Situatiile de Abuz Sexual Asupra Copiilor In Mass Media

Cuprins

ARGUMENT

Într-o societate în care majoritatea oamenilor nu-și urmăresc decât propriile interese si caștiguri, într-o societate în care violența de orice tip este considerată ca ceva normal și chiar necesar, într-o societate în care aderarea la "principiile" democrației occidentale devansează respectarea individului ca entitate umanaă, copilul nu-și găsește locul ce ar trebui să-l ocupe, atât în familie, cât și în societate.
Copilul trebuie respectat ca o persoană distinctă . Copiii trebuie recunoscuți ca cetățeni, la fel ca adulții. Ei au drepturi fundamentale, atât ca ființe omenești, cât și ca cetățeni ai unui stat: dreptul la o viață particulară, dreptul la intimitate, dreptul la o dezvoltare normală. Pe lângă acestea, copiii au nevoi speciale și au dreptul ca acestea să fie indeplinite(dreptul copilului la protecție, libertate)

INTRODUCERE

Abuzul sexual îndreptat împotriva unui copil presupune implicarea copilului imatur/dependent sau a unui adolescent, de către adult, în activități sexuale pe care nu este în măsură să le înțeleagă și să consimtă în cunoștință de cauză, sau acțiuni care încalcă normele tradiționale ale vieții de familie.

Putem vorbi despre abuz sexual, violență sexuală sau exploatare sexuală atunci când un adult se folosește de încrederea, inocența, dependența sau imposibilitatea de apărare a unui copil sau adolescent, pentru a-și satisface dorințele sexuale.

Abuzul sexual este unul din cele mai groaznice lucruri care se poate întâmpla unui copil, pentru că îl marchează pentru tot restul vieții sale, pentru că din acel moment oribil va fi tot timpul în sufletul său și pentru că îi va influența toate relațiile interumane. În timp, amintirile se estompează, se pot face tratamente psihologice, dar trauma nu trece niciodată, este ca o cicatrice care va rămâne permanent, și exact ca orice altă cicatrice se poate ascunde dar nu dispare și din păcate încă nu s-au descoperit operații estetice pentru astfel de cicatrici.

Amploarea reală a fenomenului de abuz și exploatare sexuală a copilului din România nu este cunoscută în prezent. Lipsesc nu numai statisticile reprezentative cu privire la incidența fenomenului, ci și anchetele cu privire la victimizare și studii de identificare a factorilor de risc. De asemenea, sunt insuficiente și resursele de informare, manifestându-se o mare reticență din partea victimelor și a familiilor acestora de a declara autorităților agresiunile sau abuzurile sexuale la care au fost supuse.

Cu toate acestea, presa informează zilnic sau săptămânal cititorii despre aceste evenimente. Desigur, în multe cazuri, ziariștii urmăresc aspectele senzaționale, publicând o serie de informații care să satisfacă gustul publicului, prin detalii „picante”, prejudiciind însă viața intimă a victimei.

Înainte de anul 1989, în România, abuzul sexual asupra copiilor era un fenomen total necunoscut opiniei publice. Nu existau statistici oficiale cu privire la această problemă, iar în mass – media nu erau difuzate informații care să semnaleze cazuri de abuz sexual.

După 1989, mai ales în ultimii 6–7 ani, aceste cazuri au început să fie amplu mediatizate și instrumentate de către organele de poliție, evidențiind drama cu care se confruntă anumite categorii de minori, cei mai expuși riscului.

Violența din mass–media are un loc deosebit în configurarea fenomenului, rolul primordial ocupându–l violența vizualizată, aceasta pentru faptul că omul achiziționează cele mai multe informații prin intermediul privirii. Nici radioul și presa scrisă nu rămân prea mult în urmă întrucât toate mijloacele specifice mass–media abundă de știri însoțite de imagini ce ilustrează marea criminalitate (omor, tâlhărie, abuzuri sexuale), descriindu –se, în amănunt, modalitățile faptice ale săvârșirii infracțiunilor prezentate.

Imaginile terifiante din presa scrisă și cea vorbită pot constitui adevărați stimuli de publicitate și găsesc teren favorabil în cazul copiilor și a celor cu comportament deviant. Nu întâmplător s–a apreciat că violența din mass–media naște violență.

Ținând cont de toate acestea, în lucrarea de față mi-am propus să prezint aspecte legate de abuzul sexual asupra copiilor și influența mass-mediei asupra victimelor acestor abuzuri.

Lucrarea este structurată pe două părți, o parte teoretică și una aplicativă. Partea teoretică este împărțită în trei capitole.

În primul capitol, sunt prezentate noțiuni generale despre abuz și a formelor acestuia care se pot exercita atât în cadrul familiei, cât și în afara acesteia, și care constituie un șoc puternic pentru victimele minore care se află la o vârstă în care nevoia de îndrumare și sprijin din partea adulților este acută, iar susținerea afectivă este imperios necesară

Pentru înțelegerea consecințelor abuzului și pentru stabilirea măsurilor de intervenție în astfel de cazuri, trebuie definite conceptele principale. De aceea, în cel de-al doilea capitol, m-am gândit face o scurtă prezentare a aspectelor legate de acest fenomen: definiții, criterii de definire, teorii explicative, situația abuzului sexual asupra copiilor în România, clasificarea abuzului, factori de risc în apariția abuzului sexual și consecințele abuzului sexual asupra minorilor.

În ultimul capitol este prezentată relația dintre mass-media și situațiile de abuz sexual asupra copiilor, mecanismele prin care aceasta influențează comportamentul indivizilor și efectele pe care le are asupra copiilor în special și asupra societății, în general.

Partea a doua a lucrării de licență am realizat o cercetare bazată pe analiza de conținut a unor documente expresive publice pentru a evidenția modul de abordare și de prezentare a abuzului sexual asupra copiilor în articolele apărute în presa scrisă.

PARTEA I

I. NOTUINI GENERALE DESPRE ABUZ

I.1. Definiții ale abuzului

Copilul trebuie respectat ca o persoană care are dreptul la o viață particulară, la intimitate și la o dezvoltare normală. Nimic nu trebuie să-i pună în pericol existența, nici dezvoltarea, cu atât mai mult nu trebuie supus abuzului sau exploatării. Cu toate acestea, sunt semnalate tot mai des cazuri de abuz asupra copiilor, în familie, pe stradă, în instituții sau chiar în locuri publice.

Abuzul asupra copiilor afectează dezvoltarea acestora în dimensiunile sale esențiale și, uneori, pentru întreaga viață, dacă nu se intervine imediat din punct de vedere terapeutic și al reabilitării sociale.

Pentru înțelegerea consecințelor abuzului și pentru stabilirea măsurilor de intervenție în astfel de cazuri, trebuie definite conceptele principale. Studiile și cercetările realizate de specialiști în domeniul protecției copilului apreciază că o singură definiție a abuzului nu poate servi pentru toate scopurile și nu poate acoperi toate domeniile. Indiferent de formulare, abuzul asupra copilului presupune violență, acțiuni sau inacțiuni fizice și psihologice intenționate, care se repetă și care afectează, mai mult sau mai puțin (în funcție de tipul abuzului) sănătatea fizică sau psihică a copilului.

Până nu demult, legislația României nu opera cu termenul de abuz asupra unui copil. Acest lucru s-a remediat, și în Legea Nr. 272 / 21 06 2004,( cap. VI, art. 89, al. 1) privind protecția și promovarea drepturilor copilului, termenul de abuz asupra copilului este definit ca fiind „orice acțiune voluntară a unei persoane care se află într-o relație de răspundere, încredere sau de autoritate față de acesta, prin care este periclitata viața, dezvoltarea fizica, mentală, spirituală, morală

sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului.”

Organizația Mondială a Sănătății definește abuzul într-o manieră care acoperă în întregime acest concept : „Abuzul copilului sau maltratarea lui reprezintă toate formele de rele tratamente fizice si/sau emoționale, abuz sexual, neglijare sau tratament neglijent, exploatare comercială sau de alt tip, produse de către părinți sau orice altă persoană aflată în poziție de răspundere, putere sau încredere, ale căror consecințe produc daune actuale sau potențiale asupra sănătății copilului, supraviețuirii, dezvoltării sau demnității lui”

Dacă reunim toate aceste definiții, am putea spune că noțiunea de abuz contra copilului definește în general toate actele de agresiune sau violență comise împotriva unui minor și se referă, de fapt, la orice conduită a adultului care are un impact negativ asupra condiției de bunăstare fizică, psihică și socială caracteristică tuturor copiilor aflați la vârsta minoratului.

I.2.Clasificarea abuzurilor

Fiind asociată cu actele violente și agresive exercitate asupra unei persoane, noțiunea de abuz, desemnează folosirea excesivă a unor prerogative, astfel încât, actul respectiv devine o faptă ilegală. Orice abuz este echivalent cu excedarea acestor prerogative, în așa fel încât provoacă vătămări sau daune fizice și psihice victimei.

În prezent, la nivel internațional, date fiind diversele criterii de clasificare existente, există o mare ambiguitate a terminologiei și definițiilor referitoare la abuzul asupra copiilor.

Mulți autori subliniază faptul că în definirea noțiunii de abuz trebuie să se țină cont de situația specifică a copiilor din fiecare țară, de modelul socio-cultural al țării respective, de indicatorii de sănătate ai populației infantile și de alte variabile implicate de contextul național respectiv. Lăsând la o parte aceste deosebiri, comportamentele abuzive împotriva copiilor pot lua mai multe forme, dintre care cele mai întâlnite sunt următoarele:

Abuzul fizic, care este reprezentat de îmbrânceli, palme, pumni, ștrangulări, lovituri cu diverse obiecte, provocarea unor fracturi, lovituri cu picioarele, alungarea din cămin, abandonul și chiar crima. Abuzul fizic este considerat „minor” dacă se observă existența unei suprafețe de piele înroșite sau a unei leziuni ușoare și, se consideră că abuzul fizic este unul „major” atunci când se constată existența fracturilor (care pot fi: ale membrelor, ale coastelor, craniene etc. ) sau arsuri. Este inclusă aici și exploatarea capacității fizice a copilului, prin supunerea sa la activități și la munci dificile care depășesc posibilitățile sale de efort.

Neglijarea este reprezentată de nesatisfacerea unor trebuințe fundamentale ale copiilor (biologice, emoționale și de dezvoltare fizică sau psihică). De exemplu, lipsa de curățenie, de protecție, împingerea spre vagabondaj, cerșetorie etc.

Abuzul emoțional constă în stimularea conduitelor ilegale și imorale, refuzul părinților de a le oferi afecțiune copiilor, supunerea la umilințe, ridiculizări, jigniri, intimidare, terorizare sau înfricoșare, negarea dreptului copilului de a avea prieteni etc.

Abuzul sexual constă în supunerea copilului la practici de intruziune orală, genitală sau anală, molestare de natură sexuală cu contact sexual direct sau fără asemenea contact, seducerea sau coruperea sa, implicarea sa în practici sexuale neconforme cu vârsta sa și la materiale cu conținut sexual explicit, obligarea la gesturi erotice nedorite, forțarea victimei de a asista sau a lua parte la activități sexuale, exploatarea sa în scopuri de prostituție sau de pornografie etc.

Toate aceste forme de abuz se pot exercita atât în cadrul familiei, cât și în afara acesteia, constituind un șoc puternic pentru victimele minore care se află la o vârstă în care nevoia de îndrumare și sprijin din partea adulților este acută, iar susținerea afectivă este imperios necesară.

II. ABUZUL SEXUAL

II.1. Definiții

Termenul de „abuz sexual” este preluat din literatura anglo-saxonă („sexual abuse”) și, alături de abuzul fizic, abuzul emoțional și neglijarea copilului, reprezintă una dintre cele mai grave forme de violență împotriva copiilor.

Cu toate că abuzul sexual conține elemente de abuz fizic și emoțional, acesta este o categorie aparte de rele tratamente aplicate minorului.

Abuzul sexual îndreptat împotriva unui copil presupune implicarea copilului imatur/dependene implicarea copilului imatur/dependent sau a unui adolescent, de către adult, în activități sexuale pe care nu este în masură să le înțeleagă și să consimtă în cunoștință de cauză, sau acțiuni care încalcă normele tradiționale ale vieții de familie.

Putem vorbi despre abuz sexual, violență sexuală sau exploatare sexuală atunci când un adult se folosește de încrederea, inocența, dependența sau imposibilitatea de apărare a unui copil sau adolescent, pentru a-și satisface dorințele sexuale.

O definiție destul de generală a abuzului sexual este dată de Elena Ursa: „Abuzul sexual se concretizează prin supuneri la practici de intruziune orală, genitală sau anală, molestare de natura sexuală, cu contact genital sau fără, exploatare sexuală.” ( Elena Ursa , revista Calitatea Vieții , XII, Nr. 1-4, 2000, p 143-158 ).

O altă definiție a abuzului sexual o regăsim la Sorin Rădulescu care precizează că abuzurile sexuale împotriva copiilor reprezintă acele „forme de participare a unui copil sau adolescent la activități necorespunzătoare vârstei și dezvoltării lui sexuale, pe care nu este în măsură să le înțeleagă, activități la care este supus prin constrângere, violență sau prin seducție, ori care încalcă tabuurile sociale”( Rădulescu S. Abuzul sexual asupra copiilor , 2003 , p 10 ).

Abuzul sexual al copilului constă în activități care expun copiii la stimulare sexuală inacceptabilă pentru vârsta, dezvoltarea psihologică și rolul lor în familie.

De asemenea , Centrul American Național pentru Protecția Copiilor Abuzați și Neglijați, definește abuzul sexual al copilului, spunând că acesta este reprezentat de „orice contact sau formă de interacțiune copil – adult, în care copilul este utilizat pentru stimularea plăcerii sexuale a adultului” ( Rădulescu S. , op. cit., p 11)

În prezent, putem spune, că nu există o definiție completă în ceea ce privește noțiunea de abuz sexual asupra copilului, care să fie universal acceptată, fiecare țară operând cu diferite forme de definiții juridice ale acestui fenomen. Acest fapt determină numeroase dificultăți în evidențierea clară a intensității fenomenului de abuz sexual și a amplorii acestuia.

II.2.Criterii de definire a abuzului sexual

O definiție completă a abuzului sexual asupra unui minor ar trebuie să expliciteze în mod clar conținutul actelor pe care le cuprinde, pentru a scoate în evidență elementele care le fac agresive și abuzive. De asemenea, această definiție ar trebui să cuprindă o evidențiere clară a tuturor caracteristicilor și circumstanțelor specifice fiecărei situații de abuz sexual îndreptat împotriva unui copil.

Sorin Rădulescu în Abzul sexual asupra copiilor ( p. 34) și Maria Roth-Szamoskozi ( Protecția copilului – dileme , concepții și metode , 1999 , p 54 ) sunt de părere că, o definiție a abuzului sexual asupra copilului ar fi completă, dacă s-ar ține cont de anumiți factori, cum ar fi:

Vârsta minorului – cu toate că, din punct de vedere legal, toți minorii aflați sub vârsta de 18 ani pot fi considerați victime ale abuzului sexual, există specialiști care stabilesc alte limite de vârstă ( sub 18 ani), în funcție de capacitatea victimei de a înțelege ceea ce se întâmplă. De obicei, măsurile impuse de lege împotriva agresorului sunt mult mai severe în situațiile de abuz sexual în care victima are vârsta mai mică.

Gradul forței aplicate – dacă forța utilizată este mai mare, atunci fapta este mai gravă.

Diferența de vârstă dintre victimă și agresor – luând in considerare acești factori, David Finkelhor definește abuzul sexual ca fiind „ contactul de natură sexuală a unui minor cu o vârstă mai mică de 13 ani cu o persoană cu cel puțin 5 ani mai în vârstă sau contactul sexual al unui minor cu o vârstă cuprinsă între 13 – 16 ani cu o persoană cu cel puțin 10 ani mai în vârstă” ( Rădulescu S. , op. cit., p 31) Aceste intervale de vârstă sunt considerate importante deoarece sugerează deosebirile dintre trăsăturile psihice și biologice ale victimei și agresorului.

Gradul de dezvoltare psiho-sexuală a victimei și agresorului – agresorul (care este, în cele mai multe cazuri adult) este matur din punct de vedere sexual, ceea ce implică deplina răspundere a acestuia în ceea ce privește raporturile sale sexuale, în schimb, în cazul minorilor, această maturitate nu există sau este în curs de dezvoltare, ceea ce înseamnă că nu este capabil să înțeleagă și să-și asume răspunderea raporturilor sale sexuale.

Tipul de relație dintre victimă și agresor și forma de agresiune comisă – o relație strânsă între victimă și abuzator face ca fapta să fie mai gravă. Având în vedere acest criteriu, Rădulescu este de părere că abuzurile sexuale extrafamiliale sunt de natură „coercitivă” (se utilizează forța și violența fizică), iar cele intrafamiliale au caracter „ exploatativ ” (se folosește manipularea sau șantajul emoțional) ( Rădulescu S. , op. cit., p 36)

Gravitatea abuzului sexual comis împotriva unui minor – în acest sens, specialiștii din domeniu disting între două forme de abuz sexual, și anume:

abuz sexual fără contact corporal;

abuz sexual cu contact corporal.

Efectele abuzului sexual asupra minorului – se știe foarte bine că orice abuz, în special cel sexual, are consecințe dramatice asupra vieții și dezvoltării copilului, efecte care se extind pe mai multe planuri (biologic, psihic, social și moral).

II.3. Teorii care explică abuzul sexual asupra copiilor

O sursă principală care ne ajută să identificăm etiologia fenomenului de abuz sexual asupra copiilor este reprezentată de evidențierea principalelor cauze și motivații care stau la baza producerii acestor acte de agresiune. În acest sens, vom analiza diferite teorii care încearcă să explice acest fenomen.

II.3.1. Teorii biologice

a) Teorii biochimice – din perspectiva acestor teorii, tendințele sexuale agresive reprezintă anomalii accidentale prezente doar la un număr restrâns de indivizi, anomalii justificate prin existența unor caracteristici ale setului cromozomial sau ale nivelului hormonal. Controlul acestor manifestări sexuale agresive s–ar putea realiza printr–o scădere terapeutică a testosteronului, deoarece acest hormon controlează anumite caracteristici sexuale masculine și un nivel ridicat de testosteron poate influența gradul de agresivitate sexuală.

O altă explicație a agresivității sexuale evidențiază rolul factorilor neurofiziologici. De exemplu, prezența unor tumori poate genera un tip de personalitate violentă care să se manifeste agresiv și în plan sexual.

b) Teorii evoluționiste – aceste teorii susțin ideea conform căreia toți indivizii umani de sex masculin au disponibilitatea biologică de a se manifesta agresiv din punct de vedere sexual.

II.3.2. Teorii psihologice

Teorii psihanalitice – conform acestor teorii, energia sexuală este un factor motivațional important al comportamentului uman. Devianțele sexuale sunt văzute ca niște conflicte inconștiente ce n–au fost rezolvate în perioada copilăriei, și care reapar, cu o intensitate mai mare, la vârsta adultă, fapt ce se datorează nerezolvării complexului Oedipian.

Aceste teorii pun accentul pe legătura dintre agresivitate și conduita sexuală. Tipul de personalitate a agresorului, precum și alte caracteristici dependente de structura temperamentală, precum și incapacitatea de a ține sub control impulsurile primare, tendința de dominare și înclinația spre violență, constituie simptome dizarmonice în personalitatea agresorului. Aceste simptome sunt specifice acelor conduite sexuale deviante (perversiuni sexuale) ce nu pot fi ținute sub control.

