Sistemul Monetar International Istorie Si Principii de Functionaredocx

=== Sistemul monetar international – istorie si principii de functionare ===

Cuprins:

Sistemul monetar. Tipul sistemului bănesc. Bimetalism și Monometalism

Sistem Monetar Inernațional: definiție.

Evoluția sistemului monetar financiar internațional

Principiile care au stat la baza S.M.I.

Rolul F.M.I. în economia mondială

Scopul înființării unor instituții financiar-monetare internaționale

1. Sistemul monetar , privit ca o corelație dialectică între formele și funcțiile componentelor sale în cadrul procesului circulației bănești, a luat naștere istoricește o dată cu consolidarea statalității diferitelor țări ale lumii în secolele XVI-XVII, deși unele elemente ale acestui sistem apăruseră mult mai înainte. Pe măsură ce se consolidau modul capitalist de producție, se formau piețele monetare și se cristalizau premisele obiective pentru introducerea reglementării de stat a circulației bănești, fiecare țară a început să determine pe cale legislativă, formele, condițiile și mecanismul funcționării sistemelor sale bănești. Adoptînd o serie de legi, ce reglementau organizarea circulației bănești, statul ținea cont de tradițiile, condițiile politice și social-economice stabilite de-a lungul istoriei țării. Firește, dezvoltarea relațiilor marfă-bani, au implicat unele corective în procesul de modificare a sistemelor bănești în diferite etape ale evoluției acestora.

Definiția „sistemului bănesc" include o serie de factori obiectivi și subiectivi ce determină formele și conținutul acestui sistem, condiționate de existența și puterea de influență exercitată asupra lui de către relațiile marfă-bani în dezvoltare, modul de organizare a circulației bănești la nivelurile micro- și macro- ale economiei naționale.

Tipul sistemului bănesc e determinat de forma de funcționare a banilor: ca marfă-echivalent general sau ca semne monetare. Astfel, sistemele bănești se clasifică în următoarele tipuri:

sistemul circulației metalice, cînd marfa bănească (metalele nobile) circulă nemijlocit și îndeplinește toate funcțiile banilor, iar banii de credit pot fi schimbați pe aceste metale;

sistemul circulației semnelor monetare, cînd în circulație se află bani de credit și de hîrtie, care nu pot fi schimbați pe aur și argint, iar banii efectivi (cu valoare deplină) sunt scoși din circulație.

După cum ne arată experiența istorică, sistemele bănești depind de o serie de factori-condiții:

stabilitate și echilibru, care indică invariabilitatea relativă a valorii masei monetare;

elasticitate, adică de capacitatea circulației monetare de a se extinde sau restrînge corespunzător necesităților bănești ale circuitului economic.

În funcție de metalul care a fost acceptat în țara dată în calitate de echivalent general și de bază a circulației monetare, există două tipuri de sisteme bănești: bimetalic și monometalic (bimetalismul și monometalismul).

Bimetalismul prevede că rolul de echivalent general, conform legislației în vigoare, îl îndeplinesc concomitent și aurul, și argintul. Monedele din aceste metale, în stadiul inițial al funcționării lor, erau bătute liber și circulau în condiții egale.

Dezvoltarea capitalismului și cerințele riguroase ale funcționării legii valorii au adus, în ultimă instanță, la instaurarea monometalismului – sistem bănesc, care prevede că un singur metal (aurul sau argintul) poate servi ca echivalent general și drept bază a circulației bănești, iar monedele și semnele valorice aflate în funcțiune sunt convertibile în aur sau argint.

Din cauza restricțiilor privind extragerea aurului și argintului în lume, a apărut tendința generală de stopare a creșterii masei monetare și, drept urmare, de încetinire a dezvoltării producției de mărfuri. Discordanța dintre cantitatea (volumul) mărfii monetare și necesitatea de bani a pieței a putut fi înlăturată prin punerea în circulație a semnelor valorii banilor efectivi (cu valoare deplină): de credit și de hîrtie.

