SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR [603286]

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
Situl industrial între trecut și viitor.
Modalități de valorificare
p a g i n a | 1

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
CUPRINS
1.ENUNȚAREA TEMEI
Despre ce este vorba?
2.PERSPECTIVA ISTORICĂ
Preocupări privind protecția patrimoniului industrial și preindustrial în Romania.
3.MOIDALITĂȚI DE VALORIFICARE :
3.1 ÎN FUNCȚIE DE ORIZONTUL TEMPORAR
Din ce perspectivă privim situl?
3.2 ÎN FUNCȚIE DE MODUL DE A PRIVI ARHITECTURA
Oranism viu sau element finit?
3.3 A COMPONENTEI IDENTITARE
Cum perpetuăm memoria locului?
4.STUDII DE CAZ
STUDII DIN ROMÂNIA
6.1.1 Petrila
6.1.2 Anina
6.1.3 Roșia Montană
STUDII DIN EUROPA
6.2.1 Essen
6.2.2 Bochum
6.2.3De Meelfabriek – Leiden
5.DOCUMENTAREA TEMEI DIN EXPERIENȚĂ PROPRIE
Tratarea problemei în ansamblu.
Cum valorificăm cât mai mult, într-un mod eficient?
6.DEZVOLTAREA TEMEI ÎN LEGĂTURĂ CU PROIECTUL de DIPLOMĂ
7.CONCLUZII
8.BIBLIOGRAFIE
p a g i n a | 2

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
1. ENUNȚAREA TEMEI
1.1 Subiect. Despre ce este vorba în lucrare ?
Așa cum anunță și titlul, în lucrarea de dizertație se va aborda problema siturilor
industriale abandonate. Suiectul este vast și poate fi analizat din mai multe perspective:
◦Ce au fost siturile industriale în trecut ?
Pentru a înțelege importanța industrializării asupra istoriei societății umane este utilă o
perspectivă istorică asupra fenomenului. Așa vom putea întelege cat de mare a fost impactul
industrializării. Cele mai important efect este drenarea populației satelor în folosoul unei
dezvoltări urbane. Apariția și amploarea acestui fenomen urmează ordinea și nivelul
industrializării țărilor respective.1 Pentru a ne face o imagine asupra fenomenului putem analiza
cazul orașului Londra, unde, în mai puțin de un secol populația a crescut de cinci ori ( de la
864.845 locuitori în 1841 la 4.232.118 în 1891)2. Fenomenul nu este unul izolat, iar impactul său
poate fi simțit la dierite scări: de la micro (viața muncitorilor in noile uzine) la macro
(schimbarea structurii urbane). Din punct de vedere structural , în vechile orașe ale Europei,
transformarea mijloacelor de producție și de transport, ca și apariția noilor funcțiuni urbane
contribuie la explozia vechilor cadre, adesea justapuse, ale orașului medieval și cel baroc. Se
creează o nouă ordine, urmând procesul tradițional al adaptării orașului la societatea care-l
locuiește.3
◦Ce sunt azi ?
Siturile industriale în timpul prezent, sunt situate între un trecutul glorios (martor al
schimbarilor fundamentale ale societatii din revolutia industriala) și un viitor incert (ce oscilează
între demolare, muzeificare sau reabilitar e).
Identificarea, cartarea și analizarea stării actuale a siturilor, nu poate decât să ne conștientizeze
de importanța și gravitatea problemei. Poate fi utilă, de exemplu atunci când se urmărește
sensibilizarea clasei politice: Raportul că ar exista 100 zone industriale dezafectate într-o
comunitate are un efect și o semnificație redusă / Raportul că ar exista 100 zone industriale
dezafectate calculate împreună la 100 ha într-o comunitate are tot un efect și o semnificație
redusă (doar experții o pot înțelege) /Raportul că ar exista 15% din terenurile urbanizate din
comunitate dezafectate, ridică, de obicei, pe liderii comunităților locale din scaunele lor /
Raportul că regiunea are 75% de zone industriale dezafectate pe cap de locuitor, mai mare
decât este media națională, poate induce o acțiune politică națională, 4 însă reprezintă doar
primul pas în rezolvarea problemei.
◦Ce vor fi maine ?
1Choay, Francoise, Urbanismul, utopii și realității, Editurile Paideia & SIMETRIA, București,
2002, pp. 15
2Ibidem, pp.15
3Ibidem, pp.15
4. Jackson, Jirina Bergatt, „Modulul 1 d – Vizualizarea zonelor industriale dezafectate”, curs e-
learning în proiectul BROWNTRANS. Brownfiled Regeneration Know-How Transfer.
p a g i n a | 3

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
Aceasta se referă la soluțiile date problemei. Excluzând ideea demolării, se discuta despre cele
două dircții de valorificare a siturilor inustriale și anume, muzeificarea, o modalitate de
conservare, de păstrare a imagini din trecut pentru a valorifica informațiie istorice și identitare
ale acestuia, și revitalizarea, ce permite schimbari, modificări în viitor.
1.2 Delimitarea subiectului. Ce este inclus și exclus din aria problematică aleasă?
Toate cele trei pespective sunt foarte importante. Prima ne dezvăluie ce a determinat aparția
siturilor industriale și impactul procesului de industrializare asupra indizivilor/ orașelor
(importanță istorică). A doua, conștientizează publicul de situația actulă a siturilor industriale
(identificarea problemei). Iar ultima discută despre modalitățile de valorificare (soluții).
Datorită dimensiunilor reduse ale studiului, primele două perspective nu vor fi abordate, atenția
fiind concentrată pe analizarea soluțiilor.
1.3 Contextul ca argument.
Starea actuală a siturilor crează disconfort. S iturile inactive continuă să reprezinte o importantă
sursă de disconfort, imaginea lor este una degradantă și se află în proximitatea unor zone de
locuit, sugerând existența unor incompatibilități de ordin funcțional și estetic5. De asemenea,
rezolvarea acestor siutatii de abandon ale siturilor industriale, duce la eliminarea zonelor inactive
din interiorul orașului, și sunt o măsură de control a expansiunii urbane.
Pe de altă parte, potențialul lor, este unul cu valoare identitară, trecutul industrial al ora șului
este cel care redă identitatea sa6, sau sentimentală, nu doar pentru cei care au făcut parte din
viața industriei, ci și pentru ceilalți care, au crescut umbriți de aceste mărturi ale trecutului: Drag
cititor… nu mă pot stăpâni să nu te informez, cu jale și furie neputincioasă, despre o dramă
strict personală: mi-au dărâmat moara! […] E de parcă pe mine m-ar fi distrus, zilele astea, cu
lovituri de buldozer. Era o construcție veche, și nobilă.7
Problema siturilor industriale este una actuală, importanța oferiri soluțiilor alternative demolării,
cu prezentarea avantajelor în fiecare caz, fie că este vorba de muzeificare sau reabilitare este
necesară în contextul demolărilor masive. Foarte curând, pe un imens cvartal bucureștean, se
va întinde un deșert de zgură, fiare răsucite din armătura betoanelor, praf și moloz ca de sfârșit
al lumii. Ariciul și bufnița își vor face culcuș printre dărâmături. Pe un asemenea deșert s-a
ridicat, pe Uranus, sinistra Casă a Poporului. N-am învățat nimic din acea crimă și ne
distrugem mai departe, românește, trecutul…8
Aceste context argumentează importanța studiului. Relevanța pentru domeniul arhitecturii și în
5. Kuibuș, Mario George, Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană BAIA MARE, pp.10
6. Kuibuș, Mario George, pp. 169
7. Cărturescu, Mircea, „ Baroane!”, Editura Humanitas, Bucure ști, 2005, pp. 102-104, apud
Lakatoș, Andrei Eugen, Conversia în context: despre regenerarea spațiilor industriale, Editura
Fundației Arhitext Design, București, 2017, pp. 11
8. Ibidem, pp. 102-104
p a g i n a | 4

