Situatiile Financiare Anuale Si Locul Lor In Informarea Privind Pozitia Financiara Si Performanta
LUCRARE DE LICENȚĂ
Situațiile financiare anuale și locul lor în informarea privind poziția financiară și performanța.
Studiu de caz pe exemplul S.C. CONSINT S.A. BÂRLAD
CUPRINS
CAPITOLUL 1
Caracteristicile calitative ale informației-contabile
1.1. Importanța informației financiar-contabile
1.2. Caracteristicile calitative ale informației financiar-contabile
1.2.1. Inteligibilitatea
1.2.2. Pertinența
1.2.3. Mărimea semnificativă
1.2.4. Fiabilitatea
1.2.5. Imaginea fidelă
1.2.6. Primordialitatea conținutului economicului asupra juridicului
1.2.7. Neutralitatea
1.2.8. Prudența
1.2.9. Exhaustivitatea
1.2.10. Verificabilitatea
1.2.11. Comparabilitatea
1.2.12. Coerența
1.2.13. Imaginea fidelă (reprezentarea fidelă)
1.3. Caracteristicile calitative al informației – FASB
CAPITOLUL 2
Analiza poziției financiare reflectată prin bilanțului contabil
2.1. Bilanțului funcțional
2.2. Analiza patrimoniului net
2.2.1. Analiza structurii patrimoniale a întreprinderii
2.2.1.1. Analiza structurii activului
2.2.1.2. Analiza structurii surselor de finanțare
2.2.2. Analiza ratelor (vitezelor) de rotație
2.2.3. Analiza ratelor de lichiditate și solvabilitate
2.3. Analiza echilibrului financiar
CAPITOLUL 3
Analiza performanțele financiare reflectate prin contul de rezultat
3.1. Conceptul de performanță financiară
3.2. Contul de rezultat –analiza performanțelor întreprinderii
3.3. Analiza pe baza SIG-urilor
3.4. Analiza ratelor de rentabilitate
3.4.1. Rata rentabilității resurselor consumate
3.4.2. Rata rentabilității economice
3.4.3. Rata rentabilității financiare
3.5. Limitele analizei pe baza ratelor de rentabilitate
3.6. Analiza Tabloul fluxurilor de trezorerie
3.6.1. Avantaje și limite privind utilizarea Tabloului fluxului de trezorerie
3.7. Situația variației capitalurilor proprii
CAPITOLUL 4
Analiza financiară a S.C. CONSINT BÂRLAD S.A. Studiu de caz
4.1. Scurtă prezentare a societății
4.2. Obiect de activitate
4.3. Structura tehnică și organizatorică
4.4. Management și resurse umane
4.5. Analiza contului de rezultat
4.6. Analiza combinată
4.6.1. Analiza rentabilității
4.7. Analiză financiară pe baza bilanțului contabil
4.7.1. Analiza mijloacelor, surselor și proceselor economice
4.7.1.1. Analiza activelor economice
4.7.1.2. Analiza surselor economice
4.7.2. Analiza statică a echilibrului financiar
4.7.2.1. Bilanț funcțional
4.7.2.2. Bilanț financiar
4.7.3. Analiza SWOT
Concluzii și propuneri
Bibliografie
ANEXE
CAPITOLUL 1
CARACTERISTICILE CALITATIVE
ALE INFORMAȚIEI CONTABILE
1.1. Obiectivele informației financiar-contabile
Un loc preponderent în comunicarea financiară a întreprinderilor îl are informația produsă de contabilitate. Contabilitatea oferă un tip particular de informație, informația financiară, utilă diferiților utilizatori în procesul de luare a deciziilor.
Deci informația este apreciată în funcție de efectele pe care le produce: schimbarea deciziilor, adoptarea altor metode etc. Dacă abordarea precedentă se baza pe reacția pieței, teoria pozitivistă deși o include, are în centru comportamentul conducerii apreciat în funcție de deciziile luate în cadrul fiecărui ciclu de funcționare (exploatare, finanțare, investiții) și de alegerile făcute în ceea ce privește alternativele contabile.
În analiza eficienței globale a unei întreprinderi este deosebit de importantă cantitatea și calitatea informațiilor de natură financiar-contabilă existentă la un moment dat în sistemul întreprinderii, de preferință la nivele din ce mai analitice. Caracteristicile calitative sunt atributele care determină utilitatea informației oferite de situațiile financiare.
Potrivit OMFP nr. 3055/2009, situațiile financiare anuale trebuie să furnizeze informații ce prezintă următoarele caracteristici calitative: inteligibilitatea, relevanța, credibilitatea și comparabilitatea.
Obiectivele informării financiare determină criteriile de evaluare a calității informației. Astfel, orice modificare intervenită în cadrul obiectivelor va impune schimbări asupra gradului de importanță acordat fiecărei caracteristici. De asemenea, în stabilirea atributelor unei informații financiare, trebuie avut în vedere că:
informația ajută utilizatorul în fundamentarea deciziilor economice (de investiții și de credit);
informația se adresează utilizatorului avizat, care are cunoștințe rezonabile privind întreprinderea;
informația trebuie să satisfacă “nevoile” utilizatorului având situațiile financiare ca principală sursă de informare.
Ne oprim asupra câtorva caracteristici calitative care determină utilitatea informațiilor care compun situațiile financiare. Precizăm că, pentru a fi utilă în fundamentarea deciziilor, informația trebuie să conțină un minim din aceste caracteristici.
Organismele de reglementare internaționale oferă propria lor structură a caracteristicilor calitative, adaptată evoluției necesităților companiilor și cerințelor utilizatorilor.
Deciziile, ce pot fi luate în urma informării pe baza situațiilor financiare, sunt legate de:
darea de seamă a conducerii și verificarea gestiunii;
capacitatea întreprinderii de a remunera salariații;
garanțiile oferite creditorilor de către întreprinderi;
stabilirea momentului de cumpărare, vânzare, păstrare a părților de capital;
stabilirea politicilor fiscale;
stabilirea beneficiilor distribuibile și a dividendelor;
elaborarea și utilizarea statisticilor.
Știind că informațiile contabile reprezintă produsul schimbat între organizații, în calitate de producători, și toți factorii implicați, în calitate de utilizatori, pe piața informațiilor contabile, stabilirea caracteristicilor calitative ale informațiilor financiare utile a constituit un aspect important în procesul de schimbare a Cadrului conceptual IASB, convergent cu Cadrul general FASB.
Aceste caracteristici se aplică informațiilor financiare reflectate de situațiile financiare, precum și a informațiilor financiare furnizate în alte moduri. Ele identifică tipurile de informații susceptibile a fi cele mai utile pentru utilizatori în luarea deciziilor cu privire la entitatea raportoare, pe baza informațiilor cuprinse în raportările financiare. Faptul că ambele organisme s-au concentrat asupra caracteristicilor calitative ca un prim pas în îmbunătățirea cadrului conceptual reflectă nevoia de responsabilitate a producătorilor de informații contabile și nevoia de transparență în raportare.
1.2. Caracteristicile calitative ale informării financiare
Obiectivele informării financiare determină criteriile de evaluare a calității informației. Astfel, orice modificare intervenită în cadrul obiectivelor va impune schimbări asupra gradului de importanță acordat fiecărei caracteristici.
În stabilirea atributelor unei informații financiare, trebuie avut în vedere că:
informația ajută utilizatorul în fundamentarea deciziilor economice (de investiții și de credit); ca urmare:
informația se adresează utilizatorului avizat, care are cunoștințe rezonabile asupra întreprinderii;
informația trebuie să satisfacă "nevoile" utilizatorului având situațiile financiare ca principală sursă de informare.
Principalele caracteristici în viziunea organismelor de normalizare sunt:
IASB: inteligibilitatea, pertinența (relevanța), fiabilitatea și comparabilitatea;
FASB: relevanța, fiabilitatea, comparabilitatea, coerența, pragul de semnificație (importanța relativă).
1.2.1. Inteligibilitatea (Claritatea)
Informația trebuie să fie înțeleasă imediat de către utilizatori. În acest scop, se presupune că aceștia au cunoștințe suficiente privind activitățile economice și de contabilitate. Informațiile cu privire la situații complexe, care trebuie incluse în documentele de sinteză pentru pertinența lor, nu trebuie să fie excluse pe motivul că sunt dificil de înțeles pentru anumiți utilizatori.
În viziunea organismului american de normalizare FASB, inteligibilitatea este parte a conceptului de relevanță. Această caracteristică ridică problema subiectivității:
Trebuie să fie înțeleasă de către care utilizatori ? Ce nivel de cunoștințe trebuie să aibă utilizatorul respectiv ?
1.2.2. Pertinența (Relevanța)
O informație este considerată pertinență atunci când ea influențează deciziile economice ale utilizatorilor. O informație este relevantă, atunci când este susceptibilă a influența deciziile;
Se trage concluzia că, informația oferită se apreciază a fi sau nu pertinentă în funcție de obiectivele fixate.
Calitățile subordonate pertinenței:
valoare predictivă;
valoare retrospectivă (de confirmare);
valoare de oportunitate.
1.2.3. Mărimea semnificativă (Importanța relativă)
Relevanța informației este influențată de natura și importanța sa . O informație este importantă (semnificativă) dacă omiterea sau inexactitatea sa pot influența deciziile economice luate de utilizatori pe baza situațiilor financiare.
Ca urmare, informațiile nesemnificative ar putea fi excluse din contabilitate, ceea ce impune definirea unui prag de semnificație. Problema care apare este: Unde se situează limita între semnificativ și nesemnificativ și pentru care categorii de utilizatori ?
1.2.4. Fiabilitatea (Credibilitatea)
Informația este fiabilă atunci când este lipsită de erori sau eronări care să conducă la interpretări eronate astfel, utilizatorii pot avea încredere că asigură o reprezentare fidelă a tranzacțiilor sau a altor evenimente.
O informație poate fi pertinentă, dar puțin fiabilă, prin natura sau prin modul de prezentare. O informație este fiabilă dacă este verificabilă, neutră și fidelă.
1.2.5. Imaginea fidelă (Reprezentarea fidelă)
Pentru a fi o informație fiabilă, ea trebuie să reflecte fidel evenimentele pe care vizează să le reprezinte sau pe care putem presupune că vrea să le reprezinte.
Există posibilitatea apariției unui risc de reprezentare nefidelă a ceea ce informația vizează a reflecta, datorită dificultăților inerente apărute fie în identificarea evenimentelor, fie în conceperea și aplicarea tehnicilor de prezentare sau de evaluare.
Datorită nesiguranței, în unele situații, întreprinderile nu vor prezenta astfel de informații în situațiile financiare. În alte situații, este considerat pertinent a se ține cont de acele elemente, dar precizând riscul de eroare cu privire la evaluarea acestora.
1.2.6. Primordialitatea conținutului economic asupra formei juridice
Legat de reprezentarea fidelă a evenimentelor, acestea trebuie contabilizate și prezentate nu numai conform formei juridice, cât și potrivit realității economice. Deși este considerată implicită, prin caracteristicile contabilității americane, caracteristica primordialității conținutului economic asupra formei juridice nu este prevăzută în mod explicit.
1.2.7. Neutralitatea
Pentru a fi fiabilă, o informație trebuie să fie neutră, să fie lipsită, pe cât posibil, de subiectivitate. Situațiile financiare nu sunt neutre dacă influențează luarea de decizii care conduc la un rezultat predeterminat, prin modul de prezentare și selectare a informațiilor.
1.2.8. Prudența
Prudența presupune a ține cont de un anumit grad de precauție în ceea ce privește estimările în condiții de incertitudine. În întocmirea situațiilor financiare trebuie luate precauțiile necesare pentru a se evita prezentarea utilizatorilor de informații a unei situații patrimoniale sau a unui rezultat supraevaluate.
Nu este permisă crearea de rezerve oculte sau provizioane excesive, subevaluarea activelor și a veniturilor sau supraevaluarea pasivelor și a cheltuielilor, în mod deliberat, pentru că situațiile nu ar mai fi neutre și, deci, fiabile.
Prudența nu apare în mod distinct printre caracteristicile calitative din Cadrul FASB, deși normele elaborate recomandă acest lucru.
1.2.9. Exhaustivitatea (integralitatea)
Pentru a fi fiabilă, o informație trebuie să fie exhaustivă. O informație incompletă ar putea induce în eroare utilizatorul. Această caracteristică se lovește de probleme de cost. Estinformație fiabilă, ea trebuie să reflecte fidel evenimentele pe care vizează să le reprezinte sau pe care putem presupune că vrea să le reprezinte.
Există posibilitatea apariției unui risc de reprezentare nefidelă a ceea ce informația vizează a reflecta, datorită dificultăților inerente apărute fie în identificarea evenimentelor, fie în conceperea și aplicarea tehnicilor de prezentare sau de evaluare.
Datorită nesiguranței, în unele situații, întreprinderile nu vor prezenta astfel de informații în situațiile financiare. În alte situații, este considerat pertinent a se ține cont de acele elemente, dar precizând riscul de eroare cu privire la evaluarea acestora.
1.2.6. Primordialitatea conținutului economic asupra formei juridice
Legat de reprezentarea fidelă a evenimentelor, acestea trebuie contabilizate și prezentate nu numai conform formei juridice, cât și potrivit realității economice. Deși este considerată implicită, prin caracteristicile contabilității americane, caracteristica primordialității conținutului economic asupra formei juridice nu este prevăzută în mod explicit.
1.2.7. Neutralitatea
Pentru a fi fiabilă, o informație trebuie să fie neutră, să fie lipsită, pe cât posibil, de subiectivitate. Situațiile financiare nu sunt neutre dacă influențează luarea de decizii care conduc la un rezultat predeterminat, prin modul de prezentare și selectare a informațiilor.
1.2.8. Prudența
Prudența presupune a ține cont de un anumit grad de precauție în ceea ce privește estimările în condiții de incertitudine. În întocmirea situațiilor financiare trebuie luate precauțiile necesare pentru a se evita prezentarea utilizatorilor de informații a unei situații patrimoniale sau a unui rezultat supraevaluate.
Nu este permisă crearea de rezerve oculte sau provizioane excesive, subevaluarea activelor și a veniturilor sau supraevaluarea pasivelor și a cheltuielilor, în mod deliberat, pentru că situațiile nu ar mai fi neutre și, deci, fiabile.
Prudența nu apare în mod distinct printre caracteristicile calitative din Cadrul FASB, deși normele elaborate recomandă acest lucru.
1.2.9. Exhaustivitatea (integralitatea)
Pentru a fi fiabilă, o informație trebuie să fie exhaustivă. O informație incompletă ar putea induce în eroare utilizatorul. Această caracteristică se lovește de probleme de cost. Este nerațional a obține o informație cu orice preț deși nu este utilă din punct de vedere financiar. De aceea trebuie apelat la atributul mărimii semnificative (importanței relative). O încărcare cu informații nenecesare ar putea crea perturbații fiind periculoasă și înșelătoare.
1.2.10. Verificabilitatea
Pentru organismul de normalizare American, fiabilitatea implică elementul verificabilității, ceea ce presupune ca diferiții observatori competenți să poată fi de acord că informația reprezintă bine ceea ce se consideră că reprezintă.
1.2.11. Comparabilitatea
Situațiile financiare anuale trebuie să asigure comparabilitatea în timp și spațiu a informațiilor, pentru a urmări situațiile financiare, performanțele și evoluțiile situațiilor financiare.
Pentru a asigura comparabilitatea în timp, evaluarea și prezentarea tranzacțiilor și a altor evenimente trebuie realizate în mod coerent, respectându-se permanența metodelor. Comparabilitatea în spațiu trebuie susținută printr-o prezentare coerentă.
În viziunea FASB, o informație este comparabilă dacă de la un exercițiu la altul, metoda pe baza căreia a fost elaborată este aceeași. Utilizatorii trebuie să fie informați cu privire la metodele contabile folosite pentru întocmirea situațiilor financiare, la evoluția și efectele acestora.
Utilizatorii trebuie să fie capabili a identifica diferențele între metodele contabile aplicabile diferitelor probleme. Asigurarea comparabilității informațiilor financiare poate fi realizată prin utilizarea normelor contabile internaționale.
