.sistemul Fiscal

~ CUPRINS ~

Capitolul I : Resursele financiare publice

Structura si continutul resurselor financiare publice

Sistemul fiscal

Capitolul II : Componenta sistemului fiscal

2.1.Continutul si rolul impozitelor

2.2.Elementele specifice impozitelor

2.3.Clasificarea impozitelor si principii de impunere

2.4.Asezarea si perceperea impozitelor

Capitolul III : Analiza resurselor financiare in perioada de tranzitie

Capitolul IV : Politica fiscala si bugetara in perioada de tranzitie

4.1.Evolutia veniturilor publice in perioada de tranzitie

4.1.1.Privire generala asupra veniturilor publice ale Romaniei

4.1.2.Structura si evolutia veniturilor fiscale

4.2.Masuri de politica fiscala cu efecte asupra economiei reale

4.2.1.Impozite directe

4.2.2.Impozite indirecte

4.3.Masuri de politica bugetara cu efecte asupra economiei reale

4.4.Caracteristici generale ale impozitelor in Romania

Bibliografie

Capitolul I

“Resursele financiare publice”

1.1.Structura si continutul resurselor financiare publice

Resursele sunt elemente ale bogatiei unei natiuni, ele provenind din produsul intern brut, la care se adauga impozitul. Alaturi de resursele materiale, umane, valutare si informationale, un rol deosebit il au resursele financiare.

Resursele financiare reprezinta totalitatea mijloacelor banesti necesare realizarii obiectivelor economice si sociale intr-un interval de timp determinat.

Resursele financiare, la nivel national, cuprind ansamblul resurselor financiare ale autoritatilor si institutiilor publice, resursele intreprinderilor publice si private, resursele organismelor fara scop lucrative, precum si resursele populatiei.

Volumul resurselor financiare ale societatii depinde de marimea produsului intern brut, precum si de posibilitatea apelarii la resursele financiare externe (imprumuturi, ajutoare, donatii).

Resursele financiare publice includ resursele administratiei de stat centrale si locale, resursele asigurarilor sociale de stat si resursele administratiei de stat centrale si locale, resursele asigurarilor sociale de stat si resursele institutiilor publice cu caracter autonom.

Productia de bunuri si servicii publice este finantata din resurse bugetare, adica in principal, din impozitele si taxele platite la toti contribuabilii, persoane fizice si juridice.

Plata impozitelor si taxelor reduce capacitatea contribuabililor de a-si procura bunuri si servicii de pe piata, pentru folosinta lor exclusiva. Cetatenii unei tari pot manifesta anumite preferinte fata de procurarea bunurilor private si a celor publice, preferinte determinate de o anumita distributie a veniturilor si a averii.

Comportamentul populatiei, ca rezultat al raportului dintre sectorul public si cel privat, este pus in evidenta de asa-numitele “curbe de indiferenta”.

O curba de indiferenta reuneste, la un moment dat, punctele in care preferintele fata de sectorul privat si cel public sunt egale, respectiv indiferente.

Curbele de indiferenta ilustreaza toate, combinatiile unor cosuri de bunuri si servicii produse de sectorul privat si cel public, fata de care o persoana este indiferenta.

Curbele de indiferenta descriu un anumit comportament al populatiei fata de o structura data a populatiei, obtinute atat in sectorul privat, cat si in cel public.

El reflecta preferintele aggregate ale consumatorilor fata de bunurile private si cele publice, asa cum sunt ele determinate de distributia veniturilor si averii in sectorul privat, precum si de modul de alocare a resurselor in sectorul public.

O curba de indiferenta reuneste punctele in care produsele celor doua sectoare sunt substituite pentru beneficiari. Toate punctele de pe o curba de indiferenta indica, pentru o persoana, acelasi nivel al satisfactiei sau utilitatii.

Curbele de indiferenta au o inclinatie descrescatoare si sunt convexe fata de originea graficului (Fig. 1).

Productia

Sectorului

Public

Productia

Sectorului

Privat

Miscarea unui punct de-a lungul curbei de indiferenta arata masura in care se modifica alocarile dintre cele doua sectoare.

Astfel, o scadere impozanta a productiei sectorului public pusa in evidenta de miscarea unui punct pe curba U1 din B1 in B2 genereaza o crestere redusa a productiei sectorului privat de la X1 la X2.

Miscarea unui punct din B3 in B4 semnifica o crestere importanta a sectorului privat fata de o scadere mai mica a productiei sectorului public de la Y3 la Y4.Preferintele consumatorilor nu se vor orienta niciodata catre o structura a productiei de bunuri publice si private care sa corespunda unor puncte situate la extremitatile curbei de indiferenta, pentru ca aceasta ar reprezenta, de fapt, preponderenta unuia dintre cele doua sectoare.

Gradul de bunastare sociala, satisfactia sau utilitatea se diminueaza daca societatea consuma fie prea multe bunuri publice, fie prea multe bunuri private.

Daca preferintele se situeaza in partea superioara a curbei se impune renuntarea la o mare cantitate de bunuri publice pentru a asigura o crestere minima in sectorul privat.

Cantitatea de bunuri publice la care trebuie sa se renunte pentru a obtine o cantitate determinate de bunuri private se numeste rata marginala de substitutie sau profitul marginal al bunului.

In figura doi este ilustrata dreapta restrictiei bugetare care pune in evidenta alocarea resurselor, obtinandu-se anumite ponderi ale bunurilor si, respective, ale celor private in productia nationala.

Ponderea

Bunurilor

Publice

ponderea

bunurilor

private

Punctul A corespunde alocarii integrale a resurselor pentru producerea bunurilor publice, ceea ce ar insemna imposibilitatea producerii de bunuri private, iar punctual B ar corespunde unei productii exclusive de bunuri private prin epuizarea resurselor doisponibile la un moment dat. Restrictia bugetara este linia dreapta ce uneste aceste doua puncte.

Toate celelalte puncte situate dincolo de dreapta AB, ca de exemplu, punctual D, nu pot fi atinse cu ajutorul resurselor care stisface preferintele consumatorilor la un anumit moment, el poate fi considerat punctual optim al alocarii intersectionale a resurselor.

In aceste conditii, punctele E si F sunt puncte ale alocarii suboptimale, iar productia de bunuri publice si private corespunzatoare acestora nu asigura indiferenta in consum a populatiei.

Structura resurselor financiare publice

Cererea de resurselor financiare publice este determinate de nivelul si evolutia cheltuielilor publice. Posibilitatea acoperirii cererii de resurse este influentata de un ansamblu de factori, dintre care pot fi mentionati:

Factori economici, care imprima o anumita evolutie a produsului intern brut, ceea ce poate sa determine sporirea veniturilor impozabile;

Factori monetari (dobanda, creditul, masa monetara) care isi transmit influenta prin prêt. Cresterea preturilor, accentuarea fenomenelor inflationiste genereaza sporirea resurselordin impozite si taxe;

Factori sociali presupun redistribuirea resurselor in scopul asigurarii nevoilor de reeducatie, productie si asigurari sociale, sanatate.

Factori demografici care in anumite conditii pot influenta numarul populatiei active si sporirea numarului contribuabililor;

Factori politici si militari care prin masurile de politica economica, sociala sau fenomenele pe care le indica, pot avea ca effect sporirea productiei si a veniturilor, cresterea contributiilor pentru asigurari sociale, sporirea fiscalitatii, presiuni asupra bugetuluigeneral consolidat, influentand nivelul resurselor financiare publice;

Factorii de natura financiara ce sintetizeaza influenta celorlalti factori prin dimensiunea cheltuielilor publice;

Privite din punct de vedere al continutului economic, principalele categorii de resurse financiare publice sunt: prelevarile cu caracter obligatoriu (impozite, taxe, contributii), resursele de trezorerie, resursele provenind din imprumuturi publice si finantarea prin emisiune monetara fara acoperire.

Resursele de trezorerie intervin pentru acoperirea temporara a deficitului current al bugetului de stat, al bugetului de stat, al bugetului asigurarilor sociale pentru acoperirea golurilor de casa inregistrate la bugetele locale si a deficitelor temporare ale bugetelor fondurilor speciale.

Trezoreria generala a statului este un organism specializat prin intermediul caruia se efectueaza operatiuni de incasari si plati in contul consolidat, precum si in contul institutiilor publice care se administreaza in regim extrabugetar.

Resursele de trezorerie au caracter temporar si rambursabil comportand un cost determinat de dobanda aferenta titlurilor de stat pe termen scurt, precum si de cheltuielile ocazionate de punerea si retragerea din circulatie a inscrisurilor respective.

Resursele financiare provenind din imprumuturi publice se gestioneaza tot prin sistemul trezoreriei publice. Imprumuturile publice interne si externe reprezinta un mijloc frecvent de procurare a resurselor financiare si implicit de acoperire a deficitului bugetar.

Emisiunea baneasca fara acoperire este posibila dar in acelasi timp produce efecte negative. Pe de o parte, un nivel ridicat al inflatiei antreneaza o sporire a resurselor fiscale: cresc incasarile din impozitele pe venit si din impozitele indirecte, in special cele aferente TVA-ului si accizelor.

Pe de alta parte, inflatia determina diminuarea relativa a obligatiilor de plata ale statului, in deosebi in ceea ce priveste datoria publica, in situatia in care rata dobanzii la imprumuturile de stat este sub nivelul cresterii anuale a preturilor exprimata in procente.

Structura organizatorica a statelor reprezinta un criteriu de grupare a resurselor publice.

In statele de tip federal, resursele publice se structureaza pe trei niveluri: resurse ale bugetului federal, resurse ale bugetelor statelor, regiunilor sau provinciilor member ale federatiei si resurse ale bugetelor locale.

Privita prin prisma bugetului general consolidat, structura resurselor financiare publice include:

resurse financiare ale bugetului statului;

resursele financiare ale asigurarilor sociale;

resursele financiare cu destinatie speciala;

resursele financiare ale bugetului unitatilor administrative teritoriale;

In functie de ritmicitatea incasarilor la buget, resursele financiare publice formeaza doua categorii: resurse ordinare sau curente si resurse extraordinare, incidentale sau intamplatoare.

Resursele ordinare sunt acelea la care statul apeleaza in mod obisnuit, in conditiile considerate normale si care se oncaseaza la buget cu o anumita regularitate.

Resursele extraordinare sunt acelea la care statul recurge in situatii exceptionale, cand resursele curente nu acopera cheltuielile publice.

Resursele extraordinare cuprind: imprumuturile de stat interne si din valorificarea peste granita a bunurilor statului, precum si emisiunea baneasca fara acoperire in economia reala.

In Romania, resursele financiare publice sunt structurate pe criterii economice, in conformitate cu structura sistemului bugetar. Potrivit prevederilor legale privind finantele publice, resursele financiare publice se constituie si se gestioneaza printr-un sistem unitary de bugete, si anume: bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale, bugetul fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului si bugetul altor institutii cu caracter autonom, in conditiile asigurarii echilibrului financiar.

Principalele categorii de resurse publice sunt:

I.Resursele bugetului de stat:

Venituri curente:

A.Venituri fiscale:

A1.impozite indirecte

A2.impozite directe

B.Venituri nefiscale:

Venituri din capital

II.Resursele bugetului asigurarilor de stat:

A.Venituri fiscale:

A1.contributia pentru asigurari sociale

A2.alte contributii

B.Venituri nefiscale:

III.Resursele bugetelor locale:

1.venituri proprii(fiscale si nefiscale);

2.ca, resursele financiare publice sunt structurate pe criterii economice, in conformitate cu structura sistemului bugetar. Potrivit prevederilor legale privind finantele publice, resursele financiare publice se constituie si se gestioneaza printr-un sistem unitary de bugete, si anume: bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale, bugetul fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului si bugetul altor institutii cu caracter autonom, in conditiile asigurarii echilibrului financiar.

Principalele categorii de resurse publice sunt:

I.Resursele bugetului de stat:

Venituri curente:

A.Venituri fiscale:

A1.impozite indirecte

A2.impozite directe

B.Venituri nefiscale:

Venituri din capital

II.Resursele bugetului asigurarilor de stat:

A.Venituri fiscale:

A1.contributia pentru asigurari sociale

A2.alte contributii

B.Venituri nefiscale:

III.Resursele bugetelor locale:

1.venituri proprii(fiscale si nefiscale);

2.cote si sume defalcate din venituri ale bugetului de stat;

3.cote aditionale la unele venituri ale bugetului de stat si ale bugetelor locale

4.transferuri cu destinatie speciala de la bugetul de stat;

IV.Resursele fondurilor speciale.

Fondurile speciale se constituie pe seama unor venituri fiscale de tipul contributiilor si impozitelor indirecte cu afectatie speciala precum si din venituri nefiscale stabilite in raport de destinatia fiecarui fond.

Fondurile speciale raspund unor nevoi temporare specifice fiecarui program de guvernare si ele difera ca numar si destinatie de la o perioada la alta.

In categoria resurselor financiare publice se include si veniturile institutiilor publice cu caracter de venituri curente. In conformitate cu legea privind finantele publice, institutiile publice cuprind: Presedentia Romaniei, Guvernul, Ministerele, celelalte organe centrale si locale ale administratiei de stat, precum si institutia de stat de subordonare centrala sau locala indifferent de modul de finantare a activitatii acestora.

Institutiile de stat desfasoara actiuni in domenii cum sunt: invatamant, sanatate, asistenta sociala, apararea nationala, ordinea publica etc. Finantarea de baza este asigurata prin resursele de la buget.

Veniturile proprii ale institutiilor de stat sunt venituri extrabugetare. Acestea sunt reprezentate de: taxe, incasari din vanzarea unor publicatii, chirii, valorificarea unor produse din activitati proprii sau anexe, venituri din prestatii editoriale, incasari din prestarea unor servicii medicale.

Institutiile de stat pot beneficia si de resursele externe rambursabile de tipul unor imprumuturi acordate de Banca Mondiala, sau nerambursabile, de tipul finantarilor prin intermediul unor programe internationale sau ca urmare a unor acorduri si protocoale bilaterale incheiate cu institutiile similare din alte tari.

1.2.Sitemul fiscal

In cadrul economiei romanesti, rolul sitemului fiscal este de a asigura finantarea economiei, publice pe calea prelevarilor fiscale, alaturi de alte mijloace care sa permita statului interventii in economia nationala pentru corectarea unor fluctuatii negative ale ciclului economic. Resursele de natura fiscala constituie sursa principala de finantare ce da posibiltatea statului sa intervina pe piata prin subventii, investitii si indirect prin valoarea totala a alocatiilor provenite din economia reala.

Sistemul fiscal cuprinde un ansamblu de concepte, principii, metode si procedee intre care se manifesta relatii ce apar ca urmare a proiectari, legiferarii, perceperii impozitelor si care sunt gestionate conform legislatiei fiscale.

Cand se abordeaza sistemul fiscal trebuie avute in vedere:

I.sa se tina seama de sistemul de impozite si taxe directe si indirecte care functioneaza in cadrul economiei romanesti;

II.diferite metode si procedee utilizate atat pentru determinarea, asezarea, dar si pentru urmarirea si incasarea veniturilor cuvenite statului;

III.existenta unui aparat fiscal care sa reuneasca cele doua elemente, sa le puna in miscare, sa urmareasca evaluarea, incasarea si varsarea lor in contul bugetar.

Sistemul fiscal reprezinta un instrument de prelevare si directionare a veniturilor statului, folosit in scop interventionist in economie. El produce un conflict in modificarea pretului generand redistribuiri de venituri care pot influenta negativ asupra agentilor economici sau contribuabililor.

O latura importanta a sistemului fiscal o reprezinta impunerea. Aceasta reprezinta identificarea tuturor categoriilor de persoane fizice sau juridice care detin sau realizeaza un obiect impozabil, evaluarea bazei de calcul a impozitului si taxei precum si determinarea corecta a cuantumului acestora in vederea varsarii la dispozitia statului a sumelor ce I se cuvin.

In practica fiscala din tara noastra folosirea unor metode si tehnici diferite in functie de statutul juridic al contribuabililor si felul impozitelor si taxelor, precum si instrumentele utilizate in cadrul acestui proces, face ca impunerea sa cuprinda in structura sa o serie de forme multiple si variate. Impunerea ca activitate fiscala poate fi privita din mai multe puncte de vedere:

In functie de natura impozitului;

In functie de categoria platitorilor;

In functie de modalitatea in care se face determinarea, stabilirea si plata impozitului;

Impunerea poate fi de mai multe feluri si anume:

Impunerea provizorie si definitive;

Impunerea individuala si colectiva;

Impunerea partiala si impunerea globala;

Impunerea directa si impunerea indirecta si forfetiva;

Avand in vedere modul cum se insumeaza elementele ce compun baza de calcul, impunerea poate fi: partiala si globala.

Impunerea partiala presupune impozitarea separata a veniturilor realizate de o anumita persoana prin intermediul mai multor platitori de venituri si din mai multe surse, fiecare impozitandu-se separate sau cumulat ori in functie de profiturile realizate.

Impunerea globala impune cumularea veniturilor realizate din diferite surse sau de la diferite unitati, agenti economici, persoane fizice , asociatii, gospodarii, toate aceste venituri se insumeaza si se impun global, cote de impozite aplicandu-se la o baza de calcul cumulata.

Avand in vedere modul in care se efectueaza evaluarea obiectului impozabil si a bazei de calcul impunerea poate fi: directa, indirecta si forfetara.

Impunerea directa se realizeaza prin obtinerea de informatii necesare impunerii in mod direct de catre organelle fiscale de impunere.

Impunerea indirecta apare in cazul in care organelle fiscale de impunere obtin informatii in mod indirect de la terte persoane in legatura cu desfasurarea activitatii producatoare de venit sau realizarea veniturilor ce cad sub incidenta impunerii.

