabilite de lege. Indiferent de forma juridică, societatea se înființează prin încheierea, de către asociați, a actelor constitutive. Actele constitutive ale societății se deosebesc în funcție de forma juridică a acesteia. Astfel, conform art. 5 din Legea 31/1990, republicată, societatea în nume colectiv sau în comandită simplă se constituie prin contract de societate, iar societatea pe acțiuni, în comandită pe acțiuni sau cu răspndere limitată se constituie prin contract de societate și statut. Societatea cu răspundere limitată unipersonală se constituie prin actul de voință al unei singure persoane iar în acest caz se întocmeste numai statutul.
Potrivit legii societăților comerciale, contractul de societate și statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic denumit act constitutiv. Când se încheie numai contract de societate sau numai statut, acestea pot fi denumite, de asemenea, act constitutiv.
În terminologia Legii societăților comerciale, denumirea de act constitutiv desemnează atât înscrisul unic, cât și contractul de societate sau statutul (art. 5, alin. 4).
Societatea cu răspundere limitată unipersonală este o forma de S.R.L. constituită prin actul de voință al unei singure persoane. În acest caz se întocmește numai statutul, denumit și act constitutiv. Statutul (actul constitutiv) al acestei societăți nu are natură contractuală, ci este un act unilateral de vointă generator de drepturi și de obligatii. De remarcat că, în dreptul comun, se acceptă că actul juridic unilateral este generator numai de obligatii, nu și de drepturi pentru autorul acestuia. Legea societăților comerciale permite ca, în cadrul societăților cu răspundere limitată, toate părțile sociale să aparțină unei singure persoane-asociatul unic, care poate fi atât persoană fizică(cazul cel mai întâlnit), cât și o persoană juridică
Actul constitutiv este manifestarea de voință exprimată în formă scrisă a unei persoane fizice sau juridice de a constituii o societate comericală. Actul constitutiv cuprinde informații referitoare la identitatea asociatului, denumirea societații, forma juridică, sediul social, obiectul de activitate, capitalul social, clauzele privind drepturile și obligațiile asociatului, clauzele privind controlul gestiunii societății, durata societății, sediile secundare, modul de dizolvare și lichidare al societății precum și alte clauze stabilite de asociatul unic.
Caracterele juridice ale actului constituiv al societății cu răspundere limitată unipersonală sunt:
Caracterul oneros: acțiunea asociatului unic urmărește un câștig patrimonial, un câștig care se materializează în profitul net realizat de societate.
Caracterul comercial: obiectul de activitate determină caracterul comercial al viitoarei societăți, acesta fiind stabilit de către asociat.
III.2.Condițiile de fond și de forma cerute pentru încheierea actului constitutiv
Ca orice contract, actul constitutiv trebuie să îndeplinească condițiile de fond și de formă prevăzute de lege pentru a fi valabil.
III.2.1.Condiții de fond
Condițiile de fond ale actului constitutiv sunt următoarele: capacitatea, consimțământul, cauza si obiectul.
Capacitatea reprezintă competența deplină de folosință și de exercițiu a asociatului.
Legea 31 /1990, republicată, stabilește un regim juridic special persoanelor care se dedică constituirii de societății comerciale și semnează actul constitutiv al acesteia. Conform art. 6 alin. 1 din Legea 31 /1990, republicată, se dispune că: Semnatarii actului constitutiv, precum și persoanele care au un rol determinant în constituirea societății sunt considerați fondatori.
Calitatea de fondator al unei societăți comerciale este supusă unor reguli și anume: cel în cauză nu trebuie să se afle în vreo stare de incompatibilitate prevăzută de Legea 31/1990, republicată, și de alte acte normative din domeniu. În acest sens art.6 alin. 2 din lege prevede că: Nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înșelaciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, pentru infractiunile prevazute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, cu modificările și completarile ulterioare, pentru infracțiunile prevazute de art. 143-145 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței sau pentru cele prevazute de prezenta lege, cu modificările și completările ulterioare.
La constituirea unei societăți cu răspundere limitată unipersonală pot participa de asemenea asociațiile și fundațiile, societățile agricole, partidele politice, cultele, în cazul în care obiectul acestei societăți corespunde scopului persoanei juridice, în calitate de persoană juridică cu capacitate deplină și proprietate de bunuri din domeniul privat pot deveni asociați unici ai societăților cu răspundere limitată în condițiile legii.
Art. 14 din Legea 31/1990 dispune că: O persoană fizică sau o persoană juridică nu poate fi asociat unic decât într-o singură societate cu răspundere limitată. De asemenea, o societate cu răspundere limitată nu poate avea ca asociat unic o altă societate cu răspundere limitată, alcatuită dintr-o singură persoană .
Consimțământul este actul de voință al asociatului unic de a desfășura o activitate comercială cu obiectivul de a obține profit. Această voința a asociatului unic trebuie să fie conștientă și liber exprimată, cu rolul de a se produce efecte juridice și să nu fie afectată de vreun viciu de consimțământ(eroare, violență, dol.).
Cauza actului constitutiv este obiectivul urmărit de asociatul unic și anume de a obține beneficii.
Aceasta trebuie sa fie legală și morală, adică să nu încalce legea, ordinea publică și bunele moravuri.
Obiectul actului constitutiv reprezintă activitatea, faptele de comerț pe care le va face societatea comercială.
În actul constitutiv, obiectul de activitate al societății trebuie să fie exprimat folosind Codificarea Activităților din Economia Națională (codul CAEN), reglementată de H.G. nr. 656/1997, actualizată. Obiectul de activitate trebuie să fie licit și să nu fie contrar ordinii publice și bunelor moravuri. Există anumite activități care nu pot forma obiectul de activitate al unei societăți comerciale (H.G. nr.1323/1990). Pentru anumite activități, pot fi necesare autorizații administrative. Alte activități, deși pot fi cuprinse în obiectul de activitate, nu pot fi desfășurate fără obținerea unor licențe corespunzătoare. În sens juridic, prin obiectul actului constitutiv se înțeleg, ca în cazul obiectului oricărui act juridic, prestațiile la care se obligă părțile.
