Situații Ce Constituie Abateri Disciplinare și Procedurile de Sancționare a Condamnaților Indisciplinați

CUPRINS

CAPITOLUL I CAPITOLUL I CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE PRIVIND APLICAREA PEDEPSELOR

Considerații introductive

Pedepsele

CAPTOLUL II EXECUTAREA PEDEPSELOR PRIVATIVE DE LIBERTATE

Pedeapsa detențiunii pe viață

Pedeapsa închisorii

Regimul de maximă siguranță

Regimul închis

Regimul semideschis

Regimul deschis

Stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate

Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate

Individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate

Munca prestată de persoanele condamnate la pedeapsa închisorii

CAPITOLUL III DISCIPLINA ÎN ÎNCHISOARE

3.1. Considerații introductive

3.2. Drepturile persoanelor condamnate

3.3. Obligațiile persoanelor condamnate

CAPITOLUL IV ABATERILE DISCIPLINARE

4.1. Abatere disciplinare foarte grave

4.2. Abateri disciplinare grave

4.3. Abateri disciplinare ușoare

CAPITOLUL IV SANCȚIUNIUNILE APLICATE ÎN CAZ DE SĂVÂRȘIRE A ABATERILOR DISCIPLINARE

CAPITOLUL VI CERCETARE PRACTICĂ

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ABREVIERI

alin. – alineatul

art. – articolul

C.pen. – Codul penal al României

C.pr. pen. – Codul de procedură penală

C.S.J. – Curtea Supremă de Justiție

lit. – litera

M.Of. – Monitorul Oficial

N.C.P. – Noul Cod Penal

nr. – numărul

op.cit. – operă citată

p. – pagina

pct. – punctul

R.D.P. – Revista de Drept Penal

vol. – volumul

CAPITOLUL I

CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE PRIVIND
APLICAREA PEDEPSELOR

Considerații introductive

La începutul societății umane a fost răzbunarea nelimitată apoi talionul (limitat la răul făcu), abandonul noxal, compoziție.

Răzbunarea privată a coexistat mult timp alături de represiunea publică. Apoi dreptul grec și Legea celor 12 table au considerat că numai statul are dreptul de a sancționa unele delicate publice. Un rol important la jucat și biserica, care acodra dreptul de azil în biserici, în acest fel suspendându-se răzbunarea.

În încercarea de a defini sancțiunile penale unii autori ai literaturii de specialitate
le-au definit ca fiind sunt măsuri de constrângere și de reeducare, prevăzute în legea penală (pedepse, măsuri educative și măsuri de siguranță) ce se aplică persoanelor care au săvârșit fapte incriminate de către aceasta, în scopul prevenirii săvârșirii de noi asemenea fapte, prin reeducarea infractorilor.

De asemenea, s-a susținut că măsurile educative sunt sancțiuni de drept penal însă nu sancțiuni penale, acest caracter avându-l doar pedepsele.

Comiterea infracțiunii, atrage ca regulă generală aplicarea unei pedepse. Aceasta nu este însă singura consecință penală, deoarece minorilor li se pot aplica și măsuri educative, ori alături de pedeapsă sau măsura educativă, sau chiar în lipsa ei, se pot disăune măsuri de siguranță, sau răspunderea penală să fie înlocuită cu o răspundere care atrage aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrative.

Pedepsele

Pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare aplicată infractorului, în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni ca atare se distinge de orice sancțiune juridică. În primul rând, pedeapsa este un mjloc de reeducare și îndreptare a acelui condamnat pentru a se putea încadra în rândurile membrilor corecți ai societății.

Unii autori ai literaturii de specialitate consideră că pedeapsa este o măsură de constrângere coercitivă, folosită de stat împotriva celor care nu au respectat dispoziile din norma de incriminare și au comis infracțiunea și constă dintr-o privare sau restrângerea unor drepturi impusă forțat, împotriva voinței infractorului, care implică o suferință ce difere ca intensitate și durată, în funcție de obliectul ei: libertatea fizică, interesele materiale sau unele drepturi.

Reeducarea are loc numai după ce s-a comis infracțiunea.

Reeducarea și îndreptarea depind, desigur, numai de persoana celui condamnat, față de care se folosesc diferite metode și procedee, în funcție de împrejurarea că este infractor primar, recidivist sau minor.

În toate cazurile, prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și de regulile de conviețuire socială precum și formarea unor deprinderi conforme cu morala majorității membrilor societății, cu cerințele acesteia, prin combaterea și lichidarea concepțiilor și deprinderilor antisociale.

Contrângerea, alături de reeducare, ține de esența pedepsei. Însă, potrivit legii fundamentale “nimeni nu poate fi suspus torturii și niciunui fel de pedeapsă sau tratament inuman ori degradant”. Așadar, pedeapsa este un rău sau o suferință și exprimă dezaprobarea societății față de cei care atentează la valorile apărate de legea penală-siguranța statului, persoana, patrimoniul, ordinea publică etc.

Pedeapsa poate fi aplicată în concret: dacă este prevăzută de legea penală, numai unui infractor și numai de către organele de judecată în scopul prevenirii comiterii de noi infracțiuni.

Așadar, ea este un instrument al dreptului deoarece se bazează pe justiție.

Pedeapsa legală (pedeapsa abstractă) reprezintă aprecierea negativă, cu privire la infracțiune, din partea societății, iar cea stabilită de instanță (pedeapsa judiciară) este expresia concretă a acestei aprecieri.

Gradul de constrângere prin pedeapsă exprimă gravitatea infracțiunii respective, care depinde de valoarea lezată și de gradul lezării ei.

Uneori, cu toate că pentru o infracțiune este prevăzută o anumită sancțiune legală între anumite limite speciale, aceasta un poate fi, în concret, mai mare decât al altei infracțiuni.

Scopurile pedepsei sunt prevenția generală și specială

Prevenția generală se realizează ca urmare a prevederii pedepsei de către norma penală, prin cunoașterea și aderarea membrilor societății la dispoziția normei respective (acela care o respectă), și prin teama de pedeapsă sau altă sancțiune (pentru cei care ar fi tentați să comită infracțiuni).

Așadar, pedeapsa are și un rol preventi anteinfracțional.

Prevenția generală are loc și ca urmare a aplicării pedepsei conctrete celor care au comis infracțiuni, deoarece unele persoane care s-ar fi gândit să săvârșească o infracțiune, se abțin datorită faptului că știu cum au fost sanționați unii infractori.

Prevenția specială urmărește împiedicarea săvârșirii de noi infracțiuni de către cel condamnat și constituie scopul direct al pedepsei aplicate. Ea se realizează prin funcția corectivă a pedepsei, care depinde de specia acesteia, de durata sau cuantumul ei concret, și de modul cum se execută.

Infractorul este considerat, în momentul în care ea este executată sau socotită ca executată, ca fiind reeducat. Prevenția specială are rost postinfracțional.

Procesul reeducării începe însă înainte de aplicarea pedepsei, din momentul pornirii procesului penal și durează până la exeutarea acesteia. Pedeapsa, pentru a fi eficace, este necesar să întrunească anumite condiții. Astfel ea trebuie să fie:

legală

personală- deoarece se aplică numai celui vinovat de comiterea infacțiunii,

adaptabilă, adică să se poată proporționaliza în funcție de pericolul concret al fiecărei infracțiuni, al infractorului și de împrejurările atenuante și agravante în care s-a comis infracțiune (potrivit principiului individualizării pedepsei)

Din acest considerent pedeapsa legală este, cu unele excepții, relativ determinată, având o limită minimă și una maximă, atât generală cât și specială. Totodată sunt prevăzute uneori două pedepse principale alternative pentru aceeași infracțiune, fiecare cu limitele ei speciale. Aceasta pentru ca pedeapsa să fie corespunzătoare pericolului concret al infracțiunii, fiindcă dacă depășește necesitatea apărării valorilor sociale în raport cu pericolul ei concret, ea devine injustă și ca atare nu mai este necesară.

În acest caz nu se realizează nici funcția ei de reeducare;

aflictivă și moralizatoare adică să cauzeze o anumită suferință care să contribuie la reeducarea și îndreptarea condamnatului.

Dacă nu ar produce o anumită suferință nu s-ar putea vorbi nici de pedepsă. Însă suferință nu trebuie să reprezinte un scop în sine.

Egală pentru toți infractorii care au săvârșit același fel de infracțiune și care prezintă același grad de pericol, fără a ține seama de funcția pe care aceștia o îndeplinesc în societate, de naționalitate, de sex sau de alte criterii decât cele prevăzute de lege

Inevitabilă fiindcă persoanele care au comis o infracțiune să știe că nu vor scăpa de pedeapsă, care este consecința de neînlăturat a săvârșirii unei infracțiuni

CAPITOLUL II

EXECUTAREA PEDEPSELOR PRIVATIVE DE LIBERTATE

Potrivit literaturii de specialitate pedepsele principale sunt „acelea care pot fi aplicate singure pentru faptele penale săvârșite și ele pot fi însoțite, în anumite cazuri prevăzute de lege, de o pedeapsă complementară sau accesorie.”

În conformitate cu dispozițiile art.53 vechiul C.pen., pedepsele principale sunt prevăzute în ordinea gravității și, potrivit art.53³ vechiul C. pen., executarea acestora se bazează pe sistemul progresiv, în sensul că, persoanele condamnate, au posibilitatea să treacă dintr-un regim de executare în altul, în condițiile fixate de legea privind executarea pedepselor.

Pedepsele privative de libertate pot fi executate doar în unul din următoarele regimuri: regimul de maximă siguranță, regimul închis, regimul semideschis, regimul deschis.

Totodată, în cuprinsul vechii reglementări penale se menționează că bărbații care au împlinit vârsta de 60 de ani și femeile 55 de ani pot presta o muncă pe timpul executării pedepsei privative de libertate numai cu acordul lor și dacă sunt apți pentru aceasta.

Munca prestată de condamnați este remunerată cu excepția muncii cu caracter gospodăresc, prestată pentru întreținerea locului de deținere sau în caz de calamitate.

