Sistemul Executional Penal In Romania
Introducere
Factorul principal al dezvoltării sistemului execuțional penal este, în primul rȃnd, existența unor relații sociale privind executarea sancțiunilor penale. Aceste relații s-au amplificat pe măsura progresului legislației în materie și a apariției de noi sancțiuni penale și de noi moduri de executare a acestora, ceea ce a contribuit implicit la dezvoltarea sistemului execuțional penal.
Executarea sancțiunilor de drept penal constituie finalizarea procesului penal, prin care se pune ȋn aplicare sancțiunea și se trage la răspundere penală inculpatul prin executarea sancțiunilor aplicate de instant de judecată.
Ca și celelalte faze ale procesului, executarea sancțiunilor aplicate de instanța de judecată se desfășoară potrivit unor principii și reguli procedurale stricte, care trebuie să garanteze atât realizarea scopului sancțiunii, cât și drepturile persoanei condamnate.
În Romȃnia, sistemul penitenciar cuprinde 44 de unități, dintre care 33 de penitenciare, 6 penitenciare – spital, 2 centre de reeducare și 3 penitenciare de minori și tineri (conform: Noului Codului Penal, Centre de Detenție). Majoritatea penitenciarelor romȃnești nu ȋndeplinesc normele europene ȋn ceea ce privește standardele de locuire, siguranță și confort a deținuților.
Primele mențiuni despre unele forme de executare a unor pedepse apar ȋn anul 1380 la Ocna Trotușului, mine de sare unde forța de muncă erau ocnașii – cei condamnați pentru fapte reprobabile precum tȃlhării, omoruri, violuri, etc.
Boierii și nobilii erau mai privilegiați ȋncat acestia ȋși executau pedepsele ȋn mȃnăstiri. Una din primele mȃnăstiri ce a servit acestui scop este Mȃnăstirea Snagovului, probabil una din ctitoriile lui Mircea cel Batran, fiind prima dată atestată documentar ȋn 1408 și refacută ulterior de Vlad Tepeș ȋn 1457 care o folosea adesea pentru adversarii politici, ca loc principal de surghiun al boierilor care ii se opuneau. Sub cuvânt că ei trebuiau să facă rugăciuni spre a se pocăi și a li se ierta greșelile, erau duși într-o cameră ca să se închine la icoana Maicii Domnului. Nu apucau bine să-și sfârșească rugăciunea și pardoseala le fugea de sub picioare, ei căzând într-o groapă adâncă și plină de cuțite tăioase, unde mureau, zbătându-se în chinurile cele mai îngrozitoare. Aici și-au găsit moartea mulți boieri ai țării. Tot această mânăsire avea o altă cameră de tortură, dotată cu sofisticate mecanisme de schingiuire. Ambele camere a u fost deființate abia la jumătatea secolului XIX.
Anastasie Panu ȋn 1851 ajunge director al Ministerului Justiției și redactează regulamentul ȋnchisorii de la Tg. Ocna care marcheaza ȋnceputul legislației moderne ȋn materia executării pedepselor privative de libertate. Se intorduc reglementări cu privire la educația morala a deținuților, care urma să se facă pe calea educatiei religioase și prin obligativitatea ȋnvățării unei meserii.
La nivelul Direcției Generale a Penitenciarelor ȋn 1969 se elaborează proiectele a două acte normative care, ulterior, vor deveni Legea nr. 23/1969 și Regulamentul de aplicare a acesteia, aprobat prin Hotărârea Guvernului (HCM nr. 2282/05.12.1969), la care s-au avut în vedere atât experiența românească dinaintea celui de al II-lea război mondial cât și recomandările cuprinse în Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deținuților adoptate la ONU în 1955, cu o singură excepție, asistența morală și religioasă.
Ruptura de trecutul comunist a permis ruptura față de modelul de educație comunistă, cu toate implicațiile sale. Pentru a asigura continuitatea procesului de socializare, dar și ancorarea sa ȋn noua realitate social-economica, s-a acționat concomitent pentru contracararea tendințelor că deținuții să-și asume calitatea de victime politice ale sistemului comunist, mai ales ȋn perioada anului 1990, organizarea asistenței moral-crestine ȋn penitenciare prin acordarea accesului ȋn penitenciare nu numai religiilor majoritare, ci și cultelor, depolitizarea tuturor activităților cultural-educative.
Legea nr. 21/15.10.1990 face trecerea sistemului penitenciar din subordinea Ministerului de Interne ȋn subordinea Ministerului Justitiei. Imediat după acestă trecere a ȋnceput reforma sistemului penitenciar care a vizat ȋn principal umanizarea regimului de detenție, urmărindu-se respectarea demnității umane, absoluta imparțialitate, lipsită de orice discriminare bazată pe naționalitate, cetățenie, opinii politice și convingere religioasa, ȋmbunatățirea cantitativă a normelor de hrănire, suplimentarea drepturilor acordate persoanelor private de libertate, pachete, țigări și cumpărături, accesul neȋngrădit la mijloacele de informare ȋn masă și asigurarea transparenței sistemului penitenciar.
Ratificarea de catre Romȃnia, prin Legea nr. 30/18.05.1994, a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertățiilor fundamentale, a impus exigențe sporite, determinate de necesitatea ȋmbunătățirii condițiilor de detenție a persoanelor private de libertate aflate ȋn penitenciare, ȋn consens cu normele internationale ȋn materie.
În 2003 a fost elaborata și adoptată de catre Guvernul Romȃniei Ordonanța de Urgență nr. 56 din 25.06.2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate ȋn executarea pedepselor privative de libertate, prin care se abroga Regulamentul de executare a unor pedepse și a masurii arestarii preventive din 1969 și alinia practica penitenciară ȋn domeniu la standardele europene.
În anul 2006 a intrat ȋn vigoare legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare ȋn cursului procesului penal, care asigura o dezvoltare moderna, ȋn consens cu recomandarile europene, a activității de aplicare a pedepselor privative de libertate, aliniind astfel practica penitenciară romȃnească la cea europeană, introducȃnd elemente noi, și anume institutia judecatorului delegat pentru executarea pedepselor și personalizarea pedepselor privative de libertate.
În anul 2013 a fost adoptată legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 514 din 14 august 2013, a fost elaborată în temeiul dispozițiilor cuprinse în noul Cod penal (Legea nr. 286/2009), noul Cod de procedură penală (Legea nr. 135/2010) și în Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Deși Legea 254/2013 este intrată ȋn vigoare de peste un an, actul normativ nu are nici pana ȋn prezent normele de aplicare, ceea ce lasa loc de intepretări. Mai mult, această lege nu poate fi aplicată ȋn ȋntregime deoarce unele articole nu pot fi puse ȋn practică din lipsa reglementărilor ce ar trebui elaborate de Ministerul Justiției.
Perfecționarea legislației în materie este ilustrată și de diversificarea crescȃndă a sancțiunilor penale. Alături de pedepse, ca sancțiuni de drept penal, s-au dezvoltat măsurile de siguranță, precum și măsurile educative. Dacă înainte, normele privind executarea sancțiunilor penale se înscriau, parțial, în Codul Penal, acum această reglementare s-a extins și s-a unificat alcătuindu-se o legislație nouă și unitară prin prevederi speciale privind executarea pedepselor și a celorlalte sancțiuni de drept penal. După cel de-al doilea război mondial și, îndeosebi, în ultimele două-trei decenii, în cele mai multe țări din Europa, au început a se elabora chiar și legi speciale privind executarea tuturor sau aproape a tuturor pedepselor și a altor sancțiuni penale. Dacă înainte, în materie de legi privind executarea pedepselor prevalau dispozițiile privind executarea pedepselor privative de libertate, acum aceste legi au devenit mai cuprinzătoare, ele cuprinzînd nu numai dispoziții cu privire la executarea pedepselor principale (pedeapsa privativă de libertate, amenda), dar și cu privire la executarea pedepselor complementare, a măsurilor educative etc. Amplificarea legislației executării pedepselor și a celorlalte sancțiuni penale se explică și prin noile concepții privind scopul și funcțiile executării sancțiunilor penale. Dacă înainte, scopul executării pedepselor era mai mult pedepsire, reprimarea condamnaților, iar funcțiile acestora erau intimidarea și eliminarea celor vinovați, acum scopul este apărarea socială și prevenirea infracțiunilor, iar funcția educativă a fost ridicată pe primul plan.
CAPITOLU I
Organizarea executării pedepselor privative de libertate
Administrația Națională a Penitenciarelor
Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate fac parte din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională ale statului și constituie sistemul administrației penitenciare.
Activitatea Administrației Naționale a Penitenciarelor se desfăsoară ȋn conformitate cu prevederile Constituiției Romȃniei, Declarația Universală a Drepturilor omoului, cu recomandările Consiliului Europei cu privire la tratamentul persoanelor private de libertate, cu dispozițiile Legii nr. 254/19.07.2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare ȋn cursul procesului penal, intrată ȋn vigoare la data de 01.02.2014 o dată cu Noul Cod Penal, Legii 293/28.07.2004, privind Statutul funcăionarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, modificată și completată, Legii nr. 51/ 1991 privind siguranta națională a Romȃniei, Regulamentul de aplicar a Legii nr. 275/2006, modificat și completat, Regulamentul privind siguranța locurilor de deținere din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, legislației execuțional-penale și ale actelor normative adoptate ȋn aplicarea acestei legislații.
Cadrul normativ care reglementează activitatea Administrației Naționale a Penitenciarelor este Hotărârea Guvernului nr. 1849 din 28 octombrie 2004 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Administrația Naționala a Penitenciarelor contribuie la apărarea ordinii publice și a siguranței naționale prin asigurarea unor măsuri speciale de pază, escortare și supraveghere a persoanelor private de libertate, aplicării regimurilor de deținere și prin activități cu caracter lucrativ, de asistență socială și educație destinate reintegrării sociale a persoanelor private de libertate.
Activitatea profesională a personalului din sistemul administrației penitenciare se desfasoară ȋn interesul comunității și al persoanelor care execută pedepse și măsuri privative de libertate, ȋn limitele competențelor stabilite prin lege.
Penitenciarele sunt ȋnființate prin Hotarare a Guvernului Romȃniei și sunt instituții cu personalitate juridicăl subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Administrația Națională a Penitenciarelor este condusă de către un director general, ajutat de trei directori generali adjuncți care sunt numiți prin ordin al Ministrului Justiției, cu excepția magistraților detașați, pentru care se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea Ministrului Justiției.
În realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate, Administrația Națională a Penitenciarelor exercită, în principal, atribuții ȋn ceea ce privește organizarea și coordonarea activităților privind modul de executare a pedepselor privative de libertate, a măsurii arestării preventive și a măsurii educative de internare a minorilor ȋn centre de detenție și centre educative, pronunțate de instanțele de judecată.
1.2 Penitenciarele – spațiul excutării pedepselor privative de libertate
Pedeapsa detențiunii pe viață și a închisorii se execută în locuri anume destinate, denumite penitenciare.
Penitenciarul poate fi definit ca instituție publică de importanță deosebită în cadrul sistemului execuțional penal, de protecție a societății împotriva celor care au lezat relațiile sociale apărate de lege, constituie entitatea organizatorică care, deocamdată, își aduce contribuția cea mai importantă la educarea persoanelor condamnate la executarea unor pedepse privative de libertate, în vederea resocializării.
Traian Pop în cursul „Drept penal comparat”, definea închisoarea ca fiind „cea care recrutează armata răului”.
Prin decizia directorului general al Administrației Naăionale a Penitenciarelor, penitenciarele se clasifică după regimul de executare a pedepselor, numărul și categoria persoanelor private de libertate, precum și numărul și gradul instanțelor judecătorești deservite.
De asemenea, ȋn cadrul penitenciarelor se pot ȋnființa, prin decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, secții speciale de arestare preventivă. În aceste secții pot fi deținute numai persoanele condamnate printr-o hotărare definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, care sunt cercetate ȋn stare de arest preventiv ȋn altă cauză, precum și persoane arestate preventiv aflate ȋn curs de judecată.
Unitățile din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor se clasifică după cum urmează: Penitenciare; Penitenciare de minori și tineri; Penitenciare de femei; Penitenciare – spital; Centre de reeducare; Unități de pregătire și formare; Baza Aprovizionare, Gospodărire și Reparații; Subunitate de Pază și Escortare Deținuți.
Pentru un necunăscător un penitenciar poate fi asemănat cu o cladire unde persoanele private de libertate ȋși execută pedeapsa ȋnsă acestea sunt niște structuri complexe care pot fi comparate cu un oraă ȋn miniatură.
Penitenciarele sunt organizate și amenajate ȋn așa fel ȋncȃt să asigure condițiile necesare aplicării regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate, desfațurării activităților de educație și reintregrare socială, muncă sau alte activități lucrative, de cazare, hrănire, echipare, asigurarea asistenței medicale, igienei individuale și colective, precum și realizarii tuturor măsurilor de siguranță ȋn raport cu prevederile legale aplicabile fiecarei categorii de persoane private de libertate.
1.3 Penitenciare speciale
Legislația ȋn vigoare prevede că pentru anumite categorii de persoane private de libertate se pot ȋnființa penitenciare speciale și anume: penitenciare pentru minori, penitenciare pentru femei si penitenciare – spital.
1.3.1 Penitenciare pentru minori.
În sistemul penitenciar romȃnesc ȋn prezent există trei penitenciare pentru minori și tineri care se află la Craiova, Tichilești (Brăila) și Bacău iar conform Noului Cod Penal acestea ar trebuii reorganizate ȋn Centre de Detenție ȋntrucat persoanele care săvȃrșesc o faptă penală nu mai sunt condamnate la pedeapsa ȋnchisorii ci la internarea ȋntr-un Centru de Detenție. Un aspect foarte important este faptul că singurul Penitenciar de Minori și Tineri unde pot fi cazate și femei minore este Penitenciarul de Minori și Tineri din Craiova care deține o secție specială destinată femeilor minore.
Tot ȋn subordinea Administrație Naționale a Penitenciarelor se mai află și două centre de reeducare localizate la Buzias și Tȃrgu Ocna care și acestea ar trebuii reorganizate ȋn Centre Educative.
O dată cu intrarea ȋn vigoare a Noului Cod Penal a fost adoptată și Legea 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal ȋnsa mare hibă a sistemului penitenciar romȃnesc rămane lipsa adoptării regulamentului de aplicare a Legii 254/2013 ceea ce ȋmpiedică reorganizarea Penitenciarelor de Minori și Tineri și Centrelor de Reeducare ȋn Centre de Detenție respectiv Centre Educative.
