S.l. dr. ing. Eugen Velichi [304588]

UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

FACULTATEA DE INGINERIE ȘI AGRONOMIE DIN BRĂILA

SPECIALIZAREA AGRICULTURĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:

S.l. dr. ing. Eugen Velichi

Absolvent: [anonimizat]

2019

UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

FACULTATEA DE INGINERIE ȘI AGRONOMIE DIN BRĂILA

SPECIALIZAREA AGRICULTURĂ

DINAMICA APARIȚIEI ȘI EVOLUȚIEI ATACULUI UNOR AGENȚI PATOGENI SPECIFICI LA GRÂU ÎN CONDIȚIILE PEDOCLIMATICE ALE LOCALITĂȚII CHIȘCANI. METODE DE PREVENIRE ȘI COMBATERE.

Rezumatul lucrării de diploma

Lucrarea cu titlul „[anonimizat].Metode de prevenire și combatere” [anonimizat], la S.C. [anonimizat] 2017-2018, cu privire la comportarea în cultură a 7 (șapte) [anonimizat] a rezistenței la boli.

Lucrarea este structurată pe patru capitole.

Capitolul I, prezintă un studiu bibliografic privind cerințele grâului față de factorii de mediu și aspecte privind principaele boli ale grâului și metodele de combatere ale acestora.

[anonimizat], oferta ecologică și particularitățile pedoclimatice a zonei în care s-a efectuat prezentul studiu descrierea materialului biologic și a metodelor de lucru folosite.

[anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat].

M-am documentat din 12 cărți științifice, 11 articole științifice și 12 site-uri web.

Cuprins

Capitolul I – stadiul actual al cunoașterii privind principalii agenți patogeni ce produc boli la grâu și metode de combatere ale acestora

1.1. Importanța culturii………………………………………………………………………….8

1.2. Cerințele speciei triticum aestivum față de factorii de mediu………………………………9

1.2.1 Cerințe față de temperatură……………………………………………………………….9

1.2.2 Cerințe față de umiditate…………………………………………………………………10

1.2.3.Cerințe față de lumină……………………………………………………………………10

1.2.4.Cerințe față de sol……………………………………………………………………….10

1.3.Aspecte privind principalele boli ale grâului și metodele de combatere ale acestora………11

1.3.1.Virozele grâului…………………………………………………………………………11

1.3.1.1 [anonimizat]……………………………….11

1.3.2. Micozele grâului………………………………………………………………………..13

1.3.2.1 Rugina brună a grâului – Puccinia recondita f. sp. Tritici…..…………………………13

1.3.2.2 [anonimizat]…………………………………………………15

1.3.2.3 [anonimizat] f. sp. Tritici………………………………………17

1.3.2.4 Pătarea brună a frunzelor – Septoria tritici și Septoria nodorum………………………20

1.3.2.5 Pătarea în ochi a [anonimizat]………………24

1.3.2.6 Mucegaiul de zăpadă. – Calonectria (Micronectriella) graminicola…………………26

1.3.2.7 [anonimizat] (Blumeria) graminis f. sp. Tritici…………………………28

1.3.2.8 [anonimizat], G. avenacea………………..31

1.3.2.9 [anonimizat]………………………………………..33

1.3.2.10 [anonimizat]………………………………………………………….35

1.3.2.11 [anonimizat] (sin.Tilletia nanifica; Tilletia brevifaciens)….…38

1.3.2.12 Înnegrirea spicelor (Cladosporium herbarum)………………………………………40

1.4. Dăunători…………………………………………………………………………………41

1.4.1. Tripsul grâului – Haplothrips tritici ……………………………………………………41

1.4.2. Ploșnița asiatică a cerealelor – Eurygaster integriceps ……………………………………42

1.4.3. Ploșnițele vărgate ale cerealelor – Aelia sp. ……………………………………………44

1.4.4. Gândacul ghebos – Zabrus tenebrioides………………………………………………..44

1.4.5. Cărăbușeii cerealelor – Anisoplia sp……………………………………………………45

1.4.6. Păduchele verde al cerealelor – Schizaphis graminum………………………………….46

Capitolul II Scopul, obiectivele lucrării, condițiile de studiu, materialul și metoda de lucru

2.1. Scopul și obiectivele lucrării……………………………………………………………47

2.2.Caracterizarea cadrului natural al zonei în care se realizează studiul………………………49

2.2.1.Aspecte generale (relief, condiții climatice, sol) ……………………………………………………..49

2.2.1.2.Condiții climatice……………………………………………………………………..51

2.2.1.3. Solul…………………………………………………………………………………..56

2.2.1.4. Vegetația spontană și cultivată………………………………………………………..57

2.2.2.Particularități pedologice și climatice……………………………………………………58

2.2.2.1.Caracterizarea solului din zona comuna Chiscani, județul Brăila…………………….58

2.2.2.2.Caracterizarea condițiilor climatice ale anului agricol 2018-2019……………………62

2.3.Descrierea unității…………………………………………………………………………64

2.4.Descrierea materialului biologic…………………………………………………………..65

2.5.Metode de lucru……………………………………………………………………………68

2.5.1.Controlul fitosanitar al culturii de grâu de toamnă………………………………………68

2.5.2 Determinarea structurii și compoziției entomofaunei…………………………………..73

2.5.3.Evaluarea producției…………………………………………………………………….73

2.5.4.Descrierea experienței ………………………………………………………………….73

2.6. Tehnologia de cultivare a grâului…………………………………………………………73

2.6.1. Rotația………………………………………………………………………………….73

2.6.2. Fertilizarea și aplicarea amendamentelor………………………………………………73

2.6.3. Lucrările solului…………………………………………………………………………74

2.6.4. Sămânța și semănatul …………………………………………………………………..75

2.6.5. Lucrările de întreținere a culturii ……………………………………………………….76

2.6.6. Recoltarea……………………………………………………………………………….77

2.6.7. Uscarea, condiționarea și păstrarea semințelor…………………………………………78

Capitolul III Rezultate și discuții

3.1. Elementele tehnologice……………………………………………………………………79

3.2. Rezultate privind starea fitosanitară a soiurilor cercetate…………………………………82

3.3. Rezultate privind simptomatologia bolilor grâului în momentul depistării lor…………..83

3.4. Rezultate privind evoluția atacului făinării……………………………………………….86

3.5. Rezultate privind gradul de atac al ruginii brune…………………………………………87

3.6. Rezultate privind gradul de atac al septoriozelor…………………………………………87

3.7. Rezultate privind caracterele morfologice ale unor agenți patogeni depistați la grâu……99

3.8. Rezultate privind insectele depistate la grâu…………………………………………….100

Capitolul IV Concluzii și propuneri……………………………………………………….105

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………107

INTRODUCERE

Grâul este planta care ocupă cele mai mari suprafețe cultivate pe glob, reprezentând cea mai importantă cultură în cadrul producției vegetale. Se cultivă în peste o sută de țări, pe cea mai mare suprafață din terenurile arabile, 220385285 mii ha (Anuar FAO 2013).

Impactul bolilor și dăunătorilor asupra culturilor de cereale este rezultanta interacțiunii dintre un anumit sistem gazda/parazit și condițiile locale de mediu și de cultură (Popov și colab., 2009; Malschi și colab., 2009, citați de Emil Georgescu și Lidia Cană, 2010).

Alături de măsurile agrotehnice, cum ar fi asolamentul, epoca de semănat, fertilizarea echilibrată, cultivarea de soiuri rezistente, măsurile chimice ocupă un loc important, fiind de altfel cel mai eficace mijloc de combatere a bolilor (Bărbulescu și colab., 2002; Nagy și Kadar, 2004; Popov și colab., 2005 a; Shaner și Buechley, 1999; Gooding și colab., 2002, citați de Elena Nagy și Dan Cristian Nagy, 2010).

În funcție de soiul cultivat, condițiile climatice și tehnologia de cultură, aparatul foliar este afectat în proporție de 40-50% de către o serie de agenți patogeni: Blumeria graminis f. sp. tritici, Septoria tritici, Stagonospora nodorum, Puccinia striiformis, Puccinia recondita, Helminthosporium tritici repentis (Nagy și colab., 2005; Popov și colab., 2007; Gheorghe Petcu, Elena Petcu, 2008). În a doua parte a perioadei de vegetație apar simptome specifice ale unor ciuperci din genurile Fusarium, Stagonospora, Cladosporium si Alternaria care pot fi prezente pe 15-25 % din spice (Ahmed și colab., 1996; Jergensen și colab., 1996; Osborne și Stein, 2007, citați de Elena Nagy și Dan Cristian Nagy, 2010;).

Bolile foliare și ale spicului, în culturile de grâu, reprezintă un permanent factor de risc pentru stabilitatea și calitatea recoltelor. Studiile efectuate în țară și în străinătate au demonstrat că, în cazul în care se planifică o producție de grâu de peste 3000 kg/ha, adică atunci când se dorește practicarea unei tehnologii intensive cu investiții suplimentare în calitatea seminței, pregătirea terenului și fertilizare, atunci presiunea de infecție a agenților patogeni crește proporțional. Evitarea pierderilor de recoltă în acest caz se realizează prin aplicarea a două până la trei tratamente cu fungicide (https://www.lumeasatului.ro/articole-revista/857-tratamentele-aduc-sporuri-importante-de-productie-la-grau.html).

Fitopatologia modernă, cu o arie largă de cercetare privind bioecologia, fiziologia, metodica de cercetare, imunitatea și combaterea agenților patogeni.

În prezent, în perspectiva cercetărilor fitopatologice la plantele de cultură se au în vedere următoarele:

-Crearea de soiuri cu rezistență naturală la boli;

Studierea mai aprofundată a patogenității semințelor;

-Studii privind combaterea cu precădere biologică a bolilor și eliminarea pe cât posibil a substanțelor chimice (poluante);

-Crearea de soiuri și hibrizi cu rezistență genetică la boli;

-Intensificarea cercetărilor de biologie și combatere a bolilor la culturile super intensive, forțate, irigate și a celor speciale;

-Folosirea razelor infraroșii în cartografiere și întocmirea hărților fitosanitare;

-Utilizarea laserului în cercetarea și dezvoltarea agenților patogeni s.a.

În acest context, fitopatologia joacă un rol hotărâtor în menținerea sănătății plantelor, eliminarea pierderilor de recoltă și menținerea unei activități rentabile privind munca pământului și obținerea de producții agricole aducătoare de profit (http://agroindcauaceu.ro/patologia-vegetala-sau-fitopatologia).

Producția grâului înregistrează pagube datorită atacului diferitelor boli, produse de agenți patogeni, în special de ciuperci. Bolile care aduc mari prejudicii producției de grâu sunt: septorioza- Septoria tritici; ruginile, rugina brună-Puccinia recondita; rugina neagră – Puccinia graminis tritici; rugina galbenă – Puccinia striiformis; făinarea – Erisiphe graminis; fuzarioza – Fusarium graminearum; îngenuncherea tupinilor și șiștăvirea boabelor – Gäumannomyces graminis var. tritici; mălura comună – Tilletia spp; mălura pitică – Tilletia controversa etc. (Gheorghe Petcu, Elena Petcu, 2008).

CAPITOLUL I

STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII PRIVIND PRINCIPALII AGENȚI PATOGENI CE PRODUC BOLI LA GRÂU ȘI METODE DE COMBATERE ALE ACESTORA

1.1 Importanța culturii

Grâul este cea mai importantă plantă cultivată, cu mare pondere alimentară.Suprafețele întinse pe care este semănat, precum și atenția de care se bucură se datoresc: conținutului ridicat al boabelor în hidrați de carbon și proteine și raportului dintre aceste substanțe, corespunzător cerințelor organismului uman; conservabilității îndelungate a boabelor și faptului că pot fi transportate fără dificulate; faptului că planta are plasticitate ecologică mare, fiind cultivată în zone cu climate și soluri foarte diferite; posibilităților de mecanizare integrală a culturii (Bîlteanu Gh., 1991).

Grâul este cultivat în peste 100 de țări și reprezintă o importanță sursa de schimburi comerciale. Bobele de grâu sunt utilizate pentru producerea făinei, destinate fabricării pâinii – aliment de bază pentru un număr mare de oameni (după unele statistici, 35 – 45 % din populația globului) și furnizează circa 20 % din totalul caloriilor consumate de om. De asemenea, boabele de grâu sunt folosite pentru fabricarea pastelor făinoase, precum și ca materie primă pentru alte produse industriale foarte diferite (amidon, gluten, acool etilic, bioethanol utilizate drept carburant). Tulpinile (paiele) rămase după recoltat au utiliazări multiple: materie primă pentru fabricarea celulozei; așternut pentru animale; nutreț grosier; îngrășământ organic, încorporate în sol, imediat după recoltare, sau după ce au fost supuse unui proces de compostare.

Tărâțele sunt reziduri de la industria de morărit, sunt un furaj concentrat deosebit de valoros, bogat în proteine, lipide și săruri minereale. Boabele de grâu pot reprezenta și un furaj concentrat foarte apreciat, superior porumbului, sub aspectul valorii nutritive, al prețului și chiar ca productivitate. Folosirea boabelor de grâu ca furaj este mai puțin răspândită la noi, dar este mult extinsă în majoritatea țărilor mari producătoare de grâu.

Sub aspect agronomic, cultura grâului oferă avantajul că este integral mecanizată. Totodată, grâul este o foarte bună premergătoare pentru majoritatea culturilor, deoarece părăsește terenul devreme și permite efectuarea arăturilor încă din vară. Ca urmare, după grâu poate fi semănată, în principiu, orice cultură agricolă; după recoltarea soiurilor timpurii pot fi amplasate unele culturi succesive. În România suprafața cultivată cu grâu este de circa 25 % din suprafața arabilă și 40 % din suprafața semănată cu cereale. În perioada 1934 – 1938 s-au cultivat cu grâu 2742 mii ha, cu o producție medie de 1020 kg/ha. Producția medie la ha a fost de 1887 kg/ha în perioada 1979 – 1981; de 2477 kg/ha în perioada 1989 – 1991; de 3056 kg/ha în anul 2001; de 1541 kg/ha în anul 2007 și în anul 2016 a crescut până la 3920 kg/ha.

Conform datelor operative MADRP în anul 2016 s-au cultivat 2112 mii ha cu grâu și s-a obținut o producție medie de 3920 kg/ha, mai rididcată decât cea obținută în 2015.

1.2. CERINȚELE SPECIEI TRITICUM AESTIVUM FAȚĂ DE FACTORII DE MEDIU

Perioada de vegetație, în condițiile țării noastre este de 270 – 300 zile la grâul de toamnă și 100 – 140 zile la grâul de primăvară.

1.2.1.Cerințe față de temperatură

Suma de grade de temperatură este de 1800 – 2100oC.

Temperatura minimă de germinare este în funcție de soi între 1 – 4oC, temperatura optimă 23 – 25oC, temperatura maximă 30 – 35oC.

Pentru răsărire necesită, în medie 120oC, temperaturi medii zilnice peste 0o, ceea ce înseamnă că la o temperatură medie zilnică de 10oC răsare în 12 zile. Temperatura optimă pentru răsărire este de 15 – 20oC. Necesarul de căldură de la răsărit și până în iarnă este de 500 – 550oC.Temperatura optimă pentru înfrățire este de 8 – 10oC.

Călirea plantelor durează 35 – 55 zile. În prima etapă, în cursul zilei necesită 10 – 15oC, iar noaptea 0 – 5oC. În partea a doua, călirea se desăvârșește la temperaturi care variază de la -1oC până la -5oC. Bine călit rezistă la iernare la temperaturi până la -20oC.

Împăierea se produce la 14 – 18oC, iar înspicarea la 16 – 20oC.

Înflorirea, polenizarea și fecundarea se desfășoară bine la temperaturi de 11 – 12oC noaptea și 18 – 22oC în cursul zilei.

Temperatura optimă în perioada umplerii boabelor este de 20oC. Depășirea unor temperaturi de 25 – 26oC în perioada maturizării boabelor sunt dăunătoare.

1.2.2.Cerințe față de umiditate

Bune rezultate se obțin în zonele cu precipitații cuprinse între 400 – 700 mm în perioada de vegetație. F. Angelini dă ca factor limitativ 250 mm. Wholtmann apreciază ca optim 600 mm. Coeficientul de transpirație oscilează între 350 – 700, frecvent 350 – 400 (Bîlteanu Gh., 2003).

Fazele de vegetație cu consum maxim sunt:

-formarea primordilor spiculețelor și diferențierea primordilor florilor, când se decide numărul de spiculețe și de flori fertile în spiculeț;

-polenizarea și fecundația, când seceta reduce receptivitatea stigmatelor și scade viabilitatea grăunciorilor de polen;

-formarea și umplerea boabelor, când lipsa precipitațiilor determină șiștăvirea;

-formarea primordilor din care iau naștere frații. Lipsa de umiditate reduce numărul de frați;

-împăierea.

Seceta din toamnă poate împiedica răsărirea grâului, iar mai târziu formarea rădăcinilor coronare.

Grâul este sensibil și la excesul de umiditate. Astfel, excesul din perioada de creștere împiedică aerația solului și nitrificarea, plantele rămân mici și clorotice.

Excesul din perioada polenizării și fecundației predispune plantele la călire și boli.

Excesul la recoltare, împiedică execuția lucrării, diminuează greutatea boabelor, le decolorează, le depreciază calitatea și favorizează încolțirea boabelor în spic.

1.2.3.Cerințe față de lumină

Grâul este o plantă iubitoare de lumină. Cercetările reliefează că fotoperioada lungă și temperatura scăzută intensifică procesul de călire și deci sporesc rezistențele la iernare.

Lumina abundentă sporește numărul fraților și mărește rezistența la cădere.

La temperaturi ridicate, acțiunea luminii este negativă, mai ales când intensitatea acesteia este prea mare. Rezultă că stresul fotonic este un factor limitativ al producției de grâu.

1.2.4.Cerințe față de sol

Cele mai favorabile sunt solurile cu textură mijlocie, lutoase și luto-argiloase din seria cernoziomurilor, solurile bălane și brun roșcate cu pH 6 – 7,5.

Nu dă bune rezultate pe solurile extreme textual, grele sau ușoare.

Pe solurile brune argiloiluviale, luvisoluri albice, planosoluri, soluri erodate, nisipoase și pe cele alcaline, rezultate bune se pot obține prin aplicarea complexului de măsuri pedo-ameliorative, a îngrășămintelor și amendamentelor.

1.3.ASPECTE PRIVIND PRINCIPALELE BOLI ALE GRÂULUI ȘI METODELE DE COMBATERE ALE ACESTORA

1.3.1.Virozele grâului

1.3.1.1 Mozaicul dungat al grâului –Wheat streak mosaic virus

Boala a fost cunoscută în SUA și Canada din 1937 (Figura 1.1). La noi în țară a fost identificată și studiată de I. Pop (1961/1962). În prezent boala mai este cunoscută pe porumb și raigras italian.

Simptome. Primele simptome apar la scurt timp de la răsărire. Pe frunze apar striuri de culoare verde închis sau gălbui, paralele cu nervurile. Cu cât boala este într-un stadiu mai avansat, cu atât suprafețele mai mari de frunză au culoarea galben – aurie, rămânând doar dungi verzi pe fond galben. În timpul iernii simptomele dispar pentru a apărea din nou primăvara. Simptomele devin mai evidente în luna mai, când pe suprafața frunzelor apar striuri, apoi fâșii mai late, de culoare verde deschis sau gălbuie. Cu timpul frunzele se îngălbenesc aproape în întregime, cu excepția unor zone alungite, paralele cu nervurile care rămân de culoare normal (Figura 1.2). Plantele bolnave au tufa răsfirată, cu spice mici fără semințe, pierderile de producuție putând ajunge la 50-80 % iar făina rezultată din semințele virozate este de slabă calitate.

Agentul patogen. Wheat streak mosaic virus. Particulele virusului sunt filamentoase, rigid flexibile, de 700 x 15 mμ, cu o singură moleculă de ARN monocatenar, cu greutate moleculară de 2,8 x 106. Temperatura de inactivare este în jur de 54oC. Rezistența în suc este minim 4 zile la 20oC și 30 zile la 2oC.

Virusul poate rămâne activ până la 16 ani în frunze deshidratate cu CaCl3.

Epidemiologie. Virusul persistă peste iarnă în raigras.

În timpul vegetației se răspândește prin acarieni (Aceria tulipae, A. tosichella și A. tritici) care achizițonează virusul în stare de nimfă, dar nu-l pot transmite de la adulți la ouă (Figura 1.3).

Prevenire și combatere. Măsura principală constă în respectarea epocii optime de semănat specifice fiecărei zonă de cultură. Semănatul prea timpuriu favorizează boala. De asemenea este foarte importantă distrugerea samulastrei și buruiernilor mai ales graminee care pot fi surse de virus

1.3.2. Micozele grâului

1.3.2.1 Rugina brună a grâului – Puccinia recondita f. sp. tritici (sin. Puccinia triticina)

Boala este prezentă în toate zonele de cultură ale grâului (Figura 1.4), unde apare în fiecare an și produce pierderi medii de 5 % din recoltă. În România este considerată a fi cea mai periculoasă rugină a grâului.

