Sistemul European de Protectie a Drepturilor Omului

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………………………. 2

DEFINIREA TERORISMULUI…………………………………………………. 3

TERORISMUL INTERNAȚIONAL………………………………………….. 4

ZONE FIERBINȚI: PALESTINA- ISRAEL………………………………. 6

LUPTELE DE GHERILĂ ȘI PRIMA INTIFADA PALESTINIANĂ……………………………………………………………………….. 8

MANDATUL BRITANIC AL PALESTINEI ȘI REVOLTA ÎMPOTRIVA EVREILOR……………………………………………………….. 10

NAȚIUNILE UNITE, PARTIȚIONAREA PALESTINEI ȘI DECLARAREA STATULUI ISRAEL……………………………………… 11

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………….. 13

INTRODUCERE

Începutul mileniului a adus cu sine, din nefericire și o amplificare nemaivăzută a terorismului internațional, atât în ceea ce privește gravitatea actelor teroriste din punct de vedere al numărului de victime și pagubelor produse, cât și în ceea ce privește formele de manifestare.

Terorismul nu a apărut recent. El este foarte vechi – a precedat strategia terorii exercitată de legiunile romane asupra populațiilor din zonele ocupate, supraviețuind acesteia – și, de-a lungul timpurilor, s-a manifestat sub toate formele posibile, de la terorismul peșterii la ciberterorism, în funcție de treapta de civilizație pe care a ajuns omenirea. Mijloacele au fost mereu altele, esența a rămas însă aceeași: înfricoșare, distrugere, ucidere.

Mijloacele folosite de teroriști sunt extrem de variate ( răpiri de persoane, luări de ostatici, asasinate, producerea de explozii, distrugerea unor edificii publice, sabotarea căilor ferate, a instalațiilor industriale sau a mijloacelor de telecomunicații, etc.). din arsenalul metodelor ,,tradiționale" fac parte: atentatele asupra șefilor de state, atacurile asupra misiunilor diplomatice și diplomaților acreditați, asupra personalităților politice sau a altor persoane recunoscute pentru opiniile lor, atacarea unor instituții publice, a avioanelor, forțelor de ordine s.a.

„Terorismul este cel mai periculos și mai nociv efect al puterii, în sensul că se legitimează prin forța cea mai brutală și folosirea ei lipsită de orice scrupul, în condițiile în care singura regulă este cea dictată de terorist, fie el un individ, grup sau stat” (Virgil Magureanu 2003).

DEFINIREA TERORISMULUI

În prezent nu există o definiție acceptată a terorismului, în ciuda numeroșilor specialiști din cele mai diverse domenii care au studiat și analizat fenomenul în complexitatea și diversitatea lui.

Principalul motiv al acestei incertitudini a definirii îl constituie arealul deosebit de amplu al conceptului, care include o mare varietate de forme de manifestare având însă drept trăsătură comună scopul final urmărit: provocarea terorii în formele cele mai diverse cu putință. Walter Laquer, istoric și comentator de politică externă americană, menționa într-o erudită lucrare destinată acestui fenomen că între 1936 și 1981 s-au dat 109 definiții terorismului, dar niciuna dintre ele nu este suficient de cuprinzătoare.

Fără îndoială, aceste definiții își au importanța lor, fiindcă analizează, din varii puncte de vedere, un fenomen – fenomenul terorismului – și îl plasează într-o dimensiune socială și ea foarte diversificată și foarte complexă. În literatura străină de specialitate sunt prezente diverse puncte de vedere care prin prisma specificului domeniului de abordare, definesc cât mai divers acest amplu fenomen. Astfel, istoricul englez Thomas Givanovitch definește terorismul ca fiind „acte de natură să provoace sentimentul de teamă, de un rău oarecare, acte care apar ca intimidări din toate punctele de vedere”.

