s.l.dr.ing. Costică NIȚUCĂ Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată… [603694]

ETICĂ ȘI INTEGRITATE
s.l.dr.ing. Costică NIȚUCĂ Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași
Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată

Obiectivele disciplinei
•Înțelegerea rolului și importanței conceptelor de etică
și integritate academică;
•Cunoașterea modului de implementare a
standardelor de integritate din mediul academic;
•Cunoașterea conceptelor de plagiat, autoplagiat și
de identificare a tehnicilor de similitudine;
•Înțelegerea modului de elaborare a unor lucrări
academice/științifice în conformitate cu principiile
eticii și integrității academice;
•Însușirea noțiunilor specifice proprietății intelectuale.

Bibliografie
•C. Sărmășanu, Note de curs, CNFIS -FDI-2018 -0479 “ Centru de studii și consultanță
pentru Calitatea Educației, Etică și Integritate Academică (CEEIA -CENTER)”, 2018.
•C. Stoenescu, Etica cercetării și proprietatea intelectuală , Ed. Univ. București, 2014.
•Carmen Cozma, Etică. Suport de curs, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din
Iași, CNFIS -FDI-2018 -0479 (CEEIA -CENTER) 2018.
•Centrul pentru Integritate Academică reprezintă un consorțiu format în
1997, din 200 de colegii și universități din SUA.
•Codul de etică și deontologie profesională universitară,
http://www.calitate.tuiasi.ro/Manualul%20procedurilor.htm TUIASI.COD.01.
•Cosima Rughiniș, Perspective și competențe etice. Suport de curs , Universitatea din
București , 2010.
•D. Șarpe, D. Popescu, A. Neagu, V. Ciucur, Standarde de integritate în mediul
universitar, UEFISCDI, București, 2011.
•Emilia Șercan, Deontologie academică. Ghid practic, Editura Universității
București, 2017.
•Gartig O., Noțiuni de proprietate intelectuală, Editura Lux Libris, Brașov, 1997.
•Ghid Anti -plagiat, SNSPA, Facultatea de Administrație Publică, București, 2015,
proiect cofinanțat din Fondul Social European prin programul Operațional
Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 -2013 .

•Ghid pentru standard de integritate aplicabile în sectorul educație, Proiect FSE,
PO, Dezvoltarea Capacității Administrative, Cod SIMS 30324, Prevenirea corupției
în educație prin informare, formare și responsabilizare , MEN, 2013.
•Ghid practic privind etica în cercetarea științifică, Realizat în cadrul proiecului
„Eficientizarea procesului de monitorizare electronică a datelor privind
activitățile și infrastructurile din domeniul cercetării și dezvoltării, prin
implementarea de tehnologii moderne TIC, cu scopul de a deservi necesarul
informațional al beneficiarilor serviciilor”, Cod SMIS 37678, Proiect cofinanțat din
Fondul Social European, prin Programul Operațional „Dezvoltarea Capacității
Administrative”, 2017 -2013.
•Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea
tehnologică și inovare.
•Maria Gavrilescu, Note de curs, CNFIS -FDI-2018 -0479 “ Centru de studii și
consultanță pentru Calitatea Educației, Etică și Integritate Academică (CEEIA –
CENTER)”, 2018.
•Mihaela Miroiu, Gabriela Blebea Nicolae, Introducere în etica profesională , Ed.
Trei, 2001.
•N. Seghedin, Note de curs, CNFIS -FDI-2018 -0479 “ Centru de studii și consultanță
pentru Calitatea Educației, Etică și Integritate Academică (CEEIA -CENTER)”, 2018.

•Roxana Ghiațău, Etica profesiei didactice , Ed. Universității „Alexandru Ioan Cuza”
Iași, 2013.
•Șerban Bobancu , Creativitate și Inventică , Universitatea „Transilvania” din
Brașov , 2015.
•Tănase Sârbu, Etică: valori și virtuți morale , Ed. Soc. Academice „Matei Teiu
Botez“, Iași, 2005.
•Valentin Mureșan, Managementul eticii în organizații , Editura Universității
București, 2009.

Curs
1. Noțiuni fundamentale de etică și etică academică
2. Integritatea – valoare morală fundamentală
3. Standarde de integritate în mediul academic
4. Etică și integritate în cercetarea științifică
5. Plagiatul
6. Identificarea plagiatului în lucrările științifice
7. Noțiuni fundamentale de proprietatea intelectuală

CURS 1

1.Noțiuni fundamentale de etică și etică
academică

1.Cadrul conceptual
Educație -Etică -Morală -Moralitate .
Definiții. Delimitări

Educația. Concept și semnificații
•Termenul educație provine din limba latină și derivă
din substantivul educatio, care înseamnă creștere ,
hrănire , cultivare, îndrumare .
•Conform DEX, termenul educație reprezintă „un
ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic în
vederea formării și dezvoltării însușirilor intelectuale,
morale sau fizice ale copiilor și ale tineretului sau,
prin extensiune, ale oamenilor, ale societății etc”.

•Socrate (469 -399 î.Hr.);
•Platon (427 -347 î.Hr.);
•Aristotel (382 -322 î.Hr.);
•Jan Amos Comenius (1592 -1670);
•Jean -Jacques Rousseau (1712 -1778);
•Ellen Key (1849 -1926) ;
•Lev Tolstoi (1829 -1910);
•Johann Heinrich Pestalozzi (1746 -1827);
•Johann Friedrich Herbart (1776 -1841);
•Immanuel Kant (1724 -1804);
• ș.a.

Socrate (469-399 î.Hr.), prin pledoariile sale a susținut
dreptatea morală, calitatea umană, cunoașterea
binelui, cunoașterea de sine;

Platon (427-347 î.Hr.), propunea ca educația să aibă
un caracter instituțional, statul având obligația să
gestioneze grupurile de copii în locații specifice;

Aristotel (382-322 î.Hr.), fiind adeptul dezvoltării
progresive, etapizate a persoanei, propune o tratare
diferențiată în funcție de dimensiunile și caracteristicile
sufletului persoanei educate. Introduce termenul de
etică .

Johann Heinrich Pestalozzi (1746 -1827), susținea că
educația în conformitate cu natura, începută în familie,
trebuie să se desăvârșească în școală prin: e ducație fizică ,
pregătirea pentru muncă , educația intelectuală și morală
(M. Ionescu et Mușata Bocoș, 2009, p. 22).

Johann Friedrich Herbart (1776 -1841), pune bazele unei noi
concepții asupra eticii și psihologiei , clădind noțiunea de
educație . În concepția sa, educația cuprinde trei
componente: guvernarea , învățământul și educația morală .

Immanuel Kant (1724 -1804), definea educația ca fiind acea
activitate de disciplinare, cultivare și moralizare a omului, iar
scopul educației este de a dezvolta în individ toată
perfecțiunea de care este susceptibil (I. Kant, 1992, p. 6).

Perspective de înțelegere a educației:

Din perspectiva înțelegerii :
•educația ca proces ;
•educația ca acțiune de conducere ;
•educația ca acțiune socială ;
•educația ca interrelație umană ;
•educația ca ansamblu de influențe .
Din perspectiva procesuală :
•dimensiunea psihologică ;
•dimensiunea de socializare .
Din perspectiva relațională :
•relație umană și socială între educator și educați.

Formele educației:
•Educația formală ;
•Educația nonformală ;
•Educația informală.

„Idealul educațional al școlii românești – dezvoltarea liberă,
integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea
personalității autonome și în asumarea unui sistem de valori
care sunt necesare pentru împlinirea și dezvoltarea
personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial,
pentru participarea cetățenească activă în societate, pentru
incluziune socială și pentru angajare pe piața muncii” (art. 2,
alin. 3 din Legea Educației Naționale, nr. 1/2011).

Conf. art. 4 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011: „ educația
și formarea profesională a copiilor, a tinerilor și adulților au ca
finalitate principală formarea competențelor, necesare pentru:
•împlinirea și dezvoltarea personală, prin realizarea propriilor
obiective în viață, conform intereselor și aspirațiilor fiecăruia și
a dorinței de a învăța pe tot parcursul vieții;
•integrarea socială și participarea cetățenească activă în
societate;
•ocuparea unui loc de muncă și participarea la funcționarea și
dezvoltarea unei economii durabile;
•formarea unei concepții de viață, bazate pe valorile umaniste
și științifice, pe cultura națională și universală și pe stimularea
dialogului intercultural;
•educarea în spiritul demnității, toleranței și respectării
drepturilor și libertăților fundamentale ale omului;
•cultivarea sensibilității față de problematica umană, față de
valorile moral -civice și a respectului pentru natură și mediul
înconjurător natural, social și cultural .”

Laturi ale educației:

•educația intelectuală ;
•educația tehnologică și profesională ;
•educația pentru sănătate ;
•educația moral -civică – formează calitățile de
cetățean responsabil, membru util al comunității ;
•educația estetică ;
•educația religioasă;
•educația fizică;
•etc.

