Situatia Economica In U.e. Si In Romania

CUPRINS

INTRODUCERE

În lucrarea de față am încercat să studiez atât aspectele teoretice, metodologice, cât și cele practice ale politicii macroeconomice și influența acesteia asupra creșterii, respectiv dezvoltării economice. Efectele crizei economice au avut un impact negativ asupra creșterii economice, acesta fiind resimțită în întreaga economie globală.

Am ales această temă pentru a cunoaște și înțelege situația economiei României și impactul crizei economice asupra acesteia în contextul Uniunii Europene (UE). În acest sens, am decis să realizez o analiză comparativă între România și Ungaria cu accent pe efectele crizei asupra acestor economii și programele lor de reformă în contextul mai larg al strategiei de ieșire din criză a UE – Strategia Europa 2020.

Principalul obiectiv al acestei lucrări este de a demonstra importanța Programelor Naționale de Reformă și a Programelor de convergență în UE pentru revigorarea economiei Statelor Membre. Strategiile și programele bine conturate conduc la revitalizarea economiei, astfel statele reușind să treacă peste perioadele de criză. Strategiile propuse cuprind propuneri cu privire la reducerea sărăciei, promovarea cercetării și creșterea ocupării forței de muncă în cadrul UE.

Scopul și obiectivele lucrării au determinat structurarea acesteia pe următoarele capitole:

În primul capitol, intitulat Delimitări conceptuale sunt prezentate principalele concepte legate de creștere economică, criză economică, dezvoltare durabilă, ciclicitate, fluctuații economice, reformă și austeritate în economie.

În al doilea capitol, intitulat Viziunea UE cu privire la ieșirea din criză sunt reprezentate Strategia Europa 2020. Aceasta trasează direcții de acțiune și obiective comune, astfel încât Uniunea Europeană să dezvolte o economie inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii.

În al treilea capitol, intitulat Situația economică în UE. Analiza comparativă a economiilor statelor membre UE, a efectelor crizei asupra acestora și a Programelor Naționale de Reformă prezintă asemănările și diferențele, care există între România și Ungaria în funcție de indicatorii macroeconomici și pe baza datelor statistice Eurostat.

În al patrulea capitol, intitulat Situația economică a României sunt prezentate situația economică a României, Programul Național de Reformă și Programul de convergență.

În consecință, analiza comparativă a economiilor României și Ungariei ca Noi State Membre UE, a efectelor crizei asupra acestora și a Programelor Naționale de Reformă ne-au condus spre concluzia că revigorarea economiei se poate face numai prin strategii și programe bine documentate în urma unor analize corecte la nivel macroeconomic, stabilind clar și concret politicile economice de urmat. Programele Naționale de Reformă trebuie să cuprindă previziuni de anticipare a deciziilor de politică macroeconomică și de dezvoltare social-economică ceea ce impune perfecționarea sistemelor de prognoză la nivel național.

.

CAPITOLUL I. DELIMITĂRI CONCEPTUALE

CONCEPTUL DE CREȘTERE ECONOMICĂ

Conceptul de „creștere” a apărut pentru prima dată în știința biologiei, ca mai apoi să fie împrumutat de știința economică. După părerea lui Jean Fourastié, noțiunea de „creștere” a fost folosită în domeniul economic pentru a evoca o evoluție asemănătoare cu cea a ființelor vii.

În literatura economică conceptul de creștere economică este definită diferit de unii economiști. Economistul american S. Kuznets consideră „creșterea economică a unei țări ca o mărire a capacității de a furniza în măsură tot mai mare diferite bunuri economice, această capacitate fiind bazată pe înalta tehnologie, precum și pe adaptările instituționale și ideologice pe care le necesită.”

În concepția economistului francez Fr.Perroux, creșterea este „sporirea dimensiunilor economiei naționale exprimată în totalul bunurilor și serviciilor obținute în decursul unei perioade de timp, inclusiv amortismentul.” După părerea sa, însă, numai sporul cantitativ pe termen lung constituie creștere economică, cel pe termen scurt constituind expansiune.

Noțiunea de creștere economică a fost folosită pentru prima dată în anul 1939, de către economistul englez, Roy F. Harrod și „este utilizat pentru a desemna amplificarea activității economice sau creșterea durabilă a producției la diferite niveluri, de la întreprindere până la economia națională și chiar cea mondială, dar în toate aceste analize el implică abordarea pe termen lung.”

La ora actuală, conceptul de creștere este definit în general ca și creșterea susținută a unui indicator de mărime, de obicei, Produsul Intern Brut (PIB), pe o anumită perioadă de timp.

Autorii manualului de Economie politică de la Academia de Studii Economice înțeleg prin „creșterea economică o evoluție pozitivă, ascendentă a economiei naționale, dar care nu exclude oscilații conjuncturale, chiar și regrese economice temporale.”

Creșterea economică exprimă procesul complex de evoluție care au loc într-un timp și spațiu bine determinat, mișcarea intensă a unei economii, după ce au fost eliminate mișcările sezoniere sau ciclice. Creșterea economică are drept obiectiv sporirea nevoilor personale și colective. Ea reușește să facă față, în cele mai bune și eficiente condiții, concurenței internaționale. În prezent creșterea economică este asociată cu șansele pentru o viață mai bună, este înțeleasă ca o evoluție favorabilă, ascendentă a rezultatelor macroeconomice, în strânsă legătură cu factorii care contribuie la această sporire. Rezultatele creșterii economice pot fi măsurate prin intermediul unor indicatori, dintre care amintim: PIB-ul, PNB-ul și venitul național, exprimat în termeni reali.

Creșterea economică apare sub două forme: o economie poate crește, fie "în sens larg", prin utilizarea mai multor resurse(cum ar fi capitalul fizic, uman sau natural) sau "intens", folosind aceeași cantitate de resurse mai eficient (productiv). Când creșterea economică se realizează prin utilizarea forței de muncă, ea nu duce la creșterea venitului pe cap de locuitor. Dar, atunci când creșterea economică se realizează prin utilizarea mai productivă a tuturor resurselor, inclusiv a forței de muncă, aceasta duce la venituri mai mari și la îmbunătățirea nivelului mediu de trai al cetățenilor pe cap de locuitor. Creșterea economică intensivă implică dezvoltarea economică.

Tipologia creșterii economice

Concomitent cu conceptul de creșterea economică cu efect pozitiv, în economie se utilizează și conceptul de creștere economică zero și creștere economică negativă.

„Creșterea economică zero desemnează situația în care rezultatele economice absolute și populația totală sporesc în același ritm, nivelul rezultatelor pe locuitor rămânând constant.”

„Creșterea economică negativă exprimă situația în care rezultatele macroeconomice pe locuitor înregistrează o scădere.”

Teorii și modele ale creșterii economice

În funcție de scopurile urmărite se disting două categorii de modele:

Modele economico-matematice cognitive,

Modele economico- matematice aplicative, pragmatice.

„Modelele cognitive sunt instrumente de cercetare și cunoaștere științifică a creșterii și dezvoltării macroeconomice, cu ajutorul cărora se surprind și se pun în lumină interdependențele cauzale și funcționale dintre factorii creșterii economice ca și dintre aceștia și rezultatele combinării acestor factori în cadrul procesului macroeconomic. Concomitent se descoperă și se evidențiază diferite tendințe, regularități, principii și legități care guvernează creșterea și dezvoltarea economico-socială.”

„Modelele pragmatice sunt instrumente fundamentate științific în diferite grade, de orientare și dirijare a proceselor creșterii și dezvoltării macroeconomice, în concordanță cu tendințele obiective ce se manifestă cu principiile și legile care guvernează mișcarea economică. Modelele pragmatice macroeconomice poartă cel mai adesea pecetea modului de înțelegere a raporturilor dintre economic și politic, dintre economic și social, dintre economic și ecologic și nu în ultimă instanță, pecetea tablei generale de valori ale societății.”

Modelele trebuie să întrunească următoarele condiții sau cerințe:

– să fie izomorfe cu sistemul real pe care îl reprezintă și îl exprimă;

– să fie operaționale, adică să facă apel la indicatori uzuali în practica statistică și previzionării;

– să fie calculabile, adică să fie prevăzute cu algoritmi de determinare a variabilelor numerice ale expresiilor diferitelor funcții și parametri, prin metode tradiționale sau prin calculul electronic.

În funcție de gradul de agregare se distingem două tipuri de modele ale creșterii economice: modele monosectoriale și multisectoriale. Modele monosectoriale nu diferențiază pe ramuri economice intrările și rezultatele, abstractizarea fiind mai înaltă.Modele multisectoriale diferențiază pe ramuri atât funcțiile de transformare a factorilor de creștere, cât și contribuția specifică fiecărei ramuri la obținerea indicatorilor macroeconomici sintetici.

După părerea clasicilor, sursele întregii bogății a națiunilor sunt munca productivă, pământul și capitalul. „Munca anuală a oricărei națiuni constituie fondul care dintotdeauna o aprovizionează cu toate bunurile necesare și de înlesnire a traiului, pe care le consumă anual și care constau totdeauna, fie în produs imediat al acestei munci, fie în ceea ce se cumpără cu acest produs de alte națiuni.” Munca depusă în societate este sursa principală a bogăției și poate fi productivă. Munca care nu reușește să adauge o valoare la alta este considerată muncă neproductivă. Natura, care apare sub forma pământului, este considerată o sursă de rentă pentru proprietari. Renta funciară este creată de munca muncitorilor și revine proprietarilor de pământ. Deci, renta pământului, considerată ca prețul pentru folosirea pământului, este, firește, un preț de monopol. Sporirea capitalului se realizează prin economisire. Economisirea, la rândul său, va avea ca rezultat creșterea profitului. Dacă crește și scade capitalul va crește și va scădea și profitul, ceea ce înseamnă totodată creșterea și micșorarea avuției naționale.

Adam Smith este economistul care a introdus conceptul de "mâna invizibilă". „Ordinea naturală” pentru Smith se realizează de la sine, dacă fiecare își urmărește propriul interes pentru că există o armonie prestabilită între interesul particular și interesul general, singura condiție este existența concurenței perfecte. Pe scurt, ordinea naturală se naște pe baza libertății economice asigurată de concurență perfectă. Corolarul acesteia este inexistența oricărei intervenții din partea statului, care ar determina dezechilibrarea mecanismului de reglare automată a economiei”. "Mâna invizibilă" este un model celebru de creștere economică, și desemnează de fapt – în înțelegerea lui Smith – “legile obiective care guvernează activitatea economică, adaptează automat (într-un climat de liberă concurență) oferta la cerere conduc spre eficiență maximă, armonizează interesele individuale cu cele generale, înfăptuiesc automat, mențin și permanentizează echilibrul economic.”

Teoria și modelul keynesian de creștere economică

Modelul Keynes reprezintă o ruptură de gândirea clasică și neoclasică. În viziunea lui Keynes forțele autoreglatoare sunt considerate slabe și intervenția statului este necesară deoarece „în realitate, echilibrul cerere – ofertă nu se realizează automat și statul trebuie să intervină pentru a preîntâmpina dezechilibrele, iar când ele există, pentru a le înlătura. În esență, măsurile de politică economică de inspirație keynesistă, vizează stimularea cererii efective de consum și investiții, pe care o consideră element hotărâtor al menținerii echilibrului.”

„Originalitatea lui Keynes constă în abordarea subutilizării forței de muncă în condițiile unui echilibru general între cerere și oferta globală. Pentru Keynes, nu există nici un motiv ca forța de muncă angajată în starea de echilibru să asigure ocuparea depparea deplină, doar dacă se stabilește o “relație particulară” între înclinația spre consum și investiții. Dar cum aceste variabile sunt relativ independente, nu există nici un mecanism spontan care să favorizeze stabilirea acestei relații. Cum înclinația spre consum este relativ constantă pe termen scurt și mediu, nivelul ocupării depinde de nivelul investițiilor.”

Keynes este de părere că creșterea economică se poate realiza doar prin ocuparea deplină a forței de muncă și prin eliminarea totală a șomajului, deaorece șomajul este considerat cel mai dăunător din viața economico-socială.

„Relația cauzală a mecanismului creșterii economice este: investiții (I) → Produs național (Y) → Economisiri (S).

Atunci când investițiile sunt insuficiente se ajunge la situația ocupării incomplete a forței de muncă, deci la dezechilibre (șomaj).

Conform concepției lui Keynes, creșterea economică este echilibrată atunci când:

Y=C+I și S=I

C=consum

În cazul în care echilibrul a fost dereglat, reechilibrarea poate fi asigurată (conform concepții) prin implicarea statului în economie și crearea de către acesta a condițiilor sporirii investițiilor publice și private.”

Teorii și modele neo-keynesiene

La începutul anilor ’40 au apărut teoriile și modelele neo-keynesismului. „Acest curent a apărut după al doilea război mondial, ca încercare de adaptare a keynesismului la problematica nouă a creșterii economice și de soluționare a limitelor doctrinei keynesiste: caracterul static al modelului matematic keynesist; supralicitarea rolului consumului, neproductiv ca factor de echilibru;supraestimarea factorilor psihologici în explicarea fenomenelor economice. Dinamizarea doctrinei keynesiste, realizată de R. F. Harrod, J. R. Hicks, E. Domar; care au așezat modelul keynesist într-un mediu dinamic și-au încercat elaborarea unui model de creștere economică pe termen lung.”

În timp ce teoria keynesistă elaborează un model static, modelul Harrod-Domar pune accentul pe un model dinamic de creștere economică, „conceput ca un model de creștere economică echilibrată bazat pe trei rate de creștere: reală, naturală și garantată. Implicarea statului în economie prin politica economică vizează reducerea amplitudinii oscilațiilor acestor rate una față de cealaltă. Modalitățile concrete de implicare a Statului în economie sunt: lucrări publice, operațiuni pe piața monetară, bugete pe zece ani (prin care excedentele din perioadele de expansiune să acopere deficitele din perioadele de recesiune), “fond-tampon” de mărfuri cu rol reglator (constituit în perioadele de recesiune și aruncat pe piață în cele de expansiune)”.

Harrod este de părere că într-o economie dinamică se modifică nivelul venitului, creșterea populației, condițiile fundamentale, progresul tehnic și productivitatea muncii. Modelul Harrod-Domar pune accentul pe faptul că economisirea gospodăriilor și a întreprinderilor este sursa investițiilor, iar economisirea reinvestită înseamnă defapt creșterea capitalului care duce la creștere economică.

Teorii și modele neoclasice

„După cel de-al Doilea Război Mondial s-a realizat în plan teoretic sinteza propriu-zisă dintre abordarea macroeconomică și abordarea dinamică. Astfel s-a conturat teoria creșterii economice, ca o componentă a științei economice contemporane, la care au contribuit decisiv R. Solow, F. Perroux,J. Hicks,P. Samuelson, R. Dornbusch.”

Modelul neoclasic al creșterii explică modul în care acumularea la capital și schimbările tehnologice influențează economia. În anul 1950, economistul Robert Solow a lărgit sfera economiei prin dezvoltarea economiei neoclasice. Modelul neoclasic al lui Robert Solow ne arată de fapt cum creșterea ratei economisirii, creșterea populației și progresul tehnologic influențează creșterea economică pe parcursul unui anumit interval temporal. Premisele folosite în model sunt: economia este perfect concurențială; existădoi factori de producție perfect substituibili (munca L și capitalul K); mobilitatea perfectă a factorilor de producție; ocuparea deplină în utilizarea resurselor.

Ipotezele aflate la baza construirii Modelului Solow sunt: progresul tehnologic (considerat exogen), funcția de producție cu randamente la scară constante, stocurile de capital și muncă sunt crescătoare, cu rate constante de creștere și considerate exogene.

Modelul Solow: Ecuația creșterii fără progres tehnic

„Funcția de producție agregată se află în centrul modelului de creștere neoclasică. Într-o economie în care nu există progres tehnic, producția este determinată în întregime de intrările de capital și de forța de muncă. Această relație poate fi exprimată în formă generală, după cum urmează: Y = F ( K, L ), unde Y este producția reală, K este stocul de capital și L este forța de muncă.” O formă specifică a aceastei relații generale este furnizată de funcția de producție Cobb-Douglas: Y = a Kα L1-α , unde a și α sunt parametri de estimat. Această relație poate fi exprimată pe cap de locuitor prin împărțirea cu L astfel: y = akα , unde y = Y/L (producția pe lucrător) și k = K/L (capitalul pe lucrător).

Această funcție de producție pe cap de locuitor prevede că producția pe lucrător poate crește doar dacă capitalul pe lucrător crește. În această formă a modelului neoclasic, nu se poate realiza nici o creștere a venitului pe cap de locuitor, pe termen lung, pentru că echilibru pe termen lung este situația în care producția, capitalul și forța de muncă cresc toate în același ritm.

Concluziile acestui model de creștere fără progres tehnic sunt:

Producția crește fără limită, după cum intrările de capital și forță de muncă cresc.

Producția pe lucrător poate crește doar dacă există capital de aprofundare (de exemplu, dacă raportul capital/muncă crește).

Când raportul capital/muncă va atinge nivelul de echilibru pe termen lung, nu va mai exista nicio creștere a producției pe lucrător (creșterea producției pe lucrător se află la capăt).

Modelul Solow: Ecuația creșterii cu progres tehnic

„Funcția de producție agregată cu progres tehnic poate fi exprimată după cum urmează:

Y = F(A, K, L), unde A sunt cunoștințele tehnice.”

„Progresul tehnic este declarat a fi baza acestui model, deoarece acesta este independent de capital și forța de muncă. Putem extinde funcția de producție Cobb-Douglas prin adăugarea unui termen suplimentar pentru a reflecta influența progresului tehnic: Y = AegtKαL1-α unde g este rata constantă a progresului tehnic pe perioada de timp t.”

Aceasta prezentare impactul progresului tehnic asupra creșterii producției este foarte simplificat, pentru că ignoră posibilitatea ca progresul tehnic să fie încorporat în noi completări la stocul de capital prin investiții în ultimele utilaje. La fel și forța de muncă va dobândi noi cunoștințe și abilități noi, crescând deasemenea eficiența lucrătorilor în timp, caz în care forța de muncă, ca și capitalul, trebuie să fie ajustate pentru "calitate".

„Ecuația de mai sus poate fi utilizată pentru a obține următoarea ecuație a creșterii:

ΔY/Y = g + α ΔK/K + (1– α) ΔL/L unde g este rata anuală a progresului tehnic.

Mai departe: ΔY/Y – ΔL/L = g + α (ΔK/K – ΔL/L).

Astfel, chiar dacă stocul de capital și forță de muncă cresc în același ritm, producția pe lucrător va crește cu condiția ca rata progresului tehnic să fie mai mare decât zero.”

În cadrul acestui model și a prelucrărilor sale ulterioare se face distincție între trei tipuri de progres tehnic: care economisește munca; care economisește capitalul; și care lasă nemodificată proporția dintre muncă și capital.

