Societatea cu Raspundere Limitata. Studiu de Caz la S.c. Ketrac Impex S.r.l
CUPRINS
Argument …………………………………………………………………………………………………………. 3.
CAPITOLUL I. Societatea cu răspundere limitată. Caracteristici generale ……….4.
1.1. Caracteristicile societății cu răspundere limitată ………………………………….. 4.
1.2.Constituirea societății cu răspundere limitată………………………………………..7.
CAPITOLUL II. Funcționarea societății cu răspundere limitată ………………… 11.
2.1. Adunarea generală a asociaților ………………………………………………….. 11.
2.2. Administrarea societății ………………………………………………………….. 17.
2.3. Verificarea situației financiare a societății ……………………………………….. 28.
CAPITOLUL III. Modificarea actului constitutive ………………………………. 33.
3.1. Reducerea sau majorarea capitalului …………………………………………….. 33.
3.2. Excluderea și retragerea asociaților ……………………………………………… 38.
3.3. Schimbarea formei juridice ………………………………………………………. 42.
CAPITOLUL IV. Dizolvarea si lichidarea societatii cu raspundere limitata ……. 44.
4.1. Precizări prealabile privind încetarea societății cu răspundere limitata ……….…. 44.
4.2. Dizolvarea societății cu răspundere limitată ……………………………………… 45.
4.3. Lichidarea societății cu răspundere limitată ………………………………………. 47.
CAPITOLUL V. Studiu de caz la societatea Ketrac Impex S.R.L. ..………….….. 49.
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………..… 67.
ANEXE ……………………………………………………………………………..… 69.
Argument
Lucrarea de față prezintă o sinteză a modalităților de constituire, funcționare și lichidare a unei societăți cu răspundere limitată.Societatea cu răspundere limitată este cea mai răspândită formă de organizare a firmelor din România, dar și cea mai sigură din punct de vedere al asociaților, fiind răspunzători doar cu aporturile aduse și cu patrimoniul firmei. Capitalul social necesar pentru înființare este de 200 lei, făcând ca societatea cu răspundere limitată să fie cea mai ieftină modalitate de deschidere a unei afaceri.
Am ales această temă datorită interesului meu de a afla cât mai multe lucruri despre funcționarea societății cu răspundere limitată, atât pentru cultura mea generală, cât și pentru a le folosi în momentul când mă voi hotărâ să-mi deschid propria mea afacere.
Lucrarea este organizată în patru capitole ce cuprind aspecte teoretice legate de modalitățile de constituire, funcționare și lichidare a societății cu răspundere limitată și un studiu de caz despre situația financiară a societății Ketrac Impex S.R.L.
În primele două capitole sunt prezentate caracteristicile generale ale societății cu răspundere limitată și modul de constituire și funcționare a unei astfel de societăți.
În al treilea capitol este prezentată modalitatea de modificare a actului constitutiv prin reducerea sau majorarea capitalului, excluderea și retragerea asociaților sau schimbarea formei juridice.
Capitolul patru conține precizările prealabile privind încetarea societății, dizolvarea și lichidarea societății cu răspundere limitată.
În final, lucrarea conține un studiu de caz cu privire la analiza situațiilor financiare patrimoniale la societatea Ketrac Impex S.R.L, analizându-se echilibrul financiar, structura patrimonială, solvabilitatea, lichiditatea și rentabilitatea întreprinderii.
CAPITOLUL I. Societatea cu răspundere limitată. Caracteristici generale.
Caracteristicile societății cu răspundere limitată.
Pentru realizarea unor operațiuni economice în scopul obținerii de profit, persoanele fizice și persoanele juridice se pot alătura și pot forma societăți. Conform Legii nr. 31 din 16 noiembrie 1990 modificată și republicată la 18 martie 2015, denumirea de societate comercială se înlocuiește cu denumirea simplă de societate .
Codul civil definește societatea ca fiind “un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, în scop de a împărți foloasele ce ar putea deriva”.
“Societatea poate fi definită ca o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de societate, și beneficiind de personalitate juridică, în care asociații se înțeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerț, în scopul realizării și împărțirii profitului rezultat.”
Societățile cu sediul în România sunt persoane juridice române. Acestea se constituie în una din formele următoare:
societate în nume colectiv;
societate în comandită simplă;
societatea pe acțiuni;
societate în comandită pe acțiuni;
societate cu răspundere limitată.
Societatea cu răspundere limitată a apărut târziu în activitatea comercială, ca o formă mixtă, îmbinând atât caracteristicile societății în nume colectiv (folosirea capitalurilor mici), cât si caracteristicile societății pe acțiuni (folosirea capitalurilor mari). A fost reglementată pentru prima oară în Germania-1892, în Franța-1925, și în România prin Legea nr. 31/1990.
„Având în vedere definiția generală a societății privind activitatea comercială și dispozițiile legale menționate, societatea cu răspundere limitată poate fi definită ca o societate constituită, pe baza deplinei încrederi, de două sau mai multe persoane, care pun
în comun anumite bunuri, pentru a desfășura o activitate comercială (activitate de productie, comerț sau prestări de servicii), în vederea împărțirii profitului și care răspund pentru obligațiile sociale în limita aportului lor.”
Elementele care stau la baza societății sunt: aporturile asociaților, intenția de a executa o activitate comerciala și împărțirea profitului.
Aporturile asociaților.
Aportul presupune bunul/bunurile aduse de către asociat în societate. Exista două tipuri de aport: aportul în numerar și aportul în natură.
Aportul în numerar presupune suma de bani pe care asociatul o aduce în societate. Acesta este obligatoriu la constituirea societății, deoarece banii sunt indispensabili la începerea activității comerciale.
Aportul în natură presupune bunurile aduse în societate de către asociat, bunuri ce pot fi: imobile (clădiri, instalații), mobile corporale ( materiale, mărfuri) sau incorporale (creanțe). Acest aport presupune transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului respectiv către societate.Bunul care face obiectul contractului trebuie evaluat, pentru a se putea stabili valoarea părților sociale.Această evaluare este făcută de către asociați sau experți.
Asumarea obligației de aport poartă numele de subscriere la capitalul social, ea constă în semnarea contractului de societate. Efectuarea aportului este denumită vărsare a capitalului social (vărsamânt).
Asociații sunt obligați să efectueze aporturile potrivit dispozițiilor legale. Dacă asociatul nu a respectat termenele de efectuare a aportului și a cauzat prejudicii societății, acesta este obligat la plata despăgubirilor aferente. În cazul aportului în numerar, Legea nr. 31/1990 precizează că asociatul „ este obligat și la plata dobânzilor legale în ziua în care trebuia să facă vărsământul”.
Aporturile asociaților în totalitate formează capitalul social al societății, ele fiind elemente ale patrimoniul societății.
Capitalul social.
Prin capitalul social al societății se înțelege expresia valorică a totalității aporturilor în numerar și în natură ale asociaților care participă la constituirea societății. Capitalul social mai poartă numele de capital nominal. Capitalul social reprezintă doar o cifră stabilită de asociați, neavând o formă reală, concretă.
„Capitalul subscris reprezintă valoarea totală a aporturilor pentru care asociații s-au obligat să contribuie la constituirea societății. Capitalul subscris coincide cu capitalul social. Capitalul vărsat este valoarea totală a aporturilor efectuate și care au intrat în patrimoniul societății.”
Capitalul social este impărțit în fracțiuni care poartă diferite denumiri în funcție de forma juridică a societății: în cazul societății cu răspundere limitată acestea poartă denumirea de părți sociale. În schimbul aportului, asociații primesc un număr de părți sociale.
Patrimoniul societății.
Prin patrimoniul societății se ințelege totalitatea drepturilor și obligațiilor cu valoare economică, care aparțin societății. Acesta cuprinde activul și pasivul social care se evidențiază în bilanțul contabil al societății.
Patrimoniul societății cuprinde elemente concrete, toate bunurile societății, spre deosebire de capitalul social care nu are o existență reală.
Intenția de a executa o activitate comerciala ( affectio societatis).
Affectio societatis constă în intenția asociaților de a lucra în comun și face distincție între societate și alte grupări economice.
Împărțirea profitului.
Asociații urmăresc, prin constituirea societăților, obținerea de profit și împărțirea acestuia între ei. Asociații primesc o cotă-parte din profit, care poartă denumirea de dividend.
Deoarece activitatea comercială este desfășurată în comun de asociați, aceștia participă atât la profit, cât și la pierderile societății, care pot avea loc.
Stabilirea profitului, cât și nerealizarea acestuia se realizează la sfârșitul exercițiului financiar , prin întocmirea situației financiare anuale.
În cazul în care se înregistrează pierdere, nu pot fi distribuite dividende. Distribuirea de dividende în lipsa unor beneficii reale, este o faptă ilicită, care va suporta reglementările legale.
Modul de împărțire al profitului, este specificat în actul constitutiv, asociații având libertatea de a decide acest lucru. În cazul în care actul constitutiv nu specifică acest lucru, se aplică art 67 alin. 2 din Legea 31/1990 conform căruia: „dividendele se vor plăti asociaților în proporție cu cota de participare la capitalul social vărsat”.
În cazul în care s-a realizat profit, acesta este repartizat de către adunarea asociaților pentru: reîntregirea capitalului social, formarea fondului de rezervă, reinvestire prin majorarea capitalului social, distribuirea de dividende către asociați.
Dividendele se plătesc până la data stabilită de adunarea generală, dar să nu depașească 8 luni de la aprobarea situației financiare anuale. Dacă dividendele nu sunt plătite la termen, societatea va plăti o penalitate aferentă perioadei de întârziere la nivelul dobânzii legale.
Principalele caracteristici ale societății cu răspundere limitată sunt:
– este constituită pe încrederea asociaților, însemnând că societatea cu răspundere limitată are caracter intuitu personae, fiind constituită în funcție de persoana celuilalt;
– capitalul social este divizat în părți sociale, acestea neputând fii executate silit;
– capitalul social necesar pentru înființare este de minim 200 lei;
– numărul minim de asociați 2, iar maxim 50 asociați;
– asociații răspund în limita aportului lor pentru obligațiile sociale.
Constituirea societății cu răspundere limitată.
În vederea constituirii societății cu răspundere limitată trebuie îndeplinite formalitățile cerute de Legea 31/1990 privind societățile.
La baza constituirii societății se află actele constitutive ale societății, potrivit art. 5 din Legea 31/1990, societatea cu răspundere limitată se constituie prin contract de societate și statut sau prin actul de voință al unei singure persoane, caz în care se întocmește numai statutul.
Contractul de societate.
Contractul de societate se încheie în formă scrisă și trebuie să conțină elementele prevăzute în articolul 7 din Legea nr. 31/1990. Cele mai importante elemente cuprinse în contractul de societate sunt: asociații, firma societății, capitalul social, aporturile asociaților și părțile sociale.
Asociații. Trebuie să existe cel puțin doi asociați pentru a se putea încheia contractul de societate, dar nu pot depăși cel mult 50. Persoanele care semnează contractul au calitatea de fondatori, iar cei care nu pot indeplini această calitatea, sunt persoanele care au fost condamnate pentru abuz de încredere, fals, uz de fals, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, gestiune frauduloasă etc.
Firma societății. Reprezintă o denumire proprie, care se compune prin alăturarea la numele unuia sau al mai multor asociați a abrevierii societății cu răspundere limitată “S.R.L”.
Capitalul social. Acesta se formează prin aportul în numerar al asociaților, în funcție de nevoile societății, respectându-se plafonul stabilit de lege minim 200 lei. Vărsarea capitalului social subscris se face integral la data constituirii societății.
Aporturile asociaților. În contractul de societate se regăsește aportul fiecărui asociat, în numerar sau în natură. Aporturile în numerar sunt obligatorii, în timp ce aporturile în natură sunt opționale și trebuie precizată valoarea lor și modul de evaluare. Asociații au dreptul să stabilească cât din capitalul social va fi reprezentat de aporturi în natură și cât în aporturi în numerar.
Conform legii, prestațiile în muncă sau servicii și creanțele nu pot constitui aport la formarea sau majorarea capitalului social.
Părțile sociale. Sunt fracțiuni din capitalul social, au valoare egală si nu poate fi mai mică de 10 lei. În contractul de societate trebuie precizate numărul și valoarea părților sociale, precum și numărul părților sociale aferente fiecărui asociat pentru aportul său. Acesta este proporțional cu cota sa de participare la capitalul social, astfel dividendele vor fi plătite în proporție cu cota de participare la capitalul social vărsat.
Statutul societății.
„Statutul societății cu răspundere limitată se încheie în formă scrisă prevăzută de art. 5 alin. 6 din Legea nr. 31/1990. El cuprinde datele de identificare a asociaților și clauzele privind organizarea, funcționarea și desfășurarea activității societății.”
“Conform art.5 alin. 3 și 4: Contractul de societate și statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv. Când se încheie numai contract de societate sau numai statut, acestea pot fi denumite, de asemenea, act constitutiv. În cazurile în care contractul de societate și statutul constituie acte distincte, acesta din urmă va cuprinde datele de identificare a asociaților și clauze reglementând organizarea, funcționarea și desfășurarea activității societății.”
Potrivit art. 5 alin.6 din Legea societăților, actul constitutiv este semnat de toți asociații, sub semnătură privată. Actul constitutiv este utilizat în formă autentică dacă există bunuri, cum ar fi un imobil, aduse ca aport la capitalul social.
“Actul constitutiv al societății cu răspundere limitată va cuprinde:
datele de identificare a asociaților;
forma, denumirea și sediul social, și dacă este cazul emblema societății;
obiectul de activitate al societății, cu precizarea domeniului și a activității principale;
capitalul social, cu menționarea aportului fiecărui asociat, în numerar sau în natură, valoarea aportului în natură și modul evaluării, numărul și valoarea nominală a părților sociale, precum și numărul părților sociale atribuite fiecărui asociat pentru aportul său;
asociații care reprezintă și administrează societatea sau administratorii neasociați, datele lor de identificare, puterile ce li s-au conferit și dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat;
dacă sunt numiți cenzori sau auditor financiar, datele de identificare ale primilor cenzori, respectiv ale primului auditor financiar;
partea fiecărui asociat la beneficii și la pierderi;
durata societății;
modul de dizolvare și de lichidare a societății.”
Formalități legate de constituirea societății.
Formalitățile legate de constituirea societății sunt referitoare la întocmirea actelor constitutive și înregistrarea și autorizarea funcționării societății.
Întocmirea actelor constitutive.
