Situatiile Financiare Anuale

Capitolul 1

Situațiile financiare anuale

Istoric

Perioada postbelică s-a concretizat prin inițierea unui proces de armonizare, de apropiere a sistemelor contabile ale diferitelor țări sau grupuri de țări în contextul liberei circulații a capitalului. Pentru aceste țări membre ale CEE în 1968 s-a elaborat un Cadru Contabil General, care a adoptat mai multe directive contabile importante, astfel:

Directiva a IV-a care vizează structura, conținutul, prezentarea situațiilor financiare anuale (bilanț , contul de profit și pierdere și note explicative);

Directiva a VII-a care vizează elaborarea, publicarea și controlul conturilor consolidate;

Directiva a VIII-a se referă la drepturile și obligațiile persoanelor însărcinate cu controlul și certificarea documentelor contabile.

Uniunea Europeană în 1990 a instituit Forumul Consultativ al Contabilității format din reprezentanți ai organismelor de normalizare contabilă a țărilor membre, a profesiilor contabile liberale și specialiști din mediile universitare care au sarcina de a urmări dezvoltarea internațională a contabilității.

Directivele elaborate de Uniunea Europeană reprezintă o recomandare statelor membre, care au obligația de a le introduce în legislația contabilă națională

Începând cu anul 1990, când România a adoptat economia de piață, raportarea financiară din România a urmat un proces continuu de dezvoltare. Totuși, în cea mai mare parte a acestui timp, raportarea financiară a fost orientată către furnizarea de informații pentru autoritățile statului, nefiind concentrată pe furnizarea de informații pentru investitori (actuali și potențiali), management, instituțiile financiare și alți utilizatori obișnuiți ai rapoartelor financiare într-un context internațional. În ce privește raportarea financiară (și contabilitatea, în general) din România, tendința a fost să se acorde mai multă atenție formei decât conținutului, fiind mai puțin important dacă cifrele prezentate reflectă poziția financiară reală a entității raportoare la sfârșitul exercițiului financiar și rezultatele activității sale de pe parcursul perioadei raportate.

Prezentarea situațiilor financiare anuale în același mod pentru toți era nepotrivită, pentru unii reorezentând o complicație inutilă, pentru alții o trunchiere a informațiilor, care ducea la nerelevanța rapoartelor financiare anuale pentru utilizatori. S-a ajuns chiar ca marile întreprinderi, din necesitatea de a intra în relații economice cu bănci internaționale sau cu parteneri de afaceri (inclusiv investitori) străini, să întocmească, pe lângă situațiile financiare ce se aduceau la cunoștința organelor Ministerului Finanțelor Publice, situațiile financiare anuale retratate după Standardele Internaționale de Contabilitate (IAS). Aceste întreprinderi își dublau astfek cheltuielile pe consultanța contabilă și audit.
În 1999, Ministerul de Finanțe a demarat un proiect de armonizare a legislației românești din domeniul contabilității și auditului cu standardele internaționale și Directivele Uniunii Europene în domeniu.
În urma acestui proiect au rezultat unele schimbări fundamentale în legislație:
1. Armonizarea raportării financiare românești cu cerințele Standardelor Internaționale de Contabilitate și Directiva a 4-a a Uniunii Europene – Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 94/2001 (OMF 94/2001) . Prezentele reglementări au stabilit principiile și regurile contabile de bază, formatul și conținitul situațiilor financiare anuale, având ca scop general asimilarea deplină a Directivei a IV-a a CEE și continuarea armonizării cu Standardele Interbaționale de Contabilitate. Aceste reglementări privesc întovmirea, prezentarea, aprobarea și publicarea situațiilor financiare ale întreprinderii, iar întreprinderile care vor intra în aria de aplicabilitate ale acestora sunt :

Pentru situațiile financiare ale anului 2000 aplicarea prezentelor reglementări privește trei categorii de unități grupate astfel :

Întreprinderile cotate la Bursa de Valori București

Regii autonome, companii/societăți naționale și alte întreprinderi de interes național

Categorii specifice de întreprinderi care operează pe piața de capital.

Începând cu exercițiul financiar al anului 2001 prezentele reglementări vor fi aplicate de persoanele juridice, care satisfac cel puțin două dintre criteriile menționate la art.2 din OMF 94/2001, adică :

“Art.2 Pentru perioada 2001 – 2005 programul de implementare a prezentelor reglementări este prevăzut mai jos.

Începând cu exercițiul financiar al anului 2006 ramân în afara prezentelor reglementări numai întreprinderile care, potrivit legitlației în vigoare la acea dată, se vor încadra în categoria întreprinderilor mici și mijlocii. Aceste societății vor aplica prevederile Legii contabilității nr.82/1991, republicată, și ale regulamentului de aplicare ale acestuia.

Astfel Ordinul nr.94/2001 și Ordinul nr.1784/2002 introduc următoarele trei categorii de întreprinderi :

a. întreprinderi care aplică IAS

b.micorîntreprinderile

c.întreprinderile care aplică reglementăprile contabile prevăzute de Legea contabilității nr.82/1991, republicată, respectiv acele întreprinderi care în anii 2001,2002 și în următorii se află sub baremul prevăzut de Ordinul nr.94/2001 privind trecerea la IAS.

Astfel condițiile în funcție de care o întreprindere se încadrează într-una dintre cele trei categorii în anul 2005 sunt :

2.Armonizarea raportării financiare pentru societățile comerciale care nu aplică OMF 94/2001 cu cerințele Directivei a 4-a a Uniunii Europene – Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 306/2002 (OMF 306/2002) pentru aprobarea reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene. Prezentele reglementări stabilesc principiile și regurile contabile de bază, forma și conținutul situațiilor financiare anuale simplificate, având ca scop general armonizarea acestora cu directivele europene. Prezentele reglementări privesc organizarea și conducerea contabilității, precum și întocmirea, prezentarea, aprobarea și publicarea situațiilor financiare anuale simplificate ale următoarelor persoane juridice : “societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste și celelate persoane juridice”, cu excepția persoanelor juridice care aplică Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a CEE și Standardele Internaționale de Contabilitate, aprobate prin OMF 94/2001. Prezentele reglementări intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2003.

3. Înființarea unui organism responsabil cu instruirea și reglementarea activității de audit financiar în România, Camera Auditorilor Financiari din România Ordonanța de Urgență nr. 75/1999 (OU 75/1999) aprobată prin Legea 133/2002;
4. Aprobarea Reglementărilor Contabile conforme cu Directivele Europene Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1752/2005 (OMF 1752/2005). Începând cu 1 ianuarie 2006, OMF 1752/2005 privind Aprobarea Reglementărilor Contabile conforme cu Directivele Europene a înlocuit OMF 94/2001, OMF 306/2002 și un număr de alte ordine și reglementări emise anterior de Ministerul Finanțelor Publice.
5. Aprobarea categoriilor de persoane juridice care aplică reglementări contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, respectiv reglementări contabile conforme cu directivele europene Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 907/2005 (OMF 907/2005).

În România, contabilitatea este reglementată de principiile Legii 82/1991, republicată. În conformitate cu Legea Contabilității, toate persoanele juridice și persoanele fizice autorizate să desfășoare activități independente au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie în limba română și în moneda românească. În scopul informării la nivel intern, entitățile pot alege să își întocmească situații și în altă monedă.
Persoanele juridice sau fizice au obligația să mențină evidența tuturor tranzacțiilor efectuate și să înregistreze aceste tranzacții în evidențele lor contabile. Registrele contabile obligatorii conform Legii contabilității sunt: Registrul-jurnal, Registrul-inventar (pe baza inventarierii anuale a activelor și pasivelor), și Cartea mare (pe baza informațiilor contabile preluate din documentele-sursă sau Registrele-jurnal). Registrele și înregistrările contabile pot fi păstrate pe hârtie sau în format electronic și pot fi folosite ca dovezi în justiție, putând face obiectul controalelor din partea autorităților fiscale și judiciare. Contabilii trebuie să întocmească anual balanțe de verificare pe baza informațiilor din Cartea mare, aceasta constituind baza pentru situațiile financiare periodice.

Documentele oficiale de prezentare a situației economico – financiare a persoanelor juridice sunt situațiile financiare anuale, stabilite potrivit legii, care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, performanței financiare și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfașurată. Societățile-mamă întocmesc și prezintă și situații financiare anuale consolidate.

Exercițiul fianciar este perioada pentru care trebuie întocmite situațiile financiare anuale, exercițiul financiar este de 12 luni și de regulă coincide cu anul calendaristic. Pentru persoanele juridice care aplică Standardele internaționale de raportare financiară (IFRS), situațiile financiare au componentele prevăzute de aceste standarde, iar cei care aplică reglementările contabile conform cu directivele europene întocmesc situații financiare anuale, care au componentele prevăzute de reglementările contabile aplicabile.

Acționarii și angajații unei societăți au dreptul să se informeze în legătură cu situațiile financiare anuale la sediul social al societății, fără nici o discriminare. Persoanele juridice care organizează contabilitatea în partidă dublă trebuie să publice situațiile financiare anuale. Fac obiectul publicării situațiile financiare anuale, raportul administratorilor și raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori. Acestea sunt obligatorii și pentru sucursalele înregistrate în România care apațin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, precum și societăților-mamă care întomesc situații financiare anuale consolidate. Situațiile financiare anuale se păstrează timp de 10 ani.

2. IAS și Directiva a VI-a

IAS la noi cunoscute ca Standarde Internaționale de Contabilitate, sunt cele reglementate de Directiva a IV-a a CEE și de Comitetul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate. Ele sunt așa-numitele standarde europene, deși sunt aplicate și în mai mulze țări din afara zonei europene, și au fost adoptate în țara noastră prin Ordinul nr.94/2001.
Întreprinderile care aplica IAS-urile sunt întreprinderile care , potrivit Ordinului nr.94/2001,respectiv Ordinului nr.1752/2005, au obligația de a-și întocmi situațiile financiar anuale în conformitate cu Reglementările Contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate. Suntacele societăți care satisfac cel puțin două dintre condițiile minimale de încadrare, începând cu anul 2004, urmează să aplice IAS toate întreprinderile cu cifră de afaceri peste 7,3 milioane euro și/sau un total al activelor de peste 3,65 milioane euro și/sau cu peste 50 de angajați.

Condițiile minimale respective se apreciează pentru exercițiul financiar anterior celui în care ar urma să se aplice IAS ( întreprinderile care au depășit baremul a cel puțin două condiții în anul 2002 vor întocmi situațiile financiare IAS începând cu anul 2003).

Întreprinderile pot opta pentru trecerea la aplicarea IAS și înainte de a îndeplini condițiile minimale impuse de Ordinul nr. 1752/2005. Pentru acesta societatea este nevoit a adresa o solicitare Direcției de Reglementări Contabile din Ministerul Finanțelor Publice , care are atribuția de a acorda o aprobare prealabilă în acest sens. Pentru a solicita un astfel de aprobare întreprinderea trebuie să aducă argumente temeinice, trebuie să demonstreze că are nevoie să aplice IAS și că are resurse umane, mijloace financiare și aprobarea proprietarilor de a face acest lucru.

