Sistemul Familie Exploatatie Agricola , Fundament al Dezvoltarii Economice Viabile a Zonelor Rurale

Sistemul familie-exploatație agricolă , fundament al dezvoltării economice viabile a zonelor rurale

Agricultura a fost și va rămâne încă multă vreme de acum înainte una din cele mai importante ramuri ale economiei naționale. Agricultura este acea preocupare a omului care survine din cele mai îndepărtate timpuri. Am putea spune chiar că agricultura este o ocupație ancestrală a omului.

Rolul și importanța agriculturii decurge nu numai din vechimea acestei preocupări. Produsele obținute în ramura agriculturii au importanță vitală în viața omului. În primul rând agricultura produce hrana pentru întreaga omenire. Practic, cu foarte mici excepții, alimentele utilizate de om în regimul alimentar provin din sfera producției agricole, plus ramurile aferente cum ar fi: piscicultura, agricultura, etc. În al doilea rând producția agricolă asigură materia primă necesară industriilor procesatoare de materii prime de origine agricolă. Este suficient să amintim câteva din aceste industrii pentru a ne convinge de uriașa sarcină care stă în fața agriculturii.

Nu în ultimul rând agricultura constituie zona activităților de subzistență pentru existența umană. Agricultura constituie la propriu și la figurat câmpul de desfășurare a unei game largi de activități umane, prin care economia rurală își realizează conținutul. Agricultura oferă câmp de muncă pentru circa 1-1,2 milioane persoane active și spațiu de asigurare a mijloacelor de subzistență pentru circa 45% din populația țării, ceea ce înseamnă circa 10-11 milioane oameni. În sfârșit spațiul rural reprezintă mediul în care se conservă tradițiile românești, obiceiurile și datinile populare, ceea ce avea în vedere [NUME_REDACTAT] atunci când a spus că „veșnicia s-a născut la sat”. Dacă o etnie, o națiune, un popor dăinuie în istorie, aceasta se realizează prin mesajul popular, raportul cel mai sigur pentru un astfel de mesaj fiind marea masă a poporului. prin urmare, așa cum spuneau strămoșii noștri latini: „să-i dăm Cezarului ce este al Cezarului”. Să dăm poporului ceea ce aparține de drept.

Spațiul rural a constituit și încă va fi în atenția cercetării științifice și a organelor de decizie. Spațiul rural cuprinde circa 93,5% din suprafața țării și 45% din populația ei. O astfel de entitate teritorială și administrativă trebuie tratată cu toată atenția.

Agricultura este principala preocupare a populațiilor din mediul rural. Există zone rurale în care practic agricultura este singura preocupare economică a omului. Aici spațiul rural se caracterizează prin monofuncționalitate economică. trebuie precizat faptul că agricultura, singură ca ramură economică nu poate asigura mijloacele de subzistență decât într-o oarecare măsură, mult sub nevoile comunităților rurale. În astfel de condiții ramura producției agricole trebuie completată cu alte ramuri economice, care să asigure diferența de mijloace de subzistență.

Principala structură organizatorică în spațiul producției agrare este ferma privat-familială. Aceasta are dimensiuni reduse, de unde și capacitatea ei redusă în plan economic. În prezent în România, ca medie pe țară, dimensiunea medie a unei exploatații agricole este de 1,8-2,5 ha, în raport de regiunea geografico-administrativă la care ne referim. La astfel de dimensiuni ferma privat-familială se încadrează în categoria celor de subzistență, acestea asigurând parțial, în cel mai bun caz complet nevoia de produse agroalimentare necesare familiei fermierului. Or, o fermă agricolă, trebuie să producă nu numai pentru acoperirea nevoilor familiei fermierului, ci și pentru acoperirea nevoilor sociale de produse agroalimentare. Cu alte cuvinte, actuala fermă de subzistență trebuie să evolueze spre ferma comercială. Această produce o parte pentru nevoile interne și altă parte pentru nevoile sociale. Considerăm că viitorul agriculturii românești rezidă în organizarea fermelor comerciale.