Nevoia comparabilității informațiilor nu trebuie să ducă la uniformitate sau să reprezinte un obstacol în introducerea unor norme contabile ameliorate.
Nu este indicat a continua utilizarea unei metode dacă aceasta nu respectă calitățile de pertinență și fiabilitate. Este contraindicat să nu fie modificate normele contabile, atunci când există altele mai pertinente și mai fiabile. Pentru a asigura, compararea în timp a situației financiare, a evoluției acesteia și a performanțelor unei întreprinderi, în documentele de sinteză trebuie oferite informații financiare cu privire la perioadele precedente.
1.2.12. Coerența
Pentru ca informațiile financiare să răspundă cerințelor de relevanță și fiabilitate, trebuie satisfăcute următoarelor restricții:
Respectarea termenelor (oportunitatea)
O informație își poate pierde pertinența dacă este furnizată cu întârziere (nerespectarea termenelor). Conducerea întreprinderii trebuie să găsească un echilibru între promptitudinea și fiabilitatea unei informații. Apare necesar un echilibru între pertinență și fiabilitate, în scopul urmăririi satisfacerii necesităților utilizatorilor în procesul de luare a deciziilor.
Echilibrul avantaje-costuri
Acest echilibru este considerat o restricție generală mai curând, decât o caracteristică de natură calitativă. Avantajele obținute în urma difuzării informației trebuie să fie superioare costului acceptat, aferent producerii respectivei informații. Evaluarea avantajelor și a costurilor este un proces care apelează la judecată (raționament).
În plus, costurile nu îi interesează în mod special pe utilizatorii care profită de avantaje. Mai mult, și alți utilizatori pot beneficia de avantaje, în afara celor pentru care au fost produse informațiile. Deși este dificil a se face un test cost-avantaje pentru fiecare caz particular; producătorii și utilizatorii situațiilor financiare nu trebuie să piardă din vedere această restricție.
Raportul între costul informației și avantajele pe care le determină se găsește sub forma unei restricții generale și în directiva cadrului conceptual FASB, SFAC 2.
Echilibrul între caracteristicile calitative
Satisfacerea obiectivelor situațiilor financiare se bazează pe atingerea acestui echilibru. Datorită faptului că importanța relativă a caracteristicilor, în diferite contexte, este rezultatul judecăților profesionale, apar dificultăți în obținerea acestui echilibru.
1.2.13. Imaginea fidelă (reprezentarea fidelă)
Situațiile financiare anuale trebuie să ofere o imagine fidelă asupra situației financiare, performanțelor și evoluției situației financiare ale întreprinderii. Acest lucru se obține prin realizarea principalelor caracteristici calitative și aplicarea unor norme contabile pertinente.
1.3. Caracteristicile calitative ale informației – FASB
În prezent, cantitatea de informații pe care întreprinderea le folosește drept instrumente de informare, este într-o continuă creștere.
Această evoluție este determinată de trei cerințe de bază:
Cerințe impuse de normele contabile.
În ultimii 5 ani, numărul standardelor prevăzute în normele IAS, a cunoscut o creștere cu 25%. În mare parte, aceste norme sunt orientate către prezentare și mai puțin către problemele de evaluare, pentru a răspunde cerințelor cadrului contabil, fiind nevoie de o cantitate suplimentară de informație, de tipul planurilor de previziune, instrumentelor financiare etc.
Cerințe impuse de normele legale ale țărilor și/sau de cele fixate de către burse.
De-a lungul timpului, în materie de prezentare a informațiilor financiare și de "ținere" a contabilității, țările au elaborat reguli corespunzătoare legislației naționale. Ca apoi, sub presiunea burselor și a altor actori să fie urmărite asigurarea unei calități, disponibilități și comparabilități a acestor informații.
Cerințe impuse de nevoile interne de informare financiară.
În condițiile dezvoltării tehnicii moderne, informația care circulă se folosește de aceeași bază de date, dar pentru a corespunde obiectivului urmărit sau pentru a răspunde cerințelor utilizatorului final, este prelucrată și difuzată în diferite moduri, făcând astfel să crească cantitatea de informații produsă.
Situațiile financiare anuale "trebuie să pună în evidență orice faptă ce poate avea o influență asupra judecății pe care destinatarii informațiilor pot să o aibă asupra patrimoniului, situației financiare și rezultatelor întreprinderii".
În locul volumului mare de informații, este recomandabil a se ține cont de relevanța informațiilor. Pentru aceasta, trebuie să se realizeze o ierarhizare a acestora în funcție de participarea lor la reducerea riscurilor, eliminându-se astfel apariția detaliilor inutile.
Deși calitatea informării legale s-a ameliorat considerabil în ultimii ani, sub influența fenomenului de armonizare contabilă internațională (informații sectoriale, geografice etc.), oferta voluntară de informații permite societăților să-și crească competitivitatea informațională în fața concurenților.
Când rezultatele sunt contrar anticipărilor, pentru a atenua consecințele, sunt subliniate evoluțiile numai pe anumite sectoare de activitate sau pe anumite piețe.
Atunci când întreprinderea obține rezultate bune, ea urmărește să le facă cunoscute. Nu același lucru se poate spune despre cele mai puțin elogioase pe care preferă a le ascunde, a le omite. Știrile proaste au atras întotdeauna curiozitatea. Similar, piețele reacționează la veștile proaste mai puternic decât la cele bune. Contabilitatea creativă vine să ajute obținerea nivelului cifrelor cheie care trebuie comunicate.
Comunicarea, în anumite momente, poate fi înșelătoare. Comunicarea creativă, bazată pe inteligența contabilă, este ascunsă, silențioasă și "nedureroasă". Marea parte a societăților au apelat, mai mult sau mai puțin la acest "instrument", pentru a influența favorabil percepția utilizatorilor de informație; ochii sunt adesea atrași de ceea ce strălucește.
Contabilitatea trebuie să rămână garantul unei bune funcționări a pieței, al intereselor întreprinderii și al partenerilor acesteia.
CAPITOLUL 2
ANALIZA POZIȚIEI FINANCIARE PRIN PRISMA
BILANȚULUI CONTABIL
În reglementările românești, situațiile financiare anuale sunt prezentate ca principala formă de raportare a informațiilor financiar-contabile ale unei entități către utilizatori externi interesați.,
2.1. Bilanțul funcțional
Potrivit abordării funcționale, elementele de activ și pasiv ale bilanțului sunt regrupate corespunzător funcțiilor întreprinderii, punând în evidență utilizările și resursele specifice ciclurilor de funcționare:
ciclul de investire/dezinvestire.
ciclul de finanțare, (primele două cicluri formează ciclul de acumulare a capitalului);
ciclul de exploatare;
ciclul de trezorerie (gestiunea financiară pe termen scurt).
Ciclul de investire/dezinvestire cuprinde operațiile cu privire la achiziționarea, crearea sau cesiunea de active imobilizate.
Ciclul de finanțare cuprinde ansamblul operațiilor cu privire la resursele financiare utilizate în acoperirea necesităților permanente ale întreprinderii.
Ciclul de exploatare reflectă operațiile de aprovizionare, producție, stocare, vânzare, generatoare de fluxuri fizice și monetare, corespunzătoare activității ciclice a întreprinderii.
Ciclul de trezorerie asigură ajustarea globală între ciclurile prezentate anterior (ciclul de acumulare și cel de exploatare).
Perfecționarea continuă a mediului de afaceri reprezintă o prioritate esențială a guvernelor în consolidarea funcționării economiei de piață, iar pe termen scurt, realizarea obiectivelor propuse de România, în calitate de țară membră a Uniunii Europene, este esențială. În acest context, dispozitivul de normalizare a contabilității se îmbunătățește continuu pentru a asigura calitatea informației contabile prin aplicarea reglementărilor contabile conforme cu Directivele Comunității Economice Europene (Directiva a IV-a și a VII-a).
În literatura economică, pentru reflectarea “întreprinderii în termeni financiari” la sfârșitul exercițiului se utilizează diverse accepțiuni: bilanț contabil, documente contabile de sinteză, conturi anuale, situații financiare, rapoarte financiare.
În accepțiunea generală, “noțiunea de documente de sinteză este utilizată în cartea de contabilitate, pentru a marca faptul că aceste situații asigură sinteza (sintaxa) informațiilor contabile”.
Indiferent de titulatura sub care le regăsim în contabilitate, în opinia noastră, documentele contabile de sinteză reprezintă pentru utilizatorii informațiilor financiare, “baza de date” necesară în luarea deciziilor economice de către diferitele categorii de utilizatori, prin intermediul analizei economico-financiare. Ca ofertă a contabilității la sfârșitul exercițiului financiar, documentele contabile de sinteză “sunt rezultatul unei munci care se descompune în trei mari faze: colectarea datelor, înregistrarea datelor în conturi și formalizarea în conturi de sinteză”.
2.2. Analiza patrimoniului net
Patrimoniul net reprezintă, într-o optică lichidativă, averea acționarilor, sumele ce vor reveni acestora.
Patrimoniul net = Activ total (exclusiv elementele de activ fictiv)-Datorii totale
Patrimoniul net = Σ surselor de finanțare a acestuia
O evoluție favorabilă poate fi determinată de sporirea rentabilității întreprinderii (rezerve, rezultatul reportat (profit)), creșterea capitalului social (aporturi noi, conversii ale datoriilor în capital).
În contabilitățile țărilor cu economie de piață, în cazul întreprinderilor care își repartizează profitul după aprobarea Adunării generale a asociaților, după mai multe luni de la sfârșitul exercițiului, se folosesc două noțiuni:
capitalurile proprii, la sfârșitul exercițiului, înaintea repartizării rezultatului;
situația netă, determinată după repartizarea rezultatului prin însumarea elementelor: capital social, prime legate de capital, diferențe din reevaluare, rezerve, rezultatul reportat.
2.2.1. Analiza structurii patrimoniale a întreprinderii
Analiza structurii patrimoniale evidențiază relațiile existente între elementele patrimoniale.
Evoluția elementelor patrimoniale și a raporturilor dintre ele sunt consecința dimensiunii economice, tehnice și juridice ale activității întreprinderii, a deciziilor strategice precum și a factorilor conjuncturali. Printre principalii factori care influențează structura financiară se numără:
factori tehnico-economici, determinați de natura activității:
durata de viață a activelor imobilizate,
viteza de depreciere fizică și morală,
durata procesului de producție;
factori juridico-economici:
cadru legislativ,
forma juridică a întreprinderii;
natura relațiilor cu partenerii externi:
relațiile cu furnizorii,
relațiile cu clienții,
deciziile conducerii, cu privire la:
relațiile din interiorul întreprinderii (structură organizațională, sistem informațional etc.),
rapoartele cu mediul exterior (imagine, politica de comunicare, relațiile cu publicul etc.)
politica de dezvoltare;
factori conjuncturali:
fluctuații ale nivelului ratei dobânzii,
modificări ale costurilor materiilor prime etc.
Ratele de structură se stabilesc ca raport între diferite elemente de activ, respectiv de pasiv sau ca raport între elemente de activ sau pasiv și totalul corespunzător.
2.2.2.1. Analiza structurii activului
a) Rata activelor imobilizate (RAI ) :
Rata activelor imobilizate reprezintă ponderea elementelor patrimoniale aflate în permanență la dispoziția întreprinderii, în total activ. Ținând cont de componentele imobilizărilor, se impune calculul unor rate complementare:
a1) Rata imobilizărilor necorporale (RINC ) :
Dimensiunea acestei rate reflectă ponderea activelor necorporale în patrimonial întreprinderii. Pe plan mondial se observă tendința de modificare a structurii activului în sensul creșterii ponderii activului necorporal, asistând la o inversare a rolului celor două mari categorii de imobilizări (corporale și necorporale).
În ramura industrială a SUA, ponderea valorii activelor necorporale în valoarea de înlocuire este cuprinsă între 40% și 80%
a2) Rata imobilizărilor corporale (RIC ) :
Această rată reflectă ponderea capitalurilor fixe în patrimoniul întreprinderii, depinzând de condițiile tehnico-economice impuse de natura activității desfășurate.
Valori ridicate sunt atinse în cazul întreprinderilor ce-și desfășoară activitatea în ramurile industriei grele (ex.: siderurgie), hoteliere sau agricole, ca și în cazul întreprinderilor a căror activitate necesită utilizarea unor infrastructuri și a unor echipamente costisitoare (domeniul transporturilor, producerii și distribuției de energie etc.).
a3) Rata imobilizărilor financiare (RIF ):
Această rată reflectă intensitatea legăturilor și relațiilor financiare pe care întreprinderea le-a stabilit cu alte unități, cu ocazia operațiilor de creștere externă (titluri de participare, investiții de portofoliu etc.). Politica de investiții financiare depinde de mărimea întreprinderii, rata înregistrând valori foarte mari în cazul holdingurilor și scăzute în cazul întreprinderilor mici.
b1) Rata activelor circulante (RS ):
Mărimea acestei rate depinde de natura activității desfășurate (înregistrând valori mai mari la întreprinderile de producție și comerț și mai scăzute în sfera prestărilor de servicii), de durata ciclului de exploatare (valori mari în cazul ciclului de exploatare lung și scăzute în cazul invers), precum și de factorii externi ai întreprinderii (factori conjuncturali și condițiile de pe piață: fluctuații sezoniere, comportament speculativ).
Pentru a se realiza o bună gestiune a stocurilor se impune: precizarea naturii acestora, înregistrarea intrării în stoc în momentul transferului de proprietate, evaluarea cu exactitate și invariabilă a mișcărilor componentelor stocurilor. Evoluția în timp a stocurilor trebuie analizată împreună cu cea a volumului de activitate, corelația normală fiind:
ICA > IS
b2) Rata creanțelor (Rcr ):
Mărimea acestei rate este influențată de natura relațiilor cu partenerii externi (clienți), de termenele de plată acordate acestora, reflectând uzanțele domeniului de activitate. De aceea, rata prezintă valori mici sau chiar zero în cazul întreprinderilor a căror activitate implică din partea clienților plata pe loc (comerț cu amănuntul, prestări de servicii către populație).
În cazul întreprinderilor ce desfășoară comerț en gros, care apelează la practica acordării de credite inter-întreprinderii, rata creanțelor comerciale înregistrează valori ridicate, datorită amânării termenelor de plată.
b3) Rata valorilor disponibile (Rvd ):
Rata valorilor disponibile reflectă ponderea elementelor patrimoniale cu un grad de lichiditate ridicat, în totalul activului. Informațiile oferite de către această rată au o valoare relativ scăzută, necesitând o analiză cu atenție, din două motive:
nivelul numărătorului (Valori disponibile) poate cunoaște, pe perioade scurte, variații importante;
o valoare mare a disponibilităților poate reflecta, pe de o parte, o situație favorabilă, din punct de vedere al echilibrului financiar, iar pe de altă parte poate fi apreciată ca o situație nefavorabilă, datorită deținerii de resurse neproductive, utilizate ineficient.
2.2.1.2. Analiza surselor de finanțare
Dacă ratele de structură a activului scoteau în evidență natura activității, apartenența sectorială și durata ciclului de exploatare, ratele de structură a pasivului reflectă politica financiară a întreprinderii, prin intermediul stabilității și a autonomiei financiare.
a) Rata stabilității financiare (RSF ):
Rata stabilității financiare evidențiază ponderea resurselor permanente în total pasiv. În lucrările de specialitate, apare problema includerii sau nu în cadrul capitalului propriu (element component al capitalului permanent) a provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli.
b) Rata autonomiei financiare
Mărimea ratei autonomiei financiare depinde de politica financiară adoptată, eficiența deciziilor luate și rentabilitatea întreprinderii. Pot fi calculate:
b1) Rata autonomiei financiare globale (RAfg ):
Se recomandă ca valoarea capitalului propriu să acopere o treime din pasivul total al întreprinderii (RAfg >33%) .
b2) Rata autonomiei financiare la termen (RAft) (Rata independenței financiare)
Se recomandă ca valoarea capitalului propriu să fie cel puțin jumătate din cea a capitalului permanent (RAft > 50%),
c) Rata de îndatorare globală (Rîg ):
Urmărindu-se o reducere a îndatorării întreprinderii, respectiv o creștere a autonomiei financiare globale, nivelul ratei trebuie să se îndepărteze de 100%, fiind considerat acceptabil la 50-66%.
d) Rata de îndatorare la termen (Rît ):
În condițiile creșterii autonomiei financiare la termen, se recomandă ca rata de îndatorare la termen să fie mai mică de 50%. Această rată mai poartă numele de "rata levierului" permițând:
aprecierea măsurii în care întreprinderea apelează la fenomenul ce poartă numele de "efect de levier";
evidențierea capacității de îndatorare a întreprinderii în funcție de poziționarea valorii în intervalul [0,100].