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
special pentru fundamentarea proiectului de diplomă, se datorează nevoii de a alege dintre cele
două variante de valorificare a siturilor industriale, pe aceia care reușește să îl valorifice mai bine
sau care se potrivește cel mai bine sitului respectiv.
Acestui context general al situației i se alătură interesul personal, care a fost stârnit d in copilărie.
În vizitele din perioada sărbătorilor la mina Herja, după ce ne grupam în curtea din fața intrării în
mină, colindam și eram răsplătiți cu dulciuri. Atunci s-a născut interesul de a alfla ce se întâmplă
în mină. Azi, minele sunt închise, accesul interzis în perimetrul lor, și au rămas doar în relatările
celor care au lucrat în ele. Chiar dacă orașul a apărut pe harta așezărilor urbane datorită
exploatărilor miniere, nici una din mine, nu este deschisă publicului. Așa s-a născut nevoia de a
propune deschiderea către public a unui sit minier.
1.4 Scop.
Scopul lucrării de dizertație este determinarea cauzelor care determină modul de abordare a
siturilor industriale abandonate și alegerea unei atitudini potrivite pentru proiectul de diplomă.
1.5 Problematica. Care este intrebarea la care dorește să răspundă studiul?
Având un sit dat, se pune întrebarea, care variant ă de abordare este recomandată, muzeificare sau
revitalizare? De ce ? Care sunt efectele ? Este muzeificarea singura soluție de a păstra și
transmite informația istorică și identitatea unui loc ?
Lucrarea se concentrează pe întrebarea De ce facem? mai mult decât pe Cum facem ?
1.6 Structura lucrării.
Răspunsurile diferă în funcție de sit și de persoana care îl analizează. Situl pe care intervenim are
întotdeauna caracteristici particulare, de aceea, vom încerca să analizăm situri care sunt cât mai
asemănătoare, și ne vom concentra mai mult pe ce-a de a doua componetă, și anume parte
umană:
Pentru început se încearcă identificarea cauzelor care determină tipul de intervenție pe siturile
industriale: demolarea, muzeificarea și reconversia (ca modalitate de revitalizare ) punîndu-se
accentul pe ultimele două, prima este prezentată doar ca un semnal de alarmă.
Bineînțeles, cauzele sunt multiple, iar lucrarea nu își propune să le identifice sau să le analizeze
pe toate, datorită dimensiunilor reduse și a timpului limitat vor fi prezentate doar trei care se
referă la concepții despre valorificare și timp. Abordarea siturilor industriale este cauzat ă de:
Elementul considerat valoros
Modalitățiile de valorificare
Orizontul temporar
În a doua parte sunt evaluate efectele, pe studii de caz. Informația este colectată din bibliografie
și vizite pe teren.
În urma acestui demers, se vor trage concluzii care vor fi aplicate proiectului de diplomă.
Lucrarea își propune să faca o analiză din perspectivă umana. O valorificare a siturilor
industriale ținând cont de cei care au contribuit la ridicarea și dezvoltarea acestora.
p a g i n a | 5

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
2. PERSPECTIVA ISTORICĂ
Preocupări privind protecția patrimoniului industrial și preindustrial în Romania
Grija pentru anumite categorii de monumente tehnice a început să se manifeste la data de
15 martie 1951, printr-un decret al Prezidiului Marii Adunări Naționale, se înființează pe lângă
Academia Republicii Populare Române, Comisia Științifică a muzeelor, monumentelor istorice și
artistice, a cărei primă sarcină a constituit-o inventarierea monumentelor. Atfel s-a realizat
„ Lista monumentelor de cultură…” din 22 aprilie 1955. În fișele de recensământ au fost cuprinse
și câteva construcții de interes industrial, la categoria „ monumente arhitectonice”, cele mai
multe însă la categoria „ monumente istorice”. Din prima categorie faceu parte Monet ăria de
Stat, „ Turnul de Muniții (exploziv folosit în minerit), Moara veche de hârtie de pe „ Canalul
Morii” din Cluj, “ Farul genovez” din Constan ța, magazia de cereale din Sânpaul (Raionul
Ludoș), biblioteca și observatorul Batthyaneum din Alba-Iulia, podul de piatră peste Bârlad,
apeductul „ Podul Turcilor” de la Tople ț ( raionul Orșova).9
În anul 1961, la Direcția Monumentelor Istorice din cadrul Comitetului de Stat pentru
Arhitectură și Construcții, în tematica pentru alcăturiea unei noi liste a monumentelor istorice
este inclusă și categoria Monumente de Arhitectură Industrială, în care figurau, printre puținele
propuneri, gara din Băile Herculane, furnalul de la Govăjdia ( jud. Hunedoara) și cel de la
Zimbru (jud. Arad). Documentația pentru aceste propuneri a fost, în numerate cazuri, mai mult
decât superficială.
Lipsa unor preocupări sistematice și temeinice în acestă direcție se află într-o oarecare
contradicție cu efortul depus de Comitetul Național de Istorie și Filozofia Științei din cadrul
Academiei Republicii Socialiste România, care a întreprins o serie de acțiuni pentru propagarea
istoriei, științei și tehnicii românești. Printre măsurile hotărâte în vederea realizării acstui
deziderat, s-a preoconizat: Înființarea unu Muzeu național al științei și tehnicii românești,
elaborarea unei „istorii a științelor din România” ; i aprofundarea activit ățiilor de documentație și
cercetare în arhive și biblioteci.
În ultimii ani au apărut și alte inițiative pentru prezervarea unor valori deosebit de
reprezentative ale patrimoniului industrial din Romania. Merită să fie scos în evidență programul
complex inițiat de Compania RG Holz din Vișeul de Sus și VIȘEUFOREST, în colaborare cu
asociația elvețiană „ Să salvăm ultimul tren forestier al Europei” cu sediul la Berna. Aceasta
prevedea nu numai reparația capitală a ultimei locomotive Orenstei/Koppel din anul 1910,
pentru ca trenul să fie pus în circulație pe Valea Vaser, între Vișeu de Sus și Comanu, ci și
transformarea întregii văii într-o zonă de trurism axat pe transportul de persoane cu trenuri
forestiere. În acest proiect se prevedea recompunerea și recondiționarea parcului de locomotive
cu aburi.
Strategia conservării patrimoniului național-cultural preocupă din ce în ce mai mult o
serie de instituții centrale, cum ar fi Ministerul Culturii și Cultelor, Direcția Monumentelor
Istorice, Comitetul Național Român UNESCO pentru dezvoltare culturală și altele.
Unua dintre inițiativele remarcabile este cea de a organiza, în colaborare cu muzee
9 Opriș, Ioan, Ocrotirea patrimoniului cultural. Tradiții, destin, valoare, Editura Meridiane,
București, 1986, p. 178-179.
p a g i n a | 6

