. Situatia Fluxurilor DE Numerar In Cazul Societatii Comerciale X
descriere activitate
S. C. “ROSAL SERVIS” S.R.L. este infiintata la data de 15.02.1991 si are ca obiect principal de activitate prestarea serviciilor de salubritate la asociații de locatari, locuințe individuale, instituții și agenți economici, curățenie căi publice, deszăpezirea și combaterea poleiului,
conform Clasificării Activităților din Economia Națională – cod 9000 – Asanarea și îndepărtarea gunoaielor, salubritate și activități similare.
Pe lângă activitatea de bază, Societatea Comercială “Rosal Servis” S.R.L. mai execută și următoarele servicii:
Vânzarea și închirierea de recipienți de precolectare, conform standardelor europene, pentru realizarea obiectului principal de activitate;
Repararea, întreținerea și exploatarea utilajelor și autospecialelor de salubritate proprii și de la terți;
Inchirierea de utilaje (încărcătoare frontale – Buldozere și Wolla) la rampa de depozitare și neutralizare a deșeurilor;
Editarea unei reviste proprii, denumită Realitatea, cu apariție lunară, pentru informarea corectă a beneficiarilor serviciilor S.C. “ROSAL SERVIS” S.R.L.
Colectarea, recuperarea, refolosirea și valorificarea deșeurilor ca materii prime;
Cleaning – curățenie interioară la agenți economici, instituții și asociații de locatari.
Cercetarea și proiectarea în domeniul colectării, transportului, prelucrării și valorificării deșeurilor menajere, industriale, speciale, nămoluri, ape reziduale rezultate în urma aplicării tehnologiilor de salubrizare, precum și a altor deșeuri de natură organică și anorganică.
Evoluția cifrei de afaceri în ultimii 3 ani este următoarea:
în anul 1998 – 7.535.075 mii lei
în anul 1999 – 23.235.936 mii lei
în anul 2000 – 128.883.711 mii lei
Realizarea activității de bază se face cu 598 salariați iar parcul auto cuprinde 140 mașini și utilaje specifice (autospeciale, autogunoiere, autostropitori, camioane, autoturisme etc).
Colectarea deșeurilor se face de către personal calificat și bine instruit, cu autospeciale specifice domeniului de activitate (Mercedes, Liaz, Tatra, Avia, IFA), din recipieți conform standardelor europene și anume:
container metalic de 4 mc; 5, 5 mc;18 mc; 22 mc
eurocontainer metalic cu capac rabatabil și roți de 1,1, mc;
europubelă de plastic cu capac rabatabil și roți, cu capacitatea de 240 litri;
europubelă de plastic cu capac rabatabil și roți, cu capacitatea de 120 litri.
Datorii bancare:
la sfârșitul anului 1998 – 234.325 mii lei;
la sfârșitul anului 1999 – 168.325 mii lei;
la sfârșitul anului 2000 – 6.925.293 mii lei.
Imprumuturile au fost contractate pe termen mediu în scopul achizitionarii de utilaje pentru extinderea activității.
Patrimoniul societății este format din autospeciale și utilaje specifice domeniului de activitate – prestări servicii de salubritate, autoturisme, rețea de calculatoare UTP 100 plus fibră optică și alte active fixe si circulante.
La data de 31.12.2000 situația patrimoniului se prezenta astfel:
autospeciale și utilaje de salubritate – 30.252.579 mii lei;
autoturisme – 1.883.997 mii lei;
calculatoare informatice – 962.031 mii lei.
Alte mijloace fixe – 1.172.305 mii lei.
Parcul auto constă în autogunoiere (LIAZ, ROMAN și MERCEDES), autocontainere (LIAZ, TATRA și AVIA), autoperii (IFA și MERCEDES), autostropitori, autospeciale multifuncționale Unimog, autobasculante și diferite tipuri de utilaje: buldozere, Wolla, autogredere. Acestea asigură colectarea și transportul la rampă a deșeurilor menajere și stradale, măturatul și stropitul stradal, răzuitul rigolelor, deszăpezirea și împrăștierea materialelor antiderapante.