Noi teorii și modele ale creșterii economice

„La mijlocul anilor ’80 a apărut noua teorie a creșterii promovată de Paul Romer și Robert Lucas pe linia modelului de creștere neoclasic tradițional. Premisa acestei teorii este că o acumulare de capital se asociază, de regulă, cu o acumulare de cunoștințe.” „Noua teorie consideră că productivitatea unei activități este mai ridicată, atunci când se desfășoară în cadrul sau alături de alte activități. Astfel, randamentul social este superior randamentului privat, ceea ce explică apariția unor externalități pozitive, concretizate în creșterea productivității. Externalitățile utilizării capitalului fizic apar datorită complementarității dintre firme și activități, iar externalitățile cunoștințelor sunt o consecință a difuzării cunoștințelor, de care beneficiază toate firmele, în virtutea circulației informației.”

„În ceea ce privește evoluția contemporană a teoriilor creșterii economice, două direcții ale așa-numitelor noi teorii ale creșterii economice, sunt esențiale: teoria creșterii endogene (abordarea neoclasică) și teoria creșterii bazată pe export (abordarea bazată pe export. Prima analizează influența din “interior” a factorilor ofertei: creșterea stocurilor de capital, schimbările tehnice și dezvoltarea forței de muncă asupra creșterii economice, iar cea dea doua – influența din “exterior” pe care sectorul de export al unei regiuni îl are în determinarea creșterii economice”.

„Teoria creșterii endogene (abordarea neoclasică) căreia i se asociază Modelul Romer, Modelul Myrdal și Kaldor se bazează pe ideea că acumularea de cunoștințe, procesul de inovare tehnologică și calificarea ridicată a populației active generează creștere economică. Creșterea producției va depinde de rata de creștere a factorilor de producție “tari”: stocul de capital, forța de muncă și tehnologia. La nivel regional, capitalul și forța de muncă se vor muta în acele regiuni care oferă cele mai mari rate de rentabilitate. Producătorii vor căuta cele mai profitabile locații pentru instalațiile și mașinile lor, în timp ce lucrătorii vor fi atrași de acele regiuni în care salariile sunt mari. Nu există “bariere” pentru mobilitatea între regiuni.”

„Guvernele trebuie să asigure echilibrul între răspândirea de cunoștințe, pe de o parte, și protejarea drepturilor de proprietate intelectuală pe de altă parte, în scopul de a menține investițiile în cercetare și dezvoltare profitabile și să investească în educație și formare profesională. Merite principaleale acestei teorii sunt următoarele: încorporarea tehnologiei ca variabilă endogenă în modelul Solow cu scopul de a explica de ce unele economii au reușit în timp ce altele au eșuat. În schimb, limitele principale ale teoriei sunt legate de faptul că ignoră contribuția potențială a factorilor privind cererea economiei.”

„Cea de-a doua “nouă teorie a creșterii” – teoria creșterii bazată pe export (abordarea bazată pe export), căreia i se asociază Modelul Dixon-Thirlwall, se bazează pe ideea că exportul unei regiuni poate fi stimulul inițial al dezvoltării economice a regiunii respective. Stimulul pentru cererea de export are atât un efect multiplicator asupra venitului regiunii cât și un efect indus (accelerator) asupra investițiilor, prețurile mari ale factorilor vor atrage forța de muncă și capital din alte regiuni, ceea ce va duce la creșterea cererii pentru acele bunuri care sunt produse și consumate local.”

„Industriile subsidiare, oferind servicii specializate pentru sectorul de export, se vor dezvolta de asemenea, stimulând economiile de aglomerare și localizare și în timp vor începe să exporte singure. Meritele principale ale abordării bazate pe export sunt legate de faptul că depășește cadrul relativ îngust al teoriilor avantajului comparativ, teoremei Heckscher-Ohlin privind specializarea exportului regional și presupune migrația (mobilitatea) factorilor între regiuni; accentuează rolul factorilor cererii, fără a ignora aspectul ofertei economiei regionale, iar limitele principale sunt legate de faptul căignoră rolul factorilor interni, nu explică determinanții cererii pentru exporturile unei regiuni.”

CONCEPTUL DE DEZVOLTARE

„Conceptul de dezvoltare este definit de obicei în legătură cu conceptul de creștere. Conceptul de dezvoltare reprezintă toate schimbări durabile care însoțesc creșterea,altfel spus dacă definim creșterea ca și creșterea susținută a unui indicator de mărime, de obicei, Produsul Intern Brut (PIB), pe o anumită perioadă de timp, atunci definim dezvoltarea ca fiind ansamblul de schimbări durabile care însoțesc creșterea susținută a unui indicator de mărime, de obicei, Produsul Intern Brut (PIB), pe o anumită perioadă de timp”.

Creșterea economică este conceptul care se referă la evoluția cantitativă a economiei, însă ca economia unei țări să funcționeze sănătos, este nevoie și de modificări calitative. Aceste modificări calitative sunt exprimate prin dezvoltare economică. Termenul de “dezvoltare” a fost introdus în circuitul științific de către filosofi, și exprimă procesul care cuprinde întreaga viață eonomică și socială a unei națiuni și care presupune o schimbare spre bine.

Potrivit Dicționarului enciclopedic românesc , apărut în anul 1964, dezvoltarea este înțeleasă ca fiind un „ proces obiectiv, universal și necesar, care se realizează ca mișcare ascendentă de la simplu la complex, și de la inferior la superior, prin trecerea de la o stare cantitativă veche la alta nouă, mai înaltă. Procesul dezvoltării implică progresul, continua sa înnoire, înlocuirea logică a vechiului prin nou, în opoziție cu descompunerea, regresul, decăderea.”

Autorii Dicționarului românesc de filosofie apărut în anul 1978, consideră că dezvoltarea este o „ modalitate a mișcării care se realizează ca schimbare orientată, trecere de la vechi la nou, de la inferior la superior în dinamica sistemelor. Dezvoltarea nu este un proces dinamic liniar și unilateral ci se manifestă ca o sinteză, ca o unitate a progresului și a regresului, a laturii ascendente și a celei descendente, a evoluției și a involuției și presupune unitatea repetabilității și irepetabilității, a reversibilității și ireversibilității în diacronia obiectivă a obiectelor și fenomenelor.”

„Dezvoltarea economică formă de manifestare a dinamicii macroeconomice care presupune, pe lângă creșterea economică a țărilor, un ansamblu de transformări cantitative, structurale și calitative atât în economie, cât și în cercetarea științifică și în tehnologiile de fabricație, în mecanismele și structurile organizaționale de funcționare a economiei, în modul de gândire și comportamentul oamenilor. Dezvoltarea economică implică creșterea economică; reciprocă nu este valabilă.”

Urmărind conceptul de dezvoltare în literatura și politica economică, observăm utilizarea, în paralel cu conceptul de dezvoltare economică a unei familii de concepte derivate: dezvoltarea durabilă, eco-dezvoltarea, sub-dezvoltarea etc.

Dezvoltare durabilă

Dezvoltarea durabilă este un termen utilizat pe scară largă peste tot în lume, chiar dacă nu are o interpretare uniformă.

Conceptul de dezvoltare durabilăa fost pentru prima dată utilizată atunci când au apărut primele probleme legate de mediu și de criza resurselor naturale. Definiția dezvoltării durabile este încă în curs de dezvoltare fiind considerată un concept relativ nou.

În conformitate cu definiția clasică, dată de către Comisia Mondială a Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare (WCED) în 1987: “dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi.”

Banca Mondială definea dezvoltarea durabilă ca fiind „[…] acel proces prin care politicile de dezvoltare și de protecție a mediului se bazează pe o comparație a costurilor cu beneficiile, astfel încât să se asigure protecția mediului, concomitant cu creșterea bunăstării sociale.

Definiția cea mai larg acceptată, considerată tradițională este următoarea: dezvoltarea durabilă este „dezvoltarea care satisface nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”, cu alte cuvinte, de a face astfel încât creșterea de azi să nu pericliteze posibilitățile de creștere ale generațiilor viitoare. Dezvoltarea durabilă include trei aspecte – un aspect economic, unul social și unul de mediu – care trebuie avute în vedere în egală măsură la nivel politic. Strategia de dezvoltare durabilă, adoptată în 2001 și modificată în 2005, este completată, printre altele, de principiul integrării aspectelor de mediu în politicile europene care au un impact asupra mediului.”

Dezvoltarea durabilă are rolul de a găsi un cadru teoretic stabil pentru luarea deciziilor de orice fel, de a armoniza și echilibra relația dintre om și mediu, fie că este vorba de mediul înconjurător, mediul economic sau mediul social. În prezent, în cadrul dezvoltării durabile se folosește tot mai des o nouă concepție despre natură.

Eco-dezvoltare

  Conceptul „eco-dezvoltare” a fost introdus în circuit în 1972 la prima Conferință Internațională a ONU. Conferința a avut loc la Stockholm iar tema propusă a fost protejarea mediului, protecția universului natural, a factorilor de mediu. Principalul obiectiv a fost necesitatea de a proteja natura împotriva impactului activității umane, de exemplu poluarea, folosirea excesivă a resurselor, etc.

OECD definește eco-dezvoltarea astfel: o dezvoltare atât la nivel local cât și regional, în concordanță cu potențialul zonei implicate, prin care se acordă o atenție deosebită folosirii adecvate și raționale a resurselor naturale, inovațiilor tehnologice și formelor de organizare care respectă ecosistemele naturale, modelele sociale și culturale locale.

Eco-dezvoltarea își propune să introducă diverse mecanisme pentru a încuraja folosirea resurselor regenerabile, sisteme energetice și măsuri de conservare a resurselor. Acest concept subliniază legătura strânsă între mediul ambiant și activitatea umană, armonia între natură și om.

Conceptul de eco-dezvoltare s-a născut și se îmbogățește în cadrul confruntării vii a ideii și concepții, cum sunt: concepția geocentrică, cea biologică și antropocentrică.

Concepția geocentrică, face din protecția Terrei, a factorilor naturali, un scop în sine, condamnând orice intervenția omului supra naturii. Concepția biocentrică așează în centrul ei organismele vii, îndeosebi formele de viață nonumane, deoarece -, afirmă unii specialiști – acestea nu s-ar putea prezerva singure, așa cum o face omul. Concepția antropocentrică susține că totul trebuie subordonat nevoilor crescânde și tot mai diverse ale oamenilor.

Astfel, putem afirma că eco-dezvoltarea înseamnă în mod clar dezvoltarea economică, socială și protecția mediului înconjurător. Aceste subsisteme formează împreună cele trei piloni ale dezvoltării durabile.

Dezvoltarea economicăcuprinde totalitatea modificărilor calitativ-structurale înregistrate într-o economie. Dezvoltare economică înseamnă, totodată o armonizare a evoluției activităților economice la nivel teritorial, în primul rând prin reducerea disparităților apărute între diferite regiuni, ținându-se seama și de particularitățile teritoriale. Acest pilon scoate din evidență importanța îmbunătățirii sistemului educațional, sanitar și a celui juridic, derularea și elaborarea unor programe eficiente, care să combată sărăcia, etc.

Dezvoltarea socială este o condiție fundamentală pentru o economie prosperă. O economie properă, bazată pe cunoștințe și inovație este capabilă să asigure standarde de viață ridicate, locuri de muncă cetățenilor UE, deci venituri mai mari pentru populație. Necesitățile de bază, cum ar fi accesul la apă curat, precum la o asistență medicală adecvată sunt esențiale pentru dezvoltarea economiei. De asemenea, nevoile fundamentale ale oamenilor, dorințele și drepturile fiecărei persoane au o importanță deosebită pentru dezvoltare durabilă. Acest pilon accentuează dreptarea socială, reducerea sărăciei, pacea etc.

Protecția mediului. Fiecare persoană este responsabilă față de mediul înconjurător. Trebuie să recunoască caracterul limitativ al resurselor naturale și să protejeze planeta de exploatările și neglijențele corporațiilor. Acest pilon pune mare accent pe îmbunătățirea calității mediului înconjurător, energia regenerabilă, reducerea consumului de combustibili fosili, agricultura durabilă, planetarea de copaci și reducerea defrișărilor, reciclare și o bună gestionare a deșeurilor.

Subdezvoltarea

Din punct de vedere al nivelului de dezvoltare, țările lumii se regăsesc în două stări: starea de dezvoltare și starea de subdezvoltare. Subdezvoltarea este opusul dezvoltării. Cauza apariției subdezvoltării este dată de inegalitățile economice între diferite regiuni și țări ale lumii. Noțiunea de subdezvoltare nu este egală cu noțiunea de nedezvoltare. „Subdezvoltarea nu este un fenomen omogen. Ea nu lovește întreaga populație a unor țări sau regiuni. Întotdeauna, chiar și în țările sau regiunile subdezvoltate, existe anumite pături sociale sau zone unde condițiile de trai ale populației sunt relativ bune.”

Economia țărilor subdezvoltate se caracterizează prin:

PIB/locuitor realizat în aceste țări este sub 5000 de dolari (în țări ca Niger, Burundi,

Nepal, burkina Fasso, Uganda sau Mozambic, PIB/locuitor este sub 1000 de dolari);

în această categorie de țări se include marea majoritate a țărilor lumii (peste 130), fiind

răspândite peste tot în lume (populația acestor țări reprezintă 75% din populația mondială);

sunt țări cu populații numeroase sau cu densitate redusă, cu mare varietate a condițiilor climatice, geografice, a tradițiilor istorice, a dificultăților cu care se confruntă (fiind în majoritate foste colonii);

productivitatea muncii este diferită de la țară la țară;

ponderea producției industriale în produsul brut mondial este redusă;

agricultura are cea mai mare contribuție la obținerea PIB (peste 50%), iar industria

doar 9%;

nivelul de calificare al forței de muncă este foarte redus;

rată mare a analfabetismului (2/3 din populația țărilor cu PIB/locuitor sub 1000 de

dolari) determină un nivel redus al productivității muncii;

nivelul de trai este extrem de redus (aproape întreg venitul unei familii este destinat

satisfacerii nevoilor primare;

cheltuielile de sănătate sunt de 3,5 dolari pe an;

durata medie de viață este sub 50 de ani, față de 75 de ani în țările dezvoltate);

participă la comerțul mondial prin export de produse primare (2/3 din exportul lor) și

import de produse manufacturate.

Subdezvoltarea are un impact direct asupra evoluției economiei mondiale, efectele ei simțindu-se prin dezechilibre și instabilitate pe plan mondial. Ea totodată, provoacă o dependență între țările subdezvoltate și cele dezvoltate, mai ales pe plan financiar, tehnologic, alimentar etc. Se poate observa o dependență a țărilor dezvoltate față de cele subdezvoltate determinate de nevoile de resurse de energie și materii prime. În cazul de față putem afirma că orice stagnare sau creștere economică a unei părți afectează nu numai partea în cauză, ci și întreaga economie.

FLUCTUAȚIILE ACTIVITĂȚII ECONOMICE

Orice activitate economică are o evoluție fluctuantă de la an la an. Aceste fluctuații apărute în economie sunt de regulă generate de cauze interne care țin de mecanismul de funcționare a vieții economice și afectează salariile fiecărui individ, cererea de consum, prețurile materiilor prime etc.

Fluctuațiile activității economice se deosebesc unele de altele nu numai prin cauzele care le generează și prin conținutul lor ci și prin durata ca și prin proporțiile și caracterul consecințelor lor. Fluctuațiile au următoarele forme:

Fluctuațiile sezoniere se referă la mișcările pe termen scurt ale indicatorilor economici, și derulează în general, într-un an. Fluctuațiile sezoniere sunt cauzată de factori naturali și sociali: variația anotimpurilor și a sărbătorilor, tradiții familiale, obiceiuri, etc. Alte exemple: în cadrul comerțului cu amănuntul cresc stocurile de obicei în perioada de Crăciun deoarece magazinele se pregătesc pentru această perioadă.

Fluctuații întâmplătoare sunt rezultatul unor evenimente neașteptate: inundații, conflicte economice, greve în cadrul marilor firme, falimente. Spre exemplu, o inundație dintr-o regiune, afectează grav capacitatea de distribuție.

Fluctuații ciclice sunt fluctuații care se repetă cu oanumită regularitate și sunt rezultatul unor factori interni legate de funcționarea unei activități economice. În perioada de expansiune, de exemplu, cheltuielile de consum înregistrează o creștere favorabilă, ceea ce determină o cerere mai mare pentru autoturisme.

CICLUL ECONOMIC

Ciclul economic reprezintă fluctuația periodică a economiei, care se repetă cu o anumită regularitate. Cele mai importante faze ale ciclului economic suntexpansiunea și recesiunea respectiv apogeu și depresiunea.

W. Mitchell definește ciclurile economice astfel: ”Ciclurile economice reprezintă unul din genurile fluctuațiilor economice ale unei societăți organizate. Adjectivul −economice− se ia aici în sensul fluctuațiilor care au loc numai în acele domenii ale activității economice (business) care se conduc și se desfășoară pe baza calculului comercial. Substantivul „cicluri” exclude din acastă noțiune fluctuațiile care nu se repetă cu o anumită regularitate.

Jan Tinbergen a înțeles ciclul economic ca „fiind mecanism al interacțiunii dintre impulsurile dezordonate și sistemul economic care posedă capacitatea să efectueze mișcări ciclice, prin intermediul cărora el se adaptează la un asemenea gen de impulsuri.”

Trăsăturile ciclului economic

Ciclurile economice au 5 trăsături comune și anume:

-ciclul reprezintă un complex de fluctuații fiind rezultatul schimbării periodice a condițiilor și rezultatelor activității economice.

-un ciclu nu înseamnă o singură fluctuație

-ciclul economic este de fapt o stare care se repetă cu o anumită regularitate și frecvență

-ciclul se referă la mai multe fluctuații continue.

Tipologia ciclurilor economice

Din punct de vedere al duratei se pot identifica următoarele tipuri de cicluri economice:

Ciclul Wheeler – sunt cicluri climaterice și au o durată de 100 de ani, 500 de ani și 1000 de ani.

Ciclul Kondratieff – fundamentat de economistul rus N. Kondratieff. El a analizat ciclurile cu o durată medie de 40-60 de ani. Teoria lui se bazează pe analiza indicatorilor statistice pentru țările capitaliste referitoare la salarii, ratele dobânzii, prețurile materiilor prime, comerțul exterior, depozite bancare, precum și alte date.

Ciclurile Kuznets – au o durată medie ce variază între 15 și 20 de ani și se referă la oscilațiile de lungă durată întâlnite în sectorul construcțiilor de clădiri și alte serii cronologice.

Ciclurile Juglar – se mai numește și ciclul decenal, ciclu mediu sau ciclu major și se caracterizează printr-o durată medie de 7 și 11 ani.

Ciclurile Kitchin – se manifestă în interiorul unui ciclu decenal, având o durată medie de 40 luni.

Cicluri sezoniere – se manifestă în interiorul unui an calendaristic.

„Dacă ciclurile economice pe termen scurt (cu durata între 10 și 40 de luni) și lung (așa -numitele cicluri seculare, care durează între 40 și 60 de ani) se încheie cu perioade de recesiune caracterizate printr-o încetinire a creșterii economice, ciclurile decenale ( denumite și cicluri de afaceri, care durează de la 4 și 6 ani, până la 10 -12 ani) se caracterizează prin prezența fenomenului de criză, în cadrul căreia cererea, producția, gradul de ocupare al forței de muncă, produsul intern brut, lichiditățile, scad în mod dramatic, iar nivelul de trai se înrăutățește.”