Trebuie precizat faptul că în preimul an de aplicare, adică anul următor celui în care se depășesc baremurile legale sau se obține aplicarea aprobării IAS, societatea va întocmi situațiile financiare anuale după formatul utilizat până atunci, cel indicat în legistlație pentru întreprinderile care nu aplică IAS. Acest format se depune la aceleași termene la Administrațiile Financiare, dipă care, până la 30 septembrie în același an, societățile respective efectuează retratarea situațiilor financiare anuale și depuneți, la organele Administrației Financiare, situațiile retratate după IAS. Situațiile financiare anuale retratate trebuie supuse auditării de către auditori financiari, înainte de a le comunica Ministerului Finanțelor Publice și celorlalți utilizatori interesați. Acesată obligație este conformă cu prevederile OUG nr.75/1999 privind activitatea de audit financiar.

Obiectivul standardului IAS1”Prezentarea situațiilor financiare” este stabilirea cadrului normative pentru prezentarea situațiilor financiare anuale cu scop general, astefel încât să asigure comparabilitatea atât pe orizontala, adică între întreprinderi diferite, cât și pe verticală, între perioade successive de raportare în aceeași întreprindere. Fiind un standard de prezentare, IAS 1 include recomandări pentru structura situațiilor financiare anuale și conținutului minim pe care acestea trebuie să-l aibă.

Rolul situațiilor financiare anuale este acela de a prezenta informații asupra poziției financiare, a performanței fianciare și a fluxurilor de numerar într-un mod util pentru decizia economică a utilizatorilor. Din acest punct de vedere, IAS 1 urmărește să se asigure că o numită informație se va găsi obligatoriu în același loc în cadrul situațiilor financiare anuale și va fi identificabilă de către utilizatori fără ca aceștia să fie nevoiți să cunoască natura specifică a tranzacțiilor și activității unei anumite întreprinderi.

Aplicabilitatea IAS 1 este foarte largă, incluzând toate întreprinderile care raportează conform Standardelor Internaționale de Contabilitate și toate formele de prezentare a situațiilor financiare anuale, atât cel prezentat separate, cît și cele incluse în alte documente de prezentare – reportul annual, prospecte de emisiune etc. De asemenea IAS se aplică și la situațiilor financiare anuale consolidate, întocmite pentru grupuri de întreprinderi. IAS 1 este aplicabil tuturor tiputilor de întreprinderi, inclusive băncilor și societăților de asigurări. În cazul acestor instituții financiare, IAS 1 trebuie aplicat în corelație cu IAS 30 “Informații prezentate în situațiile financiare ale băncilor și ale altor instituții finaciare similare ”. Pentru organizațiile nonprofit sau pentru cele guvernamentale care raportează conform Standardelor Internaționale de Contabilitate, denumirile situații financiare anuale și descrierile anumitor elemente din situațiile financiare anuale pot fi modificate astfel încât să răspundă specificului acestori organizații și chiar pot fi adăugate componente suplimentare la situațiile financiare anuale pentru a spori relevanța conținutului acestora.

Conform IAS 1, conținutul situațiilor financiare anuale va fi format din activele, datoriile, capitalul propriu, veniturile, cheltuielile, profiturile și pierderile, precum și fluxurile de numerar ale unei întreprinderi, survenite ântr-o anumită perioadă și existente la finele acesteia, structurate în anumite componente :

Bilanț

Cont de profit și pierdere

Situațiile modificărilor capitalurilor proprii, în formă completă sau restrânsă

Situațiile fluxurilor de numerar

Politici contabile și note explicative la situațiile financiare anuale

IAS 1 încurajează întreprinderile, atunci când acestea consideră necesar și relevant, să extindă conținutul situațiilor financiare anuale prin adăugarea de situații suplimentare. Ca de exemplu : situația protcției mediului, rapoarte asupra evoluției factorilor din mediul economic în care evoluează întreprinderea, rapoarte privind accesul acesteia la resurse limitative de materii prime. Atunic când o întreprindere a optat pentru perzentarea de informații suplimentare, aceasta trebuie realizată cu consecvență, an după an, nu numai în perioadele cu rezultate convenabile managenemtului. Renunțarea la prezentarea acestor informații trebuie declarată și justificată prin schimbarea circumstanțelor care au făcut inițial relevantă respective categorie de informații.

Capitolul 2

Situațiile financiare anuale conform

cu reglementările naționale

2.1. OMF 1752/2005

Reglementările contabile emise prevăd utilizarea unui plan de conturi specific și un conținut specific al informațiilor prezentate în situațiile financiare, precum și un format specific al acestora. Anterior, acestea au fost indicate în OMF 94/2001, OMF 306/2002 și în reglementările aferente. Începând cu 1 ianuarie 2006, OMF 1752/2005 prevede baza care trebuie aplicată și este însoțit de două reglementări:
1.Reglementările contabile pentru conformitatea cu Directiva a 4-a a Comunităților Economice Europene; și
2.Reglementările contabile pentru conformitatea cu Directiva a 7-a a Comunităților Economice Europene.
Restul acestui articol se va concentra în special asupra perioadei care începe cu data de 1 ianuarie 2006, având în vedere legislația, ordinele ministeriale și reglementările emise până în prezent.
Începând cu data de 1 ianuarie 2006, se aplică OMF 1752/2006 care, împreună cu reglementările contabile aferente abordează: formatul și conținutul prescris pentru situațiile financiare anuale, principiile contabile și regulile de evaluare, regulile pentru întocmirea, aprobarea, auditarea și publicarea situațiilor financiare statutare.
OMF 1752/2005 acoperă într-un singur act legislativ raportarea financiară aplicabilă entităților de orice dimensiune, diferența fiind doar nivelul de prezentare a informațiilor referitoare aspecte legate de dimensiunea entității si de interesul public.
OMF 1752/2005 stipulează că se aplică următoarele principii generale:
ˇ Contabilitatea de angajamente. Tranzacțiile și celelalte evenimente sunt recunoscute atunci când apar și sunt înregistrate în evidențele contabile și raportate în situațiile financiare aferente perioadei respective.
ˇ Imaginea fidelă. Situațiile financiare trebuie întocmite astfel încât să dea o imagine fidelă a activelor, pasivelor, poziției financiare și a rezultatelor entității pentru perioada la care se referă.
ˇ Cifrele comparative trebuie prezentate pentru toate situațiile financiare întocmite.
ˇ Continuitatea activității. Se presupune că entitatea va continua să își desfășoare activitatea. Dacă această prezumție nu este potrivită și administratorul / administratorii își dau seama că există o îndoială cu privire la capacitatea entității de a-și continua activitatea, atunci acest lucru trebuie menționat în notele la situațiile financiare.
ˇ Consecvența prezentării. Modul de prezentare și clasificarea elementelor în situațiile financiare va fi menținut de la o perioadă la alta.
ˇ Prudența Principiul prudenței înseamnă aprecierea rezonabilă a faptelor, astfel încât să se evite riscul de transfer asupra viitorului, a incertitudinilor prezente, susceptibile să greveze patrimoniul sau rezultatul firmei. Adică în contabilitatea firmei trebuie reflectate pierderi previzibile și nu trebuie contabilizate profituri sperate probabile.

Reglementările contabile, normele contabile românești actualizate, cer ca fiecare element patrimonial să fie evaluat pe baza principiului prudenței, luându-se în considerare următoarele:

profiturile obținute până la data încheierii exercițiului financiar;

obligațiile previzibile și pierderile potențiale din cursul exercițiului financiar încheiat sau pe termenul unui exercițiu anterior, chiar dacă obligațiile sau pierderile apar în data încheierii exercițiului și data întocmirii situațiilor financiare;

evidențierea tuturor ajustărilor de valoare datorate deprecierilor chiar dacă rezultatul exercițiului financiar este pierdere.

ˇ Principiul independenței exercițiului presupune luarea în considerare a tuturor veniturilor și cheltuielilor corespunzătoare exercițiului financiar pentru care se face raportarea, fără a se ține seama de data încasării sumelor sau a efectuării plăților.

Aplicarea în practică a acestui principiu atrage după sine o serie de consecințe astfel:

veniturile se contabilizează în momentul livrării bunurilor, a executării lucrărilor și prestării serviciilor iar cheltuielile se contabilizează în momentul exigibilității costului serviciilor de către prestatori;

utilizarea conturilor de regularizare: venituri și cheltuieli constatate în avans;

reflectarea în fiecare exercițiu a deprecierilor (amortismente și provizioane);

veniturile și cheltuielile constatate în exercițiul curent dar care vizează exerciții viitoare constituie datorii și creanțe în curs față de cel următor.

ˇ Evaluarea separată a elementelor de activ și de datorii, se referă la faptul că în vederea stabilirii valorii totale corespunzătoare unei poziții din bilanț, se va determina separat valoarea aferentă fiecărui element individual de activ sau de pasiv.

ˇ Intangibilitatea bilanțul de deschidere al fiecărui an financiar trebuie să corespundă bilanțului de închidere al anului financiar anterior.
ˇ Necompensarea. Principiul necompensării presupune că valorile elementelor ce reprezintă active nu pot fi compensate cu valorile elementelor ce reprezintă pasive, respectiv veniturile cu cheltuielile, cu excepția compensărilor între active și pasive admise de standardele internaționale de contabilitate. Acest principiu pornește de la faptul că pentru operațiunile comerciale cu terții sunt încheiate contracte economice, iar contabilitatea trebuie să reflecte rezultatul fiecărui contract. Aplicarea acestui principiu presupune că:

– în bilanț nu se compensează creanțele cu datoriile față de același terț;

– nu se compensează plusurile cu minusurile de valoare în cazul aplicării principiului prudenței.

ˇ Substanța economică și realitatea evenimentelor. Valorile nominale și fondul economic al tranzacției trebuie să ia în considerare nu doar forma ci și/sau substanța juridică.
Orice îndepărtare de la principiile de mai sus este considerată a fi excepțională și trebuie prezentată în notele explicative, indicându-se motivul pentru care nu au fost aplicate aceste principii și efectul asupra valorilor nominale ale activelor și pasivelor, poziției financiare și rezultatelor perioadei.

Conform Ordinului 1752 din 17/11/2005 persoanle juridice care la data bilanțului depășesc limitele a două dintre următoarele trei criterii : total active 3.650.000 euro, cifra de afaceri netă 7.300.000 euro și numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar peste 50, întocmesc situații financiare anuale care cuprind :

bilanț

cont de profit și pierdere

situația modificărilor capitalului propriu

situația fluxurilor de trezorerie

note expilcative la situațiile financiare anuale

Persoanele juridice care la data bilnțului nu depășesc limitele a două dintre criteriile de mărime, întocmesc situații financiare anuale simplificate care cuprind:

bilanț prescurtat

cont de profit și pierdere

note explicative la situațiile financiare anuale simplificate. Opțional ele pot întocmi situația modificărilor capitalului propriu și/sau situația fluxurilor de trezorerie.

Potrivit legii contabilității, situațiile financiare anuale trebuie însoțite de o declarație scrisă de asumare a răspunderii conducerii persoanei juridice pentru întocmirea situațiilor financiare anuale în conformitate cu Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a CEE.

2.2 Bilanțul contabil

Bilanțul este acea componentă a situațiilor financiare anuale care redă imaginea poziției financiare a întreprinderii la finele perioadei de gestiune, 31 decembrie, imaginea partimoniului ei la data încheierii perioadei financiare de raportare. Bilanțul contabil are un rol deosebit atât în teoria, cât și în practica contabilă. Astfel, din perspectiva teoriei contabile, bilanțul traduce în practică unul dintre principiile de bază ale contabilității în partidă dublă și anume, dubla reprezentare, prin care elementele patriomiale sunt reflectate atât sub aspectul componeței materiale, cât și sub aspectul surselor de proveniență. Sub aspect practic, bilanțul reprezintă o sursă de informații pe baza cărora se poate analiza activitatea economică a întreprinderii și a rezultatelor obținute, în vederea luării unor decizii optime privind ameliorarea situației existente.