Când RIt se apropie de 100, capacitatea de îndatorare atinge punctul de saturație. În cazul invers când de apropie de 0, posibilitățile de îndatorare sunt cu atât mai mari.
e) Rata datoriilor pe termen scurt (RDS):
Rata datoriilor pe termen scurt reflectă ponderea în totalul surselor întreprinderii a datoriilor cu termen de exigibilitate mai mic de un an.
2.2.4. Analiza ratelor (vitezelor) de rotație
Rate de rotație globală
Ratele (vitezele) de rotație oferă informații importante datorită implicării unei dimensiuni dinamice în analiză, evidențiind ritmul necesar reînnoirii diferitelor elemente patrimoniale.
1) Rata de rotație a activelor implică raportarea unui flux global al activității la patrimoniul întreprinderii. Acest indicator oferă informații cu privire la intensitatea cu care sunt valorificate mijloacele întreprinderii (indicator exprimat în număr de rotații) sau la numărul de zile în care veniturile (cifra de afaceri) poate reînnoi activele.
2) Rata de rotație a capitalului propriu caracterizează eficiența valorificării acestuia:
Nivelul acestei rate este influențat de ciclul de viață a întreprinderii sau al produselor. O societate, aflată la începutul activității va înregistra un număr de rotații mai mic, neutilizându-și încă întreaga capacitatea de producție.
Cu timpul, vânzările vor crește iar mărimea ratei va spori până ce va fi atins nivelul capacității de producție. Orice nouă investiție făcută va diminua numărul de rotații până când creșterea vânzărilor va însoți îmbunătățirea capacităților
Cauzele pot fi: momentul achiziției imobilizărilor, metoda de amortizare folosită etc. Datorită inflației, activele noi pot determina o diminuare a numărului de rotații. Folosirea în locul costului istoric a celui curent sau de înlocuire ar putea fi o soluție a acestei probleme.
3) Viteza de rotație a activelor circulante -Rata de rotație a activelor circulante determină numărul de rotații pe care acestea le pot efectua în cursul unei perioade (unui an) sau durata unei astfel de rotații.
2.2.5. Analiza lichidității și solvabilității
Analiza lichidității și solvabilității reflectă sănătatea financiară a întreprinderii. Chiar și o întreprindere profitabilă poate fi obligată a-și încheia activitatea dacă nu își poate plăti datoriile, și, din acest punct de vedere, mare parte a utilizatorilor informațiilor din documentele de sinteză se opresc asupra lichidității întreprinderii.
Rate de lichiditate
a) Rata lichidității generale (Rlg ):
Rata lichidității generale compară activele curente cu pasivele curente. Un nivel al ratei mai mare decât 1 reflectă faptul că întreprinderea își poate plăti datoriile curente, fiind departe de o insuficiență a trezoreriei care s-ar putea datora rambursării datoriilor la cererea creanțierilor.
O valoare subunitară a ratei (fond de rulment negativ) indică neacoperirea, în principiu, a datoriilor exigibile pe termen scurt, de către activele curente.
Poate fi considerată un semnal de alarmă, dar nu un pericol iminent dacă, fără a influența procesul de producție, stocurile se reduc treptat pentru a fi rambursate datoriile pe termen scurt. Informațiile sunt utilizate de către creditorii pe termen scurt pentru a aprecia riscul de a împrumuta firma respectivă.
b) Rata lichidității restrânse (RLr):
Rata lichidității restrânse poate fi considerată un test strict al lichidității, asociind activele curente cele mai lichide, excluzând stocurile care pot necesita câteva luni pentru a se transforma în bani, cu pasivele curente. Multe societăți consideră un nivel subunitar al acestei rate ca fiind favorabil (0,2) este specific pentru supermarket-uri) deși, în anumite cazuri, când există un circuit financiar puternic, o valoare mai mică decât 1 pentru testul acid poate determina probleme de lichiditate.
c) Rata lichidității imediate (Rli):
Din punct de vedere teoretic, o valoare mare a ratei reflectă o lichiditate ridicată, dar poate caracteriza o utilizare puțin performantă a disponibilităților și nu poate reprezenta garanția solvabilității întreprinderii în condițiile existenței altor active curente cu grad redus de lichiditate. Dacă rata înregistrează o valoare scăzută, dar întreprinderea deține creanțe, stocuri transformabile în bani în concordanță cu termenele scadente ale datoriilor, poate caracteriza o solvabilitate favorabilă a acesteia.
Lucrările economice apreciază că o valoare a ratei încadrată în intervalul 0,2-0,3 (o valoare supraunitară fiind considerată excesivă) ar caracteriza un mecanism financiar echilibrat.
Rate de solvabilitate
Pentru a obține informații privind capacitatea întreprinderii de a face față datoriilor sale, se utilizează ratele de solvabilitate.
a) Rata solvabilității generale (SGR ):
Această rată prezentând măsura în care datoriile totale sunt acoperite de către activele totale, reflectă securitatea de care beneficiază creditorii, precum și marja de credit a întreprinderii.
Pentru ca întreprinderea să-și poată rambursa datoriile pe termen lung și scurt, se recomandă o valoare a raportului superioară celei de 1,5.
În situația inversă (sg R<1,5), există riscul de insolvabilitate. Incapacitatea de plată și lipsa lichidității la un moment dat nu determină în mod obligatoriu insolvabilitatea întreprinderii. Dificultățile financiare repetate pot pune în pericol buna desfășurare a activității viitoare.
b) Rata solvabilității patrimoniale (RSP ):
Această rată este utilizată de către bănci în studiile efectuate în cazul solicitării de credite.
Valoarea minimă a ratei este 0,3, iar valorile superioare celei de 0,5 reflectă o situație favorabilă pentru întreprindere.
2.3. Analiza echilibrului financiar
FRNG, NFRG, TN.
Fondul de rulment reprezintă una dintre noțiunile cele mai utilizate, având la început semnificația sumei de bani necesare asigurării continuității activității, prin plata datoriilor curente. Fondul de rulment este considerat o marjă de siguranță financiară a întreprinderii, impus de către decalajul existent între lichiditatea elementelor de activ și exigibilitatea celor de pasiv. Fondul de rulment patrimonial (permanent, net) (FRP) se poate calcula pe baza celor două nivele ale bilanțului financiar astfel:
a) Utilizând partea superioară a bilanțului financiar:
Fondul de rulment patrimonial = Capital permanent – Active imobilizate
Fondul de rulment reprezintă excedentul capitalului permanent asupra activelor imobilizate, utilizat pentru finanțarea activelor circulante.
Fond de rulment patrimonial (FRP) = Fond de rulment propriu (FR pr) + Fond de rulment împrumutat (FR î)
unde :
Fond de rulment propriu = Capital propriu – Active imobilizate
Fond de rulment împrumutat = Datorii pe termen mediu și lung
Fondul de rulment propriu reprezintă excedentul capitalului propriu asupra imobilizărilor, permițând aprecierea gradului de autonomie financiară a întreprinderii în finanțarea activelor imobilizate.
b) Utilizând partea inferioară a bilanțului financiar:
Fond de rulment patrimonial = Active circulante – Datorii pe termen scurt
Prin această relație, fondul de rulment patrimonial reflectă excedentul activelor circulante, caracterizate printr-o lichiditate sub un an, asupra datoriilor cu exigibilitate mai mică de un an.
Semnificația fondului de rulment
Fondul de rulment ne furnizează informații cu privire la echilibrul financiar, lichiditatea întreprinderii precum și modalitățile de finanțare a activelor acesteia. Făcând apel la partea superioară a bilanțului patrimonial, se evidențiază trei situații:
1. Capital permanent > Active imobilizate; FRP > 0
Existența unui fond de rulment pozitiv caracterizează un echilibru financiar pe termen lung; capitalul permanent finanțează integral imobilizările precum și o parte din activele circulante.
2. Capital permanent = Active imobilizate; FRP = 0
Este considerată o situație teoretică, asigurându-se un echilibru între elementele din partea de sus a bilanțului, prin armonizarea utilizărilor cu resursele corespunzătoare.
3. Capital permanent < Active imobilizate; FRP < 0
Situația generează un dezechilibru financiar, datorită finanțării activelor imobilizate din datorii cu exigibilitate mai mică de un an. Situația prevede apariția unor dificultăți sub aspectul solvabilității, impunându-se măsuri pentru îmbunătățirea structurii finanțării.
Pe baza elementelor patrimoniale specifice părții de jos a bilanțului, apar trei ipoteze posibile:
1. Active circulante > Datorii pe termen scurt; FRP > 0
Situația este considerată favorabilă din punct de vedere al solvabilității. Există un excedent de active circulante (lichidități sub un an) asupra datoriilor exigibile într-un an, excedent de lichidități destinat a face față evenimentelor neprevăzute.
2. Active circulante = Datorii pe termen scurt; FRP = 0
În această situație solvabilitatea întreprinderii pe termen scurt pare asigurată, însă nu există un excedent de lichidități care să joace rolul unei marje de siguranță, activele circulante acoperind doar datoriile pe termen scurt.
3. Active circulante < Datorii pe termen scurt; FRP < 0
Teoretic, situația este considerată nefavorabilă putând apărea dificultăți sub aspectul echilibrului financiar, al solvabilității: activele circulante nu acoperă în totalitate datoriile rambursabile în termen scurt.
Situațiile prezentate anterior au la bază ipoteza că termenul mediu de transformare a activelor circulante în lichidități este apropiat de durata medie de rambursare a datoriilor pe termen scurt.
Pentru o apreciere reală a situației întreprinderii prin intermediul fondului de rulment, trebuie utilizate și alte elemente: necesarul de fond de rulment, gradul de lichiditate a activelor circulante, precum și cel de exigibilitate a datoriilor pe termen scurt.
Factorii care pot determina mărimea fondului de rulment sunt: durata ciclului de producție, politica comercială a întreprinderii, variația cererii corelată cu flexibilitatea producției, frecvența vânzărilor și a plăților etc.
Semnificația necesarului de fond de rulment
Necesarul de fond de rulment (NFR) reflectă diferența dintre nevoile și resursele temporale, reprezentând suma necesară finanțării decalajelor existente în timp între fluxurile reale și cele de trezorerie specifice activității de exploatare. Pe baza bilanțului patrimonial, relația de calcul a necesarului de fond de rulment se prezintă sub forma:
NFR = Active circulante (exclusiv disponibilități bănești) – Datorii pe termen scurt (exclusiv credite pe termen scurt)
În analiza necesarului de fond de rulment se recomandă a se apela la informații suplimentare privind politica de investiții cu privire la ciclul de exploatare, viteza de rotație a elementelor de active circulante, termenele de scadență ale încasărilor și plăților, volumul de activitate etc.
Semnificația trezoreriei nete
Corelația dintre fondul de rulment și necesarul de fond de rulment este evidențiată cu ajutorul trezoreriei nete (TN), nivelul acesteia fiind rezultatul situației financiare a întreprinderii.
TN = FRP – NFR
Relația de bază privind echilibrul financiar prezintă o metodă sintetică, de un real interes analitic. Deși poate fi privită ca o caracterizare globală, poate inexactă, a activității întreprinderii, informațiile furnizate trebuind interpretate cu prudență, relația de trezorerie permite orientarea către căile de investigat. Se pot distinge trei situații:
1. FRP > NFR ; TN > 0
O trezorerie pozitivă este rezultatul unei activități eficiente; întreprinderea dispune de lichidități ce pot fi utilizate atât pentru achitarea datoriilor financiare pe termen scurt cât și pentru realizarea de proiecte de investiții financiare.
2. FRP < NFR ; TN < 0
Existența unei trezorerii negative reflectă faptul că nevoia de fond de rulment nu este finanțată în întregime pe baza resurselor permanente, apelându-se la credite pe termen scurt. Această situație nu implică riscul insolvabilității, ci cel al dependenței întreprinderii de creditori (în special bănci) care furnizează resursele de trezorerie și limitează astfel autonomia financiară pe termen scurt.
3. FRP = NFR ; TN = 0
Această situație nu poate fi decât una întâmplătoare, și nu de durată. Întreprinderea nu depinde de creditele de trezorerie, fondul de rulment permițând finanțarea strict a nevoii de fond de rulment.
Pe baza primului nivel al bilanțului funcțional, se determină fondul de rulment net global (FRNG):
FRNG = Resurse stabile (aciclice) – Active stabile (aciclice)
Acest indicator reflectă excedentul resurselor stabile disponibile finanțării nevoilor datorate activității curente. Realizarea echilibrului financiar nu se limitează doar la existența unei marje de siguranță, printr-un fond de rulment pozitiv, ci presupune că valoarea acestuia permite acoperirea necesităților de finanțare generate de ciclul de exploatare.
Mărimea fondului de rulment net global, variază în funcție de evoluția resurselor și a activelor implicate. Cauze privind majorarea FRNG:
creșterea resurselor stabile:
aporturi ale asociaților;
prime de capital;
sporirea rezultatului exercițiului;
creșterea datoriilor financiare pe termen mediu și lung etc.
reducerea activelor imobilizate:
cesiunea de active;
diminuarea imobilizărilor financiare (stingeri de creanțe etc.) etc.
Cauze privind reducerea FRNG:
scăderea resurselor stabile:
distribuire de dividende;
înregistrare de pierderi;
rambursări ale împrumuturilor pe termen mediu și lung etc.;
creșterea activelor imobilizate.
Variația fondului de rulment depinde de:
tipul activității desfășurate;
politica de investiții abordată de întreprindere;
natura finanțării activității ș.a.
Necesarul de fond de rulment (NFR) poate fi descompus în necesar de fond de rulment pentru exploatare (NFRE) și necesar de fond de rulment în afara exploatării (NFRAE).
NFR = NFRE + NFRAE
NFRE = Active ciclice aferente exploatării – Surse ciclice aferente exploatării
NFRAE = Active ciclice în afara exploatării – Surse ciclice în afara exploatării
În lucrările de specialitate, necesarul de fond de rulment este considerat un indicator important evidențiind mărimea activelor ciclice nefinanțate din sursele temporare specifice activității de exploatare. Această parte neacoperită, pentru a fi evitat un dezechilibru funcțional cu efecte asupra trezoreriei întreprinderii, trebuie să fie mai mică sau egală cu nivelul fondului de rulment funcțional. Factori care influențează variația necesarului de fond de rulment:
natura activității;
durata și faza ciclului de exploatare;
relațiile cu clienții și furnizorii;
sezonalitatea activității etc.
Astfel, creșterea NFRE poate fi determinată de:
dezvoltarea activității;
existența unui ciclu lung de exploatare (activitatea caracterizată printr-un ciclu scurt poate prezenta o valoare a NFRE mică, chiar negativă (excedent de resurse ciclice de exploatare));
creșterea prețurilor (însoțită de o sporire a stocurilor și a nivelului creanțelor);
încetinirea vitezei de rotație a stocurilor;
creșterea duratei de imobilizare a creanțelor și
scăderea duratei de utilizare a surselor atrase (furnizori).
Trezoreria netă (soldul net de trezorerie), se calculează ca diferență între fondul de rulment net global și necesarul de fond de rulment sau ca diferență între trezoreria de active și cea pasiv. Este vorba deci, de excedentul sau insuficiența de resurse stabile, după finanțarea activelor stabile și a necesarului de fond de rulment.
TN = FRNG – NFR
TN = FRNG – (NFRE + NFRAE)
Excedentul de trezorerie poate face obiectul unei gestiuni financiare pe termen scurt, putând fi plasat pe piața monetară/financiară.