2. Definiție: Sistemul Monetar Internațional poate fi definit ca un ansamblu de reguli, instrumente, organisme și piețe referitoare la crearea, valorificarea și circulația monedelor internaționale.

Crearea unui sistem monetar internațional trebuie privit ca expresie a interdependenței economice dintre statele suverane, și nu ca o modalitate de a subordona sistemele naționale. Odată creat, un sistem monetar internațional, inclusiv organismul menit să asigure cooperarea și să sprijine aplicarea principiilor, trebuie adaptat cerințelor de orice fel care intervin în relațiile economice, sociale și politice dintre statele membre ale sistemului.

3.Evoluția sistemului monetar financiar internațional astfel sintetizată, conduce la cristalizarea următoarelor etape distincte și punctuale în parabola dezvoltării și afirmării acestuia ca sistem instituțional și funcțional la nivel global, segmentat în două faze funcționale distincte:

Faza funcționării de facto:

A. Începutul secolului XVIII (1816–1914): adoptarea progresivă a etalonului aur (Gold Standard), definirea rolului și responsabilităților sistemului băncilor centrale, cristalizarea funcțională a sistemului intermedierii financiare și crearea uniunilor monetare ca prime forme de cooperare monetar-financiară instituționalizată la nivel multinațional.

B. Perioada 1914–1944: funcționarea sistemului Gold Standard, sub cele două forme agreate, respectiv Gold Specie Standard și Gold Bullion Standard, formarea blocurilor monetare ale dolarului, lirei și francului; perioadaeste marcată de repetate convulsii monetare, crize hiperinflaționiste, crize bursiere și distorsiuni grave ale sistemului economic, determinate de efectele distructive ale celor două conflagrații mondiale.

Faza funcționării de jure:

C. Perioada 1944–1973: funcționarea sistemului aur-devize, Gold Exchange Standard, în baza acordului de la Bretton Woods, acord care reprezintă deopotrivă debutul oficializării cooperării financiar monetare internaționale; are loc înființarea structurilor instituționale monetar-financiare cu vocație universală, adoptarea primele convenții internaționale iar prin

reglementare sistemul capătă valențe internaționale de jure.

D. Perioada 1973–1990: renunțarea la etalonul aur-devize și aplicarea flotației libere; perioada este marcată de fazele cincinale de ,,pendulare” a dolarului și de șocurile petroliere; construcția europeană este accelerată și sunt stimulate tendințele integraționiste la nivel internațional; au loc primele sincope ale sistemului monetar financiar degenerate în crize de sistem, respectiv criza datoriilor (1982); în 1988 este consolidată reglementarea intermedierii financiare prin Acordul de la Basel, se pune problema contracarării riscurilor de lichiditate

în creditare; blocul comunist intră în colaps iar țările central și est europene intră pe lungul drum al tranziției.

E. Perioada 1990 – 2001: ,,Noul Consens de la Washington” (1990-1991) ridică la rang de panaceu universal acțiunea de liberalizare a piețelor și rețetele macroeconomice de factură monetaristă; crizele de sistem capătă noi valențe, amploarea și viteza de propagare a acestora fiind de natură globală; se acutizează fenomenele de globalizare și integrare a piețelor financiare; cooperarea internațională devine concentrată și permanentă prin instituirea

reglementărilor de supraveghere prudențială și monitorizarea riscurilor de sistem; este desăvârșită integrarea europeană și adoptată moneda unică euro; procesul de globalizare devine agresiv iar tendințele integraționiste se concretizează atât pe continentul american cât și în Asia.

F. Perioada 2001 – prezent: reformarea sistemului monetar financiar internațional pe modelul piețelor integrate și globalizate și debutul revizuirii politicilor și strategiilor instituțiilor monetar financiare internaționale; terorismul internațional devine un fenomen global, speculațiile pe termen scurt sunt exacerbate, capitalul circulă liber și fără frontiere, fenomenul migrației capătă valențe majore, efectele inedite justificând forme noi și mult mai accentuate de cooperare internațională.

