Situatia Rezultatului Brut Si Analiza Performantelor

SITUATIA REZULTATULUI BRUT SI

ANALIZA PERFORMANTELOR

Cuprins

CAPITOLUL I. ROLUL REZULTATULUI GLOBAL ÎN EXPRIMAREA PERFORMANȚEI UNEI ÎNTREPRINDERI

I.1. Definiții și poziționări cu privire la performanța financiară.

Întreprinderea reprezintă organizarea dinamică a factorilor de producție, într-un domeniu de activitate pe riscul unui întreprinzător, cu un singur scop: obținerea de profit. Activitatea unei entități nu se desfășoară în mod independent, ci în legătură directă cu mediul său economic, social și politic. Orice întreprindere are relații cu clienții, furnizori, instituțiile statului și investitorii. În cadrul acestor relații are loc combinarea factorilor de producție, având ca rezultat crearea unui sistem informațional îndreptat atât spre interiorul cât și spre exteriorul entității.

Principala sarcină a unui sistem informațional constă în a-și îndrepta atenția către utilizatori interni și externi ai informației. Se ajunge astfel la crearea și gestionarea unor fluxuri informaționale care au scopul de a atrage avantaje competiționale. Activitatea unei entității este compusă dintr-un sistem complex de fluxuri de intrare și fluxuri de ieșire.

Din punct de vedere etimologic, performanța întreprinderii este considerată de către specialiștii în domeniu că derivă sau este in strânsă legătură cu latinescul „performare” sau cu „to perform” și „performance” din engleză.

„Performare” înseamnă a reda într-o formă integratoare câteva lucruri. „To perform” înseamnă realizarea unei sarcini cu regularitate, metodă și aplicație, executarea, conducerea acțiunii într-o manieră convenabilă. Aceasta definiție echivalează cu realizarea anumitor sarcini care cer abilitate sau o anumită aptitudine.

Profesorul Mihai Ristea definește performanța ca fiind economicitate plus eficiență și plus eficacitate. Prin economicitate se înțelege procurarea resurselor cu cel mai mic cost, iar prin eficiență: maximizarea rezultatelor la o unitate de resurse sau invers. Eficacitatea este raportul dintre rezultatele obținute și cele așteptate. Conceptul de eficiență cunoaște mai multe accepțiuni în literatura de specialitate. Unii specialiști consideră că o activitate este eficientă atunci când își atinge scopul dorit cu minim de efort. Problema care se pune în acest caz este delimitarea gradului de concordanță dintre rezultatele obținute și obiectivul stabilit, de la care activitatea se consideră că este eficientă. În accepțiunea cea mai generală, eficiența este definită ca fiind raportul direct sau indirect dintre efectele utile obținute și efortul depus:

Din punct de vedere managerial, prin eficiență se înțelege măsura în care au fost realizate obiectivele sau scopurile propuse. Performanța managerială se obține în punctul de intersecție între calitatea rezultatelor deciziilor și acțiunilor manageriale și calitatea scopurilor sistemului managerial.

Eficacitatea poate fi definită ca măsura în care întreprinderea reușește să-și satisfacă exigențele sau așteptările externe, respectiv ale clienților, statului, furnizorilor, salariaților, acționarilor. O întreprindere devine eficace atunci când reușește să optimizeze modul de utilizare a surselor externe și interne de dezvoltare, precum și corelația dintre acestea, răspunzând cât mai bine așteptărilor terților sau partenerilor externi.

Se poate considera că o întreprindere este performantă atunci când este, în același timp și eficientă și eficace. Date fiind cele enunțate anterior, se poate stabili relația matematică de calcul a performanței:

Performanța = Eficiență x Eficacitate

În literatura de specialitate, se realizează o distincție între noțiunea de rezultat și cea de performanță în sensul că rezultatul reprezintă ceva absolut, în timp ce performanța este un concept relativ și bazează pe obiective și norme. Din acest punct de vedere, se poate deduce că rezultatul este o performanță precis definită.

In lucrarea sa „Analyse financière”, Elie Cohen își intitulează un capitol „L’analyse financière des performances”, în care se preocupă de principalii indicatori considerați financiari. Din acest punct de vedere, se pune problema identificării unui sistem de măsurare a performanței economico-financiare.

În prezent, se identifică două abordari privind măsurarea performanței și anume:

a) o abordare tehnică reprezentând studiul rezultatelor, marjelor, ratelor unei unități de gestiune;

b) o abordare umană, psihosociologică, prin persoana și comportamentul conducătorului.

Cele doua abordări se centrează pe sistemul de obiective de realizat și pe sistemul motivațional al personalului în vederea atingerii lor.

Sistemul de măsurare a performanțelor îndeplinește următoarele funcții:

Sa motiveze membrii unei organizatii

Să atingă obiective care au fost fixate

Sa amelioreze performanța întreprinderii

Să amelioreze baza măsurării performanței prin modificarea standardelor incorecte și să avertizeze conducătorii de necesitatea schimbarii planurilor.

Măsurarea performanțelor reprezintă o condiție necesară pentru asigurarea progresului unei entități, dar nu este suficientă. Performanța nu poate fi cuantificată decât printr-un ansamblu de măsuri sau de indicatori cu un grad de complexitate mai mult sau mai puțin ridicat. Nu se poate limita măsurarea performanței prin limitarea la cunoașterea unui indicator. Din acest punct de vedere, nu trebuie confundată performanta unei entității cu indicatorii care descriu rezultatul global.

În situatia în care se dorește măsurarea bogației patrimoniale a unei firmei, atunci performanța se cuantifică cu ajutorul rezultatului global al entității. Rolul rezultatului global al întreprinderii este de a ajuta investitorii, creditorii și alți utilizatori ai informației financiar contabile în evaluarea performanței totale a acesteia.

Activitatea economică indiferent de domeniul în care se desfășoară poate fi caracterizată în funcție de realizari, de efectele ei si de modul de îndeplinire a obiectivelor urmărite. Performanța economică poate fi cuantificată prin diferiți indicatori si apreciată prin raportarea ei la un element de referință prestabilit. În această condiție, se impune necesitatea de a cunoaste care dintre rezultatele întreprinderii pot fi asociate cu conceptul de performanță.

Exprimarea performanței nu poate fi realizată decât prin comparație cu rezultatele înregistrate si această raportare constituie una dintre cerințele conceptului de performanță.

În literatura de specialitate nu există o viziune unitară asupra conceptului de performanță și se întâlnesc mai multe definiții personalizate, fie definiții generale, fie greu cuantificabile:

M. Porter consideră că performanța întreprinderii depinde de capacitatea sa de a crea valoare pentru clienții săi.

A. Bouguigon definește performanța ca reflectând realizarea obiectivelor organizaționale.

Ellie Cohen asimilează performanța cu eficiența, urmărind rezultatele obținute de întreprindere în raport cu resursele utilizate.

În prezent, profesorii M. Nicuelescu și G. Lavalette definesc performanța economică a unei firme ca reprezentând echilibrul instabil rezultat din evoluția conceptelor de eficiență și eficacitate.

I.2.Reglementari normative cu privire la prezentarea performantei unei intreprinderi.

Modalitatea de raportare a performanței financiare, care s-a practicat până acum, permitea prezentarea unor elemente legate de performanță împreună cu alte elemente, fapt care determină obținerea unei imagine neclare asupra performanței. Se discută aici de elementele de venituri și cheltuieli care nu sunt recunoscute în profitul sau pierderea perioadei. Din acest punct de vedere, unele companii puteau alege un format de prezentare a informațiilor contabile care să scoată în evidență, anumite informații legate de o performanță globala mai slabă.

În rezolvarea acestei problemei, IASB a decis revizuirea normei IAS 1 pentru a agrega informațiile din situațiile financiare în funcție de caracteristicile comune. Aceasta modificare arată că nu este permisă prezentarea informațiilor privind performanța financiară cu alte elemente și toate informațiile privind tranzactiile cu proprietarii trebuie să fie prezentate separat.

Revizuirea standardul contabil IAS 1 în 2007, a determinat introducerea unei noi situații financiare, denumită Situația exercițiului global, care recapitulează atât veniturile, cît și cheltuielile recunoscute în profitul sau pierderea perioadei, cât și pe cele recunoscute direct în capitalurile proprii. Conform normei IAS 1 revizuită, Situația modificărilor capitalurilor proprii va prezenta doar informații cu privire la modificările survenite în capitalurile proprii ca urmare a tranzacțiilor cu proprietarii.

Conform normei contabile IAS 1 revizuită, structura Situației rezultatului global (completă sau simplificată) precum și a Contului de Profit și Pierdere( dacă este întocmit) poate fi îmbogatit cu alte elemente, titluri sau subtotaluri atunci când managerii apreciază că aceste informații sunt relevante pentru întelegerea performanței financiare a entității. Deci, pe lângă conținutul minimal cerut de norma IAS1 revizuită, o entitate poate completa sau modifica ordinea elementelor raportate astfel încât să ofere cea mai relevanta prezentare pentru întelegerea performanțelor financiare realizate și anticiparea rezultatelor viitoare.

