Sistemul Urban Sighetu Marmatiei

BIBLIOGRAFIE

Cucu, V. Popescu, C.,(1975), Urbanism, Editura C.M. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], V., (1977), Sistematizarea teritoriului și localităților din România, [NUME_REDACTAT] și Enciclopedică, [NUME_REDACTAT], V., (2002), România: geografie umană și economică, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], M., (2001), Momente din istoria localității Sighetu-Marmației, [NUME_REDACTAT]-Marmației, [NUME_REDACTAT] Maramureșului, [NUME_REDACTAT], M., (2006), Cât îi Maramureșu`/ Nu-i oraș ca Sighetu`, Asociația pentru [NUME_REDACTAT] român din Maramureș, [NUME_REDACTAT], I., (1987), Orașele și organizarea spațiului geografic, [NUME_REDACTAT] R.S.R., [NUME_REDACTAT], I., Talanga, C., (1994), Orașul și sistemul urban romănesc în condițiile economice de piață, [NUME_REDACTAT] Române, [NUME_REDACTAT], Al., (1998), Etnie, confesiune și comportament electoral în Crișana și Maramureș, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], F., Hodor, N., (1991), Fenomene sociale noi asupra natalității în România, Studioul U.B.B., Geographia 36, [NUME_REDACTAT], I.A., (2003), Geografia fizică a României, [NUME_REDACTAT] de Știință, [NUME_REDACTAT], I., (2000), Geografie generală, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], I., (2003), [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], I., Rus, I., Nuclee și franjuri urbane în peisajul orașului [NUME_REDACTAT], în volumul „[NUME_REDACTAT] Științific”, 27-28 mai, Ediția 2005, [NUME_REDACTAT]

Mac, I., Teritoriu, teritorialitate, oportunitate și semnificație; Societate și politică, nr. 2, 2000

Pop, P.Gr., (2006), Carpați și [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Gr., (1980), [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Române, [NUME_REDACTAT], N., Ciangă, N., Păcurar, A., (2001), Geografie economică, [NUME_REDACTAT] Universitară, [NUME_REDACTAT], I., (1980), [NUME_REDACTAT]: Maramureș, [NUME_REDACTAT]-Turism, [NUME_REDACTAT], A., (1966), [NUME_REDACTAT] și Moldova de Nord, [NUME_REDACTAT]-Geologie, [NUME_REDACTAT], V., (2001), Geodemografie, [NUME_REDACTAT] Universitară, [NUME_REDACTAT], G., Ianoș, I., (1998), [NUME_REDACTAT]: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], V., (2005), Componentele operaționale ale organizării spațiului geografic, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca

*** (1987), [NUME_REDACTAT], vol. III, Carpați și [NUME_REDACTAT] – Institutul de Geografie, [NUME_REDACTAT], București

*** Recensământul populației și locuințelor di anul 1933, [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT]

*** Recensământul populației și locuințelor din anul 1992, [NUME_REDACTAT] de Statistică

*** Internet www.sighet.ro, www.primăriasighetu-marmației.ro

*** [NUME_REDACTAT]-Gutâi-Țibleș, în colaborare colecția „Monografii montane”(Oaș-[NUME_REDACTAT]), 171 pa., [NUME_REDACTAT] pentru turism și Cultură „ABEONA”, 1992, București

*** L`influence du relief dans l`amenagement et le development de la ville de Cluj, în colab., Travaux du [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT], Bucarest, 1969

*** Conections and [NUME_REDACTAT] to the Geosystem, în colab., [NUME_REDACTAT] Științifice, Academia R.S.R., Seria IV, t IV, 2, 1981

*** Geografie și arheologie, analogii și convergențe, (Geography and Archeology, Analogyes and Convergencies), [NUME_REDACTAT] Napocensis, XXIV, 1988

*** Ecogeographie et ecodeveloppment, [NUME_REDACTAT]., „Babeș-Bolyai”, Geographia, 3, 1989

*** Changes in [NUME_REDACTAT] as a Result of some [NUME_REDACTAT] in: Land, Sea and [NUME_REDACTAT], 28th [NUME_REDACTAT] Congres, [NUME_REDACTAT], august 4-10,1996, [NUME_REDACTAT], în colab., [NUME_REDACTAT]. „Babeș-Bolyai”, Geographia, 1-2, 1996

*** Remodelarea spațiului habitual rural prin reechilibrare ecologică și peisagistică (în colab.), Studii și Cercetări de Geologie-Geografie, 5, [NUME_REDACTAT]

*** Cultura spațiului, în lucrarea [NUME_REDACTAT] (Buz., V. Rus, I), [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca, 2002

*** Sisteme geografice la risc, (în colab.), în vol. „Riscuri și catastrofe”, vol. I, [NUME_REDACTAT] Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2003

*** P.U.G.

CUPRINS

[NUME_REDACTAT] și relațiile spațiale

Localizarea spațială

Dezvoltarea localității Sighet de-a-lungul timpului

Sistemul social și economic

Sistemul natural de susținere

Componenta geologică și componenta morfologică

Componenta climatică

Componenta hidrică

Componenta vegetală

Componenta edalfică

Sistemul social și economic

Factorul economic

Factorul social

Mișcarea naturală a populației

Densitatea populației

Evoluția populației în timp

Structura populație

Structura teritorială a municipiului

Teritoriu, teritorialitate, conținut și semnificație

Zonarea funcțională, starea actuală și calitatea urbanului

Zonarea funcțională

Nucleul central

Zona rezidențială

Zona industrială

Zona agricolă

Zona de transport

Zona de agrement

Starea actuală și calitatea urbanului

Starea actuală și obiective de dezvoltare

[NUME_REDACTAT]

Bibliografie

LUCRARE DE LICENȚĂ

SISTEMNUL URBAN: SIGHETU-MARMAȚIEI

DEZVOLTARE TEMPORO-SPAȚIALĂ

ZONARE FUNCȚIONALĂ

CUPRINS

[NUME_REDACTAT] și relațiile spațiale

Localizarea spațială

Dezvoltarea localității Sighet de-a-lungul timpului

Sistemul social și economic

Sistemul natural de susținere

Componenta geologică și componenta morfologică

Componenta climatică

Componenta hidrică

Componenta vegetală

Componenta edalfică

Sistemul social și economic

Factorul economic

Factorul social

Mișcarea naturală a populației

Densitatea populației

Evoluția populației în timp

Structura populație

Structura teritorială a municipiului

Teritoriu, teritorialitate, conținut și semnificație

Zonarea funcțională, starea actuală și calitatea urbanului

Zonarea funcțională

Nucleul central

Zona rezidențială

Zona industrială

Zona agricolă

Zona de transport

Zona de agrement

Starea actuală și calitatea urbanului

Starea actuală și obiective de dezvoltare

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT]

Studiile de geomorfologie urbană au luat o amploare deosebită în ultimul timp datorită restructurării spațiului de habitat.

Trecerea agresivă de la rural la urban a condus la o nouă dimensionare a orașelor din România și la apariția noii structuri urbane.

Chiar și cele mai tradiționale așezări de tip urban au intrat în sfera reurbanizării, astfel orașul [NUME_REDACTAT] este un model contradictoriu între conservarea unei realități istorice și redimensionarea urbanistică cerută imperios de schimbările economice și sociale din ultima perioadă de timp.

Pe seama acestui sistem urban s-au edificat multe elemente de cultură și civilizație din nordul [NUME_REDACTAT], fiind poziționat la interfața mai multor timpuri culturale, etnice și economice, el a câștigat valențe devenind un model spațial urban.

Nu este întâmplătoare nici expresia consacrată în folclorul tradițional: „Cât îi Maramureșu/ Nu-i oraș ca Sighetu!”

Toponimul de Sighet, deși discutabil el se apropie de înțelesul dat situațiilor similare din spațiul hidrografic al bazinului Dunăre, tranzliterând ar însemna „insultă” dar nu una obișnuită ci una de geometrie ascuțită, triunghiulară.

Funcția sa spațială a fost câștigată din localizarea geografică și din interferența economică, etnică, culturală, etc.

Este semnificativă conservarea elementelor naturale și antropice, ceea ce a condus l ao imagistică geografică distinctă și relevantă peste timp.

Nu întâmplător Dăncuși (2001, pag. 5) scrie: „Așezat la margine de [NUME_REDACTAT] și început de [NUME_REDACTAT], într-un colț de Românie, unde istoria a fost scrisă parcă pe lemn nu pe hârtie, iar tradițiile s-au transmis nu prin cuvinte, ci prin semne încrustate pe trunchiuri de copac, devenite porți și case, Sighetu este orașul în care timpul a încremenit în piatră și lemn și s-a ghemuit în lucruri care au expresie și care vorbesc de truda multor generații care s-au trecut păstrându-se fără să știe.”

Pe parcursul timpului, orașul a cunoscut momente de relevanță, ascensiune și dezvoltare dar, și momente de declin.

Alături de creația ctitorilor spațiului maramureșean, exprimată adeseori în stil plastic ca de exemplu înscrisurile de pe crucile decedaților, fie aici, fie la Săpânța, la ceea ce a însemnat funcția de forfecare a aspirațiilor, valorilor umane. Poate că aceste trăsături pe scurt menționate sunt și derivate ale gradului insolit de dezvoltare la orașul [NUME_REDACTAT].

În lucrarea pe care am elaborat-o s-a încercat punerea în evidență a 3 factori majori:

determinarea factorială (naturală și umană) de apariție și evoluție a orașului [NUME_REDACTAT].

relevarea funcționalității complexe chiar dacă nu spectaculoase. Am putea spune că orașul [NUME_REDACTAT] este o expresie geografică civică a unui mod de a fi.

Aspectul de dinamică pe planuri multiple de la dinamismul cultural, educativ la cel economic și administrativ.

Dimensiunea acestei lucrări sintetizează pe cât posibil transformările în timp, și starea actuală a realității geografice, numită [NUME_REDACTAT].

LOCALIZARE ȘI RELAȚII SPAȚIALE

1.1 LOCALIZAREA SPAȚIALĂ.

[NUME_REDACTAT]-Marmaței este situat la hotarul de nord al României și a județului Maramureș, fiind cel mai nordic dintre municipiile României și reprezentând una dintre străvechile și importantele așezări maramureșene.

[NUME_REDACTAT] Tisa desparte teritoriul administrativ al Sighetului de Ucraina în partea de nord, la nord-est se află satul Tisa, la est comuna Vadu-Izei, iar la vest se învecinează cu comuna Sarasău și munții Igniș.

Desen.

Teritoriul administrativ al municipiului ocupă o suprafață de 135 km2 (13536 ha9. Sighetu-Marmației se află la intersecția paralelei de 47055, lat. N cu meridianul de 23055, log E. Sighetu-Marmaței se află la o distanță de 600 km de București, 65 km de Baia-mare, 110 Km de Satu-mare, 220 km de Cluj-napoca și 240 km de Oradea. Prin calea ferată care s-a construit între anii 1942-1950 orașul Sighet are legătură directă cu București, Brașov, Timișoara și alte orașe importante ale țării.

Sighetu-Marmaței este încadrat în depresiunea omonimă, această depresiune constituind o subunitate a [NUME_REDACTAT], iar prin funcțiile pe care le exercită în teritoriu este cel mai important centru economic, social și cultural al [NUME_REDACTAT] și al II-lea oraș al județului Maramureș ca număr de locuitori și importanță economică după [NUME_REDACTAT].

Fixarea inițială a fost hotărâtă de caracteristicile reliefului, municipiul fiind situat în cea mai joasă zonă de pe cuprinsul [NUME_REDACTAT] pe un șes cu altitudinea de 247 m, în zona de confluenșă a râurilor Tisa, Iza și Ronișoara având înfățișarea unui ostrov, a unei insule.

2. DEZVOLTAREA LOCALITĂȚII SIGHETU-MARMAȚIEI DE-ALUNGUL TIMPULUI

Maramureșul este posesorul unor bogate moșteniri și tradiții de istorie milenară. Zona maramureșului privită într-un context mai larg european este situată la confluența și interferența marilor culturi și civilizații europene, adică cele occidentale cu cele orientale, cu suprapunerea celor două mari biserici creștine: ortodoxă, răsăriteană și catolică, apuseană. [NUME_REDACTAT] apare consemnat în anul 1199, Sighetu-Marmației apare consemnat mult mai târziu, în secolul XIV, prima atestare documentară datând din 1326. Cu privire la toponimica municipiului Sighetu-Marmaței se cunosc mai multe variante:

traco-getu „zeget” = cetate, fortificație (se întâlnește și în compoziția denumirii Sarmisegettusa

latinescul „seges” = semănătură, recoltă

maghiarul „sziget” = insulă (sugerând caracterul insular al vatrei situată între râurile Tisa, Iza și Ronișoara)

slovenul „sihet” = loc de adunare.

Sighetu-Marmaței servea de loc de adunare, de târguri și de aceea rutenii l-au numit

Sighet. Maghiarii, profitând de aspectul de insulă situată la confluența Izei cu Tisa, și a Ronișoarei cu Iza, i-au dat numele de Sziget.

Capitală a Maramureșului istoric, municipiul Sighetu-Marmaței este însă mult mai vechi decât o atestă documentele istorice. Mărturie în acest sens, o constituie vestigiile arheologice din paleolitic, neolitic, epoca bronzului și a fierului, descoperite pe [NUME_REDACTAT], iar mai recent pe terasa Ronișoarei. Mărturiile găsite pe dealul Solovan indică faptul că teritoriul Sighetului a fost locuit de populații dacice, fiind vorba de o așezare fortificată. Această populație obișnuia să construiască asemenea așezări și cu scop strategic de apărare. După cucerirea Daciei de către romani, Maramureșul rămâne în zona dacilor liberi, dar aceasta nu înseamnă că locuitorii au fost izolați de dacii din celelalte provincii.

Legăturile economice și spirituale atestate prin descoperirile arheologice, prin toponimie,

precum și printr-o serie de elemente etnografice sunt elocvente în această privință. Prezența și permanența populație românești ca o continuitate a celei daco-romane este dovedită de numeroase documente istorice românești dar și străine cum ar fi [NUME_REDACTAT], volum XII, pag. 301, Budapesta, 1896.

Pe fondul unei populații autohtone românești și ca urmare a unei conjuncturi politice favorabile cu precădere în mileniul II s-a realizat o eterogenizare etnică a acestui colț de țară.

Populații din vestul și nordul regiunii s-au așezat la Sighet, în timp diversificând structura etnică și confesională a orașului. Atracția pentru această regiune s-a datorat în primul rând bogățiilor solului, adică a lemnului, și a bogățiilor subsolului din împrejurimi, adică a sării. Astfel, în scopul valorificării acestor resurse, maghiarii au pătruns la început în număr redus. Primii care s-au așezat în Sighet au fost funcționarii și membrii clerului.

În secolul XIV Maramureșul nu făcea încă parte din Ungaria, populația se bucura de autonomie politică și administrativă sub autoritatea voievozilor și a cnejilor lor. Voievodul reprezenta instituția social-juridică și politică supremă în ierarhia feudală maramureșeană. Maramureșul și-a păstrat multă vreme forma autonomă de organizare, voievozii români fiind învestiți cu puteri depline până la sfârșitul secolului XIV când peste toate formele de viață obștești se suprapun structurile administrative ungare, deoarece din anul 1358, Maramureșul primește titlul de „comunitas” adică județ al Ungariei. Maghiarii nu au fost singurii care au poposit pe aceste meleaguri. Evreii vin în contact cu Maramureșul pentru o foarte scurtă durată, deja în secolul XII când regele Andrei al II-lea i-a însărcinat cu schimbarea banilor și cu încasarea impozitelor.

