.sistemul Decizional al Comunitatii Europene

CAPITOLUL I

CONSIDERATII INTRODUCTIVE

SECTIUNEA I

SCURT ISTORIC

Intreaga istorie a constructiei europene poate fi sintetizata pornind de la confruntarea a doua, vointa de integrare si interesul pastrarii suveranitatii nationale.

Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene consacra o viziune globala a Europei viitoare si aduce un raspuns original problemei echilibrului dintre elementele de integrare si cele de cooperare.

Dar tratatul de la Maastricht nu este nici o creatic exnihilo, nici un punct final, ci o noua etapa in procesul istoric de unificare europeana lansat in anii 50.

Pe lima continuitatii istorice nu se poate totusi uita ca si constructia comunitara este ea insasi un model original caracterizandu-se prin suprapunerea aspectelor de integrare cu aspecte interguvernamentale, tensiunea dintre acesti doi factori fiind una din datele permanente ale dinamicii jocului comunitar si cu acest titlu se regaseste si in negocierile care au condus la Maastricht.

Din perspective istorica se poate spune ca permanenta obiectivelor constructiei europene explica si existenta dreptului european.

Constructia europeana la care asistam, privita in perspective istorica a fost pregatita de generatii de scriitori, filozofi, istorici, poeti, juristi, politologi.

Cu mai mult sau mai puțin succes, toate acestea, purtând nostalgia unității antice pierdute, au încercat sa contribuie la recunoașterea speranței de a o restabili între partile disociate ale Europei.

Doctrinele europene au îndeplinit astfel rolul de a menține de-a lungul secolelor ideea unității europene si de a pregăti Europa unita pe care epoca noastră se străduiește sa o construiască.

Primele doctrine ale unității europene (descoperite) s-au născut la sfârșitul Evului Mediu. Ele au devenit cu atât mai dare cu cat împrejurările politico conduceau la o divizare mai profunda a Europei.

Astfel, mai putem aminti si afirmația lui Zenon, care in tratatul sau de guvernare a scris Pseudo-Plutarque si își propune sa demonstreze “ca noi suntem locuitorii unui anume oraș, separați unii de alții de un drept particular si

de legi exclusive, dimpotrivă noi trebuie sa vedem in fiecare dintre cetățeni ca si cum ar apartine aceluiași oraș, printr-o mișcare care prefigurează revelația crestina care este idee paternitatii universale care este cufundata in cea a fraternitatii universale.

Apoi in ultimii ani ai republicii Cezar incorporează conținutul lumii

romane, prefigurează baza Europei si prepara astfel viitorul unei lumi pe care geniul sau nu putea nici măcar sa și-1 imagineze”.

Sub influența filosofiei grecești, servius Ulpicius, maestrul lui Cicero, lărgește ideea de drept al oamenilor pana la ideea de drept natural.

Doua secole mai târziu, Seneca, înaintea lui Marc Aureliu, a putut scrie omul trebuie sa privească lumea ca un habitat al speciei umane. Tot ceea ce

vedeti este unul singur, not suntem membri unei mari corporații. Societate

seamănă cu un drum care nu se susține decât prin agregarea forțelor sale.

Aceasta este o gândire foarte romana, dar si una universala “Harta care se naște in aceasta epoca va dura până in perioada renașterii si este cea a unei Europe verticale decupata in lungi bande.

Trebuie menționat si faptul ca încă din secolul al XV-lea, in 1464, regele Boemieie, Georges de Podiebrad propunea regelui Frantei Louis XI constituirea unei confederații europene care, limitând suveranitatea statelor, sa fie dotata cu

instituții comune, cum ar fi o adunare in cadrul căreia sa se voteze cu majoritate simpla si o curte de justiție, un buget federal si o forță armata proprie.

Bernard Voyenne il amintește in lucrarea sa pe Pierre Dubois, chiar ii dedica un capitol “Le precurseur” in “Histoire de L'idee europeenne” este un om curios si aparține timpului sau care marcheaza intrarea ideii de europa unita “stricto – sensu” (sec XIV debut).

Pierre Dubois, om modern, școlit la Universitatea din Paris de Thomas D'Aquino si de profesorul lui, Dante Siger de Brabont, a scris “tratat de politică generală care printre ideile sale inovatoare, conține un venerabil plan de federalizare europeană; el propune țările unite sub Filip Frumosul care pe moment dorește sa fie împărat.

Secolul al XVI – secol in care noua conștiința europeana este in plina criză: două mișcări fermentează in Europa, care este aproape simetrica: renașterea si reforma si una si cealaltă apar aproape simultan, si data nu s-ar separa le putem considera la origine ca o dubla fată a aceluiasi fenomen.

Primele idei de Europa unită sunt clar conturate in lucrarea lui B. Voyenne, insa si lucrarea lui J.B. Duroselle vine cu informații noi din acest punct de vedere insa se leagă si de granițe.

În lucrarea sa “L'idee s'europe dans L'histoire” acesta spune “Europa este o construcție a spiritului uman pornind de la o realitate geografica prost delimitată”

În prefața cărții, conceputa de Jean Chonnet, acesta face următoarele afirmații “De secole există o cultura si o civilizație comuna tarilor Europei; aceasta cultura si civilizație au fost raspandite in lumea intreaga si a ajutat omul.

Europa a fost pe durata a mai multor secole centrul puterii si iluminatiei universale. S-ar fi putut organiza pacifist activitatile for comune dar au cautat fie securitatea natională absolută fie sa domine. Istoria descrie prea mult actele de impunere a forței, gloria fiind decernata intotdeauna invingatorului de multe ori popoarele fiind uitate.

J.B. Duroselle afirma foarte just in lucrarea sa “Europa este o constructie a spiritului uman, pornind de la a realitate geografica.

Natiunile sunt compuse oameni care traiesc intr-o forma national determinata, fara efortul lor deosebit, nu ar fi existat Europa. Aceasta atractie naturală, unii catre altii, pe durata a secole a fost subminata de cei care guvernau si cautau pentru tarile lor sau pentru ei insasi forta si gloria, care de cele mai matte ori erau atinse prin sacrificii impuse poporului.

Europa se indreapta catre SUA deoarece au o civilizatie comuna si afacerile politice sunt conduse intr-o maniera democratica. Aici se deschide a noua perspectiva in curs de formare cu SUA de a analiza inceputul “partnership” si la o coexistenta pacifica cu Rusia.

Astfel SUA domina lumea si duc popoarele Europei si ale lumii catre unire care vor reprezenta S.U. ale Europei, dandu-li-se astfel tuturor oamenilor o zona de pace care va putea fi inceputul organizarii pacii in lume.

Daca din punct de vedere al aprofundarii teoretice, secolul XIX a prefigurat unitatea si a cunoscut chiar nasterea ideii de “State unite ale Europei” totusi nu a putut sa impiedice existenta color 2 razboaie mondiale.

La 11 noiembrie 1918, cand s-a sfarsit primul razboi mondial, aproape intreaga Europa zacea in ruine. Peste 10.000.000 oameni au fast ucisi. In timpul conflictului a avut loc Revolutia din Octombrie din Rusia. In scopul mentinerii pacii, popoarele au fast impartite.

Tratatul de la Versailles, a pus capat luptelor, iar SUA au jucat, pentru prima data, un rol de seama in afacerile europene “Liga natiunilor” a fast infiintata in scopul rezolvarii pe cale pasnica a viitoarelor dispute.

O mare parte a vechii Europe a fast reorganizata. Ea a fost impartita in 38 de state, iar granitele au fost marite cu 8000 Km. Atat acest lucru cat si faptul ca SUA si Uniunea sovietica nu au jucat un rol de seamă in cadrul “Ligii natiunilor” inseamna ca pacea ramane deosebit de fragila.

Dupa primul razboi mondial, ideea unei federatii europene a fost reluata in 1922 de Conderilove – Kalergi in lucrarea Rou – Europe, in care prevedea mai ales constituirea unei federatii europene fondata pe limitari de suveranitate consimtite de statele europene.

Pentru a realiza acest proiect si a actiona asupra opiniei publice Conderilove – Kalergi a crest o miscare intitulata uniunea Rou – Europeana, Aristide Briand acceptand sa fie presedinte de onoare al acesteia.

In perioada dintre cele doua razboaie mondiale au fost create si alte miscari precum Uniunea economica si vamala europeana, Federatia pentru intelegere europeana.

Dar initiativa cea mai spectaculoasa a epocii a fost cea a lui Aristide Briand in cadrul Societatii Natiunilor cand, la 7 septembrie 1929 a propus

Adunarii generale a Societatii Natiunilor sa creeze, intre statele europene, o legatura federala, dar fara sa se aduca atingere suveranitatii statelor in cauza.

Raspunsurile guvernelor la acest document prezentat la 1 mai 1930 au fost prudente) iar in unele cazuri chiar negative. Esecul acestei tentative a precedat evenimente care, incepand din 1933, urmeaza sa antreneze distrugerea Europei. Anii 1931 la 1945 au marcat o declansare a nationalismului.

Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial a modificat radical datele economice si politice. Europa a iesit din acest razboi slabita si divizata. In loc sa se afirme ea insasi pe plan internalional era condamnata sa depinda de confruntarea dintre cele doua superputeri SUA, URSS.

Europa s-a impartit astfel in doua blocuri constituite unul in jurul SUA si celalalt al URSS.

Constiinta unui declin economic, politic chiar cultural al Eurapei a dat nastere, imediat dupa sfarsitul razboiului, in statele din Europa occidentala, la un important curent de opinie in favoarea unei Uniuni Europene.

Primul care s-a manifestat in acest sens a fost Winston Churchill, care a adresat la 19 decembrie 1946 un apel de unitate dintr-un discurs celebru pronuntat la Universitatea din Zurich si in care propunea crearea unor State Unite ale Europei. In conceptia sa, primul pas spre reconstituirea familiei europene trebuie sa fie o asociere intre Franta si Germania.

Ideea a starnit in Europa occidentala un ecou care a determinat constituirea in numeroase tari a miscarilor europene: Uniunea europeana a federalistilor, Miscarea socialistă pentru Statele Unite ale Europei, Uniunea parlamentara europeana.

In vara anului 1947, Planul american Marshall a fost lansat in scopul reconstituirii economiei europene, s-a oferit ajutor tuturor tarilor din regiune dar acest ajutor nu a fast acceptat decat de tarile care urmau sa constituie Europa

Occidentala.

In 1949, sapte tari din Estul Europei, Uniunea Sovietica, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Romania, Cehoslovacia si fosta Germanie Democrata au semnat acorduri de ajutor economic reciproc (CAER) care s-au extins apoi in afara granitelor Europei, pană la Cuba.

Tot in 1949 a fost semnalat Pactul Atlanticului de Nard punând astfel bazele NATO. Pactul de la Varsovia a fast infiintat in 1955 avand ca memebri fondatori 12 state inclusiv SUA, ca organizatie politico-militara a aliantei atlantice.

Membri fondatori sunt: Belgia, Canada, Danemarca, Franta, Islanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Marea Britanie, Norvegia, Portugalia si SUA.

Au aderat ulterior si Turcia si Grecia.

La 16 aprilie 1948, cele 16 tari europene, Austria, Irlanda, Suedia, Elvetia, + doisprezece citate mai sus). Ulterior au mai aderat Germania, 1949 si Spania 1959, Canada si SUA au avut calitate de asociati care au raspuns propunerii lansata de generalul Marshall privind ajutorul american pentru reconstituirea Europei, au semnat la Paris, Tratatul instituind Organizatia Europeana de Cooperare Economica (QFCE).

Creatie pentru gestionare in comun a ajutorului oferit de SUA , QECE a avut meritul de a fi instrumentul unei cooperari interguvernamentale care a permis sa se realizeze o liberalizare a schimburilor intre membrii sai.

Problema unificarii politice a Europei a fast in centrul dezbaterilor Congresului de la Haga 1948 organizat de miscarile europene, ce au creat si Consiliul Europei, organizatii interguvernamentale 110 state Belgia, Olanda, Luxemburg, Marea Britanie, Franta, Norvegia, Suedia, Danemarca, Irlanda, Italia

Aceste țări, ce au constituit Consiliul Europei si-au dat seama de pericolul pe care îl poate aduce divizarea Europei in 2 blocuri.

Aceste organizații deși acopereau principalele domenii de cooperări internaționale, nu dădeau Europei onterguvernamentale care a permis sa se realizeze o liberalizare a schimburilor intre membrii sai.

Problema unificarii politice a Europei a fast in centrul dezbaterilor Congresului de la Haga 1948 organizat de miscarile europene, ce au creat si Consiliul Europei, organizatii interguvernamentale 110 state Belgia, Olanda, Luxemburg, Marea Britanie, Franta, Norvegia, Suedia, Danemarca, Irlanda, Italia

Aceste țări, ce au constituit Consiliul Europei si-au dat seama de pericolul pe care îl poate aduce divizarea Europei in 2 blocuri.

Aceste organizații deși acopereau principalele domenii de cooperări internaționale, nu dădeau Europei o structura coerenta care sa-i permită sa exprime in mod eficient a personalitate care devenea din ce in ce mai conștientă si care apărea ca fiind indispensabilă.