Caracteristica de fermă de subzistență este dată în primul rând de dimensiunea redusă a acestora, ca suprafață. Trecerea la statutul de fermă comercială se va realiza treptat, cu precădere prin creșterea dimensiunilor spațiale ale acestora. Opinăm că spațiul rural de producție agrară a României poate fi cuprins în circa 500000 – 600000 ferme sau exploatații privat-familiale, ceea ce înseamnă că o fermă de acest tip va avea 25-30 ha. Un astfel de proces. Creșterea dimensiunilor exploatațiilor agricole privat-familiale nu se poate realiza de la sine. Un astfel de proces trebuie susținut puternic de stat printr-un set de practici adecvate. Un astfel de proces trebuie încurajat de stat prin toate căile posibile.

Programul fermierul și programul renta viageră constituie intervenții benefice ale statului. Politica de întărire a exploatațiilor agricole de tip familial trebuie continuată chiar intensificată. În fond creșterea puterii economice a exploatațiilor agricole de tip privat familial înseamnă creșterea volumului de produse agroalimentare oferite țării, înseamnă creșterea nivelului de trai nu numai a locuitorilor din mediul rural, ci și a celorlalte comunități indiferent că sunt conturate în mediul rural sau cel urban.

Ferma comercială constituie structura organizatorică cea mai bună pentru asigurarea securității alimentare în România. Odată cu accederea în [NUME_REDACTAT] problema revitalizării economiei agrare se pune cu și mai multă acuitate. Începând cu 1 ianuarie 2007 s-a liberalizat piața forței de muncă, a produselor și mărfurilor agroalimentare și nu numai, a capitalului. Prin urmare, mărfurile agroalimentare pot circula în întreaga Europă, pe orice piețe, confruntându-se cu mărfuri similare provenite din oricare parte a Europei. Într-o astfel de competiție, pe o astfel de piață concurențială producătorii români vor trebui să iasă câștigători. Succesul e piața agroalimentară europeană stă sub puterea a doi factori: prețul și calitatea. Cine va produce la indicii calității ceruți prin standardele europene de tip ISI, cine va produce mai ieftin vor cuceri piața europeană a produselor agroalimentare, vor câștiga reduta. Evident o astfel de sarcină pentru producătorii români abia ieșiți din negura gândirii comuniste, secătuiți de mijloace de producție, de mijloace financiare și chiar de motivație economică nu este deloc ușoară. Dar succesul în această mare luptă nu are alternative. Ori, învingem sau cel puțin ne aliniem standardelor europene, ori pierim. A doua variantă este de neacceptat, așa că nu ne rămâne decât varianta succesului.

Făcându-se o comparație cu statele membre ale [NUME_REDACTAT], problemele României se detașează prin amploare și în consecință prin gravitate. O serie de cercetări au analizat deja și chiar au propus soluții pentru rezolvarea unora din aceste aspecte legate de structură, cu care țara noastră se confruntă. O trecere în revistă a acestora relevă însă preferința către analizarea structurii gospodăriilor agricole. De exemplu, când se discută despre fragmentarea excesivă a gospodăriilor agricole, propunându-se soluții reale pentru comasarea lor, dar, din păcate, nu se precizează care ar putea fi criteriile după care să se poată decide dacă o exploatație este prea mare, sau dimpotrivă prea mică. Ori, în acest mod, este de presupus că acesta ar trebui să fie unul dintre primii pași pentru formularea unor strategii.

Spațiul rural românesc parcurge în momentul de față un proces de profunde transformări cu precădere în planul structurilor economice și instituționale. [NUME_REDACTAT] la [NUME_REDACTAT] imprimă acestor transformări nevoia unui ritm mai alert, ritm pe care economia rurală în special și cea națională în general nu-l poate susține și asigura, cauza esențială fiind lipsa de resurse în special financiare, la care se adaugă inerția factorilor decizionali.

[NUME_REDACTAT] spațiul rural reprezintă circa 85 % din suprafața totală și asigură cadrul de viață pentru mai mult de jumătate din populația acestui continent. Datorită ponderii mari pe care o are spațiul rural ca suprafață și ca populație, face ca tematica spațiului rural să capete o importanță nu numai la nivel național ci și internațional.

Reforma pieței în România nu a reușit până în prezent să rezolve dezechilibrele create între cerere-ofertă. De aceea, prețurile produselor agricole sunt inferioare prețurilor ce repezită input-urile agriculturii.