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
prestigioase de profil, primele „ Atelire de Arheologie Industrială”, cu o largă participare
internațională. Astfel de întâlniri de talie europoeană s-au desfășurat în diverse centre
industriale: 2001- București, 2002-Banatul Montan (Băile Herculane) 2003- Cluj-Napoca, 2004
Baia Mare.
Având o importantă participare românescă și o reprezentare notabilă a organismelor
internaționale specializate (TICCIH) atelierele- „ instrument de măsură” pentru interesul și
preocupările românești în domeniu – au contribuit la schimbul de inforații între specialiștii
români și cei europeni, determinând primele colaborări în programe europene ( Industrial
Heritage between Land and Sea – Proiect Cultura 2000, Itineraires d'archeologie industrielle en
europe- Cu Institutul European pentru Itinerarii Culturale, Luxemburg, Les dinosaures du
patrimoine industriel – cu TICCIH).
Pe lângă aceste inițiative au apărut și alte proiecte, care și-au propus salvarea
patrimoniului tehnic dintr-un anumit centru industrial ori chiar dintr-o arie geografică mai întinsă
sau care urmăresc reabilitarea peisageră a unor situri industriale dezafectate care și-au schimbat
aspectul în urma activității industriale, cum ar fi exploatările de nisip caolinos de la Aghireș, jud.
Cluj.
Alte proiecte mai prevăd: înființarea unui „ Parc de Arheologie Industrial ă al Banatului
Montan,” care să valorifice tradiția montanistică de habitat și cultură iindustrială, înființarea „
Muzeului Minerituli la Aninoasa” în Valea Jiului, amenajarea unui muzeu al mineritului în
fostele incinte miniere la Anina ( cu o secție în subteran).
Beneficiind de finanțarea externă (Phare), s-a început în anul 2008, conservarea și
restaurarea Salinei Turda, pentru a se crea condițiile necesare pentru introducerea acestui
obiectiv în circuitul turistic și direcționarea acesteia și către turism balnear.
Protecția legală a patrimoniului industrial este asigurată în principal de Legea 422/2001
privind protejarea monumentelor istorice și Legea 182/2004 privind protejarea patrimoniului
cultural mobil. Legea 422/2001 permite clasarea în regim de urgență a unui sit, indiferent de
regimul de proprietate, prevede obligații, dar dă și posibilitatea creării de facilități pentru
propietarii de monumente, înlesnind astfel campania de „ câștigare” a industriașilor care nu erau,
în condițiile legislației de până acum, atrași să claseze obiectivele valoroase pe care le dețin. De
asemenea au fost emise și alte acte legislative, cum ar fi Ordinul 2686/2000, care prevede
clasare la categoria „ tezaur” a 71 locomotive cu abur sau Ordinul 2314/2004, care cuprinde lista
monumentelor feroviare clasate în patrimoniul național. 10
10 Wollmann, Volker, Patrimoniul preindustrial și industrial în România, Editura Honterus ,
Sibiu, 2010, pp. 12- 17
p a g i n a | 7

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
3. MODALITĂȚI DE VALORIFICARE
3.1 ÎN FUNCȚIE DE ORIZONTUL TEMPORAR
Din ce perspectivă privim situl?
Ținând cont de faptul că aceste situri sunt mărturi ale trecutului, raportarea noastră la
timp determină atitudinea pe care o vom adopta. De aceia am considerat că orizontul temporar
este un factor important.
Inconștientul se manifestă și prin orizonturi temporare. Timpul perceput conștient poate avea o
curgere obiectivă (măsurabilă) și alta subiectivă (afectivă). În inconștient accentul este pus pe
trecut, prezent sau viitor, după setea de cadru a structurii psihice sau a vocației unui popor.11
Importanța accentului care cade asupra trecutului, prezentului sau a viitorului se poate traduce în
atitudini în procestul de valorificare a stiturilor industriale. Astfel:
Timpul HAVUZ presupune o atitudine a inconștientului ce pune accentul pe viitor prin
valorizare, înălțare, scop, ideal.12 Dacă percepem ca fiind cel mai valoros viitorul, și înțelegem
că toate procesele evoluează, atunci tot ce este anterior nouă, din punct de vedere temporar,
trebuie abandonat, lăsat în urmă, demolat. Într-o reprezentare grafică putem să întelegem mult
mai clar cum valoarea crește o dată cu trecerea timpului. O atfel de perspectivă asupra timpului,
ne face sa privim siturile industriale ca potențiale locuri de dezvoltare, d atorită poziției fizice a
lor, în interiorul orașelor. Însă doar suprafața fiziă a terenului este considerată valoroasă,
construcțiile existente nu reprezintă interes deoarece ceia ce urmează a se construi este mult mai
important. Proprietarii și investitorii interesați de amplasamentele foarte avantajoase nu doresc să
investească în reconversie, simțindu-se condiționați de restricții și probleme de restaurare pentru
ceea ce ei consideră că nu este decât spațiu sau teren disponibil pentru orice fel de intervenție
11 Matei, Adriana, Identitate culturala locala, Editura U.T.PRES, Cluj – Napoca, 2004, pp. 60
12 Ibidem p.60
p a g i n a | 8

