Ș.L. Dr. Clipa Adriana [614457]

CONSTANȚA
2019 UNIVERSITATEA “OVIDIUS” CONSTANȚA
FACULTATEA DE MEDICINĂ
SPECIALIZAREA BALNEO -FIZIO -KINETOTERAPIE ȘI
RECUPERARE MEDICALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ
OBIECTIVELE ȘI MIJLOACELE DE
RECUPERARE ÎN COXARTROZĂ

Coordonator:
Ș.L. Dr. Clipa Adriana

Absolvent: [anonimizat]

1
CUPRINS
CUPRINS ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 1
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 2
I. Anatomia și biomecanica șoldului ………………………….. ………………………….. …………. 3
1. Anatomia șoldului ………………………….. ………………………….. ………………………… 3
2. Biomecanica articulației șoldului ………………………….. ………………………….. …….. 9
3. Stabilitatea șoldului ………………………….. ………………………….. …………………….. 12
II. Examenul și evaluarea clinico -funcțională a șoldului ………………………….. ……….. 13
1. Șoldul – bilanț articular ………………………….. ………………………….. …………………. 13
2. Șoldul – bilanț mu scular ………………………….. ………………………….. ………………… 18
3. Teste funcționale specifice șoldului ………………………….. ………………………….. .. 22
Testul Patrick ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 22
Testul Trendelenburg ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 23
Testarea labrului anterior ………………………….. ………………………….. ……………………… 23
III. Coxartroza ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 24

2
INTRODUCERE

3
I. Anatomia și biomecanica șoldului
1. Anatomia șoldului
Articulația șoldului este o enartroză (articulație sferoidală), situată la joncțiunea dintre
trunchi și membrul inferior liber, care participă și asigură efectuarea în condiți i optime, a două
funcții importante ale aparatului locomotor:ortostatismul și locomoția Ea realizează atât
transmiterea greutății corpului de la pelvis spre femur în faza sprijinului mono – sau bipodal, cât
și faza de pendulare a membrului, necesară deplasă rii.
Scheletul șoldului
Articulația coxo -femurală este o sinovială, sferoidală, cu trei axe de mișcare, foarte
importantă în statică și locomoție, alcătuită din următoarele componente:
 Oase
 coxalul
 femurul
 Musculatura
 mușchii bazinului
 mușchii coapsei
 Suprafețe articulare
 Mijloace de unire
a. Oasele
Osul coxal
Este un os pereche, voluminos și neregulat și este format din 3 oase:ilionul, pubele și
ischionul.
Ilionul formează partea superioară a coxalului și prezintă un corp care participă la
formarea acetabulului și aripa osului iliac.
Ischionul are un corp care participă la formarea acetabulului si o ramură și formează
porțiunea postero -inferioară a coxalului.

4
Pubele are un corp care participă la formarea acetabulului și formează porțiunea antero –
inferioară a coxalului.

Fig. 1 – Articulația șoldului – vedere anterioară (3)
Femurul
Este cel mai lung și mai rezistent os al corpului. El prezintă două extremități și un corp.
Epifiza superioară prezintă:
 capul femural – orientat superior și medial
 colul femu ral- orientat oblic
 trohanterul mare – situat postero -medial
 trohanterul mic – orientat postero -medial
Corpul este cilindric în partea superioară și devine prismatic triunghiular în partea de jos.

5
Epifiza inferioară este voluminoasă și prezintă două proemin tențe articulare numite
condil i, unul medial și altul lateral (4).

Fig. 2 – Femurul – vedere anterioară și posterioară (3)

6
b. Musculatura
Mușchii bazinului
Mușchii anteriori ai bazinului sunt:
 mușchiul iliopsoas, care este alcătuit din două porțiuni: mușchiul psoas mare
(lung și fusiform) și mușchiul psoas iliac (lățit și de formă triunghiulară).
 mușchiul psoas mic – este un mușchi rudimentar și inconstant (lipsește în peste
50% din cazuri), așezat înaintea psoasului mare
Mușchii posteriori ai bazinului sunt:
 mușchiul gluteu mare sau fesierul mare – cel mai superficial și cel mai voluminos
mușchi al regiunii și unul dintre cei mai puternici mușchi ai corpului
 mușchiul gluteu mijlociu sau fesierul mijlociu – este un mușchi puternic, de formă
triunghiulară, cu vârful în jos, acoperit în parte de gluteul mare, în parte de fascia
gluteală.
 mușchiul gluteu mic sau fesierul mic – este un mușchi triunghiular
 mușchiul tensor al fasciei lata – are o formă patrulateră și este situat la unirea părții
laterale a fesei cu fața anterioară a coapsei
 mușchiul piriform sau piramidalul bazinului – este triunghiular si turtit, cu baza în
interiorul bazinului și vârful pe trohanterul mare
 mușchii gemeni (superior și inferior)
 mușchiul pătrat femural – este scurt si patrulater, orie ntat transversal, situat înapoia
articulației coxofemurale.
 mușchiul obturator extern – este turtit în evantai
Mușchii coapsei
Regiunea anterioară:
 mușchiul croitor – cel mai lung mușchi al corpului (aproximativ 50 de centimetri).
 mușchiul cvadriceps femural format din dreptul femural, vastul lateral, vastul
medial, vastul intermediar