Obiectivele politicilor agricole din România constau în creșterea contribuției acestei ramuri la dezvoltarea economică durabilă, astfel încât, directivele dezvoltării agriculturii românești vor trebui să se înscrie pe linia compatibilităților și a competivității cu structurile europene. În concordanță cu strategia generală de dezvoltare economică a României, managementul agricol va trebui să asigure condițiile necesare pentru ca agricultura să poată deveni un sector competitiv, capabil să răspundă pozitiv, cerințelor și solicitărilor formulate de [NUME_REDACTAT].

În perioada de tranziție au avut loc transformări importante în structura și utilizarea fondului funciar agricol.

La sfârșitul anului 2009 suprafața agricolă a României era de 14741,2mii ha, iar cea arabilă de 9420,2mii ha (tabelul 1.2).

Tabelul 1.2

Evoluția suprafeței agricole în România (1989 – 2009)

Sursa: Anuarul statistic al României, edițiile 1990-2009

Suprafața arabilă a manifestat stabilitate, după așezarea structurilor de proprietate. În anul 1996 s-a înregistrat o creștere de 644 mii ha, față de anul 1993, dar inferioară față de anul 1989, cu 565 mii ha. În anii următori, suprafața agricolă se stabilizează. În anul 2009 ponderea suprafeței arabile în agricol era de 63,9%, ceea ce situează Romania printre țările europene cu importante resurse de teren destinate culturilor anuale. Pășunile și fânețele dețin 33,1% din suprafața agricolă și pot asigura dezvoltarea sectorului zootehnic în sisteme de producție durabile (figura).

3.3.Sistemul familie-exploatație agricolă , fundament al dezvoltării economice viabile a zonelor rurale

Analizat ca un concept, sistemul familie-exploatație reprezintă unitatea rurală constituită din trei subsisteme, strâns legate între ele, aflate în interacțiune reciprocă , respectiv :

– Exploatația agricolă și familia – punct central, de referință, furnizoare de forță de muncă pentru exploatație și consumatoare de resurse financiare și de hrană ;

– Exploatația agricolă și activitățile de creștere a animalelor și de cultivare a plantelor;

– Componenta extra-agricolă (mediul socio-cultural, politic, instituțional).

Agricultura durabilă, ca mijloc de asigurare a securității alimentare, permite satisfacerea integrală a nevoilor alimentare pentru întreaga populație, cantitativ și calitativ, conservarea mediului natural, valorificarea și utilizarea economică a tuturor resurselor agricole care se bazează pe formarea structurilor agricole viabile, stimulează creșterea competitivității agricole și crearea unui surplus economic, contribuie la realizarea echilibrului economic general și la creșterea calității vieții.

Potențialul turistic este o parte integrantă a mediului :se practică intens acolo unde sunt întrunite condiții favorabile sau se diminuează și dispare treptat în zonele unde componente ale mediului înconjurător , ca de exemplu peisajul, aerul sau apa, se degradează.

Astfel, turismul determină o creștere a volumului valutar, ceea ce permite modernizarea altor sectoare, contribuie la crearea de noi locuri de muncă și la creșterea veniturilor lucrătorilor din turism, mai ales a femeilor și tinerilor.

Turismul determină creșterea cererii de produse agricole, a industriei construcțiilor, transporturilor și a produselor artizanale și încetinește fenomenul de depopulare a unor regiuni, întinerind piramida demografică. Turismul vinde resursele disponibile ca parte a produsului său și împarte anumite resurse cu alți utilizatori, incluzând și rezidenți locali.

Ca activitate care trebuie să creeze profit, turismul trebuie, totodată,să se desfășoare în limitele parametrilor ecologici și în respectul tradițiilor și obiceiurilor de viață ale populației locale, valorificând superior peisajul natural, monumentele istorice, arhitectura, împrejurimile. Orice dezvoltare durabilă în plan turistic va implica o abordare managerială integratoare ecologică și economică.

Turismul are rolul de a grăbi schimbările sociale care se produc ca urmare a evoluției economice și a lărgirii cadrului de comunicare. De asemenea, turismul personalizează, menține prezentă și contribuie la dezvoltarea culturii, la crearea de noi întreprinderi industriale și comerciale, ca și a unor noi tipuri de profesiuni.