IAS 1 nerevizuit preciza că o entitate trebuie să prezinte fie în Contul de profit și pierdere, fie în Situația modificărilor capitalurilor proprii, fie în note, valoarea dividendelor recunoscute ca distribuiri către acționari în cursul exercițiului, și suma aferentă, pe acțiune. Potrivit normei internaționale IAS1 revizuită, raportarea acestei informații nu poate fi făcută decât în Situația variației capitalurilor proprii sau în note. Altfel spus, IAS1 revizuit interzice prezentarea informațiilor referitoare la dividendele recunoscute ca distribuiri către proprietari în situația rezultatului global sau în Contul de profit si pierdere (dacă este întocmit). Aceasta, deoarece în situația rezultatului global sau în Contul de Profit și Pierdere sunt prezentate modificări ale capitalurilor proprii care nu sunt generate de tranzacții cu acționarii, în timp ce distribuirile către proprietari trebuie raportate separat de informațiile privind performanța, fie in situatia capitalurilor proprii provenind din tranzactiile cu acționarii, fie în note(IAS1 revizuit).

Norma IAS1 revizuită reiterează intedicția raportării unor elemente de venituri și cheltuieli ca elemente extraordinare, fie în situația rezultatului global, în Contul de profit și pierdere sau în note.

În viziunea normalizatorilor americani, determinarea Rezultatuluil economic are ca punct de plecare rezultatul net, care este completat cu celelalte elemente ale rezultatului economic.

Pentru evitarea dublei contabilizări a unor elemente (incluse atât în rezultatul net, cât și în rezultatul economic), FAS 130 permite anumite ajustări ale Rezultatului global al ultimului exercițiu financiar, cum ar fi ajustarea rezultatului economic al ultimului exercițiu financiar cu câștigurile din alte titluri de plasament care au fost incluse și în rezultatul net al exercițiului în curs, dar și cu celelalte elemente ale rezultatului economic sub formă de câștiguri latente în timpul exercițiului în care au fost constatate.

Deși nu oferă un model de situație financiară care să evidențieze Rezultatul economic, FAS 130 recomandă întreprinderilor să comunice acest indicator prin una din următoarele forme:

– sub forma unei situații financiare distincte, de aceeași importanță cu celelalte componente ale situațiilor financiare. În acest caz, FAS 130 nu solicită un model special pentru această situație, însă impune companiilor prezentarea rezultatului net a o componentă a Rezultatului economic și prezentarea „celorlalte componente ale rezultatului economic” și „totalul rezultatului economic” sub rezultatul net.

– sub forma unei linii distincte în bilanț, în cadrul c cadrul capitalurilor proprii. În această situație, totalul celorlalte elemente ale rezultatului economic va fi raportat în bilanț, ca o componentă distinctă a capitalurilor proprii, în mod distinct față de rezultatele nedistribuite și de primele de emisiune sub denumirea de „valoare cumulată a celorlalte elemente ale rezultatului economic”. Soldurile cumulate prezentate pentru fiecare dintre categoriile celorlalte elemente ale rezultatului global, vor trebui prezentate fie în cadrul situației variației capitalurilor proprii, fie în anexă.

sub forma unei situații intermediare, în cadrul căreia compania trebuie să prezinte mărimea totală a rezultatului economic, în vederea consultării acesteia de către acționari

I.3. Rezultatul global- o nouă viziune asupra performanței întreprinderii

În acceptiunea generalã, demersul definirii conceptului de rezultat global are ca fundament abordarea semanticã a celor douã cuvinte. Termenul rezultat semnificã ceea ce Rezultã dintr-o actiune. Un alt sens atribuit acestui cuvânt este cel de efect. Termenul global exprimã componenta –si anume cã include toate elementele unui ansamblu. Prin combinarea celor douã explicatii, deducem cã sintagma rezultat global semnificã ansamblul tuturor efectelor

Rezultatul global reprezintă un indicator care proiectează noi dimensiuni asupra analizei performanței economico-financiare. În esență, măsurarea acestui indicator implică stabilirea performanței întreprinderii. Rezultatul global este un indicator mai cuprinzător despre rezultatul exercitiului oferit de Contul de Profit și Pierdere, întrucăt include și elementele constatate în capitalurile proprii, dar care nu tranzitează conturile de venituri și cheltuieli. Analiza rezultatului global prezintă contribuția tuturor factorilor de producție la formarea rezultatului sub forma economică.

Rezultatul contabil a fost considerat un timp îndelungat cel mai semnificativ indicator de măsurare a performanței întreprinderii, reflectate prin Contul de profit si pierdere. Din acest punct de vedere, rezultatul activității se prezenta sub forma profitului sau a pierderii. Economiștii de prestigiu consideră profitul drept un venit rezidual, adică elementul final sau rezidual al diferenței dintre venitul total și costuri..

Cea mai largă accepțiune a rezultatului global este oferită de IFRS 1. Din acest punct de vedere, conceptul de rezultat contabil este depășit, incluzând în calculul rezultatului și diferențele din reevaluare, diferentele din conversie, câstiguri sau pierderi latente asupra instrumentelor financiare, câstiguri și pierderi actuariale aferente pensiilor, efectul schimbărilor metodelor contabile și corecțiile erorilor fundamentale. IFRS 1 nu impune un model de ilustrare a rezultatului global, dar sunt prezentate doua variante:« Situația modificărilor capitalurilor proprii» și « Situația câstigurilor și pierderilor recunoscute pentru exercițiul încheiat ».

Situația modificării capitalurilor proprii cuprinde elementele capitalului propriu, cauzele modificării acestuia, precum și evoluția fiecărei cauze și a efectului asupra elementelor capitalului proprii. În acest mod, se reflectă creșterea sau descreșterea activului net al întreprinderii în timpul exercițiului, prin modificarea globală a capitalului propriu sub forma de câstiguri sau pierderi totale generate de activitățile derulate, cu excepția modificărilor rezultate din tranzacțiile cu acționarii.

Situația castigurilor și pierderilor pentru exercțiul încheiat se apropie mai mult de semnificația rezultatului global, întâlnit în contabilitatea americană. Această variantă include numai modificările elementelor de capital propriu, care reprezintă câstiguri sau pierderi nerecunoscute de Contul de profit și pierdere, adăugând profitul net al perioadei și se ajustează cu efectul modicării politicilor contabile.

Rezultatul global este alcătuit din:

Rezultatul exercițiului

Rezervele din reevaluare

Rezervele din conversie aferente investițiilor nete într-o entitate străină

Rezultatul reportat reprezentat de surplusul realizat din rezervele din reevaluare.

În esență, rezultatul global este alcătuit din rezultatul recunoscut ca urmare a tranzacțiilor înregistrate în contul de profit și pierdere și rezultatul nerecunoscut în acest document justificativ, reprezentat de rezervele din reevaluare.

Rezultatul global se calculează dupa aceiași logică, anunțată și de norma IAS 1 nerevizuită, astfel :

Venituri – Cheltuieli = Rezultat

Rezultatul global include toate componentele incluse în:

Profitul sau pierderea perioadei

Alte elemente de rezultat global

Alte elemente de rezultat global sunt definite ca elemente de venituri și cheltuieli (inclusiv ajustările legate de reclasificări) care nu sunt recunoscute în profitul sau pierderea perioadei, asa cum este permis de o normă IFRS. Componentele altor elemente de rezultat global includ:

Modificările în surplusul din reevaluare (potrivit normelor IAS16 “Imobilizări corporale” și IAS 38 “Active intangibile”);

Câstiguri și pierderi actuariale aferente planurilor de beneficii determinate recunoscute in confomitate cu norma IAS 19 “Beneficiile angajatiilor”;

Câstiguri și pierderi generate de conversia situațiilor financiare a unei operatiuni în strainătate (conform normei IAS 21 “Efectele variației cursurilor de schimb valutar”);

Câstiguri și pierderi aferente reevaluării activelor financiare disponibile pentru vânzare (conform normei IAS 39 “Instrumente financiare: recunoastere și evaluare”);

Partea de câstig sau pierdere aferentă instrumentului de acoperire eficace (conform normei IAS 39 “Instrumente financiare: recunoastere si evaluare”).

Ajustarile aferente reclasificărilor reprezintă sumele care au fost recunoscute ca alte elemente de rezultat global în perioada curentă și în perioada anterioara reclasificate în profit sau pierdere în cursul perioadei.

I.4. Definirea performanței financiare prin prisma rezultatului global al întreprinderii

Informațiile privind performanța întreprinderii sunt folosite de utilizatori pentru:

A evalua potențialele modificări ale resurselor economice ale întreprinderii ce pot fi controlate in viitor de aceasta.