7
Regiunea medială:
 mușchiul pectineu – așezat mai sus și mai superficial decât toți ceilalți adductori
 mușchiul adductor lung
 mușchiul adductor scurt
 mușchiul adductor mare – este cel mai mare și cel mai posterior dintre toți mușchii
regiunii
 mușchiul gracilis – este o panglică musculară așezată pe partea medială a coapsei

Regiunea posterioară:
 mușchiul biceps femural – este situat în partea postero -laterală a coapsei
 mușchiul semitendinos – este situat superficial în partea posteromedială a coapsei,
întinzându -se între tuberozitatea ischiadică și tibie
 mușchiul semimembranos – este situat pe un plan mai profund decât
precedentul (2)

Fig. 3 – Regiunea anterioară a coapsei Fig. 4- Regiunea posterioară a coapsei

8
c. Suprafețele articulare
Cavitatea acetabulară a coxalului are un compartiment central nearticular, numit fosă
acetabulară și unul periferic, lateral, articular – fața lunată , cu forma unei potcoave sau a unui
inel întreru pt inferior la nivelul incizurii acetabulare. Marginile incizurii sunt unite printr -un
ligament transvers al acetabulului, care delimitează în acest fel, un canal, prin care trece
ligamentul capului femural. Fața lunată este prevăzută cu cartilaj hialin, c e se contin uă cu baza
labrumului acetabular. Diametrul cercului descris de marginea labrumului este mai mic decât
diametrul maxim al capului femural. Efectul acestui fapt este realizarea unui efect de contenție
articulară a capului femural.
Capul femural are diametrul cuprins între 42 – 56 mm, în general mai mic la femei. Din
punct de vedere geometric, este considerat un sistem ogival, care aproximează o sferă, explicând
incongruența elastică naturală a articulației neîncărcate. Capul prezintă în cadranul său postero –
inferior fovea capului femural. Pe ea se inseră ligamentul capului femural.
Colul femural este un segment cilindri c, care leagă capul de diafiza femurală. Colul nu
este în întregime intracapsular: o porțiune din fața sa posterioară rămâne extr acapsulară. Colul
are rolul de a poziționa specific centrul capului femural față de axul diafizei femurale și vârful
marelui trohanter.
d. Mijloacele de unire
Capsula articulară are o circumferință mai mare spre partea acetabulară și este mai
puternică în par tea superioară și anterioară. Spre partea medială (internă) capsula se inseră pe
sprânceana acetabulară. La nivelul incizurii acetabulare, capsula se prinde de ligamentul femural.
Spre partea laterală, capsula se prinde pe linia intertrohanteriană, anterio r, și intern de creasta
intertrohanetriană, posterior. Vârful trohanterului mare și fosa trohanterică rămân extracaspulare,
în partea superioară. Capsula este tapetată la interior de membrana sinovială.
Ligamentele sunt cele mai puternice din organism. El e fac parte din structura intimă a
capsulei și determină caracterul de articulație cu conducere ligamentară. Se consideră că există
cinci ligamente, dintre care 4 sunt extracapsulare și unul intracapsular, 2 situate pe fața
anterioară, unul pe fața posteri oară.