Pentru asigurarea cadrului general al dezvoltării durabile în turism, statul trebuie să asigure:

– garanții împotriva naționalizării;

– repatrierea capitalului investit , a profitului și dobânzii ;

– garanții la împrumuturi;

– elaborarea unei politici de piață și de promovare a regiunii;

– inițierea unor politici în domeniul transporturilor;

– dezvoltarea legislației necesare atragerii investitorilor.

Proiectele de dezvoltare vor fi evaluate în funcție de măsura în care asigură:

– ocuparea deplină a personalului ;

– prelungirea sezonului turistic;

– valorificarea potențialului local, prin atragerea turiștilor autohtoni și străini ;

– creșterea profitului, a gradului de ocupare a populației, îmbunătățirea infrastructurii locale și conservarea peisajelor;

– un potențial de piață ridicat.

În elaborarea unei strategii dinamice și eficiente vizând evoluția turismului românesc, având în vedere potențialul turistic deosebit de valoros disponibil, este necesară delimitarea și eliminarea factorilor de poluare (poluarea aerului, a apei, solului, poluarea vegetației și faunei, poluarea sonoră, estetică, a obiectivelor cultural-istorice)care îi afectează dezvoltarea , conducând chiar la involuția acestuia.

În acest context transformarea gospodăriilor țărănești în ferme comerciale trebuie privită ca rezultanta unui proces complex, de interacțiune a unor factori de natură istorică, politică, economică, juridică, socială. Acești factori prezintă efecte diferite în timp și spațiu asupra activității exploatațiilor , cărora le imprimă o serie de particularități. Caracterul comercial al exploatației este determinat ,în principal , de natura activității desfășurate – pentru autoconsum sau pentru piață, iar căile de consolidare sunt legate de o serie de aspecte care vizează metodele de capitalizare și orientare tehnico-economică, formarea managerială a șefilor de exploatații, precum și de organizarea metodelor de promovare a agroturismului și desfacerii produselor obținute.

Exploatațiile agricole familiale comerciale își desfășoară activitatea în condiții concrete legate de o anumită suprafață de teren, structură a culturilor , categorie de animale, resurse de forță de muncă și capital , dotare tehnică, precum și de amplasarea față de centrele urbane. Opțiunea pentru anumite ramuri și activități , posibil de dezvoltat în condițiile zonale existente, proporționarea și îmbinarea lor armonioasă, trebuie să asigure maximizarea profitului exploatației și integrarea acesteia în ansamblul economiei zonei.

Tabelul 3.4

În mod sintetic se poate arăta necesitatea creării unui turism rural durabil care presupune conceperea și derularea acestuia ținând cont de anumite condiții impuse de însăși evoluția societății contemporane:

1) realizarea unui turism planificat, în parteneriat cu toți factorii interesați , cu aplicarea unei monitorizări atente. În momentul de față nu exista o strategie de dezvoltare a turismului rural, care să fie coroborată cu procesul de modernizare a satelor, de restructurare a agriculturii românești . Activitățile turistice s-au dezvoltat tot în acele spații rurale care dețin mai multe resurse, utilități publice, forță de muncă cu mai multe surse de venit .

Încă nu au fost create proiecte de dezvoltare a activităților neagricole în zone rurale defavorizate, mai ales unde au fost închise exploatări de resurse energetice și miniere, sau unde terenurile agricole au randament scăzut, în plus nu se face o analiză atentă a modului cum se face dezvoltarea turismului rural în zone deja cunoscute , pentru a vedea modul de proliferare a reședințelor secundare, a respectării specificului local , a gradului de practicare a turismului rural în afara condițiilor de reglementare legală.

Proiectele de dezvoltare regională și locală vor trebui să aibă și acceptul locuitorilor, iar o parte dintre veniturile obținute din turism ar trebui să se întoarcă către comunitatea locală pentru modernizarea serviciilor publice și a infrastructurii.