Bilanțul contabil, ca procedeu al metodei contabilității, are următoarele funcții :

Funcția de generalizare de informații. În bilanț, datele preluate din conturi (balanța de verificare la 31 decembrie) se grupează și se sistematizează după anumite criterii, obținându-se o centralizare și generealizare a informațiilor atât la nivel de întreprindere, cât și la nivelul tuturor treptelor organizatorice ale economiei naționale.

Funcția de informare. Bilanțul contabil asigură culegerea, înregistrarea, prelucrarea și generalizarea informațiilor contabile, care sunt necesare atât factorilor de decizie din unitate, cât și altor persoane fizice și juridice interesate, precum : salariați, acționari, asociați, organele fiscale, instituții bancare, creditori diverși.

Funcția de analiză. Pe baza informațiilor din bilanț se determină anumiți indicatori economico-financiare, prin intermediul cărora se poate stabili in diagnostic al situației financiare și a rentabilității întrepriderii.

Bilanțul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă ansamblul elementelor de activ și de pasiv ale întreprinderii la sfârșitul exercițului, precum și în cazul fuziuni, divizării sau încetării activității. Elementele de activ se ordonează în bilanț după natură, destinație și lichiditate, iar elementele de pasic, după natură, proveniență și exigibilitate.

Potrivit OMF nr.1752/2005, în România se întocmește schema verticală de bilanț, care ordonează structurile patrimoniale în active, datorii și capitaluri propriu, pentru a pune în evidență situația netă sau poziția financiară netă, conform relației: situația netă = active – datorii față de terți.

Reprezentarea schematică a bilanțului vertical se poate reda astfel :

După cum rezultă din schema de mai sus, în cadrul bilanțului patrimonial vertical, sunt prezentate mai întăi elementele de activ cu cel mai mic grad de lichiditate (active imobilizate), iar la sfârșit, activele cu lichiditate maximă (casa și conturi la bănci). Elementele de pasiv sunt structurate în ordinea descrescătoare a exigililități lor, prezentându-se mai întăi pasivele cu termenul cel mai mic de exigibilitate (datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mică de un an), iar la sfârșit, pasivele cu termenul cel mai mare de exigibilitate (capital și rezerve).

Informația contabilă prezentată în bilanțul vertical se structurează pe trei nivele și anume :

Grupa – are sfera cea mai largă, grupând elementele patrimoniale după caracteristici generale. Grupa se simbolizează în bilanț cu majuscule latine.

Capitolul – detaliează grupa după criterii mai analitice și se simbolizează în bilanț cu cifre romane.

Postul – este ultima treaptă de detaliere a informației în bilanț, fiind simbolizată cu cifre arabe.

Activele imobilizate sunt bunuri de orice natură, mobile sau imobile, corporale sau necorporale, achiziționate sau produse de întreprindere, generatoare de beneficii economice viitoare și deținute pe o perioadă mai mare de un an. Din punct de vedere financiar activele imobilizate sunt elemente stabile, care se uzează și se înlocuiesc lent și a căror depreciere se reflectă prin intermediul tehnicilor de amortizare, ca ajustări permanente de valoare. La rândul lor, activele imobilizate sunt formate din : -imobilizări corporale

-imobilizări necorporale

-imobilizări financiare.

Activele circulante sunt elementele patromoniale necesare realizării ciclului de exploatare, supuse în majoritatea cazurilor unei rotații rapide, în afara excepțiilor, cel mai adesea legate de particularitățile activității. În cadrul fiecărei ciclu trec din forma de active fizice în cea de creanțe și apoi de disponibilități bănești.

Un activ esre clasificat ca activ circulant atunci când :

-este achiziționat sau produs pentru consum propriu sau în scopul comercializării și se așteaptă a fi realizat în termen de 12 luni de la data întocmirii bilanțului.

-este reprezentantde creanțe aferente ciclului de exploatare.

-este reprezentat de numerar sau echivalent de numerar a căror utilizare nu este restricționată.

În structura activelor circulante se include : stocurile, creanțele, investițiile financiare pe termen scurt (plasamente) și disponibilitățile bănești în casă și conturi la bănci.

Cheltuieli în avans se referă la sumele de bani achitate în perioada curentă, dar care se referă la servicii care privesc perioadele sau exercițiile financiare următoare (chirii, abonamente și alte cheltuieli efectuate anticipat).

Suma cheltuielilor în avans crește prin extinderea activităților pentru care este necesară efectuarea unor astfel de cheltuieli și scade prin primirea produselor sau serviciilor pentru care s-au plătit sau prin trecerea efectivă pe cheltuieli în perioadele la care se referă.

Datorii pe termen scurt sau datorii curente se referă la datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de un an. O datorie este clasificată ca datorie curentă atunci când se așteaptă să fie decontată în cursul normal al ciclului de exploatare al întreprinderii sau este exigibilă în termen de 12 luni de la data bilanțului. Toate celelalte datorii sunt clasificate ca datorii pe termen lung.

Datorii pe termen lung sunt datorii care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an. Cele două grupe de datorii au aceeași structură și se referă la :

-împrumuturi din emisiunea de obligațiuni, prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea de obligațiuni convertibile.

-sume datorate instituțiilor de credit

-avansuri încasate în contul comenzilor

-datorii comerciale – furnizori

-efecte de comerț de plătit

-sume datorate entităților afiliate

-sume datorate entităților de care compania este legată în vitutea intereselor de participare.

-alte datorii, inclusiv datoriile fiscale și datoriile privind asigurările sociale

Datoriile exprimă valoarea resurselor străine folosite de întreprindere o perioadă mai mare sau mai mică de timp, rezultate din relațiile acesteia cu furnizorii, băncile, statul, personalul propriu.

Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli, constituie resurse destinate pentru acoperirea acelor elemente a căror realizare, respectiv plată, este incertă sau pentru cheltuielile ce devin exigibile în perioadele următoare (litigii, amenzi, penalizări, despăgubiri, daune și alte datorii incerte, cheltuieli legate de activitatea de service în perioada de garanție, pensii, impozite). Pentru a fi înregistrat un provizion pentru riscuri și cheltuieli, trebuie șă fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: există o obligație curentă generată de un eveniment anterior; este probabilă efectuarea unor plăți pentru onorarea obligației respective; suma poate fi estimată . Aceste provizioane reflectă o politică de prudență economică, de reducere a riscurilor care apar în activitatea unei întreprinderi.

Venituri în avans. Veniturile înregistrate în avans reprezintă valorile ce asigură alocarea pentru fiecare exercițiu financiar numai a veniturilor ce îi sunt proprii. Ele sunt sume alocate de la buget pentru realizarea de investiții, respectiv încasări din creanțe aferente unor bunuri nelivrate,a unor lucări sau prestații neefectuate și care nu afectează veniturile exercițiului. Venituri în avans mai pot fi subvenții pentru investiții, care sunt alocate de la bugetul de stat sau din alte surse nerambursabile. Alte venituri înregistrate în avans provin din chirii, locații de gestiune, abonamente etc.

Capital și rezerve. Capitalurile proprii reprezintă dreptul acționarilor / proprietarilor asupra activelor întreprinderii după deducerea tuturor datoriilor, adică sumele nedatorate în momentul întocmirii bilanțului.

Sunt formate din :

– capital social

– primele legate de capital

– rezerve din reevaluare

– rezervele

– rezultatul reportat

– rezultatul exercițiului

2.3. Contul de profit și pierdere

Cu toate că în bilanț se reflectă și rezultatul exercițului prin soldul contului 121 “Profit și pierdere”, apare, totuși, necesară utilizarea unui alt document în care să se detalieze modul de generare a rezultatului și care să ofere informații suplimentare privind cauzele care au determinat o anumită performanță economică. Un asemenea deziderat este realizat prin întocmirea contului de profit și pierdere, care cuprinde, în principal, următorii indicatori :

Cifra de afaceri (venitul din vînzare și prestații)

Rezultatul din exploatare (venitul din exploatare – cheltuieli de exploatare)

Rezultatul financiar (venituri financiare – cheltuilei financiare)

Rezultatul current (rezultaul din exploatare + rezultatul financiar)

Rezultatul extraordinar (venituri extraordinare – cheltuieli extraordinare)

impozitul pe profit / venit

rezultatul net al exercițiului (rezultatul current + rezultatul extraordinar – impozit pe profit / venit)

Contul de profit și pierdere este de tip vertical cu structurarea veniturilor după proveniență și a cheltuielilor după natura lor economică, elaborate în concordanță cu recomandările Directivei a IV-a a Comunității Economice Europene.

Veniturile și cheltuielile sunt definite conform standardului contabil internațional IAS 1 astfel :

-veniturile reprezintă creșteri de avantaje economice viitoare înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de intrări sau creșteri ale activelor ori descreșteri ale datoriilor, care au ca rezultat creșterea capitalurilor proprii, diferită de cea care provine din contribuțiile proprietarilor capitalului.

-cheltuielile reprezintă diminuări de avantaje economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de ieșiri sau scăderi ale valorii activelor ori creșteri ale datoriilor, care au ca rezultat o diminuare a capitalurilor proprii, diferită de cea rezultată din distribuirile în favoarea proprietarilor de capital.

În OMFP nr.1752/2005 se regăsesc următoarele precizări referitoare la definirea veniturilor și cheltuielilor :

-în categoria veniturilor se includ atât sumele sau valorile încasate sau de încasat în nume propriu din activități curente, cât și câstigurile din orice alte surse. Activitățile curente sunt orice activități desfășurate de o entitate, ca parte integrantă a obiectului său de activitate, precum și activitățile conexe acestora. Câștigurile reperezintă creșteri ale beneficiilor economice care pot apărea sau nu ca rezultat din activitatea curentă, dar nu diferă ca natură de veniturile din această activitate.

-cheltuielile entității reprezintă valorile plătite sau de plătit pentru consumuri de stocuri, lucrări executate și servici prestate de care beneficiează entitatea, cheltuieli cu personalul, executarea unor obligații legale sau contractuale etc. Pierderile reprezintă reduceri ale beneficiilor economice și pot rezulta sau nu ca urmare a desfășurării activității curente a entității. Acestea nu diferă ca natură de alte tipuri de cheltuieli. În cadrul cheltuielilor exercițului financiar se cuprind, de asemenea, provizioanele, amortizările și ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare reflectate.

Veniturile și cheltuielile exercițiului sunt structurate în două mari categorii : care rezultă din activitatea ordinară a întreprinderii și elementele extraordinare. Activitatea ordinară se referă la activitatea desfăsurată de întreprinderile potrivit obiectivului său de activitate, inclusiv activitățile derivate din realizarea acestuia. Ea cuprinde activitatea de exploatare și activitatea financiară.

Activitatea extraordinară se referă la evenimente sau tranzacții diferite de activitatea curentă a întreprinderii, care nu apar în mod frecvent sau cu regularitate în cadrul activității întreprinderii, având un caracter nerepetitiv, accidental. Veniturile extraordinare cuprind subvențiile pentru evenimete extraordinare, iar cheltuielile extraordinare provin din exproprierea unor active, cutremure sau alte calamități naturale.