Tipurile de autogunoiere din dotare sunt:
cu capacitatea de încărcare 10 m3 și cupe de container de 4 mc, marca SAVIEM;
cu capacitate de 16 m3 și dispozitiv ridicător pentru container de 4 m3, marca RABA ;
cu capacitate 16 m3, cu dispozitiv ridicător combinat 120 – 240 litri, 1100 litri, marca LIAZ;
cu capacitate 12 m3, cu dispozitiv ridicător combinat 120 – 240 litri, marca LIAZ;
cu capacitate 12 m3, cu dispozitiv ridicător combinat 120 – 240 litri, marca Skoda;
cu capacitate 18 m3, cu dispozitiv ridicător combinat, marca Mercedes.
Pentru utilizarea cât mai optimă a autospecialelor din dotare, acestea sunt adaptate, în funcție de sezon, pentru operații specifice: vara – măturat, periat, stropit și iarna: împrăștiat material antiderapant, pluguit etc.
Situația autospecialelor din dotare este prezentată în tabelul de mai jos:
Departamentul Cleaning are în dotare:
aspiratoare performante (tip SQ 450-11, WAP SQ, WAPTW 300 S)
cărucioare diferite
mese de călcat
mașini de curățat Flipper, Hakomatik ES 30, Super speed 1100
S.C. ROSAL SERVIS S.R.L. a dat în dotare (pe bază de procese-verbale) asociațiilor de locatari, 15500 europubele și peste 300 eurocontainere și containere. De asemenea, societatea noastră are constituit un stoc tampon format din peste 300 europubele 240 litri, 200 eurocontainere 1,1 mc, și 20 containere de 4 și 5,5 mc.
Clienți la data de 25.04.2001:
La data de 31.12.2000 societatea avea următoarele creanțe:
clienți 7.242.325 mii lei;
avansuri furnizori 639.260 mii lei.
Datoriile către furnizori se ridicau la aceeași dată la 14.686.181 mii lei.
Consilierea și auditarea activității economico – financiare a societății este asigurată de societatea de expertiză contabilă CONTEXPERT CONSULTING, cu sediul în B-dul Carol I, nr. 29, etaj 4, sector 2, București.
Societatea noastră a realizat principalul obiectiv pe care și l-a propus, în vederea evitării formării de focare de infecție și pentru protejarea mediului înconjurător, și anume desființarea depozitelor necontrolate de deșeuri în sectorul 3.
Cantitatea ridicată, transportată și depozitată de pe aceste depozite necontrolate este de circa 130 tone zilnic (circa 3200 tone lunar). Această prestație se efectuează pe cheltuiala societății noastre (inclusiv costurile depozitării în rampă), deoarece nu este prevăzută în contractul încheiat cu Primăria Municipiului București.
Preocuparea permanentă a S.C. “Rosal Servis” S.R.L. pentru îmbunătățirea calității serviciilor pe care le prestează se reflectă în primul rând în noua înfățișare pe care au căpătat-o străzile și bulevardele din sectorul 3, fapt recunoscut de Primăria Municipiului București prin decernarea “Diplomei de merit” (în anexă) pentru activitatea deosebită și pentru buna funcționare a serviciilor publice prestate, și de Primăria Sector 3, care a acordat “Premiul de excelență”(în anexă) în urma campaniei “Un București curat”, organizată în perioada septembrie – decembrie 2000.
De asemenea, S. C. Rosal Servis S.R.L. s-a situat pe locul 2 pe domeniu de activitate în Top-ul național al firmelor private din România ’99, EDIȚIA VIII-A, 3 NOIEMBRIE 2000 organizat de Consiliul Național al Intreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, în colaborare cu Fondul Proprietății de Stat – FPS și Agenția Națională pentru Dezvoltare Regională – ANDR (în anexă)
PREZENTARE
IAS 7 – SITUAȚIA FLUXURILOR DE NUMERAR
IAS 7 tratează contabilitatea și cerințele de prezentare aferente situațiilor fluxurilor de numerar.