Pedeapsa detențiunii pe viață

Pentru infracțiunile cele mai grave codul penal prevede pedeapsa detențiunii pe viață

Trebuie menționat faptul că prin Decretul-Lege nr.6 din 10 ianuarie 1990 a fost abolită pedeapsa cu moartea, pedeapsă ce a fost înlocuită cu pedeapsa detențiunii pe viață.

Acest Decret-Lege corespunde și dispozițiilor art.l din Protocolul nr.6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului..

Trebuie remarcat faptul că, în cadrul legilației noastre penale, pedeapsa detențiunii pe viață este prevăzută alternativ cu până la 25 de ani de închisoare și în cuprinsul unor legi speciale, cum este Legea nr. 143/2000 privind traficul și consumul ilicit de droguri.

Pedeapsa detențiunii pe viață este o pedeapsă ordinară, obișnuită și nu una excepțională și se execută ca și pedeapsa peste 15 ani în penitenciare anume destinate sau în secții speciale ale celorlalte închisori.

Totodată, trebuie menționat că pedeapsa detențiunii pe viață, nu se poate aplica unor anumite categorii de persoane, adică minorilor și persoanelor care au împlinit vârsta de 60 de ani.

În cuprinsul N.C.P. denumirea marginală a art. 56 este „Regimul detențiunii pe viață”, conținutul acestei pedepse fiind „privarea de libertate pe durată nedeterminată.”

Trebuie remarcat că regimul detențiunii pe viață se referă la natura și durata acestei pedepse principale, spre deosebire de regimul executării pedepsei detențiunii pe viață care se concretizează în totalitatea drepturilor, facilităților, obligațiilor și interdicțiilor stabilite prin Legea de executare a pedepselor pentru această pedeapsă privativă de libertate.

Această categorie de pedeapsă este prevăzută de legiuitor pentru realizarea echității, justiției și egalității avându-se în vedere că este măsura ce a înlocuit pedeapsa capitală pentru sancționarea infracțiunilor cu grad maxim de periculozitate pentru societate.

Detențiunea pe viață este însoțită de pedeapsa accesorie a interzicerii de drept a exercitării unor drepturi constituționale pe întreaga perioadă a privării de libertate, astfel ca efectul constrângător să devină mai ferm.

Detențiunea pe viață sau pedepse de lungă durată au fost adoptate în codurile pmul detențiunii pe viață”, conținutul acestei pedepse fiind „privarea de libertate pe durată nedeterminată.”

Trebuie remarcat că regimul detențiunii pe viață se referă la natura și durata acestei pedepse principale, spre deosebire de regimul executării pedepsei detențiunii pe viață care se concretizează în totalitatea drepturilor, facilităților, obligațiilor și interdicțiilor stabilite prin Legea de executare a pedepselor pentru această pedeapsă privativă de libertate.

Această categorie de pedeapsă este prevăzută de legiuitor pentru realizarea echității, justiției și egalității avându-se în vedere că este măsura ce a înlocuit pedeapsa capitală pentru sancționarea infracțiunilor cu grad maxim de periculozitate pentru societate.

Detențiunea pe viață este însoțită de pedeapsa accesorie a interzicerii de drept a exercitării unor drepturi constituționale pe întreaga perioadă a privării de libertate, astfel ca efectul constrângător să devină mai ferm.

Detențiunea pe viață sau pedepse de lungă durată au fost adoptate în codurile penale europene, excluzându-se pedeapsa cu moartea.

Pedeapsa închisorii

Este binecunoscut faptul că persoana condamnată să execute pedeapsa cu închisoarea este izolată de societate, fiind scoasă din mediul normal, obișnuit de viață și este plasată
într-un mediu închis în care este supusă unui regim de viață și muncă impus.

Pedeapsa nu poate depăși 30 de ani.

Prin Legea nr.275 din 4 iulie 2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal este actul normativ care detaliază regimul de executare al acestei pedepse.

În locul de deținere, bărbații sunt ținuți separat de femei și minori. Mai mult minorii condamnați execută pedepse separat de infractorii majori, bărbați sau femei, sau în locuri special amenajate.

Regulile care stau la baza executării pedepselor privative de libertate sunt cele stabilite în art.53³ vechiul C.pen. și în Legea nr. 275/2006 care stabilește și un sistem progresiv și regresiv, persoanele condamnate trecând dintr-un regim în altul, în condițiile legii.

Condamnații execută pedeapsa în unul din următoarele regimuri: regimul de maximă siguranță, regimul închis, regimul semideschis și regimul deschis.

Pe timpul executării pedepsei închisorii, condamnații au posibilitatea, cu acordul lor, de a presta o muncă utilă remunerată și de a fi recompensați pentru comportamentul lor (stăruitori în muncă, disciplinați, etc).

Printre recompense se pot număra permisiile de ieșire din penitenciar pe diferite durate, dar nu mai mult de 10 zile odată și de 30 de zile pe an..

Art. 60, regimul închisorii, din noul Cod penal are corespondent în vechiul Codul penal, la art. 53 alin. (1) lit. b) unde se prevede că pedeapsa principală a închisorii și limitele generale ale acesteia de la 15 zile la 30 de ani.

Potrivit art. 60 din N.C.P. închisoarea constă în privarea de libertate pe durată determinată, limitele generale ale acestei pedepse fiind între 15 zile și 30 de ani, după care se face trimitere la Legea de executare a pedepselor.

Noul Cod penal în art. 60 face o diferențiere între regimul închisorii arătând natura și limitele pedepsei și regimul executării pedepsei închisorii prin trimiterea la legea de executare a pedepselor.

În noul Cod penal Secțiunea a 2-a este realizată dintr-un singur articol și anume,
art. 60 – Regimul închisorii, pe când vechiul Cod penal reține în Secțiunea a 2-a regimul de deținere, liberarea condiționată, efectele liberării condiționate și executarea pedepsei într-o închisoare militară.

Noul Cod penal nu a mai menținut prevederile cu privire la regimurile executării pedepselor, cum figurau acestea în vechiul Codul penal în art. 53³, ele fiind cuprinse în cadrul Legii executării pedepselor, unde de altfel sunt toate reglementările cu privire la normele de aplicare și administrare a executării pedepsei

Regimul de maximă siguranță

Regimul de maximă siguranță se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani. Condamnații care execută pedeapsa în acest regim sunt supuși unor măsuri stricte de pază, supraveghere și escortare, fiind cazate, de regulă, individual iar activitățile pe care le prestează (activități educative, culturale, terapeutică, consiliere psihologică, etc) se desfășoară în cadrul unor grupuri mici, în spații anume stabilite și cu o supraveghere permanentă.

Potrivit art. 21 din Legea nr. 275/2006 sunt exceptate de la executarea pedepsei în regim de maximă siguranță următoarele categorii de persoane:

bărbații care au împlinit vârsta de 60 ani și femeile 55 ani;

femeile însărcinate sau care au în îngrijire un copil de până la un an, pe perioada cât durează sarcina și îngrijirea copilului;

minorii;

persoanele încadrate în gradul I de invaliditate sau care au afecțiuni locomotorii grave, pe perioada cât suferă de aceste boli.

Regimul închis

Acest tip de regim se aplică acelor categorii de condamnați care execută o pedeapsă privativă de libertate între 5 ani și 15 ani.

Dacă persoana condamnată prezintă serioase garanții de îndreptare, ținând cont și de natura și modul în care a fost săvârșită infracțiunea, în mod excepțional, aceasta poate fi inclusă într-un regim de executare imediat inferior ca grad de severitate.

Persoanele care execută pedeapsa în cadrul acestui regim sunt cazate în comun, prestează muncă și desfășoară activități educative, terapeutice, de consiliere etc. în grupuri, în interiorul penitenciarului și sub supraveghere și pază. Cu aprobarea directorului penitenciarului, aceste persoane pot presta muncă și în afara penitenciarului, însă, sub pază și supraveghere continuă.

Regimul semideschis

Acest regim de executare a pedepsei închisorii se aplică persoanelor care sunt condamnate cu o pedeapsă mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani. Și în această situație, în situații excepționale, ținând cont de persoana condamnatului, de natura și modul de săvârșire a infracțiunii, pedeapsa poate fi executată în regimul imediat inferior ca grad de severitate, adică în regim deschis.

Persoanele condamnate și care execută pedeapsa în regim semideschis sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoțite în interiorul penitenciarului, prestează muncă și desfășoară celelalte activități (culturale, educative, consiliere etc) sub supraveghere, în grupuri și în spații din interiorul penitenciarului, care, pe timpul zilei, rămân deschise. Pot munci și în afara penitenciarului, însă, sub supraveghere.

Regimul deschis

Regimul deschis de executare a pedepsei închisorii se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de cel mult 1 an. Aceste persoane condamnate sunt cazate în comun,se pot deplasa neînsoțite în interiorul penitenciarului, dar pot presta diferite activități cultural-educative și terapeutice (inclusiv pot munci) în afara penitenciarului, fără pază și supraveghere.

Stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate

Regimul pe care îl va avea condamnatul este stabilit de comisia special înființată care există la nivelul fiecărui penitenciar și se stabilește la data primirii persoanei condamnate.

Dacă există nemulțumire din partea persoanei condamnate cu privire la regimul care i-a fost fixat de comisie aceasta se poate adresa judecătorului delegat pentru executarea pedepsei privative de libertate, în termen de 3 zile de la data luării la cunoștință a regimului stabilit de comisie.

Persoana condamnată, în mod obligatoriu, trebuie să fie ascultată la locul de deținere de către judecătorul delegat, care soluționează cauza în termen de 15 zile de la data primirii, pronunțându-se prin încheiere cu privire la una din următoarele soluții:

a – admite plângerea și dispune modificarea regimului de executare stabilit de comisie, sau

b- respinge plângerea ca fiind nefondată.

Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate

Judecătorul delegat este cel care poate dispune schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate.

Aceasta se poate dispune la cererea persoanei condamnate sau la sesizarea comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate.

Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate îi revine obligația ca,b o dată la 6 luni, să analizeze conduita persoanei condamnate, întocmind în acest sens un raport care se aduce la cunoștința persoanei condamnate, sub semnătură. Dacă se apreciază că trebuie schimbat regimul de executare a pedepsei, comisia va sesiza judecătorul delegat.

Schimbarea regimului de executare în unul imediat inferior se face atunci când condamnatul a dat dovadă de o conduită bună și a obținut rezultate pozitive în eforturile de reintegrare socială, îndeosebi în activitățile cultural educative, terapeutice, de consiliere și de muncă.

Schimbarea regimului de executare în unul mai sever se dispune atunci când persoana condamnată a comis o infracțiune sau abatere disciplinară gravă, și, care, prin conduita sa, pune în pericol conviețuirea normală în penitenciar sau chiar siguranța acestuia.

Împrejurările care pot duce la schimbare regimului de executare a pedepsei se constată de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepsei privative de libertate printr-un raport, care, se anexează la cererea persoanei condamnate.

Judecătorul delegat, prin încheiere, în termen de 15 zile de la primirea cererii de schimbare a regimului de executare, hotărăște cu privire la aceasta, însă, nu înainte de a-1 asculta pe cel condamnat.

Cererea poate fi respinsă și atunci ea nu mai poate fi reînnoită decât după trecerea unui termen, care nu poate fi mai mare de 6 luni.

Încheierea dată de judecătorul delegat se comunică persoanei condamnate în termen de 2 zile de la pronunțare, care poate fi contestată la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicare.

Individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate

Individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se realizează de către comisia special constituită la nivelul penitenciarului și se va avea în vedere conduita, personalitatea, vârsta, starea de sănătate și posibilitățile de reintegrare a condamnatului.

Ținând cont de cele precizate, persoana condamnată va fi inclusă într-un program de activități cultural-educative, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, cât și de instruire școlară și de formare profesională.

Minorii și tinerii sunt cuprinși în programe speciale de consiliere și asistență pe toată durata executării pedepsei în funcție de vârstă (până la 21 de ani) și personalitatea fiecăruia.

Aceste programe speciale sunt realizate cu specialiști din cadrul penitenciarului sau din afara acestuia.

Munca prestată de persoanele condamnate la pedeapsa închisorii

Legislația noastră prevede că toate persoanele condamnate la pedeapsa închisorii, care desfășoară activități productive, vor fi remunerate.

Însă, vor fi scutite de remunerare activitățile cu caracter gospodăresc și cele desfășurate în caz de calamitate.

Persoanele condamnate la pedeapsa închisorii pot munci, în afara activităților cu caracter gospodăresc, doar cu acordul lor, în funcție de calificarea, specializarea și aptitudinile fiecăruia.

Minorii care au împlinit 15 ani pot desfășura activități de muncă în raport cu dezvoltarea fizică, aptitudinile și cunoștințele pe care le posedă, la cererea lor și cu acordul părinților sau ale reprezentanților legali.

În cazul minorii care au împlinit vârsta de16 ani aceștia pot munci doar la cererea lor, fără a mai fi necesar acordul părinților.

Persoanele care au împlinit 60 ani bărbații și 55 ani femeile pot presta o muncă numai la cererea acestora, însă, folosirea lor la muncă se face doar cu avizul medicului penitenciarului.

Dispozițiilor cu privire la protecția muncii se aplică tuturor celor care desfășoară activități în penitenciare.

În ipoteza în care, o persoană condamnată cu închisoarea, s-a dovedit incapabilă de muncă în urma unui accident sau boli profesionale aceasta va beneficia de pensie de invaliditate.

Diplomele care atestă însușirea unei meserii, calificare sau recalificare profesională, obținute pe timpul executării pedepsei închisorii, sunt recunoscute de Ministerul Muncii și de Ministerul Educației și Cercetării.

În cazul femeile însărcinate sau cu copii de până la 1 an în îngrijire, precum și minorii, nu pot munci noaptea sau în locuri periculoase și care prezintă un risc ridicat pentru sănătatea și integritatea acestora.

Durata muncii prestate este de 8 ore zilnic și nu mai mult de 40 de ore pe săptămână. Pentru femeile însărcinate sau care au în îngrijire copii în vârstă de până la un an, nu pot muncii mai mult de 6 ore zilnic și 30 ore pe săptămână.

Cu acordul scris al persoanelor condamnate, acestea pot muncii și 10 ore pe zi, dar nu mai mult de 50 ore săptămânal, primind drepturile bănești cuvenite în asemenea împrejurări.

Pe timpul nopții, cu acordul scris al persoanelor condamnate, se poate muncii maxim 7 ore pe noapte și 35 ore pe săptămână. Săptămânal, fiecare persoană condamnată, va beneficia de cel puțin o zi de odihnă.

Munca persoanelor condamnate cu închisoare se realizează fie pentru persoane juridice, operatori economici, fie pentru persoane fizice, în interiorul sau exteriorul penitenciarului; în regie proprie; în interesul penitenciarului sau în caz de calamitate.

Administrația penitenciarului poate să încheie contracte de prestări servicii cu persoanele fizice sau juridice interesate.

Veniturile realizate nu pot fi mai mici decât salariul minim pe economie și ele se încasează de administrația penitenciarului, care se vor repartiza astfel:

30% din venit revine persoanei condamnate, care pe timpul executării pedepsei poate să folosească 90% iar 10% se consemnează pe numele său la bancă, pe care, împreună cu dobânda aferentă, vor putea fi ridicați la punerea sa în libertate;

70% din venit revine Administrației Generale a Penitenciarelor ca venit propriu.

Dacă pe timpul executării pedepsei persoana condamnată a fost obligată la plata unor despăgubiri civile, atunci, 50% din cei 30% din venit cât îi revine acestuia, vor fi folosiți pentru repararea prejudiciului cauzat părții civile.

CAPITOLUL III

DISCIPLINA ÎN ÎNCHISOARE

3.1. Considerații introductive

Asemeni oricărui sistem disciplinar, sistemul disciplinar din închisori are ca principal scop îndeplinirea obiectivelor ce țin de un control eficace, precum și de menținerea ordinii ta un nivel de normalitate.

Adesea, viața din închisoare are un caracter normal, toate relațiile dintre administrație și condamnați realizându-se prin respectarea, de bunăvoine, areglementărilor și normele de drept execuțional penal.

Astfel, marea majoritate a persoanelor condamnate recunosc „autoritatea în a cărui putere se află”, acceptă regulile ce li se impun, își exercită drepturile conferite de lege, fără a încerca să depășească limitele lor. Nu de puține ori persoanele condamnate încearcă să atingă parametri superiori cerințelor legale pentru a beneficia de recompense, facilități, regimuri mai ușoare, liberare condiționată sau chiar propuneri de grațiere.

La nivel de doctrină s-a subliniat faptul că „principalul scop al sistemului disciplinar este acela de a îndeplini cerințele legii de executare a pedepselor, respectiv de a găsi căile și mijloacele pentru a reeduca deținuții”.

Dacă sistemul disciplinar ar avea la bază doar ideea de constrângere, acest scop nu ar putea fi îndeplinit. Personalul închisorii, care lucrează cu deținuții, poate și trebuie să obțină o permanentă cooperare voluntară a deținuților în respectarea regulilor, printr-o conduită exemplară, prin care deținuții sunt tratați cu respectul și demnitatea datorată unor ființe umane adulte. În susținerea acestei idei, nicio prevedere legală nu interzice personalului să mențină relații corecte și chiar amicale cu deținuții, acestea fiind dintre mijloacele de menținere a liniștii în închisoare și diminuare a aplicării frecvente a sistemului disciplinar.

Însă, în practică, există situații de comportamente ce ies din tiparul regulilor a unor condamnați care nu vor să se supună hotărârilor instanțelor de judecată, încearcând, prin orice metode, să-și ușureze regimul ce li s-a impus, încearcând să scape de închisoare prin încercarea de evadare sau prin autoagresiuni, care pot în anumite condiții să ducă la întreruperea pedepsei pe caz de boală.

Totodată, există situații când unii intră în conflict cu alți deținuți, provoacând dezordine, încearcând să exploateze pe alții în diferite moduri sau să profite de persoana sau bunurile lor. Astfel, se produc diverse încălcări, de diferite naturi, datorate lipsei de adaptabilitate la mediul penitenciar sau pentru că acest mediu este ostil și puțin acceptabil.

La nivelul sistemului disciplinar, împotriva celor care comit abateri se pronunță și aplică pedepse disciplinare, prin aplicarea acestora urmărindu-se reinstabilirea ordinii și disciplinei în penitenciar.

Este cunoscut faptul că realizarea unei discipline corespunzătoare în penitenciare are loc cu respectarea reglementărilor legale, elaborate pe baza pactelor și convențiilor internaționale, derivate din aplicarea Declarației Universale a Drepturilor Omului și art. 9 din Convenția Internațională a Drepturilor Civile și Politice, care interzic orice detenție arbitrară, stabilind principiul legalității în administrarea disciplinei.

Astfel, Regula nr. 27 din Regulile Europene pentru Penitenciare consacră că „disciplina în închisori trebuie să se mențină cu fermitate, dar nu cu restricții în plus, dacă nu se dovedesc necesare pentru o supraveghere sigură și o viață în comunitate bine ordonată.” Â

În scopul eliminării arbitrarului, Legea privind executarea pedepselor, este însoțită în aplicarea sa, de un Regulament de aplicare, iar la fiecare penitenciar se întocmește în baza acestor acte normative, Regulament de ordine interioară.

Potrivit ansamblului de principii pentru protecția tuturor persoanelor supuse la orice formă de detenție sau închidere, se cere ca regulamentele penitenciarelor să cuprindă cel puțin următoarele prevederi:

tipurile de conduită ale persoanelor deținute sau închise care constituie o abatere disciplinară în timpul detenției sau închiderii;

descrierea și durata pedepsei disciplinare ce poate fi aplicată;

autoritățile competente pentru impunerea unor asemenea sancțiuni;

Existența unor reguli și regulamente pe care nimeni să nu le cunoască este de neconceput, Regula 35 din Regulile penitenciare europene obligând autoritățile închisorii să îi informeze pe deținuți asupra drepturilor și regulamnetelor aplicabile în închisoare.