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
profitabilă13.
Întoarcerea spatelui, sau mai bine zis neglijarea istoriei înseamă un fel de rupere a
rădăcinolor, un fel de amnezie a societății.
Un exeplu este fosta Fabric ă de Tricotaje de la Cluj, care a fost demolată pentru
construirea unuei constructii multifuncționale ce includea comert, cazare și birouri.
Fostul proprietari, Atrium Centers, avea un proiect mixt (mall, hotel, birouri) și a demolat
fabrica în cinci luni, în 2008. Deși membri ai Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice au
avertizat asupra valorii fostei fabrici de tricotaje, anterior de tutun, ea nu a ajuns niciodată pe
lista imobilelor clasificate ca monumente istorice și protejate, fiind demolată fără probleme.14
După demolare, terenul (singurul element considerat valoros) a fost vândut urmând ca în 2013 să
se construiască centrul de afaceri The Office.
Timpu CASCADĂ adopă o atitudine a inconștientului în care accentul valoric este pus
pe trecut. Starea aureolară, beatică, virgină a existat undeva în trecutul îndepărtat al omenirii
(illo temporae, la Eliade). Atunci a existat o plenitudine, o forță a genezei și a paradisului ce
ulterior a suferit mereu o degradare, pervertire, scădere .15
Dacă totul se degradează în timp, ce a fost ieri e mult mai valoros în comparație cu ce
este azi sau v-a fi maine. De aceia, trebuie păstrat, conservat. Acestă perspectivă asupra timpului
ne justifică întru totul atitudinea de muzeificare a siturilor, fie ele și industriale.
În timpul FLUVIU curgerea timpului este egală,constantă, formă de manifestare a unei
substanțe depline. Valoarea există în fiecare clipă și trebuie valorizată căci are un scop în sine.
Istoria e o succesiune evenimente distincte ce nu se repetă și au semnificația lor. 16
Aceasta ne duce înspre ideea de coprezență, sau prezență simultană. Coprezența însemnă
că 'acum' și 'atunci' pot fi făcute să coexiste într-o singură casă. Co-prezența atunci implică
prezența în acelasi timp, pe același amplasament și, mult mai important, în aceeași intervenție a
căt mai multora dintre ipostazele semnificative prin care a trecut acel sit.
Co-prezența nu este doar dorită, dar chiar impetuos necesară, fiind un mod de „ saturare
cu ființă” a locului sau casei supuse transformării. Noua ipostază nu mai reprimă/ înlocuiește
astfel celelalte straturi spațio-temporare, ci este doar unul dintre straturile concomitent prezente.
Nici vechiul nu este superior noului (perspectiva tradițională), nici noul nu este superior
vechiului (perspectiva modernă): cele două vârste au același statut axiologic. 17
13 Wollmann, Volker, Patrimoniul preindustrial și industrial în România, Editura Honterus ,
Sibiu, 2010, p. 10
14 http://ziuadecj.realitatea.net/economie/the-office-varianta-de-cluj-galerie-foto–106372.html (
Ziarul Ziua de Cluj, articol: The Office, varianta de Cluj, accesat Mai 2017)
15 Matei, Adriana pp.60
16 Ibidem pp.61
17 Ioan, Augustin, O (nouă)” estetică a reconstrucției”, Editura Paideia, București, 2002, pp.
22-23
p a g i n a | 9

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
Primul mod de coprezen ță: o clădire nouă pe un sit dat, care este deopotrivă „acum și
atunci”. Co-prezență atunci implică prezența în acelaș timp, pe acelaș amplasament și, mult mai
important, în aceiași intervenție ( clădire nouă, amenajare urbană, conversie a unei clădiri
existente, restaurare) a cât mai multora dintre ipostazele semnificative perin care a trecut acel sit
și, acolo unde este cazul, acea clădire.18
Al doilea mod de coprezen ță îl reprezintă conversiile. Casa supusă conversiei este
„atunci” – un atunci interpretat însă prin prisma prezentului-, dar folosit ă „acum”. Ea își
dezvăluie vârsta originară sau vârstele succesive, dar nu face un secret din faptul că a suferit un
„lifting” în urma căruia, chiar de va fi fost o „ soluție fericită” a devenit totuși cu totul și cu totul
altceva, adeseori doar o „ carcasă” pentru un cu totul nou conținut.19
3.2. MODUL DE A PRIVI ARHITECTURA
Arhitectura, organism viu sau element finit ?
Ne vom concentra pe modul de găndire, de a privi obiectul de arhitectur ă. Analiza este
făcută din perspectiva restauratorului, personaj care intervine asupra obiectui de arhitectură
pentru a-l proteja și pune în valoare. Analizând tema în evoluția ei istorică, identificăm două
abordări:
Prima, este cea în care valorificarea clădiri presupune prezentarea ei într-o formă cat mai
apropiată imaginii inițiale a clădirii, prin înlăturarea „ adaosurilor” ulterioare, în opoziție cu
restaurarea care alege să prezinte toate, sau mai multe etape din dezvoltarea clădirii.
În decursul timpul, chiar dacă funcțiunea unei clădiri nu se schimbă, ea se adaptează
cerințelor estetice. În funcție de vechime, putem considera ca fiind mai valoroase p ărțile care
sunt mai vechi, însă prin înlăturarea celorlalte negăm o parte a istoriei, a evoluției culturii
umane.
Un exemplu pentru prima optiune de „ curățare prin restaurare” îl constituie Basilica di
San Lorenzo fuori dalle mura, care a fost restaurată de arhitectul Virginio Vespignani în anii
1855- 1847. Acesta, decide să înlăture adaosurile baroce, pentru a prezenta o imagine a clădiri
cat mai apropiată de cea inițială.20 Un alt explemlu este cel al bisericii San Vitale din Roma, care
a fost restaurată umând acelaș principiu. Diferențele pot fi observate comparând pictura realizată
de Achille Pinelli în 1809-1841 și imaginea actuală. Pe de altă parte, sunt biserici paleocreștine
care încă mai păstrează schimbările din perioada barocă, astfel încat o lectură a lor presupune o
trecere a observatorului prin mai multe perioade istorice .
Legătura dintre restaurarea bisericilor paleocreștine din Roma, și arhitectura industrială
poate fi greu de întrevăzut. Însă comparația nu se realizează la nivelul arhitecturii ca stil, ci a
modului de gândire, a modului de abordarea a unui conținut ce urmează a fi valorificat.
18Ioan, Augustin, O (nouă)” estetică a reconstrucției” , Editura Paideia, București, 2002, pp. 22
19 Ibidem, pp. 24
20 http://www.vaticano.com/turismo/scheda_166_santuario-basilica-di-san-lorenzo-fuori-dalle-
mura.html
p a g i n a | 10