Impunerea forfetara est intalnita atunci cand obiectivului impozabil I se atribuie apriori o anumita valoare in functie de cerere si stabileste impozitul datorat.

Trasaturile si functiile sistemului fiscal. Pentru a raspunde unor cerinte, sistemul fiscal trebuie sa se caracterizeze prin anumite trasaturi si sa indeplineasca anumite functii.

Trasaturile ce caracterizeaza sistemul fiscal sunt:

Universalitatea impunerii;

Unitatea impunerii;

Echitarea impunerii;

Potrivit universalitatii, in sfera de cuprindere a impunerii trebuie sa se regaseasca toti platitorii care obtin sau realizeaza acelasi obiect ce intra sub incidenta impunerii. Unitatea impunerii presupune ca asezarea si perceperea impozitelor si taxele sa se faca pentru toti platitorii dupa criterii unitare si stiintifice.

Potrivit echitatii, fiecare platitor contribuie prin plata impozitelor si taxelor realizarea resurselor bugetare in functie de veniturile sale. Impunerea trebuie sa fie mai mare pentru cei ce realizeaza venituri mai mari si mai mica pentru cei cu venituri mai modeste.

Functiile sistemului fiscal sunt:

Functia instrument de mobilizare a resurselor la dispozitia statului. Prin intermediul impozitelor si taxelor statul isi asigura resursele banesti mobilizate la dispozitia bugetului de stat. Pentru aceasta trebuie o serie de canale prin care statul sa-si asigure alimentarea fondurilor sale centralizate care au legatura directa cu bugetul de stat, intrucat fondurile extrabugetare se constituie in afara bugetului insa preiau in exercitiu o parte din sarcinile bugetului de stat.

Functia stimulativa a sistemului fiscal. Statul este interesat ca activitatea economica sa se dezvolte continuu si sa se desfasoare cu eficienta pentru ca statul isi procura veniturile pentru buget in marea lor majoritate de la agentii economici. Stimularea se realizeaza si prin sistemul fiscal, prin largirea activitatii aparatului financiar din economie.

Functia sociala a sistemului fiscal. Prin sistemul fiscal trebuie sa se indeplineasca o functie de protectie sociala a anumitor categorii de cetateni, pe de o parte prin facilitati de impunere, iar pe de alta parte, prin stimularea agentilor economici sa foloseasca forta de munca cu randamentul scazut. Functia sociala a sistemului fiscal roman este mai redusa fata de tarile dezvoltate. In Romania aceasta functie actioneaza in directia unor facilitati cum sunt:

-se acorda reduceri de impozit pe salarii sau in anumite conditii scutirea de impozit;

-reduceri sau scutiri de la impozitul pe profit pentru agentii economici care folosesc in activitatile lor personal cu randament de munca scazut.

Functia de control a sistemului fiscal. Statul nu mai poate interveni in economie prin masuri administrative ci numai prin anumite parghii economice sau financiare. Sistemul fiscal furnizeaza aceste parghii pe de o parte, iar pe de alta parte asigura mecanismul de functionare a lor.

Structura impozitelor si taxelor care compun sistemul fiscal. Elementele tehnice ale veniturilor bugetare.

Veniturile bugetare se impart in doua categorii conform clasificatiei bugetare:

-venituri curente;

-venituri de capital;

Veniturile curente se impart in venituri fiscale si venituri nefiscale. Veniturile fiscale provin din impozite directe si impozite indirecte. In cadrul impozitelor directe se include: impozitul pe profit, pe salarii, pe cladiri, taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat, taxa pentru folosirea mijloacelor de transport.

In cadrul impozitelor indirecte se cuprind: TVA, accizele, taxele vamale, impozitul pe spectacole. In cadrul veniturilor nefiscale se include: varsaminte din profitul net al regiilor autonome, veniturile procurate de la institutiile publice etc.

Veniturile de capital cuprind veniturile din vanzarea unor bunuri ale statului sau apartinand rezervei de stat si din vanzarea zctivelor imobiliare in cadrul procesului de restructurare economica.

Gruparea impozitelor se face dupa natura materiei impozabile sau a faptului generator al obligatiei fiscale, facilitand analiza acestora la toate nivelurile administratiei publice.

Clasificarea FMI imparte impozitele in urmatoarele grupe:

A.Impozitul pe venit, beneficii si castiguri din capital:

Persoane fizice (impozitul pe venitul net sau efectiv al persoanelor fizice)

Impozitul pe venitul societatilor sau pe beneficiile efective ale lor;

Alte impozite pe venit, beneficii si castiguri din capital, impozitul pe vanzarea de terenuri, valori mobiliare, alte active, impozite pe chirii, dobanzi, devidente.

B.impozitul pe salarii si mana de lucru in care se include:

Impozitele platite de salariati, patroni, liber profesionisti indifferent daca sunt stabilite procentual din salarii sau forfetar pe o persoana;

C.impozitele asupra patrimoniului:

Impozitele pe valoarea patrimoniului net;

Impozitele pe proprietatea mobiliara;

Impozitele pe tranzactii mobiliare si imobiliare;

Impozite pe succesiuni, donatii intre vii si testamente;

Alte impozite perioadice pe patrimoniu;

D.impozite interioare pe bunuri si servicii, impozite pe cifra de afaceri, pe vanzari sau valoarea adaugata in care se include:

Impozite percepute in stadiul productiei sau comercializarii;

Impozite cumulative in cascada;

Impozite aferente vanzarilor cu ridicata sau cu amanuntul;

TVA si accizele;

Taxele pentru utilizarea vehiculelor cu motor;

E.impozite pe comertul exterior si tranzactii internationale:

Taxa de import;

Taxa de export;

Beneficiile din monopoluri de import sau export;

Beneficiile de schimb;

Alte impozite pe comertul exterior si transactiile internationale;

F.alte incasari fiscale:

Impozite tip capitatii;

Taxe de timbru;

Alte impozite;

Elemente tehnice commune ale veniturilor bugetare sunt:

El poate fi diferit in functie de provenienta venitului, scopul urmarit, natura platitorului. Pot constitui obiect al impozitului si taxele venitului, profitul, pretul sau tariful, bunul mobil sau imobil, actul sau fapta.

Venitul reprezinta suma pe care o persoana fizica o realizeaza de pe urma muncii, a unor acte colaterale ei sau din diferite prestari de servicii.

Profitul intra in cadrul bazei de calcul prin diferenta dintre venituri si cheltuieli corectata cu sumele nedeductibile. Pretul sau tariful poate constitui baza de calcul acolo unde sumele datorate bugetului sunt incluse in structura acestuia.

2. Baza de calcul sau material impozabila reprezinta elemente pe care se fundamenteaza calculul impozitului. In cazul veniturilor baza de calcul are in vedere determinarea acestui obiect impozabil. In alte cazuri difera de obiectul impozabil si apare sub forma unui element distinct.

In cazul impozitelor si taxelor percepute de la populatie, in vederea determinarii obiectului si a bazei de calcul se folosesc procedee aplicate fie de organele fiscale, fie de o terta persoana.

Datorita caracterului extern de divers al materiei impozabile se folosesc mai multe metode de evaluare printer care amintim: metoda declaratiilor fiscale depuse de platitori sau terte persoane, metoda forfetara, metoda semnelor exterioare.

Asezarea impozitelor necesita determinarea unor elemente cum ar fi: material impozabila, metode de evaluare, deducerile, abaterile corespunza-toare.

Putem spune ca materia impozabilaeste un element de natura materiala pe cand metoda de evaluare, deducerile si abaterile sunt de natura tehnica folosind registrele specifice in functie de fiecare impozit in parte.

Un prim criteriu clasifica metodele de evaluare in:

1.Evaluarea directa:

-evaluare pe baza declaratiilor contribuabililor;

-evaluare pe baza declaratiilor tertilor;

2.Evaluare indirecta:

-evaluare pe baza sumelor exterioare;

-evaluarea forfetara;

-evaluarea administrative;

Caracterizand fiecare metoda, situatia se prezinta astfel:

a.Evaluarea prin metoda declaratiilor fiscale:

Concordanta sau neconcordanta dintre material impozabila si capacitatea platitorilor au condos la abandonarea metodei bazate pe semnele exterioare si la reducerea ponderii evaluarii forfetare pe baza unor elemente prestabilite ce apartin materiei impozabile in favoarea metodei evaluarii pe baza declaratiilor fiscale depuse de platitori.

Metoda de evaluare a contribuabililor nu constituie o metoda perfecta insa are avantaje certe comparativ cu practicile folosite. Metoda se bazeaza pe onestitatea contribuabililor si a declaratiilor depuse, dar si pe dreptul de control al organelor fiscale permitand corectarea eroilor facute cu sau fara intentii.

Pentru a evita frauda fiscala prin diminuarea materiei impozabile, este necesara organizarea unei noi structuri a controlului fiscal care sa manifeste exigenta si fermitatea, parallel cu functiile unei noi forme de salarizare si cointeresare materiala.

Evaluarea pe baza declaratiilor fiscale ale unor terte persoane care cunosc cu exactitate situatia contribuabililor platitori, vine uneori sa completeze metoda precedenta sau poate fi folosita ca metoda independenta.

Tertele persoane pot fi institutii publice pentru salariile platite angajatiilor, pentru onorariile si comisioanele platite unor persoane, locatari pentru chiriile platite proprietarului, debitori pentru sumele platite creditorilor.

b.Evaluarea forfetara

Este aplicabila acolo unde sunt foarte multi platitori care au obligatia tinerii unei evidente sumare a veniturilor sau care nu sunt obligati sa conduca aceste evidente.

Evaluarea forfetara are in vedere un numar de elemente economice stabilite mai inainte, specifice unor activitati desfasurate de contribuabili care sunt in relatie directa cu material impozabila reprezentata de venit sau avere si care influenteaza capacitatea contributive a acestora. Dezavantajul acestei metode este ca indiferent de tehnicile si procedeele utilizate se ajunge la o subevaluare a materiei impozabile.

c.Evaluarea pe baza sumelor exterioare

Aceasta metoda este simpla dar si imperfecta corespunzand unor elemente de justitie fiscala. Tehnica de evaluare fiscala folosita este rudimentara, valoarea impozitului este aproximativa si conduce la impozibilitatea stabilirii unei corelatii intre material impozabila si capacitatea contributive a platitorului.

Metoda evaluarii directe consta in determinarea venitului impozabil efectiv realizat de catre contribuabil, la baza ei sta declaratia de impunere. Metoda se aplica cu preponderenta in cazul impunerii pe venituri realizate din mai multe surse.

Metoda evaluarii pe baza normelor de venit consta in stabilirea unui venit uniform, egal pe toti cei care detin sursa de venit lansata in conditii identice. Metoda are avantajul ca este rapida din punct de vedere ethnic, in efectuarea impunerii inlocuind procedura stabilirii venitului real.

3.Subiectul venitului il reprezinta persoana fizica sau juridical care detin sau realizeaza obiectul impozabil si care potrivit legii are obligatia platii fata de buget.

Legislatia care reglementeaza un impozit sau o taxa trebuie sa stipuleze clar persoana fizica sau juridical obligata prin lege la plata sau la calculul si varsarea impozitelor catre trezoreria statului.

4.Cuantumul unitar sau cota reprezinta proportia dintre volumul total al unitatilor de evaluare a venitului si partea prelevata la dispozitia statului. Cuantumul reprezinta marimea impozitului prin aplicarea unor procente asupra unitatii de impunere. Cotele de impunere pot fi: procentuale si fixe. Impozitarea veniturilor cu cote progressive cunoaste doua modalitati:

-progresivitatea simpla;

-progresivitatea pe transe.

Progresivitatea simpla consta in aplicarea unos cote variabile in functie de intregul volum al bazei impozabile.

In sistemul cotelor progresive pe transe, calculul impozitului se face pe fiecare transa de venit urmand ca in transa urmatoare sa se aplice cota corespunzatoare ei, acest system este schitabil.

5.Plata venitului statului trebuie facuta la termen de plata prevazute in normele referitoare la scadenta obligatiei. La stabilirea termenelor de plata se au in vedere marimea venitului, necesitatea alimentarii ritmice a fondurilor bugetare, posibilitatile contribuabililor, conditiile specifice de realizare a veniturilor impozabile.

Termenele de plata sunt stabilite zilnic, saptamanal, lunar, trimestrial, semestrial asa cum se prevede in legislatia fiecarui impozit.

6.In cadrul facilitatilor acordate, in Romania sunt prevazute scutiri, reduceri, amanari, esalonari, bonificatii. Reducerile ca si inlesnirile acordate contribuabililor pot avea o justificare economica, sociala, financiara, sau tehnica. Reducerile care se acorda la plata unor venituri bugetare pot fi facute atat cu scop stimulativ cat si cu scop social.

Bonificatiile se acorda in scopul stimularii agentilor economici, platitorilor in general, sa achite cu anticipatie impozitele si taxele datorate.

Bonificatiile opereaza ca un procedeu de reducere a impozitului atunci cand plata se face cu anticipatie si se acorda cu conditia sa nu existe restante din anii precedenti.

Amanarile se dau cu aprobarea organelor fiscale ale Ministerului Finantelor si teritoriale cand un platitor dovedeste ca nu a planuit la termen suma din anumite motive independente de vointa lui.

Esalonarile reprezinta fragmentarea impozitului in mai multe parti urmand ca fiecare transa sa fie platita la anumite termene.

7.Drepturile platitorilor de venituri bugetare pot fi:

a.aplicarea corecta, achitabila a reglementarilor legale privind plata si calculul impozitului;

b.dreptul de compensare;

c.dreptul de restituire;

d.dreptul de contestatii;

In toate cazurile contestatiile se taxeaza cu 2% din suma contestata cu unele exceptii care actioneaza pe treptele ierarhice prin care trece contestatia, indifferent de cate ori s-a platit in aval aceasta suma. Contestatia nu suspenda obligatia platii impozitului.

Capitolul al II-lea “Componenta sistemului fiscal”

2.1.Continutul si rolul impozitelor

2.2.Elementele specifice impozitelor

2.3.Clasificarea impozitelor si principii din impunere

2.4.Asezarea si perceperea impozitelor

2.1.Continutul si rolul impozitelor

Impozitele reprezinta o forma de prelevare a unei parti din veniturile si/sau averea persoanelor fizice si juridice la dispozitia statului in vederea acoperirii cheltuielilor publice. Aceasta prelevare se face in mod obligatoriu, cu titlul nerambursabil si fara contraprestatie directa din partea statului.

Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie inteles in sensul ca plata acestora catre stat este o sarcina impusa tuturor persoanelor fizice si/sau juridice care realizeaza venit dintr-o anumita sursa sau poseda un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datoreaza impozit.

Dreptul de a introduce impozite il are statul si el se exercita, de cele mai multe ori, prin intermediul puterii legislative, iar uneori si, in legatura cu introducerea impozitelor de stat de importanta nationala, iar organele de stat locale pot introduce unele impozite in favoarea unitatilor administrative teritoriale.

In Romania, conform Constitutiei, consiliile locale sau judetene stabilesc impozitele si taxele locale, in limitele si conditiile legii.

Impozitele sunt plati care se fac de catre stat cu titlul definitive si nerambursabil. In schimbul acestora, platitorii impozitelor nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egala sau apropiata.

Sarcina achitarii impozitului pe venit revine tuturor prsoanelor fizice sau juridice, care realizeaza venit dintr-o anumita sursa prevazuta de lege.

Aceasta sursa este pentru: muncitori si functionari-salariul, pentru agentii economici-profitul, pentru proprietarii funciari-renta, pentru detinatorii de hartii de valoare-venitul produs de acestea.

Rolul impozitelor de stat se manifesta pe plan financiar economic si social. Modul concret de manifestare a acestui rol cunoaste unele diferentieri de la o etapa de dezvoltare a economiei la alta.

Rolul cel mai important al impozitelor se manifesta pe plan financiar, deoarece acestea constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice.

In tarile dezvoltate impozitele, taxele si contributiile procura opt-noua zecimi din totalul resurselor financiareale statului, in cadrul tarilor in curs de dezvoltare, ponderea impozitelor si taxelor in totalul resurselor financiare publice inregistreaza diferentieri importante, variind intre cinci si noua zecimi. Caracteristica pentru evolutia impozitelor in perioada postbelica este tendinta de crestere continua a acestora ca marime, atat absoluta cat si relativa.

Sporirea volumului incasarilor din impozite s-a realizat prin cresterea numarului platitorilor, extinderea bazei de impunere, precum si prin majorarea cotelor de impunere.

Aceasta din urma masura a vizat, in cea mai mare parte, impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice si mai putin veniturile obtinute de societatile de capital.

Pana prin anii ’70-’80 s-a observat o anumita accentuare a rolului impozitelor pe plan economic, concretizata in incercarile statului de a folosi mai multe impozite ca mijloc de interventie in activitatea economica.

In functie de intentia leguitorului, impozitele se pot manifesta ca un instrument de incurajare sau de franare a unei anumite activitati economice, de crestere ori de reducere a productiei sau a consumului unui anumit produs, de impulsionare ori de ingradire a comertului exterior.

Referindu-se la rolul impozitelor, economistul francez Pierre Lalumiere, sublinia ca impozitele pot fi folosite pentru a incuraja sau pentru a descuraja o anumita activitate economica, fara sa inceteze de a fi un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice, impozitul a devenit un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice, impozitul a devenit un mijloc de interventie in domeniul economic si social.

Instituirea si perceperea de catre stat a impozitelor determina o importanta redistribuirea produsului intern brut. Prin aceasta se manifesta rolul impozitelor pe plan financiar, economic si social, rol ce difera de la o tara la alta.