Astfel, autoritățile penitenciare sunt obligate să aducă la cunoștința condamnaților regulile disciplinare aplicabile, începând cu prima zi de detenție.

Personalul administrativ al penitenciarelor va decide câns se impune aplicarea unei pedepse disciplinare, șui asta pentru că nu toate încălcările ce se constituie în abateri disciplinare trebuie să antreneze o sancțiune.

Adesea, un simplu avertisment, o observație sau o atenționare verbală este suficientă pentru ca situația să fie ținută sub control.

În legătură cu administrarea drepturilor disciplinare există o unanimitate de păreri, documentele ce reglementează domeniul, prevăzând ca regulă că „niciun condamnat nu trebuie să aibă vreo funcție sau atribuție comportând o putere disciplinară”.

În cadrul doctrinei se susține că „nicio posibilitate de a contribui la cercetarea, sesizarea, constatarea ori aplicarea unor măsuri disciplinare nu trebuie lăsate în seama vreunui condamnat, deoarece aceasta ar putea să ducă la existența unor conducători de celule, care ar constitui o altă structură neoficială de pedepsire a condamnaților.”

3.2. Drepturile persoanelor condamnate

Asemeni tuturor cetățenilor cu drepturi consacrate în legea fundamentală condamnații au drepturi, dar și obligații pe care le pot exercita, deoarece penitenciarele funcționează în virtutea legii, nu în afara ei.

Astfel, drepturile pe care condamnații le au pe timpul executării pedepselor sunt limitate de prevederile legale, de regimul de executare a pedepsei, de natura pedepsei ce i s-a aplicat de instanța de judecată.

Odată cu intrarea în închisoare, fiecare condamnat primește informații referitoare la regimul aplicabil categoriei din care face parte, reguli ce se impun a fi respectate potrivit Regulamentului de ordine interioară a penitenciarului, drepturile și obligațile ce îi revin, modul lor de exercitare, procedura de realizare a plângerilor în caz de limitare a exercitării acestora în așa măsură încât condamnatul să se poată adapta cât mai repede și cât mai ușor condițiilor de detenție.

Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate se regăsesc consacrate în cuprinsul art. 38- 56 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Astfel, potrivit acestor dispoziții drepturile legale ale condamnaților sunt:

Libertatea conștiinței, a opiniilor și libertatea credințelor religioase;

Dreptul la informație;

Dreptul la consultarea documentelor de interes personal.

Măsuri pentru asigurarea accesului la dispozițiile legale și documentele privind executarea pedepselor privative de libertate;

Dreptul de petiționare;

Dreptul la corespondență;

Dreptul la convorbiri telefonice;

Dreptul la plimbare zilnică și dreptul de a primi vizite;

Dreptul de a primi bunuri;

Dreptul la asistență medicală;

Dreptul la asistență diplomatică;

Dreptul la încheierea unei căsătorii

În contextul îndeplinirii cerințelor raportului juridic de drept execuțional penal, mai apar unele drepturi pentru condamnați, ce derivă din obligațiile administrației penitenciare.

Aceste obligații creează condiții de viață, normalitate și îngrijire datorate de stat, care este obligat să-și asume întreținerea tuturor persoanelor care sunt în custodia sa, acestea neputând să se îngrijească material și financiar de propriile nevoi.

Se impune a preciza că aceste obligații ale administrației se constituie, pe de altă parte, în drepturi pentru condamnați, ele fiind și garantate de prevederile legale.

Astfel, Legea privind executarea pedepselor, precum și Regulamentul de aplicare a Legii de executare a pedepselor nr. 275/2006, stabilesc și alte drepturi decât cele enumerate, astfel:dreptul la hrană caldă de trei ori pe zi, dreptul la odihnă și repaus săptămânal, dreptul la plimbare a celor care nu desfășoară activități în aer liber, dreptul de a intra în contact cu avocatul său angajat sau numit din oficiu, dreptul de a se plânge împotriva încălcării prevederilor legale.

Potrivit dispozitiilor legale, condamnații care dau dovadă de o conduită foarte bună, de receptivitate la acțiunile și programele educative și de reinserție socială beneficiază de anumite facilități care au ca scop stimularea unui comportamnet pozitiv. Astfel, în anumite condiții condamnații pot beneficia de: vizite fără dispozitive de separare între condamnat și vizitatori; acordarea de recompense, cum sunt cele prevăzute în art. 68 din Legea privind executarea pedepselor, astfel: încredințarea unei responsabilități în cadrul activităților socio-educative sau cu privire la reintegrarea socială după punerea în libertate, suplimentarea drepturilor la pachete și vizite, acordarea de premii constând în materiale pentru activități ocupaționale, permisiunea de ieșire din penitenciar pe o durată de cel mult o zi, dar nu mai mult de 15 zile pe an, permisiunea de ieșire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile, dar nu mai mult de 25 de zile pe an, permisiunea de ieșire din penitenciar pe o durată de cel mult 10 zile, dar nu mai mult de 30 de zile pe an.

Drepturile legale, drepturi ce derivă din obligațiile administrației penitenciare, facilitățile ce se pot acorda condamnaților sunt de natură a crea în penitenciare un climat de bunăvoință față de aceștia, de încurajare pentru atragerea spre propria reeducare, de schimbare a concepțiilor infracționale, de însușire a regulilor de comportament civilizat în societate, stabilirea unor legături normale cu comunitatea.

În exercitarea drepturilor, persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, nu li se poate face nicio îngrădire, acestea având posibilitatea de a face plângere împotriva administrației penitenciare către judecătorul delegat cu executarea pedepselor. Astfel, judecătorul delegat va asculta, în mod obligatoriu, persoana condamnată care s-a plâns și va soluționa cererea sa, dând următoarele soluții:

admite plângerea și dispune anularea, revocarea sau modificarea măsurii luate de către administrația penitenciarului;

respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată.

Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor, persoana condamnată poate introduce contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 3 zile da la comunicarea încheierii.

Pentru asigurarea drepturilor condamnaților, în afara existenței instituției judecătorului delegat cu executarea pedepselor, în penitenciare activează organizații neguvernamentale care au ca scop protejarea drepturilor omului și care pot lua contact cu persoanele condamnate, prin acreditarea lor de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Reprezentanții acestor organizații pot lua legătura cu persoanele condamnate în condiții de confidențialitate în ceea ce privește conținutul convorbirilor, vizita putând fi supravegheată vizual pentru protecție și securitatea membrilor organizației.

Drepturile condamnaților introduse prin Recomandarea Comitetului de miniști ai statelor membre, referitoare la reguliule penitenciare europene REC (2006) 2

Analizând scopurile reglementării europene se poate remarca că s-au avut în vedere mai multe obiective, astfel:

în primul rând, actualizarea regulilor europene la nivelul de dezvoltare al civilizației europene, a anului 2006, astfel încât instituția penitenciară să poată beneficia de un instrument european care să creeze posibilitatea de armonizare a legislațiilor tuturor statelor mai vechi sau mai noi intrate în comunitatea europeană democratică.

în al doilea rând, reformularea „regulilor” trebuie să fie un proces continuu, pentru adaptarea lor la nivelul de dezvoltare mondial, la nivelul evoluției conținutului drepturilor fundamentale în condițiile dezvoltării tehnologiei, a comunicațiilor, a libertății de gândire și mișcare, a dezvoltării culturii și tehnicii, a dezvoltării libertății și comportamentului liber, neconstrâns de o putere statală;

în al treilea rând, necesitatea corectării unor formulări insuficient de clare sau cu posibilități de interpretare care au dus la formularea de cereri, reclamații, plângeri și chiar procese numeroase la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, procese împotriva administrațiilor penitenciare, nu o dată soluționate cu soluții împotriva statelor membre, ca urmare a unor texte din „reguli" insuficient de corect interpretate;

și nu în ultimul rând, introducerea unor reguli noi cum ar fi folosirea mijloacelor de imobilizare din alte materiale decât cele de fier (cătușe etc), precum și reguli de
organizare, de lărgire a cadrului educativ și recuperativ, de introducere a obligativității sprijinului pentru reintegrare socială. Dintre regulile noi formulate, am dori să amintim câteva, urmând ca să le dezbatem atunci când vom trata fiecare dintre drepturile condamnaților în parte.

Fără a fi limitative, în cele ce urmează voi prezenta cele mai importante reglementări cu privire la condiția de condamnat și cu privire la schimbările din conținutul unor drepturi, astfel:

În cuprinsul art. 1 se arată că „persoanele private de libertate își păstrează toate drepturile care nu le-au fost retrase prin lege, în urma deciziei de condamnare la pedeapsa cu închisoarea sau de arestare preventivă.”

Cu alte cuvinte, limitarea drepturilor nu se poate face pe baza ordinelor, regulamentelor adoptate de Guvern, ci doar prin dispoziții legale, aceasta însemnând că toți deținuții vor beneficia de exercitarea drepturilor conferite de constituție, dacă nu se prevede expres în lege o anume restrângere în timp și conținut.

Noutatea în materia acordării drepturilor omului în penitenciare se referă la prevederea referitoare la faptul că condițiile de detenție care încalcă drepturile omului nu pot fi justificate prin lipsă de resurse.

Una dintre reguli consacrate prin Recomandare este aceea a folosirii tuturor perioadelor de detenție pentru scopul final al reintegrării în societate. De multe ori, timpul alocat pentru pregătirea integrării în societate este doar cel dinainte de liberare și cuprinde o perioadă de doi ani pentru pedepsele de lungă durată și 10 zile pentru cele de scurtă durată.