În această etapă are loc redactarea si autentificarea actelor respective de către asociați, avocat și notar.
Înregistrarea și autorizarea funcționării societății.
Înregistrarea societății se realizează la Oficiul Registrului Comerțului, în cadrul Biroului Unic, în a carei rază teritorială își va avea sediul societatea. Aceasta se va face în baza unei cereri tip, al cărei conținut este stabilit prin hotărâre a guvernului. Cerere trebuie să fie însoțită de:
Actul sau actele constitutive;
Dovada efectuării vărsămintelor, care presupune existența capitalului subscris vărsat implicit a aporturilor asociaților. Dovada se face prin înscrisuri emise de bancă sau C.E.C;
Actele care atestă dreptul de proprietate asupra bunurilor, care fac obiectul aportului în natură. Aceste acte sunt: contracte de vânzare-cumpărare, contracte de concesiune, brevete de invenții, etc. În cazul bunurilor imobile, trebuie atașat și certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate;
Actele constatatoare ale operațiunilor încheiate în contul societății și aprobate de asociați;
Declarația pe propria răspundere a fondatorilor, administratorilor, cenzorilor, că îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 31/1990. Acesta atestă faptul că persoanele prezentate mai sus nu au fost condamnate pentru abuz de încredere, fals, uz de fals, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, gestiune frauduloasă etc.
Cererea de înmatriculare a societății este însoțită de o declarație-tip pe propria răspundere, din care rezultă îndeplinirea condițiilor pentru funcționare societății, cum ar fi: protecția mediului, protecția muncii, condițiile sanitare, sanitar-veterinare etc.
Înmatricularea societății se încheie prin soluționarea cererii de înmatriculare de către judecătorul delegat. Pe data înmatriculării, societatea dobândește personalitate juridică, potrivit art.41 din Legea nr. 31/1990. După efectuarea înmatriculării se eliberează certificatul de înregistrare, care cuprinde Codul Unic de Înregistrare, precum și certificatul constator al înregistrării declarației –tip pe propria răspundere, privind îndeplinirea condițiilor de funcționare a societății.
După înmatriculare, un extras după încheierea judecătorului delegat privind înmatricularea societății, se trimite Monitorului Oficial, spre publicare.
“Prin îndeplinirea acestei proceduri, societatea devine persoană juridică si totodată , este autorizată să funcționeze, adică să desfășoare activitatea comercială stabilită prin actul constitutiv.”
CAPITOLUL II. Funcționarea societății cu răspundere limitată.
Societatea își desfășoară activitatea datorită organelor sale: Adunarea generală, administratorii și cenzorii.
2.1. Adunarea generală a asociaților.
„Adunarea generală este organul de deliberare și decizie al societății. Ea este formată din totalitatea asociaților societății, decide în problemele esențiale care privesc viața societății: numește celelalte organe ale societății ( administratorii, respectiv membrii consiliului de supraveghere, auditorii financiari și cenzorii), exercită controlul asupra activității lor și decide asupra angajării răspunderii acestora, modifică actele constitutive ale societății. Adunarea generală a asociațiilor apare ca organul suprem de conducere al societății.”
Conform art. 1910 din Codul civil asociații care nu au drept de administrare pot participa la luarea hotărârilor adunării asociaților.
„Potrivit legii, adunarea generală este obligată să discute, să aprobe sau să modifice situația financiară anuală, pe baza rapoartelor prezentate de consiliul de administrație, respectiv directorat, cenzori sau, după caz, auditorul financiar, să fixeze dividendul cuvenit asociaților, să aleagă și să revoce pe administratori, pe membrii consiliului de supraveghere, auditori financiari și cenzorii societății; să fixeze remunerația cuvenită membrilor organelor de conducere, să stabilească bugetul de venituri și cheltuieli și, după caz, programul de activitate, pe exercițiul financiar următor- conform art 111 din Legea nr. 31/1990. ”
Felurile adunării generale.
Există două tipuri de adunări generale, și anume: adunarea ordinară, adunarea extraordinară.
„În cazul societății cu răspundere limitată, deși legea nu face distincție între cele două adunări (ordinară și extraordinară), totuși ea stabilește condiții de cvorum și majoritate diferite, în funcție de natura problemelor care fac obiectul deliberării.”
Adunarea ordinară.
Se ține la sediul societății sau la locul indicat în convocare cel puțin o o dată pe an, și în maxim 5 luni de la încheierea exercițiului financiar. Este convocată pentru a discuta și a decide problemele înscrise în ordinea de zi, altele decât cele pe care legea le dă adunării extraordinare.
Conform art.192 din Legea Societăților, “adunarea decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale, în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel.”
În adunarea generală, deciziile au la bază principiul majorității, majoritatea în capital (exprimată prin drepturile de vot), nu majoritatea în număr. În cazul societății cu răspundere limitată, principiul majorității se referă la numărul părților sociale și numărul asociaților. Prin majoritate se înțelege jumătate plus unu, confom Legii Societăților.
Adunarea extraordinară.
Acestă adunare se întrunește pentru rezolvarea unor probleme legate de modificare actelor constitutive ale societății, cum ar fi (potrivit art.113 din Legea Societăților): prelungirea duratei societății, mărirea sau reducerea capitalului social, schimbarea obiectului ori a formei societății, mutarea sediului, fuziunea cu alte societăți, dizolvarea anticipată a societății, ori de câte ori este nevoie.
“Adunarea generală extraordinară poate lua o hotărâre pentru oricare altă modificare a actului constitutiv sau oricare altă hotărâre pentru care este cerută aprobarea adunării generale extraordinare. Întrucât vizează probleme grave pentru viața societății, condițiile de cvorum și majoritate pentru luarea hotărârilor sunt mai riguroase. În societatea cu răspundere limitată, pentru hotărârile având ca obiect modificările contractului de societate sau ale statului este necesar votul tuturor asociaților, afară de cazurile când legea sau actul constitutiv dispune altfel (art. 192 din Legea nr. 31/1990).”
Convocarea adunării generale a asociaților.
Convocarea adunării asociaților se realizează de către administratori la sediul societății, cel puțin o dată pe an sau când este nevoie.
Conform art.195, alin. 2 din Legea nr. 31/1990, convocarea adunării se poate face și de către “un asociat sau un număr de asociați care reprezintă cel puțin o pătrime din capitalul social vor putea generale, arătând scopul acestei convocări cere convocarea adunării.” Cererea este adresată adminstratorilor, iar în cazul în care administratorilor nu o pun în practică timp de o lună, se va urma procedura reglementată de art.119 alin.3 din Legea Societăților.
Conținutul și comunicarea convocării.
Convocarea trebuie să conțină anumite elemente obligatorii, cum ar fi: locul și data ținerii adunării, precum și ordinea de zi. Dacă în actele constitutive nu s-a prevăzut locul unde se va desfășura adunarea, acesta va fi sediul societății.
Conform art.119, alin. 2 din Legea nr.31/1990,” adunarea generală va fi convocată în termen de cel mult 30 de zile și se va întruni în termen de cel mult 60 de zile de la data primirii cererii.”
Ordinea de zi trebuie să fie explicită, adică să prezinte toate problemele ce vor face subiectul dezbaterii adunării.
Comunicarea convocării se va face în forma prevăzută în actul constitutiv, iar în lipsa acesteia, convocarea se va face conform art.195, alin. 3 din Legea nr. 31/1990: “prin scrisoare recomandată, cu cel puțin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ținerea acesteia, arătându-se ordinea de zi.”
Atribuțiile adunării generale a asociaților.
Pricipalele atribuții ale adunării generale a asociaților, conform art. 194 din Legea nr.31/1990, sunt:
“a)să aprobe situația financiară anuală și să stabilească repartizarea profitului net;
b)să desemneze administratorii și cenzorii, să îi revoce/demită și să le dea descărcare de activitate, precum și să decidă contractarea auditului financiar, atunci când acesta nu are caracter obligatoriu, potrivit legii;
c) să decidă urmărirea administratorilor și cenzorilor pentru daunele pricinuite societății, desemnând și persoana însărcinată să o exercite;
d) să modifice actul constitutiv”
E.Ședința adunării generale.
La adunarea generală participă toți asociații deoarece calitatea de asociat oferă acest drept. Ședința adunării asociaților are loc în ziua, ora și locul precizat în convocare și este deschisă de către administratorul societății.
Adunarea generală va alege dintre asociați unul sau trei secretari, care va verifica prezența asociaților și procesul- verbal întocmit de secretarul tehnic pentru constatarea numărului de părți sociale și îndeplinirea obligațiilor pentru ținerea adunării. După realizarea acestui lucru, se trece la dezbaterea și votarea problemelor, unde administratorul societății va răspunde la întrebările formulate de asociați.
Hotărârile adunării generale se iau în condițiile legii prin vot deschis. Calitatea de asociat oferă persoanei respective și dreptul de vot în A.G.A.
Dreptul de vot este legat de participarea asociatului la capitalul social, fiecare parte socială dă dreptul la un vot.
Pentru luarea hotărârilor, legea cere o dublă majoritate: o majoritate în numărul asociaților și o majoritate în numărul părților sociale (în capital).
Dacă adunarea nu va putea lua o hotărâre, datorită neîndeplinirii dublei majorități, se va realiza o nouă adunare a asociaților. La a doua convocare, hotărârile se vor lua cu votul majorității asociaților prezenți.
Art. 192 alin. 2 din Legea Societăților prevede ca pentru hotărârile care au ca obiect modificarea actului constitutiv este obligatoriu votul tuturor asociaților, numai în cazul în care actul constitutiv precizează altfel.
“Cu privire la exercitarea dreptului de vot în adunare, legea stabilește anumite interdicții în cazul unui conflict de interese între asociat și societate. Un asociat nu poate exercita dreptul său de vot în deliberările adunărilor asociaților referitoare la aporturile sale în natură sau la actele juridice încheiate între el și societate (art. 193 alin. 2 din Legea nr. 31/1990). În cazul încălcării interdicției, asociatul răspunde pentru prejudiciile cauzate societății, dacă, fără votul său, nu s-ar fi obținut majoritatea cerută de lege ( art. 79 și art 197 alin. 3 din Legea Societăților).”
Adoptarea hotărârilor.
Conform articolului 1911 din Codul Civil, hotărârile adunării generale sunt luate de asociații întruniți în adunarea asociaților.
Hotărârile se iau prin vot deschis, în cazul societății cu răspundere limitată, votarea se poate face și prin corespondență, dacă prin actul constitutiv al societății s-a prevăzut o atare modalitate de vot.
Dacă dreptul de vot este exercitat abuziv, poate crea probleme în funcționarea societății, conducând chiar la dizolvarea societății. Hotărârile luate prin folosirea dreptului de vot abuziv pot fi anulate conform Legii nr. 31/1990.
Asociatul poate fi informat cu privire la rezultatele votului pentru hotărârile luate în cadrul adunării dacă solicită acest lucru. Dar dacă există o pagină de internet a societății, rezultatele vor fi atașate în termen de 15 zile de la data adunării.
Procesul-verbal al ședinței.
Acesta este semnat de către președinte și secretar și cuprinde: data și locul adunării, asociații prezenți, numărul părților sociale, dezbaterile și hotărârile luate. Procesul-verbal al ședinței presupune consemnarea lucrărilor adunării.
Mențiunile consemnate în procesul –verbal au caracter imperativ, deci nerespectarea lor, conduce la anularea procesului, respectiv a hotărârilor adunării generale.
Hotărârile adunării generale.
Adunarea generală ia hotărâri respectând condițiile prevăzute de lege, acestea fiind obligatorii pentru toți asociații, chiar și pentru cei care nu au luat parte la adunare sau au votat contra.
Hotărârile luate la nivelul societății cu răspundere limitată sunt înregistrate la Registrul Comerțului, dacă sunt acte/ fapte a căror înregistrare este prevăzută de lege. Cum ar fi: hotărârile adunării generale privind modificarea actului constitutiv, privind donația, vânzarea, locațiunea sau garanția reala asupra fondului de comerț.
Anularea hotărârilor.
Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi anulate pe cale judecătorească în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României de oricare dintre asociații care nu au luat parte la adunare sau au votat contra. Hotărârile adunării asociaților contrare legii sau actului constitutiv se pot anula în două cazuri, dacă asociații:
-nu au luat parte la adunarea generală;
-au votat contra și au cerut consemnarea acestui lucru în procesul-verbal.
Hotărârile contrare legii sau actului constitutiv pot fi anulate și de administratorii societății, dar nu și pe cele referitoare la revocarea lor din funcție.
„Acțiunea în anularea reglementată de art. 132 din Legea nr. 31/1990 privește atât cauzele de nulitate relativă ( încălcarea normelor prin care se ocrotesc și interesele personale, legate de manifestarea voinței ori de capacitatea asociaților), cât și cauzele de nulitate absolută (încălcarea normelor de ordine publică, prin care se ocrotesc interesele generale).”
Soluționarea acțiunii de anulare se face de către tribunalul în a cărui rază teritorială își are societatea sediul. Cererea este soluționată în contradictoriu cu administratorii, care reprezintă societatea; iar în cazul în care hotărârea este atacată de toți administratorii, societatea va fi reprezentată de un asociat ales de către președintele instanței.
Cererea de anulare a hotărârii adunării se judecă în Camera de consiliu, iar soluționarea cererii presupune nulitatea hotărârii. Reclamantul poate sa ceară suspendarea executării hotărârii atacate. Dacă cererea de suspendare este admisă, reclamantul este obligat la plata unei cauțiuni.
Hotărârea de anulare a hotărârii adunării generale definitivă este înscrisă în Registrul Comerțului și publicată în Monitorul Oficial.
2.2. Administrarea societății.
Toate cele 5 tipuri de societăți sunt administrate de unul sau mai multi administratori, astfel conform art. 197 din Legea nr.31/1990 și societatea cu răspundere limitată este administrată de unul sau mai mulți administratori.
Statutul juridic al administratorilor.
Statutul administratorului este definit de anumite reguli cuprinse în Legea Societăților, cum ar fi: calitatea de administrator, condițiile cerute pentru numirea administratorului, desemnarea acestuia, durata funcției, publicitatea numirii administratorului, natura juridică a funcției , obligațiile și puterile administratorului, încetarea funcție.
1.Calitatea de administrator. În calitatea de administrator poate fi desemnată orice persoană fizică.
2.Condițiile cerute pentru numirea administratorului.