În cadrul perversiunilor, partenerii sexuali sunt considerați simple „obiecte”, față de care se resimte ostilitate precum și o ură profundă. În situațiile de abuz sexual și în cele de devianță sexuală, furia se transformă într–o victorie a individului în fața persoanei care l–a făcut nefericit, iar durerea se transferă asupra copilului abuzat. Răzbunarea însăși creează excitație sexuală. Multe acte de abuz sexual iau naștere astfel, din nevoia de răzbunare, care dă posibilitatea agresorului să–și regăsească respectul de sine, prin poziția de superioritate și dominare asigurată de agresiunea sexuală.

II.3.3. Teorii psiho – sociale

Teoria învățării sociale – această teorie pleacă de la ipoteza că orice conduită este un rezultat al interacțiunii dintre structura biologică, cea psihologică a individului, mediul în care trăiește și ceea ce învață în acest mediu.

Ideea principală pusă în evidență de teoriile învățării sociale este aceea că individul își modelează comportamentele în funcție de reacțiile și mesajele celorlalți, aceste comportamente fiind modelate și de experiențele de viață.

Bandura sublinia faptul că modelarea socială a indivizilor se face în funcție de trei surse principale ( Rădulescu S., op. cit., p 71)

Modelul de conduită preluat din mediul familial – copiii imită de fapt, comportamentele părinților.

Modelul de conduită dobândit din experiențele mediului ambiental; persoanele care locuiesc în zonele în care infracțiunile sexuale sunt frecvente, sunt mai înclinate să acționeze în funcție de asemenea modele decât persoanele din alte zone.

Modelele de conduite dobândite prin intermediul mass–mediei; numeroase scene de violență, (inclusiv violențele sexuale) difuzate de mass–media influențează copiii, în așa fel încât aceștia ajung să creadă că violența este un model dezirabil.

II.3.4. Teorii sociologice

a) Socializarea atitudinilor și comportamentelor agresive în domeniul sexualității – Din perspectivă sociologică, abuzul asupra copilului este interpretat ca o consecință directă sau indirectă a diferențelor existente între socializarea sexuală a băieților și fetelor și a incongruenței de rol și de status între părinți și copii. Aceste diferențe favorizează, destul de des, apariția unor atitudini de dominare și autoritate ale bărbaților asupra femeilor și ale adulților asupra copiilor, determinând și susținând tratarea lor ca pe niște simple obiecte sexuale și comiterea unor acte de agresiune. Astfel, se observă că există o anumită toleranță față de aceste atitudini, în special în ceea ce privește „drepturile” bărbaților asupra femei și ale părinților asupra copiilor.

b) Teoria „subculturilor violente” – accentul este pus aici pe prevalența violenței în societate și pe contextele culturale care o favorizează, abuzul sexual al copilului fiind un comportament agresiv de natură patologică, care violează normele morale sau juridice și transgresează limitele normalității.

Astfel, deși obținut prin violență și teroare, în anumite familii, „incestul este acceptat sau integrat în structura relațiilor normale (…). Legătura incestuoasă este mult mai frecventă în mediile de viață în care domnește promiscuitatea, alcoolul, nevrozele obsesionale, imoralitatea parentală (…). Nu–i mai puțin adevărat că și în interiorul familiilor bogate există relații incestuoase, dar sistemul de păstrare și apărare a acestui secret este așa de bine pus la punct, încât nu este posibilă o informare în această direcție.” ( Păunescu C. Agresivitatea si conduita umană , 1994 , p 61 )

c) Teoria „asocierilor diferențiate” – această teorie are ca idee centrală faptul că, în toate societățile contemporane există convingeri, valori și atitudini care includ atât respectul, cât și lipsa de respect față de normele și regulile sociale. În ceea ce privește abuzul sexual asupra copiilor, din punctul de vedere al acestei teorii, se poate considera că un individ care a trăit într–un mediu familial deficitar, definit de abuzuri, sau care a fost, la rândul său, abuzat, poate prelua modelul de conduită al agresorului, devenind el însuși abuzator.

Impactul abuzului sexual asupra copiilor se poate resimți puternic în evoluția personalității sale de mai târziu, influențând tendințele sale de agresivitate în relațiile cu alte persoane.

d) Teoria controlului social – această teorie subliniază faptul că în mediile sociale caracterizate de procese de socializare și unde există o lipsă de autoritate și credibilitate a instituțiilor de control social, tendința spre violență a individului este deosebit de mare (lucru care se întâmplă și în cazul abuzului sexual).

e) Teoria transmiterii multigeneraționale a abuzului – conform acestei teorii, problemele psihosociale se transmit din generație în generație. Cercetările în cazurile de abuz asupra copiilor au reliefat faptul că părinții abuzivi proveneau din familii cu grad crescut de violență, ei înșiși fiind abuzați în copilărie.

Un prim studiu, invocat adesea ca punct de referință în cercetările care relevă transmiterea modelelor parentale de la o generație la alta este cel realizat de Steel & Pollak (1968).

În urma studiului realizat, autorii consideră că atitudinile și comportamentele parentale sunt complexe și transmiterea lor intergenerațională nu trebuie privită unidimensional. Autorii consideră că stilul parental nu se transmite genetic (ca o boală) și scot în evidență transmiterea familială a unor modele culturale de creștere și educare a copiilor, modele în care autoritatea parentală, agresivitatea verbală sau fizică, ignorarea sentimentelor copilului sunt caracteristice. Intergenerațional – dar pe căi sociale – se transmit condițiile defavorizante de locuit, de venit, care acționează ca factori de stres social. ( Maria Roth-Szamoskozi Protecția copilului – dileme , concepții și metode , 1999 , p 143 )

Sintetizând concluziile diferitelor cercetări care au examinat transmiterea multigenerațională a relelor tratamente asupra copiilor (printre care și a abuzului sexual), trebuie spus că nu se poate neglija pericolul repetării istoriei abuzului, de la o generație la alta, cu atât mai mult cu cât rata de transmitere este de aproximativ 30%, iar supraidentificarea copilului cu părinții este în acest mecanism un proces activ.

Teoria atașamentului – Atât teoreticienii cât și practicienii consideră de multă vreme primul an de viață al copilului ca fiind un an critic. Aceasta este perioada în care copilul își dezvoltă securitatea și atașamentul de bază față de părinți sau față de persoanele care îl îngrijesc. Interacțiunea dintre părinți și copilul lor este decisivă pentru felul în care se percepe copilul pe el însuși și lumea din jurul său și modul în care se dezvoltă. Interacțiunea este importantă pentru gradul și calitatea atașamentului copilului față de părinți. Un atașament față de cineva înseamnă să fii absolut dispus să cauți apropierea și contactul cu persoana în cauză și, mai presus de toate, atunci când situația este nesigură. Comportamentul de atașament este folosit pentru a pune în evidență formele diferite ale comportamentului folosit pentru realizarea sau menținerea acestei apropieri. Comportamentul de atașament poate fi cel mai bine observat atunci când copilul (sau adultul) este obosit, speriat, bolnav sau are nevoie specială de îngrijire.

Ainsworth și colaboratorii (1971) au descris trei modele de atașament care pot fi prezente în grade variate:

Atașamentul sigur – copilul are încredere că părinții vor fi disponibili, receptivi, și îi vor acorda ajutor daca s–ar ivi situații dificile sau de teamă. Cu această convingere copilul are curajul să exploreze lumea. Acest model este dezvoltat și menținut de părinți, ei fiind în primii ani disponibili, atenți la semnalele copilului și capabili să–i ofere liniște, alinare ori de câte ori are nevoie de ea.

Atașamentul anxios – copilul nu este sigur că părinții vor fi disponibili, receptivi și gata să–i ofere ajutorul când sunt solicitați. Din cauza incertitudinii, copilul trece prin anxietatea/teama de separare și tinde să fie timorat în manifestarea comportamentului de explorare a mediului său. Acest model este menținut de părinți care uneori sunt disponibili, dispuși să acorde ajutor și alte ori, nu. Amenințările cu bătaia sau cu abandonul sunt folosite în creșterea și educarea lui. Acestea duc mai departe la trăirea unor sentimente de nesiguranță care pot deveni cronice. Acest mod de atașament îl observam adesea la copilul „iubitor” care își sacrifică propriile nevoi pentru a le satisface pe ale adulților.

Evitarea anxioasă a atașamentului – copilul nu are încredere că părinții vor reacționa în mod pozitiv și gata să–și ofere ajutorul. Dimpotrivă, el se așteaptă la respingere și încearcă să se descurce fără dragostea și ajutorul celorlalți. El luptă pentru a deveni dependent emoțional. Acest mod de atașament este văzut în relațiile părinți/copil în care copilul a devenit independent în mod prematur.

Cercetătorii analizează modul în care copiii, în baza experiențelor din prima copilărie își creează așteptări în legătură cu propriul comportament și cu cel al celor din jur. Din experiența trăită, copiii abuzați au învățat că nu merită să li se acorde îngrijirea necesară și așteptările lor față de ei și față de alții sun negative.

II.4. Istoria abuzurilor sexuale asupra minorilor

Se știe foarte bine că, în societățile premoderne nu au existat discuții despre abuzul asupra copilului si, implicit despre protecția acestuia. Acest lucru se întâmpla datorită faptului că era un subiect tabu, dar și pentru că etapa copilăriei era total necunoscută în acea perioadă, copiii fiind obligați (fără ca acest lucru să fie considerat un abuz) să desfășoare aceleași activități cu adultul; de asemenea , copiii erau bătuți, abandonați sau chiar uciși, fără a li se recunoaște dreptul la protecție și afecțiune recunoscut în societățile contemporane.

( Rădulescu S. , Sociologia problemelor sociale ale vârstelor , 1999 , p 52)

Schimbarea situației copilului din punct de vedere social și familial a intervenit în momentul în care societatea a început să recunoască faptul că perioada copilăriei este o etapă distinctă de viață, iar copilului trebuie să i se acorde un status social particular și roluri specifice. Copilul devine astfel „o parte integrantă a societății, influențând politicile sociale și raporturile familiale (…), determinând structura și funcțiile familiei, modificând diviziunea rolurilor familiale”. ( Rădulescu S. , Sociologia problemelor sociale ale vârstelor , 1999 , p 88-89 )

Astfel începând cu anul 1960, când abuzul asupra copilului a fost identificat ca fiind „o problemă socială modernă” ( Cooper D., Abuzul asupra copilului , 1993 , p 9 ) s-a vorbit și s-a scris destul de mult despre acest lucru. Între 1965-1985, literatura care analiza abuzurile asupra copiilor a crescut enorm (în special în America și Anglia). A început chiar să se prefere termenul de „copil abuzat”, în loc de cel de „copil bătut”.

În ceea ce privește evoluția recunoașterii violențelor sexuale asupra copiilor, aceasta a fost mult mai lentă decât cea a recunoașterii abuzurilor fizice, conceptul de „abuz sexual” fiind menționat abia prin anii 1970.

Timp de ani de zile, abuzul sexual asupra copiilor a fost considerat ca fiind ceva care se petrece doar în imaginația acestora. Acest punct de vedere a fost preluat de la Freud, care a renunțat la teoria „seducerii”, a „greșelii ascunse a tatălui”, pentru a elabora teoria psihanalitică, ce se bazează pe complexul lui Oedip, teorie ce se centrează de această dată asupra „dorințelor ascunse ale fiului”. ( Gerard L., Violențele sexuale asupra copiilor , 2001, p 45 ) Cu toate acestea, datorită faptului că aceste „fantezii” ale copiilor erau din ce în ce mai multe și deveneau o amenințare serioasă pentru adulți, în mai multe țări (Anglia si Franța, de exemplu) au început să se elaboreze măsuri speciale cu privire la educarea acestor copii și internarea lor în diferite instituții.

Această recunoaștere a violențelor sexuale începe odată cu epoca romantică, perioadă în care a fost instituit sentimentul copilăriei, moment în care scriitori precum Hugo, Dickens, Malot, încep să descrie mizeria și tratamentele abuzive aplicate copiilor. Primii care vor începe să denunțe astfel de abuzuri au fost medicii, fapt care a determinat, în plan legislativ, apariția unor sancțiuni împotriva agresorilor.

De fapt, consideră unii autori (Rădulescu, Gerard), abuzurile sexuale au început să fie denunțate mai des datorită victimelor care, devenite adulte, au avut curajul să dezvăluie abuzurile la care au fost supuse. Astfel, grupându-se în diferite organizații, aceste persoane au impus modificarea legislației în domeniu, precum și acordarea de îngrijiri speciale victimelor abuzurilor sexuale.

De asemenea, un rol important în evoluția dezvăluirii abuzului sexual îl au diversele studii și anchete realizate în diferite țări, care au scos la lumină numeroase situații de abuz sexual, evidențiindu-se faptul că foarte multe persoane au fost agresate în copilărie de persoane din interiorul sau din afara familiei.

Odată cu recunoașterea acestui tip de abuz, numărul cazurilor declarate (fără a vorbi despre cele nedeclarate, care sunt mult mai multe decât acestea) a atins cifre foarte mari și, din ce în ce mai multe din agresiunile sexuale în care sunt implicați minori au devenit subiect de dezbatere și preocupare publică.

Amploarea reală a fenomenului de abuz și exploatare sexuală a copilului din România nu este cunoscută în prezent. Lipsesc nu numai statisticile reprezentative cu privire la incidența fenomenului, ci și anchetele cu privire la victimizare și studii de identificare a factorilor de risc. De asemenea , sunt insuficiente și resursele de informare, manifestându-se o mare reticență din partea victimelor și a familiilor acestora de a declara autorităților agresiunile sau abuzurile sexuale la care au fost supuse.

II.4.1. Situația abuzului sexual în România

Înainte de anul 1989, în România, abuzul sexual asupra copiilor era un fenomen total necunoscut opiniei publice. Nu existau statistici oficiale cu privire la această problemă, iar în mass – media nu erau difuzate informații care să semnaleze cazuri de abuz sexual.

După 1989, mai ales în ultimii 6–7 ani, aceste cazuri au început să fie amplu mediatizate și instrumentate de către organele de poliție, evidențiind drama cu care se confruntă anumite categorii de minori, cei mai expuși riscului.

Românii au printre cele mai duioase cântece de leagăn, iar literatura a consacrat pagini de adâncă sensibilitate și de dragoste pentru cei mici. Copilul rămâne pentru majoritatea dintre noi, întruchiparea unor sentimente profunde de iubire și frământare de speranță pentru ziua de mâine a acestuia, pentru viitorul său care este și viitorul ființei naționale.

Într-un dramatic contrast cu această atitudine firească și aproape generală se află cei care, loviți de porniri aberante și criminale, dezlănțuie demențiale atacuri vizându-i pe copii, începând de la cele mai fragede vârste, de ambele sexe și din toate păturile sociale.

La rândul lor, pedofilii se regăsesc pe toate treptele societății de la cele mai joase la cele mai înalte, semn că tendințele psihopatice care-i bântuie sunt foarte periculoase.

Pentru a observa cum a evoluat abuzul sexual și care este situația acestuia în România, vom analiza câteva statistici ale Ministerului de Interne cu privire la câteva din infracțiunile care aduc atingere vieții sexuale și au un segment important de copii–victime, și anume: violul, raportul sexual cu o minoră, perversiunea sexuală, corupția sexuală, relațiile sexuale între persoane de același sex și incestul.

Analizând aceste cifre (pe perioada 2004-2006), se poate remarca faptul că în fiecare an câteva sute de copii trec printr-un eveniment traumatizant referitor la propria sexualitate, din categoria infracțiunilor enumerate. Totodată, pun în evidență disponibilitatea altor câteva sute de indivizi, în mare parte alții de la un an la altul, de a abuza sexual de copii. Nu în ultimul rând, trebuie să admitem că aceste cifre sunt mult inferioare cifrei reale a acestui gen de infracțiuni, dacă ținem seama că victimele sunt mult prea traumatizate și timorate pentru a reclama de fiecare dată abuzul suferit.

Datele deținute de către Poliție indică o dinamică ascendentă a numărului de minori victime ale infracțiunilor de natură sexuală. Astfel, dacă în 2004 numărul acestora era de 379, în 2005 crește la 618, pentru ca în anul 2006 să nu scadă foarte mult (582).

Scăderea înregistrată în anul 2006 se datorează unei reduceri importante, cu 24% a numărului de copii victime ale violului, dar nu este semnificativă deoarece la celelalte infracțiuni de natură sexuală s-au înregistrat, în același an, creșteri numerice, cum putem remarca din tabelul următor:

Evoluția numărului de victime ale infracțiunilor de natură sexuală în 2004-2006

A= viol;

B= raport sexual cu o minoră;

C= relații sexuale între persoane de același sex;

D= perversiune sexuală;

E= corupție sexuală;

F= incest

Infracțiunile de natură sexuală care produc cele mai multe victime în rândul copiilor sunt violul și perversiunea sexuală. Important de semnalat este faptul că incestul are cea mai spectaculoasă evoluție, atât procentuală (de la 4,7% în 2004, la 10% în 2005), cât și numerică (de la 18 cazuri în 2004 la 59 de cazuri în 2005). Este un indiciu important pentru gradul de alienare care se manifestă din ce în ce mai des în societate, demonstrând și o degradare accentuată a relațiilor familiale, fapt întărit și de ultimele aprecieri și date ale psihologilor și psihiatrilor.

În ceea ce privește distribuția pe categorii de vârstă a victimelor abuzului sexual, după statisticile Ministerului de Interne, situația pe anul 2006 este următoarea:

Distribuția pe categorii de vârstă a victimelor infracțiunilor de natură sexuală înregistrate în anul 2006

Raportul sexual cu o minoră (55%), relații sexuale între persoane de același sex (58%), corupția sexuală (46%) sunt infracțiuni ale căror victime-minori au, cu precădere, sub 14 ani. Chiar dacă incestul înregistrează cele mai multe victime în categoria 16-18 ani (39%), apreciem că poate fi doar o aparență, relațiile incestuoase începând, de regulă, în copilărie, însă, o dată cu maturizarea psihică și intensificarea relațiilor sociale, victima realizează implicațiile și găsește puterea de a pune capăt situației, reclamând abuzul.

Incidența mai ridicată a victimizării în rândul acestei categorii de minori se datorează, în primul rând, nivelului scăzut al capacității de autoapărare a victimelor, pe de o parte, iar, pe de altă parte, faptului că, de regulă, aceste infracțiuni sunt consumate de către un autor care are tulburări de comportament, de comunicare și de relaționare socială, ca urmare a unor traume de ordin sexual sau de altă natură, care i-au marcat dezvoltarea și evoluția.

Din statisticile Ministerului de Interne reiese că cei mai mulți copii victimizați se regăsesc în perimetrul orașelor, ponderea lor în totalul victimelor menținându-se constantă în perioada analizată, respectiv o medie de 67%, ritmul de creștere a numărului victimelor din mediul rural fiind mult mai lent decât cel înregistrat în mediul urban.

Evoluția numărului de minori victimizați în perioada 2004-2006, în funcție de mediul de proveniență al acestora

Cunoscând faptul că populația rurală a României reprezintă circa 55% din total, putem concluziona că, pe de o parte, mediul rural impune un control social mai riguros și păstrează un nivel mai ridicat al normelor tradiționale, morale și spirituale care definesc relațiile interumane, tolerând, implicit, mai puține fapte de acest gen pe teritoriul comunității. Mediul urban, pe de altă parte, oferă mult mai multe oportunități de producere a acestui gen de infracțiuni, fiind și un mediu în care se constată o disoluție mai rapidă a reperelor morale ale comunității, din cauza fluctuației persoanelor și a imposibilității cristalizării unui model cultural local, care să structureze asemenea repere spre beneficiul comunității.