AVANTAJELE ÎNTOCMIRII UNEI SITUAȚII A FLUXURILOR DE NUMERAR
Informațiile referitoare la fluxurile de numerar aferente unei activități sunt utile deoarece constituie pentru utilizatorii situațiilor financiare ale entității o bază de evaluare a capacității entității de a genera numerar și echivalente de numerar, precum și a utilității acestor fluxuri. Utilizatorii doresc să cunoască amănunte despre capacitatea entității de a genera fluxuri de numerar, despre durata acestor fluxuri și, de asemenea, despre modalitatea în care le utilizează entitatea, pentru a putea astfel lua decizii economice privind entitatea în cauză.
De exemplu:
Dacă o entitate desfășoară o activitate profitabilă, dar nu este capabilă să genereze numerar, probabil datorită unui nivel ridicat al creanțelor comerciale care sunt achitate după o perioadă lungă de timp, în acest caz este posibil ca societatea să dea faliment.
Acei utilizatori care sunt și acționari sau potențiali investitori vor fi interesați să cunoască dacă societatea va fi capabilă să le asigure o rentabilitate a investiției lor.
Situația fluxurilor de numerar îi ajută, de asemenea, pe utilizatori la efectuarea unor comparații între societăți diferite deoarece aceasta elimină efectele utilizării de tratamente contabile diferite pentru aceleași tranzacții sau evenimente.
Situația fluxurilor de numerar este parte componentă a situațiilor financiare și trebuie întocmită în fiecare perioadă pentru care sunt prezentate situațiile financiare.
ELEMENTELE UNEI SITUAȚII A FLUXURILOR DE NUMERAR
Numerarul
Acesta este reprezentat de numerarul în casă și de depozitele plătibile la cerere (disponibilul în cont). Prin urmare, numerarul înseamnă banii la care societatea poate avea acces imediat.
Echivalentele de numerar
Sunt investițiile financiare pe termen scurt și extrem de lichide care sunt ușor convertibile în sume cunoscute de numerar. Investițiile vor fi clasificate, în mod normal, în echivalente de numerar doar atunci când ele au o perioadă scurtă de scadență, de regulă trei luni sau chiar mai puțin de la data achiziției. Prin urmare, investițiile de capital vor fi excluse din această categorie.
Echivalentele de numerar reprezintă investiții financiare pe termen scurt ce sunt cumpărate sau vândute, în general, ca parte a gestiunii numeraruului unei întreprinderi, și nu ca parte a activităților de exploatare, de investiții sau e finanțare ale acesteia. IAS 7 arată faptul că o investiție se consideră, în mod normal, echivalent de numerar doar dacă este „ușor convertibilă îtr-o sumă prestabilită de numerar” și, atunci când este achiziționată, are o scadență mică de „ trei luni sau mai puțin”.
Acest lucru este în contradicție cu practica urmată în anumite țări de clasificare a tuturor investițiilor pe termen scurt (investițiile ce au scadența la mai puțin de 12 luni de la data bilanțului) ca echivalente de numerar.IAS 7 cere ca echivalentele de numerar să fie subiectul unui risc nesemnificativ al schimbării valorii lor și ca ele să fie păstrate pentru îndeplinirea angajamentelor pe termen scurt.Aceasta nu se aplică în cazul investițiilor ce au o scadență mai mare de trei luni.
Modificările valorii investițiilor în titluri de creanță,altele decât modificările în ceea ce privește solvabilitatea,rezultă din schimbările ratei dobânzii.O estimare precisă a fluctuațiilor ratei dobânzii este rareori posibilă.Înmod evident,cu cât este mai scurtă scadența unui titlu de creanță,cu atât este mai mic efectul asupra valorii lui datorat unei modificări în ratele dobânzii.
