Sistemul Interactiv de Asistare a Deciziei

Introducere

Orice activitate in cadrul unei societǎți comerciale nu poate fi demaratǎ, derulatǎ și controlatǎ decât plecând de la informație. Modalitatea de gestionare a acesteia cu mijloace informative reprezintǎ o condiție esențialǎ a unui management modern și eficient.

În condițiile economiei de piațǎ, sistemul informațional financiar – contabil capǎtǎ o informație sporitǎ, influențǎnd substanțial mǎrimea valorii nou create de întreprindere.

Este firesc ca intre diferiții parteneri (antreprenori, manageri, bancheri, etc.) ai vieții economice sǎ existe conflicte de interese și de informații. Teoriile recente cautǎ sǎ gǎseasca soluții la aceste conflicte, prin negocierea contractelor între parteneri, de o manierǎ prin care sǎ se acopere, în cea mai mare parte, incertitudinea și riscurile aferente.

In acest context, preocuparea conducerii este ca, prin informație, sǎ reducǎ incertitudinea și riscurile. Sub aceastǎ nouǎ perspectivǎ sunt analizate atât sursele tradiționale de informații cât și cele moderne; este vorba de evidența contabilǎ (cu accent pe principiul prudenței), auditul juridic și financiar – contabil, rating-ul sau analiza performanței prin metoda scorurilor, analiza graficǎ, etc. În baza acestor informații micro și macroeconomice se elibereazǎ previziuni asupra rentabilitǎții agenților economici, precum și analize ale diferitelor categorii de risc.

Din punct de vedere al procesului de decizie, problema oricǎrui agent economic constǎ in a da transformǎrii resurselor direcția, orientarea, care permite cel mai bine atingerea obiectivelor. În cadrul unei firme se pot defini trei categorii de decizii: strategice, administrative și operaționale, fiecare tip fiind legat de un aspect diferit al transformǎrii resurselor, care caracterizeazǎ activitatea agentului economic.

Teoria financiara identificǎ drept obiective generale ale agentului economic profitul, creșterea economicǎ, flexibilitatea. Criteriile de mǎsurare a atingerii acestor scopuri și obiective sunt fie mǎrimi absolute, precum fondul de rulment, trezoreria netǎ, cifra de afaceri, capacitatea de autofinanțare, marja asupra cheltuielilor variabile, fie mǎrimi relative, precum rata indatorǎrii (levierul), rata rentabilitǎții, etc.

Punctul de plecare in revizuirea periodicǎ a obiectivelor din politica generalǎ este analiza stǎrii economico-financiare a societǎții respective la anumite momente.

Realizarea pentru o societate comercialǎ a unui SIAD axat pe analiza activitǎții financiar – contabile ar putea acorda asistentǎ la nivel managerial pentru:

diagnosticarea poziției societǎții vizavi de concurentǎ, cât și vizavi de terții cu care societatea intrǎ in contact;

analizarea și prognozarea evoluției diferiților indicatori economico – financiari, cu precǎdere a indicatorilor de lichiditate, de risc, de gestiune, de profitabilitate precum și a indicatorilor privind rezultatul per acțiune.

Pe baza informațiilor contabile se pot obține numeroase informații financiare.

Printre cele mai incisive (care pot genera obiective noi de politicǎ a firmei) se remarcǎ:

indicatorul lichiditǎții curente (indicatorul capitalului circulant);

indicatorul lichiditǎții imediate (indicatorul test acid);

indicatorul gradului de indatorare;

indicatorul privind acoperirea dobânzilor;

viteza de rotație a activului circulant (stocurilor);

viteza de rotație a debitelor – clienți și a creditelor-furnizor;

rentabilitatea capitalului angajat;

rezultatul pe acțiune;

raportul dintre piețul de piațǎ al acțiunii și rezultatul pe acțiune.

Bilanțul contabil prezintǎ, in rezumat, situația financiarǎ a unei firme, respectiv starea activului si pasivului corespunzǎtoare operațiunilor deja realizate. Dar anumite operații nerealizate incǎ pot avea o mare importanțǎ pentru aprecierea exactitǎții situației financiare, de aceea este necesar ca acestea sǎ fie cunoscute prin analiza contului de profit și pierdere care regrupeazǎ fluxurile reale, financiare și extraordinare ale unei societǎți și pune in evidențǎ urmǎtoarele nivele:

Necesitatea unei analize financiar – contabile corecte se impune cu precǎdere, iar rolul unui sistem informatizat de asistare a analizei și deciziei financiar – contabile este de necontestat.

Capitolul I

PREZENTAREA SOCIETǍȚII COMERCIALE ANALIZATE

Scurt istoric

Societatea de Construcții „CCCF” – București S.A. își are originile în debutul activitǎții de construcții feroviare, ca urmare a Decretului Domnesc nr. 1890 din 03 septembrie 1893, de inființare a Direcțiunii Cǎii Ferate Buzǎu Mǎrǎșești, pentru prima lucrare de cale feratǎ executatǎ de o unitate organizatǎ a Administrației Române de Stat.

Succesul obținut în anul 1881 prin punerea în funcțiune a acestei linii a condus în anul 1883 la înființarea „Direcției Generale a Cǎilor Ferate Române” în care a funcționat și prima unitate centralǎ de construcții a Administrației CFR – „Serviciul Lucrǎri Noi”.

Problema traversǎrii Dunǎrii devenise o necesitate înca din anul 1879.

În acea perioadǎ construirea a douǎ poduri mari de cale feratǎ peste Dunǎre si Brațul Borcea la Cernavodǎ se impunea pentru legǎturile țǎrii cu Marea Neagrǎ. În acest scop s-a lansat un concurs cu participare internaționalǎ pentru proiectarea și construirea acestor poduri. Învingǎtor și convingǎtor prin existența și ingeniozitatea sa, inginerul român Anghel Saligny își asumǎ în totalitate aceastǎ grea rǎspundere. În decurs de cinci ani, proiectul se realizeazǎ, o echipǎ de ingineri români condusǎ de celebrul inginer, reușind sǎ „arunce” peste brațele Dunǎrii cele douǎ „ghirlande” metalice a cǎror monumentalitate și rezistența dǎinuie și astǎzi.

De fapt, prin reușita acestui impresionant obiectiv, s-au pus bazele școlii românești de construcții a cǎrei înaltǎ clasǎ avea sǎ fie susținutǎ și confirmatǎ de generațiile care au urmat prin alte realizǎri remarcabile.

Serviciul „Lucrǎri Noi”, ca urmare a dezvoltǎrii continue a rețelei de cale feratǎ și a diverselor categorii de lucrǎri de drumuri și poduri, se transformǎ în 1919 în „Direcția Construcții Cǎi Ferate” care a fost angajatǎ în realizarea de numeroase obiective.

Din 1958 Direcția Construcții intrǎ în cadrul Ministerului Transporturilor – fiind subordonatǎ Departamentului Cǎilor Ferate – și devine în 1962 „Direcția Generalǎ a Construcțiilor”.

Dupǎ o serie de alte modificǎri organizatorice, în aprilie 1973 primesc denumirea de „Centrala de Construcții Cǎi Ferate” (CCCF) și preia execuția tuturor lucrǎrilor din Ministerul Transporturilor – inclusiv construcții civile, industriale și hidrotehnice.

Palmaresul societǎții

Construcții de cǎi ferate

Construcția liniilor de cale feratǎ este cea mai veche dintre toate activitǎțile Societǎții „CCCF”.

De la data înființǎrii sale, „CCCF” a executat peste 7500 km de linii ferate normale, reprezentând aproximativ 60% din lungimea rețelei feroviare românești aflatǎ azi în exploatare.

Pe lângǎ lucrǎrile de cale feratǎ propriu-zise (lucrǎri noi, dublǎri de linii, linii industriale, triaje, refacții) „CCCF” a executat lucrǎri feroviare de orice naturǎ, sistematizǎri sau sporiri de stații, poduri de cale feratǎ, silozuri, lucrǎri de artǎ, clǎdiri administrative, precum și unitǎțile și dotǎrile aferente specifice cǎilor ferate.

Debutul in strǎinǎtate a fost fǎcut in 1984, prin construcția unei cǎi ferate normale in Irak, între AL Qaim – Waha.

Construcții civile și industriale

O activitate a „CCCF” la fel de veche ca și construcția de cǎi ferate o constituie construcția clǎdirilor și instalațiilor.

Primele lucrǎri de acest gen au fost construcțiile aferente cǎilor ferate: clǎdiri pentru cǎlǎtori, magazii de mǎrfuri, depouri, cantoane, sedii ale administrației feroviare, hale de reparații, etc.

In ultimii 50 de ani, constructorii „CCCF” au preluat in execuție și alte categorii de construcții civile și industriale din domeniul transporturilor și telecomunicațiilor: aerogǎri, hangare, autogǎri, oficii PTTR, turnuri TV, linii tehnologice în cariere, linii tehnologice de producție prefabricate, etc.

Peste 800 de astfel de lucrǎri au fost executate de „CCCF” în aceastǎ perioadǎ, în suprafațǎ totalǎ de aproximativ 5.000.000 mp.

In paralel au fost executate si clǎdiri sociale (spitale, școli, hoteluri, restaurante, spații comerciale), dar mai ales cǎmine și blocuri de locuințe, inclusiv în Germania și Ukraina.

Poduri

În cei aproape 120 de ani de existențǎ, „CCCF” a executat sau reconstruit peste 6000 de poduri, însumând peste 380 km lungime: poduri de cale feratǎ, de șosea, combinate, viaducte într-o mare diversitate de soluții constructive si tehnologice.

În București au fost construite pasajele denivelate: Grant, Victoriei, Lujerului precum și traversǎrile peste arterele de centurǎ ale Bucureștiului și podurile peste Dâmbovița.

Lucrǎri hidrotehnice

Societatea a executat de-a lungul timpului lucrǎri complexe ce au cuprins ansambluri de obiective compuse din drum – pod – tunel – cale feratǎ.

Specialiștii „CCCF” au executat o serie de lucrǎri hidrotehnice precum:

modernizǎri ale porturilor fluviale românești;

reconstrucția și modernizarea unor șantiere navale românești;

construcția de ecluze, baraje, hidrocentrale, lacuri de acumulare.

Construcții rutiere și aeroportuare

In ultimii 40 de ani „CCCF” a executat, modernizat și lǎrgit aproape 11.000 km de drumuri naționale si județene, a executat primii 113 km de autostradǎ din România precum și construcția a 3 aeroporturi internaționale și 9 aeroprturi interne. Din acest domeniu sunt remarcabile: autostrada Bucuresti – Pitești, modernizarea drumului Transfǎgǎrașan, Aeroportul Internațional Otopeni, Aeroprtul Bǎneasa.

De asemenea, începând din anul 1975 „CCCF” a executat construcții rutiere in Libia, Turcia, Maroc, Israel precum și construcții aeroportuare în Senegal.

Situația juridicǎ a societǎții

În anul 1991, printr-o Hotǎrâre a Guvernului României, „CCCF” devine societate pe acțiuni prin reorganizarea Centralei de Construcții Cǎi Ferate in societǎți comerciale independente, „CCCF” București S.A. preluând 30% din capitalul social și majoritatea unitǎților de construcții – montaj și prestǎri auto și utilaje.

Societatea este înmatriculatǎ in Registrul Comerțului sub Nr.J 40/999/1991 din 12.03.1991.

Începând cu data de 20.02.1995 societatea s-a privatizat prin metoda MEBO, întregul capital social fiind preluat de cei 7.045 acționari din rândul salariațiilor.

Obiectul de activitate actual

În conformitate cu Statutul Societǎții „CCCF” București S.A., obiectul de activitate cuprinde:

realizarea de construcții în țarǎ și strǎinatate pentru transporturi feroviare, rutiere, hidrotehnice, aeroporturi, metrou și alte construcții civile, industriale și edilitare;

fabricarea și comercializarea de agregate de carierǎ și balastierǎ, prefabricate din beton, construcții și confecții metalice și din lemn;

prestații cu mijloace auto și utilaje specifice in construcții, transporturi cu vagoane de cale feratǎ specializate, prestații cu mijloace navale proprii;

proiectare, lucrǎri de informaticǎ, laborator, aprovizionare, intermediere bursierǎ la Bursa Românǎ de Mǎrfuri, etc.

Societatea poate efectua orice fel de activitǎți de comerț interior și exterior, asociere cu parteneri interni sau externi, pentru atingerea obiectivelor propuse.

Activitatea de construcții – montaj este activitatea de bazǎ a Societǎții „CCCF” București S.A., reprezentând 94% din totalul cifrei de afaceri (82% în țarǎ și 12% in strǎinatate).

Principalii beneficiari ai producției de construcții – montaj sunt:

1. Ministerul Transporturilor 50%

din care:

– Administrația Naționalǎ a Drumurilor 20%

– SNCFR 19%

– Departamentul Aviației Civile 10%

– Alte unitǎți de Transporturi 0,5%

– Metrorex S.A. 0,5%

2. Ministerul Industriilor 2%

3. Primǎrii 30%

Capitalul social

Capitalul social al societǎții este în valoare de 54.778.242.600 lei, subscris în întregime de acționari, divizat în 1ibia, Turcia, Maroc, Israel precum și construcții aeroportuare în Senegal.

Situația juridicǎ a societǎții

În anul 1991, printr-o Hotǎrâre a Guvernului României, „CCCF” devine societate pe acțiuni prin reorganizarea Centralei de Construcții Cǎi Ferate in societǎți comerciale independente, „CCCF” București S.A. preluând 30% din capitalul social și majoritatea unitǎților de construcții – montaj și prestǎri auto și utilaje.

Societatea este înmatriculatǎ in Registrul Comerțului sub Nr.J 40/999/1991 din 12.03.1991.

Începând cu data de 20.02.1995 societatea s-a privatizat prin metoda MEBO, întregul capital social fiind preluat de cei 7.045 acționari din rândul salariațiilor.

Obiectul de activitate actual

În conformitate cu Statutul Societǎții „CCCF” București S.A., obiectul de activitate cuprinde:

realizarea de construcții în țarǎ și strǎinatate pentru transporturi feroviare, rutiere, hidrotehnice, aeroporturi, metrou și alte construcții civile, industriale și edilitare;

fabricarea și comercializarea de agregate de carierǎ și balastierǎ, prefabricate din beton, construcții și confecții metalice și din lemn;

prestații cu mijloace auto și utilaje specifice in construcții, transporturi cu vagoane de cale feratǎ specializate, prestații cu mijloace navale proprii;

proiectare, lucrǎri de informaticǎ, laborator, aprovizionare, intermediere bursierǎ la Bursa Românǎ de Mǎrfuri, etc.

Societatea poate efectua orice fel de activitǎți de comerț interior și exterior, asociere cu parteneri interni sau externi, pentru atingerea obiectivelor propuse.

Activitatea de construcții – montaj este activitatea de bazǎ a Societǎții „CCCF” București S.A., reprezentând 94% din totalul cifrei de afaceri (82% în țarǎ și 12% in strǎinatate).

Principalii beneficiari ai producției de construcții – montaj sunt:

1. Ministerul Transporturilor 50%

din care:

– Administrația Naționalǎ a Drumurilor 20%

– SNCFR 19%

– Departamentul Aviației Civile 10%

– Alte unitǎți de Transporturi 0,5%

– Metrorex S.A. 0,5%

2. Ministerul Industriilor 2%

3. Primǎrii 30%

Capitalul social

Capitalul social al societǎții este în valoare de 54.778.242.600 lei, subscris în întregime de acționari, divizat în 1.747.348 acțiuni nominative cu valoare nominalǎ de 31.400 lei, deținute de 7.045 acționari.

Organizare, colaboratori

Societatea „CCCF” București S.A. este recunoscutǎ în țarǎ ca una din cele mai mari companii de construcții, având în componența sa:

15 sucursale – grupuri de șantiere in București și în provincie – specializate in lucrǎri de cale feratǎ, drumuri și poduri, construcții hidrotehnice, construcții metalice, metrou, instalații, clǎdiri;

2 sucursale ce dețin utilaje de construcții și mijloace de transport auto, vagoane specializate de cale ferat1 și mijloace tehnice navale;

2 sucursale in strǎinatate: Germania și Ukraina;

o fabricǎ de prefabricate din beton;

o bazǎ de aprovizionare și intendentǎ;

o secție de proiectare;

un centru de calcul electronic;

un laborator central;

12 agenții proprii specializate ce aplicǎ tehnologii moderne.

„CCCF” București S.A. participǎ cu capital in 6 societǎți mixte:

„ITALSTRADE” – Italia;

„CRESCENT” – Cipru;

„EUROPE ETUDES GECTI” – Franța;

„FREYSSINET” – Franța;

„STUMP BOHR” GmbH – Germania;

asociații in Maroc.

Activitatea economico – financiarǎ și legislativǎ

Exercițiul economico – financiar începe la 1 ianuarie și se incheie la 31 decembrie al fiecǎrui an.

Amortizarea se stabilește prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii de intrare a mijloacelor fixe și se include, dupǎ caz, în prețul de cost al producției, al prestațiilor de servicii sau în cheltuielile de circulație și se utilizeazǎ pentru înlocuirea mijloacelor fixe și satisfacerea altor nevoi ale societǎții, conform Legii 15/1994.

Anual, la nivel de societate, se va constitui un fond pentru reparațiile ce se vor efectua la utilajele de mare capacitate (nave, vagoane CF, macarale) ale cǎror valori de reparații capitale sunt foarte mari și nu pot fi suportate în costurile anului respectiv.

Investițiile noi se pot efectua în limita plafoanelor aprobate prin Bugetul de Venituri si Cheltuieli și a listelor aprobate de Consiliul de Administrație din fondul de dezvoltare ce se constituie din urmǎtoarele surse:

amortizarea mijloacelor fixe incluse pe costuri conform Legii 15/1994 și a Statutului;

din profit, conform aprobǎrilor date prin Bugetul de Venituri si Cheltuieli și a bilanțului contabil;

din valorificarea mijloacelor fixe prin vânzari sau recuperǎri de subansamble, piese de schimb, etc;

alte surse cu privire la mijloacele fixe;

credite bancare interne sau externe.

Societatea va ține evidența contabilǎ în lei și se vor întocmi anual bilanțul și contul de profit și pierdere, cu respectarea „Normelor metodologice” elaborate de Ministerul Finanțelor și a Legii 80/1991.

Profitul societǎții se stabilește pe baza bilanțului aprobat de Adunarea Generalǎ a Acționarilor. Din profitul anual se va deduce fondul de rezervǎ care va fi cel mult 5% din totalul profitului prevǎzut in bilanțul anual.