III.2.2.Condiții de formă
Actul constitutiv al societății comerciale este un contract care este supus reglementărilor de formă a contractelor, conform Noului Cod Civil.
Forma cerută pentru validitatea actului juridic este acea condiție specială și esențială care presupune îndeplinirea unor formalități prevazute de lege, în absența cărora actul nu ar putea lua nastere în mod valabil.
În general, actul constitutiv al societății comerciale, nefiind supus obligativității încheierii în formă autentică, se încheie în mod valabil printr-un înscris sub semnătură privată, conform principiului consensualismului.
Conform Legii nr. 31/1990, republicată și actualizată, condiția de formă este încheierea actului în formă scrisă, fie cu dare de dată certă, fie în formă autentică.
Potrivit art. 5 din legea 31/1990, republicată și actualizată, actul constitutiv se încheie sub semnătură privată. Când obține forma înscrisului sub semnătură privată, actul constitutiv dobândește dată certă prin depunerea la Registrul comerțului.
Din dispozițiile legii se trage concluzia că principiul care stă la baza formei actelor constitutive este acela al înscrisului sub semnătură privată.
Există anumite situații în care legea prevede forma autentică a actului constitutiv și anume atunci când printre bunurile aduse ca aport la capitalul social se află un imobil.
III.3. Clauzele actului constitutiv
Datorită importanței pe care o are societatea comercială în sfera raporturilor juridice, Legea 31/1990, republicată și actualizată, reglememtează clauzele pe care trebuie să le includă actul constitutiv. Aceste clauze sunt: clauze de identificarea a părților, clauze privind identificarea viitoarei societăți, clauze privind caracteristicile societății, clauze privind conducerea și administrarea societății, clauze privind drepturile și obligațiile asociatului și clauze privind lichidarea și dizolvarea societății.
Actul constitutiv al societății cu răspundere limitată și implicit al societății cu răspundere limtată unipesonală, trebuie să prevadă mențiunile cerute de art. 7 din Legea 31/1990, republicată și actualizată. Aceste clauze privesc identificarea părților, individualizarea societății, caracteristicile societății, conducerea și gestiunea societății, drepturile și obligațiile asociatului, dizolvarea și lichidarea societății.
Clauzele de identificare a părților în cazul societății cu răspundere limitată unipersonală se referă la datele de identificare ale asociatului care poate fi atât persoană fizică cât și pesoană juridică. Astfel, pentru persoanele fizice, actul constitutiv trebuie să prevadă: numele și prenumele, codul numeric personal și, dacă este cazul, echivalentul acestuia, potrivit legislației naționale aplicabile, locul și data nașterii, domiciliul și cetățenia. Pentru persoanele juridice actul constitutiv trebuie să cuprindă: denumirea, sediul, naționalitatea, numărul de înregistrare în Registrul comerțului sau codul unic de înregistrare, potrivit legii naționale aplicabile.
Clauzele privind identificarea viitoarei societăți cuprind: denumirea, forma juridică și sediul societății.
Denumirea societății se stabilește liber, de către asociatul unic, cu condiția de a nu aduce prejudicii drepturilor unei alte societăți. Legea nr. 26/1990, republicată, la art. 33 prevede că firma unei societăți cu răspundere limită, care se aplică și societății cu răspundere limitată unipersonală, se compune dintr-o denumire proprie, la care se poate adăuga, opțional, numele asociatului unic și va fi însoțită de mențiunea scrisă în întregime „Societate cu Răspundere Limitată” sau „S.R.L.” Denumirea societății, sub care funcționează, împreună cu capitalul social al acesteia, trebuie să apară pe toate actele și documentele destinate terților.
Forma juridică a societății, potrivit art.3 din legea 31/1990, republicată și actualizată, este aleasă de catre asociați în funcție de interesele acestora. Potrivit Legii 31/1990, republicată, societatea comercială în care există un singur asociat, forma juridică nu poate fi decât „societate cu răspundere limitată”.
Sediul social reprezintă punctul unde este localizată societatea. Stabilirea sediului social al societății este o cerință obligatorie, având în vedere că localizarea trebuie înscrisă neapărat în actul constitutiv, dar ea este importantă mai ales prin urmările pe care le implică, atât pe plan procedural -identificarea tribunalului competent pentru a rezolva litigiile privind societatea și locul unde trebuie îndeplinite formalitățile legale de publicitate, cât și prin referirea la regulile de drept internațional privat -stabilirea legii aplicabile și a naționalității societății. Sediul social al societății trebuie să fie într-un imobil apt pentru a servi unei astfel de destinații. Stabilirea sediului societății este prevăzut în dispozițiile art. 17 alin. 4 din Legea 31/1990. Dacă se înființează odată cu societatea și sedii secundare prevăzute la art.7 și 8 din Legea societăților comerciale, acestea trebuie menționate în actul constitutiv. Dacă în momentul constituirii nu se înființează sedii secundare, atunci în actul constitutiv trebuie specificate condițiile pentru înființarea lor ulterioară, dacă se are în vedere acest lucru.
Clauzele privind caracteristicile societății se referă la obiectul de activitate, durata societății și capitalul social.
Obiectul de activitate al societății rezidă în operațiunile comerciale pe care societatea ce urmează a fi înființează își propune să le exercite. Obiectul de activitate trebuie să fie ca pentru oricare altă societate legal și posibil, societatea cu răspundere limitată unipersonală prezentând însușirea de a se preta la orice tip de activitate comercială. Obiectul de activitate al societății trebuie să aibă caracter bine stabilit. Actul constitutiv al societății trebuie să determine cu deosebită precizie activitățile ce urmează a fi desfășurate în timpul funcționării societății, evitându-se formulările generale și ambiguitatea. Stabilirea obiectului de activitate al societății este impuns de lege, cu precizarea domeniului și activității principale prin menționarea activităților, cu respectarea Nomenclatorului de clasificare a activitaților din economia națională-CAEN.
Durata societății cu răspundere limitată unipersonală nu prezintă nicio particularitate. Ea trebuie precizată în actul constitutiv și va putea fi determinată sau nedeterminată. Consecința principală a stabilirii unei durate determinate a societății este aceea că la sfârșitul duratei stabilite se dizolvă și se lichidează conform legii.
