Situatia Actuala a Suprafetelor Viticole In Romania

CAPITOLUL II

Situația actuală a suprafețelor viticole in Romania

2.1. Sectorul vitivinicol românesc

Locul ocupat de România este printre prímele zece țări viticole din lume cu o poziție destul de avantajoasă față de alte țări europene. După Spania, Franța,Italia, și Portugalia, cu 5,8% din suprafața viticolă a Europei, România este a cincea țară ca mărime a suprafețelor plántate cu viță-de-vie iar în ceea ce privește producția de struguri, a șasea după Franța, Italia, Spania, Germania și Portugalia cu aproximativ 2,9% din totalul producției viticole europene.

Condițiile pedoclimatice mai favorabile sunt în zonele colinare (coaste de deal) dar și în sud, de-a lungul Dunării, așa încât se poate spune că există șapte mari regiuni viticole: Moldova (34% din producția totală), Muntenia (28% din producția totală), Oltenia (17% din producția totală), Dobrogea(10% din producția totală), Crișana și Maramureș (4,6% din producția totală) și Transilvania (4,5% din producția totală)

De la 258 000 ha în 1998, suprafața total de vie a cunoscut o diminuare continuă la 246 700 ha în 2001 așa încît suprafața de vie în raport cu suprafața agricolă s-a diminuat de la 1,9% la 1,7% . Printre cauzele care au provocat dificultăți în consolidarea exploatațiilor agricole se numără incertitudinile cu privire la titularii dreptului de proprietate, costurile tranzacțiilor, dificultățile la obținerea liniilor de credit de la bănci. Precaritatea resurselor și subsidiilor publice, lipsa mijloacelor financiare, costul excesiv al sistemului de asigurări și al achizițiilor de la sistemul industrial, au condus la împiedicarea agricultorilor de la a-și menține plantațiile agricole în cele mai bune condiții posible, ceea ce a generat costuri foarte mari pentru întreținerea plantațiilor de vie existente (1000-2000 euro/ha) cât și pentru realizarea unor noi plantații (10000 euro/ha).

Consumul de vin în perioada 1998-2000 a cunoscut aceeași tendință pe care a avut-o și în alte țări europene adică s-au diminuat în volum cât și ca valoare, cu o pondere crescândă a vinului de masă deoarece consumatorii un fac diferența între vinurile de înaltă și cele de joasă calitate și de aceea prefera pe cele mai convenabile ca preț, adică cele mai slabe. La această scădere au contribuit și alți factori ca : inflația, impozitele ce grevează consumul, consumul de băuturi alternative ca berea așa încât în 2001 consumul de vin a fost de numai 4,7milioane hl față de 7,3 milioane hl în 1997. Media consumului în UE este de 37 de litri pe cap de locuitor iar la noi a scăzut de la 32,4 l în 1997 la 20,5l în anul 2000.

La nivel mundial România este pe locul 10 între țările consumatoare cu 2,1% spre deosebire de țări ca Germania (9%), Spania (6,4%), Argentina (5,5%) și Marea Britanie (4,6 %). Consumatorii români preferă vinul alb acoperind în 2001, 68,6% din cota de piată după care se plasează cel roșu cu 31,4% iar cele de tipu rose ocupă o cotă de piață nesemnificativă. Deasemenea au luat amploare vânzările direct de pe exploatații către consumatori datorită prețurilor mai accesibile și încredințării ca direct de la producător este un vin mai curat față de cel văndut de distribuitori, unde pot surveni falsificări.

Scăderea cererii a determinat și o scădere a producției astfel încât în 2001 s-au produs 5,1 milioane hl față de 6,0 milioane hl în 1999, iar vinurile cu Indicație Geografică au reprezentat 18,8% față de cele de masa care au avut o pondere de 71,6% .

Pentru anul 2003, ONIV și MAPAM au confirmat prin datele oficiale o producție totală de struguri de 1.054.161 tone, din care soiurile nobile 540.980 tone și 513.181 tone de pe plantațiile cu hibrizi, precum și o producție de vin de soiuri nobile de 2.869426,5 hl din care 2.126.011,5 vin alb și 743.415 hl vinuri rose si roșii (378.061 vin de masă ; 249.496 vin superior și 115.858 DOC )

Importurile de vin au fost de 753,9 hl cu o valoare estimată de 2.271,4 milioane de dolari de proveniență Franța, Italia, Germania cu precădere iar exporturile s-au ridicat la 41.137,1 hl cu valoarea estimată de 24.273,3 milioane dolari către Germania, Republica Moldova, Cehia și Marea Britanie.

Suprafața viticolă totală de 238.321 ha din care 194.923 cultivate și 181.645,66 ha înregistrate.

2.1.1. Îmbunătățirea structurilor viticole. Drepturi de plantare și registrul viticol

În vederea îmbunătățirii potențialulu viticol precum și a controlului acestuia, în fața viticulturii românești au stat sarcini aparte : adoptarea Registrului viticol, reconversia plantațiilor îmbătrânite sau cu hibrizi precum și adoptarea reguilor de plantare și replantare.

Orice politică a pieței viticole are la bază are ca piesă de bază adoptarea unui registru viticol nou, deoarece acesta oferă posibilitatea de a cunoaște potențialul viticol real – suprafața plantată cu viță-de-vie precum și producția medie care se asteaptă de la această suprafață prin estimarea unui randament mediu.

În ceea ce privește regimul de plaantare, replantare și promovarea defrișărilor există unele aspecte care au solicitat atenția Administrației românești :

– caracterul infracțiunilor reglementate de legislația românească cu privire la defrișările sau la plantările de viță-de-vie. Infracțiunile în acest domeniu, deși se respectă dreptul comunitar par a nu fi eficient contracarate atâta timp cât autoritățile nu îndrăznesc să aplice pedeapsa cu închisoarea pentru plantările ilegale . Pentru aceste situații, autoritățile au adoptat măsuri mai realiste cum ar fi amenzile coercitive, adică obligația de a plăti o anumită sumă pentru fiecare zi, săptămână sau lună care trece fără a se proceda la defirșarea plantației ilegale, mecanism care s-a dovedit a fi eficient în unele regiuni din Spania.

– necesitatea de a coordona autorizarea de defrișare și plantare cu procedura administrativă generală cu scopul de a o configura ca pe o autorizare administrativă și nu ca pe o concesionare.

– posibilitatea de a transfera drepturile de replantare la parcelele exploatațiilor viticole destinate producerii de vinuri de masă cu indicație geografică, caz prevăzut la art.4.b) în Regulamentul (CE) nr.1493/1999

– legislația comunitară nu stabilește interdicții de defrișare a viței-de-vie care pot fi stabilite de legislația românească din rațiuni de interes economic sau de mediu – cum ar fi sistematizarea teritoriului.

