Sistemul Monetar International Istorie Si Actualitate
CUPRINS
CUPRINS 3
INTRODUCERE 4
Capitolul I.Evoluția Sistemului Monetar Internațional 5
I.1 Sistemul Monetar Internațional de la Bretton Woods. Etape premergătoare și realizări 5
I.2 Sistemul Monetar Internațional actual 11
I.2.1 Destrămarea Sistemului Monetar Internațional de la Bretton-Woods 11
I.2.2 Sistemul Monetar Internațional după Bretton Woods 12
Capitolul II.Sistemul Monetar Internațional bazat pe etalonul putere de cumpărare 16
II.1 Elementele sistemului monetar 16
II.2 Clasificarea sistemelor monetare 18
II.3 Regimuri valutare 20
Capitolul III.Rolul instituțiilor internaționale în Sistemul Monetar Internațional. Rolul DST în Sistemul Monetar Internațional 23
III.1 Fondul Monetar Internațional 23
III.1.1 Resursele Fondului Monetar Internațional 29
III.1.2 România și Fondul Monetar Internațional 30
III.2 Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare 32
III.3 Rolul Drepturilor Speciale de Tragere în cadrul Sistemului Monetar Internațional 33
Capitolul IV. Reașezarea monetară în cadrul Sistemului Monetar Internațional 36
IV.1 Analiza evoluției raportului de schimb- Techical Analysis 36
IV.2 Euro versus Dolar- analiza oscilațiilor pe plan mondial 38
IV.3 Euro și dolar- factori de influență ai dezvoltării economiei mondiale 47
CONCLUZII 56
ANEXE 58
BIBLIOGRAFIE 60
INTRODUCERE
Crearea Sistemului Monetar Internațional este legată de evoluția comerțului, a mișcărilor de capital, a relațiilor dintre state, datorită nevoii impunerii unor măsuri care să fie respectate de toate statele participante pentru evitarea dezechilibrelor și prevenirea crizelor financiare.
Încă din secolul XIX, a existat preocuparea stabilirii de norme internaționale privind cooperarea dintre state, însă niciunul din acordurile monetare încheiate în această perioadă nu a dus la închegarea unui sistem monetar internațional. Însă tendințele hegemonice ale marilor puteri din perioada interbelică, situația economică dezastruoasă a țărilor de după cel de-al Doilea Război Mondial, au dus la ideea că dezvoltarea economică și schimburile între țări sunt posibile doar prin cooperarea mentară internațională.
Astfel, definim sistemul monetar internațional ca fiind un sistem ce are la bază principii, reguli care permit statelor membre cooperarea monetară internațională în vederea dezvoltării schimburilor economice internaționale.
Primul sistem monetar internațional, bazat pe etalonul aur-devize, a fost cel creat în 1944, în urma Conferinței Monetare și Financiare de la Bretton-Woods, iar prin acesta s-a stabilit convertibilitatea monedelor, constituirea rezervelor numai prin aur și dolari americani și înființarea Fondului Monetar Internațional și a Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Trecerea la noul Sistem Monetar Internațional s-a produs odată cu încălcarea principiilor Sistemului Monetar Internațional de la Betton-Woods în 1976, prin demonetizarea aurului, introducerea regimului cursurilor de schimb flotante, a etalonului putere de cumpărare, precum și prin crearea Drepturilor Speciale de Tragere, care au înlocuit aurul.
Prezenta lucrare are ca scop analiza evoluției Sistemului Monetar Internațional, a principiilor ce au stat la baza acestuia, a evenimentelor economico- financiare care au influențat evoluția acestuia în cadrul economiei globale. Un alt aspect pe care l-am tratat în această lucrare , este modul de reașezare monetară din cadrul Sistemului Monetar Internațional, respectiv a relației dintre fosta monedă internațională a sistemului, dolarul american, și moneda europeană, euro, monedă care de la început s-a dovedit puternică, și care prin emiterea sa a dus la bipolarizarea monetară a lumii.
Capitolul I.Evoluția Sistemului Monetar Internațional
Întemeierea Sistemului Monetar Internațional a fost influențată de diferiți factori cum sunt evoluția procesului de dezvoltare economică, a comerțului, mișcărilor de capital și a investițiilor și a evoluției unor țări ale lumii. În contextul internațional, se impunea necesitatea unor reglemetări în măsură să coordoneze tranzacțiile și relațiile comerciale dintre state, precum și a unei ordini care să fie respectată de toți participanții, evitând astfel dezechilibrele și crizele financiare ce pot apărea.
Blănaru Constantin Adrian subliniază în cartea sa importanța Sistemului Minetar Internațional: „Într-o accepțiune generică Sistemul Monetar Internațional constituie un ansamblu de norme și tehnici, convenite și acceptate pe baza unor reglementări institușionalizate menite să coordoneze comportamentul monetar al țărilor în raporturile de plăți și stingere a angajamentelor reciproce, determinate de finanțare a schimburilor economice internaționale.”
„ Sistemul monetar internațional cuprinde norme și principii stabilite și aprobate de statele membre în vederea cooperării monetare internaționale, precum și mecanismele de finanțare a schimburilor economice internaționale”
Astfel, crearea unui Sistem Monetar Internațional nu trebuie privită ca o modalitate de a subordona sistemele monetare naționale, ci ca un organism care asigură cooperarea și aplicarea principiilor, sistem adaptat cerințelor care intervin în relațiile economcie, sociale și politice dintre statele membre ale sistemului.
I.1 Sistemul Monetar Internațional de la Bretton Woods. Etape premergătoare și realizări
Începând cu secolul XIX, autoritățile monetare au fost preocupate de stabilirea unor norme internaționale în domeniul relațiilor monetare.Astfel, au fost create uniunile monetare : Uniunea Monetară Latină( 1865) și Uniunea Monetară Germană( 1875), iar prin 1929-1933, blocurile monetare ale lirei sterline,al francului francez și al dolarului.Uniunea Monetară Latină s-a creat la 23 decembrie 1865, iar țările participante ale acestui acord aveau etalonul monetar bimetalist. În urma acestui acord, fiecare țară membră își bătea monedele cu aceeași greutate și prin acest proces să poată circula în toate țările Uniunii Monetare Latine, formarea acestui acord a dus la consolidarea poziției bimetalismului la nivel internațional.
Un alt pas important în direcția cooperării monetare a fost făcut prin Acordul Monetar Tripartit, semnat în 1936 de S.U.A, Anglia și Franța. Acesta prevedea evitarea deprecierilor competitive și sprijinirea reajustării francului francez, iar în noiembrie 1936 au aderat la acord Belgia, Olanda și Elveția.
Niciunul dintre aceste acorduri monetare internaționale nu a dus la formarea unui sistem monetar internațional închegat.
Perioada interbelică este caracterizată prin tendințe hegemonice ale marilor puteri, care se împart în trei mari blocuri monetare„ blocul lirei sterline (țările satelit ale imperiului britanic 1931-1939), blocul francului francez (țările foste colonii franceze, 1929-1945) și blocul dolarului american (America de Nord și de Sud, 1933-1945).”
Cel de-al doilea Război Mondial a dus la înrăutățirea situației economice a țărilor participante( producție scăzută,balanțe de plăți dezechilibrate, datorii de război, depresiunea economică ce a urmat crahului Wall Street-ului din 1929 etc), iar marile puteri economice au considerat că dezvoltarea economică a țărilor impunea cooperarea monetară internațională pentru evitarea dezordinii monetare internaționale.
“Sistemul monetar reprezintă totalitatea dispozițiilor legale și regulamentare privitoare la emisiunea și circulația monedei, în cadrul unei economii naționale sau supranaționale.”
În concepția lui Costin Kirițescu, Sistemul Monetar Internațional reprezintă „un cod de conduită pentru dirijarea comportamentului monetar în relațiile specifice unei lumi interdependente care urmărește reglementarea convenită, coerentă a raporturilor de plăți și de lichidare a angajamentelor existente între țări determinate de schimburile comerciale, de mișcările de capitaluri și de creșterea economică.”
Problematica creării unui sistem internațional monetar a fost pusă pentru prima oară la Conferința Monetară din 1944 de la Bretton Woods la care au participat 44 state din coaliția antifascistă, conferință în cadrul căreia marile puteri învingătoare au cooperat în vederea reconstrucției economiei, armonizării sistemului monetar internațional, înființarea unor organisme de supraveghere ale sistemului. În cadrul acestei conferințe au fost prezentate două proiecte:
unul, aparținând lui John Maynard Keynes( reprezentat al Regatului Unit), presupunea ideea creării unei Bănci Supranaționale, care să emită o monedă națională de cont numită „bancor”, neconvertibilă în aur;
unul, aparținând lui Harry Dexter White( reprezentant al S.U.A), care presupunea crearea unui „Fond de stabilizare a Națiunilor Unite”, crearea „Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare” pentru finanțarea refacerii țărilor distruse de război și utilizarea dolarului ca monedă internațională.
În final, acordul a adoptat în mare parte ideile lui Harry White datorită poziției mai tari a economiei naționale americane în economia mondială. Astfel, prin acordurile încheiate la Bretton-Woods s-a stabilit convertibilitatea monedelor naționale și constituirea rezervelor valutare numai prin aur și dolari SUA și înființarea instituțiile guvernamentale: Fondul Monetar Internațional și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (B. I.R.D).
Așadar, încheierea acordurilor de la Bretton-Woods a dus la orientarea statelor către rezolvarea problemelor monetar-financiare internaționale, a sporirii cooperării dintre state și înlocuirea bilateralismului cu un multilateralism la nivel mondial.
Crearea acestui nou sistem monetar internațional este baza pe etalonul aur-devize, „concentrat pe puterea de convertire a dolarului în aur, prin 5 trăsături fundamentale:
răspunderea internațională în solidar față de echilibrul monetar și insittuirea unei cooperări de juro;
promovarea unui sistem de schimb etalon aur-devize, contrat pe dolarul american;
menținerea parității fixe, ajustabile față de USD, într-o marjă de ± 1%;
stabilirea comună a unui cod de conduită în ceea ce privește mecanismele de ajustare a cursului de schimb;
instituirea unui for de creditare mutuală și de intervenție concertată în vederea asigurării stabilității sistemului monetar internațional.”
După cum profesorul Petre Diaconu spune în cartea sa „Monedă și credit”- „Crearea în 1944 a Sistemului Internațional Monetar a reprezentat marele succes al ideei de cooperare internațională în domeniul monetar, o reușită a concepției potrivit căreia o monedă națională poate îndeplini funcții internaționale și ca atare poate servi ca pilot al sistemlui.
Sistemul Monetar Internațional din 1944 a fost creat ca un ansamblu de norme și tehnici, convenite și acceptate pe baza unor reglementări instituționalizate, destinate să coordoneze comportamentul monetar al țărilor în relațiile de plăți și de stingere a făgăduințelor reciproce, generate de schimburile necomerciale, comerciale și de mișcările de capital pe plan internațional. Totalitatea acestor norme de conduită monetară internațională au fost incluse în statutul Fondul Monetar Internațional, organism creat în scopul supravegherii și sprijinirii aplicării de către țările membre a principiilor de funcționare ale noului sistem creat."
Principiile Sistemului Monetar Internațional creat se regăsesc în statutul Fondului Monetar Internațional, acestea fiind:
cooperarea monetară internațională, principiu considerat esența Sistemului Monetar Internațional și factorul principal al creării Fondului Monetar Internațional. Obiectivele acestui principiu au fost stabilitatea cursului de schimb, eliminarea restricțiilor valutare și multilateralizarea plăților;
universalitatea sistemului, care se referă la faptul că „ orice stat poate adera la Fondul Monetar Internațional, și prin acesta, la sistemul monetar internațional”,dacă acestea recunoșteau prevederile Fondului Monetar Internațional și respectau, implicit, principiile Sistemului Intermațional Monetar;
stabilitatea cursului de schimb, principiu fundamental de funcționare a sistemului, este considerată condiția de bază în realizarea cooperării monetare, a dezvoltării comerțului internațional .În acest scop, fiecare țară trebuia să stabilească pentru moneda sa, valoarea paritară exprimată în aur sau dolari. Față de această paritate, cursurile de piață ale monedelor naționale puteau oscila în jurul unei marje de ± 1%, devenind în 1971 o marjă de ± 2,5% .
convertabilitatea monetară caracterizată de desființarea resctricțiilor pentru plățile curente, viza 2 aspecte distincte: „convertibilitatea valutară reciprocă a monedelor țărilor membre, care presupunea obligația băncii centrale de a cumpăra moneda sa națională deținută de o banca centrală străină, la solicitarea acesteia și convertibilitatea în aur a dolarului, ca monedă etalon a sistemului la prețul oficial de 35 $ uncia de aur”.
echilibrarea balanțelor de plăți este un principiu de politică economică al fiecărei țări, ce presupune verificarea și controlarea riguroasă a balanței de plăți a țărilor membre pentru stabilirea unor planuri de stabilizare pentru țările care înregistrează deficit. Acest principiu se realizează prin stabilizare economică ce are la bază dezvoltarea producției, reducerea importurilor, stopând tendințele inflaționiste;
asigurarea rezervelor internaționale necesare echilibrării balanței de plăți, compuse din rezerve oficiale de aur și rezerve valutare și deținerile de DST( Drepturi Speciale de Tragere), după 1970. „Rezervele monetare internaționale servesc la:
acoperirea viitoarelor deficite ale balanței de plăți, atunci când aceste deficite nu se finanțează prin împrumuturi externe corespunzătoare;
stabilirea și menționarea solvabilității externe a țării respective, rezervele internaționale constituind o expresie a acestei solvabilități;
pentru țările care realizează un excedent de balanță, rezervele internaționale pot servi ca o investiție temporară a excedentului, în așteptarea unui plasament de durată.”
Respectând principiile noului Sistem Monetar Internațional, statele își puteau constitui rezerve în aur dar și în devize, cotația valutelor fiind calculată în funcție de dolarul american, care era moneda convertibilă în aur( 35 dolari americani pe uncia de aur).
În perioada anilor 1950, s-a pus accentul pe acorduri de cooperare, pe reconstrucția europeană, însă apariția regimului comunist la est a avut consecințe semnificative pe plan politic, social și economic. În perioada în care sistemul funcționa normal, comerțul internațional cunoaște o puternică dezvoltare în cadrul unei relative stabilități a economiei mondiale. Au fost stimulate schimburile economice internaționale, par rin creditele acrodate de F.M.I., țările membre au făcut față unor nevoi temporare al balanței de plăți. Aceste rezultate nu au fost însă suficiente pentru viabilitatea sistemului.