Profitul net va fi obținut din profitul brut din care se va scade impozitul pe profit calculat conform legii, și se va reprezenta astfel:

o cotǎ pentru constituirea fondului de dezvoltare conform BVC și a bilanțului contabil aprobat;

o cotǎ de 10% pentru fondul de participare la profit sau cel stabilit prin Contractul Colectiv de Muncǎ;

dividende;

Dividendele cuvenite acționarilor se repartizeazǎ între aceștia proporțional cu aportul la capitalul social. Acestea vor fi folosite cu prioritate pentru rambursarea ratelor de credite pentru acțiunile cumpǎrate și vor fi virate la „PAS – CCCF”. Acționarii care nu au cumpǎrat acțiuni cu plata in rate primesc dividende corespunzǎtor acțiunilor.

În conformitate cu Legea 77/1994, art. 50, societatea, privatizându-se prin transmiterea de acțiuni asociației constituie in temeiul legii, beneficiazǎ pe toata durata achitǎrii ratelor sau ramburs1rii creditelor prevǎzute în contractul de vânzare – cumpǎrare de o reducere de 50% a impozitului pe profit. De asemenea, dividendele sunt neimpozabile pe aceeasi perioadǎ.

Plata finalǎ a dividendelor cuvenite acționarilor se va face de societate în condițiile legii, în cel mult douǎ luni de la aprobarea bilanțului de cǎtre Adunarea Generalǎ a Acționarilor „CCCF” – S.A. Suportarea pierderilor de cǎtre acționari se va face proporțional cu aportul la capital și în limita capitalului subscris.

Capitolul II

SISTEMUL INFORMATIC DE ASISTARE A DECIZIEI (SIAD) – SUPORT INFORMATIC PENTRU UN MANAGEMENT MODERN

2.1 Conceptul de Sistem Interactiv de Asistare a Deciziei

SIAD–ul financiar poate fi definit ca un sistem de documentare informatizat care utilizeazǎ cunoștințele din domeniul financiar – contabil pentru a-l ajuta pe decident sǎ rezolve o problemǎ neprogramabilǎ, greu de structurat.

Obiectivul unui SIAD financiar – contabil poate fi ameliorarea cadrului necesar luǎrii unei decizii, realizarea unui studiu pregǎtitor pentru a lua o decizie, întrucât ansamblul lucrǎrilor de realizat nu este programabil. Altfel spus, obiectul studiului este stabilit, dar nu existǎ algoritm de rezolvare.

Problematica și logica unui SIAD financiar – contabil constǎ în primul rând în a gǎsi modalitatea de a extrage dintr-o sursǎ de informație contabilǎ (bilanț, cont de rezultate, anexe) date financiare suficient de fiabile pentru a permite analistului sǎ stabileascǎ un diagnostic asupra prezentului si viitorului firmei.

Atunci când SIAD–ul este capabil și sǎ furnizeze o pǎrere proprie, pe care sǎ o și justifice, putem spune cǎ el este un SIAD „inteligent” sau un SIAD–expert (figura nr. 1).

Munca de structurare in finanțe este asociatǎ în general unui proces de modelare. Prin urmare sistemul trebuie sǎ furnizeze utilizatorului un mijloc de a modela, cât și calitǎțile acestui mijloc: putere, simplitate.

Un SIAD este de fapt un program de cercetare heuristicǎ în care funcția de evaluare se prezintǎ în fiecare etapǎ sub forma unui model. El permite, prin modelele oferite, efectuarea de calcule si reliefarea cunoștințelor, în timp ce decidentul rǎmâne ultimul mediator care apreciazǎ raportarea la realitate sau la experiența sa. Ca rezultat al acestei aprecieri el continuǎ aprecierea heuristicǎ sau schimbǎ modelul de reprezentare dacǎ este posibil. Deoarece tot sau o parte a controlului cercetǎrii este lǎsat operatorului (decidentului), rezultǎ cǎ SIAD–ul asigurǎ un mod de lucru interactiv.

Funcționalitǎțile unui SIAD financiar sunt în principal urmǎtoarele:

accesul la informații pertinente și controlul accesului;

manipularea informațiilor relative la problemǎ și prezentarea într-o formǎ accesibilǎ utilizatorului și anume: selectare (cu sau fǎrǎ filtru), sortare, prezentare sub forma tabelarǎ, prezentare sub forma graficǎ, utilizare de culori, utilizare de ferestre;

definirea de noi concepte plecând de la cele existente (structurare date);

structurarea informațiilor sub formǎ de modele: relații între variabile (sisteme de relații), arbori de decizie;

posibilitatea descrierii și analizei informațiilor de bazǎ cu instrumente statistice (analiza de date, previziune pe termen scurt);

conservare și administrare a obiectelor sistemului: concepte, prezentare de informații și modele, care s-au dovedit utile, gestionate sub formǎ bibliotecǎ;

posibilitatea manipulǎrii acestor obiecte în optica asistǎrii deciziei: efectuarea de simulǎri, generarea de alternative (scenarii);

posibilitatea de evaluare a alternativelor: de cǎtre însuși utilizatorul, sau prin funcții de „preferințe”, modelând preferințele decidentului funcție de diferite criterii;

ușurarea comunicǎrii între decidenți, în cazul în care sunt dispersați geografic.

Fundamentarea deciziei financiare realizându-se recursiv, pe aceleași structuri informaționale (actualizate) se poate întrevedea o soluție informaticǎ asigurând nu doar funcțiile de informare și analizǎ, dar în egalǎ mǎsura asistarea deciziei. O astfel de soluție informaticǎ trebuie sǎ aibǎ un profund caracter interactiv. Utilitatea unui sistem interactiv de asistare a deciziei considerǎm a fi pe deplin justificatǎ. Un astfel de sistem informatic poate oferi decidentului variate modele de analizǎ cu posibilitatea simulǎrii efectelor deciziilor sale în plan financiar, sprijinind astfel alegerea variantei de acțiune (deciziei) optime. Apelând la modele euristice complexe analistul va putea realiza o aprofundare a analizei și va putea anticipa cele mai eficiente cǎi de acțiune.

Sistemele interactive de asistare a deciziei (SIAD) sunt instrumente informatice destinate a fi utilizate în special de manageri care opereazǎ în medii economice și sociale deosebit de complexe. Rolul unui SIAD nu este de a automatiza procesul decizional al managerului, ci dimpotrivǎ, de a asista și dezvolta capacitatea sa intuitivǎ, ajutând-l sa reacționeze cât mai rapid și cu eficiențǎ cât mai sporitǎ.

Politica generalǎ a unei firme cuprinde obiective (economice, sociale, de cercetare științificǎ, financiare, etc.) care grupeazǎ în jurul lor resursele (umane, materiale, informaționale) și le orienteazǎ corespunzǎtor scopului echipei manageriale de a obține rezultate economice eficiente, competitive.

Pentru un agent economic, condiția principalǎ de supraviețuire o constituie o politicǎ generalǎ viabilǎ, capabilǎ de adaptǎri operative și îndrǎznețe. O astfel de politicǎ se fundamenteazǎ în mod complex, pe baza unei analize dinamice a situației prezente și viitoare.

Fiecare știe din experientǎ cǎ nu este ușor sǎ se ia o decizie, fie datoritǎ insuficienței informațiilor disponibile, fie datoritǎ instabilitǎții mediului economic. Cantitatea de informație necesarǎ într-un proces de decizie (și nu numai) este în fapt o funcție crescǎtoare de douǎ variabile quasi–independente: complexitatea firmei și incertitudinea ce caracterizeazǎ comportamentul ei în context. Astfel, dacǎ incertitudinea este mai mare (putând afecta rezultatele), cantitatea de informație ce trebuie tratatǎ este mai mare, așa încât sǎ se poatǎ asigura un nivel acceptabil al performanței. Pentru managerii aflați în situația de a formula decizii în medii dominate de incertitudine au fost concepute instrumente speciale, cum sunt de exemplu sistemele „fuzzi”.

În condițiile unei economii concurențiale, analiza previzionalǎ impune o solidǎ documentare. Managerul cel mai bine informat, cel care dispune de toate informațiile necesare, în timp util, pentru a putea lua decizii cât mai documentate, al cǎror efect se va reflecta in evoluția economico-financiarǎ a firmei, se va afla într-o poziție privilegiatǎ. Managerul trebuie sǎ ia decizii obișnuite („de rutinǎ”, bazate pe „cunoașterea istoricǎ” a elementelor previzibile), cât și decizii de orientare, inspirate de o dorințǎ (sau uneori chiar necesitate) de schimbare.

O decizie bine fundamentatǎ presupune informații la zi despre mediul economic și financiar–bancar, tendințele de evoluție ale unor procese economice și financiare și pe aceastǎ bazǎ sesizarea, pe cât posibil, a apariției tuturor factorilor de influențǎ și a tendinței evoluției lor. În plus, decidentul trebuie sǎ fie capabil sǎ analizeze, sǎ evalueze și sǎ raționeze într-o manierǎ apropiatǎ acestor cunoștințe. Poate nu este de neglijat sǎ se sublinieze faptul cǎ fiecare decident își pune amprenta personalǎ în modul de a analiza și raționa. Pe lângǎ rigoare și documentare, luarea deciziei înseamnǎ experiențǎ și fler.

Cercetǎtori din diferite domenii ale gestiunii (cercetare operaționalǎ, finanțe, economie aplicatǎ) au pus la punct tehnici cantitative și algoritmi pentru a ajuta decidenții. Ceea ce urmǎrește decidentul este identificarea unei cǎi de acțiune care sǎ conducǎ la efecte mulțumitoare în raport cu obiectivele sale și apropiate de modul sǎu de a raționa. Atingerea unor obiective fixe este irealizabilǎ, ele fiind complet inaccesibile calculului uman. De aceea decidentul urmǎrește realizarea unor indicatori economici al cǎror nivel sǎ se plaseze într-o plajǎ de valori cât mai apropiatǎ de obiectivul inițial.

Pentru luarea deciziilor bune este necesarǎ existența unor indicatori expresivi, care sǎ reflecte veridic și corespunzǎtor fenomenele, procesele și activitatea economicǎ și financiarǎ a firmei. În condițiile economiei de piațǎ dimensiunea financiarǎ a activitǎții unui agent economic devine dimensiunea principalǎ a existenței și dezvoltǎrii, fǎcând obiectul politicii sale financiare. Astfel, obiectivele strategice, cuprinse în linia de dezvoltare a fiecǎrui agent economic, nu pot fi rupte de deciziile financiare, de dorința conducerii de a realiza un echilibru financiar care sǎ permitǎ firmei sǎ reziste atât concurenței (menținându-și și dezvoltându-și piața), cât și fiscalitǎții și nivelului ridicat al inflației.

Deciziile financiar–contabile au la bazǎ o analizǎ amplǎ, informații interne și externe, care intrǎ în competența organelor de conducere ale agenților economici.

La ora actualǎ se constatǎ lipsa unei informǎri corecte și operative; cel mai adesea informațiile ajung cu întârziere, conducând la diminuarea sau chiar anularea efectelor deciziilor luate. Statistic s-a demonstrat cǎ, prin utilizarea sistemelor informatice (în majoritate sisteme informatice de preluare a tranzacțiilor), factorii de conducere dispun de mult mai multe informații, dar cu toate acestea calitatea deciziilor luate nu a cunoscut modificǎri semnificative.

Scopul utilizǎrii unui sistem informatic este de a rezolva în primul rând problema informǎrii operative, în timp util. Deși este rezultatul unui proces de prelucrare (de transformare a datelor primare), informația poate fi consideratǎ un produs brut sau, mai corect spus, semi–finit, care departe de a fi rar (este uneori prea abundent) este oferit nediferențiat, fǎrǎ aplicarea unor criterii de selecție și provocând inevitabil „sufocarea” decidentului. Un sistem interactiv de asistare a deciziei poate asigura selecționarea, interpretarea și compactizarea informației pentru a pregǎti decizia. De reținut este faptul cǎ, pentru fundamentarea unei decizii, este mult mai importantǎ selectarea și prezentarea corelat1 a informației, decât efectuarea unor calcule multiple, oricât de complexe ar fi, furnizând informații inoportune. Termenul „asistarea deciziei” trebuie înțeles într-un sens foarte general și anume orice operație (sortare, selectare, clasificare, evaluare, etc.) menitǎ sǎ organizeze informația, sǎ reducǎ incertitudinea, sǎ conducǎ la recomandǎri și/sau variante de acționare.

Sistemul interactiv de asistare a deciziei (SIAD) trebuie sǎ asigure o filtrare a informației oferite decidentului, plecând de la modelul de investigare ales de acesta. De aceea SIAD va avea o arhitecturǎ anume, funcție de sarcinile și rolul sitemului, alegerea arhitecturii fiind ghidatǎ în primul rând de confortul decidentului. Acest confort constǎ în ușurința utilizǎrii, dar și în confortul intelectual, utilizatorul nefiind perturbat în stilul lui obișnuit de lucru.

Controlul unui SIAD nu este automatizat, ci este comandat de decident, ceea ce conferǎ sistemului caracterul „interactiv”.

Pornind de la cerințele utilizatorului, un SIAD financiar–contabil poate furniza informații privind:

analiza mijloacelor economice din patrimoniul firmei;

analiza disponibilitǎților bǎnești;

analiza echilibrului financiar;

analiza cheltuielilor;

evoluția și structura surselor de finanțare;

evoluția și structura activelor imobilizate;

evoluția și structura activelor circulante;

analiza rezultatului exercițiului;

analiza rezultatului (din exploatare, financiar, curent, excepțional, brut, net) pe parcursul mai multor exerciții;

analiza ratelor de rentabilitate;

analiza capacitǎții de autofinanțare, etc.

În general un sistem interactiv de asistare a deciziei este util în urmǎtoarele situații:

factorii subiectivi sunt esențiali în sensul dirijǎrii desfǎșurǎrii procesului de decizie;

cǎutarea soluției implicǎ un amestec de:

cǎutarea a informațiilor;

manipulare a datelor;

calcule;

modelare (formalizare și structurare a problemei);

secvența operațiilor nu poate fi cunoscutǎ a priori deoarece ea poate depinde de date și este influențatǎ de rezultate intermediare;

criteriile de decizie sunt numeroase, contradictorii și depind de utilizator;

datele nu sunt cunoscute întotdeauna dinainte;

obținerea unei soluții satisfǎcǎtoare trebuie sǎ realizeze într-un timp limitat;

problema este supusǎ unei evoluții rapide.

Prin urmare, un SIAD este un sistem informatic interactiv conceput pentru tratarea informației implicate într-un proces decizional și supus anumitor restricții. În tehnologia unui SIAD expertiza nu este formalizatǎ și transferatǎ calculatorului, ci este expertiza decidentului obținutǎ prin interacțiunea dintre expert (manager) și sistem. Funcție de complexitatea problemelor, natura expertizei poate fi relativ diversǎ. În fapt, SIAD–urile s-au dezvoltat la întâlnirea dintre preocupǎrile practice și apariția interactivitǎții în prelucrǎrile informatice.

Arhitectura unui SIAD trebuie sǎ permitǎ asistența în procesul de decizie pe parcursul a trei faze. Prima fazǎ constǎ în a ajuta decidentul în procesul de explorare și definire a problemei. A doua fazǎ corespunde capacitǎții de generare a soluțiilor satisfǎcǎtoare. Ultima fazǎ trebuie sǎ permitǎ reținerea unei strategii sau a unui plan.

Conceperea și realizarea unui SIAD se face cel mai adesea cu ajutorul unei persoane instructor sau prin decident, urmând metoda de dezvoltare evolutivǎ care constǎ în a analiza o parte a problemei, a o modela rapid, a o valida, apoi a dezvolta sistemul prin adǎugarea de noi module.

Lucrarea de fațǎ prezintǎ celor interesați o astfel de soluție interactivǎ pentru diagnosticarea activitǎții agenților economici în contextul actual (când se opereazǎ cu un nou sistem de contabilitate) și de asistare în decizia de investiții. Aceastǎ soluție informatizatǎ constǎ într-un sistem interactiv de asistare a deciziei financiar – contabile, fundamentat în principal pe analiza financiarǎ a activitǎții unui agent economic.

2.2 Necesitatea unui SIAD in asistarea financiar – contabilǎ

Calculatorul electronic a produs o revoluție în societatea umanǎ, în ansamblul ei, cu implicații deosebite în sfera informaționalǎ, cu preponderențǎ în activitatea de conducere.

Complexitatea vieții economice în condițiile concurenței impuse de economia de piatǎ a determinat creșterea rolului informației în luarea deciziilor. Informația a devenit ea însǎși o resursǎ, de calitatea ei depinzând calitatea deciziilor luate și, implicit, a rezultatelor obținute.

Deschiderea spre economia de piațǎ și cercetarea fenomenelor economice din multiple puncte de vedere au condus la o nouǎ viziune asupra informației contabile. Libera inițiativǎ, egalitatea între agenții economici independenți și autonomi lasǎ fiecǎruia libertatea sǎ-și utilizeze resursele. Urmǎrindu-și propriile interese, armonizarea lor în raport cu cerințele și legitǎțile pieței în care își desfǎșoarǎ activitatea, agenții economici trebuie sǎ-și cunoascǎ situația patrimoniului, capacitatea acestuia de a genera profit. Aceasta se realizeazǎ cu ajutorul unei contabilitǎți operative și științific organizate, cât și cu ajutorul controlului financiar, organizat și exercitat în mod exigent și competent.

Pânǎ nu demult, informația contabilǎ era destinatǎ tehnicienilor contabili, ce prezentau o schemǎ explicativǎ a stǎrii și evoluției patrimoniului unitǎții economice. Complexitatea vieții economice reclamǎ însǎ construirea de imagini multiple, extrase dintr-o sursǎ unicǎ, simularea de scenarii adaptate utilizatorilor. Este nevoie de informație înmagazinatǎ în colecții de date prelucrabile cu tehnica de calcul, de gestiune a datelor multimedia puțin structurate (text, grafice, imagine, sunet), cât și de o interfațǎ accesibilǎ nespecialistilor. Contabilitatea tradiționalǎ și normalizarea contabilǎ rǎmân doar pilonii informației, intrucât principiile și convențiile care le conduc sunt garanția veridicitǎții și obiectivitǎții ei.

Sistemul informatic constituie un ansamblu coerent structurat, format din echipamente electronice de calcul si comunicație, procese, proceduri automate și manuale, inclusiv structurile organizatorice și salariații, care folosesc calculatorul ca instrument de prelucrare automatǎ a datelor, în cadrul domeniului concret de activitate a agentului economic, în scopul maximizǎrii profitului realizat din activitatea economicǎ.