– posibilitatea de a schița o nouă reglementare a rezervelor naționale a drepturilor de replantare și de nouă plantare în conformitate cu regimul prevăzut la art.5 al Regulamentului (CE) nr.1493/1999. Acesta este un mecanism care , în concordanță cu Registrul viticol, poate fi de mare folosință la adaptarea mecanismelor de reconversie și restructurare a plantațiilorîn mod voluntar și recompensat sau forțat-în cazul plantațiilor de hibrizi. În acest fel dacă nu există fonduri publice pentru recompensarea titularilor care decid abandonarea plantațiilor de hibrizi, să se permită ca această defrișare să genereze drepturi de replantare pe care aceștia să le poată vinde producătorilor din zonele în care se produce VCPRD. În acest fel toată lumea câștigă, statul pentru că nu trebuie să mai aloce alte fonduri, viticultorii care obțin o recompensă pentru defrișare, cramele care produc VCPRD cu vânzare bună pe piață pentru că își pot spori producția și astfel mări productivitatea.

Tema hibrizilor în România este foarte importantă pentru că dintr-o suprafață de 217500ha, aproximativ 49,5% este plantată cu hibrizi. Apariția filoxerei este cauza principală care a dus la apariția plantațiilor cu hibrizi. Reconversia culturilor necesită o perioadă de timp având în vedere că este vorba de o suprafață de 107 700 ha plantată cu hibrizi. Perioada de tranziție a fost estimată la minim opt ani pentru a realiza substituția și a obține ajutorul financiar necesar pentru a încheia cu succes această operațiune. Este nevoie și de o activitate susținută de informare a viticultorilor, pentru că ar fi bine ca aceste culturi să dispară complet, inclusiv cele destinate consumului personal al viticultorului, pentru că și aceștia sunt consumatori care au dreptul la o îmbunătățire a calității regimului alimentar.

Vârsta plantațiilor este și aceasta o problemă pentru că multe din plantațiile din țara noastră sunt îmbătrânite așa încât tot în aceasta perioadă de tranziție de opt ani, să se efectueze înoiri ale plantațiilor, cu ajutor din partea UE, după un studiu ce se va efectua pentru a determina pe cele care depășesc 40 de ani. În acest fel se va diminua și excedentul de vin de slabă calitate de pe piață, mai mult sau mai puțin conjuctural, și se va merge către promovarea produselor de calitate.

2.1.2 Determinarea parcelelor care urmează să se configureze ca apte pentru a produce VCPRD

În proporție de 90% viile au proprietari dar cațiunea trebuie impulsionată dinspre autorități către proprietari. Acoo unde nu există tradiție, este greu să se stabilească o DO, mai ales într-o țară ca a noastră unde tradiția a fost pierdută, în special puterea de a acționa liber în raport cu proprietatea. Deoarece s-a ajuns la un procent de 90% proprietate restituită pe bază de titlu, Guvernul a estimat că până în 2004 să aibă toate documentele de proprietate puse la punct, deși au mai apărut litigii de soluționat. În raportul proiectului FAO/TCP/ROM/0167 se arată că în ceea ce privește titularii pământurilor, proprietatea privată atinsese 81,5% în 2001. Din 1990 decolectivizarea și restituirea proprietăților și privatizarea au produs schimbări majore în structura proprietații, astfel :

2% din totalul plantațiilor de viță-de-vie aparțin Stațiunilor de Cercetare Vitivinicolă și sunt în îmtregime în proprietatea statului

77% din totalul plantațiilor (180.786 ha) aparțin agricultorilor individuali – 55% provenind din decolectivizare și privatizare. Aceste exploatări au în medie suprafaîa de un hectar de unde și incapacitatea de a asigura o calitate înaltă strugurilor și producției de vin, pentru că lipsesc atât fondurile de investiții cât și accesul la credite avantajoase pentru defrișarea, reconversia și modernizarea plantațiilor.

21% din totalul plantațiilor (46605ha) aparțin fostelor întreprinderi de stat care au avut cele mai bune plantații și care se găsesc într-un proces de privatizare – în decembrie 2000 mai erau 736 întreprinderi cu capital de stat în patrimoniul Agenției Domeniilor Statului, în subordinea Ministerului Agriculturii, 113 au fost privatizate , 158 lichidate prin ordin judiciar, 29 în curs de lichidare fără ordin judiciar iar 38 în restructurare. Pentru accelerarea privatizării , Guvernul a adoptat un proiect de lege care simplifică procedurile privatizarii. Întărirea proprietății private este un proces legislativ care a început în 1991 prin adoptarea legii nr.18 a Fondului Funciar urmată de Legea nr.1/2000 referitoare la restituirea drepturilor de proprietate privitoare la agricultură și păduri. Funcționarea pieței terenurilor a fost reglată prin Legea nr.54/1998. S-au creat astfel mii de mici ferme care produc, cu precădere, pentru autoconsum.

Executarea Legii nr.1/2000 a cunoscut și disfuncționalități care au fost parțial soluționate prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.102/2001. Pentru o mai bună desfășurare a activității și a aplicării legii de mai sus modificată prin ordonanță, Oficiul Național de Cadastru a luat o serie de măsuri ca executarea unui inventar de norme agricole, reorganizarea birourilor locale și introducerea unui sistem de evaluare și urmărire a ansamblului activității acestora.

În raportul proiectului FAO/TCP/ROM/0167 se arată că mai ales în anii 80, în plantațiile viticole românești s-au plantat soiuri de înalt randament, dar orientate către cantitate, calitarea fiind pe planul al doilea. Soiuri valoroase și solicitate la export – Pinot Noir și Cabernet Sauvignon pentru vinuri roșii și Chardonay și Sauvigno Blanc pentru cele albe – sunt soiuri cultivate pe suprafețe restrânse. Pe suprafețe întinse se cultivă Fetească Regală și Riesling Italian. Pe plantațiile românești, sortimentul viticol are o mare diversitate oferind industriei vinului posibilitatea de a produce o cantitate mare de vinuri de calitate, astfel conform părerii specialiștilor oenologi România poate oferi până la 402 tipuri diferite de vin, din care 11 sunt pentru consumul curent, 42 sunt cele denumite de vinuri superioare (VS), 118 vinuri cu denumire de origine (VDO) și 231 vinuri cu denumire de origine controlată (VDOC). Echipamentele învechite și tehnicile utilizate în crame fac ca cele vândute pe piața internă să fie de calitate inferioară, desigur și din cauza prezenței hibrizilor, care nu se pot vinde pe piață.

