Situatiile Financiare Si Locul Lor In Informarea Privind Pozitia Financiara Si Performanta Activitatii
Situațiile financiare și locul lor în informarea
Privind poziția financiară și performanța activității
INFORMAȚIA CONTABILĂ ȘI INFORMAȚIA FINANCIARĂ
Lumea economică actuală se confruntă cu fenomene economice din cele mai diverse: de la privatizarea întreprinderilor publice și liberalizarea comerțului, spre investiții pe plan mondial și politici monetare la nivel global. Acești factori au condus progresiv la o creștere substanțială a comerțului și a investițiilor internaționale. Progresele obținute în tehnologia informației au determinat necesitatea disponibilității informației financiare și non-financiare în diferite părți ale lumii, utilizând diferite forme de comunicare a acesteia.
Disponibilitatea și comunicarea informației pe plan mondial, între organizațiile care își desfășoară activitatea în țări diferite, sunt vitale pentru eficiența pieței globale. Pentru a putea investi direct sau indirect, pentru a se integra pe piața mondială a bunurilor și serviciilor, aceste întreprinderi trebuie să aibă acces și să înțeleagă informațiile oferite de întreprinderile partenere pentru a lua decizii fundamentate și corecte .
Cu siguranță, unul dintre cele mai valoroase produse care circulă între companii este informația contabilă, oferită de contabil. Ea trebuie să faciliteze atât investitorilor actuali cât și celor potențiali identificarea, măsurarea, clasificarea, evaluarea tuturor operațiilor și activităților unei întreprinderi. De asemenea, ea trebuie să pună bazele temeinice în luarea unor hotărâri manageriale și de plasarea unor fonduri adecvate de către investitorii actuali și potențiali
Specialiștii contabili au declarat de mult timp că structura informațiilor contabile este o componentă constitutivă a sistemului de control al unei societății și că informațiile contabile stabilesc decizii majore care influențează și fermitatea de a crea informații pentru control.
Informația contabilă poate fi definită în context ca totalitatea datelor consemnate și prelucrate în contabilitate cu ajutorul unui limbaj și a unor mijloace particulare domeniului financiar-contabil, având scopul de a răspunde cerințelor informaționale ale utilizatorilor în ceea ce privește situația și performanța întreprinderii la un moment dat.
Pentru a stabili un punct de plecare, considerăm o clasificare a informației contabile dintr-o întreprindere în două mari categorii:
• informația contabilă financiară
• informația contabilă de gestiune.
Pornind de la această clasificare cu privire la informația contabilă, cea mai reprezentativă formă de sintetizare și comunicare este și rămâne raportarea financiară. Referitor la situațiile financiare , obiectivul principal al acesteia este de a oferi o reprezentare structurată cu privire la poziția financiară, performanțele și fluxurile de trezorerie ale unei întreprinderi. Situațiile financiare au scopul de a arăta rezultatele gestiunii realizate de conducerea întreprinderii, inclusiv modul în care aceasta a utilizat resursele care i-au fost încredințate .
1.1.1 INFORMAȚIA CONTABILĂ FINANCIARĂ
Conform acordului general, informația contabilă financiară este adresată utilizatorilor externi, cum sunt întreprinzătorii, angajații, creditorii, guvernul sau diferite persoane care sunt interesate.
Fig. 1. Raportul dintre cerere și ofertă pe piața informațiilor contabile
INFORMAȚIA CONTABILĂ DE GESTIUNE
Informația contabilă de gestiune este adresată utilizatorilor interni, respectiv administratorilor întreprinderii. Această informație nu este concepută după un anumit standard, ea fiind în repetate rânduri non-valorică, și cuprinde informații privind costul unitar al produselor, comportamentul costurilor relativ la volumul activității sau profitabilitatea pe produs. Situațiile sunt înaintate administratorilor la intervale de timp stabilite de aceștia și sunt adresate unor anumite compartimente ale întreprinderii, numite centre de responsabilitate sau de profit.
Un ansamblu de procedee bine organizat în domeniul financiar care are în componența sa indicatori relevanți pentru administratori, evaluați pe baza unor informații corecte și reale, câștigă un rol tot mai important, atât pentru societatea în cauză, cât și pentru asociații săi.
1.2. UTILIZATORII INFORMAȚIEI CONTABILE ȘI FINANCIARE
1.2.1 UTILIZATORII INTERNI
1.2.2 UTILIZATORII EXTERNI
1.2.3 UTILIZATORII INTERMEDIARI
Utilizatorii informației contabile este apreciată în funcție de modul în care aceasta satisface nevoile utilizatorilor. Calea de comunicare a întreprinderii cu utilizatorii externi o reprezintă, în principal, informațiile publicate în situațiile financiare anuale. Întregul proces de normalizare asigură și un instrument de comunicare între o anumită entitate și diversele categorii de utilizatori.
Cererea de informații contabile este caracterizată prin prisma utilizatorilor. Contabilitatea trebuie să răspundă astăzi necesităților unei game largi de utilizatori, ofertele având un caracter din ce în ce mai social.
Versiunea actuală a utilizatorilor, conform Cadrului general al IASB, reține următoarele categorii: investitori actuali și potențiali și creditorii.Conform Cadrului general, acești utilizatori, considerați primari, au nevoie de informațiile furnizate de raportarea financiară de interes general nu doar pentru a estima fluxurile viitoare de numerar, dar și pentru a evalua eficiența și eficacitatea cu care managementul și-a dus la îndeplinire responsabilitățile legate de utilizarea resurselor entității. Acest aspect este cunoscut în lumea economică drept teoria supravegherii.
Înainte de a continua cu prezentarea utilizatorilor din perspectiva reglementărilor naționale, trebuie făcute câteva precizări legate de teoria supravegherii. Relațiile economice între agenți sunt de natură diversă. Unele posedă caracteristici cu totul particulare, precum cele care leagă managerii de proprietarii de întreprinderi. Încă din 1776, Adam Smith recunoscuse deja existența și particularitatea acestor relații în societățile de capitaluri. În 1976, Jensen și Mackling defineau relația de agenție ca un contract în care una sau mai multe persoane au recurs la serviciile unei alte persoane, pentru a îndeplini în numele lor o sarcină oarecare, ceea ce implică o delegare de natură decizională.
În prezent, relația poate să cuprindă orice formă de cooperare, cu precizarea că ea are scopul de a clarifica mecanismele de control care, în cazul întreprinderilor, vor permite să se rezolve conflictele de interes între acționari și manageri.
În cadrul relației de agenție – acționar-manager –, principalul (acționarul) va încredința averea sa unui agent (managerul) pentru gestiunea întreprinderii conform intereselor sale. Fiecare dintre cele două părți are, într-adevăr, interesul de a participa la schimb, deoarece acționarii au nevoie de capitalul uman, pe care îl posedă managerii, iar aceștia din urmă au nevoie de capitalurile deținute de acționari.
Astfel, în teoria agentului/ agenției, managerii în activitatea de conducere acționează ca agenți ai consiliului de administrație și au o singură preocupare importantă – maximizarea rentabilității investiției. În condițiile teoriei agenției, organizația devine o structură contractuală iar în aceste condiții, contabilitatea reprezintă o sursă de informare pentru părțile implicate, un instrument ce gestionează și administrează organizația și raporturile contractuale dar și o modalitate de control a relațiilor determinate de conflictele de interese.
Teoria agenției este punctul de vedere tradițional asupra modului în care organizația se autoconduce. Esența acestei teorii constă în faptul că interesele proprietarilor de capital pot fi protejate prin separarea rolului președintelui Consiliului de Administrație de cel al directorului executiv.
Teoria supravegherii, în schimb, respinge auto-interesul. După cum am mentionat anterior, teoria agenției începe de la un comportament auto-interesat și este preocupată de costul inerent separării proprietății asupra unei firme de conducerea executivă a acesteia. Conform acestei teorii, managerii acționează pentru a îmbunătăți propria lor poziție în timp ce Consiliul de Administrație controlează managementul și, prin urmare, se elimină decalajul dintre cele două structuri.
În teoria supravegherii, managerii urmăresc alte scopuri în afară de cele financiare. Acestea includ un simț al valorii, altruism, o bună reputație, eficiența locului de muncă, un sentiment de satisfacție de scop. Această teorie susține că managerii caută în mod inerent să maximizeze profiturile companiei și să înregistreze rentabilitate pentru acționari, îmbinând interesele financiare proprii cu reputația firmei.
Teoria agenției și cea a supravegherii pornesc, fiecare, de la două premize foarte diferite. Dacă în teoria agenției managerii se consideră indivizi, în teoria supravegherii, persoanelor în funcții de conducere nu se iau în considerare în primul rând ca indivizi izolați, ci se consideră parte a firmei, de unde și aducerea acesteia în centrul atenției în Cadrul general IASB.
Revenind la utilizatori, conform reglementărilor românești cuprinse în OMFP nr.3055/2009, cu modificările și completările ulterioare, dacă luăm în calcul poziția față de entitate, putem crea o categorie a utilizatorilor interni, externi și una a utilizatorilor intermediari.
1.2.1 UTILIZATORII INTERNI
Utilizatorii interni, fiind unii din responsabilii sistemului de informare, au acces la informații suplimentare, dar au și obligația de a asigura o anumită delimitare între informația externă și informația suplimentară de care dispun.
• Managementul firmei – întrebuințează sau ar trebui să întrebuințeze cât mai des posibil examinarea propriilor rezultate și realizările excepționale financiare pentru a cunoaște cât mai bine propria poziție.
În urma calcului și a analizei financiare, managementul întreprinderii poate stabili punctul până la care sau de la care strategiile și tranzacțiile financiare și comerciale pot fi efectuate, ținând cont de obiectivele proprii, cât și de scopurile și interesele asociaților și creditorilor, cum ar fi:
Maximizarea averii administratorilor
Asigurarea unei celule financiare cât mai corespunzătoare
• Salariații – sunt interesați, îndeosebi de securitatea locurilor de muncă și negocierea salariilor, pentru majoritatea acestora întreprinderea reprezentând unica sursă de venituri.
Preocuparea salariaților pentru informațiile dezinvolte de situațiile financiare are mai multe justificări: informațiile contabile sunt remarcante pentru judecarea acțiunilor în perspectivă ale firmei, a protecției locurilor de muncă și a valabilității planurilor de pensii; informațiile financiare permit analizarea conștiinciozitatea salariilor plătite de către societate, informarea le este de ajutor în vederea participării active și conștientă în activitatea societății și preocuparea în muncă; informarea este un drept justificat al angajaților.
În legătură cu modul de organizare util colectivității privind informarea financiară, aceasta poate fi directă sau indirectă, cu ajutorul organizațiilor sindicale .
1.2.2 UTILIZATORII EXTERNI
• Investitorii – sunt interesați de calcularea valorii întreprinderii , de riscul inerent investițiilor în care s-au angajat sau intenționează să se angajeze. Investitorii au nevoie de informații pentru a decide dacă ar trebui să cumpere, să păstreze sau să vândă părți de capital.