Însă, prăbușirea blocului sovietic in 1989 a dat un nou orizont politic Consiliului Europei. După 40 de ani de la crearea sa, devenit un forum al tuturor democrațiilor europene, Consiliul Europei si-a multiplicat contactele cu noile democrații in tranziție, prin acordarea "statutului de invitat special" pe lângă Adunarea parlamentară si apoi le-a primit in cadrul sau. Mai mult ca oricând Consiliul Europei are vocație sa reunească toate democrațiile pentru realizarea unui ideal comun. În prezent Consiliul Europei cuprinde 38 de state membre, între care si România;.

Revenind, la începuturile integrării in Europa Occidentală, istoria evidențiază ca a fost nevoie de două războaie mondiale pentru ca europenii sa gândească mai profund la necesitatea si posibilitatea realizării unității lor pe cale pașnică.

Un rol important in acest sens ii este atribuit lui Jean Monnet, datorita căruia s-au făcut primele demersuri in scopul realizării unei noi unități europene. Aceasta îndeplinind funcția de șef a organizației naționale a planificării din Franța, a propus ca producția de cărbune si de otel din Franța si Germania sa fie administrate de un organism supranațional.

Planul pentru Comunitatea europeana a cărbunelui si otelului (C.E.(.'.A) anunțat la 9 mai 1950 de către Ministerul de Externe al Frantei, Robert Schuman a constituit un nou inceput pentru Europa. “Planul Schuman”, menit sa evite o noua conflagratie mondiala, punand ramunile de baza ale industriei de armament sub control internatianal prin intermediul unui tratat inviolabil, a costului primului pas pe calea construirii Europei.

Italia si tarile Beneluxului au sprijinit imediat acest plan, iar la 18 aprilie 1951 a fost semnat “Tratatul de la Paris” intre Belgia, Franta, Germania, ltalia,

Luxemburg si Tarile de jos.

C.E.C.A. si Adunarea sa parlamentara au fost infiintate la 10 august 1952 intrand in vigoare Tratatul de la Paris iar Jean Monnet a devenit primul presedinte al Inaltei Autoritati a Carbunelui si Otelului. Aceste 6 tari din prima linie au aprobat la 26 Mai 1956 raportul politicianului Belgian Paul Henry Spaak, pe tema domeniului utilizarii pasnice a energiei nucleare. Acest fapt a condus la “tratatelor de la Roma” pe data de 25 Martie 1957 de catre cele 6 tari, acestea (Tratatul de la Roma) au pus bazele Comunitatii Economice Europene. (C.E.E.) si ale Comunitatii Europene a Energiei Atomice (C.E.E.A.) sau (EURATOM). In acest fel au luat fiinta cele trei Comunitati Europene.

La inceput, Comunitatea – CECA, pe de o pane si GEE si EURATOM. pe de alta pane avem institutii proprii. Procesul realizarii unor institutii unite a inceput in anul 1958, finalizarea lor avand loc in urma Tratatului de la Bruxelles din 8 aprilie 1965, care a instituit un Consiliu Unic si a Comisie unica a Comunitatii Europene.

Inainte de a preciza sistemul institutional unic la care au ajuns Comunitatile in urma Tratatului de la Bruxelles vom amino structura initiala a

CECA, de altfel foarte originala cum ar fi Inalta Autoritate, Consiliul de Ministri, Adunarea Comuna, Curtea de Justie.

Apoi in urma Tratatului de la Bruxelles “Comisia Comunitatilor Europene”, Consiliul de Ministrii, Parlamentul European, si Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene creata initial de sase state. Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxembwg, Olanda.

Comunitatea Europeana s-a extins apoi primind Danemarca si Irlanda, Marea Britanie in 1973, Grecia in 1981 , Porlugalia si Spania in 1986.

Din 1990 au intrat in componenta si noile lanturi de est ale Germaniei. In 1995 Comunitatea Europeana devenita Uniunea Europeana s-a largit prin aderarea Austriei, Finlandei si Suediei. Uniunea Europeana este formata in prezenta din 15 state care au hotarat sa-si uneasca eforturile pentru mentinerea pacii si promovarea progresului economic si social.

Uniunea cuprinde trei Comunitati Europene avand institutii comune. Astfel, Comunitatile Carbunelui si otelului create initial prin Tratatul de la Paris li s-au adaugat apoi si o Comunitate Economică si o Comunitate a Energiei Atomice. Actul Unic European (1986 ) a permis comunitatii sa realizeze o piata comuna in interiorul careia frontierele au fast infiintate.

Tratatul de la Maasterich asupra Uniunii intrat in vigoare la 1 noembrie 1993 a creat Uniunea Europeana (U.E.). Aceasta se bazeaza pe o unitate ce evolueaza catre uniunea economică si monetara, precum si pe o cooperare in domeniile politice, interne si externe a statelor membre.

In prezent institutiile UE, intercorelate si complementare sunt: Parlamentul, Consiliul care se imparte in Consiliul European si Consiliul de

Ministri, Comisia, Curtea de Justitie si Curtea de Conturi.

Personalul tuturor institutiilor UE formeaza un serviciu de funetionari

europeni, independent de guvernele statelor membre.

Limbile principale de lucru sunt engleza si franceza dar la toate intalnirile oficiale se asigura si traducerea in, si din toate cele 11 limbi oficiale (daneza,. engleza, finlandeza, franecza, germana ,greaca, italiana, alandeza, portugheza, spaniola, suedeza)

De asemenea toate dacumentele oflciale sunt traduce si tiparite in aceste 11 limbi.

Comunitatile europene sunt organizatii care, pornind de la necesitatile integrarii europene, au pregatit conditiile pentru integrarea politica. Procesul evalutiv a dus la adancirea structurilor democratice si consolidarea puterilor acestora. Paralel cu procesul evolutiv a avut loc si extinderea numarului statelor membre de la cele 6 state care au fost la inceput papa la cele 15 existente in prezent, cu preocupari sustinute de alaturare si a tarilor din Europa Centrala si de Est.

Crearea Comunitatilor europene are ca temei planul Robert Schuman (fost ministru de externe francez) care, in anul 1950, a lansat ideea “unei unitati a Europei Occidentale). Pornind de la aceasta propunere, 6 tari europene (Belgia, Franta, Italia, Germania, Luxemburg si Olanda) au semnat, in 1951, la Paris, Tratatul care a intrat in vigoare in 1952, instituind prima Comunitate europeana, Comunitatea europeana a carbunelui si atelului (C.E.C.A.).

Aceasta Comunitate avea ca organe: (nalta Autoritate (organ suprastatal), Consiliul Special de Ministri, Curtea de Justitie de la Luxemburg si Adunarea Comuna.

Dupa ce a intervenit Tratatul de la Bruxelles din 1965, intrat in vigoare in 1967 (numit si tratatul de unificare a Executivului), Comunitatea europeana a carbunelui si otelului dispune de aceleasi organe ca si celelalte doua comunitati ulterior infiintate. Parlamentul european (unul dintre organele comune decide folosirea expresiei “Comunitatea europeana”, in scopul de al desemna entitatea

politică suprastatala realizata prin tratatele de constituire politica suprastatala realizata prin tratatele de constituire.

De mentionat este faptul ca desi aceasta terminalogie se foloseste tot mai mult in documentele comunitare, uneori aceasta vine in conflict cu prevederile tratatelor de infiintare, fiecare dintre acestea avand ca obiectiv stabilirea unei “comunitati separate”, precum si cu referirile concrete la institutiile Comunitatii. De exemplu, denumirea initiala a Comisiei, potrivit Tratatului, este “Comisia comunitatilor europene”, insemnand autoritatea executiva unica pentru cele 3 tratate care stau la baza Comunitatilor.

Comunitatea economica europeana (C.E.E.), precum si Comunitatea europeana a energiei atomice (C.E.E.A.) au fost infiintate prin “Tratatele de la Roma”, incheiate in 1957 intre aceleasi state membre ale comunitatii europene a carbunelui si otelului. Comunitatea economica europeana este, de fapt, cea mai importanta dintre comunitati, cuprinzand o sfera larga si variata de activitati cu caracter economic si are relatii de asociere cu numeroase state de pe diferite continente.

Aceasta si-a sporit treptat numarul de membri pană a ajuns la 15, existenti in prezent.

O preocupare importanta a C.E.E. a fast si aceea de a incheia Acorduri de asociere cu tari europene precum: Islanda, Polonia, Ungaria, Elvetia, Malta, Cipru, Romania si forme colective de asociere cu state din Africa, prin conventiile succesive de la Yaoundé (Yaoundé 1,1964 – 1969 si Yaoundé II, 1969 – 1975).

Acestea au fost inlocuite prin Conventiile de la Lomé (1975, 1991), care au inclus si state din Caraibe si Pacific, sporind considerabil numarul statelor asociate. Din perspectiva scopurilor urmarite, observam ca atat C.E.C.A. cat si

C.E.E.A. (EURATOM) au in atentie crearea unei Piete comune a carbunelui si otelului si respectiv a materialelar si echipamentelor nucleare.

C.E.E. intentioneaza, potrivit Tratatului de la Roma: Stabilirea unui tarif vamal comun (T.V.C. – T.D.C.) si a politicicomerciale comune fata de terți;

Promovarea liberei circulații a capitalurilor, serviciilor si a forței de munca si realizarea unei politici economice comune in domeniu agriculturii transporturilor, energeticii si, in perspectiva, o politica bugetara comuna.

Putem desprinde concluzia ca aceste Comunități europene au apărut prin încheierea unor tratate internaționale, care au dat nastere la mecanisme internationale ce nu au mai existat pans atunci in dreptul international public, dar faceau legatura intre dreptul international public, dreptul comertului international si dreptul administrativ intern.

Sistemul creat prin cele trei tratate s-a demonstrat in doua directii principale. O prima directie a avut in vedere (A) perfectiunea institutiilor comunitare, iar cea de-a doua (B) a urmarit largirea, respectiv extinderea Comunitatilor, prin cooptarea de noi membri.

In privința perfectionarii institutiilor comunitare retin atentia urmatoarele trei momente si anume:

A. existenta unor crize si esecuri;

B. reflectii si sintezele asupra modalitatilor de depasire a acestor crize si esecuri, care s-au concretizat intr-o serie de documente internationale adoptate ex: aprecierile critice doctrinare, ce au fast adoptate ca atare;

C. textele de drept pozitiv, de natura sa revizuiasca sau sa dezvolte prevederile initiale ale tratatelor.

Sectiunea a II-a

Personalitatea juridica a Comunitatilor Europene

Tratatele de la Paris si Roma recunosc fiecarei Comunitati o personalitate juridica distincta de cea a statelor membre, prevazand expres aceasta in texte avand o intindere generală (articolul 6 din Tratatul CECA, articolul 20 din Tratatul CEE, articolul 184 din Tratatul CEEA).

In acest sens articolul 6 din tratatul Comunitatii europene a carbunelui si otelului este in mod deosebit de explicit.

“Comunitatea are personalitate juridica”.

In relatiile internationale Comunitatea se bucura de capacitatea juridica necesara pentru a-si exercita functiile sale si a-si realiza obiectivele.

In fiecare dintre statele membre, Comunitatea se bucura de cea mai larga capacitate recunoscuta persoanelor juridice nationale; ea poate, in special, sa dobandeasca si sa instraineze bunuri imobile si mobile si sa stea in justitie.

Comunitatea este reprezentata de institutiile sale, fiecare in cadrul atributiilor sale.

Articolul 210 din Tratatul CEE si 184 din Tratatul CEEA sunt redactate in termeni identici cu primul alineat al articolul 6 din Tratatul CECA, respectiv “Comunitatea are personalitate juridica” (articolele 210 GEE si 184 CEEA).

Rezulta de aici ca numai Comunitatile sunt titularele personalitatii juridice. dar nu si institutiile si organele lor.

Avand a perosnalitate juridica distincta de cea a statelor membre, Comunitatile vor putea dispune de un buget autonom, de un patrimoniu, de distincte, de functionarii proprii aspecte, unul intern si altul extern.

1.Personalitatea juridica interna.

Personalitatea juridica a Comunitatilor in dreptul intern rezulta din urmatoarele texte: articolul 211 din Tratatul CEE, articolul 185 din Tratatul CEEA si articolul 6, alineat 3 din Tratatul CECA. Aceste texte prevad in termeni juridici ca: In fiecare dintre statele membre Comunitatea are capacitatea juridica cea mai larga recunoscuta persoanelor juridice de legislatiile nationale si mobile si sa stea in justitie. In acest scop, ea este reprezentata de Comisie (articolele 211 CEE,185 CEEA).

Principiul stabilit este deci cel potrivit caruia Comunitatile se bucura in fiecare dintre statele membre de capacitatea juridica cea mai larga pentru realizarea obiectivelor sale, fara ca totusi aceasta capacitate sa poata depasi in fiecare stat capacitatea maxima recunoscuta persoanelor juridice de drept intern.

In ce priveste continutul capacitatii juridice, textele mentionate se refera in special la dobandirea sau la instrainarea de bunuri mobile si imobile cum si la calitatea de a sta in justitie.

In ordinea interna, Comunitatile sunt asimilate persoanelor juridice de drept public intrucat dispun de puteri si de componente care apartin in mod obisnuit statelor.