Piața vinului este o piață dificilă pentru că sunt prezente multe țări posesoare de plantații viticole care nu exportau până de curând, cum ar fi Chile care în urmă cu 30 de ani avea exporturi zero, de aceea orice pas făcut trebuie executat în mare siguranță. O soluție pentru viitor ar fi să se iasă din monotonia unei piețe inundată de vinuri monovarietale, unde soiuri ca Cabernet, Merlot, etc. au inundat piața, și să se asigure predominanța soiurilor autohtone de calitate asupra soiurilor internaționale care se cultivă în toată lumea, de aceea lipsite de specificitate pentru consumator, din două motive :

Sectorul vitivinicol susține în majoritatea sa utilizarea soiurilor autohtone, mai bine adaptate la condițiile de climă și sol, cale prin care se va obține o mai bună calitate și specificitate a produsului

Producătorii cred în majoritatea lor că cea mai bună cale de a face față globalizării pieței este diferențierea, folosind soiuri distincte de cele prezente în marea majoritate a țărilor viticole, mai ales în cele mai nou producătoare.

Folosirea patrimoniului propriu de soiuri este un avantaj al națiunilor cu istorie generală și viticolă proprie așa cum este cazul tărilor europene, care pot integra în propriul ambient, cum este cel românesc de exemplu , bunele practici culturale care îmbunătățesc sensibil virtuțile vinurilor

2.1. Obiectul, caracteristicile, etapele de dezvoltare si importanța viticulturii.

Deși vița de vie este reprezentată in cultură de o singura specie, depășește in aria ei de răspandire orice altă specie fructiferă, datorită valorii alimentare, terapeutice, de agrement si economice a strugurilor, mustului si vinului, a produselor derivate din vin ca și a subproduselor de la vinificație.

Viticultura se deosebeste de celelalte culturi agro-alimentare printr-un anumit specific și se poate defini ca „activitatea tehnică pe care o desfașoară omul ajutat de masini, unelte, animale și diverse materiale, care constă in inmulțirea vitelor, inființarea plantațiilor viticole și dirijarea creșterii și rodirii vitelor (roditoare și ajutătoare) cu scopul de a obține cat mai economic, producții cat mai mari și mai bune de struguri”.

Reprezintă o principala ramură de productie a agriculturii, cu o importanța economico-socială deosebită, avand urmatoarele funcții caracteristice principale:

–         Sursa de hrană pentru populație.

–         Participă la valorificarea raționala a fondului funcciar al țării.

–         Constitue baza de materii prime si export.

In dezvoltarea viticulturii noastre ca și a celei mondiale, se deosebesc trei etape mari, și anume:

Etapa prefiloxerică. Caracterizată printr-o crestere accentuată a suprafețelor plantate cu vii (33.600 ha. in secolul XVIII si 95.876 in 1864), datorită mai ales a reformelor din 1859 pană la1864 si avantului exportului. În această perioadă, viticultura se practică mai ales pe terenurile cele mai favorabile, cu soiuri indigene adaptate la condițiile locale, nefiind extinse la campie. Drept urmare, vinurile preparate erau cunoscute și cautate peste granița anumitor țări, cum ar fi: Rusia, Polonia, Austro-Ungaria, Italia, Germania, Franța, Turcia, Egytp, etc.. La Iași toate statele străine dispuneau de consulate pentru exportul de vinuri.

Etapa filoxerică si postfiloxerică. Aparitia filoxerei (Philoxera vastatrix) ce s-a inregistrat in Romania in 1884 (chițorani, podgoria Dealul Mare) a constituit o etapa de revolutie pentru intreaga viticultură pe glob. Lupta de apărare contra atacului a durat timp de mai multe decenii și momentul culminant a fost marcat atunci cand s-a recurs la altuirea viței de vie pe portaltoi vegetativ, din specii sălbatice, cu rezistența mare la atacul insectei. Deși filoxfera, distrugand plantațiile vechi (afară de cele de pe nisipuri), a distrus tot ceea ce s-a concretizat sub forma de sortiment timp de secole, rupand legatura cu tradiția, prin folosirea unui mare numar de specii sălbatice și hibrizi interspecifici pentru portaltoi s-a ajuns la o si mai larga raspandirea a viței de vie, o mai buna adaptare a suportului (portaltoiului) la diferitele tipuri genetice de sol și deiverse microclimate, și in consecința la o crestere cantitativă și calitativă a productiei.

Etapa moderna. Incepand cu secolul XX și pană in prezent viticultura s-a caracterizat prin multiple mutatii de ordin cantitativ și calitativ.

In primul rand, a crescut apreciabil suprafața plantată cu vița de vie, deși in această perioada s-a constatat și unele stagnari sau chiar diminuari, puse mai ales pe seama distrugerii razboaielor, a defrișărilor sau a unor calamități.

Schimbări insemnate s-au produs in sortimentul plantațiilor ranunțandu-se mai mult la soiurile slab productive și de proasta calitate, mai ales a hibrizilor direct producatori, cultivandu-se soiuri valoroase, cu insusiri superioare. Pași importanți s-au facut și in tehnologia cultivării viței de vie, care se realizeaza astăzi pe baze stiințifice, dupa tehnici noi, cu intensificarea culturii prin folosirea mecanizării, chimizării, irigării, etc..

2.2. Situația actuală si dezvoltarea in perspectivă a viticulturii din țara noastră

Situația actuală a patrimoniului viticol din tara noastră reflectă politica statului nostru, care acordă o atentie deosebită dezvoltării acestui sector. Romania se numara azi printre țările viticole care cultivă peste 300.000 ha. (328.000 in 1975) cu tendința de creștere pană la 45.000-500.000 ha., specificul viticulturii romanesti fiind caracterul insular al viilor, adunate in masive mari, cu vocație naturala si habitat propriu, așezate pe dealuri sau nisipuri improprii pentru agricultura cerealieră.

Viticultura a devenit un sector de producție cu o mare pondere in economia țării, capătând din partea statului tot spijinul și o orientare științifică nouă. In consecință s-a trecut la refacerea podgoriilor vechi si la inființarea altora ce au devenit cunoscute intr-un timp foarte scurt. Creșterea suprafetelor de vii a avut in vedere lucrările de zonare, raionare si microraionare, amplasarea sortimentelor pe functii economice si sisteme de cultura la locurile cu vocatie.