La nivel funcțional sistemul monetar financiar internațional este caracterizat în mod intuitiv de obiectul relațiilor financiar și anume de stadiul și evoluția monedei, respectiv, mai concret, de tipul și trăsăturile regimului de schimb și de caracteristicile convertibilității monetare. Astfel, funcție de forma și regimul de schimb al monedei, sistemul monetar financiar internațional cunoaște o evoluție liniară, de la sistemul multimetalist la sistemul cursurilor flotante.

Evoluția sistemului monetar tinde de la simplu la complex, de la absolut la relativ și de la valori statice la competitivitate dinamică. Această evoluție urmează de fapt traseul dezvoltării și diversificării relațiilor comerciale de la nivel local la scară globală, comerțul mondial trasând „firul roșu” în respectarea principiului remunerării avantajoase a randamentelor economice reale. Din punct de vedere al evoluției sistemului economiei mondiale, subsistemul

monetar financiar internațional, ca parte componentă, parcurge etape similare,cu decalaje istorice variabile în semnificație, față de dinamica relațiilor comerciale internaționale, astfel:

Similitudinile în evoluția sistemului monetar financiar și cea a economiei mondiale sunt firești, pornind de la premisa logică și reală, că relația monetar financiară este o consecință, un efect rezultant al reacției față de o relație comercială aflată la bază. Cel mai probabil, procesele economiei reale și procesele monetar financiare, sunt identități diferite ale aceleași realități economice funcționale. Procesul de separare a economiei financiare de economia reală, nu presupune o separare a sistemului monetar financiar internațional de economia mondială, ci mai degrabă o apropiere majoră și o amplificare dinamică a intercondiționărilor funcționale.

Crizele financiare reflectă cel mai precis evoluția calitativă a raportului ,,economie reală – finanțe”. Astfel, referindu-ne la momente contemporane, atunci când ratele dobânzilor nu acoperă rata inflației, economia reală cere realinierea adaptativă iar dobânzile devin galopante (criza datoriilor, 1982) iar atunci când activele sunt supraevaluate economia reală sancționează și impune fidelizarea imaginilor patrimoniale (criza asiatică, 1997). Separarea ar putea fi discutată în măsura în care, în ipoteza de lucru am marca resursele financiare ca fiind o simplă marfă, disociabilă de fluxurile comerciale, total independentă și am considera că piețele financiar monetare s-ar mișca doar în virtutea motorului speculației interne, neraportate decât la randamentele de plasare a capitalurilor.

Structura reticulară viitoare a sistemului monetar financiar global se va fundamenta în continuare, măcar la nivel decizional pe criteriile economiei reale, iar investițiile vor avea în continuare o direcție determinată de localizarea, evaluarea și selectarea la nivel informațional a randamentelor maxime, ori asta nu înseamnă o separare ci mai curând o aliniere la noile ingerări funcționale ale economice mondiale. Dispariția investițiilor străine directe nu se vor diminua în favoarea investițiilor de portofoliu, logica acestora nefiind nici perimată și nici în afara tendințelor de globalizare și integrare economică. Se pare deci că nu e vorba de un proces de separare, ci mai degrabă de o readaptare a sistemului monetar financiar internațional la noua economie globală, la noile realități cu care se confruntă societatea umană.

Principiul de bază în gândirea strategiilor viitoare privind asigurarea echilibrului financiar-monetar internațional, cel puțin din perspectiva ultimei decade, nu este încurajarea funcționalității izolate și independente a sistemului monetar financiar, ci mai degrabă instituirea unui control strict al fluxurilor financiare devenite globale prin liberalizarea circulației acestora, accentuarea supravegherii prudențiale a proceselor de intermediere financiară și instituirea unui sistem de prevenire în timp real a deficiențelor funcționale.

4.Principiile care au stat la baza SMI:

Principiile pe care s-a bazat sistemul monetar internațional, al cărui organism era Fondul Monetar Internațional, au fost următoarele:

Cooperarea monetară internațională;

Creșterea echilibrată a comerțului internațional;

Dezvolatarea economică a tuturor membrilor;

Stabilirea cursului de schimb;

Multilateralizarea plăților internaționale;

Convertibilitatea monetară;

Lichiditatea;

Echilibrarea balanței de plăți.