In majoritatea tarilor lumii, rolul cel mai important al impozitelor se manifesta pe plan financiar.

In tarile cu economii concurentiale de plata, acest rol este cvasinatural, intrucat cea mai mare parte a resurselor financiare mobilizate de stat pentru acoperirea necesitatilor publice provin din incasarile aferente impozitelor.

In conditiile complexe ale mecanismelor pietei concurentiale si in legatura directa cu incasarile statelor moderne de a utiliza impozitele ca mijloc de interventie in economie, in practica financiara contemporana se remarca o anumita accentuare a rolului impozitelor pe plan economic.

In acest caz, impozitele se folosesc ca parghie de politica economica-prin insusi modul concret in care sunt asezate si percepute.

Impozitele se manifesta ca instrumente de stimulare sau de franare a unor activitati pe zone(regiuni), a consumului anumitor masuri sau/si servicii. Totodata impozitele pot impulsiona sau ingradi relatii comerciale cu exteriorul in ansamblul sau in anumite tari.

Pe plan social, rolul impozitelor se manifesta prin utilizarea lor ca instrument al redistribuirii unei parti importante din produsul intern brut.

Aceasta redistribuire apare in procesul mobilizarii la buget a impozitelor directe si indirecte si are influenta, mai mult sau mai putin intense, asupra comportamentului economic al diverselor categorii de contribuabili.

Totodata, efectele impozitelor se rasfrang si in domeniul demografic al intretinerii sanatatii si in ultima instanta al asigurarii unui nivel de trai rezonabil pentru populatia aflata in nevoie.

S-a pus problema teoretizarii si gasirii unor limite ale impozitelor. Aceste limite sunt analizate in legatura cu influenta exercitata de mai multi factori, atat externi cat si proprii sistemului de impozitare.

Printre factorii externi sistemului de impozitare se numara:

nivelul produsului brut pe locuitor, cu aprecierea ca pe masura cresterii acestuia, limita impozitelor poate fi mai ridicata;

nivelul presiunii fiscale in alte tari, avandu-se in vedere posibilitatea deplasarii capitalurilor spre tarile cu un nivel mai redus al impozitelor sau ca aceste capitaluri pot tranzita anumite “oaze fiscale” (Monaco, Siberia, Panoma, Elvetia etc);

prioritarile avute in vedere de stat in ceea ce priveste alocarea pe destinatii a bugetului public, cu aprecierea ca limita impozitelor poate fi mai ridicata in tarile unde cheltuielile privind invatamantul, sanatatea si securitatea nationala detin o pondere importanta.

Din cadrul factorilor proprii sistemului de impozitare mentionam:

facilitatile fiscale legale;

proportionalitatea, progresivitatea sau regresivitatea cotelor de impunere;

2.2.Elementele specifice impozitului

Pentru ca prin impozite sa se poata realiza obiectivele financiare, economice si sociale urmarite de catre stat la introducerea lor, este necesar ca reglementarile fiscale sa fie cunoscute si respectate de organelle fiscale, cat si de contribuabili.

Printre elementele impozitului se numara:

subiectul (platitorul)

suportatorul (destinatarul)

obiectul impunerii

sursa impozitului;

cota (cotele) impozitului;

asieta;

termenul de plata

Subiectul impozitului este persoana fizica sau juridical obligata prin lege la plata acestuia. Astfel, de exemplu, la impozitul pe salariu, subiectul impozitului este muncitorul sau functionarul, la impozitul pe profit – agentul economic, la impozitul pe succesiuni – mostenitorul.

In reglementarile fiscale, ca si in vorbirea curenta, subiectul impozitului este denumit contribuabil.

Uneori impozitul datorat de o persoana este varsat la buget de catre o alta persoana, de exemplu: impozitul pe venitul din salarii, datorat statului de un muncitor sau functionar, este retinut de catre persoana care ii plateste drepturile salariale si apoi este varsat la buget.

Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suporta efectiv impozitul. In mod normal, subiectul impozitului ar trebui sa fie si suportatorul real al acestuia.

In realitate sunt frecvente cazurile in care suportatorul impozitului este o alta persoana decat subiectul. Aceste lucru este posibil, deoarece sunt diverse cai si mijloace pentru a transpune, intr-o masura mai mare sau mai mica, impozitele platite de unele persoane fizice sau juridice in sarcina altora.

Obiectul impunerii il reprezinta material supusa impunerii. La impozitele directe, obiect al impuneriipoate fi, dupa caz, venitul sau averea.

In cazul impozitului pe salarii – salariul si alte drepturi de personal, la impozitul pe donatii – bunurile mobile si immobile care fac obiectul donatiei deci averea donata.

In cazul impozitelor indirecte, material supusa impunerii poate fi produsul care face obiectul vanzarii, serviciul prestat, bunul importat sau uneori cel exportat.

Sursa impozitului arata din ce anume se plateste impozitul: din venit sau din avere. In cazul impozitelor pe venit, obiectul impunerii coincide in toate cazurile cu sursa.

La impozitele pe avere, nu intotdeauna se gaseste o asemenea coincidenta, deoarece, de regula, impozitul se plateste din venitul realizat de pe urma averii respective si numai rareori aceasta diminueaza substanta averii propriu-zise.

Pentru exprimarea dimensiunii obiectului impozabil se foloseste o anumita unitate de masura, care poarta denumirea de unitate de impunere. Drept unitate de impunere putem intalni: unitatea monetara in cazul impozitului pe venit, metrul patrat de suprafata utila la impozitul pe cladir, hectarul de teren la impozitul funciar, bucata, kilogramul, litrul etc; la unele taza de consumatie.

Cita impozitului sau cota de impunere reprezinta impozitul aferent unei unitati de impunere. Impozitul poate fi stability in suma fixa sau in cote procentuale (proportionale, progressive sau regresive).

Prin asieta (mod de asezare a impozitului) se intelege totalitatea masurilor care se iau de organele fiscale in legatura cu fiecare subiect impozabil pentru identificarea obiectului impozabil, stabilirea marimii materiei impozabile si determinarea impozitului datorat statului.

Termenul de plata indica data pana la care impozitul trebuie achitat statului. Neachitarea impozitului pana la termenul stabilit prin lege, atrage dupa sine obligatia contribuabilului de a plati si majorari de intarziere.

Prin lege sunt prevazute si alte sanctiuni care se aplica contribuabililor sai platnici, cum sunt: proprii, sechestrarea unor bunuri de valoare identica cu suma impozitului neachitat la termen.

2.3.Clasificarea impozitelor si principii de impunere

In practica financiara se intalneste o diversitate de impozite care se deosebesc nu numai ca forma, ci si in ceea ce priveste continutul lor.

Clasificarea impozitelor de stat

Dupa trasaturile de forma si de fond sunt:

– impozite directe:

– impozite indirecte

Impozitele directe sunt de doua feluri:

-impozite reale

-impozite personale

Impozitele reale se impart astfel:

-impozit funciar;

-impozit pe cladiri;

-impozit pe activitati industriale, comerciale si profesii libere

-impozit pe capitalul mobiliar sau banesc

Impozitele personale sunt:

-impozite pe venit

-impozit pe avere

Impozitele pe venit sunt de doua feluri:

-impozit pe veniturile persoanelor fizice

-impozit pe veniturile societatilor de capital

Impozitele pe avere se impart in:

-impozit pe averea propriu-zisa;

-impozit pe circulatia averii;

-impozit pe sporul de avere

Impozitele indirecte se clasifica in:

-taxa de consumati;

-venituri care provin de la monopolurile fiscale;

-taxe vamale;

-taxe de timbru si inregistrare

2.Dupa obiect avem:

-impozite pe venit;

-impozit pe avere;

-impozit pe cheltuieli;

3.Dupa scopul urmarit avem:

-impozite financiare;

-impozite de ordine;

4.Dupa frecventa cu care se realizeaza sunt:

-impozite permanente;

-impozite incidentale;

5.Dupa institutia care le administreaza exista:

-in statele de tip federal

-in statele de tip unitar

In statele de tip federal impozitele sunt de trei feluri:

-impozite federale

-impozite ale statelor, provinciilor sau regiunilor membre ale unei federatii

-impozite locale

In staele de tip unitar impozitele sunt de doua feluri:

-impozite ale administratiei centrale de stat

-impozite locale

Dupa frecventa realizarii lr, impozitele se pot grupa in:

-impozite permanente;

-impozite incidentale;

Impozitele permanente se incaseaza periodic, iar impozitele incidentale se introduc si se incaseaza o singura data

Impozitele directe au caracteristic faptul ca se stabilesc nominal in sarcina unor persoane fizice sau juridice, in functie de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit prevazute in lege. El se incaseaza direct de la subiectul impozitului la anumite termene dinainte stabilite.

In cazul acestor impozite subiectul si suportatorul impozitului sunt, in intentia legiuitorului, una si aceeasi persoana, din , practice, uneori acestea nu coincid.

Daca tinem cont de criteriile care stau la baza asezarii impozitelor directe, atunci acestea pot fi grupate in impozite reale si impozite personale.

Impozitele reale au cunoscut o larga raspandire in perioada capitalismului ascendent.

In primele stadii ale capitalismului, cand pamantul constituie forma de baza a bogatiei si principalul mijloc de productie, intr-o serie de tari europene a fost introdus impozitul funciar ( pe pamant ). Pentru stabilirea marimii acestuia se foloseau diferite criterii, ca de exemplu: numarul plugurilor utilizate in vederea lucrarii pamantului, intinderea terenurilor cultivate si calitatea acestora, marimea arenzii, pretul pamantului.

Asemenea criterii nu permiteau stabilirea reala si corecta a capacitatii de plata a proprietarului funciar, deoarece se aveau in vedere numai unii dintre factorii care influenteaza nivelul productiei agricole.

Un important pas inainte in stabilirea mai aproape de realitate a impozitului funciar a constituit introducerea cadastrului, care reprezinta atat actiunea de descriere a bunurilor funciare din fiecare localitate, cu mentionarea veniturilor pe care le produc, cat si registrele in care figureaza inscrisi contribuabilii cu bunurile lor, pe baza carora se stabileau impozitele directe.

Dezvolatea manufacturilor, a fabricilor, a comertului si desfasurarea altor activitati libere au condus la cresterea numarului mestesugarilor, fabricantilor, comerciantilor si a liber-profesionistilor.

Pentru impunerea acestora s-a introdus impozitul pe activitatile industriale, comerciale si profesiile libere. La baza stabilirii acestui impozit au fost asezate, de asemenea, diferite criterii de ordin exterior, si anume: marimea capitolului, numarul muncitorilor, marimea foitei matrice instalate si folosite de intreprindere etc.

Impozitul de tip real se practica si in zilele noastre. Astfel intr-o serie de tari in curs de dezvoltare, exploatatile agricole sunt supuse unor impozite de tip real. In cazul acestor impozite, sarcina fiscala este dimensionata in functie de suprafata de teren, de numarul animalelor, de cantitatea de ingrasaminte folosite, de valoarea materialelor procurate pentru lucrarile de irigatii sau de alti factori.

In cazul impozitelor reale, la impunere nu se ia in consideratie profitul net (venitul) real al obiectelor impozabile, ci produsul brut social mediu rezumat, ceea ce ii dezavantajeaza pe micii producatori si ii avantajeaza pe marii producatori care au conditii pentru a realiza un venit mai mare decat cel mediu.

Impozitele personale

Trecerea de la impozitul de tip real la cel de tip personal s-a facut treptat. In unele tari acesta s-a realizat in cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea, iar in celelalte in primele decenii ale secolului al XX-lea. Inlocuirea impunerii reale cu impunerea personala se datoreaza mai multor cauze.

In primul rand este de mentionat faptul ca in perioada capitalismului ascendent, muncitorii fiind lipsiti de proprietati funciare, cladiri sau capitoluri mobiliare, nu puteau fi supusi la plata impozitelor reale. In schimb ei suportau greul impozitelor indirecte sau le afecta din plin puterea de cumparare.

Pentru procurarea veniturilor necesare acoperirii veniturilor publice, aflate in continua crestere, statul a actionat pentru cuprinderea in sistemul de cuprindere directa si a muncitorilor si a functionarilor sau realizau venituri din munca sub forma salariilor.

In al doilea rand trecerea la impozitul personal a devenit o necesitate, deoarece impozitele indirecte erau tot mai apasatoare pentru cei cu venituri mici, iar impozitele reale prezentau o serie de carente.

Se simtea nevoia introducerii unui sistem de impozite care sa elimine neajunsurile semnalate si sa asigure impunerea progresiva a veniturilor sau a averii, introducerea menismului neimpozabil si acordarea unor inlesniri contribuabililor cu familii numeroase.

Impozitele personale se intalnesc sub forma impozitelor pe venit si respectiv, a impozitelor pe avere.

Impozitele pe venit

Ca forma de baza a impozitelor personale, impozitele pe venit au putut fii introduse atunci cand s-a inregistrat o suficienta diferentiere a veniturilor realizate de diferite categorii sociale.

Aceste moment este marcat de cresterea numarului muncitorilor si functia onarilor, care realizau venituri sub forma salariilor a industriasilor, comerciantilor si bancherilor care realizau venituri sub forma profitului si a proprietarilor financiari, care obtineau venituri sub forma rentei.

Impozitul pe venitul persoanei fizice

La plata acestui impozit sunt supuse persoane fizice care au domiciliu si rezidenta intr-un anumit stat, precum si in cele nerezidente, care realizeaza venituri din surse aflate pe teritoriul acelui stat cu unele exceptii prevazute de lege.

De la plata impozitului pe venit sunt socotiti suveranii si familiile regale, diplomatii straini acreditati in tara respectiva, uneori militarii, institutiile publice si persoanele fizice care realizeaza venituri sub nivelul minimului neimpozabil.

In majoritatea cazurilor impozitul pe venit se aseaza pe fiecare persoana care a realizat venituri, fiind deci o impunere individuala. Atunci cand veniturile obtinute in comun de mai multe persoane nu se pot individualiza, impunerea se face pe ansamblul persoanelor care au participat la realizarea acestora adica pe a familiei sau pe o gospodarie.

O astfel de situatie se intalneste la impozitul agricol, unde impunerea individuala este mai dificil de realizat si ar presupune un volum mai mare de munca din partea organelor fiscale.

In practica fiscala se intalnesc doua sisteme de asezare a impozitelor pe veniturile persoanelor fizice. Este vorba mai intai de sistemul impunerii separate a fiecarui venit provenit dintr-o anumita sursa si apoi de sistemul impunerii globale indiferent de sursa de provenienta.

Sistemul impunerii separate poate fii intalnit fie sub forma unui impozit unic pe venit, care impune totusi o impunere diferentiala pentru fiecare categorie de venit, fie prin instituirea mai multor impozite care vizeaza fiecare in partea venitului obtinut dintr-o anumita sursa.

Sistemul impunerii globale presupune cumularea tuturor veniturilor realizate de o persoana fizica indiferent de sursa de provenienta si supunerea venitului cumulat unui singur impozit.

Pentru acumularea impozitului pe veniturile persoanelor fizice pot fi utilizate cote proportionale sau progresive. Impozitul pe veniturile persoanelor fizice se stabileste de regula anal pe baza declaratiei de impunere intocmita de subiectul impozitului. Dupa stabilirea impozitului datorat statului, acesta se inregistreaza in debitul contribuabilului in registrul de sold.

In Romania, in perioada de tranzitie spre economia de piata, cel mai important impozit perceput de la persoanele fizice il reprezinta, in continuare, impozitul pe salariile individuale, care de la 01.01.1991 a inlocuit impozitul pe fondul total de salarii.

Impozitul pe salarii se calculeazape baza unor cote progresive cuprinse intre 21% si 49% care se aplica asupra totalitatii venitului realizat in luna expirata de catre fiecare salariat.

In tara noastra in cadrul preocuparilor privind introducerea impozitului pe venitul global a fost instituit incepand cu 01.01.1998, un nou sistem de impozitare pentru persoane fizice romane care realizeaza venituri de orice fel si din orice activitate pe teritoriul Romaniei cu exceptia celor supuse impozitului pe salariu si impozitului pe venitul agricol.

Nu sunt supuse impozitarii: pensiile de orice fel si ajutoarele primite in cadrul sistemului asigurarilor sociale, alocatiile de stat pentru copii, pensiile de intretinere, bursele acordate elevilor, studentilor si doctorantilor; dobanzile acordate pentru titlurile de stat, precum si cele aferente depunerilor la vedere in conturi la societatile bancare etc.

Pentru calcularea impozitului cuvenit statului asupra venitului anual impozabil se aplica cote progresive compuse al caror nivel minim este de 15% pentru veniturile de pana la 3 milioane lei.

Cota de impunere maxima este de 35% si se plica asupra veniturilor care depasesc 12 milioane lei. Tot pe baza acestor cote se calculeaza si impozitul pe veniturile obtinute din drepturi de autor, din cesionarea, din inchirierea, precum si valorificarea unor astfel de drepturi dobandite prin mostenire.

Pentru veniturile obtinute din inchirierea, subinchirierea si din constituirea dreptului de uzufruct, impozitul se calculeaza prin aplicarea unei cote de 15% asupra venitului annual impozabil. Daca este vorba de inchiriere sau de subinchiriere de camere mobilate, se mai deduce si o cota forfetara de cheltuieli de 20% din venitul rezultat in uram scaderii impozitelor si a primelor de asigurare mentionate.

Impozitul pe profitul persoanelor fizice

Pentru stabilirea impozitului pe profitul realizat de persoanele juridice (societatile de capital) in unele tari se foloseste aceleasi sistem de impunere ca in cazul persoanei fizice, iar in altele se practica un sistem distinct.