Sistemul Monetar Internațional, elaborat la Bretton-Woods, a funcționat fără probleme majore până în anii ‘60, „însă, restructurările din economia mondială și unele tendințe de reierarhizare a țărilor au pus treptat sub incertitudine funcționalitatea acestui sistem și au reclamat adaptarea sa la noile realități economice și cerințe actuale. Impedimente ale aplicării s-au ivit treptat în toate compartimentele sale:
universalitatea nu a fost posibilă, deoarece multe din state au rămas în afara acestui sistem;
fixitatea parităților și a cursurilor valutare care a reprezentat condiția principală a instaurării ordinei în relațiile de plăți internaționale nu a putut fi menținută datorită unor dezechilibre mari ale balanțelor de plăți.Adoptarea dolarului ca mijloc de plată și de rezervă internațională va duce la solduri pasive ale balanței de plăți a Statelor Unite ale Americii. Acestea au fost necesare pentru a furniza lichiditatea internațională. Chiar dacă la început a existat o lipsă acută de rezerve, deficitul plăților americane a fost suficient de mare și de persistent pentru a se ajunge la un exces inflaționist de rezerve și o distribuție internațională defectuoasă. Țările în curs de dezvoltare care nu erau producătoare de petrol aveau permanent deficit de lichiditate;
convertibilitatea reciprocă a monedelor nu a putut fi realizată decât parțial, în condițiile unor accentuări a restricțiilor valutare și de plăți. Pe deasupra excesul de dolari a produs nu doar riscul devalorizării monedei americane ci și pe cel al suspendării convertibilității în aur a unor sume tot mai mari de dolari. Între timp, s-au format două piețe ale aurului: piața liberă prin care prețul era stabilit pe baza cererii și ofertei și piața oficială, dintre băncile centrale. Măsurile stabilite la Bretton Woods pentru asigurarea stabilității cursului dolarului nu au avut efectele așteptate. Multe dintre țările cu excedente ale balanței de plăți au fost obligate să intervină prin punerea în circulație a banilor naționali pentru a cumpăra dolari în vederea menținerii cursului său. Însă aceste emisiuni suplimentare nu erau justificate de condițiile economice interne. Aceasta a cauzat accelerarea inflației prin sporirea masei monetare, care în unele țări a atins niveluri alarmante.”
Utilizarea unei singure monede ca mijloc de plată internațional și ca unică monedă monedă de rezervă a dus la proliferarea carențelor sistemului financiar al Statelor Unite ale Americii la nivelul sistemului monetar internațional. Aceasta a condus la supraîncarcarea cu dolari a circulației monetare internaționale și poziția dolarului începe să scadă continuu.
Pentru limitarea scurgerilor de capital și reducerea importurilor,în 1964, SUA introduce restricții valutare pentru exportul de capital, însă balanța continuă să se deprecieze. De asemenea, pool-ul aurului înființat în 1961 de către SUA, Anglia, Franța, Belgia, Olanda, Italia, Germania și Elveția a fost desființat în 1968 deoarece SUA nu a depus eforturi semnificative pentru reducerea dezechilibrului balanței comerciale. Prin acest acord, țările se angajau să cumpere sau să vândă aur contra dolari pentru a menține un curs al unciei de aur la 35 de dolari. Din 1968, se înființează prin hotărârea guvernatorilor băncilor centrale, piața dublă a aurului: cea oficială la 35, 2 dolari americani uncia și una libera, care se formează pe baza cererii și ofertei.
I.2 Sistemul Monetar Internațional actual
I.2.1 Destrămarea Sistemului Monetar Internațional de la Bretton-Woods
Prin funcționarea Sistemului de la Bretton Woods s-a evidențiat caracterul asimetric, în favoarea SUA, a sistemului, manifestându-se incompatibilități între aprovizionarea economiei mondiale cu dolari și convertibilitatea acestora în aur. Chiar dacă acesta nu a avut la baza principii discriminatorii, a condus la consolidarea poziției americane. Un alt aspect al funcționării Sistemului Monetar Internațional care a accentuat consolidarea SUA a fost puterea acesteia în adoptarea deciziilor din cadrul FMI, unde datorită puterii sale economice dispunea de un procent superior de 15% (17, 8% în 1933) din 85% necesare pentru validarea voturilor.
După prăbușirea Sistemului Monetar Internațional de la Bretton Woods, s-au introdus noi reglementări care să se adapteze la condițiile existente pe plan internațional, reglementări care au ca scop continuarea cooperării monetare și corectarea sistemelor monetare defectuoase. Astfel, prin proiectele de reformă din perioada 1971-1973, s-a creat un nou Sistem Monetar Internațional, cel actual.
Nu acordurile de la Bretton Woods au făcut dolarul baza sistemului monetar internațional, ci puterea economică americană a creat dolarul drept moneda cea mai importantă. Încălcarea principiilor ce au stat la baza Sistemului Monetar Internațional de la Bretton Woods a dus la destrămarea acestuia, și anume:
încălcarea principiului convertibilității prin suspensarea convertibilității dolarului în aur în 1971, băncile nemaiputând vinde aur pe piața oficială deoarece prețul acestuia pe piața liberă era dublu.
încălcarea principiului echilibrului balanțelor de plăți datorită deficitului extern critic al SUA;
încălcarea principiului asigurării rezervelor monetare adecvate, țările confruntându-se cu exces de rezerve în dolari ce nu puteau fi schimbate în aur de SFR.
Așadar, s-au luat decizii importante în evoluția sistemului, și anume:
-devalorizarea dolarului față de aur precum și a reevaluării altor monede, prin Acordul de la Washington din 1971.Acest acord nu i-a mulțumit pe europeni, care instituie ăn 1972, mecanismul „șarpelui monetar”;
– în ciuda acestor măsuri, nu s-a putut realiza stabilizarea pieței schimburilor, criza petrolului din 1973 agraveaza dezechilibrul balanței de plăți.
„La 14 iulie 1974 are loc prezentarea unui plan pentru proiectul de reformă, el se baza pe amplificarea funcționării Fondului Monetar Internațional pe reglementări mai eficiente de ajustare a balanțelor de plăți ale țărilor membre, cu stabilirea necesității de a lăsa la latitudinea țărilor respective alegerea unei politici proprii în acest scop. O altă indicație, făcea referire la ridicarea Drepturilor Speciale de Tragere la rangul de instrument principal de rezervă, concomitent cu reducerea funcției aurului și a tuturor valutelor de rezervă în această funcție. De asemenea, sprijinirea unei dezvoltări economice precum și promovarea unui flux mărit de resurse reale pentru țările în curs de dezvoltare, constituie o altă propunere a comitetului celor 20.Aceasta preciza că „ schița proiectului de reformă aprecia o indicație asupra oriectării generale și mai puțin o cristalizare coerentă a unui nou sistem internațional”.
I.2.2 Sistemul Monetar Internațional după Bretton Woods
Odată cu Conferința de la Kingston( Jamaica) din 1976, se pun bazele unei noi cooperări a țărilor membre ale F.M.I. în domeniul monetar, concretizate în modificarea statutului F.M.I abia în 1978, când s-a renunțat la funcția de etalon a aurului pentru Sistemul Monetar Internațional. Acest acord a adoptat decizii fundamentale, aurul fiind demonetizat, adoptarea liberei alegeri a regimului de curs de schimb între regimuri fixe în raport cu o monedă de referință, flotare concentrată sau flotare pură.
Principalele caracteristici ale Sistemului Monetar Internațional actual se referă la regimul cursurilor valutare flotante și a etalonului putere de cumpărare, la puterile și posibilitățile de intervenție ale Fondului Monetar Internațional în politica economică internă a statelor membre, sprijinirea dezvoltării economice și echilibrarea balanțelor de plăți ale țărilor în curs de dezvoltare și la rolul DST ca activ internațional, care a înlocuit aurul.
Funcționarea Sistemului Monetar Internațional nou creat avea la bază noi reguli de funcționare. Acum, fiecare țară trebuia să-și adapteze politica economică și financiară astfel încât creșterea economică să fie certă, să mențină o strânsă colaborare atât cu Fondul Monetar Internațional cât și cu celalalte țări, iar politicile lor valutare trebuiau să fie în conformitate cu reglementările impuse și să evite manipularea cursurilor de schimb pentru ajustarea balanței de plăți.
Sistemul monetar de la Bretton-Woods funcșionează și astăzi, dar într-o formă mult diferită, deoarece pe lângă monedele naționale care sunt în centrul sistemului, funcționează și alte monede internaționale ( DST, EUR).
Așadar, în cadrul noului sistem, etalonul putere de cumpărare înlocuiește etalonul aur-devize. Datorită discrepanței între caracterul internațional al economiilor și cel care utilizează ca etalon propriu doar monede naționale nu s-a putut considera etalon, puterea de compărare creată de o singură economie. Această discrepanță a fost soluționată prin intranaționalizarea unei puteri de cumpărare națională în cadrul cursului de schimb, stabilit prin analiza prețurilor țărilor care se compară pentru grupe de mărfuri și servici similare. Etalonul putere de cumpărare reprezintă „ un punct de vedere esențial atât în cadrul Fondului Monetar Internațional, cât și în cadrul economiei emitente de monedă de circulație pe piața externă.Etalonul își va îndeplini funcțiile monetare doar în condițiile existenței unor limite care să fie rezonabile, între care va trebui să se încadreze cursul de piață față de cursul oficial. Sistemul Monetar Internațional se bazează pe un etalon internațional dar și pe unul propriu care reprezintă de fapt un rezultat al activității economice a mai multor activități naționale și acesta este internaționalizat în contextul unor factor economici și monetari interni și externi economiilor în cauză.”
Putem afirma că Sistemul monetar internațional actual, ce are la bază flotarea dirijată a monedelor, are trei caracteristici fundamentale: caracterul multipolar datorită impunerii dolarului, euro și yenului la nivel internațional, creșterea rolului băncilor private în cadrul sistemului și stabilirea cursurilor de schimb în funcție de mișcările de capital.
Crearea noului Sistem Monetar Internațional s-a preconizat a se realiza pe parcursul mai multor etape datorită intereselor divergente, a părerilor contractorii privind cursurile de schimb fluctuante precum și elaborarea unor politici monetar-financiare în urma unor analize cost-beneficii. Unii economiști susțineau că aceste cursuri fluctuante duc la diminuarea investițiilor internaționale și a comerțului, precum și speculațiile valutare destabilizatoare.Alte opinii susțin renunțarea la cursuri fixe, considerând că intervenția autorităților este mai dezvoltată și bazându-se pe o independență monetară mai mare, unde fiecare țară să aibe libertatea de a-și asimila propria sa politică monetară. Un alt punct pozitiv îl reprezintă modul în care se desfășoară comerțul și investițiile internaționale, care nu sunt împiedicate de nesiguranța evoluției cursurilor de schimb.
Coordonarea cursului de piață s-a modificat, utilizându-se flotarea liberă a monedelor. Din 1973, cursul de piață a fost lăsat liber să oscileze în raport direct cu poziția economiei emitente a monedei în cauză în cadrul economiei mondiale. Aceste cursuri flotante sunt folosite mai ales de statele industrializate: Canada, Anglia, Japonia, SUA, țări ce dețin o pondere de 80% din comerțul intern. Sunt desființate restricțiile monetare în domeniul plăților și transferurilor de fonduri legate de tranzacțiile curente.
Flexibilitatea cursurilor de schimb reprezintă un mijloc de garantare a echilibrului exterior. De exemplu, un deficit al balanței comerciale atrage după sine o cerere de devize pentru finanțarea importurilor excedentare, cerere satisfăcută printr-o ofertă de monedă națională pe piața de schimb, având ca efect rapid reducerea cursului de schimb.
De asemenea, speculațiile nu sunt destabilizatoare, acestea putând ajunge și la situații de faliment. În cazul în care speculatorii anticipează deprecierea unei monede, atunci vor acționa ca atare, provocând scăderea valorii acelei monede, prin oferirea către vânzare a monedei de piață.Apoi, vor răscumpăra moneda depreciată la un preț mult inferior față de cel care a realizat vânzarea, obținând astfel un câștig. Dacă prin măsurile Băncii Centrale, deprecierea ar putea fi evitată, atunci speculatorii ar putea răscumpăra monede la prețul la care a fost cedată, riscul fiind deci zero.
Anii ‘80 s-au caracterizat prin una din cea mai mare criză a dolarului, care pierde 20% din valoare în fața yenului datorită tensiunilor de pe piața petrolului; țările membre OPEC căutau compensarea creșterii prețurilor prin deprecierea monedei de facturare a statelor producătoare, dolarul.Pentru stabilizarea dolarului, autoritățile monetare elaborează un plan utilizând pârghii deflaționiste, dublarea dobânzii, vizând și acoperirea riscului flotației valutare. Abia după 1985, crește cursul dolarului, generând o stabilizare laborioasă a sistemului monetar.
Creșterea deficitului bugetar american și a deficitului balanței comerciale cu Japonia și Europa, declașează în 1987 crahul bursier cu efect și asupra pieței londoneze, London Sotck Exchange.Acest fenomen reflectă slăbiciunile sistemului monetar internațional generate de riscurile financiare ale procesului de globalizare financiară.Acesta marchează trecerea de la un sistem monetar internațional la unul financiar.Aprecierile și deprecierile rapide ale dolarului într-un interval scurt de timp au demonstrat volabilitatea și imprevizibilitatea dolarului american.Prin urmare, se adoptă prin semnarea Acordului de la Basel, măsuri de evaluare a riscurilor financiare pentru gestionarea riscurilor de lichiditate, și pentru creșterea supravegherii prudențiale internaționale.
Un deficit al Sistemului Monetar Internațional actual este insuficiența controlului atât monetar cât și financiar la nivel mondial, această incapacitate de a preveni crizele monetare și bancare au ieșit la iveală cu derularea crizei asiatice. Aceasta a condus la îmbunătățirea modului de funcționare a organismelor financiare internaționale și a îmbunătățirii gestionării noilor crize.
Începând cu 1995, cadrul macroeconomic se ameliorează, dolarul se apreciază continuu, iar sistemul monetar devine progresiv un sistem multipolar, menținând totuși o asimetrie favorabilă dolarului, care rămâne prima monedă de facturare a comerțului mondial și principala monedă de rezervă. Dispariția blocului comunist, unificare Germaniei, supune țările europene, țările emergente din America Latină și Asia de Est unor noi provocări llegate de liberalizarea piețelor.