Pentru ameliorarea schimbului de opinii permanent cu acționarii, marile firme occidentale au efectuat o serie de măsuri precum : înlesnirea permiterii acționarilor la sursele ce are în vizor firma, înlăturarea deprinderilor discriminatorii față de unii acționari comparativ cu alții, reducerea limitărilor la practicarea votului de către investitori în adunările generale, evoluarea tehnicilor de arătare și înștiințare ale membrilor conducerii companiei, etalarea informațiilor remarcante ale unor grupuri specifice de acționari.
Societățile care își desfășoară activitatea în România, situate încă în aflarea situației de a face față concurenței, trebuie să arate deschidere la bunele practici contabile ale lumii. Din aceast punct de vedere , persoanele care se ocupă cu legiferarea ar trebui să țină cont de câteva propuneri în determinarea unui mediu adecvat:
Precizările valoroase nu sunt obligatorii, iar buna utilizare efectuată de firmele concurente trebuie analizată și întrebuințarea sa stimulată;
Acordarea atenției cuvenite culturii mediului local și a valorilor sociale locale;
Claritatea și comportamentul corect pe diverse piețe sunt hotărâtoare pentru a da crezare investitorilor și de aceea, ar trebui optimizată raportarea financiară. În acest sens, este bine venită inițiativa Ministerului Finanțelor Publice, ca societățile comerciale cotate la Bursa de Valori, precum și unele întreprnderi de interes național să întocmească situații financiare în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară. Utilizarea acestora care ca scop să aducă mai multă însemnătate și plauzibilitate situațiilor financiare ale întreprinderilor;
Avantajele unei bune conduceri ar trebui scoase în evidență într-o acțiune educativă neîntreruptă, care să includă activităților societăților, întreprinzătorilor și organizațiilor naționale de reglementare.
• Creditorii – au obiective diferite de cei care participă la capitalul social al întreprinderii, ei urmărind în principal capacitatea de plată a acesteia, respectiv adecvarea fluxurilor de lichidități la nivelul îndatorării. Creditorii pe termen lung, precum și deținătorii de obligațiuni sunt interesați atât de nivelul lichidităților cât și de solvabilitatea și profitabilitatea întreprinderii. Ei analizează capacitatea întreprinderii de a genera disponibilități pe termen lung, nivelul acestora comparativ cu valoarea dobânzii pe care trebuie să o încaseze.
• Furnizorii și alți creditori – sunt interesați de informații care le permit să determine dacă sumele care le sunt datorate vor fi plătite la scadență. Furnizorii și alți creditori sunt, în general, interesați de entitate pe o perioadă mai scurtă decît creditorii, cu excepția cazului în care ei sunt dependenti de continuitatea activității entității, atunci când aceasta este un client major.
Astfel, dacă în OMFP nr.3055/2009 regăsim – creditori- și respectiv – furnizori și alți creditori-, Cadrul General pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare este mult mai specific și divide această categorie în creditori financiari și creditori comerciali. Prima subcategorie , creditorii financiari, este interesată de informațiile care le permit să determine dacă împrumuturile acordate societății și dobânzile aferente vor fi rambursate la scadență.
Creditorii comerciali doresc ca entitatea să fie solvabilă pentru a-și achita datoriile comerciale la scadență.
• Clienții – sunt interesați de informațiile despre sănătatea financiară a partenerilor în vederea evaluării continuității activității.
• Publicul – situațiile financiare pot ajuta publicul prin oferirea de informații despre evoluția recentă și tendințele legate de prosperitatea anumitor întreprinderi și a sferei activității acestora, în evaluarea impactului economic și social al întreprinderii, dar în general publicul are un interes modest pentru informațiile economico-financiare, ca urmare a limitării accesului datorită limbajului specific și absenței unei literaturi financiare pentru publicului general.
1.2.3 UTILIZATORII INTERMEDIARI
• Analiștii și consultanți – se regăsesc fie ca societăți de consultanță pentru furnizorii de capital, fie ca agenții de rating care produc și furnizează informații economico-financiare.
• Organele de urmărire penală sau instanțele de judecată – apelează în mod frecvent la expertiza contabilă judiciară, pentru soluționarea litigiilor între participanții la activitatea economico-socială.
• Instituțiile statului și alte autorități – sunt interesate de alocarea resurselor și implicit de activitatea entităților. Acestea solicită informații pentru a reglementa activitatea entităților, pentru a determina politica fiscală și ca bază pentru calculul venitului național și al altor indicatori statistici similari.
Utilizarea informației de către oricare din categoriile de utilizatori menționate se referă la patru aspecte cheie:
Perspectivele de creștere ale economiei – se bazează pe așteptările viitoare, în ceea ce privește economia, ca întreg, industria în general și societatea analizată, în particular, acordându-se atenție deosebită factorilor care au cea mai mare influență asupra performanțelor viitoare așteptate ( profitul, dividendul și prețul acțiunii);
Factorii semnificativi ai pieței financiare – accentul punându-se pe identificarea factorilor care influențează poziția întreprinderii pe piață;
Parametrii de investiții – fiind luate în considerare dividendele și prețul pieței în conjuncție cu riscul acceptat;
Strategii de investiții – cu recomandările de a investi pe termen scurt, mediu sau lung.
Cercetate în general, informațiile prezentate de situațiile financiare utilizatorilor pentru luarea hotărârilor economice pot fi definite în mai multe grupe:
Informații privind poziția financiară a societății și, în mod special, privind mijloacele economice pe care le supraveghează;
Informații referitoare la sarcinile și consecințele convențiilor , întâmplărilor importante și împrejurărilor sensibile să schimbe rezervele și obligațiile ;
Informații privind rezultatele excepționale și transformările poziției financiare a societății;
Informații privind felul în care societatea a realizat și folosit numerarul produs de activitățile de exploatare, de investiții și de finanțare;
Informații privind comportarea în care acționarii societății au îndeplinit țelurile propuse și au administrat resursele ce le-au fost încredințate;
Informații privind îndeplinirea de către societate a reglementărilor contabile în vigoare;
Informații privind evaluarea posibilităților de înfăptuire a fluxurilor viitoare de numerar, a creșterii și timpului în care sunt generate aceste fluxuri.
Informațiile referitoare la structura financiară a întreprinderii sunt utile utilizatorilor, pe de o parte, pentru a prevedea necesitățile viitoare de împrumutare și felul în care profiturile și fluxurile viitoare de numerar vor fi împărțite acționarilor , iar pe de altă parte, modalitățile societății de a obține finanțare în perioada ce va urma.
Informațiile despre poziția financiară sunt reflectate de bilanț. Aceasta este influențată de resursele economice pe care societatea le gestionează, de componența sa financiară, lichiditatea și solvența sa, de priceperea sa de a se deprinde fluctuațiilor mediului în care își desfășoară activitatea. Pentru a devansa puterea societății de a genera în viitor numerar sau echivalente ale numerarului, utilizatorii cer ajutor la informațiile privind resursele economice verificate și puterea sa din perioada anterioară de a transforma resursele economice.
Informațiile privind performanțele întreprinderii, oferite de contul de profit și pierdere, constituie pentru adresanții informațiilor financiare, un punct de plecare în prevederea puterii întreprinderii de a genera fluxuri de numerar cu resursele existente și de a folosi cât mai pozitiv aceste resurse.
Utilizatorii pot estima abilitatea societății de a genera numerar sau echivalente ale numerarului și a trebuințelor întreprinderii de a le folosi, cu ajutorul informațiilor cu precădere la transformările poziției financiare.
Nevoile informaționale ale utilizatorilor sunt întregite și de informații suplimentare care urmăresc: probabilitățile financiare ale domeniilor întreprinderii, domenii care au legătură cu gestionarea salariațiilor, întâmplărilor neașteptate ale activității companiei asupra mediului ecologic, cât și operațiunile în care aceasta și-a luat angajamentul privind protecția mediului.
În literatura de specialitate, se estimează că utilizatorii situațiilor financiare au la dispoziție informații pentru îndeplinirea nevoilor comune de informare, dar nu și pentru luarea deciziilor economice. Susținătorii acestei afirmații au ca raționament faptul că informațiile oferite de situațiile financiare sunt consecința întâmplărilor trecute și nu oferă, de regulă, informații non-financiare.
1.3 CARACTERISTICILE FUNDAMENTALE ALE INFORMAȚIEI CONTABILE
1.3.1 CARACTERISTICILE CALITATIVE ALE INFORMAȚIEI CONTABILE
1.3.2 ECHILIBRUL AVANTAJE-COSTURI
În analiza eficienței globale a unei întreprinderi este deosebit de importantă cantitatea și calitatea informațiilor de natură financiar-contabilă existentă la un moment dat în sistemul întreprinderii, de preferință la nivele din ce în ce mai analitice. Caracteristicile fundamentale sunt atributele care determină utilitatea informației oferite de situațiile financiare.
Obiectivele informării financiare determină criteriile de evaluare a calității informației. Astfel, orice modificare intervenită în cadrul obiectivelor va impune schimbări asupra gradului de importanță acordat fiecărei caracteristici. De asemenea, în stabilirea atributelor unei informații financiare, trebuie avut în vedere că:
• informația ajută utilizatorul în fundamentarea deciziilor economice ( de investiții și de credit);
• Informația se adresează utilizatorului avizat , care are cunoștințe rezonabile privind întreprinderea;
• informația trebuie să satisfacă ‘nevoile’ utilizatorului având situațiile financiare ca principală sursă de informare.
Ne oprim asupra câtorva caracteristici calitative care determină utilitatea informațiilor care compun situațiile financiare. Precizăm că, pentru a fi utilă în fundamentarea deciziilor, informația trebuie să conțină un minim din aceste caracteristici.
Organismele de reglementare internaționale oferă propria lor structură a caracteristicilor calitative, adaptată evoluției necesităților companiilor și cerințelor utilizatorilor.
Știind că informațiile contabile reprezintă produsul schimbat între organizații, în calitate de producători, și toți factorii implicați, în calitate de utilizatori, pe piața informațiilor contabile, stabilirea caracteristicilor calitative ale informațiilor financiare utile a constituit un aspect important în procesul de schimbare a Cadrului conceptual IASB, convergent cu Cadrul general FASB.
Aceste caracteristici se aplică informațiilor financiare reflectate de situațiile financiare, precum și a informațiilor financiare furnizate în alte moduri. Ele identifică tipurile de informații susceptibile a fi cele mai utile pentru utilizatori în luarea deciziilor cu privire la entitatea raportoare, pe baza informațiilor cuprinse în raportările financiare. Faptul că ambele organisme s-au concentrat asupra caracteristicilor calitative ca un prim pas în îmbunătățirea cadrului conceptual reflectă nevoia de responsabilitate a producătorilor de informații contabile și nevoia de transparență în raportare.
