Situatia Scolara a Copiilor a Caror Parinti Sunt Plecati Temporar din Familie

CUPRINS:

=== Situatia scolara a copiilor a caror parinti sunt plecati temporar din familie ===

CUPRINS:

CAPITOLUL 1 – MIGRATIA

1.1 INTRODUCERE

Migrația a existat de la începuturile omenirii. Fenomenul nu a încetat în timp,

însă a înregistrat schimbări și a căpătat noi forme. Procesele migratorii se desfășoară simultan și sunt în creștere în multe țări ale lumii. Unul din rezultatele pe termen lung ale acestei evoluții ar putea fi apariția societăților multiculturale, tinzând spre noi concepte ale cetățeniei sau statului național. Cele mai multe dintre țările dezvoltate au devenit societăți diversificate, multietnice, iar cele care nu au ajuns încă la acest nivel, s-au orientat decisiv în această direcție.

Pentru cercetătorii din domeniul migrației a devenit tot mai clar că acest

fenomen trebuie privit ca un element normal și structural al societății omenești de-a lungul istoriei.

O caracteristică importantă a populației este deplasarea dintr-un loc în altul.

Dreptul de a se deplasa a fost recunoscut la nivel mondial de peste o jumătate de

secol, prin adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului. Declarația stipulează în Articolul 13: „Oricine are dreptul să se deplaseze liber și să-și

stabilească reședința pe teritoriul oricărui stat” și „Oricine are dreptul să părăsească o țară, inclusiv cea de origine, și să se întoarcă în țara sa”.

Pentru cetățenii Statelor Membre ale UE, libera circulație a lucrătorilor a fost unul dintre primele drepturi recunoscute în cadrul comunitar. Dacă reglementările inițiale (Regulamentul nr. 1612/68 privind libera circulație a lucrătorilor și Directiva 360/68 privind dreptul de rezidență al lucrătorilor și membrilor de familie ai acestora) se refereau doar la cei care desfășurau o activitate economică, Actul Unic European a extins dreptul de rezidență la toți cetățenii Statelor Membre, independent de desfășurarea unei activități economice.

În prezent, prevederile Tratatului asupra Comunității Europene stipulează

dreptul oricărui cetățean al Uniunii Europene de a circula și a-și stabili reședința, în mod liber, pe teritoriul Statelor Membre, cu respectarea condițiilor stabilite în Tratatul de la Roma.

1.2.Circulația forței de muncã în Uniunea Europeanã

Migrația are un rol important în transformãrile sociale contemporane. Este atât un rezultat al schimbãrilor globale, cât si un impuls pentru viitoarele schimbãri în

statele de origine, dar si în cele primitoare. Bernd Schulte (1998) arãta cã migrația are în primul rând un impact direct la nivel economic, dar afecteazã si domeniul muncii si cel social, sistemul de protecție socialã, cultura si politicile naționale, relațiile internaționale, conducând inevitabil la o mai mare diversitate etnoculturalã în toate statele.

Percepții privind migrația forței de muncã în Uniunea Europeanã

Accesul la locurile de muncã dintr-un stat membru reprezintã un aspect fundamental al liberei circulații a persoanelor în cadrul Uniunii Europene. Aceastã libertate include dreptul persoanei de a se deplasa într-un alt stat membru pentru a-si cãuta un loc de muncã sau pentru a lucra acolo, fie ca lucrãtor independent, fie ca angajat.

Din punct de vedere politico-economic, libera circulație a persoanelor urmãreste crearea unei piețe comune a forței de muncã si promovarea unei cetãțenii a

Uniunii Europene, prin eliminarea barierelor în acest domeniu.

Accesul la piețele forței de muncã din statele membre presupune dreptul la egalitate de tratament în ceea ce priveste condițiile de muncã, precum si dreptul la integrare socialã, economicã si culturalã a lucrãtorului migrant si a familiei acestuia în țara gazdã. Dreptul la libera circulație a lucrãtorilor este completat si susținut de un sistem de coordonare a sistemelor de securitate socialã si un sistem de recunoastere reciprocã a diplomelor.

O mobilitate ridicatã determinã cresterea oportunitãților lucrãtorilor de a gãsi un loc de muncã si ale angajatorilor de a gãsi persoane cu un nivel corespunzãtor al aptitudinilor, impulsionându-se astfel ocuparea forței de muncã si cresterea economicã. În cadrul comunitar, libera circulație a lucrãtorilor are ca scop principal deschiderea pieței europene a forței de muncã tuturor lucrãtorilor din UE, contribuind astfel la obiectivul general vizând pacea si prosperitatea si completând piața internã a mãrfurilor, serviciilor si capitalului.

Imigrația este o realitate a societãții contemporane, cu implicații economice, sociale si politice. Susținând aceastã idee, Anna Diamantopoulou, fost comisar

european pentru afaceri sociale si ocupare (2003), evidenția faptul cã, pe de o parte, în Uniunea Europeanã unele state membre se tem cã ar putea fi depãsite de acest fenomen, iar, pe de altã parte, existã critici care calificã Uniunea Europeanã ca „fortãreața Europei”.

La nivelul Uniunii Europene, imigrația legalã constituie un factor de favorizare a cresterii economice, în condițiile în care este gestionatã eficient si canalizatã

spre sectoarele deficitare. De aceea, Marc Verwilghen (2004), ministrul belgian al cooperãrii pentru dezvoltare, argumenta cã este nevoie de o campanie de constientizare a publicului asupra aspectelor pozitive ale migrației, în condițiile în care aceasta este perceputã în prezent, preponderent, cu conotație negativã. Totodatã, este necesarã o mai mare coordonare între politicile privind dezvoltarea si eforturile întreprinse pentru gestionarea eficientã a fenomenului migrației, cu atât mai mult cu cât îmbãtrânirea populației va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sistemelor de pensii si de sãnãtate, influențând tot mai mult modul în care este perceputã migrația.

Cresterea populației, ca urmare a imigrației sau a extinderii Uniunii Europene, nu reprezintã o problemã în sine. În prezent, în Uniunea Europeanã se acordã o

importanțã deosebitã eficientizãrii utilizãrii resurselor umane. De aceea, politica Uniunii Europene se concentreazã, în special, asupra pieței muncii si integrãrii

sociale a imigranților care locuiesc legal în statele membre.

Primul Raport anual al Comisiei Europene privind migrația si integrarea imigranților la nivelul Uniunii Europene, prezentat în 2004, arãta cã au crescut

preocupãrile autoritãților din statele membre atât pentru drepturile civice si politice ale imigranților, cât si pentru recunoasterea si echivalarea diplomelor si calificãrilor imigranților, îmbunãtãțirea situației locative a acestora, precum si pentru combaterea oricãror forme de discriminare si rasism, fenomene care îi afecteazã cu predilecție.

În ceea ce priveste dreptul de a practica o profesie într-un stat membru, desi s-au înregistrat progrese în acest domeniu, mai sunt încã destule de fãcut cu privire la

egalitatea de tratament între lucrãtorii migranți si cetãțenii respectivului stat. De asemenea, aplicarea legislației în domeniu genereazã numeroase dificultãți.

Mai mult, în raportul Comisiei Europene (2004) se aratã cã nu existã suficientã flexibilitate administrativã în ceea ce priveste situația specialã a migranților, iar nivelul de cooperare dintre statele membre este uneori insuficient.

La nivel comunitar, nu existã încã o politicã privind migrația; existã politici comune privind anumite aspecte ale migrației. În practicã, migrația este reglementatã prin acte normative naționale, care sunt actualizate corespunzãtor nevoilor economice ale statelor primitoare. Țãrile de origine intervin, de asemenea, în procesul de migrație economicã, desi deseori numai ca reacție la reglementãrile din țãrile de destinație cu obiectivul de a evita, spre exemplu, un flux excesiv sau prea selectiv al lucrãtorilor.

La nivel comunitar, se încearcã gestionarea factorilor care stau la baza fenomenului emigrãrii: sãrãcia, somajul si subdezvoltarea, dar si persecuțiile (Diamantopoulou, 2003). În 2004, Comisia Europeanã a adoptat Comunicarea pe tema migrației si dezvoltãrii, document care oferã cadrul necesar inițierii unor proiecte concrete, care sã stimuleze efectele pozitive ale migrației. Astfel, se va urmãri includerea în toate acordurile pe care Uniunea Europeanã le va semna cu state terțe, precum si în diferitele strategii de țarã pe care le elaboreazã, a unor clauze referitoare la cooperarea pentru gestionarea eficientã a fluxurilor migratorii (Mareau, 2004).

În prezent, piața forței de muncã din Uniune este destul de permisivã pentru persoanele calificate sau care doresc sã desfãsoare activitãți neatractive pentru cetãțenii UE.

Se acordã o mai mare atenție utilizãrii „lucrãtorilor oaspeți”. Angajarea oricãrui lucrãtor din statele terțe se poate realiza într-o manierã care sã determine evoluții

economice si sociale pozitive în țãrile de origine ale imigranților. Acestia sunt încurajați sã se întoarcã în țãrile de origine cu un bagaj de cunostințe extins, dar si cu un anumit capital financiar, pentru a sprijini îmbunãtãțirea nivelului de trai, nu numai local, ci si regional (Diamantopoulou, 2003).

Legãtura dintre schimbãrile demografice si politicile privind migrația este si va continua sã fie o problemã importantã a Uniunii Europene în viitorul apropiat.

În plus, previziunile aratã o tendințã de crestere a migrației, având în vedere evoluția unor factori favorizanți ai fenomenului. Cel mai probabil, decalajul

tehnologic si cel al veniturilor per capita dintre statele membre si țãri din regiuni mai puțin dezvoltate se va accentua si tot mai mulți indivizi vor opta sã-si asume

riscul de a emigra. Studiile aratã cã fenomenul va fi, însã, atenuat de procesul de liberalizare si integrare a piețelor mãrfurilor si serviciilor la nivel mondial. Acesta va avea efecte în direcția egalizãrii veniturilor realizate de lucrãtori, diminuând interesul pentru emigrare.

Cu toate acestea, economiile si societãțile statelor membre vor continua sã aibã nevoie de lucrãtorii migranți.

De aceea, stabilirea unei abordãri comune a problematicii managementului migrației si armonizarea politicilor privind migrația ale statelor membre reprezintã deja una dintre cele mai importante provocãri ale Uniunii Europene si va cãpãta un accent deosebit în viitor.

1.3. Migrației forței de muncã în Uniunea Europeanã

Migrația este un fenomen complex, cu o multitudine de efecte, nu numai la nivel comunitar. Dincolo de acest cadru, migrația are o serie de consecințe, atât pozitive, cât si negative, pentru toate pãrțile implicate: țãri primitoare, țãri de origine si lucrãtorii migranți.

Circulația forței de muncã favorizeazã diseminarea cunostințelor tehnice si a metodelor moderne de lucru între statele afectate de fenomenul migrației. De

asemenea, în Uniunea Europeanã, libera circulație a persoanelor potențeazã dobândirea unui mod de gândire european.

În teorie, libera circulație a forței de muncã, fãrã intervenții din partea statului de origine sau a celui gazdã, are efecte pozitive, echilibrând avantajele Golinowska,

2002).

Pe de o parte, în țara de origine rata somajului scade si salariile cresc, migrarea forței de muncã reducând dezechilibrele de pe piața muncii. În acelasi timp, apar

noi factori de crestere economicã: transferul veniturilor migranților si calificãrile îmbunãtãțite ale lucrãtorilor care se întorc.

Pe de altã parte, în țara de destinație, rezerva de resurse umane creste, ceea ce duce la încetinirea cresterii salariilor si la cresterea de capital. Dupã teoria clasicã, procesul de migrație înceteazã atunci când plãțile pentru muncã sunt egale în ambele țãri. De aceea, migrația este un proces pozitiv pentru ambele pãrți. Pe termen lung, nu existã învingãtori sau învinsi.

Dupã Michael Piore (1979), motivul pentru cererea susținutã de forțã de muncã strãinã este fragmentarea profundã a pieței muncii. Ramurile si sectoarele de

activitate nu se dezvoltã toate în acelasi mod. În fiecare economie existã segmente care sunt mari consumatoare de capital, dupã cum sunt si segmente mari consumatoare de forțã de muncã si câteva segmente intermediare cu variații ale cererii pentru acesti doi factori de producție.