Simptome. Primele simptome pot apărea din toamnă și continuă în primăvară. Boala se manifestă mai ales pe frunze, dar poate să apară și pe teci, uneori pe tulpini și foarte rar pe spice. Pe frunzele atacate apar pustule eliptice, ovale sau circulare de 1 – 2 mm lungime și 0,5 – 0,8 mm lățime, de culoare ruginie, dispersate pe ambele fețe ale limbului (toamna uredopustulele apar la baza frunzelor). Pe frunze, pustulele sunt în număr mai mare pe fața superioară a frunzei. Pustulele sunt la început acoperite de epidermă, iar mai târziu epiderma se rupe fiind puși în libertate spori de culoare gălbuie (uredosporii). Atacul se extinde de la frunzele inferioare spre cele superioare și uscarea lor are loc în aceeași ordine. Atacul cuprinde treptat tecile și tulpinile. Între înspicare și maturitate, mai ales spre sfârșitul perioadei de vegetație a grâului (când frunzele încep să se îngălbenească) apar mai ales pe teci și pe tulpină, pustule mici de culoare neagră, strălucitoare, ovale alungite, acoperite de epidermă, împrăștiate neregulat. Acestea conțin sporii de rezistență ai ciupercii (teliosporii). Lagărele de teliospori rămân tot timpul acoperite de epidermă.

Agentul patogen. Puccinia recondita Rob. et Desm. f. sp. tritici Eriks, fam Pucciniaceae, ord. Uredinales, cl. Teliomycetes, subîncr. Basidiomycotina.

Este o specie heteroică și macrociclică care formează stadiile picnidiene și ecidiene pe Isopyrum fumaroides (Siberia). La noi se comportă ca o specie cu ciclul incomplet (microciclică și autoică) formând numai uredo și teliospori pe grâu. Uredosporii sunt unicelulari, sferici, de 20 – 28 x 18 – 24 μm cu tegumentul echinulat de culoare galbenă – portocalie (Figura 1.6). Teliosporii sunt bicelulari, de 30 – 55 x 12 – 20 μm, cu membrana brună, îngroșată la celula superioară care este oblic trunchiată și au un peduncul scurt.

La această specie s-au identificat în lume 91 de rase fiziologice. Dintre acestea în România au fost identificate de către E. Rădulescu și Florica Negulescu 54 de rase fiziologice.

Epidemiologie. Ciuperca rezistă peste iarnă fie ca miceliu de infecție, fie sub formă de uredospori care asigură infecțiile anul următor. După recoltare uredosporii rezistă pe plantele din miriște sau produc noi infecții pe samulstră de pe care trec pe semănăturile din toamnă. Uredosporii germinează la temperaturi cuprinse în limite largi; 2 – 32 oC, cu un optim de 10 – 22 oC, în condiții de umiditate maximă. Teliosporii nu joacă nici un rol în ciclul evolutiv al ciupercii chiar dacă pot germina și forma bazidiospori, deoarece aceștia nu au în flora României o plantă gazdă pe care să formeze ecidii.

În anii cu ierni excesiv de geroase și fără zăpadă, atât miceliul de rezistență din frunze cât și uredosporii pier, lanurile de grâu ieșind astfel în primăvară neatacate de rugina brună. Acest lucru nu înseamnă că plantele vor rămâne neinfectate în acești ani. În aceste cazuri infecțiile se datoresc uredosporilor aduși de vânturi de la distanțe mari, de pe lanurile atacate timpuriu. Vânturile care aduc uredosporii acestei ciuperci sunt cele din est, sud – est, nord – est și sud.

Prevenire și combatere. Prevenirea apariției acestei boli se poate realiza prin cultivarea unor soiuri rezistente. Acest lucru se realizează destul de greu din cauza specializării fiziologice variate a patogenului.

Depășirea epocii optimă de semănat sensibilizează grâul la această boală. De asemenea fertilizarea excesivă cu azot sensibilizează plantele la această boală.

Arăturile de vară, distrugerea samulastrei, realizarea unui asolament corect, reduc riscurile de extindere a acestei boli la plantele din toamnă. Se vor executa tratamente cu produse fungicide, omologate, specifice combaterii bolilor foliare ale păioaselor.

1.3.2.2 Rugina galbenă – Puccinia striiformis

Rugina galbenă este mai puțin frecventă decât rugina brună, însă în anii în care apare de timpuriu și sub forma unor atacuri puternice poate să producă pierderi mari de producție. Pagubele cele mai mari se înregistrează în anii cu primăveri umede și reci, așa cum au fost anii 1960, 1961, 1962, 1966, 1967, 1977 și 1978 când s-au produs epifiții în Câmpia Dunării, Dobrogea și centrul Moldovei (Ana Hulea și col., 1975, citați de Velichi E., 2012).

Simptome. Rugina galbenă se manifestă pe toate organele aeriene ale plantelor, pe limb, teci, tulpină, glume, ariste și mai rar chiar pe boabe. Toamna atacul este sporadic și apare sub forma unor uredopustule galbene la vârful plantelor. La plantele dezvoltate apar dungi galbene – clorotice, lungi, dispuse în lungul nervurilor, acoperite (mai ales pe partea superioară) cu numeroase pustule (uredosporii) mici, de 0,5 – 1 mm lungime și 0,3 – 1 mm lățime, dreptunghiulare sau elipsoidale, galbene – portocalii, prăfoase, la început dispersate, iar mai târziu dispuse în șiruri logitudinale, una lângă alta (Figura 1.7). În cazul atacurilor puternice, spre sfârșitul perioadei de vegetație mai ales în perioda maturizării grâului, apar pe aceleași organe, lagăre de teliospori care sunt de culoare neagră, lucioase, dispuse în șiruri și acoperițe cu epidermă. Aceste lagăre străpung epiderma țesuturilor, mărind astfel suprafața de evaporare, producând o uscare mai rapidă a frunzelor și șiștăvirea boabelor.

Agentul patogen. Puccinia striiformis f. sp. tritici West. [sin. P. glumarum (Schm) Erikss. et Henn] fam. Pucciniaceae, ord. Uredinales, cl. Teliomycetes, subîncr. Basidiomycotina.

Cercetările asupra formei specializate tritici executate între 1960 și 1978 au pus în evidență 13 rase fiziologice dintre care cea mai răspândită este rasa 20.

Ciuperca este o specie microciclică și autoică, cu uredospori unicelulari, sferici sau aproape sferici, de 18 – 30 x 18 – 26 μm, cu episporul fin echinulat și de culoare galbenă. Teliosporii sunt bicelulari, cu membrana netedă, de dimensiuni cuprinse între 30 – 70 x 12 – 24 μm și prevăzuți cu un peduncul scurt și nu prezintă importanță biologică, neavând nici un rol în ciclul evolutiv al ciupercii.

Epidemiologie. Este o specie de rugină adaptată regiunilor mai reci, temperatura optimă de germinație a uredosporilor fiind de 12,3oC (minimă de 2 – 3 oC, maximă de 29oC). Dacă temperaturile din timpul verii depășesc 29oC, uredosporii sunt omorâți dar infecțiile de toamnă se pot produce cu spori aduși de vânturile din Nord, Nord-Vest și Vest, unde verile sunt răcoroase și umede.

În condițiile din țara noastră agentul patogen rămâne după recoltare pe miriște sau produce infecții pe samulastră de pe care trece pe semănăturile din toamnă. În iernile fără geruri puternice uredosporii și miceliul de infecție rezistă la temperaturile scăzute și în primăverile răcoroase și umede produc infecții puternice. În cazul în care iernile sunt geroase, iar miceliul și uredosporii sunt distruși, infecțiile de primăvară se pot totuși produce datorită uredosporilor aduși de vânturile de NV sau S.

Prevenire și combatere. Cultivarea de soiuri rezistente este cea mai eficientă cale de prevenire a atacurilor de rugină galbenă. Măsurile de igienă culturală, de fertilizare echilibrată sunt indicate pentru prevenirea atacului acestei boli. Se pot executa tartamente cu produse fungicide specifice bolilor foliare ale păioaselor ca și în cazul ruginii brune.

1.3.2.3 Rugina neagră – Puccinia graminis f. sp. tritici

În România, rugina neagră (rugina paiului sau rugina lineară) este mai puțin frecventă decât rugina brună, producând de multe ori atacuri fără importanță practică.

Simptome. Atacul se manifestă pe toate organele aeriene ale grâului și a altor gramineee, prin apariția pe ambele fețe ale frunzelor, pe teci, pe pai, pe glume și chiar pe ariste, a unor pustule alungite, liniare, de 2 – 4 mm lungime, prăfoase, risipite neregulat sau unite mai multe într-un loc, sub formă de dungi, care ajung până la 1 cm lungime. În aceste pustule, care au o culoare brună – ruginie – închisă, se formează uredosporii, care sunt sporii de propagare a ciupercii. La început, pustulele (lagărele) de uredospori sunt acoperite de epidermă, iar apoi epiderma se rupe sub presiunea uredosporilor și pustulele devin pulverulente. Spre sfârșitul perioadei de vegetație a grâului, printre uredospori sau în locul acestora încep să se formeze sporii de rezistență, teliosporii, iar pustulele își schimbă treptat culoarea, din brună în brună negriciaosă apoi în neagră. Teliosporii se pot forma și în pustule separate, având de la început culoarea neagră .

Agentul patogen. Puccinia graminis Pers. f. sp. tritici Erikss et Henn,. Fam. Pucciniaceae, ord. Uredinales, cl. Teliomycetes, subîncr. Basidiomycotina. Este o specie macrociclică, heteroică, stadiul de picnidii și ecidii dezvoltându-se pe dracilă (Berberis vulgaris) și pe Mahonia sp., iar stadiul de uredospori și teliospori pe grâu și alte cereale precum și pe alte graminee din pășuni și fânețe.

Din punct de vedere morfologic și biologic, sporii formați de Puccinia graminis prezintă următoarele caracteristici:

-basidiosporii – sunt unicelulari, globuloși, hialini, haploizi, de sexe diferite, ei se formează pe basidii;

-picnosporii – sunt unicelulari, hialini, globuloși, haplozi, apar în picnidii pe gazda intermediară, dracila;

-ecidiosporii – sunt unicelulari, hialini, sferici sau poliedrici de 14-16µ diametru, galben, fin echinulați, binucleați. Ei se formează în lanțuri în ecidii, care se formează pe miceliu dicariotic dezvoltat pe gazda intermediară. Ecidiosporii pot germina imediat ce s-au format, la temperaturi cuprinse între 5-18°C putându-și păstra capacitatea germinativă 3-6 săptămâni;

-uredosporii – sunt unicelulari, elipsoidali sau ovali, echinulati, lung pedunculați, galben portocalii, binucleați. Ei se formează pe grâu și servesc la răspândirea ciupercii pe această plantă. Sunt capabili să germineze imediat după ce s-au format, în condiții de umiditate ridicată (99%) și la o temperatură optimă de 20°C;

-teleutosporii – sunt bicelulari, elipsoidali, lung pedunculați, măciucați, rotunjiți sau ascuțiți la vârf, cu membrana puternic îngroșată. Ei servesc drept organe de rezistență și nu pot germina imediat după formare ci trebuie să suporte condițiile vitrege din timpul iernii pentru maturizare. Teleutosporii suportă bine temperaturile scăzute (-25°C) în timp ce temperaturile ridicate (circa 35°C) le distrug capacitatea germinativă.

Epidemiologie. Ciuperca rezistă peste iarnă sub formă de teliospori sau sub formă de miceliu de infecție în mugurii lăstarilor de Berberis. Bazidiosporii rezultați din germinarea teliosporilor asigură infecțiile primare de pe frunzele de Berberis sp. și Mahonia sp. Răspândirea ciupercii în primăvară se prin intermediul picnosporilor ce multiplică înfecția pe plantele gazdă intermediare (Berberis sp. și Mahonia sp.). Ecidiosporii formați pe plantele gazdă de Breberis și Mahonia, își păstrează facultatea germinativă 3 – 6 săptămâni și pot germina la temperaturi de 5 – 18 oC. Aceștia vor infecta plantele e grâu. Uredosporii care apar pe grâu, pot germina imediat dacă există o umiditate atmosferică mare (99 %) și o temperatură între 2 – 31 oC cu un optim la 20 oC. Dacă atmosfera este uscată și zilele sunt însorite și caniculare procentul de germinație și numărul de infecții scade foarte mult. Uredosporii pot produce infecții pe samulastră, sau pe grâul semănat toamna, dar miceliul de infecție piere în timpul iernii (este distrus de temperaturi sub – 5 oC).

Teliosporii servesc drept organe de rezistență. Ei nu pot germina însă imediat după formare și au nevoie de o perioadă de postmaturație, care se încheie primăvara următoare.În timpul iernii pot rezista la temperaturi foarte scăzute (până la – 25 oC). Germinează la temperaturi cuprinse între 5 – 34 oC. Temperaturile mai ridicate de 35 oC și uscăciunea le distrug capacitatea de germinare.

Ciclul biologic al acestei ciuperci (Figura 1.9) este complex și se desfășoară în felul următor:

1.–Primăvara, teliosporii care au suportat rigorile iernii, germinează formând în urma kariogamiei epibazidii. Pe acestea, după meioză și 1-2 mitoze, se vor forma bazidiospori haploizi.

2.–Bazidiosporii duși de vânt, ajung pe frunzele și fructele tinere ale plantelor de Berberis sp. și Mahonia sp. pe care vor forma miceliul primar de infecție care este hapliod.

3.–Miceliul primar de infecție va forma picnidii cu picnospori haploizi ce vor produce noi infecții pe plantele de Berberis sp. și Mahonia sp.

4.–După 3 – 4 zile de la apariția picnidiilor apar ecidiile, care în urma plasmogamiei vor forma ecidiospori binucleați, aceștia fiind capabili să infecteze plantele de grâu.

5.–Ecidiosporii ajung de pe plantele de Berberis sp. și Mahonia pe plantele de grâu pe care vor produce infecții (miceliu secundar binucleat).

6.–Pe acest miceliu secundar, de pe plantele de grâu, se vor forma uredospori ce vor perpetua alte infecții pe grâu.

7.–Spre sfârșitul perioadei de vegetație, pe miceliul secundar, printre uredospori, încep să se formeze teliosporii care vor ierna, iar în primăvară, vor germina, reluând astfel ciclul ciupercii.

Plantele de Berberis sp. și Mahonia sp. joacă un rol important în transmiterea de la un an la altul și răspândirea ciupercii. Cele două specii preizintă un pericol mare, deoarece pe acestea se pot naște mereu prin încrucișare noi rase fiziologice, care pot fi mai virulente și mai agresive decât cele existente. În anii când Berberis și Mahonia nu sunt infectate, boala poate totuși apărea datorită sporilor aduși de vânt de la mari distanțe (mai ales din direcția sud și sud – est).

În lume există peste 300 de rase fiziologice dintre care în România au fost identificate 12 rase, dintre care rasa 34 este cea mai răspândită.

Prevenire și combatere. O măsură importantă ce se poate lua împotriva acestei rugini este distrugerea plantelor gazdă intermediare (mai ales Berberis sp.). Cultivarea de soiuri rezistente și precoce este indicată deoarece, datorită maturizării rapide nu mai pot fi infectate de ecidiosporii formați pe gazdele intermediare. Tratamentele cu produse fungicide, specifice bolilor foliare, au efect și asupra acestei ciuperci.

1.3.2.4 Pătarea brună a frunzelor – Septoria tritici și Septoria nodorum

Agentul patogen produce pagube mai ales în anii ploioși și răcoroși.

Boala crează frecvent probleme în țările cu un climat mai umed și mai răcoros, în care grâul se cultivă intensive (Figura 1.10; Figura 1.11).

În România se găsesc două specii, repartizate în funcție de condițiile climatice. Astfel în zonele de câmpie cu un climat mai arid este preponderentă Septoria tritici, în cele mai umede din zona colinară din Muntenia, centrul Moldovei și Crișana predomină Septoria nodorum. În podișul Transilvaniei este prezentă numai Septoria nodorum (Gheorhieș C., 1976, 1980 citat de Velichi E., 2013).

În cadrul aceleeași zone, proporția dintre cele 2 specii este condiționată de precipitații și umiditatea atmosferică.

Figura 1.11. Răspândirea Septoriozei grâului (Septoria tritici)

(sursa http://www.agroatlas.ru/en/content/diseases/Tritici/Tritici_Septoria_tritici/map/)

Simptome. Septoria tritici atacă mai frecvent limbul, mai rar tecile frunzelor, tulpinile și spicele. Atacul se poate manifesta din toamnă. Pe frunze apar pete eliptice (până la 10 mm), alungite, dispuse longitudinal, care la început sunt galbene apoi brune. Cu timpul țesutul din dreptul petelor se deschide la culoare și devine cenușiu – albicios (Figura 1.12). În acest stadiu, petele sunt înconjurate de o margine brună – deschis sau brună – cenușie. În dreptul acestor pete apar numeroase puncte mici, negricioase, deseori dispuse în șiruri longitudinale – picnidiile ciupercii.

Pe tecile frunzelor și pe pai se formează pete clorotice alungite sub formă de dungi, care cu timpul devin brune. Atacul poate cuprinde și glumele, rahisul și aristele care pot prezenta pete de decolorare pe care apar un număr mic de picnidii.Când verile sunt umede și răcoroase, atacul poate fi puternic și frunzele se pot sfâșia.

Septoria nodorum. Ciuperca afectează toate organele aeriene ale plantei, în toate fazele ei de dezvoltare. La plantule, după 2 – 4 săptămâni de la răsărire, pe coleoptil apar pete brune, liniare, care ajung la vârful acestuia. Mai târziu, țesutul din dreptul petelor se necrozează, iar la suprafața lor se formează numeroase puncte mici, negre – picnidiile ciupercii (Figura 1.13). Bobul unei asemenea plante, scos din pământ, va prezenta numeroase picnidii grupate în apropierea șanțului ventral și a smocului de perișori de la vârful bobului.

La plantele mai dezvoltate, boala se manifestă pe teaca și pe limbul frunzelor. Pe teci petele sunt brune, alternând cu porțiuni de țesut de culoare mai deschisă. Pe limbul frunzelor apar la început pete de 1 – 2 x 0,5 – 1 mm, brune, cu centrul de culoare albicioasă. Țesuturile frunzelor atacate de S. nodorum se necrozează înaintea apariției picnidiilor. Petele, prin extinderea și înmulțirea lor pe limbul foliar, se contopesc și determină uscarea prematură a frunzelor. Pe tulpină, simptomele sunt asemănătoare cu cele de pe frunze dar picnidiile apar mai târziu pe noduri. Deseori această formă de atac, poate duce la frângerea tulpinilor.

Agentul patogen poate trece și pe spic și pe boabe, care devin șiștave, masa a 1000 de boabe și facultatea germinativă scad, iar pe tegument se observă picnidiile care pot transmite infecția.

(sursa:https://commons.wikimedia.org)

Agenții patogeni. Septoria tritici Roberge et Desm. și Septoria nodorum Berk. fam. Sphaeropsidaceae, ord. Sphaeropsidales cl. Coelomycetes, subîncr. Deuteromycotina. Septoria tritici este forma conidiană a ciupercii Leptosphaeria tritici (Gar.) Pass., iar Septoria nodorum a ciupercii Leptosphaeria nodorum E. Müller. fam. Pleosporaceae, ord. Pleoporales, cl. Loculoascomycetes, subîncr. Ascomycotina.

Talul filamentos al acestor agenți patogeni se dezvoltă intercelular, este hialin în stadiul tânăr și brun la maturitate.

Picnidiile de S. tritici sunt globuloase de 80 – 150 μm în diametru și conțin picnospori hialini, pluricelulari, filamnetoși, cu 3 – 7 septe, rotunjiți la capete, cu dimensiuni de 39 – 70 x 1,7 – 2,5 μm.

Picnidiile de S. nodorum sunt globuloase sau piriforme, de 60 – 170 μm în diametru și conțin picnospori mai scurți și mai groși decât cei ce de S. tritici (18 – 40 x 3 – 4,5 μm).

La Leptosphaeria tritici periteciile sunt globuloase, brune – închis, de 68 – 114 μm în diametru. Ascele au 30 – 40 x 11 – 14 μm, cu câte 8 ascospori eliptici, bicelulari, neuniformi, incolori de 30 – 40 x 11 – 14 μm.

Leptosphaeria nodorum are peritecii globuloase, negre; ascele sunt cilindrice, septate, incolore; ascosporii sunt fusiformi, galbeni – brunii, cu 3 septe, îngustate ușor în dreptul septelor, de 20 – 32 x 4 – 6 μm.

Epidemiologie. Ciupercile se răspândesc în cursul vegetației prin picnospori (Figura 1.14).

La S. tritici picnosporii, germinează în limite largi de temperatură, de la 2 – 3 șC la 32 șC, cu un optim de 22 – 26 șC.

Perioada de incubație durează 7 – 16 zile, iar picnidiile se formează după 11 – 15 zile. Condițiile climatice cu ploi dese și umiditate atmosferică ridicată favorizează răspândirea agentului patogen, care poate avea până la 7 – 9 generații de picnidii într-o perioadă de vegetație.

S. tritici se transmite de la un an la altul prin resturile pe care rezistă sub formă de miceliu sau picnidii.

S. nodorum prezintă mai multe forme de rezistență: miceliu în frunze, picnidii pe resturile vegetale și miceliu pe semințele infectate. Ciuperca poate infecta și gramineele din flora spontană (permanentizându-se pe acestea), pe care formează picnidii cu picnospori.