Capitalul social trebuie precizat în actul constitutiv al societății cu răspundere limitată unipersonală, potrivit art. 7 din Legea 31/1990 cu mentionarea aportului asociatului unic, în numerar sau în natură, valoarea aportului în natură și modul evaluării. În capitatul social se cuprind pe lângă aporturile de capital(capitalul social) și primele legate de capital, diferențele de reevaluare, rezervele și alte fonduri proprii, beneficiile nerepartizate raportate din anii precedenți, subvențiile pentru investițiiți și provizioanele reglementate. La stabilirea capitalului social asociaul unic trebuie să țină cont de plafonul minim de 200 lei care se împarte în parți sociale. Valoarea minimă a unei părți sociale este de 10 lei. În societatea cu răspundere limitată unipersonală toate părțile sociale apartin asociatului unic, care are toate drepturile și obligațiile ce revin, potrivit legii, adunării generale a asociaților(A.G.A.). Părțile sociale sunt indivizibile și nu constituie titluri negociabile. La societatea care se înființează de către un asociat unic, valoarea aportului în natură va fi stabilită pe baza unei expertize de specialitate.
Clauzele privind conducerea și administrarea societății cu răspundere limitată unipersonală trebuie să prevadă dacă asociatul unic va reprezenta si va administra el însuși societatea sau dacă va numi unul sau mai mulți administratori. De asemenea clauzele privind conducere și administrarea societății trebuie să prevadă puterile ce le-au fost conferite administratorilor și datele de identificare ale acestora.
Societate cu răspundere limitată unipersonală având un singur asociat, acesta va desemna administratorii societății sau poate fi el însuși administrator.. El poate desemna unul sau mai mulți administratori prin actul constitutiv al societății la înființarea acesteia. În ceea ce privește cenzorii, Societatea cu răspundere limitată unipersonală nu are obligația de a numi cenzori. Totuși, în lipsa cenzorilor, asociatul unic poate exercita dreptul de control asupra exercițiului financiar al societății, cu condiția ca acesta să nu fie și administratorul societății.
Penru o supraveghere mai bună a situației financiare a societății, asociatul unic poate ccontracta un audit financiar, atunci când acesta nu este obligatoriu prin lege.
Clauzele privind drepturile și obligațiile asociatului stabilesc atribuțiile asociatului unic. Principala obligație a asociatului unic se referă la vărsarea aportlui la care s-a obligat.
Art. 13 din Legea societăților comerciale stipuleaza că asociatul unic al unui S.R.L. are toate drepturile și obligațiile ce revin adunarii generale a asociaților. Toate deciziile cu privire la activitatea și organizarea Societății vor fi adoptate prin decizia Asociatului unic, care reprezintă hotărârea Societății.
Printre alte prerogative, Asociatul unic are următoarele atribuții:
Aprobarea bilanțului anual și a bugetului;
Stabilirea profitului și a pierderilor Societății, precum și repartizarea profitului;
Înstrăinarea mijloacelor fixe, parțial sau în totalitate;
Majorarea sau reducerea capitalului social;
Dizolvarea și lichidarea Societății;
Modificarea Actului Constitutiv al Societății.
Clauzele privind lichidarea și dizolvarea societății din actul constitutiv trebuie să pevadă modul de dizolvare și lichidare al societății. În lipsa stipulației în actul constitutiv, dizolvarea și divizarea societății se va realiza potrivit reglementărilor din Legea 31/1990 art. 229. Dizolvarea societății nu este urmată obligatoriu de lichidare, în cazul Societății cu răspundere limitată unipersonală.
III.4.Etapele și actele necesare constituirii
Înființarea unei societăți cu răspundere limitată este mult mai usoară în ultimul timp datorită schimbărilor legislative și de administrație realizate în ultima perioadă. Trebuie să se acorde o atenție deosebită tuturor aspectelor legate de înființarea societății deoarece eventualele greșeli de la deschiderea firmei pot influența activitatea ulterioară a societății.
Etapele înființării societății cu răspundere limitată unipersonală sunt:
Constituirea dosarului de înființare;
Depunerea dosarului la Registrul Comerțului;
Ședința de soluționare a dosarului;
Ridicarea actelor firmei.
III.4.1.Constituirea dosarului de înființare
Etapa constituirii dosarului cuprinde obținerea actelor necesare pentru înființarea societății. Actele pe care trebuie să la cuprindă dosarul sunt următoarele:
Copia după BI/CI/Pașaport al asociatultui;
Copia după BI/CI/Pașaport al administratorului sau administratorilor;
Copia după Contractul de spațiu pentru locația în care se va afla sediul social, cu datele de identificare ale proprietarilor, și, dacă este cazul, al spațiului unde va fi sediile secundare;
Avizele eliberate de diferite instituții în funcție de obiectul de activitate al viitoarei societăți;
Rezervarea de denumire a societății la Registrul Comerțului se realizează la nivel național înainte de întocmirea actului constitutiv. Denumirea firmei trebuie să fie conform Ordinul MJ 2594/C/2008. Trebuie facută și rezervarea de emblemei societății, emblema nefiind obligatorie. La Oficiul Registrului comerțului se completează, de către asociat sau împuternicit, un formular de verificare a disponibilității și de rezervare a denumirii societății, în care se vor trece 3 variante de denumiri a noii societăți, în ordinea preferințelor.Dacă există și o emblemă, se va completa și un formular de rezervare a emblemei, care trebuie însoțit de reprezentarea grafică a emblemei în 10 exemplare cu dimensiunea de 5-6 cm. Dovezile de rezervare a denumirii și emblemei se eliberează în două zile de la depunerea cererilor.
Actul constitutiv, actul de bază al societății, trebuie să conțină legile după care va funcționa viitoarea societate. Redactarea actului constitutiv se poate face personal de către asociat, ori la avocat sau notar. Actul constitutiv trebuie semnat direct de către asociat sau prin împuternicit cu procură specială autentică. În cazul în care se aduce aport în natură la capitalul social, actul constitutiv trebuie autentificat la notar.
