Situatiile Financiare Intre International Si National

CUPRINS

INTRODUCERE

Dezvoltarea sistemului de contabilitate din Romania a avut ca obiectiv de bază armonizarea legislației cu directivele europene în domeniu, în vedera îndeplinirii cerințelor de aderare la Uniunea Europeană, precum și alinierea la Standardele Internaționale de Contabilitate, situație impusă de procesul de globalizare economică și de dezvoltarea pieței de capital.

Principalii utilizatori ai informației contabile produse într-o întreprindere și ilustrată prin intermediul situațiilor financiare sunt : investitorii actuali și potentiali, conducerea întreprinderii, salariații, creditorii financiari și comerciali, clientii, guvernul și institutiile sale, precum și publicul larg. Actualmente, cel mai important document de sinteză al informațiilor esențiale în ceea ce privește întreprinderea, este considerat a fi: Situația financiară anuală a întreprinderii. Situațiile financiare anuale oferă atât o imagine de ansamblu a averii întreprinderii și a datoriilor sale, evoluția activității întreprinderii prin comparație între exercițiul curent încheiat și cel precedent, situația rezultatelor, cât și posibilitatea de realizare a unei analize financiare pe marginea unor indicatori economico-financiari.

Reglementările din România prezintă scheme obligatorii pentru Bilanț și Contul de profit și pierdere preluate după modelul Uniunii Europene, cu unele modificări aduse conținutului pentru a răspunde cerințelor IFRS, iar pentru a se asigura că societățile preiau întocmai aceste scheme, Ministerul Finanțelor Publice impune în prezent, prin OMFP 1802/2014, un singur model de formular pentru toate societățile, indiferent de obiectul de activitate. Chiar și pentru notele explicative sunt impuse structura, forma și formatul, prin formularul obligatoriu ce trebuie completat de orice societate.

OMFP nr. 1802/2014 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 963 din 30 Decembrie 2014 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cu intrare în vigoare de la data de 1 ianuarie 2015.

I. SITUAȚIILE FINANCIARE ÎNTRE INTERNAȚIONAL ȘI NAȚIONAL

1.1. Considerații generale privind situațiile financiare anuale

Termenul comunicare, utilizat de normele IASC, în special de IAS 1 „Prezentarea situațiilor financiare", înseamnă „informațiile de furnizat în conturi".

Obiectivul normei IAS 1 este „prescrierea bazei pentru prezentarea scopului general al situațiilor financiare, în vederea asigurării comparabilității, atât cu situațiile financiare ale întreprinderii, din perioadele precedente, cât și cu situațiile financiare ale altor întreprinderi”. Pentru a-și realiza obiectivul, norma IAS 1 expune considerații generale privind prezentarea situațiilor financiare, liniile directoare referitoare la structura lor și cerințele minimale referitoare la structura acestora.

Recunoașterea, măsurarea și comunicarea evenimentelor și tranzacțiilor specifice sunt realizate în acord cu întregul referențial contabil internațional.

IAS 1 se aplică numai situațiilor financiare de uz general, nu și altor informații care figurează în raportul anual. Acesta cuprinde: situațiile financiare, raportul administratorilor și raportul de audit.

Întreprinderile sunt încurajate însă, să furnizeze și alte informații financiare și nefinanciare în plus față de situațiile financiare. De asemenea, situațiile financiare trebuie prezentate separat de alte informații, fiecare componentă fiind în mod clar identificată. Raportarea lor trebuie să fie cel puțin anuală și pusă la dispoziția utilizatorilor la momentul oportun (în termen de 6 luni de la data de raportare).

Norma contabilă internațională IAS 1 „Prezentarea situațiilor financiare “ precizează că un set complet al situațiilor financiare trebuie să includă următoarele componente:

Bilanțul,

Contul de profit și pierdere,

Situația modificărilor capitalului propriu,

Situația fluxurilor de trezorerie,

Notele explicative la situațiile financiare anuale.

Incepând cu 1 ianuarie 2015, conform OMFP 1802/2014 depunerea situațiilor financiare se face în funcție de împărțirea societăților în 3 categorii: microentități, entități micii, entități mijlocii și mari.