In general modul in care se realizeaza impunerea profitului realizat de persoanele juridice este determinat de organizarea acestora ca societati de persoane sau ca societati de capital.

In cazul societatilor de persoane impunerea veniturilor acestora se face frecvent pe baza sistemului aplicat veniturilor persoanelor fizice, deoarece este dificil sa se faca distinctia intre averea fiecareia dintre persoanele asociate si patrimoniul societatii respective.

La societatile de capital, poate fi facuta o demarcatie neta intre averea persoanala a actionarilor si patrimoniul societatii: actionarii raspund pentru actele si faptele societatii numai in limitele partii de capital pe care o detin.

In Romania conform legii societatile comerciale se pot constitui ca societati in nume colectiv, ca societati in comandita simpla, ca societati in comandita pe actiuni, ca societati pe actiuni si ca societati cu raspundere limitata.

Cel mai des intalnite sunt societatile pe actiuni ale caror obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar actionarii raspund in limita capitalului pe care il detin.

Profitul obtinut de o societate de capital se repartizeaza atat actionarilor sub forma de dividente- proportional cu participarea lor de capital, cat si la dispozitia societatii pentru constituirea unor fonduri.

In cazul societatilor de capital putem vorbi de profitul societatilor inainte de repartizare, de profitul repartizat actionarilor sub forma de dividenta si de profitul ramas la dispozitia societatii.

Aceasta repasrtizare a profitului permite luarea in consideratie a mai multor modalitati de impunere a veniturilor realizate de societati de capital si anume:

A. O prima modalitate este aceea ca se impune mai intai profitul total obtinut de societatea de capital si apoi separat de profitul repartizat actionarilor sub forma de dividente.

In cazul acestui sistem, considerat clasic, partea din profit repartizata actionarilor este impusa de doua ori, respectiv o data la societate si a doua oara la actionari si asociati;

B. A doua modalitate consta numai in aceea ca se impun numai dividentele, in timp ce partea din profit lasata la dispozitia societatii de capital este scutita de impozita. Practicarea unei astfel de impuneri este avantajoasa pentru societatile de capital si vizeaza stimularea acestora in plasarea profitului realizat in noi investitii;

C. A treia modalitate are caracteristic faptul ca se impune numai partea din profit care ramane la dispozitia societatii de capital, iar dividentele repartizate actionarilor si apoi a partii din profit ramase la dispozitia societatii de capital.

In vederea stabilirii venitului impozabil a societatii de capital, se pleaca de la rezultatele de bilant ale acesteia, la care se adauga soldul stocurilor (stocurile de la inceputul anului, plus intrarile din productii, minus iesirile) veniturile din castiguri de capital, dobandite la conturile curente veniturile din dobanzi la creditele acordate, veniturile din chirii. Pentru a se stabili venitul impozabil urmeaza ca din veniturile brute astfel determinate sa se scada:

cheltuielile de productie;

dobanzile platite;

preluarile la fondul de rezerve si la alte fonduri speciale permise de lege;

anumite prelevari pentru scopuri social-culturale

Impunerea profitului realizat de persoanele juridice se face de regula anual pe baza declaratiei de impunere a acesteia. Impozitele stabilite sunt trecute de organele fiscale in registrul de rol.

In Romania in perioada de dupa decembrie 1989, sistemul de impozitare a persoanelor juridice care realizeaza profit a cunoscut o evolutie continua in stransa legatura cu schimbarile intervenite in derularea reformei economice si sociale.

Astfel, incepand cu 01.01.1991 pentru determinarea impozitului pe profit s-a introdus sistemul bazat pe cote progresive compuse (pe transe).

Minimul neimpozabil era de 20.000 lei, iar cotele erau cuprinse intre 25% pentru profiturile ce depaseau 20.000 lei si pana la 57% pentru profiturile de peste 955 milioane lei.

Acest sistem a inlocuit vechiul mod de calcul care conducea la unele discriminari, deoarece, la acelasi profit, obtinut de agentii economici din diferite domenii de activitate, acestia plateau un impozit definit.

Prin acest sistem s-a creat un cadru juridic unitar, care asigura o participare mai echitabila a agentilor economici la formarea veniturilor statului, fiindca acestea se faceau in raport de marimea profitului realizat.

Pentru stimularea agentilor economici autohtoni si straini in investirea de capital in domeniile prioritare ale economiei romanesti se prevedea ca aceasta sa beneficieze de scutirea impozitului pe profit, mod diferential, pentru o perioada cuprinsa intre 6 luni si 5 ani in functie de obiectul de activitate.

De la 01.01.1992 in vederea simplificarii si reducerii volumului operatiunilor privind calcularea impozitului pe profit, s-a renuntat la cotele progresive pe transe de venit in favoarea a doua cote.

Astfel profitul de pana la 2 milioane lei era impozat cu o cota de 30%, iar pentru profitul ce depasea un milion se platea un impozit de 45%. Aceste cote au fost utilizate pana la finele anului 1994.

Incepand cu 01.01.1995 a fost instituit un nou sistem de impozitare al profitului. Printre trasaturile acestui sistem putem mentiona:

Utilizarea cu unele exceptii, a cotei de 38% pentru calcularea impozitului indiferent de forma de proprietate a capitolului, nationalitatea firmei, sursa de formare a profitului si data inregistrarii firmei;

pentru marirea interesului fata de agricultura profitul obtinut din aceasta ramura este impozitat in baza unei cote de 25%, daca profitul provine in proportie de cel putin 80% din acest domeniu;

profitul realizat de Banca Nationala a Romaniei, ramas dupa deducerea cheltuielilor permisive si a sumelor aferente fondului de rezerva, se impune in baza unei cote de 80%

profitul impozabil aferent ponderii profiturilor realizate din jocuri de noroc, baruri si cluburi de noapte in volumul total al veniturilor, se impoziteaza cu o cota aditionala de 22%;

profitul impozabil al unei persoane juridice staine dezvoltat intr-o activitate desfasurata intr-un sediu permanent in Romania, se impoziteaza cu o cota aditionala de 6.2%;

impozitul aferent profitului utilizat pentru realizarea unor investitii privind modernizarea tehnologiilor de fabricatie sau extinderea activitatii in scopul obtinerii unui profit suplimentar, cat si pentru investitii destinate protejarii mediului inconjurator se reduce cu 50%;

piederea anuala inregistrata si declarata de contribuabili se recupereaza din profitul impozabil lunar obtinut in exercitiile fiscale urmatoare fara a se putea depasi 36 luni.

In primul trimestru al anului 1998 in sistemul impozitarii profitului in Romania au intervenit unele elemente noi. Este vorba mai intai de anulare a reducerii a impozitului aferent profitului neinvestit in conditiile mai sus mentionate si profitului obtinut din exportul bunurilor realizate din activitatea proprie si din prestari de servicii internationale.

Un alt element intervenit in sistemul de impozitare al profitului este acela ca pierderea anuala declarata de contribuabili care este specificata in declaratia de impunere, se reporteaza si se scoate din profiturile impozabile realizate in urmatorii cinci ani. Recuperarea piederilor va fi facuta la fiecare termen de plata al impozitului pe profit.

Impozitele pe avere

Instituirea acestor impozite a fost facuta in stransa legatura cu faptul ca diferite persoane fizice si juridice au drept de proprietate asupra unor bunuri mobile sau imobile. In practica fiscala din diferite tari impozitele pe avere se intrunesc sub urmatoarele forme:

impozite asupra averii propriu-zise;

impozite pe circulatia averii;

impozite pe sporul de avere sau pe cresterea valorii averii;

Impozitele asupra averii propriu-zise pot fi intalnite atat ca impozite stabilite asupra averii, doar platile din venitul obtinut de pe urma averii respective, cat si ca impozite instituite de substanta averii.

Ca impozite asupra averii propriu-zise care se intalnesc mai frecvent, putem aminti:

impozitele pe proprietati imobiliare;

impozite asupra activului net;

Impozitele pe proprietati imobiliare se intalnesc cel mai ades sub forma impozitelor asupra terenurilor si cladirilor. Aceste impozite au ca baza de impunere fie evaluarea de inlocuire sau valoarea declarata de proprietar, fie veniturile capitalizate privind bunurile respective.

Cotele de impunere sunt in general scazute, apelarea la impozitele pe terenuri si cladiri se face atat din considerente din ordin financiar cat si din alte motive.

Impozitul pe proprietatea funciara este conceputa si ca un instrument de influentare a modului de folosinta a fondului funciar. In acest sens, cotele de impozit sunt diferentiate, atat in functie de categoria de folosinta a terenului cat si de amplasamentul acestuia.

Impozitul pe averea imobila este deseori ridicat fiindca nu stimuleaza cresterea averii si nu este suficient de elastica. Aceste carente sunt legate de faptul ca nivelul cotelor de impozit se schimba greu si ca atare nu poate fi adaptat necesitatilor reclamate de agravarea procesului inflationist.

Impozitul asupra activului net are ca obiect intraga avere mobila si imobila pe care o detine un contribuabil. La plata acestui impozit in unele tari sunt supuse unele persoane fizice cat si cele juridice, iar in altele fie numai persoane fizice, fie numai societatile de capital.

Impoztele pe circulatia averii se instituie in legatura cu trecerea dreptului de proprietate asupra unor bunuri mobile si imobile de la o persoana la alta. In categoria impozitelor pe circulatia averii intalnim:

impozitul pe succesiuni;

impozitul pe donatii;

impozitul pe actele de vanzare-cumparare a unor bunuri imobile;

impozitul pe hartiile de valoare (actiuni, obligatiuni);

impozitul pe ciculatia capitalurilor si a efectelor comerciale.

Dintre acestea cel mai des intalnite sunt impozitele pe succesiuni, pe donatii si pe actele vanzare-cumparare a unor bunuri imobile.

In cazul impozitului pe succesiuni, obiectul impunerii il constituie averea primita drept mostenire de o persoana fizica. Impoztul poate fi stabilit fie global pentru toata averea lasata mostenire, fie reportat pentru partea de avere ce revine fiecarui mostenitor.

Calculul importului se face pe baza unor cote progresive, iar nivelul acestora este diferentiat atat in functie de valoarea averii, care face obiectul succesiune, cat si in functie de gradul de rudenie existent intre decujus si mostenitorul acestuia.

Impozitul pe donatii a fost introdus pentru a prevenii ocololirea platii impozitului pe succesiuni, in cazul in care are loc efectuarea de donatii, de avere in timpul vietii.

Obiectul impozitului pe donatii il constituie averea primita drept donatie de catre o persoana. Impozitul cade in sarcina persoanei care primeste donatia si care se numeste donator si se calculeaza pe baza unor cote progresive.

Nivelul progresivitatii este influentat de valoarea averii donate, de gradul de rudenie intre donator si donatar si, uneori, si de momentul si scopul donatiei respective.

Impozitele pe succesiuni si pe donatiuni vizeaza circulatia cu titlu gratuit a averii.

In cazul circulatiei averii cu titlu oneros se percep impozite cu ocazia vanzarii-cumpararii unor bunuri mobiliare sau imobiliare. Astfel de impozite cad in sarcina cumparatorilor si ele se intalnesc destul de frecvent.

Impozitele asupra cresterii valorii averii au ca obiect sporul de valoare pe care l-au inregistrat unele bunuri in cursul unei perioade de timp. Ca impozite de acest gen putem mentiona: impozitul pe sporul de avere realizat in timp de razboi.

Impozitul pe pulsul de valoare imobiliar a fost introdus pentru impunerea sporului de valoare inregistrat de anumite bunuri imobiliare in intervalul de timp de la cumparare si pana la vanzare, fara ca proprietarul sa fi efectuat o cheltuiala in acest scop.

Subiectul acestui impozit este vanzatorul bunurilor imobiliare, iar obiectul supus impunerii este diferenta intre pretul de vanzare si pretul de cumparare a bunului respectiv.

Impozitul pe scopul de avere dobandit in timp de razboi bare ca obiect averea dobandita in timpul sau ca urmare nemijlocita a razboiului. In unele tari a fost introdus impozitul pe supraprofitul de razboi.

Aceasta se calcula: fie asupra profitului care depasea nivelul perioadei luate ca baza, fie asupra profitului care depasea o anumita rata considerata normala.

Cu toate ca impozitul se calcula in cote progresive, el nu a avut un randament prea ridicat, fiindca existau multiple cai de sustragere de la impunere si se platea in moneda depreciata in urma inflatiei.

In ceea ce priveste impozitele pe avere in Romania, mentionam ca ele se intalnesc atat sub forma unor impozite pe averea propriu-zisa, cat si a impozitelor pe circulatia averii. Dintre impozitele pe averea propriu-zisa mai importante sunt impozitele pe cladiri si terenuri. Impozitul pe cladiri cade in sarcina persoanelor fizice si juridice detinatoare de cladiri.

In cadrul persoanelor fizice impozitul se calculeaza prin aplicarea unei cote de 0.2% in mediul urban si de 0.1% in mediul rural asupra valorii cladirilor. Pentru persoanele juridice, impozitul se calculeaza prin aplicarea cotei stabilite de consiliile locale, care poate fi cuprinsa intre 0.5% si 1%, asupra valorii de inventar a cladirilor, cladirilor, actualizate conform prevederilor legale.

Impozitul pe teren se percepe de la persoanele fizice, care detin in proprietate anumite suprafete de teren, situate in raza municipiilor, oraselor si comunelor. Acest impozit este stabilit in suma fixa pe metru patrat de teren, insa nivelul sau este diferentiat pe categorii de localitati, iar in cadrul localitatilor pe zone.

Impozitele indirecte

In vederea procurarii resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice se instituie pe langa impozitele directe si impozitele indirecte. In tarile dezvoltate, aportul impozitelor indirecte la formarea veniturilor fiscale ale statului este mai mic decat cel al impozitelor directe.

In tarile in curs de dezvoltare ponderea impozitelor indirecte o devanseaza pe aceea a impozitelor directe, in totalul veniturilor fiscale ale statului.

Apelarea pe scara larga a majoritatii acestor tari la impozitele indirecte trebuie privita in stransa legatura cu nivelul modest al veniturilor si averii realizate de diferite categorii de persoanelor fizice si juridice.

In conditiile in care multe din aceste venituri nu sunt cu caracter permanent ori este dificila stabilirea volumului lor cu precizie, iar tinerea unei evidente corecte a veniturilor si cheltuielilor ocazionate de activitatea desfasurata de catre toti intreprinzatorii este dificila, randamentul impozitelor pe venit ca si al celor pe avere, este scazut.

In conceptia economistului I. Vacarel preferinte pentru impozitele indirecte se poate explica prin aceea ca:

necesita o perioada scurta de timp din momentul luarii deciziei de instituire a impozitelor printr-un act normative si pana devin operationale;

reclama cheltuieli modice de asezare, percepere si urmarire;

sunt mai voalate – fiind cuprinse in pretul de vanzare al produselor, iar nemultumirea cumparatorilor se indreapta impotriva agentilor economici care practica preturi majore, iar nu a statului, care a ordonat sporirea impozitelor, ce a dus la scumpirea acestora: cumparatorul nu stie cat din pretul platit pentru produs revine agentului economic si cat ajunge in tezaurul public.

Impozitele asupra consumului nu tin seama de principiul echitatii fiscale, impovarand contribuabilii cu capacitate redusa de plata si favorizand pe cei aflati la polul opus.

Impozitele indirecte sunt varsate la bugetul de stat de regula de catre industriasi, comercianti etc, dar nu sunt suportate de catre consumatori, deoarece se include in pretul de vanzare al marfurilor. Impozitele indirecte nu afecteaza veniturile nominale, ci numai pe cele reale, ceea ce inseamna ca ele micsoreaza puterea de cumparare.

Unii economisti considera ca impozitele indirecte ar avea un caracter benevol, deoarece renuntandu-se la consumul de bunuri si servicii impozitate exista posibilitatea ca ele sa fie evitate. In conditiile in care impozitele indirecte se percep cu deosebire la vanzarea bunurilor de larg consum, aceasta afirmatie ramane fara acoperire.

Prin urmare, in cazul impozitelor indirecte nu este vorba de o constrangere politica asa cum se intampla la impozitele directe ci de una de ordin economic.

In perioadele cand o economie inregistreaza un curs ascedent impozitele indirecte pot avea un randament fiscal ridicat; in schimb, in perioadele de criza si depresiune, cand productia si consumul inregistreaza un recul, incasarile din impozitele indirecte urmeaza aceeasi evolutie, periclitand realizarea echilibrului bugetar sau conducand la adancirea deficitului bugetar.

In Romania, in bugetul de stat pe anul 1998 era prevazuta ca impozitele indirecte sa devina predominante si sa detina o pondere de 68.7% in totalul veniturilor fiscale.

In procesul de executie, deoarece Produsul Intern Brut in loc de o crestere 0%, cum se preconizase, a inregistrat dupa primele sase luni o scadere de aproximativ 6%, a fost necesara rectificarea bugetului de stat, prilej cu care veniturile ce uramu a se realiza din impozitele indirecte au fost diminuate cu 8,3 mii miliarde lei, adica cu 18.6%.

Impozitele indirecte cunosc urmatoarele forme de manifestare:

taxe de consumatie;

monopoluri fiscale;

taxe vamale;

diferite taxe;

Taxele de consumatie

Taxele de consumatie sunt impozite indirecte care se includ in pretul de vanzare al marfurilor fabricate si realizate in interiorul tarii care percep impozite.

Marfurile asupra carora se percep taxe de consumatie sunt, in general, de larg consum, iar acestea pot diferi ca structura de la o tara la alta. Taxele de consumatie imbraca fie forma taxelor de consumatie pe produs, cunoscute si sub denumirea de taxe speciale de consumatie sau accize, fie forma unor taxe generale pe vanzari, cand se percep la vanzarea tuturor marfurilor, indifferent daca acestea sunt bunuri de consum sau mijloace de productie.