Directivele internaționale propun ca minorii și tinerii să nu fie pedepsiți cu închisoare. Dacă totuși acestia ajung ȋntr-un astfel de mediu, ei ar trebui să stea cât mai puțin timp cu putință ȋntr-un asemnea loc pentru a evita însușirea subculturii penitenciare.
Schimbările majore intervenite în ultimul deceniu al secolului XX în lume, în Europa și în sistemul comunist a adus în fața dreptului execuțional penal noi provocări privitoare la adaptarea sistemului sancționator la regulile penitenciare europene, la Regulile de la Beijing cu privire la executarea unor măsuri penale pentru minori, la convențiile privitoare la eliminarea torturii, tratamentelor inumane sau degradante. Convențiile amintite au adus în fața științei dreptului execuțional penal necesitatea evaluării totale a sistemului penal, a sistemului sancționator, a sistemului pedepselor și a aplicării lor, mai ales, în sistemul penitenciar, reevaluarea concepțiilor privind reeducarea, resocializarea, reinserția condamnaților și minorilor internați în centrele de reeducare.
E. Garcia Mendez consideră că munca cu tinerii infractori ar trebui să fie orientată după două reguli care se opun fundamental culturii instituției locale, și anume „instituția neterminată” și „profesiunea neterminată”. Aplicarea în practică a celor două principii înseamnă să se facă în așa fel încât instituția penală pentru minori să fie cât mai dependentă de lumea de afară.
Programele la care participa minori și tineri trebuie să țină seama, ca și în cazul femeilor, de faptul că aceștia sunt mai vulnerabili și mai expuși violenței și abuzului fizic sau sexual. În multe țări, drogurile, infecția HIV, hepatitele B și C și suicidul sunt mai fracvente la această grupă de vârstă.
Instruirea profesională a personalului, inclusiv a celui medical, din instituțiile penale pentru minori, ar trebui să țină seama de două elemente importante în munca cu minorii și tinerii, și anume semnificația și abordarea comportamentului noncomformist și importanța „stigmatului” în formarea lor.
În lege 254/2013 și Regulamentul de aplicare a acestei Legii sunt înscrise o serie de dispoziții privind repartizarea minorilor în penitenciare care sunt proprii și protectoare pentru ei.
Astfel, se prevede că la repartizarea condamnaților minori se va avea în vedere că aceștia să execute pedeapsa într-un penitenciar cât mai aproape de domiciliu. La repartizarea lor în penitenciare se va avea în vedere gradul de cultură al acestora, mediul social familial din care provin, comportarea etc.
Pentru cei ce urmează forme de școlarizare sau calificare, repartizarea se va face în funcție de clasele pe care le urmează, precum și de atelierele unde își vor desfășura activitatea.
Condamnații minori au toate drepturile prevăzute de lege pentru condamnații majori, dar și unele drepturi speciale acordate minorilor.
Dispozițiile speciale pentru minori sunt următoarele:
minorii primesc hrană zilnică în cantități mai mari decât adulții, corespunzător vârstei lor, astfel cum este stabilit prin ordinul ministrului justiției și ministrului sănătății;
minorilor li se asigură 8 ore de somn neîntrerupt, precum și programul zilnic de exerciții fizice în aer liber și de sport;
minorii pot primi vizite și pachete la intervale de timp mai scurte și în cantități mai mari decât condamnații majori;
vor fi facilitate contactele cu familia, precum și cu reprezentanții organismului special pentru asistența și reintegrarea socială a minorilor și a instituțiilor de educație cultural – științifică, de caritate.
Persoanele private de libertate minore care nu au absolvit ciclurile de ȋnvățămȃnt obligatoriu, au obligația de a urma cursurile organizate ȋn cadrul penitenciarului, iar ceilalți minori care nu dețin o calificare sunt obligați să urmeze cursurile de calificare organizate de penitenciar.
Munca condamnaților minori se apreciază că este un lucru pozitiv în educația lor și în menținerea sănătății psihice și fizice, care îi va ajuta la reîncadrarea în muncă și societate când se vor elibera din penitenciar.
Un accent deosebit în penitenciar trebuie să se acorde ridicării nivelului cultural de cunoaștere, educațional, al fiecărui condamnat minor în parte, fără de care nu există respect față de valorile sociale primare, față de ceilalți membri ai societății, față de bunuri, față de societatea în sine.
Programele de educație și intervenție psihosocială sunt orientate spre favorizarea contactului cu societatea, și în special cu familia, astfel încât, la punerea în libertate, minorii și tinerii să nu fie dezavantajați sub aspect școlar, profesional sau social.
1.3.2. Penitenciare pentru femei.
Singurul penitenciar pentru femei din Romȃnia este Penitenciarul de femei Tȃrgșor ȋnființat ȋn anul 1954 ȋn județul Prahova.
În cadrul celorlalte penitenciare din Romȃnia mai există secții speciale unde sunt cazate femeile precum secția exterioara Ișalnița din cadrul Penitenciarului Craiova, secția exterioara Cluj-Nnapoca din cadru Penitenciarului Gherla dar și secții din cadrul Penitenciarelor Bacău, Poarta Albă, Arad și Colibaș.
Regulament de aplicare a Legii 275/2006 menționează că femeile privative de libertate execută pedeapsa în penitenciare pentru femei sau în secții separate în celelalte penitenciare, oferindu-li-se condiții pentru menținerea unei stări de sănătate și igienă specifice acestei categorii.
În vederea unei bune cunoașteri a fiecărei deținute, se poartă discuții individuale de către personalul specializat (psihologi, sociologi, asistenți sociali), iar programele pentru femei trebuie să includă munca, educația, precum și activități și programe speciale care să rezolve cât mai multe dintre problemele cu care intră femeile în penitenciar.
O problemă aparte o constituie deținutele mame sau care au copii mici, faptul de a crește copiii departe de mamele lor sau în mediul penitenciar constituind o adevărată dilemă nu doar pentru sistemul penitenciar românesc, ci și pentru sistemele penitenciare din lume. Unele țări dispun de penitenciare speciale pentru femeile cu copii de până la 2- 3 ani. O altă soluție s-a găsit prin aducerea copiilor în centre de zi, din comunitate, pentru ca seara și noaptea să le petreacă alături de mame, în penitenciare (ex. Danemarca, Belgia).
1.3.3 Penitenciare spital
Penitenciarele spital sunt unități sanitare din rețeaua Ministerului Sănătății, având scopul de a acorda ȋngrijiri medicale persoanelor care au săvârșit infracțiuni, sunt în stare de arest preventiv ori au suferit condamnări.
Regimul medical diferențiat aplicat anumitor categorii de deținuți este impus de nevoile speciale, determinate de caracteristicile biologice și psiho-sociale ale acestora: minori, tineri, femei, mame cu copii mici, persoane în vârstă, persoane cu handicap sau cu boli grave în stadiu terminal.
Pe de altă parte, anumite categorii de afecțiuni (tulburări psihice, toxicomaniile) impun un regim diferențiat pentru deținuții care le prezintă.
Persoanele private de libertate bolnav au aceleași drepturi ca și celellalte persoane private de libertate, inclusiv la servicii medicale adecvate nevoilor lor, dreptul la sănătate fiind consfințit, alături de celelalte drepturi fundamentale ale omului, în convenții, reguli și recomandări internaționale: Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția Internațională a Drepturilor civile și politice, Convenția Națiunilor Unite împotriva torturii și a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante.
In sistemul penitenciar romȃnesc există șase astfel de unități ȋn subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor:
Penitenciarul – Jilava (Ilfov)
Penitenciarul – Rahova (Ilfov)
Penitenciarul – Spital Dej (Cluj)
Penitenciarul – Spital Târgu Ocna (Bacău)
Penitenciarul – Spital Colibași (Argeș)
Penitenciarul – Spital Poarta Albă (Constanța).
1.3.4 Secțiile speciale de arestare preventivă
În cadrul penitenciarelor se pot înființa secții speciale de arestare preventivă, prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
În secțiile speciale de arestare preventivă din penitenciare pot fi deținute numai persoanele condamnate printr-o hotărâre definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, care sunt cercetate în stare de arest preventiv în altă cauză, precum și persoanele arestate preventiv aflate în curs de judecată.
Reținerea și arestarea preventivă în cursul urmăririi penale se execută în centrele de reținere și arestare preventivă, care se organizează și funcționează în subordinea Ministerului Administrației și Internelor, iar arestarea preventivă în cursul judecății se execută în secțiile speciale de arestare preventivă din penitenciare sau în centrele de arestare preventivă de pe lângă penitenciare, care se organizează și funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Centrele de reținere și arestare preventivă se înființează prin ordin al ministrului Administrației și Internelor, iar centrele de arestare preventivă se înființează prin ordin al ministrului justiției.
Prin ordin al ministrului administrației și internelor se stabilește penitenciarul în a cărui circumscripție funcționează centrele de reținere și arestare preventivă, iar prin ordin al ministrului justiției se stabilește penitenciarul în a cărui circumscripție funcționează centrele de arestare preventivă
Măsurile necesare pentru siguranța centrelor de reținere și arestare preventivă, precum și pentru siguranța centrelor de arestare preventivă se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin comun al ministrului administrației și internelor și al ministrului justiției.
Centrele de reținere și arestare preventivă și centrele de arestare preventivă sunt obligate să asigure exercitarea drepturilor prevăzute în Codul de procedură penală.
Dispozițiile referitoare la condițiile de detenție, drepturile și obligațiile persoanelor condamnate, muncă, activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, recompensare, cu excepția permisiunii de ieșire din penitenciar, și sancțiuni disciplinare se aplică în mod corespunzător, în măsura în care nu contravin dispozițiilor prevăzute în prezentul titlu.
Persoanele reținute sau arestate preventiv poartă ținută civilă, iar cazarea acestora în
centrele de reținere și arestare preventivă sau în secțiile și centrele de arestare preventivă se realizează, de regulă, individual.
În centrele de reținere și arestare preventivă, în centrele de arestare preventivă, precum și în secțiile speciale de arestare preventivă, persoanele condamnate printr-o hotărâre definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, care sunt cercetate în stare de arest preventiv în altă cauză, sunt ținute separat de persoanele arestate preventiv aflate în curs de judecată sau de urmărire penală.
Persoanele arestate preventiv, la cererea lor, pot presta o muncă sau pot desfășura activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, în interiorul centrelor de reținere și arestare preventivă sau al centrelor de arestare preventivă, cu avizul judecătorului de supraveghere a privării de libertate.
CAPITOLUL II
Conditiile de detentie
Cazarea persoanelor condamnate
Persoanele private de libertate sunt cazate individual sau în comun ȋn funcție de regimul de detenție ȋn care sunt clasificate și de alte criterii bine definite de legislație.
Camerele de cazare și celelalte încăperi destinate persoanelor private de libertate permit iluminatul natural și artificial, aerisirea și sunt dotate cu instalații de încălzire și unități igienico-sanitare.
Grupurile și instalațiile sanitare din camerele de deținere trebuie să permită fiecărei persoane private de libertate să își satisfacă nevoile fiziologice, ori de câte ori este necesar, în condiții de igienă și intimitate.
Fiecărei persoane private de libertate ii se asigură condiții de folosire a surselor de apă curentă și a articolelor de toaletă pentru menținerea igienei. Bărbații au posibilitatea să se bărbierească zilnic, iar femeile pot păstra și folosi produse cosmetice autorizate prin decizia directorului locului de deținere.
Persoanelor private de libertate li se asigură posibilitatea să facă baie cel puțin de două ori pe săptămână, femeilor si minorilor li se asigura baie zilnic. Au posibilitatea îmbăierii zilnice cei care își desfășoară activitatea în locuri cu risc epidemiologic crescut sau în orice alte locuri, daca situația o impune ori persoanele private de libertate care sunt folosite la munca.
Articolele de toaletă și igienă se asigură de către administrația locului de deținere, în limita normelor stabilite prin ordin al ministrului justiției. Aceste articole pot fi suplimentate pe cheltuiala proprie de către persoana privată de libertate, prin cumpărare de la punctul comercial amenajat în interiorul locului de deținere.
Administrația penitenciară derulează programe de informare, educație sanitară și de prevenire a bolilor cu transmitere sexuală, contagioase, a consumului de droguri, precum și de punere la dispoziția persoanelor private de libertate a mijloacelor de protecție împotriva bolilor cu transmitere sexuală.
In fiecare penitenciar este amenajata o camera intimă care este pusă la dispoziția persoanelor privative de libertate, căsătorite sau care trăiesc în condiții de concubinaj, dacă îndeplinesc o serie de condiții stricte: lipsa sancțiunilor disciplinare în ultimele șase luni, să nu fi beneficiat de permisie din penitenciar în ultimele șase luni, să participe la programe și activități educaționale sau terapeutiuce și să presteze o muncă în interiorul locului de deținere.
Pentru cei care nu sunt căsătoriți, dar fac dovada că în libertate au trăit în concubinaj cu o anumită persoană, doar acea persoană îi poate vizita în camera intimă.
Persoanele privative de libertate pot beneficia trimestrial de vizita intimă, cu durata de două ore iar in cazul in care se casatoresc in timpul executarii pedepsei acestea beneficiaza de o vizita itima cu o durata de 48 de ore.
Primirea persoanelor condamnate
Regimul executării pedepsei închisorii începe odată cu primirea condamnatului în locul de deținere.
Primirea în penitenciar a persoanelor private de libertate se face pe baza mandatului de executare a pedepsei privative de libertate, după stabilirea identității acestora și verificarea valabilității și autenticității documentelor.
Mandatul de executare a pedepsei este însoțit de copia hotărârii de condamnare, copia cazierului judiciar, procesul-verbal de introducere în arest, fișa de cunoaștere individuală, fișa medicală, acte de identitate, fotografie față și profil, fișa dactiloscopică și adresa de predare a persoanei private de libertate.
Fișa de cunoaștere individuală cuprinde mențiuni privind gradul de risc al persoanei primite, apartenența la grupări de crimă organizată sau teroriste, modul de comportare în societate, dacă a fost dată în urmărire, dacă s-a opus reținerii sau arestării sau dacă a fost consumatoare de droguri.