A anticipa capacitatea întreprinderii de a genera fluxuri de trezorerie cu resursele existente.

A formula raționamente despre eficiența cu care întreprinderea poate utiliza noile resurse.

Utilizatorii informației contabile au interese diferite în ceea ce privește evoluția întreprinderii astfel încât managementul este interesat de un rezultat contabil favorabil și fluxuri monetare, salariații urmăresc capacitatatea întreprinderii de a plăți salariile și alte prime, în timp ce investitorii sunt interesați de lichiditățile întreprinderii și mai puțin de fluxurile monetare. Cei mai mulți utilizatori ai informației contabile sunt interesați de fluidizarea activității, de capacitatea acesteia de a asigura o viteză de rotație corespunzătoare pentru lichidități.

Din punct de vedere al performanței întreprinderii prin intermediul rezultatului global al entității, Contul de profit și pierdere prezintă un interes dublu:

Permite determinarea unui rezultat global și formularea unei aprecieri de ansamblu asupra performanțelor economico-financiare ale perioadei.

Permite recapitaluarea exhaustivă a elementelor de venituri și cheltuieli care au contribuit la realizarea lui și identificarea factorilor favorabili și nefavorabili care l-au influențat.

Contul de profit și pierdere este documentul de sinteză care măsoară succesul sau performanțele activității unei întreprinderi, în cursul unei perioade date. Apare însă o dificultate, atunci când se pune problema credibilității care poate fi atașată rezultatului determinat și explicat cu ajutorul acestui document de sinteză. Ținând cont de faptul că rezultatele contabile sunt consecința aplicării unei serii de postulate și principii contabile, și în primul rând a independenței exercițiilor, constatării veniturilor și conectării cheltuielilor la venituri, importanța care se acordă acestui document trebuie însoțită de o doză de prudență.

Se poate spune că mărimea beneficiului depinde adesea de metodele contabile care au fost adoptate. Două întreprinderi similare care vor adopta, una metoda liniară de amortizare, iar cealaltă, metoda accelerată, vor oferi, ceilalți factori fiind egali, două imagini diferite privind rezultatul (cea de a doua, un beneficiu mai mic, în primii ani de utilizare a imobilizărilor.

Conform normei internaționale de contabilitate IAS 1 (par. 81), performanța întreprinderii poate fi raportată prin două moduri:

Intr-o singură situație financiară: Situația rezultatului global

În două situații financiare: Contul de profit și pierdere, care prezintă componentele profitului și a pierderii exercițiului financiar și Situația rezultatului global, care raportează profitul sau pierderea perioadei, adâugând și alte elemente de rezultat global.

Situația ilustrativă a modalității de raportare a rezultatului global este prezentată astfel:

O singura situatie financiara:

Doua situații financiare:

Situația rezultatului global include următoarele elemente :

Veniturile

Costul finanțării

Partea din profitul sau pierderea aferentă entităților asociate și asocierilor în participație, contabilizată prin metoda punerii în echivalență

Cheltuiala cu impozitul pe profit

O suma unică, incluzând totalul: : i) castigului sau pierderii nete(dupa impozitare) din activitatile intrerupte si ii) profiturile sau pierderile(dupa impozitare) recunoscute la valoarea justa minus costul de vanzare la cedarea activelor sau a activelor din grupurile de cedare care constituie activitati intrerupte;

Rezultatul exercițiului.

Fiecare component a altor elemente de rezultat global clasificată dupa natură (excluzând sumele de la punctul h));

Partea din alte elemente ale rezultatului global aferenta entităților asociate și asocierilor în participație, contabilizată prin metoda punerii în echivalență;

Rezultatul global total.

Informațiile de la punctele a) – f) reprezintă informații minimale care trebuie prezentate conform normei IAS 1 nerevizuită în Contul de profit și pierdere. Conform normei contabile IAS 1 revizuită, aceste elemente vor fi raportate tot în Contul de profit și pierdere, dacă entitatea optează pentru raportarea performanței în doua situații financiare. În caz contrar, aceste elemente vor fi raportate împreună cu celelalte elemente aferente performanței globale într-o situație a rezultatului global.

Punctele de la g) – i) reprezintă informații specifice altor elemente de rezultat global și vor fi incluse în “formatul simplificat” al situației rezultatului global, dacă o entitate decide raportarea performanțelor în două situații financiare; fie împreună cu celelalte elemente aferente performanței globale într-o situație a rezultatului global, dacă o entitate decide întocmirea unei singure situații financiare.

În cazul situațiilor financiare consolidate, situația rezultatului global trebuie să prezinte în mod obligatoriu, și informații privind împărtirea profitului sau pierderii perioadei, dar și a rezultatului global total în:

Partea atribuibilă intereselor minoritare;

Partea care revine deținătorilor de capitaluri proprii ale societății-mamă.

Daca o entitate optează pentru raportarea performanței în două situații financiare, atunci informațiile privind defalcarea profitului sau pierderii vor fi prezentate în Contul de profit și pierdere.

CAPITOLUL II. RAPORTAREA REZULTATULUI GLOBAL CONFORM IAS 1

II.1. Conținutul și structura situației rezultatului global

Situațiile financiare intocmite conform normelor IFRS au ca obiectiv furnizarea de informatii care sa prezinte fidel pozitia financiara, performanta financiara si fluxurile de trezorerie ale unei entitati care sa fie utile unei game largi de utilizatori(investitorii actuali si potentiali, salariatii, creditorii financiari, furnizori, client, Guvern si institutiile acestuia, publicul) in luarea deciziilor economice.

Potrivit normelor IFRS , un set complet de situatii financiare include:

situatie a pozitiei financiare la sfarsitul perioadei;

O situatie a rezultatului global afferent perioadei;

O situatie a modificarilor capitalurilor proprii aferente perioadei;

O situatie a fluxurilor de trezorerie aferente perioadei;

Note, cuprinzand un rezumat al politicilor contabile semnificative si alte informatii explicative;

Indicatorii prin care se apreciază performanța unei întreprinderi au un rol deosebit în procesul de diagnostic al activității unei firme, întrucât cuantifică în formă financiară sau non-financiara finalitatea unei activității economice lucrative. În aceste condiții, indicatorii de performanță pot avea următoarele utilizări:

Constituie principalul element determinant al politicii de dividende

Sunt un suport de previziune a rezultatelor viitoare

Reprezintă un instrument de evaluare a eficienței managementului întreprinderii

Reprezintă un instrument managerial într-o serie de domenii

Permit evaluarea gradului de îndeplinire a obiectivelor fixate

Norma IAS 1 revizuită vizează evaluarea performanței globale prin calculul unui rezultat global total, definit ca“ modificarea capitalurilor proprii în cursul perioadei rezultată din tranzacții sau alte evenimente, alta decât acele modificări rezultate din tranzacțiile cu proprietarii care se manifestă în această calitate. Practic, rezultatul global total se calculează după logica anunțată de norma contabila internatională IAS 1 nerevizuită.

Raportarea IAS 1 revizuită are aceleiași cerințe de raportare privind profitul sau pierderea perioadei ca și varianta inițială. La fel ca și în cazul ultimei revizuiri, norma IAS 1 nu cere prezentarea rezultatului exploatării, ca un element distinct în Contul de Profit si pierdere. De asemenea, norma IAS 1 solicită ca unele elemente de venituri și cheltuieli care sunt semnificative, natura și valoarea acestora să fie raportată fie în note, fie în Situatia rezultatului global sau în Contul de profit și pierdere.

În cadrul acestor venituri și cheltuieli se pot include următoarele:

Efectuarea de ajustări pentru deprecierea stocurilor până la valoarea neta de realizare sau a imobilizărilor corporale.

Restructurarea activităților unei entități și reluarea oricăror provizioane pentru costurile restructurării.

Vânzările de imobilizari corporale.

Vânzări de investiții

Activități întrerupte

Stingerea unor litigii

Alte reluări de provizioane

Norma IAS 1 cere prezentarea unei analize a cheltuielilor recunoscute în profitul sau pierderea perioadei fie după natura, fie după funcțiuni, recomandând ca analiza să fie prezentată în Situația Rezultatului global sau în Contul de profit și pierdere. De asemenea, standardul contabil IAS 1 revizuit admite ambele forme de analiză a cheltuielilor recunoscute în profitul sau pierderea perioadei, managerii putând opta pentru acea metodă de clasificare a cheltuielilor pe care o consideră mai relevantă și mai credibilă. De asemenea, cere entităților care prezintă Situația Rezultatului global sau în Contul de profit și pierdere, cheltuielile clasificate pe funcții ale întreprinderii să raporteze informații suplimenatre în notele explicative privind natura economică a acestor cheltuieli (inclusiv cheltuielile cu amortizarea și deprecierea activelor și cheltuielile cu avantajele acordate angajaților). Această comunicare suplimentară se justifică prin faptul că informațiile privind natura economică a cheltuielilor sunt utile pentru estimarea fluxurilor viitoare de trezorerie.