2) identificarea atentă calitativă și cantitativă a resurselor turistice existente în spațiul rural (a peisajelor naturale, monumentelor istorice și de arhitectură, practicarea unor sporturi, accesibilitate)element care va demonstra posibilitățile de dezvoltare a turismului rural, nivelul acestuia, și posibilitățile de amenajare, cu evitarea supraexploatării. Toate aceste componente exprimă de fapt gradul de atractivitate turistică și determină stabilirea numărului de turiști care pot vizita regiunea sau localitatea rurală.

3) gradul redus de informare și de cunoaștere al proprietarilor agricoli care arată că, în general, aceștia au o percepție greșită asupra posibilităților de a derula și alte activități.

În general, lumea rurală este mult mai reticentă față de ceea ce înseamnă nou în activitatea lor și astfel nu percepe în mod real posibilitățile de a obține noi venituri. Prin urmare, turismul rural, de multe ori, se derulează aleatoriu și este mult influențat de obținerea unor succese imediate și deseori localnicii sunt împotriva unui flux turistic constant este privit prin prisma degradărilor naturale ți a unor influențe sociale și culturale nedorite;

4) numărul redus al formelor de pregătire a proprietarilor agricoli privați în derularea unor activități neagricole. Nivelul de școlarizare în mediul rural are multe aspecte negative, atât la nivelul școlii generale, profesionale și liceale. În zonele cu un potențial turistic deosebit ar trebui organizate clase speciale de turism, de învățare a unor meșteșuguri, artizanat.

De asemenea, posibilitățile de autopregătire sunt reduse deoarece bibliotecile rurale sunt slab dotate și lipsesc formele de pregătire pe termen scurt (școli de vară ) cu durata de 2-3 săptămâni. În acest context, practicarea unor activități neagricole depinde nu doar de pregătirea profesională a gazdei, dar și de conjunctura socio-economică care sprijină procesul de formare profesională permanentă;

5)influențe negative asupra mediului natural și socio-cultural, care se datorează suprasolicitării unor spații rurale deosebite și care apar atunci când nu se respectă capacitățile de încărcare a mediului. În acest sens nu trebuie uitat că turismul rural se desfășoară în special în medii naturale deosebite, cele mai multe cu un echilibru ecologic fragil, cele mai sensibile fiind considerate spațiile din zona montană.

4.3. Căile de perfecționare a reformei structurale în procesele integrării internaționale

Pentru ca reușita integrării internaționale a agriculturii să fie cât mai repede realizată este necesar să se îmbine componenta economică și cea socială într-un agregat funcțional în care compromisurile trebuie cât mai exact evaluate. Acționând unilateral asupra unei singure componente, spre exemplu cea economică fără a ține seama de componenta socială și de cea de mediu, de efectele pozitive dar si negative care apar de cele mai multe ori, înseamnă a produce perturbări serioase în viața socială, iar în ceea ce privește componenta de mediu pot apare efecte negative ireversibile. Pe de altă parte acțiunile cu caracter prea puternic social pot duce la dereglări ale economiei de piață și întârzieri, uneori inutile, ale reformelor economice. Ambele aspecte au fost des întâlnite în anii de după 1989 în România. La elaborarea programelor de reforma și de dezvoltare, în condițiile actuale ale economiei de piață din România datorită decalajelor mari față de [NUME_REDACTAT], cât și față de unele state candidate, concentrarea trebuie făcută pe acele elemente care asigură un suport stabil economiei de piață realizându-se o uniune structurală si funcțională care să contribuie continuu și permanent la compatibilizarea sistemului nostru economic cu cel occidental, fără a pierde din vedere identitatea națională sau caracteristicile specifice poporului nostru. În același timp eforturile trebuie orientate și spre acele elemente specifice economiei României care pot contribui la relansarea economică de ansamblu, inclusiv la relansarea agriculturii, având ca baza de plecare, avantajele comparative ca: tradiția, cunoștințele acumulate, accesibilitatea la factorii de producție locali, condiții de relief și climă etc. și fără a neglija nici o clipă interesul național.

Pentru început trebuie definiți exact factorii de producție locali, evaluarea și apoi proiectarea lor în noile condiții de dezvoltare create la nivel mondial. Urmează apoi stabilirea obiectivelor, acestea trebuind să fie realiste, tangibile, necesare și indispensabile progresului economic. In acest fel, alegerea modalităților și mijloacelor de realizare nu va mai fi dificilă și aleatoare ci fundamentată teoretic.

