Situatia Bolilor Profesionale In Romania
CUPRINS
Introducere.
Capitolul I. Noțiuni generale
I.1. Obiectul securității în muncă
I.2. Accidentele de muncă și bolile profesionale
Capitolul II. Accidentul de muncă și bolile profesionale
II.1. Noțiunea de accident de muncă
II.2. Elementele accidentului de muncă
II.3 Efectele accidentului de muncă asupra victimei
II.4 Clasificarea accidentelor de muncă
II.5 Noțiunea de boală profesională
II.6 Clasificarea bolilor profesionale
II.7 Consecințele sociale și economice ale accidentelor de muncă și bolilor
Profesionale
Capitolul III Situația accidentelor de muncă în România
III.1 Situația accidentelor de muncă produse în anul 2010
III.2 Situația accidentelor de muncă produse în anul 2011
III.3 Situația accidentelor de muncă produse în anul 2012
III.3 Situația accidentelor de muncă produse în anul 2013
III.3 Situația accidentelor de muncă produse în anul 2014
Capitolul IV Metodologia de cercetarea accidentelor
Capitolul V Lucrare practică: Cercetarea evenimentului de muncă suferit de lucrătorul VEKKER NORBERT KRISZTIAN la SC TRANSMEC RO SRL
Concluzii
Bibliografie
Anexe (figuri, tabele, poze, etc.)…
1. INTRODUCERE
Zeci de mii de controale se organizează anual și zeci de milioane de lei se încasează din amenzi dispuse de inspectorii de muncă din toate inspectoratele de muncă din țară, toate în încercarea de a fi asigurate sănătatea și siguranță la locul de muncă a oamenilor. Sute de lucrători suferă accidente de muncă și mor la locul de muncă an de an, deși numărul lor s-ar putea scădea cu puțin efort din partea angajatorilor.
Lucrarea de față sintetizează accidentele de muncă suferite de lucrătorii români în ultimii cinci ani, punându-se accentul pe evenimentele de muncă din județul Bihor în special în domeniul transporturilor.
Partea practică a lucrării constă în cercetarea concretă a unui accident de muncă la o societate comercială din domeniul transporturilor.
Experții în securitate și sănătate la locul de muncă susțin că accidentele de muncă sunt generate de o varietate de motive, printre care se numără:
– Lipsa instruirii lucrătorilor cu privire la riscurile la care sunt expuși în sistemul de muncă în care își desfășoară activitatea;
– Nerespectarea măsurilor și procedurilor de lucru privind securitatea muncii;
– Nepurtarea echipamentelor individuale de protecție sau purtarea lor într-un mod incorect;
– Utilizarea de echipamente individuale de protecție neconforme
– Utilizarea echipamentelor de lucru cu sistemele de securitatea dezactivate;
– Lipsa asigurării de către angajator a unor măsuri minime de securitate în muncă;
– Efectuarea de către lucrători de alte operații decât cele pentru către a fost instruiți cu privire la securitatea muncii.
1. NOȚIUNI GENERALE
1.1 OBIECTUL SECURITĂȚII ÎN MUNCĂ
Activitatea umană, indiferent de scopul ei, fiind în esență un proces dinamic, cu consum de energie, implică, pe lângă rezultatele pozitive, și un impact negativ asupra executantului, ceea ce se traduce prin uzura fizică și psihică a acestuia. Munca are drept conotație obligatorie consumul forței de muncă a omului. În anumite condiții, ritmul sau calitatea consumului pot depăși limitele normale de autoregenerare și echilibru somatopsihic, fapt ce se manifestă prin fenomenul de accidentare sau îmbolnăvire.
Socializarea producției a generat o nouă situație: beneficiarul, conducătorul, organizatorul și executantul muncii sunt distincți. În consecință, primii vor constitui o sursă suplimentară directă sau indirectă de pericol potențial, devenind în mare măsură răspunzători de depășirea limitelor normale de consum al forței de muncă a executantului. La aceasta se adaugă capacitatea proprie a mijloacelor cu care se efectuează munca, a mediului în care are loc procesul, precum și a executantului propriu-zis, de a perturba desfășurarea normală a activității.
Actuala “eră industrială “este însoțită, printre alte consecințe directe, de două fenomene deosebit de importante.
În primul rând, s-a amplificat potențialul de risc de accidentare și îmbolnăvire în muncă. Automatizarea (cu monotonia și ritmul impus de lucru), noile tehnologii (care utilizează energii foarte înalte și necesită o precizie deosebită în execuție), materiile prime utilizate etc. Pot afecta mult mai grav integritatea anatomo-funcțională a executantului.
Cel de-al doilea fenomen constă în creșterea valorii omului, conștientizându-se tot mai mult rolul său de principal resursă a existenței și progresului societății (ca toate resursele natural și aceasta este epuizabilă, iar pentru un interval de timp dat este limitată cantitativ și calitativ).
Cele două fenomene, prin combinare, au generat apariția unor noi raporturi interumane, respectiv între colectivitate și membrii săi. Societatea își asumă din ce în ce mai mult sarcina și răspunderea pentru calitatea vieții fiecărui om, pentru prezervarea acesteia, căutând mijloacele prin care să intervină pentru a proteja individul în fața riscurilor la care este expus.
Unul din pericolele majore constituindu-l procesele de muncă, s-au conturat treptat diverse direcții de activitate care în timp au condus la formarea de noi discipline și ramuri științifice: medicina muncii, psihologia și ergonomia muncii, protecția muncii, ecologia etc. Unele studiază posibilitățile de prevenire a fenomenelor negative generate de activitatea productivă asupra lucrătorilor; altele se ocupă de dimensionarea efectelor suportate de aceștia și de recuperarea indivizilor afectați etc. Indiferent de obiectivul propus, toate disciplinele, respectiv activitățile practice în care se traduc, pot fi grupate sub denumirea generic de mijloace de prezervare a vieții și sănătății populației.
Printre relativ nou apărute domenii de activitate se înscrie și protecția muncii, înțeleasă ca ansamblul de acțiuni și măsuri întreprinse în scopul asigurării integrității anatomo-funcționale și sănătății oamenilor în procesul muncii. Dezvoltarea sa sub aspect concret aplicativ, precum și problemele complexe generate de noile tehnologii, au creat cu timpul necesitatea obiectivă și dialectică de teoretizare și conceptualizare a experienței practice. S-a conturat astfel un alt sens al noțiunii de protecția muncii: disciplina științifică al cărei obiect îl constituie studierea legității fenomenelor de accidentare și îmbolnăvire profesională, precum și a mijloacelor și măsurilor de prevenire a acestora.
1.2 ACCIDENTELE DE MUNCĂ ȘI BOLILE PROFESIONALE
În termeni generali, accidentele și bolile profesionale constau în lezarea componentei biologice a factorului uman, în cursul desfășurării unui proces de muncă. Fenomenul se poate produce neașteptat, brusc, violent – cazul accidentelor de muncă, sau într-un interval mai mare de timp, prin acumulare în organism a noxelor – situația bolilor profesionale.
Deoarece definirea precisă a celor două evenimente are implicații juridice, fiecare țară a abordat problema într-un mod propriu, motiv pentru care analizele comparative interstatale sunt dificile.
În prezent, organizațiile internaționale de specialitate, printre care Organizația Internațională a Muncii și Asociația Internațională de Securitate Socială, depun eforturi susținute pentru a se ajunge la un consens privind definirea accidentelor și bolilor profesionale.
O opinie comună însă există referitor la mecanismul general al apariției unor astfel de evenimente.
Premisă o constituie faptul că, indiferent de natura activității, realizarea oricărui proces de muncă nu poate avea loc în absența unuia din următorii factori: executantul, sarcina de muncă (activitatea pe care trebuie să o desfășoare executantul pentru atingerea obiectivului propus), mijloacele de producție (clădiri, mașini, instalații, materii prime etc.) și mediul de muncă. Pentru ca procesul să aibă loc, nu este suficientă prezența acestora. Ele trebuie să constituie un sistem – sistemul de muncă – ale cărui elemente să interacționeze și să se influențeze reciproc. În cazul ideal, când interacțiunile sunt perfecte, în sensul că vor conduce la obținerea produsului său serviciului dorit, fără ca să provoace distrugerea sau deteriorarea elementelor neconsumabile, posibilitatea apariției incidentelor, inclusiv a accidentelor de muncă, precum și a îmbolnăvirilor profesionale, este teoretic nulă.
Prin urmare, accidentele de muncă și bolile profesionale pot fi considerate drept consecințe ale disfuncțiilor din interiorul acelui sistem de muncă în care omul este executant.
2. ACCIDENTUL DE MUNCĂ ȘI BOLILE PROFESIONALE
2.1 Noțiunea de accident de muncă
În limbajul curent, prin termenul de „accident” se desemnează un eveniment neașteptat, care apare brusc, este imprevizibil și întrerupe desfășurarea normală a unei acțiuni.
Noțiunea de „accident de muncă” trebuie circumscrisă unui proces de muncă și implică în mod obligatoriu prezența omului, în calitate de executant.
Concret, accidentul de muncă constă în lezarea violentă și bruscă a integrității componentei biologice a factorului uman, având drept urmare pierderea sau micșorarea capacității de muncă.
În țara noastră, accidentul de muncă este definit ca fiind: „vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, indiferent de natura juridică a contractului în baza căruia se desfășoară activitatea și care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puțin trei zile, invaliditate sau deces”.
Accidentul, pentru a putea fi calificat ca accident de muncă, trebuie deci să se producă într-un moment și într-un loc în care activitatea persoanei încadrate în muncă să se înscrie printre raporturile ce se stabilesc în exercitarea atribuțiilor prevăzute în contractul de muncă. Cu alte cuvinte, este esențial ca persoană în cauză să execute o sarcină de muncă. Aceasta poate consta în îndeplinirea obligației principale care decurge din contractul de muncă sau unora secundare (pregătirea uneltelor pentru lucru, curățarea mașinilor și a locului de muncă etc.). De asemenea, se consideră accidente de muncă cele produse în următoarele împrejurări:
accidentul suferit de elevi, studenți și ucenici în timpul efectuării practicii profesionale;
accidentul suferit de cei care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv în cadrul unor activități cultural-sportive, în timpul și din cauza îndeplinirii acestor sarcini;
accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acțiuni întreprinse din proprie inițiativă, pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol ce amenință avutul public sau pentru salvarea de vieți omenești;
accidentul suferit de către persoanele încadrate în muncă în timpul și pe traseul normal deplasării de la locul de muncă la domiciliu și invers;
accidentul cauzat de activități ce nu au legătură cu procesul muncii, dacă se produce la sediul persoanei juridice sau în orice alt loc de muncă organizat de acesta, în timpul programului de lucru și nu este rezultatul culpei exclusive a persoanei accidentate.
2.2 Elementele accidentului de muncă
Din definiția dată prin lege, rezultă că, pentru ca un accident oarecare să poată fi calificat accident de muncă, trebuie să fie întrunite mai multe condiții, referitoare la: vătămarea violentă a organismului, timpul și locul producerii accidentului și calitatea celui accidentat.
Vătămarea organismului presupune o lezare a integrității anatomice, conducând la anularea sau diminuarea uneia sau a mai multor funcții fiziologice. De remarcat că, în forma în care este legiferat se consideră accident de muncă numai în cazul afectării componentei biologice, fără să se țină seama de latura psihică a personalității umane. Cercetările recente pledează pentru extinderea noțiunii de accident de muncă și la unele situații de lezare a componenței psihice.
În cazul accidentului de muncă,u salvarea de vieți omenești;
accidentul suferit de către persoanele încadrate în muncă în timpul și pe traseul normal deplasării de la locul de muncă la domiciliu și invers;
accidentul cauzat de activități ce nu au legătură cu procesul muncii, dacă se produce la sediul persoanei juridice sau în orice alt loc de muncă organizat de acesta, în timpul programului de lucru și nu este rezultatul culpei exclusive a persoanei accidentate.
2.2 Elementele accidentului de muncă
Din definiția dată prin lege, rezultă că, pentru ca un accident oarecare să poată fi calificat accident de muncă, trebuie să fie întrunite mai multe condiții, referitoare la: vătămarea violentă a organismului, timpul și locul producerii accidentului și calitatea celui accidentat.
Vătămarea organismului presupune o lezare a integrității anatomice, conducând la anularea sau diminuarea uneia sau a mai multor funcții fiziologice. De remarcat că, în forma în care este legiferat se consideră accident de muncă numai în cazul afectării componentei biologice, fără să se țină seama de latura psihică a personalității umane. Cercetările recente pledează pentru extinderea noțiunii de accident de muncă și la unele situații de lezare a componenței psihice.
În cazul accidentului de muncă, vătămarea organismului trebuie să aibă o cauză exterioară, să fie violentă și involuntară. Astfel, un atac de cord survenit în timpul lucrului, dar fără să fie provocat de un factor extern, legat de procesul de muncă, nu constituie accident de muncă; dimpotrivă, în cazul unei congestii cerebrale datorată căldurii excesive de la un anumit loc de muncă ne găsim în prezența unui accident de muncă.
Violența presupune acțiunea rapidă, bruscă a factorului extern asupra organismului. Evenimentul se produce neașteptat, surprinzând victima care, tocmai datorită timpului scurt în care se petrece, nu poate lua măsuri de evitare. Acest aspect al violenței vătămării organismului constituie criteriul care a condus la desemnarea intoxicației acute ca accident de muncă și nu că boală profesională.
