Socializarea Copilului cu Sindrom Down

,,Bazinul se umple cu apă, focul se aprinde cu foc,

și sufletul omului se modelează

datorită sufletului unui alt om"

Rabindranath Tagore.

Cuprins

Introducere

Capitolul 1

Conceptul de socializare primară……………………………………………3

Capitolul 2

Familia ca mediu socio – educativ…………………………………………..10

2.1 Factorii care influențează educația în cadrul familei……………10

2.1 Sarcinile familiei în educația copilului……………..……………..19

2.2 Erori în educație………………………………………………..…..26

Capitolul 3

Socializarea copilului cu sindrom down……………………………………..30

3.1 Sindromul down ca formă de dizabilitate…………………………30

3.1 Cauzele apariției sindromului down…..………………………..….36

3.2 Consecințe…………………………………………………………………43

Anexe: a) Studiul calității educației incluzive a elevilor cu sindrom Down; b) Studii de caz

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Lucrarea pe care am pregătit-o eu se intitulează : „Socializarea copilului cu sindrom down”. Această lucrare este structurată în 3 capitole. În primul capitol intitulat Conceptul de socializare primară am prezentat noțiuni generale despre socializarea primară. Problematica socializării are o deosebită importanță în formarea omului ca membru al societății, ca ființă socială, dar și în evoluția formelor de organizare ale societății. Socializarea primară este esențială pentru buna dezvoltare a unui copil. Părinții sunt, în general , aceia care se ocupă de educația copilului în primii ani de viață. Aceștia trebuie să vorbească foarte mult cu copilul lor. . Chiar din primele zile, este posibil ca parinții să observe că micuțul este liniștit și atent la ceea ce se întâmplă în jurul lui. Ochișorii se mișcă în toate direcțiile – chiar dacă, nu percepe informația vizuală decât în mică măsură. Trebuie folosite asemenea momente pentru a-i vorbi, a-i cânta, a te plimba cu el prin casă. Dar, dacă nu se arată receptiv și e apatic, nu trebuie insistat deoarece este foarte probabil să îi fie somn. Chiar și la această vârstă atât de fragedă, bebelușul poate recunoaște, intuitiv, chipurile celor apropiați și gesturile lor, pe care poate încerca să le imite. Cel care ține copilul în brațe trebuie să îi zâmbească și să se joace cu el. Cel de-al doilea capitol al lucrării mele se intitulează Familia ca mediu socio-educativ. Acest capitol are două subcapitole și anume 1. Factorii care influențează educația în cadrul familei , 2. Sarcinile familiei în educația copilului și 3. Erori în educație. Acest capitol este deosebit de interesant și cred ca aceste noțiuni ar trebui să fie cunoscute de toți părinții . Ultimul capitol al lucrării mele se intitulează : „ Socializarea copilului cu sindrom down”. Acest capitol are trei subcapitole intitulate: Sindromul down ca forma de dizabilitate, Cauzele apariției sindromului down și consecințele acestei boli. Am hotărât să discut despre această temă deoarece, tot mai multe femei dau naștere la copii cu sindrom down. Nimeni nu poate ști ce este în sufletul unor părinți care au un astfel de copil. Toți credem că îi înțelegem dar durerea lor este imensă. Să știi că o parte din tine, copilul tău, este bolnav și nu are nici o șansă să devină un om pe deplin sănătos te face să nu mai poți, să crezi că ai ajuns la limita puterii. Eu vreau să prezint în această lucrare că un copil cu sindrom down nu este neapărat un copil bolnav. Dacă părinții vor ști cum să îl crească , acest copil se va dezvolta la fel ca și un copil normal. Cei care îl fac pe acest copil să se închidă în el sunt oamenii care îl înconjoară și care îl văd ca pe o ciudățenie, care îl resping . De multe ori nici chiar părinții nu știu să le ofere dragostea de care ei au atât de multă nevoie. Dacă un copil normal are nevoie de multă dragoste ca să poată crește frumos, un copil cu sindrom down are nevoie de mult mai multă dragoste. Nu pot să spun că sunt o bună cunoscătoare a acestei boli dar, știu că dragostea face minuni. Cunosc copii care suferă de această boală dar care merg la școală, s-au integrat foarte bine în colectivitate și care au realizat aceste lucruri datorită părinților. Aceștia au știut să le acorde dragostea și grija de care aveau atâta nevoie. Începând cu anul 2006, data de 21 martie a fost aleasă ca Zi Mondială a Sindromului Down. Sper ca societatea să înțeleagă faptul acești copii nu merită să fie îndepărtați.

Capitolul 1

Conceptul de socializare primară

Ființă socială prin excelență, omul este socializat prin chiar natura sa. Socializarea înseamnă însăși existența societății ca atare și reflectarea sa inevitabilă în natura umană. Ea este definită drept totalitate a proceselor, mecanismelor și instituțiilor prin care societatea se reproduce în personalitatea umană. Ea este privită, de teoreticienii moderni ai societății ca un proces interactiv de comunicare intre conștiința sau personalitatea individuală și influențele sociale. De fapt, socializarea este proces cu o participare minimă, dacă nu chiar nulă, a conștiinței și voinței umane, întrucât realitatea socială este suverană, supunând individul propriilor rațiuni de reproducere. În esență, socializarea este un fenomen cultural, iar aspectul său observabil constă în învățarea socială, adică în inițierea culturala. După cum spunea Leo Frobenius, față de oamenii care sunt purtătorii ei, cultura trebuie înteleasă ca un organism independent, ca o ființă vie care o naștere, o copilărie, o maturitate și o bătranețe.

"Nu voința oamenilor dă naștere culturii, ci cultura îl re-învie pe om".

Cel puțin din perspectiva resurselor umane, este îndeobște acceptat ca tinerii sunt cel mai important capital al României contemporane. De aceea consider ca ei trebuie ajutați să pășească cu dreptul pe drumul vieții și să nu cadă in plasa tentațiilor care se ivesc la tot pasul. Influențele negative se găsesc peste tot iar cei care cad în plasa lor își revin cu greu.

Socializarea începe din primele zile de viață și continuă de-a lungul întregii vieți. În primii ani de viață, sunt deprinse categoriile sociale fundamentale (limba maternă, reperele axiologice primare, deprinderea gusturilor, a modelelor bazale de comportament. .
Ca proces stadial și continuu, niciodată total sau încheiat, socializarea presupune două etape(stadii) principale : etapa socializării primare (de baza) și etapa socializării secundare(continue).

Socializarea primară este procesul prin care se formează primul univers social al individului. Individul devine capabil să facă față vieții sociale prin includerea lui în elementele sociale de bază : norme, valori, credințe, reguli de comportare. Socializarea primară debutează o dată cu nașterea și are functia de a transforma ființa biologică în ființă socială prin apropierea lumii-viață a primelor grupuri de contact, printre care familia deține locul pricipal.

Fiecare individ este plasat prin naștere în interiorul unor structuri sociale obiective. Contactul său cu aceste structuri nu este însă direct, ci mijlocit.

Agenti ai socializării primare sunt așa numiții alți semnificativi(părinți, membrii ai familiei, rude, alte persoane), care au rolul de a media pentru el realitatea obiectivă.Prin urmare, realitatea cu care copilul vine în contact din primele clipe ale vieții și pe care o interiorizează, făcând-o așa, este lumea-viața celuilalt semnificativ.

Familia exercită o influență puternică asupra opțiunilor școlare și profesionale atât prin transferul unor modele ale părinților către urmași, cât și prin proiecția unor ambiții, neîmpliniri către aceștia. Familiile trebuie să fie implicate în imbunătățirea învățării acasă, precum și în scoală, dacă avem copii care vor să devină persoane instruite. Familiile pot intări invățarea acasă, prin implicarea în școlile în care studiază copii lor, încurajându-i pe aceștia să participe la lecții și susținându-le interesul pentru disciplibne incitate și lărgindu-și propiile abilități parentale. Toate acestea sunt utile, pentru că familiile în societatea modernă se confruntă cu solicitări ridicate, cu o competiție crescută pentru obținerea atenției din partea copiilor lor, precum și cu poveri economice, care forțează tot mai mulți părinți să lucreze în afara căminului și limitează serios timpul pe care aceștia îl petrec cu copii lor. Provocările respective sunt complicate și de lipsa comunicarii dintre școli și familii și de faptul că adesea practicile școlare eșuează în a veni în întâmpinarea nevoilor multor familii ale elevilor.

Probabil cea mai faimoasă definiție a familiei este cea a lui Murdock. Acesta a exercitat o influență puternică asupra sociologiei familiei. El definește familia ca:

„ grup social caracterizat printr-o locuință comună, cooperare economică și reproducere. Include adulți de ambele sexe, cel puțin doi dintre aceștia întreținând relații sexuale aprobate social, și unul sau mai mulți copii, proprii sau adoptați.”

Mecamismele și conținutul socializării primare diferă și în funcție de statutul socio-profesional și cultural al părinților. Conținuturile specifice apropiate în cursul socializării primare variază de la o societate la alta în funcție de definitiile date copilului si copilariei.Ele variază chiar și în cadrul aceleiași colectivități, fiind transmise în mod diferit, atât în funcție de definițiile sociale al unor particularități biologice(vârsta, sex), cât și de distribuția socială a cunoașterii.

Instrumentul principal și privilegiat al socializării primare este limbajul. Prin internediul limbajului copilului îi sunt transmise modele de conduită, care pot fi aplicate imediat sau ulterior în viața cotidiană și care permit identificarea sau diferențierea sa în raport cu alte persoane.

Pe lângă dimensiunea cognitivă, socializarea primară implică și o importantă dimensiune afectivă, destul de importantă pentru perioada copilăriei. Aprecierea lumii-viață este condiționată de identificarea emoțională a copilului cu altul semnificativ. Preluând rolurile și atitudinile acestuia, copilul le transforma în roluri și atitudini proprii, adoptând totodată și imaginea pe care o are altul semnificativ cu privire la pesoana sa (a copilului). Astfel, copilul devine capabil de autoidentificare, dobândind o identitate subiectiv coerentă, ordonată și admisibilă. În cursul diverselor experiențe cu diferiți alți semnificativi, rolurile și atitudinile apropiate parcurg un proces de abstractizare progrsiv, de la cele asociate unei persoane concrete la cele generale și impersonale.

Dimensiunile dobândite prin socializarea primară sunt completate pe parcurs cu elemente noi. Procesul prin care persoana își modifică comportamentele și asimilează noi modele culturale și comportamentale, își asumă noi sisteme de valori, noi atitudini și roluri este definit ca socializare secundară. Conținuturile interiorizate în cursul socializării secundare reprezintă o cunoaștere specializată. Cu alte cuvinte, ea asigură învățarea rolurilor instituționale.

Familia exercită o influență deosebit de adâncă asupra copiilor. O mare parte dintre cunoștintele despre natură, societate, deprinderile igienice, obișnuințele de comportament, elevul le datorează educației primite în familie. (Utilizarea în limbajul comun a expresiei : « A avea cei șapte ani de acasă»). Din perspectiva socilogică, familia este instituția fundamentală în toate societătile. Familia este un « grup social relativ permanent de indivizi legați între ei prin origine, căsătorie sau adoptiune ». În societatea românească, suntem familiarizați cu anumite versiuni ale familiei : familia nucleu și familia extinsă. Mai există și un al trei-lea tip de familie, familia poligamă.

Familia nucleu(nucleara)- « constă în doi adulți de sex opus care întretin o relatie sexulala aprobată dere cunoștintele despre natură, societate, deprinderile igienice, obișnuințele de comportament, elevul le datorează educației primite în familie. (Utilizarea în limbajul comun a expresiei : « A avea cei șapte ani de acasă»). Din perspectiva socilogică, familia este instituția fundamentală în toate societătile. Familia este un « grup social relativ permanent de indivizi legați între ei prin origine, căsătorie sau adoptiune ». În societatea românească, suntem familiarizați cu anumite versiuni ale familiei : familia nucleu și familia extinsă. Mai există și un al trei-lea tip de familie, familia poligamă.

Familia nucleu(nucleara)- « constă în doi adulți de sex opus care întretin o relatie sexulala aprobată de societate, impreună cu proprii lor copii sau adoptati ».

Familia nucleu poate fi de două feluri : de orientare si de procreare.

Familia nucleara de orientare este familia în care ne naștem și în care ocupăm statutul de copil.

Familia nucleară de procreare este familia pe care o creăm prin căsătorie și obtinem statutul de adult.

Familia extinsă (cosangvin)- « constă din două sau mai multe familii nucleare unite prin legătura părinte-copil, care include legăturile între frați și surori. »

Socializarea este deci un termen care solicita o atenție speciala. Implicațiile ei pot fi utile, chiar in contextul dezbaterilor si diferențelor de interpretare, pentru ca ridica o serie de probleme fundamentale.
În imperiul roman, ca și în societatea elenă, erau cunoscute ca fapt folcloric, semioficial, organizările sau asociațiile tinerilor (collegia juvenum), al căror scop exact nu a fost încă deslușit de istorici. Ceea ce se cunoaște este că făceau sport și scrimă, vânau și, uneori, asociația lor dădea în amfiteatre spectacole de luptă cu fiare sălbatice. De asemenea, profitând, pare-se, de numărul și statutul oficial pe care il aveau, se dedau și la activități mai puțin laudabile. "intoarce-te cat mai devreme acasa, caci o banda de tineri din cele mai simandicoase familii devastează orașul", se poate citi într-un roman latin.
Din punctul de vedere al socializării, adică al formarii în spiritul unei culturi, indivizii suferă un fenomen modelator în trepte, care traduce, în planul paideumei individuale, succesiunea preagurilor initiatice din societate.

Aceste trepte ale spiritului sunt, în viziunea aceluiasi L. Frobenius, vârsta intuitivă sau lumea demonismului pueril (viața culturală și spirituală a vârstei copilăriei), vârsta idealistă și lumea ideală (viața culturală și spirituală a vârstei tinereții) și, în sfârșit, vârsta mecanicistă și lumea faptelor (viața spirituală și culturală a vârstei mature).

Familia–această formă istorică de comunitate umană are un nucleu social elementar întemeiat prin căsătorie și apoi prin raporturi strânse de ordin biologic, economic, și nu în ultimul rând spiritual. Pentru o reușită totală în clădirea unei familii este nevoie de inteligență si de o strădanie continut de a ne modela pe noi înșine printr-un adevărat act de voință, -de educație și de forță morală. Familia la primii ei pași înseamnă de ambele părți respect pentru adevăr pentru că numai așa se poate trăi si muri liniștit si frumos.

După Kant, „ scopul educației este să dezvolte în fiecare individ toată perfecțiunea de care el este capabil”. Ce trebuie să înțelegem însă prin perfecțiune? Ea este, s-a zis foarte adesea, dezvoltarea armonioasă a tuturor facultăților omenesti. A dezvolta până la cel mai înalt grad posibil, toate posibilitățile existente în noi, a le realiza cât mai complet posibil, fără ca ele să-și aducă vreo vătămare una alteia, nu este oare un ideal deasupra căruia nu mai poate exista altul?

În ceea ce privește manifestarea concretă a funcțiilor educative și de instruire ale familiei în societățile tradiționale, înzestrarea membrilor săi cu anumite trăsături psiho-sociale – obiceiuri, maniere, moravuri, limba, cunoștințe, experiențe, anumite credinte si convingeri morale, religioase, estetice si juridice, pe scurt, întreaga lor conduită – era realizată în absența școlilor, a grădinițelor, a cursurilor de instruire și a instituțiilor speciale de educație religioasă sau morală. Lipsa unei concurente solide a unor agenții extra-familiale a permis familiei consolidarea unui monopol în acest domeniu, și, ca urmare, modelarea indivizilor conform propriei sale naturi și propriilor modele, extinse la nivelul întregii organizări sociale (comunitatea ca familie lărgita). Societățile industriale și postindustriale au cunoscut, însă, o sporire a numărului instituțiilor educative extra-familiale, care au intrat într-o dispută din ce în ce mai aprigă cu instituția familială, dispută a carei miza erau "sufletele" membrilor ei, educarea și modelarea acestora. Copiii sunt scoși de sub influență monopolistă a familiei la vârste din ce în ce mai mici, acest fapt având ca urmare pierderea de către familia modernă a funcțiilor educative în favoarea agențiilor extra-familiale.
Dacă înainte familia era doar una din instanțele de socializare care își disputau individul (pe lângă familia extinsă, grupurile de vârstă, grupurile de status sau, mai târziu, cele ocupaționale și comunitatea ca ansamblu), astăzi ea trebuie să suplinească deficitul de socialitate al noilor instituții ale societății virtuale. În acest sens, ea devine, în exprimarea lui R. K. Merton, cea mai importantă "curea de transmisie" a normelor culturale din generație in generație. Durkheim păstrează perspectiva educației globale, definind-o ca acțiune exercitată de generațiile adulte asupra celor tinere în vederea creării în acestea a ființei sociale. .
În continuarea înțelegerii omului ca individ izolat, care trebuie modelat, "educat" pentru a deveni sociabil, psohipedagogia modernă susține ca impulsurile umane pro sau antisociale sunt determinate de primele experiențe ale copilăriei, întipărite în inconștientul acestuia și care formeaza baza comportamentelor ulterioare. Educația devine, în acest sens, un proces de modelare și de manipulare a unui "material uman" mai mult sau mai puțin amorf, ai cărui autori concurenți sunt familia și societatea. Ceea ce înainte era simbioza se transforma în competitie. "Traumele ontogenetice" sunt accidente educationale provocate de agresiunea masiva cu care cultura se impune naturii umane.

Frustrările, complexele de tot felul a căror cauză se plasează în violența deosebit de mare cu care normele culturale sunt impuse copiluluisi care generează un anumit registru cultural, cam deficitar, la rândul său.
Într-un studiu al lui G. Gorer și J. Rickman se face următoarea deducție sentențioasa referitoare la nașterea unei paideume sau a unei culturi etnice majore, de talia culturii ruse: Socializarea copiilor ruși este traumatizantă întrucât ei sunt supuși unui tratament care alternează fără nici un fel de regulă doua atitudini opuse. "în intervalul în care mama este antrenata în activități agricole, atitudinea ei protectoare se manifesta in infasarea cat mai stransa a copilului, procesul de infasare desfasurandu-se intr-o maniera impersonala, aproape fără nici un contact între mamă și noul născut, prin gesturi precise si repezi. Atunci când copilul plânge, i se "îndeasă" în gură o "suzetă" făcută din pâine mestecată și îndulcită. Când mama revine de la câmp, ea deplânge singurătatea și nemișcarea la care a fost supus copilul, îl dezleagă, îl mangaie, îi face igiena, îl hrănește etc. În acest fel, viața micului rus începe într-o stare de paralizie aproape completă, țn care orice manifestare individuală este blocata și care generează frustrări, urmată de scurte perioade de libertate și tandrețe excesivă. În continuare, în relațiile părinți-copii, frustrările și recompensele se succed fără altă logică în afara logicii instabile a sentimentelor. Acest dualism al socializării se regăseste în dualismul personalității specifice poporului rus, care alternează fără motive aparente pasivitatea, depresia si dezgustul de sine cu agitația, exaltarea și stările explozive, în același timp mistice și sexuale. Frustrațiile sunt prezente și în socializarea precoce a copiilor americani, dominată de ideologia puritană care cultiva ascetismul și culpabilitatea, de reguli stricte de hrănire și igienă, ca și în aceea a copiilor francezi, orientată de principiul dirijării naturii." .
În studiile sale, Piaget a elaborat o teorie originală asupra genezei și mecanismelor gândirii denumită teoria operațională. El a delimitat stadii și serii de operații ale inteligenței.