Pentru minori și tineri, dosarul cuprinde și foaia matricolă școlară, certificatul de calificare, ancheta socială și referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probațiune, dupa caz.
Pentru primirea persoanelor private de libertate în penitenciarele-spital este necesară recomandarea de internare din partea medicului sau o dispoziție a organului judiciar. În caz de urgență, se va proceda la internarea persoanei private de libertate în cea mai apropiată unitate spitalicească din subordinea Ministerului Sănătății Publice.
Persoanele condamnate sunt primite cu dosarele individuale întocmite de organele de executare a mandatului de executare a pedepselor privative de libertate.
Dosarul individual este un document foarte important, care indiferent de numărul transferurilor sau al întreruperilor executării pedepsei cu închisoare – însoțește pe condamnat pe toată durata detenției, marcând evoluția acestuia sub acțiunea coercitivă și reeducatoare a pedepsei aplicate, și în final marcând gradul de eficiență a regimului de deținere la care a fost supus.
Dosarul individual este un document confidențial. El poate fi studiat de către deținut sau apărătorul acestuia, în prezența unei persoane anume desemnate de directorul penitenciarului.
Dosarul individual poate fi consultat, cu excepția situațiilor în care acesta este cerut de organele abilitate potrivit legii și de oricare altă persoană, dar numai cu acordul persoanei condamnate și al judecătorului de supraveghere a privarii de libertate.
După identificarea persoanei, funcționarul care efectuează primirea aduce la cunoștința condamnatului bunurile care pot fi păstrate asupra sa, bunurile care sunt interzise și consecințele ce reies din nedeclararea și păstrarea lor în ascuns, trecând apoi la executarea percheziției corporale, efectuată de o persoană de același sex cu cel condamnat.
Una dintre obligațiile condamnatului este și aceea de a se supune percheziției corporale care se face la primirea în penitenciar, precum și în cazul deținerii, ori de câte ori este necesar.
Odată cu terminarea percheziției corporale, se restituie condamnatului bunurile pe care are dreptul să le poarte asupra sa, celelalte fiind inventariate și date spre păstrare administrației penitenciare sau trimise familiei, la cererea condamnatului, după care ii se aduc la cunoștință obligațiile ce îi revin pe timpul executării pedepsei închisorii, măsurile disciplinare care ii se aplică în cazul săvârșirii de abateri, cât și recompensele pe care le poate obține ca urmare a străduinței depuse în muncă și a unei comportări corespunzătoare.
Modalitatea în care este purtată această discuție de către funcționarul penitenciarului are o deosebită importanță, îndeosebi în cazul infractorilor fără antecedente penale.
Primul contact cu penitenciarul are un efect hotărâtor în conduita ulterioară a condamnatului. Dacă în acest moment se va reuși să ii se insufle ideea că instituția nu urmărește reprimarea lui, ci integrarea sa socială ca persoană utilă societății, receptivitatea condamnatului la acțiunea educativă și deci, rezultatele obținute, vor fi dintre cele mai satisfăcătoare.
Primirea persoanelor private de libertate se face în spații special amenajate, femeile fiind separate de bărbați, iar minorii fiind separați de majori. Imediat după primire administrația penitenciarului are obligația să comunice persoanei desemnate de persoana private de libertate locul unde aceasta este deținută.
Această comunicare se face în scris sau telefonic, iar efectuarea acesteia se consemnează într-un proces-verbal.
La primirea în penitenciar, persoanele privative de libertate sunt supuse îmbăierii, vizitei medicale sumare, iar, după caz, unor măsuri igienico – sanitare adecvate pentru intrarea în colectivitate, potrivit normelor stabilite de Ministerul Sănătății Publice.
Condamnaților li se efectuează examenele medicale și vaccinările necesare, într-o perioadă de 72 de ore, astfel încât medicul urmează să stabilească starea de sănătate, cerințele de asistență medicală ori de hrană suplimentară, precum și capacitatea de muncă în primele 21 de zile de detenție; totodată, fiecărui deținut ii se va întocmi o fișă medicală care, întocmai ca și dosarul de penitenciar, îl va însoți pe deținut pe toată durata executării pedepsei cu închisoarea.
După primirea în locul de deținere, persoanele privative de libertate se repartizează în secția de carantină și observare.
În această perioadă se studiază comportamentul și personalitatea persoanelor privative de libertate, se efectuează activități de educație sanitară, examene psihologice, se evaluează necesitățile educaționale, mediul sociocultural de proveniență, în scopul formulării diagnosticului și prognozei criminologice, precum și gradul de adaptabilitate la privarea de libertate.
Serviciul de educație și intervenție psihosocială întocmește pentru fiecare planul de evaluare și intervenție educativă și terapeutică, prin care se precizează activitățile și programele în care aceasta urmează să fie inclusă pe perioada deținerii, document care se completează ori de câte ori este necesar.
La încheierea perioadei de carantină și observare, persoana privativă de libertate semnează procesul-verbal, document care se depune la dosarul individual.
Ținuta persoanelor condamnate
Persoanele private de libertate poartă ținută civilă, indiferent de regimul de executare a pedepselor privative de libertate, persoanele privative de libertate pot folosi îmbrăcămintea, lenjeria intimă și încălțămintea personală.
În cazul în care persoanele condamnate nu dispun de ținută civilă personală, aceasta se asigură gratuit de către administrația penitenciarului, tinuta asigurată de administrația locului de deținere, prin caracteristicile sale, nu trebuie să fie umilitoare sau degradantă.
Alimentația persoanelor condamnate
Administrația fiecărui penitenciar asigură condiții adecvate și personalul necesar pentru prepararea, distribuirea și servirea hranei potrivit normelor de igienă a alimentației.
Administrația locului de deținere asigură persoanelor private de libertate, de trei ori pe zi, o hrană variată, corespunzătoare calitativ și cantitativ regulilor de dietă, conform stării de sănătate sau naturii muncii prestate, după caz.
Pentru persoanele private de libertate bolnave se asigură numărul de mese și regimul alimentar prescris de medicul locului de deținere.
Persoanelor private de libertate însărcinate sau celor care alăptează, precum și copiilor care rămân cu mama până în momentul plasării lor în mediul familial ori în instituții de ocrotire specializate li se asigură hrana în mod corespunzător stării lor fiziologice, la recomandarea medicului locului de deținere.
Normele minime obligatorii de hrană se stabilesc prin ordin al ministrului justiției, după consultarea unor specialiști în nutriție.
În situația în care o persoană condamnată la o pedeapsă privativă de libertate refuză să primească hrana, judecătorul de supraveghere a privării de libertate, la sesizarea directorului penitenciarului, are obligația să audieze de îndată persoana condamnată și să îi solicite o declarație scrisă pentru a cunoaște motivele care au determinat luarea acestei hotărâri.
Dacă persoana condamnată refuză să dea declarație, se consemnează aceasta într-un proces-verbal întocmit de judecătorul de supraveghere a privării de libertate.
După audierea persoanei condamnate, judecătorul de supraveghere a privării de libertate dispune măsurile legale care se impun sau face propuneri în acest sens directorului penitenciarului.
Directorul penitenciarului ia măsuri pentru ca persoana private de libertate care refuză să primească hrana să fie transferată în infirmeria penitenciarului, unde este ținută sub supravegherea atentă a personalului medical care asigură asistența medicală corespunzătoare astfel încât viața acesteia să nu fie pusă în pericol.
Ieșirea din refuzul de hrană se consemnează într-o declarație scrisă și semnată de persoana private de libertate, dată în prezența judecătorului de supraveghere a privării de libertate.
CAPITOLUL III
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate
Noțiune
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate cuprind ansamblu de reguli care stau la baza executarii pedepselor privative de libertate și sunt bazate pe sistemele progresiv și regresiv, persoanele private de libertate trecȃnd dintr-un regim ȋn altul, ȋn condițiile prevăzute de legea de executare a pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare ȋn cursul procesului penal, diferențiindu-se ȋn raport cu gradul de limitare a libertății de mișcare a persoanelor private de libertate, modul de desfășurare a activităților și condițiile de detenție.
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate trebuie să asigure respectarea și protejarea vieții, sanățății și demnității persoanelor private de libertate, a drepturilor și libertăților acestora, fără să cauzeze suferințe fizice și nici să ȋnjosească persoana private de libertate.
Așadar, regimul de executare a pedepsei privative de libertate în penitenciar nu constă într-o simplă izolare, ci într-un regim cu un conținut bogat, format din diverse aspecte ale vieții și activității condamnatului întimpul executării pedepsei în penitenciar.
Așadar, în timpul executării pedepsei condamnații sunt obligați să respecte programul zilnic, disciplina și ordinea interioară, să execute dispozițiile date de personalul penitenciarului, să se supună percheziției, să respecte regulile de igienă și prescripțiile medicului locului de deținere.
Regimul penitenciar general este regimul cel mai extins și important și cuprinde obligațiile la care se supun toți condamnații și drepturile de care beneficiază aceștia.
Regimul penitenciar special este mai restrâns, ca urmare a principiului individualizării executării închisorii, aplicabil anumitor categorii de condamnați, și drept urmare apar unele diferențe între ei: femei- bărbați, majori-minori.
Articolul 31 din Legea nr. 254/2013 menționează felurile regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate, în ordinea descrescătoare a gradului de severitate, următoarele:
a) regimul de maximă siguranță;
b) regimul închis;
c) regimul semideschis;
d) regimul deschis.
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate se diferențiază în raport cu gradul de limitare a libertății de mișcare a persoanelor private de libertate, modul de acordare a drepturilor și de desfășurare a activităților, precum și cu condițiile de detenție.
Felurile regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate
Regimul de maximă siguranță
Regimul de maximă siguranță constă în asigurarea unor măsuri stricte de pază, supraveghere și escortare, restrângerea libertății de mișcare a persoanelor private de libertate, menținerea ordinii și disciplinei, concomitent cu desfășurarea unor activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, care să dea posibilitatea trecerii în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate.
Regimul de maximă siguranță se aplică inițial persoanelor condamnate
la pedeapsa detențiunii pe viață;
pedeapsa închisorii mai mare de 13 ani.
În mod excepțional, în raport de natura și modul de săvârșire a infracțiunii, precum și de persoana condamnatului se poate determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate.
Regimul de maximă siguranță se aplică și persoanelor privative de libertate, clasificate inițial în alt regim de executare, care au comis o infracțiune sau o abatere disciplinară gravă pe timpul executării pedepsei și care, prin conduita lor, afectează desfășurarea normală a activităților în locul de deținere ori siguranța acestuia.
Aceasă categorie de infractori este considerată mai greu de influențat în sens pozitiv și reformator, de unde și ideea izolării lor pe termen lung, pentru evitarea săvârșirii a noi infracțiuni și asigurarea unui timp suficient pentru implementarea și desfășurarea programelor specifice de reeducare, în încercarea de a-I aduce la stadiul de persoane capabile să respecte legea și valorile sociale.
Regimul de maximă siguranță se execută în penitenciare anume destinate sau în secții special amenajate în celelalte penitenciare.
Penitenciarele în regim de maximă siguranță, sunt următoarele: Aiud, Arad, Bacău, Baia –Mare, Botoșani, Brăila, București- Rahova, Codlea, Colibași, Craiova, Focșani, Galați, Gherla, Giurgiu, Iași, Mărgineni, Oradea, Poarta Albă, Slobozia, Târgu Jiu, Tulcea.
Acești condamnați constituie o categorie dificilă și periculoasă, executarea pedepselor ridicând numeroase probleme de genul: regimului special – mai sever – de detenție, măsuri de pază și supraveghere stricte, regim de muncă, de ordine și disciplină aparte.
Persoanele private de libertate sunt cazate, de regulă, individual; pot fi cazati în comun, dar nu mai mult de 10 persoane. Persoanele private de libertate sunt supuse unor măsuri stricte de pază, supraveghere și escortare, prestează muncă și desfășoară activitățile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială în grupuri mici, în spații anume stabilite în interiorul penitenciarului, sub supraveghere continuă.
Regimul de maximă siguranță nu se poate aplica următoarelor persoane private de libertate:
a) bărbații care au împlinit vârsta de 60 de ani și femeile care au împlinit vârsta de 55 de ani (execută pedeapsa în regim închis);
b) femeile însărcinate sau care au în îngrijire un copil în vârstă de până la un an (execută pedeapsa în regim închis pe perioada cât durează cauza care a impus neaplicarea regimului de maximă siguranță);
c) persoanele încadrate în gradul I de invaliditate, precum și cele cu afecțiuni locomotorii grave (execută pedeapsa în regim închis doar pe perioada cât durează cauza care a impus neaplicarea regimului de maximă siguranță).
Regimul închis
Regimul închis constă în asigurarea unor măsuri de pază, supraveghere și escortare care să permită persoanelor private de libertate să desfășoare, în grupuri, activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, pentru a da posibilitatea trecerii în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate.
Se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depășește 13 ani.
În mod excepțional, în raport de natura și modul de săvârșire a infracțiunii, precum și de persoana condamnatului se poate determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate.
Acest regim se aplică și:
a) persoanelor private de libertate clasificate inițial în regim semideschis sau deschis care au comis o abatere disciplinară sau care, prin conduita lor, afectează desfășurarea normală a activităților în locul de deținere;
b) persoanelor private de libertate clasificate inițial în regimul de maximă siguranță care au avut o comportare bună;
c) în mod exceptional, persoanelor private de libertate condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 13 ani, în funcție de natura, modul de săvârșire a infracțiunii și a persoanei condamnatului;
d) bărbaților care au împlinit vârsta de 60 de ani și femeilor care au împlinit vârsta de 55 de ani, femeilor însărcinate sau care au în îngrijire un copil în vârstă de până la un an, minorilor și persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, precum și celor cu afecțiuni locomotorii grave, daca acestea au fost condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 13 ani.
Persoanele private de libertate care execută pedeapsa în regim închis prestează muncă și desfășoară activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială în grupuri, în interiorul penitenciarului, sub pază și supraveghere.
Cu aprobarea directorului penitenciarului, sub pază și supraveghere continuă, pot presta muncă în afara penitenciarului.
Persoanele private de libertate clasificate in regim inchis sunt cazate de regula in comun.
Regim semideschis.
Regimul semideschis oferă persoanelor privative de libertate posibilitatea de a se deplasa neînsoțite în zone din interiorul locului de deținere stabilite prin regulamentul de ordine interioară și de a-și organiza timpul liber avut la dispoziție, sub supraveghere.
