Sistemul Monetar International Bazat pe Etalonul Putere de Cumparare

Capitolul II.Sistemul Monetar Internațional bazat pe etalonul putere de cumpărare

II.1 Elementele sistemului monetar

Primele încercări de organizare monetară s-au făcut simțite încă din antichitate când au avut primele încercări de reglementare a baterii monedelor. „Primele încercări au apărut în Lydia, odată cu o centralizare și uniformizare a operațiunilor de batere a monedelor de aur și argint.Au apărut astfel germenii sistemelor monetare, care reprezintă forme de organizare a baterii și circulației monedei înt-o țară sau alta, organizare realizată prin normele dictate de stat, dat și prin norme ce decurg din cutume.

Pe măsura dezvoltării societății, statele au elaborat norme și au creat instituții care să reglementeze, organizeze și supravegheze relațiile monetare. S-au constituit treptat sistemele monetare naționale care reglementau emisiunea, punerea în circulație și retragerea din circulație a monedei. “

Un sistem monetar național reprezintă după academicianul Costin Kirițescu ansamblul normelor legale și instituțiilor care reglementează, organizează și supraveghează relațiile monetare dintr-o țară.

Elementele unui sistem monetar „sunt definite de reglementările monetare ale fiecărui stat în parte, însă acestea pot fi generalizate după modelul de organizare monetară care obligatoriu trebuie să îndeplinească următoarele aspecte:

Baza sistemului monetar;

Circulația monetară;

Creația monetară;

Dimensionarea cantității de bani necesară circulației;

Organzarea relațiilor monetare ale unei țări cu strănătatea;

Asigurarea stabilității sistemului monetar.”

Având în vedere aceste aspecte, putem afirma că un sistem monetar cuprinde elementele:

„metalul monetar;

Unitatea monetară;

Baterea și circulația monedei;

Emisiunea și circulația bancnotelor;

Emisiunea și circulația monedei scripturale.”

Pentru a înțege mai bine conceptul de sistem monetar, este necesar să înțelegem semnificația elementelor lui:

Metalul monetar este materialul de bază din care sunt confecționate monedele( aur, argint, ambele), monede care circulă în interiorul granițelor unui stat sau grup de state.În prezent, nu se mai fabrică monede din metale prețioase decât la cerere.

Unitatea paritară se caracterizează prin variabilele: valoarea paritară, paritate monetară și curs de schimb. „Valoarea paritară este de fapt antitatea de metal prețios care i se atribuie unei unități monetare.Spre exemplu, în 133, un dolar este definit de cantitatea de 1,50463 gr. Aur, iar în 1934, un dolar reprezenta doar 0,888671 gr. aur.Odată cu înființarea monedei coș DST, prevăzută în statutul Fondului Monetar Internațional din 1969, s-a ivit posibilitatea ca să se definească valoarea de paritate prin raportarea unei monede la DST ( 1 DST= 1,356 $ sau 1$= 0,7374 DST)” Definirea valorii paritare era dată de necesitatea unor puncte de referință pentru urmărirea cursurilor fixe, dar trecerea la cursuri flotante în 1973 determină abandonarea valorilor paritare, fixe sau variabile. În prezent, monedele sunt definite prin puterea lor de cumpărare. În ceea ce privește paritatea monetară, aceasta reprezintă raportul valoric între două unități monetare care au definite valori paritare. Cursul de schimb este de fapt prețul unei monede exprimat într-o altă monedă. Acesta poate fi oficial ( stabilit de autoritatea monetară) sau de piață care se stabilește liber prin confruntarea cererii cu oferta de valută.În prezent, sistemele monetare actuale cursul de scumb este dat de piață, de raportul cerere-ofertă.

Baterea și circulația monedei cu valoare intrinsecă (monede de aur sau argint) sau fără valoare deplină, adică monedele sunt confecționate din aliaje de metale neprețioase.

Emisiunea bancnotelor, proces reglementat la nivelul fiecărei țări cu scopul cuantifcării corecte a masei monetare.

Emisiunea și circulația monedei scripturale, cu o importanță în cadrul sistemelor naționale sau cel internațional apărut după ce statele au înlocuit monedele cu valoare integrală cu bancnotele.