TERORISMUL INTERNAȚIONAL

Se poate spune că, terorismul a devenit în zilele noastre internațional sau transnațional prin faptul că au apărut organizații și grupări teroriste care, prin metodele folosite și întinderea acțiunilor pe care le întreprind, depășesc frontierele unei țări, includ naționalități din diferite state. După cum sublinia autorul francez George Levasseur, „o sursă importantă a terorismului internațional cu caracter politic rezidă mai ales în recrudescența mișcărilor iredentiste“ . Mai mult, se constată o anumită tendință de coalizare și chiar de unificare a grupărilor teroriste, în special a celor din Europa Occidentală.

Ca orice formă de terorism, cel internațional recurge la același gen de acțiuni: răpiri, asasinate, atacuri armate, amenințări, lansări de bombe, acte care pe plan general sunt calificate drept criminale.

Din 1968 și până în 1989 se poate estima că și-au pierdut viața, în urma unor acte teroriste cu caracter internațional, peste 4.000 de persoane și au fost rănite peste 20.000.

Evoluția terorismul a devenit o gravă amenințare la adresa păcii și înțelegerii între popoare. El dezvoltă, prin acțiunile sale, neîncrederea și chiar ostilitatea atunci când apare ca fiind susținut, subvenționat sau organizat în scopuri agresive, de diversiune, de destabilizare națională și internațională.

„Terorismul internațional – concluziona o reuniune de specialiști – reprezintă utilizarea sau amenințarea cu utilizarea unei violențe, ce creează o stare generalizată de teamă în scopuri politice, de către un individ sau un grup atunci când el acționează în favoarea sau împotriva unei autorități guvernamentale, când asemenea acțiuni urmăresc să influențeze atitudinea și comportamentul unui grup social mai cuprinzător decât victimele imediate și când prin naționalitatea sau legăturile externe ale autorilor, localizarea lor, natura victimelor lor, instituționale sau umane, sau mecanismul de înfăptuire, ramificațiile lor depășesc frontierele naționale ale unui stat“ .

După părerea mea, internaționalizarea terorismului pune în cauză nu numai ordinea internă a unui stat, dar însăși relațiile acestuia cu alte state. Refugierea autorilor actelor de terorism pe teritoriul altor state duce la complicații în relațiile internaționale.

ZONE FIERBINȚI: PALESTINA – ISRAEL

De mai bine de jumătate de secol această regiune a devenit unul dintre cele mai fierbinte puncte de încercare ale relațiilor lumii occidentale cu lumea musulmană.

Această zonă este distrusă de conflicte militare dintre Israel si țările arabe, conflict care a început cu războiul de independență al statului Israel (1948-1949) imediat după retragerea britanică, continuând cu reizbucnirea divergențelor în 1956, urmată de Războiul de Șase Zile din 1967 și cu atacarea Israelului în 1973. În această zonă a fost aproape tot timpul nevoie de intervenția ONU pentru dezamorsarea situației și pentru încercarea evitării catastrofelor umanitare.

În urma acestor conflicte, mulți palestinieni au părăsit Israelul și au fost instalați în tabere de refugiați din preajma granițelor Israelului; statutul acestor refugiați a devenit o problemă complicată în cadrul relațiilor israeliano-arabe.

În 1978 fortele de guerilla pelestiniene (în majoritate militanți al-Fatah conduși de Yasser Arafat), având baze în sudul Libanului, au lansat un atac asupra Israelului; trecând la contraofensivă, forțele armate israeliene au pătruns în sudul Libanului pentru a ocupa un teritoriu de aproximativ 10 km în profunzime, spre a proteja granița nordică a Israelului. Conflictul a durat până în 1985 când forțele armate israeliene au fost retrase din Liban. 

În 1987-1993 a avut loc prima Intifada începând ca o răbufnire de violență în teritoriile ocupate.

Majoritatea participanților erau tineri. Conducerea OEP din Tunisia a preluat imediat direcția acestei mișcări populare. Intifada a determinat în primul rând creșterea influenței politice a grupărilor islamice extremiste precum Hamas și Jihadul Islamic; există zeci de astfel de grupări care s-au strâns in militii pro- și contra OEP, condusă de Y. Arafat.

Prima Intifada s-a încheiat în 1993, odată cu semnarea Acordurilor de la Oslo între reprezentanții Israelului și cei ai OEP. 