Acestea sunt: capacitatea, onorabilitatea, cetățenia, calitatea de asociat a administratorului și cumulul de funcții.
Capacitatea administratorului.
Persoana fizică care este desemnată administrator trebuie să aiba experiență în întocmirea actelor juridice, acesta fiind scopul societății. Potrivit art. 73 din Legea nr.31/1990 nu pot îndeplini calitatea de administrator, acele persoane care nu pot îndeplini nici funcția de fondator.
Încălcarea acestui lucru conduce la căderea persoanei respective din funcția de administrator, iar actele juridice încheiate de acesta vor fi anulate.
Onorabilitatea administratorului.
Administratorul nu poate fi o persoană care a fost condamnată pentru infracțiunile pentru care nu poate îndeplini nici calitatea de fondator. Administratorul, la numirea sa în funcție, trebuie să declare pe propria răspundere că nu a fost condamnat pentru acele infracțiuni.
Cetățenia administratorului.
Calitatea de administrator poate sa o dețină atât un cetățean român, cât și o persoană de cetățenie română, dacă actul constitutiv nu interzice acest lucru. În România, cetățenii străini au aceleași drepturi civile pe care le au cetățenii români.
Calitatea de asociat a administratorului.
Administratorul societății cu răspundere limitată poate fi asociat, cât și neasociat.
Cumulul de funcții.
Pe durata mandatului, administratorul poate încheia contract de muncă cu societatea.
3.Desemnarea administratorilor.
Potrivit art. 77 „asociații care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social pot alege unul sau mai multi administratori dintre ei, fixându-le puterile, durata însărcinării și eventuala lor remunerație, afară numai dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel.”
“Desemnarea administratorilor, ca și stabilirea puterilor, duratei însărcinării și remunerației administratorilor, trebuie să se decidă de adunarea asociaților cu respectarea dublei majorități prevăzute de art. 192 din lege (majoritatea în numărul asociaților și în numărul părților sociale), iar nu singura majoritate a capitalului social, asa cum prevede art. 77 alin.1 din lege. Soluția se bazează pe faptul că, în privința societății cu răspundere limitată, legea stabilește condiții diferite pentru luarea deciziilor, consacrând în art.192 din lege dubla majoritate. Cum legea nu stabilește o derogare de la regula dublei majorități, nu se poate înlătura aplicarea ei pe baza dispozițiilor de trimitere prevăzute în art. 197 alin 3 din lege.”
Revocarea administratorilor se va face în baza votului majorității asociaților și a părților sociale, iar acesta nu are dreptul să atace hotărârea adunării asociaților în legătură cu revocarea sa.
Administratorii nu au dreptul să exercite mandatul de administrator în alte societăți care au același obiect de activitate sau să realizeze același tip de comerț sau oricare altul pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice pentru a se proteja interesele societății. Încălcarea acestora conduce la sancțiunea revocării și la răspunderea pentru prejudiciile cauzate.
4.Durata funcției de administrator.
Potrivit art.77 și art. 197 alin. 3, se poate desemna unul sau mai mulți administratori de către asociații, care reprezintă majoritatea capitalului social, aceștia fiind liberi să stabilească puterile și durata mandatului, atât în cazul precizării în actul constitutiv, cât și în cazul alegerii ulterioare de către adunarea asociaților.
Durata mandatului prevăzută de lege este de 4 ani, în cazul în care acesta nu a fost specificat prin actul constitutiv, dar trebuie să se țină cont și în cazul alegerii ulterioare a administratorilor, de către adunarea generală a acționarilor.
La terminarea duratei mandatului, administratorii pot fi realeși, dacă contractul de societate sau statut nu a precizat alt lucru.
5.Publicarea numirii administratorilor.
Publicitatea administratorilor este foarte importantă, deoarece se aduce la cunoștința terților care sunt persoanele care administrează societatea.
În cererea de înmatriculare a societății trebuie să se menționeze care sunt administratorii societății și care dintre ei au împuternicirea să reprezinte societatea.
Administratorii rezultați în urma înmatriculării societății trebuie să depună semnăturile lor la Registru Comerțului în timp de 15 zile, (conform art. 45 din Legea nr. 31/1990).
Societatea nu poate prezenta terților persoane care au funcția de administrator, dacă acest lucru nu a fost publicat. (art. 54 din Legea Societăților).
6.Remunerarea administratorilor.
Asociații, care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social, au dreptul să stabilească pe lângă alegerea administratorilor și remunerarea acestora.
Se interzice creditarea administratorilor de către societate, sau dobândirea cu titlu oneros sau plata unei creanțe ce are drept obiect un împrumut acordat de o terță persoană, administratorilor ori o altă prestație personală a acestora.
7.Natura juridică a raporturilor dintre administrator și societate.
Raporturile dintre administrator și societate este reprezentat de un contract de mandat de drept comun, conform concepției clasice a dreptului comercial.
Alți autori consideră că acest raportul juridic este reprezentat de un contract de muncă, din prisma faptului că administratorul desfășoară o activitate permanentă pentru societate.
Raporturile juridice dintre administrator și societate sunt date de dispozițiile Legii nr.31/1990, art. 72: “ obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și cele special prevăzute în acestă lege.”
Conform celor menționate mai sus, raporturile juridice dintre societate și administrator sunt raporturi de mandat. Aceste raporturi sunt contractuale, deoarece administratorul este numit prin contract de societate sau hotărârea adunării asociaților.
8.Obligațiile și atribuțiile administratorilor.
Obligațiile administratorilor cu privire la constituirea și funcționarea societății sunt prezentate de Legea Societăților.
Principalele obligații sunt:
-realizarea formalităților necesare constituirii societății, conform art. 36;
-când a fost desemnat reprezentantul societății acesta trebuie să depună semnaturile la Registrul Comerțului, potrivit art.45;
-obținerea și păstrarea documentelor privind constituirea societății (art.30, alin. 2);
-realizarea operațiunilor în vederea îndeplinirii obiectului societății (art. 70);
-urmărirea efectuarii de către asociați a vărsămintelor datorate (art. 70);
-păstrarea corectă a registrelor cerute de lege, conform art.73;
-întocmirea situației financiare anuale, respectiv repartizarea profitului și plata dividendelor (art.73);
-participarea la toate adunările societății, la consiliile de administrație, potrivit art. 70. alin. 2;
-punerea în aplicarea a hotărârilor adunării generale a asociaților (art. 73);
-îndeplinirea îndatoririlor prevăzute de actul constitutiv sau cele stabilite de lege (art. 73).
Administratorii au obligația să ducă la îndeplinire obiectului societății. Aceștia au obligația de a ține un registru al asociaților societății, cuprinzând: datele de identificare a asociaților precum și, partea de capital deținută sau transferul părților sociale.
Neținerea acestui registru conduce la răspunderea administratorilor pentru prejudiciile cauzate societății.
9.Puterile administratorului.
Administratorul societății poate realiza toate operațiunile necesare pentru atingerea obiectivului de activitate al societății, cu excepția operațiunilor interzise prin actul constitutiv (art. 70 din Legea nr. 31/1990) și este reprezentantul societății în raporturile juridice ale acesteia (art.7 și art.8).
Puterile administratorului sunt numeroase, dar nu nelimitate, limitele sunt date de precizările actelor constitutive, de hotarârile adunării, dar și de dispozițiile legii. Chiar și cu limitele prezentate, administratorul are dreptul să încheie acte de conservare, de administrare, dar și actele de dispoziție pe care le cere gestiune societății.
Conform art. 44 alin. 1 din Legea Societăților, actele juridice de dobândire a unor bunuri de către societate, de la un fondator încheiate de cel mult doi ani de la constituire sau de la data autorizării activității în schimbul unei sume ce reprezintă cel puțin o zecime din valoarea capitalului social subscris, trebuie sa fie menționate în Registrul Comerțului, aprobate de adunarea generală a asociaților și publicate în Monitorul Oficial al României, dar și într-un ziar național.
Nerespectarea acestor cerințe conduce la nulitatea actelor juridice.
“Nu sunt supuse cerințele legale menționate operațiunile de dobândire efectuate în cadrul activității curente a societății, cele făcute din dispoziția unei autorități administrative sau a unei instanțe judecătorești și nici cele făcute în cadrul operațiunilor la bursă.”
Prin încheierea actelor juridice între societate și administratorul, cel din urma “va putea , în nume propriu, să înstrăineze, respectiv să dobândească, bunuri către sau de la societate, având o valoare de peste 10% din valoarea activelor nete ale societății” după ce a fost aprobată de adunarea generală extraordinară conform art. 115.
Dispozițiile speciale sunt aplicate și în cazul în care una dintre părți este ruda administratorului, până la gradul al patrulea inclusiv în cadrul actelor juridice încheiate între administrator și societate.
Puterile administratorului sunt stabilite de actul constitutiv sau de hotărârea adunării generale. Există două tipuri distincte de puteri, puterea de reprezentare a societății și cea de administrare a acesteia. Dacă dreptul de a reprezenta societatea nu este conferit unui singur asociat prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunării asociaților, acest drept aparține fiecărui administrator, asa cum este precizat în art. 75 și art. 197 alin. 3 din Legea nr. 31/1990.
„Deci, prin voința asociaților, mandatul administratorului poate fi limitat la gestiunea internă sau poate să cuprindă și puterea de reprezentare, caz în care administratorul este împuternicit să angajeze societatea în raporturile cu terții. Acestă distincție are la bază principiul general potrivit căruia reprezentarea nu este de esența mandatului, ci numai de natura sa.”
Actele de dispoziție asupra unor bunuri ce aparțin societății sunt încheiate în baza puterilor oferite reprezentanților societății, fără necesitatea unei procuri speciale și în formă autentică. (art. 70 din Legea Societății)
Conform art. 55 din Legea nr. 31/1990, actele încheiate de reprezentanții societății cu terții, chiar dacă au depășit obiectul de activitate, angajează societatea, fiind încheiate de organele sale. Acest lucru nu se realizează dacă societatea demonstrează că terții cunoșteau depășirea obiectului de activitate sau când actele încheiate depășesc limitele de putere stipulate de lege.
Dreptul de reprezentare a societății nu poate fi transmis altcuiva, doar în cazul în care i-a fost dat în mod expres. În cazul încălcării acestui lucru, societatea poate cere foloasele rezultate de la persoana substituită; dar dacă administratorul care nu are dreptul de a substitui o altă persoană face acest lucru, va răspunde împreună cu persoana substituită pentru pagubele produse societății.
10.Încetarea funcției de admnistrator.
Calitatea de administrator încetează la momentul: expirării duratei mandatului, revocării administratorului, renunțării administratorului, morții, incapacității administratorului.
Revocarea administratorului.
Potrivit art. 77, art. 90 și art. 197 alin. 3 din Legea Societăților, administratorul este revocat din funcție sau îi sunt limitate puterile de către asociații care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social. Nu pot fi revocați, administratorii care au fost numiți prin act constitutiv, arătând faptul că aceștia au fost numiți de adunarea asociaților. În cazul în care administratorii au fost desemnați prin act constitutiv, revocarea se va face prin votul unanim al asociaților.
Conform art. 2031 din Codul Civil, revocarea calității de administrator este una ad nutum, deoarece acestă funcție are un caracter intuitu personae. Revocarea ad nutum este revocarea care poate apărea oricând și fără existența unei culpe a administratorului.
Reprezentantul administratorului, persoană juridica, poate fi revocat de către acesta cu condiția de a numi un înlocuitor al reprezentantului (art. 139 alin. 3 din Legea Societăților).
Renunțarea administratorului.
Încetarea calității de administrator are loc prin renunțarea sau demisia administratorului. Ca și în cazul numirii în funcție, încetarea funcției de administrator trebuie să îndeplinească formalitățile de publicitate.
Pluralitatea adminitratorilor.
Pluralitatea administratorilor se referă la societatea care are mai mulți administratori. Legea nr. 31/1990 organizează modul de gestiune a societății realizat de către administratori și nu îi organizează peste aceștia în organe colegiale de administrare.
Modul de lucru în cazul pluralității de administratori.
Atunci când sunt numiți mai mulți administratori prin act constitutiv, asociații pot stabili dacă se va lucra împreună sau individual.
Dacă se va lucra împreună, deciziile se vor lua în unanimitate, în caz de neînțelegere, deciziile vor fi luate de asociații care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social (art. 76 din Legea nr. 31/1990).
Dacă nu a fost stabilit modul de exercitare a mandatului de către administrator prin actul constitutiv, se poate lucra individual.
Dacă administratorul realizează operațiuni care depășesc comerțul realizat de societate, acesta este obligat să îi înștiințeze pe ceilalți administratori și să suporte prejudiciul cauzat societății.
Răspunderea administratorilor.
“Potrivit legii, administratorul răspunde personal față de societate pentru prejudiciile aduse prin încălcarea legii, a mandatului primit sau prin culpă în administrarea societății (art.1915 Codul Civil).”
Administratorul societății răspunde pentru prejudiciile cauzate societății, nu și față de terți, doar dacă au fost păgubiți prin actele administratorului, deoarece actele fiind încheiate de către reprezentant angajează societatea.
Conform art. 73 alin. 2 din Legea nr.31/1990, creditorii societății pot răspunde împotriva administratorilor numai în cazul deschiderii procedurii reorganizării judiciare și a falimentului.
“Legea nr. 64/1995 a fost aprobată și înlocuită cu Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței modificată și actualizată 2015. Potrivit noii reglementări legale, acțiunea în răspunderea împotriva administratorului societății supusă procedurii insolvenței se exercită de administratorul judiciar sau lichidator și exceptional de comitetul creditorilor și creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanțelor.”
Natura juridică a răspunderii administratorului.
Răspunderea civilă contractuală, este răspunderea administratorilor față de societate datorită neîndelinirii obligațiilor din contractul de mandat.
Răspunderea civilă delictuală/penală, presupune răspunderea administratorilor față de nerespectarea obligațiilor precizate în Legea nr. 31/1990, nerespectarea obligațiilor reprezintă o faptă ilicită, o infracțiune.
Răspunderea civilă a administratorilor.
Dispozițiile speciale din Legea nr. 31/1990 la care este supusă răspunderea civilă sunt:
Cazurile de răspundere.
Administratorii răspund pentru nerespectarea obligațiilor privind constituirea și funcționarea societății, dar și pentru nerespectarea unor obligații pe care le prevede răspunderea solidară a administratorilor față de societate, cum ar fi: “realitatea vărsămintelor efectuate de asociați, existența reală a dividendelor plătite, existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, exacta îndeplinire a hotarârilor adunărilor generale, stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea și actul constitutiv le impun.”