Pana in 1990, hortiviticultura a cunoscut o perioada de dezvoltare semnificativă, materializată prin: infiintarea de plantatii pomicole si viticole in zone de favorabilitate maximă, in cultura intensivă și superintensivă, cresterea suprafețelor ocupate cu soiuri de struguri pentru masă si vinuri rosii, a suprafetelor cu măr, cais, piersic si capșun; cresterea suprafetelor cu legume in camp si spatii protejate; construirea de depozite pentru pastrarea fructelor, legumelor, strugurilor si a combinatelor de vinificatie; organizarea si dezvoltarea sectoarelor de producere a materialului saditor viticol si pomicol, în scopul obtinerii unui material cu valoare biologică ridicată (N. Pomohaci, I. Namolosanu, 1999).

Dupa 1990, in perioada de tranzitie, sectoarele hortiviticulturii au suferit o puternica degradare, constatata prin diminuarea suprafetelor si productiilor obtinute la plantele hortiviticole. Micsorarea suprafetelor precum si a productiilor de produse hortiviticole au dus la scaderea consumului de fructe si legume pe cap de locuitor, la reducerea exporturilor la aceste produse si nu in ultimul rand, la cresterea preturilor materialelor necesare aplicarii unei tehnologii corespunzatoare.

Productia de legume a scăzut in anul 1998 la 2,62 milioane tone fata de 3,45 milioane tone in 1989, de asemenea suprafetele cultivate cu legume au scazut cu 7% din 1996 pana in 1999. Aceasta productie a fost diminuata si datorita reducerii suprafețelor de legume cultivate in sere, datorita crizei agentului termic (N. Pomohaci, I. Namolosanu, 1999).

In viticultura, imediat dupa 1990, o data cu promulgarea legii fondului funciar (Legea 18/1990), suprafetele viticole s-au extins, ca apoi datorită dificultatilor economico-financiare aceasta evolutie sa fie stopată, incat astăzi suprafata Romaniei este de aproximativ 245 000 ha, cu tendinta de scadere (tabelul 2).

Tabelul 2

Evolutia suprafetelor cultivate cu vita de vie in Romania

Viticultura romaneasca este afectata de cresterea accentuata a suprafetelor de vii cultivate cu hibrizi direct producatori (soiuri HPD), deoarece costul infiintarii si intretinerii unor astfel de culturi este cu mult sub cel al plantatiilor infiintate cu soiuri nobile, de calitate superioara.

Hortiviticultura se afla in prezent in etapa de trecere la economia de piata si instaurarea proprietatii private. Pentru aceasta trebuie luate o serie de masuri, dintre care mai importante sunt: accelerarea privatizarii societatilor hortiviticole cu pierderi mari; elaborarea si adoptarea unor acte normative pricind activitatea din hortiviticultura, precum si stimularea producatorilor particulari; stabilirea cantitatilor de produse hortiviticole necesare consumului intern si la export; asigurarea necesarului de material saditor pomicol si viticol; dezvoltarea cercetarii stiintifice pentru asigurarea trecerii la o hortiviticultura ecologica (folosirea de soiuri rezistente la boli, combaterea biologica a daunatorilor, regenerarea materiei organice pentru fertilizare, mentinerea unui echilibru ecologic) (I. Scurtu, 1997 citat de N. Pomohaci, I. Namolosanu, 1999).

In contextul cerințelor de mai sus, viticultura are de rezolvat in viitor următoarele obiective principale:

– Modernizarea plantațiilor de vii existente (asigurarea condițiilor de mecanizare, indesirea și ridicarea vegetativă a butucului etc.), inființarea de noi plantații si imbunatațirea tehnologiilor care să asigure cresterea producției  de struguri și vinuri, și cresterea unei ambundente de produse viti-vinivole, menite sa satisfacă nevoile consumului intern și cerințele exportului.

– Continuarea procesului ce concentrare și specializare a producției și realizarea de noi plantații viticole intensive cu soiuri de masă conveer de producție, astfel incat strugurii de masă sa reprezinte in urmatorii ani 30 % din totalul producției de struguri.

– Defrișarea viilor de hibrizi și a celor nobile îmbătrânite, neeconomice, treptat, numai pe măsura intrării de rod a noilor plantații, astfel ca suprafața viticolă să nu scadă.

– Organizarea producerii materialului săditor biticol în unități pepieneristice mari, bine dotate, amplasate in zonele favorabile, care să asigure nevoile fiecărui județ.

– Generalizarea formelor superioare de organizare a producției viticole și de retribuire a muncii, în ferme viticole specializate și în asociații viticole.

– Creșterea productivității muncii prin aplicarea tehnologiilor moderne, ridicarea gradului de mecanizare și chimizare.

2.3. Patrimoniul viticol al Romaniei

Cultura viței de vie, favorizată de condițiile naturale este una din cele mai vechi îndeletniciri ale poporului român. Datorită condițiilor naturale variate, numeroase podgorii au luat naștere si s-au dezvoltat de-a lungul secolelor,p purtând amprenta timpului, a condițiilor pedoclimatice și a oamenilor care au statornicit aici o puternică tradiție viniviticolă. La început, cultura viței de vie s-a dezvoltat mai ales pe colinele care mărginesc lanțul munților Carpați, datând de secole, iar altele de milenii, fapt ce explică si geneza denumirii de podgorie, dată unor suprafețe întinse de vie, care în vechea slavă înseamnă „sub munte”. Lipsind baza științifică si o linie de orientare din partea statului, în perioada dintre cele două războaie, vița de vie s-a extins și la șes (mai ales în cadrul proprietăților țărănești). După 23 august – 1944, suprafața viticolă, ca întregul teritoriu agricol al țării, s-a reorganizat după concepții noi, științifice. Patrimoniul viticol al țării are un areal larg de răspândire, viile găsindu-se aproape pe întreg teritoriu, bineînțeles cu excepția lanțului muntos unde nu sunt condiții de cultivare. Ea își păstrează tradiția milenară de extindere și dezvoltare în sistem colinar, în masive puternice, formând bazine naturale. Cele mai multe din suprafețele viticole au o așezare grupată, formând unități teritoriale mai mari sau mai mici: podgorii, bazine, centre si plaiuri viticole.

Podgoria

Ca unitate viticolă naturală, este un masiv viticol, care are la bază comuna și se caracterizează prin orografie, expoziție si caracteristici pedoclimatice proprii, care determină obținerea unor produse cu însușiri compoziționale și senzoriale specifice. Ele pot fi compacte și cu suprafețe foarte mari de zeci de mii de hectare sau pot avea suprafețe mai reduse și risipite la anumite distanțe. În acest ultim caz se grupează în centre viticole, teritoriu viticol constituit din localități izolate sau grupe mici de comune cu peste 5 % suprafață viticolă și cu o localitate renumită prin calitatea strugurilor și a vinurilor ce le produce.