2.4. Situația fluxurilor de trezorerie și situația modificări capitaluriloe proprii

Situația fluxurilor de trezorerie reflectă creșterea sau descreșterea netă a mijloacelor bănești în cursul unui exercițiu financiar. Principalul obiectiv al situației fluxurilor de trezorerie este de a reflecta influența activităților de exploatare, de investiții și de finanțare asupra mijloacelor bănești ale unei întreprinderi, pe parcursul unui exercițiu financiar. Situația fluxurilor de trezorerie clasifică încasările și plățile de mijloace bănești în trei grupe:

fluxul de numerar din activități de exploatare, care cuprind :

încasări din vânzări de bunuri și prestarea de servicii

plăți către furnizori, către salariați și în numele acestora

plata impozitului pe profit/venit

fluxul de numerar din activități de investiții, care reprezintă încasări și plăți aferente operațiunilor legate de imobilizări.

Fluxuri de numerar din activități de finanțare, care cuprind încasări și plăți de la cei care au asigurat finanțarea externă a agentului economic, cum ar fi

depuneri și restituiri de capital

primiri sau restituiri de credite

Analiza situației fluxurilor de trezorerie poate proni de la unele dintre următoarele situații:

1)Activități de exploatare : +ae; activități de investiții : -ai;

activități de finanțare : +af > ae-ai.

Acesta este situția ideală, în care întreprinderea fiind capabilă să-și dezvolte resursele de trezorerie pentru a realiza obiectivele de investiții pe care și le-a propus și pentru a-și susține dezvoltarea activității în viitor.

2)Activități de exploatare : +ae; activități de investiții : -ai;

activități de finanțare : +af < ae-ai.

Datele indică o situație relativ bună, întreprinderea fiind capabilă să genereze fluxuri de trezorerie din activitatea de exploatare. Programul său de investiții este însă nesusținut de o finanțare corespunzătoare și din acesată cauză se manifestă pericolul erodării resurselor de trezorerie. Această tendință trebuie corectată de urgență, înainte ca ea să amenințe stabilitatea întreprinderii. Multe situații de dificultate financiară sunt inițiate de goana după investiții cât mai mari, necorelate cu finanțări adecvate.

3)Activități de exploatare : +ae; activități de investiții : -ai;

activități de finanțare : -af.

Întreprinderea își valorifică forța de generare de cash parțial în investiții, dar și pentru a restitui din finanțări angajate în trecut. Este un component care precede un nou ciclu de finanțări massive pentru relansarea investițiilor într-o perioadă viitoare.

4)Activități de exploatare : -ae; activități de investiții : -ai;

activități de finanțare : +af > -ae-ai.

Este o situație periculoasă , în care politicile economice ale întreprinderii nu sunt corelate corespunzător : deși nu se generează cash din activitățile de exploatare, investițiile continuă, punând stabilitatea întreprinderii la latitudinea finanțatorilor ei. Este un context care nu poate fi susținut în timp, deoarece de regulă, finanțatori își retrag sprijinul atunci când activitatea de exploatare proprie are rezultatele arătate mai sus.

5)Activități de exploatare : -ae; activități de investiții : -ai;

activități de finanțare : +af < -ae-ai.

Este cazul prezentat anterior, agravat de diminuarea resurselor de finanțare pe măsura trecerii timpului. Este o situație ce prevestește încetarea de plăți.

6)Activități de exploatare : -ae; activități de investiții : +ai;

activități de finanțare : +af < -ae+ai.

Acesta este imaginea de trezoreire a întreprinderii care, pentru a –și salva continuitatea funcționării, recurge la vânzarea de active (dezinvestire) cu scopul de a genera resursele de trezorerie necesare. Finanțările scăzute nu arată însă perspective prea bune.

7)Activități de exploatare : -ae; activități de investiții : bai;

activități de finanțare : +af > -ae+ai.

Este cazul similar situației anterioare, dar cu perspective îmbunătățite de faptul că activitățile de finanțare relansate permit susținerea continuității activității, alături de dezinvestire. De regulă, un management financiar correct duce la renunțarea tocmai la acele active a căror exploatare necesităresurse financiare prea ridicate pe o perioadă prea lungă.

8)Activități de exploatare : -ae; activități de investiții : -ai;

activități de finanțare : -af.

Este expresia sintetică a lichidării controlate, prin vânzarea de active și rambursarea finanțărilor. Această opțiune este mai bună decât falimentul, în cazul în care activitatea nu mai poate fi relansată.

Dacă situațiile fluxurilor de trezorerie se prezintă în acest mod, în bilanțul și notele explicative vor conține obligatoriu mențiuni cu privire la perspectivele de continuitate a activității, pentru a oferi cu adevărat o imagine fidelă a situației întreprinderii.

Un cash flow pozitiv trebuie să se concretizeze în următoarea situație în exercițiul financiar analizat : ae+ai+af > 0. Totuși, un cash flow negative nu arată neaparat o situație defavorabilă a întreprinderii, cid oar creează necesitatea analizei pe componente cum am arătat anterior.

Situația modificării capitalurilor proprii este un alt document important pe care situațiile financiare trebuie să-l conțină, pe baza căruia poate fi analizată capacitatea de menținere (sau erodare) a capitalului, precum și profitul sau pierderea generală a întreprinderii.

Situația modificării capitalurilor proprii prezintă detaliat toate variațiile pe care capitalul propriu (activul net) le-a suferit între momentul de început și cel de sfârșit al exercițiului financiar, în cadrul acestui document fiind evidențiate:

profitul net sau pierderea netă a perioadei;

elementele de venit și cheltuială, câștig sau pierdere care sunt recunoscute direct în capitalul propriu;

efectul cumulativ al modificărilor politicilor contabile și corecții ale erorilor fundamentale;

tranzacțiile de capital cu proprietarii și distribuirile către aceștia;

soldul profitului cumulat, respectiv pierderii cumulate la începutul perioadei și la data întocmirii bilanțului, precum și modificările pe parcursul perioadei;

o reconciliere între valoarea contabilă a fiecărei categorii de capital propriu la începutul și sfârșitul perioadei, cu prezentarea distinctă a fiecărei modificări.

Ultimele trei categorii de informații pot fi detaliate în notele explicative, fără a fi incluse în documentul menționat.

Pentru fiecare element al capitalurilor proprii se indică:

suma la începutul exercițiului financiar;

sumele transferate în cursul exercițiului financiar (intrările-ieșirile);

natura, sursa sau destinația acestor transferuri;

suma rămasă la sfârșitul exercițiului financiar.

2.5. Notele explicative

Notele explicative la situațiile financiare anuale conțin informații suplimentare, relevante pentru necesitățile utilizatorilor privind elementele mai semnificative, cum sunt:

Nota 1 : Activele imobilizate : sold la 1 ianuarie, creșteri, reduceri, sold la 31 decembrie.

Nota 2 : Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli : sold la 1 ianuarie, transferuri, sold la 31 decembrie. Provizioanele prezentate in bilant la "Alte provizioane" trebuie descrise in notele explicative, daca acestea sunt semnificative.Cu explicarea naturii, sursei sau destinatiei acestora.

Nota 3 : Repartizarea profitului : profitul net repartizatla rezerve, pentru acoperirea pierderii, la dividende, profit nerepartizat. În cazul acoperirii pierderii contabile reportate, se vor prezenta sursele de acoperire a acesteia.

Nota 4 : analiza rezultatului din exploatare, care cuprinde următorii indicatori:

a)cifra de afaceri netă

b)costul bunurilor vândute și al serviciilor prestate (cheltuielile activității de bază, cheltuielile activității auxiliare, cheltuielile indirecte de producție)

c)rezultatul brut aferentă cifrei de afaceri nete (a-b)

d)cheltuielile de desfacere

e)cheltuielile generale de administrație

f) alte venituri din exploatare

g) rezultatul din exploatare (c-d-e+f)

Nota 5 : Situația creanțelor și datoriilor : sold la 31 decembrie, termene de lichidare, repectiv, de exigibilitate. Se vor menționa următoarele informații:

a) clauzele legate de achitarea datoriilor și rata dobânzii aferente

împrumuturilor;

b) datoriile pentru care s-au depus garanții sau au fost efectuate

ipotecari:

– valoarea datoriei;

– valoarea și natura garanțiilor;

c) valoarea obligațiilor pentru care s-au constituit provizioane;

d) valoarea obligațiilor privind plata pensiilor.

Nota 6 : Principii, politici și metode contabile : abateri de la principiile contabile, schimbarea metodelor de evaluare, tratamente contabile alternative. În aceste situații se vor menționa natura și motivele abaterii, și se va evaluarea efectul acestora asupra activelor și datoriilor, poziției financiare și a profitului sau pierderii.

Nota 7 : Participații și surse de finanțare : capital social subscris, acțiuni și obligațiuni emise, acțiuni răscumpărabile.

Nota 8 : Informații privind salariații, administratorii și directorii : număr mediu de salariați, salarii plătite, cheltuieli cu asigurările și protecția socială.

Nota 9 : Exemple de calcul și analiză a principalilor indicatori economico – financiari : indicatori de lichiditate, de risc, de gestiune, de profitabilitate.

Nota 10 : Alte informații privind prezentarea întreprinderii, relațiile acesteia cu filialele, cu alte întreprinderi asociate, onorariile plătite auditorilor, angajamente acordate sau primate etc.

Capitolul 3

Poziția și performanțele companiei

3.1 Performanțele întreprinderii

Analiza performanțelor financiare ale întreprinderii permite formularea de aprecieri asupra formării rezultatelor activității acesteia și asupra corelației lor cu structura financiară a întreprinderii.

Importanța acordată analiziei performanțelor rezultă și din precizările Standardelor Internaționale de Contabilitate, în care se subliniază că întreprinderile care aplică reglementările contabile de armonizare cu Directivele a IV-a a CEE și cu IAS-urile sunt încurajate să prezinte, pe lângă situațiile financiare, principalii factori și influențe care determină performanța.

Performanțele financiare ale întreprinderii pot fi analizate pe baza rentabilității sau pe baza fluxurilor de numerar.

Rentabilitatea este o categoria economică ce exprimă capacitatea unei întreprinderi de a produce profit, oglindind într-o formă sintetică eficiența întregii activității economice a acesteia. Într-o economie de piață este însăși motivația pentru desfășurarea oricărei activități ( cu excepția asociațiilor, fundațiilor nonprofit ).

Pentru exprimarea rentabilității se utilizează două categorii de indicatori :

Rezultatele (prodfit și pierder), indicatori de volum , care evidența mărime adsolută a rentabilității,

Ratele rentabilității, indicatori ai mărimii relative a rentabilității, care arată gradul în care capitalul sau resursele folosite aduc profit.

Fluxurile de numerar desemnează ansamblul intrărilor și ieșirilor de lichidități și echivalente de lichidități. Lichiditățile se referă la disponibilitățile bănești și depozitele la vedere.

Analiza performanțelor financiare ale întreprinderii își propune stabilirea modificării valorilor efective față de prevederi sau față de o perioadă anterioară a mărimii rezultatului, a ratelor rentabilității sau fluxurilor de numerar, identificarea factorilor care au determinat aceste modificări, a rezervelor interne care pot fi mobilizate pentru asigurarea nivelului prevăzut al acestor indicatori și stabilirea măsurilor care se inpum în acest sens.

Principala sursă de informații în analiza performanțelor financiare reprezintă contul de profit și pierdere.