A. Microentitățile sunt societățile, care la data bilanțului, îndeplinesc cel puțin două criterii dintre:

– total active 350.000 euro;

– cifra de afaceri neta 700.000 euro;

– numărul mediu de salariați în exercitiului financiar 10.

Microentitățile depun situații financiare anuale, care cuprind:

– bilanț prescurtat;

– contul de profit și pierderi prescurtat;

– notele explicative. Notele explicative au un număr redus de informații conform art.468 și 491 din OMFP 1802/2014.

B. Entitățile mici sunt societățile, care la data bilantului, nu se incadreaza la microentitati și nu depasesc limitele a cel putin doua dintre criteriile:

– total active 4.000.000 euro;

– cifra de afaceri neta 8.000.000 euro;

– număr mediu de salariați în exercitiul financiar 5

Entitățile mici depun situații financiare anuale, care cuprind:

– bilantul prescurtat;

– contul de profit și pierderi;

– notele explicative care sunt mai detaliate decat la microentități.

Opțional: depun situația fluxurilor de trezorerie și a capitalului social.

C. Entitățile mijlocii și mari sunt societatile care depasesc limitele a cel putin doua criterii dintre:

– total active 4.000.000 euro;

– cifra de afaceri neta 8.000.000 euro;

– număr mediu de salariați în exercitiul financiar 50.

Aceasta categorie de entitati are obligatia de a depune anual un raport care sa cuprindă plățile către buget.

Ordinul 1802/2014 prevedere reglementari privind grupurile. Grupurile sunt clasificate în funcție de mărime: in grupuri mici si mijlocii si grupuri mari.

Grupurile mici si mijlocii sunt formate dintr-o societate mama si mai multe filiale, care consolidat, nu depasesc limita a cel putin doua criterii dintre:

– totalul activelor 24.000.000 euro;

– cifra de afaceri neta 48.000.000 euro;

– numărul mediu de salariati aferent exercitului financiar 250.

Grupurile mici si mijlocii nu au obligatia întocmirii situatiilor financiare consolidate si a raportul consolidatat al administratorului. Dacă însă una dintre partile afiliate este considerata de interes public, grupurile mici si mijlocii, au obligatia intocmirii de situatii financiare consolitate si a raportului consolidat de administrator.

Cadrul general pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare al IASC care menționează: “Situațiile financiare sunt frecvent descrise ca prezentând o imagine fidelă a poziției financiare, performanței și modificărilor poziției financiare a unei întreprinderi. Deși acest “cadru general” nu abordează direct astfel de concepte, aplicarea caracteristicilor calitative principale și a standardelor adecvate de contabilitate are, în mod normal, ca rezultat întocmirea unor situații financiare care reflectă, în general, o imagine fidelă a situației întreprinderii.”

Principalele caracteristici calitative pe care trebuie să le îndeplinească informațiile financiare, în viziunea IASC/IASB, sunt: inteligibilitatea; relevanța; credibilitatea și comparabilitatea.

Totodată, contabilitatea oricărei unități și prezentarea situațiilor financiare trebuie să se bazeze pe un sistem unitar de norme, rezultat al procesului de normalizare, cunoscute sub denumirea de principii și convenții contabile. Acestea ar putea fi definite ca „reguli de ordine și de bun simț, rezultate din practică și pe baza cărora profesioniștii contabilității își fondează activitatea proprie, prezentarea bilanțurilor și stabilirea rezultatelor contabile, în întreaga lume”.

Cel mai reprezentativ produs al contabilității financiare îl constituie situațiile financiare anuale, principalul mijloc de informare al utilizatorilor interni și externi. Situațiile financiare constituie o parte a procesului de raportare financiară. Potrivit Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014 numărul componentelor și complexitatea situațiilor financiare întocmite de persoanele juridice diferă în funcție de criteriile de mărime în care se încadrează acestea. OMFP nr. 1802/2014 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene transpune parțial Directiva 2013/34/UE – Noua Directivă Contabilă Europeană.