Activitățile de acest tip se concretizează doar în obișnuirea condamnatului cu problemele societății în care se va întoarce, încercarea de a se găsi un loc de muncă, un spațiu de cazare ori reluarea legăturii cu familia. Noua prevedere încearcă să aloce tot timpul de deținere-arestarea preventivă, perioada de carantină, executarea efectivă a pedepsei, perioada înainte de liberare condiționată sau la termen-într-un sistem de planificare a pedepsei, care să atragă din primele zile pe condamnat și, în mod conștient, la propria reinserție socială, prin oferirea unor programe cât mai diverse, utile și interesante, care să poată avea finalitate în găsirea mai facilă de ocupație producătoare devenituri legale, de asimilare a conduitei morale, legale și civilizate, de schimbare a concepțiilor infracționale, de obișnuire a condamnaților cu o conduită normală în societate.

Prin art. 11.1 este definit un nou concept cu privire la încarcerarea minorilor, indiferent de măsura ce se ia împotriva acestora. Regula prevede, în mod imperativ, ca cei „cu vârsta sub 18 ani nu vor fi încarcerați în penitenciare pentru adulți, ci în instituții special concepute în acest scop”

O importantă regulă introdusă prin Recomandare o reprezintă aceea că „pe cât posibil, deținuții vor fi consultați cu privire la repartizarea inițială și la transferurile ulterioare, dintr-un penitenciar într-altul”.

Principiul separațiunii și clasificării a primit o nouă interpretare în regulile europene actuale, prin faptul că se acordă condamnaților posibilitatea de a alege, pe cât posibil, atunci când cazarea se realizează pe timpul nopții în camere comune, pe cei cu care este dispus să împartă celula. Desigur, separațiunea în penitenciare este un principiu care realizează și protecția condamnaților, în sensul că în raport de natura pedepsei, durata acesteia, starea de recidivă și antecedentele penale, receptivitatea la activitatea de reeducare, sexul, vârsta și starea de sănătate se pot grupa condamnații în camere, secții și penitenciare de profil. Separațiunea nu a prevăzut până acum implicarea condamnaților în alegerea celor cu care sunt cazați, acest fapt fiind o constrângere ce făcea parte din „constrângerile inerente și obligatorii" impuse condamnaților.

O transformare ușor sesizabilă a conținutului privind dreptul condamnaților de a se adresa organelor de stat, justiției sau altor organe și organizații, mass-mediei este cea privind dreptul de a solicita consiliere juridică, iar autoritățile penitenciarului trebuie să le faciliteze accesul la o astfel de consiliere. Consilierea juridică nu exclude dreptul condamnatului la un apărător, atunci când are posibilitatea și dorește acest demers, în alte ocazii, cu privire la demersurile administrative, cu privire la folosirea unor căi legale de adresare sau de atac împotriva unor hotărâri care i se par că îl afectează personal, parțiale, părtinitoare, nedrepte, netemeinice sau nelegale, condamnatul are dreptul să ceară, iar penitenciarul trebuie să faciliteze consilierea juridică.

În cadrul literaturii de specialitate s-a subliniat faptul că, la acest moment „consilierea juridică se realizează ca urmare a programelor derulate în penitenciar, privitoare la asimilarea regulilor de penitenciar pe timpul carantinei inițiale de 21 zile, prin participarea la programele privind „bunul cetățean", unde se inițiază condamnații în regulile de conduită civică ori se studiază diferite legi, cum ar fi Codul penal, Codul de procedură penală, Legea executării pedepselor, modurile de adresare și formulare de cereri, reclamații și plângeri către diferite organe și instituții de stat sau publice”.

O lărgire a dreptului la vizită și comunicare se regăsește consacrat în art. 24.1, care prevede că „deținuților li se va permite să comunice, cât de des posibil, prin corespondență, telefon sau alte mijloace de comunicare cu familiile lor, terțe persoane și reprezentanții organismelor exterioare, precum și să primească vizite de la aceste persoane”.

În raport de textul regulii, trebuie remarcată o lărgire cu mult mai mare a posibilității de comunicare cu exteriorul. Dacă în prevederile vechi, vizita era stabilită pentru un număr relativ de persoane, în principal dintre membrii de familie, în conformitate cu noile prevederi dreptul de a coresponda, telefona, comunica prin alte mijloace-spre exemplu, prin calculator sau prin înregistrări video-cât de des posibil – aceasta însemnând, de fapt, fără restricții, limitarea fiind doar de natură tehnică sau financiară a condamnatului.

Așa cum am preciza, fără a fi limitative, toate cele ce se regăsesc în Recomandarea Comitetului de miniști ai statelor membre, referitoare la reguliule penitenciare europene REC (2006) 2 trebuie să se regăsească consacrate în legislația națională acesta lucru întărind din ce în ce mai mult dreptul condamnatului de a se proteja împotriva oricărui abuz, de a informa pentru remedierea unui neajuns suportat, precum și pentru îndreptarea unei situații care ar putea să-i cauzeze din punct de vedere al sănătății, demnității, drepturilor de cetățean al României și de cetățean european.

3.3. Obligațiile persoanelor condamnate

În conformitate cu dispozițiile ce decurg din lege, din regulamentul de aplicare a legii precum și din regulamentele de ordine interioară a locului de deținere persoanelor condamnate le revin următoarele obligații:

să se supună condiționărilor și resticțiilor ce se regăsesc consacrate în regulamentele de ordine interioară a locului de deținere;

să acorde respect personalului administrației locului de deținere;

să execute dispozițiile legale și măsurile adoptate de administrația locului de deținere;

să manifeste o atitudine cuviincioasă față de celelalte persoane private de libertate sau orice altă persoană cu care intră în contact;

să se supună percheziției cu ocazia primirii în locul de deținere, precum și în cursul deținerii ori de câte ori este necesar;

să respecte regulile de igienă individuală și colectivă, precum și prescripțiile medicului, pe care trebuie să-l informeze despre toate bolile transmisibile de care a suferit;

să poarte o ținută decentă, curată și îngrijită;

să manifeste grijă față de starea de integritate și de potențială utilizare a bunurilor din proprietatea publică și privată;

să participe la activitățile cultural-educative, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, de instruire școlară și formare profesională, pentru care și-a dat consimțământul;

să îndeplinească în bune condiții activitățile productive, lucrative și cu caracter gospodăresc la care a fost repartizat, respectând cu strictețe normele de protecție a muncii, de prevenire și stingere a incendiilor și cele de protejare a mediului înconjurător;

să respecte clasificarea și repartizarea pe camere și colectivele stabilite;

să respecte programul zilnic;

să respecte itinerariile de deplasare specifice regimului de executare stabilit;

să se supună dispozițiilor date de organele judiciare;

să efectueze și să păstreze ordinea și curățenia în camerele de deținere și în celelalte locuri în care au acces;

să fumeze doar în locurile special amenajate;

să respecte regulile stabilite de administrație pe perioada cât are permisiune de ieșire din locul de deținere,

După cum se poate remarca toate aceste obligații stabilite prin regulemente de ordine interioară sunt corelative drepturilor ce revin persoanelor condamnate, drepturi descrise în subcapitolul anterior.

CAPITOLUL IV

ABATERILE DISCIPLINARE

Abaterile diciplinare sunt definite ca fiind conduite ale condamnaților neconforme cu prevederile legale, care neavând gravitatea unor infracțiuni sunt considerate suficient de grave pentru a se aplica sancțiuni pentru revenirea la conduita regulamentară.

Este binecunoscut faptul că, în practică, ordinea în penitenciare nu se menține prin aplcicarea unor sancțiuni pentru toate abaterile disciplinare, adesea find suficientă o simplă atenționare.

De obicei, sancțiunile se aplică pentru conduite ce perseverează în comiterea de abateri sau atunci când conduita condamnatului este recalcitrantă la cererile legitime ale personalului.

Însă, există și condamnați care, în mod voit, comit abateri disciplinare pentru a-și procura unele bunuri, servicii sau facilități pe căi nelegale, fapt ce-i pune în situația de a fi sancționați.

Regulile internaționale în materia sancțiunilor stabilesc principii și conduite pentru personalul închisorilor care să excludă arbitrariul, pedepsele inumane, degradante sau crude, să excludă pedepsele corporale sau cele ce nu pot fi suportate de condamnat.

Adesea, nu sistemul sancționator este cel ce induce teama condamnaților de a comite abateri, ci teama de a primi sancțiuni neadecvate sau neprevăzute în regulamente.

În Regulile penitenciare europene se prevede că: pedepsele corporale, introducerea în celulă întunecoasă, ca și toate sancțiunile crude, inumane sau degradante trebuie să fie complet interzise ca sancțiuni disciplinare.

De asemenea, se arată că medicul penitenciarului trebuie să avizeze în scris executarea unor pedepse, cum ar fi izolarea, pentru ca să existe certitudinea că măsura poate fi suportată.

Măsuri disciplinare care ar duce la deteriorarea sănătății fizice și psihice a condamnaților, cum ar fi reducerea hranei, reducerea apei potabile, nu sunt admisibile.

Interzicerea torturii și a tratamentului (pedepsei) crud, inuman și degradant este stipulat fie direct, fie pe cale de consecință în aproape toate constituțiile naționale ale tuturor țărilor din lume.

Personalul închisorii nu poate găsi nicio justificare în tratamentele crude aplicate condamnaților, făcând referire la ordinele superioare, în art. 5 al Codului de conduită pentru funcționarii care aplică legea se prevede că „nicio lege oficială nu poate impune sau tolera niciun fel de tortură sau tratament crud, inuman sau degradant sau pedepsire, nicio lege nu poate fi invocată la ordinele superiorilor sau în împrejurări excepționale, cum ar fi starea de război, amenințarea securității naționale, instabilitatea politicii interne sau a oricărui alt pericol pentru a justifica tortura, tratamentul crud, inuman sau degradant sau pedepsirea.”