CAPITOLUL 3
ANALIZA PERFORMANȚELOR FINANCIARE REFLECTATE
PRIN CONTUL DE REZULTAT
3.1. Conceptul de performanță financiară
Performanța financiară a unei întreprinderi este măsurată cel mai adesea prin intermediul profiturilor și a elementelor acestora pe care firma le obține pe baza resurselor existente.
Cuantificarea performanțelor, în principal a profitului, poate fi realizată sub trei aspecte :
a) patrimonial – prin intermediul aceleiași metode de evaluare, se compară valoarea întreprinderii în două momente diferite. Abordarea patrimonială se bazează pe ecuația juridică a bilanțului:
ACTIVE – DATORII = CAPITAL PROPRIU
Această abordare poate genera diferite valori ale rezultatului în perioadele de creșteri de prețuri datorită metodelor diferite utilizate în ajustarea diferitelor elemente patrimoniale.
b) Economic – Rezultatul se determină ca diferență între venituri și cheltuieli:
Rezultat exercițiul N = Venituri exercițiul N – Cheltuieli exercițiul N
Abordarea economică poate fi și ea criticabilă datorită modului de definire și conectare a cheltuielilor cu veniturile.
c) Financiar – prin compararea fluxurilor de încasări și plăți, rezultatul ia forma variației trezoreriei întreprinderii. Aceasta se calculează ca diferență între capacitatea de autofinanțare (ca surplusul monetar degajat în cursul exercițiului) și cheltuielile cu amortizările și provizioanele (nu dau naștere unor plăți, corespunzând unor deprecieri reale sau riscuri probabile):
Rezultatul exercițiului = Capacitatea de autofinanțare – Cheltuieli cu amortizările și provizioanele
Aprecierea performanțelor unei societăți, sau grup de societăți, este strâns legată de relația pe care o are utilizatorul de informații cu politica întreprinderii și sistemul de informare contabilă: pentru conducere și personalul din domeniul financiar-contabil, rezultatul contabil are valoare informațională, în schimb, acționarii, furnizorii, analiștii externi sunt într-o situație de asimetrie informațională.
3.2. Contul de rezultat – analiza performanțelor întreprinderii
Performanțele activității unei întreprinderi sunt redate prin intermediul contului de profit și pierdere. Valoarea întreprinderii sau valoarea unei acțiuni nu mai este calculată ca totalitatea valorilor elementelor patrimoniale, ci reflectată prin capacitatea sa de a genera beneficii; astăzi, bilanțul față de contul de profit și pierdere nu mai prezintă același interes.
Privit astfel, rezultatul nu mai caracterizează variația patrimoniului (îmbogățire sau sărăcire), ci devine un indicator de performanță. Există două curente diferite cu privire la formarea rezultatului:
primul susține o abordare restrictivă (current operating concept);
cel de-al doilea susține o definiție cuprinzătoare (all inclusive concept).
FASB definește separat câștigurile și pierderile. Câștigurile nu fac obiectul de bază al exploatării normale, reprezintă creșterile de capital propriu provenite din operații accesorii sau neobișnuite, exceptând operațiile cu privire la venituri sau investiții efectuate de proprietari.
Pierderile reprezintă diminuări ale capitalului propriu, în urma operațiilor accesorii sau neobișnuite, cu excepția celor care determină cheltuieli sau distribuiri în folosul proprietarilor. Diferența dintre venit și câștig, respectiv cheltuială și pierdere este dată de apartenența sau nu la exploatarea normală a întreprinderii.
Un loc aparte în lista elementelor definite de FASB îl ocupă rezultatul economic (comprehensive income). Acesta reprezintă variația capitalurilor proprii ale întreprinderii, în cursul perioadei, variație, ce provine din operații, evenimente exceptându-le pe cele presupuse de operațiile cu acționarii.
Rezultatul economic (global) a făcut și obiectul normalizării britanice, "Situația tuturor câștigurilor și pierderilor contabilizate" apropiindu-se de "Situația rezultatului economic" prezentată de FASB. "Situația variației capitalurilor proprii" (all changes in equity) prevăzută în IFRS 1, într-o variantă exhaustivă, se apropie de conținutul rezultatului global precizat de FASB. Prezentarea contului de profit și pierdere, document de sinteză utilizat în evaluarea performanțelor unei întreprinderi, diferă de la o țară la alta datorită particularităților economice, juridice, culturale ale fiecăreia, încercând să răspundă intereselor utilizatorilor de informație contabilă.
Din punct de vedere al modului de prezentare, contul de profit și pierdere poate fi sub formă de listă sau sub formă de cont. După abordarea structurală a cheltuielilor, contul de profit și pierdere poate reflecta cheltuielile după natură sau după funcții.
Modelul contului de profit și pierdere având cheltuielile prezentate după natura economică:
permite întocmirea tabloului soldurilor intermediare de gestiune, implicit determinarea valorii adăugate;
răspunde necesităților întreprinderilor mici și mijlocii;
permite obținerea de indicatori macroeconomici;
facilitează controlul intern și extern;
satisface solicitările informaționale ale puterii publice, dar nu reprezintă un instrument de informare, în procesul de luare a deciziilor.
Structura contului de profit și pierdere cu prezentarea cheltuielilor după funcții, cunoscută sub denumirea de "metoda costului vânzărilor", se caracterizează prin:
utilitatea ei în gestiunea întreprinderii;
satisfacerea solicitărilor investitorilor și ale managerilor;
delimitarea costurilor de producție, de distribuție și a cheltuielilor generale de administrație;
riscul unei prezentări subiective a performanței întreprinderii datorită alegerii modului de repartizare a cheltuielilor.
Acest mod de prezentare a contului de profit și pierdere este întâlnit în special în țările anglo-saxone, caracterizate printr-un sistem contabil monist, contabilitatea financiară fiind conectată celei de gestiune, și în țările în care normalizatorul a prevăzut și această alternativă. Ambele variante facilitează obținerea de informații privind modul de variație a cheltuielilor în funcție de nivelul producției exercițiului sau al vânzărilor.
3.3. Analiza pe baza soldurilor intermediare de gestiune
Tabloul soldurilor intermediare de gestiune reașează informațiile oferite de contul de profit și pierdere (abordarea după natura cheltuielilor), explicând formarea rezultatului exercițiului și lărgind gama indicatorilor de performanță economico-financiară.
Marja comercială constituie un indicator important pentru întreprinderile comerciale. Ea reflectă mai degrabă fluxul global al activității de comerț, decât un rezultat. Marja comercială reprezintă surplusul veniturilor din vânzarea mărfurilor față de costul de cumpărare al acestora și caracterizează poziția întreprinderii pe piață.
Producția exercițiului constituie un indicator global al activității desfășurate pe parcursul unui exercițiu financiar. Datorită criteriilor diferite de evaluare a elementelor componente (producția vândută evaluată la preț de vânzare iar producția stocată și imobilizată evaluate la cost de producție), indicatorul "producția exercițiului" este considerat eterogen.
Valoarea adăugată caracterizează plusul de valoare pe care întreprinderea îl furnizează economiei în urma utilizării potențialului său productiv (în special forță de muncă și capital) (abordare substractivă (sintetică)). Ea asigură remunerarea tuturor participanților la activitatea economică a întreprinderii (abordare aditivă).
Excedentul brut din exploatare reprezintă rezultatul economic brut degajat din activitatea de exploatare a întreprinderii. Excedentul brut din exploatare constituie un cashflow potențial al exploatării, putând fi obținut prin compararea veniturilor din exploatare susceptibile a fi încasate și cheltuielilor de exploatare care presupun plăți.
Rezultatul din exploatare reprezintă, după EBE, o măsură mai "fină" a rentabilității. Calculat și ca diferență între veniturile și cheltuielile de exploatare, rezultatul din exploatare determină eficacitatea industrială și comercială a întreprinderii, fără a fi sub influența structurii și politicii financiare și fiscale.
Acest rezultat stă la baza comparațiilor, dintre întreprinderi, indiferent de politica financiară adoptată.
Rezultatul curent este rezultatul provenit din activitatea curentă (operații de exploatare și financiare) a întreprinderii, nefiind sub incidența elementelor extraordinare.
Rezultatul extraordinar este calculat pe baza operațiilor cu caracter extraordinar pentru întreprindere. Acest sold, calculat independent de celelalte, permite aprecierea importanței elementelor extraordinare în rezultatul final, fiind indicat ca rezultatul extraordinar să nu reprezinte principala componentă a rezultatului exercițiului.
Rezultatul net al exercițiului constituie ultimul sold intermediar de gestiune și reflectă rezultatul total degajat de activitatea întreprinderii, urmând a face obiectul Adunării Generale a Acționarilor, cu privire la repartizarea sa. Nivelul acestui sold depinde de rezultatul curent, rezultatul extraordinar, precum și de politica fiscală.
3.4. Analiza ratelor de rentabilitate
Pe lângă instrumentele de apreciere a rentabilității în mărime absolută, pot fi folosiți indicatori ai mărimii relative (ratele de rentabilitate).
Ratele de rentabilitate se obțin ca raport între efectul obținut și efortul depus, prin compararea unui indicator de rezultat cu unul al resurselor utilizate pentru a-l obține.
Importanța utilizării ratelor de rentabilitate
Prezentarea unei singure rate de rentabilitate, la un anumit moment, nu ne spune prea mult legat de performanța întreprinderii.
Ele au o valoare informațională ridicată prin intermediul comparațiilor efectuate: față de perioadele anterioare, valorile programate ale indicatorilor, rezultatele întreprinderilor similare, mărimi prevăzute în norme, standarde, media sectorului etc.
Rata rentabilității comerciale
Rentabilitatea comercială, prin intermediul indicatorilor calculați, evidențiază strategia întreprinderii cu privire la activitatea de comerț: abilitatea acesteia de a-și atrage noi clienți prin practicarea de prețuri competitive și comercializarea de produse de calitate, creșterea puterii de negociere cu clienții, îndreptarea către produse cerute de piață etc., precum și capacitatea acesteia de a gestiona cheltuielile de producție.
Rata rentabilității comerciale poate lua valori diferite, în funcție de natura activității desfășurate de întreprindere. Printre factorii care influențează nivelul ratei rentabilității comerciale putem aminti:
climatul economic;
concurența;
gradul de risc al sectorului etc.
3.4.1. Rata rentabilității resurselor consumate
Rata rentabilității resurselor consumate permite aprecierea rezultatului obținut în corelație cu resursele (cheltuielile) utilizate (efectuate) pentru realizarea acestuia.
Dimensiunea acestei rate de rentabilitate depinde de relațiile întreprinderii cu partenerii comerciali, de puterea de negociere cu furnizorii, de gradul de prelucrare a resurselor materiale, de eficiența utilizării, precum nivelul de calificare ale potențialului uman, de factorii conjuncturali externi etc.
3.4.2. Rata rentabilității economice
Rata rentabilității economice evidențiază relația existentă între rezultatul obținut și capitalul angajat, fiind determinată de eficiența cu care sunt folosite fondurile puse la dispoziția întreprinderii.
Din punctul de vedere al investitorilor, această rată reflectă rentabilitatea fondurilor, putând fi comparată cu alternative de investiții aflate în aceeași categorie de risc. Nivelul ratei rentabilității economice poate fi influențat de:
structura cheltuielilor, determinată de ponderea activelor imobilizate: întreprinderile industriale vor înregistra valori ridicate ale cheltuielilor cu amortizarea, în timp ce în cazul societăților cu activitate comercială, o mare pondere o vor deține cheltuielile variabile.
Rezultatul exploatării va crește, în general, o dată cu sporirea vânzărilor în cazul întreprinderilor cu cheltuieli fixe mari datorită împărțirii acestora la un număr mai mare de produse vândute, rezultând o diminuare a costului mediu unitar.
ciclul de viață al produsului (precum și al întreprinderii care îl fabrică): demaraj, expansiune, maturitate și declin. În faza de demaraj și cea de început a expansiunii, cheltuielile privind activitatea de dezvoltare și de promovare a produsului, însoțite de un volum al vânzărilor redus, adesea vor determina un nivel negativ al ratei rentabilității economice.
În faza de maturitate, o dată cu sporirea vânzărilor, nivelul rezultatului și cel al ratei rentabilității economice devin pozitive. Pe parcursul fazei de declin, rata rentabilității economice scade datorită diminuării rezultatului.
capacitatea de producție; activitatea, în cazul întreprinderilor din sectorul industrial, care dețin importante active imobilizate și necesită perioade lungi de timp pentru a le înnoi, se desfășoară sub constrângerile generate de capacitatea de producție (ex.: telecomunicații, prelucrarea petrolului etc.). Ca urmare, există o limită superioară pe care rata de rotație o poate atinge.
constrângerile mediului concurențial; în cazul sectoarelor de activitate cu o concurență puternică, întreprinderile acționează sub anumite constrângeri concurențiale, existând o limită a ratei profitului pe care o pot atinge.
În aceste condiții, rata rentabilității economice poate spori pe seama accelerării vitezei de rotație a activelor prin: micșorarea costurilor, acordarea de reduceri comerciale, practicarea de prețuri competitive, asigurarea calității produselor etc.
strategiile alese în ceea ce privește produsele fabricate:
să fie produse bunuri considerate unice pe piață, având ca efect practicarea unor prețuri ridicate și înregistrarea unei rate a rentabilității comerciale mari;
să fie produse bunuri cu cel mai mic cost de pe piață, respectiv cel mai mic preț, urmărindu-se realizarea unui volum mare de vânzări.
3.4.3. Rata rentabilității financiare
Rata rentabilității financiare apreciază performanța întreprinderii din perspectiva aporturilor de capital, a remunerării potențiale a acestora. Rata rentabilității financiare reflectă măsura în care întreprinderea a reușit să maximizeze bogăția acționarilor.
Rata rentabilității financiare este dependentă de eficiența activității desfășurate, privite ca un tot, de politica de finanțare a firmei, de condițiile sectorului în care întreprinderea acționează, de strategia aleasă în activitatea comercială, de nivelul ratei rentabilității economice, de costul îndatorării etc.relația existentă între rata rentabilității economice și rata dobânzii, întâlnindu-se trei cazuri:
a) Re = Rd ; structura financiară nu exercită nici o influență asupra ratei rentabilității financiare. O situație de echilibru, Rf = Re.
b) Re > Rd ; rata rentabilității economice depășește costul datoriilor financiare. Apelul la îndatorare reprezintă un mijloc de sporire a ratei rentabilității financiare.
Efectul asupra rentabilității capitalurilor proprii este cu atât mai important, cu cât gradul de îndatorare este mai mare.
c) Re < Rd ; rata medie a dobânzii este superioară ratei rentabilității economice, astfel gradul de îndatorare are un efect negativ asupra rentabilității financiare, ducând la diminuarea acesteia.
Relațiile prezentate anterior reflectă funcția de levier a îndatorării, cu consecințe asupra variației rezultatului și asupra riscului la care se expune întreprinderea.
3.5. Limitele analizei pe baza ratelor de rentabilitate
Deși considerate o metodă rapidă și utilă în analiza performanțelor întreprinderii, ratele de rentabilitate depind de anumite limite, printre care:
calitatea informațiilor conținute de situațiile financiare. Rezultatele ratelor sunt dependente de indicatorii din documentele financiare, de modul de întocmire și prezentare al acestora din urmă.
Care este indicatorul cel mai bun de apreciere a performanțelor întreprinderii prin prisma rentabilității? Ca răspuns la această întrebare, Michel Capron, în lucrarea sa "Contabilitatea în perspectivă" apreciază că "adesea conceptele de profit sunt vagi și [..] trebuie să ne ferim de a utiliza o singură noțiune de profit". Miza fiind mare, conducerea întreprinderii va face uz de toate posibilitățile legale de a modela rezultatul, în funcție de obiectivele politicii sale.
3.6. Analiza Tabloul fluxurilor de trezorerie. Rol
Tabloul fluxurilor de trezorerie evidențiază variația lichidităților și a cvasilichidităților (investițiile pe termen scurt, cu o exigibilitate de maxim trei luni).Avantajele regăsirii tabloului fluxurilor de trezorerie în cadrul situațiilor financiare anuale sunt:
explică modul în care operațiile desfășurate de întreprindere au influențat nivelul trezoreriei, examinând investițiile făcute; permite evaluarea capacității întreprinderii de a genera fluxuri de trezorerie viitoare și de a-și achita datoriile (dividende sau rambursare de credite);
evidențiază relația existentă între profitul și fluxurile de trezorerie aferente activității comerciale;
oferă informații utile în elaborarea modelelor de stabilire a valorii întreprinderii;
favorizează efectuarea de comparații între întreprinderi privind performanțele activității curente ale acestora;
reflectă legătura dintre activele existente și oportunitățile de creștere ale întreprinderii. Acestea din urmă presupun investiții noi, având ca sursă primară disponibilitățile obținute din folosirea activelor deja existente.