Potrivit OMFP nr.1802/2014, situațiile financiare anuale trebuie să furnizeze informații ce prezintă următoarele caracteristici fundamentale: relevanța și reprezentarea exactă.
• RELEVANȚA
Este o caracteristică calitativă fundamentală a informațiilor care determină utilitatea lor. O informație este considerate pertinentă atunci când ea influențează deciziile economice ale utilizatorilor (IASB), ajutându-i pe aceștia să evalueze evenimentele trecute, prezente și viitoare, confirmând sau corectând evaluările anterioare. Se trage concluzia că, informația oferită se apreciază a fi sau nu pertinentă în funcție de obiectivele fixate. Astfel, calitățile subordinate pertinenței sunt valoarea predictive, valoarea retrospective ( de confirmare) și valoarea de oportunitate.
O informație este pertinentă dacă ajunge la momentul oportun și dacă are un grad mare de importanță în comportamentul beneficiarilor, permitându-le să compare performanțele trecute cu cele prezente, să previzioneze rentabilitatea întreprinderii, să corecteze și confirme evenimentele trecute în care întreprinderea a fost implicată. Așadar, modul de prezentare a informațiilor despre evenimente trecute ajută la creșterea capacității de predicție a situațiilor financiare.
Astfel, informațiile trebuie să aibă un rol retrodictiv dar și predictiv, confirmator și previzional. Rolul retrodictiv sau confirmător în sensul că relevă adevărul despre poziția financiară și rezultatul întreprinderii, predictiv sau previzional în sensul anticipării poziției și performanței financiare viitoare și ale altor probleme despre care utilizatorii sunt direct interesați. Între cele două determinări ale informației contabile există o strânsă legătură în sensul că informațiile confirmătoare trebuie astfel structurate și formulate astfel încât să permită previzionarea.
De exemplu: informațiile despre nivelul și structura activelor au valoare pentru utilizatori, atunci când aceștia încearcă să previzioneze capacitatea întreprinderii de a profita de oportunități și de a reacționa la situații nefavorabile. Pentru a avea valoare previzională, informațiile nu trebuie să fie sub forma unei prognoze explicite.
În multe țări a fost concepută alternative conturilor previzionale. Acestea furnizează în fiecare perioadă informația previzională privind activul, datoriile, capitalurile proprii, cheltuielile și veniturile. O asemenea informație se delimitează că un instrument de prevenire a dificultăților cu care se poate confrunta o întreprindere și pentru a dirija eforturile acesteia.
Însemnătatea informației este exercitată de natura și de pragul de semnificație al acesteia. Natura are în atenție forma primară de expunere a informației ca imagine a tranzacțiilor și evenimentelor, adică adevărul-reflectare, în schimb pragul de semnificație surprinde adevărul-construcție. Potrivit cadrului general al IASB, informațiile sunt importante dacă neglijarea sau declararea greșită a lor ar putea modifica conținutul deciziilor economice ale utilizatorilor, luate pe baza situațiilor financiare.
Pragul de semnificație depinde de dimensiunea elementului sau greșelii evaluate în situațiile caracteristice omisiunii sau declarării eronate. Acesta este preluat și prezentat ca un principiu contabil de formula: „Orice element care care o valoare semnificativă trebuie prezentat separat în cadrul situațiilor financiare. Elementele cu valori nesemnificative care au aceeași natură sau cu funcții similare vor fi însumate, nefiind necesară prezentarea lor separată”.
Contabilitatea franceză oferă o altă perspectivă și o completare a conceptului de prag de semnificație. Conform acesteia, pragul de semnificație este prezentat ca principiul bunei informări și principiul importanței relative. Prin referire la PCG din 1982 sunt prezentate condițiile de satisfacere a obligației de sinceritate pe care informațiile contabile trebuie să le dea: „o descriere adecvată, clară, precisă și completă a operațiilor, evenimentelor și situațiilor”.
Aceasta implică din partea contabilului ca:
• informația furnizată nu trebuie să fie prea agregată sau condensată până la extrem, ea trebuie să respecte principiul necompensării. Nu poate fi operată nici o compensare între posturile de activ și datorii, cheltuieli și venituri;
• în sens contrar, informația nu trebuie să înece cititorul în informații detaliate inutile și nesemnificative.
Orice informație nesemnificativă prezentată ca semnificativă și invers, poate crea confuzii în situațiile financiare.
• REPREZENTARE EXACTĂ
Cu referire la reprezentarea exactă, rapoartele financiare cu scop general reprezintă fenomene economice în cuvinte și cifre, și trebuie să le reprezinte exact.
Termenul „reprezentare exactă” a fost ales pentru a înlocui „fiabilitatea”, pentru că ultimul a fost prea aproape de sensul de „verificabilitate”, în fostul cadru conceptual. Această nouă caracteristică fundamentală urmărește să maximizeze influența caracteristicilor de exhaustivitate, neutralitate și lipsa erorilor. Informațiile trebuie să fie relevante cât și exacte pentru a fi utile.
Pentru a fi o informație fiabilă, ea trebuie să reflecte exact evenimentele pe care vizează să le reprezinte sau pe care putem presupune să le reprezinte (IASB). Există posibilitatea apariției unui risc de reprezentare nefidelă a ceea ce informația vizează a reflecta, datorită dificultăților inerente apărute fie în identificarea evenimentelor, fie în conceperea și aplicarea tehnicilor de prezentare sau de evaluare. Datorită nesiguranței, în unele situații, întreprinderile nu vor prezenta astfel de informații în situațiile financiare. În alte situații, este considerat pertinent a se ține cont de acele elemente, dar precizând riscul de eroare cu privire la evaluarea acestora.
Pentru a fi plauzibilă, informația trebuie să redea cu precizie convențiile și alte fapte pe care aceasta fie și-a pus în gând să le reprezinte, fie se speră, în mod potrivit, să le înfățișeze. De exemplu,din bilanțul trebuie să reiasă în mod plauzibil tranzacțiile și alte evenimente care se materializează în active, datorii și capital propriu ale firmei la data raportării și care duc la bun sfârșit principiile de recunoaștere.
O mare parte din informațiile financiare este expusă unui anumit pericol de a da o reprezentare mai puțin plauzibilă decât ar trebui. Acest fapt nu se datorează favorizării, ci mai degrabă piedicilor esențiale fie recunoașterii tranzacțiilor și altor evenimente ce urmează să fie estimate, fie inventării și utilizării tehnicilor de evaluare și descriere ce pot transmite informații care se conformează acelor tranzacții și evenimente. În diverse cazuri cântărirea efectelor financiare ale elementelor ar putea fi atât de nesigură, încât firmele, nu le regăsesc în situațiile financiare.
Cea mai mare parte a firmelor produce fond comercial (goodwill) în timp, care este greu de recunoscut sau de apreciat în mod plauzibil. În alte cazuri totuși pot fi remarcante identificarea acestor elemente și expunerea pericolului de greșeli ce plutesc asupra recunoașterii și evaluării lor.
Justificarea importanței acestor două caracteristici calitative – relevanța și reprezentarea exactă – urmează un raționament logic. În primul rând, producătorii identifică un fenomen economic, care are potențialul de a fi util pentru utilizatorii de informații al entității raportoare. În al doilea rând, aceștia identifică tipul de informații care ar fi cele mai relevante, dacă acestea sunt disponibile și pot fi reprezentate cu exactitate.
3.1 CARACTERISTICILE CALITATIVE ALE INFORMAȚIEI CONTABILE
Pe lângă caracteristicile fundamentale, există și caracteristici calitative care sporesc influența acestora. Acestea nu sunt mai puțin importante decât primele două, dar scopul lor este de a îmbunătăți procesul de raportare a unui fenomen economic.
Comparabilitatea, verificabilitatea, oportunitatea și inteligibilitatea sunt caracteristicile calitative care sporesc utilitatea informațiilor care sunt relevante și exact reprezentate.
Comparabilitatea, oferă utilizatorilor posibilitatea de a efectua comparații în timp, pentru a determina tendințele și performanțele financiare și în spațiu, pentru a stabili poziția de piață a întreprinderii în domeniul în care activează. Modificările intervenite în metodele de evaluare și prezentare a situațiilor financiare anuale trebuie consemnate în politicile contabile ale firmei. Comparabilitatea spre deosebire de celelalte caracteristici, nu se referă la un singur element, ea având nevoie de cel puțin două elemente.
Stabilitatea, deși legată de comparabilitate, nu este asemănătoare cu aceasta. Stabilitatea se referă la practicarea unor procedee identice pentru aceleași elemente, fie în perioade diferite sau în aceeași perioadă dar pentru societăți diferite.Comparabilitatea nu duce lipsă de varietăți, iar din acest punct de vedere, pentru ca informațiile să fie comparate, aspectele asemănătoare ca natură trebuie să fie prezentate asemenea, iar aspectele neasemănătoare să fie prezentate diferit.
Prin satisfacerea caracteristicilor calitative, este probabil să se realizeze un anumit grad de comparabilitate.
Verificabilitatea
Această caracteristică calitativă asigură utilizatorii de exactitatea informațiilor din punct de vedere economic. Această caracteristică ajută diferiți utilizatori independenți precum și cei direct interesați să ajungă la un acord în ceea ce privește descrierea ca finnd o reprezentare exactă. Verificarea se poate realiza direct sau indirect, cea directă se referă la verificarea valorilor prin observare directă și anume prin numărarea banilor, pe cand cea indirectă prin folosirea tehnicilor și metodelor de calcul precum si prin verificarea intrărilor.
Pentru a interveni și ajuta utilizatorii în luarea deciziilor este necesar să se prezinte ipotezele fundamentale precum și alte particularități care sprijină informațiile.
Oportunitatea
Oportunitatea înseamnă că informațiile stau la dispoziția utilizatorilor pentru ca aceștia să poată lua o hotarâre, ei având nevoie de informații cat mai recente, informațiile cu cât sunt mai vechi, cu atât sunt mai puțin utile.
Inteligibilitatea
Impune ca informația trebuie să fie înțeleasă imediat de către utilizatori. În acest scop, se presupune că aceștia au cunoștințe suficiente privind activitățile economice și de contabilitate. Informațiile cu privire la situații complexe, care trebuie incluse în documentele de sinteză pentru relevanța lor, nu trebuie să fie excluse pe motivul că sunt dificil de înțeles pentru anumiți utilizatori.
În viziunea organismului american de normalizare FASB, inteligibilitatea este parte a conceptului de relevanță. Această caracteristică ridică problema subiectivității: Trebuie să fie înțeleasă de către care utilizatori? Ce nivel de cunoștințe trebuie să aibă utilizatorul respectiv?
Informațiile care îndeplinesc criteriile calitative prezentate anterior, determină un grad mai mare de satisfacție pentru utilizator, numite “ beneficii necunatificabile”. De asemenea, informația contabilă trebuie să fie considerată bază în procesul decizional al utilizatorilor.