Dezvoltarea economicã diferitã genereazã diferențe în ceea ce priveste cererea de forțã de muncã cu trãsãturi structurale speciale. În consecințã, în fiecare țarã, chiar si în cele mai dezvoltate, existã segmente ale pieței de muncã unde angajarea de muncitori autohtoni este în declin (Golinowska, 2002). În statele membre ale Uniunii Europene, muncitorul autohton respinge în foarte multe cazuri oferte de muncã neatractive chiar si în condițiile unui nivel ridicat al somajului. Lucrãtorii strãini, acceptând locurile de muncã prost plãtite si fãrã prestigiu, devin „salvatori” ai sistemului si factori ai stabilizãrii economice.

În practicã, însã, dupã cum am menționat, migrația forței de muncã are atât efecte pozitive, cât si negative, de naturã economicã, socialã sau culturalã, pentru toți cei implicați.

Pentru țãrile de destinație, influxul de forțã de muncã strãinã este benefic pentru susținerea activitãților economice pe care piața internã a muncii nu le poate

acoperi, fie din cauza lipsei de personal calificat în acele domenii, fie din lipsa interesului forței de muncã autohtone pentru acele sectoare de activitate.

De asemenea, oferta mult mai diversificatã în ceea ce priveste calificãrile si aptitudinile permite angajatorilor sã gãseascã cele mai potrivite persoane pentru diverse activitãți economice.

De multe ori, statele membre faciliteazã accesul pe piețele naționale ale muncii pentru persoanele înalt calificate, ceea ce are influențe pozitive asupra eficienței

economice, cresterii veniturilor din anumite activitãți economice si asupra cresterii economice în general.

Surplusul de forțã de muncã nu determinã doar cresterea si întinerirea ofertei pe piața muncii, ci si cresterea consumului, deci si a ofertei generale, rezultând

cresterea PIB si, ca o consecințã, îmbunãtãțirea nivelului de trai.

Temerile statelor membre în ceea ce priveste migrația forței de muncã se referã la diminuarea posibilitãții propriilor cetãțeni de a-si gãsi un loc de muncã datoritã competiției sporite si, cu atât mai mult, a dumping-ului social.

De asemenea, integrarea lucrãtorilor imigranți, precum si a membrilor lor de familie, necesitã alocarea unor resurse financiare, umane si materiale suplimentare, precum si soluționarea tuturor tensiunilor si problemelor sociale care pot apãrea ca urmare a diferențelor culturale.

Activitatea desfãsuratã de lucrãtorii migranți are efecte pozitive, ca urmare a veniturilor si producției realizate, nu numai pentru statul primitor, ci si pentru statul de origine.

Nigel Harris (2004) considera cã principalele canale prin care migrația exercitã un impact favorabil asupra dezvoltãrii statelor de origine sunt remisiile si repatrierea know-how-ului acumulat de lucrãtorii migranți în țãrile gazdã. Cresterea volumului migrației va determina si cresterea remisiilor (sumele repatriate în țara de origine de emigranți). Implicațiile deosebit de favorabile ale acestora asupra dezvoltãrii rezultã din faptul cã, asa cum arãta Uri Dadush (2004), director la Banca Mondialã, remisiile constituie cea mai stabilã sursã de valutã pentru țãrile sãrace, care reprezintã principala lor destinație.

Statul poate avea avantaje financiar-fiscale, dar si sociale, datoritã veniturilor obținute de cetãțenii proprii care desfãsoarã activitãți într-un (alt) stat membru.

Sumele de bani trimise în țarã de cãtre lucrãtorii migranți consolideazã baza de impozitare a veniturilor, determinând cresterea veniturilor bugetului de stat.

Rata somajului poate fi diminuatã ca urmare a posibilitãții cetãțenilor de a-si gãsi un loc de muncã pe teritoriul unui (alt) stat membru. Libera circulație a persoanelor presupune dreptul de a-si alege liber resedința si ocupația. Astfel, dacã o persoanã nu-si gãseste un loc de muncã în țara de origine, se poate deplasa si stabili acolo unde a primit o ofertã convenabilã.

În acest mod, scade presiunea asupra bugetului de asigurãri de somaj si asupra sistemului de asistențã socialã din statul de origine. De asemenea, lucrãtorul migrant care revine în țara de origine poate beneficia de experiența dobânditã în strãinãtate, sporindu-si sansele de angajare sau putând deveni angajator pentru alte persoane, contribuind si în acest fel la reducerea somajului.

Experiența dobânditã în strãinãtate asigurã si un nivel sporit de flexibilitate al forței de muncã. Aptitudinile suplimentare obținute în strãinãtate vor facilita angajarea lucrãtorului migrant la întoarcerea în țara de origine.

Migrația determinã apariția, mai ales în statele care constituie principale destinații ale fluxurilor migratorii, a unor comunitãți ale imigranților. Prezența acestora este beneficã din perspectiva facilitãrii schimburilor economice si culturale, a susținerii intereselor naționale în cadrul comunitar si a promovãrii, într-o anumitã mãsurã, a identitãții naționale.

Efectele negative ale migrației pentru statele de origine sunt determinate de pierderea forței de muncã înalt calificate, dar si de consecințele migrației ilegale,

respectiv nevoia de a-i integra în societate si pe piața muncii pe cei repatriați.

Pentru lucrãtorii migranți, principalul avantaj îl constituie posibilitatea de a-si gãsi un loc de muncã, în funcție de aptitudini si calificare, de cele mai multe ori

obținând un salariu mai mare decât în țara de origine.

În plus, în Uniunea Europeanã, conform prevederilor Regulamentului nr. 1612/1968 privind libera circulație a lucrãtorilor în cadrul Comunitãții, avantajele sociale si fiscale acordate lucrãtorilor comunitari migranți sunt similare cu cele acordate cetãțenilor proprii. De asemenea, de aceleasi avantaje sociale beneficiazã si familia lucrãtorului.

Noțiunea de avantaj social, în înțelesul din Regulamentul nr. 1612/1968, se deosebeste de cea de prestație socialã prevãzutã de Regulamentul nr. 1408/1971 referitor la coordonarea sistemelor de securitate socialã. Constituie, de pildã, un avantaj social acordarea tarifului preferențial la biletele de transport pe cãile ferate sau aplicarea regimului național de garantare a venitului minim pentru asigurarea mijloacelor de existențã, indemnizațiile pentru persoanele cu handicap, alocația acordatã la nastere etc.

În privința avantajelor fiscale, prin Tratatul asupra Comunitãții Europene se interzice statelor membre sã prevadã în legislația lor fiscalã ca impozitul pe salariu, reținut la sursã, sã fie trecut în sarcina lucrãtorului contribuabil, atunci când acesta îsi are resedința doar o parte a anului fiscal pe teritoriul acelui stat.

O persoanã care lucreazã în strãinãtate intrã în contactul cu practicile si uzanțele existente în statul de destinație referitoare la desfãsurarea activitãții sau cu un

alt tip de culturã antreprenorialã. De asemenea, lucrãtorii migranți pot participa la cursuri de formare profesionalã, ca si cetãțenii statului respectiv. Experiența si

cunostințele acumulate în strãinãtate vor putea fi valorificate ulterior, la întoarcerea în țara de origine.

Un alt avantaj pentru lucrãtorul migrant îl constituie contactul cu elemente de civilizație si culturã specifice statului respectiv. În acest mod, se dobândesc noi

experiențe, cunostințe, obiceiuri care pot avea un efect pozitiv asupra dezvoltãrii individuale ulterioare.

Pe de altã parte, însã, acceptarea unei oferte de angajare din strãinãtate face incertã evoluția profesionalã pe termen mediu si lung. Mai mult, lucrãtorii imigranți sunt de multe ori dispusi la compromisuri în ceea ce priveste tipul de activitate pe care urmeazã sã o desfãsoare în strãinãtate raportat la studiile, calificãrile si aptitudinile dobândite în statul de origine. Întreruperea activitãții specializate are un impact negativ asupra continuitãții profesionale, precum si asupra abilitãților necesare pentru practicarea profesiei respective la întoarcerea în țarã.

Pe de altã parte, emigrarea personalului calificat si înalt calificat constituie o pierdere si pentru statul de origine, acesta nemaiputând beneficia de rezultatul

investițiilor în formarea resurselor umane.

În cazul lucrãtorilor din Europa Centralã si de Est, acceptarea condițiilor oferite în statele membre se datoreazã posibilitãții obținerii unor câstiguri mai bune

în sectoare prost plãtite din strãinãtate (unde existã cerere), comparativ cu sectorul în care lucrau sau în care li s-a oferit un loc de muncã în țarã. Acceptarea unui loc de muncã cu prestigiu scãzut se face cu mai mare usurințã când este vorba de un post temporar si când cei din anturajul individului nu cunosc acest lucru.

Însã, la întoarcerea în țarã, în lipsa unor acorduri bilaterale în domeniul securitãții sociale, lucrãtorul migrant din state necomunitare se poate afla în situația de a nu putea beneficia de anumite prestații de securitate socialã sau de a nu putea valorifica vechimea în muncã dobânditã în strãinãtate.

Lucrãtorii migranți se confruntã uneori si cu lipsa de cunostințe sau informații cu privire la drepturile lor sau diverse oportunitãți de care pot beneficia în strãinãtate.

De asemenea, emigranții pot sã nu fie foarte bine informați cu privire la condițiile de viațã si de muncã existente în statul de destinație, uneori devenind victime ale traficului de ființe umane.

Emigrarea poate avea, de asemenea, si efecte de ordin social asupra familiilor lucrãtorilor migranți. Pãrãsirea familiilor, chiar si pentru o perioadã determinatã de timp, in vederea desfãsurãrii de activitãți lucrative în strãinãtate poate avea efecte negative asupra educației copiilor sau asupra evoluției viitoare a familiei.

La nivelul Uniunii Europene, se dezbate si se cautã soluții cu privire la problema „migrației creierelor”, care însoțeste fenomenul migrației în anumite țãri sau în

anumite perioade. Persoanele educate au o înclinație mai mare pentru migrație atunci când sansele de câstig care corespund aspirațiilor lor sunt mici. În acelasi timp, aceste persoane au probleme de adaptare mai mici în țara de destinație, cunoscând limbi strãine sau având abilitãți mai bune sau deprinderi care le permit sã învețe mai repede (Becker, 1995).

Pentru țãrile de origine, plecarea specialistilor poate avea ca efect reducerea dezvoltãrii tehnologice, a cresterii economice, scãderea veniturilor si a ocupãrii în anumite sectoare. Existã, însã, modalitãți de a evita sau combate astfel de efecte: motivarea specialistilor, schimburile temporare de specialisti, crearea de rețele între specialistii din țarã si cei stabiliți în strãinãtate, stimularea investițiilor din sumele trimise în țarã de specialistii migranți.

Acest fenomen prezintã o serie de avantaje, mai ales de ordin financiar, în special pentru țãrile de destinație.

În discuția despre „migrația creierelor” au fost aduse, însã, si argumente care aratã unele dezavantaje ale țãrilor de destinație. Pe termen lung, poate fi observatã neglijarea propriilor sisteme educaționale. Dacã cererea de specialisti poate fi suplinitã cu usurințã din strãinãtate, structura care furnizeazã calificãri autohtone devine necorespunzãtoare si începe sã se înrãutãțeascã.

Cheltuielile colective cu educația scad, fapt care are un impact negativ asupra procesului de inovație si de adoptare de noi tehnologii (Golinowska, 2002).

În orice caz, beneficiile directe ale „migrației creierelor” sunt foarte apreciate. Importul de specialisti are încã loc, chiar dacã semnificația sa este mai scãzutã.

Educația secundarã si educația superioarã, însoțite de o eficiențã economicã ridicatã a țãrilor bogate, fac, însã, ca slujbele bune sã fie mai puține, chiar si pentru o persoanã calificatã. Ca urmare, specialistii din țãrile bogate încep sã emigreze si vor emigra din ce în ce mai mult cãtre țãrile mai sãrace, pentru a cãuta slujbe care corespund calificãrilor si aspirațiilor lor. Cu cât capitalul si investițiile directe vor merge spre țãrile sãrace, cu atât aceste persoane vor emigra din țãrile bogate.

Integrarea economicã intraregionalã poate reduce efectele negative ale „migrației creierelor”, în special datoritã faptului cã investițiile strãine intraregionale

sporite determinã crearea unor rețele si formarea unor canale ale lucrãtorilor înalt calificați, în ambele sensuri.