în cazul întreprinderilor mici necesitatea acestui tablou este adesea contestată, standardele contabile neconsiderând obligatorie întocmirea acestuia.
băncile solicită o asemenea situație ca parte a proiectului de creditare iar managerii sunt îndrumați a acorda un loc important nu numai profitului și rentabilității, cât și fluxurilor de trezorerie.
Fluxurile de trezorerie generate de activitatea de exploatare
Sunt considerate a fi cel mai important indicator privind "sănătatea" financiară pe termen scurt a întreprinderii. Fluxurile de trezorerie generate de activitatea de exploatare corespund operațiilor desfășurate în mod normal de către întreprindere, reprezentând, în esență, diferența dintre încasări și plăți, inclusiv taxe. Potrivit normei IAS 7, sunt considerate fluxuri de trezorerie aferente exploatării:
încasările obținute din vânzarea de bunuri, prestarea de servicii și executarea de lucrări;
încasările ce provin din redevențe, onorarii, comisioane și alte venituri;
încasările sau plățile provenite din dobânzi și dividende;
plățile corespunzătoare datoriilor către furnizorii de bunuri și servicii,
plățile în favoarea salariaților și în contul acestora;
plățile și rambursările de impozite atunci când nu corespund activităților de investiții și finanțare.
Analiza valorii fluxurilor de trezorerie din exploatare, trebuie făcută cu atenție. Existența unor fluxuri de trezorerie aferente exploatării negative poate oblige întreprinderea să apeleze la împrumuturi sau să vândă o parte din active pentru a-și susține plățile.
În cazul unei întreprinderi aflate în faza de expansiune, de creștere semnificativă, o valoare negativă a indicatorului reflectă plăți importante privind datoriile către furnizori și salariați, necesare susținerii eforturilor de expansiune.
În prezentarea fluxurilor de trezorerie generate de activitatea de exploatare pot fi utilizate două metode:
metoda directă,
metoda indirectă.
Metoda directă – presupune evidențierea încasărilor și a plăților brute. Este o metodă recomandată de norma IAS 7, fiind utilă în aprecierea fluxurilor viitoare de trezorerie și implicit satisfacerii necesităților informaționale ale investitorilor.
Observație: Fluxurile determinate de încasările sau plățile privind dobânzile sau dividendele pot fi încadrate în fluxurile de trezorerie corespunzătoare activităților de finanțare.
Fluxurile corespunzătoare elementelor extraordinare trebuie prezentate separate pentru a oferi informații utilizatorilor cu privire la contribuția lor asupra fluxurilor de trezorerie la nivelul întreprinderii.
Metoda indirectă – se bazează pe ajustarea rezultatului ținând cont de elementele care îl influențează dar nu au caracter monetar precum și cele dependente de ciclul fondului de rulment (variația elementelor necesarului de fond de rulment):
cheltuielile (veniturile) nemonetare sunt adunate (scăzute);
creșterile (diminuările) elementelor de activ circulant sunt scăzute (adunate);
creșterile (diminuările) elementelor de datorii din exploatare sunt adunate (scăzute);
scăderea efectelor presupuse de fluxurile de trezorerie aferente activităților de investiții și de finanțare (cesiune de active imobilizate, de titluri de plasament).
Fluxurile de trezorerie generate de activitatea de investiții
Fluxurile de trezorerie aferente activității de investiții evidențiază operațiile legate de vânzarea sau cumpărarea de clădiri, echipamente productive ș.a., acordarea de împrumuturi și sumele obținute în urma rambursării acestora, vânzarea sau cumpărarea de titluri de participare etc. Acest tip de fluxuri de trezorerie, se referă la:
încasări obținute în urma vânzării de active imobilizate,
încasări din vânzarea de titluri de participare sau alte titluri de creanță, și din vânzarea de participații la întreprinderile de tip joint-venture (exceptând încasările aferente instrumentelor considerate echivalente de numerar sau având scop comercial);
încasări generate de rambursarea împrumuturilor și a avansurilor de trezorerie (exceptându-le pe cele acordate de către o instituție financiară);
plăți efectuate pentru cumpărarea de active imobilizate (inclusiv cele cu privire la cheltuielile de dezvoltare capitalizate și imobilizările obținute în regie proprie);
plăți generate de achiziționarea de titluri de participare sau alte titluri de creanță și de participații la întreprinderile de tip joint-venture (exceptând plățile aferente instrumentelor considerate echivalente de numerar sau având scop comercial);
avansurile de trezorerie și împrumuturile acordate.
Fluxurile de trezorerie generate de activitatea de finanțare
Fluxurile de trezorerie aferente activității de finanțare au ca obiect mărimea capitalurilor întreprinderii (proprii și împrumutate). În cadrul acestor fluxuri de trezorerie, putem include:
încasări generate de emisiunea de acțiuni sau de alte instrumente de capital;
încasări generate de împrumuturi obligatare, bancare, ipotecare și de alte
împrumuturi pe termen scurt sau lung;
plăți generate de rambursarea în numerar a sumelor împrumutate;
plăți ale dividendelor către acționari;
plăți către acționari pentru a achiziționa sau răscumpăra acțiunile întreprinderii;
plăți efectuate de locatar pentru reducerea obligației impuse de către un contract de leasing financiar.
Tabloul fluxurilor de trezorerie poate oferi o imagine asupra schimbărilor intervenite în cadrul activității desfășurate de întreprindere, datorită informațiilor cu privire la strategiile adoptate, nu tocmai aparente la lecturarea bilanțului sau a contului de profit și pierdere.
3.6.1. Avantaje și limite privind utilizarea Tabloului fluxurilor de trezorerie
Tabloul fluxurilor de trezorerie și continuitatea activității
Bilanțul și Contul de profit și pierdere, prin elementele lor, reprezintă o bază a fluxurilor viitoare de trezorerie. Capacitatea predictivă se bazează pe continuitatea activității (de ex.: regăsirea stocurilor în cadrul activelor și nu a cheltuielilor se bazează pe faptul că ele vor fi vândute, urmând desfășurarea normală a activității). Tabloul fluxurilor de trezorerie vine "a aduce argumente" presupunerii continuării activității.
Tabloul fluxurilor de trezorerie și politicile contabile
Opțiunile și politicile contabile alese vor determina valori ale rezultatului diferite. Tabloul fluxurilor de trezorerie permite utilizatorului de informații să distingă între evenimentele care au avut loc și metodele contabile folosite pentru a le prezenta.
Tabloul fluxurilor de trezorerie și lichiditatea
Tabloul fluxurilor de trezorerie, oferind informații cu privire la lichiditatea întreprinderii și capacitatea acesteia de a-și asigura creșterea pe baza fondurilor proprii, poate reprezenta un semnal privind posibilele probleme apărute în activitatea întreprinderii.
Tabloul fluxurilor de trezorerie reprezintă un instrument important în efectuarea de comparații la nivel internațional, fiind mai puțin susceptibil decât rezultatul activității la variații în funcție de metodele contabile alese.
Limitele acestui tablou rezidă din faptul că nu permite aprecierea performanțelor pe perioade scurte (dar prezintă avantajul informațional privind perioadele medii și lungi) sau caracterizarea cu exactitate a evoluției poziției financiare a întreprinderii (neținând cont de elementele din afara bilanțului, cu efecte asupra structurii capitalului și a angajamentelor existente).
3.7. Situația variației capitalurilor proprii
În condițiile utilizării valorii juste aprecierea rezultatului provine din variația între începutul și sfârșitul exercițiului financiar a elementelor de activ și de pasiv, cu alte cuvinte variația capitalurilor proprii, exclusiv operațiile cu acționarii (aporturi sau retrageri).
Într-o abordare financiară, capitalul reprezintă activele nete sau capitalul propriu al întreprinderii. Astfel, se obține profit numai în condițiile în care valoarea financiară a activelor nete la sfârșitul perioadei este superioară celei de la începutul perioadei, fiind excluse contribuțiile proprietarilor și distribuirile în favoarea acestora.
Dacă menținerea capitalului financiar este evaluată în unități monetare nominale, profitul reflectă creșterea capitalului monetar nominal pe parcursul perioadei analizate (ex: creșterea prețurilor activelor, reprezentând câștiguri din deținerea de active, semnifică profit).
Dacă pentru evaluare sunt utilizate unități de putere constantă de cumpărare, profitul este reprezentat de creșterea puterii de cumpărare investite în cursul perioadei (ex: diferența dintre creșterea prețurilor activelor și creșterea nivelului general al prețurilor reprezintă profit.
Restul creșterii reprezintă o parte a capitalului propriu, fiind o ajustare pentru menținerea capitalului).
Datorită faptului că indicatorii clasici de măsurare a performanței, precum rata rentabilității economice sau rata rentabilității financiare, oferă informații cu un caracter limitat, conceptul de creare de valoare devine, în ultimul timp, parte integrantă a culturii manageriale, putându-se vorbi de o ”conducere prin valoare” (Value Based Management), având ca avantaje:
capacitatea de a maximiza crearea de valoare;
facilitarea comunicării cu investitorii și analiștii;
îmbunătățirea procesului de luare a deciziilor;
încurajarea de investiții care să ducă la sporirea valorii;
îmbunătățirea alocării resurselor;
stabilirea de obiective precise, etc.
Obiectivul de maximizare a valorii acționariale, privită prin prisma valorii acțiunilor deținute în cadrul întreprinderii, și îndeplinirea acestui obiectiv reprezintă condiția de menținere în funcție a conducerii societății. Value Based Management se bazează pe trei direcții fundamentale:
crearea de valoare – strategie,
măsurarea valorii,
conducerea orientală către valoare (organizare, cultură, comunicare etc.).
CAPITOLUL 4
ANALIZA FINANCIAR – CONTABILĂ A S.C. CONSINT S.A. BÂRLAD
4.1. Scurtă prezentare a societății
Societatea are sediul în BÂRLAD, având personalitate juridică din momentul înregistrării
4.2. Obiect de activitate
Activitatea principala a firmei S.C. CONSINT S.A. BÂRLAD, conform certificatului de înregistrare, este domeniul:
Lucrări de construcții, inclusiv lucrări de arta-cod CAEN 4521;
Lucrări de instalații sanitare și de încălzire centrala si de montaj de echipamente si utilaje tehnologice la clădiri si construcții inginerești-cod CAEN 4533-secundar;
Lucrări de construcții hidrotehnice-cod CAEN 4524-secundar;
Lucrări de instalații electrice-cod CAEN 4531-secundar
Construcții căi de comunicație terestre si construcții destinate sportului-cod CAEN 4523;
Alte lucrări de construcții inginerești-cod CAEN-secundar.
Societatea acoperă prin activitățile pe care le desfășoară procesul de realizare a unei lucrări de construcții, obținerea avizelor necesare funcționarii unei astfel de lucrări, livrarea si montajul echipamentelor, realizarea instalațiilor, racordarea la instalația de gaz, apa, electricitate; toate acestea cu respectarea legislației, a normativelor si a sistemului de asigurare a calității ISO 9001/2001 prin care societatea noastră este certificata.
Realizările echipei noastre se datorează unei echipe de specialiști, compusa din ingineri cu experiența care asigură buna desfășurare a activităților de construcții si echipe de muncitori calificați, si totodată unei logistici ce cuprinde echipamente si utilaje moderne.
In anii de existenta, sucursala din Germania a executat numai lucrări de structură (Rohbauarbeiten), firma având un număr destul de numeros privind angajații.
La toate categoriile de lucrări din portofoliul activității se adoptă, în execuție tehnologii de lucru performante cu formații de lucru calificate si cu dotarea tehnica adecvata.
In toate fazele de execuție a lucrărilor asigurăm în permanență supravegherea tehnică cu responsabili tehnici de execuție, atestați, șefi de punct de lucru-maiștri, subingineri și ingineri specializați cu experiența, care asigura recepția calitativă, pe faze, a lucrărilor si previn apariția de neconformități.
Coordonarea execuției se face la fiecare obiectiv prin Plan al calității în conformitate cu cerințele de calitate impuse prin certificarea ISO 9001/2001.
La toate lucrările există garantarea calității execuției, prin introducerea în lucrări numai a materialelor si produselor de constructii certificate calitativ de către furnizori si agrementate tehnic. Firma se preocupă, pentru dezvoltarea capacitații de execuție prin mărimea dotării, angajarea, formarea si instruirea personalului muncitor incât sa acoperim cat mai multe lucrări in execuție concomitenta.
Se asigură, colaborarea si conlucrarea cu reprezentanții investitorilor, respectiv diriginții de șantier si proiectanții, pentru verificarea pe faze de lucrări si certificarea calității urmărind recepția lucrărilor in termenele angajate prin contracte si cu calificative cat mai bune.
4.3. Structura tehnică și organizatorică
O importanță foarte mare o are și modul în care este organizată societatea. Organizarea societății este redată foarte bine în schema organigramei. Astfel, organigrama este redată în figura 1.1.
Figura nr. 1 – Schema organigramei
4.4. Management și resurse umane
În legătură cu resursele umane, observăm că în intervalul 2010 – avut loc o creștere a numărului de salariați. Acest lucru s-a datorat măririi activității societății.
Selecția și angajarea personalului a presupus mai multe etape:
Interviul inițial (evaluarea candidatului);
Testarea candidatului;
Stabilirea detaliilor ofertei de serviciu.
Salariul este unul din elementele care acționează asupra productivității muncii. Astfel, salariile au fost fixate în funcție de mai multe variabile:
variabile extraorganizaționale, ca: nivelul de dezvoltare economică a țării, conjunctura economică, evoluția prețurilor, situația sectorială a pieței muncii, domeniul de activitate al întreprinderii.
variabile intraorganizaționale, ca: talia și structura organizatorică a întreprinderii, politica social-internă, imaginea dorită a societății, tehnologia utilizată, caracteristicile mâinii de lucru.
4.5. Analiza contului de rezultat
Cifra de afaceri reprezintă totalitatea veniturilor din vânzări realizate într-o anumită perioadă. Din punct de vedere contabil, acest indicator rezultă prin cumularea sumelor totale creditoare din conturile 701 – 708. Analiza factorială a cifrei de afaceri permite determinarea influenței pe care a avut-o fiecare factor asupra evoluției indicatorului. Sistemul de factori care contribuie la evoluția cifrei de afaceri cuprinde:
valoarea medie a mijloacelor fixe (MF);
valoarea medie a mijloacelor fixe productive (MFp);
numărul mediu de salariați (N);
producția marfă fabricată (Qm).
Relația de calcul a cifrei de afaceri:
unde:
– gradul de înzestrare tehnică, respectiv valoarea mijloacelor fixe ce revin pentru un salariat;
-ponderea mijloacelor fixe productive în total mijloace fixe;
-randamentul mijloacelor fixe productive, respectiv valoarea producției-marfă ce revine pe unitatea de mijloc fix;
– gradul de valorificare a producției, respectiv cifra de afaceri obținute pentru o unitate de producție marfă.
Prin urmare, relația de calcul a cifrei de afaceri devine:
CA = N x IT x gM x RM x gv
sau
; unde: reprezintă producția marfă pe persoană, deci productivitatea muncii.