Potrivit articolului 6 alineat ultim din tratatul de la Paris, Comunitatea europeana a carbunelui si otelului este reprezentata in ordinea interna de institutiile sale, fiecare in cadrul atributiilor ce le revin; in schimb cele doua tratate de la Roma confera Camisiei un monopol de reprezentare in ordinea juridica natională.

De asemenea, potrivit Protocolului comun asupra privilegiilor si imunitatilor Comunitatilor, anexat la Tratatul de la Bruxelles din aprilie 1965, Comuitatile se bucura pe teritoriile statelor membre de privilegiile si imunitatile necesare indeplinirii misiunilor lor.

Localurile, cladirile si arhivele sunt inviolabile, bunurile si activele nu pot face obiectul unor masuri de constrangere fara autorizatia Gurtil de Justitie; Operatiile pe care le realizeaza, beneficiaza de scutiri scale si vamale.

Membrii institutiilor Comunitatilor, reprezentantii statelor membre participand la lucrarile institutillor, funetionarii si agentii lor, misiunile statelor terte acreditate pe langa Comunitati beneficiaza de diferite garantii, privilegii si scutiri.

Comunitatile nu dispun de imunitate de juristictie (ceea ce rezulta din art.40 Tratatul CECA; art. 183 Tratul CEE; art. 155 Tratatul CEEA;) imunitatea de juristictie este cunoscuta functionarilor si agentilor dar numai

pentru actele indeplinite de acestia in calitatea for oficiala (protocol art. 12).

Personalitatea juridica internatatională

Tratatele recunosc fiecarei Comunitati personalitate juridica internationala, fie prin dispozitii generale, fie prin dispozitii speciale.

Tratatul CECA, in articolul 6 mentionat, enunta la alineatul 2, ca:

“in relatiile internationale, Comunitatea se bucura de capacitatea juridica necesara pentru a-si exercita functille si de a atinge obiectivele sale."

Tratatele CEE si CEEA sunt mai putin precise, articolul 210 CEE si 184

CEEA enuntand numai “Comunitatea are personalitate juridica”, dar fara sa specifice ca este vorba de ordinea intentionata.

Tinand insa seama de faptul ca articolul 211 din Tratatul CEE si respectiv articolul 185 din Tratatul CEEA, definesc continutul personalitatii juridice a Comunitatii in ordinea interna, s-a admis articolul 210 din Tratatul CEE si articolul 184 din Tratatul CEEA se refera mai ales la personalitatea juridica internationala. Totodata, in fiecare din cele trei tratate, există si dispozitii de fond si de forma care implica personalitatea juridica internatională a Comunitatilor.

Relativ limitate in Tratatul CECA, aceste dispozitii sunt insa deosebit de numeroase in Tratatul instituand CEE si in cel creand CEEA.

Personalitatea juridica pe care fondatorii au recunoscut-o Comunitatilor

europene nu este insa prin ea insasi, deci in mod automat generatoare de competente in domeniul extern.

Competentele externe ale Comunitatilor Europene sunt determinabile si

trebuie cautate in tratative institutive.

Prin urmare, sub rezerva de a ramane in limitele competentele materiale fixate prin tratate, Comunitatile au vocatia de a se folosi de ansamblul mijloacelor de actiune internationala si, in special, au capacitatea de a incheia acorduri internationale cu state terte.

Din punctul de vedere al intinderii competentei externe a Comunitatilor europene exista o deosebire intre cele trei tratate.

In timp ce articolul 6, alineatul 1 din tratatul CECA si articolul l01 din Tratatul Euratom consacra in mod expres si explicit un paralelism intro componentele interne si componentele externe -in sensul ca o compententa poate fi exercitata atat pe calea actelor unilaterale cat si acordurilor cu State terte sau organizatii internatianale, competenta externa extinzandu-se in aceeasi

masura ca si campetenta internă, Tratatul CEE nu contine vreo dispozitie prin care sa se atribuie Comunitatii o competenta generală de a inchieia acorduri internationale pentru a realiza obiectivele pe care i le fixeaza. Tratatul CEE contine numai clauze de atribuire expresă a puterii Comunitatii de a incheia acorduri: acorduri comerciale cu state torte (articolul113) si acorduri de asociere cu un stat tert, o uniune de state terte (articolul113) si acordurile de asociere cu un stat tert, o unuine de state sau o organizatie internationala (articolul 238)

Problema s-a pus deci de a sti daca in ordinea internatională competenta CEE trebuie sa se limiteze la aceste ipoteze sau daca aceasta poate fi extinsa. Raspunsul jurisprundentei si al practicii a fost in sensul existentei unor competente implicite. Potrivit jurisprudentei Curtii de Justitie, Comunitatea dispune de puterea de a incheia acorduri, daca aceasta este necesara pentru a exercita a competenta pe care tratatul i-o conferea (in vederea realizarii unui obiectiv determinant), chiar in absenta unei dispozitii exprese in aceasta privinta. Astfel, in hotararea AETR (Acordul european asupra transporturilor rutiere) din 31 martie 1971, Curtea a considerat competenta de a incheia acorduri ca rezultand nu numai dintr-o atribuire explicita prin tratat, ci ca putand sa decurga si din alte dispozitii ale tratatului si actelor adoptate, in cadrul acestor dispozitii, de insitutiile Comunitatii (motivul 16)

In acelasi context, Curtea a mai subliniat ca in cazul in care, pentru

punerea in aplicare a unei politici comune prevazuta de tratat, Comunitatea a luat dispozitii instaurand, indiferent in ce forma, reguli comune, statele membre nu mai sunt in drept, fie ca actioneaza in mod individual fie colectiv, sa contracareze cu statele terte obligatii afectand aceste reguli (motivul 17).

Ulterior, in hotararea Kramer din 14 iulie 1976, dar mai ales in avizul nr. 1176 (privind proiectul unui acord insituind un Fond european de imobilizare a navigatiei interne), Curtea a canfirmat competentele implicite ale Comunitatii in domeniul relatiilor externe. Rezumand jurisprundenta sa, Curtea a conchis ca de fieeare data card Dreptul comunitar a stabilit pentru institutiile Comunitatii competente pe plan intern in vederea realizarii unui obiectiv determinat. Comunitatea este investita cu competenta de a lua acele angajamente internationale necesare realizarii acestui obiectiv, chiar in absenta unei dispozitii exprese in aceasta privinta.

In avizul nr.1/92 din 10 aprilie 1992, in legatura cu acordul privind crearea Spatiului economic european, Curtea a reafirmat doctrina sa anterioara, exprimand-o in modul cel mai general, aratand ca astfel cum decurge din jurisprudenta sa, competenta Camunitatii de a incheia acorduri internationale rezulta nu numai dintr-o atribuire explicita prin tratat, dar si din alte dispozitii ale tratatului si actelor adoptate in cadrul acestor dispozitii de institutiile Comunitatii.

SECTIUNE a II-a CLARIFICARI CONCEPTUALE

Pentru a desavarsi clasificarile conceptuale, trebuie sa intram, in sfera dreptului derivat incepand chiar cu clarificarea acestui concept.

Expresia drept derivat acopera ansamblul actelor derivate, institutii abilitatc in acest scop de tratatele constituitive, in vederea realizarii obiectivelor tratatelor. Termenul “derivat” este utilizat pentru a indica functia acestor acte dar si subordonarea lor tratatelor, ceea ce inseamna pe de o pane, ca dispozitiile din dreptul derivat nu pot deroga de la tratatele constituitive, iar, pe de alta parte, ca institutiile abilitate nu pot adopta decat actele necesare indeplinirii misiunii lor si in conditiile prevazute in tratate.

Potrivit articolului 189 (1) din tratatul C.E., asa cum a fast modificat prin Tratatul de la Maastricht, pentru indeplinirea misiunii lor si in conditii prevazute in tratat, parlamentul european impreuna cu Consiliul si Comisia, adopta regulamente si directive, iau decizii si formuleaza recomandari sau avize.

Curtea isi rezerva dreptul de interpretare.

Astfel, si in tratatele de la Roma sunt mentionate 5 feluri de acte: regulamentul, directiva, decizia, recomandarile si avizele.

1. Regulamentul

In afara faptului ca, este principalul izvor al dreptului comunitar prin acesta se exprima indeosebi puterea legislativa a Comunitatilor.

Regulamentul este actul cel mai complet si mai eficace din lista actelor care sunt la dispozitia institutiilor.

Regulamentul ca si legea, are a influenta generală. El contine prescriptii generale si impersonale, statuand prin abstractie. El este obligatoriu in toate elementele sale si este direct aplicabil in fiecare stat membru. Interzice orice aplicare incompleta.

Caracteristicile regulamentului sunt deci: caracterul general, fortă abligatorie si aplicabilitatea sa directa. Nu se confunda cu directia care nu leaga decat in privinta rezultatului si nici cu decizia.

Prin regulament, autoritatea comunitara dispune de a putere normative complete. Puterea comunitara poate nu numai sa prescrie un rezultat, ci sa impuna si modalitatile de aplicare si executie considerate oportune.

Regulamentul este direct aplicabile in orice stat membru, adresandu-se direct subiectelor de drept intern din statele membre, deoarece contine drepturi si obligatii pentru acestea.

Avem regulamente de baza si regulamente de executare.

Regulamentul de baza = desemneaza regulamentele adoptate de Consiliu. Regulamentul de executare = adoptate de comisie, abilitate de Consiliu.

· 2. Directiva

Potrivit articolului 189 (3) din Tratatul CE, directive leaga fiecare stat membru destinatar in privinta rezultatului care urmeaza sa fie atins, dar lasa autoritatilor nationale competente in privința formei si a mijloacelor. Directivele sunt publicate in jurnalul Oficial al Comunitatilor si intra in vigoare ca si regulamentele, la data pe care o fixeaza sau, in lipsa unei asemena date, dupe 20 de zile de la publicarea lor.

Directive reprezinta o forma a legislatiei cu 2 trepte de aplicare. Se aseamana tehnicii legii – cadru completate prin decretele de aplicare.

Directiva nu are a influenta generala, adresandu-se, de regula, numai anumitor state membre. Cand totusi si aceasta se adreseaza tuturor statelor membre (situatie frecvent intalnita) ea se prezinta ca un produs de legislatie indirecta. Curtea calificand-o atunci ca “act avand a influenta generala”.

Directiva nu este direct aplicabila, insa Curtea de Justitie a admis, ca in unele conditii particulare, anumite directive nu sunt lipsite de efectul aplicabilitatii directe in statele membre.

Curtea de Justitie a avut ocazia sa sublinieze exigentele dreptului comunitar in materie, in sensul ca libertatea recunoscuta statelor de articolul 189 (3), departe de a fi absolute, nu este decat relative.

Libertatea statelor este limitata prin obligatia de a utilize formele si mijloacele susceptibile sa asigure directivei o deplina eficienta in dreptul international.

Curtea de Justiei a precizat, in acelasi timp, si conditiile pentru transpunerea directivelor in dreptul intern, punand accentul pe nature unei asemenea operatii, precum si pe caracteristicile masurilor prin care se realizeaza introducerea directivelor in dreptul intern.

Curtea a aratat in mod clar ca o directiva nu poate crea prin ea insasi obligatii pentru un particular. Ea nu poate sa fie invocata ca stare impotriva unei

Persoane.

· 3.Decizia

Este caracterizata de art. 189 (4 ) al Tratatului C.E.E. ca act obligatoriu in toate elementele sale pentru destinatarii desemnati.

Decizia obliga numai pe destinatarii sai. Este deci un act cu caracter individual, care spre deosebire de regulament, nu are o influentă generală. Ea vizeaza indeosebi aplicarea prevederilor tratatelor la situatii particulare. In acest caz este asimilata actelor nationale si constituie, in mainile autoritatilor comunitare un instrument de executie administrativ a dreptului comunitar.

Contrar directivei, decizia este obligatorie in toate elementele ei nu numai in ce priveste rezultatul atins, producand efecte juridice obligatorii.

Statele au posibilitatea sa aleaga numai lorma juridica a punerii in aplicare in cadrul ordinii juridice nationale.

Decizia nu presupune respectarea principiului unitatii in materia aplicabilitatii directe. Fiind obligatorie expres pentru destinatar este un particular sau o actiune, adica modifica prin ea insasi, situatia juridica.

Deciziile trebuie sa fie notificate destinatarilor lor si produc efecte prin aceasta notificare. (T.G.E.E. si T.G.E.C.A).

Aceste acte institutionale unilaterale prevazute de art.189 din Tratatul CE si de articolul 161 C.E.C.A. se caracterizeaza prin faptul ca sunt lipsite de efect regula sau alta de canduita, apartinand unor tipuri de directive neobligatorii.

In jurisprudenta sa, Curtea de Justitie a considerat ca recomandarile nu sunt lipsite de orice efect juridic si ca judecatorii nationali sunt tinuti sa le ia in consideratie daca lamuresc interpretarea dispozitiilor nationale.

Desi este dificil sa se distinga intre recomandari si avize, totusi se poate spune ca avizul este mai degraba expresia unei pareri, recomandarea este un instrument de actiune indirecta urmarind apropierea legislatiilor si nu difera de

directiva decat prin absenta lortei obligatorii.