Prevenire și combatere. Pentru reducerea infecțiilor cu septorioză este necesar să se respcte o rotație corectă, fără cereale păioase, arături de vară pentru înglobarea resturilor vegetale în sol, fertilizare rațională fără exces de azot.

Se vor tratata semințele obligatoriu cu produse specific omologate. În cazul depășirii pragului economic de dăunare (intensitatea atacului > 10 – 15 %), se recomandă tratamente cu produse specifice bolilor foliare ale păioaselor.

1.3.2.5 Pătarea în ochi a bazei tulpinii – Pseudocercosporella herpotrichoides

Această boală este considerată în prezent una din cele mai păgubitoare boli ale grâului în America și Europa centrală.

La noi în țară a fost semnalată în 1965 de C. Raicu în Dobrogea, Transilvania, Maramureș și Moldova.

Simptome. Atacul poate apărea din toamnă, prin brunificarea coleoptilului sau dacă sunt condiții favorabile plantele pot pieri la scurt timp după răsărire. Primăvara pe fața exterioară a primului internod, se observă pete mici, eliptice, în formă de ochi, brune – deschis sau galbene – portocalii, care mărindu-se, se alungesc pe verticală. Frunzele plantelor bolnave se colorează brun – roșcat, iar apoi se usucă. La plantele mari se formează pete de 10 – 40 x 3 – 6 mm, eliptice, ovale – lenticulare, galbene, albicioase cu marginile brune – măslinii. În mijlocul petelor apare un punct negricios, format din aglomerări de miceliu, pe care se dezvoltă conidiile. Tulpinile plantelor atacate se îndoaie sau chiar se rup la nivelul petelor, plantele având aspect de îngenunchere. Îngenuncherea se produce în toate direcțiile, în funcție de poziția atacului pe pai. Lanurile atacate au aspectul unei culturi călcate de o turmă de animale. Deoarece prin cădere se produce întreruperea afluxului de sevă către partea superioară a plantelor, spicele sunt de culoare albă, rămân sterile sau cu boabele șiștave.

Figura 1.16. Răspândire (Pseudocercosporella herpotrichoides)

(sursa:http://www.agroatlas.ru/en/content/diseases/Tritici/Tritici_Pseudocercosporella_herpotrichoides/map/)

Agentul patogen. Pseudocercosporella herpotrichoides (Fron.) Deighton. (sin. Cercosporella herpotrichoides Fron.) fam. Mucedinaceae, ord. Moniliales, cl. Hyphomycetes, subîncr. Deuteromycotina.

Forma perfectă a ciupercii se numește Tapesia yallundae Wallwork et Spooner și face parte din fam. Dermateaceae, ord. Helotiales, cl. Discomycetes subîncr. Ascomycotina. Formează apotecii negre, de 0,2 – 0,5 mm în diametru, care conțin asce fusiforme de 35 – 38 µm x 5,9 – 7,4µm

Ciuperca formează în ciclul ei evolutiv o formă sterilă, stromatică, evidentă prin petele caracteristice lenticulare de la baza tulpinilor și o formă fertilă, reprezentată de conidioforii și conidiile ce apar în centrul acestor pete. Conidioforii sunt simpli, uneori ramificați, scurți, erecți, ușor cenușii, mai umflați la bază. Conidiile se inseră pe conidiofori câte una sau câte două, apical sau sub apical. Ele sunt incolore, alungite, ușor îndoite, cu baza îngroșată și cu vârful subțiat, curbate, de 30 – 100 x 1,5 – 3,5 μm, cu 2 – 7 septe tranversale (Figura 1.17).

Epidemiologie. Agentul patogen rezistă la temperaturile din timpul iernilor blânde în resturile vegetative din miriște și continuă chiar să vegeteze în ferestrele cu temperaturi mai mari de 0 șC ale iernii. Pe resturile din miriște, ciuperca va forma în primăvară noi generații de conidii ce vor răspândi micoza, mai ales în condiții de monocultură.

Culturile semănate de timpuriu sunt mai puternic atacate, deoarece agentul paogen are nevoie de o perioadă de timp mai îndelungată pentru străbaterea succesivă a tecilor frunzelor și infectarea paiului, care determină ,,căderea’’ lanului.

Cele mai mari pagube s-au înregistrat la grâul semănat în terenuri acide, cu textură luto – argiloasă și în condiții de densitate prea mare a culturii. Fertilizarea neechilibrată cu azot sensibilizează pantele la atac (Ana Hulea și M. Hatman, 1975 citați de Velichi E.).

Prevenire și combatere. Respectarea măsurilor agrotehnice cum ar fi: semănatul în epoca optimă, fertilizarea echilibrată, evitarea terenurilor acide, rotații de 4 – 5 ani fără cereale păiose, reduc pagubele produse de acest agent patogen.

Tratamentele executate cu produse specifice combaterii bolilor foliare la cerealele păioase, contribuie la diminuarea atacului și a acestui patogen.

1.3.2.6 Mucegaiul de zăpadă. – Calonectria (Micronectriella) graminicola.

Boala este semnalată în iernile cu depuneri abundente de zăpadă, pe solele unde terenul nu a fost nivelat și există depresiuni sau pe ternurile joase din luncile râurilor.

Simptome. Boala se manifestă în mai multe faze de vegetație ale plantelor, începând cu germinația semințelor, apoi după răsărire și la înspicare.

Simptomul cel mai tipic este cel ce se dezvoltă pe plantele răsărite în faza de rozetă, care au fost acoperite cun strat gros de zăpadă ce se topește greu și creează în sol un exces de umiditate primăvara. La baza plantelor ciuperca produce zone mici brunificate, alungite de-a lungul tulpniței, iar pe frunze se dezvoltă un miceliu al-cenușiu cu punctuații roz.

Vetrele de atac se pot extinde sub zăpadă, frunzele plantelor se îngălbenesc, se usucă și după topirea zăpezii se observă că frunzele sunt lipite de sol iar cultura prezintă goluri (Figura 1.18).

Agentul patogen Calonectria (Micronectriella) graminicola (Herk. et Br.) Wr., fam. Hypocreaceae, ord. Sphaeriales, cl. Pyrenomycetes, subîncr. Ascomycotina, f.c. Fusarium nivale (Fr.) Ces.

Miceliul ciupercii trăiește saprofit în sol pe resturi vegetale și parazitează în timpul iernii baza tulpinilor și frunzele, pe care produce sporodochii cu conidiofori ce susțin conidii hialine fusiforme, ascuțite la capete, cu 1-3 septe, de 25-29 x 5,3-5,8 μm.

Periteciile au formă sferică, măsoară 100-200 μm în diametru și conțin asce cu ascospori hialini, de 10 – 20 x 2 – 4 μm.

Epidemiologie. Ciuperca se permanentizează sub formă de miceliu saprofit pe resturile vegetale din sol, sub formă de organe de rezistență, clamidospori care au formă sferică și sunt strălucitori.

În perioada de vegetație răspândirea se realizează prin ascospori și apoi prin conidiile care sunt purtate de curenții de aer.

Prevenire și combatere. Se recomandă evitarea amplasării culturilor pe terenurile pe care apa stagnează de obicei și evacuarea apei rezultate din topirea zăpezii, primăvara cât mai de timpuriu. Se vor lua măsuri asemănătoare cu cele care care se iau împotriva altor fusarioze.

1.3.2.7 Făinarea grâului – Erysiphe (Blumeria) graminis f. sp. tritici

Este una din cele mai comune boli ale grâului, orzului și secarei din țara noastră, ce apare în fiecare an. Frecvența și intensitatea atacului depind de condițiile climatice, de măsurile tehnologice și de reacția solurilor. Pierderile obișnuite sunt de 3-4 %, dar în unii ani pot ajunge și la 20-25 % (Ana Hulea și colab., 1975 citați de Velichi E., 2012).

Simptome. În toamnă pe frunze pot apărea pete albe, pâsloase, de mărimi variabile, ce pot fi semnalate pe ambele fețe ale limbului (Figura 1.20). Sunt atacate frecvent frunzele de la bază, tulpina și mai rar spicele.

Figura 1.19.Răspândirea Erysiphe (Blumeria) graminis f. sp. tritici (sursa: http://www.agroatlas.ru/en/content/diseases/Tritici/Tritici_Blumeria_graminis/map/)

În primăvară, dacă există condiții favorabile, atacul se extinde, petele albe pot acoperi porțiuni mari din suprafața limbului și a tulpinii. Sub pâsla miceliană țesuturile la început se îngălbenesc, apoi se brunifică. După formarea conidiilor petele capătă un aspect pulverulent, iar mai târziu, în pâsla miceliană apar punctișoare brune sau negricioase, dispuse neregulat care sunt cleistoteciile ciupercii. Pe teaca frunzei, pâsla miceliană apare sub forma unui manșon. Acesta se poate desprinde, lăsând numai pata brună de țesut afectat. Plantele puternic atacate nu se mai dezvoltă.

Agentul patogen. Erysiphe (Blumeria) graminis f. sp. tritici March. fam. Erysiphaceae, ord. Erysiphales, cl. Pyrenoycetes, subîncr. Ascomycotina, f.c. Oidium monilioides (Nees.) Link

Ciuperca este parazită obligată, prezintă miceliul sub formă de tal filamentos, ramificat, ectoparazit, fixat pe organe cu apresorii și se hrănește prin intermediul haustorilor digitat – ramificați trimiși în celule. Pe acest miceliu se formează conidiofori simpli, scurți, hialini, pe care se dezvoltă lanțuri de condidii unicelulare hialine, de formă eliptică. Conidiile a dimensiuni între 18-36 x 11-17 μ (C. Sandu-Ville, 1967 citați de Velichi E., 2013) și sunt dispuse în lanțuri (Figura 1.21).

În urma procesului de înmulțire sexuată pe miceliu apar cleistoteciile negre, sferice sau ușor turtite, apendici scurți, neramificați, bruni. În cleistoteciile de 115-230 μm în diametru, se diferențiază numeroase asce elipsoidale de 66-90 x 24-36 μm, cu 4-8 ascospori elipsoidali.

Epidemiologie. Temperatura de germinare a conidiilor variază în limite foarte largi, 3-31 șC, cu un optim termic de 14-17 șC. Umiditatea optimă a aerului pentru germinare este de 95 %, dar pot germina și sub această limită.

Infecțiile primare, care se produc toamna și primăvara, sunt inițiate atât de conidii (care se formează pe samulastră), cât și de ascosporii ce s-au eliberat din cleistoteciile rămase pe miriște. Pe plantele infectate toamna nu se produc cleistotecii (Figura 1.22). Ciuperca rezistă peste iarnă sub formă de miceliu.

Frecvența și intensitatea atacului sunt condițonate de o serie de factori agrotehnici, de specializarea agentului patogen și de rezistența soiurilor.

Epocile timpurii de semănat, cantitățile mari de îngrășăminte pe bază de azot, dublate de desime mai mare a plantelor, creează condiții de maximă favorabilitate pentru evoluția agentului patogen.

Ciuperca are un spectru larg de virulență și posibilități de apariție rapidă a unor noi rase fiziologice. Datorită acestui fapt rezistența soiurilor nou create cedează cu timpul, și acestea trec din grupa celor rezistente în alte grupe inferioare, ceea ce face necesar ca procesul de ameliorare să fie continuu.

Prevenire și combatere. În cadrul luptei integrate pentru a preveni atacul acestui patogen se impune arătura adâncă de vară pentru a încorpora sub brazdă resturile de plante cu surse de inocul.

Se vor cultiva numai soiuri rezistente și în cazul în care PED-ul (25 pete pe ultimele 3 frunze) se vor executa tratamente foliare cu fungicide.

În mod obișnuit se aplică 1-2 tratamente în funcție de factorii favorizanți ai bolii și de rezistența soiului cultivat.

Primul tratament se aplică la înălțarea paiului și dacă este necesar, al doilea se aplică la apariția paiului.

În loturile semincere, dacă sunt condiții foarte favorabile ciupercii, se va aplica și un al treila tratament după înflorire.

1.3.2.8 Fuzarioza tulpinilor și arsura spicelor – Gibberella zeae, G. avenacea

Boala are o răspândire generală pe glob fiind semnalată pe toate continentele. Este totuși mai păgubitoare în zonele cu climă temperată, semiumede. La noi în țară produce pierderi de producție de 1-3 % iar în anii favorabili până la 10-20%. În anul 1961 boala a apărut pe suprafețe mari și atacul a fost deosebit de intens, determinând pierderi ca s-au ridicat local la unele soiuri până la 25 % (E. Rădulescu și colab. 1963, citat de Velichi E., 2012).

Simptome. Atacul se produce în toate fazele de dezvoltarea a plantelor, din momentul germinării boabelor și până la maturitate. Plantulele, imediat după germinare, prezintă un aspect de debilitare, apoi se răsucesc și nu mai pot răsări, putrezind în sol diminuînd densitatea culturii.

În faza de înfrățire se observă o brunificare a rădăcinilor și bazei tulpinilor. În fazele de vegetație mai avansate, atacul este mai evident pe tulpină în regiunea coletului., pe rădăcini și aproape de maturitatea grâului apare și pe spice (Figura 1.23).

Cea mai periculoasă fază de infecție este cea de după înspicare, când unele flori izolate sau spiculețe întregi se decolorează devenind gălbui, apoi roze din cauza miceliului și condiilor agentului pathogen. Atacul începe de regulă, la spiculețele din regiunea mijlocie sau superioară a spicului și progresează în jos, extinzându-se pe vreme favorabilă (umedă) la toate spiculețele din spic. În condiții de umiditate pronunțată, de peste 90 %, infecțiile sunt mai puternice și pot cuprinde spicele în întregime.

Dacă atacul s-a produs mai târziu sau a evoluat lent, boabele se formează dar sunt și ele atacate. Acestea sunt șiștave, mici, cu facultate germinativă slabă și cu masa a 1000 de boabe sub 30 g. Boabele infectate pot transmite boala de la un an la altul.

Agenții patogeni. Gibberella zeae (Schw.) Petch. și G. avenacea Cke., fam. Hypocreaceae, ord. Sphaeriales, cl. Pyrenomycetes, subîncr. Ascomycotina, f.c. Fusarium roseum f. cerealis (Cke.)Snyder et Hansen.

Periteciile la G. zeae sunt sferice sau ovale, negre-violacee, formate pe spicele atacate și conțin numeroase asce alungite, hialine cu câte 8 ascospori fusiformi prevăzuți 1-2 septe și cu dimensiuni între 17-30 x 3-5 μm. După cercetări efectuate la noi (Ana Hulea și colab., 1975) forma conidiană Fusarium roseum f. cerealis (Cke.) Snyder et Hansen este mai răspândită și păgubitoare, prezentând mai multe varietăți după cum urmează:

-Fusarium roseum f. cerealis var. graminearum formează sporodochii roze- portocalii. Acestea au conidiofori scurți pe care se găsesc macroconidii fusiforme, ușor curbate, hialine, de 40 – 80 x 4 – 6 μm cu 3-5 septe care prezintă uneori celulele transformate în clamidospori. Miceliul ciupercii atât în natură cât și pe medii artificiale are culoare albă, apoi roz – rubinie. Această varietate este întâlnită cel mai adesea pe spice unde produce aspectul denumit ,, roșeața spicelor’’.

-Fusarium roseum f. cerealis var. culmorum prezintă microconidii unicelulare sau bicelulare, hialine de 5 -12 x 2,5 – 3 μm, drepte sau ușor curbate și macroconidii de 25 – 50 x 4,5 – 7,5 μm asemănătoare ca formă cu varietatea precedentă. Se întâlnește mai rar pe spice, dar este foarte frecventă la baza plantelor.

-Fusarium roseum f. cerealis var avenaceum formează sporodochii portocalii pe care se găsesc macroconidii pluricelulare (cu 3 – 6 septe) înguste, curbate, de 40 – 80 x 3,5 μm, cu capetele ascuțite. Această varietate nu formează clamidospori și se dezvoltă mai ales pe spice.

Periteciile se formează rar, sunt sferice sau ovale, negre violacee și conțin numeroase asce alungite, hialine, cu 8 ascospori fusiformi, cu 1 – 2 pereți transversali și cu dimensiuni între 17-30 x 3-5 μm.

Epidemiologie. În cursul vegetației infecția se realizează prin miceliu, prin conidii și ascospori. De la un an la altul, ciuperca rezistă pe semințe sub formă de conidii iar în sol, sub formă de peritecii cu asce și ascospori (Figura 1.24). Înfecțiile se produc toamna la temperatura de 10 șC și continuă în primăvară până la 28 șC.

Gravitatea atacului este amplificată de reacția acidă a solului, de umiditatea între 30 – 40 % a acestuia și de temperaturile nefavorabile germinării și răsării rapide a plantelor. Umiditatea atmosferică ridicată, peste 90 % și temperatura de peste 20 șC favorizează infecțiile la spice în faza de înflorire.

În solurile alcaline dezvoltarea patogenului este împiedicată mai ales dacă temperaturile sunt sub 10 șC sau peste 28 șC.

Fertililizarea în exces cu azot favorizează boala.

Prevenire și combatere. În solele unde s-a manifestat boala se recomandă arături adânci de vară pentru îngroparea resturilor vegetale și evitarea apariției samulastrei ce poate fi atacată și va constitui o sursa de infecție pentru culturile semănate în toamnă. Se va evita cultivarea succesivă de specii de cereale păioase, deoarece va crește inoculul infecțios. Se vor aplica doze echilibrate de azot, fosfor și potasiu.

Loturile semincere puternic atacate se resping de la certificare.

Condiționarea și tratarea semințelor de grâu este obligatorie înainte de semănat, deoarece pe suprafața acestora se pot găsi spori ai ciupercii. Tratamentul se execută cu produse omologate. În timpul vegetației se vor executa tratamente folosind diferite produse fungicide omologate ce au în componență diferite substanțe active ce au acțiune și asupra acestei ciuperci.

1.3.2.9 Tăciunele zburător al grâului – Ustilago tritici.

În România atacul de tăciune la grâu este semnalat în fiecare an, dar fără a depăși 1 % plante atacate mai rar 4-5 %. În ultimul timp datorită faptului că unele sole au fost semănate cu sămânță netratată cu fungicide sistemice, procentul de plante atacate s-a mărit.

Simptome. Înainte de apariția spicelor atacul de tăciune este greu de depistat, și se manifestă printr-o talie mai redusă a plantelor și aspectul rigid al paiului ce poartă spicul infectat (Figura 1.25).

La ieșirea spicului din burduf se observă că acesta este învelit într-o membrană fină, argintie sub care toate componentele spiculețelor sunt distruse și transformate într-o masă de teliospori (clamidospori) care are aspectul unei pulberi brune-negricioase. După ruperea membranei, vântul disemiează pulberea de spori și din fostul spic rămâne doar rahisul, care este singurul organ al spicului ce nu este atacat.La unele plante atacul se manifestă numai la spicul de la tulpina principală, iar la altele sunt infectate atât tulpina principală, cât și frații.

Agentul patogen. Ustilago tritici (Pers.) Jens., fam. Ustilaginaceae, ord. Ustilaginales, cl. Teliomycetes, subînr. Basidiomycotina.

Ciuperca se răspândește prin teliosporii de pe spicele atacate (care apar cu câteva zile mai devreme decât cele sănătoase) care vor infecta florile spicelor sănătoase. Teliosporii sunt ovali sau sferici, bruni, cu membrana fin echinulată cu dimensiuni între 6-9 μm. Ei germinează între limite largi de temperatură (6 – 35 oC), dar cel mai rapid la 25-30 șC. În urma germinării apar epibazidii (promicelii) cilindrice, cu 4 celule diferențiate ca sex. În urma înmulțirii sexuate apare mai întâi miceliul secundar (dicariotic) de infecție ce pătrunde în ovar, trece prin pericarp, se dezvoltă interceluar și timp de o lună reușește să infecteze embrionul. Cariopsele infectate nu se deosebesc de cele sănătoase, dar infecția internă poate fi pusă în evidență printr-un procedeu special de colorare a miceliului.

La germinarea grâului, miceliul iese din stadiul său de rezistență și invadează nodurile tulpinii, crescând o dată cu acesta și apoi se localizează în primordiile spicului. În timpul înspicării miceliul se ramifică abundent iar celulele devin teliospori prin rotunjirea și îngroșarea pereților urmată de fragmentarea aparatelor vegetative.

La noi în țară cercetările întreprinse de E. Rădulescu în 1935 și E. Rădulescu și C. Tușa în 1979 au evidențiat existența a 22 grupuri de rase dintre care au manifestat o virulență deosebită grupurile 3-9.

Epidemiologie. Infecțiile cu Ustilago tritici sunt florale, iar ciclul biologic se desfășoară în doi ani. În primul an are luc infecția florală, iar în anul al doilea an se observă simptomele de atac.

Răspândirea agentului patogen în lan se face prin teliospori (clamidospori) duși de vânt, iar de la o solă la alta transmiterea ciupercii se face prin intermediul semințelor infectate.

Prevenire și combatere. În vederea obținerii de sămânță sănătoasă se recomandă izolarea loturilor de semincere de loturile de grâu de consum. Înainte de semănat grâul va tratat cu produse fungicide omologate.