3.1.1 Analiza rezultatelor

1.Rezultatul brut al exploatării caracterizează funcționarea curentă a întreprinderii sau performanțele sale tehnice și comerciale, reflectând contribuția exploatării la formarea rezultatelor și este primul sold intermediar de gestiune cu semnificație în termeni de rentabilitate, un rezultat parțial deoarece nu ține seama de toate cheltuielile suportate de întreprindere în activitatea de exploatare

Rezultatul brut al exploatării exprimă resursa de acumulare brută rezultată din activitatea de exploatare destinată menținerii și dezvoltării potențialului productiv al întreprinderii, renumerării capitalurilor utilizate și a statului, în acest caz vorbim de excedentul brut de exploatare.(EBE)

Analiza are la bază metodele de calcul ale EBE :

Metoda substractivă :

EBE = (VA+Subvenții pentru exploatare) – (impozite și taxe + Cheltuieli de personal )

Sau

EBE = Venituri din exploatare încasabile – Cheltuieli de exploatare plătibile.

Metoda aditivă :

EBE = rezultatul exploatării + cheltuieli cu amortizarea și provizioanele aferente exploatării + alte cheltuieli de exploatare – venituri din provizioane privind exploatarea – alte venituri din exploatare.

2. Rezultatul operațional apare în cazul analizei structurale a rezultatelor după destinația cheltuielilor de exploatare (pe funcții ale întreprinderii) și se calculează ca diferență între cifra de afaceri netă și costul vânzărilor, respectiv costuri bunurilor vândute și al serviciilor prestate, format din : costul de producție al produselor finite vândute, lucrărilor și serviciilor prestate pentru terți; costul de cumpărare al mărfurilor vândute. Rezultatul opereațional deține ponderea majoritară în rezultatul brut al exercițiului oricărei întreprinderi, având rolul de a acoperi cheltuielile de distribuție, cheltuieli generale de administrație și cheltuieli financiare, astfel încât întreprinderea să obțină un profit suficient de mare pentru a renumera corespunzător acționarii/asociații.

3.Rezultatul exploatării caracterizează performanțele activității de exploatare, independent de politica financiară și fiscală. Exprimă în mărimi absolute rentabilitatea aferentă activității de exploatare, după deducerea cheltuielilor de exploatare totale din veniturile afernte acestei activități.

În cazul analizei structurale a rezultatelor utilizând gruparea după natură a cheltuielilor de exploatare și a veniturilor, rezultatul exploatării se determină pe bază relației :

Rezultatul exploatării = EBE + alte venituri din exploatare + alte venituri din provizioane – cheltuieli cu amortizările și provizioanele – alte cheltuieli de exploatare.

În cazul analizei structurale a rezultatelor utilizând gruparea după destinație a cheltuielilor de exploatare și a veniturilor, rezultatul exploatării se calculează astfel :

Rezultatul exploatării = Rezultatul operațional + alte venituri din exploatare – cheltuieli de distribuție – cheltuieli generale de administrație.

4.Rezultaul financiar intră în componența rezultatului curent, alături de rezultatul exploatării, și se calculează ca diferență între veniturile și cheltuielile financiare. Principalele operațiuni din care pot deriva veniturile și cheltuielile financiare sunt:

Cheltuieli legate de finanțarea nevoilor stabile

Cheltuieli determinate de finanțarea nevoilor legate de exploatare

Venituri și cheltuieli legate de gestiunea trezoreriei

Venituri și cheltuieli determinate de deținerea portofoliilor de participații

Cheltuieli și venituri determinate de incidența favorabilă sau nefavorabilă a modificării cursului de schimb carea afectează creanțele și datoriile în devize.

Rezultatul financiar evidențiează atât calitatea gestiunii financiare a întreprinderii, cât și efectele activității de exploatare, strategiei de dezvoltare a întreprinderii sau ele unor evenimente întâmplătoare determinate de instabilitatea mediului monetar.

5.Rezultatul curent (ordinar) reprezintă rezultatul tuturor operațiilor curente, obișnuite ale întreprinderii, fiind determinat atât de rezultatul exploatării curente, cât și de cel al activității financiare, permițând și aprecierea impactului politicii financiare a întreprinderii asupra rentabilității.

Analiza rezultatului curent pune în evidență următoarele situații :

Rezultatul curent este aproximativ zero : pragul de rentabilitate al activității curente reprezintă un minim ce trebuie atins,dar care nu poate asigura dezvoltarea , deoarece în acest punct veniturile din exploatare și cele financiare permit doar acoperirea exactă a cheltuielilor de exploatare și financiare.

Rezultatul curent este pozitiv, considerat ca situație ideală, corespund situațiilor în care întreprinderea degajă rentabilitatea din activitatea sa, deoarece rezultatul exploatării și rezultatul financiar nu înregistrează niciodată valori negative.

Rezultatul curent este negativ : activitatea curentă a întreprinderii nu degajă rentabilitatea, acesta confruntându-se cu numeroase dificultăți.

6. Rezultatul extraordinar reprezintă rezultatul obținut din operațiile care nu sunt legate de desfășurarea normală, curentă, a activității întreprinderii și permite măsurarea influenței elementelor extraordinare asupra formării rezultatului global al întreprinderii.

7. Rezultatul brut al exercițiului exprimă în mărimi absolute rentabilitatea aferentă activității întreprinderii, după deducerea cheltuielilor totale din veniturile totale aferente unui exercițiu financiar. Analiza rezultatului brut se poate realiza ținând seama de structura acestuia :

Rezultat brut = veniturile totale – cheltuieli totale

= (venituri din exploatare + venituri financiare + venituri extraordinare ) – (cheltuieli de exploatare + cheltuieli financiare + cheltuieli extraordinare )

= rezultatul exploatării + rezultatul financiar + rezultatul extraordinar

8. Rezultatul net al exercițiului exprimă în mărimi absolute rentabilitatea netă sau pierderile aferente activității întreprinderii, după deducerea din venituri totale a cheltuielilor totale și a impozitului pe profit. Analiza rezultatului net în mărimi absolute are la bază metodele de calcul ale acestuia :

Metoda substractivă

Rezultatul net al exercițiului = rezultat brut al exercițiului – impozit pe profit (venit)

Metoda aditivă

Rezultatul net = profit reinvestit + dividende + renumerarea suplimentară a personalului + acoperiri de pierderi

3.1.2. Analiza ratelor de rentabilitate

Rata rentabilității este o mărime relativă care exprimă gradul în care capitalul aduce profit. Ca indicator de eficiență, rata rentabilității îmbracă forme diferite, după cum se ia în considerare profitul brut sau net la numărător sau se schimbă baza de raportare (capitaluri, resurse consumate, cifra de afaceri etc.

Principalii indicatori prin care se poate analiza rata rentabilității sunt :

Rata rentabilității economice

Rata rentabilității financiare

Rata rentabilității resurselor consumate

Rata rentabilității comerciale.

Indiferent de modalitatea de exprimare, analiza urmărește modificarea față de prevederi sau față de o perioadă anterioară a nivelului ratei, cu scopul de a identifica rezelvele interne care pot să ducă la asigurarea nivelului prevăzut.

1. Rata rentabilității economice măsoară performanța activului total sau gradul de valorificare a capitalului investit / capitalurilor permanente (în funcție de relația de calcul utilizată), exprimând în lei profitul brut (sau EBE) obținuți la 100 lei activ total, capital investit sau permanent, independent de modul de finanțare a capitalului și de sistemul fiscal.

Se poate exprima sub mai multe forme :

sau

Rata rentabilității economice este independentă de mecanismul de finanțare deoarece nu ține seama de raportul dintre capitalurilor proprii și cele împrumutate, precum și de presiunea fiscală, deoarece ia în calcul rezultatul brut.

2.Rata rentabilității financiare reprezintă capacitatea întreprinderii de a degaja profit net prin capitalurile proprii angajate în desfășurarea activității, reprezentând un indicator prin prisma căruia posesorii de capital apreciează eficiența investițiilor lor, respectiv oportunitatea menținerii acestora. Se calculează de regulă ca raport între net sau rezultatul exploatării și capitalurilor proprii :

Unul din modelele pe baza căruia se realizează analiza factorială a rentabilității financiare este:

unde CA/Cpr – viteza de rotație a capitalului propriu prin cifra de afaceri

Pn/CA – rata marjei nete de rentabilitate.

Pentru întreprinderile cotate la bursă, rentabilitatea financiară este apreciată cu ajutorul ratei capitalizării profitului, care arată cât profit net generează o umitate de capital investit într-o acțiune.

3.Rata rentabilității comerciale

Rentabilitatea comercială sau rentabilitatea vânzărilor măsoară eficiența activității desfășurate de întreprindere într-un exercițiu financiar prin prisma valorificării activității de bază.

Rentabilitatea comercială se poate exprima prin două rate :

-rata marjei brute, calculată ca raport între profit brut sau profit operațional și cifra de afaceri :

-rata marjei nete, calculată ca raport între profit net și cifra de afaceri :

4. Rata rentabilității resurselor consumate

Rata rentabilității resurselor consumate arată profitul brut care revine pe unitatea de cheltuieli totale, calculându-se ca raport între profitul brut și cheltuieli totale, sau ca raport între rezultatul aferent CA și costul producției vândute.

Analiza factorială rc se poate realiza pe baza modelului :

3.1.3. Analiza fluxurilor de numerar

1. Capacitatea de autofinanțare și autofinanțarea

Capacitatea de autofinanțare reprezintă lichiditățile potențiale generate de activitatea întreprinderii pe parcursul exercițiului, care pot fi folosite pentru autofinanțare, fiind un indicator care exprimă independența financiară a întreprinderii. Acesta se poate determina prin două metode :

Prin metoda deductivă capacitatea de autofinanțare este calculată ca diferență între veniturile încasabile și cheltuielile plătibile, sau

CAF = EBE + alte venituri încasabile – alte cheltuieli plătibile.

Metoda adițională pune în evidență elementele contabile, negeneratoare de fluxuri monetare, antrenate de calculul capacității de autofinanțare. Se pornește de la rezutatul net al exercițiului la care se adaugă chaltuielile calculate (amortizări și provizioane) neplătibile la o anumită scadență și se scad veniturile calculate (reluări asupra provizioanelor). În măsura în care capacitatea de autofinanțare nu ține cont de operațiile de gestiune curentă, operațiile excepționale de capital (venituri din cedarea activelor) vor fi excluse din calcul.

Capacitatea de autofinanțare după distribuirea dividendelor reprezintă autofinanțarea globală (totală), care pune în evidență aptitudinea reală a întreprinderii de a se autofinanța, după deducerea renumerării acționarilor / asociaților și a participării salariaților la profit.

Mărimea autofinanțării degajată de o întreprindere indică potențialilor investitori capacitatea ei de a utiliza eficiet capitalurile încredințate și de a le asigura o renumerare atrăgătoare. Pentru creditori, mărimea absolută și relativă a autofinanțării evidențiează nivelul capacității de rambursare și nivelul riscului de neplată.