Vătămarea violentă a organismului trebuie să aibă loc independent de voința victimei; orice autovătămare, efectuată în mod deliberat (automutilare, sinucidere etc.), indiferent de locul și timpul în care a avut loc, nu se consideră accident de muncă.
În funcție de natura factorilor care le provoacă, vătămările organismului pot fi: mecanice, termice, electrice, prin iradiere sau combinate.
Vătămările mecanice se materializează în contuzii, tăieturi, striviri, fracturi, înțepături etc. Ele pot fi cauzate de diverse corpuri în mișcare (căderi, rostogoliri, alunecări de corpuri, prăbușiri, alunecări de teren, avalanșe, organe de mașini în mișcare etc.), de suprafețe periculoase la deplasare, de obiecte ascuțite sau tăioase, de animale sau plante periculoase.
Vătămările termice se manifestă sub forma arsurilor cauzate de contactul victimei cu flacără deschisă, cu obiecte calde, de radiații calorice sau de temperatură ridicată a aerului din spațiul de lucru.
Vătămările electrice se datorează trecerii prin organism a unui curent de o anumită tensiune și intensitate, ce se concretizează în electrocutări și arsuri ale pielii.
Vătămările chimice se manifestă sub forma intoxicațiilor acute provocate de substanțe toxice sau a arsurilor chimice cauzate de substanțe caustice.
Vătămările prin iradiere sunt datorate expunerii organismului la radiații.
Vătămările combinate sunt produse de mai mulți factori de natură diferită. Astfel, în timpul unei explozii, vătămarea organismului se produce atât sub efectul șocului mecanic, cât și al șocului termic.
Timpul în care se produce este al doilea element caracteristic accidentului de muncă. Din acest punct de vedere, se încadrează ca accident de muncă vătămarea care are loc:
în timpul procesului de muncă;
în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu (inclusiv în afara programului obișnuit de lucru), inclusiv al sarcinilor de stat sau obștești;
înainte de începerea sau după încetarea lucrului;
în timpul pauzelor ce au loc în desfășurarea procesului de muncă;
în timpul deplasării de la serviciu la domiciliu și invers;
în timpul programului oficial de lucru, pentru activități ce nu au legătură cu procesul muncii, dacă evenimentul s-a produs la un loc de muncă;
în timpul îndeplinirii practicii profesionale pentru studenți, elevi și ucenici sau a vizitelor cu caracter didactic.
Locul în care se produce este al treilea element determinant al accidentului de muncă.
Pentru ca un accident oarecare să fie accident de muncă, acesta trebuie să se producă la locul de muncă. Sub aspect juridic, prin loc de muncă se înțelege incinta unității respective și punctele de lucru care aparțin aceleiași unități, dar sunt dispersate în alte locuri din aceeași localitate sau în alte localități.
Pentru conducătorii mijloacelor de transport și mecanicii agricoli, locul de muncă este nu numai incinta unității la care sunt încadrați în muncă, ci și mijlocul de transport pe care lucrează.
Prin extensie, legea acceptă ca accident de muncă și evenimentele produse pe traseul de deplasare de la locul de muncă la domiciliu și invers, dacă se încadrează în timpul considerat suficient parcurgerii acestuia.
Calitatea victimei constituie cel de-al patrulea element caracteristic accidentului de muncă. În principiu, se consideră accident de muncă numai acea situație în care victima a fost vătămată prin participarea la procesul de muncă.
Dispozițiile legale din țara noastră precizează, sub acest aspect, următoarele categorii de persoane:
persoane angajate cu contract de muncă, convenție civilă sau orice altă formă legală;
membrii cooperatori;
elevii, studenții și ucenicii, în timpul efectuării practicii în producție sau a vizitelor cu caracter didactic.
2.3 Efectele accidentului de muncă asupra victimei
Accidentul de muncă poate provoca victimei incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces. Acestea pot surveni imediat după eveniment sau la un anumit interval de timp.
Elementul pe baza căruia se face încadrarea într-una din primele două categorii de efecte este gradul de reversibilitate al pierderii capacității de muncă.
Incapacitatea temporară de muncă. Consecința cea mai puțin gravă a unui accident de muncă o constituie imposibilitatea temporară a victimei de a-și desfășura activitatea ca urmare a tulburării unei stări funcționale (de cel puțin trei zile calendaristice).
Aprecierea incapacității o face medicul și trebuie atestată printr-un certificat. Incapacitatea are caracter reversibil; prin aplicarea unui tratament adecvat ea dispare. Totuși, în funcție de gravitatea și durata ei, se pot distinge mai multe categorii. Acestea au fost stabilite pe baza criteriilor medicale de diagnostic clinic, funcțional și de evaluare a capacității de muncă, elaborate de Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
În consecință, se evidențiază:
accidente cu consecințe mici, în care sunt incluse accidente de muncă ale căror efecte sunt reversibile; durata incapacității de muncă este de 3 – 45 zile și victimă necesită tratament medical;
accidente cu consecințe medii, în cazul când efectele sunt reversibile, durata incapacității este de 45 – 180 zile, iar victima necesită tratament medical și spitalizare.
Invaliditate. Prin accident cu urmări de invaliditate se înțelege accidentul care are ca urmare pierderea unui simț, a unui organ, încetarea funcțiunii acestuia sau o infirmitate permanentă, fizică sau psihică, dacă acestea au dus la pierderea totală sau parțială a capacității de muncă (confirmată prin decizie de încadrare temporară sau permanentă într-un grad de invaliditate emisă de organele medicale în drept).
De remarcat că nu constituie invaliditate pierderea unui organ sau încetarea funcțiunii acestuia, dacă prin aceasta este afectat doar aspectul estetic, capacitatea de muncă rămânând intactă.
În funcție de gradul de afectare a capacității de muncă, există următoarele grade de invaliditate:
gradul I, când persoana afectată și-a pierdut total capacitatea de muncă și nu are posibilitatea autoservirii;
gradul II, când persoana afectată și-a pierdut total capacitatea de muncă, dar se poate autoservi;
gradul III, când persoana afectată și-a pierdut parțial capacitatea de muncă, dar își poate continua activitatea la același loc de muncă, însă în condițiile unui program redus.
Conform criteriilor de clasificare menționate la incapacitatea temporară de muncă, accidentele de muncă urmate de invaliditate se apreciază ca având consecințe mari (gradul III), grave (gradul II) și foarte grave (gradul I).
Decesul. Spre deosebire de primele două situații, în cazul decesului este afectată nu numai integritatea organismului și capacitatea de muncă, ci însăși viața.
Prin accident mortal se înțelege accidentul care cauzează decesul imediat sau după un interval de timp, dacă acesta a fost confirmat în baza unui act medico-legal, ca urmare a accidentului de muncă suferit. Accidentul mortal este accidentul cu consecință maximă (clasificarea deja menționată).
2.4 Clasificarea accidentelor de muncă
După numărul persoanelor afectate, accidentele pot fi:
individuale, când este afectată o singură persoană;
colective, când sunt afectate cel puțin trei persoane;
După urmările (efectele) asupra victimei, accidentele pot fi:
accidente care produc incapacitate temporară de muncă;
accidente care produc invaliditate;
accidente mortale.
După natura cauzelor directe care provoacă vătămarea existentă:
accidente mecanice;
accidente electrice;
accidente chimice;
accidente termice;
accidente prin iradiere;
accidente complexe (datorate unor cauze directe combinate).
După natura leziunilor provocate asupra organismului, accidentele de muncă se împart în:
contuzii, plăgi;
înțepături;
tăieturi;
striviri;
arsuri;
entorse;
fracturi;
amputări;
leziuni ale organelor interne;
intoxicații acute;
asfixii;
electrocutări;
insolații;
leziuni multiple.
După locul leziunii, există accidente:
la cap;
la trunchi;
la membrele superioare;
la membrele inferioare;
cu localizări multiple;
cu alte localizări (ca urmare a intoxicației, electrocutării, asfixiei etc.).
După momentul în care se resimt efectele, accidentele de muncă se împart în:
accidente cu efect imediat;
accidente cu efect ulterior.
2.5 Noțiunea de boală profesională
Bolile profesionale sunt afecțiuni ale organismului, dobândite ca urmare a participării la realizarea unui proces de muncă. Conform definiției date de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), “bolile profesionale constituie afecțiuni ai căror agenți etiologici specifici sunt prezenți la locul de muncă, asociați cu anumite procese industriale sau cu exercitarea unor profesiuni”.
Noțiunea de boală profesională implică existența unui raport de cauzalitate între factorii de risc existenți în procesul de muncă și efectul acestora, materializat în apariția bolii.
Numărul și natura facturilor de risc, luați în considerare că generatori de boli profesionale, diferă de la o țară la alta și, implicit, și încadrarea juridică a maladiilor.
La noi în țară, prin boală profesională se înțelege afecțiunea ce se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de factori nocivi (fizici, chimici sau biologici), caracteristici locului de muncă, precum și de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului în procesul de muncă.
Pentru ca o afecțiune a organismului să fie calificată că boală profesională, trebuie deci să fie îndeplinite trei condiții:
să decurgă din exercitarea unei meserii sau profesii;
să fie provocată de factori de risc fizici, chimici, biologici, caracteristici locului de muncă sau de suprasolicitări;
acțiunea factorilor de risc asupra organismului să fie de lungă durată.
Procesul patologic este lent și afectează fie starea generală a organismului, fie anumite aparate sau organe. În multe cazuri acțiunea este reversibilă, prin scoaterea bolnavului din mediul nociv și aplicarea unui tratament adecvat, urmările bolii se atenuează sau dispar complet.
Pentru ca o noxă din mediul de muncă să fie recunoscută ca factor etiologic al unei boli profesionale trebuie să existe dovada unei relații cantitative între doza noxei respective absorbită de organism și efectul produs asupra acestuia. Relația doză – efect a fost stabilită pentru un mare număr de factori de risc, impunându-se limite maxime admise.
Factorii de risc care pot provoca bolile profesionale sunt numeroși; unii dintre ei sunt bine cunoscuți și studiați din punct de vedere al acțiunii asupra organismului, alții apar odată cu dezvoltarea unor noi tehnologii.
Rezultă că tabloul bolilor profesionale este teoretic nelimitat. Din considerente practice, legislația din diverse țări limitează în mod convențional numărul bolilor considerate profesionale.
Există trei sisteme, principal diferite, de stabilire a bolilor considerate profesionale:
sistemul global;
sistemul limitativ;
sistemul mixt.
În sistemul global, pornind de la conceptul de boală profesională, se caută acoperirea tuturor factorilor de risc care pot provoca afecțiuni, lăsându-se la latitudinea medicului precizarea caracterului bolii (profesională sau nu).
În sistemul limitativ se stabilește în mod convențional o listă a bolilor profesionale și a meseriilor sau profesiunilor în care pot să apară, fără ca medicul să aibă competența de a modifica această listă. În unele țări se impun de asemenea limite în legătură cu timpul de expunere sau cu durata întreruperii lucrului peste care boala nu mai este recunoscută ca fiind profesională.
În sistemul combinat, se stabilește un tabel al bolilor profesionale cunoscute ca atare, care poate să fie completat de către medic cu afecțiuni a căror origine poate fi dovedită.
2.6 Clasificarea bolilor profesionale.
În funcție de natura factorului de risc care le-a generat, bolile profesionale se pot clasifica în următoarele grupe:
Intoxicații, provocate de inhalare, ingerare sau contactul epidermei cu substanțe toxice;
Pneumoconioze, provocate de inhalarea pulberilor netoxice;
Boli prin expunere la energie radiantă;
Boli prin expunere la temperaturi înalte sau scăzute;
Boli prin expunere la zgomot și vibrații;
Boli prin expunere la presiune atmosferică ridicată sau scăzută;
Alergii profesionale;
Dermatoze profesionale;
Cancerul profesional;
Boli infecțioase și parazitare;
Boli prin suprasolicitare;
Alte boli (care nu intră în categoriile anterioare),
După timpul de expunere la acțiunea factorului de risc, există:
boli cronice, provocate, de regulă, de doze relativ mici, dar care acționează timp îndelungat asupra organismului;
boli acute, generate de o expunere de scurtă durată la acțiunea factorului de risc, dar la doze mari.
După modul de acțiune a factorului de risc asupra organismului există:
boli cu acțiune generală, care afectează întregul organism;
boli cu acțiune locală, care afectează o parte a organismului, un aparat sau organ.
2.7 CONSECINȚELE SOCIALE ȘI ECONOMICE ALE ACCIDENTELOR DE MUNCĂ ȘI BOLILOR PROFESIONALE.
Accidentele de muncă și bolile profesionale afectează negativ toate elementele sistemului de muncă: executantul, sarcina de muncă, mijloacele de producție și mediul de muncă.
Consecințe asupra executantului. În contextul procesului de muncă, omul poate fi considerat în două ipostaze: de ființă umană și de executant al unei sarcini de muncă. Fiecăreia îi sunt asociate o serie de valori și caracteristici specifice, cum ar fi: viața, sănătatea, integritatea anatomo-funcțională, capacitatea creativă, afectivă ș.a., respectiv capacitatea de muncă, aptitudinile și cunoștințele etc.