Prin urmare, situațiile financiare sunt o reprezentare financiară a poziției și performanțelor financiare ale unei întreprinderi, obiectivul lor fiind de a oferi informații despre poziția financiară, performanța și fluxurile de numerar ale unei întreprinderi, utile pentru o gamă largă de utilizatori in luarea deciziilor economice. Situațiile financiare prezintă de asemenea rezultatele gestionării de către conducerea întreprinderii a resurselor încredințate. Potrivit legii, situațiile financiare se întocmesc obligatoriu anual precum și în situația fuziunii sau încetării potrivit legii, a activitatii unitații patrimoniale.

Conform Directivelor CEE, situațiile financiare, denumite conturi anuale, cuprind: bilanțul, contul de profit și pierdere și notele la conturi. Aceste documente constituie un tot unitar și se întocmesc în mod clar astfel încât să ofere o imagine fidelă a activelor, datoriilor, profitului sau pierderii entităților.

In țara noastră, pe lângă Legea contabilității nr. 82/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, reglementări importante cu privire la întocmirea și prezentarea situațiilor financiare ale entităților economice sunt cuprinse în cadrul OMFP nr. 1.802/2014.

Conform acestui ordin, entitățile întocmesc situații financiare diferențiate potrivit încadrării lor în funcție de anumite criterii de mărime: total active, cifră de afaceri și număr mediu de salariați.

Putem considera că entitățile care se încadrează la criteriile de mărime prevăzute întocmesc un set de situații financiare formate din cinci componente (cele prevăzute de IAS 1), iar celelalte entități întocmesc situații financiare simplificate formate din bilanț prescurtat, cont de profit și pierdere, note explicative.

Prezentele reglementări transpun parțial prevederile Directivei 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 182 din data de 29 iunie 2013.

Reglementările naționale actuale cu privire la situațiile financiare anuale ale entităților economice se referă la următoarele:

Exercițiul financiar reprezintă perioada pentru care trebuie întocmite situațiile financiare anuale, care de regulă coincide cu anul calendaristic (12 luni).

Entitățile economice au obligația să întocmească situații financiare anuale, inclusiv în cazul fuziunii, divizării sau încetării activității.

Ministrul economiei și finanțelor poate stabili întocmirea și depunerea situațiilor financiare sau a unor raportări contabile și la alte perioade decât anual.

Persoanele juridice care aplică Standardele Internaționale de Raportare Financiară vor întocmi situații financiare în componența prevăzută de aceste standarde.

Categoriile de persoane juridice care aplică reglementările contabile conforme cu directivele europene și/sau cu IFRS-urile se stabilesc prin ordin al Ministerului Economiei și Finanțelor.

Situațiile financiare anuale constituie un tot unitar și sunt însoțite de raportul administratorilor, raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, inclusiv de propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii.

Pierderea contabilă raportată se acoperă din profitul exercițiului financiar și din cel reportat, din rezerve, prime de capital și capitalul social, potrivit hotărârii Adunării generale a acționarilor.

Situațiile financiare anuale vor fi însoțite de o declarație scrisă a administratorului, prin care acesta își asumă răspunderea pentru întocmirea situațiilor financiare în conformitate cu reglementările contabile aplicabile, precizându-se că acestea sunt fidele, iar entitatea își desfășoară activitatea în condiții de continuitate.

Membrii organelor de administrație, de conducere și de supraveghere ale persoanelor juridice au obligația asigurării că situațiile financiare anuale și raportul administratorilor sunt întocmite și publicate în conformitate cu legislația națională.

Situațiile financiare anuale ale persoanelor juridice de interes public suntsupuse auditului financiar, care se efectuează de către auditori financiari, persoane fizice sau juridice autorizate în condițiile legii.

Sunt auditate și situațiile financiare întocmite de entitățile care au această obligație conform legislației specifice acestora, precum și situațiile financiare întocmite în vederea fuziunii, divizării sau încetării activității persoanelor care au obligația auditării situa-țiilor financiare anuale.

Persoanele juridice care organizează contabilitate în partidă dublă trebuie să publice, conform legii, situațiile financiare anuale, raportul administratorilor și raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz.

Pentru asigurarea informațiilor destinate sistemului instituțional al statului, societățile comerciale depun în termen de 150 de zile de la închiderea exercițiului financiar o raportare anuală, însoțită de dovada predării situațiilor financiare la Oficiul Registrului Comerțului pentru publicare.