Locurile predilecte în care se produc abuzurile sexuale împotriva copiilor sunt locurile publice, cu excepția incestului, care se produce în mediul intrafamilial.

Astfel, ponderea minorilor victimizați în locuri publice în perioada 2004-2006 a fost, în medie, de 53% în cazul violului, 29% în cazul raportului sexual cu o minoră, 48% pentru relațiile sexuale între persoane de același sex, 52% pentru perversiunea sexuală și de 30% pentru corupția sexuală.

Restul infracțiunilor s-au consumat fie în locuința infractorului, fie în cea a victimei (în mai puține cazuri). Ținând cont de specificul infracțiunii, ca și de distribuția cazurilor pe locurile de producere (30% în locuința victimei, 41% în locuința infractorului și doar 29% în locuri publice, deci contrar celorlalte infracțiuni), raportul sexual cu o minoră pare a se fi înfăptuit în multe cazuri în cea de a doua modalitate de producere, când autorul este tutore, curator, supra-veghetor, îngrijitor, profesor, educator sau medic curant, și se folosește de încrederea acordată de victimă și de societatea care l-a investit cu această calitate.

Distribuția minorilor victime ale abuzurilor sexuale în funcție de locul săvârșirii faptei (2005-2006)

Se poate constata de asemenea o participare îngrijorător de mare a minorilor la producerea abuzurilor sexuale asupra altor minori: 20% pentru infracțiunea de viol, 19% în cazul raportului sexual cu o minoră, 38% la relații sexuale între persoane de același sex, 28% au comis acte de perversiuni sexuale, alți 21% se regăsesc în cazul corupției sexuale și 17% la incest. În plus, asistăm la un fenomen crescut de pervertire a copiilor de către adulți, deoarece se înregistrează participarea la agresiunile sexuale împotriva minorilor a altor minori în grupuri alături de majori: în 15% dintre cazurile de viol, 11% raporturi sexuale cu o minoră, 15% relații sexuale între persoane de același sex, 10% perversiuni sexuale și 9% cazuri de corupție sexuală. Acest fapt, pe de o parte, plasează această categorie de copii tot în rândul victimelor atitudinii majorilor, mărind impactul șocului produs asupra copilului abuzat, care nu mai poate găsi un refugiu de încredere în nici o categorie de vârstă a semenilor săi și, eventual, îl va determina să comită același gen de fapte asupra altor copii.

Distribuția minorilor victime ale abuzurilor sexuale în funcție de autorii infracțiunii (2005-2006)

Realizând o ierarhie a frecvenței producerii, în județele țării, a acestor genuri de infracțiuni în perioada 2004-2006, Ministerul de Interne a observat că se detașează net, ca număr de apariții, câteva județe dintre primele cinci luate în calcul pentru fiecare an– deși nu deținem date defalcate pentru infracțiunile doar cu victime minori în acest caz, putem admite că această ierarhie este valabilă și pentru această categorie de victime.

Clasamentul primelor cinci județe, în funcție de numărul de autori ai infracțiunilor de natură sexuală comise în perioada 2004-2006

Mai mult decât utilitatea analizei detaliate a acestor date statistice, ceea ce trebuie înțeles este că asistăm la un fenomen care afectează din ce în ce mai puternic fondul biologic și psihic al generațiilor tinere, cu grave repercusiuni la nivel social în timp. Această afirmație este susținută și de datele privind numărul de infracțiuni comise în primele 9 luni ale anului 2007:

Viol – cu victime sub 14 ani 64 cazuri

– cu victime între 14-17 ani 118 cazuri

Raport sexual cu o minoră 183 cazuri

Perversiune sexuală 153 cazuri

Corupție sexuală 155 cazuri

Incest 72 cazuri

Prostituție 112 cazuri

Rele tratamente aplicate minorului 66 cazuri

Abandon familial 9071 cazuri

De aceea, este necesar un program național complex de protecție a potențialelor victime, de vindecare a traumelor minorilor deja victimizați dar, ceea ce este mai important, o campanie susținută de educație, la nivelul întregii populații, referitoare la aspectele vieții sexuale.

În ceea ce privește asocierea României de foarte multe ori cu expresia „rai al pedofililor, un comentariu al Agenției Associated Press, preluat de CNN, sublinia: „după căderea comunismului, România a căpătat o reputație de paradis pentru pedofili, o Thailandă a Europei, unde, cu foarte mulți bani, se pot găsi copii dispuși să întrețină relații sexuale. Majoritatea acestor copii din categoria cea mai defavorizată, așa – numiții ‹‹aurolaci››, care, din dorința de a scăpa de mizeria cotidiană sau din cauza incapacității mentale de a discerne între bine și rău, preferă să se vândă, decât să doarmă în continuare prin canale, hrănindu – se cu ce apucă.”

Probabil că ponderea cazurilor de pedofilie în care au fost implicați cetățeni străini, dintre care unii erau considerați persoane respectabile, a contribuit la formarea imaginii de „rai” în România pentru asemenea dezaxati , situând țara noastră într-o poziție de neinvidiat, alături de unele state africane și asiatice, unde asemenea practici sunt curente și constituie aproape o tragică tradiție.

  Printre numeroasele subiecte interzise presei din perioada totalitară, pedofilia a constituit un tabu aproape absolut. Poate de aceea, frecvența actuală a temei în mass-media românească creează impresia că aceste manifestari au explodat pur și simplu în ultimii ani făcând din România un adevarat rai al pedofililor și desigur un infern pentru copii.

Statisticile comparative cu alte țări ar fi în măsură să exprime mai exact amploarea acestui adevarat fenomen aberant și, totodată, să asigure premizele unor analize și măsuri de contracarare deoarece, este profund inacceptabilă distrugerea vieții și psihicului unor copii în condițiile democrației și libertății, ale imensului interes pentru apărarea drepturilor omului

Este greu să formulăm concluzii definitive și generalizatoare privind dimensiunile reale, în momentul actual, ale fenomenului în discuție fără a risca grave erori. Ceea ce însă trebuie spus fără nici o reținere și cu deplină îndreptățire, este că autoritățile nu au nici o scuză privind reacția întârziată față de manifestările de pedofilie, indiferent de numărul acestora și de cei implicați.

Astfel, existența în continuare a unui număr extrem de mare de copii ai străzii, dintre care foarte adesea se „recrutează” victimele pedofililor, reprezintă o nepermisă întârziere în acțiunea serviciilor sociale de protecție și prevenire. Poliția si Jandarmeria înregistrează și ele numeroase încetineli și neajunsuri, mai ales în acțiunile de prevenire a acestor fapte, când, deși dețin date suficiente pentru a acționa, se mișcă lent și nehotărât.

În sfârșit, Justiția dovedește, în multe situații, o încetineală nejustificată în instrumentarea cazurilor, iar uneori, pedepsele aplicate sunt în vădit contrast cu gravitatea și periculozitatea lor socială.

În cazul țării noastre, există câteva infracțiuni privitoare la viața sexuală care intră sub incidența legii noastre penale. Acestea sunt cuprinse în capitolul IV al Codului penal și este vorba de : viol, raportul sexual cu o minoră, relațiile homosexuale, seducția, perversiunea sexuală, corupția sexuală și incestul.

Autoritățile române au ignorat, multă vreme, problema abuzului sexual comis asupra copilului, fapt care, în prezent, se dorește a fi remediat. Organele de poliție s–au confruntat, în ultimii ani, și cu fenomenul pedofiliei răspândite prin intermediul Internetului. Pe multe site – uri Internet existau fotografii cu copii români ale căror servicii erau oferite pedofililor din străinătate. Adoptare unor măsuri și elaborarea unei legi speciale împotriva pornografiei au reușit să oprească, sau mai bine zis, să încetinească acest fenomen.

România suportă acum efectele nefaste ale politicii restrictive informaționale în acest domeniu deosebit de sensibil care i-a fost impusă pe o perioadă de câteva generații, iar abundența de material pornografic care își arogă un caracter de informare privind viața sexuală a adus de fapt un șoc puternic la nivelul conștiințelor nepregătite. Așa cum se știe, frustrările și reprimările sexuale canalizate apoi în exacerbări sunt cauze frecvente ale multor nevroze și psihopatii traduse în comportamente infracționale violente.

În prezent, în toate societățile contemporane este acceptată ideea că orice copil are drepturi, în special acela de a fi protejat (în familie sau în afara acesteia). Având în vedere faptul că abuzurile sexuale au existat dintotdeauna și continuă să existe și să fie o problemă foarte importantă, principala întrebare care ar trebui sa ne-o punem (noi, oamenii în general, iar asistenții sociali cu atât mai mult) este dacă putem atinge acel punct în care efectele unui abuz sexual asupra copilului să fie minime sau să dispară.

II.5.Clasificarea abuzurilor sexuale

Agresiunea sexuală asupra copilului definită ca orice act sexual îndreptat împotriva unei persoane cu o vârstă sub 18 ani, realizat cu forța sau/și împotriva voinței acesteia, sau fără a se recurge la forță sau încălcarea voinței victimei, în cazul în care aceasta se află în imposibilitatea de a-și da consimțământul, din cauza unei incapacități fizice sau psihice, temporare sau permanente.

În categoria abuzurilor sexuale sunt incluse toate formele de relații hetero sau homosexuale, de la atingerile cu caracter sexual, până la penetrarea realizată pe cale orală, genitală sau anală. Chiar dacă aceste relații dintre un minor și un adult par să fie liber consimțite și nu se întâlnesc elemente de forță, termenul folosit pentru definirea acestui tip de relații este tot cel de abuz sexual.

Mai mulți autori subliniază, într-un studiu efectuat în Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic, „Exploatarea sexuală comercială a copiilor”, existența unor termeni asociați cu abuzul și exploatarea sexuală a copiilor:

Violul și molestarea, definite ca fiind cunoașterea intimă a unei persoane cu forța sau/și împotriva acesteia; sau fără a recurge la forță și nici împotriva voinței persoanei, atunci când victima este incapabilă sa-și dea consimțământul din cauza unei incapacități fizice sau psihice.

Pornografia definită ca angajarea, folosirea, inducerea, atragerea sau constrângerea unui copil de a se implica sau a asista altă persoană într-un comportament sexual explicit sau simulat, în scopul producerii unei imagini vizuale a unui astfel de comportament.

Pornografia presupune realizarea de filme, casete video, reviste, fotografii, imagini computerizate, explicite din punct de vedere sexual, cu copii sau tineri sub 18 ani. Există trei tipuri de materiale pornografice: imagini numai cu copii, imagini cu copii și adulți, și imagini produse și distribuite de copii/tineri sub 18 ani. Pornografia cu copii are, în multe cazuri, o valoare comercială, dar ea reprezintă și material de schimb între pedofili.

Expunerea copiilor la acte sexuale ale altora adică expunerea intenționată a copiilor la actele sexuale ale altor persoane (incluzând actele părinților sau ale altor persoane cărora li s-au încredințat spre îngrijire copii).

Prostituția infantilă/juvenilă și anume, angajarea într-un raport sexual, sau în alte activități sexuale, a unui copil, în schimbul unei sume de bani sau a altor servicii (mâncare, haine, medicamente, afecțiuni).

Prostituția în sine este un viol. Prostituția este aproape întotdeauna o continuare a abuzului care a început mult mai devreme, de obicei, acasă. Aproape toate prostituatele au povestea unui incest sau abuz sexual în copilărie sau chiar pe amândouă. O copilărie a abuzului sexual creează un mediu care definește fetele și tinerele femei ca prostituate și sclave – un auto-concept de care multe femei nu scapă niciodată.

Din cele de mai sus rezultă că alegerea meseriei de prostituată nu este efectiv o alegere, ci mai mult o determinare psihosocială sau familială, produsul unei agresiuni pe care fata care ajunge să se prostitueze o suferă fizic și sufletește înainte de a intra în prostituție.

Traficul copilului în scopuri sexuale, transportul, adăpostirea și vinderea copilului, folosind forța.

Traficul cu copii reprezintă o adevărată afacere transnațională aducătoare de fonduri uriașe, ținând cont de faptul că există practica vânzărilor repetate. Nu întotdeauna este folosită violența, traficanții profitând de inocența și vulnerabilitatea copiilor și de faptul că, aflându-se într-o țară străină, ei sunt dezavantajați, și de necunoașterea culturii și limbii, a legislației și instituțiilor acelei țări, care îi pot proteja. Se poate vorbi de trafic atât când respectivul copil este luat cu forța, cât și când aceasta se întâmplă în mod voluntar, fie că se realizează la nivel intern sau la nivel internațional.

Exploatarea sexuală a copiilor, practică prin intermediul căreia o persoană, de obicei un adult, obține o gratificație sexuală, un câștig financiar sau o avansare, abuzând sau exploatând sexualitatea unui copil.

Abuzul sexual asupra copilului poate include diferite forme, cum ar fi:

Pipăirea copilului într-o manieră care să-l facă să se simtă incomod sau această pipăire se poate face:

pe părțile „sexuale” ale corpului său;

pe părțile „non sexuale” ale corpului său, dar într-o modalitate cu tentă sexuală;

Penetrarea vaginală sau anală a unui minor de către un adult, folosindu-se de degete, penis sau alte obiecte;

Obligarea unui minor de către un adult de a face sex oral (unilateral sau reciproc) cu acesta;

Obligarea unui minor de a-l pipăi pe abuzator în părțile sale intime;

Expunerea sau implicarea unui copil în imagini ce au caracter sexual(pornografice);

Expunerea nudității abuzatorului în fața copilului;

Obligarea unui copil de a se masturba, cu scopul satisfacerii sexuale a agresorului;

Căutarea, de către un adult, a unor mijloace și momente premeditate, cu scopul de a vedea un copil dezbrăcat;

Începerea unor discuții, cu caracter sexual, cu un copil, discuții care să-l facă pe acesta să se simtă incomod (nervos, agitat);

Angajarea unei conversații cu un copil despre corpul său, în așa fel încât acesta să se simtă neliniștit.

II.5.1. Pedofilia

La fel ca și alte manifestări sexuale, pedofilia a existat din cele mai vechi timpuri „Istoria sexualității umane (…) demonstrează că formele de exprimare a instinctului sexual la indivizii umani, nu au un caracter unitar sau omogen, ci posedă o mare varietate și diversitate culturală, în funcție de tradiție, moravuri, obiceiuri scrise sau nescrise de tot ceea ce alcătuiește în genere modul sau stilul de viață al unei anumite comunități umane”.( Rădulescu S., Sociologia problemelor sociale ale vârstelor , p 9)

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „pedofilie” (provenit din limba greacă: paedo=copil, philia=iubire) desemnează dragostea sau atracția față de copii. Această dragoste este manifestată prin activități sexuale repetate cu copii, ca mijloc exclusiv de obținerii a satisfacției sexuale.

Pedofilia este o perversiune sexuală ce constă în atracția pe care o au unii indivizi, pentru copii și minori în general. Este o infracțiune.

Mihai Șelaru definește pedofilia ca fiind „deviația sexuală care constă în contactul genetic pe care adultul îl realizează cu un copil de același sex sau de sex opus.” ( Șelaru M. Comportament sexual aberant 1993, p 161 ).

Din punct de vedere medical, pedofilia reprezintă o tulburare de natură psihică, caracterizată de existența unor anomalii ale „preferinței” obiectului sexual; este o devianță sexuală manifestată prin atracția unui adult față de un copil.

Din punct de vedere al psihanalizei, pedofilia reprezintă o „fixație” care se înrudește cu sadismul, în situația în care „provocarea suferinței victimei este echivalentă cu provocarea plăcerii agresorului” ( Bonnet G., Perversiuni sexuale 1999, p 133 )

Pedofilia este perversiunea sexuală cea mai contestată și cea mai violent denunțată. Cu greu se poate nega că un copil folosit ca partener sexual, chiar dacă a consimțit, suferă un traumatism, acesta fiind cu atât mai profund cu cât acesta nu se poate întotdeauna apăra.

Având în vedere că este o formă de abuz sexual sau molestare sexuală, pedofilia include alte acte (de aceeași natură), cum ar fi: incestul, corupția sexuală, seducerea, raportul sexual cu victime din afara familiei, stimularea sexuală prin gesturi, cuvinte, imagini etc. , și poate fi însoțita de manifestări sado – masochiste, exhibiționiste și voyeuriste.

În cele mai multe cazuri, pedofilia nu implică penetrare și nici violență, agresorii folosind diverse metode non – violente pentru a-și atinge scopul: seducere, mângâieri, cuvinte viclene, manifestări de prietenie etc.

II.5.2. Incestul

Atunci când astfel de activități de natură sexuală se desfășoară între membrii familiei, (între un adult și un minor) este folosit termenul de incest sau de abuz sexual extrafamilial, care este considerat totodată ca fiind cea mai gravă formă de abuz sexual.

Incestul este reprezentat, în general, de orice relație sexuală care are loc între rude unite prin legături de sânge sau prin alianță.

Constantin Păunescu este de părere că, „incestul este un mod particular de atentat sexual, care corespunde depășirii unui tabu întâlnit aproape în toate societățile. Acest tabu a fost considerat de unii antroposociologi ca un model de apărare original al degradării biologice, de alții ca o manifestare a complexului Oedip, iar Levi-Strauss susține că prohibiția incestului este demersul fundamental prin care se face trecerea de la natură la cultură.” ( Păunescu C., Agresivitatea si conduita umană , 1994 , p 60 )

De asemenea , A.G. Zaphiris definește incestul ca o activitate sexuală inițiată de un adult, „înrudit fie printr-o legătură de sânge sau prin alianță, fie pe cale socială (un vecin sau un îngrijitor al copilului). În cel de-al doilea caz, relația socială are o oarecare durată, astfel că adultul a căpătat un anumit grad de autoritate.” ( Hancock M., Abuzul sexual al copilului ,2004 p 6 )

O altă definiție o putem găsi la Mihai Șelaru, care este de părere că, „incestul este reprezentat de un grup de sindroame clinice care constau în tentativa sau realizarea unor relații sexuale între membrii ascendenți, descendenți sau colaterali ai unei familii (fiică, soră, cumnată, soră-vitregă, tată, mamă, socru, soacră, nepot, nepoată etc. ) a căror vârstă a depășit 16 ani.” ( Șelaru M. Comportament sexual aberant 1993, p 200 ).

Având în vedere multitudinea definițiilor în ceea ce privește incestul, am putea realiza o piramidă, pentru a scoate în evidență factorii caracteristici care diferențiază aceste definiții.

Piramida are următoarele semnificații:

definiții în sens restrâns;

definiții general acceptate;

definiții în sens larg;

Abuzul sexual săvârșit de cei care îngrijesc copilul cuprinde un larg spectru de activități, de la urmărirea împreună cu copilul a filmelor sau revistelor porno până la privirea adultului în timpul masturbării sau practicarea unor jocuri cu tentă sexuală, cum ar fi: pipăirea, masturbarea sau intromisiunea orală, genitală, anală.

În ceea ce privește statisticile referitoare la incest, acestea lipsesc sau nu sunt reprezentative , acest fapt datorându-se stigmatizărilor cu privire la această formă de abuz. Teama familiei de violența unui tată abuzator sau teama mamei că tatăl va fi sancționat și ea va rămâne fără resurse financiare, ori că minorul va fi încredințat unei instituții de ocrotire, reprezintă doar câteva din motivele pentru care foarte multe din cazurile de incest nu sunt raportate. Cu toate acestea, estimările aproximative existente în acest domeniu arată că peste 90% din cazurile de incest sunt săvârșite de către tată, tatăl vitreg sau bunic, împotriva fiicei/nepoatei, iar restul de 10% sunt relații homosexuale între tați și băieți. (statistici referitoare la relațiile incestuoase mamă-fiu nu se găsesc).