CRIZA ECONOMICĂ

Conform dexonline.ro cuvântul criză (plural crize s.f.) înseamnă „manifestare a unor dificultăți (economice, politice, sociale etc.); perioadă de tensiune de tulburare, de încercări (adesea decisive) care se manifestă în societate. Lipsă acută (de mărfuri, de timp, de forță de muncă). Moment critic, culminant, în evoluția care precedă vindecarea sau agravarea unei boli; declanșare bruscă a unei boli sau apariția unei acces vrusc în cursul unei boli cronice.”

National Bureau of Economic Research (NBER) definește criza ca fiind „o scădere semnificativă a activității economice pentru câteva luni reflectată în scăderea PIB, scăderea veniturilor individuale, reducerea nivelului ocupării, diminuarea producției industriale și a consumului”.

Criza economică reprezintă perioada în care economia unei țări trece printr-o recesiune bruscă adusă de o criză financiară. În perioadele de criză producția este scăzută și de cele mai multe ori nu reușește să satisfacă nivelul cererii. Economia unei țări se confruntă cu o criză economică dacă are loc scăderea Produsului Intern Brut, creșterea prețurilor datorită inflației mari, creșterea numărului șomerilor, scăderea comerțului și a investițiilor. De cele mai multe ori cauzele izbucnirii crizei economice sunt foarte complexe și afectează toată economia mondială.

Orice criză economică înseamnă de fapt o schimbare calitativă a economiei. Creează o stare de neliniște și de nesiguranță cu privire la viitor, toată economia țării trece printr-o dereglare care afectează buna desfășurare a economiei naționale. Crizele economice se pot încheia chiar prin colaps.O criză economică apare în situațiile în care economia unei țări se confruntă cu o criză financiară.

Criza financiară apare atunci când cererea de bani crește mai rapid în comparație cu oferta de bani. Cu câteva decenii în urmă o criză financiară era echivalentă cu o criză bancară, însă în zilele noastre o criză financiară poate fi provocată și de o criză valutară. Orice criză economică obligă statul să adopte o serie de măsuri de reformă economică pentru a ieși din criză și a restabili creșterea economică. Astfel, putem afirma că reforma economică se naște din criză și înseamnă refacerea echilibrului economic.

REFORMA EONOMICĂ

„Reforma economicăreprezintă un proces de transformare structurală a economiei unei țări (uneori chiar numai a unor ramuri ale economiei), care constă în schimbarea tehnicii și tehnologiilor de fabricație, în reorganizarea managementului și a mecanismelor de funcționare a economiei, astfel încât să se obțină o eficientizare maximă a activității fiecărui agent economic, precum și a economiei în ansamblul ei.”

Reformele economice cuprind diferite politici și programe de dezvoltare economică și se referă la un proces continuu de îmbunătățire a economiei de piață prin crearea de noi locuri de muncă, reducerea sărăciei, încurajarea investițiilor, reducerea inflației. Obiectivul acestora este asigurarea unei creșteri economice superioare. Programele de reformă sunt impuse atât în sectorul agricol, industrial, financiar și fiscal, cât și în comerțul internațional. Pentru a avea o economie stabilă țările aflate în criză sunt nevoite să-și reducă deficitele bugetare, adică să găsească soluții care să echilibreze cheltuielile țării cu veniturile acestuia. Pentru a atingeacestobiectiv, trebuie redus importurile și încurajat exporturile. Comerțul extern poate fi încurajat de exemplu prin reducerea taxelor vamale.

Alte obiective ale reformei economice:

Liberalizarea și dezvoltarea durabilă a economiei

Îmbunătățirea resurselor disponibile

Redistribuirea adecvată a resurselor

Echilibrarea sectoarelor din economie

Minimizarea sărăciei prin reducerea șomajului

Minimizarea deficitului bugetar

AUSTERITATE

Atunci când o țară se confruntă cu deficit bugetar foarte mare este nevoit să impună măsuri de austeritate. Aceste măsuri se referă la acțiunile întreprinse de guvern, în perioade economice nefavorabile, pentru a reduce deficitul bugetar, prin reducerea cheltuielilor și creșterea taxelor. Uneori măsurile de austeritate au efecte negative mult mai mari decât pozitive și conduc la intensificarea problemelor din economie. Înainte ca un stat să adopte măsuri de austeritate trebuie să demonstreze necesitatea măsurilor care urmează a fi adoptate. Pe lângă acesta, trebuie să existe un interes de stat convingător, măsurile trebuie să aibă un caracter nediscriminatoriu, să nu aibă un conținut care să încalce drepturile omului, să participe și cetățenii în luarea deciziilor.

Argumente pentru necesitatea măsurilor de austeritate:

Deficitele bugetare sunt prea mari ți trebuie reduse

Reducerea deficitelor bugetare va determina pe investitori să aibă încredere mai mare în economia țării respective

Nivelul mai scăzut al datoriilor va determina sectorul privat să investească

Există exemple care demonstrează succesul măsurilor de austeritate: Cazul Canadei, care și-a redus deficitul bugetar înregistrând în același timp și o creștere economică

Învățarea din greșeli: guvernul nu ar trebui să cheltuie mai mult decât are

Argumente împotriva măsurilor de austeritate:

În cazul în care guvernul reduce cheltuielile, va avea loc o scădere accentuată a cererii. Teoria keynesiană spune că în timp de criză când apar așa-numite capcane de lichidități, ar trebui să crească cheltuielile guvernmentale pentru a compensa scăderea cheltuielilor din sectorul privat

În unele state măsurile de austeritate au determinat venituri fiscale mai mici, prin urmare piața economică a înregistrat o scădere și nu a avut loc nici o îmbunătățire a deficitului bugetar

În faze de recesiune nu trebuie adoptate măsuri de austeritate doar în cazul în care nu există o creștere economică puternică

Canada și-a redus deficitul bugetar prin devalorizarea monedei naționale și prin cererile de export către SUA și restul lumii. Economiile din zona euro nu se pot baza pe aceste lucruri

Problemele din zona euro sunt mai complexe și nu se reduc doar la deficitele bugetare

Nu există dovezi pentru afirmația că reducerea cheltuielilor creează încredere mai sporită

Reducerea salariilor și creșterea prețurilor nu conduce la creșterea economiei. Economia crește mai lent și în timp mai îndelungat, iar șomajul înregistrează o creștere mult mai rapidă.

CAPITOLUL II. VIZIUNEA UE CU PRIVIRE LA IEȘIREA DIN CRIZĂ

2.1. STRATEGIA EUROPA 2020

Puternic afectată de criza economică, Uniunea Europeană (UE) se confruntă în prezent cu un nivel scăzut al ratei de ocupare a forței de muncă și un număr îngrijorător de șomeri – peste 23 de milioane de șomeri, reprezentând 10% din populația activă.

“Criza economică și financiară a dus la pierderea a 5,6 milioane de locuri de muncă, într-un moment în care Europa este presată, de asemenea, de provocările demografice – în ultimii ani, populația de vârstă activă se află în proces de scădere, iar nivelul scăzut de participare pe piața muncii pune în pericol sustenabilitatea sistemelor de asistență socială din Europa. Această situație a convins liderii europeni că, pentru a se dezvolta și a se menține competitivă pe plan mondial, Uniunea Europeană are nevoie de o strategie de stimulare a creșterii economice, iar ocuparea forței de muncă trebuie să devină o prioritate pe agenda statelor membre și a instituțiilor UE.”

În acest scop, în anul 2010 a fost lansată Strategia pentru creștere economică a Europei (Strategia EUROPA 2020).Aceasta trasează direcții de acțiune și obiective comune, astfel încât Uniunea Europeană să dezvolte o economie inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii.

„În practică, Uniunea a stabilit cinci obiective majore – privind ocuparea forței de muncă, inovarea, educația, incluziunea socială și mediul/energia – care urmează să fie îndeplinite până în 2020. Statele membre au adoptat propriile lor obiective naționale în aceste domenii. Diverse acțiuni la nivel european și național vin în sprijinul Strategiei.”

Strategia conține propuneri cu privire la reducerea sărăciei, promovarea cercetării, și creșterea ocupării forței de muncă în cadrul UE. Potrivit președintelui Barroso, strategia ar trebui să aducă o creștere de cel puțin 2%. Criza financiară a determinat țările sceptice ale UE pentru a opri o mai mare integrare economică europeană. „Acum, lucrurile s-auschimbat”, a spus Barroso, a declarat, „noi suntem mai interdependenteca niciodată. Avem nevoie de o coordonare economică mai mult decât oricând, divergențele dintre statele membre au un impact direct asupra oricine altcineva”. Programul a fost discutat de liderii UE la summit-ul de la 25-26 martie, înainte de aprobarea acestuia planificată în luna iunie.

Europa 2020 se bazează pe lecțiile învățate ca urmare a aplicării strategiei anterioare, recunoscând atât: punctele forte ale acesteia: -obiectivele de dezvoltare economică; crearea a 18 milioane de locuri de muncă începând din anul 2000 si până în prezent, cât și punctele slabe: – punere în aplicare deficitară, cu diferențe mari de la o țară la alta în ceea ce privește amploarea reformelor si ritmul adoptării acestora.

Noua strategie reflectă si schimbările apărute la nivelul UE începând din anul 2000 – în special nevoia imediată de relansare în urma crizei economice.

Pentru a defini acțiunile necesare aplicării Strategiei Europa 2020, Comisia Europeană a propus atingerea, până în anul 2020, la nivel european, a următoarelor obiective:

rata de ocupare a populației cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 ani – minimum 75%;

nivelul investițiilor în cercetare și dezvoltare – 3% din PIB-ul UE;

atingerea obiectivului „20/20/20” (sau 30/20/20, în cazul respectării anumitor condiții) în domeniul schimbărilor climatice și al energiei;

rata părăsirii timpurii a școlarii – 10%, iar ponderea populației cu studii superioare și vârsta între 30 și 34 de ani – cel puțin 40%;

reducerea cu 20 de milioane a numărului cetățenilor europeni amenințați de sărăcie (ceea ce ar corespunde reducerii cu 25% a numărului de persoane cu risc de sărăcie).

Obiectivele de mai sus definesc locul pe care UE dorește să o ocupe în anul 2020 și sunt transpuse în obiective naționale cu scopul de a putea urmări evoluția Uniunii Europene în ansamblu, dar și evoluția fiecărui stat membru al Uniunii Europene.

Spre exemplu, până în anul 2020, România trebuie să atingă următorii indicatori:

Tabel nr. 2.1. Obiectivele Strategiei Europa 2020. UE-România

Sursa: http://europedirect.centras.ro/europa-2020-si-semestrul-european-1.html

UE a subliniat noi domenii care ar putea duce la creșterea economică și la crearea de noi locuri de muncă. Aceste obiective se află în central celor șapte inițiative majore. În cadrul fiecărei inițiative, atât autoritățile europene cât și autoritățile naționale trebuie să-și coordoneze eforturile în vederea sprijinirii în ambele sensuri. Cele mai multe dintre aceste inițiative au fost prezentate de Comisie în 2010.

Comisia prezintă șapte inițiative emblematice pentru a stimula realizarea de progrese în cadrulfiecărei teme prioritare:

„O Uniune a inovării” pentru a îmbunătăți condițiile-cadru și accesul la finanțările pentru cercetare și inovare, astfel încât să se garanteze posibilitatea transformării ideilor inovatoare în produse și servicii care creează creștere și locuri de muncă;

„Tineretul în mișcare” pentru a consolida performanța sistemelor de educație și pentru a facilita intrarea tinerilor pe piața muncii;

„O agendă digitală pentru Europa” pentru a accelera dezvoltarea serviciilor de internet de mare viteză și pentru a valorifica beneficiile pe care le oferă o piață digitală unică gospodăriilor și întreprinderilor;

„O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor” pentru a permite decuplarea creșterii economice de utilizarea resurselor, pentru a sprijini trecerea la o economie cu emisii scăzute de carbon, pentru a crește utilizarea surselor regenerabile de energie, pentru a moderniza sectorul transporturilor și a promova eficiența energetică;

„O politică industrială adaptată erei globalizării” pentru a îmbunătăți mediul de afaceri, în special pentru IMM-uri, și a sprijini dezvoltarea unei baze industriale solide și durabile în măsură să facă față concurenței la nivel mondial;

„O agendă pentru noi competențe și noi locuri de muncă” pentru a moderniza piețele muncii și a oferi mai multă autonomie cetățenilor, prin dezvoltarea competențelor acestora pe tot parcursul vieții în vederea creșterii ratei de participare pe piața muncii și a unei mai bune corelări a cererii și a ofertei în materie de forță de muncă, inclusiv prin mobilitatea profesională;

„Platforma europeană de combatere a sărăciei” pentru a garanta coeziunea socială și teritorială, astfel încât beneficiile creșterii și locurile de muncă să fie distribuite echitabil, iar persoanelor care se confruntă cu sărăcia și excluziunea socială să li se acorde posibilitatea de a duce o viață demnă și de a juca un rol activ în societate.

„Aceste șapte inițiative emblematice vor angaja atât UE, cât și statele membre. Instrumentele UE, în special piața unică, ajutoarele financiare și instrumentele de politică externă, vor fimobilizate pentru eliminarea blocajelor și îndeplinirea obiectivelor strategiei Europa 2020. Ca prioritate imediată, Comisia identifică măsurile care trebuie luate pentru a defini o strategiecredibilă de ieșire din criză, pentru a continua reforma sistemului financiar, pentru a asiguraconsolidarea bugetară pentru o creștere pe termen lung și pentru a întări coordonarea în cadrul Uniunii economice și monetare.”

Pentru a ne orienta eforturile și progresele, Uniunea Europeană ar trebui să convină asupra obiectivelor principale, însă pentru un număr limitate pentru anul 2020. Aceste obiective ar trebui să fie utilizate pentru atingerea unei creșteri inteligente, durabile și favorabile incluziunii. Este important ca aceste obiective să fie măsurabile, capabile să oglindeze situațiile existente în fiecare stat membru dar să se bazeze pe date fiabile pentru a se putea realiza comparații adecvate.

Comunicarea Comisiei Europa 2020 propune ca, în centrul Strategiei pentru creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, să se situeze trei priorități interconectate:

creștere inteligentă: dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare;

creștere durabilă: promovarea unei economii mai eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, mai ecologice și mai competitive;

creștere favorabilă incluziunii: promovarea unei economii cu o rată ridicată a ocupării forței de muncă, care să asigure coeziunea socială și teritorială

Aceste trei priorități se susțin reciproc și oferă o imagine de ansamblu a economiei sociale de piață a Europei pentru secolul al XXI-lea.

Creștere inteligentă

Creșterea inteligentă se poate defini ca un element al creșterii viitoare care nu înseamnă altceva decât consolidarea cunoașterii și inovării. De aceea este nevoie de o îmbunătățire a calitățiii sistemelor de învățământ, este necesar întărirea performanțelor în cercetare, promovarea inovării și a comunicațiilor și de asigurarea faptului că ideile inovatoare sunt transpuse în noi produse și servicii care va conduce la creștere, la crearea de locuri de muncă și care contribuie la abordarea provocărilor cu care se confruntă societatea europeană și mondială. Însă pentru ca toate aceste obiective să aibă succes trebuie corelate cu spiritul antreprenorial, cu finanțele cu sublinierea nevoilor utilizatorului și pe oportunitățile pieței.

Preocuparea UE pentru creșterea inteligentă este dată de tendințele îngrijorătoare care se manifestă la ora actuală cu privire la educație și formare și îmbătrânirea populației:

Educație și formare:

Circa 25% dintre elevii europeni au dificultăți la citire.

Prea mulți tineri părăsesc sistemele de educație/ formare fără să obțină o calificare.

Numărul persoanelor cu studii medii a crescut, însă calificările acestora deseori nu corespund cerințelor de pe piața muncii.

Mai puțin de o treime dintre europenii cu vârste între 25 și 34 de ani au absolvit o facultate, față de 40% în SUA și peste 50% în Japonia.

În clasamentele internaționale, universitățile europene nu ocupă poziții de frunte – doar 2 dintre ele se numără printre primele 20 din lume.

Îmbătrânirea populației:

Pe măsură ce speranța de viață crește și natalitatea scade, un număr din ce în ce mai mic de europeni aflați în câmpul muncii trebuie să susțină un număr din ce în ce mai mare de pensionari și să finanțeze restul sistemului de protecție socială.

În prezent, numărul persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani crește de două ori mai rapid decât înainte de 2007 (aproximativ două milioane de persoane pe an, față de un milion, în perioada precedentă).

O economie bazată pe cunoaștere mai dezvoltată le va permite europenilor să rămână în câmpul muncii mai mult timp și să reducă presiunea exercitată asupra sistemelor de protecție socială.

Creșterea inteligentă presupune îmbunătățirea prestației UE în următoarele domenii:

educație (încurajarea procesului de învățare și de îmbunătățire a competențelor)

cercetare și inovare (crearea de noi produse și servicii care să genereze creștere economică și noi locuri de muncă și să ne ajute să facem față provocărilor de ordin social)

societatea digitală (utilizarea tehnologiilor informației și comunicațiilor).

Obiectivele UE pentru o creștere inteligentă sunt:

1. un nivel al investițiilor publice și private în cercetare și dezvoltare de 3% din PIB-ul UE; condiții mai bune pentru cercetare, dezvoltare și inovare

2. o rată de ocupare a forței de muncă de 75 % în rândul populației cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani, până în 2020 (prin crearea de condiții favorabile inserției profesionale, în special pentru femei, tineri, persoane în vârstă sau necalificate și imigranți legali)

3. rezultate mai bune pe plan educațional, în special reducerea abandonului școlar la mai puțin de 10% și creșterea până la cel puțin 40% a ponderii absolvenților de studii superioare sau echivalente în rândul populației în vârstă de 30-34 de ani.

Creșterea economică mai moderată a UE în raport cu principalii săi concurenți pe plan global se explică în mare parte prin existența unor diferențe în materie de productivitate cauzate în principal:nivelul mai redus al investițiilor în cercetare, dezvoltare și inovare, utilizarea insuficientă a tehnologiilor informației și comunicațiilor și accesul dificil la inovare în anumite sectoare ale societății. De exemplu, întreprinderile europene reprezintă în prezent numai un sfert din piața mondială a tehnologiilor informației și comunicațiilor, în valoare de circa 2 000 de miliarde de euro. Întârzierea cu care se introduce internetul de mare viteză influențează negativ capacitatea Europei de a inova, de a difuza cunoștințe și de a comercializa bunuri și servicii și, de asemenea, duce la izolarea zonelor rurale.

Inițiativele majore pentru stimularea creșterii inteligente la nivelul UE sunt:

1.O agendă digitală pentru Europa

Obiectivul este de a obține beneficii sociale și economice durabile, datorită unei piețe unice digitale, bazate pe internet rapid și ultrarapid și pe aplicații interoperabile, care să permită accesul tuturor la serviciile în bandă largă până în 2013, accesul tuturor la internet de viteză mult mai mare (30 Mbps sau mai mult) până în 2020 și abonarea a 50% sau mai mult dintre gospodăriile europene la conexiuni internet de peste 100 Mbps.

2. O Uniune a inovării, prin care îi propune:

să reorienteze politica în materie de cercetare, dezvoltare și inovare către domenii care prezintă provocări majore pentru societate (schimbări climatice, utilizarea eficientă a energiei și a resurselor, schimbări demografice, sănătatea populației etc.)

să consolideze toate verigile din lanțul inovării, de la cercetarea fundamentală la comercializare.