Administratorii răspund și pentru faptele altor persoane, care aduc prejudicii. Art. 144 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 precizează faptul că administratorii răspund față de societate și pentru prejudiciile aduse de actele îndeplinite de salariați, dacă dauna ar fi putut fi împiedicată dacă administratorii si-ar fi exercitat supravegherea impusă de funcția lor.
Acest tip de raspundere este una conjunctă și subsidiară. Răspunderea este conjunctă (divizibilă) și aparține administratorului care avea și obligația de supraveghere asupra persoanei care a cauzat prejudiciul. Caracterul subsidiar presupune garanția și nu înlocuirea răspunderii persoanei care a săvârșit prejudiciul.
Există însă un caz special de raspundere a administratorilor, potrivit art. 144 alin.4 din Legea nr. 31/1990, și anume: răspunderea solidară față de predecesorii lor, în cazul în care administratorul are cunoștință de prejudiciile realizate, dar nu le-a transmis cenzorilor sau auditorilor financiari și interni.
Dacă în momentul dobândirii funcției, administratorul constată anumite prejudicii comise de predecesorii săi, acesta trebuie să aducă la cunoștința persoanelelor care sunt însărcinate cu controlul gestiunii societății, cele constatate. Dacă nu va îndeplini această condiție, administratorul va răspunde solidar cu persoana care l-a precedat pentru paguba cauzată societății.
Condițiile răspunderii.
„Deoarece răspunderea poate fi contractuală sau delictuală, înseamnă că pentru a se angaja răspunderea administratorilor trebuie îndeplinite condițiile cerute de lege pentru forma răspunderii în cauză. Se impun însă unele precizări privind temeiul răspunderii și exonerarea de răspundere a administratorilor. Indiferent de forma ei, răspunderea are ca temei culpa administratorilor.”
Conform art. 144 alin. 5 din Legea Societăților, în societățile care au mai mulți administratori, răspunderea pentru pagubele comise sau pentru omisiuni nu sunt atribuite și administratorilor care au consemnat actele săvârșite.
“Deci, dacă la luarea unei decizii, în cadrul consiliului de administrație, un administrator votează împotriva deciziei care prejudiciază societatea, el nu va răspundere pentru repararea prejudiciului. Se cere, însă, ca administratorul în cauză să fi făcut să se constate poziția sa de împotrivire la luarea deciziei în registrul de decizii al consiliului de administrație și, totodată, să fi încunoștințat despre aceasta în scris pe cenzorii societății sau, după caz, pe auditorii interni și auditorul financiar. Soluția exonerării de răspundere a administratorului se aplică, evident, prin neparticiparea administratorului la luarea deciziei păgubitoare și, deci, absența culpei acestuia.”
Acest principiu este aplicat și în cazul în care administratorul a lipsit de la ședința consiliului de administrație, unde a fost luată decizia păgubitoare.Chiar dacă a lipsit de la ședință, administratorul este obligat să ia la cunoștință decizia din registrul consiliului de administrație. Dacă cunoscând decizia, administratorul nu este de acord, trebuie să își manifeste opoziția, să consemneze în registrul de decizii opoziția și să înștiințeze în scris cenzorii sau audiorii interni și auditorul financiar. Dacă aceste condiții au fost respectate, administratorul poate să fie exonerat de răspunderea asupra prejudiciilor cauzate prin decizia luată în absența sa.
Acțiunea în răspundere.
Repararea faptelor săvârșite, care au cauzat societății, se poate realiza pe baza acțiunii în răspundere conform art.155 din Legea nr.31/1990. Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține societății, deoarece prin actele administratorilor este degradat patrimoniul societății. Aceasta acțiune aparține adunării generale, care va decide cu majoritatea voturilor exprimate.
„Prin urmare, un administrator poate fi chemat în judecată pentru recuperarea prejudiciului cauzat societății în temeiul unei hotărâri a adunării generale, în condițiile de cvorum și majoritate cerute pentru adunarea generală ordinară, chiar dacă în actul constitutiv s-a prevăzut o majoritate mai mare pentru luarea hotărârilor în adunarea generală ordinară.”
Adunarea generală va stabili persoana care va exercita acțiunea în justiție. Din momentul hotărârii adunării generale cu privire la chemarea administratorului în instanță, contractul acestuia de mandat încetează, iar adunarea va avea obligația înlocuirii lui.
Răspunderea penală a administratorilor.
Anumite fapte săvârșite de administratorii societății sunt pedepsite ca infracțiuni conform Legii nr. 31/1990.Aceste fapte sunt prezentate în Titlul al VIII al Legii nr. 31/1990, art. 271-275, și anume:
-prezentarea unor date neadevărate despre constituirea societății ori asupra condițiile economice sau juridice;
-prezentarea cu rea-credință a unei situații finaciare inexacte asociaților;
-refuză să prezinte documentele necesare experților sau îi împiedică să îndeplinească sarcinile primite;
-folosește bunurile sau creditele societății în alte scopuri sau pentru a ajuta o altă societate în care are interese ;
-împrumută direct sau de la o persoană interpusă a unei sume de bani care este superioara decât limita stabilită;
-răspândește știri false sau folosește mijloace frauduloase care măresc sau diminuează valorea titluri societății, în scopul obținerii unui folos în paguba societății;
-încasează sau plătește dividende din profituri fictive ori care nu puteau fi distribuite;
-îndeplinește hotărârile adunării generale cu privire la schimbarea formei societății, la fuziunea ori la divizarea ei, înainte de expirarea termenelor stabilite;
-îndeplinește hotărârile adunării generale cu privire la reducerea capitalului social, fără ca membrii să fie scutiți de plata vărsămintelor ulterioare;
-îndeplinește hotărârile adunării generale, fără înștiințarea organului judiciar sau încălcarea interdicției, în cazul în care s-a început urmărirea penală, cu privire la schimbarea formei societății, fuziune, divizare, dizolvare, reorganizare sau reducere a capitalului social.
2.3.Verificarea situației financiare a societății.
Pentru ca o societate să aibă o bună funcționare a activității comerciale este necesar efectuarea controalelor asupra actelor și operațiunilor desfășurate de organele de administrare și conducere ale societății.
“În societățile pe acțiuni, în comandită pe acțiuni și cu răspundere limitată, datorită complexității activității lor, controlul gestiunii se realizează de organe specializate, care sunt cenzorii societății și auditul financiar.”
Principiile exercitării controlului gestiunii societății.
Conform art. 160 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, situațiile anuale financiare supuse controlului vor fi auditate de auditorii financiari, persoane fizice sau juridice.
În cadrul societăților în care situațiile financiare anuale nu sunt supuse obligației de auditare, adunarea asociaților numește unul sau mai mulți cenzori ori un auditor financiar (art. 160, alin.3 din Legea Societăților).
Societățile, ale căror situații financiare sunt supuse auditului financiar sau adunării generale, nu vor numi cenzori. Potrivit legii, se va organiza auditul intern conform normelor elaborate de Camera Auditorilor Financiari din România (art. 160, alin. 2).
Administratorii sunt obligați să înregistreze schimbarea cenzorilor sau a auditorilor în Registrul Comerțului.
Cenzorii societății.
În societatea cu răspundere limitată este obligatorie numirea cenzorilor, doar dacă există mai multi de 15 asociați, în caz contrar numirea cenzorilor nu este obligatorie.
“Așa cum rezultă din art. 199 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, societatea cu răspundere limitată poate avea unul sau mai mulți cenzori. Deci, în cazul acestei societăți nu se aplică dispozițiile art. 159 din lege, prevăzute pentru societatea pe acțiuni, care impun plafonul minim de trei cenzori și un supleant. În consecință, societatea cu răspundere limitată poate avea un cenzor și un supleant. În cazul mai multor cenzori, numărul acestora va trebui să fie impar.”
Legea Societăților prevede ca unul din cenzori să fie expert contabil, acesta nu trebuie să fie asociat, însă ceilalți cenzori ai societății au obligația de a fi asociați.
Cenzorii societății cu răspundere limitată sunt numiți de adunarea generală a asociaților, potrivit art. 7 lit. e) din Legea Societăților, cenzorii pot fi numiți și prin actul constitutiv.
Natura juridică a raporturilor dintre cenzori și societate.
”Raporturile juridice dintre cenzori și societate sunt raporturi de mandat. În acest sens art. 166 din Legea nr. 31/ 1990 prevede că întinderea și efectele răspunderii cenzorilor sunt determinate de regulile mandatului.”
Desemnarea cenzorilor.
Cenzorii societății cu răspundere limitată sunt aleși de adunarea asociaților sau sunt numiți prin actul constitutiv.
Durata mandatului cenzorilor este de trei ani, având posibilitatea să fie realeși. Mandatul trebuie exercitat personal de către cenzorul numit; aceștia sunt remunerați printr-o indemnizație fixă, stabilită prin actul constitutiv sau de adunarea generală.
Numirea și schimbarea cenzorilor se face prin înregistrarea acestora la Registrul Comerțului (art. 160 din Legea nr. 31/1990), iar revocarea acestora se va face de adunarea generală (art. 111 și art. 194 din Legea nr. 31/1990).
Înlocuirea cenzorilor de către un supleant se face în caz de deces, împiedicarea fizică sau legală, încetarea sau renunțarea la mandat a unui cenzor.
Drepturile și obligațiile cenzorilor.
Drepturile cenzorilor asigură informarea cenzorilor privind activitatea societății.
Cenzorii participă la adunarea administratorilor, dar nu au drept de vot. Administratorul societății trebuie să ofere lunar cenzorului o situație cu privirile la operațiunile comerciale.
Nu au dreptul să prezinte informații cu privire la operațiile societății, în particular, asociaților sau terților.
Obligațiile cenzorilor sunt:
să supravegheze gestiunea societății;
să verifice dacă situațiile financiare au fost întocmite legal, daca registrele au fost regulat ținute, dacă evaluarea patrimoniului societății a făcut conform regulilor stabilite pentru întocmirea situațiilor financiare;
să prezinte un raport amănunțit adunării, după efectuarea verificărilor, eventualele propuneri privind situațiile financiare și repartizarea profitului;
să aducă la cunoștința administratorilor, adunării generale eventualele neregularități sau încălcarea actelor statutare.
Modul de lucru al cenzorilor.
Toții cenzorii vor întocmi raportul situațiilor financiare anuale pentru adunarea generală, vor delibera asupra propunerilor privind repartizarea profitului. Aceste deliberări vor fi trecute într-un raport special. În cazul neînțelegerilor dintre cenzori, pe cont propriu fiecare își va întocmi un raport al situațiilor financiare.
În cazul celorlalte obligații, cenzorii vor lucra separat.
Răspunderea cenzorilor.
Răspunderea cenzorilor este civilă și penală, aceștia răspund solidar pentru obligațiile nerespectate. (art. 73 din Legea Societăților)
Auditorii financiari.
” Statutul auditorului financiar este reglementat de O.U.G nr. 75/1999 privind auditul financiar actualizată și modificată 2013.”
Conform art. 2 din O.U.G nr. 90/2008 modificată și actualizată 2014, auditul financiar este activitatea prin care sunt verificate situațiile financiare ale societăților de auditorii financiari.
Auditorul financiar este o persoană fizică sau juridică, un profesionist care își desfășoară activitatea independent, acesta nu are interese materiale față de societate, doar suma de bani cuvenită pentru munca prestată ca auditor și nu are raporturile de muncă cu aceasta.
Desemnarea auditorului financiar.
Primul auditor financiar este numit prin actul constitutiv, ceilalți sunt denumiți și revocați de adunarea asociaților. Obligația de auditare impune numirea unor auditori interni.
Drepturile și obligațiile auditorului financiar.
Drepturile, obligațiile și răspunsurile auditorului financiar și auditorii interni sunt:
să supravegheze gestiunea societății;
să verifice dacă situațiile financiare anuale sunt întocmite corect și legal;
auditorii interni trebuie să prezinte neregulile constatate în administrarea societății, membrilor consiliului de administrație.
Răspunderea auditorului financiar.
Răspunderea auditorului financiar este civilă și penală, aceștia răspund solidar pentru obligațiile nerespectate (art. 155 din Legea Societăților).
Controlul gestiunii de către asociați.
În cazul în care societatea cu răspunderea limitată nu are cenzori sau auditori financiari, asociații vor realiza controlul gestiunii societății (art. 199 alin. 5 din Legea nr. 31/1990). Asociații au dreptul să participe la deliberări și luări de decizii cu privire la problemele societății, dar și să cerceteze registrele societăților și cele ale asociaților.
Înainte ca situația financiară anuală și raportul administratorilor sa fie dezbătute în cadrul adunării asociaților, trebuie să fie aduse la cunoștința asociațiilor.
Registrele societății.
Societatea cu răspundere limitată are obligația, conform legii, să țină registrul asociaților. Acesta trebuie să cuprindă: numele și prenumele, denumirea, domiciliul sau sediul fiecărui asociat, partea asociatului din capitalul social, orice modificare a părților sociale (art. 198 din Legea nr. 31/1990). Acest registrul poate fi accesat de către asociați și creditorii asociaților sau ai societății.
Alte registre ce trebuie ținute de către societatea cu răspundere limitată sunt:
registrul ședințelor și deliberărilor adunării generale a asociaților;
registrul deciziilor administratorilor;
registrul constatărilor cenzorilor societății.
Situația financiară anuală. Profitul și dividendele. Fondul de rezervă
Conform art. 201 din Legea Societăților, la sfârșitul exercițiului financiar, societatea cu răspundere limitată, trebuie să întocmească situația financiară anuală respectându-se prevederilor Legii Contabilității nr. 82/1991 modificată și actualizată 2015.
După ce situația financiară a fost aprobată de adunarea asociaților, administratorii în termen de 15 zile trebuie să depună la Registrul Comerțului o copie a acestei situații (art. 185 din Legea nr. 31/1990).
Societatea cu răspundere limitată are drept scop obținerea de profit, acesta este împărțit între asociați sub forma dividendelor și pentru formarea fondului de rezervă al societății.
Dreptul la dividende este stabilit prin actul constitutiv, în lipsa acestuia dividendul este proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat (art. 67 alin. 2 din Legea Societăților).
Adunarea asociaților repartizează profitul net și stabilește dividendul. Plata acestuia se face doar dacă prin situația financiară anuală constată un profit real. După ce dividendul a fost stabilit, asociatul devine titularul unui drept de creanță, ce poate fi valorificat conform legii.