În  2000  a  început  a  II-a  Intifada (denumită și „al-Aqsa Intifada”). S-a declanșat ca urmare a gestului cu implicații simbolice al lui Ariel Sharon care a vizitat templul al-Haram as Sharif din Ierusalim, care are numeroase semnificații de ordin religios atât pentru arabi cât și pentru evrei; demnitarul israelian a declarat atunci ca respectivul sit reprezintă teritoriu israelian pentru eternitate. În vechiul Ierusalim au izbucnit revolte ale palestinienilor; armata israeliană a intervenit, rezultând victime în randul palestinienilor.

 Acest conflict pare sa nu înceteze și tot mai mulți civili cad victime ale acestor confruntări.

Din păcate, multe din ințiativele palestiniene au caracter terorist. Actiuni precum declanșarea de bombe în autobuze, în piețe și în școli nu pot fi considerate decât acțiuni teroriste.

În opinia mea, conflictul israelo-palestinian este în mare parte responsabil pentru apariția terorismului modern. Israelul este o țară care luptă cu terorismul de câteva decade bune și fără prea mult succes (deși serviciile secrete israeliene împiedică majoritatea atentatelor, Israelul nu a facut nimic pentru a înlătura cauzele care ii determină pe unii palestinieni să folosească terorismul, astfel încât numarul celor ce sunt dispuși să se alăture grupărilor teroriste crește pe zi ce trece).

LUPTELE DE GHERILĂ ȘI PRIMA INTIFADA PALESTINIANĂ

După 1967, palestinienii și-au pierdut speranțele pe care și le-au pus într-o mișcare pan-arabă care să îi ajute să recucerească teritoriile Palestinei. OEP a început să acționeze prin atacuri sporadice din Liban, după ce Iordanul a devenit ostil luptei palestinienilor.

După masacrul de la Munchen, când 11 sportivi israelieni au murit în urma atacului unor teroriști palestinieni, serviciile secrete israeliene și luptătorii palestinieni au fost implicați într-o serie de atacuri și replici sângeroase, care s-au întins pe mai mulți ani.

Din 1974, deși OEP avea ca obiectiv recucerirea teritoriilor prin forță, a fost adoptat un program prin care Organizația își asuma rolul de eliberare a teritoriilor printr-un program care nu excludea alte mijloace decât forța.

În 1987 a început mișcarea de eliberare națională a palestinienilor. ”Intifada” a fost prima acțiune a populației palestiniene la care au participat oameni care nu erau afiliați grupărilor paramilitare. Mișcarea a fost caracterizată de proteste, manifestări publice, boicoturi și demonstrații ale tinerilor în fața forțelor armate israeliene. Cea mai celebră imagine din timpul acestor mișcări este aceea a tinerilor aruncând cu pietre către tancurile sau autvehiculele blindate ale israelienilor.

În 1988, OEP a declarat instituirea statului palestinian, care, deși nu a fost niciodat un stat independent care să dețină suveranitatea asupra vreunui teritoriu, a recunoscut Israel ca stat în granițele dinaintea războiului din 1967, ceea ce a adus recunoașterea internațională pentru OEP.

După încheierea Războiului din Golf, în 1991, o facțiune palestiniană a fost inclusă în discuțiile pentru pace, ca parte a unei inițiative diplomatice a Statelor Unite și Rusiei. 

MANDATUL BRITANIC AL PALESTINEI ȘI REVOLTA ÎMPOTRIVA EVREILOR

După terminarea Primului Război Mondial și căderea Imperiului Otoman, Palestina a devenit un mandat britanic. În 1920, mișcarea Zionistă și reprezentanții lumii arabe au semnat un tratat pentru conviețuirea în Palestina și Transiordania (teritorii pe care se află Israel, Iordania, Cisiordania și Fâșia Gaza în prezent). 

Tratatul nu a fost pus în aplicare absolut deloc, populația arabă fiind nemulțumită de creșterea numărului de evrei, iar mișcarea Zionistă a provocat o puternică mișcare naționalistă din partea arabilor. 