Obiectivul acestei inițiative este acela de a reorienta politica în domeniul cercetării-dezvoltării și inovării spre provocările cu care se confruntă societatea de astăzi, cum ar fi schimbările climatice, adică încălzirea globală, energia și folosirea cât mai eficientă a resurselor disponibile, sănătatea și schimbările intervenite în mediul demografic. Fiecare verigă din acest lanț ar trebui consolidată, de la cercetarea fundamentală la comercializare.

3. Tineretul în mișcare, prin care își propune:

să-i ajute pe studenți și pe stagiari să studieze în străinătate,

să-i pregătească mai bine pe tineri pentru piața muncii,

să îmbunătățească performanțele universităților europenei să le facă mai atractive pe plan internațional,

să amelioreze toate aspectele legate de educație șI formare (excelență academică, egalitate de șanse etc.)

Obiectivul este de a consolida performanța și atractivitatea internațională a formelor de învățământ superior din întreaga Europa, de a mări nivelul de calitate la toate nivelurile de educație în Uniunea Europeană, combinând excelența și echitatea, prin promovarea mobilității studenților și a tinerilor care urmează un curs de formare, precum și de a îmbunătăți situația tinerilor în vederea încadrării în muncă.

Inițiativa urmărește să consolideze performanța sistemelor de învățământ și să ușureze intrarea tinerilor pe piața muncii, implementând programe de învățare și de formare finanțate de Uniunea Europeană, precum și platforme realizate pentru a ajuta tinerii să-și găsească mai ușor un loc de muncă.

Creștere durabilă

Preocuparea UE pentru creștere durabilă este dată de următoarele tendințe:

Dependența excesivă de combustibilii fosili (petrol, gaz și cărbune), ceea ce expune consumatorii și întreprinderile la fluctuațiile de preț, amenință securitatea economică, contribuie la schimbările climatice.

Disponibilitatea resurselor naturale: concurența pentru resursele naturale existente se va accentua la nivel mondial și va avea presiuni asupra mediului înconjurător. Politica de dezvoltare durabilă a UE trebuie să contribuie la micșorarea acestor presiuni.

Schimbările climatice: Pentru a ajunge la obiectivele de combatere a schimbărilor climatice, este nevoie de accelerare a ritmului de reducere a emisiilor și de exploatare a noilor tehnologii (instalații eoliene și solare, captarea și stocarea carbonului etc.). Trebuie consolidate și capacitatea de rezistență a economiilor față de riscurile venite din partea schimbărilor climatice, precum și capacitatea de a preveni dezastrele și de a reacțional la acestea.

Competitivitatea: UE trebuie să-și amelioreze productivitatea și competitivitatea și să-și mențină poziția de vârf în domeniul tehnologiilor ecologice, mai ales în raport cu concurența sporită din China și America de Nord. Atingerea obiectivelor europene în domeniul energiei ne-ar permite economisirea, până în 2020, a 60 de miliarde de euro la importurile de petrol și gaz. Pe lângă avantajul economic, acest fapt ne-ar permite să îmbunătățim securitatea energetică. Un nivel sporit de integrare a pieței europene a energiei ar putea contribui la o creștere a PIB-ului UE cu 0,6% până la 0,8%. Dacă UE și-ar mări ponderea surselor regenerabile la 20%, ar putea fi create 600 000 de noi locuri de muncă – și alte 400 000 dacă este atins obiectivul de 20% privind eficiența energetică. Este necesar să ne asigurăm că măsurile care vizează reducerea emisiilor țin cont de maximizarea beneficiilor și de minimizarea costurilor, inclusiv prin utilizarea de soluții tehnice inovatoare.

Pentru a asigura o creștere economică durabilă, UE și-a propus următarele direcții de acțiune:să dezvolte o economie mai competitivă, cu emisii scăzute de CO2, care să utilizeze resursele în mod eficient și durabil; să protejeze mediul, să reducă emisiile de gaze cu efect de seră și să stopezepierderea biodiversității; să profite de poziția Europei ca lider în dezvoltarea de noi tehnologii și metode de producție ecologice; să introducărețele electrice inteligente și eficiente; să valorifice rețelele europene pentru a le acorda întreprinderilor (în special micilor producători) un avantaj competitiv suplimentar; să îmbunătățească mediul de afaceri, în special pentru IMM-uri; să-i ajute pe consumatorisă aleagă produse și servicii, în cunoștință de cauză.

Obiectivele UE pentru o creștere durabilă sunt:

• reducerea cu 20%, până în 2020, a emisiilor de gazecu efect de seră față de nivelul din 1990, UE este dispusă să reducă emisiile chiar și cu 30%, cu condiția ca și alte țări dezvoltate să îi asume angajamente similare și ca țările în curs de dezvoltare să contribuie, în măsura posibilităților, în cadrul unui acord global,

• creșterea ponderii surselor de energie regenerabilepână la 20%.

• creșterea cu până la 20% a eficienței energetice.

Inițiativele majore pentru stimularea creșterii durabileale UE sunt:

Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor.

Această inițiativă urmărește să disocieze creșterea economică de utilizarea resurselor. Ea sprijină trecerea de la o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, utilizarea pe scară mai largă a surselor regenerabile de energie, dezvoltarea tehnologiilor ecologice și modernizarea transporturilor și promovează eficiența energetică.

O politică industrială adaptată erei globalizării.

Inițiativa își propune să aducă îmbunătățiri mediului antreprenorial, în special în ceea ce privește IMM-urile ajutându-le, de exemplu, să acceseze credite și simplificând procedurile administrative. De asemenea, sprijină dezvoltarea unei baze industrial puternice și durabile, capabile să facă față concurenței mondiale.

Creștere favorabilă incluziunii

Propunându-și o rată ridicată a ocupării forței de muncă, asigurând coeziunea economică, socială și teritorială, contextul care determină necesitatea eforturilor UE în direcția creșterii favorabile incluziunii – este marcat de următoarele tendințe cu privire la:

Ocuparea forței de muncă: din cauza schimbărilor demografice, forța de muncă de care dispunem este în scădere. Numai două treimi din populația noastră activă are în prezent un loc de muncă, în comparație cu peste 70% în SUA și în Japonia. Rata ocupării forței de muncă este scăzută în special în rândul femeilor și al lucrătorilor în vârstă. Tinerii au fost grav afectați de criză, cunoscând o rată a șomajului de peste 21%. Se întrevede un risc ridicat ca persoanele neintegrate în câmpul muncii sau care au legături slabe cu acesta să piardă teren pe piața muncii;

Competențele pe piața muncii: aproximativ 80 de milioane de persoane au competențe reduse sau de bază, însă persoanele mai instruite sunt cele care beneficiază, în principal, de posibilitățile oferite de învățarea de-a lungul vieții. Până în 2020, 16 milioane de locuri de muncă vor necesita un nivel înalt de calificare, în timp ce numărul locurilor de muncă pentru care se vor cere competențe reduse va scădea cu 12 milioane. Pentru ca lucrătorii să aibă o viață activă mai îndelungată, este nevoie, de asemenea, să le oferim posibilitatea de a dobândi și de a dezvolta noi competențe pe tot parcursul vieții;

Combaterea sărăciei: înainte de criză, 80 de milioane de persoane erau amenințate de sărăcie. 19 milioane dintre acestea sunt copii. 8% dintre persoanele care au un loc de muncă nu câștigă suficient pentru a ieși din sărăcie. Șomerii sunt, în special, afectați.

Creșterea favorabilă incluziunii presupune:

• o rată mai mare de ocupare a forței de muncă – locuri de muncă mai bune și mai numeroase, în special pentru femei, tineri și lucrători de peste 55 de ani,

• creșterea capacității de anticipare și gestionare aschimbării prin investiții în formare profesională și îmbunătățirea competențelor,

• modernizarea piețelor muncii și a sistemelor de protecție socială,

• garantarea accesului tuturor la beneficiile creșterii economice.

Obiectivele UE pentru o creștere economică favorabilă incluziunii:

rată de ocupare a forței de muncă de 75 % în rândul populației cu vârste cuprinse între 20 și 64 de anipână în 2020 (prin crearea de condiții favorabile inserției profesionale, în special pentru femei, tineri, persoane în vârstă sau necalificate și imigranți legali),

rezultate mai bune pe plan educațional, în special,

reducereaabandonului școlar la mai puțin de 10% ,

creșterea până la cel puțin 40% a ponderii absolvenților de studii superioare sau echivalente în rândul populației în vârstă de 30-34 de ani,

reducerea cu cel puțin 20 de milioane a numărului persoanelor care suferă sau riscă să sufere de pe urma sărăciei și a excluziunii sociale.

Inițiative majore pentru stimularea creșterii favorabile incluziunii:

1. O agendă pentru noi competențe și noi locuri de muncă prin care îi propune: să ajute cetățenii să dobândească noi competențe, să se adapteze la schimbările de pe piața muncii și să se reorienteze profesional, și să modernizeze piețele muncii, pentru a spori productivitatea muncii și rata de ocupare a forței de muncă, pentru a reduce șomajul și pentru a asigura durabilitatea modelelor sociale europene.

2. Platformă europeană de combatere a sărăciei, prin care îi propune: să asigure coeziunea economică, socială și teritorială; să garanteze respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor care suferă de pe urma sărăciei și a excluziunii sociale și să le asigure acestora un trai demn și un rol activ în societate; să sprijine măsurile care favorizează integrarea în comunitate, formarea și inserția profesională și accesul la protecție socială.

Uniunea Europeană sprijină creșterea pozitivă a incluziunii prin proiecte și acordarea de investiții în domeniul dezvoltării regionale, prin care se încearcă reducerea discrepanțelor dintre regiuni și asigurarea tuturor locuitorilor europeni la avantajele creșterii economice.

GUVERNANȚA ECONOMICĂ

Criza economică reflectă problemele fundamentale cu care se confruntă multe țări europene și tendințele care nu sunt viabile pe termen lung. De asemenea, criza a determinat înțelegerea mai profundă a interdependențelor dintre economiile UE și intensificarea coordonării politicilor economice la nivelul UE pentru promovarea creșterii economice și crearea de noi locuri de muncă.

Pentru ca obiectivele ambițioase stabilite de Strategia Europa 2020 să poată fi atinse, UE a instituit un sistem de guvernanță economică, care are ca scop contracararea crizei economico-financiare, consolidarea uniunii economice și monetare și fundamentarea unei uniuni politice solideși se bazează pe trei piloni:

consolidarea agendei economice printr-o supraveghere mai atentă din partea UE;

asigurarea stabilității zonei euro;

redresarea sectorului financiar.

Instrumentele acestui sistem de guvernanță economică dezvoltate până în prezent sunt prezentate în Tabelul nr. 2.2 Instrumente ale guvernanței economice europene.

Tabel nr. 2.2. Instrumente ale guvernanței economice europene

Sursa: prelucrat după http://ec.europa.eu/europe2020/europe-2020-in-a-nutshell/priorities/economic-governance/index_ro.htm

2.2.1. Semestrul european. Programul Național de Reformă

Cele mai importante instrumente pentru coordonarea politicilor economice, aplicate până în prezent, sunt Semestrul european și Pactul de stabilitate și creștere.

Semestrul european este o perioadă de șase luni în cursul căreia sunt examinate politicile bugetare ale statelor membre șise derulează după cum urmează:

În luna ianuarie, Comisia prezintă analiza anuală a creșterii, care stabilește prioritățile UE pentru anul următor, în materie de creștere economică și locuri de muncă.

În luna martie, șefii de stat și de guvern elaborează orientările UE pentru politicile naționale, pe baza analizei anuale a creșterii.

În luna aprilie, statele membre transmit planurile naționale privind garantarea finanțelor publice sănătoase (programele de stabilitate/convergență), precum și programele de reformă și măsurile pe care intenționează să le ia pentru a promova creșterea inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii (programele naționale de reformă).

În luna iunie, Comisia evaluează aceste programe și, dacă este cazul, formulează recomandări specifice pentru fiecare țară. Consiliul UE discută aceste recomandări, iar Consiliul European le aprobă.

La sfâșitul lui iunie sau la începutul lunii iulie, Consiliul adoptă oficial recomandările adresate fiecărei țări.

Punerea în aplicare a Semestrului Europeanîn 2011 a condus la concluzia că la nivelul Statelor Membre, sunt esențiale eforturi de consolidare fiscală completate prin reforme structurale care să stimuleze creșterea. În acest sens, politicile fiscale pentru 2012 vizezează readucerea evoluțiilor datoriei înapoi pe o traiectorie sustenabilă, readucerea deficitelor sub limita de 3% din PIB, în majoritatea cazurilor o ajustare structurală anuală depășind în mod semnificativ 0,5% din PIB. Măsurile recomandate Statelor Membre care să stimuleze creșterea sunt: creșterea atractivității muncii; reîncadrarea șomerilor în muncă; combaterea sărăciei și promovarea incluziunii sociale; investiții în educație și formare; echilibrarea securității și flexibilității; reformarea sistemelor de pensii; atragerea capitalului privat pentru finanțarea creșterii economice; stimularea cercetării și inovării și pentru a permite acces la energie care să fie eficient din punct de vedere al costurilor și pentru a consolida politicile în materie de eficiență energetică.

Oferirea unei noi calități a coordonării politicii economice este vizată și prin Pactul euro plus, care va consolida în continuare pilonul economic al UEM și va realiza o nouă calitate a coordonării politicii economice, având ca obiectiv îmbunătățirea competitivității și ducând prin urmare la un grad mai ridicat de convergență. Pentru ilustrarea modului în care funcționează guvernanța economică europeană, vom exemplifica pentru situația României. Comunicarea Comisiei europene publicată la data de 30 mai 2012 privind acțiunile pentru stabilitate, creștere și ocuparea forței de muncăurmare a punerii în acțiune a Semestrului European cuprinde recomandări specifice adresate fiecărei țări, 2012-2013, respectiv pentru România – Recomandarea Consiliului privind Programul național de reformă pe 2012 al României și care include avizul Consiliului privind Programul de convergență al României pentru perioada 2012-2015. Programul național de reformă, Raportul de punere în aplicare a Pactului Euro Plus, Tabelul bugetar și Programul de convergență sunt documente care au stat la baza acestor recomandări.

Fiecare Stat Membru are, prin urmare, obigația de a întocmi Programe naționale de reformă, derivate din specificul obiectivelor Strategiei Europa 2020, din acțiunea Semestrului European, din Analiza anuală a creșterii pentru Statul Membru respectiv, Pactul de creștere și stabilitate, Pactul Euro Plus.

Programul Național de Reformă 2011-2013 (PNR) al României vizează următoarele obiective pe termen scurt: relansarea economică, crearea de locuri de muncă și asigurarea sustenabilității finanțelor publice, respectiv următoarele obiective pe termen mediu:

a. reluarea procesului de creștere economică și crearea de noi locuri de muncă;

b. ajustarea deficitului public și a deficitului de cont curent până la valori la care să facă posibilă finanțarea lor și continuarea procesului de dezinflație;

c. protejarea categoriilor de populație cele mai afectate de criza economică;

d. îmbunătățirea predictibilității și performanțelor politicii fiscale pe termen mediu și maximizarea și utilizarea eficientă a fondurilor de la Uniunea Europeană;

e. asigurarea sustenabilității pe termen lung a finanțelor publice;

f. restructurarea și eficientizarea activității administrației publice;

g. implementarea fermă a angajamentelor asumate în cadrul acordului financiar extern multilateral cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană, Banca Mondială, precum și alte instituții financiare internaționale;

h. implementarea reformelor prioritare pe termen scurt și mediu și a măsurilor specifice pentru atingerea obiectivelor naționale stabilite în contextul Europa 2020.

CAPITOLUL III.SITUAȚIA ECONOMICĂ ÎN UE. ANALIZĂ COMPARATIVĂ A ECONOMIILOR STATELOR MEMBRE UE, A EFECTELOR CRIZEI ASUPRA ACESTORA ȘI A PROGRAMELOR NAȚIONALE DE REFORMĂ

3.1. SITUAȚIA ECONOMICĂ ÎN UE

3.1.1. Previziunile economice

Propunându-și stabilizarea economiei pe termen scurt și accentuarea creșterii potențiale pe termen mediu, politica economică a UEeste orientată spre creștere constantă și spre crearea de noi locuri de muncă în UE, dar abordează și diferite alte aspecte reprezentând provocări pe termen lung, precum îmbătrânirea populației și globalizarea.

În vederea fundamentării deciziilor de politică economică, previziunile macroeconomice sistematice și analizele privind finanțele publice, starea de convergență și piețele financiare ale UE descriu perspectivele economiilor statelor membre UE, ale zonei euro și ale UE în ansamblu.

Conform viziunii UE, politicile economice sunt sugerate și puse în aplicare atât la nivel național, cât și la nivel european. “Într-adevăr, politica economică constituie, în primul rând, o responsabilitate asumată la nivel național, chiar dacă tratatul afirmă că ar trebui considerată „o chestiune de interes comun” și coordonată în cadrul Consiliului. Un grup de state membre au dus integrarea economică și mai departe prin adoptarea monedei unice, care este folosită în prezent de mai mult de jumătate dintre cetățenii UE.”

Coordonarea politicilor economice se realizează prin monitorizarea evoluțiilor economice din fiecare stat membru și din UE, pe baza diferitelor rapoarte elaborate de DG ECFIN în numele Comisiei. Această supraveghere multilaterală presupune verificarea alinierii politicilor economice la foaia de parcurs a UE pentru creștere economică și locuri de muncă din așa-numitul „Pachet de orientări integrate”.

Pe plan internațional, UE își propune să consolideze poziția comercială a Europei și a greutății sale politice și economice. Din cauza diferențelor mari ale veniturilor pe cap de locuitor între statele membre (de la 13.000 dolari la 82.000 dolari), și a atitudinilor naționale față de problemele cum ar fi inflația, datoria publică și comerțul exterior, UE se confruntă cu dificultăți în elaborarea și aplicarea politicilor comune.

În urma crizei economice globale din 2008-2009, economia UE a înregistrat o creștere moderată a PIB-ului între anii 2010-2011, dar o criză a datoriilor suverane din zona euro s-a intensificat în 2011 și a devenit o prioritate economică și politică. În ciuda programelor UE / FMI de ajustare din Grecia, Irlanda și Portugalia, precum și măsurilor de consolidare în multe alte state membre ale UE, riscurile semnificative la adresa creșterii economice rămân în continuare alături de temerile de contagiune a crizei datoriilor. Astfel, liderii din zona euro, în anul 2011, au mărit nivelul de finanțare temporară din Fondul European de Stabilitate Financiară (FESF), la aproape 600 miliarde dolari și au împrumutat țările afectate de criză. În plus, 26 din 28 de state membre ale UE (toate cu excepția Marii Britanii și Republicii Cehe) au indicat intenția de a adopta un "tratat fiscal compact" pentru a stimula disciplina bugetară pe termen lung. În septembrie 2012, Banca Centrală Europeană s-a angajat într-un program de obligațiuni-cumpărare de probleme din zona euro, statele membre care sunt de acord cu un program oficial de reforme fiscale și structurale, cu scopul de a reduce costurile lor de împrumut și a restabili încrederea în zona euro.