Pe baza autofinanțării se pot calcula o serie de indicatori folosiți în analiza financiară, dintre care primul are o mai mare utilitate :

Rata autofinanțării investițiilor anuale

Rata autofinanțării imobilizărilor corporale :

Rata autofinanțării nevoilor globale de finațare :

2. Fluxurile de numerar (cash-flow-uri)

Fluxuri de numerar generate de activitatea de exploatare sunt, în esență, consecința principalelor activități generatoare de venituri, ale întreprinderii. Mărimea acestora reprezintă un indicator cheie de apreciere a capacității întreprinderii de a genera, prin exploatarea sa, suficiente lichidități și echivalente de lichidități pentru alte activități, respectiv rambursarea împrumuturilor și plata dobânzilor aferente acestora, menținerea capacității de funcționare a întreprinderii, plata dividendelor și efectuarea de noi invetiții, fără a apela la surse externe de finanțare costisitoare.

Pentru determinarea fluxului net de numerar aferent activității de exploatare, în practica internațională s-au delimitat două metode : metoda diectă și metoda inidrectă. Potrivit metodei directe, fluxul net de trezorerie aferent activităților de exploatare se determină ca diferență între încasările și plățile înregistrate în cursul perioadei, reflectateîn conturile de disponobilități.

Metoda indirectă constă în corectarea rezultatului exercițiului înaintea impozitării și elementelor extraordinare cu cheltuielile și veniturile nemonetare (amortizări, provizioane,diferențe de curs valutar), cu variația necesarului fond de rulment, și cu elementele de venituri și cheltuieli care sunt luate în considerare la determinarea fluxurilor de numerar din activitățile de investiții și de finanțare (pentru a nu se dubla efectele).

FNE = PB +/- CN sau VN – ΔNFR +/- A sau FNE = EBE – ΔNFRE

Fluxurile de numerar aferente activităților de investiții oferă informații privind modul în care întreprinderea își asigură perenitatea și creșterea, reflectând măsura în care plățile au fost efectuate pentru achiziția de active destinate să genereze veniturile și fluxurile de trezorerie în viitor.

Fluxurile de numerar aferente activității de finanțare sunt generate de acele activități care antrenează schimbări în mărimea și structura capitalurilor proprii și împrumutate ale întreprinderii și permit estimarea cererii viitoare de fluxuri de numerar din partea finanțatorilor întreprinderii

Fluxul de numerar total, obținut prin însumarea fluxurilor de numerar aferente celor trei tipuri de activități (exploatare, investiții și finanțare) este egal cu diferența dintre trezoreria înregistrată în bilanț la sfârțitul perioadei și șa începutul perioadei.

FNT =FNE + FNI + FNF = T1 – T0.

Putem întălni următoarele variante :

FNT > 0, care reflectă un excedent de numerar generat de întreaga activitate desfășurată, fie ca urmare a înregistrării de excedente pe tipuri de activități, fie ca urmare a acoperii deficitelor rezultate din unele activități de către excedentele generate de alte activități

FNT = 0, ca urmare a schilibrului între încasările și plățile perioadei sau compensării între excedentele și deficitele înregistrate pe tipuri de activități

FNT < 0, care reflectă deficit temporar de numerar generat de întreaga activitate desfășurată, fie ca urmare a înregistrării de deficite pe tipuri de activități, fie ca urmare a depășirii excedentelor generate de uneke activități, acest deficit poate fi acoperit din lichiditățile existente la începutul perioadei sau din credite pe termen scurt.

Rate utilizate analiza fluxurilor de numerar

Ratele de structură ale fluxurilor financiare reflectă contribuția diferitelor categorii de fluxuri de trezorerie la formarea fluxului net global, precum și măsura în care fluxurile potențiale de trezorerie s-au transformat în fluxuri reale. Astfel de rate sunt :

a) Rata fluxurilor de numerar din exploatare arată raportul dintre fluxul net de trezorerie din exploatare și fluxul de numerar total în cazul unei valori supraunitare , reflectând o variație a trezoreriei din afara exploatării (din activitatea de investiții sau de finanțare) negativă, respectiv ponderea fluxului net de trezorerie din exploatare în totalul fluxurilor de numerar, în cazul înregistrării unei valori subunitare. Cu cât valoarea ratei este mai mare și în creștere ,cu atât situația este considerată mai favorabilă.

b) Rata de generare trezoreriei de exploatare din excedentul brut de exploatare arată raportul în care din excedentul brut de exploatare se generează trezorerie efectivă aferentă exploatării.

c) Rata de acoperire a capacității de autofinanțare arată măsura în care capacitatea de autofinanțare este susținută prin lichiditățile efective existente în întreprindere, o valoare subunitară a ratei reflectând o susținere parțială a capacității de finanțare prin lichidități.

d) Rata de acoperire a autofinanțării arată măsura în care autofinanțarea este susținută prin lichiditățile existente în întreprindere, o valoare subunitară reflectând o acoperire insuficientă a autofinanțării, iar o valoare supraunitară indicând și partea din partea din capacitatea de autofinanțare destinată distribuirii de dividende.

În literatura de specialitate se recomandă următoareele rate financiare utilizate în analiza lichidității și solvabilității întreprinderii :

rata cash-flow-ului operațional care exprimă capacitatea întreprinderii de a genera resurse financiare necesare pentru acoperirea obligațiilor sale curente :

rata de acoperire a dobânzii reflectă abilitatea întreprinderii de a plăti dobânda aferentă datoriilor financiare și se calculează pe baza relației :

rata de acoperire a datoriilor financiare curente care exprimă gradul de confort în rambursarea datoriilor financiare curente ale întreprinderii și se calculează ca raport între fluxurile de numerar din exploatare rămase la dispoziția întreprinderii și datoriilor financiare curente.

rata de finanțare a imobilizărilor corporale reflectă capacitatea activității de exploatare a întreprinderii de a genera resurse financiare necesare achiziției de active corporale :

3.2. Analiza poziției financiare a întreprinderii

3.2.1. Bilanțul financiar

Noțiunea de bilanț financiar sau bilanț de lichiditate – exigibilitate stă la baza analizei lichidității și solvabilității întreprinderii. Construcția acestui tip de bilanț specific analizei financiare statice se bazează pe clasificarea elementelor de activ în ordinea strictă a lichidității (mai mare sau mai mică de un an) și a elementelor de pasiv după exigibilitate (mai mare sau mai mică de un an).

Trecerea de la bilanț contabil la bilant financiar necesită următoarele prelucrări :

a) Retratarea bilanțului se referă atât la elementele de activ cât și cele de pasiv. Elementele de activ fictiv, care sunt considerate non-valori, corespund unor elemente care în caz de vânzare nu pot da naștere unui flux de numerar și se referă la :

-cheltuilei de constituire ocazionate de înființare. majorare sau de reducere de capital

-cheltuieli de cercetare-dezvoltare

-decontări cu asociații privind capitalul

-cheltuieli înregistrate în avans

-diferențe de conversie activ

-prime de rambursare a obligațiunilor.

Pentru menținerea egalității bilanțului, atunci când elementele de activ fictiv sunt scăzute din activul bilanțului este necesar ca să reducem cu aceeași sumă și pasivul bilanțului (capital permanent). Corespondența acestei operațiuni poate fi redată astfel :

Conturile de regulatizare – pasiv se referă șa posturile diferențe de conversie – pasiv, venituri înregistrate în avans și decontări din operații în curs de calificare.

d) Regruparea elementelor bilanțiere, ca și în etapa precedentă va opera atât asupra activului cât și asupra pasivului. Asupra avtivului corecțiile urmăresc obținerea al imobolizări nete și al activelor circulante. Pentru acesta se disociează în două grupe, respetiv o grupă cu o durată mai mare de un an și o a doua grupă cu o durată mai mică de un an, următoarele elemente de activ :

– imobilizări financiare

– creanțe

– conturi de regularizare și asimilate (Decontări din operații în curs de clarificare)

Prima grupă, cu o durată mai mare de un an, se include la imobilizări nete, iar cea de-a doua grupă, cu o durată mai mică de un an, se include la active circulante. Asupra pasivului corecțiile urmăresc obținerea a trei mărimi, și anume :

-capitaluri proprii,adică resursele asociaților

-datorii pe termen mediu și lung, adică resursele rambursabile într-o perioadă mai mare de un an

-datorii pe termen scurt, adică resursele rambursabile într-o perioadă mai mică de un an.

c) Înregistrarea datoriei fiscale determină pe de o parte diminuarea capitalurilor proprii iar pe de altă parte creșterea datoriilor pe termen scurt.

În activul bilanțlui patrimonial nu figurează decât bunurile care aparțin, din punct de vedere juridic, întreprinderii. Activele corporale deținute sub formă de leasing, bunurile închiriate sau în locație de gestiune reprezintă active corporale utilizate de întreprindere dar care nu au fost plătite la valoarea achiziției , includerea lor în bilanțul financiar presupune : majorarea activelor corporale cu valoarea lor netă și majorarea cu aceeași sumă a datoriilor mai mari de un an.

Efectele scontante neajunse la scadență sunt acele creanțe cedate de întreprindere bănci sale iar includerea lor în bilanțul financiar presupune majorarea creanțelor cu valoarea acestor efecte și totodată majorarea creditelor pe termen scurt cu aceeași valoare.

3.2.2. Analiza echilibrului financiar

A) Analiza fondului de rulment

Fondul de rulment reprezintă valoarea absolută a surselor permanente utilizate pentru finanțarea activelor ciclice. Prin prisma gestiuni financiare fondul de rulment reprezintă : marja de securitate sau de siguranță privind finanțarea activelor circulante, cota de autonomie financiară.

Fondul de rulment poate fi determinat prin două modalități :

– FR = Cpm – Ai , arată surplusul de capital permanent peste valoarea activelor imobilizate folosit pentru finanțarea activelor circulante.

– FR = Ac – Dts, reprezintă partea activelor circulante nefinanțate din datoriile pe termen scurt.

În funcție apartenența capitalului , fondul de rulment se regăsește sub următoarele forme :

– Fond de rulment propriu care arată cuantumul participării capitalului propriu la finanțarea activelor circulante, indicator care relevă gradul de autonomie, de libertate în luarea deciziilor de investiții privind dezvoltarea întreprinderii :

FRP = Cpr – Ai FRP = FRP – Dtml

-Fond de rulment străin care arată participarea împrumuturilor pe termen mediu și lung la finanțarea activelor circulante :

FRS = FRF – FRP = Dtml.

Influența factorilor va determina modificări ale fondului de rulment care se pot sintetiza în următoarele situații :

Fondul de rulment crește. Este o situație pozitivă deoarece o parte tot mai mare a activelor circulante este finanțată din capitalul permanent. În cazul în care creșterea fondului de rulment se realizează pe seama creșterii capitalurilor proprii situația financiară se îmbunătățește.

Fondul de rulement rămăne neschimbat, situație care se întălnește pe perioade scurte de timp, ca urmare a stagnării întreprinderii când nu se realizează învestiții sau volumul de activitate rămâne același.

Fondul de rulemnet scade. Situația este considerată negativă, deoarece activele circulante sunt acoperite într-o mai mică măsură de resurse permanente. Dacă scăderea fondului de rulment se datorează creșterii activelor imobilizate atunci situația financiară a întreprinderii pe termen lung se îmbunătățește datorită rezultatelor exploatării degajate de investiții. De asemenea scăderea fondului de rulment poate fi compensată și printr-o gestionare mai eficientă a activelor circulante. Reducerea fondului de rulment se manifestă negativ atunci când se micșorează pe seama reducerii capitalului social.

B) Analiza nevoi de fond de rulment

Nevoia de fond de rulment reprezintă activele ciclice ce trebuiesc finanțate din fondul de rulment, respectiv activele ci lichiditate sub un an care urmează să fie finanțate din surse cu exigibilitate mai mare de un an.