Taxele speciale de consumatie sau accizele sunt asezate asupra unor produse care se consuma in cantitati mari si care nu pot fi inlocuite de cumparator cu altele, pentru ca in acest mod impozitul sa aiba in mod constant un randament fiscal cat mai ridicat.

In Romania se practica accize pe produse cum sunt: bauturile alcoolice, vinurile si produsele pe baza de vin, berea, produsele din tutun, produsele petroliere (benzina premium, regular si normala, benzina fara plumb si motorina), cafeaua, apele minerale si apele gazoase, cu continut de zahar sau de alte produse de indulcit si substante aromatizante, confectiile din blanuri naturale, articole din crystal, bijuteriile din aur si/sau platina, autoturismele si autoturismele de teren, parfumurile, apele de colonie si apele de toaleta, aparetele video de inregistrat sau de reprodus, camerele video, cuptoarele cu microunde, telefoanele mobile, aparatele pentru aerul conditionat.

Taxele de consumatie pe produs se calculeaza fie in suma fixa pe unitatea de masura, fie in baza unor cote procentuale aplicate asupra pretului de vanzare.

Produsele provenite din import trebuie impuse cu aceleasi taxe ca si produsele indigene, iar cele destinate exportului de regula nu sunt impozitate.

Nivelul cotelor utilizate pentru calcularea accizelor difera de la o tara la alta si de la un produs la altul. In tara noastra, pe perioada de dupa Revolutia din decembrie 1989, regimul accizelor a fost instituit prin Legea nr. 42/1993.

In conformitate cu aceasta lege accizele se calculau in principal in baza sistemului ad-valorem prin aplicarea unor cote procentuale asupra bazei de impozitare. La tigarete accizele erau stabilite in suma fixa pe unitatea de masura.

Taxele generale de vanzari se intalnesc sub forma impozitului pe cifra de afaceri. Acesta a fost introdus dupa primul razboi mondial fiind asezat asupra deverului total al intreprinderilor industriale, comerciale si al celor care presteaza servicii si efectueaza lucrari.

Din punct de vedere al verigii la care se incaseaza, impozitul pe cifra de afaceri poate imbraca forma impozitului unic sau monofazic. In cazul impozitului cumulativ, marfurile sunt supuse impozitarii la toate verigiile pe la care trec din momentul iesirii lor din productie si pana cand ajung la consummator.

Impozitul pe cifra de afaceri unic se incaseaza o singura data, indiferent de numarul verigilor prin care trece o marfa, de la producator la consummator. Impozitul unic se poate incasa fie in momentul vanzarii marfii catre producator cand se numeste taxe de productie, fie in stadiu comertului cu ridicata ori cu amanuntul, cand se numeste impozit pe circulatie sau impozit pe vanzare.

Din punct de vedere al bazei de calcul, impozitul pe cifra de afaceri cunoaste forma impozitului pe cifra de afaceri bruta si a impozitului pe cifra de afaceri neta. Impozitul pe cifra de afaceri bruta se calculeaza prin aplicarea cotei de impozit asupra intregii valori a marfurilor vandute, care include si impozitul platit la verigile anterioare.

Impozitul pe cifra de afaceri neta se aplica numai asupra diferentei dintre pretul de vanzare si pretul de cumparare, adica numai asupra valorii adaugate de catre fiecare participant la procesul de productie si circulatie a marfii respective.

In Romania, in perioada postdecembrista cel mai important impozit indirect care s-a practicat incepand cu 01.11.1990 si care era o forma a impozitului pe cifra de afaceri bruta, multifazic, a fost impozitul pe circulatia marfurilor.

Aportul acestuia la formarea veniturilor inscrise in bugetul de stat pe anul 1991 a fost de circa 43%. Deoarece impozitul pe circulatia marfurilor practicat in tara noastra prezenta neajunsurile specifice impozitului pe cifra de afaceri, multifazic sau in cascada, s-a stabilit ca acesta sa fie inlocuit cu taxa pe valoarea adaugata care a fost introdusa de la 01.07.1993.

Referitor la cotele de impozitare este de subliniat mai intai faptul ca, initial, sau utilizat o cota de 18% pentru bunurile si serviciile din tara si din import si cota 0 pentru exporturi.

De la 01.01.1995 s-au aplicat urmatoarele cote:

cota normala de 18%;

cota redusa de 9%;

cota zero;

Incepand cu 01.01.1998 ca urmare a noi politici fiscala promovate de guvern, prin care se pune accent pe cresterea contributiei impozitelor indirecte la formarea veniturilor bugetului de stat, concomitent cu o anumita reducere a ponderii veniturilor directe, au avut loc majorarea cotelor aplicate pentru calcularea TVA-ului.

Astfel, cota normala (standard) s-a majorat de la 18% la 22%, iar cota redusa s-a majorat de la 9% la 11%. Cota normala de 22% se aplica pentru operatiunile privind livrarile de bunuri, transferuri imobiliare si prestarile de servicii din tara si din import.

Cota redusa de 11% se plica la o serie de produse de stricta necessitate cum sunt: carnea, pestele si produsele din peste, faina, medicamentele de uz uman si veterinary, protezele, uniformele pentru copii din invatamantul prescolar si primar, painea, graul etc.

Cota zero se plica in continuare la exportul de bunuri si prestarile de servicii care privesc direct exportul effectuate de agentii economici cu sediul in Romania.

Cota de TVA aplica in present in Romania este unica si reprezinta 19%.

Monopolurile fiscale

Statul instituie monopoluri fiscale asupra productiei si/sau vanzarii unor marfuri ca: tutun, sare, alcool, carti de joc si alte produse speciale. Monopolurile fiscale, in functie de sfera lor de cuprindere, pot fi depline sau partiale. Monopolurile fiscale pline se instituie de catre stat atat asupra productiei cat si asupra comertului cu ridicata ori cu amanuntul a unor marfuri.

In schimb, monopolurile partiale sunt instituite fie numai asupra productiei si comertului cu ridicata, fie numai asupra comertului cu amanuntul.

Veniturile realizate de catre stat de pe urma monopolurilor fiscale sunt formate, pe de o parte, din profitul creat in procesul de producere a cestor marfuri – pe care statul il realizeaza ca orice intreprinzator – iar pe de alta, din impozitul indirect cuprins in prêt, care se incaseaza de la consumatorii marfurilor respective.

Deoarece numai statul produce sau numai statul vinde astfel de marfuri, el poate stabili un prêt in care sa fie inclus si un asemenea impozit indirect.

Taxele vamale

Taxele vamale pot fi percepute de catre stat asupra importului, exportului, si tranzitarea de marfuri. In practica fiscala internationala taxele vamale care se utilizeaza cel mai frecvent sunt cele asupra importului de marfuri.

Taxele vamale de export se intalnesc sporadic deoarece statele sunt interesate de incurajarea exportului de marfuri, deoarece acestea constituie, in majoritatea cazurilor, mijlocul cel mai important de realizare al resurselor valutare.

Taxele vamale de transit se instituie asupra marfurilor care fac obiectul comertului exterior, cu ocazia trecerii acestora pe teritoriul unei terte tari. In conditiile actuale taxele vamale de transit nu se practica decat cu titlul de exceptie, deoarece statele sunt interesate in incurajarea tranzitului de marfuri, fiindca de pe urma acestuia realizeaza incasari in valuta cum sunt: tarife pentru folosirea cailor ferate, taxe pentru utilizarea drumurilor publice etc.

Taxele vamale de import se instituie asupra importului de marfuri si se calculeaza asupra valorii acestora, odata cu depunerea documentelor prin care intra in posesia marfii importate, achita si taxa vamala de import. Aceasta taxa are rolul unui impozit de egalizare, deoarece conduce la apropierea nivelului pretului marfii importante de nivelul pretului marfii indigene.

Dupa forma lor de exprimare, taxele vamale pot fi de trei feluri si anume: ad-valorem, specifice si compuse. Taxele vamale ad-valorem se exprima ca procent din valoarea marfurilor importate.

Taxele vamale specifice sunt stabilite ca suma fixa pe unitatea fizica de marfa importata. Taxele vamale compuse apar ca o combinatie a primelor doua.

Taxele

Ca forma a impozitelor indirecte, taxele reprezinta platile pe care le fac diferite persoane fizice si/sau juridice pentru serviciile efectuate in favoarea lor de anumite institutii publice.

Taxele intrunesc majoritatea trasaturilor specifice impozitelor si anume: caracterul obligatoriu, titlul nerambursabil, urmarirea in caz de neplata. Dupa natura lor taxele se pot clasifica astfel: taxe judecatoresti, taxe de notariat, taxe consulare si taxe de administratie.

Taxele judecatoresti se incaseaza de catre instantele jurisdictionale in legatura cu actiunile introduse spre judecare de catre diferitele persoane fizice sau juridice. Taxele de notariat se platesc pentru eliberarea legalizarea sau autentificarea de diferite acte, copii Xerox etc, fiind incasate de catre notariate. Taxele consulare se incaseaza de catre consulate pentru eliberarea de certificate de origine, acordare de vize etc.

Taxele de administratie se incaseaza de catre diferitele organe ale administratiei de stat in legatura cu eliberari de autorizatii, permise, legitimatii etc la cererea anumitor persoane. Dupa obiectul operatiunii care se efectueaza si urmeaza a fi taxata, taxele pot fi de doua feluri: taxe de timbru si taxe de inregistrare.

Taxele de timbru se percep la efectuarea de catre institutiile publice ale unor operatii cum sunt: autentificarea de acte, eliberarea unor documente, legalizari de acte.

Taxele de inregistrare se percep la vanzari de immobile la constituirea, fuzionarea sau dizolvarea societatilor de capital; de asemenea, ele se percep asupra fiecarei operatii de vanzare si respective cumparare la bursa.

Atat taxele de timbru cat si cele de inregistrare pot fi stabilite fie ad-valorem, fie in sume fixe. Incasarea taxelor se poate face in numerar sau prin aplicarea de timbre fiscale.

2.4.Asezarea si perceperea impozitelor

Asezarea impozitelor presupune efectuarea unor operatiuni successive, care constau in stabilirea obiectului si perceperea (incasarea) impozitului.

Stabilirea obiectului impozabil are drept scop constatarea si evaluarea materiei impozabile. Evaluarea materiei impozabile se realizeaza prin: metoda evaluarii directe, bazate pe probe si metoda evaluarii indirecte, bazata pe prezenta.

Metoda evaluarii indirecte cunoaste trei variante de realizare: evaluarea pe baza unor indicii exterioare ale obiectului impozabil, evaluarea forfetara si evaluarea administrativa.

Evaluarea pe baza indiciilor (semnelor) exterioare ale obiectului impozabil, specifica impozitului de tip real permite stabilirea cu aproximatie a marimii obiectului impozitului, fara a se lua in consideratie situatia persoanei care detine obiectul respectiv.

Evaluarea forfetara consta in aceea ca organele fiscale cu acordul subiectului impozabil atribuie o anumita valoare obiectului impozabil. In acest caz nu sunt create premisele pentru stabilirea cu exactitate a valorii obiectului impozabil.

Evaluarea administrativa are caracteristic faptul ca organele fiscale stabilesc valoarea materiei impozabile pe baza datelor pe care le au la dispozitie. Metoda evaluarii directe cunoaste doua variante de realizare: evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane si evaluarea pe baza declaratiei platitorului de impozit.

Evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane consta in aceea ca marimea obiectivului impozabil se stabileste pe baza declaratiei scrise pe care o terta persoana, care cunoaste marimea este ob ligata prin lege sa o depuna la organelle fiscale.

Evaluarea pe baza declaratiei platitorului se realizeaza cu participarea directa a subiectului impozabil. Platitorul este obligat sa tina o evidenta a veniturilor si cheltuielilor ce rezulta din activitatea sa, se incheie un bilant fiscal, sa intocmeasca si sa inainteze organelor fiscale o declaratie din care sa rezulte veniturile pe care le realizeaza si/sau averea pe care o detine.

Pe baza acestei declaratii, organele fiscale procedeaza la stabilirea marimii materiei impozabile. Determinarea cuantumului impozitului se realizeaza dupa stabilirea marimii obiectului impozabil.

In functie de modul de stabilire se disting impozite de repartitie si impozitele de cotitate. Impozitele de repartitie s-au practicat in perioada feudalismului si in primele studii de dezvoltare a capitalismului si s-au caracterizat prin faptul ca statul, in functie de nevoile sale de venituri proceda la stabilirea sumei globale a impozitelor ce urmau sa fie incasate pe intreg teritoriul tarii; aceasta suma era apoi defalcata pe subiecte sau obiecte neimpozabile.

Impozitele de cotitate de stabilesc pornind de jos in sus prin aplicarea unor cote procentuale asupra obiectului impozabil determinat pentru fiecare platitor in parte.

Impozitele de cotitate inlatura neajunsurile specifice impozitelor de repartitie, deoarece se stabilesc in functie de marimea obiectului impozabil si tinandu-se cont de situatia personala a platitorului de impozit.

In acest sens, in unele tari se fac zacaminte din valoarea materiei impozabile in functie de numarul persoanelor aflate in intretinere platitorului de impozit. In alte state, impozitul afferent marimii materiei impozabile se reduce sau se majoreaza in functie de starea civila si de numarul persoanelor ce compun familia platitorului de impozit.

Perceperea impozitelor

Dupa stabilirea marimii impozitului, organelle fiscale trebuie sa aduca la cunostiinta platitorului cuantumul impozitului datorat si termenele de plata ale acestuia . In timp, incasarea impozitelor s-a facut in mai multe moduri:

strangerea impozitelor datorate de catre unul dintre contribuabilii fiecarei localitati;

incasarea impozitelor prin intermediul unei concesionari (arendasi);

perceperea impozitelor prin aparatul fiscal al statului;

Incasarea impozitelor printr-un aparat fiscal propriu s-a generalizat in perioada capitalismului premonopolist si se utilizeaza si in present.

Perceperea impozitului se realizeaza:

direct de catre organelle fiecale de la platitori;

prin stopaj la sursa;

prin aplicarea de timbre fiscale;

Incasarea impozitelor de catre organelle fiscale direct de la platitor cunoaste doua variante de realizare:

a) cand platitorul este obligat sa se deplaseze la sediul organelor fiscale pentru a achita impozitul datorat;

b) cand organul fiscal are obligatia de a se deplasa la domiciliul platitorului pentru a le solicita achitarea impozitului.

Stopajul la sursa consta in retinerea impozitului si apoi varsarea acestuia la stat printr-o terta persoana. Perceperea prin aplicarea de timbre fiscale se practica in cazul taxelor datorate statului pentru actiunile in justitie pentru actele, certificatele si alte documente elaborate de notariate si alte organe ale administratiei de stat.

Capitolul al III-lea: Analiza resurselor financiare in perioada de tranzitie

Tabel 1:Resurse financiare ale Bugetului Statului in perioada 1996-2000

Susa: Anuarul statistic al Romaniei si Legea bugetului de stat

Tabel 2: Structura resurselor financiare ale Bugetului Statului in perioada 1996-2000

Sursa: Anuarul tatistic al Romaniei si Legea bugetului de stat

Anul 1996

gi = (18268/18373) * 100 = 99.43

g vfiscal = (17526/18373) * 100 = 95.37

gi impozite directe = (8533/18373) * 100 = 46.44

g i/profit = (3517/18373) * 100 = 19.14

g i/salarii = (6656/18373) * 100 = 36.23

gi aid = (332/18373) * 100 = 1.81

gi indirecte = (8990/18373) * 100 = 48.93

g TVA = (5359/18373) * 100 = 29.17

g accize = (1485/18373) * 100 = 8.08

gi T.V. = (1673/18373) * 100 = 9.11

g a.i.indirecte = (472/18373) * 100 = 2.75

g venituri nefiscale = (745/18373) * 100 = 4.05

g venituri din capital = (105/18373) * 100 = 0.57

Anul 1997

gi = (41497/43835) * 100 = 94.67

g venituri fiscale = (40051/43835) * 100 = 91.37

gi directe = (20517/43835) * 100 = 46.81

g i/profit = (10639/43835) * 100 = 24.27

g i/salarii = (13946/43835) * 100 = 31.81

g a.i.d = (577/43835) * 100 = 1.32

gi indirecte = (19534/43835) * 100 = 44.56

g TVA = (11681/43835) * 100 = 26.65

g accize = (4289/43835) * 100 = 9.78

g T.V. = (3353/43835) * 100 = 7.65

g a.i. indirecte = (212/43835) * 100 = 0.48

g venituri nefiscale = (1446/43835) * 100 = 3.30

g venituri din capital = (2285/43835) * 100 = 5.21

Anul 1998

gi = (62681/67216) * 100 = 93.25

g venituri fiscale = (60678/67216) * 100 = 90.27

gi directe = (22714/67216) * 100 = 33.79

g i/profit = (10846/67216) * 100 = 16.14

g i/salarii = (15093/67216) * 100 = 22.45

g a.i. directe = (1668/67216) * 100 = 2.48

g impozite indirecte = (37964/67216) * 100 = 56.48

g TVA = (22493/67216) * 100 = 33.46

g accize = (8431/67216) * 100 = 12.54

g a.i.indirecte = (1298/67216) * 100 = 1.93

g venituri nefiscale = (2003/67216) * 100 = 2.98

g venituri din capital = (3228/67216) * 100 = 4.80

Anul 1999

gi = (82114/86844) * 100 = 94.55

g venituri fiscale = (78288/86844) * 100 = 90.15

gi directe = (22061/86844) * 100 = 25.40

g i/profit = (11245/86844) * 100 = 18.95

g i/salarii = (8273/86844) * 100 = 9.53

g impozite indirecte = (56226/86844) * 100 = 64.74

g TVA = (20616/86844) * 100 = 23.74

g accize = (17613/86844) * 100 = 20.28

g venituri nefiscale = (3827/86844) * 100 = 4.41

g venituri din capital = (3585/86844) * 100 = 4.13

Anul 2000

gi = (111211/112188) * 100 = 99.13

g venituri fiscale = (107663/112188) * 100 = 95.97

gi directe = (19271/112188) * 100 = 17.18

g i/profit = (13401/112188) * 100 = 11.95

g i/salarii = (1100/112188) * 100 = 0.98

g impozite indirecte = (88392/112188) * 100 = 78.79

g TVA = (43985/112188) * 100 = 39.21

g accize = (32018/112188) * 100 = 28.54

g venituri nefiscale = (3548/112188) * 100 = 31.63

g venituri din capital = (120/112188) * 100 = 0.11

Dupa cum se remarca din primul tablel din acest capitol, ponderea veniturilor fiscale ale bugetului de stat este cuprinsa intre: 90, 27% (inregistrate in anul 1998) si peste 96% in anul 2000, ceea ce este specific modului de alimentare a bugetului intr-o economie de piata.