Sistemele informatice financiar–contabile au la bazǎ principiul introducerii unice a datelor și a prelucrǎrilor multiple a acestora.

Obiectivele principale ale sistemelor informatice financiar–contabile constau in:

cunoașterea stǎrii și mișcǎrii patrimoniului agentului economic;

cuantificarea rezultatelor economice obținute de agentul economic;

creșterea operativitǎții în activitatea managerialǎ, inclusiv în luarea deciziilor;

utilizarea eficientǎ a salariaților angajați.

Se vorbește tot mai des de informatica utilizatorului final, care sugereazǎ imaginea unui gestionar dezvoltând într-o manierǎ proprie modelele informaționale și mijloacele lor de exploatare. Fiecare utilizator își conservǎ limbajele și metodele specifice, își construiește propriul sistem, multiform și adaptat nevoilor sale. Mecanismul de diferențiere este construit într-o logicǎ descentralizatǎ.

Utilizate de gestionari cu opțiuni diferite, se pot genera informații ce evolueazǎ în maniere complet diferite, fǎcând dificilǎ comunicarea între ele. În particular, devine problematicǎ obținerea de date globale reprezentând situația unitǎții. Rolul integrator al contabilitǎții se manifestǎ în clarificarea și omogenizarea limbajului gestionarilor, autorizând o analizǎ criticǎ și coerentǎ a performanțelor și rezultatelor diferiților gestionari. Contabilii și experții contabili au în acest caz rol esențial, evidențiind interesul și facilitǎțile folosirii datelor contabile, cele care demonstreazǎ reușita sau eșecul unei unitǎți economice, legitimitatea sa economicǎ.

Prelucrarea tradiționalǎ are la bazǎ organizarea datelor financiar–contabile în fișiere sau baze de date, contabilitatea fiind punctul de plecare în obținerea de informații, centrul evidenței desfǎșurǎrii activitǎții, locul în care sunt consemnate toate evenimentele unui exercițiu financiar, interpretarea fǎcându-se, ulterior, de utilizator, în funcție de necesitǎți.

2.3 Utilizarea procesoarelor de tabele în analiza datelor

Procesoarele de tabele, prin facilitǎțile oferite de foile de calcul, permit realizarea de operații asupra datelor cum ar fi:

organizarea și ordonarea datelor;

sintetizarea lor prin atașarea unui plan desfǎșurator, ce permite afișarea sau ascunderea datelor;

validarea datelor introduse și afișarea de mesaje în caz de eroare;

efectuarea de calcule diverse cu posibilitǎți de verificare a formulelor în caz de eroare;

simularea rezultatelor pe baza unor scenarii definite de utilizator sau de sistem;

efectuarea de previziuni și evaluarea acestora;

obținerea diverselor statistici;

analizarea, explicarea, sintetizarea unui ansamblu de date;

consolidarea datelor;

afișarea pe ecran a rapoartelor în formatele cunoscute și familiare utilizatorului, însoțite de reprezentǎri grafice și de eventuale rezumate;

imprimarea rapoartelor în întregime sau parțial, a graficelor sau a notelor explicative;

exploatarea datelor organizate sub formǎ de liste prin utilizarea unor facilitǎți specifice bazelor de date cu privire la actualizarea și regǎsirea/consultarea datelor, etc.

Prin urmare, procesoarele de tabele, alǎturi de facilitǎțile cunoscute de calcul tabelar, de generarea de reprezentǎri grafice și de exploatare a bazelor de date, posedǎ mai multe tehnici de prelucrare a datelor, prin care informația poate fi agregatǎ, centralizatǎ, simulatǎ și optimizatǎ. Aceste tehnici pot fi grupate sub numele de instrumente de sintetizare a informației și de asistare a deciziei.

Întrucât lucrarea de fațǎ prezintǎ un instrument de asistare a analizei financiare, aceste facilitǎți de sintetizare a informației și asistare a deciziei sunt cele care vin sǎ justifice utilizarea procesoarelor de tabele în analiza datelor.

2.3.1 Procesorul de tabele – instrument de sintetizare a deciziei

Cu ajutorul procesoarelor de tabele se pot realiza tabele de ipoteze, tabele pivot, subtotalizǎri și consolidǎri.

TABELELE DE IPOTEZE

Aceste tabele permit obținerea mai multor rezultate prin calcule aplicabile mai multor serii de valori dispuse monodimensional sau bidimensional.

Prin aplicarea unei singure formule unor serii de valori dispuse pe linie sau pe coloana se poate obține un numǎr mai mare de rezultate care sintetizeazǎ prin regrupare informațiile dintr-un tablou sau o bazǎ de date. De fapt, tabelele de ipoteze permit crearea de rapoarte de sintezǎ pentru bazele de date.

O tabelǎ de ipoteze se compune din urmǎtoarele elemente:

una sau douǎ celule de intrare;

una sau mai multe formule care vizeazǎ celulele de intrare;

un câmp special de ipoteze, cu una sau douǎ dimensiuni în care prima coloanǎ sau linie conține valori asupra cǎrora se aplicǎ efectiv formulele.

În cazul în care la elaborarea unui rezultat participǎ mai mulți parametri, câmpurile tabelelor de ipoteze permit evaluarea importanței relative a fiecǎrui parametru (doi sau mai mulți parametri concurǎ la rezultatul sintetizǎrii).

Procedura de sintetizare a informației prin tabelele de ipoteze se declanșeazǎ prin execuția comenzii Data Table.

Tabela de ipoteze cu o singurǎ variabilǎ

Permite exploatarea rezultatului uneia sau a mai multor formule, urmǎrind diferite valori luate de un parametru. Tabela de ipoteze e compusǎ din:

o celulǎ de intrare, situatǎ oriunde în foaia de calcul (dar mai puțin în câmpul de ipoteze), definitǎ și referințǎ de utilizator în caseta de dialog Table, corespunzǎtor rubricilor Row Input Cell sau Column Input Cell dupǎ cum se dorește a se organiza rezultatul pe linie sau pe coloanǎ. Celula de intrare poate fi vidǎ, ea fiind situatǎ într-un câmp de criterii atunci când formula generatoare este de tip bazǎ de date (=D). În cazul utilizǎrii altor funcții, altele decât cele de tip baze de date, celula de intrare conține unul din argumentele funcției respective.

câmpul de ipoteze, care conține rezultatele calculate prin aplicarea unei formule pentru o serie de date; prima coloanǎ a tabelei sau prima linie a acesteia poate conține valorile testate prin formule; respectivul câmp va fi selectat de cǎtre utilizator înainte de activarea comenzii Data Table;

formula (formulele), este/sunt plasat(e) pe prima linie a câmpului de ipoteze; acestea pot fi de tip baze de date sau formule bazate pe un interval de variație (de tip PMT, SYD, SLN, DB, DDB, etc.).

Celula din colțul superior stâng al câmpului de ipoteze nu intervine în calcule, conținutul sǎu putând fi lǎsat la libera inițiativǎ a utilizatorului.

Comanda Data Table permite completarea automatǎ a tabloului ca și cum formula sau formulele situate pe prima linie ar fi aplicate succesiv pentru fiecare valoare gǎsitǎ în prima coloanǎ sau în prima linie, aceste valori reprezentând parametrii sintetizǎrii informației.

Tabela de ipoteze cu o singurǎ variabilǎ poate permite calcularea mai multor serii de rezultate, utilizând mai multe formule.

Exemplificǎm în cele ce urmeazǎ formatul acestei tabele, extras din aplicația EXCEL privind analiza financiarǎ a rezultatelor la societatea CCCF – București S.A.

Se mentioneazǎ cǎ s-a dorit determinarea valorilor înregistrate de capacitatea de autofinanțare prin metoda aditivǎ în urma introducerii în tabela de ipoteze a diverselor valori ale EBE, posibil a fi obținute în exercițiile urmǎtoare.

Aceasta tabelǎ funcționeazǎ dupǎ aceleași principii ca și o tabelǎ cu o variabilǎ, dar permite variația simultanǎ a doi parametri, necesitând în acest caz douǎ celule de intrare.

Structura unei astfel de tabele este urmǎtoarea:

valorile primului parametru (prima celulǎ de intrare) se aflǎ în coloana stângǎ a câmpului de ipoteze, iar valorile celui de-al doilea parametru (a doua celulǎ de intrare) se aflǎ pe prima linie;

formula pe care este construitǎ sintetizarea se introduce ca și când s-ar aplica celor douǎ celule de intrare.

Atunci când comanda Data Table este executatǎ, câmpul de ipoteze este completat în mod automat cu rezultatele calculelor efectuate pentru fiecare linie și coloanǎ a tabloului. Fiecare intersecție a unei linii cu o coloanǎ furnizeazǎ rezultatul formulei aplicate valorilor liniei și coloanei.

TABELELE PIVOT

Tabela pivot, ca instrument de asistare a deciziei reprezintǎ o facilitate prin care datele dintr-o foaie de calcul pot fi permutate pentru a se pune în evidențǎ noi informații.

Tabela pivot permite crearea unui tablou de sintezǎ în care rubricile unui tabel sau unei baze de date sǎ poatǎ fi permutate pe linie sau pe coloanǎ, asupra datelor operându-se agregǎri și calcule sub formǎ de totaluri, medii, minim, maxim, etc. Aceste operații sunt alese dintr-o listǎ de funcții predefinite și se pot opera calcule diferite asupra acelorași elemente supuse sintetizǎrii.

Deci, tabela pivot este un instrument care permite o asociere foarte elasticǎ a câmpurilor într-o manierǎ interactivǎ, fapt ce duce la regruparea datelor și prezentarea acestora într-un mod sintetic.

Tabela pivot se creeazǎ selectând sursa datelor de sintetizat și operând comanda Data – Pivot Table Report, dupǎ care un asistent Pivot Table Wizard îndruma utilizatorul în 4 etape.

Sursa de date pentru sintetizarea informației poate fi reprezentatǎ de un tabel EXCEL, o bazǎ de date sau de o altǎ tabelǎ pivot.

Tabela pivot dispune de mai multe opțiuni, printre care aminitim: efectuarea unor calcule de total general pe coloane, efectuarea unor calcule de total general pe linii, salvarea datelor împreunǎ cu pagina tabelei pivot, aplicarea unui format predefinit automat pentru tabela pivot.

Procedura de generare a tabelei pivot se încheie prin apǎsarea butonului Finish.

Tabela pivot, ca instrument de asistare a deciziei, permite o sintetizare în trepte a informației, grupând-o pe niveluri descrescǎtoare de centralizare. Din punct de vedere tehnic, acest lucru se poate realiza grupând mai mult rubrici pe linie sau pe coloanǎ și efectuând mai multe tipuri de calcule pentru aceeași rubricǎ sau pentru rubrici diferite.

Condiția pentru sintetizarea în trepte pe linie sau pe coloanǎ este aceea cǎ prima rubricǎ plasatǎ pe linie sau pe coloanǎ sǎ conținǎ mai multe elemente (ce vor fi regrupate), aferente celei de-a doua rubrici plasate pe linie sau pe coloanǎ, iar a doua rubricǎ plasatǎ pe linie sau pe coloanǎ sǎ conținǎ elemente aferente celei de-a treia rubrici, ș.a.m.d. Altfel spus, elementele sunt grupate pe linie sau pe coloanǎ dupǎ gradul lor de sintetizare, de la cel mai cuprinzǎtor element la cel mai puțin cuprinzǎtor.

Agregarea în trepte a informațiilor permite obținerea unor viziuni mai sintetice în ceea ce privește analiza și reprezentarea datelor.

De asemenea, se poate efectua modificarea sau anularea unei rubrici din macheta tabelei pivot.

Una din opțiunile ce apar în caseta de dialog se referǎ la facilitarea diferitelor modalitǎți de prezentare a datelor care au fost sintetizate. Astfel, din lista derulantǎ Show data as…, se pot alege operații ca: „diferența fațǎ de …”, „% fațǎ de …”, ideale pentru comparațiile efectuate în analiza financiarǎ a diferitelor exerciții.

Tabela pivot permite ascunderea sau afișarea unor nivele de sintetizare. De regulǎ, nivelul de sintetizare ce urmeazǎ a fi inhibat (sau ascuns) trebuie sǎ fie în mod obligatoriu ierarhic inferior ca agregare, fațǎ de primul nivel care este mai cuprinzǎtor.

O altǎ facilitate o reprezintǎ sintetizarea unor elemente disparate, prin gruparea acestora.

SUBTOTALURI

Sub Excel existǎ posibilitatea sintetizǎrii informației prin organizarea ei pe niveluri de grupare, iar apoi pot opera diferite calcule pe aceste grupuri sau informații centralizate. Excel poate organiza datele prin grupare pentru generarea de totaluri sau subtotaluri.

Subtotalurile sunt un mod rapid și ușor de a cumula datele dintr-o listǎ. Folosind comanda Subtotals a programului Excel nu este necesar sǎ fie create formule. Excel creeazǎ formula, insereazǎ rândurile de subtotal și de total general și sintetizeaz1 datele automat. Datele care rezultǎ sunt ușor de formatat, de reprezentat grafic si de tipǎrit. Subtotalurile genereazǎ un nivel ridicat de flexibilitate în modul în care se pot cumula datele. Prin utilizarea subtotalurilor se poate comunica programului Excel modalitatea de grupare a datelor și se pot realiza:

afișarea subtotalurilor și a totalurilor generale pentru un set de grupe din listǎ;

afișarea subtotalurilor și a totalurilor generale pentru câteva seturi de grupe din listǎ;

efectuarea de diferite calcule pe datele grupate: numǎrarea elementelor, totalizarea acestora, valoarea medie a lor.

Pentru gruparea datelor care se doresc a fi totalizate este necesarǎ sortarea acestora pe rubricile de grupare, cu ajutorul comenzii Data Sort, precizându-se cheia de sortare precum și ordinea crescǎtoare sau descrescǎtoare a realizǎrii acestor operații.

Dupǎ ce datele au fost sortate dupǎ cheile de sortare, acestea pot fi totalizate pe câmpurile de grupare. Subtotalizarea se face prin poziționarea pe prima celulǎ a bazei de date sau prin selectarea acesteia și activarea comenzii Data Subtotals. Prin caseta de dialog Subtotals se desfǎșoarǎ tehnica de regrupare a informației.

În urma totalizǎrii, foaia de calcul își schimbǎ aspectul în sensul apariției unor elemente (+ și -) care semnificǎ gradul de grupare a datelor. Astfel, tabelul pentru care s-a fǎcut totalizarea a fost ierarhizat.

Ierarhizarea elementelor regrupate permite alegerea pentru vizualizare sau pentru prelucrǎri ulterioare (de exemplu, reprezentǎri grafice de structurǎ) a nivelului dorit, astfel încât sǎ fie relevatǎ informația de care utilizatorul are nevoie.

SINTETIZAREA DATELOR PRIN CONSOLIDARE

Consolidarea datelor din foile de calcul semnificǎ regruparea acestora prin utilizarea acelorași coordonate într-o foaie de calcul centralizatoare.

Consolidarea datelor implicǎ facilitǎți de exploatare tridimensionalǎ pentru foile de calcul. Datele ce urmeazǎ a fi consolidate se pot gǎsi în foi de calcul separate sau în fișiere (documente de calcul tabelar) distincte.

Procedura de consolidare implicǎ participarea fiecǎrei foi de calcul sau fișier la o operațiune de centralizare. Rezultatul acestei operații se poate gǎsi fie în același fișier, dar într-o foaie de calcul distinctǎ, fie în alt fișier. Este foarte important ca datele ce urmeazǎ a fi centralizate sǎ aibǎ o schemǎ unicǎ de organizare în foile de calcul ce constituie sursǎ a consolidǎrii. Datele de centralizat trebuie editate la adrese fixe, pe baza șablonǎrii acestora, astfel încât coordonatele celulare ale informațiilor de consolidat sǎ fie aceleași din punct de vedere al exploatǎrii tridimensionale a foilor de calcul.

Din punctul de vedere al surselor de date ce participǎ la gruparea informației, consolidarea poate fi internǎ sau externǎ.

Consolidarea internǎ a datelor presupune participarea mai multor foi de calcul ale aceluiași fișier, organizate identic din punct de vedere al referințelor celulare, la centralizarea datelor într-o foaie de calcul distinctǎ, în cadrul aceluiași document de calcul tabelar.

Consolidarea internǎ a datelor poate fi fǎcutǎ în douǎ moduri:

printr-o procedurǎ special1, generatǎ prin comanda Data Consolidate, și care vizeazǎ consolidarea automatǎ;

prin utilizarea formulelor de calcul cu referințe tridimensionale.

Ad1ugarea de noi foi de calcul sintetizat care sǎ participe la elaborarea unui rezultat consolidat se face prin includerea acestora în caseta Reference și apǎsarea butonului Add. Ștergerea unui element care participǎ la consolidare se face prin selectarea acestuia din lista All references și apǎsarea butonului Delete.

În momentul creǎrii de legǎturi (Create links to source data) între sursa și destinație, nu se mai pot adǎuga noi surse de date care participǎ la consolidare, nu se mai pot modifica sau șterge surse existente.

Dacǎ datele de consolidat sunt externe documentului în care se face consolidarea, operațiunea poate fi fǎcuta precizând adresa fizicǎ de pe disc a surselor de date. Acest lucru este posibil prin marcarea completǎ în rubrica References a specificatorului de fișier și a foii de calcul din care provin sursele de date sau prin apǎsarea butonului Browse și alegerea interactivǎ a coordonatelor datelor de consolidat.

În utilizarea adreselor tridimensionale în procesul de consolidare a datelor, este foarte important ca datele de centralizat sǎ aibǎ același model de organizare pe coordonate celulare. Formula 3–D poate fi copiatǎ la nivelul celorlalte celule, iar dacǎ cerința anterioarǎ de pǎstrare a acelorași coordonate tridimensionale este îndeplinitǎ, tabloul de consolidare va fi generat corect.

Consolidarea datelor ce provin din fișiere distincte prin acest procedeu presupune ca în formula de consolidare sǎ intervinǎ și specificatorul de fișier de unde provin datele de consolidat.

2.3.2 Procesorul de tabele – instrument de simulare si optimizare

2.3.2.1 Tehnica valorii scop sau de cǎutare a rezultatului

Tehnica de cǎutare a rezultatului permite stabilirea unei valori finale (scop sau obiectiv) pentru o formulǎ, pentru ca apoi sǎ modifice valoarea uneia din celulele utilizate în formula pentru a calcula valoarea finalǎ.