Tabel nr. 3.1.1. Date informative cu privire la situația economică în UE

Sursa: realizat de autor pe baza datelor http://www.indexmundi.com/european_union/economy_profile.html

Direcția Generală Afaceri Economice și Financiare (DG ECFIN) realizează pentru Comisie o serie de previziuni economice, diferite ca acoperire și orizont temporal.

DG ECFIN realizează previziuni macroeconomice pe termen scurt de două ori pe an, primăvara și toamna, care au în vedere statele membre, zona euro și UE, dar includ și estimări pentru țările candidate, precum și pentru unele țări din afara UE; fiecare previziune are un orizont de cel puțin doi ani (cu un an suplimentar adăugat în fiecare toamnă), acoperind anul în curs și anul următor, iar procesul previzional ia în considerare 180 de variabile și este rezultatul mai multor runde repetate.

În perioada dintre previziunile complete de primăvară și previziunile de toamnă sunt elaborate previziuni intermediare, prin care se estimează o actualizare a creșterii reale a PIB-ului și a inflației pentru cele mai mari șapte state membre și numai pentru anul în curs. Previziunile intermediare sunt pregătite în mare parte prin folosirea de modele pe bază de indicatori.
În plus, DG ECFIN realizează lunar un model previzional dinamic pentru a face o proiecție a creșterii PIB-ului în zona euro pentru următoarele trimestre.

3.1.2. Globalizarea

Sub impactul globalizării, întreprinderile din UE dobândesc mai ușor acces la noi piețe aflate în expansiune, la surse de finanțare și la resurse tehnologice; consumatorii de pe teritoriul UE se pot bucura de o mai mare varietate de produse, la prețuri mai mici; UE câștigă, în termeni de creștere a nivelului de productivitate și de salarii reale. Comisia Europeană estimează că aproximativ o cincime din creșterea nivelului de trai în Europa celor 15, în ultimii 50 de ani, se datorează fenomenului globalizării.”

Pe de altă parte, globalizarea este adesea asociată cu „disponibilizările și cu presiunile negative la care sunt supuse salariile și condițiile de muncă. Aceste neliniști se bazează pe teama că o mai mare concurență din partea țărilor care practică salarii mai mici exercită o prea mare presiune asupra producătorilor și forței de muncă locale, putând avea ca rezultat închiderea completă sau parțială a fabricilor din țară și relocarea lor peste hotare. Deși aceste temeri nu sunt noi, ele par să se fi agravat odată cu afirmarea Chinei și a Indiei pe scena comerțului mondial. Utilizarea tehnologiei informației pe scară largă erodează din ce în ce mai mult frontierele dintre ceea ce poate și ceea ce nu poate fi comercializat.”

Identificarea unei soluții adecvate pentru fenomenul globalizării poate fi văzută ca făcând parte din provocarea mai complexă, la nivel politic, cu care se confruntă economiile dinamice – și anume aceea de a face față cu succes schimbării economice structurale. Pentru a putea culege roadele globalizării, se impune parcurgerea etapelor unui proces de adaptare, pe măsură ce factorii de producție – precum capitalul de investiții – trec de la activitățile și întreprinderile care nu pot face față presiunii concurenței acerbe la cele care știu să profite de aceasta.

Provocarea politică pentru UE este aceea de a transforma eventualele beneficii ale fenomenului globalizării în câștiguri reale, reducând, în același timp, costurile sociale. În acest sens, “măsurile de îmbunătățire a funcționării piețelor UE și de stimulare a performanțelor în materie de inovare vor contribui la reducerea duratei procesului de ajustare, în timp ce acțiuni politice precise, precum Fondul european pentru adaptare la globalizare, îi vor sprijini pe lucrătorii afectați.” Pe lângă aceste probleme interne, mai există și importante provocări externe cu care UE se confruntă și care necesită soluții politice, precum:

încurajarea comerțului mondial și menținerea poziției Europei ca principal bloc comercial la nivel mondial;

gestionarea imigrației ca sursă de mână de lucru, ca răspuns la fenomenul îmbătrânirii populației și ca avantaj în favoarea dezvoltării;

menținerea poziției UE ca sursă și destinație a investițiilor străine directe (ISD);

gestionarea problemei dezechilibrelor din economia globală în parteneriat cu alte economii.

Comisia Europeană joacă un rol important în elaborarea unei strategii politice coerente, pentru a răspunde provocărilor pe care le implică fenomenul globalizării: analizează îndeaproape evoluția principalelor tendințeale comerțului mondial și ale fluxurilor ISD, precum și performanțele UE în această privință; analizează în mod sistematic impactul pe care fenomenul globalizării îl are asupra performanței economice a UE și furnizează consiliere strategică pe baza rezultatelor acestei analize.

3.1.2.1. Migrația

În ultima perioadă schimbări majore au avut loc atât în sursele cât și în destinațiile de migranți: țările care primeau în mod constant imigranți, și-au pierdut importanța, în timp ce țările sud-europene, care au fost exportatoare de migranți, au devenit acum țările beneficiare, iar unele state membre din Europa de Est sunt acum atât emițătoare, cât și receptoare de migranți.

Migrația poate avea, de asemenea, efecte importante asupra dezvoltării economice și sociale din țările de origine ale migranților deoarece migranții iau toate cunoștințele și abilitățile lor împreună cu ei, contribuind astfel la "exodul de creiere". Pe de altă parte, migranții dobândesc noi competențe, care pot fi de o mare valoare pentru dezvoltarea țării lor de origine, atunci când se vor întoarce ("brain gain"). În plus, banii pe care emigranții trimit regulat acasă la familiile și prietenii lor – așa-numitele remitențe – devin o sursă tot mai importantă de venituri în țările de origine ale migranților.

3.1.2.2.Investițiile străine directe

Investițiile străine directe – ISD – influențează factorii care determină procesul de dezvoltare economică prin contribuția la formarea de capital, la transferul de tehnologie, la dezvoltarea resurselor umane, la extinderea schimburilor internaționale și la creșterea economică pe termen lung. ISD sunt un mijloc pentru realizarea politicii economice a fiecărui stat. Alături de beneficiile din fluxurile de comerț exterior se vorbește tot mai mult de beneficiile din fluxurile de ISD.

Beneficiile din fluxurile de ISD pot fi grupate astfel:

a) efectele transferului de resurse;

b) efectele asupra locurilor de muncă;

c) efectele asupra balanței de plăți.

3.1.3. Finanțele publice și dezvoltarea macroeconomică

Impactul finanțelor publice asupra economiei reale este multiplu și complex. Cu toate acestea, se consideră, în general, că există trei căi principale prin care finanțele publice pot spori creșterea economică potențială și gradul de ocupare a forței de muncă:

Acumularea factorilor de producție: Guvernele contribuie în mod direct la creșterea economică și la optimizarea gradului de ocupare a forței de muncă prin eficientizarea acumulării factorilor de producție, investind în capitalul fizic (infrastructuri), capitalul uman (educație și formare) și, într-o mai mică măsură, în cheltuielile sociale.

Acordarea stimulentelor adecvate prin sisteme fiscale și de prestații sociale: Influențând deciziile consumatorilor și întreprinderilor cu privire la activitatea lucrativă, economii și investiții, sistemele fiscale și de prestații sociale afectează funcționarea economiei reale. Sistemele de asistență socială joacă un rol important în corectarea eșecurilor pieței și în asigurarea coeziunii sociale contribuind, pe aceste căi, la creșterea economică și la ocuparea forței de muncă.

Promovarea unui climat macroeconomic stabil: Un sistem sănătos al finanțelor publice contribuie la stabilitatea macroeconomică și sprijină politica monetară în menținerea unor prețuri stabile, cu rate ale dobânzii scăzute.

3.1.4. Integrarea piețelor financiare ale Uniunii Europene

Analiza evoluției sectorului financiar efectuată de Direcția Generală Afaceri Economice și Financiare (DG ECFIN) se axează, în principal, pe două aspecte:

Condițiile macrofinanciare: Analiza tendințelor pieței financiare și a mediului macrofinanciar reprezintă baza previziunilor economice realizate de DG ECFIN și a evaluării riscurilor cu care se confruntă stabilitatea financiară a economiei europene.

Integrarea piețelor financiare: Realizarea integrării financiare ține de evaluarea reformelor structurale, de Orientările generale de politică economică asociate Strategiei de la Lisabona și de capacitatea de adoptare a monedei euro evaluată în rapoartele de convergență pentru statele membre care se pregătesc să intre în zona euro.

3.2. ROMÂNIA. UNGARIA

3.2.1. România Figura nr. 3.2.1 România

Poziția geografică. România este așezată în sud-estul Europei centrale, la contactul acesteia cu Europei centrale și Europa Balcanică. Limite: Ucraina (N și E), Republica Moldova, Marea Neagră (E), Bulgaria (S), Iugoslavia (SV), Ungaria (V).

Relief. „România are un relief muntos în partea centrală și nordică, în timp vasta luncă a Dunării domină sudul țării. La vărsarea în Marea Neagră, fluviul formează o deltă, care este în prezent o rezervație naturală cu nenumărate specii de păsări migratoare și sedentare.”

Parlamentul bicameral al României este format din Senat și Camera Deputaților. Mandatul este pe 4 ani.

Populația este formată în majoritate de naționalitate română 90%, cea mai importantă minoritate fiind cea maghiară (7%). „Limba română provine direct din latină, deși, din punct de vedere geografic, România este separată de țările vorbitoare de limbi romanice de către state ale căror limbi sunt slavice.”

Resursele naturale ale României: petrol, cărbuni, gaze naturale, fier, bauxită și cupru. Principalele ramuri industriale sunt siderurgia, petrochimia, industria lemnului, metalurgie neferoasă, textile, pielărie, alimentară.

„Printre specialitățile culinare românești se numără micii, sarmalele, friptura de porc cu ceapă și usturoi, precum și gogoșile cu brânză și smântână.”

”Poveștile de groază despre Dracula au fost inspirate de voievodul român Vlad Dracul, care a trăit în secolul al XV-lea și al cărui fiu, Vlad Țepeș, obișnuia să tragă în țeapă prizonierii capturați. Printre personalitățile române se numără scriitorul Eugen Ionescu, gimnasta Nadia Comăneci și compozitorul George Enescu.”

3.2.2. Ungaria

Figura nr. 3.2.2. Ungaria

Poziția geografică. „Ungaria se află în inima Europei, în Bazinul Carpatic, este un stat fără ieșire la mare. Se învecinează în vest cu Slovenia și Austria, în nord cu Slovacia și Ucraina, în est cu România, și în sud cu Serbia și Croația.”

„Relieful său este în mare parte plat, cu mici masive muntoase în nord. Lacul Balaton, destinație turistică foarte populară, este cel mai mare lac din Europa centrală.”

„Capitala țării, Budapesta, este așezată pe ambele maluri ale Dunării. O treime din teritoriul ei se întinde peste regiunea păduroasă, cu relief muntos, a Budei, iar celelalte două treimi sunt ocupate de câmpia unduită, coborând în terase, a Dunării, peste care se desfășoară Pesta. Budapesta este bogată din punct de vedere istoric și cultural și renumită pentru izvoarele sale termale.” Ungaria are un parlament unicameral (sau adunare națională) cu 386 de membri aleși o dată la patru ani.

„Strămoșii etnicilor unguri provin din triburile maghiare, care au migrat în bazinul carpatic în anul 896. Ungaria a fost creștinată, în anul 1000, sub conducerea lui Ștefan I, cunoscut și sub numele de Sfântul Ștefan.”„Limba maghiară nu seamănă cu niciuna dintre limbile țărilor învecinate. Motivul pentru care limba maghiară nu are nimic în comun cu celelalte limbi din familia mare a limbilor indo-europene este acela că aparține fino-ugric. Singurele rude din Europa sunt limba finlandeză și estoniană și celelalte limbi înrudite sunt doar câteva dialecte și limbi din Siberia și Asia Centrală. Limba maghiară este o limbă aglutinantă, multe formule gramaticale sunt formate prin adăugarea sufixelor la rădăcină.”

„Țara are resurse minerale limitate (bauxită, cărbune și gaze naturale), dar beneficiază de suprafețe întinse de soluri fertile și terenuri arabile. Calitatea vinurilor maghiare este apreciată peste tot în Europa. Principalele produse exportate sunt echipamentele electrice și electronice, uneltele și utilajele, precum și produsele alimentare și chimice.”Principalele ramuri industriale: industria metalurgică, de utilaje, medicamente și industria producătoare de mașini.

„Tradiția muzicală a Ungariei a inspirat compozitorii de valoare ai acestei națiuni – Liszt, Bartók și Kodály. Alte personalități maghiare sunt Albert Szent-Györgyi, cel care a descoperit existența vitaminei C, scriitorul și câștigătorul Premiului Nobel pentru literatură, Imre Kertész, precum și regizorul István Szabó, câștigător al Premiului Oscar.”

3.3. COMPARAȚIA ÎNTRE ROMÂNIA ȘI UNGARIA

Pentru a analiza situația macroeconomică a celor două țări trebuie să avem în vedere câteva aspecte diferite precum suprafața și numărul de locuitori, respectiv: 238.391 km² ai României față de numai 93.330 km² ai Ungariei, și 20.08 milioane de locuitori în cazul României și 9.920 milioane în cazul Ungariei.

Între economiile României și Ungariei se identifică o serie de puncte comune. Atât în România, cât și în Ungaria sunt economii deschise, mici, dependente în principal, de partenerul economic din Zona Euro.

3.3.1. Investiții de capital

Impactul nefavorabil pentru componența investițiilor este gradul ridicat de risc economic al celor două economii. Economia Ungariei s-a confruntat în ultimii ani cu reduceri mari de investiții. De asemenea, în România în ultimii ani investițiile în PIB au fost reduse.

Conform Business Dictionary investiții de capital este definit ca fiind: bani investiți într-o afacere în vederea obținerii unui venit, și recuperat prin intermediul veniturilor generate de activitatea pe parcursul mai multor ani. Se utilizează mai ales pentru cheltuieli de capital.

În timpul crizei economice din perioada anilor 2009-2011, investițiile de capital au scăzut considerabil în ambele țări. În Ungaria impactul crizei economice s-a resimțit mai profund în investițiile de capital decât în România. Începând cu anul 2012 investițiile și implicit economia din ambele țări au cunoscut o revigorare preponderent în România, care în anul 2013 a avut cea mai mare creștere din UE.

Figura nr. 3.3.1. Investiții de capital (% PIB)

Sursa: realizat de autor pe baza datelor: http://data.worldbank.org/indicator?display=graph

Ungaria ocupă locul al doilea din Europa Centrală în ceea ce privește investițiile pe cap de locuitor (7929 euro), după Republica Cehă (9834 euro), valoarea investițiile pe cap de locuitor în România este de numai 2617 de euro.

Începând din anul 2000, în Ungaria, pentru întreprinderile mici și mijlocii, Slovacia a fost destinația principal de investiții. Cele mai mari companii maghiare care au investit în Slovacia sunt: MOL, OTP Bank și filialele sale, Danubius, TriGranit, EGIS, TRANSELEKTRO.

3.3.2. PIB/cap de locuitor

PIB/cap de locuitor reprezintă „valoarea tuturor bunurilor și serviciilor finale, produse într-o economie într-o anumită perioada de timp. Acest indicator este folosit pentru a măsura activitatea economică dintr-o țară.”

În anii premergători declanșării crizei economico-financiare din ultimii ani, economiile celor două state au resimțit avantajele procesului de integrare economico-europeană. În anii premergători aderării la UE, 2004 în cazul Ungariei, 2007 în cazul României, economiile celor două state au avut creșteri semnificative.

Figura nr. 3.3.2. Evoluția PIB/cap de loc.

Sursa:realizat de autor pe baza datelor: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/guip/countryAction.do

Criza economică și financiară a avut un impact puternic asupra evoluției economice reale din primele nouă luni ale anului 2009. Impactul negativ al crizei s-a regăsit în reducerea PIB cu 7.1%, determinată de diminuarea cererii interne 13.7% și cele externe cu 10.1%. Consumul final a scăzut cu 11.1% ca urmare a reducerii creditării și a incertitudinii pieței forței de muncă. În condițiile reducerii de investițiile străine și a lipsei de cerere de bunuri și servicii capitalului fix a redus cu 22,6%. Exporturile nete sunt singura component care a adus o contribuție pozitivă la creșterea reală a PIB. În condiții asemănătoare a evoluat și Ungaria.

Figura nr. 3.3.2.1. Evoluția PIB (miliarde USD)

Sursa: realizat de autor pe baza datelor: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/guip/countryAction.do

Așa cum se observă și în graficul privind evoluția PIB în miliarde USD în anii crizei economico-financiare, 2009-2012 cele două state au o evoluție negativă majoră în anii 2009-2010 a PIB, simțind o revigorare în 2011 și o scădere din nou în 2012.

3.3.3. Inflația

Evoluția inflației a fost afectată de ajustările prețurilor administrate și ale accizelor de variația cursurilor de schimb, cât și de șocurile de natura ofertei și a costurilor unitare cu forța de muncă. Reducerea salariilor în sectorul public din anul 2010 a temperat dinamica acestora.

Atât Ungaria, cât și România, au reușit să își tempereze rata anuală a inflației până la un nivel similar, de circa 3,9-5.8% în 2011. Totuși, inflația a fost pentru România o problemă mult mai gravă în 2010, în timp ce în Ungaria a fost menținută la un nivel suportabil pe tot parcursul crizei.

Dacă în prima jumătate a anului 2009, inflația simte o nouă creștere, atât în Ungaria cât și în România, determinată de inflația cursului de schimb a prețurilor la produsele alimentare neprocesate și a bunurilor industriale. În Ungaria, în iulie 2009, inflația este afectată negativ de creșterea TVA-ului de la 20% la 25%, ce a dus la creșterea prețurilor de consum. Ambele țări au suportat o creștere a inflației și din cauza majorării prețurilor la carburanți.

Figura nr. 3.3.3. Rata inflației

Sursa: realizat de autor pe baza datelor: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/guip/countryAction.do

Ungaria spre deosebire de România a cunoscut o rata anuală a inflației în anul 2012 de 5.6% având cea mai ridicată inflație din UE, datorată și faptului că în acest an TVA-ul în Ungaria s-a majorat la 27%, în timp ce România a rămas la 24%.

3.3.4. Rata șomajului

Cele două economii cunosc diferențe importante la nivelul evoluției pieței forței de muncă. Rata șomajului în România este sub rata șomajului din Ungaria, a cărei piață a forței de muncă este mai rigidă decât piața forței de muncă din România.

Figura nr. 3.3.4. Șomajul pe termen lung(% dintotalul șomerilor)

Sursa: realizat de autor pe baza datelor: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/guip/countryAction.do

În Ungaria, rata șomajului în comparație cu România a depășit pragul de 10% fiind aproape dublu. Diferențele economice dintre Ungaria și România au fost determinate de ponderea cheltuielilor sociale totale, în cazul Ungariei situate peste pragul de 25% din PIB în anii premergători crizei economice, pe când România sunt menținute la aproximativ 17% din PIB. De asemenea, criza economică financiară mondială a surprins datoria publică a României sub pragul de 15% din PIB față de Ungaria, care avea o datorie public de peste 60% din PIB, iar în perioada anilor de criză s-a majorat spre pragul de 80% din PIB.