Se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 3 ani.
În mod excepțional, în raport de natura și modul de săvârșire a infracțiunii, precum și de persoana condamnatului se poate determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate.
Acest regim se aplică și:
persoanelor private de libertate clasificate inițial în regim deschis care au comis o abatere disciplinară sau care datorită conduitei necorespunzătoare au devenit incompatibile cu acest tip de regim;
persoanelor private de libertate clasificate inițial în regimul închis care au avut o comportare bună;
în mod excepțional, persoanelor private de libertate condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depășește 13 ani, în funcție de natura, modul de săvârșire a infracțiunii și a persoanei condamnatului.
Acest regim poate exercita o influență pozitivă asupra conștiinței persoanei private de libertate, stimulând îndreptarea conduitei și reeducarea efectivă a acestuia, totodată acționând și puterea exemplului – el constituindu-se într-un îndemn pentru ceilalți condamnați.
Regimul semideschis de executare a pedepsei este caracterizat printr-o disciplină liber consimțită și o muncă creativă, care oferă condamnatului sensul responsabilității, organizând astfel, în mod gradual, revenirea sa la o viață normală.
Aplicarea acestui regim de deținere poartă însă și unele dezavantaje legate de conduita persoanelor private de libertate. Unii dintre aceștia, dacă sunt personalități slabe, influențabili, în ciuda sprijinului și încrederii ce le sunt acordate, nu pot rezista tentațiilor oferite de lumea liberă și pot profita de posibilitatea de circulație în afara penitenciarelor putând evada sau săvârși noi infracțiuni.
Sub supraveghere, persoanele private de libertate pot presta muncă în afara penitenciarului, sunt cazați în comun și se pot deplasa neînsoțiți în interiorul penitenciarului.
Regimul dechis
Regimul deschis oferă persoanelor private de libertate posibilitatea de a se deplasa neînsoțite în interiorul locului de deținere, de a presta munca și de a desfășura activitățile educative, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială în afara locului de deținere, fără supraveghere.
Persoanele private de libertate care executa pedeapsa in regim deschis sunt cazate in comun, se pot deplasa neinsotite in interiorul penitenciarului, pot presta munca si pot desfasura activitatile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologica si asistenta sociala in afara penitenciarului, fara supraveghere.
Stabilirea și individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate
Regimul de executare a pedepsei privative de libertate se stabilește, la primirea persoanei private de libertate în penitenciar de către comisia pentru individualizarea regimului de executare, în funcție de conduita, personalitatea, vârsta, starea de sănătate și posibilitățile de reintegrare socială ale persoanei.
Această comisie este alcătuită din: directorul penitenciarului, directorul adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar, medicul penitenciarului, șeful serviciului socioe-ducativ și un consilier din cadrul serviciului de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor, în a cărui circumscripție teritorială se află penitenciarul, desemnat anual de directorul serviciului, psihologul și educatorul implicați în programul de reintegrare socială a persoanei condamnate.
Persoana privată de libertate este inclusă în programe care urmăresc în principal: desfășurarea de activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, instruirea școlară, formarea profesională.
Minorii și tinerii aflați în executarea unei pedepse privative de libertate sunt incluși, pe durata executării pedepsei, în programe speciale de asistență, consiliere și supraveghere a minorilor, în funcție de vârsta și de personalitatea fiecăruia. Sunt considerați tineri persoanele condamnate cu vȃrsta cuprinsă ȋntre 18 și 21 de ani.
Împotriva modului de stabilire a regimului de executare persoana privată de libertate poate formula plângere la judecătorului de supraveghere a privarii de libertate, în termen de 3 zile de la data când a luat cunoștință de regimul de executare a pedepsei stabilit.
Persoana privată de libertate este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de deținere, de judecătorului de supraveghere a privarii de libertate, care soluționează plângerea în termen de 15 zile de la data primirii acesteia și pronunță, prin încheiere motivată, una dintre cele doua soluții: admite plangerea schimband regimul de executare ori respinge plangerea ca nefondata.
Împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privarii de libertate persoana privată de libertate poate introduce contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii si decizia judecatoriei este definitiva.
CAPITOLUL IV
Munca prestată de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate
Evoluția istorică a muncii în regimurile penitenciare este legată de concepția cu privire la rolul sancțiunii penale. În condițiile în care munca avea un rol represiv accentuat, munca a fost destinată represiunii și distrugerii fizice și psihice a condamnaților. În cele mai multe regimuri sancționatoare munca a constituit o pedeapsă complementară, și anume munca silnică, pe timp limitat sau pe viată. În acele condiții, tribunalele, pe langă pedeapsa privativă de libertate, aplicau și măsura muncii forțate, care avea rolul de a duce la epuizare ființa umană.
În societatea industrială, capitalistă, unde munca este consacrată ca un izvor al bunăstării, devenind un drept pentru care se luptă clasa muncitoare până la consacrarea acestuia în legile fundamentale, sistemele penale recunosc în activitatea productivă un mijloc de ridicare a condiției condamnaților și de posibilitate a reinserției sociale.
Pe plan internațional, evoluția noțiunii de muncă penitenciară a fost legată de ameliorarea statutului juridic al condamnaților.
După aprobarea regulilor minimale aprobate de Națiunile Unite și Consiliul Europei, munca penitenciară nu este reglementată fundamental diferit față de munca în libertate. Anumite forme de integrare a muncii persoanelor private de libertate în munca liberă au fost primele preocupări și experiențe în acest domeniu. Intenția ce se degajă din conținutul regulilor internaționale este aceea de a face față schimbărilor din piața muncii, de a găsi mijloacele necesare pentru ca munca în penitenciare să nu fie diferită de cea din societate.
În unele administrații penitenciare există concepția că munca persoanelor private de libertate trebuie sa fie realizată acolo unde societatea are nevoie de mână de lucru ieftină, în locuri de muncă puțin agreabile pentru majoritatea populației.
Evidenta muncii persoanelor private de libertate.
În fiecare penitenciar există un serviciu intitulat Serviciul Producție și Venituri Proprii, care are rolul de a păstra evidența orelor muncite de către deținuți în vederea liberării lor condiționate, precum și de a încheia contracte de prestări servicii cu persoanele fizice sau juridice, contracte în care se folosește munca persoanei privată de libertate.
Munca desfășurată de persoanele private de libertate se poate realiza pe următoarele căi: ȋn regim de prestări de servicii pentru persoanele fizice sau persoane juridice, ȋn interiorul ori exteriorul penitenciarului; în regie proprie; pentru activități cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului; ȋn caz de voluntariat; în caz de calamitate; ȋn alte cazuri, ȋn condițiile legii.
Documentele de evidență primară a muncii persoanelor private de libertate sunt: tabelul nominal cu deținuții scoși la muncă; registrul de pontaj privind evidența deținuților care execută activități cu caracter gospodaresc;bonul de lucru;foaia de acord.
Conform Ansamblului de reguli minime penitenciare, organizarea muncii în penitenciare trebuie să se apropie, pe cât posibil, de acelea care se aplică unei munci asemănătoare în exteriorul penitenciarului, în vederea pregătirii deținuților pentru condițiile normale ale muncii în societate.
După revoluția de la 1989 și în special în anii grei de tranziție, când numărul de locuri de muncă din societatea română s-a redus simțitor, s-a resimțit și asupra posibilităților de a găsi beneficiari pentru munca deținutilor. Numărul de societăți comerciale care lucrau cu penitenciarele în acord s-a redus alarmant și datorită noilor legiferări prin care angajatorul trebuie să-i plătească unui deținut salariul minim pe economie.
În prezent, datorită migrării în masă a muncitorilor specialiști români în țări din Uniunea Europeană, și în special după integrarea României în uniune, suntem martorii unei lipse acute de forță de muncă calificată cu efecte negative asupra economiei naționale, fapt care a condus la o creștere semnificativă a societăților comerciale care contractează forță de muncă din rândul persoanelor private de libertate.
Totuși, în ciuda numeroaselor dificultăți, un număr foarte mare de deținuți au iesit la muncă în agricultură, construcții, amenajări, etc. Penitenciarul care scoate cei mai mulți deținuți la muncă este cel din Timișoara.
Numărul deținuților care vor să iasă la muncă este foarte mare. Sunt unii care cer să fie trimiși din alte penitenciare precum Timișoara, Tulcea, etc., tocmai că știu că de acolo pot ieși să muncească.
Din salariul pe care îl iau deținuții un procent de 40% intră în contul lor, iar 60% revin penitenciarului, ca venit la bugetul statului. Pentru foarte mulți contează câștigul financiar, deoarece din el pot face diverse cumpărături.
Din cota de 40%, persoana condamnată poate folosi pe durata executării pedepsei 90% din aceasta, iar 10% se consemnează pe numele său, urmând să fie încasată, împreună cu dobânda aferentă, în momentul punerii în libertate. Din cota de 90%, deținuții pot efectua săptămânal cumpărături la nivelul a jumătate din salariul minim pe economie care cu 1 ianuarie 2015 este ȋn cuantum de 975 RON, rezultȃnd ca un deținut poate efectua cumparaturi saptamanale ȋn valoare de maxim 487.5 RON.
Cotele din sumele de bani cuvenite persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate pentru munca prestată pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de petiționare, a dreptului la corespondență și a dreptului la convorbiri telefonice, pentru efectuarea examenului medical, pentru cumpărarea de bunuri, sprijinirea familiei sau alte asemenea scopuri, pentru repararea pagubelor cauzate bunurilor puse la dispoziție de administrația penitenciarului și pentru plata transportului până la domiciliu, la punerea în libertate.
În penitenciare munca nu este obligatorie, numai cei care doresc să aibă o activitate zilnică, o eliberare mai rapidă și un câștig, chiar dacă mic, sunt scoși la muncă. Salariile care sunt date persoanelor private din penitenciare nu pot fi mai mici decât cele minime pe economie, dar munca persoanelor private de libertate este plătită diferențiat, în funcție de calificare și de tipul de activitate prestată, la fel ca și persoanele care lucrează în viața civilă.
Una din preocupările administrației penitenciarului o reprezintă măsurile și mijloacele de protecție a muncii peroanelor private de libertate selectate, de către comisia stabilită prin lege, deorece reglementările legale referitoare la organizarea și desfășurarea muncii sunt aplicabile și persoanelor private de libertate, inclusiv cele referitoare la prevenirea accidentelor de muncă, bolilor profesionale și a altor situații de risc.
Nici o persoană privată de libertate nu poate fi folosită la munca pȃna ce nu primește aviz pozitiv de la medic.
Beneficiarii muncii prestate de persoanele private de libertate au obligația de a asigura atât acestora, cât și personalului de pază și supraveghere măsurile de protecție a muncii, echipamentul adecvat și alimentația de protecție, în cazul în care dispozițiile legale prevăd aceasta pentru angajații proprii.
Protecția securității și sănătății lucrătorilor își găsește fundamentul în art. 55 al Tratatului CECA(Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului), care impune dezvoltarea "securității muncii" în industriile carbonieră și siderurgică. Consiliul a putut adopta o abundentă legislație, textul fundamental fiind Directiva cadru 89/391 din 12 iunie 1989 cu privire la punerea în aplicare a măsurilor vizând promovarea ameliorării securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă.
Femeile condamnate la pedepse privative de libertate care sunt însărcinate, cele care au născut în perioada detenției și au în îngrijire copii în vârstă de până la un an, precum și minorii condamnați la pedepse privative de libertate nu pot presta munca în timpul nopții sau în locuri vătămătoare, periculoase ori care prezintă un grad de risc pentru sănătatea sau integritatea persoanelorc ondamnate ori pentru dezvoltarea minorilor condamnați.
Persoana privată de libertate care, în timpul executării pedepsei, a devenit incapabilă de muncă în urma unui accident sau a unei boli profesionale beneficiază de pensie de invaliditate, încondițiile legii.
Persoanele private de libertate care produc din vina lor pagube la locul de muncă sunt ținuți să le acopere integral. Recuperarea prejudiciului se face din cota de 40% ce revine acestora, numai după efectuarea cercetării prealabile a persoanei considerată vinovată de către o echipă formată din reprezentanți ai unității penitenciar unde este cazată persoana și ai unității beneficiare a muncii acestuia, în patrimoniul căreia s-a produs paguba.
Durata muncii
Durata muncii prestate de persoanele condamnate la pedepse privative de libertateeste de 8 ore peziși nu mai mult de 40 de ore pe săptămână.
Pentru femeile condamnate la pedepse privative de libertate care sunt însărcinate, cele care au născut în perioada detențieiși au în îngrijire copii învârstă de până la un an, durata zilei de muncă nu poate depăși 6 ore pe zi și 30 de ore pe săptămână.
Deținuții, pe baza acordului scris al acestora, pot presta munca în program de 10 ore pe zi și nu mai mult de 50 de ore pe săptămână, în funcție de regimul de prestare a muncii, acordându-li-se, după caz, drepturile bănești cuvenite pentru acest program de muncă.
Munca în timpul nopții poate fi prestată cu acordul scris al persoanelor condamnate, dar nu mai mult de 7 ore pe noapteși 35 de ore pe săptămână, se consideră munca prestată în timpul nopții, activitățile lucrative desfășurate între orele 22 – 06, cu excepția femeilor condamnate la pedepse privative de libertate care sunt însărcinate, cele care au născut în perioada detenției și au în îngrijire copii în vârstă de până la un an, cărora le este interzis să presteze activități pe timpul nopții.
Deținuții care au ȋmplinit vȃrsta de 60 de ani ȋn cazul bărbaților și 55 de ani ȋn situația femeilor, pot presta o munca la cererea lor.
Putem observa că prevederi ale noului Cod al muncii, dar și prevederi ale Recomandărilor europene penitenciare, ale Codului european de securitate socială și ale Directivei Consiliului Europei nr.93/104 CEsunt valabile și în cazul angajării și executării unei activități utile cu persoane private de libertate, cu toate că diferă modalitatea de contractare a forței de muncă.
Specificul muncii în penitenciare
Munca penitenciară comportă în general trei categorii: activitatea productivă, munca gospodărească și activitatea cunoscută ca un mijloc de ocupare a deținuților, ca tratament, distracție, artă.