În puține din cazurile de incest în care victima are o relație fragedă există o relație sexuală veritabilă, în cele mai multe situații fiind prezente exhibiționismul, stimularea sexuală manuală sau sexul oral. Acest fapt se explică prin teama tatălui că „odată ce a fost dezvirginată, fiica sa va trebui îngrijită de un medic, ceea ce va atrage în mod inevitabil atenția autorităților.” ( Rădulescu S., Abuzul sexual asupra copiilor, p 165 ) În acest sens, este foarte important să se facă diferența dintre incestul propriu-zis și victimizarea sexuală.

Orice activitate de incest, în special cele dintre părinți și copii, reprezintă atât o acțiune de manipulare cât și un act de violență, care vin în contradicție cu tabuurile sociale impuse rolurilor familiilor consacrate. Având în vedere faptul că minorii sunt educați în spiritul supunerii și respectului față de părinții săi, iar aceștia conduc și controlează viața copiilor săi, este dificil de spus că o relație de incest dintre un tată și fiica sa are la bază un consens, pentru că, de fapt, tatăl este cel care obligă. O notă distinctivă a unei relații de incest o reprezintă relația de încredere pe care o acordă copilul părintelui, precum și autoritatea care rezultă din acest statut, ceea ce îi permite abuzatorului să intimideze, să manipuleze și să șantajeze emoțional copilul, pentru a-l convinge să se implice într-o asemenea relație.

Posibile semnificații ale incestului pentru copii: ( Mighiu C., Suport de curs pentru profesioniștii din domeniul protecției copilului )

Îmi place, dar nu este bine;

Îmi place și este permis;

Nu-mi place și nu-mi este bine;

Știu că nu-mi este bine, dar mă face deosebit;

Îl iubesc pe tata, dar îl urăsc pentru asta;

Sunt mândru că sunt tratat ca un adult;

Îmi place, dar mama este foarte supărată pe mine;

Nu-mi place, dar mama vrea să fac asta;

Îi fac geloși pe frații mei, și îmi place;

Nu-mi place, dar fac asta pentru a-mi apăra frații/surorile;

Sunt rău și din cauza mea greșesc părinții;

Acum îi am cu ceva la mână pe părinții mei;

Mama ar pleca dacă nu aș face asta cu tata;

De ce se simte corpul meu bine când fac lucruri rele?

Tata cred că mă iubește foarte mult, dacă riscă atât;

Singurul mod de a supraviețui este să fac asta.

II.5.3. Abuzul sexual asupra băieților

O mare contribuție la aceste probleme o reprezintă predominanța miturilor, care tulbură rezultatele, îngăduind astfel făptașilor continuarea acțiunilor nestingheriți. Băieții abuzați sunt din toate categoriile sociale, atât sărace cât și din înalta clasă. Dar factorul comun al acestor băieți este că nu au spus niciodată nimănui despre secretul lor din trecut.

Câteva dintre miturile cel mai des folosite sunt:

Dacă un băiat sub 18 ani este apropiat de un adult, de orice gen sexual, se consideră a fi abuzat sexual din cauza vârstei, de aceea se observă o diferență între copil și adult;

Abuzurile sexuale la băieți de către femei – chiar dacă ele sunt mame, surori, mătuși sau alte femei din preajma copilului sunt neraportate.

Băieții sunt răniți sexual având contact sexual cu un adult de orice sex. Ele cauzează traume psihologice și durere pe măsură ce are loc orice formă de abuz.

Un fapt puțin cunoscut este acela că hărțuirea sexuală care rezultă din mângâieri sau loviri ale organelor genitale ale copilului produce dureri foarte mari, deoarece el nu este capabil la acea vârstă sa ajungă la orgasm.

Copiii nu cer și nu vor un contact sexual în circumstanțele normale. Chiar și în evenimentele nedorite în care ei doresc un asemenea contact, este responsabilitatea și obligația adulților de a refuza, deoarece adultul este cel care are puterea în relație și se presupune că are acea judecată matură.

Abuzurile sexuale asupra băieților tind să fie mai violente și cel mai probabil au rezultat răni psihice importante, sau chiar deces, aceste acte fiind mult mai dure decât la femei.

Bărbații ce au fost abuzați sexual pe când erau copii sunt de două ori mai predispuși a deveni abuzatori, de a se sinucide, de a avea probleme la școală, de a se închide în ei și de a rupe orice legătură cu cei din jur și să devină agresiv, să abuzeze fizic și verbal colegii.

Pentru că în general adulții ocupă pozițiile de încredere pentru copil, orice depășire a acelei granițe este o încălcare a încrederii și o abandonare emoțională, la fel ca un viol.

Incestul poate avea loc pe fiecare nivel fizic sau psihic sau chiar pe amândouă. Incestul este definit ca o relație sexuală nepotrivită între un copil și un adult căruia i-a fost încredințat spre îngrijire. Pe lângă această definiție mai este menționat și comportamentul sexual neadecvat manifestat de profesori, menajere, ori muncitorii de zi cu zi.

Toți bărbații care abuzează sexual sunt homosexuali, mulți dintre ei sunt heterosexuali dar care nu sunt deloc interesați de contactul sexual cu adulți și că mulți pedofili care abuzează băieți de asemenea abuzează și fete.

În urma unor cercetări, statisticile arată că aproximativ una din patru fete este abuzată sexual înaintea împlinirii vârstei de 16 ani; dar aceleași statistici arată că unul din 6 băieți este de asemenea abuzat sexual înaintea împlinirii vârstei de 16 ani.

De ce băieții, victime ale abuzului sexual dezvăluie ceea ce li s-a întâmplat doar atunci când este prea târziu?

Victimele băieți au aceleași sentimente de mânie, frică, rușine, jenă, vină și confuzie; aceștia sunt copiii care au fost abuzați de un adult în care aveau încredere. Datorită culturilor diferite existente în lume, bărbații au rețineri suplimentare care îi împiedică în procesul lor de a învinge otrava abuzului sexual. El este considerat și privit ca un „macho”, care nu are voie să simtă tristețe, „întotdeauna să-și păstreze controlul”, în nici o situație să nu fie vulnerabil; de asemenea el trebuie să se impună în orice situație sexuală, iar a fi altfel este o jignire a statutului de masculinitate, este după zicala bărbaților un „vas puternic, protectorul femeii”. Datorită experienței abuzului sexual, o parte dintre bărbați își împart experiența abuzului sexual având mai multe contacte sexuale cu un anume număr de femei sau angajându-se în comportări periculoase pentru a-și dovedi masculinitatea. Părinții băieților abuzați sexual din neatenție, fără să vrea pot să încurajeze aceste manifestări comportamentale. Astfel a fi bărbat și victima unui viol ori molestări sexuale încalcă toate aceste principii, de aceea majoritatea oamenilor refuză să discute și să încerce să-și rezolve problema.

În urma acestor circumstanțe, bărbații/băieții care au fost victime ale oricărei forme de abuz sexual nu primesc ajutorul și suportul pe care femeile care s-au aflat în aceeași situație l-au primit garantat în ultimele două decenii.

Fără un sprijin emoțional corespunzător situației de a-i ajuta să lucreze cu sentimentele lor, mulți băieți/bărbați găsesc mai puține căi sănătoase de a învinge.

Persoanele de gen masculin care sunt abuzați sexual pe o perioadă mai lungă de timp, sunt mai predispuși să acționeze violent, să consume droguri și alcool, chiar să comită răpiri sau crime, pentru a-și recăpăta sentimentul de control a puterii asupra corpului și vieții sale.

Adolescenții adesea vor deveni tiranii școlii sau pe terenul e joacă, nesociabili, își vor pierde pofta de mâncare și probabil vor reveni la comportările anterioare.

Pierderea stimei de sine, ca și încălcarea încrederii cauzează o neînțelegere a persoanei în cauză pentru a lega noi legături intime cu alții. Acest lucru duce la multe probleme legate de muncă, de relațiile sociale și romantice.

Doar o singură dată ne uităm prin spitale, adăposturi pentru femei, judecătorii, sistemul de închisoare și este de ajuns pentru a vedea „taxa umană „ pe care abuzul sexual la băieți a fost luat de societate. Vestea bună este că acolo sunt pașii care trebuie făcuți pentru a rezolva aceste probleme și să micșoreze impactul lor asupra tuturor părților implicate.

Un factor important care contribuie la epidemia abuzului sexual la băieți și al copiilor în general este taina păstrării secretului – secretul între familii, școli, biserici și alte organizații, cât și păstrarea secretului de către martori și de victime de asemenea. Agresorii nu vor spune nimănui despre faptele lor din motive evidente; ei recurg adesea la amenințarea victimei cu violență, avertizându-i că dacă vor spune vreodată despre cele întâmplate, ei sau familiile lor, chiar și animalele de casă vor fi rănite sau omorâte.

Oamenii normali, care sunt martori la aceste acte de abuz împotriva copilului, de obicei nu spun nimic deoarece sunt îngrijorați de urmările acestui scandal și de eventualele neplăceri care se vor abate asupra familiei sau organizației implicate și teama că nu vor putea controla situația. Martorii care declară și nu primesc sprijinul instituțiilor abilitate sunt ei însuși subiect de hărțuire, violență sau izgonire din familie, comunitate.

II.6. Factori de risc în apariția abuzului sexual

Analiza sociologică a abuzului sexual asupra copilului vizează o cercetare mult mai amplă decât evaluările cuprinse în definiții, ipoteze sau teorii. Important este, din acest punct de vedere, identificarea principalilor factori de risc care precipită sau determină situațiile de abuz.

Maria Roth – Sezamoskozi (Protecția copilului – dileme, concepții și metode , p 55) apreciază că există anumiți factori de risc în apariția abuzului sexual (în ceea ce privește victima):

Prezența unui tată vitreg;

Existența unei perioade din copilărie în care mama a fost absentă;

Lipsa de apropiere mamă – copil;

Lipsa studiilor liceale ale mamei;

Comportamentul represiv al mamei în privința sexualității;

Lipsa afecțiunii din partea tatălui;

Venituri mici ale familiei;

Existența unui număr foarte restrâns de prieteni;

De asemenea, Rădulescu („Abuzul sexual asupra copiilor” , p 52) stabilește anumite caracteristici ale victimei:

Fetele sunt abuzate mai des decât băieții;

Fetele adolescente sunt abuzate mai des decât băieții aflați la vârsta pubertății;

Băieții cu vârsta mai mică de 12 ani sunt abuzați mai frecvent decât fetițele de aceeași vârstă;

Copii cu anomalii fizice, cu handicap psihic sau retard mental, copiii bolnăvicioși, cei născuți prematur, copiii „problemă”, cei mai puțin sociabili și care au carențe afective, datorită faptului că sunt vulnerabili și dependenți de persoanele adulte.

În urma studiilor efectuate de diverși sociologi, putem face o clasificare mai amplă a acestor factori de risc.

a) mediul geografic în care trăiesc victima și agresorul – în ceea ce privește acest factor de risc există două ipoteze: pe de o parte se consideră că sunt mai expuși abuzului sexual copiii care trăiesc în zone urbane, aglomerate, deoarece controlul social este foarte dificil de realizat în aceste spații, iar pe cealaltă parte se susține faptul că izolarea familiilor (în special în mediul rural) favorizează producerea acestor acte, deoarece oferă o protecție mai mare față de autorități.

b) clasa socială și nivelul de instrucție al familiei victimei – există un risc ridicat ca un copil care provine dintr–o familie cu venituri foarte mici și a cărei membri au un nivel scăzut de educație să devină victimă a unui abuz sexual. Totuși, acest risc există și în familiile cu un nivel de educație ridicat, deoarece, în astfel de familii „secretele” sunt foarte bine păstrate pentru a nu dărâma prestigiul social al acestora.

c) etnia și apartenența religioasă a victimei – în acest sens părerile sunt contradictorii. Unii autori susțin această idee, iar alții spun că acest lucru influențează foarte puțin sau deloc apariția abuzurilor sexuale.

d) locul unde se petrec abuzurile – marea majoritate a abuzurilor se petrec chiar în casa victimei, agresorul fiind apropiat ai acestora. Dar există și abuzuri comise de persoane necunoscute, care, în cele mai multe situații se petrec pe terenurile de joacă pentru copii sau în parcuri (aici, agresorul are de unde alege).

e) caracteristicile victimei – astfel de caracteristici se referă la sex, vârstă sau existența sau nu a unui handicap în cazul victimei.

f) caracteristici ale abuzatorului – în general, abuzatorul este bărbat, cu vârsta cuprinsă între 35 – 45 ani care, în cea mai mare parte, au suferit la rândul lor un abuz în copilărie.

În ceea ce privește incestul, pe lângă acești factori de risc, apar și alții, cum ar fi:

a) structura familială – s–a constatat că în familiile în care există un tată vitreg sau mama trăiește în concubinaj, există o posibilitate mai mare să apară o agresiune sexuală asupra copiilor. În astfel de situații, mama nu știe, sau se face că nu știe ce se întâmplă, de teama de a nu fi părăsită de partener și să rămână fără suport financiar; astfel, ea tace, devenind, în unele situații chiar „complice”.

În cazul familiilor organizate, astfel de agresiuni apar pe un fond de necomunicare și nerelaționare mamă–fiică, lipsă de comunicare care apare și în relația mamă–soț. Datorită faptului că astfel de mame sunt percepute (sau chiar sunt) ca persoane autoritare, rigide, reci, frigide din punct de vedere sexual, soțul își îndreaptă atenția spre fiică.

b) tipul de autoritate parentală existentă în familie – putem avea două tipuri de familie din acest punct de vedere:

Familii patern – autoritare – acest tip de autoritate este întâlnit în familiile tradiționale, patriarhale, în care bărbatul deține puterea absolută: el stabilește diviziunea rolurilor, hotărăște orientarea profesională și maritală a propriilor copii, reprezintă interesele familiei în raport școala, biserica, primăria etc. În astfel de familii, tatăl, chiar dacă nu abuzează sexual de fiicele sale, este rigid, lipsit de afecțiune, indiferent față de partenera sa, neînțelegător, uneori chiar agresiv și violent. Incestul este justificat în acest sens: sub presiunea terorii și a fricii, fiica consimte pentru că nu are altă alternativă.

Familii moderne – egalitară – în astfel de familii, mama este independentă, ea manifestă o autoritate mai mare, fapt care poate perturba exercitarea adecvată a rolurilor conjugale, implicit rolul său matern și acela de partener al cuplului. Tatăl, pentru a-și arăta ostilitate față de o asemenea soție dominatoare exploatează sexual una sau mai multe din fiicele sale, răzbunându–se și compensându–și carențele și frustrările afective create de soție. De cele mai multe ori, tatăl este tandru și atent cu copii, se joacă cu aceștia, folosind șantajul emoțional și seducția pentru a abuza sexual de ei.

c) anumite disfuncții ale familiei – în familiile dezorganizate apar foarte des consecințe negative asupra familiei în general, și asupra copiilor în special. Astfel, în condițiile în care normalitatea unei vieți de familie este alterată, iar vulnerabilitatea acesteia crește, poate apare mai ușor producerea comportamentelor incestuoase.

Lipsa de solidaritate familială – incestul apare mai frecvent în acele familii în care coeziunea și solidaritatea familială lipsesc și în care rolurile sunt inversate ( fiica preia rolul mamei). Prin schimbarea statusului de copil și transformarea sa în partener al tatălui (ceea ce se întâmplă în situații de incest) se realizează o incongruență a structurilor ierarhice familiale, care înseamnă de fapt, „moartea familiei” (Rădulescu S., Abuzul sexual asupra copiilor , p 185 ). Toți membri familiei sunt atrași într – un sistem de complicitate și tăinuire, fapt care permite ca incestul să continue pe o perioadă foarte lungă de timp, fiind transmis și preluat și de membrii generației următoare.

Stilul educațional al familiei și procesele de socializare în care sunt implicați membrii acesteia – stilul educațional al familiei reprezintă un factor de risc important în apariția abuzurilor sexuale (incest). O consecință a unui stil educațional inadecvat este și influența unor norme, valori, mentalități care susțin discriminarea socială a sexelor, încurajând astfel actele de abuz și violență sexuală. Un efect direct al acestor valori îl reprezintă socializarea fetelor în rolul de victimă: ele sunt învățate că trebuie partenere sexuale pasive, să nu opună rezistență și să nu resimtă sentimente de satisfacție sau de plăcere personală. Este evident că astfel de valori și credințe favorizează apariția unor abuzuri sexuale asupra copilului.

Violența familială și familia antisocială – asemenea familii dezvoltă, în general un climat lipsit de valențe morale, propice săvârșirii unor acte de natură incestuoasă. În familiile în care sunt prevalente conduitele antisociale și violente, copiii sunt tratați, adeseori, ca niște obiecte sexuale pentru satisfacerea nevoilor sexuale ale adulților. Acesta este și motivul pentru care, atunci când incestul este descoperit și adus la cunoștința autorităților, părinții îl consideră ca un act normal, justificându-l ca pe un proces necesar de inițiere sexuală a copiilor.

Există alți numeroși factori, mult mai relevanți și mai reali, implicați în apariția relațiilor de abuz sexual (în special incestul tată – fiică), dintre care:

Alcoolismul tatălui și incapacitatea fizică sau mentală a mamei care determină asumarea rolului de „mamă – surogat” de către fiică (cea mai mare de obicei);

Tulburările de comportament și de personalitate care îi caracterizează pe unii tați, dominați de tendințe pedofile și care nu mai manifestă nici un interes (sexual sau afectiv) față de propriile soții;

Lipsa din cămin a mamei, care determină asumarea rolului acesteia de către fiică;

Incapacitatea unor bărbați de a–și găsi partenere adecvate de sex;

Alți factori, printre care: constrângerile religioase, care impun tatălui să aibă relații extramaritale; aglomerația din căminul familial (spațiu mic); izolarea și autonomia familială față de factorii de control social, oportunitățile existente (de exemplu, situația de șomer a tatălui, care are condițiile și timpul necesar pentru a alege ca partener de sex pe fiica sa). ( Rădulescu S., Sociologia violenței (intra)familiale.Victime și agresori în familie. 2001, p 57-58)

Toate aceste caracteristici ale familiei incestuoase conduc la concluzia că este imperios necesar ca studiile cu privire la abuzul sexual asupra copilului să cuprindă nu numai evaluările unor elemente ale patologiei individuale (caracteristici ale abuzatorului și victimei), ci și interpretarea relațiilor intrafamiliale, a proceselor de socializare din cadrul familiei, a diverselor disfuncții familiale, a influențelor jucate de mamă în producerea incestului, a modului în care se exercită statusurile familiale etc.

II.7. Consecințe ale abuzului sexual asupra victimei

Abuzul asupra copiilor afectează dezvoltarea acestora în dimensiunile sale esențiale și, uneori, pentru întreaga viață, dacă nu se intervine imediat din punct de vedere terapeutic și al reabilitării sociale. Este dificil să generalizăm consecințele psihologice ale abuzului, deoarece gravitatea acestuia depinde de numeroși factori.