Pentru eliminarea oricări abuz cu privire la aprecierea unor funcționari ai administrației penitenciare, în legătură cu o calificare a unui comportament drept abatere disciplinară, Legea nr. 275/2006, la art. 10, arată care sunt faptele deținuților ce sunt apreciate drept abateri disciplinare, astfel:

prezența în zone interzise sau la ore nepermise în anumite zone din penitenciar ori nerespectarea orei de revenire în penitenciar;

tulburarea în orice mod a programelor socio-educative care se derulează în penitenciar;

procurarea sau deținerea de bani, bunuri sau alte valori, în alte condiții decât cele prevăzute de lege;

comunicarea cu exteriorul în alte condiții și prin alte mijloace decât cele prevăzute de lege;

utilizarea în alte condiții decât cele prevăzute de lege a bunurilor puse la dispoziție de administrația penitenciarului;

nerespectarea oricărei obligații care revine persoanei condamnate la executarea unei pedepse privative de libertate potrivit prezentei legi, ale regulamentului de aplicare a dispozițiilor acesteia și ale regulamentului de ordine interioară a penitenciarului.

Deși prin Legea executării pedepselor se prevăd toate conduitele ce constituie abateri disciplinare, acestea pot fi grupate în conformitate cu prevederile art. 149 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 în abateri disciplinare foarte grave, abateri disciplinate grave și abateri disciplinare ușoare.

4.1. Abateri disciplinare foarte grave

Astfel, constituie abateri disciplinare foarte grave încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 62 lit. a)-e) și art. 63 lit. a)-m) din regulament, precum și eludarea regimului de executare a pedepsei de către persoanele private de libertate, care prin inițierea unor cauze penale ori civile pentru ele sau pentru altele urmăresc menținerea într-un anume loc de deținere ori transferarea în alte locuri de deținere.

Potrivit art. 62 lit. a-e sunt abateri disciplinare grave:

neconformarea cu restricțiilor ce decurg din Lege, din prezentul regulament, din ordinele și deciziile emise în baza acestora și din regulamentul de ordine interioară a locului de deținere;

neexecutarea dispozițiilor legale date de administrația locului de deținere;

nesupunerea la percheziție cu ocazia primirii în locul de deținere, precum și pe parcursul privării de libertate, ori de câte ori este necesar;

nerespectarea regulile stabilite de administrația locului de deținere pe perioada cât au permisiune de ieșire din penitenciar;

neconformarea dispozițiilor date de organele judiciare,

exercitarea de acte de violență asupra personalului, persoanelor care execută misiuni la locul de deținere sau care se află în vizită, asupra celorlalte persoane private de libertate, precum și asupra oricăror alte persoane;

organizarea, sprijinirea sau participarea la revolte, răzvrătiri, acte de nesupunere pasive sau active ori alte acțiuni violente, în grup, de natură să pericliteze ordinea, disciplina și siguranța locului de deținere;

inițierea sau participarea la acte de sustragere de la executarea măsurilor privative de libertate;

deținerea, comercializarea sau consumul de stupefiante, băuturi alcoolice ori de substanțe toxice sau ingerarea fără prescripție medicală a unor medicamente de natură a crea tulburări de comportament;

sustragerea în orice mod de la executarea unei sancțiuni disciplinare;

instigarea altor persoane private de libertate la săvârșirea de abateri disciplinare;

stabilirea de relații cu persoane private de libertate sau persoane din interiorul sau exteriorul locului de deținere, cu scopul de a împiedica înfăptuirea justiției sau aplicarea normelor regimului de executare a măsurilor privative de libertate;

sustragerea sau distrugerea unor bunuri sau valori de la locul de muncă ori aparținând locului de deținere, personalului, persoanelor care execută activități la locul de deținere sau se află în vizită, precum și bunurilor aparținând altor persoane, inclusiv celor private de libertate;

prezența în zone interzise sau la ore nepermise în anumite spații din locul de deținere, stabilite prin regulamentul de ordine interioară, precum și nerespectarea orei de revenire în locul de deținere;

procurarea sau deținerea de bani, medicamente, telefoane mobile, bunuri sau alte valori în alte condiții decât cele admise;

substituirea identității unei alte persoane;

împiedicarea cu intenție a desfășurării programelor care se derulează în locul de deținere;

confecționarea de obiecte interzise

4.2. Abateri disciplinare grave

Constituie abateri disciplinare grave încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 62 lit. f)-j) și art. 63 lit n)-t) din regulament, precum și determinarea cu intenție a altei persoane private de libertate să săvârșească una dintre faptele prevăzute la art. 63 lit. n)-t) din prezentul regulament.

Astfel, potrivit articolelor menționate sunt considerate abateri disciplinare grave:

nerespectarea regulilor de igienă individuală și colectivă, precum și indicațiile medicului;

lipsa manifestării grijii față de integritatea bunurilor din proprietatea publică și privată;

nerespectare repartizării pe camerele de deținere;

nedesfășurarea de acțiuni care urmăresc aducerea de prejudicii administrației penitenciare sau altor persoane;

nerespectarea programul zilnic.

În conformitate cu dispozițiile art. 63 lit. n-t constituie abateri disciplinare grave: obținerea sau încercarea de obținere, prin violență, constrângere, promisiuni, servicii, cadouri sau alte mijloace, de avantaje morale sau materiale de la personal, de la persoanele care execută misiuni la locul de deținere sau care se află în vizită ori de la celelalte persoane private de libertate, precum și de la oricare altă persoană; comunicarea cu exteriorul, în alte condiții și prin alte metode decât cele stabilite prin reglementările în vigoare; amenințarea personalului, a persoanelor care execută misiuni la locul de deținere sau care se află în vizită, a celorlalte persoane private de libertate, precum și a oricăror alte persoane; utilizarea în mod necorespunzător sau în alte scopuri a bunurilor puse la dispoziție de administrația locului de deținere; autoagresiunea în orice mod și prin orice mijloace; t) practicarea jocurilor de noroc pentru a obține foloase; fumatul în alte locuri decât cele permise.

4.3. Abateri disciplinare ușoare

Constituie abateri disciplinare ușoare încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 62
lit. k)-n) și art. 63 lit. t)-v), ascunderea adevărului privind nivelul de instruire școlară sau pregătire profesională, precum și determinarea cu intenție a altei persoane private de libertate să săvârșească una dintre faptele prevăzute la art. 62 și art. 63 lit. t)-u) din regulament.

Astfel, vor fi considerate abateri disciplinare ușoare următoarele fapte:

afișarea unei atitudini necuviincioase față de persoana cu care vine în contact;

lipsa unei ținute decentă, curată și îngrijită;

neîndeplinească în bune condiții a activităților la care participă;

să nu asigure și să nu mențină ordinea și curățenia în camerele de deținere și în celelalte locuri în care au acces.

Potrivit art. 63 lit. t)-u) sunt considerate abateri disciplinare ușoare: fumatul în alte locuri decât cele permise; exprimarea, în public, prin gesturi și acte obscene ori care atrag oprobriul; orice manifestare cu caracter discriminatoriu, care aduce atingere demnității umane prin deosebirea, excluderea, restricția sau preferința pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitater a drepturilor fundamentale.

De regulă, constatarea abaterilor este în sarcina personalului administrației, care poate fi sesizat de către un condamnat, de orice persoană care își exercită atribuțiunile de serviciu în penitenciar sau de către vizitatori.

Ulterior constatarea abaterii, se întocmește un raport de incident care se depune în 24 de ore la directorul așezământului.

Procedura disciplinară poate fi declanșată numai cu aprobarea directorului, iar în cazul în care aceasta nu este aprobată, raportul de incident se clasează la dosarul penitenciar al condamnatului.

Din momentul declanșării procedurii se desemnează un funcționar anume destinat, care aduce la cunoștința condamnatului despre începerea cercetării, se verifică cele înscrise în raport, după care, în maximum trei zile, se sesizează comisia de disciplină care va analiza
abaterea, va asculta pe condamnat și va stabilei o măsură ce poate fi sancțiunea corespunzătoare sau exonerarea de răspundere.

Sancțiunea stabilită se trece într-o hotărâre scrisă și se aduce de îndată la cunoștința condamnatului. Sancțiunea trebuie să țină seama de gravitatea abaterii, de persoana condamnatului, de abaterile săvârșite anterior, de atitudinea persoanei condamnate după săvârșirea abaterii și în timpul procedurii disciplinare.

În termen de 3 zile de la aplicarea pedepsei, condamnatul poate face plângere împotriva deciziei, cu privire la pedeapsa aplicată, asprimea ei sau durata acesteia. Plângerea întocmită este suspensivă de executare. Aceasta se adresează comisiei disciplinare, care este obligată ca, în termen de 24 ore, să prezinte dosarul de cercetare conducătorului penitenciarului care este obligat să o soluționeze în termen de 3 zile. împotriva hotărârii conducătorului penitenciarului, persoana condamnată poate face plângeri în termen de 48 de ore de la comunicare la judecătorul delegat cu executarea care în termen de 5 zile se poate pronunța.

CAPITOLUL V

SANCȚIUNIUNILE APLICATE ÎN CAZ DE SĂVÂRȘIRE A ABATERILOR DISCIPLINARE

În cadrul actualei legislații sancțiunile ce se aplică în cazul săvârșirii de abaeri disciplinare de către condamnați se regăsesc consacrate în cuprinsul art. 71 din Legea
nr. 275/2006 acestea fiind:

avertismentul;

suspendarea dreptului de a participa la activități culturale, artistice și sportive, pe o perioadă de cel mult o lună;

suspendarea dreptului de a presta o muncă, pe o perioadă de cel mult o lună;

suspendarea dreptului de a primi și de a cumpăra bunuri, cu excepția celor necesare pentru igiena individuală, pe o perioadă de cel mult două luni;

suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de cel mult trei luni;

izolarea pentru maximum 10 zile.

Sancțiunea mustrării sau atenționării, deși nu este pedeapsă disciplinară, se aplică cu preponderență și asta pentru că are caracter moralizator și intervine în cazul în care condamnatul nu a comis o abatere de o gravitate prea mare, atunci când lipsa de experiență sau necunoașterea temeinică a regulilor, creează un conflict în raportul dintre administrație și deținut.

Adesea avertismentul/mustrarea/atenționarea verbală este însoțită și de o discuție pentru instruirea condamnatului pentru ceea ce are de făcut pe viitor, se fac recomandări cu privire la obligațiile și interdicțiile ce le-a neglijat sau încălcat. Mustrarea este binevoitoare, are rolul de a reechilibra normalitatea în sistemul de muncă și viață din închisoare.