Regimul de prestare a muncii a persoanelor privative de libertate este următorul:
în regim de prestări servicii pentru persoane fizice sau persoane juridice, în interiorul ori exteriorul penitenciarului;
în regie proprie;
pentru activități cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului;
ȋn caz de calamitate;
în folosul comunității;
ȋn alte cazuri, ȋn condițiile legii.
Administrația penitenciarului poate încheia contracte de prestări servicii cu operatori economici, persoane fizice sau juridice, interesați în folosirea la muncă a persoanelor condamnate.
Munca în regim de prestări de servicii
Folosirea la muncă a persoanelor private de libertate se realizează în baza unui contract de prestări de servicii încheiat între directorul locului de deținere în calitatea de prestator și beneficiarul muncii prestate, denumit în continuare beneficiar. De mentionat ca ȋn contractele de prestări servicii este interzisă nominalizarea persoanelor private de libertate care urmează să desfășoare activități lucrative sau menționarea unor date cu caracter personal ale acestora.
Tarifele referitoare la activitățile ce urmează a se desfășura se negociază între administrația locului de deținere și beneficiar și nu pot fi mai mici decât tariful aferent salariului minim brut pe economie, în condițiile respectării duratei muncii și a programului de lucru stabilit prin contract. Prin contract, tarifele pot fi stabilite și în baza normelor de lucru determinate prin probe de lucru efectuate în prezența persoanelor delegate de ambele părți contractante.
În situația în care beneficiarul nu respectă dispozițiile legale ori a celor contractuale privind condițiile de folosire la muncă a persoanelor private de libertate, directorul locului de deținere îi solicită ca în termen de 24 de ore să ia măsuri pentru respectarea acestora. Dacă în acest termen nu se iau măsurile necesare, directorul poate dispune retragerea parțială sau totală a persoanelor private de libertater pentru o perioadă de timp limitată sau definitiv.
Beneficiarul este obligat să asigure: baza tehnico-materială, conducerea lucrărilor, spații pentru servirea hranei, apă potabilă, asistența tehnică necesară, instructajul și condițiile de securitate a muncii, spații pentru grupuri sanitare și, dacă este cazul, amenajările impuse pentru executarea pazei și supravegherii la locul de muncă.
Directorul locului de deținere are obligația de a încheia contracte cât mai avantajoase, în măsura posibilităților, stabilind în sarcina beneficiarului muncii obligația de a asigura cheltuielile ocazionate de luarea măsurilor de siguranță, transportul deținuților, al personalului de escortare și al hranei la locurile de muncă, precum și materialele igienico-sanitare.
Activitățile de prestări de servicii în orice loc de muncă se realizează în urma negocierii unor contracte ale penitenciarului care pune la dispoziție un număr de personae private de libertate, iar agentul economic asigură activitatea lucrativă prin front de lucru, transportul persoanelor private de libertate la și de la locul de muncă, transportul hranei la ora prânzului, uneltele, dispozitivele și sculele necesare, amenajările pentru pază ( garduri împrejmuitoare, foișoare, posturi de control, sala de mese, sursă de apă potabilă, instalațiile sanitare, materiale de protecție a muncii și echipamentul de protecție, căști, palmare, salopete, încălțăminte etc.) sau o parte din aceste amenajări la care nu se poate renunța, legătura telefonică cu penitenciarul, lista persoanelor care au aces în zona de lucru cu deținuții și altele. Evidența muncii condamnaților se realizează pe imprimate speciale cum ar fi: bonuri de lucru, foi de lucru în acord, procese-verbale de recepție etc., care sunt întocmite de șefului punctului de lucru și contrasemnate de beneficiar. Pentru evidențierea individuală a muncii fiecărei persoane private de libertate, se pote realiza pontaje individuale sau tabele cu orele și zilele de muncă la care au fost folosite persoanele private de libertate într-o lună. Pe această bază, sectorul de organizare și evidențiere a muncii persoanelor private de libertate completează pe fișe individuale și în baza de date a penitenciarului rezultatele muncii fiecărei persoane private de libertate pentru calcularea precisă a câștigului realizat. Câștigul realizat indică măsura calcului zilelor considerate ca executate din pedepsă, ce vor fi evidențiate cu ocazia propunerii pentru liberare condiționată.
Față de vechile reglementări, legea actuală stipulează că reducerea fracțiunii de pedeapsă calculată astfel nu poate fi revocată. Aceasta înseamnă că beneficiul nu este raportat la buna conduită apersoanei private de libertate, ca în vechea lege.
Munca productive
Cuprinde munca industrială, agricolă și activitățile în domeniul construcțiilor. În așezămintele penitenciare, formele muncii nu sunt deosebit de atractive sau nobile, adesea ele sunt forme ocupaționale ce antrenează deținuții la consumarea unei mari părți din pedeapsă. Cu toate acestea există fabrici și ateliere uneori de foarte bună calitate , chiar în interiorul penitenciarelor. Aceste fabrici și ateliere produc mărfuri pentru piața internă sau externă, contribuie cu venituri substanțiale la finanțarea extrabugetară a sistemului penitenciarelor.
Cele mai apreciate categorii de activități lucrative sunt acelea care oferă șansa persoanei private de libertate ca după liberare să lucreze. Astfel, cei care se reîntorc în agricultură doresc cu predilecție ca în penitenciar să lucreze la ferma vegetală sau zootehnică a penitenciarului și încearcă să obțină calificări în acest domeniu, fapt folositor pentru reinserția socială ulterioară. De altfel, penitenciarele se orienteză la folosirea persoanelor private de libertate în lucrări agricole, pentru că acestea oferă o mai mare siguranță privitoare la pază, față de zonele industriale, adesea blocate cu diverse clădiri, instalații și acoperiri de teren care facilitează ascunderea și evadările.
În materie de construcții civile și industriale, folosirea persoanelor private de libertate poate fi făcută cu excelente rezultate. Participarea persoanelor private de libertate la activitățile de construcții civile, cum ar fi locuințele, stadioanele, casele de cultură, teatrele, salile de sport, școlile, creează un sentiment de satisfacție, chiar o mândrie pentru participarea la edificarea unui așezământ care aparține colectivității din care face parte și persoana private de libertate.
Activitatea productivă în regie proprie
Este necesară pentru dezvoltarea și modernizarea sistemului penitenciar. În regie proprie se construiesc secții de deținere, amenajări interioare, reparații capitale și curente, montarea unor elemente de fixație la clădiri, realizarea de instalații electrice, sisteme de calcul, reparațiile la tehnica de transport și altele. În regie proprie pot funcționa ateliere bugetare cu o producție necesară sistemului, cum ar fi obiectele de mobilier pentru birouri, camere, cluburi, capele, săli de așteptare, camere de oaspeți sau chiar pentru vânzare în afara penitenciarului.
Pentru administrația penitenciară există un avantaj și o încurajare pentru a desfășura activități în regie proprie, deoarece profitul realizat este scutit de impozit, reîntregind sursele de finanțare extrabugetare.
În cazul în care persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate a fost obligată la plata de despăgubiri civile, care nu au fost achitate până la data primirii în penitenciar, o cotă de 50% din veniturile obținute se utilizează pentru repararea prejudiciului cauzat părții civile .
Munca în interesul locului de deținere nu se remunerează, iar munca în folosul comunității se prestează în mod gratuit.
Munca în folosul comunității
Poate fi făcută cu acordul directorului unitații, fiind utiliă pentru creșterea imaginii instituției penitenciare în comunitatea de reședință, pentru realizarea de acte caritabile și de ajutor acolo unde nu sunt alte resurse, pentru mulțumirea sufletească, morală a persoanelor private de libertate care conștientizează ca sunt aparținătorii unor comunități. Astfel se pot organiza acțiuni de curățenie ocazionale, de ajutor al unor cămine de bătrâni sau copii instituționalizați, de efectuare a unor lucrări de înfrumusețare a localității, de edificare a unor locașuri de cult, de sprijinire a școlilor și internatelor pentru intrarea într-un nou an școlar, în cazuri de calamități naturale, incendii, catastrofe, cutremure, când orice fel de ajutor poate fi util.
În condițiile desfășurării activităților productive se pot produce evenimente cauzate din vina celor care organizează procesul de producție sau din vina persoanelor private de libertate. Aceste evenimente pot cauza pagube materiale, precum și accidente de muncă care duc la pierderea temporară a capacității de muncă, la infirmități sau decese.
Principiul care conduce la rezolvarea acestor situații este că răspunderea revine celui care, din culpa sa, a determinat evenimentul produs. În ceea ce privește persoanele private de libertate, aceștea răspund pentru pagubele cauzate cu intenție sau din culpa lor la locul de muncă.
Pagubele create
Sunt evaluate prin întocmirea unor procese-verbale de constatare sau expertize. În urma constatărilor făcute, repararea pagubelor se face prin emiterea unui ordin de impunere emis de directorul penitenciarului, care constituie titlu executoriu. Împotriva acestui ordin se poate face plângere, de către persoana privată de libertata, în termen de treizeci de zile, la instanța de executare. În cazul accidentelor de muncă, comisia înființată în acest scop la penitenciar, printr-un act de constatare sesizează Inspectoratul de protecție a muncii care acționează pentru stabilirea răspunderilor materiale, pentru răspunderea penală fiind sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria locului de executare.
Legea nr.245/2013 cu privire la asigurarea muncii peroanelor private e libertate astfel, la art. 87 alin.2 este specificat că administrația penitenciarului are obligația de a aduce la cunoștința persoanei private de libertate posibilitatea încheierii unui contract de asigurare privind contrbuția la bugetul asigurărilor sociale de stat pentru veniturile realizate din muncă prestată, pe perioada executării pedepsei. Această metodă este deosebit de utilă, deoarece o societate independentă de penitenciar are rolul de a veghea la respectarea condițiilor de muncă, la despăgubirea celor care se accidentează sau a familiilor în cazul producerii unore decese ale persoanelor private de libertate în procesul muncii. În legătură cu răspunderea privitoare la accidentele de muncă, cei care organizează locul de muncă, beneficiari particulari, societăți pe acțiuni, S.R.L.-uri, penitenciarul trebuie să realizeze instructajele lunare de protecție a muncii, să realizeze controlul locurilor de muncă, al mijloacelor de protecție, de afișare a regulilor, de inscribționare a locurilor ce prezintă riscuri sau utilajelor sub tensiune.
Munca prestată de către persoanelor internate
Persoanele internate pot sa presteze o muncă, ȋn condițiile legislației muncii, potrivită cu dezvoltarea fizică, aptitudinile și cunoștințele lor, astfel ȋncȃt sa nu le fie afectată sănătatea, dezvoltarea și pregătirea școlară și profesională. Pentru a putea presta o munca persoanele internate au nevoie de avizul medicul unitatii.
Minorii internați nu prestează munca pe timpul nopții.
Veniturile obținute de persoanele internate se repartizează diferit ȋn comparație cu persoanele private de libertate. 50% din venit revine persoanei internate, care poate fi folosit de catre aceasta pe timpul pedepsei ȋn cuantum de 90%, iar 10% se consmnează pe numele său, la Trezoreria Statului, urmȃnd să fie ȋncasate ȋn momentul punerii ȋn libertate iar restul de 50% din venit revine administrației centrului.
Munca persoanelor private de libertate ȋn funcție de regimul de executare al pedepsei
Comisia de selecționare a persoanelor private de libertate pentru muncă ține seamă, de regulă, de regimul penitenciar, gradul de periculozitate, categoria penală, calificarea, opțiunea persoanei private de libertate și nevoile penitenciarului.
Regimul de maximă siguranță
Persoanele private de libertate din cadrul regimului de maximă siguranță sunt repartizate la muncă, de regulă, numai în interiorul penitenciarului. Pentru acestea s-au creat în penitenciare fabrici și ateliere care să folosească forța de muncă a celor foarte periculoși sau cu condamnări de peste 13 ani. În aceste fabrici și ateliere organizarea, procesul productiv, conducerea, aprovizionarea cu materii prime și materiale, energie, se realizează prin grija administrației sau a întreprinderii, persoanele private de libertate având rolul de muncitori, calificați sau în curs de calificare, precum și acela de șefi de echipă sau ajutor de maistru. Diversitatea meseriilor necesare unei întreprinderi face posibilă opțiunea unei munci sau alteia. Cu toate acestea, schimbarea locului de muncă este greoaie si rareori acceptată.
Munca persoanelor private de libertate ȋncadrate ȋn regim de maximă siguranță se realizeaza strict sub supraveghere permanentă.
Regimul ȋnchis
Persoanele private de libertate repartizați la regim închis lucrează, de regulă, în interior cu supraveghere sau în exteriorul penitenciarului cu escortă dotată cu armament. Organizarea „punctelor de lucru” presupune realizarea unei recunoșteri prealabile, sabilirea condițiilor de pază și amenajarea acestora, crearea posibilităților de lucru pentru 8 ore zilnic și o durată în timp până la terminarea lucrărilor. Natura acestor lucrări este de o diversitate deosebită și se referă la necesitățile de pe plan local cu privire la activitățile industriale, agricole, construcții civile, de drumuri, căi ferate, locuințe și altele.
Regimul semideschis și deschis
În legătură cu folosirea la muncă a celor cărora li se aplică regimul semideschis și deschis, paleta diversificării este mai bogată, aceștia putând să lucreze chiar în grupuri mici cu supraveghere sau individual fără supraveghere, condiții în care se pot alge diverse activități lucrative, cu o elasticitate deoseită în schimbarea locului de muncă, a beneficiarului, a naturii acesteia.
Cei ȋncadrați ȋn regim deschis pot efectua munca ȋn afara penitenciarului, fără supraveghere, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
În concluzie, autoritățile penitenciare trebuie să depună eforturile necesare pentru a oferi persoanelor private de libertate locuri de muncă suficiente, lucrul în penitenciare fiind considerat, în condițiile legii, un drept pentru persoanele private de libertate care doresc asta. Ca element de primă importanță, munca este o activitate profesională fundamentală pentru resocializarea și reintegrarea cu succes în societate a persoanelor private de libertate, o modalitate de pregătire a acestora pentru eliberare.
Zile cȃștig
Pe langa beneficile pecuniare pe care le au persoanele private de libertate sau persoanele internate care presteaza o munca pe timpul privarii de libertate acestea mai primesc și zile cȃstig care se traduc ȋn zile scazute din pedeapsă, zile considerate executate.