Indiferent de formele în care se manifestă, orice acte de abuz sexual are multiple efecte traumatice asupra copiilor, mai ales în ceea ce privește dezvoltarea sa viitoare ca adult. Pierderea stimei de sine, a încrederii personale și față de cei vârstnici, frigiditatea fizică și emoțională, incapacitatea de a dezvolta relații normale cu prietenii de aceeași vârstă, tendințele spre sinucidere, alcoolism, consum de droguri și prostituție, sunt numai câteva din efectele cu implicări deosebit de dramatice. La toate acestea se adaugă perturbarea și destructurarea relațiilor de familie (în cazul incestului), inversarea raporturilor generaționale , competiția nefirească între mamă și fiică, tată și fiu, subminarea procesului de dezvoltare și maturizare a copilului, obstrucționarea tendințelor sale către independență și autonomie personală.

Consecințele abuzului sexual asupra copiilor depind de o serie de factori Roth-Szamoskozi, M., Protecția copilului – dileme, concepții și metode , 1999, p 58 )

Acești factori sunt :

Vârsta copilului în momentul abuzului – cu cât un copil este mai mic, cu atât efectele fizice și psihice ale abuzului pot fi mai grave;

Gradul apropierii în relația agresor–victimă – incestul are în acest sens cele mai dramatice consecințe pe termen lung; de asemenea, apropierea dintre victimă și agresor poate întârzia și face mai dificilă dezvăluirea abuzului sexual;

Durata abuzului – un singur eveniment de tipul abuzului sexual are pentru victimă un efect mai ușor decât în situația în care, abuzul sexual se extinde pe o durată lungă de timp;

Numărul persoanelor care au abuzat copilul, tipul abuzului și măsura în care agresorul a recurs la forță, sunt de asemenea factori de care depinde gravitatea suferinței copilului. Numărul mare de persoane implicate în abuz, însoțirea relațiilor sexuale de acte de tip sadic, supunerea copilului prin forță, măresc senzația de neajutorare a acestuia.

Nu toate efectele abuzului sexual apar imediat. Multe dintre victime pot chiar considera, la un moment dat, că au trecut cu bine de această traumă, iar peste mult timp să apară anumite „semne” care să le spună că nu așa.

Consecințele fizice ale abuzului sexual pot fi:

Înroșirea sau lezarea orificiului anal sau vaginal;

Vulnerabilitatea la anumite boli cu transmitere sexuală (în special negi genitali și gonoree);

Tulburări digestive, de somn; panica;

Agravarea unor boli cu corespondență psihică (astmul);

Tulburări de instinct alimentar;

Pot apărea de asemenea și cefalee sau durerile abdominale (izolat).

Consecințele psihologice ale abuzului sexual pot fi:

Trăiri emoționale: culpabilitate, responsabilitate, tensiune de păstrare a secretului; frică, pedeapsă; degradarea imaginii de sine; sentiment de murdărire corporală; teama de deteriorare sexuală și a reproducerii; ostilitate, furie, depresie, tendințe de sinucidere .

Manifestări comportamentale: regresie, ostilitate și agresiune față de alte persoane; pierderea deprinderilor sociale, nepăsare de sine; tendința de confesare (la fete) sau ascundere a secretului; atitudine protectoare față de părinți.

De asemenea, la copiii abuzați sexual se pot identifica următoarele sentimente:

Frica: de agresor, de a cauza probleme, de a pierde afecțiunea adulților, de a fi excluși din familie, de a fi diferiți;

Furie: față de agresor, față de adulții care nu i–au protejat, față de ei înșiși (se simt vinovați);

Izolare: pentru că „este ceva în neregulă cu mine”, deoarece cred că sunt singurii care au trăit o asemenea experiență, deoarece nu pot vorbi despre abuz;

Tristețe: în legătură cu ceva care li s–a luat, pentru că au pierdut o parte din ei, deoarece cresc prea repede, pentru că au fost trădați de cineva în care au avut încredere;

Vinovăție: pentru că au luat locul mamei, tatălui (în cazul incestului), pentru că nu pot opri abuzul, deoarece cred că au consimțit abuzul, pentru că mărturisesc abuzul (în cazul în care fac asta), pentru că au păstrat secretul;

Rușine: în legătură cu implicarea lor într–o astfel de experiență, deoarece corpul lor a răspuns abuzului;

Confuzie: pentru că ei pot iubi în continuare agresorul, pentru că sentimentele lor se schimbă mereu.

Aceste consecințe apar după ce a fost realizat abuzul, dar de obicei, înainte de a fi dezvăluit, înainte ca una din persoanele implicate (direct sau indirect) să conștientizeze că este imoral și ilegal ceea ce se întâmplă și să mărturisească acest lucru autorităților. Asistenții sociali se pot ajuta de aceste „semne” care apar ca urmare a producerii unui abuz sexual, pentru a depista din timp aceste agresiuni (în special în cazul celor care lucrează în instituții în care au loc astfel de abuzuri sau a celor care lucrează deja cu familii în care se petrec astfel de lucruri – din alte motive decât abuzul sexual – și în care încă nu a fost dezvăluită această agresiune).

Ana Muntean în lucrarea sa : „ Prevenirea maltratării și mediul de viață al copilului “( p. 83) precizează motivele din cauza cărora, copiii întârzie să dezvăluie un abuz sexual:

Se gândesc că nu vor fi crezuți;

Pot să fie amenințați cu rănirea lor, a fraților sau a părinților;

Pot să fie jenați;

Pot să se simtă vinovați;

Nu posedă abilități de limbaj necesare pentru a povesti incidentul/incidentele de abuz (de exemplu: datorită uni handicap);

Pot fi handicapați mental și nu pot dezvălui incidentul;

Pot crede că de fapt au spus cuiva, dar nimeni nu a ascultat, acționat sau nu s-a preocupat;

Ar putea fi siliți să participe la o acțiune împotriva altui copil și sunt prea rușinați sau amenințați ca să discute despre acest lucru;

Se poate să li se fi spus că dacă vorbesc despre abuz, vor fi luați de lângă părinții lor;

Li s–a spus că abuzatorul (un părinte sau un îngrijitor de care au nevoie) va intra la închisoare și că nu îi vor mai vedea niciodată;

Ar putea să fie ambivalenți în ce privește abuzul: e ciudat, dar nu întotdeauna neplăcut, actul este făcut de cineva pe care îl iubesc, și în care au încredere.

Copiii pot fi abuzați sexual începând cu vârste foarte mici. Ei sunt seduși adesea prin joc într–o situație sexual–abuzivă; abuzatorul stabilește, de cele mai multe ori, o relație pozitivă atât cu părinții (în cazul în care nu face parte din familie), cât și cu copilul.

Copiii care au fost abuzați sexual de la vârste foarte fragede, vor prezenta un comportament sexualizat timpuriu. Ei se vor apropia de ceilalți oameni într–un mod asemănător cu cel pe care l–au învățat de la agresor. Acești copii se feresc adesea să aibă contacte cu alți copii de vârsta lor. Le este frică de faptul că cineva „ar putea observa”. Se izolează și ajung să se considere ca și cum ar fi diferiți de ceilalți copii. Astfel, ei pot crede că sunt „mai răi”, „mai ticăloși” sau „mai adulți”. Abilitatea lor de a se concentra slăbește iar rezultatele lor școlare se deteriorează rapid. De obicei încearcă să evite orele de gimnastică precum și dezbrăcatul în prezența altor copii și mersul la duș. De asemenea, se va evita și medicul școlii.

Dereglări serioase ale somnului, fobii și coșmaruri având un conținut sexual pot fi de asemenea semne ale faptului că un copil a fost abuzat sexual. Pot apărea și crizele de isterie cu țipete, tremurături sau leșin.

În perioada adolescenței, sunt frecvente gândurile sinucigașe sau chiar tentativele de acest gen. „Nereușind să scape de abuz, ei vor reacționa ca și cum urmările abuzului ar putea fi mai rele decât expunerea în continuare la abuz. Sinuciderea poate fi văzută în acest sens ca singura cale de ieșire dintr–o dilemă care pare de nerezolvat: dezvăluirea sau nu a abuzului.” ( Kari K. , Copilul maltratat , p 41 )

Copilul este stimulat sau obligat să se angajeze în relația abuzivă. Acest lucru se realizează prin recompense și/sau amenințări. Activitatea sexuală este prezentată ca ceva special, iar copilul trebuie să se considere norocos că are „șansa” să participe la ea. Copilul nu are capacitatea de a înțelege ce se întâmplă, doar atunci când începe să i se spună că „jocul este secret”, el începe să înțeleagă că ceva nu este în regulă. Rolul copilului în această relație variază: i se poate cere să ia parte activ la acest „joc” sau să fie pasiv, ca și cum ar dormi.

Abuzul sexual din cadrul familiei sau din cadrul relațiilor familiale se întâmplă rar să fie violent. Cu toate acestea, abuzul este traumatizant din punct de vedere emoțional prin faptul că tăcerea copilului este asigurată prin corupere și, în tot acest timp, copilul este făcut să se simtă vinovat și responsabil față de ceea ce se întâmplă. Există posibilitatea ca abuzul să devină violent dacă acest evoluează din joc în intromisiune. Abuzatorul dezvoltă adesea un model comportamental de constrângere, abuzul putând continua până când cineva își dă seama de ce se întâmplă și pune capăt situației.

Un aspect confuz și înspăimântător al abuzului sexual pentru copil este secretul pe care trebuie să–l țină precum și sentimentul complicității care–l domină.

Summit, în 1983, a descris sindromul acomodării copilului cu abuzul sexual, model care ne ajută să înțelegem modul de adaptare a copilului cu abuzul sexual și toate etapele prin care acesta trece.(Mighiu C., Suport curs pentru profesioniștii din domeniul protecției copilului , p 11 )

Stadiul 1: păstrarea secretului – nici un copil nu este pregătit să suporte abuzul sexual. Copilului i de poate spune „acesta este micul nostru secret”, sau, agresorul îl poate lăsa pe copil să înțeleagă singur acest lucru. Șantajul, mituirea, amenințarea sunt metode folosite de abuzator pentru a menține copilului frica de a dezvălui abuzul. În acest stadiu, copilul se simte lipsit de apărare și ajutor.

Stadiul 2: sentimentul neajutorării – există un dezechilibru al puterii între un adult și un copil, copilul este lipsit de ajutor și prins într–o capcană, acesta fiind nevoit să se supună adultului, neputând să spună NU.

Stadiul 3: imposibilitatea de reacție și de obișnuință – în ciuda sentimentului de vinovăție pe care îl are, agresorul este încurajat de faptul că victima nu are o reacție promptă, agresivă, ceea ce conduce la repetarea abuzului. Copiii folosesc disocierea ca mecanism de apărare pentru a face astfel față realității dureroase – singura persoană care poate opri abuzul este cel care abuzează, deci copilul va continua să se poarte bine, dacă dorește ca abuzul să fie oprit, ceea ce înseamnă că trebuie să accepte și să suporte solicitările sexuale ale agresorului. Copilul se simte vinovat de a fi provocat într–un anume fel abuzul.

Stadiu 4: dezvăluirea abuzului sexual – poate avea loc imediat după abuz sau la o perioadă mai mare de timp. Dezvăluirea poate lua mai multe forme:

Copiii pot face declarații largi, ambigue, care pot fi interpretate ca simptoame comportamentale; un alt simptom comportamental este atunci când un copil mic încearcă să simuleze un act sexual cu un alt copil.

Copiii pot face declarații adulților/prietenilor că au fost abuzați sexual. Scopul acestora este de a testa reacția ascultătorului – dacă cel care ascultă este șocat

sau are o reacție de repulsie, copilul poate spune că a mințit – dar astfel de reacții directe arată că ceva s–a întâmplat.

Schimbări semnificative în comportament: izbucniri comportamentale, accese de furie, insomnii, frica de a rămâne singur acasă cu părintele abuzator, frica de a merge la culcare. La adolescenți, apare consumul exagerat de alcool, fuga de acasă sau prostituția.

Apariția unor boli: enurezis, boli venerice sau chiar o sarcină.

Stadiu 5 – implicarea anumitor servicii de specialitate, în funcție de reacția părinților.

Vârsta copilului precum și nevoia de atașament pe care o resimte acesta, îi afectează capacitatea de a face față experiențelor traumatice. Trauma trăită va fi corelată, de asemenea, cu slăbiciunea sau lipsa de putere pe care o resimte copilul.

Situațiile prin care putem depista abuzurile sexuale sunt variate. Copiii pot fi adesea foarte „direcți” în exprimarea lor legată de astfel de amintiri (în legătură cu problemele intime). De asemenea, unii copii mai mici, pot să–și destăinuiască experiențele sexuale în timp ce se joacă, schițându–le gestual și/sau vorbind. În acest sens, o problemă ar fi că, în general, adulții nu cred ceea ce spune copilul sau e deranjat și s–ar simți mai bine dacă ar discuta despre cu totul altceva, decât probleme sexuale. Un copil care nu este crezut s–ar putea ca data viitoare să nu mai încerce să mărturisească direct situația în care se află, făcând aceasta prin diferite căi indirecte, sau nu mai încearcă deloc să mărturisească acest lucru.

Copiii de vârste puțin mai mari pot povesti din când în când, întâmplări legate de abuz, copiilor de aceeași vârstă care, la rândul lor, s–ar putea să povestească unui adult. Cu toate acestea, în general, copiii păstrează secretul acelor întâmplări și le neagă dacă sunt întrebați direct.

Caracterul secret care domnește în legătura abuzivă precum și vulnerabilitatea copilului, îl obligă pe acesta la tăcere și permite repetarea abuzului. Abuzul nu se întâmplă decât atunci când copilul se află singur cu abuzatorul, iar acea întâmplare nu poate fi împărtășită cu nimeni altcineva. „Secretul” este asigurat prin amenințări și corupere: „Dacă vei spune cuiva ce s–a întâmplat, eu voi intra în pușcărie”, „Dacă–i vei spune mamei tale, ea te va urî mereu”. Pe măsură ce trece timpul, „copilul se simte tot mai vinovat și va folosi din ce în ce mai multă energie pentru a acoperi faptele spre care a fost atras” ( Kari Killen , Copilul maltratat 1998 , p 40 )

III. MASS – MEDIA SI SITUAȚIILE DE ABUZ SEXUAL ASUPRA COPIILOR

Amploarea reală a fenomenului de abuz și exploatare sexuală a copiilor din România nu este, în prezent, foarte bine cunoscută. Lipsesc datele statistice reprezentative cu privire la incidența fenomenului, lipsesc anchetele cu privire la victimizare și studiile de identificare a factorilor de risc. Nu exisă, pe de altă parte, suficiente surse de informare, manifestându–se, se pare, și o mare reticență a unor victime și a familiilor acestora de a aduce la cunoștința autorităților agresiunile sau abuzurile la care au fost supuse.

Cu toate acestea, presa informează zilnic sau săptămânal cititorii despre aceste evenimente. Desigur, în multe cazuri, ziariștii urmăresc aspectele senzaționale, publicând o serie de informații care să satisfacă gustul publicului, prin detalii „picante”, prejudiciind însă viața intimă a victimei.

De ceva timp, există o preocupare, pentru cercetătorii din domeniu, pentru a stabili dacă există o relație cauzală între violența din mass – media și violența care se manifestă în rândul publicului.

Numeroase lucrări au analizat consecințele reprezentării violenței în mass–media, în special la televizor și cinema, asupra tendințelor violente pe care le manifestă publicul.

Ideea că violența prin televiziune învață copiii să devină agresivi este o problemă discutabilă. Freedman (1984) a concluzionat că nu există o evidență clară a legăturii între urmărirea unor programe T.V. și comportamentele agresive exagerate ale copiilor. Cunningham (1998) a susținut existența unei asocieri între acești doi factori, controlând variabile cum ar fi nivelul de educație, atitudinea agresivă și comportamentul părinților.

( Neamțu G., (coord.) Asistență Socială.Studii și aplicații. 2004 , p 137)

Majoritatea studiilor concrete ce privesc relația dintre expunerea la violență și comportamentul agresiv, par să susțină afirmația lui R. Liebert (1998), potrivit căreia, violența din mass–media are un efect mare asupra unui mic procentaj de tineri și un efect mic asupra unui mare procentaj dintre ei. În orice caz, fie că admit o influență slabă, fie una puternică a mass–mediei asupra comportamentului agresiv, psihologii sociali se întrebă care sunt mecanismele prin care operează aceste influențe. În figura care urmează este condensat impactul mesajelor violente din mass – media. După cum se observă, în afară de efectele de catharsis, care în anumite condiții funcționează, reducând tendința spre agresivitate, toate celelalte efecte induse de consumul de violență din mass–media conduc la creșterea agresivității.(Iluț P., Valori atitudini si comportamente sociale , 2004 ,p 120 )

Cum se poate întâmpla acest lucru? Prin dezinhibiție, conținutul încărcat de violență promovat prin mijloace de comunicare în masă, acționează în sensul că, deși numeroase acte agresive sunt prezentate ca reprobabile și autorii lor pedepsiți, cele mai multe apar ca mijloace de satisfacere a unor interese, ca aducătoare de câștiguri. În cazul multor cititori, spectatori sau telespectatori, un astfel de conținut slăbește constrângerile și reținerile față de agresiune dobândite prin socializare și educație.

Expunerea la violența prin mass–media înseamnă un contact apropiat cu diferite tehnici de luptă și mijloace de agresiune – oamenii vor fi tentați (într–o împrejurare favorabilă) să le pună în aplicare. La copii și tineri în special, caracterul spectacular al multor scene violente este un element în plus ce trimite la reproducerea lor în viața reală.

Studii experimentate arată că vizionarea frecventă de filme și programe T.V. saturate de agresivitate afectează procesele cognitive, responsabile la rândul lor pentru acțiunile noastre. Gândirea și memoria individului, saturate de conținuturi informaționale pe tema violenței, sunt orientate spre agresivitate. De asemenea, expunerea la violență prin mass-media presupune și însușirea unor scenarii după care se desfășoară evenimentele. Astfel, întâmplările identice sau asemănătoare cu cele din filme vor degaja secvențe acționale identice sau asemănătoare în viața reală.

Inițierea sau continuare agresiunii depinde și de evaluarea disconfortului și răului produs victimei. Vizionare unor scene de violență în care se arată cum oamenii suferă sau mor și se insistă și asupra actelor de cruzime și a detaliilor lor fiziologice, are ca rezultat o desensibilizare emoțională – se stinge sau se reduce atitudinea empatică față de ceilalți. Desensibilizarea este susținută și de faptul că persoanele care practică violența sun înfățișate, de regulă, ca acționând cu sânge rece. Ceea ce se întâmplă pe ecran are șanse să treacă în planul realului cotidian.

În acest sens, desensibilizarea are un efect sporit în impactul mass–mediei asupra creșterii violențelor sexuale. Pornografia asociată cu violența, prezentă în atât de multe materiale vizuale, portretizează pornirile înspre acte propriu–zise de acest fel, pentru că la motivele generale legate de influența mass–mediei asupra comportamentului agresiv se adaugă incitarea libidoului sexual. În cazul promovării violenței erotice prin mijloace de comunicare în masă, avem de–a face cu un cumul ridicat de efecte, datorită interacțiunii, asocierii pozitive dintre sex și agresivitate. Desensibilizarea are un accent în plus, potrivit următoarelor mecanisme sociale: bărbații sunt „programați” să aibă grijă să ocrotească, să nu folosească forța față de femei; ori, expunerea pe o durată lungă și sistematică la scene de răpiri, bătăi, violuri, provocate de bărbați femeilor, conduce la o slăbire a inhibiției și sensibilității emoționale în acest domeniu.

Studiile privind influența și efectele violenței prezentate în mass–media sunt necesare și cererea lor este în creștere. În general, tezele de bază de la care pornesc aceste studii sunt: teza catharsis-ului, teza suscitării violenței, teza efectului de întărire și teoria învățării sociale.