În mod similar, norma contabilă internațională IAS 1 revizuită nu obligă, ci încurajează companiile să prezinte o analiză a cheltuielilor după natură sau după funcții în Situația rezultatului global sau în Contul de profit si pierdere. Prin urmare, unele companii pot să prezinte o analiză mixtă a cheltuielilor în contul de profit si pierdere, atâta timp cât în notele explicative sunt prezentate analizele dupa funcții și după natura cheltuielilor.

Motivele revizuirii IAS 1 au fost:

agregarea informațiilor din situațiile financiare pe baza caracteristicilor comune;

separarea modificărilor din capitalurile proprii (active nete) ale unei entități din timpul perioadei care rezultă în urma tranzacțiilor cu proprietarii, de alte modificări în capitalurile proprii;

posibilitatea raportării rezultatului global (preluând SFAS 130);

îmbunătățirea și schimbarea ordinii secțiunilor IAS 1, pentru a fi mai ușor de citit.

Acest standard utilizează o terminologie corespunzătoare entităților cu scop lucrativ, inclusiv entităților din sectorul public. Entitățile non-profit din sectorul privat, public sau guvernamental care urmăresc aplicarea acestui Standard ar putea fi nevoite să modifice descrierile utilizate pentru anumite elemente-rânduri din situațiile financiare și pentru situațiile financiare ca atare.

II.2. Raportarea informațiilor cu privire la alte elemente de rezultat global

În acceptiunea teoriei economice, rezultatul global (economic) reprezintã diferenta dintre veniturile totale si oportunitãtile tuturor factorilor de productie (intrãrilor) utilizati într-o anumitã perioadã de timp. Teoria contabilã defineste rezultatul global într-o manierã comprehensivã. În aceastã abordare (Ristea et al, 2004)6, granitele rezultatului contabil sunt depãsite deoarece sunt incluse si rezervele din reevaluare, diferentele din conversie, câstiguri sau pierderi latente asupra instrumentelor financiare, câstigurile si pierderile actuariale aferente pensiilor, efectul schimbãrilor metodelor contabile si corectiile erorilor fundamentale. Din punct de vedere contabil, demersul definirii rezultatului global are în vedere modul de prezentare a performantei prin situatiile financiare, respectiv prin contul de rezultat patrimonial sau prin situatia modificãrilor activelor nete /capitalurilor proprii.

Alte elemente ale rezultatului global – cuprind elementele de venituri și cheltuieli (inclusiv ajustările de reclasificare) care nu sunt recunoscute în profit sau pierdere așa cum se impune sau se permite în alte IFRS- uri. Componentele altor rezultate globale cuprind:

modificările din surplusul de reevaluare ( conf. IAS 16 și IAS 38);

câștiguri și pirderi actuariale din planuri de beneficii determinate recunoscute conf. IAS 19

câștiguri și pierderi care rezultă din conversia situațiilor financiare ale unei operațiuni din străinătate ( efectele IAS 21);

câștiguri și pierderi din reevaluarea activelor financiare disponibile în vederea vânzării ( conf. IAS 39 );

partea eficientă din câștiguri sau pierderi pentru instrumentele de acoperire împotriva riscurilor într-o acoperire împotriva riscurilor fluxurilor de trezorezie (IAS 39 ).

Înainte de revizuirea normelor contabile din septembrie 2007, norma IAS 1 nu preciza maniera de raportare a impozitului pe profit aferentă elementelor de venituri și cheltuieli recunoscute direct în capitalurile proprii, companiile trebuiind să se ghideze după prevederile normei IAS 12 și dupa exemplele oferite în ghidul de implementare a vechii normei IAS 1. Conform IAS 12- Impozit pe profit, impozitul curent și impozitul amânat aferent elementelor care au fost recunoscute direct în capitalurile proprii trebuiau să fie la rândul lor, debitate sau creditate direct în capitalurile proprii.

IAS 12 impune unei întreprinderi să contabilizeze consecințele fiscale ale tranzacțiilor și altor evenimente în același fel în care înscrie în contabilitate tranzacțiile și celelalte evenimente în sine. Astfel, pentru tranzacțiile și celelalte evenimente recunoscute în contul de profit și pierdere, orice efecte fiscale aferente acestora se vor recunoaște în contul de profit și pierdere. Pentru tranzacțiile și alte evenimente recunoscute direct în capitalul propriu, orice efecte fiscale aferente vor fi de asemenea recunoscute direct în capitalul propriu. În mod similar, recunoașterea activelor și a datoriilor privind impozitul amânat într-o combinare de întreprinderi afectează valoarea fondului comercial și a fondului comercial negativ apărut în acea combinare.

În exemplele de întocmire a situației modificării capitalurilor proprii incluse în ghidul de aplicare a normei IAS 1 înainte de ultima revizuire, atât în formatul complet, cât și în cel parțial, este prezentat elementul rând: impozitul asupra elementelor recunoscute direct în sau transferate din capitalurile proprii, sugerând că elementele de venituri și cheltuieli recunoscute direct în capitalurile proprii trebuie prezentate înaintea efectului fiscal, iar suma impozitului pe profit aferent acestor elemente trebuie prezentat global.

Spre deosebire de predecesoara sa, norma IAS 1 revizuită precizează ca o entitate va prezenta suma impozitului pe profit aferent fiecarei componente de alte elemente de rezultat global, inclusiv ajustările legate de reclasificari, fie în Situația rezultatului global, fie note. De asemenea, norma IAS 1 revizuită clarifică faptul că o enittate poate prezenta componentele altor elemente de rezultat fie:

la valoare netă de efectele fiscale

la o valoare brută (înainte de efectele impozitului pe profit) împreună cu suma totală a impozitului pe profit aferent acestor elemente.

Norma IAS 1 revizuită face o delimitare conceptuală clară a ajustărilor aferente reclasificarilor insistând pe faptul că în categoria acestora nu intra decât ajustările care duc la o reclasificare a unui element de rezultat global în profitul sau pierderea perioadei. Astfel, ajustarile aferente reclasificărilor nu pot fi generate decât de normele IAS 21 și IAS 39, cum ar fi vânzarea unor operațiuni în străinătate sau derecunoașterea unui activ finanicar disponibil pentru vânzare, care duc la reclasificarea unei componente de alt rezultat global în profitul sau pierderea perioadei.

Norma IAS 1 revizuită insistă pe clarificarea noțiunii de ajustări aferente reclarificărilor, întrucât permite prezentarea lor fie în Situația rezultatului global, fie în note. Astfel dacă o entitate decide raportarea ajustărilor legate de reclasificări în note, atunci va prezenta componentele altor elemente de rezultat la o valoare netă , după deducerea ajustarilor privind reclasificările.

Ajustările aferente reclasificărilor trebuie incluse în calculul rezultatului global total în perioada în care a avut loc reclasificarea in contul de profit si pierdere. De exemplu, câștigurile obținute în urma vânzării unui activ financiar disponibil pentru vânzare sunt incluse în profitul sau pierderea perioadei curente. Aceste câstiguri puteau fi recunoscute drept câstiguri nerealizate aferente activelor financiare disponibile pentru vânzare în perioadele anterioare și incluse ca o componentă a altor elemente de rezultat global.

Spre deosebire de rezultatul contabil, rezultatul global explică modul de formare al performanței, deoarece include toți factorii de producție care au concurat la formarea rezultatului în forma sa economică.

II.3. Situația capitalurilor proprii și performanța globală

Performanța globală se definește în funcție de capacitatea firmei de a crea valoare tuturor deținătorilor săi de interese, adică acționari, creditori, salariați, furnizori, comunitatea locală etc. Desigur, au întâietate acționarii companiei care sunt de altfel proprietarii acesteia. Managerii numiți de aceștia trebuie să urmărească permanent îndeplinirea acestui obiectiv prin crearea permanentă de valoare.

Reynaud (2003) și Baret (2006) considera ca performanța globală reprezintă agregarea performanțelor economice, sociale și de mediu, iar Germain și Trebucq consideră că performanța globală se formează prin reuniunea performanței financiare, performanței sociale și a performanței societale

Figura 1. Performanța globală a entității

Sursa: Reynauld, 2003

Norma IAS 1 cere ca situația variației capitalurilor proprii să cuprinda în mod obligatoriu:

profitul sau pierderea perioadei

Fiecare element de venit și cheltuială ale perioadei, care este recunoscut direct în capitalurile proprii și totalul acestor elemente.