Fondul de rezervă al societății este constituit din profitul obținut la sfârșitul exercițiului financiar, prin preluarea în fiecarea an a 5%, până ce fondul va avea minim o cincime din capitalul social, pentru a asigura acoperirea consecințelor păgubitoare care afectează activitatea societății.
Conform art. 183 din Legea nr. 31/1990, dacă fondul de rezervă a fost micșorat, după constituire, acesta trebuie completat indiferent din ce cauză a fost micșorat.
Interdicția emiterii unor titluri de valoare negociabile.
Părțile sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile, astfel societatea cu răspundere limitată nu poate emite aceste titluri, acțiuni sau obligațiuni, deoarece nu este o societate de capitaluri. Astfel aceasta este o infracțiune și se sancționează conform art. 275 alin. 1 din Legea nr. 31/1990.
CAPITOLUL III. Modificarea actului constitutive.
Modificarea societății privind activitatea comercială este determinată uneori de condițiile economice. Aceste modificări de care asociații ar putea fi interesați sunt: reducerea sau majorarea capitalului social, excluderea și retragere sociaților, schimbarea formei juridice etc.
Deoarece aceste elemente care determină schimbarea sunt stabilite prin actul constitutiv al societății, modificarea societății presupune modificarea actului constitutiv.
3.1.Reducerea sau majorarea capitalului.
Conform Legii nr. 31/1990 o condiție specială care determină modificarea actului constitutiv este majorarea sau reducerea capitalului social.
Majorarea capitalului social.
Necesitatea majorării capitalului social este determinată de anumite nevoi sau dorințe ale asociaților de a dezvolta activitatea societății sau de a elimina anumite dificultăți financiare. Majorarea capitalului este o variantă mai puțin împovărătoare decât împrumutul bancar.
”În anumite cazuri, majorarea capitalului social poate fi determinată de acumularea unor rezerve care nu au fost folosite sau de necesitatea reevaluării patrimoniului societății.”
”Societatea cu răspundere limitată își poate majora capitalul social, în modalitățile și în sursele prevăzute de art. 210 din lege (art. 221 din Legea nr. 31/1990).”
Modalitățile și procedeele de majorare a capitalului social.
Majorarea capitalului social se poate face prin:
prin noi aporturi;
fără noi aporturi.
Majorarea capitalului social prin noi aporturi.
Majorarea prin noi aporturi se realizează prin:
emisiunea de noi părți sociale;
majorarea valorii nominale a părților sociale existente.
Emisiunea de noi părți sociale.
Emisiunea de noi părți sociale se face în schimbul unor noi aporturi în numerar și/sau natură, fără aporturile în creanțe (creanțele față de terți).
Conform art. 92 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, majorarea capitalului prin emisiunea de noi părți sociale nu se poate face dacă părțile sociale din emisiunea precedentă nu au fost plătite.
Valoare nominală a noilor părți sociale va fi egală cu cea a părților sociale existente. Acestea vor fi dobândite la valoarea nominală sau la o valoare mai mare, care include si prima de emisiune. Prima de emisiune este diferența dintre valoarea de emisiune și valoarea nominală a părților sociale, destinate să acopere cheltuielile emisiunii și diminuarea valorii părților sociale existente.
Părțile sociale emise în schimbul aporturilor în numerar trebuie plătite în procent de 30% din valoarea lor nominală la data subscrierii. De la data publicării în Monitorul Oficial a documentului privind majorarea de capital, se poate plăti în termen de 3 ani restul de 70 %. Prima de emisiune trebuie plătită tot la data subscrierii, potrivit art. 220 din Legea Societăților.
Oficiul Registrului Comerțului la cererea adunării generale trebuie să numească unul sau mai multi experți pentru evaluarea aporturilor în natură, în cazul majorării capitalului social prin astfel de aporturi. Experții vor întocmi un raport, iar pe baza acestuia, adunarea generală va hotărâ majorarea capitalului social. Aportul în natură va fi descris de către adunarea generală și se va specifica și numele persoanelor ce le efectuează și numărul părților sociale ce vor fi emise în schimb.
Părțile sociale emise în schimbul aporturilor în natură vor fi plătite în termen de 3 ani de la data publicării hotărârii privind mărimea capitalului social în Monitorul Oficial.
majorarea valorii nominale a părților sociale existente.
Această metodă de mărire a capitalului constă în majorarea valorii nominale a părților sociale deținute de asociații societății în schimbul unor aporturi în numerar și/sau în natură , cu excepția aporturilor în creanțe (art. 215 alin. 2 din Legea nr. 31/1990).
Prin majorarea aporturilor lor, asociații își păstrează părțile sociale deținute, dar cu valoarea nominală majorată.
Conform art. 210 alin. 4 din Legea societăților, hotărârea adunării generale cu privire la majorarea capitalului prin mărirea valorii nominale a acțiunilor trebuie să fie luată cu votul tuturor asociaților.
Majorarea capitalului social fără noi aporturi.
Majorarea capitalului social fără noi aporturi se realizează prin:
încorporarea rezervelor;
încorporarea profitului sau a primelor de emisiune;
compensarea unor creanțe lichide și exigibile asupra societății cu părțile sociale ale acesteia.
Majorarea capitalului social prin încorporarea rezervelor.
Părțile sociale noi pot fi liberate prin încorporarea de rezerve, cu excepția rezervelor legale.
”Rezervele constau în anumite sume de bani prelevate din profitul societății și au destinații prevăzute de lege. Ele sunt de trei feluri: legale, statutare și facultative.
Rezervele legale se constituie în mod obligatoriu prin preluarea din profitul societății în fiecare an a cel puțin 5% până ce fondul atinge minimum a cincia parte din capitalul social. Aceste rezerve sunt destinate acoperirii pierderilor din capitalul social în perioadele deficitare.
Rezervele statutare se constituie în condițiile și cu destinația stabilite în actul constitutiv. Asemenea rezerve pot constitui sursa acordării de dividende în perioadele când nu se realizează beneficii.
Rezervele facultative se constituie și au destinația dată de adunarea generală a asociaților.”
Mărirea capitalului social prin încorporarea de rezerve presupune că sumele de bani constituite ca rezerve sunt folosite pentru plata noilor părți sociale. În contabilitate, mărirea capitalului social prin încorporarea de rezerve se înregistrează prin virarea unei sume de bani din contul rezerve (cont de pasiv) în contul capital social ( cont de pasiv), astfel contul de rezerve scade și cel de capital crește.
Noile părți sociale sunt distribuite gratuit asociaților societății proporțional cu numărul părților sociale deținute până la momentul majorării.
b) Majorarea capitalului social prin încorporarea profitului sau a primelor de emisiune.
Profitul societății este împărțit asociaților sub formă de dividende, acesta poate servi însă și la eliberarea părților sociale, dar și la mărirea capitalului social. Astfel asociații vor primi în locul dividendelor, noi părți sociale emise de societate. Această modalitate poartă denumirea de mărire a capitalului social prin plata dividendelor în părți sociale.
” Prima de emisiune reprezintă diferența dintre valoarea de emisiune și valoarea nominală a părților sociale, pe care trebuie să o suporte noii acționari. Acestă primă este destinată să acopere cheltuielile emisiunii, precum și diminuarea valorii intriseci a acțiunilor vechi.”
Mărirea capitalului social cu prima de emisiune este o opțiune a adunării generale, acesta nu este obligatorie.
La data subscrierii părților sociale prima de emisiune trebuie plătită integral. În contabilitate, majorarea capitalului social prin încorporarea profitului sau a primelor de emisiune se înregistrează printr-o operațiune contabilă între cele două conturi de pasiv.
c) Majorarea capitalului social prin compensarea unor creanțe lichide și exigibile asupra societății cu părțile sociale ale acesteia.
Sumele de bani datorate creditorilor, servesc la achitarea părților sociale ale societății, pe baza creanțelor lichide și exigibile pe care le au față de societate, în schimbul acestor creanțe, creditorii primesc părți sociale ale societății. Acestă modalitate poartă denumirea de mărire a capitalului social prin conversiunea datoriilor societății cu părțile sociale ale acesteia.
În contabilitate, mărirea capitalului social prin compensarea unor creanțe lichide și exigibile asupra societății cu părțile sociale ale acesteia se înregistrează printr-o operațiune contabilă prin transferarea unor sume de bani între cele două conturi de pasiv.
Reducerea capitalului social.
Pe parcursul activității unei societăți, aceasta se poate confrunta cu situații nefavorabile, cum ar fi pierderea unei părți din activul patrimoniului societății. Conform art. 69 din Legea nr. 31/1990, într-un caz asemănător capitalul social va trebui reîntregit ori diminuat, deoarece societatea nu mai poate repartiza /distribui profit.
În cazul în care o societate are un capital social prea mare pentru nevoile acesteia, asociații pot reduce capitalul social pentru a echilibra activul și pasivul patrimonial al societății.
Metode folosite pentru reducerea capitalului social.
”Pentru reducerea capitalului social, legea reglementează procedee diferite, în funcție de cauza care impune reducerea capitalului social.”
În cazul în care reducerea este determinată de pierderi din activul social, potrivit art. 207 alin.1 din Legea nr.31/1990, reducerea capitalului social se poate face prin:
Micșorarea numărului de părți sociale.
Acest procedeu presupune micșorarea numărului de părți sociale deținute de fiecare asociat, însă valoarea nominală a acestora este păstrată.
Reducerea valorii nominale a părților sociale.
Valoare nominală a fiecărei părți sociale se reduce în functie de procentul utilizat pentru reducerea capitalului social. Pe vechile părți sociale este aplicată o ștampilă pe care este înscripționată noua valoare.
Dobândirea propriilor acțiuni urmată de anularea lor.
”În mod excepțional, potrivit art. 104 lit. a) din Legea nr. 31/1990, societatea poate dobândi un număr determinat de acțiuni proprii, integral liberate, cu scopul de a reduce capitalul social, prin anularea lor.”
În cazul în care reducerea nu este determinată de pierderi din activul social, potrivit art. 207 alin.1 din Legea nr.31/1990, reducerea capitalului social se poate face prin:
Scutirea totală sau parțială a asociaților de vărsămintele datorate.
Dacă capitalul social subscris nu a fost vărsat integral, reducerea capitalului se poate face prin scutirea parțială sau totală a asociaților de vărsămintele neefectuate.
Restituirea a unei cote-părți din aporturi către asociați, proporțională cu reducerea capitalului social și egală pentru fiecare parte socială.
Alte metode stabilite de lege.
Condițiile pentru reducerea capitalului social.
Reducerea capitalului social se realizează pe baza hotărârii adunării asociaților consemnată într-un înscris, care trebuie menționat în Registrul Comerțului și publicat în Monitorul Oficial (art. 204 din Legea nr. 31/1990).
Hotărârea privind reducerea capitalului social se ia în condiții de cvorum prevăzute conform adunării extraordinare, adică se iau cu o majoritate de cel puțin două treimi din drepturile de vot deținute de asociați (art. 115 din Legea nr. 31/1990).
Numai după două luni de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial se poate realiza reducerea capitalului social (art. 208 din Legea Societăților).
În cazul reducerii capitalului social apare dreptul de opoziție al creditorilor, deoarece acestă reducere duce la diminuarea limitei gajului lor.
Vor fi îndreptățiți doar creditorii ale căror creanțe sunt anterioare publicării hotărârii. Aceștia vor obține garanții pentru creanțele care nu au ajuns la scadență până la data publicării hotărârii.
Potrivit art. 208 alin. 4 din lege sunt interzise plățile/beneficiile asociaților până când creditorii nu vor obține realizarea creanțelor lor sau garanțiile aferente.
3.2. Excluderea și retragerea asociaților.
Retragerea asociaților.
Pe parcursul desfășurării activității, asociații societății cu răspundere limitată pot părăsi societatea fie din propria intenție a asociatului, dar și pe cale indirectă, prin cesiunea părților sociale, cu consecința pierderii calității de asociat.
”Prin retragerea asociatului, societatea suferă o modificare față de situația inițială, dar ea își continuă existența. Numai excepțional, când datorită retragerii numărul asociaților s-a redus la unul singur, societatea se dizolvă, afară de cazul când asociatul rămas hotărăște continuarea existenței societății sub forma societății cu răspundere limitată cu asociat unic (art. 229 din Legea nr. 31/1990).”
Asociatul se poate retrage din societate conform art. 226 din Legea nr.31/1990:
Conform cazurilor prezentate în actul constitutiv.
Conform legii, în actul constitutiv, asociații trebuie să prezinte cazurile și condițiile în care un asociat se poate retrage din societate. Actul constitutiv prevede un caz care ii dă dreptul asociatului să se retraga din societate și anume acela când acesta nu este de acord cu modificările actului constitutiv ( art. 194, alin. 2 din Legea Societăților). Retragerea se face pe baza cerererii asociatului.
Acordul tuturor celorlalți asociați.
Dacă cazurile de retragere a unui asociat din societate nu au fost specificate, retragerea se poate face pe baza unei cereri adresate societății, care trebuie aprobată prin consimțământul tuturor celorlalți asociați.
Prin hotărârea tribunalului.
În cazul în care nu există prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează pe baza consimțământului tuturor asociaților, retragerea se poate face pe baza unei hotărâri a tribunalului.
Părțile sociale ale asociatului retras nu pot fi dobândite de către societate, soluția fiind reducerea capitalului social cu valoarea părților sociale.
”În cazul în care societatea cu răspundere limitată este constituită numai din doi asociați, retragerea unuia dintre asociați face ca societatea să rămână cu un singur asociat, fapt care duce la dizolvarea societății. Un atare efect nu se produce dacă asociatul rămas hotărăște continuarea existenței societății sub forma societății cu răspundere limitată cu asociat unic (art. 229 din Legea nr. 31/1990).”
Efectele retragerii din societate.
Pierderea calității de asociat este principalul efect al retragerii asociatului. Drepturile asociatului retras sunt cu privire la părțile sociale, aceste drepturi privește dividendele din profitul realizat în anul financiar, dar și patrimoniul societății , format din profitul realizat și activele societății.
Drepturile sunt stabilite prin înțelegerea asociaților, aceștia vor hotărâ ca asociatul retras să primească o parte proporțională din patrimoniul social. În cazul neînțelegerilor dintre asociați, când retragerea asociatului se face de către instanța judecătorească , aceste criterii nu pot fi puse în practică.