Analiza fiecărui principiu și a felului în care a fost aplicat de țările membre și de F.M.I. dă posibilitatea unei aprecieri de ansamblu asupra Sistemului Monetar Internațional creat la Bretton Woods.

Aplicarea acestor principii în activitatea SMI s-a realizat după cum rezultă din următoarea analiză:

Cooperarea monetară internațională

Principiul cooperării monetare internaționale a fost considerat esența SMI și factorul determinant al creării F.M.I:, organismul care să asigure consultanță și colaborare în problemele monetare internaționale. Acest principiu al cooperării era considerat realizat prin însăși adeziunea la Fond.

Practic “cooperarea” prevăzută nu a operat în majoritatea domeniilor de activitate ale F.M.I. mai mult de 10 ani, făcând ca la finela anului financiar 1955/1956, deficitul cumulat să fie 14,21 milioane dolari S.U.A., ca urmare a unor cheltuieli de funcționare situate cu mult peste încasări.

Unele forme de cooperare monetarp internațională apar în perioada anilor '60, sub forma acordurilor de împrumuturi și a facilităților de finanțare compensatorie precum și sub forma DST-urilor.

Creșterea echilibrată a comerțului internațional

Acest principiu a fost formulat în linii generale, ca orientare pentru F.M.I. de a contribui la realizarea unui astfel de obiectiv. Ca urmare, s-a interpretat că exprimă un obiectiv și nu un principiu al sistemului monetar internațional pe care Fondul ar fi trebuit să-l propage ca bază sigură a stabilității și echilibrului balanței de plăți. Acțiunea F.M.I. s-a limitat la înlăturarea restricțiilor valutare.

Dezvolarea economică a tuturor membrilor

Modul în care F.M.I., prin activitatea sa, a urmărit realizarea acestui principiu comportă controverse și puncte de vedere diferite din partea țărilor dezvolate și a celor sărace.

Astfel, se susține că tendința țărilor industrializate a fost de a înlătura din preocupările F.M.I. acest obiectiv, considerându-se că el intră în atribuțiile B.I.R.D. și că formularea din Acord ar reprezenta doar exprimarea unei consecințe a creșterii comerțului internațional.

Stabilirea cursului de schimb

Adaptarea acestui principiu ca element de bază al sistemului monetar internațional a fixat opțiunea pentru practicarea cursurilor fixe și a etalonului aur – devize. În acest scop, fiecare țară trebuia să stabilească pentru moneda sa, ci acordul F.M.I., valoarea paritară exprimată în aur sau în dolari S.U.A.

Față de paritatea oficială, cursurile de piață ale monedelor naționale puteau varia în jurul unei marje de ±1%, țările emitente având obligația să supravegheze strict această evoluție.

Pentru menținerea stabilității cursurilor de schimb pe piață, țările membre urmau să intervină prin vânzarea sau cumpărarea de monedă pentru asigurarea respectării limitelor de flucturare. Dacă nu se produceau efectele așteptate ăn urma acestor intervenții, re recurgea la modificarea valorii paritare, dar numai pentru corectarea unui dezechilibru fundamental ăn economia unei țări.

Ca rezulat al aplicării acestui principiu, dolarul ca principal activ de rezervă în condițiile etalonului de aur – devize, ăn loc să fie un factor de stabilitate a devenit, în urma alimentării excesive a lumii cu $, o sursă de instabilitate. SUA ajunge ăn imposibilitatea de a converti la cererea autorităților monetare străine, dolarii în aur.

În primii săi 15 ani de existență, Fondul a dus o politică rigidă în aplicarea și urmărirea aplicării aspectelor principiului stabilității monetare legate de declararea valorii paritare și a modificării ei. Treptat, această politică s-a relaxat, adaptându-se cerințelor impuse de practică.