Încă din anul 2009, situațiile financiare nu s-au mai depus la Ministerul Economiei și Finanțelor, ci numai la Oficiul Registrului Comerțului.

Prin urmare devine cert faptul că modificarea și completarea Legii contabilității nr. 82/1991 prin OMFP 1802/2014 se creează premisele unei contabilități românești cu miză europeană, bazată pe directive europene, dar și cu valențe internaționale, prin introducerea unor concepte specifice Standardelor Internaționale de Raportare Financiară.

Potrivit legislației financiar-contabile din țara noastră aplicabilă începând cu 1 ianuarie 2003 la baza organizării contabilității financiare trebuie să se regăsească următoarele principii: prudența, permanența metodelor, continuitatea activității, independența exercițiilor, intangibilitatea bilanțului de deschidere, necompensarea, evaluarea separată a elementelor de activ și de pasiv, prevalența economicului asupra juridicului și pragul de semnificație (importanța relativă).

Situațiile financiare anuale trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, performanței, modificările capitalului și fluxurilor de trezorerie.

Situațiile financiare au de regulă periodicitate anuală acoperind exercițiul financiar și anume perioada 1 ianuarie – 31 decembrie.

Întocmirea situațiilor financiare anuale are la bază respectarea următoarelor reguli:

corecția oricăror erori referitoare la o perioadă trecută, se realizează numai în bilanțul curent, bilanțurile deja închise rămânând neschimbate;

datele înscrise în situațiile financiare anuale trebuie să corespundă cu datele înscrise în contabilitate, puse de acord cu rezultatele inventarierii;

nu se realizează compensarea posturilor de activ cu cele de pasiv și nici a veniturilor cu cheltuielile.

Obiectivul situațiilor financiare este acela de a prezenta fidel informații despre poziția financiară, performanțele și modificările poziției financiare a întreprinderii, utile pentru luarea deciziilor economice. Acest deziderat se atinge dacă Standardele Internaționale de Contabilitate sunt aplicate corespunzător și sunt prezentate informațiile suplimentare necesare. Există situații speciale în care prezentarea fidelă este asigurată tocmai prin neaplicarea cerințelor unor standarde, caz în care trebuie precizate în notele explicative motivele și circumstanțele derogărilor.

1.2. Bilanțul contabil

Bilanțul este situația financiară care trebuie să prezinte poziția financiară a unei întreprinderi. Structurile bilanțului direct legate de evaluarea poziției financiare sunt:

activele,

datoriile și

capitalul propriu.

Bilanțul este documentul contabil de sinteză care „fotografiază", la un moment dat, situația patrimonială și financiară a unei entități. El redă, sub formă de tabel sau în listă, „ansamblul resurselor de care dispune aceasta la o anumită dată, ca și utilizările acestor resurse la aceeași dată, indicând rezultatul pe care 1-a obținut entitatea în cursul exercițiului”.

Din bilanț se desprind originea și folosirea fondurilor de care dispune întreprinderea.

Originea fondurilor o constituie capitalurile proprii (care aparțin acționarilor și asociaților, provizioanele pentru riscuri și cheltuieli) și datoriile (de exploatare, financiare) și constituie capitalurile, ca elemente de pasiv ale bilanțului.

Utilizările fondurilor puse la dispoziția întreprinderii, cu titlu durabil, sau activele imobilizate, și utilizările cu titlu provizoriu și ciclic, sau activele circulante, sunt elemente de activ ale bilanțului.

In bilanț elementele de activ și capitalurile sunt grupate după natură și lichiditate, respectiv după natură și exigibilitate.

Bilanțul reflectă poziția financiară a întreprinderii, respectiv capacitatea de a se adapta schimbărilor mediului, oferind informații esențiale despre capacitatea acesteia de a degaja fluxuri viitoare de numerar și echivalente de numerar și despre necesitățile viitoare de resurse.