Teza catharsis – ului – Pornește de la recunoașterea existenței unui instinct agresiv înnăscut și afirmă că prin co–participarea dinamică, în planul fanteziei, la acte agresive observate în cazul modelelor fictive, va scădea disponibilitatea receptorilor de a săvârși ei înșiși acțiuni agresive (postulatul echivalenței funcționale a formelor de agresiune). Se creează astfel posibilitatea ca indivizii să–și descarce mânia prin mijloace inofensive, reducându–se astfel posibilitatea ca aceștia să săvârșească acte antisociale. Această teză este mai evidentă în televiziune, programele care prezintă violență putând fi un mijloc de eliberare a indivizilor de înclinații agresive.

Teza suscitării violenței – această teză este susținută de numeroși specialiști. În acest sens, P. Iluț, include în lista efectelor mass– media asupra agresivității, următoarele elemente: dezinhibiția, învățarea de tehnici de agresiune, efectele asupra operaționalității sistemului cognitiv, desensibilizarea față de victimă și catharsis–ul.

Teza efectului de întărire – conform acestei teze, personajele și mesajele violente nu au decât rolul de a actualiza și de a întări pulsiunile și tendințele agresive ale indivizilor, în funcție de educația primită și de nivelul de socializare: par a fi înclinate spre agresivitate și preluarea mesajelor violente persoanele care prezintă un deficit de stabilitate afectivă, socială, precum și cele mai puțin integrate în mediul lor.

Concluzia acestei abordări este aceea că mass-media nu creează agresivitate și nu determină schimbarea atitudinilor și comportamentelor în direcția agresivității. Ele pot, în anumite cazuri, să actualizeze tendințe deja existente.

Efectul de suscitare a violenței nu depinde atât de mesaj, cât de alți factori:

Structura personalității subiectului;

Situația în care se află;

Grupurile de apartenență și de referință.

Teoria învățării sociale – cea mai cuprinzătoare explicație cu privire la agresiunea umană a fost propusă de A. Bandura (1971-1973) în „ teoria învățării sociale a agresiunii”. În opinia sa agresivitatea se dobândește prin învățare socială, un rol important în realizarea comportamentelor agresive avându–l mijloacele de comunicare în masă.

Concluzia experimentelor în domeniu este următoarea: chiar dacă copiii nu sunt educați expres în a fi agresivi, ei învață din experiență proprie, sau imită persoanele semnificative și /sau autoritare.

Violența din mass–media are un loc deosebit în configurarea fenomenului, rolul primordial ocupându–l violența vizualizată, aceasta pentru faptul că omul achiziționează cele mai multe informații prin intermediul privirii. Nici radioul și presa scrisă nu rămân prea mult în urmă întrucât toate mijloacele specifice mass–media abundă de știri însoțite de imagini ce ilustrează marea criminalitate (omor, tâlhărie, abuzuri sexuale), descriindu–se, în amănunt, modalitățile faptice ale săvârșirii infracțiunilor prezentate.

Imaginile terifiante din presa scrisă și cea vorbită „pot constitui adevărați stimuli de publicitate și găsesc, teren fertil în cazul persoanelor de vârstă tânără și a celor cu comportament deviant. Nu întâmplător s–a apreciat că violența din mass–media naște violență.” ( Pletea C., Violența îndreptată împotriva persoanei ,1999 , p 37 )

În cartea lui Sachelarie O. (Mass- media sub imperiul violenței , 2002 , p 26 )

putem regăsi un citat al profesorului american John Condry, profesor la Universitatea Cornell (S.U.A.). Acesta afirmă: „Azi ceva nu este în regulă cu copii americani, cu modul în care cresc. Faptul este evident … Mulți copii dau semne vizibile de tulburări fizice și suferințe mentale. Se poate afirma că televiziunea este într–o oarecare măsură răspunzătoare de această situație?”

Câteva din ideile și judecățile pe care distinsul profesor american le–a emis sunt:

Majoritatea copiilor, deși caută și divertisment, privesc la televizor pentru că doresc să înțeleagă lumea. Lor le este mai greu, din cauza puterii lor limitate de înțelegere să discearnă între fapte și ficțiune, fiind mai vulnerabili decât adulții.

Copiii asistă la scene violente și, după puterea lor, înțeleg că cel mai puternic are dreptate; totodată, este improbabil ca ei să perceapă mesajele mai subtile; o idee pe care o înțeleg este că, dacă vrei un lucru și ai mai multă putere decât celălalt, îl obții – acest mesaj figurează la loc de frunte în desenele animate.

Mai multe studii realizate prin anii ’60 arată că, indiferent de sex, copiii care privesc mai mult la televizor sunt mai agresivi decât cei care nu se uită foarte des.

Faptul de a privi la programe T.V. violente influențează nu numai comportamentul, ci și atitudinile, credințele, valorile; astfel, unii ajung să se teamă mai mult de situațiile violente ce se petrec în viața reală, în timp ce alții sunt desensibilizați fața de violență, iar reacția lor la scene violente scade.

Dacă copiii de azi sunt cruzi față de semenii lor, dacă sunt lipsiți de simțul solidarității umane, dacă râd de cei slabi și disprețuiesc persoanele care au nevoie de ajutor, această atitudine nu poate fi atribuită oare celor ce văd pe micul ecran? Săracii și oamenii nevoiași sunt rareori prezentați la televizor, iar când se întâmplă, aceștia se află în ipostaze înjositoare și ridicole. Bogăția este cheia: cei mai admirați sunt bogații.

Corectitudinea sau incorectitudinea comportamentelor morale – așa cum sunt prezentate de televiziune – depinde de faptul dacă acțiunea este întreprinsă de un personaj simpatic și admirat sau de unul antipatic și care inspiră neîncredere. Multe comportamente care în mod normal ar fi judecate ca „imorale” – șantajul, omorul, răpirea, abuzurile sexuale – sunt acceptabile dacă sunt adoptate de cineva care se bucură de favoarea publicului. Deci, faptul că un lucru este bun sau rău depinde, cel puțin la televizor, nu de caracterul faptei, ci de cine este făptașul. Pe ecran există personaje rele sau personaje bune: cele bune nu pot face nimic rău, iar cele rele nu pot face niciodată nimic bun.

Am putea spune că televiziunea nu poate reprezenta un izvor util de informații (în special pentru copii) ci, dimpotrivă, poate reprezenta o sursă de informații periculoase, ce prezintă idei false și ireale și care, în afară de consumism, nu au un sistem coerent de valori. Toate acestea, fac din televiziune un instrument rău, dacă nu cel mai rău, de socializare.

În zilele noastre, copiii încep să privească la televizor de la vârste foarte fragede. Cea mai mare parte a poveștilor nu le–au aflat nici de la părinți, nici de la școală, nici de la biserică, ci de la „o mână de grupuri industriale ce trebuie să–și vândă produsele.” (Sachelarie O. , Mass- media sub imperiul violenței , 2002 , p 28 )

Apare bineînțeles întrebarea dacă televiziunea poate influența sau nu viața familiei, și dacă da, cum. Iată câteva din modalitățile prin care aceasta poate dăuna vieții familiale:

Prin difuzarea de valori și modele comportamentale degradante și ireale;

Prin difuzarea unor informații manipulate și prin relatări deformate asupra unor fapte și probleme de actualitate;

Prin transmiterea imaginilor pornografice și violente, inculcând relativismul moral și scepticismul religios;

Prin difuzarea reclamelor pentru profit, reclame care fac apel la câteva din cele mai joase instincte;

Prin exaltarea unei imagini și viziuni false asupra vieții, fapt care împiedică promovarea respectului reciproc, a dreptății și a păcii.

Problema care se pune este dacă prezentarea unor imagini sau descrierea unor scene de sexualitate agresivă poate fi incriminată ca având influență nefastă asupra comportamentelor sexuale ale telespectatorilor. Această problemă trebuie legată și de un context social care reliefează o incidență crescută a delictelor sexuale și a materialelor care prezintă în mod foarte direct violența și pornografia. Este posibil să fie doar o coincidență faptul că în ultimele două decenii vedem tot mai multă violență la televizor și tot mai multe scene explicite de sex pe casetele video, reviste pornografice, internet. De asemenea, există sau nu o legătură între oferta mass–media și incidența sporită a delictelor violente grave și a violenței.

Legătura cauză–efect nu poate fi ignorată. O. Sechelarie aduce în discuție două argumente care susțin existența unei relații de cauză–efect între modelele oferite de mediile de informare și infracțiunile comise(printre care și agresiunea sexuală asupra minorilor): (Sachelarie O. , Mass- media sub imperiul violenței , 2002 , p 47 )

Argumentul publicității – dacă televiziunea, ziarele și revistele reușesc să convingă mii de oameni să cumpere un anumit produs, numai arătând că alții îl cumpără și îl apreciază, atunci de ce un număr mare de indivizi nu ar urma și mesajele mediilor de informare, care descriu anumite fapte oribile, pe care infractorii par să se simtă foarte bine săvârșindu–le.

Televiziunea ne aduce sub ochi imaginea societății și ne arată cum reacționează semenii noștri în anumite situații. Tinerii imită modele pe care le văd, învățând astfel să se descurce în împrejurări cu care nu s-au mai confruntat înainte.

După cum am mai spus, violența promovată la televizor afectează în mod special copiii.

Studiile arată că violența de la televizor are un caracter desenzitiv. Adică, un anumit nivel de violență devine acceptat după un timp și nu mai șochează audiența. Astfel, nivelul de violență trebuie ridicat pentru a menține interesul audienței. Nu este o descoperire nouă; până și romanii știau acest lucru. Circurile romane au fost create ca o formă simplă de divertisment, dar pentru a excita publicul a fost introdusă violența. Publicul obișnuindu–se cu spectacolul, cerea mai mult, transformând astfel circurile în arene ale morții; spectacole sângeroase și grotești, unde mii de oameni mureau pentru a crea divertisment. Spre deosebire de noi, romanii aveau o scuză: pâinea și circul, erau singurele lucruri care opreau populația romană de la rebeliune

( Mareș R., Podeanu ., Tinerii și violența , 2004 , p 33)

Dar care este scuza noastră? Este adevărat că nu putem să nu arătăm violența la televizor, dar nu ar fi mai bine să fie difuzată într–o mai mică măsură? Unii sunt de părere că este mult mai profitabil să prezinte anumite scene de violență decât un documentar interesant. În afară de imagini în care apar sânge, împușcături, bătăi, violuri, ce lucruri interesante mai putem vedea la programele T.V.? Nimic.

În ultimii ani, televiziunile române au început să difuzeze din ce în ce mai multe filme violente. Rar poți întâlni zile în care nu se anunță difuzarea unor filme care conțin încă din titlu cuvinte de amenințare, teroare, asasinate, abuzuri sexuale, răzbunare, crimă.

Partea frumoasă este că noi condamnăm violența. Clasificăm violența ca fiind totul de la un lucru urât la un lucru inuman. Persoanele care comit acte violente sunt considerate o amenințare pentru societate și trebuie pedepsite. Însă televiziunile, în campaniile lor împotriva violenței au trecut cu vederea faptul că ele contribuie la creșterea ei. Nu este corect să spunem că sunt responsabile pentru toată violența din lume, dar putem spune că o încurajează.

PARTEA II- CERCETARE

I. Analiză de conținut

În partea practică a lucrării de licență mi-am propus să realizez o cercetare atât calitativă cât și cantitativă bazată pe analiza de conținut a unor documente expresive publice pentru a evidenția modul de abordare precum și modul în care fenomenul abuzului sexual comis împotriva copiilor și tinerilor este reflectat în articolele apărute în presa scrisă .

Pentru realizarea acestei cercetări voi urmări următoarele etape etapele:

Stabilirea temei sau a problemei și a modelului teoretico-ipotetic

Alegerea surselor de date

Eșantionarea textelor sau a materialelor ce urmează a fi analizate

Operționalizare

Interpretarea datelor

1. Stabilirea temei sau a problemei și a modelului teoretico-ipotetic

Abuzul sexual al copilului constă in activități care expun copii la stimulare sexuală inacceptabilă pentru vârsta, dezvoltarea psihologică și rolul lor in familie. Se știe foarte bine că orice abuz, în special cel sexual, are consecințe dramatice asupra vieții și dezvoltării copilului, efecte care se extind în mai multe planuri (biologic, psihic, social și moral).

Înainte de anul 1989, în România, abuzul sexual asupra copiilor era un fenomen total necunoscut opiniei publice. Nu existau statistici oficiale cu privire la această problemă, iar în mass – media nu erau difuzate informații care să semnaleze cazuri de abuz sexual.

După 1989, mai ales în ultimii 6 – 7 ani, aceste cazuri au început să fie amplu mediatizate și instrumentate de către organele de poliție, evidențiind drama cu care se confruntă anumite categorii de minori, cei mai expuși riscului.

Amploarea reală a fenomenului de abuz și exploatare sexuală a copilului de la noi din țară nu este cunoscută în prezent. Lipsesc nu numai statisticile reprezentative cu privire la incidența fenomenului, ci și anchetele cu privire la victimizare și studii de identificare a factorilor de risc. De asemenea, sunt insuficiente și resursele de informare, manifestându-se o mare reticență din partea victimelor și a familiilor acestora de a declara autorităților agresiunile sau abuzurile sexuale la care au fost supuse.

Datorită faptului că statisticile lipsesc, sau datele cuprinse în aceste statistici sunt sumare, o sursă de informare mai substanțială este reprezentată de presă, care, dacă ar fi să facem excepție de caracterul ei selectiv și avid după senzațional, reușește să ofere o imagine mai completă a fenomenului.

Mass-media a avut dese relatări despre cele mai abominabile astfel de fapte cu victime copii tot în județele din Moldova (cu predilecție în județele Iași și Suceava), conducând la concluzia că în această zonă a țării sunt mai mulți factori de risc și cauze care interferează.

După cum am mai spus, violența promovată la televizor afectează în mod special copiii. Studiile arată că violența de la televizor are un caracter desenzitiv. Adică, un anumit nivel de violență devine acceptat după un timp și nu mai șochează audiența. Astfel, nivelul de violență trebuie ridicat pentru a menține interesul audienței.

În ultimii ani, televiziunile române au început să difuzeze din ce în ce mai multe filme violente. Rar poți întâlni zile în care nu se anunță difuzarea unor filme care conțin încă din titlu cuvinte de amenințare, teroare, asasinate, abuzuri sexuale, răzbunare, crimă.

Analizând statisticile Ministerului de Interne referitoare la abuzul sexual asupra copilului (pe perioada 1998 – 2000), se poate remarca faptul că în fiecare an câteva sute de copii trec printr-un eveniment traumatizant referitor la propria sexualitate, abuzul suferit, încadrându-se în următoarele categorii de infracțiuni: violul, raportul sexual cu o minoră, perversiunea sexuală, corupția sexuală, relațiile sexuale între persoane de același sex și incestul. Totodată, pun în evidență disponibilitatea altor câteva sute de indivizi, în mare parte alții de la un an la altul, de a abuza sexual de copii. Nu în ultimul rând, trebuie să admitem că aceste cifre sunt mult inferioare cifrei reale a acestui gen de infracțiuni, dacă ținem seama că victimele sunt mult prea traumatizate și timorate pentru a reclama de fiecare dată abuzul suferit.

Formularea obiectivelor

În realizarea acestei cercetări, mi-am propus îndeplinirea următoarelor obiective:

Obiectivul principal al acestei cercetări este de a determina modul de abordare precum si modul in care fenomenul abuzului sexual comis împotriva copiilor și tinerilor este reflectat în articolele apărute în presa scrisă.

Obiective secundare:

Analizarea tipurilor de abuz sexual al copiilor prezentate în articole.

Identificarea modalităților de relatare a faptelor referitoare la situațiile de abuz sexual asupra copiilor.

Stabilirea ipotezelor

Principalele ipoteze de la care am pornit în realizarea acestei cercetări sunt următoarele:

Mass – media urmărește senzaționalul și nu prezentarea abuzului sexual asupra copilului ca o violarea gravă a drepturilor acestuia.

Mass – media acordă o importanță scăzută măsurilor luate pentru protecția copilului abuzat și a pedepsei primite de către abuzator.

Mass-media dezvăluie identitatea copilului

Mass-media nu prezintă informații cu privire la prevenirea abuzului sexual asupra copiilor.

Mass-media dezvăluie că , în general , cei care abuzează sexual de proprii lor copii sunt cei care invocă insatisfacția sexuală în relația de cuplu.

Operaționalizarea

atingeri în manieră sexuală

Abuz fizic imobilizare

lovituri

discuții explicit sexuale

Abuz sexual comentarii sugestive sexual despre corpul

Abuz verbal persoanei

limbaj vulgar

Abuz emotional comportamente care discrimineaza pe

motiv de rol-sex

aspect fizic defecte fizice ale soției

în funcție de ce pot face eu în

percepția de sine relația de cuplu

Insatisfacție sexuală în funcție de ce poate face soția

des

frecvență

rar

Relația sexuală intensitate

durată

2. Alegerea surselor de date

Fără a avea pretenția să epuizez subiectul, în acest capitol mi-am propus să fac o prezentare a subiectelor circumscrise temei abuzului sexual, care au fost tratate în 2 cotidiane: unul național, și unul local, precum și câteva reflecții referitoare la modul în care au fost prezentate aceste subiecte.

Am studiat 50 articole apărute pe parcursul anului 2007, în două cotidiane: „Evenimentul zilei” (cotidian național), „Evenimentul” (cotidian local – zona Moldovei ).

3. Eșantionarea textelor

Pentru o bună desfășurare a cercetării am încercat să aleg un eșantion reprezentativ.

Eșantionul este alcătuit din 50 articole apărute pe parcursul anului 2007, în două cotidiane: „Evenimentul zilei” (cotidian național), „Evenimentul” (cotidian local – zona Moldovei ).

Aceste articole abordează următoarele teme:

prostituție și pornografie infantilă (10 articole);

abuzuri sexuale comise de persoane din familie – incest (15 articole);

pedofilie (15 articole);

corupție sexuală (10 articole);

4. Analiza propriu-zisă

Alegerea unităților de conținut

În realizarea acestei cercetări am folosit următoarele unități de conținut:

Cuvântul (de exemplu: victimă, agresor, terapie, intervenție, pedeapsă etc.);

Tema ( frecvența în articole a unor teme precum: incestul, pedofilia, prostituția și pornografia infantilă, corupția sexuală, etc.

Analiza articolelor din presa scrisă

După cum am mai precizat, în această cercetare, au fost studiate articolele referitoare la abuzul sexual al copiilor, apărute în pe parcursul anului 2007, în două cotidiane:

„Evenimentul zilei” (cotidian național);

„Evenimentul” (cotidian local – zona Moldovei ).

Aceste articole, în număr de 50, abordează teme referitoare la abuzul sexual al copiilor, printre care: prostituție și pornografie infantilă; abuzuri sexuale comise de persoane din familie – incest ; pedofilie; corupție sexuală; alte subiecte .

Distribuția temelor referitoare la abuzul sexual al copiilor

Pedofilia – Așa cum se poate ușor constata , tema referitoare la pedofilie ocupă primul loc în totalul articolelor studiate. Relatările din ultimii doi ani tind să ducă la ideea că această infracțiune ar fi o „noutate” pentru români. În timpul vechiului regim, autoritățile au avut grijă ca aceste „fapte antisociale” să fie mascate. Presa avea interdicție asupra relatării sau dezbaterii unor astfel de subiecte. Începutul mediatizării subiectului pedofiliei a fost anul 1992, iar primii pedofili au fost arestați în 1996. Printre numeroasele subiecte interzise presei din perioada totalitară, pedofilia a constituit un tabu aproape absolut. Poate de aceea, frecvența actuală a temei în mass-media românească creează impresia că aceste manifestari au explodat pur și simplu în ultimii ani făcând din România un adevarat rai al pedofililor și desigur un infern pentru copii.