Utilizând cǎutarea tip „rezultat” se poate ajusta o estimare pentru a se ajunge la o concluzie referitoare la o expresie relativǎ sau absolutǎ (procentaj sau valoare) pentru un buget sau o variantǎ de simulat.

Cǎutarea valorii scop are loc prin comanda Tools – Goal Seek…

Urmǎtorul exemplu este preluat din aplicația practicǎ Excel de analizǎ financiarǎ. Se dorește obținerea în exercițiul urmǎtor a unei mǎrimi a capacitǎții de autofinanțare în valoare de 75 miliarde lei, prin variația unui singur indicator, respectiv a excedentului brut din exploatare. Astfel, algoritmul se prezintǎ astfel:

selectarea celulei scop, respectiv adresa CAF (rubrica Set cell: ce va fi ajustatǎ automat la o valoare corespunzǎtoare;

înscrierea în rubrica To value: a valorii dorite a se obține;

selectarea celulei ce conține parametrul ce trebuie modificat, respectiv mǎrimea EBE, în rubrica By changing cell:.

Caseta de dialog, în urma acestei operații se prezintǎ astfel:

Rezultatul acestei opțiuni este prezentat de urmǎtorul tabel de determinare a capacitǎții de autofinanțare, generat automat de procesorul de date EXCEL:

2.3.2.2 Scenariile

Scenariile se folosesc pentru a compara diferite valori care genereazǎ rezultate diferite. Astfel se pot modela diverse strategii pentru a analiza avantajele și dezavantajele diferitelor moduri de abordare pentru modele date.

Scenariile constituie simulǎri ale mai multor variante de proiect, care, prin ipotezele propuse prin valori diferite ale unor parametri conduc la rezultate diferite. Cu ajutorul acestor instrumente se pot vizualiza și analiza ipotezele luate în calcul.

Generarea scenariilor este posibilǎ prin intermediul meniului Tools – Scenarios.

Pentru construirea efectivǎ a unui scenariu se selecteazǎ anumite celule care conțin valori modificabile (Changing Cells) care participǎ la formarea unui rezultat final și care pe parcursul simulǎrii admit valori diferite care genereazǎ variante de rezultate. Este de preferat ca înainte de a construi scenariul celulele modificabile sǎ fie numite. Acestea nu trebuie sǎ conținǎ formule, ci doar constante numerice care sǎ conducǎ nemijlocit la un rezultat de simulat. Gestiunea scenariilor se realizeazǎ prin intermediul „managerului de scenarii” (Scenario Manager).

Ca exemplu, preluǎm realizarea unui scenariu din aplicația EXCEL, privind variația indicatorilor: EBE, Alte venituri din exploatare, Alte cheltuieli de exploatare și obținerea a trei variante de rezultat, respectiv trei mǎrimi ale valorii CAF.

În prima etapǎ se introduc în caseta de dialog numele primei variante (VARIANTA 1), adresele celulelor care se vor modifica, și, opțional, un comentariu:

Urmeazǎ adǎugarea celorlaltor variante de scenarii, în mǎsura în care se dorește acest lucru și introducerea noilor valori pentru fiecare indicator, folosindu-se comanda ADD:

Dupǎ introducerea tuturor variantelor dorite se opteazǎ pentru realizarea rezultatului scenariului, respectiv înscrierea celulei care conține formula ce va sta la baza modificǎrilor – adresa celulei CAF. Totodatǎ se alege modalitatea de generare a raportului:

Efectul utilizǎrii acestei facilitǎți EXCEL constǎ în generarea urmǎtorului tabel, având la baza o singura variantǎ de scenariu:

Raportul scenariilor poate conține oricâte variante, necesare în analiza evoluțiilor viitoare a indicatorilor analizați.

Dupǎ ce a fost construit un scenariu, acesta poate fi exploatat și actualizat oricând prin comanda Tools – Scenarios.

2.3.2.3 Solver-ul

Solver-ul sau „rezolvatorul de probleme” este un instrument informatic de optimizare care generalizeazǎ tehnica valorii scop, oferind mai multe posibilitǎți de simulare a unor parametri ce dau naștere unor situații de optim.

Prin solver se pot face simulǎri mai complexe asupra unor informații conținute în celule și se pot lua în considerație mai multe restricții impuse unui model de optimizat.

Ca principiu, o problemǎ de optimizare tratatǎ sub Excel vizeazǎ automatizarea unei aplicații de programare liniarǎ (algoritmul SIMPLEX) și anume de ajungere la o soluție optimalǎ în sensul maximizǎrii unor rezultate, minimizǎrii unor eforturi sau de atingere a unei valori – scop considerate de utilizator. Atingerea situației de optim se face prin modificarea automatǎ a unor parametri ce conduc la atingerea scopului propus, în condițiile precizǎrii unor restricții impuse modelului, astfel încât situația optimalǎ sǎ ia în considerare aceste constrângeri sau restricții.

Pentru transpunerea unei probleme de programare liniarǎ într-un model apt a fi rezolvat prin tehnica solver-ului în Excel, se impun:

stabilirea informației ce urmeazǎ a fi optimizatǎ;

stabilirea tipului de optim (maxim, minim, atingerea unei valori);

stabilirea parametrilor modificabili, care, prin variația lor, sǎ producǎ optimul;

stabilirea unor restricții aplicabile parametrilor modificabili sau oricǎror informații legate de generarea stǎrii de optim.

2.3.3 Procesorul de tabele – instrument de previziune

2.3.3.1 Funcția de previziune

Excel posedǎ câteva instrumente de previziune, care, aplicate seriilor de date, oferǎ tehnici sofisticate de analizǎ statisticǎ, ce pot crea proiecții despre evoluția fenomenelor supuse studiului. Previziunile fǎcute de Excel se bazeazǎ pe tendințele de evoluție ale unor fenomene al cǎror trecut este cunoscut.

Excel oferǎ posibilitatea de analizǎ a unui set de valori și de determinare a unei tendințe de evoluție pentru seria respectivǎ de valori, printr-o analizǎ de regresie. Aceastǎ analizǎ presupune determinarea unui grad de corelație între mai multe fenomene studiate.

De regulǎ, regresiile presupun stabilirea legǎturii dintre o variabilǎ dependentǎ și una independentǎ (regresie simplǎ) sau dintre o variabilǎ dependentǎ și mai multe variabile independente (regresie multiplǎ).

Sub Excel previziunile pot fi efectuate:

cu ajutorul funcțiilor statistice predefinite:

LINEST, TREND, FORECAST pentru regresiile liniare;

LOGEST, GROWTH pentru regresiile exponențiale;

LOGREG pentru regresiile logaritmice.

printr-o procedurǎ rapidǎ de autoumplere (fill-in) a celulelor cu rezultatele prognozei;

prin grafice.

Previziunile cu ajutorul funcțiilor statistice predefinite

Funcția FORECAST efectueazǎ o prognozǎ a fenomenului studiat pentru perioada imediat urmatoare (luna sau an). Previziunea efectuatǎ cu aceasta funcție este de tip liniar.

Funcția FORECAST admite urmǎtoarele argumente:

adresa/numele celulei care conține perioada pentru care se face previzionarea;

adresa/numele câmpului ce conține valorile pe baza cǎrora se face previziunea;

adresa/numele câmpului ce conține valorile perioadei anterioare pe baza cǎrora se face estimarea valorii viitoare.

Dacǎ se dorește previzionarea unui fenomen pentru mai multe perioade succesive, formula FORECAST va fi introdusǎ matriceal.

Funcția TREND se poate calcula printr-o formulǎ matricialǎ, adicǎ pe baza unei formule care genereazǎ într-un câmp anterior selectat mai multe valori simultan.

Formula ce conține funcția TREND are ca argumente:

câmpul care conține valorile existente pentru care se construiește prognoza;

numere distincte aferente poziției elementelor pentru valorile prognozate.

Autoumplerea celulelor cu rezultatele prognozei

Rezultatele funcțiilor de previziune, bazate pe regresia liniarǎ și exponențialǎ se genereazǎ automat prin selectarea datelor existente pe care se bazeazǎ prognoza și glisarea cǎtre noul amplasament cu ajutorul butonului drept al mouse-ului apǎsat.

În urma realizǎrii acestei operații se afișeaza un meniu contextual, de unde se poate alege tipul tendinței seriilor de date pe care se construiește prognoza: tendința liniarǎ (Linear Trend) sau exponențialǎ (Growth Trend).

Reprezentarea graficǎ printr-o diagramǎ „trendline”

Graficul „de tendințǎ” se construieste în mod obișnuit, selectând seriile de date (pe linie sau pe coloanǎ). În selecție se vor cuprinde atât datele existente (pe care se construiește prognoza), cât și câmpul care se va estima prin previziune.

În procesul de construire a graficului de tendințǎ se selecteazǎ tipul de reprezentare graficǎ (numai tip liniar sau histogramǎ), iar din meniul contextual Chart se alege op8iunea Add Trendline.

Reprezentǎrile grafice ce ilustreazǎ tendințe de evoluție pentru datele prognozate pot fi: liniare, logaritmice, polinomiale, putere, exponențiale, medie mobilǎ.

Exemplificǎm previziunea graficǎ pe o perioadǎ de 3 ani a excedentului brut din exploatare la societatea CCCF S.A., preluat din foaia de calcul EXCEL – „simulǎri.xls”.

Dupǎ ce graficul a fost realizat, se procedeazǎ la atașarea liniei de trend, prin recurgerea la facilitatea „Add trendline”, dupǎ ce în prealabil au fost selectate valorile pentru care urmeazǎ sǎ se efectueze previziunea.

În exemplul prezentat s-a optat pentru prezentarea liniei de trend utilizând o funcție polinomialǎ de gradul al doilea:

2.4 Necesitatea unei analize financiare pe bazǎ de bilanț

În condițiile unei economii concurențiale va fi avantajat operatorul economic informat, cel care dispune de toate informațiile necesare, în timp util, pentru a putea lua decizii cât mai documentate, al cǎror efect se va reflecta în evoluția economico-financiarǎ a acestuia. Scopul produsului informatic este de a rǎspunde tocmai acestei nevoi de informații.

În realizarea analizei se pornește de la informațiile cuprinse în documentele contabile de sintezǎ (bilanțul contabil și contul de profit și pierdere), la care se vor adǎuga și o serie de alte informații referitoare la activitatea întreprinderii, preluate din anexele contabile, precum și o serie de rate, obținute prin calcul.

Rata economicǎ poate fi definitǎ ca fiind o mǎrime economicǎ cu o anumitǎ completitudine și cu o semanticǎ specificǎ, determinatǎ prin intermediul unui algoritm specific, unor funcții financiare, contabile, matematice, prin intermediul cǎrora se pot concentra și caracteriza fenomenele și procesele economice privite în mod static sau dinamic în raport cu factorul timp. Ratele economice sunt în general calculate pe baza unor valori cu caracter economic, care pot fi „brute” sau „prelucrate” din punctul de vedere al posibilitǎților de introducere în procesul de prelucrare manualǎ sau automatǎ și determinate în funcție sau nu, de factorul exogen, timp economic.

Ratele, prin mǎrimea lor și funcție de natura valorilor comparate vor informa analistul financiar asupra unuia din numeroasele aspecte ce caracterizeazǎ întreprinderea, aspect pe care analistul dorește sǎ îl punǎ în valoare: rentabilitate, independențǎ financiarǎ, lichiditate, etc.

Alegerea valorilor folosite în calculul ratelor nu rezolvǎ în totalitate viabilitatea analizei efectuate. Pentru a realiza aceastǎ cerințǎ trebuie îndeplinite douǎ condiții:

contabilitatea sǎ reflecte cât mai fidel situația economicǎ a întreprinderii;

analistul financiar sǎ posede cunoștințele necesare pentru a interpreta cifrele furnizate de contabilitate.

Sǎ presupunem cǎ rata lichiditǎții se calculeazǎ astfel:

Activ pe termen scurt / Datorii pe termen scurt.

Dacǎ dorim sǎ comparǎm mǎrimea acestui raport cu cea a ratelor similare calculate pentru alte întreprinderi din același sector de activitate, vor apare dificultǎți. Care sunt acestea?

Se știe cǎ în categoria valorilor pe termen scurt intrǎ acele valori care au o lichiditate sau exigibilitate sub 1 an. Pe de altǎ parte, în scopul respectǎrii principiului independenței exercițiilor, întreprinderile sunt obligate sǎ regularizeze conturile respective și anume sǎ reintegreze sau sǎ elimine în/din exercițiul respectiv evenimentele nǎscute în timpul exercițiului, dar a cǎror realizare finalǎ nu va fi posibilǎ decât în cursul exercițiului viitor (cheltuieli de plǎtit) sau evenimente a cǎror reglementare a avut loc în cursul exercițiului, dar care, de fapt, nu intereseazǎ decât exercițiul urmǎtor (cheltuieli constatate în avans). Analistul financiar trebuie în primul rând sǎ-și punǎ întrebarea: conturile de regularizare pasiv și activ sunt corect înregistrate? Se poate întâmpla ca anumite întreprinderi s1 înregistreze cheltuieli de platǎ necorespunzǎtoare cu realitatea în scopul diminuǎrii cheltuielilor fiscale sau invers, și atunci le micșoreaza pentru a obține mai ușor credite bancare. Erorile contabile pot sǎ afecteze cu usurințǎ orice post din bilanț. Ratele calculate pe baza unor astfel de valori (denaturate) își pierd semnificația. Pentru obținerea unor informații corecte, exactitatea contabilǎ nu e suficientǎ.

Analiza financiarǎ prin intermediul ratelor permite conducǎtorilor de întreprinderi sǎ cunoascǎ imaginea pe care societatea lor o oferǎ terților interesați (clienți, furnizori, bǎnci, asociați, personal), precum și evoluția în timp a ratelor. Ea este o analizǎ ulterioarǎ, o „viziune posterioarǎ” a unor evenimente care au avut loc; de aceea, nu întotdeauna a avea rate „bune” la inchiderea exercițiului înseamnǎ a avea și un viitor imediat favorabil. Aceasta metodǎ de analizǎ trebuie utilizatǎ cu prudențǎ. Pentru un numǎr mare de acte economice, ratele nu reprezintǎ decât prima etapǎ. Acestea nu furnizeazǎ decidentului decât o parte din informația de care acesta are nevoie pentru a alege și a decide.

Reușita unei decizii financiare se întemeiaza în mod esențial pe aptitudinea decidentului de a prevedea evenimentele. Se poate spune cǎ previziunea este o premisǎ a succesului. În plan financiar, previziunea poate lua numeroase forme. Ea trebuie sǎ ținǎ seama de punctele forte, pentru a putea fi exploatate corect, precum și de punctele slabe, pentru a încerca sǎ le remedieze.

Obiectivul fundamental al acestei metode de analizǎ (posterioarǎ) constǎ în a cunoaște mai bine întreprinderea și a evalua importanța calitǎților și defectelor sale.

Fiecare tip de analizǎ are o funcțiune care îi este proprie și care permite determinarea ratelor care au cea mai mare contribuție în analiza respectivǎ.

Întrucât ratele pot fi utilizate în scopul unei mai bune cunoașteri a evoluției economice a întreprinderii, responsabilul va stabili la sfârșitul fiecǎrui exercițiu un ansamblu de rate care vor fi comparate cu cele din exercițiile precedente. O mai bunǎ cunoaștere a trecutului va ameliora calitatea previziunilor și, în consecintǎ, luarea deciziilor.

2.5 Obiectivele și etapele analizei financiare pe bazǎ de bilanț

Dacǎ privim multitudinea funcțiilor unei întreprinderi, putem afirma cǎ funcția financiarǎ are în vedere decizii relative la fluxurile monetare ce caracterizeazǎ viața întreprinderii. Conceptul de flux monetar, fundamentat la nivel decizional, este omniprezent în decizia de investiții și în decizia de finanțare. În momentul în care o întreprindere își stabilește planul de investiții și finanțare (a cǎrui realizare urmeazǎ sǎ producǎ mari modificǎri în structura activului și pasivului bilanțului contabil), este absolut necesarǎ cunoașterea situației financiare a întreprinderii, cât și evoluția ei recentǎ.

Aceasta „privire retrospectivǎ” se concretizeazǎ în ceea ce numim analiza financiarǎ.

Analiza financiarǎ are ca obiective principale:

determinarea condițiilor de echilibru financiar;

stabilirea rentabilitǎții capitalurilor investite.

În realizarea unei analize financiare distingem urmǎtoarele etape:

prelucrarea datelor contabile în vederea trecerii de la bilanțurile contabile la cele finaciare;

elaborarea bilanțurilor financiare;

calcularea ratelor; în funcție de aspectele pe care le relevǎ, aceste rate pot fi grupate în: rate de echilibru financiar, rate de structurǎ, rate de rentabilitate, rate de lichiditate și rate de exploatare;

analiza evoluției ratelor (analiza financiarǎ propriu–zisǎ).

Prin urmare, analistul financiar:

prelucreazǎ informații contabile cuprinse în bilanțul contabil, contul de rezultate și anexe;

determinǎ indicatori de rezultate complementari (excedentul brut din exploatare, marja brutǎ de autofinanțare);

elaboreazǎ tabloul de finanțare;

stabilește fondul de rulment net și diverse rate ce caracterizeazǎ situația financiarǎ;

comenteazǎ evoluția ratelor, realizând serii cronologice;

ia în considerare și informații generale, de ordin economic și monetar din sectorul de activitate al întreprinderii respective.

Capitolul III

DELIMITĂRI ȘI FUNDAMENTĂRI TEORETICE PRIVIND REZULTATUL ÎNTREPRINDERII

3.1. Agregarea informației din contul de profit și pierdere prin tabloul soldurilor intermediare de gestiune

Pentru a degaja informația de analiză a rezultatului se procedează la regruparea și restructurarea pozițiilor din contul de profit și pierdere.

Agregatul informațional care rezultă pe această cale este denumit tabloul soldurilor intermediare de gestiune. În fapt, soldurile intermediare de gestiune sunt indicatori sub formă de solduri, numite și marje, ce pun în evidență etapele formării rezultatului exercițiului în strânsă conexiune cu structura de venituri și cheltuieli aferente activitătilor unei intreprinderi.

Utilizarea soldurilor intermediare de gestiune este impusă în practica contabilă europeana îndeosebi, de două cerințe majore: analiza economico-financiară a întreprinderii plecând de la datele contabile, în general, și de la documentele contabile de sinteză, în special, și funcționarea contabilității naționale.