CAPITOLUL II

SISTEMIJL INSTITUTIONAL AL COMCINITATILOR

EUROPENE

Sestiunea I. ASPECTUL GENERAL

Pentru a ajunge la sistemul de lucru a deciziilor, trebuie sa precizam mai intai organele abilitate a constitui acest sistem si a desavarsi procesul de luare a deciziilor punand accent pe atributiile si competentele organelar abilitate.

Create separat de fiecare din tratatele de la Paris si Roma institutiile au fost unificate prin Conventia de la Roma din 25 martie 1957 si prin Tratatul de la Bruxelles 8 aprilie 1965 la care a fost anexat si protocolul asupra privilegiilor si imunitatilor.

Prin Tratatul de la Maastricht atributiile si functionarea institutiilor au fost profund modificate. Modificarile institutionale operate prin Tratatul de la Maastricht, in Tratatul CE (titlul II) au fost introduse concomitent si in Tratatele CECA si CEEA (III,IV), fara a se realiza fuziunea acestor tratate.

Insa avand in vedere terminologia specifica tratatului numai cele 4 organe si anume: Consiliul, Comisia, Parlamentul si Curtea de Justitie intrunesc criteriile necesare pentru a fi numite institutii. La acestea se adauga dupa Tratatul de la Maastricht si Curtea de Conturi.

Toate cele 5 institutii reprezinta fiecare un principiu determinat. au un liindament politic si sociologic distinct si exprima fiecare o legitimitate proprie.

Consiliul – reprezinta interesele statelor membre.

Comisia – apara interesul Comunitatilor in ansamblul lor.

Adunarea (P) – reprezinta interesele popoarelor statelor membre

Curtea de Justiei – reprezinta interesele de drept.

Curtea de Conturi – verifica toate incasarile si cheltuielile din bugetul UE.

Sectiunea a II-a INSTITUTIILE COMUNITARE

I. Consiliul Uniunii europene – are sediul La Bruxelles

Se imparte in Consiliul European si Consiliul de Ministri. Consiliul de Ministri este organul de decizie al U.E.. Exista cate un consiliu, alcatuit din Ministerul de Resort al statelor membre, pentru fiecare domeniu vizat: agricultura, finante, educatie, afaceri generale sau externe.

Legislatia este adoptata sub lorma de reglementrari si directive. Odata adoptate reglementarile sunt obligatorii pentru toate statele membre si devin pane a legislatiilor nationale.

Presedentia Consiliului de Ministri si a Consiliului se efectueaza prin rotatie. Fiecare stat membru detine Presendentia 6 luni. Fiecare ministru raspunde in fata Parlamentului tarii sale, dar deciziile luate nu pot ti modificate. Ministrul statului respectiv conduce ședintele consiliului. Consiliul asigura coordonarea politicilor economice ale statelor membre. Dispune de putere legislativa pe care o imparte in unele domenii cu Parlamentul. Impreuna aceste doua institutii controleaza si bugetul.

Consiliul ratifica acordurile internationale negociate de catre comisie. Consiliul ca reprezentant al statelor membre adopta legislatia Uniunii – directive si reglementari.

Ele stabilind atat obiectivul urmarit cat si modalitati de atingere a acestuia. Directivele fixeaza numai abiectivul, lasand statelor membre libertatea de a-si alege cele mai potrivite cai pentru a-1 indeplini.

Fiecare stat membru are un birou de reprezentare permanentă la Bruxelles al carui personal este alcatuit din diplomati sau persoane oficiale din ministerele nationale. Sefii acestor delegatii se reunesc o data pe saptamana in cadrul comitetului reprezentantilor permanenti (COREPER).

Alcatuit din ministri statelor membre Consiliul adoptă legislația europenana si coordoneaza cooperarea interguvenamentala.

In urma Actului Unic European, Consiliul Europei a devenit cel mai înalt organ legislativ al U.E.

Fara a lua decizii obligatorii din punct de vedere legal, Consiliul European directioneaza si dinamizeaza intreaga activitate a Uniunii. Hotarele sale se situeaza mai ales in sfera initiativelor politice majore, de adoptare de orientari politice comune.

A nu se confunda Consiliul European si Consiliul Europei – organizatie de sine statoare, regionala.

Unele atributii, in materie normativa, au fost delegate de catre Consiliul, Comisiei, prin procedura delegarii de putere, procedura acceptata prin A.U.E.

Atributii

Este dificil de realizat o prezentare sintetica a atributiilor Consiliului atat pentru faptul ca ele rezulta dintr-o multitudine de dispozitii dispersate in 3 tratate (articolele 26C.E.C.A., 145C.E.E. si 115C.E.E.A.) toate acestea fiind, in esenta, dispozitii de trimitere, cat mai ales pentru ca evolutia fundamentala a modelului institutional intre Tratatul de la Paris si Tratatele de la Roma a constat in deplasarea centrului de greutate al sistemului in favoarea Consiliului al carui rol a devenit dominant.

Incercand totusi o sistematizare a acestora le retinem pe urmatoarele:

Se ocupa (in conlormitate cu prevederile tratatelor initiale) cu coordonarea generală a actiunilor comunitare, cu actiunile statelor membre, avand in vedere faptul ca politicile economice naționale nu sunt de competenta exclusiv naționale;

In economia Tratatului de la Maastricht cooperarea tinde sa imbrace si un caracter politic, vorbindu-se, din ce in ce mai insistent, despre realizarea Uniunii europene, uniune care intruchipeaza trecerea de la stadiul economic la cel politic;

al doilea mare grup de atributii ale Consiliului vizeaza aspectul competentei normative de principiu, si anume:

-Consiliul este veritabilul suprem legislativ comunitar (iar nu Parlamentul, asa cum ar fi posibil sa se inteleaga la prima vedere), cel putin in spiritul prevederilor tratatelor, elaborand regulamente si directive;

-Unele din atributiile in materie normativa, au fost delegate de catre Consiliul Comisiei, prin procedura delegarii de putere, procedura acceptata prin Actul unic european (acest lucru se intampla si pentru ca organismul Consiliului este supus unor permanente fluctuatii politic

existente in statele membre, Comisia demonstrand o mare stabilitate;

-In cadrul Tratatului C.E.C.A., Consiliul isi pastreaza un rol neobisnuit pentru el ca organ consultativ si de tutela a Comisiei (Inalta autoritate). Astfel, in anumite cazuri el este doar consultat, alteori, insa, el este chemat sa si expuna parerea (de exemplu, pentru a constata “stadiul crizei manifeste” art.58) uneori pentru unanimitate. El este cel ce poate autoriza Comisia sa fixeze dobanda imprumutului plecand de la 1% (art.50). In afara initiativei Comisiei, el poate prescrie punerea in aplicare a unui regim de cote de productie (art.58) sau de preturi maxime sau minime (art. 61).

* *

Consiliul european, asa cum am vazut mai sus, ca institutie a Comunitatilor europene, nu trebuie sa se confunde cu Consiliul Europei ca organizatie internationala, regionala, de sine statatoare.

Consiliul Europei a fost infiintat prin semnarea statutului sau la 5 mai 1949, la Londra de catre urmatoarele state: Belgia, Danemarca, Franta, Irlanda, ltalia, Luxemburg, Olanda, Marea Britanie, Norvegia, si Suedia, la care s-au adaugat Grecia, Turcia, Islanda, R.F. Germania, Austria, Cipru, Malta, Portugalia, Spania si alte state, iar in ultima perioada Ungaria, Polonia, Letonia, Estonia, Slovenia, Cehia, Bulgaria.

Romania s-a alaturat statelar membre ale Consiliului Europei, iar prin Legea nr.64/1993 a aderat la Statutul acestei organizatii internationale, care in prezent numara 33 de state. Ultimul stat care a aderat la Consiliul Europei find Rusia (ianuarie 1996).

Este un organism International care grupeaza statele europene intr-o unitate mai stransa, in vederea solvagarii si promavarii idealurilor si principiilor care constituie patrimoniul lor comun si favorizeaza progresul lor economic si social.

Toate aceste scopuri devin realizabile prin incheierea de acorduri si desfasurarea de actiuni comune in domeniile economic, social, cultural, stiintific, juridic si administrativ, precum si cele destinate protectiei si dezvoltarii drepturilor omului si libertatilor sale fundamentale (art.3 din statut).

La randul sau, asemenea Comunitatilor europene, Consiliul Europei dispune de urmatoarele organe, si anume:

Comitetul de Ministri;

Adunarea Consultativa (parlamentara);

Secretariatul.

Consiliul Europei, reprezentanti ai statelor membre si secretariatul se bucura, pe teritoriile statelor membre, de imunitatile si privilegiile necesare exercitarii atributiilor. Oricare stat european poate deveni membru al Consiliului data respecta si intruneste cerintele statutului.

Sediul este la Strasbourg.

2. Parlamentul European

Parlamentul este lormat din delegatii desemnati de parlamentele nationale, dupa procedura stabilita de fiecare stat membru. Reprezentantii statelor membre se aleg pe o perioada de 5 ani.

Parlamentul European este lorumul democratic prin excelenta al Uniunii Europene -are 626 de membrii, fiecare stat membru find reprezentat proportional cu intindera teritoriului sau.

Principalele atributii ale Parlamentului sunt de a participa la lorumul legislativ si de a contrala activitatea Comisiei Europene. Puterea Parlamentului a crescut odata cu dezvoltarea sistemului institutional find intarita indeosebi prin A.U.E. si prin tratatul de Maastricht.

Parlamentul are alaturi de C.U.E. o functie legislativa. Contribuie la redactarea directivelor si reglementarile lormuland amendamente pe care Comisia trebuie sa le integreze in textele normative.

Parlamentul are dreptul de a interpela comisia si C.U. in scris si oral, in cadrul sesiunii plenare.

Redactorii tratatelor de la Roma îi stabiliseră in special competente de control si deliberate.

In prezent insa, Parlamentul European a reusit sa obtina pe langa competentele bugetare si un rol important in materia legislativa si de relatii externe.

Functiile sale principale sunt: participatea la procesul de adoptare a legislatiei CE si controlul activitatii Comisiei Europene.

Are drept de a inlatura Comisia, prin votul de blam dat de 2/3 din membrii sai;

Aproba cereri de aderare

Acordurile de Asociere si acordurile comerciale cu tarile terte

Numeste un avocat al poporului care primeste reclamatii impotriva institutiilor sau organelor Uniunii si le raporteaza Parlamentului.

Membrii sai sunt grupati in functie de partidele politice din care fac parte si nu in functie de nationalitate. Ca urmare, partidele politice nationale au avut posibilitatea de a-si consolida legaturile cu miscarile politice cu vederi similare, creand adevarate miscari politice transnationale.

Parlamentul are puteri de supervizare numai asupra Comisiei nu si asupra Consiliului.

In structura organizatorica a Parlamentului un loc important il ocupa organele directoare care sunt date de birou.

Parlamentul mai cuprinde si diverse lormatiuni cum ar fi:

Gruparile politice

Comisiile

Delegatiile;

1. Gruparile politice – reunesc deputatii de aceiasi orientare politica indiferent de statutul in care au fost alesi.

2. Comisiile – pot fi permanente, temporare si de ancheta

3. Delegatiile politice -cu o componenta hotarata de grupul politic iar competenta le este stabilita de catre Parlament. Functionarea si deliberarea sunt conlorme regulilor proprii oricarei adunari legislative nationale.

Parlamentul se reuneste in sesiuni care sunt prevazute prin regulament interior.

Comisia Europeana

Este elementul executiv al U.E. Cei 20 de membri Sunt independenti de

guvernele nationale, dar sunt numite de ele.

Comisia este alcatuita din cate doi reprezentanti din cele 5 tari mari:

Franta, Germania, Italia, Anglia, Spania si cate un reprezentant pentru cele 10 tari mai mici ca intindere: Belgia, Danemarca, Grecia, Irlanda Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia, Finlanda, Suedia.

Comisia este un organism de tip guvernamental cu activitate permanenta. Are o structura colegiala si se compune din membrii Comisiei, serviciile si organele auxiliare. Comisia este condusa de Presedintele si Vicepresedintii acesteia, desemnati prin acordul comun al statelor membre pentru o perioada de 2 ani, cu posibilitatea reinoirii mandatului.

Comisia european are in componenta 23 de Directoare Generale care au la randul lor o organizare lormata din mai multe directoare.

Biroul statistic, juridic, de traduceri,

Biroul pentru ajutorul umanitar al comunitalilor

Rolul Comisiei

– asigurarea respectarii prevederilor tratatelor -propune legislatia Comunitatii (sub lorma de reglernentari directive, necesare indeplinirii obiectivelor)

– a asigura aplicarea legislatiei odata ce a fost aprobata atat de catre Consiliu cat si de statele membre.

– chemarea in justitie a celor vinovati de neindeplinirea normelor cornunitare.

Comisia are si un important rol politic, ea find raspunzatoare din acest

punct de vedere in fata Parlamentului European.

Ca organism executiv, comisia se ocupa de suplimentarea bugetului comunitar si administrarea clauzelor protectoare in tratate si in legislatia secundara.

Este punctul de plecare pentru fiecare actiune comuna. Avand drept de

initiativa este cea care trebuie sa prezinte Consiliului propunerile si proiectele pentru legislatia comunitara.