9
Ligamentele anterioare sunt:
Ligamentul iliofemural este situat în partea superioară a feței anterioare a capsulei.
Pornește de la baza spinei iliace anteroinferioare, împreună cu originea mușchiului drept femural
și se termină pe linia intertrohan teriană. Ligamentul limitează extensiea articulației, înfășurându –
se în jurul colului femural, stabilizând astfel articulația în ortostatism și economisind travaliul
muscular, consumator de energie. În același timp, prin spiralare, îmbunătățește contactul dintre
capul femural și acetabul.
Ligamentul pubofemural se întinde de la eminența iliopectinee (pubis), creasta și
membrana obturatorie până la linia intertrohanteriană. Limitează mișcarea de abducție.
Ligamentul posterior este ligamentul ischiofemural are originea pe spina ischiadică și se
termină în regiunea fosei trohanterice, lângă tendonul mușchiului obturator extern. El acționează
ca limitator al mișcării de rotație internă.
Zona orbiculară este un dispozitiv special, capsular, format din fascicul ele profunde ale
celor trei ligamente amintite anterior și înconjoară ca o praștie colul femurului. Are o importanță
reală în susținerea colului și capului femural în cavitatea acetabulară.
Ligamentul capului femural (rotund) reprezintă unicul ligament intracapsular, cu formă de
bandă triunghiulară cu vârful inserat în fovea capului femural și baza pe extremitățile incizurii
acetabulare. După unii autori, el are doar rol nutritiv pentru capul femural (1).

2. Biomecanica articulației șoldului
Articulația șoldului se prezintă ca o articulație sferoidală tipică, cu trei axe de mișcare. La
nivelul ei se pot produce următoarele mișcări:
 Flexiune -extensiune
 Abducție -adducție
 Circumducție
 Rotație
Datorită lungimii colului femural și unghiulu i de înclinație, mișcările de flexiune –
extensiune și cele de abducție -adducție se asociază cu mișcări de rotație.

10
Flexiunea și extensiunea se execută în jurul unui ax transversal care trece prin vârful
trohanterului mare. Prin mișcarea de flexiune, coapsa se apropie de peretele anterior al
abdomenului; iar în extensiune ea se îndepărtează. În flexiune, partea anterioară a capsulei și
ligamentul iliofemural se relaxează. Limitarea acestei mișcări se face de către mușchii posteriori
ai coapsei. Amplitudinea t otală a mișcărilor de flexiune -extensiune depinde de poziția în care se
găsește genunchiul: astfel. Dacă genunchiul este întins, flexiunea coapsei va fi limitată la
aproximativ 90 . Când genunchiul este flectat , flexiunea coapsei atinge 130 . În poziția „p e
vine”, coapsa se alipește de peretele abdominal anterior. În extensiune, partea anterioară a
capsulei și ligamentul iliofemural se întind, limitând mișcarea. Este posibilă și executarea unei
extesiuni forțate, hiperextensie, ca în mișcările de balet sau patinaj. În asemenea cazuri,
extensiunea maximă nu se obține în articulația șoldului respectiv, ci printr -o mișcare de flexiune
executată în articulația șoldului de partea opusă (a membrului fixat), ceea ce are drept urmare și
o aplecare a trunchiului înai nte; mișcarea se mai petrece și în coloana vertebrală, accentuându -se
curbura lombară. Ligamentele iliofemurale au rol principal în stațiunea verticală, opunându -se
căderii trunchiului înapoi, ligamentele pubofemurale au rol adjuvant.
Mișcarea de abducție -adducție se execută în jurul unui ax sagital care trece prin centrul
capului femural.
Abducția este mișcarea prin care coapsa se îndepărtează de linia mediană. Limitarea ei,
când coapsa este în flexiune, este produsă prin întinderea ligamentului pubofemur al, iar când
coapsa este în extensiune prin intermediul ligamentului ilio -pretrohantinian.
Adducția este mișcarea inversă prin care coapsa este adusă medial. Mișcarea se oprește
prin întalnirea celor două coapse. În cazul în care coapsa este puțin flectat ă, atunci membrul
situat anterior (cel flectat) poate trece dincolo de linia mediană și chiar de membrul opus.
Limitarea adducției este dată de întinderea ligamentului iliopre -trohantinian. Ambele mișcări
sunt mai întinse în flexiunea coapsei, când ligamen tele sunt relaxate. În extensie, fiecare coapsă
poate efectua o abducție de 40 ; abducția ambelor coapse atinge 80 . Când coapsele sunt foarte
flectate, ca în timpul nașterii, abducția poate ajunge la 140 .