Nevoia de fond de rulment se determină ca diferență dintre necesitățile de finanțare temporare și resursele temporale. Relația de calcul este :

NFR = Active curente – Pasive curente

sau

NFR = (Active circulante – Disponibilități bănești) –

– (Datorii pe termen scurt – credite bancare pe termen scurt)

Nevoia de fond de rulment poate fi analizată pe două componente :

Nevoia de fond de rulment din exploatare calculată ca diferență între necesitățile ciclice de exploatare și resursele ciclice din afara exploatării.

Analiza NFRE poate evidenția următoarele situații :

-NFRE > 0 , semnifică un surplus de nevoi temporare în raport cu surse temporare posibile de mobilizat.

-NFRE < 0, semnifică un surplus de surse temporare ciclice, în raport cu nevoile corespunzătoare de capitaluri circulante aferente exploatării.

b) Nevoia de fond de rulment din afara exploatării constituite din elemente aciclice și în general marginale, NFRAE nu are semnificație economică, în mod obișnuit utilizările în afara exploatării fiind inferioare resurselor din această categorie.

Dacă înregistrează o valoare pozitivă, acesta constituie un consumator de resurse de finanțare, iar în caz contrar constituie un mijloc de finanțare a activității de expoatare.

C) Analiza tezorerie

Trezoreria reflectă imaginea disponibilităților monetare și a investițiilor financiare pe termen scurt, apărute din evoluția curentă a încasărilor și plăților.

Analiza trezorerie înseamnă analiza echilibrului financiar pe termen scurt prin compararea fondului de rulment (care este o mărime relativ constantă) cu nevoia de fond de rulment (o mărime fluctuantă).

Trezoreria se poate determina în două moduri :

T = FR – NFR

sau

T = Db – Cbts

unde Db – disponibilitățile bănești

Cbts – credite bancare pe termen scurt

Trezoreria unei întreprinderi poate fi :

pozitivă când reflectă o situație favorabilă concretizată într-o îmbogățire a trezoreriei, întrucât întreprinderea dispune de lichidități care îi permit atât rambursarea datoriilor pe tremen scurt cât și efecuarea diverselor plasamente eficiente pe piața monetră

negativă, când evidențiează un dezechilibru financiar care determină o dependentă față de resursele financiare extrene și implicit o limitare a autonomiei financiare pe termen scurt.

3.2.3. Analiza ratelor de structură ale bilanțului.

A) Analiza ratelor de structură ale activului

Ratele de structură ale activului relevă informații privind destinația economică a capitalurilor, gradul de lichiditate al acestora, capacitatea întreprinderii de a-și modifica structura activului pentru a face față schimbărilor conjuncturale. Cele mai frecvent utilizate rate de structurăale activului sunt rata activelor imobilizate și rata activelor circulante.

1) Rata activelor imoblizate se calculează ca raport între activele imobilizate și totalul bilanțului, reflectând ponderea elementelor patrimoniale utilizate permanent în totalul patrimoniului.

Datorită conținutului diferit al componentelor imobilizărilor, teoria și practica economică recomandă determiarea unor rate complementare :

-rata imobilizărilor corporale :

-rata imobilizărilor financiare, exprimând intensitatea relațiilor financiare pe care întreprinderea le-a stabilit cu alte unități, în special cu ocazia operațiilor de creștere externă prin participații sau investiții de portofoliu

-rata imobilizărilor necorporale, are semnificație întreprinderilor mai mari care au înregistrate în bilanț importante cheltuieli cu cercetare – dezvoltare, cheltuieli cu emiterea și vânzarea de acțiuni și obligațiuni, brevete , licențe, programe informatice.

2) Rata activelor circulante

Se pot determina ratele analitice :

-rata stocurilor :

-rata creanțelor comerciale :

-rata disponibilităților bănești :

B) Analiza ratelor de strctură ale pasivului

Ratele de structură ale pasivului permit aprecierea politicii financiare a întreprinderii prin evidențierea provenienței și a gradului de exigibilitate a surselor de finanțare, reflectând aspecte legate de stabilitatea și autonomia financiară a întreprinderii, de gradul de îndatorare.

1) Rata stabilități financiare

2) Rata autonomiei financiare :

-rata autonomiei financiare globale : . Majoritatea specialiștilor recomandă ca satisfăcătoare pentru echilibrul financiar : .

-rata autonomiei financiare la termen :

, pentru asigurarea autonomie financiare .

sau

,pe baza acestei relații, autonomia financiară este asigurată când capitalul propriu este egal sau mai mare comparativ cu datoriile la termen, prin urmare .

3) Rata de îndatorare caracteizează dependența financiară a întreprinderii și gradul de risc al politicii sale financiare și poate fi calculată în mai multe modalități :

-rata de îndatorare globală : , ea trebuie să fie mai mică de 66%, îndepărtarea de 100% semnificând o reducere a îndatorării firmei, repectiv o creșetre a autonomiei financiare.

-rata de îndatorare la termen : ()

()

C) Analiza ratelor de lichiditate și solvabilitate

Prin lichiditate se înțelege capacitatea întreprinderii de a-și acoperi obligațiile pe termen scurt cu ajutorul activelor circulante. Cele mai utilizate rate sunt :

1)Rata lichidității curente sau generale reflectă capacitatea întreprinderii de a-și acoperi obligațiile pe termen scurt prin transformarea tuturor activelor circulante în lichidități : . Lichiditatea generală se apreciează favorabilă când are o mărime supraunitară, în jurul valorii 2, valoarea minimă acceptabilă fiind 1. Acesta este expresia existenței unui fond de rulment financiar care îi permite întreprinderii să facă față anumitori dereglări ce pot apare în mișcarea activelor circulante sau unor deteriorări ale valori acestora. De asemenea situația poate sugera o blocare nerentabilă a fondurilor în stocuri greu vandabile sau creanțe incerte.

Când valoarea acestei rate este subunitară, înseamnă că datoriile exigibile pe termen scurt nu sunt acoperite în principiu de activele circulante, iar fondul de rulment financiar are o valoare negativă.

2) Rata lichidității rapide exprimă capacitatea întreprinderii de a-și onora datoriile pe termen scurt din acele active circulante care pot fi transformate rapid în lichidități, adică din creanțe și disponibilități.

Mărimea corespunzătoare a lichidității rapide este considerată a fi între 0,65 și 1, iar un nivel mai mic de 0,5 poate evidenția probleme în cea ce privește onorarea plăților scadente.

3) Rata lichidității imediate măsoară capacitatea întreprinderii de rambursare a datoriilor pe termen scurt, utilizînd diponibilitățile existente :

()

Solvabilitatea reflectă capacitatea întreprinderii de a face tuturor datoriilor sale. Rata solvabilității globale sau generale : ()

D) Analiza riscurilor de faliment prin metoda scorurilor

Datorită efectului falimentului asupra activității economice, majoritatea orgaizașiilor financiare sunt preocupate de elaborarea unei metode ce are ca obiectiv furnizarea unor modele predictive pentru evaluarea riscului de faliment al unei întreprinderi. Acesta se bazează pe tehnicile statistice ale analizei discriminante. Ca urmare a aplicării analizei discriminante, se obține pentru fiecare întreprindere un scor Z, funcție liniară de un ansamblu de rate. Distribușia diferitelor scoruri permite separarea întreprinderilor sănătoase de cele în dificultate.

unde : R – ratele implicate în analiză

a – coeficientul de pondere al fiecărei rate

Un astfel de model este modelul J.Conan și M.Holder care se aplică întreprinderilor industriale cu un număr de 10 până la 500 de salariați și se bazează pe analiza lichiditate – exigibilitate.

unde :

;;

;

Riscul de faliment depinde de valoarea scorului, astfel că încadrarea întreprinderii în zona de risc în funcție de valoarea scorului se poate face astfel :

Capitolul 4

Studiu de caz

4.1.Prezentarea societății

4.1.1. Scurt istoric al societății Stiefel Eurocart Srl

Stiefel Eurocart Srl România este membră a grupului multinațional Stiefel, unul dintre liderii europeni în domeniul realizării și publicării de hărți de calitate superioară. Stiefel are sediul central în Germania, la Ingolstadt, iar de-a lungul timpului și-a extins activitatea și în Austria, Italia, Polonia, Slovacia, Cehia, Ungaria, Croația și România. Principalul avantaj al hărților Stiefel este calitatea superioară a cartografierii și a tiparului.

Pornind de la sloganul " HARTA DE CARE AVEȚI NEVOIE ", Stiefel s-a orientat către satisfacerea tuturor nevoilor existente pe piață în acest domeniu, astfel:

produsele școlare ( hărți și planșe didactice ) satisfac orice pretenții de acest fel existente în cadrul Instituțiilor de Învățământ.

hărți personalizate oferă firmelor posibilitatea de a se promova într-un mod foarte eficient și prestigios.

hărțile stnadard ( pentru segmentul business ) reprezintă instrumente de lucru foarte utile și funcționale pentru firmele și instituțiile publice care activează pe piață.

Din anul 1998, Stuefel activează și în România, axându-se în mod deosebit pe satisfacerea nevoilor instituțiilor de învățământ cu produse specifice acestora, cum ar fi hărțile școlare și planșele didactice. În acest sens, Stiefel deservește anual peste 50% din Instituțiile de Învățământ din România. În fiecare an sunt lansate pe piață nenumărate produse noi, produse care satisfac nevoile elevilor și profesorilor în desfășurarea procesului educațional. De aceea, datorită calității și utilității lor, multe dintre produsele Stiefel au fost premiate la expoziții și concursuri naționale și internaționale.

Anul 2004 a reprezentat extinderea activității și către segmentul Business ( firme și instituții publice ) cu produse dedicate acestuia, cum ar fi hărți personalizate și produse unicat. Astfel, Stiefel furnizează idei și realizează o gamă variată de produse care pot contribui în mod eficient la promovarea și personalizarea firmelor din orice domeniu de activitate. Produsele Stiefel au trăsături de utilitate și funcționalitate, fiind valabile o perioadă îndelungată de timp.
Produsele Stiefel sunt calificate și recunoscute ca fiind produse de calitate superioară, cu o durabilitate foarte mare în timp, datorită seriozității tipic germane și a experienței acumulate în cei peste 22 de ani de activitate.
Obiectivul firmei Stiefel este acela de a satisface toate cerințele clienților lor în mod profesionist și la standarde de calitate superioară. În acest sens, în cel mai scurt timp posibil, echipele de vânzări ale firmei vor acoperi tot teritoriul țării, astfel încât să pot ajunge cât mai ușor și cât mai repede în întîmpinarea nevoilor clienților

4.1.3. Principalele activități desfășurate

Firma Stiefel Eurocart funcționează pe 3 departamente dinstincte, complet separate, care sunt următoarele :

-școli

-busines to busines

-revânzare

În cadrul departamentului școli se vând hărți atât a României, cât și a lumi, hărți ai județelor și orașelor mari, dedicate în special școlilor. Se mai vând planșee didactice și cărți.

Compartimentul busines to busines se ocupă cu vânzarea calendarurilor și planningurilor personalizate, mapelor de birou, hărților de perete și hărților pliabile personalizate. Clienți acestui compartiment sunt mai ales firmele, care beneficiează prin aceste produse de publicitate. Comenzile speciale sunt transmise societății – mamă din Germania, care se ocupă de tipărirea acestora. Acest departament lucrează cu colaboratori, acești colaboratori fiind agenți de vânzare, care lucrează pe mai multe județe, fiecare ocupăndu-se cu 2 două sau trei județe.