În secolul XV, orașul era cunoscut ca un important centru economic. Bogățiile principale ale regiunii, lemnul și sarea, au determinat ocupația de bază a populației. Producția de lemn și de sare, depășind necesitățile locale, a permis crearea premiselor valorificării produselor pe calea comerțului de schimb având ca principal punct de desfacere orașul Sighet. [NUME_REDACTAT] Corvin în 1472 a întărit privilegiile celor cinci orașe maramureșene: Hust, Visc, Teceu, Câmpulung la Tisa, Sighet. Același lucru l-a făcut și regele Vladislav al II-lea în anul 1498. Începând cu acest an, 1498, se face simțită în zonă prezența ucrainienilor. Stabilirea lor pe aceste meleaguri este legată de perioada de domnie a regilor [NUME_REDACTAT] și Ludovic cel Mare care le-a facilitat așezarea alături de populația românească. La început s-au așezat la nord de Tisa, apoi pe fondul unui spor natural ridicat, o parte dintre aceștia au trecut la sud de Tisa întemeind sate rutenești.

În secolul XVI Sighetul are dreptul de a ține târguri (1551). Tot în această perioadă au loc încercări dar fără succes a calvinismului de a pătrunde în rândul populației românești. [NUME_REDACTAT] au recunoscut și au întărit, ba chiar au lărgit drepturile celor cinci orașe regale. Acest lucru a fost făcut de [NUME_REDACTAT] în anul 1582 și de [NUME_REDACTAT] în anul 1593. În acest secol a luat avânt școala calvină din Sigeht, datorită lipsei de școli din Maramureș, tinerii români fiind siliți să frecventeze această școală. Venind în contact cu cărțile românești ale reformaților, tinerii români au învățat să citească și să scrie românește, unii chiar s-au apucat să adune poezii populare din zonă. Această școală funcționează din 1556 când biserica romano-catolică este preluată de reformați. [NUME_REDACTAT] și în satele din zonă se dezvoltau nevoile meșteșugărești. Luând amploare, dezvoltarea meșteșugului a dus la nevoia organizării breslelor. În anul 1548 găsim la Sighet breasla măcelarilor, breasla cojocarilor etc.

În secolul al XVII-lea, mai precis în 1611, principele [NUME_REDACTAT] întărește privilegiile orașului Sighet iar în 1659, împăratul Leopold acordă dreptul de stemă orașului. La școala din oraș se predă teologia, filozofia, matematica, limba greacă, limba latină și mai târziu dreptul. Spre sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului XVIII, viața economică a orașului decade ca urmare a evenimentelor politice și a diferitelor calamități naturale. În anul 1717 are loc o invazie tătară devastatoare pentru Sighet. Desele epidemii de ciumă și holeră precum și incendiile din 1802 și 1859 au contribuit la înrăutățirea situației economice a orașului. Anul 1773 marchează anexarea Maramureșului la [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT], călugării piariști veniți în 1730 fondează un gimnaziu cu limba de predare latină. În 1907, școala piaristă s-a transformat în liceu cu opt clade pentru care s-a construit o clădire cu două etaje (actuala clădire a liceului Dragoș-Vodă).

În a doua jumătate a secolului XVIII și începutul secolului al XIX-lea, odată cu criza orânduirii feudale, forțele de producție încep să se dezvolte apărând germenii relațiilor de producție capitaliste. Una dintre principalele materii prime comercializate este lemnul care este prelucrat în manufacturi. După 1850 se afirmă puternic relațiile de producție capitaliste, ceea ce a dus la o nouă înflorire economică a orașului precum și la apariția unei noi funcții – funcția industrială – favorizată de construcția liniei de cale ferată Sighet – Satu-Mare în 1872.

În ceea ce privește învățământul, în anul 1844 se deschide prima grădiniță de copii a orașului datorită doamnei [NUME_REDACTAT], liceul ucrainean din Sighet purtându-i numele. În anul 1802, începe construirea Liceului reformat (actuala clădire a [NUME_REDACTAT]) care la 1836 prin contele [NUME_REDACTAT] devine „academie de drept”.

Problema principală în anii premergători revoluției burghezo-democratice din 1848 a avut urmări pozitive și în viața social-economică a orașului Sighet. Astfel, în afară de eliberarea iobagilor s-au acordat drepturi egale cetățenilor, s-au luat măsuri pentru unificarea celor două comunități: comunitatea orășenească și comunitatea nobililor și s-a realizat conducerea unitară a orașului. În 1860, [NUME_REDACTAT] Alexi vizitează Maramureșul și dispune ca la școlile confesionale românești să fie numiți numai învățători români. Totodată, el a stăruit să se scoată din uz limba slavonă care încă se întrebuința în biserici și în școli. Mai mult decât atât a cerut preoților să comande cărți liturgice românești și să nu mai întrebuințeze cărțile slavone și rusești.

Începând însă cu secolul al XIX-lea reprezentanții statului maghiar și-au propus încă un obiectiv: maghiarizarea, și ca urmare, raporturile vechi au început să se deterioreze. Fenomenul de maghiarizare impus de reprezentanții statului s-a desfășurat în două etape. Una de mai mică intensitate până la revoluția de la 1848 și alta mai agresivă și directă după impunerea dualismului austro-ungar l a1867, despărțite între ele de o pauză în perioada absolutismului. În anul 1893, Sighetul și Maramureșul se bucură de terminarea zidirii bisericii românești greco-catolice unită cu Roma (stil gotic) precum și a complexului de clădiri de pe strada Dragoș-Vodă dominate de palatul vicarial greco-catolic.

Desen. Pag 18

Între cele două războaie mondiale, Sigehtul trece printr-o perioadă de frământări politico-sociale determinate de pierderea a 2/3 din teritoriul județului Maramureș cu repercusiuni și asupra economiei. În această perioadă un rol important îl au funcțiile comercială, administrativă și culturală. Hotărârea istorică a [NUME_REDACTAT] Naționale de la Alba-Iulia de la 1 decembrie 1918 avea să fie adusă oficial la cunoștința guvernului maghiar care la 9 decembrie 1918 avea să fie adusă oficial la cunoștința guvernului maghiar care la 9 decembrie 1918 nu recunoaște autoritatea [NUME_REDACTAT] de la Sibiu, iar hotărârile de la Alba-Iulia sunt condamnate „cu asprime”. Tot pe 1 decembrie 1918 s-aținut o mare adunare românească și în capitala Maramureșului, Sighet, care a proclamat unirea fără condiții a Maramureșului cu România. În ianuarie 1919 Maramureșul a fost invadat de trupele ucrainiene care au ocupat valea Tisei împreună cu Sighetul și ținutul din dreapta Vișeului iar după mai multe bătălii în apropierea orașului, acesta a fost eliberat.

O bogată activitatea de presă se dezvoltă în perioada interbelică:

Sfatul –1918

[NUME_REDACTAT] – 1923-1926

Maramureșul – 1923 – 1926

[NUME_REDACTAT] – 1927 – 1929

[NUME_REDACTAT] – 1934-1936.

În anul 1919 se deschid școlile românești : Liceul „[NUME_REDACTAT]”, Liceul de fete„[NUME_REDACTAT]”, Școala normală de băieți „[NUME_REDACTAT]”. Anul 1926, marchează deschiderea Muzeului etnografic al Maramureșului în [NUME_REDACTAT] cu ocazia Congresului național al profesorilor de geografie sub președenția savantului [NUME_REDACTAT] care s-a ținut la Sigeht.

Desen. Pag 19

[NUME_REDACTAT] de la Viena din 1940, Maramureșul este incorporat Ungariei horthyste. Peste 38000 de evrei din Maramureș sunt deportați de către horthyști în lagărele naziste și sunt exterminați. Cărțiel profesorului [NUME_REDACTAT], cetățean de onoare al municipiului și laureat al premiului Nobel pentru pace în 1986 sunt O MĂRTURIE A ATROCITĂȚILOR DIN ANII CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL. În anul 1945 în Sigeht, [NUME_REDACTAT], unealta lui Stalin, instalează sovietul și cere alipirea Maramureșului la Ucraina sovietică, dar în scurt timp, Maramureșul revine României datorită acțiunilor țăranilor din datele maramureșene conduși de dascăli, primari și preoți.

În 1948, la închisoarea din Sighet au fost aduși primii deținuți politici, grupul anticomunist de partizani „Vișovan”, care era construit din tineri elevi de la liceul „Dragoș-Vodă”. În 1950, orașul va intra în istoria neagră prin închisoarea care a rămas celebră fiind aduși ș închiși aici miniștrii, șefi de guvernare, liderii partidelor politice istorice, generali, academicieni și oameni de cultură, preoți și episcopii bisericii greco-catolice, țăranii care s-au opus colectivizării, și în general opozanții instalării comunismului în România. Această închisoare a funcționat ca loc de detenția din 1948 până în 1964. Închisoarea este un complex de clădiri construite în perioada 1896-1899 pentru a satisface cerințele birocrației fostului [NUME_REDACTAT]-Ungar în vederea asigurării ordinii de stat.

Pentru desființarea Sighetului ca centru de județ în 1968 și apoi prin politicile duse de regimul comunist, orașul a fost nedrept pedepsit. S-au acordat fonduri de investiții centrale doar într-o foarte mică proporție, cum de altfel s-a întâmplat cu tot Maramureșul istoric. Nu s-a investit în infrastructură, toate bogățiile s-au concentrat spre noua reședință a județului. Această stagnare economică a avut repercusiuni negative asupra orașului, iar după revoluția din 1989 și Sighetul, la fel ca toată România, intră în febra tranziției.

3. SISTEMUL NATURAL DE SUSȚINERE; SISTEMUL SOCIAL ȘI ECONOMIC.

3.1. SISTEMUL NATURAL DE SUSȚINERE

3.1.1. Componenta geologică și componenta morfologică

Rolul reliefului în apariția, organizarea și expansiunea teritorială a unui oraș este esențial atât în etapa incipientă cât și ulterior, relieful (dar și celelalte elemente al cadrului natural) permițând și contribuind la organizarea și dezvoltarea componentei teritoriale a habitatului urban: vatra, intravilanul și extravilanul. Relieful prin însușirile sale de foarte mare importanță și anume: suport al tuturor activităților antropice deci suport pentru cea de-a doua componentă a habitatului urban, componenta social-economică, resursă atractivă, furnizor de materie sau producător, favorizează amplasarea și dezvoltarea habitatelor umane. [NUME_REDACTAT], în lucrarea „Urbanism” consideră că factorul relief este important „în formarea personalității unui oraș”.

[NUME_REDACTAT] se încadrează în [NUME_REDACTAT] care este una dintre marile depresiuni intramontane carpatice având altitudini în jur de 700-800 m și ocupând 13% din teritoriul județului, cuprinzând atât unități deluroase cât și unități depresionare. Unitățile deluroase cuprind: interfluviul Vișeu-Iza sau [NUME_REDACTAT], piemontul Borșa-Săpânța sau [NUME_REDACTAT] și fâșia deluroasă din dreapta Vișeului dau [NUME_REDACTAT], iar unitățile depresionare cuprind: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

Sub aspect geologic, spațiul geografic al Sighetului aparține zonei transcarpatice sau maramureșan-panoniene care a funcționat ca geosinclinal până în helvețian când a avut loc inversiunea tectonică, după aceea peste stratele cutate au urmat cele transgresive din tortonian, sarmațian și panonian. Astfel, structura geologică este reprezentată de depozite de molasă neogenă, predominant tortoniene din care fac parte: marne, tufuri, gresii gipsifere, marno-argile salifere, sare peste care s-au format în holocenul inferior depozite aluvionare.

Sigehtu-Marmației, cel mai mare oraș al spațiului istoric maramureșean, adevărat centru polizator al [NUME_REDACTAT] este situat în depresiunea omonimă, la confluența Izei cu Tisa. Se întinde până la [NUME_REDACTAT] în est și se lasă apoi ca un culoar larg spre Câmpulung la Tisa și Săpânța, iar către vest se află [NUME_REDACTAT]-Teceu. Este cea mai joasă zonă din cuprinsul [NUME_REDACTAT] cu altitudini în general cuprinse între 200-300 m, fiind o asociere de lunci și terase formate de Tisa, Iza și Ronișoara și mărginită mai ales în partea sudică de dealuri care uneori ating 600 m.

Aceste formațiuni deluroase situate la est de Iza alcătuiesc dealurile Solovanului cu altitudinea maximă de 612 m, Solovanu-Mare, urmat de [NUME_REDACTAT] 589 m și [NUME_REDACTAT] 513m. Situat pe malul stâng al râului Iza și constituit din formațiuni sedimentare (gresii), [NUME_REDACTAT] reprezintă un loc de belvedere care oferă posibilitatea unor priviri panoramice asupra regiunilor înconjurătoare. Acest deal, la contactul cu vatra depresiunii formează o trenă de conuri de dejecție sau de glacisuri prielnice agriculturii.

Treapta joasă a depresiunii este formată din luncile Izei și Tisei, inundabile în regim natural și din terase larg extinse. [NUME_REDACTAT] are aspectul unui culoar depresionar, depunerile succesive de material aluvionar grosier au înălțat patul văii producând astfel o largă despletire în numeroase brațe cu maluri joase, slab conturate. Zona orașului este un enorm con de dejecție plat creat prin depunerea aluviunilor râului Iza, râu care în trecutul geologic a prezentat devieri succesive de la est la vest, creând o luncă largă de aproximativ 6 m pe care ulterior a fost amplasată vatra orașului. În zona de confluență a Izei cu Tisa acestea formează o adevărată depresiune cu fundul plat care de fapt este o prelungire a șesurilor din lungul Tisei.

3.1.2. Componenta climatică

Clima este un element al cadrului natural cu un rol deosebit de important pentru celelalte componente fizico-geografice ale regiunii, reprezentând succesiunea stărilor de vreme pe o perioadă îndelungată de timp. Dacă relieful asigură suportul material al tuturor activităților antropice, climatul impune starea lor de desfășurare, în special a agriculturii.

În general, teritoriul maramureșean se caracterizează printr-o climă temperat-continentală cu nuanțe moderate. Clima se află atât sub influența maselor de aer umed vest-nord-vest cât și a centurii muntoase ce străjuiește [NUME_REDACTAT]. Diferențele de altitudine dintre vatra orașului și rama muntoasă duc la frecvente inversiuni termice care favorizează geruri mari, ceață densă, ploi și chiciură, dar aspectul depresionar pe care îl are municipiul Sighetu-Marmației face ca acesta să fie ferit de influențele negative ale crivățului și se asprimea iernilor din nord-estul Europei. [NUME_REDACTAT] este în general rece și umed, cu veri scurte, cu înghețuri timpurii de toamnă și târzii de primăvară.

Temperatura medie anuală este de 7 – 80 C, rezultând un bilanț termic radiativ, care favorizează cultivarea leguminoaselor, a plantelor tehnice, a viței de vie. Temperatura medie a lunii celei mai reci (ianuarie) este de –3, 10 C iar a lunii celei mai calde (iulie) este de 18,50 C, înregistrându-se o creștere continuă a temperaturii aerului în intervalul ianuarie-iulie și o amplitudine termică medie anuală de 21,60 C.

Temperaturile maxime și minime au importanță pentru economia unei localități. Temperatura maximă absolută înregistrată la Sighet a fost de 38,60 C la data de 16.08.1952 iar temperatura minimă absolută a fost de –32,20 C înregistrată la data de 13.01.1950.

Desen pag 7

Precipitațiile. Media anuală a precipitațiilor este cuprinsă între 800-850 mm și majoritatea precipitațiilor cad sub formă de ploaie. Apare un prim maxim pluviometric în primăvară și un al doilea maxim (mai cantitativ decât primul) în perioada de toamnă. Maximele în 24 de ore s-au înregistrat la Sighetul-Marmației l adata de 07.07.1933 având valoarea de 104,7 mm. Precipitațiile atmosferice constituie un important factor climatic care contribuie la purificarea atmosferei prin durata și cantitatea lor.