În ce privește stadiile:

stadiul senzorialo-motor, desfășurat de la naștere până la vârsta de 2 ani, când copilul este preocupat cu câștigarea controlului motor și învățarea obiectelor fizice.

stadiul preoperațional, între 2 și 7 ani, când copilul este preocupat cu calificarea verbală.

stadiul concret operațional, între 7 și 12 ani, când copilul începe să se descurce cu conceptele abstracte, cum ar fi numerele și relațiile, înrudirile.

în fine, stadiul, formal operațional, între 12 și 15 ani, etapă în care copilul începe să raționeze logic și sistematic.

Într-o altă concepție aceste stadii sunt denumite: stadiul animist infantil, cel al gândirii magice, al gândirii referențial egocentrice-sincretice, subiectivist-autistă și în fine, al constituirii gândirii concrete și apoi a celei formal-logice.

Teoria lui Piaget conform căreia capacitatea intelectuală este calitativ diferită la vârste diferite și copiii au nevoie de interacțiunea cu mediul înconjurător pentru a câștiga competență intelectuală, a influențat știința educației și psihologia. Acest nou concept asupra inteligenței a afectat modelul, proiectul învățării naturale pentru copiii mai mici și dezvoltarea matematicii și a programelor științifice.

Capitolul 2

Familia ca mediu socio – educativ

2.1 Factorii care influențează educația în cadrul familiei

În cadrul familiei moderne se produc unele mutații, care constau în înlocuirea familiei formată din trei generații cu familia formată din două generatii. De aici putem conclude că bunicii participă din ce în ce mai puțin la educația nepotilor. Alte influențe sociale pot fi considerate migrația de la sat la oraș și urbanizarea satelor. Astfel cresc posibilitățile de folosire a mijloacelor audio-vizuale, contactul cu tehnica, preocupările culturale și sportive, și rezultă o schimbare în mentalitatea familiei. Copilul devine de la început un „ recepționer” deplin, interesat de tot ce-i aparține sau care vine în legătură cu el.

Scopul educației în familie este de a minimiza concepția preluată de părinți de la părinții lor și de a a obține o filozofie de educare mai realistă și toleranță.

Factori interni:

Ereditatea. Prin intermediul eredității nu se transmite criminalitatea(infrațiunea) ca atare, ci doar anomaliile psihice care facilitează apariția ei, dintre care amintim coeficientul scăzut de inteligență, o conduită necontrolată sau slab controlată, absența simțului moral.

Factori fizici. Unii psihologi și criminologi susțin că infractorii minori ar fi inferiori celorlalți copii de aceeași vârstă din punct de vedere fizic : înălțime și greutate, dar cercetările cazuistice nu au putut să-l confirme.

Factorii fiziologici. Este recunoscut faptul că glandele cu secretie internă (glandele endocrine) au un rol important în exprimarea comportamentului, iar comportamentul poate fi factor de infracțiune (scandal, ceartă, bătăi) când este unul necontrolat agresiv, cum este cazul la hipertiroidieni.

Deficiențele intelectuale. Cercetările au scos în evidență că debilitatea mintală ce are influenăe asupra creșterii delicvenței minore, dar numai la anumite categorii de infracțiuni cum ar fi agresiunile verbale și fizice.

Tulburări ale afectivității. Lipsa de maturizare afectivă ca și stările de dereglare afectiva produse de frustrație afectiva la copiii prea severi sau în cazurile de dezorganizare familială sunt generatoare de infracțiuni. De asemenea, instabilitatea afectivă asociată cu agresivitatea.

Temperamentul. Ca element înnăscut al personalității, are un rol important în manifestarea unor infracțiuni la aceasta varsta. De exemplu, infracțiunile de scandal și bătaie sunt mai frecvente la colerici sau la extravertiți, în timp ce numarul acestor infracțiuni este mai scăzut în rândul melancolicilor și a flegmaticilor, adică a introvertiților.

Tulburările caracteriale. Întrucât caracterul constituie latura de exprimare a personalității în relațiile cu lumea, dimensiunea sa morală, cunostințele bine formate vor inhiba comportamentele infracționale. Acolo unde există deficiențe în educarea caracterului vor apare fenomenele de infracționalism la așa numiții „copii problemă”. La acești copii se manifestă fenomene negative în comportament, cum ar fi impulsivitatea și agresivitatea, lenea și indolența, egoismul, încăpățânarea.

Când unul dintre părinți este vitreg, el va genera în sufletul copilului o anumită rezervă afectivă și poate chiar un sentiment de respingere. Atașamentul față de părintele adevărat, plecat din familie (prin divorț sau deces) îi creează copilului această stare afectivă de respingere sau de indiferență și îi determină pe unii la acte de vagabondaj.

Sunt situații în care familia este formată din ambii părinți naturali, dar atmosfera este negativă, fie din cauză că sunt alcoolici, fie că sunt ei infractori. Aceste atitudini axtreme generează fie o exigență exagerată împinsă pană la o teroare, fie o indulgență nepermis de mare, copilului tolerându-i-se orice fel de comportament. Copilul terorizat prin bătăi va căuta în afara familiei o desfășurare printr-un comportament agresiv față de colegii mai mici. Cel mai răsfățat prea mult în familie va deveni cu usurință un infractor însușindu-și bunuri care nu îi aparțin știind ca părinții îi vor lua apărarea. Părinții vor trebui să fie preocupați să-i ofere copilului un model de comportament pe care să-l poată imita apoi in calitate de cetatean major. Situația socio-economică precară a familiei datorată insuficienței veniturilor, relațiile familiale tensionate, consumul excesiv de alcool, pot conduce pe un fond vulnerabil și în cazul unor indivizi labili, la conflicte acute, abandon, violență. Crescând într-un astfel de mediu, procesul normal al dezvoltării personalității minorilor este perturbat, creându-se grave carențe în conduita acestora, fapt ce duce, nu de puține ori, la formarea unui infractor primar, cu "șanse" reale de a deveni un infractor recidivist. Când familiile se reorganizează în urma separării sau a divorțului, responsabilitățile parentale trebuie și ele să fie modificate. Copilul mic are o probabilitate mai mare să creeze situații problematice, deoarece va polariza afectivitatea adulților și va răspunde considerându-se supra-protejat.

Al doilea născut în familie se simte frustrat de lipsa de putere de care beneficiază fratele mai mare, cu toate ca beneficiază de experiența lui. Mijlociul este poziția în care conflictele ating apogeul, deoarece el nu poate deveni nici cel mare, nici cel mic.

Nivelul de trai scăzut obligă ambii părinti sa isi găsească cel puțin un loc de munca pentru a putea asigura un trai decent copiilor. În asemenea condiții supravegherea copiilor este limitată, sau este încredințată altor persoane sau instituții sociale (ex: cresă, gradinită etc).

Un caz aparte îl constituie familiile in care unul dintre părinți este șomer. Implicit, celălalt părinte se ocupă mai mult de copii, dar o problemă majoră a acestei familii este asigurarea celor necesare pentru un trai modest.

Situația familiilor în care ambii părinți sunt fără loc de muncă este critică, deoarece cu două ajutoare de șomaj de abia se poate asigura hrana, neputându-se vorbi nici măcar despre un trai modest.

Mai există însă si familii în care ambii părinți sunt bolnavi iar greutatea vieții cade tot mai mult pe umerii copilului, care încă de la o vârstă fragedă muncește pentru a câștiga o bucată de pâine și pentru a le aduce un surâs pe chipurile parintilor bolnavi. Aceste cazuri sunt rare dar după părerea mea nu ar trebui să existe.

Fiecare copil ar trebui să se bucure de frumusețea copilăriei, nu să ia pe umerii lui mici greutățile vieții.

2.2. Sarcinile familiei in educația copilului

Cadrul primar al socializării sau al manifestării culturale a indivizilor este familia. Sociologia familiei enumeră patru aspecte prin care familia realizează funcția de socializare: .
a) educația morală, ce are la bază relațiile de autoritate prin intermediul cărora modelele si regulile culturale se impun personalitatii individului;
b) învățarea sau cunoașterea, adică aflarea si deprinderea reperelor necesare vieții sociale; .
c) dezvoltarea capacității creatoare, a gândirii participative, pe care se pune preț mai ales în perioada modernă și în cadrele culturii postmoderne;
d) comprehensiunea, comunicarea afectivă, dezvoltarea afectivității specific umane.
Nu ne naștem intr-o anumita familie, etnie etc. pentru că așa decidem, ci ca un dat transcendent, căruia socialul îi este explicitarea. Într-o asemenea perspectivă, educația devine menținerea individului în starea socială în care se naște, cu adevărat un proces integrat organic socialului. Departe de a fi un proces evolutiv, educația este un proces conservativ. Dimpotrivă, în paradigma individualistă modernă, conform căreia individul alege socialul căruia dorește să îi aparțină, educația este modul de asimilare a unor norme externe. Ea este constitutivă socialului formal, funcțional, instituțional, pierzându-și caracterul organic. Pâna de curând, părinții erau cvasi-indiferenți față de proprii copii, pe care îi plasau unor instanțe externe (doica, la vârstele fragede, sau, în adolescență, alte familii). Socializarea era realizată de întreaga societate, cu care familia nu se afla în discontinuitate. Ba dimpotriva, între societate si familie exita o coerenta perfecta, data de extrapolarea valorilor familiale în cadrul societății lărgite și de interiorizarea valorilor publice în spațiul familial. Simbioza era aproape desăvârșită. Pedagogia, ca să folosim un termen care doar de curând a căpătat aura științifică cu care se mândrește astăzi, era un fenomen difuz si implicit. Familia nu trebuie să-și "educe" membrii pentru a-i transforma în ființe sociale; ei se nașteau în societate întrucât erau membri ai unei familii.

Rolul familiei este foarte important in dezvoltarea copilului, din următoarele puncte de vedere:

fizic

Intelectual

Moral

Estetic

Familia se preocupă de dezvoltarea fizică a copiilor. Ea esigură hrana și imbrăcămintea copiilor, îi fereste de pericole, le lasă timp de joacă, le crează condiții cât mai bune de odihnă si se ingrijeste de sănătatea lor. Un regim rațional de viata nu poate avea decat urmări pozitive asupra dezvoltării sale fizice. Familia îi formează copilului primele deprinderi de igiena personală si socială si il obisnuieste sa utilizeze factorii naturali (apa, aerul, soarele) pentru bunăstarea organismului. În perioada pubertății, schimbarile fiziologice produse în organism pun probleme noi pentru dezvoltarea fizică a copilului; prin îndrumări perseverente și afectuoase, prin modificarea regimului de odihnă, prin crearea unor noi deprinderi igienice, familia le va putea rezolva la timpul potrivit.

Dezvoltarea intelectuală. În cadrul familiei copilului își însușește limbajul. Volumul, precizia vocabularului și corectitudinea exprimării copilului depind de munca depusă de părinți în această direcție.

Ca prim factor educativ, familia oferă copilului aproximativ 90% din cunostințele uzuale (ex: despre natură, apa, obiecte de relief, plante, animale, ocupațiile oamenilor, obiecte casnice etc.). Familia se preocupă și de dezvoltarea proceselor intelectuale ale copiilor. Ea le dezvoltă spiritul de observație, memoria și gândirea. Părinții încearcă să explice copiilor sensul unor fenomene și obiecte pentru a le putea înțelege.

Copiii pun cele mai multe întrebări în jurul vârstei de 3-6 ani, iar părinții îi ajută să-si însușească un număr mare de cunoștințe, răspunzând cât se poate de corect și exact.

În perioada școlară mică, familia vine în spijinul școlii, susținând „gustul de citit” al elevilor. Cel mai important este stimularea curiozității copilului de a citi, prin cumpărarea unor cărți care să pună bazele unei mici biblioteci.

În preadolescență este posibilă o deviere de la subiectele srtict legate de școală sau indicate vârstei fragede; astfel, datoria părinților este de a îndruma copilul să citească ceea ce corespunde vârstei sale. Dorința de lectură poate deveni excesivă, copilul sacrificând astfel orele de somn.

Copilul obține rezultatele școlare în funcție de modul în care părinții se implică în procesul de învățare. Părintii trebuie sa-i asigure copilului cele necesare studilului: rechizite școlare, cărti de lectură, manuale școlare etc., ct și niște conditii bune de munca: un birou, un computer și nu în ultimul rand liniste pentru a se putea concentra. Părinții trebuie să-și ajute copiii la învățătură; ajutorul trebuie limitat la o îndrumare sau sprijin, nefiind indicat să efectueze temele copiilor. Cu timpul, părinții se vor limita la controlarea temelor de casă și a carnetului de note. Deci, atitudinea părinților trebuie să fie una de mijloc: să nu-l ajute prea mult pe copil, dar nici să nu se intereseze deloc de rezultatele acestuia.

Educația morală a copiilor. În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politețea, cinstea, sinceritatea, decența în vorbire și atitudini, oridinea, cumpătarea, grija față de lucrurile încredintate. În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult; parintele este un exemplu pentru copil. Părinții le spun copiilor ce e bine și ce e rău, ce e drept și ce e nedrept, ce e fumos și ce e urât în comportamente. Aceste noțiuni îl ajută pe copil să se orienteze în evaluarea comportamentului său și a celor din jur. Tot în sens moral, familia îl îndrumă să fie sociabil, să fie bun coleg și prieten.

Familia contribuie și la educația estetică a copilului. Părinții sunt cei care realizează contactul copilului cu frumusețile naturii (culorile și mirosul florilor, cantecul păsărelelor, verdele campului etc.), cu viata socială (traditii, obiceiuri străvechi etc.). Mijloacele mass-media și în mod special televiziunea exercită o influență puternică asupra educației estetice. Nu se poate vorbi despre o influență strict pozitivă sau strict negativă; pe de o parte există numeroase emisiuni culturale, de îmbogățire a cunoștințelor, dar pe de altă parte sunt difuzate numeroase programe care pot deforma imaginația inocentă a copiilor într-un sens negativ. Părinții trebuie să controleze atat timpul pe care copilul îl petrece în fața televizorului cât și emisiunile pe care le urmărește. În unele familii preocuparea pentru cultura estetică a copilului lipsește cu desăvârsire, iar în altele aceasta este exagerată. Dacă copilul nu are aptitudini și nici plăcere pentru diferite arte (balet, muzică, teatru etc.), părinții trebuie să respecte opțiunea copilului.

Familia este o formă primară de comunitate umană care cuprinde un grup de oameni legați prin cosanguinitate și înrudire. Pentru copii, familia reprezintă mediul socio-educativ în care se realizează socializarea primară. Conținutul socializării primare se structurează în jurul unei dimensiuni cognitive și al unei dimensiuni afective.

Dimensiunea cognitivă presupune însușirea limbajului instrumentul privilegiat al socializării primare – și apropierea “ lumii de bază”(un prim mod de a înțelege lumea înconjurătoare) – în versiunea grupului de contact ( grupul familial).

Dimensiunea afectivă se referă la identificarea emoțională a copilului cu persoanele apropiate lui ( părinți, rude –“altul semnificativ”).

Cum copilul nu dispune de nici cea mai mică posibilitate de a-și alege alți semnificativi, identificarea lor cu aceștia din urmă se înfăptuiește quasiautomat (Berger, Luckmann). Această identificare emoțională are două consecințe majore: copilul adoptă imaginea acestui “altul semnificativ”.

Sociologia educației cu privire la persoana sa, ajunge astfel la o anumită imagine despre sine și dobândește primul “eu social”, prima identitate socială, iar –pe de altă parte – percepe lumea mediată (“filtrată”) de părinți, ca fiind unica lume posibilă. În timpul socializării primare, în cursul unor experiențe de viață cu diferiți “alți semnificativi”, rolurile sociale și atitudinile apropiate parcurg un proces de abstractizare progresivă, de la cele asociate unui context sau unei persoane concrete, la cele generale și impersonale. Astfel copilul ajunge la constituirea unei prime imagini despre “altul generalizat”.

Familia îndeplinește și alte funcții educative, în afară de funcția de socializare. Funcțiile educative ale familiei au fost sintetizate de Mitrofan N. după cum urmează:

• funcția instituțional formativă realizată prin influențe directe de tipul răspunsului la întrebări, explicații, informații, dar și indirect, prin mediul informațional din familie;

• funcția psihomorală, realizată prin modelele de conduită oferite de părinți, dar și prin discuțiile purtate cu copiii pe marginea unor conduite curente sau problematice;

• funcția socio-integrativă, prin implicarea copiilor în activitatea familială, prin acordarea autonomiei de acțiune, dar și printr-un climat familial dominat de relații de încredere și sprijin reciproc, conlucrare între generații, în care maturitatea de gândire a adulților se îmbină cu entuziasmul și energia tinerilor;

• funcția cultural- integrativă, prin implicarea copiilor în viața culturală și prin mediul cultural al familiei.

În concluzie, părinții realizează socializarea primară a copiilor lor prin trei importante mijloace de influențare:

a) reglarea directă a comportamentului copilului (de exemplu, încurajări, controlul efectuării temelor, supravegherea executării sarcinilor primite etc);

b) comunicarea cu copilul ( schimbul de informații, comunicarea de opinii, confidențe etc);

c) cooperarea, participarea la activități comune ( vizite, ieșiri, jocuri etc.).

Contribuția familiei la realizarea acestor sarcini poate fi foarte diferită, de la o

familie la alta, în funcție de caracteristicile particulare ale familiei respective. Din acest motiv, în cele ce urmează ne vom concentra asupra unui model de analiză a acelor caracteristici ale unei familii care influențează realizarea funcțiilor sale educative.

b. Caracteristici ale familiei care influențează socializarea primară

Familia poate fi analizată ca sistem deschis și ca microgrup.

Familia ca sistem deschis este compusă din trei subsisteme: individul, relațiile interpersonale de cuplu, grupul familial. O asemenea distincție este importantă, întrucât sugerează că nu putem extrapola informațiile privind un subsistem pentru explicarea celorlalte subsisteme. De exemplu, faptul că, în afara familiei, unul dintre soți ( individul) este autoritar sau conflictual nu înseamnă neapărat că relațiile de cuplu din familia sa sunt tensionate și conflictuale sau că întreg grupul familial se caracterizează prin atitudini similare.