Intrarea în noul mileniu, marcat de începutul globalizării, amplificarea terorismului internațional, exacerbarea diferențelor dintre țările sărace și cele dezvoltate, reprezintă pentru sistemul monetar internațional o perioadă de adaptare la noua realitate globală. Prin „ Noul Consens de la Washington” din 1991 începe procesul de liberalizare a piețelor, de integrare a piețelor financiare, de intensificare a cooperării internaționale, iar procesul de globalizare devine agresiv.
Sistemul Monetar Internațional actual nu marchează o ruptură totală față de sistemul anterior. Mecanismele monetare de la Bretton Woods funcționează astăzi într-o formă mult schimbată, monedele naționale continuând să dețină locul principal în cadrul Sistemului Monetar Internațional.
Pe plan monetar, procesul de globalizare financiară determină punerea în practică a cursurilor flotante.Puternica întrepătrundere a dimensiunilor financiare, monetare ale economiile, volumul mare al capitalurilor în circulație, globalizarea financiară stau la baza crizelor financiare recente.
În funcție de regimul de schimb, se poate observa din Figura nr. I.3.1 – Evoluția regimului de schimb a sistemului monetar internațional că sistemul monetar internațional are o evoluție liniară, astfel:
Figura I.2.1 –Evoluția regimului de schimb în cadrul Sistemului Monetar Internațional
Capitolul II.Sistemul Monetar Internațional bazat pe etalonul putere de cumpărare
II.1 Elementele sistemului monetar
Primele încercări de organizare monetară s-au făcut simțite încă din antichitate când au avut primele încercări de reglementare a baterii monedelor. „Primele încercări au apărut în Lydia, odată cu o centralizare și uniformizare a operațiunilor de batere a monedelor de aur și argint.Au apărut astfel germenii sistemelor monetare, care reprezintă forme de organizare a baterii și circulației monedei înt-o țară sau alta, organizare realizată prin normele dictate de stat, dat și prin norme ce decurg din cutume.
Pe măsura dezvoltării societății, statele au elaborat norme și au creat instituții care să reglementeze, organizeze și supravegheze relațiile monetare. S-au constituit treptat sistemele monetare naționale care reglementau emisiunea, punerea în circulație și retragerea din circulație a monedei. “
Un sistem monetar național reprezintă după academicianul Costin Kirițescu ansamblul normelor legale și instituțiilor care reglementează, organizează și supraveghează relațiile monetare dintr-o țară.
Elementele unui sistem monetar „sunt definite de reglementările monetare ale fiecărui stat în parte, însă acestea pot fi generalizate după modelul de organizare monetară care obligatoriu trebuie să îndeplinească următoarele aspecte:
Baza sistemului monetar;
Circulația monetară;
Creația monetară;
Dimensionarea cantității de bani necesară circulației;
Organzarea relațiilor monetare ale unei țări cu strănătatea;
Asigurarea stabilității sistemului monetar.”
Având în vedere aceste aspecte, putem afirma că un sistem monetar cuprinde elementele:
„metalul monetar;
Unitatea monetară;
Baterea și circulația monedei;
Emisiunea și circulația bancnotelor;
Emisiunea și circulația monedei scripturale.”
Pentru a înțege mai bine conceptul de sistem monetar, este necesar să înțelegem semnificația elementelor lui:
Metalul monetar este materialul de bază din care sunt confecționate monedele( aur, argint, ambele), monede care circulă în interiorul granițelor unui stat sau grup de state.În prezent, nu se mai fabrică monede din metale prețioase decât la cerere.
Unitatea paritară se caracterizează prin variabilele: valoarea paritară, paritate monetară și curs de schimb. „Valoarea paritară este de fapt antitatea de metal prețios care i se atribuie unei unități monetare.Spre exemplu, în 133, un dolar este definit de cantitatea de 1,50463 gr. Aur, iar în 1934, un dolar reprezenta doar 0,888671 gr. aur.Odată cu înființarea monedei coș DST, prevăzută în statutul Fondului Monetar Internațional din 1969, s-a ivit posibilitatea ca să se definească valoarea de paritate prin raportarea unei monede la DST ( 1 DST= 1,356 $ sau 1$= 0,7374 DST)” Definirea valorii paritare era dată de necesitatea unor puncte de referință pentru urmărirea cursurilor fixe, dar trecerea la cursuri flotante în 1973 determină abandonarea valorilor paritare, fixe sau variabile. În prezent, monedele sunt definite prin puterea lor de cumpărare. În ceea ce privește paritatea monetară, aceasta reprezintă raportul valoric între două unități monetare care au definite valori paritare. Cursul de schimb este de fapt prețul unei monede exprimat într-o altă monedă. Acesta poate fi oficial ( stabilit de autoritatea monetară) sau de piață care se stabilește liber prin confruntarea cererii cu oferta de valută.În prezent, sistemele monetare actuale cursul de scumb este dat de piață, de raportul cerere-ofertă.
Baterea și circulația monedei cu valoare intrinsecă (monede de aur sau argint) sau fără valoare deplină, adică monedele sunt confecționate din aliaje de metale neprețioase.
Emisiunea bancnotelor, proces reglementat la nivelul fiecărei țări cu scopul cuantifcării corecte a masei monetare.
Emisiunea și circulația monedei scripturale, cu o importanță în cadrul sistemelor naționale sau cel internațional apărut după ce statele au înlocuit monedele cu valoare integrală cu bancnotele.
II.2 Clasificarea sistemelor monetare
Etalonul monetar variază de la o perioadă la alta și de la o țară la alta, acesta fiind adoptat prin legea monetară din fiecare țară.În evoluția lor, distingem mai multe tipuri de sisteme monetare:
Sisteme monetare metaliste, care se împart în sisteme monetare monometaliste( moneda se definește printr-un singur metal, fie aur, fie argint) și sisteme monetare bimetaliste( moneda se definește atât în aur cât și în argint);
Sisteme monetare bazate pe etalonul combinat aur-devize;
Sisteme monetare bazate pe etalonul putere de cumpărare.După cum afirmă profesorul Petre Deaconu „ locul etalonului aur-devize a fost preluat de etalonul putere de cumpărare. Fiind vorba de economia mondială, nu putem considera că etalon puterea de cumpărare este creat de o singură economie, apare deci ca o contradicție ăntre caracterul internațional al economiei și utilizarea ca etalon propriu al unei monede naționale. Contradicția s-a rezolvat prin internaționalizarea unei puteri de cumpărare națională în cadrul mecanismului complex al cursurilor de schimb.”
Sistemul monetar bimetalist
Bimetalismul a fost implementat la începutul secolului XIX, încercând să satisfacă mai bine nevoile de monedă existentă. Baterea monedelor etalon pentru ambele metale era liberp, circulația lor fiind simultană și paralelă. Au existat trei sisteme monetare bimetaliste datorită modului de stabilire a raportului de valoare între cele două monede de aur și de argint: bimetalismul integral, bimetalismul paralel și bimetalismul parțial.
Bimetalismul integral era caracterizat prin stabilirea prin lege a raportului dintre aur și arigint de către stat. Acesta era fix și stabilit la 1 parte aur la 15,5 părți aur( în România, raportul era de 1 la 14,38). La schimbarea raportului de valoarea dintre monede intra în aplicare „Legea lui Gresham”, și anume „moneda rea alungă pe cea bună”.
În cadrul bimetalismului paralel, raportul aur-argint se stabilea liber, fără intervenția statului în funcție de raportul de valoare dintre cele două metale. Germania a fost una dintre țările care au aplicat cu succes acest sistem.
În varianta bimetalismului parțial, aurul era considerat moneda etalon, aceasta fiind emisă nelimitat cu putere circulatorie deplină, iar argintul era doar o monedă divizionară, emisă limitat , cu putere de cumpărare mai mică.
Tranzacția de la bimetalism la monometalism s-a făcut întâi în Anglia (1816), Germania (1875) România renunță la bimetalism și trece la monometalism aur în 1890.( SUA- 1900, Indochina- 1930, China- 1935).
Sistemul monetar bazat pe etalonul combinat aur-devize
Sistemul monetar bazat pe etalonul aur-monedă( gold specie standard), adoptat în Anglia în 1816, reprezintă formă clasică a monometalismului și este caracterizat prin ciriculația liberă a monedei, astfel toți deținătorii de metal puteau cere la monetăria statului preschimbarea aurului în monedă, aurul fiind și mijloc de plată internațional. Acest sistem a fost abandonat de majoritatea țărilor în jurul anilor ’14 deoarece acestea nu mai dețineau atât aur cât să asigure convertibilitatea bancnotei.„ Alături de aur, funcțiile monedei erau îndeplinite de moneda de argint și mai ales de moneda de hârtie, sub forma bancnotelor.”
Sistemul monetar bazat pe etalonul aur-lingouri a fost utilizat o scurtă perioadă de timp după Primul Război Mondial, reprezentând o formă limitată a etalonului aur clasic. Aurul-monedă ea fost retras din circulație atât de pe piața internă cât și externă, fiind păstrat sub formă de lingouri la banca emitentă de bancote.
Sistemul monetar bazat pe etalonul aur-devize( gold exchage standard) a funcționat în urma Conferinței Monetare din 1922 de la Geneva, iar în urma Conferinței de la Bretton Woods, în 1944 a fost adoptat de noul Sistem Monetar Internațional. În circulație erau bancnote convertibile în valută sau bancnote neconvertibile în valută. Acest sistem a funcționat până în 1971-1976, țările trecând la sistemul monetar bazat pe puterea de cumpărare.
Sistemul monetar bazat pe putere de cumpărare
Acest sistem a fost adoptat în urma Conferinței Monetare de la Kingston( Jamaica) deoarece aurul nu mai corespundea funcțiilor monetare, metalul prețios fiind cotat la bursă ca marfă. „ Moneda emisă și pusă în zilele noastre în circulație pe plan național și internațional are drept corespondent un etalon alcătuit din contribuția bunurilor și serviciilor create în cadrul fiecărei economii naționale.” Cuatificarea puterii de cumpărare se realizează prin calculul indicelui prețurilor de consum.
Ipe = unde,
Ipe- indicele puterii de cumpărare
Ip- indicele prețurilor.
„ Compararea indicilor prețurilor de consum pentru două țări diferite conduce la determinarea parității puterii de cumpărare, care la rândul său indică nivelul orientativ al cursului de schimb dintre monedele celor două țări. Cursul de schimb, reprezentând puterea de cumpărare pe plan extern a unei monede este însă influențat și de alți factori: politica monetară, politica bugetară,etc.”
II.3 Regimuri valutare
Adoptarea diferitelor regimuri de curs de schimb se află în strânsă legătură cu evoluția Sistemului Monetar Internațional .
Prin regim valutar se înțelege un ansamblu de principii, reguli și norme de procedură adoptate de un stat cu privire la plățile în valută, cursul de schimb al monedei naționale, rezerva valutară a statului, circuitul metalelor prețioase. Acesta este o formă concretizată a politicii valuatar-financiare a statului respectiv.
„Regimul valutar prezintă două forme extreme: curs fix și flotare liberă, între aceste două forme de regimuri valutare se regăsesc și așa numitele regimuri valutare hibride.”
Exemplul clasic al regimului de cursuri de schimb fixe este primul Sistem Monetar Internațional de la Bretton Woods, în cadrul căruia cursurile de schimb ale monedelor țărilor membre fluctuau într-o marjă de ± 1% față de dolar, iar apoi într-o marjă de ± 2,25% față de cursul de schimb pivot( după 1979). Ancorarea monedei naționale față de o monedă puternică este o variantă a regimului de curs de schimb fix, practicată de țările cu inflație foarte ridicată, având ca scop reducerea acesteia până la nivelul inflației din țara față de a cărei monedă se realizează ancorarea.( Argentina reușește reducerea inflației de la 3200% în 1989 la 4% în 1994, prin ancorarea monedei naționale)
Cursul de schimb flotant este determinat liber pe piață, prin confruntarea cererii cu oferta de valută, statul fiind limitat doar la supravegherea și derularea operațiunilor pe piața valutară și la controlul instituțiilor implicate. Prin acest regim s-a urmărit eliminarea atacurilor speculative, crearea unei independențe monetare, reducerea rolului băncii centrale și formarea unor cursuri de schimb reale.
Flotarea administrată presupune implicarea Băncii Centrale în evoluția cursului de schimb, care vinde valută în cazul deprecierii bruște a monedei naționale și cumpără valută atunci când are loc o apreciere bruscă ce duce la dezechilibrul pieței.
Între cele două forme extreme ale regimurilor valutare (curs fix și curs flotant) există numeroase tipuri de regimuri intermediare care preiau o parte din caracteristicile regimurilor valutare de bază.„ Gradul de intervenție a statului pe piața valutară și în mecanismul de formare al cursului de schimb este diferit de la regim la altul, manifestarea controlului statului asupra fluxurilor financiare denominate prin intermediul unei monede străine fiind specific, de regulă, unor țări deficitare în resurse, care prin politica cursului de schimb a dorit să oprească ieșirile de capital autohton.”
Regimul de schimb poate fi asociat unui tip de politică monetară:
politica monetară ce stabilește rata inflației pentru perioada următoare, iar statul exercită controlul strict al prețurilor în acele limite;
politică monetară ce limitează în anumite limite creșterea masei monetare;
politică monetară ce are la bază o anumită ancoră monetară;
politică monetară care în funcție de creșterea produsului intern brut, corectează masa monetară.
Putem afirma că alegerea unui regim de curs de schimb adecvat este dificilă deoarece nu toate țările beneficiază de același regim de curs de schimb, alegerea lui făcându-se după criteriile:
caracteristicile economiei: dezvoltarea financiară, diversificarea producției, flexibilitatea prețurilor
stabilitatea prețurilor, inflație, competitivitatea balanței de plăți, stabilitatea producției reale
credibilitatea politicii monetare, adecvarea rezervelor valutare, reglementarea sistemului financiar.
Fondul Monetar Internațional, organism internațional ce funcționează în cadrul Sistemului Monetar Internațional, realizează clasificarea țărilor în funcție de regimul de curs de schimb la nivelul anului 2014 prezentată în tabelul II.3.1 „ Regimul de schimb al țărilor în 2014-prelucrare proprie”.