11
Circumducția este mișcarea ce rezultă din altern area celor patru mișcări precedente. În
realizarea acesteia intervin toate grupele musculare ale șoldului. În timpul execu tării
circumducției, capul femural se învârtește în acetabul; epifiza inferioară a femurului descrie un
cerc, iar diafiza acesteia, un con.
Mișcarea de rotație în afară și înăuntru se realizează în jurul unui ax vertical care trece
prin capul femural. Amplitudinea maximă a rotației în afară este de 15 , iar cea a rotației
înăuntru este de 35 . În cazurile în care coapsa se află în poziți e de flexiune și abducție (cu
ligamentele relaxate), amplitudinea totală a rotației atinge valoarea de 100 . Rotația în afară
(supinația femurală) este limitată de fasciculul iliopretrohanterian; și rotația înăuntru (pronația
femurală) este limit ată de lig amentul ischiofemural (2).

Fig. 5 – Biomecanica șoldului

12
3. Stabilitatea șoldului
Șoldul preia, pentru a transmite spre sol, întreaga greutate a trunchiului. În ortostatism
sau mers, postura umană este o balanță verticală în raport cu forța gravitației. Menținerea stării
de echilibru în jurul vectorului de gravitație al corpului este asigurată în mare parte de șold.
Stabilitatea șoldului este asigurată de:
Factor ii osoși – reprezenați de coaptația aproape perfectă a suprafețelor articulare.
Perfectarea acestei coaptații este asigurată de bureletul glenoidian, care mărește cotilul fixând
capul femural ca un inel, precum și de capsula articulară puternică. Direcția colului fe mural este
de asemenea extrem de importantă pentru statică. Axul colului este oblic în sus, înauntru și
anterior, formând astfel cu diafiza un unghi de înclinație de 125 -130; cu planul frontal are un
unghi de anteversie de 10 -30 (unghi de declinație). As tfel, diafiza cu axul de sprijin al
membrului inferior se află pe un plan ușor posterior față de capul femurului, care preia greutatea
corpului (diferența dintre planuri este de 5 -7).
În acest fel, greutatea corpului nu este transmisă direct pe diafiză ci prin intermediul
colului, care joacă rol de pârghie. Pentru a face față forțelor de presiune și de tracțiune suportate
de cap și col, arhitectura osoasă s -a organizat pe fascicule trabeculare care se întretaie formând
arce și ogive de mare rezistență.
Factorii ligamentari asigură stabilitatea, în special anterioară prin ligamentul iliofemural
în poziție ortostatică, opunându -se căderii corpului înapoi. Celelalte ligamente au un rol mai mic
în stabilitate (ligamentul pubofemural, ligamentul ischiofemural), acționând însă ca frenatori ai
mișcărilor de abducție -rotație externă și respectiv adducție -rotație internă.
Factorii musculari asigură mai ales stabilitatea posterioară (căderea în față). Adevărații
stabilizatori sunt mușchii pelvitrohanterieni cu direcți e orizontală, care fixează capul în cotil
(piramidal, obturator extern, micul și mijlociul fesier). Invers, musculatura longitudinală, ca
adductorii are tendința de a luxa capul femural. În stațiunea bipodală, echilibrul bazinului se
asigură prin activitat ea antagonistă a abductorilor și adductorilor șoldului. În stațiunea unipodală,
stabilitatea este asigurată de abductorii omolaterali (5).

13
II. Examenul și evaluarea clinico -funcțională a șoldului

Evaluarea pacientului se începe cu anamneza (date generale de spre pacient, antecedente
familiale, tratamente aplicate, etc.) și este urmată de examenul clinic (inspecție, palpare, bilanț
articular,bilanț muscular și funcțional), acțiuni completate de exlorările paraclinice (radiologice,
biologice, scintigrafice, tom ografice etc.) utilizate în diagnosticarea corectă a afecțiunii.
Atunci c ând mișcările șoldului sunt făcute cu genunchiul flectat, ele au o amplitudine mai
mare decât cele cu genunchiul întins cu 20 -30. De asemenea, și atunci când mișcările sunt
făcute ac tiv sau pasiv există o diferență mai mare față de alte articulații ale corpului. Așadar,
trebuie întotdeauna precizate aceste aspecte.
1. Șoldul – bilanț articular
1.1 Flexia șoldului
Definirea mișcării: mișcarea de apropiere a coapsei de trunchi.
Valoarea no rmală: 120  (Chiriac), 110 -120 (Magee), 125  – activ, 145 -150 – pasiv
(Sbenghe).
Poziția inițială: subiectul este în decubit dorsal, membrul inferior de testat extins,
membrul inferior opus flectat sau extins la nivelul șoldului sau genunchiului. Testar ea se poate
efectua și cu membrul inferior de testat flectat de la nivelul articulației genunchiului.
Poziția finală: subiectul în decubit dorsal, fața anterioară a coapsei se apropie de fața
anterioară a trunchiului, până la limita de mișcare.
Poziția gon iometrului:
 Centrul goniometrului plasat la nivelul marelui trohanter, proiecția acestuia pe
partea laterală a șoldului.
 Brațul fix perpendicular pe linia dintre spina iliacă antero -superioară și cea
postero -superioară a bazinului.
 Brațul mobil parale l cu linia de mijloc a feței laterale a coapsei, urmărind
epicondilul lateral al femurului.