Prin urmare vom avea:
CA = N x W x gv; unde W = IT x gM x RM
Tabel nr. 1 Analiza factorială a cifrei de afaceri pentru perioada 2010-2011 ron
Figura nr.2 Evoluția CA
Analiza factorială a cifrei de afaceri în perioada 2011
2011 – perioada curentă
Modificarea cifrei de afaceri a fost de:
CA = CA1 – CA0 = N1 x W1 x gv1 – N0 x W0 x gv0 = 17 x 4.275.717,71 x 1,002 – 15 x 2.279.269,20 x 1,059 = 72.832.575 – 36.206.191 = +36.626.384 lei
Această influență se datorează modificării factorilor după cum urmează:
a) Datorită modificării numărului de salariați (N):
CA(N) = W0 x gv0 x (N1 – N0) = 2.279.269,20 x 1,059 x (17 – 15) = 4.827.492 lei
b) Datorită modificării productivității muncii (W):
CA(W) = N1 x gv0 x (W1 – W0) = 17 x 1,059 x (4.275.717,71 – 2.279.269,20) = 35.942.063 lei
b.1) Datorită modificării gradului de înzestrare tehnică (IT):
CA(IT) = N1 x gM0 x RM0 x gv0 x (IT1 – IT0) = 17 x 0,099 x 57,77 x 1,059 x (398.315,47 – 398.260,40) = 5.670 lei
b.2) Datorită modificării ponderii mijloacelor fixe productive în total mijloace fixe (gM):
CA(gM) = N1 x IT1 x RM0 x gv0 x (gM1 – gM0) = 17 x 398.315,47 x 57,77 x 1,059 x (0,131 – 0,099) = 13.276.796 lei
b.3) Datorită modificării randamentului mijloacelor fixe productive (RM):
CA(RM) = N1 x IT1 x gM1 x gv0 x (RM1 – RM0) = 17 x 398.315,47 x 0,131 x 1,059 x (81,87 – 57,77) = 22.659.597 lei
Deci vom avea:
CA(W) = CA(IT) + C A(gM) + C A(RM) = 5.670 + 13.276.796 + 22.659.597 = 35.942.063 lei
c) Datorită modificării gradului de valorificare a producției marfă (gv):
CA(gv ) = N1 x W1 x (gv1 – gv0) = 17 x 4.275.717,71 x (1,002 – 1,059) = – 4.143.171 lei
Pe total avem:
CA = CA(N) + C A(W) + C A(gv) = 4.827.492 + 35.942.063 – 4.143.171 = 36.626.384 lei
Concluzii pentru perioada 2011:
Creșterea cifrei de afaceri cu 101,06% s-a realizat prin extinderea activității și respectiv creșterea veniturilor din vânzări mărfuri (QM) cu 112,60%. Întrucât productivitatea muncii a crescut, este evident că majorarea veniturilor din vânzări mărfuri s-au datorat volumului vânzărilor. Analizând influența factorilor asupra acestei creșteri, putem spune că:
creșterea numărului mediu de personal a influențat pozitiv creșterea CA;
creșterea productivității muncii a influențat pozitiv creșterea CA;
creșterea gradului de înzestrare tehnică a influențat pozitiv creșterea CA;
creșterea ponderii mijloacelor fixe productive în total mijloace fixe a avut o influență pozitivă în evoluția CA;
creșterea randamentului mijloacelor fixe productive a influențat pozitiv evoluția CA;
scăderea gradului de valorificare a producției marfă a avut o influență negativă asupra CA.
Analizând global influențele, factorii ce au avut o influență pozitivă au fost:
numărul mediu de personal care a permis extinderea activității;
gradul de înzestrare tehnică, care trebuie pus pe seama creșterii mai rapide a valorii mijloacelor fixe în raport cu personalul;
ponderea mijloacelor fixe productive în total mijloace fixe, datorat interesului firmei pentru achiziționarea de mijloace fixe productive necesare bunei desfășurări a activității;
randamentul mijloacelor fixe productive, care au permis obținerea unei producții sporite și de calitate ridicată.
Întreprinderea trebuie să aibă în vedere aspectele negative care au condus la scăderea gradului de valorificare a producției marfă și anume creșterea cifrei de afaceri într-un ritm mai lent decât volumul vânzărilor.
Analiza factorială a cifrei de afaceri în perioada 2010 – 2011:
2010 – perioada de bază (0)
2011 – perioada curentă (1)
Modificarea cifrei de afaceri a fost de:
CA = CA1 – CA0 = N1 x W1 x gv1 – N0 x W0 x gv0 = 19 x 8.559.693,69 x 1,016 – 17 x 4.275.717,71 x 1,002 = 165.236.327 – 72.832.575 = 92.403.752 lei
Această influență se datorează modificării factorilor după cum urmează:
a) Datorită modificării numărului de salariați (N):
CA(N) = W0 x gv0 x (N1 – N0) = 4.275.717,71 x 1,002 x (19 – 17) = 8.568.538 lei
b) Datorită modificării productivității muncii (W):
CA(W) = N1 x gv0 x (W1 – W0) = 19 x 1,002 x (8.559.693,69 – 4.275.717,71) = 81.558.335 lei
b.1) Datorită modificării gradului de înzestrare tehnică (IT):
CA(IT) = N1 x gM0 x RM0 x gv0 x (IT1 – IT0) = 19 x 0,131 x 81,87 x 1,002 x (445.061,42 – 398.315,47) = 9.593.676 lei
b.2) Datorită modificării ponderii mijloacelor fixe productive în total mijloace fixe (gM):
CA(gM) = N1 x IT1 x RM0 x gv0 x (gM1 – gM0) = 19 x 445.061,42 x 81,87 x 1,002 x (0,145 – 0,131) = 9.711.674 lei
b.3) Datorită modificării randamentului mijloacelor fixe productive (RM):
CA(RM) = N1 x IT1 x gM1 x gv0 x (RM1 – RM0) = 19 x 445.061,42 x 0,145 x 1,002 x (132,54 – 81,87) = 62.252.985lei
Deci vom avea:
CA(W) = CA(IT) + C A(gM) + C A(RM) = 9.524.291 + 9.711.674 + 62.252.985 = 81.558.335 lei
c) Datorită modificării gradului de valorificare a producției marfă (gv):
CA(gv ) = N1 x W1 x (gv1 – gv0) = 19 x 8.559.693,69 x (1,016 – 1,002) = 2.276.879 lei
Pe total avem:
CA = CA(N) + C A(W) + C A(gv) = 8.568.538 + 81.558.335 + 2.276.879 = 92.403.752 lei
Concluzii pentru perioada 2010 – 2011:
Creșterea cifrei de afaceri cu 126,90% s-a realizat prin extinderea activității față de anul 2011 și creșterea volumului vânzărilor cu 123,75%.
Analizând rezultatele de mai sus, putem spune că toți factorii au influențat pozitiv creșterea cifrei de afaceri. În concluzie, se constată că întreprinderea a adoptat o politică bună de dezvoltare a activității.
4.6. Analiza combinată
Acest tip de analiză prelucrează date atât din Bilanțul propriu-zis, cât și din Contul de Profit și Pierdere, având ca rezultat o serie de indicatori combinați și ratele de rentabilitate. Cu ajutorul acestora putem determina, pentru o perioadă dată, riscul de faliment cu care se confruntă întreprinderea.
4.6.1. Analiza rentabilității
Rentabilitatea reflectă capacitatea întreprinderii de a obține profit, respectiv eficiența sintetică a întregii activități a acesteia. În mod absolut, rentabilitatea este dată de profitul obținut, iar în mod relativ, de ratele de rentabilitate.
Pornind de la analiza elementelor de activ (mijloace) și pasiv (surse), rentabilitatea se calculează sub două forme:
rentabilitate economică (în funcție de activele utilizate);
rentabilitate financiară (în funcție de capitalurile utilizate).
a. Ratele rentabilității economice, măsoară performanțele activului pornind de la rezultatul economic: RBE și RE și totalitatea mijloacelor materiale utilizate.
1. Rentabilitatea economică brută, măsoară capacitatea activului de a asigura reînnoirea și remunerarea sa cu ajutorul rezultatului brut de exploatare.
2. Rentabilitatea economică netă, reflectă același lucru în legătură cu rezultatul exploatării.
Ratele de rentabilitate se pot analiza în funcție de doi factori:
– Coeficientul de rotație a activului total
– Rata marjei brute de acumulare
Prin urmare, rata rentabilității va fi:
Re = Coeficientul de rotație a activului x Rata marjei brute de acumulare
Vom calcula ratele de rentabilitate economică pentru anii, 2010 și 2011:
Tabel nr. 2 Rate de rentabilitate economică ron
Se constată că ratele de rentabilitate au crescut continuu, reflectând o eficiență ridicată a activității firmei.Ratele rentabilității economice:
2010: Re = 3,71 x 0,047 = 0,1744 (17,44%)
2011: Re = 6,32 x 0,044 = 0,2781 (27,81%)
Figura nr. 3 Ratele de renatbilitate economică pentru perioada 2010-2011
Ponderile ratelor de rentabilitate au crescut, reflectând o situație favorabilă din punct de vedere al rentabilității economice.
b. Ratele rentabilității financiare, reflectă scopul final al acționarilor și anume rata de remunerare a investiției de capital făcută de aceștia, sau rata reinvestirii profiturilor ce le revin. Se poate calcula:
1. Rentabilitatea financiară a capitalului propriu
2. Rentabilitatea financiară a capitalului permanent
Ratele de rentabilitate financiară se pot analiza în funcție de doi factori:
– Coeficientul de rotație a capitalurilor proprii
– Rata marjei nete de acumulare (rata rentabilității comerciale)
Deci rata rentabilității financiare, va fi:
Rf = Coeficientul de rotație a capitalurilor proprii x Rata marjei nete de acumulare
Vom calcula ratele de rentabilitate financiară pentru anii, 2010 și 2011:
Tabel nr. 3 Ratele Rentabilității financiare ron
Ratele rentabilității financiare:
2010: Rf = 38,77 x 0,027 = 1,0468 (104,68%)
2011: Rf = 60,87 x 0,018 = 1,0957 (109,57%)
Figura nr. 4 Ratele de rentabilitate financiară
Se constată că rata rentabilității financiare a scăzut drastic în anul 2010, dar a înregistrat o ușoară ameliorare în anul 2011.
4.7. Analiza financiară pe baza bilanțului contabil
Informația reflectată în situațiile financiare anuale este prelucrată de analiza economico-financiară, în scopul de a ilustra static și dinamic atât starea și mișcarea patrimoniului, cât și rezultatul obținut. Astfel, conducerea societății poate concluziona dacă: obiectivele propuse în perioada încheiată (sau exercițiile analizate) au fost atinse, deciziile financiare au fost corect adoptate sau pur și simplu dacă s-au realizat creșterea economică și echilibrul financiar. Rezultatele analizei economico-financiare stau la baza deciziilor și strategiilor financiare viitoare, deci influențează decisiv activitatea societății pe termen scurt și lung.
4.7.1 Analiza mijloacelor, surselor și proceselor economice
Acest tip de analiză folosește metodele statistice care permit determinarea ponderii fiecărui element patrimonial în totalul categoriei din care face parte, precum și calculul abaterilor absolute și relative ale elementelor de la un an la altul. Se au în vedere: mijloacele economice, sursele financiare de acoperire a acestora și veniturile și cheltuielile efectuate.
4.7.1.1. Analiza activelor economice
Tabel nr. 4 Analiza activelor economice ron
Din tabelul prezentat, rezultă următoarea situație a mijloacelor economice:
Analiza pe verticală (structurală) a fiecărui element în total, pe fiecare an se va efectua calculând ponderile:
2010
– Activele imobilizate = 34,48% din total activ, formate în cea mai mare parte din imobilizări corporale (34,46%), respectiv mijloace fixe. Rezultă că firma a achiziționat în anul 2010, echipamente tehnologice și mijloace de transport necesare activității curente. Lipsa imobilizărilor necorporale dovedește slaba preocupare pentru achiziționarea de tehnologii, respectiv pentru informatizare, prin procurarea de programe informatice.
– Activele circulante = 65,52% din total activ, formate îndeosebi din creanțe (53,84%). Rezultă că firma a dovedește în continuare o lipsă de preocupare pentru recuperarea sumelor de la clienți sau diverși debitori.
– Nu avem cheltuieli în avans, prin urmare nu s-au efectuat reparații capitale pe cont propriu la utilajele existente.
2011
– Activele imobilizate = 32,36% din total activ, formate în cea mai mare parte din imobilizări corporale (32,34%), respectiv mijloace fixe. Rezultă că firma a achiziționat și în anul 2010, echipamente tehnologice și mijloace de transport necesare activității curente.
– Activele circulante = 67,64% din total activ, formate îndeosebi din stocuri (32,85%) și creanțe (34,46%). Rezultă că firma a achiziționat materiale consumabile, materiale de natura obiectelor de inventar și mărfuri pentru a le folosi în activitatea curentă, dar lipsa preocupării pentru încasarea creanțelor continuă să persiste în politica firmei.
– Nu avem cheltuieli în avans, prin urmare nu s-au efectuat reparații capitale pe cont propriu la utilajele existente.
Figura nr. 5 Evoluția mijloacelor economice pentru perioada 2010-2011
b. Analiza pe orizontală (comparativă) a evoluției fiecărui element pe parcursul celor 2 ani se va efectua calculând indicii și ritmurile de creștere sau descreștere, și abaterile absolute:
– Activele imobilizate aparent au înregistrat creșteri continue, explicate prin interesul firmei de a achiziționa noi utilaje, mijloace de transport și aparate de măsură și control.
Avem în 2011 față de 2010:
o creștere de 25%.
Δ2011/2010 = 8.459.452 – 6.774.648 = +1.684.804 lei
Ținând cont că indicele inflației a fost 15,3%, calculăm evoluția reală:
o creștere reală de numai 8%.
În structura activelor imobilizate s-au menținut imobilizările corporale, care an de an au deținut ponderea cea mai importantă. De menționat este faptul că în anul 2011, o parte din imobilizări, respectiv cele cu valoare de inventar între 5 și 8 milioane, devin imobilizări de natura obiectelor de inventar.
– Activele circulante au înregistrat de asemenea creșteri continue:
Avem în 2011 față de 2010:
o creștere de 37%.
Δ 2011/2010 = 17.684.372 – 12.874.885 = +4.809.487 lei
Ținând cont că indicele inflației a fost 15,3%, calculăm evoluția reală:
o creștere reală de 19%.
În structura activelor circulante, stocurile au avut o scădere în anul 2010, pentru ca în anul următor 2011 să înregistreze o creștere importantă (de peste 5 ori). Explicația constă în faptul că, prețurile la materiale și mărfuri au crescut foarte mult în ultima perioadă, dar au crescut și cantitățile aprovizionate, având pe rol contracte noi încheiate.
Ponderea disponibilităților în total activ se menține la un nivel foarte mic 3,04% în anul 2010 și 0,33% în anul 2011. Deși acest lucru nu reflectă o situație financiară bună, totuși dovedește că asociații au investit lichiditățile în achiziționarea de imobilizări corporale.
Pe total activ, evoluția comparativă este următoarea:
Δ Avem în 2011 față de 2010:
o creștere de 33%.
Δ 2011/2010 = 26.143.824 – 19.649.533 = +6.494.291 lei
4.7.1.2. Analiza surselor economice
Tabel nr. 5 Analiza surselor economice ron
Din tabelul prezentat, rezultă următoarea situație a surselor economice:
a. Analiza pe verticală (structurală) a fiecărui element în total, pe fiecare an se va efectua calculând ponderile:
2010
– Capitalurile proprii = 9,56% din total pasiv, formate din capitalul social (6,63%) care în anul fost majorat de la 502.000 lei la 1.302.000 lei, cât și din fonduri proprii (2,93%) care au crescut și ele de asemenea de la 173.149 lei la 575.667 lei. Rezultă că și în anul 2010, firma a acordat atenție finanțării pe cont propriu.
– Datoriile = 90,44% din total pasiv, formate îndeosebi din datorii comerciale (54,20%) și alte datorii (impozite și taxe) 29,26%.
2011
– Capitalurile proprii = 10,38% din total pasiv, formate din capitalul social rămas nemodificat (4,98%), din rezultatul reportat (3,04%) care reprezintă profitul net aferent anului 2011 și rezervele (2,36%) care au crescut de la 400 lei la 617.867 lei.
În acest an 2011, ponderea capitalurilor proprii în total pasiv este ridicată ceea ce denotă că firma urmărește realizarea unei politici de autofinanțare susținute, prin trecerea profitului asupra rezervelor și fondurilor proprii (fonduri pentru creșterea surselor proprii de finanțare).