Referențialul contabil internațional analizează bilanțul în contextul Cadrului conceptual și al standardului IAS 1 Prezentarea situațiilor financiare. IAS 1 nu impune un model sau un format anume de bilanț, ci prescrie informațiile care trebuie furnizate în acest document, precum și criteriile de clasificare a elementelor în bilanț:

Clasificarea activelor și pasivelor în funcție de lichiditatea lor;

Distincție între elemente curente și necurente.

Deci, afirmăm că, în conformitate cu norma internațională IAS 1, structura și conținutul bilanțului trebuie să realizeze obligatoriu distincția dintre elementele curente cu cele necurente. Categoriile economice definite de cadrul conceptual internațional în paragrafele 49-68 care descriu poziția financiară a întreprinderii sunt activele, datoriile și capitalurile proprii. Având în vedere această opinie, putem defini bilanțul ca o “situație financiară care furnizează informații cu privire la poziția financiară a întreprinderii”.

În paragraful 66, IAS 1 precizează elementele-rânduri (rubricile) minime care trebuie prezentate în bilanț. Constatăm că IAS 1 nu prescrie ordinea sau formatul de prezentare al elementelor bilanțului, paragraful 66 oferind doar o listă a elementelor, diferite ca natură sau funcțiune. Unele informații pot fi prezentate fie în bilanț, fie în notele anexe, referindu-se la clasificări complementare ale unor posturi bilanțiere în funcție de activitatea întreprinderii și de natura postului. Introducerea în bilanț a anumitor posturi este impusă fie de cerințele altor IAS-uri, fie de mărimea, natura și funcția elementelor în cauză. Indiferent care este prezentarea reținută, o întreprindere trebuie să menționeze în situațiile financiare, partea sub 1 an a activelor și a datoriilor, pentru toate rubricile susceptibile să conțină atât elemente pe termen scurt, cât și elemente pe termen lung.

Structura de bilanț permite o analiză financiară orientată în mare măsură asupra solvabilității și lichidității unei societăți. În cazul în care un element de activ sau o obligație este în relație cu mai mult de un alt element bilanțier, relația sa cu celelalte elemente trebuie prezentată fie sub elementul la care apare, fie în notele la conturile anuale, dacă prezentarea este esențială pentru înțelegerea conturilor anuale.

Acțiunile proprii și acțiunile deținute în filiale vor fi prezentate numai la posturile prevăzute pentru acestea. Ordinul 1802/2014 prevede că toate angajamentele sub forma garanțiilor de orice fel, în cazul în care nu există nici o obligație de a le înregistra în bilanț ca datorii, trebuie să fie prezentate în mod clar în notele la conturile anuale. Se va face distincție între „diferitele tipuri de garanții recunoscute de legislația românească, cât și între acestea și tipurile de garanții pe care legislația românească nu le recunoaște”. Pentru orice garanție semnificativă ce a fost constituită trebuie făcută o prezentare detaliată.

Se poate remarca de asemenea prezentarea datoriilor în mod separat în bilanț în termene de exigibilitate: sub un an , peste un an.

1.3. Contul de profit și piedere

Contul de profit și pierdere este situația financiară care trebuie să prezinte în mod sincer performanțele unei întreprinderi. Structurile contului de profit și pierdere direct legate de evaluarea performanțelor sunt:

veniturile

cheltuielile și

profitul ( pierderea)

Contul de profit și pierdere (denumit și cont de rezultate) reprezintă situația financiară care sintetizează veniturile obținute și cheltuielile efectuate de întreprindere, deci care măsoară performanțele acesteia, pe parcursul unei perioade delimitate. Mulți îl consideră cel mai important și transparent raport financiar, pentru că arată dacă întreprinderea și-a atins obiectivul fundamental: acela de a obține profit. El constituie o sinteză a contabilității de flux la nivel microeconomic, deoarece evidențiază fluxurile de valoare care au contribuit la creșterea sau micșorarea bogăției întreprinderii, pentru o anumită durată. Necesitățile informaționale privind rezultatul vizează, mai ales din partea investitorilor și managerilor, cunoașterea fluxurilor de cheltuieli și venituri care explică acest rezultat și care, este evidențiat prin contul de profit și pierdere.