La nivelul relațiilor interpersonale, de cuplu, nașterea copiilor produce schimbări în relațiile dintre soți. Prin apariția copiilor, de-a lungul timpului, sistemul relațional familial evoluează, de la diada afectivă soț-soție, spre diade afective noi (mamă-copil; tată-fiu) și triada afectivă mamă-tată-copil. De exemplu, s-a constatat că în familiile fără copii soțul are o autoritate mai mare decât soția, însă în urma nașterii primului copil relațiile dintre soț și soție se modifică, în sensul că soția participă într-o mai mare măsură la luarea deciziilor, iar soțul preia oparte din activitățile menajere care, anterior, reveneau soției..Cu toate acestea, analiza comparativă a bugetelor de timp alocate copiilor de către cei doi părinți a pus în evidență faptul că în toate categoriile sociale bărbații alocă educației copiilor durate de timp mult mai mici decât femeile. Atunci când este vorba de reglarea comportamentului copilului, intervențiile lor sunt predominant normative, de genul comentariilor, permisiunilor, interdicțiilor, ordinelor sau explicației unor reguli morale. Oricum, intervențiile lor în reglarea comportamentului copilului sunt de două ori mai puține decât cele ale mamelor. Același fenomen se constată și în ceea ce privește comunicarea cu copilul: copiii comunică mai intens cu mamele, și mult mai puțin cu tații. Mamele sunt cele care urmăresc efectiv și sistematic activitățile copilului și le susțin emoțional.

Mamele cu statut educațional mai ridicat tind să se implice mai mult în activitățile școlare ale copiilor lor, să ia legătura mai des cu profesorii și să opteze pentru diverse cursuri pregătitoare.

În familiile contemporane pot să apară diferite disfuncții. Unele se datorează unor dificultăți sociale și economice cu care se confruntă multe familii: lipsa spațiului de locuit, șomajul; toate influențează starea de spirit a părinților, îi determină pe mulți tineri căsătoriți să considere creșterea unui copil ca pe o sarcină stânjenitoare, ceea ce are drept consecință hotărârea lor de a avea copii puțini sau de a amâna momentul aducerii lor pe lume.Alte disfuncții sunt legate de “spiritul epocii” Ritmul accelerat al vieții contemporane îi cere omului să se adapteze rapid la situații care se schimbă neîncetat și îl transformă într-un

om foarte ocupat. În lipsa timpului necesar pentru a se ocupa personal decreșterea copiilor, părinții apelează la ajutorul altor persoane ( părinți,bunici) sau angajează persoane “specializate”. În prima situație poate apărea tendința ca bunicii să pretindă să exercite o autoritate absolută asupra tuturor, să dea sfaturi privind creșterea copiilor, fără ca nimeni să le fi cerut, ceea ce generează conflicte cu cei tineri. “Când prea multă lume se amestecă și-și dă cu părerea asupra felului în care trebuie crescut un copil, rezultatul este poate și mai rău, decât dacă nimeni nu s-ar fi ingrijit de el”

Prezența unor persoane plătite (doică, menajeră etc) poate genera efecte diferite: copiii să vadă în ele un fel de uzurpatori care se substituie tatălui și mamei lor și să creadă că absența afecțiunii părinților pentru ei își are cauza în prezența acestor persoane; alteori copiii se pot atașa de aceste persoane, mai mult decât de părintii lor, ceea ce complică relațiile cu aceștia.

Una dintre cele mai grave consecințe ale unei scăzute capacități de autoreglare a

familiei o reprezintă divorțul părinților și destrămarea familiei.

Divorțul părinților are consecințe educative nedorite asupra copiilor. Copiii pentru a deveni adulți, trebuie să trăiască cu părinții lor,cu care să se identifice. În mod normal, pentru edificarea personalității sale, copilul are nevoie de ambii părinți. Rolul fiecăruia este diferit: părintele de același sex constituie principalul obiect al identificării ( dorința inconștientă de a fi la fel, de a“semăna”); părintele de sex opus servește drept obiect al afecțiunii și satisface trebuința de afecțiune a copilului. Nici unul dintre părinți nu-și poate exercita eficient rolul în

condițiile în care trăiește izolat de celălalt. Foarte nociv pentru copil esteclimatul din familie existent înainte ca cei doi soți să se despartă efectiv. Atmosfera este tensionată, ceea ce îi face pe copii să devină anxioși, să-și piardă încrederea în părinți și să se teamă că vor fi abandonați, fără ca cineva să se ocupe de soarta lor. Unii pot crede că părinții nu se înșeleg din cauza unor presupuse defecte ale lor, sau din cauza micilor lor greșeli în comportare și să trăiască astfel sentimente de culpabilitate. După separarea părinților, suferința copiilor poate fi amplificată de tendința fiecăruia dintre soți de a-și “smulge” unul-altuia copilul, sub pretextul că nu se ocupă cum trebuie de creșterea lui, sau tendința de a denigra în ochii copilului pe celălalt și chiar de a-i cultiva sentimente de ură pentru celălalt părinte, în speranța de a-și câștiga astfel dragostea exclusivă a copilului.

2.3 Erori în educație

Influențarea educativă exercitată de adult este neunivocă. Ea poate duce la rezultatul dorit, cel urmărit de educator, dar poate avea și efect nul, sau poate provoca efecte negative, contrare chiar celor scontate. Așa, de exemplu, pedepsirea severă a unor abateri fără gravitate, cu toate că pe moment rezolvă corectarea lor, poate statornici în copil teama de a recunoaște greseală comisă, stimulând tendința de a ascunde greșelile, de a minți, ca o reacție de apărare.
Lipsa unor manifestări răspuns, la influența educativă primită traduce numai în aparență un efect nul. În realitate, nici un fel de acțiune educativă exercitată asupra copilului nu este lipsită de rezonanță psihică in individualitatea să, fie ea si una imperceptibilă și greu de conștientizat, dar care persistă în timp și de asemenea condiționează și alte manifestări observabile.
Durata în timp și adâncimea consecințelor unor influențe asupre personalității copilului sunt diferite. Unele au efecte psihice imediate, sau nu, dar sunt urmate de o serie de consecințe în timp, cu manifestări cumulative în structura personalității și comportamentului.
Uneori, însăși influența în scop educativ de către adulți poate fi o acțiune eronata, o masura sau o intervenție gresită, ori corectă din punct de vedere psihopedagogic, dar aplicată într-un mod eronat. Pe primul loc, într-un sondaj de specialitate, s-au situat greșelile făcute de părinți în educarea propiului copil, apoi de rude, mai ales de bunici și abia după aceea de către învățători sau profesori, ori de alte persoane mai mult sau mai puțin apropiate de copii .

Din studiul făcut a reieșit că cele mai des întâlnite greșeli sunt următoarele:

LIPSA UNUI REGIM DE VIAȚĂ ORDONAT, cu o împărțire adecvată vârstei în perioade de somn, hrană și veghe sau joacă.

COPILUL NU TREBUIE SĂ AIBĂ CEEA CE VREA .
Din dorința ca copilul meu să aibă ceea ce eu nu am avut, sau ceea ce cred eu ca părinte că merită, noi, oameni mari ne dăm peste cap , ne facem luntre și punte pentru ca copilul meu să aibă : role, bicicletă, calculator, telefon mobil, etc. Chiar credeți că tot ce are colegul de clasă, sau ceea ce i-a cumpărat cutărescu la copilul lui trebuie să aibă și copilul meu? Îi transformăm astfel în niște mici egoiști. În viață, din păcate lucrurile se obțin greu, trebuie să muncești pentru ele, așa ar trebui învățati și copii nostrii. Nu totul vine pe tavă și nu tot ce vreau să fac am voie și este permis.

RĂSFĂȚUL, satisfacerea tuturor capriciilor pe motiv că e "mic și nu știe" și coborârea ștachetei în ceea ce privește modul de comportare al copilului față de adulți, sau în general și față de responsabilitățile acestuia, responsabilități conforme cu perioada de vârstă. În acest caz copilului nu i se refuză nimic, îi sunt satisfăcute toate capriciile, îi sunt permise gesturi deplasate cum ar fi lovirea adultului care îl îngrijeste, bunica, mama etc, sau adresarea unor cuvinte urâte care nu sunt permise nici unui adult educat, totul scuzat prin vârsta fragedă și neștiință.

MĂSURILE DE SEVERITATE EXCESIVĂ cu reprimarea oricărei libertăți și inițiative. Copilul nu are dreptul să se joace cu ceea ce vrea sau să se îmbrace cu ceea ce dorește la un moment dat, ci trebuie să accepte tot ce îi impune adultul fără obiecție; în caz contrar fiind pedepsit, inițiativa sau manifestarea unei dorințe fiind catalogată drept "neascultare", "obrăznicie",

REGULILE PE CARE NU LE RESPECTĂ UN PĂRINTE NU LE VA RESPECTA NICI COPILUL SĂU! .
Știm să cerem, să pretindem, să impunem reguli… Dar noi respectăm regulile impuse? Ordinea din camera lui nu cumva reflectă și ordinea din viața de familie? Felul în care scrie sau mănâncă copilul meu nu este foarte asemănător cu al meu? Copii ne copiază, ne imită, fiți corecți în tot ceea ce îi privește!

Regulile impuse copiilor trebuie respectate și de părinți.
COPILUL ESTE FOARTE USOR INFLUENȚAT DE CEEA CE CREDE, SAU GÂNDESTE PĂRINTELE! .
Faptul ca mie nu îmi place de soacra mea, sau de vecinul de la 1 sau chiar de colegul de grupa al fiului meu se va reflecta în comportamentul copilului. Vorbește urât cu soacra, nu salută vecinii, sau se bate cu colegii de clasă dar în special cu copilul care mie nu îmi place. Evitați să le spuneți sau chiar să le arătați copiilor preferințele dar mai ales nemulțumirile dumneavoastră. Foarte mult din ceea ce învață copii nostrii despre viață și lume ni se datorează. Deci mare atentie, nu îi influențați în ceea ce gândesc. Copii au personalitatea lor! Lăsati-o să se dezvolte!

DEZINTERESUL TOTAL AL UNOR PĂRINȚI FAȚĂ DE COPIL, totul reducându-se la a-i satisface nevoile de hrană și adăpost. Unii părinți consideră că dacă copilul are hrană, haine, jucării și un loc unde să doarmâ, mai mult sau mai puțin confortabil, copilul are tot ce ea ce ii trebuie și în consecință nu-i mai acordă nici o atenție.

DECIZII ARBITRARE și de neclintit în legatură cu activități sau dorințe ale copilului, pretextându-se că el nu știe ce e bine pentru el, adultul știind mai bine.

NERVII PĂRINȚILOR NU ÎI FAC NICI UN BINE COPILULUI El nu e vinovat că tu îți pierzi controlul. Se presupune, că părinte, că ești inteligent! Ai pretenția ca copilul tău să vină la tine cu orice problema. Îți dorești un copil echilibrat. Fii echilibrat în fața lui. De la tine trebuie să invețe cum să reacționeze în situații dificile și complexe. Asadar răbdare și calm in fața copilului! Iar el te va imita sau cel putin va încerca să facă cum făcea mami într-o situație asemănătoare!

CURMAREA BRUTALĂ A UNOR DORINȚE ARZĂTOARE ALE COPILULUI pentru că adultul are altceva în plan și din dorința de a-și demonstra autoritatea asupra copilului.

REPROȘUL DE A SE FI NĂSCUT FATĂ SAU BĂIAT, în timp ce părinții doreau un băiat, sau o fată și comparatii în defavoarea unui sex sau a altuia, cu exaltarea virtuților sexului opus.

TRATAMENTUL PĂRTINITOR ȘI DISCRIMINATORIU în raport cu ceilalți frați sau copii din anturaj, compararea copiilor între ei și scoaterea în evidență a minusurilor în evoluție a copilului în cauză.

APLICAREA UNOR PEDEPSE IRAȚIONALE SI DIS–PROPORȚIONATE pentru orice abatere de la imaginea-model dorită de părinți

SUPRAESTIMAREA SAU SUBESTIMAREA POSIBILITĂ–ȚILOR REALE ALE COPILULUI datorită necunoașterii etapelor de dezvoltare psihică și fizică în raport cu vârsta.

 INTERZICEREA PRIETENIILOR ȘI A CONTACTELOR SOCIALE cu alți copii din vecinătate pe motivul că ar fi nocivi, generatori de experiențe negative, de obiceiuri reprobabile, din familii cu statut social modest etc., ceea ce duce la izolarea copilului, la instalarea unor stări de timiditate, de însingurare sau la o atitudine discriminatorie față de cei din jur.

SUPRAINCĂRCAREA cu activități dorite de parinți, dar care nu fac obiectul interesului copilului, nu-i fac plăcere, ci îl stresează.

ABANDONUL SOCIO-AFECTIV PĂRINTESC caracteristic cuplurilor tinere, angajate încă în studii de calificare profesională, sau care doresc o carieră deosebită.

Astfel, putem concluziona că orice acțiune de influențare educativa a copilului izvorăște dintr-o concepție pedagogică a adultului, implicită sau explicită, sau din ideea că influența pe care o exercită adultul este neapărat pozitivă și că duce întotdeauna la acel rezultat pe care l-am dorit.
Erorile în influența educativă a adulților pot proveni de la principii necorespunzătoare asupra educației, de la idei greșite, prejudecăți ori o mentalitate învechită, sau de la un modernism prost înțeles.
Urmările greșelilor "educative" ale adulților în evoluția ulterioară a copilului sunt multiple și diverse, de la situații de eșec școlar și social, conflicte cu cei din jur, insatisfacții pe diverse planuri, multiple dificultăți de adaptare socială la un mediu schimbat, sentimente de însingurare, timiditate și multe altele, pană la depresii, nevroze și alte tulburări psihice deosebit de grave.
De aceea, o modalitate eficientă în prevenirea acestor efecte nedorite este o informare corectă și la timp a familiei ‘extinse’ atât asupra aspectelor importante referitoare la dezvoltarea normală a copilului cât și asupra atitudinilor ‘corespunzătoare’ care trebuiesc avute/afișate față de copil.

Capitolul 3

Socializarea copilului cu sindrom down

3.1 Sindromul down ca formă de dizabilitate

Dizabilitatea face parte din experiența umană, fiind o dimensiune universală a umanității. Ea este cea mai puternică provocare la acceptarea diversității, pentru că limitele sale sunt fluide. În categoria persoanelor cu dizabilități poate intra oricine, în orice moment, ca urmare a unor împrejurări nefericite ( boli, accidente ), și există opinia că segmentul de populație marcat de dizabilități este potențial în creștere.

O persoană care are o dizabilitate, de orice natură, nu trebuie îndepărtată de societate, deoarece această persoană poate avea foarte multe de oferit. Există multe persoane cu multe calități și care au reușit să demonstreze lumii intregi că nu este neapărat nevoie să ai un corp sănătos ca să poti să îți atingi visele. Cred că cel mai bine ar fi ca oamenii să înțeleagă faptul că și aceste persoane pot iubi și pot fi iubite și faptul că sunt altfel decât noi nu ar trebui să îi împiedice să fie fericiți. Voi prezenta în această lucrare cazuri ale unor copii cu sindrom down care au reușit să fie fericiți și să fie iubiti de foarte multă lume.

Prin deficiență se înțelege pierderea, anomalia, perturbarea cu caracter definitiv sau temporar a unei structuri fiziologice, anatomice sau psihologice și desemnează o stare patologică, functională, stabilă sau de lungă durată, ireversibilă sub actiunea terapeutică si care afectează capacitatea de muncă, deregland procesul de adaptare și integrare la locul de muncă sau în comunitate a persoanei în cauză.

Dizabilitatea pentru o persoană este considerat un dezavantaj social rezultat dintr-o deficiență sau incapacitate care limitează sau impiedică împlinirea unui rol într-un context social, cultural, în funcție de vârstă, sexul, sau profesia persoanei respective. Altfel spus, dizabilitatea este o funcție a relației dintre persoana cu incapacitate și mediul lor de viață fiind evidențiat atunci când aceste persoane întâlnesc bariere culturale, fizice sau sociale, împiedicându-le accesul la diferite activități sau servicii sociale care sunt disponible în condiții normale celorlalte persoane din jurul lor.

Utilizarea termenului ‘incapacitate’ a fost evitată, pe bună dreptate, în literatura românească de specialitate, deși în textele de limba engleză și în documentele internaționale echivalentul ‘dizability' este de departe cel mai frecvent folosit în ultimii 20 de ani, în asociere cu cuvântul persoană. La noi s-a preferat fie folosirea termenului deficiență, incapacitate fie a celui de handicap (intrat și în Constituția României sau în alte legi, în forma 'persoane handicapate’) ori, ulterior, persoane cu handicap, formule considerate a fi mai puțin stigmatizante. Relativ recent a apărut tendința de a se utiliza în literatura românească de specialitate termenul ‘dizabilitate’, care, chiar dacă are nuanța unui barbarism, pare să redea mai exact conținutul termenului echivalent din terminologia utilizată pe plan internațional.

Scopul tuturor legislațiilor antidiscriminare este de a defini conduita ilegală și de a proteja victimele potențiale ale acesteia. Totuși, directiva nu definește termenul de „handicap”. Domeniului ei precis de aplicare este lăsat în sarcina legislatorului național. Cu toate acestea, se sugerează că, pentru ca finalitățile directivei să fie atinse, termenul trebuie să fie definit în așa fel încât să cuprindă nu numai discriminarea împotriva persoanelor cu „dizabilitate” reală, dar și „discriminarea pe motive de dizabilitate”. Discriminarea pe motive de dizabilitate poate să afecteze persoane care nu prezintă o dizabilitate. Membrii de familie pot să-și vadă posiblitățile de angajare prejudiciate pentru motivul că au în îngrijire persoane cu dizabilități intelectuale. Și aceștia sunt victime ale discriminării pe motive de dizabilitate, ca, de exemplu, părinții care nu obțin un loc de muncă deoarece angajatorul presupune că aceștia ar lipsi frecvent de la serviciu din cauza dizabilității copilului lor. După părerea noastră, aceste persoane ar trebui să aibă același drept de protecție împotriva discriminării pe motive de dizabilitate, ca și rudele lor, care prezintă o dizabilitate intelectuală.egislația antidiscriminare pusă în aplicare în statele membre ar trebui, prin urmare, să includă o definiție a termenului de „discriminare pe motive de dizabilitate”. Cel puțin următoarele persoane ar trebui să fie protejate:

– cele care prezintă o dizabilitate – cele care pot dezvolta o dizabilitate în viitor

– cele despre care se crede că au o dizabilitate – cele care sunt legate de o persoană cu dizabilități prin legături de familie sau alt fel de legături.

Persoanele cu dizabilități intelectuale vor întâmpina, în majoritatea cazurilor, dificultați în a aduce dovada că se află în aceeași situație ca și un alt lucrător, care nu suferă de o dizabilitate. Aceasta deoarece, în majoritatea cazurilor, existența dizabilității lor va fi evidentă. Totuși, situația persoanei nu trebuie decât să fie comparată cu cea a altei persoane. Aceasta nu trebuie să fi identică.

Persoanele cu dizabilități intelectuale, care lucrează în ateliere protejate și efectuează, în esență, aceeași muncă ca și persoanele fără dizabilități pe piața muncii și nu primesc o remunerație justă, nu li se încheie contract de muncă și nu au reprezentanți sidicali, ar trebui să se bucure de aceleași drepturi ca și ceilalți lucrători.