Topoclimatul urban al municipiului Sighetu-Marmației este determinat ca și topoclimatul oricărui alt oraș de particularitățile suprafeței active urbane (densitatea și înălțimea clădirilor, rețeaua stradală, obiectivele industriale, spațiile verzi, lacuri de agrement, etc.) capabile să facă o mică diferență de regiune în care este amplasat orașul.

Particularitățile climatice sunt:

Temperatura aerului în general mai ridicată (valorile cresc de la periferie spre centrul orașului cu 1-20 C).

Umezeala relativă a aerului este mai redusă (valorile scad de la periferie spre centru).

Viteza vântului se diminuează treptat în același sens iar direcția se modifică conform rețelei stradale.

Precipitațiile sunt mai bogate datorită cantității mari de aerosoli.

Frecvența mare a calmului atmosferic 50-65% anual ca urmare a barajului orografic din jur.

3.1.3. Componenta hidrică

Apa reprezintă una din condițiile vieții umane, element indispensabil vieții și progresului. [NUME_REDACTAT], în lucrarea „Urbanism” afirma: „Este incontestabil faptul că apele curgătoare au exercitat o influență hotărâtoare în formarea, dezvoltarea și fizionomia orașelor, îndeosebi în primele faze ale formării acestora.” (Cucu, V., 1975, pag. 156). Teritoriul municipiului Sighetu-Marmației s-a dezvoltat între râurile Iza și Tisa.

Geneza reliefului este urmarea activității rețelei hidrografice ce s-a definitivat o dată cu apariția depresiunii ca unitate fizico-geografică distinctă. Rețeaua hidrografică a constituit principalul agent modelator în definitivarea și crearea peisajului geomorfologic actual. Acțiunea fluviatilă a dus la formarea celor mai importante forma de relief ale [NUME_REDACTAT]. Râurile, la intrarea fine rocile moi ale depresiunii, își lărgesc treptat văile pierzându-și caracterele lor de văi montane.

Zona orașului se poate caracteriza ca o regiune de convergență a apelor de suprafață unde se întâlnesc râurile: Ronișoara, Iza și Tisa. Colectorul întregii rețele hidrografice îl constituie Tisa. Principalul afluent al Tisei este Iza cu afluentul său Ronișoara. Tisa mărginește orașul în partea sa nordică, Iza îl însoțește în sud și sud-vest iar Ronișoara atinge extremitatea sa sudică.

Tisa, afluent al Dunării, izvorăște din [NUME_REDACTAT] și formează granița cu țara noastră pe o lungime de 60 km. [NUME_REDACTAT], cu aportul substanțial al Vișeului și al afluenților de dreapta are un regim hidrologic de tip carpatic cu volumul maxim al scurgerii în aprilie, iar minim în ianuarie. Din cei 60 km care constituie frontiera, 5,85 km constituie lungimea cursului Tisei în dreptul municipiului Sightu-Marmației.

Iza izvorăște de pe versantul sudic al [NUME_REDACTAT] de sub vârful Bătrâna. Are un curs aproape paralel cu cel al Vișeului. Prezintă un bazin hidrografic cu o suprafață de 1303 km2 și o lungime de 83 km. Regimul hidrografic al Izei este influențat de valorile ridicate ale precipitațiilor dar și de încălzirile frecvente ce au loc în timpul iernii datorită aerului oceanic. Apele mari apar primăvara în luna aprilie. [NUME_REDACTAT] corespunde ca tip de regim celui carpatic vestic. Afluenții mai importanți ai Izei sunt cei din stânga, între care se remarcă Mara (cel mai important afluent) iar pe dreapta Izei cel mai important este Ronișoara care se varsă în Iza la sud-est de Sighet.

Desen pag 10.

Poluarea apelor Izei în sectorul care delimitează la sud intravilanul municipiului pe o lungime de 4,75 km prezintă următoarele aspecte: dacă până la intrarea în oraș capacitatea de autoepurare a râului permite parametrilor fizico-chimici să se mențină în limite normale, râul având o apă curată, după pătrunderea în oraș calitatea apei râului Iza se înrăutățește. Principalele surse de poluare sunt:

Abatorul evacuează ape uzate cu un conținut bogat în substanțe organice ușor degradabile ceea ce duce l aun conținut ridicat de oxigen, având de asemenea un potențial infecțios ridicat.

Întreprinderea „Părplast” evacuează ape uzate încărcate atât cu coloranți, germeni patogeni, materii organice toxice, cât și cu acizi minerali și materii organice degradabile.

Întreprinderile de tricotaje și confecții „Unitatea S.A.” și „Mara” evacuează ape încărcate cu uleiuri, coloranți, săpunuri, resturi de fibre.

Combinatul de prelucrarea a lemnului evacuează ape uzate încărcate cu materii organice toxice și săruri minerale.

Apele menajere (provenite din băi, bucătării, spital, etc) încărcate cu reziduri de proveniență biologică și cu substanțe chimice.

Alături de cele două râuri Tisa și Iza care și-au pus amprenta în dezvoltarea social-economică a municipiului Sighetu-Marmației, un rol important îl au și apele freatice.

Apele freatice reprezintă o sursă economică nu numai prin faptul că asigură ape de bună calitate dar și prin aceea că rezervele exploatate se pot reface ușor prin ciclicitatea regimului hidric. Straturile acvifere din spațiul intravilanului orașului Sighet s-au format în depunerile din albia majoră a celor două râuri Tisa și [NUME_REDACTAT] au dat naștere la un șes aluvionar constituit din pietrișuri, nisipuri, mâluri transportate de apele Tisei și Izei în timpul marilor viituri. Prezența unor straturi impermeabile la baza șesului aluvionar a favorizat acumularea unor bogate rezerve de apă. Straturile acvifere sunt în legătură directăp cu cele două râuri, se influențează reciproc și constituie surse principale ale sistemului de alimentare cu apă a locuințelor care nu sunt racordate la rețeaua urbană de alimentare cu apă. Adâncimea la care sunt interceptate variază între 4-6 m.

Apa din rețeaua urbană de alimentare provine din straturile acvifere de la baza teraselor râului Tisa, de pe teritoriului localității Crăciunești. La baza acestor terase în materiale sedimentare grosiere se acumulează apă și se formează straturi acvifere.

În scopul evitării pericolului inundațiilor și a valorificării eficiente a luncilor s-au întreprins lucrări de regularizare a albiilor râurilor precum și lucrări de îndiguire a Tisei și Izei în sectorul orașului Sighetu-Marmației. În lunca Tisei s-a amenajat un lac de agrement, lacul Teplița. Aici în zona lacului, în zilele de sărbătoare au loc serbări câmpenești cu un bogat și variat program cultural-artistic.

3.1.4. Componenta biografică

Varietatea formelor de relief, caracteristicile climei și structura geologică au influențat lumea vegetală și au determinat o vegetație bogată în împrejurimile orașului, Sighetu-Marmației aparținând subzonei pădurilor de foioase, etajului gorunetelor și făgetelor de deal și aș tranzițiilor dintre acestea. La limita inferioară întâlnim:

Paltinul (Acer pseudoplatanus)

Carpenul (Carpenus betulus)

Plopul (Plopus tremula)

Mesteacănul (Betula verrucosa)

Alte specii de foioase care însoțesc pădurea de fag la limita superioară sunt:

Cireșul (Prunus avium)

Frasinul (Fraxinus excelsior)

Gorunul (Quercus petraea)

În lungul râurilor precum și în lungul deferitelor pâraie se întâlnesc unele pâlcuri de pădure care formează asociații, uneori provizorii alteori bine stabilizate. Aceste fitocenoze pot fi constituite din anin de munte (Alnus viridis) pe alocuri cu grupuri de ierburi înalte, anin negru (Alnus glutinosa), plop (Populus alba), ferigă (Athyrium) și pir (Agropyron repens).

Una din resursele solului ce a dus la dezvoltarea economică a orașului a fost fondul forestier. De-a lungul timpului fondul forestier a suferit schimbări substanțiale. Unele specii s-au micșorat, altele chiar au dispărut datorită influenței directe a activității umane. Existența pădurii și exploatarea acesteia determină dezvoltarea regiunii respective, apariția industriei lemnului , crearea de locuri de muncă pentru populație dar în același timp, defrișările masive duc la degradarea unor făgete valoroase din punct de vedere economic, și transformarea lor în mestecănișuri și carpineto-făgete și modifică simțitor climatul. Consecințele grave asupra florei care au avut și repercusiuni economice au determinat luarea unor măsuri de ocrotire și conservare a naturii. Prin decizia organelor locale, din 16 martie 1977, obiectivele naturale au fost puse sub protecție. [NUME_REDACTAT] sunt ocrotite specii de plante ierboase, arbuști și arbori, specii declarate monumente ale naturii. De exemplu, Tisa care este un arbore ce atinge înălțimi de 10-25 m și este un relict pe cale de dispariție ira în parcul [NUME_REDACTAT] se află un gorun de 30 m înălțime, având o circumferință de 4,60 m și o vârstă de circa 350 ani.

3.1.5. Componenta edalfică

Învelișul de soluri este variat, el reflectând caracterul complex al factorilor naturali care condiționează formarea sa. Pe piemonturi apar suprafețe mari de soluri brun-gălbui acide. Pe terase și în lunci apar soluri aluviale mai dezvoltate în lunca Tisei precum și pe conurile de dejecție ale principalilor afluenți. Solurile brune de pădure, în diferite grade de podzolire sunt dezvoltate pe un fundament sedimentar între confluența Tisei cu Iza.

Solurile aluvionare de luncă se caracterizează printr-un grad mediu de fertilitate, dar și de umiditate, pe alocuri excesiv de saturate, producându-se frecvente băltiri, aceasta și datorită prezenței pânzei freatice abundente, aproape de suprafață.

SISTEMUL SOCIAL ȘI ECONOMIC

3.2.1. Factorul economic

La originea orașelor, iar ulterior la evoluția și progresul acestora, la fel cum am amintit și în primul capitol se află o serie de factori, de influențe care se exercită asupra orașului, nu izolat, ci într-o strânsă interferență. Dacă despre influențele naturale am spus că au constituit un factor favorabil la amplasarea și dezvoltarea orașului Sighet, același lucru l-am putea spune și despre factorii economici și factorii sociali cu specificarea că aceștia sunt strâns legați de situația istorică dar uneori factorul uman, prin diverse acțiuni este cel care stopează sau încetinește dezvoltarea economică a unei regiuni. De-a lungul timpului, factorul demografic și cel economic au fost mereu pe primele locuri, influențându-se și stimulându-se reciproc. „Rezultat al unui îndelungat proces dezvoltare economico-socială, orașul se conturează ca un sistem în continuă mișcare și transformare, sistem supus celor mai diverse presiuni economice, demografice, sociale și politice” (Cucu, V., 1975, pag. 157).

Dezvoltarea economică a orașului se datorează mai multor factori care acționează diferit da la o regiune la alta în funcție de anumite condiții concrete dintr-un teritoriu. V. Cucu consideră că „resursele naturale și poziția geografică a unei regiuni se constituie în elemente invariabile și în funcție de aceste elemente și modul în care omul dispune de acestea, orașele înregistrează valori cantitative și calitative diferite.” În anumite condiții politice, sociale și economice, resursele naturale data se transformă în bunuri care constituie sursa de existență a orașului respectiv. Activitățile prin care aceste resurse se transformă în bunuri, împreună cu mijloacele de producție, alcătuiesc baza economică a orașelor, Baza economică a unei regiuni influențează factorul demografic, de exemplu, resursele solului și ale subsolului atrag populația din regiunile învecinate în acea regiune, ceea ce a fost și cazul Sighetului.

Există o strânsă legătură între dezvoltarea economică și cea socială cu dezvoltarea teritorială a uni oraș. Putem afirma că amplasarea inițială a orașului între râurile Tisa și Iza și dezvoltarea economică a avut un rol hotărâtor în extinderea teritorială a orașului. Relieful este cel care a condiționat direcțiile extinderii teritoriale a orașului, iar de componenta economică a depins dinamica dezvoltării orașului și a teritoriului având loc în proporții mai mari în unele perioade, iar în altele în proporții mai mici.

„Bunurile” despre care vorbea V. Cucu, Cele care au determinat stabilirea unei așezări umane pe actualul teritoriu al Sighetului, au fost sarea și lemnul care se găseau în această regiune din belșug, exploatarea și prelucrarea lemnului constituind una dintre activitățile tradiționale ale maramureșenilor. Se poate afirma că unul dintre factorii importanți pentru dezvoltarea acestei așezări l-a constituit prezența zăcămintelor de sare din apropiere: Slatina, pe malul opus al Tisei (în Ucraina), Coștiui la16 km de Sighet și Șugatag la 20 km. Se presupune că această așezare ar fi avut menirea să controleze exploatarea acestor bogății naturale. Locuitorii întregului Maramureș, nu doar cei ai Sighetului aveau ca ocupație de bază, în secolul XIII-XIV, agricultura și păstoritul, dar și preocupări meșteșugărești, extragerea și transportul sării, prelucrarea metalelor nobile din bogatele mine maramureșene. Aceste activități s-au dovedit rentabile, de aceea maghiarii au adus în Maramureș – [NUME_REDACTAT], Cavnic, Baia –Sprie, Sighetu-Marmației coloniști. Între aceștia și populația autohtonă românească s-au stabilit cu timpul relații de strânsă colaborare, de făurire a bunurilor materiale și spirituale, luptând adeseori împreună pentru libertate și dreptate socială. Un exemplu în acest sens, poate fi amintită campania împotriva invaziei tătare din 1345 dau răzvrătirea din 1435 a lucrătorilor de la ocnele de sare din Maramureș. Apariția de timpuriu a unor centre urbane în Maramureș reflectă viața economică ce pulsa aici. [NUME_REDACTAT] atestată documentar în 1329, împreună cu Sighetul deveniseră centre însemnate de schimb, pe piețele cărora se întâlneau țărani, meșteșugari și negustori din satele maramureșene, din principalele orașe transilvănene, dar și în [NUME_REDACTAT] și Moldova. Existența unui surplus de produse a dus la valorificarea acestora pe calea comerțului de schimb. Funcția de centru comercial a avut urmări pozitive de-a lungul evoluției orașului. Un rol însemnat în dezvoltarea orașului l-a avut și funcția administrativă, fiind centru comitatului Maramureș. Ca urmare a înfloririi vieții economice, orașul primește î înfățișare urbanistică, prin ridicarea unor construcții tipice medievale.

Sub raport structural, Sighetul era format dintr-un nucleu central cam în același loc unde este astăzi centru orașului, fiind partea ridicată a văii mai puțin expusă inundațiilor, care în acea vreme erau mai frecvente și amenințătoare.

Clădirea administrativă a conducerii comitatului se afla pe locul unde astăzi este situat [NUME_REDACTAT] „[NUME_REDACTAT]”, iar în jurul clădirilor se aflau locuințele funcționarilor. Spre acest nucleu central convergeau trei drumuri, așa-numitele „drumuri ale sării”, care duceau la minele din Coștiui, Șugatag și Slatina. Extinderea teritorială a orașului în această perioadă se producea într-un ritm lent, liniar, dar și radiar.

Spre sfârșitul secolului XVII și începutul secolului XVIII, viața economică a orașului decade ca urmare a evenimentelor politice și deferitelor calamități naturale. La decăderea economică a orașului au contribuit marea foamete din 1786, abuzurile trupelor de mercenari austrieci cantonați în oraș în perioada 1685-1687 și diversele răscoale ale populației.