1.3.2.10 Mălura comună – Tilletia sp.

Boala este răspândită pe glob în toate zonele cerealiere. A fost considerată mult timp cea mai păgubitoare boală a grâului. Caracterul infecțios al bolii a fost evidențiat de Tillet în 1775, iar patogenul a fost descris prima dată de Prevost, în 1807. Datorită introducerii tratamentului la sămânță incidența bolii a scăzut foarte mult. Totuși, datorită faptului că unii fermieri au semănat grâu fără tartament la sămânță, în unele zone boala a reapărut.

Simptome. Plantele atacate se recunosc destul de dificil până la înspicare, deoarece singurele simptome sunt scăderea taliei cu 10 – 20 % și o ușoară colorare în verde – albăstrui a frunzelor. La ieșirea din burduf se constată că spicele mălurate au aceeși culoare verde – albăstruie ca și frunzele, sunt mai scurte, cu un număr mai redus de spiculețe, dar cu mai multe boabe în spiculeț. Către maturitate spicele capătă o nuanță brună – vineție din cauza boabelor mălurate. Spicele sunt mai zburlite din cauza dimensiunii mărite a boabelor, aristele sunt mai fragile se rup ușor și adesea apar ca cele de la soiurile nearistate (Figura 1.26). Cariopsele au șanțul ventral puțin pronunțat și o culoare închisă(cenușie), deoarece endospermul este înlocuit parțial sau în întregime de o masă pulverulentă de spori negri. La treierat cariopsele total distruse se sfărâmă ușor iar grâul capătă un miros de pește alterat, datorită conținutului în trifenilamină a sporilor.

Agenții patogeni: T. tritici (Bjerk.) Winter [sin Tilletia caries. (D.C.) Tul.], T. triticoides Săvul., T. intermedia Gassner, T. foetida (Bauer) Liro (sin. T. laevis Kunh), fam. Tilletiaceae, ord. Ustilaginales, cl. Teliomycetes, subîncr. Basidiomycotina.

Aceste patru specii ale genului Tilletia se deosebesc între ele prin caracteristicile teliosporilor care au dimensiuni și ornamentații diferite.

Tilletia tritici are teliosporii sferici de 19 – 21 μm cu episporul reticulat format din 36-60 ochiuri iar pereții rețelei au 1,6 – 2 μm înălțime. Această specie este răspândită mai ales în Banat, Oltenia și Moldova.

Tilletia triticoides are teliospori sferici de 17 – 19 μm cu rețea de 36 – 60 ochiuri dar cu pereți de numai 0,4 – 0,5 μm înălțime. Specia este răspândită în zonele mai umede din nordul și vestul țării.

Tilletia intermedia are teliospori sferici sau ovali de 15 – 17 μm cu o rețea de 70 – 240 ochiuri, despărțite prin pereți de 0,2 – 0,3 μm înălțime. Este un hibrid între T. foetida și T. tritici fiind întâlnit sporadic în jud. Suceava și Hunedoara.

Tilletia foetida are teliospori ovali, eliptici, cu diametrul de 15 – 18 μm, de culoare brună, cu o vacuolă în interior în interior și epispor neted. Această specie este cea mai virulentă și mai răspândită în toate zonele țării, dar mai ales în sudul Moldovei, Dobrogea, Bărăgan și Banat.

Figura 1.27.Tiletia sp. – clamidospori a – T. foetida; b – T. triticoides;

c – T. intermedia; d – T. tritici; e – T. controversa (dupa Tr. Savulescu)

Epidemiologie. Ciclul evolutiv al agentului patogen se desfășoară pe un an agricol iar infecția este germinală și are loc toamna dar manifestarea bolii se observă abia la înspicat. La treirat cariopsele mălurate se sparg și pun în libertate teliosporii care infectează cariopsele sănătoase unde rămân atașați de tegument în șanțul ventral sau pe perișorii de la vârf.

La semănat, cariopsele infestate, netratate, aduc agentul patogen în sol. Când grâul germinează la umiditate suficientă și 14 – 16 șC, germinează și teliosporii producând epibazidii neseptate cu o coroană de bazidiospori subțiri (sporedii) care sunt diferențiați ca sex. Între aceștia se formează o punte de legătură, după care urmează procesul sexuat reprezentat numai de plasmogamie. Din basidiosporii copulați rezultă micelii secundare pe care se pot forma sterigme secundare (conidii) dikariotice ce pot multiplica inoculul din sol. Miceliul infecțios pătrunde în plantă prin coleoptil, direct prin cuticulă sau prin răni. Atacul are loc la 9 – 12 șC în condiții de 60 % umiditate a solului și durează până când plantele au 2 cm înălțime.

Miceliul crește în același ritm cu planta, ajunge în spic, în ovare unde formează inițial o masă miceliană albicioasă, apoi prin fragmentarea în în porțiuni unicelulare cu pereți groși și bruni apare masa de teliospori.

Atacul de mălură este influențat de o serie de factori agrotehnici. Astfel, adâncimea mai mare de semănat decât cea obișnuită și la epoci mai tardive duce la infecții puternice.

Solurile ușoare, bine aerate și cele care se încălzesc mai repede favorizează producerea de infecții puternice, în timp ce solurile grele, cu exces de umiditate și cu reacție acidă clamidosporii nu au condiții germinație și nici de permanentizare.

Soiurile de grâu de tomană sunt mai sensibile decât grâul de primăvară iar soiurile speciilor de Triticum durum, T. dicocum, și T. monococum sunt mai rezistente.

Prevenirea și combatere. În vederea obținerii unor culturi sănătoase se impun următoarele măsuri:

-arături adânci de vară pe tarlalele unde s-a manifestat boala;

-loturile semincere să fie semănate la epoca optimă și cu grâu tratat. Dacă la inspecția fitosanitară se găsesc plante mălurate, lotul se respinge de la sămânță și se declasează la grâul de consum;

-combinele folosite la recoltarea loturilor semincere trebuie atent curățate;

1.3.2.11 Mălura pitică – Tilletia controversa (sin.Tilletia nanifica; Tilletia brevifaciens)

Răspândirea pe glob este mai redusă în comparație cu mălura comună, dar în unele țări din Europa (Austria, Elveția și în țările din fosta U.R.S.S.) și din America de Nord (S.U.A.) pierderile sunt mai mari. În România atacul a fost observat pentru prima dată în 1953 în Oltenia, nordul Moldovei, Muntenia și Tranilvania, iar apoi în alte zone ale țării (Ana Hulea și colab., 1975; I. Comes și E Baniță).

Simptome. Atacul mălurii pitice este asemănător cu al celorlalte specii, în sensul că plantele au o culoare verde – albăstruie și cariopsele sunt transformate în teliospori. Se deosebește de celelalte specii de Tilletia prin talia mult mai redusă a plantelor atacate, care este cu 60-80 % mai redusă. Plantele bolnave înfrățesc mai mult, iar frații sunt mai rigizi.

Spicele au aspect răsfirat, iar boabele mălurate sunt mai mici, mai rotunde decât boabele cu mălură comună, iar conținutul lor este mai puțin prăfos, mai aglutinat. Aceste boabe se sfărâmă mai greu.

(sursa: https://www.forestryimages.org/browse/detail.cfm?imgnum=0660090)

Agentul patogen. Tilletia controversa Kühn [sin.Tilletia nanifica (Wagner) Săvulescu; T. brevifaciens Fischer] fam. Tilletiaceae, ord. Ustilaginales, cl. Teliomycetes, subîncr. Basidiomycotina.

Teliosporii agentului patogen suntde 20 – 25 μm, cu formă sferică, epispor reticulat cu 36 – 65 ochiuri se au pereții despărțitori de 1,5 – 2,5 μm înălțime și sunt acoperiți de un strat gelatinos de 1,5 – 4 2,5 μm grosime. Caracteristic este prezența sporilor incolori în proporție de 8 – 10 % a sporilor incolori de 13 – 19 μm, cu suprafață netedă (Figura 1.29).

Temperatura de germinare a teliosporilor acestei specii este mai scăzută decât la alte specii de Tilletia, adică la 0 – 10 șC cu un optim la 5 șC. Germinația are loc numai în prezența luminii ceea ce face ca numai clamidosporii de la suprafața solului sau cei din stratul superficial să producă infecții. De asemenea germinația este faorizată de o reacție slab acidă a solului și de o umiditate potrivită. Îngrășămitele azotate stimulează germinarea sporilor.

(sursa: https://ro.pinterest.com/pin/146718900331437235/)

Epidemiologie. Agentul patogen rezistă în sol sub formă de teliospori deoarece plantele atacate de mălură pitică nu sunt recoltabile, datorită taliei reduse. Acestea rămân pe miriște și sunt încorporate în sol o dată cu arătura. Boabele mălurate se sfărâmă o dată cu lucrările solului iar sporii se răspândesc pe o suprafață destul de mică ( câțiva metri pătrati) și care va constitui în caz de monocultură vatra de atac. În solurile umede sporii rezistă 1 – 2 ani iar în solurile uscate pot rămâne viabili 3-8 ani. În condiții de laborator sporii au germinat după 13 ani. Teliosporii din sol vor germina și vor infecta numai grâul din monoculturi semănate târziu, în terenuri acide, fertilizate nerațional cu azot și numai dacă semințele sunt aproape de suprafața solului. De regulă boala este mai frecventă în regiunile cu precipitații mai puține.

În afară de grâu agentul patogen mai atacă și alte gazde, mai ales graminee spontane cum ar fi: Bromus sterilis, Lolium perene și Agropyron cristatum.

Prevenire și combatere. Pe terenurile unde s-a semnalat atacul se recomandă o rotație de 4-5 ani și neamplasarea loturilor semicere. Sămânța va tratată cu produse fungicide omologate.

1.3.2.12 Înnegrirea spicelor (Cladosporium herbarum)

Simptome: Atacul apare pe toate organele aeriene ale plantelor ajunse la maturitate, dar se poate întâlni și în stadii tinere de vegetație. În mod frecvent, în solele de cereale la care recoltatul este întârziat, apar pe limbul și teaca frunzelor, pe pai și pe spice aglomerari de miceliu brun (Figura. 1.30.), la început punctiforme, iar mai târziu confluente, dispuse în șiruri longitudinale în sensul nervurilor. De pe spice miceliul ciupercii trece și pe boabe, care prezintă pe tegument striuri sau puncte negre ce se observă mai ales în dreptul embrionului și la vârful bobului. Boabele atacate sunt șiștave și din ele rezultă o făină mai întunecată la culoare și de calitate inferioară.

Agentul patogen – Cladosporium herbarum Lk., fam. Mycosphaerellaceae, ord. Capnodiales, cls. Dothideomycetes, încrengătura Ascomycota. Miceliul ciupercii este ramificat, brun și cu tendința de a se aglomera în strome dense. Conidioforii sunt cilindrici, bruni, foarte diferiți ca mărime; ei formează terminal conidii brune, ovale sau elipsoidale, cu 1-3 septe și cu tegumentul verucos (Figura. 1.31.). Periteciile se formează rar pe țesuturile moarte; ele sunt globuloase, subepidermale și conțin asce fusoidale cu ascospori bicelulari.

Figura 1.30. – Spice înnegrite ca urmare a atacului de Cladosporium herbarum

(sursa: pixshark.com)

Figura 1.31. – Cladosporium herbarum: conidiofori și conidie

(sursa: www.plantmanagementnetwork.org)

1.4. Dăunători

1.4.1. Tripsul grâului – Haplothrips tritici

Descriere. Insecta are ultimul segment abdominal alungit în formă de tub, lipsit de ovipozitor. Adultul de 1,2-1,5 mm are culoarea corpului brună negricioasă. Capul este mai lung decât lat, cu peri post-oculari, lungi, ascuțiți și hialini (Figura. 1.32.). Antenele sunt formate din 8 articule, cel de al 3 lea, galben și cenușiu la vârf, de 1,6-2 ori mai lung decât lat, cu 2 conuri senzoriale, al 5-lea și al 6-lea galbene, ca și tibiile și tarsele picioarelor anterioare. Aripile sunt înguste, prevăzute cu o nervură. Larva este de culoare roșie-portocalie, cu capul, picioarele și ultimul segment abdominal negre.

Figura 1.32. – Tripsul grâului ( sursa: Mishustin R., 2018)

Biologie și ecologie. Prezintă o generație pe an, care se dezvoltă din mai până în iunie-iulie anul următor, din care cca 57 de zile pe plantele gazdă și restul de 309 zile în sol (Baniță, 1976).

Larvele primare apar în mai-iunie pe glume și inflorescențe, iar cele secundare după alte 2-4 zile. Densitatea larvelor poate fi de 10-70/spic, iar durata vieții, 20-30 zile, (Bournier și Bernaux, 1971), apoi intră în diapauză, în sol la 20- adâncime, la suprafață în miriștea nearată sau la adâncimea dată de lucrările solului, în resturi vegetale. Adâncimea de iernare fiind influențată de umiditatea solului, larvele executând chiar mișcări de migrare pe verticală. Factorii limitativi pentru larvele hibernante sunt seceta și căldura de la sfârșitul verii, ploile abundente și înghețurile timpurii de toamnă, iernile geroase, fără zăpadă și seceta din martie, fenomene ce determină mortalitatea de 40-55% a pupelor. Larvele își reiau activitatea primăvara, în martie, la peste 8șC, temperatura mediului ambiant.

Daune. Spicul poate fi distrus parțial sau complet, după cum atacul se manifestă la rahisul spicului (atac radial) sau la inflorescențe (atac floral). Atrofierile parțiale pot fi bazale, terminale sau centrale. La apariția spicului din teacă se observă axa principală golașă și de multe ori curbată, aristele subțiate, având aspect de pană.

Daunele provocate de larve sunt mai frecvente, larvele primare atacă îndeosebi paleele sau organele florale, determinând albiri, sterilitatea florilor sau atrofieri și încrețiri ale aristelor. Larvele secundare înțeapă boabele în faza de lapte-ceară, în procent de 55-90% din totalul boabelor, ducând la scăderea greutății boabelor cu 5-35%, fapt ce scade producția totală cu 1-13,5%, pierderi la care se adaugă scăderea calității făinii provenită din boabele înțepate sau șiștăvite. Datorită atacului la boabe, făina are culoare închisă, iar pastele făinoase obținute din această făină au pete brune (Bournier și Bernaux, 1971).

1.4.2. Ploșnița asiatică a cerealelor – Eurygaster integriceps

Descriere. Formele adulte, au un aspect ovoid, convex dorsal și aproape plat ventral cu lungimea corpului este de 11,5-12,3 mm. Pronotul aproape hexagonal, este slab bombat iar scutelul este dezvoltat, uneori depășind vârful abdomenului. Culoarea corpului are o limită de variație foarte mare, de la gălbui-maroniu cu desen dungat caracteristic, mai închis la culoare, până la forme melanice, negre (Figura. 1.33.). Larvele sunt asemănătoare cu adulții, dar mai mici, fără aripi sau în ultimul stadiu de dezvoltare cu rudimente de aripi.

Figura 1.33. – Ploșnița asiatică a cerealelor (sursa: Zoumides C., 2016)

Biologie și ecologie. Prezintă o generație pe an, ploșnițele devin active în primăvară, când temperatura medie atinge 8–9șC, iar temperatura maximă a zilei 14–15șC, în cea de a III-a decadă a lunii martie și durează 9-38 de zile. Depunerea pontei începe la 20 de zile de la începutul migrării și are loc în masă la sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie. Primăvara ploșnițele se instalează în culturi și toate procesele active, de creștere și dezvoltare se desfășoară în perioada mai-iulie, respectiv depunerea pontei, dezvoltarea larvară, formarea și hrănirea intensă a adulților. O importanță deosebită pentru supraviețuirea în cursul perioadei de hibernare, este necesară o mare cantitate de substanțe de rezervă, acumulate în corpul gras, (după Popov, citat de Roșca și colab., 2011), proporția acestora față de masa uscată este de 30,48–37,75% la femele și 28,85 – 36,86 la mascul. Diapauza are loc cu predilecție în frunzarul pădurilor de stejar și durează până în primăvara următoare.Între aceste două biotopuri, insectele adulte efectuează zboruri de migrare, în luna aprilie spre lanul de grâu și reîntoarcerea spre pădure, în luna iulie, majoritatea se retrag în pădure în I a și a II- a decadă a lunii august. De regulă, ciclul de dezvoltare se încheie prin formarea adulților înainte de recoltarea grâului, astfel încât, în pădure migrează insecte complet pregătite pentru hibernare. Larvele care în funcție de condițiile concrete climatice ale anului respectiv, nu ajung la maturitate până la recoltarea cerealelor, ca și noii adulți, se hrănesc în continuare pe diferite graminee spontane din preajma locurilor de hibernare pentru completarea substanțelor de rezervă concentrate în corpul gras.

Din această cauză, mortalitatea pe timpul diapauzei nu este prea ridicată, de regulă între 10 și 25 %. Prolificitatea medie este variabilă de la un an la altul, circa 20 ouă/femelă în anii nefavorabili dăunătorului și până la 50-60 ouă/femelă, în anii în care se produc exploziile numerice. Așa se și explică densitățile mari, uneori de peste 30-40 insecte/m2, în special în județele din sudul țării. Existența unei serii de ani secetoși, cu temperaturi excesive, favorizează apariția unor explozii numerice a populațiilor dăunătorului. În evoluția anuală a ploșnițelor intervine o diapauză obligatorie, mai întâi de estivație (august-octombrie) și de hibernare (octombrie-mai).

Daune. Atacul ploșnițelor se eșalonează de la sfârșitul lunii aprilie și până la recoltare, fiind atacate toate părțile plantei: tulpina, frunza, spicul și boabele în spic. Se pot înregistra densități de 40–30 exemplare/m2, iar mortalitatea poate fi de 20–35%.

Atacul și respectiv pagubele sunt diferențiate în funcție de generație. Adulții hibernanți se hrănesc cu organele vegetative, daunele fiind de natură cantitativă, iar noua generație (larvele și tinerii adulți) se hrănește exclusiv pe boabele din spic, iar daunele afectează puternic calitatea recoltei. La locul de înțepare se formează o mică umflătură numită “con salivar", în jurul căreia apare o zonă de culoare gălbuie. Adesea frunza atacată se îngălbenește, se răsucește și se usucă, de la locul înțepăturii atârnând ca o sfoară. Uneori spicul rămâne în burduf iar când apare, acesta are aristele ondulate și poate fi parțial sau total steril, albit, aspect care se întâlnește frecvent la vârful spicelor.

Degradarea boabelor ca urmare a înțepării acestora de către ploșnițe duce la reducerea greutății, la scăderea valorii culturale a semințelor și, mai ales la deprecierea calităților de panificație a recoltei atacate.

Boabele atacate sunt șiștave, zbârcite sau dacă nu sunt deformate, poartă urmele înțepăturilor sub forma unor puncte negre, înconjurate de o zonă decolorată.

Până la un procent de 2% boabe înțepate, panificația și calitatea pâinii nu sunt afectate semnificativ. Pe măsură ce procentul de boabe înțepate crește, recolta este tot mai mult afectată, astfel încât la valorii de peste 15-20 % boabe înțepate, grâul nu mai poate fi panificat și bineînțeles există condiționări legate de export.

1.4.3. Ploșnițele vărgate ale cerealelor – Aelia sp.

Ploșnițele din genul Aelia cuprind speciile: A. acuminata și A. rostrata.

Adultul are corpul eliptic, cu capul alungit anterior sub formă de rostru, de culoare galbenă, cu dungi cenușii, longitudinale pe partea dorsală. Capul are forma unui triunghi ascuțit, cu laturile ușor bombate (Figura. 1.34.). Antenele, roșietice-portocali, au al 2-lea articol egal cu 1/2 din al 3-lea articol. Pronotul este triunghiular, iar scutelul acoperă doar parțial abdomenul.

Picioarele sunt galbene și prezintă pe femurele mediane și posterioare câte 2 pete negre. Scutelul de formă triunghiulară, depășește jumătatea abdomenului, dar nu ajunge la vârful său. Lungimea corpului este de 7-. În general modul de viață a lor este asemănător cu cel al speciilor de Eurygaster.

Figura 1.34. – Ploșnița vărgată ale cerealelor – Aelia rostrata (sursa: Bobet J., 2014)

1.4.4. Gândacul ghebos – Zabrus tenebrioides

Descriere. Adultul are corpul alungit, masiv, ușor convex, negru cu luciu dorsal, brun-roșcat ventral, de nuanță mai deschisă. Elitrele sunt ușor bombate, prezentând 9 striuri longitudinale vizibile, ce au între ele o punctuație fină (Figura. 1.35.). Larva este campodeiformă, de 30-35 mm, cu ușor turtit dorso-ventral. Pupa de 18-, de culoare albă cenușie în primele zile de la formare și cafenie ulterior.

Biologie și ecologie. Prezintă o singură generație pe an, iernează ca larvă în sol. Insectele adulte apar din sol la sfârșitul lunii mai sau începutul lunii iunie, atunci când cerealele păioase se află în faza de formare a bobului, hrănindu-se cu boabe de cereale păioase, până la coacerea în ceară a boabelor de grâu. În această perioadă adulții de Z. tenebrioides duc o viață nocturnă, ziua retrăgându-se la baza plantelor, în crăpăturile solului sau sub bulgării de pământ. Spre sfârșitul acestei perioade adulții au o scurtă perioadă diurnă, denumită și perioada zborului când, în zilele călduroase și fără vânt, cu insolație puternică execută deplasări în zbor, de la un lan la altul.