Legea prevede ca drepturile asociatului retras să fie calculate în raport cu valoarea reală a activelor la data retragerii.
Conform art. 226 alin. 2 din Legea Societăților, retragerea asociatului se face pe cale judecătorească, instanță, și prin aceeași hotărâre se va dispune și cu privire la structura participării la capitalul social a celorlați asociați.
În cazul în care nu există un criteriu legal, instanța judecătorească ia în considerare soluția aleasă de asociatii rămași în societate (redistribuirea părților sociale, reducerea sau reîntregirea capitalului social). Dacă nu există o soluție din partea asociaților, se va face redistribuirea părților sociale rămase între asociații rămași, proporțional cu numărul părților sociale deținute înaintea retragerii.
Dacă retragerea se face conform actului constitutiv, soarta părților sociale se va face conform actului constitutiv. În cazul în care retragerea se face pe baza acordului celorlalți asociați, soarta părților sociale va fi stabilită de asociați.
Excluderea asociatului din societate.
Succesul sau insuccesul societății depinde de activitatea pe care o desfășoară în societate asociații, deoarece societatea cu răspundere limitată se bazează pe încrederea dintre asociați.
Asociații care nu își îndeplinesc obligațiile sau savârșesc anumite fapte pot afecta interesele societății. Astfel, Legea nr. 31/1990 pentru a proteja societatea și interesele celorlați asociați, oferă posbilitatea excluderii din societate a asociatului vinovat, în condițiile prevăzute în art. 222 din Legea Societăților. Asociatul poate fi exclus chiar dacă el nu este vinovat pentru împrejurările ivite.
”Excluderea asociaților din societate este calificată ca o reziliere parțială a actului constitutiv. Ea are drept consecință modificarea actului constitutiv și, în concret, restructurarea patrimoniului societății și a participării la capitalul social a celorlalți asociați.”
Cazurile de excludere a asociaților din societate.
Neefectuarea aportului, art.222, lit. a.
Dacă asociatul nu își îndeplinește obligațiile contractuale, cum ar fi, nedepunerea aportului sau efectuarea aportului cu întârziere poate fi exclus din societate. În cazul efectuării cu întârziere a aportului, pe lângă excludere se va suporta și plata despăgubirilor sau a dobânzilor.
Săvârșirea de către asociatul administrator a unor fapte păgubitoare pentru societate, art. 222, lit. d.
Dacă asociatul în funcția de administrator săvârșește anumite fapte ce ar putea dăuna societății, cum ar fi încheierea unui contract de societate a unui spațiu comercial al societății cu o altă societate comercială, ca reprezentant al acestei societăți, poate fi exclus din societate.
Nu reprezintă motiv de excludere din societate:
neglijența, inabilitatea, dezinteresul în afaceri;
dacă administratorul este silit să realizeze atribuțiile în condițiile unor atitudini răutăcioase a asociaților;
dacă administratorul refuză să își îndeplinească funcția, ci este mai degrabă un motiv de revocare.
Exercitarea de către creditorul personal al asociatului a opoziției împotriva hotărârii de prelungire a duratei societății, art. 206, alin. 2.
Dacă creditorul personal al unui asociat se opune hotărârii privind prelungirea duratei societății, asociatul debitor al oponentului poate fi exclus din societate. Astfel, societatea își va prelungi existența pe durata stabilită prin hotărârea asociaților.
Procedura de excludere a asociatului.
Excluderea asociatului din societate se face pe cale judecătorească, conform art. 223, din Legea nr. 31/1990, la cererea societății sau a oricărui asociat, dar pe baza unei hotărâri a celorlalți asociați.
În cazul în care societatea are doar doi asociați, prin emiterea cererii unuia dintre asociați de excludere a celuilalt asociat, iar conform art. 229 din Legea Societăților, societatea se dizolvă. În cazul în care asociatul rămas dorește continuarea activității, societatea cu răspundere limitată se transformă în societate cu răspundere limitată cu asociat unic.
După excluderea asociatului, instanța judecătorească va dispune și cu privire la structura participării la capitalul social al celorlalți asociați.
Efectele excluderii unui asociat din societate.
În primul rând, asociatul exclus își pierde calitatea de asociat, dar va avea dreptul la dividende și va suporta consecințele până la data pronunțării hotărării judecătorești de excludere.
Asociatul exclus are dreptul la contravaloarea părților sociale, adică acesta are dreptul doar la o sumă de bani care să reprezinte valoarea acesteia, nu la o parte proporțională din patrimoniul social.
Dacă există operații în curs de executare la data excluderii, asociatul este obligat să suporte consecințele pâna la data terminării operațiilor.
”Asociatul exclus rămâne obligat față de terți pentru operațiile făcute de societate, până în ziua rămânerii definitive a hotărârii de excludere.”
Potrivit art. 3, alin. 3 din Legea nr. 31/1990, față de creditorii societății, răspunderea asociatului este limitată, până la concurența capitalului social subscris.
3.3. Schimbarea formei și structurii juridice.
1.Transformarea societății cu răspundere limitată în societate pe acțiuni.
Transformarea societății cu răspundere limitată în societate pe acțiuni este datorată necesității dotării societății cu un capital propriu mai mare, necesității de a folosi lichiditățile societății pentru emiterea de obligațiuni, oportunității de a da societății o imagine cu o consistență mare în comparație cu imaginea ce o poate oferi societatea cu răspundere limitată.
Transformarea societății presupune modificarea actelor constitutive. În cadrul noi societăți capitalul social va fi minim de 25000 euro și se va modifica prin modalitățile de majorare sau reducere, numărul asociaților este de minim 2, iar stabilirea cenzorilor este obligatorie.
Modificarea numărului asociaților este impusă de anumite interese ale societății. Acestă modificare poate reprezenta o modificare a societății cu răspundere limitată; o societate cu mai mulți asociați se poate transforma într-o societate cu răspundere limitată cu asociat unic sau, o societate cu răspundere limitată cu asociat unic se poate transforma într-o societate cu mai mulți asociați.
2.Transformarea societății cu răspundere limitată cu mai mulți asociați în societate cu răspundere limitată cu asociat unic.
” Hotărârea asociaților de transformare a societății în societate cu răspundere limitată cu asociat unic trebuie însoțită de retragerea celorlalți asociați ori de cesiunea părților sociale ale acestor asociați către asociatul care continuă activitatea.”
Conform art. 14 din Legea nr. 31/1990 asociatul unic nu trebuie să aibă o altă astfel de calitate în altă societate cu răspundere limitată. La îndeplinirea formalităților, asociatul unic trebuie să declare pe proprie răspundere că deține acestă calitate doar într-o singură societate.
Art. 229 din Legea Societăților precizează că în cazul unor neînțelegeri între asociații societății cu răspundere limitată cu doi asociați, acesta se poate transforma în societate cu răspundere limitată cu asociat unic.
3.Transformarea societății cu răspundere limitată cu asociat unic în societate cu răspundere limitată cu mai mulți asociați.
O societate cu răspundere limitată cu asociat unic poate să devină o societate cu răspundere limitată cu mai mulți asociați prin transferarea de către asociatul unic a unui număr de părți sociale către alte persoane, care ar putea deveni asociați sau prin primirea de noi asociați, care atrag mărirea capitalului social (art. 13 din Legea nr. 31/1990).
Asociații vor încheia actul constitutiv în forma scrisă precizată de lege. Hotărârea transformării societății se va înregistra în Registrul Comerțului și se va publica în Monitorul Oficial.
CAPITOLUL IV. Dizolvarea și lichidarea societății cu răspundere limitată.
4.1. Precizări prealabile privind încetarea societății cu răspundere limitată.
Societatea cu răspundere limitată, ca orice alt tip de societate, este înființată pentru a desfășura o activitate comercială pe o durată de timp stabilită în actul constitutiv. Societatea își desfăsoară activitatea chiar și după decesul asociaților care au înființat-o, dar ca și persoana fizică, va sfârși prin a dispărea.
Societatea, ca persoană juridică, se află în raporturi juridice cu terții și asociații. Astfel, încetarea existenței societății nu presupune doar încetarea personalității juridice, dar și încetarea exercitării drepturilor și îndeplinirii obligațiilor fiscale.
Încetarea activității societății presupune parcurgerea a două etape: dizolvarea și lichidarea acesteia.
Dizolvarea societății presupune încheierea activității normale, desfășurându-se operațiuni care pregătesc încetarea existenței societății.
Lichidarea societății presupune desfășurarea operațiilor de lichidare, cum ar fi: plata creditorilor și împărțirea între asociați a soldului.
Aceste două faze sunt distincte și trebuie desfășurate în mod succesiv, astfel nu se poate trece la faza de lichidare dacă nu a fost parcursă faza dizolvării.
Încetarea existenței societății, care nu a avut activitatea sau a fost redusă, iar asociații au căzut de acord cu lichidarea societății, se poate realiza printr-o procedură mai simplificată, prin combinarea celor două faze.
”În societățile cu răspundere limitată, asociații pot hotărî, o dată cu dizolvarea, cu cvorumul și majoritatea prevăzute pentru modificarea actului constitutiv, și modul de lichidare a societății, atunci când sunt de acord cu privire la repartizarea și lichidarea patrimoniului societății și când asigură stingerea pasivului sau regularizarea lui în acord cu creditorii.”
Conform art. 235, alin. 2 din Legea Societăților, asociații prin vot unanim pot hotărâ modul în care își pot împărți activele între ei, după plata creditorilor.
Transmiterea dreptului de proprietatea a activelor rămase se realizează la data scoaterii societății din Registrul Comerțului, asociații primind de la Oficiul Registrului un certificat constatator al dreptului de proprietate asupra activelor împărțite.
„Dizolvarea și lichidarea societăților privind activitatea comercială sunt reglementate prin dispozițiile Legii nr. 31/1990. Legea permite însă asociaților ca în actul constitutiv să prevadă modul de dizolvare și lichidare a societății (art. 7 și 8 din lege).”
4.2. Dizolvarea societății cu răspundere limitată.
Conform art. 227 din Legea nr. 31/1990, societatea cu răspundere limitată se dizolvă prin: ”trecerea timpului stabilit pentru durata societății; imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societății sau realizarea acestuia; declararea nulității societății; hotărârea adunării generale; hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății; falimentul societății; alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societății.”
Cauzele generale de dizolvare a societăților sunt:
Trecerea timpului stabilit pentru durata societății.
Dacă termenul stabilit pentru durata societății a expirat, societatea se poate dizolva (art. 227, alin. 1, lit. a) din Legea nr. 31/1990). Efectul dizolvării societății, prin expirarea termenului stabilit pentru durata societății, poate fi eliminat prin prelungirea duratei, potrivit art. 204 din Legea Societăților.
Cu privire la eventuala prelungire a duratei, asociații trebuie consultați de către consiliul de administrație cu 3 luni înaintea expirării duratei societății. Nerealizarea consultării nu împiedică dizolvarea societății.
Dizolvarea societății, dată de expirarea duratei societății, presupune deschiderea procedurii de lichidare a societății. (art. 233 din Legea nr.31/1990)
Imposibilitatea realizării obiectului societății sau realizarea acestuia.
Orice societate are un obiect de activitate care se realizează pe parcursul duratei societății și este precizat în actul constitutiv. Dacă obiectul de activitate nu se poate realiza, societatea se dizolvă.
Imposibilitatea de realizare a obiectului de activitate poate fi materială sau juridică, este dată de:
existența unor neînțelegeri grave între asociați;
lipsa mijloacelor financiare necesare desfășurării activității societății;
absența voinței asociaților de a conlucra pentru desfășurarea activității societății.
Atunci când s-a realizat obiectul societății, iar scopul asociaților a fost atins, societatea se dizolvă. Asociații pot să modifice obiectul societății, chiar dacă se realizează sau nu obiectul activității societații (art. 204 din Legea nr. 31/1990).
Declarerea nulității societății.
Nerespectarea condițiilor privind constituirea societății presupune nulitatea societății. Data la care hotărârea judecătorească a declarat nulitatea societății, activitatea societății încetează și întră în lichidare.
Hotărârea adunării asociaților.
Așa cum constituirea societății se realizează pe baza voinței asociaților, prin act constitutiv, dizolvarea societății se bazează tot pe voința asociaților.
Hotărârea tribunalului.
Dizolvarea societății prin intermediul hotărârii tribunalului se realizează atunci când dizolvarea se realizează prin intermediul hotărârii adunării generale.
Falimentul societății.
Conform art. 227 alin. 1 lit. f din Legea nr. 31/1990 societatea, dacă este supusă procedurii falimentului în cadrul procedurii insolvenței, se dizolvă.
Potrivit art. 107, alin. 2 din Legea nr. 85/2006, dizolvarea se pronunță de un judecător-sindic prin încheierea prin care se stabilește intrarea în faliment.
Pe lângă cauzele prezentate de Legea nr. 31/1990, mai există două situații de dizolvare specifice societății cu răspundere limitată, și anume:
Diminuarea activului net al societății. ( art. 228, alin. 2 din Legea Societăților)
Conform art. 153 din Legea nr. 31/1990, dacă prin situația financiară anuală în urma unor pierderi, administratorul constată că activul net al societății s-a diminuat la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social subscris, va cere convocarea adunării generale pentru a se discuta dacă societatea trebuie dizolvată.
Dacă adunarea generală, nu stabilește dizolvarea societății, conform legii, la sfârșitul exercițiului financiar ulterior celui în care s-au constatat pierderile, societatea trebuie să reducă capitalul social cu echivalentul pierderilor, dacă nu au fost acoperite din rezerve.
Reducerea numărului asociaților la unul singur ( art. 229 din Legea nr. 31/1990)
Numărul asociaților se reduce la unul singur datorită falimentului, incapacității, excluderii, retragerii sau decesului unuia dintre asociați, când societatea se dizolvă.
„Societatea nu se dizolvă în cazul când în actul constitutiv se prevede clauza de continuare cu moștenitorii sau când asociatul rămas hotărâște continuarea existenței societății sub forma societății cu răspundere limitată cu asociat unic.”
4.3. Lichidarea societății cu răspundere limitată.
A doua etapă a procesului de încetare a existenței societății îl reprezintă lichidarea. Acestă etapă cuprinde operațiunile privind lichidarea patrimoniului societății, care duc la încetarea activității societății. Operațiunile sunt efectuate de lichidatori, aceștia sunt numiți de asociați în unanimitatea voturilor, în caz contrar sunt numiți de instanță, dacă administratorul sau asociatul cere acest lucru. (art. 262 din Legea nr.31/1990)
Legea Societăților presupune derularea următoarelor operațiuni:
înlocuirea administratorilor cu lichidatorii;
predarea gestiunii;
finalizarea operațiunilor comerciale aflate în curs de derulare la momentul dizolvării;
stabilirea activului și pasivului;
întocmirea și aducerea la îndeplinire a bilanțului lunar;
radierea societății din registrul comerțului.