Începând cu cea de-a doua jumătate a secolului XVIII-lea, dezvoltarea forțelor de producție face posibilă apariția primilor germeni ai relațiilor de producție capitalistă și pe teritoriul Maramureșului. Se dezvoltă treptat și sectorul industrial, se perfecționează mijloacele de extracție a minereurilor și a sării, se introduc tipuri noi de șteampuri și mașini de prelucrare, se înlocuiește forța hidraulică cu cea mecanică, crește numărul lucrătorilor salariați. În agricultură însă se mențin vechile forme de exploatare feudală.

Sarea continuă să fie exploatată în județ, iar în anul 1749 direcția salinelor cu sediul la Coștiui este transferată la Sighetu-Marmației. Cea mai mare parte a sării era încărcată pe plute la Sighet. Și azi un cartier al orașului Sighet poartă denumirea de Cămara, legat tocmai de faptul că în această parte a orașului era „cămara” (depozitarea) sării de unde era apoi încărcată pe plute.

La începutul secolului al XIX-lea desele epidemii de ciumă și holeră, precum și marile incendii din 1802 și 1859 au contribuit la înrăutățirea situației economice a orașului, dar din a doua jumătate a aceluiași secol viața economică ia un avânt „care poate fi exprimat în primul rând prin construcțiile ce se reînnoiesc în centrul orașului edificându-se din piatră, și în general cu etaj dar și prin câteva date statistice revelatoare. Astfel, în 1869 la Sighet s-au produs 4300 de banițe de grâu și 3100 de secară, 1600 de banițe de porumb și 1400 de cartofi. Situația animalelor era și ea înfloritoare astfel existau: 225 cai, 85 vaci, 386 boi, 500 oi, 300 capre și 1200 porci. Acum se răspândește cultivarea verzei pentru populație. Piața de zarzavat, și în general de produse agro-alimentare a orașului era aprovizionată de țărani români din [NUME_REDACTAT]. Încep și în Sighet să se cultive în grădini pomi fructiferi și chiar viță de vie (Ăncuș, M., 2006, pag. 147).

În această perioadă se întăresc relațiile capitaliste în oraș. Începe un proces de modernizare a agriculturii și ia un mare avânt creșterea animalelor. Se naturalizează rase se cornute mari din Elveția și Austria care vor da naștere la cunoscuta rasă „bruna de Maramureș”.

A doua jumătate a secolului al XIX-lea este marcată la Sighet de punerea în funcțiune a căii ferate care lega Sighetul de Polonia și Bucovina, orașul devenind un important centru feroviar, fenomen care va facilita dezvoltarea industriilor și a comerțului.

În anul 1876, se deschide la Sighet a doua fabrică de cherestea de brad care avea la acea vreme 63 de muncitori, prima fabrică de cherestea funcționa din 1869 la Cămara. Pe teritoriul orașului mai funcționau o fabrică de bere, un complex de morărit, două tipografii dar și meșteșugari renumiți și bine organizați: tăbăcari, cizmari, 7 fierării. În anul 1891 ia naștere prima fabrică de mobilă din Maramureș, în anul 1893 se construiește uzina electrică, iar în anul 1898 se dă în folosință fabrica de țiglă și cărămidă.

Extinderea teritorială a orașului Sighetu-Marmației din a doua jumătate a secolului XIX era condiționată de dezvoltarea industrială și transportul feroviar. În anul 1860, perimetrul construit al orașului era delimitate străzile: 30 Decembrie și [NUME_REDACTAT] spre Nord , Ștefan cel Mare și [NUME_REDACTAT] spre sud și se întindea îngustându-se spre periferia vestică ș estică pe drumurile de acces.

În această perioadă apar și primele instituții de credit organizate care au avut un efect pozitiv în dezvoltarea vieții social-economice a orașului. În anul 1867, ia ființă la [NUME_REDACTAT] de păstrare care grupa182 de membrii (acționari) cu 1200 de acțiuni, iar în anul 1872 se înființează [NUME_REDACTAT] de Credit cu 3000 de acțiuni. Mai amintim că la 1870 la Sighet ia ființă o bancă populară de ajutor. Orașul era animat în fiecare zi de vineri de târgul săptămânal care aducea țăranii de pe văile Maramureșului cu produsele lor și care impulsionau viața economică și comercială.

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, odată cu apariția unor întreprinderi industriale și a gării în partea nordică a orașului, Sighetul se dezvoltă teritorial în această zonă precum și înspre nord-est în cartierul Cămara. Dovadă a acestei dezvoltări, în zona gării sunt clădirile de pe strada [NUME_REDACTAT] construite în spiritul epocii, însă unele datorită neglijenței omului și lipsei lui de apreciere pentru trecut sunt în paragină.

Între cele două războaie mondiale Sighetul la fel ca celelalte așezări de pe teritoriul României trece printr-o perioadă de frământări politico-sociale determinate de pierderea a 2/3 din teritoriul județului Maramureș cu repercusiuni și asupra economiei. În această perioadă, un rol important îl au funcțiile: comercială, administrativă și culturală.

Perioada 1944-1989 corespunde unui amplu proces de industrializare socialistă. Treptat s-a schimbat profilul și ocupația locuitorilor, a crescut simțitor numărul muncitorilor și intelectualilor ca urmare a dezvoltării puternice a economiei municipiului prin constituirea de noi obiective alocate industriei maramureșene, acestea fiind de 8291 milioane lei în perioada 1968-1978, a determinat dezvoltarea industriei. Una dintre marile unități de prelucrare a lemnului din perioada socialistă a fost Combinatul de prelucrare a lemnului din Sighetu-Marmaței. Combinatul cuprindea 8 fabrici de mobilă (6 în Sigehtu-Marmației și câte una în [NUME_REDACTAT] și în Vișeu de Sus), 3 fabrici de scaune, 2 fabrici de PAL, una de placaj și una de furnir. Șapte dintre aceste unități au fost construite după 1965. Exportul combinatului reprezenta peste 30% din exportul total al județului. Industria orașului avea ca ramuri caracteristice nu doar industria de prelucrare a lemnului ci și industria textilă, o ramură nouă a industriei județului creată practic în perioada comunismului. Unitățile industriale cu profil textil erau reprezentate de unitatea și Mondiala. În această perioadă apar noi construcții, chiar cartiere întregi: Unirii, Cuza-Vodă. În afara acestor cartiere care au solicitat suprafețe întinse s-a trecut și la realizarea de noi construcții în interiorul orașului, în sectoarele cu o densitate mai mică a clădirilor sau cu construcții vechi, deteriorate.

După 1990, întreaga economie a României și nu numai, ia o altă turnătură. Această perioadă se caracterizează printr-un amplu proces de restructurare industrială. Au avut loc mari disponibilizări ale forței de muncă și în cele două industrii reprezentative ale orașului: industria textilă și cea de prelucrarea a lemnului dar pe ansamblu, funcția industrială este cea dominantă. Dezvoltarea teritorială a orașului în această perioadă a fost nesemnificativă.

În prezent, prin prisma factorilor de localizare, industria maramureșeană este dependentă de resursele naturale, forța de muncă, piața de desfacere și transporturile, mediul economic iar într-o măsură mai redusă de resursele de apă. Predomină tipurile de industrie legate de resursele naturale și cele complementare, industriile libere fiind într-un stadiu incipient de dezvoltare. Principalele ramuri industriale sunt:

Industria de prelucrare a lemnului

Industria textilă

Industria constructoare de mașini

Industria alimentară

Industria de prelucrare a lemnului este o ramură industrială tradițională atât în economia Sighetului cât și a [NUME_REDACTAT]. Forma superioară de valorificare a lemnului o constituie industria mobilei. În această ramură industrială se află întreprinderi performante, catalogate ca principali exportatori la nivel regional și județean.

Industria textilă și de confecții este o altă ramură industrială semnificativă. Acest segment de industrie a cunoscut o dezvoltare rapidă dar prezintă riscul unui declin accentuat deoarece este o ramură industrială puternic dependentă de exportul în lohn și de cheltuieli salariale (riscul constă în apariția unor piețe ale forței de muncă, mult mai ieftine).

Ponderea celorlalte activități industriale care își desfășoară activitatea pe raza municipiului, respectiv industria alimentară și cea constructoare de mașini, e mult mai redusă.

Deși agricultura nu reprezintă un domeniu semnificativ, potențialul rural din împrejurimi, respectiv suprafața agricolă a municipiului constituie baza corespunzătoare pentru formarea unei ramuri de industrie alimentară. Creșterea animalelor și cultivarea fructelor este tradițională în regiunea Maramureșului de nord, acestea reprezentând o activitate importantă ș pentru populația Sighetului. La nivelul municipiului funcționează numeroși mici întreprinzători în domeniul prelucrării laptelui, panificație și carmangerii, ponderea lor în economia municipiului fiind mică aportul ei la dezvoltarea orașului.

3.2.2. Factorul social

Diversitatea așezărilor umane existente pe Terra este rezultatul atât al elementului cadrului natural, al resurselor naturale dar și al omului care le-a valorificat și și-a conceput existența în mod diferit, deci se poate afirma că omul este „edificator al habitatului specific”. Nu se poate vorbi de evoluție teritorială și de dezvoltarea unei așezări umane fără a aminti de rolul important pe care îl joacă factorul antropic. Omul, „edificator al masei biotice”, „creator de bunuri industriale”, „factor de antrenare în circulația populației și a bunurilor” este ce care prin acțiunile întreprinse, prin valorificarea elementelor cadrului natural și prin valorificarea resurselor naturale modifică mediul în care trăiește. În lucrările Conferinței O.N.U. (Stockholm, 1972) se arată: „Omul este în același timp creația și creatorul mediului său înconjurător, care îi asigură existența fizică și îi oferă posibilitatea unei dezvoltări intelectuale, morale, sociale și spirituale. În lunga ș laborioasa evoluție a speciei umane pe Pământ, a sosit momentul când datorită progreselor tot mai rapide ale științei și tehnicii, omul a dobândit posibilitatea de a transforma mediul înconjurător în nenumărate feluri ș într-o proporție fără precedent. Cele două elemente ale mediului înconjurător, elementul natural și cel creat de om, sunt indispensabile prosperității sale și deplinei folosințe a drepturilor sale fundamentale inclusiv dreptul la viață”. (Mac, I. 2003).

3.2.2.1. Mișcarea naturală a populației

Mișcarea naturală a populației împreună cu mișcarea migratorie constituie variabile de control ale evoluție numerice a populației, în mișcarea naturală regăsindu-se toate modificările numerice ale populației survenite pe cale naturală.

Raportat la nivelul orașului Sighetu-Marmației, indicele natalității a avut o evoluție neuniformă, oscilații neuniforme de la un an la altul menționându-se tot timpul deasupra mediei pe țară. Cele mai mici valori s-au înregistrat în perioada celui de-al II-lea război mondial, pentru ca apoi, în anii următori, până în 1967, atingă valori de aproximativ 26,5%.

În perioada 1967-1970, natalitatea s-a menținut în jurul valorii de 20% pentru ca apoi să crească până în 1982 (22,8%0) când media pe țară era de 19,8%0. După 1982 se înregistrează o ușoară creștere, ami accentuată în Sighetu-Marmației unde ponderea populației tinere a crescut în condițiile dezvoltării activităților industriale, astfel în 1989 rata natalității a fost de 20%0. În anul 2000 valoarea natalității era de 14%0.

Cele mai mari valori ale mortalității s-au înregistrat în anii celui de-al II-lea război mondial. În anii „construcției socialiste” datorită îmbunătățirii condițiilor de viață ale oamenilor, a asigurării asistenței medicale gratuite, mortalitatea a scăzut foarte mult, astfel că între 1960-1990 mortalitatea a fost cuprinsă între 9%0 – 11%0. După 1990 datorită tranziției economice, nivelul de trai este greu, fenomen reflectat în gradul de îmbătrânire, ca urmare mortalitatea a crescut. Astfel în anul 1996 s-a înregistrat 13,8%0 pentru Sighetu-Marmației, în condițiile în care valorarea medie a mortalității pentru același an era de 12,7 %0.

3.2.2.2. Densitatea populației

Densitatea populației reprezintă un indicator de maximă generalizare ce pune în evidență gradul de concentrare al populației în teritoriu. Analizând densitatea municipiului Sighetu-Marmației în timp, se observă o variație. După anii 1970 s-a înregistrat o densitate de 357 loc/km2.

Densitatea generală (Dg) exprimă numărul de locuitori (P) ce revin la unitatea de suprafață (S). Se calculează după următoarea formulă: Dg = P/S. Se exprimă în loc/km2. Densitatea generală a municipiului Sighetu-Marmației a variat de-a lungul timpului. De la 51,1 loc/km2 în 1930 s-a ajuns în prezent la 145,4 loc/km2.

Densitatea agricolă. Se notează cu Dag și reprezintă numărul populației care lucrează în agricultură raportat la unitatea de suprafață cultivată. Se exprimă în loc/ha și se calculează după următoarea formulă: Dag = Pag/Sc, unde Pag este numărul populației agricole active și Sc este suprafața cultivată. Pentru municipiul Sighetu-Marmației, densitatea agricolă este sud media pe țară (0,4 loc/ha), adică doar 0,33 loc/ha în anul 2000.

Densitatea pură (Dp). Reprezintă raportul dintre numărul populație (P) și suprafața agricolă (Sa) exprimată în hectare. Se calculează după următoarea formulă: Dp = P/S iar pentru Sighetu-Marmației este de 5,74 loc/ho, fiind peste media pe țară, care este de 1,5 loc/ha teren agricol.

Densitatea subzistențială. Se notează cu Ds și reprezintă raportul dintre suprafața totală a teritoriului și suprafața arabilă. Se exprimă în ha/ha. Densitatea subzistențială pentru orașul Sighetu-Marmației este de 9,46 ha/ha.

Densitatea cea mai mare a locuințelor se înregistrează în partea centrală a municipiului, aici locuințele au un regim continuu-cu front către stradă. Pe măsură ce ne îndepărtăm de centru, densitatea locuințelor scade. Acest lucru se datorează faptului că străzile sunt separate de suprafețe mari de teren neconstruit.

Densitatea cea mai redusă a locuințelor se înregistrează în zona [NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT]. Această zonă are un caracter rural, cu gospodării răsfirate pe versantul nordic al [NUME_REDACTAT] și al [NUME_REDACTAT]. Densități reduse ale locuințelor se înregistrează și în alte zone ale orașului:

[NUME_REDACTAT] situată în partea de nord-este a orașului

[NUME_REDACTAT]-Șesului situată în parte de nord-est

[NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT]-Făget, ocupă teritoriul din partea de sud-est a orașului

[NUME_REDACTAT] aCufundoasă la sud de râul Iza.

3.2.2.3. Evoluția populației în timp

Creșterea populației unei așezări umane evidențiază și dezvoltarea acesteia și impune ș creșterea teritorială.

[NUME_REDACTAT] a înregistrat în cursul timpului tendințe diferite de creștere cu ritmuri diferite pe perioade ca rezultat al influenței complexe a factorilor de natură economică, socială și demografică. De la prima atestare documentară a orașului (1326), populația acestuia a crescut în general până în anul 1950, după această fată urmând o scădere datorită noilor condiții sociale și politice din România, a crizei economice.