În acest caz, s-ar putea susține că aceste persoane cu dizabilități intelectuale nu se află într-o situație asemănătoare cu cea a celorlalți lucrători, ceea ce ar justifica o diferență de tratament. Cu toate acestea, în ceea ce ne privește, continuăm să susținem că în toate aspectele esențiale legate de muncă, aceștia se găsesc într-o situație asemănătoare și ar trebui, prin urmare, să aibă aceleași drepturi. În plus, în contextul termenului de discriminare pe motive de dizabilități lato sensu, se întâmplă frecvent ca membrii de familie ai unei persoane cu dizabilități intelectuale să fie discriminați, deși se află într-o situație similară cu cea a altor lucrători.

În țara noastră, încă din anul 1990, au început eforturi pentru formularea unei definiții cât mai operaționale a conceptului de handicap. Dacă se compară prima definiție oficială apărută în Legea nr. 53/1992 cu definiția cea mai recentă, apărută în Legea nr. 519/2002, este evidentă schimbarea accentului, cu trecere de la modelul individual la cel social.

Definiția adoptată în anul 1992 se referă, în mod nemijlocit, la o relație directă de cauzalitate între două variabile: pe de o parte, anumite deficiențe de ordin senzorial, fizic sau mintal și, pe de altă parte, imposibilitatea de integrare în viața socială și profesională, de unde necesitatea unor măsuri de protecție specială (care, în contextul respectiv, nu puteau să fie decât unele de tip reparatoriu). Se observă că ultima definiție, formulată în acord cu perspectiva modelului social, vizează, în primul rând, relația dintre caracterul mediului social și limitarea sau împiedicarea totală a accesului persoanelor cu deficiențe la viața socială. Schimbarea definiției poate fi considerată necesară, dar nu și suficientă, dacă nu este secondată de o regândire și de o modificare adecvată a conținutului prevederilor sistemului de protecție specială. De pildă, este evidentă lipsa de coerență a definiției actuale cu sistemul de beneficii (elaborat și dezvoltat în corelație cu prima definiție a noțiunii de persoană cu handicap, formulată din perspectiva modelului individual). De asemenea, poate fi ușor constatată o neconcordanță a definiției actuale cu unele prevederi cuprinse în Strategia națională privind protecția specială și integrarea socială a persoanelor cu handicap din România, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1215/31 octombrie 2002, unde se precizează că „Protecția specială cuprinde totalitatea acțiunilor întreprinse de societate în vederea diminuării sau chiar înlăturării consecințelor pe care deficiența cauzatoare de handicap (considerată factor de risc social) le are asupra nivelului de trai al persoanei cu handicap”. Este limpede că sintagma „deficiență cauzatoare de handicap” revine la modelul individual, apărând o contradicție în raport cu definiția oficială, care stabilește că handicapul este generat de mediul neadaptat deficiențelor.

Sindromul down este o boală genetică care afectează foarte multe persoane și se pare că numărul lor este în creștere. Aceste persoane au o deficiență mintală, unii mai mare, alții mai mică. Prin termenul de deficiență mintală se înțelege reducerea semnificativă a capacităților psihice care determină o serie de dereglări ale reacțiilor și mecanismelor de adaptare ale individului la condițiile în permanentă schimbare ale mediului înconjurător și la standardele de conviețuire dintr-un anumit areal cultural, fapt ce plasează individul într-o situație de incapacitate și inferioritate exprimată printr-o stare de handicap în raport cu ceilalți membri ai comunității din care face parte.

Factorii endogeni ( genetici) sunt responsabili, până în acest moment , de apariția a peste 1800 de eredopatii metabolice, constituind una dintre problemele majore ale medicinei și bioingineriei genetice.

În această categorie pot fi incluse 3 deficiențe majore:

a) Deficiența mintală prin mecanism poligenic – în această categorie sunt incluse cazurile de deficiență mintală pură, fără patologie asociată, determinate de dominantă genelor minore nefavorabile inteligenței.

b) Deficiență mintală cu transmitere mendeliană cauzate de gene majore mutante apărute în urma unor tulburări ale metabolismului enzimatic sau fără un substrat biochimic.

c) Deficiența mintală prin anomalii cromozomiale, anomalii ale numărului și morfologiei cromozomilor, care determină un dezechilibru genic responsabil de variate malformații somatice, encefalopatii, dismorfii.

Copii născuți cu un handicap trebuie și ei să învețe . Educația integrată presupune mai multe premise: egalitatea șanselor educaționale, caracterul democratic, deschis al sistemelor școlare, pedagogia suportivă și discriminarea pozitivă. Educația incluzivă presupune un proces permanent de îmbunătățire a instituției școlare, având drept scop exploatarea resurselor existente, mai ales a celor umane, pentru a susține participarea la procesul de învățământ a tuturor elevilor din cadrul unei comunități. Incluziunea poate fi înțeleasă ca o mișcare de extindere a scopului și rolului școlii obișnuite, pentru a putea răspunde unei mai mari diversități de nevoi educative ale copiilor. Educația incluzivă presupune ca învățământul, în calitate de prestator de servicii, să se adapteze cerințelor copiilor; aceștia trebuie să învețe împreună, atunci când este posibil, indiferent de dificultățile întâmpinate, de diferențele dintre ei. Altfel spus, învățământul trebuie structurat cât mai mult în funcție de nevoile copilului și nu invers. Categoria copiilor cu cerințe educaționale speciale prezintă un grad ridicat de eterogenitate: deși acești copii sunt, de regulă, grupați după caracteristici comune, se poate spune că nici un elev nu se încadrează perfect într-o anumită categorie. Spre exemplu, nu toți copiii cu dificultăți de auz sau de vedere prezintă același grad de dizabilitate.

Casa Corpului Didactic din Constanța a organizat în repetate rânduri un curs care se intitulează „ Educația incluzivă” Acest curs este organizat pentru cadrele didactice. Un educator, învățător sau profesor trebuie să știe foarte bine cum trebuie să lucreze cu copii cu dizabilități pentru ca aceștia să se integreze cat mai ușor .

4.2 Cauzele apariției Sindromului Down

Până în acest moment nu se cunosc cauzele prezenței cromozomului suplimentar numărul 21. Acesta poate proveni fie din partea mamei, fie din partea tatălui. Cel mai frecvent întâlnit tip de sindrom Down întâlnit, Trisomia 21 Standard (cunoscută și sub denumirea de Trisomie 21 primară sau Trisomie 21 normală), apare ca urmare a unei diviziuni celulare necorespunzătoare fie a ovulului, fie a lichidului seminal care are 24 în loc de 23 de cromozomi. Atunci când acest ovul sau sperma fuzionează cu un ovul sau spermă normală, prima celulă a dezvoltării copilului are 47 de cromozomi în loc de 46, și în consecință celulele copilului vor prezenta 47 de cromozomi. Nu există nici o modalitate de prezicere dacă o persoană este predispusă în producerea ovulelor sau spermei cu 24 de cromozomi. Este cunoscut faptul că la mamele mai în vârstă riscul de a da naște unui copil cu Sindrom Down este mai mare, dar motivul rămâne în continuare necunoscut. Trisomia 21 standard nu este ereditară. Totuși, odată ce ați născut un copil cu Sindrom Down probabilitatea să aveți un alt copil cu aceeași afecțiune este destul de mare. Per ansamblu această probabilitate este între 1 la 100 și 1 la 200, care este în mod considerabil mai redusă decât probabilitatea să-i spunem de a avea gemeni pe neașteptate. În mod fiziologic, în momentul concepției, copilul moștenește informații genetice de la cei doi părinți sub forma celor 46 de cromozomi: 23 de la mama și 23 de la tată. În cele mai multe cazuri de sindrom Down, copilul moștenește un cromozom în plus, adica în loc de 46 are 47 de cromozomi. Acest material extragenetic determină întârzierea mentală și fizică asociată cu sindromul Down. Deși nu se cunosc cauzele apariției sindromului Down și dacă există o modalitate de prevenire a erorii cromozomiale care îl determină, cercetătorii au demonstrat că femeile în varstă de 35 de ani și peste 35 de ani au un risc semnificativ mai mare de a naște un copil cu această boală. De exemplu, la 30 de ani riscul este mai mic de 1:1000 de a naște un copil cu sindrom Down, în timp ce la 35 de ani riscul este de 1:400 iar la 42 de ani de 1:60. Există însă și cazuri când femei de până în 30 de ani nasc copii bolnavi de sindrom down. Este trist dar adevărat. Pentru a putea fi detectată această boală înainte de naștere se pot face diferite teste.

Există 2 tipuri de teste prenatale disponibile pentru depistarea sindromului Down la fetus:

Teste de monitorizare

Teste diagnostice

Există și teste de monitorizare care estimează riscul unui fetus de a avea sindrom Down. Sunt nedureroase în general. Dar datorită faptului că nu pot da un răspuns definitiv asupra posibilității unui fetus de a suferi de sindrom Down, este folosit de cele mai multe ori pentru a ajuta părinții în luarea deciciei de a face sau nu testul diagnostic. Testarea genetică pentru Sindromul Down poate fi luată in considerare atunci când viitoarea mamă prezintă istoric familial pozitiv pentru această afectiune. Testarea genetică poate confirmă dacă viitorii părinti sunt purtători ai cromozomului cu translocație, care crește riscul pentru a avea un copil cu Sindrom Down tip translocație. Oricum, aceste investigații nu detectează posibilitatea apariției Sindromului Down tip trisomia 21, care este responsabil pentru aproximativ 95% din totalitatea cazurilor de Sindrom Down. Consilierea genetică poate fi utilă pentru a înțelege de ce se fac testele genetice, care este semnificația rezultatelor și ce impact poate avea rezultatul asupra mamei și a familiei.

Screening-ul prenatal (pe perioada sarcinii)

Testele de screening (de monitorizare) nu pun diagnosticul de Sindromul Down, ci mai degrabă furnizează informatii despre probabilitatea ca fătul să aibă această afecțiune. Teste de monitorizare includ:

–     ecografie fetală: această investigație poate depista semne ale Sindromului Down in prima parte a sarcinii; o imagine de ecografie fetală poate arăta o proeminența mai mare decat normal în partea posterioara a gatului fetal; această proeminență este detectată prin măsurarea grosimii pliului cutanat, pentru a estima distanța dintre suprafata pielii și oasele gatului

–     triplu test al serului matern: triplu test determină cantitatea din următoarele substanțe din sângele matern:

–     alfa –fetoproteină (AFP)

–     gonadotropina corionică umană (hCG)

–     estriol (uE3)

–     cvadruplu test al serului matern: testul se numește cvadruplu când se adaugă un test pentru inhibină A; inhibină A este o proteina produsă de fetus și de placentă; cvadruplu test poate detecta majoritatea cazurilor de Sindrom Down și are o probabilitate mai mică decât triplu test de a furniza rezultate fals pozitive

–     o altă posibilitate de monitorizare care poate fi disponibilă, este reprezentată de combinarea ecografiei fetale cu un test serologic, care măsoară nivelele de gonadotropină corionică umană (hCG) și proteină plasmatică A asociată sarcinii; acest test de monitorizare combinat s-a dovedit a fi la fel de precis ca și cvadruplu test în detectarea Sindromului Down; un avantaj al acestui tip de test de monitorizare este ca poate fi făcut mai devreme pe perioada sarcinii. Investigațiile de monitorizare pentru Sindromul Down ca și pentru alte afecțiuni impun consimțământul solicitanților. O parte dintre femei cred ca, cunoașterea șanselor de a avea un copil cu Sindrom Down le ajută să fie pregatite pentru această posibilitate. Altele preferă să nu aibă nici o informație de acest gen pe toată perioada sarcinii. De asemenea, tipul de investigație, de monitorizare practicat, depinde de intențiile și preferințele mamei. De exemplu, atunci când mama are în vedere acuratețea (precizia) testului dar nu este de acord cu efectuarea amniocentezei, medicul îi poate recomanda combinarea ecografiei fetale cu testarea serologica pe perioada primului trimestru, plus un triplu sau cvadruplu test pe perioada celui de al doilea trimestru.

Diagnostic prenatal (pe perioada sarcinii)

Pe perioada sarcinii Sindromul Down poate fi diagnosticat pe baza unei analize cromozomiale numită cariotiparea. Această probă poate fi luată direct de la nivelul fătului sau din placentă, folosind una din următoarele metode:

–     amniocenteza: aceasta se face de obicei între săptămanile 15 și 18 de sarcina sau chiar mai târziu; lichidul care înconjoară fătul (lichidul amniotic) conține celule eliminate de către fătul care se dezvoltă. Aceste celule pot fi testate pentru mai mult de 100 de tipuri de defecte asociate cu boli genetice (moștenite) printre care și Sindromul Down. Testul se efectuează prin introducerea unui ac transabdominal până la nivelul uterului. Se recoltează aproximativ 30 ml de lichid amniotic și se examinează. Amniocenteza are un risc mai mic de 1% de a produce avort și o acuratețe de 99,8% în detectarea Sindromului Down. De obicei durează aproximativ 2 săptămâni până când se obțin rezultatele amniocentezei.

–     biopsia vilozităților corionice: această investigație se face mai devreme decât amniocenteza, ideal între saptamânile 10 si 12 de sarcină. Vilozitățile corionice sunt mici proeminente asemănătoare degetelor de la mână, situate la nivelul placentei. Materialul genetic din celulele vilozităților corionice este identic cu cel al celulelor fetale. O biopsie a acestor celule poate furniza medicilor informație genetică despre făt. Medicii pot astfel preciza dacă există probabilitatea ca fătul să aibă anumite afecțiuni, precum Sindromul Down, care se datorează unor cromozomi anormali. Biopsia vilozităților corionice se face de obicei transvaginal. Medicul introduce un speculum pentru a depărta ușor pereții vaginului, apoi un cateter este ghidat ecografic de-a lungul colului uterin până la placentă. În momentul în care cateterul este corect plasat, se prelevează o mostră de celule din vilozitățile corionice. Mai puțin frecvent, proba de celule coriale viloase se recoltează prin introducerea unui ac transabdominal până la nivelul uterului. Rezultatele biopsiei  coriale sunt de obicei disponibile în câteva zile. Întrucat există riscuri asociate atât amniocentezei cât și puncției vilozitaților corionice, aceste investigații nu se fac de rutină. Oricum, ele sunt de obicei efectuate femeilor însărcinate în varstă de 35 de ani sau mai mult, datorită riscului crescut de a avea un făt cu cromozomi anormali. Amniocenteza și biopsia vilozităților corionice pot fi, de asemenea, recomandate femeilor care au avut un triplu sau cvadruplu test anormal, celor care au un copil cu Sindrom Down sau celor cu istoric familial pozitiv pentru această afecțiune. Testarea fătului pentru Sindromul Down este întotdeauna decizia mamei. Diagnosticul de  Sindrom Down pus în primele etape ale dezvoltării fetale, face posibilă opțiunea întreruperii sarcinii. Mamele care nu sunt de acord cu întreruperea sarcinii pot fi ajutate din punct de vedere emoțional, precum și în pregătirea pentru nevoile speciale ale copilului. Consilierea genetică poate fi utilă pe perioada acestui proces. În cazul în care fătul este diagnosticat cu Sindrom Down, medicul poate recomanda ecocardiografia fetală pentru a depista malformațiile cardiace și ecografia fetală pentru detectarea problemelor aparatului digestiv. Orice anomalie suspectată va fi investigată după naștere.

Diagnostic postnatal (dupa nașterea copilului)

Dacș Sindromul Down nu a fost diagnosticat înainte de naștere pe baza unei testări a cariotipului (folosind amniocenteza sau biopsia vilozităților corionice), frecvent trăsăturile fizice ale copilului la naștere pot indica medicilor cu precizie prezența Sindromului Down. Oricum, semnele pot fi discrete la nou-născuți, în funcție de tipul de Sindrom Down prezent. În general, un diagnostic preliminar poate fi frecvent pus, pe baza observației trăsăturilor fizice și a:

–     rezultatelor triplei  sau cvadruplei testări (dacă sunt disponibile)

–     detaliilor referitoare la istoricul medical al părinților

–     examinării fizice a copilului pentru alte probleme medicale.

De asemenea, se va recolta o probă de sânge de la nou-născut, pentru analiza cromozomială necesară confirmării diagnosticului. Rezultatele acestei investigații sunt disponibile în 2 până la 3 săptămâni.

Detectarea precoce

Investigațiile pentru Sindromul Down pe perioada sarcinii (investigațiile prenatale), care impun consimțământul mamei, pot fi recomandate în cazul în care mama:

–     este în vârstă de 35 de ani sau mai mult

–     are istoric familial de Sindrom Down sau partenerul are istoric familial de Sindrom Down

–     știe că ea sau partenerul ei, sunt purtători ai genei pentru Sindromul Down tip translocație. Screening-ul pentru Sindromul Down se face cu ajutorul triplului test matern. Testarea prenatală pentru un diagnostic de certitudine a Sindromului Down impune cariotiparea. Proba folosita pentru această investigație este recoltată prin amniocenteză sau biopsie a vilozităților corionice. Consilierea genetică oferă o varietate de informații și este utilă în planificarea familială. De exemplu, cuplurile care au un copil cu Sindrom Down pot apela la consilierea genetică, pentru a determina riscul de a mai avea un alt copil cu această afecțiune.

4.3. Consecințele sindromului down

Încă din perioada de sugar, copilul cu Sindrom Down prezintă în comparație cu media vârstei, un retard în achiziții. Adică stă în șezut doar la un an, se ridică în picioare la un an ˝și merge singur la 2, vorbește pe la 3-4 ani. Modul de a privi perspectivele educaționale este de fapt eronat. Copilul cu Sindrom Down nu trebuie să fie raportat la vârstele biologice ale copiilor cu cariotip standard. El are o dezvoltare particulară, raportarea rigidă la scalele dezvoltării psihomotorii din pur interes statistic fiind un drum sigur spre discriminare… Părinții se află în fața unei dileme: a menține în micul «turn de fildeș» al casei, cruțat de priviri indiscrete și concurențe neloiale copilul sau de a-l lăsa într-o lume, în care mai repede sau mai târziu va trebui să fie asimilat? Răspunsul nu poate fi dat decât particularizat, în fața fiecărui copil în parte. Singurul criteriu trebuie să fie numai și numai starea confortabilă și de buna evoluție în acea colectivitate a copilului. O forțare a notei poate să facă uneori un rău ireparabil, să demoralizeze și să descurajeze orice aptitudine, care indiferent de calea aleasă, trebuie încurajată și stimulată.