– Datoriile = 89,62% din total pasiv, formate îndeosebi din impozite și taxe (56,24%) și din credite bancare (20,48%). Ponderea scăzută a datoriilor comerciale (12,90%) indică strategia financiară adoptată de firmă și anume achitarea furnizorilor prin creșterea creditelor bancare.
Figura nr. 6 Evoluția surselor economice pentru perioada 2010-2011
b. Analiza pe orizontală (comparativă) a evoluției fiecărui element pe parcursul celor 2 ani (ținând cont și de indicele inflației), se va efectua calculând indicii și ritmurile de creștere sau descreștere, și abaterile absolute:
– Capitalurile proprii au înregistrat creșteri continue, explicate prin interesul firmei de a spori sursele proprii de finanțare cât și de majorarea capitalului social în anul 2007.
Avem în 2010 față de 2011:
Δ o creștere de 45%.
Δ 2011/2010= 2.714.293 – 1.878.067 = +836.226 lei
În structura capitalurilor proprii, capitalul social a înregistrat o creștere în anul 2010 de 800.000 lei. Rezervele s-au menținut la aceeași valoare în anii 2010 și 2011, dar în anul 2011 au crescut foarte mult.
– Datoriile au scăzut în anul 2010, dar în anul 2011 au crescut foarte mult.
Δ Avem în 2011 față de 2010:
Δ o creștere de 32%.
Δ 2011/2010 = 23.429.531 – 17.771.466 = +5.658.065 lei
Creșterea se datorează contractării de noi credite bancare care au antrenat la rândul lor și dobânzi, precum și creșterii impozitelor și taxelor datorate la bugetul statului. Pe total pasiv, evoluția comparativă este următoarea:
Δ Avem în 2011 față de 2010:
, o creștere de 33%.
Δ 2011/2010 = 26.143.824 – 19.649.533 = +6.494.291 lei
4.7.2. Analiza statică a echilibrului financiar
Echilibrul financiar reprezintă condiția esențială a supraviețuirii firmei și se definește drept capacitatea acesteia de a asigura din încasări, plata fără întrerupere a datoriilor, astfel încât să evite riscul de faliment.Analiza acestor elemente aflate în echilibru se poate face potrivit a două concepții (distincte, dar complementare): concepția funcțională și concepția financiară (patrimonială).
4.7.2.1. Bilanțul funcțional
Tabel nr. 6 Construcția Bilanțului funcțional ron
a. Analiza orizontală presupune stabilirea corelațiilor dintre diverse nevoi și resurse.
Aceste corelații se determină cu ajutorul a trei indicatori:
1. Fondul de rulment funcțional (fond de rulment net global) = FR
Fondul de rulment se determină după următoarele formule de calcul:
FR = RS – MS
FR2010 = 6.095.406 – 7.336.690 = -1.241.284 lei
FR2011 = 8.121.750 – 10.085.876 = -1.964.126 lei
Δ FR2011/2010 = -1.964.126 + 1.241.284 = -722.842 lei
FR = (ACE + ACAE + AT) – (PE + PAE + PT)
FR2010 = (12.276.848 + 0 + 598.037) – (14.007.773 + 108.396 + 0) = -1.241.284 lei
FR2011 = (17.599.049 + 0 + 85.323) – (13.977.401 + 318.245 + 5.352.852) = -1.964.126 lei
Δ FR2011/2010 = -1.964.126 + 1.241.284 = -722.842 lei
Constatăm că anii, 2010 și 2011, firma a avut un fond de rulment negativ, ceea ce demonstrează că resursele stabile nu acoperă nevoile de investiții și prin urmare nici nevoile ciclice. Cu alte cuvinte, activele circulante nu acoperă datoriile curente, firma neputând să achite imediat aceste datorii. Securitatea financiară a firmei este amenințată, iar solvabilitatea este deficitară.
2. Nevoia de Fond de rulment funcțională = NFR
NFRt = (ACE + ACAE) – (PE + PAE)
NFRt2010 = (12.276.848 + 0) – (14.007.773 + 10.396) = -1.839.321 lei
NFRt2011 = (17.599.049 + 0) – (13.977.401 + 317.245) = +3.303.403 lei
Δ NFRt2010/2011 = +3.303.403 + 1.839.321 = +5.142.724 lei
Determinăm separat indicatorul pentru exploatare și în afara exploatării:
NFRE = ACE – PE
NFRE2010 = 12.276.848 – 14.007.773 = -1.730.925 lei
NFRE2011 = 17.599.049 – 13.977.401 = +3.621.648 lei
NFRAE = ACAE – PAE
NFRAE2010 = 0 – 108.396 = -108.396 lei
NFRAE2011 = 0 – 318.245 = -318.245 lei
Analizând pe total, în cei 2 ani, nevoia de fond de rulment a înregistrat valori negative, rezultând că datoriile pe termen scurt sunt mai mari decât stocurile și creanțele existente, prin urmare neputând fi plătite. Pe elemente componente, în anul 2010, s-au înregistrat valori negative atât pentru exploatare cât și în afara exploatării.
În anul 2011, pe total, nevoia de fond de rulment a fost pozitivă, rezultând că prin încasarea creanțelor se pot achita integral datoriile pe termen scurt. Firma are un surplus de nevoi temporare (ciclice) în raport cu resursele temporare (ciclice).
Pe componente, valoarea a fost pozitivă pentru exploatare și negativă în afara exploatării. Faptul că în afara exploatării avem valori negative, arată că sursele atrase în afara exploatării au fost utilizate pentru finanțarea nevoilor de exploatare.
3. Trezoreria funcțională (trezoreria netă) = TN
Se determină prin următoarele relații de calcul:
TN = FR – NFR
TN2010 = -1.241.284 – (-1.839.321) = +598.037 lei
TN2011 = -1.964.126 – (+3.303.403) = -5.267.529 lei
TN = AT – PT
TN2010 = 598.037 – 0 = +598.037 lei
TN2011 = 85.323 – 5.352.852 = -5.267.529 lei
Se constată că în cei 2 ani, trezoreria netă este pozitivă, de unde rezultă că fondul de rulment este mai mare decât nevoia de fond de rulment sau că activele de trezorerie sunt mai mari decât pasivele de trezorerie. Acest lucru indică faptul că firma dispune de lichidități. În anul 2010, trezoreria netă este negativă, deci firma nu dispune de lichidități, fiind nevoită să apeleze la credite de trezorerie.
Figura nr. 7 Evoluția FRNG, NFRG și TN pentru perioada 2010-2011
Analiza verticală presupune determinarea structurii posturilor specifice bilanțului funcțional, prin calculul ponderilor fiecărui element de nevoi sau resurse, în total activ/pasiv (sau în totalul categoriei din care face parte). Aceste ponderi reflectă tipul întreprinderii și caracteristicile sale economico-financiare, după cum urmează:
ACTIV (total):
1. Ponderea imobilizărilor corporale
Reflectă gradul de imobilizare a activității (măsura în care procesul de exploatare depinde de dotarea tehnică).
2010:
2011:
Deși în anul 2009, ponderea imobilizărilor a crescut, totuși în anul 2011, aceasta a scăzut la 30,45%. Acest lucru reflectă că nu există riscul netransformării imobilizărilor în lichidități. Rezultă de asemenea un proces de exploatare în care dotarea tehnică are un rol moderat.
2. Ponderea imobilizărilor financiare
Reflectă gradul de implicare al firmei în capitalul altor societăți, prin deținere de titluri financiare sau acordare de împrumuturi.
2010:
2011:
Firma a înregistrat creanțe imobilizate, sub forma garanțiilor reținute de furnizorii prestatori de servicii (energie electrică, apă, etc.). Ponderea lor este foarte redusă.
3. Ponderea activelor circulante materiale
Reflectă gradul de stocaj al materiilor prime, materialelor, produselor, mărfurilor, etc. în funcție de obiectul de activitate și caracteristicile procesului de exploatare.
2010:
2011:
Se observă că 2010, gradul de stocaj al activelor circulante a scăzut, ceea ce este un factor pozitiv, exprimând fluiditatea procesului de exploatare și reducerea imobilizării de fonduri în stocuri. În anul 2011, ponderea stocurilor a crescut, datorită unei aprovizionări excesive cu mărfuri (motorină și benzină pentru stația de carburanți).
4. Ponderea creanțelor comerciale
Reflectă politica de credit comercial practicată de firmă în raport de clienții săi.
2010:
2011:
Se observă că indicatorul a crescut în anul 2010, reflectând faptul că firma a adoptat o politică de credit comercial în raport cu clienții săi. În anul 2011, indicatorul a scăzut, dar în același timp a scăzut și ponderea datoriilor comerciale în total pasiv.
5. Ponderea disponibilităților
Reflectă gradul de lichiditate a activului, prin urmare caracterizează trezoreria firmei.
2010:
2011:
Se constată că gradul de lichiditate este scăzut, dar plasarea lichidităților făcându-se în imobilizări și stocuri, scăderea ratei este rezultatul unei gestiuni eficiente a lichidităților.
PASIV (total):
1. Autonomia globală
Reflectă gradul de finanțare al activului din surse proprii.
2010:
2011:
Observăm că autonomia globală a crescut, crescând astfel gradul de finanțare a activului din surse proprii. Faptul că valorile tind ascendent reflectă o situație favorabilă.
2. Autonomia la termen
Reflectă ponderea capitalurilor proprii în capitalurile permanente, ce au în vedere și datoriile financiare.
2010:
2011:
Autonomia la termen este scăzută deoarece firma a apelat la achiziționarea de imobilizări corporale prin leasing financiar.
3. Stabilitatea resurselor de finanțare
Reflectă rolul datoriilor financiare în finanțarea activelor.
2010:
2011:
Se observă creșterea de la un an la altul, dovedind rolul datoriilor financiare în finanțarea activului, dar și majorarea capitalului social în anul 2009, cât și creșterea surselor proprii de finanțare.
c. Analiza prin indicatorii combinați presupune calculul unor indicatori prin combinarea utilizărilor și resurselor din bilanțul funcțional, astfel:
1. Rata de finanțare a cifrei de afaceri
Reflectă marja de securitate a întreprinderii și trebuie să fie cuprinsă între 30 și 90 zile.
2010:
2011:
Fondul de rulment asigură finanțarea cifrei de afaceri, pe numărul de zile calculat. Având în vedere că marja de securitate a firmei trebuie să fie cuprinsă între 30 și 90 zile, concluzionăm că în anii 2010 și fost cel mai dificil din acest punct de vedere.
2. Rata de finanțare a activelor circulante
Reflectă proporția în care fondul de rulment contribuie la acoperirea activelor circulante.
2010:
2011:
Rata a crescut continuu, rezultând că fondul de rulment a contribuit într-o proporție favorabilă la acoperirea activelor circulante.
3. Rata de acoperire a nevoii de fond de rulment
Reflectă proporția în care fondul de rulment asigură necesarul de fond de rulment.
2010:
2011:
Se constată că rata este în descreștere, și având în vedere că trebuie să fie 100%, rezultă o situație nefavorabilă, fondul de rulment nu a asigurat finanțarea necesarului de fond de rulment.
4. Rata nevoii de fond de rulment totale
Reflectă marja de insecuritate a întreprinderii, indicând o trezorerie deficitară. Trebuie să aibă valori cât mai scăzute.
2010:
2011:
Se observă că marja de insecuritate a firmei este mare, având în vedere perioadele pentru care cifra de afaceri nu este finanțată din fondul de rulment (numărul de zile ar trebui să fie cât mai mic). Rezultă o trezorerie deficitară, dar un aspect pozitiv îl reprezintă faptul că indicatorul scade de la un an la altul.
5. Rata de finanțare a nevoii de fond de rulment totală
Reflectă proporția în care trezoreria acoperă nevoia de fond de rulment (este subunitară, dar trebuie să tindă către 1).
2010:
2011:
Se observă că în anul 2010, situația nu a fost favorabilă, dar în anul 2011 există o ameliorare, ceea ce demonstrează că trezoreria (disponibilitățile) acoperă într-o oarecare măsură nevoia de fond de rulment.
6. Rata de finanțare a imobilizărilor
Reflectă condițiile de finanțare a imobilizărilor.
2010:
2011:
Se constată că rata este în creștere (chiar dacă în anul scăzut puțin), reflectând faptul că resursele stabile (capitalurile proprii, amortizările și creditele bancare) asigură din ce în ce mai bine finanțarea investițiilor (mijloace stabile). Prin urmare structura de finanțare s-a ameliorat, imobilizările fiind finanțate din resurse durabile.
7. Rata de finanțare a activului economic
Reflectă echilibrul financiar funcțional. Trebuie să fie subunitar.
2010:
2011:
Se constată că doar în anul 2010, rata nu este subunitară, exprimând faptul că și in anul 2011 resursele stabile acoperă total finanțarea investițiilor și nevoia de fond de rulment pentru exploatare.
8. Rata de finanțare a nevoii de fond de rulment pentru exploatare
Reflectă proporția în care fondul de rulment finanțează nevoia de fond de rulment de exploatare (respectiv stocurile).
2010:
2011:
Se constată că rata a scăzut progresiv, reflectând proporția în care fondul de rulment a finanțat nevoia de fond de rulment pentru exploatare.
4.7.2.2. Bilanțul financiar
Bilanțul financiar permite analiza relației lichiditate-exigibilitate, care pune în evidență solvabilitatea întreprinderii și implicit riscul de insolvabilitate al acesteia (incapacitatea de a-și onora angajamentele față de terți sau imposibilitatea de a face față pasivului exigibil, cu activul disponibil).
Tabel nr. 7 Construcția bilanțului financiar pentru perioada 2010-2011 ron
a. Analiza orizontală presupune stabilirea corelațiilor dintre diverse nevoi și resurse.
Aceste corelații se determină cu ajutorul a trei indicatori:
1. Fondul de rulment financiar = FR
Reprezintă cel mai important indicator al relației lichiditate-exigibilitate. Exprimă marja de securitate financiară care garantează solvabilitate întreprinderii, conferind acesteia a anumită independență financiară față de terți.
În funcție de structura capitalurilor permanente, fondul de rulment apare sub următoarele forme:
Fondul de rulment permanent (FRF), se poate determina pe două căi:
FRF = Capitaluri permanente – Imobilizări nete
FRF2010 = 5.533.364 – 6.774.648 = -1.241.284 lei
FRF2011 = 6.495.326 – 8.459.452 = -1.964.126 lei
ΔFRF2011/2010 = -1.964.126 + 1.241.284 = -722.842 lei
FRF = Active circulante nete – Datorii curente
FRF2010 = 12.874.885 – 14.116.169 = -1.241.284 lei
FRF2011 = 17.684.372 – 19.648.498 = -1.964.126 lei
Δ FRF2011/2010 = -1.964.126 + 1.241.284 = -722.842 lei
Se constată că fondul de rulment permanent a avut o evoluție ascendentă. Totuși valorile negative dovedesc că resursele permanente finanțează doar o parte a imobilizărilor nete, deficitul fiind acoperit prin utilizarea resurselor temporare (datorii comerciale, fiscale, sociale, etc.). Cu alte cuvinte, activele circulante transformabile în bani nu pot face față plăților exigibile, semnalând chiar un risc de insolvabilitate.
Fond de rulment propriu (FRP), reflectă gradul de autonomie financiară al întreprinderii, respectiv proporția în care echilibrul financiar se asigură din capitalurile proprii.
FRP = Capitaluri proprii – Imobilizări nete
FRP2010 = 1.878.067 – 6.774.648 = -4.896.581 lei
FRP2011 = 2.714.293 – 8.459.452 = -5.745.159 lei
Δ FRP2011/2010 = -5.745.159 + 4.896.581 = -848.578 lei
Se constată că fondul de rulment permanent are valori negative, ceea ce indică un dezechilibru financiar, deci o parte din resursele temporare sunt absorbite pentru finanțarea unor nevoi permanente, deoarece resursele permanente nu reușesc acest lucru.
Fond de rulment împrumutat (FRÎ)
FRÎ = FRF – FRP
FRÎ2010 = -1.241.284 + 4.896.581 = +3.655.297 lei
FRÎ2011 = -1.964.126 + 5.745.159 = +3.781.033 lei
Se constată că cei doi ani analizați, firma a apelat la resurse împrumutate.