Luând în considerare aceste premise, eșecul este exclus, iar intrarea României pe făgașul normalizații va fi un proces ireversibil. După anul 1989 au existat numeroase momente contradictorii și elemente de dispută atât între forțele politice cât și între specialiștii în economie, alternativele existente în multe situații au creat lungi și dese dezbateri, au creat numeroase polemici și uneori stări fără ieșire.

CONCLUZII

Lucrarea elaborată reprezintă o abordare nouă și complexă a structurilor agrare în contextul specificului producției agricole, care motivează dezvoltarea exploatațiilor performante în scopul creșterii cantitative și calitative a producțiilor. Structurile agrare care participă sau au un rol activ în creșterea economică se pot restrânge sau chiar suprapune cu structurile factorilor de producție, analizele efectuate concentrându-se în această direcție.

România nu are nici resursele țărilor bogate, și nici o experiență managerială de vârf pentru a crea într-o perioadă scurtă de timp cele mai performante structuri pe ansamblul agriculturii. De aceea este necesară o etapizare a obiectivelor și folosirea cu maximum de eficiență a resurselor disponibile.

Dinamica structurilor agrare din România până în anul 2005 și în perspectiva anului 2007 evidențiază un ritm al transformărilor extrem de lent. Analiza comparativă între structurile agrare românești și cele existente în țările cu agricultură dezvoltată, în special din [NUME_REDACTAT], relevă decalaje serioase, concretizate în nivelurile de performanță ale sistemelor comparate.

Diferențele mari dintre sistemele comparate, datorate structurilor agrare, precum și ritmul prea lent al transformărilor structurale din România sunt dezavantaje care pot fi depășite până în momentul integrării în [NUME_REDACTAT] numai prin mecanisme economice eficiente, aplicate în baza unui cadru legislativ adaptat nivelului de pornire, etapele și obiectivele stabilite având suportul financiar și social asigurate.

Politicile conjuncturale, schimbările de direcție frecvente, acțiuni care nu au fost componente ale unei strategii structurale coerente și realiste, au determinat ca structura sectorului agroalimentar la nivelul anului 2004 să fie mult inferioară anului 1990. Singura structură care a evoluat (cu prea multe costuri într-o perioadă mult prea lungă), este cea a proprietății în general și a proprietății funciare în special, aceasta neputând compensa efectele deteriorării celorlalte structuri agrare (exploatații agricole, mecanizare etc.).

Având în vedere obiectivele de după integrare ale României în [NUME_REDACTAT] și în domeniul agricol, considerăm că atât direcția, cât și ritmul transformărilor acestora pot fi influențate definitoriu de acțiunea conștientă a factorilor de decizie guvernamentali, care trebuie să mobilizeze și să coordoneze întregul volum de resurse disponibile, în vederea atingerii scopului prepus

Integrarea trebuie să se facă cu respectarea cel puțin a două condiții și anume: compatibilizarea structurilor cu cele europene și atingerea performanțelor care să determine menținerea pe piața comună. Aceste performanțe nu pot fi obținute fără dezvoltarea și modernizarea structurilor agrare.

Structura de proprietate în agricultura României a devenit predominant privată, reforma în acest domeniu fiind finalizată. Peste 96% din suprafața agricolă, aproximativ 98% din efectivele de animale, precum și 96% din numărul de tractoare se află în sectorul privat.

Având în vedere configurația reliefului din România, ocupațiile de bază și conexe (zone pomicole, viticole, legumicole, piscicole, cerealiere etc.), obiceiurile și tradițiile din diferite zone geografice, se poate considera că, în proporții diferite, trei tipuri de exploatații agricole (familiare, asociative, și societăți comerciale ) se vor regăsi în toate zonele țării, constituind baza dezvoltării și modernizării structurilor agrare.

[NUME_REDACTAT], ponderea forței de muncă ocupată în agricultură este foarte mare comparativ cu țările [NUME_REDACTAT]. Pe măsura dezvoltării altor acțiuni conexe agriculturii (industrie, servicii etc.) ponderea populației ocupate în agricultură se va reduce.