În procesul de atragere a forței de muncã înalt calificate din statele terțe, Uniunea Europeanã va trebui sã identifice si pârghiile prin care sã limiteze efectele negative produse de „exodul creierelor” asupra dezvoltãrii statelor de origine (Verwilghen, 2004).

CAPITOLUL II – PLECAREA PARINTILOR IN STRAINATATE

În mod firesc, diminuarea ori stoparea declinului demografic ar trebui să se realizeze prin rezultatul combinat al îmbunătățirii celor trei factori importanți: creșterea natalității, scăderea mortalității și reducerea migrației externe. Aceste trei fenomene demografice au însă determinări diferite.

În condițiile în care mortalitatea este un indicator foarte stabil iar natalitatea presupune modalități de intervenție pe de-o parte controversate pe de altă parte dificil de implementat, migrația externă devine un element de importanță majoră pentru influențarea structurii populației.

Transformările profunde din sistemul legislativ, respectiv libera circulație a persoanelor, au constituit premizele accentuării creșterii nivelului migrației internaționale. România, cu un sold negativ de – 10,1‰ continuă să fie furnizoare de emigranți.

Emigrația în perioada de tranziție a cunoscut o evoluție oscilantă, dar cu tendință de reducere treptată a efectivelor. Motivele migrației au fost diferite în timp, la fel ca și repartiția teritorială a principalelor fluxuri. În general, s-a trecut de la o emigrare pe criterii etnice, „cu focare" de concentrare, atât a surselor de plecare cât și a destinațiilor, la o migrație diversificată motivațional și mult mai disipată în teritoriu, cu schimbarea preferinței destinațiilor.

Astfel putem distinge două perioade:

− 1990-1992, etapa etnicității și apartenenței religioase, când emigrația s-a concentrat pe plecarea etnicilor germani și maghiari către țările de origine ale strămoșilor și/sau reîntregirea familiei.

Fluxurile au fost din zonele cu concentrare etnică, în special Transilvania și Banatul: Cluj, Timiș, Arad, Brașov și Sibiu către Germania și Cluj, Mureș și Harghita către Ungaria, pe de o parte, și repatrierea evreilor (București, Cluj și, în special Iași și Botoșani), pe de altă parte;

− după 1993, etapa preponderenței migrației definitive a românilor. Criteriul etnic se alterează, pe de o parte datorită reducerii considerabile a populației etnice, iar pe de altă parte deoarece migrația definitivă a fost înlocuită cu migrația circulatorie (respectiv persoane care călătoresc continuu între România și țara „mamă");

După 1995 și, în special, după 2000, principala motivație devine cea de ordin economic, manifestată prin migrația externă temporară pentru muncă, durata acesteia variind (aceasta nepresupunând schimbarea definitivă a reședinței).

Începând din 1993, numărul emigranților de naționalitate română l-a depășit pe cel al emigranților de altă naționalitate, ajungând în 1999 la aproximativ 90% din totalul emigranților.

S-a modificat și ponderea diferitelor tipuri de migrație, trecându-se de la o emigrație preponderent permanentă, la o emigrație cu caracter temporar.

După 1992, numărul emigranților legali a scăzut continuu. Dar, trebuie menționat că reducerea emigrației se asociază cu opțiunea alternativă (mai atractivă și mai facilă) pentru forme ale migrației temporare.

Emigrația, nerecunoscută oficial de regimul trecut, „a explodat" în perioada 1990-1992, numărul celor ce au părăsit țara în acești ani depășind emigrația înregistrată în următorii 13 ani.

Un alt aspect de natură demografică, care nu trebuie ignorat atunci când se estimează costurile migrației definitive, îl reprezintă emigrația populației feminine de vârstă fertilă. Pierderea de potențial uman este în cazul femeilor mai mare. Cu cât sunt mai tinere, cu atât acestea pot să aibă mai mulți copii, dar pe care îi nasc și/sau cresc în străinătate. Pe ansamblu, s-au înregistrat mai multe femei emigrante legal decât bărbați.

Structura migrației pe grupe de vârstă evidențiază tendința mai mare de plecare a persoanelor cu vârstă de muncă, cei care au de fapt și cele mai mari oportunități de realizare profesională.

După anul 2000 (și în special după 2002), facilitățile din legislația țărilor „primitoare", au făcut ca mirajul migrării să afecteze în special populația cu vârstă de muncă din grupele cele productive (26-39 ani).

Astfel, aproximativ 50% din numărul emigranților au fost persoane cu vârste între 26-39 ani, persoane deja formate, cu un înalt potențial de muncă și de inovație. În ultimii ani, „vânarea creierelor" a făcut ca ponderea populației din grupele de vârstă 18-24 ani, absolvenți sau în ultimii ani de școală, cu certe perspective și cu potențial de muncă și de creație, să crească ușor la 14%. De asemenea, aproape 11% dintre emigranți au avut vârste între 40-49 ani, reprezentând, de asemenea, o forță de muncă activă, al cărui potențial productiv poate fi încă folosit.

În timp ce pentru România, emigranții reprezintă o pierdere netă, reflectând capacitatea încă redusă a economiei și societății de a genera oportunități de muncă și remunerare corespunzătoare, pentru țările „primitoare" beneficiul este substanțial: o forță de muncă deja instruită, capabilă de performanțe înalte și de o muncă competitivă, obținută cu costuri minime.

Absolvenții învățământului superior reprezintă cca. 10-12% din totalul persoanelor emigrate legal. Din cauza greutăților întâmpinate pe piața muncii în găsirea unui loc de muncă remunerat corespunzător, această categorie a populației este foarte mobilă și „dispusă" să-și încerce „șansele" în altă țară.

Peste un sfert din persoanele emigrante sunt absolvente ale învățământului liceal și postliceal.

Emigranții cu studii profesionale și tehnice reprezintă aproximativ 9%.

Circa o treime din totalul emigranților o dețin persoanele care au absolvit doar școala primară sau gimnaziul. Dintre aceștia, o pondere însemnată o dețin copiii și adolescenții care nu și-au definitivat pregătirea profesională și care au emigrat împreună cu familia.

Din grupele de profesii pentru care există informații statistice, cu valori în creștere, se remarcă, în special după 1995, cea a inginerilor și arhitecților (de la 8-9% în 1995-1996 la cca 12-14% în 2002- 2004). Sunt urmați de profesori și economiști (3-5%), tehnicieni, medici, farmaciști (3-4%).

Migrația reprezintă o componentă tot mai importantă a societății contemporane, factor al stimulării globalizării piețelor, instrument de reglare a dezechilibrelor de pe piețele muncii regionale/locale.

Migrația pentru muncă constituie în prezent cea mai dinamică formă de circulație a populației potențial active.

Migrația externă pentru muncă are caracter temporar. Cei implicați în mișcarea migratorie legală fac parte, de regulă, din trei mari categorii de forță de muncă:

− forță de muncă de înaltă calificare, din categoria de vârstă 25-40 ani, cu competențe în domenii de vârf ale științei și tehnologiei și în unele domenii precum învățământul și sănătatea;

− forță de muncă cu un nivel mediu de calificare, cu specializări care acoperă domeniile: construcții (Germania, Israel), sănătate (Italia, SUA, Canada, Elveția), hotelier, alimentație publică (în special piața occidentală);

− forță de muncă necalificată sau semicalificată în activități din agricultură, salubritate, construcții (Spania, Portugalia, Grecia).

Este și o destul de puternică mișcare migratorie pentru muncă necontrolată, de cele mai multe ori pentru perioade scurte, fără forme legale.

Preocupările actuale ale statelor membre UE se îndreaptă cu deosebire către gestionarea eficientă a migrației forței de muncă. Se estimează că în următoarele două decenii principalele tendințe ale migrației din România vor fi:

− creșterea fluxurilor de forță de muncă către spațiul UE, cu reorientarea direcțiilor preponderente.

Țările de destinație vizate în principal vor fi cele din vestul și sudul UE. Germania va rămâne, prin tradiție, o destinație preferată de lucrătorii români, însă fluxurile vor stagna;

− o migrație preponderent temporară, pentru muncă (deși perioadele vor crește), comparativ cu cea permanentă;

− se va diminua migrația ilegală sau necontrolată, în favoarea celei legale care asigură o mai mare siguranță a câștigurilor, un nivel mai ridicat al acestora și un anume grad de protecție socială.

Unii specialiști apreciază că fluxurile migratorii nu pot fi prognozate, diferențele dintre aprecierile teoretice și realitate fiind uneori prea mari. Reglementările și politicile în domeniul migrației sporesc importanța laturii normative (cu deosebire la destinație), dar fără a o putea modela efectiv. Decizia individului imprimă un pronunțat caracter „provizoriu" oricăror estimări în domeniu.

Chiar dacă, deocamdată, România se distinge în tabloul migrației internaționale ca o țară de emigrație, cu o piață a muncii puțin atrăgătoare pentru imigranți și prezentând interes mai degrabă din punctul de vedere al tranzitului către țările dezvoltate, este de așteptat ca, în perspectiva integrării în UE, atractivitatea României să crească și să se transforme chiar într-o țară de imigrație.

Aderarea României la Uniunea Europeană va presupune, mai devreme sau mai târziu, o reducere a decalajelor, încă marcante, în ceea ce privește nivelul de trai între țara noastră și țările dezvoltate;

automat însă, decalajul față de țările mai slab dezvoltate se va mări, astfel încât acest tip fundamental de „push factor", care până în prezent acționa mai degrabă ca inhibitor, își va face cu siguranță simțite efectele.

Susținerea creșterii economice a României la parametri înalți, va reclama în mod cert mână de lucru care, nefiind asigurată de generațiile mult prea puțin numeroase născute după 1990, va trebui asigurată prin recuperarea migranților temporar plecați spre Europa mai ales în ultimii ani și prin

activizarea șomerilor de termen lung, a populației rurale și a generațiilor aflate în preajma pensionării sau chiar la pensie (50- 65 de ani).

În condițiile în care volumul populației în vârstă de muncă din România va fi din ce în ce mai mult influențat în următoarele decenii de scăderea natalității instalată după 1990, România va trebui să apeleze la forța de muncă externă, încurajând imigrația. Acest fenomen a fost parțial declanșat prin utilizarea în tot mai mare măsură a unor lucrători originari din Republica Moldova.

Așa cum Estul Europei este un rezervor de forță de muncă mai calificată decât Africa sau Asia pentru Europa Occidentală, împărtășind aceleași valori culturale, religioase fără dificultăți majore de adaptare și integrare, și pentru România interesul pentru populații compatibile cultural va fi primordial.

Deși poate părea surprinzător ca într-o țară cu o populație de migranți temporar estimată la 2 milioane de persoane să se vorbească de politică de imigrare, proiecțiile de populație și cele economice arată că, după 2007, trei factori vor contribui la apariția rapidă a unei crize a ofertei de forță de muncă în România și la creșterea atractivității acesteia pentru străini:

− Generațiile născute după 1990 întră pe piața muncii și reduc numărul de „intrări" cu aproximativ 100 de mii persoane pe an (peste 1 milion în 10 ani) față de generațiile născute între 1967-1989.

Creșterea ponderii tinerilor care sunt cuprinși în învățământul superior în rândul unei generații va întârzia și mai mult intrarea unora pe piața muncii.

− Deschiderea pieței muncii din Europa va continua să reducă numărul de persoane active, în special de tineri, care rămân să lucreze în România.

− Creșterea economică dar și creșterea salariilor datorată tendinței de aliniere treptată după 2007 la prețurile și salariile UE vor face piața muncii din România mai atractivă pentru fostele țări sovietice sau pentru țările sărace.

România ar trebui să aibă astfel opțiuni clare privind zonele din care preferă să încurajeze venirea de forță de muncă (de exemplu zonele cu populație de origine română din Republica Moldova sau Ucraina) dar și o politică integrată de menținere în țară a populației tinere și de stimulare a întoarcerii

unora dintre românii plecați temporar la muncă în Europa.

După integrarea în UE, România va trebui să își asume rolul de frontieră estică a Uniunii Europene;

este de notorietate faptul că, la nivel mondial, cel puțin din punct de vedere demografic, dar și din cel al dificultăților întâmpinate în plan economic, Asia este considerată principalul rezervor migratoriu al secolului XXI. Față de acest continent ne leagă o frontieră verde, relativ ușor de străbătut, iar rutele de migrație legală/ilegală deja formate sunt suficient de flexibile și capabile să se adapteze la modificările conjuncturale.