Avertismentul se aplică atunci când abaterea disciplinară, deși fără o gravitate deosebită, se repetă sau se comite o altă abatere de o gravitate mai mare. Este vorba despre sancționarea unor abateri denumite ușoare. conform cu prevederile art. 149 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006.

De regulă, avertismentul se aplică de un cadru mai mare decât cel care l-a propus, cu scopul sporirii forței moralizatoare și a se stărui în repunerea în ordine a conduitei condamnatului. Adesea, mustrarea și avertismentul sunt aplicate condamnatului, fără a se recurge la procedura disciplinară,fără a se întocmi vreun referat constatator, incidentul fiind considerat închis, dacă condamnatul recunoaște sincer greșeala și încearcă să o corecteze imediat. În ipoteza în care condamnatul este recalcitrant la avertisment, se va întocmi și un referat scris, declanșându-se procedura disciplinară, moment în care avertismentul devine sancțiune disciplinară care se va menționa la dosarul condamnatului.

Cea de-a doua sancțiune prevăzută de art. 71 din legea specială este cea care suspendă dreptul condamnatului de a participa la activități cultural, artistice și sportive pe durată de cel mult o lună. Acest tip de sancțiune este o sancțiune ce poate fi aplicată cu cel mai mare succes condamnaților tineri.

De regulă, se aplică celor care comit abateri pe timpul desfășurării unor astfel de activități. Se impune a preciza faptul că sancțiunea nu presupune lipsirea de „plimbare” a celor care nu muncesc sau interzicerea unor exerciții fizice individuale în cameră.

Condamnatul nu va fi planificat la jocuri sportive pe terenurile de sport ale condamnaților, nu va avea acces la sălile de forță sau va fi separat în camere unde nu există televizor sau aparatură audio. Planificarea condamnatului la club pentru joc de șah, tenis de masă, bibliotecă, cercurile de literatură, teatru, echipa de recitatori sau soliști vocali, va fi suspendată.

În cadrul literaturii de specialitate s-a susținut că „dreptul la informare, prin accesul la ziarele la care s-a abonat, nu trebuie suspendat, informarea nefiind o modalitate de divertisment.”

Suspendarea dreptului de a presta o muncă pe o perioadă de cel mult o lună se poate aplica celor care desfășoară astfel de activități în interiorul penitenciarului sau în afara acestuia.

Adesea, condamnații sunt selecționați pentru activități lucrative în ateliere, fabrici, puncte de lucru în agricultură, în construcții sau în locuri în interesul penitenciarului, cum ar fi ateliere de întreținere, bucătării, depozite, spălătorii, zootehnie, grădina de legume și multe altele.

Autori ai doctrinei au subliniat faptul că „în aceste locuri de muncă, condamnații, după o perioadă de timp, se obișnuiesc cu un statut de „muncitor" care le aduce respect din partea cadrelor și a celorlalți condamnați, uneori reușind să fie ierarhizați în șefi de echipe sau detașament de muncă sau sunt nominalizați în diferite responsabilități care le aduc satisfacții morale, câștigă zile considerate ca executate, ca urmare a îndeplinirii normelor de muncă, sunt recompensați, pot trece de la un regim mai sever la unul mai ușor, câștigă și anumite sume de bani cu care pot să-i îmbunătățească viața sau să îi trimită familiilor, iar dacă o perioadă mai mare muncesc conștiincios pot să fie liberați condiționat.” Acesta este motivul pentru care suspendarea dreptului de a exercita o muncă este o sancțiune deosebit de severă, mai ales că, în acel timp, locul de muncă avut va fi repartizat altui condamnat.

Însă, au existat situații când, după executarea sancțiunii, condamnatul a fost repartizat din nou la același punct de lucru sau la altul, unde trebui să se acomodeze din nou cu alte reguli, cu alți șefi, cu alt specific de activitate.

suspendarea dreptului de a primi bunuri și de a cumpăra bunuri cu excepția celor necesare pentru igiena individuală pe o perioadă de cel mult două luni se poate aplica celor care au comis abateri de o gravitate redusă, dar repetate, au fost sancționați mai înainte cu mustrare sau avertisment și nu s-au străduit să-și corijeze comportarea comițând alte abateri.

Condamnații pot primi de la familii sau rude, prieteni, diverse bunuri, dintre care mai frecvente sunt articolele de îmbrăcăminte, lenjerie, încălțăminte, articole pentru practicarea sportului, mici obiecte care să intimizeze camera de deținere, cum ar fi perdeaua, o carpetă, covor, televizor, combină audio și casete, cărți, reviste etc.

Totodată, condamnații pot primi bani pe adresa lor la penitenciar, care pot fi folosiți pentru a cumpăra de la magazinul unității unele bunuri alimentare și nealimentare, țigări, cafea, băuturi nealcoolice, cartele telefonice, casete audio și altele.

Doctrinarii au subliniat că acest tip de suspendare „poate fi realizată cu privire doar la cumpărături sau doar la primire de bunuri sau poate fi referitoare la ambele facilități ori perioada poate fi de o lună sau de până la două luni.”

Această măsură afectează mai ales pe cei care au o legătură stabilă cu familia de la care primesc bunuri ori la care primesc bani pentru cumpărături.

Toate aceste facilități sunt suspendate pe o perioadă de până la două luni, în cazul în care condamnatul este pedepsit. Totuși, această restricție nu se referă la medicamente, proteze, obiecte de igienă, care pot fi primite și în continuare. Această sancțiune se aplică cu succes acolo unde condamnații sunt cazați singuri în camerele de deținere, pentru că, în cazul cazării în comun, condamnații pot împrumuta de la alții obiecte necesare, până la expirarea restricției.

Suspendarea dreptului de a primi vizite pe o perioadă de cel mult 3 luni este o sancțiune ce se aplică celor care pe timpul vizitelor comit abateri sau au comis abateri grave pe timpul executării pedepsei.

Este binecunocsut că legătura cu exteriorul este pentru condamnați deosebit de importantă, ea realizându-se și prin organizarea de vizite cu familia, rudele și prietenii cu o periodicitate de 3-4 ori pe lună.

Atunci când se comit abateri pe timpul vizitei, cum ar fi violențele fizice și verbale asupra familiei, încercarea de a introduce obiecte interzise în penitenciar-bani, droguri, băuturi alcoolice, arme – încercarea de a evada prin sectorul vizite sau de a transmite unele date care ar putea duce la periclitarea siguranței penitenciarului, vizita se întrerupe, condamnatului urmând să-i fie întocmit referat de sancționare.

Izolarea pentru maximum 10 zile este una dintre cele mai severe măsuri de sancționare ce se pot aplica condamnaților. Acest tip de sancțiune a fost supusă analizei Regulilor penitenciarelor europene, în scopul excluderii relelor tratamente sau a torturii.

Una dintre reguli este aceea că, de fiecare dată când se are în vedere aplicarea acestei sancțiuni, avizul medicului este obligatoriu, iar pe timpul executării sancțiunii vizitarea de către medic a condamnatului trebuie să se realizeze zilnic. Este interzisă izolarea prelungită, prin conceptul de izolare prelungită înțelegându-se, în sensul art. 7 al Convenției Internaționale asupra Drepturilor Civile și Politice, izolarea mai mare de o lună, care echivalează cu actele de tortură.

Legislația națională prevede că durata izolării nu poate fi mai mare de 10 zile, fără a se specifica câte pedepse de acest fel pot fi aplicate pe parcursul unui an, ceea ce presupune că nicio măsură nu se va pronunța pentru această durată, de regulă izolarea fiind aplicată pe termene de o săptămână sau chiar pe termene mai mici. Nici izolarea repetată nu este legală, deoarece duce la aceleași efecte asupra stării de sănătate fizică și mintală ca izolarea prelungită.

Prin aplicarea sancțiunilor disciplinare nu poate fi îngrădit dreptul condamnatului la apărare, dreptul de petiționare, dreptul la corespondență, dreptul la asistență medicală la hrană, la lumină naturală și la plimbarea zilnică.

Forța fizică nu poate fi folosită decât în scop de apărare ori în caz de evadare, rezistență fizică activă sau pasivă la o dispoziție dată în baza prevederilor legale sau regulamentare

CAPITOLUL Vi

CERCETARE PRACTICĂ

6.1. Metodologia cercetării

Scopul studiului:

Evidențierea caracteristicilor celor ce se află încarcerați, a condițiilor de executare a pedepselor și a modalităților de aplicare a sancțiunilor disciplinare în cadrul unei închisori.

Obiectivele studiului:

Identificarea trăsăturilor persoanelor ce execută pedepse privative de libertate

Identificarea consecințelor aplicării sacțiunilor disciplinare în închisoare

Identificarea mediul de proveniență a celor ce execută pedepse privative de libertate;

Ipoteze:

Cu cât o persoană este mai puțin educată, cu atât riscul de a săvârși fapte ce constituie infracțiuni este mai crescut.

Executarea pedepselor privative de libertate poate avea efecte negative asupra celor ce le execută;

Persoanele ce execută pedepsele privative de libertate acuză o pierdere dramatică a încrederii în oameni, în prieteni, în familie și chiar în ele însele.

Eșantionul de realizare a studiului:

Populația anchetei: un număr de 15 de persoane chestionate,

Metoda de studiu este ancheta sociologică.

Instrumentul de lucru – chestionarul.

Reprezentativitate pentru populația studiată cu eroare tolerată de ± 0,5%.

În continuare, voi analiza pe rând răspunsurile la aceste întrebări.

CHESTIONAR

Mediul de proveniență

Urban

Rural

Ce studii ați absolvit?

Studii medii

Studii postliceale

Studii universitare

Ce vârsta aveți?

18-25 ani

26-35 ani

35-45 ani

Peste 45 ani

Care a fost reacția familiei după ce ati fost încarcerat?

Mă sprijină și sunt alături de mine

Nu vor să știe nimic de mine

Mă consideră inutil

Care este regimul de deținere ce vă este aplicat?