Totalul veniturilor și cheltuielilor perioadei, prezentand separat sumele totale atribuibile acționarilor societății mama și interesele minoritare

Pentru fiecare componentă a capitalurilor proprii, efectul modificărilor politicilor contabile și corecțiilor erorilor recunoscute în conformitate cu IAS 8

Elementele de la a-c oferă informații despre performanța globală a companiei și pun în evidență orientarea bilanțieră a referențialului internațional. Sistemul contabil international are ca primat conceptual noțiunile de active și datorii, celelalte concepte fiind definite prin raportare la active și datorii, inclusiv noțiunea de capital propriu care este definită în termeni de active minus datorii. Performanța întreprinderii trebuie înteleasă ca orice modificare survenită în cadrul activelor și/sau datoriilor, întrucât orice modificare survenită în cadrul activelor nete, cu excepția tranzacțiilor efectuate cu acționarii, reprezintă câstiguri sau pierderi care cresc sau diminuează averea acționarilor. Este vorba de performanta globală a entității, întrucât în variația activelor nete se iau în vedere toate elementele de venituri și cheltuieli, inclusiv cele care nu sunt recunoscute în Contul de profit și pierdere, ci direct în capitalurile proprii.

În acest sens, norma IAS 1 observa faptul că modificarea capitalurilor proprii între două date bilanțiere reflecta cresterea sau descresterea activului net in cadrul perioadei.

În afara de valoarea totală a câștigurilor și pierderilor recunoscute în cursul perioadei care sporesc sau diminuează averea acționarilor, mai pot surveni modificări în cadrul capitalurilor proprii, astfel:

Ajustări ale elementelor de capitaluri proprii ale perioadelor anterioare

Tranzacții cu acționarii care se manifestă în această calitate.

Potrivit normei IAS 1, ajustările elementelor de capitaluri proprii trebuie incluse obligatoriu în cadrul Situației variației capitalurilor proprii. IAS 8 cere ajustări retroactive pentru a efectua modificări ale politilor contabile, în măsura în care acest lucru este posibil și nu este cerut contrariul de către un alt standard. Corectările de erori trebuie să fie realizate retroactiv în măsura în care acest lucru este posibil. În principiu, ajustările și retratările sunt realizate la soldul rezultatului reportat, dar și alte elemente ale capitalurilor proprii pot fi modificate în condițiile în care alte standarde sau interpretari o cer. Potrivit IAS 1, în Situația modificării capitalurilor proprii trebuie prezentate toate ajustările efectuate asupra fiecărei componente a capitalurilor proprii ca urmare a modificării politicilor contabile și a corecțiilor de erori, aceste ajustări fiind prezentate atât pentru perioadele precedente, cât și pentru începutul perioadei.

Potrivit IAS 1 trebuie prezentate fie în Situatia modifcarii capitalurilor proprii, fie in note:

-valoarea tranzactiilor cu actioanrii care se manifesta in calitatea lor de actioanri, aratand separat distribuirile catre actionari

-Soldul rezultatului reportat

-O reconciliere intre valoarea contabila a fiecarei clase de capital social si a fiecarei rezerve la inceputul si sfarsitul perioadeiu, preentand distinct fiecare modificare.

II.4. Analiza rezultatului global pe baza ratelor

Pe baza rezultatului global al întreprinderii se pot construi mai multe rate, utile în analiza financiară a firmei, și anume:

a) Rata rentabilității financiare globale (Rfg):

Rfg=

Rg=Re+Aerg

unde: Rg = rezultatul global;

Re = rezultatul exercițiului (profit net sau pierdere);

Aerg = alte elemente ale rezultatului global.

Kp= capitalul propriu al entitatii.

Capitalurile proprii reprezinta surse de finantare stabile la dispozitia companiei, care impreuna cu datoriile pe termen lung formeaza capitalurile permanente

Putem aprofunda rata rentabilității financiare globale astfel:

Rfg=

unde: Rf = rata rentabilității financiare (capitalului propriu);

Rf’ = rata rentabilității financiare din operațiuni nerecunoscute în ct. de profit și pierdere.

b) Rata de creștere a capitalului propriu (RcKp):

unde: Rfgi = rata rentabilității financiare globale recalculate;

Rin = rata de investire netă.

În esență, rata de creștere a capitalului propriu reflectă contribuția internă a firmei și care este reacția acționarilor în funcție de performanțele întreprinderii.

c) Rata de distribuire a rezultatului global (Rdiv):

Rdiv=

Indicatorul reflectă ponderea dividendelor în rezultatul global al firmei, fiind influențat dedividendele distribuite din profitul net al perioadei, precum și de dividendele din distribuirea surplusului realizat din reevaluarea imobilizărilor corporale.

Prin analiza abordãrilor prezentate identificãm urmãtoarele elemente definitorii ale rezultatului global:

􀁺 Se determinã ca variatie a capitalurilor proprii între începutul si sfârsitul perioadei;

􀁺 Include elemente care nu reprezintã venituri si cheltuieli, dar care sunt recunoscute în capitalurile proprii;

􀁺 Explicã modul de formare a performantei

Prin analiza abordãrilor prezentate identificãm Urmãtoarele elemente definitorii ale rezultatului global:

􀁺 Se determinã ca variatie a capitalurilor proprii între începutul ți sfâSțitul perioadei;

􀁺 Include elemente care nu reprezintã venituri ți cheltuieli,dar care sunt recunoscute în capitalurile proprii;

􀁺 Explicã modul de formare a performantei

CAPITOLUL III. ANALIZA REZULTATULUI GLOBAL ÎN VIZIUNEA IAS 1.

III.1. Prezentarea entității

III.1.1. Scurt istoric

ȘAMA SERVICES S.A, este o societate constituită sub forma unei societăți pe acțiuni și își desfășoară activitatea conform dispozițiilor legii nr. 31/ 1990 privind societățile comerciale cu toate modificările acesteia.

Societatea a dobândit personalitate juridică de la data înregistrării ei la Registrul Comerțului cu nr. J40/14503/1992, durata de activitate fiind nelimitată, având un capital social în valoare de 100.000 lei și este format din 5000 de acțiuni cu o valoare nominală de 20 lei pe acțiune.

Societatea își are sediul social în România, str. Dimitrie Pompeiu, nr. 2A, sector 2 din orașul București.

SAMA SERVICES a fost înființată în 1992 de către Florin Ion și Mihai Șerban, sub forma unui service pentru anvelope auto. Inițial, activitatea a fost începuta într-un mic atelier situat pe Calea Plevnei, cu echipamente cumpărate la mâna a doua, care au fost treptat înlocuite de unele noi și moderne. În anul 1997 numărul de clienți crescuse în asemenea măsura ca spațiul din acel atelier a devenit insuficient. În acel moment, activitatea includea vânzarea de anvelope și servicii de vulcanizare de anvelope pentru autovehicule.

În 1997, compania și-a extins activitatea prin închirierea unui teren pe strada Fabrica de Glucoză. Acest service a fost dotat cu echipament modern, iar oferta adresată clienților a fost extinsă cu mai multe mărci de anvelope. Activitatea și serviciile oferite au fost extinse prin adăugarea de echipamente pentru echilibrări de roți și reglarea direcției. Întrucât numărul de clienți a crescut continuu, acest service a fost mutat în anul 1999 într-un spațiu mai mare. A crescut numărul de rampe pentru vulcanizare și au fost adăugate rampe pentru diagnosticul și reglarea direcției pentru camioane.

În anul 2000, a fost înființat serviciul de remorcări, asigurând nonstop servicii de tractare pentru vehicule cu greutate de până la 2,5 tone pentru orice loc din țară. În anul 2001, a fost înființată rampa pentru Inspecții Tehnice Periodice (ITP), și compania a achiziționat echipamente pentru diverse prelucrări mecanice. Ultima extindere a fost realizată prin adăugarea rampei pentru reparații la sistemele de frânare, suspensie și eșapament.

III.1.2. Obiectul de activitate al entității

Societatea are ca domeniu de activitate principal comerțul cu amănuntul de piese și accesorii pentru autovehicule – cod CAEN 4532.

Operațiunile actuale ale firmei SAMA SERVICES includ:

vânzări de anvelope, camere și jenti și reparații ale acestora, pentru autoturisme, dube, mașini de teren (SUVs) și camioane;

vânzări de piese noi pentru autovehicule autohtone sau din import (incluzând componente de suspensie, eșapament, uleiuri și filtre, curele, furtune, plăcuțe de frână și baterii) și serviciile de reparații corespunzătoare;

vânzări de produse chimice (incluzând uleiuri, antigel, aditivi și substanțe de curățat și lustruit) și servicii de schimb ulei de motor și filtre;

vânzări de accesorii de mașină (incluzând huse, covorașe și accesorii de exterior);

vânzări de accesorii pentru camion, dube și mașini de teren;

echilibrări de roți și verificare/reglare direcție pentru autoturisme, dube, mașini de teren și camioane;

servicii de verificări tehnice (ITP) și aplicarea vizei ITP pentru autovehicule;

III.1.3. Structura organizatorică și managerială a firmei

Partea cea mai importantă a planului de angajare este maximizarea productivității și minimizarea încărcării cheltuielilor operaționale ale companiei. Pe măsura creșterii volumului de activitate al companiei, s-au prevăzut creșteri ale salariilor care să corespundă creșterii vânzărilor.