Educația moralǎ . Definiții. Conținuturi

•Educația morală este determinată de particularitățile
moralei, ca fenomen social, care -i conferă conținutul,
respectiv de condițiile sociopsihologice ce sunt
implicate în realizarea ei (I. Nicola, 1994, p.141).
•Morala reflectă întotdeauna acea latură a acțiunii
umane în care se întruchipează relațiile omului față
de alți oameni și față de sine însuși, în care se
rezolvă contradicțiile dintre oameni, dintre om și
societate (T.Huszar , 1967 , după I. Nicola , 1994,
p.141 ).
•Conținutul educației morale – vizează raportarea
omului la societate (educația moral -civică ) și la sine
(educația moral -individuală ).

•Idealul moral reprezintă elementul central al oricărui
sistem moral. Esența idealului moral se manifestă prin
valorile , normele și regulile morale .
•Valorile morale reflectă anumite cerințe și exigențe
generale , ce se impun comportamentului uman în
virtutea idealului moral. Dintre cele mai semnificative
valori morale : patriotism, atitudine față de democrație,
libertate, onestitate, cinste, responsabilitate, eroism,
cooperare, modestie . Ele au un caracter polar – necinste ,
egoism, individualism, nesinceritate, indisciplină (I. Nicola,
1994, p.142).
•Normele, preceptele și regulile morale sunt considerate
ca fiind modele sau prototipuri de comportare morală,
elaborate de societate sau de o comunitate mai restrânsă
și aplicabile unei situații date (I. Nicola, 1994, p.143) .

2. Etică filosofie și știință a moralei

Definirea conceptului de etică
Din grecescul ethos :
•cutumă, obicei, morav, caracter, comportament
habitual;
•ceea ce privește moravurile, morala.
Corespunzător grecescul ethos , în latină avem:
•mos-moris; moralitas .

În limba română distingem termeni înrudiți, dar nu
sinonimi:
•Etică, morală, moralitate .

•Etica – știința ethos -ului, axată pe cercetarea unui
fenomen complex și semnificativ pentru existența
umană: morala (C. Cozma, 2018, p.2).

•Aristotel (382-322 î.Hr.) folosește termenul de etică
cu înțelesul de știința moralei. Morala – înțelepciune
și deprindere parctică în comportament.

•În limba română : Etica – știință și ramură a
filosofiei; Morala – obiectul ei de studiu.

Definirea eticii (C. Cozma, 2018, p.2).

•Etica – disciplină filosofică , îndrumătoare și
prescriptivă, bazată pe principiile deliberării și
alegerii , vizând natura personalității și vieții ,
educarea caracterului, studiul moravurilor .
•Etica – știință reflexiv -reactivă, critică, a
comportamentului și standardelor de orientare și
reglementare întru starea -de-bine.
•Etica – filosofie morală ca mod de a trăi , cu
relevanță în planul conștiinței și al acțiunii guvernată
de principii , probând funcție formativă – în a
determina omul să vrea să se manifeste în latura
specific umană.

Definirea moralei (C. Cozma, 2018, p.2).
•Morala – prezintă înteres atât pentru modul de viață
individual , cât și pentru cel public , în ideea devenirii
persoanei ca ființă autonomă, în stare de
autodeterminare, precum și a formării, precum și a
formării opiniilor etice și de stabilire a normelor
sociale .

•Morala – teorie , știință de dirijare/îndrumare a
conduitei ; presupune efort de conformare la norme ,
dar și îndemn de a le urma.

•Morala – este concepția, care, ca aplicare practică,
consituie moralitatea .

Definirea moralității (C. Cozma, 2018, p.3).

•Moralitatea – exprimă valoarea d.p.d.v. al „binelui” și
„răului”, de identificat la nivelul persoanelor,
judecăților, alegerilor, deciziilor, actelor.
•Moralitate – conformitate la principii, la reguli ale
moralei.

•În conținutul moralității intră: moravuri, obiceiuri,
înclinații, interese, disponibilități, impulsuri, atitudini,
norme, intenții, scopuri, motivații, trăsături (bune
și/sau rele), sentimente (în baza modurilor de
acțiune: atracție -respingere, simpatie -antipatie,
dragoste -ură, afinități -aversiuni, admirație -dispreț).

Diviziuni ale eticii (sinteză după C . Cozma, 2018,
pp.8-13):

•Istoria eticii – include totalitatea abordărilor
relevante ale moralei, conturate din antichitate și
până în prezent.
•Doctrine etice – curente de gândire, viziuni, teorii,
concepții.
•Meta -etica – examinare a înțelesului, funcției și
utilizării limbajului moral (mai mult despre morală).
•Psihologia morală – diviziune care poartă mai
degrabă asupra concepțiilor morale decât asupra
acțiunii indivizilor – este studiul judecăților morale și
al sistemelor cărora le aparțin.

•Deontologia – termen consacrat teoriei trebuinței, a
obligației; mai exact, teoria datoriei – ca exigență
interiorizată, asumată cu răspundere prin
autodeterminare morală. Un ansamblu de reguli și
datorii, dar include și reflexii asupra a cestora și
procesul de elaborare a lor.
•Etologia – partea descriptiv -explicativă a eticii;

•Etica tehnologiilor informației și comunicării –
dependența omului de tehnologie, a diminuării
libertății și manipulării, a alterării comunicării.
•Etica discursului – argumentare morală, spre
înțelegere reciprocă în raport cu pretențiile de
valabilitate.

•Sociologia morală :
–Etica socială – dezbaterea raportului dintre
moralitate și politici sociale , abord ând probleme,
precum: dreptatea distributivă și pedeapsa
capitală, securitatea socială, moralittea publică,
tratamentul animalelor etc.
–Etica aplicată – analiza etică a situațiilor concrete,
cu accent pe rezolvarea practică (teme standard
ridicate de probleme morale concrete: mediul
natutral, sărăcie, epidemii, foamete, război, putere
etc.).
–Etica profesională reflecția asupra aspectelor
morale ale problemelor ridicate de domenii
particulare (medicină, educație și învățământ,
afaceri, relații publice, justiție, mass -media etc.).

CURS 2

2. Integritatea – valoare morală
fundamentală

1. Educația și viața cotidiană

•Prin rolul său, educația are în vedere exigențe și
realități ale evoluției societății atât la nivel național
cât și internațional.
•Disponibilitatea actului educativ de a se adapta și
autoregla la situațiile concrete ale mediului social.
• Nevoia unor schimbări și redidimensionări ale
aspectului procesual al educației.
•Diver sitatea și elementele de noutate dau educației
starturi spre noi conținuturi – „noile educații”
(educația pentru pace, educația pentru respectarea
drepturilor omului, educația ecologică, educația
pentru eschimbare etc.).

2. Caracteristicile conceptului de integritate

Termenul integritate provine din substantivul de
origine latină „integritas” care înseamnă „întreg”,
„complet”.

Conform DEX termenul integritate reprezintă
„Însușirea de a fi integru; cinste, probitate;
incoruptibilitate. Însușirea de a fi sau de a rămâne
intact, întreg ”. „Caracter integru; sentiment al
demnității, dreptății și conștiinciozității, care servește
drept călăuză în conduita omului; onestitate; cinste;
probitate ”.

Interpretarea moralei (după C. Cozma, 2018, pp. 8 –
13)

•În sens larg : Morala reprezintă tot ceea ce intră în
sfera modelării și reglementării eticii; este unitatea
dialectică a valorilor și antivalorilor.

•În sens restrâns: Prin morală se înțelege numai
ceea ce este pozitiv, util și plăcut, benefic, drept,
corect; ceea ce este „moral”; ansamblul de valori și
percepte fondate pe valențele „binelui”.

•Amoral – ceea ce este neutru, indiferent sub aspect
moral ; ceea ce este împotriva moralei, în afara
moralei, dar prin indiferență naturală față de ideile de
„bine” și de „rău”, prin necunoaștere, neglijență,
ignoranță condamnabilă.
•Imoral – ceea ce este contra moralei, ceea ce
încalcă normele morale; ceea ce contravine regulilor
de conduită dintr -un context spațio -temporal
determinat; împotriva moralei; este răul moral
săvârșit cu cu intenție, în mod voluntar.

•Morală -Moralitate
–interdependență, interacțiune;
–aspecte cantitative; aspecte calitative .

Caracterul

•Caracterul reprezintă calitatea morală a omului.

•A avea caracter înseamnă a demonstra integritate ,
principialitate , înălțime morală , a proba capacitatea
de raportare la Adevăr și la Bine , a arăta și a
determina respect , a demonstra simțul datoriei , a
dovedi libertate și responsabilitate , și, prin acestea a
dobândi demnitate , a face onoare numelui de „om”
(C. Cozma, 2018, pp.19 -20).

•A avea caracter – a fi om de omenie.

Integritatea personală

•Din perspectivă individuală – integritatea este o
chestiune de opțiune personală ; ea ține de asumarea
unui set de valori , de norme etice de conduită
profesională și personală, de asigurarea unui anumit
grad al respectului de sine (D. Sarpe et al., 2011,
p.12) .

•Din exterior , integritatea individului este evaluată și
cuantificată , fie prin prisma elementelor ce
configurează conștiința colectivă, fie prin prisma
conformării cu regulile obligatorii din acest domeniu
(D. Sarpe et al., 2011, p.12).