1708-1711 face ravagii ciuma

1717 pustiesc tătarii

1740foamete și sărăcie

1742 și 1774 ciumă

1785 cade zăpadă în august și distruge toată recolta

1786 ciuma seceră peste 1000 de oameni

1795 un ger cumplit afectează Sighetul

1800-1817 este iarăși foamete

În anii 1700-1731, peste 100 familii de români maramureșeni emigrează în Transilvania iar în anul 1789 se înregistrează emigrarea în Moldova a 199 de familii. La recensământul din 1840 Sighetul avea o populație de 5908 locuitori pentru ca în 1910 să ajungă să aibă o populație de 21370 de locuitori. Între 1910 și 1956 are loc o creștere relativ redusă a numărului populației, explicația fiind izbucnirea celor două războaie mondiale, cele mai mari valori ale mortalității înregistrându-se în anii celui de-al doilea război mondial. Cea mai spectaculoasă creștere a populația din Sighet apare după anii 1950 datorită procesului de stabilitate și a progreselor economice și sociale care au dus la o îmbunătățire a condițiilor sanitare, respectiv la creșterea natalității (impusă și de stat9 și scăderea mortalității. Acest progres se explică prin procesul intens de industrializare care ia amploare prin pătrunderea capitalului străin, ce are ca efect atragerea unui număr mare de locuitori din regiunile apropiate, mai puțin industrializate. După 1945 se constată o expansiune urban-edilitară fără precedent a orașului prin apariția marilor cartiere ale acestuia: Bogdan-Vodă, Independenței. Creșterea numărului populației de după 1950 și presiunea exercitată de aceasta asupra teritoriului a impus dezvoltarea teritorială a Sighetului și apariția cartierelor amintite mai sus.

În anul 2004, populația municipiului Sigehtu-Marmației era de 44246 persoane, dina care 21.017 persoane (48,6) bărbați și 22.228 peroane (51,4) femei. Comparativ cu anul 1998, populația municipiului a scăzut cu 424 persoane, ceea ce reprezintă o scădere de 0,94% care se datorează emigrărilor masive în țările vestice ale Europei și peste ocean.

3.2.2.4. Structura populației

Structura populație după etnie

În ceea ce privește evoluția minorităților se remarcă o situație interesantă. În anul 1910, populația maghiară era majoritară, 17542 locuitori, iar populația românească deținea un procent foarte mic, 2001 locuitori, pentru ca după primul război mondial, în urma căruia Maramureșul a fost anexat României, numărul populației maghiare să se reducă semnificativ, în 1930 înregistrându-se un număr de 5427 de maghiari iar în 1992, populația maghiară era de 8245 locuitori.

Populația ucrainiană, mai puțin semnificativă ca număr decât cea maghiară a cunoscut o continuă creștere: în 1910, 532 locuitori ucrainieni iar în 1930 numărul acestora s-a dublat, 1259. Celelalte minorități prezente pe teritoriul Sighetului au un procent mic avându-l și de-a lungul timpului (de exemplu, germanii) excepție facând evreii care la recensământului din 1930 erau în număr de 10075 depășind populația românească de8026 locuitori care în timpul celui de-al doilea război mondial au fost exportați și exterminați în masă.

Desen pag 32

Structura populației după confesiune

Structura populației după confesiune a înregistrat o serie de oscilații strâns legate de minoritățile existente pe teritoriul Sighetului. În prezent, din punct de vedre religios 66% din populația orașului aparține religiei ortodoxe (30500 de persoane). Urmează cu o pondere de 16% și un număr de 6500 persoane cultul romano-catolic iar o pondere de 8% (3500 de persoane) aparține cultului greco-catolic, cult ce a fost interzis în timpul regimului comunist. Cultul reformat deține un procent de 6% din populația orașului iar printre celelalte tipuri de religii întâlnite în comunitate se numără baptiști, adventiști, penticostali și alte culte care împreună totalizează o pondere de 4%.

Desen pag. 34

Structura socio-profesională a populației

Acest indicator este dependent de o serie de factori socio-economici între care primează nivelul de dezvoltare economică. La fel ca și celelalte tipuri de structuri ale populației și acest indicator, structura socio-profesională, nu a fost constant ci a evoluat proporțional cu procesul de dezvoltare al orașului. Populația activă în anul 1966, 1977 și 1992 nu depășea jumătate din totalul populației pentru ca în 2004 populația activă să dețină un procent mai mare de 50%.

Analizând situația populație ocupate pe ramuri de activitate se remarcă ponderea mare a populației ocupate în industrie, situație ce oglindește profilul industrial al orașului Sighetu-Marmației, această ramură dominând secolul XX și continuând să rămână cea mai importantă ramură economică și în prezent.

Procentul populației active implicate în sectorul secundar a oscilat în a doua parte a secolului XX și începutul secolului XXI între 40% și 55% în timp ce ponderea populației ocupate în agricultură a scăzut într-un ritm continuu astfel: de la 16% în anul 1966 șa 13,3% în 1977, l a5,1% în 1992 pentru ca în anul 2004 să dețină un procent foarte scăzut, doar 0,9%. Ponderea populației ocupate în comerț a scăzut de la 8% în anul 1966 l a7,3& în 1977. În anul 1992 ponderea populației implicate în această ramură economică a înregistrat un procent de 12,8% iar în 2004 un procent 15,4%.

Analiza pe cele trei sectoare de activitate pune în evidență o creștere a ponderii populației în sectorul terțiar și în cel secundar și o scădere a numărului populației ocupate în agricultură, scădere specifică statelor în curs de dezvoltare, dar totuși sectorul secundar deține încă un procent destul de ridicat.

În perioada următoare de dezvoltare vor apărea modificări de esență în structura populației în sensul reducerii numărului persoanelor implicate în sectorul industrial în paralel cu sporirea procentului populație în sfera serviciilor. Odată cu amplificarea sectorului terția crește și numărul populației feminine implicate în activitățile economice.

Desenele pag 37

IV. STRUCTURA TERITORIALĂ A MUNICIPIULUI

4.1. Teritoriu, teritorialitate, conținut și semnificație

Un scurt demers asupra termenului de teritoriu este cerut de polisemia contemporană sub

care se găsește. Etimologic, teritorium, semnifică, prin rădăcină „terra”, suprafață de pământ, suport fizic al existenței omului. Omenirea a avut dintotdeauna relații speciale cu pământul (land) pe care ea trăiește și care o susține. Așadar, teritoriul îl privim ca un concept cu o largă înțelegere și semnificație de la aceea a unei suprafețe fizice de pământ (toposecvență) sau de spațiu dat cu o structură specifică, la aceea de teren al unui individ (grup) până la areal de existență a unui stat (națiuni) sau spațiu de: atașament sufletesc, gestiune economică, dispută și confruntare socială, politică și militară. Prin urmare, teritoriul și comunitatea aferentă formează un întreg (obiect) cu două încărcături: una naturală și alta artificială (omul și rezultatul activității sale). Acest întreg îl denumim frecvent prin noțiunea de loc, și, respectiv, localitate. Stăpânirea teritoriului (terenului) a implicat calitatea de suveranitate fie ea individuală, de grup, fie de stat. Controlul la diferite nivele a presupus și delimitarea posesiunii, adică a terenurilor, prin hotar. Pământul a devenit un bun privat. Atributele principale ale teritoriului sunt: extinderea, forma cu geometrii multiple, alcătuirea, funcția, destinația, dinamica temporală etc.

Privit ca întreg structural și funcțional, teritoriul apare și se comportă ca un sistem ce integrează componente naturale și componente antropice aflate în relație sinergică (Fig. 1).

Fig. 1. Structura unui sistem teritorial.

„Aceasta înseamnă că sistemul posedă două mecanisme de autoorganizare cel mai adesea complementare: ansamblul legilor subsistemului natural și ansamblul legilor socio-economice” (Groza, 2003, pag. 66)

Funcția de interfață între natură și societate nu apare doar ca o abstracție, ci ca un concept operațional facil discuțiilor ce conduc la înțelegerea funcționării spațiului diferit organizat. Este vorba de constituirea, dezvoltarea și funcționarea unităților teritoriale; teritorialitatea dă valențe locurilor.

Teritorialitatea. Este fenomenul de manifestare a obiectelor și faptelor în forme specifice (proprii) de la un loc la altul, de aici și de acolo. [NUME_REDACTAT] (1986) teritorialitatea, reprezintă o expresie geografică a realității concrete. Această expresie implică: spațialitatea (de ex. : hotarul, limitele toposecvențelor), încărcătura faptelor, semnificație, comportament social ș.a.

Teritorialitatea se regăsește în structurile de organizare formate prin integrare a elementelor, a părților ce se asociază după afinități. Integrarea diverselor fapte și fenomene în entități structurale determină caracterul variabil al teritoriului (R. Hartshorne, 1959). Avem, așadar, în atenție o integrare structural funcțională. În procesul de constituire a structurilor teritoriale (sistemelor) există totdeauna un factor diriguitor sau creator. La acesta se atașează prin conlucrare alți factori ce susțin procesul respectiv. Mecanismele de selecție prin care se operează în această arhitectonică geografică aduc cu sine diversitatea, căci teritoriile se autodelimitează prin selectivitatea faptelor. Fiecare teritoriu posedă o anumită senzitivitate geografică care impune un anumit mod specific de asociere a obiecelor și fenomenelor lumii reale. Această proprietate determină diferențierea structurală, funcțională și fizionomică a sistemelor teritoriale, adică creează trăsătura distinctă, teritorialitatea ca pattern al unei „scene vii”.

Locurile ca sisteme teritoriale

Sistemele teritoriale sunt sisteme deschise, deci schimbă cu mediul înconjurător substanță

energie și informație. Baza organizării și evoluției acestor sisteme constă în acțiunea legii răspunsurilor la necesitate. Maniera de răspuns conduce la varietatea structurilor teritoriale atât în privința conținutului, cât și a stării de funcționare. Diversitatea de configurații teritoriale reprezintă esența organizării lumii reale. Teritoriale cu diverse încărcături le spunem în vorbirea curentă locuri. Înainte de orice, locul este o porțiune de teritoriu (spațiu) de o anumită mărime și de o anumită formă. De asemenea, posedă un conținut material, energic și informațional, care răspunde tiparului major, dar combină în formă proprie substratul, masa hidrografică și comunitatea vie. După modul cum combinarea respectivă s-a realizat în timp, spațiu, și intensitate, acel areal va poseda o anumită semnificație. Prin aceasta își câștigă calitatea de „loc distinct” alăturat altor locuri, cu alte semnificații. Așadar, locul este un teritoriu individualizat pe baza de caractere proprii. „Unde relațiile provenite de la factorul social, politic, istoric, economic sau oricare alt motiv, se împletesc, ce înțeleg să spun că este exact ceea ce noi numim „loc” (Ohishiro, 1944, p. 130 citat de Naruse, A. 1993).

„Locus”-urile sunt teritorii specifice unde se desfășoară activități și fenomene variate.

Ocuparea în timp a locului cu populație, care s-a stabilizat pentru o vreme, și dotarea spațiului respectiv cu elemente create de om (gospodării, drumuri, etc.) a avut ca urmare apariția localităților. Putem spune că localitățile sunt locurile și opera oamenilor. Noi trebuie să le acceptăm ca entități de organizare teritorială a societăților de la nivelul local, la regional și apoi la planetar. Mai mari sau mai mici, localitățile constituie structuri teritoriale asociative. Asocierea în virtutea unui scop (fie inițial, fie mereu schimbat) este exprimată în specificul funcțional:localități rurale (localități pastorale, localități forestiere, localități agricole, localități meșteșugărești, etc.) , localități urbane într-un spectru extrem de diversificat. În afară de locurile – așezări (localități) există încă foarte multe locuri cu profil: strategic (cetăți, forturi, baze militare), științific-experimental (campusuri științifice, baze experimentale de încărcare și lansare a rachetelor) Cape-Caneveral, turistic (stațiuni), sportiv, portuar ș.a.

În geometria și conținutul lor, localitățile dispun de aria (norul) în jurul căreia s-a grefat modelul structural și funcțional inițial; acesta poartă numele de site. Site-urile se referă la caracteristicile fizice și culturale și la atributele locului însuși (în sine). În timp, situl poate intra poate intra în istoria locului, alte situri luându-și funcție în matricea geografică a teritoriului. Adeseori site-ul este echivalent cu vatra inițială a unei așezări.

Locurile, ca structuri teritoriale, interacționează și compun, treptat, entități ierarhice de tipul regiunilor, țărilor și zonelor.

Regiunea este interpretată ca un sistem teritorial deschis. În această viziune conceptul de regiune are în cuprindere: „un spațiu în cadrul căruia elementele fizice și umane sunt interconectate deoarece domină un proces care orientează toate direcțiile de acțiune către o singură țintă determinată” (Vallega, A. 1972). Funcțiile regiunilor sunt multiple, ceea ce poate asigura tipizarea regională.

Relațiile teritoriale și globalizarea

În lucrarea sa din 1968, P. Claval, elaborează mecanismele prin care se realizează tranziția de la regiuni, la teritoriile naționale (state națiuni), la teritoriile statale, la „marile spații” adică poli pluristatali constituiți pe diverse interese (politice, economice, strategice). Prin structurarea ierarhică se operează asupra relațiilor dintre diversele structuri spațiale. Oamenii obișnuiți, dar și structurile suprastatale depășesc prin circulație, schimburi materiale și culturale granițele naționale. Se vorbește adesea de procesul de deteritorializare și re-teritorializare. Faptul respectiv schimbă practicile sociale, structurile sociale, semnificațiile (Passi, 2000, p. 16) și transformă radical lumea locală, într-o lume globală. Mondializarea câștigă teren în defavoarea entităților de rang inferior (Mac, 1993). Limitele teritoriale – de la hotarul unei localități la granițele statale sunt în expansiune (Coser, 1980, p. 177) Teritorialitatea este din ce în ce mai puțin legată de un site sculptat în teritoriu, așa cum era în civilizațiile anterioare. În acest sens, așezările umane sunt tot mai mult percepute nu atât ca localizare în teritoriu sau prin prisma întinderii lor, ci prin intermediul relațiilor de vecinătate semnificative dintre puncte sau elemente (Foucault, 2001, p. 252).Termenii prin care se analizează relațiile intercomunitare, interspațiale, sunt vecinătatea, proximitatea, contignuitatea, conectivitatea, discontinuitatea ș.a.

Fenomenul de teritorialitate este mai degrabă o însușire a obiectelor și faptelor de a se manifesta în forma proprie de la un loc la altul , adică specific, cu un anumit pattern. Elementele de proveniență umană, din încărcătura suprafeței date, stăpânesc valoarea acesteia. De aceea, teritoriul a devenit proiecția puterii, fie ea administrativă, politică , militară, economică, fie socială, spirituală ș.a. După R. Sack (1972) teritorialitatea reprezintă o „expresie – teritoriu, putere geografică primară a puterii sociale. Prin delimitarea ariilor aparținând puterilor diferite exemplu – puterile statale – granițele au început să joace roluri variate:

delimitarea ariilor de ocupație și existență a diferitelor populații naturale sau umane

marcarea diferențelor de comportament (ex.: cultural, religios, organizaționale)

frontiere între spații de interese variate

discontinuități între diverse entități, iar discontinuitatea este în esență, „ceea ce separă două ansambluri vecine și diferite” (I. Ianos, 2000).

Discontinuitățile pot nu numai să separeu, ci și să armonizeze spațial interese foarte diferite.

În procesul de gestiune a teritoriilor pe care le dețin comunitățile umane vecinătăți marcate –

prin discontinuități – joacă și roluri de favorabilitate mediind schimburile umane și economice. Mai mult, în diverse situații discontinuitățile, ca de exemplu frontierele, dar în premise ale unei concentrări de forțe ce schimbă soarta teritoriilor. Astfel, localizarea orașelor în asemenea fâșii generează șansele unei redimensionări socio-economice către nivele superioare de dezvoltare teritorială.

4.2. Structura teritorială a municipiului

Prin modul de organizare al teritoriului și funcțiile pe care le îndeplinesc orașele se afirmă ca sisteme care cuprind două componente de bază: componenta teritorială și componenta social-economică.