În ultimii ani, numărul articolelor a crescut, presa relatând actele de pedofilie cu lux de amănunte. În articolele publicate în perioada studiată, subiectul ocupă, de nenumărate ori, pagini întregi, iar evoluția unora dintre cazuri este prezentată în numere succesive.

Este de remarcat că, la noi, pedofilii își aleg cu precădere victimele din rândul copiilor străzii, care, pe lângă perversiunile la care sunt supuși, devin și material pentru realizarea unor imagini pornografice.

Incestul – Faptul că numărul articolelor referitoare la acest tip de abuz este mult mai redus decât altele (21%) nu înseamnă că este mai puțin frecvent, ci doar mai puțin vizibil și cu mult mai greu de dezvăluit de către victime. În general, cazurile prezentate de articolele studiate sunt semnalate de unul dintre părinți, de mamă sau de alt membru al familiei, fie în urma unor destăinuiri făcute de către copil, fie prin descoperirea agresorului asupra faptei. Majoritatea abuzurilor din această categorie sunt comise de către tații naturali. Victimele sunt în cea mai mare parte fete, dar există și cazuri în care este vorba despre băieți (semnalate mai puțin de presă). Intervalul de vârstă în care se înscriu victimele este foarte larg. Printre abuzatori se mai numără concubinii mamelor, bunicii sau frații victimelor.

Pornografia și prostituția infantilă – Prostituția nu este văzută de către fete ca o posibilă carieră. Nici o fată nu își dorește să fie transformată într-o „mașină de făcut sex”, care îndură orice perversiuni, dacă acestea au fost plătite. Datorită lipsei protecției sociale, a ignoranței privind calvarul zilnic al unei prostituate, ineficienței în aplicarea legilor privind proxeneții, printr-un cinism al clienților, fetele sunt silite să se prostitueze. Ele își vor pierde independența, își vor toci sentimentele, vor fi supuse unui proces cotidian de depersonalizare, sub privirile nepăsătoare ale ''oamenilor de bine'', ''preocupați'' de soarta lor.

Aproximativ trei pătrimi din fetele traficate nu sunt în cunoștință de cauză asupra faptului că ele au drept destinație cluburi de strip-tease, bordeluri ori stradă, unde sunt vândute unor cumpărători înverșunați. Majoritatea caută să scape de sărăcie, de violență si de lipsa de perspectivă , dar, intrate sub controlul peștilor ori al traficanților, ele sunt ''călite'' de prostituție prin constrângeri fizice, sexuale si economice, prin violență.

Articolele referitoare la pornografie nu sunt foarte numeroase și, în general, subiectul este tratat de jurnaliști cu oarecare îngăduință. Exceptând articolele care fac referire la modificările legislative, celelalte abordează problema site-urilor pornografice, a liniilor fierbinți (deși în cuprinsul unor cotidiane se face, aproape zilnic, publicitate unor astfel de linii), precum și a cutiilor de chibrituri și gumei de mestecat conținând reclame pentru liniile fierbinți.

În majoritatea cazurilor, la acest fenomen – prostituție și pornografie infantilă se asociază, traficul de carne vie, răpirile și sechestrările, tâlhăriile și chiar proxenetismul. Vârsta prostituatelor este cuprinsă între 13 și 50 de ani, însă procentul cel mai mare este reprezentat de categoria de vârstă 16-30 de ani. Cele mai multe dintre aceste persoane sunt victime ale rețelelor de prostituție care acționează atât la nivelul țării, cât și la nivel internațional, în strânsă relație cu fenomenul traficului de carne vie.

Jurnaliștii, dornici de senzațional, în loc să ajute, dacă nu la diminuarea fenomenului, la minimalizarea efectelor abuzului sexual asupra victimelor, aceștia încalcă de multe ori confidențialitatea, divulgând identitatea victimei sau a agresorului (fapt care duce foarte ușor la identificarea victimei, cel puțin în cazul incestului) și prin relatarea unor informații neverificate sau doar parțial verificate

În urma analizei celor 50 de articole apărute în cele 2 cotidiane studiate, „Evenimentul Zilei” și „Evenimentul”, iată ce am putut observa cu privire la datele de identificare (ale agresorului sau victimei):

Detalii care pot duce la identificarea victimei sau agresorului

E necesar de precizat că în multe situații în care în articole nu apar date despre victimă, ci doar despre agresor, victima poate fi identificată cu ușurință (în special în cazul incestului sau a abuzurilor sexuale produse în cadrul unor comunități mici). La o scurta analiza a acestor articole se poate observa cât de expuși sunt minorii implicați în aceste situații de abuz. Ei pot fi foarte ușor identificați, fapt care poate duce la marginalizarea lor de către ceilalți, deoarece în aceste articole apar date precum numele întreg (al copilului sau al părintelui acestuia) sau chiar adresa. Copilul poate fi astfel exclus de grupul de prieteni/colegi iar familia acestuia,de asemenea .

Prin încălcarea principiului confidențialității, copiii sunt revictimizați, jurnaliștii putând agrava sau susține anumite consecințe ale abuzului sexual asupra copilului, și anume:

Trăiri emoționale: culpabilitate, degradarea imaginii de sine; furie, depresie, tendințe suicidare.

Manifestări comportamentale: ostilitate și agresiune față de alte persoane.

De asemenea , la copiii abuzați sexual cărora li se dezvăluie identitatea într-un articol, se pot identifica următoarele sentimente, care de obicei sunt mai puternice decât în cazul celor cărora li s-a păstrat confidențialitatea:

Frica: de agresor, de a cauza probleme, de a pierde afecțiunea adulților, de a fi excluși din familie, de a fi diferiți;

Furie: față de agresor, față de adulții care nu i – au protejat, față de inșiși (se simt vinovați);

Izolare

Tristețe

Vinovăție: pentru că au mărturisit abuzul ;

Rușine: în legătură cu implicarea lor într – o astfel de experiență;

Iată câteva exemple de astfel de articole:

„ „Un bărbat din satul mureșean Cotus, Ioan Panga, 34 de ani, a abuzat sexual de fiul său vitreg în vârstă de 13 ani….”( Duminica, 04 Aprilie 2007)

„Robert Lucaciu, în vârstă de 29 de ani, din localitatea Marghita, județul Bihor, este acuzat că, în perioada decembrie 2001 – noiembrie 2003, l-a supus în repetate rânduri la perversiuni sexuale pe un minor din localitate…..” (Duminica, 11 Ianuarie 2007)

„Ieri, magistrații Tribunalului au hotărât soarta lui Gheorghe Cazadoi (32 de ani, din Cotu Morii, Popricani), acuzat de viol și perversiuni sexuale în formă continuată. Bărbatul a ajuns în atenția polițiștilor în urma unei sesizări făcute de soția sa, care l-a surprins că întreține relații sexuale cu fiica vitregă, Gabriela T. (12 ani)….” ( 04 Martie 2007)

„Ieri, Florin Bălan (26 de ani, din Grozești) a fost dus în fața magistraților, care trebuie să stabilească dacă se face vinovat de violarea unei fetițe de patru ani. Vineri seara, Bălan a profitat de faptul că părinții Dumitriței Loredana T. (4 ani)…” (15 Iunie 2007)

În ceea ce privește modalitatea de relatare a faptelor referitoare la abuzul sexual asupra copiilor în articolele studiate am folosit ca punct de referință frecvența anumitor cuvinte cheie, și anume:

Din totalul articolelor care tratează tema abuzului sexual asupra copiilor, se poate observa o frecvență foarte redusă a cuvintelor victimă, agresor și pedeapsă, cuvinte care ar trebui folosite în relatarea unei infracțiuni, abuzul sexual al copiilor fiind o infracțiune pedepsită prin lege. Acest lucru demonstrează că mass-media relatează aceste fapte succint, doar ca o ofensă adusă copilului și nu ca o violare gravă a drepturilor acestuia.

Iată câteva extrase de articole de acest fel:

„…Marian a fost prins după ce victima sa l-a recunoscut în unul dintre albumele cu poze de infractori ale Poliției…..” (Evenimentul, Ș.C.- 31 martie 2007)

„…..Pentru că, între timp, a apărut cineva la ușa agresorului, copilul a reușit să fugă, iar acasă a povestit totul mamei lui….” (Evenimentul Zilei, Radu Dogaru – 06 februarie 2007)

O altă constatare, cu privire la modalitatea de relatarea a acestor articole, reiese cu ușurință din analiza tabelului următor:

Se poate observa că în articolele studiate nu se pune accentul pe prevenirea și soluționarea situațiilor de abuz sexual asupra copiilor, termenii de specialitate care se folosesc de obicei în realizarea acestor acțiuni ( prevenire și soluționare) fiind folosiți cu o frecvență foarte redusă. Acest lucru demonstrează faptul că jurnaliștii se limitează doar la a prezenta aceste cazuri de abuz asupra copiilor doar ca niște acte de senzație și nu relatează contextul și circumstanțele în care s-au produs agresiunile, fără a pune accentul pe modalitățile de prevenire și de intervenție în astfel de situații.

Exemple de articole în care sunt utilizate cuvinte specifice protecției copilului abuzat:

„….Atunci când trebuie, de exemplu, să meargă la medic, sau să își cumpere îmbrăcăminte este însoțită de asistentul social, care plătește aceste taxe pentru ea…..” (Evenimentul Zilei, Diana Evantia Barca – Duminica, 24 Octombrie 2007)

„…Investigațiile directorului au dus la alte probleme, reclamate de unele eleve ale liceului, între care cea mai gravă este racolarea de tinere pentru prostituție….” ( Evenimentul Zilei, Bianca Toma ,Lucian Ursulețu- Duminica, 15 Februarie 2007 )

Nu sunt prezentate măsurile luate pentru protecția copilului abuzat și nici consecințele pe care abuzul sexual precum și relatarea acestuia în presă le au asupra minorului,insistându-se destul de mult pe tipul de agresiune pe care copilul l-a suferit.

În urma analizei acestui tabel, se poate observa că există o diferență majoră între frecvența unor cuvinte cum ar fi viol, pedofilie, incest și intervenție, cauze, consecințe, fapt care demonstrează încă o dată dorința jurnaliștilor de a scrie articole care să apară pe prima pagină a ziarelor, evidențiind doar aspectul senzațional al situațiilor de abuz sexual asupra copiilor, fără a lua în considerare aspecte care vizează cauzele care au dus la apariția acestui fenomen, consecințele pe care abuzul sexual le are asupra copiilor și recuperarea acestora.

Exemple de articole în acest sens:

„….Un incest a zguduit comuna Duda Epureni…” (Evenimentul, S.P.- 29 Octombrie 2007 )

„…în perioada mai-septembrie 2006, Emil Ciobotari a violat și supus la acte de perversiuni sexuale trei minore din Rodna, cu vârste de trei, nouă și doisprezece ani….”(Evenimentul Zilei, Alin Cordoș – Duminica, 17 Octombrie 2007)

„….Un asistent medical de la Spitalul de Psihiatrie a Copilului si Adolescentului din Cluj a fost arestat, marți seara, sub acuzațiile de corupție sexuală și tentativă de viol….” (Evenimentul Zilei, Mihai Soica – Joi, 08 Iulie 2007)

„…Copiii străzii, copiii abuzați, atrași de proxeneți în rețele de prostituție,  copiii vânduți fac încă imaginea țării…” (Evenimentul Zilei, Sabina Fati – Duminica, 9 Mai 2007

II. Concluzii

Este evident că, în ultima vreme, interesul față de amploarea acestui fenomen crește din ce în ce mai mult. Totuși, intervenția în vederea limitării unui astfel de fenomen nu aparține unei singure instanțe, ci trebuie să fie rezultatul unei acțiuni concentrate a tuturor celor care dețin instrumentele necesare pentru a atinge acest scop.

Mass-media, în calitate de a patra putere în stat, statut neoficial, desigur, dar recunoscut de toată lumea, ar trebui să fie legătura dintre aceste instanțe și populație. Însă caracteristicile speciale ale unui astfel de subiect impun o abordare pe măsură din partea celor care îi recunosc, fără îndoială, gravitatea, dar nu dețin întotdeauna instrumentele și principiile necesare unei abordări profesioniste.

Am încercat să prezint pe scurt și, desigur, fără a epuiza subiectul, modul în care fenomenul abuzului sexual comis împotriva copiilor și tinerilor este reflectat în presa scrisă din România.

Din totalul articolelor care tratează tema abuzului sexual asupra copiilor, se poate observa o frecvență foarte redusă a cuvintelor victimă, agresor și pedeapsă, cuvinte care ar trebui folosite în relatarea unei infracțiuni, abuzul sexual al copiilor fiind o infracțiune pedepsită prin lege. Acest lucru demonstrează că mass-media relatează aceste fapte succint, doar ca o ofensă adusă copilului și nu ca o violare gravă a drepturilor acestuia.

Mass-media a avut dese relatări despre cele mai abominabile fapte cu victime copii din județele Moldovei (cu predilecție în județele Iași și Suceava), conducând la concluzia că în această zonă a țării sunt mai mulți factori de risc și cauze care interferează

În multe situații , în articole apar date despre identitatea copilului abuzat, iar în cele în care nu sunt relatate date despre victimă, ci doar despre agresor, minorul poate fi identificat cu ușurință (în special în cazul incestului sau a abuzurilor sexuale produse în cadrul unor comunități mici). La o scurta analiza a acestor articole se poate observa cât de expuși sunt minorii implicați în aceste situații de abuz. Ei pot fi foarte ușor identificați, fapt care poate duce la marginalizarea lor de către ceilalți, deoarece în aceste articole apar date precum numele întreg (al copilului sau al părintelui acestuia) sau chiar adresa.

Copilul poate fi astfel exclus de grupul de prieteni/colegi iar familia acestuia ,de asemenea.

Prin încălcarea principiului confidențialității, copiii sunt revictimizați , jurnaliștii putând agrava sau susține anumite consecințe ale abuzului sexual asupra copilului.

Putem observa că în articolele studiate nu se pune accentul pe prevenirea și soluționarea situațiilor de abuz sexual asupra copiilor, termenii de specialitate care se folosesc de obicei în realizarea acestor acțiuni ( prevenire și soluționare) fiind folosiți cu o frecvență foarte redusă. Acest lucru demonstrează faptul că jurnaliștii se limitează doar la a prezenta aceste cazuri de abuz asupra copiilor doar ca niște acte de senzație și nu relatează contextul și circumstanțele în care s-au produs agresiunile, fără a pune accentul pe modalitățile de prevenire și de intervenție în astfel de situații.

Nu sunt prezentate măsurile luate pentru protecția copilului abuzat și nici consecințele pe care abuzul sexual precum și relatarea acestuia în presă le au asupra minorului

III. Propuneri

În dorința de a oferi jurnaliștilor câteva repere referitoare la o eventuală deontologie care să fie respectată atunci când este relatată o situație de abuz sexual comis împotriva unui minor, am întreprins o căutare de surse și de informații :

Jurnaliștii trebuie să aducă problema abuzului sexual asupra copilului în sfera de informare a publicului și a dezbaterii publice, dar această problemă să fie prezentată ca o violare gravă a drepturilor, nu numai ca o ofensă adusă copilului.

Mass-media trebuie să pună capăt tentației de a exagera un incident de abuz asupra copilului și de a-l prezenta doar ca pe un act de senzație.

Mass-media ar trebui, prin modul de acoperire și relatare sensibilă și cu înțelegere față de problemă, să fie un agent de creare a unei atitudini de revoltă morală și de condamnare a actelor de abuz sexual asupra copilului.

Victima nu trebuie făcută să retrăiască trauma prin care a trecut, copilul trebuie protejat, nu revictimizat.

Sub nici o formă mass-media nu trebuie să încalce principiul confidențialității, divulgând identitatea victimei. Victima, rudele și persoanele apropiate acestora trebuie să fie asigurate de păstrarea confidențialității.

Mass-media nu trebuie să trezească publicului un interes de natură erotică față de sexualitatea copilului, prin imagini sau aluzii.

Mass-media trebuie sa aibă grijă să constate faptele, contextul și circumstanțele. Prezentarea unei probleme atât de sensibile nu trebuie să se bazeze pe interviuri superficiale cu persoane presupuse a fi fost martore la incident.

Atunci când mass-media relatează despre un act de abuz sexual, trebuie să prezinte ulterior și măsurile luate de autorități și să continue să relateze până în momentul condamnării abuzatorilor.

În afară de atragerea atenției în legătură cu problema abuzului sexual asupra copilului, mass-media trebuie să informeze publicul referitor la ceea ce se poate face pentru a preveni aceste incidente, de ce este nevoie și ce trebuie făcut atunci când un astfel de incident s-a produs, inclusiv să furnizeze informații privind soluțiile legale sau alt tip de soluții.

Conștientizarea opiniei publice cu privire la gravitatea fenomenului de abuz sexual asupra copiilor, efectuarea unei vaste campanii de educare și informare în acest domeniu, pentru a sensibiliza întreaga comunitate în direcția și combaterii acestui fenomen și pentru a modifica acele mentalități care împiedică, în prezent, denunțarea abuzatorilor și actelor de abuz;

Mass-media trebuie să furnizeze publicului-țintă cunoștințe despre drepturile copilului și soluțiile legale la dispoziția copilului, în cazul în care s-a produs un act de abuz sexual.

Introducerea unor sancțiuni mai severe pentru cazurile care implică pornografia infantilă sau juvenilă, producerea, deținerea sau vânzarea de materiale de acest gen;

Introducerea unor reglementări speciale în Legea Audiovizualului, pentru descurajarea și prevenirea folosirii, într-un context erotic, a imaginii și vocii copilului;

În toate relatările sale, mass-media (reprezentată de presa scrisă și de mediile de informare audio-vizuale), trebuie să se ghideze după principiul «interesului superior al copilului», așa cum este prezentat în Convenția Internațională a Drepturilor Copilului.

Nu este nevoie de o reflecție specială pe marginea acestor principii pentru a ne da seama că ele se pot aplica în orice țară din lume sau că pot constitui modele pentru crearea altor termeni de referință pentru orice profesionist din mass-media care se hotărăște să abordeze un astfel de subiect.

În plus, este suficient doar să le trecem în revistă pentru a ne da seama că marea majoritate a lor nu sunt respectate cu consecvență, în prezent, în relatările mass-media din România: principiul confidențialității este încălcat adesea, informarea și sensibilizarea publicului sunt deficitare în legătură cu ceea ce se poate face pentru a preveni aceste incidente, de ce este nevoie și ce trebuie făcut atunci când un astfel de incident s-a produs, inclusiv să furnizeze informații referitoare la posibile soluții etc.

Mass-media trebuie să organizeze campanii de informare împotriva abuzului sexual al copilului. Tăcerea în legătură cu acest subiect trebuie să fie spartă, iar dezbaterile publice trebuie să fie un mijloc de orientare a atenției societății civile asupra acestei probleme.