In cadrul acestora trebuie urmarit aportul veniturilor fiscale pe grupe de impozite: indirecte si directe, daca la inceputul perioadei ponderile lor in total erau comparabile (46.44% impozite directe fata de 48.93% impozite indirecte) si chiar un raport invers in anul 1997 (cca. 46% impozite directe si cca. 44% impozite indirecte), spre sfarsitul perioadei, balanta inclina vizibil spre impozitele indirecte care in anul 2000 urmau sa alimenteze bugetul de statin proportie de 78.79%, fata de doar 17.18% impozite directe.

Dupa cum se observa din cel de-al doilea tablel ponderea impozitelor directe este cuprinsa intre 33.79% (inregistrata in anul 1998) si 17.18% in anul 2000.

In cadrul acestora trebuie urmarit raportul impozitelor directe pe categorii de impozite: impozite pe profit si impozit pe salarii, daca la inceputul perioadei penderile lor in total erau compatibile (19.14% impozit pe profit in anul 1996, fata de 36.23 impozite pe salarii in anul 1996, la sfarsitul perioadei balanta inclina vizibil spre impozitele pe profit care urmau sa alimenteze bugetul de stat.

Incepand din anul 2000 veniturile din salarii urmeaza a fi cumulate cu venituri din alte surse, iar impozitele urmand a se aplica asupra veniturilor globalizate.

Dupa cum se vede din tabelul doi ponderea impozitelor indirecte este cuprinsa intre: 44.56% (inregistrata in anul 1997) si 78.79% in anul 2000, ceea ce este specific modului de alimentare a bugetului intr-o economie de piata.

In cadrul acestora trebuie urmarit raportul impozitelor indirecte este cuprinsa intre: 44.56% (inregistrata in anul 1997) si 78.79% in anul 2000, ceea ce este specific modului de alimentare a bugetului intr-o economie de piata.

In cadrul acestora trebuie urmarit raportul impozitelor indirecte pe grupe de impozite: T.V.A. si accize, daca la inceputul perioadei ponderile in totalul lor erau comparabile (29.17% T.V.A. fata de 8.08% accize), la sfarsitul perioadei balanta este inclinata spre T.V.A., care reprezinta 39.21% fata de 28.54% accize.

In ceea ce priveste taxele vamale, in primii ani ai perioadei analizate inregistreaza valori asemanatoare cu cele ale accizelor.

Tabel 3: Evolutia ponderii veniturilor ordinare si extraordinare in P.I.B. al Romaniei in perioada 1990-1997

Sursa: Bugetul general consolidat, transpunere pe noua clasificare, Ministerul Finantelor

In Romania, in perioada 1990-1997, in cadrul bugetului general consolidat al statului, veniturile ordinare au reprezentat intre 41.9% din P.I.B. in 1991 si 30.4% in 1996, pentru ca in ultimul an cuprins in analiza sa se inregistreze o usoara crestere fata de acest nivel minim al perioadei.

Gradul de fiscalitate, masurat prin raportul dintre prelevarile obligatorii la fondurile publice si P.I.B. s-a diminuat de la 35.5% in 1990 la 26.8% in 1997, datorita tendintei de reducere a fiscalitatii directe.

Veniturile extraordinare, reprezentate in cea mai mare parte de finantari externe cu caracter rambursabil, au inregistrat cel mai mare nivel in 1996, respective 4.19% din P.I.B.

Evolutia ponderii impozitelor directe si indirecte in cadrul veniturilor bugetare fata de total in perioada de 1990-1997

Sursa: Bugetul general consolidat transpune pe noua clasificare, Ministerul Finantelor

Analiza structurii si evolutiei resurselor publice in Romania, si indeosebi a veniturilor fiscale, pune in evidenta mutarea accentului pe fiscalitatea indirecta si relaxarea impozitelor directe.

Daca in perioada 1990-1995 impozitele directe aveau un aport mai mare la formarea veniturilor bugetului general consolidat comparativ cu impozitele indirecte, incepand cu anul 1996 raportul dintre cele doua categorii de impozite se inverseaza, accentual fiind pus pe cresterea incasarilor din impozite indirecte la formarea resurselor publice.

Astfel, fata de ponderea cea mai ridicata in totalul veniturilor bugetare inregistrata in 1992, impozite directe isi diminueaza contributia la constituirea fondului bugetar in 1997 cu 11.2 puncte procentuale. Aceasta reducere vizeaza atat diminuarea ponderii impozitelor pe profit, cat si a celui de venituri bugetare.

In consecinta se apeleaza in masura mai mare la impozitele, in structura carora aportul cel mai ridicat il au T.V.A. si accizele.

Daca in 1992, impozitele indirecte au reprezentat 32.1% din totalul veniturilor fiscale, in anul 1997 s-a realizat o crestere a aportului acestora la 54.6% in totalul resurselor fiscale. T.V.A a inregistrat cresteri de la un an la altul, atingand 30.4% in 1997 fata de 16.11% in 1993, anul cand a fost introdus acest impozit general asupra consumului.

Impozitele speciale asupra consumului, de tipul accizelor sunt luate in analiza pentru perioada 1990-1993 impreuna cu impozitul pe circulatia marfurilor, practicat la timpul respective ca un impozit general pe consum.

De la data introducerii T.V.A. nivelul accizelor a cunoscut o crestere de la un an la altul atingand 12.5% din totalul veniturilor publice in anul 1997.

Ceea ce este semnificativ pentru perioada analizata este aceasta mutatie in structura resurselor fiscale, constand in tendinta de devansare a impozitelor directe de catre cele indirecte.

Capitolul IV : Politica fiscala si bugetara in perioada de tranzitie

4.1.Evolutia veniturilor publice totale in perioada 1990-1999

4.1.1. Privire generala asupra veniturilor publice ale Romaniei

4.1.2. Structura si evolutia veniturilor fiscale

4.2.Masuri de politica fiscala cu efecte asupra economiei reale

4.2.1.Impozite directe

4.2.2.Impozite indirecte

4.3.Masuri de politica bugetara cu efecte asupra economiei reale

4.4.Caracteristicile generale ale impozitelor în România.

4.1. Evolutia veniturilor publice totale in perioada 1990-1999

Masurile luate de autoritatile publice din tara noastra, in perioada 1990-1999 pe linia reformei fiscale au influentat alaturi de alti factori, volumul si structura veniturilor bugetului general consolidat.

In anii tranzitiei, nivelul cheltuielilor publice a fost drastic limitat de acela al veniturilor publice, iar ritmul de crestere si descrestere al acestora, in expresie reala, a urmat indeaproape pe acela al resurselor de finantare disponibile.

In conditiile unei anumite politici financiare, cuantumul veniturilor ce pot fi mobilizate de autoritatile publice pentru satisfacerea nevoilor sociale este dependent de marimea P.I.B.

Evolutia veniturilor publice urmeaza, in linii generale, pe aceea a P.I.B., marimea veniturilor financiare publice poate sa varieze, in anumite limite, in functie de politica promovata de autoritatile competente de prelevare, pe calea impozitelor, a taxelor si a contributiilor a unui procent mai mare sau mai mic din veniturile si/sau averea ale populatiei sau ale societatilor.

4.1.1. Privire generala asupra veniturilor publice ale Romaniei

Evolutia veniturilor bugetului general consolidat al Romaniei, exprimate in lei si in dolari S.U.A., marimi totale si medii pe un locuitor, in raport cu aceea a P.I.B. in perioada 1990-1999 (vezi tabelul 1.1).

In perioada de referinta, veniturile publice totale exprimate in lei (in preturile curente ale fiecarui an), profund marcate de o inflatie galopanta, au sporit ceva mai lent decat P.I.B. (de 539 ori fata de 608); respectivele venituri transformate in dolari SUA (la cursul de schimb ) s-au situat cu 21.1% sub nivelul anului 1990, in timp ce P.I.B., exprimat in moneda americana s-a aflat cu 11% sub nivelul anului de referinta.

Intre primul si ultimul an al perioadei considerate, veniturile publice in dolari pe un locuitor au cunoscut o evolutie sinuoasa, foarte apropiata de aceea inregistrata de PIB mediu pe locuitor exprimat in aceeasi moneda americana: descresteri accentuate urmate de cresteri moderate, apoi din nou scaderi, reveniri de scurta durata s.a.m.d.

2000

*

*

1500 * * * *

*

* *

1000

*

500

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999

Figura 4.1. Evolutia P.I.B. in dolari SUA pe locuitor

(la cursul de schimb) in perioada 1990-1999

700

*

600

*

500 * * *

* * *

400 *

300 *

200

100

90 91 92 93 94 95 96 97 98 99

Figura 4.3.: Evolutia venitului bugetului general consolidat in dolari SUA pe loc (la cursul de schimb) perioada 1990-1999

Tabelul 4.2. pune in lumina impactul pe care l-a avut evolutia produsului intern brut asupra veniturilor publice totale, iar acestea din urma asupra cheltuielilor publice totale.

Tabelul 4.2.: Variatiile anuale P.I.B, ale veniturilor si cheltuielilor publice totale exprimate in dolari SUA, ce au revenit in medie pe un locuitor, in perioada 1990-1999, (in procente fata de anul precedent)

* date provizorii

** cheltuielile bugetului general consolidat inclus si ajustarile efectuate pe baza metodologiei F.M.I

Sursa: Calculat pe baza datelor Comisiei Nationale pentru Statistica

si ale Ministerului Finantelor

Scaderile anuale repetate si de mare amploare ale produsului intern brut (in preturi curente) inregistrate in tara noastra in anii 1990-1992 si apoi 1997-1999, reflecta o stare de criza profunda, un declin puternic al economiei ce nu poate fi stavilit prin masuri obisnuite si care transforma stabilizarea macroeconomica si reluarea cresterii economice intr-o veritabila “fata morgana”.

Involutia produsului intern brut, cativa ani la rand a perturbat grav fluxurile de resurse financiare, a amputat veniturile statului si ale administratiilor publice locale si a plafonat, sub limita suportabilitatii, cheltuielile acestora. Asa cum rezulta din tabelul 4.1 in perioada 1990-1999, produsul intern brut, in dolari pe un locuitor, a avut o evolutie in zig-zag, pe care i-a imprimat-o si veniturilor bugetului general consolidat.

Pe ansamblu, ponderea acestor venituri in produsul intern brut s-a redus la circa 39% – 41 % in ultimii patru ani, adica cu circa 7-9 p.p.

4.1.2. Structura si evolutia veniturilor fiscale

In totalul veniturilor bugetului general consolidat, veniturile curente reprezinta circa 99%, iar veniturile din capital numai 1%, valorile superioare acestui din urma procent (7.1% in 1991 si 2% in 1992) avand un caracter exceptional.

Veniturile fiscale oscileaza intre aproximativ 79% si 92% din total, iar cele cu caracter nefiscal intre 7% si 14%. In tabelul 4.3 este prezentata evolutia veniturilor fiscale ale Romaniei, exprimate in lei, in dolari SUA si in procente fata de anul precedent.

In perioada 1990-1999, caracterizata prin rate ale inflatiei cu 2 si 3 cifre, cuantumul veniturilor fiscale exprimate in lei a crescut de 539 ori, adica cu aceeasi proportie ca veniturile publice totale, dar ceva mai lent decat produsul intern brut (608 ori).

Aceleasi venituri, transformate in dolari SUA au scazut de la 13.6 miliarde in 1990 la 6.6 miliarde in 1992, apoi au crescut pana la 11.7 miliarde in 1998, pentru ca in 1999 sa coboare la 10.7 miliarde.

In anii 1990 dintr-un produs intern mediu pe locuitor de 859-1884 dolari fiecare roman a platit, in medie, cu titlul de impozite, taxe si contributii catre stat, sume echivalente cu 288-585 de dolari.

Din comaparatia celor doua serii de indici in lant (vezi tabelul 4.3) rezulta ca variatiile anuale ale veniturilor fiscale au fost determinate, in principal, de oscialtiile suferite de la un an la altul de produsul intern brut.

Din cei 10 ani ai perioadei inevstigate, numai in trei ani coeficientul de corelare a fost supraunitar (1.02 in 1995, 1.07 in 1998 si 1.11 in 1999). Altfel spus, cu exceptia celor trei ani mentionati, in ceilalti sapte veniturile fiscale au sporit mai lent sau cel mult in acelasi ritm cu produsul intern brut.

Veniturile fiscale totale, raportate la produsul intern brut, exprima gradul de fiscalitate sau presiunea fiscala, adica proportia in care, din veniturile proprii ale persoanelor fizice si juridice, statul a facut prelevari la fondurile de resurse financiare publice destinate satisfacerii nevoilor sociale.

Tabel 4.3: Evolutia veniturilor fiscale ale Romaniei, in lei, in dolari SUA si in procente fata de anul precedent. Grad de fiscalitate: generala, partiala si in scopuri sociale in perioada 1990-1999

* date provizorii

Sursa: Calculat pe baza datelor Comisiei Nationale pentru Statistica

si ale Ministerului Finantelor

In figurile 4.3. si 4.4. este infatisata evolutia gradului de fiscalitate in Romania.

700

*

600

*

500 * * *

* * *

400 *

300 *

200

100

90 91 92 93 94 95 96 97 98 99

Figura 4.3.: Evolutia veniturilor fiscale ale Romaniei in dolari SUA pe locuitor (la cursul de schimb) perioada 1990-1999

40

*

*

30 * *

*

20

10 * *

* * *

* * * * *

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999

In Romania gradul de fiscalitate generala, calculat cu luare in considerare a tuturor impozitelor, taxelor, si contributiilor incasate de autoritatile publice centrale si locale s-a redus de la 35.5% in 1990 la 26.5% in 1997, dupa care in urmatorii doi ani a inregistrat o crestere de aproape 5 procente ajungand la 31.4% in 1999.

Gradul de fiscalitate partiala, determinat numai pe baza impozitelor si a taxelor propriu-zise, a cunoscut o diminuare de la 27.6% in 1990 la 19.4% in 1996, dupa care, in urmatorii trei ani a crescut cu 3% ajungand la 22.4 in 1999.

Gradul de fiscalitate in scopuri sociale, calculate exclusiv pe baza contributiilor achitate de intreprinderi, institutii si persoane fizice la fondurile de asigurari sociale, de pensie suplimentara, de ajutor de somaj etc., a crescut de

la 7.9% in 1990 la 10.3% in 1992, apoi s-a diminuat treptat pana la 6.5% in 1997, dupa care a crescut din nou pana la 9% in 1999.

Toti cei trei indicatori de fiscalitate au marcat o tendinta de reducere, determinata mai cu seama de declinul economiei reale, de diminuarea, in expresie reala a produsului intern brut, si de ingustarea bazei impozabile, dupa care acestia au inceput sa creasca.

In cadrul veniturilor fiscale, impozitele directe sunt precumpanitoare, dar pierd teren in fata celor indirecte.

Daca in 1992 impozitele directe procurau 68.1% din totalul veniturilor bugetului general consolidat sapte ani mai tarziu aportul lor se reduce la 56.4%, adica inregistreaza un recul de 11.7% in acelasi interval de timp ponderea impozitelor indirecte in totalul veniturilor bugetului general consolidat a crescut de la 23% la 35.3%, adica realizeaza un avans de 12.3%.

Impozitele directe se sprijina pe trei piloni: impozitul pe salarii, impozitul pe profit si contributiile la asigurarile sociale. In intervalul 1992-1996, impozitul pe salarii a procurat in jur de 1/5 din totalul veniturilor bugetului general consolidat, dupa care ponderea acestuia s-a redus pana la 15.8% in 1999.

Impozitul pe profit a participat cu 11-14% la formarea veniturilor bugetului general consolidat, dupa care aportul acestuia a scazut la circa 9.5% in 1999.

Contributiile la asigurarile sociale au procurat 20-28% din totalul venitulurilor bugetului general consolidat.

Impozitele indirecte sunt alcatuite in cea mai mare parte din: TVA, accize si taxe vamale. TVA-ul cel mai impozrtant impozit general asupra consumului- in decurs de sase ani si-a sporit contributia la bugetul general consolidat de la 10.8% in 1993 la 18.2% in 1999.

Impozitul pe circulatia marfurilor, accizele si impoztul asupra titeiului din productia interna a avut o evolutie descendenta: de la o pondere de 30.5% in veniturile bugetului general consolidat in 1990, in decurs de cinci ani au ajuns la 4.5% in 1995, dupa care au inceput sa-si sporeasca din nou contributia pana la 9.5% in 1999.