Fluxurile migratorii nu au decât într-o mică măsură o componentă stabilă, previzibilă, ele manifestând prin definiție o mare sensibilitate la modificările conjuncturii politice, economice, geo-strategice, la nivel local, regional și mondial, mai ales în ceea ce-i privește pe refugiați și azilanți. În condițiile

actuale ale globalizării, imigrația și migrația în general, nu mai pot fi tratate sau explicate ca fenomene izolate, ele căpătând din ce în ce mai mult o amprentă regională și mondială. Având în vedere aceasta, se poate spune că, în viitor, și mai ales ulterior aderării, dinamica și nivelul imigrației în România nu va depinde doar de factori de natură internă (regimul național aplicabil în domeniul migrației, politica de stat în domeniu, evoluția economiei și a societății românești în ansamblu etc.), un rol important revenindu-le factorilor externi. Cu alte cuvinte, imigrația în România poate fi apreciată și explicată doar dacă avem în vedere fenomenele migratorii regionale, la nivelul UE, a Europei în ansamblu și chiar la nivel mondial.

În plus, dacă până acum principala componentă evidențiată statistic a imigrației a constituit-o repatrierea, este de așteptat ca, ulterior aderării, această caracteristică să fie preluată de un alt tip de imigrație (azilanți, refugiați, migrație ilegală).

Opțiuni posibile

− Îmbunătățirea sistemului de evidență a migrației externe și evaluarea reală a populației migrante;

− Înființarea de instituții/departamente de cercetare și lansarea de programe speciale prioritare de cercetare și elaborare de politici privind migrația;

− Mărirea resurselor care pot fi alocate pentru redresarea fenomenului (strategie de alocare resurse în profil regional);

− Restructurarea forței de muncă;

− Investiția în forța de muncă;

− Analiza volumului și structurii ocupării, atât la nivel național cât și în profil regional;

− Elaborarea de politici țintite pe vârste și categorii profesionale

− Elaborarea unei strategii pe termen mediu și lung privind imigrația, un proces social iminent și cu consecințe majore pe termen mediu și lung; experiența (adesea cu consecințe negative) a țărilor UE este foarte semnificativă pentru ce va urma în România.

CAPITOLUL III – EFECTELE MIGRATIEI: COPIII RĂMAȘI ACASĂ SI REZULTATELE SCOLARE

Deși este un subiect amplu mediatizat, situația copiilor cu părinți plecați

în străinătate la muncă a fost puțin studiată. În acest moment nu se cunoaște nici

numărul acestora și nici consecințele negative sau pozitive generate de plecarea

părinților la muncă în străinătate. Există unele date statistice oficiale (din păcate

insuficiente), precum și câteva studii ale unor organizații non-guvernamentale;

aceste studii sesizează unele dintre problemele apărute și sunt un bun punct de

start.

Cercetarea Fundației Soros și-a propus să determine care este impactul

absenței părinților plecați la muncă în străinătate asupra copiilor rămași în țară și

să propună măsuri prin care efectele negative pot fi diminuate. Pentru a atinge

aceste obiective, au fost prevăzute următoarele activități:

• realizarea unui sondaj de opinie printre elevi de gimnaziu; chestionarul a

cuprins întrebări ușor de înțeles care vizează stilul de viață, componența

familiei, performanțe școlare, starea de sănătate, bunăstarea (starea materială) familiei, unele comportamente și valori. Toate interviurile au fost anonime și în nici un fel respondenții nu pot fi identificați. Folosind acest instrument s-au determinat principalele deosebiri care apar la copii ai căror părinți sunt absenți.

• realizarea unei serii de interviuri cu decidenți locali (primărie, consiliu local), asistenți sociali, profesori, directori de școli și părinți, din zone și comunități cu incidență mare a migrației; scopul acestei cercetări este să determinăm care sunt principalele tipuri de intervenții de succes ale comunității locale pentru sprijinirea acestor copii și care sunt nevoile școlii și ale autorităților locale (cunoștințe, resurse materiale, voință politică etc.) pentru a furniza eficient astfel de proiecte.

• realizarea unei analize comparative a tipurilor de măsuri luate în alte țări

(în principal europene) care s-au confruntat în trecut cu o situație similară.

În luna iunie a acestui an a fost implementată prima activitate, un sondaj

național cu un eșantion de elevi din clasele V-VIII reprezentativ la nivel național,

cât și la nivelul regiunilor cultural istorice și un eșantion suplimentar de elevi

care au ambii sau doar unul din părinți emigranți. În total au participat la

cercetare 2.037 de elevi și 200 de reprezentanți (în principal directori, în unele

situații directori adjuncți sau secretare) din tot atâtea școli.

Principalele caracteristici metodologice ale studiului sunt următoarele:

• Volum eșantion: 2.037 elevi din clasele V-VIII, dintre care 1.600 eșantion

reprezentativ național pentru elevii de gimnaziu și 437 eșantion suplimentar de elevi ai căror părinți (unul sau amândoi) sunt plecați în străinătate

• Tipul eșantionului: probabilist, stratificat, cu alocare proporțională pe

straturi definite de regiune (8 regiuni) și gradul de urbanizare (5 categorii

de localități). Unitatea primară de selecție a fost unitatea de învățământ (200 de școli cu clase V-VIII). Selecție suplimentară pe cote a unui subeșantion de 437 de elevi care au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate la momentul interviului.

• Eșantionul este reprezentativ pentru populația școlară din clasele V-VIII.

• Eroare: +/- 2.5%

• Perioada de culegere a datelor: 4-11 iunie 2007

• Culegerea datelor a fost realizată prin metoda ʺextemporaluluiʺ (chestionarele au fost completate de către elevi).

• Suplimentar, au fost completate fișe ale școlii cu date statistice relevante de către cei 200 de directori ai școlilor incluse în eșantion.

Culegerea și introducerea datelor au fost asigurate de The Gallup Organization România. Instrumentele metodologice (eșantion și chestionar) și

raportul au fost realizate de echipa proiectului: Georgiana Toth, Georgiana Păun,

Alexandru Toth, Ovidiu Voicu (manager programe FSR), Mihaela Ștefănescu

(coordonator programe FSR).

Prezentul studiu cuprinde analiza preliminară a datelor de sondaj. În perioada septembrie și octombrie sunt culese datele calitative menționate mai sus

(interviuri la nivel local) și cercetarea comparată internațională. Rezultatul final

al proiectului va fi un studiu care va pune accept pe recomandări de politici

publice care să faciliteze furnizarea de servicii sociale adecvate copiilor ai căror

părinți sunt plecați în străinătate. În continuare sunt prezentate principalele

dimensiuni ale analizei, cele mai importante concluzii și recomandări ce se

desprind din interpretarea datelor.

3.1. Dimensiunea fenomenului

La sfârșitul lunii iunie 2007, cifrele oficiale furnizate de Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului indicau un număr total de 82.464 copii ai căror părinți sunt plecați în străinătate. Această cifră este mult subdimensionată.

Estimările pe datele din acest sondaj relevă o cifră dublă față de statistica oficială, numai la nivelul populației școlare din clasele V-VIII. Astfel, la sfârșitul anului școlar 2006-2007, atât estimările pe baza declarațiilor copiilor, cât și cele pe baza celor făcute de directorii celor 200 de școli din eșantion arată că 16-18% dintre elevii de gimnaziu aveau cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate, ceea ce în cifre absolute reprezintă circa 170.000 de elevi din cei aproape un million înscriși în clasele V-VIII. Dintre aceștia aproximativ 35.000 au ambii părinți plecați, 55.000 au doar mama plecată, iar 80000 au doar tatăl plecat în străinătate.

Mai mult, aproximativ trei sferturi dintre elevii de gimnaziu au cel puțin un frate

sau o soră (media este de 1,2 la nivelul întregului eșantion), ceea ce face ca cifra

copiilor rămași acasă să se dubleze.

Din punct de vedere al răspândirii geografice, datele arată că regiunile cele mai afectate de fenomen sunt vestul țării (Banat, Crișana, Maramureș), unde

elevii de gimnaziu care au părinți în străinătate este de 27% din numărul total de

elevi și Moldova, unde procentul similar este de 25%. Pe medii rezidențiale la

nivel național nu sunt diferențe semnificative în ceea ce privește ponderea

copiilor cu părinți migranți, însă există astfel de diferențe în interiorul unora

dintre regiuni. Astfel, în Banat-Crișana-Maramureș și în Oltenia ponderea

copiilor rămași acasă care au părinți migranți este mai mare în mediul urban decât în rural.

3.2. Durata absenței părinților și îngrijirea copiilor rămași acasă

Categoria cea mai numeroasă de părinți migranți care lipsesc de lângă copiii lor sunt tații. Studiul indică faptul că sunt aproximativ 115.000 elevi de gimnaziu al căror tată se află în străinătate. Dintre aceștia, 21% trăiesc fără tatăl lor de o perioadă cuprinsă între 2 și 4 ani, iar 28% chiar de mai mult de 4 ani. În

marea majoritate a cazurilor în care doar tatăl este plecat (94%), copii rămași în

țară se află în grija mamelor.

În ceea ce privește mamele, 15% dintre copii trăiesc în absența acestora de

mai bine de 4 ani, iar 21% de o perioadă între 2 și 4 ani. Jumătate din mamele

acestor copii lipsesc de lângă copilul lor de cel mult un an. Pentru elevii a căror

mamă este plecată familia extinsă este un sprijin important. Doar 58% dintre ei

locuiesc cu tatăl lor.

Datele arată că în cazul copiilor care au ambii părinți plecați din țară, 34%

trăiesc fără părinți de cel puțin doi ani, iar 54% de mai puțin de un an. Acest

lucru înseamnă că în grupa de vârstă 10-14 ani, la nivel național aproximativ

12.000 de copii trăiesc de cel puțin doi ani în absența ambilor părinți, și aproape

19.000 se află în aceeași situație de un an. 65% dintre acești elevi se află în grija

bunicilor, 24% sunt îngrijiți de mătuși sau unchi, iar restul de 11% de alte

persoane.

3.3. Efecte pozitive și efecte negative

Principalele efecte pozitive sunt legate de bunăstarea elevilor ai căror părinți sunt plecați în străinătate. În cele mai multe dintre cazuri migrația părinților determină o creștere a nivelului de trai al copilului rămas acasă. Așa cum au arătat și alte studii, veniturile din străinătate sunt folosite în mare parte la îmbunătățirea condițiilor de locuire și la înzestrarea cu bunuri de folosință

îndelungată. Se remarcă de exemplu faptul că în cazul copiilor cu părinți plecați

în prezent, procentul celor care au telefon mobil este mai mare decât în cazul

copiilor fără părinți plecați (telefonul mobil pare să se fi transformat într-un bun

de strictă necesitate pentru copii – la nivel național 75% dintre elevii de gimnaziu au propriul lor telefon mobil). Computerele și consolele de jocuri video sunt mai frecvente în gospodăriile de migranți decât în celelalte. Și alte bunuri personale pe care le-am putea considera specifice vârstei (bicicletă, mp3 player sau Ipod, role) sunt deținute într-o pondere mai mare de copiii de migranți în comparație cu ceilalți.

Dincolo de bunăstarea materială, copiii de migranți, în special cei cu ambii

părinți plecați, tind într-o pondere mai mare să aibă experiența unor călătorii în

străinătate comparativ cu ceilalți copii. 34% dintre copiii cu ambii părinți

migranți au călătorit în străinătate, spre deosebire de doar 14% dintre copiii de

non-migranți. 20% dintre copiii cu ambii părinți plecați și-au petrecut vacanța de

vară din 2006 în străinătate la părinții lor.

Între efectele negative este interesant de remarcat faptul că plecarea unuia dintre părinți determină în unele cazuri o deteriorare a relației copilului cu părintele rămas acasă. Astfel, în cazul celor cu tatăl plecat în străinătate, ponderea copiilor care nu au o relație foarte bună cu mama lor este mai mare, decât în celelalte cazuri. Același lucru se poate observa și mai pregnant în cazul relației dintre copil și tată în condițiile în care mama este plecată din țară.