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

Bonnet, G., Perversiunile sexuale (traducere din limba franceză), Editura Științifică, București, 1999

Bruckner, P., Tentația inocenței, Editura Nemira, București, 1999

Chelcea S., Tehnici de cercetare sociologică, Editura Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, București, 2001

Cooper, D., Abuzul asupra copilului, Editura Alternative, București, 1993

Florea, D., Violența în familie în contextul reglementărilor actuale, Editura Europolis, Constanța, 2003

Hancock, M., Abuzul sexual al copilului, Editura Samuel, Mediaș, 2004

Iluț, P., Valori, atitudini și comportamente sociale, Editura Polirom, Iași, 2004

Killen, K., Copilăria durează generații la rând , Editura First, Timișoara, 2003

Killen, K., Copilul maltratat , Editura Eurobit, Timișoara, 1998

Lopez, G., Violențele sexuale asupra copiilor , editura Dacia, Cluj Napoca, 2001

Mareș, R., Podeanu, D., Tinerii și violența, București, Editura Semne, 2004

Miftode, V., Curs de metodologie sociologică , Editura Universitatea “Al. I. Cuza”, Iași, 1979-1980

Miftode, V., Metodologia sociologică, Editura Porto-Franco, Galați, 1995

Mighiu, C., Suport curs pentru profesioniștii din domeniul protecției copilului

Muntean, A., Prevenirea maltratării și mediul de viață al copilului, Editura Mirton, Timișoara, 2001

Neamțu, G., (coord.), Asistență Socială. Studii și aplicații, Iași, Editura Polirom, 2004

Păunescu, C., Agresivitatea și conduita umană, Editura Tehnică, București, 1994

Pletea, C., Violența îndreptată împotriva persoanei, Editura Paralela 45, Pitești, 1999

Popescu, C., O introducere în receptarea mesajului mediatizat, Editura Academiei Naționale de Informații, București, 2001

Rădulescu, S., Abuzul sexual asupra copiilor , Editura Lumina Lex, București, 2003

Rădulescu, S., Sociologia violențelor (intra)familiale. Victime și agresori în familie, Editura Lumina Lex, București, 2001

Rădulescu, S., Sociologia și istoria comportamentului sexual „deviant”, Editura Nemira, București, 1996

Rotariu, T., Iluț, P., Ancheta sociologică și sondajul de opinie, Editura Polirom, Iași, 1997

Roth-Szamoskozi, M., Protecția copilului – dileme, concepții și metode , Editura Presa Universitatea Clujeană, Cluj Napoca, 1999

Sachelarie, O., Mass-media sub imperiul violenței, Editura Lică, Pitești, 2002

Șelaru, M., Comportament sexual aberant, Iași, Editura Moldova, 1993

Vlăsceanu,L.,Metodologia cercetării sociale, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986

Scârneci, F.,Îndrumar de cercetare calitativă în științele socio-umane , Editura Universității Transilvania Brașov, 2007

*** Revista de securitate comunitară, anul II, Nr. 5/2002 – “Violența domestică”

*** www.evenimentul.ro;

*** www.evenimentulzilei.ro

*** www.copii.ro

ANEXE

Articole referitoare la tema pedofiliei

"Părintele" Bill, pompierul pedofil – Orfanul Dănuț a fost încredințat unui fals preot, pasionat de nudism – Americanul acuzat ca si-a violat băiețelul adoptat din România a pledat nevinovat la procesul intentat de tribunalul din districtul Marion, Oregon, Statele Unite.  Împotriva lui William Delos Peckenpaugh, în vârsta de 37 de ani, au fost formulate șase acuzații de sodomie, două acuzații de abuz sexual asupra unui copil și o acuzație care se referă la folosirea băiețelului în scopul fabricării materialelor pornografice cu minori. Daca se va dovedi ca este vinovat pentru toate cele noua capete de acuzare, ar putea primi o pedeapsa de 150 de ani de închisoare. Peckenpaugh l-a adoptat acum cinci ani pe Anton Nicolae Dănuț, născut pe 21 septembrie 1995, de la Râmnicu-Sărat, Buzău, unde se afla in grija unei asistente maternale.

Investigațiile poliției în legătura cu abuzurile la care era supus copilul au început luna trecută, mai exact pe 15 noiembrie, după ce o înregistrare video care conținea scene sexuale între un bărbat si un copil a fost descoperită într-o cameră video care fusese cumpărată și apoi returnată unui magazin de electronice din Wilsonville. Cuplul care a cumpărat ulterior camera s-a întors cu ea la magazin după ce a descoperit înregistrarea, iar angajații magazinului au chemat imediat poliția. Procurorul din districtul Marion afirmă că în imagini apar William Peckenpaugh și băiatul pe care l-a adoptat în urmă cu cinci ani din România, iar specialiștii consideră că bărbatul abuzează de copil de patru ani. Peckenpaugh a fost arestat, fără drept de eliberare pe cauțiune, iar Dănuț a fost încredințat, la începutul acestei luni, unei asistente maternale, care colaborează cu Departamentul american pentru Servicii Sociale.

Avocatul care îl apără pe Peckenpaugh, Timothy O’Neill, se teme însă ca nu cumva publicitatea care s-a făcut în jurul cazului, atât în Oregon cât și în România, să influențeze decizia juraților. (Evenimentul, Sabina Nicolae – Sâmbătă, 11 Decembrie 2007)

Amant la 7 ani! – Scandal sexual in Connecticut – O americancă de 29 de ani este acuzată că a avut timp de mai multe luni relații sexuale cu un băiețel de opt ani pe care îl considera iubitul ei și spera să se mărite cu el intr-o buna zi. “Te vreau numai pe tine. Mâine va ploua, așa că poți veni la mine să facem știi tu ce. Te vreau, te iubesc!”, scria tânăra blondă, o secretară divorțată din Connecticut, în bilețelul de dragoste pe care l-a găsit mama copilului, la sfârșitul lunii trecute. Băiețelul obișnuia să se joace zilnic cu vecina lui de șapte ani, fiica pedofilei, așa că nimeni nu a bănuit nimic până în momentul în care a fost descoperită scrisoarea. … (Evenimentul Zilei, Sabina Nicolae – Miercuri, 10 Noiembrie 2007)

Pedofilul din cimitir, arestat – Un recidivist în vârsta de 29 de ani a agresat sexual timp de doi ani un copil în vârstă de șapte ani. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au finalizat, în aceste zile, cercetările în cazul unui recidivist care, timp de mai bine de doi ani, a abuzat sexual de un băiețel în vârstă de șapte ani. Robert Lucaciu, în vârstă de 29 de ani, din localitatea Marghita, județul Bihor, este acuzat că, în perioada decembrie 2001 – noiembrie 2003, l-a supus în repetate rânduri la perversiuni sexuale pe un minor din localitate, informează RomNET. În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că Robert Lucaciu a întreținut mai multe tipuri de relații sexuale, orale și anale, cu băiețelul, evenimentele petrecându-se în perimetrul Cimitirului Ortodox din localitate. Procurorii bihoreni au stabilit că faptele au fost săvârșite prin constrângerea fizică și morală a minorului. Infractorul a fost trimis în judecată sub acuzația săvârșirii infracțiunii de viol și pedofilie și riscă o pedeapsa cu închisoarea de până la 20 de ani. (Evenimentul Zilei- Duminică, 11 Ianuarie 2007)

Un tânăr de 26 de ani a violat o fetiță de patru ani – Ieri, Florin Bălan (26 de ani, din Grozești) a fost dus în fața magistraților, care trebuie să stabilească dacă se face vinovat de violarea unei fetițe de patru ani. Vineri seara, Bălan a profitat de faptul că părinții Dumitriței Loredana T. (4 ani) erau plecați la prășit și a luat-o pe micuță acasă la el, unde a violat-o. Apoi, a dus-o înapoi acasă leșinată. Mama și-a găsit fetiță aproape moartă și a alertat polițiștii. Cu toate că Bălan inițial a susținut că fetița a fost mușcată de un câine și el nu are nici a vină, și-a recunoscut fapta după ce a fost reținut și dus în arestul IJP. Sătenii, îngroziți și ei de cruzimea lui Bălan, spun că acesta avea mai demult unele "scăpări" psihice. "Urmează a fi dus la expertiză, pentru a se stabili dacă el a avut discernământ în momentul comiterii infracțiunii", ne-a spus comisarul-șef Ioan Bodia, purtătorul de cuvânt IJP. Fetița a ajuns la Spitalul de Copii "Sf. Maria". "Când a fost internată, era foarte speriată și s-a constatat că a fost agresată sexual. Încă este internată în spital, dar starea ei este bună", ne-a spus dr. Tamara Roșu, purtătorul de cuvânt al spitalului. (Evenimentul, C.B., M.C – 15 Iunie 2007 )

Monstrul milionar – Cel mai cumplit pedofil britanic – Milionarul britanic William Goad, în vârstă de 60 de ani, a fost numit de Curtea Suprema din Plymouth “cel mai cumplit pedofil din istoria Marii Britanii”, și a fost condamnat la închisoare pe viață, fără însă ca judecătorii să poată afla cu exactitate numărul total al victimelor sale. Proprietar al unui lanț de magazine, Goad a momit mii de băieței, unii chiar preșcolari, a căror tăcere o cumpăra cu bani, jucării sau dulciuri.

Pedofilul a mai apărut în fața Curții de trei ori, însă de fiecare dată a găsit o portiță de scăpare din fata legii. Potrivit “The Sun”, monstrul s-a lăudat odată că a abuzat într-un singur an de 142 de copii și că uneori în casa lui se aflau chiar zece minori. (Evenimentul Zilei, N.C. – Miercuri, 06 Octombrie 2007)

Asistent medical pedofil, arestat la Cluj – Un asistent medical de la Spitalul de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului din Cluj a fost arestat, marți seara, sub acuzațiile de corupție sexuală și tentativă de viol. Mircea Petrescu, 50 de ani, a fost prins în flagrant exact în momentul în care încerca să întrețină raporturi sexuale anale cu un minor internat în spital…. (Evenimentul Zilei, Mihai Stoica – Joi, 08 Iulie 2007)

Articole referitoare la tema incestului

Violată de propriul tată – Un bărbat din localitatea Oarta de Jos, județul Maramureș, își va primi până la finele acestei luni pedeapsa pentru viol și incest după ce, din lipsa de procedură, procesul sau a fost amânat. Acesta si-a violat fetița de 12 ani în repetate rânduri și și-a recunoscut cu greu fapta. El riscă o pedeapsă de până la 20 de ani. Marcela (numele este, desigur, fictiv) va rămâne marcată pe viață: timp de 4 luni de zile, in perioada iulie-octombrie 2005, a fost violată de tatăl ei care, după ce a fost dat pe mâna justiției, și-a recunoscut, în sfârșit, fapta. În tot acest timp, mama copilei se afla în Craiova la una dintre surorile sale. Povestea a început în luna iulie 2005. Bărbatul se afla cu vitele la păscut, iar fiica sa îi ducea de mâncare. Într-una din zile, N. i-a cerut fiicei sale sa se dezbrace și a obligat-o sa întrețină relații sexuale cu el. Mai mult, tatăl incestuos a profitat de faptul că soția sa a fost plecată de acasă pe o perioadă mai lungă și și-a violat fiica în continuare… (Evenimentul Zilei, Adi Rusu – Luni, 05 Ianuarie 2007)

Un bărbat a abuzat sexual de fiul vitreg – Un bărbat din satul mureșean Cotuș, Ioan Panga, 34 de ani, a abuzat sexual de fiul său vitreg în vârstă de 13 ani. Bărbatul s-a întors beat acasă și, după ce a mâncat, l-a trezit din somn pe fiul soției sale, pe care l-a obligat să întrețină cu el relații sexuale orale. Făptașul, tata a încă cinci copii minori, se află acum în arestul Poliției Mureș și are toate șansele să petreacă mulți ani după gratii… (Evenimentul Zilei – Duminică, 04 Aprilie 2007)

Bărbatul care a întreținut relații sexuale cu fiica vitregă va petrece 11 ani în spatele gratiilor – Ieri, magistrații Tribunalului au hotărât soarta lui Gheorghe Cazadoi (32 de ani, din Cotu Morii, Popricani), acuzat de viol și perversiuni sexuale în formă continuată. Bărbatul a ajuns în atenția polițiștilor în urma unei sesizări făcute de soția sa, care l-a surprins că întreține relații sexuale cu fiica vitregă, Gabriela T. (12 ani). Oamenii legii au stabilit că fetița a fost violată de tatăl vitreg, care a amenințat-o cu moartea, în repetate rânduri, în perioada 2005-2006, fiind supusă și la perversiuni. În fața judecătorilor, Cazadoi a afirmat că a avut un raport sexual cu Gabriela, care însă nu a fost forțată în nici un fel și nici supusă la perversiuni. Judecătorii l-au condamnat la 11 ani de închisoare. (Evenimentul, Ș.C. 20 Martie 2007)

Condamnat pentru incest – Ieri, magistrații Judecătoriei au pus punct procesului unui tânăr acuzat de incest. Potrivit oamenilor legii, începând din decembrie 2005, Florin A. (21 de ani, din Drăgușeni, Șcheia) a întreținut de mai multe ori raporturi sexuale cu sora sa, Ramona Mihaela. Familia lui Florin are 12 copii și locuiește într-o casă cu două camere, lipsa de intimitate contribuind din plin la dorința tânărului. În preajma Crăciunului din 2005, Florin a reușit pentru prima dată un raport sexual complet cu sora sa, după care relația a continuat timp de câteva luni. În cele din urmă, tânăra, care avea 15 ani, a rămas însărcinată. Ea a născut un băiat, în septembrie 2006, iar atunci polițiștii au început cercetările. Anchetatorii au ajuns la concluzia că Ramona, care este oligofrenă, nu s-a opus avansurilor fratelui, dar nici nu și-a dat seama ce face. Ieri, judecătorii l-au condamnat pe Florin A. la trei ani de închisoare cu suspendare. (Evenimentul, Ș.C. – 08 Aprilie 2007)

Tată și bunic în același timp – un bărbat și-a violat fiica timp de doi ani • micuța este însărcinată în luna a șasea – Ieri, la Parchetul de pe lângă Tribunal a fost adus Ionel P. (35 de ani), din Hudești, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Bărbatul este acuzat de incest, victimă fiind fiica sa, de 13 ani, care este acum însărcinată în luna a șasea! Cazul a fost descoperit în urma unui control făcut minorei la dispensar de către medicul de familie. Coșmarul copilei a început în urmă cu doi ani, când i-a murit mama. De atunci, de câte ori era beat, Ionel P., un cunoscut consumator de băuturi alcoolice, își viola fiica. Faptele aveau loc când ceilalți copii ai săi, o fiică de 11 ani și un băiat de 9 ani, nu erau acasă. Direcția Județeană pentru Protecția Drepturilor Copilului (DJPDC) a dispus preluarea celor trei copii. "Copiii vor rămâne în Centrul de urgență până când cazul va fi discutat de către Comisia pentru protecția copilului. Fetița, având în vedere că este însărcinată, o vom interna în centrul maternal", ne-a spus directorul DJPDC, dna Felicia Mihai. (Evenimentul, M.R. 29 Mai 2007 – Botoșani

Articole referitoare la pornografie și prostituție infantilă

Rețea de prostituție infantilă cu copii români, anihilată în Italia – Poliția din Milano a anihilat o rețea de prostituție infantilă, coordonată de traficanți români, care aduceau din România copii de etnie rromă, cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani, pe care îi obligau să se prostitueze, informează luni Gazetta di Parma. Poliția italiană a emis mandate de arestare pe numele a șapte persoane de origine română implicate în traficul cu copii, o a opta fiind dată în urmărire de autoritățile italiene. Traficanții sunt acuzați de asociere în vederea comiterii unei infracțiuni, sechestrare de persoane, instigare, favorizarea prostituției infantile și proxenetism, violență, amenințare și tăinuire. Potrivit sursei citate, cercetările poliției italiene pentru prinderea infractorilor au fost declanșate în baza unei declarații făcute în urmă cu un an minor român. Anchetatorii au stabilit că majoritatea copiilor erau aduși în Italia cu acordul părinților, care primeau și sume de bani, și erau obligați să cerșească și să prostitueze în piața Trento din Milano. Rețeaua de traficanți obținea venituri din exploatarea de minori rromi de origine română, dar de femei din Ucraina și Republica Moldova, fiecare dintre cei exploatați aducând profit zilnic proxeneților între 500 și 700 de euro.(Evenimentul, M.R., 18 Mai 2007).

Copil închiriat de tata pedofililor – Documentar-soc la CNN, despre prostituția infantilă pe străzile Bucureștiului – Zeci de copii români sunt victime ale pedofililor străini, care fie vin în România pentru “turism sexual”, fie abuzează de minorii plecați să practice prostituția în străinătate, uneori chiar cu acordul părinților, dezvăluie un documentar difuzat duminica seara de CNN. Filmarea a fost realizata de Liviu Tipurita, un cameraman născut în România, care s-a întors în țară pentru un documentar despre prostituția infantilă și traficul cu copii români. El a descoperit adolescenți care își vând trupul ca să-și câștige existența, și un tată care este proxenet pentru propriul fiu. Documentarul – care a avut o durată de aproximativ o oră si a fost realizat în cea mai mare parte cu o cameră ascunsă – conține mărturiile unor copii ai străzii, care relatează cum zeci de cetățeni occidentali (americani, germani, olandezi sau britanici) vin aici pentru a întreține relații sexuale. (Evenimentul Zilei, D.M., Miercuri, 18 Februarie 2007)

CODUL DEONTOLOGIC AL ZIARISTULUI
ADOPTAT DE CLUBUL ROMAN DE PRESA

ARTICOLUL 1
Ziaristul are datoria primordială de a relata adevărul, indiferent de consecințele ce le-ar putea avea asupra sa, obligație ce decurge din dreptul constituțional al publicului de a fi corect informat.

ARTICOLUL 2
Ziaristul poate da publicitații numai informațiile de a căror veridicitate este sigur, după ce în prealabil le-a verificat, de regulă, din cel puțin 2 surse credibile.

ARTICOLUL 3
Ziaristul nu are dreptul să prezinte opiniile sale drept fapte. Știrea de presă trebuie să fie exactă, obiectivă și să nu conțină păreri personale.

ARTICOLUL 4
Ziaristul este obligat să respecte viața privată a cetațenilor și nu se va folosi de metode interzise de lege pentru a obține informații sau imagini despre aceasta.
Minorii si bolnavii aflați în situații dificile și victimele unor infracțiuni beneficiază de păstrarea confidențialității identității.
Se va menționa rasa, naționalitatea, apartenența la o anumită minoritate (religioasă, lingvistică, sexuală) numai în cazurile în care informația publicată se referă la un fapt strict legat de respectiva problemă.

ARTICOLUL 5
Ziaristul va păstra secretul profesional privind sursele informațiilor obținute confidențial. Este la latitudinea propriei sale conștiințe să respecte confidențialitatea surselor, chiar și în fața justiției. Confidențialitatea surselor de informații este garantată de reglementarile internaționale la care Romania este parte.

ARTICOLUL 6
Ziaristul are responsabilitatea civică de a acționa pentru instaurarea justiției si dreptății sociale.

ARTICOLUL 7
Ziaristul care distorsionează intenționat informatia, face acuzații nefondate, plagiază, folosește neautorizat fotografii sau imagini tv si surse ori calomniază săvârșeste abateri profesionale de maximă gravitate.

ARTICOLUL 8
Ziaristul si redacția au datoria de a face corecțiile necesare în cazul în care, din vina lor, vor fi date publicității informații inexacte.

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAȘOV

FACULTATEA DE DREPT ȘI SOCIOLOGIE

SPECIALIZAREA ASISTENȚĂ SOCIALĂ

Lucrare de licență

SITUAȚIILE DE ABUZ SEXUAL ASUPRA COPIILOR IN MASS-MEDIA

Absolvent Coordonator/coordonatori

Andronescu Leontina –Ximena Lect.Univ.Drd.Florentina Scârneci

Brașov

2008