Echipa managerială are experiența acumulată la conducerea acestei societăți, cu bogate cunoștințe în domeniul marketingului, managementului și mai ales în domeniul de activitate al societății.

Contabilitatea la SC SAMA SERVICES SA este organizată într-un compartiment distinct condus de directorul economic și este alcătuit din personal încadrat de specialitate care au ca atribuții înregistrarea la timp și corect în contabilitate, în mod cronologic și sistematic, pe baza documentelor justificative, a tuturor operațiunilor patrimoniale, inventarierea patrimoniului, întocmirea registrului inventar, controlul asupra operațiunilor patrimoniale efectuate, întocmirea lucrărilor de sinteză, bilanț și anexe la bilanț, contul de profit și pierdere și raportul de gestiune.

Personalul societății este format din:

Management – 8 persoane

Tesa – 14 persoane

Vânzări & marketing – 10 persoane

Vulcanizare – 23 persoane

Direcție – 5 persoane

Itp – 4 persoane

Atm – 2 persoane

Auto – 3 persoane

Auxiliar – 4 persoane

În anexa 1, este prezentată structura organizatorică a companiei.

III.1.4. Date financiare privind evoluția financiară a entității

Tabelul 1. Indicatori privind resusele financiare ale entității

a) profit

În exercițiul financiar 2011, Sama Service a realizat un profit net în valoare de 568.573 lei, cu 642.839 lei mai mic față de anul 2010

b) cifra de afaceri

Cifra de afaceri realizată în anul 2011 este de 10.912.454 lei, cu 1.192.739 lei mai mare față de realizările anului 2010.

c) Veniturile totale s-au realizat la nivel de 11.060.171 lei, inregistrand o crestere cu 12.70% fata de perioada precedenta.

d) Cheltuielile totale s-au realizat la nivel de 10.396.042 lei , inregistrand o crestere de 24,31% fata de anul 2010.

III.2. Situația rezultatului global în viziunea IAS 1.

Deoarece referențialul internațional nu precizeza informațiile care trebuiesc incluse în categoriile ’’ venituri ’’ și costul finanțării, se impun anumite clarificări.

Venituri ( revenue, engl ) :

Principalele surse de venituri ale unei entități sunt reprezentate de vânzările de bunuri sau / și prestările de servicii ( inclusive contractile de construcții).

Alte surse de venituri ( other revenue, engl ):

Sunt reprezentate de utilizarea de către terți a activelor entității, care generează dobânzi, redevențe sau dividende. Uu alt element de alte venituri îl reprezintă și subvențiile guvernamentale.

Elementele de alte venituri pot fi raportate în categoria venituri, în funcție de natura activităților întreprinderii. Altfel spus , companiile ( producători, dealeri sau prestatori de servicii ) vor raporta în categoria venituri, vânzările de bunuri și servicii , numite în practică raportării financiare venituri din vânzări. Dacă o astfel de companie oferă ocazional activele sale pentru închiriere, astfel de venituri vor fi raportate ca alte venituri.

Deoarece, SC SAMA SERVICE SĂ are încheiat un contract de închiriere pentru o clădire pe termen de cinci ani, veniturile obținute din chiria acestui spațiu nu a fost încadrată în alte venituri, el nefiind un venit ocazional și de aceea a fost încadrat în categoria veniturilor.

Costul finanțării ( finance costs, engl.)

Deoarece noțiunea nu este definită, în referențialul IASB, naște confuzii de natura conceptuală în practică raportării financiare.

O definiție a costului finanțării ar putea fi ansamblul costurilor asociate finanțării operațiilor unei entități. Având în vedere această accepțiune, pe baza prescripțiilor din normele IAS în costul finanțării ar trebui incluse :

costurile asociate fondurilor împrumutate, care conform normei IAS 23 ,, Costurile indatoririi’’(par. 5) sunt reprezentate de :

dobânzile aferente creditelor în descoperire de cont și împrumuturilor pe termen scurt și lung

amortizarea discounturilor și primelor aferente amortizărilor

amortizarea cheltuielilor complementare realizate pentru obținerea împrumutului

cheltuielile de finanțare aferente contractelor de leasing financiar recunoscute conform normei IAS 17 ,, Contracte de leasing ’’

diferențele de curs valutar aferente împrumuturilor în valută, în măsura în care acestea sunt private ca o ajustare a cheltuielilor cu dobândă.

Conform normei IAS 32 ,, Instrumente financiare, dobânzile , dividendele, câștigurile și pierderile legate de un instrument financiar sunt recunoscute în contul de profit și pierdere ca venituri sau cheltuieli financiare , astfel de element ear putea fi incluse în costul finanțării, întrucât sunt legate de finanțarea entității.

Deoarece norma IAS 39 nu arată în mod expres maniera de clasificare a câștigurilor și pierderilor aferente instrumentelor financiare derivate, însă permite acestora să fie atribuite unui element derivate de acoperire a riscului privind rata dobânzii împrumuturilor unei entități și pot fi deci incluse în costul finanțării.

Ajustarea provizioanelor și datoriilor care sunt evaluate pe baza valorii actualizate a fluxurilor viitoare de trezorerie ca urmare a trecerii timpului pot duce la recunoașterea unui element al costului finanțării.

Prin urmare costul finanțării nu trebuie să se suprapună peste noțiunea de cheltuieli financiare, operabila în contabilitatea de tip continental-europeană, un element de cheltuială va fi inclus în costul finanțării în măsura în care se poate stabili că acesta este legat de finanțarea companiei.

În cazul situațiilor financiare consolidate, contul de profit și pierdere trebuie să prezinte obligatoriu și informații privind defalcarea rezultatului exercițiului în :

partea atribuibilă intereselor minoritare ; și

partea care revine deținătorilor de capitaluri proprii ale societății-mama.

Acțiunile pe care le deține societatea MASTER SĂ la SAMA SERVICE SĂ sunt de 16,50% și nu se întocmesc situații financiare consolidate

În funcție de criteriul de clasificare al cheltuielilor , există două modele de prezentare a contului de profit și pierdere :

Prezentarea după natură economică a cheltuielilor ( pe feluri de cheltuieli)

Prezentarea după destinația cheltuielilor în întreprindere ( pe funcții ale întreprinderii), numită și metoda ,, costului vânzărilor .

Alegerea trebuie să vizeze variantă care prezintă cel mai sincer elementele performanței întreprinderii.

III.2.1. Situația rezultatului global conform clasificării dupa natura economică a cheltuielilor

Contul de profit și pierdere dupa natura cheltuielilor prezintă cheltuielile agregate pe feluri de cheltuieli, după conținutul lor economic, cum ar fi :

cheltuieli cu materii prime și materiale consumabile

cheltuieli cu salariile și alte avantaje acordate salariaților

cheltuieli cu amortizarea, fără să se procedeze la o alocare a acestor cheltuieli pe funcții ale întreprinderii.

Cheltuielile și veniturile sunt delimitate, după natura lor, în cheltuieli și venituri din exploatare și cheltuieli și venituri financiare fiind considerate elemente ordinare prin faptul că sunt destul de frecvențe și sunt angajate de activitatiile normale ale întreprinderii.

Deșii pe lângă acestea mai există și o serie de elemente extraordinare ( calamități naturale, situații de criză, de război, exproprieri, etc.) acestea sunt foarte rare și nu pot fi prevăzute și gestionate de întreprindere.

Norma Internațională IAS 1 interzice prezentarea separate a elementelor extraordinare, motivul avansat de IASB rezidă în faptul că natura unei tranzacții, nu frecvența sa, trebuie să determine modul de prezentare.

Standardul IAS 1 nu propune o structură rigidă a situațiilor financiare și presupune exercitarea raționamentului professional în aprecierea caracterului semnificativ al unui element de venit și cheltuiala.

Elementele sunt prezentate distinct dacă sunt semnificative, iar aceasta se apreciază în funcție de natură sau de importanța lor.

Particularitățile acestei forme de prezentare sunt :

Între posturile de venituri din exploatare și cheltuieli de exploatare sunt intercalate două posturi de ajustare de cheltuieli și anume :

variația stocurilor

producția imobilizată

Prin aceste posturi se realizează transferul cheltuielilor încorporate în costul stocurilor și imobilizărilor din contul de profit și pierdere în bilanț în vederea recunoașterii inițiale a stocurilor și imobilizărilor din producția proprie.

Clasificarea cheltuielilor după natura are avantajul de a oferi informații obiective și verificabile, deci mai fiabile. Ea facilitează de asemenea previziunile privind fluxurile de trezorerie și întocmirea tabloului fluxurilor de trezorerie.

O astfel de prezentare nu spune aproape nimic însă de performanță managementului în realizarea principalelor funcții ale întreprinderii.