Plaiul viticol

Reprezintă un teritoriu natural mai restâns, ce face parte dintr-o podgorie sau centru viticol în care, datorită acelorași condiții climatice, de cultură si tehnologice, se obțin vinuri cu anumite însușiri calitative. Întrucât podgoriile reprezintă unități naturale, care sunt dependente de împărțirile administrative, se vor descrie după criterii geografice. Pe județe suprafața viticolă este neuniform repartizată. Astfel cea mai mare suprafață ocupată cu vii este deținută de județul Vrancea (cca. 32.000 ha.), urmată de județul Galați (cca. 26.000 ha.), Dolj (cca. 23.000 ha.), Vaslui (cca. 20.000 ha.), Buzău (cca. 18.000 ha.) și Constanța (cca. 17.000 ha.). Podgoriile țării noastre se grupează astfel:

2.3.1. Podgoriile din zona dealurilor si colinelor subcarpaților meridionali (Subcarpatice)

Formează lanțul podgoriilor din zona carpaților sudici și de întind de la Tâmboești până la Caraș-Severin. Cele mai renumite podgorii dintre acestea sunt:

2.3.1.1. Podgoria Dealu Mare

Podgorie de calitate, așezată în inima țării cu o istorie bogată, ce-și are începutul în epoca geto-dacică și care prin surafață, denstate și potențial formează masivul viticol cel mai deseamă al țării, ocupând dealurile si colinele ce se întind de la apa Teleajenului până la apa Buzăului.

Ocupă o suprafață de 30.000 ha., reprezentând cca. 10 % din suprafața de vii a țării, având o lungime de 60 km și, foarte important, cu o expoziție sudică.

Microclimatul si factorii edafici sunt dintre cei mai favorabili, asigurând producții ridicate de struguri și produse de calitate. Sortimentul acestei podgorii cuprine o gamă variată de soiuri, în prezent fiind orientat mai ales spre vinuri roșii (Cabernet sau Sauvignon și Merlot) și vinuri aromate (Tămîioase) sau demiseci (Grasă de Pietroasele).

Dintre celălalte soiuri cultivate sunt de menționat Rieslingul italian ce ocupă o suprafață destul de mare, soiurile vechi românești Gordinul și Bașicata de Dealu Mare ș.a..

Sunt bine reprezentate și soiurile pentru strugurii de masă cu deosebire Muscat de Hamburg, Afuz Ali, Coarnă neagră, Razachie roză și albă. În persepctivă se prevede o extindere a soiurilor negre (Cabernet Sauvignon și Merlot) ce găsesc condiții eco-fiziologice foarte bune pentru producerea unor vinuri de mare marcă. Podgoria Dealu Mare dă toată gama de vinuri curente de masă, vinuri de calitate superioară albe și roșii, caracterizate printr-o anumită pesonalitate. Astfel, cele roșii sunt intens colorate, extractive, acumulând maximum de calități după o învechire prelungită. Vinurile albe sunt parfumate, onctuase, suave si fine la gust. Producția ambundentă este valorificată de marile centre industriale și stanțiunile balneo-climatice de pe Valea Prahovei. Podgoria cuprinde următoarele bazine principale:

-Bazinul Dealu Mare – Ploiești cu centrele:

a) Valea Călugărească cu viile de pe plaiurile Gura Văii, Valea Popii, Valea Zidului, Valea Mantei, Valea Poenii, Valea Săracă, Valea Urloi, Valea Nicovan, Valea Largă, Valea Meilor, Dealul Șcheaul și Dealul Cernătești.

b) Bucov cu viile de la Chițorani, Dealul Bighiliu, Valea Orlei, Pleașa, Scăeni, Seciu, Boldești.

– Bazinul Urlați – Ceptura cu viile de la Valea Pietrii, Valea Boului, Orzoaia, Valea Nucetului, Valea Crângului, Mărunțiși, Ceptura de Sus și Ceptura de Jos.

– Bazinul Buzăului cu următoarele centre mai importante:

            a) Tohani-Jugureni ce cuprinde viile de la Vadu Săpat, Mizil, Tohani, Jugureni, Fințetești, Perșunari.

            b) Braza-Vispești – Istrița, specializată mai ales pentru soiuri de struguri de masă cu viile din satele Greceanca, Breaza, Vispești, Năeni.

            c) Pietroasele-Gura Sărății – cu viile de la Pietroasa de Sus și Pietroasa de Jos, Ochiul Boului, Șarânga, Gura Sărății.

În perspectivă se prevede o concentrare a plantațiilor de soiuri roșii  în jurul centrului Gura-Sărății și a soiurilor Tămîioasă si Grasă în împrejurimile centrului viticol Pietroasa.

            d) Valea Teancului – Săsenii Noi, cuprinzând viile de la Merei, Valea Teancului, Monteoru, Săsenii Noi, Gura Nișcovului.

2.3.1.2. Podgoriile Drăgășani și Sâmburești

Sunt amplasate pe cele două maluri ale Oltului, prima în dreapta Oltului, iar cealaltă în stânga. Podgoria Drăgășani este una din cele mai vestite podgorii, unde vechimea culturii viței de vie „se-mpletește cu începuturile de istorie nescrisă a noroadelor”.

Se întinde pe aproape 60 de km de la Aricești până la Ionești, cuprinzând o suprafață de apoximativ 10.000 ha., amplasată pe terase si coline de o altitudine de 200-460 metrii.

Dintre centrele viticole mai importante evidențiem pe cele de la Mitrofani, Prundeni, Zăvideni, Orlești, Scundu, Ionești, Zlătărei, Stefănești, Lungești, Suțești, Crețeni, Goșoieni, Amărăști, Fumureni, Ușurei si bineînțeles Drăgășani.

Merită  citate si câteva unități delimitate natural ca: Dealul Oltului, Colina, Dobrușa, consacrate producerii vinurilor cu denumire de origine.

Sortimentul vechi al podgoriei era compus din: Braghină, Crimpoșie și Gordan. În prezent s-a extins foarte mult Galbena de Ardeal (Feteasca regală).

Soiurile Riesling italian si Pinot gris produc struguri din care se obțin vinuri albe de calitate superioară, foarte fine.

Podgoria Drăgășani produce și vinuri aromate de înaltă marcă prin cultivarea soiurilor Tămîioasă albă de Drăgășani, Muscat Ottonel și Sauvignon. Vinurile roșii sunt mai puțin reprezentate, unele încercări făcându-se cu Cabernet Sauvignon și Pinot noir.