Accidentele și bolile profesionale au repercusiuni asupra ambelor categorii de valori, consecințele manifestându-se în multiple planuri: psiho-fiziologic – durere, stress, incapacitate de muncă, invaliditate ș.a.; economic – diminuarea productivității muncii individuale; financiar – diminuarea veniturilor, cheltuielilor pentru asistență medicală etc.
Consecințe asupra sarcinii de muncă. Consecința directă o constituie neîndeplinirea sarcinii de muncă sau neîndeplinirea ei la timp (mai ales în situația accidentelor de muncă), precum și îndeplinirea necorespunzătoare (în unele cazuri de boli profesionale, dacă nu se ajunge la incapacitate de muncă).
Consecințe asupra mijloacelor de producție. În urma accidentelor de muncă, în mod deosebit, se pot produce deteriorări sau distrugeri, atât ale mijloacelor de muncă, dar și ale obiectelor muncii (cazul exploziilor, incendiilor, proiectarea de corpuri care agresează nu numai victima, ci și utilajele din jur etc.)
Consecințe asupra mediului de muncă. Ambele categorii de mediu pot fi afectate de producerea accidentelor de muncă și apariția bolilor profesionale, dar în mod deosebit cel social.
Mediul fizic de muncă prezintă repercusiuni sub forma elementelor materiale degradate în urma unui accident de muncă.
Consecințe asupra mediului social au și accidentele și bolile profesionale, concretizate mai ales sub forma stressului suportat de cei aflați la locuri de muncă apropiate de cel al victimei, cu toate manifestările specifice.
Un alt criteriu de clasificare – nivelul la care se produc – împarte consecințele accidentelor de muncă și bolilor profesionale, în:
Consecințe la nivelul individului, respectiv:
al victimei – suferință fizică și psihică datorită agresiunii suportate, a incapacității temporare sau permanente de muncă, a pierderii încrederii în capacitatea de a reacționa corespunzător la sarcinile de muncă, diminuarea veniturilor (de exemplu: pierderi de salariu, cheltuieli cu îngrijirea medicală etc.);
al celor apropiați victimei – durere, suferință, stress psihic, diminuarea veniturilor familiale etc.
Consecințe la nivel microeconomic (agent economic):
pierderi de producție, pierderi de capacități de producție potențiale, deteriorări și distrugeri de mijloace fixe, cheltuieli de reinvestire în forța de muncă, utilaje, deteriorarea mediului social de muncă etc.
Consecințe la nivelul societății (macroeconomic):
cheltuieli de asigurări sociale, de asistență medicală, diminuarea potențialului creator general ș.a.
Nici unul din cele două criterii nu permite o clasificare suficient de omogenă, astfel încât să poată fi utilizată în stabilirea gravității unui accident sau boli profesionale, ca și în orientarea eforturilor de prevenire.
În realitate, se poate vorbi de un efect unic – o pierdere – ce poate fi privită din diverse unghiuri; de exemplu, lezarea omului, componentă inerentă oricărui accident de muncă, poate fi tratată sub aspectul afectării unor valori general umane – potențial afectiv, creator ș.a., dar și al capacității de muncă. La rândul lor, ambele pierderi pot fi traduse mai departe în alți termeni – ca o pierdere de venituri, de productivitate etc.
Pentru a se obține o grupare a consecințelor, utilă în stabilirea locului protecției muncii printre celelalte activități sociale (și dezvoltarea ei corespunzătoare), se poate utiliza criteriul “naturii” lor, conform căruia se deosebesc:
consecințe sociale sau extraeconomice, care rezultă din afectarea valorilor caracteristice ipostazei de ființă umană a executantului; ele sunt necuantificabile și nu pot fi exprimate cantitativ – durerea, suferința fizică și psihică, diminuarea creativității generale a societății ș.a.;
consecințe economice, care rezultă atât din afectarea valorilor caracteristice ipostazei de executant a omului, cât și din afectarea celorlalte elemente ale sistemului de muncă.
După opinia generală, consecințele economice se reflectă în două categorii de costuri: directe și indirecte.
În categoria costurilor directe sunt incluse cele legate de asigurarea pentru accident și boală și cele pentru prevenirea riscurilor.
Drept costuri indirecte sunt considerate pierderile economice neacoperite prin asigurarea de accident și boală, care grefează atât bugetul național, cât și întreprinderea: cheltuielile pentru repararea mașinilor avariate sau înlocuirea lor, pierderile de material, de timp de muncă la nivelul colaboratorilor victimei pentru primul ajutor, costul forței de muncă ce înlocuiește victima, timpul folosit pentru convorbiri, anchete, penalități pentru întârzieri la livrarea produselor ș.a.
Gruparea consecințelor prin raportarea lor la economic este deosebit de importantă pentru orientarea deciziilor manageriale în domeniul protecției muncii.
Dimensiunea repercusiunilor economice constituie însă numai punctul de plecare.
În analiza activității de protecția muncii, criteriul economic apare conjugat și în același timp subordonat celui social.
3. SITUAȚIA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ ÎN ROMÂNIA
Inspecția Muncii este organul de specialitate al administrației publice centrale, aflat în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, prin care se exercită atribuțiile de autoritate de stat în domeniul relațiilor de muncă, al securității și sănătății în muncă și supravegherii pieței.
Inspecția Muncii are ca principal scop urmărirea îndeplinirii obligațiilor legale de către angajatori în domeniile relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă și supravegherii pieței precum și a celor referitoare la condițiile de muncă, apărarea vieții, integrității corporale și sănătății salariaților și a altor participanți la procesul de muncă, în desfășurarea activității. În subordinea Inspecției Muncii funcționează inspectorate teritoriale de muncă, unități cu personalitate juridică, organizate în fiecare județ și în municipiul București. Prin structurile sale centrale și locale, Inspecția Muncii exercită controlul aplicării unitare a dispozițiilor legale în domeniile sale de competență în unitățile din sectorul public, mixt, privat, la autoritățile administrației publice centrale și locale, la persoanele fizice și juridice și la organismele neguvernamentale, precum și la alte categorii de angajatori.
În îndeplinirea atribuțiilor generale, Inspecția Muncii controlează aplicarea prevederilor legale în domeniile sale de competență, furnizează informații angajatorilor și salariaților cu privire la mijloacele de aplicare a prevederilor legale, informează autoritățile competente despre deficiențele sau abuzurile legate de aplicarea dispozițiilor legale în vigoare, prestează servicii specifice domeniului său de activitate și inițiează propuneri legislative, pe care le înaintează Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.
În activitatea sa curentă, Inspecția Muncii organizează campanii de control și deconștientizare pe teme de interes identificate la nivel comunitar, utilizând în acest scop metode de inspecție și instrumente de formare a inspectorilor de muncă, similare celor folosite de organismele de inspecție a muncii din statele membre ale UE, aliniindu-se astfel inițiativelor organismelor europene în domeniu.
Pentru a răspunde cât mai bine exigențelor din domeniile sale de interes, Inspecția muncii include, în strategia și programul său anual de acțiuni, prioritățile și obiectivele identificate la nivel național pe baza politicii UE privind ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune. Acestea au în vedere, în principal, controlul implementării legislației muncii, inclusiv dreptul la libera circulație a lucrătorilor, egalitatea de șanse, timpul de muncă, detașarea, informarea și consultarea lucrătorilor, precum și controlul implementării legislației de securitate și sănătate în muncă.
Legea pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii nr. 108/1999, republicată, și Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public prevăd obligația instituției de a elabora și publică anual un raport de activitate. Raportul Inspecției Muncii se regăsește pe pagină web a instituției www.inspectmun.ro.
Toate rapoartele către Organizația Internațională a Muncii recunosc în Inspecția Muncii calitatea de organism european, integrat în structurile de dialog și cooperare ale Uniunii Europene, care prin statut și domeniu de competență contribuie, mai ales în momente de recesiune, la păstrarea unui echilibru și la respectarea prevederilor legale din domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Inițiativele Inspecției Muncii au vizat consolidarea culturii de prevenire a riscurilor de accidentare în muncă și de îmbolnăvire profesională prin acțiuni care s-au focalizat pe informare, conștientizare, îndrumare și control al modului de aplicare a legislației în domeniu, ca instrumente de îndeplinire a obiectivelor strategiei comunitare de securitate și sănătate în muncă.
3.1 SITUAȚIA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ PRODUSE ÎN ANUL 2010
În anul 2010 a fost înregistrat un număr de 3.678 persoane accidentate dintre care 272 accidentate mortal. În aceeași perioadă s-au produs 26 accidente de muncă colective, în care au fost implicate 171 de persoane, dintre care 23 persoane au decedat.
Un număr mare de accidente de muncă s-a înregistrat în:
București – 680 accidentați (18,5% din totalul accidentaților);
Petroșani – 239 accidentați (6,5% din totalul accidentaților);
Timiș – 177 accidentați (4,8% din totalul accidentaților);
Constanța – 155 accidentați (4,2% din totalul accidentaților);
Tulcea – 147 accidentați (4% din totalul accidentaților);
Cluj – 119 accidentați (3,2% din totalul accidentaților);
Argeș – 114 accidentați (3,1% din totalul accidentaților).
Cele mai multe accidente de muncă mortale s-au înregistrat în:
București – 34 accidentați (12,5% din totalul persoanelor accidentate mortal);
ConstanȚa – 18 accidentați (6,6% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Argeș – 12 accidentați (4,4% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Cluj – 12 accidentați (4,4% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Bacău – 11 accidentați (4% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Brașov – 10 accidentați (3,7% din totalul persoanelor accidentate mortal);
GalaȚi – 10 accidentați (3,7% din totalul persoanelor accidentate mortal).
Sectoarele economiei naționale în care au fost înregistrate cele mai multe accidente de muncă sunt:
Construcții de clădiri – 284 accidentați (7,7% din totalul accidentaților);
Extracția cărbunelui superior și inferior – 242 accidentați (6,6% din totalul accidentaților);
Transporturi terestre și transporturi prin conducte – 177 accidentați (4,8% din totalul accidentaților);
Industria alimentară – 171 accidentați (4,6% din totalul accidentaților);
Comerț cu ridicată cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete – 148 accidentați (4% din totalul accidentaților);
Comerț cu amănuntul cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete – 146 accidentați (4% din totalul accidentaților).
Cel mai mare număr de accidente de muncă mortale s-a înregistrat în sectoarele:
Construcții de clădiri – 35 accidentați mortal (12,9% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Silvicultură și exploatare forestieră – 23 accidentați mortal (8,5% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Lucrări speciale de construcții – 20 accidentați mortal (7,4% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Transporturi terestre și transporturi prin conducte – 18 accidentați mortal (6,6% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Comerț cu ridicată cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete – 16 accidentați mortal (5,9% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Lucrări de geniu civil – 12 accidentați mortal (4,4% din totalul persoanelor accidentate mortal).
Din punctul de vedere al vârstei persoanelor accidentate, analiza accidentelor de muncă a evidențiat faptul că persoanele cu vârsta cuprinsă între 40 și 50 de ani dețin ponderea cea mai mare, de 31,3% din numărul total al accidentaților.
De asemenea, lucrătorii cu o vechime în ocupație de până la 5 ani sunt cei mai expuși riscului de accidentare, reprezentând 43,8% din totalul accidentaților, în timp ce lucrătorii cu o vechime în ocupație de peste 20 de ani reprezintă 24,7%, iar cei cu vechime în ocupație de 10-20 de ani reprezintă 16,4% din numărul total al accidentaților.
Analiza accidentelor din punctul de vedere al vechimii la locul de muncă relevă faptul că 64,5%, adică 2.375 persoane, din totalul accidentaților sunt lucrători cu vechime de până la 5 ani (29,1%, adică 1.072 persoane accidentate au vechime la locul de muncă între 1 și 3 ani), iar cei din grupa de vechime 5-10 de ani reprezintă 15,8% din totalul accidentaților.
Ocupația cel mai frecvent întâlnită în rândul persoanelor accidentate în muncă este cea de lăcătuș mecanic. Numărul lor este de 179, reprezentând 4,9% din totalul persoanelor accidentate, din care 53,1% reprezintă lucrători cu o vechime la locul de muncă de până la 5 ani și anume:
– 11,2% au vechime de până la 1 an;
– 23,5% au vechime de 1 – 3 ani;
– 18,4% au vechime de 3 – 5 ani.
A doua ocupație cu pondere mare în economie (2,7% – 101 accidentați) este cea de miner în subteran. Dintre cei 101 accidentați, un procent de 52,4% reprezintă persoanele accidentate în muncă cu o vechime la locul de muncă de până la 5 ani, după cum urmează:
– 16,8% au vechime de până la 1 an;
– 30,7% au vechime de 1 – 3 ani;
– 4,9% au vechime de 3 – 5 ani.
Ocupația care deține locul al treilea ca pondere în economie (2,7% – 100 accidentați) este cea de muncitor necalificat la demolarea clădirilor/căptușeli zidărie/plăci mozaic/faianță/gresie, parchet. Dintre cei 100 accidentați, un procent de 93% reprezintă persoanele accidentate în muncă cu o vechime la locul de muncă de până la 5 ani și anume:
– 50% au vechime de până la 1 an;
– 33% au vechime de 1 – 3 ani;
– 10% au vechime de 3 – 5 ani.