II.2 Clasificarea sistemelor monetare

Etalonul monetar variază de la o perioadă la alta și de la o țară la alta, acesta fiind adoptat prin legea monetară din fiecare țară.În evoluția lor, distingem mai multe tipuri de sisteme monetare:

Sisteme monetare metaliste, care se împart în sisteme monetare monometaliste( moneda se definește printr-un singur metal, fie aur, fie argint) și sisteme monetare bimetaliste( moneda se definește atât în aur cât și în argint);

Sisteme monetare bazate pe etalonul combinat aur-devize;

Sisteme monetare bazate pe etalonul putere de cumpărare.După cum afirmă profesorul Petre Deaconu „ locul etalonului aur-devize a fost preluat de etalonul putere de cumpărare. Fiind vorba de economia mondială, nu putem considera că etalon puterea de cumpărare este creat de o singură economie, apare deci ca o contradicție ăntre caracterul internațional al economiei și utilizarea ca etalon propriu al unei monede naționale. Contradicția s-a rezolvat prin internaționalizarea unei puteri de cumpărare națională în cadrul mecanismului complex al cursurilor de schimb.”

Sistemul monetar bimetalist

Bimetalismul a fost implementat la începutul secolului XIX, încercând să satisfacă mai bine nevoile de monedă existentă. Baterea monedelor etalon pentru ambele metale era liberp, circulația lor fiind simultană și paralelă. Au existat trei sisteme monetare bimetaliste datorită modului de stabilire a raportului de valoare între cele două monede de aur și de argint: bimetalismul integral, bimetalismul paralel și bimetalismul parțial.

Bimetalismul integral era caracterizat prin stabilirea prin lege a raportului dintre aur și arigint de către stat. Acesta era fix și stabilit la 1 parte aur la 15,5 părți aur( în România, raportul era de 1 la 14,38). La schimbarea raportului de valoarea dintre monede intra în aplicare „Legea lui Gresham”, și anume „moneda rea alungă pe cea bună”.

În cadrul bimetalismului paralel, raportul aur-argint se stabilea liber, fără intervenția statului în funcție de raportul de valoare dintre cele două metale. Germania a fost una dintre țările care au aplicat cu succes acest sistem.

În varianta bimetalismului parțial, aurul era considerat moneda etalon, aceasta fiind emisă nelimitat cu putere circulatorie deplină, iar argintul era doar o monedă divizionară, emisă limitat , cu putere de cumpărare mai mică.

Tranzacția de la bimetalism la monometalism s-a făcut întâi în Anglia (1816), Germania (1875) România renunță la bimetalism și trece la monometalism aur în 1890.( SUA- 1900, Indochina- 1930, China- 1935).

Sistemul monetar bazat pe etalonul combinat aur-devize

Sistemul monetar bazat pe etalonul aur-monedă( gold specie standard), adoptat în Anglia în 1816, reprezintă formă clasică a monometalismului și este caracterizat prin ciriculația liberă a monedei, astfel toți deținătorii de metal puteau cere la monetăria statului preschimbarea aurului în monedă, aurul fiind și mijloc de plată internațional. Acest sistem a fost abandonat de majoritatea țărilor în jurul anilor ’14 deoarece acestea nu mai dețineau atât aur cât să asigure convertibilitatea bancnotei.„ Alături de aur, funcțiile monedei erau îndeplinite de moneda de argint și mai ales de moneda de hârtie, sub forma bancnotelor.”

Sistemul monetar bazat pe etalonul aur-lingouri a fost utilizat o scurtă perioadă de timp după Primul Război Mondial, reprezentând o formă limitată a etalonului aur clasic. Aurul-monedă ea fost retras din circulație atât de pe piața internă cât și externă, fiind păstrat sub formă de lingouri la banca emitentă de bancote.

Sistemul monetar bazat pe etalonul aur-devize( gold exchage standard) a funcționat în urma Conferinței Monetare din 1922 de la Geneva, iar în urma Conferinței de la Bretton Woods, în 1944 a fost adoptat de noul Sistem Monetar Internațional. În circulație erau bancnote convertibile în valută sau bancnote neconvertibile în valută. Acest sistem a funcționat până în 1971-1976, țările trecând la sistemul monetar bazat pe puterea de cumpărare.

Sistemul monetar bazat pe putere de cumpărare

Acest sistem a fost adoptat în urma Conferinței Monetare de la Kingston( Jamaica) deoarece aurul nu mai corespundea funcțiilor monetare, metalul prețios fiind cotat la bursă ca marfă. „ Moneda emisă și pusă în zilele noastre în circulație pe plan național și internațional are drept corespondent un etalon alcătuit din contribuția bunurilor și serviciilor create în cadrul fiecărei economii naționale.” Cuatificarea puterii de cumpărare se realizează prin calculul indicelui prețurilor de consum.

Ipe = unde,

Ipe- indicele puterii de cumpărare

Ip- indicele prețurilor.