Podgoria Sâmburești, cu o suprafață de aproapte 2000 ha. a fost până nu de mult inclusă în cea a Drăgășanilor. Este renumită ca producătoare de vinuri roșii de înaltă calitate.

Sortimentul de bază este format din Pinot noir din care se obține un vin roșu, catifelat și Cabernet Sauvignon, ce produce vinuri extractive, dure la gust, când sunt tinere, și pline de nerv după o maturare de 2-3 ani. Menționăm de asemenea cultura soiului autohton Negru vârtos ca și tendințele de extindere a Merlotului.

În microclimatul acesto podgorii, soiurile pentru strugurii de masă sunt puțin favorizate, de aceea ele nu se cultivă pe suprafețe însemnate.

Podgoria Drăgășani se remarcă și prin „Tulburelul de Drăgășani” ca și prin „Pelinul de mai”

2.3.1.3. Podgoriile Argeșului (Leordeni-Ștefănești)

Podgoriile Argeșului se întind pe colinele si terasele de pe malul stâng al Argeșului, ce se desfășoară de la Capul Dealului până la Ștefănești. Au o lungine de aproximativ 40 km și o lățime de 3-5 km., ce ajunge uneori chiar la 15 km.. În trecut erau răzlețe, aspectul închegat fiind terminat în ultimele două decenii, când suprafața cultivată a ajuns la aproximatv 5000 ha..

Vechiul sortiment format din Crâmpoșie, Gordan și Brahină a fost părăsit, astăzi fiind extinse soiurile pentru vinuri albe superioare si a celor aromate: Fetasca Albă, Riesling italian, Tămîioasă Românească, Sauvignon s.a.. O pondere mare o mai au încă strugurii de masă îndeosebi Regina viilor, Muscatul Hamburg, Coarna neagră etc.. Centrele viticole mai mari sunt cele de la Leordeni, Călinești, Topoloveni, Valea-Mare, Golești, Stefănești.

2.3.2. Podgoriile din zona dealurilor și colinelor subcarpaților orientali (podgoriile estcarpatice, Moldovei)

În această grupă sunt incluse podgoriile din zona dealurilor și colinelor Subcarpaților răsăriteni de la Tîboiești până la Cotnari

2.3.2.1. Podgoria Tîmboiești

Podgorie tânără, nou creată, ce face legătura între podgoriile subcarpatice cu cele din sudul Moldovei. Viticultura este orientată spre cultura soiurilor de masă, unde găsește condiții naturale propice, având ca soi conducător Afuz-Aliul.

Centrele cele mai importante sunt cele de la Tîmboiești, Cândești, Bordești, Dragosloveni, Gugești, Terchești etc..

2.3.2.2. Podgoria Cotești

Este profilată pe producerea de vinuri de calitate superioară albe si roșii cu obținerea unor vinuri de masă din soiurile Fetească neagră si Merlot. Centrele cele mai importante sunt: Cotești, Popești, Budești, Cârligele și Dolhăuți.

2.3.2.3. Podgoria Panciu

Cuprinde câteva mii de hectare, fiind specializată în struguri de masă și vinuri ușoare, de larg consum. Strugurii de masă, în care predomină soiul Chasselas Doré sunt armunic constituiți la maturitate, crocanți, au o savoare plăcută și prospețime, fapt pentru care sunt mult solicitați de consumatorii interni si externi.

Vinurile de consum curent de bună calitate se obțin din soiurile Galbenă, Chasselas s.a., iar cele superioare Riesling, Fetească Albă, Aligoté, etc.. Localitățile viticole mai importante sunt cele de la Panciu, Diocheți-Rediu, Dumbrava, Movilița, Fitionești, Străoanele. Sunt de remarcat si comunele Păunești, Ruginești și Păncești, care cuprind câteva sute de hectare de vie, în prezent incluse în podgoria Panciu, dar cu perspective de a deveni podgorie.

2.3.2.4. Podgoria Odobești

Este una dintre cele mai vechi și mai renumite podgorii din Moldova ale cărui vii împodobesc dealurile cu pante dulci de la curbura carpaților, asigurând producții ridicate de struguri si vinuri echilibrate, de bună calitate. Plantațiile sunt constituite in masive, fără întreruperi, insule si goluri, fiecare localitate formând o micropodgorie ca cele de la: Odobești, Unirea, Vârteșcoiu, Jeariștea, Vărsătura, Pădureni, Cazaclia, Balotești și Țifești, acestea din urmă formând un mic bazin viticol împreună cu satele Găgești, Sârbi, Clipicești. Podgoria a fost consacrată pentru vinuri curente de masă de larg consum, slab alcoolice, având în frunte sortimentul de renume istoric format din Galbenă, Plăvaie și Mustoasă. În prezent producția este orientată către soiuri de calitate de un grad alcoolic mai ridicat, făcând apel la Riesling italian, Fetească regală (Galbenă de Ardeal), Fetească Albă ș.a.. U vin ușor de masă ce se distinge prin finețe la gust este „Dubla galbenă”, ce se obșine prin cupajare în părți egale a Galbenei de Ardeal cu Galbenă de Odobești la care se adaugă uneori și puțin Muscat Ottonel, caracterizat a fi „vin de curse lungi de o zi și de o noapte, la orice fel de petrecere si masă, fără teamă de a osteni si a te face să pierzi măsura. Cel care îl bea tot mai cere, simțindu-se lejer și fără dureri de cap”.

 2.3.2.5 Podgoria Nicorești

Este amplasată pe malul stâng al Siretului la nord de orașul Tecuci, statornicită legendar de pe vreme lui Ștefan cel Mare, cuprizând centrele viticole Nicorești, Poiana, Buciumeni. Sortimentul podgoriei este constituit din vinuri roșii, cu soiul conducători Bobească neagră, cunoscut de secole ce a supraviețuit atacului filoxerei. Vinul Băbească este un vin roșu, rubiniu de larg consum ce se poate înscrie pe orbita vinurilor de calitate, atunci când este cupajat cu Cabernet Sauvignon, Fetească neagră și în mod deosebit cu Merlot care compensează lipsa de culoare și-i imprimă totodată o fructozitate mai pronunțată

2.3.2.6. Podgoriile de pe valea Chinejii

Se încadrează în categoria podgodriilor noi creeate ce au luat ființă acum 15-20 ani, valorifincând dealurile care mărginesc valea Chinejii. Localitățile viticole mai importante sunt: Berești, Suceveni, Târgu Bujor, Cuca ș.a.. Sarcina de producție o formează vinurile curente de masă și cele superioare din soiurile Feteasca Albă, Riesling italian, Aligoté, vinurile aromate (Muscat Ottonel) și vinurile roșii. Sortimentul nou este orientat spre vinuri roșii de calitate, având la bază Cabernet Sauvignon și Merlotul.