Educația integrată sau în sisteme specializate se recomandă de la caz la caz. Cu toate asemănările, copiii Down sunt personalități diferite, au nevoi diferite și capacitate diferită de a înțelege. Astfel, doar o bună cunoaștere a personalității copilului și acceptarea interesului major al copilului peste ambițiile sau dorințele personale a părinților poate să dea răspuns la această întrebare. Toate persoanele cu Sindrom Down au anumite trăsături fizice comune, cu toate că nu fiecare copil cu acestă afecțiune are aceleași caracteristici. Copilul dumneavoastră va moșteni trăsături fizice de la ambii părinți, ca și orice alt copil, dar va prezenta și anumite semne specifice Sindromului Down. Copilul dumneavoastră este unic. Anumiți părinți se întreabă dacă există o legătură între numărul acestor trăsături fizice și viitoarea dezvoltare a copilului. De fapt, nu se poate stabili în această fază incipientă nivelul abilităților copilului dumneavoastră. Cromozomul suplimentar înseamnă de fapt că bebelușul dumneavoastră va fi mai lent în atingerea etapelor importante și va avea un anumit grad de dificultate de învățare, dar majoritatea copiilor cu Sindrom Down vor învăța să meargă, să vorbească, să se plimbe cu bicicleta, să scrie și să citească, să facă în general toate lucrurile caracteristice oricărui copil, doar că dezvoltarea lor va fi mai lentă decât este normal. Cele mai semnificative structurale privesc craniul mic și brahicefalic, protuberanța occipitală neconturată, fantele palpebrale au un aspect oblic și sunt orientate spre exterior, limba este fisurată (numită limba scrotală) cu un aspect lat și hipotonic sau îngust și ascutit, buzele ingrosate și fisurate transversal, prezența frecventă a anomaliilor, degetele la mâini sunt scurte și adeseori prezintă sindactilie.

Copiii cu sindrom Down au anumite trăsături caracteristice printre care:

Profilul facial plat

Distanța între ochi mai mare decât normal

Urechi mici

Un singur șanț în centrul palmelor

Limba de dimensiuni mai mari decât normal

Medicul specialist poate pune diagnosticul doar printr-un examen fizic al nou-născutului.
Tonusul muscular scăzut și articulațiile slăbite sunt de asemenea caracteristice pentru acest sindrom, copiii având un aspect particular – la naștere copii au un tonus crescut al musculaturii, iar aceștia nu-l au, sunt moi. Deși starea lor se poate îmbunătăți de-a lungul timpului, copiii cu acest sindrom achizitionează mai târziu față de copiii sănătosi anumite obiceiuri caracterstice vârstei, cum ar fi de exemplu statul în picioare, mersul în 4 labe, mersul. La naștere, copiii cu sindrom Down sunt de mărime medie, dar ei cresc cu o rată mai lentă și rămân mai scunzi decât copiii normali. Pentru copiii mici, tonusul muscular scăzut poate contribui la apariția problemelor de supt și de alimentare, la fel ca și la apariția constipației și altor probleme digestive. La copiii care merg în picioare și la cei de vârste mai mari, există întârzieri în ceea ce privește vorbitul și activități zilnice, cum ar fi mâncatul, îmbrăcatul și obișnuința de a merge la toaletă. Sindromul Down afectează abilitățile cognitive ale copiilor în diverse moduri, dar cei mai mulți copii au retardare mentală ușoară spre moderată. Copiii bolnavi pot învăța și sunt capabili să primească o calificare profesională de-a lungul vieții. Ei ating anumite ținte la vârste mai înaintate decât normal. De aceea este foarte important să nu comparăm un opil cu sindrom Down cu frații sau surorile lui sau chiar cu alți copii bolnavi de acest sindrom. Copiii cu sindrom Down pot avea un grad larg de abilități și nu se poate spune de la naștere ce vor fi capabili să facă când vor crește. În timp ce unii copii cu sindrom Down nu au alte probleme de sănătate, alții pot suferi de multe alte boli care necesită ingrijiri suplimentare. De exemplu, jumatate din copiii nascuti cu sindrom Down au de asemenea un defect cardiac congenital și sunt susceptibili să facă hipertesniune pulmonară -presiune arterială crescută la nivelul plămânilor- . Medicul cardiolog pediatric trebuie să monitorizeze aceste probleme, care pot necesita tratamente medicamentoase sau chirurgicale. Aproximativ jumatăte din copiii cu sindrom Down au de asemenea probleme cu auzul și vederea. Pierderea auzului poate fi legată de lichidul secretat în urechea internă sau de probleme structurale ale urechii. Problemele de vedere includ ambliopia -ochii leneși-, scăderea acuitatii vizuale de aproape sau la departare și un risc crescut de cataracta. Evaluările regulate făcute de catre un ORL-ist și un oftalmolog sunt necesare pentru depistarea și tratarea acestor probleme înainte de a afecta vorbirea și abilitatea de învățare a copilului.
Alte bolii care se pot asocia frecvent cu sindromul Down sunt:

afecțiuni tiroidiene

disfuncții intestinale

convulsii

afecțiuni respiratorii

obezitate

susceptibilitate la infecții

un risc crescut pentru leucemie

Din fericire, aceste afecțiuni sunt tratabile.

Anexe

Studiul calității educației incluzive a elevilor cu sindrom Down

Studiul a fost executat efectuat de Paola Gherardini și Salvatore Nocera în 1998-1999 și a constat într-un set de întrebări pentru profesori și directori, itemii fiind organizați în trei categorii: indicatori de structură, indicatori de proces și indicatori de rezultat. Fiecare item are patru răspunsuri posibile, câte unul pentru fiecare nivel de calitate: superior, mediu, minim, nesatisfăcător.

Grupul țintă al studiului a fost constituit din 385 de cazuri din întreaga țară (114 cazuri în nord, 106 în centru, 154 în sud și 11 în Sicilia).

Analiza rezultatelor a demonstrat că prezența structurilor corespunzătoare și optimizarea procesului de incluziune a dat rezultate pozitive pentru dezvoltarea potențialului de învațare a fiecăruia dintre elevii incluși în studiu.

În ceea ce privește autonomia s-a constatat că majoritatea elevilor cu sindrom Down au atins un nivel superior, în special în perioada de creștere.

Se poate observa progresul efectuat în aria de autonomie în ceea ce privește lucrul școlar, astfel promovându-se abilitățile metacognitive ale auto-reglării: obiceiul de a încheia o activitate într-un mod autonom și de a lucra singur va permite persoanei să se confrunte cu problemă – soluție și să transfere ceea ce deja a experimentat (ex. învățat) la situații similare dar diferite.

În ceea ce privește limba s-a constatat că problemele de articulație nu stânjenesc comunicarea. Frazele scurte sunt folosite de un anumit număr de elevi din ciclul primar și mijlociu, dar numărul celor care organizează, extind și folosesc fraza structurată este foarte consistent. Decodificarea imaginilor simple este o abilitate demonstrată de un număr substanțial de elevi cu sindrom Down, reprezentând folosirea limbajului non-verbal ca alternativă la cel verbal.

În ceea ce privește cititul și scrisul, acolo unde sunt considerate datele globale, se poate observa că aceste deprinderi sunt însușite progresiv de către elevii cu sindrom Down în proporții diferite.

În ceea ce priveste cititul elevilor cu sindrom Down se poate observa că:

–                   39% din elevii din școala primară, 27% din elevii din școala medie și 13% din cei din liceu nu știu să citească sau citesc doar literele separat

–                   aproape jumatate din elevii din școala primară și medie și 2/3 din cei de la liceu citesc și înteleg fraze scurte și chiar mai mult

–                   ceilalți citesc cuvinte separate

În ceea ce privește scrisul se poate observa că:

–                   20% din elevii din școala primară, 11% din cei din școala medie și 3% din cei de la liceu nu știu să scrie sau să copieze

–                   13% din elevii din școala primară, 25% din cei din școala medie și 32% din cei de la liceu pot scrie în mod autonom fraze scurte, în timp ce 2%, 9% și respectiv 30% pot scrie compuneri autonome.

–                   Ceilalți pot scrie cuvinte separate fie prin copiere fie prin dictare.

În ceea ce privește matematica și logica evident există o mare varietate a nivelului abilității și a timpului de achiziție. Studiile internaționale au arătat că variabilitatea individuală mare este un factor tipic pentru sindromul Down. Acesta deriva din factorii genetici, ce sunt puternic influențați de factorii editoriali si didactici. În special în ariile de abstract crescut, procesul de predare/ învațare are o importanță majoră încă de la primul contact cu subiectul.

La modul general, se poate observa că procentajul elevilor competenți descrește pe măsura ce complexitatea operațiilor logice crește, dar crește relativ cu progresul elevului în sistemul școlar.

Se poate observa că:

–                   23%, 31% și 23% din eleviii cu sindrom Down din școala primară, medie și liceu nu pot forma seturi ordonate,

–                   21%, 14% si 2% nu pot calcula,

–                   35%, 34% și respectiv 32% nu pot corela numărul cu cantitatea,

–                   22%, 15% si 1% nu pot citi numeralele,

–                   restul procentelor se referă la acei elevi care au aceste abilități, unii dintre ei având un nivel ridicat al abilităților matematice încă din școala primară.

În ceea ce privește cele patru operații matematice, se poate observa că :

–                   50% din eleviii școlii primare pot efectua adunarea și scăderea prin folosirea obiectelor sau prin intermediul obiectelor reprezentate grafic.

–                   50% din eleviii ciclului mediu pot aduna și 48% pot efectua scăderea folosind aceeași metodă.

–                   62% din elevii de liceu pot aduna și 54% dintre ei pot efectua scăderea folosind aceleași metode.

Procentul elevilor care pot efectua înmulțirea și împărțirea folosind aceleași tehnici este mult mai mic, încadrându-se în următoarele procente:

–                   17%, respectiv 13% în școala primară,

–                   18%, respectiv 20% în ciclul mediu,

–                   25%, respectiv 26% în liceu.

Totuși unii elevi cu sindrom Down sunt capabili să efectueze calcule mentale:

–                   15% din elevi pot aduna, 7% pot efectua scăderea, 3% înmulțirea și 2% împărțirea în ciclul primar,

–                   15% pot aduna, 12% pot efectua scăderea, 7% înmulțirea și 3% împărțirea în ciclul gimnazial,

–                   27% pot aduna, 21% pot efectua scăderea, 15% înmulțirea și 3% împărțirea în liceu.

                Prezența acestor nivele ridicate ale abilității matematice demonstrează că elevii cu sindrom Down au capacitatea de a învăța proceduri logice complexe și că nu se poate stabili un nivel maxim uniform al învătării. Dacă se compară rezultatele acestui studiu cu cele datate în urmă cu 10 ani se observă că  nivelurile sunt mult mai ridicate și mai generalizate. Dacă însă le comparăm cu literatura internațională se poate observa că în timp ce aceasta arată o descreștere a coeficientului de inteligență odată cu creșterea vârstei, studiul Italian nu are deloc această tendință și asta se datorează cu certitudine incluziunii. Studiul arată clar că procentul copiilor cu competențe în procesul de învățare crește cu vârsta și cu progresul lor în sistemul școlar.

Sindromul Down

Studiu de caz 1

Vlăduț a venit pe lume în decembrie 1996, ca singur copil al unei familii de intelectuali. La scurt timp după naștere, copilul a fost diagnosticat cu sindromul Down. Este un baiețel frumos și afectuos, ce are nevoie de dragoste și acceptare ca orice alt copil, însă societatea noastră este încă prea puțin pregătită să-i tolereze pe cei care, fără nici o vină, sunt altfel decât majoritatea. Nașterea lui Vlăduț este cel mai bun lucru care ni s-a întâmplat, în ciuda handicapului său. Chiar dacă intelectual nu este la nivelul vârstei sale, este capabil de o afecțiune și o tandrețe pe care nu o au mulți copii. Însă, din cauza faptului că este diferit de ceilalți, nu am putut să-l lăsăm la nici o grădiniță. Copiii îl chinuiau și râdeau de el, iar educatorii ne-au spus că nu pot să-l mai primească deoarece este anormal și are nevoie de prea multă atenție." Și, totuși, cum putem defini normalul? Oare un cromozom în plus îl poate priva pe posesorul lui de umanitate sau de dreptul la acceptare pe care îl au toți oamenii? Pe plan mondial, s-au făcut pasi importanți în facilitarea vieții persoanelor cu nevoi speciale, însă Romania stă încă foarte prost la acest capitol. Pentru o persoană cu sindromul Down născută în țara noastră există foarte putine oportunități. Probabil, o dată cu aderarea la Uniunea Europeană, va crește numărul școlilor speciale, în care acești copii și viitori adulti să-și poată dezvolta aptitudini și învăța profesiuni care să îi scape de imaginea de incapabili și de inadaptați pe care o au în momentul de față. Sindromul Down reprezintă un ansamblu de manifestări clinice care apar în contextul celei mai frecvente trisomii autozomale cunoscute: trisomia 21. În proporție de 92,5% este vorba de trisomii libere și omogene care apar prin următoarele mecanisme: – în 90% dintre cazuri mecanismul este reprezentat de nondisjuncții în meioza maternă, dintre care 70% în meioza primara și 20% în meioza secundara; – în 10% dintre cazuri este vorba de o nondisjuncție în meioza paterna, dintre care 5% în meioza primara și 5% în meioza secundară. În afară de trisomiile libere și omogene, alte aberații cromozomiale cauzatoare de sindrom Down sunt trisomiile libere și-n mozaic, care apar ca urmare a unor evenimente postzigotice, fenotipul persoanelor afectate fiind mai atenuat. O altă cauză o reprezintă translocațiile care pot sa apara de novo sau pot fi mostenite de la unul dintre parinti care este purtator al unei translocatii robertsoniene de tipul 14 sau 21. Incidenta acestei anomalii cromozomiale in populatia generala este de 1 la 600-800 de nou-nascuti vii, raportul între nou-nascuții de sex masculin și cei de sex feminin fiind de 3/2. Majoritatea sarcinilor nu ajung însă cu feți vii la termen, de aceea incidență în primul trimestru de sarcină este sensibil mai mare. Multipli factori au fost incriminați în producerea acestei afecțiuni, însă, în momentul actual, singurul considerat cu adevărat relevant este vârsta mamei, probabilitatea ca un copil să fie afectat de sindromul Down crescând direct proporțional cu aceasta. Pentru o mama in varsta de 20 ani, riscul de a da naștere unui copil cu această anomalie este 1 la 1.600, la 35 ani – 1 la 365, la 40 ani – 1 la 100. Riscul ca și al doilea copil să se nască cu sindrom Down este de 1 la 100. Persoanele afectate au un fenotip caracteristic, care cuprinde: brahicefalie, fața rotundă în lună plină, fante palpebrale orientate oblic în sus, epicantus, iris cu aspect patat, hipertelorism, strabism și macroglosie (limba plicaturată și fisurată, "în harta geografică"), micrognație, urechi mici, jos inserate, nas mic cu baza aplatizată, gât scurt cu exces de piele, torace scurt. De asemenea, se pot constata anomalii dermatoglifice: brahimezofalanga auricularului, pliu palmar transvers unic (50% dintre cazuri). Mâna este scurtă și lata, între degetele 1 si 2 de la picior există un spatiu larg, organele genitale sunt hipoplazice, hipotonie, laxitate ligamentara. Copiii afectati pot asocia si malformatii viscerale: – malformatii cardiace (în 40% dintre cazuri): defect septal ventricular, defect septal atrial, persistența canalului arterial; – digestive (în 10% dintre cazuri): imperforație anală, stenoză duodenală; – anomalii oculare; – malformații renale. Severitatea bolii depinde de setul cromozomial al copilului, numeroase manifestări putând fi asociate: defecte auditive, vizuale, de vorbire. De asemenea, sunt mai predispuși decât ceilalti membri ai familiei la infecții, afecțiuni tiroidiene, leucemie. Femeile cu sindrom Down sunt fertile, spre deosebire de bărbați. Supraviețuirea este foarte bună, de 85% la 50 de ani, mortalitatea fiind cauzată în principal de anomaliile cardiace severe, de infecțiile respiratorii și de incidența crescută a leucemiei. Sindromul Down este asociat, de asemenea, cu diverse dificultăți de dezvoltare, printre care se numără întârzierile motorii, și cognitive, cum ar fi însușirea cu dificultate a limbajului și afectarea memoriei de scurtă durată. IQ-ul acestora este cuprins între 20 si 85. Posibilitățile spirituale ale copiilor cu sindrom Down au fost pentru mult timp subapreciate. În ciuda părerii generale, acești copii au o capacitate de a învăța uimitoare, dacă li se creează condiții optime. Au nevoie de mai multă atenție și afecțiune decât copiii normali, progresele intelectuale pe care le fac fiind proporționale cu ajutorul pe care îl primesc din partea familiei. În momentul actual, diagnosticul prenatal este posibil prin realizarea cariotipului fetal. Însă acesta nu se poate realiza decât ca urmare a unui gest invaziv: amniocenteza cu recoltare de lichid amniotic, biopsie de trofoblast sau cordocenteza cu recoltare de sange fetal. Aceste proceduri sunt asociate cu un risc de 1 la 100 de a pierde sarcina. Cercetarile din ultimii 20 de ani au condus la multiple metode combinate prin care screening-ul neinvaziv a progresat mult în sensibilitate și specificitate. Alfa fetoproteina serică maternaă este un element important impreuna cu alți trei markeri serici ce se dozeaza in al doilea trimestru de sarcina: HCG, estriol neconjugat și inhibina A. Cea mai raspandita forma de screening o reprezintă bateriile de teste combinate fie cu trei (Triplu Test), fie cu patru markeri (Quadruplu Test), cu o rata de detecție de 60-70%. De asemenea, se mai utilizează un element al ecografiei de prim trimestru, translucenta nucala (TN), cu o sensibilitate de detectare de 70-80%. Desi in momentul actual singura metoda de diagnostic de certitudine o reprezinta realizarea cariotipului fetal, clinicianul poate opta pentru un screening cu rezultat rapid, combinarea TN si a markerilor ecografici considerati "minori" de trimestru II, pentru stabilirea riscului relativ si, daca acesta este deosebit de ridicat, se recomanda in final amniocenteza.  

Studiu de caz 2

C. Bogdan este nascut pe data de 13 ianuarie 1990 in localitatea Cumpana din judetul Constanta. El este al doilea copil al familiei. Fratele sau este perfect sanatos dar din pacate Bogdan are sndromul Down. Mama lui Bogdan nu si-a facut nici un test prin care ar fi putut sa afle de boala copilului. Pe vremea aceea , in Constanta, nu se faceau astfel de teste. Deși mama avea doar 28 de ani și se spune că această boala apare mai frecvent la copii a căror mamă are vârsta de peste 30 de ani, copilul a fost diagnosticat cu sindrom down.

Bogdan s-a născut la 7 luni cu o greutate de 1,600 kg. iar medicii când au anunțat familia că micuțul este bolnav mama mai avea puțin și înebunea. . Încă de la naștere micuțul a avut probleme cu inima . Aceaste probleme s-au mai ameliorat după cîteva luni . Încet încet mama lui Bogdan a început să învețe cat mai multe lucruri despre această cumplită boală. Copilul a avut deficiențe mari de vorbire, a mers mai greu dacat alți copii și cel mai grav este că era închis în el, spre deosebire de alți copii cu sindrom down care sunt foarte prietenoși . La gradiniță, deși colegii și educatoarea se purtau frumos cu el, se simțea singur. A fost elev la o școală specială unde a reușit să devină mai sociabil. El are coeficientul de inteligență 50. În afara școlii se plimbă foarte mult cu fratele lui și cu cățelul Boris.

Studiu de caz 3.