Multilateralizarea plăților internaționale

Principiul multilateralizării plăților internaționale a fost exprimat în Acord numai sub forma unei sarcini a F.M.I., nefiind precizate modalitățile de aplicare a acesteia. De aceea, s-a considerat că nu trebuie făcut nimic special în acest scop, multilaterilizarea fiind un rezultat automat al înlăturării restricțiilor.

Realitatea a impus diverse soluții pentru lărgirea formelor de plăți, menținându-se restricții monetare de protecție la care statele nu puteau renunța (astfel s-a ajuns la formarea, în afară de F.M.I., a unor grupe de țări între care se practicau plăți multilaterale, păstrând restricții față de terți). Fondul a insistat permanent pentru înlăturarea acestor restricții, ajungându-se astfel la generalizarea multilaterilizării plăților.

Convertibilitatea monetara

În accepțiunea Acordului, convertibilitatea reprezintă „înlăturarea tuturor restricțiilor la plățile privind tranzacțiile curente”. Moneda unei țări membre devine convertibilă atunci când țara respectivă înlatură restricțiile la plățile curente, adică pune la dispoziție moneda sa sau a altei țări membre pentru efectuarea plăților pentru tranzacțiile internaționale curente și permite transferul sumelor obținute din astfel de tranzacții.

De asemenea, țara se declară moneda sa convertibilă, se obligă să cumpere sumele în moneda sa deținute de o altă țară membră, atunci când aceasta o cere și arată că ele au fost obținute recent, ca rezultat al unor tranzacții curente, sau că este necesară convertirea acestor pentru efectuarea unor plăți la tranzacțiile curente.

În practică F.M.I. nu mai folosește termenul de monede liber convertibile, ci a introdus noțiunea de monede "liber utilizabile". Această calitate este atribuită de Fondul Monetar Internațional acelor monede pe care le apreciază ca fiind cel mai mult folosite în tranzacțiile internațional.

Lichiditatea

Principiul lichidității a fost presupus ca element intrinsez al funcționării Sistemului Monetar Internațional. Crearea Fondului Monetar Internațional, ca instituție financiară avea scopul asigurării unui "rezervor" din care "la nevoie, țările membre săpoată obține un sprijin temporar, pentru a face față deficitului balanței de plăți curente".

Autoritățile monetare ale țărilor membre la F.M.I aveau obligația de a-și constitui rezerve monetare,corespunzătoare nevoilor generate de două operațiuni:

Convertirea sumelor solicitate;

Intervențiile pe piață ale autorităților monetare în scopul menținerii stabilității cursurilor de schimb.

În rezervele monetare, alături de aur și titluri emise pe piețele financiare monetare naționale, este introdusă și valuta, care pătrunde în economia unei țări prin intermediul operațiunilor comerciale și financiare.

Lichiditatea globală, constituită din aur monetar și valute, la care s-au adăugat poziția tărilor la F.M.I. și D.S.T.-urile, avea în perioada de după război un nivel procentual optim rezervelor față de import, de aproximativ 40%.

În primii ani de după război, 52% din rezervele monetare erau deținute de S.U.A., incluzând 75% din totalul aurului monetar. Restul lumii deținea doar 25% din aurul monetar, calorând circa 8 miliarde USD, și în plus 14 miliarde în valute, din care aproximativ 11 miliarde £ blocate la Banca Angliei, folosite numai în zona lirei.

Problema lichidității globale a sistemului, precum și nevoia de lichidități a țărilor în curs de dezvolare a căror balanță curentă era continuu deficitară, a dat naștere la numeroase discuții mai ales in afara F.M.I.

Echilibrarea balanței de plăți

Acesta constituie un principiu de politică economică a fiecărei țări, fiind inclus și în Acordul de la Bretton Woods ca abiectiv al F.M.I., care, prin creditele pe care le acordă contribuie la scurtarea duratei și la reducerea gradului de dezechilibru al balanțelor de plăți ale tărilor membre.