Creșterea gradului de pregătire a forței de muncă ocupată în agricultură, cu precădere pentru profesii specifice (școli profesionale pentru mecanizatori, cursuri pentru agricultori, licee specializate de profil agroalimentar etc.) este o cerință obligatorie. Orice dezvoltare va fi condiționată de nivelul de instruire a forței de muncă, aceasta constituind prioritatea absolută în cadrul politicilor structurale viitoare.

Structura producției agricole în România reflectă un puternic decalaj față de U.E., atât din punct de vedere al structurii din interiorul celor două sectoare agricole (animal și vegetal), cât și din punct de vedere al raporturilor dintre producția primară și industriile procesatoare. Analiza de ansamblu a structurii producției vegetale pune în evidență o serie de carențe de ordin agrotehnic și economic, ce creează distorsiuni între cererea și oferta de produse agricole.

Datorită sumelor limitate de care se dispune pentru acordarea de subvenții în domeniul agricol acestea nu trebuie dispersate către o multitudine de obiective, și trebuie direcționate în concepția noastră doar spre subvenționare creditelor, în special către creditele investiționale, astfel ca aceia care doresc cu adevărat, dispun de oarecare disponibilități materiale și umane și sunt hotărâți să se dezvolte în acest domeniu să fie beneficiarii acestora iar prin rezultatele obținute de fiecare să contribuie la relansarea agriculturii românești.

Structura culturilor va fi orientată spre intensificarea tehnologică, în scopul unor producții performante (calitativ, cantitativ, și valoric), dar și spre obținerea produselor ecologice. Vor fi avute în vedere culturile de plante tehnice, leguminoase, culturi furajere etc.

Progresul tehnic reprezentat în mare măsură prin cercetarea agricolă se zbate între nevoile agriculturii, care sunt enorme, și posibilitățile (în special suportul financiar) extrem de mici o parte a cercetării pentru un timp fiind indicat să rămână în sfera instituțiilor publice.

Pentru că toate activitățile economice se desfășoară într-un mediu economic extrem de viciat, care poate influența fundamental comportarea agenților economici, fenomenul corupției trebuie evaluat foarte atent .

Zonele defavorizate, accesul diferențiat la resursele bugetare, uneori pe condiții aprioric create (despăgubiri pentru calamități, prime, cotă fixă la semințe, sprijin pentru zootehnie, avans din primele pe produs etc. ), creează grave perturbații mediului economic, totdeauna cu influențe extrem de grave pentru sector.

Abordările teoretice, analizele comparative, nivelul economic, socio-politic actual, precum și perspectivele pe termen mediu și lung conduc, în opinia noastră, că agricultura poate să se constituie într-un sector cu impact pozitiv și asupra celorlalte ramuri ale economiei naționale, cu mari șanse de redresare, relansare și adaptare la performanțele impuse de integrarea în U.E. Pentru aceasta însă, trebuie îndeplinită o condiție primordială, vitală, voința tuturor celor implicați în această activitate.

Din studiile întreprinse, din analiza informațiilor colectate putem desprinde unele concluzii care ar putea sta la baza îmbunătățirii dimensiunilor gospodăriilor agricole din agricultura românească:

1. Dacă prin politica agricolă se urmărește maximizarea rentabilității fermelor, este necesar ca măsurile să se îndrepte către stimularea atingerii dimensiunii optime a gospodăriilor;

2. Din legislația U.E. se poate observa o înclinație a autorităților comunitare către parametrul fizic, fie că reflectă resursele utilizate ori rezultatele obținute. Într-o serie de organizații comune de piață, delimitarea fermelor mari de cele mici se face în funcție de suprafața acestora sau de numărul de animale;

3. Referitor la evoluția cantitativă și structural-calitativă a resurselor de muncă din agricultura României, este de făcut observația preliminară că, pe termen lung, forța de muncă din agricultură se încadrează în tendința generală din țările cu economie în curs de modernizare;

4. Populația rurală se caracterizează printr-un grad ridicat de îmbătrânire demografică. Persoanele în vârstă de 64 ani și peste reprezentau în anul 2002 18,1% din populația totală, în creștere față de 15,0% în anul 1992;

5. Linia de demarcație între fermele de subzistență și cele viabile din punct de vedere economic este dată de existență sau inexistența unui surplus al producției, care să poată fi vândut pe piață;