Tabelul II.3.1 – Regimul de schimb al țărilor în 2014-prelucrare proprie
Sursa: www.imf.org
„Gradul de intervenție a statului pe piața valutară și în mecanismul de formare al cursului de schimb etse diferit de la regim la altul, manifestarea controlului statului asupra fluxurilor financiare denominate prin intermediul unei monede străine fiind specific, de regulă, unor țări deficitare în resurse, care prin politica cursului de schimb a dorit să oprească ieșirile de capital autohton.”
Capitolul III.Rolul instituțiilor internaționale în Sistemul Monetar Internațional. Rolul DST în Sistemul Monetar Internațional
III.1 Fondul Monetar Internațional
Acordul semnat la Bretton Woods prevedea înființarea a două instituții: Fondul Monetar Internațional( FMI) și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare( BIRD)
Fondul Monetar Internațional, denumit în continuare FMI, cadrul instituțional al funcționării Sistemului Monetar Internațional, este un organism creat pentru supravegherea, sprijinirea aplicării principiilor Sistemului Monetar Internațional, asigurarea dezvoltării relațiilor economice internaționale, asigurarea stabilității cursurilor valutare, armonizarea balanței de plăți. Delegații de la Bretton Woods afirmau că Fondul Monetar Internațional funcționa ca o bancă deoarece acorda membrilor săi credite pe termen scurt, iar Banca acorda membrilor săi înprumuturi pe termen lung, acționând ca un fond.Cele mai importante elemente noi au fost transferul puterilor naționale asupra politicii ratei de schimb și crearea unei bănci internaționale care să se axeze pe finanțarea și reconstrucția economiilor europene către Fondul Monetar Internațional.
În opinia lui Joseph Siglitz, chairman al Grupului de Cosilieei economici ai Președintelui Clinton și economist șef al Băncii Mondiale, Fondul Monetar Internațional este „ o instituție publică, înființată cu banii puși la dispoziție de plătitorii de taxe de lumea întreagă. Acest aspect trebuie memorat deoarece nu dă socoteală nici cetățenilor care îl finanțează nici celor ale căror vieți le afectează. În schimb, dă socoteală ministerelor de finanțe și băncilor centrale aparținând guvernelor lumii.”
„Rolul cel mai important pe care îl deține Fondul este acela de manager al unui sistem monetar internațional orodnat, previzibil și stabil, cu granițe deschise și care să ofere cadrul necesar unei creșteri echilibrate în comerțul mondial și în economiile țărilor membre. În acest sens, Fondul Monetar Internațional funcționează ca un organism permanent de consultanță, în care membrii cooperează și participă activ în sfera monetară internațională.”
”Obiectivele FMI vizau:
Facilitarea expansionistă și dezvoltarea echilibrată a comerțului internațional
Evitarea devalorizărilor monedelor și promovarea unor cursuri monetare stabile
Oferirea de credite pe temen scurt și mijlociu statelor membre
Scăderea dezechilibrelor balanțelor de plăți externe ale statelor membre
Instituirea unui regim multilateral de plăți la nivel internațional.”
Fondul Monetar Internațional și-a început operațiunile financiare în 1947, Româna fiind membră din 1972 și este una dintre cele mai mari construcții instituționale concepute de S.U.A și într-o mică măsură a Regatului Unit al Marii Britanii, la sfârșitul celui de-ai Doilea Război Mondial.
În anii ’70, când s-a renunțat la convertibilitatea dolarului în aur, a exista problema rolului Fondului Monetar Internațional pe viitor, în sensul desființării instituției însă prin Acordurile de la Kingston din 1976, s-a pus capăt oficial tensiunilor apărute în sistemul financiar internațional .„ Acordurile de la Kingston au consemnat: majorarea cotelor de participare ale țărilor membre la capitalul social al FMI cu 33,5 %; utilizarea pe scară mai largă a resurselor FMI în monedele naționale ale țărilor membre pentru operațiunile și tranzacțiile Fondului; restrângerea rolului aurului în Sistemul Monetar Internațional, inclusiv prin vânzarea unei părți a aurului deținut de FMI[…]; sporirea capacității FMI de a acorda asistență financiară țărilor membre pentru ecilibrarea balanțelor de plăți externe; lichidarea divergențelor dintre SUA și Franța în problema cursurilor valutare, permițându-se mai întâi țărilor membre să-și aleagă regimul valutar care le convine, inclusiv prin folosirea cursurilor sub supravegherea FMI, iar mai apoi, când condițiile economice și financiare permit, să se treacă la un sistem de parități și cursuri stabile, dar ajustabile, controlat de FMI.”
Pe parcursul anilor 80, Fondul Monetar Internațional, fiind singura organizație interguvernamentală specializată pe chestiuni monetare și financiare, devine creditor al țărilor în curs de dezvoltare pentru a asista la transformarea economiilor lor în economii care să susțină plata la zi a datoriei externe și a penalităților fără probleme.Pe parcursul acestor ani, FMI și-a schimbat doctrina în urma criticilor adresate de către guverne, trecând de la programe orientate către creșterea economică la programe menite să combată sărăcia.
Odată cu căderea regimurilor comuniste, din 1989, Fondul Monetar Internațional pune la dispoziția guvernelor postcomuniste împrumuturi și supraveghează activ evoluția acestora către o economie de piață.
În prezent, Fondul Monetar Internațional joacă și rol de investitor particular, creând un climat de afaceri profitabil și de asemenea se preocupă de inegalitățile de distribuire a veniturilor.
Așadar, putem afirma că se conturează trei etape în istoria Fondului Monetar Internațional: perioada regimului de la Bretton Woods, perioadă în care Fondul încearcă să ajute țările occidentale în problematica stabilizării economiilor, o perioadă în care se axează pe ajustările structurale în țările în curs de dezvoltare și perioada după 1990, când FMI devine un lender of last resort, adică FMI intervine și salvează o țară când aceasta începe să se destrame ca urmare a deficitului comercial și al datoriilor excesive.
Fondul Monetar Internațional reunește caracteristici ale unei organizații internaționale interguvernamentale, este situat în Washington DC, „acționarii ” săi sunt țările participante la Conferința de la Bretton Woods, cele care au semnat Acordul de înființare până la 27 decembrie 1945 și țările care au aderat în timp la această organizație.
Țările membre ale Fondului Monetar Internațional au dreptul la vot și la participare în adoptarea deciziilor, au dreptul de a efectua tranzacții cu FMI, pot cumpăra valută convertibilă sau DST din resursele Fondului, în schimbul monedei naționale pentru echilibrarea balanței de plăți, au dreptul de a deveni membru al Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare.Dreptul la vot e proporțional cu participarea țării la resursele Fondului, fiecare țară participând cu un număr de cote-părți în funcție de situația economică și financiară a acesteia.
Pentru deciziile importante e nevoie de reunirea unei majorități calificate de 70% din voturi, în timp ce, în cazul schimbărilor majore, care vizează viitorul FMI e nevoie de o majoritate de 85% din voturi.
Fondul Monetar Internațional este condus de Consiliul Guvernatorilor, Consiliul Administratorilor, un director executiv și două comitate ale Consiliul Guvernatorilor. Consiliul Guvernatorilor, format din reprezentanții fiecărei țări, se reunește în ședințe plenare, cel puțin odată pe an, printre prerogativele Consiliului fiind primirea de noi membrii, schimbarea Statutului, cooperarea cu alte organizații internaționale, retragerea unui membru sau transformări ale cotelor de participare ale țărilor membre.
Consiliul Administratorilor, alcătuit din 24 de administratori desemnați de țările membre este răspunzător de administrarea activităților curente ale FMI, asigurând coordonarea operațiunilor și respectarea principiilor în relațiile financiare, valutare și de creditare internațională. Aceștia decid aprobarea acordurilor dintre reprezentanții statelor și experții FMI.
Directorul general, ales de Consiliul Administratorilor, reprezintă organizația în relațiile cu terții, asigură gestionarea permanentă a Fondului, iar prin decizia statelor, acesta este întotdeauna un european.
Activitatea Consiliului Gevernatorilor și Administratorilor este sprijinită de două organe suplimentare: Comitetul Interimar și Comitetul Dezvoltării. Comitetul Interimar are rol consultativ, având ca scop formularea de rapoarte referitoare la problemele gestionării sistemului monetar internațional, posibilele schimbări majore în cadrul FMI. Comitetul Interimar avansează propuneri referitoare la orientările viitoare generale ale FMI, și în ultimii ani au existat voci conform cărora acest rol de „sfătuitor” al Comitetului a fost subminat continuu de puterea G7.
În ceea ce privește Comitetul Dezvoltării, înființat în 1972, aeste un organism care are ca scop promovarea intereselor țărilor în curs de dezvoltare și participarea acestora la dezbateri monetare, financiare și referitoare la dezvoltare.
Funcțiile Fondului Monetar Internațional pot fi sintetizate astfel:
Funcția de supraveghere a politicilor financiar-valutare
Funcța de acordare de asistență tehnică
Funcția de asistență financiară
Furnizarea de credite pe termen scurt și mediu, din resurse proprii, echilibrarea balanței de plăți în țările membre.
De-a lungul anilor, FMI s-a schimbat semnificativ dar publicațiile lui susțin că scopurile statutare sunt aceleași ca cele din 1944:
„Să promoveze cooperarea monetară internațională printr-o instituție permanentă ce pune la dispoziție un mecanism de consultare și colaborare în probleme monetare internaționale;
Să faciliteze expansiunea și creșterea echilibrată a comerțului internațional, să contribuie astfel la promovarea și menținerea unor nivele ridicate de employment și venit real și la promovarea dezvoltării resurselor productive ale tuturor membrilor ca obiective primare de politică economică;
Să promoveze stabilitatea schimbului, să mențină aranjamente de schimb disciplinate între membrii, și să evite competitiva depreciere a schimbului;
Să asiste în stabilirea unui sistem multilateral de plăți ce privește tranzacțiile curente între membri și în eliminarea restricțiilor impuse schimburilor străine, ce împiedică creșterea comerțului internațional;
Să dea încredere membrilor punîndu-le la dispoziție resursele Fondului prin mecanisme adecvate de protecție, oferindu-le astfel oportunitatea de a corecta ajustările defectuoase din balanța lor de plăți fără a apela la măsuri distructive pentru prosperitatea națională și internațională.”
Dintre aceste funcții, cele mai importante în cadrul funcționării FMI sunt supravegherea și creditarea membrilor. Supravegherea exercitată de FMI este examinarea situației financiare și economice la nivel național, iar în urma examinării lor, formularea recomadărilor generale la politicile monetare, ale ratei de schimb pentru asigurarea unei evoluții pozitive la nivelul economiei naționale. Supravegherea FMI se realizează și prin întocmirea și analiza rapoartelor pregătite în departamentele Fondului cu privire la perspectivele economiei mondiale, prin discuțiile periodice despre evoluția piețelor financiare internaționale și ale sistemului financiar mondial.
Creditele acordate de FMI sunt acordate pentru echilibrarea balanței de plăți curente a țărilor membre. Aceste credite îmbracă două forme: „trageri” de la FMI și credite propriu-zise. Tragerile de la FMI iau forma unor schimburi valutare, orice membru putând să cumpere de la FMI moneda altei țări sau DST, contra monedei naționale având obligația ca într-o perioadă fixă de timp să își răscumpere moneda națională și să plătească un comision pentru operațiunile realizate. Niciun membru nu poate solicita Fondului Monetar Internațional o cantitate de valută mai mare decât valoarea propriei cotei-părți.Totuți, preluarea de către o țară membră a 25% din valoarea cotei-părți, în valuta de care are nevoie se poate face în orice moment și fără condiții, această operațiune numindu-se „tragere în contul tranșei-rezervă”. În aceste cazuri, nu se poate vorbi despre împrumuturi propriu-zise deoarece ele reprezintă operațiuni de schimbare a propriei cote-părți pentru o valută forte, urmând ca moneda națională să fie răscumpărată odată cu corectarea deficitelor cu care se confruntă statul membru.
În ceea ce privește acordarea creditelor propriu-zise, acestea sunt condiționate în funcție de angajamentele țării solicitante și a progreselor înregistrate în cadrul unor politici economice care să redreseze economia pe termen scurt și mediu. La baza condiționării stau concepțiile lui Jacques Pollack, care susține că într-o economie deschisă cu rate de schimb fixe, autoritățile nu dețin total controlul masei monetare. „ Orice lărgire a creditului dincolo de cea permisă de creșterea venitului național provoacă în mod necesar un deficit al balanșei de plăți, o pierdere a rezervelor oficiale, și deci, o comprimare a masei monetare.Dacă obiectivul autorităților este echilibrarea balanței de plăți, trebuie acționat asupra ofertei de credit bancar, prin limitarea creditării sau prin creșterea ratei dobânzii.Dincolo de rațiuni doctrinare, această înclinație spre modele monetariste se baza și pe rațiuni practice: în țările în curs de dezvoltare, statisticile monetare erau mult mai sigure și simplu de obținut, decât statisticile de evaluare a politicilor bugetare și structurale.Accentul cade, așadar, în primii ani de ajustare structurală, pe comprimarea cererii pentru restabilirea echilibrului exterior.”
Cele mai multe programe de împrumut au ca și criterii de performanță reducerea deficitului bugetar, plafonarea creditului intern total, limitarea unor forme de credit intern, iar printre recomandările FMI se numără liberalizarea prețurilor interne, deprecierea monedei naționale, mobilizarea ratei de economisire a populației.
Dacă în 1980, scopul principal al FMI era atingerea unei balanțe de plăți viabile, sustenabile, în 1990, obiectivul primordial al FMI a devenit creșterea economică, iar prin ea ajustarea balanței de plăți .
Acordarea creditelor se face pe baza unui acord de confirmare sau „acord stand-by”, iar prin semnarea lui țara se angajează să implementeze programe de măsuri economice și financiare aprobate de FMI. Împrumuturile acordate peste 3 ani, poartă denumirea de acorduri lărgite și pot primi până la 100% din cota țării la FMI pentru fiecare an din durata împrumutului. Pe lângă măsurile structurale, țările solicitante trebuie să prezinte și strategii de gestionare și controlare a cererii.
Un nou tip de împrumut, începând cu 1986, a fost introdus de către FMI pentru a asista eforturile țărilor în curs de dezvoltare de a echilibra balanța lor de plăți și de a revigora economia. Facilitatea de ajustare structurală reprezintă împrumuturi acordate țărilor cu venituri foarte mici iar programul de măsuri macroeconomice vizează o perioadă de trei ani.În acest caz, condiționarea este relativ redusă, plata împrumutului eșalonându-se pe o perioadă de la 5 ani jumătate la zece ani.