2.3.2.7. Podgoria Huși

Se află în punctul cel mai estic al Podișului Moldovenesc, cuprinzând cca. 20.000 ha.; formează un amfiteatru natural, cu centre importante la Huși-oraș, Arsura, Bunești, Moșna, Bohotin, Răducăneni.

Produce vinuri albe de larg consum, fine si plăcute, cel mai cunoscut fiind „Zghicara de Huși”, vin ușor, cu titrul alcoolic scăzut. În prezent se extinde și cultura soiurilor Fetească regală, Fetească Albă și Muscat Ottonel.

În această podgorie își are originea și soiul aromat „Busuioaca de Bohotini” (Muscat Nero de Spania).

2.3.2.8. Podgoriile Iașului

Orașul Iași este înconjurat de jur împrejur cu vii formând un adevărat colier viticol. Localitățile viticole componente sunt Bucium de pe Dealul Repedea, Vișani situat pe partea dreaptă a Dealului Vișanului, Miroslava de pe dealul cu același nume, Uricani numit prin „Roșu de Uricani”, Copou și Șorogari. Sortimentul de producție are la bază soiurile Alogoté și Feteasca Albă. Se profilează și o producție de vinuri aromate din soiurile Busuioacă de Moldova și Muscat Ottonel. Sortimentul pentru vinuri roșii nu este precis stabilit, preconizându-se cel pe bază de Fetească neagră și Oporto.

2.3.2.9. Podgoria Cotnari

Podgoria voievodală Cotnari, titorită de către Ștefan cel Mare este situată în nordul Moldovei, fiind amplasată pe dealurile Cătălina, Paraclis, Pietrosul, Roznovanul, Cotnarilor și Turcilor ocupând o suprafață de 1.500 ha.. Prin poziția dealurilor de amfiteatru cu deschidere la sud, viile sunt adăpostite si ferite de curenți și brume. Astfel, se creează un microclimat special, ce permite acumularea de zaharuri și în unii ani stafidirea strugurilor. De-a lungul istoriei s-a statornicit sortimentul compus din 4 soiuri asociate: Grasa de Cotnari 30%, ce conferă vinurilor dulceață, Fetească Alb 30 %, care imprimă finețe și grăbește învechirea, Frâncușa 30 %, soi ce asigură producția și Busuioaca 10 %, care conferă vinului aroma. Poate avea diferite vârste, dar optimul calitativ și-l etalează 2-3 ani de învechire, iar apogeul îl atinge după 10 ani. Vinul de Cotnari are un buchet particular, armonie și finețe, gust catifelat, suav rar întâlnit, fiind cu adevărat „cel mai nobil, cel mai sincer, cel mai puternic, un adevărat rege soare al vinurilor”.

2.3.3. Podgoriile Dobrogei

Viticultura Dobrogei se înscrie la loc de frunte în șiragul de perle ale podgoriilor românești. Cuprinde suprafețele cultivate cu viță de vie, situate între Dunăre și Marea Neagră, ocupând 25.000 ha., cu perspectiva de a ajunge în viitor la 32.000 ha.. Alături de podgoriile vechi ca Sarica, Niculițel, Ostrov-Almălău și mai recent Murfatlar au apărut noi centre ca: Megidia, Nazarcia, Oltina, Cernavodă, Babadag, Ciocârleni ș.a. Podgoriile Dobrogei valori fiind în mod superior pământurile aride și sărăcăcioase de altă dată prin terasarea dealurilor erodate, sterpe și transformarea lor în uriașe amfiteatre naturale, împodobite cu viță de vie.

2.3.3.1. Podgoria Sarica-Niculițel

Este cea mai veche si reputată podgorie a acestor locuri situată în Dobrogea de nord. Viile acoperă dealurile până la o altitudine de 300-400 m.. Cuprinde două bazine importante Sarica-Niculițel și Măcin-Isaccea. Sortimentul de bază îl formează vinurile albe si curente de masă și superioare, care au ca soi conducător Aligoté-ul, ce-și găsește aici condiții optime pentru producerea unui vin de calitate, echilibrat și cu prospețime. În ultimul timp s-a extins în cultură Rieslingul italian și este în creștere conveerul soiurilor strugurilor de masă. Pe aceste meleaguri își are originea soiul numit„Somoveanca”, ce atestă vechimea culturii viței de vie în această parte a țării.

2.3.3.2. Podgoria Ostrov-Almălău

Este situată pe malul drept al Dunării la extremitate de sud-vest a Dobrogei, cuprinzând câteva mii de hectare. Microclimatul specific blând, creat de expoziția nordică a dealurilor, ce ferește viile de arșița soarelui dobrogean, asigură condiții din cele mai bune pentru producerea strugurilor de masă. Soiul Afuz-Ali a găsit condiții optime, fapt pentru care este cultivat pe mari suprafețe, alături de Regina viilor, Muscat de Hmaburg ș.a.

2.3.3.3. Podgoria Murfatlar

Această vestită podgorie se întinde de-alungul văii Carasu de la comuna Basarabi la Cernavodă, însumând mai bine de 7000 ha., din care centrului viticol Murfatlar, situat pe teritorul comunelor Basarab și Poarta Albă, îi revine cca. 2.600 ha.. Plantațiile sunt amenajate în terase pe micropante cu expunere nordică, pe sol calcaros. Beneficiind de un climat secetos cu o bogată insolație și temperaturi ridicate, aici se-ntrunesc cele mai bune condiții pentru obținerea vinurilor demidulci și dulci ce s-au afirmat atât în țară cât și peste hotare. Sortimentul consacrat este format din Pinot Chordonnay, Pinos gris și Riesling italian la care se adaugă uneori, muscatul Ottonel sau Tămâioasa românească în proporție de 10-15 %. În prezent a început să se extindă și sortimentul pentru vinuri roșii intens colorate, din soiurile Cabernet Sauvignon, Pinot noir și Merlot. Sortimentul soiurilor pentru struguri de masă este constituit în primul rând din Avuz-Ali alături de Muscatul de Hamburg, Muscatul de Adda, Italia, etc.. Se prevede de asemeni introducerea în cultură a soiurilor, a pirene destinate fie consumul în stare proaspătă, fie industriei stafidelor. Vinurile de Murfatlar au personalitatea și o expresivitate deosebită, fiind cunoscute și apreciate și în străinătate, confirmarea consituind-o și sutele de medalii și diplome accordate acestor vinuri cu prilegiul diverselor concursuri internaționale.