3.3.5. Deficitul bugetar

Deficitul bugetar apare atunci când veniturile nu acoperă cheltuielile. Dacă veniturile și cheltuielile sunt egale, spunem că bugetul este echilibrat. În situația în care veniturile sunt superioare cheltuielilor, bugetul statului este pozitiv, ceea ce înseamnă că statul respectiv înregistrează excedent bugetar.

Cum statele membre trebuie să îndeplinească criteriile de convergență de la Maastricht ca să adere la Uniunea Economică și Monetară (UEM), Pactul de Stabilitate și Creștere a fost adoptat pentru a se asigura respectarea criteriile de stabilitate și după aderarea la UEM. Astfel, statele trebuie să se asigure că deficitul bugetar nu depășește 3% din PIB și că datoria publică nu depășește 60% din PIB.

Conform Pactului, procedura privind deficitul excesiv reprezintă principalul instrument de constrângere a statelor membre de a respecta criteriile de convergență. În cazul în care un stat are un deficit bugetar mai mare de 3% din PIB sau o datorie publică mai mare de 60%, Comisia Europeană poate recomanda Consiliului să ia o serie de măsuri împotriva statului ce încalcă termenii pactului.”

Ungaria s-a confruntat și înainte de a deveni stat membru UE, cu un nivel ridicat al ponderii deficitului bugetar în PIB, nu a reușit să-și reducă la 3% din PIB, nici după ce a aderat la UE, în anul 2004.

Figura nr. 3.3.5. Deficitul bugetar (% din PIB și milioane de euro)

Sursa: realizat de autor pe baza datelor: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/guip/countryAction.do

Deficitul bugetar înregistrat de Ungaria a crescut în 2006 până la 9,6% din PIB. Din 2007, guvernul a introdus măsuri de austeritate drastice, care au determinat o scădere semnificativă a deficitului bugetar. În 2007, Ungaria a înregistrat un deficit bugetar de 5% din PIB, iar în 2008 de 3,8% din PIB. În 2009, Ungaria a avut un deficit bugetar de 4,6% din PIB. În 2010 nivelul deficitului bugetar era de 4,3% din PIB. În anul de referință 2011, 17 state membre ale UE au înregistrat un deficit bugetar care a depășit pragul de 3% din PIB, cât este permis la nivel European, printre ele aflându-se și Ungaria (4,3% din PIB).

Comisia Europeană a recomandat Ungariei să ia măsurile necesare, printre care o consolidare fiscal suplimentară, pentru a respecta ținta deficitului de 2,5% din PIB în anul 2012, și să asigure menținerea unui deficit net inferior nivelului BCE de 3% din PIB în anul 2013, chiar și după încetarea efectului măsurilor unice. Pentru anul 2012, Comisia Europeană prognozează un deficit bugetar care se încadrează în ținta de 2,5% din PIB și o pondere a datoriei publice în PIB în scădere la 78,5%. În privința altor factori fiscali, se anticipează că ponderea deficitului nu va depăși ponderea investițiilor publice în PIB în anul 2012. Ungaria trebuie să asigure reducerea sustenabilă a deficitului bugetar sub nivelul de referințăde 3%, în conformitate cu cerințele actualizate aferente PDE, și săse asigure căponderea datoriei intrăpe o pantă descendentă evident.

Pe de altă parte, România face obiectul unei decizii a Consiliului UE privind existența unui deficit excesiv. În anul de referință 2011, România a înregistrat un deficit bugetar de 5,2% din PIB, valoare net superioară celei de referință de 3%. Ponderea datoriei publice brute în PIB s-a situat la 33,3%, fiind net inferioară valorii de referință de 60%. Pentru anul 2012, Comisia Europeană prognozează „scăderea deficitului bugetar la 2,8% din PIB și majorarea ponderii datoriei publice în PIB la 34,6%. În privința altor indicatori fiscali, ponderea deficitului nu a depășit ponderea investițiilor publice în PIB în anul 2011. România trebuie să asigure reducerea sustenabilă a deficitului bugetar sub nivelul de referință de 3% în anul 2012 și ulterior, în conformitate cu cerințele aferente PDE, și să își onoreze angajamentele asumate în contextul programului de asistență financiarăUE-FMI.”

3.3.6. Datoria publică

Între anii 2005 și 2012, evoluția datoriei publice a fost influențată de mai mulți factori. În 2008, guvernul ungar s-a îndatorat peste nevoile sale reale. O parte din acest credit a fost utilizat pentru consolidarea sectorului bancar intern, iar creditul rămas neutilizat a fost plasat în depozite bancare.

La sfârșitul anului 2005, datoria publiă a Ungariei era de 61,7% din PIB, ceea ce corespunde cu criteriul enunțat de Tratatul de la Maastricht, însă acest nivel nu s-a menținut. Pe parcursul anului 2006, datoria Ungariei a crescut. În anul 2007, datoria publică a Ungariei a ajuns la 67% din PIB.

În 2010, Ungaria a adoptat o lege privind naționalizarea activelor fondurilor de pensii private, astfel încercând reducerea deficitului bugetar. Această încercare a guvernului de a-i face pe toți cetățeni să renunțe la pensile private, a avut drept consecință deprecierea forintului în raport cu euro (1,4%) și majorarea costurilor de împrumut ale statului. La sfârșitul anului datoria publică a Ungariei a fost de 82,2% din PIB. Guvernul se aștepta ca schimbările din sistemul de pensii să aducă îmbunătățiri, însă datoria publică a început din nou să crească.

Figura nr. 3.3.6. Datoria publică

Sursa: realizat de autor pe baza datelor: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/guip/countryAction.do

3.3.7. Productivitatea muncii

Productivitatea muncii pe angajat în România se situează pe penultimul loc în rândul statelor UE, chiar dacă numărul mediu de ore lucrate săptămânal este mai mare decât în alte state din UE. În anul 2008, productivitatea muncii pe angajat în România a fost de 49.1% față de 70.5% în Ungaria.

Figura nr. 3.3.7. Productivitatea muncii (%)

Sursa: realizat de autor pe baza datelor: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/guip/countryAction.do

Populația activă în vârstă de muncă a crescut cu 0,3% în primele 9 luni ale anului 2009 față de perioada corespunzătoare din anul 2008, iar rata deactivitate a crescut de la 63,1% la 63,4%. Populația ocupată în vârstă de muncă a scăzut cu 0,6% conducând la o scădere a ratei de ocupare a populației în vârstă de muncă de la 59,3% la 59%, în timp ce numărul mediu de salariati (conform metodologiei BIM) s-a redus cu 0,9%. Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă a avut valori mai ridicate pentru bărbați (65,6%, fațăde 52,4 % pentru femei) și pentru persoanele din mediul rural (61,4%, față de 57,3% în mediul urban). Rata de ocupare în rândul tinerilor (15 – 24 ani) a fost de 24,9%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale față de perioada corespunzătoare din anul 2008.

3.3.8. Agricultura

Agricultura include cultivarea culturilor, producția de animale, silvicultura, pescuit și vânătoare.

Figura nr. 3.3.8. Agricultură (% din toate ramurile)

Sursa: realizat de autor pe baza datelor: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/guip/countryAction.do

Spre deosebire de majoritatea țărilor UE, agricultura a fost și continuă să fie un sector de primă importanță în România, atât prin contribuția sa în economie, cât și ca pondere a populației ocupate.

Suprafața agricolă totală a Ungariei este de 4.050.000 ha, din care 3.440.000 ha suprafață arabilă (37,3% din suprafața totală), iar suprafața agricolă totală a României este de 14.731.000 ha, din care 9.434.600 ha suprafață arabilă.

În ultimii 20 de ani, agricultura româneascǎ este una dintre ramurile cheie ale economiei românești și deține o pondere importantǎ în PIB în comparație cu Ungaria (aproximativ 6% din PIB). În domeniul comerțului cu produse agricole primul partener al României este UE cu care se derulează peste 33% din totalul schimburilor comerciale. Nivelul ridicat al populației ocupate și productivitatea scăzută sunt în prezent principalele caracteristici ale agriculturii românești; mai mult de 2 milioane de oameni lucrează în agricultura româneascǎ. Îmbătrânirea populației în agricultură este un subiect de actualitate în România; 45% din numărul total de ferme sunt deținute de persoane care au cel puțin 65 de ani.

Sectorul agricol se confruntă cu condiții de creditare aspre în ambele țări: rate mari ale dobânzilor și solicitarea de garanții dificil de prezentat, din cauza scăderii valorii terenurilor.

Obiectivele prioritare ale ambelor țări în ceea ce privește sectorul agricol sunt: creșterea productivității și a calității; creșterea veniturilor producătorilor agricoli; dezvoltarea durabilă a zonei rurale în concordanță cu cerințele protecției mediului înconjurător.

3.3.9. Industria

Industria Ungariei se bazează pe industria prelucrătoare care produce aproximativ 25% din venitul național, Ungaria fiind deosebit de sensibilă la economia externă.

Criza economico-financiară internațională a afectat industria românească, care a intrat începând cu luna noiembrie 2008 într-un declin rapid și accentuat. În anul 2009, producția industrială s-a redus în termeni reali cu 5,5% (serie brută), ca urmare a scăderii industriei extractive cu 12,0% și a industriei prelucrătoare cu 6,5%. Totuși, evoluțiile lunare arată o anumită revenire.

Figura nr. 3.3.9. Industria (%)

Sursa: realizat de autor pe baza datelor: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/guip/countryAction.do

3.3.10. Construcțiile

În anul 2009, volumul lucrărilor de construcții (serie brută) a fost cu 15,1% sub nivelul celui din anul precedent. Evoluția a fost generată de diminuările înregistrate pe toate elementele de structură: lucrări de întreținere și reparații curente (-13,2%), lucrări de construcții noi (-13,8%) și lucrări de reparații capitale (-24,1%). Pe tipuri de construcții, au avut loc reduceri pe toate elementele componente după cum urmează: construcții inginerești (-12,2%), clădiri nerezidențiale (-15,7%) și clădiri rezidențiale (- 20,2%).

Figura nr. 3.3.10. Construcțiile (%)

Sursa: realizat de autor pe baza datelor: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/guip/countryAction.do

În anii 2006-2008 se observă o creștere a volumului lucrărilor de construcții, în România spre deosebire de Ungaria, unde volumul lucrărilor de construcții scade ușor. În perioada anilor 2008-2010, volumul lucrărilor de construcții scade simțitor, comparativ cu Ungaria unde volumul lucrărilor de construcții în 2008-2009 se menține aproximativ la același nivel și scade în 2010.

3.3.11. Transporturile

Criza economico-financiară a afectat negativ și activitățile de transport în ansamblul lor pe fondul reducerii producției a bunurilor de consum, a locurilor de muncă, etc. În perioada anilor 2006-2007, Ungaria și România înregistrează o evoluție pozitivă a activității de transport și a veniturilor realizate de acesta. În perioada 2007-2010, România înregistrează scăderi evidente a activității de transport, comparativ cu Ungaria, unde scăderea activității de transport este procentual mai mică decât în România.

Figura nr. 3.3.11. Transport (% din toate ramurile)

Sursa: realizat de autor pe baza datelor: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/guip/countryAction.do

3.3.12. Exportul

Pe parcursul anului 2009, criza economică a contribuit sunstanțial la corectarea dezechilibrelor externe. Astfel, ca urmare a reducerii cererii externe, exporturile de bunuri și-au continuat trendul descendent înregistrat în ultimul trimestru din anul 2008, diminuându-se cu 13,9% față de anul 2008, reducere inferioară comparativ anului 2009, când au scăzut cu 20,1%. În evoluția exporturilor s-a constatat îmbunătățirea structurală a acestora concretizată în majorarea ponderii exporturilor de mașini și echipamente de transport în total exporturi de bunuri cu 6,6 % (de la 36,2% la 42,8%).

Figura nr. 3.3.12. Exportul (mil. USD)

Sursa: realizat de autor pe baza datelor: http://data.worldbank.org/indicator/TX.VAL.MRCH.XD.WD/countries

În anii precedenți crizei economico-financiare, România și Ungaria cunosc o creștere a exporturilor. În 2009, cele două state cunosc o reducere a activității de export după care în anii 2010-2011 exportul crește în cele două state, ca în 2012 să cunoască din nou o reducere a activității de export. Se observă aproximativ aceeași evoluția a activităților de export în România și Ungaria raportate la puterea economică a fiecăruia.

3.3.13. Importul

Criza financiară economică a afectat în sens negativ importurile în România și Ungaria. Din 2009 importurile în România cresc de la aproximativ 400 mil. USD la 580 mil. USD, comparativ cu Ungaria, unde importurile cresc de la 250 mil. USD la aproximativ 310 mil. USD, într-un ritm mai scăzut în Ungaria. În 2012 România și Ungaria cunosc din nou o scădere a importurilor.

Figura nr. 3.3.13. Importul (mil. USD)

Sursa: realizat de autor pe baza datelor: http://data.worldbank.org/indicator/TX.VAL.MRCH.XD.WD/countries

3.3.14. Educația

Figura de mai jos cuprinde numărul total de tineri care sunt înscriși în sistemul de învățământ obișnuit, în ambele țări. Acesta include toate nivelurile de educație începând de la învățământul primar până la studii postuniversitare (cu excepția învățământului preșcolar).

Figura nr. 3.3.14. Elevi și studenți

Sursa: realizat de autor pe baza datelor: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/guip/countryAction.do

În perioada anilor 2008-2009 numărul studenților și elevilor scade în Ungaria mai puțin decât în România, unde scăderea este mai semnificativă. Scăderea numărului studenților și elevilor sedatorează scăderii populației, ca urmare a scăderii ratei natalității, dar și migrațíei din cele două state în țările vestice. De asemenea, criza economică adus la sărăcirea populației și a agravat abandonul școlar, ceea ce a contribuit la reducerea numărului elevilor și studenților.

3.4. ANALIZA COMPARATIVĂ A PROGRAMELOR NAȚIONALE DE REFORMĂ

3.4.1. Programul Național de Reformă al României

„Programul Național de Reformă 2014 (PNR 2014) constituie platforma-cadru pentru definirea reformelor și a priorităților de dezvoltare economică a României pe parcursul unei perioade de 12 luni (iulie 2014 -iunie 2015), în concordanță cu Strategia Europa 2020 și cu documentele rezultate din Semestrul European 2014.”

Programul de reforme economice asumate de Guvernul României în cadrul asistenței financiare a instituțiile financiare internaționale (IFI) este în concordanță cu actualizarea PNR al României. Programul de asistență cuprinde acțiuni specific asumate recomandărilor specific de țară, dar care nu se substituie acțiunii de punere în aplicare a recomandărilor incluse în planul de acțiune pentru implementarea PNR și monitorizare conform procedurilor de monitorizare a PNR.

În anul 2013, România a încheiat un nou acord de asistență preventivă cu instituțiile financiare internaționale (FMI/UE/BM) pentru perioada 2013-2015. Acordarea asistenței este condiționată de “implementarea unui program cuprinzător de politici economice, cu accent pe măsuri de reformă structurală referitoare, în special, la capacitatea administrativă, piețele produselor, mediul de afaceri, piața muncii, pensii, întreprinderi de stat și asistența medicală. De asemenea, programul conține continuarea consolidării fiscale, reforma administrației fiscale, ameliorarea administrării și a controlului finanțelor publice, precum și reforme monetare, de asigurare a stabilității financiare și reforma pieței financiare.”

Direcțiile de reformă economică ale Guvernului României în cadrul acordului de asistență financiară de tip preventiv cu UE conțin direcții de acțiune, care continuă cu măsurile de adoptare în cadrul PNR 2011 – 2013, și referitoare la implementarea recomandărilor specifice de țară.

Tabel nr. 3.4.1. Creșterea economică (modificări procentuale anuale)

Sursa: realizat de autor pe baza datelor: Comisia Națională de Prognoză, disponibil la http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/csr2014/nrp2014_romania_ro.pdf

În România, PIB a crescut în anul 2013 cu 3,5%, fiind al treilea an de creștere (2,3% în 2011 și 0,6% în 2012), ceea ce consolidează tendința de revenire din criza economică și financiară care a afectat și România în anii 2009 și 2010. Creșterea din 2013 s-a datorat, în principal, contribuției pozitive a exportului net (4,4%), în timp ce cererea internă s-a redus ca urmare a unei activități investiționale mult sub așteptări. ”

Tabel nr. 3.4.2. Inflația (%)

Sursa: realizat de autor pe baza datelor: Comisia Națională de Prognoză, disponibil la http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/csr2014/nrp2014_romania_ro.pdf

La sfârșitul anului 2013, rata anuală a inflației a ajuns la minimul istoric de după 1990, atingând un nivel de 1,55%, cu 3,4% sub cel atins la sfârșitul anului 2012. Ca medie anuală, inflația s-a situat cu 0,65% peste media anului anterior, ajungând la 3,98%. Inflația la sfârșitul fiecărui an în perioada 2014-2017 va fi cuprinsă între 3,5% și 2,5% în 2017, cu o medie anuală de creștere în 2015, după care se va reduce anual până la 2,7% în 2017. Reducerea inflației va fi susținută prin menținerea fermă a politicii monetare și a componentelor mix-ului de politici economice. În acest sens, a-au luat în calcul anii agricoli normali și volatilitatea redusă a prețului la petrol pe plan internațional. Cursul de schimb va fi unul modest, prin susținerea procesului de dezinflație. Creșterea economică va îmbunătăți piața muncii și implicit va crește numărul locurilor de muncă, îmbunătățind situația ocupării pentru populația în vârstă de 20-64 ani, pentru realizarea obiectivului în Strategia Europa 2020.

Tabel nr. 3.4.3. Forța de muncă (%)

Sursa: realizat de autor pe baza datelor: Comisia Națională de Prognoză, disponibil la http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/csr2014/nrp2014_romania_ro.pdf

În anul 2013, rata de ocupare a populației în vârstă de 20-64 ani a fost de 63,9%, ușor îmbunătățită comparativ cu 2012, la o distanță de 6,1% față de ținta națională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020. Numărul total de salariați a crescut cu 0,7% comparativ cu anul 2012, iar rata șomajului BIM s-a majorat de la 7,0% în 2012 la 7,3% în 2013.

De asemenea, „se așteaptă ca numărul șomerilor (conform AMIGO) să intre pe o pantă descrescătoare, astfel încât rata șomajului să se diminueze până la 6,7%, nivel mai mic decât cel din anul 2013 cu 0,6%.”

Având în vedere măsurile structurale luate în 2012 și 2013, în perioada următoare potențialul de creștere economică va fi, în medie, de 2,5% anual, în condițiile în care formarea brută de capital fix va reveni la dinamici pozitive, după scăderea de 3,3% din 2013, iar situația de pe piața muncii va cunoaște ușoare îmbunătățiri, astfel încât creșterea ocupării și a numărului de ore lucrate vor compensa evoluția demografică nefavorabilă, ceea ce va conduce la o contribuție pozitivă a factorului muncă la creșterea PIB potențial. De asemenea, productivitatea totală a factorilor va avea o contribuție pozitivă și în creștere.

3.4.2. Programul Național de Refomă al Ungariei

În perioada anilor 2013 – 2017 programul macroeconomic va fi detaliat în programul de convergență, perspectivele macroeconomice pe termen mediu prezentate în cele ce urmează.