Există și alte forme de creditare:
Facilitatea de ajustare structurală întărită;
Facilitatea de finanțare compensatorie imediată furnizează resurse pe termen scurt acelor state membre cu probleme legate de scăderea veniturilor din exporturi sau de o creștere a nevoilor de importuri agricole;
Facilitatea de transformare sistematică oferă resurse financiare statelor membre cu dezechilibre importante ale balanței de plăți;
Finanțarea pentru Resurse Suplimentare care vine în susținerea statelor membre de face față pierderilro bruște ale încrederii pieței.
Pentru a avea acces la credite, țările solicitante trebuie să adreseze FMI-ului o scrisoare de intenție, însoțită de un memorandum de politici economice, urmând apoi asumarea programului de ajustare structurală în care sunt prevăzute obiectivele economice defalcate pe ani și politici de urmat.
O altă funcție importantă a FMI este acordarea asistenței tehnice țărilor membre, care presupune servicii de informare, formare, consiliere a altor organizații interguvernamentale, a țărilor în curs de dezvoltare, precum și deplasarea echipelor de experți pe teren, desemnarea unui reprezentant permanent al FMI într-o anumită țară.
III.1.1 Resursele Fondului Monetar Internațional
Fondul Monetar Internațional își constituie resursele prin aportul țărilor membre în funcție de anvergura lor economică, aport în devize( 25%), și monedă națională(75%). Pe lângă aceste fonduri, cotele erau esențiale în determinarea puterii de vot a membrilor. Fiecare stat membru i se aloca un număr de bază de 250 de voturi, plus câte un vot pentru fiecare echivalent a 100,000 DST-uri vărsate. În anexa 1, am prezentat cotele țărilor membre Fondului Monetar Internațional, cât și numărul de voturi corespunzătoare.
„Având în vedere că mărimea cotei de participare a unei țări determină dreptul țării membre, înțelegem de ce, cu toată strădania Fondului de a perfecționa modul de stabilire a mărimii cotelor-părți, acesta este frecvent, permanent am putea spune, criticat, mai ales de către țările în curs de dezvoltare care apreciază că ele au cele mai mici cote, deși au cele mai mari nevoie de credite.”
Revizuirea cotelor-părți se face odată la 5 ani deoarece Fondul dorește ca resursele sale să reprezinte constant un procent din valoarea schimburilor comerciale globale și dorește să reflecte schimburile intervenite în economia mondială, în poziția țărilor în cadrul acesteia. Până în prezent, revizuirile cotelor-părți au decurs astfel încât să nu aducă primele cinci economii ale lumii la o pondere totală a voturilor sub 40%.
Membrii FMI cu economii puternice, organizații financiare internaționale sau instituții financiare private pot decide să aloce resurse către FMI, pentru ca la rândul său, FMI să acorde credite pentru statele membre aflate în dificultate. În acest sens, cele mai impunătoare cazuri au fost sumele mobilizate de FMI către Mexic, în februarie 1995, acordul de confirmare vizând un împrumut de 12,1 milioane DST și Coreea de Sud, în decembrie 1997, cu un împrumut de tip FRS în valoare de 15,5 milioane DST.În urma crizei din Mexic, în 1996, Fondul Monetar Internațional dezvoltă Standardul Special privind Elaborarea și Comunicarea Datelor, conform căruia, țările acceptă să respecte un anumit nivel al calității, realității datelor referitoare la indicatorii pieței monetare, rezervele naționale, gradul de îndatorare externă.
„Oferirea de credite sau împrumuturi țărilor membre de către Fond impune condiții de reforme economice și politice ce vizează schimbări structurale.În anul 2002, FMI avea la activ 88 de state creditate cu o sumă de 61,7 bilioane DST echivalând cu 77 de bilioane de dolari americani.”
Fondul Monetar Internațional consideră că este necesară adoptarea unor măsuri pentru reformarea sistemului monetar internațional, cum sunt consolidarea sistemului prin promovarea unor standarde internaționale de bună practică, prevenirea crizelor prin implicarea sectorului privat, colaborarea statelor cu insituțiile internaționale pentru armonizarea politicilor spre aceleași realități globale și sociale, încrederea în Fondul Monetar Internațional preccum și creșterea transparenței strategiilor și politicilor proprii.
III.1.2 România și Fondul Monetar Internațional
România, membră a FMI din 1972, are în prezent o cotă de participare de 1030,2 milioane DST, deținând 11039 voturi și face parte din face parte din constituența condusă de Olanda. Constituenta sa include și Armenia, Bulgaria, Croația, Cipru, Georgia, Israel, Serbia, Muntenegru, Republica Macedonia, Moldova, Bosnia și Herțegovina și Ucraina.
De buna desfășurare activităților financiar-monetare internaționale se ocupă Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, Banca Națională a României garantând fluxurile financiare internaționale și participând la încheierea acrodurilor monetare internaționale.„ România a acceptat obligațiile prevăzute în Articolul VIII al Statutului FMI la 25 martie 1998. Prin acestea, România se angajează să nu recurgă la introducerea de restricții cu privire la efectuarea plăților și transferurilor pentru tranzacții internaționale curente și să nu participe la aranjamente valutare discriminatorii sau practici valutare ultiple, fără aprobarea/consultarea FMI.”
După cum se poate observa în tabelul nr. III.1.2- Acordurile României cu FMI în perioada 1991-2015- prelucrare proprie, asistența financiară a FMI s-a concretizat în aprobarea a zece aranjamente stand-by:
Tabelul nr. III.1.2- Acordurile României cu FMI în perioada 1991-2015-prelucrare proprie
Sursa: www.imf.org
se aprobă în 4 mai 2009, solicitarea României cu privire la încheierea unui aranjament stand-by pe o perioadă de doi ani, cu o valoare de 11,4 miliarde DST (12,9 miliarde euro sau 17,1 miliarde dolari SUA).
Încetarea acordului precedent și încheierea unui angajament stand-by de tip preventiv în 2011, pentru o perioadă de 24 luni și o valoare de 3090,6 milioane DST, sumă ce reprezenta 300% din cota României la FMI.
În septembrie 2013, România solicită încheierea unui alt aranjament stand-by, pentru o perioadă de 24 luni, cu o valoare de 1,75 miliarde DST.Autoritățile române tratează acordul ca fiind unul preventiv și nu intenționa să efectueze trageri.
Conf. Univ. La Facultatea de Relații Economice Internaționale, București, Cristian Păun afirmă că „ prezența instituțiilor cu bani aduși din afară, cum este FMI, nu are un efect bun asupra statelor slabe. Mai mult, accentuează dependența acestora de institușiile respective.Noi, în România, am agresat economia care conta. Împrumut de la FMI n-a făcut decât să evidențieze criza și mai mult.[…] Problema este că aceste împrumuturi de la FMI nu vin pentru sectorul privat, vin pentru banca centrală. Acești bani vin practic pentru stat, nu pentru economia privată. Acești bani nu creează locuri de muncă, nu creează afaceri noi. Ei salvează Guvernul cu un minim pachet de reforme. Executivul folosește acești bani de la FMI în loc să implementeze reformele structurale care ne-ar putea asigura anumite venituri. Greșeala s-a produs în momentul în care s-a făcut evaluarea inițială și nu s-au luat în considerare că ar mai fi existat și alte metode să ne susținem.”
În ceea ce privesc politicile de evaluare a gradului de adoptare a standardelor internaționale, România a participat la Programul Băncii Mondiale și FMI de evaluare a sectorului financiar, la ROSC-Data Module prin care se realizează o evaluare a practicilor românești cu privire la diseminarea datelor.
Scopul programelor elaborate de Fondul Monetar Internațional este acela de a crește nivelul elaborării politicilor economice din România precum și îmbunătățirea comunicării oficialilor României cu personalul Fondului Monetar Internațional.
III.2 Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare
Concomitent cu înființarea Fondului Monetar Internațional s-a decis și crearea unei bănci internaționale care să ajute la reconstrucția și finanțarea economiilor europene: Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Banca a fost creată în martie 1946, reunind 185 de țări responsabile de modul în care este finanțată instituția și de alocare a fondurilor.
În primii ani de activitate, obiectivul Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare a fost reconstrucția țărilor care au suferit în urma războiului, iar mai apoi s-a dedicat ajutorării pe termen lung a țărilor slab întârziate.
Resursele financiare ale Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare sunt:
Cote subscrise de fiecare țară membră,
Venituri proprii din operațiuni bancare,
Venituri din vânzarea pe piețele financiare a obligașiunilor emise ,
Împrumuturi de pe piețele financiare.
Banca Mondială include și alte instituții, înființate ulterior: Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), Corporația Financiară Internațională (CFI), Asociația Internațională de Dezvoltare( AID), Agenția de Garantare Multilaterală a Investițiilor( AGMI) și Centrul Internațional de Reglementare a Diferențelor din Domeniul Investițiilor (CIRDDI). Fiecare dintre acestea au rol distinct în îmbunătățirea condițiilor de viață pentru statele în curs de dezvoltare și în lupta sărăciei.
Banca Mondială susține efortul guvernelor din țările în curs de dezvoltare de a construi școli, unități sanitare, de furnizare a apei și curentului electric, de protejare a mediului înconjurător și combaterea bolilor.Putem afirma astfel că, Banca Mondială nu e o bancă în sensul obișnuit al cuvântului, ci mai degrabă o agenție specializată care se ocupă de dezvoltare și care își propune reducerea de durată a sărăciei.
România este membră a Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) din 1972, acceptând condițiile de aderare prevăzute în Rezoluția Consiliului Guvernatorilor nr.280/ 1972. În capitalul Băncii, România deține 4011 acțiuni, subscripția vărsată fiind de 30,5 milioane de dolari.
III.3 Rolul Drepturilor Speciale de Tragere în cadrul Sistemului Monetar Internațional
Fondul Monetar Internațional a creat o monedă universală de rezervă pentru facilitarea schimburilor internaționale și crearea unei monede care să corespundă cerințelor de pe piața valutară internațională. Această monedă este DST ( Drepturi Speciale de Tragere), monedă de cont creată în 1969 în urma Adunării Generale de la Rio de Janeiro din 1967. În 1974, s-a stabilit ca un coș valutar format din 16 valute, iar ulterior (1981) din cinci valute care au ponderea cea mai însemnată în exportul mondial de bunuri și servicii: 42% dolar american, 19% marca germană, 13% yenul, 13% lira sterlină și 13% francul francez. Din 1999-2000, DST-ul se compune din 4 monede, acestea fiind 39% dolarul american, 32% euro, 18% yenul japonez și 11% lira sterlină. „Includerea yuanului în structura DST face parte din planul Chinei de a-și transforma pe termen lung moneda într-o valută pentru constituirea rezervelor financiare, alături de dolar și euro. Poziția FMI este, însă, că o monedă trebuie să fie convertibilă înainte să poată fi inclusă în coșul valutar. China ia în calcul convertibilitatea yuanului abia din 2015.” Drepturile Speciale de Tragere (DST ) reprezintă moneda de cont creată de Fondul Monetar Internațional în 1969, create cu scopul de a găsi un instrument monetar mai stabil decât dolarul și pentru a crește lichiditatea internațională. Această monedă a fost constituită pe principiul coșului de valute fiind o „monedă coș”, pusă la dispoziția membrilor proporțional cotelor deținute pentru a spori rezervele valutare ale acestor țări. Aceastea se bazează pe cele mai puternice și utilizate monede în tranzacțiile internaționale,acum ea fiind compusă din patru monede: dolarul american, euro, yenul japonez și lira sterlină.
„Până în prezent au existat trei emisiuni de DST: 1970-1972, 1979-1981 și 1996. Alocările de DST nu sunt rambursabile și reprezintă pentru țările respective devize care pot fi utilizate pentru:
consolidarea rezervei valutare a statului, ceea ce conduce la creșterea încrederii în moneda națională,
rambursarea creditelor, plata dobânzilor și comisioanelor sau efectuarea altor plăți către Fondul Monetar Internațional,
efectuarea de operațiuni SWAP, prin care o țară poate cumpăra moneda altui stat( monedă forte) în schimbul unei sume echivalente în DST, cu obligația efectuării operațiunii inverse la o dată viitoare și la un curs stabilit de comun acord,
efectuarea de operațiuni FORWARD, prin care o țară poate vinde sau cumpăra DST cu obligația plății peste un anumit termen în schimbul altei valute la cursul de schimb previzionat în momentul încheierii tranzacției.
Alocările și deținerile de DST-uri sunt purtătoare de dobânzi, rata dobânzii pentru alocări fiind mai mică decât rata dobânzii pentru dețineri, pentru a stimula deținerile de DST-uri de către țările membre. Rata dobânzii pentru dețineri este o medie ponderată a ratelor dobânzilor pentru instrumentele pe termen scurt de pe piețele monetare ale statelor a căror monede intră în componența DST:
Rd = ,
unde:
pi- ponderea fiecărei valute la coșul DST
rdi- rata dobânzii practicată în țările a căror monedă participă la coșul DST.”
În prezent, datorită fluctuației moderate a DST, moneda coș îndeplinește funcțiile de etalon monetar internațional, mijloc de rezervă( DST nu poate fi utilizat decât în relații oficiale), mijloc de plată internațional( limitat la plata dobânzilor și comisoanelor datorate FMI) și instrument de credit. Utilizarea DST prezintă următoarele avantaje:
-monedă mai stabilă decât orice monedă națională, cu tendință de autoechilibrare;
-monedă emisă de organism internațional, independent de situația economică a unui stat;
-nu imobilizează resursele țărilor membre, alocările de DST fiind gratuite;
-nu propagă efecte negative la nivelul economiei mondiale.
Dezavantajele utilizării DST sunt:
-acționează în favoarea țărilor dezvoltate și în defavoarea țărilor mai puțin dezvoltate datorită alocării proporțional cu cota de participare a fiecărei țări;
-este un mijloc de paltă indirect prin convertibilitatea sa în alte monede;
-îndeplinește parțial funcțiile monedei;
– circulă doar între autoritățile monetare.
Fondul Monetar Internațional a decis să modifice „structura coșului valutar din 2011 care forma Drepturile Speciale de Tragere.[…]De la 1 ianuarie 2011, dolarul american va ”cântări” 41,9% (față de 44%), euro va pondera cu 37,4% (față de 34%), lira sterlină ajunge la 11,3% față de 11% iar yenul coboară la 9,4% față de 11%.”