Ocupația care deține locul al patrulea ca pondere în economie (2,6% – 98 accidentați) este cea de șofer autocamion (mașini de mare tonaj). Dintre cei 98 accidentați, un procent de 77,5% reprezintă persoanele accidentate în muncă cu o vechime la locul de muncă de până la 5 ani astfel:
– 27,5% au vechime de până la 1 an;
– 35,7% au vechime de 1 – 3 ani;
– 14,3% au vechime de 3 – 5 ani.
Ocupația care deține locul al cincilea ca pondere în economie (2,5% – 87 accidentați) este cea de manipulant mărfuri. Dintre cei 87 accidentați, un procent de 86,8% reprezintă persoanele accidentate în muncă cu o vechime la locul de muncă de până la 5 ani:
– 31,8% au vechime de până la 1 an;
– 35,2% au vechime de 1 – 3 ani;
– 19,8% au vechime de 3 – 5 ani.
Ponderi de aproximativ 2% din numărul total al accidentaților revin următoarelor categorii de lucrători:
muncitor necalificat în industria confecțiilor (74 – 2%);
agent de pază și ordine (68 – 1,8%);
șofer de autoturisme și camionete (68 – 1,8%);
electrician de întreținere și reparații (67 – 1,8%);
lucrător comercial (64 – 1,7%);
muncitor necalificat la ambalarea produselor solide și semisolide (62 – 1,6%);
tâmplar universal (59 – 1,6%);
confectioner-asamblor articole din textile (56 – 1,5%).
3.2 SITUAȚIA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ PRODUSE ÎN ANUL 2011
În anul 2011 au fost înregistrate 3.681 persoane accidentate, dintre care 248 persoane accidentate mortal (377 persoane în anul 2010).
În aceeași perioadă s-au produs 32 accidente de muncă colective, în care au fost implicate 142 persoane, dintre care 29 persoane au decedat.
Un număr mare de accidente de muncă s-a înregistrat în:
București – 720 accidentați (19,6% din totalul accidentaȚilor);
Petroșani – 206 accidentați (5,6% din totalul accidentaȚilor);
Timiș – 174 accidentați (4,7% din totalul accidentaȚilor);
ConstanȚa – 147 accidentați (4,0% din totalul accidentaȚilor);
Argeș – 128 accidentați (3,5% din totalul accidentaȚilor);
Brașov – 123 accidentați (3,3% din totalul accidentaȚilor);
Cluj – 119 accidentați (3,2% din totalul accidentaȚilor).
Cele mai multe accidente de muncă mortale s-au înregistrat în:
București – 23 accidentați (9,3% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Suceava – 13 accidentați (5,2% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Bacău – 12 accidentați (4,8% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Constanța – 12 accidentați (4,8% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Timiș – 11 accidentați (4,4% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Albă – 9 accidentați (3,6% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Bihor – 9 accidentați (3,6% din totalul persoanelor accidentate mortal).
Sectoarele economiei naționale în care au fost înregistrate cele mai multe accidente de muncă sunt:
Construcții de clădiri – 266 accidentați (7,2% din totalul accidentaților);
Extracția cărbunelui superior și inferior – 192 accidentați (5,2% din totalul accidentaților);
Transporturi terestre și transporturi prin conducte – 177 accidentați (4,8% din
Totalul accidentaților);
Industria alimentară – 161 accidentați (4,4% din totalul accidentaților);
Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn și plută, cu excepția mobilei; fabricarea articolelor din paie și din alte materiale vegetale împletite – 160 accidentați (4,3% din totalul accidentaților);
Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor -154 accidentați (4,2% din totalul accidentaților).
Cel mai mare număr de accidente de muncă mortale s-a înregistrat în sectoarele:
Construcții de clădiri – 28 accidentați mortal (11,3% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Transporturi terestre și transporturi prin conducte – 20 accidentați mortal (8,1% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Silvicultură și exploatare forestieră – 16 accidentați mortal (6,5% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Comerț cu ridicată cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete – 13 accidentați mortal (5,2% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Industria alimentară – 11 accidentați mortal (4,4% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Colectarea, tratarea și eliminarea deșeurilor; activități de recuperare a materialelor reciclabile – 10 accidentați mortal (4,0% din totalul persoanelor accidentate mortal).
Din punctul de vedere al vârstei persoanelor accidentate, analiza accidentelor de muncă a evidențiat faptul că persoanele cu vârsta cuprinsă între 40 și 50 de ani dețin ponderea cea mai mare, de 31,3% din numărul total al accidentaților.
De asemenea, lucrătorii cu o vechime în ocupație de până la 5 ani sunt cei mai expuși riscului de accidentare, reprezentând 45,1% din totalul accidentaților, în timp ce lucrătorii cu o vechime în ocupaȚie de peste 20 de ani reprezintă 24,1%, iar cei cu vechime în ocupație de 5 – 10 de ani reprezintă 16,2% din numărul total al accidentaților.
Analiza accidentelor din punctul de vedere al vechimii la locul de muncă relevă faptul că 65,1% adică 2.398 persoane din totalul accidentaților sunt lucrători cu vechime de până la 5 ani (26,6% adică 979 persoane accidentate au vechime la locul de muncă între 1 și 3 ani), iar cei din grupele de vechime 5 – 10 ani și 3 – 5 ani reprezintă 16,4%, respectiv 16,3% din totalul accidentaților.
Ocupația cel mai frecvent întâlnită în rândul persoanelor accidentate în muncă este cea de lăcătuș mecanic. Numărul lor este de 148 reprezentând 4% din totalul persoanelor accidentate. Din numărul total de 148 persoane accidentate, 50,7% reprezintă lucrători cu o vechime la locul de muncă de până la 5 ani și anume:
– 12,2% au vechime de până la 1 an;
– 22,3% au vechime de 1 – 3 ani;
– 16,2% au vechime de 3 – 5 ani.
A doua ocupație cu pondere mare în economie (3,6% – 131 accidentați) este cea de șofer autocamion (mașini de mare tonaj). Dintre cei 131 accidentați, 81,7% au o vechime la locul de muncă de până la 5 ani și anume:
– 32,1% au vechime de până la 1 an;
– 34,3% au vechime de 1 – 3 ani;
– 15,3% au vechime de 3 – 5 ani.
Ocupația care deține locul al treilea ca pondere în economie (3,5% – 130 accidentați) este cea de muncitor necalificat la demolarea clădirilor. Dintre cei 130 de accidentați, 90% au o vechime la locul de muncă de până la 5 ani și anume:
– 64,6% au vechime de până la 1 an;
– 17,7% au vechime de 1 – 3 ani;
– 7,7% au vechime de 3 – 5 ani.
Ocupația care deține locul al patrulea ca pondere în economie (2,5% – 94 accidentați) este cea de miner în subteran. Dintre cei 94 de accidentați, 58,5% au o vechime la locul de muncă de până la 5 ani:
– 8,5% au vechime de până la 1 an;
– 38,3% au vechime de 1 – 3 ani;
– 11,7% au vechime de 3 – 5 ani.
Ocupația care deține locul al cincilea ca pondere în economie (2,6% – 94 accidentați) este cea de manipulant mărfuri. Dintre cei 94 de accidentați, 90,4% au o vechime la locul de muncă de până la 5 ani:
– 40,4% au vechime de până la 1 an;
– 35,1% au vechime de 1 – 3 ani;
– 14,9% au vechime de 3 – 5 ani.
Ponderi de aproximativ 2% din numărul total al accidentaților revin următoarelor categorii de lucrători:
muncitor necalificat la ambalarea produselor solide și semisolide – (77 – 2,1%);
agent pază și ordine – (70 – 1,9%);
lucrător comercial – (67 – 1,8%);
tâmplar universal – (65 – 1,8%);
șofer de autoturisme și camionete – (60 – 1,6%);
muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor – (58 – 1,6%).
În anul 2011, au încheiat incapacitatea temporară de muncă 3.010 persoane, din care: 34 prin deces, 97 printr-o decizie de invaliditate, iar restul de 2.879 persoane prin reluarea activității.
Pe parcursul primelor 9 luni ale anului 2011 s-au înregistrat un număr de 53 accidentate de muncă cu incapacitate temporară de muncă din care 5 accidente mortale.
3.3. SITUAȚIA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ PRODUSE ÎN ANUL 2012
În anul 2012 a fost înregistrat un număr de 3.686 persoane accidentate, dintre care 215 accidentate mortal.
În aceeași perioadă de referință s-au produs 22 accidente de muncă colective, în care au fost implicate 126 persoane, dintre care 9 au decedat.
Un număr mare de accidente de muncă s-a înregistrat în:
București – 870 accidentați (23,6% din totalul accidentaților);
Petroșani – 173 accidentați (4,7% din totalul accidentaților);
Argeș – 159 accidentați (4,3% din totalul accidentaților);
Brașov – 135 accidentați (3,7% din totalul accidentaților);
Mureș – 126 accidentați (3,4% din totalul accidentaților);
Timiș – 123 accidentați (3,3% din totalul accidentaților);
Constanța – 122 accidentați (3,3% din totalul accidentaților).
Cele mai numeroase accidente mortale s-au înregistrat în:
București – 20 accidentați (9,3% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Neamț – 12 accidentați (5,6% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Galați – 11 accidentați (5,1% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Maramureș – 9 accidentați (4,2% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Gorj – 8 accidentați (3,7% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Mureș – 8 accidentați (3,7% din totalul persoanelor accidentate mortal).
Sectoarele economiei naționale în care au fost înregistrate cele mai multe accidente de muncă sunt:
Construcții de clădiri – 241 accidentați (6,5% din totalul accidentaților);
Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și motocicletelor – 229 accidentați
(6,2% din totalul accidentaților);
Transporturi terestre și transporturi prin conducte – 196 accidentați (5,3% din totalul
accidentaților);
Extracția cărbunelui superior și inferior – 163 accidentați (4,4% din totalul
Accidentaților);
Comerț cu ridicată cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete – 155
accidentați (4,2% din totalul accidentaților);
Industria construcțiilor metalice și a produselor din metal, exclusiv mașini, utilaje și instalații – 138 accidentați (3,7% din totalul accidentaților).
Cel mai mare număr de accidente de muncă mortale s-a înregistrat în sectoarele:
Construcții de clădiri – 29 accidentați mortal (13,5% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Silvicultură și exploatare forestieră – 22 accidentați mortal (10,2% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Transporturi terestre și transporturi prin conducte – 18 accidentați mortal (8,4% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Lucrări de geniu civil – 12 accidentați mortal (5,6% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Agricultură, vânătoare și servicii anexe – 11 accidentați mortal (5,1% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Comerț cu ridicată cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete – 11accidentați mortal (5,1% din totalul persoanelor accidentate mortal).
Din punctul de vedere al vârstei persoanelor accidentate, analiza accidentelor de muncă a evidențiat faptul că persoanele cu vârsta cuprinsă între 40 și 50 de ani dețin ponderea cea mai mare, de 33% din totalul accidentaților.
De asemenea, lucrătorii cu o vechime în ocupație de până la 5 ani sunt cei mai expuși riscului de accidentare, reprezentând 44,6% din totalul accidentaților, în timp ce lucrătorii cu-o vechime în ocupație de peste 20 de ani reprezintă 23%, iar cei cu vechime în ocupație de 5 – 10 de ani reprezintă 17,7% din totalul accidentaților.
Analiza accidentelor din punctul de vedere al vechimii la locul de muncă relevă faptul că 63,6% adică 2.344 persoane din totalul accidentaților sunt lucrători cu vechime de până la 5 ani (30% adică 1.104 persoane accidentate au vechime la locul de muncă de 1-3 ani), iar cei din grupele de vechime 5-10 ani și 3 – 5 ani reprezintă 17,8%, respectiv 13% din totalul accidentaților.
Ocupația cel mai frecvent întâlnită în rândul persoanelor accidentate în muncă este cea de lăcătuș mecanic. Numărul lor este de 151, reprezentând 4,1% din totalul persoanelor accidentate. Din totalul de 151 accidentați, 54,3% sunt lucrători cu o vechime la locul de muncă de până la 5 ani și anume:
– 17,2% au vechime de până la 1 an;
– 24,5% au vechime de 1 – 3 ani;
– 12,6% au vechime de 3 – 5 ani.
A doua ocupație cu pondere mare pe economie (2,8% – 105 accidentați) este cea de muncitor necalificat la demolarea clădirilor/căptușeli zidărie/plăci mozaic/faianță/gresie, parchet. Din cei 105 accidentați, 89,5% au o vechime la locul de muncă de până la 5 ani:
– 55,2% au vechime de până la 1 an;
– 27,6% au vechime de 1 – 3 ani;
– 6,7% au vechime de 3 – 5 ani.
Ocupația care deține locul al treilea ca pondere pe economie (2,7% – 98 accidentați) este cea de miner în subteran. Din cei 98 accidentați, 51% au o vechime la locul de muncă de până la 5 ani:
– 11,2% au vechime de până la 1 an;
– 27,6% au vechime de 1 – 3 ani;
– 12,2% au vechime de 3 – 5 ani.
Ocupația care deține locul al patrulea ca pondere pe economie (2,5% – 93 accidentați) este cea de manipulant mărfuri. Din cei 93 accidentați, 88,2% au o vechime la locul de muncă de până la 5 ani:
– 29% au vechime de până la 1 an;
– 46,3% au vechime de 1 – 3 ani;
– 12,9% au vechime de 3 – 5 ani.