Pentru a fi relevantă și exactă, informația trebuie să fie furnizată în timp util, beneficiile rezultate în urma utilizării ei să fie mai mari decât costul obținerii și să asigure un echilibru între caracteristicile calitative ale informațiilor financiare . În plus, deși nespecificată în cadrul conceptual actual, trebuie menționat că, pentru a fi utilă, informația trebuie să fie credibilă.
Informația are calitatea de a fi credibilă atunci când nu conține erori semnificative, nu este părtinitoare, iar utilizatorii pot avea încredere că reprezintă corect ceea ce informația și-a propus să reprezinte sau ceea ce se așteaptă, în mod rezonabil, să reprezinte.
Informația poate fi relevantă, dar atât de puțin credibilă sub aspectul naturii sau reprezentării, încât recunoașterea ei poate induce în eroare. De exemplu, dacă validitatea și valoarea daunelor pentru despăgubiri sunt disputate într-un litigiu, nu ar fi adecvat pentru întreprindere să înregistreze în bilanț întreaga sumă a despăgubirilor cerute, deși ar fi adecvată prezentarea sumei solicitate și a circumstanțelor conflictului într-o notă a situațiilor financiare.
Pentru ca informația să fie credibilă este necesar să se testeze dacă îndeplinește fiecare din condițiile următoare: să asigure o reprezentare exactă, economicul să prevaleze asupra juridicului, să fie neutră, să fie completă.
3.2 ECHILIBRUL AVANTAJE-COSTURI
Este considerat o restricție generală, mai curând decât o caracteristică de natură calitativă care privește toate caracteristicile. Avantajele obținute în urma difuzării informației trebuie să fie superioare costului acceptat, aferent producerii respectivei informații. Evaluarea avantajelor și a costurilor este un proces care apelează la judecată ( raționament).
În plus, costurile nu îi interesează în mod special pe utilizatorii care profită de avantaje. Mai mult, și alți utilizatori pot beneficia de avantaje, în afara celor pentru care au fost produse informațiile. Deși este dificil a se face test cost-avantaje pentru fiecare caz particular, producătorii și utilizatorii situațiilor financiare nu trebuie să piardă din vedere această restricție , conform IASB. Dacă există o întârziere exagerată în raportarea informației, aceasta își poate pierde relevanța.
Administratorii firmei poate fi silită să facă deosebirea între importanța relativă a relatării la un anumit moment și oferirea de informații plauzibile. Pentru a oferi informații potrivite, deseori poate fi utilă raportarea tuturor ipostazelor unei tranzacții sau ale altui eveniment, înainte ca acestea să fie știute, deși în acest fel poate fi afectată credibilitatea.
Din contră, dacă raportarea este tărăgănată până când toate aspectele sunt știute, informația poate fi credibilă, dar de folisință redusă pentru utilizatorii care au fost nevoiți între timp să ia hotărâri. Pentru a realiza o armonie între relevanță și credibilitate punctul de vedere fundamental este îndeplinirea adecvată a necesităților utilizatorilor în procesul luării hotărârilor din punct de vedere economic.
În realitate determinarea unei stabilități între caracteristicile calitative este în repetate rânduri utilă. În marea majoritate, obiectivul este de a atinge o stabilitate adecvată între caracteristicile respective pentru a îndeplini scopul situațiilor financiare . Însemnătatea relativă a caracteristicilor în diferite împrejurări este o chestiune de judecată profesională.
Pe lângă aceste caracteristici, nu trebuie să uităm de delimitările informațiilor contabile . Atunci când situațiile financiare sunt emise la câteva luni de la tipărire, informațiile conținute nu mai sunt remarcante, ele arată cu întârziere modificările apărute și determină costuri de tratare deosebite în raport cu rezultatele obținute.
Deși valoarea documentării legale s-a îmbunătățit apreciabil în ultimii ani, sub influența fenomenului de armonizare contabilă internațională, oferta voluntară de informații îngăduie întreprinderilor să-și mărească competitivitatea informațională în fața concurenților.
1.4 SITUAȚIILE FINANCIARE ȘI LOCUL LOR ÎN INFORMAREA PRIVIND POZIȚIA FINANCIARĂ ȘI PERFORMANȚA
1.4.1 OBIECTIVELE SITUAȚIILOR FINANCIARE
1.4.2 FUNCȚIILE SITUAȚIILOR FINANCIARE
1.4.3 OPTIMIZAREA INFORMĂRII PRIN SITUAȚIILE FINANCIARE ANUALE
În reglementările românești, situațiile financiare anuale sunt prezentate ca principala formă de raportare a informațiilor financiar-contabile ale unei entități către utilizatori externi interesați.
1.4.1 OBIECTIVELE SITUAȚIILOR FINANCIARE
Contabilitatea realizează strângerea și expunerea datelor din tranzacțiile și evenimentele economice desfășurate la nivelul unei firme și redă informație financiară si nefinanciară, transparentă și completă asupra patrimoniului gestionat de administrator. În activitatea lor de a oferi o imagine exactă, în scopul de a ajuta managerii, contabilii aplică un raționament( așa numitul raționament profesional conform Standardelor Internaționale de Raportare Financiară) și iau hotărâri în vederea utilizării unui model sau altul pentru a putea săvârți o informare corectă și oportună.
Obligația de concordanță reiese din următoarele cerințe:
• globalizarea economiilor naționale;
• accesul României pe piețele de capital internaționale;
• claritatea și simplificarea raportărilor financiare.
Îmbunătățirea continuă a mediului de afaceri reprezintă o întâietate fundamentală a guvernelor în stabilizarea bunei funcționări a economiei de piață, iar pe termen scurt, îndeplinirea și înfăptuirea obiectivelor propuse de România, în calitate de țară membru a Uniunii Europene, este importantă. În acestă conjunctură, dispozitivul de normalizare a contabilității se îmbunătățește continuu pentru a asigura calitatea informației contabile prin aplicarea reglementărilor contabile conforme cu Directivele Comunității Economice Europene (Directiva a IV-a și a VII-a).
În literatura economică, pentru reflectarea „întreprinderii în termeni financiari” la finele exercițiului se întrebuințează diverse raportări: bilanț contabil, documente contabile de sinteză, conturi anuale, situații financiare, rapoarte financiare.
În general, „noțiunea de documente de sinteză este utilizată în cartea de contabilitate, pentru a marca faptul că aceste situații asigură sinteza informațiilor contabile”.
Indiferent de titlurile pe care le are, sau denumirile care le găsim în contabilitate, în opinia noastră, documentele contabile de sinteză reprezintă pentru utilizatorii informațiilor financiare, „baza de date”, utilă în luarea deciziilor economice de către diferitele categorii de utilizatori, prin intermediul analizei economico-financiare. Ca o cerință a contabilității la finele exercițiului financiar, documentele contabile de sinteză „sunt rezultatul unei munci care se descompune în trei mari faze: colectarea datelor, înregistrarea datelor în conturi și formalizarea în conturi de sinteză”.
Strângerea datelor constă în concentrarea „tuturor pieselor justificative” ale operațiilor contabile ale firmei. Înregistrarea datelor în conturi este efectuată cu ajutorul următoarelor documente: Registrul jurnal, pentru înscrierea evolutivă a informațiilor; Registrul mare, pentru începerea și supravegherea conturilor în acord cu totalul notărilor din registrul jurnal; Registrul inventar, care oglindește la finele exercițiului financiar, cu ocazia efectuării inventarului, cantitativ și valoric, toate elementele de active, datorii și capitaluri proprii. Urmează apoi formalizarea în conturi de sinteză, care presupune „o regrupare a datelor de aceeași natură, o clasare după o nomenclatură metodică”, astfel încât situațiile financiare să fie cât mai relevante.
Conceptul de „situații financiare” este folosită de Legea Contabilității nr.82/1991. În articolul 9 din această lege republicată se arată că: „Documentele oficiale de prezentare a situației economico-financiare […] sunt situațiile financiare anuale, stabilite potrivit legii, care trebuie să ofere o imagine exactă a poziției financiare, performanței financiare și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată”.
Denumirea de „situații financiare “ este folosită și de Cadrul General al IASB, unde se spune clar că „situațiile financiare constituie o parte a procesului de raportare financiară”. Același document semnalează că „situațiile financiare nu includ elemente ca rapoartele directorilor, declarațiile președintelui, discuțiile și analizele conducerii și elemente similar care se pot include într-un raport financiar sau anual”.
Pe plan internațional, problematica situațiilor financiare o redescoperim în prevederile normei contabile international IAS 1 „Prezentarea situațiilor financiare”, dar și în alte reguli contabile internationale, unde se arată că o întreprindere poate susține cu tărie că formează situațiile ei financiare în concordanță cu Standardele Internaționale de Contabilitate, numai dacă, acestea „satisfac toate cerințele fiecărui Standard aplicabil și fiecare interpretare aplicabilă Comitetului Permanent pentru Interpretări” (IAS 1, par. 11), obiectivul situațiilor financiare fiind acela „să prezinte fidel poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de numerar ale unei întreprinderi” (IAS 1, par. 10).
O expunere exactă, sub toate înfățișările semnificative cu Standardele Internaționale de Contabilitate, atrag printre altele, „[…] furnizarea de informații suplimentare atunci când cerințele din Standardele Internaționale de Contabilitate sunt insuficiente pentru a permite utilizatorilor să înțeleagă impactul tranzacțiilor și evenimente particulare asupra poziției financiare și rezultatelor întreprinderii” (IAS 1, par. 15).
Concepția de „rapoarte financiare” este folosită în literatura contabilă americană. Acestea includ „contul de rezultate, situația capitalurilor proprii, bilanțul contabil, situația fluxurilor de numerar”. Contul de rezultate și situația fluxurilor de numerar redau activitățile întreprinderii pe o anumită perioadă de timp, bilanțul contabil înfățișează situația financiară a întreprinderii la un moment dat, iar contactul stabilit între contul de rezultate și bilanț, pentru o anumită perioadă de timp, este obținută de situația modificării capitalurilor proprii. Se poate observa ordinea rapoartelor financiare, cacarcteristică de altfel contabilităților de sorginte anglo-saxonă, care favorizează nevoile informaționale ale întreprinzătorilor, în calitatea lor de ofertanți de capital în condiții de risc.
Indiferent conform căror norme contabile sunt elaborate, situațiile financiare redau forma de bază în redactarea informației contabile și au ca scop oferirea de informații privind poziția financiară, performanța și fluxurile de numerar ale unei întreprinderi, folositoare unei serii largi de utilizatori, în luarea deciziilor economice. Îndatorirea întocmirii și prezentării situațiilor financiare anuale ale societății revine conducerii entității, fiind direct interesată și de conținutul acestora în sensul satisfacerii propriilor nevoi de informare. Așadar, datele conținute în situațiile financiare trebuie:
• să pună la îndemână informațiile pe care acționarii actuali sau potențiali să le valorifice în scopul deciziilor privind investițiile și creditarea, precum și riscul pe care îl implică;
• să fie depline, în vederea expunerii datoriilor și creanțelor entității, dar și lichiditatea și solvabilitatea acesteia;
• să prezinte informații folositoare previzionării fluxurilor viitoare de numerar.