În Tabelul III.3.3- Compoziția Drepturilor de Tragere- prelucrare proprie, am prezentat compoziția Drepturilor Speciale de Tragere de-a lungul timpului.
Tabelul III.3.3-Compoziția Drepturilor Speciale de Tragere-prelucrare proprie
Sursa: www.wikipedia.org
Capitolul IV. Reașezarea monetară în cadrul Sistemului Monetar Internațional
IV.1 Analiza evoluției raportului de schimb- Techical Analysis
Evoluția fenomenelor în timp, analizată și cunoscută pe Wall Street sub denumirea de „ Technical Analysis” urmărește cunoașterea pulsului pieței în vederea anticipării evoluției viitoare. Analiza acestei evoluții în timp include mai multe metode, metode care au la bază observații empirice privind „ comportamentul” pieței, observații bazate pe experiență dintre care putem menționa:
s-a constatat că în activitățile comerciale pe termen scurt, în zilele de luni prețurile au fost mai scăzute „down days”, iar vinerea, prețurile au fost mai mari ”up days”.
S-a constatat o anumită sezonalitate a prețurilor, adică în lunile ianuarie, iulie și decembrie prețurile sunt mai mari pe când în februarie, mai, iunie, octombrie, prețurile scad.
Aprecieri care au la bază analiza diagramelor privind evoluția prețurilor sau a indicilor sintetici.
Aplicând „technical analysis”, prognozele obținute au în vedere evoluția, psihologia celor care vând sau cumpără valute. Unul dintre inițiatorii tehnicii a fost R.N.Elliot, care a analizat un număr mare de reprezentări grafice privind fluctuațiile prețurilor, putînd fi rezumate astfel: fluctuațiile nu sunt aleatoare decaorece apar des secvențe repetabile, ușor de recunoscut, și pot fi aplicate de cunoscătorii psihologiei participanților de pe piețele devizelor. Printre aspectele pe care se pot fundamenta predicțiile următoare sunt:
același set de circumstanțe face ca participanții să acționeze aproximativ identic;
procesul odată declanșat este mai probabil că se va consolida, decât că se va stinge;
tendința evolutivă merită încredere;
speculatorii sunt interesați de momentul în care prețul e maxim, pentru a vinde, și de momentul în care prețul e minim, pentru a cumpăra;
oscilațiile ciclice se pot manifesta la intervale mari și ele se caracterizează prin armonie, sincronizare, proporționalitate.
Evoluția în timp a raportului de schimb este caracterizată având în vedere vârfurile și căderile, trasând astfel o linie care unește căderile ”linie suport” și o linie care unește vârfurile, linia de rezistență. Așadar, se pot deosebi tipuri de secvențe evolutive:
evoluție consolidată sau „ evoluție în platou”, când oscilațiile sunt în interiorul culoarului limitat de cele două linii;
evoluție cu tendința, când vârfurile și căderile cresc sau descresc ca nivel;
evoluție în valuri, când oscilațiile sunt tot mai mari sau tot mai mici;
evoluția „cap-umeri” , în care unul sau două vârfuri preced un vârf dominant, urmat apoi simetric de două vârfuri mici;
evoluția de tip ”steaguri și fanioane”, atunci când tendința descrie salturi semnificative la anumite intervale.
În domeniul bancar și pe piața hârtiilor de valoare, aprecierile riguroase cu privire la ce anume ne putem aștepta în viitor au o importanță semnificativă în luarea deciziilor privind depunerile sau retragerile de sume din depozite, cumpărare sau vânzare de titluri.
Punctele de vedere sunt diverse, la fel cum sunt metodele de obținere a previziunilor, acest lucru reprezentând niște semnale privind instabilitatea proceselor din economie. Se dorește mereu deconspirarea viitorului, care, pentru cei preocupați de piața valutară este potențată de tentația câștigului.„ Nu sunt rare cazurile de valute în care anticiparea prețului de către unii avizați, sau poate inspirați, înainte ca piața să îl stabiliească i-a făcut pe comercianți să câștige milioane de pe urma unor astfel de predicții.”
În ceea ce privește concurența permanentă dintre euro și dolar, analiștii sunt împărțiți în două tabere: unii care sunt în favoarea supremației euro și alții care sunt de partea dolarului. Analizând ponderea monedei euro în rezervele valutare mondiale din 2010, se poate să credem că supremația dolarului se apropie de sfărșit.
Întărirea cursului a avut o evoluție care să confirme perspectiva aceasta. În ceea ce privește euro, situația este confuză, dolarul s-a întărit fiindcă e privit ca o monedă de salvare, francul elvețian la fel, iar yenul este și el foarte întărit.
„Dolarul este când supraevaluat, cînd subevaluat având o putere de cumpărare variabilă, fiind mai mult decât oricând monedă de referință. Biletul verde, moneda decăzută în 1971 deoarece a fost privată de suportul ei metalic și devalorizată, conservă o poziție privilegiată și unică în ciuda declinului SUA: Cheia Sistemului Monetar Internațional, dolarul poartă în el însuși virtuțiile reputației sale. În mod cert, el s-a depreciat în raport cu alte monede flotante, dar valoarea sa liberatorie este recunoscută în lumea întreagă și mai ales în țările în curs de dezvoltare.”
IV.2 Euro versus Dolar- analiza oscilațiilor pe plan mondial
Primul pas al integrării europene a avut loc în 1957, odată cu crearea Comunității Economice a Cărbunelui și Oțelului (CECO) ce cuprindea șase state: Franța, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg și apoi cu semnarea Tratatului de la Roma privind crearea Comunității Economice Europene( CEE). Acesta prevedea realizarea unei uniuni vamale, circulația liberă a capitalurilor, serviciilor și forței de muncă și realizarea unei politici comunitare agricole. Însă arhitectura definitivă a UEM a fost stabilită prin Tratatul de la Maastricht, în 1992. „ Acest tratat, de anvergură istorică, este de maximă importanță deoarece marchează momentul începerii transformării unei forme integrative economice în una de natură politico-economică și monetară complexă.”
Tratatul de la Maastricht a adus elemente noi în evoluția spre Uniunea Monetară și definește principiile principale ale procesului: monedă unică, convergența în 3 faze, ireversibilitatea procesului.
A.Principiul „ monedei unice” presupunea crearea unei monede unice europene-euro-, al cărei termen de lansare a fost stabilit în 1999 , monedă emisă de un nou organism și anume Sistemul European de Bănci Centrale (SEBC).„ După întâlnirea de la Madrid, din decembrie 1995, s-a hotărât înlocuirea vechii monede cu o monedă unică care să aibă circulație internațională, aceasta fiind numită EURO.”
B.Principiul „convergenței în trei faze” prevedea crearea U.E.M în trei etape:
– etapa I(1990-1993): la 1 iulie debuta prima fază a Uniunii Economice și Minetare care a pus bazele pieței europene unice și s-au liberalizat mișcările de capital dintre statele membre ale Uniunii.
-etapa II( 1994-1999): cu 01,01,1994 debutează a doua fază a Uniunii Economice și Monetare, etapă care consemnează crearea Institutului Monetar European cu sediul la Frankfurt, inițierea procedurilor de coordonare a politicilor economice, s-au pus în aplicare politicile de convergență economice de către statele membre, adoptarea numelui de „euro” pentru moneda unică. În 1998 s-a decis care state membre aderă la moneda unică, pe baza criteriilor de convergență, acestea fiind: Germania, Franța, Belgia, Luxemburg, Spania, Potugalia, Irlanda, Italia, Olanda, Austria și Finlanda.
-etapa III(1999- ) cuprinde două etape ale tranziției: prima etapă din 1999- 2001 e cea mai delicată. Se adoptă moneda euro, dar există doar sub formă scripturală, se aplică principiul „nici obligații, nici interdicții” , fiecare stat are libertatea de a alege utilizarea sau nu a monedei euro, ECU este înlocuită cu moneda euro la rata de 1 la 1. A doua etapă( după 2002) e numită „perioada de dublă circulație”, monedele naționale fiind retrase definitiv din circulație.Astfel, începând cu 1 iulie 2002, numai euro putea fi utilizat, iar toate tranzacțiile comerciale, financiare și investiționale care se vor face vor fi denominate numai în euro. Ratele oficiale ale celor 11 monede europene față de euro la începutul lui 1999 sunt prezentate în tabelul IV.2.4- Ratele oficiale ale monedelor europene față de euro în 1999-prelucrare proprie.
Tabelul IV.2.4- Ratele oficiale ale monedelor europene față de euro în 1999- prelucrare proprie
Sursa: www.wikipedia.org
C.Principiul „ireversibilității procesului de unificare monetară” presupune îndeplinirea unor criterii de convergență necesare economiilor care doreau să participe la UEM:
-rata inflației să nu depășească cu mai mult de 1,5 % media ratei inflației a celor mai performante trei state în acest sens;
-rata dobânzii nominale pe termen lung să nu depășească cu mai mult de 2% nivelul mediu al ratei dobânzii din trei țări cu rata inflației cea mai scăzută;
-deficitul bugetar public să nu depășească 3% din PIB
-datoria publică să nu depășească 60% din PIB.
„Apariția euro pe plan internațional este menită să servească la adâncirea cooperării pe baza apropierii și convergențelor în politicile valutare ale principalilor parteneri mondiali.Utilizarea monedei unice euro la nivelul Uniunii Europene are o serie de avantaje în plan economic și financiar, stabilitatea schimburilor adică evitarea necesității de schimb a banilor și a cheltuielilor care însoțesc acest procedeu.”
Lansarea monedei unice, euro,la sfârșitul sec.XX- începutul sec XXI este cea mai importantă revoluție monetară devenind un competitor dolarului american pe piața mondială într-un timp destul de scurt. Această emitere a monedei euro înseamnă bipolarizarea valutară a lumii.
Așa cum afirmă profesorul Grigore Silași, euro „ va impune formarea condițiilor apartenenței tuturor membrilor acestei uniuni la un spațiu monetary unic și va obliga pe toți cetățenii să recunoască moneda unică europeană-euro- ca simbol al dreptului de a obține în schimbul său o parte din bunurile și serviciile oferite spre vânzare pe teritoriul uniunii. Această recunoaștere se va dubla cu ăncrederea colectivă că sistemul care o introduce are capacitatea de a garanta și a individualiza în raport cu alte monede. Moneda unică va nominaliza spațiul ei de funcționare în concertul monedelor contemporane, ea va da nume comunității și îi va purta în lume identitatea.”
Robert Mundell, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, afirmă că dolarul este moneda dominantă în lume, iar introducerea monedei euro e cea mai importantă dezvoltare a SMI după terminarea Primului Război Mondial.„ Să nu credem că o schimbare, așa cum promite să fie euro, va lăsa alte lucruri constante. Singura constantă este legea schimbprii, guvernată de concurență și de interesul propriu.”, spune Mundell.
Odată cu lansarea euro, țările nu vor mai fi libere să-și fixeze sau să-și schimbe monedele cu dolarul, deoarece dacă este cerută intervenția, ea trebuie să fie cooperantă. Mundell crede în evoluția favorabilă a euro, afirmând că aceasta are două avantaje: un domeniu mare al tranzacțiilor și o cultură a stabilității promovată pe lîngă Banca Centrală Europeană din Frankfurt. El recunoaște că moneda euro are și două slăbiciuni: nu este sprijinită de un stat central și nu are o valoare de revenire. Aceste slăbiciuni i-ar fi fatale într-o lume instabilă.
Cursul euro/dolar este influențat de evenimente cum sunt anumite campanii militare, atentate, precum cele din 11 septembrie 2001, vot negativ al francezilor și olandezilor la Constituția Europeană, vot ce a determinat deprecierea euro față de dolar.Paritatea dintre aceste două monede internaționale reprezintă rezultatul jocului global de interese militare, politice, financiare, afectând nu doar viața americanilor sau cea acetățenilor UE, ci a întregii populații.
Încă de la început, moneda europeană s-a dovedit extrem de puternică deoarece în momentul emiterii sale 1 euro= 0,8 dolari, economia americană fiind nevoită să absoarbe într-un timp scurt miliarde de dolari, dolari utilizați anterior în țările Uniunii Monetare Europene.
În termen de putere internațională euro va seconda dolarul:
ponderea UE în comerțul mondial este sensibil mai mare
rezervele în valută au crescut
piețele acțiunilor sunt mai largi decât cele ale Japoniei.
Tabelul IV.2.5- Zona euro vs. SUA. Indicatori monetari și financiari în anul 2000-prelucrare proprie
Sursa: www.ecb.int
Se poate observa din tabelul IV. Zona euro vs SUA. Indicatori monetari și financiari în anul 2000-prelucrare proprie că zona euro a devenit o putere economică importantă comparabilă cu cea a SUA.
Având în vedere că prin cursul valutar se compară salariile, venitul național, e necesar să analizăm oscilațiile raportului euro-dolar.Întreaga evoluția, fluctuație a parității euro-dolar e ilustrată în anexa 2- Evoluția euro/dolar în perioada 1999-prezent, iar cea a dolarului/euro în anexa 3- Evoluția dolar/ euro în perioada 1999-prezent.
Grafic IV.2.6- Evoluția euro/dolar american în perioada 1999-2008
Sursa:www.ecb.int
Din analiza graficului IV.2.6- Evoluția euro/dolar american în perioada 1999-2008, se observă că din 2002 are loc o apreciere a euro în fața dolarului american deoarece atunci euro devenea monedă unică legală pe teritoriul Uniunii Europene. Economistul american Bergsen, expert în politică comercială afirma în 2002 că euro va deveni un rival al dolarului american, și contura efectele direcției fluctuațiilor euro-dolar astfel:
aprecierea dolarului va duce la accentuarea importului, provocând deficite balanței comerciale;
scăderea dolarului va duce la creșterea inflației și a dobânzilor, generând astfel prăbușiri la bursă.
Ilie Șerbănescu, analist economic, a afirmat în vara anului 2003 atunci când euro se apreciase cu 10% față de dolar, că această creștere de pe piețele de schimb internaționale a uimit și a dus la mari bulversări în relațiile comerciale internaționale. „ Mărfurile americane au devenit mai ieftine, exporturile din SUA mai competitive, ajungând substanțial corectarea masivelor deficite comericale americane. Se părea că, dintre ei doi piloni pe care se spriineau, SUA au ales consolidarea celui comercial, chiar dacă în schimb trebuia să accpete slăbirea celui financiar,a cărui osatura o constituie un dolar puternic.”