2.3.4. Podgoriile nord carpatice

În cadrul geografic al R.S.R., Transilvania ocupă acea parte a țării care se află în interiorul arcului carpatic caracterizată printr-un relief puternic fragmentat, cu condiții pedologile și climatice care favorizează cultivarea viței de vie. În aceste condiții explică de ce și în această parte a țării viticultura are vechi tradiții, cu rădăcini din antichitate. Plantațiile de vie se găsesc amplasate pe pante brăzdate de văi, cu înclinări foarte diferite ce pot ajunge până la 45˚ cu orientare spre sud, sud-est și sud-vest până la o altitudine de 500-550 metrii. Deși și astăzi se mai găsesc structuri neuniformizate, ca moștenire a trecutului, cu vii răzlețe aproape în fiecare sat, în procesul istoric al dezvoltării viticole și cu deosebire în ultimii 15-20 de ani sau individualizat câteva podgorii repartizate în trei zone distincte: zona din centru Transilvaniei, din nord-vest și a treia cea din sud-vest

2.3.4.1. Podgoriile din centrul Transilvaniei

2.3.4.1.1. Podgoria Târnavele

Cuprinde viile amplasate pe valea celor două Târnave și pe podiușul dintre ele, începând cu localitatea Bălăușeri și pe valea  Târnavei Mici, până la Crăciunelul de jos,  de pe Târnava Mare, Media și Dumbrăveni, alcătuind trei bazine viticole: Târnăveni, cu viile de la Târnăveni, Jidvei, Cetatea de Baltă, Bălcăciu, Sântămărei, Veseuși, Adămuși, Cornești, Băgaciu, Mediaș, ce cuprinde centrele: Mediaș oraș, Bazna, Prestea Mare, Brateiu, Ațel, Argâbiciu, Axente Sever, Copșa Mică, Târnava, Dumbrăveni, Blaj, cu viile de la Blaj, Câmpia libertății, Valea Lungă, Micășasa, Cistei, Șona, Crăciunelul de Jos, Scâncel ș.a.. Menționăm de asemenea și două centre viticole mai deosebite și anume: Richiș, pe cale de a deveni bazin, cu viile de la Moșna, Nemșa și Biertan, și Dupuș, unde datrită cadrului natural și microclimatului se obțin vinuri excepționale din soiurile Muscat Ottonel, Pinot gris, Riesling italian și Traminer. Sortimentul aceste podgorii este bine definit și constantă în vinuri superioare în proporție de 60 % și vinuri demiseci și licoroase 22 %. Strugurii de masă nu găsesc condiții favorabile, fapt pentru care se cultivă și se vor cultiva puțin în podgoria Târnavelor. Pe aceste melaguri se obțin unele vinuri de mare marcă și anume: Muscat Ottonel și Traminerul, vinuri aromate, dulci sau demiseci, de mare finețe, ce lasă o bogată și agreabilă remanență stimulatoare în gură. Muscatul Ottonel a devenit faima podgoriilor transilvănene, fiind considerat ca cel mai bun Ottonel din lume, bucurându-se de cele mai înalte aprecieri în concursurile internaționale. Un soi bine adaptat la condițiile acestor plaiuri este și Feteasca Albă, iar ca soi de mare producție și de bună calitate s-a extins Galbena de Ardeal (Fetească regală) ce-și are originea în aceste locuri (comuna Daneși).

2.3.4.2. Podgoriile din nord-vestul Transilvaniei

Această zonă se găsește la poalele munților Apuseni și se află sub influența unui climat mai blând (mai călduros și bogat în precipitații) al climei submediteraniene.

Viile din această zonă sunt mai puțin cunoscute si nu au profil bine delimitat.

2.3.4.3. Podgoriile din sud-vestul Transilvaniei

Vinurile de aici se pretează foarte bine la prepararea vinurilor spumante si spumoase, constituind totodată o materie primă convenabilă pentru obținerea distilatelor (vinarsurilor).

2.3.5. Podgoriile din Câmpia Dunării

Cultura viței de vie pe aceste locuri este de dată mai recentă, asigurând o utilizare mai bună a unor categorii de terenuri. Ocupă terenurile de câmpie și terasele inferioare ale Dunării și ale unor afluenți. Cea mai mare parte a producției este profilată în producerea strugurilor pentru consum în stare proaspătă și a vinurilor de consum curent și superioare.

2.5.2.2.  Factorii edafici

Factorii edafici (pedologici) alături de cei humatici aduc o contribuție considerabilă la creșterea și fructificarea viței de vie, condiționând totodată cantitatea și calitatea producțiilor de struguri obținute. Vița de vie direct și prin portaltoii folosiți se caracterizează printr-o mare valență ecologo-pedologică, putând fi cultivată aproape pe orice fel de sol cu excepția celor mlăștinoase și sărăturoase. Cu toate acestea trebuie avut în vedere că vițele nu răspund în același mod la orice fel de sol, de aceea și producțiile de struguri calitativ și cantitativ variază apreciabil de la un sol la altul. Astfel, cele mai mari recolte se obțin pe cernoziomuri și cele mai mici pe solurile brun roșcate, brune și cenușii. Calitativ cele mai bune vinuri se realizează din strugurii cultivați pe solurile brun roșcate și brune, slab și mediu (), pe cernoziomuri carbonatice și mai ales pe solurile unde se găsește mult calcar, fapt ce explică obținerea renumitelor vinuri de Cotnari, Murfatlar, Dealu Mare, Alba Iulia, Drăgășani, Ștefănești, etc.. Pentru strugurii de masă rezultate bune se obțin când vițele sunt cultivate pe cernoziomurile și nisipurile din zona climatică cu multă căldură vara si toamna. În ceea ce privește însușirile fizice, pentru cultivarea viței de vie sunt recomandate solurile adânci, ușoare, permeabile cu o textură luto-nisipoasă, cea argiloasă fiind puțin favorabilă.

2.5.2.3. Factorii locali

Deșii factorii de ordin orografic și geografic (relieful, altitudinea, expoziția, vecinătățile, etc.) au o influență mai redusă, ei pot creea un microclimat specific care se răsfrânge favorabil asupra creșterii și rodirii vițelor. Din acest punct de vedere, foarte indicate sunt terenurile adăpostite, ferite de curenți reci de aer, bine însorite, încălzite și aerisite, ce se obțin când vița de vie se cultivă pe dealuri și coline, cu expoziție sudică, având în vecinătate cursuri de apă, păduri, munți sau dealuri înalte. Astfel de condiții se întrunesc în mod fericit în unele localități din țară ca: Cotnarim Murfatlar, Ostrov, Jidvei, etc. unde se obțin struguri sau vinuri de înaltă calitate.