Situațiile financiare anuale „ au valențe informaționale mari”, asigurând:
◊ La nivelul unității:
• analiza gestiunii afacerii;
• controlul activității cu identificarea în timp util a deficiențelor și fenomenelor negative pentru luarea măsurilor corective;
• validarea acțiunilor întreprinse;
• obținerea elementelor probante a relațiilor întreprinderii cu mediul economico-social;
• filtrarea informațiilor contabile în exteriorul întreprnderii;
• informarea previzională a factorilor de risc la nivel macroeconomic.
◊ La nivel microeconomic:
• analiza patrimoniului național;
• stabilirea veniturilor statului;
• elaborarea strategiilor de politică economică;
• calcularea produsului intern brut;
• previzionarea măsurilor privind echilibrul monetar, echilibrul balanței de plăți,etc.
În mod constant, situațiile financiare ne arată rezultatele obținute în gestionarea resurselor de către managerii întreprinderii, ceea ce înseamnă, de fapt, capacitatea și justificarea acestei structuri. În funcție de informațiile arătate, acționarii vor decide asupra alegerilor corespunzătoare:
Păstrarea investiției
Dezvoltarea acesteia
Retragerea din afacere.
Situațiile financiare nu oferă totuși toate informațiile necesare utilizatorilor, deoarece:
în bună măsură arată efectele financiare ale unor evenimente trecute;
nu conțin, de regulă, informații nonfinanciare.
Dificultățile la care sunt supuși utilizatorii, generate de limitele informațiilor cuprinse în situațiile financiare, ar putea fi recapitulate astfel:
documentele de sinteză cuprind informații care au ca scop trecutul, iar hotărârile pe care le vor lua utilizatorii de informații au în vedere viitorul;
baza de evaluare a mărimilor din situațiile financiare este de cele mai multe ori costul istoric;
unele informații cuprinse în situațiile financiare au la bază estimări ale diferitelor mărimi, ceea ce determină ca acestea să aibă un caracter subiectiv;
informațiile importante pentru utilizatori nu sunt cuprinse în situațiile financiare, deoarece acestea nu pot fi exprimate în bani (cum sunt, de exemplu, informațiile care se referă la capitalul uman și „valoarea” acestuia);
chiar dacă calitatea definitorie pentru atragerea fondurilor ar trebui să fie transparența, unele informații nu pot fi publicate de către firme în situațiile lor financiare, pentru că acestea ar genera dezavantaje competitive;
influența dintre fiscalitate și contabilitate produc denaturări ale informațiilor din situațiile financiare;
independența în utilizarea principiilor și regulilor contabile poate genera rezultate intenționate de profesioniștii contabili și nu informații concrete.
Cu toate aceste delimitări, totuși, informațiile cuprinse în situațiile financiare sunt cele care consolidează deciziile economice ale managerilor.
În perioada actuală, din cauza dezvoltării cerințelor de informare ale utilizatorilor , situațiile financiare anuale nu se limitează numai la descrierea restrânsă a seriilor de date aferente exercițiului anterior și, respectiv, ale exercițiului încheiat, ci pe baza lor se trece la analiza proceselor și fenomenelor care au avut loc, se stabilesc relațiile cauză-efect dintre acestea, se decid măsuri de aranjare a activității, se întocmesc prognoze, se iau hotărâri.
Țintele situațiilor financiare sunt exercitate de ciocnirile de interese care se ivesc pe piața informației contabile, situațiile financiare fiind efectul influențelor a trei grupuri: societățile, utilizatorii și profesia contabilă.
1.4.2 Funcțiile situațiilor financiare
Importanța situațiilor financiare anuale se manifestă prin funcțiile acestora, iar dintre cele mai reprezentative, conform literaturii de specialitate, pot fi considerate:
• Funcția de reflectare, centralizare și generalizare a conturilor anuale, care necesită concentrarea periodică a datelor furnizate de contabilitate, unde datele și informațiile înregistrate potrivit procedurilor contabile, străbat în general un traseu ascensiv de la simplu la complex, de la particular la general, centralizarea succesivă ajungând în punctul final în documentele de sinteză. Situațiile anuale constituie un sistem de indicatori economico-financiari cu însușire rezultativă, termenul de generalizare subliniază faptul că prin acești indicatori se dă culoare trăsăturilor comune ale componentelor de avere dezvoltate în circuitul economico-financiar, oferind indicatorilor un conținut unitar, cu o mare putere de sinteză care include astfel utilizarea unei metode omogene de realizare a situațiilor financiare;
• Funcția de informare (sau de comunicare a informațiilor financiare) și caracterizare a activității desfășurate de întreprindere, înfățișează una dintre cele mai importante funcții. Poziția deosebită pe care o ocupă contabilitatea în sistemul informational atribuie implicit o misiune orientativă prioritară situațiilor financiare, considerate sursa de informații primordială pentru cunoașterea situației economico-financiare a întreprinderii și pentru emiterea de decizii de conducere a activității acesteia, realizarea acestei funcții a conturilor anuale presupunând de altfel și efectuarea unor analize și respective al interpretării datelor conținute de acestea.
• Funcția de analiză și previziune, funcție ce se manifestă în procesul de supraveghere și explicare a modului de îndeplinire a obiectivelor programate prin încadrarea și folosirea resurselor întreprinderii , stabilirea abaterilor de la indicatorii programați, determinarea măsurilor de luat pentru optimizarea activității. Situațiile anuale reprezintă un instrument de analiză a echilibrului economico-financiar, acest echilibru fiind efectuat, controlat și reglat atât din punct de vedere dimensional-pe total- cât și structural- pe părți componente.
Ca instrument de analiză a echilibrului economico-financiar, situațiile financiare anuale sunt folosite în cunoașterea , dirijarea și stăpânirea relațiilor bilanțiere dintre activ, datorii și capitaluri proprii pe de o parte , iar pe de altă parte între fluxurile de cheltuieli și venituri.
Situațiile financiare anuale, prin modul de participare la circuitul „informație-analiză – decizie”, sunt considerate baza de referință în procesul conducerii activității economico-financiare a întreprinderii.
Ca funcție previzională, aceste situații utilizează în procesul de conducere curentă și de perspectivă informațiile contabile și financiare, iar pe baza acestora se efectuează calculi previzionale asupra modului în care se va desfășura activitatea în perioadele următoare. Prin aceste calcule se asigură stabilirea unor indicatori cât mai preciși, care să fundamenteze decizii economice cât mai eficiente.
Din perspectiva teorie-practică, situațiile financiare anuale pot fi analizate distinct. Astfel, în teoria cunoașterii, situațiile financiare anuale:
• probează principiile metodei contabile (dubla reprezentare și dubla înregistrare), punând față în față capitalul avansat cu capitalul procurat;
• demonstrează teoria egalității dintre cele două laturi (mijloace economice și surse ale acestor mijloace), prin relațiile de echilibru bilanțier;
• reprezintă un nivel superior al sintetizării informaționale contribuind la desprinderea unor concluzii retrospective și previzionale.
În practica contabilă, acestea constituie începutul și închiderea unui ciclu contabil, generator al portofoliului de informații correlate și verificate care exprimă toate laturile activității economice. În acest context, informațiile publicate prin situațiile financiare anuale trebuie să asigure:
determinarea situației nete a entității sau a capitalului propriu;
determinarea rezultatului economico-financiar net obținut;
furnizarea unor date informaționale de detaliu cu privire la evoluția și structura unor component patrimoniale sau a unor elemente de venituri și cheltuieli.
Referitor la practica contabilă, utilitatea informațiilor cuprinse în situațiile financiare face trimitere , mai ales, la calitatea acestora, și nu doar la cantitatea lor. Cert este că situațiile financiare sunt rezultatul interacțiunii a trei părți: firmele, ca subiecți ale căror activități fac obiectul informării financiare, utilizatorii de informații contabile și profesioniștii contabili sau profesia contabilă, în general.
Dintre toate aceste părți, rolul de îmbunătățire a conținutului situațiilor financiare și de ameliorare a credibilității informațiilor contabile este atribuit profesiei contabile. Chiar dacă firmele ar fi tentate să facă publice doar anumite informații, decizia în această privință este condiționată de așteptările utilizatorilor de informații contabile.
Concluzionând, situațiile financiare anuale reprezintă produsele finale ale oricărui sistem contabil, constituind de asemenea „o sursă importantă de cunoaștere și analiză a situației economico-financiare a întreprinderii”.
Pe de altă parte, deși s-a îmbunătățit conținutul situațiilor financiare, ca set de documente contabile, în sensul că acestea cuprind (pentru unele întreprinderi) și un tablou al fluxurilor de numerar și o situație a modificărilor capitalurilor proprii, totuși nu putem afirma că aceasta este component optima a setului de situații financiare, deoarece practica din întreprinderi încă nu acordă importanța cuvenită informării nonfinanciare.
1.4.3 OPTIMIZAREA INFORMĂRII PRIN SITUAȚIILE FINANCIARE ANUALE
Utilizatorii informațiilor contabile sunt interesați de capacitatea firmei de a genera profit, pe de o parte, și de riscul financiar la care ar putea să fie supusă aceasta, pe de altă parte. Nici bilanțul și nici contul de profit și pierdere nu sunt în măsură să clarifice pe deplin aceste aspecte. Totuși, acestea mai pot fi îmbunătățite sau ameliorate în vederea creșterii credibilității lor. Prezentăm în continuare câteva variante de perfecționare a conținutului și calității informațiilor cuprinse în situațiile financiare.
În primul rând, este necesar ca utilizatorii informațiilor contabile să beneficieze și de informații previzionale, având în vedere că informațiile conținute în situațiile financiare se referă la trecut, iar deciziile utilizatorilor au în vedere viitorul.
Informațiile previzionale pot fi prezentate sub forma bugetelor sau a previziunilor. Prin bugetare, firma își planifică activitatea, iar previziunile se referă la estimările pe care le face vizavi de ceea ce este cel mai probabil să aibă loc. Întrebarea care se pune este dacă furnizarea unor informații previzionale ar trebui normalizată sau poate să fie facultativă?
Obligativitatea furnizării informațiilor previzionale ar asigura comparabilitatea între firme, dar în același timp ar comporta și o serie de riscuri, în sensul că ar putea afecta confidențialitatea unor informații, generând dezavantaje competitive sau, uneori, având în vedere perioada pentru care se face previziunea, aceasta ar putea fi afectată de o lipsă de acuratețe , care conduce implicit la o informative mai puțin credibilă.
Cu toate acestea, normalizarea furnizării informațiilor previzionale rămâne o cale de îmbunătățire a ofertei de informații contabile, care trebuie să aibă la bază profesionalismul și responsabilitatea emitenților.