Sindromul Down poate fi învins

Povestea de astăzi este una concretă, se întinde pe o perioadă de 20 de ani și urmărește principalele etape de creștere și dezvoltare într-un caz special. Personajele care-i dau viață sunt Elena Tănase și fiul ei, Teodor, născut cu maladia Longdon Down

După ce trece peste șocul nașterii unui copil cu probleme de sănătate, Elena se înarmează cu răbdare și dragoste și se hotărăște să facă totul pentru copilul ei. Citește toate cărțile care au legătură cu domeniul, devenind cu timpul “specialistă”. Află astfel că “vinovat de acest sindrom este apariția unui cromozom în plus la perechea de 21 și că se mai numește “ Trisomia 21”, adică trei cromozomi în loc de doi. Prin urmare, acel cromozom în plus dă viața bebelusului peste cap încă de la naștere. Caracteristicile sunt evidente: fața are trăsături mongoloide, urechile sunt mici și joase, abdomenul mare, gâtul scurt, mâinile și picioarele de asemenea scurte, mușchii sunt moi ca de cârpă, limba mare. Se nasc de obicei înainte de termen și creșterea este mai lentă. Sunt leneși în mișcări, plâng puțin, însă dorm mult…

Primul an de viață

Teodor se naște prematur (la 8 luni), având o greutate de 2.300 grame și o lungime de 47 cm. Este ținut o zi la incubator, însă e destul de vioi și foarte mâncăcios. Una dintre probleme este hipotonia musculară, care trebuie învinsă prin vitamine, calciu gluconic, un sirop special, dar și gimnastica medicală. Ajutat de mamă, la o lună si jumatate Teodor deja își răsucește capul spre stânga și spre dreapta, ridicându-l cu ușurință la 45 de grade, atunci când este așezat pe burta, iar pe la doua luni și jumatate începe să gângurească și să scoată primele silabe. La 3 luni, copilul se rasucește singur pe o parte și pe alta, manâncă supă de zarzavat, portocale, morcovi, pepene galben, bea suc de mere și, desigur, lapte de mamă. La 5 luni, cântareste 7.600 grame și deja este familiarizat cu carnea de pui, brânza cu calciu lactic și mere rase. La 6 luni are 8.000 de grame, întoarce capul după zgomote, muzică și, sprijinit, stă pe propriile picioare. Își recunoaște numele când este strigat, plânge când este certat sau râde în hohote când este gâdilat. Teodor progresează gradat și reacționează bine la stimulii exteriori. La 9 luni, deja zice mama, chiuie și face pași ținut de mânuțe, iar la un an dă senzația că încearcă să lupte alături de familie. Micuțul pare un copil normal.

Între normalitate și stagnare

La un an și patru luni, Teodor începe să descopere lumea cu propriile picioare. Uneori căderea este inevitabilă. Lucrând cu copilul zi de zi, Elena descoperă că inteligența lui este mai slabă și că saltul se face treptat, uneori stagnează sau chiar regresează. Băiețelul ei are nevoie de mai mult timp ca să proceseze informațția, percepe mai greu, privește mai mult un obiect până să dea un rșspuns. În schimb, baia îl distrează teribil. Datorită acestei descoperiri, Elena hotărăște să îmbine utilul cu plăcutul, adăugând și gimnastica în apă. Băiatul aleargă singur, spre satisfacția familiei. Cu toate acestea, el are un mers mai greoi față de ceilalți copii și cade mai ușor. Din experiența de zi cu zi, Elena își dă seama că este mai sensibil la răceală si că face febră, ochii sticloși și respirația greoaie îi modifică activitatea. Uneori, din cauza durerii în gât, nu poate mânca. Sunt momente când progresul devine prea lent. Dezvoltarea lui oscilează între normalitate și stagnare. Boala se manifestă diferit de la o persoană la alta, cu un ritm propriu, păstrând totuși caracteristicile de bază. Alimentația trebuie să fie una rațională, pentru că unul dintre inconvenientele acestei boli este predispoziția la obezitate. Pe lângă medicamentele care îi susțin celula nervoasă, copilul urmează un program de gimnastică bine stabilit. Plimbările zilnice în parc devin obligatorii, este ajutat să mănânce, să prinda jucăriile cu mânuța sau să pedaleze ca să-si întăreasca musculatura picioarelor. Este prietenos cu ceilalți copii, zâmbește tuturor, iar alergarea după câinii și pisicile din parc devine o distracție. .

Terapie prin joc

Teodor are platfus, iar mersul legănat, ușor nesigur, o determină pe Elena să ceară ajutorul unui profesor de sport specializat in afectiuni motorii. În același timp, socializarea copilului nu este neglijată. În afara plimbărilor în parc sau mersului cu mama la magazin, este dus la munte și la mare. “Fiul meu se dezvoltă armonios, nu are malformații sau alte deficiențe. Auzul îi este fin, iar strabismul de la ochi este corectat cu ajutorul ochelarilor. Are probleme de pronunție și vorbește uneori prea repede”. Elena începe să facă terapie prin joc, folosindu-se de imagini colorate, cartonașe cu simboluri (plante, animale), jucării care se îmbină în diverse forme. Repetă cu el zilnic anumite propoziții, îi spune povești, desenează împreună sau se joacă cu mingea. Lecțiile durează între 30 de minute si o ora. Uneori, copilul se plictisește prea repede. Pentru el, forma permanenta a procesului de recuperare este jocul. Lecțiile zilnice, exercițiile sunt privite ca un joc. Înainte de începerea lecțiilor, Teodor își antrenează toate jucăriile, începând cu păpușile, ursuleții, cățelușii, le așază în semicerc și astfel începe “joaca”. Când copilul se supără pe neașteptate, are o atitudine de renunțare la lecții și atunci Elena inventează pe loc o modalitate de a-l face să râdă sau îi dă o recompensă. Acestea două au darul de a-l înveseli și a-l umple de energie. Uneori nu vrea să colaboreze deloc și dacă Elena insistă, devine nervos. Alteori obosește prea repede și atunci mama întrerupe acivitatea temporar. “Oricât de mult lucrez cu el, nu poate pe moment să reproduca tot, însă le inmagazinează în memorie si, când mă aștept mai puțin, le spune.” În unele dați, copilul se face greu înțeles. El are o idee a ceea ce vrea să spună, dar nu găsește cuvintele potrivite. Pronunția este adesea precară și telegrafică. Din cauza sindromului, răspunde mai greu la întrebări. Un rol important în dezvoltarea lui îl au semnele în timpul vorbirii, ce conduc la o creștere semnificativă a vocabularului.

Plânsul, strategie pentru atentie

Lui Teodor îi place să deseneze. De multe ori, spre disperarea tatălui, copilul îi mâzgălește planșele apoi se extinde în toată casa: pe masă, pereți ori ușile din jur. Este convins totuși să se limiteze la foaia de desen pe care o are în față. Elena observa că micuțul ei cere atenție prin plâns, țipete sau bătăi din palme. Reușește să-și învingă impulsul de a-l lua imediat în brațe si îi urmareste reacțiile fără ca el să observe. După un timp, copilul se linistește singur, captat fiind de jucăriile care-i sunt la îndemână. O alta problemă pentru care Elena duce munca de lămurire cu băiatul este obiceiul de a scoate limba (copiii cu Sindromul Down au limba mai mare decât media obișnuită și o gura mai mica). Ea corectează deficienta atrăgându-i atenția printr-o atingere ușoară a bărbiei, de câte ori se întâmpla lucrul acesta. În casă, este invățat să folosească telecomanda si astfel poate urmări singur programele de desene animate sau de muzică populară pe acordurile căreia Teodor se leagănă, cântă, bate toba, fluieră și bate din picioare. Pentru că are nevoie de ajutor specializat, până la vârsta de trei ani, Elena pastrează legatura permanentă cu medicul pediatru, psihologul, kinetoterapeutul, asistentul social. .

Învață să se apere singur

La șase ani este dus la gradiniță, unde este acceptat cu greu. Din cauza faptului că are o întârziere psihomotorie deranjează orele de curs, obosește ușor, nu este atent și nu înțelege mai nimic din tot ce i se spune, are dificultăți de concentrare… Așa că problema educației revine la Elena. La vârsta de opt ani este înscris în clasa întâi, Școala Ajutătoare din Alexandria. Acomodarea este dificilă, însă orele de muzică, desen și lectură îl incântă teribil. Nu prea-i plac matematica și cusutul pe pânză… La școală este dus dimineața, la 8.00, și este luat la prânz acasă unde, după un program de odihnă de două ore, continuă lecțiile alături de Elena. Îi plac în mod deosebit versurile și exercițiile de dicție în fața oglinzii. Eventualele greșeli de pronuntie sunt corectate cu calm de mamă.
Cu timpul, din cauza faptului că nu are prieteni, începe să deteste ideea de școală. Ceilalti copii au o atitudine negativă față de el, unii chiar îl lovesc. Din acest motiv, Elena se gândește să-l retragă de la școală. Totuși nu o face. Neavând alternativă, Teodor învață să se apere, ținându-i la distanță pe bătăuși.
“Primii patru ani de scoală au fost mai plăcuți, următorii au fost mai dificili, cu multe materii… Oricâte progrese ar înregistra un tânăr sau adult cu Down, el are nevoie de o persoană care să-l ajute, să-l supravegheze, să-l înteleagă. El nu va fi independent în totalitate niciodată. Succesul integrării școlare depinde de atitudinea și tactul psihopedagogice ale celor care se ocupă de educația copilului”. Prin reacția pe care o au, persoanele care nu înțeleg ca Sindromul Down este un alt fel de a fi și că nimeni nu este vinovat de acest lucru îi rănesc și îi marginalizează. Nu de puține ori, Teodor suferă că nu este acceptat sa joace fotbal în spatele blocului sau este respins pur și simplu. Elena intervine de fiecare dată să estompeze într-un fel suferința băiatului. Respingerea celorlalți îi creează tendința de a se închide într-o lume a lui, din care cu greu îl mai poate scoate. Își dă seama că oriunde s-ar duce și orice ar face, ea trebuie să intervină pentru că o societate cu prejudecăți, care nu este pregătită pentru el, îl poate distruge psihic. Când este certat sau neînțeles, devine supărăcios sau chiar are accese de furie. În momentele de relaxare, Teodor decupează fotografii cu actori și chiar merge singur la cumpărături, aproape de casă. Învață să păstreze curățenia în cameră sa și igiena proprie. Pe lângă lecțiile deja stabilite, care își măresc timpul gradat, Elena îi intensifică antrenamentele sportive. Acestea sunt vitale pentru că, pe lângă faptul că-i tonifică organismul, îi dau o rezistență mai mare la răceli și infectii. Cu trecerea anilor, pe Teodor începe să-l intereseze felul cum arată. Sportul îl ajută să scape de tendința de a merge legănat și aplecat în față ori să-și târșâie picioarele. Fiecare reusită este recompensată cu cuvinte de apreciere, fapt care-i dă o încredere mai mare în propriile forte. “Răsplata mea ca mamă a unui astfel de copil au fost dragostea, sinceritatea, căldura, zâmbetul care m-au făcut mai bună, mai răbdătoare si mai sensibilă la suferințele celor din jur”, spune Elena.

Marea și unica iubire

Dacă pentru fiecare pe lumea asta există un suflet pereche, pentru Teodor de ce nu ar fi?… Este Crăciunul. Aflat în vizită la Asociatia destinată persoanelor cu Sindromul Down de la Băilești, pe tânărul care acum are 16 ani îl așteaptă o surpriză de proporții: chiar marea și unica iubire! Coincidență sau nu, pe fată o cheamă… Teodora. Iată cum povestește Elena întâlnirea celor doi: “Teodor se indreaptă timid spre sala de activităti, o întâlneste pe Teodora și în acea clipa se produce o scânteie. Seara, la lumina lumânărilor din brad, el îi oferă flori și îi spune: “Ce mult te iubesc!”. Ea îi raspunde: “De când te aștept!”. Cele doua mame nu pot decât să plângă de emoție și fericire atunci când cei doi plutesc pe aripile valsului vienez și se privesc în ochi fără cuvinte. Urmează o iubire platonică prin corespondență… Apoi participă amândoi la Concursul Internațional Special Olympics de la Constanța, unde Teodor ia medalia de aur la atletism, proba de 100 metri. O invitație peste graniță le dă ocazia să meargă în Italia, la un curs de instruire în domeniul dansului. Urmează concursul desfășurat în Spania, unde Teodor împreună cu Teodora și alți participanți reușesc să ia un premiu special pentru România. Competițiile se țin lanț și toate sunt încununate de succes. Acum, după 20 de ani de luptă cu Sindromul Down și prejudecățile societății, Teodor este un tânar frumos, educat, destul de independent, campion Special Olympics, absolvent a 11 clase (din care trei ani a urmat școala profesională de croitorie).

“Monografia Sindromului Down trecută prin sufletul unei mame”

Din dragoste pentru Teodor și tinerii cu Sindromul Down, Elena inaugurează, în data de 6 decembrie 2006, Asociația “Dăi o șansă” Centrul de zi, “Sfântul Teodor”, Alexandria. Scopul este de a scoate tinerii cu dizabilități din niște tipare nedrepte create de societate: “Nu este cazul ca acești tineri să se ascundă, ci să vină cu încredere și speranță la noi”, spune Elena. Mai mult, cartea “Dincolo de aparențe” a scris-o tot pentru tinerii atinși de nemilosul sindrom si, după cum spune autoarea, este “o altă abordare a Sindromului Down, o monografie a lui trecută prin sufletul unei mame”. Nu s-ar supara deloc dacă cineva ar vrea să facă un film inspirat din carte și consideră că ar fi o lecție de viață pentru toată lumea. Se pare că destinul ei se unește tot mai mult cu al oamenilor care au nevoie de o rază de lumină în suflete. Dacă în urma cu 20 de ani privea cu teamă spre viitor, acum boala aceasta nu mai are niciun secret pentru ea. Spune cu seninătate că mai are multe de făcut și că ar fi fericită dacă ar putea vorbi mamelor despre iubirea pentru copiii lor, despre sacrificii, dar și victorii în lupta cu boala. Mai mult, plănuiește al doilea volum al cărții deja apțrute, dar și o carte de dicție cu fotografii pentru copiii care au dificultăți în vorbire.

Studiu de caz 4

După o așteptare de 9 luni, cu foarte multe peripeții a venit pe lume mult așteptatul băiețel Vlad – George ,chiar într-o zi sfântă ‚” Sfântul Gheorghe” în aprilie 2003, copil al unei familii de intelectuali de vârsta mijlocie. Imediat după naștere, copilul a fost diagnosticat cu sindromul Down. Mie mi-a comunicat a doua zi doctora copilului că am născut un copil cu un handicap foarte grav care nu va mânca ,nu va vorbi, nu va merge și că deși alți copii născuți cu aceeași problemă: au grave malformații la inima. Totuși eu am norocul că nu se aude nimic în neregulă la inimă. Ciudat este faptul că la două ore după naștere când soțul mi-a adus copilul să-l văd i-am spus ”pleacă de aici, copilul meu este frumos, tu nu vezi că mi-ai adus un chinez? Unde este copilul meu?” Mai ciudat este că tot ceea ce mi-a spus doctora că nu va face nu s-au adeverit. A fost un copil mâncăcios, l-a nici doua luni î-și ținea capul, la nici patru luni am fost șocată când dimineața s-a trezit lângă tatăl său , m-a căutat disperat cu privirea prin cameră strigându-mă mama, ba mai mult, în aceeași zi la insistențele surorii sale a spus și kiki, numele lui. După acest incident a început să zică apa și tot timpul au existat discuții între mine și soțul meu că este un cuvânt involuntar rostit de el, dar până nu-i dădeam apa îl repeta în continuu. La șapte luni l-am pus în premergător și după ceva timp a început să meargă înnapoi cu premergătorul. A început să meargă la un an și trei luni și după putin timp s-a speriat la plaje de apă și în afară de apă nu a mai vrut să scoată nici un cuvânt. În perioada de până la un an a fost mai tot timpul bolnav. După fiecare imbolnavire vedeam un regres în tot ceea ce făcea și o luam de la capăt. La doi ani și cinci luni l-am dat la creșă . Prima zi a fost șocantă pentru cei de acolo. Citeam pe fața asistentei disperarea și eu încercam să-i explic că nu vreau să-l abandonez ci vreau să-l integrez cu ceilalți copii de vârsta lui. În scurt timp a învățat lucruri noi și sa atașat de una din asistente, ba chiar mai mult era și îndrăgostit de o fetiță Ana căreia îi rostea numele și o imită întru-totul. Totul era bine din punct de vedere social dar cu îmbolnăvirile repetate eram disperată. Două săptămâni era la creșă și două săptămâni acasă cu antibiotice. Am constatat în scurt timp ca suflul sistolic care i-a apărut pe la opt luni s-a intensificat și în urma investigațiilor pe care i le-am făcut am aflat că are o gravă malformație la inimă și anume o comunicare interatrială, o comunicare atriu stang ventricol drept, un cleft de valvă mitrală și un șant la nivel atrial. La trei ani și opt luni a fost operat la inima și putem spune că avem un copil nou. Am crezut că tot ce-a acumulat în acești ani va fi pierdut și iar vom avea un regres în dezvoltarea lui, dar mare ne-a fost mirarea când am constatat că nu a regresat deloc doar că se vedea pe chipul său o intristare care a dispărut după un timp. Îi place foarte mult muzica , să picteze, în ultimul timp îi place să stea foarte mult la desene animate, chiar pot spune că mă ajută la schimbarea lenjeriei de pe pat și îi place foarte mult să dea cu aspiratorul. La patru ani și cinci luni l-am dat la gradinița de stat unde era într-o grupă pregătitoare cu 28 de copii. Educatoarea la acceptat și chiar am fost uimită când mi-a spus că vorbește cu ea și că vrea să-l las singur la grădiniță pentru că nu este nici o problemă. În scurt timp am constatat că nu-l trata ca și pe cailalți copii. Vlad era lăsat singur să se joace cu ceea ce dorea în timp ce ceilalți copii erau la mese și lucrau. Dacă cu specialiștii lucrează la nivelul unui copil de vârsta lui oare de ce la grădiniță este lăsat tot timpul în voia lui? Greu de înțeles dar am decis să-l retrag de la acea grădiniță. L-am mutat apoi la o gradiniță particulară unde am constatat că educatoarea este disperată că este un copil operat la inimă. Degeaba încerc să-i explic că are o inimă normală. Mai mult, unul dintre părinți declară că copilul lui este influențat de copilul meu deoarece nu vorbește. După trei zile de stat în noua grădiniță constat că sunt tot la nivelul zero și trebuie s-o iau de la capăt cu capitolul gradinița. Concluziile la care am ajuns sunt: am un băiețel frumos și afectuos, ce are nevoie de dragoste și acceptare ca orice alt copil, însă pe zi ce trece constat că societatea noastră este cea care are un handicap și nu drăguțul îngeraș care probabil încă nu pricepe de ce este purtat tot timpul dintr-o parte în alta. După exact doi ani de la nașterea lui Vlădut, în aceeași zi, am mai născut un băiețel perfect sănătos. Eu , ca mamă, nu pot să fac o evaluare a intelectului lui Vlad deoarece el este într-o continuă competiție cu fratele său. Nu văd nici o deosebire între ei. În scurt timp va împlini cinci ani și pot declara că sunt foarte mulțumită până la acest moment de el. Limbajul este cel care ne dă încă de furcă, dar sperăm să rezolvăm si această problemă. Câteodată mă intreb dacă nu cumva am eu probleme de-l tot plimb de la logoped la psiholog , la kinetoterapeut și așa mai departe și nu-l las și pe el să se bucure de copilărie ca toți copii. Cei din exterior numai când aud de Sindromul Down se uită la el ca la o arătare extraterestră, nici nu doresc să-l cunoscă , nici nu acceptă să-l studieze, sa vada daca este sau nu un copil ca toti ceilalți , posibil puțin mai încet în tot ceea ce face. Pentru mine ,după o zi lungă și grea în urma căreia simt că sufletul este foarte departe de trup numai zâmbetul și hohotele de râs ale lui Vladuț sunt cele care mă readuc la viață.