•Un om integru este un om care ține la principiile
sale, o persoană care acționează fără părtinire atunci
când evaluează cazuri în care este implicat și care
își îndeplinește cu devoțiune sarcinile, dovedind
probitate. Totodată, a fi o persoană integră
presupune a acorda și celorlalți prezumția de
integritate (D. Sarpe et al., 2011, p.12).

Integritatea publică
•Integritatea publică poate fi definită atât prin prisma
integrității proceselor – de luare a deciziilor , de
implementare a deciziilor, de gestiune a banilor
publici, cât și prin prisma integrității personalului sau
agenților publici (Ghid standarde integritate, MEN,
2013, p.15).
Principii care guvernează integritatea publică:
•Legalitatea;
•Supremația interesului public;
•Buna administrare;
•Buna conduită;
•Buna credință;
•Responsabilitatea.

3. Perspectiva etică
Perspectiva etică
•Ce este corect?
•Ce este bine?
•Care sunt limitele responsabilității?
Perspectiva psiho -sociologică
•Cum gândesc și cum se comportă oamenii în
realitate, în fața unei probleme etice?
Perspectiva macro -sociologică
•Inegalitatea de șanse;
•Probleme ecologice;
•Conflicte politice;
•Conflicte religioase, sociale .

Perspective etice principale. Criterii de diferențiere (C.
Rughiniș, 2010, pp. 11 -13):
•etica virtuții – (pornește de la etica aristotelică), acțiunile
noastre trebuie judecate în măsura în care ele ne fac să fim
oameni echilibrați, deplini – deoarece doar astfel de oameni
sunt fericiți.

•etica consecvențialist ă (inițiată de J . Bentham și J. S. Mill) –
decizia corectă este cea care duce la cele mai bune
consecințe .

•etica deontologică (inițiată de I. Kant) – ceea ce contează în
viață, există anumite principii etice care nu pot fi încălcate cu
nici un preț, nici măcar atunci când respectarea lor ne -ar fi
foarte defavorabilă, nouă sau celor din jur. Există valori
morale care trebuie respectate cu orice preț, și există limite
absolute impuse asupra acțiunilor noastre .

4. Principii privind integritatea academică

•Integritatea academică este definită de Centrul
pentru Integritate Academică din SUA ca fiind un
angajament față de cinci valori fundamentale atât
pentru conduita profesională , cât și pentru cea
morală (Ghid standarde integritate, MEN, 2013,
p.18).

Principii etice și deontologice academice:

•Libertatea individuală și academică;
•Autonomia individuală și organizațională;
•Demintatea individuală, de grup;
•Respectarea adevărului;
•Eliminarea conflictelor de interese;
•Transparență;
•Dreptul de proprietatea intelectuală;
•Răspunderea față de produsele științifice elaborate;
•Sancționarea plagiatului;
•Stimularea creativității;
•Egalitatea de șanse etc.

CURS 3

3. Standarde de integritate în
mediul academic

3.1. Cadrul legal și normativ privind integritatea în
mediul educațional
•O.G. 57/16 august 2002 , privind cercetarea științifică și
dezvoltarea tehnologică ;
•Legea nr. 324/8 iulie 2003 cu modificările și completările
ulterioare;
•Legea nr. 319/8 iulie 2003 privind Statutul personalului de
cercetare – dezvoltare;
•Legea nr. 2006/27 mai 2004 privind conduita în cercetarea
științifică, dezvoltare tehnologică și inovare;
•O.M.E.C. Nr.400/22 februarie 2007;
•Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului
Național de Etică a Cercetării Științifice – Codul General de
Etică în Cercetarea Științifică;
•Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării
Tehnologice și Inovării (CNECSDTI) – organism consultativ ;

•Ordinul 5735/2011 privind Regulamentul de organizare și
funcționare al Consiliului Național de Etică a Cercetării
Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (denumit în
continuare Consiliul Național de Etică) ;
•Ordin ul nr.4393/2012 privind aprobarea Regulamentului de
organizare și funcționare a Consiliului Național de Etică a
Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării ;
•Legea 64/1991 privind brevetele de invenție, republicată, cu
modificările ulterioare;
•Legea 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor
industriale republicată;
•Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu
modificările și completările ulterioare.
•Codul de Etică și Deontologie Profesională Universitară
http://www.calitate.tuiasi.ro/Manualul%20procedurilor.htm
TUIASI.COD.01.

3.2. Codul de etică – standarde generale de
integritate academică
Principii ale integrității academice:
•Integritatea morală;
•Loialitatea;
•Profesionalismul;
•Onestitatea;
•Corectitudinea;
•Respectul;
•Toleranța;
•Transparența;
•Responsabilitatea;
•Colegialitatea;
•Libertatea academică;
•Meritul.

3.3. Activitatea didactică – standarde de integritate
academică

Normele de etică privind relațiile dintre cadrele
didactice (după D. Sarpe et al., 2011 , pp. 28-36):
•Promovarea permanentă a respectului reciproc ;
•Aprecierea corectă și loială a rezultatelor de succes
obținute prin eforturi proprii de către colegi ,
antrenând astfel spiritul de competiție loială pe linie
profesională ;
•Disponibilitatea de a oferi sprijin profesional ;
•Promovarea obiectivității științifice cu respectarea
standardelor științifice și de calitate ;

•Interzicerea manipulării, îndoctrinării și educării
dogmatice în spațiul universitar;
•Interzicerea denaturării conținutului științific al
cursurilor;
•Interzicerea fabricării de rezultate false în activitatea
de cercetare;
•Manifestarea intransigenței în demascarea oricărei
tentative de corupție;
•Demascarea și descurajarea oricărei forme de
plagiat;
•Militarea împotriva oricărei forme de discriminare.
•Respectarea principiilor și valorilor specificate în
Codul de Etică și Deontologie Profesională
Universitară .

Normele de etică privind relațiile dintre studen ții
universității

•Respectul reciproc;
•Promovarea spiritului de colegialitate;
•Rezolvarea pe cale amiabilă a conflictelor și
disputelor care pot să apară între studenți;
•Evitarea oricărei forme de fraudă intelectuală;
•Promovarea spiritulu i de competiție loială în toate
activitățille studențești.

Normele de etică privind relațiile dintre cadrele
didactice și studenți (după D. Sarpe et.al, 2011 , p.29):

•Utilizarea unor metode de predare -învățare centrate pe
nevoile studentului;
•Asigurarea unei transparențe a acțiunii instructiv -educative –
cunoașterea cerințelor specifice nivelului de pregătire a
disciplinei și a condițiilor de promovabilitate;
•Asigurarea condițiilor unor evaluări corecte și obiective;
•Asigurarea unei compatibilități între conținuturile educaționale
din țară cu cele internaționale;
•Interzicerea și sancționarea plagiatului;
•Interzicerea și pedepsirea tentativei de mituire și mituire;
•Asigurarea respectului, nediscriminării și egalității de șanse;
•Asigurarea confidențialității aspectelor care țin de viața privată
a studenților.

Normele de etică privind relațiile dintre cadrele
didactice, personalul nedidactic și auxiliar

•Asigurarea respectului reciproc specific activităților
didactice, administrative și sociale;
•Asigurarea nediscriminării și egalității de șanse;
•Interzicerea hărțuirii de orice natură;
•Asigurarea unei transparențe și înțelegere între
structurile academice la apariția și rezolvarea unei
probleme deosebite;
•Asigurarea confidențialității aspectelor care țin de
viața privată a membrilor comunității academice.

Demersul didactic din perspectiva integrității

•Asumarea responsabilității asupra prpriului
comportament;
•Existența onestității în orice situație și împrejurare;
•Combaterea și descurajarea derapajelor de orice
natură de la conduita academică;
•Netolerarea actelor de rea credință din partea
altor membri ai comunității academice;
•Promovarea valorile etice;
•Dezvoltarea intoleranție la corupție, abuzuri care
contravin spiritului etic.

Tipuri de comportament care aduc atingere
integrității academice în actul didactic (după D.
Sarpe et.al, 2011, p.29):

•Înșelătoria
–Folosirea de dispozitive nepermise la examene;
–Copierea rezulatelor;
–Modificarea notelor pe lucrările scrise;
–Semnarea prezenței în locul altcuiva.
•Plagiatul;
–Copierea ideilor sau a unui text fără a menționa sursa;
–Parafrazarea fără a menționa sursa;
–Copierea de la un alt coleg;
–Predarea celuiașimaterial la mai multe discipline.

•Colaborarea neautorizată:
–Colaborarea peste limitele impuse de cadrul didactic;
–Primirea întrebărilor și răspunsurilor înainte de examen.
•Facilitarea unui comportament neadecvat:
–Permiterea unui alt student să copieze în timpul
examenului;
–Participarea la exemen sau rezolvarea unei teme în locul
altui student.
•Alte abuzuri:
–Abuz de confidențialitate;
–Falsificarea unui document academic;
–Obstrucționarea activității academice a altui student.