Terenurile reprezintă componenta fizică a sistemului oraș care își pune amprenta asupra fizionomiei și funcționalității de ansamblu a acestuia dar și a zonei sale înconjurătoare. Terenul reprezintă pentru orice așezare umană suportul fizic al tuturor activităților economice. Prin resursele solului și ale subsolului, terenurile din perimetrul orașului constituie o premisă a dezvoltării unui anumit tip de industrie. „Orice teritoriu, indiferent de scară, este o structură. Prin aceasta înțelegem modul în care sunt ordonate spațial componentele geografice (substrat, comunitate vie și masă hidro-atmosferică) și relațiile dintre acestea.” (Mac, I. 2000, pag. 493).

Așadar, numim sistem teritorial orice entitate geografică integrativă, materializată spațial în teren care funcționează prin schimb de masă, energie și informație între părțile sale și între ea ca întreg și mediu înconjurător. Deci nu se poate vorbi de evoluție teritorială fără principiul interacțiunii care este fundamental pentru toate realitățile geografice, reprezentând „un primum movens” al funcționării teritoriale, reflex al materialității lumii. Pe teritoriul Sighetului se poate vorbi de o interacțiune și o integrare a factorului socio-economic cu cel natural.

Evoluția teritorială. La fel cum am amintit și în capitolele trecute, amplasarea inițială a Sighetului s-a făcut între cele două râuri Iza și Tisa iar evoluția ulterioară a fost una concentrică de jur-împrejurul nucleului inițial. În prezent Sighetul se poate dezvolta teritorial doar pe direcția est-vest deoarece în nord este mărginit de Tisa și de granița cu Ucraina iar în sud de [NUME_REDACTAT].

Așezarea inițială, în secolul XIV s-a datorat fondului forestier și sării, celor trei drumuri care convergeau spre nucleul central de la Coștiui, Șugatag și Slatina. În secolul XIV, teritoriul Sigehtuzlui era foarte restrâns ocupând doar o mică parte din zona centrală de azi a Sigehtului. Până în secolul XVIII, se poate vorbi de o evoluție concentrică, lentă. Funcția administrativă și funcția comercială pe care o deținea Sighetul a determinat evoluția teritorială a orașului în această perioadă. Locul în care se țineau târgurile în perioada medievală este ocupa t azi de [NUME_REDACTAT]. Până în secolul XIX, orașul își mărește semnificativ teritoriul atât datorită funcțiilor administrative și comerciale cât și datorită presiunii demografice. Din secolul XVIII până în anul 1945, odată cu apariția industriei, a căilor de transport (implicit dezvoltarea comerțului),cu ascensiunea burgheziei, creșterea numărului populației, teritoriul orașului Sighet se mărește semnificativ dar acest lucru duce și l a o schimbare a aspectului orașului. Apare zona de transport în partea de nord a orașului și o serie de școli și asociații pentru cultură (funcția culturală în această perioadă având un rol important).

În ultimul secol, procesul de urbanizare a decurs mai rapid luând o amploare deosebită mai ales după al II-lea război mondial atât datorită revoluției industriale cât și a progresului înregistrat în transporturi prin creșterea comerțului mondial dar și prin explozia demografică care a alimentat expansiunea urbană.

În secolul XX apar o serie de noi clădiri și cartiere întregi. În perioada comunistă orașul se dezvoltă datorită progresului înregistrat de industria deja existentă dar și datorită apariției unor noi ramuri industriale cum a fost industriei textile.

După modul de desfășurare a spațiului construit deosebim trei categorii esențiale de planuri ale unui oraș: planul radiar concentric, planul rectangular și planul liniar. Sighetul dispune de un plan radiar-concentric, iar în partea de sud de un plan rectangular.

Desenul dupa pag. 39 plus desenul de la pag. 40

Tipul de plan radiar-concentric se bazează pe concepția formării unui centru principal sau a unui sistem de mai multe puncte de atracție dispuse radiar-concentric în partea centrală a orașului. Avantajul acestei trame stradale constă în faptul că pentru o accesibilitate spre zona centrală a orașului se asigură în același timp posibilitatea creării unei magistrale de rocadă. Dezavantajele derivă din tendința de supraaglomerare a centrului în care de obicei se concentrează principalele funcții social-culturale, comerciale și administrative ale orașului. [NUME_REDACTAT], deși este un oraș de mărime mijlocie (orașele de mărime mijlocie au o populație cuprinsă între 25000-100000 de locuitori) se remarcă o aglomerare în zona centrală tocmai datorită amplasării în această zonă a principalelor funcții social-culturale, comerciale și administrative.

Tipul concentric la orașele din România este caracterizat prin existența unui nucleu central în jurul căruia s-a dezvoltat ulterior orașul. Acest tip urban este specific regiunilor de contact dintre două ținuturi sau puncte de convergență a drumurilor, a locurilor favorabile schimburilor, ceea ce este și cazul orașului Sighet. În ceea ce privește extinderea teritorială putem vorbi de o extindere spontană. Formele de extindere spontană sunt: aglutinarea, extinderea în formă de stea, extinderea polinucleară, absorbția satelor și cartierelor de tip bidonville. În cazul Sighetului se poate vorbi de aglutinare. Aglutinarea constă în alipirea sistematică și fără reguli precise de noi construcții la vechiul nucleu urban. Până în anul 1950 putem vorbi de o extindere aproape simetrică în toate direcțiile dar după 1950 se remarcă o extindere mai mult în partea nordică, aici dezvoltându-se zona industrială dar orașul se extinde și în partea sudică.

Analizând partea central-sudică și partea sudică a orașului observăm ca acesta dispune de un plan rectangular. Planul rectangular constă în dispunerea străzilor și a spațiilor construite în unghiuri drepte. Forma rectangulară a fost adoptată în cele mai multe cazuri datorită ușurinței cu care se trasează străzile și în același timp datorită faptului că permite împărțirea terenului în parcele care apar de regulă în forme geometrice, dreptunghiulare sau pătrate. Aceste forme geometrice se observă cu ușurință în partea central-sudică, această parte dezvoltându-se din secolul XVII până în secolul XIX. [NUME_REDACTAT] plată și uniformă dar și modul de folosire al terenurilor (în agricultură în perioada respectivă) au determinat planul rectangular în această zonă.

După anul 1990, nu se poate vorbi de o extindere teritorială ci doar de o schimbare majoră a aspectului orașului, schimbare survenită pe întregul teritoriu al României. Astfel dimensiunea oricărui spațiu urban este variabilă în timp, aceasta depinzând de condițiile geografice ce se întâlnesc în spațiul geografic, de condițiile social-economice care determină efectiv existența acestui spațiu.

În cadrul componentei teritoriale se disting vatra, intravilanul și extravilanul.

Vatra corespunde cu spațiul ocupat de către clădirile de locuit. În acest fel, uneori, vatra unui oraș poate să coincidă parțial cu limita intravilanului sau cu o suprafață mai mică decât acesta. În cazul orașelor care au localități componente situate la o oarecare distanță de acesta, vatra se trasează pentru fiecare teritoriu construit ce intră în administrația orașului.

MunicipiulSighetu-Marmației include în componența sa administrativă cinci localități: Iapa, Lazu-Baciului, Șugău, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] care azi sunt de fapt cartiere ale orașului și două comune suburbane: Sarasău și Vadu-Izei, ca urmare a împărțirii administrativ-teritoriale a țării din anul 1968. Astfel, vatra acestor localități se determină pentru fiecare în parte.

Intravilanul cuprinde întreaga suprafață aferent construcțiilor, zonele clădirilor de locuit, zonele industriale, zonele de depozitare și transport, zonele de protecție, parcurile, lacurile, terenurile de agrement, respectiv tot ceea ce nu intră în teritoriul agricol.

Din totalul teritoriului administrativ al orașului de 13.536 ha suprafața din intravilan este de 1649 ha. Se remarcă un procent mare al terenurilor agricole în intravilan, din cei 1694 ha doar 522 ha sunt ocupate de clădiri și curți.

Extravilanul cuprinde restul teritoriului administrativ al orașului. Din punct de vedere al conținutului (modul de ocupare al terenurilor, aspect peisagistic etc) acest spațiu se încadrează mai degrabă în cadrul spațiului rural. Extravilanul orașului Sighet deține o suprafață mare.

Aici ar trebui de pe foi !

V. ZONAREA FUNCȚIONALĂ, STAREA ACTUALĂ ȘI CALITATEA URBANULUI

5.1. ZONAREA FUNCȚIONALĂ

Organizarea teritoriului atât a celui urban cât și a celui rural prezintă o serie de diferențieri. La aceste diferențieri contribuie nivelul de dezvoltare al acelei așezări în primul rând urmat de profilul socio-economic și nu în ultimul rând de condițiile geografice. Modul de organizare al teritoriului, al așezărilor reflectă evoluția deferitelor tipuri de activități, a modului de valorificare, a posibilităților materiale și spirituale dar și a tradițiilor și al obiceiurile popoarelor și al specificului local. Planul unui oraș la intervale variabile de timp poate suferi modificări cel mai adesea în sensul expansiunii ca urmare a condițiilor favorabile ale habitatului uman de aceea se impune o zonificare funcțională.

Zonele funcționale actuale ale orașelor și satelor sunt un rezultat firesc al diversificării funcțiilor dar și a specializării unui spațiu. „Zonificarea funcțională în accepțiunea urbaniștilor, exprimă o delimitare, o împărțire a spațiului urban având desigur la bază o serie de principii cât și o concepție unitară de structurare. Teritoriul urban apare astfel organizat în părți constitutive, care sub aspect funcțional, este format din zone monofuncționale (zona industrială, zona turistică etc.) sau din zone plurifuncționale (industriale-rezidențiale; rezidențiale-industriale-de transport etc.”. (Cucu, V. Popescu, C., 1975, pag. 193).

În ultimele decenii dezvoltarea funcțională a orașului a dus la lărgirea și individualizarea zonelor sale funcționale. În prezent în structura orașului Sighetu-Marmației se disting 6 zone funcționale:

nucleul central

zona rezidențială

zona industrială

zona agricolă

zona de transport

zona de agrement

5.1.1. Nucleul central

Aproape toate orașele, cu excepția celor planificate, pleacă în dezvoltarea lor de la un nucleu central. Ulterior în jurul acestui nucleu se extinde așezarea umană. Nucleul central constituie punctul nodal al Sighetului. Aici converg principalele axe de circulație, sunt concentrate principalele unități pentru comerț, instituțiile administrative, băncile, piața de alimente. Se caracterizează deci prin aglomerarea circulației și predominarea activităților terțiare. Orașul dispune de așa –zisul centru istoric cu clădiri de interes public de o importantă valoare arhitecturală care sunt păstrate și protejate. Pe o suprafață relativ mică se concentrează cele mai importante:

instituții publice: Primăria, Tribunalul, Judecătoria, trezoreria, Secția de Poliție, [NUME_REDACTAT]-Marmației

instituții publice: reprezentate de filiale ale băncilor BRD, Raiffeisen, Transilvania și BCR

o serie de școli și licee: [NUME_REDACTAT] NR. 2., [NUME_REDACTAT] NR: 3, [NUME_REDACTAT] NR. 9 și licee: [NUME_REDACTAT] „Dragoș-Vodă”, Liceul „regele Ferdinand”, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]

instituții de cultură: Casa muzeu „[NUME_REDACTAT] Mihaly de Apșa” și Galeriile de Artă, Muzeul de Științe ale Naturii, Muzeul de istorie și etnografie, Muzeul culturii evreiești din Maramureș – Casa memorială [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]

instituții religioase: [NUME_REDACTAT] „Sf. Mihail și Gavril”, [NUME_REDACTAT]-Catolică, [NUME_REDACTAT]-Catolică, [NUME_REDACTAT].

Acestor instituții publice și private li se alătură o serie de unități comerciale predominând

unitățile cu produse textile, alimentare și unitățile de alimentație public. Astfel zona centrală este suprasolicitată printr-o concentrare a diverselor funcții: instituții și servicii publice și private la care se adaugă și locuințe de toate tipurile, activități productive, amenajări gospodărești și un trafic rutier intens.

Harta pag 45

Desen pag 45

5.1.2. Zona rezidențială.

Zonele rezidențiale, adică spațiul destinat locuințelor (funcția de locuit) ocupă cele mai extinse suprafețe, această zonă fiind dominantă în structura oricărui oraș. Zona rezidențială imprimă o notă distinctă fie asupra fie asupra „personalității” sau asupra „siluetei” orașului. În măsura în care funcțiile de bază nu sunt stânjenite, zonele de locuit pot include și zone industriale nenocive precum și o serie de obiective destinate deservirii orășenești. Sub raport urbanistic, zonele rezidențiale ale orașului prezintă și unele diferențieri cauzate de evoluția teritorială a orașului.

Zona rezidențială ocupă o suprafață extinsă în partea nordică și sudică, partea nordică fiind mărginită de râul Tisa și cea sudică de râul Iza, dezvoltarea zonelor rezidențiale fiind astfel stopată în aceste direcții, iar în partea estică și cea vestică zona rezidențială este mai restrânsă. Zonele rezidențiale din partea estică și vestică se caracterizează prin predominarea construcțiilor grupate constituite din 5-6 nivele. Zona rezidențială din partea de nord a orașului are ca specific construcțiile de tip rural. Cea mai dezvoltată teritorial este zona rezidențială din sud și sud-est. Pe versanții nordici ai dealurilor Solovan, Cetății și Câmpu-Negru s-au foramt așezări cu caracter rural, Câmpu-Negru și [NUME_REDACTAT] ambele fiind situate la circa 1,5 km față de centrul orașului.

În municipiul Sighetu-Marmației există un număr de 6782 clădiri de locuit, clădiri care adăpostesc 15312 locuințe. Dintre acestea 14430 sunt private, 858 (464 apartamente în blocuri, 394 apartamente în case) sunt de stat, 2 proprietate de grup și 22 a cultelor religioase. Se observă o deteriorare destul de accentuată a unor clădiri mai ales în cartierele Independenței și Cuza-Vodă.

Zona rezidențială a Sighetului cuprinde în principal terenurile aferente construcțiilor de locuit, gospodăriile individuale ale populației precum și utilitățile publice aferente zonelor de locuințe cum sunt: creșe, grădinițe, școli, Spitalul municipal, spații comerciale, spații de prestări de servicii, rețele edilitare ce deservesc zonele precum și spațiile verzi publice din cartiere de locuit și alei de acces pietonale și carosabile.

În zona rezidențială central-nordică și vestică se află amplasate câteva unități industriale: Părplast, Maramureșana, Mara, Abatorul. Pe viitor, construcțiile de locuințe se vor extinde în interiorul orașului pe teritoriile neocupate, acestea deținând suprafețe mai mari în partea estică și suprafețe mai mici în partea centrală. Capacitatea zonei rezidențiale va crește și prin construcțiile care au loc în sectoarele cu clădiri deteriorate sau cu o densitate mică dar acestea se desfășoară într-un ritm lent datorită lipsei mijloacelor financiare.

5.1.3. Zona industrială

Este aproape de neconceput dezvoltarea actuală a orașelor fără industrializare. Prezența anumitor tipuri de industrie poate grăbi dezvoltarea unui oraș, urbanizarea acestuia dar tot atât de mult pot și stingheri dezvoltarea acelui oraș. În cazul Sighetului, industria a avut un rol pozitiv în dezvoltarea orașului. Amplasarea zonelor industriale în cadrul orașului este foarte importantă. Unele orașe au zonele industriale situate în exteriorul acestora, aflate în prelungirea teritoriului de locuit. În acest caz, zonele industriale se dezvoltă teritorial în direcția opusă dezvoltării orașelor și a zonelor sale periurbane. Dificultatea principală vizează însă posibilitatea de transport care se prelungește mult atât în interiorul orașului cât și în afara acestuia. Alte orașe au zonele industriale în paralel cu teritoriul de locuit al orașului. Este o condiție mult mai favorabilă atât pentru dezvoltarea spațiului de locuit cât și a zonei industriale atâta timp cât dezvoltarea uneia sau a alteia nu stingherește pe cealaltă și nu creează inconveniente din punct de vedere al transporturilor.