În practica unor țări stabilirea soldurilor intermediare de gestiune are un caracter obligatoriu. La noi în țară instituțiile de normalizare contabilă nu au prevazut obligativitatea întocmirii unui document care să redea soldurile intermediare de gestiune și nu au lăsat la dispoziția întreprinderilor o asemenea opțiune. Totuși structura contului de profit și pierderi acceptată în țara noastră permite întocmirea soldurilor intermediare de gestiune răspunzând astfel nevoilor intreprinderilor în analiza economico-financiară cât și funcționării Sistemului Conturilor Naționale, una din finalitățile reformei contabile din țara noastră.

Concret, modelul tablourilor soldurilor intermediare de gestiune este prezentat astfel:

Semnificația fiecărei marje se prezintă astfel:

marja comercială este primul sold intermediar de gestiune și se referă la activitatea comercială desfășurată de întreprinderile de distribuire sau la partea pur comercială a întreprinderilor producătoare. Este denumită și marja brută și se exprimă adesea ca procent din cifra de afaceri. Ea exprimă performanța activității de cumpărare pentru vânzare sub forma diferenței dintre prețul de vânzare și costul de cumpărare al mărfurilor vândute.

Dacă cifra de afaceri este un indicator de volum al activității, suma marjei comerciale, generată de cifra de afaceri realizată, este indicatorul indispensabil pentru aprecierea gestiunii unei intreprinderi. Practica demonstrează că, două întreprinderi cu activitate comercială pot realiza, cu aceeași cifră de afaceri, marje comerciale diferite. Analiza tendinței în timp a ratei marjei comerciale (marja comercială/cifra de afaceri) și compararea acesteia cu cele înregistrate de alte întreprinderi, din același sector, constituie elementele de bază în evaluarea performanțelor financiare ale intreprinderii.

Mărimea marjei comerciale este un element care trebuie apreciat funcție de tipul politicii de vânzare promovată de întreprindere. De exemplu, marjele comerciale ridicate corespund în general, întreprinderilor specializate în comerțul de lux sau comerțul tradițional care asigură și service după vânzare. Din contra, întreprinderile care dispun de suprafețe comerciale mari și practică metode de vânzare prin autoservire, vor înregistra marje comerciale mai reduse.

Pentru aprecierea oportunității politicii comerciale promovată de întreprindere, marja comercială trebuie descompusă pe produse sau evidențiată pe ramuri de activitate. De asemenea, variația marjei trebuie explicată în funcție de rotația stocurilor, știut fiind faptul că reducerea marjei ar trebui, în mod normal, să fie compensată printr-o creștere a vânzărilor, care conduce, în principiu, la o reorientare a politicii comerciale.

productia exercițiului include valoarea bunurilor și serviciilor „fabricate” de întreprindere pentru a fi vândute, stocate sau utilizate pentru nevoile proprii. Drept urmare, producția exercițiului include trei elemente: producția vândută, producția stocată, și producția imobilizată. Nu are caracter omogen, deoarece producția vândută este exprimată la nivelul prețului de vânzare, în timp ce producția stocată și imobilizată este estimată la nivelul costului de producție. Datorită acestui fapt, valoarea producției nu poate să reflecte o realitate financiară.

valoarea adăugată exprimă creșterea sau crearea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producție (muncă și capital) peste valoarea consumurilor de materii prime, materiale și servicii furnizate de terți. La nivel microeconomic valoarea adaugată este un indicator ce permite măsurarea puterii economice a întreprinderii, ea se poate determina prin două procedee:

ca diferență între producția globală a exercițiului (marja comercială + producția exercițiului) și consumurile de bunuri și servicii furnizate de terți pentru această producție (numit și consum intermediar);

prin adiționarea diverselor elemente ce compun valoarea adăugată respectiv remunerațiile tuturor factorilor de producție, inclusiv a statului, cât și autofinanțarea întreprinderii, respectiv: cheltuielile de personal, cheltuieli financiare, impozite, taxe și vărsăminte asimilate legate de activitatea întreprinderii, cheltuieli cu amortismentele, impozitul pe profit, partea de rezultat trecută la rezerve, alte elemente de valoare adăugată.

Valoarea adaugata reprezinta o sursa de acumulari din care se face remunerarea participantilor directi si indirecti la activitatea economica, respectiv:

Salarii si alte cheltuieli sociale – personalul

+ impozite si taxe – statul

+ dobanzile – bancherii

+ amortismentul – investitorii

+ rezultatul exercitiului – capitalurile proprii

= VALOAREA ADAUGATA

excedentul brut din exploatare marimea acestui indicator constituie resursa rezultata din exploatare pentru ca intreprinderea sa-si mentina si sa-si dezvolte potentialul productiv si sa remunereze capitalurile utilizate si statul. Acest indicator nu este influentat nici de sistemul de amortizare practicat si nici de activitatea financiara a intreprinderii, fapt ce determina sa fie considerat ca indicator esential in analizele de gestiune si in efectuarea analizelor comparative intre intreprinderi.

Daca rezultatul este negativ, poarta denumirea de insuficienta bruta de exploatare.

rezultatul din exploatare evalueaza rentabilitatea economica a unei intreprinderi si corespunde activitatii normale si curente a intreprinderii (operatiunilor curente), inclusiv operatiunile efectuate in exercitiile anterioare, dar aferente exercitiului curent. Evident, nu este luata in calcul activitatea corespunzatoare operatiilor financiare si exceptionale. Acest rezultat este utilizat in compararea performantelor intreprinderii ce au politici financiare diferite.

rezultatul curent al exercitiului este soldul intermediar de gestiune ce apare in contul de profit si pierdere si care decurge din activitatea curenta a intreprinderii (de exploatare si financiara) exclusiv operatiile exceptionale. Este marja care defineste rentabilitatea activitatii normale si curente a intreprinderii.

Nefiind perturbat de elementele exceptionale, acest sold permite analiza dinamicii rezultatelor curente ale intreprinderii pe mai multe exercitii succesive.

Matricea privind analiza rezultatului curent pune in evidenta noua situatii:

Rezultatul curent este aproximativ zero: RC ≈ 0

Cazurile 1, 2, 3 corespund pragului de rentabilitate a activitatii curente, respectiv situatiilor in care suma veniturilor din exploatare si financiare au permis acoperirea exacta a cheltuielilor din exploatare si financiare. Aceste situatii sunt mai mult sau mai putin precare, caci daca pragul de rentabilitate curenta este un minim ce trebuie atins, el nu permite si dezvoltarea intreprinderii.

Cazul 1 => pragul de rentabilitate curenta levier financiar

Exploatarea foarte rentabila ar trebui sa permita intreprinderii asanarea rapida a situatiei financiare, astfel incat cheltuielile financiare se vor diminua si rezultatul curent se va ameliora.

Exista totusi doua situatii periculoase:

– care este gradul de invechire a imobilizarilor? Daca rezultatul exploatarii este pozitiv, pentru ca intreprinderea nu a inregistrat cheltuieli de amortizare datorita gradului avansat de invechire a imobilizarilor aceasta nu risca sa intampine dificultati cand va trebui sa faca fata global noilor investitii.

– care este starea pietei? Daca aceasta este in scadere, in lipsa stabilizarii prin lansarea de noi produse care sa permita relansarea, intreprinderea va intampina dificultati.

Riscul asumat de intreprindere este mai mult sau mai putin suportabil functie de structura financiara a intreprinderii reflectata in bilant si de natura activitatii sale.

Cazul 2 => pragul de rentabilitate curenta supravietuire

Intreprinderea echilibreaza si exploatarea si politica sa financiara ramanand in starea de supravietuire, fara sa-si asume vreun risc financiar.

Cazul 3 => pragul de rentabilitate curenta transformare

Intreprinderea renunta la activitatea de exploatare nerentabila in favoarea activitatii financiare.

Rezultatul curent este pozitiv: RC > 0

Cazurile 4, 5, 6 corespund situatiilor in care intreprinderea degaja rentabilitatea din activitatea sa, intrucat rezultatul exploatarii si rezultatul financiar nu sunt niciodata negative. Acestea sunt deci situatiile ideale.

Cazul 4 => profit curent manager intreprindere

Datorita unui bun echilibru al politicii financiare, rezultatul exploatarii nu este absorbit de cheltuielile financiare.

Cazul 5 => profit curent supermarché sau holding

Intreprinderea desfasoara o activitate generatoare de lichiditati pentru care cauta plasamentele cele mai avantajoase.

Cazul 6 => profit curent monopol

Intreprinderea ocupa o pozitie forte pe piata. Exploatarea foarte rentabila permite degajarea unor lichiditati foarte sporite al caror plasament constituie sursa de rentabilizare suplimentara.

Situatia este ideala, dar este durabila?

Rezultatul curent este negativ: RC<0

Cazurile 7, 8, 9 corespund situatiilor in care activitatea curenta a intreprinderii nu degaja rentabilitate, intreprinderea confruntandu-se cu numeroase dificultati.

Cazul 7 => deficit curent redresare

Intreprinderea echilibreaza rezultatul exploatarii, dar ea este grevata de importante cheltuieli financiare. Se poate crede ca indatorarea a permis realizarea unor investitii care vor ameliora in viitor rezultatul exploatarii asigurand astfel rambursarea datoriilor financiare. Situatia este deci viabila.

Cazul 8 => deficit curent dilema

Exploatarea nefiind rentabila, dar rezultatul financiar echilibrat, intreprinderea dispune de noi atuuri comerciale? (produse noi, publicitate, etc.). Daca da, ea va trebui sa se indatoreze pentru a procura disponibilitati necesare realizarii investitiilor sale.

Cazul 9 => deficit curent criza

Intreprinderea se afla in dificultate. Ea trebuie sa-si restabileasca situatia financiara prin fonduri proprii, si de asemenea sa depisteze cauzele deficitului sau de exploatare si sa-l remedieze.

rezultatul exceptional reprezinta soldul intermediar de estiune ce sintetizeaza rezultatul (sub forma profitului sau pierderilor) activitatii cu caracter de exceptie a intreprinderii, fie ca se refera la operatiuni de gestiune, fie la operatiuni de capital.

rezultatul exercitiului (profit sau pierdere) reprezinta suma intre rezultatul curent si rezultatul exceptional diminuata cu impozitul pe profit. Exprima profitul sau pierderea neta a intreprinderii luata in totalitatea sa.

3.2. Capacitatea de autofinantare

Capacitatea de autofinantare reflecta potentialul financiar degajat de activitatea rentabila a intreprinderii, la sfarsitul exercitiului financiar, destinat sa remunereze capitalurile proprii (prin dividendele datorate) si sa finanteze investitiile.

Capacitatea de autofinantare poate fi determinata prin doua metode: deductiva si aditionala, puse in evidenta de structura contului de profit si pierdere.

Prin metoda deductiva, capacitatea de autofinantare este calculata ca diferenta intre veniturile incasabile (corespunzatoare unor incasari efective sau viitoare) si cheltuieli platibile (corespunzatoare unor plati efective sau viitoare). Se retine ca punct de pornire excedentul brut din exploatare (EBE) la care se adauga toate veniturile susceptibile a fi incasate (de exploatare, financiare, exceptionale) si scad toate cheltuielile susceptibile de a fi platite.

CAF = Excedentul brut din exploatare (EBE)

+ alte venituri din exploatare

– alte venituri pentru exploatare

+ venituri financiare fara reluari asupra provizioanelor

– cheltuieli financiare fara amortizari si provizioane financiare calculate

+ venituri exceptionale

– cheltuieli exceptionale

– impozit pe profit

= CAPACITATEA DE AUTOFINANTARE a exercitiului

Comparativ cu excedentul brut din exploatare, capacitatea de autofinantare prezinta incovenientul de a fi mai sensibila decat primul, fiind influentata de amortizari, provizioane si impozitul pe profit. In compensare insa, ea prezinta avantajul de a cuprinde in calcul toate elementele care genereaza cash-flowul intreprinderii. Prin limitele si avantajele lor, aceste doua notiuni (EBE si CAF) devin complementare si nicidecum exclusive.

Metoda aditionala are meritul de a pune in evidenta elementele contabile, negeneratoare de fluxuri monetare, antrenate de calculul capacitatii de autofinantare. In procedeul aditional se porneste de la rezultatul net al exercitiului, la care se adauga cheltuielile calculate (amortizari si provizioane) neplatibile la o anumita scadenta si se scad veniturile calculate (reluari asupra provizioanelor). In masura in care capacitatea de autofinantare nu tine seama decat de operatiile de gestiune curenta, operatiile exceptionale de capital (veniturile din cedarea activelor) vor fi excluse din calcul:

CAF = rezultatul net al exercitiului (rezultatul net contabil)

+ cheltuielile calculate

– veniturile calculate

– venituri din cesiuni

adica:

rezultatul net al exercitiului

+ amortizari si provizioane (de exploatare, financiare, exceptionale) calculate

– cote parti din subventii pentru investitii virate asupra rezultatului exercitiului

– reluari asupra amortismentelor si provizioanelor

– venituri din cesiunea elementelor de activ

+ valoarea neta contabila a elementelor de activ cedate

= CAPACITATEA DE AUTOFINANTARE a exercitiului

Capacitatea de autofinantare dupa distribuirea dividendelor reprezinta autofinantarea globala (totala). Aceasta pune in evidenta aptitudinea reala a intreprinderii de a se autofinanta.

Autofinantarea globala = capacitatea de autofinantare – dividendele distribuite

Aceasta relatie este valabila numai pentru tarile apusene unde repartizarea profitului imbraca numai forma rezervelor si dividendelor, participarea salariatilor la profit fiind considerata ca o cheltuiala deductibila fiscal si nu ca o destinatie de repartizare a profitului, asa cum este reglementata in tara noastra. De aceea, la determinarea autofinantarii globale se va avea in vedere alaturi de dividendele distribuite si partea de profitul net repartizata pentru participarea angajatilor la profit (salariati si manageri).

Autofinantarea reflecta bogatia retinuta de intreprinderea insasi si constituie o resursa interna destinata acoperirii nevoilor de finantare ale exercitiului viitor. Autofinantarea este determinata de cresterea resurselor obtinute din propria activitate si care vor ramane in mod permanent la dispozitia intreprinderii pentru finantarea activitatii viitoare.

Autofinantarea globala are doua componente: autofinantarea de mentiner si autofinantarea neta.

Autofinantarea de mentinere include sursele din care urmeaza sa se realizeze in viitor cheltuieli pentru mentinerea potentialului productiv, deci a nivelului atins de patrimoniu, respectiv pentru reinnoirea mijloacelor de productie si acoperirea riscurilor de exploatare. Principalele surse de formare a autofinantarii sunt: amortizarile normale (ce corespund pierderii reale din valoarea imobilizarilor) si provizioanele.

Autofinantarea neta este partea din autofinantarea bruta din care se formeaza sursele proprii ale intreprinderii, peste necesarul cerut de refacerea capitalurilor investite, avand ca efect o crestere a patrimoniului.

Autofinantarea neta = autofinantarea bruta – cheltuielilepentru mentinerea

potentialului productiv

Autofinantarea neta se constituie, in principal, din profitul care ramane dupa participarea angajatilor la profit precum si remunerarea asociatilor sau actionarilor. Partea din fondul de amortizare care depaseste deprecierea reala a imobilizarilor, poate constitui de asemenea o resursa a acestei autofinantari.

Marimea autofinantarii degajata de o intreprindere joaca un puternic rol de semnalizator al performantelor intreprinderii. Ea indica potentialilor investitori ai intreprinderii ca este capabila sa utilizeze eficient capitalurile incredintate si sa le asigure o remunerare atragatoare. Pentru creditori, marimea absoluta si relativa a autofinantarii certifica nivelul capacitatii de rambursare ca si nivelul riscului de neplata.

3.3. Analiza pragului de rentabilitate si evaluarea riscului de exploatare

Analiza soldurilor intermediare de gestiune nu este singura posibilitate de analiza a contului de rezultate. Exista de asemenea, un model de analiza prin cheltuielile variabile in raport cu cifra de afaceri (o analiza a programului de rentabilitate).

Structura cheltuielilor, si in special repartitia intre cheltuielile fixe si cheltuielile variabile in raport cu cifra de afaceri, exercita o influenta marcanta asupra rentabilitatii, ceea ce justifica determinarea unui efect de levier al exploatarii si mai mult formularea modelului de analiza a punctului mort.

Analiza cheltuielilor variabile – fixe porneste de la proportionalitatea unor cheltuieli in raport cu cifra de afaceri. Se determina astfel o marja asupra cheltuielilor variabile, ce se doreste a fi superioara cheltuielilo fixe.

Cheltuielile variabile sunt direct proprotionale cu nivelul productiei (materiile prime si materialele directe, salariile personalului direct productiv, etc.) la care se refera, fiind insa relativ constante pe unitatea de produs.

Cheltuielile fixe, independente de nivelul activitatii, sunt angajate in scopul functionarii normale a intreprinderilor, fiind platite chiar in absenta cifrei de afaceri (cheltuieli generale ale intreprinderii, o parte din cheltuielile comune ale sectiei si din cheltuielile de desfacere si altele).

Aceasta grupare trebuie abordata prin prisma timpului, deoarece pe termen lung toate cheltuielile sunt considerate variabile si numai pe termen scurt unele sunt variabile si altele sunt fixe.

Riscul de exploatare depinde in special de nivelul cheltuielilor fixe, acelasi nivel al cheltuielilor fixe fiind mult mai bine absorbit de o cifra de afaceri mai mare.

Importanta cheltuielilor fixe nu poate fi apreciata in valoare absoluta, ci numai in raport de marja generata de intreprindere, deoarece exista sectoare de activitate, cum ar fi acela al serviciilor, in care raportul CA / Cumparari este foarte mare, deci cheltuielile fixe sunt mult mai usor absorbite prin cifra de afaceri. Sinteza intre nivelul cheltuielilor fixe si cel al marjei asupra cheltuielilor variabile o realizeaza punctul critic, punctul mort sau pragul de rentabilitate.

Punctul critic reprezinta nivelul de activitate (CA) care absoarbe in totalitate cheltuielile de exploatare ale unei perioade, iar rezultatul este nul. Pragul de rentabilitate evidentiaza nivelul minim de activitate la care trebuie sa se situeze intreprinderea pentru a nu lucra in pierdere. Depasind acest nivel, activitatea intreprinderii devine rentabila. Riscul economic (riscul de exploatare) va fi cu atat mai mic cu cat nivelul punctului mort va fi mai redus.

Determinarea pragului de contabilitate se face, dupa caz, in unitati fizice, valorice sau in numar de zile, pentru un singur produs sau pentru intreaga activitate a intreprinderii.