Principiile generale ale lichidării societății cu răspundere limitată.
Legea nr. 31/1990 prezintă principiile generale ale lichidării societăților: personalitatea juridică a societății subzistă pentru nevoile lichidării; lichidarea societății se face în interesul asociaților; lichidarea societății este obligatorie, iar nu facultativă.
Personalitatea juridică a societății subzistă pentru nevoile lichidării.
Personalitatea juridică a societății este păstrată pentru operațiunile de lichidare și până la momentul încheierii activității, conform art. 233 alin. 4. Păstrarea personalității juridice este necesară pentru că pe durata lichidării, societatea își păstrează atributele de identificare (firmă, sediu, etc.) patrimoniul propriu, care reprezintă gajul general al creditorilor și organele de administrare și conducere (administratorii, directorii) până la intrarea în funcție a lichidatorilor (art. 252 din Legea nr. 31/1990).
Lichidarea societății se face în interesul asociaților.
Acest principiu are mai multe argumente, cum ar fi faptul că lichidarea societății se poate cere doar de către asociați, cu excluderea creditorilor. Potrivit art. 255 din Legea nr. 31/1990, asociații au dreptul să stabilească condițiile lichidării societății.
Interesele creditorilor sunt protejate în acestă etapă, deoarece asociații nu pot primi nicio sumă de bani din lichidarea societății, până nu sunt achitate creanțele creditorilor.
Lichidarea societății este obligatorie, iar nu facultativă.
Art. 233 din Legea nr. 31/1990 arată faptul că dizolvarea societății are drept efect deschiderea procedurii de lichidare. Astfel, lichidarea societății ajunsă în faza de dizolvare este obligatorie. Dizolvarea are loc fără lichidare în cazul fuziunii ori divizării totale a societății.
După ce etapa lichidării s-a încheiat, lichidatorii întocmesc situația financiară și propun repartizarea activului între asociați.
În cazul în care există un asociat nemulțumit, acesta se poate opune în termen de 15 zile de la notificarea situației financiare. (art. 263 din Legea Societăților)
CAPITOLUL V. Studiu de caz la societatea Ketrac Impex S.R.L.
Analiza situațiilor financiare la Societatea Ketrac Impex S.R.L.
Scurt istoric.
Societatea Ketrac Impex S.R.L cu sediul în comuna Gorgota, județul Prahova este o societate cu răspundere limitată care a luat ființă la 11 septembrie 1996, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J29 /1177 /1996 având un singur asociat care are funcția și de administrator și 3 angajați.
Este o societate cu capital integral privat român, nu deține titluri de participare strategice la filiale, întreprinderi asociate sau cu alte societăți. Elementele de activ și pasiv, precum și veniturile și cheltuielile sunt evidențiate în monedă națională, respectiv în lei noi (RON).
Societatea Ketrac Impex S.R.L nu a acordat și nici nu a primit angajamente, capitalul social a rămas neschimbat față de anul 2006, acesta fiind de 200 lei.
Obiectul de activitate.
Tipul de activitate desfășurat de Societatea Ketrac Impex S.R.L, conform codului CAEN 4711 este: comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun.
Analiza situaților financiare patrimoniale.
Tabel nr. 3.1. (sursă: http://www.mfinante.ro)
Analiza echilibrului financiar pe baza bilanțului contabil.
Echilibrul financiar este apreciat prin intermediul indicatorilor de echilibru: situația netă, fondul de rulment, nevoia de fond de rulment și trezoreria netă.
Finanțarea nevoile permanente se face pe seama resurselor permanente, iar nevoile temporare sunt finanțate din resurse temporare.
SITUATIA NETĂ (SN) exprimă valoarea contabilă a drepturilor proprietarilor asupra întreprinderii, reprezintă averea proprietarului și trebuie să fie suficientă pentru asigurarea funcționării și independenței financiare a întreprinderii.
Tabel nr. 3.1.1
Conform tabel nr.3.1.1 se constată o situație netă pozitivă, adică există surse de finanțare proprii, care prezintă o scădere în timp, ceea ce semnifică o scădere a capitalurilor proprii. Acestă descreștere a situației nete are ca efect scăderea rentabilității și a independenței financiare.
FONDUL DE RULMENT (FR) pe baza elementelor pe termen lung, exprimă excedentul surselor permanente (capitalul propriu și datoriile pe termen lung) utilizat pentru finanțarea activelor circulante. Acesta este o marjă de securitate, cu ajutorul căruia firma poate să facă față, fără dificultate, riscurilor pe termen scurt. Corespondența dintre lichiditatea activelor cu exigibilitatea capitalului propriu permite aprecierea pe termen lung a riscului de nerambursare a obligațiilor și a riscului de faliment.
FR 2012 = 135.206 -108.976 = 26.230 lei
FR 2013= 107.415 -108.976 = -1.561 lei
FR 2014= 103.406 -108.976 = -5.570 lei
Figura nr. 3.1.1.
Fondul de rulment din 2012 este unul pozitiv arătând faptul că o parte a capitalului propriu este destinată și utilizată pentru finanțarea activelor circulante. Astfel, se înregistrează un excedent de lichidități pe termen scurt față de exigibilitățile pe termen scurt, ceea ce înseamnă ca societatea Ketrac Impex SRL este în măsură să facă față obligațiilor la scadență, dispunând și de un stoc de lichidități.
În anii 2013-2014, fondurile de rulment sunt negative, întreprinderea Ketrac se confruntă cu o insuficiență de fond de rulment, arătând faptul că o parte din datoriile pe termen scurt au fost folosite pentru finanțarea activelor stabile. Astfel apare un dezechilibru financiar, societatea trebuie să apeleze la împrumuturi pe T.S, la accelerarea încasărilor, încetinirea plăților.
NECESARUL DE FOND DE RULMENT (NRF) reprezintă acea parte a activelor circulante care urmează să fie finanțate pe seama surselor stabile, adică fondului de rulment.
NFR 2012 =152.042-128.701= 23.341 lei
NFR 2013 = (115.795+ 59.022) -179.278= -4.461 lei
NFR 2014 = (124.691 + 50.052) – 184.153= – 9.410 lei
Figura nr. 3.1.2
În anul 2012, necesarul de fond de rulment este pozitiv și arată un surplus de nevoi temporare în raport cu resursele temporare. Astfel, stocurile și creanțele sunt finanțate din fondul de rulment.
În 2013 și 2014 necesarul de fond de rulment este negativ, semnificând un surplus de resurse temporare în raport cu nevoile temporare. Este o situație normală datorită accelerării vitezei de rotație a stocurilor și creanțelor.
Viteza de rotație =
Tabel nr. 3.1.2
TREZORERIA NETĂ (TN) este determinată de echilibrul existent între fondul de rulment și necesarul de fond de rulment.
TN 2012= 26.230 – 23.341= 2.889 lei
TN 2013= -1561 – (-4461) = 2.900 lei
TN 2014= -5570 – (-9410) = 3.840 lei
Figura nr. 3.1.3
În 2012, fondul de rulment finanțează necesarul de fond de rulment, astfel societatea Ketrac Impex SRL dispune de o trezorerie netă pozitivă care îi asigură lichiditatea și flexibilitatea.
În 2013 și 2014, fondul de rulment este insuficient pentru a finanța necesarul de fond de rulment, societatea Ketrac Impex SRL este dependentă de credite pe termen scurt, pe care trebuie să le reînnoiască permanent.
Trezoreria netă este pozitivă în toți acesti ani evidențiind că exercițiile financiare s-au încheiat cu un surplus monetar (profit net). Creșterea trezoreriei nete în 2013 față de 2012 și respectiv în 2014 față de 2013 reprezintã cash- flow- ul ce revine asociaților sub formă de dividende de încasat și/sau profit de reinvestit.
Analiza structurii patrimoniale
Acestă analiză presupune urmărirea evoluției ponderii diferitelor elemente patrimoniale de activ și pasiv. Ratele de structura patrimoniale exprimă bilanțul în procente, identifică caracteristicile majore ale structurii bilanțului.
RATELE PRIVIND STRUCTURA ACTIVULUI reflectă relațiile financiare pe care societatea le-a stabilit cu alte firme sau legătura societății cu investițiile.
Principalele rate ale structurii activului:
-RATA ACTIVELOR IMOBILIZATE măsoară importanta relativa a activelor pe termen lung în totalul activelor întreprinderii și permite aprecierea flexibilității financiare a firmei în măsura în care evidențiază componența de capital investit în active fixe.
RAI2012 = x100= 41,29%
RAI2013 = x100= 38,01%
RAI2014 = x100= 37,90%
Figura nr. 3.2.1
Ponderea activelor pe termen lung pe parcursul celor trei ani în totalul activelor înregistrează o scădere (investițiile firmei sunt inexistente) datorită creșterii activelor totale, implicit a activelor circulante care cresc mai repede decât imobilizările rezultând o mai bună lichiditate a firmei.
-RATA ACTIVELOR CIRCULANTE reflecta ponderea activelor circulante în totalul activelor societății, fiind o măsura a flexibilității financiare, care evidențiază importantă relativă a activelor ușor de transformat în bani.
RAC2012 = x100 = 58.71%
RAC2013 = x100 = 61,98%
RAC2014 = x100 = 62,10%
Figura nr. 3.2.2
Ponderea activelor circulante în totalul activelor societății Ketrac Impex SRL înregistrează o creștere deoarece activele circulante au crescut mai rapid decât activul imobilizat, situație determinată de creșterea volumului de activitate.
RATELE PRIVIND STRUCTURA PASIVULUI analizează în timp evoluția diverselor surse de finanțare pe care firma le utilizează.
Principalele rate ale structurii pasivului:
RATA AUTONOMIEI GLOBALE arată independența financiară a întreprinderii. Creșterea capitalului propriu în activul total, are efecte benefice asupra autonomiei financiare totale, cu cât capitalurile proprii sunt mai mari cu atât mai puțin societatea apelează la credite pentru finanțarea investițiilor.
” Această rată se recomandă a fi mai mare sau egal cu 33%.”
RAG2012 = x100 = 51,23%
RAG2013 = x100 = 37,47%
RAG2014 = x100 = 35,96%
Figura nr. 3.2.3
Se observă o situație de normalitate deoarece sunt înregistrate ponderi mai mari de 33%. Se înregistrează o scădere a ratelor ceea ce înseamna că ponderea capitalului în totalul activelor scade, societatea trebuind să apeleze la credite pentru finanțarea investițiilor.
RATA DATORIILOR TOTALE, reflectă importanța datoriilor în activul total al întreprinderii. Creditorii prefera rate ale obligatiilor scazute, deoarece cu cat este mai scazuta rata cu atat este mai mare protectia la pierderile creditorilor in cazul lichidarii.
RDT2012 = x100 = 48,77%
RDT2013 = x100 = 62,53%
RDT2014 = x100 = 64,04%
Figura nr. 3.2.4
Se observă o situație favorabilă deoarece ponderea acestui indicator este mai mic de 75%, deci societatea Ketrac Impex SRL se confruntă cu o îndatorare scăzută. Tendința de creștere a ratelor și depășirea valorii maxime poate conduce pe viitor la o îndatorare ridicată, ceea ce presupune o reorientare a politicii financiare.
3.3 Analiza solvabilității
Solvabilitatea reflectă capacitatea unei întreprinderi de a-și acoperi datoriile prin valorificarea tuturor activelor sale. Aceasta rezultă din echilibrul dintre fluxurile de încasări și fluxurile de plăți, dar și dintr-un fond de rulment net pozitiv, adică o bună potrivire între necesarul de finanțare pe termen lung( active corporale și financiare) și resursele de finanțare permanente ( capitalurile proprii și îndatorarea la termen).
Solvabilitatea reprezintă obiectivul prioritar al întreprinzătorului care dorește sa își păstreze autonomia financiară și flexibilitatea gestiunii.
Rata solvabilității generale măsoară gradul în care întreprinderea face față datoriilor sale totale. ”O valoare mai mare decât 1,5 a acestei rate semnifică faptul că întreprinderea are capacitatea de a-și achita obligațiile bănești, imediate și îndepărtate, față de terți.”
Rsg 2012 = = 2,05
Rsg 2013 = = 1,59
Rsg 2014 = = 1,56
Figura nr. 3.3.1
În ceea ce privește solvabilitatea generală, valorile mai mari decat 1,5 ale acestei rate în perioada analizată semnifică faptul că societatea Ketrac Impex SRL are capacitatea de a-și achita obligațiile bănești, pe termen scurt față de terți, dar nu și pe termen lung, deoarece ratele prezintă o evoluție descrescătoare.
3.4 Analiza lichidității
Lichiditatea are drept scop aprecierea capacității întreprinderii de a face față datoriilor pe termen scurt și de a transforma activele sale în bani.
Gradul de lichiditate generală este măsurată cu ajutorul următoarelor rate:
Rata lichidității generale (RLG) arată dacă activele sub un an sunt mai mari decât datoriile sub un an, adică dacă ansamblul activelor transformabile în bani în termen scurt permit rambursarea datoriilor pe termen scurt.
”Se apreciază că situația lichidității generale este satisfăcătoare, după unele surse, în condițiile încadrării acestei rate în intervalul 1,2-1,8, iar după altele, în intervalul 2-2,2.”
RLG 2012 = = 1,2
RLG2013 = = 0,99
RLG 2014 = = 0,96
Figura nr. 3.4.1
Valoarea ratei în anul 2012 arată o lichiditate satisfacătoare, întreprinderea poate să-și achite datoriile pe termen scurt, pe baza stocurilor. Însă, valorile subunitare din anii următori poate conduce la încetarea de plăți, societatea Ketrac Impex SRL nu își poate onora datoriile pe termen scurt, astfel aceasta se poate confrunta cu riscul de faliment sau insolvabilitate.
Rata lichidității reduse (RLR) reprezintă lichiditatea întreprinderii, reflectă posibilitatea activelor circulante concretizate în creanțe și trezorerie de a acoperi datoriile curente; se scad stocurile deoarece au cel mai puțin caracterul de lichiditate dintre activele curente (ele reprezinta activele la care apar cel mai probabil pierderi în cazul lichidării) . Măsoară câte unități monetare de active aproape lichide revin la o unitate monetara de datorii pe termen scurt.