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
Conștientizăm două moduri de a privi clădirile: prima care stabilește „momentul de
facere” al cădirii cel mai important, și a doua care, valorifică „ viața” unei clădiri.
Arhitectura siturilor industriale, de obicei a suferit puține modificări în timp, deoarece a
fost construită pentru a răspunde unor nevoi clar conturate în faza de proiect, iar cănd rolul
funcțional a încetat să mai existe, ele au fost abandonate. Așadar, imaginea lor este „ pură”.
Aplicând cele două atitudini, vom avea următoarele rezultate:
Dacă adoptăm prima variantă de valorificare, vom pleda pentru păstrarea lor în acestă
formă privilegiată, căci ea prezintă cel mai exact informația istorică: clădirile industriale
reprezintă o realitate a activității umane, un reper fizic și temporal, ce ajută la conștientizarea
trecutului unei comunități sau a unei societăți. Cunoașterea și acceptarea trecutului joacă un rol
important în procesul de înțelegere a prezentului, acest lucru contribuind la formarea unei
viziuni realite asupra viitorului. 21 Modalitatea de valorificare va fi muzeificarea.
Un exemplu al acestei abordări este mina de cărbuni din Witten, Germania, care a fost
transformată în muzeu. Incinta este compusă din hala prinicipală cu anexe, zona de spălare, o
clădire administrativă și câteva locuințe.22
Prin alegerea de a opri devenirea ei, în una din ipostazele de existență, investim clădirea
cu sentimentul că nu are sfârșit . Clădirea este astfel, mumificată într-unul din stadiile prin care
a trecut de-a lungul vieții sale anterioare. 23
Însă, dacă permitem unei clădiri să evolueze în timp, dacă o privim ca pe un proces în
continuă dezvoltare și nu un element finit, atunci vom recurge la revitalizarea siturilor
industriale, la reconversii, care permit continuarea vieții în clădiri, și modificarea lor.
Această abordare a problemei simultaneității presupune absența unui singur „ text” care se
auto-celebrează, în favoarea unui continuum contextual, și mai ales, a unei neîntrerupte, mereu
actualizate vârste.24
Aceasta ne duce înspre perceperea sitului ca un palimsept, „a unui pergament de pe care
a fost ștearsă, răzuită scrierea inițială pentru a fi utilizat din nou și pe care se mai văd încă urmele
vechii scrieri.” 25
Palimseptul poate fi văzut ca starea de fapt a unui loc în care coexistența straturilor este
evidentă, el reprezentând un punct de plecare sau un dat asupra căruia se intervine. Stratul nou
poate să fie (în)scris printr-o atitudine conștientă de evidențiere și valorificare a straturilor
21 Lakatoș, Andrei Eugen, Conversia în context: despre regenerarea spațiilor industriale, Editura
Fundației Arhitext Design, București, 2017, pp. 13
22 http://www.lwl.org/industriemuseum/standorte/zeche-nachtigall
23 Ioan, Augustin, O (nouă)” estetică a reconstrucției” , Editura Paideia, București, 2002, pp. 15
24Ibidem, pp 23
25 https://dexonline.ro/definitie/palimpsest
PALIMPSÉST s.n. 1. Pergament de pe care a fost ștearsă, răzuită scrierea inițială pentru a fi
utilizat din nou și pe care se mai văd încă urmele vechii scrieri. 2. (Fig.) Scriere (veche) greu
lizibilă datorită ștersăturilor și corecturilor. [Cf. fr. palimpseste, lat. palimpsestus,
gr. palimpsestos < gr. palin – din nou, psestos – răzuit].
p a g i n a | 11

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
existente, prin subordonarea sa celor anterioare sau printr-o adăugaare a sa ca valoare
contemporană, ierarhia fiind stabilită doar după criteriul temporar.26
Lectura sitului ca palimpsest conduce la o înțelegere mai completă a spațiului, în sensul
evoluției sale, contribuind la complecarea informaților despre istoria locului. Un spațiu care are
această valență, a auto-istorisirii sale, implică o cunoaștere cu valoare identitară puternică la
nivelul unei comunități, prin calitatea sa de a satisface nevoia de identificare a individului cu
locul. Lectura (con)textului poate conduce la înțelegerea sensului și esențelor ce transpar
aparențelor fizice imediate, punând astfel bazele unei intervenții fondate pe cunoașterea sitului.
Acest lucru poate avea ca rezultat o abordare a intervenției ce presupune (re)integrarea
fragmentelor straturilor anterioare păstrate, ce sunt preluate și inserate ca citate în corpul noului
text. Astfel, proiectul ajunge să se înscrie în sit nu ca o refarece a vechiului strat, ci ca un strat
nou, dar care face referire la trecut.27
26 Lakatoș, Andrei Eugen, Conversia în context: despre regenerarea spațiilor industriale, Editura
Fundației Arhitext Design, București, 2017, pp. 67
27 Ibidem p. 68
p a g i n a | 12

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
3.2 A COMPONENTEI IDENTITAR E
Ce funcțiune alegem pentru a p erpetua identitatea locului ?
Caracterul identitar al siturilor industriale. Identitatea este defiinită ca fiind: a ) ceea ce e
identic; ceea ce au în comun toate componentele individuale ale unui ansamblu; ceea ce e
esențial și rămâne constant în ansamblu; b) ceea ce identifică; ce are diferit, special, unic, fiecare
entitate individuală față de altele 28
Patrimoniul industrial reprezintă o moștenire, o memorie, urmele unui trecut industrial
dispărut. Este o componentă identitară în primul sens al definiției, pentru locuitorii unei zone,
deoarece patrimoniul este o mărturie a istoriei locului, pe care o au toți în comun. Atunci când
comparăm două zone cu specific industrial diferit, vom identifica diferențele între cele două
identități. (al doilea sens al definițiiei).
Identitatea unui loc presupune o corespondență concretă între oameni și locul respectiv;
faptul că un loc are caracter înseamnă că el produce o corespondență între exteriorul fizic al
spațilui și interirorul psihic al omului care-l percepe. 29
Identitatea creează sentimentul de apartenență. Conexiunea emoțională colectivă este
bazată în mare parte pe o isotrie comună. Nu este absolut necesar ca membrii să fi trăit
evenimente comune, ci doar să se identifice cu ele. 30
Pentru a se identifica cu ele, siturile industriale trebuie în primul rând să treacă din stadiul
de abandon într-unnul care valorifică istoria industrializări. Modalitățile de valorificare le-am
prezentat anterior, si le vom analiza mai detaliat și din perspectiva potențialului acestora de a
perpetua identitatea locului.
Muzeologiea este definită ca fiind: știința care are ca obiect studiul organizării muzeelor,
al păstrării și prezentării exponatelor dintr-un muzeu; muzeistică.31 Muzeu a fost prima dată
folosit cu sensul de clădire care adăpostește obiecte, în 1680.32
Dr. Elena Ploșniță ( coautoare a Enciclopediei Muzeologiei din Reublica Moldova )
într-un articol despre monumentele din Moldova, definește muzeificarea ca fiind: trecerea în m
28Vais, Dana, Global și local în arhitectura contemporană : teorie anul II: note de curs,
Editura U.T.PRESS, Cluj-Napoca,2011, p.9
29Ibidem, p.12
30 Popescu, Daniel Nicolaie, Simțul comunității și spațiul public – Influențe reciproce, în
Direcții și cristalizări, Iliu Liana, Elian Smaranda, Institutul European, Iași, 2012, pp. 241-
242
31https://dexonline.ro
32 http://www.etymonline.com
museum (n.) – sense of "building to display objects" first recorded 1680s.
p a g i n a | 13