Tabelul 2. Situația rezultatului global cu gruparea cheltuielilor dupa natura cheltuielilor

Interpretarea rezultatelor

Rezultatul global al entității a înregistrat o reducere cu 53,07%, fiind influențat de următoarele elemente componente:

Creșterea cifrei de afaceri cu 12, 27%

Reducerea altor venituri cu 29,78%

Reducerea cheltuielilor cu beneficiile angajaților cu 1,51%

Creșterea altor cheltuieli cu 23,75%

Din analiya rezultatului global al entității se remarcă sunt înregistrate efecte pozitive din partea cifrei de afaceri, a cheltuielilor cu beneficiile angajaților și a altor cheltuieli. Sunt înregistrate efecte negative din partea reducerii venituri.

III.2.2. Situația rezultatului global conform clasificării cheltuielilor după destinație

Varianta contului de profit si pierdere după destinația cheltuielilor în întreprindere ( sau pe funcții ale întreprinderii ) prezintă cheltuielile clasificate pe funcțiile care se pot identifica la nivelul unei entități.

Se considera că această prezentare a contului de profit și pierdere răspunde mai bine nevoilor de informare ale utilizatorilor și îndeosebi ale managerilor, deoarece oferă în mod direct informațiile utile în gestiunea firmei, însă are dezavantajul că poate prezenta și un grad ridicat de subiectivitate , deoarece repartizarea funcțională a cheltuielilor se poate face pe niște criterii arbitrare, care implică implica utilizarea sporită a raționamentului professional.

O astfel de prezentare a contului de rezultate , principalele operații care formează activitatea curentă sunt grupate pe funcții ale întreprinderii care sunt private ca centre de costuri fiind furnizate informații privind :

Costul vânzărilor ( funcția de exploatare ),

Costul funcției de vânzare ( cheltuieli de distribuție ),

Costul funcției de conducere ( cheltuieli de administrație generală ),

Costul funcției de cercetare-dezvoltare (cheltuieli de cercetare dezvoltare),

Costul funcției financiare (cheltuieli financiare).

Indiferent de nivelul dezvoltării funcțiilor, o entitate trebuie să-și prezinte separate, costul vânzărilor ’ de costurile celorlalte funcții pentru a permite calculul indicatorului, marjă brută ’’.

Particularitățile acestei forme de prezentare sunt:

Costul vânzărilor cuprinde ansamblul cheltuielilor ocazionate de:

aprovizionări

servicii prestate de terți

manopera

cheltuielile cu chiriile

amortizarea spațiilor destinate procesului de producție afferente producției vândute.

În costul unui element de stoc nu se includ cheltuielile de distribuție și cele administrative.

Costurile de distribuție sunt constituite din cheltuielile angajate pentru promovarea și distribuirea bunurilor produse și/sau comercializate de întreprindere (cheltuieli de marketing, cheltuieli cu personalul angajat în cadrul funcției de distribuție, amortizarea, chiria aferenta spațiilor cu destinație specială).

Deoarece o prezentare după funcții nu ppermite previziunea fluxurilor de trezorerie viitoare, IAS 1 solicita întreprinzătorilor prezentarea în note a unor informații adiționale cu privire la natura cheltuielilor, iclusiv cele de amortizare și de personal).

Acest model oferă o imagine a performanței manageriala în realizarea funcțiilor comerciale, de distribuție și administrative. Deși acest model este relevant, el este mai puțin fiabil, deoarece alocarea cheltuielilor va fi dependenta de modul în care managementul definește funcțiile întreprinderii.

Tabelul 3. Situația rezultatului global

Interpretarea rezultatului global

Situația rezultatului global s-a diminuat în anul 2011 cu 53,07% față de perioadă anterioară, fiind influențat de următoarele elemente:

Creșterea cifrei de afaceri cu 12,27%

Creșterea costului vânzărilor cu 26%

Reducerea marjei brute cu 23

Reducerea altor venituri cu 29,78%

Creșterea costurilor de distribuție cu 27,57%

Creșterea cheltuielilor administrative cu 9,39%

Reducerea altor cheltuieli cu 26,79%.

Din analiza rezultatului global se observă că se înregistrează rezultate negative din partea costurilor vânturilor, costurilor de distribuție, cheltuielilor de administrație și marjei brute.

Reducerea rezultatului global al entități cu efecte negative asupra activității întreprinderii este determinată de creșterea într-un ritm mai ridicat a cheltuielilor administrative, cheltuielilor de distribuție și cheltuielilor cu costul vânturilor, comparativ cu reducerea veniturilor.

III.3. Analiza contului de profit si pierdere

Contul de profit și pierdere arată mecanismul de formare a rezultatului global și recapitulează veniturile și cheltuielile, ceea ce identifică contribuțiile favorabile sau nefavorabile la rezultatului global.

Formatul contului de profit și pierdere conform OMFP nr 3055/2009 este următorul:

Cifra de afaceri netă

Venituri aferente costului producției în curs de execuție

Producția realizată de entitate pentru scopurile proprii și capitalizata

Alte venituri din exploatare

Venituri din exploatare- total

Cheltuieli din exploatare-total

Profitul sau pierderea din exploatare

Venituri financiare

Cheltuieli financiare

Profitul sau pierderea financiară

Profitul sau pierderea curentă.

Profitul sau pierderea din activitatea extraordinară

Profitul sau pierderea brută

Impozitul pe profit sau alte elemente de impozit

Profitul sau pierderea netă a exercițiului.

Contul de profit și pierdere explică modalitatea de formare a rezultatului exercițiului (profit sau pierdere), ca expresie a ajustărilor parțiale sau globale între diferite tipuri de venituri și cheltuieli, generate de complexitatea activităților care au loc în întreprindere pe durata unui exercițiu financiar. Fluxurile de venituri și cheltuieli specifice celor trei activități (de exploatare, financiară și extraordinară) dau conținut unor rezultate intermediare ce condiționează mărimea rezultatului exercițiului

În Anexa 1, este prezentat Contul de profit și pierdere conform OMFP 3055-2009. Rezultatul net al exercițiului s-a diminuat în anul 2011 cu 53,07% față de perioada precedentă, fiind determinat de reducerea rezultatului din exploatare cu 59,21 %, cu efecte negative asupra activității întreprinderii.

Rezultatul din exploatare a întreprinderii s-a diminuat cu 59, 21% față de perioada precedentăa, fiind determinat de creșterea veniturilor din exploatare cu 12,52% și creșterea cheltuielilor din exploatare cu 25,22%. Rezultatul financiar a înregistrat un rezultat pozitiv în anul 2011, comparativ cu anul 2010, în care a înregistrat pierdere.

CAPITOLUL IV. ANALIZA PERFORMANȚEI ECONOMICE A ÎNTREPRINDERII PE BAZA INFORMAȚIILOR OFERITE DE SITUAȚIA REZULTATULUI GLOBAL

IV.1. Analiza performanței întreprinderii pe baza soldurilor intermediare de gestiune

Tabelul 4. Soldurile intermediare de gestiune

Cifra de afaceri netă, înscrisă în Contul de profit și pierdere, este suma provenită din vânzarea de produse și furnizarea de servicii care se înscriu în activitatea curentă a întreprinderii, după scăderea reducerilor comerciale, a taxei pe valoare adăugată și a altor taxe legate direct de cifra de afaceri. Activitățile curente reprezintă orice activități desfășurate de întreprindere, ca parte integrantă a afacerilor sale, precum și activitățile conexe în care acesta se angajează și care sunt o continuare a primelor activități menționate. În cazul întreprinderilor al căror obiect principal de activitate este activitatea de leasing, în cifra de afaceri netă se cuprinde și dobânda cuvenită acestor contracte, aferentă perioadei de raportare. Cifra de afaceri include valorile încasate sau de încasat din vânzarea bunurilor, furnizarea serviciilor sau desfășurarea activităților de leasing de către întreprindere

Cifra de afaceri arata ca valoarea afacerilor realizata, ca urmare a exercitarii activitatii curente de productie si comercializare a crescut cu 24.52%, ca rezultat a sporirii productiei vandute cu 4.6% si a veniturilor din vanzarea marfurilor cu 27.72%.

Tendinta crescatoare a cifrei de afaceri arata ca intreprinderea se afla in expansiune.

Marja comercială () este un indicator de performanță care reflectă surplusul de valoare derivat din comerțul cu mărfuri (bunuri revândute în starea în care au fost cumpărate, fără a fi suspuse unor transformări esențiale). Indicatorul are semnificație deosebită pentru întreprinderile cu profil comercial, pentru că de valoarea sa depind puterea financiară și perspectivele de creștere și dezvoltare ale întreprinderii.

Marja comerciala a inregistrat o tendinta crescatoare cu 380.31% ca urmare a sporirii veniturilor din vanzarea marfurilor cu 275.21% si a sporirii cheltuielilor privind marfurile cu 257.17%.