IAS 7 presupune că modificările ratelor ar avea în mod normal un efect nesemnificativ asupra valorii unui titlu ce are o scadență de trei luni sau mai puțin de la data achiziției lui de către întreprindere.Cu toate acestea,cele trei luni menționate în standard nu trebuie văzute ca o cerință absolută.Se poate adopta o politică de includere a investițiilor cu scadență inițială mai mare de trei luni,dacă circumstanțele o cer.Un exemplu în această privință ar fi stabilirea ratei dobânzii,cu variații nesemnificative ale acesteia pe termen lung.În astfel de circumstanțe,o întreprindere poate justifica o politică de considerare a unei investiții într-un titlu de creanță,cu o scadență inițială (adică scadența la data achiziției de către întreprindere) puțin mai mare de trei luni, ca echivalent de numerar.O întreprindere trebuie să prezinte componentele numerarului și ale echivalentelor de numerar și efectul oricărei modificări în politica de determinare a componentelor acestora.
Chiar dacă o investiție are o scadență inițială mai mică de trei luni ( incluzând acțiunile preferențiale recent achiziționate cu o dată specificată de răscumpărare),nu trebuie considerată echivalent de numerar dacă există o îndoială că entitatea emitentă va răscumpăra în întregime garanția la scadență.
În aere) puțin mai mare de trei luni, ca echivalent de numerar.O întreprindere trebuie să prezinte componentele numerarului și ale echivalentelor de numerar și efectul oricărei modificări în politica de determinare a componentelor acestora.
Chiar dacă o investiție are o scadență inițială mai mică de trei luni ( incluzând acțiunile preferențiale recent achiziționate cu o dată specificată de răscumpărare),nu trebuie considerată echivalent de numerar dacă există o îndoială că entitatea emitentă va răscumpăra în întregime garanția la scadență.
În anumite circumstanțe,descoperirile de cont pot fi considerate ca o parte integrantă a gestiunii numerarului unei întreprinderi și,de aceea,pot fi incluse în numerar și în echivalentele de numerar mai degrabă decât să fie clasificate ca activități de finanțare.Această excepție ar trebui aplicată în mod strict și limitat la întreprinderile din țările unde practicile de împrumut sunt conform celor înscrise în IAS 7.
Exemplu: O întreprindere ale cărei operații constau în principal în investiții, ar putea decide ca toate investițiile ei pe termen scurt, cu lichiditate ricicată, să fie tratate, mai degrabă, ca investiții decât ca echivalente de numerar.Așa cum a fost menționat anterior, politica de determinare a elementelor ce se tratează ca echivalente de numerar trebuie respectată în mod consecvent și prezentată.
Fluxurile de numerar
Acestea sunt reprezentate de ieșirile și de intrările de numerar sau de echivalent de numerar ale entității.
Nu este întodeauna clar în ce condiții un element poate fi clasificat ca o activitate de exploatare, de investiții sau de finanțare. În general, acest lucru depinde de natura activității care este considerată a fi sursa predominantă a fluxurilor de numerar pentru elementul respectiv.
Ex.
Bunurile imobiliare pot fi considerate adesea un activ pe termen lung și, prin urmare, o plată în numerar pentru achiziționarea acestora ar fi considerată ca o ieșire de numerar cu scop investițional. Oricum, atunci când bunuri imobiliare sunt cumpărate de un antreprenor de bunuri imobiliare pentru a le îmbunătăți și vinde, plata în numerar pentru achiziționarea acestora și veniturile din vânzarea lor trebuie clasificate ca activități de exploatare. În această situație, bunurile imobiliare sunt considerate stocuri.Așa cum s-a indicat in IAS 7 există multe situații în care elemente ca titlurile de valori, împrumuturile, avansurile și contractele pot fi clasificate ca activități de exploatare, de investiții sau de finanțare, în funcție de natura afacerii întreprinderii.
O singură tranzacție poate include fluxuri de numerar ce sunt clasificate în mod diferit. IAS 7 descrie clasificarea sumei inițiale a rambursării unei datorii ca flux de numerar din activitatea de finanțare și dobânda ca flux de numerar din activitatea de exploatare.Plățile în numerar făcute de un beneficiar al activului închiriat pe baza unui contract de leasing operațional trebuie incluse în fluxurile de numerar ce provin din activități de exploatare; cu toate acestea, proporția plăților făcute conform unui contract de leasing financiar ce reduc datoria trebuie clasificate în concordanță cu politica întreprinderii în ceea ce privește clasificarea plății dobânzii.