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
stare muzeală a oricărui obiect de patrimoniu mobil sau imobil. Esența muzeificării este
transformarea obiectelor imobile istorico-culturale sau naturale în obiective muzeale în scopul
păstrării, protejării și elucidării valorii istorico-culturale, științifice și artistice .
Specialiștii în domeniu, demult au ajuns la concluzia că, muzeificarea este o cale reală de
salvare și protejare, care include un ansamblu de măsuri în ceea ce privește cercetarea,
restaurarea și conservarea, valorificarea științifică și publică a monumentelor. Muzeificarea este
parte componentă a procesului de conservare și protecție a monumentelor, este un fenomen
cultural, o direcție de activitate muzeală și de protecție a monumentelor.
În general, sunt acceptate două tipuri de muzeificare a monumentelor imobile:
– transformarea monumentului într-un obiect de prezentare muzeală în scopul deschiderii,
prezentării potențialului lui informativ, includerea în circuitul științific și public ca muzeu-
monument;
– adaptarea monumentului la utilizare muzeală de orice profil sau tip, categorie.
Considerăm că muzeificarea monumentelor este cea mai acceptabilă și cea mai progresistă formă
de cercetare, cunoaștere a moștenirii culturale și de includere a monumentelor în circuitul
științific și public. Cercetarea problemei ne permite să afirmăm că muzeificarea rezolvă două
sarcini independente:
– păstrarea și valorificarea a moștenirii culturale, inclusiv a monumentelor istorice;
– dezvoltarea sistemului muzal
În patrimoniologie și muzeologie există diverse abordări de muzeificare a monumentelor dar, în
general, muzeificarea poate fi realizată sub două forme: muzeificarea „pentru muzeu”, când o
clădire, monument de istorie, cultură sau arhitectură este utilizat ca sediu pentru un anumit
muzeu și „ca muzeu”, când monumentul este transformat în muzeu. Considerăm că prima
abordare monumentul „ca muzeu” este una actuală și reală pentru păstrarea și valorificarea
monumentelor de istorie și cultură .33
Regenerarea conform Dicționarului Explicativ Român însemă a se reface, a reveni sau a
face să revină la viață nouă; a (se) primeni, a (se) înnoi, a (se) înviora, a readuce în condiții de
folosire un material uzat, prin procedee care redau materialului (o parte din) proprietățile lui
inițiale.34
Analizând din punct de vedere etimologic , în limba latină, regenerare însemnă a naște din
nou35, iar generatio înseamă un proces prin care, sau în urma căruia, ceva ia formă. 36
Conceptul de regenerare și revitalizare urban ă este definit de Dalia Licfield, ca “o viziune
și o acțiune comprehensivă și integrată care, împreună, duc spre o rezolvare a problememlor
urbane, urmărindu-se o îmbunătățire clară a condițiilor economice, fizice, sociale și de mediu,
33http://rcchd.icomos.org.ge/?l=G&m=4-4&JID=3&AID=29&l2 , ICOMOS Georgia, articol
despre Muzeificarea monumentelor în Moldova: realități și necesități, scris de Dr. Elena
Ploșniță, accsat Mai 2017
34 https://dexonline.ro/
35http://www.etymonline.com ,
p a g i n a | 14

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
într-o zonă care constituie subiectul unei schimbări.37
Revitalizarea urbană este văzută de către susținătorii ei ca un motor economic și un
mecanism de reformă, și de către critici ca un mecanism de control al creșterii teritoriale a
orașului. În multe orașe, revitalizarea unor zone urbane degradate a condus la gentrificarea
cartierelor rezidențiale și la apariția districtului central destinat afacerilor și activităților
economice. Proiectele de regenerare urbană vizează în mod special tratarea problemelor sociale,
economice, urbanistice și arhitecturale ale zonelor degradate, prin crearea de noi oportunități
economice și prin asigurarea unei eterogenități spațiale, funcționale și sociale. 38
Regenerarea urbană mai poate întâmpina problema fenomenului de istabilitate, care se
referă la dezrădăcinare, la inconsergvența dintre un spațiu și conținutul său. 39
Aplicând cele două concepte la siturile industriale, vom avea pe de o parte o conservare și
valorificare a valorilor istorice, iar pe cealaltă parte, regenerarea acestor situri, creșterea
oportunităților economice și tratarea problemelor sociale.
Punerea lor în balanță este greu de făcut, iar răspunsul diferă foarte mult în funcție de
unghiul din care privim problema. Dacă adăugăm acestor două, problema păstrării memorie
locului, ca element identitar definitoriu, ne vom întoarce privirea înspre ce au fost aceste situri
industriale, și conștientizăm că, în primul rând, erau motoare economice.
Comparând muzeificarea siturilor industriale cu revitalizarea lor, cea de-a doua se
apropie mai mult de caracterul inițial, de motor economic, foarte activ, al siturilor industriale .
Funcțiunea de muzeu, presupune instalarea unei atmosfere foarte lini știte, în care lucrurile
rămân neschimbate.
Industriile care au creeat aceste situri, au dispărut datorită mai multor factori, iar
păstrarea funcțiunii inițiale este de cele mai multe ori imposibilă. Chiar dacă păstrăm, sau
reintroducem o funcțiune asemănătoare celei inițiale , trebuie retehnologizate. În acest proces se
pierde informația istorică legată de tehnologia inițial folosită. Astfel, păstrăm clădirea, o
dezvoltăm dacă este nevoie, identitatea locului (funcțional vorbimd) este perpetuată, însă
pierdem informații istorice, iar accesul în clădire este condiționat.
Conștientizăm că, prin trasformarea siturilor industriale în zone dedicate activităților de
regeneration (n.) from Late Latin regenerationem (nominative regeneratio) "a being born again,"
noun of action from past participle stem of Latin regenerare "make over, generate again,"
from re- "again" (see re-) + generare "to produce" (see generation), early 15c.; of forests,
1888.
36http://www.etymonline.com , body of individuals born about the same period" Meaning as
"act or process of procreation; process of being formed; From late 14c.
37Dalia Lichfield, Urban Regeneration for the 1990s, London Planning Advisory Committee,
London 1992, Apud Lakatoș, Andrei Eugen, Conversia în context: despre regenerarea
spațiilor industriale, Editura Fundației Arhitext Design, București, 2017, pp. 21
38 Lakatoș, Andrei Eugen, Conversia în context: despre regenerarea spațiilor industriale,
Editura Fundației Arhitext Design, București, 2017, pp. 21
39 Cioarec, Anca Mihaela, Instituția instabilă. Două întâmplări contemporane, în Direcții și
cristalizări, Iliu Liana, Elian Smaranda, Institutul European, Iași, 2012, p. 283
p a g i n a | 15