Rezultatul contabil furnizat de contul de profit și pierdere nu satisfice nevoile informaționale ale utilizatorilor, având în vedere subiectivismul în determinarea acestuia. În acest context, este nevoie de un indicator care să reflecte în mod clar cash-flow-ul firmei, indicator obiectiv și care nu tine cont de anumite deformări, cum sunt cele la care este supus rezuiltatul contabil. O astfel de modalitate este deja inclusă în setul complet de situații financiare și face referire la situația fluxurilor de numerar.
Dacă realizarea situației fluxurilor de numerar este obligatorie pentru întreprinderile care aplică, îndeplinesc două din cele trei criteria impuse de reglementările contabile actuale, pentru celelalte categorii de întreprinderi este facultativă.
În al doilea rând, tot ca o modalitate de optimizare a informării, rapoartele financiare ar trebui să conțină și informații special pentru salariați, care să fie conținute într-un așa numit bilanț social. Sunt țări în care se cere întocmirea unui bilanț social de către anumite întreprinderi (de exemplu, în Franța). Această soluție este impusă de faptul că, în afară de informații cantitative, salariații au nevoie și de informații care să vizeze educația și experiența forței de muncă, relațiile de colectiv, siguranța locurilor de muncă etc., toate aceste nevoi și-au făcut simțită prezența o data cu evoluția societății în ansamblul ei.
Pentru ameliorarea calității informațiilor contabile furnizate de către întreprinderi, este necesar ca utilizatorii să cunoască și riscurile care planează asupra acesteia. Interesant ar fi ca firma să fie cea care prezintă o situație a riscurilor pe care le-ar putea întâmpina și a măsurilor de gestionare a acestora, situație anexată la rapoartele financiare sau chiar în notele explicative la situațiile financiare anuale.
Pe lângă aceste căi de îmbunătățire a calității informațiilor contabile, nu în ultimul rând, orice firmă ar trebui să prezinte o situație generală a acesteia, adică să furnizeze informații despre profilul activității, locul deținut în sectorul de activitate respective, poziția pe piață, responsabilitățile privind mediul înconjurător etc., toate aceste informații fiind absolut necesare utilizatorilor de informații contabile.
Producerea și difuzarea informațiilor unei firme nu constituie altceva decât rezultatul voinței și conștiinței omului, fiind în fapt un fenomen social. Interesele utilizatorilor de informații contabile sunt diferite, fapt care-i determină pe unii, cum sunt managerii, să intervină în aplicarea politicilor și metodelor contabile.
Funcția ocupată de unii utilizatori face ca aceștia să aibă un statut privilegiat în ceea ce privește informarea. Manipularea comportamentului utilizatorilor de informații contabile prin furnizarea unor imaginidorite de managerii firmei nu presupune neapărat încălcarea normelor și reglementărilor contabile, ci se poate realiza foarte bine în limitele legii.
Este vorba despre așa numita contabilitate creativă. Creativitatea contabilă poate fi determinate de lacunele normelor contabile sau, uneori, profesioniștii contabili sunt orientate spre anumite judecăți profesionale subiective chiar de prevederile normelor contabile.
Creativitatea în contabilitate este firească în procesul evolutiv al tuturor demeniilor economico-sociale. Până unde poate merge creativitatea contabilă este dificil de stabilit. Depinde de efectele pe care aceasta le produce asupra celor interesați de informația contabilă. Etica are un rol important în păstrarea unor limite rezonabile ale contabilității creative. Creativitatea este o virtute atâta timp cât este pusă în slujba găsirii unor metode mai bune de rezolvare a unor problem, cu condiția respectării adevărului, chiar dacă acesta este doar relativ.
1.5 ANALIZA COMPARATIVĂ ȘI CALCULUL PREVIZIONAL – INSTRUMENTE DE SPRIJINIRE ÎN PROCESUL DECIZIONAL ȘI ANTICIPAREA TRANSFORMĂRILOR ÎNTREPRINDERII
Informația contabilă are o însemnătate majoră pentru consolidarea deciziilor economice, dar trebuie supusă proceselor de decriptare și analiză. Trecerea de la informația „contabilă” la cea de „analiză” este o etapă impusă de aptitudinea diferită a celor două activități: vocația esențială a contabilității este de a constata o stare de fapt, iar cea a analizei financiare este de a formula o apreciere asupra poziției financiare și performanțelor întreprinderii studiate.
Informația modificată și întrebuințată în luarea hotărârilor de către managementul întreprinderii provine în cea mai mare parte din contabilitatea de gestiune, care constituie principala sursă de informare în conducerea și gestiunea activităților. Dar contabilitatea financiară, sintetizată prin situațiile financiare anuale, oferă informațiile necesare managerilor pentru gestiunea relațiilor cu terții, alegerea proiectelor de investiții și resurselor de finanțare. Însă, rolul principal al situațiilor financiare anuale, ca mijloc de informare, și implicit prelucrarea acestora, pe baza analizei financiar-contabil, este de a furniza informații utile în luarea deciziilor de investire bursieră.
Această concepție, predominantă în țările anglo-saxone,unde firmele se finanțează în mare parte prin apel public de capital, se manifestă în prezent și în Europa, sub presiunea în creștere a piețelor de capitaluri. Astfel, se poate preciza faptul că, până a se ajunge la realizarea unei analize comparative, se va trece la o diagnosticare a stării financiare a întreprinderii, care este un instrument de management necesar cunoașterii trecutului și prezentului activității întreprinderii în scopul fundamentării obiectivelor strategice viitoare.
Obiectivele urmărite în analiza financiară pe bază de bilanț vizează, pe de o parte, modalitățile de realizare a echilibrului financiar pe termen mediu și lung, iar pe de altă parte, întocmirea diagnosticului financiar al întreprinderii, adică a stării de sănătate sau de „îmbolnăvire” financiară a întreprinderii. Analiza pe bază de bilanț poate fi una statică ce permite determinarea structurii financiare, astfel încât se poate aprecia echilibrul financiar al întreprinderii. Pentru analiza echilibrului financiar se pot realiza unele retratări care conduc la bilanțuri derivate, cum ar fi:bilanțul financiar și bilanțul funcțional. Obiectivul echilibrului financiar constă în menținerea trezoreriei aproape de zero.
În cazul unui dezechilibru financiar recurent apar o serie de repercursiuni pentru întreprindere, concretizate în creșterea cheltuielilor financiare, care diminuează rezultatul net, și devansarea rentabilității economice de către rata dobânzii, care afectează rentabilitatea financiară.
1.5.1 ANALIZA COMPARATIVĂ – INSTRUMENT AL PROCESULUI DECIZIONAL
Bilanțul contabil ajută atât pentru analiza comparativă, cât și pentru calculul previzional.Pe bază de bilanț se pot înfăptui următoarele analize:
analiza resurselor economice – care scot în evidență priceperea întreprinderii de a produce numerar și echivalente de numerar;
analiza structurii financiare – asigură previzionarea nevoilor în timp de finanțare și a felului în care beneficiile și fluxurile viitoare de trezorerie sunt distribuite între persoanele care sunt interesate de întreprindere;
analiza solvabilității și lichidității – care exprimă capacitatea firmei de a-și respecta promisiunile.
Scopul principal al oricărei întreprinderi, care îi asigură durabilitatea, este Acela de maximizare a valorii, care devine solid o dată cu păstrarea echilibrului financiar și sporirea rentabilității. Caracteristica cea mai importantă a întreprinderii constă în puterea acesteia de a se adapta continuu transformărilor. Așadar, ea trebuie să facă față modificărilor provocate de factorii interni sau externi care survin în realizarea obiectivelor, pentru a putea rezista pe piață.
Acest lucru este cu putință prin înfăptuirea unor activități specifice, care de fapt reprezintă efectul unor serii de hotărâri strâns legate între ele. Aprecierea poziției financiare și a performanțelor unei întreprinderi nu constituie un scop în sine, care odată atins finalizează cercetarea.
Elementul cel mai important în managementul unei întreprinderi îl reprezintă decizia, pentru că ea se găsește în toate funcțiile sale, și care influențează calitatea procesului decizional. De asemenea, calitatea procesului decizional are influență asupra reducerii costurilor de producție, eficiența investițiilor realizate, creșterea profitului,etc..Deci, rezultatul procesului decizional se finalizează în variante de strategie, de plan sau de program. Procesul decizional necesită un consum mare de timp, în care se pregătește, admite, aplică și apreciază decizia managerială.
La baza procesului de fundamentare a deciziilor stau faptele din perioadele anterioare, în timp ce procesul de evaluare și comparare propriu-zisă a variantelor se axează pe consecințele viitoare ce vor fi obținute într-o anumită perioadă de timp, numit orizont decizional . Principala finalitate a analizei comparative o reprezintă decizia, care se concretizează în acțiune.
Pentru a putea înțelege în ce constă analiza comparativă, se are în vedere deosebirea dintre diferite tipuri de necesități financiare ale întreprinderii care a avantajat evoluția metodelor de analiză financiară. Similar, ideea de echilibru financiar, nu are același sens în analiza tradițională bazată pe bilanțul financiar, în analiza funcțională bazată pe bilanțul functional sau în analiza prin fluxuri, care întregesc metodele tradiționale, fără însă a le eclipsa total.
Printre metodele analizei financiare tradiționale se pot enumera:
Compararea situațiilor financiare
Compararea reprezintă prima etapă a metodei analizei economice, ades întrebuințată în analiza financiară, care dă voie utilizatorilor să compare informațiile din situațiile financiare anuale în timp pentru a evidenția tendința privind poziția financiară și performanțele întreprinderii, precum și în spațiu cu unități similare
Compararea bilanțului la finele exercițiului cu bilanțul la începutul exercițiului financiar, prilejuiește determinarea modificării poziției financiare a firmei în cursul exercițiului.
Comparațiile în timp, pe mai mulți ani, permit scoaterea în evidență a trendului indicatorilor și stau la baza previziunilor financiare, ceea ce necesită date și informații rezultate din 3-5 situații financiare anuale succesive.
Comparațiile în spațiu, între societăți din același domeniu de activitate, permit crearea de clasamente în cadrul domeniului și cunoașterea punctelor tari și slăbiciunilor în raport cu concurenții (analiza SWOT).
Metoda de analiză prin rate (Ratios)
Un ratio constă într-un raport exprimat în procente, în număr de zile sau ani, sau sub formă de coefficient, fiind folosit în scopul realizării unor informații mai semnificative decât le pot oferi valorile absolute ale mărimilor contabile sau datele extracontabile. Evident că nu pot fi raportate decât mărimi ce au relații între ele pentru a obține o rată semnificativă.
Metoda de analiză prin rate ne arată avantajul și permite analistului financiar să supravegheze dezvoltarea întreprinderii și să prezinte imaginea acesteia utilizatorilor. Deci, pentru a avea rate favorabile la închiderea exercițiului nu implică neapărat un viitor favorabil pentru întreprindere. Doar o mulțime de rate urmărite pe mai mulți ani și comparate cu întreprinderi similare, sau cu valori standard pot îmbogăți informațiile utile deciziilor financiare.