În urma cerințelor de pe piată Stiefel și-a propus să dezvolte începând cu anul 2006 un nou segment de piață, si anume segmentul pentru Revânzători.

Prin intermediul acestui segment de piață sunt comercializate produsele standard:
– Hărți de perete
– Mape de birou
– Fixi miniplanșe
– Hărți pliabile

Această ofertă se adresează librăriilor,centrelor comerciale, magazinelor de papetărie, firmelor de distribuție din domeniul papetăriei, hotelurilor, agențiilor de turism, aeroporturilor, benzinăriilor și oricăror societăți care doresc să comercializeze produsele Stiefel. Acest departament, ca și deparmanentul firme, lucrează cu colaboratori, cu agenți comerciali.

4.2 Analiza performanțelor întreprinderii

4.2.1.Analiza rezultatelor

Valoarea adăugată a societății este în creștere în ani analizați astfel : .

În cazul societății analizate aceste rezultate arată că valoarea adăugată este în creștere, excedentul brut de exploatare tot în creștere și cu o pondere aproape egală, cresc veniturile din activitatea de bază cu o pondere mult mai mare cu cât cresc cheltuielile, astfel crește rezultatul din exploatare și rezultatul curent, cea ce duce la creșterea rezultatului net al exercițiului. Rezultatul financiar este singura care scade de la un an la altul, datorită creșterii cheltuielilor cu dobânzile și a cheltuielilor de curs valutar. Cu toate că în ultimi doi ani rezultatul financiar este negativ, acestă pierdere este acoperită din porfitul exploatării, pierderea financiară fiind totdeauna cu mult mai mică ca profitul exploatării.

4.2.2.Analiza ratelor de rentabilitate

Ratele de rentabilitate a societății analizate pe perioda 2005 – 2007 sunt apropape egale cu excepția ratei rentabilității financiare. Diferența dintre rentabilitatea economică și cea financiară este determinată de politica de finanțare a întreprinderii. Astfel, la rate ale rentabilității economice egale, rentabilitatea financiară este diferită, pentru că întreprinderea se finanțează din fonduri împrumutate, diferență determinată de influența cheltuielilor cu dobânzile și a impozitului pe profit.

4.3. Analiza poziției financiare a întreprinderii

4.3.1. Bilanțul financiar

Pentru întocmirea bilanțului financiar am procedat la reașezarea posturilor de activ și de pasiv în funcție de lichiditate, respectiv exigibilitate, în primul rând pentru păstrarea valorilor înscrise în bilanț, documentul contabil oficial.

Corecțiile efectuate se referă la includerea la creanțe a cheltuielilor înregistrate în avans, precum și prin trecerea efectelor acestora asupra capitalurilor proprii.

Echilibrul financiar reflectă respectarea principiilor de finanțare consacrate în literatura de specialitate astfel:

– nevoile permanete de finanțare vor fi acoperite din surse permanente de finanțare;

– nevoile temporare de finanțare vor fi acoperite din surse temporare de finanțare.

Respectarea principiilor de finanțare prezintă o importanță deosebită din prisma analizării capacității societății de a-și onora obligațiile asumate pe termen lung sau scurt, cunoscut fiind faptul că necorelarea intrărilor și ieșirilor de surse financiare constituie o cauză a multor falimente.

4.3.2. Analiza echilibrului financiar

A) Analiza fondului de rulment

Determinat : -pe baza părții de jos a bilanțului financiar este :

FR = Cpm – Ai

În ani analizați fondul de rulment este pozitiv, capitalurile permanente sunt mai mari decât activele imobilizate, această situație reflectă fondulde rulment ca expresie a realizării a echilibrului financiar pe termen lung și a contribuției acestuia la realizarea a echilibrului financiar pe termen scurt, capitalurile permanente asigurând finanțarea unei părți a activelor circulante.

-pe baza părții de jos a bilanțului financiar

FR = Ac – Dts

Calculat astfel, fondul de rulment reprezintă partea activelor circulante nefinanțate din datoriile pe temen scurt sau excedentul de active circulante față de datoriile pe termen scurt. Pentru că FR este pozitiv putem concluziona faptul că întreprinderea dispune de o marjă de securitate care o poate proteja parțial sau integral de efectele perturbării ciclului de încasări și plăți, activele circulante transformabile în lichidități pe termen scurt asigurând nu numai rambursarea datoriilor pe tremen scurt, ci și degajarea unor lichidități excedentare. Faptul că fondul de rulment crește de la un an la altul arată o situație foarte favorabilă.

Fond de rulement propriu :

FRP = Cpr – Ai

Fond de rulment împrumutat cea ce reprezintă datoriile pe termen mediu și lung : FRS = FR – FRP = Dtml

Faptul că fondul de rulment împrumutat reprezintă o pondere mult mai mică în totalul fondului de rulment decât fondul de rulment propriu asigură o stabilitate financiară a întreprinderii.

B) Analiza nevoii de fond de rulment

NFR = Active curente- Pasive curente = (active circulante – diponibilitățile bănești) – (datorii pe termen scurt – credite bancare pe termen scurt)

Nevoia de fond de rulment pozitivă semnifică un surplus de nevoi temporare posibile de mobilizat. Această situație este normală deoarece este rezultatul creșterii vânzărilor.

C) Trezoreria

T = FR – NFR = Db – Cbts

Valorile acestui indicator sunt pozitive, care dă posibilitatea efectuării de plasamente și deținerii de disponibilități bănești. Înregistrarea unei tezorerii pozitive demonstra o rentabilitate economică ridicată ridicată și posibilitatea plasării rentabile a disponibilităților bănești pentru întărirea poziției întreprinderiipe piață. Faptul că trezoreia este în continuă creștere pe cei trei ani analizați este semnul utilizării ineficiente a trezoreriei, pentru că antrează costuri de oportunitate ale nevalorificării capitalurilor disponibile, cu efecte negative în renumerarea capitalului și rambursarea împrumuturilor.

4.3.3 Analiza ratelor de structură ale bilanțului

4.3.3.1. Analiza ratelor de structură ale activului

A) Rata activelor imobilizate

De la anul 2005 la 2006 rata actuvelor imobilizate prezintă o tendință de reducere, ponderea imobilizărilor scade față de anul 2005,fiind că activele imobilizate cresc în anul 2006, situația este favorabilă deoarece : . De la anul 2006 la 2007 rata activelor imobilizate prezintă o tendință de creștere, însemană că ponderea imobilizărilor crește ca efect al modificării într-o proporție mai mare a valorii activelor imobilizate în raport cu valoarea activului total : , situația este nefavorabilă deaorece CA crește într-o proporție mai mică cu cea a valorii imobilizărilor : . Acesată situație este dată de faptul că activele imobilizate în ani 2006, 2007 sunt preponderent mijloace de transport, care nu au contribuit la procesul de producție în așa măsură să cresacă cu acesași pondere și cifra de afaceri.

Datorită conținutului diferit al componentelor imobilizărilor, teoria și practica economică recomandă determiarea unor rate complementare :

-rata imobilizărilor corporale :

În cadrul activelor imobilizate activele corporale au o pondere foarte mare, deoarece aceste active fiind în cea mai mare parte mijloace de transport necesare pentru satisfacerea obiectului de activitate.

-rata imobilizărilor financiare :

-rata imobilizărilor necorporale :

B) Rata activelor circulante

De la anul 2005 la 2006 rata activelor circulante prezintă o tendință de creștere, cea ce însemnă că ponderea activelor circulante crește ca urmare a modificării activelor circulante într-o proporție mai mare decât activul total . De la anul 2006 la 2007 rata activelor circulante scade ca urmare a devansării modificării valorii activelor circulante de către valoarea activului total : , situație favorabilă pentru că se realizează o creștere a vitezei de rotație a activelor circulante față de 2006 : .

Se pot determina ratele analitice :

-rata stocurilor :

-rata creanțelor comerciale :

-rata disponibilităților bănești :

Pe urma analizei ratelor de structură ale activului rezultă pe anul 2006 o creștere a activului total care influențează în sensul scăderii activele imobilizate, și în sensul creșterii activele circulante, În anul 2007 rezultă tot o creștere a activului total care influențează în sensul creșterii activele imobilizate, și în sensul scăderii activele circulante.

4.3.3.2. Analiza ratelor de structură ale pasivului

A) Rata stabilității financiare

Acestă rată înregistrează o tendință de creștere, semnificând creșterea ponderii capitalurilor permanente în totalul surselor de finanțare, situația este favorabilă pentru că majorarea capitalului permanent în raport cu totalul pasivului se datorează creșterii capitalurilor proprii într-un ritm superior datoriilor pe termen mediu și lung.

B) Rata autonomiei financiare

– rata autonomiei financiare globale

Majoritatea specialiștilor recomandă că este satisfăcătoare pentru echilibrul financiar o rată de autonomie financiare globale care depășește 33%. În cazul nostru această condiție este satisfăcută pe parcursul celor trei ani analizați, iar faptul că rata autonomiei financiare globale prezintă o tendință de creștere, de la an la an, aceasta reflectă o situație favorabilă, mai ales că se realizează pe seama creșteri rezultatului exercițiuliu.

-rata autonomiei financiare la termen

, pentru asigurarea autonomie financiare .

sau

,pe baza acestei relații, autonomia financiară este asigurată când capitalul propriu este egal sau mai mare comparativ cu datoriile la termen, prin urmare .

Rata autonomiei financiare la termen crește de la anul 2005 la 2006, semnifică o situație favorabilă și se datorează unui ritm mai mare de creștere a capitalului propriu în raport cu datoriile pe termen mediu și lung. Reducerea ratei de la anul 2006 la 2007 este normală deaoarece firma contractează împrumuturi pe termen mediu și lung.

C) Rata de îndatorare

-rata de îndatorare globală

Acesată rată trebuie să fie mai mică de 66%, condiție satisfăcută in toți trei ani.

-rata de îndatorare la termen : ()

()

4.3.3.3 Analiza ratelor de lichiditate și solvabilitate

A)Rata lichidității curente

Valoarea supraunitară a acestei rate este expresia existenței unui fond de rulment financiar care ți permite întreprinderii să facă față anumitor deleglări ce pot apare în mișcarea activelor circulante sau unor deteriorări ale valorii acestora.

B) Rata lichidității rapide

Mărimea optimă a lichidității rapide este considerată a fi între 0,8 și 1.

C) Rata lichidității imediate

Pentru funcționarea normală a întreprinderii se consideră că lichiditatea imediată trebuie să fie mai mare de 0,3.

D) Solvabilitate globală sau generală

O valoare mai mare de 1,5 semnifică faptul că întreprinderea are capacitatea de a-și onora obligațiile față de terți.

4.3.3.4 Analiza riscului de faliment

Modelul J. Conan și M. Holder :

-2005 :

Z2005 = 16*0.58+22*0.41-87*0.01-10*0.34+24*0.45 = 24.83

-2006 :

Z2006 = 16*0.75+22*0.48-87*0.05-10*0.26+24*0.67 = 31,69

-2007 :

Z2007 = 16*0.62+22*0.66-87*0.07-10*0.27+24*1,05 = 40,85

Situația întreprinderii în toți trei ani analizați este foarte bună, riscul de faliment este mai mic de 10%. , iar valoarea funcției este în creștere de la an la an.