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
producție, păstram acest segment al memoriei, însă în procesul de adaptate a siturilor, se vor
pierde alte elemente, ce ar putea fi valorificate prin muzeificare.
Un exemplu îl constituie Transformatorului Electric, Umspannwerk
Recklinghausen din Herne . În 1980 s-a constatat că edificiul, și instalația electrică nu mai
corespund standardelor tehnologice și s-a propus demolarea clădirii. Propunerea a fost respinsă
de către VEW (Vereinigte Elektrizitätswerke Westfalen) inpunându-se restaurarea clădirii, și
updatarea tehnologiei la standardele moderne. O parte din spațiile clădirii sunt destinate
muzeului, iar celălalte, producției. 40. Experiența este foarte interesantă, căci avem posibilitatea
să înțelegem cum au fost în trecut, și cum sunt acum. Cele două perspective temporare, situate în
interirul aceleași clădiri, se potențiază reciproc prin contrast. O dată cu trecerea timpului,
tehnologia avansează, modalitățile de trasformare a curentului se îmbunătățesc, evoluează.
Spațiile expoziționale se dezvoltă de asemenea, adăugând capitole din viața cotidiană, influențate
de energia electrică: în 2008 s-a realizat construcția unei noi săli ce are ca tematică transportul
electric.
Acesta este un caz fericit, în care îmbinarea dintre revitalizare( în sensul propriu de a
readuce la viață) și muzeificare funcționează perfect, profitând de avantajele ambelor tipuri de
abordări.
Accesul publicului pe sit. Siturile industriale, inițial erau prevăzute cu acces controlat al
publicului, însă marea parte din populație era angranată în activitatea acestora. Restricționarea
accesului are diverse motivații, începând de la protejarea propietății, până la păstrarea secretelor
tehnologice. Un caz interesat îl reprezintă Turnătoria de oțel din Bochum, înființată în 1842 sub
numele de „Mayer &Kuhne”. Pentru a-și păstra competitivitatea pe piață, era impetuos necesară
limitarea răspândirii informațiilor. Aceasta s-a realizat prin introducerea tuturor serviciilor
necesare muncitorilor, în incinta turnătoriei (cum e frizeria) pentru a limita contactul cu cei din
exterior. De asemnea, se ofereau locuințe în imediata vecinătate.41
Dar, chiar daca nu erau locuri publice, ele înglobau majoritatea populației. Așa cum am
discutat anterior, pentru ca oamenii să se identifice cu istoria unui loc, trebuie cel puțin, ca aceste
situri, să fie accesibile tuturor, și nu doar unui segment de populație. Și de acest lucru trebuie să
se țină cont în procesul de valorificare.
În cazul unei reconversi în locuințe, accesul la patrimoniul industrial se limitează la
locatari. Păstrând caracterul de motor econimic, în funcție de activitate, vor avea acces pe situl
respectiv mai multi sau mai putini oameni. Dacă sunt activități comerciale, acestea fiind
destinate publicului, vor fi accesibile tuturor. Dacă este vorba despre activități de producție,
accesul este controlat. Soluții de acesibilizare a siturilor industriale, care încă funcționează în
producție se pot găsi atunci cănd există disponibilitate din partea conducerii.
De exemplu, Chemiepark Marl , a cărui istorie începe în 1938 prin asociera a două
firme, una din ele minieră, cu scopul de a produce Buna, un cauciuc sintetic, evoluează de-a
lungul timpului, schimbându-și domeniul de activitate, datorita nevoilor de pe piață. Însă situl
40 http://www.umspannwerk-recklinghausen.de
41Busmann,Johannes, Jahrhunderthalle Bochum – Montagehalle für Kunst, Editura Müller +
BUSMANN, Wuppertal, 2003, p. 58
p a g i n a | 16

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
perzintă o încărcătura istorică deosebită pentru istoria industriei. Situl este accesibil prin
intermediul tururilor turistice ghidate, care prezintă atât zonele istorice, cât și noiile tehnologi.
Astfel, se deschide publicului. În acest caz, s-a păstrat funcțiunea de producție, și adiacent, este
inserată o mică zonă de muzeu, pentru a facilita accesul publicului la informațiile tehnice și
istorice.42
Problema accesului public pe siturile industriale se pune și când propunem muzeificarea
unei clădiri industriale.
Herzog & de Meuron explică această problemă întâmpinată la proiectul Tate Modern, din
Londra: Provocarea de la Bankside a fost simplă, însă în acelaș timp foarte complexă. Am
pornit de la o centrală electrică, așadar o clădire tehnică. Am pornit de la o mașină mai mult
decât o clădire. Ea nu fusese gândită pentru public, nu fusese concepută pentru oameni, era
nepublică. Și practic, a trebuit să o facem publică.43
Dacă discutăm despre păstrarea și valorificarea informației istorice, muzeificarea este cea
mai bună soluție. Însă trebuie să se ținem cont si de faptul că, m ajoritatea siturilor industriale se
află, acum, în interiorul orașelor, așadar, o poziție privilegiată. Funcțiunile care vor fi acordate
acestor situri, pot să răspundă nevoilor populației, sau să aivă un caracter predominant turistic.
Cele două nu se exclud, însă, alegerea beneficiarului va determina modalitatea de valorificare a
sitului. Sau alegerea elementului considerat mai valoros, va determina alegerea beneficiarului.
În procesul de stabilire a valorii, nu recunoaștem o valoare decât acelor lucruri care, prin
anumite însușiri ale lor sunt capabile de a satisface unele nevoi ale individului sau ale
colectivității.44 Cu alte cuvinte, putem afiram că iubesc spațiul dacă și acesta mă iubește, dacă
îmi răspunde nevoiilor, dacă este altruist.45 Orașul poate considera valoaroasă muzeificarea unui
sit, ca instrument al brandingului urban, iar pe de cealaltă parte, localnicii să își dorească mai
mult, funcțiuni comerciale/ de agrement, ce lipsesc orașului.
Rem Koolhaas, afirma că metropola se străduiește să atingă punctul mitic, pornind de la
care lumea va fi făurită în întregime de către om, pentru a deveni reflexia perfectă a dorințelor
sale.
Reacțiile localnicilor legate de proiectele de revitalizare cunosc mai multe etape.
În primă fază, când un proiect își propune să reinterpreteze funcția unui loc și să modifice
încărcătura lui emoțională, beneficiează, ca fenomen favorizant, de dorinta implicată a tuturor
celor implicați de a schimba polaritatea afectivă intr-una pozitivă. Inconștientul uman este o
funcție care îl exprimă în forma sa primară. Riscul, se leagă de nevoile și așteptările
beneficiarilor: orice propunere de schimbare în sens pozitiv va fi primită inițial cu deschidere,
dar eventuala sa critică va conduce la aderența sau nonaderența la ea.
Oricât de rău este văzuta o zona, locuitorii ei o vor îndrăgi într-o măsură ca fiind casa lor.
42http://www.chemiepark-marl.de
43http://www.tate.org.uk/arhivejourneys/media/tate_tm_1.mp3Tate.org.uk/ar
44Vianu, Tudor, Studii de filozofia Culturii, Editura Eminescu, București, 1982, p.112
45 Popescu, Daniel Nicolaie, Simțul comunității și spațiul public – Influențe reciproce, în
Direcții și cristalizări, Iliu Liana, Elian Smaranda, Institutul European, Iași, 2012, p. 239
p a g i n a | 17