In analiza contului de rezultate, pragul de rentabilitate pentru intrega activitate a intreprinderii are urmatorul model:

Cifra de afaceri

– Cheltuielile variabile

= Marja asupra cheltuielilor variabile

– Cheltuielile fixe

=Rezultatul exploatarii

Relatia de calcul a pragului de rentabilitate fundamentata pe ipoteza liniaritatii cifrei de afaceri pe toata durata perioadei supusa analizei este urmatoarea:

CApr =

Aceasta metoda de analiza este foarte utila pentru calculele de previziune, permitand obtinerea unor informatii cum sunt:

cifra de afaceri pentru care rezultatul este nul (pragul de rentabilitate sau punctul critic);

marimea profitului realizabil la o crestere data a cifrei de afaceri;

marimea cifrei de afaceri care sa conduca la obtinerea unui profit dorit al exploatarii;

marimea cifrei de afaceri pentru mentinerea unui anumit profit in conditiile in care cresc cheltuielile fixe in anul de plan fata de anul de baza.

In procesul decizional, prezinta interesdeosebit stabilirea pragului de rentabilitate in zile, avand semnificatia datei calendaristice la care pragul de rentabilitate este atins. Relatia de calcul a pragului de rentabilitate in zile este urmatoarea:

PRzile = *360

Evaluarea riscului de exploatare structural pornind de la modelul pragului de rentabilitate se concretizeaza in doua maniere complementare:

fie calculand rata care exprima direct riscul de exploatare (Rpr):

Rpr = (CApr / CAreala) * 360

Cu cat Rpr este mai mare, cu atat riscul este mai mare, si invers (in comparatiile realizate intre doua sau mai multe intreprinderi).

fie calculand indicele de securitate (Is) care evidentiaza marja de securitate de care dispune intreprinderea:

Is = (CAreala – CApr) / CAreala

Marja de securitate va fi cu atat mai mare cu cat indicele de securitate este mai mare.

Studiile realizate in economiile occidentale apreciaza situatia intreprinderilor in raport cu pragul de rentabilitate, astfel:

instabila, daca CAreala este cu mai putin de 10% deasupra pragului de rentabilitate;

relativ stabila, daca CAreala este cu 20% deasupra punctului critic;

confortabila, daca CAreala depaseste punctul critic cu peste 20%.

Cunoasterea pragului de rentabilitate permite fixarea obiectivului minim de realizat (CAmin) pentru ca intreprinderea sa fie profitabila.

Dar masura riscului determinat de atingerea punctului critic este evidentiata de levierul exploatarii (Le) sau coeficientul de elasticitate al rezultatului exploatarii in raport de nivelul de activitate.

Levierul exploatarii masoara sensibilitatea rezultatului exploatarii (si deci a pierderilor posibile sau a castigurilor) la variatia nivelului de activitate. El se exprima ca raportul dintre variatia relativa a rezultatului exploatarilor (ΔRe/Re) si variatia relativa a cifrei de afaceri (ΔCA/CA), sau a cantitatilor produse si vandute (ΔQ/Q) conform relatiilor:

Le = (ΔRe/Re)/(ΔCA/CA)

Prelucrand numaratorul si numitorul raportului obtinem:

Le = CA/(CA – CApr)

Aceasta relatie dovedeste dependenta riscului economic de variatia cifrei de afaceri si de pozitia ei fata de pragul de rentabilitate. Cu cat cifra de afaceri realizata este mai indepartata de pragul de rentabilitate, cu atat coeficientul de elasticitate este mai mic, iar intreprinderea este mai putin riscanta. In apropierea pragului de rentabilitate, elasticitatea rezultatului exploatariieste mai ridicata, iar riscul de exploatare este mai sporit.

3.4. Degajarea informatiei privind rezulatul prin sistemul de rate

Principalele obiective in cadrul analizei pe baza ratelor constau in studierea succesiva a cel putin trei dimensiuni financiare ale intreprinderii: rentabilitate, lichiditate, structura financiara.

Ratele de rentabilitate definesc raportul dintre venitul primit in cursul unei perioade de timp determinata si masa capitalurilor investite in intreprindere in aceeasi perioada.

Ratele, posibile de determinat, fiind numeroase, iar gruparea lor omogena si riguroasa fiind greu de realizat, se vor prezenta cele mai semnificative rate circumscrise celor trei dimensiuni financiare.

Pentru efectuarea diagnosticului financiar se face apel la datele contabile din bilant si contul de profit si pierdere.

Sistemul de rate se poate prezenta schematic astfel:

Ratele de rentabilitate

Ratele de rentabilitate evidentiaza caracteristicile economice si financiare ale intreprinderilor, permitand compararea performantelor industriale si comerciale ale acestora. In general, ratele de rentabilitate se determina ca raport intre efectivele economice si financiare obtinute si eforturile depuse pentru obtinerea lor (activ total, capital investit, capital economic, etc.).

Ratele de rentabilitate masoara rezultatele obtinute in raport cu activitatea intreprinderii (rentabilitatea comerciala) si a mijloacelor economice (rentabilitatea economica) sau financiare (rentabilitatea financiara).

Ratele de rentabilitate comerciala apreciaza randamentul diferitelor stadii ale activitatii intreprinderii la formarea rezultatului, fiind determinate ca raport intre marjele de acumulare si cifra de afaceri sau valoarea adaugata.

Exista urmatoarele categorii de rate:

rata marjei comerciale utilizata indeosebi de intreprinderile cu activitate comerciala.

rata marjei comerciala = marja comerciala / vanzari de marfuri

Aceasta rata pune in evidenta strategia comerciala a intreprinderii analizate. Astfel, o marja comerciala redusa (insufucienta) implica cheltuieli riguroase si deci recurgerea la forme de distribuire a marfurilor care permit reducerea costurilor privind personalul si economii asupra cheltuielilor de transport, stocaj, etc. Din contra, marja comerciala ridicata, reclama, cheltuieli generale sporite si deci servicii mai bune catre clienti.

Cresterea ratei insotita de o diminuare a vanzarilor (CA) semnifica faptul ca intreprinderea incearca sa-si mentina marjele promovand o politica de preturi inalte. Dimpotriva, o rata a marjei comerciale in scadere insotita de o crestere puternica a vanzarilor (CA) evidentiaza faptul ca intreprinderea prefera reducerea preturilor de vanzare in scopul cuceririi unui nou segment de piata. In cazul in care cresterea ratei comerciale marjei comerciale este insotita de o crestere a CA releva o situatie favorabila pentru intreprindere, respectiv punerea in vanzare de produse cu performante superioare sau ocuparea pe piata a unei pozitii concurentiale „forte”.

rata marjei brute de exploatare sau rata EBE, masoara nivelul rezultatul brut de exploatare independent de politica financiara, politica de investitii, de incidenta fiscalitatii si a elementelor exceptionale.

rata EBE = EBE / CA

Aceasta rata indica aptitudinea proprie a activitatii de exploatare de a degaja profit.

rata marjei nete, exprima eficienta globala a intreprinderii, respectiv capacitatea sa de a realiza profit si de a rezista concurentei.

rata marjei nete = Rezultatul net al exercitiului / CA

rata marjei brute de autofinantare masoara surplusul de resurse de care dispune intreprinderea pentru a-si asigura si/sau remunera actionarii sai.

rata marjei asupra valorii adaugate masoara rezultatul brut de care dispune intreprinderea dupa deducerea cheltuielilor de exploatare (consumuri si cheltuieli de personal) pentru 100 lei bogatie creata.

Ratele de rentabilitate economica au o acceptiune mai larga vizand, in esenta, eficienta capitalului economic alocat activitatii productive a intreprinderii.

rentabilitatea economica = Rezultatul economic al exercitiului / activ total

Rezultatul economic, excluzand elementele financiare si exceptionale favorizeaza comparatiile intreprinderilor apartinand aceluiasi sector de activitate.

In exprimarea rentabilitatii economice, la numaratorul fractiei se poate utiliza fie excedentul brut din exploatare, fie rezultatul exploatarii, iar la numitor activul total sau o parte a acestuia.

rata activului economic brut = EBE / activ total

Ratele de rentabilitate financiara reflecta capacitatea intreprinderii de a degaja profit net prin capitalurile proprii angajate in activitatea sa.

Rentabilitatea financiara reflecta scopul final al actionarilor unei intreprinderi, exprimat prin rata de remunerare a investitiei de capital facuta de acestia in procurarea actiunilor ei, sau a reinvestirii totale sau partiale a profiturilor ce le revin de drept. De aceea la numitorul raportului va figura capitalurile proprii, sau media acestora in masura in care in cursul exercitiului au avut loc modificari sensibile ale capitalului propriu prin aporturi noi in numerar. La numarator figureaza, de obicei, rezultatul net (profitul net) sau rezultatul curent inainte de impozitare.

In functie de indicatorii utilizati la numaratorul raportului, rentabilitatea financiara a unei societati pe actiuni poate fi exprimata astfel:

Rentabilitatea financiara = rezultatul net al exercitiului / capitaluri prorpii

Randamentul capitalului propriu = dividende / capitaluri proprii

Rentabilitatea financiara remunereaza actionarii, fie prin acordare de dividende, fie sub forma afectarii (majorarii) rezervelor care, in fapt, reprezinta o crestere a averii proprietarilor, prin incorporarea lor in capital, si deci o crestere a valorii intrinsece a actiunii.

Actionarii majoritari facand adesea un plasament pe termen lung, nu solicita o rentabilitate imediata pe actiune si deci un dividend important, fiind preocupati, in special, de un rezultat satisfacator chiar daca acesta este conservat de intreprindere, intrucat va genera o crestere a valorii actiunilor. De aceea, ei sunt interesati de cunoasterea rentabilitatii capitalurilor proprii, rentabilitate determinata prin raportul:

Profitul pe actiune = profitul net al exercitiului / nr. de actiuni emise

Actionarul minoritar este de obicei preocupat de o rentabilitate pe termen scurt si deci, de un dividend imediat. Aprecierea dividendului pe actiune se face prin raportul:

Dividend pe actiune = dividende / nr. de actiuni emise

Pentru societatile cotate la bursa, din economiile occidentale, rentabilitatea financiara este apreciata cu ajutorul unor rate determinate pe baza unor marimi contabile si bursiere. Inlocuind notiunea de capitaluri proprii cu aceea de valoare bursiera se pot formula urmatoarele doua rate: rata capitalizarii profiturilor si randamentul dividendelor.

Imaginea bursiera a unei societati este reflectata prin rata capitalizarii profiturilor exprimata in doua moduri:

Rata capitalizarii profiturilor = profit net pe actiune / cursul bursier al actiunii

sau

Rata capitalizarii profiturilor = profit net al exercitiului / capitalizarea bursiera

Capitalizarea bursiera este calculata la sfarsitul exercitiului contabil conform relatiei:

Capitalizarea bursiera = ultimul curs bursier la * numarul de actiuni

inchiderea exercitiului

Impotranta acestei rate, pentru analistii bursieri, este limitata, sub aspectul diagnosticului financiar, deoarece cursul unei actiuni depinde de numerosi factori (suma distribuita, ponderea acesteia in totalul rezultatului net, etc.), si nu exclusiv de sanatatea financiara a intreprinderii. Astfel, doua intreprinderi apartinand aceluiasi sector, si realizand acelasi profit global pot inregistra rate de capitalizare diferite. Sub acest aspect, rata capitalizarii profiturilor are mai putin caracterul unei rate de rentabilitate, devenind in principal o masura a imaginii bursiere a intreprinderilor cotate. Inversul acesteia reprezinta coeficientul de capitalizare bursiera (PER = price earning ratio).

PER = cursul bursier al actiunii / profitul net pe actiune

sau

PER = capitalizarea bursiera / profitul net al exercitiului

PER aratand de cate ori investitorii sunt dispusi sa plateasca profitul firmei, este numit si multiplu curs-profit. In general, valorile coeficientului sunt cuprinse intre 8 si 12. Apreciind perspectivele beneficiare ale intreprinderilor cotate, un coeficient mai mic decat 8 corespunde unor valori slabe (slab cotate) in timp ce un PER mai mare decat 12 semnifica valori in crestere. Daca multiplul curs-profit este ridicat, piata financiara formuleaza anticipatii favorabile asupra rezultatelor viitoare ale intreprinderii si este deci dispusa sa achite imediat un pret mare in raport cu nivelul profiturilor actuale. Variatia coeficientului de capitalizare bursiera reda o evaluare asupra riscurilor intreprinderii determinate de indatorare, de riscul economic al ramurii din care face parte intreprinderea analizata si de variabilitatea profiturilor viitoare.

Randamentul efectiv al dividendelor primite de actionari poate fi exprimat cu ajutorul rapoartelor:

Rata randamentului dividendelor= dividend pe actiune / cursul bursier al actiunii

sau

Rata randamentelor dividendelor = dividende totale / capitalizare bursiera

Aceasta rata intereseaza in special actionarii minoritari, depinzand la fel de putin de situatia financiara a intreprinderii, asemenea ratei de capitalizare a profitului.

Rentabilitatea financiara avand originea in rentabilitatea economica, va fi determinata de aproximativ aceiasi factori respectiv:

rata marjei nete de acumulare (factor cantitativ) care masoara profitabilitatea intreprinderii, fiind indicator de politica industriala;

rotatia activului total prin cifra de afaceri (factor calitativ), indicator de politica comerciala;

rata globala de indatorare (factor calitativ), reprezentand structura financiara si deci politica de finantare.

Diferenta intre rentabilitatea economica si cea financiara se datoreaza politicii de finantare promovata de intreprindere. Astfel, la rentabilitati economice egale, rentabilitatea financiara va fi diferita, dupa cum intreprinderea se finanteaza din fonduri proprii sau imprumutate. Aceasta diferenta provine din jocul dublu al cheltuielilor financiare si al impozitului pe profit.

Ratele structurii financiare

Aceste rate caracterizeaza modalitatile de realizare a echilibrului financiar pe termen lung si pe termen scurt, apreciaza importanta indatorarii asupra gestiunii financiare a intreprinderii.

Din aceasta categorie fac parte ratele de finantare si cele de lichiditate.

Ratele de finantare pun in evidenta modalitatile de finantare a investitiilor intreprinderii, investitii care pot fi: strategice, de exploatare si de echilibru.

a) rata de finantare a imobilizarilor sau rata fondului de rulment evidentiaza conditiile de finantare ale imobilizarilor.

RFRF = resurse durabile / active imobilizate brute

sau

RFRN = capitaluri permanente / active imobilizate nete

O valoare subunitara semnifica faptul ca ansamblul imobilizarilor este finantat din resursele durabile, respectiv din capitalurile permanente.

Cresterea valorii raportului corespunde, teoretic, unei ameliorari a structurii de finantare, iar diminuarea lui exprima o deteriorare a situatiei, cu exceptia cazului in care aceasta este voluntara si datorata stabilizarii structurilor financiare (reducerea capitalurilor proprii initial foarte ridicate, rambursarea imprumuturilor neutilizate, etc.)

rata autofinantarii investitiilor, masoara partea investitiilor autofinantate si poate fi exprimata cu ajutorul raportului:

RAF = CAF / (investitiile exercitiului + variatia NFR pentru exploatare)

Unde:

CAF – capacitatea de autofinantare

NFR – nevoia de fond de rulment

Daca valoarea raportului este mai mare decat 1, inseamna ca intreprinderea are capacitate de autofinantare suficienta pentru a finanta noile investitii precum si cresterea NFR pentru exploatare, generata de acestea.

c) rata de investire, determina, cat mai exact decat precedenta proportia de investire a intreprinderii, in cursul exercitiului, facand posibila aprecierea cresterii intreprinderii in raport cu politica de investitii promovata.

RINV = investitie anuala / valoarea adaugata

Ratele de lichiditate sau de trezorerie, caracterizeaza situatia financiara a intreprinderii, pornind de la structura bilantului financiar. In fapt, ratele masoara capacitatea de plata a intreprinderii respectiv solvabilitatea pe termen scurt.

Ratele de lichiditate sunt semnificative in cazul unei comparatii intre intreprinderile din acelasi sector sau intre ratele cronologice realizate de aceeasi intreprindere.

Gradul in care rentabilitatea poate face fata datoriilor pe termen scurt, este dat de sistemul de rate de lichiditate, care cuprinde:

a) rata lichiditatii generale exprima capacitatea de plata a ciclului de exploatare.

Lichiditatea generala (globala) reflecta posibilitatea componentelor patrimoniale curente de a se transforma intr-un termen scurt in lichiditati pentru a satisface obligatiile de plata exigibile. Lichiditatea globala se apreciaza favorabila atunci cand rata lichiditatii generale are o marime supraunitara (cuprinsa intre 2 si 2,5 – conform Normelor metodologice nr. 181061 / 20.03.1995 privind intocmirea bugetului de venituri).

Formula de calcul este urmatoarea:

RLG = active circulante / datorii exigibile pe termen scurt

Valoarea supraunitara a ratei dovedeste ca, cel putin pe termen scurt, intreprinderea are capacitatea de a-si achita datoriile exigibile, cea ce ii va permite intreprinderii sa faca fata incidentelor care apar in miscarea activelor circulante, sau unor deteriorari in valoarea acestora. Aceasta constituie pentru banca, un grad de siguranta in acordarea noilor credite. Cu cat raportul este mai mare decat 1, cu atat mai mult intreprinderea este pusa la adapost de o insuficienta de trezorerie care ar putea fi provocata de rambursarea datoriilor la cererea creantierilor.

Lichiditatea generala, insa, are o marja sporita de aproximare datorita numarului mare de variabile care o influenteaza cum ar fi: natura sectorului de activitate, structura activelor circulante, rotatia activelor circulante, intensitatea sezonalitatii, etc. De aceea lichiditatea trebuie stabilita si prin implicarea in analiza a gradului de realizare a activelor, respectiv pasivelor circulante.

Rata lichiditatii generale compara ansamblul lichiditatilor potentiale (active transformabile in moneda pe termen scurt) cu exigibilitatile potentiale (datorii rambursabile pe termen scurt).

Daca lichiditatile sunt mai mici decat exigibilitatile (RLG<1), inseamna ca datoriile exigibile pe termen scurt nu sunt acoperite, in principiu, de capitalurile circulante, astfel ca fondul de rulment financiar a devenit negativ. Aceasta situatie sesizeaza faptul ca intreprinderea a imobilizat o parte din fondurile provenite din creditele bancare pe termen scurt, ceea ce contravine regulilor de finantare. Valoarea subunitara a raportului nu prezinta pericol, in conditiile in care gradul de lichiditate al activelor circulante este mai mare decat cel de exigibilitate al datoriilor pe termen scurt. Aceasta inseamna ca stocurile se reduc treptat, pentru a putea achita datoriile exigibile pe termen scurt, fara a frana productia, iar datoriile se reinnoiesc in mod constant.