Fluxurile de numerar ce provin din activități de exploatare sunt în general, determinate de efectele tranzacțiilor și ale altor evenimente ce intră în determinarea profitului sau pierderii nete. Totuși, anumite tipuri de tranzacții ce intră în determinarea profitului sau pierderii reprezintă fluxuri de numerar din activități de finanțare sau de investiții și trebuie clasificate ca atare.
Activitățile de exploatare
Sunt principalele activități producătoare de venit ale întreprinderii. Aceasta constituie o parte importantă a situației fluxurilor de numerar deoarece arată succesul înregistrat de activitățile entității la generarea unor fluxuri de numerar suficiente pentru rambursarea creditelor, plata dividendelor și realizarea de noi investiții fără ca entitatea să fie nevoită să apeleze la surse externe de finanțare.
Componentele numerarului s ale echivalentelor de numerar trebuie prezentate și reconciliate cu elementele aechivvalente raportate în bilanț.
Prezentarea trebuie făcută pentru orice slduri semnificative ale numerarului și echivalentelor de numerar ce nu sunt disponibile folosirii de către grup, împreună cu un comentariu al conducerii.
Tranzacțiie ce nu se fac în numerar trebuie excluse din situația fluxurilor de numerar și prezentate într-o notă.
Multe întreprinderi, în special în anumite ramuri de activitate cum ar fi serviciile financiare,și-au pus problema dacă situațiile fluxurilor de numerar sunt relevante pentru afacerile lor. Cu toate acestea, standardul cere tuturor să prezinte o situație a fluxurilor de numerar pentru fiecare perioadă pentru care sunt întocmite situațiile financiare.
O situație a fluxurilor de numerar explică modificările acestor elemente pe durata exercițiului financiar.Ar trebui folosiți, mai degrabă, termeni descriptivi ca „numerar și echivalente de numerar”, decât ter,emo echivoci, ca de exemplu „fonduri”.
Exemplele includ:
Încasările de numerar rezultate din vânzarea bunurilor și prestarea serviciilor.
încasările în numerar provenite din redevențe, onorarii, comisioane și alte venituri
plățile în numerar către furnizorii de bunuri și servicii
Unele tranzacții, spre exemplu, vânzarea unui element al mijloacelor fixe poate genera un câștig sau o pierdere care este inclusă în profitul sau pierderea netă. Totuși, astfel de fluxuri de numerar sunt aferente activităților de investiții și, prin urmare, trebuie realocate în situația fluxurilor de numerar.
Activitățile de investiții
Acestea constă în achiziționarea și înstrăinarea de active imobilizate precum și alte investiții care nu sunt incluse in echivalentele de numerar. Este importantă prezentarea separată a acestor fluxuri de numerar deoarece ele reprezintă valoarea cheltuielii care a fost efectuată cu resurse menite să genereze venit și fluxuri de numerar în viitor.
Este incurajata utilizarea metodei directe pentru prezentarea informațiilor referitoare la clasele majore de plăți și încasări brute în numerar.
Este permisă, de asemenea, metoda indirectă, cu ajutorul căreia profitul net sau pierderea netă este ajustată cu efectele tranzacțiilor ce nu au natură de numerar și cu elementele de investiții sau finanțare.
În general, fluxurile de numerar nu se raportează în funcție de sume nete, cu excepția anumitor activități ale instituțiilor financiare.
Fluxurile de numerar din dobânzi și divedende încasate sau plătite pot fi clasificate ca activități de exploatare, de investiții sau de finanțare.
Impozitul pe profit se clasifică, în general, ca activitate de exploatare.
Exemplele includ:
Plățile în numerar pentru achiziționarea de terenuri și mijloace fixe; și
Încasările de numerar din vânzarea de terenuri și clădiri, instalații și echipamente.
Activitățile de finanțare
Acestea sunt activități ce duc la schimbări ale dimensiunii și compoziției capitalului propriu și datoriilor unei întreprinderi. Prezentarea separată a fluxurilor de numerar provenite din activități de finanțare este importantă deoarece este folositoare în estimarea cererilor viitoare de fluxuri de numerar din partea finanțatorilor întreprinderii.