Ponderi de aproximativ 2% din numărul total al accidentaților revin următoarelor categorii de lucrători:
șofer autocamion la mașini de mare tonaj, (79 – 2,1%);
șofer de autoturisme și camionete, (74 – 2%);
muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor, (69 – 1,9%);
agent pază și ordine, (67 – 1,8%);
muncitor necalificat la ambalarea produselor solide și semisolide, (65 – 1,7%);
lucrător comercial, (60 – 1,6%);
ambalator manual, (60 – 1,6%).
În anul 2012, au încheiat incapacitatea temporară de muncă 3.190 persoane, din care 35 prin deces, 102 printr-o decizie de invaliditate, iar restul de 3.053 persoane, prin reluarea activității.
În perioada analizată, pe raza județului Bihor s-au produs 9 accidente mortale, 3 accidente cu invaliditate și 44 accidente cu incapacitate temporară de muncă
3.4 SITUAȚIA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ PRODUSE ÎN ANUL 2013
În anul 2013 a fost înregistrat un număr de 3.627 de persoane accidentate, dintre care 199 accidentate mortal.
În aceeași perioadă s-au produs 24 de accidente de muncă colective, în care au fost implicate 115 persoane, dintre care 10 au decedat.
Un număr mare de accidente de muncă s-a înregistrat în:
București – 836 accidentați (23,0% din totalul accidentaților);
Petroșani – 176 accidentați (4,9% din totalul accidentaților);
Constanța – 161 accidentați (4,4% din totalul accidentaților);
Brașov – 154 accidentați (4,2% din totalul accidentaților);
Timiș – 144 accidentați (4,0% din totalul accidentaților);
Prahova – 141 accidentați (3,9% din totalul accidentaților);
Argeș – 119 accidentați (3,3% din totalul accidentaților).
Accidentele mortale cele mai numeroase, s-au înregistrat în:
București – 33 accidentați (16,6% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Argeș – 10 accidentați (5,0% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Brașov – 10 accidentați (5,0% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Prahova – 9 accidentați (4,5% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Harghita – 8 accidentați (4,0% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Iași – 8 accidentați (4,0% din totalul persoanelor accidentate mortal).
Sectoarele economiei naționale în care au fost înregistrate cele mai multe accidente de muncă sunt:
Construcții de clădiri – 234 de accidentați (6,5% din totalul accidentaților);
Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și motocicletelor – 221 de accidentați (6,1% din totalul accidentaților);
Transporturi terestre și transporturi prin conducte – 210 accidentați (5,8% din totalul accidentaților);
Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor – 175 de accidentați (4,8% din totalul accidentaților);
Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn și plută, cu excepția mobilei; fabricarea articolelor din paie și din alte materiale vegetale împletite – 155 de accidentați (4,3% din totalul accidentaților);
Industria alimentară – 151 de accidentați (4,2% din totalul accidentaților).
Cel mai mare număr de accidente de muncă mortale s-a înregistrat în sectoarele:
Transporturi terestre și transporturi prin conducte – 23 de accidentați mortal (11,6% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Construcții de clădiri – 18 accidentați mortal (9,0% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Lucrări de geniu civil– 12 accidentați mortal (6,0% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Silvicultură și exploatare forestieră – 11 accidentați mortal (5,5% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Comerț cu ridicată cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete – 11 accidentați mortal (5,5% din totalul persoanelor accidentate mortal);
Lucrări speciale de construcții – 10 accidentați mortal (5,0% din totalul persoanelor accidentate mortal).
63,3% adică 2.295 de persoane din totalul accidentaților sunt lucrători cu vechime de până la 5 ani (dintre care, 30,8%, adică 1119 persoane accidentate au vechime la locul de muncă între 1-3 ani), iar cei din grupele de vechime 5-10 ani și 10 – 20 ani reprezintă 19,2%, respectiv 10,1% din totalul accidentaților.
Ocupația cea mai frecvent întâlnită în rândul persoanelor accidentate în muncă este cea de lăcătuș mecanic. Numărul lor este de 150, reprezentând 4,1% din totalul persoanelor accidentate. Din totalul de 150 de accidentați, 51,3% sunt lucrători cu o vechime la locul de muncă de până la 5 ani și anume:
– 14,0% au vechime de până la 1 an;
– 24,6% au vechime între 1 – 3 ani;
– 12,7% au vechime între 3 – 5 ani.
A doua ocupație cu pondere mare pe economie (3,0% – 110 accidentați) este cea de șofer autocamion/mașină de mare tonaj. Din cei 110 accidentați, 83,6% au o vechime la locul de muncă de până la 5 ani:
– 31,8% au vechime de până la 1 an;
– 38,2% au vechime între 1 – 3 ani;
– 13,6% au vechime între 3 – 5 ani.
Ocupația care deține locul al treilea ca pondere pe economie (2,7% – 99 accidentați) este cea de muncitor necalificat la demolarea clădirilor/căptușeli zidărie/plăci mozaic/faianță/gresie, parchet. Din cei 99 de accidentați 89,9% au o vechime la locul de muncă de până la 5 ani:
– 47,5% au vechime de până la 1 an;
– 34,3% au vechime între 1 – 3 ani;
– 8,1% au vechime între 3 – 5 ani.
Ocupația care deține locul al patrulea ca pondere pe economie (2,5% – 92 accidentați) este cea de miner în subteran. Din cei 92 de accidentați 54,3% au o vechime la locul de muncă de până la 5 ani:
– 32,6% au vechime de până la 1 an;
– 14,1% au vechime între 1 – 3 ani;
– 7,6% au vechime între 3 – 5 ani.
Ponderi de aproximativ 2% din totalul accidentaților revin următoarelor categorii de lucrători:
– Muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor – (88 – 2,4%);
– Manipulant mărfuri – (75 – 2,1%);
– Șofer de autoturisme și camionete – (69 – 1,9%);
În anul 2013, au încheiat incapacitatea temporară de muncă un număr de 3.086 de persoane, din care 32 prin deces, 89 printr-o decizie de invaliditate, iar restul de 2.965 prin reluarea activității.
Pentru persoanele care au încheiat incapacitatea de muncă în anul 2013, indicele de durată medie (numărul de zile pierdute, în medie, de un accidentat) este de 64,4 zile, iar indicele de gravitate (numărul total de zile de incapacitate de muncă, raportat la 1.000 de angajați) este 41,80/00.
[Raport de activitate a Inspecției Muncii 2013]
Din analiza evenimentelor de muncă în funcție de gravitatea acestora în anul 2013 la nivelul județului Bihor au avut loc 14 evenimente urmate de decesul lucrătorilor dintre acestea într-un eveniment au fost implicate trei persoane din care două au decedat și un număr de 5evenimente au condus la pierderea capacității de muncă a lucrătorilor și încadrarea acestora într-un grad de invaliditate.
În anul 2013 au fost înregistrate și un număr de 57 accidente cu urmări de incapacitate temporară de muncă
Sectoarele economice în care au avut loc evenimentele cu urmări grave sunt:
– Construcțiile – 2 accidente mortale între care și cel cu două victime și 2 accidente urmate de invaliditate;
– Transporturile auto (cele pe teritoriul altor state) – 2 accidente mortale și un accident urmat de invaliditate;
– Fabricarea mobilei – 2 accidente mortale.
Sectoarele economice în care au fost înregistrate cele mai multe accidente sunt:
– Fabricarea mobilei (10 accidente);
– Industria construcțiilor metalice și a produselor din metal, exclusiv mașini, utilaje și instalații (7 accidente);
– Fabricarea componentelor electronice, calculatoarelor, echipamentelor de comunicații (7 accidente);
– Transporturi terestre de mărfuri și persoane (6 accidente).
3.4 SITUAȚIA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ PRODUSE ÎN ANUL 2014
În anul 2014 au fost înregistrate 98 persoane accidentate în județul Bihor, dintre care 7 persoane accidentate mortal și 87 cu incapacitate temporară de muncă, 1 cu invaliditate și 1 acc. colectiv cu 3 acc. cu incapacitate temporară de muncă.
Sectoarele economiei naționale în care au fost înregistrate cele mai multe accidente de muncă sunt:
Transporturi rutiere de mărfuri CAEN 4941 – 15 accidentați (15.3% din totalul accidentaților);
Din punctul de vedere al vârstei persoanelor accidentate, analiza accidentelor de muncă a evidențiat faptul că persoanele cu vârsta cuprinsă între 31 și 39 de ani dețin ponderea cea mai mare, de 40 % din numărul total al accidentaților.
De asemenea, lucrătorii cu o vechime în ocupație de între 1 – 5 ani sunt cei mai expuși riscului de accidentare, reprezentând 50 lucrători din 98 accidentați 51.02 % din totalul accidentaților, în timp ce lucrătorii cu o vechime în ocupație între 6 – 10 ani reprezintă 10 lucrători din 98 accidentați 10.2 %, cei cu vechime în ocupație între 11 – 20 ani reprezentând 21 lucrători din 98 accidentați, iar cei cu o vechime de peste 21 de ani reprezintă 17 lucrători din 98 accidentați 17.34% din totalul accidentaților.
Analiza accidentelor din punctul de vedere al vechimii la locul de muncă relevă faptul că 72 persoane adică 73.46% din totalul accidentaților sunt lucrători cu vechime de până la 5 ani iar cei din grupele de vechime peste 6 ani adică 26 persoane reprezintă 26.53% din totalul accidentaților.
Ocupația cea mai frecvent întâlnită în rândul persoanelor accidentate în muncă este cea șofer. Numărul lor este de 15 persoane, reprezentând 15.30. % din totalul persoanelor accidentate.
În anul 2014, au încheiat incapacitatea temporară de muncă 51 persoane prin reluarea activității.
4. METODOLOGIA DE CERCETAREA ACCIDENTELOR
În conformitate cu art. 29 din Legea nr. 319/2006 Legea securității și sănătății în muncă Cercetarea evenimentelor este obligatorie și se efectuează după cum urmează:
A) de către angajator, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă;
B) de către inspectoratele teritoriale de muncă, în cazul evenimentelor care au produs invaliditate evidentă sau confirmată, deces, accidente colective, incidente periculoase, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă lucrătorilor la angajatorii persoane fizice, precum și în situațiile cu persoane date dispărute;
C) de către Inspecția Muncii, în cazul accidentelor colective, generate de unele evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile;
D) de către autoritățile de sănătate publică teritoriale, în cazul suspiciunilor de boală profesională și a bolilor legate de profesiune.
Rezultatul cercetării evenimentului se va consemna într-un proces-verbal
Cercetarea evenimentelor are ca scop stabilirea împrejurărilor și a cauzelor care au condus la producerea acestora, a reglementărilor legale încălcate, a răspunderilor și a măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor cazuri similare și, respectiv, pentru determinarea caracterului accidentului. (Art. 114 Hg.1425/2006) Cercetarea se face imediat după comunicarea evenimentului.
Cercetarea evenimentelor care produc incapacitate temporară de muncă se efectuează de către angajatorul la care s-a produs evenimentul. (Art. 116 Hg.1425/2006)
Angajatorul are obligația să numească de îndată, prin decizie scrisă, comisia de cercetare a evenimentului. Comisia de cercetare a evenimentului va fi compusă din cel puțin 3 persoane, dintre care o persoană trebuie să fie, după caz:
A) lucrător desemnat;
B) reprezentant al serviciului intern de prevenire și protecție;
C) reprezentant al serviciului extern de prevenire și protecție cu pregătire corespunzătoare
Persoanele numite de către angajator în comisia de cercetare a evenimentului trebuie să aibă pregătire tehnică corespunzătoare și să nu fie implicate în organizarea și conducerea locului de muncă unde a avut loc evenimentul și să nu fi avut o responsabilitate în producerea evenimentului. Angajatorul care și-a asumat atribuțiile în domeniul securității și sănătății în muncă nu poate face parte din comisia de cercetare a evenimentului, în acest caz urmând să apeleze la servicii externe. Dacă în eveniment sunt implicate victime cu angajatori diferiți, în comisia de cercetare numită de angajatorul la care s-a produs evenimentul vor fi nominalizate și persoane numite prin decizie scrisă de către ceilalți angajatori.
Angajatorul care nu dispune de personal competent sau nu are personal suficient trebuie să asigure cercetarea apelând la servicii externe de prevenire și protecție.
În cazul accidentelor de circulație pe drumurile publice în care sunt implicate persoane aflate în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, serviciile poliției rutiere vor transmite comisiei numite de angajator, inspectoratului teritorial de muncă pe teritoriul căruia a avut loc evenimentul sau Inspecției Muncii, la cererea acestora, în termen de 5 zile lucrătoare de la solicitare, un exemplar al procesul-verbal de cercetare la fața locului și orice alte documente existente necesare cercetării, cum ar fi: copii de pe declarații, foaia de parcurs, ordin de deplasare, schițe.
Persoanele împuternicite, potrivit legii, să efectueze cercetarea evenimentelor au dreptul să ia declarații scrise, să preleveze sau să solicite prelevarea de probe necesare cercetării, să solicite sau să consulte orice acte ori documente ale angajatorului, iar acesta este obligat să le pună la dispoziție în condițiile legii. Pentru cercetarea evenimentelor se pot solicita experți sau specialiști, cum ar fi cei din cadrul unor operatori economici cu competențe potrivit prevederilor legale să efectueze expertize tehnice, iar aceștia trebuie să răspundă solicitării.