Studiul de caz 5.

Pe data de 7 Noiembrie 2007 se naște la Spitalul Judetean Constanța un baiețel care datorită apropierii zilei Sfinților Mihail și Gavril a fost botezat Mihai Gabriel. Încă de la început medicii i-au spus mamei ca micuțul este suspect de sindrom down. Copilul s-a născut la 7 luni și a avut o greutate de 1,600 kg. Încă de la naștere au început problemele de sănătate ale micuțului. La inima lui se auzea un suflu iar la o lună de zile abdomenul i s-a umflat și s-a învinețit. Medicii au spus că ar fi suspect de peritonită și a fost dus de urgență la radiografie și la chirurg. O operație în acel moment ar fi însemnat 90 % șanse să nu supravituiască. Astfel, părinții s-au hotărât să îl boteze în sptal. Cum nu au reusit să îi găsească pe nasi, eu , care născusem cu 2 săptămâni după mama lui Mihaita, l-am botezat pe data de 8 Decembrie în salonul de spital, deoarece Mihăiță era la incubator. Surprinzător este faptul că, la foarte puțin timp după botez, coplului i-a scăzut febra iar un alt chirurg care a venit să îl vadă a spus că nu este peritonită și că trebuie să așteptăm să își facă efectul tratamentul care i-a fost administrat. O problemă mare a fost faptul că din cauza antibioticelor copilul s-a îmbolnăvit la ficat și a trebuit să facă un tratament cu polivitamine și fer-sol. Mama copilui nu stia nimic despre aceasta boala iar eu i-am explicat ce înseamnă această boală si ce urmări are. Eu lucrasem cu doi ani înainte la o asociatie care se ocupă de copii cu handicap fizic și asociat iar acolo am avut copii cu sindrom down. I-am explicat că cel mai important lucru de care are nevoie este dragostea. Mihaiță a ieșit din spital după două luni de la naștere având o greutate de 2,600 kg. De când a ajuns acasă nu a mai avut probleme de sănătate. La 3 luni și jumătate a început să mănance măr cu biscuite și să bea sucuri de mar și morcov. Copilul este liniștit și i-a în greutate bine. Eu am mers cu Mihăită la Mânăstirea Târgușor unde preotul l-a băgat în altar, l-a închinat la icoane și l-a împartășit. Sper ca acest copil să nu aibă probleme de sănătate și cu ajutorul specialștilor să nu aibă deficiențe mari. Eu o să îl ajut cât o să pot.

FISA

de dezvoltare psihomotrica Portage

V.M. 0-6 ani

LIMBAJ

4.Indeplineste comenzi simple insotite de gesturi.

5. Inceteaza activitatea 75% din cazuri cind i se spune : NU!

Raspunde prin gesturi la intrebari simple.

7. Combine doua silabe diferite in jocul vocal.

8. Imita intonatia vocii altuia.

9. Foloseste un cuvant cu sens ca sa denumeasca o persoana sau un obiect.

10. Vocalizeaza ca raspuns la vorbirea altei persoane.

11. Spune cinci cuvinte diferite (poate folosii acelasi cuvant pentru obiecte diferite).

12.Poate cere "mai mult" .

13. Spune:"Gata/Nu e".

14. Executa comenzi simple fara a i se da indicatii prin gesturi.

15. Poate da sau arata la cerere (cind i se spune: da-mi sau arata-mi).

16.Arata 12 obiecte familiare cind sint numite.

17. Indica 3-5 imagini dintr-o carte, cind acestera sint denumite.

18. Arata 3 parti ale propriului corp.

19. Isi spune la cerere numele sau porecla (diminutivul).

20. Raspunde la intrebarea: "Ce e asta?"-denumund obiectul.

21. Combina cuvintele si gesturile pentru a-si face cunoscute dorintele.

-2-

1-2 ani

22. Numeste altiu membri din familie, inclusiv animalele preferate.

23. Numeste 4 jucarii.

26. Pune intrebari folosind o intonatie urcatoare la sfarsitul cuvantului sau a propozitiei.

27. Numeste 3 parti la o papusa sau o alta persoana.

28. Raspunde afirmativ sau negativ la intrebari care cer raspunsuri tip DA/NU

2-3 ani

29. Alatura un substantiv si un adjectiv sau doua substantive in propozitie de 2 cuvinte (mingea mea,

mingea, masa)

30.alatura un substantiv si un verb in propozitia de doua cuvinte (tata pleaca).

31. Foloseste un cuvant anumit pentru nevoia de a merge la toaleta.

32. Alatura un verb cu un substantiv cu acolo sau aici in propozitia de doua cuvinte:“Scaunul aici”.

33. Alatura doua substantive ca sa exprime posesia (masina tatalui).

34. Foloseste NU in vorbirea spontana.

35. Raspunde la intrebarea: ce face? Pentru activitati spontane.

36. Raspunde la intrebarea: “unde este?”.

37. Numeste sursa unor sunete familiare din mediu.

38. Da cel mult un obiect cand i se cere folosind pluralul (cuburi).

39. In vorbire se refera la sine prin numele proprii.

40. Indica imaginea unui obiect uzual descris prin imaginatia lui.

41. Arata pe degete cati ani are.

42. Isi spune sexul cind este intrebat (baiat-fata).

43. Indepline4ste doua comenzi legate intre ele.

44. Foloseste forma continua (limba romana).

45. Foloseste forma obijnuita apluralului (cub-cuburi).

46. Foloseste cateva verbe neregulate la trecut (a fost; aplecat; a facut).

47. Pune intrebarea: “ce e asta?”.

48. Isi controleaza volumul vocii 90% din timp.

49. Foloseste “Asta” si “Aia” in vorbire.

50. Foloseste “este” si “e” in afirmatia: “asta e mingea”.

51. Foloseste mai mult “eu: sau “al meu” decat numele propriu.

52. Indica un obiect care nu este: “nu este o minge”.

53. Raspunde la intrebari cu : “cine?” indicand numele.

54. Foloseste forma de posesiv: “a lui tata”.

55. Foloseste articolul hotarat si nehotarat in vorbire pentru masculin si feminin.

56. Foloseste cateva substantive care desemneaza categorii (animale, mancare, jucarii).

57. Foloseste uneori “Pot” si forme de viitor.

58. Poate descrie lucruri ca fiind “inchis” sau “deschis”.

-3-

62. Isi spune numele intreg cind I se cere.

63. Raspunde la intrebari simple de tip “cum”, “cand”.

64. Foloseste trecutul verbului.

65. Povesteste despre lucruri care i s-au intamplat recent.

66. Spune la ce folosesc obiectele uzuale.

67. Exprima ce se va intampla folosind formula “Vreau” , “doresc sa”.

68. Schimba ordinea cuvintelor in modul adecvat pentru a pune intrebari:”Pot sa merg la?”.

69. Foloseste cateva substantive.

70. Relateaza doua evenimente in ordinea intamplarii lor.

4-5 ani

71. Indeplineste o serie de comenzi legate intre ele.

72. Demonstreaza intelegerea propozitiilor:”Iata ca a fost lovita de baiat”.

73. Poate alege o pereche de obiecte sau imagini la cerere.

74. Foloseste verbe la optiune (conditional-operativ: “As dori, etc).

75. Foloseste fraze: “Am lovit mingea si a sarit in strada”

76. Poate gasi partea de jos si de sus a diferitelor obiecte.

77. Poate sa sesizeze si sa indice absurditatile din imagini.

78.

79.Foloseste cuvinte: “sora”, “frate”,”bunic”,”bunica”.

80. Spune cuvintele corespunzatoare care lipsesc:”fratele baiat”,”sora este…?”

81. Poate spune o poveste familiara fara ajutorul imaginilor.

82. Numeste o imagine care nu se incadreaza intr-o anumita categorie.

83. Spune daca doua cuvinte rimeaza sau nu.

84.Foloseste propozitii complexe: “ea vrea ca eu sa intru pentru ca…”

5-6 ani

85. Poate sa spuna daca un sunet este tare sau incet.

86. Poate indica unde sint cateva, multe, sau mai multe obiecte.

87. Isi spune adresa.

88. Isi spune numarul de telefon.

89. Spune glume simple.

90. Poate sa-ti indice unde sint putine, mai multe sau cateva obiecte.

91. Poate sa relateze intimplari din experienta sa zilnica.

92. Descrie pozitia sau miscarea folosind propozitii: “Prin”, “de la”, “catre”, “peste”, “departe”.

93. Raspunde la intrebarea :”de ce?” cu o explicatie.

94. Aseaza in ordine 3-5 imagini reprezentand o poveste si poate spune povestea.

95. Defineste cuvinte.

FISA DE DEZVOLTARE PSIHOMOTRICA PORTAGE

V.M. 0-6 ani

SOCIALIZARE

1. Urmareste persoane care se misca in fata sa.

2. Zambeste ca un raspuns la atentia acordata.

3. Vocalizeaza ca un raspuns la atentia acordata.

4. Priveste la propriile maini ,zambeste si vocalizeaza.

5. In cercul familiei, zambeste, vocalizeaza si inceteaza plansul.

6. Zambeste si vocalizeaza la imaginea din oglinda.

7. Zambeste la expresia faciala de adult

8. Bate si trage (par, nas, ochelari) cand este in brate.

9. Ajunge la obiectele oferite.

10.Ajunge la persoanele cunoscute.

11.Ajunge sau bate in oglinda cind vede imaginea unui copil.

12.Tine si examineaza obiecte primite (1 minut).

13.Scutura obiectele din mana facand zgomot neintentionat.

14.Se joaca nesupravegheat 10 minute.

15.Cauta contactul ochilor 2-3 minute.

16.Se joaca linistit langa adult timp de 15-20 minute.

17.Vocalizeaza cand i se da atentie.

18.Imita jocul Bau-Bau.

19.Bate din palme – imitatie.

20.Face din mana pa-pa – imitatie.

21.Ridica mainile “asa mare” – imitatie

22.Ofera jucarii, obiecte, hrana, dar nu intodeauna le elibereaza.

23.Imbratisaza, saruta persoane cunoscute.

24.Raspunde la propriul nume privind sau intinzand mainile.

25.Scutura obiecte pentru a face zgomot.

26.Manipuleaza jucarii sau obiecte.

27.Ofera jucarii la adulti si le elibereaza.

28.Imita miscarile unui copil in joc.

-2-

1-2 ani

29. Imita daultul in si9mple obiceiuri (scuturarea hainelor).

30. Se joaca cu alt copil fiecare facind o activitate separata.

31. I-a parte la jocuri, impinge o masina, arunca o minge la alt copil (2-5 minute).

32. Accepta absenta parintilor continuindu-si jocul.

33. Activ, vrea sa cunoasca imprejurarile.

34. I-a parte la jocuri de manipulare – impinge, intoarce mainile cu alte persoane.

35. Imbratisaza sau cere papusi sau jucarii noi.

36. Repeta actiuni care produc ris si atentie.

37. Tine cartea adultului sa o citeasca sau trage de el.

38. Trage de o persoana pentr a-i arata o actiune sau un obiect.

39. Retrage mana, spune :nu: cand este langa un obiect interzis.

40. Asteapta sa fie luat de pe un scaun in altul.

41. Se joaca cu 2-3 copii.

42. Imparte obiecte sau hrana cand I se cere.

43. Saluta egalii, sau adultii familiari cind sint cunostinte.

44. Coopereaza cu parintii 50% din timp.

2-3 ani

45. Poate aduce sau lua obiecte sau gasi persoana din alta camera.

46. Asculta muzica sau povesti 5-10 minute.

47. Spune “te rog” – multumeste cand i se aminteste, i se cere.

48. Incearca sa ajute parintii cu sarcini, facand o parte din munca.

49. Se joaca de-a imbracatul cu hainele adultului.

50. Face o alegere cind e intrebat: “Pe cine iubesti?”.

51. Intelege sentimentele prin verbalizare : dragoste, tristete, ris.

3-4 ani

52. Respecta reguli de joc imitand actiunile altor copii.

53. Saluta adulti din familie fara a i se aduce aminte.

54. Respecta reguli din joc condus de adulti.

55.Cere voie sa foloseasca o jucarie cu care se joaca alt copil.

56. Spune “te rog” si “multumesc” fara sa i se aminteasca in 50% din cazuri.

57. Raspunde la telefon, cheama adultul sau o persoana cunoscuta.

58. Asteapta sa-i vina randul.

59. Respecta reguli de joc in grup condus de un copil mai mare.

60. Indeplineste cerintele formulate de adulti in 75% din cazuri.

-3-

61. Sta in zone delimitate de curtea spitalului, cresei, casei.

62. Se joaca alaturi si vorbeste cu alti copii timp de 30 minute.

4-5 ani

63. Cere ajutor cand intimpina greutati.

64. Contribuie la conversatia parintilor.

65. Repeta versuri, cantece sau danseaza pentru altii.

66. Lucreaza independent la o sarcina de rutina timp de 20 minute.

67. Isi cere scuze fara a i se aduce aminte in 75% din cazuri.

68. Isi asteapta randul intr-o activitate de grup de 8-9 copii.

69. Se joaca pe rand cu 2-3 copii timp de 20 minute.

70. Foloseste comportamente asociale d.p.d.v. social cand e de fata public.

71. Cere voie sa foloseasca obiecte care apartin altora in 70% din cazuri.

5-6 ani

72. Numeste sentimente pe care le incearca: suparare, furie, fericire, dragoste.

73. Se joaca cu 4-5 copii cooperand intr-o activitate fara sa fie supravegheat.

74. Explica altora regulile unui joc, ale unei activitati.

75. Imita roluri de adult.

76. Participa la conversatii in timpul mesei.

77. Isi consoleaza prietenii de joc cand acestia sint suparati.

78. Isi alege singur prietenii.

79. Proiecteaza si construieste folosind obiecte simple: plan inclinat.

80. Isi fixeaza singur obiectivele si le duce la bun sfarsit.

FISA DE DEZVOLTARE PSIHOMOTORIE PORTAGE

V.M. 0-6 ANI

AUTOSERVIRE

0-1an

1. Suge si inghite lichide

2. Mananca alimente l;ichefiate (fulgi pentru copii, etc)

3. Vara si apuca biberonul.

4. Mananca alimente strecurate.

5. Tine biberonul fara ajutor timp de 1 minut.

6. Controleaza miscarea biberonului-il apropie sau il departeaza de la gura.

7. Mananca alimente facute piure gata de parinti.

8. Bea din ceasca tinuta de parinti.

9. Mananca alimente semi-solide date de parinti.

10. Se hraneste singur cu degetele.

11. Bea lichide din ceasca tinind-o cu ambele maini.

12. Duce ajutat la gura lingura umpluta cu mancare.

13. Intinde mainile si picioarele atunci cind il imbracam.

1-2 ani

14. Mananca independent la masa , folosind lingura.

15. Tine ceasca cu mana si bea din ea.

16. Introduce mainile in apa si isi pune mainile ude pe fata in semn de

spalare – imitatie.

17. Sta pe olita sau pe scaun de toaleta timp de 5 minute.

18. Pune palariuta sau caciulita pe cap si si-o scoate.

19. Isi scoate sosetele.

20. Introduce mainile in maneci si picioarele in pantaloni.

21. Isi scoate pantofii cind sireturile sint dezlegate, slabite.

22. Isi scoate haina cind este descheiata.

23. Isi scoate pantalonii cand sint descheiati.

24. Inchide si deschide fermoare mari fara sa actioneze inchizatorul.

25. Foloseste vorbe sau gesturi prin care indica nevoia de a merge la baie.

26. Se hraneste singur folosind lingura sau ceasca (varsa putin continutul).

2-3 ani

27. Ia prosopul de la parinti, isi sterge mainile si fata.

28. Suge, inghite din pahar sau ceasca.

29. Foloseste furculita.

30. Mesteca si inghite numai substante comestibile.

31. Isi sterge mainile fara ajutor cind i se da prosopul.

32. Cere sa mearga la toaleta chiar daca este tarziu pentru a evita

accidentele.

33. Isi controleaza scurgerea salivei din gura.

34. Urineaza sau are scaun la olita, de 3 ori pe saptamana atunci cand e

asezat pe ea.

35. Isi pune pantalonii, se incalta.

36. Se spala pe dinti imitand adultul.

37. Isi scoate hainele simple care au fost descheiate.

38. Foloseste toaleta pentru scaun, un singur accident pe saptamana.

39. Ia apa de la robinet fara ajutor, atunci cind este pus la dispozitie un

scaun sau o treapta.

40. Se spala pe maini si pe fata folosind sapunul, cand adultul ii potriveste

temperatura apei.

41. Cere sa mearga la baie in timpul zilei pentru a evita accidentele.

42. Isi aseaza haina intr-un cuier pus la inaltimea sa.

43. Mananca incet in timpul somnului de dupa-amiaza.

44. Evita pericolul, cum ar fi colturile de mobilier intilnite, scarile deschise

45. Foloseste servetelul atuncicand i se aminteste.

46. Infige furculita in alimente si le duce la gura.

47. Toerna dintr-un ibric intr-un pahar fara ajutor.

48. Desface capsa de la imbracaminte fara ajutor.

49. Se spala singur pe maini si pe picioare atunci cand este imbaiat.

50. Isi pune sosetele.

51. Se imbraca cu haine, jachete, camasa.

3-4 ani

52. Mananca singur inteaga masa.

53. Se imbraca ajutat, cu pulover peste cap si se incheie singur.

54. Isi sterge nasul cind i se aminteste.

55. Din sapte dimineti se trezeste uscat doua dimineti.

56. Baietii urineaza la toaleta stand in picioare.

57. Incepe si termina imbracatul cu exceptia inchizatorilor in 75% din

cazuri.

58. Incheie haina cu capse si copci, isi sufla nasul.

59. Evita pericolele comune (sticla sparta) isi pune hainele pe umeras si

umerasul, pe o bara joasa la indicatia adultului.

60. Se spala pe dinti cand i se dau indicatii verbale.

61. Isi pune manusi cu un deget, deschide nasturii mari la jacheta pusa pe o

platforma pentru invatare.