Sub aspectul activitatilor pe care le desfasoara, Comisia nu dispune de libertate deplina, deoarece potrivit statutului propriu, este obligata sa actioneze numai daca interesele comunitatilor o cer.

La nevoie, Consiliul poate sa ceara Comisiei. in temeiul prerogativelor sale, sa redacteze propuneri.

Limbile principale de lucru ale comisie sunt: engleza, franceza, germana; insa documentele oficiale, in totalitatea lor sunt traduse si tiparite in toate cele 11 limbi oficiale si anume: daneza, engleza, finlandeza, franceza, germana, greaca, italiana, olandeza, portugheza, spaniola, suedeza.

Ca organ executiv al tratatelor si actelor Consiliului, Comisia este cea mai indreptatita sa faca fata sarcinilor de executie si gestiune.

In domeniul extern Comisia indruma negocierea acordurilor cu tarile terte, iar in executarea mandatelor Consiliului, reprezinta Comunitatile.

Curtea de Justitie

Partenerii prezenti la negocieri vedeau in Curtea de Justitie adevaratul organ de control al legalitatii actelor emise de Inalta Autoritate si de Consiliul special de Ministri. Curtea este lormata astazi din 16 judecatori asistati de 9 avocati generali. Si unii si ceilalti sunt numiti de comun acord de catre guvernele statelor membre. O prima trasatura specifice structurii curtii, este prezenta celor 9 avocati generali care nu au corespondent in jurisdictiile nationale sau in alte jurisdictii internaționale, chiar daca rolul lor poate fi apropiat celui al Comisiei Europene a dreptului omului de la Strassburg.

In ceea ce priveste pe judecatori, interesant este faptul ca nici o dispozitie a tratatelor nu prevede ca judecatorii sa sibă nationalitatea statelor membre, insa in practica s-a urmarit ca in cadrul Curtii sa existe cel putin cate un judecator din fiecare stat membru.

1.La cererea Curtii, Consiliul de Ministri, statuand in unanimitate, poate mari numarul de judecatori; acestia find numiti pe o perioada de 6 ani, find reinoiti fara limitari nefiind prevazuta nici o limită de varsta.

Guvernele statelor membre nu pot revoca un judecator al Curtii in timpu exercitarii mandatului sau. Curtea este singura abilitata sa asigure controlul asupra activitatii si disciplinei membrilor ei.

Independenta judecatorilor curtii este garantata, mai ales de caracterul strict secret al deliberarilor in camera de consiliu; cat si de statutul acestora.

Presedintele este desemnat de judecatori, prin vot secret dintre ei, pentru un mandat de 3 ani, care poate fi reinnoit. Parlamentul conduce lucrarile curtii, prezideaza audierile acesteia, precum si deliberarile in camera de Consiliu.

Avocati generali: sunt numiti pe 6 ani cu posibilitatea prelungirii rnandatului ca si in cazul judecatorilor, o inlocuire partială a acestora are loc la 3 ani.

Rolul esential al avocatilor generali se materializeaza in momentul punerii concluziilor.

Grefierul – este numit de Curte, cu consultarea avocatilor pentru 6 ani; acesta este asistat de un grefier adjunct.

Grefierul este obligat sa depuna juramant in fata Curtii, nu are voie sa divulge secretul dezbaterilor. Are un dublu rol, indeplinind atat atributii de ordin procedural cat si atributii administrative.

Raportorii adjuncti au sarcina sa ajute Presedintele in procedura de urgenta si pe judecatorii, raportând indeplinirea atributiilor lor. Nu au drept sa participe la hotarari dar pot lua pane la deliberari in cauza pe care au avut-o.

Referentii: fiecare judecator si avocat general primeste pe langa altele asistenta personala a doi referenti, juristi calificati de obicei doctori in drept avand aceiasi nationalitate ca si judecatorul sau avocatul.

Curtea lucreaza in sedinte plenare, insa pentru celeritate s-a prevazut si posibilitatea crearii unor camere in cadrul Curtii, lormate din 3-5 membrii.

Competenta materiala a Camerelar este decisa in plenul Curtii odata cu alegerea presedintilor acestora.

Curtea poate delibera valabil numai in prezenta unui numar impar de judecatori;

Cand numarul judecatorilor este par, judecatorul cu vechime mai mica se va abtine sa participe la deliberari.

Curtea de justitie este organul jurisdictional comun al celor 3 organizatii ale integrarii vest europene, dar are competente specifice si indeplineste atributii proprii fiecarei Comunitati in conlormitate cu tratatul institutiv.

In primul rand competenta “ratione materiae” adica curtea nu poate avea decat competenta precis determinata fie de chiar textul tratatelor constituitive, fie pe baza acestora, de actele comunitare cu valoare normative, ori cea conferita de legislatia unui stat membru pentru cazuri conexe cu obiectul tratatelor.

In mod exceptional, Curtea poate fi investita pe baza unei clauze compromisurii prevazute intr-un contract incheiat de una dintre Comunitati pe baza unui compromis intervenit intre statele membre aflate in diferent in conexiune cu obiectul tratatelor institutive.

Ca sarcina esentiala, Curtea asigura respectarea dreptului de interpretare si aplicare a tratatelor, avand mai ales a competenta contencioasa.

Controlul legalitatii actelar comunitare, principala competenta, se realizeaza indeosebi, pe calea recursului in anulare, Curtea este abilitata sa interpreteze unitar tratatele si actele comunitare pe calea recursului in interpretare. Instanta comunitara controleaza legalitatile actiunilor sau omisiunilor statelor membre in report cu dispozitiile tratatelor.

Mai are urmatoarele competente in materie:

solutioneaza actiuni relative la repararea pagubelor cauzate de organele camunitatilor sau de agentii acestora.

poate actiona in solutionarea litigiilor privind raporturile functionarilor comunitari cu organele de care depind.

devine instanta arbitrala dace o clauza compensatorie fiinteaza in acest sens intr-un contract incheiat de una din Comunitati.

actioneaza ca a instanta de recurs de ultim grad.

este o instanta internationala putand transa litigii intre statele membre, daca acestea sunt in legatura cu obiectul tratatelar si daca intre statele litigante a intervenit un compromis.

curtea are si a competenta consultativa.

Apoi Curtea are competenta “ratione personae”, aceasta insemnand ca, Curtea are abilitatea sa solutioneze litigii intre statele membre, intre acestea si organele comunitare, precum si intre organele comunitare intre ele.

Curtea este obligata sa transeze litigii (in anumite situatii cu indeplinirea anumitor conditii, intre particulari, persoane fizice sau juridice, resortisanti ai statelor membre si aceste state membre, sau intre particulari si organele comunitare.

Tribunalul de prima instanta este institutia asociata Curtii de Justitie, infiintat prin Decizia Consiliului nr.88 din 24 octombrie 1988.

Lormat din 15 membri, alesi pe 6 ani cu posibilitatea reinoirii Tribunalul este, in principal, competent sa se pronunte in:

litigii intre comunitati si agentii lor, adica in toate prablemele de personal, inclusiv recursurile in despagubire.

recursurile lormulate impotriva unei institutii a comunitatilor de catre persoane fizice care se refera la punerea in practica a regulelor de concurenta aplicabile intreprinderilor.

recursurile lormulate impotriva Comisiei (recursurile in anulare si recursurile in carenta) de catre intreprinderi si asociati de intreprinderi care se refera la acte individuale.

se poate pronunta la recursurile in despagubire.

nu poate judeca niciodata un recurs prejudicial.

5 Curtea de Conturi

Prin tratatul de la Maastricht se alatura celor 4 institutii principale ale comunitatilor si Curtea de Conturi.

Are sediul la Luxemburg, este alcatuita din 15 membri numiti pe o perioada de 6 ani printr-o decizie unanima a Consiliului Uniunii, dupa consultarea parlamentului European.

Curtea de Conturi verifica din punct de vedere financiar, legalitatea si corectitudinea intregii activitati, urmarind buna gestionare a resurselor financiare. Actiunea sa de ansamblu se materializeaza in redactarea unui raport anual la incheierea fiecarui exercitiu bugetar anual. Concluziile acestui raport influenteaza decisiv adoptarea noului buget de catre Parlamentul European.

Curtea de Conturi intocmeste rapoarte speciflce la solicitarea celorlalte institutii comunitare si are dreptul de a le adresa opinii si observatii.

In concluzie, Curtea de Conturi controleaza constituirea si folosirea corecta a fondurilor Uniunii.

CAPITOLL1L III

PARTICIPAREA LA DECIZIE A INSTITUTIILOR COMIINE

SECTIUNEA I – SISTEML1L DECIZIONAL

I. Procesul de luare a hotararilor -etapa a treia conlorm tratatului de La .Maastricht.

C omunitatea Europeana incepe procesul de creare a legislatiei Uniunii Europene din proprie initiativa sau la cererea Parlamentului European sau a Consiliului de Ministri care nu pot lua a hotarare fara a propunere prealabila a Comisiei.

Propunerile sunt transmise Consiliului de Ministri, iar apoi Parlamentului. Acolo, ele sunt inmanate comitetelor de resort care le voteaza sau le modifica inainte ca raportul lor sa ajunga la camera din Strasbaurg.

In anumite domenii propunerile sunt transmise si 1) Comitetului Economico -social (CES), un organism alcatuit din reprezentanti ai industriei, agriculturii, ai grupelor profesionale ai consumatorilor si 2) Comitetului regional. Aceasta din urma alcatuita din 222 de reprezentanti ai regiunilor Comunitatii a fost infiintat sub auspiciile Tratatului de la Maastricht. Ambele Comitete au un statut pur consultativ si isi exprima opinia pentru a putea fi luata in consideratie de Consiliul de Ministri.

Opiniile Parlamentului si ale celor 2 Comitete sunt transmise comisie. Care poate sa modofice legislatia, astfel incat ea sa poata lua in consideratie punctele de vedere primite. Apoi, legislatia este transmisa din nou Consiliului si Parlamentului pentru cea de a doua lectura. Propunerea ajunge din nou la nivelul comitetelor, este votata in timpul sesiunii plenare a Parlamentului si se intoarce la Consiliul de Ministri care is hotararea finala.

In acest moment al desfasurarii acestui proces, Comisia Europeana are posibilitatea de a modifica propunerea sa. Dupa ce hotararea a fost luata, Comisia trebuie sa asigure punerea ei in operare.

Unii considera ca aceasta procedura este cam complicata, dar continutul ei este esential unui forum democratic care trebuie sa se bazeze pe discutii deschise, consultare si consens.

Intreaga activitate a Institutiilor Comunitare se materializeaza in decizii, care pun in aplicare, finalizeaza politica intr-un domeniu sau altul.

Intreg procesul de luare a deciziilor, in formarea si dezvoltarea sa a cunoscut 3 faze (etape).

Inainte de a trece la clasificarea si analiza celor 3 etape, trebuie subliniat un aspect foarte important si anume ca se face distinctie intre dispozitiile

tratatelor de la Roma, Actul Unic European din 1987 si Tratatul de la Maastricht.

Sectiunea II

2.Prncesul de decizie a fost, este si va fi diferit in acest sens.

Revenind la cele 3 etape ale procesului de luare a deciziilor avem:

prima etapa a fost cea de inceput corespunzatoare elorturilor destinate constructiei comunitare, A doua etapa este cea in curs, iar cea de a treia apartine propunerilor pentru perioada ce va urma.

In conformitate cu prevederile Tratatelor de la Roma prima etapa, a carei titular era Comisa, avea drept scop stabilirea orientarilor generale ale unei decizii, ale carei orientari erau discutate la modul generic de catre comisari interesati si Directiile generale din care faceau parte. In continuare urmau lucrarile preliminarii, avand ca titulari Directiile generale, cu experti independenti, cu organizatii nationale si internationale, cu organe statale competente cu alte organisme. Toate acestea se concretizau intr-un raport privitor la un proiect de decizie.

Proiectul de decizie, era inaintat comisarului titular al domeniului de activitate, care lua forma unui anteproiect de decizie. Era din nou discutat la Directia generala juridica si se intocmea un proiect pe baza studiilor facute la cabinetul comisarului.

Pe parcursul acestei etape se puteau lua decizii de la Consiliu ori de la COREPER. Avand in vedere orientarile generate, acum se ajunge la elaborarea unui proiect de catre comisarul pe domeniu, cu avizul Directiei generate juridice. Proiectul este inaintat apoi Comisiei, care il adopta cu majoritate de vaturi si il transmite Consiliului.

Cea de-a doua etapa cuprinde sub aspectul competentei, Consiliul si

Comisia. Consiliul transmite proiectul spre studiu Comitetului reprezentantilor

Permanenti si consulta Parlamentul European in luarea deciziei. COREPER transinite prioectul inapoi Cansiliului. In actuala conceptie a tratatelor de la Roma, Parlamentul este consultat, iar Cansiliul hotaraste pe baza propunerilor Comisiei.

In prezent, conform Actului Unic European, procedura de luare a deciziilor este alta. Inregistram a cota mai mare de participare a Parlamentului la procesul de luare a deciziilor.