Un tip important de zonă industrială este zona industrială situată în alternanță, acesta fiind specifică și Sighetului. În acest caz teritoriul de locuit este fragmentat în grupări care alternează cu zonele industriale. Unitățile industriale sunt dispersate pe întreg teritoriul orașului, totuși, se poate constata o concentrare mai mare a lor în zona nord-estică și în zona nordică. Aici sunt amplasate Combinatul de Prelucrare a Lemnului (C.P.L.), [NUME_REDACTAT], Fabrica de Pâine, Fabrica de Lapte, Fabricile de Tricotaje și Confecții. Alegerea părții de est și nord-est a orașului pentru comasarea întreprinderilor a fost determinată și de faptul că această zonă cuprindea un spațiu viran mare care permitea extinderea teritorială a industriilor iar raco9rdul la calea ferată și căile rutiere era facil. Există câteva unități industriale amplasate în partea central-nordică și estică: Părplast, Maramureșana, Mara și Abatorul.

În prezent importanța zonei industriale s-a redus față de anii 1970-1990 dar pe viitor se prefigurează o revigorare a acesteia. Evoluția fără precedent a industriei din ultimul secol, deși a conferit acesteia calitatea incontestabilă de promotoare a dezvoltării, nu a putu să asigure populației decât parțial certitudine, stabilitate, echilibru. În acest context industrializarea manifestă la nivelul orașului o multitudine de tendințe cu evoluție accentuată sau lentă, cu sensuri convergente sau contradictorii sintetizând de fapt capacitatea de adaptare a sistemului industrial și implicit dovada viabilității acestuia. Cea mai importantă prin conținut și semnificație este tendința de restructurare a industriei. Această restructurare desemnează adoptarea conștientă și activă de către factorii decizionali a unor strategii raționale, capabile să creeze noi structuri, optime atât din punct de vedere economic cât și social.

Restructurarea industriei se manifestă prin câteva tipuri specifice. Dintre acestea se remarcă restructurările de proprietate, prin apariția micilor unități industriale particulare sau companii mixte. O mare amploare în prezent o au restructurările de mărime a întreprinderilor care constau în eliminarea gigantomaniei, a unităților industriale mai și înlocuirea lor cu latele mici, mai flexibile și mai ușor adaptabile la cerințele pieței. Cele mai emblematice unități industriale ale orașului Sighet sunt: Combinatul de Prelucrare a Lemnului, Întreprinderea de [NUME_REDACTAT], Întreprinderea de [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

Combinatul de Prelucrare a Lemnului prezintă cel mai tipic exemplu de restructurare. Acest combinat dispunea în 1989 de peste 4000 de angajați, pentru ca în prezent numărul acestora să se reducă la aproximativ 2000. Procesul de restructurare a început în anul 1991 când combinatul s-a divizat în trei unități comerciale:

S.C. SGMOB

S.C. PLIMOB

S.C. EMMEC.

Anul 1992 corespunde cu divizarea societății SIGMOB în două unități: SIGMOB și

SIGSTRA. La rândul ei societatea SOBMOB a dat naștere la. încă patru unități: SITEL S.A:, S.C JONDOR S.R.L., S.C: RENVALD și o secție de scaune S.C: PLIMOB.

În anul 1998, societatea SIGSTRAT a dat faliment, iar după aceea a fost privatizată prin MEBO. S.C. EMMEC a dat faliment în anul 1999, din această societate desprinzându-se alte două societăți și anume: CETZONA (care prin fuziune cu ACATEM a dat naștere societății ACATEM) și EMMEC care s-a divizat la rândul ei în două unități: S.C. ZINCAL și S.C. COMERPAN.

Trebuie menționat faptul că cea mai mare parte a produselor realizate de aceste societăți sunt îndreptate spre export. Din mulțimea de societăți existente, societatea SITEL S.A: constituie un exemplu pozitiv de evoluție în această perioadă de tranziție. Este o societate mixtă româno-germană, unde partea română deține 51% și este producător de mobilier, mai exact biblioteci.

S.C. UNITATEA S.A. este o unitate care produce și comercializează tricotaje. A fost înființată în anul 1959. În anul 1989, întreprinderea dispunea de încă două secții: una la [NUME_REDACTAT] (actualul TRICOMAR) iar cealaltă în zona centrală a orașului Sigehtu-Mamației, vizavi de [NUME_REDACTAT]-Vodă. Această ultimă secție s-a desființat în anul 1992, o parte din salariați au fost disponibilizați iar o altă parte au fost încadrați în cadrul unității principale. Referitor la numărul de angajați, această unitate a disponibilizat an de an un număr important de salariați. Astfel, în anul 1989, unitatea dispunea de 3300 angajați, iar în prezent numărul acestora s-a redus la 458. În ceea ce privește produsele realizate, acestea sunt destinate în cea mai mare parte exportului, 98%, țările destinatare fiind Franța, Austria și Suedia.

S.C. PĂRPLAST prezintă probabil, exemplul tipic de involuție industrială. Este o societate pe acțiuni care produce perii, bidinele pentru uz casnic, et. Unitatea și-a restrâns foarte mult activitatea în ultimii ani datorită pierderii deferitelor piețe de desfacere și imposibilității de adaptare la nevoile pieței și legile concurenței. Numărul angajaților a scăzut continuu, de la 400 de angajați în anul 1990, l a180 de angajați în anul 1993. În prezent numărul angajaților se ridică la 100. Piața de desfacere o constituie în procentaj foarte mare țara noastră, exportul fiind insignifiant.

S.C. SIMCO S.A: fosta întreprindere de confecții Mondiala a fost privatizată în anul 1993, devenind o societate pe acțiuni S.C. SIMCO S.A. Această societate este asociată cu o firmă importantă din Germania (Steilmann), partea română deținând 32% din acțiuni. În prezent, această societate este cea mai importantă din oraș prin implicațiile pozitive care le generează: revigorare economică, dezvoltare dinamică, viabilitate industrială, atracția forței de muncă, valorificarea resurselor umane locale etc. Numărul angajaților a crescut continuu, de la 830 de angajați înainte de privatizare la 1550 de angajați în prezent, iar acest proces de creștere numerică va continua deoarece societatea prezintă un deficit de muncă. Produsele rezultate sunt destinate în totalitate exportului. Țările spre care se îndreaptă aceste produse sunt cele ale [NUME_REDACTAT] Europene, mai ales Germania, Belgia, Franța și Anglia.

În concluzie, tendințele actuale ale procesului de industrializare sunt dificil de realizat datorită strânsei dependențe de condițiile de dezvoltare, de țelurile acesteia, de exigențele sociale propuse, de numărul mare de variabile implicate.

5.1.4. Zona agricolă

Ocupă 7782 ha din suprafața teritorial-administrativă a orașului. Ca urmare a condițiilor de relief, cea mai mare extindere o are în partea de est și vest. Se poate spune că are un caracter preorășenesc alimentând cu diferite produse orașul.

Datorită condițiilor naturale, zona agricolă nu prezintă importanță din punct de vedere al producției cerealiere. Ramurile agricole în perspectivă de dezvoltare sunt zootehnia și pomicultura. Se relevă necesitatea înființării unei baze leguminoase capabile să asigure aprovizionarea orașului, eliminând cel puțin câteva din transporturile costisitoare de la mari distanțe efectuate în prezent. În sprijinul acestei acțiuni se impune extinderea sistemului de irigații cu condiții favorabile din râurile Iza și Tisa.

Modul de utilizare a suprafețelor agricole este:

Arabil 1430 ha

Pășuni 2013 ha

Fânețe 3917 ha

Livezi 422 ha.

5.1.5. Zona de transport

Este amplasată în partea de nord a orașului. În această zonă sunt grupate toate unitățile transportului feroviar și rutier: [NUME_REDACTAT], Autogara I.T.A., Autobaza J.T.A. și I.J.T.L.

În septembrie 2006 s-a înființat construcția unei noi autogări în apropierea gării. În 1862 a intrat în funcțiune linia ferată Sighet – [NUME_REDACTAT], iar ferată Sighet – Vișeu a intrat în funcțiune abia în 1950 (construcția acesteia s-a desfășurat între anii 1942-1950). Autogara este foarte aglomerată, numeroase autobuze asigură transportul populației de pe [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] spre Sigeht și invers. Transportul în comun în interiorul orașului este foarte slab dezvoltat.

Amplasarea zone de transport în partea nordică a orașului a determinat într-o oarecare măsură și amplasarea zonei industriale în partea nord-estică. [NUME_REDACTAT]-Maniu și Dragoș-Vodă leagă zona de transport de zona orașului.

5.1.6. Zona de agrement

Această zonă care ocupă o suprafață de 20 ha este alcătuită din următoarele spații:

Spații verzi publice amenajate (parcuri)

Spații aferente unităților turistice

Amenajări sportive.

Spații verzi publice. Orașul dispune de puține terenuri amenajate în scopul de a oferi

populației un loc de odihnă și recreere. [NUME_REDACTAT] Morii și parcul Dendrologic la care se adaugă alte douăsprezece spații publice plantate (majoritatea cu suprafața de 0,5 ha) sunt suficiente pentru a satisface cerințele populație. Acest neajuns este rezolvat în parte, de cele două maluri ale Izei și [NUME_REDACTAT], care oferă condiții naturale optime în acest sens.

Spații aferente amenajărilor turistice. Sighetu-Marmației este un punct important pe traseele turistice existente în zona Maramureșului istoric. Ca urmare, turismul de tranzit ocupă un rol foarte important. Conform datelor statistice capacitatea de cazare este de 400 de locuri. În prezent turismul ia o mare amploare în [NUME_REDACTAT], deci implicit și în Sighet.

Amenajări sportive. Amenajările sportive ocupă o suprafață foarte mică pe teritoriul municipiului, cele mai multe intrând în dotarea unităților de învățământ. Totuși, Sigehtu-Marmației dispune de un [NUME_REDACTAT], stadion în parte sudică a orașului, în apropierea râului Iza.

Analiza caracteristicilor organizării teritoriului urban este de mare însemnătate, atât teoretică, dar mai ales practică, deoarece asigură cunoașterea ansamblului de condiții și de măsuri necesare activităților de renovare urbană. Această activitate presupune în primul rând un proces complex de adaptare a cadrului vechi la funcțiuni noi, întru-un proces general de modernizare, prin care să rezolve contradicțiile existente dintre vechi și nou, dintre formă și conținut, dintre centrul și periferia localităților. Procesul de renovare presupune:

remodelarea zonelor orașului și a rețelei urbane de circulație majoră, această caracteristică fiind specifică tuturor orașelor de pe teritoriu României nu doar Sighetului

asanarea fondului de construcții existente (demolări parțiale și completări). În ultimii ani, în Sighet s-au demolat foarte multe clădiri vechi și fără importanță istorică, în locul acestora fiind construite alte clădiri

conservarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și arhitecturale valoroase. S-au efectuat și se efectuează încă lucrări de renovare a edificiilor religioase și a [NUME_REDACTAT]

dotarea corespunzătoare cu edificii (social-culturale, comerciale, de deservire și cu echipament tehnic modern). Numărul unităților comerciale de pe teritoriul Sighetului a crescut simțitor în ultimii ani

înnoirea și modernizarea în spiritul respectării specificului local. În modernizare se ține cont de specificul local, Sighetul component al [NUME_REDACTAT] fiind cunoscut datorită originalității sale „nume cu multiple rezonanțe care fac să vibreze pe cei care l-au cunoscut, deține o încărcătură aparte de frumusețe și original, fiind purtătorul unei străvechi civilizații românești care, prin vigoarea ei, găsește astăzi noi forme de expresie, de materializare a forței sale economice și spirituale”. (Retegan, I. 1980, pag.289).

5.2. STAREA ACTUALĂ ȘI CALITATEA URBANULUI

5.2.1 Starea actuală și obiective de dezvoltare

Starea actuală a Sighetului, la fel cum am afirmat și în primul capitol, este rezultatelor elementelor cadrului natural și al elementelor economico-sociale pe care am încercat să le surprind în primele capitole acționând diferențiat. Orice produs, nu doar cele geografice sunt cauzate de ceva și produc efecte asupra sistemului, uneori efecte pozitive alteori efecte negative.

Problematica izolării relative în care s-a aflat orașul Sighet de-a lungul existenței sale este un subiect intens discutat de unii autori, cunoscută fiind conexiunea pe axa Tisei spre vest, întreruptă datorită conjuncturii de după cel de-al II-lea război mondial. În același timp scoaterea din izolare atât a Maramureșului cât și a Sighetului a constituit un subiect de amplă dispută la fel ca cel de izolare relativă. Construirea și funcționarea podului peste Tisa începând cu ianuarie 2007 asigură legăturile cu maramureșenii din Ucraina, această legătură putând reda orașului funcția de loc central în cadrul regiunii.

Nu se poate vorbi de o izolare a Sighetului deoarece termenul de izolare este echivalent cu involuție, regres ceea ce nu este valabil pentru Sighet însă se poate vorbi de o izolare geografică, [NUME_REDACTAT] fiind mărginită de munți dar prin funcțiile pe care le îndeplinește în cadrul regiunii în prezent dar pe care le-a îndeplinit și de-a lungul timpului Sighetul deține funcția de loc central deși este enclavat în [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT]-Marmației ca așezare urbană exercită un rol de centru polarizator pentru spațiile rurale înconjurătoare dar trebuie menționat faptul că aria sa de polarizare s-a redus foarte mult datorită întreruperi legăturii dintre cele două maluri ale Tisei iar noua organizare administrativ-teritorială din 1968 a determinat pierderea funcției de reședință de județ.

Unitățile economice din municipiu oferă loc de muncă pentru locuitorii din satele și comunele din împrejur. [NUME_REDACTAT] au gravitat de secole locuitorii Maramureșului de pe toate văile. Relația municipiului cu celelalte localități este complexă și are o tradiție ce leagă de evoluția [NUME_REDACTAT] de-a lungul secolelor, fiind favorizată în bună măsură de relief și de căile de comunicație existente.

Sighetul a fost centrul economic, cultural și social principal al Maramureșului până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial în urma împărțirii teritorial-administrative pierzând această calitate. Cu toate acestea, relațiile tradiționale persistă în multe domenii atât economice cât și socio-culturale. Instituțiile publice ale municipiului deservesc localitățile din regiune. Domenii cele mai solicitate din acest punct de vedere sunt: Sănătate, Justiție, Învățământ (liceal și recent universitar), Cultură. Statutul de centru polarizator pe care îl are municipiul Sighetu-Marmației se constituie ca un element deosebit de benefic orașului și implicit vieții sociale a populației acestui oraș.

[NUME_REDACTAT]-Marmației, datorită situării la intersecția unor drumuri importante din regiune dar și ca urmare a tradițiilor este cel mai important centru comercial al [NUME_REDACTAT]. În prezent, situația economică a municipiului este legată de regresul activităților industriale în cadrul platformelor existente: C.P.L., Maramureșeana, Unitatea, ASSIG concomitent cu apariția de noi unități productive, dispersate pe teritoriul orașului. Aceste capacități noi au apărut în zonele periferice, fără infrastructura necesară asigurată, singurul criteriu de amplasare fiind exclusiv cel al proprietății și al prețului terenului (Dobăieș, [NUME_REDACTAT], strada Torompa).

Un obiectiv principal este înființarea unui parc industrial și tehnologic în vederea creșterii atractivității orașului în rândul investitorilor pe terenul numit L Fux de aproximativ 10 ha.