Ȋn cazul ȋn care o persoana privată de libertate prestează o munca care este remunerată, se consideră 5 zile executate pentru 4 zile de muncă; dacă munca este neremunerată, se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă; dacă munca este prestată pe timpul nopții, se consideră 3 zile executate pentru două nopți de muncă;
Dacă o persoana internată sau privata de libertate finalizează un cursurs de școlarizare, pentru absolvirea unui an școlar se consideră 30 de zile executate. Tot 30 de zile se consideră executate ȋn cazul elaborării de lucrări ștințific publicate sau invenții și inovații brevetate, pentru fiecare dintre acestea ȋn parte. Se mai consideră 20 de zile executate pentru absolvirea unui urs de calificare ori recalificare profesională;
CAPITOLUL V
Drepturile și obligațiile persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate.
Pe parcursul execuției pedespei persoanele private au o serie de drepturi fundamentale reglementat de legile ȋn vigoare dar și obligații care trebuie impetuos respectate, altfel se ajunge la sancțioarea persoanelor private de libertat, primirea de amȃnari din partea Comisiei de eliberari condiționate, acestea executȃnd pedeapsa ȋn “termen” și ȋntr-un regim de executare a pedepsei mai strict.
Drepturile deținuților
Ca toate ființele umane, ca cetățeni cu drepturi prevăzute în Constituție, persoanele private de libertat au drepturi, dar și obligații, deoarece penitenciarele funcționează în virtutea legii, nu în afara ei.
Drepturile pe care perosanele private de libertate le au pe timpul executării pedepselor sunt limitate de prevederile legale, de regimul de executare a pedepsei, de natura pedepsei ce ii s-a aplicat de instanța de judecată.
Cu prilejul intrării în închisoare, fiecare persoana privată de libertate primește informații referitoare la regimul aplicat categoriei din care face parte, regulile ce trebuie respectate conform Regulamentului de ordine interioară al penitenciarului, drepturile și obligațiile ce-i revin, modul lor de exercitare, procedura de realizare a plângerilor în caz de limitare a exercitării acestora, în așa fel încât persoana privată de libertate să se poată adapta cât mai ușor condițiilor vieții de penitenciar.
Asigurarea respectării drepturilor persoanelor private de libertate se face de către judecătorul de supraveghere a privarii de libertate.
Orice persoana privată de libertate care consideră că drepturile sale i-au fost încălcate, se poate adresa cu plângere, în termen de 10 zile de la aflarea măsurii luate împotriva sa de către administrația penitenciarului.
Soluționarea plângerii se face de către judecătorul de supraveghere a privarii de libertate, după ce a ascultat persoana privată de libertate, după caz, pe orice persoană care poate furniza informații în acest sens, prin încheiere motivată, în termen de 10 zile de la primirea plângerii și pronunță una dintre următoarele soluții:
– admite plângerea și dispune anularea, revocarea sau modificarea măsurii luate de către administrația penitenciarului;
– respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată.
Încheierea judecătorului de supraveghere a privarii de libertate se comunică persoanei private de libertate în termen de două zile de la data pronunțării acesteia.
Împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privarii de libertate persoana privată de libertate poate introduce contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii; Hotărârea judecătoriei este definitivă.
Exercitarea drepturilor persoanelor private de libertate este prevăzută în art. 7 din Legea nr. 254/2013, fiin interzisă limitarea exercitării acestor drepturi mai mult decât o face legea. Drepturile legale ale persoanelor private de libertate sunt prevăzute în art. 58-80 din lege.
Dreptul la libertatea conștiinței, a opiniilor și a credințelor religioase
Persoanele private de libertate pot participa, pe baza liberului consimțământ, la servicii sau întruniri religioase organizate în penitenciare și pot procura și deține publicații cu caracter religios, precum și obiecte de cult.
Acest drept mai presupune înlăturarea oricărei îngrădiri sau discriminări pe teme de opinii, convingeri, credințe religioase.
Dreptul la informație
Dreptul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate de a avea acces la informațiile de interes public nu poate fi îngrădit.
Accesul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate la informațiile de interes public se realizează în condițiile legii.
Articolul 59 alin. 3 din Legea nr. 254/2013 instituie obligația Administrației Naționale a Penitenciarelor de a lua toate măsurile necesare pentru asigurarea aplicării dispozițiilor legale privind liberul acces la informațiile de interes public pentru persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate.
Dreptul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate la informații de interes public se realizează și prin publicații, emisiuni radiofonice și televizate sau prin orice alte mijloace autorizate de către administrația penitenciarului.
În același sens sunt și dispozițiile art. 60 din Regulament, care prevăd că persoanele privative de libertate, indiferent de regimul de executare în care sunt clasificate, au acces la mijloacele de informare în masă, prin intermediul radioului, televizorului, revistelor și ziarelor, literatură beletristică și de specialitate.
Normele prevăzute în principalele acte normative cum ar fi Codul penal, Codul de procedură penală referitoare la executarea pedepselor privative de libertate, Legea de executare a pedepselor privative de libertate, regulamentul de aplicare a dispozițiilor acesteia,<LLNK 12001 544 10 201 0 25> Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, precum și <LLNK 12002 123 20 301 0 33>Hotărârea Guvernului nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a <LLNK 12001 544 10 201 0 18>Legii nr. 544/2001, regulamentele de ordine interioară ale penitenciarelor trebuie să fie aduse la cunoștința condamnaților pentru a se putea prevala de drepturile ce le cuprind, pentru a-și cunoaște obligațiile și a-și putea adapta conduita la restricțiile legale cuprinse în regulamentul de ordine interioară.
Aceste acte normative trebuie să le fie aduse la cunoștință în limba română, precum și în limba pe care o cunosc, pentru a nu se crea o discriminare în aplicarea și cunoașterea regulilor și se pun la dispoziție persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, în penitenciare, în locuri accesibile.
În cazul persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, care au deficiențe de comunicare, aducerea la cunoștință a dispoziților legale se realizează prin folosirea unor modalități care să permită înțelegerea acestora.
Toate măsurile luate în sensul celor de mai sus se vor consemna într-un proces verbal.
Dreptul la consultarea documentelor de interes personal
Persoana privată de libertate sau oricare altă persoană, cu acordul persoanei private de libertate, are acces la dosarul individual, la dosarul medical și la rapoartele de incident și poate obține, la cerere, fotocopii ale acestora.
Consultarea documentelor se poate face numai în prezența unei persoane desemnate de directorul penitenciarului.
Interesul persoanelor private de libertate și al familiilor lor cu privire la actele din cuprinsul dosarului vin din nevoia de cunoaștere a evoluției situației acestuia, situație de fapt și de drept care poate influența viața lui: situația juridică (introducerea în dosar a mandatelor de executare a pedepselor, în cazul în care sunt mai multe astfel de acte, realizarea contopirilor de mandate, modificările datelor din situația juridică – nerecidivist, recidivist, cu antecedente penale, aplicarea unei grațieri, amnistii, intervenția unui proces la altă instanță ori un proces la instanțele din străinătate, întreruperea executării pedepsei pe un timp limitat, suspendarea executării pedepsei), liberarea (la termen, condiționată, amânarea liberării), transferarea, sancționarea ori recompensarea, acordarea de facilități sau responsabilități, documentarea cu privire la zilele câștigate ca urmare a muncii prestate, cuantumul sumelor consemnate pe numele persoanei private de libertate (din plata muncii, banii primiți de la familie sau din alte surse, sumele expediate de penitenciar familiei sau victimei infracțiunii, plata unor daune cauzate din vina persoanei private de libertate, consemnarea sumelor cheltuite prin cumpărarea de bunuri), verificarea situației medicale (consemnarea tratamentelor, a medicamentelor de la penitenciar, de la familie, transferul la spitale, internările în infirmerie, intervențiile stomatologice, diferite intervenții chirurgicale, vaccinările periodice, intervenția unor boli cronice, alterarea stării de sănătate care nu ar permite continuarea executării pedepselor), obținerea de certificate de calificare, de diplome de studii ori de terminare a cursurilor diferitelor școli.
Dreptul la asistență juridical
Persoanele private de libertate au dreptul la un aparator ales sau din oficiu pe care ȋl pot consulta ȋn orice problema de drept ȋntr-un spațiu special amenajat sub supraveghere vizuală.
Dreptul de petiționare si dreptul la corespondență
Dreptul de petiționare al persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate este garantat.
Petițiile și răspunsul la acestea au caracter confidențial și nu pot fi deschise sau reținute.
Prin petiție se înțelege orice cerere sau sesizare adresată autorităților publice, instituțiilor publice, organelor judiciare, instanțelor sau organizațiilor internaționale.
Regulile penitenciare europene din 2006 prevăd în mod detaliat modalitățile în care se pot realiza cereri și reclamații de către persoana privată de libertate, în art. 70, astfel:
“1. Persoanele private de libertate au dreptul să formuleze cereri și reclamații, individual sau în grup, directorului penitenciarului sau oricărei alte autorități competente.
2. Dacă problema poate fi rezolvată prin mediere, se va recurge în primul rând la aceasta.
3. Dacă o cerere sau o reclamație este respinsă, motivele respingerii trebuie comunicate persoanei private de libertate în cauză, iar acesta va avea dreptul de a introduce recurs în fața unei autorități independente.
Persoanele private de libertate nu trebuie să fie pedepsite pentru că au făcut cereri sau reclamații.
5. Autoritatea competentă trebuie să țină cont de toate reclamațiile scrise de familile perosanelor private de libertate, referitoare la încălcări ale drepturilor acestora.
6. Nici o plângere a reprezentantului juridic sau a unei organizații care apără drepturile populației penitenciare nu poate fi depusă în numele unei personae private de libertate, dacă cel în cauză se opune.
7. Persoana privată de libertate trebuie să aibă dreptul de a solicita un aviz juridic, cu privire la procedurile de realizare a plângerilor și apelurilor interne, precum și serviciile unui avocat, dacă este necesar. “
Dreptul la corespondență al persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate este garantat, iar corespondența are caracter confidențial, neputând fi deschisă sau reținută decât în limitele și în condițiile prevăzute de lege.
Corespondența primită de către persoana privativă de libertate este supusă controlului antiterorist și de specialitate.
În scopul prevenirii introducerii în penitenciar, prin intermediul corespondenței, a drogurilor, substanțelor toxice, explozibililor sau a altor asemenea obiecte a căror deținere este interzisă, corespondența poate fi deschisă, fără a fi citită, în prezența persoanei private de libertate.
De asemenea, corespondența poate fi deschisă și reținută dacă există indicii temeinice cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, aceasta urmând a se face numai pe baza dispozițiilor emise, în scris și motivat, de către conducătorul penitenciarului.
Persoana aflată în executarea pedepsei privative de libertate este înștiințată în scris, de îndată, cu privire la luarea acestor măsuri, iar corespondența reținută se clasează într-un dosar special care se păstrează de administrația penitenciarului.
Dispozițiile cu privire la deschiderea și reținerea corespondenței nu se poate face în situația în care ea se realizează cu apărătorul său, cu organizațiile neguvernamnentale care își desfășoară activitatea în domeniul protecției drepturilor omului, precum și cu instanțele sau organizațiile internaționale a căror competență este acceptată ori recunoscută de România.
Directorul penitenciarului trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru crearea cadrului necesar ridicării corespondenței din penitenciar de către furnizorul de servicii poștale, de a asigura cutii poștale în interiorul penitenciarului și predării de îndată a acesteia destinatarului, sub semnătură.
Cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de petiționare și a dreptului la corespondență sunt suportate de către persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate.
În cazul în care aceste persoane nu dispun de mijloacele bănești necesare, cheltuielile pentru exercitarea dreptului de petiționare prin cereri și sesizări adresate organelor judiciare, instanțelor sau organizațiilor internaționale a căror competență este acceptată ori recunoscută de România și cele pentru exercitarea dreptului la corespondență cu familia, apărătorul și cu organizațiile neguvernamentale care își desfășoară activitatea în domeniul protecției drepturilor omului sunt suportate de către administrația penitenciarului.
Sunt considerate persoane fără mijloace bănești persoanele care nu au sau nu au avut în ultimele 30 de zile sume de bani disponibile în contul personal.
Cheltuielile ocazionate de exercitarea drepturilor de petiționare și la corespondență, prin trimiteri poștale în alt regim decât cel simplu, sunt suportate în totalitate de persoanele privative de libertate.
Procedura de distribuire a materialelor destinate exercitării dreptului de petiționare și la corespondență se aprobă prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Dreptul la convorbiri telefonice
Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate au dreptul să efectueze convorbiri telefonice de la telefoanele publice cu cartelă instalate în penitenciare. Convorbirile telefonice au caracter confidențial și se efectuează sub supraveghere vizuală.
Potrivit art. 54 din Regulamentul de aplicare a Legii 275/2006 orice persoana privată de libertate are dreptul de a efectua săptămânal, pe cheltuiala sa, cel puțin o convorbire telefonică de la telefoanele instalate în incinta locului de deținere, cu persoane din exteriorul locului de deținere, atât din țară, cât și din străinătate. Sunt interzise deținerea și folosirea telefoanelor mobile de către persoanele private de libertate, in interiorul locului de deținere.
Convorbirile telefonice sunt resticționate doar de Regulamentul de ordine interioară, care prevede orele de acces ale persoanelor private de libertate la telefon, categoriile care au acest drept cu o frecvență mai mare sau care îl pot exercita neȋntrerupt.
Convorbirile pot fi interceptate, limitate sau oprite în cazul în care sunt informații care demonstrează legături ilegale sau intenții de producere a unor fapte infracționale.
Cheltuielile ocazionate de efectuarea convorbirilor telefonice sunt suportate de către persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate.
Dreptul la comunicari on-line
Acest drept este prevazut de art. 66 din Legea 254/2013, dar nu poate fi pus ȋn aplicare ȋntrucȃt nu are corespondent ȋn Regulamentul de aplicare a Legii 275/2006 iar Regulamentu pentru prezenta Lege nu a fost adoptat.
Dreptul la plimbare zilnică
Fiecărei persoane private de libertate ii se asigură zilnic, atunci când condițiile climaterice permit, plimbarea în aer liber timp de cel puțin 2 ore, în curți special amenajate în aer liber, dacă nu prestează muncă. Celelalte personae private de libertate, care efectuează aceste activități, au dreptul la plimbare cel puțin o oră pe zi. Dacă condițiile climatice nu permit plimbarea în aer liber, aceasta se asigură într-un alt spațiu corespunzător.