In ceea ce priveste prima etapa nu sunt modificari, ramanand competentele stabilite, prin Tratatul de la Roma. Modificarile au survenit numai cu privire la cea de-a doua etapa si anume: nu mai poate fi vorba, de un dialog Comisie – Consiliu, si cuprind activitatea Consiliului, Parlamentului si Comisiei.

Proiectul de decizei este adoptat de catre Comisie sub forma unei propuneri transmise cu avizele Comitetului Economic – Social, Parlamentul European si apoi acest aviz impreuna cu propunerea, se transmit Consiliului.

Deci, inainte de a ajunge propunerea la Consiliu, ea trece pe la Parlament pentru a obtine avizul. De la Consiliu se transmite propunerea la COREPER, care ia avizele si consultarile de la diverse organisme si trimite propunerea din nou Parlamentului, prin intermediul Consiliului.

Parlamentul poate sa aprobe tacit sau expres, propunerea (proiectul) aprobare in urma careia proiectul va fi adoptat.

Parlamentul poate sa adopte amendamentele cu majoritatea absoluta a membrilor sai. Proiectul se intoarce la comisie, aceeasta il reexamineaza si il trimite la Consiliu. Consiliul, reprimand proiectul nu poate sa-1 adapte decat cu majaritate calificata.

In situatia in care Comisia nu retine amendamentele facute de Parlament, Consiliul poate sa decida, dar cu unanimitate de voturi.

Rezulta de aici ca rolul Parlamentului European este sporit in procesul decizional, dar decizia finala practic apartine Consiliului, care uneori poate chiar ignora ceea ce a votat Parlamentul, intrunind conditia unanimitatii.

De observat ca in toate problemele Comunitare, Consiliul este cel care poate decide in unanimitate.

3.In viitor potrivit Tratatului de la Maastricht rolul Parlamentului European se consolideaza si mai mult, fiind mai amplu cuprins in procesul de decizie comunitar si avem:

-Comisia Europeana incepe procesul de luare a hotararilor din proprie initiative sau la cererea Parlamentului European (ori a Consiliului de ministri), care nu poate lua o hotarare fară propunerea finale a Coinisiei. Propunerile, sunt transmise Consiliului iar apoi Parlamentului (acolo ele sunt inaintate comitetelor pendinte care, le voteaza sau le modifica inainte ca raportul lor sa ajunga in camera de la Strassburg). In acelasi timp propunerile sunt transmise Comitetului Economico – Social (C.E.S.) un organism alcatuit din reprezentanti ai industriei) organizatiilor de munca si convert, ai grupurilor profesionale si ai consumatorilor.

-Propunerile sunt transmise Consiliului, iar apoi și Parlamentului (acolo ele sunt inaintate comitetelor pendinte care, le voteaza sau le modifica inainte ca raportul lor sa ajunga in Camera de la Strasbourg);

-In acelasi timp propunerile sunt transmise Comitetului Economico-Social (C.E.S.), un organism alcatuit din reprezentanti ai industriei, organizatiilor de munca si convert, ai grupurilor profesianale si ai consumatorilor (acest organism pur consultativ isi exprima opinia astfel incat ea sa fie luata in considerare de catre Consiliul de ministri);

-Punctul de vedere al Parlamentului si al Comitetului Economico-Social este transmis din nou Comisiei, care, atunci poate sa modifice legislatia in sensul ca aceasta (Comisia) ia in considerare punctele de vedre primite; apoi, legislatia este transmisa din nou Consiliului si Parlamentului in vederea celei de-a doua lecturi; propunerea ajunge din nou la nivelul comitetelar, unde este votata in timpul sesiunii plenare a Parlamentului si se intoarce la Consiliul de ministri, care ia hotararea finale;

-In orice moment al desfasurarii acestui proves, Comisia Eurapeana are posibilitatea de a schimba sau modifica propunerea sa; după ce hotararea a fost luată Comisia trebuie să asigure împlinirea ei.

Unii autori consideră că această procedură este cam stângace, dar conținutul ei este esențial pentru un proces democratic care trebuie să se bazeze pe discuții deschise, consultare și acord.

CAPITOLlIL IV

CONSIDERATII FINALE

Uniunca Europeana se afla in fata celei mai substantiale extinderi din istoria sa. Pentru moment procesul de reforma interna in cadrul UE pune in umbra toate celelalte probleme.

Totusi la o jumatate de an dupa conferinta interguvernamentala asupra reformei propuse de Tratatul de la Maastricht, pe la inceputul anului 1998, largirea spre est va domina agenda politicii europene. In drumul for spre UE, cele 10 state asociate ale Europei Centrale si de Est (EGE), printre care si Romania, au facut mari progrese. Cu toate acestea nici unul nu este pe deplin capabil de a satisface standardele politice, economice si juridice ale UE. Raportul din 1996, incluzand.si procesele desfasurate intre vara lui 1995 si toamna lui 1996, isi propune, prin urmare, sa delimiteze problemele recurente si deficientele progresului de integrare.

Pe langa reforma agrara, procesul de modernizare legislativa a devenit copilul problemă al tuturor statelor asociate. Datorita multitudinii si complexitatii normelor UE, a lipsei de experti, si a rezistentei grupurilor de interes implicate, armonizarea juridica progreseaza lent. Deoarece apartenenta la UE este imposibila in absenta acelui “acquis communautoire” al UE, statele EGE trebuie sa-si mareasca eforturile pentru accelerarea acestui proces in viitor.

In vederea acceptarii iminente si a participarii la Piata lnterna, infrastructurii trebuie sa i se acorde a importanta deosebita.

Reteaua de transport existenta face fata cu greu traficului comercial in crestere.

Datorita infrastructurii actuale intensificarea comertului devine imposibila.

In toate tarile post comuniste, guvernele si societatea se confrunta înca cu problema majora a reformarii sectorului asigurarii sociale si a celui sanitar.

Deoarece populatia a trebuit sa suporte impozitari severe ca urmare a transformarilor economice si politice, nici un guvern nu a indraznit pana acum. sa-si impovareze cetațenii introducand aceste schimbari majore.

Desi apropierea de Uniunea Eurapeana este, in mare, incununata de succes si cunoaste uimitoare progrese, deficinetele exista la nivelul fiecarui stat.

La nivelul statului Roman, asa cum arata Eurobaromentrul Comisiei Europene din martie 1996 62% din populatia romana sprijina ideea conform viitorului tarif se afla alaturi de Uniunea Europeana si 30 % de NATO, iar 50 % au o imagine pozitiva aspura scopurilor si activitatilor Uniunii Europene.

S-au facut progrese atat in ce priveate dezvoltarea democratica, stabilitatea politica, compatibilitatea sistemelor legate cu standardele occidentale, politica externa si de securitate, reforme economice si politice de privatizare, insa nu la nivelul cerut de Uniunea Europeana.

Efortul de a raspunde la chestionarul Comisie Europene a facilitat identificarea unor deficiente in indeplinirea conditiilor de pre-aderare. Mai

important, existenta unor deficiente a fast recunascuta public:

Crearea Comunitatilor europene, asa cum am aratat in capitalul introductiv, a fast rezultatul unui proves istoric care a contribuit nu numai la modelarea fizionomiei acestora, dar care in multe privinte a continuat sa influenteze destinul constructiei europene.

Constituirea Comunitatilor Europene prin tratatul de la Paris si Roma a fast numai inceputul unei dezvoltari continui fara a fi nici liniara si nici in mod necesar constanta, evolutia Comunitatilor reprezinta in linii mari, o miscare spre unitate. Se poate spune ca principalele directii ale dezvoltarii sistemului comunitar au fost indreptate mai intai sepre o unificare institutionala, apoi spre a extindere a spatiului comunitar si in paralel o adancire si o extindere a domeniului interventiei comunitare.

O mare etapa la construirea progresiva a Uniunii Europene a fast pe langa tratatele constituitive (tratatul de la Paris si de la Roma), Actul Unic European semnat la Luxemburg 17.02.1986 si la Haga la 28.02.1986 intrat in vigoare la 11 iulie 1987 si Tratatul de la Maastricht din 7.02.1992.

Obiectivele acestor Comunitati Europene sunt definite in tratate. Tinand seama de caracterul evalutiv si dinamic al comunitatilor, aceste obiective au putut fii completate in cei patruzeci de ani de constructie comunitara.

Ca obiective generale, au fost precizate in tratatul CEE urmatoarele:

crearea unei piete comune, caracterizata printr-un anurnit numar de libertati.

apropierea progresiva a politicilor econornice ale statelor membre.

Privind primul obiectiv si anume, crearea unei Piete comune trebuie precizate cateva aspecte importante si anume se are in vedere asnectul liberei circulatii a marfurilor, ceea ce presupune deci intre statele membre:

suprimarea dreptului de vama si a taxelor avand un efect echivalent atat la import cat si la export.

suprimarea restrictiilor cantitative si a marfurilor avand un efect echivalent la import ca si la export

aspectul liberei circulatii a persoanelor, ceea ce impune ca orice persoana fizica sau juridica, avand si nationalitatea unui stat membru sa poata sa se stabileasca, sa lucreze si sa-si ofere serviciile in celelalte state membre, oricare ar fi locul unde se afla sediul sau.

aspectul liberei circulatii a capitalurilor, este, cu alte cuvinte, corolarul logic al liberei circulatii a marfurilor, persoanelor si serviciilor este normal sa se permits capitalului sa fie investit si sa circule in virtutea regulilor unei economii de piata.

In ceea ce priveste politica liberei circulatii a capitalurilor mai trebuie subliniat urmatorul aspect: politica monetara si moneda unica.

Obiectivul politicii monetare este deosebit de clar: sa instituie o moneda

unica, si nu numai o moneda comuna, ceea ce este deja Ecu-ul si organizarea sa actuala, si sa asigure stabilitatea acestei monede prin stabilitatea preturilor cu respectarea economiei de piata.

Trecand la cel de-al doilea obiectiv si anume apropierea progresiva a politicilor economics ale statelor membre avem aici politici comune si politici coordonate. Politicile comune sunt manifestarea cea mai evidenta a transferului do suveranitate consimtit de statele membre in beneficiul institutiilor Comunitare.

La origine, politicile comune au fast prevazute in sectoarele speciale – agriculture si transporturi.

Politicile coordonate – Domeniile initiale prevazute in tratat pentru o coordanare a politicilor nationale au fost:.

-politice de conjuncture (l03)

-politice economice pe termen mediu (104, 105)

-politice monetera (105 (2), 107)

-politice sociale (117, 118, l19)

1.2. Pentru a beneficia de toate aceste avantaje, de care beneficiaza in momentul de fata statele membre, statele care adera (Rainania) trebuie sa indeplineasca cu strictete conditiile pentru aderare cerute de comunitatea eurapeana, formulate de Tratatul de la Maastrict si Consiliul European de la Capenhaga si care constau in:

canditii ecanomice: existenta si functionarea unei economii de piata care sa faca fata concurentei internationale.

conditii politice: evidenta unei societati democratice, pluraliste care respecta drepturile omului,

conditii de conformitate: alinierea legislatiei statului candidat a totalitatea legilor primare si secundare ale Uniunii Europene.

La aceste conditii se adauga capacitatea Uniunii Europene de a absorbi not membri.

Romania a depus cerere oficiala de aderare la Uniunea Europeana in cadrul intalnirii sefilor de stat si de guverne de la Cannes, din 22 iunie 1995.

Cu privire la Tratatul de la Maastrich Conferinta Interguvernamentala 1996 (C1G ) isi propune o revizuire a acestuia si anume:

imbunatatirea PESC

cooperarea juridica si politieneasca a statelor membre. imbunatatirea relatiei Uniunii Europene – cetateni.

reforma institutională astfel-incât Uniunea sa poata functiona cu peste 20 de membri). Pentru acestia CIG ia in dezbatere si problemele legate de primireanoilor membri in U. E. Negocierile de aderare urmeaza să inceapa numai după . incheierea CIG, care a avut loc la mijlocul anului 1997.

Insa, cu toate aceste conditii cerute impetuos de Comunitatea Europeans, aceasta s-a aratat foarte deschisa dialogului, vis-a-vis de statele care adera la intrarea in Uniunea Eurapeana.

Inca din 1912, Comunitatea a luat prima initiativa (care a esuat) in sensul normalizarii relatiilor, in special a celor comerciale, dintre ea si Europa de est (contacte comerciale au existat din anii 60).

3.Alte initiative au fast intreprinse mai tarziu de exemplu in noiembrie 1974 Comisia a propus un acord general de convert cu fiecare membru european) a)Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (C.A.E.R. sau COMERCON care a fast dizolvat in 1991)

Declaratia Comuna din iunie 1988 a pregatit terenul stabilirii relatiilor oficiale dintre Comunitate si toti membri CAER. Aceste relatii au stabilite incepand cu vara anului 1988 si au dus la deschiderea misiunilor diplomatice, acreditate pe langa Comisia Europeana in cursul aceluiasi an, cand au inceput si negocierile legate de acordurile comerciale si de cooperare intre imunitate si, tarile CAER. Un prim acord . de acest fel a fost semnat in decembrie 1988 cu Ungaria.

O noua dimensiune a relatiilor dintre comunitatea Europeana si Europa centrala si rasariteana s-a stabilit in vara anului 1989. In cadrul intalnirii la nivel

înalt de la Paris din cadrul grupului celor 7 (G-7 ) (alcatuit din principalele state occidentale industrializate: Franta, Germanic, ltalia, Marea Britanie, S.U.A.