2. Nevoia de fond de rulment financiar = NFR
Pune în evidență echilibrul dintre nevoile temporare și sursele temporare.
NFR = Nevoi temporare – Resurse temporare
(exclusiv disponibilitățile) (exclusiv creditele de trezorerie)
NFR2010 = 12.276.848 – 14.116.169 = – 1.839.321 lei
NFR2011 = 17.599.049 – 14.295.646 = + 3.303.403 lei
Δ NFR2011/2010 = +3.303.403 + 1.839.321 = + 5.142.724 lei
Indicatorul a cunoscut o continuă creștere, reflectând în primii doi ani un surplus de resurse temporare în raport cu nevoile temporare (stocuri + creanțe), ceea ce a presupus accelerarea procesului de exploatare și angajarea de datorii cu scadențe mari.
În anul 2011, s-a înregistrat o valoare pozitivă care reflectă posibilitatea plății datoriilor exigibile prin transformarea stocurilor și creanțelor în lichidități. Firma trebuie să urgenteze încasarea creanțelor pentru a-și putea achita în special datoriile fiscale și sociale.
3. Trezoreria financiară netă = TN
TN = FRF – NFR
TN2010 = -1.241.284 + 1.839.321 = +598.037 lei
TN2011 = -1.964.126 – 3.303.403 = -5.267.529 lei
Se observă că în primii doi ani, trezoreria netă are valori pozitive, ceea ce reflectă existența unui excedent de finanțare ca urmare a desfășurării unei activități eficiente. În acest caz, avem o autonomie financiară pe termen scurt. În anul 2011, indicatorul are o valoare negativă, reflectând un dezechilibru financiar, deci un deficit de lichidități care este acoperit prin angajarea unui credit de trezorerie.
b. Analiza pe baza indicatorilor de lichiditate-exigibilitate
Acești indicatori se calculează combinând de regulă posturi de activ cu posturi de pasiv din bilanțul financiar, pentru a reflecta echilibrul lichiditate-exigibilitate.
Acești indicatori se mai numesc și indicatori de bonitate:
1. Lichiditatea globală
Reflectă capacitatea activelor circulante de a se transforma rapid în lichidități, pentru a face față datoriilor exigibile.
Limitele admise sunt cuprinse între 0,5 și 1.
2010:
2011:
Valorile subunitare reflectă incapacitatea firmei de a-și achita datoriile.
2. Lichiditatea redusă
Reflectă capacitatea firmei de a-și onora datoriile curente din creanțe și disponibilități.
Limitele admise sunt cuprinse între 0,5 și 1.
2010:
2011:
Valorile indicatorului pentru primii doi ani sunt satisfăcătoare, dar în anul 2011, scade sub valoare de 0,5, dar nu îngrijorător. Adică, firma este capabilă de a-și onora datoriile curente din creanțe și disponibilități.
3. Lichiditatea imediată
Reflectă capacitatea de rambursare pe loc a datoriilor, ținând cont de încasările existente.
Se consideră satisfăcătoare pentru minim 0,3 și 1).
2010:
2011:
Nivelul lichidității imediate este scăzut, dovedind faptul că firma nu face față plății imediate a datoriilor curente, ținând cont de disponibilul din contul curent și casierie.
4. Solvabilitatea generală
Reflectă gradul în care întreprinderea face față datoriilor exigibile (curente).
Trebuie să fie supraunitară.
2010:
2011:
Valorile supraunitare ce s-au obținut în fiecare an reflectă gradul în care firma face față datoriilor, deci o situație favorabilă atât în achitarea obligațiilor imediate, cât și a celor cu scadență mai îndepărtată.
Figura nr. 8 Evoluția indicatorilor de lichiditate – exigibilitate
pentru perioada 2010-2011
c. Analiza prin indicatori combinați constă în calculul unor rate de rotație a activelor și pasivelor temporare ( 1 an) exprimate în număr de rotații sau în zile:
1. Durata de rotație globală a capitalurilor
Exprimă numărul de zile în care cifra de afaceri reînnoiește activele sau achită datoriile.
, respectiv
2010:
2011:
Numărul de zile în care cifra de afaceri reînnoiește activele (prin vânzări) a scăzut, reflectând o situație favorabilă pentru firmă.
2010:
2011:
Numărul de zile în care cifra de afaceri reînnoiește datoriile (prin cumpărări) a scăzut, reflectând o situație favorabilă pentru firmă.
2. Viteza de rotație a activelor și datoriilor
Indicatorul compară sumele din contul de rezultate, cu soldurile din bilanț. Se exprimă în număr de rotații.
, respectiv
2010:
2011:
Viteza de rotație a activelor a crescut an de an, fapt pozitiv ce reflectă accelerarea procesului de exploatare.
2010:
2011:
Se remarcă aceeași situație favorabilă.
4.7.3. ANALIZA SWOT
Puncte forte
Dotarea tehnică foarte bună
Firma a achiziționat echipamente tehnologice și mijloace de transport necesare activității curente. În prezent dispune de active imobilizate în valoare de 8.459.452 lei. S-a determinat un grad de uzura foarte mic al mijloacelor fixe, de 7,66 %. Acest lucru subliniază că toată aparatura este nouă și de calitate foarte bună. Acest lucru reprezintă un avantaj, deoarece crește astfel calitatea serviciilor oferite de societate, generând o imagine foarte bune a acesteia pe piață.
Figura nr. 9 Modificarea activelor imobilizate
Creșterea volumului de vânzări
Cifra de afaceri a societății a avut o evoluție ascendentă, reflectând creșterea volumului de vânzări. Acest lucru se observa din următorul grafic:
Figura nr. 10 Modificarea cifrei de afaceri
Creșterea s-a realizat cu o rată medie anuală de 101,06% în anul 2011 și cu 126,90% în anul 2010.
Din analiza factorială a cifrei de afaceri, analizând global influențele, factorii ce au avut o influență pozitivă au fost:
numărul mediu de personal care a permis extinderea activității;
gradul de înzestrare tehnică, care trebuie pus pe seama creșterii mai rapide a valorii mijloacelor fixe în raport cu personalul;
ponderea mijloacelor fixe productive în total mijloace fixe, datorat interesului firmei pentru achiziționarea de mijloace fixe productive necesare bunei desfășurări a activității;
randamentul mijloacelor fixe productive, care au permis obținerea unei producții sporite și de calitate ridicată.
Creșterea capitalurilor proprii
Din graficul de mai jos se observă creșterea continuă a capitalurile proprii, explicate prin interesul firmei de a spori sursele proprii de finanțare. În structura capitalurilor proprii, capitalul social a înregistrat o creștere în anul 2010 de 159%. Rezervele s-au menținut la aceeași valoare în anul și 2010, dar în anul 2011 au crescut foarte mult.
Figura nr. 11 Creșterea capitalurilor proprii
Puncte slabe
Reducerea lichidității globale
Rata lichidității globale a societății nu a înregistrat în acești doi ani valori supraunitare (în anul 2010 de 0,91; iar în anul fost de 0,90). Acest lucru reflectă faptul că societatea nu are capacitatea de a transforma rapid activele circulante în lichidități, pentru face față datoriilor exigibile.
Figura nr. 12 Evoluția lichidității globale
Reducerea solvabilității generale
Și în acest caz societatea nu se încadrează în intervalul valorilor optime (valori mai mari de 1,5). De aici rezultă că societatea prezintă un risc de insolvabilitate pe care furnizorii și l-au asumat. Oricum, valorile înregistrate sunt supraunitare (în anul 2010, 1,39 iar în anul 2011, 1,33), deci datoriile totale sunt acoperite in totalitate de activul societății. Era un caz mult mai grav dacă valoarea solvabilității generale înregistra valori subunitare.
Figura nr. 13 Evoluția solvabilității generale
Lichiditatea imediată
Dependența financiară pe termen scurt se observă din analiza surselor economice. În anul 2010, ponderea împrumuturilor în totalul pasivului a fost de 36,24, iar în anul 2011 de 76,72%. Din aceste date putem concluziona că societatea nu are capacitatea de rambursare pe loc a datoriile, ținând cont de încasările existente, plata furnizorilor principali făcându-se din linia de credit contractată.
Figura nr. 14 Evoluția lichidității imediate
Propuneri . Îmbunătățirea imaginii se poate realiza pe două căi, și anume:
Reducerea riscului de insolvabilitate este o măsura necesară pentru ca societatea să aibă o mai buna imagine în fața clienților și a potențialilor finanțatori. Realizarea unei acțiuni de promovare, prin reclame, a tuturor serviciilor oferite de societate.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Cunoașterea poziției pe care o ocupă firma în raport cu principalele domenii de activitate poate fi determinată, folosind abordarea Puncte forte, Puncte slabe, Oportunități, Amenințări.
Un aspect important îl constituie identificarea punctelor tari și slabe și compararea acestora cu standardele de excelență interne și cu nivelul atins în diferite domenii de întreprinderile concurente, trebuie să aibă un caracter dinamic, ținând seama de faptul că, în condițiile în care, în cadrul întreprinderii are loc o ridicare a nivelului unui anumit sector de activitate, este posibil ca această îmbunătățire să aibă loc și la întreprinderile concurente.
Standardele de excelență în domeniul financiar-contabil trebuie să permită aprecieri adecvate cu privire la măsura în care, de exemplu, mijloacele circulante existente pot permite creșterea activității, în ce măsură există relații cu acționarii și instituțiile de finanțare, dacă sunt armonizate sursele de fonduri cu nivelul cerințelor, la ce nivel se situează activitatea de control financiar, de elaborare a bugetelor de venituri și cheltuieli, de folosire a tehnicilor de alocare a resurselor financiare.
Aceste standarde de excelență, trebuie revizuite periodic, în raport cu noile condiții de desfășurare a activității și de prioritățile impuse de cerințele unei evaluări judicioase atât pe plan intern, cât și în raport cu situația întreprinderilor concurente.
Abordarea analizei întreprinderii sub forma unei matrice, respectiv abordarea Puncte forte, Puncte slabe, Oportunități, Amenințări, a fost propusă în 1982 de H.Weihrich, profesor din San Francisco, în lucrarea „Long Range Planning”. Pe baza unei astfel de matrice, bine întocmită, se pot stabili orientările strategice care trebuie adoptate de firmă. Această matrice, se bazează pe modelul de formulare a unei strategii, propus de W.Hofer și D.Schendel, care ia în considerare punctele forte și slabe ale întreprinderii, printr-un diagnostic intern, cu identificarea acestora în raport cu mediul înconjurător pe baza unui diagnostic extern.
În cazul studiului realizat, se va pune accentul cu preponderență la aspectele financiare.
Matricea propusă permite să se stabilească orientările strategice ținând seama de punctele forte și luând în considerare oportunitățile oferite de mediul înconjurător, aceste, orientări fiind trecute în cadranul FO. Odată cu aceasta trebuie luate în considerație și punctele slabe, care pot fi ameliorate, ținând seama de oportunitățile care se oferă, orientările rezultate fiind trecute în cadranul SO.
Concluziile studiului nostru vin să confirme faptul că firmele se folosesc cel mai adesea de situațiile financiare anuale, fie pentru a prezenta într-o lumină favorabilă organismele de conducere, fie pentru a „vinde” viitorul societății.
Propunându-ne realizarea unei prezentări complete și într-o abordare logică, lucrarea urmărește modul în care informațiile oferite de situațiile financiare sunt prezentate utilizatorilor și valorificate de către a analiza economico-financiară în demersul lor de a caracteriza activitatea unei întreprinderi și a principalelor aspecte determinante ale acesteia: poziția financiară și performanțele obținute.
Corespunzător obiectivelor și direcțiilor de cercetare propuse, contribuțiile proprii regăsite în cadrul lucrării de licență sunt:
s-a realizat o identificare și ulterior o sinteză a principalelor caracteristici ale informației, cu accente asupra celei economico-financiare;
s-a realizat o delimitare a rolului informației financiar-contabile în cadrul comunicării financiare în ansamblu, aprofundându-se studiul pe principalele căi de comunicare;
au fost subliniate aspectele de perspectivă ale informării și ale analizei economico-financiare;
s-a realizat un studiu critic al ansamblului de tehnici și metode tradiționale și moderne, utilizate pe plan intern și internațional, care să permită tratarea informațiilor, interpretarea acestora și emiterea de aprecieri privind performanța și poziția financiară ale unei întreprinderi;
au fost identificate avantajele și limitele informaționale ale instrumentelor de analiză economico-financiare;
au fost subliniate aspecte de perspectivă ale informării financiare și ale analizei economico-financiare, în strânsă corelație cu tendințele care se manifestă pe plan european și internațional;
a fost elaborat un studiu de caz urmărind remarcarea valențelor de informare ale situațiilor financiare ale unei societăți comerciale românești, întocmite în conformitate cu Ordinul Ministerului Finanțelor publice nr. 3055/2009 și 2869/2010 și având rolul de a da finalitate diverselor aspecte tratate;
au fost identificate noi direcții de studiu vizând:
identificarea unui ansamblu de metode și tehnici de analiză economico-financiară care să asigure comparabilitatea datelor;
determinarea unor instrumente de apreciere a poziției financiare și a performanțelor unei întreprinderi, puțin influențabili de către „inovațiile” ingineriei juridice și contabile;
crearea unui sistem de date la nivel național necesare evaluării activității economice și financiare a întreprinderilor în context concurențial.
BIBLIOGRAFIE
Bătrâncea M., Analiza financiară a întreprinderii, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2005;
Brezeanu P., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Cavallioti, București, 2003;
Bucătaru D., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Sedcom Libris, Iași, Partea I, 2002;
Bucătaru D., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Junimea, Iași, 2006;
Crețu C., Bazele contabilității, Ed. Fundației Academice Danubius Galați, 2008;
Pripoaie R., Diagnoza și evaluarea firme, Ed. Fundației Academice Danubius Galați, 2006
Possler L., Lambru Ghe., Contabilitatea întreprinderii, ediția a VIII-a, Editura Fundației „Andrei Saguna”, Constanța, 2006;
Sîrbu C., Analiza economico-financiară, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2008
Toma C., Contabilitate financiară, Editura TipoMoldova, Iași, 2011
Tuclea C., Management strategic, Editura Uranus, București, 2003
Vasilescu G., Hurduzescu M., Wagner F., Niculescu-Aron, Zaharia D., Analiza statistico-economică și metode de evaluare a firmei., Editura Didactică și Pedagogică, București, 2002
12.***Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr.3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a CEE și cu Standardele Internaționale de Contabilitate.
Colecții
Revista Contabilitatea, expertiza și auditul afacerilor, 2010-2011
Revista Gestiunea și contabilitatea firmei, 2010-2011
ANEXE
BILANȚ
CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE
BIBLIOGRAFIE
Bătrâncea M., Analiza financiară a întreprinderii, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2005;
Brezeanu P., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Cavallioti, București, 2003;
Bucătaru D., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Sedcom Libris, Iași, Partea I, 2002;
Bucătaru D., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Junimea, Iași, 2006;
Crețu C., Bazele contabilității, Ed. Fundației Academice Danubius Galați, 2008;
Pripoaie R., Diagnoza și evaluarea firme, Ed. Fundației Academice Danubius Galați, 2006
Possler L., Lambru Ghe., Contabilitatea întreprinderii, ediția a VIII-a, Editura Fundației „Andrei Saguna”, Constanța, 2006;
Sîrbu C., Analiza economico-financiară, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2008
Toma C., Contabilitate financiară, Editura TipoMoldova, Iași, 2011
Tuclea C., Management strategic, Editura Uranus, București, 2003
Vasilescu G., Hurduzescu M., Wagner F., Niculescu-Aron, Zaharia D., Analiza statistico-economică și metode de evaluare a firmei., Editura Didactică și Pedagogică, București, 2002
12.***Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr.3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a CEE și cu Standardele Internaționale de Contabilitate.
Colecții
Revista Contabilitatea, expertiza și auditul afacerilor, 2010-2011
Revista Gestiunea și contabilitatea firmei, 2010-2011
ANEXE
BILANȚ
CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Situatiile Financiare Anuale Si Locul Lor In Informarea Privind Pozitia Financiara Si Performanta (ID: 146794)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.