Obiectivul principal al metodei ratelor are în vizor cunoașterea cât mai bună a întreprinderii și evaluarea cât mai reală a performanțelor și dificultăților sale. Utilizarea corectă a acesteia impune respectarea unor cerințe de bază, prin care menționăm:
• garantarea comparabilității elementelor raportului prin evaluarea lor în aceleași unități;
• aplicarea în calcul a unor mărimi semnificative și coerente, între care trebuie să existe relații directe;
• compararea ratelor în timp, spațiu sau cu valori standard.
Un obiectiv esențial al întreprinderilor a devenit poziționarea pe un nivel cât mai înalt în rândul firmelor din același sector de activitate, adică înscrierea unui grad cât mai mare de performanță și reușită, în comparație cu entitățile concurente. Acestei dorințe i se potrivește analiza comparativă.
1.5.2 CALCULUL PREVIZIONAL – ANTICIPAREA DEZVOLTĂRII ÎNTREPRINDERILOR
Previziunea financiară a întreprinderii este rezultatul activității administratorilor în vederea obținerii de finanțe și rolul acestora la nivel micro și macroeconomic, luând parte și la fundamentarea programului economic în cadrul mecanismului economic de piață. Managementul actual al societăților are un mare atribut și anume previziunea, iar cea mai importantă parte a planificării este previziunea financiară.
Planificarea se ocupă cu răspunsuri la întrebările unde, pentru cine și cum se vor realiza și comercializa serviciile sau produsele. În cadrul acestei etape se determină atât dimensiunea investiției și a consumurilor de bunuri curente pentru emiterea și desfășurarea afacerii, totdată identificându-se și punctele slabe care pot afecta în viitor reușita afacerii.
Previziunea financiară este un proces complex în cadrul căruia se regăsesc redactările bugetului de venituri și cheltuieli, urmărirea realizării indicatorilor prevăzuți în el, cât și constituirea de fonduri și repartizarea lor în cadrul întreprinderii. Pe baza indicatorilor prevăzuți în bugetul de venituri și cheltuieli, se stabilește volumul desfacerilor, valoarea producției, volumul aprovizionărilorcât și volumul cheltuielilor de producție și alte cheltuieli eșalonate în timp.
Fiind o principală activitate de planificare la nivelul întreprinderii, previziunea financiară deține diferite forme și depinde de perioada de timp pentru care se realizează:
• previziunea financiară pe termen lung ( 3-5 ani)- în cadrul acestei previziuni se alcătuiesc proiecte financiare care definesc viziunile viitoare ale întreprinderii prin prezentarea produselor oferite, proiectarea de noi produse, și a viitoarelor proiecte de cucerire a noilor piețe
• previziunea financiară pe termen scurt , în baza căreia se efectuează bugetele întreprinderii.
Bugetele reprezintă un sistem foarte important de control și impune un proces și o înțelegere bine puse la punct . Calculul previzional anticipează studiul bugetelor dar și tendințele de evoluție în viitor.În acest context , planificarea financiară cuprinde trei tipuri de bugete:
• bugete de orientare generală definesc aptitudinile imaginea viitoare a întreprinderii, prin publicarea produselor oferite, a proiectelor de dezvoltare, fuziune si fabricație a noilor produse.
• bugetele anuale specifice diferitelor sectoare economice ale întreprinderii: aprovizionare, producție, desfacere,publicitate, investiții, administrație și care prezintă anticipările legate de intrări și ieșiri de fonduri legate de activitatea firmei pe perioada bugetată și a publicității, acest tip de buget fiind bugetul de execuție a politicii generale a întreprinderii.
• bugete pentru estimarea situației patrimoniale și monetare care rezultă din aplicarea bugetelor specifice , având caracterul unor bugete rezultative adică în cadrul lor se elaborează contul de rezultat, bilanțul previzional și bugetul de trezorerie.
Principiile de bază ale politicii de elaborare a bugerului sunt:
• bugetul care definește clar și destul de exigent problema fiecărui domeniu de activitate și arată procedeele și metodele care vor asigura realizarea obiectivelor;
• conținutul bugetului în totalitate precum și toți indicatorii prevăzuți în acesta trebuie acceptați și adoptați de către managerii fiecărui sector de activitate;
Conceperea bugetului trebuie efectuată de fiecare sector în parte prin elaborarea propriului program de realizare a bugetului vânzărilor.În momentul în care se elaborează bugetul privind producția se va ține cont și se vor lua în considerare normele de muncă, de materiale, de mașini și de utilaje. Secțiile financiare când întocmesc bugetele privind vânzarea, aprovizionarea și producția, țin cont de modul de transformare a acestora în programe de încasări, plăți, împrumuturi, depuneri deoarece o parte esențială din aceste informații sunt preluate în bugetul de trezorerie.
Bugetele de cheltuieli și venituri au la bază conceptul stabilității din punct de vedere bănesc și financiar care alcătuiesc principala premisă a gestiunii financiare.
Anticiparea înclinațiilor spre evoluție ale întreprinderii presupune folosirea metodelor de previziune financiară și anume:
Metoda procentelor din vânzări – procedeele acestei metode se detaliază pe două categorii:
– din bilanțul contabil cele mai multe posturi sunt legate de vânzările firmei;
– totalitatea activelor asigură cea mai bună eficiență economică vânzărilor curente.
Pentru previzionarea situației financiare prin această metodă principalii pași de urmat sunt:
1.6 POZIȚIA FINANCIARĂ ȘI MODIFICĂRILE EI
IFRS-urile sunt elaborate pentru a fi utile situațiilor financiare cu scop general și altor raportări financiare ale tuturor entităților orientate spre profit. Situațiile financiare cu scop general sunt menite pentru a veni în ajutor unei game largi de utilizatori în vederea informării, de exemplu acționari, creditori, angajați și publicul larg. Scopul situațiilor financiare este de a pune la dispoziție informații privind poziția și performanța financiară și fluxurile de trezorerie ale entității, folositoare acelor utilizatori care iau decizii economice.
Ideea de poziție financiară este precizată în cadrele contabile conceptuale ale FASB, IASB și ASB, fiind primite pozitiv și în normele contabile românești conforme cu directivele europene. În general, deosebirile care apar în formatul acestui concept sunt de natură lingvistică, și deci lipsite de importanță. Din acest punct de vedere intenționăm în cele ce urmează să facem o analiză a dimensiunilor și a nuanțelor acestui concept.
Poziția financiară relatează legătura dintre elementele de active, datorii și capital propriu și este influențată de: resursele economice ( mijloacele ) pe care le deține și le controlează o întreprindere; de structura financiară a întreprinderii, lichiditatea și solvabilitatea firmei și puterea întreprinderii de a se transforma schimbărilor mediului în care își derulează activitatea. Poziția financiară poate fi explicată cu ajutorul celor patru indicatoare care oferă și particularitățile privind valorile informaționale ale acesteia:
Resursele economice pe care întreprinderea le ține sub control
Informațiile despre resurse sunt folositoare în măsura în care ele ajută la anticiparea fluxurilor viitoare de numerar. Resursele sunt cunoscute de cadrul conceptual al IASB ca active doar dacă îndeplinesc o serie de restricții:
să fie supuse controlului de către întreprindere
O resursă este estimată că ar putea fi controlată dacă întreprinderea are modalitatea sau priceperea de a dobândi avantajele economice înglobate dar și puterea de a reduce accesul altor entități la randamentul pe care acestea îl oferă. Așadar, controlul trebuie cu adevărat efectuat. Există păreri conform cărora ideea de verificare trebuie deosebită de ideea de management ( care exprimă posibilitatea de a comanda utilizarea unor elemente care generează beneficii).
Se afirmă că managerul unei întreprinderi nu posedă controlul asupra activelor întreprinderii, de vreme ce el nu are puterea de a obține avantajele economice asociate acestor resurse. Controlul poate fi anexat numai celor care l-au indicat pe manager să ia hotărâri privitoare la aceste resurse. Și totuși, structura resurselor și modul de obținere și de folosire al acestora sunt hotărârile managementului, care condiționează existența și modul de exercitare al controlului.
să provină din evenimente trecute
Definiția activului solicită ca resursele economice să fie controlate, ca urmare a unor tranzacții sau evenimente trecute. Prin urmare, întreprinderea care are acces la avantajele economice viitoare, dar care nu a avut până la data bilanțului capacitatea de a limita accesul altor persoane la aceste avantaje, nu va înregistra un activ la data bilanțului.
să producă beneficii economice viitoare pentru întreprindere
Capacitatea de a produce beneficii economice viitoare este dimensiunea esențială a unui activ. Avantajele economice legate de un activ corespund potențialului prin care acest activ contribuie, direct sau indirect, la un flux de lichidități sau de echivalente de lichidități. Există o concordanță strânsă între ieșirile de numerar și generarea de active, dar nu este neapărat necesar ca cele două să corespundă.
Din acest motiv, în momentul în care se produce o ieșire de numerar, aceasta poate însemna că se urmărește obținerea de beneficii economice viitoare, dar nu este o dovadă concludentă că elementul obținut corespunde definiției unui activ. De asemenea, lipsa unei ieșiri de numerar nu admite posibilitatea ca un element să satisfacă definiția unui activ, și care poate fi recunoscut în bilanț. De exemplu, elemente care au fost donate unei întreprinderi pot satisface definiția unui activ.
Totuși acest avantaj economic nu este necesar să fie cert. Într-adevăr, există totdeauna un anumit grad de nesiguranță privind dobândirea avantajelor economice viitoare. Făcând tot posibilul să explice avantajele economice viitoare cu ajutorul randamentului resurselor economice de a genera fluxuri de trezorerie sigure, analiștii economici numesc două elemente esențiale, direct legate de raritatea resurselor: consumul și expirarea avantajelor economice.
Consumul presupune scoaterea cu bună știință a avantajelor economice din resurse. Modul în care un activ se întrebuințează, demonstrează posibilitatea întreprinderii de a extrage avantajele economice din resurse. Și totuși o întrebare există: Dacă întreprinderea deține controlul asupra resursei reușește ea întotdeauna să controleze extragerea de avantaje economice din aceasta? Pentru anumite resurse cum ar fi mijloacele fixe sau stocurile, existența controlului este și garanția fructificării avantajelor economice. Nu același lucru putem afirma întotdeauna în cazul instrumentelor financiare hibride unde controlul poate exista în aparență și totuși avantajele economice să revină altei entități.
Expirarea reflectă felul în care potențialul unei resurse se diminuează în timp, datorită altor factori decât consumul deliberat de către întreprindere. De exemplu, mijloacele fixe își pierd beneficiile economice chiar și în cazul în care nu sunt folosite, prin degradare fizică și morală, multe categorii de stocuri își pierd utilitatea ( expiră ), dacă nu sunt utilizate la momentul oportun, iar creanțele sunt prescrise, dacă nu sunt încasate în perioada prevăzută de lege.