14
Poziția kinetoterapeutului față de segmentul testat este de aceeași parte a membrului.
1.2 Extensia șoldului
Definirea mișcării: mișcarea posterioară a coapsei într -un plan sagital.
Valoare a normală: 30  (Chiriac), 10 -15 (Magee), 15 -20 – activ, 30 – pasiv (Sbenghe).
Poziția inițială: subiectul în decubit ventral, ambele membre inferioare extinse. Testarea
se poate efectua din decubit dorsal cu bazinul la marginea mesei, mișcarea de extensie a coapsei
este în plan posterior.
Poziția finală: pentru prima variantă, coapsa este deplasată în sus de pe planul mesei,
până la limita de mișcare, cu genunchiul extins.
Poziția goniometrului:
 Centrul goniometrului plasat la nivelul marelui trohanter, proiecția acestuia pe
partea laterală a șoldului.
 Brațul fix perpendicular pe linia dintre spina iliacă antero -superioară și cea
postero -superioară a bazinului.
 Brațul mobil paralel cu linia de mijloc a feței laterale a coapsei, urmărind
epicondilul lateral al femurului.
Poziția kinetoterapeutului față de segmentul testat este de aceeași parte a membrului.

1.3 Abducția șoldului
Definirea mișcării: mișcarea de depărtare a coapsei de linia mediană a corpului.
Valoarea normală: 45  (Chiriac), 30 -50 (Magee), 45  (Sbenghe).
Poziția inițială: subiectul în decubit dorsal, cu genunchiul extins. Testarea se poate
efectua și din decubit dorsal asociată cu flexia genunchiului, în acest caz amplitudinea fiind de
50-60.
Atenție! Se va evita substituția prin rotația externă a șoldului.
Poziția finală: membrul inferior de testat se deplasează lateral, la limita de mișcare, cu
genunchiul extins.

15
Poziția goniometrului:
 Centrul goniometrului la nivelul spinei iliace anterosuperioare a șoldului de testat.
 Brațul fix pe linia ce unește imaginar cele două spine iliace.
 Brațul mobil paralel cu linia de mijloc a feței anterioare a coapsei, urmărind
rotula.
Poziția kinetot erapeutului față de segmentul testat este de aceeași parte a membrului.

1.4 Adducția șoldului
Definirea mișcării: mișcarea mediană a coapsei intersectând linia mediană a corpului, în
plan frontal față de corp.
Valoarea normală: 15 -20 (Chiriac), 30  (Magee), 30  (Sbenghe).
Poziția inițială: subiectul decubit dorsal, cu membrul inferior de testat abdus cu
genunchiul extins.
Poziția finală: membrul inferior de testat se deplasează medial, la limita de mișcare, cu
genunchiul extins.
Poziția goniometru lui:
 Centrul goniometrului la nivelul spinei iliace anterosuperioare a șoldului de testat.
 Brațul fix pe linia ce unește imaginar cele două spine iliace.
 Brațul mobil paralel cu linia de mijloc a feței anterioare a coapsei, urmărind
rotula.
Poziția ki netoterapeutului față de segmentul testat este de aceeași parte a membrului.

1.5 Rotația externă a șoldului
Definirea mișcării: mișcare care se executa în jurul unui ax vertical, care trece prin
centrul capului femural.
Valoarea normală: 45  (Chiriac), 4 0-60 (Magee ), 45 (Sbenghe).