Dreptul la plimbare este specific pentru persoanele private de libertate, el ne mai fiind întâlnit în alte instituții. Pentru a se păstra starea de sănătate a persoanelor private de libertate, fizică și psihică, mai ales pentru cele care sunt cazate în celule de mici dimensiuni ori care nu sunt folosite la activități zilnice în aer liber, precum și cele cu afecțiuni medicale care nu pot desfășura activități ocupaționale ori lucrative în mediu deschis, se organizează în fiecare penitenciar zone de plimbare.
În penitenciarele de maximă siguranță, ori în astfel de secții sunt construite „curți de plimbare”, separate între ele cu zid și acoperite cu plasă de metal, pentru ca plimbarea să poată respecta și criteriile de securitate. Pentru celelalte personae private de libertate, de regulă se amenajează terenuri de sport sau spații largi de plimbare, unde se poate efectua această activitate zilnică. În curțile de plimbare și pe terenurile de sport există posibilitatea de a se efectua mișcări de gimnastică, ori de instruire fizică, se pot folosi aparate de forță, ori se pot organiza jocuri colective de fotbal, volei, baschet, și altele.
În unele penitenciare moderne există și săli de forță, folosite mai ales pentru cei care practică sportul specific tinerilor, ori care doresc să-și întrețină corpul la parametrii fizici în mod deosebit. Activitatea de plimbare mai are rolul de a genera un confort psihic necesar pentru cei care nu ies din celule decât pentru astfel de activități ori muncesc sau sunt folosiți la activități în spații închise.
Dreptul de a primi vizite și dreptul de a fi informat cu privire la situațiile familiale deosebite
Dreptul de a primi vizite se concretizează prin aceea că în cadrul penitenciarelor, indiferent de regimul de executare a pedepsei închisorii, persoanele privat de libertate pot fi vizitate de membrii familiilor lor sau de alte persoane, cu acordul lor și cu aprobarea directorului penitenciarului.
Vizitele se primesc în spații special amenajate, sub supravegherea vizuală a personalului administrației penitenciarului.
Orice persoană care vizitează o persoană privată de libertate este supusă unui control specific.
Discuțiile în cadrul acestor vizite se realizează în limba maternă, iar durata și periodicitatea acestora se stabilesc prin ordin al ministrului justiției.
În cazul persoanelor private de libertate, încadrate în regimul de maximă siguranță sau închis, vizita se desfasoară în spații special amenajate, de regulă, cu dispozitive de separare între vizitat si vizitator, sub supraveghere vizuală.
Directorul unității poate aproba ca vizita să se desfășoare în spații fără dispozitive de separare în următoarele situații:
– pentru stimularea persoanelor private de libertate care au o conduită corespunzătoare, participă activ la activitățile de reintegrare socială și îndeplinesc obiectivele stabilite în planul de evaluare și intervenție educativă;
– cu ocazia unor evenimente deosebite, zi de naștere, căsătorie, nașterea unui copil, decesul unui membru de familie;
– la solicitarea membrilor Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante, cu ocazia vizitelor întreprinse de aceștia în penitenciare.
În cazul persoanelor private de libertate, încadrate în regimul semideschis și deschis, vizita se desfășoară în spații special amenajate, fără dispozitive de separare între vizitat și vizitator, sub supraveghere vizuală.
Numărul de vizite la care au dreptul persoanele private de libertate ȋn funcție de regimul de executare a pedepsie sunt:
– regimul deschis beneficiază de 5 vizite/lună;
– regimul semideschis beneficiază de 4 vizite/lună;
– arestații preventiv și persoanele private de libertate pentru care nu s-a stabilit încă regimul de executare a pedepsei beneficiază de 4 vizite/lună;
– regimul închis beneficiază de 3 vizite/lună,
– regimul de maximă siguranță beneficiază de două vizite/lună.
– minorii și femeile gravide ori care au născut, pentru perioada în care îngrijesc copilul în locul de deținere, beneficiază de 8 vizite/lună
– minorii sancționați cu internarea într-un centru educativ beneficiază de un număr nelimitat de vizite.
Acordarea dreptului la vizită implică efectuarea percheziției corporale a persoanei private de libertate, atât înainte, cât și după efectuarea vizitei, în scopul prevenirii unor evenimente deosebite sau unor situații de risc.
Apărătorul poate vizita oricând persoana private de libertate pe care o reprezintă, iar discuțiile dintre ei sunt confidențiale.
Orice nerespectare a regulamentului conduce la întreruperea vizitei, iar motivele sunt consemnate într-un registru special.
Dreptul la vizită initma.
Persoanele private de libertate pot beneficia trimestrial de vizită intimă, cu durata de 2 ore. În cazul unei persoane privată de libertate, în primul an de căsătorie, vizita poate fi lunară. Pentru acordarea acestui beneficiu, persoanele trebuie să îndeplinească anumite condiții.
După încheierea căsătoriei soții pot beneficia de o vizita intimă, într-o cameră separată, timp de 48 de ore, cu acordul directorului penitenciarului.
5.1.11. Dreptul de a primi, cumpăra și a deține bunuri
Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate au dreptul la primirea de bunuri și bani.
Numărul, greutatea pachetelor și valoarea sumelor de bani care pot fi primite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate se stabilesc prin ordin al ministrului justiției.
Este interzisă primirea, cumpărarea, deținerea și portul bunurilor și obiectelor din metale și pietre prețioase.
Conform Ordinului Ministrului Justiției nr. 2714 din 2008, persoanele private de libertate pot primi lunar un pachet cu produse alimentare în greutate de maximum 10 kg, la care se poate adăuga o cantitate de maximum 6 kg de fructe și legume, precum și o cantitate de maximum 20 litri de apă minerală și/sau băuturi răcoritoare.
Pe lângă acestea, pot primi anual 3 pachete cu ocazia Zilei Naționale sau a altor sărbători religioase și cu ocazia zilei de naștere. Cu ocazia primirii, bunurile și obiectele, precum și produsele sunt supuse, în prezența acestora, controlului specific executat de personalul anume desemnat de către directorul locului de deținere.
Este interzisă primirea de produse alimentare care necesită încălzire, coacere, fierbere sau alte tratamente termice în vederea consumului.
Persoanele private de libertate pot primi medicamente numai la recomandarea unui medic consultant, a unui medic specialist, cu avizul medicului unității, în baza unei prescripții medicale, întocmită în două exemplare, un exemplar însoțind în mod obligatoriu medicamentele primite. Medicamentele trebuie să fie prevăzute în Nomenclatorul produselor medicamentoase de uz uman, aprobat de Agenția Națională a Medicamentului, și să aibă cel puțin 6 luni până la expirarea termenului de valabilitate.
Cotele din sumele de bani cuvenite persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate pentru munca prestată, sumele primite de la persoane fizice sau juridice în timpul executării pedepsei și sumele aflate asupra lor la primirea în penitenciar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de petiționare, a dreptului la corespondență și a dreptului la convorbiri telefonice, pentru efectuarea examenului medical, pentru cumpărarea de bunuri, sprijinirea familiei sau alte asemenea scopuri, pentru repararea pagubelor cauzate bunurilor puse la dispoziție de administrația penitenciarului și pentru plata transportului până la domiciliu, la punerea în libertate.
Dacă la punerea în libertate nu se dispune de mijloace bănești, Administrația Națională a Penitenciarelor va asigura acestora contravaloarea transportului până la domiciliu, la nivelul tarifelor practicate de Societatea Națională a Căilor Ferate Române.
Bunurile interzise și sumele de bani găsite asupra persoanelor private de libertate, cu prilejul perchezițiilor, se confiscă. Bunurile confiscate se valorifică sau se distrug potrivit legii, iar sumele de bani se păstrează și se folosesc pentru cheltuielile din penitenciar ale persoanei private de libertate.
Dreptul la asistență medicală
Dreptul la asistență medicală al persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate este garantat.
Asistența medicală în penitenciare se asigură, ori de câte ori este necesar sau la cerere, cu personal calificat, în mod gratuit, potrivit legii.
În fiecare penitenciar există medici, stomatologi, farmaciști și asistenți calificați în rețeaua Ministerului Sănătății, care își realizează atribuțiile în cadrul cabinetelor medicale înființate la fiecare penitenciar.
Pentru intervenții de lungă durată există spitale-penitenciar, unde se pot efectua majoritatea analizelor, tratamentelor și unele operații. În cazul în care posibilitățile rețelei Ministerului Justiției sunt depășite ca dificultate, se poate apela la rețeaua Ministerului Sănătății, unde se respectă același principiu de asistență calificată și gratuită pentru cei aflaț ȋn executarea unei pedepsei privative de libertate.
Persoanele private de libertate beneficiază în mod gratuit de tratament medical și de medicamentele prevăzute în Nomenclatorul produselor medicamentoase de uz uman, aprobat de Agenția Națională a Medicamentului.
Prescrierea medicamentelor se face numai de către medicul curant, în urma consultațiilor acordate sau la recomandarea medicilor de specialitate.
Astfel, examenul medical al persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate se realizează la primirea în penitenciare și în timpul executării pedepsei, în mod periodic, la transfer, la punerea sa în libertate, la solicitarea persoanelor privative de libertate, precum și oir de câte ori este necesar.
Examenul medical este realizat în condiții de confidențialitate, pe cheltuiala persoanei private de libertate dacă este cerut de acesta.
Medicul care efectuează examenul medical are obligația de a sesiza procurorul în cazul în care constată că persoana condamnată a fost supusă la tortură, tratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente, precum și obligația de a consemna în fișa medicală cele constatate și declarațiile persoanei condamnate în legătură cu acestea sau cu orice altă agresiune declarată de persoana condamnată.
Persoana condamnată poate solicita, pe cheltuiala sa, examinarea și de către un medic legist sau de un medic din afara sistemului penitenciar, desemnat de persoana condamnată. Constatările medicului din afara sistemului penitenciar se consemnează în fișa medicală a persoanei condamnate, iar certificatul medico-legal se anexează la fișa medicală, după ce persoana condamnată a luat cunoștință de conținutul său, sub semnătură.
Persoanelor privative de libertate li se asigură și servicii de medicină dentară în cadrul cabinetelor de la locurile de deținere.
Un caz special este acela al femeilor care pe timpul cât sunt în executarea pedepselor priative de libertate sunt însărcinate. Acestea beneficiază de asistență medicală prenatală și postnatală, luându-se măsuri pentru ca nașterea să aibă loc în afara penitenciarului.
În cazul în care pedeapsa nu se întrerupe pentru creșterea copilului, mama poate păstra copilul până la vârsta de un an, după care copilul poate fi dat în îngrijire, cu acordul mamei, familiei sau persoanei indicate de aceasta.
În cazul în care copilul nu poate fi dat în îngrijirea familiei sau persoanei indicate de mamă, acesta poate fi încredințat pe toată durata de detenție a mamei, cu acordul acesteia, unei instituții specializate, cu înștiințarea autorităților competente pentru protecția copilului.
Dreptul la asistență diplomatică
Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, care au altă cetățenie decât cea română, au dreptul de a se adresa reprezentanțelor diplomatice sau consulare în România ale statului ai cărui cetățeni sunt și de a fi vizitați de funcționarii acestor reprezentanțe diplomatice sau consulare, în condiții de confidențialitate, iar administrația penitenciarului are obligația să coopereze cu aceste instituții pentru realizarea asistenței diplomatice a persoanelor condamnate.
Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, cu statut de refugiați sau apatrizi, precum și persoanele condamnate, care au altă cetățenie decât cea română, al căror stat nu este reprezentat diplomatic sau consular în România, pot solicita administrației penitenciarului să contacteze autoritatea internă sau internațională competentă și pot fi vizitați de reprezentanții acesteia, în condiții de confidențialitate
Dreptul la încheierea unei căsătorii
Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate au dreptul la încheierea unei căsătorii în penitenciar, în condițiile legii, iar administrația penitenciarului are obligația de a asigura condițiile necesare încheierii căsătoriei.
În cazul în care viitorii soți se află în executarea unor pedepse privative de libertate și nu se găsesc în același loc de deținere, Administrația Națională a Penitenciarelor, la solicitarea scisă a acestora și cu avizul comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, ia măsuri de transferare, astfel încât aceștia să se afle în același loc de deținere pe timpul necesar încheierii căsătoriei.
După încheierea căsătoriei soții pot rămâne în penitenciar, într-o cameră separată, timp de 48 de ore, cu acordul directorului penitenciarului.
În certificatul de căsătorie, la locul încheierii căsătoriei se înscrie localitatea în a cărei rază teritorială este situat penitenciarul.
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis sau deschis pot încheia căsătoria în localitatea în care domiciliază sau în localitatea în a cărei rază teritorială este situat penitenciarul, cu acordul directorului penitenciarului, și pot primi în acest scop o învoire de până la 5 zile.
La încheierea căsătoriei pot participa judecătorul de supraveghere a privarii de libertate, directorul locului de deținere, un reprezentant al serviciului de educație și intervenție psihosocială, precum și un număr de maximum 10 persoane, rude până la gradul al IV-lea inclusiv sau alte cunoștințe ale viitorilor soți.
Deși nu este prevăzut expres, corelativ cu dreptul la încheierea unei căsătorii este cel de a renunța la căsătorie prin divorț. Administrația penitenciarului trebuie să faciliteze persoanei private de libertate posibilitatea de a se adresa instanței de judecată pentru intentarea divorțului, atunci când consideră căsătoria iremediabil compromisă.
Dreptul de a vota
Dacă persoanei private de libertate nu i-a fost interzis prin hotărȃrea de condamnare dreptul de a vota, administrația locului de deținere are obligația să ia toate măsurile necesare pentru a-I asigura acest drept.
Obligațiile și interdicțiile persoanelor private de libertate
De la primul contact pe care condamnatul îl are cu penitenciarul, ii se aduc la cunoștință drepturile și obligațiile pe care le are în timpul executării pedepsei cu închisoarea.
Obligațiile constituie reguli de conduită obligatorii, care reclamă, pe de o parte, îndatorirea condamnaților de a se supune din momentul luării la cunoștință, iar pe de altă parte, obligația administrației locului de deținere de a pretinde condamnaților respectarea lor, asigurându-le totodată posibilitatea materială a exercitării drepturilor pe care le au.
Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate răspund civil, material, disciplinar sau penal, după caz, pentru faptele săvârșite în timpul executării pedepselor privative de libertate, potrivit legii.