Familia reprezintă principala sursă de sprijin pentru copii atunci când se

confruntă cu o problemă, în special dacă respectiva problemă este legată de

școală. În cazul copiilor cu părinți migranți ponderea celor care afirmă că nu

apelează la nimeni pentru a-i ajuta în probleme legate de școală este semnificativ

mai mare decât în cazul copiilor fără părinți migranți.

Alte efecte negative se întâlnesc la nivel psihologic. Datele de anchetă confirmă existența unei asocieri semnificative între absența ambilor părinți sau doar a mamei și frecvența simptomelor de deprimare la copii. Este îmbucurător

faptul că nu apare o corelație între lipsa părinților și înrăutățirea stării de

sănătate a copiilor.

În ce privește abuzurile verbale, umilințele, amenințările, agresiunile fizice

sau neglijența, diferențele dintre cei cu părinți plecați și cei cu părinți nonmigranți nu sunt semnificative. Totuși, cercetarea indică importante semnale de alarmă privind situația generală a copiilor din România din această perspectivă, lucruri ce trebuie menționate: aproape jumătate dintre elevii de gimnaziu au fost supuși frecvent la abuzuri verbale (spre exemplu, înjurături), aproximativ 35% sau aflat frecvent în situații în care s-au simțit umiliți, 20% au fost adesea amenințați și 15% au fost agresați fizic.

Diferențele între copiii de migranți și cei de non-migranți sunt relativ mici

în ce privește comportamentele deviante, totuși plecarea părinților reprezintă un

factor de risc. Consumul de substanțe interzise minorilor (tutun, alcool) are o

incidență puțin mai mare în rândul elevilor de gimnaziu care au ambii părinți

plecați sau doar mama plecată la muncă în străinătate. Ponderea copiilor care au

avut cel puțin o dată probleme cu poliția este ușor mai mare în rândul celor care

au părinți migranți față de ceilalți (15-16% față de 10%). Comportamentul de la

școală al copiilor ai căror părinți sunt plecați i-au determinat pe profesori să

atragă atenția familiei mai frecvent decât în cazul copiilor cu părinții în țară.

Copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate au un profil

asemănător cu cei ce trăiesc în familii monoparentale ca urmare a despărțirii

părinților sau a decesului unuia dintre ei. Acest lucru arată că, deși plecarea la

muncă este temporară, efectele asupra copiilor pot fi similare cu cele ale unei

despărțiri pe termen lung sau definitive.

3.4. Rolul școlii și procesul educațional

În afară de rolul său tradițional, școala este un element important în

oferirea de servicii sociale elevilor, chiar dacă de multe ori acest lucru se

întâmplă mai mult tacit decât explicit. Rolul școlii este cu atât mai relevant în

cazul celor ai căror părinți (unul sau amândoi) sunt plecați în străinătate. Cu

toate acestea, în multe școli lipsesc două instrumente esențiale: colaborarea cu

sistemul de asistență socială și psihologul școlar. Astfel, în doar 38% din școlile

generale din România există un psiholog care să ofere consiliere elevilor. Mai

mult, psihologii sunt prezenți mai ales în orașele mari, pentru că în 86% dintre

școlile din mediul rural și în jumătate dintre cele din orașe medii și mici această

poziție nu este ocupată. Un aspect pozitiv este că acolo unde această colaborare

există, directorii școlilor spun că au o colaborare „mai degrabă bună” (40% din

cazuri) și foarte bună (31%) cu serviciul de asistență socială din primărie. Doar

7% spun că este „mai degrabă proastă” și 1% „foarte proastă”, dar lucrul

îngrijorător este că în 21% din cazuri responsabilii școlii spun că „nu există nici

un fel de colaborare”. Din nou situația este mai grea în mediul rural, unde 31%

dintre școli nu colaborează cu asistenții sociali.

În cazul copiilor ai căror părinți se află plecați la muncă în străinătate

crește riscul de a se înregistra situații ce pot conduce la probleme legate de

procesul de educație: copii care vin cu mai mică plăcere la școală, au rezultate

mai slabe, acumulează mai multe absențe, au mai des nota scăzută la purtare și

corigențe. Strict statistic, numărul celor ce ajung în astfel de situații nu este atât

de mare încât să vorbim de un fenomen la scară națională, dar este clar că sunt

necesare măsuri care să preîntâmpine acest risc.

Plecarea unuia dintre părinți la muncă în străinătate are o influență pozitivă asupra perspectivelor concrete ale copiilor și în mai mare măsură ei cred

că după terminarea clasei a opta vor continua studiile și mai ales că acestea vor fi

la liceu. Cel mai probabil acest lucru se datorează creșterii veniturilor și

contactului cu alte modele culturale, ceea ce conduce la o valorizare mai mare a

educației. La nivelul dorințelor, constatăm însă că unii dintre elevi ar vrea mai

degrabă să se alăture părinților în străinătate. Tentația plecării în străinătate, mai

ales dacă acolo se află deja un părinte sau măcar o rudă, induce un risc de

întrerupere a studiilor după încheierea ciclului gimnazial, risc la care sunt expuși

mai ales băieții cu rezultate mai slabe la învățătură, provenind din familii cu

venituri mai mici și capital educațional mai puțin, locuind în principal în zona

rurală, în orașe mici sau orașe foarte mari.

Timp liber și valori

Datele arată că nu există diferențe mari între modul în care își petrec timpul liber copiii ai căror părinți sunt plecați în străinătate. Copiii obișnuiesc să își petreacă timpul liber împreună (se joacă împreună, ascultă aceeași muzică, se îmbracă la fel) și prin urmare nu este neobișnuit să observăm că ei au aceleași ocupații sau aceleași modele în viață. Trebuie luat în calcul că lipsa diferențelor între copii poate apărea și din faptul că ei tind să dea răspunsurile „corecte”, dezirabile.

Copiii petrec foarte mult timp în fața televizorului, lucru care le influențează valorile, ei își aleg ca modele în viață cântăreți sau actori, personae publice și ajung să valorizeze aspectul fizic și felul în care se îmbracă mai mult decât educația sau inteligența. Din răspunsurile copiilor se observă și că ei pun

familia pe primul loc, atât ca modele în viață, cât și ca importanță în viața lor.

Prin urmare, este de așteptat ca în absența părinților să apară efecte negative de

ordin psihologic sau comportamental în rândul acestor copii.

Câteva recomandări

Analiza preliminară a datelor permite în primul rând o evaluare a situației existente. Cercetarea calitativă și analiza comparativă vor conduce la principalele

recomandări de politici publice în domeniu. Totuși, se impun încă de pe acum

câteva recomandări privind acțiuni relativ urgente ale autorităților competente în

domeniu:

– În general, dar și cu aplicare pentru a limita efectele negative ale migrației,

este necesară elaborarea și implementarea unor politici publice coerente prin care să fie identificați și monitorizați copiii aflați în situație de risc, concomitent cu mărirea capacității rețelei de asistenți sociali la nivel local.

Copii ai căror părinți sunt plecați în străinătate trebuie considerați în situație de risc.

– Un element important al noilor politici ar trebui să fie întărirea legăturii între școală și sistemul de asistență socială prin definirea unor proceduri eficiente de transfer a informațiilor de la învățători, diriginți și psihologi școlari către asistenți sociali și în sens invers. Este important să fie găsite soluții pentru rezolvarea crizei de psihologi școlari din școlile românești, mai ales din cele din mediul rural.

– Plecând de la relațiile comunitare deja constituite în jurul școlii și de la

practica curentă, nu trebuire neglijată construirea unui set de servicii

sociale – plecând de la rolul școlii în comunitate – ce pot fi oferite copiilor

ai căror părinți sunt plecați temporar în străinătate. Acestea ar trebui să

includă consiliere specială, ajutor în procesul de învățare, condiții de

petrecere a timpului liber în activități organizate în comun cu alți copii,

vizite la domiciliu. Toate activitățile suplimentare în care sunt implicați

profesorii trebuie plătite suplimentar.

Câți copii au părinți migranți?

Unul din obiectivele principale ale acestui studiu a fost acela de a estima

numărul de elevi din ciclul gimnazial rămași în țară care au cel puțin un părinte

plecat la muncă în străinătate. Sursele oficiale de statistici despre migrație sunt

relativ puține și în cele mai multe cazuri subestimează amploarea fenomenului

migrației internaționale pentru muncă și, în consecință, și numărul de copii

afectați de acest fenomen. Spre exemplu, Autoritatea Națională pentru Protecția

Drepturilor Copilului, care este instituția responsabilă prin lege de monitorizarea

cazurilor de copii ”singuri acasă”, a dat publicității o situație statistică conform

căreia, la 30 iunie 2007, numărul total de copii ai căror părinți sunt plecați în

străinătate este de 82.464 de copii (0-18 ani), provenind din 56.202 de familii.

Estimările pe datele din acest sondaj Gallup relevă o cifră dublă față de statistica

oficială doar la nivelul populației școlare din clasele V-VIII. Astfel, la sfârșitul

anului școlar 2006-2007, atât estimările pe baza declarațiilor copiilor, cât și cele pe baza celor făcute de directorii celor 200 de școli din eșantion arată că 16-18%

dintre elevii de gimnaziu aveau cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate, ceea ce în cifre absolute reprezintă circa 170.000 de elevi din cei

aproape 1 milion înscriși în clasele V-VIII. Dintre aceștia, aproximativ 35.000 au

ambii părinți plecați, 55.000 au doar mama plecată, iar 80.000 au doar tatăl plecat în străinătate.

Referindu-ne doar la populația de elevi cu părinți plecați, cei mai mulți, aproape jumătate, au doar tatăl plecat, iar aproape o treime au doar mama plecată. Restul, circa 22%, au rămas în țară fără nici unul dintre părinți. Pe lângă cei 18% elevi care aveau la momentul sondajului părinți plecați la muncă în străinătate, alți 16% au avut în trecut părinți plecați, dar care acum sunt prezenți în țară. Dacă luăm în considerare faptul că 70-75% dintre elevii de gimnaziu cu părinți plecați au cel puțin un frate/o soră (numărul mediu de frați/surori este de 1,2), numărul copiilor rămași ”singuri acasă” practic se dublează.

O estimare bazată pe datele obținute de la directorii școlilor din eșantionul

acestei cercetări indică cel puțin 20.000 de copii care au plecat în ultimii doi ani

să-și continue studiile în țara în care lucrează părinții lor.

În mod evident, copiii cu părinți migranți sunt în prezent o categorie

foarte numeroasă. Sunt aceștia însă distribuiți uniform pe întreg teritoriul țării,

indiferent de regiune sau mediu rezidențial? Datele de sondaj relevă faptul că

ponderea copiilor cu părinți migranți este mai mare în zona de vest a țării (Banat

și Crișana, Maramureș) și în Moldova. 27%, respectiv 25% din elevii de gimnaziu din aceste două regiuni au părinți plecați în străinătate. În zona de vest, cei mai mulți dintre copiii rămași acasă au doar tatăl plecat, în timp ce în Moldova ponderea copiilor cu tatăl plecat este relativ egală cu cea a celor cu mama plecată.

Pe medii rezidențiale la nivel național nu sunt diferențe semnificative în ceea ce

privește ponderea copiilor cu părinți migranți, însă există astfel de diferențe în

interiorul regiunilor. Astfel, în Banat-Crișana-Maramureș și în Oltenia, ponderea

copiilor rămași acasă care au părinți migranți este mai mare în mediul urban

decât în rural.

De cât timp și unde sunt plecați părinții?

Situațiile individuale ale copiilor cu părinți migranți sunt extrem de diverse și cu greu pot fi categorizate. Cu siguranță un factor important pentru efectele migrației părinților asupra copiilor rămași acasă este reprezentat de durata de când copiii au rămas acasă fără unul sau ambii părinți. Analiza acestor durate relevă un pattern specific migrației pentru muncă din România: în cele mai multe cazuri, bărbații/tații au plecat primii, iar ulterior au plecat și femeile/mamele.

Tații, categoria cea mai numeroasă de părinți migranți lipsesc de lângă copiii lor, în cele mai multe din cazuri, de mai bine de doi ani: 21% dintre copiii ai căror tați sunt plecați în străinătate trăiesc fără aceștia de o perioadă între 2 și 4 ani, iar 28% dintre copii au tați plecați de mai bine de 4 ani din țară. În ceea ce

privește mamele, 15% dintre copii trăiesc în absența acestora de mai bine de 4 ani, iar 21% de o perioadă între 2 și 4 ani. Jumătate din mamele acestor copii lipsesc de lângă copilul lor de cel mult un an.