Participarea taxelor vamale si formarea veniturilor bugetului general consolidat a fost de ordinul a 3-5% din total. Celelalte impozite indirecte au avut o contributie minora la alimentarea bugetului.

Figurile 4.5 si 4.6: Structura veniturilor fiscale ale Romaniei (in procente fata de total), in anii 1990 si 1999

Tabelul 4.5: Structura veniturilor publice ale Romaniei: ponderile in V.B.G.C in perioada 1990-1999 (in procente fata de total)

*date provizorii

Sursa: Calculat pe baza datelor Ministerului Finantelor

Tabelul 4.6: Structura veniturilor publice ale Romaniei: ponderile acestora in Produsul Intern Brut, in perioada 1990-1999 (in procente fata de total)

**date provizorii

Sursa: Calculat pe baza datelor Ministerului Finantelor

Tabelul 4.7: Structura veniturilor fiscale ale Romaniei in perioada 1990-1999 (in procente fata de total)

*date provizorii

Sursa: Calculat pe baza datelor cuprinse in bugetul general consolidat de Ministerul Finantelor

4.2.Masuri de politica fiscala cu efecte asupra economiei reale

In anii tranzitiei, evolutia economiei reale a fost negativ influentata nu numai de scaderea, din diferite cauze a cererii de consum solvabile, dar si de managementul defectuos al multor intreprinderi, indiferent de forma de proprietate ca si de unele masuri luate de organele puterii pe linia politicii de preturi, a privatizarii – lichidarii, a restructurari si retehnologizarii intreprinderilor de stat care au produs efecte adverse.

Inrautatirea starii economiei nationale s-a reflectat negativ in evolutia produsului intern brut, in rezultatele financiare ale activitatii desfasurate de intreprinderi, in reducerea veniturilor bugetare, in cronicizarea dezechilibrului financiar public, precum si in cresterea volumului arieratelor.

La randul lor, finantele publice au influentat starea economiei nationale: anumite masuri de politica fiscala sau bugetara sau dovedit a fi neadecvate, din care cauza, in loc sa stimuleze munca, economisirea, investitiile sau exportul, mai degraba le-au inhibat.

4.2.1.Impozitele directe

Una din primele masuri fiscale luate dupa Revolutia din decembrie 1989 a constat in aprobarea sistemului rezidual al varsamintelor din beneficii, potrivit careia intreprinderile de stat varsau la buget numai partea din beneficiu ramasa dupa satisfacerea nevoilor proprii de dezvoltare si ale altora din cadrul centralei din care faceau parte.

Cum necesarul de resurse pentru productie si investitii varia de la un an la altul in functie de sarcinile de plan si varsaminte din beneficii fructuau in permanenta.

Pentru a asigura stabilitatea veniturilor bugetare, in locul varsamintelor din beneficii a fost instituit in iulie 1990 impozitul pe beneficiu din cote procentuale in functie de rata rentabilitatii realizate de intreprindere.

Pasul urmator l-a constituit introducerea de la 01.01.1991 a impozitului pe profit datorat de agentii economici, indiferent de forma de proprietate si care era stabilit in cote progresive pe transe intre 5 si 77% in functie de volumul profitului impozabil.

Noua reglementare plasa fiscalitatea care greva agentii economici din Romania peste nivelul celei intalnite in multe tari dezvoltate. Aceasta crea impresia unei impuneri impovazatoare la noi, care speria mediile de afaceri din strainatate indepartand potentialii investitori in loc sa-i atraga.

Pentru stimularea agentilor economici sa-si diversifice si sa sporeasca productia si pentru a realiza, pe aceasta cale, profituri mai mari precum si pentru inlaturarea unor dificultati in determinarea impozitului pe profit, de la 01.01.1992 s-a trecut la aplicarea unui sistem mai simplu de impunere a profitului.

Astfel, s-a redus numarul transelor de profit si, respectiv, cel al cotelor de impozit. In mod normal, modificarea cotelor trebuia sa favorizeze intreprinderile mici si mijlocii, care aveau nevoie de un sprijin financiar mai substantial pentru formarea capitalului substantial atat de necesar demararii activitatii lor economice.

Aceeasi orientare a avut si noua reglementare a impozitului pe profit din 1995, care a modificat cotele de impozit si le-a diferentiat in cateva cazuri in functie de ramura in care se realiza profitul.

Asadar, in politica privind impunerea profitului, masurile vizand usurarea sarcinii contribuabililor cu un potential economic ridicat au mers mana in mana cu cele menite sa sporeasca fiscalitatea intreprinderilor mici si mijlocii, masurile orientate spre acordarea de facilitati fiscale, avand motivatii diferite, au fost urmate in ultima vreme (1990-2000), de masuri de suspendare a acestora; regimul de impunere aplicat investitorilor straini, la inceput mai avantajos decat cel rezervat autohtonilor, ulterior a fost unificat.

In functie de orientarea politicii fiscale promovata fata de agentii economici, efectele acesteia asupra economiei reale au fost uneori stimulative, alteori restrictive; unele masuri au favorizat cresterea productiei, in timp ce altele au provocat restrangerea acesteia; unele au contribuit la crearea de noi locuri de munca, altele au avut urmari diametral opuse.

Un important pas inainte pe linia alinierii tarii noastre la practica tarilor occidentale in ceea ce priveste impunerea veniturilor persoanelor fizice la constituit trecerea cu incepere de la 01.01.2000 de la impunerea separata a veniturilor la impunerea globala a acestora.

4.2.2 Impozitele indirecte

Dupa Revolutia din 1989, impozitele indirecte si in mod deosebit cele asezate asupra consumului au inceput sa ocupe un loc din ce in ce mai important in sistemul fiscal al tarii noatre.

In conditiile formarii libere pe piata, in functie de cerere si oferta, preturile inceteaza de a mai fi unice pe economie si variaza de la un agent economic la altul. De acum inainte impozitul este stabilit in cote procentuale, diferentiate pe sectoare ale economiei nationale si pe grupe de produse.

Noua reglementare nu a putut asigura transparenta impunerii, deoarece impozitul pe circulatia marfurilor, pastrandu-si caracterul de impozit in cascada, se aplica in mod repetat si in final nu se stia exact ce suma a fost inclusa in pretul unui produs in diverse faze ale circuitului sau.

Alti pasi importanti pe calea adaptarii impozitului pe circulatia marfurilor la cerintele economiei de piata au fost facuti in anii urmatori si au constat in noi liberalizari de preturi, restrangerea numarului cotelor de impozit aplicate si unificarea lor.

De la 01.07.1993 in locul impozitului pe circulatia marfurilor a fost instituita TVA-ul, iar la o serie de produse pe langa aceasta taxa cu caracter general a fost autorizata si perceperea unor taxe de consumatie specifice denumite accize.

TVA-ul este chemat sa raspunda urmatoarelor exigente:

a.sa asigure procurarea de venituri stabile bugetului de stat, cu minimum de cheltuieli de asezare si perceper;

b.sa faca pozibila taxarea diferentiata a bunurilor si serviciilor, in functie de capacitatea de plata a consumatorilor;

c. saprevina influenta negativa a competitivitatii produselor destinate exportului

Practicarea unei singure cote de TVA satisface cerinta obtinerii unui randament ridicat cu costuri minime, dar intra in conflict cu principiul echitatii fiscale, care presupune utilizarea mai multor cote de impunere, diferentiate in functie de natura bunurilor si a serviciilor si de categoriile sociale carora le sunt destinate.

Incepand din anul 2000 cota normala a fost diminuata de la 22% la 19%, iar cea redusa de 11% a fost desfiintata. Unificarea cotelor la TVA a determinat un val de majorari de preturi si tarife, cu consecinte negative asupra nivelului de trai al populatie, care a afectat si productia in urma scaderii cererii de consum solvabile a acesteia.

4.3.Masuri de politica bugetara cu efecte asupra economiei reale

Nu numai politica fiscala produce efecte pozitive sau negative dupa caz, asupra economiei reale, ci si politica bugetara.

La sporirea productiei agricole si a randamentelor la hectar, la refacerea septelului, ca si la protejarea mediului inconjurator pot contribui: acordarea de subventii de la bugetul exploatatiilor agricole pentru acoperirea unei parti a cheltuielilor de productie; acordarea de credite pe termen mediu sau lung pentru achizitionarea de tractoare si echipamente agricole, ca si pentru procurarea de animale de rasa, de productie si reproductie, cu dobanzi partial subventionate de la bugetul de stat.

In programele guvernamentale din perioada tranzitiei, agricultura era catalogata ca fiind ramura de baza a economiei nationale sectorul cel mai sigur de revigrat intr-o perioada cat mai scurta de timp, domeniul de activitate de a carei evolutie ascendenta nici un om politic nu se indoia, pariul cel mai usor de castigat in perioada tranzitie.

In primul rand prin Legea fondului funciar s-a adoptat o solutie cel putin discutabila, adica nu profund gresita. Astfel s-a prevazut desfiintarea juridica a cooperatiivelor agricole de productie si lichidarea faptica a activelor si pasivelor acestora, in loc sa se mearga pe reorganizarea juridica a unitatilor respective in societati comerciale asa cum s-a prevazut sa se procedeze cu asociatiile intercooperatiste sau de stat si cooperatiste de orice fel, care aveau libertatea sa se reorganizeze in societati comerciale pe actiuni.

In al doilea rand, in perioada de tranzitie agricultura nu s-a bucurat de sprijinul material al statului de care avea nevoie, mai cu seama in ultimii ani cand subventiile si primele acordate producatorilor agricoli de la buget au fost continuu in scadere, in timp ce cheltuielile de productie pe hectarul de teren erau tot mai greu de acoperit pe seama veniturilor realizate din valorificarea productiei.

In al treilea rand, politica vamala nu aprotejat in mod satisfacator producatorii agricoli din tara noastra ale caror produse erau concurate de cele importate, subventionate de stat in tarile lor de origine.

Suprafata totala cultivata in 1998 era cu 874.000 hectare mai mica decat in 1989; reduceri ale suprafetei cultivate s-au inregistrat la diverse culturi , dar mai cu seama la sfecla de zahar cu 54%.

S-a redus cantitatea de ingrasaminte chimice administrata culturilor agricole in 1998 fata de 1989 cu 67%, iar cea de ingrasaminte naturala cu 62%.

Productia de cereale medie annual a crescut 18.755 mii tone in perioada 1985-1989 la 17.121 mii in intervalul 1990-1998, adica cu 8.7%, productie de plante uleioase a scazut in aceeasi perioada de la 1129 mii tone la 975 mii, adica cu 13.7%, iar productia de sfecla de zahar s-a redus de la 5680 mii tone la 2890 mii tone, adica cu 49.1%.

Septelul a cunoscut reduceri extrem de mari. Astfel, la 01.01.1999 efectivul de bovine era cu 3148 mii capete mai mic decat la 01.01.1990 (-39.3%). Numarul pasarilor aflate in complexele agricole si in gospodariile populatiei s-a redus cu 56.116 mii capete.

Incarcatura de animale ce revenea la 100 hecare de teren reprezenta de la 01.01.1999, 50.1% din nivelul anului 1990; la porcine de 65.5%, iar la ovine si caprine de 54.8%.

Declinul productiei agricole si injumatatirea septului au continuat si in anii 1999 si 2000, ca urmare a calamitatilor cu mare forta de distrugere: inundatii, alunecari de tern, caderi de grindina si mai ales seceta pe cvasitotalitatea teritoriului tarii. Conditiile in care s-a desfasurat activitatea in agricultura si-au pus amprenta si asupra rezultatelor de ansamblu ale economiei.

Astfel, ponderea acestei ramuri in valoarea adaugata bruta s-a redus de la 23% in 1990 la 15.8% in 1998, iar produsul intern brut de 21.2% la 14.2%.

Nici participarea agriculturii si a industriei alimentare la comertul nostru exterior, in anii tranzitiei nu a inregistrat rezultate prea bune. Astfel in perioada 1990-1998 Romania a exportat animale vii si produse animale, produse vegetale, grasimi si uleiuri animale sau vegetale, precum si produse alimetare, bauturi si tutun in valoare totala de 3628 mil. dolari suma si a importat produse din aceleasi grupe de 8089 mil. de dolari.

Exportul FOB a acoperit, asadar importul CIF in proportie de numai 44.9% rezultand un deficit cumulat in decursul perioadei de referinta de 4461 mil. de dolari.

4.4.Caracteristici generale ale impozitelor in Romania

Nevoile publice cunosc o crestere semnificativa in perioada de tranzitie a Romaniei la economia de piata, datorita, in primul rand, crizei profunde a productiei si a proprietatii care s-a extins in toate domeniile si compartimentele vietii sociale.

Revolutia din decembrie 1989 a inlaturat dictatura politica de stat ce a determinat criza social-economica, insa aplicarea reformai economice are loc in conditiile unor multiple dezechilibre sociale si economice care implica interventia sporita a statului, actiune care necesita uriase cheltuieli si deci venituri publice deosebit de mari. In acest scop, statul procedeaza la repartitia sarcinilor publice intre persoanele fizice si cele juridice cat mai echitabil posibil.

Mijlocul financiar si juridic prin care se realizeaza aceasta repartitie o reprezinta obligatia fiscala, adica impozitele, taxele si alte sarcini fiscale. In acelasi timp in actiunea de cheltuire, statul este preocupat de stabilirea destinatiei resurselor financiare publice in raport de sracinile si functiile pe care le are de indeplinit.

In selectarea nevoilor publice ce urmeaza a fi finantate, statul stabileste anumite prioritati in raport de urgenta si necesitatea cheltuielilor publice avute in vedere.

Astfel, intr-o perioada de evolutie pasnica, primeaza cheltuielile necesare dezvoltarii serviciilor publice (invatamant, cultura si sanatate). In schimb, in perioada de amenintari de razboi au prioritate cheltuielile monetare de toate categoriile.

Preocupat de aderarea la Uniunea European, Guvernul Romaniei incearca sa aduca la standarde europene economia tarii noastre, inclusiv prin politici financiare, economice si fiscale adecvate intr-un cuvant prin realizarea reformei.

Chiar daca Romania a fost dominata zeci de ani de comunism, ea nu s-a rupt complet de lumea occidentala. A fost prima tara de dincolo de Cortina de Fier care a stabilit relatii diplomatice cu Germania Federala si nu a rupt relatiile diplomatice cu Istraelul.

Romania a devenit parte contractanta GATT in 1971 si membra a FMI si BIRD in 1972. Este de asemenea membru fondator al Organizatiei Mondiale a Comertului.

Conventiile de evitare a dublei impuneri incheiate de Romania cu statele membre ale Uniunii Europene conduc la armonizarea legislatiei fiscale, deoarece prin aceste acorduri se agreaza impozitarea unor venituri cu cote de impozit mai reduse decat cele prevazute de legislatia interna a acelor state, respectiv acordare de facilitati in ceea ce priveste impunerea activitatilor dependente (salariul) sau independente (profesii libere), dupa caz.

Aceste acorduri prevad evitarea dublei impuneri, impozitarii ale aceleasi surse de venit, reprezentand un stimulent in plus pentru investitorii straini. Pe termen mediu este de mentionat preocuparea Ministerului de Finante privind elaborarea legislatiei pentru introducerea impozitului pe venitul global al persoanelor fizice.

In domeniul impozitelor indirecte, atat livrarile de bunuri, cat si prestarile de servicii sunt cuprinse in sfera de aplicare a TVA-ului, cu deosebire ca baza de impozitare si faptul generator se determina in functie de criterii specifice fiecarei operatiuni.

Pentru bunurile produse in tara si cele de import, tratamentul fiscal este egal. In ceea ce priveste serviciile, scutirile pentru prestarile din tara nu se plica si in cazul serviciilor efectuate de prestatori cu sediul in strainatate.

Legislatia privind accizele inca de la intrarea in vigoare in 1993, a cunoscut imbunatatiri, astazi fiind supuse accizelor un numar de produse si grupe de produse reprezentate, in principal, de tigari si produse din tutun, alcool si bauturi alcoolice, benzine si motorine, bijuterii din aur si platina, autoturisme etc. Fata de tarile membre ale Uniunii Europene, legislatia actuala prevede aplicarea regimului accizelor la un numar mare de produse si grupe de produse, datorita necesitatilor bugetare ale Romaniei in perioada de tranzitie la economia de piata.

Totusi, Romania se afla inca departe de a-si fi creat un sistem fiscal modern, desi nu lipsesc incercarile teoretice de etapizare a sistemului fiscal romanesc actual si de sublinierea virtutiilor acestuia. Unii specialisti considera ca din decembrie 1989 pana in 1995 ar fi fost trei etape:

Etapa I: 1989-31 decembrie 1990, caracterizata prin anularea unor reglementari vechi;

Etapa II: 1991-1992 a constat in adoptare de noi reglementari fiscale (impozitul pe salarii, impozitul pe profit, elaborarea Legii finantelor publice);

Etapa III: este etapa reformei fiscale care ar fi inceput in 1993, cand s-a continuat perfectionarea legislatiei fiscale existente (s-a introdus TVA-ul).

Nu se poate ignora capacitatea, inca, a sistemului fiscal romanesc de a face fata nevoilor de venituri bugetare, datorita carui fapt exercitiile bugetare ale ultimului an s-au incheiat cu importante deficite. Astfel ponderea veniturilor bugetare a fost devansata constant incepand cu anul 1991 de catre cheltuieli:

Sursa: Gh. Manolescu – O analiza a bugetului in Finaciara, nr.2/1995

In 1996 bugetul de stat s-a incheiat cu un deficit de 5.359.195 milioane lei, iar in anul 1997 un deficit de peste 9 mld lei. Pentru luna ianuarie 1998 realizarile bugetare s-au scontat cu un excedent de 45.407.6 milioane lei, pentru luna februarie un deficit de peste 800.98 mil. lei si pentru intreg trimestrul I al anului 1998 un deficit de peste 2mld. lei.