În timp ce expirarea este o caracteristică inerentă a resursei și a mediului și este dincolo de posibilitatea întreprinderii de a controla diminuarea potențialului, consumul captează tocmai capacitatea întreprinderii de a controla diminuarea potențialului economic încorporat în resursele economice.
Definiția pe care FASB o dă activului este mai restrictivă. Nu se face referire la resurse ci la avantajele economice viitoare probabile. Restricția de control și cea temporală sunt avute în vedere. Se remarcă faptul că definiția cadrului conceptual american a suscitat intense dezbateri relative la capitalizarea elementelor necorporale precum mărcile, părțile de piață, cheltuielile de cercetare,etc. Dificultățile de recunoaștere, de măsurare aferente conceptului de avantaje economice viitoare îi diminuează valoarea operatorie. Organismul internațional de normalizare contabilă (IASB) recunoaște că definiția activului (și prin complementaritate a datoriei) este una largă incluzând și elemente ce nu sunt recunoscute în bilanț, deoarece nu satisfac criteriile de recunoaștere. Fluxurile de avantaje economice viitoare, dinspre sau către întreprindere, trebuie să fie suficient de sigure pentru a îndeplini criteriile de probabilitate, trebuie să fie suficient de sigure pentru a îndeplini criteriile de probabilitate înainte de a recunoaște un activ sau o datorie.
Cadrul conceptual britanic nu pune semnul egal între activ și avantajele economice viitoare. Din definiție reiese faptul că nu avantajele economice sunt controlate de întreprindere ci drepturile și alte moduri de acces la aceste avantaje. În opinia noastră, această definiție este chiar mai restrictivă decât cea oferită de FASB dar prezintă avantajul de a diminua incertitudinea. Existența acesteia din urmă este tratată în restricțiile de recunoaștere a elementelor în situațiile financiare.
Organizarea financiară a întreprinderii
Informațiile despre organizarea financiară sunt utile pentru previzionarea nevoile de creditare și modul în care rezultatele și fluxurile viitoare de trezorerie vor fi atribuite celor care sunt importanți în întreprindere. Acestea sunt utile și pentru anticiparea șanselor întreprinderii de a primi finanțare în viitor.
Structura financiară a întreprinderii se apreciază prin intermediul elementelor calitative de datorii și capitaluri proprii. Definiția dată de IASB datoriei se suprapune cu cea dată de FASB. Prezența expresiei „se așteaptă să rezulte o ieșire” semnifică faptul că entitatea acționează într-un mediu nesigur.
ASB elimină incertitudinea din definiția datoriei lăsând-o în seama criteriilor de recunoaștere. Se poate deduce că aceste definiții nu înglobează numai obligațiile legale sau juridice, ci și pe cele de ordin social sau moral. O diferență poate fi sesizată totuși. Pentru a prezenta cauza unui activ (sau a unei datorii) IASB utilizează noțiunea de evenimente trecute în timp ce FASB face o delimitare între operații (sau tranzacții) și evenimente. Operațiile rezultă de obicei dintr-un acord de voință al entității, acord care nu mai este necesar în cazul evenimentelor.
ASB insistă pe ideea de control asupra operațiilor și evenimentelor pentru recunoașterea existenței unei datorii și menționează că sunt datorii și anumite obligații care nu sunt probabile să genereze un transfer de avantaje economice chiar dacă acestea nu pot să fie recunoscute în situațiile financiare.
Lichiditatea și solvabilitatea întreprinderii
Cadrul conceptual al IASB subliniază importanța acestor informații în realizarea de previziuni cu privire la capacitatea întreprinderii de a-și onora angajamentele financiare scadente. Lichiditatea este expresia gestiunii pe termen scurt în timp ce solvabilitatea vizează o perspectivă mai lungă.
Interesul pentru această dimensiune a poziției financiare a întreprinderii este diferit în funcție de modul de guvernare. Astfel, dacă finanțarea întreprinderii privilegiază creditorii se va acorda o atenție deosebită lichidității. Dacă dimpotrivă, interesul acționarilor este dominant accentul va fi pus pe solvabilitatea întreprinderii.
Capacitatea întreprinderii de a se adapta schimbărilor mediului în care își desfășoară activitatea
Cadrul conceptual internațional este sărac în precizări privind această dimensiune a poziției financiare. Mai generos este cadrul conceptual britanic care subliniază latura financiară a adaptabilității întreprinderii la schimbările de mediu. Adaptabilitatea financiară a unei întreprinderi este abilitatea sa de a acționa efectiv pentru a modifica mărimea și ritmul fluxurilor de trezorerie, astfel încât să răspundă la necesitățile neașteptate sau la oportunitățile ivite.
O entitate dorește să aibă o adaptabilitate financiară deoarece o atare calitate o ajută să atenueze riscurile cu care se confruntă activitatea sa și să supraviețuiască în perioadele cu un nivel scăzut (sau poate chiar negativ) al fluxurilor monetare generate de diverse operații. De asemenea, o astfel de stare permite entității să exploateze oportunități neașteptate apărute din operațiile de investiții. Măsura în care și căile prin care o entitate dorește să fie adaptabilă din punct de vedere financiar va depinde de riscurile cu care aceasta se confruntă și de apetitul pentru risc al investitorilor săi.
Adaptabilitatea financiară provine din mai multe surse, printre care sunt incluse și capacitatea de a procura noi capitaluri, de exemplu prin emisiunea de obligațiuni, de a obține lichidități prin vânzarea activelor, fără a leza continuitatea operațiilor, precum și de a atinge o îmbunătățire rapidă a încasărilor nete de lichidități generate de operațiile de exploatare ale entității.
Oferirea de informații privind poziția financiară și modificările poziției financiare este considerat obiectiv al raportării financiare de interes general, conform prevederilor cadrului conceptual IASB. Conform cadrului, informațiile privind resursele economice și pretențiile asupra resurselor economice fac obiectul situației poziției financiare și reprezintă elementele definitorii ale conceptului în sine. Modificările resurselor economice și a drepturilor asupra acestora pot lua două forme:
dacă nu sunt obținute din relația cu creditorii sau investitorii, atunci aceste modificări se regăsesc în reflectarea performanței financiare a entității și sunt utile în evaluarea capacității acesteia de a genera intrări de numerar sau echivalente de numerar;
în cazul contrar, în care aceste modificări nu se regăsesc incluse în performanță, ele vor fi reflectate de situația modificărilor capitalurilor proprii.
CONCLUZIE
Prin prezentarea primei părți a tezei de doctorat se fundamentează capacitatea generatoare de informație a contabilității, prin intermediul calculelor de sinteză , stabilind natura, caracteristicile și valențele informaționale ale acestora în reflectarea poziției finanaciare precum și performanțele financiare ale unei societății.
Poziția financiară se referă la relația dintre elementele de active, datorii și capital propriu și este influențată de : resursele economice pe care le controlează întreprinderea, de structura financiară, lichiditatea și solvabilitatea precum și puterea de a se ajusta transformărilor sistemului în care își desfășoară activitatea. Aceste indicatoare ale conceptului se regăsesc, într-o formă sau alta în calculele de sinteză ale contabilității, de unde și nevoia de calitate a informațiilor contabile conținute de acestea devine esențială.
Astfel, contabilitatea oferă utilizatorilor interesați atât informații istorice cât și previzionale privind poziția financiară, stabilind astfel o bază pentru fundamentarea deciziilor.
Atît investitorii internaționali cât și întreprinderile multinaționale au o nevoie crescândă de informații iar cele referitoare la poziția si performanța financiară a unei organizații ocupă un loc principal. Prezentarea calculelor periodice de sinteză care conțin informații cu privire la poziția financiară oferă o nouă perspectivă atât asupra încărcăturii informaționale a acestora, cât și asupra valențelor conceptului de poziție financiară prezent în reglementările contabile naționale, europene și internaționale.
La baza procesului decizional al întreprinderilor stă informația contabilă. În aceste condiții , contabilitatea are rolul de a asigura comparabilitatea informației , aceasta devenind chiar indispensabilă. Comunicarea în limbaj economic are nevoie de integritate nu numai în exprimare, ci și în gândire, în elaborarea metodelor de organizare și conducere a societăților comerciale.Utilizarea unui limbaj comun în domeniul contabilității a devenit în prezent o necesitate de prim ordin. Cel mai important utilizator al informației financiar-contabil, investitorul sau acționarul, a dobândit în condițiile globalizării o mare mobilitate. Decizia investirii capitalului, a majorării sau retragerii dintr-un plasament trebuie luată în mod real.
Într-o lume bulversată și mai ales contradictorie, dezvoltarea societății omenești se desfășoară în multe privințe pe fondul a numeroase manifestări de încălcare a legilor, a ordinii de drept, de corupție și contrabandă, de criminalitate economico-financiară,etc. În acest context, o importanță deosebită o are întărirea rolului și intervenției prompte a organului statului și societății civile, iar în cadrul acestora a structurilor organizatorice și funcționale ale aparatului specializat de control pe toate laturile economico-sociale, în care sunt incluse și organismele de control financiar, precum și activitatea profesioniștilor – auditori financiari, experți contabili și contabili autorizați. Utilizatorii situațiilor financiarenu numai că așteaptă o informație elaborată după criterii echivalente , care să faciliteze comparațiile în timp și spațiu, dar impun ca această informație să fie de calitate și garantată de profesioniștii contabili independenți.
Mai ales în cazul utilizatorilor externi, certificarea documentelor financiare ale unității reprezintă cea mai bună garanție pentru încrederea pe care aceștia pot să o acorde situațiilor financiare publicate.
În prezent, atât practicile cât și teoriile contabile internaționale sunt în continuă schimbare, modul de prezentare în situațiile financiare a diverselor elemente modificându-se periodic, datorită revizuirii standardelor contabile internaționale și naționale.
Obiectivul principal al cercertării noastre constă în identificarea valențelor poziției financiare ale unei întreprinderi, precum și modul în care informațiile privind această entitate se regăsesc în calculele de sinteză ale contabilității.
Principalele repere ale cercetării sunt :
Prezentarea documentelor de sinteză ale contabilității care cuprind informații privind poziția financiară și detalierea celor mai reprezentative aspecte prezente în reglementările contabile naționale și internaționale ;
Asigurarea independenței segmentului financiar-contabil în pregătirea și prezentarea informațiilor privind poziția financiară pentru managementul operațional și strategic;
Pregătirea continuă a profesioniștilor din segmentul financiar-contabil.
Deși obiectivele contabilității financiare sunt diverse trebuie subliniat că produsele finale ale oricărui sistem contabil sunt documentele de sinteză, iar oferta de informații furnizate de aceste documente depinde de utilizatori, respectiv de necesitățile lor informaționale.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Situatiile Financiare Si Locul Lor In Informarea Privind Pozitia Financiara Si Performanta Activitatii (ID: 146797)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.