Agricultura devine tot mai puțin semnificativă în viața economică a municipiului, dezvoltarea produselor agricole înregistrând in ultimii ani tendințe negative datorită restrângerii activității fermelor zootehnice (SCPCB, Câmpu-Negru) de pe teritoriul orașului în urma reprofilării funcționale.

În ceea ce privește populația tendința constantă din ultimi ani de scădere a populației se menține, de aceea unul dintre obiective este menținerea numărului de locuitori. Se remarcă tendința generală de îmbătrânire a populației datorită migrației tinerilor spre țările [NUME_REDACTAT]. În urma restructurărilor de după 1990 au fost disponibilizați un număr mare de muncitori, în urma restructurărilor și modernizării industriei numărul angajaților reducându-se semnificativ. În prezent se constată un deficit accentuat de locuri de muncă.

Un alt obiectiv este extinderea zonelor de locuit care se vor face pe baza unor PUD-uri iar zonele de producție și depozitare vor fi delimitate în mod clar de zonele de locuințe. La nivelul zonelor verzi sunt propuse trei obiective principale:

-amenajarea [NUME_REDACTAT] ca și pădure parc și zonă de belvedere;

-reamenajarea parcului [NUME_REDACTAT];

-organizarea spațiilor verzi plantate în noile ansambluri de locuit.

Prin acțiunile întreprinse în prezent în toate domeniile se urmărește dezvoltarea și evoluția economică a orașului. Se poate afirma că există condiții de dezvoltare ale orașului, evoluția ulterioară depinde doar de alegerea celor mai bune soluții.

5.2.2 [NUME_REDACTAT] tehnică a teritoriului oferă o imagine de ansamblu asupra stării de fapt și a funcționalității în condițiile în care nu se mai poate imagina dezvoltarea în lipsa dotărilor elementare. Starea infrastructurii actuale este rezultatul unui lung proces de transformări și adaptări la cerințele economice și sociale.

Căile de acces și circulația în interiorul orașului.

Expresia „Toate drumurile duc la Roma” consacrată în antichitate a fost adaptată de locuitorii [NUME_REDACTAT] fiind cunoscută sub expresia de „Toate drumurile duc la Sighet”.

[NUME_REDACTAT] s-a făcut la intersecția unor drumuri principale. În prezent, converg spre Sighet numeroase rețele de comunicație ale [NUME_REDACTAT], accesul în Sighet fiind posibil prin partea sudică, estică și vestică. Accesul dinspre Baia-Mare se face prin intermediul drumului național DN 18 iar accesul dinspre [NUME_REDACTAT] se face prin intermediul drumului național DN 19. Legătura municipiului pe cale ferată este asigurată prin linia normală Sighet-Vișeu de Sus- Salva, municipiul fiind tranzitat și de linia ferată cu ecartament lat pe ruta [NUME_REDACTAT]-Sighet-Câmpulung la Tisa-Tesesva, traseu transfrontalier insuficient utilizat. În ceea ce privește căile rutiere transfrontaliere, deschiderea podului peste Tisa va intensifica traficul și va facilita legăturile cu românii din Ucraina.

Rețeaua de drumuri a municipiului are 168 km din care 50,2 km sunt asfaltați, 89,9 km sunt drumuri pietruite iar 28 km sunt drumuri din pământ. Căile majore de circulație DN 18 și DN 19 dar și zona centrală a orașului sunt supraaglomerate. Peste 50% din traficul zonei centrale este traficul de tranzit. Pe unele porțiuni de străzi datorită capacității de trafic depășită, circulația este dificilă ([NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Șincai, [NUME_REDACTAT] Mociolschi). Numărul străzilor la care nu s-au mai făcut lucrări de asfaltare este ridicat, motiv pentru care acestea necesită reparații curente. Unul dintre obiectivele principale la nivelul căilor de transport este sporirea capacității de circulație prin modernizarea de străzi, montarea de borduri, executarea de terasamente.

Alimentarea cu apă potabilă.

Sistemul de alimentare cu apă potabilă din municipiul Sighetu-Marmației are o lungime de 51,6 km și asigură apa potabilă centralizat pentru 70% din populația municipiului. Această cantitate de apă este asigurată din surse subterane (50 de puțuri și 6 drenuri), captarea fiind plasată în albia inundabilă a râului Tisa, ceea ce reprezintă un mare inconvenient, fapt ce creează probleme când, după topirea zăpezilor nivelul apelor râului crește inundând stația de pompare. Populația care nu este legată la sursa de apă centralizată își asigură apa potabilă din fântâni individuale.

Din totalul celor 51,6 km urmează a fi schimbate 11,3 km care se află într-o stare de uzură avansată și necesită reabilitare urgentă. Sistemul de alimentare cu apă potabilă este deficitar datorită pierderilor existente și a numărului insuficient de cetățeni care beneficiază de alimentarea cu apă în sistem centralizat. Calitatea apei este apreciată peste media pe țară.

Unul din obiectivele principale privind alimentarea cu apă este reabilitarea rețelei prin [NUME_REDACTAT], program de finanțare Samtid în valoare de aproximativ 3,1 milioane euro dar și asigurarea necesarului și a calității apei potabile pentru populație. În acest sens au fost propuse soluții privind exploatarea surselor alternative pentru suplimentarea cantității de apă potabilă și varianta alimentării cu apă Runc.

Canalizarea menajeră.

Sistemul de canalizare menajeră are o lungime de 45 km și deservește 55% din populația municipiului. În restul gospodăriilor evacuarea apelor uzate se realizează în sistem propriu (fosă septică, bazin vidanjabil). Din totalul conductelor de canalizare menajeră 44 % prezintă probleme necesitând înlocuirea totală. Apele uzate sunt preluate de stația de epurare a orașului cu o capacitate proiectată de 300 l/s. Capacitatea și tehnologia aplicată la stația de epurare sunt depășite, motiv pentru care este necesară modernizarea acesteia și extinderea ei. Canalizarea menajeră acoperă o suprafață mai redusă decât sistemul de alimentare cu apă potabilă iar această lipsă a rețelei de canalizare în unele zone ale orașului contribuie la poluarea solului și a apelor subterane.

Alimentarea cu energie electrică și gaz.

Alimentarea cu energie electrică este asigurată de rețeaua națională printr-o singură linie de alimentare. Pentru evitarea întreruperilor accidentale este necesară înființarea unei linii de rezervă.

Alimentarea cu gaz metan este obiectul unui proiect demarat în iunie 2001 pentru [NUME_REDACTAT] și se va desfășura în două etape: introducerea în Sighetu-Marmației prin magistrala Negrești-Oaș și în continuare a satelor maramureșene din sectorul vestic și extinderea rețelei până în zona Borșa pe [NUME_REDACTAT] și a Vișeului.

[NUME_REDACTAT] proiectul se apropie de finalizare estimându-se darea în folosință a alimentării cu gaz pentru începutul anului 2008.

CONCLUZII

Prin această analiză asupra evoluției teritoriale și a zonării funcționale a orașului Sighetu-Marmației am încercat să demonstrez rolul important al Sighetului în Maramureș și să reliefez aspectele specifice ale vieții sociale, politice și economice care și-au pus amprenta supra ceea ce este în prezent Sighetul, orașul reprezentând de fapt rezultatul evoluției în timp a acestor factori.

De la 1326, anul în care este amintit în documente și până la rolul important pe care îl deține în prezent de capitală spirituală a Maramureșului, orașul Sighetu-Marmației a parcurs un drum lung, mersul vremii definindu-i o fizionomie aparte. Poziționat în inima Maramureșului, înconjurat de dealuri de aproape toate părțile, cele mai importante fiind [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], și de râuri, Iza și Tisa, între care s-a extins, așezat la intersecția unor importante drumuri comerciale, nu departe de saline, pe o arteră de comunicație „imperială” însemnată, Sighetu-Marmației a fost timp de aproape 600 de ani capitala voivodatului și apoi comitatului Maramureșului.

Odată cu trecerea timpului, localitatea se dezvoltă economic, social, politic și cultural. Peisajul urbanistic al Sighetului cunoaște începând cu jumătatea secolului XIX o viață și o evoluție înfloritoare. Orașul îndeplinește rolul de centru polarizator al activității economice și sociale a localităților de pe văile Izei, Marei, Cosăului și Tisei. Rolul de centru polarizator l-a deținut și de-a lungul timpului dar și pe acela de centru de echilibru și „de loc central” în cadrul regiunii. Pentru ceea ce exprimă de regulă sintagma „oraș de margine” Sighetul este o excepție, el nu mărginește ci dezmărginește iar râul Tisa a fost aproape întotdeauna „o invitație între cele două maluri”.

De-a lungul celor cinci capitole am încercat să surprind factorii care au dus la apariția și ulterior la dezvoltarea Sighetului. Pe lângă o serie de caracteristici general valabile și pentru alte orașe ale României, există o mare varietate de aspecte unice, specifice orașului Sighet rezultate tocmai prin conlucrarea dintre cadrul natural, poziția geografică și mentalitatea populației. Factorii de ordin istoric, politic, social și etnic au contribuit într-o formă sau alta cu intensități variabile în timp și spațiu alături de condițiile naturale la geneza și dezvoltarea orașului.

În apariția orașului dintre cele două râuri, un rol important l-au jucat elementele cadrului natural, în dezvoltarea sa de-a lungul timpului rolul esențial l-a avut factorul economic și cel politic iar de factorul social depinde evoluția viitoare, pentru că omul este cel care dispune de resursele de toate tipurile, el le organizează și ia deciziile de ordin economic, de alegerea acestor decizii depinzând dezvoltarea viitoare.

Din analiza zonele funcționale se desprinde faptul că în structura internă a orașului Sighet au intervenit modificări însemnate ca urmare a dezvoltării funcționale a orașului. Se poate remarca că în ultimi ani s-a extins zona industrială iar celelalte zone funcționale s-au dezvoltat mai ales în legătură cu aceasta.

O problemă în dezvoltarea actuală a orașului o constituie extinderea teritorială care prezintă unele dificultăți, orașul fiind limitat la sud de [NUME_REDACTAT] iar spre nord de granița cu Ucraina. Pentru a soluționa această problemă s-a trecut la dezvoltarea pe verticală a clădirilor dar ritmul de execuție a acestora mai ales în ultimi ani este extrem de lent datorită lipsei mijloacelor financiare. [NUME_REDACTAT] este un oraș de mărime mijlocie se remarcă o supraaglomerație în centrul orașului, un dinamism accentuat în dezvoltarea și renovarea orașului mai ales din 1990 până în prezent.

Chiar dacă în prezent Sighetul se confruntă încă cu multe probleme (alimentarea cu gaz nefiind nici azi soluționată) există o serie de obiective și proiecte pentru rezolvarea problemelor existente și pentru dezvoltarea teritorială și funcțională a orașului.

„Asemeni unui bătrân care a băut din fântâna tinereții, localitatea noastră încărcată de ani și amintiri e pe cale să se transforme într-un oraș tânăr și viguros cu năzuințe și proiecte de viitor demne de mileniul ce tocmai a debutat” (Dăncuș, M., 2006, pag. 7).

BIBLIOGRAFIE

Cucu, V. Popescu, C.,(1975), Urbanism, Editura C.M. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], V., (1977), Sistematizarea teritoriului și localităților din România, [NUME_REDACTAT] și Enciclopedică, [NUME_REDACTAT], V., (2002), România: geografie umană și economică, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], M., (2001), Momente din istoria localității Sighetu-Marmației, [NUME_REDACTAT]-Marmației, [NUME_REDACTAT] Maramureșului, [NUME_REDACTAT], M., (2006), Cât îi Maramureșu`/ Nu-i oraș ca Sighetu`, Asociația pentru [NUME_REDACTAT] român din Maramureș, [NUME_REDACTAT], I., (1987), Orașele și organizarea spațiului geografic, [NUME_REDACTAT] R.S.R., [NUME_REDACTAT], I., Talanga, C., (1994), Orașul și sistemul urban romănesc în condițiile economice de piață, [NUME_REDACTAT] Române, [NUME_REDACTAT], Al., (1998), Etnie, confesiune și comportament electoral în Crișana și Maramureș, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], F., Hodor, N., (1991), Fenomene sociale noi asupra natalității în România, Studioul U.B.B., Geographia 36, [NUME_REDACTAT], I.A., (2003), Geografia fizică a României, [NUME_REDACTAT] de Știință, [NUME_REDACTAT], I., (2000), Geografie generală, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], I., (2003), [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], I., Rus, I., Nuclee și franjuri urbane în peisajul orașului [NUME_REDACTAT], în volumul „[NUME_REDACTAT] Științific”, 27-28 mai, Ediția 2005, [NUME_REDACTAT]

Mac, I., Teritoriu, teritorialitate, oportunitate și semnificație; Societate și politică, nr. 2, 2000

Pop, P.Gr., (2006), Carpați și [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Gr., (1980), [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Române, [NUME_REDACTAT], N., Ciangă, N., Păcurar, A., (2001), Geografie economică, [NUME_REDACTAT] Universitară, [NUME_REDACTAT], I., (1980), [NUME_REDACTAT]: Maramureș, [NUME_REDACTAT]-Turism, [NUME_REDACTAT], A., (1966), [NUME_REDACTAT] și Moldova de Nord, [NUME_REDACTAT]-Geologie, [NUME_REDACTAT], V., (2001), Geodemografie, [NUME_REDACTAT] Universitară, [NUME_REDACTAT], G., Ianoș, I., (1998), [NUME_REDACTAT]: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], V., (2005), Componentele operaționale ale organizării spațiului geografic, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca

*** (1987), [NUME_REDACTAT], vol. III, Carpați și [NUME_REDACTAT] – Institutul de Geografie, [NUME_REDACTAT], București

*** Recensământul populației și locuințelor di anul 1933, [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT]

*** Recensământul populației și locuințelor din anul 1992, [NUME_REDACTAT] de Statistică

*** Internet www.sighet.ro, www.primăriasighetu-marmației.ro

*** [NUME_REDACTAT]-Gutâi-Țibleș, în colaborare colecția „Monografii montane”(Oaș-[NUME_REDACTAT]), 171 pa., [NUME_REDACTAT] pentru turism și Cultură „ABEONA”, 1992, București

*** L`influence du relief dans l`amenagement et le development de la ville de Cluj, în colab., Travaux du [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT], Bucarest, 1969

*** Conections and [NUME_REDACTAT] to the Geosystem, în colab., [NUME_REDACTAT] Științifice, Academia R.S.R., Seria IV, t IV, 2, 1981

*** Geografie și arheologie, analogii și convergențe, (Geography and Archeology, Analogyes and Convergencies), [NUME_REDACTAT] Napocensis, XXIV, 1988

*** Ecogeographie et ecodeveloppment, [NUME_REDACTAT]., „Babeș-Bolyai”, Geographia, 3, 1989

*** Changes in [NUME_REDACTAT] as a Result of some [NUME_REDACTAT] in: Land, Sea and [NUME_REDACTAT], 28th [NUME_REDACTAT] Congres, [NUME_REDACTAT], august 4-10,1996, [NUME_REDACTAT], în colab., [NUME_REDACTAT]. „Babeș-Bolyai”, Geographia, 1-2, 1996

*** Remodelarea spațiului habitual rural prin reechilibrare ecologică și peisagistică (în colab.), Studii și Cercetări de Geologie-Geografie, 5, [NUME_REDACTAT]

*** Cultura spațiului, în lucrarea [NUME_REDACTAT] (Buz., V. Rus, I), [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca, 2002

*** Sisteme geografice la risc, (în colab.), în vol. „Riscuri și catastrofe”, vol. I, [NUME_REDACTAT] Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2003

*** P.U.G.