Principalele elemente ce pot fi regăsite în contul de profit și pierdere sunt următoarele:

Cheltuieli și venituri aferente activității de exploatare, respectiv cheltuieli și venituri ocazionate de vânzarea de stocuri sau de active imobilizate, altele decât cele financiare; cheltuieli și venituri din lucrări executate și servicii prestate; alte cheltuieli și venituri din exploatare (spre exemplu cele privind amenzile, penalitățile, despăgubirile, primirea sau acordarea de donații, primirea de subvenții de exploatare etc.);

Cheltuieli și venituri aferente activității financiare, reprezentate de înregistrarea dobânzilor aferente creditelor, dividendelor sau rezultate din operațiuni speculative cu titluri de plasament, ca diferență între prețul de vânzare și costul de achiziție;

Cheltuieli și venituri aferente activității extraordinare, sunt cele rezultate din evenimente sau tranzacții clar diferite de activitățile curente ale întreprinderii și care, prin urmare, nu se așteaptă să se repete într-un mod frecvent sau regulat (situații de criză, război, catastrofe naturale etc.);

Cheltuieli și venituri rezultate din ajustarea unor elemente din bilanțul contabil, acestea fiind incluse în categoria celor din exploatare.

Figura 1. Veniturile și cheltuielile

Din punct de vedere tehnic contul de profit și pierdere este completat pe baza rulajelor debitoare sau creditoare cumulate pe întregul an ale conturilor de venituri și cheltuieli indicate de macheta de cont de profit și pierdere, rulaje preluate din balanța de verificare a conturilor întocmită la finele perioadei pentru care se completează contul de profit și pierdere.

La organizarea contabilității financiare a cheltuielilor se ține seama de unele din principiile de organizare a contabilității, astfel:

Potrivit principiului independenței exercițiului toate operațiile care determină cheltuielile sunt înregistrate în contabilitate în momentul producerii lor fără a se ține seama de data plăților lor. Reflectarea cheltuielilor în faza de angajare și consum face din contabilitatea financiară o contabilitate de angajamente.

Principiul prudenței impune înregistrarea cheltuielilor cu amortizările și ajustările indiferent de existența unor rezultate diferite.

Cheltuielile reflectate în contabilitatea financiară pot fi grupate în funcție de momentul angajării lor astfel:

Cheltuieli constatate în momentul plății lor care se înregistrează în corespondență cu conturile de trezorerie;

Cheltuieli angajate, cu plata ulterioară, motiv pentru care se înregistrează în corespondență cu conturile de terți;

Cheltuieli contabile calculate pentru a estima deprecierile definitive sau latente, fără a angaja o plată, reprezentate de amortizări și ajustări pentru depreciere.

Din noua structură prevăzută de OMFP nr. 1802/2014 pentru contul de profit și pierdere, se remarcă faptul că elementele extraordinare nu mai sunt prezentate distinct în contul de profit si pierdere

Pe plan național, ordinul 1802/2014 prevede că în notele la conturile anuale se vor prezenta explicații privind valoarea și natura veniturilor și cheltuielilor extraordinare cu excepția cazului în care aceste valori sunt nesemnificative pentru aprecierea rezultatelor firmei.

Spre deosebire de bilanț, care înregistrează stocurile în sens larg, respectiv cantitățile acumulate de bunuri, creanțe, titluri și datorii la un moment dat, contul de profit și pierdere traduce activitatea întreprinderii în termeni de flux. Contul de profit și pierdere înregistrează în credit totalul de bunuri, servicii sau monedă care intră ca venituri {fluxul de intrări), iar în debit, bunurile, serviciile, moneda care ies sub formă de cheltuieli (fluxul de ieșiri).

Contul de rezultat regrupează, sub formă de tabel sau în listă, cheltuielile și veniturile exercițiului, structurate pe categorii (exploatare, financiare, extraordinare), astfel încât permite determinarea ca sold a rezultatelor (profitul sau pierderea) pe tipuri de activități.

Altfel spus, contul de profit și pierdere reflectă performanța întreprinderii, respectiv capacitatea ei de a genera profit, care se exprimă prin aptitudinea acesteia de a genera fluxuri viitoare de numerar (venituri) prin utilizarea resurselor existente (cheltuielile perioadei), permițând stabilirea gradului de eficiență în utilizarea de noi resurse.