Figura 1.35. – Gândacul ghebos (sursa: Loboda B., 2012)

Hrănirea se încheie înainte de recoltatul cerealelor, odată cu coacerea deplină sau chiar mai înainte când intră în estivație (diapauză de vară), retrăgându-se în stratul superficial al solului, până la adâncimea de 30 de cm. Depunerea pontei se eșalonează în lunile septembrie și octombrie.

Larvele apărute își sapă galerii tubulare în jurul plantelor răsărite și se hrănesc numai cu frunzele și tulpinile plantelor. Larvele trag frunzele în galerii, unde are loc hrănirea prin extragerea sucului celular. Din frunzele atacate rămân numai nervurile, ce uscându-se seamănă cu fibre de câlți răsucite situate la baza plantei. Activitatea de hrănire a larvelor începe imediat după topirea zăpezii, când vremea se încălzește, ceea ce uneori se poate întâmpla încă din a doua jumătate a lunii februarie. Dezvoltarea larvară continuă până la sfârșitul lunii aprilie sau începutul lunii mai, când începe pregătirea pentru transformarea în pupă.

Daune. Adulții se hrănesc pe spic, consumând boabele aflate în diferite stadii de dezvoltare. Pagubele produse de adulți sunt puțin importante, fiecare adult putând vătăma, pe timpul întregii perioade de hrănire între 50-60 boabe. Boabele pot fi roase total sau parțial, inclusiv palee. În timp ce pagubele produse de adulți pot trece neobservate, atacul larvelor poate duce la compromiterea culturii pe anumite suprafețe. Larvele se hrănesc exclusiv cu părțile aeriene ale plantelor, respectiv cu frunze și niciodată cu rădăcini.

1.4.5. Cărăbușeii cerealelor – Anisoplia sp.

În țara noastră apar speciile: Anisoplia austriaca (Figura. 1.36.), A. lata, A. agricola și Anisoplia segetum. Anisoplia austriaca are lungimea corpului de 1,3-1,5 cm și coloritul negru cu reflexii verzui. Anisoplia segetum are lungimea corpului de 0,8-1,2 cm și pronotul negru cu reflexii arămii-verzui. Anisoplia agricola are corpul de 1,1-1,3 cm lungime iar A. lata de 1,15-1,5 cm. Larvele sunt de tip melolontoid, scarabeid, puțin îndoite în zona centrală; trăiesc în pământ și se hrănesc cu părțile subterane ale plantelor, rădăcini subțiri și substanțe humice.

Figura 1.36. – Anisoplia austriaca (sursa: Komarov E., 2000)

Biologie, ecologie: Anisoplia austriaca, A. lata, A. agricola au o generație la doi ani iar Anisoplia segetum prezintă o generație/an. Iernează ca larvă la 35-80 cm adâncime în sol.

Daune: adulții rod boabele de grâu în faza de lapte sau ceară. Atacul este intens ziua, pe vreme însorită.

1.4.6. Păduchele verde al cerealelor – Schizaphis graminum

Virginogene aptere de 1,5-2,0 mm, cu corp oval, verzui deschis sau cu nuanțe gălbui (Figura. 1.37.). Antenele au lungimea aproximativ puțin peste jumătatea lungimii corpului, și sunt închise la culoare, cu excepția articolelor bazale care sunt mai deschise. Corniculele evidente, de formă cilindrică, sunt deschise la culoare, cu excepția zonei distale. Coada este de formă conică, de mărime aproximativ 1/2 sau 3/4 din cea a corniculelor. Virginogenele aripate de l,2-1,9 mm, cu capul și toracele brun dar abdomenul verde, având aripi membranoase dezvoltate, ce au nervura mediană bifurcată.

Figura. 1.37. – Păduchii verzi ai cerealelor

(sursa: http://www.nbair.res.in/Aphids/Schizaphis-graminum.php)

CAPITOLUL II

SCOPUL, OBIECTIVELE LUCRĂRII, CONDIȚIILE DE STUDIU, MATERIALUL ȘI METODA DE LUCRU

2.1. SCOPUL ȘI OBIECTIVELE LUCRĂRII

Alegerea temei este motivată de următoarele considerente:

-În funcție de soiul cultivat, condițiile climatice și tehnologia de cultură, aparatul foliar este afectat în proporție de 40-50% de către o serie de agenți patogeni: Blumeria graminis f. sp. tritici, Septoria tritici, Stagonospora nodorum, Puccinia striiformis, Puccinia recondita, Helminthosporium tritici repentis (Nagy și colab., 2005; Popov și colab., 2007 citați de Elena Nagy și D.C. Nagy 2008). În a doua parte a perioadei de vegetație apar simptome specifice ale unor ciuperci din genurile Fusarium, Stagonospora, Cladosporium și Alternaria care pot fi prezente pe 15-25% din spice (Ahmed și colab., 1996; Jergensen și colab., 1996; Osborne și Stein, 2007 citați de Elena Nagy și D.C. Nagy 2008).

-Obținerea unor recolte de calitate superioară în condițiile unor costuri cât mai reduse, nu poate fi realizată decât prin aplicarea unor tehnologii specifice, perfecționate care să permită o valorificare superioară atât a resurselor naturale cât și a inputurilor.

-Alături de măsurile agrotehnice, cum ar fi asolamentul, epoca de semănat, fertilizarea echilibrată, cultivarea de soiuri rezistente, măsurile chimice ocupă un loc important, fiind de altfel cel mai eficace mijloc de combatere a bolilor (Bărbulescu și colab., 2002; Nagy și Kadar, 2004; Popov și colab., 2005; Shaner și Buechley, 1999; Gooding și colab., 2002 citați de Elena Nagy și D.C. Nagy 2008).

-Pierderile de producție înregistrate sunt cuprinse între 10 și 30%, la care se adaugă deprecierea calitativă a valorii alimentare, furajere și culturale ale semințelor (Nagy și Kadar, 2004; Popov, 2002; Popov și Bǎrbulescu, 2007 citați de Elena Nagy și D.C. Nagy 2008).

-În condițiile din țara noastră, cerealele păioase de toamnă sunt frecvent atacate pe toată perioada de vegetație, de un complex de boli și dăunători. Atacul acestora, început adesea încă din perioada de germinare-răsărire, poate cauza pagube importante exploatațiilor agricole.

-Acțiunile de protecția plantelor prezintă un interes major, uneori chiar determinânt, privind înființarea culturii sau obținerea recoltei, ceea ce impune cunoasterea de către toate persoanele implicate și în primul rând de către producătorii agricoli, a organismelor dăunătoare și a factorilor care le influențează negativ evoluția.

-Având în vedere că la majoritatea culturilor, numeroase organisme dăunătoare se transmit prin sămânță și sol, iar atacul acestora se manifestă uneori imediat după semănat, determinând pagube însemnate, inclusiv compromiterea înființării culturii respective, se impune adoptarea unui sistem complex de măsuri care în multe situații se bazează pe tratarea semințelor.

-Cunoscând bolile, dăuntorii și buruienile prezente, pornind de la tehnologia de cultură și ținând seama de protecția mediului și a sănătății oamenilor se preconizează măsurile de combatere. Acestea se aleg în funcție de costuri (nivel de eficacitate, număr de lucrări de combatere, nivelul producției) și, pe baza avertizării și a pragurilor economice de dăunare, se fac recomandările necesare.

-O importanță mare o are verificarea eficacității, care se face începând cu controlul calității tratamentelor, a acțiunii lor biologice și ulterior a producției și a influențelor asupra mediului înconjurtor.

-Pe lângă factorul climatic, fermierii români care vor să obțină performanța în culturi ar trebui să ia în considerare și alte aspecte, atunci când se decid asupra soiului de grâu pe care îl vor cultiva. Un factor foarte important il reprezintă rezistența soiului la boli.

Rezistența la bolile foliare – întreținerea culturii de grâu necesită și aplicarea fungicidelor, însă cu cât soiul este mai rezistent la principalele boli foliare, cu atât producția va fi de o calitate mai bună.

Scopul studiului care face obiectul prezentei lucrări, a fost de evaluare a rezistenței la boli a patru soiuri de grâu de toamnă (Glosa, Pitar, Miranda, Apache, Airbus, Avenue, Izvor) cultivate în condițiile anului agricol 2017/2018, în zona Chiscani, județul Brăila.

În acest context, principalele obiective ale studiului aferentei lucrări au fost:

realizarea unui studiu bibliografic privind agenții patogeni ai grâului de toamnă;

comportarea unor soiuri de grâu de toamnă la atacul principalilor agenți patogeni;

stabilirea soiului de grâu cel mai rezistent, dintre cele studiate, în condițiile pedoclimatice oferite de zona în care s-a efectuat studiul;

valorificarea rezultatelor obținute prin recomandări privind cultivarea soiurilor de grâu, cele mai rezistente la boli, în condițiile oferite de zona în care s-a realizat studiul.

La baza realizării prezentei lucrări au stat următoarele obiective specifice:

identificarea agenților patogeni care se găsesc în cultura de grâu de toamnă;

evaluarea stării fitosanitare a culturii de grâu de toamnă prin aprecierea nivelului de atac al principalilor agenți patogeni;

stabilirea frecvenței și intensității atacului agenților fitopatogeni;

stabilirea gradului de atac.

Stabilirea procentului de pagubă produs de către agenții patogeni.

2.2.CARACTERIZAREA CADRULUI NATURAL AL ZONEI ÎN CARE SE REALIZEAZĂ STUDIUL

2.2.1.Aspecte generale (relief, condiții climatice, sol)

Județul Brăila este situat în câmpie, în sud-estul României ocupând o parte din Lunca Siretului inferior, o parte din Câmpia Bărăganului, mici porțiuni din Câmpia Sălcioara și Câmpia Buzăului. În est, județul Brăila cuprinde Insula Mare a Brăilei (Figura 2.1).

Poziția pe harta României a județului Brăila este dată de următoarele coordonate (http://www.prefecturabraila.ro): 28 grade și 10 minute longitudine estică – punct extrem fiind comuna Frecăței; 27 grade și 5 minute longitudine vestică, punct extrem comuna Galbenu; 45 grade și 28 minute latitudine nordică, punct extrem comuna Măxineni; 44 grade și 44 minute latitudine sudică, punct extrem comuna Ciocile.

2.2.1.1.Așezarea geografică și relieful

Județul Brăila este situat în câmpie, în sud-estul României ocupând o parte din Lunca Siretului inferior, o parte din Câmpia Bărăganului, mici porțiuni din Câmpia Sălcioara și Câmpia Buzăului. În Est, județul Brăila cuprinde Insula Mare a Brăilei. El reprezintă 2% din suprafața întregii țări. În ansamblu, relieful este constituit din spații interfluviale netede si întinse, din terase fluviatile si lunci cu o mare dezvoltare.

Relieful aparține în exclusivitate părții de nord-est a Câmpiei Române, reprezentată prin subunitatea Bărăganului de Nord, care este alcătuit din câmpia slab fragmentată cu crovuri și cea nefragmentată, Lunca și Delta Dunării și podișul slab fragmentat.

Județul Brăila, fiind situat în câmpie, are un relief în general uniform, singurele accidente de teren fiind apele curgătoare, crovurile și depresiunile lacustre. Câmpia Română este rezultatul diverșilor factori – tectonic, lacustru, fluvial și eolian – diferențiindu-se ca un complex de câmpuri relativ plane, format din terase și lunci reunite sub denumirea de Bărăgan (Figura 2.2). Altitudinile sunt reduse, cuprinse între 20 – 30 m în nord, 30 – 35 m în nord-est și 5 – 10 m în zonele depresionare – crovuri. Panta generală a terenului este de 0,001 – 0,003 %.

În cadrul Câmpiei Române, Bărăganul de Nord sau Câmpia Brăilei s-a separat ca formațiune geomorfologică unitară.

Din punct de vedere al unităților de relief, se disting mai multe subregiuni și anume: Bărăganul de Nord (Câmpia Brăilei), Câmpia Râmnicului, Balta Brăilei, Lunca Siretului, Lunca Buzăului și Lunca Călmățuiului.

2.2.1.2.Condiții climatice

Clima este temperat continental (Figura 2.3), cu nuanțe mai excesive în vest și mai moderate în nord spre Lunca Siretului și în est spre Insula Mare a Brăilei. Este caracterizată prin valori ridicate ale bilanțului radiativ și caloric, amplitudini mari ale temperaturii aerului, cu temperaturi excesive, peste 35o C, cantități relativ reduse de precipitații, cu ploi torențiale în timpul verii și perioade de secetă în tot timpul anului, viscole și ger – iarna.

Verile sunt călduroase și uscate datorită maselor de aer continentalizate sub influența valorilor mari ale radiației solare (125 Kcal/cm2), iar precipitațiile sunt reduse, cu caracter torențial și inegal repartizate. Iernile sunt reci, fără strat de zăpadă stabil și continuu, influențate de anticiclonul siberian. Uniformitatea terenului face ca trăsăturile de bază ale climei să fie foarte puțin modificate pe cuprinsul județului Brăila.

Județul Brăila are temperaturi medii mai ridicate cu 1,5 °C față de restul Câmpiei Române.Temperatura medie anuală este de 10,5 °C, maxima absolută de 44,5 °C fiind înregistrată în anul 1951, iar minima absolută de -30 °C s-a înregistrat în anul 1942.

Regimul temperaturii aerului, prin valorile medii lunare și în special prin amplitudinea absolută, reflectă cel mai clar caracteristicile climatului temperat continental, cu nuanțe excesive.

Izoterma anuală este de 11 – 11,1 oC, amplitudinea termică medie este mai mare de 20 oC. În sezonul cald se pot înregistra temperaturi în aer de peste 30 oC, chiar peste 35 oC, iar în sezonul rece geruri de –15 – –20 oC.

Figura 2.4. Harta temperaturilor medii în România

(prelucrată după FAO / UNESCO)

Amplitudinea maximă a temperaturilor medii lunare este de 26,5 șC. Temperaturi medii zilnice peste 15 șC sunt realizate între 30 aprilie și 15 septembrie în decurs de circa 130 – 150 zile/an, iar temperaturi peste 300C într-un număr de 55 – 60 zile/an, totalizându-se o sumă a temperaturilor de 2850-3180 șC, (în medie 3000 șC), indicând un climat cu caracter continental.

Cele mai călduroase luni ale anului sunt iunie, iulie și august, când se înregistrează valori termice superioare pragului de 25 șC, iar cea mai stabilă lună de toamnă este octombrie, cu temperaturi oscilante între 11 – 14 șC. Temperaturile medii lunare multianuale cele mai mici se realizează în ianuarie, luna cea mai rece, când în aer se înregistrează -3 șC (-2,1 șC Brăila) (http://www.prefecturabraila.ro).

Precipitațiile atmosferice care cad anual totalizează între 450 – 550 mm; media multianuală însumând 452 mm, (Figura 2.5.) din care 183 mm în perioada de iarnă și 269 mm în perioada de vară. Din sezonul agricol, lunile iulie și august sunt cele mai sărace în precipitații. În partea de sud a județului (Câmpia Călmățuiului), cantitatea de precipitații se apropie de 500 mm/an, iar în Câmpia Brăilei acestea variază între 400 – 490 mm/an. Cele mai mici cantități de precipitații (sub 400 mm/an) se înregistreză în Balta Brăilei.

Regimul precipitațiilor are o foarte mare variabilitate în timp și spațiu, reflectând tipul de climat continental. În semestrul cald (aprilie – septembrie) cade 59 – 62 % din cantitatea de precipitații, uneori însă în ultima parte a verii apar intervale îndelungate de secetă (80 – 100 de zile). Precipitațiile anuale sunt reduse (in medie 456 l/mp.) și au caracter torențial vara. Cantitatea anuală de precipitații nu acoperă necesitățile obținerii unor producții agricole mari, deficitul de apă trebuind să fie acoperit prin irigații.

Stratul de zăpadă nu este continuu și de lungă durată. Din observațiile făcute la stațiile climatice, rezultă că stratul de zăpadă persistă, în medie, 40 de zile în câmpie și 30 de zile în Balta Brăilei. Numărul zilelor cu ninsoare este în medie între 15 – 20 în câmpie și 10 – 15 în Balta Brăilei. Grosimea medie a stratului de zăpadă este destul de mică, sub 10 cm (stația Brăila).

Stratul de zăpadă este neuniform repartizat, fiind regiune de stepă, este puternic spulberată de vânt. Stratul gros de zăpadă, dacă este uniform repartizat pe suprafața solului, reprezintă un înveliș protector împotriva înghețurilor pentru culturile care traversează perioada de iarnă.

Deficitul de umiditate din sol, în perioada aprilie – septembrie, calculat ca diferență între evapotranspirație și precipitații este de 300 – 350 mm/sezon. Acest deficit indică necesitatea irigării complementare a culturilor.

Vântul constituie un element climatic cu o mare influență în condițiile morfografice ale Câmpiei Române orientale. Lipsa obstacolelor orografice și forestiere face ca deplasarea maselor de aer să se facă cu ușurință, iar influențele asupra culturilor să fie mari.

Vânturile cele mai cunoscute în Bărăganul de Nord sunt Crivățul, un vânt rece uscat, care bate în timpul iernii, determinând anticiclonul siberian, cu direcția nord, nord-est și Suhoveiul, vânt uscat și cald care bate vara din partea estică cu o frecvență mai mică (Figura 2.6).

Figura 2.6. România – Harta vânturilor locale

(sursa: http://www.meteoromania.ro)

Numărul mediu anual al zilelor cu vânt tare (peste 11m/s) este în zona de câmpie de circa 70, iar în Balta Brăilei în jur de 10. Intensitatea vânturilor este în general mare datorită lipsei obstacolelor naturale din zonă. Viteza medie a vântului este cuprinsă între 2,5-5,0 m/s dar variațiile diurne sezonale sunt destul de mari, de la calm (v=0) până la viteze de 25-30 m/s. Cele mai puternice vânturi se întâlnesc în sezonul rece (iarna) (Marin Gh., 2003 citat de Nicoleta Cristea, 2014).

Valorile potențialului caloric sunt printre cele mai ridicate din țară, suma anuală a radiației solare globale fiind de 125 kcal/cm2, iar valoarea bilanțului radiativ depășind 45kcal/cm2 într-un an. Durata de strălucire a soarelui este de circa 2000 ore/an.

Radiația solară înregistrată la Stația meteorologică Brăila are valori ridicate, de 125 kcal/cm2/an, legată de durata de strălucire a soarelui care în Câmpia Româna de Est înregistrează un număr de 2200 h/an (doar 75 de zile dintr-un an fără soare), adică peste 60% din durata posibilă.

Evapotranspirația potențială (ETP) este de peste 700 – 716,2 mm anual, iar deficitul de apă reprezintă 35 – 70% din ETP.

Perioadele de secetă sunt frecvente. Cele mai numeroase perioade de secetă sunt cuprinse între 10 și 20 de zile, având de obicei loc în mai – iunie.

Umiditatea relativă anuală a aerului ajunge la peste 72 %, iarna depășește 80 %, în timp ce vara reprezintă numai 65 %. Umiditatea relativă a aerului are valorile minime în luna iulie-august.

Indicele de ariditate după De Martonne este cuprins între 15 – 20, evidențiind un climat secetos încă de la începutul verii, cu valori mici față de cele normale. Zona Bărăganului de Nord este o zonă cu risc climatic de deșertificare moderat (Figura 2.7.).

Cele mai mari valori ale acestuia (<22) sunt caracteristice zonei de maximă ariditate de la periferia estică a Bărăganului, Bălții Brăilei și Câmpiei Siretului Inferior, care corespunde celor mai mici cantități anuale de precipitații (<450 mm/an). Urmează apoi, jumătatea vestică a Bărăganului, ca și o parte din Câmpia Buzăului – Siret cu valori ai indicelui de ariditate de 22 – 24 (http://www.cjbraila.ro).

2.2.1.3. Solul

Condițiile pedoclimatice din județul Brăila au determinat apariția și evoluția unei cuverturi de soluri, diversă, dominată de solurile zonale de tip cernoziom, soluri azonale, soluri aluvionare, coluviale, neevoluate, psamosoluri, gleisoluri etc. Repartiția solurilor din județul Brăila pe clase și tipuri de sol este redată în tabelul 2.1, Figura 2.8.

Tabel 2.1. Repartiția solurilor din județul Brăila pe clase și tipuri de sol

(după SRTS 2003)

Cernoziomurile ocupă 70-75 % din suprafața zonei și cuprind o gamă foarte variată: cernoziomuri castanii și ciocolatii, cernoziomuri carbonatice, cernoziomuri levigate argiloase compacte, cernoziomuri levigate nisipoase, cernoziomuri aluviale etc. Dintre cernoziomurile menționate, mai răspândite sunt cele castanii, ciocolatii, carbonatice și levigate. Acestea au profilul de sol mai conturat, fertilitatea mai mare și sunt răspândite în special in Câmpia Brăilei.

Solurile aluviale sunt răspândite în lunca Dunării (inclusiv Balta Brăilei si a Siretului). Solurile aluviale se caracterizează printr-un stadiu incipient de solificare care are loc pe cele mai recente depozite fluviale depuse în timpul revărsărilor. La fertilitatea lor contribuie și regimul hidric aflat sub influența apelor freatice din luncă. Pentru folosirea în condiții optime a solurilor aluviale cea mai mare parte a luncilor (din județul Brăila) a fost scoasă de sub influența inundațiilor prin îndiguire.