CURS 4

4. Etică și integritate în cercetarea
științifică

4.1. Etica și conduita în activitatea de cercetare

Norme de bună conduită (după D. Sarpe, 2011, p.36):
•Respectarea legii;
•Garantarea libertății în știință;
•Respectarea bunei practici științifice;
•Asumarea responsabilităților.
•Cinstea cercetătorului față de propria persoană și față de
ceilalți cercatători;
•Onestitatea cercetătorului;
•Îndoiala cercetătorului asupra propriilor rezultate;
•Responsabilitatea asupra apariției necinstei ;
•Cooperarea, colegialitatea și spiritul de echipă;
•Originalitatea și calitatea produselor științifice elaborate;
•Folosirea judicioasă a resurselor materiale și financiare.

Abaterile de la buna conduită (Ghid practic, SMIS 37678):
•Ascunerea sau înlăturarea rezultatelor nedorite;
•Confecționarea de rezultate;
•Înlocuirea rezultatelor cu date fictive;
•interpretarea deliberat distorsionată a rezultatelor și
deformarea concluziilor;
•plagierea rezultatelor sau a publicațiilor;
•prezentarea deliberat deformată a rezultatelor altor
cercetători;
•neatribuirea corectă a paternității unei lucrări;
•introducerea de informații false în solicitările de granturi sau
de finanțări;
•nedezvăluirea conflictelor de interese;
•derturnarea fondurilor de cercetare ;
•nerespectarea clauzelor granturilor, contractelor, protocoalelor
etc.;

•lipsa de informare a echipei de cercetare, înaintea începerii
activității la un proiect de cercetare, cu privire la : drepturi
salariale, răspunderi, coautorat, drepturi asupra rezultatelor
cercetărilor, surse de finanțare și asocieri;
•lipsa de obiectivitate în evaluări și nerespectarea condițiilor de
confidențialitate ale rapoartelor de evaluare, alegațiilor,
rapoartelor de cercetare etc.;
•publicarea sau finanțarea repetată a acelorași rezultate ca
elemente de noutate științifică, fără a se menționa sursa
inițială și/sau cu adăugiri nesemnificative; nerecunoașterea
metodologiilor și a rezultatelor altor cercetători ca sursă de
informare;
•nerecunoașterea erorilor proprii;
•difuzarea rezultatelor proprii într -o manieră iresponsabilă, cu
exagerări și repetări;
•împiedicarea unor cercetători în activitatea lor sau favorizarea
altora.

Sancțiuni (D. Sarpe, 2011, p. 38):
•îndepărtarea persoanei/persoanelor din echipa de
realizare a proiectului;
•schimbarea responsabilului de proiect;
•retragerea și/sau corectarea tuturor lucrărilor
publicate prin încălcarea regulilor
•de bună conduită științifică;
•mustrare scrisă;
•retrogradare din funcție;
•suspendarea din funcție;
•concedierea;
•comunicarea rezultatelor investigației către
organizații, instituții publicații etc ;

•interdicția de participare la competiția de obținere a
finanțării temelor de cercetare;
•interdicția de a face parte din diverse comisii ( de
evaluare, de acordarea de fonduri etc.);
•obligația de a face publice (dar fără a afecta
imaginea unității sau instituției de cercetare –
dezvoltare) corecțiile asupra rezultatelor obținute de
cel incriminat.

4.2. Principiile cercetării științifice

Activitatea de cercetare vizează o serie de principii,
precum:
•Principiul cauzalității;
•Principiul continuității sau al corespondenței;
•Principiul observabilității;
•Principiul funcționalității;
•Principiul eficienței;
•Principiul complementarității.
•Principiul motivării;
•Principiul reflectării în practică.

4.3. Considerații privind cunoașterea științifică

•Praxiologia reprezintă, conform DEX, ramură a științei care
studiază structura generală a acțiunilor umane și a condițiilor
eficacității acestora.
•Gnoseologia reprezintă, conform DEX, parte a filozofiei care
cercetează posibilitatea cunoașterii lumii de către om, legile,
izvoarele și formele acestei cunoașteri; teoria cunoașterii .
•Epistemologia reprezintă, conform DEX, parte a filosofiei
care studiază procesul cunoașterii așa cum se desfășoară în
cadrul științelor; teorie a cunoașterii științifice .
•Conform DEX, știința reprezintă un ansamblu de cunoștințe
despre un obiect dat sau distinct (natură, societate, gândire
etc.) dobândite prin descoperirea legilor obiecive ale
fenomenelor și explicitarea lor .

Problemele semnalate în timp de către marii gânditori în direcția
epistemologiei (Enciclopedia Universală Britanică, 2010, p. 317):
•este posibilă cunoașterea, de orice tip ar fi ea, și, dacă da, ce
tip de cunoaștere este cu putință?
•există parte înnăscută a cunoașterii umane sau, dimpotrivă,
tot ceea ce este semnificativ în cunoaștere este dobândit prin
experiență?
•este cunoașterea, prin natura ei, o stare mentală?
•este certitudinea o formă a cunoașterii?
•este sarcina primară a epistemologiei aceea de a furniza
justificări unor clase mai largi de pretenții de cunoaștere sau
doar aceea de a descrie ce tip de lucruri putem cunoaște și în
ce fel este dobândită cunoașterea lor?

O tipologizare a formelor cunoașterii :
•cunoașterea observațională,
•cunoașterea empirică
•cunoașterea teoretică .

•Cunoașterea observațională este alcătuită din totalitatea
enunțurilor observaționale , adică acelea care descriu starea și
caracteristicile unor obiecte sau fapte, fenomene sau
evenimente individuale, surprinse într -un moment determinat
al timpului și într -o regiune determinată a spațiului. Ele
exprimă o informație dobândită pe calea observației directe
sau indirecte, astfel că înregistrările senzoriale efectuate
joacă aici un rol important (Gh. Coman, 2013, pp. 101 -102).

•Cunoașterea empirică își propune să ordoneze,
sistematizeze și explice datele disparate și oferite de
cunoașterea observațională , ceea ce presupune
desprinderea raporturilor constante și repetabile între
fapte, degajarea unor uniformități și regularități. Ea
procedează la formularea corelațiilor și legilor empirice cu
privire la o anumită clasă de obiecte (Gh. Coman, 2013,
pp. 101 -102).
•Cunoașterea teoretică reprezintă un demers cognitiv de
organizare, integrare și explicitare, inclusiv dezvoltare, a
cunoașterii empirice, atât zonei comune sau proprii, cât și
altor domenii ale activității intelectuale . (…) Cunoaștera
teoretică se preocupă de formularea explicațiilor cauzale
de valoare științifică cu privire la ceea ce se știa anterior
(Gh. Coman, 2013, pp. 101 -102).

Mai pot fi evidențiate: cunoașterea comună ( doxa)
cunoașterea științifică .
•Cunoașterea comună (doxa), are la bază observația . Este
realizată de către diverse persoane fără a utiliza
instrumente sau mijloace speciale sau critice , rezultatele
fiind cunoștințe elementare cu un nivel de generalitate și
rigoare scăzut .
•Cunoașterea științifică este fixată pe scopuri și obiective
precise , realizată și dezvoltată în baza unor reguli clare și
precise , analizată și evaluată de către un aparat critic ,
centrată pe limbaj și metodologie specifică. Astfel,
cunoaștere prinde formă prin utilizarea observației
științifice, ipotezei științifice, experimentului științific,
teoriei științifice etc.

4.4. Formele cercetării științifice
•Organizația de Cooperare și de Dezvoltare Economică a
elaborat Manualul Frascati ( Ediți ile 1963, 2002), Manualul
Oslo (Ediți ile 1992, 1996, 2005), Manualul Canberra (1995).
•Cercetarea fundamentală (Manualul Frascati, 2002) constă
în lucrări experimentale și teoretice realizate în vederea
dobândirii de noi cunoștințe asupra bazelor fenomenelor și
faptelor observabile fără a prevedea o aplicație sau o utilizare
specială. Cercetarea fundamentală analizează proprietăți,
structuri și relații pe baza cărora se formulează și se pun la
încercare ipoteze, teorii sau legi (A. Pisoschi et E.M.
Dobrescu, 2006, p. 20 ).
•Conform OG nr. 57/2002 cercetarea fundamentală este
definită ca fiind activitatea desfășurată pentru a dobândi
cunoștințe noi cu privire la fenomene și procese, precum și
în vederea formulării și verificării de ipoteze, modele
conceptuale și teorii.

•Cercetarea aplicată – îndreptată spre un obiectiv sau scop
practic determinat și cuprinde lucrări originale realizate pentru
a obține cunoștiințe noi. Rezultatele unei cercetări aplicate
conduc, în primul rând la un produs unic sau un număr limitat
de produse, de operații, metode sau sisteme. Acest tip de
cercetare permite transpunerea în formă operațională a
ideilor (A. Pisoschi et E.M. Dobrescu, 2006, p. 20).

•Conform OG nr. 57/2002 cercetarea aplicativă este definită
ca fiind activitatea destinată utilizării cunoștințelor științifice
pentru perfecționarea sau realizarea de noi produse,
tehnologii și servicii .