Declarațiiile pe proprie răspundere ale asociatului unic și ale administratorilor, se va da în fata unui avocat sau notar, conform cărora persoanele respective îndeplinesc condițiile impuse de lege pentru a îndeplini funcția de asociat unic, respectiv administrator și declarația de acceptarea a mandatului de administrator;
Specimenul de semnătură al viitorului administrator se va da în fața sefului de serviciu al Registrului Comerțului sau notarului;
Dovada depunerii capitalului social la bancă se face prin chitanța emisă de către bancă pentru banii depuși sau extract de cont. Capitalul social nu trebuie sa fie mai mic de 200 lei și se depune la bancă într-un cont special de „capital social”. Pentru a depune capitalul social la bancă trebuie prezentată o copie a actului constitutiv, o copie după rezervarea de denumire și o copie după actul de identitatea al asociatului. În cazul în care există aport în natură la capitalul social, la dosar se depune “Raportul de evaluare a bunului”, întocmit de către un expert, precum și dovada proprietății bunului evaluat;
Acordul asociației de proprietari sau locatari atât pentru sediul social, cât și pentru sediile secundare, dacă locațiile sunt separate și dacă este cazul;
Cererea de înregistrare a firmei la Registrul Comerțului;
Anexa nr.1 referitoare la înregistrarea fiscală;
Declarația pentru obținerea autorizațiilor;
Anexa nr. 2 referitoare la investitia străină;
Cerere de înregistrarea a documentului care atestă dreptul de folosință asupra spațiului cu destinație de sediu social.
Documentele trebuie să îndeplinească criterii stricte de conținut și de formă, în caz contrar ajungându-se la amânarea sau respingerea dosarului.
III.4.2.Depunerea dosarului la Registrul Comerțului
Etapa depunerii actelor la Registrul Comerțului cuprinde:
Prezentarea dosarului la referent;
Corectarea eventualelor greșeli;
Depunerea dosarului, primirea foii de calcul și achitarea taxelor de Registru menționate;
Depunerea foii de calcul și a chitanțelor la registratură și primirea bonului de înregistrare.
Solicitarea efectuarii înregistrarii în Registrul Comerțului se face la biroul unic din cadrul oficiului registrului comerțului de pe lânga Tribunalul în a cărui circumscripție va avea sediul societatea, de către asociatul unic, administratori sau de reprezentanții acestora, precum și de orice persoană interesată, în condițiile legii.
III.4.3.Ședința de soluționare a dosarului
Prin derogare de la prevederile Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de la prevederile celorlalte acte normative incidente, competența de soluționare a cererilor de înregistrare în registrul comerțului și, după caz, a altor cereri aflate în competența de soluționare a judecătorului delegat aparține, până la reglementarea activității de înregistrare în registrul comerțului efectuată de registratori comerciali, directorului oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal și/sau persoanei ori persoanelor desemnate de către directorul general al Oficiului Național al Registrului Comerțului.
Dacă sunt întrunite condițiile legale de înregistrare, persoana abilitată va admite cererea, va autoriza constituirea societății și va dispune înregistrarea societății în Registrul comerțului în termen de 24 ore de la data pronunțării încheierii persoanei abilitate prin care se autorizează înregistrarea sociețății comerciale.
In cazul în care persoana desemnată să soluționeze dosarul constată că nu sunt îndeplinite cerințele legale respinge cererea de înregistrare a societății. După remedierea neregularităților asociatul poate depune o nouă cerere de înregistrare. La încheierea persoanei desemnate să soluționeze dosarul se poate face recurs in termen de 15 zile de la pronunțare, de către părți și din momentul publicării încheierii în “Monitorul Oficial al României”, partea a IV-a, de către orice persoană interesată.
Înregistrarea societății în Registrul comerțului reprezintă momentul de la care aceasta devine persoană juridică.
III.4.4.Ridicarea actelor firmei
Termenul în care se desfășoară procedura de la Registrul Comerțului este prevăzută de lege și este de 3 zile lucrătoare. După încheiere persoanei desemnate, Oficiul Registrului comerțului transmite datele din cererea de înregistrare, către Ministerul Finanțelor Publice, iar acesta atribuie, în termen de maxim 24 de ore, codul unic de înregistrare. Prin prezentarea bonului de înregistrare se ridică actele noii societăți și anume: certificatul de înregistrare al firmei, rezoluția ONRC și certificatul constatator.
După finalizarea înființării și înregistrării societății, trebuie avute în vedere câteva aspecte necesare funcționării societății, și anume: realizarea unei ștampile a firmei, deschiderea contului bancar, declarația de înregistrare fiscală care trebuie depusă în termen de 30 zile de la înființarea societății la Administrația financiară și obținerea de avize și autorizații suplimentare de functionare, în funcție de obiectul de activitate, fără de care societatea nu își poate desfășura activitatea comercială.
CAPITOLUL IV
ORGANELE SOCIETĂȚII CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ UNIPERSONALĂ
IV.1.Organele de conducere
Ca orice persoană juridică societatea comercială nu are o existență organică și, deci, nici o voință naturală, ca atare, voința societății se manifestă prin organele sale
Societatea cu răspundere limitată unipersonală, ca orice persoană juridică,
își manifestă voința prin organele sale, care sunt: de conducere, de administrare și se control.
În cadrul societății cu răspundere limitată cu mai mulți asociați conducerea societății este asigurată Adunarea Generală a Asociaților (A.G.A.).
Asociatul unic exercită toate drepturile și obligațiile care revin Adunării Generale a Asociaților, portivit legii. Asociatul unic are putere de decizie absolută în cadrul societății, cu respectarea reglementărilor legale, în funcție de domeniul în care îți desfășoară activitatea.