Sub influența predominantă a unui exces de umiditate de lungă durată s-au format o serie de soluri hidromorfe, reprezentate prin lăcoviști și soluri gleice în diverse stadii de evoluție. Apa freatică se află la adâncimi mai mici de 1,5-2 m și este slab mineralizată (0,5 – 1,5 g/l). Deși sunt bogate în humus, prezintă proprietăți fizice și biologice puțin favorabile pentru plantele de cultură, fiind folosite de regulă pentru pășuni. Partea nordică a Câmpiei Brăilei prezintă soluri nisipoase în diferite stadii de evoluție.

În partea de nord a arealului de studiu, in zona aferenta judetului Galati pe un relief mai înalt (Podișul Covurlui) s-au dezvoltat solurile argiloiluviale (cernoziomuri argiloiluviale, soluri cenușii, soluri brun roșcate podzolite).

În zona dobrogeană solul este mozaicat datorită variației reliefului și rocii parentale. Părțile marginale mai coborâte ale reliefului sunt acoperite în general cu soluri bălane.

2.2.1.4. Vegetația spontană și cultivată

Zona Bărăganului de Nord este situata în prima zonă agricolă a țării care cuprinde Câmpia Română, Dobrogea, Lunca și Delta Dunării, totalizând o suprafață agricolă de 3,5 mil ha.

Structura de culturi agricole este reprezentată astfel:

• porumb (33-35%),

• plante furajere – porumb siloz, porumb masă verde- (14,3-15,5%),

• grâu (10-12%),

• soia (8-9%),

• orz și orzoaică de toamnă (6-8%),

• floarea soarelui (5-6%),

• sfeclă de zahăr (4-5%), etc.

Vegetația naturală a fost supusă unei intense modificări antropice prin extinderea practicării unei agriculturii intensive. Este cea specifică stepei estice a Bărăganului și a zonelor de luncă, și care se păstreză numai în petece foarte mici (de-a lungul drumurilor, canalelor) fiind (aproape) total de plantele de cultură și de cele ruderale. Este reprezentată de plante ierbacee, cum ar fi: firuța (Poa bulbosa), obsiga (Bromus inermis), păiușul (Festuca pratensis), cicoarea (Cichoryum inthybus), pelinița de stepă (Artemisia austriaca), pir gros (Cynodon dactylon), iarba păroasă (Botrinocloa ischaemum), etc.

Existența zonelor depresionare (microdepresiuni-crovuri) a determinat apariția în aceste zone a excesului de umiditate care uneori este asociat cu sărăturarea secundară. Ca urmare a acestor fenomene gramineele și leguminoasele au fost înlocuite cu plante higrofile și halofile ca: mușețelul (Matricaria chamomila), coada șoricelului (Achillea setaceea), pelinița de sărătură (Artemisia salina). În zonele cu exces de umiditate pe o perioadă mai îndelungată se întâlnesc: stuful (Phragmites communis), papura (Thypna latifolia), izma (Mentha aquatica), rogozul mare (Carex riparia).

În plantele de cultură întâlnim vegetație ruderală foarte dezvoltată și reprezentată prin: mohor (Setaria glauca), traista ciobanului (Capsella bursa pastoris), troscot (Polygonum avicualre), știrul (Amaranthus retroflexus), volbura (Convolvulus arvensis), holera (Xanthium spinosum), ciumăfaia (Datura stramonium), pălămida (Cirsium arvense) și păduri cu rol de perdele de protecție alcătuite din salcâm (Accacia), salcie (Salix), plop-alb (Populus alba), plop negru (Populus nigra) și alte specii.

2.2.2.Particularități pedologice și climatice

2.2.2.1.Caracterizarea solului din zona comuna Chiscani, județul Brăila

Comuna Chiscani are in componenta 4 sate: Chiscani, Lacu Sărat, Vărsătura. (Figura 2.9).

Figura 2.9. Harta comunei Chiscani, județul Brăila (după SRTS–2003)

Din punct de vedere al formei principale de relief comuna Chiscani se încadrează în categoria câmpie.

Teritoriul administrativ al comunei Chiscani face parte din Câmpia Română Orientală, partea de nord a Bărăganului.

La contactul Terasei Brăilei cu lunca se observă o denivelare de 3-4 m astfel că în cadrul luncii cotele absolute ating valori de până la + 7 m.

Terasa însoțește malul stâng al Dunării cu o lățime de 25 – 30 km și are aspectul unei văi a Dunării colmatate.

Solurile zonale sunt cernoziomuri, formate din loess, reprezentând cea mai mare parte adică 60-70 % din teritoriu.

În zonă, pe lângă solurile cernoziene există și soluri aluviale (Figura 2.10 și Figura 2.11) provenite din aluviuni specifice luncii Dunării care inundă anual malurile sale iar după retragerea apelor acestea au o evoluție spre cernoziom cu mari variații de structură și elemente nutritive pentru culturi în special cele de câmp și legumicole (http://primariachiscani.ro/prezentare_locala).

Pe teritoriul comunei Chiscani principalele tipuri de sol sunt redate în tabelul 2.2.

Soiurile de grâu de toamnă, luate în studiu au fost cultivate pe un sol de tip cernoziom.

Tabel 2.2. Tipurile de sol de pe raza comunei Chiscani, județul Brăila

Figura 2.10. Harta tipurilor de sol de pe raza comunei Chiscani, județul Brăila (după SRTS–2003)

Textura solurilor din comuna Chiscani este redată în Figura 2.11.

2.2.2.2.Caracterizarea condițiilor climatice ale anului agricol 2018-2019

Elementele climatice ale anului agricol 2017/2018 sunt prezentate în tabelul 2.3 (S.C.D.A., 2018).

Tabelul 2.3. Situația climatică a anului agricol 2017-2018

În Figuraurile 2.12. și 2.13. sunt reprezentate grafic datele privind temperatura, precipitațiile și umiditatea relativă a aerului înregistrate în anul agricol 2017/2018 comparativ cu mediile multianuale.

Temperaturile (Figura 2.12).

-Toamna a fost un anotimp cald din punct de vedere termic, temperatura medie în aer de 12,5șC a depășit multianuala (11,5 șC) cu 1,0 șC. Valorile termice lunare au depașit multianuala în lunile Septembrie și Noiembrie cu 1,8 șC respective 1,5 șC iar în luna Octombrie s-a înregistrat aceeași valoare medie de 11,5 șC.

-Iarna a fost un anotimp cald din punct de vedere termic, media anotimpuală de 1,7 șC fiind mai ridicată față de normal (-0,5 șC) cu 2,2 șC. În toate cele trei luni de iarnă s-au înregistrat valori ale temperaturii medii lunare superioare normalei, cu 2.7 șC în Decembrie, 3,0 șC în Ianuarie și 1,1 șC în Februarie.

-Primăvara cu o temperatura medie de 12,3 șC este caracterizată ca fiind un anotimp cald, depășind multianuala cu 1,7 șC.

Luna Martie a înregistrat o valoarea termică lunară de 2,9 șC, cu 1,8 șC sub valoarea normalei (4,7 șC) ceea ce se poate afirma ca din punct de vedere termic a fost o lună rece. Lunile Aprilie și mai au fost calde înregistrându-se valor superioare normalei cu 3,6 șC respectiv 2,6 șC.

Figura 2.12. Temperaturile (șC) înregistrate în anul agricol 2017/2018 comparativ cu normala (sursa SCDA Brăila)

Precipitațiile (Figura 2.13)

-Toamna a asigurat o aprovizionare cu apă puțin peste media normalei. Multianuala toamnei (95 mm) a fost depășită cu 30 mm, de asemenea, cu excepția lunii Septembrie, s-au evidențiat lunile Octombrie și Noiembrie, cu depășiri ale multianualelor lunare cu 48,8 mm, respectiv 7 mm.

-Iarna a prezentat o aprovizionare cu apă de 132,9 mm apropiată de valoarea normalei (91 mm). S-au înregistrat valori superioare multianualei în lunile decembrie și februarie, de 2,3 mm, respeciv 51,6 mm, excepție făcând luna ianuarie, cu un deficit de 12 mm față de multianuală (28 mm).

-Primăvara cu un total de 127,7 mm a fost caracterizată ca fiind mediu aprovizionată pluviometric, depășind normal (109 mm) cu 18,7 mm, a debutat cu luna Martie mediu umedă -37,9 mm, cu 11,9 mm peste multianuală, urmată de luna Aprilie foarte umedă – 66,4 mm, cu 31,4 mm peste multianuală și luna Mai uscată – 23,4 mm, cu 24,6 mm sub multianuală.

Figura 2.13. Precipitațiile (șmm) înregistrate în anul agricol 2017/2018 comparativ cu normala (sursa SCDA Brăila)

Pe ansamblu, pe perioada de vegetație a grâului, se poate observa că din punct de vedere pluviometric a fost o perioadă umedă, totalizând 385,6 mm, cu 90,6 mm peste normal (295 mm).

2.3.DESCRIEREA UNITĂȚII

Societatea comercială S.C. AGRIDOR S.R.L. a fost înființată în luna martie 2001 avănd ca obiect principal de activitate cultivarea cerealelor, plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase, stabilinduși punctul de lucru în perimetrul livezii și viei care au aparținut SCDA-Brăila și au fost retrocedate proprietarilor. La început, societatea a arendat suprafața de 127 ha, din care 50 ha livadă, 15 ha vie nobilă si 62 ha teren arabil. Pe parcurs suprafața a crescut, ajungăndu-se în prezent la o suprafață de 1450 ha, din care 25 ha livadă,viță de vie 5 ha și 1420 teren arabil.

Principalele mașini agricole și echipamente utilizate în producție, sunt: tractoare John Deere, combine Lexion, semănători Monosem, combinatoare Angelchi 5,5 , tocătoare NQX , pluguri Lemren- 6 trupițe , cultivatoare , mașină de erbicidat tractată Fer 18, instalații de irigat Lindsay, cu tamburi, prin aspersiune;

Ca și structură a culturilor, unitatea a cultivat în fiecare an seminceri de grâu, orz, porumb,floare cât și cereale pentru consum: grâu, orzoaică, rapiță, porumb, floarea soarelui, soia.

Planul de cultură pe ultimii 3 ani s-a prezentat astfel:

2.4.DESCRIEREA MATERIALULUI BIOLOGIC

Materialul biologic studiat a fost constituit din șapte soiuri de grâu de toamnă : Glosa, Pitar, Miranda, Apache, Airbus, Avenue, Izvor.

Soiul Glosa

Soi de grâu de toamnă, timpuriu, rezistent la secetă, recomandat în sudul țării, unde poate înlocui cu succes soiurile Apache, Avenue, Fundulea 4, cât și alte soiuri, atât în condiții de irigare, cât și fără irigare.

Anul înregistrării: 2005. Soiul a fost omologat și în Ungaria.

Caracteristici morfofiziologice: soi aristat, mai timpuriu la înspicat cu 2 zile decât soiurile Apache și Flamura, și cu 4-5 zile față de Fundulea 4. Talia plantei este de 78,8 cm. Este un soi rezistent la iernare, la cădere și la rasele actuale de rugină galbenă. Este superior soiurilor Apache și Avenue în privința rezistenței la făinare și rugina brună și asemănător acestora în privința reacției la fuzarioza spicelor și septorioză.

Performanțe de producție: ca productivitate, acest soi a depășit cu 10-13% soiurile martor Apache, Avenue și Fundulea 4, sporul de producție fiind mai mare în condiții de secetă. Rezultatele testelor fiziologice evidențiază, de asemenea, toleranța superioară a soiului Glosa la stresul provocat de deficitul hidric.

Soiul Pitar

Principalele caracteristici:

Soiul are tufa plantei semierectă în faza de înfrățire:

– frunza steag are portul semierect după înflorit;

– frunzele sunt medii ca lungime și lățime și sunt acoperite cu un strat ceros puțin intens;

– talia  medie a plantei este cuprinsă între 80-95 cm, fiind de aceeași talie ca soiul martor Glosa;

– spicul este de culoare albă, de densitate medie, aristat, de formă piramidală, de lungime medie și cu poziția semimutantă la maturitate;

– boabele sunt de mărime medie, bine umplute, de formă alungită, culoarea roșie. În condiții normale de cultură, masa a 1.000 de boabe este de 42-44 g, iar o masă hectolitrică de 79-82 kg/hl;

– soi precoce (având perioada de vegetație asemănătoare cu a soiului martor Glosa), cu rezistență bună la cădere, rezistență bună la iernare, secetă și arșiță;

– este rezistent la Rugina brună și Făinare și mijlociu de rezistent la Septorioză și Rugina galbenă. Are un nivel mijlociu de rezistență la Fuzarioză;

– este un soi cu nivel bun de rezistență la încolțirea boabelor în spic.

Pitarul are un potențial ridicat de producție. În testările multianuale, atât cele oficiale din rețeaua ISTIS, cât și cele din rețeaua ecologică a INCDA – Fundulea, a realizat sporuri medii de producție similare cu ale soiului Glosa. Acest nou soi se remarcă prin calitate foarte bună de panificație, fiind din acest punct de vedere superior soiului Glosa.

Soiul comun de toamnă Pitar, prezintă un progres genetic pentru calitatea de panificație, umplerea bună a boabelor și rezistență la bolile foliare. Este un soi precoce (având perioada de vegetație asemănătoare cu a soiului martor Glosa), cu rezistență bună la cădere, rezistență bună la iernare, secetă și arșiță. Este rezistent la Rugina brună și Făinare și mijlociu de rezistent la Septorioză și Rugina galbenă. Are un nivel mijlociu de rezistență la Fuzarioză;

Soiul Miranda
Soiul de grâu comun de toamnă MIRANDA a fost obținut la INCDA Fundulea din combinația hibridă complexă prin selecție individuală în urma homozigotării rapide prin sistemul Zea. Caracteristici morfologice Soiul Miranda are tufa plantei semierectă, în faza de înfrățire. Frunza steag are portul semiaplecat după înflorit.

Frunzele sunt medii ca lungime și lățime și sunt acoperite cu un strat ceros nu prea intens în a doua parte a perioadei de umplere a boabelor. Talia medie a plantei este cuprinsă între 100 și 110 cm, mai înaltă decât a soiurilor martor, Apache și Avenue, cu 5-10 cm. Spicul este mare, de culoare albă, semidens, aristat, de formă piramidală și cu poziție seminutantă la maturitate.

Boabele sunt de mărime medie, de formă alungită, de culoare roșie și au, în condiții normale de cultură, o masă a 1000 de boabe de 42-44 g și o masă hectolitrică de 78-80 kg/hl. Caracteristici fiziologice Soi semiprecoce, înspică cu 1-2 zile mai târziu decât soiurile martor Apache și Avenue, cu rezistență bună la cădere și iernare.

Este rezistent la făinare și la rugina galbenă și mijlociu de sensibil la rugina brună și septorioză, fapt pentru care se recomandă, în tehnologia de cultură, aplicarea unui tratament foliar după faza de înspicat pentru protecția împotriva acestor boli. Are un nivel mijlociu de rezistență la fuzarioza spicului și un nivel bun de rezistență la încolțirea în spic. Capacitatea de productie Testat, alături de soiurile martor, Apache si Avenue, în rețeaua de stațiuni a INCDA Fundulea, în medie pe patru ani (2008-2011), dar și în testările oficiale din rețeaua ISTIS, soiul Miranda s-a dovedit a avea un potențial și o stabilitate foarte ridicate ale producției de boabe, atât față de soiurile martor, cât și comparativ cu soiurile recent înregistrate.

Sporurile medii de producție, în diferite zone din țară, au fost cuprinse între 10 și 20% față de soiurile martor Apache și Avenue. Calitatea Testarile pe microprobe de laborator, la Fundulea și la ISTIS, au indicat că soiul Miranda are caracteristici mijlocii de calitate, dar corespunzătoare cerințelor standardelor industriei de morărit și panificație. Zona de cultură Soiul Miranda este recomandat pentru a se extinde în cultură în zonele de vest și sud ale țării, Dobrogea și Moldova.

Soiul Apache Varietate de grâu nearistată, de talie medie, timpurie și cu o adaptabilitate foarte ridicată. Putere mare de înfrățire și de umplere a bobului. Toleranță bună la iernare, la cădere și fuzarioză. Satisface exigențele în proteine, Hagberg și W. Calități deosebite pentru morărit și panificație.

Caracteristici agronomice: Aristare: nearistat; Înălțime: medie; Ritm de dezvoltare: înspicare: semitimpurie, maturitate: timpurie; Rezistență la cădere: rezistență bună; Rezistență la germinare în plic: sensibilitate redusă; Toleranță la Chlotoluron – tolerant.

Clasa calitativă: grâu panificabil superior cu o greutate specifică bună. W: valoare crescută 200-250; Conținut crescut de proteine: 11,5-12,5; Zeleny: valoare crescută 20-25; Nivel de hidratare: bun 60-61%; Vâscozitate specifică: bună 1,8-2,2; MMB: 42-45 g;

Potențial de producție este ridicat pentru o varietate timpurie.

Rezistența la boli: Toleranță crescută la Oidium și Septorioza nodorum, toleranța bună la Septorioza tritici, Rugina galbenă, sensibilitate redusă la Rugina brună, Helminthosporiose, și rezistent la Fusarioza.

Soiul Airbus este un soi de grâu de toamnă extrem de productiv și cu indici de calitate ridicați pentru panificație, adaptat condițiilor climatice din zona de câmpie din sudul țării și Moldova. Este un soi foarte precoce, mai timpuriu la înspicat cu 1-3 zile față de soiul Avenue, talia plantei de 77-90 cm, rezistent la iernare și cădere, arșiță și secetă, rugina galbenă, rezistență mijlocie la rugina brună și făinare, are calitate bună de morărit și fabricarea pâinii.
Soiul Avenue

• Soi de grâu timpuriu, nearistat
• Plante de talie medie, cu o foarte bună toleranță la cădere
• Bună toleranță la rugina brună și Fusarium
• Are o toleranță foarte bună la iernare.
• Putere foarte mare de înfrățire (frații au portul erect).
• Premergător ideal pentru semănatul timpuriu la rapiță..
• Masa Hectolitrică 80.
• Gluten 26-28, proteină 12,8-13
• Densitate recomandată la semănat: 370 – 400 b.g./mp. și începerea semănatului, in a doua parte a perioadei optime.
• Soi cu un potențial foarte ridicat de producție
• Cel mai timpuriu la recoltat

Izvor este un soi de grâu de toamnă, adaptat condițiilor din sudul țării. Acesta poate înlocui cu succes soiurile Avenue și Apache, mai ales în zonele expuse riscului unor secete prelungite,  înspică cu 4 zile înaintea soiului Fundulea 4. Talia plantei este în medie de 82,5 cm, este un soi rezistent la iernare, la cădere și la rugina brună, are calitate bună de morărit și panificație, inferioară soiului Apache, pe care însă îl întrece în volumul pâinii.

2.5.METODE DE LUCRU

2.5.1.Controlul fitosanitar al culturii de grâu de toamnă

Combaterea unui agent patogen nu se poate realiza decât printr-o cunoaștere temeinică a ariei lui de răspândire, a stadiului evolutiv în care se află și a gravității atacului. Pentru determinarea acestor elemente este necesar să se efectuieze controlul fitosanitar al culturilor. Atunci când acest control vizează identificarea agenților fitopatogeni periculoși, care nu există în țară sau se găsesc în zone bine delimitate, controlul fitosanitar este denumit control de carantină fitosanitară (Stelica Cristea, Gheorghieș C., 2001).

Cunoașterea stării de sănătate și de comportare a soiurilor de plante la atacul agenților fitopatogeni și a dăunătorilor prezintă mare importanță în vederea stabilirii eficienței economice diferitelor verigi ale tehnologiei culturii (fertilizare, irigare, rotație etc.) cu implicații directe asupra producției, furnizând, totodată, indicii prețioase asupra însușirilor genetice a speciilor și soiurilor în vederea utilizării lor în procesul de ameliorare și de testare și înregistrare a soiurilor (ISTIS, 2010).

Efectuarea controlului fitosanitar are două obiective distincte:

1. Identificarea agenților fitopatogeni din cultura controlată;

2. Stabilirea frecvenței și a intensității atacului produs de aceștia.

Gradul în care plantele sunt atacate de un patogen sau dăunător variază cu specia, fenofaza, soiul, sistemul de cultură, evoluția factorilor de mediu, etc.

Atacul agenților fitopatogeni asupra plantelor, care are ca efect diminuarea cantitativă și deprecierea calității producției, se exprimă valoric prin notarea frecvenței (F %), a intensității (I %) și a gradului de atac (G.A %).

În funcție de suprafața lanului, numărul punctelor din care se ridică probe variază astfel:

-1 punct pentru maximum 10 ha (dar nu mai puțin de 2 puncte dintr-un lan);

-3 puncte pentru 100 ha;

-5 puncte pentru suprafețe până la 250 ha.

Unitatea maxima de suprafață supusă controlului este considerate cea de 250 ha. Pentru suprafețele mai mari lanurile vor fi delimitate la loturi de sub 250 ha.

Din fiecare punct se controlează (recoltează) câte 100 plante (fire). Firele recoltate se analizează macroscopic și pentru verificare și microscopic.

Observațiile pentru notarea atacului de boli se fac într-o singură parcelă (repetiție), unde agentul patogen se manifestă cel mai puternic. Metodologia de luare a observațiilor și de calcul al frecvenței și intensității atacului este cea indicată mai jos.