•Dezvoltarea experimentală constă în lucrări sistematice
bazate pe cunoștințe existente obținute prin cercetare și/sau
experiență practică, cu scopul de a lansa fabricarea de noi
materiale, produse sau dispozitive, de a stabili noi
procedee, sisteme și servicii sau de a le ameliora
considerabil pe cele deja existente (A. Pisoschi et E.M.
Dobrescu, 2006, p. 20).

•Conform OG nr. 57/2002 Dezvoltarea tehnologică este
formată din activitățile de inginerie a sistemelor și de inginerie
tehnologică, prin care se realizează aplicarea și transferul
rezultatelor cercetării către agenții economici, precum și în
plan social, având ca scop introducerea și materializarea
de noi tehnologii, produse, sisteme și servicii, precum și
perfecționarea celor existente .

4.5. Elaborarea lucrărilor științifice

La elaborarea unei lucrări științifice sunt recomandate
parcurgerea unor momente , precum:
•Stabilirea sau selectarea temei de cercetare .
•Analiza și studiul referințelor bibliografice .
•Obiective sau ipoteze de lucru; Întocmirea planului de
cercetare; Dezvoltarea cercetării.
•Demonstrarea aspectelor teoretice .
•Efectuarea cercetărilor experimentale.
•Formularea concluziilor.
•Redactarea lucrării .

4.5.1. Articolul științific

Un articol științific este constituit din mai multe câmpuri sau secvențe :

•Titlul lucrării .
•Numele autorului (autorilor) și afilierea.
•Rezumat sau abstract . Acesta trebuie să aibă un caracter informativ
și să fie ușor de urmărit. Se vor prezenta într -o formă condesată
trăsăturile generale ale domeniului cercetării, datele semnificative,
nivelul demonstrațiilor sau al experimentelor, relevanța, caracterul
de noutate și originalitate. Este recomandat ca rezumatul să conțină
între 100 și 300 de cuvinte și să fie scris la finalizarea lucrării, pentru
a reda cu acuratețe și exactitate conținuturile cercetate.
•Cuvinte -cheie .
•Introducere .

•Corpul lucrării . Această parte constituie zona cea mai
dezvoltată și mai importantă a lucrării științifice care, în
parte, trebuie să -i asigure originalitatea. Prezentarea
conținutului din acest câmp va fi bine structurat, autorul
(autorii) având posibilitatea să împartă această secțiune în
mai multe subdiviziuni de mărimi diferite (de la un
paragraf până la consistența unui capitol), notate cu cifre
arabe sau romane și a căror succesiune în idei să fie bine
înlănțuită.
•Concluzii.
•Bibliografie.
•Anexe.
•Mulțumiri!

4.5.2. Structura lucrării de absolvire, recomandare (disertație )
O lucrare de absolvire prezintă orientativ următoarea structură :
•Copertă ;
•Pagină de gardă ;
•Pagină de mulțumiri ;
•Cuprins ;
•Listă cu abrevieri , figuri , tabele care se regăsesc în text;
•Introducere (5% -10% din lucrare );
•Fundamentarea teoretică – conținut științific desfășurat pe capitole
(recomandat 1-3 capitole ), (20% – 30% din lucrare );
•Dezvoltarea aplicativă – abordări științifice – caracter practic sau
experimental (recomandat 1-2 capitole ), (30% – 40% din lucrare );
•Concluzii (2,5% – 5% din lucrare );
•Bibliografie – (2,5% – 5% din lucrare );
•Anexe (opțional ), (1% – 5% din lucrare ).

CURS 5

5. Plagiatul

5.1. Aspecte conceptuale și normative. Definiții

Definiții ale plagiatului

•Potrivit Legii nr . 206/2004 , art.4, plagiatul se definește ca fiind
„însușirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor,
rezultatelor sau textelor unei persoane, indiferent de calea
prin care acestea au fost obținute, prezentându -le drept
creație personală ” (Legea nr. 206/2004, art. 4 ).

•Conform DEX, a plagia înseamnă:
„a lua, a fura ideile, expresiile, invențiile cuiva și a le
prezenta drept creații proprii; a publica pe numele său
fragmente din lucrarea altuia; a comite un furt literar ”.
„operă literară, artistică sau științifică a altcuiva , însușită
(integral sau parțial) și prezentată drept creație personală ”.

•Conform O.G. nr. 28/ 2011: plagiatul reprezintă –
„expunerea într -o operă scrisă sau o comunicare
orală, inclusiv în format electronic, a unor texte,
expresii, idei, demonstrații, date, ipoteze, teorii,
rezultate ori metode științifice extrase din opere
scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori,
fără a menționa acest lucru și fără a face trimitere la
sursele originale ”.

Motivele principale ale plagiatului (Park, 2003 , pp.
479-480):

•lipsa reală de înțelegere ;
•eficiența câștigului ;
•managementul defectuos al timpului ;
•valorile personale/atitudinile ;
•sfidare ;
•atitudinile studenților față de profesori sau cursuri ;
•negarea sau neutralizarea ;
•tentațiile și oportunitățile ;
•lipsa de descurajare.

5.2. Forme de plagiat. Evidențe

Metode de plagiere:
•Plagiatul prin traducere;
•Palgiatul prin parafrazare;
•Plagiatul structural;
•Plagiatul prin manipularea surselor;
•Plagiatul complet;
•Plagiatul parțial.

Forme de plagiat (Emilia Șercan , 2017, pp. 29 -36):
•Plagiatul intenționat;
•Plagiatul neintenționat;
•Plagiatul de tip copy -paste sau clonă ;
•Pagiatul prin citare parțială;
•Pagiatul prin parafrazare;
•Pagiatul prin mixare;
•Plagiatul prin reciclare (autoplagiat);
•Pagiatul hibrid;
•Plagiatul prin confuzie;
•Plagiatul mascat;
•Plagiatul de tip agregat.

5.3. Sancțiuni privind plagiatul și autoplagiatul

Conform Legii 206/2004, art. 14, respectiv Ordona nței nr. 28 din
31 august 2011 , pentru abaterile constatate de la buna conduită
în activitatea de cercetare -dezvoltare, Consiliul Național de Etică
stabilește aplicarea uneia sau mai multora dintre următoarele
sancțiuni:
a) avertisment scris;
b) retragerea și/sau corectarea tuturor lucrărilor publicate prin
încălcarea normelor de bună conduită;
c) retragerea calității de conducător de doctorat și/sau a
atestatului de abilitare;
d) retragerea titlului de doctor;
e) retragerea titlului didactic universitar sau a gradului de
cercetare ori retrogradarea;

f) destituirea din funcția de conducere din instituția de cercetare –
dezvoltare;
g) desfacerea disciplinară a contractului de muncă;
h) interzicerea, pentru o perioadă determinată, a accesului la
finanțare din fonduri publice destinată cercetării -dezvoltării;
i) suspendarea, pe o perioadă determinată de timp între 1 an și
10 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea
unei funcții superioare ori a unei funcții de conducere, de
îndrumare și de control sau ca membru în comisii de concurs;
j) îndepărtarea persoanei/persoanelor respective din echipa de
realizare a proiectului;
k) oprirea finanțării proiectului;
l) oprirea finanțării proiectului, cu obligativitatea returnării
fondurilor."

CURS 6

6. Identificarea plagiatului în
lucrările științifice

6.1. Principii și procedee de identificare a
plagiatului
Principii și clasificări în analiza plagiatului (Ghid ident .
plagiat, 2017 , pp.4-6):
•Severitatea ;
•Combinația text plagiat/text original ;
•Plagiatul ca preluare de text și/sau preluare de idei;
•Bunele practici de integritate nu sunt dependente de
contextul legal ;
•Plagiatul din lucrări colective ;
•Plagiatul și „cunoașterea comună ”.

Procedee (Ghid ident. plagiat, 2017, pp.6 -9):
•Severitatea plagiatului:
–Numărul de paragrafe plagiate ;
–Numărul de cuvinte ;
–Plagierea parafrazărilor ;
–Practicarea plagiatului de tip mozaic ;
–Localizarea plagiatului;
–Falsitatea motivației de necunoaștere a bunelor
practici de citare;
•Recunoașterea plagiatului prin norme cantitative ;
•Falsa problemă a cunoașterii comune ;
•Autori fantomă ;
•Expertiza de evaluare a plagiatului.

6.2. Moduri de evitare a plagiatului în lucrările științifice

Moduri de evitare a plagiatului (Ghid Anti -plagiat, SNSPA ,
2015, pp. 13 -14):
•exprimarea cu propriile cuvinte și argumente a informațiilor
obținute în urma activității de documentare ;
•folosirea corectă a unui sistem de citare , specific domeniului
în care se face cercetarea, respectiv acceptat pe scară largă ;
•indicarea sursei inclusiv pentru imagini / grafice / tabele /
desene etc. care nu ne aparțin ;
•Indicarea corectă a surselor de documentare;
•respectarea normelor de redactare a surselor de informare;
•acordarea unui grad de atenție sporită și delimitarea clară a
raportului dintre sursele consultate și contribuția personală .