6. Dată fiind existența a numeroși parametrii care influențează dimensiunea optimă a fermelor, ar deveni necesară stabilirea unui număr cât mau mare de obiective optime de soluționat

7. Datorită condițiilor și posibilităților actuale cât și tradițiilor sectorului agricol românesc, cele mai mari șanse, atât din punct de vedere cantitativ și calitativ cât și economico–financiar de a corespunde condițiilor impuse de U.E. o au exploatațiile agricole comerciale mixte;

8. În prezent, problema de fond în sectorul agricol o reprezintă transformarea gospodăriilor agricole familiale de subzistență în exploatații agricole comerciale mixte, care ulterior, prin asociere sau cooperare, să creeze cooperațiile agricole cu pluriactivitate, performante, fiind orientate spre piață pentru a putea deveni competitive;

9. Atingerea unei dimensiuni optime a exploatației agricole este o condiție necesară pentru o utilizare eficientă a resurselor agricole, însă nu și o condiție suficientă.

RECOMANDĂRI

Realizarea obiectivelor fundamentale ale politicii agricole trebuie să asigure compatibilitatea cu structurile agricole ale [NUME_REDACTAT], concomitent cu introducerea treptată, până în momentul aderării și după caz în funcție de perioadele de tranziție negociate, a mecanismelor PAC. Pentru a realiza aceste obiective se cere:

– impulsionarea implementării strategiei de aliniere la standarde U.E. și eșalonarea activităților de armonizare a legislației naționale la normele comunitare;

-dezvoltarea și punerea în aplicare a mecanismelor economiei de piață pentru a face față presiunii concurențiale și forțelor pieței din interiorul U.E.

-statul Român trebuie să cumpere pământul de la proprietarii care vor să îl vândă la prețuri avantajoase pentru proprietarii , și mai apoi să îl revândă la prețuri mai mici exploatațiilor care doresc să îl cumpere. Diferența de preț dintre cumpărarea și vânzarea unui teren să fie suportată de către bugetul de stat și să fie interzisă înstrăinarea acestuia o perioadă de 20 ani.

– introducerea impozitelor pe terenurile agricole diferențiat conform modelului prezentat astfel încît să se asigure o producție rațională a principalelor culturi fără a se produce stocuri mari .

BIBLIOGRAFIE

[NUME_REDACTAT],[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]- „Avantajele utilizării standardelor”

[NUME_REDACTAT]- „Introducere în istoria economică a României; epoca modernă”, [NUME_REDACTAT] „România de mâine”, București, 2001

[NUME_REDACTAT]- „România la începutul secolului XXI. Starea națiunii 2004”, [NUME_REDACTAT] „România de mâine”, București, 2004

Bidilean, V. – [NUME_REDACTAT]. Instituții, politici, activități. [NUME_REDACTAT], Timișoara, 2006;

Bold, I., Crăciun, A. – Exploatația agricolă. Organizare, dezvoltare, exploatare. [NUME_REDACTAT], Timișoara, 1995;

Davidovici I., Gavrilescu D. Opțiuni de politici agricole și de dezvoltare rurală în perspectiva integrării României în UE., IEA, București, 2009

Dumitru, M. – [NUME_REDACTAT] Studies on [NUME_REDACTAT] Issues into the [NUME_REDACTAT] Agenda, Report commissioned by the [NUME_REDACTAT], March 2005.;

Zahiu, Letiția – Management agricol. Ed. [NUME_REDACTAT],1999;

Zahiu, Letiția – Politici agroalimentare. Ed. [NUME_REDACTAT], 2007;

XXX – Anuarul statistic al României pe anii 2002, 2003,2009, 2005,2009.

XXX – ASAS, IEA

XXX –Buletin informativ al MAAP, 2002

XXX – Recensământul populației și locuințelor, 2002. Vol. 1 și II, INS, București, diverse ediții

XXX – [NUME_REDACTAT] Agricol. Rezultate preliminare, INS, 2003

XXX – Tribuna economică, 2002;

XXX- [NUME_REDACTAT], Directorate-General for Agriculture -CAP [NUME_REDACTAT], Brussels, July 2003.