In ce priveste analiza evolutiei lichiditatii nu este suficient ca raportul sa fie supraunitar, ci este necesar ca sensul acesteia sa fie crescator. O evolutie descendenta a lichiditatii, ilustreaza o activitate in declin, creditorii trebuind sa fie circumspecti in acordarea de noi imprumuturi.

b) rata lichiditatii reduse exprima capacitatea intreprinderii de a-si onora datoriile, pe termen scurt, din creante si disponibilitati.

RLR = (creante+disponibilitati) / datorii exigibile pe termen scurt

Valoarea supraunitara a ratei evidentiaza faptul ca stocurile nu sunt finantate prin datorii pe termen scurt (cel mult prin avansuri si aconturi primite de la clienti). In general, raportul este subunitar si nu produce dificultati, in conditiile in care interprinderea dispune de stocuri sanatoase si previziuni de trezorerie corecte. In teoria economica, sunt pareri potrivit carora o rata cuprinsa intre 0.8 si 1 ar reprezenta situatia optima in ceea ce priveste solvabilitatea partiala.

c) rata lichiditatii imediate caracterizeaza capacitatea de rambursare instantanee a datoriilor, tinand seama de incasarile (disponibilitatile) existente. Ea asigura interfata elementelor cele mai lichide ale activului cu obligatiile imediat exigibile ale pasivului.

RLI = disponibilitati sau lichiditati / datorii imediat exigibile

Teoria economica apreciaza corespunzatoare o rata a lichiditatii imediate mai mare decat 0.36.

Desi, teoretic, o rata ridicata indica o lichiditate ridicata, ea poate avea si alte semnificatii, cum ar fi, folosirea neeficienta a resurselor disponibile. De asemenea, o valoare ridicata nu poate fi o garantie a solvabilitatii, daca restul activelor circulante are un grad redus de lichiditate. O valoare redusa a ratei de lichiditate imediata poate fi compatibila cu mentinerea echilibrului financiar, daca intreprinderea minimizeaza valoarea incasarilor sale, detinand in schimb valori de plasament, creante, stocuri usor lichidabile in concordanta cu exigibilitatea obligatiilor immediate.

Mentinerea capacitatii de plata este rezultatul activitatii complexe desfasurate de intreprindere in sectoarele de aprovizionare, productie, comercializare si impune luarea unor masuri tehnice, economice si financiare care sa asigure un circuit normal al capitalurilor.

Rata lichiditatii immediate este un indicator putin relevant, datorita instabilitatii incasarilor. Pentru a spori fiabilitatea analizei, trebuie luata in calcul viteza de rotatie a capitalurilor.

Gradul in care intreprinderea face fata datoriilor totale este dat de rata solvabiiltatii pe termen lung, exprimata prin raportul:

RSTL = activ total / datorii totale

sau

RSTL = (capitaluri proprii+datorii totale) / datorii totale

Daca valoarea raportului este mai mare decat 1.5, dovedeste ca intreprinderea are capacitatea de a-si achita obligatiile banesti, imediate si indepartate, fata de terti.

Intreprinderea poate fi solvabila chiar daca, la un moment dat, din lipsa de lichiditate nu prezinta capacitate de plata. Solvabilitatea este generata de o activitate eficienta, iar lipsa capacitatii de plata si a lichiditatii poate avea caracter temporar daca intreprinderea se bazeaza pe o solvabilitate generala.

O valoare mai mica decat 1.5 evidentiaza riscul de insolvabilitate pe care si l-au asumat furnizorii de fonduri puse la dispozitia intreprinderii.

Ratele de indatorare privite prin prisma analizei lichiditate-exigibilitate, evidentiaza importanta indatorarii asupra gestiunii financiare a intreprinderii.

Se pot stabili urmatoarele rate de indatorare:

a) coeficientul total de indatorare sau rata levierului reflecta gradul in care capitalurile proprii asigura finantarea activitatii intreprinderii. Acest indicator poate fi interpretat ca o rata a autonomiei financiare a intreprinderii indicand gradul in care angajamentele sale, pe termen lung si scurt, sunt garantate de capitalurile proprii ale intreprinderii.

L = datorii totale (termen lung si scurt) / capitaluri proprii

Cu cat rata levierului este mai mare decat 1, cu atat intreprinderea va depinde mai mult de creantierii sai. Daca levierul este subunitar, banca va acorda in continuare imprumuturi in conditii de garantie sigura.

b) rata datoriilor financiare exprima gradul de indatorare pe termen lung.

RDF = datorii financiare (termen mediu si lung) / capitaluri permanente

Intreprinderea poate beneficia incontinuare de credite bancare pe termen lung si mediu, daca rata datoriilor financiare este mai mica de 0.5

c) rata independentei financiare masoara ponderea capitalurilor proprii in totalul resurselor permanente

RIF = capitaluri proprii / capitaluri permanente

In general, rata trebuie sa fie superioara sau cel putin egala cu 0.5.

d) rata de prelevare a cheltuielilor financiare pune in evidenta capacitatea de plata a costului indatorarii, separand intreprinderile sanatoase de cele falimentare.

RPC = cheltuieli financiare / excedent brut din exploatare

Daca raportul este mai mare decat 0.6 intreprinderea analizata se confrunta cu dificultati de gestiune financiara riscand sa intre in stare de faliment.

Ratele privind structura activului si pasivului sau ratele de structura patrimoniala stabilesc ponderea fiecarui post sau grupe de posturi de activ sau pasiv in totalul bilantului, oferind posibilitatea exprimarii bilantului in procente.

Rate privind structura activului

Cele mai semnificative ca valoare informativa, dar si frecvent recomandate de literatura de specialitate:

a) rata imobilzarilor corporale are o marime determinata, in general, de natura activitatii intreprinderii:

RIC = (imobilizari corporale / activ total)* 100

Fiind dependenta de specificul activitatii, cat si de caracteristicile tehnice ale intreprinderii, rata va inregistra valori diferite de la o ramura la alta. Astfel, in ramura industriei grele, cat si in cele care solicita echipamente importante ca volum, rata imobilizarilor corporale este relativ redusa. Chiar si pentru intreprinderile apartinand aceleiasi ramuri, rata este diferita, ea depinzand de strategia finaciara a fiecareia precum si de conditiile concrete in care-si desfasoara activitatea. Datorita incidentei diferitilor factori asupra ratei imobilizarilor corporale, este foarte dificil de stabilit o marime de referinta, rata optima. Cu toate acestea, specialistii apreciaza ca, pentru intreprinderi comparabile, rata imobilizarilor corporale arata in ce masura firma va putea rezista unei crize economice, stiut fiind faptul ca o imobilizare foarte ridicata a capitalului in active fixe implica riscul netransformarii rapide a acestora in lichiditati. Cu cat valoarea raportului este mai mare, cu ata mai greu intrprinderea va putea sa opereze o conversie in caz de chimbare brusca a tehnicii sau a cerintelor pietei, a preferintelor consumatorilor, etc.

b) rata imobilizarilor financiare, dependenta de legaturile finaciare pe care intreprinderea le intretine, in special cu intreprinderile la care ea detine participatii la capitalul social, se determina cu raportul:

RIF = (imobilizari financiare / activ total) * 100

Ca masura a politicii de investitii finaciare, marimea indicatorului este strans legata de marimea intreprinderii. In practica financiara occidentala, aceasta se explica, prin valorile mici inregistrate de rata imobilizarilor financiare la intreprinderile mici, respectiv valorile foarte ridicate in cazul holdingurilor.

c) rata activelor circulante, se calculeaza astfel:

RAC = (active circulante / activ total) * 100

Rate de structura a pasivului

Ratele privind structura pasivului, furnizand informatii referitoare la structura resurselor intreprinderii, definesc politica de finantare a intreprinderii.

rata stabilitatii financiare pune in evidenta structura pe termen a pasivului.

RSF = (capitaluri permanente / pasiv total) * 100

b) rata autonomiei financiare globale este un indicator global referitor la autonomia financiara a intreprinderii.

RAFG = (capitaluri proprii / pasiv total) * 100

Valoarea indicatorului poate sa difere de la o intreprindere la alta facand dificila stabilirea unui raport optim, a unei rate de referinta. Cu toate acestea, specialistii recomanda ca satisfacatoare, pentru echilibrul finaciar, o rata mai mare sau cel mult egala cu 1/3, iar bancile folosesc ca prag minim, o rata de 30% a activului net fata de totalul pasivului.

c) rata de indatorare globala masoara ponderea datoriilor indiferent de durata si originea lor, in patrimoniul intreprinderii:

RIG = (datorii totale / pasiv total) * 100

Aceasta rata prin natura ei este subunitara, si pe masura ce valoarea raportului se diminueaza indatorarea se reduce, respectiv autonomia financiara creste.

3.5 Importanta determinarii rezultatului

Dupa cum este cunoscut, bilantul confera o viziune statica asupra structurii financiare, iar contul de profit si pierdere, o viziune dinamica asupra activitatii.

Altfel spus, bilantul descrie, la o anumita data (de obicei, inchiderea exercitiului contabil), diferitele resurse finaciare de care dispune o intreprindere (pasiv) si utilizarea care este data acestor resurse (activ). Cat priveste contul de profit si pierdere, aceasta cuprinde soldurile fluxurilor generate de operatiile intreprinderii, care au o incidenta asupra rezultatului unei perioade date.

Nici bilantul, nici contul de profit si pierdere nu permit, apriori, obtinerea unei viziuni dinamice asupra structurii finaciare, adica asupra evolutiei acestei structuri. O atare viziune cade sub incidenta interesului, atat al analistului finaciar extern intreprinderii, cat si al managerilor acesteia. Un conducator de intreprindere este adesea determinat sa se intrebe si sa gaseasca raspuns asupra localizarii beneficiului in structurile patrimoniale (trezorerie, stocuri, imobilizari, etc.)

Neputincios sa exprime situatia patrimoniului, constata Schmalenbach, bilantul clasic nu serveste nici la calculul rezultatului. Soldul contului “Profit si Pierdere” nu figureaza in bilantul clasic, decat ca subcont al contului “Capital”. El constituie suma beneficiilor si pierderilor realizate de diversele activitati ale intreprinderii. Aceasta informatie globala este insuficienta.

Capitolul IV

SISTEMUL INFORMATIC DE ANALIZA A REZULTATELOR. CONCEPTIE SI REALIZARE

4.1 Obiective

Obiectivele esentiale ale unui sistem informatic in unitatile economice se refera la: cresterea operativitatii si a oportunitatii in informarea conducerii si luarea deciziilor la toate nivelurile organizatorice, sporirea eficientei economice in toate domeniile de activitate, reducerea volumului documentelor si a corespondentei scrise, utilizarea eficienta a personalului cu inalta calificare pentru eliberarea sa de la activitatile de rutina.

Aplicatia are drept scop analiza rezultatelor la o societate comerciala.

Aceasta permite utilizatorului fundamentarea unei imagini a societatii in ceea ce priveste profitabilitatea si rentabilitatea CCCF Bucuresti S.A.

Societatea foloseste pentru evidenta documentelor contabile un sistem informatic proiectat de o echipa de analisti programatori, in limbajul FoxPro 2.6, pentru sistemul de operare MS-DOS, denumit CONTAB.

Acesta nu ofera posibilitatea analizei rezultatelor obtinute de societate, limitandu-se numai la urmatoarele situatii de iesire: registrul jurnal, registrul de casa, cartea mare, declaratiile de impozit pe profit, decontul TVA, balanta, bilantul si contul de profit si pierdere.

4.2 Tehnica de proiectare. Varianta intrari – iesiri

La alegerea tehnicilor moderne de calcul si a variantelor de organizare a datelor se au in vedere urmatoarele:

dispersia structurii organizatorice si functionale implicate in functionarea sistemului informatic;

volumul si frecventa de utilizare a datelor de intrare si a informatiilor de intrare;

tipul de sistem de gestiune a datelor utilizate de sistemul informatic, corelat cu tipul de echipament electronic de calcul aflat in dotarea societatii;

timpul de reactie al sistemului informatic.

Structura generala a sistemului informatic proiectat pentru societatea CCCF – Bucuresti S.A. cuprinde urmatoarele componente: intrarile, prelucrarile si iesirile.

Schema generala este:

Datele de intrare sunt reprezentate de informatiile din foile de calcul ale EXCEL: BILANT si CPP. Ele constituie pentru SIAD prima componenta: Baza de date.

Iesirile sistemului sunt rezultate din prelucrarea informatiilor din baza de date si furnizeaza informatii sub forma tabelara sau grafica cu privire in principal la:

tabloul soldurilor intermediare de gestiune;

tabelul privind modul de determinare si evolutia capacitatii de autofinantare pe trei perioade consecutive;

pragul de rentabilitate;

modul de calcul si evolutia situatiei financiare, economice si comerciale, a ratelor de structura financiara: ratele echilibrului financiar, ratele de indatorare si ratele de structura patrimoniala;

tabloul privind modul de calcul si evolutia indicatorilor ce rezulta din analiza bilantului: fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, trezoreria neta.

alte situatii financiare

Prelucrarile sunt realizate de un sistem de macrocomenzi ce se executa automat si au ca finalitate furnizarea de informatii prin editarea tablelelor de calcul si a graficelor rezultate. La acestea se adauga modele matematice de calculare a diferitilor indicatori, modele statistice si previzionale puse la dispozitie de produsul Excel.

4.3 Schema generala a sistemului informatic

Fiind un SIAD, el cuprinde structura de baza: componenta Dialog, componenta Modele si componenta Baza de date:

Pentru realizarea sistemului de asistare a deciziei financiare s-au utilizat facilitatile oferite de produsul EXCEL. Daac se face o analiza a soft-urilor de analiza financiara existente pe piata constatam ca majoritatea sunt construite pe procesoare de tabele, utilizand cu predilectie EXCEL. Aceasta se explica prin faptul ca produsul EXCEL asigura realizarea principalelor functionalitati ale unui SIAD (previziune, simulare, optimizare) precum si construirea rapida a unei interfete comode si familiare “analistului financiar” prin facilitatile oferite de editorul de meniuri, de generatorul de macroinstructiuni, cat si de mediul de dezvoltare a aplicatiilor VBA (Visual Basic for Application), integrat produsului EXCEL.

Realizarea, pentru o societate comerciala, a unui sistem interactiv de asistare a deciziei axat pe analiza financiara are rolul in principal de a oferi asistenta la nivel managerial pentru:

diagnosticarea pozitiei societatii comerciale vizavi de concurenta, cat si vizavi de tertii cu care societatea intra in contact;

analizarea si prognozarea evolutiei diferitilor indicatori economico-financiari cu precadere a indicatorilor de lichiditate, de risc, de gestiune, de profitabilitate precum si a indicatorilor privind rezultatul pe actiune. Acest lucru este impus in primul rand de relevanta acestor indicatori cat si de la faptul ca acest set de indicatori face obiectul unei situatii financiare obligatorii, in conformitate cu Reglementarile contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunitatii Economice Europene si cu Standardele Internationale de Contabilitate.

Intrucat, conform Monitorului Oficial al Romaniei nr. 85 / 20.02.2001, situatiile financiare trebuie sa cuprinda:

Bilantul

Contul de profit si pierdere

Situatia modificarilor capitalurilor proprii

Situatia fluxurilor de trezorerie

Politici contabile si note explicative privind:

activele imobilizate

provizioanele pentru riscuri si cheltuieli

repartizarea profitului

analiza rezultatului din exploatare

situatia creantelor si datoriilor

principii, politici si metode contabile

actiuni si obligatiuni

informatii privind salariatii, administratorii si directorii

calcularea indicatorilor economico-financiari

alte informatii

se impune ca in realizarea unui sistem interactiv de asistare a deciziei sa se aiba in vedere aceste aspecte.

Lucrarea de fata are in vedere cele prezentate mai sus, dar datorita faptului ca autorul nu a putut beneficia de date bilantiere decat pe vechea structura a bilantului, abordarea efectiva a informatiilor este facuta pe aceasta structura.

Componenta Dialog

Lansarea in executie a SIAD-ului incepe cu afisarea unui tablou de bord, care permite utilizatorului sa-si exprime cu usurinta optiunile , de exemplu culegerea datelor, calcularea diferitor indicatori, etc. in realizarea aplicatiei de asistare a analizei financiare s-a optat pentru un tablou de bord de marimea celui din figura de mai jos. O astfel de prezentare ofera utilizatorului, intr-o forma unitara, o viziune de ansamblu asupra intregii aplicatii. In plus, din orice punct al aplicatiei, este posibila revenirea la tabloul de bord; de aici utilizatorul poate controla drumul catre fiecare etapa a analizei financiare.

Meniul principal constituie tabloul de bord de unde utilizatorul poate gestiona intreaga aplicatie prin simpla actionare a butoanelor corespunzatoare. In spatele fiecarui buton se afla o macrocomanda care va fi lansata in executie la aparitia evenimentului click pe suprafata butonului. Rezultatul executiei macrocomenzii aferente este prezentat in continuare:

Sub introd ()

‘introd Macro

‘introducere date din bilant sau contul de profit si pierdere

culegere_date.Show

EndSub

Butoanele de optiune permit accesul la foile de calcul ce contin formularele de Bilant si Cont de Profit si Pierdere in cele doua variante. Foile de calcul au informatiile organizate in forma documentelor tipizate, familiara utilizatorilor si deci usor de completat. Fiecare formular permite incarcarea datelor din trei perioade consecutive pentru a putea face o analiza in dinamica. Pentru un nou exercitiu financiar (o noua perioada) a fost elaborata o procedura care realizeaza declararea informatiilor din exercitiile anterioare pe pozitiile 1 si 2 eliberand coloana corespunzatoare “noului” exercitiu.

Componenta Baza de date

Este formata din doua foi de calcul intitulate BILANT si respectiv CPP (Cont de Profit si Pierdere). Foile sunt structurate in conformitate cu documentele tipizate. Incarcarea datelor se poate face prin import sau prin tastarea datelor direct in foaia de calcul. In lucrarea de fata s-a recurs la varianta a doua. Perioada de lucru este 1999 – 2001.

In continuare este prezentata procedura VB care pregateste baza de date pentru preluarea datelor dintr-o noua perioada:

Componenta Modele

Dupa incarcarea datelor in baza de date se poate trece la analiza propiu-zisa. Pentru aceasta, interfata din cadrul componentei Dialog pune la dispozitie o lista de “piste de diagnosticare” pe care utilizatorul le poate accesa si pe care le prezentam in continuare.