6.3. Tehnici de stabilire a gradului de similitudine în lucrările
științifice
Conform OM nr.3485/24.03.2016, art. 2, al.1), MENCS pune în
evidență „Lista programelor recunoscute de Consiliul Național
de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare
(CNATDCU) și utilizate la nivelul instituțiilor de învățământ
superior organizatoare de studii universitare de doctorat și al
Academiei Române, în vederea stabilirii gradului de similitudine
pentru lucrările științifice , care cuprinde:
•iThenticate;
•Turnitin;
•Plagiarism detector + PDAS (PDAS – Plagiarism Detector
Accumulator Server);
•Safe Assign;
•SEMPLAG;
•www.sistemantiplagiat.ro.”

Același ordin OM nr.3485/24.03.2016, art. 2, al. 2) menționează
„Software -urile pentru identificarea similitudinilor textuale trebuie
să îndeplinească următoarele cerințe :
1. verificarea cu baze deținute de dezvoltator
(abonamente pe care le are dezvoltatorul cu diverse reviste,
jurnale, edituri etc.);
2. verificarea cu internetul/web;
3. realizarea unei baze proprii și permiterea contrastării
cu aceste documente;
4. încărcarea si verificarea fișierelor în formate: .doc,
.docx, .pdf;
5. recunoașterea caracterelor românești;

6. generarea unor rapoarte de analiză care să conțină:
a) numele software -ului utilizat;
b) data la care a fost generat raportul;
c) fragmentele/zonele similare din documentul verificat
marcate sugestiv, fie prin culoare și trimitere la link, fie
încadrate într -un chenar și însoțite de linkul către sursa
suspectă, fie prin afișarea comparativă a fragmentelor
similare însoțite de numele sursei ).”

Alte softuri care pot fi utilizate petru identificarea elementelor de
similitudine:
•Urkund , Copyscape ;
•Copyleaks, PapaerRater, Plagiarisma, Checker, Plagium,
PlagScan, PlagTracker etc.

Tehnica integrării referințelor bibliografice
În literatura de specialitate se regăsesc, pe domenii științifice, mai
multe sisteme de citare, (Aurelia Hanganu (coord.), 2010), p. 55):
Denumirea stilului Sistem de citare Domenii de științe
ACS (Asociația Americană de
Chimie) Autor –dată;
Numeric secvențial Științe chimice, fizice
AMA (Asociația Americană
de Medicină) Numeric secvențial Științe medicale
APA (Asociația Americană de
Psihologie) Autor –dată Științele sociale: educație,
comunicare, psihologie,
sociologie, geografie, științe
politice, juridice, economice
Chicago/Turabian
(Universitatea din Chicago Note –bibliografie Științe umaniste: literatură,
istorie, artă
Chicago/Turabian Autor –dată Științe naturale, fizice și sociale
CSE/CBE (Consiliul Editorilor
în Științe) Autor –dată;
Numeric secvențial Științe naturale: bilogie,
științele pământului

„Sistemul autor -dată” sau „ sistemul Harvard ” – se realizează
prin citarea în corpul textului, incluzând între paranteze numele
autorului și anul publicării lucrării .

•În cazul când sunt mai mult de doi autori se citează primul
autor urmat de “et coll.” sau “et al.”, respectiv anul apariției
lucrării .
•Dacă autorul (autorii) este indicat direct în text, atunci anul
apariției lucrării îl succedă, scris între paranteze .
•Pentru exactitatea citării se introduce inclusiv pagina
(paginile) de unde a fost preluat citatul .
•Lucrarea citată trebuie să se regăsească fie în notele de
subsol, fie în lista de referințe bibliografice de la sfârșitul
lucrării, ordonate alfabetic, după numele autorilor .

Exemple

Un singur autor ;

În corpul textului:
• Eliminarea contactului mecanic poate fi obținută prin așa -numitele
metode sau sisteme neconvenționale de captare a energiei
electrice. Printre aceste metode, menționăm captarea prin inducție
electromagnetică și captarea prin jet de plasmă (C. Nițucă, 2009, p.
227).

În lista de referințe:
•Nițucă, Costică; Alimentarea și captarea energiei electrice în
tracțiunea feroviară, Editura Performantica, Iași, 2009.

Doi autori ;

În corpul textului:
•În accepțiunea didacticii moderne, funcția de predare devine
eficientă în momentul când există o interacțiune între funcțiile de
predare, învățare și evaluare (C. Nițucă et T. Stanciu, 2006, p. 20 ).

În lista de referințe:
•Nițucă, Costică; Stanciu, Tudor; Didactica disciplinelor tehnice,
Editura Performantica, Iași , 2006 .

Mai mulți de doi autori;

În corpul textului:
•Într-o primă etapă, noțiunea de timp s -a născut de la observarea
unor anumite ciclicități naturale. Astfel, succesiunea și ciclicitatea zi
– noapte a reprezentat o primă formă de percepție a timpului (L.
Cantemir et al., 2008, p. 27).

În lista de referințe:
•Cantemir, Lorin; Nițucă, Costică; Dulgheru, Valeriu ș.a. Inițiere în
Creativitate Tehnică, Vol. I, Editura Tehnica Info, Chișinău, 2008.

Dacă un citat nu s -a înserat în corpul lucrării direct după lucrarea
originală, ci printr -o alta intermediară, atunci trimitrea va conține
referința originalului, urmată de referința lucrării intermediare, între
acestea plasându -se formula „citat după” sau „apud”.

Exemple:
•Creativitatea este capacitatea de a modela experiența în forme noi
și diferite, capacitatea de a percepe mediul în mod plastic și de a
comunica altora experiența unică rezultată (I. Taylor, 1959, după D.
Sălăvăstru, 2004, p.98 ). Creativitatea este un complex de însușiri și
atitudini psihice care, în condiții favorabile, generează produse noi
și de valoare pentru societate (Al. Roșca, 1981, apud D. Sălăvăstru,
2004, p.98 ).

În lista de referințe:
•Sălăvăstru, Dorina; Psihologia educației, Editura Polirom, Iași 2004.

„Sistemul numeric ” sau „ sistemul Vancouver ” – citarea
numerică a unei lucrări se realizaeză prin indicarea cu cifre
arabe în paranteze rotunde (10), pătrate [10] sau sub formă de
exponent10, în corpul textului, pe același rând cu textul
documentului .

•Numerele sunt înserate în text în ordinea în care acestea au
fost citate pentru prima dată.
•Dacă o sursă se citează de mai multe ori, citarea respectivă
se va înscrie cu numărul de ordine primit prima dată.
•Numerele specificate în corpul textului fac trimitere la listingul
de referințe bibliografice de la sfârșitul documentului.
•Lista de referințe bibliografice se realizează în ordine
numerică.

Exemple

În corpul textului:

Stilul de învățare definit de Kolb [1], desemnează căile concrete prin
care individul ajunge la schimbări în comportament prin intermediul
experienței trăite, reflecției, experimentului și conceptualizării [2].
Totodată, teoria lui David Kolb accentuează dimensiunea cognitivă și
identifică patru stiluri de învățare [3], [4]. Conform acestei teorii,
convergentul apelează la o învățare bazată pe conceptualizare
abstractă (gândire) și experimentare activă (acțiune). Divergentul
uzează de experiență concretă (sentimente) și observare reflectivă
(privește și ascultă). Asimilatorul apelează la conceptualizare
abstractă și observare reflectivă, iar acomodatorul la experiențe
concrete și experimentare activă [3].

În lista de referințe:

[1] Kolb, A. David; Experiential Learning: Experience as the source
of learning and development . Englewood Cliffs, N.J. Prentice Hall,
1984.
[2] Cerghit, Ioan; Sisteme de instruire alternative și
complementare. Structuri, stiluri și strategii , Editura Aramis, București,
2002, p. 208.
[3] Trip, Simona; Stiluri de învățare, Analele Universității „Ștefan
cel Mare” Suceava, Seria filosofie și discipline socio -umane ,
Coordonatori: Sorin -Tudor Maxim, Bogdan Popoveniuc, Universitatea
„Ștefan Cel Mare” din Suceava, 2003, p. 107.
[4] Macri, Cecilia (coord.); Grigore, Elena; Dezvoltarea profesională
a cadrelor didactice din mediul rural prin activități de mentorat. Stluri
de predare, Stiluri de învățare , Modul 3, Proiect cofinanțat FSE
POSDRU, 207 -2013, 2011, p. 78.

Pentru optimizarea realizării referințelor bibliografice citate,
Organizația Internațională de Standardizare a elaborat un standard
internațional ISO 690 , prin care se specifică modul de prezentare a
referințelor bibliografice în documente, inclusiv cele electronice.

Cărți, monografii;
Autorul (autorii) cărții, Titlul, Ediția, Editura, Locul publicării, anul,
ISBN, pagina (paginile) citată.

Exemple:
Pleșca, Adrian; Thermal analysis of power electronics and electrical
assemblies , Editura Verlag Scholar’s Press, Germania, 2014, pp. 115 –
116, ISBN 978 -3-639-71420 -3.
Carcea, Maria Ileana; Mediul educațional școlar , Editura Cermi, Iași,
1999, p. 29.
Tiron -Dimitriu, Elena; Psihologie educațională. Elemente de socio –
psiho -terapie, Editura „Gheorghe Asachi”, Iași, 2000, pp. 34 -38.