16
Poziția inițială:
Varianta 1 : decubit dorsal cu genunchiul extins, piciorul se orientează spre exterior;
Varianta 2 : decubit vent ral cu genunchiul flectat la 90 , gamba se orientează intern;
Varianta 3 : șezând la marginea mesei cu șoldul și genunchiul la 90 , gamba atârnă liber.
Poziția finală: gamba și piciorul se mișcă medial, în timp ce coapsa se rotește lateral, fără
flexie sau abducție asociată (pentru variantele 2 și 3); pentru varianta 1 piciorul se deplasează în
exterior).
Poziția goniometrului:
Varianta 1:
 Centrul goniometrului se plasează la nivelul calcaneului.
 Brațul fix, paralel cu marginea medială a piciorului, urmărește spațiul dintre
degetul I și II.
 Brațul mobil urmărește spațiul dintre degetul I și I I.
Varianta 2:
 Centrul goniometrului se plasează la nivelul genunchiului, pe fața anterioară a
patelei.
 Brațul fix, paralel cu linia mediană a feței anterioare a gambei.
 Brațul mobil urmărește spațiul dintre degetul I și II.
Varianta 3:
 Centrul goniometrului se plasează la genunchiului, pe fața anterioară a patelei.
 Brațul fix, paralel cu linia mediană a feței anterioare a gambei, urmărește spațiul
dintre degetul I și II.
 Brațul mobil urmărește spațiul dintre degetul I și II.
Poziția kinetoterapeutului față de segmentul testat este caudal față de membrul inferior și
anterior față de picior.

17
1.6 Rotația internă a șoldului
Definirea mișcării: mișcare care se execută în jurul unui ax vertical, care trece prin
centrul capului femural.
Poziția inițială:
Varianta 1 : decubit dorsal cu genunchiul extins, piciorul se orientează spre interior;
Varianta 2 : decubit ventral cu genunchiul flectat la 90 , gamba se orientează extern;
Varianta 3 : șezând la marginea mesei cu șoldul și genunchiul la 90, gamba atârnă liber.
Poziția finală: gamba și piciorul se mișcă lateral, în timp ce coapsa se rotește medial, fără
abducție asociată (pentru variantele 2 și 3); pentru varianta 1 piciorul se deplasează în interior).
Poziția goniometrului:
Varianta 1:
 Centrul goniometrului se plasează la nivelul calcaneului.
 Brațul fix, paralel cu marginea medială a piciorului, urmărește spațiul dintre
degetul I și II.
 Brațul mobil urmărește spațiul dintre degetul I și II.
Varianta 2 :
 Centrul goniometrului se p lasează la nivelul genunchiului, pe fața anterioară a
patelei.
 Brațul fix, paralel cu linia mediană a feței anterioare a gambei.
 Brațul mobil urmărește spațiul dintre degetul I și II.
Varianta 3 :
 Centrul goniometrului se plasează la nivelul genunchiului, pe fața anterioară a
patelei.
 Brațul fix, paralel cu linia mediană a feței anterioare a gambei, urmărește spațiul
dintre degetul I și II.
 Brațul mobil urmărește spațiul dintre degetul I și II.

18
Poziția kinetoterapeutului față de segmentul testat este caudal față de membrul inferior și
anterior față de picior .

2. Șoldul – bilanț muscular
2.1 Flexia șoldului
Mușchi principali : iliopsoas.
Mușchi accesori : dreptul anterior,croitorul, te nsorul fasciei lata, pectineul, adductorii
(fibrele oblice), flectează coapsa până la orizontală.
Poziția fără gravitație : subiectul în decubit contra lateral, cu coapsa de testat pe o placă
sau susținută cu genunchiul extins (după Sbenghe T.);
Variantă : subiectul în decubit dorsal, coapsa ușor flectată pe bazin, se indică subiectului
să continue flexia coapsei pe bazin.
Stabilizarea : se realizează pe pelvis în basculare posterioară, prin apucarea spinei iliace
anterosuperioare.
F1: nu se poate palpa din cau za planului profund în care se găsește.
F2: din poziția de decubit controlateral, membrul inferior este susținut de către
kinetoterapeut sau sprijinit pe o placă talcată, se indică subiectului să execute o flexie a coapsei
pe bazin, cu genunchiul flectat, pentru a evita contracția izometrică a ischiogambierilor.
Poziția antigravitațională: subiectul în decubit dorsal cu membrul inferior opus extins,
cel testat flectat la 90 ;
Variantă: subiectul în șezând cu șoldul și genunchiul la 90 , gamba atârnând.
F3: din pozitia antigravitațională,subiectul execută flexia șoldului, fără rezistență.
F4: respectând aceeași poziție se opune o ușoară rezistență în 1/3 distală a coapsei pe
partea anterioară, la jumătatea cursei de mișcare.
F5: rezistența aplicată în aceeași regiune este mai mare sau excentrică.
Substituții : flexia trunchiului, flexia genunchiului.