Drepturile și obligațiile asociatului unic sunt următoarele:
Conform art.13, alin. 1 din Legea societăților comerciale asociatul unic are toate obligațiile și drepturile ce Adunarea Generală a Asociaților;
Asociatul unic are dreptul și obligația să aprobe și să verifice situația financiară anuală a firmei;
Asociatul unic are dreptul să stabilească modalitatea prin care se repartizează profitul net;
Asociatul unic are obligația să depună situația financiară a firmei la oficiul Registrului Comerțului în termen de 15 zile de la dată aprobării. În situația în care cifra de afaceri a societății nu depășește 10 milioane de lei, anunțul privind depunerea situației financiare va fi publicat pe site-ul web al Oficiului Național al Registrului Comerțului. Însă, în cazul în care cifra de afaceri a firmei depășește sumă menționată anterior, anunțul respectiv va fi publicat în Partea a IV-a a Monitorului Oficial, o operațiune finanțată de societatea comercială;
Asociatul unic are obligația să desemneze administratorii firmei. Asociatul unic prin decizia scrisă și înregistrată la oficiul Registrului Comerțului sau prin Actul Constitutiv întocmit anterior înmatriculării societății, poate desemnă un singur sau un grup de administratori. De asemenea, asociatul unic are dreptul să revoce administratorii din cauza unor abateri de la regulile interne. În cazul unor situații mai grave asociatul unic poate solicita urmărirea administratorilor;
Asociatul unic are dreptul să desemneze cenzorii firmei. Însă, potrivit legislației în vigoare societatea cu răspundere limitată unipersonală nu are obligația să aibă cenzori. Obligația se referă la firmele care au mai mult de 15 asociați;
Asociatul unic poate fi administratorul societății comerciale, însă, în acest caz nu-și va putea exercita dreptul de control asupra exercițiului financiar al firmei, potrivit art. 199, alin 5 din Legea societăților comerciale;
Asociatul unic poate contracta un audit financiar pentru a supraveghea situația financiară a societății comericiale, însă, nu este obligat să facă acest lucru;
Asociatul unic are dreptul să modifice Actul Constitutiv al firmei
Asociatul unic poate deține calitatea de salariat în cadrul S.R.L-ului, potrivit art. 196.1 alin.3 din Legea nr. 31/1990, republicată și actualizată.
Potrivit prevederilor din Legea societăților comerciale, art.15, în cazul unei societăți cu răspundere limitată toate contractele se vor încheia în formă scrisă cu asociatul unic sub sancțiunea nulității absolute. Mai mult, asociatul unic va trebui să consemneze în scris orice hotărâre adoptată.
IV.2.Organele de administrare
Potrivit art.197 al. 1 din Legea nr.31/1990, republicată și actualizată, societatea cu răspundere limitată este administrată de unul sau mai mulți administratori, asociați sau neasociați, numiți prin actul constitutiv sau de adunarea generală.
Societatea cu răspundere limitată unipersonală își exercită administrația prin asociatul unic, dacă el are și calitatea de administrator, sau prin administratorii desemnați de acesta.
În societatea cu răspundere limitată unipersonală, numirea și revocarea administratorilor constituie o prerogativă a asociatului unic. Inițial, aceștia sunt desemnați prin actul constitutiv.
Desemnarea administratorului se face prin aprecierea calităților personale de bun organizator, de bun comerciant, uneori chiar și subiectivă, alteori, desemnarea administratorului se face după o apreciere obiectivă care poate rezulta ca urmare a unui concurs de aptitudini manageriale. Dacă administratorul nu corespunde exigențelor asociatului unic, acesta îl pot revoca fără nici o explicație.
Administratorii pot face toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății, afară de restricțiile aratate în actul constitutiv.
Ei sunt obligați să ia parte la toate adunările societății, la consiliile de administrație și la organele de conducere similare acestora.
Conform prevederilor legale din Legea societăților comerciale nr.31/1990 republicată și actualizată, administratorii au următoarele obligații:
să preia și să păstreze toate actele oficiale privind înființarea firmei;
să îndeplinească și să monitorizeze operațiunile juridice legate de înființarea firmei;
să administreze operațiunile legale de încadrare în muncă a tuturor angajaților (fișa de protecție și PSI, medicină muncii etc.);
să depună semnăturile (semnătura asociatului/ administratorului) la oficiul Registrului Comerțului. Semnătura în registru poate fi înlocuită de semnătura legalizată de un notar public;
să verifice vărsămintele datorate de asociat firmei;
să administreze procedurile juridice legate de realizarea obiectului de activitate al societății comerciale;
să stabilească și să verifice programul de lucru;
să gestioneze bunurile societății comerciale și să verifica stocurile firmei;
să țină și să verifice registrele solicitate de autoritățile competente conform legislației contabile;
să participe la ședințele organizate de fondatorul firmei;
să îndeplinească toate angajamentele prestabilite în Actul Constitutiv al firmei;
să îndeplinească toate îndatoririle prestabilite de prevederile legislative;
să realizeze deciziile asociatului unic al firmei;
să realizeze bilanțul firmei precum și contul de beneficii și pierderi al societății.
Administratorii au obligația să asigura achitarea dividendelor și repartizarea beneficiilor în conformitate cu legislația în vigoare.
Drepturile unui administrator sunt următoarele:
dreptul de a semna documentele oficiale în numele firmei. Administratorul are dreptul să semneze diferite documente fără formalități prealabile. În situații de urgență aprobarea asociatului unic al firmei se poate obține ulterior. Persoanele care refuză să respecte aceste formalități pot fi sancționate cu amenzi;
dreptul de a reprezenta societatea comercială în diferite situații. Administratorii trebuie să acorde atenție specială interdicției de transmitere a drepturilor de reprezentare. În cazul în care administratorul va transmite acest drept unui alt delegat fără acordul asociatului unic al firmei, administratorul va răspunde de eventualele daune sau pagube;
dreptul de administrare a formalităților legale pentru a putea realiza obiectul de activitate al firmei. Potrivit prevederilor legislative în vigoare administratorul poate participa la ședințele ținute de fondatorul societății comerciale. În funcție de scopul ședinței generale administratorul poate să-și exercite dreptul de administrare extraordinară (în cazul în care discuția vizează interesele administratorului și ale societății) respectiv dreptul de administrare ordinară (când discuțiile vizează realizarea obiectului de activitate al firmei).
IV.3.Organele de control
Buna funcționare a unei societăți comerciale implică necesitatea asigurării unui control asupra actelor și operațiunilor administratorilor. Acest control de gestiune se realizează conform legii române, pe două trepte: de către fiecare asociat în parte și de către cenzori.