CAPITOLUL VI
Recompense, abateri și sancțiuni disciplinare
Pe parcursul executarii pedepsei privative de libertate, persoanele private de libertate pot poti fi recompensat pentru comportamentul avut, pentru participarea la activități culturale, sportive, activități de școlarizare, muncă, etc.
Totodată persoanele private de libertate pot fi sancționate disciplinar pentru abaterile săvȃrșite pe parcursul executării pedepsei privative de libertate.
Recompense
Recompensele constituie un stimulent pentru reeducarea omului în general și a condamnatului în special, iar pentru a le obține trebuie ca acel condamnat să facă fapte de bună comportare și fapte de merit.
Sunt fapte de bună comportare din partea persoanei de libertate: disciplina în toate zilele, respectarea programului zilnic, a dispozițiilor conducerii, respectarea regulilor de igienă, buna conduită față de alți condamnați, participarea la programul de calificare sau recalificare profesională și alte acte pozitive de conduită.
Faptele de merit sau de curaj sunt faptele săvârșite de condamnați în situația când au salvat sau și-au pus viața în pericol pentru a salva bunuri și viața altora, au elaborat lucrări științifice, au avut contribuții la reeducarea celorlalți sau au prevenit acțiuni ostile, cum ar fi evadările.
Felurile recompenselor
Persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, care au o bună conduită și au dovedit stăruință în muncă sau în cadrul activităților educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, al instruirii școlare și al formării profesionale, li se pot acorda următoarele recompense:
ridicarea unei sancțiuni disciplinare aplicate anterior;
suplimentarea numărului convorbirilor on-line;
suplimentarea drepturilor la pachete și vizite;
suplimentarea dreptului la vizită intimă;
permisiunea de ieșire din penitenciar pentru o zi, dar nu mai mult de 15 zile pe an; (la propunerea personalului care desfășoară activități directe cu persoanele condamnate, cu avizul șefului secției unde sunt deținute);
permisiunea de ieșire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile, dar nu mai mult de 25 de zile pe an;
permisiunea de ieșire din penitenciar pe o durată de cel mult 10 zile, dar nu mai mult de 30 de zile pe an.
Permisiunea de ieșire din penitenciar
Permisiunea de ieșire din penitenciar poate fi acordată numai persoanelor privative de libertate care au avut o conduită constant pozitivă și prezintă suficientă încredere că nu mai comit alte infracțiuni.
Aceasta poate fi acordată în următoarele cazuri:
a) prezentarea persoanei private de libertate în vederea ocupării unui loc de muncă după punerea în libertate;
b) susținerea unui examen de către persoana privată de libertate;
c) menținerea relațiilor de familie ale persoanei private de libertate;
d) pregătirea reintegrării sociale a persoanei private de libertate;
e) participarea persoanei private de libertate la înhumarea soțului/soției, unui copil, părinte, frate/soră sau bunic.
Permisiunea de ieșire din penitenciar pe durata unei zile, pentru cazurile prevăzute la lit. a), b), c), d), se poate acorda persoanelor private de libertate care execută pedepse privative de libertate în regim închis.
Persoanele care execută pedepse privative de libertate în regim semideschis, li se pot acorda, pentru aceleași situații, permisiunea de ieșire din penitenciar pentru cel mult 5 zile.
Executarea pedepsei în regim deschis permite ieșirea din penitenciar pentru cel mult 10 zile.
În cazul decesului unei rude apropiate, legea prevede că este posibil a se acorda cel mult 5 zile permisiunea de ieșire din penitenciar, indiferent de regimul de executare, daca persoana privată de libertate a dat dovadă de bună conduită, stăruință în muncă sau în cadrul activităților educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, al instruirii profesionale și școlare.
La ieșirea din penitenciar persoanei private de libertate ii se aduc la cunoștință:
data și ora la care trebuie să se înapoieze;
regulile pe care trebuie să le respecte și consecințele nerespectării acestora;
obligativitatea prezentării la autoritățile publice locale sau la organele de poliție din localitatea în care se deplasează, pentru confirmarea prezenței în acea localitate, atât la sosire, cât și la plecare, în cazul unei permisiuni de iesire din penitenciar mai mari de 24 de ore.
Cu această ocazie, persoana privată de libertate semnează în acest sens un angajament.
În cazul minorilor, persoanelor private de libertate cu capacitate de exercițiu restrânsă ori al persoanelor private de libertate cu dizabilități, care pentru deplasare necesită însoțitor, administrația locului de deținere înștiințează în timp util reprezentanții legali ori, după caz, soțul sau soția ori rudele până la gradul IV inclusiv, care semnează angajamentul alături de persoanele private de libertate.
La ieșirea din locul de deținere, persoanei private de libertate ii se înmânează actul de învoire, care face dovada identității și a intervalului de timp pentru care este acordată permisiunea.
O zi permisiune de ieșire din penitenciar este echivalentă cu intervalul orar de 24 de ore.
Despre permisiunea ieșirii din penitenciar serviciul de evidență a persoanelor private de libertate informează, înainte de plecarea din locul de deținere, organele de poliție aflate în raza localității unde se deplasează persoana privată de liberate.
Cheltuielile ocazionate de ieșirea din penitenciar sunt suportate de către persoana privată de libertate.
Abateri disciplinare
Abaterile disciplinare sunt conduite ale condamnaților neconforme cu prevederile legale, care nu au gravitatea unor infracțiuni, dar sunt suficient de grave pentru a se aplica sancțiuni pentru revenirea la conduita regulamentară.
Abaterile disciplinare se constată de către personalul administrației penitenciare și se consemnează într-un raport de incident, care se depune la șeful secției unde este deținută persoana privată de libertate, în termen de 24 de ore de la data constatării abaterii.
Răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea penală sau civilă a persoanelor private de libertate.
Pentru faptele care, potrivit legii penale, constituie infracțiuni, personalul administrației penitenciare are obligația de a sesiza organele de urmărire penală. În acest caz poate fi aplicată, în mod provizoriu, una dintre sancțiunile disciplinare.
Sancțiuni disciplinare
Sancțiunile care pot fi aplicate în cazul săvârșirii abaterilor disciplinare sunt:
a) avertismentul;
b) suspendarea dreptului de a participa la activități culturale, artistice și sportive, pe o perioadă de cel mult o lună;
c) suspendarea dreptului de a presta o muncă, pe o perioadă de cel mult o lună;
d) suspendarea dreptului de a primi și de a cumpăra bunuri, cu excepția celor necesare pentru igiena individuală sau exercitarea drepturilor la apărare, petiționare, corespondență și asistență medicală, pe o perioadă de cel mult două luni;
e) suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de cel mult 3 luni;
f) izolarea pentru maximum 10 zile.
La minori, termenele de mai sus de la lit. b)-e) se reduc la jumătate.
Banii, bunurile sau alte valori, procurate ori deținute în alte condiții decât cele prevăzute de lege, se confiscă și se valorifică potrivit legii.
Aplicarea sancțiunilor disciplinare nu poate îngrădi dreptul la apărare, dreptul de petiționare, dreptul la corespondență, dreptul la asistență medicală, dreptul la hrană, dreptul la lumină și dreptul la plimbarea zilnică.
Sancțiunile prevăzute la lit. d și e nu se aplică femeilor însărcinate sau celor care au în îngijire copii în vârstă de până la un an iar cea de la lit. f nu poate fi aplicată minorilor, femeilor însărcinate ori femeilor care au îngrijire copii în vârstă de până la un an. Aceasta din urmă, poate fi aplicată numai cu avizul medicului. Medicul penitenciarului vizitează zilnic și ori de câte ori este necesar persoanele private de libertate care execută această sancțiune disciplinară.
Sancțiunile cu caracter colectiv și sancțiunile corporale sunt interzise.
Mijloacele de imobilizare din dotare, precum și orice mijloc degradant sau umilitor nu pot fi folosite ca sancțiune disciplinară.
Procedura disciplinară
Procedura disciplinară se declanșează de șeful secției unde este deținută persoana privată de libertate, care sesizează comisia de disciplină, formată din directorul penitenciarului, în calitate de președinte, adjunctul acestuia, responsabil cu aplicarea regimurilor de deținere, și un supraveghetor ales anual de ceilalți supraveghetori, în calitate de membri.
Directorul penitenciarului desemnează, în termen de 24 de ore de la sesizarea comisiei de disciplină, o persoană din cadrul personalului penitenciarului, alta decât un supraveghetor, să efectueze cercetarea prealabilă, care în termen de 5 zile de la sesizare, prezintă comisiei de disciplină rezultatele cercetării acesteia, iar după ascultarea persoanei condamnate și a oricărei alte persoane care are cunoștință despre împrejurările în care a fost săvârșită fapta, se aplică de către comisia de disciplină, prin hotărâre scrisă, una dintre sancțiunile disciplinare sau, după caz, clasează dosarul de cercetare disciplinară.
La stabilirea sancțiunii disciplinare se ține seama de gravitatea abaterii, de persoana condamnatului, de abaterile disciplinare săvârșite anterior, de atitudinea persoanei condamnate după săvârșirea abaterii și în timpul procedurii disciplinare.
Sancțiunile disciplinare aplicate se înscriu într-un registru special, iar dosarul disciplinar și hotărârile comisiei de disciplină se includ în dosarul individual al persoanei condamnate.
Dacă în cursul procedurii disciplinare, comisia de disciplină ia cunoștință despre săvârșirea unei infracțiuni, sesizează organul de urmărire penală competent.
Plângerea împotriva hotărârii comisiei de disciplină
Împotriva hotărârii comisiei de disciplină, prin care a fost aplicată o sancțiune disciplinară, persoana privată de libertate poate face plângere la judecătorul de supraveghere a privarii de libertate, în termen de 3 zile de la comunicarea hotărârii.
Persoana condamnată este ascultată la locul de deținere, în mod obligatoriu, la judecarea plângerii.
Judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate proceda la ascultarea oricărei alte persoane, în vederea aflării adevărului și soluționează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 3 zile de la primirea acesteia, pronunțând una dintre următoarele soluții:
admite plângerea și dispune anularea, revocarea sau modificarea sancțiunii disciplinare aplicate de comisia de disciplină din penitenciar;
respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată.
Împotriva acestei încheieri, persoana privată de libertate poate introduce contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Hotărârea judecătoriei este definitivă.
Plângerea împotriva hotărârii comisiei și contestația împotriva încheierii nu sunt suspensive de executare a sancțiunii, excepție facȃnd sancțiunea privind izolarea.
Concluzii
Lumea din spatele gratiilor este o alta lume, o alta Romanie, ȋn care condițiile de trai din unele penitenciare sunt inumane. Oamenii din societatea noastra sunt copleșiți de griji și problem fără să mai poată să vadă și problemele celorlalți.
Este inutil să susținem că ne putem integra ȋn normele impuse de Uniunea Europeana, deși cei de la conducere susțin contrariul. În anul 2015 Romȃnia are doar doua penitenciare construite dupa standardele legislației ȋn vigoare: Penitenciarul Giurgiu și Penitenciarul Arad, restul fiind transformate din scoli, unități militare sau construite ȋn urmă cu peste 50 de ani, iar de atunci nu au mai suferit nici o reparație capitală.
Nu ne putem alinia la standardele Europene din punct de vedere al executării pedepselor privative de libertate cȃnd țara noastră adoptă legii care pur și simplu nu pot fi puse ȋn practică din lipsa fondurilor.
În 01.02.2014 a intra ȋn vigoare o data cu Noul Cod Penal și Legea 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare ȋn cursul procesului penal, care aduce schimbări majore ȋn sistemul execuțional penal dar la mai bine de un an ( 06.2015 ) nu a fost publicat ȋn Monitorul Oficial, Regulamentul de aplicare a Legii. Lege 254/2013 prevede recompense suplimentare ( Art. 98, alin. 1, lit. b) – suplimentarea numărului convorbirilor on-line ), tot ȋn această Lege apar drepturi suplimentare ( Art. 66, menționează că persoanele private au dreptul la comunicări on-line ), un drept care nu se poate acorda.
Tot Legea 254/2013 prevede la art. 189, alin. 1: La data intrării în vigoare a prezentei legi, penitenciarele pentru minori și tineri și centrele de reeducare se reorganizează în centre de detenție și centre educative, iar daca facem o vizita pe situl Administratiei Nationale a Penitenciarelor (anp.gov.ro), aceasta nu are in subordine nici un Centru de Detenție sau Centru Educativ.
O altă mare problemă a sistemult penitenciar Romȃnesc este supraaglomerarea, condițiile de detenție, munca și igiena sunt improprii, punȃnd viața a numerosi romȃni ȋn pericol, personalul de specialitate este insuficient iar putinele programe ce se desfașoară sunt rigide și, de cele mai multe ori, neinteresante pentru persoanele private de libertate, ceea ce duce la imposobilitatea reintegrării ȋn societate, odată eliberați.
Problema condițiilor de detenție nu este ȋntodeauna lipsa fondurilor, ci distrugerile provocate de persoanele private de libertate. Atat timp cat supravegherea persoanele private de libertate nu este posibilă permanent, acestea pot provoca distrugeri al caror responsabil este de negasit sau atunci cand acesta este cunoscut nu exista posibilitați de recuperarea a pagubei.
O soluție imperativa pentru rezolvarea problemelor din ȋnchisorile romȃnesti este asigurarea fondurilor necesare și impunerea unei strategii realizabile pe termen mediu, ȋnsă aceste fonduri trebuie folosite cu maximum de eficiență. Construirea unor noi penitenciare, transferarea unor unități militare, de la Ministerul Apărării la Ministerul Justiției, pentru a fi transformate ȋn penitenciare și creșterea confortului ȋn cele vechi ar putea rezolva problema supraaglomerării și problemele de igienș. Durata pedepselor ar trebui micșorată, ȋn special pentru persoanele private de libertate fără antecedente penale, deoarece penitenciarul este un mediu propice pentru deprinderea criminalității, dar și dotarea penitenciarelor cu mijloace moderne de siguranță, supraveghere, control, transport, comunicare și intervenție non-letala ȋn situații deosebite; atragerea persoanelor private de libertate ȋn activități socio-educative prin dotarea atelierelor de producție din unități, spre exemplu.
În alte penitenciare din Europa cazarea se face individual, tocmai pentru a motiva persoanele private de libertate să participle la activitățile zilnice, programe, ȋntruniri, scolarizare, etc.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Sistemul Executional Penal In Romania (ID: 129821)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.