62. Isi incalta ghetele cu ajutor.

63. Isi incalta ghetele fara ajutor.

4-5 ani

64. Curata locul unde a varsat ceva, luandu-si singur carpa, evita otravurile

si substantele periculoase.

65. Isi descheie hainele singur.

66. Isi incheie singur hainele.

67. Curata locul la masa si poate inchide un fermoar, se spala pe maini si

fata.

68. Foloseste tacamurile pentru a manca.

69. Se trezeste din somn noaptea pentru a folosi toaleta.

70. Isi sterge si isi sufla nasul in 70% din cazuri fara sa i se aduca aminte,

se spala singur cand face baie cu exceptia gatului si a spatelui.

71. Foloseste cutitul pentru a unge unt sau gem pe paine, inchide si

deschide catarama la haine.

72. Se imbraca singur complet, se serveste la masa din castron cu polonic (

castronul tinut de adult).

73. Ajuta la pusul mesei folosind corect farfuriile, servetelele.Se spala pe

dinti, merge la toaleta la vreme, se dezbraca, se sterge si se imbraca

fara ajutor.

74. Se piaptana sau se perie daca are parul lung.

75. Poate merge in vecinatatea casei fara sa fie supravegheat permanent.

76. Insira sireturile la pantofi si ii leaga.

5-6 ani

77. Este responsabil pentru o sarcina gospodareasca, una pe saptamana si o

indeplineste la cerere.

78. Isi alege imbracamintea potrivita in functie de timp si ocazie.

79. Se opreste la colt, se uita in ambele parti si traverseaza strada fara

indicatii verbale.

80. Se serveste la masa si da mai departe platoul.

81. Isi prepara singur mancarea simpla (Fulgi de ovaz cu lapte, etc).

82. Este responsabil pentru sarcina gospodareasca zilnica (dusul gunoiului

din casa sau alta sarcina).

83. Isi poate potrivi temperatura apei pentru baie sau dus si isi poate

pregati singur o tartina.

84. Merge la scoala, gradinita sau magazin la distanta de cel mult 2 strazi.

85. Incearca sa taie alimente mari cu cutitul (banane, cartofi fierti), gaseste

toaleta potrivita cu sexul in locuri publice.

86. Deschide o sticla cu lapte.

87. Poate lua, duce si aseza cu putin ajutor tava, in cantina cu autoservire.

88. Isi poate incheia sireturile la gluga si-si poate incheia centura de

siguranta la masina.

FISA DE DEZVOLTARE PSIHOMOTRICA PORTAGE

V.M. 0-6 ANI

Comportament cognitiv (108 items)

0-1an

1. Isi indeparteaza de pe fata o panza care-I acopera vederea.

2. Cauta un obiect care a fost indepartat de linia directa avederii.

3. Poate indeparta un obiect dintr-un container deschis.

4. Plaseaza un obiect intr-un container deschis.

5. Plaseaza un obiect intr-un container la comanda verbala.

6. Scutura o jucarie sunatoare agatata pe o sfoara

7. Poate pune trei obiecte intr-un container.

8. Poate transfera un obiect dintr-o mana-n alta.

9. Lasa sa cada o jucarie si o ridica.

10.Gaseste un obiect ascuns intr-un container.

11.Face un tren din trei cuburi si apoi il impinge.

12.Se poate juca cu un cerc pe o ata.

13.Poate pune o piesa cilindrica in planseta cu orificii.

14.Executa gesturi simple la cerere – bate din palme.

1-2 ani

15.Scoate unul cate unul sase obiecte dintr-un container.

16.Poate indica o parte a corpului.

17.Suprapune trei cuburi la cerere.

18.Asociaza obiecte asemanatoare.

19.Mazgaleste cu creionul.

20.Arata spre sine cind este intrebat.

21.Pune cinci obiecte cilindrice in planseta cu orificii.

22.Asociaza obiectele cu imaginea lor.

23.Indica o imagine numita.

24.Indica paginile din carte 2-3 odata.

2-3 ani

25.Gaseste o anumita carte de copii la cerere.

26.Completeaza un incastru de trei figuri.

27.Numeste imagini ale unor obiecte asemanatoare pana la patru.

28.Deseneaza o linie verticala imitativ.

29.Deseneaza o linie orizontala imitativ.

30.Copiaza un cerc.

31.Asociaza materiale dupa textura.

32.Indica obiecte mari si mici la cerere.

33.Deseneaza o cruce imitativ.

34.Asociaza trei culori.

35.Plaseaza obiecte ”in”, “pe”, “sub”, la cerere.

36.Numeste obiecte ce produc sunete.

37.Pune cuburi unu intr-altul, dupa marime.

38.Numeste actiunea din imagine.

39.Asociaza forme geometrice cu imagini ale formelor.

40.Aseaza pe un baston inele sau discuri in ordinea marimii.

3-4 ani

41.Numeste obiecte mari si mici in numar mare.

42.Indeca zece parti ale corpului la comanda verbala.

43.Indica un baiat si o fata la comanda verbala.

44.Poate spune de un obiect ca e mai usor sau mai greu.

45.Alatura doua parti ale unei forme pentru a face un intreg.

46.Numeste doua evenimente sau doua personaje familiare din povesti.

47.Repeta jocuri cu degete saucu mainile, cu cuvinte sau actiuni.

48.Asociaza cate una, pana la trei sau mai multe obiecte.

49.Indica obiecte lungi sau scurte.

50.Spune care obiecte sau categorii de obiecte se potrivesc.

51.Numara pana la trei imitativ.

52.Arenjeaza obiecte pe categorii.

53.Deseneaza o linie diagonala de la un colt la altul al unui patrat cu latura de 10 cm.

54.Deseneaza o linie in forma de v imitativ.

55.Numara zece obiecte imitativ.

56.Construieste un pod din trei cuburi (imitativ).

57.Realizeaza un sir de culori sau margele, respectand o secventa.

58.Poate sa copieze o serie de linii frante unite.(vvvvv)

59.Adauga un picior sau o mana la un desen incomplet.

60.Completeaza un joc din sase culori fara incercari sau erori.

61.Numeste obiecte care sint lafel si diferite.

62.Deseneaza un patrat imitativ.

63.Numeste trei culori la cerere.

64.Numeste trei forme geometrice (cerc, patrat, triunghi).

4-5 ani

65.Ia un numar specificat inainte la cerere.

66.Numeste tipuri de texte.

67.Copiaza un triunghi la cerere.

68.Isi aminteste patru obiecte dintr-o imagine.

69.Numeste timpul de zi asociat cu anumite activitati.

70.Repeta rime familiare.

71.Spune ca un obiect este mai greu sau mai usor cu diferenta de 500 grame.

72.Spune ce lipseste cind se indeparteaza un obiec dintr-un grup de trei.

73.Numeste opt culori.

74.Numeste trei monede diferite: 1 leu, 5 lei, 10 lei.

75.Asociaza simboluri, litere si numere.

76.Spune culoarea obiectelor denumite.

77.Reda 5 fapte importante dintr-o poveste auzita de 3 ori.

78.Deseneaza un om: un cap, un trunchi si 4 membre.

79.Canta cinci versuri dintr-un cantec.

80.Construieste o piramida din 10 cuburi.

81.Numeste obiecte lungi si scurte.

82.Plaseaza obiecte in spate, langa si dupa.

83.Asociaza seturi egale de la 1 la 10 obiecte.

84.Numeste sau arata o parte, lipsa imaginii unui obiect.

85.Numara de la 1 la 20.

86.Numeste propozitiile: prima, cea de la mijloc si ultima.

5-6 ani

87.Numara pana la 20 obiecte si spune cite sint.

88.Numeste 10 numere scrise.

89.Numeste stanga si dreapta raportat la propriul corp.

90.Spune literele alfabetului in ordine.

91.Isi scrie numele cu litere de tipar.

92.Numeste 5 litere ale alfabetului scrise.

93.Aranjaza obiecte in secventa dupa latime si lungime.

94.Numeste litere mari ale alfabetului.

95.Pune numere de la 1 la 10 in secventa adecvata.

96.Numeste pozitiile obiectelor: primul, al doilea, al treilea.

97.Numeste literele mici ale alfabetului.

98.Asociaza literele mari cu literele mici ale alfabetului.

99.Arata numere numite de la 1 la 25.

100. Copiaza un romb.

101. Completeaza un labirint simplu.

102. Numeste zilnic adunari si scaderi.

103. Poate face adunari si scaderi cu numere pana la 3.

104. Isi poate spune ziua si data nasterii.

105. Recunoaste 10 cuvinte scrise.

106. Poate face unele prevederi,inlegatura cu ce se va intimpla.

107. Arata obiecte intregi si jumatati.

108. Poate numara de la 1 la 100.

FISA DE DEZVOLTARE PSIHOMOTORICA PORTAGE

V.M. 0-6 ANI

COMPORTAMENT MOTOR

0-1 an

1. Intinde mana dupa un obiect la 15-20 cm.

2. Apuca un obiect suspendat in fata sa la 7-8 cm.

3. Se intinde dupa obiecte suspendate in fata sa si le apuca.

4. Intinde mana dupa un obiect preferat.

5. Introduce un obiect in gura.

6. Se sprijina pe brate in timp ce sta pe abdomen.

7. Sustine capul si pieptul sus cu sprijin pe un brat.

8. Pipaie si cerceteaza obiectul cu gura.

9. Se intoarce pe abdomen pe o parte si isi mentine aceasta pozitie 50% din timp.

10.Se rostogoleste de pe burta pe spate.

11.Inainteaza pe burta pe o distanta egala cu lungimea corpului.

12.Se rostogoleste de pe spate pe o parte.

13.Se intoarce de pe spate pe burta.

14.Sta in pozitie sezanda cind apuca degetele adultului.

15.Intoarce capul nestingherit cind corpul este sprijinit.

16.Isi mentine 2 minute pozitia sezanda.

17.Da jos din mana un obiect pentru a se intinde dupa altul.

18.Ridica si lasa sa cada un obiect intentionat.

19.Se tine pe picioare cu sprijin maxim.

20.Salta in sus si-n jos fiind sprijinit sa stea in picioare.

21.Merge deabusilea pentru a lua obiecte de la o distanta egala cu lungimea lui.

22.Sta singur sprijinit.

23.Din pozitia sezanda se intoarce in pozitia de mers de-a busilea.

24.Se ridica de pe burta.

25.Sade fara sa se sprijine cu mainile.

26.Arunca obiecte la intimplare.

27.Sprijinit pe genunchi si coate se leagana inainte si inapoi.

28.Transfera un obiect dintr-o mana-n alta fiind in pozitia sezand.

29.Retine doua cuburi cu latura de 2,5 cm intr-o mana.

30.Se ridica singur in pozitia pe genunchi.

31.Se ridica singur in picioare.

32.Foloseste penseta pentru a lua un obiect.

33.Se taraste.

34.Apuca cu o mana din pozitia titire.

35.Sta in picioare cu minimum de sprijin.

36.Isi linge mancarea din jurul gurii, cand se murdareste.

37.Sta singur in picioare un minut.

38.Indeparteaza un obiect dintr-un container.

39.Intoarce paginile unei carti mai multe odata.

40.Incearca sa ia mancare singur cu lingurita.

41.Pune obiecte mici intr-un container.

42.Se coboara singur din pozitia in picioare in pozitia sezanda.

43.Bate din palme.

44.Merge cu minimun de ajutor.

45.Face cativa pasi fara ajutor.

1-2 ani

46.Urca scarile deabuselea.

47.Se ridica singur in picioare din sezand.

48.Rostogoleste o minge imitand adultul.

49.Se urca singur pe un scaun de adult si incearca sa se aseze pe el.

50.Poate pune inele pe un suport metalic.

51.Scoate piese cilindrice cu 2,5 cm din planseta cu orificiu.

52. Pune piese cilindrice cu 2,5 cm in planseta cu orificii.

53.Face un turn din trei cuburi.

54.Face semne cu creionul.

55.Merge independent.

56.Coboara scarile deabuselea cu picioarele inainte.

57.Se aseaza singur intr-un scaun de copil.

58.Se aseaza pe vine si se ridica din aceasta pozitie in picioare.

59.Impinge si trage o jucarie in timp ce merge.

60.Se da intr-un balansor.

61.Urca scarile cu ajutor.

62.Se apleaca de la mijloc ca sa ridice obiecte fara sa cada.

63.Imita o miscare circulara.

2-3 ani

64.Insira patru margele mari in 2 minute

65.Rasuceste butoane, apasa pe clanta.

66.Sare pe loc cu ambele picioare odata.

67.Merge cu spatele.

68.Coboara treptele cu ajutor.

69.Arunca o minge adultului la o distanta de 1,5 m.

70.Construieste un turn din 5-6 cuburi.

71.Intoarce paginile una cite una.

72.Despacheteaza un obiect mic.

73.Indoaie o jumatate de hartie in scop imitator.

74.Desface si imbina jucarii.

75.Monteaza si demonteaza jucarii ce intra una in alta.

76.Da cu picioarele intr-o minge ce sta pe loc.

77.Face bilute din plastelina.

78.Apuca creionul intre degetul mare si aratator,sprijinind-ul pe degetul mijlociu.

79.Poate face tumba inainte cu ajutor.

80.Loveste cu ciocanul 5 cuie din 5.

3-4 ani

81.Taie cu foarfeca.

82.Poate pune doua papusi fata in fata sa se sarute.

83.Sare la o inaltime de 20 cm.

84.Da cu piciorul intr-o minge care vine inspre el.

85.Merge pe varfuri.

86.Alearga 10 pasi cu miscari coordonate alternand bratele.

87.Pedaleaza pe tricicleta.

88.Se da in leagan daca este balansat initial de adult.

89.Se urca si isi da drumul pe topogan.

90.Se da tumba inainte fara ajutor.

91.Urca scarile alternand picioarele.

92.Merge in pas de mars la comanda.

93.Prinde o minge cu ambele maini.

94.Traseaza dupa sabloane.

95. Taie dealungul unei linii drepte lunga de 20 cm cu abatere de 6 mm in medie.

4-5 ani

96.Sta intr-un picior 4-5 secunde.

97.Alearga schimband directia.

98.Merge in echilibru pe o scandura lata.

99.Sare intruna de 10 ori.

100.Sare peste o sfoara ridicata la 5 cm inaltime.

101.Sare inapoi de sase ori.

102.Loveste si prinde o minge mare.

103.Face forme de plastelina si le pune impreuna cate 2-3.

104.Taie de-a lungul unei linii curbe.

105.Poate sa insurubeze un obiect fixat pe un filet.

106.Coboara scarile alternind picioarele.

107.Pedaleaza pe tricicleta si face intoarcere la colt.

108.Sare intr-un picior de 5 ori.

109.Decupeaza un cerc cu diametrul de 5 cm.

110.Deseneaza masini, case, pomi.

111.Decupeaza si lipeste imagini simple.

5-6 ani

112.Poate scrie litere de tipar mari separate pe hartie.

113.Merge pe o scindurica lata inainte, inapoi, lateral.

114.Poate sa faca diferite sarituri.

115.Se da in leagan imitand si mentinind miscarea.

116.Desface degetele si isi atinge fiecare deget cu degetul mare.

117.Poate sa scrie litere mici.

118.Urca scari cu trepte sau treptele unui topogan, inalt de 3 metri.

119.Bate un cui cu ciocanul.

120.Dribleaza migea cu directie.

121.Coloreaza in interiorul unui contur (forme), 90% din desen.

122.Poate decupe poze din reviste la 0.5 cm de contur.

123.Foloseste ascutitoarea de creioane.

124.Poate face unele desene mai complicate.

125.Rupe din ziare figuri simple.

126.Impatureste ziarul de 2 ori pe diagonala pentru a face un patrat.

127.Prinde o minge cu o mana.

128.Poate sari coarda.

129.Loveste mingea cu o paleta sau un bat.

130.In timp ce alearga ridica de jos obiecte.

131.Poate sa patineze 3-4 m.

132.Merge pe tricicleta.

133.Se da pe gheata (derdelus) cu sania.

134.Merge sau se joaca in bazinul de inot inalt pina la talie.

135.Conduce un carucior avansand cu un picior.

136.Sare si se invarte intr-un picior.

137.Isi poate scrie numele pe o hartie gata liniata.

138.Sare de la inaltime de 20 cm si aterizeaza fara sa cada.

139.Sta intr-un picior fara ajutor cu ochii inchisi 10 secunde.

140.Se tine de o bara orizontala 10 secunde, sprijinindu-si greutatea pe un brat.

82 83 98 99 103 104 105 106 107 108 135 136 137 138 139 140

80 81 95 96 97 100 101 102 101 102 103 104 105 129 130 131 132 133 134

77 78 79 92 93 94 97 98 99 96 97 98 99 100 123 124 125 126 127 128

75 76 98 90 91 94 95 96 91 92 93 94 95 117 118 119 120 121 122

73 74 86 87 88 91 92 93 87 88 89 90 112 113 114 115 116

71 72 83 84 85 87 88 89 90 83 84 85 86 108 109 110 111

69 70 80 81 82 82 83 84 85 86 78 79 80 81 82 105 106 107

67 68 77 78 79 77 78 79 80 81 73 74 75 76 77 102 103 104

65 66 74 75 76 72 73 74 75 76 68 69 70 71 72 99 100 101

64 71 72 73 68 69 70 71 65 66 67 96 97 98

61 62 63 68 69 70 64 65 66 67 59 60 61 62 63 64 92 93 94 95

58 59 60 65 66 67 60 61 62 63 53 54 55 56 57 58 88 89 90 91

55 56 57 62 63 64 56 57 58 59 47 48 49 50 51 52 84 85 86 87

52 53 54 59 60 61 53 54 55 41 42 43 44 45 46 81 82 83

51 53 54 55 56 57 58 48 49 50 51 52 37 38 39 40 77 78 79 80

49 50 47 48 49 50 51 52 42 43 44 45 46 47 34 35 36 73 74 75 76

47 48 41 42 43 44 45 46 36 37 38 39 40 41 31 32 33 70 71 72

46 35 36 37 38 39 40 31 32 33 34 35 28 29 30 67 68 69

45 29 30 31 32 33 34 27 28 29 30 25 26 27 64 65 66

41 42 43 44 25 26 27 28 23 24 25 26 22 23 24 60 61 62 63

37 38 39 40 20 21 22 23 24 19 20 21 22 19 20 21 55 56 57 58 59

33 34 35 36 15 16 17 18 19 16 17 18 17 18 50 51 52 53 54

29 30 31 32 11 12 13 14 14 15 15 16 46 47 48 49

24 25 26 27 28 9 10 12 13 12 13 14 38 39 40 41 42 43 44 45

19 20 21 22 23 7 8 9 10 11 9 10 11 30 31 32 33 34 35 36 37

14 15 16 17 18 5 6 7 8 7 8 22 23 24 25 26 27 28 29

9 10 11 12 13 3 4 5 6 5 6 14 15 16 17 18 19 20 21

4 5 6 7 8 2 3 4 3 4 6 7 8 9 10 11 12 13

1 2 3 1 1 2 1 2 1 2 3 4 5

0-1

2-3

3-4

4-5

5-6

1-2