Există, pe de altă parte, și categoria copiilor cu ambii părinți plecați în străinătate. 34% dintre acești copii au ambii părinți plecați de cel puțin 2 ani, în

timp ce puțin peste jumătate dintre aceștia (54%) au ambii părinți plecați de cel

mult un an.

Cei mai mulți părinți migranți sunt în Italia: 55% dintre mamele migrante

ale copiilor anchetați și 40% dintre tați. Spania este a doua destinație a părinților

migranți, aproximativ 25% dintre copii având părinții plecați în această țară. Se

remarcă faptul că tații, într-o proporție mai mare decât mamele, lucrează în țări

din afara principalelor destinații pentru emigranții români.

Principalele domenii în care lucrează părinții migranți sunt construcțiile în

cazul taților și serviciile de menaj sau îngrijire de persoane în cazul mamelor. În

jur de 55% dintre părinții migranți lucrează într-unul din aceste domenii. Circa

13-14% dintre părinții plecați în străinătate lucrează în agricultură. Un alt

domeniu în care sunt ocupate o pondere semnificativă de mame migrante este

cel al turismului și alimentației publice: 18% dintre mame lucrează în hoteluri

sau restaurante.

Cu cine stau copiii rămași în țară?

Aceeași clasificare a copiilor în funcție de părintele plecat în străinătate

definește destul de clar și aranjamentele familiale menite să asigure continuitatea

funcționalității familiei:

1. copii doar cu tatăl plecat – marea majoritate a acestora rămân în grija mamelor lor (94% din cazuri)

2. copii doar cu mama plecată – în 58% din cazuri aceștia locuiesc cu tatăl lor,

însă, în 45% din aceste cazuri, în gospodăria în care trăiesc acești copii sunt

prezente și bunicile acestora.

3. copii cu ambii părinți plecați – aceștia sunt în 65% din cazuri în grija bunicilor, iar în 24% din cazuri copiii locuiesc împreună cu mătuși/unchi.

Datele, pe de o parte relevă caracterul relativ tradițional al definirii

rolurilor de gen în familie (tații sunt cei care câștigă bani/mamele au grijă de

copii), iar, pe de altă parte, relevă importanța familiei extinse în decizia de a

pleca la muncă în străinătate în condițiile existenței unor copii care rămân în țară.

Divorțul – consecință a migrației sau migrația ca soluție de supraviețuire după

divorț?

Ancheta în rândul elevilor din ciclul gimnazial indică existența unor relații

între divorț și migrație. Putem lansa două ipoteze, care însă nu pot fi validate

prin datele de care dispunem la acest moment:

1. plecarea unuia dintre parteneri la muncă în străinătate se asociază unui risc

crescut de apariție a divorțului

2. plecarea unuia dintre părinți în străinătate este o soluție de rezolvarea a

conflictelor și problemelor economice apărute în familie în urma unui divorț.

Ce ne arată datele? În primul rând se remarcă faptul că ponderea copiilor

cu părinți divorțați este mai mare în cazul celor care au ambii părinți plecați sau

doar mama plecată în străinătate, comparativ cu cei fără părinți migranți sau cu

părinți foști migranți sau doar cu tatăl plecat. În 20% dintre cazurile de copii cu

ambii părinți plecați, aceștia sunt și divorțați, iar în 37% din cazurile de copii

doar cu mamele plecate avem de-a face cu cupluri divorțate, în timp ce, pentru

celelalte categorii de copii, rata de divorț a părinților este în jur de 10-12%. Rata

mare a divorțurilor în rândul mamelor migrante ne conduce spre cea de-a doua

ipoteză formulată mai sus. Este destul de probabil ca, odată ce survine divorțul

între părinți, rolul economic să cadă în primul rând pe umerii mamelor. Acestea

găsesc în plecarea la muncă în străinătate soluția optimă de a surmonta

dificultățile economice în condițiile în care se poate baza pe sprijinul familiei

extinse în creșterea copiilor. Date de natură calitativă din alte cercetări de teren

vin să susțină o asemenea ipoteză. De asemenea, răspunsurile copiilor cu mama

plecată în străinătate la întrebarea <<cât de bine se înțeleg părinții tăi?>> indică

existența într-o pondere mai mare a unor situații conflictuale în aceste familii.

Amploarea fenomenului “Singur acasă” în rândul elevilor de gimnaziu

Amploarea fenomenului “Singur acasă” pe regiuni și medii rezidențiale

Caracteristici familiale ale copiilor cu părinți migranți

Distribuția copiilor în funcție de durata de când sunt plecați părinții

Țările de destinație ale părinților cu copii rămași în țară

Domenii în care lucrează părinții în străinătate

Păstrarea legăturii dintre copii și părinții migranți

Frecvența vizitelor părinților migranți în țară este determinată, în bună parte, de perioada pe care aceștia o petrec în străinătate. Cu cât sunt de mai mult timp plecați, cu atât este mai probabil ca ei să fie mai bine integrați pe piața forței de muncă din țara de destinație și, în consecință, își pot permite vizite mai

frecvente în țară. Părinții plecați de mai puțin de un an este mai probabil să nu fi

venit niciodată în vizită în țară decât cei plecați de mai mult de un an. În același

timp, datele sugerează și faptul că mamele, din cauza situației lor de pe piața

forței de muncă din țara de destinație, sunt într-o mai mare măsură împiedicate

să vină frecvent în țară, comparativ cu tații. 27% dintre copiii cu tați plecați de

mai bine de un an au primit cel puțin 5 vizite ale acestora, în timp ce doar 17%

dintre copiii cu mame plecate de mai mult de un s-au bucurat de vizite la fel de

frecvente din partea acestora. În general, mamele plecate de mai mult de un an

au venit în vizită în țară de cel mult trei ori (59% din cazuri), în timp ce tații au

făcut mai multe vizite (41% au venit de cel puțin trei ori de când sunt plecați).

În lipsa unor vizite frecvente, mijloacele de comunicare sunt principala

modalitate de păstrare a legăturii dintre copiii rămași în țară și părinții din

străinătate. 92% din copiii cu ambii părinți plecați, respectiv 82-83% dintre cei cu un singur părinte plecat, vorbesc măcar săptămânal la telefon cu aceștia.

Internetul este mult mai puțin folosit pentru comunicarea părinți-copii: doar în

10-15% din cazuri copii comunică prin email sau programe de tip Messenger cu

părinți lor aflați în străinătate.

Principalele subiecte de discuție dintre copii și părinții lor migranți țin de

rezultatele școlare, relațiile intrafamiliale și diverse dorințe ale copiilor. Ponderile subiectelor discutate variază semnificativ în funcție de genul părintelui plecat.

Copii discută într-o mai mică măsură cu tații lor migranți despre modul în care

se înțeleg cu cei care au rămas să aibă grijă de ei acasă sau despre problemele cu

care se confruntă. Datele de sondaj relevă de asemenea că în multe dintre cazuri

(40-50%) sunt evitate discuțiile despre sentimentele copiilor.

Relațiile copiilor cu membri familiei

Principala persoană din viața unui copil este în cele mai multe cazuri mama. Peste 50% dintre copiii care au participat la sondaj au menționat mama ca

membru al familiei de care se simt cel mai apropiat. Plecarea ambilor părinți sau

a doar a mamei conduce într-un număr relativ important de cazuri (circa 10%)

ca atașamentul copilului să fie centrat pe bunica care rămâne să aibă grijă de el.

În majoritatea cazurilor (peste 70%), copiii descriu relația cu părinții lor ca

fiind foarte bună. Este interesant de remarcat faptul că plecarea unuia dintre

părinți determină în unele cazuri o deteriorare a relației copilului cu părintele

rămas acasă. Astfel, în cazul celor cu tatăl plecat în străinătate, ponderea copiilor

care nu au o relație foarte bună cu mama lor este mai mare, decât în celelalte

cazuri. Același lucru se poate observa și mai pregnant în cazul relației dintre

copil și tată în condițiile în care mama este plecată din țară.

Frecvența vizitelor părinților plecați la muncă în străinătate de mai mult de un an

Mijloace de comunicare între copii și părinții plecați în străinătate

Ce se discuta in general cu parintii plecati

Ultima data cand ai vorbit cu parintii in strainatate s-a intamplat sa le spui

De care din membrii familiei te simti cel mai apropriat ?

Bunăstarea copiilor

În cele mai multe dintre cazuri migrația părinților determină o creștere a

nivelului de trai al copilului rămas acasă. Așa cum au arătat și alte studii,

veniturile din străinătate sunt folosite în mare parte la îmbunătățirea condițiilor

de locuire și la înzestrarea cu bunuri de folosință îndelungată. Cu toate acestea,

datele de sondaj nu relevă discrepanțe foarte mari în ceea ce privește bunăstarea

economică între copiii din familii de migranți și cei de non-migranți. Se remarcă,

de exemplu, faptul că, în cazul copiilor cu părinți plecați în prezent, procentul

celor care au telefon mobil este mai mare decât în cazul copiilor fără părinți

plecați (telefonul mobil pare să se fi transformat într-un bun de strictă necesitate

pentru copii – la nivel național 75% dintre elevii de gimnaziu au propriul lor

telefon mobil). Computerele și consolele de jocuri video sunt mai frecvente în

gospodăriile de migranți decât în celelalte. De asemenea, și alte bunuri personale

pe care le-am putea considera specifice vârstei (bicicletă, mp3 player sau Ipod,

role) sunt deținute într-o pondere mai mare de copiii de migranți, în comparației

cu ceilalți.

Ceea ce mai trebuie remarcat în legătură cu bunăstarea materială a

copiilor de migranți este legată de situația copiilor care au doar mama plecată în

străinătate. În aceste cazuri, nivelul bunăstării tinde să fie mai redus comparativ

cu cazurile în care doar tații sau ambii părinți sunt plecați.

Dincolo de bunăstarea materială, copiii de migranți, în special cei cu ambii

părinți plecați, tind într-o pondere mai mare să aibă experiența unor călătorii în

străinătate, comparativ cu ceilalți copii. 34% dintre copiii cu ambii părinți

migranți au călătorit în străinătate, spre deosebire de doar 14% dintre copiii de

non-migranți. Cei mai mulți, cum era și de așteptat, au fost în vizită la părinții lor

în străinătate. 20% dintre copiii cu ambii părinți plecați și-au petrecut vacanța de

vară din 2006 în străinătate la părinții lor.

Am fost, de asemenea, interesați să măsurăm ceea ce s-ar putea chema

bunăstarea subiectivă a copiilor, gradul lor de fericire. În sondaj, copiii au fost

puși să-și autoevalueze, pe o scală de la 1 la 7, sănătatea, felul în care arată,

familia și viața lor pe ansamblu. În baza acestei autoevaluări am construit un

indice sintetic al bunăstării subiective. Comparând cele cinci categorii de copii a

reieșit faptul că în cazul copiilor care aveau la momentul sondajului ambii părinți

în țară nivelul bunăstării subiective era mai ridicat decât în cazul celor care aveau

ambii părinți plecați.

Efectele asupra stării de sănătate a copiilor

Unul din efectele absenței părinților migranți pe care l-am testat prin

această cercetare este cel asupra sănătății copiilor rămași acasă. Am încercat să

aflăm în ce măsură sănătatea fizică, dar și psihică, a copiilor este afectată de

plecare părinților la muncă în străinătate.

În ce privește sănătatea fizică, copiii au fost întrebați în legătură cu

frecvența îmbolnăvirilor și a câtorva simptome de îmbolnăvire. Astfel, pe

ansamblul eșantionului, cele mai frecvente simptome sunt durerile de cap și

oboseala, lipsa apetitului. Comparând copiii de migranți cu ceilalți copii, nu au

fost identificate diferențe semnificative care să confirme efectele ipotetice ale

absenței părinților asupra sănătății fizice a copiilor. Chiar dacă unele simptome

sau îmbolnăviri au fost raportate cu frecvențe relativ mai mari de către copiii cu

ambii părinți plecați, comparativ cu ceilalți copiii, nu există un pattern consistent

al acestor raportări care să confirme o relație între absența părinților și sănătatea

fizică a copiilor. Inclusiv analiza pe baza unui indicator sintetic referitor la starea

de sănătate a copilului nu a relevat diferențe semnificative între diferitele

categorii de copii.