Pe tot parcursul anului 2004, euro câștigă tot mai mult teren în fața dolarului american, ca urmare a performanțelor slabe ale economiei SUA, creșterea prețului țițeiului și alegerile prezidențiale. „ Raportul dintre dolar și euro este determinat de evoluția economică a Statelor Unite ale Americii și Europa. SUA se confruntă cu probleme grave legate de deficitul comercial și cel bugetar. Aceste două elemente determină investitorii să se uite comparativ la cele două monede și să considere că dolarul prezintă un risc mai ridicat. Acest lucru a determinat vânzări masive de dolari în ultima perioadă” crede analistul BRD Aurelian Dochia.
În anul 2006, euro continuă să se aprecieze față de dolarul american, iar rezervele deținute în dolari de băncile centrale se află în cădere continuă de la 66,7 % în 2002 la 64,7 %.
Pe parcursul anului 2007, paritatea euro/dolar e stabilă, fluctuând în intervalul 1,2910-1,3050 USD, stabilitate datorată „ fie lipsei de informații economice venite din SUA sau euro-zonă, care să suprindă investitorii, fie datorită faptului că atât Rezerva Federală Americană cât și Banca Centrală Europeană nu au modificat nivelul dobânzilor de referință.” Principalul factor de influență al raportului euro-dolar este reducerea constantă a diferențialului dintre dobânzile dintre cele două zone, reducere ce are drept consecință aprecierea euro .
„De-a lungul întregului an 2007, trama și credința ăiețelor internașionale a fost aceea că un euro puternic va afecta economia zonei, lucru care nu s-a întâmplat. În fapt creșterea economică a rămas robustă, ci și excedentul balanței comerciale germane, care în luna octombrie a atins un nivel recors, ca urmare a unei expansiuni neașteptate a eporturilor.Chiar dacă exporturile europene către SUA au scăzut, cererea din zona euro și din piețe emergente, precum China, au alimentat creșterea. Având deja învățată lecția din 2004, când euro a urcat până la maximum de 1,36 USD, firmele europene au apelat la hedging, protejându-se astfel mult mai bine decât în trecut. În indeea atenuării impactului unui dolar slab, multe corporații și-au luat măsuri pentru a produce mai mult la nivel local.”
În 2008, raportul euro-dolar cunoaște evoluții vertiginoase conform graficului IV.2.7- Evoluția euro/dolar în 2008-prelucrare proprie, prin atingerea maximului istoric de 1,5990 USD în 15 iulie ca mai apoi să scadă în noiembrie la 1,2727 USD/EUR.
Grafic IV.2.7 – Evoluția euro/dolar în 2008-prelucrare proprie
Sursa: www.ecb.int
„ Aprecierea euro a ieftinit produsele importate din SUA, ceea ce afectează exporturile unor țări care utilizează euro, în special Germania și Franța. La începutul acestei luni, rezultatele unui sondaj efectuat în Germania evidențiază îngrijorarea investitorilor privind menținerea ritmului de creștere a exporturilor, care devin mai puțin competitive. Scăderea cu 8,5% a dolarului în raport cu euro, de la începutul anului, l-a determinat pe președintele Franței, Nicolas Sarkozy, să avertizeze că UE își va reduce capacitatea de export.[…] Deficitul comercial al SUA, din luna august, a avut cea mai mică valoare din acest an, 57,6 miliarde dolari.”
Grafic IV.2.8-Evoluția euro/dolar 2009-prezent
Sursa: www.ecb.int
Din graficul IV.2.8- Evoluția euro/dolar 2009-prezent, putem observa că în perioada analizată, în decembrie 2009 se atinge cea mai mare paritate USD/EURO, de 1,5120, iar în perioada ianuarie 2009- septembrie 2014 aceasta paritate este aproximativ constantă, cu variații între +- 3-15%.Dar din iulie 2014, se observă o scădere continuă a parității, adică o depreciere a euro-lui față de dolar, ajungând în 27.06.2015 aproape de paritatea 1:1.
În 2011, datorită unei măsuri a Băncii Japoniei, care a vândut miliarde de yeni cumpărând dolari pentru stoparea aprecierii yenului care ajunsese la cea mai bună cotație de după război, dolarul american crește puternic după o perioadă de instabilitate cauzată de criza economică și a „ incertitudinii care planează asupra economiei Statelor Unite”.
Conform unui articol de pe Internet din 31 decembrie 2014, „politicile monetare divergente ale băncilor centrale din SUA și zona euro vor face ca dolarul să continue să se întărească în 2015 și să ajungă în 2016 la paritate cu euro pentru prim dată în mai mult de zece ani.[..] Dacă pentru SUA 2015 va fi probabil anul în care Rezerva Federală americană va profita de întărirea economiei și va începe să ridice dobânzile, aflate acum aproape de zero, pentru zona euro va fi anul unor experimente monetare fără precedent.” Analiști ai băncii americane consideră că euro va fi tranzacționat la doar 1,10 dolari până în septembrie 2015 și să ajungă sub paritate în 2016.
În luna martie al acestui an, Banca Centrală Europeană a lansat un program de achiziții masive de obligațiuni care va dura până în 2016 cu scopul de a stabiliza situația pieței valutare și de a redresa economia zonei euro.
Fondul Monetar Internațional preciza în aprilie 2015 că ascensiunea monedei americane în urma normalizării politicii monetare a Washingtonului, scăderea prețului petrolului, încetinirea economiei chineze va crea o furtună pe piețele mondiale, cele mai „zdruncinate” fiind statele în curs de dezvoltare.Rezerva Federală americană va majora dobânzile, iar acest lucru va duce la umflarea prețurilor activelor pe piețe și va întări dolarul. Odată cu întărirea dolarului, băncile centrale au început să acumuleze din nou monedă americană, ponderea dolarului în rezervele valutare globale ajungând la 63 % de la 60 % în 2011.
Grafic IV.2.9- Evoluția euro/dolar ianuarie-aprilie 2015-prelucrare proprie
Sursa:www.zf.ro
Multi analiști consideră că această depreciere a euro față de dolar anunță intrarea economiei mondiale într-o criză globală fără precedent. În ultimele 8 luni, indicele dolarului a crescut cu 23%, fiind cel mai rapid ritm de creștere din 1981. Mulți economiști spun că acest dolar puternic dăunează atât economiei SUA cât și exportului. În plus, dolarul slab din ultimul deceniu a alimentat expansiunea piețelor emergente, acestora devenindu-le mai dificil să plătească datorii mai vechi.
Adevărul.ro prezintă motivele aprecierii dolarului american în anul 2015, acestea fiind:
alegerile din Grecia care au produs un șoc pe piețele monetar-financiare și o teamă a investitorilor în ceea ce privește incapacitatea de plată a Greciei datorită stopării ajutorului din partea FMI, ceea ce a dus la devalorizarea monedei europene față de moneda americană;
Banca Centrală Europeană a efectuat achiziții de obligațiuni din martie 2015 și nu prea mai găsește pe piața liberă titluri disponibile, fapt ce duce la devalorizarea monedei euro;
Economia SUA este în plină ascensiune economică înregistrând o creștere de 2,4% în 2014 , ajutată fiind și de revoluția gazelor de șist. În schimb, Uniunea Europeană a avut o creștere de doar 0,4%;
Scade barilul, crește dolarul, prețul petrolului se prăbușește de luni de zile, după cum se observă în graficul IV.2.10- Scăderea prețului petrolului, în timp ce dolarul se apreciază.
Graficul IV.2.10- Scăderea prețului petrolului
Sursa: www.timpul.md
IV.3 Euro și dolar- factori de influență ai dezvoltării economiei mondiale
„Elementele sistemului Bretton Woods- comerțul liber, stabilitate monetară și distribuirea eficientă a resurselor au devenit formule standard pentru dezvoltare. Acestea sunt elementele operative în economia globală din 1944, care trebuie supuse realității, iar promoterii lor încă din timpul Războiului Rece, FMI și Banca Mondială trebuie să suporte o ajustare a mandatului lor.”În acest sens, scopul scopul FMI și al Băncii trebuie să cuprindă noua realitate globală: volatilitatea finanșelor globale, lărgirea decalajului între țările dezvoltate și cele nedezvoltate. Noul scop al FMI și al Băncii în economia mondială trebuie să țintească dezvoltarea armonioasă și să echilibreze investițiile.
Pe parcursul istoriei, economia mondială a fost influențată de monede unică euro și de dolarul american, de fiecare într-un mod diferit. Dolarul a fost principala monede pe piețele valutar-financiare, însă apariția monedei unice europene a fost o provocare pentru dolar, deoarece împreună cu acesta reprezintă monedele dominante la nivel internațional.
Moneda unică europeană, euro, a fost acceptată drept mijloc de plată într-o zonă destul largă care să o facă un rival serios pentru dolarul american. Conform tabelului IV.3.10-Zona euro, a doua economie a lumii, zona euro devine astfel a doua economie a lumii, ca mărime, și este răspunzătoare de cea mare parte din comerțul internațional.
Tabelul IV.3.10 – Zona euro, a doua economie a lumii
Sursa: www.imf.org
În același timp cu creșterea volumului de obligațiuni și alte titluri de valoare emise în euro, crește și moneda euro în structura rezervelor valutare ale băncilor centrale din diferitele țări ale lumii. În trimestrul trei al anului 2007, FMI anunță că „volumul monedei euro în bilanțurile băncilor centrale a ajuns la peste 26% în timp ce cota dolarului s-a redus sub 64%” Tot în 2007, fostul șef al Federal Reserve previziona faptul că „ euro va înlocui dolarul american ca valută de rezervă sau va fi tratat ca având o importanță egală cu aceasta.”, însă analiștii indicau anul 2020 pentru previziunea lui dacă Danemarca și Marea Britanie adoptă euro, în timp ce dolarul rămâne pe trend de depreciere.
Înființarea euro a pus problema impunerii sale față de dolar, pentru că, deși poziția dolarului ca monedă internațională a fost contestată odată cu destrămarea Sistemului Monetar Internațional de la Bretton Woods, nicio altă monedă nu a fost capabilă să rivalizeze dolarul. Așadar, punerea în circulație a euro a fost de natură să modifice această situație, fiind emisă de o entitate de o „talie” comparabilă cu a SUA și superioară Japoniei.Pentru a realiza o contrapondere la supremația dolarului, state precum Germania, Franța, Italia renunță la propriile monede, fapt ce reflectă miza acestei lupte.
Euro este monedă internațională, acest loc din cadrul relațiilor monetare internaționale este determinat de funcțiile pe care le îndeplinește ca monedă internațională, atât cele cu caracter oficial cât și cele cu caracter privat.
Pentru a fi considerată monedă dominantă, o monedă trebuie să îndeplinească mai multe funcții, printre care amintim rolul major în tranzacțiile internaționale, să joace rol de ancoră monetară, să fie considerată atractivă pentru băncile centrale ca monedă de rezervă. Datele statistice confirmă încă hegemonia absolută a dolarului, însă aceasta este în descreștere
O monedă internațională îndeplinește trei funcții prezentate în tabelul IV.3.11-Funcțiile unei monede dominante: de unitate de calcul, rezervă de valoare și mijloc de plată.
Tabelul IV.3.11-Funcțiile monedei dominante
„Analizând rezervele oficiale ale băncilor centrale, dolarul pierde din poziția dominantă odată cu trecerea la cursurile flotante în 1973, de la 87% în 1976, la 64% în 1994.”„Schimbarea rezervelor oficiale ale șărilor asiatice din dolari în euro indică o erodare lentă a poziției unei monede internaționale odată ce a atins această poziție. Raționând în sens invers, nu ne putem aștepta ca euro să obțină în scurt timp un rol semnificativ în cadrul relațiilor monetare internaționale, rolul său depinde de politica valutară a țărilor partenere ale Uniunii Economice și Monetare. La doi ani de la înființarea euro, 12,5 % din rezervele oficiale pe plan mondial erau în euro, având o pondere ridicată în cadrul activelor de rezervă din Europa Centrală și de Est. ”
O perspectivă promițătoare pentru euro a fost și modificarea participării dolarului la exprimarea emisiunilor obligatare internaționale de la 66% în 1981 la 37% în 1996. „Pe lângă mărimea și puterea zonei EURO, importanța monedei euro depinde de piețele financiare dezvoltate în această regiune, de surplusul însemnat al contului curent, precum și de credibilitatea de care se bucură deja Banca Centrală europeană. Bipolarizarea monetară a lumii (dolar-euro, SUA-Europa) este consființită.”
Până la introducerea monedei unice, separarea piețelor financiare în Europa a însemnat performanțe în zona EURO mai reduse decât a piețelor financiare din SUA și chiar din Japonia; capitalizarea bursieră fiind de 31% în zona euro, 98% în SUA și 71% în Japonia până în 1997.
Fiind o monedă de facturare a schimburilor comerciale internaționale, o monedă devine monedă internațională când servește facturării tranzacțiilor neangajate de țara emitentă. Se păstrează același argument ca în cazul euro ca monedă de reglementare deoarece în marea majoritate a tranzacțiilor moneda de facturare e și monedă de reglementare.
„Un studiu al Comisiei Europene estimează că, înainte de introducerea euro, întreprinderile din Europa au convertit anual 7,7 trilioane de dolari dintr-o deviză a Uniunii Europene în alta plătind 12,8 miliarde dolari drept cheltuieli de conversie, adică 0,4 procente din Produsul Intern Brut al Uniunii Europene.”
În prezent, se observă o utilizare mai frecventă a monedei euro în sistemul economic internațional. Din datele statistice furnizate de Comisia Europeană se observă că:
La finalul lui 2006, euro deținea aproximativ o treime din volumul de datorii de pe piața financiară, iar dolarul american 44%.
În 2010, jumătate din rezervele de valută externă existente la nivel mondial erau în euro, față de 18% în 1999.
În zona euro, moneda unică este mijloc prin care guvernele, persoanele fizice efectuează plăți/ încasări pentru bunuri sau servicii, fiind folosită și pentru stocarea bogățiilor pentru viitor. De asemenea, stabilitatea și puterea economiei europene contribuie la creșterea atractivității euro înafara zonei euro.