Societatea cu răspundere limitată cu asociat unic nu are obligația de a numi cenzori. Acestă obligație există numai pentru Societatea cu răspundere limitată care are peste 15 asociați. Totusi, în lipsa cenzorilor, asociatul unic poate exercita dreptul de control asupra exercițiului financiar al societății, cu condiția de a nu fi și administratorul acelei societăți. Pentru o supraveghere mai buna a situației financiare a Societății cu răspundere limitată unipersonală, asociatul unic are posibilitatea de a contracta un audit financiar, atunci când acesta nu este obligatoriu prin lege.
IV.4. Situațiile financiare anuale
Conform prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial partea I nr.454 din 15.01.2008, cu modificările și completările ulterioare, societățile comerciale au obligația să întocmească situații finaciare anuale .
Consiliul de administrație, respectiv directoratul, trebuie să prezinte asociatului unic, situația financiară anuală pentru exercițiul financiar precedent, însotiță de raportul lor și de documentele justificative. Asociatul unic trebuie să aprobe situația financiară anuală a societății și să stabilească reparizarea profitului net.
Pentru o supraveghere mai bună a situației financiare a societății cu răspundere limitată unipersonală, asociatul unic are posibilitatea de a contracta un audit financiar, atunci când acesta nu este obligatoriu prin lege.
Situațiile financiare anuale ale societăților comerciale vor fi verificate sau auditate, potrivit legii. Din profitul societății se va prelua, în fiecare an, cel puțin 5% pentru formarea fondului de rezervă, până ce acesta va atinge minimum a cincea parte din capitalul social. Dacă fondul de rezervă, după constituire, s-a micșorat din orice cauză, va fi completat.
Fondatorul va participa la profit, dacă acest lucru este prevăzut în actul constitutiv ori, în lipsa unor asemenea prevederi, participarea a fost aprobat de asociatul unic. În toate cazurile, condițiile participării se vor stabili de asociatul unic, pentru fiecare exercițiu financiar.
În condițiile prevăzute de Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, consiliul de administrație, respectiv directoratul, este obligat să depună la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, în format hârtie și în format electronic sau numai în formă electronică, avand atașată o semnatură electronică extinsă, situațiile financiare anuale, raportul lor, raportul asociatului unic sau raportul auditorilor financiari, după caz.
Consiliul de administrație, respectiv directoratul societății-mamă, definită astfel de reglementările contabile aplicabile, este obligat să depună la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice copii ale situațiilor financiare anuale consolidate.
Situația financiară anuală a societății va fi depusă la Registrul comerțului în termen de 15 zile de la data aprobării.
Societățile comerciale care au o cifră anuală de afaceri de peste 10 milioane lei au obligația de a publica în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, un anunț, pe cheltuiala societății, care confirmă depunerea situației financiare. Pentru societățile comerciale a căror cifră anuală de afaceri nu depășește 10 milioane lei, anunțul va fi publicat, gratuit, pe pagina de internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului.
Aprobarea situațiilor financiare anuale de către asociatul unic, nu împiedică exercitarea acțiunii de răspundere, în conformitate cu legea societăților comerciale.
CAPITOLUL V
DIZOLVAREA ȘI LICHIDAREA SOCIETĂȚII CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ UNIPERSONALĂ
V.1.Dizolvarea
O societate comercială dispare ca entitate economică, socială și juridică o dată cu dizolvarea și lichidarea ei.
Societatea cu răspundere limitată se dizolvă și se lichidează potrivit regulilor generale referitoare la dizolvarea și lichidarea societăților comerciale și regulilor speciale prevăzute de lege pentru această formă de societate
Încetarea existenței unei societății comerciale se realizează printr-un proces care cuprinde mai multe operațiuni care trebuie îndeplinite în condițiile legii.
Dizolvarea societății reprezintă acele operațiuni care declanșează acest proces și asigură premisele lichidării patrimoniului social. Aceste operațiuni se referă la decizia de dizolvare a societății și aducerea ei la cunoștința celor interesați.
Persoana juridică încetează, după caz, prin constatarea ori declararea nulității, prin fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desființare, ori printr-un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege.
Ca și modalitate de încetare a persoanei juridice, printre enumerările formulate în articolul 244 din Noul Cod Civil, regăsim și dizolvarea, a cărei definiție expresă nu o vom întâlni reglementată într-un act normativ, doctrina fiind aceea care a încercat să ofere o definiție a acestei etape din cadrul procesului de încetare a persoanei juridice.
Potrivit art.245 din NCC, persoanele juridice de drept privat se dizolvă:
a) dacă termenul pentru care au fost constituite s-a împlinit;
b) dacă scopul a fost realizat ori nu mai poate fi îndeplinit;
c) dacă scopul pe care îl urmăresc sau mijloacele întrebuințate pentru
realizarea acestuia au devenit contrare legii sau ordinii publice, ori dacă ele
urmăresc un alt scop decât cel declarat;
d) prin hotărârea organelor competente ale acestora;
e) prin orice alt mod prevăzut de lege, actul de constituire sau statut.
Acest ultim punct trebuie pus în acord cu dispozitiile art. 227 și 237 din Legea nr.31/1990, republicată, privind societățile comerciale.
Societatea cu răspundere limitată se mai dizolvă dacă datorită falimentului, incapacității, excluderii, retragerii sau decesului unuia dintre asociați, numărul acestora s-a redus la unul singur. Această cauză de dizolvare nu se va aplică dacă asociatul rămas hotărăște continuarea existenței societății ca societate cu asociat unic sau dacă în actul constitutiv se prevede clauza de continuare cu moștenitorii.
Cauzele generale prevăzute de lege pentru societatea cu răspundere limitată se aplică, în mod corespunzător și societății cu răspundere limitată cu asociat unic.
Cu privire la societatea cu răspundere limitată cu asociat unic , legea reglementează un caz special de dizolvare. Această societate se dizolvă dacă au fost încălcate condițiile perevăzute de art.14 alin.1 și 2 din Legea 31/1990, republicată.
Încălcarea acestor doua prevederi dă dreptul Ministerului Finantelor sau oricarei alte persoane interesate să solicite dizolvarea pe cale judecatoareasca a unei societăți constituită în felul acesta.