Cercetarea evenimentului urmat de incapacitate temporară de muncă se va încheia în cel mult 10 zile lucrătoare calculate de la data producerii. Fac excepție de la prevederile situații cum ar fi cele în care este necesară prelevarea de probe, efectuarea de expertize, determinări de noxe, pentru care se poate solicita în scris, argumentat, prelungirea termenului de cercetare.
Cercetarea evenimentelor care au avut ca urmare deces, invaliditate evidentă, invaliditate confirmată ulterior, a accidentelor colective sau a situațiilor de persoane date dispărute, precum și cercetarea incidentelor periculoase se vor încheia în cel mult 15 zile lucrătoare de la data producerii acestora.
Cercetarea evenimentelor se va finaliza cu întocmirea unui dosar, care va cuprinde:
A) opisul actelor aflate în dosar;
B) procesul-verbal de cercetare;
C) nota de constatare la fața locului, încheiată imediat după producerea evenimentului de către inspectorul de muncă, în cazul evenimentelor care se cercetează de către inspectoratul teritorial de muncă/Inspecția Muncii, conform competențelor, sau de către lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire și protecție, iar în absența acestora, de serviciul extern de prevenire și protecție, în cazul evenimentelor a căror cercetare intră în competența angajatorului, și semnată de către angajator, care va cuprinde precizări referitoare la poziția victimei, existența sau inexistența echipamentului individual de protecție, starea echipamentelor de muncă, modul în care funcționau dispozitivele de protecție, închiderea fișei de instruire individuală prin barare și semnătură, ridicarea de documente sau prelevarea de probe și orice alte indicii care pot clarifica toate cauzele și împrejurările producerii evenimentului;
D) schițe și fotografii referitoare la eveniment;
E) declarațiile accidentaților, în cazul evenimentului urmat de incapacitate temporară de muncă sau de invaliditate;
F) declarațiile martorilor și ale oricăror persoane care pot contribui la elucidarea împrejurărilor și a cauzelor reale ale producerii evenimentului;
G) copii ale actelor și documentelor necesare pentru elucidarea împrejurărilor și a cauzelor reale ale evenimentului;
H) copii ale certificatului constatator sau oricăror alte autorizații în baza cărora angajatorul își desfășoară activitatea;
I) copii ale fișei de identificare a factorilor de risc profesional și ale fișei de aptitudine, întocmite potrivit prevederilor legale;
J) copii ale contractelor individuale de muncă ale victimelor;
K) copii ale fișelor de instruire individuală în domeniul securității și sănătății în muncă ale victimelor; în caz de deces aceste fișe se vor anexa în original;
L) concluziile raportului de constatare medico-legală, în cazul accidentului mortal;
M) copie a hotărârii judecătorești prin care se declară decesul, în cazul persoanelor date dispărute;
N) copie a certificatelor de concediu medical, în cazul accidentului urmat de incapacitate temporară de muncă;
O) copie a deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate, în cazul accidentului urmat de invaliditate;
P) copii ale actelor/documentelor emise/completate de unitățile sanitare care au acordat asistență medicală victimelor, inclusiv asistență medicală de urgență, din care să rezulte datași ora când accidentatul s-a prezentat pentru consultație, precum și diagnosticul.
Q) copie a procesul-verbal de cercetare la fața locului, încheiat de serviciile poliției rutiere, în cazul accidentelor de circulație pe drumurile publice.
Dosarul va mai cuprinde, după caz, orice alte acte și documente necesare pentru a determina caracterul accidentului, cum ar fi:
A) copie a autorizației, în cazul în care victima desfășura o activitate care necesita autorizare;
B) copie a diplomei, adeverinței sau certificatului de calificare a victimei;
C) acte de expertiză tehnică, întocmite cu ocazia cercetării evenimentului;
D) acte doveditoare, emise de organe autorizate, din care să se poată stabili locul, data și ora producerii evenimentului sau să se poată justifica prezența victimei la locul, ora și data producerii evenimentului;
E) documente din care să rezulte că accidentatul îndeplinea îndatoriri de serviciu;
F) corespondența cu alte instituții/unități în vederea obținerii actelor solicitate;
G) adresele de prelungire a termenelor de cercetare
H) actul medical emis de unitatea sanitară care a acordat asistență medicală de urgență, din care să rezulte diagnosticul la internare și/sau externare;
I) procesul-verbal încheiat după producerea evenimentului.
J) formularul pentru înregistrarea accidentului de muncă, denumit în continuare FIAM
Dosarul de cercetare a evenimentului trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
A) filele dosarului să fie numerotate, semnate de inspectorul care a efectuat cercetarea sau de membrii comisiei de cercetare, numită de angajator, și ștampilate cu ștampila inspectoratului sau a angajatorului;
B) numărul total de file conținut de dosarul de cercetare și numărul de file pentru fiecare document anexat la dosar să fie menționate în opis;
C) fiecare document, cu excepția procesului-verbal de cercetare, să fie identificat în dosarul de cercetare ca anexă;
D) paginile și spațiile albe să fie barate;
E) schițele referitoare la eveniment, anexate la dosar, să fie însoțite de explicații;
F) fotografiile referitoare la eveniment să fie clare și însoțite de explicații;
G) formularul pentru declarație să fie conform modelului în anexă la HG 1425/2006
H) declarațiile aflate la dosar să fie însoțite de forma tehnoredactată, pentru a se Evita eventualele confuzii datorate scrisului ilizibil, certificate ca fiind conforme cu originalul și semnate de către inspectorul care a efectuat cercetarea sau de către unul dintre membrii comisiei de cercetare.
Dosarul de cercetare a evenimentelor se va întocmi astfel:
A) într-un exemplar, pentru evenimentele care au produs incapacitate temporară de muncă; dosarul se păstrează în arhiva angajatorului care înregistrează accidentul;
B) într-un exemplar, pentru incidentele periculoase; dosarul se păstrează la inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea;
C) în două exemplare, pentru evenimentele care au produs invaliditate confirmată prin decizie, deces, accidente colective; originalul se înaintează organelor de urmărire penală și un exemplar se păstrează la inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea;
D) în două exemplare, pentru evenimentele care au antrenat invaliditate evidentă; originalul se păstrează la inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea și un exemplar se transmite angajatorului care înregistrează accidentul;
E) în trei exemplare, pentru evenimentele cercetate de Inspecția Muncii; originalul se înaintează organelor de urmărire penală, un exemplar se păstrează la Inspecția Muncii și un exemplar la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs evenimentul;
F) în mai multe exemplare, pentru evenimentele care au produs incapacitatea temporară de muncă pentru victime cu angajatori diferiți; originalul se păstrează în arhiva angajatorului care înregistrează accidentul și celelalte exemplare se păstrează de către ceilalți angajatori.
În cazul evenimentelor care au generat accidente urmate de incapacitate temporară de muncă sau al incidentelor periculoase în care faptele comise pot fi considerate infracțiuni, potrivit legii, dosarul de cercetare se încheie în două exemplare, originalul fiind înaintat organului de urmărire penală.
Dosarul de cercetare, întocmit de comisia numită de către angajator, se înaintează pentru verificare și avizare la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs evenimentul, în termen de 5 zile lucrătoare de la finalizarea cercetării.
Inspectoratul teritorial de muncă va analiza dosarul, va aviza și va restitui dosarul în cel mult 7 zile lucrătoare de la data primirii. Dosarul va fi însoțit de avizul inspectoratului teritorial de muncă.
În cazul în care inspectoratul teritorial de muncă constată că cercetarea nu a fost efectuată corespunzător, dispune în scris măsuri pentru refacerea procesului-verbal de cercetare și/sau completarea dosarului, după caz.
Comisia de cercetare va completa dosarul și va reface procesul-verbal de cercetare în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii dosarului.
Dosarul refăcut se restituie la inspectoratul teritorial de muncă în termen de 10 zile lucrătoare de la data solicitării acestuia.
Procesul-verbal de cercetare a evenimentului trebuie să conțină următoarele capitole:
A) data încheierii procesului-verbal;
B) numele persoanelor și în ce calitate efectuează cercetarea evenimentului;
C) perioada de timp și locul în care s-a efectuat cercetarea;
D) obiectul cercetării;
E) data și ora producerii evenimentului;
F) locul producerii evenimentului;
G) datele de identificare a angajatorului la care s-a produs evenimentul, numele
Reprezentantului său legal;
H) datele de identificare a accidentatului/accidentaților;
I) descrierea detaliată a locului, echipamentului de muncă, a împrejurărilor și modului în
Care s-a produs evenimentul;
J) urmările evenimentului și/sau urmările suferite de persoanele accidentate;
K) cauza producerii evenimentului;
L) alte cauze care au concurat la producerea evenimentului;
M) alte constatări făcute cu ocazia cercetării evenimentului;
N) persoanele răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale, din capitolele de la lit. k),
L) și m);
O) sancțiunile contravenționale aplicate;
P) propuneri pentru cercetare penală;
Q) caracterul accidentului;
R) angajatorul care înregistrează accidentul de muncă său incidentul periculos;
S) măsuri dispuse pentru prevenirea altor evenimente similare și persoanele responsabile
Pentru realizarea acestora;
T) termenul de raportare la inspectoratul teritorial de muncă privind realizarea măsurilor
Prevăzute la lit. s);
U) numărul de exemplare în care s-a încheiat procesul-verbal de cercetare și repartizarea
Acestora;
V) numele și semnătura persoanei/persoanelor care a/au efectuat cercetarea;
W) avizul inspectorului adjunct securitate și sănătate în muncă/avizul inspectorului
General de stat adjunct securitate și sănătate în muncă;
X) viza inspectorului-șef/inspectorului general de stat.
În situațiile în care din cercetare rezultă că accidentul nu întrunește condițiile pentru a fi încadrat ca accident de muncă, se va face această mențiune la capitolele procesului-verbal de cercetare prevăzute la litera q) și r). și se vor dispune măsurile care trebuie luate de angajator pentru prevenirea unor cazuri asemănătoare.
Comisia de cercetare a unui eveniment numită de angajator poate face propuneri de sancțiuni disciplinare și/sau administrative, pe care le va menționa în procesul-verbal de cercetare.
Procesul-verbal de cercetare a unui eveniment se întocmește în mai multe exemplare, după cum urmează:
A) în cazul accidentului de muncă urmat de incapacitate temporară de muncă, pentru angajatorul care înregistrează accidentul, inspectoratul teritorial de muncă care a avizat dosarul, asigurător și victime;
B) în cazul accidentului de muncă urmat de incapacitate temporară de muncă, pentru lucrători cu angajatori diferiți, pentru fiecare angajator, inspectoratul teritorial de muncă carea avizat dosarul, asigurător și victime;
C) în cazul accidentului de muncă urmat de invaliditate, pentru angajatorul care înregistrează accidentul, organul de urmărire penală, inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea, Inspecția Muncii, asigurător și victime;
D) în cazul accidentului de muncă mortal, precum și în cazul accidentului mortal în afara muncii, pentru angajatorul care înregistrează accidentul, organul de urmărire penală, inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea, Inspecția Muncii, asigurător și familiile victimelor;
E) în cazul incidentului periculos, pentru angajatorul care înregistrează incidentul, organele de urmărire penală, inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea, Inspecția muncii și asigurător.
Procesul-verbal de cercetare poate fi întocmit într-un număr mai mare de exemplare, după caz în cazul în care accidentul de muncă s-a produs la un angajator, altul decât cel care îl înregistrează, un exemplar din procesul-verbal de cercetare va fi trimis și acestuia sau în cazul în care angajatorul la care se înregistrează accidentul de muncă își are sediul, domiciliul sau reședința pe teritoriul altui județ decât cel pe raza căruia s-a produs accidentul, se va trimite un exemplar din procesul-verbal de cercetare inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia are sediul, domiciliul sau reședința angajatorul.