Canada la 14 iulie 1989 s-a hotarat sa se acorde ajutor financiar si economic Poloniei si Ungariei. Comisia CE a fost insarcinata cu coordonarea acestui ajutor, ceea ce a insemnat recunoasterea rolului din ce in ce mai insemnat al Comisiei in viata internationala.

Polania si Ungaria n-au fost desemnate in mod intamplator ca destinatare al acestui ,ajutor. In vremea aceea Ungaria facuse deja cativa pasi concreti pe calea economiei de piata si se dezvolta rapid devenind o societate deschisa.

In cadrul ajutorului data de G- 24 Poloniei si Ungariei, Comunitatca si-a dezvaltatat propriul mecanism de ajutor astfel s-a nascut programul PHARE

In prezent, nu numai Polonia si Ungaria, dar si Albania, Bulgaria, Republica Ceha, Romania, Slovacia si Slovenia iar acum si fosta Republica Iugoslava a Macedaniei (FYROPM) beneficiaza de bugetul PHARE din care s-a alocat un miliard ECU pe an incepând cu 1992. S-a creat si un alt program TACIS, pentru acordarea de asistenta republicilor independente ale fostei Uniunii sovietice de la unificarea Germaniei, la 3 octombrie 1990 noile provincii ale fostei RDG beneficiază de ajutor din partea mecanismului de asistenta interna al Uniunii Europene.

Declarația Comuna dintre Comunitatea Europeană si CAERT de la 25 iunie 1988 a marcat începutul unei noi ere în relațiile comerciale și politice cu țările din Europa centrala si răsăriteană.

Acorduri comerciale si de cooperare au fost încheiate între octombrie a 1988 si martie 1991 cu Ungaria, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Bulgaria, România, iar la începutul lui 1992 aceste acorduri a fost negociate cu cele trei tari baltice si cu Albania.

În ceea ce privește Polonia, Ungaria, Republica Ceha, Slovacia, Bulgaria si România, aceste acorduri au fost deja înlocuite cu acorduri de asociere sau Acorduri Europene care deschid calea acestor tari către calitatea de membru alUniunii Europene.

Aceste acorduri sunt mai mult decât acorduri de comerț si cooperare. Ele oferă cadrul instituțional necesar dialogului politic. Un Consiliu de Asociere va fi înființat in scopul constituirii unui forum pentru dezbaterea problemelor de politica externa. Cooperarea dintre Parlamentul European si partenerii săi din tarile asociate prevede si o cooperare culturală.

Acordurile prevăd, de asemenea, orientarea graduală către un comerț reciproc liber, tarile semnatare au de îndeplinit reforme de anvergură in domeniul preturilor, subvențiilor, taxelor, politicilor monetare si al sistemului de

comerț exterior nepunând astfel economiile lor competiției internaționale.

Acordurile europene înseamnă că legaturile economice, științifice si tehnice vor fi dezvoltate.

Zonele de cooperare cuprind agricultura, industria si tehnologia, pregătirea profesionala, cercetarea si știința, energia, mine, transport, telecomunicații, mediu înconjurător.

Între 1991 si 1993, Uniunea Europeană a semnat Acorduri de Asociere cu șase țări din Europa Centrală și de Est: Polonia, Ungaria, republica Ceha, Slovacia. România, Bulgaria. Prevederile acordurilor au fost in întregime aplicate in cazul Poloniei si Ungariei in anul 1994 iar cu cele1ălalte patru țări in 1995. Întrunirea de la Essen din decembrie 1994 a Consiliului European a fixat mijlocul anului 1995 ca data pentru încheierea de Acorduri de Asociere cu Republicile Baltice sau Slovenia.

Acordurile europene deschid calea țărilor asociate către obținerea calității de membru al Uniunii în cele din urmă.

Consiliul European din Copenhaga din iunie 1993 a confirmat posibilitatea democrațiilor din Europa Centrala si Răsăriteana de a deveni membre al Uniunii, Europene de îndată ce ele își pot asuma obligațiile economice si politice impuse de calitatatea de membru.

Polonia si Ungaria au depus cereri oficiale de aderare. La întrunirea Consiliului European de la Essen din decembrie 1994, șefii de stat si de guvern ai țărilor membre ale Uniunii Europene au adoptat o strategie de pregătire a tarilor asociate in vederea accedarii lor la statutul de membru al Uniunii Europene incluzând pe lista țărilor candidate si Republicile baltice si Slovenia deși la aceea vreme ele nu încheiaseră Acorduri de Asociere cu Uniunea Europeană.

Elementul cheie al strategiei îl constituie micșorarea decalogului dintre, țările asociate si Uniunea Europeana pentru pregătirea celor dintâi in scopul integrării pe piața interna a Uniunii.

Referindu-ne, mai exact, la relațiile cu România, Comunitatea Europeana a încheiat un acord , comercial cu România in 1980. Acesta a fost primul acord încheiat cu țările din Europa centrala si de Est cu excepția fostei Iugoslavii.

Acesta a fost suspendat in cele din urmă. Un nou acord de comerț si de cooperare a intrat in vigoare in mai 1991 In prezent acest acord a fost înlocuit cu un Acord de Asociere sau Acordul Europa, care a fost semnat de a Uniunea Europeana si România la 1 februarie 1993. Părțile din acord referitoare la comerț au fost aplicate din mai 1993 in timp ce acordul in totalitate sa a intrat in vigoare la 1 februarie 1995.

Acordul conține o clauză care permite suspendarea lui în cazul nerespectării drepturilor omului.

In 1993, Uniunea Europeană a importat bunuri in valoare de 1,68 miliarde de ECU din România.

Exporturile Uniunii Europene in România s-au, cifrat la 2,3 miliarde ECU, ceea ce a însemnat un excedent de 620 milioane ECU pentru Uniune.

Șefii de state si de Guvern ai Uniunii Europene, la întâlnirea lor din iunie 1993 la Copenhaga, au confirmat ca România împreuna cu celelalte tari cu

Acorduri Europa, pot deveni membre ale Uniunii Europene in viitor, data sunt satisfăcute condițiile economice si politice necesare., Uniunea Europeană a extins programul PHARE la, România în ianuarie 1991. In perioada 1991-1993, PHARE a acordat României un total de 360 miliarde ECU sub forma de asistenta economică.

In 1994, România a primit asistenta PHARE in valoare de 100 milioane ECU au fost alocați sectorului particular si întreprinderilor mici si mijlocii.

Pentru perioada 1993-1996 prioritățile au fost concentrate asupra a 3 zone strategice.

– dezvoltarea economica si a sectorului particular

– dezvoltarea politica in domeniul resurselor umane, al ocupării forței de munca si a politicii sociale

– reforma instituționala, inclusiv ajutor pentru crearea unei societați civile.

România a primit 180 milioane ECU sub forma de ajutor umanitar si de urgenta din care 82 milioane proveneau din cadrul programului PHARE. O mare parte din acești bani au fost folosiți pentru imbunatatirea îngrijirii copilor in special a celor aflați in instituții.

România are un ambasador acreditat pe lânga Uniunea Europeană la . Bruxelles, iar Comisia Europeana a deschis o delegație in Bucuresti încă din

Septembrie 1993.

La 1 ianuarie 1995 Austria , Finlanda, Suedia au devenit membre ale

Uniunii Europene si la 1 februarie 1995 a avut loc intrarea in vigoare a Acordului european de asociere a României la Uniunea Europeană.

Toți acești pași pe care Comunitatea Europeana i-a făcut au confirmat existenta unui real plan de lărgire spre est si nu numai.

4. Lărgirea spre est, pentru Uniunea Europeana implica probleme deosebite fata de extinderile anterioare. Înainte de a deveni membri plini, tarile candidate trebuie sa traverseze cinci faze fundamentale:

cererea de aderare

opinia Comisiei

începerea negocierilor cu țara candidată

încheierea negocierilor

aderarea

Cererea de aderare este o decizie extrem de importanta si declanșează un proces care este descris in art. 0 al Tratatului de la Maastricht (cunoscut acum ca Tratatul Uniunii) cererea este adresata Consiliului, care se consulta cu Comisia. Dacă Parlamentul isi da asentimentul, Consiliul trebuie sa. acționeze in unanimitate. In ce privește consultarea Comisiei de către Consiliu acesta este o analiza in profunzime a situației țării candidate si o evaluare a capacitatii sale de a îndeplinii condițiile apartenenței la Uniunea Europeana.

Analiza ajuta Consiliul sa decidă daca țara candidata este pregătita si daca este momentul sa înceapă negocierile pentru aderare.

Începerea negocierilor cu țara candidată este o etapă deosebită in procesul lărgirii.

O negociere este un gen de conferință interguvernamentală între statele membre existente si tara candidata. Poziția comuna a Uniunii Europene, hotărâta in unanimitate de către Consiliu, este de obicei prezentata țărilor candidate de către președintele Consiliului.

La încheierea negocierilor se cade de acord asupra unui proiect de Tratat de Aderare. Acesta primește avizul Parlamentului European si aprobarea Consiliului, după care trebuie semnat.

Tratatul trebuie ratificat de către toate statele membre Uniunii Europene si de țara candidată – ceea ce poate implica un referendum.

5. Primul pas pe calea lărgirii a făcut făcut deja: înalții funcționari publici ai celar 10 țări central – europene si baltice au completat chestionarele trimise de Comisia Europeană.

Aceste chestionare ,vor ajuta Comisia să-și formuleze opinia despre țările candidate. Opinia Comisiei este ceruta in mod expres cat mai curând după încheierea CIG, care a avut loc la mijlocul lui 1997.

Alături de răspunsurile la chestionare, un rol important in formarea opiniilor Comisiei joacă si alți câțiva factori: țările candidate trebuie sa garanteze democrația, domnia legii, drepturile omului si respectarea si protejarea minoritarilor.

Lărgirea Comunităților Europene prin cooptarea de noi membri – a doua direcție urmărita in evoluția construcției comunitare. Extinderi succesive.

De la conceptul de Comunitate a cărbunelui si otelului, anunțat de Robert Schuman la 9 mai 1950, Comunitățile Europene, s-au extins treptat. Întrunirea condițiilor necesare calității de membru al Comunităților europene se concretizează intr-un sistem de guvernare pluralist si democratic si intr-o serie de cerințe de ordin juridic. Astfel, lărgirea Comunitarilor a cunoscut urmatoarea evoluție.

La 1 ianuarie 1958 – Comunitatea economica europeană (C.E.E.) EURATOM isi încep activitatea conform tratatelor institutive;

În luna iulie 1961 – Comunitatea economica europeana si Grecia semnează un Acord de asociere;

În decembrie 1864 se semnează Acordul de asociere cu Turcia;

În ianuarie 1873 – se semnează Actul de aderare la Comunitățile Europene: Danemarca, Irlanda si Marea Britanie, în acest fel Comunitățile numară 9 state membre. Norvegia a depus candidatura sa de aderare la Comunități unui referendum național care s-a finalizat cu un rezultat negativ;

În 1979 – isi depune candidatura Grecia si se încheie Tratatul de aderare in același an cu o perioada de tranziție care lua sfârșit la 1 ianuarie 1981.

De la 1 ianuarie 1981 Piața Comuna devine Europa celor 10;

În 1977 – si-au depus candidatura Spania si Portugalia. Tratatul de aderare sa semnat abia in 1985 si a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1986. De atunci se vorbește de Europa celor 12. Tot in același an s-au încheiat Acorduri de asociere cu Cipru si Malta; .

În 1987- semnează Acorduri de asociere Turcia, Austria, Finlanda si Elveția;

În 1991 – s-au încheiat Acorduri de asociere cu Polonia, Ungaria si Cehoslovacia;

La l februarie 1993 tara noastră a semnat, la Bruxelles, Acordul european instituind o asociere intre România, pe de o parte si Comunitatile Europene si statele membre ale acestora pe de alta parte . Acordul a fost ratificat de Parlamentul României prin Legea nr.20/1 994 (Monitorul Oficial nr.73/12.04.1993 );

În luna ianuarie 1994 – intra in vigoare Acordul pentru crearea unui spațiu economic european (S.E.E), extinzând multe dintre avantajele pieței unice a Uniunii europene in favoarea țărilor membre ale A.E.L.S.

In luna februarie 1994- intră in vigoare Acordurile de asociere la Uniunea Europeană semnate de Polonia si Ungaria. Acordurile recunosc vocatia statelor semnatare de a deveni membre cu drepturi si obligații depline in momentul îndeplinirii condițiilor nominalizate in acest scop;

In luna aprilie 1994 – Austria, Finlanda si Suedia adera la Uniunea Europeană. De la aceasta data asistam la existenta a 15 state comunitare, membre ale Uniunii Europene, Norvegia pentru a doua oară printr-un referendum național organizat in noiembrie 1994, a respins aderarea la Uniunea Europeană (de la Montevideo, din 1960); în Africa (Consiliul Antantei, înființat în 1959, Piața Comună a Africii de Vest, înființată în 1962); în Asia (Consiliul Asiatic pentru Dezvoltarea Industrială, înființat în 1966) s.a.