Societatea cu răspundere limitată cu asociat unic se dizolvă prin:
trecerea timpului stabilit pentru durata societății -acest motiv de dizolvare apare în momentul în care asociatul unic, prin actul constitutiv, a stabilit durata societății. Prin trecerea timpului stabilit pentru durata societății, dizolvarea operează de drept și fără a fi necesare formele publicitare întrucât acestea au fost realizate la constituirea societății și se prezumă cunoscute terților. În consecință se va trece direct la procedura de lichidare a societății comerciale;
imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societății sau realizarea acestuia
declararea nulității societății –declararea nulității societății rezultă pe baza hotărârii pronunțate de instanța de judecată prin care se constată nerespectarea condițiilor de fond și de formă impuse de lege privind înființarea societăților comerciale;
decizia asociatului unic –deoarece constituirea societății are la bază voința asociatului unic, înfăptuită prin actul constitutiv, tot asociatul unic poate decide și dizolvarea societății;
dizolvarea pe cale judecătorească -prin încălcarea prevederilor Legii 31/1990, republicată, art.14, alin. 1 și 2;
falimentul societății –în cazul falimentului, dizolvarea societății se pronunță de tribunalul competent pentru procedura falimentului.
Falimentul societăților comerciale este reglementat special de legea 85/2006. Procedura falimentului se declanșează în situațiile de insolvență (imposiblitatea societății de a-și onora obligațiile).Procedura se declanșează la cererea creditorilor dar și a debitorului. În cazul în care societatea este declarată în faliment procedura va conduce la lichidarea și radiearea societății.
alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societății.
În cazul dizolvării societății înainte de expirarea termenului fixat pentru durata sa, dizolvarea produce consecințe față de terți numai după trecerea uni termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
Finalizarea etapei referitoare la dizolvare, permite intrarea în etapa de lichidare și ulterior radierea firmei din evidentele Oficiului Registrului comerțului.
Asociatul unic al societății cu răspundere limitată unipersonală poate decide dizolvare concomitent cu lichidarea societății, fară lichidator, conform art.235 din Legea 31/1990 republicată și actualizată.
V.2.Lichidarea
Legea 31/1990, republicată si actualizată, reglementează procedura de lichidare societăților comerciale în titlul VII, art. 252 – 270.
Dupa analiza cauzelor care pot conduce la dizolvarea societății putem vorbi despre o lichidare voluntară sau de o lichidare forțată (judiciară).
Lichidarea voluntară pentru Societatea cu răspundere unipersonală, se face pe baza deciziei asociatului unic. Lichidarea voluntară revine în sarcina vechilor administratori, care, în continuare, se ocupă de administrarea societății. Potrivit legii în cazul Societății cu răspundere limitată unipersonală, nu este obligatorie numirea unui lichidator, toate bunurile societății intrând in posesia asociatului unic.
Lichidarea judiciară are la bază hotărârea tribunalului. Administrarea bunurilor din patrimoniul societății este preluată de judecătorul sindic, numit de tribunal. În cazul lichidarii judiciare, judecatorul sindic numeste un lichidator, care este o persoana din afara societății. Lichidarea judiciară este o lichidare imediată. Bunurile societății se vând direct sau prin licitație cât mai rapid și avantajos. Activele sunt evaluate la valori lichidative, care de regulă, date fiind condițiile în care se realizează, sunt mai mici decât prețurile de vânzare în condiții normale.
Lichidarea judiciară este o lichidare pronuntată printr-o decizie judecatorească care se efectuează potrivit prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei. În art. 2 din Legea nr. 85/2006 se precizeaza ca scopul prezentei legi este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolventa. Scopul Legii 85/2006, este asigurarea cadrului legal necesar desfasurarii reorganizarii judiciare sau a falimentului agentului economic aflat în dificultate, pentru a plati creditorii acestuia.
Ca urmare a lichidarii societății, fie prin metoda lichidarii voluntare sau judiciare, ultima etapă care conduce la dispariția societății este radierea din Registrul Comertului.
CONCLUZII
Prin expunerea principalelor aspecte juridice privind societatea comercială cu răspundere limitată unipersonală, pe baza planului de prezentare, am urmărit să pun în evidență principalele reglementări în legătură cu forma societății comerciale cea mai accesibilă unor mici întreprinzători, care cu capitaluri mai modeste doresc să pornească o afacere din care să poată să obțină un profit necesar pentru întreținerea acestora și a familiilor lor, iar dacă este posibil, să poată să realizeze o întreprindere de mai mare anvergură, în care să poată să angajeze și forță de muncă salariată.
Forma aceasta de societate se potrivește atât pentru activități comerciale, cât și pentru activități în domeniul producției de bunuri materiale, a unor servicii către populație, precum și pentru executarea de lucrări.
Important pentru alegerea acestei forme de societate este posibilitatea unei singure persoane care dispune de un anumit capital să își organizeze afacerea propusă fără asociere cu alte persoane.
În vederea intrării într-o astfel de activitate, se impune însă pentru asociatul unic să se inițieze, în primul rând, în studierea legislației privind societățile comerciale, în general și a societăților comerciale cu răspundere limitată unipersonală în special.
Având în vedere faptul că legislația în acest domeniu juridic este supusă permanent unor modificări prin care se urmărește de către legiuitor adaptarea organizării și funcționării societății, la cerințele pe care le impune viața practică, este necesar a se urmări orice modificare care intervine în legătură cu activitățile întreprinse de către societate, precum și punerea lor în aplicare, așa cum prevăd dispozițiile cuprinse în actele normative respective.
În realizarea acestei cerințe, urmează ca cei implicați în organizarea activității desfășurate de societatea pe care o conduc, trebuie să își întocmească o evidență clară privitoare la diferitele acte normative abrogate și a celor care conțin dispoziții noi față de cele vechi.
Lucrul acesta este important pentru faptul că atunci când nu se va respectă o dispoziție legală privind activitatea societății, pot apărea cazuri în care cel vinovat de nerespectarea legii este susceptibil de sancțiunile prevăzute de lege, adesea foarte aspre și în cazuri grave, putându-se ajunge chiar și la falimentul firmei.
O preocupare deosebită a asociatului unic al unei societăți cu răspundere limitată trebuie să fie aceea a administrării corecte a societății respective.