Exemplele includ:
veniturile în numerar din emisiunea de acțiuni
rambursările în numerar ale unor sume împrumutate
plățile în numerar ale locatarului pentru reducerea obligațiilor legate de o operațiune de leasing financiar.
Situația fluxurilor de numerar trebuie, prin urmare, să analizeze fluxurile de numerar ale perioadei în funcție de natura activității: de exploatare, de investiții sau financiare. Activitățile de investiții și financiare care nu presupun existența numerarului sau a echivalentului de numerar nu trebuie incluse în situația fluxurilor de numerar, dar trebuie prezentate altundeva în situațiile financiare.
Este important să nu se uite că o singură tranzacție poate genera fluxuri de numerar care sunt incluse în secțiuni distincte din cadrul situației fluxurilor de numerar. De exemplu, atunci când rambursarea unui împrumut este alcătuită din elemente de capital și dobândă, elementul de dobândă poate fi clasificat ca o activitate de exploatare iar elementul de capital drept activitate de finanțare.
METODA DIRECTĂ vs METODA INDIRECTĂ
Pentru întocmirea situației fluxurilor de numerar IAS 7 permite utilizarea a două metode – directă și indirectă.
Metoda directă
Pe baza acestei metode, sunt prezentate clasele majore de plăți și încasări brute în numerar. Pentru a obține informațiile ce trebuie prezentate pe baza acestei metode, este necesar să se obțină întâi informațiile care aplică prevederile metodei indirecte.
Metoda indirectă
Profitul sau pierderea netă este ajustată cu efectele tranzacțiilor ce nu au natură de numerar, amânările sau angajamentele de plăți sau încasări în numerar din exploatare trecute sau viitoare, și elementele de venituri și cheltuieli asociate cu fluxurile de numerar din investiții sau finanțări.
Ambele metode vor furniza aceleași cifre, dar metoda directă este preferată de IAS 7 deoarece furnizează mai multe informații despre societate. Totuși, această metodă este rar utilizată în practică deoarece aplicarea ei este mai dificilă și solicită mai mult timp. Prin urmare, prezentarea de față se va concentra pe metoda indirectă.
Fluxurile de numerar din activitățile de investiții și de finanțare trebuie prezentate în cadrul claselor majore de plăți și încasări brute în numerar apărute.
Informațiile necesare pentru situația fluxurilor de numerar sunt obținute prin analizarea cifrelor din bilanț conform diferitelor secțiuni standard ale situației fluxurilor de numerar. Prin urmare, de exemplu, reconcilierea profitului din exploatare înainte de impozitare, preluat din contul de profit și pierdere, cu fluxul de numerar rezultat din activitățile de exploatare nu va include toate mișcările înregistrate în conturile debitorilor și creditorilor ale acelui an, ci doar acele mișcări survenite în aceste conturi, care sunt aferente activităților de exploatare. Aceasta înseamnă că, de exemplu, mișcarea înregistrată în dobânda de plătit nu trebuie inclusă în secțiunea aferentă activităților de exploatare din situația fluxurilor de numerar, dar trebuie inclusă în secțiunea aferentă activităților de investiții.
EXEMPLU DE METODĂ INDIRECTĂ
Pe baza metodei indirecte, fluxul de numerar net din activitățile de exploatare este determinat prin ajustarea profitului sau pierderii nete înainte de impozitare cu:
modificările apărute pe parcursul perioadei în valoarea stocurilor, creanțelor și datoriilor din exploatare
alte elemente decât numerarul, cum ar fi amortizarea, provizioanele, impozitele amânate, câștiguri și pierderi valutare nerealizate
profiturile nedistribuite ale întreprinderilor asociate
interesele minoritare
alte elemente pentru care au rezultat fluxuri de numerar din investiții sau finanțare.
Acest exemplu include doar tranzacțiile aferente perioadei curente. IAS 1, Prezentarea situațiilor financiare, impune, de asemenea, prezentarea informațiilor comparative.