Dicționare, enciclopedii, cataloage de produse etc.
Dacă o publicație nu are autor, se înserează trei steluțe înaintea
titlului, urmat de numele instituției, firmei etc., sub ediga căreia a
apărut lucrarea.
Exemple:
*** Dicționar de pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București,
1979, pp. 155 -156.
*** Enciclopedia Universală Britanică, Volumul 2, Augustin – Bowditch,
Editura Litera, București, pp. 241 -242.
*** Normativ I 7 -2011. Normativ pentru proiectarea, executarea si
exploatarea instalatiilor electrice aferente cladirilor. Vol. I, Editura Fast
Print, București, 2011, ISBN: 978 -973-8249 -96-7, p. 96.
*** FENIX, Catalog produse. Încălzire electrică și radiantă , Delphi
Electric, Februarie 2015, p. 40.
*** Academia Romana, Comisia de Terminologie pentru Științele
Exacte, Dicționar explicativ român/englez/francez pentru energetică
ENERG 4. Sisteme de protecție și automatizări , Editura A.G.I.R.,
București, 2004, ISBN: 973 -8466 -93-8, pp 35 -37.

Capitole din cărți, monografii;
•Autorul capitolului, Titlul capitolului. În Autorul cărții, Titlul, Ediția,
Editura, Locul de publicare, anul, pagina (paginile) citată.

Exemplu :
•Nițucă, Costică; Specialitate și didactica specialității centrată pe
elev/student. În Tiron, Elena; Educație centrată pe elev/student .
Îndrumar , 2012, ISBN 978 -973-730938 -9, pp. 57 -58.

Lucrări apărute în cadrul unor manifestări științifice (simpozioane,
conferințe, congrese);
• Autorul (autorii) articolului, Titlul, Denumirea Organizatorului, Titlul
manifestării științifice, Ediția, Editura, Locul organizării, perioada
desfășurării, Editura, Anul, pagina (paginile) citată.

Exemple:
•Pleșca, Adrian; Thermal Analysis of Toroidal Transformers Using
Finite Element Method, International Conference on Modeling and
Simulation ICMS 2013, Paris, France, World Academy of Science,
Engineering and Technology, Issue 76, pp. 411 -420, April 2013.
•Nițucă, Costică; Cantemir, Lorin; Chiriac, Gabriel and Gheorghiu,
Alina; Aspects regarding the influence of the temperature range
over the contact line, Buletinul Institutului Politehnic Iași, Tomul L
(LIV), Fasc. 5C, 2004, pp. 1165 -1170.

Periodice;
•Autorul (autorii), Titlul articolului, titlul periodicului, locul de
apariție, anul de apariție, anul calendaristic, numărul, ziua și luna,
pagina (paginile), ISSN .

Exemple:
•Plesca, Adrian; Electric arc power collection system for electric
traction vehicles , International Journal of Electrical Power and
Energy Systems, vol.57, pp. 212 –221, 2014, ISSN: 0142 -0615.
•Chiriac, Gabriel and Livinț, Gheorghe; Performances Analysis Of The
Energy Sources On The Hybrid Electric Vehicles , Buletinul
Institutului Politehnic din Iași, Tomul LIV (LVIII), Fasc. 4, 2008,
Electrotehnică,Energetică, Electronică, ISSN 1223 -8139, pp. 1033 –
1038.
•Chiriac, Gabriel; Thermal analisys for a bilateral linear induction
motor with sectioned plate armature , European Scientific Journal,
July 2013, vol. 9, no. 21, pp. 45 -56, ISSN 1857 -7881.

Brevete de invenție;
•Autorul (autorii) invenției, Țara, numărul de identificare al invenției,
anul.

Exemple :
•Pleșca, Adrian Traian; Element de inlocuire pentru sigurante fuzibile
de înaltă tensiune , RO 120564/30.03.2006.
•Pleșca, Adrian Traian; Metodă pentru determinarea temperaturii
maxime la bobine și transformatoare toroidale în regim staționar ,
RO 122381/30.04.2009
•Mandici, Leon; Cantemir, Lorin; Pentiuc, Radu; Cernomazu, Dorel;
Motor liniar asincron, Brevet RO nr. 111643 B, 1993.
•Cernomazu, Dorel; Micromotor solar, Brevet RO. nr.120997, 2006.

Act legislativ;
•Jurisdicția (țara, instituția). Titlul actului legislativ (tipul actului,
numărul, ziua și luna, titlul oficial al legii). În: Titlul publicației , data
de publicare, numărul, pagina/paginile.

Exemplu:
•România, Parlamentul României. Legea nr. 1 din 5 ianuarie 2011,
Legea Educației Naționale. În: Monitorul Oficial al României, nr. 18
din 10 ianuarie 2011, p. 132.

În cazul citării unui document din spațiul virtual , în lista de referințe
bibliografice, pe lângă elementele de identificare specifice publicației
se mai adaugă adresa de disponibilitate (adresa web) de unde a fost
preluată informația, precum și data consultării (accesării).

Exemplu :
•Banciu, Doina; Mandeal, Rodica; Repere bibliografice teoretice și
practică. Sisteme de informare – sisteme de regăsire a informației ,
http://ebooks.unibuc.ro/StiinteCOM/bibliologie/2.htm; accesat 15
iulie 2013.
•Tîrziman , Elena; Noile tehnologii – condiție practică de integrare a
sistemelor de informare și documentare în societatea
informațională . În Elena Târziman , S. M. Antonescu , Cristina
Popescu , Studii De Bibliologie și Știința Informării , Universitatea
București , 2002.
http://ebooks.unibuc.ro/StiinteCOM/bibliologie/4.htm; accesat 10
august 2014.

CURS 7

1.Noțiuni fundamentale de
proprietate intelectual ă

Noțiuni de proprietate intelectuală

1.Noțiuni introductive

Prin proprietate intelectuală se înțelege posesiunea
drepturilor asupra creațiilor umane în domeniile
tehnicii, științei, literaturii, operelor literare, muzicale
etc. Protecția și apărarea acestor drepturi se face prin
lege (O. Garting , 1997 .

Proprietatea intelectuală cuprinde două componente
de bază:
–proprietatea literar -artistică
–proprietatea industrială

În România, drepturile de autor și drepturile
conexe dreptului de autor sunt reglementate prin
Legea nr. 8/1996 .

Alte reglementări specifice:
Legea nr. 48/1992, privind audiovizualul;
Legea nr. 192/1992 privind dreptul cultelor religioase
pentru producerea obiectelor de cult;
Legea nr. 35/1994 privind timbrul literar,
cinematografic, teatral, muzical, folclor și al artelor
plastice.

7.2. Proprietatea literar, artistică și științifică

Proprietatea literar -artistică (operele literare,
dramatice, muzicale și muzical -dramatice, operele
coregrafice, audiovizuale, operele de pictură, sculptură
și grafică, operele de arhitectură și urbanistică, operele
fotografice, traducerile, programele de calculator etc.);

Proprietatea industrială (invențiile, modelele
industriale și de utilitate, topografiile circuitelor
integrate, modelele și desenele industriale, mărcile de
fabrică, de comerț și de serviciu, numele comercial,
indicațiile de proveniență și de origine).

7.2.1. Proprietatea literar -artistică – Dreptul de autor
și drepturi conexe dreptului de autor

Dreptul de autor este un termen de natură juridică
care desemnează drepturile acordate creatorilor de
opere literare, artistice sau științifice.

Constituie obiect al dreptului de autor toate creațiile
intelectuale, indiferent de natura lor, cu condiția ca
acestea să nu aibă caracter industrial .

Conform legii, sunt recunoscute operele originale de
creație intelectuală din domeniul literar, artistic sau
științific.

Dreptul de autor prezintă două forme :

1.Dreptul moral constă în dreptul de a pretinde
recunoașterea calității de autor al operei, de a
decide dacă, în ce mod și când va fi adusă opera la
cunoștința publică, de a pretinde respectarea
integrității operei, de a se opune oricărei modificări,
precum și oricărei atingeri, de a retracta opera.
Drepturile morale nu pot fi înstrăinate și se transmit
prin moștenire pe durată nedeterminată.

2. Utilizarea unei opere dă naștere la dreptul
patrimonial al autorului de a autoriza sau interzice:
reproducere, distribuirea, închirierea, împrumutul,
expunerea publică, radiodifuziunea, retransmiterea
prin cablu, realizarea de opere derivate etc.

7.2.2. Drepturile conexe dreptului de autor

•Conform Legii nr. 8/1996, art. 92. – (1) „drepturile
conexe dreptului de autor nu aduc atingere
drepturilor autorilor. Nici o dispoziție a prezentului
titlu nu trebuie interpretată în sensul unei limitări a
exercițiului dreptului de autor ”.

•Tot aceeași Lege nr. 8/1996, la art. 94 consideră
„Sunt recunoscuți și protejați, ca titulari de drepturi
conexe dreptului de autor, artiștii interpreți sau
executanți, pentru propriile interpretări ori execuții,
producătorii de înregistrări sonore și producătorii de
înregistrări audiovizuale, pentru propriile înregistrări,
și organismele de radiodifuziune și de televiziune,
pentru propriile emisiuni și servicii de programe ”.