CAPITOLUL V
LUCRARE PRACTICĂ:
CERCETAREA EVENIMENTULUI DE MUNCĂ SUFERIT DE LUCRĂTORUL VEKKER NORBERT KRISZTIAN ANGAJAT LA LA
SC TRANSMEC RO SRL
TRANSMEC ROMÂNIA FILIALE DI ORADEA
BORȘ NR: 278 JUD. BIHOR
CUI: 21763919
Nr. ORC: J05/640/2012
PROCES VERBAL DE CERCETARE
Nr. 238/26.02.2015
data încheierii procesului verbal:
Procesul verbal s-a încheiat în data de 26.02.2015.
numele persoanelor și în ce calitate efectuează cercetarea evenimentului:
Cercetarea s-a efectuat în baza deciziei emise de S.C TRANSMEC RO S.R.L. nr. 120/03.02.2015 (Anexa nr. 1) și în conformitate cu prevederile art.29 alin. (1) lit. a) din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 și a art. 114, art. 115 și art. 120 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 aprobate prin Hotărârea Guvernului României nr.1425 din 11 octombrie 2006, modificate și completate prin HG nr. 955 din 08 septembrie 2010, de către comisia compusă din:
Ing. FENESI GYŐZŐ PETER – conducătorul serviciului extern de prevenire și protecție S.C. FENTIM PROTECT S.R.L
BUNCAN ALINA NELA – lucrător desemnat cu activitatea de prevenire și protecție
3. VELCEA LUCIAN – stivuitorist
Având în vedere că angajatorul nu a putut să desemneze în comisia de cercetare în totalitate lucrători cu pregătire tehnică necesară, societatea a apelat și la serviciile externe de prevenire și protecție, asigurate de S.C. FENTIM PROTECT S.R.L., serviciu extern de prevenire și protecție cu certificatul de abilitare nr. 1326/07.07.2014, în conformitate cu art. 116, alin.9 din HG. 1425/2006 care precizează:, Angajatorul care nu dispune de personal competent în conformitate cu alin. (4) sau nu are personal suficient trebuie să asigure cercetarea apelând la servicii externe de prevenire și protecție.’’ și cu art. 116, alin.3 din HG.1425/2006, Comisia de cercetare a evenimentului va fi compusă din cel puțin 3 persoane, dintre care o persoană trebuie să fie, după caz:… c) reprezentant al serviciului extern de prevenire și protecție cu pregătire corespunzătoare conform art. 47 lit. c) sau care îndeplinește cerințele prevăzute la art. 51^1 lit. b). ’’
Primele cercetări au fost efectuate în data de 02.02.2015 ora 1800 de către comisia de cercetare, în urma căreia s-a încheiat „Nota de constatare la fața locului” și s-a reconstituit evenimentul, fapt dovedit prin poze fotografice. (Anexa nr. 2,3)
C) perioada de timp și locul în care s-a efectuat cercetarea:
Cercetarea evenimentului s-a efectuat în data de 02.02.2015 la locul producerii evenimentului și anume în depozitul de mărfuri, la rampa de încărcare a mărfurilor și în perioada 03.02.2015 – 11.02.2015 la biroul societății SC TRANSMEC RO SRL și în perioada 12.02.2015-13.02.2015, 25-26.02.2015 la biroul serviciului extern de prevenire și protecție.
Societatea S.C. TRANSMEC RO S.R.L. cu adresa nr. 14861/20.02.2015, a depus dosarul de cercetare pentru verificare și avizare, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor. Cu adresa nr. 3818/SSM/25.02.2015 Inspectoratul Teritorial de Munca Bihor a dispus în scris măsuri pentru refacerea procesului-verbal de cercetare și completarea dosarului. (Anexa nr. 38)
D) obiectul cercetării:
În conformitate cu prevederile art. 114 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 aprobate prin Hotărârea Guvernului României nr.1425 din 11 octombrie 2006, modificate și completate prin HG nr. 955 din 08 septembrie 2010, obiectul cercetării îl constituie stabilirea împrejurărilor și a cauzelor care au condus la producerea evenimentului, a reglementărilor legale încălcate, a răspunderilor și a măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor cazuri similare și pentru determinarea caracterului accidentului produs în data de 02.02.2015, în jurul orelor 1645, în urma căruia numitul VEKKER NORBERT KRISZTIAN s-a accidentat.
E) data și ora producerii evenimentului:
Evenimentul s-a produs în data de 02.02.2015, în jurul orei 1645. (Anexa nr. 4)
F) locul producerii evenimentului:
Evenimentul s-a produs în hala de depozitare a mărfurilor a societății S.C TRANSMEC RO S.R.L., situat în localitatea Borș Nr. 278, la rampa de încărcare autocamioane. (Anexa nr.4)
G) datele de identificare ale angajatorului la care s-a produs evenimentul, numele reprezentantului său legal:
S.C TRANSMEC RO S.R.L., este înscrisă la Oficiul Registrului Comerțului Bihor, având codul fiscal nr. 21763919, obiectul principal al activității desfășurate fiind „Alte activități anexe transporturilor” – cod CAEN 5229. Societatea comercială are sediul social în Borș, Nr. 278, Județul Bihor. (Anexa nr. 5)
S.C. TRANSMEC RO S.R.L. este o societate cu răspundere limitată înființată în anul 2007 de societatea TRANSPORȚI INTERNAZIONALI TRANSMEC S.P.A., persoană juridică italiană cu sediul în Italia loc. Campogalliano (MO), str. Ponte Alto, nr. 32, având cod fiscal și numărul de înregistrare în Registrul Întreprinderilor din Modena 00179970363, reprezentată prin dl. MONTECCHI MASSIMO – cetățean italian, născut în Italia, în localitatea Pavullo nel Frignano, la data de 24.03.1955, domiciliat în Italia, la Modena, str. Fosse, Nr.18, identificat prin CI seria și numărul AR 9909603, în calitate de asociat unic. Societatea este administrată de un Consiliu de Administrație, format din 4 membri: MONTECCHI PAOLO – președinte, MONTECCHI MASSIMO – vicepreședinte, MONTECCHI DANILO – membru, BARBANTI ROSSANO – membru. (Anexa nr. 6)
Societatea S.C. TRANSMEC RO S.R.L., are sediul în localitatea Borș nr. 278, jud. Bihor și desfășoară activitate de transport rutier de mărfuri, depozitări și activități de servicii anexe pentru transporturi. La sediul societății unitatea desfășoară activități caselor de expediții cu un număr de 25 de angajați, contabilitate cu 6 lucrători, dispecerat și coordonarea transporturilor cu un număr de 21 de lucrători, depozitare cu un număr de 16 lucrători și întreținere și mentenanță asigurat de 8 lucrători cu funcția de mecanic și tinichigiu. Societatea deține un parc auto cu un număr de 152 de autocamioane de transport marfă și un număr de 323 de lucrători cu funcția de conducător auto/mașină de mare tonaj.
Societatea deține patru puncte de lucru:
A) București – cu activitate de birou, unde desfășoară activitatea 8 agenți de vânzări transporturi
B) Timișoara – cu 5 lucrători cu activitatea de agenți vânzări transporturi și operatori date
C) Curtici – un lucrător, care coordonează transportul feroviar
D) Brașov – cu 4 lucrători pentru activitatea de agenți vânzări transporturi.
H) datele de identificare ale accidentatului/accidentaților:
(Anexa nr. 7,8)
I) descrierea detaliată a locului, echipamentului de muncă, a împrejurărilor și modului în care s-a produs evenimentul:
I.A) – descrierea detaliată a locului producerii evenimentului:
Evenimentul s-a produs în hala de depozitare a mărfurilor, la rampa de încărcare/descărcare Nr. 10 în timp ce numitul, VEKKER NORBERT KRISZTIAN, în calitate de șef tură, verifica încărcarea unui autocamion cu marfă stivuită pe paleți. Încărcarea a fost efectuată de lucrătorul LEVAI MARIUS, care deservea un electrostivuitor cu furci. Rampa de încărcare a fost ridicată și poziționată la nivelul platformei remorcii autocamionului, oprită în dreptul rampei, realizându-se astfel un plan drept și fără denivelări. (Anexa nr. 9-14).
I.B) – descrierea detaliată a echipamentului de muncă:
În eveniment a fost implicat un electrostivuitor cu furci marca LINDE, modelul E25 cu parametrii de funcționare: sarcina maximă de ridicare de 2500 Kg și înălțimea de ridicare 4265 mm, având numărul de fabricație G1X336L01380 din anul 2008, înregistrat la Inspecția Teritorială ISCIR ORADEA cu numărul de înregistrare ORSTV 102.420 cu termenul valabil al inspecției tehnice până în data de 31.01.2017. (Anexa nr. 15) Echipamentul de muncă este în stare tehnică corespunzătoare, nu prezintă defecțiuni la instalația hidraulică și nici la sistemul de frânare. Societatea S.C TRANSMEC RO S.R.L a încheiat contract de întreținere cu SC SERVICE SILVIU SRL, cu sediul în TIMIȘOARA STR. RARĂU 6/B JUD. TIMIȘ.
I.C) – descrierea detaliată a împrejurărilor:
Numitul VEKKER NORBERT KRISZTIAN, este angajat din data de 19.03.2014 la S.C TRANSMEC RO S.R.L., cu o normă întreagă, pe post de șef tură. În conformitate cu fișa postului șeful de tură este subordonat șefului de depozit și execută sarcini de coordonarea activității de depozitare și răspunde de organizarea logistică eficientă a depozitului. (Anexa nr. 16) Prin decizia nr. 116 din 06.10.2014 VEKKER NORBERT KRISZTIAN este numit conducător loc de muncă – șef tură pentru tura 1 din depozit. (Anexa nr. 17) În data evenimentului victima desfășura activitatea în depozit, supraveghea și verifică încărcarea autoremorcilor parcate la rampele 9 și 10, executat de lucrătorii LEVAI MHAI MARIUS cu funcția de manipulant marfă și RETEK ISTVAN GYORGY – cu funcția de stivuitorist. (Anexa nr. 9-14)
I.D) – descrierea detaliată a modului în care s-a produs evenimentul:
În data de 02.02.2015, în jurul orei 16:00 lucrătorii depozitului și anume Levai Mihai Marius în funcție de manipulant marfă și Retek Istvan György cu funcția de stivuitorist, lucrau la încărcarea unor autocamioane parcate la rampele de încărcare nr. 9 și 10. Ei au primit sarcina de lucru de la șeful lor de tură, VEKKER NORBERT KRISZTIAN. În timpul activității de încărcare, șeful de tură, numitul VEKKER NORBERT KRISZTIAN, s-a deplasat în hala de depozitare din vecinătate să supravegheze încărcarea unor mărfuri care constau din canapele.
În jurul orei 16:40, șeful de tură revine în hala principală, să-i verifice pe lucrători. Numitul LEVAI MIHAI MARIUS lucra pe stivuitorul marca LINDE E25 la rampa nr. 10, iar colegul lui RETEK ISTVAN GYORGY la rampa nr. 9, cu stivuitorul E20. Rampa nr.9 este situată în partea dreaptă a rampei 10, și de locul de muncă a numitului LEVAI MIHAI MARIUS.
În momentul în care șeful de tură a ajuns la rampa de încărcare nr.10, echipamentul de muncă, deservit de numitul LEVAI MIHAI MARIUS se afla pe rampa de încărcare orientat cu furcile spre remorca camionului parcat la rampa de încărcare și intenționa să iasă din camion, deplasându-se cu spatele, pentru a încărca următorul palet cu marfă. Ajungând în dreptul stivuitorului, numitul VEKKER NORBERT KRISZTIAN a adresat câteva întrebări manipulantului LEVAI MIHAI MARIUS referitor la încărcare. Lucrătorul LEVAI MIHAI MARIUS a oprit stivuitorul și a relaționat cu șeful lui de tură. După terminarea discuției a pornit stivuitorul și l-a pus în mișcare, intenționând să continue deplasarea în mers înapoi de pe rampa de încărcare. Deplasarea în mers înapoi a fost semnalizată de semnalul de avertizare a electrostivuitorului. În acel moment numitul LEVAI MIHAI MARIUS a fost surprins de țipătul șefului de tură. Din declarația șefului de tură, VEKKER NORBERT KRISZTIAN, reiese că acesta intenționa să se deplaseze în spatele stivuitorului, pe rampa de încărcare, în zona de acțiune a stivuitorului și a fost lovit de roată dreaptă spate a echipamentului de muncă. Electrostivuitorul a trecut peste laba piciorului drept al victimei VEKKER NORBERT KRISZTIAN. În timpul evenimentului, șeful de tură, VEKKER NORBERT KRISZTIAN nu a purtat încălțămintea de protecție cu bombeu metalic cu care a fost dotat..
Lucrătorul RETEK ISTVAN GYORGY, stivuitoristul care lucra la rampa din dreapta, la numărul 9 a fost martorul evenimentului. La țipătul recepționat de stivuitorist, acesta a întors privirea spre rampa nr.10 și a văzut cum trece roata stivuitorului peste laba piciorului drept al victimei, care a fost poziționat pe rampa de încărcare. În acel moment a oprit stivuitorul și a coborât să ajute victima. Între timp și manipulantul LEVAI MIHAI MARIUS a coborât de pe stivuitor și s-a grăbit să aducă zăpadă din curte ca să-l calmeze durerea victimei, după care l-a condus în grupul sanitar.
Victima a considerat că este capabil să se deplaseze singur la unitatea medicală și s-a urcat în mașina lui proprie. Victima, VEKKER NORBERT KRISZTIAN, din cauza durerilor nu a putut continua drumul și s-a oprit pe drumul spre unitatea medicală de urgență. A sunat pe prietena lui, care în final l-a transportat la Spitalul Clinic de Urgență Oradea. (Anexa nr. 9-14)
J) urmările evenimentului și/sau urmările suferite de persoanele accidentate:
J.1) În conformitate cu foaia de observație, emisă de Spitalul Clinic de Urgență Oradea, victima VEKKER NORBERT KRISZTIAN se prezintă la unitatea medicală în data de 02.02.2015 ora 1739, prezentând răni la nivelul piciorului drept. (Anexa nr. 18) S-a solicitat raportul de constatare medicală, emis de Spitalul Clinic Județean de Urgență ORADEA. (Anexa nr. 19)
Rezultatul examinării confirmă:
“Contuzie deg II, III, IV picior dr. Contuzie falangă distală deget IV picior dr cu hematom subunghial și escoriație locală.” (Anexa nr. 20)
Numitul, VEKKER NORBERT KRISZTIAN beneficiază de un concediu medical de 10 zile, conform certificatului de concediu medical Nr. 213789, pe perioada 02.02.2015 – 06.02.2015, cu cod 03 și nr. 0012096, pentru perioada 07.02.2015-11.02.2015 cu cod 01 emis de Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea. (Anexa nr. 21).