Frecvența atacului (F %) este valoarea relativă a numărului de plante sau organe ale plantei atacate (n) raportate la numărul de plante sau organe observate (N).

Valoarea frecvenței se apreciază prin observații directe asupra unui număr de plante sau organe, în funcție de cazuri și condiții existând diverse metode de luare a probelor sau de efectuare a observațiilor.

În urma observațiilor, datele brute se generalizează prin relația:

(2.1)

În care:

n – numărul de plante atacate;

N – numărul de plante analizate.

Intensitatea atacului (I%) reprezintă gradul sau procentul în care este atacată o plantă sau un organ al plantei, respectiv, cât anume din suprafața plantei sau organului analizat (frunză, fruct) este acoperit de boala luată în studiu.

Aprecierea suprafeței atacate (intensității atacului) se face, de cele mai multe ori, cu ochiul liber sau cu lupa, evaluându-se procentul ocupat de pete, arsuri, etc., provocate de agentul patogen.

Se trec în carnetul de observații procente sau note pentru fiecare plantă (organ de plantă) luată în analiză.

Ulterior se face calculul intensității medii, după formula:

(2.2)

În care:

I% – intensitatea atacului (în punctul de control respectiv);

i – intensitatea notată pentru fiecare plantă;

f – numărul de cazuri (plante, organe) cu procentul respectiv de atac;

n – numărul de plante atacate;

a – suma procentelor de atac pe toate plantele;

Drept criterii pentru redarea intensității se folosesc și scări (tabelul 2.4) ce pot avea număr diferit de clase de notare (cu 4-5-6-10 clase).Pentru redarea intensității atacului, în cazul majorității bolilor (pătări foliare, mănări, rugini), se utilizează scara de notare de la 0 la 6, după cum urmează:

Tabelul 2.4. Scara de notare a intensității atacului la bolile plantelor

Scara de notare a intensității atacului pentru ruginile cerealelor (Scara Cobb modificată), este redată în tabelul 2.5.

Tabelul 2.5. Scara Cobb (modificată)

În prezent pentru calcularea intensității medii a atacului se apreciază ca fiind mai apropiată de realitate notarea în scara F.A.O. ( care folosește note de la 1 la 9).

Tabel 2.6.Scara de notare a intensității medii a atacului F.A.O

Gradul de atac (G.A.%) reprezintă aprecierea sintetică asupra nivelului atacului într-o cultură, înglobând atât frecvența cât și intensitatea atacului. Se calculează după relația:

(2.3)

În care:

G.A.% – gradul de atac (în punctul de control);

F% – frecvența atacului;

I% – intensitatea atacului;

Controlul fitosanitar al culturilor de grău se realizază ținând seama de agentul patogen (tablel 2.7).

Tabel 2.7. Controlul principalilor agenți patogeni ai grâului

Aprecierea pierderilor de recoltă, respective stabilirea gradului de dăunare

Când există la îndemână o cultură neatacată, situate în apropierea celei atacate și în aceleași condiții de soi, agrotehnică, pierderea de recoltă, poate fi ușor stabilită prin cântărire și calculul după formula:

….sau…. (2.4)

În care:

GD (%) – gradul de dăunare (pierderea în procente);

a – producția culturii neinfectate;

b – producția parcelei atacate;

Deoarece în practică, martorul netratat este foarte rar întâlnit, pierderile produse de boli se calculează cu ajutorul unor coeficienți stabiliți experimental (tabelul 2.8).

Pentru a exprima pagubele produse de o boală oarecare, se calculează și gradul de atac care reprezintă expresia extinderii gravității atacului culturii sau a numărului total de plante.

Aceste calcule se efectuează in toate observațiile fitosanitare experimentale, cu deosebire in loturile semincere și pentru stabilirea (cunoașterii) comportării unor soiuri de plante la atacul agenților fitopatogeni.

Tabel 2.8. Coeficienți pentru transformarea gradului de atac în % – pagube la cultura de grâu

Evaluarea gravității atacului agenților patogeni ai plantelor cultivate se face ținând cont de datele înscrise în tabelul 2.9.

Tabelul 2.9. Evaluarea gravității atacului agenților patogeni ai grâului

(după I. Vonica)

2.5.2 Determinarea structurii și compoziției entomofaunei

Entomofauna a fost colectată prin metoda capcanelor Barber, a fost fixată în alcool și determinată până la gen și specie.

Pentru colectarea insectelor la nivelul culturii fost folosită metoda capcanelor galbene adezive și controlul pe plantǎ.

În urma analizei calitative a materialului faunistic se vor întocmi tablelele cu componența specifică a insectelor din variantele experimentale.

2.5.3.Evaluarea producției

Producția fizică s-a determinat prin cântărirea producției obținută pe fiecare parcelă în parte. Valoarile producțiilor fiecărei parcele au fost corectate și calculate pentru umiditatea stas de 14 %, după formula (Săulescu N.A., și Săulescu N.N., 1967):

(2.5)

2.5.4.Descrierea experienței

Pentru realizarea obiectivelor propuse, în anul agricol 2017/2018, s-a realizat un studiu la SC AGRIDOR SRL, comuna Chișcani, județul Brăila. Studiul a fost realizat în vederea evaluării stării fitosanitare a 7 soiuri de grâu de toamnă.

2.6. Tehnologia de cultivare a grâului

2.6.1. Rotația

Cele mai indicate plante premergătoare sunt: leguminoasele anuale pentru boabe (mazărea, fasolea, năutul, soia-soiurile timpurii și semitimpurii), leguminoasele perene, leguminoasele furajere (mazărea, măzărichea și borceagul ), inul, rapița etc., care eliberează terenul mai devreme și permit realizarea pregătirii patului germinativ în condiții foarte bune.

2.6.2. Fertilizarea și aplicarea amendamentelor

Aplicarea și valorificarea eficientă a îngrășămintelor organice, chimice și a amendamentelor calcaroase se face pe baza cartării agrochimice, precum și în funcție de planta premergătoare, fertilizarea aplicată anterior, gradul de aprovizionare cu apă și nivelul producției posibil de obținut în zona respectivă de cultură, în limitele unei eficiențe optime.

Fertilizarea organică se recomandă la culturile premergătoare, grâul valorificând foarte bine efectul remanent al gunoiului de grajd. Sub forma semifermentată, gunoiul de grajd poate fi aplicat și direct culturii grâului, în doza de 20 t/ha, prin împrăștiere uniformă la suprafața solului și încorporarea imediată sub brazdă.

Fertilizarea cu fosfor. Grâul valorifică mai bine îngrășămintele cu fosfor, comparativ cu porumbul și alte plante de cultură. Dozele de fosfor sunt cuprinse între 60 și 100 Kg/ha P2O5, ținând cont de producția scontată, cantitatea de gunoi de grajd aplicată, tipul de sol și starea acestuia de aprovizionare cu fosfor.

Îngrășămintele cu fosfor se administrează prin împrăștiere uniformă la suprafața solului și se încorporează odată cu arătura.

Fertilizarea cu potasiu se recomandă la grâu pe solurile cu un conținut în potasiu schimbabil mai mic de 150 ppm K, administrându-se doze de 40-80 kg/ha K2O, înainte de arătură sau de pregătirea patului germinativ, sub formă de sare potasică sau îngrășăminte complexe.

Fertilizarea cu azot. Până în faza de împăiere, grâul necesită cantități relativ mici de azot, circa 40-60 kg/ha N, azot ce poate să și-l asigure din sol, pe solurile fertile, după premergătoare bine fertilizate sau după leguminoase.

Excesul de azot înainte de înfrățire duce la formarea unei mase vegetale bogate și o înrădăcinare slabă, care vor favoriza căderea plantelor și, implicit, va fi diminuată eficacitatea îngrășămintelor.

Îngrășămintele cu azot vor fi aplicate, în principal, în două faze:

– 40-80 kg/ha N în timpul iernii sau primăvara devreme, în funcție de starea culturii,

– restul dozei, primăvara, în perioada apariției primului nod al tulpinii.

Îngrășămintele cu azot mai pot fi aplicate împreună cu erbicidele sau cu tratamentele de combatere a bolilor și dăunătorilor, în cantități de 8-10 kg/ha uree.

Aplicarea amendamentelor. Pe solurile acide, cu pH-ul sub 5,8 în apă și gradul de saturație în baze sub 75%, se vor aplica amendamente calcaroase în doza de 4 t/ha CaCO3, care vor fi încorporate sub arătură, fie direct pentru grâu, fie la planta premergătoare. Pentru asigurarea uniformității aplicării mecanizate prin împrăștiere, îngrășămintele și amenda-mentele vor fi mărunțite și administrate, acordând atenție jalonării corespunzătoare a terenului și lățimii de lucru a mașinilor de împrăștiat.

2.6.3. Lucrările solului

Prin lucrările solului se creează condiții favorabile regimului apei și elementelor nutritive din sol, se distrug buruienele și se realizează stratul de sol mărunțit și nivelat necesar pentru semănat.

Prima lucrare recomandată, în majoritatea situațiilor, este dezmiriștirea, care trebuie efectuată imediat după eliberarea terenului de planta premergătoare, printr-o trecere cu grapa cu discuri. În acest fel se mărunțesc resturile vegetale, se împiedică pierderea apei din sol și se creează condiții de germinare pentru o parte din semințele de buruieni. În continuare, lucrările solului pentru cultura grâului se diferențiază în funcție de planta premergătoare astfel:

a) După recoltarea premergătoarelor timpurii, solul se ară imediat la 18-20 cm în agregat cu grapa stelată sau, dacă se poate realiza o dezmiriștire bună, se lucrează cu grapa cu discuri, după care se poate efectua arătura (după 10-15 zile), când mijloacele mecanice devin disponibile.

Până la pregătirea patului germinativ, solul se lucrează superficial, de regulă după ploi, în scopul mărunțirii bulgărilor, nivelării terenului și distrugerii buruienilor.

Pregătirea patului germinativ se efectuează în ziua sau preziua semănatului prin lucrări superficiale cu combinatorul sau grapa cu discuri, astfel ca să se realizeze o suprafață nivelată și curată de buruieni, cu un strat de sol bine mărunțit pe adâncimea de semănat.

b) După premergătoare care eliberează terenul târziu (porumb, floarea-soarelui, soia, sfeclă, cartof) lucrările solului se diferențiază în funcție de conținutul în umiditate, prezența resturilor vegetale, compactarea solului și timpul disponibil până la semănat astfel:

– discuirea terenului și efectuarea imediată a arăturii la 15-20 cm adâncime cu plugul în agregat cu grapa stelată, în cazul în care aceasta se realizează în bune condiții datorită umidității suficiente a solului. Pregătirea patului germinativ se face prin lucrarea cu grapa cu discuri, lama nivelatoare și grapa cu colți, iar ultima lucrare se efectuează cu combinatorul ;

– lucrarea cu grapa cu discuri, prin treceri în cruce, pană la realizarea cerințelor privind mărunțirea solului și a resturilor vegetale, prin realizarea patului germinativ;

Înlocuirea arăturii prin lucrarea cu grapa cu discuri se recomandă în cazul toamnelor secetoase, când sunt cantități reduse de resturi vegetale pe teren și pe solurile cu compactare redusă.

În toamnele secetoase, precum și pe terenurile în pantă, în cazul când este necesară afânarea solului pe adâncimea de pană la 20-22 cm, o lucrare corespunzătoare a solului poate fi realizată cu unelte care nu răstoarnă brazda.

La pregătirea patului germinativ se vor urmări mărunțirea bulgărilor sub 3 cm diametru, nivelarea și afânarea solului pe adâncimea de 5-6 cm, precum și o ușoară așezare a solului în adâncime.

2.6.4. Sămânța și semănatul

Sămânța. La semănat se folosește numai sămânța certificată din soiurile zonate, cu puritate biologică și fizică și capacitate de germinație.

Epoca de semănat. Se recomandă ca semănatul grâului să fie efectuat în 10-15 zile, astfel ca de la data semănatului până la venirea înghețului, suma gradelor termice să fie de 500-550șC, necesară pentru realizarea înfrățirii plantelor și pregătirea pentru iernare.

Perioada optimă de semănat este între 1-10 octombrie în sudul țării și în vest și 25 septembrie – 5 octombrie în zonele colinare și nordice. În funcție de evoluția condițiilor climatice din preajma perioadei de semănat, acesta se poate începe mai devreme sau amâna cu 5-7 zile. În funcție de particularitățile soiurilor cultivate, semănatul va începe cu soiurile cu înfrățire ridicată și se va încheia cu cele cu înfrățire redusă. Nerespectarea intervalului optim de semănat are repercusiuni negative asupra producției prin afectarea stării fitosanitare a culturii și prin reducerea numărului de spice la recoltare.

Densitatea culturii. La semănat se asigură o densitate a boabelor germinabile de 450-550 boabe/m2. Limita minimă se alege când la semănat umiditatea solului este bună, patul germinativ este bine mărunțit, se seamănă la începutul epocii optime, se folosesc semințe cu vigoare ridicată și soiul are capacitate mare de înfrățire. Nerealizarea condițiilor menționate necesită creșterea progresivă a densității boabelor până la limita maximă. Depășirea limitelor optime de densitate duce la scăderi însemnate de recoltă prin sensibilizarea plantelor la atacul unor patogeni și la cădere.

Distanța între rânduri. În condițiile pedoclimatice din țara noastră, corelate cu cerințele actualelor soiuri cultivate și cu metodele de prelucrare a solului, distanța între rânduri va fi de 12,5 cm, asigurată cu actuala sistemă de mașini. Este important ca distribuirea semințelor pe rând să fie uniformă.

Adâncimea de semănat. Încorporarea semințelor în sol se face la adâncimea de 3-6 cm, prin reglarea corespunzătoare a mașinilor de semănat.

Limita minimă se alege când în sol există umiditate suficientă, textura este mijlocie spre grea, iar sămânța are valoarea MMB scăzută. Nerealizarea condițiilor menționate necesită majorarea adâncimii în limita admisă pentru asigurarea germinării și răsăririi. Soiurile cu talia scurtă, care au și coleoptil scurt (Avenue, Lovrin 34, Fundulea 4, Lovrin 41) necesită o atenție deosebită la respectarea adâncimii de semănat, care nu trebuie să depășească 5 cm.

2.6.5. Lucrările de întreținere a culturii

Combaterea buruienilor. Infestarea cu buruieni a culturilor de grâu poate fi considerabil redusă prin încadrarea în asolamentele recomandate, prin lucrarea corectă a solului și asigurarea unor condiții bune de realizare a densității și de creștere a plantelor de grâu, astfel încât acestea să înăbușe buruienele.

Erbicidele avizate până în prezent și cunoscute ca selective pentru cultura grâului se vor folosi în mod diferențiat, în funcție de compoziția floristică și de speciile dominante.

Combaterea bolilor și dăunătorilor

În vederea reducerii atacului patogenilor și dăunătorilor din culturile de grâu se impune aplicarea unui sistem de combatere integrată, în cadrul căruia, alături de diferite măsuri agrotehnice, importanță prezintă tratamentele chimice efectuate la sămânță, cât și în perioada de vegetație.

Amplasarea culturilor de grâu în monocultură influențează puternic nivelul atacului patogenilor transmisibili prin sămânță (mălura comună, tăciunele, fuzarioza) precum și al dăunătorilor (gândacul ghebos, viermele roșu al paiului, viespea paiului și viermele sârmă). În această direcție este necesară evitarea amplasării grâului după premergătoare păioase care au prezentat un grad ridicat de infecții și infestări cu acești patogeni și dăunători. Asolamentul, în care grâul urmează după leguminoase, este o modalitate foarte eficace de prevenire a atacului multor boli și daunători (în special al viermelui roșu al paiului).

În vederea reducerii riscului apariției bolilor foliare și a atacurilor determinate de afide și muștele cerealelor, încă din toamnă se recomandă încadrarea semănatului în perioada optimă, evitându-se semănatul timpuriu.

Pentru combaterea ploșnițelor sunt avizate și pot fi utilizate următoarele insecticide: Actelic 50 EC – 1,0 l/ha; Decis mega 50 EW– 0,150 l/ha; Karate zeon – 0,150 l/ha.

Aceste insecticide se vor aplica în combinație cu fungicidele destinate combaterii bolilor foliare: Tilt 250 EC, Bumper 250 EC – 0,5 l/ha etc.

Pentru loturile semincere, combaterea buruienilor, bolilor și dăunătorilor se va face cu prioritate, respectând momentele, substanțele și dozele optime.

2.6.6. Recoltarea

Momentul optim de recoltare este în fază de maturitate deplină când semințele ajung la umiditatea de păstrare, respective 14–15%. Recoltarea mai devreme sau mai tardivă influențează în primul rând calitatea seminței obținute, dar determină și pierderi de producție.

Pentru recoltare se folosesc cele mai bune combine, reglate corespunzător atât pentru evitarea pierderilor, cât și a vătămării semințelor.

Recoltarea în cadrul unui soi se va face începând cu categoria biologică inferioară și se va continua în ordine succesivă cu celelalte categorii biologice (de la sămânță Certificată 2 spre sămânță Certificată 1, Bază, Prebază 2 și respectiv Prebază 1);

2.6.7. Uscarea, condiționarea și păstrarea semințelor

Calitatea semințelor de grâu, sub aspectul purității fizice, a germinației și a vigorii, este determinată în mare măsură de modul în care se efectuează uscarea, condiționarea și păstrarea acestora.

Sămânța de grâu recoltată cu o umiditatea mai mare de 14 %, trebuie uscată imediat, întrucât orice întârziere contribuie la reducerea germinației și vigorii semințelor. Uscarea se poate face în instalații speciale, prin folosirea aerului cald sau a aerației naturale, prin lopatare. La uscarea în instalații industriale se vor lua măsuri de curățire perfectă a acestora, precum și respectarea regimului termic de uscare, deoarece folosirea unor temperaturi de peste 42șC afectează viabilitatea embrionului, iar sub acest nivel ritmul de uscare se reduce foarte mult. În cazul uscării prin lopătare, semințele se depozitează vrac, în șoproane deschise sau magazii uscate, curate și dezinfectate, în staturi de 50–60 cm. Imediat după depozitare, se începe lopătatul, lucrare care se continuă permanent până când umiditatea semințelor ajunge la 14%. Pentru obținerea unor semințe de calitate, condiționarea se va efectua în instalații și selectoare bine curățate, etanșe și echipate cu site și cilindri corespunzători pentru semințele de grâu. Condiționarea semințelor se va face numai de agenții economici autorizați în acest sens, care dețin personal competent și o bază materială adecvată.

Sămânța, după condiționare, se ambalează în saci și se etichetează cu două etichete. Păstrarea semințelor până la valorificare trebuie efectuată în spații corespunzătoare, curate, uscate, dezinfectate și deratizate.

Dacă pe perioada păstrării apar insecte sau animale de magazie vor fi luate imediat măsuri pentru combaterea acestora.

CAPITOLUL III

REZULTATE ȘI DISCUȚII

Atacul agenților fitopatogeni din cultura de grâu reprezintă una dintre cauzele datorită cărora producția de grâu nu se valorifică la întregul potențial. Făinarea, pătarea brună a frunzelor și rugina grâului sunt considerate ca fiind cele mai răspândite și păgubitoare boli ale grâului. În țara noastră, atacul acestor agenți patogeni apare an de an, cu intensități diferite, putând produce pagube cuprinse între 3-4%, pâna la 20% din producție. Astfel, utilizarea soiurilor rezistente la atacul de Blumeria graminis (DC.) Speer., Septoria tritici Rob. ex. Desm. și Puccinia recondita Rob. et Desm. Figuraurează permanent în preocupările producătorilor de grâu (C.I. Arsene, Andreea-Mihaela Bălău, E. Ulea, 2013).

3.1. Elementele tehnologice

La toate cele 7 soiuri cercetate s-a aplicat aceeași agrotehnică:

Tratamentul seminței: Kinto Duo – 1,5 l/t

Semănatul

Data semănatului: respectiv 10-10-2017

Densitatea la semănat: 550 boabe germinabile/m2

Densitatea la semănat la soiurile: Airbus, Apache și Avenue 370 boabe germinabile/m2

Distanța între rânduri: 12,5 cm.

Adâncimea de semănat: 5 cm.

Norma de semănat: se stabilește în funcție de valoarea culturală, MMB și densitatea de semănat, conform formulei:

(3.1)

După calcularea normei de sămânță s-au aplicat: Airbus – 187 kg/ha, Glosa 280 kg/ha, Miranda 280 kg/ha, Izvor 250 kg/ha, Pitar 280 kg/ha, Avenue 170 kg/ha, Apache 180 kg/ha.

Fertilizarea: 300 kg/ha complexe 15:15:15 – înainte de semănat; 150 kg/ha azotat de amoniu (Figura. 3.1.) – la împăiere: 25.04.2018.

Figura. 3.1. – Modul de prezentare a îngrășămintelor aplicate la grâu (original)

Lucrări pe vegetație

Speciile reprezentative de buruieni frecvente în zona unității agricole unde s-a efectuat studiul, sunt evidențiate în tabelul 3.1.