În scopul efectuării unor comparații în timp, prezentarea sub formă de tabel sau în listă a contului de rezultat, ca și cea a bilanțului trebuie să fie identice de la un exercițiu la altul. Formatul obligatoriu de prezentare a conturilor anuale cerut de reglementările contabile românești armonizate prevede structura verticală a bilanțului și a contului de profit și pierdere după natură, fără însă ca aceasta să fie restrictivă.

Bilanțul și contul de profit și pierdere sunt considerate „cele mai importante documente de raportare financiară, bilanțul ocupând locul central în economiile bazate pe implicarea majoră a statului, iar contul de rezultat fiind preferat în economiile finanțate prin contribuția capitalului privat”.

1.4.Situația modificărilor capitalului propriu

Analiza variațiilor capitalurilor proprii este o uzanță veche în contabilitățile anglo- saxone. În forma ei cea mai simplă o astfel de analiză se regăsește în interpretarea structurii “ situației câștigurilor acumulate și reținute” din practicile nord –americane. Această situație ilustrează o relație cheie între bilanț și contul de profit și pierdere.

O întreprindere trebuie să prezinte ca o componentă distinctă a situațiilor financiare, o situație care să arate:

profitul net sau pierderea netă al/a exercițiului;

pierderile și câștigurile, cheltuielile și veniturile, care au fost direct afectate asupra capitalurilor proprii, în virtutea unei norme speciale, cât și totalul acestor elemente;

efectul cumulat al schimbărilor de metodă contabilă și corectarea de erori fundamentale, conform metodei normale prevăzute de standardul IAS 8 “ Politici contabile, modificări în estimările contabile și erori.”

Alte trei categorii de informații pot să fie prezentate în această situație financiară:

operațiile ce afectează capitalul, efectuate cu proprietarii întreprinderii, cât și distribuțiile în favoarea acestora;

rezultatele nedistribuite, la deschiderea și la închiderea exercițiului, cât și la explicarea fluxurilor reprezentând variațiile;

o reconciliere între soldurile inițiale și finale ale fiecărui post de capitaluri proprii, precum capitalul, primele de emisiune, diferențele din reevaluare cu precizarea separată a fiecărei mișcări (variații).

Situația variației capitalurilor proprii are ca funcție principală furnizarea elementelor de cheltuieli și de venituri afectate direct asupra capitalurilor proprii. Ea poate să fie structurată în coloane, soldurile inițiale constituind prima valoare a fiecărei coloane, iar soldurile finale formând totalul lor.

Situația modificărilor capitalului propriu prezintă detaliat toate variațiile pe care le-au suferit capitalurile proprii între momentul de început și cel de sfârșit al exercițiului financiar, permițând analiza capacității de menținere a capitalului și a rezultatului final (profitul sau pierderea).

Situația fluxurilor de trezorerie oferă informații referitoare la capacitatea entității de a genera numerar și echivalente din activitatea de exploatare și din activitatea investițională, precum și la modul de utilizare a acestora.

1.5. Notele la situațiile financiare anuale

Notele explicative cuprind date privind activele imobilizate, provizioanele pentru riscuri și cheltuieli, repartizarea profitului, analiza rezultatului din exploatare, situația creanțelor și datoriilor, situația acțiunilor și obligațiunilor. Acestea includ, de asemenea, informații privind salariații, administratorii și directorii, precum și calculul și analiza principalilor indicatori economico-financiari.

Norma IAS 1 furnizează o listă indicativă și neexaustivă de probleme contabile și de posturi pentru care pot să fie prezentate metodele și principiile contabile. Ea comportă următoarele elemente:

modalitățile de constatare a veniturilor;

metodele și tehnicile de consolidare;

regulile aplicate în caz de grupare de întreprinderi;

contabilizarea și deprecierea imobilizărilor corporale și necorporale;

contractele de construcții;

instrumentele financiare și participațiile;

plasamentele în imobile;

cheltuielile de cercetare – dezvoltare

impozitul asupra profitului;

definirea lichidităților și cvasilichiditătilor;

contabilizarea inflației;

subvențiile publice.