Are ca efect afisarea informatiilor intr-o forma necesara intocmirii raportului de gestiune. Este vorba de variatia absoluta si relativa a diferitilor indicatori, de exemplu:

Pentru vizualizarea tabloului soldurilor intermediare de gestiune, click pe butonul SIG

Marimea marjei comerciale trebuie apreciata in functie de tipul politicii de vanzare promovata de intreprindere.

Productia exercitiului este un indicator ambiguu, intrucat este constituit din elemente foarte eterogene: unele sunt evaluate la pret de vanzare (productia vanduta), iar altele, la cost de productie (prductia stocata si ce imobilizata).

EBE exprima acumularea bruta din activitatea de exploatare; este resursa principala a intreprinderii, cu influenta hotaratoare asupra rentabilitatii economice si a capacitatii potentiale de autofinantare a investitiilor.

Pentru calculul capacitatii de autofinantare click pe butonul CAF.

Private Sub OptionButton1_Click()

Sheets(“cpp”).Select

Range (“A24:B27,A29:B32,A34:B35”).Select

Charts.Add

ActiveChart.ChartType=xl3DpieExploded

ActiveChart.SetSourceData

Source:=Sheets(“cpp”).Range(“A24:B27,A29:B32,A34:B35”), PlotBy:=_

XlColumns

ActiveChart.Location Where:=xlLocationAsNewSheet

With ActiveChart

.HasTitle = True

.ChartTitle.Characters.Text = “STRUCTURA CHELTUIELILOR DE EXPLOATARE – 1999”

EndWith

ActiveChart.HasLegend = True

ActiveChart.Legend.Select

Selection.Position = xlBottom

Grchelt_expl.Hide

EndSub

Intrucat reprezentarile grafice sunt obiecte de dimensiuni mari este de preferat sa nu fie stocate in memorie, ci sa obtina la cerere. Este si cazul reprezentarii grafice urmatoare, realizata ca rezultat al executiei procedurii de mai sus. Procedura a fost elaborata in limbajul Visual Basic prin intermediul generatorului. Ea poate fi lansata in executie atunci cand se selecteaza, printr-un clic, butonul de optiune corespunzator anului 1999 din fereastra Grafice (deja prezentata). Rezultatul executiei este:

Unde:

cheltuieli cu materiile prime

alte cheltuieli materiale

cheltuieli cu remuneratiile personalului

cheltuieli cu amortizarile si provizioanele

cheltuieli cu materiale consumabile

cheltuieli cu lucrari si servicii executate de terti

cheltuieli privind asigurarile si protectia sociala

cheltuieli cu energia si apa

cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate

alte cheltuieli de exploatare

In conformitate cu Reglementarile Contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunitatii Economice Europene si cu Standardele Internationale de Contabilitate, situatiile financiare anuale trebuie sa cuprinda:

Bilantul

Contul de Profit si Pierdere

Situatia modificarilor capitalurilor proprii

Politici contabile si note explicative privind:

activele imobilizate

provizioanele pentru riscuri si cheltuieli

repartizarea profitului

analiza rezultatului din exploatare

situatia creantelor si datoriilor

principii, politici si metode contabile

actiuni si obligatiuni

informatii privind salariatii, administratorii si directorii

calcularea indicatorior economico-financiari

alte informatii.

SIAD-ul de fata are in vedere aceste reglementari. Astfel, pentru intocmirea notelor explicative sistemul ofera utilizatorului o fereastra de dialog prevazuta cu casete de validare. Prin selectarea casetelor dorite, utilizatorul poate preciza ce note explicative doreste, de exemplu:

Produsul contine si facilitati pentru previziuni si simulari, si anume:

previziuni prin utilizarea functiilor proprii Excel

previziuni prin grafice

previziuni prin serii de valori

simulari prin utilizarea tabelelor de ipoteze

simulari prin utilizarea functiei scop

simulari prin tehnica scenariilor.

Private Sub OptionButton1_Click()

Sheets(“TENDINTA_EBE”).Select

Range(“C5:J22”).Select

Selection.Delete

Range(“A1”).Select

UserForm1.Hide

EndSub

Observatie: Fiecare model de analiza permite revenirea la “meniul principal” (Tabloul de bord) prin actionarea butonului

Pentru interpretarea rezultatelor, analistul poate beneficia de un serviciu de asistenta care sa ii ofere intr-o prima linie lista indicatorilor calculati de SIAD, de exemplu:

Categoria Indicatori de echilibru financiar, cu butoanele:

Fond de Rulment

Nevoie de Fond de Rulment

Trezorerie

Categoria Indicatori de structura, cu butoanele:

Indicatori de structura ai activului

Indicatori de structura ai pasivului

Categoria Indicatori de rentabilitate, cu butoanele:

Rentabilitatea activitatii

Rentabilitatea economica

Rentabilitatea financiara

Categoria Indicatori de lichiditate, cu butoanele:

Indicatorul lichiditatii curente

Indicatorul lichiditatii imediate

…..

Structurarea informatiilor pentru asistenta in interpretarea rezultatelor ar putea fi de genul:

Indicator: indicatorul echilibrului financiar (IEF)

Formula: IEF = (RD / (US + NFR)) * 100

Interpretare:

sau, in cazul indicatorilor de profitabilitate:

Indicator: Rentabilitatea capitalului angajat (RCA)

Formula: RCA = P / C sau

RCA = Active totale – Datorii curente

Interpretare:

Pentru explicarea notatiilor utilizate in formule, acestea sunt prevazute cu hyperlink-uri catre un nomenclator de notatii.

Nomenclatorul cuprinde si trimiteri catre definitii ale operanzilor din cadrul formulelor.

De exemplu: un click pe litera C din formula

RCA = P / C

va deschide fisierul nomenclator.doc si va pozitiona cursorul in dreptul indicatorului solicitat:

Pentru a cunoaste semnificatia acestui indicator se continua cautarea printr-un click pe bookmark-ul C. Rezultatul este saltul la paragraful atasat acestui bookmark:

Capitolul V

INTERPRETAREA REZULTATELOR. CONCLUZII

Cresterea situatiei nete cu 64.24% la sfarsitul exercitiului 2000 fata de inceputul acestuia, respectiv cu 19.45% in anul 2001 fata de 2000 este rezultatul unei gestiuni economice sanatoase si consecinta reinvestirii unei parti considerabile din profitul net.

Cresterea imobilizarilor de la un exercitiu la altul nu influenteaza echilibrul financiar pe termen lung intrucat au crescut si capitalurile proprii, modificare operata simultan in activul si pasivul bilantului contabil.

Cresterea capitalurilor proprii s-a datorat reaprtizarii unei parti semnificative din profitul net al exercitiului 2000 asupra fondurilor proprii.

Fondul de rulment financiar pozitiv, in crestere de la un exercitiu la altul (cu 32.60%) in 2000 fata de 1999 si cu 40.19% in 2001 fata de 2000) releva faptul ca imobilizarile nete sunt finantate integral din capitalurile permanente, surplusul fiind utilizat pentru finantarea unei parti din activele circulante. Aceasta situatie pune in evidenta fondul de rulment financiar ca expresie a realizarii echilibrului financiar pe termen lung si a contributiei acestuia la realizarea celui pe termen scurt.

Fata de anul 1999 se remarca in anul 2000 o crestere exponentiala a FRF datorita sporirii datoriilor financiare pe termen lung si a provizioanelor pentru riscuri si cheltuieli, astfel ca societatea este in masura sa-si acopere finantarea activitatii curente.

FRF Imprumutat a inregistrat o crestere semnificativa in anul 2000, urmand o relaxare a acestui indicator in 2001, ca urmare a faptului ca societatea nu a mai contractat imprumuturi pe termen lung, crescandu-si fondul de rulment din resurse proprii.

NFR inregistreaza valori pozitive, inregistrand o crestere semnificativa in 2000 fata de anul anterior (de 3.2 ori), situatie considerata a fi normala pe fondul unei politici de investitii privind cresterea nevoii de finantare a ciclului de exploatare. In anul 2001 NFR scade la 61.85%pe seama cresterii resurselor temporare si a disponibilitatilor.

In ceea ce priveste trezoreria neta, aceasta este pozitiva, inregistrand o continua crestere, fiind rezultatul echilibrului financiar al intreprinderii pe termen lung si scurt, si expresia cea mai concludenta a desfasurarii une activitati eficiente. Aceasta inseamna solvabilitatea sub forma disponibilitatilor banesti in conturi bancare si casa. Situatia favorabila se concretizeaza intr-o imbogatire a trezoreriei, intrucat societatea dispune de lichiditati care ii permit rambursarea datoriilor financiare pe termen scurt cat si efectuarea diverselor plasamente in conditii de eficienta pe piata monetara si /sau financiara. Se poate vorbi astfel de o autonomie financiara pe termen scurt.

Din analiza evolutiei trezoreriei de al un exercitiu la altul se desprinde un indicator cu o deosebita putere de sinteza, denumit cash-flow al perioadei. Acest indicator a inregistrat in 2001 o crestere relativa de 3,79 ori fata de exercitiul anterior, in marime absoluta de 26 miliarde lei. Acest flux monetar net pozitiv al perioadei semnifica o crestere a capacitatii reale de finantare a investitiilor, in consecinta o imbogatire a activului net real, o confirmare a majorarii valorii proprietatii.

Pe ansamblu, situatia neta a patrimoniului societatii este pozitiva si este efectul unei gestiuni economico – financiare sanatoase.

Pornind de la contul de profit si pierdere prezentat, in analiza rezultatelor la nivel microeconomic se intocmeste tabloul soldurilor intermediare de gestiune, pe baza caruia se pot calcula numeroase rate avand o smnificatie proprie.

Astfel, rata marjei brute de exploatare sau rata EBE masoara nivelul rezultatului brut de exploatare independent de politica financiara, investitionala si de incidenta fiscalitatii si a elementelor exceptionale. La societatea CCCF – Bucuresti S.A. indicatorul a avut o evolutie constanta de-a lungul celor 3 exercitii, situandu-se la 11%, o marime scazuta ce reflecta dificultatea activitatii de exploatare de a degaja un profit acceptabil.

Rata marjei nete reflecta capacitatea intreprinderii de a rezista concurentei. In ultimii doi ani, aceasta inregistreaza o valoare constanta de 2%, dar in scadere fata de 5% in anul 1999, reflectand o vulnerabilitate in fata firmelor cu obiect similar de activitate. Totusi, indicatorul nu e relevant pentru o intreprindere mare de talia CCCF S.A.

Rata marjei asupra valorii adaugate masoara rezultatul brut de care dispune intreprinderea dupa deducerea cheltuielilor de exploatare (consumuri si cheltuieli de personal), pentru 100 de lei bogatie creata. Rata se mentine la valori subunitare, avand o crestere cu 5% in ultimul an.

Rentabilitatea economica inregistreaza valori relativ constante in cei trei ani analizati, cu o usoara crestere de 2% in 2001 fata de 2000. Valoarea acestei rate sesizeaza discrepanta ca exista intre activul total angajat in obtinerea rezultatului economic, avand o marime nesatisfacatoare.

Rentabilitatea activelor economice a inregistrat o crestere cu 50% in ultimul an, ajungand la un nivel de 21%, ceea ce inseamna ca in 5 ani societatea isi poate reinnoi capitalurile angajate prin excedentul sau brut din exploatare. Acest fapt reprezinta o performanta la nivelul economiei romanesti, unde durata de rotatie este mai ridicata.

Cresterea rentabilitatii financiare nete in ultimul an de la 8% la 14% este consecinta cresterii mai rapide a rezultatului net al exercitiului (de la 5.8 la 14.2 miliarde lei) decat cresterea capitalurilor proprii in aceeasi perioada (de la 69.6 la 105.6 miliarde lei).

Randamentul capitalurilor proprii este in scadere cu 6% in anul 2001 fata de anul 2000 si se situeaza la acelasi nivel ca in anul 1999 datorita platii unei importante transe din creditele acordate de FPS si micsorarii pe aceasta cale a dividendelor de plata catre actionari.

Profitul pe actiune inregistreaza valori satisfacatoare fata de alte societati din domeniu, crescand de 2.42 ori in ultimul an, dar nesemnificativ coroborat cu rata inflatiei.

In stabilirea diagnosticului financiar al unie societati, in practica, se procedeaza la calculul unor rate de structura financiara. Astfel, din interpretarea rezultatelor se desprind urmatoarele concluzii:

Rata fondului de rulment, care are o valoare supraunitara constanta in ultimii doi ani (1.35) semnifica faptul ca ansamblul imobilizarilor este finantat din resursele durabile, respectiv din capitalurile permanente.

Lichiditatea generala se situeaza la valori supraunitare, dar net inferioare celor considerate favorabile (1.3 fata de 2 – 2.5).

Rata lichiditatii reduse este supraunitara, dar apropiata de o valoare considerata normala (0.8 – 1); aceasta releva faptul ca stocurile nu sunt finantate pe datorii pe termen scurt (cel mult prin avansuri si aconturi primite de la clienti).

Rata lichiditatii imediate este de 22% in anul 2001, avand o evolutie constanta fata de anul anterior. Acest indicator e apreciat favorabil daca se situeaza la 30%, dar nu este foarte relevant prin prisma fluctuatiei incasarilor.

Rata solvabilitatii pe termen lung reprezinta gradul in care societatea face fata solvabilitatii pe termen lung. CCCF S.A. inregistreaza valori constante ale acestui indicator (1.7), superioare valorii de 1.5 considerate de specialisti a fi satisfacatoare. Rezulta de aici ca intreprinderea isi poate onora obligatiile pecuniare fara a fi necesare eforturi in asigurarea de lichiditati.

Coeficientul total de indatorare este supraunitar, inregistrand o valoare de 1.85, relevand astfel dependenta dintre intrprindere si creantierii sai actuali, si faptul ca pe viitor procurarea de credite pe termen lung va fi dificila.

Rata independentei financiare se situeaza la valori satisfacatoare in perioada curenta, de aproximativ 80%, in conditiile in care normele bancare de acordare a creditelor impun valori mai mari de 50%.

Rata de prelevare a cheltuielilor financiare se situeaza la limita la care se apreciaza ca intreprinderea poate intra in stare de faliment (0.6). Costurile mari ale indatorarii sunt efect al creditelor solicitate in anul 2000, ca urmare a necesitatii modernizarii parcului auto si preluarii unor importante lucrari de modernizare a infrastructurii. Se apreciaza ca aceasta rata va cunoaste o relaxare in exercitiul urmator, situatia nefiind alarmanta.

Rata rentabilitatii financiare a scazut cu aproximativ 10% fata de anul 1999, relevand diminuarea ponderii capitalurilor permanente pe fondul cresterii surselor de finantare pe termen scurt.

Rata autonomiei financiare, desi in regresie fata de 1999 se situeaza la o valoare considerata de specialisti ca fiind satisfacatoare (31.67%).

Indatorarea globala ce masoara ponderea datoriilor – indiferent e scadenta si origine – se situeaza la valori subunitare (43.53%, 56.08%, 58.47%), dar se remarca preponderenta surselor atrase de la terti fata de capitalurile proprii.

Dupa intocmirea tabloului soldurilor intermediare de gestiune putem concluziona urmatoarele aspecte:

Volumul productiei vandute s-a dublat in ultimul an, ajungand la 609.2 miliarde lei, crestere ce poate fi explicata pe seama cresterii preturilor, daca luam in cosiderare volumul valoric al consumului de materii prime si materiale consumabile.

Cu toate acestea, firma a contribuit in 2001 in procesul de productie cu o valoare adaugata in volum de 224.83 miliarde lei fata de 122.39 miliarde lei in 2000. Valoarea adaugata este un bun indicator pentru aprecierea activitatii intreprinderii, dar aceasta nu permite aprecierea rezultatului pe care aceasta il va obtine.

Privind cresterea in exercitiul 2001 cu 61 miliarde lei a cheltuielilor cu personalul distingem o politica salariala favorabila angajatilor, dar si faptul ca societatea a creat noi locuri de munca, prin deschiderea unor noi santiere.

Societatea a realizat un excedent brut de exploatare dublu fata de exercitiul anterior, semnificand efectele favorabile ale politicii de investitii adoptate in 2000.

Rezultatul exploatarii are o evolutie ascendenta in ultimii trei ani, cu valori aproximativ similare rezultatului curent.

Societatea CCCF S.A. si-a incheiat toate cele trei exercitii analizate cu profit, remarcandu-se o crestere de 2.4 ori in ultimul an.

BIBLIOGRAFIE

Contabilitate financiara – Niculae Feleaga, Ion Ionascu, Editura Economica, Bucuresti, 1993

Proiectarea sistemelor informatice financiar – contabile – I. Rosca, E. Macovei, N. Davidescu, V. Raileanu, Editura Didactica si Pedagocica, Bucuresti, 1993

Visual Basic 3.0 – Eugen Vasiliu, Editura Tehnica, Bucuresti, 1994

Excel 5.0 cu aplicatii in Management – Dan Somnea, Mihai Calciu, Editura Tehnica, Bucuresti, 1994

Utilizare Excel pentru Windows 95 – Ron Person, Editura Teora, 1995

Controverse contabile – Niculae Feleaga, Editura Economica, Bucuresti, 1996

Finante si gestiune financiara – Mihai Toma, Petre Brezeanu, Editura Economica, Bucuresti, 1996

Tribuna economica – saptamanal economic national, Editura Tribuna Economica

Metodologia de diagnosticare financiar – bancara a intreprinderilor – buletin economic legislativ nr. 9/1996, Editura Tribuna Economica

Analiza economico – financiara (cu aplicatie in societatile comerciale, industriale, de constructie si de transporturi) – C. Stefanescu, A. Isfanescu, A. Baicusi, Editura Economica, Bucuresti, 1996

Produse program generalizabile in domeniul financiar – contabil. Aplicatii in informatica de gestiune – N. Davidescu, I. Lupu, V. Ivancenco, I. Ilie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997

Gestiunea financiara a intreprinderii – Ilie Vasile, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997

Gestiunea financiara a intreprinderii – Georgeta Vintila, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997

Birotica sub Windows – A. Pana, V. Ivancenco, V. Mares, B. Ionescu, Editura Sofitech, 1999

Tratat de contabilitate financiara – Niculae Feleaga, Ion Ionascu, Editura Economica, Bucuresti, 1999

Tehnici interactive de fundamentare a deciziei financiare – V. Ivancenco, Editura DuAl Tech, Bucuresti, 2001

Sisteme informatice pentru asistarea deciziei – D. Zaharie, F. Albescu, I. Bojan, V. Ivancenco, C. Vasilescu, Editura DuAl Tech, Bucuresti, 2001

Birotica 2000 – Bogdan Ionescu (coord.), Editura InfoMega, Bucuresti, 2001