Producția exercițiului () este un indicator specific întreprinderilor care au ca obiect de activitate producția. Ea dimensionează întreaga activitate realizată de întreprindere într-un exercițiu, fiind expresia valorică a tot ceea ce se produce în întreprindere, respectiv valoarea producției vândute (), variația stocurilor de produse finite și a producției în curs de execuție () și valoarea producției imobilizate ()

Productia exercitiului a inregistrat o crestere cu 17.09% motivata prin cresterea productiei vandute cu 4.6%, sporirea soldului creditor al contului 711 cu 191,68%, ceea ce denota faptul ca productia in curs de executie si de stocuri ce a fost comercializata si prin cresterea cu 1900.21% a productiei realizate de entitate pentru scopurile sale si capitalizata.

Valoarea adăugată este un indicator care se formează între momentul achiziționării de factori și momentul vânzării produselor și serviciilor.

Valoarea adaugata, reprezentand plusul de bogatie creat de entitate, a avut o tendinta crescatoare cu 19.49%, ca urmare a cresterii mai rapide a productiei exercitiului cu 17.09%, a marjei comerciale si cresterii intr-un ritm mai lent a consumurilor intermediare cu 22.78%.

EBE a crescut cu 105.95%. Acest lucru este datorat cresterii valorii adaugate cu 19.49%. EBE are o influenta favorabila asupra rezultatelor din exploatare, determinand o crestere cu 105.95%.

Rezultatul din exploatare este diminuat de cresterea cheltuielilor cu imobilizarile corporale si necorporale (cu 22.15%). S-au redus cheltuielile cu deprecierea provizioanelor cu 86.19% si a cheltuielile privind activele circulante cu 69.01%.

Rezultatul financiar a inregistrat o pierdere in ambele exercitii. Se remarca o reducere a veniturilor financiare cu 54.88% si o crestere a cheltuielilor financiare cu 31.03%.

Rezultatul curent a inregistrat o diminuare cu 32.19% datorat reducerii rezultatului financiar cu 191.74%.

Rezultatul net este și un mijloc de a evalua capacitatea echipei manageriale în legătură cu activitatea întreprinderii și, în același timp, o modalitate de a remunera suplimentar salariații, prin participarea la profit. Rezultatul net al exercitiului a inregistrat o diminuare o rezultatului cu 22.05%, datorat rezultatului brut cu 21.88%.

IV.2. Analiza rezultatului din exploatare

Tabelul 5. Nota 4 “Analiza rezultatului din exploatare”

Conform Notei explicative 4, rezultatul din exploatare s-a majorat cu 2, 85 % față de perioada precedentă.

IV.3. Analiza rezultatului global pe baza ratelor

Tabelul 6. Analiza rezultatului global pe baza ratelor

Interpretarea rezultatelor

Rata rentabili tii financiare globale s-a diminuat cu 55,48% în anul 2011 față de anul 2010, fiind determinată de reducerea rezultatului global cu 53.07% și creșterea nesemnificativă a capitalului propriu cu 5, 40%

Rata de creștere a capitalului propriu a fost de 5.40% și reflectă contribuția internă a firmei și care este reacția acționarilor în funcție de performanțele întreprinderii

Rata de distribuire a rezultatului global este nulă, întrucât societatea nu a distribuit dividende în anul 2001.

BIBLIOGRAFIE

TRATATE. MONOGRAFII. COLECȚII DE STUDII

Berheci Maria, Valorificarea raportărilor financiare. Sinteze contabile: teorie, analize și studii de caz, Ed. Economica, Bucuresti, 2010

Bărbulescu, Constantin, Diagnosticul întreprinderii în dificultate economică; strategii și politici de redresare și dinamizare a activității, Editura Economică, București, 2002;

Berceanu, Dorel- Deciziile financiare ale firmei, Editura Universitaria, Craiova, 2006;

Besancon Pierre, Valorisation d’entreprise et theorie financiere, edition d’organisation, Paris, 2004 ;

Brealey Richard, Myers Stewart, Principales of corporate finance, International Edition, McGraw Hill INC., 2000;

Dumitrescu D, Dragotă Victor, Evaluarea întreprinderii, Editura Economică, București, 2000;

Feleagă Niculae, Contabilitatea financiară. O abordare europeană și internațională, ediția a II a, volumul I, Editura Economică, București , 2007;

Gitman Lawrence, Principales of managerial finance, Harper Collins Publishers, New York, 1991;

Giurgiu Aurel Ioan, Duma Florin Sebastian, Management financiar pentru start-up, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj- Napoca, 2006;

Giurgiu Aurel Ioan, Mecanismul financiar al întreprinzătorului, Editura Dacia, Cluj, 1995;

Ișfanescu Aurel, Robu Vasile, Anghel Ion, Evaluarea întreprinderii, Editura Tribuna Economică, București, 2001;

Ișfanescu Aurel, Robu Vasile, Anghel Ion, Ghid practic de evaluare a întreprinderii, Editura Tribuna Economică, București, 2001;

Emil Maxim, Diagnosticul și evaluarea întreprinderilor, Ed. SedcomLibris, Iași, 2010

Mironiuc Marilena, Analiza economico-financiară. Elemente teoretico-metodologice și aplicații, Editura Sedcomlibris, Iași, 2006;

Mironiuc Marilena, Gestiunea financiar-contabilă a întreprinderii, Ed. Sedcomlibris, Iași, 2007

Pătrașcu Lucian, Situațiile financiare. Suport informațional în decizia managerială , Ed. Tehnopress, Iași, 2008;

Petrescu Silvia, Analiza și diagnostic financiar-contabil, Ghid teoretic-aplicativ, ediția a II a , Editura CECCAR, București, 2008;

Petrescu Silvia, Diagnostic economic- financiar. Metodologie. Studii de caz, Ed. Sedcomlibris, Iasi,2004

Păvăloaia Willi, Păvăloaia Daniel, Diagnosticul și evaluarea întreprinderii, ed. Tehnopress, Iași, 2006

Robinson Steve, Management financiar, Teora , București, 1998;

Stancu Ion, Finanțe: Teoria piețelor financiare, Finanțele întreprinderii, Analiza și gestiunea financiară, Editura Economică, București, 1997;

Tabără Neculai, Horomnea Emil, Mirela- Cristina Mircea, Contabilitatea Internațională, Ed.Tipo Moldova, Iași, 2009, p. 144

Toma Marin, Initiere in evaluarea intreprinderilor, ed. CECCAR, Bucuresti, 2009,

Tournier, Jean- Claude, Tournier Jean Baptiste, Evaluation d’entreprise, edtion d’organisation, Paris, 2002 ;

Trenca Ioan, Managementul financiar al întreprinderii, Editura Mesagerul, Cluj- Napoca, 1997;

Țugui Iuliana, Contabilitatea fluxurilor de trezorerie, modelări, analize și previziuni financiar-contabile, Editura Economică, București, 2002.

II. ARTICOLE

Ardeleanu Victor, Fluxurille de numerar ale entității în context decizional, Tribuna Economică, v.18, nr 35, 2007;

Caloian Florentin, Situația fluxurilor de trezorerie- aplicarea metodei directe în acitivitatea practică a întreprinderilor, in revista Contabilitate, Expertiza și Auditul Afacerilor, nr 12, pag 20-29, 2004;

Ionașcu Mihaela, Problematica întocmirii tabloului fluxurilor de trezorerie conform IAS 7, în Gestiunea și contabilitatea firmei, nr 2, 2006;

Fernandez Pablo, Cash flow is a fact. Net income is just an opinion, revista IESE Business School , V1, 2008;

Fernandez Pablo, Financial literature about discounted cash-flow valuation, IESE Business School, 2005;

Pennings, Joost M.E.- A marketing finance approach towards industrial channel contract relationships, a model and application, in Journal of business research, 2004.

Petcu Monica, Estimarea fluxurilor de trezorerie generate de o nouă investiție, revista Tribuna Economică, v. 17, 2009;

Stegink, Rudolf, Schauten, Mark, Gijs de Graff, The discount rate for discounted cash flow valuations of intangible assetts, 2007;

Tabără Neculai, Situația fluxurilor de trezorerie-mijloc de reflectare a sănătății financiare, revista Contabilitate și evaluarea întreprinderilor ;

Tabără Neculai, Mircea Constantin, De la tabloul fluxurilor de finanțare la tabloul fluxurilor de trezorerie- perspective, interese, revista Contabilitate, expertiză și auditul financiar, nr. 9/ septembrie 2010, CECCAR.

LEGISLAȚIE NAȚIONALĂ

*** IASB, Standarde internaționale de raportare financiară (IFRS), incluzând Standardele Internaționale de Contabilitate IAS, traducere realizată de Ceccar, editura CECCAR, București, 2009.

*** Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicată și reactualizată prin OUG nr. 37/ 2011

*** Ordinul 3055/ 2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 766 din 10 noiembrie 2009, completată prin Ordinul MFP nr. 2869/2010 privind modificarea și completarea unor reglementări contabile.