”Intervalul considerat satisfăcător pentru această rată este de 0,65- 1.”
RLR 2012 = = 0,02
RLR 2013 = = 0,35
RLR 2014 = = 0,29
Figura nr. 3.4.2
Se observă o creștere a ratelor de lichiditate 2012-2014, această creștere este datorată creșterii nivelului activelor circulante. Valorile obținute nu depășesc valoarea minimă admisă, ceea ce arată că societatea Ketrac Impex SRL poate avea probleme de onorare a plaților scadente, se impune o politică riguroasă la nivelul managementului.
Rata lichidității imediate (RLI ) presupune raportarea elementelor de activ cele mai lichide la datoriile pe termen scurt. Reflectă posibilitatea achitării datoriilor pe termen scurt pe seama numerarului aflat in casierie, a disponibilităților bancare și a plasamentelor de scurtă durată.
Pentru a indica o lichiditate favorabilă acest indicator ar trebui să aibă o valoare mai mare de 0,25.
RLI 2012 = = 0,022
RLI 2013 = = 0,016
RLI 2014 = = 0,021
Figura nr. 3.4.3 Se înregistrează o scădere a ratei în 2013 față de 2012, datorită creșterii datoriilor pe termen scurt. Chiar dacă rata din 2014 atinge aproape nivelul din 2012, nivelor ratelor sunt sub limita precizată indicând o lichiditate redusă, deci societatea Ketrac Impex SRL nu își poate achita datoriile pe termen scurt din numerarul din caserie.
3.5 Analiza rentabilității întreprinderii
Rentabilitatea reflectă profitabilitatea activității firmei. Profitul este scopul activității economice, maximizarea acestuia reprezintă motivația fiecărui agent economic de a acționa într-un anumit domeniu.
Ratele de rentabilitate se exprimă procentual și arată gradul în care capitalul în întregul său aduce profit. Se calculează ca raport între un indicator de rezultate ( profit sau pierdere) și un indicator de flux ( cifra de afaceri netă, resurse consumate) sau un stoc (capital propriu, active totale).
Analiza rentabilității întreprinderii se realizează cu ajutorul a două rate:
RATA RENTABILITĂȚII ECONOMICE, reflectă relația dintre rezultatul economic și activele totale utilizate pentru obținerea acestuia. Rata rentabilității economice măsoară remunerea brută a activelor utilizate.
Re2012 = x 100 = 30,43%
Cu 100 lei active totale se obțin 30,43 lei profit.
Re2013 = x 100 = 25,37%
Cu 100 lei active totale se obțin 25,34 lei profit.
Re2014 = x 100 = 33,47%
Cu 100 lei active totale se obțin 33,47 lei profit.
Figura nr. 3.5.1
Chiar dacă se observă o scădere a rentabilității economice în 2013 cu 5,06%, scădere datorată scăderii raportului dintre profit brut și activele totale, se constată că, cu suma de 100 lei active totale se obține un profit în creștere, pe perioada analizată, ceea ce înseamnă că activele disponibile au fost folosite eficient și au condus la creșterea remunerării. Întreprinderea a luat măsuri pentru creșterea acestei rate în 2013 prin:
creșterea volumului activității pentru sporirea ratei de rentabilitate comercială (raportul dintre profitul aferent vânzărilor și cifra de afaceri), diminuarea cheltuielilor de exploatare, creșterea prețurilor bazată pe îmbunătățirea calității.
majorarea ponderii imobilizărilor fixe active, diminuarea duratei și costurilor investițiilor în curs de execuție, diminuarea nivelului stocurilor și a duratei medii de aprovizionare a materiilor prime și materialelor, reducerea nivelului stocurilor și a duratei ciclului de producție în curs de execuție, reducerea nivelului creanțelor și a duratei medii de încasare.
Prin utilizarea măsurilor prezentate mai sus, întreprinderea a înregistrat o creștere a rentabilității economice mai ales ca urmare a unei evoluții mai rapide a rezultatului exploatării față de activul total, deci o eficiență în creștere utilizării activului.
RATA RENTABILITĂȚII FINANCIARE exprimă corelația dintre rezultatul total al activității (brut sau net) și capitalurile firmei.
Rentabilitatea financiară arată cât profit net revine capitalurilor proprii.
Rf2012 = x100 = 49,9%
Cu 100 lei capitaluri proprii se obțin 49,83 lei profit.
Rf2013 = x100 = 56,87%
Cu 100 lei capitaluri proprii se obțin 56,87% lei profit.
Rf2014 = x100 = 78,19%
Cu 100 lei capitaluri proprii se obțin 78,19% lei profit.
Figura nr. 3.5.2
De la an la an se observă o creștere a ratei rentabilității financiare, deoarece asociații au utilizat eficient capitalului investit. Creșterea ratei echivalează cu o bună remunerare prin câștig net a resurselor proprii. O creștere a ratei rentabilității financiare ( o remunerare în creștere a capitalurilor investite) asigură:
o refacere a capitalurilor proprii pe seama profiturilor nete.
accesul ușor la resursele financiare datorită reinvestirii în întreprindere a proprietarilor și a investitorilor,
capacitatea de dezvoltare.
3.6 Concluzii și propuneri
În urma analizei situației financiare patrimoniale efectuate la societatea Ketrac Impex S.R.L s-au putut desprinde o serie de aspecte, atât pozitive, cât și negative cu privire la situația financiară a societății.
În 2012 activele circulante au fost mai mari decât datoriile pe termen scurt, acestea permițând să se spere la încasări bănești pe termen scurt care vor permite, nu numai rambursarea integrală a datoriilor exigibile pe termen scurt, dar și să se obțină lichidități excedentare. Pentru solvabilitatea întreprinderii aceasta este o situație favorabilă, deoarece întreprinderea beneficiază de perspective favorabile în ceea ce privește capacitatea sa de rambursare. În 2013 și 2014 activele circulante sunt inferioare datoriilor pe termen scurt, acestea lasă să se prevadă încasări viitoare pe termen scurt insuficiente pentru a rambursa datoriile pe termen scurt. Această constatare prezintă o situație financiară dificilă a întreprinderii.
Pe perioada analizată fondul de rulment are valori pozitive în 2012, dar și negative în anii 2013-2014, având deci o evoluție descrescătoare. Aceasta înseamnă că în 2012 resursele permanente au acoperit integral nevoile stabile cu excepția anilor 2013 și 2014. Fondul de rulment pozitiv din 2012 este interpretat ca fiind o situație favorabilă ce reflectă un surplus de resurse permanente față de nevoile permanente, fiind o consecință a activității rentabile a întreprinderii, respectiv a reinvestirii unei părți a profitului obținut .
În mod contrar, fondul de rulment negativ înregistrat în anii 2013-2014 reflectă faptul că în acestă perioadă nu poate finanța nevoile ciclice.
Daca realizăm o analiza pe ansamblu, observăm că în 2012 firma are un echilibru financiar sănătos, însă pe perioada 2013-2014 firma are un dezechilibru.
Acest dezechilibru înregistrat de întreprindere în perioada 2013-2014 este determinat de :
dezechilibrul dintre resursele și nevoile permanente, cauzat de existența unui fond de rulment negativ;
dezechilibrul existent între resursele și nevoilor ciclice, manifestat prin creșterea nevoii de fond de rulment. Cauzele care au determinat această creștere sunt: creșterea vânzărilor, creșterea activelor circulante într-o proporție mai mare decât a activelor imobilizate.
Principala consecință a dezechilibrului din anii 2013 și 2014 este scăderea capacității de plată surprinsă de indicatorii de lichiditate și solvabilitate.
Pentru îmbunătățirea echilibrului, întreprinderea trebuie să acționeze în vederea :
-creșterii fondului de rulment pe baza capitalului propriu prin acumularea de rezerve, aporturi de capital, primirea de subvenții, repartizarea profitului pentru dezvoltare;
-accelerarea încasărilor, încetinirea plăților și apelarea la împrumuturi pe termen scurt pentru a nu exista dificultăți în ceea ce privește solvabilitatea;
-eficientizarea activității de exploatare; realizarea ritmică și pe măsura cerințelor a aprovizionării, a producției și comercializării produselor;
-asigurarea creșterii capacității de autofinanțare prin reducerea cheltuielilor (cu personalul și cele pentru lucrări și servicii prestate de terți), astfel încât capacitatea de autofinanțare să poată fi destinată a acoperii: creșterea fondului de rulment; finanțarea total sau parțială a noilor investiții; rambursarea împrumuturilor contractate; remunerarea capitalului investit.
Trezoreria este pozitivă ceea ce demonstrează succesul întreprinderii, prin plasarea rentabilă a disponibilităților bănești. Creșterea trezoreriei nete este dată de profiturile nete acumulate de societate .
Pe parcursul celor trei ani analizați s-a observat o creștere a rentabilității financiare ceea ce evidențiază eficiența activității din punct de vedere al valorificării capitalului propriu. Rata rentabilității economice permite societății reînnoirea și creșterea activelor sale într-o perioadă cât mai scurtă. Pe parcursul perioadei analizate, rata rentabilității economice a înregistrat scăderi în 2013. Pentru creșterea acestei rate, întreprinderea a luat următoarele măsuri:
– creșterea volumului activității pentru sporirea ratei de rentabilitate comercială (raportul dintre profitul aferent vânzărilor și cifra de afaceri), diminuarea cheltuielilor de exploatare, creșterea prețurilor bazată pe îmbunătățirea calității.
– majorarea ponderii imobilizărilor fixe active, diminuarea duratei și costurilor investițiilor în curs de execuție, diminuarea nivelului stocurilor și a duratei medii de aprovizionare a materiilor prime și materialelor, reducerea nivelului stocurilor și a duratei ciclului de producție în curs de execuție, reducerea nivelului creanțelor și a duratei medii de încasare.
Scopul urmărit de societatea Ketrac este de a realiza un profit suficient pentru a remunera convenabil capitalurile de care dispune, de a asigura creșterea rațională ținându-se cont de evoluția pieței. Situația financiară a societății Ketrac Impex S.R.L din punct de vedere al rezultatului este una favorabilă, înregistrând profit pe parcursul celor trei ani analizați.
BIBLIOGRAFIE
Băcanu I., Modificarea capitalului social al societăților comerciale, Editura Lumina Lex, București, 1996.
Carsiuc O.M., Cenzorii societăților comerciale și auditul financiar, în RDC nr.1/2006.
Căpățână O., Societățile comerciale, Editura Lumina Lex, București, 1991.
Cărpenaru St. D., Administrarea societatilor comerciale în reglementarea Legii nr. 31/1990, în RDC nr 21/1993.
Cărpenaru St. D., Drept civil, Universitatea București , 1983.
Cărpenaru St. D., Drept comercial român – Ediția a VIII-a, revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2008.
Cărpenaru St. D., Tratat de drept comercial, Ediția a IV a actualizată, Editura Universul Juridic, București, 2014.
Cărpenaru St. D., Predoiu C., Piperea Gh., Societățile comerciale, reglementare, doctrină, jurisprudență, Ed. All-Beck, București, 2001.
Codul civil.
Codul comercial român.
Cristea C. S., Efectele juridice ale retragerii unuia dintre cei doi asociați într-o societate cu răspundere limitată, în Revista de Drept Comercial nr.5/1996.
Curierul Judiciar nr. 2/2002.
Curtea Supremă de Justitie nr. 1474/2002, în Curierul Juridiciar nr.1/2004.
Curtea Supremă de Justiție, s. com, dec. nr. 4385/1998, în RDC nr.4/2000.
Iacovoiu V.B., Teodorescu C.D., Instrumente și tehnici de analiză a stării economico-financiare a firmei, Editura Karta-Graphic, Ploiești, 2011.
Ilie V., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Meteor Press, București, 2003.
Înalta Curte de Casație și Justiție, s. Com.,dec. Nr. 2144/2007, în Buletinul jurisprudenței, 2007.
Înalta Curte de Casație și Justiție, s. Com.,dec. Nr. 3643/2008, în Dreptul nr.10/2009.
Isfanescu A., Analiză economico-financiară, Editura ASE, București, 2002.
Lazăr M.,Lazăr C., Analiză statistico-economică, Editura Economică, București, 2012.
Normele metodologice, aprobate prin Ord. Nr. 1376/2004 al Ministerului Finanțelor Publice ( M. Of. Nr. 1012 din 3 noiembrie 2004).
Normele metodologice, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1078/2003 (M.Of. nr. 586 din 18 august 2003.
Pătulea V., Turianu C., Curs de drept comercial roman, Ediția a II-a, Editura ALL-BECK, București, 2000.
Popa S., Drept comercial, Ed. Universul Juridic, București, 2009
Robu V., Analiză economico- financiară -Ediția a doua, Editura economică, București, 2010.
Sălcutan L.A., Nicoleta Ciurte, Condițiile în care o societate cu răspundere limitată cu mai multi asociați se poate transforma într-o societate cu asociat unic, în Dreptul nr. 12/1994.
Șcheaua M., Legea societăților comerciale nr. 31/1990, și I. Maidanuc, Considerații privind aprobarea acțiunii în răspundere, potrivit art. 150 din Legea nr. 31/1990, în Curierul judiciar nr. 6/2002.
Șcheaua M., Legea societăților comerciale nr.31/1990 – comentată și adnotată, Editura Rosetti, București, 2002.
Teodorescu M., Badea L., Finanțele întreprinderii, Editura Cartea Studentească, București, 2007.
Vieru E., Vieru D., Drept comercial, Editura Lumina Lex, București, 2007.
31. *Legea nr. 31 din 16 noiembrie 1990 privind societățile modificată și republicată 2015.
32. *Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței modificată și republicată 2015.
33. *Legea contabilității nr. 82/1991 actualizată și modificată 2015.
34.*OUG nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, actualizată și modificată 2013.
35. *OUG nr. 90/2008 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate și supravegherea în interes public a profesiei contabile, actualizată și modificată 2014.
36. *http://www.mfinante.ro
Anexa nr.1
Sursă: http://www.mfinante.ro/
Anexa nr.2
Top of Form
Bottom of Form
Bottom of Form
Sursă: http://www.mfinante.ro
Anexa nr.3
Sursă: http://www.mfinante.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Societatea cu Raspundere Limitata. Studiu de Caz la S.c. Ketrac Impex S.r.l (ID: 146810)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.