De asemenea, am încercat să măsurăm efectele asupra stării de sănătate și

printr-o întrebare referitoare la frecvența absentării de la școală din motive de

îmbolnăvire. Procentele variază între 21 și 24% pentru fiecare categorie de copii,

însă aceștia nu au lipsit deloc din motive de sănătate. Raportările cu privire la

frecvența absentării de la școală din motive de îmbolnăvire nu indică vreo relație

de asociere între acestea și faptul că au sau nu au părinți migranți.

Pe ansamblul eșantionului, datele anchetei relevă o sensibilitate mai

ridicată a fetelor în ce privește starea de sănătate, comparativ cu băieții. Analizele comparative între copii de același gen, dar care au sau nu părinți migranți, nu au relevat diferențe semnificative.

Dacă în ce privește sănătatea fizică cercetarea nu a relevat vreun efect al

migrației părinților asupra copiilor rămași acasă, lucrurile stau altfel în ceea ce

privește sănătatea psihică. În mod consistent, copiii cu ambii părinți plecați sau

doar cu mama plecată au raportat în mai mare măsură prezența frecventă a unor

sentimente de deprimare. Astfel, 35% dintre copiii cu ambii părinți migranți sau

doar cu mamă migrantă au afirmat că în ultima perioadă s-au simțit frecvent

singuri, în timp ce doar 20% dintre copiii fără părinți migranți au menționat acest

lucru. De asemenea, procente semnificativ mai mari de copii de migranți au

menționat faptul că s-au simțit frecvent neglijați, nefericiți sau au simțit că

nimeni nu-i iubește. 37% dintre copiii cu ambii părinți plecați au recunoscut că

au plâns frecvent, comparativ cu 28% dintre copiii cu părinți non-migranți, iar

40% dintre copiii cu ambii părinți migranți au fost în mod frecvent îngrijorați,

comparativ cu doar 30% dintre cei cu părinții în țară.

Concluzionând, datele de anchetă nu confirmă existența unui efect al

lipsei părinților din gospodărie asupra stării de sănătate a copiilor rămași acasă,

însă confirmă existența unei asocieri semnificative între absența ambilor

părinți/doar a mamei și frecvența simptomelor de deprimare la copii.

Dotarea gospodăriilor în funcție de experiența migrației

Dotarea gospodăriilor în funcție de experiența migrației

Dotarea copiilor cu bunuri personale specifice vârstei

Experiența copiilor cu călătoriile în străinătate

Experiența copiilor cu călătoriile în străinătate

De la începutul anului 2007, ai lipsit vreo zi de la școală din

cauză că ai fost bolnav sau nu te-ai simțit bine?

Intervalul orar când merg la culcare

Care dintre următoarele afirmații ți se potrivește cel mai bine?

Care dintre următoarele afirmații ți se potrivește cel mai bine?

S-a întâmplat vreodată…?

Dintre următoarele, care sunt principalele probleme pe care le ai în prezent?

De obicei la cine apelezi pentru ajutor sau cu cine stai de vorbă când ai probleme cu școala, teme?

De obicei la cine apelezi pentru ajutor sau cu cine stai de vorbă când ai probleme cu colegii de școală?

CAPITOLUL IV – EFECTE ALE MIGRATIEI ÎN EDUCATIE

În afară de rolul său tradițional, școala este un element important în

oferirea de servicii sociale elevilor, chiar dacă de multe ori acest lucru se

întâmplă mai mult tacit decât explicit. Rolul școlii este cu atât mai relevant în

cazul celor ai căror părinți (unul sau amândoi) sunt plecați în străinătate. De

aceea este important să analizăm cum relaționează cu școala copiii rămași acasă

și obiectivul analizei cuprinsă în această secțiune este să identificăm potențialele

probleme în domeniul educației ce apar ca urmare a plecării părinților în

străinătate. Pentru a atinge acest obiectiv, voi compara răspunsurile primite de la

copii care au cel puțin un părinte plecat temporar în străinătate cu cele ale

elevilor care nu se află în această situație. Înainte de acest lucru, voi explica de ce școala este un punct de pornire important. Concluziile analizei sunt însoțite de

câteva recomandări ce pot fi folosite ca punct de plecare în procesul de elaborare

a politicilor publice în domeniu.

Despre importanța școlii în furnizarea de servicii sociale

Legătura cu școala este – sau ar trebui să fie – un punct de referință în

abordarea potențialelor probleme ce apar în cazul copiilor ca urmare a plecării

părinților la muncă în străinătate. Evaluările disponibile ne arată că în acest

moment rețeaua serviciilor de asistență socială nu reușește să răspundă prompt

necesităților practice apărute în acest domeniu. În primul rând lipsește sau este

insuficient folosit un sistem de identificare și monitorizare a copiilor aflați în

situație de risc; acest lucru este resimțit mai ales în zonele rurale și cele mai puțin

dezvoltate economic, adică exact principalele surse ale migrației temporare a

forței de muncă. Problemele sunt legate atât de cadrul legislativ (definirea

indicatorilor și procedurilor de urmat în cazul copiilor aflați în situație de risc),

cât și de resursele umane. Absența unor politici coerente de atragere în sistem și

formare a specialiștilor și salariile scăzute din domeniu sunt însoțite de absența

unui culturi a asistenței sociale în cele mai multe dintre comunitățile românești.

Migrația temporară este un fenomen cu o dinamică ridicată care, cel puțin până

acum, depășește capacitatea de reacție a sistemului de asistență socială. În mare

măsură, evidența copiilor rămași acasă este făcută pe baza declarațiilor părinților,

or, în condițiile în care două treimi dintre cei plecați o fac pe căi informale,

așteptarea ca ei să își declare plecarea nu este realistă. Monitorizarea prin vizite

regulate ale asistenților sociali, chiar și în cazurile identificate, nu este o practică

curentă, cel mai adesea din lipsa resurselor umane și financiare necesare.

În aceste condiții, o bună parte din sarcinile specifice muncii de asistent

social sunt transferate formal sau informal către școală. Un exemplu foarte bun

este cel al dosarelor privind alocația pentru copii în realizarea cărora implicarea

învățătorilor sau a profesorilor diriginți este esențială. În urma unei cercetări

calitative 1 realizate în cursul anului precedent în cadrul unui proiect

implementat de Centrul Educația 2000+, am consemnat nemulțumirea unanimă a

profesorilor legată de transferarea către ei a unor sarcini administrative din

domeniul serviciilor sociale. În toate regiunile vizitate în cadrul cercetării,

profesorii intervievați au acuzat timpul pierdut cu formalități administrative (în

special dosarele de alocații, dar și alte ajutoare). De asemenea, profesorii atrag

atenția că în multe cazuri ei sunt singurii care încearcă un dialog cu părinții sau

persoanele care au grijă de copii, fac vizite la domiciliu sau încearcă să discute cu elevii pentru a afla ce probleme au dincolo de procesul de educație. Mai mult, ei au menționat explicit situația copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în

străinătate ca fiind una problematică din punct de vedere al dezvoltării lor.

Prin urmare, se transferă către școală, mai degrabă tacit decât explicit, o

serie de atribuții ale sistemului de asistență socială. Cu toate acestea, în multe

școli lipsesc două instrumente esențiale: colaborarea cu sistemul de asistență

socială și psihologul școlar. Astfel, în doar 38% din școlile generale din România

există un psiholog care să ofere consiliere elevilor. Mai mult, psihologii sunt

prezenți mai ales în orașele mari, pentru că în 86% dintre școlile din mediul rural

și în jumătate dintre cele din orașe medii și mici această poziție nu este ocupată.

Un aspect pozitiv este că, acolo unde această colaborare există, directorii școlilor

spun că au o colaborare „mai degrabă bună” (40% din cazuri) și foarte bună (31%) cu serviciul de asistență socială din primărie. Doar 7% spun că este „mai degrabă proastă” și 1% „foarte proastă”, dar lucrul îngrijorător este că în 21%

responsabilii școlii spun că „nu există nici un fel de colaborare”. Din nou situația

este mai grea în mediul rural unde 31% dintre școli nu colaborează cu asistenții

sociali.

Relația cu școala și rezultate școlare

În perioada ciclului gimnazial, așa cum ne arată datele de sondaj, legătura

copiilor cu școala este, cel puțin declarativ, foarte puternică. Cei mai mulți dintre

ei merg cu plăcere la școală – 55% spun că le place să meargă la școală mult sau

foarte mult, 25% destul de mult și doar 20% că nu prea le place sau nu le place

deloc. De asemenea, aproape toți elevii intervievați spun că pentru ei este

important să ia note mari la școală (91% spun chiar că este important și foarte

important) și o situație similară întâlnim atunci când întrebăm elevii dacă pentru

ei este important să învețe cât mai multe lucruri – doar 2% spun că este puțin sau

nu este deloc important. Așa cum se poate observa din figurile de mai jos

(figurile 1-3), cifrele nu diferă cu mult atunci când diferențiem între cei care au

cel puțin un părinte plecat în străinătate și cei care nu se află în această situație.

În ceea ce privește importanța acordată școlii și învățării, diferențele nu sunt

semnificative statistic. Un semn de alertă apare atunci când analizăm

răspunsurile la întrebare privind atașamentul față de școală. Doar 51% dintre

copii care au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate sunt atrași mult

sau foarte mult de școală. Diferența de patru procente este semnificativă statistic

și, pentru a înțelege de unde provine, este necesar să analizăm mai îndeaproape

datele.

Figura 1. Cât de mult îți place la școală? (cifrele reprezintă procente)

Figura 2. Cât de important este pentru tine să ai note bune la școală? (cifrele reprezintă procente)

Figura 3. Cât de important este pentru tine să înveți cât mai multe lucruri? (cifrele reprezintă procente)

Prima întrebare la care trebuie să răspundem este de ce aversiunea sau lipsa plăcerii de a merge la școală este o problemă. Răspunsul nu are legătură

directă cu cercetarea de față. Teoriile generale ale educației ne arată, în baza unor

cercetări ce se întind pe mai multe generații, că rezultatele școlare și învățarea în

sine sunt corelate cu plăcerea sau neplăcerea resimțită de elev în relația cu școala

și procesul de educație. Copii care nu se implică cu plăcere în învățare nu numai

că au rezultate mai slabe, ci învață mai greu, ceea ce poate conduce la pierderea

unor oportunități importante pe parcursul vieții. Deși, după cum spuneam,

legătura cu cercetarea nu este directă, datele de sondaje confirmă acest lucru.

Atât evaluarea subiectivă a elevilor, cât și o evaluare obiectivă, prin media

ultimului semestru (în cazul de față semestrul I al anului școlar 2006-2007) arată

că elevii ai căror părinți sunt plecați în străinătate se plasează în mai mică măsură

între primii din clasă și în mai mare măsură în zona medie. Astfel, dacă la nivel

național 46% dintre elevii de gimnaziu au medii cuprinse între 7 și 9 și 44% medii între 9 și 10, atunci când luăm în considerare doar copii care au cel puțin un părinte plecat în străinătate, ponderea celor care au medii peste nouă scade la

38%, iar a celor care au medii sub 9 și peste 7 crește la 53% (Figura 4). Similar,

număr celor care se consideră ca fiind la „jumătatea clasei”, față de cei ce se

consideră între primii, crește în cazul elevilor ai căror părinți sunt plecați (Figura

5).

Figura 4. Ce medie generală ai avut pe ultimul semestru? (cifrele reprezintă procente)

Figura 5. Față de ceilalți colegi ai tăi, la învățătură, ai spune că ești printre primii din clasa ta, pe la mijloc sau printre ultimii din clasă?(cifrele reprezintă procente)

Observațiile de mai sus sunt întărite atunci când luăm în considerație și alte dimensiuni ale evaluării performanțelor școlare (Figura 6). Ponderea celor

care au obținut un premiu sau o mențiune în anul școlar precedent este ceva mai

mare în rândul celor care nu au părinți plecați în străinătate, dar aceștia din urmă

se află în ceva mai mare măsură în situația de corigență și/sau au nota scăzută la

purtare. Nu se observă diferențe în cazul participării la olimpiade școlare, dar în

cazul acestui indicator trebuie ținut cont de faptul că întrebarea a luat în calcul

toate fazele acestor concursuri și în general un număr foarte mare de elevi

participă la primele etape, pe școală sau pe localitate. Ca și în cazul plăcerii cu

care merg la școală, diferențele nu sunt mari, dar unele dintre ele sunt semnificative statistic. Acest lucru înseamnă că există un risc important de

scădere a performanțele școlare ale copiilor ai căror părinți sunt plecați în

străinătate să scadă, acest lucru se întâmplă în unele cazuri, dar, din fericire, nu

putem vorbi de un fenomen generalizat. În consecință, este încă timp a se

interveni cu servicii sociale acolo unde se observă acest fenomen.