Sunt furnizate, de asemenea, extrase din contul de profit și pierdere și din bilanț cu scopul de a ilustra modul în care acestea se leagă cu informațiile furnizate în situația fluxurilor de numerar.
Atunci când se lucrează la întocmirea unei situații a fluxurilor de numerar sau la verificarea computerizată a uneia deja întocmite poate fi de un real ajutor următoarea abordare: compararea bilanțului curent cu cel al anului anterior și, ulterior, alocarea mișcărilor aferente anului în situația fluxurilor de numerar. Aceasta va asigura înregistrarea tuturor mișcărilor și prevenirea apariției unor erori. Scopul final este acela ca totalul fiecărei coloane de cifre să fie egal cu zero (vezi mai jos).
Pentru a stabili dacă o mișcare reprezintă sau nu o intrare sau o ieșire de numerar, este necesar să se știe ce anume reprezintă tranzacția care a dus la acea mișcare de numerar.
De exemplu:
Dacă s-a înregistrat o creștere în valoarea creanțelor, atunci aceasta reprezintă numerarul pe care entitatea este îndreptățită să-l încaseze, dar nu îl are încă. Prin urmare, în loc să aibă în casă numerar, entitatea are o creanță. Aceasta reprezintă o ieșire efectivă de numerar deoarece entitatea nu-și poate cheltui creanțele.
Dacă s-a înregistrat o creștere în valoarea conturilor de furnizori, înseamnă că entitatea a reușit să-și păstreze numerarul dar are, în schimb, un sold creditor în contul de furnizori. Prin urmare, această creștere reprezintă o intrare efectivă de numerar deoarece entitatea a evitat cheltuirea numerarului în scopul decontării datoriilor.
Dacă se înregistrează o creștere a valorii stocurilor, atunci acest lucru reprezintă o ieșire efectivă de numerar. Ca și în cazul creanțelor, entitatea a renunțat la dreptul său de a deține numerar și a achiziționat în schimb stocuri, reducând astfel soldul contului de numerar.
Alte cifre care trebuie ajustate pentru a exista siguranța că ele reflectă doar mișcările de numerar.
De exemplu:
Dobânda plătită și înregistrată în contul de profit și pierdere poate fi o combinare între un sold de angajament inițial, dobânda plătită efectiv în cursul anului și soldul final. Cifra din contul de profit și pierdere este, prin urmare, adunată înapoi în situația fluxurilor de numerar și înlocuită cu suma reală plătită. Același principiu se aplică și în cazul dobânzii încasate.
Amortizarea este adăugată deoarece ea nu reprezintă un flux de numerar – ea constituie pur și simplu o ajustare contabilă.
EXPLICAȚIE REFERITOARE LA TRANSFERAREA DATELOR DIN TABELELE DE CALCUL ÎN SITUAȚIA FLUXURILOR DE NUMERAR
Amortizarea imobilizărilor corporale
Mișcarea generală înregistrată în imobilizări în valoare de 2.770$ se compune din cheltuiala cu achiziționarea și amortizarea imobilizărilor pentru anul în curs.
Așa cum s-a menționat mai sus, amortizarea este adunată, deoarece ea nu reprezintă o ieșire reală de numerar. Ea reprezintă o ajustare contabilă menită să reflecte utilizarea de către entitate a imobilizărilor acesteia.
Deoarece intrările de imobilizări au fost plătite în întregime, atunci valoarea totală a plății intră în situația fluxurilor de numerar la capitolul activități de investiții.
Venitul din investiții
Acesta trebuie întâi adăugat (prin adunare) și apoi ajustat pentru a reflecta venitul real din investiții încasat în cursul perioadei. În exemplul de mai sus, cifra adăugată și cea nou introdusă pentru venitul din investiții încasat este aceeași deoarece nu există nici un venit din investiții plătit în avans sau acumulat la sfârșitul nici unuia din exercițiile financiare.
Dobânzile plătite
În același fel în care venitul din investiții este ajustat la valoarea reală încasată în cursul anului, dobânda plătită trebuie ajustată cu scopul de a reflecta valoarea reală plătită.