Concepția de bază în aplicarea acestui principiu era că disciplina balanței de plăți impunea adoptarea de măsuri de redresare de către țările membre în cauză. Un accend deosebit s-a pus pe realizarea unor planuri de stabilizare, pe care țările cu balanță deificitară care solicitau ajutor financiar de la Fond, prin trageri peste tranșa de rezervă, trebuiau să le îndeplinească. Echilibrarea balanței de plăți se realiza printr-o stabilizare economicp internă cu dezvoltarea producției, menită să ducă la creșterea exporturilor, la o mai mare satisfacere a cererii interne și deci la o reducere a importurilor, frânându-se tendințele inflaționiste.

Totuși F.M.I. era îngrădit în aplicarea principiului echilibrării balanței de plăți de faptul că influența sa și recomandările pe această linie puteau fi făcute numai către țările care aveau nevoie și solicitau să facp uz de drepturile de tragere speciale. Experiența a arătat că, în decursul timpului, statele puternic dezvolate industrial nu au urmărit o politică de respectare a disciplinei de plăți.

5. Rolul F.M.I. în economia mondială

F.M.I. se plasează efectiv în centrul Sistemului Monetar Internațional fiind interesat nu numai de problemele fiecărei țări, ci și de funcționarea sistemului.

Statutul F.M.I. a fost adoptat la 22 iulie 1944 de către cele 45 de state participante la Conferința Modială și Financiară Internațională de la Bretton Woods, și a intrat în vigoare la 27 decembrie 1945. F.M.I. și-a începul activitatea la 1 martie 1947.

Acordul semnat la Bretton Woods a fost concretizat ăn 20 de articole, constituind statutul F.M.I. aceasta prevede că Fondul dispune de deplină personalitate juridică, fiind un sistem de organe de conducere, cu buget propriu și cu un mecanism procedural de decizie și de interpretare a prpriului statut.

Țările care aderă la Fond își asumă o serie de obligații cu titlu general:

Furnizarea de date economice și financiare necesare derulării operațiunilor F.M.I;

Eliminarea restricțiilor asupra efectuării de plăți și transferuri pentru tranzacțiile internaționale curente;

Eliminarea practicilor monetare discriminatorii și a celor multiple;

Convertibilitatea, la cerere, a sumelor în monedă proprie deținute de alte state.

Resursele Fondului provin din cotele – părți ale statelor membre și din împrumuturile contractate de F.M.I. Locul cel mai important îl ocupă cotele – părți, care sunt susceptibile de modificări periodice.

România a devenit membră cu drepturi depline a acestui organism internațional prin semnarea Acordului de la Bretton Woods și prin vărsarea cotei de participare, la 15 decembrie 1972.

Aderarea României a lărgit sfera cooperării monetare și financiare cu celelalte state membre ale F.M.I., România fiind al 125-lea stat membru al F.M.I.

6.Scopul înființării unor instituții financiar-monetare internaționale a fost acela de a asigura cadrul adecvat pentru cooperare și ajutor reciproc în diferite domenii, între țările membre.

Credința care a condus la apariția acestor instituții a fost aceea că pacea mondială poate fiasigurată numai prin prosperitate economică în toate țările.

Instituțiile financiare internaționale și-au dovedit rațiunea de a exista. Instituțiile s-au dovedit capabile de acțiuni decisive în situația unor evenimente neașteptate sau crize.

Prin rolul acestor instituții de sprijinire a realizării unei creșteri economice, de reducere agradului de sărăcie, de protejare a mediului înconjurător, de promovare a dezvoltării sectoruluiprivat are loc perfecționarea și dezvoltarea întregului sistem Monetar și Financiar Internațional.

Rolul instituțiilor financiare internaționale pare să se întărească în viitor, cu accent petransparență și eficacitate.

Bibliografie:

Paul Bran, (1996), Relații financiar-monetare internaționale,

București: Editura Economica;

Iulian Văcărel, (1995), Relații financiare internaționale, București: Editura Academiei București;

Silviu Cerna, (1996), Sistemul monetar și politica monetară, București: Editura Enciclopedică

http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/model/index2.asp

https://www.scribd.com/