Al doilea trimestru anului 2013 economia maghiară a cunoscut o creștere puternică, echilibrată, și aceasta nu numai datorită exporturile nete și a cererii interne, care s-a extins și mai mult în consumul intern, care a influențat evoluția PIB-ului. Programul de convergență estimează în 2014 o accelerare a creșterii economice cu efecte pozitive asupra forței de muncă și a veniturilor, prin extinderea progresivă a nivelului de consum. Este prevăzută o extindere dinamică a exporturilor, o creștere treptată a consumului intern, a bunurilor de unică folosință, în paralel cu creșterea accelerată a PIB-ului. Creșterea a fost susținută de atragerea fondurilor UE, a programelor de finanțare EXIM Bank, creșterea cererii interne și externe în paralel cu creșterea investițiilor în sectorul corporativ. La sfârșitul perioadei programate PIB-ul poate depăși 3%.

Tabel nr. 3.4.2.1. Dezvoltarea principalilor indicatori macroeconomici

Sursa: realizat de autor pe baza datelor: Comisia Națională de Prognoză, disponibil la http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/csr2014/nrp2014_hungary_hu.pdf

Tabel nr. 3.4.2.2. Efectele macroeconomice ale măsurilor

Sursa: realizat de autor pe baza datelor: Comisia Națională de Prognoză, disponibil la http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/csr2014/nrp2014_hungary_hu.pdf

CAPITOLUL IV. SITUAȚIA ECONOMICĂ A ROMÂNIEI

4.1. SITUAȚIA ECONOMICĂ A ROMÂNIEI

Așa cum am prezentat anterior, economia României a crescut în 2011, 2012, 2013, creșterea fiind determinată în principal de cererea internă și de investiții.

România se confruntă, de asemenea, cu o serie de alte provocări pe termen mediu în încercarea de a asigura o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii.Reprezentând 46 % din media UE, PIB-ul pe cap de locuitor al României este unul dintre cei mai relevanți indicatori ai decalajului de dezvoltare a țării. Între principalele provocări putem menționa necesitatea sporirii participării forței de muncă pe piața muncii, reformarea administrației publice și îmbunătățirea competitivității globale. Fondurile acordate de Uniunea Europeană pot fi o importantă sursă de investiții publice în sprijinirea țării privind abordarea acestor provocări.

În ceea ce privește politicile bugetare, România a îndeplinit obiectivul de a reduce deficitul public global sub 3 % din PIB. Bugetul României pentru 2013 a vizatun deficit global de 2,4 % din PIB, respectiv de 2,4 % pentru 2014. Obiectivul pe termen mediu al României este realizarea unui deficit structuralde 1 % din PIB, planificat a fi atins în 2014, ceea ce, atunci când este recalculat de Comisie pe baza metodologiei stabilite de comun acord, corespunde atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu (OTM) pânăîn 2015. Datoria publică a României este relativ mică(37,8 % din PIB în 2012) și, deși se estimează că va crește la 38,6 % în 2014, aceasta este încă sub limita de 60 % din PIB.”

Investițiile și competitivitatea sunt elemente care necesită îmbunătățiri substanțiale, pentru asigurarea unei convergențe a veniturilor cu cele din UE șisprijinirea accelerării creșterii economice.

În anul 2011, România deținea puțin peste de 1% din PIB-ul Comunității Europene, înregistrând o creștere rapidă a PIB-ului pe cap de locuitor, dar rămânând la 49% din media Uniunii celor 27.”

Figura nr. 4.1. România comparativ cu UE27 (PIB/loc)

Sursa: realizat de autor pe baza datelor http://epp.eurostat.ec.europa.eu/guip/themeAction.do

La începutul crizei, economia României a parcurs o perioadă de mai mulți ani de creștere economică în ritmuri înalte, dar însoțită de un deficit extern relativ important, precum și de creșterea datoriei externe pe termen scurt. Cu un mic decalaj s-au manifestat și repercusiunile deteriorării climatului economic extern asupra economiei românești.

„Datorită acestor factori, România a semnat acorduri de finanțare cu Fondul Monetar Internațional și cu UE. Aceste acorduri asigură finanțarea corespunzătoare a deficitului de cont curent și transmit o credibilitate sporită politicilor economice și financiare. Începând cu anul 2009, impactul crizei financiare și economice globale asupra economiei românești se manifestă din ce în ce mai pronunțat pe culoarul indirect și anume pe acela al lichidității externe și al deteriorării condițiilor macroeconomice.”

Creșterea consistentă din anii anteriori a activității economice a fost urmată de o contracție puternică în anii 2009 și 2010. Scăderea economică a condus la dezinvestiții și majorarea importantă a șomajului, ceea ce periclitează procesul de convergență reală și starea financiară a companiilor și populației.

Șomajul. „Potrivit datelor furnizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, numărul șomerilor înregistrați la sfârșitul lunii decembrie 2010 era de 627 mii persoane. Comparativ cu luna decembrie din anul 2009, numărul șomerilor înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncăa fost mai mic cu 82,4 mii persoane. Din numărul total al șomerilor înregistrați, femeile reprezentau 42,2%. Rata șomajului înregistrat în luna decembrie 2010 a fost de 6,9% în raport cu populația activă civilă totală (7,8% în luna decembrie 2009). Rata șomajului pentru femei a fost cu 1,3% mai mică decât cea înregistrată pentru bărbați (6,2% față de 7,5%).”

Veniturile. „Pe ansamblul gospodăriilor, în anul 2009, veniturile totale, în termeni nominali, au fost de 797,26 lei lunar pe o persoană, în creștere cu 65,73 lei față de anul 2008. De asemenea, s-au înregistrat creșteri ale veniturilor gospodăriilor de agricultori, acestea fiind mai mari cu 49,09 lei comparativ cu anul 2008.”

„Contribuția agriculturii la PIB a fost întotdeauna ridicată. Valoarea adăugată brută (VAB) a agriculturii a reprezentat 6,5% din totalul VAB ( Sursa: Studiu Comisia nationala de prognoza 2011). Cu toate acestea, ea rămâne scăzută, având în vedere resursele neutilizate. Populația angajată în agricultură și silvicultură, de exemplu, are o pondere mult mai mare (32%), reflectând șomajul și o productivitate redusă a muncii. Restructurarea agriculturii va avea un impact deosebit asupra economiei rurale în general, având în vedere că agricultura continuă să rămână cea mai importantă activitate din spațiul rural și o sursă esențială de venit pentru gospodării.”

„Productivitatea muncii, în 2012, în agricultură, silvicultură și pescuit a fost de 2464 Euro/persoană ocupată, fiind de aproape 5 ori mai mică decât media națională (12.527 Euro/persoană ocupată), pe când în sectorul secundar (industrie și construcții) și terțiar, valorile înregistrate au fost de 1,5, respectiv 1,3 ori mai mari.”

În anul 2008 România a contribuit cu o parte semnificativă la economia națională, măsurată ca valoare adaugată brută. Populația ocupată în agricultura (cu timp de muncă întreg) este, astfel, mai mică ca număr, iar redirecționarea unei părți a acesteia după eliberarea din activități agricole către alte sectoare poate fi o problemă mai mică dacă se estimează, deși crește dependența de transferuri sociale.

4.1.1. Recomandările Comisiei Europene pentru România (2013)

Comisia a emis opt recomandări pentru România, menite să o ajute să-și îmbunătățească performanța economică:

Punerea în aplicare a unui program preventiv

În 2011, autoritățile române au negociat cu Comisia Europeană și FMI un program preventiv de ajustare economică. În martie 2013, România a solicitat în mod oficial prelungirea cu trei luni a acestui program. Prin urmare, analiza finală a programului se va efectua la sfârșitul lui iunie 2013.

Finanțe publice și un sistem de impozitare sustenabile

Deși poziția bugetară s-a îmbunătățit în România, nivelul redus de respectare a obligațiilor fiscale constituie o provocare majoră, iar sustenabilitatea și adecvarea sistemului de pensii prezintă riscuri medii pe termen lung. Prin urmare, România ar trebui să ia măsuri de îmbunătățire a colectării impozitelor, să egalizeze vârsta de pensionare pentru femei și bărbați și să susțină reforma pensiilor promovând încardarea în muncă a lucrătorilor în vârstă.

Reformarea sectorului sanitar

În sectorul sanitar din România există inegalități majore, cauzate în principal de utilizarea ineficientă a resurselor și de un management defectuos. România trebuie să depună eforturi mai mari pentru a spori rentabilitatea sistemului, reducând utilizarea excesivă a internărilor în spitale și îmbunătățind asistența primară și sistemele de trimitere a pacienților.

Piața muncii, șomajul în rândul tinerilor și sărăcia

În 2012, România înregistra o rată scăzută de ocupare a forței de muncă în general, iar rata de activitate în rândul tinerilor era printre cele mai mici din UE. România trebuie să amelioreze calitatea politicilor vizând activarea forței de muncă și să pună în aplicare, cât mai repede, Planul național pentru angajarea tinerilor. Numărul persoanelor expuse riscului de sărăcie sau de excluziune este, de asemenea, foarte ridicat, copiii fiind printre cei mai afectați. România trebuie să adopte neîntârziat legislația restantă și să întărească legătura dintre transferurile sociale și măsurile de activare.

Reforma învățământului

România se confruntă cu o provocare majoră în ceea ce privește creșterea calității sistemului ei de învățământ și de formare profesională. Părăsirea timpurie a școlii este o problemă importantă. România ar trebui să pună în aplicare reformele și, în același timp, să își dezvolte capacitatea administrativă. Învățământul terțiar trebuie adaptat la nevoile pieței muncii, iar accesul persoanelor dezavantajate ar trebui îmbunătățit.

Modernizarea administrației publice

Capacitatea administrativă redusă este o preocupare majoră pentru România, care contribuie la o rată scăzută de absorbție a fondurilor UE. Prin urmare, trebuie consolidată guvernanța și calitatea administrației publice.

Mediul de afaceri

Provocările majore cu care se confruntă România în acest domeniu sunt un mediu de afaceri slab dezvoltat și sprijinul scăzut acordat cercetării și dezvoltării. Autoritățile române ar trebui să asigure servicii de e-guvernare eficiente și să facă eforturi pentru a facilita accesul la finanțare și pentru a reduce numărul de proceduri administrative pe care trebuie să le îndeplinească IMM-urile. De asemenea, România ar trebui să amelioreze eficiența și independența sistemului judiciar, precum și eficiența politicilor de prevenire și combatere a practicilor de corupție, în special în domeniul achizițiilor publice.

Energie și transporturi

România înregistrează un grad scăzut de competitivitate și eficiență în sectorul energetic și în cel al transporturilor. Ea ar trebui să asigure liberalizarea prețurilor la gaze și electricitate, să consolideze guvernanța întreprinderilor de stat și a organismelor de reglementare și să finalizeze conexiunile transfrontaliere. Infrastructura pentru conexiunile de bandă largă este cea mai slab dezvoltată din UE, aspect care ar trebui remediat. În sectorul transporturilor, este nevoie de un plan amplu pe termen lung.

4.2. PROGRAMUL NAȚIONAL DE REFORMĂ 2011-2013

PNR 2011-2013 a fost adoptat de Guvernul României la 29 aprilie 2011 și transmis Comisiei Europene (COM) împreună cu Programul de Convergență 2011-2014. În urma examinării PNR ale tuturor SM, COM a propus Consiliului European (CONS) din martie 2011 recomandări specifice de țară. CONS a recomandat României „să implementeze măsurile cuprinse în memorandum-urile de înțelegere semnate cu UE și FMI, măsuri incluse în PNR 2011-2013.”

Pentru România, Programul Național de Reformă reprezintă „platforma-cadru pentru definirea și aplicarea politicilor de dezvoltare economică, în concordanță cu politicile Uniunii Europene (UE), care permite concertarea demersurilor naționale pentru modernizarea economiei și societății românești și susține convergența economico-socială cu celelalte state membre ale UE.”

Succesul în atingerea obiectivelor naționale Europa 2020 depinde de „implementarea la nivel național a reformelor structurale necesare pentru a accelera creșterea economică inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii. Programele Naționale de Reformă (PNR) reprezintă obligația fiecărui stat membru de a translata la nivel național obiectivele Europa 2020.”

Pornind de la obiectivele acestei strategii, România și-a stabilit, prin Programul Național de Reformă, prioritățile și obiectivele proprii care fixeazăcadrul și direcțiile de dezvoltare economică sustenabilă. Mobilizarea eforturilor instituționale și financiare, dublată de obținerea unui larg consens la nivelul întregii societăți, au constituit factori determinanți pentru transpunerea în realitate a acestor obiective și priorități naționale.

Astfel, noua viziune a Guvernului României cu privire la creșterea economică și nivelul de trai a populației, mai dinamică și mult mai clară, a condus la o colaborare mult mai bună între adiministație publică centrală, partenerii sociali, Parlament, ONG-uri, structurile asociative ale administrației publice locale, instituțiile financiare internaționale și mediu academic, în scopul implementării reformelor necesare pentru corectarea dezechilibrelor financiare și reluarea creșterii economice.

PNR 2011-2013 continuă reformele asumate în PNR 2007-2010 și propune reforme noi, derivate din specificul obiectivelor Strategiei Europa 2020 și al documentelor atașate (inițiative emblematice, Analiza anualăa creșterii, Pactul Euro Plus). În acest context, PNR 2011-2013 „include, pe lângă acțiunile nou identificate, și o parte dintre acțiunile aflate deja în curs de implementare (de exemplu, cele referitoare la condiționalitățile ce trebuie respectate de România în relația cu Fondul Monetar Internațional și cu alte instituții financiare internaționale).”

Programul Național de Reformă își popune să stimuleze „competitivitatea, productivitatea și potențialul de creștere a României, coeziunea socială, teritorialăși convergența economică, toate acestea urmărind reducerea decalajelor în ceea ce privește dezvoltarea economică fațăde celelalte state membre ale Uniunii Europene.”

La elaborarea PNR, fiecare stat membru a trebuit să țină cont de Recomandarea Consiliului privind Orientările generale pentru politicile economice și Decizia Consiliului privind Orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă, precum și de metodologia recomandată statelor membre de SG COM. Pe baza structurii propuse în această metodologie, România a conceput  PNR 2011-2013, care urmărește să asigure, în același timp, continuitatea reformelor din etapa anterioară (2007-2010). PNR a fost elaborat pe baza contribuțiilor grupurilor de lucru (șapte grupuri de lucru sectoriale și trei grupuri operative special constituite în acest scop.)

4.3. PROGRAMUL DE CONVERGENȚĂ 2011-2014

La 2 mai 2011, România a prezentat actualizarea din 2011 a Programului de convergență, care vizează perioada 2011-2014 și Programul național de reformă din 2011. Cele două programe au fost evaluate în același timp de către Comisia Europeană, conform prevederilor Semestrului European.

Forma actualizată a Programului de convergență (PC) 2011-2014 a fost elaborată pe baza Regulamentului C.E.Nr.1055/2005 care amendează Regulamentul C.E. Nr.1466/1997 privind întărirea supravegherii situației bugetare și coordonarea politicilor economice. În conformitate cu cerințele Comisiei Europene, a cincea ediție a PC respectă metodologia privind conținutul și formatul Programelor de Convergență și Stabilitate (PCS) adoptată de Consiliul Ecofin în data de 7 septembrie 2010.

Potrivit ultimei evaluări a Comisiei Europene privind sustenabilitatea pe termen lung, „riscurile cu privire la sustenabilitatea pe termen lung pe care le prezintă finanțele publice par să fie ridicate în România. Această evaluare nu ia însă în considerare măsurile cuprinzătoare de reformă a pensiilor adoptate în 2010, care au îmbunătățit în mod substanțial sustenabilitatea pe termen lung a sistemului românesc de pensii. În urma implementării cu succes a programului de ajustare UE-FMI și pentru a consolida aceste rezultate pozitive, a fost negociat cu autoritățile române un Program preventiv UE-FMI pentru 2011-2013. Noul program continuă măsurile de consolidare fiscală, reformele în domeniul guvernanței fiscale și politica de menținere a stabilității financiare începută în cadrul programului pentru perioada 2009-2011.”

Tabel. Nr. 4.3. Sustenabilitatea pe termen lung a finanțelor publice

Sursa: Ministerul Finanțelor Publice, disponibil la http://store.ectap.ro/articole/760_ro.pdf

În opinia Comisiei Europene, „România rămâne pe drumul cel bun pentru atingerea țintei de deficit bugetar de 4,4% din PIB în 2011 (sub 5% din PIB). Aceasta va constitui totodată o bază adecvată pentru îndeplinirea țintei de deficit de 3% din PIB pentru 2012, deși, potrivit previziunilor serviciilor Comisiei Europene din primăvara anului 2011, ar putea fi necesare măsuri suplimentare.”

Pe parcursul anului 2010, Consiliul European a hotărât să întărească coordonarea politicilor de reformă și fiscal-bugetare din statele membre, astfel încât pe viitor deciziile de politică economică la nivelul Uniunii Europene să fie integrate și coerente. În acest sens, începând cu prima jumătate a anului 2011 s-a introdus Semestrul european – „o perioadă în care politicile pe care fiecare stat membru dorește să le aplice în anul următor sunt supuse forurilor europene în vederea analizei și formulării de recomandări concrete care să fie luate în considerare la întocmirea bugetelor naționale”. Prezentarea celor două documente fundamentale PC și PNR simultan reprezintă elementul de noutate față de edițiile anterioare, dar și o mare provocare privind asigurarea complementarității și concordanței celor două programe. Astfel, cele două documente prezintă calea de ajustare pe termen mediu și lung pentru îndeplinirea țintelor naționale cuprinse în documentul Strategia Europa 2020 și asigurarea sustenabilității finanțelor publice pe termen lung.

Programul de convergență reflectă modalitatea concretă prin care se materializează, în intervalul 2011-2014, obiectivele asumate prin Programul de Guvernare, dar și conturarea unei viziuni privind dezvoltarea sustenabilă pe termen lung.

Una din provocările asumate de politica fiscală în perioada prognozată este „reconcilierea obiectivului privind îndeplinirea criteriului nominal de convergență bugetară într-un mod sustenabil, cu măsuri necesare limitării efectelor crizei economice și financiare globale asupra economiei românești. În acest sens, obiectivele bugetare sunt îndreptate către atenuarea ciclicității economiei, reducerea presiunilor inflaționiste și limitarea deficitelor externe.”

Ediția actuală a Programului de Convergență arată „intenția României de a aduce deficitul structural la mai puțin de 2% din PIB până în 2014, asigurându-se astfel o marjă suficientă pentru evitarea depășirii limitei de 3% din PIB a deficitului bugetar.”

Angajamentul de adoptare a monedei euro în 2015 este menținut și reprezintăo ancoră importantă în promovarea reformelor bugetare și structurale necesare creșterii flexibilității economiei românești. Pentru pregătirea trecerii la moneda euro s-a înființat un Comitet interministerial sub coordonarea Primului Ministru, din care fac parte BNR, MFP și alte instituții responsabile.

România a inclus angajamentele asumate în cadrul Pactului Euro Plus în Programul național de reformă și în Programul de convergență, prezentate la 2 mai 2011. Majoritatea acestor angajamente au fost deja îndeplinite sau sunt în curs de îndeplinire în cadrul Programului de asistență financiară pe termen mediu și sunt, în linii mari, adecvate pentru abordarea provocărilor identificate în contextul pactului.