Pentru a se ajunge la această cifră din exemplul de mai sus, s-au efectuat următoarele calcule:
Ajustarea impozitului pe profit este făcută din aceleași rațiuni pentru care este făcută ajustarea dobânzii plătite. Cheltuiala din contul de profit și pierdere este alcătuită din soldul angajat inițial, valoarea plătită în cursul anului și soldul angajat final.
Ajustarea poate fi calculată relativ simplu prin însumarea cifrelor corespunzătoare cheltuielii cu impozitul pe profit și mișcarea survenită în soldurile finale ale fiecărei închidere de exercițiu.
Prin urmare, pentru calculele din tabelul de mai sus, ajustarea este egală cu 1.200$, reprezentând cheltuiala anuală din contul de profit și pierdere plus 700$, reprezentând mișcarea survenită în acumularea finală în cursul anului.
Creșterea (descreșterea) netă din valoarea numerarului și a echivalentelor de numerar
Aceasta este reprezentată de diferența dintre valoarea inițială și cea finală a numerarului și a echivalentelor de numerar.
În exemplul de mai sus, această creștere sau descreștere reprezintă pur și simplu diferența dintre soldurile inițiale și finale ale conturilor de numerar. Totuși, ea mai poate include investiții pe termen scurt care pot fi ușor convertite în numerar la o valoare cunoscută.
FLUXURI DE NUMERAR ÎN VALUTĂ
Fluxurile de numerar rezultate din tranzacțiile în valută trebuie înregistrate în contabilitate în moneda de raportare a entității prin aplicarea la tranzacția în valută a cursului de schimb dintre moneda de raportare și valută de la data încasării sau plății.
Fluxurile de numerar ale unei filiale străine trebuie convertite la cursurile de schimb dintre moneda de raportare și valută de la data plății sau încasării.
Fluxurile de numerar exprimate în valută trebuie raportate în conformitate cu cerințele prevăzute de IAS 21, Efectele variației cursurilor de schimb valutar.
IAS 21 permite utilizarea unui curs de schimb care aproximează cursul curent. De exemplu, un curs de schimb mediu pentru o perioadă poate fi utilizat pentru înregistrarea tranzacțiilor în valută sau pentru conversia fluxurilor de numerar ale unei filiale din străinătate.
Efectul variației cursurilor de schimb valutar asupra numerarului și a echivalentelor de numerar deținute sau datorate în valută este raportat în situația fluxurilor de numerar cu scopul de a reconcilia numerarul și echivalentele de numerar de la începutul și sfârșitul perioadei. Această valoare este prezentată separat de fluxurile de numerar rezultate din activitățile de exploatare, de investiții și de finanțare și include diferențele, dacă există, înregistrate în cazul în care fluxurile de numerar au fost raportate la cursurile de schimb de la sfârșitul perioadei.
Ajustarea este inclusă la secțiunea “fluxuri de numerar din activitățile de exploatare” ca și câștig sau pierdere din diferențele de curs valutar.
PREZENTAREA INFORMAȚIILOR
O entitate trebuie să prezinte componentele numerarului și ale echivalentelor de numerar, precum și o reconciliere a valorilor din situația fluxurilor de numerar cu elementele echivalente raportate în bilanț.
Pot exista, de asemenea, informații suplimentare care vor fi relevante utilizatorilor pentru înțelegerea poziției financiare și a lichidității unei întreprinderi. Este încurajată prezentarea acestor informații, împreună cu un comentariu al conducerii.
Astfel de prezentări de informații pot include, de exemplu, valoarea unor facilități de creditare neretrase care pot fi disponibile activităților viitoare de exploatare și decontării unor angajamente de capital.
VOLUMUL I
Principalele reglementări prevăzute de Volumul I cu privire la situațiile fluxurilor de numerar sunt cuprinse în paragrafele 3.2(d), 3.3, 4.1(c) și 4.29.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Situatia Fluxurilor DE Numerar In Cazul Societatii Comerciale X (ID: 133277)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