„ Compararea indicilor prețurilor de consum pentru două țări diferite conduce la determinarea parității puterii de cumpărare, care la rândul său indică nivelul orientativ al cursului de schimb dintre monedele celor două țări. Cursul de schimb, reprezentând puterea de cumpărare pe plan extern a unei monede este însă influențat și de alți factori: politica monetară, politica bugetară,etc.”

II.3 Regimuri valutare

Adoptarea diferitelor regimuri de curs de schimb se află în strânsă legătură cu evoluția Sistemului Monetar Internațional .

Prin regim valutar se înțelege un ansamblu de principii, reguli și norme de procedură adoptate de un stat cu privire la plățile în valută, cursul de schimb al monedei naționale, rezerva valutară a statului, circuitul metalelor prețioase. Acesta este o formă concretizată a politicii valuatar-financiare a statului respectiv.

„Regimul valutar prezintă două forme extreme: curs fix și flotare liberă, între aceste două forme de regimuri valutare se regăsesc și așa numitele regimuri valutare hibride.”

Exemplul clasic al regimului de cursuri de schimb fixe este primul Sistem Monetar Internațional de la Bretton Woods, în cadrul căruia cursurile de schimb ale monedelor țărilor membre fluctuau într-o marjă de ± 1% față de dolar, iar apoi într-o marjă de ± 2,25% față de cursul de schimb pivot( după 1979). Ancorarea monedei naționale față de o monedă puternică este o variantă a regimului de curs de schimb fix, practicată de țările cu inflație foarte ridicată, având ca scop reducerea acesteia până la nivelul inflației din țara față de a cărei monedă se realizează ancorarea.( Argentina reușește reducerea inflației de la 3200% în 1989 la 4% în 1994, prin ancorarea monedei naționale)

Cursul de schimb flotant este determinat liber pe piață, prin confruntarea cererii cu oferta de valută, statul fiind limitat doar la supravegherea și derularea operațiunilor pe piața valutară și la controlul instituțiilor implicate. Prin acest regim s-a urmărit eliminarea atacurilor speculative, crearea unei independențe monetare, reducerea rolului băncii centrale și formarea unor cursuri de schimb reale.

Flotarea administrată presupune implicarea Băncii Centrale în evoluția cursului de schimb, care vinde valută în cazul deprecierii bruște a monedei naționale și cumpără valută atunci când are loc o apreciere bruscă ce duce la dezechilibrul pieței.

Între cele două forme extreme ale regimurilor valutare (curs fix și curs flotant) există numeroase tipuri de regimuri intermediare care preiau o parte din caracteristicile regimurilor valutare de bază.„ Gradul de intervenție a statului pe piața valutară și în mecanismul de formare al cursului de schimb este diferit de la regim la altul, manifestarea controlului statului asupra fluxurilor financiare denominate prin intermediul unei monede străine fiind specific, de regulă, unor țări deficitare în resurse, care prin politica cursului de schimb a dorit să oprească ieșirile de capital autohton.”

Regimul de schimb poate fi asociat unui tip de politică monetară:

politica monetară ce stabilește rata inflației pentru perioada următoare, iar statul exercită controlul strict al prețurilor în acele limite;

politică monetară ce limitează în anumite limite creșterea masei monetare;

politică monetară ce are la bază o anumită ancoră monetară;

politică monetară care în funcție de creșterea produsului intern brut, corectează masa monetară.

Putem afirma că alegerea unui regim de curs de schimb adecvat este dificilă deoarece nu toate țările beneficiază de același regim de curs de schimb, alegerea lui făcându-se după criteriile:

caracteristicile economiei: dezvoltarea financiară, diversificarea producției, flexibilitatea prețurilor

stabilitatea prețurilor, inflație, competitivitatea balanței de plăți, stabilitatea producției reale

credibilitatea politicii monetare, adecvarea rezervelor valutare, reglementarea sistemului financiar.

Fondul Monetar Internațional, organism internațional ce funcționează în cadrul Sistemului Monetar Internațional, realizează clasificarea țărilor în funcție de regimul de curs de schimb la nivelul anului 2014 prezentată în tabelul II.3.1 „ Regimul de schimb al țărilor în 2014-prelucrare proprie”.

Tabelul II.3.1 – Regimul de schimb al țărilor în 2014-prelucrare proprie

Sursa: www.imf.org

„Gradul de intervenție a statului pe piața valutară și în mecanismul de formare al cursului de schimb etse diferit de la regim la altul, manifestarea controlului statului asupra fluxurilor financiare denominate prin intermediul unei monede străine fiind specific, de regulă, unor țări deficitare în resurse, care prin politica cursului de schimb a dorit să oprească ieșirile de capital autohton.”