19
2.2 Extensia șoldului
Mușchi principali : fesierul mare, semitendinosul, semimembranosul, bicepsul femural
(capul lung).
Mușchi accesori : piriform (piramidal), fibr e din adductorul mare.
Poziția fără gravitație: decubit controlateral, cu coapsa de testat pe o placă sau susținută
cu genunchiul extins (după Sbenghe T.).
Stabilizarea se realizează pe bazin la nivelul sacrului, pentru a evita anteversia acestuia
și hiperlordoza lombară secundară, deoarece apare riscul compensării de către mușchii spinali.
F1: palparea în centrul fesei și a pliului subfesier;
F2: din poziția de decubit controlateral, membrul inferior este susținut de către
kinetoterapeut sau sprijinit pe o placă talcată, se indică subiectului să execute o extensie a
coapsei pe bazin, cu genunchiul flectat, pentru a evita contracția izometrică a ischiogambierilor;
Poziția antigravitațională: decubit ventral cu genunchiul flectat la 90 ;
F3: din poziția antigravitațională, subiectul execută extensia șoldului, fără rezistență;
F4: respectând aceeași poziție se opune o ușoară rezistență în 1/3 distală a coapsei pe
partea posterioară, la jumătatea cursei de mișcare;
F5: rezistența aplicată este mai mare sau excentrică.
Substituții: extensia coloanei lombare.

2.3 Abducția șoldului
Mușchi principali: fesierul mic și mijlociu, tensorul fasciei lata (cu genunchiul flectat).
Mușchi accesori: Fibre superioare din mușchiul mare fesier, croitor.
Poziția fără gravita ție: decubit dorsal, cu genunchiul în extensie.
Stabilizarea se realizează pe pelvis.
F1: palparea pentru fesierii mic și mijlociu lateral de articulația coxofemurală, sub
creasta iliacă, iar pentru tensorul fasciei lata, caudal de SIAS.

20
F2: abducția coaps ei cu genunchiul extins prin alunecare pe planul patului
sau prin susținere de către kinetoterapeut;
Poziția antigravitațională: decubit controlateral cu genunchiul de sprijin
flectat din șold și genunchi pentru a stabiliza bazinul și trunchiul, iar
genunc hiul homolateral extins;
F3: din pozitia antigravitațională, subiectul execută abducția șoldului, fără rezistență.
F4: respectând aceeași poziție se opune o ușoară rezistență în 1/3 distală a coapsei partea
laterală la jumătatea cursei de mișcare;
F5: rezistența aplicată este mai mare sau excentrică. Pentru subiecții cu fragilitate osoasă,
kinetoterapeutul opune rezistență cu antebrațul.
Substituții : înclinarea trunchiului de aceeași parte.

2.4 Adducția șoldului
Mușchi principali: adductorul lung, adductor ul scurt, pectineu, gracilis, adductorul
mare.
Poziția fără gravitație: subiectul în decubit dorsal, cu membrul inferior opus abdus, cu
genunchiul în extensie;
Variantă: subiectul în decubit dorsal, cu membrul inferior abdus, iar cel testat în
prelungirea corpului cu genunchiul extins;
Stabilizarea: se realizează pe pelvis.
F1: palparea pentru adductorul lung pe fața internă a coapsei în jumătatea superioară;
pectineul deasupra adductorului lung; al treilea fascicol al marelui adductor, la nivelul condilulu i
medial al femurului; tendonul dreptului intern pe fața medială a genunchiului; adductorul scurt și
partea superioară a marelui adductor sunt acoperiți de ceilalți mușchi.
Poziția antigravitațională: subiectul în decubit homolateral, membrul inferior
controlateral este susținut de către kinetoterapeut în abducție, cu genunchiul extins;

21
Variantă: subiectul în decubit homolateral, membrul inferior controlateral este sprijinit
pe masă în partea anterioară a corpului cu genunchiul flectat.
F3: din pozitia anti gravitațională, subiectul execută adducția șoldului, fără rezistență.
F4: respectând aceleași poziții se opune o ușoară rezistență în 1/3 distală a coapsei partea
medială la jumătatea cursei de mișcare;
F5: rezistența aplicată este mai mare sau excentrică.
Substituții: înclinarea trunchiului de partea opusă , rotație externă a șoldului.