Atunci când urmează să angajeze personalul necesar diferitelor activități, trebuie să știe că alegerea acestui personal trebuie să fie făcută cu multă atenție, spre a nu fi puși în situația în care activitatea acestora să ducă la pagube și la răspunderea celui care iau angajat.
Tot așa de important, este și măsura constituirii de garanții pentru persoanele angajate în funcția de administratori, garanții care să poată acoperi o parte din eventualele pagube pe care le-ar produce unității.
Ținând cont de toate aceste cerințe, există creat acel mediu propice necesar pentru desfășurarea oricărei activități sociale și în special activități în acest domeniu de activitate.
Bibliografie:
-Prof. Univ. Dr. Stanciu D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, Ediția a III-a, revizuită Conform noului Cod civil, editura Universul Juridic/București, 2012;
-Gh. Piperea, Drept comercial. Întreprinderea, editura C.H Beck, București, 2012;
-V. Nemeș, Drept comercial. Conform noului Cod Civil, editura Universul Juridic, București, 2012;
– Grigore Florescu, Drept comercial român, București, editura Fundației România de Mâine, 2002;
– Florescu Cristina, Bamberger Zaira, Societăti comerciale, editura fundației “România de mâine”, 2011;
-Cristina Florescu, Zaira Bamberger, Societăți comerciale: curs în tehnologie ID-IFR, Timișoara : Editura Fundației "România de Mâine", 2012;
-Lucian Săuleanu, Societăți comerciale.Studii, editura Universul Juridic, București, 2012
-Angheni Smaranda, Legislatia societăților comerciale, actualizat la 1 aprilie 2013, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2013;
-Bratiș M., Constituirea societății comerciale pe acțiuni, editura Hamangiu, București, 2008
-L. Filip, Drept comercial, editura Junimea, Iași, 2000;
-C. Tomulescu, Drept privat român, Tipografia Universității București, 1972;
-E. Carcei, Drept comercial roman, editura All Beck, București, 2000;
-Legea societăților comerciale nr. 31/1990 și legislație conexă, editura Universul Juridic, București, 2014;
-Alexandru Florescu, Cristian-Paul Lospa, Legea societăților comerciale adnotată, editura Rosetti Internațional, București, 2014.
Legislație:
-Legea 287/2009 privind Noul Cod Civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505/2011, aplicabil din 1 octombrie 2011, actualizat;
-Legea 31/1990 privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1066 din 17 noiembrie 2004, actualizată;
-Legea nr. 26/1990, privind Registrul comerțului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998 și actualizată;
-Legea contabilității nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial partea I nr.454 din 15.01.2008, cu modificările și completările ulterioare;
-Legea nr. 85 din 5 aprilie 2006 privind procedura insolvenței, actualizată.
Alte surse:
-http://legeaz.net;
-http://www.avocatnet.ro;
-http://avocatii-tai.ro;
-http://infiintarefirma.3zile.ro;
-http://legislatiamuncii.manager.ro;
-http://www.infiintarifirme.ro;
-http://www.co-legal.ro;
-http://dpsca.ro;
-http://www.avocatnet.ro;
-http://www.lichidarefirma.ro;
-http://www.realitatea.net;
-http://www.businesscover.ro;
-http://www.onrc.ro;
-http://avocata.wordpress.com;
-http://www.eurexpert.ro;
-http://www.legal-assistance.ro;
Bibliografie:
-Prof. Univ. Dr. Stanciu D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, Ediția a III-a, revizuită Conform noului Cod civil, editura Universul Juridic/București, 2012;
-Gh. Piperea, Drept comercial. Întreprinderea, editura C.H Beck, București, 2012;
-V. Nemeș, Drept comercial. Conform noului Cod Civil, editura Universul Juridic, București, 2012;
– Grigore Florescu, Drept comercial român, București, editura Fundației România de Mâine, 2002;
– Florescu Cristina, Bamberger Zaira, Societăti comerciale, editura fundației “România de mâine”, 2011;
-Cristina Florescu, Zaira Bamberger, Societăți comerciale: curs în tehnologie ID-IFR, Timișoara : Editura Fundației "România de Mâine", 2012;
-Lucian Săuleanu, Societăți comerciale.Studii, editura Universul Juridic, București, 2012
-Angheni Smaranda, Legislatia societăților comerciale, actualizat la 1 aprilie 2013, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2013;
-Bratiș M., Constituirea societății comerciale pe acțiuni, editura Hamangiu, București, 2008
-L. Filip, Drept comercial, editura Junimea, Iași, 2000;
-C. Tomulescu, Drept privat român, Tipografia Universității București, 1972;
-E. Carcei, Drept comercial roman, editura All Beck, București, 2000;
-Legea societăților comerciale nr. 31/1990 și legislație conexă, editura Universul Juridic, București, 2014;
-Alexandru Florescu, Cristian-Paul Lospa, Legea societăților comerciale adnotată, editura Rosetti Internațional, București, 2014.
Legislație:
-Legea 287/2009 privind Noul Cod Civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505/2011, aplicabil din 1 octombrie 2011, actualizat;
-Legea 31/1990 privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1066 din 17 noiembrie 2004, actualizată;
-Legea nr. 26/1990, privind Registrul comerțului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998 și actualizată;
-Legea contabilității nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial partea I nr.454 din 15.01.2008, cu modificările și completările ulterioare;
-Legea nr. 85 din 5 aprilie 2006 privind procedura insolvenței, actualizată.
Alte surse:
-http://legeaz.net;
-http://www.avocatnet.ro;
-http://avocatii-tai.ro;
-http://infiintarefirma.3zile.ro;
-http://legislatiamuncii.manager.ro;
-http://www.infiintarifirme.ro;
-http://www.co-legal.ro;
-http://dpsca.ro;
-http://www.avocatnet.ro;
-http://www.lichidarefirma.ro;
-http://www.realitatea.net;
-http://www.businesscover.ro;
-http://www.onrc.ro;
-http://avocata.wordpress.com;
-http://www.eurexpert.ro;
-http://www.legal-assistance.ro;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Societatea cu Raspundere Limitata Unipersonala (ID: 146809)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.