7.3. Proprietatea industrială. Obiecte de proprietate
industrială

•Invenția – creație tehnică cu caracter de noutate
absolută, aplicabilă industrial, în orice domeniu al
vieții economice sau sociale.

•Modelul de utilitate – formă nouă dată unui produs
cunoscut, prin care acesta dobândește o calitate
tehnică nouă.

•Design -ul industrial (desene și modele
industriale) – aspectul nou dat unui produs industrial
cu scopul unei individualizări estetice. Aspectul poate
fi definit de forma, modelul sau culoarea produsului
respectiv.

•Marca – semn distinctiv de individualizare a
produselor sau serviciilor unei întreprinderi de cele
similare sau identice ale altora.

•Numele comercial – numele, indicația sau
denumirea sub care o persoană își desfășoară
activitatea comercială în scopul individualizării și
diferențierii.

•Indicația de proveniență – orice expresie sau semn
constând din denumirea unui loc geografic (țară,
regiune sau loc anume) prin care se disting
produsele fabricate în acel loc de altele similare.

•Denumirea de origine – semn distinctiv constând
din denumirea unui loc geografic prin care se disting
produsele (în general cele naturale) provenind din
acel loc, garantându -le implicit anumite calități.

•Ca efect al progresului științific, un alt obiect al
proprietății industriale îl constituie topografii de
circuite integrate .

•De asemenea, sunt recunoscute ca obiecte ale
proprietății industriale, fără a fi însă protejate prin legi
speciale: secretul comercial, informația tehnică
sau tehnologică, informația comercială, inovația
și know -how-ul.

•Secretul comercial este informația de natură
tehnică, comercială, financiară sau administrativă,
nedezvăluită deținută de către o persoană sub forma
de înscrisuri sau cunoștințe, informație care este
legată de obiect sau de activitate și care prezintă sau
ar putea prezenta cel puțin valoare economică
pentru firmă, motiv pentru care proprietarul firmei a
luat măsuri rezonabile de protecție.

•Informația tehnică sau tehnologică poate fi
întregul sau orice parte sau frază a formulelor,
metodelor, proceselor, tehnologiilor, desenelor sau
proiectelor, programelor de calculator etc.

•Inovația este o realizare tehnică (industrială) de
ameliorare a unui proces, metode sau produs și are
acțiune la nivelul unei societăți comerciale.

•Know -hou-ul este o creație intelectuală ce constă
dintr-un ansamblu de soluții și cunoștințe noi,
aplicabile industrial, brevetabile și nebrevetabile,
transmisibile și având în principiu un caracter secret
(Șt. Bobancu, 2015).

Obiectele invenției brevetabile: produsul,
procedeul și metoda

Noțiunea de produs este definită generic și include:
•mașini, aparate, scule, mecanisme, organe de
mașini, agregate, instalații, circuite, elemente de
construcție, mobilier, articole casnice, jucării,
instrumente, substanțe chimice și biologice,
amestecuri fizice sau fizico -chimice;
Noțiunea de procedeu reprezintă acea activitate care
are ca rezultat obținerea sau modificarea unui produs.
Noțiunea de metodă desemnează activitatea care are
rezultate de natură calitativă (măsurare, analiză,
reglare, control, diagnosticare sau tratament medical,
uman sau veterinar).

Prima lege a brevetelor adoptată la data de 19 martie 1474 în
Republica Venețiană. Un extras de text din acea lege, modernă
pentru acea perioadă, prezenta următoarele formulări și precizări:
„Prin puterea prezentei adunări se declară hotărârea: oricine în
acest oraș va face un oarecare dispozitiv care conține o idee
nouă, creatoare … trebuie să depună o cerere la direcția
orășănească, cum numai acest dispozitiv va fi adus până la acel
stadiu de perfecțiune, ca să fie posibil de realizat și utilizat.
Fără acordul autorului și permisiunea lui pe teritoriul nostru se
interzice în decurs de 10 ani a se crea dispozitive similare după
formă și înfățișare.
Dacă în pofida acestei interdicții cineva va fabrica un astfel de
dispozitiv, atunci autorul sus numit și inventatorul poate să -l tragă
la răspundere în fața oricărei direcții, iar direcția aceasta îi va
impune autorului 100 de ducați. Dispozitivul urează să fie
lichidat. ”

În anul 1623 apare în Anglia prima lege pentru
brevete „State of Monopolices ” în care erau incluse
cele mai moderne practici la vremea aceea în privința
invențiilor și anume: noutate, inventivitate, aplicabilitate .
Aceste trăsături de bază cărora li s -a acordat protecție
asupra unei invenții sunt valabile și astăzi.

În România , în anul 1879 apare prima lege a mărcilor ,
urmată în anul 1880 de o propunere de proiect de lege
asupra invențiilor, proiect care nu a fost adoptat.

Mai târziu, în anul 1906 în România se decretează
prima Lege a brevetelor de invențiune care are la bază
principii legislative adoptate în Belgia și Franța.

Ca urmare a acestei legi, apare Serviciul Industriei și
al Brevetelor de Invențiuni , care s -a transformat
ulterior în prima instituție cu statut juridic – Oficiul de
Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) .

În România – acte normative :

Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 725/15.10.2002;
Hotărârea de Guvern nr. 499/18.04.2003 pentru aprobarea Regulamentului de
aplicare a Legii 64/1991 republicată, privind brevetele de invenție, publicat în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.348 din 22.05.2003;
Legea 383/2002 privind taxele în domeniul protecției proprietății industriale;
Legea nr. 93/1998 privind protecția tranzitorie a brevetelor invenție;
Legea nr. 32/1997 privind ratificarea Acordului de cooperare în domeniul brevetelor
între Guvernul României și Organizația Europeană a Brevetelor, publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 21.08.1996;
Legea nr.611/13.11.2002 privind aderarea României la Convenția privind eliberarea
brevetelor europene, Convenție adoptată la Munchen în 05.10.1973, și aderarea
României la Actul de revizuire a Convenției adoptat la Munchen în 29.11.2000;
Legea nr.611 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.844 din
22.11.2002;
Legea nr. 298/07.07. 2001 de amendare a Legii nr. 11/1991 privind reprimarea
concurenței neloiale – publicată în Monitorul Oficial nr. 313/12 iunie 2001;
Norme ale OSIM nr.318/04.01.200 privind modificarea și completarea Normelor nr.
242/1999 privind sprijinirea brevetării în străinătate a invențiilor românești;

Reglementările internaționale :

•Convenția de la Paris privind protecția proprietății industriale
(1883), revizuită la Bruxelles (1900), Washington (1911),
Haga (1925), Londra (1934), Lisabona (1958) și Stokholm
(1967). Ratificată de România în anul 1968;
•Tratatul de cooperare în domeniul brevetelor (PCT) –
Washington (1970). Ratificat de România în 1978;
•Convenția Brevetului European;
•Aranjamentul de la Strasbourg privind Clasificarea
internațională a brevetelor de invenție din 26.03.1971;
•Acordul de la Marrakech din 1994 privind constituirea
Organizației Mondiale a Comerțului și Acordul privind
aspectele drepturilor de proprietate intelectuală legate de
comerț;
•Acordul dintre România și Organizația Europeană de Brevete
– 1996.

7.4. Proprietatea industrială în străinătate
Brevetul european
Întreprinderile sau persoanele fizice care doresc
protejarea propriilor invenții în mai multe țări din
Europa pot recurge la brevetul european .
Cererea de brevet european poate fi depusă fie la
OEB fie la oficiile naționale (în cazul României la
OSIM ). Această cerere trebuie să cuprindă:
•formularul de cerere pentru acordarea brevetului
european;
•descrierea invenției, una sau mai multe revendicări;
•desenele aferente descrierii invenției;
•un rezumat .

La nivel mondial , pentru garantarea obținerii protecției
creaților tehnice s -a constituit Organizația Mondială a
Proprietății Intelectuale . Convenția pentru instituirea
OMPI a fost semnată la Stockolm la 14 iulie 1967 și
ratificată de România în anul 1969. convenția
stipulează că proprietatea intelectuală se referă la
toate drepturile cu privire la activitatea intelectuală în
domeniul literar, artistic, științific și industrial.

În prezent, OMPI administrează o serie de tratate și
acorduri interguvernamentale a căror majoritate fac
referire la proprietatea industrială.

Obținerea de protecție prin brevet de invenție în mai multe
state din Uniunea Europeană poate alege (www.osim.ro):
•calea procedurii naționale de brevetare în fiecare dintre
statele membre în care intenționează să obțină o
protecție;
•calea europeană directă care, printr -o procedură unică
pe lângă OEB, îi oferă o protecție în fiecare dintre statele
semnatare ale Convenției asupra Brevetului European
(CBE);
•calea euro -PCT care permite obținerea unui brevet
european pe calea unui depozit de brevet internațional
(PCT). Cererea este examinată de OMPI (fază numită
„internațională”), apoi de către OEB (faza numită
„regională”, aflată sub incidența Convenției asupra
Brevetului European ).