CONCLUZII

Activitățile economice trec prin stări succesive de creștere, dezvoltare, stagnare, criză (aceste stări au intensități diferite, de la o țară la alta și de la o perioadă de timp la alta). Creșterea economică este apreciată drept obiectivul major al politicii macroeconomice, totodată evidențiază modificările cantitative în timp ce dezvoltarea economică, pe cele calitative.

Strategia EUROPA 2020 propune o nouă viziune pentru economia socială de piață a Europei în următorul deceniu, care să ajute UE să iasă din criza economică și financiară șisă edifice o economie inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, cu niveluri ridicate deocupare a forței de muncă, de productivitate și de coeziune socială. Din cele analizate în Capitolul II, se poate concluziona că obiectivele Strategiei Europa 2020 definesc locul pe care UE dorește să o ocupe în anul 2020 și sunt transpuse în obiective naționale cu scopul de a putea urmări evoluția UE în ansamblu, dar și evoluția fiecărui stat membru.

Statele membre UE sunt foarte diferite unul de celălalt, de aceea există diferențe majore cu privire la indicatorii macroeconomici, dar totodată între economiile țăriilor membre UE se identifică și o serie de puncte comune. Astfel, pentru a demonstra acest lucru am analizat comparativ economia României și Ungariei, acordând atenție următoarelor aspecte macroeconomice: investiții de capital, PIB/cap de locuitor, evoluția PIB, inflația, rata șomajului, deficitul bugetar, datoria publică, productivitatea muncii, agricultura, industria, construcțiile, transportul, exportul, importul, educația.

Din cele analizate se poate concluziona că investițiile de capital din România au fost mai mari decât cele din Ungaria, însă criza economică a avut un impact negativ asupra investițiilor de capital în ambele țări, acestea înregistrând o scădere semnificativă în 2009. Între anii 2008-2012 evoluția PIB-ului a înregistrat valori mai mari în România în comparație cu Ungaria. În ceea ce privește rata inflației, cu excepția anului 2012, în toți ceilalți ani, rata inflației în Ungaria a fost inferioară celei din România. În 2012, din dorința reducerii deficitului bugetar, Guvernul Ungariei a mărit valoarea TVA-ului de la 25% la 27%, acesta având un impact negativ asupra inflației. În 2012, rata inflației din Ungaria a ajuns să fie aproape de două ori mai mare decât rata inflației din România. În ceea ce privește datoria publică a țărilor analizate, se poate concluziona că Ungaria are o datorie publică semnificativ mai mare decât România. Această creștere a datoriei publice este legată, în principal, de devalorizarea puternică a forintului în raport cu euro. În 2010, Ungaria a adoptat o lege privind naționalizarea activelor fondurilor de pensii private, astfel încercând reducerea deficitului bugetar. Această încercare a fost însă în zadar, deoarece nivelul deficitului bugetar nu s-a redus, rămânând constant între perioadele 2009-2013. Agricultura este un sector de primă importanță atât în România, cât și în Ungaria, contribuția agriculturii în realizarea PIB-ului fiind ridicată în ambele țări. Importanța sectorului agricol este dată și de faptul că în acest sector se află o parte însemnată a populației active.

După analiza comparativă realizată, după părerea noastră, România și Ungaria în contextul UE în ansamblu au ieșit din criză, iar perspectivele economiilor României și Ungariei în contextul UE în ansamblu, așa cum rezultă din analiza previziunilor macroeconomice sistematice și analizelor privind finanțele publice, starea de convergență și piețele financiare ale UE, sunt promițătoare cu condiția respectării Programelor Naționale de Reformă și Programelor de convergență, care reprezintă calea de ajustare pe termen mediu și lung pentru îndeplinirea țintelor naționale cuprinse în documentul Strategia Europa 2020 și asigurarea sustenabilității finanțelor publice pe termen lung.

BIBLIOGRAFIE

Cărți:

Altăr, Moisă, Necula, Ciprian, Dumitru, Ionuț, Bobeică, Gabriel, Semestrul European și asigurarea unei creșteri economice sustenabile prin însănătoșirea finanțelor publice. Lecții pentru România din perspectiva sustenabilității finanțelor publice, București, 2012, disponibil la http://www.econstor.eu/bitstream/10419/74696/1/689696728.pdf;

Artis, Michael, Nixson, Frederick, The Economics of the European Union. Policy and analysis. Fourth edition, Oxford University Press, 2007;

Baldwin, Richard, Wyplosz, Charles, The Economics of European Integration, 3rd edition, McGraw Hill Education, 2009;

*** Catedra de Economie și Politici Economice, Facultatea de Economie generală, Academia de Studii Economice, Economie, Ediția a VIII-a, Editura Economică, 2005;

Cioarna, Alexandru, Economie: micro și macroeconomie, Editura Servo-Sat, 2000;

Crețoiu, Gheorghe, Cornescu, Viorel, Bucur, Ion, Economie, Ediția a III-a, Editura C.H.Beck, București, 2011;

Dachin, Anca, Popescu, Constantin, Economie, Ediția a VII-a, Editura Economică, București, 2005;

Dicționar de economie, Ediția a II-a, Editura Economică, București, 2001;

Dinu, Marin, Socol, Cristian, Mălinaș, Marius, Economie europeană. O prezentare sinoptică, Editura Economică, București, 2004;

Dobrotă, Niță, Academia de Studii Economice, Catedra de Economie Politică, Economie Politică (Economics), București, 1992;

Dobrotă, Niță, Economie politică. O tratare unitară a problemelor vitale ale oamenilor, Editura Economică, București, 1997;

Dodescu, Anca, Politici economice pentru creștere și dezvoltare regională. Provocări pentru România în contextul crizei economico-financiare și integrării în modelul european, Academia Română, Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu”, Editura Expert, București, 2013;

Dodescu, Anca, Chirilă, Lavinia, Economie europeană.Manual universitar, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2014;

Dodescu, Anca, Pop-Cohuț Ioana, Doctrine economice.Manual universitar, Ediția a II-a, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2014;

El-Agraa, Ali, The European Union: Economics and Policies. Eighth edition, Cambridge University Press, 2007;

Enache, Constantin, Mecu, Constantin, Economie politică, Volumul II, Ediția a VI-a, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007, disponibil lahttp://ushgrile.files.wordpress.com/2010/01/1-economie_politica_vol_2-constantin-enache-s-a-ed-vi-2007-376-pag.pdf;

Farkas, Alexandru, Economia de piață. Micro, Macro, Mondoeconomie, Editura Libris, Cluj Napoca, 1996;

Florea, Adrian, Elemente de macroeconomie, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2012;

Gheorghe Popescu, Evoluția gândirii economice, Ediția a III-a, Editura Academiei Române, București, disponibil la http://www.gpopescu.ro/ege3.pdf;

*** Ghid complet Ungaria. Insight Guides Hungary, Editura Aquila `93, Oradea, 2003

I. Andrei, A. Erikos, S. Teslaru, Statele lumii de la A la Z, Editura Tess-M, Constanța, 1998;

Maghear, Diana, Macroeconomie. Concepte cheie, Întrebări, Teste grilă, Exerciții, Studii de caz, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2011;

Mecu, Dragoș-Gabriel, Macroeconomie în economia de piață socială, Editura Alfa, Iași, 2012;

Meșter, Liana, Economie mondială, Ediția a III-a, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2009;

Negucioiu, Aurel, Drăgoescu, Anton, Pop, Sabin, Economie Politică, Vol. I-II, Editura Gheorghe Barițiu, Cluj Napoca, 1998;

Nello, Susan Senior, The European Union: Economics, Policies and History, 2nd edition, McGraw-Hill Education, 2009;

Olah, Gheorghe, Economie politică.Note de curs, Editura „Mihai Eminescu” Oradea, Oradea, 1995;

Popescu, Gheorghe, Evoluția gândirii economice, Ediția a VI-a, Editura C.H.BECK, București, 2009;

Strategia Europa 2020, Mai mulți cetățeni activi în câmpul muncii – o Uniune Europeană mai competitivă!, Material realizat de Centrul de Informare EUROPE DIRECT CENTRAS, București, 2012;

Turcu, Vasile, Macroeconomie.Manual de studiu individual, Editura Timișoara, 2006, disponibil la http://file.ucdc.ro/cursuri/T_1_n112_Macroeconomie.pdf.pdf

Pagini web:

http://cograf.hu

http://dexonline.ro

http://ec.europa.eu

http://eur-lex.europa.eu/legal

http://europa.eu

http://europedirect.centras.ro

http://europedirecthunedoara.ro

http://index.hu/

http://www.anpcdefp.ro

http://www.ces.ro

http://www.consilium.europa.eu

http://www.conso.ro

Economics Help.org

http://www.economywatch.com

http://www.edu.ro

Home – European Public Health Alliance

http://www.euractiv.ro

http://www.indexmundi.com

http://www.mae.ro

http://www.vg.hu

http://www.worldbank.org

https://stats.oecd.org

Studii și documente oficiale:

Guvernul României, Programul de Convergență 2009-2012, disponibil la http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/pdc/Programconvergenta_ro.pdf

Magyarország Kormánya, Magyarország 2014. Évi Nemzeti Reform Programja, disponibil la http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/csr2014/nrp2014_hungary_hu.pdf

Comisia Europeană, Document de lucru al serviciilor Comisiei, Evaluarea Programului național de reformă pentru 2013 și a Programului de convergență ale României, disponibil la http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/nd/swd2013_romania_ro.pdf

Guvernul României, Programul Național de Reformă (2011-2013), București, disponibil la http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/nrp/nrp_romania_ro.pdf

Europe Direct Hunedoara, disponibil la http://europedirecthunedoara.ro/wp-content/uploads/2012/11/2.-Buletin-informativ-nr2_Layout-1.pdf

George Haralambie, Criza globală și teoria ciclicității, Universitatea „Petrol-Gaze”, Ploiești, disponibil la http://store.ectap.ro/articole/664_ro.pdf

Nicolae Moroianu, Daniela Moroianu, Modele ale creșterii economice și relevanța acestora, Academia de Studii Economice, București, disponibil la http://store.ectap.ro/articole/741_ro.pdf

Fábián Emília, Tőkebefektetések Magyarországon, disponibil la http://unipub.lib.uni-corvinus.hu/569/1/kozg_2012n1p111.pdf

North American Envirothon 2014, Three Pillars of Sustainabiliy, disponibil la http://www.ctenvirothon.org/competition/2014Issue/Learning_objective_sources.pdf

Banca Cenrală Europeană, Raport de Convergență, disponibil la http://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/conrep/cr201205ro.pdf

Analiza socio-economică a dezvoltării rurale în România, disponibil la http://www.fonduri-structurale.ro/Document_Files//fs2014-2020/00011282/ovnoj_Analiza-socio-economica-dezvoltare-rurala%20-%20draft%201.pdf

Analiza socio-economică în perspective dezvoltării rurale 2014-2020, disponibil la http://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/programare-2014-2020/analiza-dezvoltarii-rurale-agricultura-iulie-2013.pdf

Magyar Nemzeti Bank, MNB-tanulmanyok, A magyar államadósság dinamikája: elemzés és szimulációk, disponibil la http://www.mnb.hu/Root/Dokumentumtar/MNB/Kiadvanyok/mnbhu_mnbtanulmanyok/mnbhu_mt50/mt_50.pdf

What is development?, disponibil la http://www.worldbank.org/depweb/beyond/beyondbw/begbw_01.pdf

Statement on Sustainable Development, disponibil la http://www.wya.net/SustainableDevelopmentStatement.pdf

BIBLIOGRAFIE

Cărți:

Altăr, Moisă, Necula, Ciprian, Dumitru, Ionuț, Bobeică, Gabriel, Semestrul European și asigurarea unei creșteri economice sustenabile prin însănătoșirea finanțelor publice. Lecții pentru România din perspectiva sustenabilității finanțelor publice, București, 2012, disponibil la http://www.econstor.eu/bitstream/10419/74696/1/689696728.pdf;

Artis, Michael, Nixson, Frederick, The Economics of the European Union. Policy and analysis. Fourth edition, Oxford University Press, 2007;

Baldwin, Richard, Wyplosz, Charles, The Economics of European Integration, 3rd edition, McGraw Hill Education, 2009;

*** Catedra de Economie și Politici Economice, Facultatea de Economie generală, Academia de Studii Economice, Economie, Ediția a VIII-a, Editura Economică, 2005;

Cioarna, Alexandru, Economie: micro și macroeconomie, Editura Servo-Sat, 2000;

Crețoiu, Gheorghe, Cornescu, Viorel, Bucur, Ion, Economie, Ediția a III-a, Editura C.H.Beck, București, 2011;

Dachin, Anca, Popescu, Constantin, Economie, Ediția a VII-a, Editura Economică, București, 2005;

Dicționar de economie, Ediția a II-a, Editura Economică, București, 2001;

Dinu, Marin, Socol, Cristian, Mălinaș, Marius, Economie europeană. O prezentare sinoptică, Editura Economică, București, 2004;

Dobrotă, Niță, Academia de Studii Economice, Catedra de Economie Politică, Economie Politică (Economics), București, 1992;

Dobrotă, Niță, Economie politică. O tratare unitară a problemelor vitale ale oamenilor, Editura Economică, București, 1997;

Dodescu, Anca, Politici economice pentru creștere și dezvoltare regională. Provocări pentru România în contextul crizei economico-financiare și integrării în modelul european, Academia Română, Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu”, Editura Expert, București, 2013;

Dodescu, Anca, Chirilă, Lavinia, Economie europeană.Manual universitar, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2014;

Dodescu, Anca, Pop-Cohuț Ioana, Doctrine economice.Manual universitar, Ediția a II-a, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2014;

El-Agraa, Ali, The European Union: Economics and Policies. Eighth edition, Cambridge University Press, 2007;

Enache, Constantin, Mecu, Constantin, Economie politică, Volumul II, Ediția a VI-a, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007, disponibil lahttp://ushgrile.files.wordpress.com/2010/01/1-economie_politica_vol_2-constantin-enache-s-a-ed-vi-2007-376-pag.pdf;

Farkas, Alexandru, Economia de piață. Micro, Macro, Mondoeconomie, Editura Libris, Cluj Napoca, 1996;

Florea, Adrian, Elemente de macroeconomie, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2012;

Gheorghe Popescu, Evoluția gândirii economice, Ediția a III-a, Editura Academiei Române, București, disponibil la http://www.gpopescu.ro/ege3.pdf;

*** Ghid complet Ungaria. Insight Guides Hungary, Editura Aquila `93, Oradea, 2003

I. Andrei, A. Erikos, S. Teslaru, Statele lumii de la A la Z, Editura Tess-M, Constanța, 1998;

Maghear, Diana, Macroeconomie. Concepte cheie, Întrebări, Teste grilă, Exerciții, Studii de caz, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2011;

Mecu, Dragoș-Gabriel, Macroeconomie în economia de piață socială, Editura Alfa, Iași, 2012;

Meșter, Liana, Economie mondială, Ediția a III-a, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2009;

Negucioiu, Aurel, Drăgoescu, Anton, Pop, Sabin, Economie Politică, Vol. I-II, Editura Gheorghe Barițiu, Cluj Napoca, 1998;

Nello, Susan Senior, The European Union: Economics, Policies and History, 2nd edition, McGraw-Hill Education, 2009;

Olah, Gheorghe, Economie politică.Note de curs, Editura „Mihai Eminescu” Oradea, Oradea, 1995;

Popescu, Gheorghe, Evoluția gândirii economice, Ediția a VI-a, Editura C.H.BECK, București, 2009;

Strategia Europa 2020, Mai mulți cetățeni activi în câmpul muncii – o Uniune Europeană mai competitivă!, Material realizat de Centrul de Informare EUROPE DIRECT CENTRAS, București, 2012;

Turcu, Vasile, Macroeconomie.Manual de studiu individual, Editura Timișoara, 2006, disponibil la http://file.ucdc.ro/cursuri/T_1_n112_Macroeconomie.pdf.pdf

Pagini web:

http://cograf.hu

http://dexonline.ro

http://ec.europa.eu

http://eur-lex.europa.eu/legal

http://europa.eu

http://europedirect.centras.ro

http://europedirecthunedoara.ro

http://index.hu/

http://www.anpcdefp.ro

http://www.ces.ro

http://www.consilium.europa.eu

http://www.conso.ro

Economics Help.org

http://www.economywatch.com

http://www.edu.ro

Home – European Public Health Alliance

http://www.euractiv.ro

http://www.indexmundi.com

http://www.mae.ro

http://www.vg.hu

http://www.worldbank.org

https://stats.oecd.org

Studii și documente oficiale:

Guvernul României, Programul de Convergență 2009-2012, disponibil la http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/pdc/Programconvergenta_ro.pdf

Magyarország Kormánya, Magyarország 2014. Évi Nemzeti Reform Programja, disponibil la http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/csr2014/nrp2014_hungary_hu.pdf

Comisia Europeană, Document de lucru al serviciilor Comisiei, Evaluarea Programului național de reformă pentru 2013 și a Programului de convergență ale României, disponibil la http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/nd/swd2013_romania_ro.pdf

Guvernul României, Programul Național de Reformă (2011-2013), București, disponibil la http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/nrp/nrp_romania_ro.pdf

Europe Direct Hunedoara, disponibil la http://europedirecthunedoara.ro/wp-content/uploads/2012/11/2.-Buletin-informativ-nr2_Layout-1.pdf

George Haralambie, Criza globală și teoria ciclicității, Universitatea „Petrol-Gaze”, Ploiești, disponibil la http://store.ectap.ro/articole/664_ro.pdf

Nicolae Moroianu, Daniela Moroianu, Modele ale creșterii economice și relevanța acestora, Academia de Studii Economice, București, disponibil la http://store.ectap.ro/articole/741_ro.pdf

Fábián Emília, Tőkebefektetések Magyarországon, disponibil la http://unipub.lib.uni-corvinus.hu/569/1/kozg_2012n1p111.pdf

North American Envirothon 2014, Three Pillars of Sustainabiliy, disponibil la http://www.ctenvirothon.org/competition/2014Issue/Learning_objective_sources.pdf

Banca Cenrală Europeană, Raport de Convergență, disponibil la http://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/conrep/cr201205ro.pdf

Analiza socio-economică a dezvoltării rurale în România, disponibil la http://www.fonduri-structurale.ro/Document_Files//fs2014-2020/00011282/ovnoj_Analiza-socio-economica-dezvoltare-rurala%20-%20draft%201.pdf

Analiza socio-economică în perspective dezvoltării rurale 2014-2020, disponibil la http://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/programare-2014-2020/analiza-dezvoltarii-rurale-agricultura-iulie-2013.pdf

Magyar Nemzeti Bank, MNB-tanulmanyok, A magyar államadósság dinamikája: elemzés és szimulációk, disponibil la http://www.mnb.hu/Root/Dokumentumtar/MNB/Kiadvanyok/mnbhu_mnbtanulmanyok/mnbhu_mt50/mt_50.pdf

What is development?, disponibil la http://www.worldbank.org/depweb/beyond/beyondbw/begbw_01.pdf

Statement on Sustainable Development, disponibil la http://www.wya.net/SustainableDevelopmentStatement.pdf