Regimul de maximă siguranță

Regimul închis

Regimul deschis

De când sunteți încarcerat considerați că vă sunt respectate drepturile?

Da

Nu

Nu știu

De când sunteți încarcerat ati săvârșit vreo abatere disciplinară?

Da

Nu

În cazul în care ati săvârșit abateri disciploinare care a fost sancțiunea ce v-a fost aplicată?

Avertisment

Suspendarea dreptului de a participa la activități culturale, artistice și sportive pe o perioadă de cel mult 1 lună

Suspendarea dreptului de a primi vizite pentru o perioadă de cel mult 2 luni;

Izolarea pentru maxim 10 zile

Mediul de proveniență

Tabelul 1. Răspunsurile la întrebarea 1

Figura 1. Răspunsurile la întrebarea 1

După cum se observă în figura 1, 67 % din persoanele chestionate provin din mediul rural, iar 33 % din respondenți provin din mediul urban.

Ce studii ați absolvit?

Tabelul 2. Răspunsurile la întrebarea 2

Figura 2. Răspunsurile la întrebarea 2

Se poate remarca că la întrebarea “Ce studii aveți?” majoritatea respondenților au răspuns că au studii medii, respectiv 60%, 27% din aceștia au studii universitare și doar 13% din respondenți au studii postliceale

Ce vârsta aveți?

Tabelul 3. Răspunsurile la întrebarea 3

Figura 3. Răspunsurile la întrebarea 3

După cum se poate remarca mare parte dintre subiecți sunt foarte tineri, cu vârste cuprinse între 18-25 ani, respectiv 40%, iar de vârstă adultă un procent de 27%.

Care a fost reacția familiei după ce ați fost încarcerat?

Tabelul 4. Răspunsurile la întrebarea 4

Figura 4. Răspunsurile la întrebarea 4

După cum se poate observa, la întrebarea „ Care a fost reacția familiei după ce ați fost încarcerat?”, din totalul subiecților chestionați, 87% au răspuns că familia îî sprijină, pentru ca 6% să afirma că familia nu dorește să știe nimic de ei, iar 7% îi consideră inutil.

Care este regimul de deținere ce vă este aplicat?

Tabelul 5. Răspunsurile la întrebarea 5

Figura 5. Răspunsurile la întrebarea 5

Se poate remarca faptul că mare parte dintre subiecți, respectiv 40% sunt supuși regimului închis de detenție, 33% regimului semideschis pentru ca 27% regimului de maximă siguranță.

De când sunteți încarcerat considerați că vă sunt respectate drepturile?

Tabelul 6. Răspunsurile la întrebarea

Figura 6. Răspunsurile la întrebarea 6

De când sunteți încarcerat ati săvârșit vreo abatere disciplinară?

Tabelul 7. Răspunsurile la întrebarea 7

Figura 7. Răspunsurile la întrebarea 7

Din cele ce subiecții au răspuns se poate remarca faptul că mare parte dintre ei au comis abateri disciplinare, respectiv 67%, iar 33% nu au comis nicio abatere dispciplinară

În cazul în care ati săvârșit abateri disciplinare care a fost sancțiunea ce v-a fost aplicată?

Tabelul 8. Răspunsurile la întrebarea 8

Figura 8. Răspunsurile la întrebarea 8

În proporție de 40% au primit ca sacțiune disciplinară avertismentul, restul de subiecți primind sancțiuni de la cea mai ușoară la ce mai grea, respectiv izolarea pentru maxim 10 zile-20%.

În urma acestui studiu se pot concluziona următoarele:

Majoritatea persoanelor intervievate au studii medii și provin din mediul rural.

De asemenea, este de remarcat că cei mai mulți dintre subiecți provin din rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 18-25 de ani, mare parte dintre aceștia fiind încarcerați în regimul de detenție închis.

Carențele educaționale și lipsa experienței profesionale pot fi considerate ca fiind cele dau naștere fenomenului infracțional.

Practic, gradul de instruire reprezintă cel mai important factor determinant al unei conduite care, în final, mai ales în cazuri infracționale, poate avea, uneori, efecte devastatoare.

Am pornit în această cercetare de la premisa că majoritatea victimelor provin din familii dezorganizate.

CONCLUZII

Este binecunoscut faptul că, din cele mai vechi timpuri, pedeapsa închisorii era folosită și asta pentru că are trăsături optime pentru scopul pentru care se aplică, respectiv reeducarea celui pedepsit.

Constrângerea prin pedeapsa închisorii se poate adapta la toate tipurile de infracțiuni de orice gravitate, poate fi utilă pentru evitarea unor fapte similare ulterioare poate crea timpul necesar pentru începerea unui program de corijare ce poate să se deruleze în interiorul pedepsei sau chiar după executarea unei părți din aceasta sau a terminării executării ei.

De asemenea, pedeapsa privativă de libertate poate determina diferite tipuri de constrângeri: progresive, regresive, de un nivel constant.

Nu mai puțin adevărat este faptul că pedeapsa privativă de libertate poate primi și trăsături de o specificitate aparte datorate modernizării conceptului de închidere (restricție), folosindu-se de modalități ca: regimul de detenție, detenția într-o închisoare militare închisoare la locul de muncă, suspendarea condiționată a executării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

O dată cu intarrea României în Uniunea Europeană, șara noastră a trebuit să adopte legislația comunitară și materia eexcutării pedepselor privative de libertate, în noile condiții au intervinit principii noi, care au avut menirea de a adăuga un conținut nou pedepselor privative de libertate și care să aibă ca principal scop reeducarea persoanei condamnate.

În acest context, trebuie afirmat că pedepsele trebuie să fie aplicate în instituții unde nu se pune în pericol viața, sănătatea și integritatea persoanei, unde nu există nicio discriminare în aplicarea regulilor.

Una dintre cerințele închisorii trebuie să fie aceea de a realiza o disciplină și o ordine fermă, dar toate restricțiile nu trebuie să se realizeze decât în scopul siguranței așezământului și buna întreținere a vieții. Apărând viața deținuților de orice violență și amenințare, societatea are dreptul de a cere penitenciarelor o siguranță deplină față de activitățile nocive ale deținuților. De aici, regula, ca închisorile să fie construite acolo unde nu periclitează pe deținuți sau societatea.

Sigur că nu există în regulile internaționale un model de închisoare care să îndeplinească cerințele în totalitate. De altfel, condițiile legale, sociale, economice și geografice diferă foarte mult, astfel că regulile nu pot fi aplicate peste tot, trebuind realizate eforturi deosebite pentru depășirea dificultăților pentru a obține chiar și condițiile minime acceptate de Națiunile Unite.

De altfel, perfecțiunea se confruntă cu necesitatea de realizare a schimbărilor pozitive permanente. Obiectivul stabilit de știința dreptului execuțional penal este de a identifica elementele esențiale ale sistemului penitenciar adoptat în zilele noastre, care să cuprindă cel puțin necesitățile minime de bază, precum și nivelurile de bază ale drepturilor omului expuse în diferite instrumente internaționale.

Astfel, chiar dacă există tratamente diferite ale unor categorii de deținuți, nu trebuie să fie făcută nicio diferențiere de tratament bazată pe prejudecată de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie publică sau orice altă opinie, de origine națională sau socială, de avere, naștere sau orice altă situație.

Regulile ce se aplică imparțial înseamnă aplicarea cu justețe și onestitate.

Sigur că practica penitenciară creează dezavantaje recunoscute pentru diferite categorii de condamnați, dar acestea nu trebuie să fie cauzate de sectarism, fanatism sau prejudecăți, care sunt interzise.

BIBLIOGRAFIE

Doctrină

Amza, T., C. P. Amza, Elena Amza, Drept penal, Partea generală, Editura Universitară „Carol Davila”, București 2010;

Badac, Lidia Elemente de drept penal, Editura Lumina Lex, București 2002;

Basarab, Matei Drept penal-parte generală, vol.2, ediția a III-a revizuită și adăugită, Editura Lumina Lex 2001;

Basarab Matei, Viorel Pașca, Ghe. Mateuț, C-tin Butiuc, Codul penal comentat, partea generală, Editura Hmangiu 2007;

Bulai, C., B. Bulai, Manual de drept penal, Editura Univesrul Juridic București 2007;

Chiș, I. Drept execuțional penal, Editura Wolters Kluwer, București 2009;

Dongoroz, Vintilă Explicații teoretice al Codul penal român, vol. II, Ediția a II-a, Editura Academia Română și Editura All Beck, București 2003;

Pascu I., T. Dima, C. Păun, M. Gorunescu, Noul Cod penal comentat, vol. I, Partea generală, Editura Universul juridic, București 2012;

Streteanu, Florin Tratat de drept penal, partea generală, vol. I, Editura C. H. Beck, București 2008;

Legislație

*** Constituția României

*** Codul penal român

*** Noul Cod Penal

*** Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

BIBLIOGRAFIE

Doctrină

Amza, T., C. P. Amza, Elena Amza, Drept penal, Partea generală, Editura Universitară „Carol Davila”, București 2010;

Badac, Lidia Elemente de drept penal, Editura Lumina Lex, București 2002;

Basarab, Matei Drept penal-parte generală, vol.2, ediția a III-a revizuită și adăugită, Editura Lumina Lex 2001;

Basarab Matei, rel Pașca, Ghe. Mateuț, C-tin Butiuc, Codul penal comentat, partea generală, Editura Hmangiu 2007;

Bulai, C., B. Bulai, Manual de drept penal, Editura Univesrul Juridic București 2007;

Chiș, I. Drept execuțional penal, Editura Wolters Kluwer, București 2009;

Dongoroz, Vintilă Explicații teoretice al Codul penal român, vol. II, Ediția a II-a, Editura Academia Română și Editura All Beck, București 2003;

Pascu I., T. Dima, C. Păun, M. Gorunescu, Noul Cod penal comentat, vol. I, Partea generală, Editura Universul juridic, București 2012;

Streteanu, Florin Tratat de drept penal, partea generală, vol. I, Editura C. H. Beck, București 2008;

Legislație

*** Constituția României

*** Codul penal român

*** Noul Cod Penal

*** Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.