2.5 Rotația externă a șoldului
Mușchi principali: obturator extern, obturator intern, pătrat femural, piriform, gemen
superior, gemen inferior, fesier mare.
Mușchi accesori: biceps femural și croitor.
Poziția fără gravitație: subiectul în decubit dorsal, cu șoldul și genunchiul flectate la
900, sprijinite sau susținute de către kinetoterapeut;
Stabilizarea: pe creasta iliacă;
F1: medial de marele trohanter;
F2: din poziția fără gravitație, subiectul execută rotația externă;
Poziția antigravitațională: subiectul în șezând la marginea mesei cu șoldul și
genunchiul la 90 , gamba atârnând liberă.
F3: din poziția antigravitațională, subiectul execută rotația externă , fără rezistență;
F4: respectând aceleași poziții se opune o ușoară rezistență în 1/3 distală a gambei partea
medială la jumătatea cursei de mișcare;
F5: rezistența aplicată este mai mare sau excentrică.
Substituții: abducție, flexia șoldului.

22
2.6 Rotați a internă a șoldului
Mușchi principali: fesierul mic și mijlociu și tensorul fasciei lata.
Mușchi accesori: semitendinos și semimembranos.
Poziția fără gravitație: subiectul în decubit dorsal, cu șoldul și genunchiul flectate la 90 
sprijinite sau susținute de către kinetoterapeut.
Stabilizarea: se realizează pe creasta iliacă.
F1: palparea pentru fesierii mic și mijlociu lateral de articulația coxofemurală, sub
creasta iliacă, iar pentru tensorul fasciei lata, caudal de SIAS.
F2: din poziția fără g ravitație, subiectul execută rotația internă;
Poziția antigravitațională: subiectul în șezând la marginea mesei cu șoldul și
genunchiul la 90 , gamba atârnând liberă.
F3: din poziția antigravitațională, subiectul execută rotația internă, fără rezistență;
F4: respectând aceeași poziție se opune o ușoară rezistențăîn 1/3 distală a gambei partea
laterală la jumătatea cursei de mișcare.
F5: rezistența aplicată este mai mare sau excentrică.
Substituții: adducție, flexia șoldului.

3. Teste funcționale specifice șo ldului
Testul Patrick
Subiectul stă în decubit dorsal cu piciorul membrului de testat așezat deasupra
genunchiului celuilalt membru.
Examinatorul duce pasiv genunchiul membrului testat înspre masă.
Testul este negativ dacă acesta atinge masa sau ajunge la același nivel cu celălalt
genunchi.
Testul este pozitiv dacă nu se întâmplă lucrul acesta, indicând o contractura a
iliopsoasului, patologie la nivelul șoldului sau o afectare a articulației sacro -iliace.

23
Testul Trendelenburg
Subiectul în stând este rugat să își ridice de pe sol piciorul membrului afectat.
În mod normal, în sprijin unipodal, pelvisul de partea opusă trebuie să se ridice, dacă
acest lucru nu se întâmplă și piciorul cade pe sol, testul este pozitiv indicând o slabiciune a
abductorilor șoldulu i, a fesierului mediu sau un șold instabil.

Testarea labrului anterior
Subiectul în decubit dorsal.
Poziția de plecare pentru șold este: flexie, abducție, rotație externă (genunchiul este
flectat).
Examinatorul duce șoldul subiectului, pasiv, în extensie, adductie, rotație internă.
Testul este pozitiv dacă apare durere la nivelul șoldului testat, cu sau fără apariția unui
clic (6).

24
III. Coxartroza
Coxartroza este un tip de artroz ă degenerativă care apare cel mai frecvent la persoanele
de 50 de ani sau mai în vârstă, deși poate să apară și la persoane mai tinere.
Artroza șoldului este cea mai comună formă de artroză și este deseori descrisă ca un
rezultat al degradării articulației, ceea ce explică de ce este mai des întâlnită la persoanele cu o
vârstă înaintat ă.
Artroza este o condiție pe termen lung care se dezvoltă și evoluează foarte lent, dar poate
degenera sau distruge permanent articulația (7).
1. Clasificarea coxartrozelor
Coxartrozele se împart în 2 mari categorii:
A. Coxartrozele primare – conformația articulației nu prezintă nici o alterare; procesul
degenerativ apare în urma unor factori, generali sau constituționali, care duc la afectarea
cartilajului articular.
B. Coxartrozele secundare – procesul degenerativ apare în urma unei alterări la nivelul
articulației, fiind suprasolicitată din punct de vedere funcțional articulația.
Cauze locale care pot duce la coxartroză sunt:
 traumatisme locale (luxații, fracturi)
 displazii sau luxații congenitale de șold
 osteonecroza de cap femural