K.) Cauza producerii evenimentului:
Evenimentul în care a fost implicat numitul VEKKER NORBERT KRISZTIAN a fost cauzat de manevrarea în spate a electrostivuitorului, de către stivuitoristul LEVAI MIHAI MARIUS, fără a se asigura că în zona de acțiune a echipamentului există persoane. S-au încălcat astfel prevederile art.23 alin1. Lit. a din Legea 319/2006 legea securității și sănătății în muncă care precizează:,
(1) În mod deosebit, în scopul realizării obiectivelor prevăzute la art. 22, lucrătorii au următoarele obligații: a) să utilizeze corect mașinile, aparatura, uneltele, substanțele periculoase, echipamentele de transport și alte mijloace de producție;’’ și Art.14 din instrucțiunile proprii de securitate și sănătate în muncă, pentru exploatarea în siguranță a stivuitoarelor Nr. 11, înregistrat cu numărul 1050 din 10.10.2012:,
Art.14 Conducătorul stivuitorului trebuie să acorde atenție deosebită suprafeței unde lucrează, inclusiv prezenței altor persoane precum și a unor obiecte fixe sau mobile din preajmă. Securitatea pietonilor este primordială. (Anexa nr. 22).
L.) Alte cauze care au concurat la producerea evenimentului:
M) alte constatări făcute cu ocazia cercetării evenimentului:
M.1.) Numitul VEKKER NORBERT KRISZTIAN este angajat la S.C TRANSMEC RO S.R.L., în baza contractului individual de muncă, înregistrat în registrul de evidență a salariaților cu nr. 1378/18.03.2014. (Anexa nr. 8)
M.2) Numitul VEKKER NORBERT KRISZTIAN a intrat în posesia echipamentelor individuale de protecție în data de 25.11.2014, fapt dovedit prin procesul verbal de predare-primire. (Anexa nr. 23)
M.3.) Lucrătorul deține fișa de aptitudini la angajare cu mențiunea, Apt” emisă de medicul de medicină muncii dr. Corina Șuteu, S.C. MEDICRIS S.R.L în data de 17.03.2014 (Anexa nr. 24)
M.4.) Lucrătorul deține aviz psihologic cu mențiunea, Apt psihologic pentru funcția de stivuitorist” eliberat de Cabinetul Individual de Psihologie Heciu Mihaela Maria cu nr.439 din 17.03.2014 (Anexa nr. 25)
M.5.) În ziua de 02/02/2015 numitul VEKKER NORBERT KRISZTIAN și-a desfășurat activitatea la locul de muncă, fapt consemnat în, Foaia de prezență colectivă”. (Anexa nr. 26)
M.6.) Numitul VEKKER NORBERT KRISZTIAN cu funcția de șef tură depozit, având profesia de stivuitorist, este numit conducător loc de muncă prin decizia 116 din 06.10.2014. (Anexa nr. 17)
M.7) La societatea S.C TRANSMEC RO S.R.L., structura organizatorică în domeniul Securității și sănătății în muncă este descrisă prin lucrător desemnat cu activități de prevenire și protecție, comitet de securitate și sănătate în muncă și serviciu extern de prevenire și protecție. (Anexa nr. 27,28)
M.8.) Societatea S.C TRANSMEC RO S.R.L. a încheiat contract de consultanță în domeniul Securității și Sănătății în Muncă cu SC FENTIM PROTECT SRL, unitate abilitată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale prin Certificatul de Abilitare Nr.1326/07.07.2014 (Anexa nr. 29)
M.9.) Societatea deține evaluarea riscurilor de accidentare și îmbolnăviri profesionale pentru postul de lucru/loc de muncă: Stivuitorist. (Anexa 30)
M.10.) Societatea deține plan de prevenire și protecție pe baza evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăviri profesionale pentru postul de lucru/loc de muncă: Stivuitorist (Anexa nr. 31)
M.11.) Societatea deține instrucțiuni proprii de securitate și sănătate în muncă pentru completarea și/sau aplicarea reglementărilor de securitate și sănătate în muncă, ținând seama de particularitățile activităților și ale unității/întreprinderii. (Anexa nr. 22)
M.12.) Fișa postului pentru activitatea de șef tură depozit, conține anexă privind atribuțiilor și răspunderilor în domeniul securității și sănătății în muncă, ce revin lucrătorilor, corespunzător funcțiilor exercitate. (Anexa nr. 16)
M.13.) Societatea deține tematică de instruire periodică în domeniul securității și sănătății în muncă pentru: activitatea de stivuitoriști. (Anexa nr. 32)
M.14.) Societatea a numit prin decizie, lucrător care aplică măsuri de prim ajutor la locul de muncă. (Anexa nr 33)
M.15.) În fișa de instruire individuală privind securitatea și sănătatea în muncă a numitului VEKKER NORBERT KRISZTIAN, sunt consemnate instruirile efectuate, ultima instruire fiind consemnată în data de 05.01.2015. (Anexa nr. 34)
M.16.) Lucrătorul LEVAI MIHAI MARIUS, deserventul electrostivuitorului deține autorizație de stivuitorist cu nr. C_63C_029226_12.03.2013 emis de IT ISCIR ORADEA și talon pentru vize anuale, ultima viză fiind în 21.03.2014 (Anexa nr. 35)
M.17.) Echipamentul de muncă, stivuitorul LINDE E25 cu seria G1X336L01380/2008 împlicat în eveniment este autorizat ISCIR cu valabilitatea până în 31.01.2017, fapt consemnat de raportul de inspecție număr 75-062/13.02.2014 din cartea instalației/echipamentului. (Anexa nr. 15)
M.18.) Societatea TRANSMEC RO S.R.L. este autorizată din punct de vedere al securității și sănătății în muncă, în temeiul Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările și completările ulterioare, fapt consemnat în certificatul constatator al societății. (Anexa nr.36)
M.19.) Evenimentul a fost comunicat Casei Județene de Pensii prin adresa nr. 10256/03.02.2015 (Anexa nr. 37)
N) persoanele răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale, din capitolele de la lit. k), l), și m):
N1) Pentru abaterile consemnate la punctul K) ESTE vinovat lucrătorul LEVAI MIHAI MARIUS, deserventul electrostivuitorului
O) sancțiunile contravenționale aplicate:
Se propune sancționarea lucrătorului LEVAI MIHAI MARIUS și conducătorului direct VEKKER NORBERT KRISZTIAN cu avertisment verbal în conformitate cu art.7.3 din Regulamentul Intern al S.C. TRANSMEC RO S.R.L.
P) propuneri pentru cercetare penală:
Nu se fac propuneri de începere ale urmăririi penale.
Q) caracterul accidentului:
Având în vedere faptul că evenimentul suferit de numitul, VEKKER NORBERT KRISZTIAN, în data de 02.02.2015 în jurul orelor 1645 s-a produs în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu și a avut ca urmare leziuni care au necesitat îngrijiri medicale și a antrenat incapacitate de muncă cu o durată mai mare de 3 zile în conformitate cu prevederile art. 5 lit. g din Legea securității și sănătății în muncă nr.319/2006, așa cum precizează:, accident de muncă — vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces;’’, evenimentul se încadrează ca accident de muncă.
R) angajatorul care înregistrează accidentul de muncă său incidentul periculos:
Evenimentul se înregistrează și se raportează că accident de muncă de către S.C TRANSMEC RO S.R.L. fiind unitate la care a fost angajat numitul VEKKER NORBERT KRISZTIAN, respectându-se prevederile art.136 alin (2) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1425/2006, cu modificările și completările ulterioare.
S) măsuri dispuse pentru prevenirea altor evenimente similare și persoanele responsabile pentru realizarea acestora:
S1). Prelucrarea procesului verbal de cercetare cu toți salariații din depozit.
Termen: imediat după primirea procesului verbal de cercetare.
Răspunde: Director: ARDELEAN CONSTANTIN
S2) Instruirea suplimentară a stivuitoriștilor cu privire la exploatarea în maximă siguranță a echipamentelor tehnice de stivuire mecanizată.
Termen: imediat după primirea procesului verbal de cercetare.
Răspunde: Director: ARDELEAN CONSTANTIN
S3) S.C TRANSMEC RO S.R.L., prin reprezentanții legali, vor lua măsuri de îndată pentru verificarea însușirii cunoștințelor dobândite în urma instruirilor de securitate și sănătate în muncă, referitoare la exploatarea în siguranță a mijloacelor tehnice și consemnarea acestor verificări în fișele individuale de instruire privind securitatea și sănătatea în muncă.
Termen: imediat după primirea procesului verbal de cercetare.
Răspunde: Director: ARDELEAN CONSTANTIN
S4). Tematica anuală de instruire privind securitatea și sănătatea în muncă, va cuprinde detaliat și particularizat instrucțiuni privind exploatarea în siguranță a echipamentelor tehnice și regulile de circulație în unitate.
Termen: imediat după primirea procesului verbal de cercetare.
Răspunde: Director: ARDELEAN CONSTANTIN
S5). Instruirile periodice vor fi completate cu demonstrații practice privind modul de acordare a primului ajutor, demonstrații practice efectuate de medicul de medicină muncii, contractat.
Termen: imediat după primirea procesului verbal de cercetare.
Răspunde: Director: ARDELEAN CONSTANTIN
S6). Se va revizui evaluarea riscurilor cu privire la securitatea și sănătatea în muncă la nivelul întreprinderii și/sau unității și planul de prevenire și protecție pentru postul de lucru: Stivuitorist
Termen: imediat după primirea procesului verbal de cercetare.
Răspunde: Director: ARDELEAN CONSTANTIN
S7). Se va efectua supravegherea personalului lucrător din depozitul de mărfuri, de către conducătorii locurilor de muncă cu privire la purtarea echipamentelor individuale de protecție.
Termen: imediat după primirea procesului verbal de cercetare.
Răspunde: Director: ARDELEAN CONSTANTIN
T) termenul de raportare la inspectoratul teritorial de muncă privind realizarea măsurilor prevăzute la lit. s:
Conducerea S.C TRANSMEC RO S.R.L., reprezentată prin administratorul PAOLO MONTECCHI, va raporta în scris la ITM Bihor, în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea avizului de la I.T.M. Bihor, privind dosarul de cercetare, modul de realizare a măsurilor stabilite și dispuse cu ocazia cercetării evenimentului.
U) numărul de exemplare în care s-a încheiat procesul-verbal de cercetare și repartizarea acestora:
Prezentul proces verbal s-a încheiat în 4 exemplare, repartizate după cum urmează:
– 1 exemplar la ITM Bihor
– 1 exemplar S.C TRANSMEC RO S.R.L.
– 1 exemplar la Casa Județeană de Pensii Bihor
– 1 exemplar la numitul VEKKER NORBERT KRISZTIAN
V) numele și semnătura persoanei/persoanelor care a/au efectuat cercetarea:
W) viza angajatorului:
Administrator,
PAOLO MONTECCHI
CONCLUZII
Companiile trebuie să aibă integrat un sistem de securitate și sănătate în muncă în conformitate cu legislația în vigoare, să evalueze posturile de lucru privind riscurile la care sunt expuși lucrătorii și să stabilească un plan de măsuri pentru reducerea acestor riscuri. De asemenea, angajatorii trebuie să stabilească un normativ intern de acordare a echipamentului de protecție, să achiziționeze aceste echipamente și să îl distribui lucrătorilor", potrivit grupului de consultanță și servicii în domeniul resurselor umane.
În același timp, pentru a evita accidentele de muncă, companiile trebuie să efectueze toate verificările parodice la instalațiile și echipamentele de lucru, să semnalizeze corespunzător zonele cu pericole, să asigure examenele medicale periodice în conformitate specificul activităților lucrătorilor, precum și să asigure instruirea corespunzătoare a lucrătorilor în toate cele 3 faze (la angajare – introductiv generală, la locul de muncă și periodic).
Ce pot face angajații pentru a evita accidentele de munca:
– Să respecte instrucțiunile și procedurile de lucru stabilite în concordanță cu securitatea muncii;
– Să poarte integral și corect echipamentele de protecție și de lucru primite;
– Să nu facă modificări sau întreruperi la sistemele/senzorii de securitate ale echipamentelor de lucru;
– Să respecte măsurile de securitatea muncii stabilite pentru zonele în care își desfășoară activitatea;
– Să își însușească conținutul instructajelor la care participă;
– Să meargă la controalele medicale periodice.
BIBLIOGRAFIE
[1] Darabont, Alexandru, Pece, Ștefan, Protecția Muncii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996.
[2] Nazarica, Tănase, Gid de protecția muncii Vol. III, Editura Oficiul de informare documentare pentru construcți de mașini. Institutul de cercetare și inginerie tehnologică pentru industria construcțiilor de mașini.
[3] Guvernul României, Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646/26.07.2006
BIBLIOGRAFIE
[1] Darabont, Alexandru, Pece, Ștefan, Protecția Muncii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996.
[2] Nazarica, Tănase, Gid de protecția muncii Vol. III, Editura Oficiul de informare documentare pentru construcți de mașini. Institutul de cercetare și inginerie tehnologică pentru industria construcțiilor de mașini.
[3] Guvernul României, Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646/26.07.2006
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Situatia Bolilor Profesionale In Romania (ID: 158046)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.