Aceste deficite nu au fost o rezultanta a obtiunilor politice privind un mod de gandire a ghidarii economiei nationale, ci tocmai a insuficientelor sistemului nostru fiscal si aceste rezultate sunt struns legate cu situatia precara a economiei romanesti din anii de dupa 1989.

Capitolul V Concluzii si propuneri

Dupa zece ani de tranzitie , economia romaneasca isi continua in mod ingrijitor declinul.Numarul persoanelor care nu mai duceau un trai decent, si indeosebi al celor defavorizate, aflate la pragul saraciei, cresterea de la un an la altul.Resursele financiare colectate de stat nu mai acopereau nevoile sociale privind invatamintul, sanatatea, cultura si protectia sociala si nici pe cele referitoare la ocrotirea mediului, dezvoltarea economiei, apararea nationala si ordinea interna.

Privita, prin prisma finantelor publice, economia nationala releva-in functie de conditiile concrete din perioada considerata o evolutie continuu ascendenta, stagnare sau declin, echilibre/dezechilibre interne si externe, imbunatatirea/deteriorarea nivelului de trai al populatiei, concordie sociala sau stari de tensiune, conflicte de interese degenerate in convulsii sociale si manifestari violente scapate de sub control, pentru aplanarea carora se fac concesii cu costuri deloc neglijabile.

In ROMANIA, in perioada de tranzitie resursele financiare publice utilizate de autoritatile centrale si locale pentru satisfacerea nevoilor sociale- pin volumul, structura si destinatia lor au influentat cresterea economica, si-au pus amprenta asupra ritmului dezvoltarii invatamintului si culturii, au afectat sfera si calitatea ocrotirii medicale, au limitat in mod inevitabil alocatiile pentru protectia sociala, aparare nationala, ordine interna etc.

Structura sistemului fiscal, metodele de identificare si de evaluare a materiei impozabile folosite, criteriile de dimensionare a impozitelor si de repartizare a poverii fiscale pe persoane fizice si juridice si pe categorii socio-profesionale de platitori, precum si gradul de incasare a debitelor stabilite au determinat amploarea redistribuirii veniturilor si averii contribuabililor in favoarea colectivitatii nationale si locale, frauda si evaziunea fiscala nedescoperite au contribuit la extinderea economiei subterane si la transferul ilegal peste granita al unei parti din produsul intern brut creat in tara noastra.

Primele masuri vizand infaptuirea reformei financiare, menite sa asigure trecerea de la economia de comanda la cea de piata in domeniul financiar, au fost luate inca din anul 1990.Reforma s-a referit deoprotiva la finantele publice cat si la finantele private.

Cu privire la politica fiscala in Romania in ultimii ani a fost acreditata idea potrivit careia in tarile occidentale s-ar inregistra o tendinta de diminuare a ponderii impozitelor directe in totalul veniturilor fiscale si de majorarea corespunzatoare a ponderilor celor indirecte. Aceasta a servit drept argument pentru restrangerea impozitelor pe venit si pe profit la noi, in favoarea impozitelor asupra consumului.

O analiza retrospectiva a politicii fiscale promovata in tara noastra in anii tranzitiei arata ca aceasta a fost lipsita de strategie clara si coerenta. Au fost adoptate reglementari referitoare la impozite, taxe, si contributii in principal pornind de la necesitati immediate si numai arareori avand in vedere obiective pe termen mediu sau kung. In anii tranzitiei, impozitul pe profit datorat de societatile comerciale a suferit mai multe modificari, atat in ceea ce priveste modul de asezare, cat si nivelul sarcinii fiscale.

Reglementarilor referitoare la impozitul pe profit, adoptate in anii tranzitiei li se poate reprosa urmatoarele:

– au fost prea numeroase, contradictorii si insuficient de precise, ceea ce a favorizat birocratia, coruptia si evaziunea fiscala;

– la fiecare modificate a cotelor de impozite au fost impovarate intreprinderile mici si mijlocii in loc ca acestea sa fie sprijinite;

– au fost discriminati intreprinzatorii romani, in favoare investitorilor straini;

– atunci cand s-a realizat unificarea tratamentului aplicat investitorilor romani si straini si care acorda avantaje diferentiate in functie de marimea investitiei, o serie de facilitati fiscale au fost suspendate sau anulate;

– au reflectat, cu deosebire in ultimii ani, mai mult solicitarile FMI decat interesele tarii noastre.

In anii tranzitiei, in tara noastra veniturile realizate de persoanele fizice au fost impuse separat pe fiecare gen de venit sau sursa de provenienta. Acest lucru a fcaut posibila impunerea diferentiata a veniturilor atat pe verticala cat si pe orizontala.

Impozitul pe salarii a suferit mai multe modificari, atat in ceea ce priveste sfera de cuprindere a materiei impozabile, cat si marimea cotelor de impunere.

La finele anului 1997 au fost instituit impozitul pe veniturile persoanelor fizice care a inlocuit multiplele impozite pe venit adoptate din 1954 si pana atunci. In primii anii ai tranzitiei au fost luate masuri pentru adaptarea impozitului pe circulatia marfurilor la cerintele economiei de piata: transformarea acestuia din element al pretului de productie in adaos la pretul de desfacere; trecerea, la stabilirea impozitului de la forma de diferenta de pret la aceea de cota procentuala.

La reglementarea taxei pe valoarea adaugate a fost valorificata experienta acumulata pe plan international si indeosebi in tarile membre ale uniunii europene. Totodata s-a tinut seama de conditiile concrete din Romania in etapa actuala de dezvoltare.

In ultimii ani, tariful vamal de import a suferit mai multe modificari determinate de intrarea in vigoare a unor importante acorduri internationale la care Romania este parte.

Prin aceste tratate statele semnatare, inclusiv Romania, si-au acordat reciproc facilitati vamale a caror punere in aplicare a fost esalonata pe o perioada de mai multi ani. Tinta finala a acestor intelegeri este liberalizarea schimburilor comerciale internationale.

La noi, gradul de fiscalitate generala s-a redus de la 35.5% in 1990la 31.4% in 1999. Gradul de fiscalitate generala, realizat in Romania in 1999, se situeaza cu 6.3 procente sub cel inregistrat in 1996, pe ansamblul tarilor membre ale OCDE, si cu 11 procente sub cel din tarile comunitare.

Cresterea efortului nostru fiscal necesar pentru satisfacerea intr-o proportie mai mare a nevoilor sociale in anii ce vin este conditionata de dezvoltarea economiei reale, de sporirea produsului intern brut mediu pe un locuitor, iar nu de majorarea cotelor la impozitele, taxele si contributile existente ori de instituirea de noi prelevari fiscale.

In anii tranzitiei nivelul cheltuielilor publice in tara noastra a fost drastic limitat de acela al veniturilor publice, iar ritmul de crestere/descrestere al acestora in expresie reala a urmat indeaproape pe acel al resurselor de finantare disponibila. Evolutia veniturilor publice a urmat in linii generale pe aceea a produsului intern brut.

Romania prezinta o situatie paradoxala: ea promoveaza o politica de larga angajare a statului in finantarea nevoilor sociale, economice si de alta natura, dar din cauza modificarii produsului intern brut de care dispune si care ani de a randul a fost in declin, a putut aloca din produsului intern brut sume cu mult mai mici decat cele necesare.

Cu toate ca la noi invatamantul este considerat pe buna dreptate ca fiind o prioritate nationala, in anii tranzitiei acestuia i-au fost alocate din fondurile publice sume echivalente cu 3-3.5% din produsul intern brut, fata de cel putin 4% cat prevedea Legea invatamantului.

Ocrotirea sanatatii un alt domeniu major pentru societatea romaneasca nu s-a bucurat pentru de sprijinul financiar al statului in volumul de care aceasta avea nevoie in anii tranzitiei. Sumele cheltuite pentru sanatate din fonduri publice, in intervalul 1990-1999 au reprezentat intre 2.5% si 3.7% din P.I.B., in timp ce alte tari in tranzitie au alocat acestui scop intre 4% si 8.5%.

In anul 1999 in Romania cheltuielile pentru sanatate s-au cifrat la 56 dolari SUA pe un locuitor, in timp ce alte tari in tranzitie au cheltuit in acest scop sume de ordinul sutelor de dolari. In perioada de trecere de la economia de comanda la cea de piata statul este chemat sa sprijine cu resurse financiare acele regii autonome, societati nationale si alte intreprinderi de interes national care nu pot autofinanta si nici nu au acces la credite bancare, nefiind capabile sa le ramburseze.

Desi s-au facut pasi importanti in cei zece ani de tranzitie, reforme in materie de finante publice nu a fost incheiata nici sub aspect legislativ si nici conceptual. Pe linia veniturilor publice mai sunt probleme de rezolvat in ceea ce priveste:

– perfectionarea sistemului fiscal;

– actualizarea reglementarilor privint impozitul pe profit, punerea in aplicare a impozitului pe veniturile persoanelor fizice, inlaturarea neajunsurilor pe care le prezinta impozitul pe cladiri;

– adoptarea unei pozitii clare in ceea ce priveste rolul pe care ar trebui sa o joace impozitul.

Pe linia cheltuielilor publice mai sunt de infaptuit:

– optimizarea repartizarii resurselor financiare pe destinatii si beneficiari in functie de ordinea de prioritate a nevoilor sociale, stabilita in mod transparent dupa criterii precise si corecte, iar nu in mod arbitrar dupa preferintele politice;

– stabilirea structurii economice a cheltuielilor publice astfel incat sa asigure o mai judicioasa repartizare a acestora pentru nevoile de consum si pentru dezvoltare;

– este de preferat ca cheltuielile de capital sa aiba o pondere mai mare decat pana acum in totalul cheltuielilor bugetului general consolidat, deoarece ele se materializeaza in bunuri durabile, in timp ce cheltuielile curente dispar dupa prima intrebuintare;

– repartizarea resurselor bugetare pe obiective si actiuni sa se faca dupa examinarea solutiilor alternative cu ajutorul unor metode stiintifice, de multa vreme folosite in practica internationala;

– repartizarea mai judicioasa a cheltuielilor publice intre bugetul de stat si bugetele locale, astfel incat resursele financiare sa fie gestionate acolo unde organele de decizie cunosc mai bine nevoile sociale si pot stabili mai corect prioritatile si obtiunile fiecarei etape.

Pe linia sistemului bugetar ar fi de luat in considerare urmatoarele masuri:

– reconsiderarea practicii actuale, potrivit careia sistemul bugetar al tarii noastre cuprinde pe langa bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale. Desfiintarea acestor fonduri sau includerea lor in bugetul de stat ori in bugetul asigurarilor sociale ar contribui la intarirea disciplinei financiare;

-completarea proiectului de mijloace, care se intocmeste in prezent in tara noastra, cu un buget de programe ar constitui o masura binevenita, menita sa contribuie la cresterea respunsabilitatii institutiilor care participa la un anumit proiect, pentru realizarea acestuia in termenul stabilit cu fondurile alocate din diverse surse si avand performantele aprobate;

-cointeresarea unitatilor administrativ teritoriale in sporirea veniturilor bugetare proprii, astfel incat acestea impreuna cu sumele defalcate din impozite de stat si/sau cu cele provenind din cote aditionale la anumite impozite de stat, sa asigure satisfacerea in cat mai mare masura a nevoilor sociale ale localitatilor si judetelor.

Transferul de la Bugetul de Stat sa se acorde numai pentru anumite cheltuieli de capital si cu participarea obligatorie intr-o anumita proportie a bugetelor locale la finantarea proiectelor respective.

Inrautatirile starii economiei nationale s-a reflectat negativ in evolutia produsului intern brut, in rezultatele financiare ale activitatii desfasurate de intreprinderi, in reducerea veniturilor bugetare, in cronicizarea dezechilibrului financiar public, precum si in cresterea volumului arieratelor.

La randul lor, finantele publice au influentat starea economiei nationale: anumite masuri de politica fiscala sau bugetara s-au dovedit a fi neadecvate, din care cauza, in loc sa stimuleze munca, economisirea, investitiile sau exportul, mai degraba le-au inhibat.

Nu numai politica fiscala produce efecte – positive sau negative, dupa caz – asupra economiei reale, ci si politica bugetara. Astfel, la sporirea productiei agricole si a randamentelor la hectar, la refacerea septelului, ca si la protejarea mediului inconjurator pot contribui:

acordarea de subventii de la buget exploatatiile agricole pentru acoperirea unei parti a cheltuielilor de productie;

acordarea de credite pe termen mediu sau lung pentru achizitionarea de tractoare si echipamente agricole, ca si pentru procurarea de animale de rasa, de productie si reproductie, cu dobanzi partial subventionate de la bugetul de stat;

facilitarea achizitionarii de mijloace mecanizate pentru agricultura de la intreprinderi constructoare de masini din Romania, cu plata in produse agricole;

garantarea preturilor la produsele agricole de importanta nationala pentru securitatea alimentara, reabilitarea sistemelor mari de irigatii cu finantarea din fondurile publice si furnizarea apei la preturi accesibile producatorilor agricoli;

incurajarea constituirii societatii comerciale cu profil agricol, societatii agricole cooperative si alte forme de asociere, capabile sa lucreze mai bine pamantul si sa valorifice superior produsele agricolevegetale si animale la intern sau la export;

In programele de guvernare din perioada tranzitiei, agricultura era catalogata ca fiind ramura de baza a economiei nationale, sectorul cel mai sigur de revigorat intr-o perioada scurta de timp, domeniul de activitate de a carui evolutie ascendenta nici unui om politic nu se indoia, pariul cel mai usor de castigat in perioada tranzitiei si asa mai departe.

Din nefericire aceste opinii optimiste nu s-au confirmat din mai multe motive. In primul rand, prin Legea fondului funciar nr. 18 din 19 februarie 1991 s-a adoptat o solutie cel putin discutabila, daca nu profound gresita.

Astfel s-a prevazut (la art. 27-30) ca activele si pasivele acestora, in loc sa se mearga pe reorganizarea juridical a unitatilor respective in societati comerciale, societati agricole, asociatii de tip cooperatist occidental, asa cum s-a prevazut (la art.30) sa se procedeze cu asociatiile intercooperatiste sau de stat si cooperatiste de orice fel, care aveau libertatea sa se reorganizeze in societati comerciale pe actiuni.

Alte tari aflate in tranzitie, care au mers pe linia reorganizarii juridice a cooperativelor agricole de productie, au avut numai de castigat.

La noi, constructiile agrozootehnice, atelierele de intretinere, anexele gospodaresti si de industrie mica au fost demolate, cu toate ca legea interzicea in mod expres acest lucru (art.29); masinile, utilajele si alte asemenea mijloace fixe apartinand cooperativelor agricole de productie desfiintate au fost vandute la licitatie sau au fost instrainate pe cai ilicite; formatiunile de lucru din sectoarele vegetal si zootehnic ori din diverse ateliere s-au dispersat la desfiintarea CAP-urilor.

Exploatatiile agricole individuale, care au luat fiinta dupa desfiintarea CAP-urilor, dispuneau de mici suprafete de teren si erau lipsite de mijloace mecanizate si de animale de munca pentru lucrarea pamantului. In aceste conditii, intoarcerea la agricultura rudimentara de altadata, de sudzistenta si slab productiva a devenit o realitate cruda.

In al doilea rand, in perioada de tranzitie, agricultura nu s-a bucurat de sprijinul material al statului de care avea nevoie, mai cu seama in ultimii ani, cand subventiile si primele acordate producatorilor agricoli de la buget au fost in continua scadere, in timp ce cheltuielile de productie pe hectarul de teren erau tot mai greu de acoperit pe seama veniturilor realizate din valorificarea productiei. In plus, subventiile erau restrictionate in ceea ce priveste destinatia lor si se acordau cu intarziere.

In al treilea rand, politica vamala nu a protejat in mod satisfacator producatorii agricoli din tara noastra ale caror produse erau concurate de cele importate, subventionate de stat in tarile lor de origine.

Efectele politicilor agricole, financiare, bancare si vamale nu au intarziat sa se vada.Conditiile in care s-a desfasurat activitatea in agricultura si-au pus amprenta si asupra rezultatelor de ansamblu ale economiei. Astfel, ponderea acestei ramuri in valoarea adaugata bruta s-a redus de la 23% in 1990 la 15.8% in 1998, iar in produsul intern brut de la 21.2% la 14.2%.

In lumina acestor rezultate se pune intrebarea : daca o tara ca Romania, care dispune de conditii pedoclimatice dintre cele mai bune de pe continentul nostru, dupa noua ani de tranzitie a ajuns sa-si acopere numai 43% din necesarul de produse agroalimentare (in 1998), in cati ani ar putea sa-si asigure securitatea alimentara care constituie un obiectiv strategic de maxima importanta?

Afirmatia ministrului francez de finante isi patreaza si astazi valabilitatea, dar intr-o forma corespunzatoare conditiilor de timp si de loc.Pentru noi, conditiile concrete vizeaza incheierea tranzitiei, integrarea in structurile euroatlantice si adaptarea la procesul de globalizare.

Ca unul care timp de o jumatate de secol a fost preocupat de fenomenele financiare mi-as permite sa adresez un mesaj autoritatilor publice din tara noastra si numai.

“Daca productie utila din punct de vedere social, obtinuta cu costuri rezonabile, avand desfacere asigurata si eficienta economica pe termen mediu (lung), nu e, nimic nu e: nici buget echilibrat, nici crestere economica durabila si nici bunastare!”