Figura 6. Ponderea elevilor care s-au aflat în vreuna din situațiile menționate

Un alt indicator important a cărui analiză trage semnale de alarmă este

numărul de absențe nemotivate pe care elevii declară că le-au strâns. Întrebarea

s-a referit la semestrul în curs (semestrul II al anului școlar precedent, 2006-2007) și amintim că datele au fost culese în ultimele două săptămâni ale anului școlar.

După cum se poate observa în figura 7, unul din cinci elevi de gimnaziu, la nivel

național, declară că are mai mult de 10 absențe, lucru îngrijorător ținând cont și

de faptul că ne așteptăm ca cifrele să fie subevaluate pentru că este declarația

proprie a elevilor. Cu atât mai mult îngrijorează constatarea că în cazul celor care

au cel puțin unul dintre părinți plecat temporar în străinătate crește la 29%

numărul celor care au mai mult de 10 absențe (26% dintre ei spun că au între 11

și 49, 3% mai mult de 50). Așa cum ne așteptăm, problema este mai mare pentru

elevii din clase mai mari. Astfel, în rândul copiilor de emigranți, ponderea celor

care au mai mult de 10 absențe este de 34% din cei de clasa a VII-a și de 38% din cei de clasa a VIII-a..

Figura 7. Cu aproximație câte absențe nemotivate ai până în prezent în acest semestru?

(cifrele reprezintă procente)

Un aspect care trebuie menționat este că, atât în relație cu școala, cât și pe

alte dimensiuni ale cercetării, constatăm că acei copii care au unul sau ambii

părinți plecați la muncă în străinătate au un profil asemănător cu cei ai căror

părinți sunt despărțiți sau care și-au pierdut mama sau tatăl. Cu alte cuvinte,

plecarea temporară în străinătate poate avea asupra copiilor efecte psihologice

asemănătoare cu cele ale unei despărțiri pe termen lung.

Perspective privind continuarea studiilor

Alături de rezultatele obținute la școală, un al doilea aspect important

cuprins în acest capitol este ce intenții de viitor au elevii intervievați în cadrul

cercetării. România are în acest moment un important deficit de capital

educațional față de țările dezvoltate din Uniunea Europeană, așa cum arată

indicatorii Agendei Lisabona, preluați în Raportul Comisiei Prezidențiale pentru

analiza și elaborarea politicilor din domeniile educației și cercetării2. În România se înregistrează o rată de părăsire prematură a sistemului de educație (populația de 18-24 de ani care a finalizat doar învățământul secundar inferior (sau mai puțin) și nu urmează nicio formă de educație sau formare profesională) de 23,6%, față de 14,9% media UE și ținta de maxim 10% în 2010 definită de Agenda Lisabona.

Ponderea populației de 22 de ani care a absolvit liceul este de doar 66,5% în

România, față de 77,3% media europeană și minim 85%, obiectivul stabilit pentru 2010. În aceste condiții, ne interesează să vedem care sunt aspirațiile următoarei generații – elevii aflați în acest moment în gimnaziu – și în ce fel migrația modifică aceste aspirații.

Prima observație care se desprinde din analiza datelor este una îmbucurătoare, pentru că 98% dintre elevii de gimnaziu din România declară că după terminarea clasei a opta, cel mai probabil, își vor continua studiile, 82% la liceu și 16% la o școală profesională (Figura 8). Mai mult, plecarea unuia din părinți la muncă determină o creștere a ponderii celor care se orientează către liceu, o formă de pregătire care oferă oportunități mai bune pe termen lung.

Explicațiile acestui fenomen se pot găsi din analiza caracteristicilor sociodemografice ale celor care au această tendință. Este vorba de doi factori

importanți, creșterea nivelului de trai ca urmare a veniturilor provenite din

munca în străinătate și o schimbare a aspirațiilor la nivelul familiei ca urmare a

contactului cu mai alte modele culturale. Atât creșterea veniturilor, cât și

schimbarea mentalităților, se numără printre efectele pozitive ale migrației

internaționale care, iată, pot fi surprinse și în domeniul educației.

Figura 8. Ce crezi că este cel mai probabil că vei face după ce vei termina clasa a VIII-a?

(cifrele reprezintă procente)

În același timp însă, la nivelul dorințelor elevilor, apare o diferență

importantă în ceea ce privește perspectivele asupra viitorului. La întrebarea ce ar

dori să facă după ce terminarea studiilor, răspunsurile au o structură diferită, așa

cum se poate observa în figura 9. Ponderea celor care ar vrea să meargă la liceu

este similară cu cea care cred că probabil chiar vor face acest lucru, scade

numărul celor ce doresc să meargă la școala profesională (comparat cu al celor

care spun că vor face acest lucru), iar în structura răspunsurilor apar alte două

opțiuni cu o frecvență mai mare a răspunsurilor, căutarea unui loc de muncă,

respectiv plecarea în străinătate. 7% dintre copiii celor plecați în străinătate își

doresc să meargă în străinătate după terminarea gimnaziului, dar și 2% dintre

elevii care nu au părinți în străinătate. Analiza datelor ne arată că școala

profesională este o opțiune mai puțin atractivă pentru elevi și cei care ar dori să

își întrerupă studiile se suprapun în foarte mare măsură cu cei care nu cred că

vor merge la liceu. Astfel, dintre elevii care nu au părinți plecați în străinătate și

spun că cel mai probabil vor merge la liceu după ce termină clasa a opta, 96%

spun că își doresc să facă acest lucru; în cazul celor care au mama sau tatăl plecați, procentul este de 93%, iar 5% ar vrea să plece în străinătate.

Figura 9. Ce ai vrea să faci după ce vei termina clasa a VIII-a? (cifrele reprezintă procente)

Dorința de a pleca în străinătate este cel mai probabil motivată de dorul de

părinți. Această intenție apare mai des la cei ai căror părinți sunt plecați de mai

multă vreme și/sau a trecut mai mult de la ultima vizită în țară, cei care se simt

mai des singuri sau neglijați, și mult mai des în cazul celor care au amândoi

părinții în străinătate. În cazul celor ai căror părinți nu sunt plecați, existența în

familie a unei alte persoane mărește ponderea celor care ar vrea să plece după

terminarea gimnaziului la 6%.

Se poate întocmi un profil al elevului de gimnaziu ce dorește mai degrabă

să abandoneze studiile pentru a munci în străinătate decât să urmeze un liceu

sau o școală profesională. Este vorba în primul rând de băieți, cu rezultate mai

slabe la învățătură, provenind din familii cu venituri mai mici și capital

educațional mai puțin, locuind în principal în zona rurală, în orașe mici sau orașe

foarte mari și care au în familie persoane ce se află deja în străinătate, mai ales

dacă aceste persoane de legătură sunt mama sau tatăl.

Este destul de greu să vorbești de planuri pe termen lung în cazul elevilor

de gimnaziu, pentru că ei nu au încă suficiente cunoștințe despre lume și nu sunt

încă suficient de maturi pentru a face o alegere. Am adresat totuși elevilor

întrebarea clasică „ce vrei să te faci când vei fi mare?” și am consemnat

răspunsurile (Figura 10). Distribuția acestora ne arată că ocupațiile intelectuale

(doctor, profesor, avocat, arhitect, inginer etc.) sunt în continuare preferate de cei

mai mulți dintre copii (31%), așa cum este de altfel și modelul tradițional. Dintre

acestea, meseria de doctor (indicată de 12%) și cea de profesor (8%) sunt cele mai des întâlnite. 15% dintre elevii participanți la cercetare și-ar dori să fie o vedetă (6%, în special fetele) sau un sportiv (9%, mai ales băieții; majorității celor care ar dori să aibă succes în sport le-ar place să fie fotbaliști). Alte cariere menționate mai des sunt cele precum polițist, pompier sau militar, director, patron sau șef și cele din domeniul calculatoarelor. În cazul copiilor ai căror părinți sunt plecați în străinătate constatăm că sunt mai mulți cei care aleg un model „de succes” (vedetă, sportiv) – 20% și mai puțini cei care doresc o ocupație intelectuală, doar 28%.

Figura 10. Ce vrei să te faci când vei fi mare?

Concluzii

– Școala joacă un rol important, de cele mai multe ori informal, în oferirea

de servicii sociale copiilor ai căror părinți (unul sau amândoi) sunt plecați

temporar în străinătate. Atunci când această colaborare există,

reprezentanții școlilor afirmă că au o colaborare bună sau foarte bună cu

sistemele de asistență socială; într-una din cinci școli această colaborare nu

există; în mediul rural, procentul de școli care nu colaborează cu serviciile

de asistență socială crește la 30%

– Copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate au, din punct de

vedere al procesului de educație, un profil asemănător cu cei ce trăiesc în

familii monoparentale ca urmare a despărțirii părinților sau a decesului

unuia dintre ei. Acest lucru arată că, deși plecarea la muncă este

temporară, efectele asupra copiilor pot fi similare cu cele ale unei

despărțiri pe termen lung sau definitive

– În cazul copiilor ai căror părinți se află plecați la muncă în străinătate,

crește riscul de a se înregistra situații ce pot conduce la probleme legate de

procesul de educație: copii care vin cu mai mică plăcere la școală, au

rezultate mai slabe, acumulează mai multe absențe, au mai des nota

scăzută la purtare și corigențe. Strict statistic numărul celor ce ajung în

astfel de situații nu este atât de mare încât să vorbim de un fenomen la

scară națională, dar este clar că sunt necesare măsuri care să preîntâmpine

acest risc

– Plecarea unuia dintre părinți la muncă în străinătate are o influență

pozitivă asupra perspectivelor concrete ale copiilor și ei cred în mai mare

măsură că după terminarea clasei a opta vor continua studiile și mai ales

că acestea vor fi la liceu. Cel mai probabil acest lucru se datorează creșterii

veniturilor și contactului cu alte modele culturale, ceea ce conduce la o

valorizare mai mare a educației. La nivelul dorințelor, constatăm însă că

unii dintre elevi ar vrea mai degrabă să se alăture părinților în străinătate.

Cei mai expuși riscului de a întrerupe studiile în favoarea părăsirii țarii

sunt băieții.

– Tentația plecării în străinătate, mai ales dacă acolo se află deja un părinte

sau măcar o rudă, induce un risc de întrerupere a studiilor după

încheierea ciclului gimnazial, risc la care sunt expuși mai ales băieții cu

rezultate mai slabe la învățătură, provenind din familii cu venituri mai

mici și capital educațional mai puțin, locuind în principal în zona rurală,

în orașe mici sau orașe foarte mari

Recomandări

– În general, dar și cu aplicare pentru a limita efectele negative ale migrației,

este necesară elaborarea și implementarea unor politici publice coerente

prin care să fie identificați și monitorizați copiii aflați în situație de risc,

concomitent cu mărirea capacității rețelei de asistenți sociali la nivel local.

Copii ai căror părinți sunt plecați în străinătate trebuie considerați în

situație de risc.

– Un element important al noilor politici ar trebui să fie întărirea legăturii

între școală și sistemul de asistență socială prin definirea unor proceduri

eficiente de transfer a informațiilor de la învățători, diriginți și psihologi

școlari către asistenți sociali și în sens invers. Este important să fie găsite

soluții pentru rezolvarea crizei de psihologi școlari din școlile românești,

mai ales din cele din mediul rural.

– Plecând de la relațiile comunitare deja constituite în jurul școlii și de la

practica curentă, nu trebuire neglijată construirea unui set de servicii

sociale folosind de la rolul școlii în comunitate ce pot fi oferite copiilor ai

căror părinți sunt plecați temporar în străinătate. Acestea ar trebui să

includă consiliere specială, ajutor în procesul de învățare, condiții de

petrecere a timpului liber în activități organizate în comun cu alți copii,

vizite la domiciliu. Toate activitățile suplimentare în care sunt implicați

profesorii trebuie plătite suplimentar

BIBLIOGRAFIE