„Utilizarea extinsă a monedei euro în sistemul monetar și financiar internațional demonstrează importanța acesteia pe scena mondială:
moneda euro este din ce în ce mai utilizată în cazul emisiunii de titluri de datorie publică și titluri de datorie pentru întreprinderi. La sfârșitul anului 2006, euro reprezenta aproximativ o treime din volumul total de datorii de pe piața internațională, iar dolarul american 44%;
băncile mondiale acordă împrumuturi semnificative denominate în euro în toată lumea
euro ocupă locul al doilea printre cele mai comercializate monede pe piețele de schimb valutar, fiind utilizată în aproximativ 40% din tranzacțiile zilnice.
Euro este folosit din ce în ce mai mult pentru facturare și plată în comerțul internațional, nu numai între zona euro și țări terțe ci chiar, la o scară mai mică, între țări terțe.
Alături de dolarul american, euro este utilizat foarte mult ca o importantă monedă de rezervă pentru urgențele monetare. La sfârșitul anului 2006, mai mult de un sfert din rezervele de valută externă existente la nivel mondial erau în euro, față de 18% în 1999. Țările în curs de dezvoltare se numără printre cele care și-au mărit cel mai mult rezervele în euro, de la 18% din 1999 la aproximativ 30% în 2006.
Mai multe țări își gestionează monedele naționale prin corelarea acestora cu moneda euro luată ca monedă de referință.”
Economia zonei euro e considerată de către FMI sau G8 o entitate de sine stătătoare datorită statutului monedei euro de monedă internațională,a puterii economice a zonei euro, asigurând UE o poziție puternică la nivel global.
Moneda euro e utilizată ca monedă oficială în Andorra, Monaco, San Marino și Vatican pe baza unor acorduri monetare specifice încheiate cu Uniunea Europeană, emițând propriile monede euro limitat cantitativ.
La începutul secolului 21, puțini economiști credeau în euro ca o viitoare monedă mondială datorită limitărilor în ceea ce privește datoria țărilor euro și a deficitului bugetar din cauza ratei de economisire, conservatorismului european. La sfârșitul de 2007, doar 26% din rezervele monetare mondiale erau deținute în euro, pe când 64% din acestea erau deținute de acestea.
Putem afirma că dolarul, devenit „cărămida” sistemului financiar după cel de-al Doilea Război Mondial s-a confruntat de-a lungul timpului cu numeroase crize financiare: a rezistat atât prăbușirii Sistemului Monetar Internațional de la Bretton Woods, precum și apariției euro și a rămas monedă de rezervă chiar și în perioada crizei financiară din 2008. Volumul plăților în dolar american a crescut de la 29,7% în 2012 la 38,8 % în ianuarie 2014 în timp ce plățile în moneda euro scad de la 44% la 33,5% în 2014.
Componența monedelor în cadrul rezervelor valutare ale băncilor centrale este prezentată în tabelul IV.3.12- Rezervele valutare ale băncilor centrale-prelucrare proprie, din care reiese supremația dolarului în cadrul acestora chiar dacă ponderea a scăzut este în scădere.
Tabelul IV.3.12- Rezervele valutare ale băncilor centrale-prelucrare proprie
Sursa: www.wikipedia.org
Pe baza tabelului IV.3.12-Rezervele valutare ale băncilor centrale-prelucrare proprie, am realizat graficul IV.3.14 Evoluția dolarului și a euro în rezervele valutare internaționale, în care se poate observa evoluția celor două monede dominante, dolarul american și euro, și se poate observa că atunci când ponderea dolarului crește, euro scade , și invers.
Grafic IV.3.14-Evoluția dolarului și a euro în rezervele valutare internaționale
O analiză realizată de Business Insider arată că utilizarea dominantă dolarului american în conerțul internațional a adus beneficii sistemului financiar și consumatorilor din SUA, dând și putere guvernului american în jurul globului.Tot Business Insider,în 2012, prezintă zece motive pentru care supremația dolarului american se apropie de sfârșit:
China și Japonia renunță la dolarul american, în cadrul schimburilor bilaterale, acord prin care își vor promova propriile valute în detrimentul dolarului american;
Țările BRICS( Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) doresc să folosească propriile monede atunci când realizează schimburi comericlae între ele;
Acord între Rusia și China, acestea folosind propriile monede penru schimburi comerciale ;
Popularitatea în creștere a monedei chineze în Africa, în 2009 China fiind cel mai mare partener al Africii, speculând ca până în 2015 schimburile comerciale sino-africane să ajungă la 100 miliarde de dolari;
Acordul între China și Emiratele Arabe Unite, care au decis să utilizeze propriile valute în tranzacțiile petroliere;
Iran, de la care India va cumpăra țiței, plătind în aur.
Parteneriatul între China și Arabia Saudită, China importând cel mai mult petrol din Arabia Saudită. Cele două și-au unit forțele și au construit o rafinărie de petrol în Arabia Saudită.
Organizația Națiunilor Unite militează pentru o nouă ordine financiară, care dorește o alternativă la dolarul american și înființarea unui sisten financiar global care să nu se bazeze pe dolarul american;
Fondul Monetar Internațional militează pentru o nouă monedă internațională care să înlocuiască dolarul american. FMI arată că moneda s-ar putea numi Bancor și că ar putea oferi stabilitate în condiții grele ale economiei;
Unele țări urăsc SUA, considerând-o un coșmar.
„BCE va continua să adopte o atitudine agresivă, anul acesta, în contextul în care recesiunea amenință să afecteze din nou Europa.”, declara în 2012 Nick Bennenbroek, șeful departamentului de strategie valutarp de la Welles Fargo& Co.
În 2014, după ce Statele Unite au amendat „BNP Paribas” SA, bancă franceză cu 9 miliarde dolari, Michel Sapin, Ministrul de Finanțe al Franței, declară în Financial Times: „ Noi, europenii, vindem între noi în dolari, de exemplu când livrăm avioane. Este necesar? Nu cred. Cred că o reechilibrare este posibilă și necesară nu doar în privința euro, ci și pentru monedele marilor țări emergente, care au o prezență tot mai importantă în comerțului mondial.”
Grafic IV.3.15- Euro și dolar în totalul plăților mondiale
Sursa:www.swift.com
Din graficul IV.3.15- Euro și dolar în totalul plăților mondiale putem observa că deși în ianuarie 2013, euro deținea ponderea cea mai mare de 40,17% în totalul plăților efectuate la nivel mondial, însă aceasta scade 11,87 pp , în timp ce dolarul trece pe primul loc cu 44, 64%, având o creștere de 11,16 pp.
Analistul Michael Payne sublinia într-un articol că „ lepădarea de dolar va aduce schimbări în stilul de viață american. Când acest tsunami economic va lovi America, recesiunea din 2008 va părea o mică groapă în drum. Americanii vor avea de înfruntat situații foarte neplăcute, se vor lupta cu inflația, dobânzi uriașe la ipoteci și mașini și costirule alimentelor vor crește, precum și ale hainelor și carburanților.”
Banca Mondială a publicat un raport care arată că dominația dolarului se va sfârși până în 2025, sistemul actual fiind schimbat cu unul tripolar, format din dolarul american, yuanul chinezesc și euro. Chinezul Justin Lin, economist șef al Băncii Mondiale declara „ creșterea rapidă a economiilor emergente a dus la redistribuirea centrelor economice puternice între țările dezvoltate și cele aflate în dezvoltare. Ne aflăm cu adevărat într-o lume multipolară.” Tot până în 2025, se estimează că Brazilia, China,Coreea de Sud, India și Rusia vor asigura 50% din creșterea economiei mondiale.
Stabilitatea fie a monedei euro, fie a dolarului american este foarte importantă deoarece o monedă instabilă scindează mediile de afaceri și distruge investițiile, iar menținerea instabilității monedei reduce consumul și investițiile, precipitând haosul industrial și chiar unele răsturnări pe plan politic.
CONCLUZII
Concluzia pe care o putem trage este aceea că problematica întemeierii și funcționării primului sistemului monetar internațional s-a impus odată cu finalizarea celui De-al Doilea Război Mondial, astfel s-a lansat Sistemul Monetar Internațional de la Bretton Woods în 1944. Scopul înființării acestuia a fost asigurarea cooperării internaționale și ajutorului între statele membre.
Odată cu Sistemul Monetar Internațional, au fost create instituții financiar-monetare internaționale și anume Fondul Monetar Internațional și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, a căror rol a fost reducerea gradului de sărăcie, dezvoltare sectorului privat, protejarea mediului înconjurător și creșterea economică a tuturor statelor membre.Acest rol pare să crească și să se întărească pe viitor, axându-se pe transparență și eficacitate.
Sistemul Monetar Internațional are un impact decisiv asupra economiei globale, astfel: poate influența eficiența alocării de resurse diferitelor domenii de activitate; poate influența orietările strategii ale economiilor naționale; poate influența și efectele pozitive sau negative care se repercutează peste granițele economiilor naționale , la fel ca și amploarea acestor perturbări la nivel mondial.
Prăbușirea sistemului monetar de la Bretton Woods generează în economia mondială un dezechilibrul monetar, datorat nepregătirii țărilor dezvoltate să treacă în 1971 la un regim de cursuri flotante, și la etalonul putere de cumpărare.
Crearea noului Sistem Monetar Internațional s-a realizat în mai multe etape datorită părerilor contradictorii cu privire la cursurile de schimb flotante și a elaborării noilor politici monetar-financiare, iar odată cu crearea Sistemului Monetar European, și a introducerii pe piața valutară a monedei europene, euro , SMI se îndreaptă către un policentrism monetar. Unii economiști consideră că dolarul e puternic concurat cu euro, ceea ce duce la o bipolarizare monetară, în timp ce alți economiști, analiști consideră și yenul japonez un rival puternic pentru dolar, ceea ce duce chiar la o tripolarizare monetară.
Astăzi, în contextul globalizării acute și a integrării economice, principalele evenimente sociale, economice, politice la nivel mondial reprezintă punctul de plecare al evoluției economiei mondiale, iar Sistemul Monetar Internațional este o componentă majoră a echilibrului economic global deoarece șocurile frecvente și schimbările radicale nu mai sunt determinate neapărat de performanțele economice, sau rentabilitatea economiei reale ci de speculație- dominanta jocului de piață.
Așadar, Sistemul Monetar Internațional actual nu marchează o ruptură definitivă față de cel anterior, însă acesta se află într-o perioadă de adaptare la noua realitate globală: amplificarea terorismului internațional, exacerbarea diferențelor dintre țările sărace și cele dezvoltate precum și procesul de globalizare care devine din ce în ce mai agresiv. Chiar și Fondul Monetar Internațional se află în proces de reorganizare având în vederea noi principii de funcționare, pentru a contribui la echilibrarea sistemului monetar internațional.
ANEXE
Anexa 1- Cota și voturile corespunzătoare aportului țărilor membre la Fondul Monetar Internațional-prelucrare proprie
Anexa 2- Evoluția euro/dolar în perioada 1999-prezent
Anexa 3- Evoluția dolar/euro în perioada 1999-prezent
BIBLIOGRAFIE
Surse cărți:
D.V. Lupu, C. Blănaru, Monedă și credit, Editura Sedcom Libris, Iași, 2006
2. Gh. Voinea, Mecanisme și tehnici valutare și financiare internaționale, Editura Sedcom Libris, Iași, 2004
3. S. Gaftoniuc, Finanțe internaționale, Editura Economică, București, 2000
4. V. Jinga, Moneda și problemele ei contemporane, Editura Dacia, 1981, vol.II
5. C. Kirițescu, Moneda-mică enciclopedie, București, 1981
6. F. Teulon, Sistemul monetar internațional, Editura Institutului European, Iași, 1997
7. C. Kirișescu, Relațiile valutar-financiare internaționale, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978
8. N.C. Aniței, Instituții financiare internaționale, Editura Lumen, Iași, 2011
9. P. Deaconu, Bani și credit, Editura Economică, București
10. V.Stoica, P. Deaconu, Bani și credit, Editura Economică, București, 2003
11. Universitatea Europeană „Drăgan”, Monedă și credit
12. A. Marcel, Relații valutare, Editura Matrix Rom, București, 2002
13. P. Deaconu, Monedă și credit, Editura Universitară, București, 2009
14. D. Zăpodeanu, Monedă și credit, Editura X
15. D. Miron, C. Păun, Aspecte financiar-monetare ale relațiilor economice internaționale, București, Editura ASE, 2001
16. J. Stiglitz, Globalization and its Discontents,Norton, 2002
17. A.F.P.Bokker,Instituții financiare internaționale, Editura Antet, Oradea, 1997
18. C. Albu, Fondul Monetar Internațional, Editura Politică, București, 1973
19. E. Dragoescu, Relatii valutare, financiare si de credit internationale, Ed. D. Cantemir, Tg. Mures, 2000
20. R.Merton, Z.Bodie, The design of Financial System, IMF Working Paper, 2005
21. C. Bălăceanu, Instituții financiare internaționale, Editura Pro Universitaria, București, 2007
22. A. Michell, The International Fund and the International Financial Arhitecture, CEPII Paper Work, no.8
23. C. Floricel, Relații valutar-financiare internaționale, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1998
24. E.Ș. Pecican, Piața valutară, bănci și econometrie,Editura Economică, București, 2000
25. F. Teulon, Sistemul Monetar Internațional, Institutul European, Iași, 1998
26. M. Lupaș, Integrare economică europeană, Ed.Economică, București, 1999
27. I.Gh. Bărculescu, Uniunea economică și monetară, Contrul de Resurse Juridice, București, 2004
28. Gr. Silași, Integrarea monetară europeană-între teorie și politică, Editura Orizonturi Universitare, Timișoara, 1998
29. V.Ișan, Tranziție și integrare europeană, Editura Sedcom Libris, Iași, 2002
30. Ch.N.Chabot, Euro, monedă europeană, Editura Teora, București, 2000
31. I. Ignat, Uniunea Europeană, de la piața comună la moneda unică, Editura Economică, București, 2002
Surse internet:
***www.imf.org
***www.ecb.int
***www.bnr.ro
***www.zf.ro
***www.wikipedia.org
***www.revista22.ro
***www.adevarul.ro
***www.timpul.md
***www.tradeville.eu
***www.gandul.info
***www.bogdanmandru.wordpress.com
***www.ec.europa.eu
***www.swift.com
***www.manager.ro
***www.bursa.ro
***www.business24.ro
***www.capital.ro
***www.ziare.com
***www.financialdirector.com
***www.hotnews.ro
***www.qmagazine.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Sistemul Monetar International Istorie Si Actualitate (ID: 146756)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.