Tabel 3.1. Spectrul de buruieni apărute în cadrul experienței

Tratamentul I (10 Aprilie 2018)

– Dicopur top 464 SL – 1,0 l/ha pentru combaterea buruienilor (Figura. 3.2.) înainte de alungirea internodului 2

Figura. 3.2. – Modul de prezentare a erbicidului Dicopur top 464 SL (original)

– BUMPER SUPER 490 EC – 0.8 l/ha (Figura. 3.3.) este un fungicid complex conținând două substanțe active cu acțiune sistemică și translaminară împotriva întregului spectru de boli micotice care atacă cerealele în timpul vegetației;

Figura. 3.3. – Modul de prezentare a erbicidului Dicopur top 464 SL (original)

Tratamentul II (30 Aprilie 2018)

-TERRA-SORB (biostimulator cu: Aminoacizi liberi: 9.3%, Azot total:2.1%, Total aminoacizi:12.0%, Zinc: 0,067%, Mangan: 0,046%, Bor: 0,019%, Materie organica: 14%) – 2,0 l/ha.

-Fury 10 EC – 0,1 l/ha pentru combaterea dăunătorilor (Figura. 3.4.)

Figura. 3.4. – Modul de prezentare a insecticidului Fury 10 EC (original)

– Acanto plus (0,5 l/ha) pentru combaterea bolilor odată cu Bumper 250 CE -0,5 l/ha (Figura. 3.5.) și cu aplicarea insecticidului Fury.

Figura. 3.5. – Modul de prezentare a fungicidelor Acanto plus și Bumper 250 CE (original)

Tratamentul III (02 Iunie 2018):

-TAZER 250 SC (fungicid sistemic, conține: 250 g/L azoxistrobin) – 1,0 l/ha,

-INAZUMA (este un insecticid cu activitate complexă, sistemică și de contact, conține Acetamiprid + Lambda-cihalotrin) – 0,200 g/ha,

-SOLAR VERDE (îngrășământ foliar lichid care conține o cantitate mare de N, Mg,Cu și microelemente chelatate EDTA) – 3,0 l/ha.

Recoltarea

Recoltarea s-a efectuat mecanizat, în faza de coacere deplină, la o umiditate a boabelor cât mai aproape de 14% (15,1% – 15,7%) în data de 30.06 2018. Producția medie a experienței a fost de 7675 kg/ha.

3.2. Rezultate privind starea fitosanitară a soiurilor cercetate

Pe parcursul perioadei de vegetație a anului 2018 am efectuat notări la câte 25 plante grâu, în 2-4 puncte dispuse pe diagonală, în fenofaza maturitatea în lapte.

Tabloul clinic al soiurilor cercetate este redat în tabelul 3.2.

Făinarea și septoriozele grâului s-au manifestat la toate soiurile, înroșirea spicelor am depistat-o doar la câteva plante ale soiului Izvor, rugina galbenă am întâlnit-o pe frunzele unor plante ale soiului Glosa, rugina brună s-a manifestat doar la soiul Miranda, în timp ce soiul Apache a manifestat sporadic atac de tăciune zburător pe spic.

Nu am întâlnit plante cu spice atacate de mălură.

Tabelul 3.2.

Starea fitosanitară a soiurilor cercetate (original)

3.3. Rezultate privind simptomatologia bolilor grâului în momentul depistării lor

3.3.1. Făinarea grâului prezenta pete pâsloase pe tulpini și frunze, de culoare alb-cenușie, presărate cu cleistoteciile ciupercii, sub forma unor puncte mici negre (Figura. 3.6.).

Figura. 3.6. – Atacul făinării la baza și pe frunzele grâlui (original)

3.3.2. Rugina brună s-a manifestat pe frunze prin apariția unor pustule brun-cărămizii, pulverulente, constituite din teleutosporii ciupercii (Figura. 3.7.).

Figura. 3.7. – Frunză de grâu cu teleutopustulele tipice ruginii brune (original)

3.3.3. Septoriozele s-au manifestat prin apariția pe frunze a unor pete maroniu-deschis, însoțite de un halou galben, de formă eliptică, cauzate de ciuperca Septoria nodorum (Figura. 3.8.) și prin apariția unor pete alungite, delimitate de nervuri, cu centrul cenușiu și contur brun, însoțite de puncte mici negre (picnidii) la suprafață, cauzate de ciuperca Septoria tritici (Figura. 3.9.).

Figura. 3.8. – Frunză de grâu cu pete tipice ciupercii Septoria nodorum (original)

e

Figura. 3.9. – Frunză de grâu cu pete tipice ciupercii Septoria tritici (original)

3.3.4. Rugina galbenă s-a manifestat prin apariția unor pustule gălbui, acoperite de epidermă (nepulverulente), dispuse în striuri înguste și alungite, unele în continuarea celorlalte (Figura. 3.10.).

Figura. 3.10. – Frunză de grâu cu atac de rugină galbenă (original)

3.3.5. Tăciunele zburător s-a manifestat prin transformarea în totalitate a spicului într-o masă prăfoasă, negricioasă de clamidospori (Figura. 3.11.).

Figura. 3.11. – Spic de grâu atacat de tăciunele zburător (original)

3.3.6. Fuzarioza s-a manifestat prin apariția unor spiculețe decolorate la diferite nivele ale spicului, însoțite de pernițe de mucegai roz-portocaliu (Figura. 3.12.).

Figura. 3.12. – Spice atacate de fuzarioză (original)

3.3.7. – Înnegrirea spicelor s-a manifestat la început pri apariția unor pete punctiforme negre pe spiculețe, pentru ca mai apoi boala să cuprindă întreg spicul (Figura. 3.13.).

Figura. 3.13. – Spice înnegrite sub acțiunea ciupercii Cladosporium herbarum (original)

3.4. Rezultate privind evoluția atacului făinării

În luna mai (tabelul 3.3.) gradul de atac al făinării a variat între 4,1% la soiul Apache și 5,7% la soiurile Miranda și Glosa).

În luna iunie (tabelul 3.4.) gradul de atac al făinării a crescut puțin și a variat între 6,0% la soiul Apache și 8,9% la soiul Miranda).

Tabelul 3.3. Gradul de atac al făinării în luna mai (original)

Tabel 3.4. Gradul de atac al făinării în luna iunie (original)

3.5. Rezultate privind gradul de atac al ruginii brune

După cum se poate observa din datele prezentate în tabelul 3.5. atacul ruginii brune la soiul Miranda s-a manifestat astfel: frecvența medie a plantelor atacate a fost de 48,0%, intensitatea medie a fost de 8,4%, ceea ce revine unui grad de atac de 4,03%.

3.6. Rezultate privind gradul de atac al septoriozelor

La nivelul perioadei de vegetație a anului 2018, la soiul Miranda, în cazul atacului ciupercii Septoria tritici (tabelul 3.6.), am depistat o frecvență medie de 76,0%, o intensitate medie de 27,76%, ceea ce a corespuns unui grad mediu de atac de 21,09%.

Septoria nodorum (tabelul 3.7.), la același soi a înregistrat o frecvență de 56,0%, o intensitate de 28,14% și un grad de atac de 15,75%.

La soiul Airbus (tabelul 3.8.), atacul ciupercii Septoria tritici a avut următoarele valori: frecvența medie de 84,0%, intensitatea medie de 45,11%, gradul mediu de atac de 37,89%.

La soiul Glosa (tabelul 3.9.) atacul ciupercii Septoria tritici a avut următoarele valori: frecvența medie de 48,0%, intensitatea medie de 30,83%, gradul mediu de atac de 14,8%.

La soiul Izvor (tabelul 3.10.) ciuperca Septoria tritici s-a manifestat printr-o frecvența medie de 80,0%, intensitatea medie de 47,5% și un grad mediu de atac de 38%.

La soiul Apache (tabelul 3.11.) am notat o frecvență medie de 72,0%, intensitatea medie de 17,75% și un grad de atac de 12,78%.

La soiul Pitar (tabelul 3.12.) am notat o frecvență medie de 66,0%, intensitatea medie de 37,97% și un grad de atac de 25.06%.

La soiul Avenue (tabelul 3.13.) am notat o frecvență medie de 60,0%, intensitatea medie de 17,75% și un grad de atac de 10,65%.

Tabelul 3.5.

Notarea și aprecierea atacului de Puccinia recondita, Miranda, anul 2018 (original)

Calcule:

F% =48; I% = 8,4;

G.A.% = 4,03; P%=0,40;

Tabelul 3.6.

Notarea și aprecierea atacului de Septoria tritici, Miranda, anul 2018 (original)

Calcule:

F% =76; I% = 27.76;

G.A.% = 21.09; P%=6,32;

Tabelul 3.7.

Notarea și aprecierea atacului de Septoria nodorum, Miranda, anul 2018 (original)

Calcule:

F% =56; I% = 28,14;

G.A.% = 15.75; P%=4,72;

Tabelul 3.8.

Notarea și aprecierea atacului de Septoria tritici, Airbus, anul 2018 (original)

Calcule:

F% =84; I% =45,11

G.A.% =37,89; P%=11,36;

Tabelul 3.9.

Notarea și aprecierea atacului de Septoria tritici, Glosa, anul 2018 (original)

Calcule:

F% =48; I% =30,83;

G.A.% =14,84 P%=4,44;

Tabelul 3.10.

Notarea și aprecierea atacului de Septoria tritici, Izvor, anul 2018 (original)

Calcule:

F% =80; I% =47,5

G.A.% =38 ; P%=11,4;

Tabelul 3.11.

Notarea și aprecierea atacului de Septoria tritici, Apache, anul 2018 (original)

Calcule:

F% =72; I% =17,75;

G.A.% =12,78; P%=3,83;

Tabelul 3.12.

Notarea și aprecierea atacului de Septoria tritici, Pitar, anul 2018 (original)

Calcule:

F% =66; I% =37,97

G.A.% =25,06; P%=7,51;

Tabelul 3.13.

Notarea și aprecierea atacului de Septoria tritici, Avenue, anul 2018 (original)

Calcule:

F% =60; I% =17,75;

G.A.% =10,65; P%=3,19;

Tabelul 3.14 Evaluarea pagubelor produse de principalele boli la soiurile de grâu de toamnă studiate

3.7. Rezultate privind caracterele morfologice ale unor agenți patogeni depistați la grâu

3.7.1. Ustilago tritici – se prezintă sub forma unor clamidospori unicelulari, bruni, sferici, cu episporul fin echinulat (Figura. 3.14.).

Figura. 3.14. – Clamidosporii ciupercii Ustilago tritici (original)

3.7.2. Erysiphe graminis – se prezintă organele de înmulțire de tip sexuat-cleistoteciile, brun-roșcate, sferice, poliasce, cu apendici filamențoși, hialini, dispuși pe toată suprafața ascofructelor (Figura. 3.15.).

Figura. 3.15. – Cleistoteciile poliasce ale ciupercii Erysiphe graminis (original)

3.7.3. Fusarium graminearum – prezintă macroconidii multicelulare, fusiforme (curbate), hialine (Figura. 3.16.).

Figura. 3.16. – Macroconidiile ciupercii Fusarium graminearum (original)

3.8. Rezultate privind insectele depistate la grâu

După cum putem observa în imaginile următoare pe plantele de grâu am observat prezența cărăbușeilor cerealelor (Figura. 3.17.), a gândacului ghebos (Figura. 3.18.), a ploșnițelor cerealelor (Figura. 3.19.), a afidelor (Figura. 3.20.) și evident unde sunt afide apar și buburuzele (Figura. 3.21.), precum și spice cu simptome ale atacului de tripși (Figura. 3.22.).

Figura. 3.17. – Cărăbușeii cerealelor (original)

Figura. 3.18. – Gândacul ghebos (original)

Figura. 3.19. – Ploșnița asiatică (original)

Figura. 3.20. – Păduchii verzi ai cerealelor (original)

Figura. 3.21. – Buburuza-Coccinella septempunctata -entomofaună utilă (original)

Figura. 3.22. – Spic cu atac caracteristic tripșilor cerealelor (original)

CAPITOLUL IV

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Grâul este una din cele mai importante plante alimentare.

În proiectul de diplomă am urmărit reacția a șapte soiuri de grâu: Airbus, Glosa, Miranda, Izvor, Pitar, Avenue și Apache față de agenții patogeni care s-au manifestat în condițiile climatice ale perioadei de vegetație din anul 2018, în zona localității Chișcani din județul Brăila.

În condițiile climatice ale perioadei de vegetație din anul 2018, pentru zona Chișcani, am întâlnit la diversele soiuri de grâu cercetate plante care au manifestat simptome tipice atacului bolilor: făinare (Erysiphe graminis f.sp. tritici), septorioze (Septoria tritici și Septoria nodorum), rugina galbenă (Puccinia striiformis), rugina brună (Puccinia recondita tritici), înroșirea spicelor (Fusarium graminearum), tăciunele zburător (Ustilago tritici) și înnegrirea spicelor (Cladosporium herbarum).

Prezența atacului agenților fitopatogeni Erysiphe graminis, Septoria tritici, Septoria nodorum și Puccinia recondita tritici s-a evaluat valoric prin frecvența (F%), intensitatea (I%) și gradul de atac (G.A.%).

Din cele nouă ciuperci depistate la grâu, cinci (Fusarium graminearum, Puccinia striiformis, Septoria nodorum, Cladosporium herbarum și Ustilago tritici) s-au manifestat sporadic. Dintre aceste cinci ciuperci doar Septoria nodorum și Cladosporium herbarum au fost depistate la toate soiurile.

Plante cu simptome tipice atacului de Septoria tritici am întâlnit la soiurile: Izvor, Avenue, Glosa, Airbus și Apache, Miranda, Pitar.

Cele mai sensibile soiuri față de atacul ciupercii Septoria tritici s-au dovedit a fi Izvor, cu un grad de atac de 38% și Airbus, cu 37,89% grad de atac în timp ce cele mai tolerante soiuri au fost Avenue, unde gradul de atac a atins 10,65% și Apache, cu 12,78% grad de atac.

Făinarea s-a manifestat la toate cele șapte soiuri, iar gradul de atac a variat între 6,0% la soiul Apache și 8,9% la soiul Miranda.

Toate valorile frecvenței, intensității și gradului de atac, notate la toți agenții fitopatogeni semnalați la soiurile studiate s-au înregistrat în parcelele în care s-au aplicat tratamente cu fungicide, nedorind a risca o îmbolnăvire gravă a culturilor.

Fauna de nevertebrate dăunătoare a fost reprezentată de speciile: Haplothrips tritici (tripsul cerealelor), Schizaphis graminum (păduchele verde al cerealelor), Eurygaster integriceps (ploșnița asiatică a cerealelor), Zabrus tenebrioides (gândacul ghebos), Anisoplia austriaca (cărăbușelul cerealelor).

Din fauna utilă am identificat specia Coccinella septempunctata (buburuza).

Efectul atacului agenților fitopatogeni și a dăunătorilor entomofagi asupra plantei gazdă se manifestă prin diminuarea cantitativă și calitativă a producției de grâu.

Determinarea și cunoașterea gradului de atac și a pagubelor produse de agenții patogeni și insecte asupra grâului prezintă importanță deosebită pentru stabilirea eficienței economice, a aplicării diferitelor verigi ale tehnologiei culturii, cu implicații directe asupra producției.

În ceea ce privește dinamica apariției bolilor în câmp am constata următoarele: făinarea a fost prima boală care a apărut în ultima decadă a lunii aprilie pe frunzele bazale; septoriozele au început să se manifeste în a doua decadă a lunii mai; tot în această decadă au apărut și ruginile grâului (cea galbenă și cea brună); în perioada înfloritului, pe la mijlocul lunii mai am observat și spicele atacate de tăciunele zburător; în cea de a doua decadă a lunii iunie, în faza de maturitate în lapte a apărut, a apărut înroșirea spicelor.

În ceea ce privește dinamica insectelor dăunătoare, în fenofaza înfloritului spicelor de grâu am observat apariția afidelor verzi pe frunzele plantelor și spice arcuite, mici, cu spiculețe albicioase din cauza atacului tripșilor, iar în fenofaza coacerii în lapte am observat pe spice gândacul ghebos, ploșnița asiatică și cărăbușeii cerealelor.

PROPUNERI

La înființarea culturilor se vor alege soiurile recomandate pentru zona respectivă, se va folosi doar sămâță certificată, se va semăna în epoca optimă, se va respecta rotația corespunzătoare, se vor aplica îngrășămintele în cantitățile necesare.

Se va evita o fertilizare cu doze excesive de azot întrucât acestea favorizează gradul de îmbolnăvire a plantelor.

Fungicidele și insecticidele aplicate vor fi cele recomandate pentru cultura respectivă.

Se va respecta doza și concentrația de aplicare a produselor de protecția plantelor.

Se vor respecta măsurile de protecția muncii la lucrul cu pesticide.

Culturile semănate vor fi monitorizate suficient de bine pe întreg parcursul perioadei de vegetație pentru a fi gata de intervenție în orice împrejurare.

BIBLIOGRAFIE

1-Bîlteanu Gh., Salontai Al., Vasilică C., Bârnaure V., Borcean I., – Fitotehnie, vol. II, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1991.

2-Bobeș I., Comeș I, Drăcea A., Lazăr Al., Fitopatologie, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1972.

3-Bournier A., Bernaux P., – Haplothrips tritici Kurdj. and Limothrips cerealium Hal. agents of the spotting of hard wheats. Ann. Zool. Ecol. Anim., 3(2): 247-259, 1971.

4-Bowen K.L., Everts K.L., Leath S., – Reduction in yield of winter wheat in North Carolina due to powdery mildew and leaf rust. Phytopathology, 81: 503-511, 1991.

5-Cristea Stelica – Fitopatologie, Vol 2, Ed. Cris Book, București, 2005.

6-Cristea S., C. Zală, M. Manole, Florica-Fulvia Vlad, – Fitopatologie generală-lucrări practice, AMD București, 2005.

7-Curtis B.C., Rajaram S., Gómez Macpherson H., Bread Wheat; Improvement and Production. FAO Plant Production and Protection Series No. 30. FAO, Rome, 2002.

8-Everts K.L., Leath S., – Effect of early season powdery mildew on development, survival, and yield contribution of tillers of winter wheat. Phytopathology, 82: 1273-1278, 1992.

9-Florea N., Muntean I., Rusu C., Dumitru M., Ianoș Gh., Daniela Răducu, Rogobete Gh., Țârău D., – Sistemul român de taxonomie a solurilor, MADR, București, 2012.

10-Hatman M., Bobeș I., Lazăr Al., Gheorghieș C., Glodeanu C., Severin V., Tușa C., Popescu I., Vonica I.,– Fitopatologie, Ed. didactică și pedagogică, București, 1989.

11-Hulea Ana, Paulian Fl., Comes I., Hatman M., Peiu M., Popov C., – Bolile și dăunătorii cerealelor, Ed. Ceres. București, 1975.

12-Iacob Viorica, Ulea E., Puiu I., – Fitopatologie agricolă, Ed. Ion Ionescu De la Brad, Iași, 1998.

13-Johnson J.W., Bäenziger P.S., Yamazaki W.T., Smith R.T., – Effects of powdery mildew on yield and quality of isogenic lines of 'Chancellor' wheat. Crop Sci., 19: 349-352, 1979.

14-Last F.T., – The effect of time of application of nitrogenous fertiliser on powdery mildew on winter wheat. Ann. Appl. Biol., 41: 381-392, 1954.

15-Lazăr Al., Hatman M, Bobeș I., Perju T., Săpunaru T., Goian M., – Protecția plantelor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980.

16-Merchan V.M., Kranz J., – Die Wirkung des Regens auf die Entwicklung des Weizenmehltaus (Erysiphe graminis DC. f. sp. tritici Marchal). J. Plant Dis. Prot., 93: 262-270, 1986.

17-Peel M. C., Finlayson B. L., McMahon T. A. – Updated world map of the Köppen-Geiger climate classification. Hydrol. Earth Syst. Sci., 11: 1633-1644, 2007.

18-Roșca I., Oltean I., Mitrea I., Tălmaciu M., Petanec D.I., – Tratat de entomologie generală și specială, Ed. Alpha MBN, Buzău, 2011.

19-Schafer J.F., 1987 – Rusts, smuts, and powdery mildew. In E.G. Heyne, ed. Wheat and wheat improvement, 2nd ed., p. 542-584. Madison, WI, USA, ASA, CSSA, SSSA.

20-Velichi Eugen, – Fitopatologie generală și specială, Ed. Universitatea București, 2012

21-Velichi Eugen, – Entomologie agricolă, Ed. Universitatea București, 2014

22-Wiese M.V. – Compendium of wheat diseases, 2nd ed. St Paul, MN, USA, APS Press., 1987.

23-Yang F., Jacobsen S., Jørgensen H.J.L, Collinge D.B., Svensson B., Finnie C., – Fusarium graminearum and its interactions with cereal heads: studies in the proteomics era. Front. Plant Sci. 4:37, 2013.

24-*** http://www.fao.org/faostat/

25-*** https://www.britannica.com /plant/wheat

26-*** https://www.atrium.lib.uoguelph.ca

27-*** https://www.fyi.uwex.edu

28-*** https://www.pflanzenkrankheiten.ch

29-*** https://www.wiki.bugwood.org

30-*** https://www.padil.gov.au

31-*** https://www.plantmanagementnetwork.org

32-*** https://www.mkk.szie.hu

33-*** http://www.madr.ro/docs/cercetare/Rezultate_activitate_de_cercetare/ INCDA_Fundulea.pdf

34-*** https://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_Chiscani,_Brăila

35-*** http://www.nbair.res.in/Aphids/Schizaphis-g