Notele îndeplinesc următoarele funcții:

să prezinte principalele metode alese pentru întocmirea situațiilor financiare;

să indice informațiile prescrise de standardele contabile internaționale, nefurnizate în alte structuri ale situațiilor financiare;

să completeze raportarea financiară cu informațiile necesare pentru a asigura o prezentare sinceră a situației și performanțelor întreprinderii.

Notele trebuie să fie prezentate de o manieră ordonată și să comporte referiri la posturile bilanțiere, ale contului de profit și pierdere și ale situației fluxurilor de trezorerie.

Politicile contabile sunt principii, fundamente, convenții, reguli și practici explicite, adoptate de o întreprindere, în vederea întocmirii și prezentării situațiilor financiare. Conducerea întreprinderii trebuie să aleagă și să aplice politicile contabile astfel încât situațiile financiare să fie în acord cu cerințele fiecărei norme și fiecărei interpretări a SIC (Comitetul Permanent pentru Interpretarea Standardelor).

Notele la situațiile financiare includ descrieri amănunțite sau analize mai detaliate a valorilor prezentate în bilanț, contul de profit și pierdere, tabloul fluxurilor de trezorerie, situația variației capitalurilor proprii, precum și informații adiționale ca,dec exemplu datorii eventuale și angajamente.

Notele la situațiile financiare anuale au ca obiective principale completarea și explicarea datelor înscrise în bilanț și în contul de profit și pierdere și conțin informații cu privire la poziția financiară și performanțele întreprinderii în exercițiul încheiat. Aceste documente aduc clarificări privind politicile întreprinderii în materie de investiții, de finanțare, fiscalitate de evaluare a patrimoniului, precum și asupra istoricului activității sale.

Notele la situațiile financiare anuale vin cu un aport distinct la realizarea obiectivului contabilității financiare: obținerea imaginii fidele, deoarece aceasta solicită producerea oricărei informații susceptibile să influențeze judecata utilizatorilor informației contabile. Drept caracteristici definitorii ale notelor la situațiile financiare anuale pot fi enumerate următoarele:

notele sunt documente complementare bilanțului și contului de profit și pierdere.

notele, explicitează, comentează, informațiile din bilanț și contul de profit și pierdere.

notele sunt documente deschise care trebuie să conțină orice informație susceptibilă să influențeze judecata pe care un cititor al acestora poate să o emită în legătură cu poziția financiară, performanțele și fluxurile de trezorerie ale întreprinderii.

notele consacră conceptul de importanță semnificativă deoarece numai informațiile care îndeplinesc această cerință sunt reținute.

Notele la situațiile financiare anuale sunt parțial contabile și parțial extracontabile, întrucât numai o parte din informații sunt extrase direct din conturi.

Componența prevăzută de OMFP nr. 1802/2014 pentru notele la situațiile anuale este următoarea:

Active imobilizate

Provizioane pentru riscuri și cheltuieli

Repartizarea profitului

Analiza rezultatului din exploatare

Situația creanțelor ți datoriilor

Principii, politici și metode contabile

Acțiuni și obligațiuni

Informații privind salariații, administratorii și directorii

Exemple de calcul și analiză a principalilor indicatori economico – financiari

Alte informații

Notele explicative la situațiile financiare anuale prezintă informații despre „bazele de întocmire a situațiilor financiare și politicile contabile adoptate, completează și detaliază informațiile prezentate în celelalte documente de raportare financiară și prezintă, narativ sau prin tabele de analiză, situații și indicatori care nu se găsesc în altă parte”.

Notele explicative (10 la număr) urmează a fi prezentate sistematic, trebuind să cuprindă informații detaliate care să servească analizei ulterioare și să constituie baza de elaborare a diagnosticului financiar-contabil și, împreună cu celelalte documente de sinteză, să ofere, conform Planului Contabil General, imaginea fidelă a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatului întreprinderii în exercițiul financiar.

CAPITOLUL 2. PREZENTAREA FIRMEI X

CAPITOLUL 3. PARTICULARITĂȚILE RENTABILITĂȚII FIRMEI

CONCLUZII

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

ANEXE