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
De aici riscul ca, în ciuda unei propuneri constructive de transformare a zonei din partea
autorităților, aceasta să fie privită de locuitori ca străină și opoziția față de ea să fie crescută.
Redobândirea valorii trebuie să țină cont de istrocul locului. Integrarea evenimentelor marcante
din trecut este imperativă, pentru a nu se înregistra o fractură la nivel mental în istoria locului. 46
4. STUDII DE CAZ
ROMANIA
4.1 Petrila
46 Idem, Percepția – modalitate de studiu a hărților mentale afective, în Polaritățile
arhitecturii, Iliu Liana, Elian Smaranda, Institutul European, Iași, 2011, p. 203
p a g i n a | 18

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
5. DOCUMENTAREA TEMEI DIN EXPERIENȚĂ PROPRIE
Cum valorificăm cât mai mult, într-un mod eficient ?
Tratarea problemei în ansamblu.
Soluționarea problemei valorificării patrimoniului industrial trebuie realizată printr-o
abordare la o scară mai mare, deoarece siturile industriale nu sunt elemente unice, rare. Ele sunt
grupate in areale geografice, datorită materiei prime zonele, cum sunt de exemplu exploatările
miniere, conectate de prelucrarea metalelor, etc. Astfel, se pune întrebarea, din mai multe situri,
ale aceleși industrii, pe care il vom valorifica? Care sunt criteriile de alegere? Este suficientă
păstrarea unui sit pentru fiecare industrie în parte? Ce presupune valorificarea mai multor/
tuturor siturilor?
Punerea în valoare a siturilor industriale abandonate, trebuie să treacă de la etapa de
arheologie, în care se urmărește salvarea și valorificarea unui sit industrial, la cea de patrimoniu,
în care vestigiile sunt punse în relație unele cu celelalte, pentru a putea păstra și înțelege
semnificția lor profundă. Louis Bergeron explică acestă trecere astfel:
Viziunea britanică, anterioară cronologic, se limitează la descrierea și reconstrucțiia
vestigiilor vizibile. Valorifică vestigiul înainte de toate . Pe de altă parte, școala franceză,
confruntă vestigiile cu documente de arhivă, scrieri, iconografii și, eventual, cu memoria orală.
Aceasta include demersul studiului de caz într-o istorie mai generală. Acestă schibare semantică,
este de fapt o schimbare conceptuală, trecând de la arheologie industrială, concepția britanică, la
studiul patrimoniului industrial, care ilustrează percepția franceză.47 Astfel, din punct de vedere
francez, arheologiei clasice, observative, de constatare, i se opune un studiu integrat al
patrimoniului, ca reacție contemporană față de statutul și starea monumentului în cauză. Ca efect,
primei necesități de salvare a patrimoniului i se adaugă cea de a-l pune în relație cu alte vestigii ,
pentru a înțelege, impactul și semnificația lor profundă. 48
Pentru a studia practic, cum se realizează conectarea mai multor situri industriale, am
realizat o excursie de studiu, a traseului industrial din zona Rurh, Germania.
47 http://www.cndp.fr/crdp-reims/ressources/brochures/blphg/bul15/Pat-ind.htm
48 Lakatoș, Andrei Eugen, Conversia în context: despre regenerarea spațiilor industriale, Editura
Fundației Arhitext Design, București, 2017, p. 26
p a g i n a | 19

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
6. DEZVOLTAREA TEMEI ÎN LEGĂTURĂ CU PROIECTUL
PERSONAL
p a g i n a | 20

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
7. CONCLUZII
Observăm din primul capitol, că preocuparea pentru valorificarea moștenirii
industriale și preindustriale nu este recentă, importanța lor fiind conștientizată, și
materializată în inventarierea monumentelor, încă din 1955. Acesta a fost primul
pas. Apoi, atenția s-a îndreptat înspre vestigiile de dimnesiuni mai mici, obiecte, a
căror achiziționare și păstrare era mai facilă, propunându-se înființarea unui Muzeu
național al științei și tehnicii românești, și elaboradea Istroriei științelor din
România. Cu timpul s-a trecut de stadiul de inventariere și păstrare în scopuri
muzeale a vestigiilor, obiecte de neatins, la repunerea lor în funcțiune. Este vorba
despre trenul cu aburi de pe Valea Vaserului, care are ca scop transportul de
persoane, bineînțeles pentru loisir. O altă valorificare, în acelaș scop, al loasirului,
este redeschiderea minei de sare de la Turda. Acestor preocupări de valorificare a
patrimoniului industrial li se adaugă organizarea de „ Ateliere de arheologie
Industrială” care creeau cadrul prielnic, întâlnirii dinre public și specialiști,
promovând astfel valorile patrimoniului industrial.
În capitotul următor, discuția se realizează în jurul modalităților de
valorificare.
p a g i n a | 21

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
8. BIBLIOGRAFIE
p a g i n a | 22