În luna februarie 1995 – intra in vigoare Acordurile de asociere la Uniunea europeana a Cehiei, Slovaciei, Bulgariei si României.

2. Încercările de a contracara dezechilibrul produs, prin înființarea Comunitarilor Europene.

La Tratatele de la Roma, Marea Britanie a participat, dar numai la început după care s-a retras, date fiind si greutațile pe care le-a întâmpinat în demersul conceput. Ca răspuns la crearea celor 3 Comunități Europene, Marea Britanie a pus bazele Asociației Europene a Liberului Schimb (A.E.L.S.). Aceasta s-a dorit a fi o măsura de contracarare a dezechilibrului produs prin realizarea Comunitarilor. Asociația a fost creata prin Acordul încheiat in 1959 la Stockholm, având membri atât state ce nu fac parte din Comunitățile Europene (Austria, Elveția, Norvegia, Suedia) cât si state membre ale Comunităților (Franța, Grecia, Irlanda Belgia, Luxemburg).

Scopul asociației era crearea unei zone de comerț liber, constând in existenta unei piețe libere pentru unele produse, fără un tarif vamal comun si o zona de liber schimb, organizația fiind definită ca instituind un ample camp concurență internationala. Organul A.EL.S. este Consiliul alcatuit din reprezentanti ai tuturor statelor rnembre.

Romania si-a manifestat interesul in colaborarea cu aceasta organizatie.

Existenta si functionarea asociatiei s-au dovedit, in timp, a fi viabile. In 1994, insa, s-a realizat unirea organizatiei economice A.E.L.S. cu Comunitatile Europene, dând nastere Spatiului economic european (S.EE.). A contribuit la acest fapt tocmai migratia crescanda a tarilor membre A.E.L.S. catre C.E.

Organizatii economice au mai fost create si in America Latina (Asociatia Latino-Americana pentru comert Tiber – A.L.A.L.C.

In prezent, politica de aliante economice, cum este cea referitoare la

cooperarea economica intre tarile din zona Marii Negre (zona balcanica), ca si incercarile unor state din Europa Centrala si din alte zone, preocupa o serie de state in vederea consolidarii securitatii lor economice.

Tratatul de la Amsterdam, semnat la 18 iunie 1997, a consituit rezultatul

unor indelungi negocieri. Nu este un secret pentru nimeni ca el a fost apreciat de unii comentatori ca fiind un pas important pe drumul integrarii politice, in timp ce a fost criticat de altii, nemultumiti fie de ritmul integrarii, fie de concesiile facute elementului supranational.

O analiza atenta a prevederilor tratatului de la Amsterdam se impune, de aceea, dupa parerea noastra, cu toata seriozitatea si obiectivitatea, pentru a detect ceea ce este intr-adevar nou in cadrul acestui tratat.

1. In primul rand, la nivelul filozofiei comunitare se constata o modificare a conceptiei cu privire la ritmul si obiectivele integrarii. Astfel , tratatul de la Amsterdam inscrie principiul flexibilitatii, aceasta constand in dreptul unor anumite state de a instaura intre ele o colaborare mai stransa, cu

alte cuvinte de a admite un regim mai inalt al integrarii cu conditia ca sa nu creeze, prin aceasta, discriminari ori sa fie afectate domenii ce ar tine de competenta exclusiva a Comunitatii care se dezvolta in mod spontan, ascendent si uniform, la viziunea unei Comunitati “cu doua viteze” , pentru a se da satisfactie intereselor unor anumite tari mai puternic dezvoltate decat altele. Pe de altă parte, o importanta inovatie ce tine de filosofia comunitara este prevederea pe care o consacra tratatul de Amsterdam prin art. F1 (7), in conformitate cu care Consiliul, in unanimitate, cu participarea sefilor de state sau de guverne, poate , la propunerea Comisiei sau unei treimi din tarile membre, cu avizul Parlamentului European, in cazul unei violari grave si persistente a drepturilor omului, cu majoritate calificata, sa dispuna suspendarea

unora dintre drepturile decurgand din aplicarea Tratatului, inclusiv dreptul de vot al reprezentantilor Guvernului statului respectiv in cadrul Consiliului.

2. O a doua idee asupra careia doresc sa atrag atentia este modul in care se infatiseaza in cadrul tratatului de la Amsterdam raportul dintre elementul supranational, comunitar, si cel national. Astfel, potrivit tratatului de Ia Amsterdam, este modificata ordinea obiectivelor Uniunii inscrise in art. F( 6 ). De unde in forma initiala, stabilita la Maastricht, primul obiectiv al Uniunii era de a respecta “identitatea natională a statelor membre ale caror sisteme de guvernare sunt fondate pe principiile democratice: acest obiectiv este trecut pe locul trei, primul obiectiv devenind respectul principiilor libertatii, democratiei, respectul drepturilor omului si libertatilor fundamentale, ca si al statului de drept pe de altă parte, ca in anumite domenii, competentele Comunitatii cresc fată de cele rezervate statelor nationale ( de pilda , protectia mediului inconjurator.

In schimb, in ceea ce privește cetatenia Uniunii, art. 8(17) a introdus precizarea potrivit careia “Cetatenia Uniunii completeaza cetatenia natională si nu o inlocuieste”, idee care nu există anterior in tratatul de la Maastricht.

Observam, cu alte cuvinte, ca in ceea ce priveste relatia dintre elemental supranational si cel national se constata, pe de o parte, tendinta introducerii pe primul plan a obiectivelor comune in dauna celor nationale, dar si , pe de altă parte, a rezistentei unor valori ce tin de ordinea statala, cum ar fi cetatenia nationala, care – așa cum se precizeaza in Tratat – nu inlocuieste, ci doar completeaza cetatenia Uniunii.

Tot pe linia “rezistentei” fată de normele comunitare se poate cita si atitudinea marii Britanii, Irlandei si Danemarcei fată de Acordul Schengen (Protocoalele 3, 4, 5 la Tratatul privind Uniunea Europeană) sau cele opt “declaratii” anexate la Actul Final al Conferintei care s-a incheiat cu semnarea

tratatului.

3. Un al treilea aspect asupra caruia merita sa ne oprim este acela al masurilor institutionale. In acest sens, Tratatul de la Amsterdam aduce o serie de precizari in ce privește Parlamentul European – cifra deputatilor acestora neputand depasi 700, in ce privește dreptul de “codecizie”, precum si in legatura cu reprezentarea statelor in cadrul Parlamentului European.

Sub raportul functionarii Consiliului, se aduc precizari in ceea ce privește majoritatea calificata. Desi Consiliul ramane un organ eminamente interstatal, iar nu supranational, intr-o serie de decizii importante el este cel care urmeaza sa decida cu majoritate calificata, prin aceasta intelegandu-se ca tarile membre dispun, in cazul utilizarii acestui procedeu de vot, de un numar diferentiat de voturi.

Astfel, Italia, Franta, Germania si Marea Britanie dispun de cate 10 voturi, Spania de 8 , Belgia, Grecia, Olanda si Portugalia de cate 5, Suedia si Austria de cate 4, iar Finlanda, Danemarca si Irlanda de catre 3.

Pe de altă parte, tratatul de la Amsterdam include in componenta sa si așa numitul “Compromis de la loannin” din 1994, potrivit caruia data membrii ai Consiliului reprezentand un total de 23 – 25 de voturi isi manifestă intenita de a se opune adoptarii de catre Consiliu a unei decizii cu majoritate calificata, Consiliul va trebui sa depuna toate diligentele ca sa poată fi adoptata o solutie satisfacatoare cu cel putin 65 de voturi.

4. In al patrulea rand, sunt de remarcat prevederile noi introduce cu privire la vize, libera circulatie si cooperarea vamala. In acest sens, in cadrul Tratatului au fost introduse doua Titluri noi: Titlul IIIA (IV) si Titlul VII A (X) . In legatura cu aceeași problema, tratatul incorporeaza acquis-ul Schengen din 1985, care creeaza o frontiera externă puternica a Uniunii, dar desfiiinteaza, practic, in schimb, frontierele interne.

5.O a cincea problemă care se cuvine a fi mentionata in legatura cu tratatul de la Amsterdam sunt prevederile legate de fortă de munca si politică socială. Este de remarcat ca insusi preambulul Tratatului face vorbire despre cartea Socială Europeană, semnata la Torino in 1961, si Cartea Comunitara a drepturilor sociale fundamentale ale angajatilor, din 1989.

Politica sociala este introdusa printre obiectivele fundamentale pe care Tratatul urmeaza sa le infaptuiasca, acesta referindu-se la o “strategie coordonata” a statelor membre in aceasta problemă, si creand, printre alte institutii noi, cum este Comitetul pentru ocuparea fortei de munca.

6. In sfarsit, o a sasea idee la care dorim sa ne referim este unificarea

tratatelor comunitare. Aceasta idee este mentionata in mod expres intr-o declaratie ,“Declaratia nr. 42 asupra codificarii tratatelor” , adoptata de Conferinta, care face vorbire despre continuarea lucrarilor pentru efectuarea unei codificari a tuturor tratatelor pertinente, inclusiv a T.U.E. In declaratia se subliniaza ca statele contractante convin asupra faptului ca rezultatul definitiv al acestui “exercitiu tehnic, care va fi facut public cu titlu de exemplu”, sub responsabilitatea Secretariatului general al Consiliului, nu va avea valoare juridica. Observam, in legatura cu acest aspect, ca in literatura noastra juridica s-au manifestat doua puncte de vedere. Potrivit unui prim punct de vedere, tratatele care pun bazele Comunitatii Europene au fost inlocuite de la 1 ianuarie 1993 de tratatul asupra Uniunii Europene, ceea ce face necesar ca în loc de mai multe comunități să se vorbească despre o “singură comunitate”.

7.Potrivit unui alt punct de vedere, cele trei comunități și-au păstrat individualitatea, tratatele comunitare nefiind înlocuite, ci numai modificate (sau codificate) prin tratatul de la Maastricht.

LISTA BIBLIOGRAFICĂ

Curs:

1.Brândușa Ștefănescu, Curtea de justiție a Comunităților Europene, Ed.

Științifică și Enciclopedică, București, 1979;

2.Grigore Geamănu, Drept Internațional public, vol.I-II Ed. Didactică și

Pedagogică, București, 1983

3.Gheorghe Moca, Drept Internațional public, vol.I, Ed. Universității

Romanede Științe și arte UNEX A-Z, București, 1992;

4.Corneliu Barsa, Drept Instituțional comunitar, note de curs predate în

anul de învățământ 1993-1994, studenților din Facultatea de Drept

București;

5.Bianca Predescu Drept Instituțional comunitar, Ed. Cardinal, Craiova,

1994;

6.Viorel Marcu Drept Instituțional, comunitar, Ed. “Nora”, București

7.Roxana Munteanu, Drept European: Evoluție –Instituții –Ordine

juridică, Ed. Oscar Print, București, 1996

8.Octavian Mandache, Drept comunitar, Ed. All, București, 1996

9.Ion Filipescu, Augustin Fuerea, Drept Instituțional comunitar

European, Ed. ACTAMI, București 2000.

10.Ion P. Filipescu, Drept Internațional privat, vol. I-II, Ed. ACTAMI,

București 2000.

Legislație

1.Pescatore P., “Le droit de l’integration”, Leyde-Geve, 1972, “The Law

of Integration”, Leyde, 1974;

2. Pescatore P., “L’ordre Juridique des Communautes europeennes”,

“Etude des sources du droid communautaire”, Liege, Ediția a treia,

!975;

3.Valee Ch., “Le droid des communautes europeennes”, Que sais –je?

Nr.2067, Paris, 1983

4.Joliet R., “Le droid institutionnel des communautes europpennes”, les

institutions. La source. Les rapports entre ordres juridiques, Liege,1986

5.Lasok D, Bridge J.W. “An introduction to the Law and institutions of the European communities”, a 5-a ediție, Londra 1991.

6.Issac G., “Droit communautaire general”, a 3-a ediție, Paris, 1991 și

a 4-a ediție 1994.

Reviste de specialitate

1.Revue du Marche commun et de l’Union europeenne, revistă lunară, Paris, 1958.

2.Revistă trimestrială de drept european, 1965.

3.Revue des communautes europeennes, Atena 1980.

4.Gazetă juridică de la CEE, Madrid 1985

5.”L’ABC du droit communautaire”, documentation europeenne, Luxebourg, Office des Publications des Communautes Europeennes 1991, 1993.

6. Communautes Europeennes, Conseil, Traite, sur l’Union europeenne = Luxembourg Office des Publications des Communautes Europeennes 1992.

7.”Comunitatea europeană –Vecinul tău” documentație europeană, Comisia Comunității Europene, Luxembourg, Offce for official publications of the European Communities, aprilie 1992, februarie 1995.

“La Communaute Europeenne, editeur 1991, “Extrait des catalogues des publications”,

Periodique 1991, “Les institutions de la Communaute europeenne par Emile Noel (president de l’institut universitaire europeenne, Florence Bruxelles.

Vers l’Union europeenne “Les decisions du conseil europeenne de Maastricht “L’Europe s’unifie”, ianuarie 1993, editat de serviciul de presă și informare al Guvernului Germaniei Federale;

Euro-Info 1995, Revistă a Delegației Comisiei Europene în România.