În 1921, revoltele Jaffa au intensificat tensiunile dintre popoare la nivelul conflictelor violente. Ceea ce a început ca o confruntare între două grupuri de evrei a devenit un atac la scară mare din partea populației arabe. 

Au urmat dispute pe locurile sfinte ca Zidul Plângerii sau Cupola Stâncii (Moscheea Omar), care au servit drept pretexte pentru izbucnirea unor noi conflicte între populația arabă și evreii care veneau în număr tot mai mare în Palestina, pe fondul creșterii manifesterilor anti-semite din Germania nazistă.

Între 1936 și 1939, Revolta Arabă, o mișcare naționalistă îndreptată împotriva mandatului britanic și a imigranților evrei, a legat interesele palestinienilor de acțiunile naziștilor lui Hitler.  Germanii promiteau că vor elimina toate facțiunile evreilor în Palestina după câștigarea războiului.

NAȚIUNILE UNITE, PARTIȚIONAREA PALESTINEI ȘI DECLARAREA STATULUI ISRAEL

În 1947, nou înființată, Organizația Națiunilor Unite a constituit un comitet care să se ocupe de situația Palestinei. În septembrie 1947, Comitetul Special al Națiunilor Unite pentru Palestina a propus crearea pe teritoriul mandatului britanic a unui stat arab independent, unui stat evreu independent și Orașul Ierusalim, independent de ambele.

Niciuna dintre părți nu a fost de acord cu această propunere, evreii pentru că pierdeau Ierusalimul, unde aveau la acel moment o populație majoritară, iar palestinienii erau nemulțumiți pentru că foarte mulți arabi ar fi rămas blocați în statul evreu.

În luna noiembrie, în ciuda protestelor și nemulțumirilor exprimate de palestinieni și statele arabe înconjurătoare, ONU a decis să pună în aplicare recomandările Comitetului pentru Palestina, cu mici modificări. Yishuv, corpul reprezentativ al evreilor din Palestina a acceptat planul, care stabilea că partiționarea va intra în vigoare imediat după retragerea britanică din zonă.

Dispariția treptată a trupelor britanice din zonă a lăsat loc tot mai multor atacuri ale arabilor nemulțumiți de rezoluția ONU. Fără o forță care să impună ordinea, violențele au escalat, gruprile paramilitare ale ambelor tabere atacând diverse ținte. Punctul culminant al conflictelor a fost ”masacrul de la Deir Yassin”, când mai multe grupări militare zioniste au atacat un sat palestininan. Aproximativ 1.000 de oameni au murit în primele două luni de lupte. Până în luna martie 1948, peste 2.000 au fost uciși și 4.000 de oameni răniți.

Pe 14 mai, 1948, cu o zi înainte de încheierea mandatului britanic din Palestina, David Ben-Gurion a declarat înființarea Statului Israelului ”prin virtutea dreptului nostru natural și istoric, împuternicit de rezoluția Consiliului General al Națiunilor Unite”.

BIBLIOGRAFIE

http://www.armyacademy.ro/reviste/1_2005/a10.pdf

http://geopolitica.ase.ro/doc/dizertatii2006/Calugaru%20Dragos-TERORISMUL%20LA%20INCEPUTUL%20MILENIULUI%20III.pdf

https://dreptmd.wordpress.com/teze-de-an-licenta/terorismul-la-inceputul-mileniului-iii/

http://news.bbc.co.uk/2/hi/middle_east/3677206.stm

http://stirile.rol.ro/conflictul-israeliano-palestinian-de-unde-a-inceput-si-cand-se-va-sfarsi-842672.html

http://www.antena3.ro/externe/conflictul-israeliano-palestinian-de-unde-a-inceput-si-cand-se-va-sfarsi-192957.html

http://www.fanatik.ro/crima-oribila-israel-conflictul-israeliano-palestinian-o-drama-fara-sfirsit-572144

http://www.armyacademy.ro/biblioteca/CARTI/stiinte_teh/mosteanu/a.pdf

Walter Laquer, The Age of Terrorism, Boston, MA, Little Brown & Co., 1987.